Venin si Farmec

De Mihai Eminescu
Venin si farmec port in suflet,

Cu al tau zambet trist ma pierzi,

Caci fermecat sint de zambirea-ti

Si-nveninat de ochii tai verzi

( ca smaraldul )

Si nu-ntelegi ca-n al meu suflet

Dureri de moarte tu ai pus —

Cat esti de frumoasa esti – pot spune,

Cat te ador nu e de spus !

Te iubesc …..
Esti pentru mine tot ce poate fi mai frumos

Esti painea, apa, aerul, viata intreaga,

Esti viitorul, nu trecutul dureros,

Si te iubesc asa cum esti, fiinta draga !

Esti pentru mine speranta zilei de maine,

Esti bucuria si totodata lacrima curata,

Esti fericirea unor clipe putine,

Si te iubesc asa cum esti, fiinta adorata !

Esti ptentru mine veselia, lumina diminetii,

Esti implinirea visului, lumea intreaga,

Esti iubirea si frumusetea vietii

Caci te iubesc asa cum esti, fiinta draga !

Versuri
Caut cu disperare ceva,
 E binele, poate, sau e altceva.

Ceasornicul merge grabit,

Si eu caut, caut

Dar n-am gasit.

Poezia e scurta,

Dar e mult pentru mine.

Din ochi imi cad lacrimi,

Si-mi amintesc de tine !

Totu-I o dorinta

Ce vrea sa moara,

Sa patrunda incet,

Si apoi sa ma doara !

Scrisoare spre …..

Sufletul tau azi am scris,

Oricand sa-ti aduci de mine

Aminte

Refrene frumoase venindu-ti in minte

Eterne fiind ! {ele oare?}

O lacrima
As vrea sa fiu o lacrima,

Sa curg incet pe obrazul ta,u

Ca riul in ondularile sale

 Si sa te pot saruta dulce.

Printesa mea iubita,

As vrea sa fiu o floare,

Sa ma porti mereu cu tine,

Sa am o mireasma imbietoare.

Cu care sa-ti cuceresc iubirea,

Care vrea sa fie mereu,

Alaturi de mine,

La bine si la rau.

Lasa-ma sa zbor….
Vreau sa zbor, vreau sa zbor spre infinitul albastru al altor iubiri, de aceea, te rog, da-mi voie sa plec, lasa-ma sa
zbor…

Stiu, te-am cunoscut atunci cand nu mai credeam ca pot iubi si eu, si nu m-ai lasat sa plec pina cind nu ti-am adus ca
jertfa inima mea…

De ce ma tii captiv in inima ta ? lasa-ma sa plec… sa zbor…

Amintirile, clipele unice petrecute impreuna sint lucruri care, parca, ma impiedica sa vreau a pleca, si totusi…
zborul unui porumbel imi adduce aminte ca si eu trebuie sa plec…

As fi vrut sa ramanem copii, sa privim iubirea prin ochii inocenti ai copilariei, dar ne-am maturizat poate prea
repede, iar acum nu e cuvant care sa ne doara…

Nu, nu mai e loc in lume si pentru iubirea noastra, sau poate e ?

Vreau sa plec… Lasa-ma sa zbor… Vreau sa scap din captivitate… Descatuseaza-mi inima… Lasa-ma sa zbor …
Ah, dar am uitat ! Cum sa zbor daca mi-ai frant aripile ? Nu pot sa zbor cu aripile frinte…

Voi purta vesnic in suflet zimbetul tau !

E noapte ! Tarziu in noapte … stelele stralucesc la fereastra mea, aducandu-mi aminte de stralucirea ochilor tai,
stralucire ce nu cred s=o pot uita vreodat’. Si-acum, dupa atata timp ce-a trecut peste dragostea nostra, port in suflet
zambetul tau !

Mi-e dor de tine! Cand spun aceste cuvinte, intreaga mea fiinta tresare. Am crezut eu vreodata ca pot exista
asemenea sentimente ? Dar aceste sentimente numai cel ce iubeste cu toata fiinta sa, numai cel ce a atins culmile
dragostei, poate sa le cunoasca. Iar noi le-am cunoscut, iubirea mea. Le-am cunoscut, asa cum nimeni nu le va
cunoaste vreodata, dar ce folos daca ele s-au spulberat, asa cum spulbera vantul nisipul si-l duce departe ?