Sunteți pe pagina 1din 1

În atenţia: d-nei

Stimată d-nă ________,

În urma conversaţiei telefonice avute mă adresez Dvs. cu intenţia de a vă prezenta


pregătirea, aptitudinile şi aspiraţia mea vizând jobul dorit. Sunt încântată că am ajuns la
etapa intervievării şi simt că trebuie să menţionez faptul că am o fire determinată şi sunt
capabilă să mă motivez în mod continuu.

Am încredere în capacităţile mele şi duc la îndeplinire sarcinile trasate deoarece reuşesc


să stăpânesc bine managementul timpului. Profesional, am pregătire economică şi am
desfăşurat activităţi în domeniul relaţiilor cu clienţii şi financiar, posturi ce au implicat
atenţie sporită, adaptabilitate, socializare, precum şi utilizarea cunoştinţelor mele de limbi
străine.
Prin intermediul călătoriilor efectuate am avut privilegiul de a-mi dezvolta caracterul, iar
atitudinea profesionială mi-am format-o trăind o perioadă într-o comunitate americană.
Adaptabilitatea mea s-a manifestat bine, mai ales pe parcursul studiilor efectuate în
străinătate.

Îmi doresc să lucrez pentru compania Emerson deoarece mă fascinează profesionalismul


cu care îşi desfăşoară activitatea în lume, într-o vastă gamă de domenii care prosperă cu o
intensă rapiditate, integrând o echipă multiculturală de angajaţi pasionaţi de munca lor.
Vă mulţumesc pentru atenţia Dvs. în ceea ce priveşte considerarea aplicaţiei mele pentru
a face parte din echipa Emerson. Cu speranţa că motivaţia şi aptitudinile mele sunt
oportune, vă stau la dispoziţie.

Cu stimă,

S-ar putea să vă placă și