Sunteți pe pagina 1din 46

DREPT EXECUȚIONAL PENAL

Lect. Cristinel Ichim

1
CUPRINS

I. DREPT EXECUȚIONAL PENAL...........................................................................................3


1.1. Noțiune și obiect...................................................................................................................3

1.2. Izvoarele dreptului execuțional penal...................................................................................4

1.3. Principiile dreptului execuțional penal.................................................................................4

II. RAPORTUL JURIDIC EXECUŢIONAL PENAL...............................................................7


2.1. Noțiune..................................................................................................................................7

2.2. Trăsăturile specifice ale raportului juridic execuțional penal...............................................7

2.3. Elementele raportului juridic execuțional penal...................................................................8

III. PUNEREA ÎN EXECUTARE A PEDEPSEI ÎNCHISORII...............................................9


3.1. Atribuțiile instanței de executare..........................................................................................9

3.2. Punerea în executare a pedepsei închisorii şi a detenţiunii pe viaţă...................................10

3.3. Fenomene psihosociale ale mediului privativ de libertate..................................................12

IV. SISTEMUL PENITENCIAR ŞI CATEGORII DE CONDAMNAŢI ÎN SISTEMUL


PENITENCIAR...........................................................................................................................13
4.1. Penitenciarul: scop şi sarcini...............................................................................................13

4.2. Principii de executare a pedepselor în penitenciar..............................................................14

4.3. Organele Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.........................................................14

4.4. Repartizarea condamnaţilor în penitenciare – începerea executării pedepsei....................16

4.5. Primirea deţinuţilor în penitenciar......................................................................................17

4.6. Calculul şi consemnarea duratei executării........................................................................19

4.7. Categorii de condamnaţi la închisoare în sistemul penitenciar...........................................19

V. REGIMUL PENITENCIAR GENERAL.............................................................................21


5.1. Felurile regimurilor de executare a pedepselor privative de libertate în România.............21

5.1.1. Regimul penitenciar general........................................................................................22

5.1.2. Regimul penitenciar special.........................................................................................22

5.2. Activitatea socio-educativă.................................................................................................22

5.3. Obligaţiile condamnaţilor...................................................................................................25


2
5.4. Sancţiuni disciplinare şi procedura disciplinară.................................................................26

5.5. Recompense acordate deţinuţilor........................................................................................28

5.5.1. Procedura acordării recompenselor.............................................................................28

5.5.2. Permisiunea ieşirii din penitenciar...............................................................................29

5.6. Drepturile condamnaţilor....................................................................................................29

5.6.1. Dreptul la libertatea conştiinţei, a opiniilor şi a credinţelor religioase........................30

5.7. Regimul penitenciar special diferenţiat..............................................................................35

5.8. Regimul penitenciar semi-liber...........................................................................................36

5.8.1. Munca fără pază în afara penitenciarului.....................................................................36

5.8.2. Obligaţii şi drepturi speciale ale angajaţilor................................................................37

5.8.3. Supravegherea condamnaţilor de către alţi condamnaţi la locurile de muncă...........38

5.9. Liberarea condiţionată........................................................................................................38

VI. EXECUTAREA PEDEPSEI AMENZII PENALE............................................................42


6.1. Consideraţii introductive.....................................................................................................42

6.2. Modalităţi de executare a amenzii penale...........................................................................43

6.3. Înlocuirea pedepsei amenzii penale....................................................................................44

6.4. Pedeapsa amenzii aplicată minorilor..................................................................................45

I. DREPT EXECUȚIONAL PENAL


1.1. Noțiune și obiect

Profesorul Ioan Oancea definește dreptul execuțional penal ca fiind “ramura de drept
alcătuită din totalitatea normelor juridice prin care se reglementează relațiile sociale privind
executarea sancțiunilor penale în scopul asigurării unei influențări educative eficiente al acelor
persoane supuse executării în scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni și a apărării ordinii de
drept”.
Obiectul dreptului execuțional penal îl formează relațiile sociale cu privire la activitatea
de executare a pedepselor. Aceste relații iau un anumit specific la care participă anumite organe
de stat ( peniteciarele – în cazul pedepsei cu închisoarea, finanțele – în cazul pedepsei cu

3
amenda) și pe de altă parte persoanele condamnate. Relațiile sociale din această ramură de drept
sunt relații de constrângere ce presupun drepturi și obligații pentru participanți.

1.2. Izvoarele dreptului execuțional penal

Prin izvor al dreptului execuțional penal se înțelege actul normativ sau actele normative
prin care exprimă voința de stat cu privire la normele juridice privind executarea sancțiunilor
penale.
Izvoarele dreptului execuțional penal sunt dispozițiile cuprinse în:
a) Constituția României;
b) Codul Penal (art. 52 – pedeapsa și scopul ei, art. 57 - regimul de deținere, art. 59 – 61
– liberarea condiționată, art. 62 – executarea pedepsei într-o unitate militară, art. 63 –
amenda, art. 81 – 86 – suspendarea condiționată al executării pedepsei, art. 87 –
calculul pedepselor );
c) Legea 275/2006 privind executarea pedepselor.
La aceste categorii trebuie adăugat:
a) Regulamentul privind organizarea și funcționarea judecătorilor, tribunalelor, curților
de apel;
b) Regulamentul de aplicare a Legii 275/2006 privind executarea pedepselor și a
măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

1.3. Principiile dreptului execuțional penal

Dreptul execuțional penal este călăuzit de o seama de principii de drept prin care se
orientează și direcționează toată activitatea de executare a sancțiunilor penale.
Există două categorii de principii, și anume:
- generale;
- speciale.
Din categoria principiilor generale face parte:
1. Principiul legalității executării pedepselor.
Executarea pedepselor se realizează în conformitate cu Codul Penal, cu Legea privind
executarea pedepselor și alte legi. Acest principiu este unul din principiile fundamentale a tuturor
ramurilor de drept, principiu prevăzut și în Constituția României în art. 1 alin. 5 „ respectarea

4
Constituției a supremației sale și a legilor este obligatorie ” se desprinde și principiul legalității
executării pedepselor. Pentru realizarea acestui principiu se impun următoarele cerințe:
- activitatea de executare a pedepselor nu se poate desfășura decât de organele statului
prevăzute de lege să o facă și în limitele atribuțiilor conferite de lege;
- organele judiciare trebuie să respecte drepturile celor condamnați și să asigure
condițiile normale de încarcerare în penitenciare și la locurile de muncă potrivit legii.
Pentru asigurarea legalității executării pedepselor intervine un sistem complex de garanții
procesuale cât și numeroase sancțiuni aplicabile persoanelor care au încălcat legea cu ocazia
punerii în executare a hotărârii penale definitive.
2. Principiul individualizării executării pedepselor.
Executarea pedepselor și a celorlalte sancțiuni penale trebuie adaptată după felul
individului, al personalității lui. În viziunea acestui principiu executarea sancțiunilor de drept
penal trebuie să se facă la locul de deținere, în concret în raport cu gravitatea faptei săvârșite și
persoana condamnatului astfel încât să se atingă scopul pedepsei.
Individualizarea executării pedepselor se reorganizează de organele administrative de
executare a pedepsei individualizare care poate privi regimul de executare dar și durata
executării efective a pedepsei. Deci mijloacele de realizare pot avea caracter administrativ sau
mixt și fără voința organelor administrative nu este practic posibilă opera de individualizare a
executării pedepselor.

3. Principiul umanismului executării pedepselor.


Executarea pedepselor nu trebuie să aducă suferință condamnatului. Executarea pedepsei
închisorii presupune un rău și o suferință la care nu trebuie să se mai adauge și altele.
Principiul presupune ca întreaga reglementare în materie execuțională penală trebuie să
pornească de la persoana condamnatului. În centrul activității se află OMUL, reeducarea și
resocializarea sa, de aceea trebuie să existe un echilibru între coerciție și reeducare. Pedeapsa
închisorii este un rău și o suferință care nu trebuie să dezumanizeze.
4. Principiul respectării demnității umane.
Acest principiu presupune ca persoanele condamnate în locurile de executare nu trebuie
să fie tratate inuman.

5
În vederea garantării acestui principiu a fost incriminată ca infracțiune distinctivă tortura
( dureri sau suferințe puternice, fizice sau psihice pentru obținerea de informații sau mărturisiri
ori pentru a pedepsi sau intimida în legătură cu un act pe care persoana l-a comis ).
Personalul din locurile executare trebuie să preîntâmpine suferința cauzată de unii
condamnați altora și să se preocupe de prevenirea acestora într-o lume în care nimeni nu te poate
feri de nimic pentru că în general nu are cum.
Din categoria principiilor speciale fac parte:
1. Principiul obligativității.
Aceste principiu se referă la faptul că dispozitivul hotărârilor judecătorești penale trebuie
adus la îndeplinire în mod obligatoriu de către instanța de executare.
Punerea în executare se realizează cu excepția situațiilor în care există o împiedicare
legală.
În dreptul penal nu este recunoscută procedura investirii cu formulă executorie a
hotărârilor iar punerea în executare nu rămâne la latitudinea părților din proces. Dimpotrivă
punerea în executare este atributul instanței de executare fără a fi condiționată de o cerere
prealabilă de executare.
2. Principiul executabilității.
Principiul executabilității reprezintă un efect al pronunțării de către instanța de judecată a unei
soluții având un caracter absolut în cazul rămânerii definitive ca efect al autorității de lucru
judecat. În afară de condiția pozitivă privind existența unei hotărâri penale definitive este
necesară să fie îndeplinită și o condiție negativă și anume inexistența vreunei suspendări a
executării.

3. Principiul jurisdicționalității.
Activitatea de executare se pornește și se desfășoară din inițiativa și sub supravegherea
instanței de executare care este competentă să soluționeze și incidentele la executare.
Judecătorul delegat cu executarea hotărârilor judecătorești penale poate sesiza instanța de
executare dacă cu ocazia punerii în executare a hotărârii sau în cursul executării se ivește vreo
nelămurire sau împiedicare.
4. Principiul continuității.
Din momentul ce s-a declanșat faza de punere în executare a hotărârii aceasta se
desfășoară în mod continuu până la epuizare, până la completa ducere la îndeplinire a ceea ce

6
instanța de judecată a hotărât numai în mod excepțional, hotărârea putând fi amânată sau
întreruptă.

II. RAPORTUL JURIDIC EXECUŢIONAL PENAL


2.1. Noțiune

Raportul juridic execuțional penal constă în relațiile sociale de executare a sancțiunilor


penale reglementate prin norme juridice execuțional penale, relații statornicite între organele de
stat și condamnat potrivit cărora statul are dreptul de a pune pe condamnat să execute pedeapsa
sau o altă sancțiune penală aplicată printr-o hotărâre penală definitivă iar condamnatul are
obligația să o execute.

2.2. Trăsăturile specifice ale raportului juridic execuțional penal

a) Între raportul juridic execuțional penal și raportul juridic penal există o strânsă legătură.
Mai întâi se naște raportul juridic penal de conflict ca urmare a transformării lui din
raport juridic penal de conformare.
Săvârșirea unei infracțiuni stă la baza nașterii acestui raport juridic. Raportul juridic de
conflict privit ca mijloc de realizare a ordinii de drept poartă denumirea de raport juridic de
răspundere penală.
O etapă în desfășurarea acestuia este executarea sancțiunii de drept penal aplicate.
Această etapă în cadrul raportului juridic penal ia forma unui raport juridic special și anume a
raportului juridic execuțional penal.
Raportul juridic execuțional penal derivă din raportul juridic penal.
b) Raportul juridic execuțional penal se referă la relațiile de executare a sancțiunilor penale
care se deosebesc de relațiile de tragere la răspundere penală care conduc la formarea
raportului juridic penal.
c) Deși pentru epuizarea raportului juridic execuțional penal se apelează la acte procesuale
penale proprii ( punerea în executare a pedepsei închisorii, a pedepselor complementare )
reglementate prin norme juridice procesual penale totuși cele două raporturi juridice nu
se confundă, ele rămânând raporturi juridice distincte într-o strânsă interdependență.

7
2.3. Elementele raportului juridic execuțional penal

a) Subiecții raportului juridic execuțional penal.


La raportul juridic execuțional penal participă statul prin organele sale speciale, pe de o
parte, în calitate de subiect activ și condamnatul, pe de altă parte, în calitate de subiect pasiv.
În situația executării pedepsei închisorii împuternicitul statului este conducerea
penitenciarului sau a locului de muncă care acționează prin conducătorul ei.
În situația executării pedepsei amenzii statul participă în cadrul raportului prin organul
financiar.
Subiectul pasiv al raportului este condamnatul care va executa pedeapsa aplicată printr-o
hotărâre definitivă având în această situație o serie de drepturi și obligații prevăzute în legea
privind executarea pedepselor. În cadrul raportului juridic execuțional penal subiecții dobândirea
o anumită specificitate, calitatea lor fiind deosebită de cea întânită în cadrul celorlalte raporturi
juridice penale sau procesual penale.
b) Conținutul raportului juridic execuțional penal.
Prin conținutul raportului juridic execuțional penal înțelegem drepturile și obligațiile
fiecărei părți specifice acestui raport.
Organul de stat are dreptul să ceară condamnatului să execute pedeapsa închisorii sau să
execute pedeapsa amenzii prin plata acesteia sau să fie internată și să rămână în penitenciar.
Statul are o poziție de autoritate cu rol dominant în raport cu condamnatul. Aceleași
drepturi le are statul în cazul executării unei măsuri educative sau a unei măsuri de siguranță.
În penitenciar statul prin organele sale are mai multe drepturi derivate din cel enunțat mai
sus și anume dreptul de a cere să se respecte disciplina și ordinea în penitenciar, de a obliga pe
condamnați să participe la activități educative, etc.
Cu privire la obligațiile statului ne refrim la obligația de a asigura condamnatului
respectarea drepturilor sale la locul de deținere, respectarea dreptului la odihnă, la asistență
medicală, respectarea duratei pedepsei, etc.
Condamnatul are obligația de a desfășura acțiuni cuprinse în pedeapsa aplicată pe care le
cere organul de executare. Condamnatul are obligația să respecte regimul de penitenciar conform
regulamentelor de ordine interioară, normele de igienă sanitară precum și disciplina muncii.
Condamnatul are dreptul de a executa doar pedeapsa la care a fost condamnat, de a i se respecta
dreptul la odihnă, la corespondență și dreptul la vizite.
c) Obiectul raportului juridic execuțional penal.

8
Obiectul raportului juridic execuțional penal îl constituie pedeapsa sau măsurile de
siguranță ce trebuie executate.
Nașterea, modificarea și stingerea raportului juridic execuțional penal are loc ca la orice
raportul juridic penal. El este determinat de existența unor fapte juridice penale, execuționale
penale fiindcă drepturile și obligațiile se manifestă doar în prezența acestora. Aceste fapte sunt
de trei feluri:
- constitutive;
- modificatoare;
- extinctive de raport juridic execuțional penal.
Faptul juridic constitutiv poate fi o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare la o
pedeapsă sau sancțiune penală, actul de punere în executare și mandatul de executare ce se emite
de instanța de executare.
Faptul juridic modificator este cel ce schimbă conținutul modificării unei pedepse făcând-
o mai severă, mai puțin severă sau înlăturând-o ( grațierea, amnistia, săvârșirea unei noi
infracțiuni ).
Faptul juridic extinctiv de executare a unei pedepse sunt: executarea efectivă și completă
a pedepsei, aministia, grațierea personală, toate acestea ducând la încetarea executării pedepsei.

III. PUNEREA ÎN EXECUTARE A PEDEPSEI ÎNCHISORII


3.1. Atribuțiile instanței de executare

În țara noastră atribuția de punere în executare a pedepsei închisorii revine instanței de


judecată numită instanță de executare.
În perioada interbelică punerea în executare a pedepsei se făcea de către Ministerul Public
( procurorii ) însă trebuie să ținem seama că instanța judecătorească este cea mai în măsură să
ducă la îndeplinire dispozițiile hotărârii de condamnare și să decidă asupra eventualelor
modificări care s-ar impune în timpul executării sancțiunilor. În această activitate instanța de
judecată cooperează și cu alte organe competente cum ar fi Poliția, Parchetul, dar rolul principal
îi revine instanței de judecată.
Determinarea instanței de executare se face având în vedere instanța care a judecat cauza
în fond. Dacă în perioada cuprinsă între momentul rămânerii definitive a hotărârii de
condamnare și momentul punerii în executare a acestei hotărâri se modifică competența de

9
judecată în primă instanță, instanța de executare va fi cea care potrivit noii legi ar fi judecat
cauza ca instanță de fond.
Instanța de executare are obligația generală de a iniția executarea hotărârilor penale a
căror executare este dată în competența sa adică de a dispune punerea în executare a acestora
precum și pentru a lua măsurile ce se impun pentru efectuarea executării.
Instanța de executare deleagă pe unii dintre judecătorii săi pentru realizarea punerii în
executare a pedepsei. În mod concret în baza ordinului de serviciu emis de președintele instanței
există un judecător sau mai mulți care coordonează și supraveghează compartimentul de
executări penale din cadrul fiecărei instanțe judecătorești. Pentru executarea acestei atribuțiuni
judecătorul delegat cu punerea în executare a hotărârii penale este ajutat de un grefier sau mai
mulți după caz.
Atribuții ale judecătorului delegat cu executarea hotărârilor penale definitive:
- urmărește înregistrarea corectă și la timp a sentințelor penale și numerotarea acestora;
- urmărește și controlează modul în care se emit și se comunică mandatele de executare
și supraveghează luarea tuturor măsurilor pentru ducerea la îndeplinire a acestora;
- ia măsuri pentru rezolvarea tuturor cererilor ivite în cursul executării sancțiunilor;
- supraveghează comunicarea în termen a sentințelor penale;
- verifică existența întreruperilor și a amânărilor de executare a pedepsei închisorii și
întocmește adresele de revenire;
- sesisează instanța de executare în cazul în care cu prilejul punerii în executare a
hotărârilor penale sau în cursul executării se ivește vreo nelămurire sau un
impediment la executare;
- informează conducerea instanței despre întârzierile nejustificate în executare;
- verifică expedierea în termen a dosarelor în apel și recurs;
- rezolvă corespondența aferentă activității de punere în executare a hotărârilor penale.
Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate este desemnat
pentru penitenciarul în al cărui circumscripție se află un centru de reținere și arestare preventivă
și supraveghează, controlează legalitatea în executarea pedepselor și a măsurilor privative de
libertate. În perioada desemnării cu această calitate judecătorul nu îndeplinește alte atribuții decât
cele prevăzute de Legea 275/2006 privind executarea pedepselor.

3.2. Punerea în executare a pedepsei închisorii şi a detenţiunii pe viaţă

10
Punerea în executare se realizează prin emiterea de către judecătorul delegat cu
executarea mandatului de executare a pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă.
Mandatul de executare este ordinul de punere în executare emis de către instanţa de
executare.
Mandatul de executare se întocmeşte în 3 exemplare cuprinzând:
- denumirea instanţei care a emis mandatul;
- data emiterii;
- datele viitoare la persoana condamnatului;
- numărul şi data hotărârii care se execută;
- numirea instanţei care a pronunţat-o;
- pedeapsa pronunţată;
- textul de lege aplicat;
- timpul reţinerii şi arestării preventive care s-a dedus din durata pedepsei;
- menţiunea dacă cel condamnat este recidivist;
- ordinul de arestare şi de deţinere;
- semnătura judecătorului delegat precum şi ştampila instanţei de executare.
Pentru aducerea la îndeplinire a mandatului de executare se trimit 2 exemplare după caz
organului de poliţie (când condamnatul este liber), comandantului blocului de deţinere
(condamnatul este arestat), comandantului unităţii militare unde face serviciul militar cel
condamnat.
În baza mandatului de executare agenţii de poliţie procedează la arestarea condamnatului.
Celui arestat i se înmânează un exemplar al mandatului şi este dus la locul de deţinere cel mai
apropiat unde organele de poliţie înmânează celălalt exmplar al mandatului de executare.
Dacă persoana împotriva căreia s-a emis mandatul nu este găsită, organele de poliţie
constată aceasta printr-un proces verbal şi ia măsuri pentru darea în urmărire.
Un exepmlar de pe procesul verbal şi un exemplar al mandatului de executare se trimit
instanţei care a emis mandatul.
Comandantul unităţii militare primind mandatul de executare mandatul de executare
înmânează un exemplar condamnatului şi ia măsuri pentru trimiterea acestuia la locul de
executare a pedepsei.
Când condamnatul este arestat, un exemplar al mandatului de executare i se înmânează
comandantului locului de deţinere. Acesta consemnează într-un proces verbal la data la care a
început executarea pedepsei şi o copie o trimite instanţei de executare.

11
În cazul condamnării la pedeapsa închisorii cu suspendare sau cu suspendarea sub
supraveghere, instanţa atrage atenţia celui condamnat asupra dispoziţiilor a căror nerespectare
conduce la revocarea suspendării.
În situaţia suspendării executării pedepsei sub supraveghere, preşedintele face cunoscut
celui condamnat măsurile de supraveghere la care este supus şi obligaţiile care trebuie să le
respecte.
Dacă inculpatul nu este prezent la pronunţarea hotărârii şi instanţa apreciază că nu este
necesară chemarea lui, acestuia i se face o comunicare scrisă în care i se atrage atenţia asupra
măsurilor de supraveghere.
În toate cazurile în care s-a pronunţat condamnarea cu suspendarea condiţionată a
executării pedepsei ori suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, instanţa de executare
aduce la cunoştinţa unităţii unde condamnatul îşi desfăşoară activitatea sau organului de poliţie
din localitatea unde domiciliază condamnatul.
Pentru a pune în executare o hotărâre penală, aceasta trebuie să fie definitivă şi
irevocabilă.

3.3. Fenomene psihosociale ale mediului privativ de libertate

Venirea individului în penitenciar nu este urmarea unei acţiuni proprii de voinţă sau a
unei obligaţii cetăţeneşti, ci reprezintă o formă de sancţionare aplicată de societate individului
care s-a abătut de la normele ei normale şi juridice.
Odată cu intrarea în penitenciar, individul resimte într-o măsură mai mare sau mai mică,
în funcţie de vârstă, de structura sa psihologică, de maturizarea socială şi de nivelul de cultură,
efectul privării de libertate şi reacţionează într-un mod personal la această nouă situaţie.
Şocul depunerii în penitenciar determină frământări psiho-sociale care încep cu criza de
detnţie manifestată de la închiderea în carapacea tăcerii până la comportamentele agresive şi de
auto-agresiune (sinucidere, automutilări).
Contactul cu subcultura din închisoare îl face pe deţinut să-şi formeze o nouă viziune a
propriei persoane şi să-şi elaboreze o nouă strategie de supravieţuire.
În relaţiile lor, deţinuţii strecoară o undă de fatalitate pentru faptul de a fi ajuns în
penitenciar. Percepţia deţinutului asupra pedepsei şi a mediului privativ este una specifică. Acest
fenomen este determinat de cele mai multe ori de modul cum a rezolvat fiecare deţinut problema
ispăşirii când pedeapsa este apreciată ca fiind măsura faptei sau când pedeapsa este văzută ca

12
fiind mai aspră decât infracţiunea comisă. Ca urmare, deţinutul va rămâne neîmpăcat,
revendicativ şi ostil administraţiei locului de deţinere. În interiorul penitenciarului se realizează o
ierarhie între deţinuţi, care le conferă un anumit statut, o poziţie în acel grup.
În cadrul mediului privativ unii deţinuţi beneficiază de mici avantaje datorate unor
activităţi pe care le desfăşoară iar în acest caz statutul lor creşte creându-se de fapt o ierarhie
informală.
În fruntea ierarhiei informale se află “şmecherii”, statutul lor se obţine odată cu creşterea
experienţei de penitenciar, cu creşterea valorilor sumelor furate sau jefuite sau cu gradul de
îndrăzneală în actul infracţional.
Statutul de “şmecher” poate fi dobândit şi prin protecţia unui prieten sau a unei rude
aflate în penitenciar, dacă acesta din urmă are o poziţie ierarhică superioară.
Urmează apoi în ierarhie indivizii care afişează şi pretind un statut ridicat fără a fi
capabili să-l menţină un timp îndelungat.
Pe al treilea nivel se află “nepoţii”, adică cei ce îndeplinesc muncile de curăţenie şi ordine
aflaţi la discreţia celor de rang superior.
Rolurile sociale sunt mult mai diversificate în acest mediu.
Personalităţile deosebite cu un statut foarte ridicat sunt numiţi “jupâni”, iar un nume
generic dat celor din zonele inferioare din ierarhie este cel de “fraier”.
Există şi lideri informal al căror statut ridicat se datorează pregătirii lor profesionale sau
intelectuale.
Statutul lor poate evolua rapid în funcţie de avantajele de care cei din poziţiile superioare
pot beneficia.
Subcultura din penitenciar susţine instalarea unei asemenea ierarhii.
Sistemul deţinuţilor de deţinere a informaţiilor se focalizează asupra noilor veniţi pentru a
afla infracţiunile pentru care au fost condamnaţi, statutul lor social şi probabilitatea de a fi
căutaţi.

IV. SISTEMUL PENITENCIAR ŞI CATEGORII DE CONDAMNAŢI ÎN SISTEMUL


PENITENCIAR
4.1. Penitenciarul: scop şi sarcini

Scopul organizării şi funcţionării penitenciarelor este de a asigura locul de executare a


detenţiunii pe viaţă şi a închisorii.

13
Sarcinile organozării şi funcţionării penitenciarelor pot fi prezentate pe scurt pe tre
direcţii:
a) deţinerea persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii sau a detenţiunii pe viaţă;
b) aplicarea regimuluiregal de deţinere;
c) organizarea şi desfăşurarea procesului de educare a persoanelor arestate şi
condamnate.
Penitenciarele se înfiinţează şi desfiinţează prin hotărâre a Guvernului, fiind instituţii cu
personalitate juridică subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP).

4.2. Principii de executare a pedepselor în penitenciar

1. Legalitatea executării pedepselor presupune ca executarea pedepselor să se facă în


conformitate cu dispoziţiile Codului Penal, Codului de Procedură Penală şi de Legi prin
executarea pedepselor.
2. Temeiul executării pedepselor presupune că pedepsele se execută numai în temeiul
hotărârilor judecătoreşti de condamnare rămase definitive.
3. Respectarea demnităţii umane şi a drepturilor la integritate psihică şi fizică în sensul
că pedepsele se execută în condiţii în care să se asigure respectarea demnităţii umane.
4. Interzicerea supunerii la tortură, tratamente inumane sau degradante ori la alte rele
tratamente.
5. Interzicerea oricărei forme de discriminare adică în timpul executării pedepdelor este
interzisă orice formă de discriminare pe teme de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie sau, în
special, infecţie HIV/SIDA.
6. Respectarea drepturilor persoanelor condamnate pe timpul executării pedepselor în
penitenciare.
7. Individualizarea aplicării regimului de detenţie care se realizează de către conducerea
penitenciarelor în funcţie de celelalte principii enunţate mai sus şi de scopul executării
pedepselor în penitenciar.

4.3. Organele Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor

ANP dispune de 43 de unităţi, iar în funcţie de volumul, complexitatea sarcinilor şi de


gradul de pericol social al deţinuţilor, penitenciarele sunt de maximă siguranţă şi de categoria I.

14
Stabilirea categoriei se face prin decizia directorului general al ANP.
Un număr de 9 penitenciare sunt clasificate a fi de maximă siguranţă, cum ar fi: Aiud,
Arad, Bucureşti, Jilava; 24 sunt de categoria I (între care şi un penitenciar pentru femei şi unul
pentru minori) şi 3 centre de reeducare pentru minori (Găieşti, Târgu Ocna, Tichileşti).
Penitenciarele sunt locuri anume destinate pentru executarea pedepsei închisorii şi a
detenţiunii pe viaţă şi se înfiinţează prin hotărâre a Guvernului; au personalitate juridică şi sunt
în subordinea ANP din cadrul Ministerului Justiţiei.
Penitenciarele trebuie să dispună de amenajările, dispozitivele, personalul şi mijloacele
tehnice necesare pentru supravegherea şi controlul perimetrului, al spaţiilor interioare şi al căilor
de acces şi trebuie să dispună şi de armamentul şi muniţia necesară.
În cazul unor situaţii deosebite, ANP poate apela la sprijinul Ministerului Administraţiei
şi Internelor pentru restabilirea ordinii şi disciplinei din interiorul penitenciarului.
În cadrul penitenciarelor se pot înfiinţa prin decizia directorului general al ANP secţii
interioare sau secţii exterioare ale penitenciarelor în raport cu regimul de executare a pedepselor
cu categoriile de persoane condamnate şi cerinţele speciale ale anumitor categorii de condamnaţi.
Astfel ANP şi administraţia penitenciarului respectiv au obligaţia de a asigura protecţia şi
asistenţa martorului aflat în stare de pericol sau care execută pedeapsa privativă de libertate sau
este arestat preventiv.
Serviciile din penitenciare sunt similare cu cele ale oricărei instituţii (pază şi
supraveghere, serviciu administrativ, serviciu contabil şi buget, serviciu social, medical şi
psihologic).
Personalul penitenciarului este de trei categorii:
- de conducere;
- de pază şi protecţie şi supraveghere;
- personal de specialitate.
Trebuie asigurat un număr suficient de personal şi la penitenciarele de femei iar
majoritatea membrilor acestui personal, dacă nu chiar în totalitate, trebuie să fie personal feminin
cu execepţia cazurilor când din motive profesionale este necesar personal feminin.
În cadrul penitenciarelor sunt organizate şi clar delimitate:
- sectorul de deţinere;
- sectorul administrativ;
- sectorul de producţie;
- alte spaţii auxiliare.

15
Regulamentul privind executarea pedepselor stabilesc atribuţiile penitenciarelor, care în
principal se referă la:
- transpunerea în practică a prevederilor legale prin executarea pedepsei;
- paza şi apărarea locului de deţinere, a punctelor de lucru, escortarea şi supravegherea
deţinuţilor,
- aplicarea diferenţiată a regimului de detenţie;
- acordarea drepturilor prevăzute de lege pentru deţinuţi;
- menţinerea ordinii şi disciplinei în rândul deţinuţilor;
- prezentarea deţinuţilor la instanţele de judecată şi la organele de urmărire penală;
- eminenţa nominală a persoanelor condamnate;
- desfăşurarea activităţilor menite să ajute la reintegrarea socială a foştilor deţinuţi.
Pentru asigurarea bunei organizări şi funcţionări a fiecărui loc de deţinere din subordinea
Organizaţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), acestea sunt supuse inspecţiilor şi controlurilor
curente, ocazionale, inopinate, tematice sau specializate.
ANP este o instituţie cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Justiţiei ce are
ca scop coordonarea şi controlul activităţii unităţilor care se organizează şi funcţionează în
subordinea sa.
Organizarea, funcţionarea şi atribuţiile ANP se stabilesc prin ordin al Ministerului
Justiţiei care numeşte şi directorul general al acestei instituţii.
În structura organizatorică a ANP se află:
- direcţii;
- servicii;
- compartimente.

4.4. Repartizarea condamnaţilor în penitenciare – începerea executării pedepsei

Repartizarea condamnaţilor în penitenciare nu este o operaţie simplă ci o operaţie


administrativă complexă, cu caracter juridic reeducativ.
După caracteristicile penale şi morale, condamnaţii sunt sunt îndrumaţi spre penitenciare
corespunzătoare, activitate ce presupune o cunoaştere exactă a condamnatului. Repartizarea se
face în penitenciare speciale pentru pentru minori, bărbaţi, femei, în pedepse de scurtă durată şi
în cele de lungă durată , ţinându-se seama de natura infracţiunilor, durata pedepsei şi starea de
recidivă, de comportamentul şi receptivitatea condamnatuluila activitatea de reeducare.

16
Regimul de executare al pedepsei privative de libertate se stabileşte la primirea persoanei
condamnate în primul penitenciar la care aceasta urmează să execute pedeapsa, de către Comisia
pentru Individualizarea Regimului de Executare a Pedepselor Privative de Libertate.
Condamnatul este predat la penitenciar alături de mandatul de arestare şi executare şi din
acest moment condamnatul intră în detenţia penitenciarului, născându-se raportul juridic de drept
execuţional penal.
Conţinutul mandatului de executare este stabilit de Codul de Procedură Penală care
stipulează că este emis de către instanţa de executare în trei exemplare şi cuprinde:
1. denumirea instanţei care a emis mandatul;
2. data emiterii;
3. date privind persoana condamnatului;
4. numărul, data hotărârii la care se execută şi denumirea instanţei care a pronunţat-o;
5. pedeapsa aplicată şi textul de lege obţinut;
6. timpul reţinerii şi al reţinerii preventive care s-a redus din durata pedepsei;
7. menţiunea dacă cel condamnat este recidivist;
8. semnătura judecătorului delegat;
9. ştampila instanţei de executare.
Detaliile mandatului de executare a închisorii au în practică o importanţă deosebită iar
verificarea atentă a conţinutului său de către reprezentantul administrării penitenciarului care îl
primeşte pe condamnat este o condiţie necesară pentru respectarea principiului legalităţii
deţinerii şi a posibilităţilor de individualizare al regimului de executare ce urmează a fi aplicat
deţinutului.

4.5. Primirea deţinuţilor în penitenciar

Condamnaţii sunt primiţi cu dosarele de penitenciar care în prezent sunt întocmite de


organele însărcinate cu îndeplinirea mandatului de executare a închisorii sau chiar de către
funcţionarii locului de deţinere.
Dosarul de penitenciar este un document de o deosebită importanţă care, indiferent de
numărul transferurilor sau cel al întreruperilor executării pedepselor cu închisoarea, însoţeşte un
condamnat pe toată perioada detenţiei, marcând evoluţia acestuia sub acţiunea coercitivă şi
reeducatoare a pedepsei aplicate şi în final, marcând gradul de eficienţă a regimului de detenţie
la care a fost supus.

17
Dosarul de penitenciar cuprinde printre altele:
- datele biografice ale condamnatului;
- starea de recidivă;
- antecedentele sale penale;
- datele referitoare la munca depusă de deţinut pe timpul detenţiei precum şi
caracterizări ale condamnatului;
- recompensele acordate şi măsurile disciplinare luate împotriva sa;
- data expirării pedepsei.
Dosarul este confidenţial şi poate fi studiat de către deţinut sau avocat cu acordul
comandantului penitenciarului.
După identificarea persoanei, funcţionarul care efectuează primirea aduce la cunoştinţa
condamnatului bunurile care pot fi păstrate asupra sa, bunurile care sunt interzise şi consecinţele
ce decurg din nedeclararea şi păstrarea lor în ascuns, trecând apoi la executarea percheziţiei
corporale (trebuie făcută de o persoană de acelaşi sex cu persoana condamnatului).
Această obligaţie a condamnatului de a se supune percheziţiei trebuie îndeplinită şi pe
parcursul deţinerii ori de câte ori este necesară.
Odată cu terminarea percheziţiei se restituie condamnatului bunurile pe care are dreptul
să le poarte asupra sa, celelalte fiind inventariate şi date spre păstrare penitenciarului sau trimise
familiei la cererea condamnatului. I se aduc de asemenea la cunoştinţă obligaţiile care îi revin pe
timpul executării pedepsei închisorii, măsurile disciplinare care i se aplică în cazul săvârşirii de
abateri cât şi recompense pe care le poate obţine ca urmare a stăruinţei depuse în munca unei
comportări corespunzătoare.
Felul în care această discuţie este purtată de către funcţionarul penitenciarului are o
importanţă deosebită mai ales în cazul infractorilor fără antecedente penale. Primul contact cu
penitenciarul are un impact hotărâtor în conduita ulterioară a condamnatului.
Dacă în acest moment se va reuşi să se insufle ideea că instituţia nu urmăreşte reprimarea
lui ci integrarea sa socială ca peroană utilă societăţii, receptivitatea condamnatului la actiunea
educativă şi deci rezultatele obţinute vor fi printre cele mai satisfăcătoare.
La primirea în penitenciar condamnaţii sunt supuşi unor măsuri sanitare şi de igienă.
După echipare sunt conduşi şi repartizaţi (cu respectarea criteriilor de separare) în camere.
Condamnaţilor aflaţi în prima zi de deţinere li se efectuează examenul medical şi
vaccinările necesare într-un timp de 72 ore, iar după caz se vor lua unele măsuri igienico-sanitare
adecvate pentru intrarea în colectivitate.

18
Medicul urmează să stabilească starea sănătăţii şi capacităţilor de muncă în primele 21 de
zile de detenţie.
Totodată fiecărui deţinut i se va întocmi o fişă medicală care întocmai ca şi dosarul de
penitenciar îl va însoţi pe deţinut pe toată durata executării pedepsei cu închisoarea.
Persoanele private de libertate poartă ţinută corespunzătoare şi primesc un set de produse
igienico-sanitare aprobate de directorul general al ANP.
La încheierea perioadei de carantină şi observare, persoana privată de libertate semnează
un proces verbal care se depune la dosarul individual.

4.6. Calculul şi consemnarea duratei executării

Cunoaşterea duratei executării este importantă pentru repartizarea într-un anumit


penitenciar, într-o anumită secţie precum şi pentru aplicarea regimului de executare.
În principiu durata este precizată în hotărâre şi în mandat. Pe perioada executării pedepsei
pot apărea modificări cu privire la durata executării pedepsei, ziua de începere a executării
acesteia fiind ziua în care este arestat şi depus în penitenciar. Dacă cele 2 zile nu coincid se ia în
calcul ziua arestării.
Ziua de eliminare a duratei este când executarea a luat sfârşit. Această zi şi cea de
începere intră în calcul chiar dacă nu sunt de 24 de ore. La calculul pedepsei executate se ia în
calcul şi arestul preventiv.
Dacă condamnatul se află în spital, bolnav, după ce a început executarea pedepsei, durata
de spitalizare intră în conţinutul duratei de executare a pedepsei.

4.7. Categorii de condamnaţi la închisoare în sistemul penitenciar

Este de dorit să se cunoască categoriile de condamnaţi în vederea repartizării lor şi apoi în


vederea individualizării administrative a executării pedepsei. Ar trebui să fie cunoscut fiecare
condamnat în parte dar este suficientă şi o cunoaştere a condamnaţilor pe grupe.
După durata condamnării la închisoare distingem:
- condamnaţi la pedeapsa închisorii de lungă durată care se execută în penitenciare
speciale de către cei condamnaţi la detenţiunea pe viaţă şi la pedepse de peste 15 ani;

19
- condamnaţi la închisoare de durată mijlocie care execută pedepse cu închisoarea de 2-
15 ani şi care sunt mai puţini dar condamnaţi mai dificili, mai periculoşi şi care ridică
probleme la executare;
- condamnaţi la închisoarea de scurtă durată, cei care sunt pedepsiţi de până la 2 ani:
pericolul lor rezidă din faptul că sunt în număr mare şi din faptul că sunt vulnerabili.
La rândul lor penitenciarele pot fi:
- de maximă siguranţă - pentru executarea detenţiunii pe viaţă şi a închisorii de peste
15 ani;
- închisori închise pentru executarea pedepsei între 2 – 15 ani;
- închisori deschise pentru pedepsele cuprinse între 1 – 15 ani.
Distingem de asemenea:
- condamnaţi primari;
- condamnaţi recidivişti.
Condamnaţii primari sunt cei care se află la prima infracţiune şi au regim mai uşor, semi-
liber.
Condamnaţii recidivişti prezintă pericol social mai mare şi pun probleme la executare. Ei
sunt cei care au mai savârşit infracţiuni anterior, făcându-se şi între ei o diferenţiere în funcţie de
numărul infracţiunilor săvârşite, unii dintre ei fiind multi-recidivişti.
Condamnaţii mai pot fi: minori şi majori.
Condamnaţii majori sunt acei condamnaţi cu vârstă mai mare de 18 ani. Aceştia se împart
în:
- majori primari;
- majori recidivişti (a doua, a treia condamnare).
Condamnaţii minori sunt cei cu vârsta cuprinsă între 14 şi 16 ani, care sunt plasaţi în
locuri speciale, în penitenciare cu regim şi tratament special.
Alte categorii de condamnaţi sunt:
- femei;
- bătrâni;
- bolnavi.
Femeile ocupă un loc important în penitenciare, iar majoritatea au săvârşit infracţiuni mai
puţin grave.

20
Bătrânii care au vârsta de 60 de ani şi femeile care au vârsta de 55 de ani ce au slăbiciuni
necesită o atenţie deosebită din partea personalului penitenciarului, asigurându-le medicamente
şi tratament medical.
Condamnaţii bolnavi care au boli survenite din condamnare sau suferă de boli
necunoscute la condamnare sunt duşi, după caz, în penitenciare spital.

V. REGIMUL PENITENCIAR GENERAL

Regimul penitenciar poate fi definit ca fiind felul în care este organizată viaţa şi
activitatea condamnatului în penitenciar pe durata executării în scopul reeducării lui şi al
prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.
El presupune drepturile şi obligaţiile condamnatului aşa cum rezultă din prevederile legii
275/2006.

5.1. Felurile regimurilor de executare a pedepselor privative de libertate în România

Elementele conţinutului regimului penitenciar sunt următoarele:


- obligaţia condamnatului de a se supune internării în penitenciar;
- obligaţia condamnatului de a respecta şi suporta regimul de deţinere;
- obligaţia zilnică a condamnatului de a se supune unei discipline şi a unei ordini
interioare;
- obligaţia condamnatului de a depune muncă şi a respecta regimul de muncă;
- obligaţia condamnatului, după caz, de a se încadra în sistemul de calificare
profesională, învăţătură şi reeducare;
- obligaţia condamnatului de a executa anumite sancţiuni disciplinare dacă a încălcat
regimul din penitenciar.
În timpul executării pedepsei, condamnaţii sunt obligaţi să respecte programul zilnic,
disciplina şi ordinea interioară, să execute dispoziţiile date de personalul penitenciarului, să se
supună percheziţiei, să respecte regimul de igienă şi prescripţiile medicului locului de deţinere.

21
5.1.1. Regimul penitenciar general
Este regimul tip mai extins şi cuprinde obligaţiile la care se supun toţi condamnaţii şi
drepturile de care beneficiază aceştia.

5.1.2. Regimul penitenciar special


Este mai restrâns ca urmare a principiilor individualizării executării închisorii, aplicabil
anumitor categorii de condamnaţi şi ca urmare apar anumite diferenţe între ei: bărbaţi, femei,
majori, minori.
Legea 275/2006 privind executarea pedepselor prevede 5 tipuri de regim penitenciar şi
anume:
- regimul arestaţilor preventiv;
- regimul de maximă siguranţă;
- regimul închis;
- regimul semi deschis;
- regimul deschis.
Tipurile de regim se deosebesc prin activităţi specifice şi anume: cazare, echipare,
folosire la muncă, dreptul la pachete şi vizite, măsurile de pază şi supraveghere.
Nu este obligatoriu ca deţinuţii să treacă prin toate tipurile de regim.

5.2. Activitatea socio-educativă

Are drept scop atenuarea influenţei negative a privării de libertate asupra deţinuţilor,
identificarea şi dezvoltarea aptitudinilor şi abilităţilor care să le permită integrarea într-o viaţă
socială normalădupă ieşirea din penitenciar.
În penitenciare se desfăşoară următoarele categorii de activităţi individuale şi colective:
1. Cunoaşterea personalităţii deţinuţilor şi evaluarea nevoilor socio-educative ale
acestora.
2. Instruirea şcolară.
3. Formarea profesională.
4. Însuşirea regulilor de comportament în societate.
5. Acţiuni social-educative de educaţie fizică şi sport.
6. Încurajarea şi sprijinirea legăturilor cu familia şi comunitatea.
7. Educaţia moral-creştină şi asistenţa religioasă.

22
8. Acţiuni permanente şi temporare pentru recreere şi ocuparea timpului liber.

1. Cunoaşterea deţinuţilor
Este o activitate necesară şi obligatorie atât pentru planificarea individuală a executării
pedepsei, cât şi pentru intervenţie educativă adecvată la nevoie, conformă cu cerinţele ce decurg
din personalitatea şi evoluţia comportamentală a acestuia.
Această cunoaştere începe din momentul depunerii în penitenciar şi se desfăşoară pe tot
parcursul executării pedepsei, fiind analizată de către un personal profesionalizat, anume
desemnat.
Cunoaşterea fiecărui deţinut condamnat definitiv se concretizează într-un buletin de
cunoaştere şi orientare.
Planificarea individuală a executării pedepsei se realizează împreună cu deţinutul pe baza
cunoaşterii acestuia şi a şanselor de îmbunătăţire a comportamentului, a dezvoltării cunoştinţelor
culturale, şcolare şi profesionale, a condiţiilor ce trebuie să le îndeplinească pentru a beneficia de
avantaje pe care legea le prevede pentru scurtarea timpului de privare de libertate şi mai ales
pentru reuşita sa după punerea sa în libertate.

2. Instruirea şcolară
În locurile de detenţie se organizează cursuri de şcolarizare în vederea promovării
ciclurilor primare de către toţi deţinuţii care nu au absolvit această treaptă de învăţământ şi au
capacitate intelectuală necesară.
Cu deţinuţii neştiutori de carte se organizează cursuri pentru învăţarea cititului, scrisului
şi ale unor operaţii simple de aritmetică.
Dacă există un număr suficient de deţinuţi care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege
se pot organiza cursuri şcolare gimnaziale pe baza solicitării scrise a celor interesaţi.
Activitatea de şcolarizare se organizează în condiţii stabilite de Ministerul Educaţiei
împreună cu Ministerul Justiţiei sub îndrumarea şi conducerea directă a Inspectoratelor şcolare.
Documentele de absolvire eliberate de organele de învăţământ se păstrează la dosarul de
penitenciar, înmânându-se deţinuţilor la punerea lor în libertate. În aceste documente nu se
menţionează starea de detenţie a persoanei.
Deţinuţii interesaţi şi a căror situaţie penală le permite, pot urma cursuri de învăţământ
mediu sau superior, forma frecvenţă redusă, potrivit legii învăţământului, la propunerea
comandantului locului de deţinere şi cu aprobarea directorului general al ANP.

23
Taxele şi cheltuielile legate de frecventarea acestor forme de învăţământ sunt suportate de
către deţinuţi şi alte persoane interesate în acest sens.

3. Formarea profesională
Urmăreşte calificarea, recalificarea sau iniţierea deţiniţilor în diferite meserii având în
vedere resursele financiare şi materiale ale penitenciarului, opţiunile şi aptitudinile
deţinuţilor.cursurile pentru calificarea deţinuţilor se organizează la unităţile care funcţionează în
interiorul penitenciarelo sau la unităţi stabilite în acest scop prin acorduri încheiate cu ANP,
administraţia penitenciarului respecti şi unităţile de profil.
Taxele sunt suportate de Ministerul Educaţiei, Ministerul Muncii, ANP sau de alte
persoane fizice sau juridice.
Minorilor condamnaţi la pedeapsa privativă de libertate li se asigură condiţii pentru
efectuarea studiilor şi pentru dobândirea unei calificări profesionale, în funcţie de opţiunile şi
aptitudinile lor.

4. Biblioteca în penitenciar
În fiecare loc de deţinere se organizează o bibliotecă pentru deţinuţi cu un număr
suficient de cărţi, ţinând seama de diversitatea nivelului cultural şi de respectarea libertăţii de
alegere în raport de posibilităţile şi solicitările deţinuţilor.
Biblioteca poate fi dotată şi cu literatură în alte limbi. Fondul de carte se constituie prin
cumpărarea de către administraţia locului de deţinere, prin sponsorizări şi donaţii.
Condamnaţii îşi pot procura din resurse proprii ziare, cărţi, publicaţii, reviste şi pot
participa la editarea de reviste.
Penitenciarel pot colabora cu bibliotecile locale în vederea împrumutării de cărţi şi
organizarea unor acţiuni social-culturale, artistice şi literare.
În penitenciare se desfăşoară şi activităţi terapeutice de consiliere psihologică şi asistenţă
socială, care au ca scop integrarea socială a persoanei condamnate la pedepse privative de
libertate.

5. Activitatea religioasă

24
Acordarea asistenţei religioase în penitenciare constă într-o îndatorire pastoral-misionară
a bisericii întemeiată pe învăţătura, tradiţia, canoanele şi legiuirile ei bisericeşti, în virtutea
cărora, începând cu 1 iulie 1990 această activitate a fost reluată oficial în penitenciarele din
România.
Constatând că prezenţa şi activitatea preoţilor în penitenciare răspunde cerinţelor
spirituale şi de îndreptare a persoanelor care execută pedeapsa privativă de libertate, Ministerul
justiţiei a aprobat înfiinţarea unor posturi în care să fie încadraţi preoţii care acordă asistenţă
religioasă. În prezent, în România, în fiecare unitate de detenţie a fost construit sau amenajat un
loc special pentru desfăşurarea activităţilor de asistenţă religioasă.
Întrucât structura confesională din ţară se reflectă şi în penitenciare, aproximativ 90%
dintre deţinuţi aparţin cultului ortodox.
Persoanele private de libertate pot să primească, să păstreze şi să folosească obiectele de
cult şi publicaţii cu caracter religios.

6. Activitatea sportivă
Administraţia locului de deţinere asigură practicarea individuală sau în colectiv a unor
jocuri şi activităţi sportive în raport de starea de sănătate a deţinuţilor, de aptitudini, de vârstă şi
preferinţe în locuri special amenajate.
Toate activităţile sportive se organizează şi se desfăşoară sub supravegherea unui
personal specializat, instruit şi autorizaţi denumiţi monitori de sport.
ANP poate autoriza organizarea unor întreceri sportive între diferite locuri de deţinere,
participarea la manifestări în condiţiile unor întreceri pe plan local şi naţional.

5.3. Obligaţiile condamnaţilor

De la primul contact pe care condamnatul îl are cu penitenciarul, i se aduc la cunoştinţă


drepturile şi obligaţiile pe care le are în timpul executării pedepsei cu închisoarea.
Persoanele condamnate la închisoare sau detenţie pe viaţă au următoarele obligaţii:
- să răspundă conform prevederilor legii prin executarea pedepsei privative de libertate,
prin respectarea regulamentelor de aplicare a acestora, a regulamentelor de ordine interioară a
penitenciarelor, a regulamentelor de igienă colectivă şi individuală;
- să se supună percheziţiei corporale ori de câte ori această măsură este necesară în
condiţiile regulamentului;

25
- să întreţină în mod corespunzător bunurile încredinţate de penitenciar şi bunurile din
dotarea unităţilor unde prestează munca. Se impune aici precizarea că persoana condamnată
răspunde civil, material, disciplinar, penal, după caz, pentru faptele săvârşite în timpul executării
pedepsei privative de libertate.
Aceste obligaţii sunt valabile şi pentru minorii care sunt sancţionaţi cu măsuri educative
de internare într-un centru de reeducare (institute medical-educative).
Sunt considerate încălcări ale disciplinei, abateri disciplinare următoarele:
- încălcarea obligaţiilor de internare şi rămânere în penitenciar (evadarea);
- prezenţa în zone interzise şi la ore nepermise în anumite zone din penitenciar şi
nerespectarea orei de revenire în penitenciar;
- tulburarea în orice mod a programului de muncă, a programelor social-educative care
se derulează în penitenciar;
- procurarea şi deţinerea de bani, bunuri sau alte valori în alte condiţii decât cele
prevăzute de lege;
- comunicarea cu exteriorul prin mijloace de comunicare la distanţă în alte condiţii
decât cele prevăzute de lege;
- utilizarea în alte condiţii decât cele prevăzute de lege a bunurilor puse la dispoziţie de
administraţia penitenciarelor;
- nerespectarea oricărei obligaţii care revine persoanelor condamnate le executarea unei
pedepse privative de libertate.

5.4. Sancţiuni disciplinare şi procedura disciplinară

Pentru încălcarea regulilor de disciplină se poate lua împotriva condamnatului una din
următoarele măsuri disciplinare:
a) avertisment;
b) suspendarea dreptului de a participa la activităţi culturale, artistice şi sportive pe o
perioadă de cel mult o lună;
c) suspendarea dreptului de presta o muncă cel mult o lună;
d) suspendarea dreptului de a primi şi cumpăra bunuri, cu excepţia celor necesare pentru
igiena individuală pentru cel mult două luni;
e) suspendarea dreptului de a primi vizite cel mult trei luni;
f) izolarea pentru maxim zece zile.
La minori sancţiunile prevăzute de la litera b), e) se reduc la jumătate.
26
Sancţiunile de la litera d), e), f) nu se aplică femeilor însărcinate sau celor care au în
îngrijire copii în vărstă de pâna la un an.
De asemenea izolarea nu se aplică minorilor.
Sancţiunea disciplinară privind izolarea de zece zile se aprobă doar cu avizul medicului,
care are obligaţia de a vizita zilnic şi ori de câte ori este nevoie persoanele condamnate cărora li
se va aplica această sancţiune.
Aplicarea sancţiunilor disciplinare nu pot îngrădi dreptul la apărare, dreptul de
petiţionare, dreptul la corespondenţă, dreptul la asistenţă medicală, dreptul la hrană, la lumină şi
dreptul la plimbare zilnică.
Banii sau alte valori procurate ori deţinute în alte condiţii decât cele prevăzute de lege se
confiscă şi se valorifică conform legii.
Sancţiunile cu caracter colectiv şi sancţiunile corporale sunt interzise.
Răspunderea disciplinară nu exclude răspunderea penală sau civilă a persoanei
condamnate.
Dacă abaterea disciplinară îmbracă forma unei infracţiuni, personalul penitenciarului va
sesiza obligatoriu organele de cercetare penală şi provizoriu va aplica o sancţiune disciplinară.
Abaterile disciplinare se constată de către personalul administraţiei penitenciarului şi se
consemnează într-un raport de incidente cere se depune în 24 de ore de şeful secţiei unde este
încarcerată persoana respectivă.
Şeful secţiei va sesiza comisia de disciplină iar directorul penitenciarului va desemna în
24 de ore o persoană care va efectua cercetarea prealabilă şi care trebuie să prezinte un raport în
5 zile. După ascultarea persoanei indisciplinate şi a oricărei persoane ce are cunoştinţă de faptă,
va proceda la individualizarea sancţiunii disciplinare.
Evidenţa sancţiunilor disciplinare se ţine într-un registru special, hotărârea se evidenţiază
şi în dosarul individual al condamnatului.
Împotriva hotărârii comisiei de disciplină se poate face plângere la judecătorul delegat cu
executarea pedepselor privative de libertate în termen de trei zile de la primirea ei.
Împotriva acestei încheieri se poate introduce contestaţia la judecătoria în a cărei
circumscripţie se află penitenciarul în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Hotărârea
este definitivă şi plângerea împotriva hotărârii comisiei şi contestaţia împotriva încheierii nu sunt
suspensive de executare a sancţiunii.

27
5.5. Recompense acordate deţinuţilor

Condamnaţii care dau dovezi temeinice de îndreptare, sunt disciplinaţi, muncesc


conştiincios, îndeplinesc sau depăşesc în mod obişnuit normele de producţie, cei care au rezultate
pozitive în munca terapeutică, de consiliere, psihologie şi asistenţă socială în pregătirea şcolară şi
profesională li se pot acorda de către directorul penitenciarului următoarele recompense:
a) încredinţarea unei responsabilităţi în cadrul activităţilor educative, terapeutice,
culturale, etc;
b) ridicarea unei măsuri disciplinare luate anterior;
c) suplimentarea dreptului la pachete, vizite şi corespondenţe;
d) acordarea de premii constând în materiale pentru activităţile ocupaţionale;
e) permisiunea de ieşire din penitenciar pe durata de o zi dar nu mai mult de 15 zile pe
an;
f) permisiunea de ieşire din penitenciar pe o durată de 5 zile dar să nu depăşească 25
zile pe an;
g) permisiunea de ieşire din penitenciar pe o durată de cel mult 10 zile dar nu mai mult
de 30 zile pe an.
Aşadar, recompensele constituie un stimulent pentru reeducarea omului în general şi a
condamnatului în special, iar pentru a le obţine trebuie să facă fapte de bună comportare şi fapte
de merit.
Sunt asimilate unor fapte de bună comportare disciplina în toate zilele, respectarea unor
programe de lucru, respectarea dispoziţiilor conducerii, respectarea regulilor de bună conduită şi
participarea la programele de calificare cultural-educative, etc.
Faptele de bună comportare au influenţă asupra comportamentului celorlalţi condamnaţi.
Prin fapte de merit sau de curaj trebuie să înţelegem acele fapte prin care condamnaţii au salvat
sau au pus viaţa în pericol pentru a salva bunuri şi viaţa altora, au elaborat bunuri ştiinţifice, au
avut contribuţii la reeducarea celorlalţi sau au prevenit acţiunile ostile cum ar fi evadările.

5.5.1. Procedura acordării recompenselor


Acordarea recompenselor se face de comisiapentru individualizarea regimului de
executare a pedepselor privative de libertate la propunerea şefului secţiei unde este deţinută
persoana condamnată (încredinţarea de responsabilităţi, ridicarea sancţiunii aplicate,
suplimentarea pachetelor şi vizitelor, premii, ieşirea din penitenciar de la 5 la 15 zile). Acordarea
celorlalte recompense se face de directorul general al ANP la propunerea comisiei de mai sus.
28
5.5.2. Permisiunea ieşirii din penitenciar
Această recompensă poate fi acordată în următoarele situaţii:
a) în situaţia prezentării persoanei condamnate la un concurs în vederea ocupării unui
loc de muncă după punerea sa în libertate;
b) pentru menţinerea relaţiilor de familie a persoanei condamnate;
c) susţinerea unui examen de către persoana condamnată;
d) pregătirea reintegrării sociale a persoanei condamnate;
e) participarea persoanei condamnate la înhumarea soţiei, a soţului, a unui copil, frate,
soră.
Permisiunea de ieşire pe durata unei zile se poate acorda persoanei condamnate care
execută pedeapsa privativă de libertate în regim închis. Persoanelor care execută pedeapsa
privativă de libertate în regim semi-deschis li se pot acorda pentru aceleaşi situaţii permisiunea
de ieşire din penitenciar pentru cel mult 5 zile.
Având în vedere situaţia execepţională care apare în cazul decesului unei rude apropiate,
legea prevede că este posibil a se acorda 5 zile permisiunea, dacă se îndeplinesc condiţiile de mai
sus.
La ieşirea din penitenciar pe o durată mai mult de 24 ore, condamnatului i se aduce la
cunoştinţă data şi ora înapoierii.
Regulile pe care trebuie să le respecte şi consecinţele nerespectării acestora i se aduc la
cunoştinţă, cheltuielile ocazionate de ieşirea din penitenciar sunt ocazionate de deţinut.

5.6. Drepturile condamnaţilor

Drepturile persoanelor condamnate se exercită potrivit Constituţiei şi legislaţiei în


vigoare. Orice îngrădire a acestora se poate face tot în contextul acestor acte normative.
Asigurarea respectării drepturilor persoanelor condamnate se face de către judecătorul
delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate.
Orice condamnat care consideră că drepturile sale i-au fost încălcate, se poate adresa cu
plângere, în termen de 10 zile de la aflarea măsurii luate împotriva sa de către administraţia
penitenciarului.
Soluţionarea plângerii se face de către acelaşi judecător, după ce a ascultat pe condamnat,
după caz, pe orice persoană care poate furniza informaţii în acest sens, prin încheiere motivată,

29
în termen de 10 zile de la primirea plângerii. Încheierea se comunică petiţionarului în termen de
2 zile de la data pronunţării acesteia.
Prin încheiere se poate admite plângerea, şi implicit se poate anula, revoca sau modifica
măsura luată sau se poate respinge plângerea.
Împotriva încheierii, condamnatul petiţionar poate formula contestaţie la judecătoria în a
cărei circumscripţie se află penitenciarul, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
Contestaţia se judecă potrivit procedurii de la contestaţia la executare, prevăzută la art. 460 şi
urm. C. proc. pen.
Hotărârea judecătoriei este definitivă.
În penitenciare se pot efectua vizite de către reprezentanţii organizaţiilor
neguvernamentale care desfăşoară activităţi în domeniul protecţiei drepturilor omului, dacă au
obţinut aprobarea directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Întrevederile au loc asigurându-se confidenţialitatea lor, dar sub supraveghere vizuală.
Drepturile condamnaţilor sunt prezentate în Cap. IV din Legea privind executarea
pedepselor, la art. 40-54.

5.6.1. Dreptul la libertatea conştiinţei, a opiniilor şi a credinţelor religioase.


Condamnaţii pot participa liber la servicii şi întruniri religioase, pot consulta liber reviste,
cărţi cu caracter religios. De asemenea, în penitenciar, ei pot deţine materiale de cult. Acest drept
mai presupune înlăturarea oricărei îngrădiri sau discriminări pe teme de opinii, convingeri,
credinţe religioase.

5.6.2. Dreptul la informaţie (art. 60 din Regulament). Administraţia Naţională a


Penitenciarelor are obligaţia de a lua toate măsurile care să permită accesul neîngrădit la
informaţii de interes public al fiecărei persoane aflate în executarea pedepsei.
Accesul la informaţii publice se realizează în condiţiile legii, prin publicaţii, emisiuni
radiofonice şi televizate, sau prin orice mijloace autorizate de către administraţia penitenciarului.

5.6.3. Dreptul la consultarea documentelor de interes personal. Acest drept permite ca


persoana condamnată sau orice altă persoană, cu acordul persoanei condamnate, să aibă acces la
dosarul individual, la dosarul medical şi la rapoartele de incident şi să poată obţine, la cerere,
fotocopii ale acestora.

30
Consultarea documentelor se poate face numai în prezenţa unei persoane desemnate de
directorul penitenciarului.
Administraţia penitenciarelor este obligată să asigure, în locuri accesibile din penitenciar,
în limba română sau în limba pe care o înţeleg, liberul acces la informaţiile de interes public,
conform dispoziţiilor legale clin Codul penal şi de procedură penală, ale Legii de executarea
pedepselor, ale Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.
Dacă cei interesaţi au deficienţe de comunicare, conducerea penitenciarului va identifica
acele modalităţi care permit înţelegerea acestora.
Toate măsurile luate în sensul celor de mai sus se vor consemna într-un proces-verbal.

5.6.4. Dreptul de petiţionare (art. 50 din Regulament). Prin petiţie se înţelege orice cerere
sau sesizare adresată autorităţilor publice, instituţiilor publice, organelor judiciare, instanţelor
sau organizaţiilor internaţionale.
Statul, prin conducerea penitenciarelor, garantează acest drept persoanelor condamnate.
Petiţiile şi răspunsul la acestea au caracter confidenţial şi nu pot fi deschise sau reţinute.

5.6.5. Dreptul la corespondenţă (art. 51 din Regulament). Dreptul la corespondenţă este


garantat, iar corespondenţa are, un caracter de confidenţialitate, neputând fi deschisă sau reţinută
decât în limitele şi în condiţiile prevăzute de lege.
Persoanele condamnate pot primi şi expedia scrisori în limba maternă, cu respectarea
prevederilor art. 45 din lege.
Corespondenţa poate fi deschisă în prezenţa persoanei destinatare, fără a fi citită, pentru a
se evita introducerea prin intermediul ei a drogurilor, substanţelor toxice, explozibililor sau a
altor asemenea obiecte a căror deţinere este interzisă. De asemenea, ea poate fi deschisă fără
acordul destinatarului, dar cu informarea în scris a acestuia, dacă sunt indicii că s-a săvârşit o
infracţiune. Corespondenţa este reţinută şi clasată într-un dosar special care se păstrează la
administraţia penitenciarului.
Deschiderea şi reţinerea corespondenţei se poate face în baza dispoziţiilor emise, în scris
şi motivat, de către judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate.
Deschiderea sau reţinerea corespondenţei nu se poate face în situaţia în care ea se
realizează cu apărătorul său, cu organizaţiile neguvernamentale în domeniul protecţiei drepturilor
omului, precum şi cu instanţele şi organizaţiile internaţionale a căror competenţă este acceptată
ori recunoscută de România.

31
Directorul penitenciarului trebuie să ia măsurile necesare pentru crearea cadrului necesar
ridicării corespondenţei din penitenciar de către furnizorul de servicii poştale, de a asigura cutii
poştale în penitenciar, şi predării de îndată a acesteia destinatarului, sub semnătură.
Cheltuielile ocazionate de exercitarea dreptului la petiţionare sau corespondenţă sunt
suportate de persoanele condamnate, iar dacă acestea nu dispun de mijloacele băneşti necesare,
sunt suportate de administraţia penitenciarului.
Corespondenţa primită de către persoana privată de libertate este supusă controlului
antiterorist şi de specialitate.

5.6.6. Dreptul la convorbiri telefonice. Pentru asigurarea exercitării acestui drept, este
nevoie de instalarea în penitenciare a unor telefoane publice cu cartelă, la care, sub supraveghere
vizuală, în limba maternă, condamnaţii pot efectua convorbiri telefonice a căror confidenţialitate
trebuie asigurată. Cheltuielile ocazionate de aceste convorbiri se suportă de către cei care le fac.

5.6.7. Dreptul la plimbare zilnică (art. 97 clin Regulament) şi dreptul de a primi vizite
(art. 38-40 din Regulament). Fiecărei persoane condamnate i se asigură zilnic, atunci când
condiţiile climaterice permit, plimbarea în aer liber timp de cel puţin 2 ore, în curţi special
amenajate în aer liber, dacă nu prestează munca sau nu desfăşoară activităţi de instruire şcolară.
Ceilalţi condamnaţi, care efectuează aceste activităţi, au dreptul la plimbare cel puţin o
oră pe zi. Dacă vremea este nefavorabilă, atunci plimbarea se asigură într-un alt spaţiu
corespunzător.
Vizitele se primesc în spaţii special amenajate, sub supravegherea vizuală a personalului
administraţiei penitenciarului.
Orice persoană care vizitează un condamnat este supusă unui control specific.
Discuţiile în cadrul acestor vizite se realizează în limba maternă, iar durata şi
periodicitatea acestora se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei.
Apărătorul poate vizita oricând persoana condamnată pe care o reprezintă, iar discuţiile
dintre ei sunt confidenţiale
Directorul locului de deţinere poate aproba vizite între persoane private de libertate,
indiferent de regimul de executare, în sectorul de acordare a drepturilor la vizite, în spaţii
prevăzute cu dispozitive de separare. Despre efectuarea vizitei se fac menţiuni în documentele de
evidenţă ale fiecărei persoane condamnate.

32
Acordarea dreptului la vizită implică efectuarea percheziţiei corporale a condamnatului,
atât înainte, cât şi după efectuarea vizitei, în scopul prevenirii unor evenimente deosebite sau
unor situaţii de risc.
Orice nerespectare a regulamentului conduce la întreruperea vizitei, iar motivele sunt
consemnate într-un registru special.
Persoanele private de libertate pot beneficia trimestrial de vizită intimă, cu durata de 2
ore. În cazul unui condamnat, în primul an de căsătorie, vizita poate fi lunară. Pentru acordarea
acestui beneficiu, persoanele trebuie să îndeplinească condiţiile de la art. 44 din Regulament.

5.6.8. Dreptul de a primi bunuri (art. 55 din Regulament). Persoanele condamnate aflate
în penitenciare au dreptul la primirea de bunuri şi bani. Numărul, greutatea bunurilor şi valoarea
sumelor de bani se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei. Sumele de bani se consemnează în
fişa contabilă nominală a fiecărui condamnat. Toate sumele de bani dobândite de către
condamnat fie din munca prestată, fie din sumele primite, se folosesc de către acesta la
exercitarea dreptului de petiţionare, de corespondenţă, a dreptului la convorbiri telefonice, pentru
efectuarea examenului medical, pentru cumpărarea de bunuri, pentru sprijinirea familiei sau alte
asemenea scopuri, pentru repararea pagubelor cauzate bunurilor puse la dispoziţie de
administraţia penitenciarului şi pentru plata transportului până la domiciliu, la punerea în
libertate.
Dacă la punerea în libertate nu se dispune de aceste fonduri, Administraţia Naţională a
Penitenciarelor va asigura acestora contravaloarea transportului până la domiciliu, la nivelul
tarifelor practicate de SNCFR.
Bunurile interzise şi sumele de bani găsite asupra condamnaţilor, cu prilejul
percheziţiilor, se confiscă. Bunurile confiscate se valorifică sau se distrug potrivit legii, iar
sumele de bani se păstrează şi se folosesc pentru cheltuielile din penitenciar ale persoanei
condamnate.
Persoanele private de libertate au dreptul de a cumpăra săptămânal, de la punctele
comerciale din incinta locurilor de deţinere, în limita a ½ din valoarea salariului minim brut pe
economie, alimente, apă minerală, băuturi răcoritoare, precum şi cele necesare exercitării
drepturilor de petiţionare, la corespondenţă şi la convorbiri telefonice.
Medicul poate restricţiona cumpărarea unor alimente contraindicate în afecţiunile de care
suferă, sau a tutunului.

33
5.6.9. Dreptul la asistenţă medicală (art. 23-31 din Regulament). Statul român
garantează în penitenciare dreptul la asistenţă medicală. Această asistenţă este asigurată ori de
câte ori este necesar sau la cerere, cu personal calificat, în mod gratuit, potrivit legii. Gratuitatea
există şi pentru tratamente medicale şi pentru medicamente.
În penitenciare, la primire se realizează examenul medical, care continuă în mod periodic
şi pe timpul executării pedepsei privative de libertate.
Examenul medical este realizat în condiţii de confidenţialitate, pe cheltuiala
condamnatului dacă este cerut de acesta.
Medicul care efectuează examenul medical are obligaţia de a sesiza procurorul ori de câte
ori constată că persoana condamnată a fost supusă la tortură, tratamente inumane sau degradante,
ori rele tratamente, precum şi obligaţia de a consemna în fişa medicală cele constatate şi
declaraţiile persoanei condamnate în legătură cu acestea, sau cu orice altă agresiune declarată de
persoana condamnată.
Persoana condamnată poate solicita, pe cheltuiala sa, examinarea şi de către un medic
legist sau de un medic din afara sistemului penitenciar, desemnat de persoana condamnată.
Constatările medicului din afara sistemului se consemnează în fişa medicală a persoanei
condamnate, iar certificatul medico-legal se anexează la fişa medicală, după ce condamnatul a
luat la cunoştinţă de conţinutul său, sub semnătură.
Persoanelor private de libertate li se asigură şi servicii de medicină dentară în cadrul
cabinetelor de la locurile de deţinere.
Aceştia beneficiază, gratuit, de medicamentele prevăzute în Nomenclatorul produselor
medicamentoase de uz uman, aprobat de Agenţia Naţională a Medicamentului.
Persoanele private de libertate nu pot fi supuse, nici chiar cu consimţământul lor,
experimentelor ştiinţifice (art. 35 din Regulament).

5.6.10. Asistenţa medicală în cazuri speciale (art. 36-3 7 clin Regulament). Femeile
condamnate la pedepse privative de libertate, care sunt însărcinate, beneficiază de asistenţă
medicală prenatală şi postnatală, luându-se măsuri ca naşterea să aibă loc în afara
penitenciarului. După acest moment, administraţia penitenciarului va lua măsurile necesare, la
solicitarea mamei, ca aceasta să îşi poată îngriji copilul până la vârsta de 1 an.
La împlinirea vârstei de 1 an sau anterior, copilul poate fi dat în îngrijire, cu acordul
mamei, familiei sau persoanei indicate de aceasta.

34
Dacă nu este posibilă această încredinţare, atunci se poate recurge la încredinţarea unei
instituţii specializate, cu înştiinţarea autorităţilor competente pentru protecţia copilului.

5.6.11. Dreptul la asistentă diplomatică (art. 48-49 clin Regulament). Persoanele


condamnate care nu au cetăţenia română au dreptul să se adreseze reprezentanţelor diplomatice
sau consulare din România ale statului ai cărui cetăţeni sunt şi au dreptul de a fi vizitaţi de
funcţionarii acestora, în condiţii de confidenţialitate, în acest scop, administraţiile penitenciarelor
au obligaţia să coopereze cu aceste instituţii, pentru realizarea asistenţei diplomatice.
Persoanele condamnate la pedepse privative de libertate, cu statut de refugiaţi sau
apatrizi, precum şi persoanele cu altă cetăţenie decât cea română, al căror stat nu este reprezentat
diplomatic sau consular în România, pot solicita administraţiei penitenciarului să contacteze
autoritatea internă sau internaţională competentă, în scopul vizitării de către aceştia, în condiţii
de confidenţialitate.

5.6.12. Dreptul la încheierea unei căsătorii (art. 217 din Regulament). Un alt drept al
persoanelor condamnate aflate în penitenciar este şi cel la încheierea unei căsătorii, în condiţiile
legii, în aceste locuri de deţinere.
Administraţia penitenciarului are obligaţia asigurării condiţiilor necesare acestor
căsătorii. În certificatul de căsătorie se înscrie localitatea unde se află penitenciarul, ca fiind locul
încheierii căsătoriei.
După oficierea căsătoriei, soţii pot rămâne împreună într-o cameră din penitenciar timp
de 48 de ore, cu aprobarea directorului penitenciarului.
Dacă pedeapsa se execută în regim semideschis sau deschis, condamnaţii pot primi o
învoire de la directorul penitenciarului, de până la 5 zile, care face posibilă încheierea căsătoriei
în localitatea de domiciliu sau în loc se află penitenciarul.
La încheierea căsătoriei pot participa: judecătorul delegat pentru executarea pedepselor
privative de libertate, directorul locului de deţinere, un reprezentant al Serviciului de educaţie şi
intervenţie psiho-socială, precum şi un număr de maximum 10 persoane, rude până la gradul IV,
sau alte cunoştinţe ale viitorilor soţi.

5.7. Regimul penitenciar special diferenţiat

35
Pe lângă regimul general pentru anumite categorii de condamnaţi se impune un regim
special pe criterii de sex, vârstă, antecedente penale, natura infracţiunii săvârşite, durata
pedepsei, etc.
În felul acesta se realizează un regim penitenciar individualizat, mai adaptat în funcţie de
elementele individuale sociale sau de conduită ale fiecărui condamnat, pentru reeducarea lui.
Individualizarea executării pedepsei închisorii într-un loc de detenţie în raport de
categoriile de condamnaţi realizează o individualizare pe grupe de condamnaţi.
În penitenciare se realizează o individualizare administrativă de către conducerea
penitenciiarului, adică o adaptare a executării pedepsei închisorii la persoana făptuitorului. După
datele personale şi sociale ale acestuia şi după datele care privesc conduita acestuia pe temeiul
executării există regimuri penitenciare speciale:
- condamnaţi la pedeapsa privativă de lungă durată;
- condamnaţi la pedeapsa privativă de scurtă durată;
- condamnaţi recidivişti şi primari;
- condamnaţi minori şi tineri majori;
- condamnaţi vârstnici;
- condamnaţi femei, etc.
În funcţie de astfel de condamnaţi se creează regimuri diferite de penitenciar.

5.8. Regimul penitenciar semi-liber

Având în vedere critica regimului închis s-a ajuns la un alt mod de executare a pedepsei
în regim semi-liber care constituie un regim mixt, în sensul că o parte din pedeapsă se execută
obligatoriu în regim închis în penitenciar, iar o parte din pedeapsă se execută în afara
penitenciarului.

5.8.1. Munca fără pază în afara penitenciarului


Această formă constă în aceea că unii condamnaţi în anumite condiţii pot executa o parte
din pedeapsă în penitenciar iar diferenţa sau restul de pedeapsă prin muncă fără pază în afara
penitenciarului, însă sub îndrumarea şi controlul penitenciarului.
Condamnaţii care pot beneficia de această de executare trebuie să îndeplinească anumite
condiţii în momentul acordării ei şi totodată să-şi asume anumite obligaţii pe toată perioada
executării ei:
a) pedepse care au fost aplicate să fie de până la 5 ani;
36
b) condamnatul să fi dat dovezi temeinice de îndreptare, stăruinţă în muncă şi disciplină;
c) persoanele private de libertate clasificate iniţial în regim deschis care au comis o
abatere disciplinară şi au devenit incompatibile cu acest regim;
d) persoanele private de libertate clasificate iniţial în regim închis care au avut o
comportare bună;
e) în mod excepţional, persoanele cu pedeapsă până la 15 ani în funcţie de considerarea
naturii sau în funcţie de modul de săvârşire a infracţiunii şi nu în ultimul rând a persoanei
condamnate.
Regimul semi-liber se execută în penitenciare anume destinate ori în locuri sau secţii
special amenajate, în interiorul ori exteriorul altor penitenciare.
Stabilirea acestui regim de semi-libertate se face de către judecătorul pentru executarea
pedepsei la propunerea comisiei din penitenciar condusă de directorul penitenciarului.
Această cerere poate fi făcută de către condamnat dar ea trebuie să treacă prin filtrul
aceleiaşi comisii care va face propunerea judecătorului.

5.8.2. Obligaţii şi drepturi speciale ale angajaţilor


De a munci, de a-şi îndeplini norma şi de a respecta disciplina muncii precum şi celelalte
obligaţii ce rezidă din regulamentul de organizare a timpului de lucru.
Condamnatul are obligaţia să se întoarcă zilnic în penitenciar unde va rămâne peste
noapte şi în zilele nelucrătoare având obligaţia şi de a se supune regulilor de ordine internă din
penitenciar privind: programul zilnic, orele de masă, orele de dormit, regulile sanitare şi de
igienă, cele privind participarea la activităţile educative şi culturale, fiind supus după caz de
indisciplină regimului sancţionator intern.
Condamnatul beneficiază şi de drepturi din care cel mai important este cel de a se mişca
liber până la locul de muncă, în timpul muncii şi de la locul de muncă la penitenciar, de a avea
contact restrâns cu lumea liberă, de a lucra fără pază în afara penitenciarului.
Condamnatul beneficiază totodată de o lărgire a drepturilor existente, cum ar fi dreptul la
vizite, la pachete, corespondenţă, etc.
Pentru munca în afara penitenciarului, condamnatul primeşte o adeverinţă de ieşire din
penitenciar, care constituie actul de legitimare care îi justifică mişcarea liberă. Pe toată această
perioadă de timp, dacă infractorul comite o altă infracţiune i se revocă obligatoriu acest regim
semi-liber de executare a pedepsei.

37
5.8.3. Supravegherea condamnaţilor de către alţi condamnaţi la locurile de muncă
Această formă de executare este apropiată de munca fără pază în afara penitenciarului.
Deşi există asemănări între ele se desprind şi puncte de deosebire, motiv pentru care sunt
apreciate ca forme separate de executare.
Premisa adoptării acestei forme de către legislaţia noastră a constituit-o numărul mare de
deţinuţi dintr-un penitenciar, precum şi numărul mic al personalului de supraveghere pe de o
parte, iar pe de altă parte s-a avut în vedere şi evidenţa persoanelor condamnate pentru
infracţiuni din culpă în care se poate avea încredere.
În vederea aplicării acestei forme de executare trebuie îndeplinite aceleaşi condiţii care
sunt necesare pentru aplicarea numai fără pază în afara penitenciarului.
Alegerea condamnaţilor care supraveghează trebuie să fie făcută cu grijă de către
conducerea penitenciarului.
În ceea ce priveşte obligaţiile şi drepturile condamnaţilor precizăm că au toate obligaţiile
unui condamnat la locul de deţinere privind ordinea şi disciplina în penitenciar, conduita faţă de
ceilalţi condamnaţi şi faţă de conducerea penitenciarului. Pe lângă aceste obligaţăă mai există o
obligaţie specială, aceea de a supraveghea pe alţi condamnaţi la locul de muncă. Această
obligaţie constă în conducerea altor condamnaţi la locul de muncă, în incinta şi în afara
penitenciarului, urmată de ţinerea evidenţei acestora, care se împleteşte cu supravegherea
efectivă la locul de muncă.
Drepturile de care beneficiază aceşti condamnaţi sunt acelea de a se mişca liber până şi
de la locul de muncă la penitenciar. Au drepturi sporite în ceea ce priveşte corespondenţa,
familia, pachete şi vizita sau vizite din partea familiei.

5.9. Liberarea condiţionată

Este o instituţie complementară regimului de executare a pedepsei şi un mijloc de


individualizare administrativă a acesteia.
Această instituţie constă în liberarea condamnatului înainte de împlinirea duratei de
executare a pedepsei închisorii ori a detenţiunii pe viaţă, dacă sunt îndeplinite anumite condiţii.

A. Acordarea liberării condiţionate.

38
Pentru examinarea situaţiei fiecărui condamnat cu privire la îndeplinirea condiţiilor
cerute de lege, pe lângă fiecare penitenciar funcţionează o comisie de individualizare a regimului
de executare a pedepsei privative de libertate care face propuneri pentru liberarea condiţionată.
Cererea poate fi formulată şi direct de către condamnat.
Principala atribuţie a comisiei pentru liberarea condiţionată este de a analiza situaţia
fiecărui condamnat şi de a sesiza, în cazul îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege, instanţa de
judecată competentă în vederea acordării liberării condiţionate.
Comisia va redacta un proces verbal care constituie actul de sesizare a instanţei la care se
anexează documente justificative.
Dacă se constată că nu se îndeplinesc condiţiile, comisia va întocmi, de asemenea, un
proces verbal în care se fixează un termen de reanalizare a situaţiei în cel mult un an.
Condamnatul se poate adresa instanţei de judecată cu cerere de liberare condiţionată, dar
instanţa de judecată va decide numai după primirea procesului verbal al comisiei de propunere.
Liberarea condiţionată constituie un stimulent important pentru îndreptarea şi reeducarea
persoanei condamnate.

B. Condiţii de acordare a liberării condiţionate.


Pentru a se putea dispune liberarea condiţionată este necesar ca deţinutul în cauză să fi
executat o parte din pedeapsă, să fi fost stăruitor în muncă, disciplinat şi să fi dat dovezi
temeinice de îndreptare.
Liberarea se acordă facultativ când sunt prezente următoarele condiţii:
a) să se execute o parte din pedeapsă fiindcă numai atunci se poate aprecia că s-a
îndreptat condamnatul. În calcul se va lua şi timpul cât condamnatul a executat o parte din
pedeapsă în forma obligării la muncă corecţională dacă ea a fost revocată şi continuată într-un
loc de deţinere.
Fracţiunea de pedeapsă diferă după cuantumul pedepsei aplicate, după forma de
vinovăţie, după vârsta condamnatului şi după folosul lui în muncă.
În cazul infracţiunii intenţionate dacă pedeapsa aplicată nu depăşeşte 10 ani, trebuie să se
fi executat 2/3 din durata ei, iar dacă este mai mare de 10 ani trebuie executat ¾ din durata ei.
În cazul infracţiunii din culpă liberarea poate fi acordată după ce condamnatul a executat
cel puţin jumătate din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani sau cel puţin
2/3 în cazul închisoriide peste 10 ani. Prtea de pedeapsă poate fi redusă sub aceste limite ţinându-

39
se seama de munca prestată, dar reducerea nu poate fi sub 1/3 din durata pedepsei până la 10 ani
şi ½ când pedeapse este mai mare de 10 ani.
În raport de vârstă, liberarea condiţionată poate fi acordată condamnaţilor minori când
ajung la 18 ani, precum şi condamnaţilor trecuţi de 60 de ani pentru bărbaţi şi 55 ani pentru
femei, după executarea unei treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10
ani, iar ½ în cazul închisorii ce depăşeşte 10 ani.
b) condamnatul să fie stăruitor în muncă, fapt ce trebuie să reiasă din rezultatele obţinute
(eforturile depuse în activitatea educativă culturală, terapeutică, de consiliere psihologică şi
asistenţă socială, instruire şcolară şi formare profesională).
c) Condamnatul să fie disciplinat, adică să respecte regulamentul de ordine interioară pe
toată durata de timp cât s-a aflat în penitenciar până la punerea sa efectivă în libertate.
d) Condamnatul să dea dovezi temeinice de îndreptare sub aspect moral care să excludă
posibilitatea comiterii acestuia a unei noi infracţiuni. Sunt considerate dovezi temeinice de
îndreptare participarea efectivă la activitatea de educaţie civică şi moral-creştină, modul de
executare a unor sarcini de ordin gospodăresc, buna comportare la locul de deţinere.
Pe lângă aceste condiţii, se vor avea în vedere şi antecedentele penale ale condamnatului,
în sensul că vor obţine mai uşor liberarea cei care nu au antecedente penale.
C. Liberarea condiţionată în cazuri speciale
Condamnatul care din cauza sănătăţii sau din alte cauze nu a fost niciodată folosit la
muncă ori nu mai este folosit poate fi liberat condiţionat după executarea fracţiunilor de
pedeapsă arătate mai sus şi care dă dovezi temeinice de disciplină şi îndreptare.
În cazul în care pedeapsa ce se execută este rezultatul concursului de infracţiuni între
infracţiunile comise din culpă şi infracţiunile intenţionate se va aplica regula liberării
condiţionate în cazul infracţiunii intenţionate.
Când condamnatul execută mai multe pedepse cu închisoarea care nu se contopesc ,
fracţiunile de pedeapsă se socotesc cu totalul pedepselor.

D. Efectele liberării condiţionate


Liberarea condiţionată produce efecte în două momente diferite şi anume unele imediate
şi altele provizorii şi altele definitive care se produc în momentul expirării duratei pedepsei.
Efectul imediat constă în punerea în libertate a condamnatului în această perioadă de
liberare condiţionată, pedepsele accesorii se execută, iar dacă nu a mai comis o altă infracţiune,
va avea eficienţă efectul definitiv considerându-se executată pedeapsa integrantă.

40
Dacă în timpul liberării condiţionate condamnatul a comis din nou o infracţiune, instanţa
ţinând cont de gravitatea acesteia, poate dispune fie menţinerea, fie revocarea liberării
condiţionate.
Revocarea este facultativă când infracţiunea nou comisă prezintă un grad de pericol
social redus şi este obligatorie când fapta comisă este o infracţiune contra siguranţei statului,
contra păcii şi omenirii, o infracţiune de omor sau o infracţiune intenţionată care a avut ca
urmare moartea unei persoane sau prin care s-au produs consecinţe deosebit de grave.
Când se dispune revocarea, noua pedeapsă stabilită împreună cu restul rămas de executat
în momentul liberării se vor contopi, la care instanţa poate adăuga un spor de până la 5 ani de
închisoare, executarea făcându-se în penitenciar.
În cazul detenţiunii pe viaţă, condiţiile acordării liberării condiţionate sunt aceleaşi
prevăzute pentru cei condamnaţi la pedeapsa închisorii cu precizarea că trebuie executaţi 20 de
ani de închisoare efectivă.
Condamnaţii trecuţi de vârsta de 60 de ani pentru bărbaţi şi 55 de ani pentru femei pot fi
liberaţi condiţionat după executarea efectivă a 15 ani de detenţie, dacă sunt îndeplinite şi
celelalte condiţii prevăzute de lege.
Efectul definitiv, adică considerarea pedepsei ca fiind executată se produce dacă în
termen de 10 ani de la liberare condamnatul nu a mai comis o altă infracţiune. În caz contrar
instanţa va revoca sau va menţine liberarea condiţionată procedându-se conform regulilor
aplicabile la pedeapsa închisorii.

E. Partea din durata pedepsei care se consideră ca executată pe baza muncii prestate sau
a instruirii şcolare şi a formării profesionale
Pedeapsa în aceste situaţii se calculează în felul următor:
a) în cazul în care se prestează o muncă remunerată în condiţiile prevăzute în art. 59,
alin. 1 şi 2 (când ziua de muncă este de 8 ore iar săptămâna de 40 de ore, respectiv 6 ore/zi şi 30
de ore pe săptămână) din legea privind executarea pedepselor. Se consideră 5 zile executate
pentru 4 zile de muncă în cazul condamnaţilor majori şi 3 zile executate pentru 2 zile de muncă
în cazul condamnaţilor minori şi tineri.
b) în cazul în care se prestează o muncă neremunerată în condiţiile art. 59 alin. 1 şi 2, se
consideră 4 zile executate pentru 3 zile de muncă în cazul condamnaţilor majori şi 2 zile
executate pentru o zi de muncă în cazul condamnaţilor minori şi tineri.

41
c) în cazul în care munca este prestată de către persoane condamnate pe baza codului
scris al acestora, câte 10 ore pe zi şi 50 de ore pe săptămână se consideră 4 zile executate pentru
3 zile de muncă.
d) în cazul în care munca este prestată pe timpul nopţii cu acordul scris al
condamnatului, 7 ore pe noapte şi 35 de ore pe săptămână se consideră 3 zile executate pentru 2
nopţi de muncă.
e) în cazul participării la cursuri de şcolarizare sau de calificare ori recalificare
profesională, se consideră 30 de zile executate pentru absolvirea unui semestru şcolar şi 50 de
zile pentru absolvirea unui curs de calificare ori recalificare profesională.
f) în cazul elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii sau inovaţii brevetate se
consideră 3 zile executate pentru 2 zile de muncă.
Reducerea fracţiunii de pedeapsă care se consideră a fi executată pe baza muncii prestate
sau a instruirii şcolare şi formării profesionale nu poate fi revocată.

VI. EXECUTAREA PEDEPSEI AMENZII PENALE

6.1. Consideraţii introductive

Amenda este o pedeapsă principală şi constă în suma de bani pe care condamnatul trebuie
să o plătească Statului.
Executarea pedepsei amenzii diminuează silit patrimoniu! condamnatului. După natura ei
şi după obiectul ei, amenda este pedeapsă pecuniară, privativă de bani.
În dreptul nostru penal, amenda este prevăzută alternativ cu pedeapsa închisorii, urmând
ca instanţa să aprecieze când se va aplica una şi când se va aplica cealaltă, ţinând seama de
dispoziţiile art. 72 C. pen.
Amenda poate fi prevăzută ca unică pedeapsă pentru anumite infracţiuni, reglementată
mai ales în legile speciale.
În partea generală a Codului penal, art. 53 pct. 1 lit. c) modificat, limitele generale sunt
cuprinse între 100 lei şi 50.000 lei.

42
Această sancţiune penală prezintă avantaje: este o pedeapsă mai uşoară şi permite o
individualizare mai corectă a pedepsei; condamnatul nu este izolat de familie şi nu-şi pierde
locul de muncă.
Ea prezintă şi dezavantaje, deoarece îi lipseşte caracterul personal, în sens propriu; ca
sancţiune nu are o rezonanţă egală pentru toţi condamnaţii. Efectul ei este influenţat de starea
materială a acestora.

6.2. Modalităţi de executare a amenzii penale

Potrivit art. 425 C. proc. pen., persoana condamnată la pedeapsa amenzii este obligată să
depună recipisa de plată integrală a amenzii la instanţa de executare, în termen de 3 luni de la
rămânerea definitivă a hotărârii.
La alin. (2) al art. 425 C. proc. pen., legiuitorul a reglementat situaţia în care persoana
condamnată se găseşte în imposibilitate de a achita integral amenda în termenul prevăzut de 3
luni. Soluţia oferită de către legiuitor este că instanţa de executare, la cererea condamnatului,
poate dispune eşalonarea plăţii amenzii în rate, pe o perioadă de cel mult 2 ani.
Această apreciere a instanţei se face dacă persoana condamnată nu este încadrată în munca şi
nu are posibilităţi materiale şi financiare pentru a achita amenda integral, dar are capacitate de
muncă.
Dimpotrivă, dacă persoana condamnată nu are nici un tel de venituri care să asigure
garanţia achitării amenzii, o astfel de cerere de eşalonare poate fi respinsă.
Plata amenzii penale se face de către condamnat la administraţia financiară de la
domiciliul său, care o face venit la bugetul de stat. O cerere de eşalonare a plăţii poate fi adresată
instanţei de executare înăuntrul termenului de 3 luni.
În practică s-au întâlnit soluţii prin care, deşi acest termen de 3 luni a expirat şi cererea
de eşalonare a fost promovată ulterior, totuşi s-a admis reeşalonarea. După plata tuturor ratelor,
pedeapsa se socoteşte executată.
În cazul neîndeplinirii obligaţiei de plata în întregime în termen de 3 luni sau de neplata
unei rate, instanţa de executare comunică un extras de pe acea parte din dispozitiv care priveşte
aplicarea amenzii organelor competente, în vederea executării amenzii potrivit dispoziţiilor
legale privind executarea silită a creanţelor fiscale şi cu procedura prevăzută de aceste
dispoziţii.

43
Organul financiar are obligaţia de a lua măsuri pentru încasarea amenzii şi de a comunica
instanţei de executare luarea în debit pentru a se face menţiunea corespunzătoare în registrul de
evidenţă al executării pedepsei.
Aşadar, evaluând cele de mai sus, se poate conchide că executarea amenzii poate fi
voluntară, ca urmare a executării ei din proprie iniţiativă de către condamnat, şi aceasta are un
caracter principal, dar poate fi şi silită, având un caracter subsidiar, care se realizează atunci când
amenda nu este achitată de bună voie.

6.3. Înlocuirea pedepsei amenzii penale

Dacă cel condamnat se sustrage cu rea-creclinţă de la executarea amenzii, instanţa poate


înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii, în limitele prevăzute pentru infracţiunea comisă,
ţinând seama de partea din amendă care a fost achitată.
Reaua credinţă a condamnatului trebuie să fie dovedită, şi ea nu poate îi presupusă doar
din faptul neachitării amenzii în termenul prevăzut de lege.
Înlocuirea pedepsei amenzii are loc când se probează desfăşurarea unei activităţi cu
caracter fraudulos, prin care cel condamnat împiedică executarea silită a acestei sancţiuni, care se
poate înfăptui prin urmărirea salariului, pensiei sau a altor venituri din muncă, ori a bunurilor
sale.
Condiţiile care atrag după sine înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii sunt:
- sustragerea cu rea-credinţă de la plata amenzii, care presupune o seamă de acţiuni sau
inacţiuni pentru a nu se plăti amenda. De exemplu, ne aflăm în această situaţie când
condamnatul, deşi are mijloace de plată, nu plăteşte amenda, invocând mincinos cheltuieli
personale sau familiale şi eschivându-se astfel cu rea-credinţă de la plată;
Nu suntem în situaţia de rea-credinţă în cazurile în care veniturile din muncă ale
condamnatului nu-i îngăduie, datorită cheltuielilor mari familiale, plata amenzii nici integral şi
nici eşalonat în rate lunare;
- înlocuirea în limita amenzii neachitate. Această condiţie se referă la împrejurarea când
condamnatul a achitat o rată sau mai multe din amenda eşalonată, iar apoi refuză să mai facă
plata în continuare. În acest caz, înlocuirea se va face în raport cu restul de amendă rămas
neexecutat;
- înlocuirea în limitele pedepsei închisorii prevăzute de lege pentru infracţiunea comisă.
În procedura înlocuirii amenzii cu pedeapsa închisorii, instanţa nu poate înlătura efectul

44
circumstanţelor atenuante constatate în favoarea condamnatului, prin hotărârea definitivă pusă în
executare.
Ori de câte ori, în raport de pedeapsa privativă de libertate prevăzută de lege pentru
infracţiunea comisă - ca pedeapsă alternativă - instanţa, potrivit art. 76 lit. e) C. pen., a avut
posibilitatea să dispună înlocuirea pedepsei amenzii, această pedeapsă va fi înlocuită cu pedeapsa
închisorii, sub minimul special până la minimul general.
În situaţia în care instanţa, făcând aplicarea art. 76 lit. c) C. pen., a fost obligată să aplice
pedeapsa amenzii, această pedeapsă nu va putea fi înlocuită cu închisoarea, în baza art. 631 C.
pen.
Totodată, când pentru infracţiunea comisă legea prevede doar pedeapsa amenzii, aceasta
nu va putea fi înlocuită cu pedeapsa închisorii, întrucât aceasta din urmă nu este prevăzută în
textul de lege care incriminează infracţiunea prevăzută, condiţie ce rezultă expres din prevederile
art. 631 C. pen.
Dacă în cursul procesului destinat înlocuirii amenzii se va achita amenda, sesizarea
rămâne fără obiect şi va fi respinsă.
Înlocuirea amenzii penale nu se poate dispune când persoana condamnatului a decedat,
deoarece răspunderea penală este personală.
Instanţa va proceda la înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoare şi, dacă este cazul, în
mod obligatoriu va ţine seama şi de partea din amendă care a fost achitată, urmând ca înlocuirea
să se facă pentru restul acesteia.
Instanţa competentă a proceda la această înlocuire de pedepse este instanţa de executare,
adică judecătoria competentă.
Sesizarea judecătoriei se face din oficiu, sau de către organul care, potrivit legii, execută
amenda.
La judecarea acestor sesizări participarea procurorului este obligatorie.

6.4. Pedeapsa amenzii aplicată minorilor

Amenda reprezintă cealaltă formă de pedeapsă principală, alături de închisoare, ce se


poate aplica infractorilor minori care răspund penal pentru infracţiunile comise. Amenda
constituie o pedeapsă principală mai uşoară, care afectează în principal bugetul şi veniturile
infractorului minor.

45
În practica judiciară se constată că aplicarea pedepsei amenzii se face atunci când
infractorul minor are o vârstă apropiată de majorat, în cele mai multe cazuri. În conformitate cu
art. 100 C. pen., minorului care răspunde penal i se poate aplica o măsură educativă ori o
pedeapsă, alegerea sancţiunii depinzând de gradul de pericol social al faptei comise, de starea
fizică, de dezvoltarea intelectuală şi morală, de comportarea, de condiţiile în care a fost crescut şi
în care a trăit minorul, precum şi de alte elemente care ar putea să caracterizeze şi să justifice
comportamentul acestuia.
Pedeapsa se aplică numai dacă se apreciază că luarea unei măsuri educative nu este
suficientă pentru îndreptarea minorului, iar aplicarea pedepsei închisorii ar fi o sancţionare prea
aspră faţă de pericolul social redus al infracţiunii săvârşite.
Prin lege există posibilitatea aplicării pedepsei cu amendă infractorului atât în cazul în
care acesta posedă mijloace materiale proprii (moşteniri, donaţii), salarii pentru munca prestată,
cât şi în cazul în care nu posedă avere proprie, dar există garanţia că amenda se va executa.
Pentru a asigura eficienţă pedepsei penale, legea prevede posibilitatea înlocuirii pedepsei
amenzii cu închisoarea, dacă cel condamnat se sustrage cu rea-credinţă de la executarea amenzii,
în limitele prevăzute pentru infracţiunea comisă, ţinând cont şi de partea din amendă care a fost
achitată.
Pentru stabilirea pedepsei amenzii infractorului minor, limitele minime şi cele maxime se
reduc la jumătate.
La individualizarea pedepsei se va ţine seama de criteriile generale de individualizare a
pedepsei, astfel încât infractorul să nu se afle în situaţia de a nu-şi putea asigura mijloacele
necesare la propria sa întreţinere, învăţătură şi pregătire profesională.

46