BANCAS

Master in banci si asigurari

ANALIZA
BANCARA
A
INTREPRINDERII

1
 2009-2010

CAP 1
INFORMAREA – BAZA ANALIZEI BANCARE
A INTREPRINDERII

Pentru a realiza o analiza a clientilor sai, banca are nevoie in primul rand de
informatii despre acestia. Informatiile obtinute sunt folosite de banca in trei directii:
- pentru gestionarea riscurilor
- pentru consilierea clientelei
- pentru transmiterea de informatii catre terti (banca centrala, registre de
evidenta a riscurilor, organe fiscale, organe judiciare)
In scopul obtinerii informatiilor de care are nevoie, banca poate utiliza mai
multe surse:

1.1. INFORMATII PROVENIND DE LA CLIENT

Intreprinderea isi reflecta intreaga activitate in documente contabile necesare

pentru gestiunea sa interna sau necesare tertilor. Societatile comerciale, definite
ca persoane juridice autorizate sa efectueze in mod curent operatiuni economice,
sunt obligate, in conformitate cu prevederile legii contabilitatii sa organizeze si sa
tina contabilitate. Prin aceasta se urmareste redarea sub o forma unica, generalizata

2
si normalizata a evenimentelor economice, financiare, juridice si fiscale.
Contabilitatea trebuie sa reflecte in expresie baneasca disponibilitatile banesti si
depozitele banesti, bunurile mobile si imobile, titlurile de valoare, drepturile si
obligatiile, precum si miscarile si modificarile intervenite in urma operatiunilor
patrimoniale efectuate, cheltuielile, veniturile si rezultatele obtinute.
Legea contabilitatii si planul de conturi sunt obligatorii pentru toate
societatile comerciale cu sediul in Romania si pentru subunitatile cu sediul in
Romania ale societatilor comerciale cu sediul in strainatate.
Organizarea si conducerea contabilitatii se realizeaza in baza principiilor
contabile:
1. Principiul prudentei – urmareste sa evite un transfer in viitor al incertitudinilor
din prezent. Acesta permite contabilizarea pierderilor certe si probabile, a
veniturilor certe dar nu si a veniturilor potentiale.
2. Principiul permanentei metodelor – care asigura comparabilitatea in timp a
informatiilor contabile prin mentinerea acelorasi norme si reguli de inregistrare
in contabilitate. Schimbarea acestora se face numai extraordinar si in mod
justificat.
3. Principiul independentei exercitiilor – decupeaza activitatea societatii comerciale
in perioade de timp de 12 luni, numite exercitii. Un exercitiu cuprinde toate
veniturile si cheltuielile angajate de catre societate in perioada respectiva,
indiferent de momentul in care acestea sunt incasate sau platite
4. Principiul continuarii activitatii – pleaca de la premisa ca societatea comerciala
isi continua in mod normal activitatea fara sa si-o reduca in mod sensibil sau sa
intre in stare de lichidare.
5. Principiul intangibilitatii bilantului – cere ca bilantul de deschidere sa
corespunda cu bilantul de inchidere al exercitiului precedent.
6. Principiul necompensarii – in coformitate cu acest principiu nu se poate face nici-
o compensare intre posturi de activ si posturi de pasiv din bilant sau intre
venituri si cheltuieli in contul de rezultate.

3
7. Principiul costului istoric – cere mentinerea activelor si pasivelor la valoarea
istorica de intrare.
8. Principiul importantei semnificative – in conformitate cu acest principiu, toate
informatiile de importanta semnificativa trebuie prezentate in situatiile
financiare elaborate. Sunt semnificative acele informatii a caror importanta poate
afecta deciziile si rationamentele utilizatorilor externi.
9. Principiul suprematiei realitatii asupra aparentei - pune pe primul plan aspectul
economic si financiar in raport cu cel juridic.
10. Principiul regularitatii, sinceritatii si imaginii fidele – urmareste furnizarea de
informatii clare, precise si complete asupra patrimoniului, situatiei financiare,
rezultatului, operatiunilor si riscurilor asumate.
11. Principiul cuantificarii monetare – cere exprimarea intr-o forma monetare a
operatiunilor contabile inregistrate. Moneda de baza este cea nationala, leul, dar
in functie de specificul operatiunii desfasurate, apar si alte monede straine.
In cele mai multe cazuri, informatiile de naturta contabila si financiara
provenite de la clientela constau in furnizarea unor situatii sintetice (bilant, cont de
rezultate, balanta), furnizarea unor situatii previzionale, precum bugetul sau
furnizarea unor informatii legate de nevoile ce se doresc a fi acoperite prin credit de
catre banca (situatia stocurilor, studii de fezabilitate pe obiective de investitii).
Banca obtine de la clientela si alte informatii nefinanciare, legate de
management, de organizarea societatii, de piata. Interviuri cu persoane cu drept de
decizie in banca sunt folositoare din acest punct de vedere.

1.2. INFORMATII DISPONIBILE IN BANCA

1.2.1..Informatii din relatia banca – client

In relatie cu banca sa, clientul se expune fata de aceasta in sensul ca
operatiunile inregistrate in conturile sale reflecta activitatea sa cotidiana. Urmarind
operatiunile clientului, banca poate sa-si faca o idee despre:

4
• cifra de afaceri – volumul si evolutia acesteia sunt reflectate de nivelul incasarilor
in conturile clientului. Trebuie avut in vedere ca societatea comerciala poate sa isi
deruleze doar o parte din operatiunile sale printr-o singura banca.
• volumul activitatii – acesta este reflectat de ansamblul operatiunilor creditoare si
debitoare ale bancii. Aceeasi mentiune si in acest caz: banca poate sa isi deruleze o
parte din operatiuni prin conturi deschise la alte banci.
• furnizorii si clientii societatii comerciale – viramentele, cecurile, cambiile
evidentiaza bancii agentii economici cu care aceasta intra in contact pentru a obtine
resursele necesare activitatii sale si pentru a valorifica rezultatele acestei activitati
• volumul si frecventa platilor si incasarilor
• nevoia de fond de rulment si modalitatea de acoperire a acesteia – o idee in acest
sens isi poate face banca din nivelul incasarilor si platilor si mai ales din solicitarile
societatii vis-a-vis de banca, de a finanta prin credite deficitele aparute.

1.2.2. Informatii provenind de la banca centrala

Banca centrala poate furniza bancilor doua categorii de informatii:
• informatii rezultate din fisierele pe care le organizeaza si le gestioneaza – sunt
avute in vedere aici baze de date create de banca centrala sau numai initiate si
gestionate de alte institutii cu privire la anumite aspecte privind activitatea clientilor
si mai ales caracterul acestora. Aici intra informatii legate de incidentele de plata
create de clientii bancilor sau expunerea la risc in relatie cu acesti clienti. Astfel,
intalnim urmatoarele surse de informare:

Centrala Incidentelor de Plăţi (CIP) este un centru de intermediere care gestionează

informaţia specifică incidentelor de plăţi atât din punct de vedere bancar (tragerea în
descoperit de cont) cât şi din punct de vedere social (pierdere/furt/distrugere).
Transmiterea informaţiei la CIP se face pe cale electronică, prin utilizarea Reţelei de
Comunicaţii Interbancare ce leagă centrala BNR cu centralele tuturor băncilor.
Baza de date a CIP este organizată în două fişiere:
1. Fişierul naţional de incidente de plăţi (FNIP) care are trei componente:

5
- Fişierul naţional de cecuri (FNC),
- Fişierul naţional de cambii (FNCb),
- Fişierul naţional de bilete la ordin (FNBO) şi
2. Fişierul naţional al persoanelor cu risc (FNPR) care este alimentat automat din
FNIP.
Fişierul naţional al persoanelor cu risc colectează informaţiile privind incidentele
de plăţi majore (instrumente de plată trase în descoperit de cont, cecuri emise fără
autorizarea trasului, cecuri emise cu dată falsă sau cărora le lipseşte o menţiune
obligatorie, cecuri circulare sau de călătorie emise "la purtător", cecuri emise de către
un trăgător aflat în interdicţie bancară, cambii scontate fără a exista creanţa cedată în
momentul cesiunii acesteia) înregistrate pe numele unei persoane fizice/juridice nu
pot fi şterse din această bază de date, decât în cazul în care se anulează, de către
aceeaşi persoană declarantă care le-a transmis anterior la CIP, din proprie iniţiativă
sau ca urmare a hotărârii unei instanţe judecătoreşti.
Interdicţia bancară este regimul impus de către bancă unui titular de cont de
interzicere a emiterii de cecuri pe o perioadă de 1 an începând cu data înregistrării la
CIP a unui incident de plată major şi asigură prevenirea producerii unor noi
incidente de plăţi şi sancţionarea titularilor de cont care le generează în sistemul
bancar.
În baza informaţiilor recepţionate de CIP de la persoanele declarante, aceasta are
obligaţia:
- transmiterii unei Declaraţii privind interdicţia bancară de a emite cecuri tuturor
centralelor băncilor, care au obligaţia să distribuie această informaţie în propriul
sistem intrabancar;
- transmiterii unei Declaraţii de pierdere/furt/distrugere/anulare a instrumentelor către
centrala băncii plătitoare, pentru a preveni decontarea unui astfel de cec, cambie sau
bilet la ordin, în eventualitatea prezentării acestuia la plată de către o persoană de
rea credinţă.
Centrala băncii sau unitatea bancară teritorială unde respectiva persoană
fizică sau juridică are cont deschis are obligaţia recuperării formularelor de cec

6
necompletate sau greşit completate eliberate anterior, cu excepţia cecurilor utilizate
pentru retragerea de numerar. În cazul în care nu recuperează toate formularele de
cec necompletate sau greşit completate, trebuie să le anuleze şi să transmită această
informaţie la CIP, într-un interval de maximum 15 zile calendaristice de la data
emiterii Declaraţiei CIP privind interdicţia bancară.
Valorificarea informaţiilor înregistrate în FNIP şi în FNPR se va face astfel:
- de către bănci şi Banca Naţională a României, în mod obligatoriu, la eliberarea de
formulare de cecuri titularilor de cont;
- de către CIP, din proprie iniţiativă în scopul apărării interesului public, prin
transmiterea către Parchetul General de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie şi
Ministerul Administratiei si Internelor cu unităţile lor teritoriale de informaţii din
evidenţele proprii sau prin publicarea acestor informaţii în Mass-media;
- de către instanţele judecătoreşti, instituţiile menţionate la lit. b), alte instituţii ale
statului cu atribuţii de supraveghere şi control, precum şi de către Mass-media, pe
baza datelor solicitate CIP;
- de către persoanele fizice sau juridice, altele decât cele prevăzute la lit. a) - c), prin
intermediul băncilor;
- de către instituţii din străinătate similare CIP, pe baza datelor privind incidentele
de plăţi pe care CIP le furnizează din proprie iniţiativă sau la cererea acestora.
Înaintea încheierii unei afaceri cu un partener, o firmă poate consulta, prin
intermediul unei bănci, baza de date a CIP, pentru a vedea dacă pe numele
potenţialului partener sunt înregistrate incidente de plăţi cu cecuri, cambii sau bilete
la ordin. În funcţie de răspunsul primit de la CIP, respectiva firmă este în măsură să
aprecieze dacă mai dă curs sau nu colaborării cu acel partener.
Consultarea bazei de date se poate face de către un comerciant, prin
intermediul unei bănci, înainte de a primi un cec de la clientul său în schimbul
mărfurilor vândute. În acest caz, comerciantul poate afla dacă seria şi numărul
cecului pe care ar urma să-l primească face parte dintr-un set de instrumente de
plată avizate de B.N.R. sau dacă nu cumva respectivul cec a fost declarat anterior la
CIP ca pierdut/furat/distrus sau retras din circulaţie.

7
 La emiterea unei cambii beneficiarul poate consulta baza de date a CIP pentru
a solicita informaţii privind obligatul cambial principal, respectiv trasul. Beneficiarul
poate accepta să acorde un credit comercial trăgătorului dacă până la data emiterii
cambiei trasul (persoana desemnată în titlu a plăti pentru trăgător) nu a generat
incidente la plata cu alte titluri de credit. Aceeaşi atitudine prevăzătoare o poate
avea beneficiarul unui bilet la ordin faţă de subscriitor sau beneficiarul unui cec faţă
de trăgător.
Informaţiile înscrise în FNPR pe numele unei persoane fizice sau juridice,
alături de analizele specifice efectuate de bănci, pot contribui la fundamentarea
deciziei de acordare a unui credit sau de deschidere de cont curent pentru un nou
client.

Centrala Riscurilor Bancare (CRB) este administrată de BNR. Această

Centrală nu este altceva decât o bază de date în care sunt înscrise persoanele, atât
juridice cât şi fizice, care au credite contractate. Prin Reţeaua de Comunicaţii
Interbancară, instituţiile de credit şi societăţile de credit ipotecar îşi pun la dispoziţie,
în mod reciproc, rapoarte ce conţin datele de identificare ale debitorilor, creditele şi
angajamentele de care debitorul beneficiază precum tipul creditului, termenul de
acordare, tipul garanţiei, serviciul datoriei, data acordării şi data scadenţei, suma
acordată, suma datorată utilizată şi suma datorată neutilizată la momentul
raportării, suma restantă. În privinţa persoanelor fizice se înregistrează toate
restanţele mai mari de 30 zile, dar şi informaţii despre fraudele cu carduri. Difuzarea
informaţiilor de CRB către instituţiile de credit se face pe două canale:
lunar în rapoarte în care sunt cuprinse toate creditele şi angajamentele de care
debitorul a beneficiat de la toate instituţiile de credit, fără a se preciza identitatea
instituţiilor creditoare, raport cunoscut sub denumirea de situaţia riscului global,
permanent ca răspuns la interogările on-line
Datele gestionate de Centrala Riscurilor Bancare sunt organizate în patru
registre:

8
● Registrul central al creditelor – acesta conţăine informaţii de risc bancar raportate
de instituţiile de credit. El este actualizat lunar.
● Registrul creditelor restante – oferă informaţii de risc bancar cu privire la abaterile
de la graficele de rambursare din ultimii şapte ani.
● Registrul grupurilor de debitori – oferă informaţii cu privire la grupuri de
persoane fizice sau juridice care sunt asimilate unui singur debitor.
● Registrul fraudelor cu carduri – conţine informaţii despre fraudele cu carduri
produse de către posesori.
Interogarea CRB se poate face numai de către persoane autorizate, în baza
unor parole alocate pe diferite entităţi ale băncii de către CRB. Centrala poate
furniza cinci rapoarte: istoricul sintetic, istoricul analitic, riscul global sintetic, riscul
global analitic si istoricul fraudelor cu carduri. Cel mai important raport este
istoricul sintetic în care apar creditele de peste 20.000 RON. Dacă un client nu apare
în acest raport, interogarea nu mai continuă la nivelul celorlalte rapoarte.
Radierea din CRB se poate realiza la cererea clientului, dacă sunt sesizate
erori de înregistrare.

EXEMPLU - Cerere de consultare a bazei de date CRB:

Nr. ….………

9
 (data emiterii)

1. Firma

COD DE IDENTIFICARE

Prin prezenta autorizǎm instituţia de credit:

2. Denumire: BANCA ...........

Cod: …………………………………………………………………………………….

sǎ solicite şi sǎ primeascǎ de la Centrala Riscurilor Bancare urmǎtoarele informaţii de

risc bancar înregistrate pe numele societǎţii mele:

3. a) SITUAŢIA RISCULUI GLOBAL

b) SITUAŢIA CREDITELOR RESTANTE

4. Acordul de consultare a bazei de date a Centralei Riscurilor Bancare este valabil în

perioada ……………………………………………………

Semnatura emitentului
Semnatura autorizatǎ

şi ştampila instituţiei de credit

Biroul de Credit este o societate pe acţiuni care are ca membri fondatori şi

acţionari băncile. La data de 31 decembrie 2007, participanţi în Sistemul Biroului de

10
Credit erau 28 de bănci (aproximativ 98,4% din piaţa de retail),  7 societăţi financiare,
două societăţi de leasing şi una de asigurări. Activitatea Biroului se dezvolta pe trei
faze.
În prima fază, care a început la data de 16 august 2004, participanţii transmit
zilnic Biroului de Credit, în format electronic, informaţii referitoare la:
- debitori cu restanţe la plată mai mari de 30 de zile;
- fraudulenţi - persoane care au savârşit o infracţiune în relaţie cu banca, pentru care
s-a emis o hotărâre judecătorească definitivă;
- declaraţii cu inadvertenţe - date neconforme cu realitatea furnizate de persoane
fizice la momentul solicitării creditului.
În cea de-a doua faza de dezvoltare a sistemului, aşa numita “fază pozitivă”,
operaţională din data de 11 iulie 2005, prelucrează informaţiile referitoare la toate
produsele de tip credit, similare sau de asigurare acordate persoanelor fizice,
informaţii provenite de la instituţii bancare şi non-bancare (societăţi financiare, de
asigurări, de leasing, de telefonie fixă şi mobilă), participante în Sistemul Biroului de
Credit, precum şi informaţii despre fraudulenţi şi declaraţii cu inadvertenţe. Biroul
de Credit, prin intermediul serviciului CRED-IT, pune aceste informaţii la dispoziţia
participanţilor on-line, atunci cand aceştia le solicită în vederea acordării unui credit
sau a monitorizării creditelor acordate. Informaţia se concretizează într-un raport de
credit ce poate conţine, în funcţie de disponibilitate toate informaţiile următoare:
- Date personale despre titular
- Numărul de cont (IBAN), tip cont
- Data deschiderii contului
- Limita de credit acordată
- Suma acordată
- Suma restantă
- Starea contului
- Durata contractului
- Modalitatea de rambursare
- Plăţi şi istoricul lor, pe maxim 2 ani în urmă

11
- Date de identificare giranţi, codebitori sau cosemnatari
- Debitele neonorate pentru care participantul s-a îndreptat pentru recuperare către
giranţi, cosemnatari sau asiguratori pentru riscul de neplată
- Garanţii
- Reeşalonări sau rescadenţări de plăţi
- Persoanele recenzate cu declaraţii cu inadvertenţe
- Fraudulenţi
- Angajatorul principal al titularului
- Alte informaţii
In urma Deciziei nr.105/2007 a Autorităţii Naţionale de Supraveghere a
Prelucrării Datelor cu Caracter Personal cu privire la prelucrările de date cu caracter
personal efectuate în sisteme de evidenţă de tipul birourilor de credit., din 26
februarie 2008. Pot fi transmise opţional de către participanţi şi utilizate în scopuri
statistice de către Birou şi Banca Naţională a României şi următoarele informaţii:
- venitul net lunar;
- alte venituri lunare cu caracter permanent;
- educaţia;
- starea civilă;
- situaţia cu privire la domiciliu;
- vechime la adresa curentă;
- număr de copii în întreţinere;
- număr de venituri în familie.
Faza a III-a este dedicată dezvoltării scoringului, dar si compatibilitătii cu
recomandările Basel II. În această fază vor fi luate în consideraţie şi aspectele
pozitive legate de clienţi, nu numai raportările de neplată sau frauda. Rezultatul
trebuie să se materializeze în dobânzi mai mici la creditele clienţilor evidentiaţi
pozitiv.
Pentru interogare la Biroul de credit, persoanele autorizate accesează sistemul
SIVABON ( Sistem de validare a bonitătii clientului – pus la dispoziţie de SIVECO),
utilizând un user şi o parolă.

12
 Pe lânga cele trei instituţii, băncile mai pot solicita informaţii şi de la Arhiva
electronică de garanţii reale mobiliare (AEGRM). Aceasta deţine o bază de date
unică la nivel naţional în care se înscriu garanţiile reale mobiliare si informaţii cu
privire la avizele de garanţie. Creditorii folosesc aceasta bază de date în scopul de a
face cunoscută existenţa unei garanţii sau a obţine un anumit rang de prioritate
asupra ei

• informatii evidentiate de analizele si rapoartele bancii centrale legate de evolutiile

si perspectivele anumitor sectoare economice si in baza acestora, anumitor categorii
de clienti.

1.2.3. Informatii comerciale

In aceasta categorii intra informatii cuprinse in diverse baze de date create de
societati comerciale, cu privire la actuali sau potentiali clienti ai bancii. Informatia
poate fi accesata gratuit sau poate fi cumparata. Un istoric al societatilor care
furnizeaza astfel de informatii si prestigiul lor pe piata sunt criterii importante in
utilizarea unei anumite baze de date.

1.2.4. Informatii juridice

Aceste informatii sunt rezultatul existentei a doua surse:
• publicitate legala- de la constituire si pana la radierea societatilor comerciale,
diverse evenimente legate de activitatea acestora necesita un anumit regim de
publicitate legala. De exemplu, sunt absolut necesare in aprecierea unei societati,
informatii legate de statutul sau (organizare juridica, actionariat, obiect de activitate,
capital social, modalitatea de luare a deciziei, etc.) si eventuale modificari ale
acestuia.

13
• publicitate funciara – proprietatea funciara reprezinta un element de baza in
aprecierea patrimoniului sau averii clientelei si, de asemenea, este luata in calcul la
stabilirea garantiilor cerute la creditarea sau garantarea acestei clientelei. Publicitatea
funciara ofera informatii legate de organizarea cadastrala si sarcinile fiscale sau de
alta natura care afecteaza aceste proprietati.

1.3. INFORMATII PROFESIONALE

In multe cazuri, clientul bancii face parte dintr-o organizatie sau un sindicat
profesional care organizeaza sectorial activitatea si apara interesele de breasla. Astfel
de organizatii profesionale (exista sindicate ale societatilor din panificatie, din
domeniul procesarii carnii, societatilor constructoare sau numai comercializatoare
de autovehicule, etc), ofera periodic informatii despre sectorul pe care il patroneaza
si despre membrii sai.
Exista, de asemenea, societati care prelucreaza si genereaza informatii cu
scopul acordarii unor calificative societatilor analizate sau realizarii unor rapoarte
amanuntite legate de anumite aspecte din viata societatii comerciale. In prima
categorie intalnim agentiile de rating, iar in cea de-a doua firmele de audit sau chiar
cenzorii societatii.

CAP 2
ANALIZA RISCURILOR BANCARE

In activitatea bancara, operatiunile cu clientela pot genera urmatoarele riscuri

de baza :

14
2.1. RISCUL DE CREDIT ( DE NERAMBURSARE )

Pentru majoritatea bancilor creditarea reprezinta principala operatiune

bancara. Ea sta la baza functiei de intermediere a bancilor comerciale. Orice credit
acordat implica si asumarea unui risc. Daca nu pot fi eliminate aceste riscuri, ele pot
fi controlate printr-o gestiune profesionista.
Riscul de credit exprima posibilitatea ca debitorii (imprumutatii sau emitentii
de titluri de credit) sa nu-si onoreze obligatiile la scadenta. Pentru acestia, riscul de
credit exprima intr-o forma mai larga deteriorarea situatiei financiare.
Riscul de credit este cel mai vechi si cel mai important risc cu care se
confrunta societatile bancare. Gestionarea riscului de credit se poate realiza
inainte de a lua decizia de creditare si spunem ca avem de a face cu o gestionare a
priori sau dupa ce s-a luat aceasta decizie, cand gestionarea este a posteriori.
Gestionarea a priorii a riscului de credit consta in a lua acele masuri si a
stabili acele criterii de acordare a creditului astfel incat sa se evite pierderile sau
acestea sa fie minime. In principal sunt vizate urmatoarele aspecte:
 falimentul unui debitor sa aibe consecinte minime asupra bancii
 plafonarea creditului acordat catre un singur client, in functie de soliditatea sa
financiara. Aici trebuie remarcat ca exista astfel de norme la nivel macroeconomic,
prin care autoritatile monetare si de credit plafoneaza angajamentele bancii in
functie de fondurile sale proprii.
 diversificarea riscurilor pentru ca in cazul in care acestea se manifesta, impactul
negativ la nivelul bancii sa fie minim.
Gestionarea a posteriori a riscului de credit vizeaza in primul rand urmarirea
creditului si in caz de nerambursare a acestuia, reducerea riscurilor prin
valorificarea optima a garantiilor. Tot aici putem include si furnizarea de informatii
statistice, pentru a ajuta in cazul gestionarii a priori, la stabilirea unor criterii de
creditare. Aceasta gestionare creste in importanta in cazul acordarii creditului sub
forma unei linii de creditare. In acest caz, banca urmareste respectarea

15
angajamentelor debitorului si in baza acestora permite eliberarea de noi transe de
credit.
Pe de alta parte, riscul de credit poate fi gestionat la nivel global, prin reguli si
actiuni ce vizeaza intreg portofoliul de credite sau mari parti din acesta, sau la nivel
individual prin acele masuri luate de banca in cazul fiecarui solicitant de credite si
apoi debitor.
Acordarea unui credit are la baza o previzionare a unor venituri viitoare
satisfacatoare ale debitorului. Ca principiu de baza, banca nu acorda credit daca nu
se poate estima ca probabilitatea rambursarii este mai mare decat probabilitatea
nerambursarii. Plecand de aici, banca poate supralicita, in sensul ca poate cere ca
decalajul dintre cele doua probabilitati sa fie mai mare decat simpla depasire de
catre probabilitatea rambursarii. Cat de mare sa fie acest decalaj si cum se stabileste
ramane la latitudinea bancii, in cazul gestionarii riscului individual de creditare. La
baza evaluarii acestui risc se afla analiza creditului.
Gestiunea riscului global de credit vizeaza limitarea riscului asumat de catre
banca la creditarea clientilor sai, prin urmarirea acestuia si prin luarea unor masuri
la nivelul intregului portofoliu de credite. In acest sens se actioneaza in doua
directii:
- diviziunea riscului prin evitarea concentrarii sale. Se urmareste astfel o
diversificare a creditelor acordate pe domenii de activitate, pe clienti si in
teritoriu.
- limitarea riscului prin stabilirea unor plafoane de creditare. In acest caz intalnim
un control macroeconomic al riscurilor, prin stabilirea unor norme prudentiale
de catre autoritatile monetare si de credit si un autocontrol realizat de banca prin
politica sa de creditare.
In gestiunea riscului de credit se pot folosi unele instrumente informatice de
asistare a deciziei de creditare. Intalnim astfel sisteme credit-scorng si sisteme
expert.
Sistemul credit-scoring – este un sistem informatic ce atribuie un punctaj
solicitantilor de credite, in functie de nivelul caruia se poate lua o decizie de

16
creditare. Pentru aceasta este necesar sa se stabileasca anumite criterii de evaluare a
solicitantului. Pasul urmator il reprezinta agregarea acestor criterii printr-un punctaj
obtinut in functie de importanta criteriului si de pozitia pe care o are solicitantul in
cadrul fiecarui criteriu. In final, sistemului trebuie sa i se stabileasca un prag minim
al punctajului pentru care se acorda creditul solicitantilor. In acest scop, se utilizeaza
o situatie statistica privind dosarele de creditare realizate de banca in ultimii ani. In
functie de pierderile si castigurile inregistrate de banca pentru fiecare valoare a
punctajului posibil de inregistrat, se considera minimul admis la creditare acel
punctaj care nu produce pierderi pe ansamblul clientilor studiati.
Sistemele expert – sunt utilizate in cazul solicitantilor de credit persoane juridice.
Sistemul se bazeaza pe calculul unor indicatori privind situatia economico-
financiara a clientului. In functie de valoarea inregistrata de acesti indicatori si de
ponderea lor in ansamblul analizei efectuate se creaza o imagine privind riscul
asociat solicitantului de credit si posibilitatea ca acesta sa beneficieze sau nu de un
credit din partea bancii.
Astfel de sisteme reduc mult timpul de raspuns la solicitarile clientilor si cresc
gradul de obiectivitate in luarea deciziei. Trebuie remarcat faptul ca atat in cazul
credit-scoring-ului cat si al sistemului expert decizia finala privind acordarea
creditului apartine bancherului si nu sistemului informatic.

2.2. RISCUL DE LICHIDITATE

Lichiditatea se prezinta ca o proprietate generala a activelor de a fi

transformate rapid si cu minimum de cheltuiala in moneda lichida (numerar si
disponibil in cont curent). `In cazul unei banci, lichiditatea reprezinta capacitatea
bancii de a obtine in orice moment si la un pret rezonabil, fondurile necesare
finantarii angajamentelor sale. Riscul de lichiditate, care are in vedere de fapt lipsa
lichiditatii, reprezinta imposibilitatea bancii de a face fata exigibilitatilor immediate
cu lichiditati disponibile.

17
 In cadrul operatiunile bancare interesele partilor diverg. Astfel, creditorul
este de acord sa-si imprumute capitalul, insa ar dori ca termenul de rambursare sa
fie cat mai scurt pentru a-si pastra o anumita disponibilitate asupra sumei cedate.
Din contra, debitorul vrea sa se imprumute pe termen cat mai mare pentru a-si
consolida pozitia financiara. In aceste conditii echilibrarea activelor cu pasivele, din
punct de vedere al scadentei devine aproape imposibila. Astfel, gestiunea riscului
de lichiditate se transforma intr-o problema de gestiune a activelor si pasivelor
bancare, cu grade diferite de lichiditate.
Exista mai multe acceptiuni sub care poate fi privita lichiditatea bancara:
 in varianta cea mai lejera, lichiditatea vizeaza posibilitatea bancii de a obtine
capitaluri suplimentare la un cost rezonabil. Aceasta este cea mai intalnita situatie cu
care se confrunta bancile in gestiunea riscului de lichiditate. Bancile au nevoie de
lichiditati, acestea se pot obtine fara probleme deosebite, dar se plateste un pret.
Acest pret poate sa fie foarte mare in conditiile in care lipsa de lichiditate este
generalizata la nivelul pietei.
 in a doua acceptiune se urmareste crearea unei lichiditati de siguranta. Aceasta
trebuie sa asigure linistea bancii fata de eventualele nevoi neasteptate de lichiditate.
In acest scop banca poate sa-si constituie rezerve, din proprie initiativa sau la cererea
autorit. monetare si de credit.
 ultima acceptiune vizeaza lichiditatea extrema. Dupa ce s-a confruntat fara succes
cu lipsa de lichiditate in variantele anterior prezentate, banca se afla intr-o acuta
criza de lichiditati. O astfel de situatie poate antrena intrarea in incapaciatate de
plata si in final poate falimenta banca.
Riscul de lichiditate este determinat, in special de trei factori: situatia
bilantului bancar, increderea in banca, situatia generala a pietei.
1. situatia bilantului bancar – in cadrul functiei de intermediar financiar, bancile
atrag resurse, prin depozite in special si le plaseaza in primul rand prin credite
acordate. Lipsa de lichiditate apare din necorelarea pe scadente a operatiunilor
active si pasive. Doua sunt motivele mai importante ce pot determina aceasta
situatie. In primul rand, resursele atrase de banca sub forma de depozite au

18
 scadente mai mici decat plasamentele bancii sub forma de credite. Populatia
prefera sa-si plaseze economiile in conturi bancare pe maximum un an, iar
societatile comerciale creaza in mica masura depozite la termen. Creditele
contractate, in schimb, au scadente mai mari pentru a permite o rambursare
esalonata in functie de marimea creditului si de capaciatea de rambursare a
debitorului. Un al doilea motiv ce determina o astfel de situatie il reprezinta
tendinta bancii de a-si creste profitul prin plasamente pe termen lung, mai bine
remunerate. De fapt, banca urmareste sa-si plaseze cat mai rentabil resursele
atrase.
2. increderea in banca – increderea de care beneficiaza banca in fata tertilor, ii
permite acesteia sa beneficieze de oportunitatile pietei in cele mai bune conditii,
sa-si creasca rentabilitatea sa-si imbunatateasca lichiditatea si in aceste conditii
sa-si consolideze in continuare imaginea. In sens invers, o imagine proasta
antreneaza o degradare a situatiei financiare a bancii cu consecinte negative
asupra imaginii. Evolutia increderii in banca depinde de mai multi factori:
zvonuri pe piata, schimbarea conducerii, constatarea de fraude, falimentul unui
debitor. Pe langa aceste aspecte mai trebuie mentionate inca doua cu incidenta
mare asupra increderii intr-o banca:
 calificativul agentiilor de rating – acesta este aproape sinonim cu imaginea
financiara a bancii. Tinand cont de mondializarea pietelor, exista sanse din ce in
ce mai mici ca debitorii si creditorii sa se cunoasca. In aceste conditii creste rolul
ratingului ca principal criteriu de evaluare a riscului investitiei. O scadere a
ratingului bancii este imediat cunoscuta in intreaga lume si se traduce aproape
imediat printr-o pierdere de imagine. Trebuie remarcat aici faptul ca in cazul
lichiditatii impactul ratingului este mai redus, in sensul ca situatia lichiditatii se
poate modifica destul de repede fara ca agentia de rating sa poata sesiza, iar
investitorii sa poata fiatentionati. 

● actiunile bancii centrale – aceasta are rolul de a supraveghea institutiile de credit

si a le atentiona sau a lua masuri fata de cele care ii inspira neincredere. In multe
cazuri este de ajuns ca o banca sa intre in atentia bancii centrale, pentru ca acest

19
 fapt sa alerteze pietele si sa aibe drept consecinta agravarea unei situatii deja
delicate. Este valabila si situatia inversa in care o banca cu probleme beneficiaza
de ajutorul bancii centrale, ceea ce are un impact pozitiv asupra imaginii sale.
3. situatia generala a pietei – nu intodeauna criza de lichiditate este determinata de
dificultatile interne ale banci. Uneori piata este cea care transfera o lipsa de
lichiditate generala la nivelul bancii. O astfel de situatie pe piata poate sa apara
in urma raportului dezechilibrat dintre cererea si oferata de moneda sau in urma
unei interventii energice pe piata a autoritatii monetare. In general, astfel de
crize se rezolva in cateva ore sau in cateva zile. In aceste conditii, banca poate sa
obtina in continuare lichiditati, insa la o dobanda mult mai mare.
In gestiunea riscului de lichiditate se apealeaza la urmatoare surse de
lichiditate:
1. active cu lichiditate ridicata – acestea sunt plasamente bancare cu scadente mici,
pe care banca le poate lichida la nevoie. De asemenea, pot fi active cu scadente
corelate cu perioadele in care se cere o lichiditate suplimentara. Sunt constituite
din rezerve primare, rezerve secundare si credite scadente.
2. imprumuturi - in aceasta categorie intra imprumuturile contractate de banca pe
piata interbancara, imprumuturile de refinantare, dar si depozitele atrase de
banca de la clienti sau certificatele de depozit emise de banca. Trebuie avut in
vedere ca prin imprumuturi banca obtine lichiditati ce pot satisface nevoile
imediate, insa in perspectiva aceste imprumuturi vor reprezenta nevoi de
lichiditate. Se amana de fapt o nevoie de lichiditate prezenta pentru o alta in
viitor. Este de dorit ca amanarea sa se faca pentru scadente care convin mai mult
bancii, din punct de vedere al lichiditatii.
3. surse neconventionale – in aceasta categorie intra unele tehnici si instrumente
financiare noi, precum titluri cu optiune de rascumparare, titluri emise pe piata
monetara sau procesul de titlurizare. Prin acesta din urma, banca reuseste sa
transforme unele active cu lichiditate scazuta, precum creditele, in surse de
lichiditate. Prin vanzarea acestora catre Fondul comun de creante, banca poate sa
isi acopere nevoile de lichiditate.

20
2.3. RISCUL DE DOBANDA

Riscul de rata a dobanzii este considerat un risc de piata. El intra in aceasta

categorie alaturi de riscul valutar si riscul de piata manifestat in cazul portofoliului
de titluri. La toate aceste riscuri pierderile bancii pot sa apara in cazul in care pretul
elementelor de bilant (credite, depozite, titluri, active si pasive exprimate in devize)
se modifica. Acest pret se particularizeaza in functie de elementele bilantiere
amintite in rata dobanzii, rata de schimb sau cursul titlurilor. Pe ansamblu, riscul de
piata surprins sub cele trei forme ale sale, tinde sa creeze bancii cea mai importanta
expunere.
Pierderile bancii in cazul manifestarii riscului de piata vizeaza trei directii:
 pierderi de valoare pentru activele bancare sau cresteri in cazul pasivelor
 scaderea marjei dobanzii, ca diferenta intre dobanzi incasate si dobanzi platite, cu
influenta directa asupra rentabilitatii bancare
 apelarea excesiva la operatiuni extrabilantiere cu asumarea de noi riscuri si costuri
pentru a gestiona riscul de piata

Riscul de rata a dobanzii, definit ca probabilitatea de a inregistra pierderi in

urma modificarii ratelor dobanzii pe piata, este legat direct de scaderea marjei
dobanzii si indirect de pierderile din modificarile de valoare ale activelor sau
pasivelor bilantiere. Importanta acestui risc este data de faptul ca cele mai multe
venituri si cheltuieli bancare sunt incasate sau platite de banca sub forma de
dobanda.
Bancile utilizeaza in operatiunele desfasurate doua tipuri de rate ale dobanzii:
fixe si variabile. O rata declarata fixa nu isi modifica nivelul pe durata de viata a
elementului bilantier la care se aplica. O rata declarata variabila se modifica in
aceasta perioada in functie de evolutia unui element de referinta. Acesta este de
regula un indice sau o rata a dobanzii definitorie pentru piata sau pentru anumite

21
categorii de operatiuni. Exista si un mixaj intre cele doua tipuri de rate, ce imbraca
forma ratei revizuibile. Aceasta este fixa, putandu-se insa modifica numai la anumite
intervale de timp, intr-o maniera regulata.
Aceasta prezentare a tipurilor de rate este oarecum depasita in materie de
gestiune a riscului de dobanda. Conteaza mult perioada de timp pentru care se fac
aprecieri cu privire la ratele dobanzii. Astfel, o rata a dobanzii fixa la un depozit pe o
luna poate fi privita ca o rata variabila intr-o perioada de studiu de 6 luni. Pana la
scadenta, aceasta rata poate fi modificata de cinci ori, pierzandu-si astfel profilul de
rata fixa. De asemenea, o rata revizuibila annual, la un credit pe termen lung, poate
fi privita ca o rata fixa intr-un orizont de timp de sase luni, care se incadreaza intre
perioadele anuale de revizuire.
Gestiunea riscului de dobanda urmareste diminuarea sau daca nu se poate
ajustarea expunerii la risc in functie de obiectivele de rentabilitate urmarite. De
regula, expunerea la risc a bancii, rezultata din operatiunile efectuate pentru
clientele si din operatiunile in nume propriu, nu corespunde optimului dorit de
banca. Drept consecinta banca va actiona pentru modificarea expunerii din punct de
vedere al volumului, dar si al structurii acesteia. Se poate actiona in urmatoarele
directii:
1. reorientarea operatiunilor cu clientela – aceasta operatiune vizeaza modificarea
structurii bilantului printr-o politica comerciala care sa promoveze anumite
directii:
 modificarea ponderii anumitor elemente de activ si pasiv
 promovarea unor dobanzi fixe sau variabile
 promovarea anumitor scadente pentru elemente de activ si pasiv
 utilizarea in mai mare masura a vaniturilor din comisioane in defavoarea celor
din dobanzi.
Toate aceste operatiuni se pot efectua, insa timpul necesar realizarii lor nu este
scurt. Reorientarea operatiunilor cu clientela are nevoie de perioade mari de timp
si este supusa constrangerilor pietei. Concurenta existenta intre institutiile
bancare poate ingreuna si chiar bloca aplicarea unei initiative de acest gen. Banca

22
 vrea schimbari in relatiile cu clientela, insa nu doreste indepartarea acesteia prin
masuri contrare intereselor sale.
2. acoperirea riscului prin operatiuni bilantiere – in acest sens banca actioneaza pe
mai multe planuri. In privinta operatiunilor active se constata o reorientare a
bancilor spre plasamente in titluri, mai putin supuse riscului de credit. In acelasi
timp, o astfel de orientare permite reducerea acestui risc prin diversificarea
activelor. Un rol important este jucat de operatiunile interbancare. Prin credite
sau imprumuturi contractate pe piata interbancara, bancile pot sa-si echilibreze
pozitiile rezultate din operatiunile cu clientela. De exemplu, un imprumut
interbancar obtinut pe termen lung, la o rata a dobanzii fixa poate constituii o
contrapondere la creditele acordate clientilor pentru acelasi termen si la aceiasi
rata a dobanzii.
3. acoperirea riscului prin operatiuni in afara bilantului – interventiile bancii de
gestiune a riscului prin operatiuni bilantiere pot avea drept consecinta cresterea
artificiala a bilantului. O astfel de situatie poate afecta banca din punct de vedere
al normelor prudentiale. Acestea constrang banca sa-si utilizeze cat mai bine
bilantul existent, bilant aflat de regula la limita superioara a gestiunii
prudentiale. Ori, noi credite sau imprumuturi interbancare contractate pentru a
reduce riscul de rata pot impinge bilantul bancar dincolo de aceasta limita.

2.4. RISCUL VALUTAR

Riscul valutar se defineste ca probabilitatea de a inregistra pierderi in urma

variatiei cursului de schimb. El exista atata timp cat banca realizeaza operatiuni in
monede starine. Pierderile pot fi inregistrate datorita indexarii unor valori dupa un
anumit curs valutar sau datorita modificarii valorii activelor si pasivelor externe in
urma modificarii cursului valutar. Riscul valutar cuprinde atat operatiunile
desfasurate de banca pentru clientuii sai cat si propriile operatiuni. El este cu atat
mai mare cu cat ponderea activelor si pasivelore externe in bilant este mai mare.

23
 In functie de factorii care il determina, riscul valutar prezinta urmatoarele
componente:
1. riscul de translatare – apare in cazul bancilor cu activitate internationala, care au
deschise subunitati pe teritoriul altor state. Periodic are loc o consolidare a
bilantului si rezultatelor la nivelul centralei bancii, care trebuie sa cuprinda si
situatiile subunitatilor din strainatate. Consolidarea se face in moneda tarii unde
este situata centrala si asta presupune o conversie a valorilor externe exprimate
in alte monede. La nivelul centralei bancii se pot inregistra pierderi in
urmatoarelesituatii:
 din preluarea pierderilor existente la nivelul subunitatilor din strainatate
 din modificari nefavorabile de curs la conversie
 din diferentele existente intre cele doua tari la nivelul sistemelor de
contabilitate si fiscale. Este posibil ca un profit inregistrat in contabilitatea
subunitatii sa se transforme in pierdere in contabilitatea centralei, in urma
translatarii contabile.
2. riscul de tranzactie – apare atunci cand banca desfasoara operatiuni intr-o deviza
care isi modifica cursul. Acest curs creste odata cu volumul operatiunilor in
devize si cu instabilitatea valutara. Intotdeauna, intr-o operatiune supusa
riscului de tranzactie daca unul dintre parteneri a inregistrat o pierdere celalalt a
inregistrat un castig.
3. riscul economic – vizeaza modificarea valorii bancii in urma variatiei cursurilor
valutare. Spre deosebire de riscul de tranzactie, acesta se reflecta pe termen lung
in toata activitatea bancii si nu numai in rezultatul unei operatiuni.
Gestiunea riscului valutar presupune un efort ce vizeaza reducerea la minim
a pierderilor si cheltuielilor datorate variatiei cursului valutar. Aceasta se poate
realiza pe doua planuri:
1. prin reglementari de limitare a riscului valutar
2. prin politica bancii cu privire la operatiunile in valuta

24
 CAP 3
ANALIZA BANCARA A INTREPRINDERII

Analiza bancara a intreprinderii se prezinta ca o tehnica in mare parte

comparativa in care sunt puse in evidenta anumite evolutii, imbunatatiri sau
deteriorari, ale unor elemente de referinta. Ea cuprinde doua mari parti:
- o analiza sumara a intreprinderii;
- o analiza detaliata.

Analiza sumara se poate realiza printr-o discutie cu managementul

intreprinderii in baza unui minim de documente. Ea trebuie sa furnizeze cateva
raspunsuri simple la urmatoarele intrebari:
1. cum evolueaza rentabilitatea si ce a influentat aceasta evolutie – se lamuresc
aspecte legate de dezvoltarea activitatii, gestiunea personalului,
amortismente si politica de investitii, costul resurselor, in special cele din
creditare si perspectivele acestor elemente in exercitiile viitoare;

25
 2. care este situatia trezoreriei si in particular elemente legate de excedentul
brut de exploatare, capacitatii de autofinantare si perspectivele in acest
domeniu;
3. care este solvabilitatea intreprinderii si elemente legate de resursele proprii
actuale si viitoare
4. ce fel de finantari sunt utilizate de catre intreprindere si elemente legate in
special de finantari bancare: gradul de indatorare, potential de indatorare
neutilizat, finantari prin cesiuni de creante sau prin leasing;
5. cat de optimizata este finantarea pe nevoile intreprinderii

Analiza detaliata - in general, problemele cu care se confrunta banca vis-a-vis

de clienti se traduc cel mai adesea printr-un risc de nerambursare sau risc de
lichiditate. De cealalta parte, la nivelul intreprinderii totul pleaca de la o criza de
trezorerie. In analiza sa, banca va trebui sa identifice cauzele acestei crize de
lichiditate, abordand succesiv mai multe laturi ale managementului si ale activitatii
in cadrul intreprinderii.

3.1. ANALIZA OPERATIONALA

Analiza operationala are in vedere in primul rand produsele si pietele

intreprinderii. O anumita abordare este necesara in cazul unei societati de productie
si o alta in cazul unui intermediar al carui unic mijloc fix este un telefon sau un
calculator.
Cele doua elemente, produsul si piata, sunt strans legate intre ele in masura
in care piata determina produsul in functie de cerintele sale. O astfel de legatura
induce un risc economic la intreprindere in conditiile unor realizarii unor produse
inadaptate la piata sau pentru care piata s-a diminuat considerabil sau a disparut.

3.1.1. Analiza produsului

26
 Analiza pe care trebuie sa o faca banca la nivelul produsului este una pur
functionala. Ea nu este capabila si nu poseda cunostiintele necesare aprecierii
proceselor tehnologice si tehnica produsului. Ea trebuie sa fie interesata de masura
in care produsul satisface cererea si de pozitionarea sa in raport cu cele ale
concurentei. In acest sens se au in vedere cateva directii de studiu:

a. unicitatea produsului – creaza avantaje concurentiale in raport cu alte produse

de pe piata. Unicitatea sa poate fi generata de:
• functionalitatea sa deosebita, de cele mai multe ori rodul unei inventii sau inovatii.
• disponibilitatea sa in timp sau in spatiu – se are in vedere aici faptul ca produsele
se gasesc in competitie doar atunci cand ele sunt disponibile in acelasi timp, in
acelasi spatiu geografic (limitate de politici de desfacere, de perisabilitate, de
sezonalitate sau momentul aparitiei – cum este cazul jurnalelor).
• reglementari legislative sau de breasla – pot sa apara din motive de restrictii la
nivelul comercializarii sau circulatiei marfurilor sau din intelegeri la nivelul
membrilor unui sindicat sau unei organizatii patronale (farmacii, tutungerii). De
regula, astfel de reglementari sunt destul de permisive si nu impiedica
intreprinderea sa-si deruleze o activitate normala, care sa nu creeze dificultati in
relatia cu banca.
• produsul ofera o combinatie inedita de calitati sau functionalitati care il deosebeste
de celelalte produse si care pe o anumita piata, de cele mai multe ori un segment de
nisa, ii ofera avantaje concurentiale.

b. pretul produsului – in cazul in care produsul este unul obisnuit, neexistand

elemente functionale care sa-l deosebeasca de alte produse de pe piata, unica solutie
de delimitare este pretul. De cele mai multe ori, diferentierea prin pret se face in jos,
insa nu este si cazul produselor de lux pentru care o astfel de strategie duce la
devalorizarea produsului.

27
c. perspective privind conservarea si consolidarea unicitatii produsului – banca va
analiza urmatoarele elemente cu impact in acest sens:
• imbunatatirea calitatii produsului privind:
- fiabilitatea - adica masura in care produsul isi poate indeplini misiunea in orice
conditii de mediu
- longevitatea - adica masura in care produsul isi poate indeplinineste aceasta
misiune o durata din ce in ce mai lunga de timp fara deficiente
- mentenabilitatea – aplicata in special la produsele industriale, se refera la
utilizarea produsului la costuri minimale de intretinere
- evolutivitatea - ofera certitudini clientului cu privire la capacitatea produsului de
a creste si a se adapta la cerintele viitorului fara investitii masive (ex: soft
informatic)
• imbunatatirea comunicarii privind produsul – se are in vedere aici masura in care
se fac vizibile calitatile produsului
• consolidarea marcii comerciale - creaza recunostere si pozitionare in sens pozitiv
in ochii consumatorilor. Este valabi pentru produs, dar si pentru intreprindere
• scaderea pretului – va crea avantaje concurentiala, marind piata prin includerea
unui segment de clientela cu putere de cumparare mai mica. Banca trebuie sa fie
atenta ca in acest caz se reduce marja pe produs. Exista o compensare daca
intreprinderea reuseste sa actioneze si asupra costurilor.
• capacitatea intreprinderii de a a gestiona investitiile in scopul mentinerii
diferentelor in conditii de rentabilitate acceptabile.

d. riscul economic asociat produsului – pentru ciclul de viata al unui produs

intreprinderea trebuie sa cunoasca nevoia de investitii si de exploatare. Masura in
care banca accepta sa se implice in finantarea acestor nevoi transforma o parte din
risc in risc bancar asumat. Rezumand ciclul de viata al produsului intalnim
urmatoarele faze:
• lansarea – in aceasta faza in care se incearca impunerea produsului pe piata
nevoile de investitii sunt foarte mari, in schimb cele de exploatare sunt mici datorita

28
dimensiunilor reduse ale pietei. Riscul bancii este mare mai ales in finantare pe
termen mediu si lung, rambursarea fiind tributara succesului produsului in viitor.
• maturitatea – aceasta faza este asociata cu nevoi de investitii mari pentru a sustine
prin capacitati de productie noi o piata dezvoltata si, de asemenea nevoi de
exploatare mari corespunzatoare unei astfel de piete. Din fericire pentru banca riscul
este mai mic, succesul produsului si volumul desfacerii garantand o rambursare
sustinuta.
• declinul – in aceasta faza produsul este imbatranit si concurenta isi valorifica mai
bine avantajele. Sustinerea vanzarii pe o piata din ce in ce mai mica se face prin
diminuarea pretului cu influenta directa asupra marjei. Riscul pentru banca este
maixm, mai ales pe termen mediu si lung, in lipsa oricarei garantii privind excedente
financiare generate de comercializarea produsului.

3.1.2. Analiza pietei

Putem defini piata ca locul in care trasaturile functionale ale produsului
intalnesc nevoile clientelei. De remarcat faptul ca produsele nu prezinta trasaturi
functionale 100% identice si, mai ales la nivelul clientelei, nevoile imbraca aspecte
particulare. In sens larg, piata unui produs cuprinde mai multe produse
asemanatoare si mai multe nevoi particulare ce pot fi acoperite intr-o masura mare
de aceste produse. Pentru intreprindere piata mai poate fi data si de cifra de afaceri
obtinuta pe ansamblul producatorilor.
Analiza bancii vis-a-vis de acest element – piata – trebuie sa abordeze cateva
aspecte esentiale:
a. talia sau dimensiunile pietei si in baza acesteia partea de piata ce revine
intreprinderii. Acest aspect este important in masura in care el prezinta anumite
consecinte:
• poate creste rentabilitatea intreprinderii datorita unor economii la costurile fixe
sau cele indirecte ale productiei.
• puterea de negociere a intreprinderii variaza direct cu cota sa de piata. Ea ii
permite intreprinderii sa impuna in negociere conditii contractuale favorabile.

29
• capacitatea de a conduce mari proiecte
• notorietate – pentru marca si pentru produs. De asemenea, notorietatea sa ii
permite sa atraga pe piata fortei de munca cei mai buni specialist, care, insa, trebuie
remunerati corespunzator.
b. gradul de dezvoltarea a pietei. Analiza trebuie sa evidentieze faza de dezvoltare
a pietei, care poate sa se nasca, sa creasca si sa moara precum produsele. Este mai
riscant pentru banca sa finanteze o intreprindere a carei piata este in declin (ex:
casete video, chitante fiscale personalizate, lame de ras).
● Faza de expansiune – corespunde cu crearea pe piata a unei nevoi noi si adesea cu
aparitia unor produse noi, revolutionare. Aici totul trebuie creat: capacitati de
productie, circuite economice, clientela.
● Faza de maturitate – in cadrul careia gradul de inzestrare a clientelei cu produsul
pietei este maxim si piata se sustine in continuare prin reinoirea materialului uzat.
Piata acum este influentata puternic de durata de viata a produsului care stabileste
momentul inlocuirii bunului uzat. Exista insa si produse pentru care cererea globala
este stabila (paine, zahar).
● Faza de declin – este determinata de schimbarea gusturilor clientelei sau de
cresterea calitatii sau darabilitatii bunului, ce implica o viteze de reinoire mult prea
mica (baterii, ulei masina ...). Piata poate suferi si o „moarte subita” in urma
schimbarilor bruste asupra nevoilor care genereaza vanzarea produselor (schimbari
legislative, chitante, facturi).

c. evolutia sezoniera sau conjucturala a pietei. Aproape toate produsele prezinta o

doza de sezonalitatea data de evolutii climatice (imbracaminte, schiuri, costume de
banie, bere, bauturi racoritoare, inghetata), sarbatori legale sau religioase (brazi de
Craciun, oua de Paste, cadouri), plecari in vacanta (bilete avion, camere hotel),
inceputul anului scolar (rechizite, uniforme), ani electorali (publicitate electorala),
perioade de solduri. De asemenea, la evaluarea pietei trebuie avut in vedere in ce
masura este ea influentata de o anumita conjunctura de moment pentru a elimina ,
daca este cazul, aceste influente conjuncturale.

30
d. nivelul concurentei – concurenta este un factor de progres, dar este in acelasi
timp si un factor de risc pentru intreprindere. Ea obliga intreprinderea sa investeasca
permanent pentru imbunatatirea caracteristicilor produsului, sa-si reduca marja si
sa-si cresca nevoia de finantare.

3.2. ANALIZA STRATEGICA

3.2.1. Conducerea intreprinderii

O analiza la acest nivel trebuie sa stabileasca daca managementul
intreprinderii este motivat si dispus sa adere in mod real la obiectivele de crestere
ale intreprinderii. Exista o anumita diferenta intre societati familiale sau
intreprinderi mici si mijlocii si societatile mari pe actiuni. In primul caz, de cele mai
multe ori conducerea intreprinderii este realizata de o singura persoana,
proprietarul. In general, acesta este un tehnician care a gasit o oportunitate pe piata
de valorificarea a propriilor relatii si cunostiinte. Rareori acesta este un polivalent
capabil sa-si explice evolutiile economice ale afacerii. In schimb, el „simte” afacerea.
Cu o astfel de persoana negocierile sunt mai dificile. Prezentul si termenul scurt
cantaresc foarte mult in actiunile pe care le va intreprinde. Dezvoltarea strategica pe
termen mediu si lung reprezinta mai rar o prioritate.
Pe masura ce dimensiunile intreprinderii cresc, important pentru banca este
sa intalnesca drept partener de discutie o echipa completa, formata profesional, care
sa reprezinte principalele functii ale intreprinderii:
- departamentul financiar
- departamentul de marketing
- departamentul comercial
- departamentul tehnic sau de productie.
In cazul unei societati pe actiuni nu poate fi vorba decat de o echipa completa
de management care, de multe ori, este stabilita pe criterii profesionale fiind
delimitata de actionariatul societatii.

31
 Si in cazul micilor intreprinderi si in cel al intreprinderilor mari, pe actiuni
trebuie vazut in ce masura conducerea este motivata salarial sau este implicata in
repartizarea beneficiilor.

3.2.2. Actionariatul
O analiza la nivelul actionariatului trebuie sa stabileasca din punct de vedere
cantitativ dimensiunile acestuia si gradul de concentrare. Acestea sunt importante
pentru a aprecia managementul deciziei si in special capacitatea intreprinderii de a
raspunde prin decizii rapide si ferme la anumite constrangeri ale mediului. Exista si
o latura calitativa a actionariatului ce trebuie analizata pentru a reliefa puterea sa,
ambitiile manifestate si legaturile cu alte societati, in cazul unui actionariat comun.

3.2.3. Statutul juridic si forma de organizare

Examinarea statutului juridic al intreprinderii permite sa se analizeze in
detaliu organizarea puterii intre asociati sau actionari. Forma de organizare
determina raspunderea limitata sau nu in cadrul societatii.

3.2.4. Structura de productie

Structura de productie este data de maniera in care diferite mijloace de
productie sunt combinate pentru a atinge obiectivele urmarite. Structura de
productie depinde de doi factori:
a. lungimea ciclului de productie – influenteaza structura si volumul factorilor
de productie (un ciclu lung implica stocuri mari si cheltuieli cu personalul
importante)
b. natura produselor – implica un anumit nivel al investitiilor si cere o anumita
calificare a personalului. In plus, complexitatea produselor permite un
evantai mai larg sau mai ingust de alegeri in structura productiei (foarte
limitata, de exemplu, in agricultura)
Principala problema a conducatorilor intreprinderii in cazul structurii de

32
productie este de a crea o astfel de structura flexibila si eficienta in acelasi timp, care
sa permita intreprinderii in caz de modificare brutala a pietei sa:
- limiteze pierderile
- se reorinteze cat mai usor si rapid cu putinta.
Pentru o asfel de structura flexibila se au in vedere mai multe elemente:
• la nivelul personalului – supletea este data de policalificarea acestuia si de tipul
contractului de munca, cu durata determinata sau nedeterminata. Efectivul de
salariati se poate ajusta mult mai rapid in cel de-al doilea caz. Inconvenientele se
regasesc la nivelul calificarii si specializarii mai reduse a personalului.
• la nivelul capacitatilor de productie – flexibiliatea depinde de durata de viata a
investitiilor. Cu cat aceasta este mai scurta cu atat mijloacele de productie vor fi
inlocuite mai des si i se va permite intreprinderii sa le ajusteze in functie de noile
constrangeri ale pietei sau ale mediului. Bineinteles ca o astfel de situatie presupune
costuri de investitii ridicate. O solutie intermediara poate fi data de robotizare, care
permite investitii cu o durata mai mare de viata, dar cu o adaptabilitate ridicata.
• optiunea intre mijloace de productie proprii sau mijloace de productie inchiriate –
cea de-a doua varianta presupune o adaptabilitate mai mare prin renuntarea la
mijloacele de productie depasite in favoarea unora mult mai compatibile cu noile
cerinte. Si in acest caz costurile sunt mai mari. Pot sa apara, de exemplu, penalitati
de platit proprietarului pentru renuntarea la contractele de inchiriere initiale.
• apelarea la externalizare pentru diferite activitati sau subansamble permite
intreprinderii sa transfere partial riscul inadaptarii catre subcontractori sau
furnizori.

3.2.5. Modul de comercializare al produselor

Banca este constienta de faptul ca nu este suficient sa produci si sa stochezi, ci
este neaparat nevoie sa valorifici productia la vanzare.
Alegerea modului de comercializre depinde in primul rand de produse si de
piata. De multe ori este dificil odata ales un mod de comercialzare sa mai fie

33
schimbat fara costuri importante. Comercilaizarea se poate realiza pe unul din
urmatoarele canale:
a. vanzare directa – se realizeaza prin contactarea directa a producatorului, fara
intermediari. In variante moderne poate imbraca forma mailing-ului,
phoning-ului sau retelei piramidale. Metoda prezinta o eficienta ridicata in
cazul produselor simple si de masa.
b. echipa comerciala interna – e alcatuita din salariati ai intreprinderii ce au o
calificare superioara pentru vanzarea propriilor produse. In general, se
justifica pentru produse complexe ce necesita si consiliere importanta.
c. concesionari – acestia sunt societati independente legate de intreprindere prin
contracte de exclusivitate. Permite intreprinderii sa transfere o parte din
cheltuielile de comercializare si mai ales de promovare a produselor, in
schimbul sigurantei exclusivitatii pe o anumita perioada de timp la
concesionar.
d. comisionari – este un simplu mandatar ce permite vanzatorului si
cumparatorului sa faca o tranzactie fara ca el insusi sa fie contrapartida.
e. franciza – permite o exploatare exclusiva a unui fond de comert creat si
finantat de francizor , in functie de anumiti factori si anumite obiective fixate
de catre acesta.
Riscul pe care il analizeaza banca legat de comercializarea produselor poate sa vina
din:
- lungimea ciclului de comercializare , care in cazul produselor care sunt complexe,
care nu sunt produse de masa, poate sa ajunga la mai multe luni, peerioada in
care termenii de vanzare pot suporta modificari nefavorabile sau renuntari.
- viteza de penetrare a pietei – in acest caz riscul vine de la nivelul ridicat al
investitiilor comerciale necesare
- decalajul dintre evolutia pietei si evolutia retelei de vanzare
- disparitia brutala a retelei de comercializare – datorita falimentului unui
vanzator principal, concesionar sau trecerii acestora in tabara concurentei.

34
3.2.6. Perspectivele de crestere pe termen lung
Analiza strategica a bancii dusa pe elementele prezentate anterior acopera un
orizont de timp limitat, 4-5 ani. Banca poate fi interesata de un orizont mult mai
mare, mai ales in cazul unor finantari pe termen lung. Pe un astfel de orizont se
pune si probleme cresterii intreprinderii, ca si conditie imperativa de supravietuire
pe o piata concurentiala. Fata de aceasta perspectiva de crestere a afacerii,
conducerea intreprinderii are de ales intre a mobiliza societatea pentru sustinerea
cresterii sau a gasi o portita de iesire in conditiile unui viitor compromis. Alegerile se
fac in functie de strategia intreprinderii vis-a-vis de piata: doreste sa se mentina pe
piata, sa se extinda sau sa paraseasca aceasta piata. Ea poate sa adopte una dintre
urmatoarele strategii:
a. varianta cresterii cotei de piata – reprezinta o optiune ofensiva ce se poate
realiza pe plan intern printr-o crestere a capacitatilor de productie si o
reducere a costurilor. Optiunea se sustine cu un nivel tehnologic superior
concurentei si cu o abordare agresiva a pietei. Exista si un plan extern ce
presupune achizitia intreprinderilor concurente aflate in dificultate. O astfel
de operatiune nu este lipsita de riscuri datorita posibilei incompatibilitati
ridicate intre structurile de productie ale celor doua intreprinderi. De
asemenea, cumparatorul poate sa descopere dupa efectuarea tranzactiei
surprize neplacute (pierderi acoperite, piete moarte, pierderi de clienti)
b. varianta extinderii sau integrarii pe verticala – presupune extinderea
activitatii in amonte sau aval, spre furnizori sau clienti (strategie imperativa
in industria potroliera). Astfel isi gestioneaza mai bine aprovizionarea,
caliatatea produselor, desfacerea. Riscul provine din faptul ca intreprinderea
ramane captiva unui anumit canal de aprovizionare si distributie si nu poate
alege optim intre mai multe variante oferite de piata.
c. varianta extinderii pe orizontala – are in vedere trecerea pe piete vecine cu
cea de baza. Astfel, intreprinderea poate furniza nu produse, ci game de
produse sau servicii, care sunt complementare si se sustin reciproc,

35
 exploatand mai bine puterea de cumparare a clientelei. Riscul poate fi generat
de capacitatea intreprinderii de a gestiona eficient un portofoliu de produse.
d. varianta pasiva a mentinerii pe piata – se poate folosi atunci cand piata este in
declin sau este o piata puternic concurentiala si intreprinderea decide sa nu
lupte pe ea ci sa supravietuiasca doar, in conditii de rentabilitate rezonabila.
De obicei, intr-o astfel de situatie normal este ca intreprinderea sa se
reorienteze spre o alta piata. Riscurile unei asfel de schimbari radicale sunt
mari in conditiile in care noua piata este mai putin cunoscuta si structura de
productie existenta nu poate fi valorificata, eventual doar intr-o mica masura,
pentru noul produs.
e. asocierea – presupune o fuziune sau numai exploatarea in comun a unor
structuri de productie cu o alta societate pentru a se impune mai usor pe
piata, pentru a beneficia de unele cuceriri ale progresului tehnic sau a genera
economii. Riscul provine din necesitatea realizarii unei restructurari, din
culturile de intreprindere diferite existente intre cele doua societati sau intre
membrilor de conducere. De asemenea, regruparea gamelor de produse
poate dezorienta clientela (Daewoo/Chevrolet).

3.3. ANALIZA PREVIZIONALA

Analiza previzionala este importanta in masura in care banca este mult mai
interesata de situatia financiara, de capacitatea de rambursare a intreprinderii in
viitor, la scadenta decat in prezent. Din pacate, analiza previzionala este dependenta
de manifestarea in viitor a mai multor factori, iar acest fapt se regaseste in fiablitatea
sa mai scazuta in raport cu o analiza financiara curenta, de exemplu.

3.3.1. Tehnici de previzionare

36
 Realizarea unei analize previzionale, mai ales in domeniul financiar, se poate
face utilizand o serie de tehnici simple sau construind tabele de finantare
previzionale.
In primul caz putem tine seama de cateva reguli cu aplicabilitate stricta sau
cu un anumit grad de generalizare:
• efectul volum si efectul pret – foarte multe dintre variabilele de care depinde
previziunea sunt rezultatul unei evolutii in functie de pret, de volum sau de
amandoua: cifra de afaceri, impozite si taxe, cheltuieli salariale, cheltuieli de stocare,
etc.
• efectul de proportionalitate – in completarea efectului anterior, putem observa ca
alte elemente de previzionat au evolutii proportionale in functie de alte elemente de
referinta. In cazul acesta putem aplica simplu regula de trei simpla. De exemplu,
cheltuielile de stocare sunt dependente de stocuri, cheltuielile sociale legate de
personal sunt dependente de nivelul salariilor sau de numarul de salariat. Daca
aprofundam insa cunostiintele despre intreprindere se pot identifica anumite
rapoarte de proportionalitate specifice:
- cheltuieli salariale directe / cifra de afaceri
- provizioane legate de clientele / cifra de afaceri
- cheltuieli cu igenizarea sau ecologice / productia realizata
- cheltuieli de cercetare / cifra de afaceri
- piese de schimb vandute / masina sau utilaj vandut
- etc.
• efect de stabilitate – exista elemente previzionale care inregistreaza o anumita
stabilitate in raport cu rezultatul activitatii sau cu celelalte elemente. In general, sunt
stabile si usor de previzionat cheltuieli legate de rambursarea imprumuturilor si
chiar de plata a dobanzilor.
Exista insa si elemente particulare, mai dificil de previzionat. Cesiunile de
active se vor realiza la preturi care tin mult de piata si de momentul vanzarii. De
asemenea, previziunile legate de concedieri nu inseamna numai o reducere
mecanica a numarului de salariati sau a fondului de salarizare ci pot insemna si

37
cheltuieli care sa indulceasca o astfel de masura la nivelul salariatilor si care depind
mult de negocierile cu sindicatele.

In al doilea caz, al realizarii unor situatii mai complexe sau a unor tabele
financiare previzionale intalnim:
• retropolarea – reprezinta o metoda de reconstruire inversa a contului de rezultate
plecand de la unele rezultate si de la unele solduri intermediare de gestiune. De
exemplu, pentru un anumit profit net intreprinderea va realiza o anumita cifra de
afaceri si va angaja anumite cheltuieli pentru a face posibil acel rezultat. Metoda se
aplica de cele mai multe ori in paralel cu alte tehnici pentru a asigura o anumita
coerenta datelor previzionale.
• plan de trezorerie previzionat – se prezinta ca o prezentare comparativa a
incasarilor si platilor intreprinderii pentru o anumita perioada.
• fond de rulment previzionat; nevoie de fond de rulment previzionata – se
realizeaza in baza previzionarii elementelor care determina fondul de rulment si
nevoia de fond de rulment.
• tablouri de finantare previzionale – reprezinta situatii complexe ce pot cuprinde
toate elementele financiare ele intreprinderii. Deoarece sunt dependente de evolutia
multor elemente, se pot construi cateva scenarii in functie de ipoteze de lucru.

3.3.2. Piloni in analiza previzionala

Analiza previzionala pe care o realizeaza banca trebuie sa lamureasca
prioritar urmatoarele aspecte:
1. cat de plauzibila este cifra de afaceri ? - in acest caz, banca are cateva
criterii de apreciere. In primul rand, poate sa vada in ce masura cifra
de faceri pe primele luni ale anului se incadreaza in previziunile
facute. Trebuie sa se tina seama de eventualele sezonalitati care pot
influenta cifra de efeceri pe subintervale de timp. In al doilea rand,
banca compara cifra de afceri previzionata cu cea din exerciciul
precedent. Si aici pot sa apara unele discontinuitati in cazul unor

38
 motivatii de piata sau tehnologice ( de exemplu, in anul curent s-a
schimbat gama de produse). In al treilea rand, se urmareste in ce
masura cifra de afaceri poate fi afectata de conjunctura. Banca poate sa
introduca in analiza informatii sectoriale din reviste de specialitate,
analize sau cercetari externe, dar si comparatii cu alti clienti de-ai sai
din acelasi domeniu.
2. cat de coerenta este capacitatea de autofinantare previzionata ? - in
acest caz banca are in vedere elemente care tin de domeniul financiar,
dar si de cel strategic. Nu se poate considera intotdeauna o evolutie
sincrona a cifrei de afaceri si a capacitatii de autofinantare. Elemente
care tin de evolutia structurii financiare sau structurii de productie pot
influenta evolutia capacitatii de autofinantare. De exemplu, o scadere
a cifrei de afaceri poate duce la o scadere mai accentuata a capacitatii
de autofinantare prin mentinerea la acelasi nivel a costurilor salariale.
Acestea pot fi ajustate insa cu intarziere, prezentand o anumita
rigiditate. De asemenea, alt exemplu, o mentinere a cifrei de afaceri din
anul precedent nu inseamna o mentinere a capacitatii de autofinantare,
datorita faptului ca intreprinderea inregistreaza cresteri ale
cheltuielilor prin simpla manifestare a procesului inflationist.
3. cat de plauzibile sunt aspectele tehnice ale unui plan de investitii? -
acest punct este unul delicat in masura in care banca nu poate avea
toate cunostiintele tehnice necesare aprecierii investitiei. Aprecierile
sale se pot realiza prin raspunsuri la urmatoarele intrebari:
• suma investitiilor prevazute este cel putin egala cu valoarea
imobilizarilor ce urmeaza a fi inlocuite?
• intreprinderile din acelasi sector procedeaza de o maniera
asemanatoare?
• care este parerea unor institutii financiare specializate?
• care este parerea unui audit tehnic in acest caz ?

39
3.4. ANALIZA FINANCIARA

3.4.1. Analiza bilantului contabil

In analiza bilanţului se urmăresc trei elemente importante: evaluarea ciclului

de conversie a activelor; determinarea valorii activelor şi a pasivelor curente
comparativ cu lichiditatea; se va stabili dacă structura capitalului este adecvată.
Bilanţul reprezintă o imagine a activităţii de investiţii şi de finanţare a unei
firme la un moment dat, o imagine statică a activelor şi pasivelor companiei.
Ciclul operational este ciclul normal al activităţii operaţionale în care cash-ul
este utilizat pentru a cumpara materii prime, ceea ce generează apariţia obligaţiilor
de plată şi costuri cu forţa de muncă şi de prelucrare ale societăţii, in vederea
fabricării de bunuri destinate vânzării. Bunurile sunt vândute de obicei cu plata la
un anumit interval de timp (credit furnizor). Când aceste creanţe se încasează se
încheie ciclul prin obţinerea de cash, de preferinţa mai mult decât la începutul
ciclului.
Este important să înţelegem ciclul operaţional 
 Pentru a inţelege procesul prin care afacerea consumă şi generează cash la
nivel operaţional
 Pentru a aprecia necesarul de finanţat al afacerii şi pentru a evalua dacă
finanţarea este potrivita afacerii respective
 Pentru a aprecia necesarul de investiţii în afacerea respectivă şi pentru a
evalua daca decizia de investiţie este adecvată afacerii respective

In cadrul fiecărui stadiu al ciclului operaţional se urmareste:

 Aprovizionarea cu materii prime – furnizorii, calitatea
 Procesul de producţie – forţa de muncă, investiţiile si calitatea mijloacelor fixe
 Vânzarea produselor finite – marketabilitatea produselor

40
  Colectarea creanţelor – calitatea clienţilor, eficienţa procesului de colectare
(securizarea creantelor cu instrumente de plata asiguratorii).

Analiza activului bilantier:

Numerar şi Conturi asimilate – se analizeaza:

 Evoluţia soldurilor conturilor de numerar, comparabilitatea cifrelor
anuale cu cele interimare
 Existenta unor depozite la bănci aflate în dificultate
 Daca există cash blocat / depus ca garanţie
 Existenta cash-ului în valute cu variatie mare de curs
 Existenta creantelor/ disponibilitatilor în străinatate, în ţări cu
dificultăţi de transfer

Creanţe Comerciale - se analizeaza:

 Evoluţia în timp a fondurilor alocate de către societate pentru
finanţarea creanţelor
 Structura creanţelor pe vechimi; vechimea creanţelor vs. clauze
contractuale, procentul creanţelor scoase în afara bilanţului
 Viteza medie de încasare a creanţelor şi evoluţia ei în timp
 Existenta creanţelor la companiile din grup
 Existenta unei dependenţe semnificative faţă de un număr restrâns de
clienţi

Alte creanţe – se analizeaza

 Creanţele nesigure
 Creanţle patronilor sau rudelor acestora
 Credite acordate firmelor din grup sau salariaţilor săi

41
 Stocuri – se analizeaza
 Evoluţia stocurilor pe faze ale ciclului operaţional: materii prime,
producţie în curs de execuţie, produse finite
 Viteza de rotaţie a stocurilor

Active imobilizate
Active imobilizate = Imobilizări necorporale + imobilizări corporale nete +
imobilizări financiare
Imobilizările, contabilizate fără taxe deductibile, constituie activele
permanente de care dispune societatea.

Imobilizări necorporale
Acestea sunt elemente fără materialitate fizică destinate pentru a servi în mod
durabil activitatea societăţii:
- cheltuieli de instalare,
- cheltuieli de cercetare şi dezvoltare,
- concesionări, brevete şi drepturi similare,
- fondul comercial,
- alte imobilizări necorporale,
- avansuri şi aconturi pentru imobilizări necorporale.

Imobilizările corporale nete

Sunt elemente ce au o realitate fizică şi o utilizare de durată:
- terenuri,
- construcţii,
- instalaţii tehnice, material şi utilaje industriale,
- alte imobilizări corporale,
- imobilizări în curs,
- avansuri şi aconturi pentru imobilizări.
Imobilizările corporale nete se obţin după deducerea amortizărilor.

42
 Imobilizările financiare sunt titluri de valoare şi/ sau creanţe, plasate/ ce
vor fi realizate pe o durată mai lungă.
- Plasamente si creanţele ce provin din aceste plasamente,
- alte titluri imobilizate,
- imprumuturi acordate de societate.
Calitatea activului imobilizat condiţionează perspectivele societăţii, dar în
egală masură şi marja de sigurantă a băncii.
Indicatorul „Totalul amortizărilor / imobilizări brute corporale amortizabile”
indică gradul de amortizare al imobilizărilor productive.
Dacă este necesar pentru analistul de credit să studieze volumul, compoziţia
şi calitatea activului imobilizat, trebuie de asemena, examinată evoluţia sa care poate
fi revelatoare privind alegerile efectuate de societate în materie de investiţii:
- investiţiile de reinnoire şi/sau programele excepţionale,
- achiziţiile sau cesiunile,
- modul de finanţare a investiţiilor: capitaluri proprii, noi imprumuturi, conturi
curente sau resurse pe termen scurt.

Analiza pasivului bilantier:

Capitalurile permanente corespund fondurilor puse la dispoziţia societăţii de

către asociaţi şi de către creditori externi pentru o durată mai mare de un an.
Capitaluri permanente = Capitaluri proprii + datorii pe termen mediu/ lung.
Alcatuirea capitalurilor permanente
a. Capitalurile proprii - acestea reunesc:
 Capitalul social
Capitalul reprezintă valoarea nominală a acţiunilor sau părtilor sociale plătite
sau neplătite, amortizate sau neamortizate. In momentul unei creşteri de capital sau
al unei fuziuni, valoarea reala a acţiunii sau a parţii sociale este in general superioara

43
valorii sale nominale, şi acest excedent, numit primă, trebuie sa fie achitat imediat şi
în totalitate de către subscriptor, ca adaos la valoarea nominala.
 Diferentele din reevaluarea activelor imobilizate
 Rezervele din anii anteriori:
 rezerve legale,
 rezerve statutare sau contractuale,
 rezervele reglementate.
 Rezultatul exerciţiului - Este vorba despre profitul net sau despre pierderea
netă contabilă a exerciţiului, după impozitarea aplicată societăţilor.
 Subventiile de investiţie
 Provizioane reglementate cu caracter de rezerva

b. Datoriile la termen provin:

- din imprumuturi sau din titluri nominative / participative (asimilabile, în
analiză, fondurilor proprii),
- din imprumuturi obligatare,
- din imprumuturi ale organismelor specializate,
- din credite bancare pe termen mediu sau lung,
- din conturi curente ale asociaţilor, cu conditia reglementarii printr-o scrisoare
angajament a perioadei de rambursare.
- Capitalurile permanente permit estimarea:
 angajamentului asociaţilor,
 dependenţa faţă de terţi,
 riscul de lichidare.
Datorii pe termen scurt şi pe termen lung - se analizeaza:
 evoluţia acestora
 nivelul angajamentelor bancare în sold la data analizei, condiţii,
garanţii, bănci finanţatoare
 partea curentă a datoriilor pe termen mediu şi lung

44
  împrumuturi între societăţi din grup

Datorii comerciale - se analizeaza:

 Evoluţia datoriilor comerciale
 Viteza medie de plată a furnizorilor, cum se situează faţă de situaţia
furnizorilor pe vechimi şi faţă de termenele contractuale
 Obligaţii de plată către alte societăţi din grup
 Nivelul datoriilor către furnizorii de mijloace fixe sau imobilizări
corporale

Provizioane - se analizeaza:
 Motivul constituirii provizioanelor 
 Scadenţa provizioanelor

3.4.2. Analiza bonitatii

1. Indicatori de lichiditate / indicatori de eficienta

Indicatorii de lichiditate măsoara capacitatea firmei de a-şi plăti
datoriile la scadenţă (lichiditatea firmei), ceea ce este de fapt principala grijă a
oricarui analist de credit..Lichiditatea pe termen scurt poate fi evaluată comparând
activele curente cu pasivele curente, în diverse feluri:

a.lichiditatea imediată - reflectǎ capacitatea agentului economic de onorare a

obligaţiilor cǎtre terţi, de rambursare a creditelor şi de platǎ a dobânzilor.
Active.circulante  Stocuri
Li   100 sau:
Total .obligatii

Active.curente  Stocuri
Li 2   100
Pasive.curente

45
b. lichiditatea patrimonială -reprezintǎ capacitatea agentului economic de a acoperi
obligaţiile de platǎ pe termen scurt cu elemente patrimoniale active care pot fi
transformate în termen scurt în disponibilitaţi monetare.

Active.circulante  Stocuri
Lp   100 , sau
Datorii. pe.termen.scurt

Active.circulante
Lp   100
Datorii.totale  Datorii.neexigibile.in.anul.curent

c. lichiditatea globală:

Active.curente
Lg   100
Pasive.curente

Lichiditatea globală supraunitara indică faptul că societatea are active curente

mai mari decât pasivele curente şi ar trebui să fie capabilă să-şi respecte termenele
scadente ale datoriilor pe termen scurt. Totuşi, sunt societăţi care functionează bine
şi cu lichiditate globală mai mică de 1, în timp ce altele au nevoie de o lichiditate
mult mai mare. In general, cu cât sunt mai lichide activele curente, cu atât
indicatorul poate fi mai scăzut. Trendul acestui indicator este dificil de analizat, dar
în general, cu cât este mai ridicat, cu atât indică o lichiditate mai bună. Totuşi, o
creştere poate reflecta un nivel ridicat de stocuri nevandabile sau datorii restante, în
timp ce o scădere poate fi generată de o creştere a eficienţei.
Indicatorii de lichididitate sunt indicatori statici, adică prezintă situaţia la data
ultimului bilanţ, în timp ce banca are nevoie să cunoască lichiditatea pe perioada
viitoare pentru care se acordă creditul, să determine deficitul de fonduri care va
dimensiona creditul solicitat. Din acest punct de vedere, mult mai relevant este cash
flow-ul (fluxul de lichidităţi), adică intrările şi ieşirile de lichidităţi, pe baza căruia se
determină deficitul sau excedentul pe perioada propusă pentru creditare

46
2. Indicatori de solvabilitate
a. solvabilitatea - funcţie de total credite - exprimǎ gradul în care firma
asigurǎ cu capitalul propriu şi provizioanele acoperirea creditelor pe termen
scurt, mediu si lung.

Capital . propriu  Pr ovizioane

Sc   100
Capital . propriu  Pr ovizioane  Credite.totale

b. solvabilitatea - functie de total obligaţii - exprimǎ gradul în care firma

asigura cu capital social şi provizioane acoperirea datoriilor.

Capital . propriu  Pr ovizioane

Sd 
Capital . propriu  Pr ovizioane  Total .obligatii

Intr-o varianta simplificata, functioneaza si formula urmatoare:

Capital . propriu
S 
Total . pasive

3. Rentabilitatea
Exprimǎ eficienţa activitǎţii firmei în perioada analizatǎ. Sunt consacrati
indicatorii de rentabilitate economica si rentabilitate financiara, insa rentabilitatea ca
raport dintre rezultat si efortul depus pentru obtinerea lui poate viza si alte laturi ale
activitatii societatii.

a. rentabilitatea economică - exprimă eficienţa activitaţii de ansamblu a companiei

şi se determină dupa formula

Pr ofit .brut
Re c   100
Activ.total

47
b. rentabiliatea financiara - este un compus al marjei de profit, eficienţei activelor şi
vitezei de rotaţie a activelor şi indică profitul aferent capitalurilor proprii, o masură
a capacităţii firmei de a plăti dividende şi este o modalitate de a măsura
remunerarea capitalurilor societăţilor.

Pr ofit.net
Rfin   100
Capital . propriu

Nivelurile orientative pentru aceşti indicatori sunt de cca. 5% la rentabilitatea

economică şi 15% - 20% la cea financiară. Profitul din cursul unui an trebuie să
asigure serviciul datoriei provenit din rata creditului şi dobândă.

c. rentabilitatea - funcţie de cheltuieli:

Pr ofit.net
Rc   100 , sau
Cheltuieli.totale  provizioane. pt.riscuri.si.cheltuieli

Pr ofit.net
Rc( sauRata. profitului.net )   100
Cheltuieli.totale

d. rentabilitatea - functie de capital:

Pr ofit.net
Rc   100
Capital. propriu  provizioane. pt.riscuri.si.cheltuieli

4. Gradul de acoperire al cheltuielilor din venituri

Aratǎ posibilitǎţile concrete ale firmei de acoperire a cheltuielilor din venituri

48
 Venituri .din. exp loatare
Ga   100
Cheltuieli.din. exp loatare

5. Cifra de afaceri anuală in funcţie de datorii

Cifra.de.afaceri.anuala
Ca 
Datorii. pe.termen.scurt

6. Gradul de îndatorare

Acest indicator reflectă relaţia dintre finanţările atrase şi finanţările din surse proprii.
Astfel, un raport de 1,5:1 indică faptul că pentru fiecare unitate de capital propriu societatea a
atras 1,5 unităţi de fonduri externe. Indicatorul relevă capacitatea societăţii de a atrage
fonduri externe. In general, cu cât este mai ridicat gradul de îndatorare, cu atat este mai mare
riscul. Totuşi, acesta variaza mult de la o industrie la alta şi trebuie interpretat în raport cu
stabilitatea vânzărilor. Atunci când vânzările sunt stabile, un grad de îndatorare mai ridicat
poate fi acceptabil.
Gradul de indatorare este un indicator foarte important pentru fundamentarea
deciziei de creditare şi se calculează, în două variante (globala si financiara), după
formula:

a. grad de indatorare globala:

Datorii.totale
Gi  globala   100 , sau
Activ.total

Datorii.totale
Gi  globala   100
Pasiv.total

b. grad de indatorare financiara:

49
 Datorii. financiare
Gi  fin   100
Capital. propriu

Prima variantă ne oferă un grad global de îndatorare, în timp ce a

doua se referă numai la datoriile bancare care se compară cu capitalul propriu,
întrucât în sistemul bancar se preferă această comparaţie care dă mai multă încredre
în capacitatea financiară de achitare a obligaţiilor bancare. Banca doreşte ca gradul
de îndatorare să fie cât mai mic pentru a se asigura plata obligaţiilor ce decurg din
procesul de creditare, dar şi pentru a rămâne o marjă suficient de mare pentru noile
angajamente.
Gradul de indatorare globala se mai pote intalni si sub forma:

total.obligatii
Gî   100
total.active

7. Viteza de rotaţie a activelor circulante

Acest indicator exprimă numarul de cicluri efectuate de activele circulante

într-o perioadă şi se determină după formula

Cifra.de.afaceri
Vr 
Active.circulante

Indicatorul poate fi exprimat si ca numar de zile necesare efectuarii unei

rotatii. Viteza de rotaţie diferă foarte mult în funcţie de profilul companiei şi se
determină pe ramuri de activitate.

8. Gradul de recuperare a dobânzii

50
 Gradul de recuperare a dobânzii reflectă capacitatea companiei de a plăti
dobânda din profit şi se calculează după formula

Pr ofit.brut
Gr.recup.dob   100
Cheltuieli.cu.dobanda

Exista si o altfel de abordare cu privire la cheltuielile cu dobanzile suportate de

intreprindere. Astfel, indicatorul gradul de acoperire a dobanzii se determina:

Cheltuieli.cu.dobanda
Gr.acop.dob 
Cifra.de.afaceri

Indicatorii economico-financiari astfel determinati fac obiectul unui scoring sau

sistem expert ce aloca punctaje in functie de valorile obtinute. In baza punctajului total,
intreprinderea poate fi apreciata din punct de vedere al performantelor financiare (intr-
o analiza mai extinsa sunt avute in vedere si cuantificate in punctaj si elemente non-
financiare).

EXEMPLU de scoring:

1. lichiditatea imediată
Indicator Punctaj
1 < Li <50 2
50< Li < 75 4
75 < Li < 95 6
95 < Li < 110 8
Li > 110 10

2. lichiditatea patrimonială
1 < Lp <50 2
50< Lp < 75 4

51
 75 < Lp < 95 6
95 < Lp <
110 8
Lp > 110 10

3. solvabilitate - funcţie de total credite

1<Sc < 20 2
20 < Sc < 30 4
30 < Sc < 40 6
40 < Sc < 50 8
Sc > 50 10

4. solvabilitate - functie de total obligaţii

1<Sd < 20 2
20 < Sd < 30 4
30 < Sd < 40 6
40 < Sd < 50 8
Sd > 50 10

5. rentabilitatea - funcţie de cheltuieli:

0< Rc < 10 2
10< Rc < 30 4
30< Rc <50 6
50< Rc < 100 8
Rc > 100 10

6. rentabilitatea - functie de capital:

0< Rc < 10 2
10< Rc < 30 4
30< Rc <50 6
50< Rc < 100 8
Rc > 100 10

52
7.gradul de acoperire al cheltuielilor din venituri
1 < Ga < 70 2
70 < Ga < 90 4
90< Ga < 100 6
100 < Ga < 120 8
Ga > 120 10

8. cifra de afaceri anuală in funcţie de datorii

0 < Ca < 1 2
1 < Ca < 3 4
3 < Ca < 5 6
5 < Ca < 10 8
Ca > 10 10

9. gradul de îndatorare globala

Gi > 80 2
65 < Gi < 80 4
50< Gi < 65 6
30< Gi < 50 8
0< Gi < 30 10

10. rata trezoreriei relative (Rt = creante+disponibilitǎţi/datorii pe termen

scurt*100)
1 < Rt <50 2
50< Rt < 75 4
75 < Rt < 95 6
95 < Rt < 110 8
Rt > 110 10

Punctajul total obtinut permite incadrarea intreprinderii intr-una din urmatoarele

categorii:

Nr. Clasificare Categoria Punctaj

53
crt.
    Minim Maxim
1 Performant/Standard A 81 100
Menţiune specialǎ/în
2 observaţie B 61 80
3 Problematic/Substandard C 41 60
4 Incert/indoielnic D 21 40
5 Neperformant/pierdere E 2 20

54