Caracterizarea lui Ilie Moromete

Dupa cum s-a mai spus in romanul Morometii , in primul volum mai lent – pentru
ca “timpul era foarte rabdator” – in al doilea mai dinamic - deoarece “timpul nu mai avea
rabdare”- Marin Preda realizeaza o monografie literara a satului din Campia Dunarii
considerat in doua moment istorice hotaratoare in anii imediat urmatori transformarii
socialiste.

“Scriind, a declarat Marin Preda , todeauna am admirat ceva, o creatie

preexistenta, care mi-a fermecat nu nimai copilaria, ci si maturitatea: eroul preferat ,
Moromete, care a existat in realitate a fost tatal meu. Acest sentiment a ramas stabil si
profund pentru toata viata si de aceea cruzimea cat si josnicia , omorurile si
spanzuratorile, intalnite des la Sadoeanu si Rebreanu […] nu si-au mai gasit loc si in
universal meu scaldat luminous in lumina eternal a zilei de vara .“

Inca din nuvele , Marin Preda a prins sa contureze un nou tip de taran roman , un
om cu o judecata agera, cu viata interioara cu gesturi si vorbe ce se deosebesc de
gandurile lui, cu multe conditii intre claritatea gandirii si reactia externa, un taran inchis
in sine si prudent fata de dusmaniile de afara.

S-a spus ca Ilie Moromete e un taran unic prin deosebita lui complexitate
sufleteasca ,detasandu-se net in cadrul tipologiei din romanele noastre taranesti.

Roman de observatie rece , necrutatoare intr-un stil analitic dar si epic concentrat ,
Morometii infatiseaza drama unor tarani , declinul unei gospodarii din Campia Dunarii.

Familia lui Moromete e formata din 3 fii din prima casatorie Paraschiv, Nila si
Achim , sotia lui a doua care are si ea o fiica, familia madindu-se cu o fata si un baiat
Niculaie care va deveni el insusi eroul principal morometian.

Armonia si solidaritatea familiei schiopata tot mai mult , lucru observabil in

primele scene ale romanului. Copii cei mari o urasc pe mama lor vitrega si pleaca la
Bucuresti pentru a castiga mai bine cu oile, apoi cu caii. Familia intra intr-o criza care o
macina pana la ruina , in ciuda tuturor calitatilor lui Ilie Moromete, om inteligent , plin de
umor si de fantezie, care iubeste comversatia si reveria ca un intelectual autentic.

Cheia romanului este lupta acestui om complex si intransigent cu noile conditii si

imprejurari potrivnice. Grandoarea lui Ilie Moromete este ranita de criza in care intra
familia lui fara putinta de a se restabili in fagasul initial. Meditand asupra propriei opere
Marin Pdeda conchide: „ drama lui Moromete este drama nascuta din conflictul dintre
iluzie si realitate, drama ignorarii cruntelor realitati” Taran filozof , contemplator, Ilie
Moromete are imaginatie si mult umor, are darul vorbirii, atragand stima si admiratia
satenilor, simpatia lor: nici un discurs nu incepe fara el in Poiana lui Iocan . Este sociabil
inteligent, ironic, un observator atent si un moralist. Poseda arta disimularii. Pentru a se
distra pe seama prostiei si a ingamfarii celor din jur sau pur si simplu pentru a-si ascunde
gandurile disimuleaza:”Disimulatia este pentru Moromete o a doua natura, pt ca desi este
un tip sociabil , de o mare curiozitate intelectuala, are un comportament bizar, mascat.
Celor din jur le apare ca un om sucit, cu toane, imprevizibil si incis intr-o meditatie a sa,
obscura si impenetrabila”.(Ovidiu S. Crohmaniceanu)

Moromete este autoritar, nu-si arata dragostea fata de copii, iar pamantul ii da
demnitate sociala si umana, ii da bucurie de a fi liber independent, ii da sansa de a se
gandi si la altceva inafara de ziua de maine.

Momentul in care banul se infiltreaza in lumea satului, il face pe Moromete sa

devina trist si intunecat. El vede ca taranul este atras intr-o cursa despre care nu stie
incotro duce. Acest motiv il determina pe erou sa ramana pe pozitia sa pana la capat:
dispretuitor fata de ban si iubitor fata de pamant.

Ilie Moromete este prea interesat sa nu fie pus in fata prefacerilor deceniului VI al
secolului trecut. Surprinzator Ilie Moromete se descurca cu noile conditii, isi restabileste
puterea economica , isi pune la punct acareturile si incurajat de prietenii de altadata isi
bate joc de activistii de partid care vin in sat

Moromete detesta prostia mai ales cand era infatuata si avea pretentia de a
conduce: ”prostul, zice el, e dat de la Dumnezeu si trebuie sa traiasca, dar nu sub
denumirea de destept, sa nu se mai inteleaga cine e, ci sub denumirea lui de prost asa
cum l-a stiut todeauna lumea si nu l-a pus niciodata in varf”.

In asemenea formulari artistice pline de umor, Moromete vorbeste de”prostii

destepti care ajung sus pentru ca dau din coate si asuda, pe cand adevaratii destepti sunt
lenesi”.

Ilie Moromete e personaj simbolic si tragic al disparitiei taranimii traditionale, al

unei imposibile reintoarceri.

S-a scris ca Morometii (mai ales volumul I) contine o serie de episoade cu

semnificatii de simbol tragis si ca unul dintre cele mai revelante este scena taierii
salcamului ca o prima lovitura pe care o primeste familia lui Moromete, scena care
anunta caderea eroului din finalul cartii.

Salcamul, un arbore batran, dominant, era privit cu admiratie de tot satul. Dar Ilie
Moromete il doboara cu toporul. In timpul prabusirii impunatorului salcam se aud bocete
din cimitirul din apropiere. Este preludiul tragediei unei familii lovite in resortul ei intim.

Eugen Simion afirma in lucrarea sa Scriitori romani de azi ca” salcamul este –in
mod simbolic- dublui vegetal al lui Ilie Moromete” . Se prefigureaza astfel ca intr-un
singur fragment tragismul intregului roman. Un taran care are calitati superioare a cautat
in zadar sa-si pastreze seninaatea, armonia interioara impotriva tensiunii brutale,
dezastruase provocate de setea de imbogatire care cuprinde ca o molima viata satului
romanesc.ion al lui Rebreanu ,manifesta dorinta inavutirii cu orice pret, calcandu-si in
picioare umanitatea. Ilie Moromete isi arata zadarni libertatea de spirit. Drama lui se
desfasoara pe ruina economica a proprietatii taranesti in societatea potrivnica din preajma
celui de-al doilea razboi mondial.

Volumul al II-lea reia tragedia lui ilie Moromete in conditiile unei societati pana
la moartea lucidului taran evocata in pagini impresionante. In al doilea volum Ilie
Moromete nu mai e cel de ninainte, cel care ne captiva prin inteligenta lui si prin
farmecul limbajului . Caderea lui e motivata estetic si de un zguduitor tragism. Feciorii
plecati la bucuresti il refuza cand ii roaga sa se intoarca cu gandul de a reface familia
solida de altadata . Coplesit de griji materiale imbatranitul Ilie Moromete recurge cu
destula grija si spaima la ajutorul fiului sau mai mic, Niculae. Cu acesta insa nu are de
rezolvat doar chestiuni marunte de familie. Intre Ilie Moromete si Niculae se confrunta 2
lumi, 2 mentalitati de a concepe viata si societatea , lumea satului vechi limitat la lotul
individual si lumea satului socialist. Tragedia lui Moromete se complica si se adanceste
pe masura ce nimemi nu-l asculta. El stapan absolut al familiei din alte vremuri se
amageste cu iluzia apararii unei cauze iremediabil pierdute. O scena sugestiva e aceea in
care Ilie moromete, slabit si batran sapa cu darzenie un sant pentru ca ploaia sa nu
distruga o sira de paie. Tragismul sau sta in impotrivirea de a nu se da batut. Unui
inoportun el ii raspunde: „pana in clipa din urma omul e dator sa tina la rostul lui, chit ca
rostul asta cine stie ce s-a alege din el”. In aceste cuvinte Ilie Moromete concretizeaza cu
luciditate amara desfasurarea evenimentelor inevitabile pe care nu poate sa le opreasca.
El vrea insa sa le amane, sa le intarzie, asa cum ar vrea sa tina departe de el si momentul
fatal al mortii. Inainte de sfarsitul sau el ii spune doctorului „Domnule, eum am dus
intodeauna o viata independenta”.