Prof. Dr. GHEORGHE CIOBANU Dr. Drd.

CĂLIN GHEORGHE CIOBAN

RADIODIAGNOSTIC CLINIC

Ediþia a II-a

INTRODUCERE
În anul 2001 s-a produs un eveniment deosebit în RADIOLOGIA şi IMAGISTICA MEDICALĂ din România. Prin garanţia guvernamentală s-a procurat aparate de RADIODIAGNOSTIC PERFORMANTE, DISPOZITIVE PACS, TOMOGRAFIE COMPUTERIZATĂ, APARATE pentru IMAGISTICĂ PRIN REZONANŢĂ MAGNETICĂ ŞI ECOGRAFE. Aceste aparate au fost repartizate de Ministerul Sănătăţii şi Familiei în primul rând Clinicilor de radiologie şi Imagistică Medicală, dar şi Laboratoarelor de radiologie şi Imagistică Medicală din aproape toate Spitalele judeţene. Apariţia centrelor medicale de Radiologie şi Imagistică medicală private dotate cu aparatură performantă sunt de asemenea elemente favorabile înbunătăţirii calităţii diagnosticului. Dotarea cu aparatură performantă a Laboratorului de radiologie şi Imagistică medicală a Spitalul Clinic Judeţean Arad, Spitalului Clinic Municipal, laboratoarele de radiodiagnostic şi Imagistică medicală performante privată în special Centrul de excelentă EUROMEDIC, a creat posibilitatea populaţiei judeţului Arad şi a celei din vestul ţării de a beneficia de cele mai performante metode de diagnostic. Dotarea cu aparatură medicală performantă a dus la o largă solicitare pentru investigaţii din partea medicilor clinicieni. Lărgirea informaţiei medicale a clinicienilor privind amploarea diagnosticului imagistic a devenit o necesitate. Examenul radiologic îşi păstrează însă importanţa în diagnosticul unor afecţiuni. În această idee am hotărât să îmbunătăţesc textul volumului RADIODIAGNOSTIC CLINIC cu noţiuni de Imagistică medicală, necesare medicilor clinicieni, studenţilor de medicină, radiologilor pentru utilizarea mai intensă a diagnosticului radiologic şi imagistic performant. Am fost încurajat pentru reeditarea volumului de studenţii mei, care au apreciat prima ediţie a volumului pentru stilul concis, sistematizat, redactat modern. Schemele prezentate sunt sugestive, clare, ajutând la înţelegerea imaginii. Am avut în vedere la îmbunătăţirea textului noului volum, sugestiile colegilor clinicieni, a studenţilor medicinişti cărora le mulţumesc pentru ajutor. 1 XI 2003 Prof. Dr. GHEORGHE CIOBANU Prof.Dr.Gh. Ciobanu CĂLIN GHEORGHE CIOBANU
3

Culegere, tehnoredactare computerizată şi tipar S.C. MEDIAGRAF S.A. ARAD

DE ACELAŞI AUTOR:
G.Ciobanu, Liliana Anca Mihailoviciu - GHID PRACTIC DE TEHNICĂ RADIOGRAFICĂ CRANIO-FACIALĂ - 1986 G. Ciobanu - RADIOLOGIE STOMATOLOGICĂ - 1994 G. Ciobanu - RADIOLOGIE STOMATOLOGICĂ - 1998 G. Ciobanu - RADIODIAGNOSTIC CLINIC - 1999 G. Ciobanu - ECOGRAFIE ABDOMINALĂ - 1999

CUVÂNT ÎNAINTE Ideea Apariţiei acestei lucrări s-a datorat necesităţii de a pune la dispoziţia studenţilor facultăţii de medicină, şi medicilor cunoştinţele necesare interpretării în bune condiţii a buletinelor radiologice elaborate de radiologi dar mai ales pentru solicitarea corectă a examinărilor radiologice studiindu-se pericolul de radiere pe care-l poate realiza. Dotarea centrelor de sănătate cu aparate de roentgen-diagnostic şi posibilitatea de-a se efectua radiografii la aceste unităţi sanitare, obligă medicii de medicină generală a-şi însuşi suficiente cunoştinţe de radiodiagnostic pentru a se orienta asupra diagnosticului radiologic în cazuri simple şi de a recunoaşte imaginile dificil de interpretat care necesită a fi trimise specialistului radiolog pentru interpretare. Materialul ştiinţific utilizat în lucrare a fost elaborat în ultimii ani şi îmbunătăţit permanent pentru a fi cât mai substanţial şi util celui interesat de a-l studia. Bogăţia de imagini sugestive vine în sprijinul înţelegerii mai bune a noţiunii teoretice din lucrare. Suntem conştienţi că lucrarea are imperfecţiuni, motiv pentru care orice sugestie de îmbunătăţire va fi bine apreciată de noi. Mulţumesc în mod deosebit soţiei mele Jeni şi băiatului meu Călin pentru ajutorul acordat pentru realizarea acestei lucrări. Aduc mulţumiri d-nei Gaşpar Veronica, d-nei Dr. Manta Claudia, tipografiei S.C. „Mediagraf” S.A. Arad precum şi tuturor celor care au ajutat la elaborarea acestei lucrări. Sunt profund îndatorat d-lui Zăvoianu Dorel directorul Cotidianului Adevărul Arad, pentru sprijinul deosebit care a făcut posibila apariţie a acestei lucrări. Mulţumesc rectorului Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” Arad pentru bunăvoinţa şi sprijinul acordat. Conf. Dr. Ciobanu Gheorghe Arad, Ianuarie 1999
4

ISTORIC

VALOAREA ŞTIINŢIFICĂ A DESCOPERIRII RADIAŢIILOR X. Ca şi orice alte descoperiri epocale şi descoperirea radiaţiilor X, este rodul efortului comun dintr-o anumită perioadă istorică, a unor oameni de ştiinţă care au reprezentat quintesenţa emulaţiei ştiinţifice deosebite care a caracterizat sfirşitul secolului trecut. Printre premergătorii acestei adevărate revoluţii în ştiinţă au fost savanţi care şi-au adus o contribuţie deosebită în domeniul electricităţii cum au fost: James Watt, Crookes, Edison, Rumkorph, Maxvell. Dar cel care a reuşit să observe şi să fundamenteze unele fenomene foarte deosebite a fost Wilhelm Conrad Roentgen descoperitorul razelor X. W.K. Roentgen s-a născut la 27 martie 1845 într-un mic orăşel german Lennep. Părinţii, mici comercianţi, s-au mutat în 1846 în Olanda. Tânărul Conrad şi-a petrecut copilăria în oraşul Apeldoorn, iar studiile le-a făcut la şcoala tehnică din Utrecht. A fost o fire dârză şi voluntară. În 1863 este eliminat de la şcoală deoarece nu a divulgat numele unui coleg care a ironizat un profesor, şi a fost obligat să-şi dea bacalaureatul particular. Începe Universitatea din Utrecht dar renunţă şi se transferă la Şcoala Politehnică din Zurich, după terminarea căreia în 1866 devine inginer mecanic. Îl aşteaptă o carieră ştiinţifică deosebită. În 1867 şi-a susţinut teza de doctorat „Studii asupra gazelor”, şi a devenit preparator la prof. Kundt de la Institutul de Fizică a Universităţii din Wurtzburg. După căsătoria cu Bertha Ludwig din Zurich s-a mutat ca asistent şi apoi ca profesor la Strasburg. În perioada 1879 - 1888 a fost şeful Institutului de Fizică de la Universitatea din Giesen-Germania şi apoi s-a reîntors ca profesor la Facultatea de Fizică din Wurtzburg. Este perioada când şi-a dedicat întreaga activitate studierii razelor catodice. Au fost studiile care au clădit temelia descoperirii razelor X.
5

La 8 noiembrie 1895 Roentgen sesizează apariţia unei lumini slabe verzui pe un carton îmbibat cu soluţii fluorescente, aflat într-o încăpere unde nu pătrundea nici o rază de lumină. Experienţa a constat din excitarea de către o bobină de inducţie a unui tub Crockes care era acoperit etanş de un carton, deasupra căruia se găsea ecranul fluorescent. Roentgen a ajuns la legendara concluzie că tubul Crooke produce nişte emanaţii care influenţează cartonul fluorescent. A constatat că aceste radiaţii aveau o penetrabilitate nemaiîntâlnită pănă atunci străbătând: ţesuturi umane, lemn. hârtie, dar care nu străbat oasele, metalele şi plumbul care este unul dintre cele mai opace metale. A reuşit să vadă conturul propriei mâini, efectuând prima radioscopie şi una dintre cele mai mari descoperiri ale omenirii. La 28 decembrie 1895 prezintă la Societatea de Fizică, Medicală din Wurtzburg, lucrarea „Despre un nou gen de radiaţii” însoţită de două radiografii - mîna soţiei şi o plasă de zinc - simbolizând aportul razelor X în medicină şi defectoscopie. La 13 ianuarie 1896 prezintă descoperirea împăratului Wilhelm al II-alea, iar la 23 ianuarie 1896 prezintă comunicarea în faţa Societăţii Fizico-Medicale din Wurzburg cînd efectuează şi o radiografie a mîinii profesorului de anatomie Koelliker. La propunerea acestuia noile raze descoperite vor purta numele Rontgen. În 1901 W.C. Roentgen primeşte premiul Nobel pentru fizică. Colaborează cu intreprinderile electrotehnice Reiniger, Gabert, Siemens şi perfecţionează tuburile realizând în 1910 primul tub de 60.000 V. În 1931 se construieşte primul aparat modern de radiologie stomatologică. Aportul conjugat al fizicienilor, inginerilor, medicilor a dus la perfecţionarea continuă a aparatelor de radiodiagnostic şi radioterapie. Chiar după 15 zile de la descoperirea razelor Roentgen, Otto Walkoff face radiografii dentare. Printre premierii acestei tehnici mai amintim pe H. Konig 1896, Coutremoulius, Cambes, Saussine în Franţa, Rollins, Iacobi în Anglia. Fiecare popor, şi-a adus contribuţia în domeniul radiologiei. Sunt remarcabile contribuţiile Germaniei, Angliei, Franţei, Suediei, Elveţiei, Belgiei, Italiei, Statelor Unite în progresul aparaturii radiologice. Trebuiesc amintite numele marilor radiologi, care în cursul a 80
6

de ani au contribuit la progresul radiologiei şi imagisticii medicaleAlbers Schönberg, Henry Becquerel, G. Holzknecht, J.J. Thomson, Perre şi Marie Curie, Antoine Beclere, Joliot Curie, M. Abreu, Van der Plaats, C. Akerlund, A. Haudek etc. În Romania radiologia a fost introdusă la scurt timp după descoperirea radiaţiilor Roentgen şi progresat permanent. La o lună după apariţia comunicării lui Roentgen, savantul roman S.D. Hurmuzescu, care lucra în laboratorul de cercetări de la Sorbona împreună cu profesorul Benoit, au improvizat o instalaţie pentru producerea razelor X. Profesorul Gh. Marinescu a utilizat această instalaţie pentru radiografierea unor cazuri neurologice. În ţară primul aparat roentgen a fost improvizat dintr-o bobină Ruhmkorf, acumulatori şi un tub Croakes, la şcoala de Poduri şi Şosele Bucureşti, de către profesorul Many în 1896. Sunt apoi achiziţionate instalaţii radiologice la Spitalul Militar Central Bucureşti şi la Clinica Chirurgicală de la Colţea, condusă de profesorul C. Severeanu. Doctorul Gerota care s-a specializat în radiologie la Paris a condus serviciul de radiologie a Ministerului de Război. Din iniţiativa profesorului Hurmuzescu, se instalează un aparat radiologic la Liceul Internat din Iaşi, şi la Facultatea ieşană. Au fost de asemenea dotate cu aparatură radiologică, Clinicile Medicale din Cluj, o contribuţie deosebită avînd marele radiolog Dimitrie Negru. După anul 1946 sunt dotate cu instalaţii de radiologie Clinicile şi Spitalele din oraşele mari, capitale de judeţ. Învăţamîntul de radiologie se efectuează pe lîngă Clinicile Universitare din Bucureşti, Cluj şi Iaşi. În perioada modernă, toate facultăţile de medicină au clinici de radiologie, care sunt în acelaşi timp şi baza de studiu şi perfecţionare a medicilor radiologi, la aceasta contribuind regretaţii profesori de radiologie- Gheorghe Schmitzer, I. Bîrzu, Gh. Chisleag. Istoria radiologiei este marcată şi de numeroşi martiri, care în special în perioda experimentală au plătit cu viaţa aportul lor în progresul radiologiei. În memoria lor s-a ridicat în 1936 la Hamburg un monument. Ultimele decenii au adus progrese deosebite în tehnica radiologiei. Marele producătoare de aparatură radiologică SIEMENS,
7

PHILIPS, TOSHIBA, HITACHI, GENERAL ELECTRIC, şi altele, au perfecţionat aparatura de radiodiagnostic, radioterapie, medicină nucleară, tomografie computerizată, rezonanţa magnetică nucleară, au creat posibilităţi excepţionale de diagnostic şi în acelaşi timp de protecţie nucleară pentru personalul din radiologie şi pacienţi. În Spitalul Judeţean Arad primul aparat roentgen a fost montat în 1930, iar primul radiolog al spitalului a fost Dr. Bologa I.Valer medic primar. Aparatul era Siemens Poliphos cu patru ventile şi trei posturi. În Spitalul de Pediatrie au fost achiziţionate în 1926 două aparate tip Kochstersel. Policlinica de adulţi a fost dotată în 1939 cu un aparat performant în acel timp, tip Siemens Ergofos. Au existat de asemenea aparate de mică capacitate în cabinetele medicale private. În anii 1974-1980, în Judeţul Arad majoritatea laboratoarelor de radiologie au fost dotate cu aparate ELTEX 400 de producţie romanească, care funcţionează şi astăzi. Dintre medicii radiologi care au lucrat în cabinetele de radiologie, amintim pe Dr. Moga Cornelia, prima femeie radiolog din Romania, Dr. Bologa Virgil, Dr. Petrişor Viorel, Dr. Angelescu Grigore, Dr. Romanu Pavel, Dr. Glasser Wilhelm, Dr. Brătuianu Romulus, Dr. Tomescu Doina, Dr. Greceanu Coriolan Dr. Pop Cornel, Dr. Dinulescu Ion, Dr. Ardevan Ştefan care a condus destinele radiologiei arădene pînă în 1974. Toţi aceşti medici sunt decedaţi. Colectivele de radiologi arădeni au participat cu lucrări apreciate la Consfătuiri şi Congrese Radiologice în ţară şi străinătate.

CAPITOLUL I
NOŢIUNI GENERALE DESPRE RADIAŢIILE X PRODUCEREA RAZELOR X. Razele X sunt radiaţii electroma11gnetice care au un dublu aspect: ondulatoriu şi cvantic. Ele se deosebesc între ele după frecvenţă (număr de vibraţii a unei unde într-o secundă), lungime de undă (distanţa minimă între două puncte consecutive, situate pe direcţie de propagare) şi perioada, (intervalul de timp minim după care unda reproduce în aceaşi ordine, aceleaşi stări caracteristice ale unei mărimi periodice). Cea mai utilizată caracteristică este lungimea de unde cuprinsă între 8-0,006 A° fiind situată între razele ultraviolete ( 3900A° - 136A°) şi radiaţiile gamma ( 6,06A° - 0,001A°). Pentru radiodiagnostic este important că razele X sunt formate din fotoni care se deplasează în linie dreaptă cu 300000 Km/sec. Radiaţiile electromagnetice sunt modalităţi ale aceleiaşi energii şi se deosebesc între ele prin lungimea de undă şi frecvenţă. Radiaţiile X se deosebesc de radiaţiile gamma deoarece primele sunt radiaţii electromagnetice emise la nivelul electronic, iar celelalte sunt emise în nucleu. Radiaţiile X se produc atunci când electronii cu energie mare plecaţi de la catod sunt opriţi de un obstacol material, cum este la tuburile Roentgen anticatodul, care are pe suprafaţa tungsten. Numai o parte din electroni porniţi de la catod, se transformă în urma coliziunii cu anticatodul în raze X, ale căror frecvenţă şi lungime de unda depind de energia elec9

8

tronilor. O altă parte din electroni produc fluorescenţă şi căldură. Aceste raze moi, sunt oprite în foarte mare măsură de a intra în fascicolul radiant prin filtrare la fanta cupolei. Producerea razelor X se face prin coliziune şi frânare. Prin coliziunea electronului incident cu alt electron orbital din placa de tungstran se produce o respingere electrostatică, urmată de punerea ultimului electron în mişcare şi transferarea unei părţi din energie. Transferul de energie. Când energia transferată de electronul incident este mai mare decât cea de legătură, se produce dislocarea electronului de pe orbită producându-se fenomenul de ionizare - iar razele X sunt urmarea acestui fenomen. Radiaţiile de frânare apar atunci când electronii incidenţi sunt opriţi de anodul tubului. Energia cvantică pe care o cedează electronul prin fenomenul de frânare se manifestă prin foton de raze X. Fascicolul de radiaţii X de frânare va conţine un spectru continuu chiar neomogen deoarece conţine factori diferiţi rezultaţi în urma interacţiunii între electroni şi atom cu devierea traiectoriei electronului şi reducerii diferită a energiei lui cvantice. Numai fotonii cu energia foarte mare alcătuiesc fascicolul de raze X utilizat în roentegndiagnostic.

EFECTE FIZICE
Interacţiunea energiei radiante cu materia modifică cantitativ şi calitativ calităţile razelor X. Cele mai multe interacţiuni sunt la nivel sub molecular. Urmările acestui impact sunt determinate de energia fotonilor incidenţi. Modificările suferite de energia radiantă la diverse nivele ale corpului omenesc alcătuiesc un ansamblu de elemente utile pe care fascicolul de raze X le transmite examinatorului ca imagini radiologice. Diferite ţesuturi străbătute de razele X acţionează diferit asupra acestora prin forţa datorată învelişului electronic sau numărului atomic al nucleelor ţesuturilor străbătute. Energia radiantă absorbită în ecranul
10

radioscopic sau în filmul radiologic, transformă imaginea radiologică imperceptibilă într-o imagine vizibilă. Cele mai importante interacţiuni între fotoni şi particulele materiale de nivel subcelular sunt EFECTUL COMPTON, EFECTUL THOMPSON, EFECTUL FOTOELECTRIC, şi FORMAREA DE PERECHI DE ELECTRONI. Efectul Compton - are loc la nivelul straturilor periferice ale atomului. El se produce când un foton incident cu energie mare intră în coliziune cu un electron fixat slab căruia îi transferă o parte din energia iniţială prin care electronul părăseşte atomul şi primeşte o direcţie diferită de a fotonului incident. El s-a transformat în electon Compton sau electron de recul dar şi fotonul incident va avea direcţie deviată devenind foton difuzat. Efectul Thompson - constă în abaterea fotonului incident de la direcţia iniţială fără a ceda energia atomului el îşi conservă energia. Efectul fotoelectric - se produce cînd un foton incident expulzează un electron din învelişurile atomului cedându-i toată energia. Acestea devin un fotoelectron. Frecvenţa efectului fotoelectric este cu atât mai mare cu cât interacţiunea are loc în medii cu număr atomic ridicat deci radiaţiile vor avea energii mici. Dislocarea unui electron duce la ionizarea atomului lăsând pe orbită un loc liber. Revenirea din această stare se face prin completare cu electroni din starturile periferice şi cu eliberarea de energie care determină emisiunea de fotoni de fluorescenţă. Un astfel de electron dislocat de pe un înveliş cu energie de legătură joasă se numeşte electron Auger.
11

Se măsoară în KV. La energii mici va fi preponderent efectul fotoelectric iar la energii mijlocii efectul COMPTON. Penetrabilitatea (Duritatea) Razele X trec cu uşurinţă prin corpuri materiale. iar cantitatea sau intensitatea energiei se măsoară în mA. luminiscenţa. Filtrele de cupru se folosesc pentru energii de 100-200KV. Cu cât creşte tensiunea tubului creşte puterea de pătrundere a Rx. Se formează perechi de particule compuse din electron pozitiv (pozitron) şi un electron negativ (negatron). Razele X sunt constituite din fotoni. Fasciculul are forma unui mănunchi de drepte în formă de con cu vârful la focarul tubului şi baza la planul de proiecţie. formând un fascicol policromatic. electronilor Compton sau celor proveniţi în urma formării de perechi constituie COEFICIENTUL DE ABSORBŢIE. 12 PROPRIETĂŢILE RAZELOR X. Penetrabilitatea este direct proporţională cu puterea a treia a lungimii de undă. atenuarea efectuându-se prin efect Compton. Interacţiunea dintre razele X şi materie poate avea loc separat sau concomitent la. impresionarea emulsiei radiografice. Filtrele de aluminiu atenuează energiile sub 50 KV prin efect fotoelectric. Sunt cunoscute trei sisteme de filtrare: 1. 3. atenuarea. este un efect de absorbţie. Înclinarea acestuia permite devierea fascicolului de radiaţii X la 90 grade faţă de axul tubului. Fotonii dispăruţi din fasciculul de radiaţii X formează COEFICIENTUL DE ATENUARE.nivelul molecular. filtrarea inerentă formată de parametrii tubului. Penetrabilitatea este determinată de tensiunea la capetele tubului. Acest efect are loc la energii peste 1000 Kv. 2. necesitând filtrarea lui. B. La interacţiunea cu mediul material o parte din fotoni incidenţi ai fascicolului de raze X rămân în regiunea examinată prin efect Compton. C. O parte din fotoni care nu au dispărut prin interacţiuni colizionale traversează materia. Razele X nu au toate aceiaşi calitate. Explorarea radiologică se bazează pe o serie de proprietăţi importante ale razelor X . Razele X datorită naturii lor corpusculare sunt alcătuite din fotoni. Din cele spuse se poate reţine următoarele: A. filtrarea adiţională făcută prin filtre de aluminiu sau cupru interpuse între tub şi pacient. filtrarea la nivelul regiunii examinate. Fracţiunea de energie incidentă transferată electronilor secundari adică fotoelectronilor. atomic. După cum am văzut prin efectul Compton se produce o difuziune cu schimbarea de frecvenţă. La efectul Thompson electronul difuzat păstrează aceeaşi lungime de undă ca fotonul incident. În centrul fascicolului se găseşte raza centrală . Constă în transformarea energiei fotonilor incidenţi în materie. efect Thompson şi efect fotoelectric. Efectul fotoelectric însoţindu-se de cedarea de energie modulului.Formarea de perechi. electronic sau nuclear. Prin construcţia tubului se utilizează doar un fascicul îngust de raze care trece prin fereastra tubului şi este ajustat cu ajutorul diafragmului şi localizatoarelor.dreapta care pleacă din centrul fascicolului ajunge în centrul focarului şi în centrul planului de proiecţie. 13 . Razele X se produc în urma coliziunii electronilor incidenţi cu anticatodul. D.penetrabilitatea.

Luminiscenţa are două forme distincte: 1.92. atenuarea fiind dată în totalitate de absorbţie. fasciculul va fi format din fotoni primari şi fotoni difuzaţi.este fenomenul de luminiscenţă care persistă un timp şi după încetarea acţiunii razelor X. sulfura de zinc. Coeficientul de absorbţie indică fracţiunea dintr-o radiaţie absorbită într-un cm grosime. Luminiscenţa Sub influenţa razelor X unele săruri cum sunt: platinocianura de bariu. densitate. Calitatea radiaţiei influenţează contrastul imaginii . dar intensitatea fotonilor difuzaţi nu este omogenă.s.efectul Compton şi de materializare.71828 Vander Platz 14 Reacţia dintre absorbţia şi calitatea energiei radiante arată că numai razele X cu o anumită penetrabilitate vor traversa corpurile întâlnite în cale. Fosforescenţa . grosimea corpului examinat şi lungimea de undă a fascicolului de radiaţii X. După traversarea corpului. fenomenul purtând numele de radiaţie luminiscentă. deci intensitatea lor este invers proporţională cu lungimea de undă. dând fenomene de iradiere care determină utilizarea mijloacelor de antidifuziune cum sunt: diafragma secundară şi localizatoare. Grosimea structurilor anatomice influenţează absorbţia. Ei scad contrastul şi şterg detaliile. Cantitatea de raze de difuziune creşte şi cu difuziunea structurilor anatomice examinate. Când utilizăm un fascicol de raze X penetrant. Radiaţia de difuziune este maximă în axul de propagare a fascicolului emergent şi diminuă proporţional cu pătratul distanţei pe măsură ce se îndepărtează de ax. Se nasc radiaţii secundare cu lungime de undă mai mare ca cea iniţială. Absorţia Absorbţia este determinată de puterea a patra a numărului atomic Z. Difuziunea După locul fascicolului de raze X în drumul dintre focar şi planul de proiecţie se deosebeşte fasciculul incident şi fasciculul emergent. Acest fenomen permite detectarea razelor X de către ochiul examinatorului. Un fascicol incident puţin penetrant.radiaţia mai dură reduce contrastul. Densitatea osului fiind de 1. Fotoni difuzaţi prejudiciază calitatea imaginii radiologice şi sunt un pericol pentru personalul din radiologie. furnizează o cantitate mică de radiaţii de difuziune care se absorb în apropierea locului unde s-au format. Diferenţa de absorbţie între diferitele structuri anatomice au importanţă în vizualizarea imaginii radiologice. Absorbţia se exprimă prin relaţia I1= I0emd I1= intensitatea radiaţiei emergente I0= intensitatea radiaţiei incidente m= coeficientul de atenuare al structurii examinate. radiaţiile de difuziune sunt în cantitate mare. Cauzele acestor modificări sunt: efectul fotoelectric. Fotonii difuzaţi au diferite direcţii devenind chiar retrodifuzaţi. 15 . Aceleaşi structuri vor determina o atenuare diferită în funcţie de grosimea lor. Atenuarea fotoelectrică se produce prin fenomenele cunoscute ca absorbţia şi difuziune. d= grosimea e =baza logaritmului natural =2. devin luminoase. tungstatul de calciu.85 va absorbi mai multe raze X decât ţesutul grăsos cu densitatea de 0.Atenuarea Atenuarea este efectul fizic prin care un corp material diminuă sau atenuează intensitatea unei radiaţii ajunsă la nivelul său.

realizează pe ecran sau film. În funcţie de cantitatea energiei radiante care impresionează bromura de argint imaginea emulsiei radiografice este diferită. acestea trebuie să aibă un indice de atenuare diferit. Fluorescenţa produsă. 17 . sărurilor fluorescente convertesc lungimile de undă mici de A° ca să devină perceptibile de către ochiul omenesc. Imaginea de pe filmul radiografic are o tentă inversă faţă de imaginea radioscopică. Sulfura de zinc şi cadmiu. adăugarea unor săruri de plumb sau toriu în startul sensibil. Fluorescenţa . Atunci când atenuarea fascicolului de raze X este diferită prin numărul atomic. CAPITOLUL II FORMAREA IMAGINII RADIOLOGICE Imaginea radiologică este de două feluri: radioscopică şi radiografică. constructorul a luat o serie de măsuri. Imaginea radiologică prezintă aspecte diferite după cum corpul plasat în fascicolul de radiaţii are o constituţie omogenă sau nu. Sub influenţa razelor X nu toate moleculele substanţei fluorescente intră în excitaţie în acelaşi timp şi deci stabilitatea iniţială se produce treptat. în aceste condiţii revelatorul transformă bromura de argint în argint metalic. motiv pentru care remanenţa este astfel calculată încât să nu depăşească timpul între două imagini succesive. dar devine perceptibilă pe un plan de proiecţie. este sarea cea mai utilizată pentru ecranul radioscopic. Razele X supun particulele de bromură de argint unui proces de ionizare. încărcătura cu substanţă activă mai mare. Pentru a diferenţia pe un plan de proiecţie două imagini diferite.2. Impresionarea emulsiei radiografice. fenomen denumit remanenţă. cum ar fi filmul cu dublă emulsie. Pentru a contracara acest neajuns. densitate şi grosime . Imaginea pe ecranul radioscopic este pozitivă.este luminiscenţa care durează numai atât timp cât acţionează fascicolul de raze X asupra sărurilor fluorescente. În practică este utilizată la iluminarea ecranului fluorescent. La baza fenomenului stă transformarea energiei roentgeniene în energie luminoasă prin eliberare de fotoelectroni şi electroni Compton. Tungstatul de calciu este util la fabricarea foliilor întăritoare. cu o anumită greutate atomică. o imagine de intensitate uniformă. Energia radiantă are lungimea de undă mică şi nu este perceptibilă de ochi. Relieful fascicolului emergent traducând contrastul imaginilor examinate este contrast natural. Emulsia radiografică care nu a fost impresionată de energia radiantă este înlăturată sub acţiunea fixatorului. continuând să emită lumină câteva momente. În fascicolul emergent imaginea radiologică nu este perceptibilă. dar prin acţiunea lor. 16 Un corp cu structură unitară. proprietate care stă la baza formării imaginii radiografice. Ecranele întăritoare sunt utilizate la executarea radiografiilor pentru a înlocui acest neajuns. ecran sau film radiologic. Fenomenul este util pentru foliile întăritoare din casetele pentru radiografii dar deranjează la radioscopie. albastru-violetă impresionează emulsia de bromură de argint de pe filmul radiografic. Numai o parte din energia radiantă acţionează asupra emulsiei radiografice. aceasta devine sensibilă la acţiunea substanţelor reductoare. Razele X ca şi lumina impresionează emulsia de bromură de argint de pe filmul radiografic. filmul rămânând alb. ea fiind o imagine radiologică negativă. densitate şi grosimea regiunii examinate pe planul de protecţie se obţine o imagine neuniformă. fenomen denumit Van der Plaatz.

Părţile componente ale obiectului de examinat cu trepte diferite de absorbţie se suprapun formând o imagine nouă.PARTICULARITĂŢILE IMAGINII RADIOLOGICE Particularităţile imaginii radiologice sunt influenţate de următoarele elemente: . că stâlpii de telegraf se deplasează rapid în faţa ferestrelor vagonului.cazul radiografiilor dentare. Razele X emise de un focar punctiform se propagă în linia dreaptă şi divergent. Prin traversarea unui obiect de examinat de către fascicolul de radiaţii X. (B) Imaginea este cu atât mai mare cu cât distanţa dintre focarul tubului de raze X şi film este mai mică (C) sau cu cât distanţa dintre obiectul de examinat şi planul de proiecţie este mai mare. redusă la două dimensiuni prin însumarea planurilor de examinat. Uneori recurgem intenţionat la deformarea imaginii radiografice pentru a scoate mai bine în evidenţă unele detalii. care uneori poate fi mai opacă decât cea normală sau din contră mai transparentă. Legea incidenţelor tangenţiale. 1. are o importanţă covârşitoare pentru claritatea imaginii. imaginea celor două corpuri se 19 . Însumarea imaginilor dau o imagine nouă. în timp ce obiecte asemănătoare aflate la distanţă se deplasează mai încet. Imaginile elementelor situate mai departe de planul de 18 proiecţie apar mai mari decât imaginile elementelor care se găsesc la o distanţă mai mică. devine evident profilul radiografic al acestuia . Paralaxa. Particularităţile imaginii radiologice privesc dimensiunile şi forma acesteia care poate fi mai apropiată sau îndepărtată de mărimea şi forma reală a elementelor examinate. Fenomenul paralaxei apare atunci când călătorind cu trenul avem iluzia optică. (A) Imaginea radiologică a unui obiect aflat la o distanţă oarecare de planul de proiecţie. Un astfel de exemplu este utilizarea radiografiei de contact. Suprafeţele sunt bine delimitate atunci când radiaţiile cad tangenţial la suprafaţa acestora.(D) . Legea sumaţiei planurilor. Imaginea radiologică care se formează la baza fascicolului reprezintă proiecţia perpendiculară a fascicolului de raze X. Unghiul sub care cad radiaţiile pe suprafaţa unor formaţiuni diferite. iar în fascicolul de radiaţii sunt două corpuri situate la distanţe diferite. trebuie mărită distanţa focar . MĂRIREA ŞI DEFORMAREA IMAGINII Legea proiecţiei conice. Acesta este motivul pentru care s-au stabilit incidenţe speciale pentru evidenţierea unor suprafeţe ale organismului. Se consideră că la distanţă de 2 m tubul emite raze X paralele. În radiodiagnostic atunci când tubul roentgen execută o deplasare între două puncte. apare mărit. imaginea va fi eliptică deformată. -dispoziţia regiunii sau elementelor anatomice în fascicolul de raze X.direcţia de propagare a fascicolului de radiaţie pe planul de proiecţie. În situaţia când fascicolul de raze X este proiectat oblic pe planul de proiecţie. (D) Pentru a obţine o imagine radiologică cât mai aproape de realitate. -distanţa dintre focarul termic şi planul de proiecţie -distanţa dintre regiunea pe care o examinăm şi planul de proiecţie.plan de proiecţie sau să aşezăm obiectul de examinat cît mai aproape de planul de proiecţie.

Contrastul Poate fi împărţit în contrastul fasciculului emergent imperceptibil ochiului şi contrastul imaginii vizibile. El este influenţat de gradul de absorbţie sau de atenuare a energiei radiante în regiunea examinată şi tensiunea utilizată în timpul expunerii.dinte este de asemenea fixă. Contrastul depinde de: 21 proiectează separat. El urmăreşte evidenţierea detaliilor cu structura cât mai fină ale imaginilor examinate. Energia primită pe unitatea de suprafaţă este de patru ori mai mică în cazul creşterii la dublu a distanţei tub-film. timpul fiind variabil distanţa tub . Practic contrastul defineşte relaţia dintre albul şi negrul unei imagini. Contrastul este influenţat de materialul radiografic utilizat şi condiţiile în care se execută radiografia. Fascicolul emergent exprimă diferenţa de intensitate existentă în fascicolul de raze X după ce a străbătut regiunea examinată. Prin aplicarea fenomenului de paralaxa se poate stabili cu precizie poziţia vestibulară sau palatinală a unui dinte inclus. înţelegând prin aceasta diferenţa de luminozitate existentă între imaginile examinate şi structurile lor. Conform legii Daunne . La aparatele de radiodiagnostic dentar. Ele nu pot forma imagine radiologică dar formează voalul de fond al filmului.Hunt. intensitatea fascicolului de radiaţii scade cu patratul distanţei. Intensitatea fascicolului de radiaţii Alegerea distanţei dintre tubul roentgen şi film se face după două criterii: proiecţie conică şi tensiunea fascicolului de radiaţii care determină densitatea acestuia. fiind influenţat favorabil de diferenţele de absorbţie între elementele luate în consideraţie. El variază direct proporţional cu absorbţia. Contrastul imaginii radiologice exprimă diferenţa între două imagini cu densităţi radiologice diferite în caz că vorbim de contrast vizibil. Diferenţa maximă înregistrată pe o radiografie între zonele cele mai înegrite şi cele mai puţin înegrite se numeşte latitudinea filmului.detaliile care traduc aceste modificări conţin elemente utile diagnosticului. . Calitatea imaginii radiografice se poate aprecia prin cele trei componente contrast. Cel mai apropiat de sursa de radiaţii se deplasează cu amplitudinea cea mai mare în direcţia inversă decât a tubului. Tensiunile mici se însoţesc de contraste puternice. netitate şi estompare.CALITĂŢILE IMAGINII RADIOLOGICE Se consideră că o imagine radiologică este de calitate atunci când: .redă fidel modificările suferite de razele X la nivelul regiunii examinate. tensiunea şi intensitatea sunt fixe. Alt factor care trebuie luat în considerare sunt radiaţiile de difuziune. Ele sunt cu atât mai mari cu cât avem de examinat obiecte cu număr atomic redus. Contrastul este mai evident la imaginea efectuată cu folosirea de folii întăritoare. 20 . deasemenea de grosimea obiectului examinat şi invers proporţional cu tensiunea.

distanţă obiect-film -distanţă focar-film mare -cea mai bună netitate -fixarea regiunii de radio-grafiat se obţine fără ecrane -timp de expunere scurt mică întăritoare obţinut prin: -cu ecrane întăritoare -material radiografic care nu au fosforescen. Netitatea Netitatea sau fineţea imaginii radiografice traduce reprezentarea distinctă a liniilor care definesc limitele de separare a detaliilor evidenţiate pe radiografie. ==================================================== Materialul radiografic Condiţiile în care se utilizat execută radiografia ==================================================== Proprietăţi şi tratareEliminarea estompării de mişcare prin Eliminarea estompării geometrice prin factori de optică radiolo gică __________________________________________ -frecare termică mică .Pentru a obţine radiografii cu netitate bună se iau în considerare: .calitatea materialului radiografic .estomparea de mişcare. estomparea datorată ecranelor întăritoare. Cauzale lipsei netităţii perfecte sunt focarul nepunctiform a tubului de raze X estomparea geometrică şi deplasarea în timpul expunerii a regiunii examinate . La acestea se adaugă estomparea din cauza filmelor.sensibil ţă -tub de mare putere -distanţa focar-film mică -raze dure ==================================================== 22 23 .condiţiile în care se execută radiografia Estomparea Estomparea este imposibilitatea de a reproduce în mod fidel limita detaliilor radiologice.

Se întrebuinţează numai un fascicol conic limitat de fereastra radiotransparentă a tubului. Razele X răspândite în întregul tub sunt oprite de carcasa tubului. Există şi dispozitiv de protecţie împotriva dilatărilor excesive ale uleiului. Unda în sens invers. Capacitatea aparatului este de 25 mA şi 90 KV. Radiaţiile X ies din monobloc prin fereastra radiotransparentă şi prin conul localizator. Absorbţia electronilor de către anticatod şi frânarea lor produce radiaţii X şi căldură. Amplasarea compartimentelor tubului este diferită. Viteza de deplasare a electronilor este mare datorită atât diferenţei de potenţial cât şi a vidului din tub. În acest mod tubul este protejat iar instalaţia cu o putere mică funcţionează cu 1/2 unda. Anodul este o tijă de cupru distanţat de filament la 20-30 mm. 24 În această fază se cuplează curentul de înaltă tensiune.000 V şi pentru cele mari de 80.000 V care atrage electroni spre plăcuţa de Wolfram numită anticatod. Pentru protejarea tubului şi evitarea încălzirii excesive a anodului se introduce în circuitul tubului un ventil sau Kenotron prin care pătrunde în tub doar unda în sensul dorit.de 50. patul bolnavului. având posibilităţi de efectuare a unui volum mare de lucru.montaj cu distanţă scurtă. transformatorul ridicător de tensiune.tipul mare cu monoblocul montat pe un stativ mobil putând fi utilizat în săli de operaţii. este montaj cu distanţă lungă unde fascicolul care ajunge la pacient are o divergenţă foarte redusă.CAPITOLUL III APARATURĂ PENTRU RADIODIAGNOSTIC APARATUL RADIOLOGIC DENTAR Aparatele radiologice dentare sunt de trei tipuri: a. Acesta crează o diferenţă de potenţial în interiorul tubului pentru aparatele mici .este amplasat pe unitul dentar. De obicei tubul este situat lângă fereastra radiotransparentă . Tubul are un anod la polul pozitiv şi un catod la polul negativ. b-tipul mijlociu este montat pe un stativ propriu având 10 mA 60 KV. Când tubul este montat în partea opusă ferestrei. curentul va circula în două sensuri. Aparatul este constituit dintr-un monobloc situat într-o cupolă metalică care are şi rolul de autoprotejare împotriva radiaţiilor X şi este izolată împotriva curentului de înaltă tensiune prin uleiul dielectric 2004. pătrunzând prin anod nu găseşte electroni liberi şi curentul se întrerupe. c. care umple cupola. Producerea razelor X descrisă mai sus este valabilă pentru unda care ajunge la tub pe calea catodului. Monoblocul produce radiaţii X pe perioade scurte de timp comandate de releul de timp.tipul mic cu posibilităţi de lucru limitate la un număr redus de radiografii dentare având 5 mA şi 50 KV . unde. Curentul electric de la reţea fiind alternativ (50Hz) în instalaţia tubului Rx.000 V. Tubul roentgen este un tub Coolidge perfecţionat format dintr-un balon de sticlă cu un indice de dilatare ca al cuprului în care este vid avansat 10-7mmHg. Pe faţa anodului spre catod se află o placă de Wolfram. transformatorul coborâtor de tensiune. Acest tip este preferat în ultimul timp. găsind electroni mobilizabili. se încălzeşte la incandescenţă şi pune în libertate electroni. fascicolul de electroni format de un filament de tungsten este plasat în mijlocul ei. pentru mijlociu de 60. Catodul este o piesă de concentrare fără focalizare electrostatică. 25 . În timpul funcţionării filamentul de cupru de la transformatorul coborâtor de tensiune. Căldura este preluată de uleiul dielectric. Monoblocul conţine tubul roentgen. Aparatele Rontgen dentare funcţionează pe baza schemei instalaţiei Rontgen în 1/2 undă. ambalate într-un montaj anumit. poate închide circuitul spre anod.

tuburile au cunoscut repetate îmbunătăţiri.un voltmetru cu gradaţii între 0 şi 250 V . CATODUL Catodul este format dintr-un filament spiralat de tungsten cu grosimea de 0. generatorul de tensiune. masa de comandă. operatorul având caseta în mână apasă pe butonul de declanşare. ANODUL Instalaţia de roentgendiagnostic este formată din tubul de raze X. unghiul de înclinaţie fiind cuprins între 16-20 de grade. Planul anodului este înclinat faţă de diametrul tubului.care va corecta tensiunea de la reţea.o oră. -potenţiometru cu variaţii între + şi . care este punctiform pentru a forma o imagine netă. fenomen extrem de important pentru calitatea radiologică în timpul funcţiunii. Tuburile pentru roentgenterapie au înclinarea gradului la 45°.Stativul are şi un sistem de arcuri sau greutăţi care contrabalansează greutatea monoblocului al cărui greutate variază între 6-25 kg. astfel suprafaţa sa de proiecţie este de 6 ori mai mică decât a focarului termic.Se fixează timpul de expunere 1-3 sec la rozeta casetei . ecranul radioscopic. TUBUL RADIOGEN Pregătirea aparatului pentru lucru constă în verificarea componentelor aparatelor şi introducerea fişei de alimentare în priză de 220 V. 27 . Catodul tubului are în jurul lui o piesă metalică semicilindrică din molibden. redresorii de înaltă tensiune şi încălzire. De la descoperirea lui în 1895 de către W. tomografia convenţională. -transformator care produce curent de 50 Kv şi 6 mA FUNCŢIONAREA APARATULUI sorii pentru combaterea radiaţilor secundare cum sunt diafragma. . . grilele antidifuzoare. tuburile moderne sunt bazate pe fenomenul termoelectric.1 sec şi buton declanşator conectat la pupitrul de comandă . diferite tipuri de stative. acce26 La tuburile Roentgen clasice. Locul de producere a razelor X va deveni punctiform. După 50 . Manipularea aparatului se realizează în urmatoarea ordine. Pupitrul de comandă conţine: . În tub există un vid de 10-6 . Acum indicatorul comutatorului se pune pe poziţia I. .este cu articulaţii care permite dirijarea fascicolului de radiaţii în direcţii diferite. cablul de înaltă tensiune.60 expuneri se face o pauză de 30’ .Între două expuneri se realizează o pauză de cel puţin 5 sec. compresorul.STATIVUL . Tubul Roentgen este constituit dintr-un balon de sticlă specială. angiograful cu schimbător de casete.un comutator cu două părţi 0 şi I . localizatoarele. Ele sunt obţinute prin perfecţionări tehnice ale tubului Coolidge construit prima dată în 1913. instalaţiile de roentgendiagnostic sunt dotate cu accesorii între care amintim : stativele diferenţiate după tipul examinării.Roentgen. Caseta se găseşte într-un loc protejat de radiaţii X. Acest filament are temperatura de topire de 3370° C şi are o mare durabilitate. anodul fix este format dintr-un bloc cilindric masiv de cupru. denumită “dispozitiv de focalizare” menită de a concentra fasciculul de electroni asupra anodului. Dacă la primele tuburi denumite “cu gaze” obţinerea razelor X se baza pe fenomenul de ionizare.caseta de comandă care conţine o rozetă marcată în secunde de la 0 la 5 cu fracţiuni de 0.După poziţionarea filmului.C. precum şi dispozitive de centrare. acoperit cu un strat subţire de thoriu. În completarea examinării radiografice se mai pot utiliza kimograful. diafragmele. seriograful.fisă de alimentare la reţea cu priză pentru pământare şi un cablu de cel puţin 2 m. utilizarea întăritorului electronic de imagine. Ea are rol şi de focar optic.10-7 mm Hg. care are două prelungiri tubulare la care sunt adaptaţi cei doi electrozi şi sistemul de răcire. Pentru asigurarea condiţiilor de examinare diversificată şi a protecţiei personalului şi pacienţilor. Pe pereţii laterali sunt două raportoare cu punctul 0 la orizontală. etc. INSTALAŢIA DE ROENTGENDIAGNOSTIC Tubul radiogen denumit în mod curent Tub Roentgen reprezintă componenta principală a instalaţiei de radiodiagnostic. care are o mare duritate.2 mm.Cu un semnal distinct este marcată valoarea 220 V. care are incorporată o pastilă de tungsten ovoidală sau dreptunghiulară denumită focarul termic al tubului.

Absorbţia electronilor de către anticatod şi frânarea lor produce căldură în proporţie de 99% şi doar 1% din energie quantică este transferată fotonilor X. TUBURILE CU ANODĂ FIXĂ .2 x 0. TRANSFORMATORUL DE ÎNALTĂ TENSIUNE – este constituit dintr-un miez de oţel în jurul căruia sunt dispuse două bobine. Puterea lui variază între 6-12 Volţi şi intensitatea 3-5 Amperi.5 Kw şi 10 Kw. şi altul pentru focarul mare cu putere de 10 KW. doar pentru examinări care nu impun cantităţi mari de energie în interval scurt. Bobina primară are spire puţine de cupru cu diametrul mai gros. Este montat împreună cu transformatorul de tensiune sau separat. având de obicei 150 Kv.3 mm2 şi focarul mare de 2 x 2 mm 2. bobina principală şi bobina secundară. Transformatorul este legat de reţeaua electrică. În timpul funcţionării prin filamentul catodului trece un curent de 6-18 Volţi şi 5-9 A. produs de transformatorul de coborâre a tensiunii. Prin această mişcare de rotaţie continuă fasciculul de electroni bombardează mereu alte suprafeţe ale anodului. în curent alternativ de tensiune înaltă şi intensitate mică. În această fază se cuplează curentul de înaltă tensiune care poate ajunge până la câteva sute de KV între cei doi poli ai tubului.sunt puternice cu focar termic mare. Tuburile moderne permit realizarea unor expuneri de până la 300 mA/s şi putere de 50 Kw/secundă. Generatorul de tensiune sau transformatorul realizează transformarea curentului alternativ de tensiune joasă şi intensitate mare. La trecerea curentului alternativ prin bobina primară se realizează în curentul magnetic al transformatorului cu flux magnetic variabil. Se produce astfel încălzirea filamentului până la incadescenţă cu eliberarea de electroni. Cu 29 . Anodul tubului se numeşte ANTICATOD. Deoarece aceste tuburi au utilizări diferite ele se împart în tuburi cu anodă fixă şi tuburi cu anodă rotativă. Transformatorul funcţionează în ulei special. Această diferenţă de potenţial şi vidul din tub. ANEXELE APARATULUI ROENTGEN GENERATORI DE TENSIUNE Generatorii de tensiune sunt conectaţi cu tubul roentgen. Tuburile pentru radiodiagnostic au putere cuprinsă între 1. iar bobina secundară are spire multe din cupru subţire. Aceste tuburi au o suprafaţă reală a focarului tubului datorită amplasării acestuia pe un anod în mişcare de rotaţie. care asigură izolarea şi răcirea lui. iar capacitatea de răcire atribuită este crescută. care în bobina secundară devine curent de inducţie alternativ.5 şi 50 KW. Ele nu oferă o bună netitate imaginilor. Ei realizează diferenţe de tensiune necesară funcţionării tubului. unul corespunde focarului mic şi are putere de 1. TRANSFORMATORUL DE ÎNCĂLZIRE – este de asemenea indispensabil funcţionării tubului roentgen. Acest complex realizează un curent magnetic. face ca electronii eliberaţi de la catod să fie atraşi cu o viteză extrem de mare către anticatod. focarul mic de 0. Aceştia transformă curentul reţelei electrice de 220 V în curent alternativ de 150 000 V. În ultimul timp s-au construit 28 tuburi cu două focare termice. Pentru a le îmbunătăţi calităţile s-au construit tuburi cu două filamente.5-6 KW. el furnizând curentul necesar filamentului tubului şi kenotroanelor pentru a le asigura incandescenţa. dar numărul de spire al bobinei secundare este foarte mic şi reduce tensiunea curentului. O altă îmbunătăţire adusă acestui tip de tuburi este accelerarea vitezei imprimată anodei de la 3000 la 9000 rotaţii / minut. TUBURILE CU ANODĂ ROTATIVĂ permit mărirea evidentă a puterii aparatului care le utilizează.Puterea tubului variază între 1. Utilizarea în radiodiagnostic este redusă. iar anodul este construit din grafit. permiţând efectuarea de radiografii cu netitate foarte bună şi timp extrem de scurt de expunere.

care necesită a fii utilizată în timpul examinării. Instrumentele de reglaj din masa de comandă servesc pentru fixarea curentului de încălzire a filamentului tubului şi a sistemelor de redresare a curentului electric. Au putere limitată şi 2. La montajele cu unul sau două ventile legate în serie cu tubul aparatului radiaţiile X sunt produse numai de una din alternanţele curentului de înaltă tensiune. care alimentează diferitele reţele de curent ale aparatului. instrumente de reglaj şi instrumente de măsură. iar un ampermetru montat în circuit permite reglarea corectă a încălzirii filamentului. dar şi pentru reglarea tensiunii secundare prin comutatoare a transformatorului de înaltă tensiune. MASA DE COMANDĂ Este acea componentă a aparatului de radiodiagnostic. INSTRUMENTE DE MĂSURĂ Sistemele de comandă digitală cu care este dotată. Complexitatea masei de comandă variază cu tipul aparatului. Există aparate de radiodiagnostic cu întăritor de imagine a căror masă de comandă şi monitorul întăritorului de imagini se găseşte în altă încăpere. În radiodiagnostic se utilizează instalaţii prevăzute cu redresori de înaltă tensiune. Ventilele au cei doi electrozi de capuri ca şi tubul roentgen dar anodul nu este înclinat. care alimentează transformatorul de înaltă tensiune. Durata de funcţionare mai scurtă. masa de comandă permite o perfectă sincronizare a acestor entităţi. care permit potrivirea reglajului distinct necesităţii examinării dar şi trecerea de la examinarea radioscopică la cea radiografică. Miliampermetrul este cel care măsoară intensitatea curentului de înaltă tensiune care trece prin tub. Voltmetrul măsoară în volţi tensiunea de la bobina primară şi în KV tensiunea de la bobina secundară. 30 Puterea tubului necesită un sistem adecvat de redresare a curentului electric. curentul alternativ fiind transformat în curent continuu. cu un singur sistem de comandă la aparatele cu un post şi două sisteme de comandă separate. fie prin supape cu catod incandescent ( Ventile sau kenotroane). funcţionează utilizînd un sistem de autoredresare creată prin diferenţa de potenţial între bornele tubului de raze X. culcarea stativului vertical. Tuburile cu putere mică şi medie. Aparatele moderne au reglat un sistem de elaborare a comenzii în miliamperi secunde. Autotransformatorul reglează tensiunea curentului primar din transformatorul de înaltă tensiune.ajutorul unei rezistenţe se reglează curentul de încălzire. Masa de comandă a postului de radiografie mai conţine în sistem de măsurarea timpului de expunere. El asigură o tensiune constantă a curentului primar. În acest fel autotransformatorul permite stabilirea tensiunii adecvate. intensităţii şi timpului. SISTEME DE REDRESARE A CURENTULUI ELECTRIC Voltmetrul este instrumentul de măsură a tensiunii. Tubul utilizează numai acea alternanţă a curentului electric la care faţă de anticatod filamentul tubului este încărcat negativ. La masa de comandă mai sunt incorporate butoane care comandă diferitele facilităţi pe care le realizează aparatele moderne cum ar fi: mişcarea automată a mesei de radiografii. nefiind necesară prezenţa examinatorului în faţa aparatului de fluoroscopie şi implicit protejarea acestuia de iradiere. fie redresoare uscate cu elemente de seleniu. 31 . Este un transformator în trepte al cărui circuit secundar este legat la contactele separate. cealaltă alternanţă fiind oprită de ventil. Comenzile şi procesul de examinare este comandată de la distanţă. sisteme de ventilaţie etc.Pentru obţinerea constantelor corecte de expunere este necesară o modulare corectă a tensiunii. care conţine dispozitivele cu instrumentele necesare asigurării comenzilor de funcţionare. El este intercalat în circuitul primar al transformatorului de înaltă tensiune. Masa de comandă are în componenţă comutatoare. Montajele cu patru ventile utilizează ambele alternanţe ale curentului de înaltă tensiune. Aceste instalaţii prezintă două inconveniente faţă de montajele la care redresarea permite utilizarea ambelor alternanţe ale curentului electric: 1.În general masa de comandă conţine un autotransformator. unul pentru radioscopie şi altul pentru radiografie pentru aparatele cu două posturi.

Este o imagine fixă accesibilă de a fi examinată de către mai mulţi specialişti şi în acelaşi timp este un document de comparaţie pentru o examinare ulterioară. Alte metode de examinare sunt : RADIOSCOPIA . -dispozitive de susţinere şi fixare a casetelor. de 10-20 minute la lumina roşie. radiografia fiind cea mai importantă. Pentru energiile între 100 . Ecranul este alcătuit dintr-o folie de carton.150 Kv sticla are un echivalent de 2.5 mm plumb metalic. devenit neomogen în urma străbaterii corpului omenesc examinat. RADIOGRAFIA . Acest strat este acoperit de 33 32 . -dispozitive de centrare. şorţuri plumbate). Acest ecran se utilizează până la 100 Kv. pe o faţă a acesteia fiind fixat cu ajutorul unei soluţii adezive. Aceste ecrane sunt constituite dintr-un suport de carton pe o faţă a căruia este întins cu ajutorul unui adeziv. -materiale de protecţie (mănuşi. datorită impresionării inegale sărurilor fluorescente pe foile ecranului de către fasciculul de radiaţii X. Utilizarea lor realizează o reducere a timpului de expunere. Examinarea Imagistică radiologică se realizează prin mai multe metode. Folia ecranului fixată într-o ramă metalică este acoperită de o sticlă cu un conţinut de 1. În spatele foliei există o placă de material plastic pentru protejarea ecranului. -grila antidifuzoare. -cabluri de înaltă tensiune. transformând-o dintr-o imagine virtuală într-o imagine optică vizibilă. materialul fluorescent. de asemenea pentru stabilirea prognosticului bolii. Ecranele întăritoare (foliile) sunt accesorii foarte importante pentru obţinerea imaginii radiografice. Radioscopia se realizează la întuneric după o acomodare prealabilă a radiologului. -stativul orizontal şi vertical de radiografii de care este adaptat sistemul Bucky. -dispozitive de compresie.Montajele cu şase ventile permit o redresare trifazică creind posibilitatea ca tubul să emită radiaţii tot timpul funcţionării lor. -dispozitive de diafragmare a fascicolului. Ea pune la dispoziţia examinatorului suficiente date pentru a stabili un diagnostic pozitiv şi diferenţial. un strat foto-sensibil de tungstat de calciu.5 mm Pb.Imaginea radioscopică se formeză pe ecranul fluorescent. ACCESORII ALE APARATULUI DE RADIODIAGNOSTIC CAPITOLUL IV TEHNICILE RADIODIAGNOSTICULUI ŞI ALE IMAGISTICII MEDICALE Cele mai importante accesorii de adaptabilitate ale aparatului de Roentgendiagnostic sunt: -stativele de susţinere a ecranului şi alte tipuri de stative. Examinarea este indicată în special pentru studiul dinamicii organului examinat. Substanţa fluorescentă este proteajată de un strat de celuloid subţire şi transparent. Ecranul radioscopic este utilizat pentru a materializa informaţia conţinută de fasciculul de raze X. Radiografia este metodă de elecţie în examinarea radiologică.

Radiografia se efectuează de la distanţa de 2 metri.Este cea mai importantă aplicare a amplificatorului de luminozitate. reprezentând expresia radiografică a mişcării.sursa de radiaţii se află în cavitatea bucală iar caseta se află în exterior. ORTODIAGRAMA . Explorarea se realizează prin două moduri : sursa de radiaţii situată în exterior iar caseta curbă specială se găseşte de asemenea în afara craniului. RADIOGRAFIA CU DUBLĂ EXPUNERE . În ultimul timp se utilizează substanţe fluorescente din seria lantanului şi lantanidelor (gadoliniu.Este o tehniocă de efectuare a radiografiilor pulmonare pentru a se obţine imagini de dimensiuni apropiate normalului. 20 mg/cm2 pe folia anterioară şi 150 mg/cm2 pe cea posterioară.o peliculă fină radiotransparentă şi impermeabilă. RADIOGRAFIA CU RAZE DURE. Pentru efectuarea acestor înregistrări se utilizează două tehnici : . Filmele utilizate sunt speciale în role de lungimi diferite.dacă grila rămâne fixă şi se mişcă filmul se înregistrează punctele din conturul organului aflate în dreptul deschizăturilor grilei. Metoda este depăşită. Pentru asigurarea protecţiei de radiaţii. circular.liniar.utilizarea unei plăci speciale de plumb împărţită cu lamele şi efetuarea unei duble expuneri permite explorarea mişcării organelor cavităţii toracice. utilizată foarte rar. Această tehnică permite evidenţierea unor structuri de opacitate intensă sau transparenţă crescută marcată de o opacitate întinsă.este metoda care permite înregistrarea amplitu34 dinii mişcărilor organelor din cavitatea toracică şi în special ale cordului. faţa posterioară a casetelor este radioopacă. Radiografia în culori necesită utilizarea de filme speciale şi developarea cu revelator cromogen special. Radioscopia televizată constă în preluarea imaginii de pe ecranul secundar al amplificatorului şi introducerea în releul televiziunii. Prin acest procedeu se măreşte substanţial distanţa dintre obiectul de radiografiat şi casetă. . Imaginea se obţine prin baleajul sincron şi în sens invers între tubul roentgen şi casetă. eliptic. 35 . Imaginile sunt de "trepte de scară".5 cm situate la intervale de 11. Cu cât unghiul de baleiaj este mai mare. RADIOGRAFIA MĂRITĂ este un procedeu care realizează mărirea imaginii radiografice ca o aplicaţie a legii "proiecţiei conice". TELERADIOGRAFIA .este tehnica utilizată în stomatologie prin care se obţine pe o singură radiografie imaginea panoramică a maxilarelor. helicoidal sau hipocicloidal. Iniţial metoda constă în fotografierea pe un film de 36 / 24 mm sau 100 / 100 mm a imaginii radiologice de pe ecranul radioscopic. grosimea stratului de examinat este mai mică. Celelalte metode imagistice completează elementele de diagnostic necesare.se efectuează pentru explorarea organelor toracale în inspir şi expir. La executarea radiografiei se folosesc două ecrane întăritoare care au densitatea particulelor fluorescente diferită. TOMOGRAFIA . ytriu). RADIOFOTOGRAFIA MEDICALĂ (RFM) . În prezent se utilizează "camera Odelca" care dispune de un dispozitiv optic special prin care se obiectivizează imaginea pe filme 7 / 7 cm sau 10 / 10 cm.este o metodă radiologică care permite evidenţierea imaginilor radiografice de pe un singur strat de ţesut care este examinat.placa se deplasează uniform pe distanţa a două deschizături. terbiu. RADIOCINEMATOGRAFIA . pentru a echilibra cantitatea de radiaţii absorbită în urma străbaterii filmului radiografic.Radiofotografia medicală este utilizată în special pentru depistarea în masă a afecţiunilor pulmonare (tuberculoza pulmonară) şi a bolilor cordului. . Efectuarea radiografiei se efectuează cu aparate de mare putere şi tub cu focar fin. IMAGINEA RADIOGRAFICĂ TELEVIZATĂ .Constă în utilizarea unei fascicul îngust de raze X.Nu a corespuns aşteptărilor în special prin calitatea imaginilor şi costul ridicat. Foliile întăritoare sunt amplasate cu stratul sensibil spre interior pe cele două feţe ale casetelor metalice sau din material plastic. KIMOGRAFIA . care se proiectează pe conturul organului de examinat. Pentru efectuarea acestei examinări se utilizează o placă cu mai multe deschizături de 0. Baleiajul tubului poate fi . DIGRAFIA . Dimensiunile casetelor sunt corespunzătoare celor ale filmelor radiografice. Sub influenţa radiaţiilor X stratul sensibil devine luminiscent şi impresionează filmul radiografic în proporţie de 90% faţă de 10 % cât este influenţat de radiaţiile X. eurochiu. situaţie în care marginile organelor prezintă croşete.5 cm. PANTOMOGRAFIA . Printr-un dispozitiv se poate fixa adâncimea la care dorim să efectuăm examinarea.

Frecvenţa ultrasunetelor folosită în medicină este cuprinsă între 2 MHz şi 20 MHz. Principiul piezoelectric constă în faptul că deformarea mecanică într-o anumită direcţie dă naştere unui potenţial electric pe faţa opusă a cristalului sau o tensiune electrică aplicată în aceaşi direcţie îl deformează în partea opusă producând ultrasunetele. MODUL A-reprezintă explorarea cu ultrasunete pe o singură direcţie. vibrează şi emite ultrasunete care se propagă în mediul biologic.MEDICINA NUCLEARĂ Este o metodă imagistică de diagnostic. Cristalul piezoelectric când este supus unor diferenţe de potenţial electric. care la rândul lor produc diferenţe de potenţial electric la extremităţile cristalului. Are avantajul unei largi utilizări în practica clinică fiind în acelaşi timp o metodă neinvazivă. Cu ajutorul sistemului de detectare realizat de SCINTIGRAF se pot obţine informaţii utile asupra localizării temporo-spaţiale a sursei de radiaţii. Se obţine o singură linie de informaţie cu intensitatea strălucirii variabile. SCINTIGRAFIA este cel mai vechi procedeu imagistic de evidenţiere a organelor interne. ECOGRAFIA ULTRASUNETELE sunt oscilaţii mecanice care au vibraţii între 20Khz şi 100Mhz. Un impuls de ultrasunete în traectul său întâlneşte interfeţe distanţate între ele în timp şi spaţiu şi va produce mai multe ecouri care realizează prin prelucrare diferite nuanţe a imaginii ecografice. Scintigrafia statică dă informaţii cu caracter morfologic. Ultrasunetele sunt produse de un TRADUCTOR conectat la un sistem care produce semnale electrice de înaltă frecvenţă transformate de un cristal piezoelectric în ultrasunete. Când acestea întâlnesc pe traiectul lor interfeţe. Se utilizează pentru aprecierea ecografică a consistenţei tisulare. primele experimente realizându-se în anul 1951. Transductorul realizat din cristale de cuarţ sau metale ceramice realizează emisia cât şi recepţia ultrasunetelor. au loc procese de interacţiune între particulele din fasciculul de radiaţii şi atomii materiei străbătute cu pierdere de energie şi realizarea de IONIZĂRI DIRECTE sau IONIZĂRI INDIRECTE produse de fotoni gamma. Ele sunt prelucrate în sistem analog digital. ECOGRAFIA DOPPLER-Efectul Doppler reprezintă frecvenţa sonoră când sursa sonoră şi recptorul sunt în mişcare unul faţă de 37 . Este modul cel mai des folosit. ele se reflectă sub formă de ecouri şi sunt recepţionate de cristal căruia îi produce vibraţii. se aplică cristalului o tensiune electrică. IMAGINEA ECOGRAFICĂ UNIDIMENSIONALĂ este asemănătoare unui grafic.Prin efectuarea unui baleaj pe tegumente şi fixarea imaginii pe un ecran cu memorie. SCINTIGRAFIA DINAMICĂ sau SECVENŢIALĂ realizată prin prelucrarea datelor prin calculator permite prelucrarea şi stocarea informaţiilor în DINAMICĂ. nemişcat orientat spre o structură aflată în mişcare. Detectarea de cele mai multe ori a radiaţiei gamma emise în urma injectării unui radio-farmaceutic cu tropism pentru un anumit organ se realizează convertirea fotonilor gamma în semnale electrice. În urma pătrunderii radiaţiilor nucleare în organul de examinat. MODUL M-transductorul este ţintit. imaginea fiind alcătuită din linii de informaţie ultrasonoră în timp real. Cu ajutorul calculatorului semnalele electrice sunt prelucrate şi prin reconstrucţie se obţin imagini scintigrafice STATICE sau DINAMICE. Pentru a transmite ultrasunete. MODUL B. SCINTIGRAFUL LINIAR are o utilizare mai restrânsă fiind unul dintre primele aparate utilizate în scintigrafie. Principiul pe care se bazează utilizarea radionuclizilor în diagnostic este administrarea lor pe cale orală sau intravenoasă şi detectarea sau măsurarea radioactivităţii lor la nivelul corpului sau unui organ printr-un sistem de aparate incluse în categoria SCINTIGRAFE. Se obţine o ECOGRAFIE BIDIMENSIONALĂ. ECOGRAFIA realizează mai multe MODURI de informaţie diferenţiate prin tehnici diferite de reprezentare a ecourilor. care se bazează pe utilizarea radiaţiei emise de nucleii unor atomi în timpul dezintegrării lor. MODUL M-este utilizat în cardiologie pentru studiul mişcărilor rapide ale structurilor cardiace. SCINTIGRAFIA STATICĂ realizează imaginea obţinută atunci când PRODUSUL RADIO-FARMACEUTIC realizează acumularea maximă în ORGANUL DE EXAMINAT. Ele se propagă printr-o succesiune de comprimări şi 36 destinderi corespunzătoare frecvenţei undei. Obţinerea imaginilor sugestive implică utilizarea unor aparate variate. care este de fapt o TOMOGRAMĂ.

În funcţie de diferenţa celor 4 factori se produc şi diferenţele în imaginea rezonanţei magnetice nucleare ale ţesuturilor. T1 (spin spin relaxtion time) T2 (spin lattice relaxtion time) şi mărimea hidrogenului. protonii de hidrogen reemit o parte a radiofrecvenţei pulsaţiilor. 38 . Proporţional cu această scădere. Aceştia vor fi deviaţi din aliniamentele câmpului magnetic. Este metoda care nu utilizează raze roentgen pentru explorarea imagistică în general a sistemului osteoarticular şi alte segmente ale organismului.15 Mhz. Variaţia de frecvenţă care este informaţia obţinută prin efectul Doppler este diferenţa între frecvenţa emisă şi cea reflectată şi este înregistrată. video memorie digitală şi compact disc. substrat magnetic.5-7. Restul compartimentelor intensifică. Fluxul sanguin devine sursă sonoră dacă este supus unui fascicul de ultrasunete incident. uşor de diagnosticat.35. Afişarea imaginii ecografice codificată în nuanţe de gri în funcţie de intensitatea lor se realizează pe ecranul ecografului sau pe substrat termosensibil. SECTORIALE mecanice sau electronice MONOSONDE COMBINATE ENDOCAVITARE. care emit şi recepţionează continuu ecouri care nu permite individualizarea fluxului sanguin la o anumită adâncime. Imaginea de rezonanţă magnetică nucleară este superioară celei produsă de tomografia computerizată.densitatea hidrogenului.ECOGRAFIA DOPPLER CU EMISIE CONTINUĂ-când se utilizează un transductor constituit din două cristale piezoelectrice alăturate. Rezonanţa magnetică utilizează un puternic câmp magnetic cu pulsaţii de mică frecvenţă care produce secţionarea corpului. Noul semnal este detectat de scaner şi redat de un computer digital. La baza acestui fenomen stă comportarea nucleului de hidrogen ca un mic magnet. Ecografia bidimensională Doppler poate fi codificată color. . Intensitatea semnalului rezonanţei magnetice depinde de 4 factori. Această radiofrecvenţă de rezonanţă este dependentă de forţa câmpului magnetic folosit şi de un coeficient special al nucleului utilizat. deoarece semnalul pe baza căruia se constituie imaginea depinde densitatea protonilor T1 şi T2 şi nu doar de densitatea de atenuare a radiaţiei X. Structurile anatomice reprezentate în imagine sunt bine evidenţiate. apoi serii de pulsaţii de radiofrecvenţe de rezonanţă sunt emise de scaner şi. TEHNICILE DE EXAMINARE-folosind EFECTUL DOPPLER sunt: .celălalt. Prin calitatea ei este cea mai perfecţionată şi eficientă metodă imagistică. absorbite de nucleii de hidrogen. TRANSDUCTOARELE pot fi de mai multe tipuri: LINEARE mecanice sau electronice. nucleul de hidrogen se aliniează paralel cu puternicul câmp magnetic al scanerului. Când pacientul este plasat în aparat. recepţionează. clare. deoarece contrastul în ţesuturile moi este superior cu această tehnică. Pentru înlăturarea limitei lui Wyquist există aparate performante care depăşesc această limită. T1 şi T2 sunt principalele proprietăţi ale rezonanţei magnetice ale ţesutului. Ulterior se produce o scădere gradată a nucleelor din aliniamentul câmpului magnetic. Rezonanţa magnetică nucleară funcţionează pe principiul nucleelor atomice care emit un semnal radio când sunt plasate într-un câmp magnetic şi impuse unei radiofrecvenţe precise situaţie în care se produce rezonanţa nucleilor.ECOGRAFIA DOPPLER CU EMISIE PULSATORIE-transductorul emite şi recepţionează ultrasunetele în mod pulsator. Contrastul. . Această tehnică poate fi efectuată concomitent cu MODUL M şi realizează studiul fluxului sanguin într-o zonă limitată în profunzime. Rezonanţa magnetică nucleară. Imaginile RMN sunt revelatoare în diagnosticul următoarelor structuri morfologice : 39 În funcţie de regiunea examinată se utilizează transductoare 3. Acest tip de ecografie este utilizat pentru studiul fluxului sanguin din cord şi vase caracterizat prin sens şi viteză de mişcare. în ţesutul moale este superior prin această tehnică. APARATURA ECOGRAFICĂ Ecograful este alcătuit din mai multe compartimente între care TRANSDUCTORUL conţinând ceramica emiţătoare şi receptoare este cel mai important. diferenţele de potenţial electric realizate de transductorul.

hemoragiile cerebrale. semnalul va fi nul. Efectul de paralaxa departajează între ele punctele înşirate pe traiectul razei centrale. Valorificarea tuturor radiaţiilor segmentului de cerc reprezentată de marginea evantaiului. permite evidenţierea unor procese patologice discrete. Nuanţa de gri reprezintă o valoare matematică exactă. Dintre cele minimum 2000 de nuanţe gri cu care operează calculatorul. Scara de nuanţe realizată se întinde de la negru (aerul) până la alb (compacta osoasă). Cantitatea de radiaţii din acest punct este direct proporţională cu puterea fascicolului şi invers proporţională cu grosimea corpului şi cu densitatea structurilor traversate. Raza centrală a fascicolului traversează corpul de radiografiat reprezentând o infinitate de puncte înşirate pe traiectul său. care pot culege cca. Se utilizează cca. Mişcarea mecanică a tubului este circulară în jurul axului central cranio-caudal al corpului. grosime. Acesta afişează imaginea pe un ecran TV sub forma unei pete de culoare gri de dimensiunea punctului imaginar care ia dat naştere. Fiecare nuanţă de gri caracterizează o anumită densitate.diferenţa dintre timpii de relaxare între conţinutul în apă a substanţei albe şi cenuşii a creierului. parţial atenuate. Imaginea obţinută pe monitorul TV reprezintă realitatea din segmentul explorat. 40 Într-un corp de radiografiat diversitatea de densităţi posibile se întinde de la densitatea aerului până la a compactei osoase. însumate şi convertite în nuanţe gri.diagnosticul patologiei cordului şi apartului circulator Prin tehnica de "îngheţare" a mişcărilor corelate prin EKG cu ciclul cardiac se poate crea un contrast clar între sângele intracardiac. ochiul omenesc nu poate percepe mai mult de 18-20. La intrarea în corpul de radiografiat. cantitatea de radiaţii restante se materializează pe planul imaginar de proiecţie a imaginii sub forma unui punct. se aşează un cristal ionizabil.diagnosticul creierului şi structurilor nervoase. Sângele care pătrunde în ţesuturile patologice crează o imagine mult mai puternică decât ţesuturile din jur. Imaginea video pe care o utilizăm ca material de lucru este şi ea un mozaic prin însumarea pe suprafaţa monitorului a unui număr de puncte separate care pot fi între 128/128 şi 512/512. care se produc la interfaţa între cele două structuri cum ar fi : afecţiunile demineralizante. care devine o substanţă de contrast. Detectorii se mişcă sincron cu tubul şi culeg valori de densitate la fiecare grad sau jumătate de grad a cursei complete. edemul. Slice are un aspect de secţiune tomografică în plan axial. Valoarea medie este valoarea zero a apei. Viteza de circulaţie a sângelui crează aspecte particulare în reprezentarea prin imagine RMN. tumorile cerebrale. prin efectul de scintilaţie. care necesită o acoperire cu o multitudine de cristale de scintilaţii sub forma unor detectori dispuşi în coroana. Ele reprezintă proiecţia plană a unei felii „Slice” din corpul de radiografiat de 1 până la 10 mm . infarctul.. a formaţiunilor canaliculare a ficatului.500 de valori de densitate. reprezentând cea mai mică unitate structurală. Dacă în faţa razei. Se realizează posibilitatea evaluării pereţilor ventriculari. iar când sângele iese din secţiunea examinată. Din aceste motive cel care interpretează imaginea. facilitează în mod deosebit calitatea diagnosticului. a formelor ischemice. Acest fenomen este utilizat şi pentru separarea structurilor mediastinului. Sporirea datelor de măsura prin înmulţirea detectorilor şi mişcarea fascicolului crează 350000 de valori de densitate. exprimată în unităţi convenţionale de densitate. fascicolul are o grosime între 2 şi 10 mm iar unghiul de deschidere a fascicolului este variabil în jurul a 45 grade. Pentru înmulţirea numărului de valori de densităţi necesare unei reconstrucţii de imagine pe calculator s-au conceput 2 artificii tehnice: utilizarea unui număr cât mai mare de cristale de scintilaţie şi schimbarea permanentă a raporturilor între tub şi corpul de radiografiat. . Este o metodă radiologică care utilizează pentru analiza structurilor anatomice un fascicol de raze X emis de un tub de fabricaţie specială. energia fotonică restantă este transformată în cuantă de lumină. 500 detectori. Aceasta este ulterior transformată în microcurent electric care apoi este amplificat şi transmis ca informaţie numerică unui calculator. miocard şi pericard. din care unitatea de calcul poate reconstitui o hartă a Slicelui obţinut. TOMOGRAFIA COMPUTERIZATĂ Tomografia computerizată CT face parte din familia de metode imagistice care operează prin diferenţierea structurilor anatomice pe baza criteriilor densimetrice. După traversarea corpului. . (aparate generaţia a treia). . Utilizarea gadoliniumului legat de o moleculă organică (OTPA). trebuie să 41 .Aparatele de tip rotativ staţionar au detectorii dispuşi în coroana continuă pe toată circumferinţa şi preiau măsurătorile din aproape în aproape pe măsura că sunt excitaţi de fascicolul care se roteşte.

folosit la tomografia computerizată.60 imagini care pot fi transferate pe discuri magnetice suple (Floppy discuri sau banda magnetică). sau prin fotografierea cu sistem polaroid. Utilizarea prioritară a examinării cu ultrasunete în patologia hepatică şi biliară a redus enorm utilizarea substanţelor de contrast cu eliminare biliară. utilizate pentru colecisto-colangiografii. delimitează conturul acesteia. SUBSTANŢE DE CONTRAST Utilizarea substanţelor de contrast artificial au adus îmbunătăţiri substanţiale examenului radiologic. urografii. sielografii. Cel mai utilizat este LIPIODOLUL în concentraţie de 10-40%. angio-cardiografie. După constituţia chimică. Contrastul artificial este de două feluri : Negativ . CT au nevoie de o densitate de min. Posibilitatea efectuării operaţiunilor de bază de densitate fac din CT cea mai perfectă metodă densimetrică cunoscută. datorată iodului şi în special moleculei de suport a mediului de contrast. UROMIRO . În corpul omenesc densităţile ţesuturilor variază de la densitatea grăsimii până la cea a osului. ECHOVIST 200 şi 300. Radiaţiile X de mare putere se utilizează cu efect terapeutic.70% fiole de 20 ml utilizate pentru urografii. 42 Substanţele de contrast pozitiv sunt specifice organului care este examinat.46 unităţi UH (unităţi Hounsfield = 1/1000 a diferenţei dintre aer şi apă) = rezoluţie de densitate. mg. acid iopanoic şi ENDOCISTOBIL fiole a 20 ml IV. angiografia cerebrală. În prezent se utilizează doar substanţele hidrosolubile triiodate. permiţând evidenţierea unor organe cavitare sau a sistemului vascular. ULEIURI IODATE Sunt substanţe de contrast cu utilizare limitată. Nu există până în prezent nici o experienţă clinică care să prevină un accident anafilactic. Printre substanţele de contrast cu eliminare renală. utilizată pentru mielografii. Toxicitatea acestor produse este mai mică. Timpul de scan (cursa în jurul bolnavului) variează între 1. Razebil sau injectabil Pobilan. angiografii.selecteze cele mai caracteristice 18 .5 gr. În ultimul timp se utilizează prioritar substanţele de contrast non ionice cu putere de contrast mult mărită.4-10 sec. dar în situaţia declanşării şocului anafilactic. Doza utilizată este de la 1-4 ml/Kg corp.4 mm care este limita inferioară la care imagini heterodense pot fi percepute separat. angiocardiografii. Rezoluţia geometrică reprezintă cota de 2 . Pentru a percepe limita între 2 ţesuturi. 43 . Grăsimea învelind practic toate viscerele. histero-salpingografie. urografie. artrografie precum şi UROGRAFIN 60-70%. În sprijinul optimizării interpretării imaginii. De obicei capacitatea de stocare este de 50 . ale leziunii. se utilizează stocarea imaginilor. Produsele firmei Schering cum ar fi ULTRAVIST . care se utilizează explorarea cu substanţe de contrast. Pentru rezolvarea problemelor de urmărire în timp a bolnavului. denumite ferestre de densitate.tablete a 0. produsul Odiston similar soluţiei Urografin şi Uromiro.20 nuanţe. MAGNEVIST. a defini anumite organe sau ţesuturi. arteriografie. Puterea de rezoluţie a CT moderne. flebografie. şi automat cu cât timpul este mai larg. nu este încă suficientă ptr.fiole a 20 ml. Motiv ptr. aparatele CT sunt dotate cu dispozitive de selecţie a benzilor optimale de densitate. ENOBIL . Substanţele de contrast iodate pot avea şi eliminare biliară.60% . utilizarea terapiei specifice înlătură simptomatologia. Accidentele mai frecvente care apar după administrare sunt de natură anafilactică. substanţele iodate hidrosolubile se împart în monoiodate. ROENTGENTERAPIA.datorat unor substanţe cu transparenţă la razele X mai mare decât a ţesutului şi pozitiv când se folosesc substanţe de contrast cu număr atomic ridicat. CISTOBIL . toxicitate foarte redusă asimilaritate redusă şi în special o reducere însemnată a reacţiilor anafilactice. limfografii. Amintim printre acestea produsele firmelor BRACCO (Elveţia) cum sunt IOPAMIRO fiole de 10 ml şi flacoane de 30-50-100 ml sol. Ele pot fi administrate per oral .Acid iopanoic. diiodate şi triiodate. În acelaşi timp mişcările deteriorizează calitatea imaginilor. are o concentraţie de 30-60-70 % iod şi se găseşte în fiole de 20 ml. Pentru tubul digestiv se utilizează sulfatul de bariu chimic pur şi în mod excepţional substanţe iodate hidrosolubile. măsurătorile sunt mai numeroase.

La mijloc este suportul filmului din celuloză acetil acetată neinflamabilă. ea având o mare importanţă în obţinerea unor radiografii de calitate.7/7. Aceste operaţii chimice constituie developarea filmului. Gazele degajate de substanţele de contrast sunt dăunătoare.2 mm. iar filmele nr. 2. dacă aşezăm pe masă un film acoperit pe jumătate cu folie de Pb. În camera obscură se 45 . emulsie. Accesul în camera obscură se face astfel încât să nu pătrundă lumina zilei. Filmul dentar prezintă următoarele caracteristici: – are un suport transparent mai subţire cu rol benefic în îmbunătăţirea netităţii inaginii – ambalajul filmului este diferit. 18/24. Filmele radiografice utilizate astăzi au emulsie sensibilă de ambele părţi. protejate cu mortar cu barită. Iluminarea se face cu mare atenţie. Ele sunt ambalate la exterior cu hârtie neagră şi folie de staniol. Partea principală a filmului o constituie emulsia de gelatină cu granule microscopice de bromură de argint. 15/40 cm.CAPITOLUL V DEVELOPAREA ŞI FILMUL RADIOGRAFIC Constituie cel mai util detector al imaginii radiografice. Camera obscură trebuie să aibă aerisire şi ventilaţie bună. neapărat să depăşească 9 mp. s Camera obscură este încăperea în care se developează filmele.bromură de argint reprezintă stratul sensibil al filmului care va fi impresionat de razele Rontgen. Astfel privite în secţiune prezintă 7 straturi. Lampa se fixează la 80 cm. Întotdeauna se face fără a avea accesibilitate la lumină. filmul radiologic este necesar să fie mult mai sensibil pentru a avea un contrast mai bun.Pe unul din colţuri . Pe lângă lumina roşie în camera obscură se găseşte şi o lumină albă situată pe tavan. Filmele dentare sunt de 3 tipuri: – periapicale – cu aripioare (Bitewing) – ocluzale Dimensiunile filmelor dentare sunt standardizate astfel: Nr. Pe ambele părţi ale suportului se găseşte un strat adeziv ptr. filmul are o perforaţie sau o ancoşă care o ajută la poziţionarea lui. Dacă îl developăm în obscuritate completă nu este voie să existe diferenţe între cele două jumătăţi. Grosimea suportului nu trebuie să depăşească mai mult de un sfert de mm. pentru că developarea se face la lumina roşie produsă de lanterne speciale rotative sistem AGFA cu filtru rubiniu 104 şi becuri de 15 sau 25 W. Developarea este deosebit de importantă. startul de emulsie sensibil şi un strat protector deasupra acestuia. pe faţă este protejat printr-o hârtie roşie cerată şi una neagră de efectul razelor luminoase şi al umidităţii. 24/30. Emulsia de gelatină . În radiologia stomatologică se utilizează filme cu următoarele mărimi .6 cm ptr. iar pe spate există în plus o foiţă de staniol care protejează filmul de razele secundare emanate de la ţesuturile iradiate – la unul din colţuri filmul are compostat o ancoşă care ajută la poziţionare. Se poate verifica inactivismul lumini la care se lucrează filmele. 30/40. utilizat atunci când nu se developează filmele. sau uşi capitonate cu plăci de Pb. filme ocluzale. Faţă de filmul fotografic obişnuit. 35/35.După ce filmul radiografic a fost impresionat de razele X acesta va fi supus unor operaţii chimice efectuate în camera obscură pentru ca imaginea radiografică să devină evidentă. Dimensiunile obişnuite ale filmelor radiografice sunt de 13/18. şi îl lăsăm la lumina roşie 20 min. de 0. formatului 0 1 2 3 4 5 44 Dimensiuni în mm 22 x 35 24 x 40 31 x 41 37 x 54 57 x 76 40 x 50 Cele mai utilizate sunt cu formatul nr.filme cu 2/3 cm pentru radiografia retroalveolare şi filme 4/5 sau 5. deasupra locului de lucru. Aceasta trebuie să aibă un spaţiu corespunzător. Încăperea în care se află camera obscură necesită să aibă pereţii care o separă de încăperile de radiodiagnostic. 4 şi 5 sunt ocluzale. Developarea filmului . În camera obscură sunt necesare cel puţin 2 lămpi roşii fixate deasupra mesei pentru manipulaţii uscate şi în sectorul manipulaţiilor umede.

precum şi pentru păstrarea casetelor şi a ramelor.o subst. Procesul lucrării filmelor cuprinde următorii timpi: . Spălarea filmelor după revelare şi după fixare se face în tancuri. Hidrogenul împreună cu bromul rezultat din bromura de argint înfluenţate de razele X formează acid bromhidric.spălarea finală . Toate acestea sunt confecţionate din oţel inoxidabil ca să prindă filmele printr-un sistem de gheară. Există dispozitive de încălzire a revelatorului. din emulsie de gelatină. Revelatorului i se mai adaugă bromura de potasiu care încetineşte acţiunea substanţelor reductoare contribuind la reducerea apariţiei vălului de developare şi astfel îmbunătăţind contrastul.uscarea . Modul de preparare .53 g . ramele de developare şi portfilmele dentare.5 g. Developarea se face la lumina roşie şi se va desfăşura în 5 minute. Pot avea dimensiuni între 9 litri şi 30 l. Procesul developării filmelor .o subst.o subt.carbonat de sodiu anhidru . La bazinele de developare. Se complectează până la 1000 ml. Un exemplu de formulă pentru revelator este: . neutralizantă . de conservare . Încălzirea sau răcirea revelatorului este importantă.află amplasate unele accesorii necesare developării. suferă modificări latente pe care le putem face evidente sub influenţa unor reductoare.primii trei timpi se efectuează la lumină roşie 46 REVELAREA . Substanţele revelatoare fac posibilă scoaterea clorului sau bromului din halogenurile de argint. Pentru un litru de apă. Ramele conţin diferite sisteme de susţinere a filmului. Sectorul pentru manipulaţii umede este constituit din tancurile de developare sau din tăvile respective. Substanţele reductoare utilizate sunt: hidrochinona care operează mai lent şi metolul mai rapid. 47 . Camera obscură trebuie să conţină instalaţie curentă de apă. clemelor etc.sulfit de sodiu .trei minute un film developat şi uscat. apă. Revelatorul trebuie să aibă o temperatură constantă în jur de 18 grade. iar argintul persistă ca un depozit din grăunţe microscopice de argint oxidat.60 g -hidrochinonă 9 g .revelarea . Acestea iau oxigenul din apa existentă în revelator şi pun în libertate hidrogenul. care prelungeşte timpul de developare .40 g .carbonat de sodiu . Aceste dispozitive reuşesc performanţa de a preda în două . care conţin un dispozitiv de încălzire deasupra căruia se află amplasat un ventilator care suflă aerul cald peste filme. Uscarea filmelor se realizează prin aparatul special denumit dulap uscător de filme.Sub influenţa razelor Roentgen clorura sau bromura de argint.sulfit de sodiu anhidru . iar în laboratoarele mari în bazine tapetate cu faianţă.metolul şi hidrochinona . Tehnicile noi au permis efectuarea de dispozitive automate de developare a filmelor. Alte anexe necesare sunt clamele.este operaţia prin care imaginea latentă de pe filmul radiografic expus la razele Roentgen devine evidentă. Oxidarea reductoare în contact cu aerul este împiedicată prin folosirea unui conservant şi anume sulfitul de sodiu care se transformă în sulfat de sodiu. În laboratoarele mari tancul care conţine revelatorul are deobicei 20 litri iar cel pentru fixator 30 l. Aceste accesorii sunt: Masa pentru manipulaţiile uscate utilizată pentru încărcarea şi descărcarea filmului din casete. Neutralizantul utilizat în revelator este carbonatul de sodiu. Revelatorul are eficienţa maximă la 18 ° C.substanţele enumerate se dizolvă în 800 ml apă călduţă în ordinea enumerată. Revelatorul conţine: . Acidul bromhidric. Tancurile de developare au dimensiuni diferite în funcţie de gradul de utilizare a laboratorului.fixarea . Tăvile întrebuinţate sunt de dimensiuni în funcţie de mărimea filmului şi sunt confecţionate de obicei din tablă smălţuită. iar soluţiile utilizate sunt speciale.bromură de potasiu 3. necesită a fi neutralizat pentru a nu ataca argintul metalic.bromura de potasiu. apa intră prin porţiunea declivă şi iese la marginea superioară a bazinului.metol 3. Prelungirea developării mult peste 5’ la filmele subexpuse dă o imagine ştearsă fără contraste. dar întotdeauna o substanţă se introduce după ce precedenta s-a dizolvat. Developarea se realizează la 45°. Sunt confecţionate din material plastic.o substanţă revelatoare .spălarea intermediară .

iar prin introducerea metabisulfitului de potasiu care este acid. O formulă bună de fixator este . distrugerea glandelor sudoripare. modificări de pigmentaţie. alterează substanţa. Acum când fondul natural de iradiere al atmosferei este crescut. Această operaţie se face sub influenţa hiposulfitului de sodiu. Pentru developarea filmelor stomatologice se utilizează dispozitive automate sau manuale mici care nu mai necesită cameră obscură. O parte din argintul din particulele de bromură de argint se adună după developare şi fixare în fixator. O baie de fixaj utilizată conţine 100 gr.radiodermită cronică a feţei. Operaţiunea se realizează la 18°. USCAREA FILMELOR Se efectuează cu dulapuri uscătoare de film.apă 1000 ml. se împiedică oxidarea hiposulfitului de sodiu. filmul se spală repede în tancul de spălare intermediară şi este introdus în fixator. Introducerea de revelator în fixator sau invers. deci pericolul iradierii trebuie privit cu discernământ. argint metalic la 13. Revelarea se face în mediu alcalin. Dar şi populaţia neexpusă profesional în unele situaţii poate suferi din cauza iradierii excesive. Persoanele care acumulează doze excesive de radiaţii pot suferi efecte dăunătoare sănătăţii cum ar fi: 1. şi se poate recupera prin electroliză. Leziuni ale organelor hematopoietice în special interesând seria albă. Leziunile gonadelor . cu tulburări ale organogenezei care duce la malformaţii. SPĂLAREA FINALĂ Are scopul de a curăţa stratul sensibil de unele produse chimice care l-au impregnat.Pentru ca sub influenţa căldurii să nu se topească gelatina. 5. Leziuni ale oului fecundat în primele luni ale sarcinii. 5 l soluţie. 3. 2. . mâinilor şi gambelor care se recunoaşte prin piele uscată. CAPITOLUL VI ASPECTE ALE PROTECŢIEI FAŢĂ DE RADIAŢIILE X Radiaţiile primare şi secundare Roentgen produc alterări ale ţesuturilor vii care uneori pot fi periculoase chiar pentru viaţă. Fixarea se face tot la lumină roşie şi durează în medie 10’. poate apare cataracta precoce. poate deveni dăunătoare. Pentru prevenirea bolii de iradiere s-au intreprins studii şi s-au luat măsuri obligatorii de protecţie cuprinse în ţara noastră în legea 110/1996 şi Normele republicane de protecţie nucleară. 4.metabisulfit de potasiu 50 gr.hiposulfit de sodiu 399 gr. leucopenie cu uşoară euzinofilie şi limfocitoză.SPĂLAREA INTERMEDIARĂ După developare. Leziuni ale pielii .interesează spermatogoniile şi foliculii maturi ovarieni. apariţia de ulceraţii trofice care se pot maligniza. Pericolul trebuie cunoscut la justa lui valoare şi diminuat prin măsuri adecvate de protecţie. extinderea examinărilor radiologice poate fi periculoasă. . teleangiectazii. Acumularea dozelor de iradiere în special la personalul expus profesional. dar se poate ajunge şi la anemii aplastice sau leucemii. Ea se efectuează în 30 minute. iar după ce s-a răcit se introduce al doilea ingredient. 49 48 . Se constată deasemenea îmbătrânire precoce a subiecţilor iradiaţi cronic. Dar ştim că radiaţiile moi cu penetrabilitate mică sunt oprite chiar de hainele care le purtăm. sub formă de argint metalic. Metabisulfitul de potasiu din fixator are rolul de a opri brusc procesul de revelare. deci sensibile la radiaţii. Prin fenomenul de ionizare cu producerea de radiaţii cu lungime de undă mare. Tehnica de preparare impune dizolvarea la început a hiposulfitului de sodiu în apă caldă. este obligatoriu ca aerul suflat pe film să nu depăşească 30° C. FIXAREA Are rolul de a îndepărta particulele de bromură de argint nereduse. Când apare neutropenia sunt deja modificări grave.

01 Sv 1 J/Kg = 1 SV = 100 rem Tot cu prilejul Congresului din 1956 de la Mexic. constatăm că sunt admise doar un număr limitat de radiografii: .01 J/Kg = 0. Normele republicane de protecţie nucleară impun următoarele măsuri.1 rem pe săptămână.001293 g aer.radiografie la incisiv.58. producând câte o unitate electrostatică de sarcină la fiecare semn.radiografie la molar superior 3 r .16 radiografii ale ATM .3 r Sumând dozele primite.20 radiografii a molarilor superior . Comisia internaţională de protecţie în radiologie a stabilit dozele maxime admise pentru populaţia neexpusă profesional. Dozele primite cu ocazia efectuării radiografiilor dentare sunt: . Produce scurgerea unei energii de 0. . Unitatea de măsură a dozei a fost stabilit roentgenul „r” care este egal cu energia radiantă care poate determina ionizarea unei cantităţi de 0.radiografia a ATM în incidenţă Parma .11 ergi la pozitiv şi negativ în condiţii de 0o şi 760 mm. a stabilit Doza maximă admisă compatibilă cu starea de sănătate după cum urmează: 0. canin şi premolar 2. Dozele maxime admise pentru iradierea neprofesională sunt de 10 ori mai mici decât la iradierea profesională.876 R rad 1 rad = 0.10-10 C/Kg = 0.radiografia axială cu film ocluzal al mandibulei 4 r . 50 rem până la 30 ani şi maximum 200 rem pe viaţă.258 n C/Kg Joule/Kg (J/Kg = GRAJ/Gy radiation absorbed doze (rad) 1 rad 1 m rad 1 m rad 10-2 Gy = 10 m Gy 10-5 Gy = 10 m Gy 10-8 Gy = 10 n Gy 50 .7 3. În ultima perioadă s-au produs modificări în ceea ce priveşte unităţile de măsură a dozei de iradiere prin izotopi sau radiaţii X. Tubul trebuie să fie protejat cu o cupolă de tip diagnostic. Curie (Ci) 1 1 1 1 Ci m Ci m Ci n Ci Bequerel (B) 3. Raportul este 100 r = 83 remi.258 m C/Kg 2.58.10-4 C/Kg = 0. la poarta de intrare a fascicolului de radiaţii este de 100 r.10-7 C/Kg = 0. iar diaframele şi limitatoarele piramidale utilizate la colimarea fascicolului util trebuie să asigure o protecţie echivalentă cu cea asigurată de 51 Roentgen 1R 1mR 1mR Coulomb/Kg/C/Kg 2.7 3.5 r .40 radiografii ale SAF.radiografia axială cu film ocluzal al maxilarului şi palatului 6 r.7 1010 Bq 107 Bq 104 Bq 101 Bq = 37 G Bq = 37 M Bq = 37 K Bq = 37 Bq radiation equivalent Joule (Kg J/K .01 J/Kg = 0.40 radiografii dinţi frontali .258 mC/Kg 1 m C/Kg = 3. Această categorie de populaţie suferă de obicei iradieri pe mici suprafeţe ale corpului.01 Gy 1 J/Kg = 1Gy = 100 rad rem 1 rem = 0. 5 rem pe an. Această doză se consideră primită pe suprafaţa corpului lucrând 6 ore pe zi în mediu de radiaţii şi reprezintă maximum admisibil fără ca organismul să sufere un efect radiobiologic în viaţă.58.„Comisia internaţională de protecţie în radiologie” la Congresul din Mexic în 1956.7 3.258 m/C/Kg 2. Doza maximă la tegument. fiind afectată mai ales pielea.Hg presiune atmosferică Remul este unitatea de măsură a energiei absorbită în organismul viu.8 r .radiografie SAF semiaxială 2. În vederea asigurării unei protecţii corespunzătoare în desfăşurarea activităţii de radiografie stomatologică.Sievert Sv mon (rem) 1 rem 10-2 Sv = 10 m Sv 1 m rem 10-5 Sv = 10 m Sv 1 m rem 10-8 Sv = 10 n Sv Pentru radiodiagnostic se utilizează următoarele: Roentgen 1 R = 0.

iar atunci când acestea nu pot da lămuriri.anterioară (PA).2 mm PB. Examenul radioscopic are avantajul că poate evidenţia excursiile diafragmului. sinusurile costodiafragmatice. Fascicolul de radiaţii va fi filtrat cu filtru de 2. ale pereţilor toracici.cupolă. Filmul va fi ţinut de pacient sau de altă persoană neexpusă profesional. a nu fi străbătute de radiaţii. La manipularea aparatelor de radiografii dentare se vor lua următoarele măsuri: Aparatul va fi amplasat într-o încăpere de min. Se mai utilizează: .posterioară (AP). Aparatul va fi dotat cu instrumente care vor indica tensiunea înaltă aplicată. necesită utilizarea unui focar fin. Operatorul va expune din altă încăpere. Aceste metode au avantaje şi lipsuri.radiografia cu raze dure 53 52 . a distanţei focale fiind de cel puţin 180 cm şi constantele radiografice corespunzătoare. Se consideră o radiografie corectă. iar analiza imaginilor radiografice se interpretează în lumina datelor clinice. Imaginea radiologică pulmonară stochează informaţii anatomice. Examenul radiologic evidenţiază caracterele funcţionale majore.radiografia ţintită . fiziologice şi patologice. tomografii cu emisie de pozitroni. şi anume : debitul sanguin. caracterele anatomice ale distribuţiei sanguine şi raporturile între zonele perfuzate şi cele ventilate. precum şi pulsaţiile cordului.12 mp având pereţii şi uşile protejate ptr. developarea este esenţială în obţinerea unei radiografii corecte. radiografii cu raze dure. Examenele clasice se completează cu tomografii. scintigrafii pulmonare. intensitatea fascicolului de radiaţii. cardiofrenice. Vasomotricitatea arterelor pulmonare se studiază prin angiografie.5 mm Al. CAPITOLUL VII EXAMENUL RADIOLOGIC AL APARATULUI RESPIRATOR Metode de bază pentru examinarea aparatului respirator În mod practic. echivalent cu 0. Releul de timp utilizat nu este voie să permită efectuarea de radiografii cu durata mai mare de 10 sec. examinarea radiologică a aparatului respirator se realizează prin : radiografie şi radioscopie. se efectuează tomografii computerizate. atunci când prin opacitatea mediastinului superior se observă la nivelul transparenţei traheei primele trei vertebre toracale. Realizarea unei radiografii pulmonare bune. rezonanţa magnetică nucleară. curentul de încălzire a filamentului. postero . iar radiografiile de profil incidenţa laterală (LL) sau radiografii în incidenţe oblice. Nici o radiografie nu se efectuează fără prezenţa conului localizator de la tubul aparatului care va fi în contact cu tegumentele. antero . Examenul radiologic standard al toracelui se realizează prin radiografii de faţă incident. De asemenea. Pacientului i se va asigura protecţia cu un şort de cauciuc cu plumb.

dintre care două convexe şi cel mijlociu concav. 55 . Clavicula se proiectează în totalitate şi împarte cavitatea toracică în două regiuni. c) Musculatura laterală toracală Componentele osoase ale d) Muşchiul pectoral imaginii toracice . Radiologic. ţesutul conjunctiv din spaţiul peribronhovascular şi din diferitele septuri. Ea este delimitată de două arcuri curbe pe dreapta şi trei în stânga. Cartilajele costale nu se evidenţiază decât atunci când încep depuneri calcare.acestea dau forma e) Imaginea sânului şi mamelonului şi configuraţia toracelui şi constau în: imaginea coastelor constituită din două arcuri ( arcul posterior. muşchii. în special marele pectoral. ganglioni. pleure şi organele mediastinale. mijlociu şi inferior separaţi prin scizurile orizontală şi oblică. iar median de conturul mediastinului. Sinusul cardiofragmatic drept este parţial marcat de cava inferioară. baza pulmonară poate fi umbrită de imaginea sânilor. Examenul de profil evidenţiază unele suprapuneri care pot a) Muşchiul sternocleidomastoidian b) Tegumentul care acoperă clavicula fi normale sau patologice.zis cu arborele vascular bronşic. Conţinutul este compus din plămâni. Coloana vertebrală se evidenţiază doar la nivelul primelor trei vertebre toracale. datorită tehnicii corecte de radiografie se proiectează în afara ariei pulmonare. La baza hemitoracelui sunt două unghiuri de o parte şi de alta. Cutia toracică este constituită din două componente: Conţinătorul . Plămânul stâng conţine doi lobi: superior şi inferior separaţi prin scizura interlobară. supra şi subclaviculară. cu concavitatea în jos şi cel anterior. Cunoaşterea imaginii normale ajută la descoperirea modificărilor patologice. tegumentele ţesutului adipos. câmpul pulmonar drept şi stâng.cleido . Plămânul drept este format din trei lobi: superior. pleure etc. toracele prezintă două porţiuni transparente simetrice de o parte şi de alta a opacităţii mediastinale. 54 Conţinutul Este constituit din plămânul propriu . Fiecare câmp pulmonar are formă triunghiulară.acesta fiind mai scurt). Conţinătorul Conturul lateral al ariilor pulmonare este realizat de succesiunea arcurilor costale la bază de către diafragm. sinusul costodiafragmatic şi cardiodiafragmatic sau cardiofrenic.mastoidianului şi a tegumentelor de deasupra claviculei. Sternul se vede numai pe radiografiile de profil sau incidenţă oblică. părţile moi ale toracelui şi cupolele diafragmatice. Părţile moi ale peretelui toracic dau imagini pe radiografie. Omoplatul. cu vârful superior şi baza la diafragm. descrisă de Schwartz. care împreună cu coastele şi piesele scheletice constituie cutia toracică.SEMIOLOGIA RADIOLOGICĂ A TORACELUI ŞI PLĂMÂNULUI NORMAL Imaginea radiologică se datoreşte contrastelor naturale create între organele toracice cu structuri şi densităţi diferite. Umbra mediastinală este mai îngustă cranial şi mai largă pe diafragm. În regiunea axilară se evidenţiază musculatura.format din imaginile produse de scheletul cavităţii toracelui.La structura radiologică a imaginii toracice normale contribuie: părţile moi ale peretelui toracic. La vârful cordului se află o voalare triunghiulară datorită panicului adipos. cu concavitatea în sus . Imaginea radiologică normală a toracelui de faţă. La vârful pulmonului se găseşte linia curbă a vârfului sau V-ul vârfului format de proiecţia cutanată a marginii sterno . La femei.

regiunea intercleidohilară şi lateral regiunea axilară. În stânga nu este detaşat 56 de mediastin.sunt regiunile pe unde vasele şi nervii ies din mediastin şi pătrund în parenchimul pulmonar. Convenţional.. Din acest ram se detaşează trunchiul arterial pentru lobul superior. Desenul principal. d) Desenul hilar La periferie. Artera pulmonară dreaptă mai largă şi mai lungă proemină mai adânc în aria pulmonară. Reţeaua pricipală. medial sunt opa. câmpul pulmonar se împarte în trei etaje: superior. Artera pulmonară se împarte în mediastin în două ramuri principale . date de vasele situate în planul frontal. În dreapta artera pulmonară în formă de aripă de fluture. Imaginea radiologică a plămânului. Se realizează umbra hilurilor şi desenul vascular pulmonar. Restul componentelor anatomice : venele.variază de la individ la individ. Etajul superior este împărţit de claviculă în în regiunea apicală şi regiunea subclaviculară. TIPURILE DE DESEN PULMONAR Tipurile de desen pulmonar . mijlociu şi inferior în dreapta. Împărţirea ariilor pulmonare.SEMIOLOGIA PLĂMÂNULUI NORMAL LA ADULŢI Plămânul este transparent la razele X datorită conţinutului mare de aer. mai jos situată decât stânga. peribronhovasculare nu dau imagine radiologică.desenul magistral cu vase proporţionate împărţite dicotomic şi 57 . iar la stânga pentru lobul superior şi inferior. ovoide sau cu alte figuri geometrice. Etajul inferior este compus din regiunea infrahilară situată în median şi regiunea sinusului costodiafragmatic situat lateral. Hilurile . Etajul mijlociu conţine median paramediastinal regiunea intercleidohilară iar lateral regiunea axilară. atâta timp cât sunt sănătoase. Artera pulmonară este situată anterior bronşiei principale şi are forma de arc de cerc cu convexitatea în afară. Din trunchiurile arterelor lobare iau naştere vase care dau imagini radiologice care iradiază divergent de la hili. Reţeaua secundară. Imaginea radiologică variază în diferite porţiuni ale ariei pulmonare. care formează hilurile. Se descriu următoarele tipuri: . 3 cm. vasele limfatice. rezultă din proiecţia arterei pulmonare cu ramificaţiile şi conţinutul sanguin. mijlociu şi inferior care sunt separate prin linii orizontale care trec prin extremitatea anterioară coastelor a II-a şi a IV-a sau polul superior şi inferior al hilului. Etajul inferior este compus din regiunea infrahilară situată median şi regiunea sinusului costodiafragmatic. ganglionii. unde aspectul este de arc de cerc. chiar lângă marginile costale se găseşte mantaua sau mantia costală groasă de cca. nervii şi ţesutul conjunctiv din spaţiile interstiţiale. Reţeaua secundară se depărtează de hili şi se împart în ramuri secundare. Se observă astfel benzi opace. situată la periferie. Bronhiile sunt alături de ramurile arteriale şi se împart identic cu acestea dar nu se observă radiologic. În dreapta trunchiul arterei pulmonare este despărţit de mediastin prin spaţiul clar intercardiovascular a lui Delhern şi Chaperon. O altă clasificare este cea care foloseşte în practică şi anume: etajul superior este despărţit de claviculă în regiunea apicală şi subclaviculară.regiunea reţelei secundare cu structură de la hil foarte fină. reiese o imagine în reţea. de asemenea opacităţi rombice. inversat. cităţi verticale care pleacă . a) Reţeaua vasculară a etaDesenul pulmonar în raport cu locul studiat jului superior în formă de Y b) Reţeaua vasculară axilară sunt trei teritorii principale : areolară .regiunea desenului principal . În ochiurile reţelei se găsesc noduli opaci. terţiale. terminale. Din arterele pulmonare iau naştere trunchiurile lobare. Prin întretăietura acestora. epuizându-se în arterele lobulare.reprezentând nucleul c) Reţeaua vasculară a etajului inferior în formă de Y opac al plămânului .stânga şi dreapta care merg la plămân.regiunea hilului . Etajul mijlociu conţine median parmediastinal.

Scizura orizontală se detaşează din scizura oblică în dreptul hilului şi este orientată spre stern.OAD şi OAS . ca un fir de păr. pentru studiul segmentelor de ventilaţie pulmonară. care pleacă de la corpul vertebral D3 şi ajunge până la diafragm.Bifurcarea traheii constituie hilul aerian. pentru ca ulterior să se instaleze transparenţa normală.desenul vascular sărac. Prin segment de ventilaţie se înţelege o porţiune dintr-un lob care este unitatea anatomică izolată de restul pulmonului prin septuri conjunctive sau pleurale.vasculară şi o lată zonă transparentă între stern şi faţa anterioară a pedicului vascular. În dreapta există scizura interlobară orizontală şi scizura oblică. Scizura orizontală dreaptă se poate vedea uneori la copii sănătoşi.OPD. Este evidenţiată radiologic doar când este văzută tangenţial. segmentul este o unitate fiziopatologică. 58 Pleura Pleura este constituită din două foiţe . 59 . La nou născuţi în primele zile există focare opace în pulmon datorită atelectaziei. Mezoul venei Azigos se proictează ca o linie subţite care pleacă de la vârful plămânului drept şi se întinde până la lobul venei Azigos. denumită şi umbra de însoţire a celei de-a II-a coaste . . Trauma pulmonară constituie conjunctivul şi ţesutul limfatic întâlnite în spaţiile vasculare interstiţiale şi sub pleură.care se continuă la nivelul hilurilor. toracele are aspect de clopot. Când se evidenţaiză scizurile este foarte uşor de delimitat lobii sau segmenţele pulmonare. La nivelul mediastinului posterior există o zonă transparentă între coloană şi silueta cardio . Mai deosebim uneori scizura infracardiacă care izolează în dreapta un lob supranumerar. Cele patru poziţii oblice sunt : oblic anterior drept .desenul vascular bogat cu vase numeroase şi lumen lat.semnul lui Schonberg. Imaginea toracelui de profil Examenul radiologic are o importanţă deosebită pentru că ajută la situarea în spaţiul diferitelor regiuni pulmonare. Se vede la vârful pulmonului sub forma unei benzi opace de 2 mm. TOPOGRAFIA SEGMENTARĂ A PLĂMÂNULUI Cunoaşterea planurilor sciziunilor permite delimitarea lobilor şi ulterior a segmentelor pulmonare. În dreapta la 20% din cazuri există o scizură supranumerară care separă vârful lobului superior. Acestea ajută la o mai bună colaborare cu internistul sau chirurgul. Când copilul este mic. Scizurile supranumerare sunt rare în stânga.la nou născuţi. . Se observă a) Scizura oblică dreaptă b) Scizura orizontală dreaptă imaginea traheii şi a bronşilor principale. Cele mai multe afecţiuni au tendinţa de a se localiza la un segment.oblic anterior stâng şi cele complementare oblic posterior stâng . În incidenţă OAS se evidenţiază conturul posterior şi anterior al cordului. Are formă de ogivă. sau spaţiul retrosssternal a lui Grawitz. delimitând lobul supranumerar paramediastinal. Este o unitate fiziologică pentru că are bronşii şi vase aparte şi poate fi extirpat chirurgical.viscerală şi parietală .subţiate la periferie. În zontală posterioară dreaptă faţa hilul aerian sau locul de bifurcare a traheii se află hilul vascular. Desenul vascular la copil . c) Scizura supranumerară ori. anterior sternul şi cartilajele costale. De asemenea.OPS şi oblic posterior drept . desenul vascular este mai sărac. În spate este coloana vertebrală în faţa căreia este cordul cu pediculul vascular. mergând paralel cu coasta IV-a. Este imaginea cea mai importantă. Aceste aspecte nu au semnificaţie patologică. Imaginea toracelui în poziţii oblice În poziţii oblice se pot disocia imaginile diferitelor organe.

putânduse naşte şi din trunchiul lobar superior. cu baza la peretele toracic. sau vârful lui Fawler. Bronhia principală stângă . De faţă. care merg la lobul superior şi lobul mijlociu. apoi se răspândesc în nucleul segmentului de ventilaţie. cu baza la peretele axial şi vârful la hil. iar de profil imaginea se situează spre hil între cele două nişe. are formă triunghiulară cu baza la peretele posterior al toracelui şi vârful spre hil. cu baza la peretele toracelui şi vârful orientat posterior spre hil. Segmentul de ventilaţie posterior 2. între cartilajele costale IV şi VI. De profil. Realizează o umbră triunghiulară. anterior şi lateral. Este alcătuit din patru segmente de ventilaţie. anterior şi axial. Antero . De faţă. are aspect triunghiular. Bronhia principală dreaptă. Segmentul apical 1. El conţine două segmente: 5. care dă naştere la două trunchiuri bronhice. De profil. lipsind ramul infracardiac. Ambele laturi ale imaginii sunt constituite din scizuri.intern. are formă de piramidă.ocupă porţiunea anterioară a jumătăţii superioare a hemitoracelui. Trunchiul lobar inferior se împarte în 5 ramuri . de faţă are formă triunghiulară şi vârful situat mediastinal. De profil. se împarte în două ramuri . Segmentele de ventilaţie pulmonară Au formă de piramidă cu baza orientată spre periferia toracelui sau spre diafragm.5 cm de la bifurcaţia traheei apare trunchiul lobar superior. apical. Toate.de faţă se situează între peretele axial al toracelui şi hil. până la segmentul antero intern. are aspectul unei imagini care ocupă 1/2 inferioară a toracelui. posterior. se proiectează pe conturul median al regiunii apicale. ajung la segmentele cu acelaşi nume. Segmentele sunt constituite din lobuli. sau ventral superior . de-a lungul scizurii orizontale. între care există un unghi de 70 . Segmentul axial 4. de faţă se proiectează ca un triunghi situat între peretele axial al toracelui şi hil. Faţa superioară corespunde scizurii mici. care sunt grupate iniţial. Lobul inferior. Vârful segmentului este ascuţit şi orientat spre hil.laterală şi posterioară a pulmonului. are aspect triunghiular delimitat de scizuri cu vârful posterior la hil. 6. are uneori sediul variabil. Ramul infracardiac ventilează segmentul cu acelaşi nume.se împarte în două trunchiuri lobare unul superior stâng.intern sau axiliar mijlociu . De profil. Trunchiul lobar inferior stâng se împarte în 4 ramuri bronşice.ocupă partea infero .unul postero extern şi un ram antero . are aspect de imagine rombică situată desupra hilului în faţa coloanei. Segmentul anterior 3. are aspect triunghiular. 60 Lobul superior drept .intern sau ventral mijlociu. una dreaptă şi una stângă. Fiecare bronşie principală se împarte în trunchiuri lobare. faţa inferioară corespunde la 2/3 a marii scizuri şi pe 1/3 din întindere se sprijină pe diafragm. Trunchiul lobar mijlociu se naşte de pe faţa anterioară a bronşiei principale. fiind numit şi rădăcină şi este ocupat cu ramificaţiile bronşice şi vasculare.80 grade. cu limita superioară netă şi bine delimitată de scizura mică.Traheea se împarte la nivelul vertebrei D5 în două bronşii principale. care de faţă este situat în 1/2 mediană şi inferioară a hemitoracelui. La 2. Bronhia segmentului de ventilaţie axial are o origine variabilă. de la hil la diafragm. Segmentul postero . 61 . se proiectează triunghiular. Trunchiul lobar inferior se termină în 3 ramuri segmentare : posterior.Arborele traheo-bronşic .bronhia lui Nelson merge posterior şi ventilează segmentul apical al lobului inferior. anterior şi vârful orientat posterior spre hil. Între bronşiile principale se află pintenul traheal sau carena. De profil.de faţă are formă triunghiulară. cu sediul median situat în acelaşi plan cu hilul aerian. din care se desprind btonhiile segmentare echivalente cu cele din dreapta. care se împarte în 3 sau 4 bronhii segmentare. baza la peretele axial şi vârful spre hil. Lobul mijlociu . Lobul inferior conţine 5 segmente de ventilaţie. De profil. este situat în cea mai mare parte pe partea posterioară a toracelui sub scizura oblică. De profil.de profil se proiectează la peretele toracic anterior drept. În lordoză sau în incidenţa Fleischner este bine evidenţiat.

cu baza spre peretele posterior al toracelui şi vârful spre hil. şi bazal . mai precis în porţiunea Culmen.se prezintă sub forma unui arc convex şi se vede mai bine în stânga. 62 63 . Poziţia diafragmului variază cu actul respirator. Segmentul posterior mijlociu sau vârful lui Fawler .superioară delimitată de marea scizură.de faţă. Lobii pulmonari superiori .lateral 9. cu latura antero .DIAFRAGMUL NORMAL Segmentaţie pulmonară .sunt asemănătoare cu acelea de la dreapta. Numai diafragmul drept este mai ridicat decât cel stâng cu 2 cm. Dreapta Stânga 7. FIZIOLOGIA ACTULUI RESPIRATOR . bazal .. Este joasă în inspir şi înaltă în expir. Segmentele lingulei corespunzătoare lobului mijlociu din dreapta fac parte din lobul superior.în cursul respiraţiei urmează mişcările peretelui toracic. iar lobii inferiori pe cel ale diafragmului. sunt situate segmentele echivalente ale segmentului lobului superior drept. datorită bulei de aer a stomacului. iar în expir fenomenele se inversează. La baza lobului inferior sunt 4 segmente : Bazal intern (?) bazal anterior 8. transparenţa pulmonară sporeşte. Segmentele de ventilaţie ale plămânului stâng . dar trebuie ţinut seama de faptul că în stânga lipseşte scizura orizontală. cu excepţia segmentului infracardiac. se situează în apropierea hilului iar de profil are aspect triunghiular.posterior 10. În inspir cavitatea toracică se măreşte. diafragmul coboară. Lobul inferior conţine aceleaşi segmente ca în cel dreapta. care lipseşte. În lobul superior.în cursul inspiraţiei se modifică dimensiunile toracelui şi tonalitatea.

cu verticalizarea arcurilor anterioare ale coastelor. atelectazie. Transparenţa crescută se realizează atunci când într-o anumită zonă a toracelui cantitatea de aer este crescută. Examenul radiologic evidenţiază modificările transparenţei pulmonare normale datorată unor procese patologice pleuro-pulmonare. III . Dacă opacitatea este posterioară. realizând imaginea hidroaerică. Opacitatea toracică în contact cu o margine a cordului dacă este situată anterior.se pot descrie următoarele tipuri : toracele paralitic. Deformaţii toracice constituţionale . opacităţi masive. 64 Modificările radiologice elementare sunt opacităţile patologice datorită scăderii transparenţei pulmonare. De ex. MODIFICĂRILE TRANSPARENŢEI PULMONARE Procesele patologice ale plămânului şi pleurei se evidenţiază prin opacitate crescută. : în cavernă chist golit. Modificarea transparenţei pulmonare se evidenţiază radiologic. sunt 3 tipuri de configuraţie toracică . tumori pulmonare. Stabilirea precisă a sediului opacităţii. Toracele obişnuit sau normostenic. întâlnită în abcesul pulmonar. tumoră pulmonară.CAPITOLUL VIII SEMIOLOGIA RADIOLOGICĂ A TORACELUI ŞI PLĂMÂNULUI PATOLOGIC Configuraţia toracelui normal . deci transparenţă crescută. cu coaste îndoite în jos spre unghiul costovertebral. iar cordul are tendinţă de verticalizare. Imaginea mixtă apare atunci când într-o regiune se găseşte atât o opacitate crescută cât şi redusă. cu diametrul vertical şi transversal aproape egale. alungit.în mod obişnuit. mărimea leziunii şi fenomenul simetriei cu alte 65 . II -forma şi dimensiunile opacităţii permit definirea următoarelor entităţi patologice: opacităţi circumscrise. transparenţă crescută şi imagini mixte. şterge conturul cordului. Opacitatea crescută. pneumotorax. opacităţi liniare. cu sternul înfundat şi torace în carenă. torace în pâlnie. toracele este de tip astenic. iar axul cordului obilc formează cu verticala un unghi de 45 grade. lichid. chist hidatic. presupune cunoaşterea detaliilor imaginii cel puţin din două incidenţe. transparenţelor pulmonaropatologice şi imaginile mixte.astmatic. cu diametrul transversal mai mare ca cel vertical. La longevivi. opacităţi întinse. cu sternul proeminent. La brevilini există toracele hiperstenic. umbra cordului este aproape verticală. torace astenico . OPACITĂŢILE PATOLOGICE Sunt leziuni radiologice elementare datorate înlocuirii aerului alveolar cu structuri diferite. este bine evidenţiat conturul cardiac. O deosebită valoare are imaginea toracică de profil care permite localizarea imaginii patologice în lobii sau segmentele pulmonare afectate.sediul opacităţii este variat putând interesa oricare structură a cutiei toracice. presupune diminuarea sau înlocuirea aerului alveolar în zona bolnavă şi se evidenţiază în pneumonie. Principalele caracteristici ale opacităţilor pulmonare sunt : I . procese interstiţiale.Intensitatea opacităţii este influenţată de substratul leziunii patologice cauzatoare.

determină definirea de opacitate omogenă sau neomogenă. metastazele pulmonare. medie şi mare. Sunt omogene. 6. reprezentat la nivelul plămânului din fibre colagene şi fibre elastice. pleurezia interlobară.noduli gradul II.Structura opacităţii absorţia diferită a radiaţilor roentgen.Intensitatea opacităţii se compară cu opacitatea arcului costal şi se clasifică în intensitate mică.5 . poate şă aibă mai multe nuanţe: intensitate slabă. Apar în tuberculoza miliară sau carcinomatoza miliară. De obicei au centrul mai opac şi periferia palidă. sunt simetrici şi au dimensiuni egale. au contur bine delimitat şi se întâlnesc în bronhopneumonia nodulară. b . Când interesează un lob sau un segment.Modificările ţesutului vecin sau la distanţă în cazul modificărilor patologice intense.: în pleurezie. grosime. Sunt datoraţi diseminărilor hematogene. cancerul pulmonar rotund. dimensiuni.5 mm. hemotorax. . atunci când opacitatea se delimitează de un perete propriu sau scizură ca în chistul hidatic. Se întâlnesc mai frecvent în bronhopneumonia banală. Caracteristic este infiltratul tuberculos Assman. Imaginile de acest tip pot fi găsite şi în mediastin sau pleură. pneumonia sau contur difuz. . După dimensiunile şi forma opacităţilor circumscrise se împart în: 1. .imagini suprapuse. aceste opacităţi au două laturi constituite din contur toracic. ţesutul interstiţial interlobular. bine delimitate de intensitate mare..opacităţi nodulare cu diametrul între 3-5 mm.opacităţi macronodulare au 5 până la 10 mm. Intensitatea imaginii variază.opacităţile întinse sunt date de afecţiuni care cuprind un segment de ventilaţie. apar imagini radiologice care au semnificaţie deosebită în elucidarea diagnosticului radilogic. infarctul pulmonar. .opacităţi interstiţiale . 1-3 cm. 2.Conturul opacităţii deosebim contur net.opacităţi punctiforme cu diametrul sub 1. pleurezia serofibrinoasă în faza de început. Ele sunt caracteristice pentru pneumoconioze. revărsări-lichidiene. V . sau tulburări ale ventilaţiei pulmonare cum este în atelectazie sau enfizem. bronhopneumonia tuberculoasă. În mediastin pot fi localizate pe imaginea de faţă prin „Semnul siluetei”. care 67 . atelectazie întinsă. . . 4. Imagini sugestive sunt cele din chistul hidatic.opacităţi nodulare mari cu dimensiuni între 3 şi 5 cm. 5. De ex. datoraţi unor procese patologice inflamatorii sau tumorale. alcătuind o reţea de susţinere pentru elementele structurale din plămâni. de ex.5 -10 mm. un lob. OPACITĂŢILE PULMONARE PATOLOGICE CIRCUMSCRISE NODULII Acestea reprezintă imaginea radiologică a unor focare patologice limitate cu structură anatomică densă.se întâlnesc în afecţiunile care reduc transparenţa unui hemitorace în totalitate.noduli miliari de 1.opacităţile masive . intensitate mijlocie şi intensitate mare. atelectazia lobară.3 mm. Ţesutul interstiţial este distribuit în următoarele compartimente: ţesutul interstiţial peribronhoarterial care înconjoară arterele şi bronşile intrapulmonare. De obicei sunt grupaţi. O ALTĂ CATEGORIE SUNT OPACITĂŢILE LINIARE ŞI TRABECULARE . având forme rotunde sau geometrice. 66 c . În tuberculoză deosebim macronoduli exudativi cu centrul opac şi periferia de mai mică intensitate şi noduli productivi cu contur precis şi prelungiri în formă de stea..: pneumonia segmentară. Ele se împart în: a . metastoza pulmonară recentă. imprecis în pneumonia segmentară. Aceste modificări pot produce împingerea sau retracţia pereţilor toracici sau a mediastinului. IV . 3. VI .opacităţi micronodulare au limita între 1.care de asemenea au sediu. Opacitatea întinsă care produce tracţiunea pereţilor toracici este opacitatea retractilă iar cea care împinge aceste formaţiuni este opacitate expansivă. Ele se evidenţiază doar pe radiografiile de bună calitate.În unele tratate se defineşte în intensitate costală subcostală şi supracostală. Ţesutul interstiţial este bogat. contur.

mai bine zis a parenchimului pulmonar au loc schimburi de gaze respiratorii. Pot fi unice sau multiple. perilobular şi parieto .alveolar sunt afectate împreună. abces pulmonar. În general elementele ţesutului interstiţial peribronhoarterial. Opacităţile pulmonare interstiţiale sunt urmarea îngroşării ţesutului interstiţial normal. chist hidatic după vomică. b) imagini "în miez de pâine" în cazul existenţei zonelor de ramolisment din tuberculoza pulmonară. Hipertransparenţele pulmonare pot fi generalizate (difuze) sau circumscrise (localizate). Opacităţile liniare sunt fine sau grosiere. Imaginile poliareolare .Imagini prin exces de transparenţă pulmonară.alveolar.abces pulmonar. 68 Hipertransparenţele pulmonare generalizate se traduc prin creşterea transparenţei ambelor arii pulmonare.afectarea conscomitentă a ţesutului interstiţial perilobular duce la îngroşarea fibroasă a bronhiolelor. Acestea realizează o multitudine de zone aerolare rotunjite sau poligonale cu diametrul de câţiva mm. Imagini reticulare. canalelor alveolare care realizeză aspectul poliarolar. Sunt la . atunci când pereţii alveolari se îngroaşă. IMAGINI PULMONARE MIXTE Sunt sistematizate şi nesistematizate. examinat de faţă are aspectul unor linii opace de intensitate redusă. De ex.digestivă leziuni diafragmatice.bronhiilor cavernă bronşiectatic . Imagini pulmonare mixte sistematizate se împart în : -a) imagini hidroaerice. Într-o cavitate se întâlneşte o opacitate la bază cu nivel orizontal. cu pereţii formaţi din opacităţi liniare fine sau mai groase.nivelul plămânului : cavernă tuberculoasă parţial evacuată.: începutul afectării interstiţiului pulmonar sau o fază de debut a unor pneumoconioze. duce la estomparea imaginilor peribronhovasculare şi apar modificări radiologice.capilară. Ţesutul interstiţial perivascular îngroşat. cavernă tuberculoasă. La nivelul ţesutului pulmonar. Hipertransparenţa pulmonară circumscrisă poate fi: -tubulară în bronşiectazii -liniară în pneumotorax lamelar -sferică . HIPERTRANSPARENŢLE PULMONARE . A. ţesut pulmonar atrofic şi vascularizaţie săracă. parenchimal. Hipertransparenţa pulmonară se realizează prin exces de aer în ţesutul pulmonar care substituie structura pulmonară normală. 1) 2) 3) 4) 5) 6) 7) 8) Cavernă tuberculoasă Chiste aerice Bulă de emfizem Bronhie de drenaj Bronhogramă aerică Abces pulmonar Chist hidatic Hidropnemotorax 69 . omogene cu contururi nete.pleurală hidropneumotorax . Putem deosebi următoarele imagini : reducerea uniformă a transparenţei când pereţii alveolari se îngroaşe destul de evident şi cuprind un teritoriu mai vast. Întâlnim aceste aspecte patologice în : -emfizem pulmonar cu alveole destinse pline cu aer.ţesutul interstiţial devine evidente radiologic. chist aerian. Ţesutul interstiţial subpleural în contact cu foiţa viscerală a pleurei şi ţesutul interstiţial parieto . . iar deasupra o bulă aerică. Prezenţa în cantitate sporită a exudantului în ţesutul perivascular şi interstiţial. Opacităţile interstiţiale parenchimale . -embolia pulmonară în faze incipiente -hipertensiune pulmonară. Transparenţa pulmonară întinsă la un hemitorace este întâlnită în pneumotorax.alcătuieşte o teacă de ţesut conjunctiv în jurul venelor. Întretăierea acestor linii realizează imaginile reticulare. imaginile sunt bilaterale şi difuze mai ales subpleurale periferice. bulă gigantă de emfizem. dispus între epiteliul alveolar şi membrana alvelo . Clarităţile au arii egale şi pereţii net delimitaţi.

Sifilisul. Pneumopatiile acute pot fi: primitive.c) imagini "în fagure" specifice fibrozelor interstiţiale difuze sau "în bule de săpun" din plămânul polichistic. Afecţiuni parazitare şi micotice. emfizem. nesupurate şi supurate. se împart în: 1. Afecţiunile traheei şi bronhiilor: tulburări ventilatorii.pneumopatii acute tipice cu agenţi bacterieni cunoscuţi şi bronhopneumonia .afecţiuni bronhice . Sclerozele pulmonare. Tulburări circulatorii. Afecţiuni pleurale. Procesele inflamatorii pulmonare pot fi: acute şi cronice. secundare. Pneumoconiozele.afecţiuni pulmonare . Pneumopatti acute primitive nesupurate. rickectsiene . CAPITOLUL IX CLASIFICAREA AFECŢIUNILOR APARATULUI RESPIRATOR Deosebim următoarele categorii de afecţiuni ale aparatului respirator: .pneumonii prin inhalare de substanţe chimice 70 71 . Afecţiuni post traumatice şi operatorii DIAGNOSTICUL RADIOLOGIC AL AFECŢIUNILOR ACUTE PULMONARE Afecţiunile acute pulmonare se caracterizează prin sindrom infecţios care constă în : temperatură ridicată. uneori spută caracteristică. . Imagini radiologice mixte difsuze din asociaţiile complexe de opacităţi şi transparenţă din tuberculoza pulmonară. virotice.afecţiuni pleurale. Afecţiuni respiratorii specifice: TBC pulmonar. atelectazie. Etiologic. Imaginea radiologică este caracteristică formelor clinice şi stadiilor de evoluţie. leucocitoză şi polinucleoză. Tumori benigne şi maligne.pneumopatii atipice. B.

focarul pneumonic se rezoarbe inegal. 3) Resorbţie în tablă de mai intens la centru .2 . PNEUMONII ACUTE NESUPURATE PNEUMONIA LOBARĂ Pneumonia lobară clasică . reducerea volumului pulmonar afectat şi retracţia scizurii. rămânând 73 . îngroşarea peretelui alveolar şi exudaţie lichidiană seroasă în alveole.2. care se umplu din nou cu aer. mai rar de streptococ. Pneumococul patogen .cu dilatarea capilarelor. Pneumoniile acute primitive apar pe un plămân sănătos. Masa reticulată de fibrină alveolară se lichefiază şi începe să se golească prin rezorbţie. .stadiul de hepatizare roşie .cu reducerea hiperemiei vasculare. abcesul pulmonar. şah . Imaginea radiologică : scăderea treptată a intensităţii şi micşorarea întinderii opacităţii anterioare.evidenţiază o opacitate intensă. de asemenea. iritaţiile aparatului respirator.20%. în care sunt înglobate polinucleare şi globule roşii.10 . însoţit de simptomatologie clinică tipică.atenuare lentă omogenă .6 zile . unde declanşează un proces alveolar nesupurativ. segmentul posterior al lobului superior . Imaginea radiologică evidenţiază reducerea suprafeţei afectate şi a intensităţii acesteia.în alveole.Faza de hepatizare cenuşie . Clinic există submatitate şi raluri crepitante fine. slăbirea organismului.4 . Interesarea mai multor segmente de ventilaţie este în proporţie de 15% şi localizarea bilaterală tot de 15%. se grefează pe un plămân cu tulburări de circulaţie sau ventilaţie.rezorbţia în "tablă de şah".este o afecţiune acută a plămânului.Faza de congestie alveolară şi exudaţie . pe măsură ce lichidul dispare.stadiul de rezorbţie . Între leziunile anatomo . Suprasolicitarea cordului se poate manifesta prin mărirea siluetei acestuia. Se cunosc 4 modalităţi de rezorbţie a focarului pneumonic: . 72 . . ajunge pe calea aeriană la plămân. gangrena pulmonară şi supuraţii pulmonare difuze.5 zile . În ordinea frecvenţei sunt interesate segmentele : vârful lui Fowler . cu manifestări radiologice caracteristice şi evoluţie normală spre vindecare.Faza de rezorbţie . Pneumopatii acute supurate. dispare emfizemul compensator şi modificarea siluetei cardiace. . Clinic. În jurul zilei a 10 -a. Examenul radiologic . Aspectul radiologic .stadiul de hepatizare cenuşie . Din punct de vedere anatomo -patologic. micşorând neuniform cantitatea de aer din alveole. iar cele secundare.25 zile. suflu tubar şi expectoraţie cu spută ruginie. Clinic : apare submatitate. având forma segmentului afectat. Segmentul pulmonar creşte în volum. stafilococul. se aud din nou raluri umede. poate apare o decompensare cardio vasculară cu edem pulmonar. . febra se reduce. bacilul Friedlander.rezorbţia începe la periferia focarului 1) Resorbţie periferică pneumonic şi progresează spre centru.în această fază se produce lichefierea maselor de fibrină din alveole. fazele clinice şi evoluţia radiologică există concordanţă.reducerea transparenţei pulmonare. devierea mediastinului.sub influenţa unor factori favorizanţi : frigul.patologice. unde se cu persistenţa unui constată o opacitate mai mult sau mai puţin nodul opac central rotundă. produsă de pneumococ (90%). 2) Resorbţie centrală .Faza de hepatizare roşie . . dar se menţin raluri crepitante. serozitatea este înlocuită de fibrină care coagulează în reţea. se descriu 4 stadii : . care este mărit cu bombarea scizurii. de obicei pe întinderea unui segment de ventilaţie.stadiul de congestie alveolară şi exudaţie . Clinic se percepe matitate. dispariţia globulelor roşii din exudatul alveolar şi apariţia polinucleilor. etc. . care dispare ultima . Se asociază bronhograma aeriană şi emfizemul compensator în ceilalţi lobi.o zi .50%. Aerul lipseşte complet.

are aspect de "fagure de miere" . situaţi în jurul hilurilor: . produsă prin confluenţa nodulilor .cu prezenţa unui focar în centrul unui segment de ventilaţie .pneumonia recurentă după o anumită perioadă . Complicaţiile pneumoniei lobare: . devenind un desen pulmonar reticulat. pneumonia din tuberculoză.cu afectarea concomitentă a mai multor segmente. . . progresiv.pneumonia cronică. la ambii plămâni.forme în raport cu vârsta .pleurezia para sau metapneumonică. formaţiuni fibroase de-a lungul trabeculilor bronhovascilari şi retracţia parenchimului . . .noduli opaci nerezorbiţi. Diagnostic diferenţial .cu o opacitate nodulară de cca. Boala debutează în porţiunea juxtă vertebrală a lobului superior. BRONHOPNEUMONIA Pneumococul patogen produce la copii sau persoane tarate. mononucleaoză infecţioasă. desenul pulmonar. La copii. în acelaşi loc . apariţia de noi focare. Forme de pneumonie : .bronhopneumonia cu macronoduli.pneumonia hilară .cu opacifiere rotundă sau ovoidă. proiectată 74 în hil .pneumonia în cască . . adenopatie hilară şi leziuni interstiţiale. Evoluţia bolii este prelungită. .cu afectarea lobilor unui singur plămân .lobară.bronhopneumonia pseudo .în unele cazuri. stare generală alterată. . După rezorbţia focarului pneumonic.pneumonia centrală . În jurul vârstei de 2 . Forme după întindere : . ducând la abces sau gangrenă . .2 . cu modificarea imaginii radiografice.pneumonia sugarului.5 mm în jurul hilurilor. streptococ. de natură atelectatică.bronhopneumonia cu noduli miliari.3 ani apar pneumonii cu focare unice. cu focarul pneumonic migrator. tuse convulsivă ) cu desen hilar accentuat şi emfizem pulmonar la bază . pneumopatiile cu alţi microbi. în cursul rezorbţiei pot apare bule de emfizem. Radiologic apar opacităţi hilare întinse şi difuze cu trabecule care pleacă de la hil spre periferie. submatitate şi salve de raluri subcrepitante. Astfel. pereţii alveolari sunt distruşi prin necroză cu infiltraţie purulentă a segmentului respectiv. 75 . în special la lobul superior sau mijlociu drept.recidiva focarului după câteva zile. . Imaginea radiologică .Focarul pneumonic cuprinde concomitent segmentul apical şi posterior al lobului superior . diseminaţi în jurul hilurilor şi spre baze .bronhopneumonia cu leziuni interstiţiale în gripă. afectând succesiv mai multe segmente.întâlnită la sugari şi copii mici. dispnee.forme etiologice : imagini caracteristice în pneumonia cu stafilococ. .pneumonia totală . . . Clinic : debutul este insidios. gripă. atelectaziile prin obstrucţie bronşică. cu menţinerea imaginii opace. febra Q. poliomelită. Pneumonia migratorie . .se face cu pneumopatiile virotice.forme evolutive : pneumonie abortivă. timp de câteva săptămâni. bronhopneumonia. Pneumonia minimală. faza incipientă din abcesul pulmonar.boala se manifestă prin următoarele modificări radiologice : semne de bronşită cu accentuarea desenlui peribronhovascular şi a hilurilor. cu numeroşi noduli de 0. focarul bronhopneumonic reprezintă toate fazele procesului pneumonic. care uneori pot conflua. Radiologic se deosebesc următoarele forme : . iar în perioada de stare există febră. condensate. la care se produce un proces de alveolită. putem descrie bronhopneumonii cu noduli miliari sau cu macronoduli. 2 -3 cm.întârzierea rezorbţiei în formele grave la cei taraţi .la copii şi persoane debilitate.bronşiolita ( rugeolă. bacilul Friedlander şi bacilul Pfeipfer . pneumonie cu evoluţie lentă .hepatizaţia galbenă . . prezenţa de noduli de la 0. într-un singur nodul.pneumonia bilaterală . .5 mm. în care procesul inflamator apare sub formă de focare multiple şi izolate la nivelul bronhiolei şi se extinde la ţesutul conjunctiv peribronhovascular şi la acinii pulmonari din jur.forme topografice : după segmentul de ventilaţie afectat . care apoi dispar.

uneori exudate pleurale.forme cu caracteristici anatomice specifice . bule de emfizem. Pneumoniile inframicrobiene. emfizem acut şi opacităţi nodulare. dă forma francă lobară sau edem pulmonar acut hemoragic la baza ariei pulmonare. cu bacil Friedlander Forme etiologice Se deosebesc : . este rară. cu imagini transparente. inelare. tusă conjunctivă. Bronhopneumonia cu streptococ sau stafilococ auriu. Bronhopneumonia cu bacili Friedlander. supuraţii şi erupţii buloase. iniţial lobulare. Bronhopneumonia prin inhalare de substanţe chimice. în etape. BRONHOPNEUMONII SPECIFICE BACTERIENE 1. hilar şi în ambele câmpuri pulmonare. Radiologic sunt modificări asemănătoare cu cele din edemul pulmonar acut. . Bronhopneumonia în tuse convulsivă.forme specifice : stafilococ. Bronhopneumonia gripală prezintă radiologic desen bronhovascular accentuat. reumatism poliarticular acut. Bronhopneumonia a frigore . apoi confluente. prognostic grav.etapa infecţioasă. Bronhopneumonia hipostatică . Ulterior. silueta cardiacă modificată. ocupând întregul lob. "triunghiul gripal juxta cardiac". 77 76 . .infiltrarea cu colesterină . Evoluţia poate fi spre vindecare sau spre deces. adenovirale. Asocierea bacilului Pfeipfer. Prezintă două etape: . 2. rugeola. hili măriţi."cord în flacără" . prin confluenţa nodulilor mari.apar noduli multiplii în lobul superior drept. persistente. apar ramoliri.alte forme BRONHOPNEUMONII NESPECIFICE 1. cu opacităţi nodulare izolate. opacităţi interstiţiale. reprezentate de transparenţe suflate.etapa buloasă. 3. diagnostic diferenţial cu plămânul de stază.radiologic există accentuarea desenului bronhovascular şi opacităţi nodulare multiple cu contur şters. . care înconjoară cordul . 3.forme nespecifice : hipostatică. Bronhopneumonia stafilococică 2.la cei care stau în decubit dorsal. Radiologic prezintă : voalare difuză a bazelor pulmonare cu contur superior şters. de aspiraţie. uneori cu noduli atelectactici. Evidenţiază desen hilar accentuat. ricketsiene. de răceală. uneori cu nivel de lichid care apare exploziv. febra Q.reducerea transparenţei pulmonare neomogenă la nivelul lobului mijlociu şi inferior drept.Bronhopneumonia 1) Cu noduli miliari 2) Cu macronoduli 3) Formă pseudolobară Complicaţii : reacţii pleurale. sau în mai mulţi lobi care apoi confluează. Radiologic se evidenţiază : accentuarea desenului pulmonar în hiluri şi perhilar. rotunde sau ovoide. de obicei secundară unei infecţii virotice sau secundar pe cale hematogenă de la o infecţie cutanată. atipice Bronhopneumonia primitive. virale. Bronhopneumonie prin aspiraţie . Radiologic . Bronhopneumonia virotică. gripa.

patologic prezintă succesiv : inflamaţie. Diagnosticul diferenţial al abcesului pulmonar în faza de debut se face cu : pneumonia. Asocierea tulburărilor circulatorii cu acţiunea fermenţilor proteolitici şi a bacteriilor produce necroza ţesutului pulmonar. Dă miros fetid insuportabil. .3 luni de dezvoltare intrauterină. infiltratele gripale. Se clasifică în : . . Poate fi: primitiv sau secundar. imagine de cord "în flacără". Abces pulmonar Abcesul pulmonar poate fi explorat radiolog1) Aspect pneumonic ic.malformaţii pulmonare : agenezia.sunt afecţiuni la care procesul de necroză nu este delimitat de o membrană piogenă. când poate rămâne o cavitate reziduală. MALFORMAŢII BRONHOPULMONARE Sunt congenitale sau apar în primele 2 . care se pot contopi. 5) Abces în fază chirurgi. pleurezia interlobară.Pneumonia cronică primitivă.opacitate întinsă neomogenă. Supuraţii difuze . bronşectazii congenitale . supuraţie. CHIST AERIAN .Bronhopneumoniile alergice. care rezultă din modifi79 . hipoplazia. cu multiple imagini hidroaerice. 2) Faza de supuraţie Imaginea radiologică .malformaţii bronhice : chiste aeriene. Anatomo . În jurul abcesului pot să existe voalări. care colectează într-o cavitate. interesează un singur lob 1) Chist aerian unic 2) Chist aerian gigant sau un plămân .Pneumonia lipoidică . chistul hidatic supurat.boala chistică. complicate cu bronşectazie şi emfizem. Afectează sugarii şi copii. 3) Pneumotorax . într-o anumită zonă. tuberculoase. Anatomo . Imaginea radiologică cu benzi opace care traversează o zonă de transparenţă redusă.chistul aerian unic.Ulterior. accentuat perihilar şi în lobii superiori. Abcesul pulmonar . care dispar rapid şi pot recidiva. Muscoviscidoza pulmonară. 4) Necroza infiltratului pneumonic omogenă. Imaginea radiologică evidenţiază o imagine de tip pneumonic sau bronhopneumonic. tomografic sau bronhografic. Se manifestă ca o voalare în lobul mijlociu sau segmentul bazal posterior al lobului inferior drept. după vomică. iar după vomică cu caverna tuberculoasă.boala polichistică. sau complicată. 4) Chiste aeriene multiple . Gangrena pulmonară . Afectarea se produce în urma unui proces inflamator acut. PNEUMONII ACUTE SUPURATE Sunt afecţiuni acute sau subacute care prezintă un proces inflamator supurativ pulmonar.chiste aeriene izolate uni sau bilaterale . . după naştere afectează ambii plămâni . Infiltratul cu eozinofile Löfler. Este o boală ereditară în care datorită tulburării enzimatice care compromite fluidificarea secreţiilor din organism. sau abcese drenate în bronhii iar în jur se instalează un proces de fibroză şi ulterior. radiologic : prezintă opacifieri unice sau multiple sub formă de macronoduli de intensitate mică. uneori interesarea pleurei şi tulburări de ventilaţie. omogeni cu contur şters. în care după vomică apar multiple cavităţi anfractuoase cu nivel hidroaeric.în perioada de consti3) Aspect după vomică tuire prezintă o opacitate de tip pneumonic. hili accentuaţi. necroză şi scleroză. Imaginea radiologică : desen peribronhic. ulterior. eventual şi prinderea scizurilor. neomogenă. lobul sau plămân supranumerar . Imaginea radiologică constă dintr-un focar pneumonic. Evoluţia poate fi favorabilă spre vindecare. cu noduli fibroşi în jur. pioscleroză .anomalii mixte : sechestraţia pulmonară ( caracterizată prin separarea unei porţiuni pulmonare lobare sau segmentare de conecţiunile sale bronşice şi vasculare ) . triunghiulară sau uneori rotundă. datorită tulburărilor circulatorii şi adenopatie hilară. intensitatea creşte cală pentru ca.patologic se descriu : .PLĂMÂNUL POLICHISTIC Chistul aerian este o malformaţie bronhică care se dezvoltă în parenchimul pulmonar.este secundară pătrunderii de ulei de parafină în alveole. aplazia. să apară o ima78 gine hidroaerică şi rezorbţie incipientă a focarului pneumonic. Pneumonii cronice de cauze diferite : .este un focar de supuraţie localizat în parenchim.se datoreşte infecţiei anaerobe cu fusospirili. .

bazal şi emfizem. Cordul poate prezenta modificări de cord pulmonar.pietre bronhice sau grunji de cazeum. Examenul bronhografic arată tipul dilataţiei bronhice. pleurezia şi pahipleurita mediastinală. de dimensiuni variate. În stadiile avansate se realizează bronhopneumopatia cronică obstructivă. acesta având plămânul colabat la hil. Uneori apare mărirea hilurilor. Plămânul polichistic . care apoi se goleşte. BRONŞIECTAZIILE Sunt afecţiuni câştigate. TULBURĂRILE VENTILAŢIEI BRONHOPULMONARE BRONHOSTENOZA Bronhostenoza . evidenţaite mai bine de tomografie. divergente care pleacă de la hil spre bază.bronşici . acestea comunică între ele şi cu bronhiile. plămânul cu desen şters sau pneumonie stafilococică. În bronşiolită întâlnită în rujeolă şi gripă. DIAGNOSTICUL RADIOLOGIC AL AFECŢIUNILOR TRAHEII ŞI BRONHIILOR CORPII STRĂINI TRAHEO . iniţial pline cu lichid. scăderea transparenţei hemitoracelui respectiv. imagine de lemn găurit de carii sau chiar cavernă bronşiectatică. transparenţa pulmonară creşte iar hilii devin mari.pot fi de natură exogenă . Examenul bronhografic evidenţiază transparenţe rotunde sau ovalare şi dilataţi bronhice. sindromul de lob mediu. alteori se observă cordoane opace. Se deosebeşte de pneumotorax. Examenul radiologic evidenţiază corpii străini şi uneori complicaţiile prin semne de bronhostenoză cu ventil sau obstrucţie bronşică completă. cu contur foarte subţire şi precis. examenul radiologic este negativ. situată în plin parenchim pulmonar. în inspir mediastinul se deplasează spre partea afectată şi în inspir în partea opusă. fasole etc. alteori pline cu lichid. survenite în urma unor procese inflamatorii bronhopulmonare sau pleurale. caverna bronşectatică şi supuraţia bronşiectatică se face bronhografic. BRONŞITELE Sunt procese inflamatorii care afectează difuz mucoasa bronhiilor.este o transparenţă omogenă de formă sferică. când lumenul este redus la 1/3 prin poziţia înaltă a diafragmului pe o singură parte.este o îngustare incompletă a unei bronhii mari. uni sau bilaterale. moniliforme. devenind util doar după cointeresarea parenchimului pulmonar.parenchimul unui lob este înlocuit cu formaţiuni transparente multiple cu pereţii subţiri de forme deferite. cilindrice. şi micşorarea ariei toracice.BRONşICI Corpii străini traheo . Radiologic. ampulare şi sacciforme. Examenul radiologic uneori este negativ. accentuarea desenului bronhovascular parahilar. şi corpi străini endogeni . uneori goale. Bronşita acută 80 81 . În faza iniţială. cînd apar imagini rotunde cu nivel hidroaeric. Uneori se pot infecta. manifestată radiologic. BRONŞITA CRONICĂ Predomină fenomenele spasmodice. Pot exista şi chiste aeriene multiple. Deosebim dilataţii bronhice. Diagnosticul diferenţial între abcesul pulmonar. În bronşita acută spasmodică a copiilor mici. examenul radiologic constată emfizem sau aspect de bronhopneumonie miliară. examenul radiologic este negativ. În stenozele uşoare. La jumătate din bolnavi. uneori prin mecanismul de ventil expirator poate deveni gigant. sau triunghi bronşiectatic. mai intră în discuţie chistul hidatic supurat. pneumonia buloasă extensivă. Diagnosticul diferenţial se face cu bronşectaziile congenitale. Bronhografia elucidează diagnosticul.boabe de porumb.carea aberantă a unei bronhii.

Din punct de vedere radiologic poate fi generalizat sau localizat. Concomitent. Examenul radiAtelectazia pulmonară ologic evidenţiază o opacitate de forma regiunii afectate cu retracţie. avînd cauze diferite. Bronhopneumopatie obstructivă cronică . În atelectazie trebuie stabilită cauza care a provocat-o şi să se facă diagnosticul diferenţial cu alte imagini asemănătoare. Ulterior apare aspectul de cord pulmonar. sferică. emfizem secundar periferic. COLAPSUL PULMONAR Este o turtire mecanică a parenchimului pulmonar dintr-o cauză externă. În criză. Poate fi: obstructiv şi restrictiv. iar cordul alungit în picătură. Hilurile sunt bogate. Cauze . segmentară. prin obstrucţia mecanică a unei bronşii şi atelectazii parcelare. vicariant.apare prin mecanism restrictiv.este extins uneori cu bule subpleurale. slero . Uneori poate fi suprainfectată. există un torace emfizematos cu rotunjirea vârfurilor. caracterizată prin degenerescenţa ţesutului elastic pulmonar. lobulare şi acinoase. Emfizenul cronic generalizat . cu pereţi foarte subţiri. de-a lungul marginii cordului. cordul mic. neobstructiv sau obstructiv prin stenoză bronhică. Bula de emfizem este o formaţiune transparentă. care duc la stenoză bronhică şi apoi la leziuni distructive alveolare. Emfizem localizat . Emfizemul bulos . B. pleurezie masivă.diafragmatice largi şi transparenţă pulmonară crescută. Transparenţa pulmonară poate fi mai mare sau uşor crescută. deplasarea mediastinului şi a grilajului costal spre leziune. care duc la emfizem.colecţii lichidiene pleurale. EMFIZEMUL PULMONAR Este o stare patologică a plămânului. lobară. distensia exagerată a alveolelor şi absenţa puterii de contracţie a parenchimului. cu bronhii libere. Transparenţa pulmonară este mărită. Emfizemul mediastinal apare după traumatisme. Emfizemul funcţional apare de obicei la cei înecaţi.contractil al parenchimului respectiv. destins în inspir cu diafragm coborât.este datorită disfuncţiilor bronhiolelor terminale. Diagnosticul diferenţial se face cu sindromul astmatic.este difuz.ATELECTAZIA PULMONARĂ Este o stare caracterizată radiologic prin opacifierea caracteristică retracţiei şi imobilitatea parenchimului lezat. Atelectazia lamelară se traduce prin dungi opace liniare. În fază avansată. bronşită segmentară. asociată cu hiluri mari şi lipsa de modificare a transparenţei în inspir şi expir. sinusuri costo . Emfizemul senil . Radiologic prezintă hipertransparenţă pe teritoriul unui segment de ventilaţie. în faza iniţială. diafragm coborât. situate la bază. 83 82 . perforaţia traheei şi se manifestă radiologic printr-o linie transparentă aerică subţire. paralel cu diafragmul.reprezintă intricarea bronşitei cronice şi a emfizemului pulmonar.poate fi localizat scleroatrofic şi obstructiv. ASTMUL BRONHIAL Este o boală alergică tradusă clinic prin crize de dispnee expiratorie paroxistică datorită îngustării bronhiilor. fibrotorax. tumori pleurale.mio . Deosebim atelectazia masivă. cancer bronşic. circulaţia sanguină este redusă şi există creşterea presiunii în circulaţia pulmonară. chiste hidatice masive etc. Emfizem interstiţial . pericavitare şi lamelare. datorită contracţiei active a aparatului neuro . hilurile accentuate. degenerativ. se observă o reţea vasculară periferică săracă.atrofic. iar aspectul radiologic este identic. Radiologic. astmul cardiac. astmul ganglionar la copii. coaste orizontalizate şi spaţii intercostale mai largi. A. examenul radiologic evidenţiază toracele mărit în volum.

84 85 Tuberculoză pulmonară 1) Imagine unipolară 2) Imagine în halteră 3) Imagine bipolară 4) Imagine ceas de nisip 5) Confluarea zonelor de congestie perifocală 6) Imagine „coş de fabrică” 7) Triunghiul Sluka . De obicei. apar şi nodului bine conturaţi datorită hemosiderozei. uneori aspect pseudotumoră hilară.complexul primar. evoluţia complexului primar este favorabilă. hiluri de stază cu prelungiri trabeculare groase. Faza terţiară cu localizarea tuberculozei la un singur organ. hiluri cu caracter arterial . Are forme şi dimensiuni de la un sâmbure de cireaşă la un lob în întregime. iar evoluţia nefavorabilă duce la caverna TBC parenchimatoasă. iniţial nu are corespondenţă radiologică. În stenoza mitrală avansată. EMBOLIA PULMONARĂ Embolia pulmonară.Eisler TUBERCULOZA PULMONARĂ . însoţită de manifestări clinice şi radiologice. până la hil. uneori poate prinde un segment de ventilaţie în întregime şi realizează triunghiul Sluka. uremie. În infartul pulmonar. Se poate împărţi după Ranke în: Faza primară manifestată prin şancrul primar de inoculare. Plămânul cardiac a) Cordoanele Sylla b) Infarctul pulmonar c) Hili de stază d) Liniile Kerley EDEMUL PULMONAR ACUT Se asociază cu insuficienţa ventriculară acută stîngă. gan- Este o afecţiune datorită infecţiei cu bacilul Koch. linii Kerley septate. Complexul primar poate fi însoţit de procese de dilataţie vasculare transversale. limfangită şi adenopatie satelită . Focarul pulmonar. În edemul alveolar apare un voal pulmonar difuz .amputate sau caracter de stază difuze. mai târziu apare un voal. liniile lui Sylla. Ganglionii hilari sunt măriţi în volum. apar opacifieri de forme diferite. reducerea transparenţei la baze şi uneori desen multinodular floconos.poate fi ocultă sau latentă şi forma manifestă. De la focarul pulmonar se propagă de-a lungul limfaticelor opacităţi liniare. Există diferite aspecte de complex primar. adenopatia satelită şi cordoanele de limfagită constituie complexul primar TBC. realizând epituberculoza perifocală. cum ar fi : imaginea bipolară.TULBURĂRILE CIRCULAŢIEI PULMONARE Plămânul de stază . linile septale Kerley. Edem pulmonar acut Faza secundară este manifestată prin granulie cu însămânţări îm plămân. de obicei tringhiulare cu baza la perete şi vârful la hil. de obicei în vârful lui Fowler. Radiologic se constată cord mărit. Apare iniţial un focar de alveolită exudativă numit afect primar. Tuberculoza pulmonară primară .în aripi de fluture.se manifestă radiologic prin : cord cu configuraţie şi dimensiuni patologice. pleură etc. imaginea halteră.

Caverna tuberculoasă are o imagine radiologică variind cu stadiul bolii. Iniţial în interiorul opacităţii infiltratului apare un contur clar semicircular. distribuiţi în dimensiuni egale. uneori deces.sunt proiectaţi periclavicular sub formă de grunji calcari cu tendinţă de calcificare. Focare iniţiale se traduc prin opacităţi nodulare palide subclaviculare şi retroclaviculare. diseminări pe cale bronhică sau circulatorie. poate apare în cadrul şancrului de inoculare.caverna se poate vindeca singură sau după tratament cavitatea se micşorează şi cu timpul dispare. fără adenopatie satelită. Este rotund sau ovalar şi se proiectează radiologic în partea externă a regiunii subclaviculare 86 sau în vârful lui Fowler. 2. Evoluţia cavernei . discrete Granulia rece . infiltratul precoce Assmann. pe fondul căruia se observă câţiva noduli mai opaci. Infiltratul precoce este un focar de alveolită cazeoasă. Uneori acesta lipseşte. Tuberculoza miliară acută a plămânului se manifestă radiologic iniţial printr-un desen reticular fin. izolate în parenchimul sănătos sau cu contur anfractuos. Leziuni nodulare apicale descrise . asociat cu acesta. palid cu contur difuz. infiltratul nebulos Redeker. interesând un segment sau un lob. Între cavernă şi hil se poate observa bronhia de dren. Infiltratul tuberculos se prezintă radiologic sub următoarele forme : 1. lobită sau zonită cazeoasă. Caverna poate fi unică dar şi cu aspect de "miez de pâine". Sediul de elecţie este în regiunea subpleurală .prezintă noduli mai 1) Noduli Simon mari inegali. Diseminări hematogene apicale discrete realizează nodulii Simon 4 . El apare după un interval de latentă post TBC primar. infiltratul rotund Fleischner cu aceleaşi caracteristici dar cu contur net. Tuberculoza cazeoasă extensivă este rară şi are următoarele forme: pneumonia. ca o transparenţă cu contururi fine. când se produce excavarea şi diseminarea către ftizie. Evoluţia nefavorabilă poate avea forma de ca87 . însoţite de Diseminări hematogene apicale adenopatie traheo . Debutul tuberculozei secundare paote fi pneumonic. Prin fistulizare cazemul ajunge în arborele bronşic sau chiar într-un vas sanguin. care apoi se cicatrizează sau dau metastaze bronhice.segmentul dorsal superior. existând calcificări apicale sau hilare. cât o nucă. Caverna TBC primară.debutează la adolecenţi sau tineri sub forma infiltratului precoce sau tuberculoză cazeoasă segmentară. însoţiţi de trauma pulmonară 2) Noduli Aschoff . Evoluţia radiologică a infiltratului precoce poate fi favorabilă sau extensivă. Uneori are sediul în interiorul unui ganglion. Poate evolua favorabil spre fibroze şi calcifieri. Nodulii Aschoff şi Puhl .bronhică.glionară. sub forma unui voal difuz. care apoi se evacuează şi devine cavernă precoce. care poate fi înconjurată de infiltrat pericavitar.5 concreţiuni calcare punctiforme la un singur vârf sau ambele vârfuri deasupra claviculei. PRIMO INFECTIA TUBERCULOASĂ CU DISEMINĂRI HEMATOGENE Tuberculoza miliară constă în granulaţii tuberculoase diseminate în toate organele. apoi diseminări simetrice pulmonare cu noduli omogeni. fistulizare bronşică. înconjurată de un inel de congestie alergică perifocală. bronheopneumonia şi ftzia primară la copii.realizează tuberculoza nodulară cu rol important în apariţia ftiziei.ftizia . 3.Puhl accentuată. neomogen. Tuberculoza secundară .

88 benzi fibroase care iradiază de la hili spre periferie. plămânul distrus şi tuberculoza retractilă. metalice. Ftizia manifestă . . având dimensiuni mai mici de 3 microni. Pleurezia însoţeşte uneori leziunile parenchimatoase tuberculoase.poate începe sub formă de pneumonie cazeoasă cu limite caracteristice teritoriului afectat. bacilii Koch se extind în jur sau la distanţă producând leziuni infiltrative şi productive. când devine tuberculom. forme de caverne. asociate cu noduli fibroşi şi zone de emfizem. Forme particulare ale tuberculozei pulmonare sunt: tuberculomul.vernă deterjată. fibrocazeoase.transformă focarul inflamator în focar scleros. Se descriu următoarele forme de ftizie: . în sânul cărora apar focare de necroză şi cazeificare.ftizia predominant fibroasă . Tuberculoza secundară . chistul hidatic. fibroulceroase cu ţesut fibros în jur. cancer branhopulmonar excavat. tuberculoza pulmonară hipercronică.de la infiltrat sau caverna tuberculoasă. Sclerozele tuberculoase pot fi generalizate sau localizate ( apical sau perihilar). confluenţă şi uneori cu excavaţii. Leziunea evoluează treptat şi lasă în urmă noduli fibroşi şi benzi fibroase.leziuni discrete în vârfuri. Radiologic . Se deosebesc 4 stadii clinico .evoluează prin asocierea Fibrotorax leziunilor cazeoase. chistul aerian. aspect stelat cu prelungiri. SILICOZA Silicoza .radiologice: 89 . Evoluţia lor poate fi spre rezorbţie sau cu caracter productiv. uneori asociată cu leziuni în celălalt plămân. Tuberculoza fibroasă .forma de ftizie predominant productivă. . în special pe cale bronhogenă. bulă de emfizem.se manifestă prin accentuarea desenului pulmonar. Diagnosticul diferenţial al cavernei se face cu abcesul pulmonar. cavităţi bronhiectatice.este o afecţiune datorată inhalării bioxidului de siliciu liber. unică de 2 -3 cm. care produc o fibroză cronică a întregului organism. oraganice. cărbune. Tuberculomul este opacitate rotundă. În cursul ftiziei se constată diseminări bronhopneumonice. Prin plămân opac se înţelege opacifierea hemitoracelui de natură pleurală care maschează leziuni ulcerative subiacente. cu manifestări respiratorii. . Radiologic . existând leziuni evoluFtizie predominant desenului pulmonar fibroasă tive şi cicatriciale ca: focare de atelectazie.prezintă forma de: .predominant exudativă cu voalări subclaviculare.există opacifiere neuniformă şi retractilă a hemitoracelui. minerale. având diferite forme. benzi şi insule de scleroză. . placarde de îngroşare pleurală. TUBERCULOZELE FIBROASE Formele fibroase ale ftiziei pot fi primitive cu evoluţie fibroasă permanentă sau secundare cicatriciale după formele descrise mai sus. Ftizia evoluează în pusee. cicatricial sau fibros. pneumotorax închistat. urmate de excavare. PNEUMOCONIOZELE Sunt boli profesionale datorate inhalării cronice a unor pulberi fine.fibrotorax. vegetale.fibroza perihilară. Ftizia forma mixtă . situată în lobul superior cu contur net. Tuberculozele fibroase cicatriciale au caracter mutilant. În blocul de conInduraţie cu dezorientarea densare. Este neomogenă. cu noduli bine conturaţi. Acest stadiu se numeşte tuberculoză fibrocazeoasă cavitară. când scleroza interesează uneori un plămân. suflată. cavernă blocată.

iar secundar emfizem accentuar. există fibroză opacă sub formă de benzi şi imagine de "fagure de miere". În stadiul II. Sclerozele pulmonare . Bronşiile prezintă aspect de bronşectazie. elucidarea se face cu descoperirea bacilului Koch. hipertrofia ganglionilor limfatici. Uneori.se aseamănă cu infiltratul tuberculos. În stadiul I. Ganglionii limfatici sunt hipertrofiaţi. Se clasifică în: 91 Silicoză stadiul III Formaţiuni pseudotumorale hilare Silicoză stadiul III Umbriri pseudotumorale Imagini în „vârf de cort” la baze Cavernă pseudopneumoconiotică Presilicoza -cu accentuarea imaginii hilului cu trabecule fibroase. dimensiunea adenopatiilor hilare scade şi apar determinări microondulare sau reticulo nodulare.umbriri pseudo tumorale.stadiul I . Clinic. În cursul silicozei se modifică şi pleura şi scizura orizontală dreaptă îngroşată. neregulate. Silicotuberculoza . pot apare noduli silicotici tipici. prezintă adenopatii mediastiStadiul II nale mai ales în hil.proliferative particulare şi etiologie necunoscută. osteoarticulare şi ale altor organe. Silicoza stadiul III . până la periferia plămânului . chiar simfiză diafragmatică.cu diseminări nodulare pe ambele arii pulmonare. În stadiul III ( după 10 ani ). Hilul poate fi comparat cu un "arbore de iarnă" cu ramuri retezate.cu confluenţa nodulilor silicotici în opacităţi ovoide. În stadiul III .se aseamănă cu granulia bacilară.histociar. Silicoza stadiul II . limfangita carcinomatoasă. 90 .se manifestă radiologic cu accentuarea desenului hilar sau cu prelungiri mai accentuate în jur.este o afecţiune cu substrat proliferativ al ţesutului reticulo .Diagnosticul radiologic este greu. simetrice mai ales în hili . Testul lui Kweim este pozitiv. hilipete.se face cu tuberculoza fibroasă extinsă. Sindromul Löfgren Mai se numeşte şi limfograStadiul I Adenopatii nulomatoză benignă. ganglionii mari sunt Diseminare miliară net delimitaţi. cu determinări imuno . aspect care rămâne un timp. realizând aspect de "aripi de fluture". care prezintă scleroză pulmonară Fibroză interstiţială localizată sau fibroză interstiţială difuză.Schaumann . Există un spaţiu transparent între adenopatie şi mediastin.tuberculoza se asociază silicozei în 50% din cazuri. modificări pulmonare. se manifestă prin leziuni cutanate.Boeck . mai ales în dreapta. punctiformi diseminaţi parahilar. Stadiul presilicotic „Arbore de iarnă” Silicoză gradul I „Arbore de primăvară” Silicoză gradul II „Fulgi de zăpadă în furtună” SARCOIDOZA Sarcoidoza . În opacităţile silicotice apare ischemie şi necroză care determină apariţia cavernei pneumoconiotice.sunt Stadiul III afecţiuni variate. Nodulii silicotici pot fi miliari cu aspect nisipos sau mai mari "fulgi de zăpadă în furtună " şi emfizem . mediastinali. Diagnostic diferenţial . mari.aspect de "arbore de vară".boala lui Besnier . În stadiul II . Silicoza stadiul I .în hil "în arbore de primăvară". bronşiectazii.

unde se dezvoltă chistul hidatic. Semnul lui Morquio .sunt rare. supuraţii şi viroze .în faza iniţială apar opacităţi multiple. mişcările respiratorii modificându-şi forma.adenomul brohic . TUMORILE BRONHO-PULMONARE Tumorile pulmonare benigne .o semilună aerică care coafează polul superior al chistului. mai ales spre hil şi baze.prezintă opacităţi micronodulare de 93 Chistul hidatic secundar provoacă echinococoza secundară.are caracter semimalign fiind de forme diferite. Chistul hidatic deschis . Conturul chistului variază.fibroze interstiţiale difuze în colagenoze (sclerodermie. iar forma depinde de localizare. devenind stelat. transformându-se într-o cicatrice stelată. sarcoidoză. În cazul de retenţie de membrană. sarcomul pulmonar.prin creştere se poate fisura şi se deschide în una din bronhii. .. omogenă. provocată de ouăle de Taenia echinococcus. dermato . de intensitate medie. Diagnosticul diferenţial se face cu cancerul bronhiolar. Radiologic . 92 . . net delimitate.hamartroamele . chistul fără aer se ratatinează.este o opacitate rotundă în plin parenchim pulmonar. vezicula fiică. semicirculare şi concentrice. iar diagnosticul se pune histologic.miozită. . uneori în jurul lui apar procese atelectatice. CISTICERCOZA PULMONARĂ Cisticercoza pulmonară . în interiorul chistului pot rămâne celule fiice. pneumonia reumatismală.au o imagine de opacitate rotundă în plin parenchim pulmonar. Dimensiunile variază de la 5 -20 cm. locul lichidului fiind ocupat parţial de aer. Pe calea venei porte sau prin limfatice embrionii hexacanţi ajung în ficat sau plămâni. Uneori.este o tumoră unică. metastaze canceroase unice . periarterită nodoasă). iar după moartea parazitului nodulii se calcifică. în jur sunt dungi opace. Diagnosticul diferenţial se face cu abcesul pulmonar. . tuberculoza pulmonară. rotunde sau ovulare. de o parte şi de alta a membranei proligere decolate.fibroze de cauză medicamentoasă sau profesională. lupus eritematos. examenul sputei fiind decisiv pentru diagnostic. în componenţa lor intrând ţesuturi fetale .adenomatoza pulmonară . . muscoviscidoză. mai ales în chistul hepatic.sunt tumori benigne disembrioplazice. la care se asociază opacităţi nodulare sau transparenţă în fagure de miere. . tuberculoză. Evoluţia de obicei este spre vindecare. Semnele radiologice variază în raport cu faza clinică în care s-a făcut examenul. între adventice şi membranele chistului.este determinată de embrionul tenie solium. Echinococoza secundară se produce pe cale bronhică şi se traduce radiologic prin opacităţi rotunde multiple ca şi în carcinoza miliară. În evoluţia chistului se poate infiltra o cantitate de aer. Examenul radiologic evidenţiază îngroşarea desenului pulmonar.scleroze pulmonare după pneumopatii infecţioase. stenoză mitrală.sunt rare. Fibroză pulmonară MICOZELE PULMONARE Micozele pulmonare . AFECŢIUNI PULMONARE PARAZITARE CHISTUL HIDATIC PULMONAR Chistul hidatic pulmonar primitiv . cu aspect radiologic necaracteristic. Radiologic .fibroze criptogenetice ( sindrom Hamann Rich ). Chistul hidatic 1) Stratificări în jurul chistului 2) Semnul lui Morquio 3) Semnul arcului dublu 4) Celule fiice 5) Plasticitatea chistului 6) Semnul membranei plutitoare 7) Bule de aer sub membrană 8) Retenţia membranei 9) Opacitate stelată 10) Chist hidatic supurat 11) Echinococoză secundară Chistul hidatic închis . putând metastaza şi secretă 5 hidroxitriptamina . reticuloze.

cuprinzând chiar un lob. Cancerul central cu evoluţie exobronşică . Are sediul în hili.cancerul endobronşic. când invadează pleura şi distruge coastele. Dacă extinderea se face pe cale aeriană cu invadarea alveolelor. Cancerul endobronşic depistat în stadiu precoce este operabil. Tumori ale ţesutului conjunctiv: lipom.este o tumoară malignă care pleacă de la epiteliul bronhiilor mari. din care se desprind opacităţi liniare orientate în sensul desenului vascular. cu evoluţie endo sau exobronhică. care se extinde . CAVERNA CANCEROASĂ Tulburările ischemice din masa canceroasă.poate fi primară sau secundară. rotunde. neomogenă. Tumori pulmonare benigne CANCERUL BRONHOPULMONAR Cancerul bronhiilor mari . Imaginea radiologică seamănă cu un chist hidatic. provocând atelectazia sau emfizem localizat.cancer endobronhic.tumora se dezvoltă intra bronhic.tip infiltrativ difuz. extinzându-se pe parcurs chiar în creier sau oase.) cancerul lobar. polipul bronşic. dar este mai mare. 94 B. Imaginea hilului în cancerul bronşic este de obicei policiclica lobulată. Evoluţia cancerului este progresivă. datorită blocării ganglionilor limfatici care determină staza limfatică. II. 2.pleacă din mucoasa bronhiilor mici. Cancerul vârfului pulmonar. Radilogic umbra hilului este mare. fără corespondenţă radiologică. hilurile au contur policiclic.Cancer bronhopulmonar central scopică. A. Tumori ale ţesutului epitelial: papilomul bronşic. alteori are aspectul unui singur focar opac rotund.opacitate intensă. situate în plin parenchim pulmonar şi în mantia pulmonară. Radiologic. Caverna canceroasă 95 .) limfagita canceroasă .) cancerul bronhogen ramificat . fluidifică conţinutul şi îl elimină pe cale bronhică. Deosebim următoarele forme .se traduc radiologic prin opacităţi intense. formează sindromul Pancoast . . condrom. 5. 4. Leziunea se dezvoltă pe o bronhie mare în hil.se cunosc 1. varietatea obstructivă . Cancerul pulmonar periferic . iar histologic este carcinom cu celule mici (cancerul central). contur net şi creşte rapid. varietatea bronho. De profil scizurile sunt bombate. de la care pornesc însămânţări la grupele ganglionare tributare.) pleurezia canceroasă . de cca.este datorită metastazelor nodulare pleurale. 3. În timpul evoluţiei tumora creşte şi poate avea contur poliglobat şi prelungiri. Are caracter semimalign. 2 . Ganglionii hilari şi mediastinali sunt măriţi. cu caracter histologic de adenocarcinom. pneumonie canceroasă . uneori este escavat. Ganglionii hilului şi a mediastinului superior se lărgesc. Cancerul bronhiilor mari (central). de dimensiuni diferite.) cancerul masiv al hilului . Caverna canceroasă are contur anfractuos şi transparenţă neomogenă.are origine bronhică dar se dezvoltă în afara lumenului bronhic şi se extinde retrograd în căile limfatice.opaciatea hilară de la care se desprind ramificări peribronhovasculare.Tobias. are forma unei opacităţi unice. Cancerul bronhiilor mici . angioame.6 cm. opacitatea este mai palidă.

Granulia canceroasă cu noduli diseminaţi pe ambele arii pulmonare.ca urmare a blocării cu celula tumorală a ganglioniilor mediastinali. este transparent la razaele X şi conţine pneumogastricul. trahea. Sarcomul pleural primitiv . rect. CANCERUL SECUNDAR AL PLĂMÂNULUI METASTAZELE PULMONARE Reprezintă 1. Mediastinul este lărgit cu limbi de flacără spre parenchim. mediastinul se împoarte în: anterior şi posterior . Metastaze pulmonare 2. multiple. este limitat în faţă de stern şi cartilaje costale.pulmonare. scot în evidenţă nodulii tumorali chiar când sunt mascaţi de mezoteliomul pleural. Radiologic. superior este deschiderea toracică. care trece prin faţa anterioară a bifurcaţiei traheii. Deosebim următoarele aspecte radiologice: 1. Imaginea seamănă cu limfangita primitivă. repartizaţi neuniform.5% din tumorile maligne pulmonare.bronhici.sunt circumscrise. guşa retrosternală.dau hipertrofii ganglionare şi opacifieri ale organelor mediastinale. Metastazele produse pe cale sanguină dau opacităţi nodulare . Metastaze mediastinale . rotunzi sau ovalari de 2 . aceştia sunt mai mari decît în granulia tuberculoasă. sub formă de imagine rotundă hilară. se produce refluxul retrograd al limfei. Limfagita canceroasă secundară . tiroidă. prostată. nervii frenici. vasele mari.SARCOMUL PULMONAR Este întâlnit rar. Tot în mediastinul anterior se găseşte spaţiul clar retrosternal. apare la tineri şi nu dă metastaze la ganglionii limfatici regionali. Mediastinul anterior conţine cordul. se dezvoltă în plin parenchim sau în hil. inegali. fără a da pleurezie. TUMORILE PLEURALE Tumorile pleurale benigne .se pot asocia cu pleurezie masivă. îngroşare în platoşa foiţelor pleurale şi lichid în cavitatea pleurală. Tumorile pleurale maligne . 96 Radiologic se constată prezenţa de noduli tumorali. EXAMENUL RADIOLOGIC AL MEDIASTINULUI Mediastinul este situat între cel două regiuni pleuro . Metastazele canceroase pleacă de la tumori primitive şi ajung la plămân pe două căi limfatică sau sanguină. creşte mai repede decât cancerul solitar.invadează difuz pleura sau are aspect de opacitate omogenă semisferică cu baza la peretele toracic şi convexitatea spre plămân sau ca Mezoteliom pleural o tumoră în cavitatea pleurală care umple hemitoracele. HIPERTROFIA DE TIMUS Timusul este un organ limfoepitelial cu sediul în partea superioară a mediastinului anterior. conturul este bine delimitat. net delimitate cu baza la peretele costal. 3. fără topografia anumită. opaciatea este Hipertrofia de timus 97 .3 cm. Mediastinul posterior. lanţul simpatic. unde se studiază patologia timusului. posterior de coloană şi inferior de diafragm. Formele mixte se datoresc însămânţărilor pe cale limfatică sau sanguină. esofagul. Metastazele pulmonare apar în: cancerul se sân. nervii recurenţi. chistele dermoide. prin bombarea unuia sau ambilor lobi ai timusului. Tomografia şi radiografia cu raze dure. ganglionii traheo . Hipertrofia de timus se întâlneşte la sugari şi prezintă următoarele semne radiologice: lărgirea opacităţii mediastinale în etajul superior. seminom şi hipernefrom. geometrică. Împărţirea se face prin planul ipotetic frontal. Toate trei formele se produc prin diseminare pe cale limfatică.spaţiul celular a lui Henke.

Neurinomul nu poate fi despărţit de coloana vertebrală.limfosarcomul . Se însoţeşte frecvent cu pleurezie unilaterală. chist pleuropericardic). Chistul bronhogen este o formaţiune opacă. este omogen şi convex. uneori conturul devine şters cu prelungiri radiare. . guşa aberantă (din mugure tirodian izolat). Chistul dermoid . Pot fi constituite din elemente tisulare locale ale mediastinului când se numesc disembrioame homoplastice (chist bronhogen.sunt mai rare. iar în cea nodulară neomogenă. situat paramediastinal. uneori dublu contur. cu contur net şi 1) Chist bronhogenic tonalitate lichidiană. care produce modificări în ţesutul reticulo histiocitar. Examenul radiologic evidenţiază deformarea şi lărgirea mediastinului superior cu contururi bine precizate. situate la diferite niveluri în funcţie de forma descrisă.hipertrofia ganglionilor traheobronşici cu lărgirea umbrei mediastinae în 2/3 superioare. uzura coastelor. 3. TUMORI MALIGNE MEDIASTINALE Guşa retrosternală TUMORI MEDIASTINALE NEUROGENE Au punctul de plecare la celulele lanţului simpatic juxta vertebrală. guşa plonjată. care lărgeşte umbra mediastinului. Evoluţia este lentă.este cu etiologie necunoscută.se datoresc unor vicii de embriogeneză. ovoidă de 6 . Este omogenă.este ovoid. . Timomul . Se deosebesc: ganglioneurinomul sau schwannom şi neurofibromul. GUŞA RETROSTERNALĂ Este datorită măririi glandei tiroide. Radiologic. limfogranulomatoza malignă Hodgkin . dinţia şi smocuri de păr. guşa cervicală. De profil se proiectează pe coloană sau şanţul costovertebral. Tumorile maligne au o dezvoltare rapidă. pleacă de la ganglionii limfatici sau de la timus. de care este solitar. acesta prezintă lărgirea găurii de conjugare prin care trece rădăcina nervului pe care s-a dezvoltat neurinomul. poate fi generalizat când se mai numeşte şi boala Kundrat. tratamentul chirurgical.omogenă. În guşa parenchimatoasă intensitatea este omogenă. hipertrofia ganglionilor limfatici şi a altor organe bogate în acest ţesut.limfoamele nehodkiniene . contur net. situat retrosternal. TUMORI DIZEMBRIOPLAZICE MALIGNE Teratoamele . Forma mediastinală.este tumoră malignă. se constată o formaţiune opacă sau rotundă mascată în parte de mediastin.8 cm. lipită de coloană cu convexitatea spre plămân. modificări fiziologice a pediculului vascular în decubit. care se modifică cu mişcările respiratorii. 99 Tumoră mediastinală 98 . Diagnosticul diferenţial se face cu adenopatia paratraheală bacilară. 2. Deosebim următoarele forme: 1. 2) Chist pleuropericardic Chistul pleuropericardic . 3) Chist dermoid cu incluziuni situat la baza plămânului drept şi îşi modidentare 4) Chist dermoid cu nivel orizontal fică aspectul cu respiraţia. guşa retrosternală şi 4.este o opacitate rotundă în mediastinul anter superior. de opacităţi pulmonare şi leziuni osoase din vecinătate. care conţine formaţiuni osoase anormale.apare la tineri. contur precis. Radiologic . iar când sunt constituite din elemente tisulare aberante sunt disembrioame heteroplastice.

Esofagul este deplasat anterior. cancer sau prin manevre chirurgicale. precum şi hipertrofia ganglionilor mediastinali. 101 MODIFICĂRI MEDIASTINALE ÎN LEUCEMIE În leucemia limfatică există hipertrofie a ganglionilor periferici abdominali. speleno şi hepatomegalie. Opacifierea imaginii pleurale se observă în pleurezii cu lichid. evoluţia lichidului şi parenchimul pulmonar. pahipleurită. care estompează netitatea curbei diafragmatice. cicatrici pleurale. infarct. la cardiaci. fără adenopatia axilară şi inghinală şi fără splenomegalie evoluţia este rapidă. neoplasm pulmonar etc. Pleurezia sero . Pleurezia cu lichid în cantitate Pleurezia marii minimă (200 cm3) apare opacitate cavităţi bazală de faţă. mediastinografie. prin îngroşarea foiţelor pleurale sau acumularea de lichid între acestea. unde predomină cele de natură reumatismală.reticulosarcomul . pleurite congestive inflamatorii. deplasarea laterală a marginilor sale. Adenopatie mediastinală PLEUREZIILE EXUDATIVE ALE MARII CAVITĂŢI Etiologic pot fi primitive sau secundare. În etiologia pleureziilor. pleurita fibrinoasă. Ele sunt rare la copii. 100 .fibrinoasă se localizează mai ales în marea cavitate pleurală dreaptă. Imaginea radiologică.limfomul giganto . MEDIASTINITA CRONICĂ Este rară şi se datoreşte unei adenopatii bacilare. creşterea transparenţei toracelui (pneumotorax) şi imagini mixte. nivel hidroaeric. care determină scleroza ţesutului mediastinal. poziţie mai înaltă şi hipomobilitatea diafragmului de partea afectată.excese de opacitate. afecţiuni inflamatorii pulmonare acute. tomografie computerizată. sifilis. MEDIASTINITA ACUTĂ Procesele inflamatorii ale ţesutului conjunctiv mediastinal pot fi cauzate de perforaţia esofagului şi faringelui prin corpi străini. cu evoluţie prelungită. apoi lichidul se colectează în sinusul costodiafragmatic posterior. Diagnosticul diferenţial între limfosarcom şi limfogranulomatoză: în limfom predomină adenopatiile cervicale. apreciază sediul..celular (Brill Symmers ) . Formele radiologice sunt: Pleurezii incipiente cu reducerea transparenţei pulmonare a bazei hemitoracelui.este o formă atipică a limfosarcomului.este o opacitate care lărgeşte cele 2/3 superioare ale mediastinului cu contur policiclic . Examenul radiologic evidenţiază lărgirea umbrei mediastinale. silicoză. micoză. cantitatea. . Pleureziile primitive sunt în 90% din cazuri de natură tuberculoasă. Diagnosticul se pune prin cavografie şi examen baritat esofagian. Pleureziile secundare apar în tuberculoza pulmonară evolutivă. mai există reumatismul articular acut şi gripa. evidenţiat mai bine în profil sau culcat cu partea afectată în jos. care nu confluează. AFECŢIUNILE PLEUREI Procesele patologice ale pleurei pot să determine . contur şters şi uneori.

prin pareza musculaturii sale. care apare în insuficienţa cardiacă.hidrotoraxul .5 cm. atelectazie şi pahipleurita întinsă. superioară Pleureziile diafragmatice se traduc radiologic 2) Pleurezie axilară înaltă printr-o opacitate semilunară cu concavitatea spre 3) Pleurezie diafragmatică 4) Pleurezie axilară joasă diafragm. dar. există şi semne indirecte de pleurezie: iniţial. Când sunt localizate de-a lungul scizurii interlobare. lichidul inundă toată cavitatea pleurală. Este mai frecventă la bază. infecţii mediastinale sau abdominale sau după tuberculoză. .se prezintă ca o opacitate masivă. . nefropatii. situate în regiunea infrahilară şi se deplasează odată cu peretele toracic. Când pleurezia este masivă.este o îngroşare pleurală peste 1. însoţite de o îngroşare pleurală. a unui hemitorace cu retracţii accentuate ale formaţiunilor din jur . una la peretele axilat şi a treia spre transparenţa pulmonară cu concavitatea în sus şi înăuntru (curba Damoiseau). la baza toracelui apare o opacitate omogenă. intensă.îngroşarea pleurei şi simfiza. ulterior datorită apăsării lichidului acesta coboară. uneori însă. Radiologic . Deosebirea faţă de o colecţie lichidiană se face prin poziţia Trendelenburg.sub formă triunghiulară.apar sub formă de noduli cu contur dinţat la bază pe linia posterioară axilară. PLEUREZIILE MEDIASTINALE Pleurezie interlobară la nivelul micii scizuri: umbrire fuziformă şi rotundă. neomogenă. lichidul va avea nivel orizontal. submamară 5) Pleurezie uscată În marea cavitate pleurală se pot realiza 6) Pleurezie mediastinală joasă închistări axilare.calcificările pleurale . . tumori mediastinale sau de ovar.Pleurezia cu lichid în cantitate mijlocie (1000-1500 cm3). sunt atrase spre leziune datorită colapsului pulmonar instituit. Spaţiul pleural mediastinal este împărţit de hil în etajele suprahilare şi subhilare. triunghiulară. a: faţă. Pe lângă semnele radiologice directe descrise. când are aspect triunghiular.se produce în urma unor leziuni pulmonare TBC. mediastin. ciroza hepatică. bazală. uneori pot conflua .fibrotoraxul . Diagnosticul diferenţial se face cu pneumonia.se datoreşte unui transudat pleural. ca o bandă semilunară la vârf. sinusul costodiafragmatic şi diafragm. poate fi apicală. diafragm. Dacă se efectuează puncţie toracică de evacuare. cu prelungiri a porţiunii sale inferioare. Evoluţia pleureziei se face spre vindecare în 2 -3 săptămâni. Din punct de vedere radiologic empiemul pleural se prezintă ca o opacitate intensă. axilară. mai greu de recunoscut la baza dreaptă. diafragmul este în poziţie înaltă. fibrocazeoase întinse. când lichidul migrează. curba lui Damoiseau coboară. Localizările pleureziilor mediastinale pot fi: Pleureziile mediastinale inferioare . Opacitatea bazală este mai frecventă în dreapta. submamare şi apicale. 103 102 . b: profil. ele sunt de obicei purulente şi se localizează la: scizurile interlobare. iar de faţă se proiectează la nivelul hilului. apărând piopneumotoraxul cu nivel hidroaeric . afecţiuni acute pulmonare. care uneori se poate evacua. uneori este bilaterală. cu o latură pe diafragm. . au aspect fusiform pe profil. Complicaţiile pleureziei : . Localizarea în toată cavitatea pleurală realizează o opacitate în bandă juxta verte1) Pleurezie mediastinală brală. Alte localizări a îngoşării pleurale sunt la peretele lateral toracic. în mod obişnuit mediastinul şi cordul în pleurezia incipientă nu sunt deplasate. Pleureziile mediastinale superioare sunt situate juxtamediastinal. Plămânul este micşorat şi împins spre mediastin.pahipleurita . submamară şi apical. peretele toracic este bombat. PLEUREZII PURULENTE ACUTE Survin după leziuni ale peretelui toracic. pleurezia para pneumonice. PLEUREZIILE ÎNCHISTATE Pleureziile închistate pot fi primitive sau secundare.

iar plămânul calobat în hil. 1. median şi paravertebral. Radiologic se prezintă ca o transparenţă sporită. Relaxare diafragmatică Uneori diafragmul are poziţie joasă în astm bronhial. Corticopleurita . Hidropneumotoraxul se realizează prin asocierea prezenţei aerului şi lichidului în cavitatea pleurală. emfizem. 3. Eventraţia diafragmatică . Pleurita . În trecut pneumotoraxul extrapleural. de natură medicală. datorat interpoziţiei colonului transvers între ficat şi diafragm realizează imaginea hidroaerică. care pe radiografiiile de profil se evidenţiază regiunea afectată.reprezintă o cantitate de aer între foiţele pleurale şi se traduc radiologic printr-o transparenţă crescută. pleura mediastinală şi sinusul costodiafragmatic. scizuri. realizând imagini hidroaerice. În hernia diafragmatică o mare parte a stomacului poate trece în torace prin hiatul esofagian sau prin punctele slabe ale diafragmului retrosternal. Eventraţia poate fi parţială sau tranzitorie. 104 105 . inflamaţia pleurei produce numai depozite de fibrină cu îngroşarea pleurei şi simfiza lor. fără desen pulmonar. Rupturile diafragmului se asociază pătrunderea stomacului şi intestinului în cutia toracică. Abcesul subfernic . CAPITOLUL X DIAFRAGMUL PATOLOGIC În cazuri patologice cum sunt inflamaţiile pulmonare sau abdominale. care sunt evidenţaite radiologic în funcţie de felul în care privim scinzura. Evoluţia pneumotoraxului : aerul se rezoarbe spontan. secţionarea frenicului. este net delimitat cu cu desen vascular mai redus. Poate fi întâlnită în afecţiuni catarale ale căilor respiratorii superioare şi se localizează de obicei la vîrfului pulmonului. După modul de pătrundere a aerului în cavitatea pleurală deosebim pneumotoraxul artificial şi traumatic. În inspir. Hidropneumotorax Pneumotoraxul parţial are loacalizări diferite şi poate dizloca lobii spre mediastin sau peretele axilar.este un sindrom cu poziţie înaltă a unui diafragm subţiat. Îngroşările pleurale scinzurale .sunt expresia a unor procese inflamatorii active sau sechele pahipleurale. procese inflamatorii. alterori apare un voal discret. Întâlnim eventraţii de natură chirurgicală. asociată cu leziuni ale plămânului. cancere. Sindromul Chilaiditi. diafragmul alterat urcă paradoxal. hipomobil şi realizează mişcarea paradoxală (urcă în inspir). sau poate fi scos prin procedee terapeutice. EXCESE DE TRANSPARENŢĂ ÎN PATOLOGIA PLEUREI Pneumotoraxul . 2. când pe lângă opacităţi cu caracter pleural sunt şi leziuni nodulare sau trabeculare în parenchim. diafragmul prezintă semne de pareză.este o îngroşare pleurală. Examenul baritat clarifică diagnosticul. FIBRINOASE SAU PLEURITELE În unele situaţii.PLEUREZIILE USCATE. După întindere el poate fi total cu plămânul colabat la hil şi parţial. Nivelul lichidian oscilează cu înclinarea bolnavului. este în poziţie înaltă.din punct de vedere radiologic. era practicat în cazuri de tuberculoză pulmonară apicală. Poate fi congenitală sau câştigată.se manifestă radiologic prin imobilitatea diafragmului şi nivel hidroaeric. mai frecventă la bărbaţi şi în stînga. uneori se evidenţiază.

După plastii de esofag cu intestin sau stomac în mediastin pot apare imagini hidroaerice. Pe laturi prezintă două arcuri pe dreapta şi trei pe stânga.are formă triunghiulară cu baza pe diafragm şi vârful pierdut inferior. coronografia. ecografia cu ultrasunete şi Doppler scintigrafia. miocardice.vasculară . a grefei Michel. se urmăreşte configuraţia cordului. când sunt desToracoplastie chise ambele cavităţi pleurale. cordului şi venelor mari. radiografia. Aceste puncte se situează la întretăierea arcurilor. Radiologic . format de conturul lateral al atriului drept şi se întinde între punctul D sau locul de intrare a cavei superioare în atriul 107 106 . Radiologic evidenţiem: fracturi costale ale sternului şi deplasări paradoxale ale voletului toracic (coaste fracturate în două puncte).după toracotomie aspectul toracelui revine rapid. ASPECTUL RADIOLOGIC NORMAL AL CORDULUI ŞI VASELOR DE BAZĂ LA ADULŢI Cordul este aşezat în torace. Corpii străini care au provocat traumatisme ale toacelui pot fi evidenţiaţi.înainte.contribuie şi la diagnosticul afecţiunilor congenitale ale cordului şi vaselor. Imagini imediat după operaţie . Între arcuri există puncte care se înseamnă cu D în partea dreaptă şi punct S pe partea stângă.se cercetează reexpansiunea pulmonului şi a mediastinului. producând opacităţi neomogene a zonei afectate. uneori cu aparate mobile de mare randament: 1.TRAUMATISMELE TORACELUI. Toracoplastia este o rezecţie subperiostică a arcului posterior a coastelor III şi XI. mai apare emfizemul subcutanat. Pediculul vascular este constituit din vena cavă superioară. Radiologic. oblic de sus în jos. Se sprijină pe diafragm prin ventricului drept. Traumatismele toracelui pot provoca rupturi pulmonare. rezonanţa magnetică nucleară. prezenţa de aer sau lichid în cavitatea toracică. Atriul drept constituie marginea dreaptă a cordului. aorta descendentă şi trunchiul arterei pulmonare. După intervenţiile pe cord. apoi dispare. Diagnosticul radiologic împreună cu celelalte investigaţii paraclinice şi simptomatologia clinică contribuie la diagnosticarea şi urmărirea evoluţiei bolilor valvulare. Conturul cordului prezintă: în dreapta două arcuri principale: arcul inferior drept.umbra pediculului vascular continuă opacitatea cordului. Imaginea cardio . uneori rămân sechele pe marginea inferioară a coastei a V-a cu îngroşarea periostului. aorta ascendentă şi cârja. Pot fi penetrante şi nepenetrante. Uneori se evidenţiază sârme metalice. mediastinal şi pneumotorax asociat cu hemoragia intrapleurală. Metode de examinare . angiocardiografia. 2. dimensiunii şi poziţiei acestora în torace.studiul cordului şi vaselor mari se efectuează cu radioscopia. Ventriculul stâng este situat posterior şi constituie marginea stângă a inimii. cateterismul cardiac. de la dreapta la stînga şi dinapoi . Modificări toracice tardive . După rezecţie segmentară se adună lichid în cavitatea respectivă. CAPITOLUL XI EXAMENUL RADIOLOGIC AL CORDULUI ŞI VASELOR MARI Această examinare dă relaţii asupra formei. pericardice şi afecţiunilor aortei. uneori se realizează hematom închistat. Examenul radiologic . aortografia. TORACELE OPERAT Se evidenţiază prin radiografii. iar vârful său este partea cea mai declivă a cordului. utilizate pentru sutura extremităţilor bronşice. care persistă. Traumatismele penetrante pot determina contuzii sau rupturi ale aortei.

Pe linia mediană. mai este poziţia laterală. Ventriculul stâng prezintă pulsaţii sistolice scurte. Diametrul orizontal sau transversal . în situaţie normală sunt pe aceeaşi linie verticală paravertebrală.Dl. care este determinat de auriculul drept bombează spre dreapta. Punctul S se găseşte la întretăierea arcului mijlociu cu cel inferior stâng.C şi A prim. arcul mijlociu şi arcul inferior stâng.reprezintă o depresiune. numită şi golful cordului. Conturul inferior al umbrei cordului se confundă cu a ficatului şi uneşte punctele S1 şi D1. între punctele D1 şi S1 are 10 cm. Este constituit din conturul lateral al ventriculului stâng. active. Între A şi A'. Măsurarea diametrului transversal al cordului se efectuează măsurând distanţa dintre punctul cel mai îndepărtat al arcurilor inferioare drept şi stâng şi mijlocul opacităţii cordului şi apoi însumarea celor două distanţe. Diametrul bazal corespunde bazei inimii. este cu un cm mai mare decât cel orizontal care măsoară 12 cm.măsoară 13 cm. Butonul reprezintă genunchiul posterior al cârjei aortice. Principalele poziţii oblice complementare între ele sunt: oblică anterior dreapta . Pulsaţiile atriale ale arcului inferior drept constau în mişcări inverse faţă de a ventriculului stâng. spatele sau poziţii oblice faţă de ecran.anterior . precum şi a cavităţilor mai accesibile. situat posterior nu ia parte la conturul stâng al cordului. el fiind uşor bombat. Mişcările cordului şi pulsaţiile de la bază se studiază radioscopic sau prin chimogramă. Poziţiile oblice posterioare se deosebesc faţă de primele pentru că sunt inversate.se găseşte la intersecţia arcului vascular superior drept aortic cu coloana toracală.posterior. Conturul stâng este format din trei arcuri butonul aortic. Arcul inferior drept.este locul de întretăiere între conturul vascular drept şi claviculă. Vârful inimii este constituit din vârful geometric al ovoidului cardiac. El se găseşte în vârful sinusului costodiafragmatic drept. Arcul mijlociu stâng. În partea inferioară se găseşte punctul S’. POZIŢIILE DE EXAMINARE A CORDULUI Poziţia de examinare a cordului şi a vaselor de la bază. cu adâncime diferită. iar inferior de proeminenţa arcului ventricular stâng. Atriul stâng.5 cm). mai mult decât cel superior determinat de aortă.se întinde între punctul D şi punctul A.D1 . Mai sunt şi diametre parţiale. pulsaţiile arcului aortic sunt inverse şi constau în expansiunea sistolică bruscă şi retracţia diastolică lentă. Este continuat în sus înspre stânga de butonul aortic. Bolnavul va fi aşezat cu faţa. Punctul C . Poziţia cordului în torace variază cu tipul constituţional. Arcul superior drept . Arcul mijlociu stâng. se măsoară între D şi S1 şi reprezintă conturul diafragmatic a umbrei cordului. La adult 109 . Toate aceste puncte D . cum ar fi: coarda arcului inferior stâng între S şi S1 (măsoară 7. repezi. conturul superior al pediculului vascular este determinat de aortă. 108 DIAMETRELE ŞI DIMENSIUNILE CORDULUI Principalele diametre ale cordului sunt: Diametrul longitudinal între D şi S1 .reprezintă conturul lateral al trunchiul arterei pulmonare. Diametrul ventricular drept. Poziţiile de examinare directă sunt două: bolnavul fiind aşezat cu faţa spre examinator postero . însă este neprecis la vârstnici.drept şi punctul D1 sau locul de intrare a cavei inferioare în ventriculul drept. Acest contur superior al aortei se vede mai bine la tineri.bolnavul cu faţa la ecran stă cu umărul drept înainte. poziţia oblică anterior stânga. Punctul D se găseşte în depresiunea dintre arcul drept şi pediculul vascuar. Punctul A . cu faţa spre cel care examinează şi umărul stâng la ecran. Arcul inferior stâng începe la punctul S şi se întinde până la S1 în vârful cordului.cu spatele la ecran antero .

Anatomopatologic se realizează îngustarea orificiului mitral datorită valvulelor simfizate şi sclerozate. Calea de ieşire a ventricolului stâng. Cordul la copilul mic se apropie de cordul orizontal. Dilataţia de umplere se face când miocardul se adaptează unei munci care constă în expulzarea în cursul unei sistole a unei cantităţi mari de sânge. Procesele patologice se împart în: afecţiuni cardiace hemodinamice sau valvulare.evidenţiază contururile miocardului cu cele două arcuri superior şi inferior în dreapta şi cele două arcuri convexe . poziţie normală a diafragmului. Dilataţia miogenă. camera de acumulare şi o cale de ieşire. cu golful cardiac între ele. deoarece în primii ani cordul drept şi artera pulmonară sunt mai mari. se face când fibra musculară este insuficientă. Presiunea sporită din atriul stâng în faţa primului baraj. pleacă de la vârful cordului spre orificiul aortic. dimensiuni. formă şi pulsaţii. cu poziţia aproape mediană. Dilataţia de umplere poate fi : tonogenă. Deci. Diagnosticul radiologic se realizează după instalarea leziunilor anatomice. Pentru ca să evidenţiem cavităţile cordului se foloseşte incidenţa oblică anterioară stângă sau profilul stâng. stenoza valvulei mitrale dă o stază retrogradă. cu 111 Schema circulaţiei pulmonare normale 110 . Cantitatea de sânge restant în auriculul stâng creşte progresiv.sunt trei tipuri principale : . iar alungirea determină bombarea lui spre stânga. Între 2 şi 6 ani configuraţia se apropie de a adultului. Fiziologic. Fiecare cavitate are o cale de intrare. când se măresc diametrele longitudinale şi transversale şi miogenă. Tot în OAS se evidenţiază atriul stâng. Dilatarea ventricolului drept se face în sens transversal. Dilataţia şi hipertrofia de umplere se produc iniţial în vecinătatea orificiului prin care pătrunde în cavitatea ventriculară masa suplimentară de sânge. . Hipertensiunea în venele pulmonare.este o afecţiune de natură endocarditică şi se instalează la câţiva ani după puseul infecţios reumatismal din copilărie. Modificarea sediului şi poziţiei se produc la afecţiunile toracale care împing sau trag mediastinul. Are conturul inferior pe diafragm . Când dilatarea este pe seama alungirii căii de ieşire. Dilataţia de rezistenţă este la început omogenă. Imaginea radiografică de faţă . Calea de intrare a ventricolului drept este situată orizontal iar cale de ieşire este situată aproape vertical.inghiul de înclinare al cordului este de 45° . Calea de intrare a ventricolului stâng pleacă de la orificiul mitral şi are direcţie oblică în jos şi înainte spre vârful cordului. cordul în picătură sau suspendat. mărirea cavităţii începe la sfârşitul căii de ieşire şi se face în sens longitudinal. În cifoscolioză. atriul stâng întâlneşte o rezistenţă crescută la nivelul orificiului şi nu poate goli complet conţinutul în ventriculul stâng. cordul are configuraţie mitrală. . camera de expulsie. modificări de poziţie şi formă în raport cu starea masei musculare miocardice. BOLILE CORDULUI PRIN LEZIUNILE VALVULELOR MITRALE STENOZA MITRALĂ Stenoza mitrală sau boala lui Durozier . iar creşterea cavităţii se face în sens transversal.butonul aortic şi arcul inferior stâng şi cel concav. Modificările patologice radiologice se referă la sediu şi poziţie. cu mărire transversală. când este pe seama căii de intrare.cordul oblic la toracele normostetic . prin bombarea arcului mijlociu al pulmonarei. La copil. axul longitudinal este înclinat cu unghi de înclinaţie mic. butonul aortic şters până la 4 ani. afecţiuni miocardice şi afecţiuni pericardice.cordul vertical este obişnuit la persoanele longevive. se face în sens vertical şi duce la configuraţia mitrală.cordul orizontal .se întâlneşte la hiperstenici cu torace larg şi scurt. SEMIOLOGIA PATOLOGICĂ ELEMENTARĂ CARDIOVASCULARĂ Examenul clinic şi electrocardiografic vin să completeze datele radiologice. se produce o creştere a gradientului de presiune diastolică în atriul stâng. Pediculul vascular este mai larg. Alungirea căii de intrare nu produce modificări pe imaginea de faţă.

Acest fenomen este mai evident în hiluri şi în lobul superior. difuze. Fenomenul se întâmplă la înălţimea bifurcaţiei traheei. în stenoza mitrală se produce mărirea auriculului stâng şi micşorarea ventriculului stâng şi modificări compensatorii ale ventriculului drept şi a hilurilor. În stenoza mitrală. creşte cantitatea de sânge în hiluri şi în circulaţia pulmonară. plamân de stază şi chiar edem pulmonar. În fiecare sistolă atrială intră în ventriculul stâng o cantitate mai mare de sânge. iar din profil se observă bombarea esofagului şi deplasarea spre coloană. pe care îl înconjoară de obicei pe dreapta. largi. în imaginea hilului se evidenţiază şi cârja arterei pulmonare. Când apare insuficienţa ventriculului drept. Hilurile arteriale se întâlnesc în hipertensiunea pulmonară şi se caracterizează prin dilatarea şi bombarea arterelor pulmonare şi a ramurilor lor în hiluri. cu apariţia liniilor lui Sylla. Auriculul stâng dilatat mai forţează bifurcarea traheei şi împinge cranial traheea şi bronhia stângă. cu lărgirea pediculului vascular şi hepatomegalie. Când presiunea în venele pulmonare creşte se produce redistribuirea sângelui din teritoriile bazale şi apar fenomene de stază în lobul superior. Uneori. Opacifiind esofagul cu bariu. deoarece presiunea din ventricul este scăzută prin fuga unei cantităţi de sânge spre atriul stâng. micşorarea ventriculului stâng. auriculul stâng nu poate împinge întreaga cantitate de sânge. ştergerea butonului aortic şi eventual apariţia conturului atriului stâng mărit pe marginea dreaptă. îngroşarea sau accentuarea desenului vascular la nivelul reţelei secundare. Examenul bolnavului în poziţii oblice şi din profil. este îndepărtat de umbra cordului şi are mişcări pulsatile. apoi devine organică prin scleroza arterială şi interstiţiară. Hipertrofia ventriculului drept compensează un timp staza hilară. Acestea produc un obstacol în calea circulaţiei pulmonare care se soldează cu hipertensiune pulmonară. hipertensiunea în arterele pulmonare este iniţial urmarea unui fenomen reflex. La longilini şi persoanele cu cordul mic nu apar modificări cardiologice. În stenoza mitrală se produce şi stază limfatică cu accentuarea 112 septurilor perilobare.declanşarea vasoconstricţiei arteriolelor din plămân realizează cel deal doilea baraj şi dilataţia de rezistenţă a ventriculului drept. Se produce un transudat interstiţial. scleroze pulmonare parenchimatoase cu emfizem. În plămânul de stază se constată scăderea transparenţei pulmonare. Astfel. golful inimii este umplut de artera pulmonară care bombează. În stenoza mitrală. apariţia liniilor Kerley B. cu mişcări pulsatile. dispersia edemului pulmonar cronic. Ventricolul drept se dialată şi suferă o hipertrofie şi bombarea arcului mijlociu stâng. deci dublu contur. Hiluri arteriale se găsesc în bronşite cronice. la care se adaugă şi sângele venit din venele pulmonare şi produce o presiune în acestea în care apar fenomene de stază. la examenul de faţă se observă devierea traiectului acestuia în dreptul atriului stâng. În ventriculul stâng rămâne o oarecare cantitate de sânge. Cordul va avea configuraţie mitrală. constată dezvoltarea treptată a atriului stâng spre mediastinul posterior. staza în hiluri dispare şi se produce staza în teritoriul venelor. care se poate organiza în hemosideroză. în care presiunea din arterele pulmonare sporeşte. Ventriculul 113 . cu apariţia unei dilataţii Boala mitrală de umplere a acestuia. INSUFICIENŢA MITRALĂ Insuficienţa mitrală valvulele mitrale nu închid complet orificiul mitral şi în timpul sistolei ventriculare stângi o parte din sânge în loc să treacă din ventricul în aortă. opacităţi nodulare. În plămânul cardiac poate apare hidrotorax. unde dilatarea venelor realizează cordoanele Sylla. refulează în atriul stâng şi produce regurgitaţie sistolică. Când ventriculul drept este compensat. Hilul va avea contur net. care se întind de la mediastin spre atriile pulmonare. Valvulele aortice se deschid cu întârziere şi se închid precoce. realizând aspectul de hiluri de stază. Hilurile de stază sunt din punct de vedere radiologic opacităţi întinse.

cu alungirea arcului inferior stâng. asupra pilierilor şi inelului orificial. arcul mijlociu proeminent şi a hilului. Examenul baritat esofagian evidenţiază deplasarea şi dilataţia cavităţilor stângi. Cordul prezintă o configuraţie mitrală cu bombarea arcului mijlociu stâng. care este lărgit şi devine insuficient. de obicei este lărgit prin dilatarea şi alungirea aortei. Atriul stâng este mărit în 50% din cazuri cu dezvoltare predominant posterioară. cu dilataţie de umplere. consecutive procesului de endocardită reumatismală. arcul ventricular stîng se rotunjeşte şi împinge spre dreapta cordul drept. Insuficienţa mitrală organică este datorită unor leziuni valvulare. În ultimul caz. şi se produce dilataţia de umplere şi hipertrofia ventriculului stâng la început la calea de ieşire. restul cavităţilor nu sunt mărite prea mult. Deci atriul stâng se măreşte din cauza stenozei. iar când devin insuficienţe cavităţile drepte. Pe lângă activitatea compensatoare sporită a ventriculului stâng există şi o mărire a auriculului. În insuficienţa mitrală. Când insuficienţa aortică este de natură arterială nu există pulsa115 . În diastolă. dilatarea ventriculului drept produce creşterea umbrei cordului spre dreapta cu mărirea arcului inferior.la mitrali permite diagnosticul diferenţial între stadiul sistolic. Valvulele mitrale îşi pierd supleţea pe lângă că nu se deschid suficient în sistola atrială. mărit.stâng încărcat cu un exces de sânge. fiind înfundat în diafragm. dar imaginea se deosebeşte prin aceea că pe lângă ventriculul stâng. ventriculul drept şi hilurile au aspect de hili de stază. cu dilataţia trunchiului arterei pulmonare. Butonul aortic este înalt cu pulsaţii ample. Insuficienţa mitrală poate fi organică sau funcţională. În faza de dilataţie tonogenă şi hipertofie. Desenul pulmonar este accentuat.se întâlneşte în hipertensiunea arterială. Hilurile prezintă pulsaţii ample: „dansul arterial". Boala mitrală se manifestă prin semne de stenoză şi insuficienţă. miocardită. Pediculul vascular poate fi normal. Insuficienţa cardiacă funcţională se explică prin apăsarea exercitată de cantitate mare de sânge din ventriculul stâng dilatat. Insuficienţa aortică Hodcson sau apare o alungire al arcului inferior stâng. ventriculul stâng fiind rotunjit şi împins în afară. dilatată dinamic şi deviată marginal. imagine denumită "dansul hilurilor". 114 BOALA MITRALĂ Boala mitrală . organic sau funcţional. mitralizarea cordului aortic . Insuficienţa mitrală funcţională . Modificările radiologice tipice sunt hipertrofia ventriculului stâng. AFECŢIUNILE VALVULEI AORTICE Insuficienţa aortică poate fi datorată unui proces de endocardită. creşte cantitatea de sânge. Pe ortodiagrama din insuficienţă mitrală este mărit diametrul longitudinal DS.de obicei leziunile valvulelor mitrale în insuficienţă şi stenoză mitrală. producând dublu contur concentric. Arcul superior drept este convex fiind constituit din porţiunea ascendentă a aortei. în mica circulaţie şi dilataţie ulterioară a ventriculului de rezistenţă. apoi la cea de intrare. creşterea în dimensiuni a arcului inferior stâng. în ventriculul stâng. apare şi o dilataţie de rezistenţă a ventricolului drept. se întâlnesc asociat. suprafaţa cordului sporeşte . desfăşoară o supraîncărcare diastolică. pulsaţiile ventriculului stâng sunt ample. vârful cordului este rotunjit şi coboară. ventriculul stâng din cauza insuficienţei. insuficienţă valvulară de tip Corrigan sau a unui proces de arterită în aortita sifilitică sau ateromatoasă. aortită. Când dilataţia afectează şi calea de intrare se lărgesc cavităţile în sens transversal.când apar aceleaşi semne radiologice ca şi în insuficienţa endocarditică. către esofag şi trahee şi mai puţin spre dreapta. Aspectul radiologic iniţial este normal. Studiul expansiunii atriului stâng . mărit. Punctul S este mai coborât. diametrul transvers al cordului. În decompensarea ventriculului drept. Insuficienţa aortică de tip Hodcson valvele sigmoide nu se apropie suficient pentru ca să închidă complet orificiul şi determină reîntoarcerea sângelui din aortă în ventriculul stâng. când se produce plămânul de stază. În caz de stază în circulaţia pulmonară.cordul bovin. Ventriculul stâng este mărit şi nu permite dilatarea spre stânga. după terminarea sistolei. cu stază în hiluri. ulterior hipertrofie şi fenomene compensatoare. leziuni renale. Toate acestea determină aspectul triunghiular al cordului. ulterior. nu se închid suficient nici în sistola ventriculară. esofagul nu se deplasează în cursul sistolei. staza va apare în auriculul drept şi pe teritoriul cavei cu instalarea unei insuficienţe tricupside .

viroză. degenerative: scleroza coronarelor. întreaga cantitate de sânge din ventriculul stâng nu ajunge în marea circulaţie. obezitate. pentru că butonul aortic nu este predominant în stenoză. Atriul stâng. tromboză. Stenoza aortică se deosebeşte de insuficienţa aortică. Radiologic se constată marirea spre stânga a umbrei cardiace. Radiologic. Se produce hipertensiune sistolică a ventriculului stâng şi dilataţia de rezistenţă a acestuia cu afectarea iniţială a căi de ieşire. boli endocrine. ventriculul drept se dilată.ţiile vii ale aortei din cauza fenomenelor de sleroză şi ateromatoză. Cauzele sunt infecţioase: în reumatism. Cordul are configuraţie aortică. afecţiuni ale arterei pulmonare. INSUFICIENŢA CARDIACĂ DREAPTĂ Insuficienţa cardiacă dreaptă se produce datorită hipertensiunii primare în circulaţia pulmonară. Valvulele sigmoide nu se deschid suficient. embolii. DIVERTICULUL PERICARDIC CONGENITAL Diverticulul pericardic congenital este rar şi poate apare în pericardite exudative sau închistate. poate exista depunere de lichid în pericard. arcul inferior stâng ajunge până la linia axilară a toracelui. Semnul lui Iansson se traduce prin plasticitatea lui respiratorie. insuficienţa şi stenoza aortică. deci datorită miocarditei. Examenul ecografic dă relaţii precise în aceste situaţii. în difterie. Cordul se dilată şi se produce staza marii circulaţii. AFECŢIUNILE MIOCARDULUI Când se produce dilataţie miogenă. hipertensiunea arterială şi aterosleroza. STENOZA AORTICĂ Poate fi de natură endocarditică sau arterială. Se produce mitralizarea cordului. emfizem. Când se produce şi decompensarea ventricului drept dispare staza pulmonară. Decompensarea ventriculului stâng în insuficienţa aortică INSUFICIENŢA CARDIACĂ GLOBALĂ Insuficienţa cardiacă globală este stadiul final al insuficienţei cardiace parţiale. toxice: alcoolism. fibroze pulmonare. Ulterior cavitatea se măreşte şi apare dilataţia miogenă cu reducerea contracţilor. apar semne de stază retrogradă. se Pericardită formă de carafă Pericardită tuberculoasă constată mărirea globală a cordului. hilurile şi ventriculul drept pot fi normale. 116 Capacitatea de activitate a miocardului poate fi fi modficată datorită alterării fibrelor musculare. semn de decompensare prin astuparea golfului. INSUFICIENŢA CARDIACĂ STÂNGĂ Insuficienţa cardiacă stângă are drept cauze insuficienţa mitrală. Pericardită Fibra musculară slăbită nu evacuează tot sângele din cavitate. coartaţia de aortă. Apare astfel cunoscuta configuraţie mitroaortică. Pneumopericardul şi hidropneumopericardul apar după puncţie 117 . ventriculul stâng se dezvoltă transversal mai mult. ulterior apar aceleaşi modificări ca în insuficienţa aortică. măreşte sângele rezidual cu dilataţia tonogenă a fibrei musculare. Auriculul stâng se măreşte. Scăderea diametrului cordului după tratament. care are caracter miopatic cu dilataţie în sens transversal. AFECŢIUNILE PERICARDULUI În insuficienţele cardiace decompensate. iar pulsaţiile aortice sunt ştrese. Imaginea radiologică a cordului este iniţial normală. apare staza hilară şi pulmonară. poate fi datorită dispariţiei acestui lichid. astm bronşic. Este secundară insuficienţei cardiace stângi. în bronhopneumatia cronică obstructivă. scarlatină. metabolice: anemii.

ANOMALIA EBSTEIN Anomalia Ebstein . În OAD aorta ascendentă este dilatată şi alungită. Radiologic . Pe conturul stâng al arcului aortic se observă o ancoşe corespunzătoare stenozei aortice.terapeutică.sunt arterio . persistenţa canalului arterial a lui Botall . STENOZA ISTMULUI AORTIC Stenoza istmului aortic sau coarctaţia aortei .inima are configuraţie aortică : ventriculul stâng mărit în faza stenozei. Calcificările pericardului sunt mai frecvente în pericardita tuberculoasă. ventriculul stâng nu este hipertrofiat.dilatarea şi hipertrofia ventriculului drept. iar în inspir peretele toracic este tras către placardul simfizal . 119 Anomalia Ebstein . anomalii fără scurtcircuit arterio . aorta şi pulmonara mici. PERICARDITA CONSTRICTIVĂ INTERNĂ Este o simfiză intrapericardică. imaginea mai sugestivă apare în profil. Porţiunea distală din aortă prezintă dilataţie poststenotică.stenoza arterei poate fi la nivelul ostiumului pulmonarei.rezultă din implantarea vicioasă a valvulelor tricuspide pe pereţii ventriculului drept. dar nu aşa de largi ca pulmonare şi în stază.venos sau cardiopatii necianogene şi anomalii cu scurtcircuit de la stânga la dreapta .boala lui Roger. care este atras spre cord. uneori neprecise datorită tracţiunii şi pahipleuritei din jur. cum este tipul adult. Cateterismul cardiac şi angiografia sunt metodele care ne ajută la studiul detaliat al acestora. a conului sau trunchiului arterei pulmonare. Pot fi clasificate: 1. pulmon cu transparenţă crescută. Radiologic . pot să fie sub formă de grunji calcare. Aorta prezintă o biloculare în ceas de nisip. fenomen numit „concretio cordis" sau între pericard şi pleura mediastinală „acretio cordis". Imaginea radiologică hidroaerică este caracteristică. benzi de-a lungul şanţului ventricular sau coronarian. AFECŢIUNILE CONGENITALE ALE CORDULUI ŞI VASELOR MARI Ele sunt întâlnite rar. Desenul pulmonar este sărac. SIMFIZA PERICARDICĂ Simfiza pericardică este consecutivă pericarditei fibroase sau exudative şi se produce între foiţele pericardice. Stenoza arterei Vasele hilului sunt largi.se observă mărirea umbrei cardiace şi pediculul vascular scurt. stenoza arterei pulmonare. festonat sau cu prelungiri triunghiulare. Umbra cordului se întinde spre dreapta. pediculul vascular lărgit.se produce între emergenţa arterei subclaviculare stângi şi implantarea canalului arterial. Radiologic . dar diagnosticul radiologic este important.stenoza istmului aortic.semnul lui Wenchebach. butonul aortic este şters. plăci izolate. contur colţuros. Mişcările pasive sunt atenuate. care dau cardiopatiile cianogene. pediculul vascular pare că se continuă cu artera subclaviculară stângă. Atunci când calcificările sunt difuze. Aceste malformaţii se găsesc de obicei asociate sub formă de tetralogia lui Fallot sau complexul lui Eisennmenger.conturul interior al primelor arcuri costale este ondulat. În simfiza pericardică cordul are dimensiuni normale. Ea poate fi şi postductală. după traumatism sau fistule bronşice. De profil cordul pare fixat la faţa posterioară a sternului. Cele mai frecvente malformaţii cardiace sunt: defectul de sept interventricular . anomalii cu scurtcircuit de la dreapta la stânga sunt veno-arteriale. dar forma modificată. hiluri şi desen pulmonar sărac. cu pulsaţii şterse subcostale de-a lungul şanţului subcostal sau semnul lui Bickel Rossler . pericardul îngroşat aderă la cord şi se încrustează cu săruri calcare. „pericardită calcară”. dilatată şi lărgită. 118 ANOMALII FĂRĂ ŞUNT ARTERIO-VENOS-CARDIOPATIILE NECIANOGENE STENOZA ARTEREI PULMONARE Stenoza arterei pulmonare . arcul mijlociu stâng se accentuează şi ocupă golful inimii.venoase 2. Din cauza coarctaţiei aortice se crează un dezechilibru între circulaţia părţii superioare şi inferioare a corpului cu hipertensiune la membrele superioare şi craniu şi hipotensiune la membrele inferioare.

cârjă con121 120 . Radiologic . după naştere apare un şunt stânga .este cea mai fecventă anomalie congenitală.apar următoarele modificări: .dilatarea şi hipertrofia ventriculului drept.dextropoziţia orificiului aortic.dreapta. .comunicare interventriculară prin defect septal. Arcul aortic drept bombat. o parte din sângele aortei trece în artera pulmonară şi determină apariţia unui desen vascular pulmonar bogat. Radiologic . Se caracterizează prin . . Hilurile sunt mari şi pulsatile.boala lui Roger.apare bombarea arcului mijlociu stâng.ANOMALII CU ŞUNT ARTERIO . PERSISTENŢA GĂURII BOTALL 2. CARDIOPATIILE CIANOGENE SAU ANOMALII CU ŞUNT VENO .stenoza arterei pulmonare. oblică în sens înainte şi spre dreapta. mărirea ventriculului stîng.sindromul Lutembacher. cu apariţia configuraţiei mitrale.dextropoziţia aortei. . . apare un şunt stânga . golf proeminent. Cordul ia aspect globulos. hili largi cu ramificaţii bogate. cu trecerea sângelui de la stânga la dreapta. Persistenţa canalului arterial . PATOLOGIA AORTEI Aorta toracică prezintă trei porţiuni: aortă ascendentă cu o lungime de 4 .VENOS DEFECTUL DE SEPT VENTRICULAR BOALA LUI ROGER 1. În cazul când persistă.apare dilataţia cavităţilor cordului drept.comunicaţie interventriculară printr-un orificiu sus situat.ARTERIAL 1. Canalul arterial face legătura arterei pulmonare cu aorta în viaţa intrauterină.dreapta. 2. artera pulmonară largă. hilurile sunt întinse. Faţă de tetralogie. În primele zile după naştere canalul se închide. fără dilatarea ventriculului stâng . Complexul Eisenmenger. Tetralogia lui Fallot beneficiază de intervenţie chirurghicală şi constă din: stenoza infundibulară a aortei pulmonare . artera pulmonară are dimensiuni normale sau mărite. aortă îngustată. .hipertrofia ventricului drept. . .dilataţia şi hipertrofia ventricului drept 3.5 cm. Defectul de sept ventricular . bulb pulsatil iar desenul pulmonar accentuat. Constă în prezenţa unui orificiu septal cu dimensiuni variabile. PERSISTENŢA CANALULUI ARTERIAL 3. arcul mijlociu stâng poate deveni proeminent. hilul şi ramificaţiile lui cresc şi devin pulsatile. Când orificiul septal este mare. Persistenţa găurii Botall acest defect favorizează comunicarea interatrială.defect de sept atrial. desenul pulmonar accentuat. Inima este mărită spre stânga. Trilogia lui Fallot .

se recunosc cu uşurinţă. În aortite pot să apară şi modificări al ventriculului stâng. poate fi sacciform.sunt produse de intoxicaţii cronice. 1. Anevrismul creşte lent. Anevrismele porţiunii supradiafragmatice a aortei . Conturul anevrismului are forma unui arc de cerc şi este net trasat.sunt în incidenţa de faţă mult mascate de umbra cordului şi se evidenţiază în poziţii oblice. iar peretele anevrismului se calcifică. dilatarea aortei. Pediculul vascular este alungit. pot aparea şi depuneri calcare pe anumite segmente. cavitatea poate dispare şi nu se mai percep mişcări pulsatile. se modifică butonul aortic. Se produc la hipertensivi sau cei cu stofă aortică deficientă.prin disecţia aortei se pot înţelege producerea unui clivaj între tunicile peretelui aortic la nivelul mediei şi formarea unei cavităţi ca o teacă cilindrică. dimensiuni şi opacitate a arcului aortic şi prin atenuarea pulsaţilor.dă imagini opace. vena azigos. AORTITELE Aortitele . stabileşte punctul de plecare şi dezvoltare a anevrismului. Clivajul poate fi parţial sau circumferenţial şi se poate întinde pe toată aorta. Lumenul aortei poate fi turtit de către canalul aortic fals. În aortită apare dereglarea. Intensitatea umbrei depind e de mărimea anevrismului şi de vechimea lui. Radiologic. Orificiul de ruptură se face de obicei în locurile de predilecţie a anevrismului. Examenul ecografic sau Dopller. golful inimii se adânceşte. Se evidenţiază o umbră semisferică. anevrismele deplasează traheea şi esofagul. ANEVRISMUL AORTIC Anevrismul este o pungă care comunică cu lumenul vasului şi este datorată alterării pereţilor arteriali. Angiografia evidenţiază un dublu canal aortic. Tonalitatea este omogenă la început. după traumatism. Anevrismul este de obicei unic şi are formă variabilă. La anevrismele vechi fibrozate şi calcificate.cavă în jos. Se traduc prin modificări d eformă. Anevrismul disecant al peretelui aortic . În ruptura anevrismului apare o colecţie de sânge pleurală sau pericardiacă şi conturul devine ştres. ateroscleroză sifilis. În porţiunea mijlocie. coloană şi stern. Cel mai frecvent sediu este pe aorta ascendentă. 3. comprimă frenicul. Examenul radiologic simplu. formă de pungă. care este hipertrofiat sau dilatat. Anevrismele aortei descendente . precum şi tomografia computerizată sau rezonanţă magnetică nucleară. care comunică cu lumenul aortic prin mai multe orificii. Anevrismul are pereţi pulsatili. pe radigrafia de profil sau prin aortografie. Anevrismului aortei ascendente . care face corp cu aorta. Cel cilidric este datorită aterosclerozei.se evidenţiază când au pereţii calcificaţi. anevrismele mici nu pot fi evidenţiate. 4. 2. În raport cu poziţia lor. Imaginea anevrismală cu tendinţe expansivă prezintă mişcări pulsatile. Calibrul aortei se poate măsura prin diferite procedee. Examenul radiologic ajută la stabilirea diagnosticului pozitiv şi diferenţial. Anevrismul crosei. elucidează aceste imagini. Examenul în poziţii oblice. oblică îndărăt şi spre înspre stânga. Anevrismul traumatic al aortei este descoperit după un interval de timp sau ani. Dilataţia este mai accentuată la originea ascendentei sau la buton. semisferic sau cilindric. aorta toracică poate fi alungită. 123 . mai rar o bomabare sacciformă şi dublu contur prin îngroşarea peretelui aortic. anevrismele proemină în hil şi pot fi confundate cu un arc mijlociu stîng a cordului mărit. dau compresiuni pe segmentele osoase. până la abdomen unde se împarte în cele două ramuri iliace. marginea dreaptă a pediculului vascular. parietale sub formă de placarde. apoi neomogenă prin organizare fibroasă sau calcificarea cheagurilor şi prin depuneri calcare. substanţa de contrast intră şi în spaţiul de clivaj şi se realizează al doilea lumen în formă de manşon. evidenţiază o îngroşare fusiformă difuză a aortei. Ruptura externă duce la deces. Anevrismele aortei abdominale . 122 În anevrismele sifilitice pe lângă punga anevrismală apar modificări şi pe restul aortei. aorta poate bomba spre clavicula stîngă. tendinţă expansivă sau trombozantă. de care nu poate fi separat. se dezvoltă în mediastin spre regiunea cervicală pe partea dreaptă sau stângă a pediculului şi sunt greu de diferenţiat faţă de tumorile mediastinale. are un traiect ondulat. formează genunchiul posterior care realizează butonul aortic şi aorta descendentă care coboară aproape paralel cu marginea stângă a coloanei. când sunt situate în porţiunea incipientă.

sfinctere larg deschise . cu 2 .CAPITOLUL XII. unde peristaltice. 3. de exemplu în urgenţe. volvulus sau retracţie. Îngustarea lumenului poate fi prin: . . Alături de examenul radiologic se utilizează şi alte examinări cum ar fi: examenul fibroscopic.incontinente . presupune ca examinarea să se facă dimineaţa pe nemâncate. dilataţie localizată a peretelui.modificări generalizate la întregul tub digestiv. 124 2. ecografia abdominală.MODIFICĂRI DE FORMĂ. Dilataţia se produce prin atonie în amonte după o îngustare organică sau după o îngustare spasmodică având calibrul variabil după felul îngustării. B.amputare de obicei prin cancere cu întrerupere a continuităţii. MODIFICĂRI TOPOGRAFICE. expresie a unor mecanisme fiziopatologice constituie SEMNE DIRECTE uneori cu valoare patognomonică în diagnostic sau SEMNE INDIRECTE care pot sugera diagnosticul constituind leziuni elementare ale tubului digestiv. .modificări localizate de contur care se pot evidenţia radiologic de faţă sau profil. tomografia computerizată. sau utilizând diferite preparate cum ar fi: pulberea Potio . EXAMENUL RADIOLOGIC AL TUBULUI DIGESTIV Este cea mai valoroasă meodă de cercetare a tubului digestiv.imagini "de surplus de substanţă opacă " sau "imagini de adiţie" întâlnite în criză ulceroasă. gastrovison şi se completează cu injectarea unui spondilitic cum ar fi Buscopan sau Glucagon intravenos. SEMIOLOGIE RADIOLOGICĂ GENERALĂ MODIFICĂRI RADIOLOGICE ELEMENTARE ALE TUBULUI DIGESTIV Modificările funcţionale şi organice ale tubului digestiv. fie prin tuburi. cu mult succes. hiperkinezie şi spasm.pierderi de substanţă marginală cum este "lacuna" când bariul este dislocuit de procesul patologic de obicei în forma vegetantă a 125 . sau retracţiei fibroase circulare. kineticii şi jocului sfincterian. De asemenea. Modificările dimensionale sunt prin exces sau micşorare a lor: 1. D. MODIFICĂRI ALE DIMENSIUNILOR TUBULUI DIGESTIV. care permite studiul morfologic şi funcţional al acestuia. colonoscopia.produc dificultăţi în tranzit.Rivieri. -deplasări prin ptoză.atenuare a funcţiilor: atonie. Modificări a funcţiilor sfincterelor sunt: . Mărirea în lungime (dolico). Se întîlnesc: . contracturii fibrelor musculare circulare. cu vacuitate intestinală.fenomene de stenoză în spasme sau retracţii organice .modificări localizate la o porţiune a tubului digestiv. "ancoşă" ca un intrând rotunjit ambele cauzate de un edem al mucoasei. . Modificările kineticii se împart în: . 3. Pregătirea bolnavului pentru examinare: examenul radiologic al stomacului şi tubului digestiv. Pentru opacifiere se utilizează de obicei sulfatul de bariu în proporţie de 150 gr / 200 ml apă. diverticul. în calibru (mega) sau în ambele dimensiuni (megadolico). stasă. abdominală şi în ultimul timp. Sunt cauzate de modificări ale tonusului. esofagian şi gastric. Examenul radiologic al tubului digestiv se face simplu. . . dar de cele mai multe ori se utilizează substanţe de contrast opace ori transparente.sfinctere contractate .modificări întinse la un segment al tubului digestiv.scurtarea segmentului prin retracţii organice sau insuficienţă de dezvoltare a segmentului. hipotonie.exagerări ale funcţiilor: hipertonie. 2. 1. C. .3 zile înainte se evită alimentele care fermentează. În multe cazuri se utilizează dublul contrast şi insuflaţia. tracţiuni aderenţiale. -modificări ale direcţiei şi traiectului tubului digestiv prin împingere sau tracţiune. hipokinezie.imagini cu "lipsă de umplere pe contur" sub formă de "incizură" care au formă de depresiune ascuţită. administrând aer.bilocularea însemnă alternarea de îngustări concentrice cu dilatări . A. . Modificări de formă şi dimensiuni: . MODIFICĂRI ELEMENTARE FUNCŢIONALE. rectoscopia.

unde este împinsă de aortă. tradusă prin progresiunea lentă şi continuă a polului opac spre esofag. Atonia esofagului . reprezintă joncţiunea esofago . Stenoza poate merge până la oprirea lumenului. abcese reci etc. devierea coloanei. esofagul are sfincterul funcţional contractat. Incisura. În porţiunea superioară are un traiect uşor sinuos spre stânga până la D4.în mod normal în stadiul de repaus. Pot fi dilataţii localizate. Anatomic. megaesofagul prin acalazie. Esofagul străbate diafragmul la înălţimea vertebrei D10. Fiziopatologic. Testul pentru achalasie: bariul trece prin cardie numai dacă coloana opacă înghiţită ajunge la nivelul aortei. Diagnosticul diferenţial: cu dilataţia ideopatică. Deasupra diafragmului. se utilizează poziţia Trendelenburg.rigiditatea segmentară înseamnă lipsa mişcărilor peristaltice pe un segment al tubului digestiv. MODIFICĂRILE PATOLOGICE ALE ESOFAGULUI Modificări ale direcţiei şi traiectului esofagului.este o tulburare funcţională. în special pentru a evidenţia cardia. Achalazia 127 . DILATAŢIILE ESOFAGULUI Dilatările esofagiene sunt de obicei funcţionale. Tratamentul dilataţiei esofagului se realizează atunci când este datorită unor stenoze. toracală şi abdominală. care realizează diverticulii esofagieni. ancoşa şi lacuna pot fi localizate pe o curbură sau circular cu îngustarea lumenului. pot fi generalizate în atonia esofagului. atonia şi dilataţia ideopatică sau megaesofagul primitiv se datoreşte slăbirii musculaturii esofagului şi apare pe teren neurotic. iar cu timpul se organizează fibros. net delimitat. esofagul este dilatat în 75% din cazuri.cancerului. el este aton.imaginiile prin surplus de bariu prin fenomene de sumaţie din faţă sunt reprezentate de "nişă" şi "diverticul" care se prezintă ca o imagine adiţională evidenţiată de faţă ca o pată opacă răsturnată cu contur net şi de profil ca o imagine rotundă ieşită din contur. megaesofagul prin acalazie sau cardiospasm. fiind aderent la inelul hiatal. Uneori. Poziţia de examinare este în ortostatism şi incidenţa OAD. esofagul formează ampula epifrenică. . Lungimea esofagului este de 25 cm şi calibrul de 2 . Prezintă trei porţiuni: cervicală. Conturul esofagului este precis. bronhia stângă încrucişează esofagul şi lasă o amprentă. Amintim: anevrismele şi anomaliile aortei. EXAMENUL RADIOLOGIC AL ESOFAGULUI Esofagul este situat profund în torace. prin dilataţii cu sonde speciale sau tratament chirurgical cum ar fi: miotonia extra mucoasă sau operaţia Heller. Porţiunea abdominală a esofagului se lărgeşte şi intră în stomac la cardie. examenul radiologic fiind o metodă foarte utilă pentru diagnostic. pulmonare. pleurale.3 cm. Inelul lui Schatzki. Unii bolnavi folosesc anumite metode prin ingestie de lichide care sporesc presiunea hidrostatică şi ajută eliminarea. În unele afecţiuni ale organelor mediastinale sau toracelui. afecţiunile ganglionare. Achalazia . Megaesofagul poate fi funcţional prin lipsa de relaxare a joncţiunii esogastrice cum ar fi: cardiospastic Megadolicoesofag sau organic prin cicatrici în porţiunea inferioară. Megaesofagul poate fi fuziform sau megadolicoesofagul. se întrebuinţează suspensii opace cu sulfat de bariu sau uneori dublu contrast.gastrică. Evacuarea esofagului în achalasie este capricioasă. se pot 126 produce devieri sau chiar stenoze esofagiene. circumscrise. dilataţia atriului stâng. În sclerodermie. . esofagul începe de la gura lui Killian şi ajunge până la cardie. unde calibrul este mai mare când se lungeşte (poartă denumirea de megadolicoesofag). chiar dacă peristaltismul este viu. În acest scop.

Prezintă mai multe faze: a. apoi se propagă cefalic şi caudal. diverticulii funcţionali. pot fi confundaţi cu o hernie paraesofagiană .au imaginea unei opacităţi semisferice. în lipsa structurii proprii ale trunchiurilor tunicii musculare. sunt situaţi pe peretele anterior sau lateral al esofagului. Nu se confundă cu cardiospasmul. 4. . realizează un obstacol. caracterizată printr-un răspuns exagerat la stimulii colinergici şi gastrinici. Radiologic . având sediul în dreptul bifurcaţiei traheii. apar ca proeminenţe multiple ale conturului esofagian. 3 . . iniţial nu are exprimare radiologică. cresc şi au aspect unghiular . Diverticulii intramurali şi de dimensiuni mici . creşte permanent. Achalazia este o boală neuromusculară primitivă. se situează la graniţa dintre faringe şi esofag. afectează 2/3 interioară a esofagului.au formă de pâlnie sau de corn. cu pereţii constituiţi din toate straturile esofagului . acalazia. Diverticulii funcţionali Barsony şi Polgar. cardiospasmul şi calazia. parcă ar fi mărgele pe aţă şi dispar după ce a trecut bariul. faza de esofagită corozivă. Diverticulii de tracţiune. din esofagitele peptice. Stenozele cicatriciale apar după ingestia accidentală sau voluntară de substanţe caustice corozive. apoi tranzitul este normal. a ulcerului gastric sau duodenal. apoi apare edem şi necroză. Mecanismul de producere explică faptul că aceşti diverticuli pot să fie câştigaţi şi în acest caz se împart în diverticuli de pulsiune şi de tracţiune. Neconcordanţa dintre acestea. 1. Achalazia apare din diferite cauze care produc leziuni ale vagului. faza următoare de stenoză organică. Contracţiile secundare ale esofagului se produc brusc în 1/3 mijlocie. care duce la contractura parţială etajată. Contracţiile terţiare sunt fugace şi capricioase. 1.diverticuli epifrenici. adică printr-o reîntoarcere adesea bruscă a bariului din stomac în esofag. se situează oriunde pe esofag. Diverticulii de pulsiune . Cu timpul. deasupra strâmtorilor fiziologice. Eructaţia sau insuficienţa cardiei. b. sunt atribuiţi slăbirii musculaturii esofagiene la bătrâni. constituiţi numai din mucoasă şi submucoasă. Radiologic . putând ajunge la dimensiunile unei portocale. La examinarea cu gastrografin. Diverticulii Zencker.diverticuli adevăraţi.grupează hipotonia şi atonia esofagului. apare o stenoză spasmodică. Alte tulburări funcţionale sunt reprezentate de contracţiile secundare şi terţiare. neoplasm esofagian şi stenozelor cicatriciale. Evacuarea se realizează prin relaxare. Explicaţia este dezechilibrul neuro . leziuni ce duc la tulburări funcţionale care joacă rol de cardie funcţională. de gheară şi apoi de măciucă. acest spasm cedează şi bolul alimentar trece. 5. Spasmul esofagian poate fi datorită ulcerului esofagian. 3. larg implantate pe peretele esofagului cu contur net . adesea reflex. DIVERTICULII ESOFAGIENI Diverticulii esofagieni . afectează cele 2/3 inferioare ale esofagului şi se traduc prin incizuri cu adâncime inegală şi cu orientare variabilă. ÎNGUSTĂRILE ESOFAGULUI Îngustările esofagului se pot realiza după stenoze cicatriciale.dar o dată cu deglutiţia. Prin achalazie se înţelege lipsa de concordanţă între desfăşurarea şi sosirea contracţiilor peristaltice în partea inferioară a esofagului şi relaxarea joncţiunii esogastrice funcţionale. Radiologic . mai frecvent la bifurcaţia traheei. Pot să fie congenitali.sunt dilataţii circumscrise ale peretelui esofagian şi au o frecvenţă de cca. 128 2. Localizarea cea mai frecventă la cardie. Cardiospasmul. reprezintă contracţia completă şi intermitentă a unui grup de fibre musculare circulare şi este produs printr-un reflex cu punct de plecare local sau la distanţă.5%. afecţiunilor colecistului. La început are forma de con. Distoniile esofagiene . datorită herniei mucoase într-un hiatus în peretele posterior al esofagului. Au sediul la strâmtorile fiziologice. Esofagul are formă de ceas de nisip şi contracţiile terţiale sunt fugace. evidenţiază radiologic oprirea substanţei opace deasupra stenozei cu Neoplasm lumen amonte dilatat.în cardiospasm se constată oprirea bariului cu întrerupere completă sau intermitentă a trecerii substanţei de contrast.diverticuli falşi. Diverticuli esofagieni Diverticulii mai pot fi împărţiţi în: .muscular. se manifestă prin reflux gastric esofagian. care sunt asimptomatice şi se întâlnesc la persoanele în vârstă. iar la nivelul leziunii are aspect de esofagian 129 .

esofagian. indivizii pot înghiţi diferite obiecte. 4. În aceste cazuri se introduce substanţă baritată cu o vată. În formele de stenoză avansată. 2. Se asociază cu brahiesofag. De obicei. EXAMENUL RADIOLOGIC AL STOMACULUI Anatomia stomacului Stomacul .Stenozele pot să fie după localizare : inelare şi tubulare. 1. VARICELE ESOFAGIENE Se produc prin lărgirea lumenului reţelei venoase din jumătatea inferioară a esofagului toracic. Aceştia trebuie controlaţi radiologic pentru a preveni localizarea lor în căile respiratorii. îngustarea lumenului la nivelul ei. Apare mai frecvent la copii. peretele nu se lasă destins de bolul opac şi apoi apar pierderi de substanţă marginală. iar după vindecare poate apare stenoza. Aspectul normal este de cârlig. Cancerul ulceriform sau în farfurie. conturul esofagian este dinţat. OPERAŢIILE PE ESOFAG Operaţiile pe esofag . apare un istm Cancer esofaîngust. contur dinţat şi îngustarea lumenului. Radiologic . c. excentric faţă de axul esofagului. 131 130 . Ulcerul esofagian . esofagian lipom şi adenom. care se fixează în esofag. 3. Radiologic. Pot fi şi pediculate. Polul inferior gastric este la două degete deasupra crestelor iliace. care constau din ştergerea pliurilor mucoasei. Benzi transparente întrerupte. Ele se dezvoltă în submucoasă sau intramural. Semnul sinusului piriform traduce o paralizie sau stenoză incompletă a gurii esofagului. neregulat. durere.corpii străini pot fi opaci sau radiotransparenţi. Corpii străini esofagieni: uneori. La leziunea infiltrantă lipseşte peristaltismul.are sediul în 1/3 inferioară şi se traduce radiologic prin prezenţa unei nişe. Tumorile esofagiene Ulcer Tumorile benigne sunt reprezentate de leomiom. infiltrant. Aceste manifestări sunt : rigiditate. Perforaţia peretelui esofagian .se localizează pe orice segment. iniţial nu apar semne. Mai târziu apar semne directe. Supleţea pereţilor esofagului care are lumenul mai larg. Radiologic . Prin istmul stenozat.are mai multe forme.se observă prezenţa bariului în sinusurile piriforme. apoi apare hipotonia. Anatomopatologic poate fi. Aspect microlacunar de şiraguri de mărgele sau ancoşe când sunt pe contur 3. când are două porţiuni : una verticală şi una orizontală şi uşor ascendentă. hernie hiatală sau reflux gastro . 1. Cancerul esofagian . care abia depăşeşte conturul. În stenozele cicatriciale se restabileşte continuitatea esofagului cu un material constituit fie din intestin subţire.vârf de pâlnie. Corpii străini pot avea diferite forme şi sunt însoţiţi din punct de vedere clinic cu disfagie. În cele tubulare esofagul este scurtat şi cu traiect rectiliniu. cu stofă detaşată de pe marea curbură gastrică. în dreptul tumorii. care se agaţă de corpii străini. Toate formele de cancer evoluează spre stenoză. care apare în cazul corpului străin sus situat. Deasupra leziunii apare o ancoşă provocată de un spasm accentuat şi durabil. Esofagitele sunt stări inflamatorii nespecifice. Apar în ciroza hepatică. colon sau după metoda Dan Gavriliu.se observă în prezenţa de aer în jurul esofagului sau chiar emfizem cervical. se situează la gura lui Killian. dar precis desenat. are sediul cel mai frecvent în 1/3 mijlocie. 2. Examenul endoscopic este util pentru diagnostic. fundul nişei poate fi plat. în tumoră se produc ulcerantă necroze şi apar cratere ulcerate şi fistule. obstrucţia lumenului. rectitudinea segmentară. gian formă În formele vegetante. are aspectul unei nişe semilunare.prima este operaţia Heller pentru cardiospasm. vegetant sau ulcerant. Radiolologic. fiind o circulaţie colaterală şi comunicare între vena cavă şi vena portă. curb sau dinţat. Se manifestă prin modificări de contur de lumen ale esofagului. tranzitul mai redus. sinuoase. substanţa de contrast trece ca o şuviţă subţire.

La cardie. Camera de aer este mare. unghiul alfa variază şi are la bază două recese. Stomacul are două curburi: mică spre interior. se înmulţesc. oblic cu lumenul. permiţând studiul pereţilor gastrici în grosime.se întâlneşte la brevilini şi obezi. Contribuie la formarea aşa . contracţiilor sistolice.ziselor forme ale stomacului. Umplerea stomacului se face de sus în jos.are formă de flacără de lumânare. Insuflaţia gastrică. cu pilorul la aceeaşi înălţime cu cardia. este mic. are forma a două pungi suprapuse. care are polul inferior sub creasta iliacă. în punga inferioară. peristaltismul şi jocul sfincterelor. Se întâlneşte la longilini. În porţiunea verticală ele sunt paralele cu axul stomacului. situată pe plan posterior. 3 .zis. III. pancreatită. Stomacul în formă de corn . În lungul micii curburi sunt două pliuri alungite. gastrite. se bifurcă. corpul gastric. Apare hipersecreţia în ulceraţii. care delimitează calea gastrică a lui Waldeyer şi pliurile sacului gastric constituit în restul stomacului. Tonicitatea . ÎMPĂRŢIREA TOPOGRAFICĂ A STOMACULUI Se descriu următoarele componente: I. Mucoasa gastrică este mai bogată. intern şi extern. Gradul tonicităţii şi peristaltismul sunt variabile. apare relieful de distensie. se asociază pneumoperitoneu. dar în număr redus. permite distensia pereţilor gastrici. La insuficienţa gastrică pentru studiul reliefului gastric. c) Volvulusul gastric se produce în jurul axului longitudinal sau în jurul 133 . femei multipare. antrul piloric.la expunere radiologică. cu polul inferior sub creasta iliacă.2. însemnând o infiltraţie malignă. se încrucişează. stomacul are forme deosebite. pliurile se deschid radial. Pliurile porţiunii orizontale au aspect spiralat. spre dreapta şi curbura mare. II. care au tonusul şi peristaltismul diminuat. Este declanşat de distensia stomacului şi are rol de a mesteca alimentele cu secreţia.5 pe fiecare perete. prezintă pliurile gastrice. Se înţelege capacitatea stomacului de a se mula pe conţinutul său sau pe proprii pereţi. este aşezat sub diafragm. 132 1.este porţiunea cea mai declivă a stomacului iar bulbul duodenal îl continuă. canalul piloric şi bulbul propriu . apoi bariul se scurge în istmul de compresiune. SECREŢIA GASTRICĂ Secreţia gastrică.are trei funcţii: tonicitatea. Peristaltismul . situat anterior.este mare.la naştere are formă conică.este legată de musculatură. segmentul superior sau fornixul. 2. care au caracter funcţional. de la cardie la pilor. evacuarea pilorică fiind lentă. a) Ptoza gastrică reprezintă alungirea stomacului. Pereţii stomacului sunt constituiţi din mai stomacului multe tunici. Întâi se umple punga superioară. în relieful de lucru se observă pliurile mucoasei. În funcţie de poziţia de examinare. Stomacul alungit . care sunt ondulate. situată în stânÎmpărţirea topografică a ga. sus situat. MODIFICĂRILE DE POZIŢIE ŞI DE FORMĂ ALE STOMACULUI Modificările de poziţie şi de formă ale stomacului pot rezulta în urma apăsării organelor vecine. STOMACUL LA SUGARI Stomacul la sugari . îngustat spre pilor. camera de aer . Metoda lui Porcher . Lichidul de secreţie pluteşte deasupra bariului.este datorat contracţiilor inelelor musculaturii circulare a stomacului. Bulbul duodenal . Pilorul . Durata de evacuare este de 2 .5 ore. Lipsa peristaltismului pe un anumit segment este un semn patologic. se apreciază radiologic în ortostatism. Relieful fin. Evacuarea se datoreşte peristaltismului. se pune în evidenţă cu radiografii de bună calitate. MOTRICITATEA GASTRICĂ Tonusul sau motricitatea gastrică .parietografia. dar şi fără o cauză evidentă. b) Stomacul în cascadă .

cardia este în abdomen.este o variantă de gastrită hipertrofică cu sediul obişnuit în antru cu pliurile mucoasei îngroşate. 2. La compresiune sau la trecerea undelor peristalice. poate fi redusă. Uneori. anastomozate. Gastrita subacută . Gastrita pseudo. Hernia câştigată paraesofagiană . Biopsia dirijată prin gastroscopie este proba decisivă în diagnostic. mai ales antrale. situată mai ales în regiunea antrală.sunt modificări inflamatorii ale mucoasei gastrice şi submucoasei. gastrite atrofice şi gastrite ulcero.erozive. prezenţa mucusului tradus prin grunji opaci plutind pe startul de secreţie. Hernia prin alunecare . mai rar alergică. Ele pot fi: acute.descoperă transparenţa camerei de aer în mediaatinul posterior. Examenul radiologic . Gastrita cronică se traduce prin dezorientarea traiectului pliurilor care sunt întrerupte. 135 . Poate fi congenitală. Refluxul gastro .gastrică alunecă şi herniază prin hiatul esofagian lărgit. Lumenul gastric este îngustat în dreptul placardului.de obicei alimentară. 3.polipoasă .exclude afecţiunile majore ale stomacului şi pune în evidenţă modificările proprii. prin care se traduc unele forme de gastrită. Gastrita acută . în timp ce în hernia esofago . gastrita cronică hipertrofică. împreună cu cardia. alergică.celui transversal. 134 Examenul radiologic . este o poliadenomatoză difuză. prezintă îngroşarea pliurilor mucoasei şi modificări de calibru a fiecărui pliu. hipersecreţie de suc gastric.hipertrofia gigantică a mucoasei gastrice cu pliuri care seamănâ cu circuvalaţiunile creierului. conglomerate din fibre vegetale. Gastrita cronică .este întâlnită cel mai frecvent. pliurile mucoasei sunt suple şi se deformează.esofagul are lungime normală. La compresiune. CORPII STRĂINI GASTRICI Corpii străini gastrici sunt constituiţi din piese metalice sau obiecte înghiţite. se caracterizează prin modificări mai localizate ale mucoasei sub formă de placarde. Tunica mucoasei poate fi tumefiată sau atrofiată.examenul radiologic se face pentru a exclude ulcerul. Radiologic se constată Gastrită antrală îngroşarea pliurilor mucoasei.are etiologie toxică sau infecţioasă. Hernia hiatală .se produce prin hiat esofagian al diafragmului.esofagian în hernii explică apariţia esofagitei şi se produce dând unghiul Hiss se deschide peste 90°. asociată cu un esofag scurt. accidental sau voluntar. cu direcţii diferite faţă de axul gastric. bolnavii psihici pot prezenta tricobezoarul. pliurile nu se deformează datorită rigidităţii. Radiologic. Endoscopic sunt clasificate în gastrite catarale. conglomerate din fibre de păr sau fitobezoarul. subacute şi cronice. Boala lui Ménétrier . Gradul torsiunii este variabil. gastrite aparent hipertrofice. GASTRITELE Gastritele .

Radiologic.se caracterizează prin leziuni inflamatorii cronice cu atrofia mucoasei. Sunt mai frecvente la sexul masculin şi la persoanele în vârstă. conturul nişei este arciform şi precis. Semnul Hampton . Deşi sunt frecvente. devine conică sau tubulară. la baza bulbului se constată un defect de umplere globulos. calcul renal sau mezenteric calcificat. Din faţă are aspect de cocardă. Ulcerul cronic sau calos . este nişa datorită pierderii de substanţă. ovalară. mucosa gastrică îngroşată. antrul are aspect de acordeon.se întâlneşte la persoanele cu submucoasa antrală foarte laxă. dar nu se vede radiologic. unul din cinci cetăţeni este purtător de ulcer. inelul de de mucoasă îngroşată. ascuţită. Ulcerul depăşeşte muscularis mucosae. 137 PROLAPSUL MUCOASEI GASTRICE PRIN PILOR Prolapsul mucoasei gastrice prin pilor . Se asociază uneori cu secreţie abundentă. 3. Diagnosticul diferenţial se face cu diverticulii gastrici. reprezentând mulajul baritat al ulceraţiei. 2. Gastrita cronică atrofică . în alcoolism. sau poate fi neuniformă. Sunt diferite tipuri : nişă rotundă. la cardie sau duoden. resturi de bariu între pliuri.interesând mucoasa pe toată grosimea ei. gigantă. ATREZIA FIBROASĂ A ANTRULUI Atrezia fibroasă a antrului . Exulceratio Simplex . triunghiulară. Ulcerul acut . dezlocuieşte barilul şi determiană semnul numit "şanţul ulceros". Are evoluţie scurtă şi poate se perfora. Fundul craterului se poate opri la musculatură. ULCERUL GASTRIC Ulcerul gastric are incidenţă mare. în pelagră.reprezintă banda transparentă subcavitară. Implantarea nişei se face printr-un pedicul larg sau pedicul îngust. Tonalitatea este omogenă. Poate fi simplu. ULCERUL GASTRIC AL MICII CURBURI Ulcerul gastric al micii curburi . scleroză şi hipertrofie în celelalte tunici. funcţionale şi organice. are expresie clinică. Prezintă mucoasă subţire. Îîn cancer. Curburile sunt rigide. Din profil. care pot da imagini de polipi. vălul periulceros. La persoanele în vîrstă are dimensiuni gigantice. Regiunea antrală se îngroaşă. cu mucoasă îngroşată în jur. dreptunghiulară. faţă de ulcerul duodenal.radiologic se constată semne directe şi indirecte. proporţia este mai redusă.prezintă proliferare pe ţesut conjunctiv scleros inflamator în perete din marginea ulcerului. imaginea variază după sediu şi după formă. fiind un semn caracteristic pentru nişa ulceroasă. perforant sau penetrant. prin mişcări peristaltice vii. mucoasa gastrică se îngroaşă în jurul nişei apărând un val periulceros. este antrenată în bulb.uneori cu proeminenţe ovoide. ea se întîlneşte în anemia Biermer.se traduce printrun crater adâncit în peretele gastric. Atrofia mucoasei poate fi difuză sau localizată. Semnele directe. Eroziunea superficială unică. 4. Forme anatomopatologice 1. 136 . Dimensiunile nişei variază de la 5 la 10 mm. sub formă de rozetă. depăşeste muscularis mucosae.este greu de diagnosticat radiologic. etc. Radiologic.

În unele cazuri. Hemoragiile digestive superioare . zonă inelară de edem în jur. Nişa se evidenţiază greu şi în strat subţire. leomioame. Ulcerul feţei posterioare a stomacului are sediul pe corp şi prezintă nişă cu aspect de cocardă. rectitudinea şi retracţia micii curburi. net conturat. Ulcerul cardiei .sunt cauzate în 90% prin ulcer. a) Cancerul gastric incipient poate avea forma latentă sau frustă şi formă dureroasă. cu contur net.astuparea ulceraţiei cu mucus sau resturi alimentare sau după hemoragie. examenul radiologic convenţional. Există mai multe clasificări pe diferite criterii. De faţă are aspect de cocardă sau aspect stelat. 3. hernie hiatală. perforaţia ulcerului gastric. insule de pancreas ectopic. Modificări micii curburi rigiditate segmentară. gastrită însoţitoare. pliuri stelate şi uneori bilocularea marii curburi. 2. Vom descrie aspectele radiologice după clasificarea cercetătorului francez Gutmann: 139 . Uneori se produce bilocularea stomacului. ea permiţând şi luarea de biopsii. Când polipul are bază largă. Histologic este adenocarcinom. deţine 30% din mortalitatea canceroasă. TUMORILE GASTRICE MALIGNE Cancerul gastric este o boală frecventă. malignizarea. în favoarea ulcerului este un pliu transversal care încrucişează corpul gastric. arteriografie selectivă . Prin cateterism prin arteriografie se poate efectua şi embolizare terapeutică. cercetătorii japonezi. greu de evidenţiat. 138 Ulcerul piloric se traduce printr-o nişă mică. Faţă de imaginea cancerului gastric. După vindecare poate rămâne o cicatrice. reprezentate de polipi. Deosebim: cancer gastric incipient şi cancerul gastric avansat în perioadă de stare. Limfosarcoamele şi limfoamele sunt mai rare. contralateral nişei. Imaginea este bine evidenţiată în strat subţire. sub formă de polip sesil. Modificările marii curburi gastrice . La nevoie se poate completa cu endoscopie. Ulcerul prepiloric este reprezentat de o nişă ulceroasă cu dimensiuni mai mici. proiectată axial împreună cu alungirea canalului piloric care poate fi excentric. hiperkinezie. Cu endoscoapele se pot explora şi esofagul şi duodenul.este rar şi greu diagnosticat.hipertonie. face ca să nu se vizualizeze nişa. cum ar fi dimensiuni sub 2 mm şi o slabă reacţie a ţesutului din jur. Endoscopia este indicată pentru diagnosticul cancerului de debut. stabileşte diagnosticul. în special gastrita antrală. Semne funcţionale indirecte sunt . utilizând explorarea endoscopică a fragmentelor de tub digestiv au făcut progrese în ultimul timp. lipom. hipersecreţie şi evacuare întârziată. Evoluţia nişei cuprinde: penetraţia. Examinarea se face în decubit fără compresiuni. Cancerul gastric are perioadă de evoluţie lungă. când congestia dispare.ulcerul antrului piloric se împarte în ulcer prepiloric şi ulcer piloric chiar pe inelul piloric. Diverticulul cardiei . pereţii suplii. este suspect de tumoră malignă.are dimensiuni mai mari ca nişa. Imaginea radiologică evidenţiază un defect de umplere rotund sau ovoid. TUMORILE GASTRICE BENIGNE Tumorile gastrice benigne sunt rare. Ocupaţi de problema evoluţiei diagnosticului cancerului gastric. în ulcerul gastric şi polipi. Ulcerul peretelui anterior este foarte puţin profund şi greu de evidenţiat. Ulcerul marii curburi apare ca şi o nişă înscrisă într-o lacună proiectată în interiorul ariei gastrice. de implantare. O altă cauză . tumoră gastrică. De obicei. videcarea nişei. dar mai poate fi şi datorită unor varice esofarigene. asociată cu scurtarea micii curburi şi o ancoşă pe marea curbură antagonistă ulcerului. Este mai frecvent la bărbaţi. nişa se confundă cu resturi de bariu în pliuri.SEMNE INDIRECTE ALE ULCERULUI GASTRIC 1. Alte localizări ale ulcerului gastric : .se manifestă printr-o ancoşă pe marea curbură.

141 140 . Cancerul ulcerant . când se zice că rigiditatea este încastrată. care este netă.3 cm. c) subdenivelat când nişa este încastrată. Nişa canceroasă este rezistentă la tratamentul de probă. este o varietate a nişei în platou şi se caracterizează printr-o opacitate semilunară. Când meniscul este situat la angulus. care de profil are aspect de "sticlă de ceasornic". antrul este îngustat. o nişă "în şea" . nişa cu fund bombat. La început. Nişa poate fi pe fund plat. În cursul evoluţiei. Semnele radiologice: rigiditatea micii curburi produsă de placardul infiltrativ.5 . Fundul nişei poate fi: a) la nivelul liniei curburii. când infiltraţia limfatică se dezvoltă circumferenţial. situată într-o lacună arciformă. Imaginea nu depăşeşte mica curbură. Fundul nişei poate fi ondulat sau liniar. fără devierea pilorului. bombează în convexitate spre interiorul gastric. marea nişă triunghiulară. spre deosebire de nişa ulceroasă. Localizarea prepilorică a cancerului infiltrant se traduce prin îngustarea lumenului antral şi rigiditatea pereţilor. Radiologic se traduce prin imobilitatea segmentului de curbură. nişa are conturul mai dinţat şi mai precis. Uneori. Zona rigidă poate fi uneori uşor denivelată. deviat spre stânga. frecvent. găsim următoarele modificări radiologice : nişă în platou.ulceraţia este la început superficială şi greu de evidenţiat. nişa canceroasă poate să aibă forma şi dimensiunile unei nişe ulceroase. Tumoara unghiului micii curburi gastrice lărgeşte şi rotunjeşte acest unghi şi frânează trecerea undelor peristaltice. contur rigid denivelat faţă de curbura mică. sau când infiltraţia este numai la mica curbură. Rigiditatea este însoţită de scurtarea regiunii. excentric.are sediul pe mica curbură şi se întinde în submucoasă. Rigiditatea poate fi delimitată spre curbura sănătoasă prin pintenele canceros sau treapta canceroasă. b) supradenivelat când proemină cu 2 . proeminente în bariul din stomac. descris de Carman. aria ei este neomogenă. Extremitatea platoului de pe mica curbură este delimitată prin şanţuri cu versante abrupte.3 mm în afara ariei gastrice. Meniscul complex canceros. se mai poate găsi în partea verticală a micii curburi sau la nivelul unghiului prepiloric. Cancerul ulcerant se prezintă ca şi o nişă în platou cu fundul lung de 1. crater liniar. Îngustarea poate fi simetrică.Cancerul infiltrant . o altă imagine obişnuită fiind "nişa în lacună". Marea nişă triunghiulară prepilorică ca o proeminenţă cu bază largă şi vârf rotunjit.

cu formaţiunea vegetantă pe mica curbură. ci întrerupte brusc la periferia tumorii vegetante. În cursul evoluţiei se modifică tranzitul esofagian. rotundă sau ovoidă. În această situaţie. în formă de pâlnie. În formele infiltrante. axial cu pereţii dinţaţi.apare sub aspectul de lacune multiple. iar cele vegetante se ulcerează. evacuarea cardiei devine dificilă datorită stenozei. care poate să se finalizeze prin stenoză. Se mai numeşte şi aspectul "monstruos". semiton. marginile ce înconjoară ulceraţia sunt largi şi proeminente. pliurile având aspect de "măciucă". iar bariul se adună deasupra locului stenozei. ulcerat adânc în centru. care se şterge. Nişa are dimensiuni mari. Cancerul vegetant . conturul tumorii este net. are aspectul de pierdere de substanţă arciformă. Cancerul cardiei . Cancerul prepiloric . iar evacuarea bariului din esofag se face continuu. întrerupt la nivelul pintenului. DIAGNOSTICUL RADIOLOGIC ÎN PERIOADA DE STARE În evoluţia cancerului modificările de debut avansează şi se complică. 2. Cancerul corpului gastric. aspectul este de netitate a conturului. cu eroziuni marginale şi 143 . pinten. care poate fi unică. 1. cu îngustarea lumenului gastric. Cancerul ulcerant al corpului gastric se prezintă ca o tumoră conopidiformă. conturul spre stomac fiind dinţat. tonalitate neomogenă. când tumoara se dezvoltă inelar. Se caracterizează prin rigiditatea completă a pereţilor. pliurile sunt rigide cu convergenţă spre leziune. Leziunea începe pe mica curbură şi cuprinde pereţii din jur.apare ca un crater. Cancerul vegetant cu aspect de tumoră sferică prezintă radiologic o lacună în substanţa opacă. contur zdrenţuit. trecerea bariului fiind continuă prin acel istm nou creat. foarte evidentă. caracter anfractuos). neregulat.porţiunea orizontală a stomacului este locul de excepţie al cancerului. Nişa se asociază dacă este canceroasă de rigiditate. Formele infiltrante devin vegetante. proeminente. nu se deformează la apăsare. Se realizează prin examinare În Trendelenburg. pe când cea ulceroasă proemină în afară. Cancerul infiltrant realizează schilul gastric. sus situat. Alteori. pe una din feţe (are aspect de lacună. Pliurile mucoasei nu sunt împinse şi deviate. 142 2. care se întinde de la pilor spre sinus şi corp gastric şi apare radiologic ca un stomac mic. relieful mucoasei poate fi normal. ajungând până la stenoza gastrică. cardia infiltrată şi rigidă devine incontinentă. În stenoza medio . Când tumora este situată pe mica curbură. lumenul esofagian la cardie este filiform. cu curburi infiltrate rigide. policiclic.aspect mlăştinos.este greu de diagnosticat. spre ulceraţie. Conturul lacunei este discontinuu.Fibroscopia este deosebit de utilă. După localizare deosebim: 1. proeminent. Cancerul vegetant care se dezvoltă în suprafaţă nu proemină mult în lumenul gastric. linita plastică descrisă de Brinton. putând avea dimensiuni diferite. apare bilocularea gastrică cu istmul îngustat. Cancerul ulcerant . mărită. Caracteristic acestei perioade este pierderea mare de substanţă baritată şi ulceraţii voluminoase cu caracter anfractuos. Nişa canceroasă se înscrie în interiorul micii curburi. Aspectul tipic este de îngustarea lumenului antral. rigiditatea în dreptul lipsei de contur şi la compresiune . Semitonul este opacitatea de intensitate intermediară dintre cea a bariului din stomac şi a părţilor moi şi este realizată de periferia tumorii. De obicei.gastrică ulceroasă istmul poate fi excentric. extremitatea pliurilor este tumefiată. Cancerul vegetant conopidiform . traducând clarificarea diagnosticului în multe cazuri.poate avea două aspecte: tumoră mică sferică circumscrisă sau vegetaţii difuze.

Mecanismul de producere poate să fie funcţional sau organic. Semne indirecte bulbul nu poate fi văzut plin. îngustată. datorită sclerozei şi retracţiei cu îngustarea lumenului pilorului. sub forma unei şuviţe foarte subţiri. Stenoza pilorică constituită. Bariul trece cu greutate prin porţiunea prepilorică. evidenţiază mişcări peristaltice violente. apar iniţial contracţii peristaltice vii. Poate fi comparată cu o chiuvetă întinsă. Stenoza pilorică la noul născut .Polya lui spre dreapta.este cel mai frecvent dintre aceste afecţiuni. când bariul cedează. este stenoza pilorică ulceroasă. endo sau exogastrică. bariul trece în mod normal. care nu pot deschide pilorul şi care se atenuează când slăbeşte musculatura. mişcările peristaltice lipsesc. Evacuarea stomacului se face insuficient. Stenoza pilorică organică. Apare la persoanele tinere. sau poate să fie o formă difuză. eventual cu resturi alimentare. stenozele spasmodice. bariu pătat.este rar în tumorile gastrice.este datorită hipertrofiei musculare a regiunii denumită "canalis pylorici". Modificările radiologice sunt ca şi cele ale cancerului gastric. Examenul baritat evidenţiază imaginea de "deltă". STENOZA PILORICĂ LA ADULT Stenoza pilorică este retenţia în stomac a bariului ingerat anterior. cardia este rigidă şi deschisă. dar ineficace. dar continuu. care nu se pot deosebi de tumorile benigne. Ulterior. SARCOMUL GASTRIC Sarcomul gastric . Primul semn de oboseală a musculaturii. Biopsia este cea care pune diagnosticul. apoi cedează definitiv. În decubit apare un reflux gastro . Examenul radiologic efectuat cu 60 gr sulfat de bariu cu lapte şi administrat cu biberonul. este faza sistolică. cu caracter infiltrant. depinzând de dimensiunea formaţiunii tumorale.dinţături pe contur. Pilorul se îngustează. poate da metastaze ovariene. Substanţa baritată înconjoară formaţiunea tumorală. la început este spasmodică. Ca patogenie se invocă lipsa de maturitate a celulelor nervoase a plexurilor autonome. Pe când în cancer este oprită complet.esofagian. care se hipertrofiază. Cancerul vegetant examinat cu substanţă baritată în Trendelenburg are forma unei lacune. Uneori. În stenoza pilorică decompensată. în "fulgi de zăpadă" şi se sedimentează decliv. faza diastolică. În cancerul infiltrant. Radiologic. lichid alimentar de stază. bariul nu depăşeşte zona spasmodică. Canalul piloric este îngustat şi poate fi alungit. Evacuarea cu dificultate a stomacului. pentru că fenomenele se instalează rapid. evidenţiază radiologic. denumită tumoră Kruchenberg. Extremitatea inferioară a bariului are aspect de "semilună" cu convexitatea în jos. prin care trece 144 bariul apoi apare spasmul. stenoza ulceroasă. LIMFOSARCOMUL Limfosarcomul . camera de aer a stomacului dispare. bariul se dispersează în flacoane. Când tumora se extinde. Diagnosticul diferenţial al stenozei pilorice se face cu ptoza gastrică. surprinsă în faza sistolică. asociat cu prezenţa lichidului alimentar de stază. Stenoza canceroasă . iar intestinul subţire nu prezintă meteorism 145 . Canalul piloric se evidenţiază greu.prezintă o dilataţie mai puţin accentuată ca şi cea ulceroasă. evidenţiază dilataţia progresivă a antruStomac rezecat tip Reichel . apoi apar modificări organice. Cancerul gastric la femei. Metastazele tumorale în peretele stomacului produc defecte de umplere rotunde. solicită efort din partea musculaturii. aerul din fornix este eliminat. tot stomacul devine dilatat. evidenţiază un pilor deschis la începutul ingestiei. Este o tumoră localizată cu caracter vegetant.

EXAMENUL RADIOLOGIC AL STOMACULUI OPERAT Examenul este dificil. 147 . este unică şi de obicei pe ansa jejunală din faţa gurii de anastomoză.ileon. ansele devin rigide. Pliurile enselor jejunale sunt îngroşate şi lărgite. gastroenteroanastomoză. Nişa se vede greu. 2. Diagnosticul diferenţial trebuie făcut cu spasmul piloric pur. antrectomie. Restabilirea tranzitului digestiv se face prin : gastrojunostomie termino . modificări de tonus şi relief şters jejuno . 5% după rezecţie gastrică şi apare la 1-2 ani de la operaţie. Uneori jejunita se complică. Intervenţile pe stomac efectuate până în prezent sunt : gastroenteroanastomoza foarte frecventă cu rezecţie largă de stomac şi gastrectomia totală. pentru a putea interpreta imaginile. 10 ani. se prezintă radiologic prin tulburări de tonus. se prezintă radiologic prin opacifierea a ansei aferente unde borul se diluează diluează din cauza hipersecreţiei şi stazei din ansă. Sindromul postprandial tardiv este caracterizat prin fenomene de hipoglicemie care apar la 2 . 4. este necesară cunoaşterea tipului operaţiei efectuate. prin gastroduodenostomie terminală. dă ulcer peptic. hipersecreţie. 10. ulcerul se situează pe bont. 5. care derivă din Bilrot II. Sindroamele carenţiale post operatorii. relieful şters. 8. Mai târziu. În primele două săptămâni după intervenţie poate să existe pneumoperitoneu.laterală. Recidiva pe bont este uşor de recunoscut. derivând din Bilrot I şi segmente jejunale sau colice interpuse în rezecţia totală. se practică vagotomia simplă sau selectivă. Gastrita bontului. asociată cu o operaţie de drenaj. sindromul se atenuează cu timpul. Stomacul mic. Pot exista următoarele imagini : hipertrofia pliurilor mucoasei la gura de anastomoză sau stomita. retenţie de gaze. aspect lacunar pseudopolipid interpretat ca o gastrită legată în special de prezenţa secreţiei biliare din ansa afectată. 3. Ele apar după cca.sub formă de bulă de gaz. Ulcerul peptic post operator . Rar. 146 7. Jejunita cu modificări la gura de anastomoză.4 ore după masă. În prezent în tratamentul ulcerului. piloroplastie. Examenul radiologic este decisiv în controlul rezultatului intervenţiei. Cancerul primitiv al bontului este rar şi se observă după rezecţii gastrice pentru ulcer duodenal. Sindromul post prandial precoce sau dumping sindrom şi Sindromul de ansă aferentă apare la bolnavii cu rezecţie totală şi anastomoza Raikel Polya. Radiologic apar modificări de tonus jejuno . prin ansa aferentă sau eferentă. MODIFICĂRILE RADIOLOGICE ÎN SUFERINŢELE STOMACULUI OPERAT Modificările radiologice în suferinţele stomacului operat sunt: 1. Sindromul ansa aferentă. 6. Evacuarea stomacului s eface chiar în 8 ore. Îngroşarea pliurilor.ileale. modificări de jejunită.apare până la 30% din operaţii după gastroenteroanastomoză. 9.

Probe farmaco . reticulat. insulinei şi xilinei local. După trecerea puseului inflamator. pseudostenozată şi în acordeon.descendentă la dreapta coloanei şi conţine ampula lui Water. Mucoasa duodenală prezintă pliuri transversale. acute sau cronice. are formă conică cu baza la pilor şi vârful spre ansa duodenală. Bulbul duodenal. pătată.se manifestă radiologic prin modificarea formei şi conturul bulbului din cauza aderenţelor din jur. produşi prin pulsiune. priamidei. Modificări de poziţie şi forma duodenului Anomalii de fixare: o parte din duoden este mobilă realizând forma cifrei 8. pot fi sesili sau pediculaţi. cu golire rapidă mai mult de-a lungul marii curburi şi are imagine scobită în semilună. Diverticulii duodenali Diverticulii duodenali .sunt procese inflamatorii ale mucoasei duodenale. Duodenul are o funcţie secretorie şi una motrice şi prezintă două sfinctere: unul la mijlocul lui D2 Kapandji şi sfincterul Ochsner la începutul lui D2. Cele secundare apar pe lângă ulcerul duodenal sau procese inflamatorii toxice. Duodenita şi periduodenita Duodenita şi periduodenita . iar evacuarea prin contracţii sistolice şi mişcări peristaltice. Cadrul duodenal înconjoară capul pancreasului. aspectul bulbului devine normal.sunt de obicei câştigaţi. alergice sau parazitare de vecinătate.transversală şi Porţiunea a patraD4 ascendentă. stenozat. pătat. Duodenitele cronice . Forma obişnuită este bulb de ceapă. împreună cu care şi cu canalul coledoc formează un complex morfo . Duodenita propriu zisă se localizează în porţiunea supra wateriană a lui D2 şi prezintă forma edematoasă. cu aspect de burduf de acordeon. morfinei. deosebim: Bulbita exprimată radiologic prin contur neprecis.au forma unei opacităţi ovoide.gastric. stelat. polipoidă. coraliform.duodenul are următoarele porţiuni: Prima porţiune D1. Este constituit din : bulbul duodenal şi ansa duodenală.funcţional. mai ales în jurul ampulei lui Water. Alte aspecte patologice: bulb duodenal noros. Durata de umplere este scurtă. prezintă reflux duodeno . Porţiunea a treia D3 . Radiologic . Radiologic . În unele procese se constată lărgirea cadrului duodenal sau fixarea bulbului prin aderenţă. Umplerea bulbului depinde de motricitatea gastrică.dinamice Pentru unele examinări se realizează duodenografia hipotonă cu ajutorul atropinei. se întinde între pilor şi unghiul duodenului jejunal. Unghiul Treitz este la stânga coloanei. omogene. Periduodenita . După sediul procesului inflamator. uşor ascendentă. Este situat în dreapta coloanei vertebrale între L1 şi L3 cu o mare şi mică curbură.cu aspect de duoden invers sau ca mezenterul comun situat cu ansele jejunale poziţionate în dreapta.DUODENUL Duodenul. 148 Anomalii de torsiune . 149 . Porţiunea a doua D2 . jocul sfincterului piloric şi distensia pereţilor bulbari. Uneori. polipoid.primitive sunt rare. iar relieful este reprezentat de prelungirea pliurilor căii gastrice.

cocardă. secundar nişei. nişa are aspect diverticulat. 6. hemoragii. contur dinţat al bulbului. Când se asociază cu ulcerul gastric este boala ulceroasă în balanţă. uneori asociate cu dilatări prestenotice: dilatările receselor (diverticul Cole). malignizare. în special pe una din feţe. penetraţie. diverticuli duodenali etc.se face cu imaginea canalului piloric.Ellison. precum şi vizibilitate prelungită a bulbului. Complicaţiile ulcerului: perforaţia . mai ales toamna şi primăvara. produce procese de scleroză cu modificări de formă şi contur ale bulbului.în plenitudine.observată la debut cu bulbul după compresiune. afecţiuni neuro . Sindromul Zollinger . Ulcerele duodenale se pot asocia cu tumori ale pancreasului. modificări şi evacuări gastrice. Forme radiologice ale ulcerului duodenal 1. biloculare.chirurgicale. apare nişă cu edem în jur. până la unghiul lui Treitz cu caracter repetat recidivant. Forma edemato . stază durabilă în bulb şi duoden. Penetraţia ulcerului feţei posterioare în pancreas . însoţit de modificări edematoase şi inflamatorii a mucoasei din jur. care de faţă apare ca o pată opacă persistentă înconjurată de un cerc transparent. care nu se vindecă cu tratament obişnuit. arsuri.ULCERUL DUODENAL Este de două ori mai frecvent decât ulcerul gastric. hipersecreţie. se mai realizează imagine de rozetă. 151 Semne radiologice Ulceraţia superficială .evidenţiază o nişă cu caracter anfractuos care de profil are aspectul unui diverticul cu şanţuri periulceroase. persistând şi în perioada de linişte. Forma scleroedematoasă . prezintă multiple ulcere. hiperparatiroidism primitiv. diverticul paraulceros Akerlund şi fenomene de stenozare provizorie care după vindecare pot dispare.reprezentată prin pneumo . producând aderenţa organelor din jur. devine stelată şi produce modificări ale bulbului cu ascuţirea receselor. Ulcerul calos . Ulcer duodenal cu periduodenită . Uneori. Leziunea poate fi unică sau pe ambele feţe (Kissing ulcus).se traduce prin nişă. Localizarea este de obicei în bulb. 150 . Ulcerul acut sau rotund .se realizează când ulcerul ajunge la stratul seros peritonial. dureros la apăsare şi cu ancoşă pe una dintre curburi. De profil.se traduce prin nişă. 2. convergenţa pliurilor şi cicatricea stelată. se goleşte repede. care nu dispare. Forma edematoasă . Modificări funcţionale. După vindecare. dilataţia atonă tranzitorie. traumatisme. 4. hipertonie. cu o pată opacă persistentă. cu jenarea tranzitului. 5.peritoneu. Evoluţia este în crize. în special la sexul masculin şi la tineri. asociată cu ancoşe. bulbul este normal la compresiune. Alte forme etiologice: ulcerul la cirotici. cu alternanţa simptomatologiei.scleroasă . După trecerea puseului ulceros rămâne o cicatrice stelată. incizură ascuţită.repetarea puseurilor ulceroase. ingestia de medicamente. Ulcerele acute se traduc clinic prin arsuri. Ulcerul duodenal post bulbar .zonă circulară de edem în jurul nişei striate prin benzi de scleroză. excepţional pe curburi. cum ar f : ancoşe rotunjite.are aspect modificat. considerat ca adenomatoză multiplă endocrină. cu un halou transparent în jur. 3. După vindecare aspectul bulbului poate deveni normal. incizură pe curburi. Ulcerul duodenal se asociază cu modificări funcţionale gastrice ca: hiperkinezie. cu evacuare întârziată şi dilataţia atonă. Diagnosticul diferenţial .se manifestă radiologic prin semne indirecte: este iritabil. cu îngustarea duodenului din jur. Ulcerul cronic sau calos . nişa îşi modifică dimensiunile.

urmărind tranzitul baritat la intervale variate. Diverticulii duodenali Diverticulii sunt mai rari. în formă de sac sau pară la cca. enterită granulomatoasă. lumen larg. 50 cm de cec. fistule duodenale externe sau interne. Pentru accelerarea tranzitului se pot întrebuinţa unele medicamente. Mezenterul comun Mezenterul comun . în timp ce cecul şi restul colonului sunt la stânga. ptoze). Tulburările de dezvoltare a intestinului subţire Tulburările de dezvoltare a intestinului subţire .menţionăm atrezia. refluz duodeno . pot fi diverticuli adevăraţi sau falşi. Stenoze duodenale organice . compresiune. se manifestă prin întârzierea tranzitului. Se evidenţiază la examen în decubit. sferice. colecistită.30 sau 60 de minute. diverticulii. modificări ale mişcărilor peristaltice.poate fi funcţională (distonie. unici sau multiplii. afecţiuni ileocecale. sub formă de imagini opace. diverticulul Meckel şi mezenterul comun.apar prin anomalii duodenale (duoden mobil. cancer.Tulburări de motilitate . Are o lungime între 1 . colecistită sau prin efectul unor medicamente care produc duodenografie hipotonă.Tulburări ale secreţiei duodenale INTESTINUL SUBŢIRE Examinarea radiologică se efectuează în continuarea examenului gastric. Staza duodenală . ulcerul gastric. Radiologic prezintă: . Diskineziile biliare de tip aton cu stază la unghiul inferior întâlnite în ulcerul duodenal. mezenter comun.stenoză. până la evacuarea în colon. Opacifierea ileonului prin clismă baritată după administrare intravenoasă de 1 mg de atropină şi 1 gr gluconat de calciu sau prin introducerea prin sondă a bariului în intestinul subţire. obstrucţie (tumori variate) . 152 153 .este o anomalie de dezvoltare în viaţa uterină. Diverticulul Meckel rezultă din persistenţa canalului omfalo mezenteric. apendicită.25 cm. gastrite. întâlnit în hepatite icterigene. 15 . diskinezie) sau stenoză organică.Tulburări de tranzit . Diskineziile duodenale pot fi de tip hiperton cu spasm localizat la sfincterele funcţionale şi dilataţie deasupra. firiforme.gastric. Megaduodenul poate fi funcţional sau organic în sclerodermie. iar radiologic se recunoaşte prin lipsa anselor duodenale şi intestinului subţire în stânga coloanei. Staza funcţională în atonie sau spasm.

tulburări biliare. Apoi. dar de obicei are caracter cronic. cu caracter rectiliniu sau sinuos. ileonul devine rigid şi fixat. Ileita terminală . rămân imagini de fulgi de zăpadă. excesului de alcool. Ascarizii vii se găsesc în duoden şi jejun. Examenul radiologic. Când sunt în cantităţi mari pot da icter mecanic sau ocluzii intestinale. ileita terminală. Diagnosticul diferenţial se face cu apendicita cronică.ascarizii sunt descoperiţi întâmplător în timpul tranzitului intestinal. Enteritele cronice . ulterior cu apariţia ulceraţiilor cu mici dinţături marginale şi nişe. tubul lor digestiv se opacifiază şi apar ca un fir opac. Manifestată radiologic prin ştergerea reliefului mucoasei ileonului. hipertrofia ganglionilor sateliţi. tiflita. Tuberculoza ileocecală Tuberculoza ileocecală se localizează în regiunea ileocecală şi este de obicei secundară unor leziuni pulmonare. achilie gastrică. După evacuarea bariului în intestin. exces de lichid. Cecul prezintă depresiune semilunară în jurul valvulei lui 155 . îngustarea lumenului şi spasm al sfincterului ileocecal. urmată de îngustarea lumenului ansei terminale şi scurtarea acesteia pe partea mezenterică unde se găseşte ulceraţia.boala lui Crohn Ileita terminală . formaţiunile limfoide se cazeifică şi mucoasa se ulcerează. Enteritele Enteritele sunt procese inflamatorii ale intestinului subţire. Modificările radiologice constau în : edematierea pliurilor circulare.constă în lipsa de umplere a segmentului ileocecal bolnav. Ulterior. În stadiu avansat. iar cei morţi în ileonul terminal şi colon. se produce o enterită granulomatoasă pe 20 . Leziunile specifice constau în hipertrofia foliculilor limfatici şi plăcilor lui Payer. ulterior. Enteritele acute sunt consecutive alimentelor alterate. netolerate. acute sau cronice. anse cu peristaltism viu. Au forma unei bande transparente. contrastat de claritatea corpului parazitului. iar dacă absorb bariu.la debut ansa ileală este dilatată cu edem şi hipertrofia formaţiilor limfoide. fundul cecal este retractat. Apariţia ulceraţiilor după cazeificare se traduce prin dinţăturile conturului şi nişe persistente de faţă. prezenţa dinţăturilor rotunjite pe contur. La copil are caracter acut. lungă de 15 -25 cm.boala lui Crohn. Radiologic . bariu cu aspect de fulgi de zăpadă. lată de 7 . cu îngroşarea mezenterului şi hipertrofie ganglionară. evidenţiază ştergerea pliurilor mucoasei. Cecul are contur neregulat. este datorită unui proces inflamator nespecific şi necunoscut. infectate. ca în ultima fază să se organizeze scleros cu retracţie şi îngustarea intestinului.sunt favorizate de alcoolism. chiar nivel hidroaeric sau retenţie de gaze.40 cm pe ileonul terminal. apare imaginea de "bătut în cuie". tumorile de cec. Semnul lui Stierlin . coloana de substanţă opacă fracţionată de porţiuni spasmodice şi diluţie excesivă. fumat. În faza incipientă peretele intestinal este mult îngroşat prin edem şi infiltraţie. apare o pierdere de substanţă 154 Ascarizi intestinali pe marginea liberă a ileonului lângă cec (noduli de alarmă).Viermi intestinali Viermi intestinali . Iniţial. cu perioade alternative de agravare şi ameliorare.8 mm. Alternează cu anse atone.

Fiziologia colonului Mişcările intestinului gros sunt lente. uneori cu dublu contrast. porţiunea bolnavă este rigidă. continuat cu sigma şi rectul. mioame. iar când afectează colonul cu colita ulcero . Ptoza colonului se examinează în ortostatism şi apare când unghiurile şi transversul sunt coborâte. lipoame. la nivelul cecului şi ascendentului. Mezenterul comun Interpoziţia colonului transvers între ficat şi diafragm (sindromul Chilaiditi). sau forma de polip şi pot da complicaţii. Modificările de poziţie ale colonului Modificările de poziţie ale colonului sunt datorate afecţiunilor proprii ale organelor din jur sau pot fi congenitale. Afecţiunea se poate complica cu fistule interne sau externe. precedată de anse dilatate. mişcări pendulare mari şi mişcări perstaltice mari. colonul descendent. Diagnosticul diferenţial cu tuberculoza. Carcinoamele au forme infiltrante cu rigiditatea peretelui. uneori cu ulceraţii în masa tumorală. ascendentă prin clisme. Cecul poate avea poziţie înaltă sau cu fundul îndoit sub ficat prin scurtarea mezoului. prezintă lumen intestinal dilatat şi cu perete rigid. Aspectul radiologic este variat.Bauhin. dar în general are aspectul de cadru deschis în jos. COLONUL Se examinează cu ajutorul sulfatului de bariu pe cale descendentă. În boala Crohn. îngustată. localizată la ileonul terminal. ileonul se îngustează. Cecul flotant are poziţie orizontală şi mobilitate mare.Abbott. când se face diagnostic diferenţial cu abcesul subfrenic şi pneumoperitoneu. cu oprirea tranzitului baritat. devine rectiliniu şi rigid (semnul corzii). contracţie sistolică a acestuia. Examenul radiologic pe gol se efectuează în ocluzii.hemoragică.este tumoră epitelială cu potenţial malign. există manifestări articulare. Limfosarcomul. colonul transvers. având în porţiunea declivă cecul. Tumorile maligne Tumorile maligne pot fi carcinoame şi limfosarcoame şi se apreciază prin opacifiere cu sonda Miller . mişcări paristaltice. Deosebim colonul ascendent în dreapta. Mai târziu. Carcinoidul . Tumorile intestinului subţire Tumorile benigne Tumorile benigne sunt fibroame. prezintă mişcări pendulare mici. Tumora eliberează serotonină. cu prezenţa de haustraţii şi două unghiuri drepte şi stângi. Cancerul vegetant se prezintă ca imagini lacunare cu contur neregulat sau şters. stenozaă inelară cu dilataţia anselor din amonte. 157 156 . În faza stenozantă. care declanşează tulburări de motilitate şi secreţie intestinală. etichetate drept spondilartrite seronegative.

cum este în cazul dolicocolonului total sau parţial. Deosebim . constipaţia atonă şi spastică. Considerăm prezenţa constipaţiei când evacuarea bariului nu se produce după 48 de ore. Colitele Sunt afecţiuni inflamatorii organice şi pot fi categorisite în: formă catarală. compresiuni extrinseci) sau cauza funcţionale dinamice. Colita muco .membranoasă Colita muco . atunci când boala a intrat într-un stadiu ireversibil.se localizează pe rect şi sigmă.se manifestă radiologic printr-un transvers hiperton şi un descendent spastic. megacolonul sau megadolicocolon. Caracteristic este conturul dublu al colonului. atrofia mucoasei. Microcolonul este întâlnit rar. Radiologic se evidenţiază: La debut există o iritabilitate a anselor afectate. Diverticulii colonului Putem deosebi: .poate avea cauze organice (megadolicocolon.se traduce radiologic prin sporirea tonusului. hemoragică. desfacerea unghiurilor. . care au aspect de tub şi ţeavă de puşcă de vânătoare. Colonul sau segmentele alungite sunt sinuoase. Modificări funcţionale ale colonului Constipaţia . dolicosigma. colonul este meteorizat şi se văd grunji opaci de mucus.staza în colon difuză. apar imagini pseudolacunare.Diverticulii câştigaţi sunt frecvenţi la pletorici şi obezi. scurtarea segmentelor şi aspectul tubuliform. scleroză. .Modificări de formă Cecul mai prezintă modificări de lungime. cu calibru mărit. tumori. alături de mişcări ample. stricturi. discontinuitatea lizereului de siguranţă. Ultimul stadiu este reprezentat de hiperplazie. membranoasă.este un megacolon cu lipsa de distensie a rectului şi în special cu o zonă îngustă între rect şi segmentul dilatat. 159 158 . Uneori. Boala lui Hirschprung .membranoasă .Diverticuloza spastică la sigmoid care este îngustat cu contururi dinţate. în urma pătrunderii bariului prin ulceraţiile mucoasei în submucoasă. Colonul iritabil . apariţia de spicuri. ştergerea haustrelor în stânga. îngustarea lumenului. chiar imagini diverticulare mici. mucoasă.Diverticulul congenital este rar. ulterior pe contur apar dinţături fine iar după insuflaţie. Rectocolita ulceroasă Rectocolita ulceroasă .

mai rar sarcoame.pe conturul sigmoidului apar opacităţi sferice multiple de dimensiuni variate. se studiază radiologic după evacuarea clismei opace şi apar transparenţe rotunde de diferite dimensiuni. tumori. În final. explozie în Cancer vegetant al sigmei grenadă sau de halteră. apare imaginea de oprirea coloanei de bariu. Ulceraţia se produce într-o masă vegetantă şi are o imagine crateriformă. Tumorile benigne ale colonului Tumorile benigne sau polipii intestinali . Deosebim următoarele forme clinice şi anatomo . Diagnosticul diferenţial se face cu tumorile şi stenozele inflamatorii. Ocluziile intestinale Ocluziile intestinale. situaţie în care porţiunea întreruptă are diferite forme: deget de mănuşă. are 4 simptome: criză dureroasă hiperperistaltism zgomote hidroaerice borborisme.patologice: cancer infiltrant cancer vegetant cancer ulcerant. După evacuarea clismei aceştia pot rămâne opacifiaţi şi foarte evidenţi. Lacuna poate fi sferică. invaginaţiile intestinale. astfel încât toată suprafaţa mucoasei dă stratului de bariu un aspect ciuruit. Cancerul colonului stâng. ovoidală sau conopidiformă. când se produc pe cale reflexă şi ocluzii vasculare. scintigrafia. clopot. se situează pe rect şi sigmă. pâlnie. uneori pediculaţi. tomografia computerizată.Radiologic . Este o stare precanceroasă. La debut. de tip infiltrant. Ocluziile Sindromul Köenig Sindromul Köenig de subocluzie. pantalon bufant. majoritatea sunt adenocarciCancer de colon infiltrant noame. invaginaţii. contractură spasmotică de partea opusă rigidităţii şi dispariţia reliefului mucoasei. cu constipaţie sau diaree şi sindrom de fose iliacă dreaptă.evoluţia este mai lentă decât în alte tumori şi metastaze mai târzii şi rare. apoi cu evoluţia se realizează pierdere de substanţă cu întreruperea liniei de siguranţă. Stenozele intestinale. Histologic. plină cu lichid şi gaze şi nivel hidroaeric. RMN. sunt opririle de tranzit la intestinul subţire sau gros prin strangulare sau obstrucţie. La diagnostic mai contribuie colonoscopia. Examenul radiologic. Se produc prin volvulus. Examenul radiologic în crize arată o ansă dilatată cu peristaltism viu. schiros şi se traduce prin subocluzie. reprezentat de irigoscopie. După localizare deosebim: Cancerul colonului drept. familială. Toate 160 formele produc stenoză. apare rigiditate. Cancerul de colon Cancerul de colon . bride.sunt diagnosticaţi radiologic foarte rar. evidenţiază: infiltraţie canceroasă parietală. Diagnosticul diferenţial se face cu resturi intestinale. Ocluzia mecanică poate fi prin obstrucţie. Polipoza multiplă. procesul vegetant prin lacună şi ulceraţiile prin nişe cu contur anfractuos. depăşind conturul intestinal. cicatrici. 161 . Pot fi sesili sau pediculari. tradusă prin rigiditate. Ele pot fi dinamice. angiografia selectivă. care de obicei este vegetant. compresiuni de vecinătate.

traumatisme ale coloanei. Rezecţiile parţiale. clisma baritală arată sediul obstacolului.poate apare la întreruperea circulaţiei pe artere mezenterică . Apendicita acută Examenul radiologic evidenţiază prezenţa unor deformaţii a apendicelui în lungime sau în lumen. În perforaţiile apendiculare. Examenul radiologic pe gol. prezintă o imagine serică în formă de balon sau desagă. Operaţiile pe colon Operaţiile pe colon sunt: Rezecţie largă de tip hemi-colectomie sau cele urmate de anastomoze latero . când ileonul terminal se învaginează în colon prin valvula ileocecală. Anusul contra naturii . dată de plastromul apendicular. Examenul radiologic pe gol. arată imagini de ocluzie pe intestinul subţire. Volvulusul de cec.intestinal. în pusee inflamatorii regionale. cu nivele hidroaerice multiple etajate.strangulare şi stricţiune.prezintă radiologic distensie gazoasă uniformă. cu caracter normal. În ocluzii. Examenul pe gol. La adult. evidenţiază anse intestinale destinse. în faţa porţiunii invaginate pe care o înconjoară. Ocluziile colonului prin volvulus Ocluziile colonului prin volvulus pot fi pe sigmă cu axa sigmoidiană destinsă.o umbră mai densă decât restul abdomenului. Cele din intestinul subţire. Ocluzia vasculară Ocluzia vasculară . care conturează ansa de infarct opacă. litiază biliară sau renală. sau ortograd de cocardă. Clisma baritată. irigografia este interzisă. Invaginaţia intestinală acută Invaginaţia intestinală acută. învaginaţia are caracter subacut sau cronic. îngroşarea şi rigiditatea pereţilor.). se utilizează metoda Czeppa (3 prânzuri fracţionate. 163 Invaginaţie ileocecală 162 .pot fi paralitice sau spasmodice. care pot fi pe intestin subţire sau gros. dinţături fine cu lumenul neted. înconjurată cu anse destinse pline cu aer sau nivel hidroaeric. Ocluziile dinamice . imobilizarea. apariţia de nivele hidroaerice.infarctul mezenterico . Angiografia selectivă evidenţiază leziunea.laterale.serveşte la explorarea cu bariu a segmentului distal. Arteriografia mezenterică superioară demonstrează ocluzia vasculară. etc. apare pneumoperitoneu. înainte cu 16 -12 şi 8 ore de examen) şi una până la două linguriţe de sulfat de magneziu. mai frecventă la sugari. Cele din colon au peretele gros şi uneori cu haustre. apare în peritonita generalizată după perforaţie. Examenul baritat evidenţiază colonul destins. Infarctul intestinal Infarctul intestinal . infarct mezenteric. sediul apendicelui şi diagnostic diferenţial în cazul unor localizări atipice (cec atipic. În apendicita cronică. etajate în formă de tuburi de orgă. prezintă anse cu pereţi subţiri. urmate de anastomoze terminale sunt greu recunoscute radiologic. o mulează şi descrie o imagine de cupă. destinse uniform. Examenul radiologic pe gol. opacifierea neomogenă. constată anse intestinale. În apendicita acută. care poate avea şi rol terapeutic se opreşte în colon. Ileusul paralitic. în stânga etc. Apendicita Examenul radiologic este util pentru a preciza topografia cecului. lipsa nivelelor hidroaerice şi lipsa contracţiilor vii. Cele din intestinul subţire sunt numeroase. sugerează diagnosticul de ocluzie intestinală. apar tulburări de vascularizaţie şi irigaţie a ansei intestinale. îndoită în formă de U inversat. operaţii pe abdomen. examenul pe gol ne poate orienta diagnosticul . În volvulus. Ocluziile mai pot fi provocate de hernii încarcerate.

00 şi 19. întrucât substanţa iodată este de foarte multe ori alergică. Printre anomaliile de poziţie. colangiografia per şi post operatorie. colecistul poate fi mărit de volum în colecistita acută sau hidropsul vezicular cronic. tomografia computerizată. beneficiind de asemenea de posibilitatea explorării cu ultrasunete. Colecistografia intra venoasă.30 minute . subcutanat. Anomalii de: -poziţie. se administrează între orele 18. rezonanţa magnetică nucleară. fie datorită calculilor biliari radioopaci. DIAGNOSTICUL RADIOLOGIC AL CĂILOR BILIARE Mulţi ani. Bolnavul culcat pe dreapta. se administrează un prânz colecisto-chinetic.60 minute şi 90 minute (la 30 minute după prânzul Boyden). colecistografia şi colangiografia transparietală. examenul radiologic a fost principalul mijloc de investigaţie paraclinic pentru diagnosticul calculilor biliari al colecistitei inflamatorii şi dischineziilor biliare. Examenul radiologic al căilor şi-a pierdut din importanţă. Se injectează intravenos Pobilan 60% sau alte preparate cum ar fi: Endocitobil. fie datorită asocierii cu calculul cistic şi apariţia bilei calcice în colecist.tubajul colecistografic.00 substanţă de contrast cum ar fi Razebilul. începe prin radiografia pe gol. Colecistografia per os se realizează după o pregătire prealabilă de 2-3 zile cu regim alimentar neflatulent şi cu utilizarea unor medicamente cum ar fi : Triferment sau Cărbune medicinal. Morfina se administrează în cantitate de 1ml. fie datorită depunerii calcare în pereţii colecistului sau în vezicula calcară. amintim colecistul în bisac. Colecistografia se însoţeşte uneori de probe farmacodinamice.CAPITOLUL XIII. dar totuşi sunt situaţii când necesită a fi efectuat. diverticuli ai veziculei biliare. când substanţa perfuzată conţine şi Hemisuccinat de hidrocortizon. în condiţi165 . Metode de colaborare medico-chirurgicale . iar a doua zi după 14-15 ore de la administrarea sub164 stanţei de contrast. Substanţa de contrast se injectează lent. Bolnavul nu mai foloseşte nici un aliment. -modificări ale peretelui vezicular. Biligrafin. Se iau măsuri preventive care constau în injectarea înaintea substanţei de contrast a unor produse cum ar fi: Hemisuccinat de hidrocortizon sau efectuarea colangiografiei prin perfuzie. atropină sau nitroglicerină. rezonanţa magnetică dau relaţii privind patologia veziculei biliare. -modificări de vecinătate. Cu o zi înaintea efectuării examinării. Metode recente . obstrucţia biliară joasă în stările post operatorii. formă şi volum ale colecistului. este metoda radiografică de evidenţiere a căilor biliare extra hepatice colecistului şi intra hepatice. Altă metodă este colecistografia per orală care permite studiul veziculei şi a căilor biliare principale. Volumul colecistului este variabil. în bonetă frigiană. Se efectuează radiografii la 15 minute . Este o metodă rapidă. Examenul veziculei biliare. o tabletă la 10 Kg.arteriografia selectivă. radiomanometria căilor biliare. Acurateţea sa este maximă în diagnosticul litiazei veziculare şi în precizarea caracterului obstructiv al sindromului icteric. Ultrasonografia a devenit însă. greutate din 10 în 10 minute. se efectuează colecistografia. -modificări ale conţinutului vezicular. evidenţiază un colecist patologic. motiv pentru care o să analizăm importanţa şi modul de efectuare. constând de obicei din 3 gălbenuşuri de ou frecate cu zahăr. Prin acest prânz se evidenţiază capacitatea funcţională de contrast. tomografia computerizată. la 30 de minute după administrarea substanţei de contrast. -formă şi volum ale colecistului. După prima radiografie când se evidenţiază colecistul opacifiat. Examenul radiologic şi în special cel ecografic. Alte probe sunt: proba cu nitritiomil. fără substanţă de contrast. care îmbunătăţesc calitatea examinării cum ar fi: proba cu morfină în cazul colecistografiei negative şi când colangio-colecistografia nu opacifiază căile biliare principale. Accidentele sunt datorate şocului alergic şi insuficienţelor renale prin supradozaj. Această examinare este însoţită de riscuri. Se poate descrie următoarea patologie a veziculei biliare. metoda de elecţie în vizualizarea colecistului şi căilor biliare. După 1/2 de oră se mai efectuează o radiografie. colecist dublu sau multiseptat. Evidenţierea radiologică a veziculei biliare fără o pregătire cu substanţa de contrast. numeroase alte entităţi anatomo-clinice. 6-10 minute în cantitate de 20 ml.

Vezicula biliară cu cisticul blocat în sensul unei supape se destinde şi dezvoltă hidropsul vezicular sau semnul lui Courvoisierre-Terrier. hemobilie sau stenoza căilor 167 .evidenţierea dilatării căilor biliare intrahepatice. ecografic se mai observă noroiul biliar sau bila echogenă. Uneori aceasta poate lipsi. Tulburarea scurgerii bilei la nivelul căilor biliare se realizează prin: Obstacol intrisec. Obstacolele situate deasupra cisticului se însoţesc numai de dilatarea ramurilor hepaticului comun. aceşti având centrul de colesterină raditransparent şi periferia cu o coajă radioopacă.ile de nutriţie parenterală la diabetul zaharat vagotonizat şi mai rar în malformaţii congenitale. asociată cu perturbarea stabilităţii coloidale a bilei. Se mai pot confunda cu litiaza granuloamelor papilice. vezicula se retractă scleros. nu prea întinse. cicatrici post operatorii.calea biliară principală se dilată peste 7 mm. Aportul ultrasunetelor în patologia căilor biliare conferă posibilitatea diferenţierii între icterul chirurgical şi cel medical. Demonstrarea mobilităţii acestor mase ecodense contribuie la diagnostic. În hidropsul vezicular. În cazul calculilor inclavaţi în regiunea infudibulo-cistică.dilatarea căilor biliare intrahepatice. În cazul obstrucţiei coledociene joase.dilatarea căii biliare principale în obstrucţii biliare joase. Semnele ecografice de colestază extrahepatică sunt: . parazitoze. particule alimentare sau materii fecale în fistule colecistice sau paraziţi. care oferă imagini slab echogene. convexă. Din punct de vedere radiologic calculii au vizibilitate diferită la razele X în raport de componenţa lor chimică. deci colestază extrahepatică. ecouri ale ligamentului rotund. situate pe fundul veziculei biliare. Prezenţa nisipului biliar sau a mâlului biliar se evidenţiază şi radiografic sub forma unor opacităţi neomogene. Calculii radioopaci sunt unici sau multiplii. de dimensiuni diferite şi de obicei mobili în veziculă. În cazul colecistului contractat scleroatrofic cu conţinut solitar calcar. mobilitatea nu poate fi demonstrată. Tomografia pune în evidenţă calculi coledocieni. . se obţine numai o imagine reflectogenă. Ultrasunetele diferenţiază colestaza extra hepatică de celelalte tipuri de icter. rotunzi sau ovoidali. după procese inflamatorii repetate. iar colangiografia intravenoasă pozitivă reuşeşte evidenţierea calculului inclavat în cistic sau infundibul. Pe lângă prezenţa calculilor intraluminali. calculii de colesterină cei mai frecvenţi sunt radiotransparenţi la razele X şi se evidenţiază cu substanţă de contrast. Umbra acustică este definitorie pentru diagnostic.dilatarea peste 100 mm în axul lung al colecistului. Diagnosticul pozitiv de colestază extrahepatică se bazează pe: . Mai frecvent se constată lipsa de opacifiere a veziculei biliare prin obstrucţia cisticului de către calcul. iar când cisticul este terminabil se produce şi hidroxul vezicular. opacitatea şi conturul veziculei biliare mărite se pot aprecia bine chiar pe radiografia simplă. colestază intrahepatică. Imagini false pot fi date de prezenţa aerului în duoden sau bulbul duodenal sau de vezica de porţelan. Pot exista şi calculi heterogeni sau mixşti.este asociată frecvent cu cea veziculară. sau extra hepatică pe traiectul căilor biliare. prezenţa de puroi. . de obicei intermitent. Litiaza veziculară . litiază. . Litiaza cisticului este greu diagnosticată. ceea ce reprezintă hidropsul vezicular corespunzător semnului Courvoisierre-Terrier (acest semn este prezent numai dacă cisticul este permeabil). 166 Colecistografia este negativă. Calculi colesterolotici biliari Calculii cu săruri biliare sau carbonat de calciu sunt radioopaci. se constată dilatarea concomitentă a căilor biliare extrahepatice şi intrahepatice. Uneori. . Ultrasunetele precizează sediul unui obstacol biliar care poate fi intrahepatic.evidenţierea dilatării căilor biliare extrahepatice. Când în veziculă se găsesc calculi multiplii. în cele mai frecvente cazuri calculii au sediul în veziculă. Litiaza coledociană . mai rar în căile biliare. Ecografia poate sugera existenţa unei obstrucţii biliare înaintea instalării icterului. Colangiografia constată dilataţia lui şi imaginea lacunară corespunzătoare calculului. calcifiate. Litiaza biliară se întâlneşte la 15-20% din adulţi. Calculii biliari se datoresc unor modificări a componenţilor mici ai secreţiei biliare. iar după infecţie un empiem. Imaginea ecografică este de zone reflectogene cu umbră posterioară. cu umbră posterioară amplă. pot să migreze şi în coledoc.este cea mai frecventă cauză de afectarea veziculei biliare.

Colecistita stenozantă primară afectează papila şi uneori este localizată şi la alte nivele ale coledocului. alteori. polip adenomatos sau papilar şi adenomatoza colecistului. cancer primitiv sau metastatic al colecistului. când se realizează vezicula fragă. pe masă basculantă. Colecistozele . mai intensă la fund unde stagnează bila şi mai transparentă în partea superioară. se realizează vezicula cu porţelan. cu fundul mult coborât. Când pereţii se calcifică. În colecistatonie. Substanţa de contrast se introduce printr-un cateter cu care cateterizează ampula Vater. Colangio-pancreatografia prin endoscopie retrogradă este un procedeu care permite opacifierea căilor biliare şi pancreatice. atrezia.din punct de vedere radiologic în colecistitele acute nu se face colecistografie per os. traduse radiologic prin pătrunderea substanţei opace în aceşti diverticuli care înconjoară ca un şirag de perle umbra veziculei. depuse în pereţii veziculei. Prezenţa modificărilor difuze sau complexe ale peretelui vezicular se evidenţiază prin ecografie. caracterizată prin imagini transparente mici şi fixe. protruzive în lumen. În urgenţă se poate face colecistografia cu Pobilan. stenoze odiene. La colangiografia per operatorie se constată refluxul substanţei de contrast în canalul Wirsung care este dilatat. În hipotonia sfincterului Oddi. După proba Boyden. Adenomiomatoza generalizată .cu necroză de perete. 169 . Papilita stenozantă . sub 10 mm. Colecistita cronică . Examenul radiologic în 80% din cazuri evidenţiază obstrucţia calculoasă a cisticului. se constată opacifierea prelungită a canalului hepatic şi a coledocului care nu sunt dilataţi. neavând formă proprie.se datoreşte unor depozite anormale de trigliceride. vezicula se micşorează. Adenomiomul veziculei biliare poate fi localizat în peretele fundic. vezicula biliară este mare. Colesteroloza . La sfincterul Oddi când se produce stază şi dilatarea colecistului este obligatorie efectuarea intervenţiei chirurgicale. sus situată şi depărtată de coloană. compresiuni asupra căilor biliare. Diagnosticul diferenţial se face cu polipoza multiplă. pungi herniare ale mucoasei. devin scleroşi.biliare. datorate proceselor inflamatorii sau dilataţiei suprastenotice. să crească sau să se dezvolte în afara veziculei. vezicula biliară se contractă puternic. Colecistita inflamatorie . Colesteroloza polipoidă. rotunde. Poate să se dezvolte. sau neoplazia căilor biliare şi malformaţia acestora. Vezicula de tip hiperton are formă rotundă. Dischineziile căilor biliare .se manifestă radiologic: Vezicula biliară este slab opacifiată sau uneori chiar negativă. fără umbră acustică. după contracţie. Aceste imagini sunt prezente în colecistita cu hemoragie intramurală. În angiocolita acută se pot întâlni semne de hipotonie ale căilor biliare. Poate apare chiar un reflux pe Wirsung. conţinutul nu se evacuează.este cauzată de o coledicită cronică în care procesul are loc la extremitatea inferioară a coledocului. Opacitatea este nuanţată. pentru că vezicula este exclusă. dând dureri. La cazurile vechi de colecistită cronică. colecistita acută . stenoze post operatorii. radiologic. iar vezica devine rotundă ca o bilă. alungită. Radiografiile se fac sub televizor. paralelă cu coloana. Vezicula este flască şi poate să fie însoţită de prezenţa calculilor. Formele polipoide sunt reprezentate ecografic prin formaţiuni ecorotunde.reprezintă tulburări ale tonicităţii şi contractilităţii veziculei biliare sau diferitelor Adenomiomtoză generalizată sfinctere ale căilor biliare. CT sau RMN. la examenul baritat putem găsi bariu sau chiar aer în căilebiliare. când există un obstacol pe cistic. însoţită de diverticuli intra murali numeroşi. colangite sclerozante. imobile. adesea cu contur neprecis şi dimensiuni variabile. stricturi în segmentul pancreatic. pereţii se îngroaşă.sunt stări patologice în care primează tulburări metabolice ale colesterolului. 168 Dischineziile pot fi de tip hiperton sau hipoton.este caracterizată prin hipertrofia musculară. intens echogene. În sindromul hipotonia sfincterului Oddi.

iar radiologic.se realizează retrograd de-a lungul venei bazilice de la plica cotului la atriul drept. Perforaţia colecistului poate surveni la 5% din cazurile acute. hepatite acute şi cronice. Sindromul post colecistectomie . realizându-se spaţii chistice parietale mai frecvente în regiunea fundică. CAPITOLUL XIV. examenul radiologic nativ evidenţiază această leziune. uneori cu traiect de comunicare între lumenul colecistului şi colecţia respectivă. ciroză hepatică. Examinarea ne permite: studiul hemodinamic al presiunilor din venele suprahepatice. Uneori. Când are sediul central nu poate fi diagnosticat prin examenul radiologic simplu. SPLINEI ŞI PANCREASULUI Examenul radiologic dă puţine relevanţe în acest domeniu. Modificări difuze ale peretelui vezicular. hidatic . ascensiunea ficatului în meteorism şi ascită sau tumoră voluminoasă de ovar. scintigrafic şi tomografia computerizată sunt cele mai competente pentru diagnosticul acestor afecţiuni. sarcină. Pneumoperitoneul sau retropneumoperitoneul combinat cu tomografia dau un sprijin evidenţierii contururilor masei hepatice şi splinei. cancer hepatic metastatic.în acest sindrom. bombează diafragmul ca o semisferă. prezenţa de aer.Adenomiomatoza veziculară se datorează îngroşării stratului muscular al colecistului. Flebografia suprahepatică . inflamaţii seroase peritoniale. insuficienţă cardiacă congestivă. hidatic Chistul hepatic. dilataţia căilor biliare este mai accentuată. Existenţa colecţiei în marea cavitate peritonială este reprezentată de prezenţa de particule alimentare. Presiunea în venele hepatice este normală în hipertensiune por- 170 171 . Examenul radiologic aduce următoarele relaţii: evidenţiază coborârea ficatului prin interpoziţia colonului între ficat şi diafragm. Examenul ecografic. Abcesul hepatic Abcesul hepatic . poate fi asociată cu prezenţa calculilor restanţi sau hipertrofia sfincterului Oddi. Îngroşarea peretelui colecistului reprezentând un semn nespecific de colecistită. ascensionează diafragmul şi poate să se asocieze cu atelectazie. se calcifică şi poate fi evidenţiat radiologic. Chistul hidatic calcificat se ratatinează. Când se dezvoltă periferic. insuficienţă renală cronică. Uneori.este greu de diagnosticat iniţial. Semnele ecografice ale perforaţiei acute sunt: colecţie pericolecistitică sau intrahepatică sub forma unor zone hipoecogene sau transonice. precum şi opacifierea reţelei venoase hepatice când se injectează substanţă de contrast. aprecierea fluxului sanguin. dar când abcesele confluează într-o cavitate anfractuoasă însoţită de nivel hidroaeric sau acesta este puncţionat şi se introduce substanţă de contrast. După intervenţia pe căile biliare pot să apară fenomene de aderenţă. în hipoproteinimie. limfoame. EXAMENUL RADIOLOGIC ŞI IMAGISTIC AL FICATULUI. funcţional se poate produce dilataţia bontului cistic. secreţie biliară. Mărirea de volum a ficatului şi poziţia marginii inferioare trebuie apreciate cu precauţie. existenţa pneumoperitoneului.este întâlnit frecvent. cava inferioară şi suprahepatice. Îngroşarea peretelui peste 3 mm este întâlnită în bolile inflamatorii ale colecistului. complicaţii ulterioare. Chistul hepatic.

boli de sistem. Scintigrafia . Splenomegalia difuză .ruptura chistelor sau a hematoamelor. splina se poate vedea la baza stângă. Pentru diagnosticul afecţiunilor parenchimatoase. tumori splenice. sindromul hipertensiunii portale. sunt localizate şi delimitate precis. depăşeşte valoarea splenoportografiei mai ales când există un bloc extrahepatic. Procesele tumorale şi expansive. având de asemenea. care împinge camera de aer a stomacului la dreapta şi unghiul splenic al colonului în jos. permite o mai bună vizualizare a leziunilor structurilor anatomice şi artefactelor. Chistele primare sunt rare ca şi chistul hidatic. 172 Rupturile splinei Rupturile splinei . dimensiunile şi structura ficatului şi a căilor biliare. rolul primar în evidenţierea modificărilor focale şi de evaluarea mărimii configuraţiei şi stării funcţionale globale a ficatului. ciroză hepatică. Ea permite hepatografia şi în faza de întoarcere. tumori splenice solide de limfoame splenice. tumori splenice localizate la polul inferior. În peretele chistului se pot produce calcificări.în condiţiile actuale. în traumatismele hepatice. Prin examenul radiologic se observă poziţia înaltă a diafragmului şi imobilitatea lui la baza stângă şi o opacitate în hipocondrul stâng. În splenomegalie. se constată mobilitatea caracteristică a anselor subţiri în masa lichidiană.confirmarea splenomegaliei constatată clinic se face ecografic. boli infecţioase şi parazitare.tală dextro . Arteriografia selectivă celiacă şi mezenterică . evidenţiază lărgirea trunchiului arterei hepatice. 1. traumatisme splenice şi hipocondru stâng. Majoritatea formaţiunilor se 173 . colagenoze. În raport cu sediul şi dimensiunile lor. fiind cele mai utile metode de diagnostic. hipertensiune portală.hepatică. Când splina se rupe în cavitatea peritonială.este utilă pentru studiul morfologiei ramificaţiilor arterei hepatice. tromboza de sistem venos port. Splenomegalia difuză poate fi întâlnită în boli hematologice. În ciroza hepatică. hepatite. coboară unghiul stâng al colonului şi poate fi deosebită de o tumoră renală care se înscrie în acest unghi. sunt metodele preferate de investigare a acestui organ. icter obstructiv. MODIFICĂRILE RADIOIMAGISTICE ALE SPLINEI În timpul examenului radiologic. Examenul scintigrafic şi în special ecografia splinei. chiste parazitare .este un simptom constant în leucoze. Splenomegalia Splenomegalia . neoplasm hepatic şi este sporită în ciroză. infecţioase. sindromul febril prelungit. Masa splenică mărită împinge stomacul înainte şi în dreapta. ele împing organele din jur.se produc în traumatisme abdominale. se mai întâlneşte în limfoame şi reticuloze. precum şi procesele patologice prezente. CT şi RMN . Afecţiuni splenice localizate Ecografia este indispensabilă pentru diagnosticul unor alterări localizate al parenchimului splenic aceste afecţiuni sunt: Formaţiuni splenice chistice. Acurateţea metodei depăşeşte tehnicile radioizotopice şi se apropie de cea a computer-tomografiei. fiind contrastată de aerul din unghiul stâng al colonului. boli metabolice. axul lung al splinei depăşeşte 14 cm şi cel transvers 5 cm.evidenţiază forma. tumori de hipocondru stâng. camera de aer a stomacului. sindromul Banti sau traumatisme. Ecografia splinei este indicată în sindromul splenomegaliei. Chistul splenic Chistul splenic este consecutiv unui hematom traumatic şi infarctului. ridică diafragmul. care permite diferenţierea faţă de o tumoră de hipocondru stâng. Se utilizează de obicei Sulfura de Tecneţiu coloidală sau aur 198 coloidal. Este indicată de asemenea. În aceste boli nu se modifică ecogenitatea splinei.

se caracterizează printr-o arie hipoecogenă triunghiulară. nu poate fi reliefat pe radiografia simplă. necroză sau hemoragii. mărirea distanţei dintre stomac şi unghiul traiţ.duodenografia hipotonă cu insuflaţii gazoase. mărirea umbrei pancreatice pe radiografia de faţă. gastrointestinale şi toracice. Uneori. splenoportografia. EXAMENUL RADIOLOGIC AL PANCREASULUI Pancreasul sănătos. pancreatografia intra . gastroduodenal de faţă şi profil. ancoşă semilunară pe marginea internă a lui D2. Pancreas inelar Pancreatita acută . evidenţiază eventualele tumori pancreatice. cadrul duodenal lărgit. ştergerea pliurilor mucoasei duodenale. unice sau multiple. se observă pseudochiste. hematomul perisplenic şi inundaţia peritonială. Cuplarea ecografiei cu computertomografia. cu baza la peretele splenic. neoplază primitivă sau secundare ori hemangiom. 2 . infarct. splina este afectată în limfoame. şi a duodenului. retropneumoperitoneul. 4 . Chisturile pancreatice pot fi chisturi adevărate şi chisturi false. diafragm stâng hipomobil şi ridicat. Infarctul cicatricial oferă o imagine hiperecogenă triunghiulară în bandă. Tumorile splinei se însoţesc de splenomegalie. Examenul baritat.examenul baritat.însoţesc de splenomegalii. arteriografia. Ruptura splinei poate fi traumatică sau spontană. care poate evidenţia eventaulii calculi sau calcifieri. favorizată de caracterul terminal al circulaţiei splenice arteriale. 175 . de regulă hipoecogen. Mai frecvent. hematomul subcapsular. Metoda permite 174 vizualizarea pancreasului în 90% din cazuri cu posibilitatea depistării unor tumori mai mari de 20 mm. executat cu prudenţă evidenţiază lărgirea lumenului şi cadrului duodenal. Uneori. produc deformări ale organelor vecine din jur. colangiografia.se caracterizează radiologic în funcţie de gravitatea bolii prin modificări abdominale. se vede ampula lui Water ca o imagine diverticulară. Calcifierile splinei oferă imagini reflexogene cu umbră posterioară caracteristică. Chistele splenice pot fi: chiste primare non parazitare. diseminate. aduce un aport foarte mare la diagnosticul acestor boli. În urografie.procesul patologic poate avea dimensiuni mici şi atunci este sărac în semne radiologice. mucoasă ştearsă pe duoden. Ecografia pancreasului Ecografia pancreasului reprezintă prima metodă imagistică utilizată în diagnosticul suferinţelor pancreatice. irigoscopia. Alte metode: pneumoperitoneul. Pot să apară calcificări pancreatice cu topografie caracteristică mai ales în cazuri de litiază Wirsunghiană. formaţiuni chistice secundare sau pseudochiste ca cel posttraumatic. Constatăm semne de ileus paralitic în hipocondrul stâng cu dispersia aerică a stomacului. Abcesul splenic oferă imagini de colecţie lichidiană intraparenchimatoasă rotunjită. tomografia computerizată.examenul radografic pe gol. Infarctul splenic recent. Metodele de exameninare sunt : 1 .operatorie. Pancreasul inelar este localizat de obicei la D2 şi se poate suspiciona când la examenul radiologic se găseşte o stenoză circulară cu contur neted pe D2. împingere cranială a regiunii antropilorice. neomogen. hemiperitoneul. dezvoltate după pancreatită. rinichiul stâng secretă mai puţin decât cel drept. sau rezonanţa magnetică nucleară. Colangiografia per os este negativă. Sunt colecţii lichidiene care rezultă prin procese inflamatorii. care se poate transforma pseudochistic. care în funcţie de sediu. Rareori. 3 . Afecţiunea se întâlneşte în copilărie şi se confundă cu stenoza pilorică. Pancreatita cronică . Conţinutul este uneori pur transonic. ştergerea părţii superioare a conturului psoasului. unghiului splenic al colonului. traumatisme. evidenţiază modificări ale antrului gastric şi cadrului duoedenal. contur duodenal neregult zdrenţuit. Infarctul splenic reprezintă o afecţiune relativ frecventă. Putem recunoaşte: hematomul intraparenchimatos.scintigrafia. chiste primare parazitare. stază prelungită în D2. care este o tumoră benignă. sunt şi focare mici de osteoliză pe unul sau mai multe oase lungi.

Pseudochistul pancreatic .se poate depista radiologic printr-o tehnică meticuloasă.atrofiază parenchimul. Examenul ecografic Examenul ecografic este extraordinar de util în diagnosticul afecţiunilor pancreasului. Se poate însoţi de veziculă biliară exclusă. Prezintă următoarele semne ecografice: parenchim mărit. calcifieri multiple. 177 .cresc lent şi nu comunică sistemul canalicular Wirsung. Tumorile au dimensiuni mici şi nu pot fi evidenţiate radiologic decât greu. Cancerele sunt de obicei schiroase. marginea internă a duodenului poate prezenta semne de malignitate. Poate interesa întregul organ sau o porţiune a acestuia. contur deformat. Pancreatita acută necrotică . pătrunderea bariului în ampulă. Tumoara de cap de pancreas . 2. dă dilataţii ductale. rigiditate. Pancreatita severă . amputarea pliurilor. D2 lărgit. se poate diferenţia mărirea conturului capului pancreasului. Se constată pierderea de substanţă la nivelul ampulei. Cancerul cozii pancreasului . cadrul duodenal cu invazie tumorală în cazuri avansate. Uneori. situată în loja pancreatică. cadrul duodenal este lărgit.dă amprentă numai pe marea curbură. Cancerul ampulei lui Vater . Deformează capsula şi dizlocă stomacul. tromboză portală. poate fi şi icter mecanic. duodenului şi intestinului. Pancreatita cronică . bine delimitată. Bulbul duodenal este orizontalizat. creşterea în dimensiuni a lojii pancreatice.Antrul piloric este împins în sus şi spre dreapta.secretorii cel mai adesea în adenomul insular benign şi dă crize periodice de hipoglicemie. iar de profil distanţa dintre peretele stomacului şi coloană depăşeşte lărgimea unui corp vertebral. hipoecogenă. În pancreatita acută. 4.duce la hipertonia parenchimului dilataţie ductală.hemoragice. colecţie pleurală şi pericardică.tumorală . Pancreatita formă moderată . importantă. Adenocarcinomul pancreasului. cu Wirsung uşor dilatat.reprezintă o complicaţie a pancreatitei necrotico . deplasând stomacul spre dreapta.este definită prin hipertrofia circumscrisă a pancreasului însoţită de structura neomogenă şi semne de compresiune pe organele vecine. Insulinomul este o tumoră insulară cu celule beta insulino . afectează de obicei capul pancreasului şi dă metastaze precoce în mediastin şi ficat. imagine de ulceraţie pe fond lacunar.apare ca o modificare de ecostructură a parenchimului cu dilacerarea şi scăderea accentuată a ecourilor. unghiul duodeno . 1. în colica biliară cu reacţie pancreatică.jejunal coborât. pentru opacifierea duodenului. ecouri patologice joase sau înalte la nivelul 176 parenchimului. Apare ca o formaţiune transonică. Cancerul corpului pancreatic modifică poziţia antrului. mucoasa antrală este infiltrată. Tardiv. În raport cu sediul şi dimensiunile lor produc deplasări ale stomacului. Abcesul pancreatic . lichid în fundul de sac Douglas. calcifieri intraductale. Pancreatita pseudo . dislocarea anterioară a stomacului. neomogen. forma medie produce afectarea difuză a întregului organ. colecist destins cu calculi. 3. Apare ca o colecţie relativ bine delimitată.este o afecţiune inflamatorie cu caracter distructiv difuz. Se poate constata o hepatomegalie de tip steatozic în pancreatita etanolică. circumscrisă în loja pancreatică. stază gastrică.este o complicaţie a pancreatitei acute. Traumatismul pancreatic . Pseudochistele de mari dimensiuni dizlocă ansele intestinale.prezintă următoarele semne: creşterea lojei pancreatice şi structura neomogenă a parenchimului cu imagini transonice ale zonelor de necroză. Uneori. Poate exista şi lichid în peritoneu. În pancreatită forma uşoară nu există o expresie ecografică.

precizând unele anomalii. contur anfractuos. Hilul renal este o despicătură verticală 179 Anatomia căilor urinare 178 . o margine lateral convexă şi una mediană concavă. examenul căilor urinare cu substanţă de contrast opace sau transparente. ganglionii sunt de mici dimensiuni. în care se află hilul. lăţimea maximă de 5 -6 cm şi grosimea de 3 cm. ANATOMIE Rinichii. având cavitatea antero .mediană. tomografia. TC. unul inferior. localizaţi la trunchiul celiac şi hilul hepatic.diafragmatică. Anatomic. înaintea explorării radioimagistice. Metodele de examinare Metodele de examinare sunt: radiografia simplă. corpului şi cozii pancreasului.RENAL Examinarea radiologică a rinichilor se efectuează pentru că evidenţiază stările anatomice şi funcţionale ale acestora. Dimensiunile variază după vârstă şi starea funcţională. sindroame sau boli necunoscute. pun în evidenţă sufuziunile lichidiene din fundurile de sac abdominale. se pregăteşte bolnavul în sensul vacuităţii gastro . retropneumoperitoneu cu tomografie. un pol superior. XII şi simfiza pubiană. De asemenea. foarte frecvente în patologia pancreasului. fiind examenele de elecţie. Examenul radiologic contribuie la localizarea procesului patologic şi dă relaţii asupra întinderii leziunilor. cinematografia. O radiografie corectă evidenţiază coastele XI. rinichii prezintă două feţe: anterioară şi posterioară. sunt organe pereche dispuse retroperitoneal simetric în fosa lombo .reprezintă o formaţiune solidă cu ecouri joase. Tomografia computerizată şi rezonanţa magnetică nucleară (RMN) . Mai pot fi folosite: arteriografia renală. ecografia şi RMN. puţin oblic de sus în jos. CAPITOLUL XV.evidenţiază cu mare precizie modificările patologice ale pancreasului.intestinale. din afară înăuntru. Forma este comparată cu cea a unei boabe de cafea situată vertical. înconjurată de un inel ecogen. Rinichii la adulţi au lungimea de 10 -12 cm. În funcţie de localizare poate fi întâlnit la nivelul capului. fără mijloace de contrast şi necesită unclişeu de 30/40 cm. DIAGNOSTICUL RADIOLOGIC ŞI IMAGISTIC AL APARATULUI PIELO . urochimografia. Întotdeauna.Cancerul pancreatic . Radiografia renală simplă se execută pe gol. Cancerul este însoţit de adenopatie.

alcătuită dintr-un număr de la 7 până la 14 formaţiuni piramidale. Radiografia cu substanţe de contrast. faţa renală a splinei. conţine faţa renală a splinei şi colonul descendent. TEHNICI DE EXPLORARE RADIOLOGICO . la periferie are un caracter continuu. Bazinetul este o cavitate de 2 .calicial . La baza piramidelor se află arterele arcuate. Stânga. situat între rect. unde se încrucişează cu vasele iliace şi formează o curbură medială. Porţiunea pelvină are un traiect concav medial şi este subdivizată în segmentul parietal. unde se realizează raportul cu vasele genitale. lungă de 15 mm în grosimea peretelui vezical şi se termină cu meatul uretal. La exterior este învelit de o capsulă fibroasă. la femei. Medial în dreapta. Este uşor situat extrarenal şi se continuă cu ureterul. Omnipaque. este denumită urografie iar cand se administrează retrograd se numeşte pielografie ascendentă. denumite şi piramidele renale ale lui Malpighi. duodenul descendent şi cava inferioară stângă. însinuându-se între piramide sub forma coloanelor renale Bertin. raportul rinichilor în dreapta este cu flexura colică dreaptă. faţa viscerală a lobului drept hepatic şi porţiunea descendentă a duodenului şi ansele intestinului subţire. Lateral dreapta este faţa viscerală a ficatului şi colonul ascendent. Medulara conţine tubii colectori renali. Aparatul pielo . la bărbaţi şi baza ligamentului larg. Pentru contrast pozitiv se folosesc soluţii tri-iodate hidrosolubile. Rareori se face contrast prin mediu transparent. flexura duodenului jejunal şi aorta abdominală.10 mm.IMAGISTICĂ Radiografia renală simplă Radiografia renală simplă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: filmul radiografic să fie de 30/40 cm. Acestea au baza orientată spre corticală şi vârful numit papila renală situată spre sinus. În spaţiul retroperitoneal. este porţiunea intramurală. se utilizează substanţe cu produs nonionic cu osmolaritate redusă. Raporturile rinichilor sunt: Posterior coasta a XII -a şi ligamentul arcuat al diafragmului. cu calibrul de 5 . Se evidenţiază pe clişeu. Corticala este situată sub capsula renală. Medulara este situată profund lângă sinus. care conţine bazinetul. este discontinuă. rinichii sunt conţinuţi în loja renală.mărginită de o buză anterioară mai mică şi una posterioară mai mare.30 cm. nu conţin iod cu sarcini electrice cu toxicitate foarte mică cum ar fi Iopamiro. În stânga. rezultă din unificarea 180 mai multor calice mici şi confluează în bazinetul pelvin. Pornind de la hil în interiorul rinichiului există sinusul renal. A treia porţiune şi ultima. cum ar fi: Odistonul sau Urografinul. încât radiografia renală simplă să evidenţieze în sus coasta a XI-a şi simfiza pubiană în jos. vezica urinară. Când substanţa de contrast se administrează pe cale intravenoasă. nervii şi ţesutul adipos. nervii şi un segment iliac. Urografia intravenoase Se întrebuinţează pentru opacifierea căilor urinare. colice. încât să permită evidenţierea muşchiului psoas şi conturul pătratului lombelor. substanţă iodată hidrosolubilă. Între capsule şi sinus se interpune parenchimul renal format din corticală şi medulară. Anterior. faţa posterioară a stomacului şi din nou intestinul subţire. în care există o capsulă adipoasă care înveleşte rinichii. constituind garanţia vizibilităţii maselor renale. vasele renale. lipit de peretele lateral al pelvisului şi de segmentul visceral.3 cm diametrul longitudinal şi 1 -2 cm transversal. Recent. iar spre centru este discontinuu. Ureterul Ureterul este un tub care uneşte rinichiul cu vezica urinară care este lung de 25 . Hilul este străbătut de elementele pediculului renal.Calicele se inseră pe papilele renale fiind la fel de numeroase ca acestea şi au dimensiuni de 8/11 mm. Calicele mari sau tijele caliciale în numar de 2 până la 3. Superior se află glandele suprarenale şi inferior ţesutul adipos retroperitoneal. Are mai multe porţiuni: Porţiunea abdominală subdivizată într-un segment lombar până la aripioara sacrului. cu flexura colică stângă. calicele. Regimul trebuie să fie astfel ales. polul superior al rinichilor şi în jos. bineînţeles prin diafragm cu bazele pulmonare. care ajung până la sinus. 181 .

apoi se efectuează comprimarea ureterelor timp de 5 minute. tumori renale. Complicaţii sau accidente .8 . utilizând tecneţiu pertechtenat (Tc 99m şi ca trasori DTPA sau DMSA).5 ml / Kg corp. Durata perfuziei este de 8 -10 minute. insuficienţă hepatică cu icter.60 . care efectuează opacifierea pe cale joasă. Urografia intravenoasă Urografia intravenoasă este contraindicată la bolnavii cu ureea peste 0. Se injectează fie o cantitate mai mare de Odiston.Preparatul obişnuit.calicial în stenoze parţiale. DMSA . Cistografia urografică Cistografia urografică .Uneori dupa prima expunere se efectueaza compresiunea ureterelor printr-un dispozitiv anexat aparatului Roentgen. fistulografia. când conţine 15 gr de iod.acid dimercaptosuccinic DTPA . până la 50 . bolilor renale chistice. administrări de oxigen. conţinând 50 .acid dietiltriaminopentoacetic Ecografia Ecografia este indicată pentru evidenţierea malformaţiilor renale. Se tratează cu hemisuccinat de hidrocortizon. La 15 minute de la terminarea injectării se efectuează a doua radiografie. În prezent. infecţii renale. Fenomenele de intoleranţă se explică prin tulburări de origine neuro . încălzit la 37 grade. După cistoscopie se cateterizează unul. 60% sau 75%. După terminarea injectării.5 şi 8 minute de la începutul injectării.vegetativă. Evitarea microtrombusurilor se realizează prin injectarea cu acid epsiloaminocaproic.3 . senzaţii de vomă. Scintigrafia renală Scintigrafia renală dă relaţii asupra morfologiei parenchimului. iar a treia se face la 30 de minute de la injectare. ecografia. leziuni vasculare. respiraţie artificială sau masaj cardiac extern. tuberculoză evolutivă . hidronefroză sau litiază urinară. în 5 -7 minute se opacifiază bazinetul. rezonanţă magnetică nucleară. Radiografiile pentru studiul funcţional se fac la 1 . sau chiar la 24 de ore. eliminarea PSP sub 30% în primele 15 minute. sau dacă este nevoie se efectuează urografia prelungită.5 fiole de Odiston.70 ml iod. În prezent se utilizează 1 până la 1. hipertensiunea arterială primitivă. care produc micro embolii capilare şi fenomene de alergie.se face cu substanţă de contrast ajunsă în vezică. sau mai simplu.2 .7 minute 2 fiole de Odiston. acid epsiloaminocaproic. calciu.70 gr de iod. la 45 . fie substanţe cu o concentraţie crescută de iod. se injectează până la 5 fiole de Hemisuccinat de hidrocortizon sau se introduce această substanţă în perfuzie.5 mg %. Urografia se poate completa cu examinări tomografice în special după 15 minute de la efectuarea injecţiei. Pentru prevenirea reacţiilor alergice. 183 . Prima radiografie se efectuează la 7 minute. solitare sau multiple. înaintea introducerii substanţei de contrast. tulburări datorită fixării substanţei de contrast pe proteine serice. În 250 ml ser izotonic glucozat se introduc 4 . în insuficienţa cardiacă. după urografie şi se completează cu cistografia micţională. Se injectează 3 . Urografia precoce minutată se efectuează pentru explorarea ariei renale. 182 Alte metode: 1. sau ambele uretere. se găseşte în fiole de 20 ml în concentraţie de iod 30%. iar după alte 5 minute trece în ureter. Urografia prin perfuzie se efectuează în special pentru evidenţierea arborelui pielo .120 de minute. i se injectează intravenos în 5 . Examinarea începe cu renală simplă.în timpul injectării intravenoase. bolnavul poate acuza valuri de căldură. 2. insuficienţe renale. chiar lipotimie. Odiston. urmărirea transplantului renal a rinichilor dializaţi.6 cm cubi de Odiston 30%. în sânge creatinină mai mică de 35 ml/ min şi creatinină în ser până la 4. aglutinarea hematiilor. accidentele grave se produc rar. Dintre alte metode mai amintim: tomografia computerizată. Bolnavului culcat pe masă. Pielografia ascendentă Pielografia ascendentă este o metodă instrumentală.80 mg%. traumatisme. Indicaţia majoră este hipertensiunea arterială secundară de origine renală. precum şi la cei cu alergie în antecedente.

Ureterocelul . Malrotaţia se poate complica cu ectopie sau simfiză renală. Lipsa congenitală a unui rinichi sau agenezia renală. compresat. Are concavitatea spre coloană şi este parţial comprimat. 184 Uneori rinichiul se situează pe linia mediană. Anomaliile de număr 1. dimensiuni. 3. dar pediculii vasculari sunt distinşi. Calicele mici şi papilele pot fi dezorientate sau amputate. 4. care este situat lateral sau chiar posterior. subţiate cu contur concav. Aortografia şi ecografia. Rinichiul dedublat . partea lui mijlocie. Aortografia arată lipsa rinichiului şi arterei renale. face o curbă carcteristică în jurul venei cave. 5.este o malfornaţie structurală frecventă. persistente care dau rinichiului aspect de strugure. rinichii au formă de potcoavă. În corticală iau naştere mai multe formaţii chistice.când polul inferior al unui rinichi se continuă cu polul superior al celuilalt rinichi. iar arterele renale pleacă din partea inferioară a aortei abdominale sau chiar din iliace. cu parenchim funcţional sau fibros între polii inferiori. datorită compresiunii produse de chiste. Calicele şi bazinetul sunt alungite.este o dilataţie a extremităţii inferioare a ureterului. Angiografia evidenţiază vase cu traiect arciform care ocolesc formaţiile chistice. marginea internă depăşeste coloana liniei psoasului. având aspect de stază şi hidronefroză. 185 . Rinichiul polichistic . iar ureterul este comun. Poate fi unilateral. Rinichiul ectopic poate fi hipoplazic şi malrotat. Rinichiul de partea opusă este hipertrofiat. se numeşte ectopie încrucişată sau se poate situa în torace. în ectopie ureterul este scurt. dar mai frecvent bilateral. Persistenţa lobulaţiei fetale cu conturul rinichiului boselat policiclic.are pedicul vascular şi ureter propriu. Rinichiul sigmoid . Calicele se proiectează anterior şi medial faţă de bazinet. malrotaţia rinichiului poate fi unilaterală sau bilaterală.este găsit numai în partea dreaptă. 6.ANOMALII CONGENITALE ALE RINICHIULUI ŞI CĂILOR URINARE Anomaliile congenitale se împart în: anomalii de număr. rezultând dintr-un viciu de dezvoltare în special a tubiilor contori şi colectori a lui Belini. Anomalii de sediu Ectopia renală este o anomalie de sediu. formă sau structură. Rinichiul supranumerar veritabil . Uretererul retro-cav . Anomalii de formă Simfizele renale Rinichiul în potcoavă se caracterizează prin malrotaţie şi reuniunea ambilor rinichi pe linia mediană prin intermediul unui istm. sau este în partea opusă. În aceste cazuri. rinichiul rămâne situat în regiunea lobară inferioară iliacă sau pelvină. valoare funcţională proporţională dezvoltării. cu bazinet şi ureter care merg până la vezică. Uneori istmul poate fi la polul superior. 2. Faţă de rinichiul ptozat. sprijină diagnosticul. Rinichiul hipoplazic are dimensiuni mici.are porţiunea parenchimatoasă comună. având un aspect de lacună în opacitatea vezicii. Rinichii sunt măriţi de volum şi cu contur boselat. Boala este congenitală şi familială şi se poate asocia cu boala chistică a ficatului cu anevrisme cerebrale. Uneori este dedublat numai bazinetul.

simfiză. vezicule fiice dispuse în rozetă.Ecografic.este consecutivă unui sindrom de joncţiune prin vas anormal sau bridă şi apare ca o dilaţie pielocalicială. Ectazia tubulară renală este o afecţiune heredo . net şi fin. unic sau multiplu. Diagnosticul diferenţial se face cu eroziunile bacilare ale papilei. Chistele au pereţii proprii.congenitală şi constă în modificări identice cu cele din rinichiul în burete. Chisturi multiple . structură renală multichistică bilaterală. care se văd pe radiografii. care le delimitează de sinus şi nu comunică între ele.4 mm şi rămâne anecogenă indiferent de amplitudinea aplicată fasciculului incident. Mai pot să existe rinichi în potcoavă inversată. corespunzătoare chistului. Diverticulul paracalicial. alungite. asociate cu hepato şi splenomegalie. care pleacă din papilă şi se răspândesc de la cupa calicelui în piramidele renale.colul inferior al rinichiului ptozal. Ecografic are aspect de zonă transonică sau Chist renal de pol inferior hipoecogenă bine delimitată. poate fi segmentar sau intergral. este mai rar decât cel hepatic şi are caractere semiologice: dublu contur. uni sau bilaterale la nivelul sinusului renal. O astfel de imagine se vizualizează de la dimensiuni de 3 . rinichi sigmoid. calcificări parietale. rinichiul este mai mare cu bandă parenchimatoasă ce divizează sinusul renal în două părţi inegale. Ureterocelul este o dilataţie chistică a ureterului intramural. Duplicitatea aparatului pielocalicial.5 mm. Prin metoda Doppler color. . Hidronefroza congenitală .ptoza de gradul II sau rinichiul mobil . contur boselat. Rinichii în potcoavă se prezintă ca rinichi cu axul lung înclinat în jos şi din afară spre înăuntru. Uneori aceste dilatări sunt încrustate cu calculi de fosfat de calciu. rinichi coborât . Are predilecţie pentru polul inferior. Rinichii în burete .ureteral în timpul explorării per micţionale. Chistul renal simplu poate fi uni sau bilateral. uşor dilatate. Apar ca zone transonice ovoidale. sunt puţine la număr. Radiografic. care pot mima braţele bazinetului. Malformaţii ale ureterului. Chistul hidatic renal. Ecografic. Rinichiul are dimensiuni mărite. Megaureterul cu dilatare câştigată.ureteral este vizibil ecografic.se caracterizează prin prezenţa a numeroase cavităţi parenchimatoase de dimensiuni mici 1 . constă într-o mică ectazie cu conţinut transonic în apropierea unei calice. uneori cu mărirea suprafeţei polului inferior şi boselarea peretelui. calicele şi bazinetul sunt deformate şi împinse cu amprenta chistului.ptoza de gradul I. ectopie încrucişată. Radiologic deosebim : . poate fi bilateral sau multiplu. Alte anomalii evidenţiate ecografic: Pielonul dublu. pe care le face spongioase. este coborât sub apofiza transversă a lui L2.boala polichistică renală a adultului sau rinichiul polichistic. Chistele parapielice se dezvoltă din resturi embrionare si au un conţinut limfatic. o membrană decolată. chistul renal simplu se prezintă ca o formaţiune cu 186 conţinut pur transonic de formă rodundă sau ovoidală cu peretele propriu delimitat regulat. iar funcţia renală este păstrată.colul inferior al umbrei 187 . Refluxul vezico . istmul se află de obicei în faţa coloanei vertebrale. rinichi în farfurie. necroza papilară şi nefrocalcinoză. Se deosebesc trei tipuri de ptoze. dar rămâne deasupra crestei iliace . Derivă din resturi embrionare şi este un chist de retenţie. Afecţiuni renale câştigate Ptoza renală este favorizată de slăbirea mijloacelor naturale de suspensie. se poate evidenţia refluxul vezico . doar dacă meatul ureterului este mult dilatat şi dacă se continuă retrograd cu hidroureter. Chistul renal sau chistul solitar al rinichiului este unic. Bazinetul este vizibil ecografic. Neurotomografia şi angiografia evidenţiază o zonă avasculară sau neopacifiată. cea inferioră mai mare.

cum ar fi: hematomul subcapsular. Sunt formaţi din Oxalat de calciu. se face diagnosticul diferenţial cu ectopia renală în care ureterul este scurt. . infiltraţii sanguine. fiind mai frecventă la bărbaţi. Litiaza se traduce prin colică nefrotică şi hematurii.renale întretaie creasta renală. şi două linii orizontale care trec prin mijlocul corpilor vertebrali L1 şi L2. Smulgerea pediculului vascular nu se evidenţiază ecografic prin semne directe.Moyrand şi Robert Gayet. Calculii de oxalat de calciu sunt întâlniţi în o treime de cazuri. contur renal boselat. Radiografia renală simplă evidenţiază fracturi costale ale apofizelor transverse. În 75% din cazuri. rinichiul suferă o malrotaţie în jurul axului vertical şi în jurul axului sagital. localizate în parenchim. uneori. Fractura parenchimului renal dă o imagine de discontinuitate conturului a parenchimului.se întâlneşte la adulţi şi la copii. Unii sunt rotunzi. Pentru explorare. muriformi sau fuziformi. Calculii caliciali au formă triunghiulară sau de cui de tapiţerie. Calculii fosfatici sunt moi. rinichii măriţi de volum cu contur şters şi ştergerea marginei sterne psoasului. Este o manifestare a diferitelor boli în care există o tulburare de metabolism şi stază urinară. Importanţa examenului radiologic constă în a demonstra că în partea sănătoasă rinichiul funcţionează normal. umbra renală este situată sub linia crestelor iliace. mai ascuţiţi spre ureter. sunt mici şi duri.este o zonă hipoecogenă. când apar aspecte transonice în spaţiul spleno . Patrulaterul Robert . dispariţia limitei între sinus şi parenchim. cu zone transonice şi hiperecogene alternative. Sediul calculilor bazinetali pe radiografia simplă sunt în patrulaterul Bazy . Patrulaterul Bazy . xantină sau cistină şi se evidenţiază cu ajutorul mijloacelor de contrast. una mediană situată dea lungul apofizelor spinoase ale vertebrelor L1 şi L2 şi una laterală paralelă cu prima la distanţă de 6 cm. Calculii opaci se observă pe radiografia simplă în 90% din cazuri. în 60% din cazuri calculii sunt solitari iar în 10% sunt bilaterali. rotunzi. Hematomul renal . fisuri corticale sau rupturi totale. care este neomogenă. sub care coboară. De obicei. calculii sun asimptomatici. radiografia se face în picioare şi decubit dorsal.renal. Dacă în decubit rinichiul alunecă şi revine în lojă. imagine transonică între parenchim şi capsulă. În ptoza renală. intraparenchimatoasă cu pereţi neregulaţi. cu conţinut mucos uniform şi sunt hemoragici. Traumatismele renale Traumatismele renale . Calculii transparenţi sunt formaţi din acid uric. 188 Litiaza urinară Litiaza urinară .sunt frecvente în timpul accidentelor şi se soldează cu hematurie. fosfat bi sau tricalcic sau fosfatul amoniaco . paracolic sau întreaga cavitate. recesul Douglas în spaţiul perihepatorenal orizontal. Calculii urinari pot fi sau opaci sau transparenţi la razele X.Gayet este delimitat în sus de o linie orizontală care trece prin sprânceana cotiloidă şi în jos de o linie paralelă cu 189 . hiperecogene. Colecţie lichidiană sanguină intraperitoneală. apare o colecţie transonică subcapsulară. Calculii sunt unici sau multiplii. uneori confluează şi devin calculi coraliformi.Moyrand este delimitat de două linii verticale paralele. plastici şi iau forma cavităţii în care se formează. Ecografia evidenţiază: contuzia renală sub forma unor zone focale unice sau multiple.ptoza de gradul III sau rinichiul flotant. Calculii din bazinet sunt triunghiulari. Calculii căior urinare Calculii căior urinare: sunt localizati in diferite segmente si iau forma acestora. care are opacitatea mai redusă. cu parenchim comprimat. dar apar modificări la examinarea Doppler. uraţi. Urografia evidenţiază trecerea substanţei opace din bazinet în parenchim sau în ţesuturi perinale.magnezian. semne de peritonită şi nivele hidroaerice. calculii cresc în dimensiuni. Pe lângă semnele directe sunt semne indirecte. dezorientarea şi alungirea rinichiului sau a calicelor prin hematom. Caracteristic pentru ptoze este îndoirea dublă a ureterului sau sinozităţile acestuia.

Dacă examenul urografic şi ecografic evidenţiază starea normală a rinichiului de partea opusă. Urografia intravenoasă sau pielografia ascendentă. rotunde. bule de aer. în multe cazuri calculul rămâne împregnat cu stratul opac. necroză papilară.reprezintă depozite de calciu din parenchimul renal sau de la nivelul tubilor renali şi se prezintă sub formă de opacităţi mici. calcificări în perete chistic. iar urografia evidenţiază dilatările cavităţiilor supraiacente calculului.dacă calculul urinar rămâne mult timp pe loc la nivelul lui. calcificările dim nefrocalcinoză încrustează parenchimul renal. calcificări vasculare. calculii coledocieni sunt mai aproape de coloană.nefrita cronică hidronefroză bilaterală. Numărul calculilor dacă nu sunt destul de distanţaţi se stabileşte greu. dizlocând substanţa opacă. Diagnosticul diferenţial se face cu cicatrice fibrocalcare. rinichiul sclero . apoi cicatrizare şi stenoză ureterală. Se întâlneşte în hiperparatirodism. ştergerea liniei psoasului. se intervine chirurgical şi se elimină rinichiul bolnav. rinichiul mastic bacilar. Hipertensiunea reno . ovalară cu dimensiuni mai mari de 4 mm. concreţiuni şi calculi pancreatici.tubar sau chiar rinichi mut cu mărirea dimensiunii renale. 190 Boala este datorată unor cauze generale care produc hipercalcemie şi hipercalciurie asociate cu osteoporoză.atrofic. Calculii sunt unici sau multipli. pionefroza. 191 . Diagnosticul diferenţial al calculilor urinari opaci se face cu calculii biliari. În jurul calculului se observă o mantă transparentă. rinichiul mut. faţetaţi şi cresc în dimensiuni. Persistenţa şi mărirea imaginii renale .vasculare. arată calculi urinari în ureter sub forma unor lacune transparente. se produce ulceraţie. mielom. După evacuarea substanţei de contrast. Pot să fie autohtoni sau migraţi din căile urinare superioare. concreţiuni renale TBC.aceasta care trece prin foseta ligamentului rotund iar median de unghiul sacrului şi lateral de linia verticală care trece prin unghiul intern al găurii obturatoare. Nefrocalcinoza Nefrocalcinoza . bule caliciale cu reflux pielo . Prin rinichi mut în urografie se înţelege rinichiul care nu secretă şi nu elimină în arborele pielo . Cauzele rinichiului sunt: stenoza arterei renale sau a venelor renale. concreţiuni hidatice în ficat şi ganglioni mezenterici calcificaţi. Natura calculilor nu influenţează imaginea ecografică.calicial substanţă de contrast opacă.vasculară Examenul radiologic a dus la identificarea grupului de hipertensiuni reno . Calculul vezicii urinare se poate evidenţia radiologic şi prin ecografie. urografia evidenţiază şi modificări funcţionale ale rinichiului şi căilor urinare în cursul litiazei. hipoplazia renală. au formă rotundă sau ovoidă. sarcoidoză. Examenul ecografic pentru evidenţierea litiazei prezintă semne de evidenţiere a imaginii hiperecogene de formă liniară. carcinom. Lacuna are forma şi dimensiunile calculului. hidronefroza şi litiaza. arcuată. Anomaliile renale de dezvoltare care pot favoriza hipertensiunea sunt : agenezia ectopia rinichi în potcoavă pielo . care produc con de umbră şi se poate evidenţia în două incidenţe perpendiculare. care de profil se situează anterior de coloană. curabile chirurgical. hidronefroză care compromite rinichiul. constituind semnul mantiei. Examenul radiologic în colica nefretică Examenul radiologic evidenţiază calculul radioopac însoţit de scolioza coloanei lombare cu concavitatea spre partea bolnavă. cum sunt hidronefroza. Pe lângă stabilirea sediul calculului. calcificări a cartilajelor costale.

urinar are cauze diferite: congenitale. pungă transonică bazinetală. . care devine globulos. Hidronefroza ideopatică coexistă cu celelalte anomalii urinare. prezenţa unor anomalii cum ar fi : rinichiul dedublat. Diagnosticul diferenţial. reprezentând cupele şi tijele caliciale. hipertrofie sau tumoră de prostată.12 săptămâni după naştere. întreg arborele pielocalicial fiind dilatat.cu flux renal continuu. Urografia este utilizată în studiul dilataţiei căilor renale şi pentru a aprecia sediul obstacolului. cistite. tumoră vezicală. sau totală. .Hidronefroza închisă cu obstrucţie ureterală totală provocată de factori mecanici.are primele semne la nivelul bazinetului. Uneori. Fluxul renal este oprit complet cu atrofie renală rapidă. efectuată chiar după 24 de ore. Dacă sediul stenozei este îndepărtat hidronefroza este mai pronunţată.hidronefroza intermitentă. Când sunt prinse şi calicele. în potcoavă. centro sau extra sinusală având diametrul peste 5 cm. ectopic. obstrucţie. când se produce megaureterul. produsă în rinichiul mobil . gradul de dilatare şi repercusiunile asupra parenchimului. 192 Hidronefroza . În sarcină se constată o dilataţie progresivă a ureterului. afecţiuni vezicale de durată. ecografic cu multiple imagini transonice reprezentând calicele de dimensiuni mari confluente într-o pungă centrală. 2. moderată sau accentuată. uneori însoţită de reflux vezico uretal. Hidronefrozele mecanice Hidronefrozele mecanice au cauze: Litiaza urinară este însoţită uneori de cicatrici postlitiazice. Diagnosticul de stadiu: 1. Pentru aceasta se utilizează radiografia întârziată. La locul de trecere între porţiunea dilatată şi normală se caută cu atenţie cauza obstacolului. Dilataţia poate fi discretă. Este condiţionată de un obstacol pe calea scurgerii secreţiei urinare prin ureter.hidronefroza deschisă în caz de obstacol incomplet . carcinom vezical şi este asociat frecvent cu infecţii pielorenale ca şi nefrita cronică. 3. prin stenoză. Ecografic se evidenţiază numai aspecte morfologice. dar ureterul este normal. mai ales după luna VI-a. acestea cresc în dimensiuni. Refluxul vezico . un grup de calice sau bazinet. dar debit insuficient şi stază suprastenotică. compresiune intrisecă. Forma severă de gradul III.atunci când acesta ajunge într-o poziţie normală staza se elimină rapid. Formă uşoară cu interesare pielică şi calicială. cudură şi poartă numele de uropatie obstructivă. buloase. Este congenitală în hipotrofia musculară pieloureterală. ptoză renală. extrasinusală sau intrasinusală. Deosebim: Hidronefroza . solitară sau înconjurată cu imagini transonice. ecografic cu chistul renal simplu. Topografic dilatarea poate fi parţială la un calice. rinichiul polichistic. cu pereţii proprii în sinusul renal şi hil. Cistografia micţională demonstrează refluxul. hidrofrenozele mici se diferenţiază de o venă renală mai 193 . Radiologic se caracterizează prin dilataţia totală a ureterului. ureter retrocav. iar aspectul revine la normal la 10 . În sindromul de joncţiune pieloureretal sunt dilatate: bazinetul şi calicele. bazinetului şi calicelor. bazinetului şi calicelor bilateral. unilateral sau bilateral. ectazia calicială sau bazinetală. . parenchimul este mult subţiat sau dispărut. se dilată şi formează pungi voluminoase în dreptul cărora parenchimul renal se subţiază şi este împins spre periferie.atrofia renală tardivă . Localizarea este bilaterală.Hidronefrozele sau uropatiile obstructive Hidronefroza este un sindrom caracterizat prin stază şi dilataţie mai mult sau mai puţin accentuată şi întinsă a sistemului pielocalicial şi ureter. Diagnosticul pozitiv: evidenţierea unor zone transonice. Zonele comunică între ele şi realizeză forma aparatului pielocalicial. Forma medie sau gradul II.

rezultă în urma cazeificării piramidelor şi parenchimului renal. se extinde în medulară şi prezintă leziuni ulcero .cazeoase. Radiografia simplă arată . În formele evoluate Apare caverna renală cu pereţi anfractuoşi. Concreţiunile tuberculoase sunt situate la periferia rinichiului spre deosebire de calculii situaţi median.calicial. ulcerativ se traduce prin caverne. în perioada secundară. are aspectul tubular. Când aceste formaţiuni înlocuiesc parenchimul renal. Aici se produc noduli care parţial se ulcerează iar papila prezintă proeminenţe nodulare şi ulceraţii. Hidroureterul apare ecografic sub forma unei imagini tubulare transonice cu calibrul de câţiva mm. situat în parenchim. În alte situaţii. piurie. Atonia căilor urinare este frecventă datorită paraliziei neuro . Îngustarea tijei unui calice mici la bază. Uneori afecţiunea se vindecă cu tratament corect. În pionefroza TBC. produce destinderea papilei sub formă de bulă sferică. formaţiuni calcare cu sediul în corticală. rinichiul este exclus. dinţat. Dacă sunt afectaţi tubii colectori Bellini. Tuberculoza parenchimatoasă de tip necrotic. iar bacilul Koch se localizează în sinusul papilo . iar ulterior are aspect zdrenţuit. cistită. abcese renale. Este de obicei bilaterală şi are frecvenţa mai mare la cei cu focare pulmonare. produc pionefroza TBC când cavităţile sunt separate de căile urinare. Rinichiul mastic . Este imobil şi însoţit de calcificarea ganglionilor mezenterici. Perioada de stare prezintă: Eroziunea papilei Papile şi calice cu contur şters Aria unui calice sau a mai multora este pătată neomogen. Uneori are aspect tigrat sau marmorat. prezenţa BK. Eroziunea papilei şi apariţia nişei TBC este semnul de elecţie. uneori aspect policiclic. are un contur şters cu defecte de umplere sau atunci când este sclerozat. Tuberculoza căilor urinare se manifestă prin ulcerarea nodulilor şi stenoze.mărirea în dimensiuni a imaginilor renale. Cavernele tuberculoase din corticală pot comprima calicele vecine sănătoase. Rinichiul mastic. dă imaginea în "margaretă". Apare tuberculoza renală deschisă cu hematurie. Semne incipente de tuberculoză renală: Lipsa de umplere sau umplere întârziată a calicelor bolnave. provocând amputarea lor radiologică.musculare toxică. Procesele de scleroză duc la stenoza căilor urinare. rinichiul comunică cu căile urinare. Îngustarea unui calice mare. Însămânţarea parenchimului renal.evidentă. iar capsula este sclerozată. 195 194 . pungile cazeoase înlocuiesc parenchimul distrus. apoi prin leziunile papilelor comunică cu căile urinare. Secreţia este mai întârziată şi concentraţia mai redusă decât la rinichiul sănătos. chiste parapielice. se scurtează şi uneori tracţionează vezica. Bazinetul. apoi datorită ureteritei TBC segmentare ia un aspect moniliform. apare nişa tuberculoasă. uneori vizibil pe tot traseul. care pot traduce cicatrici tuberculoase vindecate. Aspectul urografic al tuberculozei renale : Modificări funcţionale şi leziuni morfologice. cu bacil Koch se face pe cale hematogenă. în glomeruli şi tubii contorţi. bazinetului şi ureterului. Ureterul este la început aton. Tuberculoza renală Tuberculoza renală este specifică rinichiului bolnavului tânăr. pe alocuri fiind încrustaţii prin concreţiuni calcare. Sunt prezente eroziuni ale pereţilor calicelor. Leziunile tuberculoase iniţiale sub forma de noduli au sediul în corticală.

Vezica urinară, este de asemenea afectată, prezentând tracţiune sau hemicontractură a jumătăţii spre rinichiul bolnav sau rinichi dinţat- semnul Constantinescu. Necroza papilară renală Este consecinţa insuficienţei irigării papilei renale în arterita diabetică, uropatiile obstructive şi consum exagerat de fenacetină. Afectează mai multe papile şi este Tuberculoza renală 1) Eroziunea papilei bilaterală, având o evoluţie lungă. 2) Nişa Modificări radiologice: ştergerea con3) Contur şters al papilei 4) Stenoză incipientă a tijei caliciale turului, separarea papilei cu apariţia unui 5 ) Stenoză a tijei cu bulă sferică şanţ de delimitare urmată ulterior de apariţia 6) Imagine în margaretă unei cavităţi cu contur neprecis şi chiar 7) Contur zdrenţuit al calicer hidronecrotice apariţia nişei, în ultima fază putând apare 8) Caverna TBC calcificări în jurul papilei. Diagnostic diferenţial cu tuberculoza renală, rinichiul spongios şi pielonefrita cronică, unde nu există detaşare a papilei. Pielonefrita cronică Este o nefrită interstiţială microbiană, asociată cu tulburări de excreţie (stază). Uneori, apar semne de infecţie renală şi albuminurie. Este unilaterală sau bilaterală, mai ales la Necroza papilară - diferite stadii tineri. Radiologic, rinichiul este micşorat, cu semne de scleroză retractilă, alterând cu hipertrofia ţesutului renal sănătos adiacent. O diferenţă de dimensiuni între diametrele celor doi rinichi sugerează o Pielonefrita cronică 1) Îngroşarea tijei caliciale afecţiune renală. Urografia evidenţiază: contur secundare neregulat al liniei interpapilare cu subţierea în unele 2) Calice hipoton 3) Deformare calicelui şi regiuni a corticalei, calicele afectate sunt dilatate cu retracţia polară fundul plat, convex sau în măciucă şi distorsionarea
196

calicelor mici. Tijele caliciale sunt îngustate, conturul papilei prezintă dinţături sau nişă. Refluxul vezico - ureteral este prezent. Glomerulonefrita Examenul radiologic în glomerulonefrita acută prezintă : rinichi măriţi până la 17 cm, cu îngroşare corticală. Se asociază cu afectări pulmonare sau cardiace. În glomerulonefrita cronică rinichii sunt mici, cu contur şters, secreţie slabă, calcificări difuze în corticală. Conturul renal este neregulat, calicele sunt rotunjite, dilatate cu contur net. Sindromul nefrotic - este cauzat de glomerulonefrita cronică primară, colagenoza, tromboza venei renale sau este ideopatic la tineri. Urografic, rinichii au aspect normal. În tromboza venei renale, rinichiul este mărit, secreţie slabă, iar arborele pielo-calicial este distorsionat de parenchimul edematos. Insuficienţa renală acută Apare în şoc traumatic post transfuzional, după substanţe toxice, necroza corticalei renale. Examenul radiologic se face pentru a depista cauza : calcul, tromboza arterială sau necroză corticală. În necroza corticală renală, în faza iniţială, rinichii sunt măriţi, secreţie scăzută şi arborele pielocalicial normal. După 2 luni, apare imaginea caracteristică : calcificări, sub formă de două linii subţiri şi paralele care delimitează corticala. În faza avansată rinichii se sclerozează. Insuficienţa renală cronică şi uremia Sunt consecinţa diverselor boli, care afectează rinichii. Când se datorează sclerozei renale avansate, rinichii sunt mici, iar după uropatii obstructive sunt mari şi se văd calculii. În alte boli ca rinichiul polichistic, amiloidoză, TBC, nefrocalcinoză rinichiul are forme diferite. Când uremia este peste 80 mg % / ml, urografia prin perfuzie arată în bolile cu rinichi mic, corticală subţire şi arbore pielocalicial normal.
197

În uropatia obstructivă, urografia prin perfuzie indică natura obstacolului. Angiografia renală arată diminuarea calibrului arterei renale şi sărăcirea arterelor intrarenale. Tumorile renale Tumorile renale sunt: Tumori ale ţesutului renal, adenocarcinom sau adenosarcom. Tumori pararenale, plecate din capsulă sau pereţii căilor urinare. Clinic se traduc prin hematurie, colică, palparea tumorii. Tumorile benigne Hamartromul şi adenomul renal, dau acelaşi modificări ca şi chistul renal. Tumorile renale maligne Adenocarcinomul (hipernefron, tumoră Grawitz) Nefroepiteliomul. Carcinomul renal (ambele pleacă din pereţii tubilor uriniferi şi se dezvoltă la periferie). Tumora Wilms, este un adenosarcom din blastomul renal embrionar. Tumorile maligne au sediul periferic, când modifică conturul sau central când modifică căile urinare. Pot da metastaze. Radiologic - mărimea şi conturul poate fi modificat cu bombarea sau ruperea liniei conturului. Rinichiul poate fi ptozat, iar în sarcoame sunt depuneri calcare, sub formă de coajă periferică. Urografia nu este concludentă în 50% din cazuri, rinichiul fiind exclus. Principalele semne radiologice sunt: Lipsa umplerii arborelui pielocalicial în întregime sau parţial, amputarea unui calice, împingerea, dezorientarea, modificarea formei calicelor. Dezorientarea poate fi divergentă, semnul "ghearei". Dezorientarea convergentă "În ramuri de salcie plângătoare", amprentă faciformă cu compresiune cranio - caudală şi scăderea intensităţii opacifierii căilor urinare compresate. Sporirea indicelui parenchimatos este evident în procesele expansive, când tumora infiltrează pereţii
198

căilor urinare, apar pierderi de substanţă. Tumora polului inferior deviază traiectul ureterului. Arteriografia renală precizează forma, dimensiunile şi conturul tumorii. Ecografic, formaţiunea tumorală aflată în parenchim sau în lumenul pileocalcial se prezintă diferit. Tumora din parenchim, apare ca un nodul izoecogen, delimitat de un halou sau hiperecogen, cu contur net sau imprecis. Rinichiul este mărit parţial sau în totalitate. Pot fi afectate vasele cum ar fi vena cavă, vasele renale. Scintigrafia, evidenţiază o zonă rece, care nu captează substanţa radioactivă. CT şi RMN, sunt principalele metode care evidenţiază diagnosticul pozitiv, evoluţia şi afectarea organelor învecinate, permiţând diagnosticul diferenţial şi indicaţiile terapeutice. Diagnosticul diferenţial se face cu rinichiul polichistic, pionefroză şi hidronefroză şi alte afecţiuni care măresc dimensiunile renale. Tumorile bazinetale Pot avea caracter pediculat, papilom sesil sau tumoră ulcerată, aspecte care pot exista şi în ureter sau vezică. Se evidenţiază defecte de umplere, lacună în substanţa opacă sau întreruperea conturului bazinetului la inserţia tumorii. Tumorile ureterale Se traduc prin lacune cu contur şters, determinând un stop al substanţei de contrast cu dilatare. Uneori, se produc îngustări prin infiltrarea pereţilor. Disectazia de col urinar - se datoreşte nedeschiderii colului vezical, vezicula nu se goleşte, se poate însoţi şi de diverticuli. Se datoreşte hipertrofiei detrusoului, uneori prezintă reflux vezico - ureteral. Tumorile vezicii urinare Pot fi autohtone sau de vecinătate şi se diagnostichează de obicei cistoscopic.
199

Radiologic se urmăreşte sediul tumorii, întinderea, infiltraţia pereţilor şi interesarea orificiilor ureterale şi uretrale. Tu m o r i l e papilare - au caracter vegetant şi prezintă pierderi de substanţă. Tu m o r i l e nepapilare se traduc prin pierderi

CAPITOLUL XV.
EXAMENUL RADIOLOGIC AL ORGANELOR RETROPERITONEALE Diagnosticul afecţiunilor retroperitoneale, în special al tumorilor este abordat prin metode conjugate - radiologice : pneumoperitoneu, retropneumoperitoneu asociat cu tomografia, limfografia, aortografia, flebografia, urografia asociată cu metode imagistice, scintigrafia, ecografia, tomografia computerizată şi rezonanţa magnetică nucleară. Pneumoperitoneul Pneumoperitoneul - reprezintă contrastul transparent prin introducerea a 2 litri de aer sau bioxid de carbon în abdomen cu ajutorul aparatului pneumotorax Cüss, în locul de elecţie a paracentezei. Examenul radiologic se face din faţă şi profil în decubit. Retropneumoperitoneul Retropneumoperitoneul - este metoda prin care se pot studia ficatul, splina, rinichiul şi suprarenalele. Asocierea cu tomografia este foarte utilă. Puncţia se face de obicei precoccigian. Ecografia şi computer tomografia (CT) s-au dezvoltat ca tehnici de explorare de vârf şi în special rezonanţa magnetică nucleară (RMN) -ul prin care pot fi vizualizate toate organele situate în acest spaţiu şi marile vase, precum şi masele patologice cu conţinut lichid sau solid. Examenul ecografic Examenul ecografic, constituie metoda neinvazivă ideală pentru studiul anatomiei vasculare a abdomenului. Aparatele moderne şi în special cele cu sistem Doppler, oferă imagini care permit diferenţierea arterelor de vene, respectiv de alte structuri normale sau patologice.

Tumorile vezicii urinare

de substanţă în placă cu contur neprecis. Ecografia este o metodă foarte importantă de diagnostic, ea stabilind apartenenţa renală şi precizează natura solidă sau lichidă a formaţiunii. Ecografia contribuie la diagnosticul pozitiv şi diferenţial cu formaţiuni solide pararenale şi precizează caracterul şi stabilitatea tumorii.

200

201

În edemele membrelor şi stărilor elefantiazice se cercetează imaginile de stenoză sau obstrucţie a vaselor limfatice. apoi se efectuează radiografii ale regiunii abdominale. FLEBOGRAFIA Se realizează prin introducerea substanţei opace într-o venă a feţei dorsale a piciorului. Tumori benigne solide : tumori neurogene. disecţia aortei abdominale şi alte modificăride calibru arterial sau venos. Aparatura de înaltă tehnicitate din ultimul timp. ruptura aortei. Fenomenele degenerative ganglionare ajută radiologul pentru stabilirea planului terapeutic de iradiere. evidenţiază: Hematomul suprarenalian neonatal Chiste suprarenaliene Tumori suprarenaliene Tumorile spaţiului retroperitoneal Tumorile spaţiului retroperitoneal pot fi : neoplazice sau non neoplazice cu aspect chistic. Acestea pot fi de natură TBC. hiperplaziile reticulare benigne în procesele inflamatorii cronice. Flebografia suprahepatică se realizează prin cateterismul cavei superioare prin auriculul drept. mixt sau solid. care au în general caracter solid. boli de sistem. LIMFOGRAFIA Este metoda radiologică pentru explorarea sistemului limfatic abdominal. Pentru explorarea cavelor inferioare substanţa se introduce concomitent în venele femurale.5 ml timp de 8 minute. ecografia.2 . hematologice sau neoplasme. hiperplaziile limfatice maligne şi hiperplaziile reticulare maligne. Prin metodă se depistează hiperplaziile inflamatorii şi toxice limfatice benigne. 202 Tehnica de examinare : se injectează subcutanat PBV (patent blue violet) 1 ml 1% + soluţie de silocain 1% în spaţiul interdigital pe faţa dorsală a piciorului. sarcoame şi hemangiopericitoame. permite efectuarea arteriografiilor selective sau supraselective prin cateterism. Prin aceeaşi metodă se efectuează şi angioplastii cu efect terapeutic. Se evidenţiază după o oră trunchiurile limfatice iar după trei ore sunt depistaţi ganglionii opacifiaţi. Opacifierea lor persistă până la 6 săptămâni. Leziunile neoplazice maligne Leziunile neoplazice maligne sunt de origine limfatică. Fibroza retroperitoneală Fibroza retroperitoneală este caracterizată prin apariţia unor benzi groase de ţesut fibros dezvoltate în retroperitoneu iar adenopatiile sunt întotdeauna patologice. Examenul radiologic. 203 Aortografia nală abdomi- . abcesele şi chistele. Se utilizează ca substanţă de contrast preparate iodate hidrosolubile. Tumorile benigne Tumorile benigne cu aspect chistic sau complex sunt hematoamele. Prezenţa colecţiilor abdominale în marea cavitate peritoneală este depistată preferenţial prin ecografie. Adenopatiile canceroase metastatice canceroase sunt greu de individualizat pentru că nu fixează lipiodolul. anevrismele aortei. sarcoidoză.Prin aceste metode sunt diagnosticate ateromatoza aortei. Radiografia de elecţie pentru ganglioni este la 24 de ore. uneori prin cateterismul radialei sau subclaviculare. CT şi RMN.se efectuează prin puncţie directă în porţiunea lombară sau prin cateterism retrograd după puncţia femuralei. Glandele suprarenale Glandele suprarenale sunt două formaţiuni pereche situate anteromedial faţă de polul superior al rinichilor. musculare şi derivate din ţesutul grăsos. AORTOGRAFIA Aortografia abdominală . apoi se incizează pielea şi se cateterizează un vas colorat se injectează lipiodol ultrafluid 38% . Prezenţa acestora obligă ecografistul la căutarea unui punct malign.

iar pe extremităţi este cartilagiul diartroidal care realizează suprafaţa articulară. Osul lung Osul lung . Radiografia mărită. Vascularizaţia osului lung . Artografia. faza de substanţă preosoasă . Radiografia de contact se utilizează în stomatologie şi pentru ATM. utilizânduse tehnici speciale pentru fiecare segment radiografiat.situată median în formă de cilindru cu ţesut compact la periferie şi canalul medular central.este o membrană conjunctivală prezentă la copii. are corticala epifizară mult mai subţire. ţesut adipos şi uneori are funcţie hematopoetică. Spaţiile osului sunt constituite din lumenul sistemelor Havers şi a canalelor anastomozice W. Substanţa osoasă dură . radiografiiile se fac comparativ cel puţin în două incidenţe. situate în lacunele Howship şi oseină .se compune din corticală şi spongioasă între cele două fâşii ale corticalei.substanţă glico . învelite într-un manşon periostic sau corticală subţire.este constituită din matrice colageno proteică în care se găseşte o tramă organică din fibre colagene şi substanţe interfibrilare.este asigurată de artera nutritivă. Mai există celule osoase fuziforme cu prelungiri stelate anastomozate. care înveleşte osul iar la extremităţi se continuă cu capsula articulară. radiografia mărită. late şi scurte. scintigrafia. Se realizează prin folosirea de focare fine. compacta este organizată din substanţă osoasă dură lamelară sau trabeculară.este regiunea situată la demarcaţia între cele două segmente amintite. se organizează în trabecule.metafizare sunt orientate în sensul liniilor de forţă. Volkmann şi din ochiurile spongioase ocu204 pate de ţesut conjunctival moale şi vase sanguine. care uneori nu se văd în mod obişnuit. netitate şi să evidenţieze structura osoasă. Din punct de vedere histologic. RMN. Periostul . Ea trebuie să aibă contrast. acestea au o porţiune periferică din os compact înconjurată de obicei de periost şi o porţiune centrală din os spongios.este o membrană conjuctivă radiotransparentă. filme cu contrast bun şi developare corectă. La membre. FORMAREA OSULUI Osteogeneza primară Osteogeneza primară .are trei părţi: Diafiza . fibrele colagene. Metaplazia ţesutului conjunctiv tânăr se realizează în trei faze: de edem preosos.CAPITOLUL XVI EXAMENUL RADIOLOGIC AL SISTEMULUI OSTEOARTICULAR Metode de examinare Metodele de examinare sunt: radiografia. Radiografia este o metodă de elecţie pentru examinarea sistemului osteoarticular. Oasele scurte Oasele scurte sunt spongioase. vasele periostice şi vasele epifizare. Metafiza . Între capilarele articulare şi venule se găsesc şi sinusoidele venoase. Epifiza situată la periferia extremităţilor osoase. se foloseşte un regim redus de expunere. Osul lat Osul lat . folii sensibile.este faza în care se transformă membrana oaselor late şi cartilajul scheletic în ţesut osos primar complex structurat. Macroscopic.proteitică care cimentează elementele de mai sus şi în care se depune calciu (700 gr în organism şi fosfor 440 gr).când rezultă matricea proteică şi apar 205 . artrografia şi arteriografia. tomografia. este bogată în detalii. CT. presupune injectarea în cavitatea articulară a unei substanţe de contrast. ANATOMIA RADIOLOGICĂ A OSULUI NORMAL Scheletul este alcătuit din oase lungi. Fosfatazele alcaline secretate de osteoblaşti contribuie la precipitarea cristalină fosfocalcică. opacă la razele X şi medulară din ţesuturi conjunctive radiotransparente. Măduva este constituită din ţesut fibros. Trabeculele spongioasei epifizio . care tapetează cavitatea medulară a oaselor lungi. Pentru radiografia părţilor moi. Endostul .

ţesutul osos se demineralizează. osteoporoza. Osteogeneza secundară După formarea ţesutului osos urmează osteogeneza secundară cu două componente : osteogeneza şi demineralizarea. În cazuri patologice. împrejurări în care sporeşte vascularizaţia osoasă.se datorează periostului şi rezultă din activitatea osteogenă a stratului subperiostal conjunctival. fiind în acelaşi timp un depozit de substanţe minerale a organismului. Pe radiografii. periostoza şi endostoza.nuclei osoşi epifizari persistenţi şi nesudaţi .se realizează prin demineralizare sau osteoclazie şi împreună cu osteogeneza fiziologică contribuie la menţinerea echilibrului normal al sărurilor minerale şi a structurii osoase. diafiza este constituită din ţesut osos secundar. acesta este înlocuit cu ţesut osos secundar structurat. exceptând epifizele sunt osificate. Cartilajul de creştere pe faţa metafizară. Cavitatea articulară este aproape virtuală. . . Demineralizarea se produce pe cale vasculară sub influenţe nervoase şi umorale.osteoblastele. Dezvoltarea oaselor de membrană . Clasificarea articulaţiilor: . construcţie insuficientă a matricei proteice şi rezorbţie osteoclazică. . 207 .articulaţii cartilaginoase sau amfiartroze la discul vertebral. Semiologia radiologică a afecţiunilor osoase . Pe radiografie este radiotransparent. Organogeneza (creşterea şi dezvoltarea osului) Creşterea în lungime a osului La naştere oasele lungi. tapetată de o membrană sinovială care secretă lichidul sinovial. este invadat de ţesut conjuctiv care se va transforma în os. radioopace ale extremităţilor osoase. Creşterea PH -ului tisular cu acidoza interstiţială produce desprinderea complexului fosfo .articulaţii fibroase sau sinartrozele. Se produce prin : demineralizare. .polidactilie. Din aceste modificări rezultând: rezorbţia osoasă. Cavitatea articulară este învelită în capsula articulară. ligamente şi tendoane. 206 Aspectul radiologic al spaţiului articular este de radiotransparenţă între suprafeţele. diafiza oaselor lungi este delimitată la extremităţi de linia de calcificare provizorie.se pot evidenţia radiologic următoarele : . cu reducerea opacităţii osului .4 mm. Resorbţia osoasă . cartilajul la terminarea perioadei de creştere dispare şi este înlocuit cu linia de creştere care ulterior dispare. fiind nestructurat. . Construcţia insuficientă a matricei proteice care rămâne fără o mineralizare corespunzătoare este o altă cauză a osteoporozei. delimitat de linia de calcificare provizorie. oase supranumerare . a cartilajelor de creştere. contribuind la creşterea în lungime a osului. Anomalii de dezvoltarea scheletului . suturile craniene. După naştere. Creşterea osului în grosime .blocuri vertebrale sau lipsa unor vertebre.oase supranumerare în regiunea carpului şi tarsului .când ţesutul osteoid fixează complexul fosfo -calcic. Are lărgimea de 1 . devine osteoporotic şi creşte transparenţa la razele X. osteoliza şi osteoscleroza.calcic şi rezorbţia masivă a sărurilor minerale cu menţinerea tramei proteice. genunchi.articulaţii sinoviale sau diartroze la şold. TULBURĂRI DE RECONSTRUCŢIE OSOASĂ CARACTERIZATE PRIN LIPSĂ DE SUBSTANŢĂ OSOASĂ OSTEOPOROZA Se traduce radiologic prin creşterea transparenţei spongioasei şi subţierea corticalei.fenomene de resorbţie osoasă mai accentuată sau resorbţie normală cu osteogeneză mai redusă. faza de mineralizare .fenomene de osteogeneză accentuată sau rezorbţie redusă cu densificarea structurii. ANATOMIA RADIOLOGICĂ A ARTICULAŢIILOR Articulaţiile sunt un sistem mecanic compus din două sau mai multe extremităţi osoase care se întâlnesc în feţele articulare menţinute în contact prin capsulă.este pe seama periostului.în diferitele boli sau tulburări de dezvoltare a oaselor pot apare modificări de structură : . La 24 luni după naştere. . Ţesutul osos primitiv nu are structură lamelară. extremităţile osoase se sprijină una pe alta prin cartilagiul diartroidial.

Osteoza paratiroidiană. Osteoscleroza poate fi în formă de insulă. 209 . Focarele de osteoliză se întâlnesc în procese inflamatorii.hipostoză Determină modificări a dimensiunilor şi formei oaselor. În hipostosă. DISPLAZIILE În unele afecţiuni patologice se produce un dezechilibru cantitativ şi modificări calitative anarhice osoase. datorită apoziţţilor osoase în jurul compactei. înconjurată de ţesut sănătos. ţesut conjuctival. Apoi scleroze întinse. Radiologic . Este un proces normal. cicatrice. Manşonul format este nestructurat şi separat printr-o linie transparentă. spongiozarea compactei sau formaţiuni pseudochistice. iar tonalitatea calcară a osului creşte. afecţiuni nervoase. Oasele mai pot suferi următoarele modificări: scoliostoza. cu modificări a compactei canalului medular şi spongioasei. Compacta îngroşată se numeşte periostită osifiantă.OSTEOSCLEROZELE. Ex.se caracterizează radiologic prin îngroşarea osului. ligamente. ca îngroşări. : Boala Paget. Spongioscleroza . Pentru a fi evidenţiat radiologic. Osteoscleroza . îndoirea lor. Osteopsatirosa. condensată. TULBURĂRI DE RECONSTRUCŢIE PRIN PLUS DE SUBSTANŢĂ OSOASĂ .OSTEOLIZA Este fenomenul în care pe lângă dispariţia substanţei minerale există şi distrucţie trabeculară şi se datoreşte unui proces intens de osteoclazie. oedotoza.reprezintă îngroşarea spongioasei prin apoziţii de lamele. Radiologic. NECROZA OSOASĂ Se produce în urma unor tulburări circulatorii care determină ischemia unei părţi a osului cu dispariţia osteocitelor şi alterarea ţesutului conjunctiv. TULBURĂRILE DE ORGANOGENEZĂ . Se constată porozarea spongioasei şi spongiozarea compactei. când se numesc geode. Periostoza . în osteomielită. OSTEOCLAZIA Produce rezorbţia osului prin acţiunea osteoclastelor. plasmocitom. Sechestrul este inconjurat de liza datorata osteonecrozei. Distrofii osoase. Osteoporoza poate fi localizată sau generalizată. întălnit atât în perioada de creştere cât şi la adulţi.reprezintă toate aceste procese menţionate. umplând spaţiul medular. metastaze osteoplastice. după alterarea cartilajului de creştere în poliomielită se deformează.Boala oaselor de marmură. care produc erodarea matricei proteice. tumori. Localizarea periferică poartă denumirea de eroziune marginală. subţieri de os neformat. Ex. Hiperostoza produce creşterea exagerată a osului în grosime. osteomielită). Focare de osteoliză diseminate se întâlnesc în metastaze. Este specifică osteomielitei. Când procesul este exagerat. Structura dură şi substanţele minerale rămân intacte explicând opacitatea calcară în porţiunea necrozată a osului sechestru. osteoză paratiroidiană. osteopoekilie. Boala Paget. hematom. Endostoza . Osificările heterotopice se produc oriunde apare un mediu conjuctival osificabil şi punerea în libertate de material mineral : muşchi.10 mm. CHISTUL OSOS Este o cavitate osoasă cu contur net cu transparenţă uniformă. în spongioscleroză traversele spongioase se îngroaşă. apoziţii periostale. trebuie să depăşească 6 . oase suflate şi îngroşate. oasele rămân mici. aceste apoziţii au aspect de spiculi. tumori benigne sau generalizate . osul având structură densă. produce osteoporoza sau osteoliza. producând modificări structurale. Tomodensiometria CT este metoda de elecţie pentru diagnostic. Uneori. Osteosclerozele se traduc radiologic prin îmbogăţirea macrostructurii şi sporirea opacităţii osoase. Focarele pot fi situate la extremitatea osului sau în structura osoasă. DISTROFIA OSOASĂ. endocrine. omogenă.se evidenţiază după pierderea a 30% din complexul mineral.reprezintă îngroşarea osului spre canalul medular cu 208 obliterarea lui (calus.

ORL. Aplazia . contribuie în mod esenţial la elucidarea problemelor de diagnostic pozitiv şi diferenţial. fiziologiei scheletului. Celelalte tehnici şi procedee de explorare aduc elemente suplimentare care verifică datele evidenţiate în radiografie. EXPLORAREA RADIOLOGICĂ A SISTEMULUI OSOS Explorarea radiologică îşi menţine valoarea de metodă fundamentală utilizată pentru studiul anatomiei. În completarea radiografiei standard se utilizează radiografia mărită. RMN. palatine.nas -film temporomandibulară.cu păstrarea proporţiei între lungime şi grosime. imaginile radiologice sunt foarte frecvent suprapuse. hipoplazie şi ruperea acestui echilibru (condrodisplazie şi displazie periostală). stâlpii de legătură cu craniul neural.2)Glabela 3) Nasion ciale. TC. glandele salivare. 1) Sutura fronto-parietală Aceste formaţiuni au patologie foarte largă. Pentru explorarea scheletului.Displaziile se împart în: a) modificări de formă prin alterare mecanismului de creştere .este lipsa de dezvoltare a unui os. apofizele pterigoide. regional şi general. chirurgia maxilo 5) Celulele etmoidale facială. de forme şi dimensiuni diferite. fosele nazale. nazale. local. 6) Osul frontal 7) Osul maxilar Radiologia este metoda paraclinică 8) Fosele nazale foarte importantă care ajută la stabilirea diag9) Mandibula 10 Orbita nosticului. corect interpretată. motiv pentru care evidenţierea segmentelor pe care dorim să le examinăm Puncte craniometrice 1) Bregma se efectuează prin folosirea unor tehnici spe. arteriografia. Este constituit din oasele maxilare zigomatice. Radiografia craniului visceral Radiografia craniului visceral se efectuează prin incidenţe extracraniene. împreună cu datele clinice obţinute. 210 TEHNICA RADIOGRAFIEI CRANIULUI Masivul facial este un complex format din structuri osoase care constituie stâlpii osoşi despărţitori şi cavităţi aerice. hiperplazie. Masivul facial conţine într-un spaţiu mic formaţiuni anatomice importante: orbitele. Sunt situaţii când examenul radiologic este singurul în măsură să depisteze modificările patologice ale masivului facial. examenul tomografic. cât şi pentru examinarea sistemului osteo . sfenoidul etmoidul hioidul. etc. Explorarea radiologică trebuie să fie precedată de un riguros examen clinic. sinusurile posterioare. 2) Sinusurile frontale 3) Celulele mastoidiene care intră în domeniul mai multor specialităţi 4) Sinusurile maxilare medicale: stomatologia. articulaţia Incidenţă frunte . sinusurile cranio–faciale. Radiografia este principalul mijloc de examinare radiologică a scheletului şi articulaţiilor. cavitatea bucală. 4) Achantion 5) Prosthion 6) Progonion (Menton) 7) Gonion 8) Inion 9) CAE 10) Lambda 11) Vertex 211 . vomerul. fosa Craniul de faţă infratemporală. de asemenea şi mandibula care este singurul os mobil. examene biologice. care impun o tehnică radiografică deosebită. scintigrafia. La nivelul masivului cranio–facial.articular. b) modificări de formă şi structură prin tulburarea mecanismului de creştere şi modelare. Procedeele moderne completează informaţiile radiografiei dar nu o pot înlocui. anamneză corectă. O radiografie bine executată în incidenţe diferite. iar agenezia este absenţa lui. arcadele dentare. examenul radiologic dispune de mijloace multiple. oftalmologia şi altele.

Între –90o şi 0o. 2. a poziţiilor şi incidenţelor cele mai adecvate. Metoda celor două puncte. căutarea unei netităţi maxime pentru o structură dată. Poziţionarea se face cu blândeţe şi fermitate. Incidenţa este definită prin direcţia şi centrajul razei centrale în raport cu obiectul de radiografiat. Planul sagital median sau S. raza centrală este conţinută în planul sagital median şi deci unghiul S este 0. – Poziţii laterale stângă şi dreaptă sau profil – când planul sagital al bolnavului este paralel cu ecranul. când bolnavul stă cu faţa sau spatele la film. Metoda unghiurilor asociate unui punct pe centraj cutanat. fie un punct cutanat şi un punct intracranian. În toate incidenţele simetrice. definirea incidenţei se limitează la indicarea unghiului OM şi a punctului de centraj P. Unghiul S. 213 . O altă noţiune importantă este aceea că o incidenţă trebuie să ţină cont de poziţia determinantă a focarului în raport cu subiectul.La realizarea unei radiografii se ţine cont de 2 noţiuni: – poziţia – incidenţa Poziţia – reprezintă situaţia bolnavului sau a regiunii de radiografiat în raport cu filmul radiografic. sunt cuprinse toate unghiurile cu deschidere anterioară şi inferioară. dar aceasta nu este suficient. denumit punctul de centraj P – care poate fi cutanat sau intra-cranian. Găsirea sensului fascicului de raze X. sprijină radiologul să găsească gama examinărilor radiologice. permit de asemenea o poziţionare corectă a bolnavului. – Poziţii oblice. definirea comportă indicarea unghiului OM. când planul frontal al craniului este oblic faţă de ecran. Executarea incidenţelor corecte presupune respectarea unor reguli: Anamneza bolnavului. fie două puncte cutanate. Direcţia antero–posterioară sau postero–anterioară a razei centrale nu este un element caracteristic a definirii incidenţei. unghiului S şi a punctului P. În definirea unei incidenţe trebuie să indicăm şi către ce structuri este dirijată. sau intracranian. Este suficient să indicăm angulaţia razei centrale în raport cu două planuri de referinţă cunoscute. depinde de alţi factori secundari: – Confortul şi cooperarea bolnavului. Pregătirea bolnavului pentru radiografiere presupune găsirea regiunii de radiografiat. stabilirea poziţiei bolnavului – culcat. – Pentru unghiul S. La nivelul craniului există două planuri de referinţă perpendiculare: 1. Planul de simetrie a craniului. 1. – Mărirea voluntară a unei ferestre radiologice sau a unei structuri date şi reducerea paralaxei. Deosebim: – poziţii frontale. Alte repere sunt: nasionul şi limitele superioare ale tragusului sau tragion. Planul orbito-meatal – OM – care este paralel cu planul nazion–biauricular şi canalele semicirculare externe. 212 Definirea practică a incidenţelor comportă deci trei elemente esenţiale: Unghiul OM. Pentru comoditate s-au ales două planuri perpendiculare. El trece prin conductele auditive externe şi unghiurile externe ale orbitei. format de raza centrală cu planul orbito–meatal. În acest caz. 2. Pentru incidenţele unilaterale cu dublă oblicitate. Valorile unghiurilor de incidenţă sunt cuprinse între –90o şi +90o. Sacii de nisip amplasaţi judicios. Definirea incidenţelor în metoda angulară Această metodă este mai accesibilă pentru definirea unei incidenţe. Cele două unghiuri formate de raza centrală cu planurile de referinţă. sau utilizarea de şabloane cu unghiurile şi înclinaţiile dorite. alegerea casetei corespunzătoare. El este planul de simetrie facială a calotei şi bazei craniului. – punctul de centraj cutanat sau intracranian a razei centrale. determină direcţia sa. pregătirea constantelor electrice. între 0 şi +90o sunt cuprinse unghiurile cu deschidere anterioară şi către partea de examinat. Punctul P. şezut sau în ortostatism. Bolnavul se aşează într-o poziţie cât mai comodă pe mijlocul mesei de radiografiat cu membrele astfel dispuse încât să realizeze o poziţie cât mai comodă a bolnavului. adică – planul frontal al craniului este paralel cu planul filmului. – forma de raza centrală cu planul sagital median. ceea ce impune cunoaşterea unui punct din traiectoria sa. sunt cuprinse toate unghiurile cu deschidere anterioară şi superioară. Două metode permit definirea direcţiei razei centrale. Pentru unghiul OM – între 0 şi +90o. mobilitatea aparatului. eventual trasarea pe piele a unor semne în cazul incidenţelor dificile.

Radiografiile de ansamblu sunt doar pentru orientare. axul orbito . occipital sunt mediane şi neperechi. 215 . tavanul orbitelor. Localizarea se face strict în câmpul util. Caseta se aşează astfel încât raza centrală să se proiecteze pe mijlocul ei. trebuie să fie corect şi să dureze cât mai puţin. de fixare. formată dintr-un număr mare de orificii şi proiecţii osoase. imobilizarea regiunii. cu saci de făină. Din punct de vedere radiologic se împarte în porţiunea anterioară. încât raza centrală să se proiecteze la mijlocul distanţei dintre centru şi capătul opus al casetei. mărimea filmului radiografic şi a casetei. axul orbito . Distanţa dintre marginea radiografiei şi conturul exterior al imaginii radiografice să fie aproximativ egală în toate direcţiile. Protejarea bolnavului se face cu şorţ de plumb şi prin limitarea fascicului. Punctele laterale sunt punctele auriculare. Mărimea casetei se stabileşte în funcţie de suprafaţa de proiecţie a regiunii radiografiate. sfenoidal. lama ciuruită a etmoidului. Examinarea radiologică presupune utilizarea în toate cazurile a unor puncte de centrare precise. parietal. sinusul sfenoidal. Imobilizarea regiunii de radiografat este foarte importantă. Centrajul şi localizarea.este format din opt oase.facial necesită cunoaşterea câtorva puncte craniometrice a liniilor planurilor craniului. iar patru . În sens sagital este sutura sagitală. . impun o astfel de amplasare a casetei. vertexul.orbitar Planul frontal sau planul vertical.posterior şi conţine două porţiuni: bolta şi baza craniului.Conturul scheletului evidenţiază trei straturi osoase: tăblia externă şi internă cu structură opacă. Axele craniului Cele mai importante axe sunt : axul biauricular. examinând pe cât posibil fiecare regiune în parte. care în plus omogenizează absorbţia radiaţiilor. separate între ele prin două linii convenţionale dispuse transversal care trec prin limita posterioară a palatului dur şi prin conturul anterior a găurii occipitale. O bună radiografie de schelet indiferent de segmentul explorat se obţine. Craniul are o formă ovoidă cu axul mare dispus antero . bregma. mai ales când utilizăm un fascicol radiant puţin penetrant şi când timpul de expunere este lung. Puncte craniometrice În explorarea radiologică a scheletului cranio . benzi speciale. Explorarea radiologică a scheletului necesită din partea celui care execută radiografia o îndelungată experienţă şi cunoaşterea anatomiei radiologice normale.Alegerea şi amplasarea casetei este foarte importantă. Bolta . indiferent de regiunea pe care o explorăm. glabela. Între ele sunt două suturi importante: sutura coronară şi sutura lambdoidă. Baza craniului . Privind de sus în jos endobaza conţine: osul frontal. Planurile craniului Cele mai importante planuri sunt : Planul sagital sau planul median Planul orizontal sau auricolo .este o regiune complexă. poziţia bolnavului. etmoidal. occipitalul cu protuberanţa occipitalului internă. ANATOMIA RADIOLOGICĂ NORMALĂ Scheletul cranian . temporal. stâncile temporalului cu conductul auditiv intern. gonionul. sinusul frontal. Cele mai importante puncte craniometrice sunt : Puncte mediane : nasion. dintre care patru : osul frontal. aripa mare a sfenoidului şi occipital. Radiografiile cu incidenţă oblică. apofiza baziliară a occipitalului. – Raza centrală se materializează prin centrorul luminos. Oasele craniului sunt unite prin suturi. De profil . Se utilizează pentru fixare.apical. şeaua turcească. lăsând o bandă neexpusă pe marginea filmului.cele două parietale şi două temporale sunt perechi şi dispuse lateral. lambda. Contenţia se asigură fără modificarea poziţiei capului. În efectuarea unei radiografii se va ţine cont de elmentele electrice la masa de comandă. inion. orientarea razei centrale şi mărimea localizatorului.labirintic.sau calota se întinde de la glabelă la protuberanţa occipitală externă şi este formată din frontal. mijlocie şi posterioară. între ele este diploia cu structură spongioasă. 214 Orice examen radiologic. Orientarea fascicolului de raze roentgen se face în funcţie de două repere cutanate şi anume punctul de intrare a razei incidente şi punctul de ieşire a razei emergente.

Coloana vertebrală se studiază radiografic pe segmente. profilul Poziţia bărbie . Privită din faţă. La nivelul oaselor calotei se disting şanţurile vasculare bine vizibile. regiunea cervicală are convexitatea anterioară.Oasele calotei sunt: frontalul situat anterior. Regiunea sacrată are convexitatea posterioară. care se întinde de la peretele posterior a sinusurilor frontale până la aripile mari ale sfenoidului . principalele incidenţe sunt: Faţa. . două oase lacrimale. care se întinde de la lama patrulateră până la peretele posterior al calotei. 730 de puncte de inserţie.film incidenţă vertico . Sinusurile venoase apar sub forma unor benzi de intensitate redusă. .regiunea cervicală.regiunea sacrată. sutura sfeno . De profil. Imaginile arteriale apar sub forma unor benzi fine de intensitate redusă cu traiect regulat şi pereţi paraleli.etajul anterior. două malare. baza craniului se împarte în : .aripile mari ale sfenoidului şi posterior occipitalul. coloana vertebrală prezintă o curbură cu convexitatea spre dreapta în regiunea toracală superioară şi o porţiune cu concavitate spre dreapta. Scheletul feţei Scheletul feţei . utilizând pentru fiecare segment incidenţe deosebite. 344 suprafeţe articulare.frontală. Imaginile şanţurilor venoase sunt mai puţin evidente şi au traiect neregulat. . 216 Coloana vertebrală Coloana vertebrală este o piesă scheletică medială lungă. cele două oase parietale. în porţiunea lombară. toracală cu convexitatea posterioară şi lombară cu convexitatea anterioară. Sutura sfenoparietală Sutura sfenotemporală.etajul posterior. Datorită complexităţii formaţiunilor din masivul facial. delimitată anterior de clinoidele anterioare. alcătuită din 34 de segmente osoase. deasupra ei acţionând 750 de muşchi. În funcţie de regiunea pe care dorim să o examinăm. Sutura parieto . cu 5 vertebre . Vertebrele pot avea caracteristici diferite. Cea mai diversificată regiune este cervicala.occipitală sau lambdoidă.nazală sau semiaxială Incidenţa frunte .este alcătuit din şase oase perechi. 24 discuri intervertebrale.nas film Incidenţa axială Hirtz. posterior de clinoidele posterioare. situată posterior. 365 de ligamente.regiunea lombară.regiunea toracală. formată prin sudarea a 5 vertebre. Vertebrele sunt deosebite după regiunea anatomică sau chiar în cadrul aceleiaşi regiuni. efectuarea radiografiilor este variată.vomerul şi mandibula sau maxilarul inferior care este mobil. mai evidente la nivelul parietalului. două oase neperechi .mastoidiană. Sutura parieto . oasele temporale. .temporală sau parietoscuamoasă. De profil. vizibile în regiunea sfenoparietală.etajul mijlociu.coccisul. este limitat înainte de imaginea aripilor mari ale sfenoidului până la dorsumul stelar . format din 4 vertebre. Suturile craniului Principalele suturi ale craniului sunt: Sutura frontoparietală sau coronală. . formată din 7 vertebre . Coloana cervicală Prima vertebră cervicală sau atlasul este constituita dintr-un arc anterior. care prezinta o suprafata articulara cu apofiza odontoidă şi un 217 . două cornete nazale inferioare. formată din 12 anterior posterior profil vertebre . Coloana vertebrală este compusă din următoarele regiuni : . două oase palatine. Sutura parieto . Aceste curburi se datoresc poziţiei bipede a omului. În etajul mijlociu se află şeaua turcească. . Sutura sagitală.

Coloana lombară Vertebrele lombare . Oasele carpului se articulează între ele formând articulaţia medio . unde suprafeţele articulare sunt în plan aproape frontal. oasele metacarpiene şi carpiene. Pisiformul nu participă la articulaţia 219 . Feţele superioare privesc înainte şi în afară.carpiană cu feţele articulare ale radiusului şi cubitusului şi cu baza oaselor metacarpiene.sunt cele mai voluminoase. Scheletul mâinii Scheletul mâinii este format din trei grupe de oase : falangele. pe faţa caudală a corpului vertebrei suprapuse. denumită gaura transversală. antebraţ. Capul oaselor metacarpiene se articulează cu prima falangă. Fiecare falangă are un corp în formă de cilindru cu extremitatea proximală numită bază şi inferioară sau cap. dispuse în segmentul proximal al scheletului mâinii.a. alcătuit din sutura trei sau patru piese vertebrale. Corpul vertebral s-a sudat cu cel al vertebrei a doua. Baza primei falange se articulează cu metacarpul. Apofizele spinoase toracale sunt lungi şi orientate oblic în jos. cele superioare privesc înăuntru şi înapoi. formând apofiza odontoidă. Sacrul Sacrul are formă triunghiulară. două mase laterale. rezultată din sutura apofizelor spinoase.humerală şi braţ. Lateral sacrul prezintă suprafeţe articulare pentru aripa iliacă. cu baza orientată în sus. Falangele se articulează între ele. Apofizele transverse au baza prevăzută cu un orificiu. articulaţia pumnului. Cervicala a VII .este format din mână. Vârful sacrului prezintă o mică suprafaţă articulară pentru coccis. pe unde trec artera şi vena vertebrală.arc posterior mai mare. cele inferioare.a este apofiza spinoasă cea mai lungă. cele mai scurte. constă dintr-un corp alungit transversal şi un arc vertebral. De pe masele laterale se formează apofizele transverse. prezintă la nivelul apofizei transverse tuberculul anterior sau tuberculul Chasseignac. Coloana toracală Vertebrele toracale . prezintă un corp şi două extremităţi. cot. Coccisul Coccisul este un os triunghiular mic.a. Apofizele articulare lombare au feţele articulare orientate în plan sagital. pentru fiecare dintre acestea. Halucele este format din două falange iar restul degetelor din trei falange. articulaţia scapulo . Scheletul membrului superior Scheletul membrului superior . invers. Începând de la C3 la C7 pe suprafaţa craniană a vertebrei. Cervicala a doua. faţa superioară a corpului prezentând o proeminenţă apofiza odontoidă. marginal se găsesc apofizele unciforme semilunare. Apofizele transverse ale vertebrei lombare III sunt cele mai lungi şi ale celei a IV . la nivelul joncţiunii sacro . Metacarpul este alcătuit din cinci oase articulate între ele şi oasele carpului şi constituie scheletul regiunii palmare. Cervicala a VI .prezintă corpuri vertebrale care cresc în dimensiuni de sus în jos şi suprafeţe articulare pentru coaste. Coastele se mai articulează şi cu suprafaţa articulară a apofizei transverse. Pe faţa superioară a apofizei transverse trece nervul spinal. Prin bazele lor. Pe faţa posterioară recunoaştem creasta medială.lombare. proeminenţe care se articulează cu depresiunile existente. oasele metacarpului se articulează cu oasele carpului şi cu metacarpienele învecinate. Apofiza spinoasă este împărţită în formă de furculiţă. la nivelul fiecărui corp fiind specifice. claviculă şi omoplat. Această orientare este diferită de cea a apofizelor articulare toracale. cele inferioare privesc invers. în jos. Crestele sacrate late218 rale sunt mai puţin. Carpul este alcătuit din opt oase mici de formă şi contur neregulat. Sunt oase tubulare.

dar numai primele şapte sunt ataşate ventral strenului. corpul sternului şi apendicele sifoid. Cavitatea glenoidă este o depresiune cu aspect concav situat în unghiul lateral al scapulei care se articulează o parte a capului humeral. coastele crec progresiv în lungime de la prima la a şaptea. apoi se scurtează.este lat. trapezoid. Sternul urmează peretele anterior şi mijlociu al toracelui şi este alcătuit din trei elemente : manubriul sternal. articulate între ele cu primul rând al oaselor carpului şi cu extremitatea inferioară a humerusului. Cel de-al doilea rând al carpului este alcătuit din afară . Clavicula . de formă triunghiulară. osul mare. ultimele două suprapuse. Spina omoplatului se prelungeşte în afară cu o apofiză turtită . Unghiul lateral este unghiul articular cel mai important. Extremitatea superioară este bine dezvoltată. Următoarele trei coaste se prind prin extremitatea lor cu cartilajul supraiacent. Oasele centurii scapulare Oasele centurii scapulare sunt : omoplatul şi clavicula. câte patru. trei margini : superioară. cartilaje costale.înăuntru există scafoidul. Prezintă pentru articularea cu oasele antebraţului următoarele detalii anatomice: lateral . osul cu cârlig.acromionul care prezintă o faţă articulară foarte mică.apitrohlea şi trohlea cubitală care vine în contact cu cavitatea sigmoidă a cubitusului şi fosa olecraniană situată deasupra trohleii. care este cel mai lung os al braţului. prezintă două proeminenţe: olecranul şi apofiza coronoidă care circumscriu între ele marea cavitate sigmoidă şi se articulează cu trohlea hunerală şi mica cavitate sigmoidă situată lateral. situată în continuarea incizurii coracoide între aceasta şi cavitatea glenoidă.epicondilul şi condilul radial care se 220 articulează cu capul radiusului . ultimele două rămânând doar libere. piramidalul şi pisiformul. formează împreună cu omoplatul articulaţia scapulo humerală. Corpul este uşor curb. Oasele carpului sunt dispuse în două rânduri. 221 . Extremitatea superioară a radiusului prezintă un cap. laterală.este un os lung. Scheletul toracelui Scheletul toracelui . situat în partea postereo -superioară a cutiei toracice. Mai există foseta coroidă. Bazinul osos Bazinul osos rezultă din articularea celor două oase coxale.înăuntru de trapez. semilunarul. Corpul humerusului are în general formă cilindrică. un gât şi o tuberozitate. iar lateral 12 perechi de coaste. marea şi mica tuberozitate humerală şi şanţul interapofizar. În primul rând din afară . Apofiza coracoidă . Faţa dorsală a omoplatului prezintă: spina omoplatului care împarte această faţă într-o fosă supraspinoasă şi subspinoasă. Cubitusul. medial .este alcătuit din două oase: radiusul şi cubitusul.oaselor primului rând al carpului. mediană şi trei unghiuri : superior. Are o extremitate superioară care conţine: capul. Scheletul braţului Scheletul braţului este conţinut de humerus.este format din 12 vertebre toracale. Capul. stern. Radiusul. extremitatea inferioară este mai voluminoasă şi are aspect de trunchi de piramidă. pereche. Extremitatea inferioară a cubitusului este aproape sferică şi are o mică apofiză stiloidă. Prezintă un corp şi două extremităţi acromiale sau laterale care se articulează cu acromiomul lateral şi cea sternală sau mediană. spre deosebire de epifiza superioară este turtită dinainte înapoi. dispusă median pentru articulaţia acromeo -claviculară. Ele se articulează cu extremităţile metacarpienelor. articulată cu capul radiusului. Antebraţul Antebraţul . Omoplatul .este o prelungire a scheletului. situată pa faţa anterioară deasupra trahleii. extremitatea sa inferioară. Prezintă două feţe : anterioară şi posterioară. Coastele se articulează cu coloana vertebrală. care se articulează cu strenul. inferior şi lateral.

numită bazinul mare. cuboid şi cele trei cuneiforme. Oasele bazinului delimitează o cavitate cu o porţiune superioară. fabela. În porţiunile laterale ale bazinului se găsesc articulaţiile coxo femurale. Are o extremitate superioară. care este osul cel mai masiv. unul median şi altul lateral. Coapsa este alcătuită din femur. alcătuind platoul tibial. Tibia . A doua linie a oaselor tarsului este formată din scafoid. se produc 223 . cum ar fi : linia Chopard în formă de S. dispuse în interiorul compactei. în partea superioară câte o faţă articulară pentru condilii femurali. Extremitatea inferioară a peroneului sau maleola peronieră este 222 mai coborâtă decât maleola tibială. în număr de cinci. format din faţa anterioară a sacrului şi a coccisului. prin apoziţii osoase.înăuntru. oasele metatarsiene în număr de opt . alungit şi există un spaţiu clar între tibie şi peroneu. prin simfiza pubiană.constituie îngroşarea osului către canalul medular.sub influenţa unor factori de ordin static. simfiza pubiană şi găurile obturatoare.este un os mai subţire. Se datoreşte în general unui proces tumoral mic. genunchi. oasele tarsiene în număr de cinci şi falangele. Oasele gambei sunt: tibia şi peroneul. Metatarsianele Metatarsianele sunt oase lungi. la alcătuirea căruia participă componente ale ilionului şi pubelui. Capul femural este cilindric. mai precis cavitatea cotiloidă. inflamaţie. Membrul inferior Membrul inferior este constituit din: coapsă formată din femur . Extremitatea distală a tibiei prezintă înăuntru maleola tibială şi suprafaţa articulară pentru astragal.tarsiană. formată median de astragal şi scafoid şi lateral de calcaneu şi cuboid şi linia Lisfranck. iar extremitatea inferioară este de asemenea complexă. Cei doi condili delimitează între ei fosa intercondiliană. Capul peroneului proiectat peste condilul tibial lateral.sunt de o parte şi de alta a sacrului cu o direcţie oblică din afară . gamba cu două componente osoase : tibia şi peroneul . Pe conturul lateral al condilului extern este foseta de inserţie a muşchiului popliteu şi osul sesamoid. Endostoza . întâlnită în boala Paget.calcaneul şi astragalul care sunt oase masive. Articulaţiile sacroiliace . iar înapoi prin osul sacru. care corespunde spaţiilor articulare între cele 5 oase metatarsiene cu cele trei cuneiforme şi osul cuboid. Astragalul are suprafaţa articulară superioară trohlea astragalului pentru articulaţia tibio . care prezintă o extremitate superioară. Între oasele tarsului există spaţii articulare. Scoliostoza .micul bazin. complexă.un şanţ care împreună cu sulcus talli de pe astragal formează canalul sinus . colul şi capul cu suprafaţa articulară pentru scafoid. trohanterul mare şi trohanterul mic. Tibia are. unde pe lângă articulaţia oaselor conţine şi rotula . condilul lateral mai puţin dezvoltat. foseta şi faţeta articulară pentru extremitatea inferioară a peroneului. articulate cu falange. alcătuită din oasele iliace şi aripioarele sacrului şi o porţiune inferioară .este un os masiv. care au epifizele proximale care se articulează cu oasele tarsiene şi epifizele distale. Condilii gambei sunt doi. Spinele tibiene situate între cele două platouri formează împreună eminenţa intercondiliană. care este mai mic şi este condilul peronier. format dintr-o epifiză proximală complexă. Între cele două feţe articulare superioare se găseşte sulcus calcaneus . Este conţinută din : condilul femural median mai dezvoltat. Între cele două proeminenţe ale vârfului maleolei peroniere există o faţă articulară pentru apofiza laterală a astragalului. exceptând halucele sau primul deget are două falange. Calcaneul are suprafaţa articulară superioară pentru astragal şi anterioară pentru cuboid. Falangele Fiecare deget este format din trei falange. Trohlea femurului este mascată în parte de imaginea rotulei pe radiografia de faţă. formată din capul femural. corpul peroneului este subţire. corpul.înainte. MODIFICĂRI ELEMENTARE DE FORMĂ ŞI MĂRIME Hiperostoza este o modificare datorită apoziţiilor periostale care interesează atât osul adult cât şi cel în creştere. Peroneul . Oasele metatarsului Oasele metatarsului sunt în primul plan situate superior . osteomielită.tarsi.

fracturile se împart în : fracturi complete sau incomplete. carenţe alimentare. Soluţia de continuitate . Hipoplazia . luxaţii sau fracturi. Entorsa . Luxaţia . la oasele lungi întâlnim fracturi diafizare. 225 .sunt tulburări de dezvoltare a osului. După localizarea modificărilor putem distinge : discondroplazii parţiale sau totale. Aplazia reprezintă o întârziere în dezvoltarea sau în aspectul normal al osului. Alteori afectează un singur segment osos. Radiologic.se caracterizează prin exagerarea dezvoltării în lungime şi în grosime a osului în creştere consecutivă unor modificări elementare hiperostice. fracturi metafizare şi fracturi epifizare.după aspectul lor. Ea poate interesa scheletul în întregime. Exostoza . carenţă în vitamina A sau B6. În funcţie de traumatism se pot produce : entorse.constă în pierderea contactului normal dintre suprafeţele extremităţilor osoase care compun o articulaţie. forma osului este normală. Agnezia şi aplazia .deformări osoase printr-un proces lent.fractura poate interesa orice segment scheletic. Osteoza . Între agnezie şi aplazie sunt deosebiri de ordin cantitativ. După localizare.epifizară. Hipoplazia sau hipotrofia pot interesa scheletul în întregime. gigantism sau numai unele segmente. : coxavara. datorită apariţiri unor anomalii genetice sau influenţei unor factori exogeni.sunt tulburări ale organogenezei în care se păstrează proporţia între lungimea şi grosimea oaselor. acţiuni ale radiaţiei. remanieri funcţionale de ex.este o excrescenţă osoasă. leziuni de grade diferite.se caracterizează prin subţierea accentuată a unui 224 segment osos de lungime normală. Discondroplaziile . ca infecţii virotice.este definită ca o soluţie de continuitate ce interesează un os sau un cartilagiu. hipoplazia fiind limitată. Fractura .se instalează sub influenţa unor cauze diferite ca : hiperfuncţie hipofizară. se disting trei tipuri de fracturi : fractura oaselor lungi. dar dimensiunile variază. Fracturile osoase Sediul fracturii . După segmentul osos interesat. Hiperplazia . care apare sub influenţa unor factori constituţionali de dezvoltare aberantă a cartilajului de creştere în regiunea diafizo .este rezultatul unei acţiuni mecanice şi se datoreşte torsiunii articulare care produce alungirea sau ruperea ligamentelor în jurul articulaţiilor. Este întâlnită frecvent în paralizia după inactivitate. FRACTURILE ŞI LUXAŢIILE OSOASE Diferiţi agenţi mecanici care acţionează sub forma unor traumatisme determină la nivelul scheletului şi părţilor moi. când se numeşte nanism. a oaselor scurte şi a oaselor plate. Cele mai frecvente sunt la nivelul membrelor. Agenezia se caracterizează prin absenţa congenitală a unor segmente scheletice.

în care soluţia de continuitate nu se însoţeşte cu efracţia învelişului tegumentar.fracturi închise . vârstă.fractură "lemn verde" . Examenul radiologic corect. 226 . În cursul evoluţiei fracturii se mai efectuează radiografii: . .explorarea se face doar prin radiografie . traiectul interesează toată grosimea osului. Aceasta constă în separarea eipfizei osoase de diafiză la nivelul cartilajului de conjugare. pentru a urmări menţinerea în ax a fragmentelor.traumatism direct sau indirect. Alt traiect de fractură incompletă este cel prin tasarea corpilor vertebrali.la 7 zile după aplicarea acestuia . de prezenţa atelei sau a aparatului gipsat.fracturi deschise . numărul fragmentelor. fracturile se împart în: . spiroid sau longitudinal. .poziţionarea corectă impune ca axul osului să fie paralel cu marginea filmului . Fracturi incomplete sunt prin tasare şi se observă la copii. traiectul de fractură este parţial. la tineri sunt două tipuri de fracturi : .după reducerea deplasării şi imobilizarea în aparat gipsat . Controlul radiografic este obligatoriu şi la sfârşitul tratamentului. Examenul radiografic trebuie executat în diverse etape ale unei fracturi. Fractura prin împuşcare are un traiect de fractură cu aspect particular. La unele fracturi. Efectuat imediat după traumatism. precum şi aspectul focarului de fractură în timpul consolidării. Ambele radiografii de faţă şi de profil se efectuează pe filme de aceeaşi mărime şi centrate corect prin poziţionări standard.decolarea epifizară. În fracturile incomplete. cum sunt fracturile la mandibulă. regiunea de examinat. presupune respectarea următoarelor condiţii : . O tehnică de examen corectă presupune alegerea unor elemente electrice adecvate în funcţie de grosimea segmentului radiografiat. de epifize şi oase plate. este necesar ca radiografia să cuprindă în afara focarului de fractură cel puţin o articulaţie . forma ei. În fracturile subperiostale este interesată toată spongioasa cât şi compacta. Fracturile pot să fie de asemenea în os normal sau în os patologic.traiectul de fractură poate fi transversal. Direcţia traiectului fracturii . . oblic. Acestea se numesc fracturi de oboseală şi rezultă din sumarea micro traumatismelor la nivelul punctelor de minimă rezistenţă ale unui segment scheletic. direcţia deplasării lor. de obicei la trei săptămâni.segmentul care urmează radiografiat trebuie bine imobilizat . traiectul de fractură fiind dispus transversal. structura osului fracturat.În fracturile complete. cum este în cazul fracturilor de craniu. După etiologie.să se utilizeze filme de mărimea adecvată fiecărei regiuni . .la intervale variate. realizând o întrerupere totală. Tot din acest grup fac parte şi fracturile incomplete care rezultă prin ruperea trabeculilor spongioşi fără lezarea periostului.segmentul de os traumatizat la care se presupune o fractură trebuie radiografiat în cel puţin două incidenţe perpendiculare între ele. Cauzele fracturilor Fracturile pot fi produse prin : . examenul radiologic confirmă sau infirmă fractura. traumatismul lipseşte total.care se complică cu efracţii cutanate. În cazul fracturilor trabeculare sau fracturilor de oboseală se pot efectua radiografii mărite sau radiografii fără folii. în care proiectilul străbate grosimea osului şi poate produce traiecte radiare. mecanismul fracturii. Buletinul radiologic eliberat trebuie să precizeze existenţa fracturii. 227 . În funcţie de starea tegumentelor locale. Examenul radiologic Explorarea radiologică în traumatismele scheletice este importantă.

datorită unor stări patologice generale. necroza unui fragment.întârzierea în apariţia calusului . complicaţii la nivelul articulaţiilor adiacente. Complicaţiile calusului : . Fracturile oaselor scurte şi plate ca şi a epifizelor. Alte complicaţii: osificări ligamentare vasculare.se observă o diferenţă de dezvoltare şi poziţie între cele două articulaţii. Fractura prin tracţiune este determinată de o contracţie musculară bruscă. Examenul radiologic evidenţiază poziţia în care sunt deplasate extremităţile osoase.când linia de fractură este evidentă iar osul este cu mineralizare păstrată . se vindecă prin calus endostal.vascular tânăr. cavitatea cotiloidă este turtită. Linia de fractură este mai rator largă. Către sfârşitul săptămânii a treia. anevrism arterio . Luxaţiile Luxaţiile . Stadiul II . tije. linia de fractură începe să se şteargă. care apare în evidenţă mai greu radiologic.se dezvoltă periostal şi endostal. apare o articulaţie falsă între segmentele osoase . Displazia apare în cursul vieţii intrauterine şi se manifestă când copilul începe să meargă. broşe. Au sediul frecvent în articulaţiile membrelor. sifilis. între fragmente se schiţează o opacitate nouroasă. reducerea fracturilor se face pe cale chirurgicală cu aplicarea de grefoane sau piese metalice. artroză deformantă. Examenul radiologic . Apare în timp de 1 .După mecanismul fracturii. Formarea calusului Formarea calusului .pot să fie traumatice. deosebim fracturi rezultate prin acţiune directă sau fracturi prin acţiune indirectă. două luni la humerus.pseudoartroza . în jurul extremităţilor se formează o opacitate neomogenă de ţesut osos neordonat. Nucleii osoşi ischiopubieni sunt mai îndepărtaţi de partea bolnavă. Luxaţia patologică . osteoporoză dureroasă.obtuşi decalcificare. degete. sau provizoriu cu caracter de ţesut osteoid. Există diferite tehnici de depistare a displaziilor şi luxaţiilor de 229 . La un adult 228 sănătos. Cu timpul. şold.Calusul osos primitiv . În focar se formează calusul conjunctival. îndepărtarea fragmentelor interpoziţie de aponevroză şi părţi moi. atât în cavitatea medulară cât şi în afară. plafonul cotilian cu oblicitate mare în sus. consecinţa unei întârzieri de dezvoltare a componentelor osoase şi părţilor moi. diabet.se poate datora lipsei de reducere a fragmentelor.în primele zile după imobilizare. iar traveele osoase se structurează în sensul liniilor de forţe acesta este calusul osos definitiv. Extremităţile din focar au conturul neregulat. extremităţile sunt scăldate într-un ţesut Luxaţia congenitală de şold Reperele Hilgenreiner conjunctivo . Decolările epifizare şi fracturile cu decolare sunt rezultatul tracţiunii exercitate pe un schelet cu creştere neterminată. Fractura prin torsiune se întâlneşte la oasele lungi. supuraţii în focar de fractură . Fracturile oblice se vindecă mai lent decât cele transversale. care prin condiţiile hiperemiei devine mediu osificabil. gradul îndepărtării şi eventual fragmentele osoase smulse odată cu luxaţia. Uneori. Calusul fibrino-proteic : Stadiul I .calusul vicios . ţesuturi Cadranele Ombredanne granulare provenite mai ales din periost Discontinuitatea arcului cervico . prezenţa de corpi străini metalici. etc. umăr. . dimensiunile lui se reduc. La cele prin fractură indirectă deosebim : fracturi prin presiune verticală sau telescopare în axul unui os sau prin tasare.în unele cazuri fracturile nu se consolidează. în jurul extremităţilor fracturii există un hematom. calusul se modelează funcţional. neprecisă.reprezentată prin luxaţia congenitală de şold. Stadiul III . femurul de partea bolnavă este hipoplazic şi mai subţire. consolidarea unei fracturi se face în patru luni la femur. avitaOsteomielita acută minoza D.în următoarele 7 zile. cuie.3 luni. întârzierea apariţiei nucleului osos femural cefalic. caz în care acestea se consolidează în poziţie diferită.venos. cot. .

descris de Brodie. În interiorul zonei de liză rămâne un segment osos cu structura şi opacitatea osului obişnuit.se manifestă radiologic prin decalcificări de zone 231 . După exteriorizarea puroiului şi drenarea focarului apare faza cronică care poate avea evoluţie lungă. se localizează în metafizele fertile şi clinic are simpatologie reumatismală. Sechestrele de osteomielită sunt manifestarea procesului necrotic. După vindecare apare hiperostoza. fără ca ţesutul osos însuşi să participe la procesul septic. Uneori poate să se asocieze şi un flegmon în părţile moi care drenează la exterior. Panariţiul osos Panariţiul osos . Osteomielita acută Osteomielita acută are ca agent patogen stafilococul auriu. stratitificare a compactei. Sunt de două feluri : sechestrele mici. Tratamentul chirurgical constă în curăţirea focarelor. şi apar la 4 -8 săptămâni de la debut. datorită pierderii contactului cu vascularizara. AFECŢIUNI OSOASE INFLAMATORII Procesele inflamatorii osoase se datoresc agenţilor piogeni banali. iar în corticală este osteită. mai rar streptococul.şold. instalate în spongioase sau sechestrul mare cortical. ca formă particulară de osteimielită. 230 Apoi apare procesul de osteoliză sub formă de zone transparente mici. Periostul este de asemenea congestionat în jurul focarului de osteomielită se produce o stratificare. Evoluţia este cicatricială. Examenul radiologic este pozitiv abia după 2 -3 săptămâni de la apariţia procesului clinic. Entorsa Este o pierdere temporară a contactului dintre suprafeţele articulare ale oaselor. Abcesul osos central Abcesul osos central . fenomene de osteoscleroză. streptococ. îndepărtarea sechestrelor şi drenajului supuraţiei. dat de un inel de scleroză a spongioasei din jur. În abcesele centrale nu există reacţie periostică în manşon. Cea mai frecventă localizare este ostemielita când este afectat ţesutul conjuctival al ochiurilor spongioasei. Conturul este net. fenomen de necroză cu izolare de sechestre. modificările apar mai târziu datorită vascularizaţiei sărace a acestui strat şi sunt caracterizate prin rarefierea. care dau aspectul ciuruit spongioasei. este sechestrul osos. La nivelul compactei. sifilis sau tuberculoze. Procesul inflamator subperiostic se numeşte periostită când interesează compacta. Dintre semnele radiologice întâlnim : osteoporoza şi osteoliza. Diagnostic difesrenţial cu goma sifilitică. La început se constată îngroşarea părţilor moi adiacente cu demineralizarea porţiunii bolnave. constă într-un focar de distrucţie osoasă cu formă sferică sau ovoidă cu transparenţă uniformă şi fără sechestru în interior. care se localizează şi produc modificări inflamatorii şi supurative în sânul ţesutului conjunctiv şi vascular din spaţiile medulare osoase şi periost. stafilococ. se produce o inversare a circulaţiei care determină producerea unei osteogeneze vii în jurul focarului distructiv cu apariţia de inele de condensare în jurul cavităţilor transparente. Radiologic. uneori geode transparente în care structura osoasă nu a fost refăcută.

osoase şi leziuni distructive ale falangei terminale ale unui deget, mai evidente pe faţa palmară. Nu se observă reacţie periostică constructivă. Tuberculoza osoasă şi osteoarticulară Tuberculoza osoasă şi osteoarticulară este secundară unei tuberculoze pulmonare. Infecţia se face pe cale hematogenă în faza post primară. De obicei sunt afectate extremităţile osoase, epifizele şi componentele moi ale articulaţiei evoluţia fiind de osteoartrită cronică supurată. Există următoarele forme : Osteita tuberculoasă 1. Osteita tuberculoasă în care focarele tuberculoase se dezvoltă în spaţii osoase bogate în măduvă roşie, vertebre, coaste, stern, oase mici, epifizele oaselor lungi şi rar în diafize. Evoluţia este în mai multe etape : a) etapa incipientă - cu hiperemie şi infiltraţia ţesutului conjunctiv b) etapa proliferativă - când se dezvoltă foliculul TBC care este leziunea primitivă TBC. Lamele osoase se resorb într-un proces de osteoclazie, fără să intervină direct leziunea TBC. c) etapa exudativă necrotică cazeoasă - în sânul ţesutului de granulaţie se produce necroză şi cazeificare. Stadiul final al granulomului TBC. Aspectele radiologice sunt în funcţie de : - prezenţa sau predominanţa procesului proliferativ productiv, osteita granulomatoasă ; - procesul exudativ necrotic de gradul osteoporozei ; - momentul apariţiei fenomenelor de scleroză. În forma productivă, trabeculele ososase sunt distruse treptat prin osteoclazie, cu dispariţia macrostructurii osoase şi apariţia unei cavităţi transparente. 2. Osteita cazeoasă exudativă se instalează precoce. trabeculele osoase păstreză un timp structura, ulterior în jurul masei necrotice apare un inel subţire de scleroză ca o dungă de creion. Mai frecvent în jurul focarului se observă un inel transparent - şanţul de delimitare, care scoate în evidenţă sechestrul, care ulterior este fragmentat şi resorbit. În alte forme, ulterior apar zone de osteoliză. Când focarul TBC este central, pierderea se numeşte cavernă. Are diametrul de 1 4 cm, transparenţa poate fi omogenă, alteori în cavitate sunt sechestre
232

mici. În cazul evoluţiei benigne, ţesutul conjuctival în jurul cavernei se calcifică şi pe radiografie apare o lamă subţire de scleroză paratuberculoasă. În evoluţia nefavorabilă conturul cavernei este neprecis cu fenomene accentuate de osteoporoză. Focarele periferice de osteită bacilară, evoluează în afară şi înspre articulaţie prin pierderi de substanţă, eroziuni marginale de obicei de formă triunghiulară. De la focarele de osteită pot pleca abcese reci sau focarele de osteită pot fistuliza. Localizările principale sunt: falangele, metacarpienele, olecranul, oasele bolţii craniene. 3. Osteita tuberculoasă a oaselor late - se observă la coaste, bazin, oasele bolţii craniului şi se traduce prin abcese reci, apreciabile clinic. Modificările radiologice sunt discrete. 4. Spina ventosa - este o tuberculoză diafizară, care se întâlneşte la copii şi se localizează la oasele tubulare de la mâini şi de la picioare. Caracterstica în spina ventosa este îngroşarea osului prin reacţie periostică. Zona bolnavă poate prezenta două aspecte - aspectul de cavernă - un focar de osteoliză transparent şi care îşi modofică dimensiunile; sau aspectul proliferativ cu îngroşarea fuziformă a osului bolnav. Focarul poate fistuliza şi se poate produce suprainfecţia. Tuberculoza articulară- se manifestă sub forma de hidartroză. artrită fungoasă sau artrită purulentă. În hidartroză, radiologic se constată lărgirea interliniului şi o uşoară calcifiere a extremităţilor osoase, a căror contururi sunt păstrate. În artrita fungoasă creşte opacitatea părţii moi articulare. Artrita purulentă tuberculoasă în cavitate se găseşte cazeum consistent sau lichefiant. Examenul radiologic în tuberculoza osteoarticulară : Examenul radiologic în tuberculoza osteoarticulară evidenţiază : 1. Osteoporoza - iniţial nu are răspuns radiologic decât după resorbţia a 30% din sărurile minerale. Ulterior se produce scăderea difuză şi omogenă a densităţii osoase. Resorbţia osoasă este mai accentuată, în lungul feţelor articulare şi apare ca o dungă transpar233

entă subcondrală - linia de doliu a lui Menart. În primele luni după imobilizare, osteoporoza se accentuează. 2. Îngustarea interliniului articular - radiologic spaţiul articular are transparenţa scăzută, aspectul şters, traiect neregulat şi chiar poate să şi dispară ca urmare a prăbuşirii suprafeţelor osoase de pe extremităţile ce compun articulaţia. Se poate însoţi de deplasări ale oaselor în poziţie vicioasă. În caz de vindecare se produce anchiloză, dacă nu se intervine chirurgical. Leziunile osoase distructive au sediul în epifize şi se extind progresiv în regiunea subcondrală în spongioasa epifizară. Constau din focare de osteoliză şi de osteonecroză. Au sediul pe conturul articular al epifizelor şi când sunt superficiale afectează numai corticala numindu-se eroziuni, care pot fi la marginea suprafeţei, central sau în plină suprafaţă. Când sunt mai profunde, au aspect de cavernă. Demineralizarea şi osteoliza se însoţesc de degenerescenţa unei părţi a măduvei conjunctive, epifizare, ceea ce explică lipsa fenomenelor de scleroză. Periostul reacţionează doar în cazuri rare, când apare osteogeneză perifocală. Alterarea extremităţilor osoase din articulaţia bolnavă favorizează turtiri, luxaţii, atitudini anormale, mai ales în tuberculoza vertebrală, şold şi genunchi. La copii mai pot apărea tulburări în creşterea şi dezvoltarea oaselor. În faza de început se observă alungirea osului, nucleii de creştere apar mai precoce şi sunt mai dezvoltaţi decât pe partea sănătoasă, prin exagerearea osteogenezei cartilaginoase sub acţiunea toxinei bacilare. În stadiul avansat apare hipoplazia cu scurtare a dimensiunii pieselor osoase. Modificarea părţilor moi - abcesele reci - se propagă lent în sensul gravitaţiei şi se insinuează în interstiţiile părţilor moi, ajungând uneori la distanţă de focarul osos. În caria uscată localizată de obicei la umăr, se întâlnesc leziuni distructive osoase marginale, dar părţile moi ale articulaţiei nu
234

reacţionează prin fenomene inflamatorii. Evoluţia În faza de reparaţie a focarului, osteoporoza se atenuează, apare în jur un inel de scleroză şi încep să se vadă contururile extremităţii articulare. Apar apoi, trabecule osoase şi se instalează anchiloza osoasă. În stadii avansate, stabilizarea se face prin pseudoratroze intraarticulare. Osteoartrita tubercuDupă tratament cu antibiotice în stadii incipiloasă a genunchiului ente, evoluţia poate fi favorabilă. Uneori, vindecarea cu păstrarea mişcării se însoţeşte de apariţia artrozei deformante. Tuberculoza coloanei vertebrale Apare mai frecvent în copilărie şi adolescenţă. Localizarea la corpii vertebrali este mai frecventă decât la arcurile posterioare. Regiunea cea mai afectată este dorsală şi lombară. Examenul radiologic în fază incipientă trebuie completat cu tomografii. Iniţial se observă decalcifierea corpilor vertebrali, mai accentuată în spongioasă în lungul platourilor. Faza a doua este îngustarea discului chiar până la dispariţie. La început îngustarea este funcţională, mai târziu discul este alterat şi se însoţeşte de hernierea nucleului. Se face diagnostic diferenţial cu discitele şi spondilodiscitele. Faza mai avansată prezintă decalcifiere a corpului vertebral, platourile sunt uzate şi apar zone de distrucţie cu contur neregulat. Într-o fază mai avansată, pot să se realizeze caverne osoase, sub formă de transparenţe sferice, uneori cu contur precis. Leziunile osoase distructive slăbesc rezistenţa corpului vertebral şi apar fenomene de turtire când are aspectul cuneiform. Uneori, în focarul tuberculos pot fi afectate mai multe corpuri vertebrale. Imaginea alterării osoase se asociază cu bombarea părţilor moi,
235

sub formă fusiformă, caracteristică abcesului rece paravertebral, în regiunea dorsală. Vindecarea tuberculozei vertebrale se face în 2 - 6 ani. Decalcifierea dispare treptat, trabeculele se remineralizează, cavităţile şi pierderile de substanţă sunt înconjurate de benzi de scleroză. Abcesul rece se sinostozează, apare un bloc de sinostoză cu poziţie vicioasă. Pentru obţinerea vindecării se face imobilizarea ortopedică sau chirurgicală a focarului cu grefon osos. Osteoartrita tuberculoasă a şoldului Radiologic iniţial apare o decalcifiere a capului femural şi acetabului şi îngustarea interliniului articular. Aceste fenomene se asociază cu demineralizarea pronunţată, cu prăbuşirea şi distrugerea continuităţii corticalei articulare. În perioada de distrucţie osoasă, capul este erodat treptat şi poate dispărea complet. Acetabulul se lărgeşte mult şi rezultă modificări de poziţie cu luxaţie intracotiloidiană sau luxaţie iliacă a femurului. În stadiul de involuţie şi vindecare, extremităţile osoase îşi recapătă mineralizarea, structura şi trabeculizarea, extremităţile sunt reconturate, se produce o anchiloză fibroasă sau pseudoartroză strânsă. Chirurgical se tratează prin artrodeza extraarticulară.

extremităţii osoase. Rotula şi diafizele calcifiate sunt dezvoltate mai mult decât cele sănătoase. Ulterior, apar distrucţii osoase, iniţial marginale, mai ales în platoul tibial, întreruperea liniei condrocalcare, prăbuşiri şi eroziuni. Spaţiul articular este zdrenţuit, iar pe alocuri dispare complet. Vindecarea se produce în forme de linie fără modificări. Formele grave se termină cu anchiloză fibroasă strînsă sau cu anchiloză osoasă. Sifilisul osos Sifilisul osos este rar. Sifilisul congenital se manifestă precoce în primele săptămâni după naştere sau după vârsta de 2 - 5 ani ( sifilisul congenital tardiv ). Sifilisul congenital precoce Sifilisul congenital precoce se traduce prin leziuFig.1 - Cupă rahitică nuclei osoşi palizi; Fig. 2 - Brăţară şi cupă cu pinteni ni de osteoconmarginali; Fig. 3 - Franjuri rahitice; Fig. 4 - Vindecarea drită, leziuni de periostită, leziuni de osteită rarefiantă, hiperosmie şi dactilită sifilitică. Osteocondrita sifilitică - Leziunea se manifestă la extremitatea oaselor lungi în zona de calcificare provizorie, în special la humerus şi femur. Radiologic se constată îngroşarea zonei de calcificare provizorie, până la 2 - 3 mm, banda opacă prezentând dinţături neregulate care se prelungesc spre epifiză şi metafiză. Ulterior, se constată prezenţa unei bande transparente la nivelul căreia, trabeculele osoase sunt rarefiate sau întrerupte, care trimit prelungiri spre zona de calcificare provizorie, pe care o pot fragmenta şi distruge. În osteocondrita constituită în zona cartilajului de creştere deosebim : 1. cartilaj de creştere normal. 2. bandă de calcificare provizorie opacă, groasă şi dinţată. 3. deasupra acesteia o zonă transparentă la nivelul căreia se pot
237

Osteoartrita tuberculoasă a genunchiului Afecţiunea începe cu hidartroză. Iniţial pe radiografii se apreciază îngustarea spaţiului articular de partea bolnavă. Transparenţa este redusă, apar decalcifieri discrete, care se întind la 10 -15 cm de la interliniu, corticala subţiată, spongioasa epifizară cu ochiuri largi, canalul medular lărgit. Decalcifierea apare de-a lungul liniei feţelor articulare ca o dungă neagră sau linia de doliu a lui Menart, care evidenţiază linia condrocalcară articulară. Se însoţeşte de tulburări în creştere a
236

Sifilisul congenital tardiv

înconjurată de o zonă largă de spongio . în zona de calcificare provizorie. Periostita sifilitică .apar nuclei de osificare a oaselor. separate prin spaţii liniare transparente. care dublează linia veche . iar încovoirerea se modifică prin apoziţie periostică în partea concavă. Radiologic se constată 3 . mai frecvente în spongioasa metafizară a extremităţii superioare a cubitusului.cu modificări osoase distructive şi hiperostoză. Semne osoase generale . Modificări radiologice locale Sunt în regiunile diafizo .cu formarea de gome la nivelul cărora se produce necroza şi rezorbţia ţesutului osos cu sediu în metafiza oaselor lungi. Dactilita sifilitică . simetrice. concomitent la mai multe oase. abia se văd pe radiografie. cu o impotenţă funcţională . care îngroaşă diafiza şi dau aspect stratificat la periferie. iar fontanelele se închid târziu. boltă craniană şi claviculă. Leziunile sunt unice având loc în special la tibie. Radiologic sunt trei forme : 1. care îngroaşă compacta marginii anterioare şi dă aspect de lamă de sabie. În cazul gomelor sifilitice sunt zone de transparenţă crescută. radiologic apare o periostoză localizată pe o întindere de 3 . 239 .scleroză şi periostită.la diafiza tibiei cu osteogeneză periostică intensă.oasele sunt decalcificate.durează câteva luni şi se manifestă radiologic prin apariţia unei noi zone de calcificare provizorie.apoi se osifică ţesutul dintre acestea şi dispare scobitura cupei rahitice . mai ştearsă şi concavă spre epifiză.prezintă focare transparente. condil femural.sindrom numit pseudoparalizia Parrot. mai frecvent întâlnită la epifizele şi metafizele oaselor lungi. Extremitatea metafizară a osului are aspect de "cupă rahitică" cu concavitatea spre epifiză. forma hiperostozantă .4 linii periostale fine. mai rar la oasele plate. rotunde sau policiclice cu contur şters.epifizare fertile la pumn şi genunchi. Banda transparentă a cartilajului este îngroşată. canalul medular larg. forma mixtă osteomielita sifilitică . torace în pâlnie cu şanţ Harrison.este o osteită a falangelor şi metacarpienelor care au aspect suflat în porţiunea mijlocie.produce fracturi şi dezlipiri. metafiza superioară tibială şi sunt însoţite de periostită şi osteocondrită. paralele cu osul. în care se poate vedea şi nucleul osos epifizar şi "franjuri rahitice" care dau aspect de "dinţi de fierăstrău" conturului cupei. deoarece interesează mai multe oase. Leziunea iniţială este goma sifilitică. Ele sunt difuze. Se deosebeşte de spina ventosa sau panariţiu osos. 3. Vindecarea rahitismului precoce . În perioada secundară a sifilisului dobândit. 238 Rahitismul comun al copilului Rahitismul comun al copilului prezintă următoarele semne : craniotabes. de obicei pe bosele frontale şi tibie. zone de transparenţă rotunde sau ovoide cât un sâmbure de cireaşă. Deşi cartilajul de creştere se dezvoltă normal. mătănii costale. osteita rarefiantă . datorită nemineralizării lui. compacte fasciculată şi pot să se producă încovoieri anormale. îngroşări ale extremităţii oaselor lungi. Linia de calcificare provizorie este mai groasă. Sifilisul congenital tardiv şi perioada secundară a sifilisului câştigat Aceste două forme au simptomatologie comună. antebraţ. Craniul are dimensiuni mari cu bose frontale proeminente. banda transparentă care corespunde este lată. iar metafiza este mai largă. Nucleii de creştere sunt mai mici sau chiar nu apar. uneori de 8 12 ori mai mare decât normal. corticala subţiată.apare la 5 -6 luni de la naştere.4 cm. 2. Corticala se prelungeşte spre epifiză prin "pinteni rahitici". Osteita rarefiantă .

fibromul.20 ani. Există trei forme : . Urmele zonei de prăbuşire rămân evidente mulţi ani după vindecare. la adult şi prezintă simptomatologia rahitismului la copii.mai frecvent în jurul vârstei de10 ani.linia de calcificare provizorie dispare . care se prelungeşte lateral prin pinteni osoşi. Osteocondrom 241 .cartilajul de creştere se lărgeşte .Rahitismul tardiv Rahitismul tardiv .fibromul osifiant al maxilarului superior . Are transparenţă crescută cu calcificări. Uneori osul are caracter suflat.4 cm. Forma este rotundă sau ovoidă. tumoarea deformează osul şi are o creştere centrală sau periferică. Tumora cu mieloplaxe Osteoblastomul benign Osteoblastomul benign . cu transparenţă crescută net delimitată. dau îngroşarea extremităţilor diafizei. fracturi. chistul osos şi hemangiomul. Hematoamele superiostice la femur şi tibie Chistul osos esenţial 240 perimetafizar.marginea metafizei spre cartilajul de creştere este dinţată. iar ţesutul din jur este normal. hematoame subperiostice calcificate. Osteomalacia Osteomalacia este prin carenţă fosfocalcică. . când se calcifică.semnul lui Freankel cu înlocuirea liniei de calcificare provizorie îngroşat în prima fază.cu centrul transparent şi o bandă opacă în jur . în special la arcul posterior al vertebrelor. înlociută printr-o bandă opacă. Diafiza este hipostotică. Are o formă medulară sau periferică.20 de ani. datorită unui proces expansiv lent. de obicei cu transparenţă crescută în chiste sau opacitate crescută în osteom. Radiologic: .semnul lui Lehndorf. arciform sau policiclic. la genunchi. În raport cu grosimea osului pot fi centrale sau periferice.fibromul neosifiant . Osteomul Radiologic. precis. Hipervitaminoza D Hipervitaminoza D se traduce radiologic prin lărgirea şi intensificarea opacităţilor liniilor de calcificare provizorie şi intensificarea opacităţii spongioase. Placa de calcificare provizorie este îngroşată cu dinţături pe ambele feţe. Radiologic există osteoporoză.semnul lui Winberger. Coastele prezintă mătănii costale. Tumorile osoase Tumorile osoase se împart în tumori benigne cu potenţial malign şi tumori maligne care pot fi primitive sau secundare. Este localizat de obicei în sinusul frontal.apare la 10 . Conturul tumoarei este benign. urmată de încovoierea oaselor. care afectează osificarea encondrală şi periostală. localizat în regiunea metafizară a membrelor inferioare. După tratament apare o nouă linie de calcificare provizorie între zona de prăbuşire şi cartilajul de creştere. Zona opacă de prăbuşire . şold şi coloana vertebrală. Nuclei osoşi epifizari . Scorbutul Scorbutul se datoreşte lipsei vitaminei C din alimentaţia sugarului. Fibromul osos Fibromul osos . rotundă de 2 . net. până la 10 mm grosime. osteoplazic sau mixt.fibromul condromixoid. Osteoporoza este mai accentuată la diafiza oaselor lungi ca o bandă transparentă largă de câţiva mm între metafiză şi linia de calcificare provizorie .apare la vârsta de 10 . Tumorile osoase benigne Tumorile osoase benigne mai obişnuite sunt : osteomul. Pot avea caracter osteolitic.

Hemangiomul capilar . b) Sarcomul medulogen cu următoarele forme : tumora Tumora Ewing.3 cm este o zonă de hiperostoză. Nidus tumoral cu o mică opacitate centrală este dezvoltat în spongioasă sau subperiostic. Radiologic în forma centrală apare o zonă transparentă. rotundă. Hemangiomul Hemangiomul este o tumoră vasculară în special la oasele spongioase. Tumorile glomice Tumorile glomice localizate la ultimele falange. Hemangiomul cavernos . plasmocitomul Ewing solitar. Tumorile osoase maligne Tumorile osoase maligne pot fi primitive sau secundare. Chistul osos esenţial Chistul osos esenţial se dezvoltă între 6 . însoţită de dureri vii. mielomul solitar. cu eroziuni marginale şi dureri de tip lancinant. net delimitată spre osul sănătos cu contur circular sau policiclic. ataşate osului lung. După trecerea puseului. limfosarcomul osos. mielomul multiplu Rustiţki Kahler.25 de ani. Diagnosticul diferenţial se face cu osteodistrofia fibroasă localizată. sarcomul osteogenetic sau sarcom osteolitic. chistul osos esenţial. reticulosarcomul osos Parker şi Jakson. cu îngustarea corticalei şi spre părţile moi de care este separată printr-o dungă periostică subţire. Chistul tânăr este unilocular. încrucişate dând aspect de fagure de albine. tumora se dezvoltă excentric. Corpul vertebral se măreşte. fibrosarcomul . aspectul devine normal. Zona transparentă are aspect de bule de săpun.se dezvoltă subperiostal. tumora cu mieloplaxe. lobulate. Se deosebesc două tipuri : . uneori poate avea şi aspect septat.angiomul cavernos la corpii vertebrali . Tumora formă periferică . Poate avea sediul central encondromul sau periferic. condrosarcomul primitiv. cu contur precis şi net ce migrează de la linia cartilajului de creştere spre diafiză.modifică structura forma şi dimensiunile corpului vertebral. evoluând parţial spre os. Diagnostic diferenţial cu chisturile osoase anevrismale. este solitară în epifizele fertile din femur . iar lipomul printr-un focar de osteoliză unilocular. condromul osos şi chistul anevrismal osos. leucemia . Osteomul osteoid Osteomul osteoid . subţiind corticala. Când evoluează agresiv apar pusee osteolitice cu decalcificarea traveelor centrale a conturului. Radiologic se constată triada lui Beck : o lacună ovoidă cu formă de ou.15 ani mai frecvent la băieţi în regiunea metafizară a oaselor lungi. ovoidal sau rotund de 4 -10 mm. În raport cu ţesutul din care se dezvoltă se împart în : a) Osteosarcom. lângă genunchi sau pe radius. c) Sarcomul periostic sau parosal .Mixomul Mixomul se traduce de asemenea printr-o zonă de transparenţă multiloculară în fagure. Trabeculele acestuia sunt mai rare cu poziţie verticală şi orizontală.angiomul capilar la oasele bolţii. Radiologic prezintă focar de transparenţă 242 crescută unic. Osteocondromul Osteocondromul apare la adolescenţi în falange şi metacarpiene. Tumori benigne cu potenţial malign Tumora cu mieloplaxe Tumora cu mieloplaxe poate evolua malign în 10% din cazuri. Frecvent se însoţeşte de fractură patologică.tibie.cu sediul în osul frontal. eccondromul. net circumscrisă în interiorul căruia sunt trabecule osoase radiane. Apare la adult. este o transparenţă. 243 . Cu timpul. În jur 2 .apare mai frecvent la bărbaţi între 10 . tratamentul fiind chirurgical sau cu raze X. realizând mase tumorale voluminoase.

Cel primitiv este mai frecvent la copii în metafizele proximale a oaselor lungi. radiografia mărită. iniţial dezvoltat în părţile moi în formă de ciupercă. înconjurată de os decalcifiat. imaginea creşte. 245 . Afectează ganglionii limfatici şi dă metastaze osoase şi pulmonare precoce. Fibrosarcomul periferic . RMN şi CT dar metoda de elecţie este radiografia. Are sediul în dreptul oaselor lungi şi creşte în vecinătatea osului. Mielomul multiplu sau plasmocitomul Tipul solitar este mai rar. cu aspect de băşică de săpun. Boala Hand Schüller Diagnosticul diferenţial cu osteosarcoChristian mul. Condrosarcoamele secundare . apare osteoliza cu contur neprecis. apar zone de osteoliză. osul se îngroaşă. Modificări radiologice în sarcoamele osteogenetice. Sarcomul osteolitic periferic Sarcomul osteolitic periferic se dezvoltă în compactă pe o parte din circumferinţa osului afectat. chiar aspect de mâncat de molii. Biopsia stabileşte cu certitudine natura etiologică. apar neomogenitatea tonalităţii minerale a osului cu decalcifiere. cu o imagine de osteoliză omogenă. pintene periostal. Sarcomul osteolitic central Sarcomul osteolitic central cu pierderea de substanţă cu contur şters. Pentru diagnostic se utilizează tomografia.se dezvoltă în masa unui encondrom sau pe o osteostoză osteogenetică. are aspect radiologic de opacitate mare. Forma centrală. Sarcoamele medulogene Se prezintă sub următoarele forme : Tumora Ewing Tumora Ewing apare în jur de 15 ani cu simptomatologie mai mult inflamatorie. se întinde în canalul medular şi părţile moi. la extremitatea zonei afectate apare pintenul sarcomatos. Iniţial. prognosticul mai bun.se dezvoltă din stratul extern al periostului şi este numit şi parosal. Prognosticul este defavorabil. cu reacţie periostală fină.d) sarcomul osteogenic. net precis. juxtacortical. cu bază largă de împlantare pe corticala diafizară. având acelaşi aspect ca şi osteosarcomul osteogenetic de tip osteolitic. Iniţial. Radiologic osul are aspect şters. o erodează. cu o evoluţie mai lentă centrală sau periferică. Este radiosensibil. prezintă o îngroşare fusiformă a diafizei. angiografia. Periostul decolat produce reacţii lamelare. realizează o transparenţă chistică pe oasele lungi. Reticulosarcomul osos Reticulosarcomul osos se traduce radiologic prin osteoliză difuză. numit focare osteolitice apoi. Corticala se distruge. evoluţia este rapidă cu fenomene de osteoscleroză sub formă de masă neregulată în jur. cu limite neprecise şi osteoscleroză discretă prin apoziţie reactivă trabeculară şi periostală. interesând şi părţile moi. canalul medular se lărgeşte iar în jur apar lame suprapuse în foi de ceapă. o distruge. pintene osos. ulterior fiind distrus şi osul lung. cu sediul diafizar sau metafizar al oaselor lungi. apoi întrerupe corticala. cu evoluţie foarte rapidă. fără contur şi modificări radioactive în jur. Cu timpul. Sarcomul parosal Sarcomul parosal este mai frecvent în 1/3 inferioară a feţei posterioare a femurului. cu prelungiri în porţiunea osteosclerotică. În final. Condrosarcomul Condrosarcomul poate fi primitiv sau secundar. granulomul euzinofil. 244 Fibrosarcomul Fibrosarcomul este constituit din ţesut conjunctiv fibroblastic. pentru ca în evoluţie aceasta să fie distrusă.

zone de liză rotunde sau ovalară pe coasta vertebrei stern.se traduc radiologic osteoporoză generalizată. Radiologic la oasele craniului apar zone de liză de formă diferite care cresc în suprafeţe. Reticulo .plămânul este primul filtru (cancerul tiroidian ) . tipul pulmonar . diabet insipid. Ele apar în pusee şi se reosifică după tratament. de obicei la oasele bolţii craniene. dislipoidoze şi reticuloze maligne. ficatul este primul filtru. În funcţie de mărimea chistelor se împart în trei grade. exoftalmie.endotelioze cu leziuni predominante ale scheletului Granulomul eozinofil Granulomul euzinofil apare la tineri până la 20 ani. La coloană.Schauman . Boala lui Letterer .2 cm cu contur bin trasat printr-un inel de scleroză. Boala Hand Schüller Christian Boala Hand Schüller Christian apare la 3 .boala lui Besnier . Osteogeneza imperfecta laetalis participarea scheletului în cadrul reticulozelor.Siwe Boala lui Letterer .endotelioze.apare la sugari cu sfârşit letal.Boek . La oasele lungi. în circuitul venelor cave . Tumorile osoase metastatice Tumorile osoase metastatice se pot extinde continuu sau discontinuu. scheletul al treilea .sunt mai frecvente după cancerul de sân.are sediul în oasele tubulare de la mâini şi de la picioare sub forma de imagini chistice multiple. 2. 3.Forma multiplă sau boala Rustiţki Kahler . vertebre.cu tumoră iniţială în tubul digestiv. coloană. Metastazele se localizează mai frecvent în oasele bogate în măduvă roşie. Limfosarcomul şi leucemia Limfosarcomul şi leucemia .Boek . plămânul al doilea. În leucozele cronice apare osteoporoză difuză. generalizate. Sarcoidoza osoasă Boala lui Besnier . bazin. cu sediul de elecţie pe oasele craniene. Dislipoidozele osoase sau tezaurismozele Dislipoidozele osoase sau tezaurismozele sunt boli în care există 247 Reticulozele osoase Reticulozele osoase reprezintă 246 . radiologic se găsesc lacune osoase craniene sau imagini pseudochistice în oasele lungi.Siwe . Metastazele osteolitice . lacuna este în diafiză şi transparenţa este brăzdată de septuri. Metastazele osteoplastice apar după cancerul de prostată şi vezica urinară şi se localizează în scheletul trunchiului. cu reacţie osteogenică subperiostică discretă. Cele mai frecvente metastaze sunt cele cu formare de la cancerul de sân şi prostată.Schauman Sarcoidoza osoasă . rar se întâlnesc şi forme osteosclerotice sub formă de noduli sau spiculi. La craniu leziunile se traduc printr-o lacună rotundă de 1 .prezintă multiple imagini distructive. Căile pe care se produc metastazele sunt variate şi pe traseul lor sunt mai multe tipuri de filtre capilare : 1. cu benzi transparente în lungul matafizelor sau oblice. Se întâlnesc frecvent fracturi în os patologic. pot fi unice sau multiple. corpul vertebral se turteşte şi are aspect de vertebră plană Calve. neomogenă. Deosebim trei grupe : retuiculo .tumora iniţială în plămân cu metastaze în restul organelor prin venele pulmonare. tipul venei porte .10 ani cu triada : lacună craniană. renal şi tiroidian. de dimensiuni diferite. maxilare şi mai rar la osaele lungi.

o perturbare în metabolismul grăsimilor. îngroşate din loc în loc datorită calusurilor exuberante şi scurtate din cauza fracturilor. oasele cresc numai în lungime. apare când copilul începe să meargă. tulburări a activităţii cartilajului de creştere diafizo . Mai pot fi afectate coastele sau sternul.displazie spondilo epifizară. apare după 12 ani şi are caracter familial. osteosclerotic sau mixt.datorită tulburării osteogenezei econdrale a cartilajului de creştere diafizo . 3. oasele sunt 248 . 3. sub forma de zone transparente unice sau multiple separate prin trabecule sub formă de bule de săpun. ganglioni. epifizele sunt diforme. mandibulă sau extremitatea inferioară a genunchiului. nucleii osoşi epifizari sunt fragmentaţi. Oasele datorită acestui fapt sunt scurte şi groase. displaziile encondrale şi distrofii de creştere. o lipoidoză fosfatică predominant în splină. gâtul scurt.cu sclere albastre şi surditate. Boala lui Niemann . însoţite de paraplegie. Determinarea osoasă la vertebrele lombare duce la tasare.sunt tulburări de creştere. Boala lui Gaucher cu perturbarea metabolismului cheratinei.Pick. idioţie. uneori însoţită de spiculi prin reacţie periostală. Se cunosc mai multe tipuri de distrofii periostale : 1. În acestă categorie intră Boala Hand Schuller Christian în faza cu lipoidoză colesterinică. Coastele prezintă nodozităţi multiple datorită fracturilor. alteraţii corneene. mersul specific de raţă. La oasele lungi. caracterizat prin : nanism disproporţional hepato . Radiologic. Sindromul Trias fragilitas ossium . În boala Gaucher apar calcifieri în formă de lacună mare la falange. de osificare şi de dezvoltare a scheletului. corpii vertebrali turtiţi. ficat. 2. Osteogeneza imperfecta laetalis . Acondroplazia Parrot . Oasele sunt hipostozice. Radiologic.epifizar. mâna are aspect caracteristic. se însoţeşte de sclere albastre şi este mortală. oasele bolţii craniene sunt subţiri. Osteopsatiroza Lobstein . Displaziile encondrale politrope sau condrodisplaziile Sunt afecţiuni care produc modificări în evoluţia şi dezvoltarea cartilajelor epifizare cu creştere periostală normală. caracterizată prin afectarea creşterii vertebrelor. vertebră de ivoriu. În jurul focarelor osteolitice sunt zone de osteoscleroză. surditate. metacarpienele au aspect conic. Se produce o 249 Distrofiile periostale Distrofiile periostale apar datorită afectării ţesutului mezenchimal subperiostal. Distrofiile osoase Distrofiile osoase . şeaua turcească largă. Sindromul Morquio . Radiologic prezintă platispondilie generalizate . Se produc fracturi repetate. Se împart în distrofii generalizate de următoarele tipuri : distrofiile periostale. este o lipsă de opacitate a scheletului cu insuficienţa de dezvoltare a corticalei. Membrele par lungi comparativ cu trunchiul. dar sunt hipostotice. 2. După vindecarea bolii aspectul îşi revine la normal.megalie. iar bolta este turtită în sens vertical şi depăşeşte baza. rar în oase. Limfogranulomatoza malignă Boala lui Hodgkin Limfogranulomatoza malignă se dezvoltă mai ales în ganglioni şi splină.fără sclere albastre. Corpii vertebrali sunt turtiţi şi au aspect biconcav. Craniul este mare. Oasele au fragilitate moderată. Oasele se dezvoltă corect în lungime. Sindromul Pfaundler .epifizar a oaselor lungi.apare la naştere. Din acest grup fac parte : 1. subţiri şi gracile (boala oaselor de sticlă).spleno . Modificările osoase sunt rare cu aspect osteolitic.Hurler sau gorguilMeloreostoza ism.

capul mare. trunchiul normal dezvoltat. ţesutul spongios şi compacta conţine structură fibrilară. Craniul este mărit. pătate. procesul începe la diafiză şi este delimitat în V faţă de osul sănătos. se încovoaie. scleroză şi eburnare. În cazuri rare. uneori "în carte înfoiată". 251 . Creşterea osului în Boala Recklinghausen lungime este afectată. Oasele au metafizele lărgite şi îngroşate şi epifizele hipertrofiate. Faza de decalcifiere cu hiperemie. Exostozele cartilaginoase multiple Boala exostozantă Ombredanne se caracterizează prin excrescenţe multiple cu structură osoasă în centru şi cartilaginoasă la periferie. Sunt mai multe faze. unele pediculate. caracteristic fiind vertebra cu chenar. Radiologic. craniul creşte în dimensiuni. striaţii paralele. apar apoziţii periostale. Osteita deformantă Paget Osteita deformantă Paget cu evoluţie lungă. Afectarea interesează faţa metafizară a cartilajului de creştere din care se desprind muguri cartilaginoşi care formează exostoze laterale. tibia şi femurul sunt hipertrofiate. Vertebrele sunt scămoşate. Nu au tulburări psihice. Distrofii direcţionale. Apare cifoscolioză. osul are aspect şters. Osteopatii condensate Boala oaselor de marmură sau osteopetroza Albers Schönberg . Afecţiunea se datorează perturbării rezorbţiei osoase. deformate.Boala oaselor de marmură sau osteopetroza Albers Schönberg este ereditară şi familială. Oasele afectate se încurbează. în timp ce osteogeneza periostală este normală. în urma unor apoziţii periostice sub formă de manşoane. ulterior cu condensare progresivă şi îngroşarea oaselor pe seama tăbliei externe. Neurofibromatoza cutanată . 250 Diagnostic diferenţial cu boala Camurati Enghelman. Radiologic. scămoşată. Osteopatia hipertrofiantă toxică pneumică Maladia Banberger . bolta îngroşată şi îngustarea găurilor de la bază. Osteita încapsulată Se traduce radiologic prin îngroşări bilaterale şi simetrice ale oaselor tubulare de la mâini şi picioare şi a oaselor lungi. alungite şi încovoiate. osul se alungeşte.Pierre Marie. Craniul voluminos. comparată fiind cu ceara topită ce se scurge de-a lungul unei lumânări. opace. structura osoasă este anarhică. asociată cu hiperostoza de ambele părţi ale compactei. În faza ulterioară de recalcificare. Este mai frecventă de partea dreaptă şi se traduce radiologic prin benzi opace de-a lungul osului. Prezintă clinic fracturi patologice. Cauza bolii este tulburarea vazomotorie şi nutritivă pe teritoriul neurofibroamelor dezvoltate în schelet. pneumatoza tibiei. anemie progresivă cu debut în copilărie. ceea ce produce îngroşarea trabeculelor osoase şi compacte. leziunile osoase au caracter parcelar.boala lui Reklinghausen II Radiologic se găsesc hipoplazii şi eroziuni osoase în vecinătatea neurofibroamelor din părţile moi. apar linii de fractură. se traduc prin excrescenţe şi forme variabile. iniţial cu zone de transparenţă crescută.creştere insuficientă în lungime. Pacienţii afectaţi. Vertebrele cu aspect specific în sandwich cu platourile mai lărgite şi opace. alterând cu benzi transparente în regiunea de creştere. rămân pitici cu membre scurte. Acromegalia turite. Radiologic. hipertrofie în măciucă a extremităţilor osaose. prezintă oase cu densitate compactă. Meloreostoza Meloreostoza este o distrofie cu condensare a compacte. diminuarea vederii. în care scleroza apare doar la diafiză.

Se caracterizează prin proliferarea ţesutului conjunctival fibros. se destramă.minând însă şi modificări patologice ale acestora. mai frecvent unilateral. Distrofii osoase endocrine Glandele endocrine acţionează în dezvoltarea scheletului. cifo . canalul medular este larg. hipofosforemie. osul având aspect de decalcifiere. cu aspect de vată scămoşată. cu predilecţie spre membrele inferioare. deter252 Sindromul Albright Sindromul Albright se întâlneşte la fetiţe cu osteită fibroasă unilaterală. hipercalciurie. aspecte pseudochistice şi deformări osoase. ţesutul osos se reface. Sindromul humoral : hipercalcemie. Displazia fibrochistică poliostică Jaffe Lichtenstein Etiologia şi patogenia este necunoscută. hiperfosfaturie. metacarpiene. situaţi în special la oasele mâinilor şi picioarelor. cu aspect de fagure de albine. Craniul prezintă îngroşarea. Sunt interesate unul sau mai multe oase. cu mobilizare excesivă a calciului spre exterior. Clinic . Radiologic apare un aspect pătat al extremităţii oaselor lungi cu noduli opaci. care produce modificarea şeii turceşti şi exces de hormoni 253 . Leziunile osoase distrofice sunt unilaterale. se asociază cu litiaza renală sau nefrocalcinoză. Radiologic . rotunzi sau ovoizi.scolioză. După îndepărtarea adenomului paratiroidian. asociată cu pigmentaţie cutanată şi pubertate precoce. cu sediul în centrul osului.prezintă dureri osoase. Osteita fibrochistică generalizată Boala Recklinghausen Osteita fibrochistică generalizată este datorită adenomului paratiroidian. Acromegalia Acromegalia este datorită adenomului euzinofil al lobului anterior al epifizei. descoperită întâmplător. mai frecventă la femei şi apare în copilărie. Se produce lărgirea canalelor Havers cu proliferare de ţesut conjunctiv. pătate. îngroşări la nivelul calusurilor. uneori cu suflarea osului.vasculare. toracele în formă de clopot. hipertrofia unei jumătăţi a sa.Compacta se fasciculează. corpii vertebrali sunt turtiţi. care produce eliminare exagerată a fosforului. realizând „leontiazis ossea”. fosfataze alcaline crescute. Sediul de elecţie este juxta epifiziar la oasele lungi. maxilar. formează tumorile brune la nivelul cărora apar radiologic aspecte pseudochistice şi fracturi. Oasele craniului sunt îngroşate. Osteopoikilia Osteopoikilia este rară. Insulele conjunctivo . care înlocuieşte osul iar radiologic prin chiste transparente.

Waldenström Osteocondrita juvenilă a şoldului.se caracterizează prin necroză epifizară. cu lărgirea cartilajului de creştere al acesteia şi metafiză.al II -lea metatarsian. Osteocondrita vertebrală Osteocondrita vertebrală. cu apoziţii periostice şi cifoză. Osteocondrita se produce în hemofilie. ţesutul necrotic este resorbit. fizice.Lannelongue Apare la 12 -16 ani la băieţi. . ondularea conturului. apare o demineralizare localizată.suprarenale cu modificări ulterioare pe hipofiză. care se detaşează şi rămâne în articulaţie. dorsum selar fracturat. capul femural este modificat în coxa vara şi artroză deformantă.boala lui König . care dă osteonecroza. toxice. boala Gaucher. fosfoarsenic. periostoză.Osgood . cu hipertrofia scheletului. hirsutism. marginea anterioară a vertebrelor în trepte. . Osteocondrita tuberozităţii anterioare a tibiei Boala Schlatter. aspectul de gigantism. progmatism. frig sau iradiere. la tineri. Se localizează la epifiză. înlocuit cu os nou. arcade zigomatice proeminente. radiologic există o fragmentare a tuberculului anterior al tibiei. dar epifiza rămâne mai scurtă şi deformată cu artroză deformantă. Necroză aseptică a capului celui de-al II lea metatarsian Köhler II Iniţial. cu timpul. cu turtirea de sus în jos a capului femural. Uneori. amenoree. falangele unghiale cu pinteni în formă de ancoră. Cartilajul de creştere este mai îngust. complicată cu microgeode subcondrale.10 ani. cu decalcifierea acesteia . În faza de refacere. Necroze osoase aseptice sau osteocondritele Sunt procese consecutive unei tulburări de nutriţie în urma modificării circulaţiei sanguine locale.constă în lunecarea capului femural pe col. pe fond de osteoporoză cu fragmentarea şi aspect pătat al nucleului cefalic. poate fi acută sau lentă şi progresivă .epifizioliza . Fiziologic boala se explică prin exces de hormoni glucocorticoizi suprarenali. Apare frecvent după luxaţie congenitală. vertebrele dorsale mărite. Este întâlnit la femei. Necrozele osoase aseptice de cauză necunoscută sunt frecvente 254 255 .boala capului celui de . căldură. oasele bolţii îngroşate. Platourile corpurilor vertebrale sunt dinţate cu noduli Schmorl. cifoza juvenilă Scheuermann este datorită modificării inelului marginal de osificare a corpurilor vertebrale. cu cifoză secundară . se însoţesc de rezorbţii osoase. craniu mărit în volum.de creştere. apofiză sau os mic în totalitate. membrele îngroşate. descrisă anterior . Osteocondrita disecantă Osteocondrita disecantă . hipertensiune arterială. Radiologic apare şea turcească mărită. circumscrisă numai la o mică porţiune dintr-o anume epifiză. tulburări circulatorii prin embolii septice sau gazoase. Radiologic apare osteoporoză mai accentuată la scheletul trunchiului. hipotiroidism . Cauzele cunoscute ale necrozelor osoase aseptice sunt : traumatisme. sinusurile pneumatice dezvoltate. subcondrală limitată. Sindromul Cushing Sindromul Cushing este datorat hiperplaziei cortico . regiunea sprâncenoasă mărită. anemie calciformă. care apare la 5 .Perthes . arsuri. însoţit de obezitate. Imaginea se mai numeşte şi şoarece articular. vertebrele uneori cu aspect de ramă. cele mai frecvente fiind : Osteocondrita juvenilă a şoldului Boala Legg .

apar mai ales la femei la articulaţiile interfalangiene proximale. asociată cu splenomegalie şi hipertrofii ganglionare. Boala lui Still .prezintă clinic conjunctivite. boala Wiple. microgeode şi lărgirea iniţială a spaţiului articular. cu evoluţie lentă. Iniţial. AFECŢIUNI ARTICULARE CRONICE Poliartrită cronică evolutivă Poliartrită cronică evolutivă este o afecţiune a sistemului colagen. artroze intervertebrale. Articulaţiile afectate sunt în special la membrele inferioare. Simptomatologia apare în reumatismul poliarticular şi în diartroze. se produce o sinovită inflamatorie. în care localizarea frecventă este scheletul axial cu calcificarea ligamentelor intervertebrale. apar deviaţii şi subluxaţii ale degetelor şi ulterior anchiloza. iniţial apare o demineralizare periarticulară. uneori poate fi interesată şi coloana vertebrală. Este considerată ca un reumatism articular cronic cu ţesutul latex şi reacţia Waaler . care interesează cca. Sindromul Reiter Sindromul Reiter . Evoluţia este în pusee prin extindere la articulaţiile mari în sens centriped.se datoresc infecţiilor cu stafilococ sau streptococ. sunt dureroase. cistite şi artrite. linia Menarth apare ca o bandă transparentă în lungul liniei calcare condroarticulare. Psoriazis artropatic Psoriazis artropatic este o afecţiune de cauză necunoscută.tardiv demineralizare. interesând articulaţiile şi tendoanele. interliniul se îngustează. Radiologic. fără anchiloză. apar eroziuni marginale şi periostită metafizară. coatele şi talagiile.mandibulară este în 20% din cazuri. genunchi. caracteristic fiind prezenţa nonsindesmofitului marginal. mai rar cu gonococ. apoi îngustarea lui.Chauffard Boala lui Still . sinovitele şi bursele seroase. lărgirea spaţiului articular. cu evoluţie lungă. În perioada de vindecare apare anchiloza osoasă. 15% dintre bolnavii cu psoriazis. prezentând modificări osteoarticulare caracteristice : predilecţie pentru afectarea articulaţiilor mici şi în special interfalangiene distale. 257 Gonartroza 256 . La adulţi se numeşte sindromul Felty. Afectarea articulaţiilor de la baza craniului şi temporo . linia condrocalcară dispare. apoi.Rose pozitivă. apare un exudat purulent interarticular. Enteropatiile seronegative Enteropatiile apar în unele tulburări digestive cum ar fi : boala Crohn. asocierea cu modificări de ax şi anchiloze ale acestuia. Nodulii Heberden sunt insule de scleroză în falanga a II -a. leziunile axiale sunt asemănătoare cu cele din spondilita anchilozantă.AFECŢIUNI ARTICULARE Afecţiuni articulare Inflamatorii şi supurate Afecţiuni articulare Inflamatorii şi supurate .iliacă. Sindromul Behcet Sindromul Behcet cu modificări articulare. eroziuni marginale. coloana. SPONDILARTRITELE SERONEGATIVE O categorie deosebită o reprezintă spondilartritele seronegative în care factorul reumatoid este negativ. În fazele avansate. foarte rar cu anchiloză. Articulaţiile mari frecvent interesate sunt genunchii. exceptând forma scandinavică. Examenul radiologic evidenţiază . cot. cifoză. artroză sacroiliacă şi leziuni mai discrete la articulaţiile mici. Ulterior. unde şi acestea sunt afectate. cervicala şi articulaţia sacro . Interesează articulaţiile mari. apar modificări articulare. vertebrale şi la articulaţiile mari. colita ulceroasă. care interesează articulaţiile mari. Spondilita anchilozantă Spondilita anchilozantă. suprafaţa osoasă se erodează. umăr. existând agregare familiară iar nodulii lui Heberden lipsesc.Chauffard este poliartrită cronică a copiilor. Nodulii lui Bouchard.

radiologic. eroziuni marginale. traumatisme articulare. PERIARTRITELE CALCARE Sunt datorate unor procese degenerative sau rupturi cu sediul în tendoanele. dispuşi în jurul articulaţiei. iar forma secundară apare după luxaţii congenitale. care se datoreşte depunerii de cristal hemogentizic. microgeode. SPONDILOZA DEFORMANTĂ Artroza coxofemurală primitivă Coxartroza Poate fi primară. există forma polar superioară. cu sediul în dreptul acoperişului acetabular. ligamentele periarticulare şi ţesuturile din jur. se traduce prin îngustarea interliniului articular. Prezenţă de osteofite marginale. În mielodispalize există rezorbţia osoasă a capetelor articulare aferente unui ulcer trofic plantar. şold şi genunchi. cu scleroză şi ostocondromatoză. rotunzi sau ovoidali. se dezvoltă în coroană pe marginea suprafeţei articulare. cu sediul spre extremitatea inferioară a interliniului şi forma axială. osteoscleroză în oglindă a suprafeţelor articulare. Artroza deformantă a genunchiului Gonartroza Artroza primitivă este mai frecventă la femei la vârsta menopauzei şi la persoanele care fac eforturi. Artroza secundară are cauze locale. fără cauze bine definite. uneori se asociază cu osificări capsulare şi osteocondromatoza articulară. tasarea suprafeţelor articulare cu aplatizarea lor şi subluxaţie. dezrotunjirea feţelor articulare. osteocondrită juvenilă. ARTROZE NEUROTROFICE Sunt afecţiuni articulare cu deformări importante. se constată îngustarea interliniului articular şi îngroşarea liniei opace articulare. În siringomielie sunt afectate articulaţiile membrelor superioare şi falangele. în special la haluce. forma polar inferioară. cu caracter hipertrofic şi sclerotic în tabes. radiologic. leziuni inflamatorii. OSTEOCONDROMATOZA ARTICULARĂ Se caracterizează prin prezenţa de corpi străini osteocartilaginoşi multiplii în articulaţii. radiologic există noduli opaci. sediul afecţiunilor este la coloana vertebrală şi articulaţiile mari. producând rezorbţii. care favorizează depunerea sărurilor calcare. hemofilia este una dintre cauzele favorizante. În evoluţie apar osteofite marginale. Iniţial. traumatisme. cu scleroza lor şi osteoscleroză subcondrală. ondularea şi neregularitatea lui. Ocronoza Ocronoza o boală cu caracter ereditar. cu îngustarea interliniului articular. ARTROPATIILE METABOLICE Guta Guta se datoreşte depunerii în articulaţii de cristale de acid uric. Periartrita scapuloumerală Periartrita scapuloumerală la care leziunile se găsesc la ten259 . genu 258 valg sau var. capsulă şi părţile moi periarticulare. este afectată articulaţia patelo femurală cu osteofite şi în faza a doua între femur şi tibie. Nodulii Heberden au fost descrişi.ARTROZA DEFORMANTĂ Este datorată unui proces trofic local la o singură articulaţie. Producţiunile osoase marginale periarticulare sau osteofitele. sau modificări ale staticii. cu imagini de spicauri cu aspect triunghiular. Localizarea este preferenţială la coloana vertebrală. mai ales median. Radiologic. leziunile fiind de tip artrofic destructiv. Poate fi însoţită de protruzia capului femural în acetabul şi forme distructive ale capului femural sau acetabulului.

înaltă. . .glabela. . opaci. . în vârful spinei nazale anterioare . radiologic. se găsesc depozite calcare la locul de inserţie a tendoanelor.frontală. Exostozele calcaniene Exostozele calcaniene îşi au sediul pe partea plantară a tuberozităţii calcanee.anterioare prezentând interes : . EXAMINĂRI RADIOLOGICE ÎN DIFERITE SPECIALITĂŢI EXAMENUL RADIOLOGIC ÎN O. . în vecinătatea sprâncenei cotiloide.punctul spinal subnazal.incidenţe de profil .punctul mentonier . . Dintre incidenţele postero .punctul alveolar. CAPITOLUL XVII. 261 260 . .bregma.incidenţa occipito . . situate între acromiom şi trohiter.incidenţe axiale Hirtz I sau Hirtz II. . Radiologic.anterioară Incidenţă antero .incidenţa faţă . . Explorarea masivului facial şi a calotei se realizează prin: Radiografia de faţă a craniului Incidenţă postero . Calcificările pot fi de densitate slabă sau masive.alveolară sau incidenţa Tscheboul.incidenţa occipito . punctul de întâlnire a suturii cu cea sagitală .dentară.incidenţa vertico .doanele muşchilor scurţi rotatori şi în special la tendonul supraspinosului. .punctul nazal la baza oaselor nasului .incidenţa Blondeau. Periartrita calcifiantă a şoldului Periartrita calcifiantă a şoldului se traduce radiologic prin concreţiuni multiple sub formă de noduli mici. situată între cele două arcade sprâncenoase . Radiologic au aspect de spin.intern a condilului femural sau opacifiere în bandă paralelă cu faţa internă a condilului.incidenţa supraoccipito .posterioară. Examenul radiologic în ORL interesează sfera craniului cu sinusurile feţei. Principalele puncte craniometrice sunt : .L. mastoida şi laringele. se constată o opacifiere semilunară care înconjoară unghiul supero . Epicondilita Epicondilita este un proces de tendinită a muşchilor care se inseră pe epicondil.R. la locul de inserţie a apovrozei şi a muşchilor plantari sau pe faţa posterioară a calcaneului la locul de inserţie a tendonului lui Achile. Periartrita genunchiului sau boala lui Pellegrini Stieda Boala se instalează după traumatisme ale genunchiului. situat median la marginea anterioară a arcadei alveolare superioare .anterior al mandibulei .punctul cel mai proeminent infero .nazală sau semiaxială.

intră la mijlocul liniei care uneşte unghiurile mandibulei. uneşte unghiurile externe ale ochilor. inionul. gonionul.Bolnavul în decubit ventral. .Radiografia de craniu postero .examenul radiologic de craniu se face de faţă şi profil. dreapta şi stânga . supraoccipito .anterioară. antebraţele în flexie se reazemă cu palmele pe masă. antebraţele înflexie se reazemă cu palmele pe masă. exceptând unele regiuni cum este mastoida. la protuberanţa occipitală externă . trece prin vertex şi cele două conducte auditive externe .numit şi planul vertical.anterioară. EXAMENUL RADIOLOGIC AL SINUSURILOR FEŢEI Se realizează prin: .radiografiile în decubit. lambda.planul sagital AB . intră la baza orbitei.alveolară. necesită găsirea unei poziţii comode şi fixarea craniului prin saci de nisip. capul în extensie se sprijină cu bărbia pe casetă. . . . Principalele planuri şi linii faciale sunt : . se reazemă cu bărbia pe casetă.linia bazală sau GH ( planul orbito .planul frontal biauricular CD . trebuiesc respectate următoarele reguli : . . Raza centrală este perpendiculară.Incidenţa axială submento . la vârful bolţii craniene . examinările radiografice se pot face în poziţie verticală . Planul sagital este perpendicular pe casetă. gura este larg dechisă.radiografia de craniu postero . Aceste radiografii. . capul în extensie forţată cu planul sagital perpendicular pe casetă se reazămă cu vertexul pe mijlocul acesteia.linia interorbitară IJ.caudal 18 grade şi iese prin nazion.- vertexul. evidenţiază sinusurile feţei.nazale ( Mahoneys ). intră prin vertex şi iese prin nazion. 262 Bolnavul în decubit ventral. Sinusurile feţei sunt în număr de opt. la întâlnirea suturii sagitale cu lambdoida . se sprijină cu palmele pe masă. planul sagital paralel cu caseta. ( Tscheboul ) cu gura deschisă. unde se fac incidenţe unilaterale .sinusurile maxilare. .trece prin limita inferioară a orbitelor şi marginea superioară a conductelor auditive externe . umărul de partea în care este întors capul.planul orizontal EF . simetrice şi se împart în sinusuri anterioare. capul în uşoară extensie se reazemă cu bărbia pe casetă. întrebuinţăm diafragme antidifuzoare. .meatal ). . Bolnavul în decubit ventral cu capul întors 90 de grade. Pentru poziţiile cu rază oblică radiografiile se fac fără grilă. reprezentate prin . . Bolnavul în decubit ventral.Hirtz I .Radiografia de craniu lateral. Bolnavul în decubit dorsal.verticală . Uneori. Reguli pentru efectuarea radiografiilor de craniu Pentru efectuarea radiografiilor de craniu.partea cu leziunea presupusă se aşează pe casetă. planul sagital este perpendicular pe casetă. raza centrală de asemenea. este ridicat. . cu antebraţele în flexie. . Raza centrală este perpendiculară. intră prin lambda şi iese prin vârful capului. ca nişte formaţiuni transparente cu contur precis. bandă de pânză .este planul median care împarte capul în două jumătăţi simetrice.pentru examenele de ansamblu. sinusurile frontale şi 263 .radiografii în incidenţa supraoccipito . punctul auricular. vertico -nazală (semiaxială ). capul în uşoară extensie. uneori şi axial. punct lateral la unghiul mandibulei . raza centrală este înclinată cranio . în centrul orificiului auditiv extern. uneşte unghiul extern al ochiului cu orificiul auditiv extern . raza centrală perpendiculară.

Rinosinusita alergică edemaţiează mucoasa tuturor sinusurilor. Pliurile ariteno . Celulele etmoidale sunt multiple de dimensiuni mici. scheletul cartilaginos al laringelui. însoţită uneori de decalcifierea pereţilor. EXAMENUL RADIOLOGIC AL LARINGELUI Se efectuează prin radiografii şi tomografii. Tumorile maligne Tumorile maligne ale sinusului feţei se traduc prin opacifierea intensă a acestora. reprezentate radiologic printr-o umbrire neomogenă a sinusului. Polipoza nazală se manifestă prin reducerea transparenţei foselor nazale şi bombarea pereţilor acestora. de faţă şi profil.au contur policiclic. toate drenate în în meatul mijlociu. Radiografia de profil evidenţiază hioidul. Pe radiografia de faţă şi mai ales pe tomografii se văd : epiglota la baza căreia sunt valeculele gloto . Au formă şi contur superior net. SINUSITELE Mucoasa sinusurilor feţei.Schuller. deschise în meatul superior. Colesteatomul este o complicaţie care determină rezorbţia osului cu apariţia unei cavităţi unice. Sinusurile sfeniodale . Sinusurile maxilare sunt delimitate median de peretele lateral al narinei. uneori septate. În mastoidita supurată acută se evidenţiază opacifierea celulelor mastoidiene şi a antrului mastoidian chiar cu liză a peretelui acestuia. procesele inflamatorii se extind la mastoidă prin trompa lui Eustache. Reducerea transparenţei acestora are însă caracter tranzitoriu şi poate avea aspect normal în scurt timp.epiglo265 . Stenvers.se examinează mai bine pe radiografia axială. Sinusurile comunică larg cu fosele nazale. reprezintă prelungirea mucoasei pituitale. Chisturile sinusale sunt 264 mai frecvente în unghiul diedru inferior al sinusului maxilar. În otitele medii acute sau cronice. Tomografii liniare de faţă şi profil. sinusurile posterioare sunt . situate în unghiul intern al orbitei. cricoidul şi Histerosalpingografia aritenoidele când sunt sscalcificate. Atunci când se efectuează radigrafie în ortostatism se poate observa un nivel hidroaeric. Sinusitele cronice au caracter cataral. Coriza gripală şi afecţiunile dentare sunt cauzele prezente ale sinusitelor. cu contur net. cartilajul tiroid. Chauseau III.reducerea difuză a transparenţei sinusului datorită catarului mucoasei. osteoliza oscioarelor urechii medii. În otita medie cronică.epiglotice. EXAMENUL RADIOLOGIC AL MASTOIDEI Se examinează radiografic. Sinusitele acute purulente se manifestă radiologic printr-o opacifiere a sinusului. precum şi opacifierea casei timpanului. Reacţia mastoidiană se traduce radiologic prin reducerea transparenţei antrului şi celulelor mastoidiene. peretele superior al sinusului este format din peretele inferior al orbitei. manifestate radiologic prin . au aspect scleros. celulele mastoidiene dispar. eburnat. transparente. prin incidenţe speciale . distrugerea pereţilor şi invazia spre ţesuturile din jur.sinusuri sfenoidale şi celulele etmoidale posterioare. Sinusurile frontale .celulele etmiodale frontale. Sinusitele acute Sinusitele acute catarale.

267 . Tumorile intraorbitare .constă în înlocuirea lichidului cefalo . Gliomul nervului optic. fantei sfenoidale şi a orbitei. care utilizează o scoică aplicată cu polul anterior al globului ocular. Meningiomul învelişului nervului optic se traduce prin lărgirea găurii optice.radiografii de profil la craniului. EXAMENUL RADIOLOGIC ÎN NEUROLOGIE Explorarea neurologică se efectuează prin: Radiografii simple ale craniului cu substanţă de contrast.tice se desprind din vârful epiglotei şi merg posterior şi în jos. Este eficientă pentru depistarea anevrismelor şi a malformaţiilor circulatorii cerebrale. Alte tumori benigne sunt: osteomul sinusal.radiografia de faţă supraoccipito . Encefalografia arterială . EXAMENUL RADIOLOGIC ÎN OFTALMOLOGIE Se efectuează în cazuri traumatice. Hidrocefalia congenitală sau provocată Hidrocefalia congenitală sau provocată se manifestă radiologic la copilul mic prin craniu destins şi oasele bolţii subţiri şi persistenţa suturilor.benigne determină exoftalmie şi lărgirea diametrului orbitei.radiografia pentru orbite.constă în înlocuirea lichidului cefalo . delimitat superior de banda ventriculară şi inferior de coarda vocală. 266 Tumorile nervului optic produc asimetria canalelor optice. individualizând substanţa albă. În tumorile maligne se constată distrucţia osoasă masivă. Examenul radiologic constă în : . procese inflamatorii.rahidian din sistemul ventricular cerebral cu aer introdus direct prin puncţie. CT şi RMN sunt metode recente care dau relaţii asupra structurilor cerebrale. Pereţii orbitari pot fi modificaţi cu lize în jurul acestora. . lărgeşte gaura optică şi lezează tuberculul selar. excentric caudală 30° şi . Encefalografia gazoasă PEG . La craniul osificat se accentuează la impresiunile digitale cu mărirea şeii turceşti. . Tumorile cerebrale Tumorile cerebrale produc lărgirea sau dehiscenţa suturilor.presupune introducerea substanţei opace de contrast în artera carotidă sau vertebrală şi efectuarea de radiografii instantanee.incidenţa Rhese pentru găurile optice. Corpii străini metalici orbitari. Examenul radiologic este indicat în tumorile laringelui şi hipofaringelui. prezenţa de impresiuni digitate. tumori. mucocel sau colesteatom. Meningiomul aripilor mici a sfenoidului îngroaşă şi opacifiază micşorarea găurii optice. dilatarea canalelor diploice. Fracturile orbitare sunt uşor de evidenţiat fiind însoţite uneori de înfundare şi opacifierea sinusului sfenoidal. Ventriculografia . La nivelul glotei se observă ventricolul lui Morgagni. corpi străini.alveolară Tscheobul. subţierea oaselor craniului în dreptul tumorii. datoraţi unor accidente de muncă se localizează prin tehnica specială Comberg. care se manifestă sub forma unor opacităţi policiclice. Radiografii ale craniului cu substanţă de contrast. care se infiltrează în ţesuturile din jur. mărirea şeii turceşti. cenuşie şi unii centrii nervoşi sau formaţiuni patologice.rahidian din sistemul ventricular cerebral şi din spaţiile subarahnoidiene sub aer introdus prin puncţie. Diagnosticul diferenţial se face cu tuberculoza laringiană.

incidenţa intraorală izometrică şi ortoradială cu film retroalveolar . Tehnica cu focarul radiologic exobucal se aplică la studiul masivului facial. când arată lacună. pierdere de substanţă. pereţii sunt subţiaţi sau suferă distrucţii osoase.incidenţa intraorală izometrică şi ortoradială cu film ocluzal . stenoză canaliculară.incidenţa intraorală axială cu film ocluzal.poate fi întrebuinţată în 268 caz de tumori canaliculare. crestelor alveolare şi structurilor vecine.se efectuează cu un aparat special cu raze X. În toate trei situaţiile filmele dentare sunt introduse în cavitatea 269 . tehnici cu film extra oral cu focar radiologic endo-bucal. tehnici cu film intraoral având focarul de raza X extern. Tehnici cu film intraoral. Galactografia . Histerosalpingografia constă în injectarea în cavitatea uterine a unei substanţe radioopace hidrosolubile prin intermediul unei instalaţii speciale (aparat Schultze ). Se utilizează casete şi filme speciale. CAPITOLUL XVIII EXAMENUL RADIOLOGIC ÎN STOMATOLOGIE EXAMENUL RADIOLOGIC AL COMPLEXULUI DENTO-PARODONTO-ALVEOLAR Tehnici radiografice. să ştie să le execute de asemenea să le ştie posibilităţile şi limitele pentru a le interpreta. Tehnicile cu film intraoral cu focar radiologic extern sau tehnicile cu film extraoral cu focar radiologic endobucal pot fi executate de medic sau tehnicianul stomatolog. se obþine o corectã chistice. fundul se adânceşte. Tehnicile de radiografiere sunt: 1. 2. gliom. a formaţiunilor pe bisectoarea unghiului dat de axul dintelui ºi film. Patologia şeii turceşti Şeaua turcească în cursul tumorilor intraselare se balonizează.Fenomene de hiperostoză Fenomene de hiperostoză se întâlnesc în meningiom iar calcificări intratumorale în craniofaringiom. în două incidenţe. Examenul radiologic dento-parodontal se face în trei incidenţe intraoral . Prin această tehnică se evidenţiază morfologia normală şi patologică a uterului şi trompelor. sau cu focar radiologic exobucal. a Fasciculul de radiaþii perpendicular tumorilor benigne şi maligne. mamografia este utilă pentru evidenţierea nodulilor tumorali. Examenul radiologic este foarte important pentru stabilirea diagnosticului afecţiunilor dinţilor. imagine izometricã. EXAMENUL RADIOLOGIC ÎN OBSTETRICA GINECOLOGIE Radiografia abdominală simplă se utilizează pentru diagnosticul unei sarcini cu sediu abdmormal. Medicul stomatolog trebuie să cunoască tehnicile de radiografiere cu film intraoral. Se efectuează radiografii comparativ la ambii sâni. Mamografia . psamon.

Este de fapt o proiecţie verticală. şi se poate executa pe dinţi izolaţi sau cel mult pe grupuri mici de dinţi. Termenul ortoradial arată că fascicolul incident. dar între dinte şi filmul retroalveolar există un unghi variabil. când se practică decalarea prin incidenţe excentrice. Pe dosul filmelor dentare este însemnat într-un colţ un punct compostat. Imaginea dintelui apare ca un cerc având în centru canalul dentar. La mandibulă semnul este aşezat pentru filmele orizontale în colţul dreapta. pentru filmele orizontale semnul este în colţul stânga jos. La maxilar. apare imaginea complexului morfologic endo-parodonto-alveolar. dar obligatoriu trecând prin apexul radicular. În această tehnică denumită şi Mac Cormak Fitzgerald. iar pentru suprapunerea distovestibularei peste palatinală o corecţie mezioexcentrică. Incidenţa intraorală axială cu film ocluzal. Fascicolul de raze X incident străbate dintele dealungul său şi cade perpedindicular de film. Pentru corectare este utilizată tehnica planurilor paralele. dintele presupus bolnav fiind aşezat în mijlocul filmului. chisturilor nazopalatine. . Filmul cu format 4/5 este plasat între feţele ocluzale ale arcadelor dentare. 271 bucală.se mai numeşte tehnica Simpson. sus. O altă indicaţie în cadrul poziţiei retroalveolare este obligativitatea ca marginea filmului să depăşească cu 2 mm planul cuspidian. Tehnica are indicaţii pentru evidenţierea dinţilor supranumerari. Înainte de aşezarea filmului se identifică această perforaţie care are un dublu rol . Această incidenţă dă relaţii privind a treia dimensiune a aparatului dento-parodonto-alveolar. ANATOMIA RADIOGRAFICĂ DENTO-ALVEOLARĂ. localizării de corpi străini. Se respectă regula incidenţelor perpendiculare pe bisectoarea unghiului dintre film şi dinte ca şi principiu al izometriei.în prelungirea razei arcului de cerc al arcadei dentare care străbate dintele respectiv. Realizarea izometriei ideale ar fi când dintele şi filmul ar putea fi perfect paralele. Cunoscută şi ca tehnica Belot. iar pentru cele verticale în colţul dreapta. Pe radiografiile cu filme endobucale. Imaginea în incidenţa endobucală retroalveolară ortoradială şi izometrică. Abateri de la regulă sunt impuse de suprapunerile unor rădăcini ale dinţilor multiradiculari. În mod obişnuit dintele şi filmul radiografic nu pot fi paralele. iar pentru cele verticale în colţul stânga sus. Izometria defineşte imaginea cu dimensiuni locale mai apropiate de cele reale ale dintelui.permite prinderea în clemă a filmului şi ajută examinatorul să poziţioneze corect filmul. Incidenţa retroalveolară defineşte aşezarea filmului endobucal în spatele alveolelor unui grup de doi sau trei dinţi vecini. Corecţia distoexcentrică se face în cazul suprapunerii rădăcinii meziovestibulare peste cea palatinală. Astfel ar fi corect ca raza centrală să cadă perpendicular pe ambele. iar raza centrală pătrunde din exterior prin structurile anatomice de examinat spre filmul aflat endobucal. filmul se plasează paralel cu axul dintelui printr-un aparat de fixare. care permite studiul formei şi structurii diferitelor sale elemente. Perforaţia se aşează întotdeauna spre planul cuspidian. jos. Incidenţă intraorală izometrică şi ortoradială cu film ocluzal. trebuie să fie 270 . exostoze mandibulare sau litiază salivară submandibulară. Se mai obţin relaţii privind pereţii alveolari şi rapoartele interdentare.

Imaginea radiologică a cementului este net delimitată spre exterior în schimb interior nu se poate diferenţia din cauza absorbţiei foarte apropiate a dentinei şi cementului. Punctele normale de contact interdentare. mai largă la nivelul inserţiei gingivale unde se află ligamentul circular. care este ca o mănuşă în care sunt implantate rădăcinile dintelui. Ea apare îmbrăcată în smalţ. care continuă radiotransparenţa camerei pulpare. este radiotransparent cu margini nete. Este constituit din os spongios şi mărginit de lamina dura. Septul osos interalveolar are forme diferite. spre distal în treimea apicală. denumită lamina dura. având aspectul acestora. Pe el se produce inserţia ligamentalor alveolodentare. Canalele radiculare variabile în funcţie de dinţii care le conţin. Smalţul care îmbracă coroana are grosimi diferite – mai mare pe suprafaţa ocluzală şi se pierde treptat spre colet. Are aprox. fiind foarte dens. Incisivul central superior – erupe în jurul vârstei de 7 ani şi este calcificat complet la 10 ani.1 mm. Axa ei formează un unghi deschis oral cu axa coroanei. 11 mm este conică. Starea lui în modificările patologice suferite se poate aprecia prin studierea imaginii suprafeţei radiculare. ceva mai larg la apex 1. Cementul este o continuare a smalţului învelind rădăcina. bine conturat. Dentina este deasemenea intens radioopacă. 0. Ea este radiotransparentă. de formă rotund ovalară. Smalţul dentar. 22 mm lungime. net delimitată spre lumenul alveolar şi mai şters spre osul spongios maxilar.5 mm. Rădăcina măsurând cca. coletul anatomic sunt greu de depistat. Spaţiul periodontal. Septul alveolar se modifică progresiv prin rezorbţie. are formă de „V“. Forma septului osos între 2 rădăcini ale dintelui multiradicular este triunghiular cu vârful spre rădăcină la nivelul unde se unesc alveolele respective. Suprafeţa de contact interdentară în mod normal convexă. Pulpa dentară este conţinută în camera pulpară şi canalul radicular. Linia cervicală care delimitează coroana de rădăcină sau coletul dentar şi linia de întâlnire a smalţului cu cementul. identică cu cea de pe lamina dura a alveolei. cu vârsta sau prin procese patologice parodontomarginale. Septul osos interdentar median.5 mm. delimitată de mucoase gingivală tot prin corticală osoasă.5 . conţinând săruri minerale în procent de 76%. – Are forma unei linii radiotransparente. devine plană sau concavă. precum şi la apex în dreptul 272 fibrelor ligamentare radiculare. este foarte opacă şi fără structură. este format de limita opacităţii corticale-osoase şi transparenţei ligamentului circular al mucoasei gingivale. IMAGINEA RADIOLOGICĂ NORMALĂ A DINŢILOR. cât şi straturile dure care le formează. uşor turtită uneori discret curbată. Pe filmul radiologic coroana în formă de lopată este uşor asimetrică cu unghiul incizal distal mai rotunjit decât cel medial. groasă de cca. fără structură. Structura cementului este apropiată de a compactei osoase având 73% săruri minerale. Spaţiul parodontal este ocupat de ligamentale alveolo-dentar. Pe radiografia dentară apare în formă de unghi drept. Spaţiul periodontal care apare între cement şi corticala alveolară. şi are aproximativ 0. Uneori se poate observa şi o abraziune interdentară datorită modificărilor poziţiei dentare sub presiunea masticatorie.Dintele normal Imaginea radiologică pune în evidenţă forma coroanei şi rădăcinii. Este net conturat şi se situează între cementul radicular şi corticala alveolară numită lamina dura. La molari şi premolari prezintă prelungiri diverticulare în care se găsesc coarnele pulpare. iar marginea 273 . care înconjoară camera pulpară şi canalul radicular. Camera pulpară a zonă radiotransparentă omogenă cu pereţi net delimitaţi. Limbusul alveolar sau marginea superioară a alveolei. Foarte des el se suprapune peste smalţ. devin prin abraziune interproximală suprafeţe iar dinţii se înclină uşor mezial. ţesut conjunctiv. Are o formă asemănătoare cu a coroanei şi este bine delimitată de dentină. Pe toată suprafaţă este marginită de o corticală osoasă cu aspect de os compact. ocupă porţiunea centrală a coroanei şi are două prelungiri spre unghiurile incizale: Canalul radicular este o linie îngroşită cu margini nete. El se poate termina în apex sau alături cu sau fără delta apicală. Alveola uni sau multi cavitară este conţinătoarea rădăcinilor dentare. grosimea suprafeţei ocluzale a smalţului se reduce. apar ca nişte prelungiri ale camerei pulpare. El se continuă între 2 alveole prin marginea crestei alveolare. – Are conţinutul cel mai bogat în săruri minerale 96%. Uneori datorită fenomenului de abraziune. Diferenţierea de smalţ este netă la nivelul coroanei. Dentina constituie un strat opac. îmbrăcând forme variate. vase şi nervi. Grosimea acestei linii radiotransparente este diferită.4-0. poate fi în „V“ sau „U“.

Spaţiul periodontal bine evidenţiat iar lamina dura mai groasă ca la alţi dinţi. Caninul superior – este dintele cel mai lung. dar puţin mai mic. Este asemănător cu primul molar. Frecvent are două sau trei rădăcini dar uneori sunt adunate şi sudate. Primul molar are raporturi cu sinusul maxilar care uneori se suprapune peste treimea apicală a rădăcinii palatinale. Primul premolar superior – apare la 9 ani şi este complet calcificat la 10 ani. Radiografia corectă a acestui molar trebuie să aibă penetrabilitatea fascicolului astfel dozată încât să evidenţieze lamina dura din jurul apexului. Erupe inconstat la 18 . Radiologic are aceiaşi formă ca incisivul central. Camera pulpară şi canalul radicular bine evidenţiate. Eventualele suprapuneri ale rădăcinii vestibulare peste cea 274 palatinală se realizează cu radiografii excentrice. uneori prin fuziunea celor vestibulare apare doar cu o rădăcină palatinală şi una vestibulară. mezio-vestibulară şi disto-vestibulară de dimensiuni egale. Al II-lea premolar superior – este foarte asemănător cu primul. cu unghiul mezial ascuţit. Rareori are rădăcini bifidă.22 ani sau mai târziu. Are trei cuspizi. Incisivul central inferior. Erupe la 8 ani şi se calcifică complet la 12 ani. Coroana este aproape cubică.osoasă formează limbusul celor două alveole vecine. Incisivul lateral superior. Rădăcina mai scurtă şi mai efilată ca a caninului. Este foarte puternică şi rezistentă. Erupe la 7-8 ani şi se calcifică complest la 10 ani Septul osos interdentar între masivi are forma de V inversat. Primul premolar inferior.excentrică. Erupe la 6-7 ani şi este complect calcificat la 9 ani. Este cel mai puternic premolar. Ele sunt bine diferenţiate pe radiografiile executate corect. Este cel mai mare molar superior şi se calcifică complect la 9 ani. dar este puţin mai mic şi deobicei are o singură rădăcină. Al II-lea molar superior apare la 12 ani şi se calcifică complect la 14 ani. Camera pulpară în realitate cu 2 coarne prin suprapunere apare cu unul singur. Rădăcina unică. iar canalul apare ca şi o zonă transparentă care se subţiază progresiv spre apex. iar a celei disto-vestibulare prin radiografie mezio-excentrică. este complet calcificat la 13 ani. are cingulumul dezvoltat. Cea vestibulară este mai puternică. Detaşarea mezio-vestibularei se face prin incidenţă disto. corepunzând celor patru cuspizi. Are întotdeauna raport de vecinătate cu sinusul maxilar. Coroana în formă de pară. Vom enumera doar deosebirile evidente. Erupe la 11 ani. dar pe film se evidenţiează cea mezială şi distală. Dinţii arcadei inferioare sunt asemănători cu ai arcadei superioare. Incisivul lateral inferior. Procedeul însă nu detaşează coarnele pulpare. Marginea incizală este uşor oblică. Are trei rădăcini mai adunate. Înălţimea totală are 25 mm. Are două rădăcini: vestibulară şi palatinală. cel distal optuz. pe radiografia apare monocupisdată prin suprapunerea cuspizilor aşezaţi vistibulo-palatinal. Pentru a detaşa cele 2 rădăcini se efectuează o incidenţă mezioexcentrică. Rădăcina mai subţire şi mai efilată. Coroana cu o suprafaţă ocluzală bicuspidiană. este mai lungă şi mai puternică decât a incisivilor. Primul molar superior nu este precedat de un dinte temporar. – este ceva mai mic sau egal cu al IIlea. datorită suprapunerii vestibulo-orale. Al III-lea molar superior. dar pe imaginea radiologică datorită suprapunerii se evidenţiază doar doi. Radiografia trebuie făcută astfel încât să se evite umbra parazitară a compactei proeminenţei malare. Camera pulpară are 4 coarne. Premolarul I superior poate avea raporturi de vecinătate cu sinusul maxilar. Sub apexurile premolarilor inferiori se află 275 . Lungimea de 21 mm. Coroana are trei cuspizi dar prin suprapuneri pe film apar doar doi. Marginea incizală este mai retrasă. Pe film apar doar doi. Are trei rădăcini: palatinală. Coroana de formă cubică. Canalul fiind cel mai lung şi mai lat dintre ceilalţi dinţi. Erupe la 11 ani şi este complet calcificat la 13 ani. Cuspidul vestibular este mai mare ca şi cel lingual. Rădăcina este mai mică şi mai îngroşată decât a primului premolar inferior. Uneori rădăcina şi canalul radicular au o bifurcare apicală. apare la 6 ani. Al doilea premolar inferior. Este mai lung ca şi cel superior şi are formă asemănătoare cu caninul inferior. – erupe la 8 ani şi este complect calcificat la 10 ani şi jumătate. Caninul inferior are coroana mai lungă şi rădăcina mai scurtă. Este dintele cel mai mic. are 4 cuspizi. coroana fiind mai scurtă decât a incisivului central. Creasta alveolară are formă de „V“ spre incisivul lateral şi „U“ spre primul molar. Puţin mai mare ca centralul. Erupe la 11 ani şi este calcificat la 12 ani jumătate.

gaura mentonieră. Primul molar inferior. Prezintă cinci cuspizi, iar coroana este mai îngustă decât al omologului superior. Radiologic se evidenţiează doi cuspizi. Erupe la 6 ani şi se calcifică la 9 ani. Are două rădăcini, mezială şi distală. Uneori rădăcina mezială formată prin fuzionarea rădăcinii mezio-linguală şi mezio-vestibulară are două canale radiculare. Canalul mezio-lingual apare mai scurt ca cel mezio-vestibular. Apexurile se pot suprapune peste canalul dentar inferior când se foloseşte pentru corecţie o incidenţă cu înclinare caudo-cranială mai redusă. Al doilea molar inferior. Este mai mic decât primul. Erupe la 12 ani şi se calcifică la 13 ani. Al treilea molar inferior. Erupe inconstant la 18-30 ani. Coroana se aseamănă cu celui de al doilea molar inferior, dar rădăcnile sunt adunate sau chiar unite întrun corp radicular conic. Foarte des rădăcinile sunt curbate. Peste rădăcina molarului se suprapune creasta oblică a mandibulei. RADIODIAGNOSTICUL PARODONTOPATIILOR MARGINALE Parodonţiul marginal este format din: gingie, ligamentul alveolodentar, cementul radicular şi osul alveolar. El asigură legătura morfofuncţională a dintelui în maxilar. Îmbolnăvirea parodonţiului marginal datorită unor cauze septice, toxice, mecanice iritative, se prezintă clinic sub formă de gingivite şi parodontite care nu modifică imaginea radiologică. Parodontopatiile marginale cronice profunde, evolutive au o componentă inflamatorie sau distrofică. Sunt determinate de factori generali sau predispoziţie genetică. În aceste cazuri, examenul radiologic dă o imagine a formei şi gradului de interesare a leziunilor osoase. Examenul radiologic, nu evidenţiează afectarea părţilor moi. Dacă este efectuat corect, în schimb depistează: leziuni osoase marginale incipiente, precizează tipul leziunii şi descoperă unele spine iritative, cum ar fi obturaţiile coronare, prezenţa de carii cu margini rugoase (care în prezenţa tartrului determină apariţia parodontopatiilor). De asemenea el ne furnizează date privind stadiul evolutiv al afecţiunii, indicaţiile terapeutice şi atitudinea faţă de dinţi. Leziunile incipiente sunt cel mai uşor de tratat, şi au un prognostic bun.
276

Parodontopatiile marginale în stadii incipiente Examenul radiologic pune în evidenţă în stadiile incipiente: Halistereza marginală sub forma unor zone de transparenţe liniare verticale la nivelul septurilor interdentare Triangulaţia marginală cu aspectul unui triunghi radiotransparent cu baza spre coroană localizat la nivelul limbusului Ciupire de sept - este o denivelare în continuitatea crestei alveolare între doi dinţi alăturaţi. Parodontopatiile marginale în stadii avansate Pe lângă cele trei aspecte descrise se mai produce: - rezorbţie sub formă orizontală reprezentând o atrofie distrofică - parodontopatia marginală cu aspect vertical în jurul dinţilor apare o imagine de pâlnie, chiuvetă, în scară cu distrugerea laminei dura. - parodontopatia totală - Apare o liză uşoară completă, rădăcina plutind într-o zonă de radio-transparenţă. Evidenţierea radiologică a leziunilor osoase este condiţionată de po-ziţionarea corectă şi timpul de expunere adecvat. Astfel, dacă tehnica de radiografiere nu este cea mai bună, este posibil ca unele elemente patologice să nu se evidenţieze, sau imaginea lor să fie neconcludentă. Dacă, de exemplu, raza incidentă este prea oblică, alveola dentară, la marginea superioară, are o suprafaţă mult lărgită, pe când spre regiunea apicală este mult mai îngustată. Acest Carie pe suprafaţa trituran- fenomen se datoreşte legii sumaţiei planurilor, tă în smalţ osul mai bine reprezentat în regiunea apicală dă o imagine îngustată alveolei. Examenul radiologic pune în evidenţă, în stadii incipiente, următoarele aspecte: Halistereza marginală are aspectul unor zone de transparenţă, liniară, verticală la nivelul septurilor interdentare, care se anastomozează între ele. Această leziune se datoreşte congestiei vaselor nutritive care produc o de- mineralizare a ţesutului osos interdentar. Halistereza marginală poate întovărăşi atât leziunile incipiente cât şi cele avansate de parodontită marginală. Este un fenomen reversibil şi durează atât cât şi procesul inflamator.
277

Triangulaţia marginală constă în lărgirea spaţiului parodontal care se îndepărtează în jurul coletului, formând un mic crater circular între limbus şi cementul radicular. Acest crater se formează după dispariţia laminei dura de la nivelul limbusului prin înlocuirea ei cu un ţesut de granulaţie. Imaginea radiologică este formată de triunghiul radiotransparent cu baza spre coroană, localizat aproximativ la nivelul limbusului. Leziunea este datorată demineralizării şi unui proces de osteoclazie care determină dispariţia ireversibilă a structurii osoase. Factorii favorizanţi sunt vecinătatea unor carii, prezenţa tartrului, obturaţii coronare debordante, coroane de înveliş neadaptate corect. Depunerile calcare supra sau subgingivale joacă un rol foarte important în apariţie şi întreţinerea tuturor formelor de parodontită marginală. Examenul radiologic este decisiv în evidenţierea tartrului dentar subgingival. Ciupirea de sept Linia joncţiunii amelodentinare a dinţilor unei arcade şi o a doua linie paralelă cu prima, care formează creasta septurilor interdentare situată la 1 - 1,5 mm de ea, sunt repere pentru evidenţierea Granulom radicular unor modificări patologice importante. Orice deviere de la paralelismul acestor linii prezintă o resorbţie osoasă a septului interdentar, şi constituie o parodontită marginală. Această denivelare în continuitatea crestei, se numeşte ciupire de sept. Diagnosticul corect presupune o tehnică ireproşabilă privind înclinaţia tubului sau conului radiogen. Leziunile avansate. De obicei cele trei tipuri de leziuni incipiente se combină între ele şi se agravează reciproc, accentuând resorbţiile marginale. Diagnosticul radiologic în aceste cazuri, este mai uşor. Se pune în evidenţă gradul de resorbţie osoasă marginală, tipul resorbţiei şi localizare exactă. El dă de asemenea indicaţii privind evoluţia, prognosticul şi atitudinea faţă de fiecare dinte. Pe film este atât osteoporoză cât şi osteoliză. Important este să se precizeze care formă predomină. Dacă nivelul resorbţiei septurilor este paralel cu linia joncţiunii amelodentinare, este resorbţie de formă oriChist radicular zontală. Este produsă prin osteoclazie şi
278

reprezintă o atrofie distrofică. Interesează grupe mari de dinţi, sau arcade întregi. Resorbţia septurilor apare radiografic ca o imagine de transparanţă crescută net delimitată, fără prezenţa corticalei osoase la limita de demarcare între osul spongios şi mucoasa gingivală. Evoluţia este lentă. Dacă la osul distrofic se adaugă inflamaţia, rezorbţia este grăbită, asociată cu halistereză marginală. Conturul osului este difuz. Prezenţa unor spine iritative, cum sunt tartru, caria de colet, adaptarea incorectă a coroanelor de înveliş, pe fondul parodontopatiei distrofice orizontale determină apariţia verticalizărilor la 1 - 2 dinţi în diferite zone. Sub influenţa unor suprasolicitări sau a unor microtraumatisme se produce verticalizarea simetrică, frontală sau laterală pe grupe de dinţi, care pot avea poziţii vicioase sau migrări dentare. Chisturile parodontale Chisturile parodontale iau naştere din resturile epiteliate ale lui Malassez, care în urma unui proces inflamator local duc la proliferare şi transformare în chist. Această proliferare are drept cauză acţiunea unor spine iritative cum sunt: surplus de obturaţie, margini coronare prea largi, urmările unui Food impaction care duce la o gingivită localizată, aşa numită paradontită marginală localizată şi la verticalizări localizate care în stadiu mai avansat duc la procese de bifurcare. RADIOLOGIA CARIEI DENTARE Caria dentară se caracterizează printr-un proces de distrucţie a substanţei dure dentare, prin necroză, determinând un defect al smalţului şi dentinei, şi evoluând progresiv în suprafaţă şi profunzime spre camera pulpară. Caria este o afecţiune complexă, la producerea ei intervin factori multipli dixogeni, exogeni şi endogeni. Radiodignosticul în caria dentară. Diagnosticul cariei poate fi făcut prin examen clinic obişnuit. Examenul radiologic aduce un aport deosebit pentru diagnostic, aprecierea gradului de interesare a structurilor osoase şi urmărirea evoluţiei terapeutice.
279

Radiodiagnosticul în caria complicată Pulpopatiile Examenul radiologic depistează cariile mici superficiale şi aduce siguranţa neafectării pulpei. Dacă caria a depăşit joncţiunea amelodentinară şi pătrunde în dentină, afectarea pulpei este posibilă. Imaginea radiologică în cazurile de pulpită se rezumă la descinderea cariei în suprafaţă şi adâncime şi arătarea grosimii dentinei între camera pulpară şi cavitatea carioasă. Radiologia mai poate pune în evidenţă zonele de continuitate a cariilor profunde cu pulpa. Fiecare formă are caracteristici anatomopatologice şi clinice specifice. PATOLOGIA APICO-PERIAPICALĂ Patologia apico-periapicală de cele mai multe ori poate fi evidenţiată numai prin examenul radiografic Radiologia este astfel obligatorie pentru diagnostic, pentru stabilirea indicaţiilor de trament conservator sau radical şi alegerea metodei şi tehnicilor terapeutice corecte. Examenul patologiei apico-periapicale evidenţiează forme de leziuni osoase inflamatorii degenenerative acute şi cronice, reprezentând stadii evolutive ale aceluiaşi proces patologic, diversificat în funcţie de virulenţa agentului agresor şi rezistenţa terenului afectat. Imaginea radiologică este determinată de funcţia osteodistructivă sau osteoconstructivă patologică a celulelor osoase declanşată de factori multipli; circulator, PH, neuroendocrini, toxici. Aspectul radiologic al zonei de trecere între radiotransparenţă şi structura normală a ţesutul osos dă indicaţii privind procesul patologic periapical şi ten-dinţa evoluţiei sale. O demarcaţie netă, printr-o linie de condensare, evidenţiează un proces organizat, cronic cu evoluţie lentă spre exspansiune simplă (granulom). Conturul estompat şters, denotă un proces inflamator acut, cu evoluţie rapidă. Chistul radicular. Diagnostic diferenţial Este o imagine de radiotransparenţă periapicală cu contur foarte net asemănător cu cea de la parodontita cronică apicală chistică, dar leziunea are diametrul mai mult de 5 mm. Linia de contur de condensare periferică este mai intensă. Apare la dinţii permanenţi, cu simptomatologie necaracteristică, în faza endosoasă, când este descoperit accidental radiologic.
280

RADIODIAGNOSTICUL ÎN INCLUZIA DENTARĂ Incluzia dentară reprezintă rămânerea în grosimea osului, la locul normal, cu deformare sau în ectopie a dinţilor complet dezvoltaţi, după perioada lor de erupţie fiziologică. Frecvenţa lor este, în ordine, la maxilar: canini, molari de minte, incisivi laterali şi molari şi premolarii doi. La mandibulă – molarii de minte, caninii, premolari doi. De obicei sunt întâlniţi dinţi supranumerari. Incluzia este unidentară, bidentară simetrică, sau multiplă. RADIODIAGNOSTICUL ÎN EXTRACŢIA DENTARĂ. Extracţia se consideră ca o intervenţie de necesitate la care se recurge cu mult discernământ. Pe lângă diagnosticul clinic, examenul radiologic este decisiv pentru stabilirea unor criterii importante, şi anume: diagnosticul leziunilor şi stabilirea indicaţiilor de extracţie, alegerea metodei de extracţie şi orientarea metodei de tehnică, controlului plăgii post extracţionale, diagnosticul eventualelor accidente şi complicaţii. RADIODIAGNOSTICUL ÎN ANOMALIILE DENTARE. Anomalie dentară înseamnă devierea dinţilor de la normal privind: forma, volumul, numărul, poziţia, structura. De obicei sunt congenitale cauzate de: a) factori genetici b) factori toxici infecţioşi fizici, care influenţează dezvoltarea embrionară. Examenul radiologic este indispensabil la anumite forme de anomalii: 1) ANOMALII DE NUMĂR – Anodonţia totală sau absenţa congenitală a tuturor dinţilor. A fost remarcată în sindromul Siemens (anhidroză, hipotricoză şi anodonţie). – Hipodonţia sau anodonţia parţială sau oligodonţia. – Dinţii supranumerari 2) ANOMALIILE DE POZIŢIE. a) Transpoziţii dentare. Este fenomenul în care dintele nu ocupă locul său normal pe arcadă. b) Malpoziţii dentare. Fenomenul când dintele erupe pe arcadă dar suferă o deplasare vestibuloorală sau meziodistală sau chiar rotaţie în ax. c) Ectopia dentară. – Dintele se află la distanţă de locul său nor281

Deformaţiile osoase se datorează unei hiper sau hipodezvoltări gene-ralizate sau segmentare: micrognaţie sau hemihipotrofie sau hemihipertrofie maxilară şi mandibulară.. Fisura traumatică a smalţului şi dentinei. fracturi radiculare. prognatism sau retrognatism inferior şi superior. Examenul radiologic evidenţiează malpoziţiile dentare. Examenul radiologic poate decela următoarele elemente: 1. nedecelabilă 283 . radiografii de profil. prodenţie. anchiloză temporo-mandibulară. exo sau endo alveolie. scurtări. Anomaliile dento-maxilare Anomaliile dento-maxilare se datoresc unor cauze câştigate sau congenitale. Leziunile interesează părţile componente ale dintelui. unor procese patologice cu distrucţii osoase. Defectele maxilarelor cuprind pierderi de substanţă osoasă care întrerup continuitatea osului sau modifică relieful normal al feţei. transversale. d) Heterotopiile dentare – când dintele se formează în afara maxilarelor. RADIODIAGNOSTICUL ÎN LEZIUNILE TRAUMATICE ORTO-DENTO PARODONTALE. 3) ANOMALII DE VOLUM ŞI FORMĂ a) Macrodonţia b) Microdonţia c) Dismorfismul dentar – sunt două forme: – fuziunea coronară şi geminaţia. b) Hipoplazia hipocalcică Colwer. Leziunile traumatice ale dinţilor şi parodonţiului. Se indică: radiografii panoramice. c) Dentinogeneza imperfectă Hodge sau dentina opalescentă . Sunt însă situaţii când dintele temporar poate să se anchilozeze de osul alveolar şi să persiste. se produc din cauze externe şi anume prin şoc direct. d) Odontodisplazia MODIFICĂRI REGRESIVE LA DINŢI ŞI MAXILARE Modificările regresive reprezintă toate modificările distructive şi de îmbătrânire fiziologică şi nefiziologică care apar la Liniile de fractură orinivelul dinţilor şi maxilarelor. coronaro-radiculare. retroalveolare. d) Concrescenţa dentară e) Taurodontismul f) Gigantismul dentar 4) ANOMALII DE STRUCTURĂ a) Hipoplazia smalţului – sau amelogeneza imperfectă. zontale ale masivului Ele se realizează prin abrazimaxilo-facial une. ocluzie adâncă. proalveolie. longitudinale.mal. asimetrie facială. lovituri. Sprawson. deviaţii etc. traumatice. Acestea produc modificări faciale caracteristice. Resorbţia radiculară însă apare chiar în absenţa dinţilor permanenţi. fisuri ale smalţului. pro1) Disjuncţie înaltă Le Fort II liferare de dentină şi hipertrofie 2) Disjuncţie mijlocie Le de cement. de regulă parţiale. lu-xaţii dentare complete sau incomplete. în special pentru dinţii în ectopie şi heterotopie precum şi stabilirea rapoartelor acestor dinţi. A treia cauză de traumatisme sunt cele chirurgicale. RADIODIAGNOSTICUL ÎN ANOMALIILE DENTO-MAXILARE CU DEFORMAŢII ŞI DEFECTE OSOASE. consolidări vicioase. radiografii în incidenţă axială pentru mandibulă sau masiv facial. calcificare. ocluzie dista-lizată. uneori tulburări de creştere. infecţioase. fracturi coronare. Gustafs. Fort I Uzura fiziologică a 3) Disjuncţie joasă Le Fort III (Guerin) suprafeţelor de masticaţie a dinţilor este realizată prin con282 tactul dinţilor antagonişti în timpul masticaţiei. hipertrofie condiliană. Se produc de asemenea contuzii dento-parodontale. resorbţie. căderi şi mai rar în timpul masticaţiei datorită unor corpuri dure. ocluzie deschisă. unor intervenţii chirurgicale. Resorbţiile radiculare ale dinţilor temporari sunt fiziologice şi contribuie la înlocuirea dinţilor.

c) bolta palatină. B) laterale. fracturi inferioare Guerin. Masivul maxilar este format din: os spongios întărit prin stâlpii de rezistenţă care sunt organizaţi pentru a răspunde forţelor verticale. Fracturile mandibulei După statistici reprezintă până la 80% din totalul fracturilor feţei. RADIODIAGNOSTICUL ÎN TRAUMATOLOGIA MAXILO-FACIALĂ Examenul radiologic este singur în măsură să furnizeze date obiective pentru confirmarea diagnosticului de fractură. palatine. disjuncţii intermaxilare. Radiografia descoperă şi realizează prezenţa de corpi străini radioopaci situati în ţesuturile moi. în focare de fractură sau cavităţi osoase. respectiv parodontite apicale sau parodontopatii marginale. care au favorizat producerea fracturilor. Fracturile parţiale sau incomplete sunt rare. b) mijlocii. sfenoid chiar frontale şi temporal. În cazurile deplasărilor asociate în mai multe planuri se pot produce încălecări ale fragmentelor. el fiind întreţinut de procesul odontogen cu virulenţă mai redusă. existenţa focarelor multiple. a stabilirii legăturii focarului de fractură cu dinţii şi alte elemente anatomice din vecinătate: orbită. baza craniului. precizarea formei fracturii pentru aprecierea deplasărilor fragmentelor osoase.. actinomicoză. Totuşi aceste fracturi sunt mai reduse ca cele ale mandibulei. Fracturile se însoţesc de dizlocări datorită tracţiunilor musculare. Fracturi totale. raporturile cu dinţii. investigaţiile complementare şi în primul rând examenul radiologic asigură siguranţa diagnosticului. b) tuberozitate. Imaginea radiologică a fracturii este o linie de transparenţă neregulată cu aspect zimţat. premolari şi molari superiori. 285 . Fracturi parţiale. Aceste trasee sunt variate în raport cu linia de forţă a traumatismului. unice sau multiple. 3. oasele nazale. RADIODIAGNOSTICUL ÎN OSTEOPATIILE SPECIFICE ALE MAXILARELOR Alterările osoase în bolile datorită agenţilor microbieni specifici. precum şi procese patolo-gice preexistente. mobilitate deosebită şi forma multi recurbată. Se împart în: Fracturi totale. ramura orizontală şi condilul mandibulei. În fracturile radiculare precizează diagnosticului şi anume: traseele fracturate.clinic. se caracterizează prin leziuni distructiv–productive cu predominenţa celor osteolitice. fractura Richet. infecţii parazitare. Le Fort I. depistarea traiectelor de fractură. Fracturile masivului maxilar – Sunt fracturi care se limitează rar numai la oasele maxilare pro284 priu zise. a) creasta alveolară. D) fracturi cominutive. Raporturile soluţiei de continuitate cu camera pulpară. Sinusitele au drept cauză infecţii ale dinţilor incisivi. TBC. sunt favorizate de proeminenţa mandibulei. a) fracturi orizontale.3 mm şi care se înscrie exact în limitele osului fracturat. fose nazale. cu margini discret demineralizate. C) fracturi combinate. Localizările prioritare sunt: regiunea simfizară a unghiului. ajungând chiar la etmoid. d) pereţi sinusali. lacrimale. Radiodiagnosticul în sinusita maxilară odontogenă Destul de frecvent procesele septice odontogene determină sinusite maxilare. d) fracturi verticale şi oblice – A) mediosagitale. vomer. sifilis. Pe lângă semnele clinice. fracturi asociate a procesului alveolar şi stabilirea indicaţiilor tehnicilor de tratament. fractura Woalter. Ele se întind şi la celelalte oase ale etajului mijlociu ale feţei. II. apărând de obicei cu extracţiile acestor dinţi şi perforarea peretelui sinusal. 2. Sinusita odontogenă se poate diagnostica şi diferenţia faţă de cea rinogenă în special prin unilateralitatea interesării sinusale. având grosimi până la 2 . De obicei traumatismele sunt transversale. deplasarea fragmentelor. Clasificarea este următoarea: I. Procesul patologic are un caracter acut sau cronic.. starea osului fracturat. Rezistenţa masivului facial nu este optimă pentru prevenirea fracturilor transversale. c) mijlocii superioare Le Fort II. sinusuri. disjuncţie cranio-maxilară. Examenul radiologic furnizează date privind liniile de fractură direcţia lor.

Localizările la bolta palatină. care este destul de frecvent. difuz conturată şi mici sechestre. Tumora cu mieloplaxe Apare la tineri. dar neregulat fără semne de reacţie reparatorie. şi are formă de osteoliză neregulată. leziunile osoase sunt ireversibile. Forma periferică interesează periferia mandibulară cu zone de decalcefiere neomogenă. urmată de pierderea dinţilor cu tendinţă extensivă. Examenul radiologic. Examenul radiologic evidenţiează: Forma rarefiantă cu aspect polimorf cu zone de transparenţă neomogenă dar cu contur net. proliferării tumorale. planşeul nazal. Radiologic pot fi uşor confundate cu osteoame spongioase enostale. cu aspect de fagure de miere. Tuberculoza Afectarea oaselor se produce în tuberculoza secundară sau prin însămânţare odonto–parodontală. regiunea alveolară superioară. neomogene. Actinomicoza Însămânţarea se produce direct de la o pungă parodontală sau actinomicoza părţilor moi cervico–faciale.Sifilisul În perioada primară şi secundară. suflată uneori cu întreruperi de structură. fără lizereul marginal. TUMORI BENIGNE. modificând aspectul feţei. imagine unilaterală chistică. corticala subţiată. După vindecare defectele osoase sunt persistente. Exostozele encondrale includ şi osteocondromul condilului. având fie caracter solid sau chistic. şi se împart în sifilom circumscris (gomă) şi sifilomul difuz. Exostozele Sunt producţiuni osoase radioopace de obicei localizate la mandibulă. unghiul mandibular. unghiul mandibulei. Epulidele Sunt formaţiuni proliferative prin hiperplazie granulativă. Osteita malară este mai frecventă la copii. imagini areolară (ciorchine de struguri). malarul. zone demineralizate neregulate. net delimitat. Este o tumoră poligeodică cu aspect de ciorchine de struguri. Caracteristică este prezenţa celulelor gigante multinucleate. În forma centrală apare o radiotransparenţă neomogenă difuz conturată. În perioada terţiară. cu contur multi–alveolar. Examenul radiologic nu este caracteristic. şi septat. polichistice inegale. Gomele sunt centrale sau periferice cu aspect de radiotransparenţă rotunjită sau ovală net delimitată. fără îngroşare periostală. În forma periferică distingem o zonă de liză cu contur neregulat. şi fără sechestre. dar până la utilizarea ortopantomografului tumora este greu de evidenţiat. şi cauzate de iritaţii locale. dezvoltate pe gingie. uneori alterând cu zone opace. Tumorile pot fi monostice sau monotope sau politope dar şi poliostice. Imagini radiotransparente. sinusul maxilar. iar prin creştere poate deforma osul. uneori chiar cu sechestre mici. Zona afectată este net conturată. Se dezvoltă profund endo–osos. Examenul radiologic – evidenţiează imagini lacunare radiotransparente de forme variate: aspect de nori cumulus. bolta palatină. Prezintă la debut formă periferică sau formă centrală. Localizările prioritare sunt: procesele alveolare. uneori sunt mici sechestre. Sifilomul difuz – se manifestă prin îngroşări ale osului cu aspect osteomielitic sechestrant şi fistulizant. Forma condensată frecventă la unghiul mandibulei cu aspect de os pătrat. Leziunea progresează în dimensiuni. Se localizează de obicei la mandibulă. Adamantinomul Este o tumoră odontogenă care ia naştere din ţesuturile dentare embrionare. 286 RADIODIAGNOSTICUL ÎN PATOLOGIA TUMORALĂ A MAXILARELOR. Imaginea radiografică prezintă o demineralizare lacunară a osului alveolar subiacent. osul prezintă manifestări reversibile. Radiologic. 287 . specifică este tendinţa redusă la reparaţie osoasă.

Sarcoamele Sarcoamele se dezvoltă din ţesut mezenchimal osos sau din elemente medulare (sarcoame cu celule rotunde). granulomul euzinofil sunt rar întâlnite la maxilare. Examenul radiologic evidenţiează o imagine radioopacă localizată în funcţie de forma clinică cu contur neregulat bine conturată faţă de osul din jur printr-un spaţiu mai clar. o zonă radiotransparentă de liză în continuarea spaţiului parodontal aplical. şi uneori osteom eburnat. Osteomul Tumoră benignă. Odontomul Este o organoplazie compusă din ţesuturi mature amplasate în masa tumorală. Osteomul periferic are forma unei proeminenţe nodulare de dimensiuni variate. afectează maxilarele în special zona etmoido–frontală. uneori chiar cu prezenţa de septuri bine calcificate. formând lacuri sanguine endo–osoase. La maxilar imaginile sunt decelabile. Se dezvoltă central şi nu deformează tablele osoase. 2% din tumori pot degenera în ameloblastoame maligne. Osteomul poate fi central sau periferic. uneori depăşind cavitatea glenoidă. Ameloblastomul Are localizarea de elecţie la nivelul unghiului mandibulei. apare o calcifiere pronunţată cu aspect de radioopacitate rotunjită care înglobează numai apexurile mai multor rădăcini. uneori compartimentat şi fără contur opac. b) odontoame izolate în grosimea osului din jurul dinţilor. Se prezintă sub 3 forme: a) odontoame satelite sudate pe dinţi la nivelul coronei (perle de smalţ) fie pe rădăcini pe care le deformează. La mandibulă. profund în os. Osteomul central evoluează lent. mixomul. neofibromul – Schwanomul Examenul radiologic evidenţiează o radiotransparenţă clară lacunară. Osteomul osteoid – este format dintr-o stromă conjunctivă vasculară cu plaje de calcifiere. neurinoamele centrale au aspect de dilataţii fuziforme a canalului alveolar. c) odontomul intradentar ca un dinte inclus în cavitatea pulpară. Examenul radiologic este o opacitate de intensitate variată de obicei bine delimitată. şi ia naştere frecvent în locul unui dinte absent. predilect pe mandibulă. Examenul radiologic evidenţiează imagini caracteristice pentru cele trei faze: în faza osteolitică. 289 288 . Tumora este benignă. Aspectul clasic este de explozie de grenadă. Adenopatia este precoce în epitelioame şi mai tardivă în sarcoame. Osteomul condilian Produce deformarea capului condilului. Epitelioamele Epitelioamele au caracter distructiv proliferativ. Hemangiomul Determină rezorbţii osoase cavitare. dar cca. sau în jurul unui dinte care a erupt. TUMORI MALIGNE La maxilar se întâlnesc sarcoame şi epitelioame primitive sau secundare. Neurinomul. În faza cementomică. dintr-un chist folicular.Cementomul Este o formaţiune tumorală rară. Alte tumori benigne cum ar fi fibromul. Condromul Radiologic prezintă o imagine de radiotransparenţă destul de bine delimitată. debutul superficial evidenţiează ulceraţia mucoasei. – în faza cementoblastică geoda se reduce. Structura osteomului poate fi asemănătoare cu spongioasa – osteom spongios. Pe acest fond apar pete radioopace. motiv pentru care au fost denumite şi tumori semimaligne. sau osteom compact. localizată la tineri. Examenul radiologic evidenţiează zone de radiotransparenţă osteoliză lacunară cu aspect areolar sau reticular. cu un halou clar în jur.

Examenul radiologic aduce date pentru diagnostic de obicei decisive privind indicaţia terapeutică şi tehnica operatorie. Buza de iepure unilaterală totală . RADIODIAGNOSTICUL ÎN PATOLOGIA GLANDELOR SALIVARE Afectarea glandelor salivare are diferite origini: infecţioase. acesta se evidenţiază mai greu. 291 . când cuspizii medio-palatinali ai molarilor superiori pătrund în şanţul intercuspidian.distal al celor inferiori. cuprind: buza superioară. Despicătura crestei alveolare are sediul între canin şi incisivul lateral. Orificiul fistulos se pune în evidenţă prin fistulografie.Examenul radiologic trebuie făcut în timp util. Imaginea radiologică la mandibulă are formă de lacune de-a lungul canalului dentar cu contur neregulat zdremţuit. aceasta este completă şi bilaterală. vomerul se găseşte între acestea şi împinge înainte o porţiune din arcadă cu doi incisivi centrali. degenerative. gura de lup. Faţă de linia mediană există o lipsă de dezvoltare a ambelor lame palatine. progenia.Incisivii nu intră în contact. Când ramul mandibular se suprapune peste calcul.macrodonţia. În unele afecţiuni examenul radiologic furnizează date utile pentru diagnostic.sialografia .submaxilare pe care apar imaginile radioopace rotunjite. Despicăturile labio-palatine Despicăturile labio-palatine. apare un spaţiu de inocluzie în sens vertical. ANOMALIILE MAXILARELOR Tulburările în dezvoltarea şi anomaliile de formă ale maxilarelor se evidenţiează clinic. post infecţioase şi mai rar congenitale. tumorale. Principalele afecţiuni ale glandelor salivare sunt: Litiaza salivară. Fistulele salivare Fistulele salivare sunt legate de obicei de glanda parotidă. care pun în evidenţă calculi bine mineralizaţi ca imagini radioopace intense. Se efectuează radiografii simple sau sialografie. Examenul radiologic precizează sediul. mai rari în glandele parotide şi canalul Stenon. mezio . pentru a depista leziunile incipiente.explorarea prin scintigrafie. prin lipsa de dezvoltare a unei lame palatine. Litiaza salivară se poate grupa clinic în trei sindroame: Colica. . Traiectele anormale se deschid la piele. neregulate. Calculii salivari sunt mai frecvenţi în canalul Warthon şi glandele submaxilare. Abcesul şi Tumora salivară. uneori şi despicătura boltei palatine. uneori ramificate sau multiple ale calculilor. Prognatismul . Neurinoamele maligne Sunt tumori primitive cu evoluţie rapidă. La gura de lup. La maxilar sunt plaje radiotransparente neuniforme. Anomaliile de ocluzie Sunt cele mai frecvente. Prezintă anomalii care se împart în: buza de iepure. iar vomerul se articulează cu cea normală de partea opusă. provocând dureri şi tulburări de sensibilitate în domeniul nervului afectat. traumatice.radiografia simplă . sunt importante în legătură cu tehnicile de reducere. Calculii intraglandulari submaxilari se evidenţiază pe radiografia pe profil a mandibulei. dimensiunea şi forma calculilor. creasta alveolară şi bolta palatină. Dinţii incisivi sunt deplasaţi. pe lângă despicătura anterioară. Ocluzia este normală. De obicei se folosesc trei tehnici: . asimetrică. Atrofia maxilarelor La maxilarul superior se descrie o lipsă de dezvoltare şi pneumatizarea sinusilor maxilare. 290 Ocluzia deschisă. Uneori se distinge conturul glandei . Examenul radiologic evidenţiază tulburări de dezvoltare ale maxilarului superior şi dinţilor. Examenul radiologic evidenţiază unele neclarităţi în ipoteza unui act terapeutic. De obicei sunt leziuni post traumatice.

prin contuzii. Examenul radiologic este indispensabil pentru diagnostic. apoi imagini lacunare radioopace ca nişte pete radioopace împinse. Sialografia atât în inflamaţiile acute cât şi cronice este neconcludentă sau chiar contraindicată. chiste. TUMORILE GLANDELOR SALIVARE Iau naştere în parechimul glandular sau în celelalte structuri regionale. fracturi. sau imagini lacunare radiotrasparente. Luxaţiile. otoragii în luxaţiile posterioare. Nu întotdeauna radiografia este concludentă. lipoame. luxaţii . Pereţii devin îngroşaţi prin edem hipoton şi procese de scleroză supraadăugate. Evoluţia este rapidă şi se evidenţiază prin caracterul proliferativ. parcă ar fi o imagine de minge. precum şi imagini de radioopacitate difuză neuniformă. 292 Tumorile maligne În stadiile de debut au aspect nodular semănând cu tumorile benigne.intraacinoase. boala Besiner Boek Schauman. Localizări mai frecvente sunt la glandele parotide mai rar la restul glandelor. Sialografia prezintă imaginea de amputaţie canaliculară cu zone mute segmentare. Condilul proiectat înaintea tuberculului temporalului. etalat. Se poate asocia cu fractura condiliană condro-lat293 .Imaginea pe radiografia simplă este de obicei concludentă.Distrofică degenerativă în artroze .Infecţioasă prin: atrite acute. La nivelul glandei acesteia produc degenerări metaplazice şi o hiperplazie manifestă a stromei . Arborele canalicular este împins. fără desen canalicular. Sunt formaţiuni bine delimitate dezvoltate în parenchim cu evoluţie lentă.conjunctive. În luxaţiile laterale. Sialozele Sialozele sunt afecţiuni caracterizate prin modificări degenerativ metaplazice ale parenchimului glandular. Glandele devin mărite de volum. Datorită structurii anatomice sunt de obicei anterioare. Boala Miculicz. Dau imagini sialografice asemănătoare. neregulate. artrite cronice . exacerbate de mobilizarea madibulei cu limitarea deschiderii gurii. RADIODIAGNOSTICUL ÎN PATOLOGIA ARTICULAŢIEI TEMPORO-MANDIBULARE Există o strânsă interdependenţă între ocluzia dentară şi articulaţia temporo-mandibulară formînd o adevărată articulaţie temporomandibulo-dentară. Sialoadenitele cronice Sialoadenitele cronice pot evolua de la început cu caracteristici cronice sau se produc în evoluţia prelungită a inflamaţiilor acute.Sialodochita Sialodochita . Radiografia în luxaţia anterioară arată cavitate glenoidă goală. sindromul Gangerot-Syorgen Howers. care modifică structura şi lumenul pereţilor acestora.Tumorală benignă sau malignă. Afectuarea articulaţiei poate fi: . Leziunile traumatice Contuziile interesează componentele fibrocartilaginoase ale articulaţiei. condilul depăşeşte în afară marginea externă a arcului zigomatic. ţinută în mână. Radiologic nu prezintă modificări. Sunt afectate mai frecvent parotida şi submaxilara. manifestat clinic prin dureri spontane şi la presiune. sindromul Herdford sunt provocate de factori cu acţiune defavorabilă pentru aparatul salivar. Sunt provocate de obicei de infecţii banale. fibroame. neregulate. iar simptomatologia nu este tipică.este inflamaţia ascendentă a canalelor excretoare ale glandelor salivare mari. adenite intraglandulare.Traumatică. Originea este multiplă.Constituţională în malformaţii . excepţional de agenţii microbieni specifici. distructiv şi invadant. Clinic: imposibilitatea închiderii gurii sau latero-deviaţii. dezordonată. Tumorile benigne Tumorile benigne sunt mixte. în jurul tumorii care poate fi rotundă sau ovalară. Sialoadenitele Sialoadenitele . adenoame. Ele survin în cadrul unor sindroame multilezionale.

Uneori regiunea unghiului este proeminentă ca o apofiză triunghiulară infero-posterioară înaintea căruia ramura orizontală are conturul scobit. Examenul radiografic este necesar pentru studiul anomaliilor şi deformaţiilor maxilo-dentare secundare anchilozei temporo-mandibulare. tuberculul temporal atrofiat.neregularităţi ale contururilor osoase cu producţiuni marginale. extensia sa. care pot aprecia dimensiunile segmentelor osoase şi raporturile cu maxilarul. Clinic prezintă dureri. În artritele exudative nu sunt modificări de contur. Examenul radiologic aduce elemente care împreună cu datele clinice pot da diagnosticul. uneori care este cu adevărat zdrobit o fractură cominutivă. parotiditelor. ajunge până la apofiza mastoidă şi conductul auditiv extern iar anterior astupă incizura sigmoidă. spondilita anchilozantă . fracturi ale glenei. limitarea mişcării. Se observă ştergerea inter-liniei articulare. condilul turtit. În formele exudative uneori apare o lărgire a spaţiului mandibular ori capul condilului este deplasat în jos şi înainte. În psoriazisul artropatic afectarea articulaţiei apare în 20. dar în cele supurate prelungite. bolilor reumatismale. Artritele Artritele acute Infectarea articulaţiei se produce de obicei în extensie de la procese septice de vecinătate sau prin însămânţări directe în traumatismale deschise. afecţiunilor distrofice degenerative. Molarii de minte inferiori sunt frecvent în inocluzie. În luxaţiile posterioare se vede înfundarea capului condilian şi fractura canalului cavităţii glenoide şi chiar a conductului auditiv extern. discontinuate şi discordanţă între dimensiunile cavităţii glenoide şi capul condilian. sau modificările artrografice prin injectarea de substanţă de contrast. Radiocinematografia permite examinarea articulaţiei în mişcare. Radiografic: facturi trasversale chiar cu fragment detaşat şi decalat. precum şi neregularităţi ale cavităţii glenoide cu diminuarea concavităţii. Uneori dar mai rar. Examenul radiologic precizează diagnosticul şi dă indicaţii terapeutice. turtiri ale capului condilian. În anchiloza bilaterală se observă scurtarea ambelor ramuri mandibulare cu proeminenţa segmentului conic.sindromul Reiter. depăşeşte limitele articulaţiei. relief mentonier şters. eventualitatea existenţei unor urme a vechii articulaţii. Îngustarea spaţiului articular cu modificări subcondrale de structură . Radioopacitatea poate fi uneori neomogenă cu aspect asteoid. În anchiloza unilaterală se vede scurtarea ramurei ascendente şi a întregii hemimandibule de partea bolnavă cu închiderea unghiului mandibular. infecţiilor articulare. Pe lângă incidenţele clasice se efectuează teleradiografii de faţă şi de profil. Radiografiile cu gura deschisă. Subluxaţii ale condilului mandibular . Fracturile intraarticulare condiliene desprind un segment osos. sunt importante pentru stabilirea tehnicii operatorii. În afară se extinde în spaţiul pterigo-maxilar. inflamaţie locală. 295 . deformări ale componentelor osoase articulare. Intensitatea radioopacităţii dă indicaţii asupra structurii şi deminera-lizării osului. Pe lângă tomografia liniară de obicei în formele grave se poate face tomografia computerizată.care ajunge sub tuberculul zigomatic. alungit sau în „cioc de flaut”. otomastoditelor.erală. Tomografia aduce detalii valoroase privind grosimea blocului osos. Incidenţele obişnuite sunt: Schuller. lovirea meniscului. infecţia este pe cale hematogenă. evidenţiază mai clar diferitele 294 structuri. Anchiloza temporo-mandibulară Se datoreşte leziunilor traumatice. Artritele cronice sau artrozele Sunt datorate unor procese infecţioase mai lente sau unor procese distrofice degenerative în cadrul colagenozelor. mici eroziuni şi demineralizări. iar procesul alveolar la nivelul arcului anterior împreună cu dinţii frontali au o înclinaţie vestibulară.6% din cazuri. Mai poate fi prezentă în poliartrita cronică evolutivă. Stabilirea limitelor blocului osos în raport cu celelalte elemente osoase. Examenul radiologic nu este caracteristic. apar neregularităţi ale feţelor articulare. apariţia unui bloc osos. neregularităţi al convexităţii articulare. Parma. Tomografiile hipocicloidale sau helicoidale aduc elemente în plus. De obicei blocul osos.

datorită unor procese distructive . RADIODIAGNOSTICUL CORPILOR STRĂINI În grosimea ţesuturilor după leziuni traumatice sau în urma unor accidente terapeutice pot rămâne corpi străini. Examenul radiologic arată integritatea elementelor constitutive ale articulaţiei. De asemenea prin fixarea pe tegumente a unui indicator de plumb. apare radiografic un decalaj antero-posterior al elementelor constitutive ale articulaţiei.Anchiloza mandibulară de tip anterior . tomografia laterală şi frontală. Hemihipoplazia mandibulară hipoplazia se poate întâlni şi în hemiatrofia facială. Capul condilian este efilat sau poate lipsi.deformări ale condilului mandibular în osteoame sau exostoze. poate produce sutura apofizei coronoide la arcada zigoma-tică. tuberculul temporalului. Se pot evidenţia imagini radioopace perimandibulare cauzate de calcificări nodulare care apar la procesele fibroscleroase în părţile moi. în raport cu diferitele segmente ale scheletului facial care se iau drept repere. În anchilozele anterioare aspectul radiografic al articulaţiei temporo-mandibulare este normal. Examenul radiologic este ideal pentru descoperirea şi 296 localizarea corpilor străini radioopaci. radiosgrafia la-terală Schuller sau Parma. radiografia în incidenţă axială şi semiaxială. Aceasta apare îngroşată. Examenul radiologic mai evidenţiază hipoplazii sau agenezii condiliene. sau a unor hematoame în gaura zigomatică.anomaliile de poziţie sunt asociate cu alte marformaţii. Radiografia evidenţiază hipertrofia deformantă a apofizei coronoide. de obicei în sindromul primului arc brahial. Localizarea se face în planurile verticale şi orizontale ale feţei. Se indică. cu imposibilitatea mişcării mandibulei deşi articulaţia nu este afectată. Hipertrofii ale condilului mandibular . .ca urmare a unei fracturi a arcadei temporo-zigomatice a apofizei coronoide. sau chiar osificări ale muşchiului maseter temporal sau pterigoidian intern. Examenul radiologic este util pentru urmărirea evoluţiei proceselor patologice ale articulaţiei şi a rezultatelor terapeutice. 297 . sindromul Romberty şi sindromul Robin. are contact strâns cu molarul sau tuberozitatea maxilarului. defecte osoase. interesând condilul mandibular. În plagicefalie. Defectul se poate extinde la ramul ascendent în regiunea unghiului sau ramurei orizontale. se stabileşte direcţia şi adâncimea corpului străin. Depistarea lor clinică este dificilă. radiografia antero-posterioară.mai apar deformaţii ale condilului temporal.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .44 Aspecte ale protecţiei faţă de radiaţiile X . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .93 Tumorile bronhopulmonare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .17 Particularităţile imaginii radiologice . . .79 – supuraţii difuze . . . . . . . . .101 – Pleurezii uscate fibrinoase . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .53 Imaginea radiografică normală toracică de faţă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .98 – Tumori mediastinale . . . . . . . . . .93 Tumori pulmonare benigne . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .89 Silicoza . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .24 – Aparatul radiologic dentar . . . . . . . . . . . . . . . . . .90 Sarcoidoza . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .71 Pneumonii acute nesupurate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .65 – opacităţile pulmonare patologice circumscrise . . . . . . . . . . . . . . . . . . .24 – Instalaţia de roentgendiagnostic . . . . . .33 Developarea şi filmul radiografic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .81 Tuberculoza pulmonară . . .98 – Mediastinitele . . . . . . . . . . . . . . . . .84 Pneumoconiozele . . . . . . . . . . . . . . . . . . .59 Semiologia radiologică a toracelui şi plămânului patologic . . . . . . . . . . . . . . . . . .58 Topografia segmentelor a plămânului . . . . . . . . . . .21 – Netitatea . . . . . . . . . . . . . . .13 Formarea imaginii radiologice . . . . .72 – Pneumonia lobară clasică . . . . . . . . . . . . . . .53 Metode de bază pentru examinarea aparatului respirator . . . . .22 – Estomparea . . . . .91 Afecţiuni pulmonare parazitare . . . . . . . . . . . . . . . . .noduli . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .78 – gangrena pulmonară .99 Afecţiunile pleurei . . .9 Producerea razelor X . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .64 Modificările transparenţei pulmonare . . . . . . . . .19 Calităţile imaginii radiologice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .66 – hipertransparenţele pulmonare . . . . . . . .CUPRINS: s* Istoric . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .49 Examenul radiologic al aparatului respirator . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .97 – Guşa retrostenală . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .97 – Hipertrofia de timus . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .69 Clasificarea afecţiunilor aparatului respirator . . . . . . . . . . . . . . .106 299 . . . . . . .78 – abcesul pulmonar . . . . . .89 Silicotuberculoza . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .26 – Anexele aparatului roentgen . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .104 Trumatismele toracelui . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .79 Malformaţii bronhopulmonare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .72 – Bronhoneumonia . . . . . . . . . . . . . . . .92 Cisticercoza . . . . . . . . . . .91 Sclerozele pulmonare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .79 Diagnosticul radiologic al afecţiunilo traheii şi bronhiilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .106 Diafragmul patologic . . . . .19 – Legea incidenţelor tangenţiale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .101 – Pleureziile exudative ale marii cavităţi . . . . . . . . . . . . . . . . . .18 – Legea sumaţiei planurilor . . . . . . . . . . . .18 – Legea protecţiei cronice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .5 Noţiuni generale despre radiaţiile X . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .64 – opacităţile patologice . . . . . . . . . . . . . . . . . .10 Proprietăţile razelor X . . . .23 Aparatură de radiodiagnostic . . . . . . . . . . . . . . . . . .80 Tulburările ventilaţiei bronhopulmonare . . . . . . .93 Cancerul bronhopulmonar . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .29 Tehnicile de radiodiagnostic şi ale imagisticii medicale . . . . . . .19 – Paralaxa . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .21 – Contrastul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .68 298 – imagini pulmonare mixte . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .104 – excese de transparenţă în patologia pleurei . . . . .9 Efectele fizice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .94 EXAMENUL RADIOLOGIC AL MEDIASTINULUI . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .92 Chist hidatic pulmonar . . . . . . . . . . . . . . . . . . .54 Imaginea toracelui de profil . . . . . . . .75 Pneumopatii acute supurate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

. . . . . . .Toracele operat . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .110 Bolile cordului prin leziunile valvulei mitrale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .149 Ulcerul duodenal . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .168 Dischineziile căilor biliare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .118 Anomalii cu şunt arterio . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .159 Tumorile colonului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .121 Examenul radiologic al tubului digestiv . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .142 Duodenul .134 Gastritele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .127 Diverticulii esofagieni . . . .venos . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .126 Modificări ale direcţiei şi traiectului esofagului . . . . . . . . . . . . . . . .148 Diverticuli duodenali . . . . . . . . . . . . . . .164 Tehnici de examinare radiologică . . . . . . . . . . . . . . . . . . .154 . . . . . .156 Colonul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .132 Modificări de poziţie şi formă ale stomacului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .107 Aspectul radiologic normal al cordului şi vaselor de bază la adulţi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .129 Esofagitele . .131 Operaţiile pe esofag . . . . . . . . . . .179 301 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .158 Colitele . . . . . . . . . . . . . . .133 300 Corpi străini gastrici . . . . . . . . . . . . . . . . .164 Litiaza veziculară . . . . . . . . . .124 Examenul radiologic al esofagului . . . . . . . . . . splinei şi pancreasului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .148 Modificări de poziţie şi formă . . . . . . . . . . . . . . . . . .131 Examenul radiologic al stomacului . . . . . . . . . . . . . .115 Insuficienţa aortică . . . . . . . . . . . . . .venos . . . . . . . .111 Boala mitrală . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .129 Îngustările esofagului . . . . . . . . . . . . . . . . . .130 Varicele esofagiene . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .154 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .160 Cancerul de colon . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .107 Semiologia patologică elementară cardio-vasculară . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .139 Tumorile gastrice maligne . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .158 Modificări funcţionale ale colonului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .115 Afecţiunile valvulei aortice . . . . . . . . . . . . . . . . .117 Afecţiunile congenitale ale cordului şi vaselor mari . . . . .Viermi intestinali . . . . . . . . . . . . . . .118 Anomali fără şunt arterio . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .131 Aspectul anatomic normal . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .Enteritele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .130 Ulcerul esofagian . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .120 Cardiopatii cianogene sau anomalii cu şunt veno arterial . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .157 Metode de examinare . . . . . . . . . . . . . . . . . .116 Afecţiunile miocardului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .130 Tumorile esofagiene . . . . . .153 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .137 Tumorile gastrice benigne . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .153 Tulburări de dezvoltare ale intestinului subţire . . . . . . . . . . . . . . . . . . .166 Litiaza coledociană . . . . . . . .158 Modificări de poziţie ale colonului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .126 Dilataţiile esofagului . . .111 Stenoza mitrală . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .171 Examenul radiologic al aparatului pielo-renal . . . . . . . . . . . . . . .149 Duodenita şi periduodenita . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .158 Diverticulii colonului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .139 Diagnosticul radiologic în perioada de stare . . . . .106 EXAMENUL RADIOLOGIC AL CORDULUI ŞI VASELOR MARI . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .160 Apendicita . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .131 Motricitatea gastrică . . . .150 Intestinul subţire . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .111 Insuficienţa mitrală . . . . . . . . . . . .131 Corpi străini esofagieni . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .Tumorile intestinului subţire . . . . . . . . . . . . . . .117 Afecţiunile pericardului . . . . . . . .160 Tumori benigne . . . . . . . . .168 Examenul radiologic şi imagistic al ficatului. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .167 Colecistitele . . . . . .163 DIAGNOSTICUL RADIOLOGIC AL CĂILOR BILIARE . . .134 Ulcerul gastric al marii curburi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .115 Stenoza aortică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

. . . . . . . . . . . . .248 Distrofiile osoase .296 303 . . . . . . . . . . . .241 .279 . . . . . . . . . . . . . . .poliartrita cronică evolutivă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .287 Anomaliile maxilarelor . . . . . . . .187 Traumatismele renale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .243 Reticulosarcomul osos . . . . . . .examenul radiologic în O. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .Metode de examinare . . . . . . . . . .266 . . . . . . . .Radiodiagnosticul în extracţia dentară . . .186 Afecţiuni renale câştigate . . . . . . . . . . . . . . .271 . . . . .283 Radiodiagnosticul şi osteopatiile specifice ale maxilarelor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .201 Examenul radiologic al bazinului osteoarticular . . . . . . . .245 Dislipoidozele osoase . . . .Radiologia cariei dentare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .236 Rahitismul . . . . . . . . . . . . . . . . .Sifilisul osos . . . . . . . . . .230 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .188 Litiaza urinară . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .249 Osteopatii condensate . . . .207 Tulburări de reconstrucţie osoasă . . . . .192 Tuberculoza renală . . .206 Semiologia radiologică a afecţiunilor osoase . . . . . . . . . . . . . . .293 Radiodiagnosticul copiilor străini . . . . . . . . . . . . . . . . .267 . . . . . . . . .276 . . . . . . . .tumori maligne . . . .examenul radiologic în oftalmologie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .196 Pielonefritele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .225 Afecţiuni osoase inflamatorii . . . . . . . . .232 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .261 .L. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .periartritele calcare . . . . . . . . . . . .243 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .259 Examenul radiologic în diferite specialităţi . . .189 Hidronefrozele sau uropatiile obstructive . . . . . . . . . . . . . . . .230 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .196 Glomerulonefrita . . . . . . . . . . . . .269 . . . . . . . . . . .282 Radiodiagnosticul şi anomaliile dento maxilare cu deformaţii şi defecte osoase . . . . . . . . . .Radiodiagnosticul parodontopatiilor marginale .204 Anatomia radiologică al osului normal . . . . . . . .179 Anomalii congenitale ale rinichilor şi căilor urinare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .285 Radiodiagnosticul în patologia tumorală a maxilarelor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .198 EXAMENUL RADIOLOGIC AL ORGANELOR RETROPERITONEALE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .280 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .256 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .250 Distrofii osoase endocrine . . . . . . . . . . . . . . . .241 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .tumori osoase benigne . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .208 Anatomia radiologică normală . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .197 Tumorile renale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .261 . . . . . . . .291 Radiodiagnosticul în patologia articulaţiilor temporo-mandibulare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .259 . .artropatiile metabolice . . . .Radiodiagnosticul în anomaliile dentare .248 Displaziile encondrale politrope . .Modificări regresive la dinţi şi maxilare . . . .examenul radiologic în obstetrică-ginecologie . . . . .184 Chistul renal . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .spondilartritele seronegative . . . . . . . . .254 afecţiunile articulare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .257 . . . .239 Osteomalacia . . . . . . . . . .artroza deformantă . . . .215 Fracturile şi luxaţiile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .252 Necrozele osoase aseptice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .tumori benigne cu potenţial malign . . . . . . . . . . . . . . . . . .205 Anatomia radiologică a articulaţiilor . .290 Radiodiagnosticul în patologia glandelor salivare . . . .283 Radiodiagnosticul în leziuni traumatice orto-dento-paradontale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .examenul radiologic în neurologie . . . . .R. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .Tuberculoza osoasă şi osteoarticulară . . . . . .240 Tumorile osoase . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .204 Formarea osului . . . . . . . . . . . . . .Patologia apico-periapicală . . .osteomielita . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .194 Necroza papilară renală . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .197 Insuficienţa renală . . . . .247 302 Limfogranulomatoza malignă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .281 . . . . . . . . . . . . . . . . . .281 . . . . . . . . . . . . . . . . . . .258 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .256 . .268 Examenul radiologic în stomatologie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .Anatomia radiologică dento-alveolară . . . . . . . . . . . . .

304 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful