P. 1
Radio 1

Radio 1

|Views: 158|Likes:
Published by tiegeorge27

More info:

Published by: tiegeorge27 on May 20, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

06/23/2013

pdf

text

original

Prof. Dr. GHEORGHE CIOBANU Dr. Drd.

CĂLIN GHEORGHE CIOBAN

RADIODIAGNOSTIC CLINIC

Ediþia a II-a

INTRODUCERE
În anul 2001 s-a produs un eveniment deosebit în RADIOLOGIA şi IMAGISTICA MEDICALĂ din România. Prin garanţia guvernamentală s-a procurat aparate de RADIODIAGNOSTIC PERFORMANTE, DISPOZITIVE PACS, TOMOGRAFIE COMPUTERIZATĂ, APARATE pentru IMAGISTICĂ PRIN REZONANŢĂ MAGNETICĂ ŞI ECOGRAFE. Aceste aparate au fost repartizate de Ministerul Sănătăţii şi Familiei în primul rând Clinicilor de radiologie şi Imagistică Medicală, dar şi Laboratoarelor de radiologie şi Imagistică Medicală din aproape toate Spitalele judeţene. Apariţia centrelor medicale de Radiologie şi Imagistică medicală private dotate cu aparatură performantă sunt de asemenea elemente favorabile înbunătăţirii calităţii diagnosticului. Dotarea cu aparatură performantă a Laboratorului de radiologie şi Imagistică medicală a Spitalul Clinic Judeţean Arad, Spitalului Clinic Municipal, laboratoarele de radiodiagnostic şi Imagistică medicală performante privată în special Centrul de excelentă EUROMEDIC, a creat posibilitatea populaţiei judeţului Arad şi a celei din vestul ţării de a beneficia de cele mai performante metode de diagnostic. Dotarea cu aparatură medicală performantă a dus la o largă solicitare pentru investigaţii din partea medicilor clinicieni. Lărgirea informaţiei medicale a clinicienilor privind amploarea diagnosticului imagistic a devenit o necesitate. Examenul radiologic îşi păstrează însă importanţa în diagnosticul unor afecţiuni. În această idee am hotărât să îmbunătăţesc textul volumului RADIODIAGNOSTIC CLINIC cu noţiuni de Imagistică medicală, necesare medicilor clinicieni, studenţilor de medicină, radiologilor pentru utilizarea mai intensă a diagnosticului radiologic şi imagistic performant. Am fost încurajat pentru reeditarea volumului de studenţii mei, care au apreciat prima ediţie a volumului pentru stilul concis, sistematizat, redactat modern. Schemele prezentate sunt sugestive, clare, ajutând la înţelegerea imaginii. Am avut în vedere la îmbunătăţirea textului noului volum, sugestiile colegilor clinicieni, a studenţilor medicinişti cărora le mulţumesc pentru ajutor. 1 XI 2003 Prof. Dr. GHEORGHE CIOBANU Prof.Dr.Gh. Ciobanu CĂLIN GHEORGHE CIOBANU
3

Culegere, tehnoredactare computerizată şi tipar S.C. MEDIAGRAF S.A. ARAD

DE ACELAŞI AUTOR:
G.Ciobanu, Liliana Anca Mihailoviciu - GHID PRACTIC DE TEHNICĂ RADIOGRAFICĂ CRANIO-FACIALĂ - 1986 G. Ciobanu - RADIOLOGIE STOMATOLOGICĂ - 1994 G. Ciobanu - RADIOLOGIE STOMATOLOGICĂ - 1998 G. Ciobanu - RADIODIAGNOSTIC CLINIC - 1999 G. Ciobanu - ECOGRAFIE ABDOMINALĂ - 1999

CUVÂNT ÎNAINTE Ideea Apariţiei acestei lucrări s-a datorat necesităţii de a pune la dispoziţia studenţilor facultăţii de medicină, şi medicilor cunoştinţele necesare interpretării în bune condiţii a buletinelor radiologice elaborate de radiologi dar mai ales pentru solicitarea corectă a examinărilor radiologice studiindu-se pericolul de radiere pe care-l poate realiza. Dotarea centrelor de sănătate cu aparate de roentgen-diagnostic şi posibilitatea de-a se efectua radiografii la aceste unităţi sanitare, obligă medicii de medicină generală a-şi însuşi suficiente cunoştinţe de radiodiagnostic pentru a se orienta asupra diagnosticului radiologic în cazuri simple şi de a recunoaşte imaginile dificil de interpretat care necesită a fi trimise specialistului radiolog pentru interpretare. Materialul ştiinţific utilizat în lucrare a fost elaborat în ultimii ani şi îmbunătăţit permanent pentru a fi cât mai substanţial şi util celui interesat de a-l studia. Bogăţia de imagini sugestive vine în sprijinul înţelegerii mai bune a noţiunii teoretice din lucrare. Suntem conştienţi că lucrarea are imperfecţiuni, motiv pentru care orice sugestie de îmbunătăţire va fi bine apreciată de noi. Mulţumesc în mod deosebit soţiei mele Jeni şi băiatului meu Călin pentru ajutorul acordat pentru realizarea acestei lucrări. Aduc mulţumiri d-nei Gaşpar Veronica, d-nei Dr. Manta Claudia, tipografiei S.C. „Mediagraf” S.A. Arad precum şi tuturor celor care au ajutat la elaborarea acestei lucrări. Sunt profund îndatorat d-lui Zăvoianu Dorel directorul Cotidianului Adevărul Arad, pentru sprijinul deosebit care a făcut posibila apariţie a acestei lucrări. Mulţumesc rectorului Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” Arad pentru bunăvoinţa şi sprijinul acordat. Conf. Dr. Ciobanu Gheorghe Arad, Ianuarie 1999
4

ISTORIC

VALOAREA ŞTIINŢIFICĂ A DESCOPERIRII RADIAŢIILOR X. Ca şi orice alte descoperiri epocale şi descoperirea radiaţiilor X, este rodul efortului comun dintr-o anumită perioadă istorică, a unor oameni de ştiinţă care au reprezentat quintesenţa emulaţiei ştiinţifice deosebite care a caracterizat sfirşitul secolului trecut. Printre premergătorii acestei adevărate revoluţii în ştiinţă au fost savanţi care şi-au adus o contribuţie deosebită în domeniul electricităţii cum au fost: James Watt, Crookes, Edison, Rumkorph, Maxvell. Dar cel care a reuşit să observe şi să fundamenteze unele fenomene foarte deosebite a fost Wilhelm Conrad Roentgen descoperitorul razelor X. W.K. Roentgen s-a născut la 27 martie 1845 într-un mic orăşel german Lennep. Părinţii, mici comercianţi, s-au mutat în 1846 în Olanda. Tânărul Conrad şi-a petrecut copilăria în oraşul Apeldoorn, iar studiile le-a făcut la şcoala tehnică din Utrecht. A fost o fire dârză şi voluntară. În 1863 este eliminat de la şcoală deoarece nu a divulgat numele unui coleg care a ironizat un profesor, şi a fost obligat să-şi dea bacalaureatul particular. Începe Universitatea din Utrecht dar renunţă şi se transferă la Şcoala Politehnică din Zurich, după terminarea căreia în 1866 devine inginer mecanic. Îl aşteaptă o carieră ştiinţifică deosebită. În 1867 şi-a susţinut teza de doctorat „Studii asupra gazelor”, şi a devenit preparator la prof. Kundt de la Institutul de Fizică a Universităţii din Wurtzburg. După căsătoria cu Bertha Ludwig din Zurich s-a mutat ca asistent şi apoi ca profesor la Strasburg. În perioada 1879 - 1888 a fost şeful Institutului de Fizică de la Universitatea din Giesen-Germania şi apoi s-a reîntors ca profesor la Facultatea de Fizică din Wurtzburg. Este perioada când şi-a dedicat întreaga activitate studierii razelor catodice. Au fost studiile care au clădit temelia descoperirii razelor X.
5

La 8 noiembrie 1895 Roentgen sesizează apariţia unei lumini slabe verzui pe un carton îmbibat cu soluţii fluorescente, aflat într-o încăpere unde nu pătrundea nici o rază de lumină. Experienţa a constat din excitarea de către o bobină de inducţie a unui tub Crockes care era acoperit etanş de un carton, deasupra căruia se găsea ecranul fluorescent. Roentgen a ajuns la legendara concluzie că tubul Crooke produce nişte emanaţii care influenţează cartonul fluorescent. A constatat că aceste radiaţii aveau o penetrabilitate nemaiîntâlnită pănă atunci străbătând: ţesuturi umane, lemn. hârtie, dar care nu străbat oasele, metalele şi plumbul care este unul dintre cele mai opace metale. A reuşit să vadă conturul propriei mâini, efectuând prima radioscopie şi una dintre cele mai mari descoperiri ale omenirii. La 28 decembrie 1895 prezintă la Societatea de Fizică, Medicală din Wurtzburg, lucrarea „Despre un nou gen de radiaţii” însoţită de două radiografii - mîna soţiei şi o plasă de zinc - simbolizând aportul razelor X în medicină şi defectoscopie. La 13 ianuarie 1896 prezintă descoperirea împăratului Wilhelm al II-alea, iar la 23 ianuarie 1896 prezintă comunicarea în faţa Societăţii Fizico-Medicale din Wurzburg cînd efectuează şi o radiografie a mîinii profesorului de anatomie Koelliker. La propunerea acestuia noile raze descoperite vor purta numele Rontgen. În 1901 W.C. Roentgen primeşte premiul Nobel pentru fizică. Colaborează cu intreprinderile electrotehnice Reiniger, Gabert, Siemens şi perfecţionează tuburile realizând în 1910 primul tub de 60.000 V. În 1931 se construieşte primul aparat modern de radiologie stomatologică. Aportul conjugat al fizicienilor, inginerilor, medicilor a dus la perfecţionarea continuă a aparatelor de radiodiagnostic şi radioterapie. Chiar după 15 zile de la descoperirea razelor Roentgen, Otto Walkoff face radiografii dentare. Printre premierii acestei tehnici mai amintim pe H. Konig 1896, Coutremoulius, Cambes, Saussine în Franţa, Rollins, Iacobi în Anglia. Fiecare popor, şi-a adus contribuţia în domeniul radiologiei. Sunt remarcabile contribuţiile Germaniei, Angliei, Franţei, Suediei, Elveţiei, Belgiei, Italiei, Statelor Unite în progresul aparaturii radiologice. Trebuiesc amintite numele marilor radiologi, care în cursul a 80
6

de ani au contribuit la progresul radiologiei şi imagisticii medicaleAlbers Schönberg, Henry Becquerel, G. Holzknecht, J.J. Thomson, Perre şi Marie Curie, Antoine Beclere, Joliot Curie, M. Abreu, Van der Plaats, C. Akerlund, A. Haudek etc. În Romania radiologia a fost introdusă la scurt timp după descoperirea radiaţiilor Roentgen şi progresat permanent. La o lună după apariţia comunicării lui Roentgen, savantul roman S.D. Hurmuzescu, care lucra în laboratorul de cercetări de la Sorbona împreună cu profesorul Benoit, au improvizat o instalaţie pentru producerea razelor X. Profesorul Gh. Marinescu a utilizat această instalaţie pentru radiografierea unor cazuri neurologice. În ţară primul aparat roentgen a fost improvizat dintr-o bobină Ruhmkorf, acumulatori şi un tub Croakes, la şcoala de Poduri şi Şosele Bucureşti, de către profesorul Many în 1896. Sunt apoi achiziţionate instalaţii radiologice la Spitalul Militar Central Bucureşti şi la Clinica Chirurgicală de la Colţea, condusă de profesorul C. Severeanu. Doctorul Gerota care s-a specializat în radiologie la Paris a condus serviciul de radiologie a Ministerului de Război. Din iniţiativa profesorului Hurmuzescu, se instalează un aparat radiologic la Liceul Internat din Iaşi, şi la Facultatea ieşană. Au fost de asemenea dotate cu aparatură radiologică, Clinicile Medicale din Cluj, o contribuţie deosebită avînd marele radiolog Dimitrie Negru. După anul 1946 sunt dotate cu instalaţii de radiologie Clinicile şi Spitalele din oraşele mari, capitale de judeţ. Învăţamîntul de radiologie se efectuează pe lîngă Clinicile Universitare din Bucureşti, Cluj şi Iaşi. În perioada modernă, toate facultăţile de medicină au clinici de radiologie, care sunt în acelaşi timp şi baza de studiu şi perfecţionare a medicilor radiologi, la aceasta contribuind regretaţii profesori de radiologie- Gheorghe Schmitzer, I. Bîrzu, Gh. Chisleag. Istoria radiologiei este marcată şi de numeroşi martiri, care în special în perioda experimentală au plătit cu viaţa aportul lor în progresul radiologiei. În memoria lor s-a ridicat în 1936 la Hamburg un monument. Ultimele decenii au adus progrese deosebite în tehnica radiologiei. Marele producătoare de aparatură radiologică SIEMENS,
7

PHILIPS, TOSHIBA, HITACHI, GENERAL ELECTRIC, şi altele, au perfecţionat aparatura de radiodiagnostic, radioterapie, medicină nucleară, tomografie computerizată, rezonanţa magnetică nucleară, au creat posibilităţi excepţionale de diagnostic şi în acelaşi timp de protecţie nucleară pentru personalul din radiologie şi pacienţi. În Spitalul Judeţean Arad primul aparat roentgen a fost montat în 1930, iar primul radiolog al spitalului a fost Dr. Bologa I.Valer medic primar. Aparatul era Siemens Poliphos cu patru ventile şi trei posturi. În Spitalul de Pediatrie au fost achiziţionate în 1926 două aparate tip Kochstersel. Policlinica de adulţi a fost dotată în 1939 cu un aparat performant în acel timp, tip Siemens Ergofos. Au existat de asemenea aparate de mică capacitate în cabinetele medicale private. În anii 1974-1980, în Judeţul Arad majoritatea laboratoarelor de radiologie au fost dotate cu aparate ELTEX 400 de producţie romanească, care funcţionează şi astăzi. Dintre medicii radiologi care au lucrat în cabinetele de radiologie, amintim pe Dr. Moga Cornelia, prima femeie radiolog din Romania, Dr. Bologa Virgil, Dr. Petrişor Viorel, Dr. Angelescu Grigore, Dr. Romanu Pavel, Dr. Glasser Wilhelm, Dr. Brătuianu Romulus, Dr. Tomescu Doina, Dr. Greceanu Coriolan Dr. Pop Cornel, Dr. Dinulescu Ion, Dr. Ardevan Ştefan care a condus destinele radiologiei arădene pînă în 1974. Toţi aceşti medici sunt decedaţi. Colectivele de radiologi arădeni au participat cu lucrări apreciate la Consfătuiri şi Congrese Radiologice în ţară şi străinătate.

CAPITOLUL I
NOŢIUNI GENERALE DESPRE RADIAŢIILE X PRODUCEREA RAZELOR X. Razele X sunt radiaţii electroma11gnetice care au un dublu aspect: ondulatoriu şi cvantic. Ele se deosebesc între ele după frecvenţă (număr de vibraţii a unei unde într-o secundă), lungime de undă (distanţa minimă între două puncte consecutive, situate pe direcţie de propagare) şi perioada, (intervalul de timp minim după care unda reproduce în aceaşi ordine, aceleaşi stări caracteristice ale unei mărimi periodice). Cea mai utilizată caracteristică este lungimea de unde cuprinsă între 8-0,006 A° fiind situată între razele ultraviolete ( 3900A° - 136A°) şi radiaţiile gamma ( 6,06A° - 0,001A°). Pentru radiodiagnostic este important că razele X sunt formate din fotoni care se deplasează în linie dreaptă cu 300000 Km/sec. Radiaţiile electromagnetice sunt modalităţi ale aceleiaşi energii şi se deosebesc între ele prin lungimea de undă şi frecvenţă. Radiaţiile X se deosebesc de radiaţiile gamma deoarece primele sunt radiaţii electromagnetice emise la nivelul electronic, iar celelalte sunt emise în nucleu. Radiaţiile X se produc atunci când electronii cu energie mare plecaţi de la catod sunt opriţi de un obstacol material, cum este la tuburile Roentgen anticatodul, care are pe suprafaţa tungsten. Numai o parte din electroni porniţi de la catod, se transformă în urma coliziunii cu anticatodul în raze X, ale căror frecvenţă şi lungime de unda depind de energia elec9

8

tronilor. O altă parte din electroni produc fluorescenţă şi căldură. Aceste raze moi, sunt oprite în foarte mare măsură de a intra în fascicolul radiant prin filtrare la fanta cupolei. Producerea razelor X se face prin coliziune şi frânare. Prin coliziunea electronului incident cu alt electron orbital din placa de tungstran se produce o respingere electrostatică, urmată de punerea ultimului electron în mişcare şi transferarea unei părţi din energie. Transferul de energie. Când energia transferată de electronul incident este mai mare decât cea de legătură, se produce dislocarea electronului de pe orbită producându-se fenomenul de ionizare - iar razele X sunt urmarea acestui fenomen. Radiaţiile de frânare apar atunci când electronii incidenţi sunt opriţi de anodul tubului. Energia cvantică pe care o cedează electronul prin fenomenul de frânare se manifestă prin foton de raze X. Fascicolul de radiaţii X de frânare va conţine un spectru continuu chiar neomogen deoarece conţine factori diferiţi rezultaţi în urma interacţiunii între electroni şi atom cu devierea traiectoriei electronului şi reducerii diferită a energiei lui cvantice. Numai fotonii cu energia foarte mare alcătuiesc fascicolul de raze X utilizat în roentegndiagnostic.

EFECTE FIZICE
Interacţiunea energiei radiante cu materia modifică cantitativ şi calitativ calităţile razelor X. Cele mai multe interacţiuni sunt la nivel sub molecular. Urmările acestui impact sunt determinate de energia fotonilor incidenţi. Modificările suferite de energia radiantă la diverse nivele ale corpului omenesc alcătuiesc un ansamblu de elemente utile pe care fascicolul de raze X le transmite examinatorului ca imagini radiologice. Diferite ţesuturi străbătute de razele X acţionează diferit asupra acestora prin forţa datorată învelişului electronic sau numărului atomic al nucleelor ţesuturilor străbătute. Energia radiantă absorbită în ecranul
10

radioscopic sau în filmul radiologic, transformă imaginea radiologică imperceptibilă într-o imagine vizibilă. Cele mai importante interacţiuni între fotoni şi particulele materiale de nivel subcelular sunt EFECTUL COMPTON, EFECTUL THOMPSON, EFECTUL FOTOELECTRIC, şi FORMAREA DE PERECHI DE ELECTRONI. Efectul Compton - are loc la nivelul straturilor periferice ale atomului. El se produce când un foton incident cu energie mare intră în coliziune cu un electron fixat slab căruia îi transferă o parte din energia iniţială prin care electronul părăseşte atomul şi primeşte o direcţie diferită de a fotonului incident. El s-a transformat în electon Compton sau electron de recul dar şi fotonul incident va avea direcţie deviată devenind foton difuzat. Efectul Thompson - constă în abaterea fotonului incident de la direcţia iniţială fără a ceda energia atomului el îşi conservă energia. Efectul fotoelectric - se produce cînd un foton incident expulzează un electron din învelişurile atomului cedându-i toată energia. Acestea devin un fotoelectron. Frecvenţa efectului fotoelectric este cu atât mai mare cu cât interacţiunea are loc în medii cu număr atomic ridicat deci radiaţiile vor avea energii mici. Dislocarea unui electron duce la ionizarea atomului lăsând pe orbită un loc liber. Revenirea din această stare se face prin completare cu electroni din starturile periferice şi cu eliberarea de energie care determină emisiunea de fotoni de fluorescenţă. Un astfel de electron dislocat de pe un înveliş cu energie de legătură joasă se numeşte electron Auger.
11

D. atenuarea efectuându-se prin efect Compton.dreapta care pleacă din centrul fascicolului ajunge în centrul focarului şi în centrul planului de proiecţie. filtrarea la nivelul regiunii examinate. Fotonii dispăruţi din fasciculul de radiaţii X formează COEFICIENTUL DE ATENUARE. Razele X nu au toate aceiaşi calitate. După cum am văzut prin efectul Compton se produce o difuziune cu schimbarea de frecvenţă. La efectul Thompson electronul difuzat păstrează aceeaşi lungime de undă ca fotonul incident. Fracţiunea de energie incidentă transferată electronilor secundari adică fotoelectronilor. Penetrabilitatea (Duritatea) Razele X trec cu uşurinţă prin corpuri materiale. C. B. Razele X datorită naturii lor corpusculare sunt alcătuite din fotoni. Se măsoară în KV. electronic sau nuclear. Penetrabilitatea este direct proporţională cu puterea a treia a lungimii de undă. electronilor Compton sau celor proveniţi în urma formării de perechi constituie COEFICIENTUL DE ABSORBŢIE. este un efect de absorbţie. efect Thompson şi efect fotoelectric. Razele X se produc în urma coliziunii electronilor incidenţi cu anticatodul.nivelul molecular. În centrul fascicolului se găseşte raza centrală . Fasciculul are forma unui mănunchi de drepte în formă de con cu vârful la focarul tubului şi baza la planul de proiecţie.penetrabilitatea. luminiscenţa. Constă în transformarea energiei fotonilor incidenţi în materie. Filtrele de cupru se folosesc pentru energii de 100-200KV. Explorarea radiologică se bazează pe o serie de proprietăţi importante ale razelor X . Acest efect are loc la energii peste 1000 Kv.Formarea de perechi. Razele X sunt constituite din fotoni. Prin construcţia tubului se utilizează doar un fascicul îngust de raze care trece prin fereastra tubului şi este ajustat cu ajutorul diafragmului şi localizatoarelor. filtrarea inerentă formată de parametrii tubului. filtrarea adiţională făcută prin filtre de aluminiu sau cupru interpuse între tub şi pacient. necesitând filtrarea lui. 13 . formând un fascicol policromatic. Penetrabilitatea este determinată de tensiunea la capetele tubului. 12 PROPRIETĂŢILE RAZELOR X. La interacţiunea cu mediul material o parte din fotoni incidenţi ai fascicolului de raze X rămân în regiunea examinată prin efect Compton. impresionarea emulsiei radiografice. Din cele spuse se poate reţine următoarele: A. Cu cât creşte tensiunea tubului creşte puterea de pătrundere a Rx. Filtrele de aluminiu atenuează energiile sub 50 KV prin efect fotoelectric. O parte din fotoni care nu au dispărut prin interacţiuni colizionale traversează materia. Înclinarea acestuia permite devierea fascicolului de radiaţii X la 90 grade faţă de axul tubului. 3. La energii mici va fi preponderent efectul fotoelectric iar la energii mijlocii efectul COMPTON. atenuarea. Se formează perechi de particule compuse din electron pozitiv (pozitron) şi un electron negativ (negatron). atomic. Efectul fotoelectric însoţindu-se de cedarea de energie modulului. iar cantitatea sau intensitatea energiei se măsoară în mA. 2. Sunt cunoscute trei sisteme de filtrare: 1. Interacţiunea dintre razele X şi materie poate avea loc separat sau concomitent la.

Se nasc radiaţii secundare cu lungime de undă mai mare ca cea iniţială. Un fascicol incident puţin penetrant. radiaţiile de difuziune sunt în cantitate mare. Acest fenomen permite detectarea razelor X de către ochiul examinatorului. Densitatea osului fiind de 1. Absorbţia se exprimă prin relaţia I1= I0emd I1= intensitatea radiaţiei emergente I0= intensitatea radiaţiei incidente m= coeficientul de atenuare al structurii examinate. Luminiscenţa are două forme distincte: 1. Diferenţa de absorbţie între diferitele structuri anatomice au importanţă în vizualizarea imaginii radiologice. d= grosimea e =baza logaritmului natural =2. dar intensitatea fotonilor difuzaţi nu este omogenă.92.Atenuarea Atenuarea este efectul fizic prin care un corp material diminuă sau atenuează intensitatea unei radiaţii ajunsă la nivelul său. Radiaţia de difuziune este maximă în axul de propagare a fascicolului emergent şi diminuă proporţional cu pătratul distanţei pe măsură ce se îndepărtează de ax. densitate. tungstatul de calciu. Grosimea structurilor anatomice influenţează absorbţia. Coeficientul de absorbţie indică fracţiunea dintr-o radiaţie absorbită într-un cm grosime. deci intensitatea lor este invers proporţională cu lungimea de undă. dând fenomene de iradiere care determină utilizarea mijloacelor de antidifuziune cum sunt: diafragma secundară şi localizatoare. Luminiscenţa Sub influenţa razelor X unele săruri cum sunt: platinocianura de bariu. grosimea corpului examinat şi lungimea de undă a fascicolului de radiaţii X. După traversarea corpului. furnizează o cantitate mică de radiaţii de difuziune care se absorb în apropierea locului unde s-au format. Cauzele acestor modificări sunt: efectul fotoelectric.efectul Compton şi de materializare. sulfura de zinc. Fotonii difuzaţi au diferite direcţii devenind chiar retrodifuzaţi. Cantitatea de raze de difuziune creşte şi cu difuziunea structurilor anatomice examinate. Când utilizăm un fascicol de raze X penetrant. Absorţia Absorbţia este determinată de puterea a patra a numărului atomic Z.este fenomenul de luminiscenţă care persistă un timp şi după încetarea acţiunii razelor X. Difuziunea După locul fascicolului de raze X în drumul dintre focar şi planul de proiecţie se deosebeşte fasciculul incident şi fasciculul emergent. Aceleaşi structuri vor determina o atenuare diferită în funcţie de grosimea lor. 15 . Atenuarea fotoelectrică se produce prin fenomenele cunoscute ca absorbţia şi difuziune. Fosforescenţa .s. fasciculul va fi format din fotoni primari şi fotoni difuzaţi.radiaţia mai dură reduce contrastul. Fotoni difuzaţi prejudiciază calitatea imaginii radiologice şi sunt un pericol pentru personalul din radiologie.71828 Vander Platz 14 Reacţia dintre absorbţia şi calitatea energiei radiante arată că numai razele X cu o anumită penetrabilitate vor traversa corpurile întâlnite în cale. atenuarea fiind dată în totalitate de absorbţie. devin luminoase.85 va absorbi mai multe raze X decât ţesutul grăsos cu densitatea de 0. Ei scad contrastul şi şterg detaliile. fenomenul purtând numele de radiaţie luminiscentă. Calitatea radiaţiei influenţează contrastul imaginii .

Ecranele întăritoare sunt utilizate la executarea radiografiilor pentru a înlocui acest neajuns. În fascicolul emergent imaginea radiologică nu este perceptibilă. continuând să emită lumină câteva momente. albastru-violetă impresionează emulsia de bromură de argint de pe filmul radiografic. Impresionarea emulsiei radiografice. CAPITOLUL II FORMAREA IMAGINII RADIOLOGICE Imaginea radiologică este de două feluri: radioscopică şi radiografică. În funcţie de cantitatea energiei radiante care impresionează bromura de argint imaginea emulsiei radiografice este diferită. Imaginea de pe filmul radiografic are o tentă inversă faţă de imaginea radioscopică. filmul rămânând alb. Pentru a contracara acest neajuns. motiv pentru care remanenţa este astfel calculată încât să nu depăşească timpul între două imagini succesive. acestea trebuie să aibă un indice de atenuare diferit.2. Fluorescenţa . în aceste condiţii revelatorul transformă bromura de argint în argint metalic. fenomen denumit remanenţă. realizează pe ecran sau film. densitate şi grosime . încărcătura cu substanţă activă mai mare. Razele X ca şi lumina impresionează emulsia de bromură de argint de pe filmul radiografic. proprietate care stă la baza formării imaginii radiografice. aceasta devine sensibilă la acţiunea substanţelor reductoare. Imaginea pe ecranul radioscopic este pozitivă. Atunci când atenuarea fascicolului de raze X este diferită prin numărul atomic. Tungstatul de calciu este util la fabricarea foliilor întăritoare. dar devine perceptibilă pe un plan de proiecţie. cu o anumită greutate atomică. La baza fenomenului stă transformarea energiei roentgeniene în energie luminoasă prin eliberare de fotoelectroni şi electroni Compton. fenomen denumit Van der Plaatz. adăugarea unor săruri de plumb sau toriu în startul sensibil. Razele X supun particulele de bromură de argint unui proces de ionizare. Energia radiantă are lungimea de undă mică şi nu este perceptibilă de ochi. dar prin acţiunea lor. densitate şi grosimea regiunii examinate pe planul de protecţie se obţine o imagine neuniformă. În practică este utilizată la iluminarea ecranului fluorescent. Pentru a diferenţia pe un plan de proiecţie două imagini diferite. Fenomenul este util pentru foliile întăritoare din casetele pentru radiografii dar deranjează la radioscopie. Sub influenţa razelor X nu toate moleculele substanţei fluorescente intră în excitaţie în acelaşi timp şi deci stabilitatea iniţială se produce treptat. ea fiind o imagine radiologică negativă. o imagine de intensitate uniformă. constructorul a luat o serie de măsuri. Emulsia radiografică care nu a fost impresionată de energia radiantă este înlăturată sub acţiunea fixatorului.este luminiscenţa care durează numai atât timp cât acţionează fascicolul de raze X asupra sărurilor fluorescente. 17 . ecran sau film radiologic. sărurilor fluorescente convertesc lungimile de undă mici de A° ca să devină perceptibile de către ochiul omenesc. Imaginea radiologică prezintă aspecte diferite după cum corpul plasat în fascicolul de radiaţii are o constituţie omogenă sau nu. 16 Un corp cu structură unitară. Numai o parte din energia radiantă acţionează asupra emulsiei radiografice. Sulfura de zinc şi cadmiu. este sarea cea mai utilizată pentru ecranul radioscopic. Relieful fascicolului emergent traducând contrastul imaginilor examinate este contrast natural. cum ar fi filmul cu dublă emulsie. Fluorescenţa produsă.

1. redusă la două dimensiuni prin însumarea planurilor de examinat.direcţia de propagare a fascicolului de radiaţie pe planul de proiecţie. Fenomenul paralaxei apare atunci când călătorind cu trenul avem iluzia optică. are o importanţă covârşitoare pentru claritatea imaginii.PARTICULARITĂŢILE IMAGINII RADIOLOGICE Particularităţile imaginii radiologice sunt influenţate de următoarele elemente: . Părţile componente ale obiectului de examinat cu trepte diferite de absorbţie se suprapun formând o imagine nouă. -distanţa dintre focarul termic şi planul de proiecţie -distanţa dintre regiunea pe care o examinăm şi planul de proiecţie. În radiodiagnostic atunci când tubul roentgen execută o deplasare între două puncte. Acesta este motivul pentru care s-au stabilit incidenţe speciale pentru evidenţierea unor suprafeţe ale organismului. MĂRIREA ŞI DEFORMAREA IMAGINII Legea proiecţiei conice. -dispoziţia regiunii sau elementelor anatomice în fascicolul de raze X. Paralaxa. trebuie mărită distanţa focar . Suprafeţele sunt bine delimitate atunci când radiaţiile cad tangenţial la suprafaţa acestora. În situaţia când fascicolul de raze X este proiectat oblic pe planul de proiecţie. în timp ce obiecte asemănătoare aflate la distanţă se deplasează mai încet.plan de proiecţie sau să aşezăm obiectul de examinat cît mai aproape de planul de proiecţie. Unghiul sub care cad radiaţiile pe suprafaţa unor formaţiuni diferite.(D) . imaginea celor două corpuri se 19 . Un astfel de exemplu este utilizarea radiografiei de contact. devine evident profilul radiografic al acestuia . Se consideră că la distanţă de 2 m tubul emite raze X paralele. Legea incidenţelor tangenţiale. (D) Pentru a obţine o imagine radiologică cât mai aproape de realitate. iar în fascicolul de radiaţii sunt două corpuri situate la distanţe diferite. care uneori poate fi mai opacă decât cea normală sau din contră mai transparentă. că stâlpii de telegraf se deplasează rapid în faţa ferestrelor vagonului.cazul radiografiilor dentare. Prin traversarea unui obiect de examinat de către fascicolul de radiaţii X. imaginea va fi eliptică deformată. Imaginile elementelor situate mai departe de planul de 18 proiecţie apar mai mari decât imaginile elementelor care se găsesc la o distanţă mai mică. Însumarea imaginilor dau o imagine nouă. (B) Imaginea este cu atât mai mare cu cât distanţa dintre focarul tubului de raze X şi film este mai mică (C) sau cu cât distanţa dintre obiectul de examinat şi planul de proiecţie este mai mare. (A) Imaginea radiologică a unui obiect aflat la o distanţă oarecare de planul de proiecţie. Uneori recurgem intenţionat la deformarea imaginii radiografice pentru a scoate mai bine în evidenţă unele detalii. Legea sumaţiei planurilor. Razele X emise de un focar punctiform se propagă în linia dreaptă şi divergent. Particularităţile imaginii radiologice privesc dimensiunile şi forma acesteia care poate fi mai apropiată sau îndepărtată de mărimea şi forma reală a elementelor examinate. Imaginea radiologică care se formează la baza fascicolului reprezintă proiecţia perpendiculară a fascicolului de raze X. apare mărit.

Ele sunt cu atât mai mari cu cât avem de examinat obiecte cu număr atomic redus. El este influenţat de gradul de absorbţie sau de atenuare a energiei radiante în regiunea examinată şi tensiunea utilizată în timpul expunerii. Diferenţa maximă înregistrată pe o radiografie între zonele cele mai înegrite şi cele mai puţin înegrite se numeşte latitudinea filmului. Ele nu pot forma imagine radiologică dar formează voalul de fond al filmului. timpul fiind variabil distanţa tub . Energia primită pe unitatea de suprafaţă este de patru ori mai mică în cazul creşterii la dublu a distanţei tub-film. Tensiunile mici se însoţesc de contraste puternice.redă fidel modificările suferite de razele X la nivelul regiunii examinate. Contrastul imaginii radiologice exprimă diferenţa între două imagini cu densităţi radiologice diferite în caz că vorbim de contrast vizibil.CALITĂŢILE IMAGINII RADIOLOGICE Se consideră că o imagine radiologică este de calitate atunci când: . El variază direct proporţional cu absorbţia. Intensitatea fascicolului de radiaţii Alegerea distanţei dintre tubul roentgen şi film se face după două criterii: proiecţie conică şi tensiunea fascicolului de radiaţii care determină densitatea acestuia. înţelegând prin aceasta diferenţa de luminozitate existentă între imaginile examinate şi structurile lor.detaliile care traduc aceste modificări conţin elemente utile diagnosticului.Hunt. Cel mai apropiat de sursa de radiaţii se deplasează cu amplitudinea cea mai mare în direcţia inversă decât a tubului. Contrastul este influenţat de materialul radiografic utilizat şi condiţiile în care se execută radiografia. Contrastul depinde de: 21 proiectează separat. Calitatea imaginii radiografice se poate aprecia prin cele trei componente contrast. . 20 . fiind influenţat favorabil de diferenţele de absorbţie între elementele luate în consideraţie. Fascicolul emergent exprimă diferenţa de intensitate existentă în fascicolul de raze X după ce a străbătut regiunea examinată. Practic contrastul defineşte relaţia dintre albul şi negrul unei imagini. intensitatea fascicolului de radiaţii scade cu patratul distanţei. Conform legii Daunne . deasemenea de grosimea obiectului examinat şi invers proporţional cu tensiunea. Contrastul este mai evident la imaginea efectuată cu folosirea de folii întăritoare. La aparatele de radiodiagnostic dentar. Alt factor care trebuie luat în considerare sunt radiaţiile de difuziune. netitate şi estompare. tensiunea şi intensitatea sunt fixe. El urmăreşte evidenţierea detaliilor cu structura cât mai fină ale imaginilor examinate. Contrastul Poate fi împărţit în contrastul fasciculului emergent imperceptibil ochiului şi contrastul imaginii vizibile. Prin aplicarea fenomenului de paralaxa se poate stabili cu precizie poziţia vestibulară sau palatinală a unui dinte inclus.dinte este de asemenea fixă.

estomparea de mişcare. estomparea datorată ecranelor întăritoare. ==================================================== Materialul radiografic Condiţiile în care se utilizat execută radiografia ==================================================== Proprietăţi şi tratareEliminarea estompării de mişcare prin Eliminarea estompării geometrice prin factori de optică radiolo gică __________________________________________ -frecare termică mică . Cauzale lipsei netităţii perfecte sunt focarul nepunctiform a tubului de raze X estomparea geometrică şi deplasarea în timpul expunerii a regiunii examinate .calitatea materialului radiografic .distanţă obiect-film -distanţă focar-film mare -cea mai bună netitate -fixarea regiunii de radio-grafiat se obţine fără ecrane -timp de expunere scurt mică întăritoare obţinut prin: -cu ecrane întăritoare -material radiografic care nu au fosforescen.sensibil ţă -tub de mare putere -distanţa focar-film mică -raze dure ==================================================== 22 23 .Pentru a obţine radiografii cu netitate bună se iau în considerare: . La acestea se adaugă estomparea din cauza filmelor. Netitatea Netitatea sau fineţea imaginii radiografice traduce reprezentarea distinctă a liniilor care definesc limitele de separare a detaliilor evidenţiate pe radiografie.condiţiile în care se execută radiografia Estomparea Estomparea este imposibilitatea de a reproduce în mod fidel limita detaliilor radiologice.

Aparatele Rontgen dentare funcţionează pe baza schemei instalaţiei Rontgen în 1/2 undă. pătrunzând prin anod nu găseşte electroni liberi şi curentul se întrerupe. Viteza de deplasare a electronilor este mare datorită atât diferenţei de potenţial cât şi a vidului din tub. Acesta crează o diferenţă de potenţial în interiorul tubului pentru aparatele mici . 25 . care umple cupola.este amplasat pe unitul dentar. Absorbţia electronilor de către anticatod şi frânarea lor produce radiaţii X şi căldură. transformatorul coborâtor de tensiune. Căldura este preluată de uleiul dielectric.montaj cu distanţă scurtă. poate închide circuitul spre anod. Când tubul este montat în partea opusă ferestrei. c. se încălzeşte la incandescenţă şi pune în libertate electroni. este montaj cu distanţă lungă unde fascicolul care ajunge la pacient are o divergenţă foarte redusă. transformatorul ridicător de tensiune. Razele X răspândite în întregul tub sunt oprite de carcasa tubului. b-tipul mijlociu este montat pe un stativ propriu având 10 mA 60 KV.CAPITOLUL III APARATURĂ PENTRU RADIODIAGNOSTIC APARATUL RADIOLOGIC DENTAR Aparatele radiologice dentare sunt de trei tipuri: a. Există şi dispozitiv de protecţie împotriva dilatărilor excesive ale uleiului. În timpul funcţionării filamentul de cupru de la transformatorul coborâtor de tensiune. Amplasarea compartimentelor tubului este diferită. Capacitatea aparatului este de 25 mA şi 90 KV. pentru mijlociu de 60. Tubul are un anod la polul pozitiv şi un catod la polul negativ.000 V. patul bolnavului.000 V care atrage electroni spre plăcuţa de Wolfram numită anticatod. Radiaţiile X ies din monobloc prin fereastra radiotransparentă şi prin conul localizator. 24 În această fază se cuplează curentul de înaltă tensiune. Se întrebuinţează numai un fascicol conic limitat de fereastra radiotransparentă a tubului. fascicolul de electroni format de un filament de tungsten este plasat în mijlocul ei. găsind electroni mobilizabili. Monoblocul produce radiaţii X pe perioade scurte de timp comandate de releul de timp. unde. Pentru protejarea tubului şi evitarea încălzirii excesive a anodului se introduce în circuitul tubului un ventil sau Kenotron prin care pătrunde în tub doar unda în sensul dorit.tipul mare cu monoblocul montat pe un stativ mobil putând fi utilizat în săli de operaţii. Producerea razelor X descrisă mai sus este valabilă pentru unda care ajunge la tub pe calea catodului. Pe faţa anodului spre catod se află o placă de Wolfram. De obicei tubul este situat lângă fereastra radiotransparentă . Acest tip este preferat în ultimul timp.tipul mic cu posibilităţi de lucru limitate la un număr redus de radiografii dentare având 5 mA şi 50 KV . Catodul este o piesă de concentrare fără focalizare electrostatică. Anodul este o tijă de cupru distanţat de filament la 20-30 mm. Aparatul este constituit dintr-un monobloc situat într-o cupolă metalică care are şi rolul de autoprotejare împotriva radiaţiilor X şi este izolată împotriva curentului de înaltă tensiune prin uleiul dielectric 2004.000 V şi pentru cele mari de 80. Monoblocul conţine tubul roentgen. curentul va circula în două sensuri. având posibilităţi de efectuare a unui volum mare de lucru. Tubul roentgen este un tub Coolidge perfecţionat format dintr-un balon de sticlă cu un indice de dilatare ca al cuprului în care este vid avansat 10-7mmHg. Curentul electric de la reţea fiind alternativ (50Hz) în instalaţia tubului Rx. ambalate într-un montaj anumit. În acest mod tubul este protejat iar instalaţia cu o putere mică funcţionează cu 1/2 unda. Unda în sens invers.de 50.

diferite tipuri de stative. care are o mare duritate. acce26 La tuburile Roentgen clasice. ANODUL Instalaţia de roentgendiagnostic este formată din tubul de raze X. etc. -transformator care produce curent de 50 Kv şi 6 mA FUNCŢIONAREA APARATULUI sorii pentru combaterea radiaţilor secundare cum sunt diafragma.Cu un semnal distinct este marcată valoarea 220 V.După poziţionarea filmului.Între două expuneri se realizează o pauză de cel puţin 5 sec.10-7 mm Hg. Acest filament are temperatura de topire de 3370° C şi are o mare durabilitate. . diafragmele. Pentru asigurarea condiţiilor de examinare diversificată şi a protecţiei personalului şi pacienţilor.Stativul are şi un sistem de arcuri sau greutăţi care contrabalansează greutatea monoblocului al cărui greutate variază între 6-25 kg. care are două prelungiri tubulare la care sunt adaptaţi cei doi electrozi şi sistemul de răcire.C. Pe pereţii laterali sunt două raportoare cu punctul 0 la orizontală. După 50 . grilele antidifuzoare. tuburile au cunoscut repetate îmbunătăţiri.care va corecta tensiunea de la reţea.Roentgen. generatorul de tensiune. Locul de producere a razelor X va deveni punctiform. localizatoarele. care are incorporată o pastilă de tungsten ovoidală sau dreptunghiulară denumită focarul termic al tubului. Ele sunt obţinute prin perfecţionări tehnice ale tubului Coolidge construit prima dată în 1913.STATIVUL . TUBUL RADIOGEN Pregătirea aparatului pentru lucru constă în verificarea componentelor aparatelor şi introducerea fişei de alimentare în priză de 220 V. Pupitrul de comandă conţine: . În completarea examinării radiografice se mai pot utiliza kimograful. fenomen extrem de important pentru calitatea radiologică în timpul funcţiunii. seriograful.un voltmetru cu gradaţii între 0 şi 250 V . tuburile moderne sunt bazate pe fenomenul termoelectric. instalaţiile de roentgendiagnostic sunt dotate cu accesorii între care amintim : stativele diferenţiate după tipul examinării. . utilizarea întăritorului electronic de imagine.o oră.un comutator cu două părţi 0 şi I . acoperit cu un strat subţire de thoriu. masa de comandă.fisă de alimentare la reţea cu priză pentru pământare şi un cablu de cel puţin 2 m. ecranul radioscopic. Catodul tubului are în jurul lui o piesă metalică semicilindrică din molibden. compresorul. tomografia convenţională. unghiul de înclinaţie fiind cuprins între 16-20 de grade.1 sec şi buton declanşator conectat la pupitrul de comandă . Acum indicatorul comutatorului se pune pe poziţia I. INSTALAŢIA DE ROENTGENDIAGNOSTIC Tubul radiogen denumit în mod curent Tub Roentgen reprezintă componenta principală a instalaţiei de radiodiagnostic. care este punctiform pentru a forma o imagine netă. operatorul având caseta în mână apasă pe butonul de declanşare.caseta de comandă care conţine o rozetă marcată în secunde de la 0 la 5 cu fracţiuni de 0.Se fixează timpul de expunere 1-3 sec la rozeta casetei .60 expuneri se face o pauză de 30’ . redresorii de înaltă tensiune şi încălzire. 27 . Manipularea aparatului se realizează în urmatoarea ordine. Tubul Roentgen este constituit dintr-un balon de sticlă specială. CATODUL Catodul este format dintr-un filament spiralat de tungsten cu grosimea de 0. precum şi dispozitive de centrare. Caseta se găseşte într-un loc protejat de radiaţii X.2 mm. În tub există un vid de 10-6 . . Planul anodului este înclinat faţă de diametrul tubului.este cu articulaţii care permite dirijarea fascicolului de radiaţii în direcţii diferite. Dacă la primele tuburi denumite “cu gaze” obţinerea razelor X se baza pe fenomenul de ionizare. cablul de înaltă tensiune. Ea are rol şi de focar optic. -potenţiometru cu variaţii între + şi . angiograful cu schimbător de casete. anodul fix este format dintr-un bloc cilindric masiv de cupru. De la descoperirea lui în 1895 de către W. astfel suprafaţa sa de proiecţie este de 6 ori mai mică decât a focarului termic. Tuburile pentru roentgenterapie au înclinarea gradului la 45°. denumită “dispozitiv de focalizare” menită de a concentra fasciculul de electroni asupra anodului.

O altă îmbunătăţire adusă acestui tip de tuburi este accelerarea vitezei imprimată anodei de la 3000 la 9000 rotaţii / minut. Ei realizează diferenţe de tensiune necesară funcţionării tubului. Deoarece aceste tuburi au utilizări diferite ele se împart în tuburi cu anodă fixă şi tuburi cu anodă rotativă. Tuburile moderne permit realizarea unor expuneri de până la 300 mA/s şi putere de 50 Kw/secundă. ANEXELE APARATULUI ROENTGEN GENERATORI DE TENSIUNE Generatorii de tensiune sunt conectaţi cu tubul roentgen.3 mm2 şi focarul mare de 2 x 2 mm 2. TRANSFORMATORUL DE ÎNALTĂ TENSIUNE – este constituit dintr-un miez de oţel în jurul căruia sunt dispuse două bobine. produs de transformatorul de coborâre a tensiunii. În această fază se cuplează curentul de înaltă tensiune care poate ajunge până la câteva sute de KV între cei doi poli ai tubului. Această diferenţă de potenţial şi vidul din tub. bobina principală şi bobina secundară.5 Kw şi 10 Kw. Acest complex realizează un curent magnetic. În timpul funcţionării prin filamentul catodului trece un curent de 6-18 Volţi şi 5-9 A. Se produce astfel încălzirea filamentului până la incadescenţă cu eliberarea de electroni. Pentru a le îmbunătăţi calităţile s-au construit tuburi cu două filamente. Cu 29 . Transformatorul este legat de reţeaua electrică. TUBURILE CU ANODĂ ROTATIVĂ permit mărirea evidentă a puterii aparatului care le utilizează. iar capacitatea de răcire atribuită este crescută. dar numărul de spire al bobinei secundare este foarte mic şi reduce tensiunea curentului. având de obicei 150 Kv. Absorbţia electronilor de către anticatod şi frânarea lor produce căldură în proporţie de 99% şi doar 1% din energie quantică este transferată fotonilor X. unul corespunde focarului mic şi are putere de 1. focarul mic de 0. permiţând efectuarea de radiografii cu netitate foarte bună şi timp extrem de scurt de expunere. doar pentru examinări care nu impun cantităţi mari de energie în interval scurt. Este montat împreună cu transformatorul de tensiune sau separat. în curent alternativ de tensiune înaltă şi intensitate mică. Aceste tuburi au o suprafaţă reală a focarului tubului datorită amplasării acestuia pe un anod în mişcare de rotaţie. Aceştia transformă curentul reţelei electrice de 220 V în curent alternativ de 150 000 V. Bobina primară are spire puţine de cupru cu diametrul mai gros.5 şi 50 KW. În ultimul timp s-au construit 28 tuburi cu două focare termice. Anodul tubului se numeşte ANTICATOD. Generatorul de tensiune sau transformatorul realizează transformarea curentului alternativ de tensiune joasă şi intensitate mare. face ca electronii eliberaţi de la catod să fie atraşi cu o viteză extrem de mare către anticatod. iar bobina secundară are spire multe din cupru subţire. Tuburile pentru radiodiagnostic au putere cuprinsă între 1. care în bobina secundară devine curent de inducţie alternativ. Ele nu oferă o bună netitate imaginilor. şi altul pentru focarul mare cu putere de 10 KW.2 x 0. TUBURILE CU ANODĂ FIXĂ . La trecerea curentului alternativ prin bobina primară se realizează în curentul magnetic al transformatorului cu flux magnetic variabil. Prin această mişcare de rotaţie continuă fasciculul de electroni bombardează mereu alte suprafeţe ale anodului.5-6 KW. care asigură izolarea şi răcirea lui.Puterea tubului variază între 1. Puterea lui variază între 6-12 Volţi şi intensitatea 3-5 Amperi.sunt puternice cu focar termic mare. el furnizând curentul necesar filamentului tubului şi kenotroanelor pentru a le asigura incandescenţa. Utilizarea în radiodiagnostic este redusă. Transformatorul funcţionează în ulei special. iar anodul este construit din grafit. TRANSFORMATORUL DE ÎNCĂLZIRE – este de asemenea indispensabil funcţionării tubului roentgen.

nefiind necesară prezenţa examinatorului în faţa aparatului de fluoroscopie şi implicit protejarea acestuia de iradiere. sisteme de ventilaţie etc. Au putere limitată şi 2. Aceste instalaţii prezintă două inconveniente faţă de montajele la care redresarea permite utilizarea ambelor alternanţe ale curentului electric: 1. Durata de funcţionare mai scurtă. Instrumentele de reglaj din masa de comandă servesc pentru fixarea curentului de încălzire a filamentului tubului şi a sistemelor de redresare a curentului electric. Complexitatea masei de comandă variază cu tipul aparatului. care permit potrivirea reglajului distinct necesităţii examinării dar şi trecerea de la examinarea radioscopică la cea radiografică. Tubul utilizează numai acea alternanţă a curentului electric la care faţă de anticatod filamentul tubului este încărcat negativ. iar un ampermetru montat în circuit permite reglarea corectă a încălzirii filamentului. care necesită a fii utilizată în timpul examinării. intensităţii şi timpului. fie redresoare uscate cu elemente de seleniu.În general masa de comandă conţine un autotransformator. cealaltă alternanţă fiind oprită de ventil. curentul alternativ fiind transformat în curent continuu. Montajele cu patru ventile utilizează ambele alternanţe ale curentului de înaltă tensiune. Este un transformator în trepte al cărui circuit secundar este legat la contactele separate. Autotransformatorul reglează tensiunea curentului primar din transformatorul de înaltă tensiune. dar şi pentru reglarea tensiunii secundare prin comutatoare a transformatorului de înaltă tensiune. unul pentru radioscopie şi altul pentru radiografie pentru aparatele cu două posturi. În acest fel autotransformatorul permite stabilirea tensiunii adecvate. 31 . SISTEME DE REDRESARE A CURENTULUI ELECTRIC Voltmetrul este instrumentul de măsură a tensiunii. care alimentează diferitele reţele de curent ale aparatului. cu un singur sistem de comandă la aparatele cu un post şi două sisteme de comandă separate. INSTRUMENTE DE MĂSURĂ Sistemele de comandă digitală cu care este dotată. MASA DE COMANDĂ Este acea componentă a aparatului de radiodiagnostic. care conţine dispozitivele cu instrumentele necesare asigurării comenzilor de funcţionare. Miliampermetrul este cel care măsoară intensitatea curentului de înaltă tensiune care trece prin tub. Tuburile cu putere mică şi medie. Masa de comandă a postului de radiografie mai conţine în sistem de măsurarea timpului de expunere. fie prin supape cu catod incandescent ( Ventile sau kenotroane).ajutorul unei rezistenţe se reglează curentul de încălzire. Aparatele moderne au reglat un sistem de elaborare a comenzii în miliamperi secunde. care alimentează transformatorul de înaltă tensiune. culcarea stativului vertical.Pentru obţinerea constantelor corecte de expunere este necesară o modulare corectă a tensiunii. masa de comandă permite o perfectă sincronizare a acestor entităţi. În radiodiagnostic se utilizează instalaţii prevăzute cu redresori de înaltă tensiune. funcţionează utilizînd un sistem de autoredresare creată prin diferenţa de potenţial între bornele tubului de raze X. El asigură o tensiune constantă a curentului primar. Există aparate de radiodiagnostic cu întăritor de imagine a căror masă de comandă şi monitorul întăritorului de imagini se găseşte în altă încăpere. Ventilele au cei doi electrozi de capuri ca şi tubul roentgen dar anodul nu este înclinat. Voltmetrul măsoară în volţi tensiunea de la bobina primară şi în KV tensiunea de la bobina secundară. La montajele cu unul sau două ventile legate în serie cu tubul aparatului radiaţiile X sunt produse numai de una din alternanţele curentului de înaltă tensiune. Comenzile şi procesul de examinare este comandată de la distanţă. La masa de comandă mai sunt incorporate butoane care comandă diferitele facilităţi pe care le realizează aparatele moderne cum ar fi: mişcarea automată a mesei de radiografii. 30 Puterea tubului necesită un sistem adecvat de redresare a curentului electric. El este intercalat în circuitul primar al transformatorului de înaltă tensiune. instrumente de reglaj şi instrumente de măsură. Masa de comandă are în componenţă comutatoare.

datorită impresionării inegale sărurilor fluorescente pe foile ecranului de către fasciculul de radiaţii X.Este o imagine fixă accesibilă de a fi examinată de către mai mulţi specialişti şi în acelaşi timp este un document de comparaţie pentru o examinare ulterioară. Utilizarea lor realizează o reducere a timpului de expunere. -dispozitive de centrare. RADIOGRAFIA . Acest ecran se utilizează până la 100 Kv. Ecranul radioscopic este utilizat pentru a materializa informaţia conţinută de fasciculul de raze X. Folia ecranului fixată într-o ramă metalică este acoperită de o sticlă cu un conţinut de 1. -cabluri de înaltă tensiune.Montajele cu şase ventile permit o redresare trifazică creind posibilitatea ca tubul să emită radiaţii tot timpul funcţionării lor. Aceste ecrane sunt constituite dintr-un suport de carton pe o faţă a căruia este întins cu ajutorul unui adeziv. -dispozitive de susţinere şi fixare a casetelor.Imaginea radioscopică se formeză pe ecranul fluorescent. şorţuri plumbate). Ecranul este alcătuit dintr-o folie de carton. Examinarea este indicată în special pentru studiul dinamicii organului examinat. Alte metode de examinare sunt : RADIOSCOPIA . Radiografia este metodă de elecţie în examinarea radiologică. Acest strat este acoperit de 33 32 . materialul fluorescent. -stativul orizontal şi vertical de radiografii de care este adaptat sistemul Bucky. Substanţa fluorescentă este proteajată de un strat de celuloid subţire şi transparent. -grila antidifuzoare. transformând-o dintr-o imagine virtuală într-o imagine optică vizibilă. -dispozitive de compresie. Pentru energiile între 100 .150 Kv sticla are un echivalent de 2. radiografia fiind cea mai importantă. devenit neomogen în urma străbaterii corpului omenesc examinat. În spatele foliei există o placă de material plastic pentru protejarea ecranului. pe o faţă a acesteia fiind fixat cu ajutorul unei soluţii adezive. un strat foto-sensibil de tungstat de calciu. Radioscopia se realizează la întuneric după o acomodare prealabilă a radiologului. Examinarea Imagistică radiologică se realizează prin mai multe metode. Ea pune la dispoziţia examinatorului suficiente date pentru a stabili un diagnostic pozitiv şi diferenţial. de asemenea pentru stabilirea prognosticului bolii.5 mm Pb. ACCESORII ALE APARATULUI DE RADIODIAGNOSTIC CAPITOLUL IV TEHNICILE RADIODIAGNOSTICULUI ŞI ALE IMAGISTICII MEDICALE Cele mai importante accesorii de adaptabilitate ale aparatului de Roentgendiagnostic sunt: -stativele de susţinere a ecranului şi alte tipuri de stative. Ecranele întăritoare (foliile) sunt accesorii foarte importante pentru obţinerea imaginii radiografice. de 10-20 minute la lumina roşie.5 mm plumb metalic. -materiale de protecţie (mănuşi. -dispozitive de diafragmare a fascicolului.

DIGRAFIA . Cu cât unghiul de baleiaj este mai mare. Sub influenţa radiaţiilor X stratul sensibil devine luminiscent şi impresionează filmul radiografic în proporţie de 90% faţă de 10 % cât este influenţat de radiaţiile X. Imaginea se obţine prin baleajul sincron şi în sens invers între tubul roentgen şi casetă. Explorarea se realizează prin două moduri : sursa de radiaţii situată în exterior iar caseta curbă specială se găseşte de asemenea în afara craniului. Baleiajul tubului poate fi .liniar. eurochiu. În ultimul timp se utilizează substanţe fluorescente din seria lantanului şi lantanidelor (gadoliniu. Celelalte metode imagistice completează elementele de diagnostic necesare. În prezent se utilizează "camera Odelca" care dispune de un dispozitiv optic special prin care se obiectivizează imaginea pe filme 7 / 7 cm sau 10 / 10 cm. Radiografia în culori necesită utilizarea de filme speciale şi developarea cu revelator cromogen special.Este cea mai importantă aplicare a amplificatorului de luminozitate.o peliculă fină radiotransparentă şi impermeabilă. Această tehnică permite evidenţierea unor structuri de opacitate intensă sau transparenţă crescută marcată de o opacitate întinsă. RADIOGRAFIA MĂRITĂ este un procedeu care realizează mărirea imaginii radiografice ca o aplicaţie a legii "proiecţiei conice". situaţie în care marginile organelor prezintă croşete.5 cm. . RADIOFOTOGRAFIA MEDICALĂ (RFM) . eliptic.Este o tehniocă de efectuare a radiografiilor pulmonare pentru a se obţine imagini de dimensiuni apropiate normalului.sursa de radiaţii se află în cavitatea bucală iar caseta se află în exterior. reprezentând expresia radiografică a mişcării. RADIOCINEMATOGRAFIA . terbiu. Foliile întăritoare sunt amplasate cu stratul sensibil spre interior pe cele două feţe ale casetelor metalice sau din material plastic.este o metodă radiologică care permite evidenţierea imaginilor radiografice de pe un singur strat de ţesut care este examinat.dacă grila rămâne fixă şi se mişcă filmul se înregistrează punctele din conturul organului aflate în dreptul deschizăturilor grilei.Nu a corespuns aşteptărilor în special prin calitatea imaginilor şi costul ridicat. grosimea stratului de examinat este mai mică. Iniţial metoda constă în fotografierea pe un film de 36 / 24 mm sau 100 / 100 mm a imaginii radiologice de pe ecranul radioscopic.Constă în utilizarea unei fascicul îngust de raze X. Printr-un dispozitiv se poate fixa adâncimea la care dorim să efectuăm examinarea. ORTODIAGRAMA . 35 . Dimensiunile casetelor sunt corespunzătoare celor ale filmelor radiografice. RADIOGRAFIA CU RAZE DURE. Radiografia se efectuează de la distanţa de 2 metri.utilizarea unei plăci speciale de plumb împărţită cu lamele şi efetuarea unei duble expuneri permite explorarea mişcării organelor cavităţii toracice. Filmele utilizate sunt speciale în role de lungimi diferite. 20 mg/cm2 pe folia anterioară şi 150 mg/cm2 pe cea posterioară. PANTOMOGRAFIA . helicoidal sau hipocicloidal. Prin acest procedeu se măreşte substanţial distanţa dintre obiectul de radiografiat şi casetă.este metoda care permite înregistrarea amplitu34 dinii mişcărilor organelor din cavitatea toracică şi în special ale cordului. ytriu). faţa posterioară a casetelor este radioopacă. care se proiectează pe conturul organului de examinat.placa se deplasează uniform pe distanţa a două deschizături. circular. Metoda este depăşită. Pentru efectuarea acestei examinări se utilizează o placă cu mai multe deschizături de 0. KIMOGRAFIA . Efectuarea radiografiei se efectuează cu aparate de mare putere şi tub cu focar fin. TOMOGRAFIA . . TELERADIOGRAFIA . RADIOGRAFIA CU DUBLĂ EXPUNERE . Radioscopia televizată constă în preluarea imaginii de pe ecranul secundar al amplificatorului şi introducerea în releul televiziunii. Pentru efectuarea acestor înregistrări se utilizează două tehnici : . pentru a echilibra cantitatea de radiaţii absorbită în urma străbaterii filmului radiografic. Pentru asigurarea protecţiei de radiaţii. IMAGINEA RADIOGRAFICĂ TELEVIZATĂ .Radiofotografia medicală este utilizată în special pentru depistarea în masă a afecţiunilor pulmonare (tuberculoza pulmonară) şi a bolilor cordului.5 cm situate la intervale de 11.este tehnica utilizată în stomatologie prin care se obţine pe o singură radiografie imaginea panoramică a maxilarelor. La executarea radiografiei se folosesc două ecrane întăritoare care au densitatea particulelor fluorescente diferită. utilizată foarte rar. Imaginile sunt de "trepte de scară".se efectuează pentru explorarea organelor toracale în inspir şi expir.

vibrează şi emite ultrasunete care se propagă în mediul biologic.MEDICINA NUCLEARĂ Este o metodă imagistică de diagnostic. ele se reflectă sub formă de ecouri şi sunt recepţionate de cristal căruia îi produce vibraţii. MODUL A-reprezintă explorarea cu ultrasunete pe o singură direcţie. În urma pătrunderii radiaţiilor nucleare în organul de examinat.Prin efectuarea unui baleaj pe tegumente şi fixarea imaginii pe un ecran cu memorie. Obţinerea imaginilor sugestive implică utilizarea unor aparate variate. Principiul piezoelectric constă în faptul că deformarea mecanică într-o anumită direcţie dă naştere unui potenţial electric pe faţa opusă a cristalului sau o tensiune electrică aplicată în aceaşi direcţie îl deformează în partea opusă producând ultrasunetele. Ultrasunetele sunt produse de un TRADUCTOR conectat la un sistem care produce semnale electrice de înaltă frecvenţă transformate de un cristal piezoelectric în ultrasunete. Transductorul realizat din cristale de cuarţ sau metale ceramice realizează emisia cât şi recepţia ultrasunetelor. care la rândul lor produc diferenţe de potenţial electric la extremităţile cristalului. ECOGRAFIA ULTRASUNETELE sunt oscilaţii mecanice care au vibraţii între 20Khz şi 100Mhz. se aplică cristalului o tensiune electrică. Scintigrafia statică dă informaţii cu caracter morfologic. SCINTIGRAFIA DINAMICĂ sau SECVENŢIALĂ realizată prin prelucrarea datelor prin calculator permite prelucrarea şi stocarea informaţiilor în DINAMICĂ. Principiul pe care se bazează utilizarea radionuclizilor în diagnostic este administrarea lor pe cale orală sau intravenoasă şi detectarea sau măsurarea radioactivităţii lor la nivelul corpului sau unui organ printr-un sistem de aparate incluse în categoria SCINTIGRAFE. imaginea fiind alcătuită din linii de informaţie ultrasonoră în timp real. Se obţine o ECOGRAFIE BIDIMENSIONALĂ. Cu ajutorul sistemului de detectare realizat de SCINTIGRAF se pot obţine informaţii utile asupra localizării temporo-spaţiale a sursei de radiaţii. MODUL B. primele experimente realizându-se în anul 1951. Cristalul piezoelectric când este supus unor diferenţe de potenţial electric. Se obţine o singură linie de informaţie cu intensitatea strălucirii variabile. ECOGRAFIA DOPPLER-Efectul Doppler reprezintă frecvenţa sonoră când sursa sonoră şi recptorul sunt în mişcare unul faţă de 37 . Un impuls de ultrasunete în traectul său întâlneşte interfeţe distanţate între ele în timp şi spaţiu şi va produce mai multe ecouri care realizează prin prelucrare diferite nuanţe a imaginii ecografice. MODUL M-transductorul este ţintit. SCINTIGRAFIA STATICĂ realizează imaginea obţinută atunci când PRODUSUL RADIO-FARMACEUTIC realizează acumularea maximă în ORGANUL DE EXAMINAT. Detectarea de cele mai multe ori a radiaţiei gamma emise în urma injectării unui radio-farmaceutic cu tropism pentru un anumit organ se realizează convertirea fotonilor gamma în semnale electrice. Cu ajutorul calculatorului semnalele electrice sunt prelucrate şi prin reconstrucţie se obţin imagini scintigrafice STATICE sau DINAMICE. au loc procese de interacţiune între particulele din fasciculul de radiaţii şi atomii materiei străbătute cu pierdere de energie şi realizarea de IONIZĂRI DIRECTE sau IONIZĂRI INDIRECTE produse de fotoni gamma. Se utilizează pentru aprecierea ecografică a consistenţei tisulare. care este de fapt o TOMOGRAMĂ. Are avantajul unei largi utilizări în practica clinică fiind în acelaşi timp o metodă neinvazivă. Ele sunt prelucrate în sistem analog digital. IMAGINEA ECOGRAFICĂ UNIDIMENSIONALĂ este asemănătoare unui grafic. care se bazează pe utilizarea radiaţiei emise de nucleii unor atomi în timpul dezintegrării lor. Este modul cel mai des folosit. Frecvenţa ultrasunetelor folosită în medicină este cuprinsă între 2 MHz şi 20 MHz. ECOGRAFIA realizează mai multe MODURI de informaţie diferenţiate prin tehnici diferite de reprezentare a ecourilor. SCINTIGRAFUL LINIAR are o utilizare mai restrânsă fiind unul dintre primele aparate utilizate în scintigrafie. MODUL M-este utilizat în cardiologie pentru studiul mişcărilor rapide ale structurilor cardiace. Ele se propagă printr-o succesiune de comprimări şi 36 destinderi corespunzătoare frecvenţei undei. nemişcat orientat spre o structură aflată în mişcare. Când acestea întâlnesc pe traiectul lor interfeţe. SCINTIGRAFIA este cel mai vechi procedeu imagistic de evidenţiere a organelor interne. Pentru a transmite ultrasunete.

Rezonanţa magnetică nucleară funcţionează pe principiul nucleelor atomice care emit un semnal radio când sunt plasate într-un câmp magnetic şi impuse unei radiofrecvenţe precise situaţie în care se produce rezonanţa nucleilor. Când pacientul este plasat în aparat. Acest tip de ecografie este utilizat pentru studiul fluxului sanguin din cord şi vase caracterizat prin sens şi viteză de mişcare. clare. În funcţie de diferenţa celor 4 factori se produc şi diferenţele în imaginea rezonanţei magnetice nucleare ale ţesuturilor. Restul compartimentelor intensifică. apoi serii de pulsaţii de radiofrecvenţe de rezonanţă sunt emise de scaner şi.15 Mhz. T1 (spin spin relaxtion time) T2 (spin lattice relaxtion time) şi mărimea hidrogenului. Variaţia de frecvenţă care este informaţia obţinută prin efectul Doppler este diferenţa între frecvenţa emisă şi cea reflectată şi este înregistrată. recepţionează.ECOGRAFIA DOPPLER CU EMISIE PULSATORIE-transductorul emite şi recepţionează ultrasunetele în mod pulsator. APARATURA ECOGRAFICĂ Ecograful este alcătuit din mai multe compartimente între care TRANSDUCTORUL conţinând ceramica emiţătoare şi receptoare este cel mai important. Imaginea de rezonanţă magnetică nucleară este superioară celei produsă de tomografia computerizată. Noul semnal este detectat de scaner şi redat de un computer digital.celălalt. substrat magnetic. Este metoda care nu utilizează raze roentgen pentru explorarea imagistică în general a sistemului osteoarticular şi alte segmente ale organismului. Această radiofrecvenţă de rezonanţă este dependentă de forţa câmpului magnetic folosit şi de un coeficient special al nucleului utilizat. Aceştia vor fi deviaţi din aliniamentele câmpului magnetic. Imaginile RMN sunt revelatoare în diagnosticul următoarelor structuri morfologice : 39 În funcţie de regiunea examinată se utilizează transductoare 3. Rezonanţa magnetică nucleară. 38 . Ecografia bidimensională Doppler poate fi codificată color. Această tehnică poate fi efectuată concomitent cu MODUL M şi realizează studiul fluxului sanguin într-o zonă limitată în profunzime. Structurile anatomice reprezentate în imagine sunt bine evidenţiate. Afişarea imaginii ecografice codificată în nuanţe de gri în funcţie de intensitatea lor se realizează pe ecranul ecografului sau pe substrat termosensibil. Fluxul sanguin devine sursă sonoră dacă este supus unui fascicul de ultrasunete incident. nucleul de hidrogen se aliniează paralel cu puternicul câmp magnetic al scanerului. diferenţele de potenţial electric realizate de transductorul. Prin calitatea ei este cea mai perfecţionată şi eficientă metodă imagistică. SECTORIALE mecanice sau electronice MONOSONDE COMBINATE ENDOCAVITARE. uşor de diagnosticat. . T1 şi T2 sunt principalele proprietăţi ale rezonanţei magnetice ale ţesutului. video memorie digitală şi compact disc. Contrastul. Pentru înlăturarea limitei lui Wyquist există aparate performante care depăşesc această limită. care emit şi recepţionează continuu ecouri care nu permite individualizarea fluxului sanguin la o anumită adâncime. Rezonanţa magnetică utilizează un puternic câmp magnetic cu pulsaţii de mică frecvenţă care produce secţionarea corpului. în ţesutul moale este superior prin această tehnică.densitatea hidrogenului. Proporţional cu această scădere.5-7.35. deoarece semnalul pe baza căruia se constituie imaginea depinde densitatea protonilor T1 şi T2 şi nu doar de densitatea de atenuare a radiaţiei X. Intensitatea semnalului rezonanţei magnetice depinde de 4 factori. absorbite de nucleii de hidrogen. TRANSDUCTOARELE pot fi de mai multe tipuri: LINEARE mecanice sau electronice.ECOGRAFIA DOPPLER CU EMISIE CONTINUĂ-când se utilizează un transductor constituit din două cristale piezoelectrice alăturate. La baza acestui fenomen stă comportarea nucleului de hidrogen ca un mic magnet. Ulterior se produce o scădere gradată a nucleelor din aliniamentul câmpului magnetic. deoarece contrastul în ţesuturile moi este superior cu această tehnică. . TEHNICILE DE EXAMINARE-folosind EFECTUL DOPPLER sunt: . protonii de hidrogen reemit o parte a radiofrecvenţei pulsaţiilor.

permite evidenţierea unor procese patologice discrete. care necesită o acoperire cu o multitudine de cristale de scintilaţii sub forma unor detectori dispuşi în coroana. Se utilizează cca. Sângele care pătrunde în ţesuturile patologice crează o imagine mult mai puternică decât ţesuturile din jur. Efectul de paralaxa departajează între ele punctele înşirate pe traiectul razei centrale. trebuie să 41 . exprimată în unităţi convenţionale de densitate.500 de valori de densitate. Raza centrală a fascicolului traversează corpul de radiografiat reprezentând o infinitate de puncte înşirate pe traiectul său. se aşează un cristal ionizabil. facilitează în mod deosebit calitatea diagnosticului. care devine o substanţă de contrast. iar când sângele iese din secţiunea examinată. 40 Într-un corp de radiografiat diversitatea de densităţi posibile se întinde de la densitatea aerului până la a compactei osoase.. Detectorii se mişcă sincron cu tubul şi culeg valori de densitate la fiecare grad sau jumătate de grad a cursei complete. care pot culege cca. cantitatea de radiaţii restante se materializează pe planul imaginar de proiecţie a imaginii sub forma unui punct. reprezentând cea mai mică unitate structurală. prin efectul de scintilaţie. Nuanţa de gri reprezintă o valoare matematică exactă. Valoarea medie este valoarea zero a apei. tumorile cerebrale. Din aceste motive cel care interpretează imaginea. grosime. care se produc la interfaţa între cele două structuri cum ar fi : afecţiunile demineralizante. parţial atenuate. fascicolul are o grosime între 2 şi 10 mm iar unghiul de deschidere a fascicolului este variabil în jurul a 45 grade. La intrarea în corpul de radiografiat. Imaginea obţinută pe monitorul TV reprezintă realitatea din segmentul explorat. (aparate generaţia a treia). Imaginea video pe care o utilizăm ca material de lucru este şi ea un mozaic prin însumarea pe suprafaţa monitorului a unui număr de puncte separate care pot fi între 128/128 şi 512/512.diagnosticul patologiei cordului şi apartului circulator Prin tehnica de "îngheţare" a mişcărilor corelate prin EKG cu ciclul cardiac se poate crea un contrast clar între sângele intracardiac. Cantitatea de radiaţii din acest punct este direct proporţională cu puterea fascicolului şi invers proporţională cu grosimea corpului şi cu densitatea structurilor traversate. Se realizează posibilitatea evaluării pereţilor ventriculari. Slice are un aspect de secţiune tomografică în plan axial. Valorificarea tuturor radiaţiilor segmentului de cerc reprezentată de marginea evantaiului. Ele reprezintă proiecţia plană a unei felii „Slice” din corpul de radiografiat de 1 până la 10 mm . Aceasta este ulterior transformată în microcurent electric care apoi este amplificat şi transmis ca informaţie numerică unui calculator. ochiul omenesc nu poate percepe mai mult de 18-20. Fiecare nuanţă de gri caracterizează o anumită densitate.Aparatele de tip rotativ staţionar au detectorii dispuşi în coroana continuă pe toată circumferinţa şi preiau măsurătorile din aproape în aproape pe măsura că sunt excitaţi de fascicolul care se roteşte. edemul.diferenţa dintre timpii de relaxare între conţinutul în apă a substanţei albe şi cenuşii a creierului. TOMOGRAFIA COMPUTERIZATĂ Tomografia computerizată CT face parte din familia de metode imagistice care operează prin diferenţierea structurilor anatomice pe baza criteriilor densimetrice. 500 detectori. Mişcarea mecanică a tubului este circulară în jurul axului central cranio-caudal al corpului. miocard şi pericard. a formaţiunilor canaliculare a ficatului. Sporirea datelor de măsura prin înmulţirea detectorilor şi mişcarea fascicolului crează 350000 de valori de densitate. Pentru înmulţirea numărului de valori de densităţi necesare unei reconstrucţii de imagine pe calculator s-au conceput 2 artificii tehnice: utilizarea unui număr cât mai mare de cristale de scintilaţie şi schimbarea permanentă a raporturilor între tub şi corpul de radiografiat.diagnosticul creierului şi structurilor nervoase. Dacă în faţa razei. infarctul. Este o metodă radiologică care utilizează pentru analiza structurilor anatomice un fascicol de raze X emis de un tub de fabricaţie specială. Acest fenomen este utilizat şi pentru separarea structurilor mediastinului. Utilizarea gadoliniumului legat de o moleculă organică (OTPA). însumate şi convertite în nuanţe gri. Dintre cele minimum 2000 de nuanţe gri cu care operează calculatorul. După traversarea corpului. Viteza de circulaţie a sângelui crează aspecte particulare în reprezentarea prin imagine RMN. Scara de nuanţe realizată se întinde de la negru (aerul) până la alb (compacta osoasă). . energia fotonică restantă este transformată în cuantă de lumină. . Acesta afişează imaginea pe un ecran TV sub forma unei pete de culoare gri de dimensiunea punctului imaginar care ia dat naştere. semnalul va fi nul. a formelor ischemice. din care unitatea de calcul poate reconstitui o hartă a Slicelui obţinut. hemoragiile cerebrale. .

Pentru tubul digestiv se utilizează sulfatul de bariu chimic pur şi în mod excepţional substanţe iodate hidrosolubile. Posibilitatea efectuării operaţiunilor de bază de densitate fac din CT cea mai perfectă metodă densimetrică cunoscută. angiocardiografii. arteriografie. În acelaşi timp mişcările deteriorizează calitatea imaginilor. Printre substanţele de contrast cu eliminare renală. În corpul omenesc densităţile ţesuturilor variază de la densitatea grăsimii până la cea a osului. datorată iodului şi în special moleculei de suport a mediului de contrast. ULEIURI IODATE Sunt substanţe de contrast cu utilizare limitată. ale leziunii. Nu există până în prezent nici o experienţă clinică care să prevină un accident anafilactic. Cel mai utilizat este LIPIODOLUL în concentraţie de 10-40%. histero-salpingografie. Accidentele mai frecvente care apar după administrare sunt de natură anafilactică.60% . angiografia cerebrală. Toxicitatea acestor produse este mai mică. nu este încă suficientă ptr. a defini anumite organe sau ţesuturi. În ultimul timp se utilizează prioritar substanţele de contrast non ionice cu putere de contrast mult mărită. sielografii. utilizarea terapiei specifice înlătură simptomatologia. Radiaţiile X de mare putere se utilizează cu efect terapeutic. CISTOBIL . Pentru rezolvarea problemelor de urmărire în timp a bolnavului.datorat unor substanţe cu transparenţă la razele X mai mare decât a ţesutului şi pozitiv când se folosesc substanţe de contrast cu număr atomic ridicat. se utilizează stocarea imaginilor.70% fiole de 20 ml utilizate pentru urografii.60 imagini care pot fi transferate pe discuri magnetice suple (Floppy discuri sau banda magnetică). MAGNEVIST. SUBSTANŢE DE CONTRAST Utilizarea substanţelor de contrast artificial au adus îmbunătăţiri substanţiale examenului radiologic. Razebil sau injectabil Pobilan. sau prin fotografierea cu sistem polaroid. mg. urografie. În sprijinul optimizării interpretării imaginii. şi automat cu cât timpul este mai larg. limfografii. ENOBIL . ROENTGENTERAPIA. Timpul de scan (cursa în jurul bolnavului) variează între 1.tablete a 0.5 gr. delimitează conturul acesteia.20 nuanţe. flebografie. substanţele iodate hidrosolubile se împart în monoiodate. Amintim printre acestea produsele firmelor BRACCO (Elveţia) cum sunt IOPAMIRO fiole de 10 ml şi flacoane de 30-50-100 ml sol. dar în situaţia declanşării şocului anafilactic. UROMIRO . ECHOVIST 200 şi 300. De obicei capacitatea de stocare este de 50 . Ele pot fi administrate per oral . artrografie precum şi UROGRAFIN 60-70%.selecteze cele mai caracteristice 18 . are o concentraţie de 30-60-70 % iod şi se găseşte în fiole de 20 ml. Rezoluţia geometrică reprezintă cota de 2 . care se utilizează explorarea cu substanţe de contrast. După constituţia chimică. Produsele firmei Schering cum ar fi ULTRAVIST . Doza utilizată este de la 1-4 ml/Kg corp. urografii. În prezent se utilizează doar substanţele hidrosolubile triiodate. denumite ferestre de densitate. acid iopanoic şi ENDOCISTOBIL fiole a 20 ml IV. utilizate pentru colecisto-colangiografii. Utilizarea prioritară a examinării cu ultrasunete în patologia hepatică şi biliară a redus enorm utilizarea substanţelor de contrast cu eliminare biliară. Grăsimea învelind practic toate viscerele.4 mm care este limita inferioară la care imagini heterodense pot fi percepute separat. Substanţele de contrast iodate pot avea şi eliminare biliară. angio-cardiografie. măsurătorile sunt mai numeroase. produsul Odiston similar soluţiei Urografin şi Uromiro. Puterea de rezoluţie a CT moderne.4-10 sec.folosit la tomografia computerizată. Contrastul artificial este de două feluri : Negativ . 43 . utilizată pentru mielografii.fiole a 20 ml. angiografii. diiodate şi triiodate. aparatele CT sunt dotate cu dispozitive de selecţie a benzilor optimale de densitate.Acid iopanoic. 42 Substanţele de contrast pozitiv sunt specifice organului care este examinat.46 unităţi UH (unităţi Hounsfield = 1/1000 a diferenţei dintre aer şi apă) = rezoluţie de densitate. Motiv ptr. toxicitate foarte redusă asimilaritate redusă şi în special o reducere însemnată a reacţiilor anafilactice. permiţând evidenţierea unor organe cavitare sau a sistemului vascular. Pentru a percepe limita între 2 ţesuturi. CT au nevoie de o densitate de min.

Aceste operaţii chimice constituie developarea filmului. Partea principală a filmului o constituie emulsia de gelatină cu granule microscopice de bromură de argint.bromură de argint reprezintă stratul sensibil al filmului care va fi impresionat de razele Rontgen. Încăperea în care se află camera obscură necesită să aibă pereţii care o separă de încăperile de radiodiagnostic. şi îl lăsăm la lumina roşie 20 min. Filmele dentare sunt de 3 tipuri: – periapicale – cu aripioare (Bitewing) – ocluzale Dimensiunile filmelor dentare sunt standardizate astfel: Nr. Developarea filmului .După ce filmul radiografic a fost impresionat de razele X acesta va fi supus unor operaţii chimice efectuate în camera obscură pentru ca imaginea radiografică să devină evidentă. Faţă de filmul fotografic obişnuit. ea având o mare importanţă în obţinerea unor radiografii de calitate. s Camera obscură este încăperea în care se developează filmele. iar filmele nr. emulsie. 2. utilizat atunci când nu se developează filmele. dacă aşezăm pe masă un film acoperit pe jumătate cu folie de Pb. startul de emulsie sensibil şi un strat protector deasupra acestuia. de 0. pe faţă este protejat printr-o hârtie roşie cerată şi una neagră de efectul razelor luminoase şi al umidităţii. neapărat să depăşească 9 mp. 18/24. Grosimea suportului nu trebuie să depăşească mai mult de un sfert de mm. Dimensiunile obişnuite ale filmelor radiografice sunt de 13/18. În camera obscură se 45 . protejate cu mortar cu barită. La mijloc este suportul filmului din celuloză acetil acetată neinflamabilă. 35/35. Dacă îl developăm în obscuritate completă nu este voie să existe diferenţe între cele două jumătăţi. Aceasta trebuie să aibă un spaţiu corespunzător. Gazele degajate de substanţele de contrast sunt dăunătoare. deasupra locului de lucru. Camera obscură trebuie să aibă aerisire şi ventilaţie bună. Developarea este deosebit de importantă. filmul radiologic este necesar să fie mult mai sensibil pentru a avea un contrast mai bun.7/7. Iluminarea se face cu mare atenţie. filme ocluzale. 30/40. 24/30.CAPITOLUL V DEVELOPAREA ŞI FILMUL RADIOGRAFIC Constituie cel mai util detector al imaginii radiografice. iar pe spate există în plus o foiţă de staniol care protejează filmul de razele secundare emanate de la ţesuturile iradiate – la unul din colţuri filmul are compostat o ancoşă care ajută la poziţionare. Emulsia de gelatină .6 cm ptr. Se poate verifica inactivismul lumini la care se lucrează filmele. 4 şi 5 sunt ocluzale. filmul are o perforaţie sau o ancoşă care o ajută la poziţionarea lui.filme cu 2/3 cm pentru radiografia retroalveolare şi filme 4/5 sau 5. Întotdeauna se face fără a avea accesibilitate la lumină. În radiologia stomatologică se utilizează filme cu următoarele mărimi . În camera obscură sunt necesare cel puţin 2 lămpi roşii fixate deasupra mesei pentru manipulaţii uscate şi în sectorul manipulaţiilor umede. Filmele radiografice utilizate astăzi au emulsie sensibilă de ambele părţi. pentru că developarea se face la lumina roşie produsă de lanterne speciale rotative sistem AGFA cu filtru rubiniu 104 şi becuri de 15 sau 25 W. sau uşi capitonate cu plăci de Pb. Pe ambele părţi ale suportului se găseşte un strat adeziv ptr. Astfel privite în secţiune prezintă 7 straturi. Ele sunt ambalate la exterior cu hârtie neagră şi folie de staniol. Filmul dentar prezintă următoarele caracteristici: – are un suport transparent mai subţire cu rol benefic în îmbunătăţirea netităţii inaginii – ambalajul filmului este diferit. Accesul în camera obscură se face astfel încât să nu pătrundă lumina zilei.2 mm. formatului 0 1 2 3 4 5 44 Dimensiuni în mm 22 x 35 24 x 40 31 x 41 37 x 54 57 x 76 40 x 50 Cele mai utilizate sunt cu formatul nr. 15/40 cm.Pe unul din colţuri . Pe lângă lumina roşie în camera obscură se găseşte şi o lumină albă situată pe tavan. Lampa se fixează la 80 cm.

uscarea .metol 3. Tehnicile noi au permis efectuarea de dispozitive automate de developare a filmelor. Substanţele reductoare utilizate sunt: hidrochinona care operează mai lent şi metolul mai rapid. Tancurile de developare au dimensiuni diferite în funcţie de gradul de utilizare a laboratorului. Procesul developării filmelor . iar argintul persistă ca un depozit din grăunţe microscopice de argint oxidat.40 g . Acestea iau oxigenul din apa existentă în revelator şi pun în libertate hidrogenul.fixarea .5 g.primii trei timpi se efectuează la lumină roşie 46 REVELAREA . Revelatorul are eficienţa maximă la 18 ° C. Aceste dispozitive reuşesc performanţa de a preda în două . Ramele conţin diferite sisteme de susţinere a filmului. Hidrogenul împreună cu bromul rezultat din bromura de argint înfluenţate de razele X formează acid bromhidric.53 g . iar soluţiile utilizate sunt speciale. precum şi pentru păstrarea casetelor şi a ramelor.o subst. Revelatorul trebuie să aibă o temperatură constantă în jur de 18 grade. Revelatorul conţine: . care prelungeşte timpul de developare . suferă modificări latente pe care le putem face evidente sub influenţa unor reductoare.revelarea . iar în laboratoarele mari în bazine tapetate cu faianţă. Prelungirea developării mult peste 5’ la filmele subexpuse dă o imagine ştearsă fără contraste. 47 . Procesul lucrării filmelor cuprinde următorii timpi: . ramele de developare şi portfilmele dentare.o substanţă revelatoare .este operaţia prin care imaginea latentă de pe filmul radiografic expus la razele Roentgen devine evidentă. Aceste accesorii sunt: Masa pentru manipulaţiile uscate utilizată pentru încărcarea şi descărcarea filmului din casete. În laboratoarele mari tancul care conţine revelatorul are deobicei 20 litri iar cel pentru fixator 30 l. Revelatorului i se mai adaugă bromura de potasiu care încetineşte acţiunea substanţelor reductoare contribuind la reducerea apariţiei vălului de developare şi astfel îmbunătăţind contrastul. apă. care conţin un dispozitiv de încălzire deasupra căruia se află amplasat un ventilator care suflă aerul cald peste filme.spălarea intermediară .60 g -hidrochinonă 9 g .o subst.bromură de potasiu 3.metolul şi hidrochinona . Oxidarea reductoare în contact cu aerul este împiedicată prin folosirea unui conservant şi anume sulfitul de sodiu care se transformă în sulfat de sodiu. de conservare . Spălarea filmelor după revelare şi după fixare se face în tancuri.o subt. Uscarea filmelor se realizează prin aparatul special denumit dulap uscător de filme. Camera obscură trebuie să conţină instalaţie curentă de apă.carbonat de sodiu . La bazinele de developare.carbonat de sodiu anhidru .substanţele enumerate se dizolvă în 800 ml apă călduţă în ordinea enumerată.trei minute un film developat şi uscat. necesită a fi neutralizat pentru a nu ataca argintul metalic. Un exemplu de formulă pentru revelator este: . apa intră prin porţiunea declivă şi iese la marginea superioară a bazinului. din emulsie de gelatină. Developarea se face la lumina roşie şi se va desfăşura în 5 minute. clemelor etc. Neutralizantul utilizat în revelator este carbonatul de sodiu.sulfit de sodiu anhidru . Tăvile întrebuinţate sunt de dimensiuni în funcţie de mărimea filmului şi sunt confecţionate de obicei din tablă smălţuită. Acidul bromhidric. Pot avea dimensiuni între 9 litri şi 30 l. Există dispozitive de încălzire a revelatorului.bromura de potasiu. Modul de preparare . neutralizantă .spălarea finală . Alte anexe necesare sunt clamele.Sub influenţa razelor Roentgen clorura sau bromura de argint. Toate acestea sunt confecţionate din oţel inoxidabil ca să prindă filmele printr-un sistem de gheară. Sunt confecţionate din material plastic. dar întotdeauna o substanţă se introduce după ce precedenta s-a dizolvat. Pentru un litru de apă. Sectorul pentru manipulaţii umede este constituit din tancurile de developare sau din tăvile respective. Încălzirea sau răcirea revelatorului este importantă. Substanţele revelatoare fac posibilă scoaterea clorului sau bromului din halogenurile de argint.sulfit de sodiu .află amplasate unele accesorii necesare developării. Se complectează până la 1000 ml. Developarea se realizează la 45°.

Această operaţie se face sub influenţa hiposulfitului de sodiu. Dar ştim că radiaţiile moi cu penetrabilitate mică sunt oprite chiar de hainele care le purtăm. Pentru developarea filmelor stomatologice se utilizează dispozitive automate sau manuale mici care nu mai necesită cameră obscură. Când apare neutropenia sunt deja modificări grave. O baie de fixaj utilizată conţine 100 gr. CAPITOLUL VI ASPECTE ALE PROTECŢIEI FAŢĂ DE RADIAŢIILE X Radiaţiile primare şi secundare Roentgen produc alterări ale ţesuturilor vii care uneori pot fi periculoase chiar pentru viaţă. Fixarea se face tot la lumină roşie şi durează în medie 10’. Dar şi populaţia neexpusă profesional în unele situaţii poate suferi din cauza iradierii excesive. dar se poate ajunge şi la anemii aplastice sau leucemii. iar prin introducerea metabisulfitului de potasiu care este acid. iar după ce s-a răcit se introduce al doilea ingredient. Persoanele care acumulează doze excesive de radiaţii pot suferi efecte dăunătoare sănătăţii cum ar fi: 1. leucopenie cu uşoară euzinofilie şi limfocitoză. O formulă bună de fixator este . modificări de pigmentaţie. Pericolul trebuie cunoscut la justa lui valoare şi diminuat prin măsuri adecvate de protecţie. se împiedică oxidarea hiposulfitului de sodiu. Leziuni ale organelor hematopoietice în special interesând seria albă. 5. Acum când fondul natural de iradiere al atmosferei este crescut. argint metalic la 13.apă 1000 ml. Prin fenomenul de ionizare cu producerea de radiaţii cu lungime de undă mare. Se constată deasemenea îmbătrânire precoce a subiecţilor iradiaţi cronic. SPĂLAREA FINALĂ Are scopul de a curăţa stratul sensibil de unele produse chimice care l-au impregnat. teleangiectazii. Pentru prevenirea bolii de iradiere s-au intreprins studii şi s-au luat măsuri obligatorii de protecţie cuprinse în ţara noastră în legea 110/1996 şi Normele republicane de protecţie nucleară. distrugerea glandelor sudoripare. alterează substanţa. FIXAREA Are rolul de a îndepărta particulele de bromură de argint nereduse.radiodermită cronică a feţei. 2. . este obligatoriu ca aerul suflat pe film să nu depăşească 30° C. O parte din argintul din particulele de bromură de argint se adună după developare şi fixare în fixator. deci sensibile la radiaţii. şi se poate recupera prin electroliză. Acumularea dozelor de iradiere în special la personalul expus profesional. Leziunile gonadelor . Leziuni ale pielii . USCAREA FILMELOR Se efectuează cu dulapuri uscătoare de film. Ea se efectuează în 30 minute. apariţia de ulceraţii trofice care se pot maligniza. sub formă de argint metalic. mâinilor şi gambelor care se recunoaşte prin piele uscată.interesează spermatogoniile şi foliculii maturi ovarieni. Operaţiunea se realizează la 18°.SPĂLAREA INTERMEDIARĂ După developare. filmul se spală repede în tancul de spălare intermediară şi este introdus în fixator. cu tulburări ale organogenezei care duce la malformaţii. 5 l soluţie. 4. Introducerea de revelator în fixator sau invers.Pentru ca sub influenţa căldurii să nu se topească gelatina. deci pericolul iradierii trebuie privit cu discernământ. poate deveni dăunătoare. Tehnica de preparare impune dizolvarea la început a hiposulfitului de sodiu în apă caldă.hiposulfit de sodiu 399 gr. Leziuni ale oului fecundat în primele luni ale sarcinii. 3. extinderea examinărilor radiologice poate fi periculoasă. Revelarea se face în mediu alcalin. . 49 48 . poate apare cataracta precoce. Metabisulfitul de potasiu din fixator are rolul de a opri brusc procesul de revelare.metabisulfit de potasiu 50 gr.

radiografia axială cu film ocluzal al maxilarului şi palatului 6 r.8 r .58.01 Sv 1 J/Kg = 1 SV = 100 rem Tot cu prilejul Congresului din 1956 de la Mexic. a stabilit Doza maximă admisă compatibilă cu starea de sănătate după cum urmează: 0.radiografie SAF semiaxială 2.58.10-4 C/Kg = 0.10-10 C/Kg = 0. Normele republicane de protecţie nucleară impun următoarele măsuri.7 3.20 radiografii a molarilor superior . la poarta de intrare a fascicolului de radiaţii este de 100 r. . constatăm că sunt admise doar un număr limitat de radiografii: . fiind afectată mai ales pielea.258 m/C/Kg 2.radiografia axială cu film ocluzal al mandibulei 4 r . 50 rem până la 30 ani şi maximum 200 rem pe viaţă. Raportul este 100 r = 83 remi.40 radiografii ale SAF.7 3. Doza maximă la tegument. Unitatea de măsură a dozei a fost stabilit roentgenul „r” care este egal cu energia radiantă care poate determina ionizarea unei cantităţi de 0.01 Gy 1 J/Kg = 1Gy = 100 rad rem 1 rem = 0.58.radiografia a ATM în incidenţă Parma .01 J/Kg = 0.16 radiografii ale ATM . Tubul trebuie să fie protejat cu o cupolă de tip diagnostic.7 1010 Bq 107 Bq 104 Bq 101 Bq = 37 G Bq = 37 M Bq = 37 K Bq = 37 Bq radiation equivalent Joule (Kg J/K . Produce scurgerea unei energii de 0. Această doză se consideră primită pe suprafaţa corpului lucrând 6 ore pe zi în mediu de radiaţii şi reprezintă maximum admisibil fără ca organismul să sufere un efect radiobiologic în viaţă.Hg presiune atmosferică Remul este unitatea de măsură a energiei absorbită în organismul viu.3 r Sumând dozele primite.radiografie la molar superior 3 r . Dozele maxime admise pentru iradierea neprofesională sunt de 10 ori mai mici decât la iradierea profesională. Comisia internaţională de protecţie în radiologie a stabilit dozele maxime admise pentru populaţia neexpusă profesional. Curie (Ci) 1 1 1 1 Ci m Ci m Ci n Ci Bequerel (B) 3.876 R rad 1 rad = 0.40 radiografii dinţi frontali .Sievert Sv mon (rem) 1 rem 10-2 Sv = 10 m Sv 1 m rem 10-5 Sv = 10 m Sv 1 m rem 10-8 Sv = 10 n Sv Pentru radiodiagnostic se utilizează următoarele: Roentgen 1 R = 0. 5 rem pe an. În ultima perioadă s-au produs modificări în ceea ce priveşte unităţile de măsură a dozei de iradiere prin izotopi sau radiaţii X.radiografie la incisiv.01 J/Kg = 0.1 rem pe săptămână.7 3. Această categorie de populaţie suferă de obicei iradieri pe mici suprafeţe ale corpului.10-7 C/Kg = 0.001293 g aer.258 mC/Kg 1 m C/Kg = 3. Dozele primite cu ocazia efectuării radiografiilor dentare sunt: . În vederea asigurării unei protecţii corespunzătoare în desfăşurarea activităţii de radiografie stomatologică.11 ergi la pozitiv şi negativ în condiţii de 0o şi 760 mm. iar diaframele şi limitatoarele piramidale utilizate la colimarea fascicolului util trebuie să asigure o protecţie echivalentă cu cea asigurată de 51 Roentgen 1R 1mR 1mR Coulomb/Kg/C/Kg 2. producând câte o unitate electrostatică de sarcină la fiecare semn. canin şi premolar 2.„Comisia internaţională de protecţie în radiologie” la Congresul din Mexic în 1956.5 r .258 m C/Kg 2.258 n C/Kg Joule/Kg (J/Kg = GRAJ/Gy radiation absorbed doze (rad) 1 rad 1 m rad 1 m rad 10-2 Gy = 10 m Gy 10-5 Gy = 10 m Gy 10-8 Gy = 10 n Gy 50 .

Se mai utilizează: .12 mp având pereţii şi uşile protejate ptr. şi anume : debitul sanguin. antero . examinarea radiologică a aparatului respirator se realizează prin : radiografie şi radioscopie. necesită utilizarea unui focar fin. Fascicolul de radiaţii va fi filtrat cu filtru de 2. se efectuează tomografii computerizate. radiografii cu raze dure. rezonanţa magnetică nucleară. ale pereţilor toracici.radiografia cu raze dure 53 52 . Aceste metode au avantaje şi lipsuri. fiziologice şi patologice.5 mm Al. tomografii cu emisie de pozitroni. Examenul radiologic standard al toracelui se realizează prin radiografii de faţă incident. Nici o radiografie nu se efectuează fără prezenţa conului localizator de la tubul aparatului care va fi în contact cu tegumentele. caracterele anatomice ale distribuţiei sanguine şi raporturile între zonele perfuzate şi cele ventilate. postero . Examenele clasice se completează cu tomografii. precum şi pulsaţiile cordului. Vasomotricitatea arterelor pulmonare se studiază prin angiografie. Examenul radioscopic are avantajul că poate evidenţia excursiile diafragmului.cupolă. Filmul va fi ţinut de pacient sau de altă persoană neexpusă profesional. Se consideră o radiografie corectă. iar radiografiile de profil incidenţa laterală (LL) sau radiografii în incidenţe oblice. sinusurile costodiafragmatice. curentul de încălzire a filamentului.radiografia ţintită . Releul de timp utilizat nu este voie să permită efectuarea de radiografii cu durata mai mare de 10 sec. Examenul radiologic evidenţiază caracterele funcţionale majore. iar atunci când acestea nu pot da lămuriri. a nu fi străbătute de radiaţii. De asemenea. La manipularea aparatelor de radiografii dentare se vor lua următoarele măsuri: Aparatul va fi amplasat într-o încăpere de min. Realizarea unei radiografii pulmonare bune. a distanţei focale fiind de cel puţin 180 cm şi constantele radiografice corespunzătoare. Aparatul va fi dotat cu instrumente care vor indica tensiunea înaltă aplicată. scintigrafii pulmonare. Operatorul va expune din altă încăpere. iar analiza imaginilor radiografice se interpretează în lumina datelor clinice. atunci când prin opacitatea mediastinului superior se observă la nivelul transparenţei traheei primele trei vertebre toracale.2 mm PB. Imaginea radiologică pulmonară stochează informaţii anatomice. cardiofrenice. CAPITOLUL VII EXAMENUL RADIOLOGIC AL APARATULUI RESPIRATOR Metode de bază pentru examinarea aparatului respirator În mod practic. developarea este esenţială în obţinerea unei radiografii corecte.anterioară (PA). Pacientului i se va asigura protecţia cu un şort de cauciuc cu plumb. intensitatea fascicolului de radiaţii. echivalent cu 0.posterioară (AP).

acesta fiind mai scurt).cleido . Cutia toracică este constituită din două componente: Conţinătorul . La baza hemitoracelui sunt două unghiuri de o parte şi de alta. ganglioni. descrisă de Schwartz. La vârful pulmonului se găseşte linia curbă a vârfului sau V-ul vârfului format de proiecţia cutanată a marginii sterno . câmpul pulmonar drept şi stâng. În regiunea axilară se evidenţiază musculatura. sinusul costodiafragmatic şi cardiodiafragmatic sau cardiofrenic. Părţile moi ale peretelui toracic dau imagini pe radiografie. datorită tehnicii corecte de radiografie se proiectează în afara ariei pulmonare.La structura radiologică a imaginii toracice normale contribuie: părţile moi ale peretelui toracic. 55 .acestea dau forma e) Imaginea sânului şi mamelonului şi configuraţia toracelui şi constau în: imaginea coastelor constituită din două arcuri ( arcul posterior. în special marele pectoral.format din imaginile produse de scheletul cavităţii toracelui. muşchii. părţile moi ale toracelui şi cupolele diafragmatice. pleure etc. La femei. 54 Conţinutul Este constituit din plămânul propriu . supra şi subclaviculară. Coloana vertebrală se evidenţiază doar la nivelul primelor trei vertebre toracale. Conţinutul este compus din plămâni. dintre care două convexe şi cel mijlociu concav. cu vârful superior şi baza la diafragm. Sinusul cardiofragmatic drept este parţial marcat de cava inferioară. Ea este delimitată de două arcuri curbe pe dreapta şi trei în stânga. Sternul se vede numai pe radiografiile de profil sau incidenţă oblică. ţesutul conjunctiv din spaţiul peribronhovascular şi din diferitele septuri. pleure şi organele mediastinale. iar median de conturul mediastinului. Imaginea radiologică normală a toracelui de faţă.SEMIOLOGIA RADIOLOGICĂ A TORACELUI ŞI PLĂMÂNULUI NORMAL Imaginea radiologică se datoreşte contrastelor naturale create între organele toracice cu structuri şi densităţi diferite. Plămânul drept este format din trei lobi: superior. Cartilajele costale nu se evidenţiază decât atunci când încep depuneri calcare. Omoplatul. Examenul de profil evidenţiază unele suprapuneri care pot a) Muşchiul sternocleidomastoidian b) Tegumentul care acoperă clavicula fi normale sau patologice. cu concavitatea în sus . Fiecare câmp pulmonar are formă triunghiulară. tegumentele ţesutului adipos. baza pulmonară poate fi umbrită de imaginea sânilor. Cunoaşterea imaginii normale ajută la descoperirea modificărilor patologice.mastoidianului şi a tegumentelor de deasupra claviculei. La vârful cordului se află o voalare triunghiulară datorită panicului adipos. Radiologic. Plămânul stâng conţine doi lobi: superior şi inferior separaţi prin scizura interlobară. Clavicula se proiectează în totalitate şi împarte cavitatea toracică în două regiuni. care împreună cu coastele şi piesele scheletice constituie cutia toracică. cu concavitatea în jos şi cel anterior. Conţinătorul Conturul lateral al ariilor pulmonare este realizat de succesiunea arcurilor costale la bază de către diafragm. mijlociu şi inferior separaţi prin scizurile orizontală şi oblică. toracele prezintă două porţiuni transparente simetrice de o parte şi de alta a opacităţii mediastinale.zis cu arborele vascular bronşic. c) Musculatura laterală toracală Componentele osoase ale d) Muşchiul pectoral imaginii toracice . Umbra mediastinală este mai îngustă cranial şi mai largă pe diafragm.

3 cm. Se observă astfel benzi opace. unde aspectul este de arc de cerc. chiar lângă marginile costale se găseşte mantaua sau mantia costală groasă de cca. În dreapta trunchiul arterei pulmonare este despărţit de mediastin prin spaţiul clar intercardiovascular a lui Delhern şi Chaperon. atâta timp cât sunt sănătoase. reiese o imagine în reţea.desenul magistral cu vase proporţionate împărţite dicotomic şi 57 . epuizându-se în arterele lobulare. Reţeaua pricipală. Artera pulmonară dreaptă mai largă şi mai lungă proemină mai adânc în aria pulmonară. În dreapta artera pulmonară în formă de aripă de fluture. terminale. În stânga nu este detaşat 56 de mediastin.stânga şi dreapta care merg la plămân. iar la stânga pentru lobul superior şi inferior. Se realizează umbra hilurilor şi desenul vascular pulmonar. peribronhovasculare nu dau imagine radiologică. medial sunt opa. Desenul principal. cităţi verticale care pleacă .reprezentând nucleul c) Reţeaua vasculară a etajului inferior în formă de Y opac al plămânului . Etajul inferior este compus din regiunea infrahilară situată în median şi regiunea sinusului costodiafragmatic situat lateral. Reţeaua secundară. terţiale. mai jos situată decât stânga. mijlociu şi inferior în dreapta.regiunea desenului principal . Convenţional.variază de la individ la individ. câmpul pulmonar se împarte în trei etaje: superior. care formează hilurile. Prin întretăietura acestora. Etajul inferior este compus din regiunea infrahilară situată median şi regiunea sinusului costodiafragmatic. situată la periferie. Imaginea radiologică a plămânului. vasele limfatice. Reţeaua secundară se depărtează de hili şi se împart în ramuri secundare. date de vasele situate în planul frontal. Se descriu următoarele tipuri: . Artera pulmonară se împarte în mediastin în două ramuri principale . Imaginea radiologică variază în diferite porţiuni ale ariei pulmonare. Bronhiile sunt alături de ramurile arteriale şi se împart identic cu acestea dar nu se observă radiologic. rezultă din proiecţia arterei pulmonare cu ramificaţiile şi conţinutul sanguin. Hilurile . Împărţirea ariilor pulmonare.. Etajul mijlociu conţine median parmediastinal. de asemenea opacităţi rombice. Din trunchiurile arterelor lobare iau naştere vase care dau imagini radiologice care iradiază divergent de la hili. În ochiurile reţelei se găsesc noduli opaci.SEMIOLOGIA PLĂMÂNULUI NORMAL LA ADULŢI Plămânul este transparent la razele X datorită conţinutului mare de aer. ganglionii. TIPURILE DE DESEN PULMONAR Tipurile de desen pulmonar . O altă clasificare este cea care foloseşte în practică şi anume: etajul superior este despărţit de claviculă în regiunea apicală şi subclaviculară.regiunea reţelei secundare cu structură de la hil foarte fină. Artera pulmonară este situată anterior bronşiei principale şi are forma de arc de cerc cu convexitatea în afară. ovoide sau cu alte figuri geometrice. Etajul mijlociu conţine median paramediastinal regiunea intercleidohilară iar lateral regiunea axilară. Etajul superior este împărţit de claviculă în în regiunea apicală şi regiunea subclaviculară.regiunea hilului . Din arterele pulmonare iau naştere trunchiurile lobare. regiunea intercleidohilară şi lateral regiunea axilară. a) Reţeaua vasculară a etaDesenul pulmonar în raport cu locul studiat jului superior în formă de Y b) Reţeaua vasculară axilară sunt trei teritorii principale : areolară . inversat. Restul componentelor anatomice : venele. Din acest ram se detaşează trunchiul arterial pentru lobul superior. mijlociu şi inferior care sunt separate prin linii orizontale care trec prin extremitatea anterioară coastelor a II-a şi a IV-a sau polul superior şi inferior al hilului. nervii şi ţesutul conjunctiv din spaţiile interstiţiale. d) Desenul hilar La periferie.sunt regiunile pe unde vasele şi nervii ies din mediastin şi pătrund în parenchimul pulmonar.

Mai deosebim uneori scizura infracardiacă care izolează în dreapta un lob supranumerar. TOPOGRAFIA SEGMENTARĂ A PLĂMÂNULUI Cunoaşterea planurilor sciziunilor permite delimitarea lobilor şi ulterior a segmentelor pulmonare. Imaginea toracelui de profil Examenul radiologic are o importanţă deosebită pentru că ajută la situarea în spaţiul diferitelor regiuni pulmonare. În dreapta la 20% din cazuri există o scizură supranumerară care separă vârful lobului superior. Acestea ajută la o mai bună colaborare cu internistul sau chirurgul. pentru studiul segmentelor de ventilaţie pulmonară. . De asemenea. În zontală posterioară dreaptă faţa hilul aerian sau locul de bifurcare a traheii se află hilul vascular. Scizura orizontală dreaptă se poate vedea uneori la copii sănătoşi. Aceste aspecte nu au semnificaţie patologică.OAD şi OAS .semnul lui Schonberg. 59 . sau spaţiul retrosssternal a lui Grawitz.la nou născuţi.OPS şi oblic posterior drept . desenul vascular este mai sărac. . Se vede la vârful pulmonului sub forma unei benzi opace de 2 mm.care se continuă la nivelul hilurilor.Bifurcarea traheii constituie hilul aerian. Când copilul este mic. Scizura orizontală se detaşează din scizura oblică în dreptul hilului şi este orientată spre stern. În incidenţă OAS se evidenţiază conturul posterior şi anterior al cordului. delimitând lobul supranumerar paramediastinal. denumită şi umbra de însoţire a celei de-a II-a coaste . segmentul este o unitate fiziopatologică. Se observă a) Scizura oblică dreaptă b) Scizura orizontală dreaptă imaginea traheii şi a bronşilor principale.subţiate la periferie. 58 Pleura Pleura este constituită din două foiţe . pentru ca ulterior să se instaleze transparenţa normală. Scizurile supranumerare sunt rare în stânga. Cele patru poziţii oblice sunt : oblic anterior drept . toracele are aspect de clopot. c) Scizura supranumerară ori.oblic anterior stâng şi cele complementare oblic posterior stâng . Este imaginea cea mai importantă. Imaginea toracelui în poziţii oblice În poziţii oblice se pot disocia imaginile diferitelor organe. Cele mai multe afecţiuni au tendinţa de a se localiza la un segment. care pleacă de la corpul vertebral D3 şi ajunge până la diafragm.OPD. anterior sternul şi cartilajele costale.desenul vascular sărac. Mezoul venei Azigos se proictează ca o linie subţite care pleacă de la vârful plămânului drept şi se întinde până la lobul venei Azigos.viscerală şi parietală . ca un fir de păr.desenul vascular bogat cu vase numeroase şi lumen lat. La nivelul mediastinului posterior există o zonă transparentă între coloană şi silueta cardio . Trauma pulmonară constituie conjunctivul şi ţesutul limfatic întâlnite în spaţiile vasculare interstiţiale şi sub pleură. În dreapta există scizura interlobară orizontală şi scizura oblică. Când se evidenţaiză scizurile este foarte uşor de delimitat lobii sau segmenţele pulmonare. Prin segment de ventilaţie se înţelege o porţiune dintr-un lob care este unitatea anatomică izolată de restul pulmonului prin septuri conjunctive sau pleurale. Este evidenţiată radiologic doar când este văzută tangenţial. La nou născuţi în primele zile există focare opace în pulmon datorită atelectaziei. mergând paralel cu coasta IV-a. Are formă de ogivă. Este o unitate fiziologică pentru că are bronşii şi vase aparte şi poate fi extirpat chirurgical. În spate este coloana vertebrală în faţa căreia este cordul cu pediculul vascular. Desenul vascular la copil .vasculară şi o lată zonă transparentă între stern şi faţa anterioară a pedicului vascular.

80 grade. din care se desprind btonhiile segmentare echivalente cu cele din dreapta. lipsind ramul infracardiac. Ambele laturi ale imaginii sunt constituite din scizuri.intern. posterior. are aspect triunghiular. De profil. Segmentul postero . are aspect de imagine rombică situată desupra hilului în faţa coloanei. se proiectează pe conturul median al regiunii apicale. Bronhia principală dreaptă. Segmentele sunt constituite din lobuli. are aspect triunghiular delimitat de scizuri cu vârful posterior la hil. are formă triunghiulară cu baza la peretele posterior al toracelui şi vârful spre hil. care sunt grupate iniţial. Trunchiul lobar mijlociu se naşte de pe faţa anterioară a bronşiei principale. de faţă se proiectează ca un triunghi situat între peretele axial al toracelui şi hil. Antero . fiind numit şi rădăcină şi este ocupat cu ramificaţiile bronşice şi vasculare. care se împarte în 3 sau 4 bronhii segmentare. care dă naştere la două trunchiuri bronhice. Trunchiul lobar inferior stâng se împarte în 4 ramuri bronşice. Bronhia principală stângă . La 2. una dreaptă şi una stângă. cu baza la peretele axial şi vârful la hil.bronhia lui Nelson merge posterior şi ventilează segmentul apical al lobului inferior.se împarte în două trunchiuri lobare unul superior stâng. iar de profil imaginea se situează spre hil între cele două nişe. Segmentul de ventilaţie posterior 2. De profil. apoi se răspândesc în nucleul segmentului de ventilaţie. El conţine două segmente: 5. Lobul mijlociu . Segmentul anterior 3.de faţă se situează între peretele axial al toracelui şi hil.ocupă porţiunea anterioară a jumătăţii superioare a hemitoracelui. Segmentele de ventilaţie pulmonară Au formă de piramidă cu baza orientată spre periferia toracelui sau spre diafragm.de faţă are formă triunghiulară. are uneori sediul variabil. Faţa superioară corespunde scizurii mici. sau ventral superior .intern sau axiliar mijlociu . între cartilajele costale IV şi VI. De profil. de la hil la diafragm. 6. Fiecare bronşie principală se împarte în trunchiuri lobare. anterior şi axial. anterior şi vârful orientat posterior spre hil. cu baza la peretele toracic.laterală şi posterioară a pulmonului. 60 Lobul superior drept .ocupă partea infero . De faţă. Trunchiul lobar inferior se termină în 3 ramuri segmentare : posterior. cu sediul median situat în acelaşi plan cu hilul aerian. se împarte în două ramuri . Toate. Ramul infracardiac ventilează segmentul cu acelaşi nume. De profil. de-a lungul scizurii orizontale. De profil. Lobul inferior conţine 5 segmente de ventilaţie. Segmentul axial 4. De faţă. putânduse naşte şi din trunchiul lobar superior.intern sau ventral mijlociu. între care există un unghi de 70 . Segmentul apical 1. De profil. baza la peretele axial şi vârful spre hil. care merg la lobul superior şi lobul mijlociu. cu baza la peretele toracelui şi vârful orientat posterior spre hil. Este alcătuit din patru segmente de ventilaţie. Lobul inferior. până la segmentul antero intern. Trunchiul lobar inferior se împarte în 5 ramuri .de profil se proiectează la peretele toracic anterior drept. apical. de faţă are formă triunghiulară şi vârful situat mediastinal. are aspect triunghiular. se proiectează triunghiular. De profil.unul postero extern şi un ram antero . 61 . are formă de piramidă. Între bronşiile principale se află pintenul traheal sau carena. Bronhia segmentului de ventilaţie axial are o origine variabilă. are aspectul unei imagini care ocupă 1/2 inferioară a toracelui. este situat în cea mai mare parte pe partea posterioară a toracelui sub scizura oblică. faţa inferioară corespunde la 2/3 a marii scizuri şi pe 1/3 din întindere se sprijină pe diafragm.5 cm de la bifurcaţia traheei apare trunchiul lobar superior. anterior şi lateral. În lordoză sau în incidenţa Fleischner este bine evidenţiat. care de faţă este situat în 1/2 mediană şi inferioară a hemitoracelui. cu limita superioară netă şi bine delimitată de scizura mică. sau vârful lui Fawler. ajung la segmentele cu acelaşi nume.Traheea se împarte la nivelul vertebrei D5 în două bronşii principale. Vârful segmentului este ascuţit şi orientat spre hil. Realizează o umbră triunghiulară.Arborele traheo-bronşic .

care lipseşte.sunt asemănătoare cu acelea de la dreapta.lateral 9. dar trebuie ţinut seama de faptul că în stânga lipseşte scizura orizontală.. În lobul superior. Poziţia diafragmului variază cu actul respirator. cu latura antero . Segmentele de ventilaţie ale plămânului stâng . sunt situate segmentele echivalente ale segmentului lobului superior drept. Segmentele lingulei corespunzătoare lobului mijlociu din dreapta fac parte din lobul superior. cu baza spre peretele posterior al toracelui şi vârful spre hil.de faţă. În inspir cavitatea toracică se măreşte. FIZIOLOGIA ACTULUI RESPIRATOR . Segmentul posterior mijlociu sau vârful lui Fawler . şi bazal . transparenţa pulmonară sporeşte.posterior 10. bazal . 62 63 . iar în expir fenomenele se inversează.în cursul respiraţiei urmează mişcările peretelui toracic.DIAFRAGMUL NORMAL Segmentaţie pulmonară . Lobii pulmonari superiori . iar lobii inferiori pe cel ale diafragmului. datorită bulei de aer a stomacului. cu excepţia segmentului infracardiac. Numai diafragmul drept este mai ridicat decât cel stâng cu 2 cm. Dreapta Stânga 7.în cursul inspiraţiei se modifică dimensiunile toracelui şi tonalitatea. La baza lobului inferior sunt 4 segmente : Bazal intern (?) bazal anterior 8.se prezintă sub forma unui arc convex şi se vede mai bine în stânga. mai precis în porţiunea Culmen.superioară delimitată de marea scizură. diafragmul coboară. Este joasă în inspir şi înaltă în expir. se situează în apropierea hilului iar de profil are aspect triunghiular. Lobul inferior conţine aceleaşi segmente ca în cel dreapta.

opacităţi liniare. procese interstiţiale. torace astenico . opacităţi masive. opacităţi întinse.se pot descrie următoarele tipuri : toracele paralitic.sediul opacităţii este variat putând interesa oricare structură a cutiei toracice. cu verticalizarea arcurilor anterioare ale coastelor. cu sternul înfundat şi torace în carenă. La longevivi.astmatic. alungit. Principalele caracteristici ale opacităţilor pulmonare sunt : I . atelectazie. iar axul cordului obilc formează cu verticala un unghi de 45 grade. Toracele obişnuit sau normostenic. Imaginea mixtă apare atunci când într-o regiune se găseşte atât o opacitate crescută cât şi redusă. sunt 3 tipuri de configuraţie toracică . Transparenţa crescută se realizează atunci când într-o anumită zonă a toracelui cantitatea de aer este crescută. mărimea leziunii şi fenomenul simetriei cu alte 65 . O deosebită valoare are imaginea toracică de profil care permite localizarea imaginii patologice în lobii sau segmentele pulmonare afectate. De ex. Opacitatea toracică în contact cu o margine a cordului dacă este situată anterior. OPACITĂŢILE PATOLOGICE Sunt leziuni radiologice elementare datorate înlocuirii aerului alveolar cu structuri diferite. torace în pâlnie. cu sternul proeminent. este bine evidenţiat conturul cardiac. 64 Modificările radiologice elementare sunt opacităţile patologice datorită scăderii transparenţei pulmonare. MODIFICĂRILE TRANSPARENŢEI PULMONARE Procesele patologice ale plămânului şi pleurei se evidenţiază prin opacitate crescută.Intensitatea opacităţii este influenţată de substratul leziunii patologice cauzatoare. La brevilini există toracele hiperstenic. : în cavernă chist golit. chist hidatic. presupune diminuarea sau înlocuirea aerului alveolar în zona bolnavă şi se evidenţiază în pneumonie. toracele este de tip astenic. Opacitatea crescută. Dacă opacitatea este posterioară. Examenul radiologic evidenţiază modificările transparenţei pulmonare normale datorată unor procese patologice pleuro-pulmonare. cu diametrul transversal mai mare ca cel vertical. tumoră pulmonară. transparenţă crescută şi imagini mixte. pneumotorax. II -forma şi dimensiunile opacităţii permit definirea următoarelor entităţi patologice: opacităţi circumscrise. deci transparenţă crescută. transparenţelor pulmonaropatologice şi imaginile mixte. cu diametrul vertical şi transversal aproape egale. Deformaţii toracice constituţionale . întâlnită în abcesul pulmonar.în mod obişnuit. iar cordul are tendinţă de verticalizare.CAPITOLUL VIII SEMIOLOGIA RADIOLOGICĂ A TORACELUI ŞI PLĂMÂNULUI PATOLOGIC Configuraţia toracelui normal . tumori pulmonare. lichid. şterge conturul cordului. cu coaste îndoite în jos spre unghiul costovertebral. realizând imaginea hidroaerică. presupune cunoaşterea detaliilor imaginii cel puţin din două incidenţe. Modificarea transparenţei pulmonare se evidenţiază radiologic. Stabilirea precisă a sediului opacităţii. III . umbra cordului este aproape verticală.

. Ţesutul interstiţial este bogat. Caracteristic este infiltratul tuberculos Assman. . . care 67 .noduli gradul II. ţesutul interstiţial interlobular. atelectazia lobară. Imaginile de acest tip pot fi găsite şi în mediastin sau pleură. Ele se împart în: a . bine delimitate de intensitate mare.opacităţi macronodulare au 5 până la 10 mm.3 mm. b .noduli miliari de 1. contur. atelectazie întinsă. pneumonia sau contur difuz. poate şă aibă mai multe nuanţe: intensitate slabă. 1-3 cm. de ex. metastazele pulmonare. V . 3. De obicei sunt grupaţi. bronhopneumonia tuberculoasă.Intensitatea opacităţii se compară cu opacitatea arcului costal şi se clasifică în intensitate mică. 6.se întâlnesc în afecţiunile care reduc transparenţa unui hemitorace în totalitate.: pneumonia segmentară. hemotorax. metastoza pulmonară recentă. atunci când opacitatea se delimitează de un perete propriu sau scizură ca în chistul hidatic. IV . Ele se evidenţiază doar pe radiografiile de bună calitate. un lob. VI . Când interesează un lob sau un segment.Modificările ţesutului vecin sau la distanţă în cazul modificărilor patologice intense. sau tulburări ale ventilaţiei pulmonare cum este în atelectazie sau enfizem. Intensitatea imaginii variază. aceste opacităţi au două laturi constituite din contur toracic. având forme rotunde sau geometrice. intensitate mijlocie şi intensitate mare. infarctul pulmonar. De obicei au centrul mai opac şi periferia palidă.opacităţi nodulare cu diametrul între 3-5 mm.care de asemenea au sediu.opacităţi micronodulare au limita între 1. . După dimensiunile şi forma opacităţilor circumscrise se împart în: 1. alcătuind o reţea de susţinere pentru elementele structurale din plămâni. pleurezia interlobară. 2. apar imagini radiologice care au semnificaţie deosebită în elucidarea diagnosticului radilogic. În tuberculoză deosebim macronoduli exudativi cu centrul opac şi periferia de mai mică intensitate şi noduli productivi cu contur precis şi prelungiri în formă de stea. 4. 5.În unele tratate se defineşte în intensitate costală subcostală şi supracostală. reprezentat la nivelul plămânului din fibre colagene şi fibre elastice. OPACITĂŢILE PULMONARE PATOLOGICE CIRCUMSCRISE NODULII Acestea reprezintă imaginea radiologică a unor focare patologice limitate cu structură anatomică densă. medie şi mare. Ţesutul interstiţial este distribuit în următoarele compartimente: ţesutul interstiţial peribronhoarterial care înconjoară arterele şi bronşile intrapulmonare. cancerul pulmonar rotund. Sunt omogene. Ele sunt caracteristice pentru pneumoconioze.opacităţi interstiţiale . sunt simetrici şi au dimensiuni egale.Structura opacităţii absorţia diferită a radiaţilor roentgen. Aceste modificări pot produce împingerea sau retracţia pereţilor toracici sau a mediastinului.opacităţi punctiforme cu diametrul sub 1. grosime.5 mm. imprecis în pneumonia segmentară. O ALTĂ CATEGORIE SUNT OPACITĂŢILE LINIARE ŞI TRABECULARE .opacităţile întinse sunt date de afecţiuni care cuprind un segment de ventilaţie. datoraţi unor procese patologice inflamatorii sau tumorale.5 . au contur bine delimitat şi se întâlnesc în bronhopneumonia nodulară.opacităţile masive . dimensiuni.Conturul opacităţii deosebim contur net. Se întâlnesc mai frecvent în bronhopneumonia banală. Apar în tuberculoza miliară sau carcinomatoza miliară. Imagini sugestive sunt cele din chistul hidatic.. Opacitatea întinsă care produce tracţiunea pereţilor toracici este opacitatea retractilă iar cea care împinge aceste formaţiuni este opacitate expansivă. revărsări-lichidiene. pleurezia serofibrinoasă în faza de început.opacităţi nodulare mari cu dimensiuni între 3 şi 5 cm. . În mediastin pot fi localizate pe imaginea de faţă prin „Semnul siluetei”.imagini suprapuse.5 -10 mm.: în pleurezie. 66 c . Sunt datoraţi diseminărilor hematogene. De ex. . . determină definirea de opacitate omogenă sau neomogenă.

HIPERTRANSPARENŢLE PULMONARE . imaginile sunt bilaterale şi difuze mai ales subpleurale periferice.: începutul afectării interstiţiului pulmonar sau o fază de debut a unor pneumoconioze. Opacităţile interstiţiale parenchimale . Într-o cavitate se întâlneşte o opacitate la bază cu nivel orizontal. Imagini pulmonare mixte sistematizate se împart în : -a) imagini hidroaerice. abces pulmonar. Hipertransparenţele pulmonare pot fi generalizate (difuze) sau circumscrise (localizate). chist hidatic după vomică. mai bine zis a parenchimului pulmonar au loc schimburi de gaze respiratorii. A. Opacităţile pulmonare interstiţiale sunt urmarea îngroşării ţesutului interstiţial normal. atunci când pereţii alveolari se îngroaşă. iar deasupra o bulă aerică. parenchimal. De ex. Sunt la . Transparenţa pulmonară întinsă la un hemitorace este întâlnită în pneumotorax.pleurală hidropneumotorax . examinat de faţă are aspectul unor linii opace de intensitate redusă. -embolia pulmonară în faze incipiente -hipertensiune pulmonară. cavernă tuberculoasă. Putem deosebi următoarele imagini : reducerea uniformă a transparenţei când pereţii alveolari se îngroaşe destul de evident şi cuprind un teritoriu mai vast. Pot fi unice sau multiple.bronhiilor cavernă bronşiectatic .alveolar. ţesut pulmonar atrofic şi vascularizaţie săracă. duce la estomparea imaginilor peribronhovasculare şi apar modificări radiologice.digestivă leziuni diafragmatice. Prezenţa în cantitate sporită a exudantului în ţesutul perivascular şi interstiţial. Clarităţile au arii egale şi pereţii net delimitaţi. dispus între epiteliul alveolar şi membrana alvelo . 1) 2) 3) 4) 5) 6) 7) 8) Cavernă tuberculoasă Chiste aerice Bulă de emfizem Bronhie de drenaj Bronhogramă aerică Abces pulmonar Chist hidatic Hidropnemotorax 69 . Opacităţile liniare sunt fine sau grosiere.alveolar sunt afectate împreună. b) imagini "în miez de pâine" în cazul existenţei zonelor de ramolisment din tuberculoza pulmonară. În general elementele ţesutului interstiţial peribronhoarterial. IMAGINI PULMONARE MIXTE Sunt sistematizate şi nesistematizate. Ţesutul interstiţial perivascular îngroşat. Întâlnim aceste aspecte patologice în : -emfizem pulmonar cu alveole destinse pline cu aer. chist aerian. canalelor alveolare care realizeză aspectul poliarolar. . cu pereţii formaţi din opacităţi liniare fine sau mai groase.Imagini prin exces de transparenţă pulmonară. bulă gigantă de emfizem. Întretăierea acestor linii realizează imaginile reticulare. Imagini reticulare. 68 Hipertransparenţele pulmonare generalizate se traduc prin creşterea transparenţei ambelor arii pulmonare. Ţesutul interstiţial subpleural în contact cu foiţa viscerală a pleurei şi ţesutul interstiţial parieto .afectarea conscomitentă a ţesutului interstiţial perilobular duce la îngroşarea fibroasă a bronhiolelor. omogene cu contururi nete. Imaginile poliareolare .capilară.nivelul plămânului : cavernă tuberculoasă parţial evacuată. Hipertransparenţa pulmonară se realizează prin exces de aer în ţesutul pulmonar care substituie structura pulmonară normală. perilobular şi parieto .alcătuieşte o teacă de ţesut conjunctiv în jurul venelor. La nivelul ţesutului pulmonar.ţesutul interstiţial devine evidente radiologic. Acestea realizează o multitudine de zone aerolare rotunjite sau poligonale cu diametrul de câţiva mm. Hipertransparenţa pulmonară circumscrisă poate fi: -tubulară în bronşiectazii -liniară în pneumotorax lamelar -sferică .abces pulmonar.

emfizem. Afecţiuni parazitare şi micotice. nesupurate şi supurate. Pneumopatiile acute pot fi: primitive. Etiologic.pneumopatii acute tipice cu agenţi bacterieni cunoscuţi şi bronhopneumonia . atelectazie.afecţiuni pleurale. Afecţiunile traheei şi bronhiilor: tulburări ventilatorii. . rickectsiene . Imagini radiologice mixte difsuze din asociaţiile complexe de opacităţi şi transparenţă din tuberculoza pulmonară. Afecţiuni post traumatice şi operatorii DIAGNOSTICUL RADIOLOGIC AL AFECŢIUNILOR ACUTE PULMONARE Afecţiunile acute pulmonare se caracterizează prin sindrom infecţios care constă în : temperatură ridicată. B. leucocitoză şi polinucleoză. Afecţiuni pleurale. Afecţiuni respiratorii specifice: TBC pulmonar.pneumopatii atipice. Pneumopatti acute primitive nesupurate.afecţiuni pulmonare . CAPITOLUL IX CLASIFICAREA AFECŢIUNILOR APARATULUI RESPIRATOR Deosebim următoarele categorii de afecţiuni ale aparatului respirator: . Sclerozele pulmonare. Sifilisul.c) imagini "în fagure" specifice fibrozelor interstiţiale difuze sau "în bule de săpun" din plămânul polichistic. Tulburări circulatorii. Tumori benigne şi maligne. uneori spută caracteristică. secundare.pneumonii prin inhalare de substanţe chimice 70 71 . Imaginea radiologică este caracteristică formelor clinice şi stadiilor de evoluţie.afecţiuni bronhice . virotice. Procesele inflamatorii pulmonare pot fi: acute şi cronice. Pneumoconiozele. se împart în: 1.

Se cunosc 4 modalităţi de rezorbţie a focarului pneumonic: . care se umplu din nou cu aer. Examenul radiologic . de asemenea.Faza de hepatizare cenuşie .cu dilatarea capilarelor. cu manifestări radiologice caracteristice şi evoluţie normală spre vindecare. În ordinea frecvenţei sunt interesate segmentele : vârful lui Fowler .este o afecţiune acută a plămânului. . segmentul posterior al lobului superior . se descriu 4 stadii : . . care este mărit cu bombarea scizurii. însoţit de simptomatologie clinică tipică. slăbirea organismului. unde se cu persistenţa unui constată o opacitate mai mult sau mai puţin nodul opac central rotundă. 3) Resorbţie în tablă de mai intens la centru . Clinic există submatitate şi raluri crepitante fine. Pneumococul patogen . fazele clinice şi evoluţia radiologică există concordanţă. Între leziunile anatomo . Imaginea radiologică evidenţiază reducerea suprafeţei afectate şi a intensităţii acesteia. PNEUMONII ACUTE NESUPURATE PNEUMONIA LOBARĂ Pneumonia lobară clasică .10 .20%. Se asociază bronhograma aeriană şi emfizemul compensator în ceilalţi lobi. se aud din nou raluri umede. unde declanşează un proces alveolar nesupurativ.stadiul de congestie alveolară şi exudaţie . iritaţiile aparatului respirator. bacilul Friedlander. şah . 72 . poate apare o decompensare cardio vasculară cu edem pulmonar. de obicei pe întinderea unui segment de ventilaţie. care dispare ultima .focarul pneumonic se rezoarbe inegal. Imaginea radiologică : scăderea treptată a intensităţii şi micşorarea întinderii opacităţii anterioare.stadiul de hepatizare cenuşie . se grefează pe un plămân cu tulburări de circulaţie sau ventilaţie. febra se reduce. reducerea volumului pulmonar afectat şi retracţia scizurii.4 . Segmentul pulmonar creşte în volum. Suprasolicitarea cordului se poate manifesta prin mărirea siluetei acestuia.Faza de hepatizare roşie . Masa reticulată de fibrină alveolară se lichefiază şi începe să se golească prin rezorbţie.rezorbţia începe la periferia focarului 1) Resorbţie periferică pneumonic şi progresează spre centru. etc. Din punct de vedere anatomo -patologic. mai rar de streptococ. . gangrena pulmonară şi supuraţii pulmonare difuze. Aerul lipseşte complet. . Pneumopatii acute supurate. pe măsură ce lichidul dispare. . dispariţia globulelor roşii din exudatul alveolar şi apariţia polinucleilor.patologice. rămânând 73 . Clinic : apare submatitate.50%.sub influenţa unor factori favorizanţi : frigul. ajunge pe calea aeriană la plămân. micşorând neuniform cantitatea de aer din alveole. Pneumoniile acute primitive apar pe un plămân sănătos. devierea mediastinului. 2) Resorbţie centrală . Clinic se percepe matitate. Interesarea mai multor segmente de ventilaţie este în proporţie de 15% şi localizarea bilaterală tot de 15%. iar cele secundare.cu reducerea hiperemiei vasculare.o zi .2.atenuare lentă omogenă . Clinic. îngroşarea peretelui alveolar şi exudaţie lichidiană seroasă în alveole. suflu tubar şi expectoraţie cu spută ruginie. stafilococul. serozitatea este înlocuită de fibrină care coagulează în reţea.rezorbţia în "tablă de şah".6 zile . În jurul zilei a 10 -a.evidenţiază o opacitate intensă. abcesul pulmonar.2 .în această fază se produce lichefierea maselor de fibrină din alveole.Faza de congestie alveolară şi exudaţie . având forma segmentului afectat. dispare emfizemul compensator şi modificarea siluetei cardiace.stadiul de rezorbţie .5 zile .Faza de rezorbţie .stadiul de hepatizare roşie . .25 zile.în alveole.reducerea transparenţei pulmonare. dar se menţin raluri crepitante. în care sunt înglobate polinucleare şi globule roşii. Aspectul radiologic . produsă de pneumococ (90%).

3 ani apar pneumonii cu focare unice.pleurezia para sau metapneumonică. . cu numeroşi noduli de 0. afectând succesiv mai multe segmente.bronhopneumonia cu leziuni interstiţiale în gripă.pneumonia totală . formaţiuni fibroase de-a lungul trabeculilor bronhovascilari şi retracţia parenchimului .hepatizaţia galbenă .pneumonia recurentă după o anumită perioadă .pneumonia cronică. După rezorbţia focarului pneumonic. Evoluţia bolii este prelungită.pneumonia centrală . Pneumonia minimală. streptococ. cu modificarea imaginii radiografice. în care procesul inflamator apare sub formă de focare multiple şi izolate la nivelul bronhiolei şi se extinde la ţesutul conjunctiv peribronhovascular şi la acinii pulmonari din jur.5 mm. condensate. proiectată 74 în hil . Radiologic se deosebesc următoarele forme : . faza incipientă din abcesul pulmonar. pneumopatiile cu alţi microbi.cu prezenţa unui focar în centrul unui segment de ventilaţie . . la ambii plămâni. tuse convulsivă ) cu desen hilar accentuat şi emfizem pulmonar la bază . într-un singur nodul. .2 . poliomelită. focarul bronhopneumonic reprezintă toate fazele procesului pneumonic. submatitate şi salve de raluri subcrepitante. putem descrie bronhopneumonii cu noduli miliari sau cu macronoduli. de natură atelectatică. Diagnostic diferenţial . adenopatie hilară şi leziuni interstiţiale.pneumonia sugarului.Focarul pneumonic cuprinde concomitent segmentul apical şi posterior al lobului superior . . apariţia de noi focare. iar în perioada de stare există febră. produsă prin confluenţa nodulilor .boala se manifestă prin următoarele modificări radiologice : semne de bronşită cu accentuarea desenlui peribronhovascular şi a hilurilor.pneumonia hilară .cu o opacitate nodulară de cca. cu menţinerea imaginii opace. gripă. .se face cu pneumopatiile virotice. Astfel. .întâlnită la sugari şi copii mici.bronhopneumonia cu noduli miliari.forme etiologice : imagini caracteristice în pneumonia cu stafilococ.lobară. bronhopneumonia. BRONHOPNEUMONIA Pneumococul patogen produce la copii sau persoane tarate.cu opacifiere rotundă sau ovoidă. care apoi dispar. prezenţa de noduli de la 0.bronhopneumonia cu macronoduli.noduli opaci nerezorbiţi. La copii. . În jurul vârstei de 2 . desenul pulmonar.forme în raport cu vârsta . situaţi în jurul hilurilor: .recidiva focarului după câteva zile. dispnee. în special la lobul superior sau mijlociu drept. . .în unele cazuri. 2 -3 cm. stare generală alterată. . pneumonia din tuberculoză. pereţii alveolari sunt distruşi prin necroză cu infiltraţie purulentă a segmentului respectiv. care uneori pot conflua. atelectaziile prin obstrucţie bronşică.5 mm în jurul hilurilor. Radiologic apar opacităţi hilare întinse şi difuze cu trabecule care pleacă de la hil spre periferie. devenind un desen pulmonar reticulat. în cursul rezorbţiei pot apare bule de emfizem. timp de câteva săptămâni. progresiv. .forme evolutive : pneumonie abortivă. Forme după întindere : .forme topografice : după segmentul de ventilaţie afectat . . . în acelaşi loc .la copii şi persoane debilitate. bacilul Friedlander şi bacilul Pfeipfer . la care se produce un proces de alveolită.întârzierea rezorbţiei în formele grave la cei taraţi . Pneumonia migratorie .pneumonia în cască . Clinic : debutul este insidios. febra Q. Imaginea radiologică .pneumonia bilaterală . . cu focarul pneumonic migrator.bronhopneumonia pseudo . are aspect de "fagure de miere" . .cu afectarea lobilor unui singur plămân . ducând la abces sau gangrenă . pneumonie cu evoluţie lentă . mononucleaoză infecţioasă.cu afectarea concomitentă a mai multor segmente. Boala debutează în porţiunea juxtă vertebrală a lobului superior. diseminaţi în jurul hilurilor şi spre baze . 75 .bronşiolita ( rugeolă. Forme de pneumonie : . Complicaţiile pneumoniei lobare: .

sau în mai mulţi lobi care apoi confluează. ricketsiene. Bronhopneumonia cu streptococ sau stafilococ auriu.la cei care stau în decubit dorsal.alte forme BRONHOPNEUMONII NESPECIFICE 1. .forme specifice : stafilococ. atipice Bronhopneumonia primitive.reducerea transparenţei pulmonare neomogenă la nivelul lobului mijlociu şi inferior drept. BRONHOPNEUMONII SPECIFICE BACTERIENE 1. Bronhopneumonia hipostatică . Evoluţia poate fi spre vindecare sau spre deces. Radiologic sunt modificări asemănătoare cu cele din edemul pulmonar acut.infiltrarea cu colesterină ."cord în flacără" . Bronhopneumonia stafilococică 2. febra Q. gripa. Bronhopneumonia gripală prezintă radiologic desen bronhovascular accentuat. Prezintă două etape: .forme cu caracteristici anatomice specifice . inelare. Bronhopneumonia a frigore . este rară. prin confluenţa nodulilor mari. care înconjoară cordul . Bronhopneumonia cu bacili Friedlander.apar noduli multiplii în lobul superior drept. de obicei secundară unei infecţii virotice sau secundar pe cale hematogenă de la o infecţie cutanată. Bronhopneumonia în tuse convulsivă. 3. rugeola. 2. uneori cu noduli atelectactici.radiologic există accentuarea desenului bronhovascular şi opacităţi nodulare multiple cu contur şters. Radiologic se evidenţiază : accentuarea desenului pulmonar în hiluri şi perhilar. 3.etapa buloasă. reumatism poliarticular acut.Bronhopneumonia 1) Cu noduli miliari 2) Cu macronoduli 3) Formă pseudolobară Complicaţii : reacţii pleurale. de răceală. Bronhopneumonie prin aspiraţie . supuraţii şi erupţii buloase. Radiologic . rotunde sau ovoide.forme nespecifice : hipostatică. cu opacităţi nodulare izolate. ocupând întregul lob. Evidenţiază desen hilar accentuat. diagnostic diferenţial cu plămânul de stază. "triunghiul gripal juxta cardiac". în etape. silueta cardiacă modificată. virale. iniţial lobulare. uneori exudate pleurale. Asocierea bacilului Pfeipfer. hilar şi în ambele câmpuri pulmonare. . persistente. hili măriţi. Bronhopneumonia virotică. bule de emfizem. apar ramoliri. uneori cu nivel de lichid care apare exploziv. . opacităţi interstiţiale. dă forma francă lobară sau edem pulmonar acut hemoragic la baza ariei pulmonare. apoi confluente. Bronhopneumonia prin inhalare de substanţe chimice. Radiologic prezintă : voalare difuză a bazelor pulmonare cu contur superior şters. Ulterior. 77 76 . adenovirale. cu imagini transparente. prognostic grav. tusă conjunctivă. cu bacil Friedlander Forme etiologice Se deosebesc : .etapa infecţioasă. reprezentate de transparenţe suflate. Pneumoniile inframicrobiene. emfizem acut şi opacităţi nodulare. de aspiraţie.

PNEUMONII ACUTE SUPURATE Sunt afecţiuni acute sau subacute care prezintă un proces inflamator supurativ pulmonar.patologic se descriu : .anomalii mixte : sechestraţia pulmonară ( caracterizată prin separarea unei porţiuni pulmonare lobare sau segmentare de conecţiunile sale bronşice şi vasculare ) . datorită tulburărilor circulatorii şi adenopatie hilară. Afectarea se produce în urma unui proces inflamator acut. 2) Faza de supuraţie Imaginea radiologică .se datoreşte infecţiei anaerobe cu fusospirili. CHIST AERIAN . ulterior. Pneumonii cronice de cauze diferite : . accentuat perihilar şi în lobii superiori. Imaginea radiologică cu benzi opace care traversează o zonă de transparenţă redusă.PLĂMÂNUL POLICHISTIC Chistul aerian este o malformaţie bronhică care se dezvoltă în parenchimul pulmonar.patologic prezintă succesiv : inflamaţie. neomogenă. 4) Necroza infiltratului pneumonic omogenă. infiltratele gripale. chistul hidatic supurat. Dă miros fetid insuportabil. supuraţie. Abces pulmonar Abcesul pulmonar poate fi explorat radiolog1) Aspect pneumonic ic. 5) Abces în fază chirurgi.malformaţii bronhice : chiste aeriene. Poate fi: primitiv sau secundar. Asocierea tulburărilor circulatorii cu acţiunea fermenţilor proteolitici şi a bacteriilor produce necroza ţesutului pulmonar. Este o boală ereditară în care datorită tulburării enzimatice care compromite fluidificarea secreţiilor din organism.Pneumonia lipoidică . Gangrena pulmonară .malformaţii pulmonare : agenezia. iar după vomică cu caverna tuberculoasă. Imaginea radiologică constă dintr-un focar pneumonic. într-o anumită zonă. care colectează într-o cavitate. Muscoviscidoza pulmonară. tuberculoase. care rezultă din modifi79 .chiste aeriene izolate uni sau bilaterale . intensitatea creşte cală pentru ca. după naştere afectează ambii plămâni .boala polichistică. pioscleroză . hipoplazia. Supuraţii difuze . interesează un singur lob 1) Chist aerian unic 2) Chist aerian gigant sau un plămân . care dispar rapid şi pot recidiva. 4) Chiste aeriene multiple . Se manifestă ca o voalare în lobul mijlociu sau segmentul bazal posterior al lobului inferior drept.Bronhopneumoniile alergice. necroză şi scleroză. tomografic sau bronhografic.în perioada de consti3) Aspect după vomică tuire prezintă o opacitate de tip pneumonic.chistul aerian unic.Ulterior. complicate cu bronşectazie şi emfizem.este secundară pătrunderii de ulei de parafină în alveole.Pneumonia cronică primitivă. să apară o ima78 gine hidroaerică şi rezorbţie incipientă a focarului pneumonic. Abcesul pulmonar . Anatomo . lobul sau plămân supranumerar .opacitate întinsă neomogenă.boala chistică. Se clasifică în : . . aplazia. În jurul abcesului pot să existe voalări.sunt afecţiuni la care procesul de necroză nu este delimitat de o membrană piogenă. .este un focar de supuraţie localizat în parenchim. care se pot contopi. cu noduli fibroşi în jur.3 luni de dezvoltare intrauterină. Diagnosticul diferenţial al abcesului pulmonar în faza de debut se face cu : pneumonia. Anatomo . Infiltratul cu eozinofile Löfler. omogeni cu contur şters. imagine de cord "în flacără". bronşectazii congenitale . cu multiple imagini hidroaerice. . sau abcese drenate în bronhii iar în jur se instalează un proces de fibroză şi ulterior. uneori interesarea pleurei şi tulburări de ventilaţie. eventual şi prinderea scizurilor. sau complicată. 3) Pneumotorax . în care după vomică apar multiple cavităţi anfractuoase cu nivel hidroaeric. triunghiulară sau uneori rotundă. hili accentuaţi. radiologic : prezintă opacifieri unice sau multiple sub formă de macronoduli de intensitate mică. când poate rămâne o cavitate reziduală. pleurezia interlobară. Imaginea radiologică evidenţiază o imagine de tip pneumonic sau bronhopneumonic. Imaginea radiologică : desen peribronhic. după vomică. Evoluţia poate fi favorabilă spre vindecare. . Afectează sugarii şi copii. MALFORMAŢII BRONHOPULMONARE Sunt congenitale sau apar în primele 2 .

este o îngustare incompletă a unei bronhii mari. uni sau bilaterale. În bronşiolită întâlnită în rujeolă şi gripă. Se deosebeşte de pneumotorax. mai intră în discuţie chistul hidatic supurat. Bronşita acută 80 81 . plămânul cu desen şters sau pneumonie stafilococică. examenul radiologic este negativ. În faza iniţială. sindromul de lob mediu. imagine de lemn găurit de carii sau chiar cavernă bronşiectatică.carea aberantă a unei bronhii. Pot exista şi chiste aeriene multiple. caverna bronşectatică şi supuraţia bronşiectatică se face bronhografic. acesta având plămânul colabat la hil. uneori prin mecanismul de ventil expirator poate deveni gigant. Examenul radiologic evidenţiază corpii străini şi uneori complicaţiile prin semne de bronhostenoză cu ventil sau obstrucţie bronşică completă. examenul radiologic este negativ. Radiologic. moniliforme. Cordul poate prezenta modificări de cord pulmonar.boabe de porumb. în inspir mediastinul se deplasează spre partea afectată şi în inspir în partea opusă. transparenţa pulmonară creşte iar hilii devin mari. fasole etc. care apoi se goleşte. BRONŞITA CRONICĂ Predomină fenomenele spasmodice. situată în plin parenchim pulmonar. manifestată radiologic. DIAGNOSTICUL RADIOLOGIC AL AFECŢIUNILOR TRAHEII ŞI BRONHIILOR CORPII STRĂINI TRAHEO . ampulare şi sacciforme. Examenul bronhografic arată tipul dilataţiei bronhice. În stadiile avansate se realizează bronhopneumopatia cronică obstructivă. pleurezia şi pahipleurita mediastinală. alteori pline cu lichid. accentuarea desenului bronhovascular parahilar. când lumenul este redus la 1/3 prin poziţia înaltă a diafragmului pe o singură parte. examenul radiologic constată emfizem sau aspect de bronhopneumonie miliară. În stenozele uşoare. La jumătate din bolnavi.pot fi de natură exogenă . cu contur foarte subţire şi precis. cînd apar imagini rotunde cu nivel hidroaeric. Deosebim dilataţii bronhice. cilindrice. În bronşita acută spasmodică a copiilor mici. scăderea transparenţei hemitoracelui respectiv. bazal şi emfizem. Uneori se pot infecta. Diagnosticul diferenţial între abcesul pulmonar. Bronhografia elucidează diagnosticul. devenind util doar după cointeresarea parenchimului pulmonar.este o transparenţă omogenă de formă sferică. TULBURĂRILE VENTILAŢIEI BRONHOPULMONARE BRONHOSTENOZA Bronhostenoza . Diagnosticul diferenţial se face cu bronşectaziile congenitale.parenchimul unui lob este înlocuit cu formaţiuni transparente multiple cu pereţii subţiri de forme deferite.pietre bronhice sau grunji de cazeum. survenite în urma unor procese inflamatorii bronhopulmonare sau pleurale. sau triunghi bronşiectatic. şi micşorarea ariei toracice. Uneori apare mărirea hilurilor. acestea comunică între ele şi cu bronhiile. iniţial pline cu lichid. Examenul bronhografic evidenţiază transparenţe rotunde sau ovalare şi dilataţi bronhice. uneori goale. alteori se observă cordoane opace. Examenul radiologic uneori este negativ.bronşici . de dimensiuni variate. evidenţaite mai bine de tomografie. BRONŞITELE Sunt procese inflamatorii care afectează difuz mucoasa bronhiilor. şi corpi străini endogeni . BRONŞIECTAZIILE Sunt afecţiuni câştigate. pneumonia buloasă extensivă.BRONşICI Corpii străini traheo . divergente care pleacă de la hil spre bază. Plămânul polichistic .

B. examenul radiologic evidenţiază toracele mărit în volum. Emfizemul mediastinal apare după traumatisme. există un torace emfizematos cu rotunjirea vârfurilor.apare prin mecanism restrictiv. circulaţia sanguină este redusă şi există creşterea presiunii în circulaţia pulmonară. datorită contracţiei active a aparatului neuro . Examenul radiAtelectazia pulmonară ologic evidenţiază o opacitate de forma regiunii afectate cu retracţie. vicariant. Emfizem localizat . distensia exagerată a alveolelor şi absenţa puterii de contracţie a parenchimului. de-a lungul marginii cordului. Concomitent. Uneori poate fi suprainfectată. sferică. caracterizată prin degenerescenţa ţesutului elastic pulmonar. deplasarea mediastinului şi a grilajului costal spre leziune. cu pereţi foarte subţiri. iar aspectul radiologic este identic. Diagnosticul diferenţial se face cu sindromul astmatic. fibrotorax. emfizem secundar periferic. care duc la stenoză bronhică şi apoi la leziuni distructive alveolare. Din punct de vedere radiologic poate fi generalizat sau localizat. astmul ganglionar la copii. pericavitare şi lamelare. Radiologic prezintă hipertransparenţă pe teritoriul unui segment de ventilaţie. pleurezie masivă. cordul mic. EMFIZEMUL PULMONAR Este o stare patologică a plămânului.este datorită disfuncţiilor bronhiolelor terminale. Emfizemul bulos .colecţii lichidiene pleurale. slero . A.contractil al parenchimului respectiv. Bula de emfizem este o formaţiune transparentă. Emfizenul cronic generalizat . 83 82 . degenerativ. ASTMUL BRONHIAL Este o boală alergică tradusă clinic prin crize de dispnee expiratorie paroxistică datorită îngustării bronhiilor. sinusuri costo .poate fi localizat scleroatrofic şi obstructiv. În fază avansată.atrofic. în faza iniţială. lobară. Atelectazia lamelară se traduce prin dungi opace liniare. În atelectazie trebuie stabilită cauza care a provocat-o şi să se facă diagnosticul diferenţial cu alte imagini asemănătoare. bronşită segmentară. Cauze . care duc la emfizem. cancer bronşic. iar cordul alungit în picătură. Emfizemul funcţional apare de obicei la cei înecaţi. perforaţia traheei şi se manifestă radiologic printr-o linie transparentă aerică subţire. Ulterior apare aspectul de cord pulmonar. neobstructiv sau obstructiv prin stenoză bronhică. Hilurile sunt bogate. Transparenţa pulmonară este mărită. tumori pleurale. situate la bază.reprezintă intricarea bronşitei cronice şi a emfizemului pulmonar. se observă o reţea vasculară periferică săracă. asociată cu hiluri mari şi lipsa de modificare a transparenţei în inspir şi expir. Emfizem interstiţial . Transparenţa pulmonară poate fi mai mare sau uşor crescută.ATELECTAZIA PULMONARĂ Este o stare caracterizată radiologic prin opacifierea caracteristică retracţiei şi imobilitatea parenchimului lezat. paralel cu diafragmul.diafragmatice largi şi transparenţă pulmonară crescută. Deosebim atelectazia masivă. cu bronhii libere. coaste orizontalizate şi spaţii intercostale mai largi. Bronhopneumopatie obstructivă cronică . avînd cauze diferite. COLAPSUL PULMONAR Este o turtire mecanică a parenchimului pulmonar dintr-o cauză externă. Emfizemul senil . segmentară.este difuz. Poate fi: obstructiv şi restrictiv.este extins uneori cu bule subpleurale.mio . prin obstrucţia mecanică a unei bronşii şi atelectazii parcelare. astmul cardiac. Radiologic. lobulare şi acinoase. destins în inspir cu diafragm coborât. diafragm coborât. chiste hidatice masive etc. În criză. hilurile accentuate.

iar evoluţia nefavorabilă duce la caverna TBC parenchimatoasă. reducerea transparenţei la baze şi uneori desen multinodular floconos. Focarul pulmonar. Complexul primar poate fi însoţit de procese de dilataţie vasculare transversale. uremie.TULBURĂRILE CIRCULAŢIEI PULMONARE Plămânul de stază .poate fi ocultă sau latentă şi forma manifestă. liniile lui Sylla. mai târziu apare un voal.amputate sau caracter de stază difuze. de obicei tringhiulare cu baza la perete şi vârful la hil. De obicei. adenopatia satelită şi cordoanele de limfagită constituie complexul primar TBC. Ganglionii hilari sunt măriţi în volum.se manifestă radiologic prin : cord cu configuraţie şi dimensiuni patologice. Plămânul cardiac a) Cordoanele Sylla b) Infarctul pulmonar c) Hili de stază d) Liniile Kerley EDEMUL PULMONAR ACUT Se asociază cu insuficienţa ventriculară acută stîngă. De la focarul pulmonar se propagă de-a lungul limfaticelor opacităţi liniare. hiluri cu caracter arterial . Faza terţiară cu localizarea tuberculozei la un singur organ. EMBOLIA PULMONARĂ Embolia pulmonară. Are forme şi dimensiuni de la un sâmbure de cireaşă la un lob în întregime. evoluţia complexului primar este favorabilă. 84 85 Tuberculoză pulmonară 1) Imagine unipolară 2) Imagine în halteră 3) Imagine bipolară 4) Imagine ceas de nisip 5) Confluarea zonelor de congestie perifocală 6) Imagine „coş de fabrică” 7) Triunghiul Sluka . apar şi nodului bine conturaţi datorită hemosiderozei. gan- Este o afecţiune datorită infecţiei cu bacilul Koch. Radiologic se constată cord mărit. În stenoza mitrală avansată. uneori aspect pseudotumoră hilară. pleură etc. imaginea halteră. apar opacifieri de forme diferite. realizând epituberculoza perifocală. Tuberculoza pulmonară primară . linile septale Kerley. cum ar fi : imaginea bipolară. În infartul pulmonar. Apare iniţial un focar de alveolită exudativă numit afect primar. Se poate împărţi după Ranke în: Faza primară manifestată prin şancrul primar de inoculare. uneori poate prinde un segment de ventilaţie în întregime şi realizează triunghiul Sluka. iniţial nu are corespondenţă radiologică. În edemul alveolar apare un voal pulmonar difuz . de obicei în vârful lui Fowler. limfangită şi adenopatie satelită . hiluri de stază cu prelungiri trabeculare groase. până la hil. Edem pulmonar acut Faza secundară este manifestată prin granulie cu însămânţări îm plămân.în aripi de fluture.Eisler TUBERCULOZA PULMONARĂ . linii Kerley septate.complexul primar. Există diferite aspecte de complex primar. însoţită de manifestări clinice şi radiologice.

palid cu contur difuz. înconjurată de un inel de congestie alergică perifocală. Focare iniţiale se traduc prin opacităţi nodulare palide subclaviculare şi retroclaviculare. Nodulii Aschoff şi Puhl . diseminări pe cale bronhică sau circulatorie. care apoi se cicatrizează sau dau metastaze bronhice.ftizia . Evoluţia nefavorabilă poate avea forma de ca87 . El apare după un interval de latentă post TBC primar. 2. asociat cu acesta. fără adenopatie satelită. fistulizare bronşică. Este rotund sau ovalar şi se proiectează radiologic în partea externă a regiunii subclaviculare 86 sau în vârful lui Fowler. Caverna poate fi unică dar şi cu aspect de "miez de pâine". neomogen. sub forma unui voal difuz.caverna se poate vindeca singură sau după tratament cavitatea se micşorează şi cu timpul dispare. Infiltratul tuberculos se prezintă radiologic sub următoarele forme : 1.5 concreţiuni calcare punctiforme la un singur vârf sau ambele vârfuri deasupra claviculei. care apoi se evacuează şi devine cavernă precoce. bronheopneumonia şi ftzia primară la copii. infiltratul nebulos Redeker. infiltratul rotund Fleischner cu aceleaşi caracteristici dar cu contur net. Tuberculoza miliară acută a plămânului se manifestă radiologic iniţial printr-un desen reticular fin.glionară.debutează la adolecenţi sau tineri sub forma infiltratului precoce sau tuberculoză cazeoasă segmentară. infiltratul precoce Assmann. Prin fistulizare cazemul ajunge în arborele bronşic sau chiar într-un vas sanguin. lobită sau zonită cazeoasă. uneori deces. distribuiţi în dimensiuni egale. Evoluţia cavernei . însoţiţi de trauma pulmonară 2) Noduli Aschoff .bronhică. Sediul de elecţie este în regiunea subpleurală . interesând un segment sau un lob.realizează tuberculoza nodulară cu rol important în apariţia ftiziei. Uneori acesta lipseşte. existând calcificări apicale sau hilare. Leziuni nodulare apicale descrise . Caverna TBC primară. izolate în parenchimul sănătos sau cu contur anfractuos.prezintă noduli mai 1) Noduli Simon mari inegali. Iniţial în interiorul opacităţii infiltratului apare un contur clar semicircular. Tuberculoza secundară . Tuberculoza cazeoasă extensivă este rară şi are următoarele forme: pneumonia. pe fondul căruia se observă câţiva noduli mai opaci. Diseminări hematogene apicale discrete realizează nodulii Simon 4 .segmentul dorsal superior. când se produce excavarea şi diseminarea către ftizie. PRIMO INFECTIA TUBERCULOASĂ CU DISEMINĂRI HEMATOGENE Tuberculoza miliară constă în granulaţii tuberculoase diseminate în toate organele.sunt proiectaţi periclavicular sub formă de grunji calcari cu tendinţă de calcificare. însoţite de Diseminări hematogene apicale adenopatie traheo . poate apare în cadrul şancrului de inoculare.Puhl accentuată. discrete Granulia rece . apoi diseminări simetrice pulmonare cu noduli omogeni. Poate evolua favorabil spre fibroze şi calcifieri. Între cavernă şi hil se poate observa bronhia de dren. cât o nucă. 3. Infiltratul precoce este un focar de alveolită cazeoasă. Uneori are sediul în interiorul unui ganglion. Caverna tuberculoasă are o imagine radiologică variind cu stadiul bolii. Debutul tuberculozei secundare paote fi pneumonic. Evoluţia radiologică a infiltratului precoce poate fi favorabilă sau extensivă. care poate fi înconjurată de infiltrat pericavitar. ca o transparenţă cu contururi fine.

bulă de emfizem. având dimensiuni mai mici de 3 microni. În cursul ftiziei se constată diseminări bronhopneumonice. cu noduli bine conturaţi. Pleurezia însoţeşte uneori leziunile parenchimatoase tuberculoase. Ftizia manifestă .fibroza perihilară.există opacifiere neuniformă şi retractilă a hemitoracelui. chistul hidatic.este o afecţiune datorată inhalării bioxidului de siliciu liber. în special pe cale bronhogenă. fibrocazeoase. Forme particulare ale tuberculozei pulmonare sunt: tuberculomul. benzi şi insule de scleroză. Ftizia evoluează în pusee. pneumotorax închistat. În blocul de conInduraţie cu dezorientarea densare. Leziunea evoluează treptat şi lasă în urmă noduli fibroşi şi benzi fibroase. chistul aerian. . uneori asociată cu leziuni în celălalt plămân. forme de caverne. fibroulceroase cu ţesut fibros în jur. 88 benzi fibroase care iradiază de la hili spre periferie. Tuberculomul este opacitate rotundă. cu manifestări respiratorii. Prin plămân opac se înţelege opacifierea hemitoracelui de natură pleurală care maschează leziuni ulcerative subiacente. Radiologic . suflată.poate începe sub formă de pneumonie cazeoasă cu limite caracteristice teritoriului afectat.forma de ftizie predominant productivă. Radiologic . unică de 2 -3 cm. . având diferite forme. în sânul cărora apar focare de necroză şi cazeificare. oraganice. metalice. aspect stelat cu prelungiri. cărbune.de la infiltrat sau caverna tuberculoasă.prezintă forma de: .evoluează prin asocierea Fibrotorax leziunilor cazeoase.leziuni discrete în vârfuri. Acest stadiu se numeşte tuberculoză fibrocazeoasă cavitară. PNEUMOCONIOZELE Sunt boli profesionale datorate inhalării cronice a unor pulberi fine. cavităţi bronhiectatice. când devine tuberculom.vernă deterjată. bacilii Koch se extind în jur sau la distanţă producând leziuni infiltrative şi productive.fibrotorax. urmate de excavare. . care produc o fibroză cronică a întregului organism. SILICOZA Silicoza . cancer branhopulmonar excavat. tuberculoza pulmonară hipercronică. Sclerozele tuberculoase pot fi generalizate sau localizate ( apical sau perihilar). Evoluţia lor poate fi spre rezorbţie sau cu caracter productiv. cicatricial sau fibros. Tuberculozele fibroase cicatriciale au caracter mutilant. existând leziuni evoluFtizie predominant desenului pulmonar fibroasă tive şi cicatriciale ca: focare de atelectazie. TUBERCULOZELE FIBROASE Formele fibroase ale ftiziei pot fi primitive cu evoluţie fibroasă permanentă sau secundare cicatriciale după formele descrise mai sus. vegetale. Tuberculoza fibroasă . Tuberculoza secundară . plămânul distrus şi tuberculoza retractilă. Este neomogenă. Se deosebesc 4 stadii clinico . cavernă blocată. minerale.predominant exudativă cu voalări subclaviculare. Ftizia forma mixtă . Diagnosticul diferenţial al cavernei se face cu abcesul pulmonar.ftizia predominant fibroasă . asociate cu noduli fibroşi şi zone de emfizem. Se descriu următoarele forme de ftizie: . situată în lobul superior cu contur net. placarde de îngroşare pleurală. când scleroza interesează uneori un plămân.se manifestă prin accentuarea desenului pulmonar.transformă focarul inflamator în focar scleros. .radiologice: 89 . confluenţă şi uneori cu excavaţii.

Nodulii silicotici pot fi miliari cu aspect nisipos sau mai mari "fulgi de zăpadă în furtună " şi emfizem . mai ales în dreapta. În stadiul III ( după 10 ani ). Ganglionii limfatici sunt hipertrofiaţi. 90 .este o afecţiune cu substrat proliferativ al ţesutului reticulo . În stadiul II . Există un spaţiu transparent între adenopatie şi mediastin.Boeck .boala lui Besnier .se face cu tuberculoza fibroasă extinsă. chiar simfiză diafragmatică.în hil "în arbore de primăvară".se aseamănă cu infiltratul tuberculos.cu diseminări nodulare pe ambele arii pulmonare. Hilul poate fi comparat cu un "arbore de iarnă" cu ramuri retezate. Silicoza stadiul I . Clinic. aspect care rămâne un timp. iar secundar emfizem accentuar. realizând aspect de "aripi de fluture".proliferative particulare şi etiologie necunoscută.se manifestă radiologic cu accentuarea desenului hilar sau cu prelungiri mai accentuate în jur. Silicotuberculoza . pot apare noduli silicotici tipici. În stadiul III .sunt Stadiul III afecţiuni variate. hilipete. cu determinări imuno . Bronşiile prezintă aspect de bronşectazie.cu confluenţa nodulilor silicotici în opacităţi ovoide. limfangita carcinomatoasă.tuberculoza se asociază silicozei în 50% din cazuri. bronşiectazii. Se clasifică în: 91 Silicoză stadiul III Formaţiuni pseudotumorale hilare Silicoză stadiul III Umbriri pseudotumorale Imagini în „vârf de cort” la baze Cavernă pseudopneumoconiotică Presilicoza -cu accentuarea imaginii hilului cu trabecule fibroase. mari. Stadiul presilicotic „Arbore de iarnă” Silicoză gradul I „Arbore de primăvară” Silicoză gradul II „Fulgi de zăpadă în furtună” SARCOIDOZA Sarcoidoza . Diagnostic diferenţial . prezintă adenopatii mediastiStadiul II nale mai ales în hil. modificări pulmonare. care prezintă scleroză pulmonară Fibroză interstiţială localizată sau fibroză interstiţială difuză. osteoarticulare şi ale altor organe. până la periferia plămânului . Sindromul Löfgren Mai se numeşte şi limfograStadiul I Adenopatii nulomatoză benignă. punctiformi diseminaţi parahilar. neregulate. Silicoza stadiul II . În opacităţile silicotice apare ischemie şi necroză care determină apariţia cavernei pneumoconiotice. se manifestă prin leziuni cutanate.stadiul I . dimensiunea adenopatiilor hilare scade şi apar determinări microondulare sau reticulo nodulare. elucidarea se face cu descoperirea bacilului Koch. mediastinali. Testul lui Kweim este pozitiv. simetrice mai ales în hili .aspect de "arbore de vară". Silicoza stadiul III . În cursul silicozei se modifică şi pleura şi scizura orizontală dreaptă îngroşată. În stadiul II. În stadiul I. hipertrofia ganglionilor limfatici.Diagnosticul radiologic este greu.histociar. există fibroză opacă sub formă de benzi şi imagine de "fagure de miere". Sclerozele pulmonare . Uneori.Schaumann .se aseamănă cu granulia bacilară.umbriri pseudo tumorale. ganglionii mari sunt Diseminare miliară net delimitaţi.

. rotunde sau ovulare.fibroze de cauză medicamentoasă sau profesională. mai ales în chistul hepatic.adenomatoza pulmonară . Semnul lui Morquio . tuberculoză.sunt rare. În cazul de retenţie de membrană. sarcoidoză. în jur sunt dungi opace. iar diagnosticul se pune histologic.o semilună aerică care coafează polul superior al chistului.au o imagine de opacitate rotundă în plin parenchim pulmonar. mişcările respiratorii modificându-şi forma. Semnele radiologice variază în raport cu faza clinică în care s-a făcut examenul.adenomul brohic . AFECŢIUNI PULMONARE PARAZITARE CHISTUL HIDATIC PULMONAR Chistul hidatic pulmonar primitiv . provocată de ouăle de Taenia echinococcus. . Pe calea venei porte sau prin limfatice embrionii hexacanţi ajung în ficat sau plămâni. .prezintă opacităţi micronodulare de 93 Chistul hidatic secundar provoacă echinococoza secundară. iar după moartea parazitului nodulii se calcifică. În evoluţia chistului se poate infiltra o cantitate de aer. unde se dezvoltă chistul hidatic. de o parte şi de alta a membranei proligere decolate. Examenul radiologic evidenţiază îngroşarea desenului pulmonar. omogenă. . în interiorul chistului pot rămâne celule fiice. în componenţa lor intrând ţesuturi fetale . Chistul hidatic deschis . devenind stelat. semicirculare şi concentrice. chistul fără aer se ratatinează. Conturul chistului variază.este determinată de embrionul tenie solium. de intensitate medie. . TUMORILE BRONHO-PULMONARE Tumorile pulmonare benigne .fibroze criptogenetice ( sindrom Hamann Rich ). locul lichidului fiind ocupat parţial de aer. net delimitate.are caracter semimalign fiind de forme diferite. Uneori.este o tumoră unică. CISTICERCOZA PULMONARĂ Cisticercoza pulmonară . uneori în jurul lui apar procese atelectatice. Radiologic . dermato .sunt tumori benigne disembrioplazice. muscoviscidoză. Chistul hidatic 1) Stratificări în jurul chistului 2) Semnul lui Morquio 3) Semnul arcului dublu 4) Celule fiice 5) Plasticitatea chistului 6) Semnul membranei plutitoare 7) Bule de aer sub membrană 8) Retenţia membranei 9) Opacitate stelată 10) Chist hidatic supurat 11) Echinococoză secundară Chistul hidatic închis . Echinococoza secundară se produce pe cale bronhică şi se traduce radiologic prin opacităţi rotunde multiple ca şi în carcinoza miliară. examenul sputei fiind decisiv pentru diagnostic. Diagnosticul diferenţial se face cu abcesul pulmonar. vezicula fiică. Radiologic .scleroze pulmonare după pneumopatii infecţioase. supuraţii şi viroze . mai ales spre hil şi baze. transformându-se într-o cicatrice stelată. 92 . putând metastaza şi secretă 5 hidroxitriptamina .prin creştere se poate fisura şi se deschide în una din bronhii.în faza iniţială apar opacităţi multiple.sunt rare. pneumonia reumatismală. stenoză mitrală. tuberculoza pulmonară. cu aspect radiologic necaracteristic. iar forma depinde de localizare. Diagnosticul diferenţial se face cu cancerul bronhiolar. periarterită nodoasă). Fibroză pulmonară MICOZELE PULMONARE Micozele pulmonare . metastaze canceroase unice .. reticuloze. .este o opacitate rotundă în plin parenchim pulmonar. Dimensiunile variază de la 5 -20 cm.miozită. Evoluţia de obicei este spre vindecare.fibroze interstiţiale difuze în colagenoze (sclerodermie. sarcomul pulmonar.hamartroamele . între adventice şi membranele chistului. lupus eritematos. la care se asociază opacităţi nodulare sau transparenţă în fagure de miere.

se cunosc 1. datorită blocării ganglionilor limfatici care determină staza limfatică. condrom. Cancerul vârfului pulmonar. care se extinde . Imaginea radiologică seamănă cu un chist hidatic. Radilogic umbra hilului este mare. 5. situate în plin parenchim pulmonar şi în mantia pulmonară. extinzându-se pe parcurs chiar în creier sau oase. cu caracter histologic de adenocarcinom.opaciatea hilară de la care se desprind ramificări peribronhovasculare.poate fi primară sau secundară.este datorită metastazelor nodulare pleurale.tip infiltrativ difuz. Cancerul bronhiilor mari (central).pleacă din mucoasa bronhiilor mici. Are caracter semimalign. varietatea bronho. când invadează pleura şi distruge coastele. neomogenă. 2 . Dacă extinderea se face pe cale aeriană cu invadarea alveolelor. Evoluţia cancerului este progresivă. În timpul evoluţiei tumora creşte şi poate avea contur poliglobat şi prelungiri. dar este mai mare. de la care pornesc însămânţări la grupele ganglionare tributare.6 cm. Ganglionii hilari şi mediastinali sunt măriţi. contur net şi creşte rapid.) limfagita canceroasă . .opacitate intensă. Radiologic. cu evoluţie endo sau exobronhică. Caverna canceroasă 95 . Cancerul endobronşic depistat în stadiu precoce este operabil. Caverna canceroasă are contur anfractuos şi transparenţă neomogenă. 94 B.) cancerul masiv al hilului . 3. A. alteori are aspectul unui singur focar opac rotund.) pleurezia canceroasă . Leziunea se dezvoltă pe o bronhie mare în hil. uneori este escavat. Ganglionii hilului şi a mediastinului superior se lărgesc. rotunde. De profil scizurile sunt bombate.este o tumoară malignă care pleacă de la epiteliul bronhiilor mari.se traduc radiologic prin opacităţi intense. 2. CAVERNA CANCEROASĂ Tulburările ischemice din masa canceroasă. Tumori ale ţesutului epitelial: papilomul bronşic. Deosebim următoarele forme . pneumonie canceroasă . Are sediul în hili. angioame. cuprinzând chiar un lob.cancerul endobronşic. Cancerul central cu evoluţie exobronşică .) cancerul lobar. polipul bronşic. Cancerul pulmonar periferic . formează sindromul Pancoast . varietatea obstructivă . Tumori ale ţesutului conjunctiv: lipom. fluidifică conţinutul şi îl elimină pe cale bronhică.cancer endobronhic. Cancerul bronhiilor mici . hilurile au contur policiclic.) cancerul bronhogen ramificat .are origine bronhică dar se dezvoltă în afara lumenului bronhic şi se extinde retrograd în căile limfatice.Tobias. Tumori pulmonare benigne CANCERUL BRONHOPULMONAR Cancerul bronhiilor mari . opacitatea este mai palidă. Imaginea hilului în cancerul bronşic este de obicei policiclica lobulată. are forma unei opacităţi unice. din care se desprind opacităţi liniare orientate în sensul desenului vascular. II. iar histologic este carcinom cu celule mici (cancerul central). fără corespondenţă radiologică.Cancer bronhopulmonar central scopică.tumora se dezvoltă intra bronhic. 4. de cca. provocând atelectazia sau emfizem localizat. de dimensiuni diferite.

Metastazele produse pe cale sanguină dau opacităţi nodulare . Metastazele canceroase pleacă de la tumori primitive şi ajung la plămân pe două căi limfatică sau sanguină. îngroşare în platoşa foiţelor pleurale şi lichid în cavitatea pleurală.dau hipertrofii ganglionare şi opacifieri ale organelor mediastinale. este limitat în faţă de stern şi cartilaje costale.spaţiul celular a lui Henke. se dezvoltă în plin parenchim sau în hil. tiroidă. Formele mixte se datoresc însămânţărilor pe cale limfatică sau sanguină. Limfagita canceroasă secundară . multiple. Mediastinul este lărgit cu limbi de flacără spre parenchim. EXAMENUL RADIOLOGIC AL MEDIASTINULUI Mediastinul este situat între cel două regiuni pleuro . chistele dermoide.ca urmare a blocării cu celula tumorală a ganglioniilor mediastinali.SARCOMUL PULMONAR Este întâlnit rar. vasele mari. Metastaze mediastinale . rotunzi sau ovalari de 2 . unde se studiază patologia timusului.sunt circumscrise.bronhici. guşa retrosternală. prin bombarea unuia sau ambilor lobi ai timusului. fără topografia anumită. 96 Radiologic se constată prezenţa de noduli tumorali. mediastinul se împoarte în: anterior şi posterior . rect.invadează difuz pleura sau are aspect de opacitate omogenă semisferică cu baza la peretele toracic şi convexitatea spre plămân sau ca Mezoteliom pleural o tumoră în cavitatea pleurală care umple hemitoracele. Toate trei formele se produc prin diseminare pe cale limfatică. TUMORILE PLEURALE Tumorile pleurale benigne . net delimitate cu baza la peretele costal. Sarcomul pleural primitiv . Împărţirea se face prin planul ipotetic frontal. Hipertrofia de timus se întâlneşte la sugari şi prezintă următoarele semne radiologice: lărgirea opacităţii mediastinale în etajul superior. Metastaze pulmonare 2. inegali. 3. Radiologic. apare la tineri şi nu dă metastaze la ganglionii limfatici regionali. Imaginea seamănă cu limfangita primitivă.3 cm. lanţul simpatic. scot în evidenţă nodulii tumorali chiar când sunt mascaţi de mezoteliomul pleural. Mediastinul posterior. aceştia sunt mai mari decît în granulia tuberculoasă. creşte mai repede decât cancerul solitar. opaciatea este Hipertrofia de timus 97 . Metastazele pulmonare apar în: cancerul se sân. CANCERUL SECUNDAR AL PLĂMÂNULUI METASTAZELE PULMONARE Reprezintă 1. ganglionii traheo . Tot în mediastinul anterior se găseşte spaţiul clar retrosternal. sub formă de imagine rotundă hilară. Mediastinul anterior conţine cordul.5% din tumorile maligne pulmonare. este transparent la razaele X şi conţine pneumogastricul. Deosebim următoarele aspecte radiologice: 1. trahea. repartizaţi neuniform.se pot asocia cu pleurezie masivă. superior este deschiderea toracică. conturul este bine delimitat. HIPERTROFIA DE TIMUS Timusul este un organ limfoepitelial cu sediul în partea superioară a mediastinului anterior. care trece prin faţa anterioară a bifurcaţiei traheii. se produce refluxul retrograd al limfei. esofagul.pulmonare. prostată. Tomografia şi radiografia cu raze dure. fără a da pleurezie. nervii recurenţi. seminom şi hipernefrom. Granulia canceroasă cu noduli diseminaţi pe ambele arii pulmonare. geometrică. Tumorile pleurale maligne . nervii frenici. posterior de coloană şi inferior de diafragm.

uneori dublu contur. TUMORI DIZEMBRIOPLAZICE MALIGNE Teratoamele . iar în cea nodulară neomogenă. guşa retrosternală şi 4. Tumorile maligne au o dezvoltare rapidă. GUŞA RETROSTERNALĂ Este datorită măririi glandei tiroide.este ovoid. dinţia şi smocuri de păr. lipită de coloană cu convexitatea spre plămân.sunt mai rare.se datoresc unor vicii de embriogeneză. Evoluţia este lentă. de opacităţi pulmonare şi leziuni osoase din vecinătate. hipertrofia ganglionilor limfatici şi a altor organe bogate în acest ţesut.apare la tineri.este cu etiologie necunoscută. Timomul . TUMORI MALIGNE MEDIASTINALE Guşa retrosternală TUMORI MEDIASTINALE NEUROGENE Au punctul de plecare la celulele lanţului simpatic juxta vertebrală. se constată o formaţiune opacă sau rotundă mascată în parte de mediastin. De profil se proiectează pe coloană sau şanţul costovertebral. situate la diferite niveluri în funcţie de forma descrisă.hipertrofia ganglionilor traheobronşici cu lărgirea umbrei mediastinae în 2/3 superioare. Este omogenă. contur precis. 2. Se deosebesc: ganglioneurinomul sau schwannom şi neurofibromul. 2) Chist pleuropericardic Chistul pleuropericardic . tratamentul chirurgical. este omogen şi convex. guşa plonjată. ovoidă de 6 . În guşa parenchimatoasă intensitatea este omogenă.este tumoră malignă. modificări fiziologice a pediculului vascular în decubit. care conţine formaţiuni osoase anormale. Radiologic. situat paramediastinal. care se modifică cu mişcările respiratorii. Chistul dermoid . Radiologic . Forma mediastinală. chist pleuropericardic). Chistul bronhogen este o formaţiune opacă. 3. poate fi generalizat când se mai numeşte şi boala Kundrat.este o opacitate rotundă în mediastinul anter superior. iar când sunt constituite din elemente tisulare aberante sunt disembrioame heteroplastice. de care este solitar.limfosarcomul .omogenă. Pot fi constituite din elemente tisulare locale ale mediastinului când se numesc disembrioame homoplastice (chist bronhogen. 3) Chist dermoid cu incluziuni situat la baza plămânului drept şi îşi modidentare 4) Chist dermoid cu nivel orizontal fică aspectul cu respiraţia. pleacă de la ganglionii limfatici sau de la timus. care produce modificări în ţesutul reticulo histiocitar.limfoamele nehodkiniene . cu contur net şi 1) Chist bronhogenic tonalitate lichidiană. Neurinomul nu poate fi despărţit de coloana vertebrală. situat retrosternal. limfogranulomatoza malignă Hodgkin . Deosebim următoarele forme: 1. contur net. guşa aberantă (din mugure tirodian izolat).8 cm. uneori conturul devine şters cu prelungiri radiare. Se însoţeşte frecvent cu pleurezie unilaterală. uzura coastelor. Diagnosticul diferenţial se face cu adenopatia paratraheală bacilară. . 99 Tumoră mediastinală 98 . care lărgeşte umbra mediastinului. . Examenul radiologic evidenţiază deformarea şi lărgirea mediastinului superior cu contururi bine precizate. guşa cervicală. acesta prezintă lărgirea găurii de conjugare prin care trece rădăcina nervului pe care s-a dezvoltat neurinomul.

Diagnosticul se pune prin cavografie şi examen baritat esofagian. precum şi hipertrofia ganglionilor mediastinali. . Diagnosticul diferenţial între limfosarcom şi limfogranulomatoză: în limfom predomină adenopatiile cervicale. afecţiuni inflamatorii pulmonare acute. pleurite congestive inflamatorii. cancer sau prin manevre chirurgicale. mediastinografie. Adenopatie mediastinală PLEUREZIILE EXUDATIVE ALE MARII CAVITĂŢI Etiologic pot fi primitive sau secundare. fără adenopatia axilară şi inghinală şi fără splenomegalie evoluţia este rapidă. mai există reumatismul articular acut şi gripa. evidenţiat mai bine în profil sau culcat cu partea afectată în jos. Imaginea radiologică. Pleurezia sero . Pleureziile primitive sunt în 90% din cazuri de natură tuberculoasă. Ele sunt rare la copii. care nu confluează. contur şters şi uneori. În etiologia pleureziilor. care determină scleroza ţesutului mediastinal.celular (Brill Symmers ) . nivel hidroaeric. Pleureziile secundare apar în tuberculoza pulmonară evolutivă. Pleurezia cu lichid în cantitate Pleurezia marii minimă (200 cm3) apare opacitate cavităţi bazală de faţă. Opacifierea imaginii pleurale se observă în pleurezii cu lichid. cantitatea. care estompează netitatea curbei diafragmatice. AFECŢIUNILE PLEUREI Procesele patologice ale pleurei pot să determine . silicoză. speleno şi hepatomegalie. infarct. poziţie mai înaltă şi hipomobilitatea diafragmului de partea afectată.fibrinoasă se localizează mai ales în marea cavitate pleurală dreaptă. evoluţia lichidului şi parenchimul pulmonar.este o opacitate care lărgeşte cele 2/3 superioare ale mediastinului cu contur policiclic . prin îngroşarea foiţelor pleurale sau acumularea de lichid între acestea. apoi lichidul se colectează în sinusul costodiafragmatic posterior. sifilis. micoză.excese de opacitate. 100 . MEDIASTINITA ACUTĂ Procesele inflamatorii ale ţesutului conjunctiv mediastinal pot fi cauzate de perforaţia esofagului şi faringelui prin corpi străini. pleurita fibrinoasă. unde predomină cele de natură reumatismală. Formele radiologice sunt: Pleurezii incipiente cu reducerea transparenţei pulmonare a bazei hemitoracelui. la cardiaci. cu evoluţie prelungită. MEDIASTINITA CRONICĂ Este rară şi se datoreşte unei adenopatii bacilare. 101 MODIFICĂRI MEDIASTINALE ÎN LEUCEMIE În leucemia limfatică există hipertrofie a ganglionilor periferici abdominali.reticulosarcomul . tomografie computerizată. Examenul radiologic evidenţiază lărgirea umbrei mediastinale.este o formă atipică a limfosarcomului.. cicatrici pleurale. apreciază sediul. pahipleurită.limfomul giganto . Esofagul este deplasat anterior. creşterea transparenţei toracelui (pneumotorax) şi imagini mixte. neoplasm pulmonar etc. deplasarea laterală a marginilor sale.

calcificările pleurale . au aspect fusiform pe profil. sunt atrase spre leziune datorită colapsului pulmonar instituit. . mediastin. Alte localizări a îngoşării pleurale sunt la peretele lateral toracic. Este mai frecventă la bază. . pleurezia para pneumonice.îngroşarea pleurei şi simfiza. triunghiulară. Evoluţia pleureziei se face spre vindecare în 2 -3 săptămâni. afecţiuni acute pulmonare. a unui hemitorace cu retracţii accentuate ale formaţiunilor din jur . Spaţiul pleural mediastinal este împărţit de hil în etajele suprahilare şi subhilare.hidrotoraxul . Localizările pleureziilor mediastinale pot fi: Pleureziile mediastinale inferioare . ciroza hepatică. diafragmul este în poziţie înaltă. mai greu de recunoscut la baza dreaptă. a: faţă. 103 102 . PLEUREZIILE MEDIASTINALE Pleurezie interlobară la nivelul micii scizuri: umbrire fuziformă şi rotundă.sub formă triunghiulară. peretele toracic este bombat. Pe lângă semnele radiologice directe descrise. neomogenă. submamare şi apicale.se datoreşte unui transudat pleural. când lichidul migrează.se produce în urma unor leziuni pulmonare TBC.Pleurezia cu lichid în cantitate mijlocie (1000-1500 cm3). Localizarea în toată cavitatea pleurală realizează o opacitate în bandă juxta verte1) Pleurezie mediastinală brală. curba lui Damoiseau coboară. diafragm. Pleureziile mediastinale superioare sunt situate juxtamediastinal. infecţii mediastinale sau abdominale sau după tuberculoză. Când pleurezia este masivă. uneori însă. poate fi apicală. însoţite de o îngroşare pleurală. submamară şi apical. lichidul inundă toată cavitatea pleurală. ulterior datorită apăsării lichidului acesta coboară. ele sunt de obicei purulente şi se localizează la: scizurile interlobare. iar de faţă se proiectează la nivelul hilului.se prezintă ca o opacitate masivă. superioară Pleureziile diafragmatice se traduc radiologic 2) Pleurezie axilară înaltă printr-o opacitate semilunară cu concavitatea spre 3) Pleurezie diafragmatică 4) Pleurezie axilară joasă diafragm. . în mod obişnuit mediastinul şi cordul în pleurezia incipientă nu sunt deplasate. b: profil.este o îngroşare pleurală peste 1. tumori mediastinale sau de ovar. PLEUREZIILE ÎNCHISTATE Pleureziile închistate pot fi primitive sau secundare. nefropatii. când are aspect triunghiular. prin pareza musculaturii sale. există şi semne indirecte de pleurezie: iniţial. Când sunt localizate de-a lungul scizurii interlobare. submamară 5) Pleurezie uscată În marea cavitate pleurală se pot realiza 6) Pleurezie mediastinală joasă închistări axilare. Plămânul este micşorat şi împins spre mediastin.fibrotoraxul . Diagnosticul diferenţial se face cu pneumonia. . ca o bandă semilunară la vârf. lichidul va avea nivel orizontal. atelectazie şi pahipleurita întinsă. PLEUREZII PURULENTE ACUTE Survin după leziuni ale peretelui toracic.apar sub formă de noduli cu contur dinţat la bază pe linia posterioară axilară. situate în regiunea infrahilară şi se deplasează odată cu peretele toracic.5 cm. bazală. axilară. fibrocazeoase întinse. cu o latură pe diafragm. cu prelungiri a porţiunii sale inferioare. la baza toracelui apare o opacitate omogenă. Radiologic . Opacitatea bazală este mai frecventă în dreapta. sinusul costodiafragmatic şi diafragm. Deosebirea faţă de o colecţie lichidiană se face prin poziţia Trendelenburg. una la peretele axilat şi a treia spre transparenţa pulmonară cu concavitatea în sus şi înăuntru (curba Damoiseau). Complicaţiile pleureziei : . Din punct de vedere radiologic empiemul pleural se prezintă ca o opacitate intensă. uneori este bilaterală. Dacă se efectuează puncţie toracică de evacuare. uneori pot conflua . care apare în insuficienţa cardiacă. intensă. dar. care uneori se poate evacua. apărând piopneumotoraxul cu nivel hidroaeric .pahipleurita .

care sunt evidenţaite radiologic în funcţie de felul în care privim scinzura. fără desen pulmonar. Sindromul Chilaiditi. EXCESE DE TRANSPARENŢĂ ÎN PATOLOGIA PLEUREI Pneumotoraxul . FIBRINOASE SAU PLEURITELE În unele situaţii. de natură medicală. Examenul baritat clarifică diagnosticul. secţionarea frenicului. este în poziţie înaltă. CAPITOLUL X DIAFRAGMUL PATOLOGIC În cazuri patologice cum sunt inflamaţiile pulmonare sau abdominale. În trecut pneumotoraxul extrapleural.se manifestă radiologic prin imobilitatea diafragmului şi nivel hidroaeric. Întâlnim eventraţii de natură chirurgicală. realizând imagini hidroaerice. datorat interpoziţiei colonului transvers între ficat şi diafragm realizează imaginea hidroaerică.este un sindrom cu poziţie înaltă a unui diafragm subţiat.reprezintă o cantitate de aer între foiţele pleurale şi se traduc radiologic printr-o transparenţă crescută. care pe radiografiiile de profil se evidenţiază regiunea afectată. După întindere el poate fi total cu plămânul colabat la hil şi parţial. era practicat în cazuri de tuberculoză pulmonară apicală. 104 105 . asociată cu leziuni ale plămânului.PLEUREZIILE USCATE. 3.din punct de vedere radiologic. Pleurita . 1. diafragmul prezintă semne de pareză. iar plămânul calobat în hil. 2. După modul de pătrundere a aerului în cavitatea pleurală deosebim pneumotoraxul artificial şi traumatic. diafragmul alterat urcă paradoxal.sunt expresia a unor procese inflamatorii active sau sechele pahipleurale. Hidropneumotoraxul se realizează prin asocierea prezenţei aerului şi lichidului în cavitatea pleurală. median şi paravertebral. Poate fi întâlnită în afecţiuni catarale ale căilor respiratorii superioare şi se localizează de obicei la vîrfului pulmonului. alterori apare un voal discret. hipomobil şi realizează mişcarea paradoxală (urcă în inspir).este o îngroşare pleurală. inflamaţia pleurei produce numai depozite de fibrină cu îngroşarea pleurei şi simfiza lor. Hidropneumotorax Pneumotoraxul parţial are loacalizări diferite şi poate dizloca lobii spre mediastin sau peretele axilar. mai frecventă la bărbaţi şi în stînga. Eventraţia poate fi parţială sau tranzitorie. Radiologic se prezintă ca o transparenţă sporită. când pe lângă opacităţi cu caracter pleural sunt şi leziuni nodulare sau trabeculare în parenchim. Eventraţia diafragmatică . Evoluţia pneumotoraxului : aerul se rezoarbe spontan. emfizem. uneori se evidenţiază. Poate fi congenitală sau câştigată. Relaxare diafragmatică Uneori diafragmul are poziţie joasă în astm bronhial. În hernia diafragmatică o mare parte a stomacului poate trece în torace prin hiatul esofagian sau prin punctele slabe ale diafragmului retrosternal. pleura mediastinală şi sinusul costodiafragmatic. Rupturile diafragmului se asociază pătrunderea stomacului şi intestinului în cutia toracică. cancere. scizuri. sau poate fi scos prin procedee terapeutice. este net delimitat cu cu desen vascular mai redus. Abcesul subfernic . procese inflamatorii. Corticopleurita . Nivelul lichidian oscilează cu înclinarea bolnavului. Îngroşările pleurale scinzurale . În inspir.

contribuie şi la diagnosticul afecţiunilor congenitale ale cordului şi vaselor.studiul cordului şi vaselor mari se efectuează cu radioscopia. care persistă. dimensiunii şi poziţiei acestora în torace. Pediculul vascular este constituit din vena cavă superioară. Pot fi penetrante şi nepenetrante. uneori cu aparate mobile de mare randament: 1. rezonanţa magnetică nucleară. Conturul cordului prezintă: în dreapta două arcuri principale: arcul inferior drept.TRAUMATISMELE TORACELUI. Radiologic . CAPITOLUL XI EXAMENUL RADIOLOGIC AL CORDULUI ŞI VASELOR MARI Această examinare dă relaţii asupra formei. uneori se realizează hematom închistat. Ventriculul stâng este situat posterior şi constituie marginea stângă a inimii. apoi dispare. Atriul drept constituie marginea dreaptă a cordului. Examenul radiologic . mai apare emfizemul subcutanat. aorta ascendentă şi cârja. După plastii de esofag cu intestin sau stomac în mediastin pot apare imagini hidroaerice. Între arcuri există puncte care se înseamnă cu D în partea dreaptă şi punct S pe partea stângă. ecografia cu ultrasunete şi Doppler scintigrafia. aorta descendentă şi trunchiul arterei pulmonare.după toracotomie aspectul toracelui revine rapid. După rezecţie segmentară se adună lichid în cavitatea respectivă. iar vârful său este partea cea mai declivă a cordului. când sunt desToracoplastie chise ambele cavităţi pleurale. Toracoplastia este o rezecţie subperiostică a arcului posterior a coastelor III şi XI. radiografia. aortografia.are formă triunghiulară cu baza pe diafragm şi vârful pierdut inferior. Imaginea cardio . TORACELE OPERAT Se evidenţiază prin radiografii. mediastinal şi pneumotorax asociat cu hemoragia intrapleurală. coronografia. După intervenţiile pe cord. Radiologic. Pe laturi prezintă două arcuri pe dreapta şi trei pe stânga. cordului şi venelor mari. de la dreapta la stînga şi dinapoi . Traumatismele toracelui pot provoca rupturi pulmonare. pericardice şi afecţiunilor aortei. Modificări toracice tardive . 2. Corpii străini care au provocat traumatisme ale toacelui pot fi evidenţiaţi. miocardice. a grefei Michel. uneori rămân sechele pe marginea inferioară a coastei a V-a cu îngroşarea periostului.se cercetează reexpansiunea pulmonului şi a mediastinului. angiocardiografia. Traumatismele penetrante pot determina contuzii sau rupturi ale aortei. se urmăreşte configuraţia cordului. oblic de sus în jos. Radiologic evidenţiem: fracturi costale ale sternului şi deplasări paradoxale ale voletului toracic (coaste fracturate în două puncte). utilizate pentru sutura extremităţilor bronşice. format de conturul lateral al atriului drept şi se întinde între punctul D sau locul de intrare a cavei superioare în atriul 107 106 .vasculară .umbra pediculului vascular continuă opacitatea cordului. Diagnosticul radiologic împreună cu celelalte investigaţii paraclinice şi simptomatologia clinică contribuie la diagnosticarea şi urmărirea evoluţiei bolilor valvulare.înainte. Metode de examinare . Se sprijină pe diafragm prin ventricului drept. Aceste puncte se situează la întretăierea arcurilor. prezenţa de aer sau lichid în cavitatea toracică. ASPECTUL RADIOLOGIC NORMAL AL CORDULUI ŞI VASELOR DE BAZĂ LA ADULŢI Cordul este aşezat în torace. cateterismul cardiac. Uneori se evidenţiază sârme metalice. Imagini imediat după operaţie . producând opacităţi neomogene a zonei afectate.

numită şi golful cordului. Punctul D se găseşte în depresiunea dintre arcul drept şi pediculul vascuar. În partea inferioară se găseşte punctul S’. el fiind uşor bombat. POZIŢIILE DE EXAMINARE A CORDULUI Poziţia de examinare a cordului şi a vaselor de la bază. active.se întinde între punctul D şi punctul A. pulsaţiile arcului aortic sunt inverse şi constau în expansiunea sistolică bruscă şi retracţia diastolică lentă.cu spatele la ecran antero . conturul superior al pediculului vascular este determinat de aortă. Arcul inferior drept. Atriul stâng.5 cm). Diametrul orizontal sau transversal . iar inferior de proeminenţa arcului ventricular stâng.drept şi punctul D1 sau locul de intrare a cavei inferioare în ventriculul drept. Diametrul ventricular drept. mai mult decât cel superior determinat de aortă.bolnavul cu faţa la ecran stă cu umărul drept înainte. El se găseşte în vârful sinusului costodiafragmatic drept. La adult 109 . Arcul superior drept . Butonul reprezintă genunchiul posterior al cârjei aortice. Toate aceste puncte D .reprezintă conturul lateral al trunchiul arterei pulmonare.C şi A prim. între punctele D1 şi S1 are 10 cm. Pulsaţiile atriale ale arcului inferior drept constau în mişcări inverse faţă de a ventriculului stâng. care este determinat de auriculul drept bombează spre dreapta. poziţia oblică anterior stânga. mai este poziţia laterală. cum ar fi: coarda arcului inferior stâng între S şi S1 (măsoară 7. Poziţiile oblice posterioare se deosebesc faţă de primele pentru că sunt inversate.anterior .posterior. Este constituit din conturul lateral al ventriculului stâng. Conturul inferior al umbrei cordului se confundă cu a ficatului şi uneşte punctele S1 şi D1. Diametrul bazal corespunde bazei inimii. Este continuat în sus înspre stânga de butonul aortic. Arcul inferior stâng începe la punctul S şi se întinde până la S1 în vârful cordului. situat posterior nu ia parte la conturul stâng al cordului. Acest contur superior al aortei se vede mai bine la tineri. spatele sau poziţii oblice faţă de ecran. Punctul C .se găseşte la intersecţia arcului vascular superior drept aortic cu coloana toracală. Conturul stâng este format din trei arcuri butonul aortic. Principalele poziţii oblice complementare între ele sunt: oblică anterior dreapta .Dl. însă este neprecis la vârstnici. Pe linia mediană. Ventriculul stâng prezintă pulsaţii sistolice scurte. Poziţiile de examinare directă sunt două: bolnavul fiind aşezat cu faţa spre examinator postero . este cu un cm mai mare decât cel orizontal care măsoară 12 cm. Măsurarea diametrului transversal al cordului se efectuează măsurând distanţa dintre punctul cel mai îndepărtat al arcurilor inferioare drept şi stâng şi mijlocul opacităţii cordului şi apoi însumarea celor două distanţe. Poziţia cordului în torace variază cu tipul constituţional. arcul mijlociu şi arcul inferior stâng. se măsoară între D şi S1 şi reprezintă conturul diafragmatic a umbrei cordului. Arcul mijlociu stâng.este locul de întretăiere între conturul vascular drept şi claviculă.măsoară 13 cm. precum şi a cavităţilor mai accesibile. Mai sunt şi diametre parţiale. Arcul mijlociu stâng. în situaţie normală sunt pe aceeaşi linie verticală paravertebrală. 108 DIAMETRELE ŞI DIMENSIUNILE CORDULUI Principalele diametre ale cordului sunt: Diametrul longitudinal între D şi S1 . Punctul A . cu adâncime diferită. repezi. Între A şi A'.reprezintă o depresiune. Bolnavul va fi aşezat cu faţa. Vârful inimii este constituit din vârful geometric al ovoidului cardiac. Punctul S se găseşte la întretăierea arcului mijlociu cu cel inferior stâng. cu faţa spre cel care examinează şi umărul stâng la ecran.D1 . Mişcările cordului şi pulsaţiile de la bază se studiază radioscopic sau prin chimogramă.

atriul stâng întâlneşte o rezistenţă crescută la nivelul orificiului şi nu poate goli complet conţinutul în ventriculul stâng. modificări de poziţie şi formă în raport cu starea masei musculare miocardice. Pediculul vascular este mai larg. Dilataţia miogenă. se face când fibra musculară este insuficientă. La copil. prin bombarea arcului mijlociu al pulmonarei. se face în sens vertical şi duce la configuraţia mitrală.sunt trei tipuri principale : . BOLILE CORDULUI PRIN LEZIUNILE VALVULELOR MITRALE STENOZA MITRALĂ Stenoza mitrală sau boala lui Durozier . Dilataţia de umplere se face când miocardul se adaptează unei munci care constă în expulzarea în cursul unei sistole a unei cantităţi mari de sânge. deoarece în primii ani cordul drept şi artera pulmonară sunt mai mari. Hipertensiunea în venele pulmonare. Dilataţia de umplere poate fi : tonogenă. Între 2 şi 6 ani configuraţia se apropie de a adultului. cordul în picătură sau suspendat. când este pe seama căii de intrare. Diagnosticul radiologic se realizează după instalarea leziunilor anatomice. stenoza valvulei mitrale dă o stază retrogradă.se întâlneşte la hiperstenici cu torace larg şi scurt. În cifoscolioză. iar creşterea cavităţii se face în sens transversal. se produce o creştere a gradientului de presiune diastolică în atriul stâng. Modificarea sediului şi poziţiei se produc la afecţiunile toracale care împing sau trag mediastinul. iar alungirea determină bombarea lui spre stânga. Anatomopatologic se realizează îngustarea orificiului mitral datorită valvulelor simfizate şi sclerozate.cordul oblic la toracele normostetic . Fiecare cavitate are o cale de intrare. Deci.cordul vertical este obişnuit la persoanele longevive. Calea de ieşire a ventricolului stâng.butonul aortic şi arcul inferior stâng şi cel concav. cu poziţia aproape mediană. dimensiuni. cu mărire transversală. SEMIOLOGIA PATOLOGICĂ ELEMENTARĂ CARDIOVASCULARĂ Examenul clinic şi electrocardiografic vin să completeze datele radiologice. afecţiuni miocardice şi afecţiuni pericardice. mărirea cavităţii începe la sfârşitul căii de ieşire şi se face în sens longitudinal. pleacă de la vârful cordului spre orificiul aortic. Procesele patologice se împart în: afecţiuni cardiace hemodinamice sau valvulare. . când se măresc diametrele longitudinale şi transversale şi miogenă.este o afecţiune de natură endocarditică şi se instalează la câţiva ani după puseul infecţios reumatismal din copilărie. . Imaginea radiografică de faţă . Cantitatea de sânge restant în auriculul stâng creşte progresiv. Dilatarea ventricolului drept se face în sens transversal. Dilataţia de rezistenţă este la început omogenă. Calea de intrare a ventricolului stâng pleacă de la orificiul mitral şi are direcţie oblică în jos şi înainte spre vârful cordului. Dilataţia şi hipertrofia de umplere se produc iniţial în vecinătatea orificiului prin care pătrunde în cavitatea ventriculară masa suplimentară de sânge. cu golful cardiac între ele. Alungirea căii de intrare nu produce modificări pe imaginea de faţă. camera de acumulare şi o cale de ieşire. poziţie normală a diafragmului. Cordul la copilul mic se apropie de cordul orizontal. Presiunea sporită din atriul stâng în faţa primului baraj. Modificările patologice radiologice se referă la sediu şi poziţie. Pentru ca să evidenţiem cavităţile cordului se foloseşte incidenţa oblică anterioară stângă sau profilul stâng. Tot în OAS se evidenţiază atriul stâng.cordul orizontal . axul longitudinal este înclinat cu unghi de înclinaţie mic. Când dilatarea este pe seama alungirii căii de ieşire. cordul are configuraţie mitrală. camera de expulsie. Are conturul inferior pe diafragm .inghiul de înclinare al cordului este de 45° . cu 111 Schema circulaţiei pulmonare normale 110 . Fiziologic. Calea de intrare a ventricolului drept este situată orizontal iar cale de ieşire este situată aproape vertical. butonul aortic şters până la 4 ani. formă şi pulsaţii.evidenţiază contururile miocardului cu cele două arcuri superior şi inferior în dreapta şi cele două arcuri convexe .

plamân de stază şi chiar edem pulmonar. la care se adaugă şi sângele venit din venele pulmonare şi produce o presiune în acestea în care apar fenomene de stază. deci dublu contur. este îndepărtat de umbra cordului şi are mişcări pulsatile. la examenul de faţă se observă devierea traiectului acestuia în dreptul atriului stâng. La longilini şi persoanele cu cordul mic nu apar modificări cardiologice. Ventricolul drept se dialată şi suferă o hipertrofie şi bombarea arcului mijlociu stâng. apoi devine organică prin scleroza arterială şi interstiţiară. Acestea produc un obstacol în calea circulaţiei pulmonare care se soldează cu hipertensiune pulmonară. scleroze pulmonare parenchimatoase cu emfizem. dispersia edemului pulmonar cronic. Cordul va avea configuraţie mitrală. Opacifiind esofagul cu bariu. Auriculul stâng dilatat mai forţează bifurcarea traheei şi împinge cranial traheea şi bronhia stângă. Hilurile arteriale se întâlnesc în hipertensiunea pulmonară şi se caracterizează prin dilatarea şi bombarea arterelor pulmonare şi a ramurilor lor în hiluri. Uneori. Fenomenul se întâmplă la înălţimea bifurcaţiei traheei. în stenoza mitrală se produce mărirea auriculului stâng şi micşorarea ventriculului stâng şi modificări compensatorii ale ventriculului drept şi a hilurilor. Hiluri arteriale se găsesc în bronşite cronice. Hilul va avea contur net. golful inimii este umplut de artera pulmonară care bombează. În stenoza mitrală. pe care îl înconjoară de obicei pe dreapta. În fiecare sistolă atrială intră în ventriculul stâng o cantitate mai mare de sânge. Hipertrofia ventriculului drept compensează un timp staza hilară. cu lărgirea pediculului vascular şi hepatomegalie. ştergerea butonului aortic şi eventual apariţia conturului atriului stâng mărit pe marginea dreaptă. deoarece presiunea din ventricul este scăzută prin fuga unei cantităţi de sânge spre atriul stâng. Hilurile de stază sunt din punct de vedere radiologic opacităţi întinse. În plămânul cardiac poate apare hidrotorax. opacităţi nodulare. Acest fenomen este mai evident în hiluri şi în lobul superior. Când apare insuficienţa ventriculului drept. Examenul bolnavului în poziţii oblice şi din profil. Când ventriculul drept este compensat. Se produce un transudat interstiţial. care se întind de la mediastin spre atriile pulmonare. cu mişcări pulsatile. difuze. auriculul stâng nu poate împinge întreaga cantitate de sânge. staza în hiluri dispare şi se produce staza în teritoriul venelor. îngroşarea sau accentuarea desenului vascular la nivelul reţelei secundare. realizând aspectul de hiluri de stază. care se poate organiza în hemosideroză. cu apariţia liniilor lui Sylla. creşte cantitatea de sânge în hiluri şi în circulaţia pulmonară. Valvulele aortice se deschid cu întârziere şi se închid precoce. refulează în atriul stâng şi produce regurgitaţie sistolică. În ventriculul stâng rămâne o oarecare cantitate de sânge. unde dilatarea venelor realizează cordoanele Sylla. în imaginea hilului se evidenţiază şi cârja arterei pulmonare. apariţia liniilor Kerley B. largi. Când presiunea în venele pulmonare creşte se produce redistribuirea sângelui din teritoriile bazale şi apar fenomene de stază în lobul superior. micşorarea ventriculului stâng. În stenoza mitrală. iar din profil se observă bombarea esofagului şi deplasarea spre coloană. în care presiunea din arterele pulmonare sporeşte.declanşarea vasoconstricţiei arteriolelor din plămân realizează cel deal doilea baraj şi dilataţia de rezistenţă a ventriculului drept. Astfel. INSUFICIENŢA MITRALĂ Insuficienţa mitrală valvulele mitrale nu închid complet orificiul mitral şi în timpul sistolei ventriculare stângi o parte din sânge în loc să treacă din ventricul în aortă. cu apariţia unei dilataţii Boala mitrală de umplere a acestuia. În stenoza mitrală se produce şi stază limfatică cu accentuarea 112 septurilor perilobare. Ventriculul 113 . constată dezvoltarea treptată a atriului stâng spre mediastinul posterior. hipertensiunea în arterele pulmonare este iniţial urmarea unui fenomen reflex. În plămânul de stază se constată scăderea transparenţei pulmonare.

Pe lângă activitatea compensatoare sporită a ventriculului stâng există şi o mărire a auriculului. vârful cordului este rotunjit şi coboară. În insuficienţa mitrală. apoi la cea de intrare. Arcul superior drept este convex fiind constituit din porţiunea ascendentă a aortei. cu alungirea arcului inferior stâng. Insuficienţa mitrală funcţională . Toate acestea determină aspectul triunghiular al cordului.cordul bovin. ulterior. Insuficienţa cardiacă funcţională se explică prin apăsarea exercitată de cantitate mare de sânge din ventriculul stâng dilatat. imagine denumită "dansul hilurilor".la mitrali permite diagnosticul diferenţial între stadiul sistolic. nu se închid suficient nici în sistola ventriculară. mitralizarea cordului aortic . creşterea în dimensiuni a arcului inferior stâng. care este lărgit şi devine insuficient. staza va apare în auriculul drept şi pe teritoriul cavei cu instalarea unei insuficienţe tricupside .se întâlneşte în hipertensiunea arterială. desfăşoară o supraîncărcare diastolică. În decompensarea ventriculului drept. diametrul transvers al cordului. Insuficienţa aortică de tip Hodcson valvele sigmoide nu se apropie suficient pentru ca să închidă complet orificiul şi determină reîntoarcerea sângelui din aortă în ventriculul stâng. cu dilataţia trunchiului arterei pulmonare. şi se produce dilataţia de umplere şi hipertrofia ventriculului stâng la început la calea de ieşire. Valvulele mitrale îşi pierd supleţea pe lângă că nu se deschid suficient în sistola atrială. Punctul S este mai coborât. arcul ventricular stîng se rotunjeşte şi împinge spre dreapta cordul drept. apare şi o dilataţie de rezistenţă a ventricolului drept. ulterior hipertrofie şi fenomene compensatoare. Desenul pulmonar este accentuat. Boala mitrală se manifestă prin semne de stenoză şi insuficienţă. leziuni renale. după terminarea sistolei. ventriculul drept şi hilurile au aspect de hili de stază. Insuficienţa mitrală poate fi organică sau funcţională. cu dilataţie de umplere. organic sau funcţional. Studiul expansiunii atriului stâng . fiind înfundat în diafragm. consecutive procesului de endocardită reumatismală. mărit. Insuficienţa mitrală organică este datorită unor leziuni valvulare. ventriculul stâng din cauza insuficienţei. Atriul stâng este mărit în 50% din cazuri cu dezvoltare predominant posterioară. miocardită. către esofag şi trahee şi mai puţin spre dreapta.când apar aceleaşi semne radiologice ca şi în insuficienţa endocarditică. Pediculul vascular poate fi normal. Examenul baritat esofagian evidenţiază deplasarea şi dilataţia cavităţilor stângi. dar imaginea se deosebeşte prin aceea că pe lângă ventriculul stâng. Când insuficienţa aortică este de natură arterială nu există pulsa115 . în mica circulaţie şi dilataţie ulterioară a ventriculului de rezistenţă. Ventriculul stâng este mărit şi nu permite dilatarea spre stânga. de obicei este lărgit prin dilatarea şi alungirea aortei. esofagul nu se deplasează în cursul sistolei. Hilurile prezintă pulsaţii ample: „dansul arterial". Aspectul radiologic iniţial este normal. Deci atriul stâng se măreşte din cauza stenozei. producând dublu contur concentric. Insuficienţa aortică Hodcson sau apare o alungire al arcului inferior stâng.stâng încărcat cu un exces de sânge. În caz de stază în circulaţia pulmonară. se întâlnesc asociat. AFECŢIUNILE VALVULEI AORTICE Insuficienţa aortică poate fi datorată unui proces de endocardită. Butonul aortic este înalt cu pulsaţii ample. Când dilataţia afectează şi calea de intrare se lărgesc cavităţile în sens transversal. insuficienţă valvulară de tip Corrigan sau a unui proces de arterită în aortita sifilitică sau ateromatoasă. Pe ortodiagrama din insuficienţă mitrală este mărit diametrul longitudinal DS. în ventriculul stâng. 114 BOALA MITRALĂ Boala mitrală . În diastolă. creşte cantitatea de sânge. dilatată dinamic şi deviată marginal. mărit. dilatarea ventriculului drept produce creşterea umbrei cordului spre dreapta cu mărirea arcului inferior. ventriculul stâng fiind rotunjit şi împins în afară. pulsaţiile ventriculului stâng sunt ample. Modificările radiologice tipice sunt hipertrofia ventriculului stâng. În faza de dilataţie tonogenă şi hipertofie.de obicei leziunile valvulelor mitrale în insuficienţă şi stenoză mitrală. aortită. iar când devin insuficienţe cavităţile drepte. restul cavităţilor nu sunt mărite prea mult. suprafaţa cordului sporeşte . asupra pilierilor şi inelului orificial. cu stază în hiluri. când se produce plămânul de stază. În ultimul caz. Cordul prezintă o configuraţie mitrală cu bombarea arcului mijlociu stâng. arcul mijlociu proeminent şi a hilului.

DIVERTICULUL PERICARDIC CONGENITAL Diverticulul pericardic congenital este rar şi poate apare în pericardite exudative sau închistate. embolii. Se produce hipertensiune sistolică a ventriculului stâng şi dilataţia de rezistenţă a acestuia cu afectarea iniţială a căi de ieşire. ventriculul drept se dilată. Cauzele sunt infecţioase: în reumatism. în difterie. toxice: alcoolism. Radiologic se constată marirea spre stânga a umbrei cardiace. Cordul se dilată şi se produce staza marii circulaţii. apare staza hilară şi pulmonară. Auriculul stâng se măreşte. Imaginea radiologică a cordului este iniţial normală. Cordul are configuraţie aortică. Semnul lui Iansson se traduce prin plasticitatea lui respiratorie. STENOZA AORTICĂ Poate fi de natură endocarditică sau arterială.ţiile vii ale aortei din cauza fenomenelor de sleroză şi ateromatoză. semn de decompensare prin astuparea golfului. Scăderea diametrului cordului după tratament. fibroze pulmonare. Valvulele sigmoide nu se deschid suficient. emfizem. AFECŢIUNILE MIOCARDULUI Când se produce dilataţie miogenă. coartaţia de aortă. Radiologic. Atriul stâng. hilurile şi ventriculul drept pot fi normale. Când se produce şi decompensarea ventricului drept dispare staza pulmonară. întreaga cantitate de sânge din ventriculul stâng nu ajunge în marea circulaţie. boli endocrine. în bronhopneumatia cronică obstructivă. Se produce mitralizarea cordului. ulterior apar aceleaşi modificări ca în insuficienţa aortică. arcul inferior stâng ajunge până la linia axilară a toracelui. Ulterior cavitatea se măreşte şi apare dilataţia miogenă cu reducerea contracţilor. Apare astfel cunoscuta configuraţie mitroaortică. 116 Capacitatea de activitate a miocardului poate fi fi modficată datorită alterării fibrelor musculare. Decompensarea ventriculului stâng în insuficienţa aortică INSUFICIENŢA CARDIACĂ GLOBALĂ Insuficienţa cardiacă globală este stadiul final al insuficienţei cardiace parţiale. INSUFICIENŢA CARDIACĂ DREAPTĂ Insuficienţa cardiacă dreaptă se produce datorită hipertensiunii primare în circulaţia pulmonară. INSUFICIENŢA CARDIACĂ STÂNGĂ Insuficienţa cardiacă stângă are drept cauze insuficienţa mitrală. hipertensiunea arterială şi aterosleroza. Pericardită Fibra musculară slăbită nu evacuează tot sângele din cavitate. Stenoza aortică se deosebeşte de insuficienţa aortică. ventriculul stâng se dezvoltă transversal mai mult. metabolice: anemii. Pneumopericardul şi hidropneumopericardul apar după puncţie 117 . tromboză. degenerative: scleroza coronarelor. Examenul ecografic dă relaţii precise în aceste situaţii. apar semne de stază retrogradă. iar pulsaţiile aortice sunt ştrese. obezitate. AFECŢIUNILE PERICARDULUI În insuficienţele cardiace decompensate. astm bronşic. deci datorită miocarditei. insuficienţa şi stenoza aortică. poate fi datorită dispariţiei acestui lichid. afecţiuni ale arterei pulmonare. scarlatină. pentru că butonul aortic nu este predominant în stenoză. Este secundară insuficienţei cardiace stângi. se Pericardită formă de carafă Pericardită tuberculoasă constată mărirea globală a cordului. măreşte sângele rezidual cu dilataţia tonogenă a fibrei musculare. viroză. poate exista depunere de lichid în pericard. care are caracter miopatic cu dilataţie în sens transversal.

Cateterismul cardiac şi angiografia sunt metodele care ne ajută la studiul detaliat al acestora. stenoza arterei pulmonare.semnul lui Wenchebach. Stenoza arterei Vasele hilului sunt largi. după traumatism sau fistule bronşice.boala lui Roger. imaginea mai sugestivă apare în profil. Atunci când calcificările sunt difuze. Pot fi clasificate: 1.stenoza arterei poate fi la nivelul ostiumului pulmonarei. ventriculul stâng nu este hipertrofiat. Cele mai frecvente malformaţii cardiace sunt: defectul de sept interventricular .venos sau cardiopatii necianogene şi anomalii cu scurtcircuit de la stânga la dreapta . care dau cardiopatiile cianogene.rezultă din implantarea vicioasă a valvulelor tricuspide pe pereţii ventriculului drept. uneori neprecise datorită tracţiunii şi pahipleuritei din jur.dilatarea şi hipertrofia ventriculului drept. SIMFIZA PERICARDICĂ Simfiza pericardică este consecutivă pericarditei fibroase sau exudative şi se produce între foiţele pericardice. Imaginea radiologică hidroaerică este caracteristică.terapeutică. ANOMALIA EBSTEIN Anomalia Ebstein . pulmon cu transparenţă crescută. pediculul vascular lărgit. Aceste malformaţii se găsesc de obicei asociate sub formă de tetralogia lui Fallot sau complexul lui Eisennmenger. plăci izolate. pot să fie sub formă de grunji calcare. Porţiunea distală din aortă prezintă dilataţie poststenotică. dar diagnosticul radiologic este important. De profil cordul pare fixat la faţa posterioară a sternului. În OAD aorta ascendentă este dilatată şi alungită.stenoza istmului aortic. cu pulsaţii şterse subcostale de-a lungul şanţului subcostal sau semnul lui Bickel Rossler . cum este tipul adult. pediculul vascular pare că se continuă cu artera subclaviculară stângă. dar nu aşa de largi ca pulmonare şi în stază. benzi de-a lungul şanţului ventricular sau coronarian. fenomen numit „concretio cordis" sau între pericard şi pleura mediastinală „acretio cordis". butonul aortic este şters. Radiologic . Ea poate fi şi postductală. „pericardită calcară”. În simfiza pericardică cordul are dimensiuni normale. hiluri şi desen pulmonar sărac. festonat sau cu prelungiri triunghiulare. 119 Anomalia Ebstein . STENOZA ISTMULUI AORTIC Stenoza istmului aortic sau coarctaţia aortei . Mişcările pasive sunt atenuate. anomalii fără scurtcircuit arterio .sunt arterio . Aorta prezintă o biloculare în ceas de nisip. AFECŢIUNILE CONGENITALE ALE CORDULUI ŞI VASELOR MARI Ele sunt întâlnite rar. pericardul îngroşat aderă la cord şi se încrustează cu săruri calcare. aorta şi pulmonara mici. Radiologic . anomalii cu scurtcircuit de la dreapta la stânga sunt veno-arteriale. Radiologic . dilatată şi lărgită. arcul mijlociu stâng se accentuează şi ocupă golful inimii. Din cauza coarctaţiei aortice se crează un dezechilibru între circulaţia părţii superioare şi inferioare a corpului cu hipertensiune la membrele superioare şi craniu şi hipotensiune la membrele inferioare. persistenţa canalului arterial a lui Botall .inima are configuraţie aortică : ventriculul stâng mărit în faza stenozei. a conului sau trunchiului arterei pulmonare. Umbra cordului se întinde spre dreapta. care este atras spre cord. Calcificările pericardului sunt mai frecvente în pericardita tuberculoasă.conturul interior al primelor arcuri costale este ondulat.venoase 2. dar forma modificată. 118 ANOMALII FĂRĂ ŞUNT ARTERIO-VENOS-CARDIOPATIILE NECIANOGENE STENOZA ARTEREI PULMONARE Stenoza arterei pulmonare . PERICARDITA CONSTRICTIVĂ INTERNĂ Este o simfiză intrapericardică. Desenul pulmonar este sărac. Pe conturul stâng al arcului aortic se observă o ancoşe corespunzătoare stenozei aortice. iar în inspir peretele toracic este tras către placardul simfizal . contur colţuros.se produce între emergenţa arterei subclaviculare stângi şi implantarea canalului arterial.se observă mărirea umbrei cardiace şi pediculul vascular scurt.

sindromul Lutembacher. Când orificiul septal este mare.defect de sept atrial. hilul şi ramificaţiile lui cresc şi devin pulsatile. În primele zile după naştere canalul se închide. Trilogia lui Fallot . mărirea ventriculului stîng. .dilatarea şi hipertrofia ventriculului drept. CARDIOPATIILE CIANOGENE SAU ANOMALII CU ŞUNT VENO .dreapta. oblică în sens înainte şi spre dreapta. o parte din sângele aortei trece în artera pulmonară şi determină apariţia unui desen vascular pulmonar bogat.hipertrofia ventricului drept.apar următoarele modificări: .5 cm. Constă în prezenţa unui orificiu septal cu dimensiuni variabile. Se caracterizează prin .VENOS DEFECTUL DE SEPT VENTRICULAR BOALA LUI ROGER 1. artera pulmonară are dimensiuni normale sau mărite. cârjă con121 120 . hili largi cu ramificaţii bogate.ANOMALII CU ŞUNT ARTERIO . Cordul ia aspect globulos. . Hilurile sunt mari şi pulsatile. Inima este mărită spre stânga. cu apariţia configuraţiei mitrale. Tetralogia lui Fallot beneficiază de intervenţie chirurghicală şi constă din: stenoza infundibulară a aortei pulmonare . PATOLOGIA AORTEI Aorta toracică prezintă trei porţiuni: aortă ascendentă cu o lungime de 4 . hilurile sunt întinse.dextropoziţia orificiului aortic.dextropoziţia aortei. 2. Faţă de tetralogie. Defectul de sept ventricular . bulb pulsatil iar desenul pulmonar accentuat.apare bombarea arcului mijlociu stâng. Persistenţa canalului arterial .dilataţia şi hipertrofia ventricului drept 3. fără dilatarea ventriculului stâng . golf proeminent. . PERSISTENŢA CANALULUI ARTERIAL 3. după naştere apare un şunt stânga . apare un şunt stânga . cu trecerea sângelui de la stânga la dreapta. desenul pulmonar accentuat. Radiologic .stenoza arterei pulmonare. Radiologic . . Persistenţa găurii Botall acest defect favorizează comunicarea interatrială.comunicaţie interventriculară printr-un orificiu sus situat.apare dilataţia cavităţilor cordului drept. .dreapta. .comunicare interventriculară prin defect septal.boala lui Roger. În cazul când persistă.este cea mai fecventă anomalie congenitală. Canalul arterial face legătura arterei pulmonare cu aorta în viaţa intrauterină. arcul mijlociu stâng poate deveni proeminent. . Arcul aortic drept bombat. PERSISTENŢA GĂURII BOTALL 2. Complexul Eisenmenger. artera pulmonară largă.ARTERIAL 1. aortă îngustată.

precum şi tomografia computerizată sau rezonanţă magnetică nucleară. evidenţiază o îngroşare fusiformă difuză a aortei. cavitatea poate dispare şi nu se mai percep mişcări pulsatile. elucidează aceste imagini. În raport cu poziţia lor. Anevrismul creşte lent. Cel mai frecvent sediu este pe aorta ascendentă. dilatarea aortei.dă imagini opace. Anevrismului aortei ascendente . Dilataţia este mai accentuată la originea ascendentei sau la buton. 4. Examenul ecografic sau Dopller. În porţiunea mijlocie.cavă în jos. 3. Examenul în poziţii oblice. În aortite pot să apară şi modificări al ventriculului stâng. Imaginea anevrismală cu tendinţe expansivă prezintă mişcări pulsatile. tendinţă expansivă sau trombozantă. Angiografia evidenţiază un dublu canal aortic. Lumenul aortei poate fi turtit de către canalul aortic fals. aorta toracică poate fi alungită. anevrismele proemină în hil şi pot fi confundate cu un arc mijlociu stîng a cordului mărit. mai rar o bomabare sacciformă şi dublu contur prin îngroşarea peretelui aortic. comprimă frenicul. iar peretele anevrismului se calcifică. Pediculul vascular este alungit.se recunosc cu uşurinţă. marginea dreaptă a pediculului vascular. pe radigrafia de profil sau prin aortografie. substanţa de contrast intră şi în spaţiul de clivaj şi se realizează al doilea lumen în formă de manşon. Orificiul de ruptură se face de obicei în locurile de predilecţie a anevrismului. 1. Se produc la hipertensivi sau cei cu stofă aortică deficientă. Anevrismul crosei. vena azigos. formează genunchiul posterior care realizează butonul aortic şi aorta descendentă care coboară aproape paralel cu marginea stângă a coloanei. Clivajul poate fi parţial sau circumferenţial şi se poate întinde pe toată aorta. care este hipertrofiat sau dilatat. aorta poate bomba spre clavicula stîngă.sunt produse de intoxicaţii cronice. semisferic sau cilindric. până la abdomen unde se împarte în cele două ramuri iliace. ANEVRISMUL AORTIC Anevrismul este o pungă care comunică cu lumenul vasului şi este datorată alterării pereţilor arteriali. 123 . Tonalitatea este omogenă la început. Examenul radiologic ajută la stabilirea diagnosticului pozitiv şi diferenţial. Anevrismele porţiunii supradiafragmatice a aortei . Examenul radiologic simplu. de care nu poate fi separat. parietale sub formă de placarde. golful inimii se adânceşte. are un traiect ondulat. Anevrismul este de obicei unic şi are formă variabilă. care comunică cu lumenul aortic prin mai multe orificii. formă de pungă. oblică îndărăt şi spre înspre stânga. Radiologic. Intensitatea umbrei depind e de mărimea anevrismului şi de vechimea lui. se modifică butonul aortic. coloană şi stern. În ruptura anevrismului apare o colecţie de sânge pleurală sau pericardiacă şi conturul devine ştres. când sunt situate în porţiunea incipientă. Conturul anevrismului are forma unui arc de cerc şi este net trasat. Se evidenţiază o umbră semisferică. care face corp cu aorta. anevrismele mici nu pot fi evidenţiate. dau compresiuni pe segmentele osoase.se evidenţiază când au pereţii calcificaţi. 122 În anevrismele sifilitice pe lângă punga anevrismală apar modificări şi pe restul aortei. ateroscleroză sifilis. stabileşte punctul de plecare şi dezvoltare a anevrismului. Anevrismele aortei abdominale . se dezvoltă în mediastin spre regiunea cervicală pe partea dreaptă sau stângă a pediculului şi sunt greu de diferenţiat faţă de tumorile mediastinale.sunt în incidenţa de faţă mult mascate de umbra cordului şi se evidenţiază în poziţii oblice. Anevrismul traumatic al aortei este descoperit după un interval de timp sau ani. În aortită apare dereglarea. Ruptura externă duce la deces. poate fi sacciform.prin disecţia aortei se pot înţelege producerea unui clivaj între tunicile peretelui aortic la nivelul mediei şi formarea unei cavităţi ca o teacă cilindrică. anevrismele deplasează traheea şi esofagul. apoi neomogenă prin organizare fibroasă sau calcificarea cheagurilor şi prin depuneri calcare. Anevrismul disecant al peretelui aortic . Anevrismul are pereţi pulsatili. Anevrismele aortei descendente . Calibrul aortei se poate măsura prin diferite procedee. Cel cilidric este datorită aterosclerozei. AORTITELE Aortitele . Se traduc prin modificări d eformă. La anevrismele vechi fibrozate şi calcificate. 2. dimensiuni şi opacitate a arcului aortic şi prin atenuarea pulsaţilor. după traumatism. pot aparea şi depuneri calcare pe anumite segmente.

volvulus sau retracţie. stasă. hipokinezie.sfinctere contractate .atenuare a funcţiilor: atonie.exagerări ale funcţiilor: hipertonie. MODIFICĂRI ELEMENTARE FUNCŢIONALE. . diverticul. în calibru (mega) sau în ambele dimensiuni (megadolico). 3.scurtarea segmentului prin retracţii organice sau insuficienţă de dezvoltare a segmentului. tomografia computerizată. MODIFICĂRI TOPOGRAFICE. Pregătirea bolnavului pentru examinare: examenul radiologic al stomacului şi tubului digestiv.CAPITOLUL XII. 1. Modificări a funcţiilor sfincterelor sunt: . sau utilizând diferite preparate cum ar fi: pulberea Potio .modificări localizate la o porţiune a tubului digestiv.3 zile înainte se evită alimentele care fermentează. cu 2 . "ancoşă" ca un intrând rotunjit ambele cauzate de un edem al mucoasei. Modificările dimensionale sunt prin exces sau micşorare a lor: 1. 3. cu mult succes.pierderi de substanţă marginală cum este "lacuna" când bariul este dislocuit de procesul patologic de obicei în forma vegetantă a 125 . SEMIOLOGIE RADIOLOGICĂ GENERALĂ MODIFICĂRI RADIOLOGICE ELEMENTARE ALE TUBULUI DIGESTIV Modificările funcţionale şi organice ale tubului digestiv. Se întîlnesc: . cu vacuitate intestinală. . hipotonie. unde peristaltice. D. B.imagini cu "lipsă de umplere pe contur" sub formă de "incizură" care au formă de depresiune ascuţită. Modificările kineticii se împart în: . MODIFICĂRI ALE DIMENSIUNILOR TUBULUI DIGESTIV.modificări localizate de contur care se pot evidenţia radiologic de faţă sau profil. .incontinente . gastrovison şi se completează cu injectarea unui spondilitic cum ar fi Buscopan sau Glucagon intravenos. Îngustarea lumenului poate fi prin: . abdominală şi în ultimul timp.modificări întinse la un segment al tubului digestiv. În multe cazuri se utilizează dublul contrast şi insuflaţia.imagini "de surplus de substanţă opacă " sau "imagini de adiţie" întâlnite în criză ulceroasă. 2. esofagian şi gastric. 124 2.sfinctere larg deschise .amputare de obicei prin cancere cu întrerupere a continuităţii. Examenul radiologic al tubului digestiv se face simplu. presupune ca examinarea să se facă dimineaţa pe nemâncate.MODIFICĂRI DE FORMĂ. expresie a unor mecanisme fiziopatologice constituie SEMNE DIRECTE uneori cu valoare patognomonică în diagnostic sau SEMNE INDIRECTE care pot sugera diagnosticul constituind leziuni elementare ale tubului digestiv. C. administrând aer. dar de cele mai multe ori se utilizează substanţe de contrast opace ori transparente. rectoscopia.bilocularea însemnă alternarea de îngustări concentrice cu dilatări . A. Mărirea în lungime (dolico). -deplasări prin ptoză. . de exemplu în urgenţe. Sunt cauzate de modificări ale tonusului. care permite studiul morfologic şi funcţional al acestuia.fenomene de stenoză în spasme sau retracţii organice . kineticii şi jocului sfincterian. Dilataţia se produce prin atonie în amonte după o îngustare organică sau după o îngustare spasmodică având calibrul variabil după felul îngustării. Pentru opacifiere se utilizează de obicei sulfatul de bariu în proporţie de 150 gr / 200 ml apă. . De asemenea. colonoscopia.Rivieri. . EXAMENUL RADIOLOGIC AL TUBULUI DIGESTIV Este cea mai valoroasă meodă de cercetare a tubului digestiv. tracţiuni aderenţiale.produc dificultăţi în tranzit. hiperkinezie şi spasm. Modificări de formă şi dimensiuni: . Alături de examenul radiologic se utilizează şi alte examinări cum ar fi: examenul fibroscopic. sau retracţiei fibroase circulare. contracturii fibrelor musculare circulare. fie prin tuburi. dilataţie localizată a peretelui. -modificări ale direcţiei şi traiectului tubului digestiv prin împingere sau tracţiune. ecografia abdominală.modificări generalizate la întregul tub digestiv. .

esofagul este dilatat în 75% din cazuri. .imaginiile prin surplus de bariu prin fenomene de sumaţie din faţă sunt reprezentate de "nişă" şi "diverticul" care se prezintă ca o imagine adiţională evidenţiată de faţă ca o pată opacă răsturnată cu contur net şi de profil ca o imagine rotundă ieşită din contur. iar cu timpul se organizează fibros.în mod normal în stadiul de repaus. Amintim: anevrismele şi anomaliile aortei. prin dilataţii cu sonde speciale sau tratament chirurgical cum ar fi: miotonia extra mucoasă sau operaţia Heller. în special pentru a evidenţia cardia. Prezintă trei porţiuni: cervicală. ancoşa şi lacuna pot fi localizate pe o curbură sau circular cu îngustarea lumenului. Fiziopatologic. MODIFICĂRILE PATOLOGICE ALE ESOFAGULUI Modificări ale direcţiei şi traiectului esofagului. Lungimea esofagului este de 25 cm şi calibrul de 2 . Evacuarea esofagului în achalasie este capricioasă. unde calibrul este mai mare când se lungeşte (poartă denumirea de megadolicoesofag). devierea coloanei. bronhia stângă încrucişează esofagul şi lasă o amprentă. EXAMENUL RADIOLOGIC AL ESOFAGULUI Esofagul este situat profund în torace. DILATAŢIILE ESOFAGULUI Dilatările esofagiene sunt de obicei funcţionale. unde este împinsă de aortă. megaesofagul prin acalazie.rigiditatea segmentară înseamnă lipsa mişcărilor peristaltice pe un segment al tubului digestiv. dilataţia atriului stâng. Conturul esofagului este precis. examenul radiologic fiind o metodă foarte utilă pentru diagnostic. tradusă prin progresiunea lentă şi continuă a polului opac spre esofag. Megaesofagul poate fi fuziform sau megadolicoesofagul. Stenoza poate merge până la oprirea lumenului. Achalazia .gastrică. Megaesofagul poate fi funcţional prin lipsa de relaxare a joncţiunii esogastrice cum ar fi: cardiospastic Megadolicoesofag sau organic prin cicatrici în porţiunea inferioară. esofagul formează ampula epifrenică. Atonia esofagului . pulmonare. atonia şi dilataţia ideopatică sau megaesofagul primitiv se datoreşte slăbirii musculaturii esofagului şi apare pe teren neurotic. Testul pentru achalasie: bariul trece prin cardie numai dacă coloana opacă înghiţită ajunge la nivelul aortei. Incisura. În sclerodermie. megaesofagul prin acalazie sau cardiospasm. .3 cm. Tratamentul dilataţiei esofagului se realizează atunci când este datorită unor stenoze. Porţiunea abdominală a esofagului se lărgeşte şi intră în stomac la cardie. circumscrise. el este aton. reprezintă joncţiunea esofago . În acest scop. Deasupra diafragmului. fiind aderent la inelul hiatal. net delimitat. esofagul are sfincterul funcţional contractat. Poziţia de examinare este în ortostatism şi incidenţa OAD.este o tulburare funcţională. Achalazia 127 . chiar dacă peristaltismul este viu.cancerului. se întrebuinţează suspensii opace cu sulfat de bariu sau uneori dublu contrast. Anatomic. toracală şi abdominală. se utilizează poziţia Trendelenburg. Pot fi dilataţii localizate. Inelul lui Schatzki. În unele afecţiuni ale organelor mediastinale sau toracelui. afecţiunile ganglionare. Uneori. se pot 126 produce devieri sau chiar stenoze esofagiene. Diagnosticul diferenţial: cu dilataţia ideopatică. Unii bolnavi folosesc anumite metode prin ingestie de lichide care sporesc presiunea hidrostatică şi ajută eliminarea. Esofagul străbate diafragmul la înălţimea vertebrei D10. pot fi generalizate în atonia esofagului. esofagul începe de la gura lui Killian şi ajunge până la cardie. În porţiunea superioară are un traiect uşor sinuos spre stânga până la D4. abcese reci etc. pleurale. care realizează diverticulii esofagieni.

Diverticuli esofagieni Diverticulii mai pot fi împărţiţi în: . Diverticulii Zencker. pot fi confundaţi cu o hernie paraesofagiană . realizează un obstacol. se situează la graniţa dintre faringe şi esofag. Stenozele cicatriciale apar după ingestia accidentală sau voluntară de substanţe caustice corozive. reprezintă contracţia completă şi intermitentă a unui grup de fibre musculare circulare şi este produs printr-un reflex cu punct de plecare local sau la distanţă. care duce la contractura parţială etajată. mai frecvent la bifurcaţia traheei. apare o stenoză spasmodică. Cardiospasmul. apoi apare edem şi necroză. adesea reflex. La examinarea cu gastrografin. 128 2. iar la nivelul leziunii are aspect de esofagian 129 . ÎNGUSTĂRILE ESOFAGULUI Îngustările esofagului se pot realiza după stenoze cicatriciale. faza următoare de stenoză organică. având sediul în dreptul bifurcaţiei traheii. 3 . creşte permanent. sunt atribuiţi slăbirii musculaturii esofagiene la bătrâni.diverticuli falşi. 1. afectează cele 2/3 inferioare ale esofagului şi se traduc prin incizuri cu adâncime inegală şi cu orientare variabilă. Neconcordanţa dintre acestea. Localizarea cea mai frecventă la cardie. acalazia.diverticuli epifrenici. Mecanismul de producere explică faptul că aceşti diverticuli pot să fie câştigaţi şi în acest caz se împart în diverticuli de pulsiune şi de tracţiune. diverticulii funcţionali. de gheară şi apoi de măciucă. apoi se propagă cefalic şi caudal. putând ajunge la dimensiunile unei portocale. a ulcerului gastric sau duodenal.sunt dilataţii circumscrise ale peretelui esofagian şi au o frecvenţă de cca. acest spasm cedează şi bolul alimentar trece.în cardiospasm se constată oprirea bariului cu întrerupere completă sau intermitentă a trecerii substanţei de contrast. 4. Diverticulii de pulsiune . evidenţiază radiologic oprirea substanţei opace deasupra stenozei cu Neoplasm lumen amonte dilatat. neoplasm esofagian şi stenozelor cicatriciale. larg implantate pe peretele esofagului cu contur net . afectează 2/3 interioară a esofagului. b. La început are forma de con. DIVERTICULII ESOFAGIENI Diverticulii esofagieni . datorită herniei mucoase într-un hiatus în peretele posterior al esofagului. cresc şi au aspect unghiular . Spasmul esofagian poate fi datorită ulcerului esofagian. parcă ar fi mărgele pe aţă şi dispar după ce a trecut bariul. se manifestă prin reflux gastric esofagian. 3.diverticuli adevăraţi. afecţiunilor colecistului. Radiologic . cardiospasmul şi calazia. apoi tranzitul este normal. Radiologic . caracterizată printr-un răspuns exagerat la stimulii colinergici şi gastrinici.muscular. Esofagul are formă de ceas de nisip şi contracţiile terţiale sunt fugace. Au sediul la strâmtorile fiziologice. Evacuarea se realizează prin relaxare. din esofagitele peptice. Distoniile esofagiene . Contracţiile terţiare sunt fugace şi capricioase.dar o dată cu deglutiţia. Prezintă mai multe faze: a.grupează hipotonia şi atonia esofagului.au formă de pâlnie sau de corn. adică printr-o reîntoarcere adesea bruscă a bariului din stomac în esofag. . cu pereţii constituiţi din toate straturile esofagului . . iniţial nu are exprimare radiologică. Pot să fie congenitali. Radiologic . Explicaţia este dezechilibrul neuro . Contracţiile secundare ale esofagului se produc brusc în 1/3 mijlocie. se situează oriunde pe esofag. Diverticulii funcţionali Barsony şi Polgar. leziuni ce duc la tulburări funcţionale care joacă rol de cardie funcţională. Prin achalazie se înţelege lipsa de concordanţă între desfăşurarea şi sosirea contracţiilor peristaltice în partea inferioară a esofagului şi relaxarea joncţiunii esogastrice funcţionale. faza de esofagită corozivă.5%. 5. 1.au imaginea unei opacităţi semisferice. Cu timpul. deasupra strâmtorilor fiziologice. în lipsa structurii proprii ale trunchiurilor tunicii musculare. Achalazia apare din diferite cauze care produc leziuni ale vagului. apar ca proeminenţe multiple ale conturului esofagian. constituiţi numai din mucoasă şi submucoasă. Eructaţia sau insuficienţa cardiei. Achalazia este o boală neuromusculară primitivă. Diverticulii de tracţiune. sunt situaţi pe peretele anterior sau lateral al esofagului. care sunt asimptomatice şi se întâlnesc la persoanele în vârstă. Nu se confundă cu cardiospasmul. Diverticulii intramurali şi de dimensiuni mici . Alte tulburări funcţionale sunt reprezentate de contracţiile secundare şi terţiare.

c. 3. rectitudinea segmentară.corpii străini pot fi opaci sau radiotransparenţi. Ele se dezvoltă în submucoasă sau intramural. neregulat. Radiolologic. obstrucţia lumenului. Aspect microlacunar de şiraguri de mărgele sau ancoşe când sunt pe contur 3. Anatomopatologic poate fi. EXAMENUL RADIOLOGIC AL STOMACULUI Anatomia stomacului Stomacul . În cele tubulare esofagul este scurtat şi cu traiect rectiliniu. OPERAŢIILE PE ESOFAG Operaţiile pe esofag . care apare în cazul corpului străin sus situat. Esofagitele sunt stări inflamatorii nespecifice. fundul nişei poate fi plat. Polul inferior gastric este la două degete deasupra crestelor iliace. 4.se observă prezenţa bariului în sinusurile piriforme. are aspectul unei nişe semilunare.se observă în prezenţa de aer în jurul esofagului sau chiar emfizem cervical. se situează la gura lui Killian. Radiologic .se localizează pe orice segment. 2. conturul esofagian este dinţat. excentric faţă de axul esofagului. apoi apare hipotonia. substanţa de contrast trece ca o şuviţă subţire. Prin istmul stenozat. Apar în ciroza hepatică. În aceste cazuri se introduce substanţă baritată cu o vată. Toate formele de cancer evoluează spre stenoză. Cancerul ulceriform sau în farfurie. care se fixează în esofag. Aceste manifestări sunt : rigiditate. infiltrant. îngustarea lumenului la nivelul ei. colon sau după metoda Dan Gavriliu. sinuoase. Benzi transparente întrerupte.esofagian. 131 130 . 2. Mai târziu apar semne directe. cu stofă detaşată de pe marea curbură gastrică. în tumoră se produc ulcerantă necroze şi apar cratere ulcerate şi fistule. gian formă În formele vegetante. 1. Supleţea pereţilor esofagului care are lumenul mai larg. iar după vindecare poate apare stenoza. vegetant sau ulcerant. tranzitul mai redus.are sediul în 1/3 inferioară şi se traduce radiologic prin prezenţa unei nişe. durere. În stenozele cicatriciale se restabileşte continuitatea esofagului cu un material constituit fie din intestin subţire.Stenozele pot să fie după localizare : inelare şi tubulare. La leziunea infiltrantă lipseşte peristaltismul. apare un istm Cancer esofaîngust. Radiologic . Se manifestă prin modificări de contur de lumen ale esofagului. Tumorile esofagiene Ulcer Tumorile benigne sunt reprezentate de leomiom. De obicei. esofagian lipom şi adenom. În formele de stenoză avansată. Radiologic. Apare mai frecvent la copii.vârf de pâlnie. are sediul cel mai frecvent în 1/3 mijlocie. Corpii străini esofagieni: uneori. Corpii străini pot avea diferite forme şi sunt însoţiţi din punct de vedere clinic cu disfagie. 1. fiind o circulaţie colaterală şi comunicare între vena cavă şi vena portă. Se asociază cu brahiesofag. Aceştia trebuie controlaţi radiologic pentru a preveni localizarea lor în căile respiratorii.are mai multe forme. VARICELE ESOFAGIENE Se produc prin lărgirea lumenului reţelei venoase din jumătatea inferioară a esofagului toracic. curb sau dinţat. Cancerul esofagian . Pot fi şi pediculate. Aspectul normal este de cârlig. în dreptul tumorii. Ulcerul esofagian . Semnul sinusului piriform traduce o paralizie sau stenoză incompletă a gurii esofagului. Perforaţia peretelui esofagian . când are două porţiuni : una verticală şi una orizontală şi uşor ascendentă. contur dinţat şi îngustarea lumenului.prima este operaţia Heller pentru cardiospasm. care se agaţă de corpii străini. care constau din ştergerea pliurilor mucoasei. iniţial nu apar semne. peretele nu se lasă destins de bolul opac şi apoi apar pierderi de substanţă marginală. Examenul endoscopic este util pentru diagnostic. indivizii pot înghiţi diferite obiecte. care abia depăşeşte conturul. hernie hiatală sau reflux gastro . Deasupra leziunii apare o ancoşă provocată de un spasm accentuat şi durabil. dar precis desenat.

este porţiunea cea mai declivă a stomacului iar bulbul duodenal îl continuă. evacuarea pilorică fiind lentă.2. oblic cu lumenul. segmentul superior sau fornixul. se pune în evidenţă cu radiografii de bună calitate. sus situat. Se întâlneşte la longilini.zis. Gradul tonicităţii şi peristaltismul sunt variabile. La insuficienţa gastrică pentru studiul reliefului gastric. Stomacul în formă de corn . este aşezat sub diafragm. Mucoasa gastrică este mai bogată.ziselor forme ale stomacului.la expunere radiologică. În lungul micii curburi sunt două pliuri alungite. Camera de aer este mare. cu pilorul la aceeaşi înălţime cu cardia. situat anterior. permiţând studiul pereţilor gastrici în grosime. corpul gastric. gastrite. 2. Lipsa peristaltismului pe un anumit segment este un semn patologic.este datorat contracţiilor inelelor musculaturii circulare a stomacului. Insuflaţia gastrică.este mare.are formă de flacără de lumânare. Bulbul duodenal .parietografia. se înmulţesc. camera de aer . MOTRICITATEA GASTRICĂ Tonusul sau motricitatea gastrică . contracţiilor sistolice. cu polul inferior sub creasta iliacă. peristaltismul şi jocul sfincterelor. 132 1. Întâi se umple punga superioară. în punga inferioară. spre dreapta şi curbura mare. c) Volvulusul gastric se produce în jurul axului longitudinal sau în jurul 133 . Lichidul de secreţie pluteşte deasupra bariului. în relieful de lucru se observă pliurile mucoasei. Pliurile porţiunii orizontale au aspect spiralat. stomacul are forme deosebite. Se înţelege capacitatea stomacului de a se mula pe conţinutul său sau pe proprii pereţi. însemnând o infiltraţie malignă. SECREŢIA GASTRICĂ Secreţia gastrică. dar şi fără o cauză evidentă. ÎMPĂRŢIREA TOPOGRAFICĂ A STOMACULUI Se descriu următoarele componente: I. a) Ptoza gastrică reprezintă alungirea stomacului. Stomacul alungit . II. Umplerea stomacului se face de sus în jos. 3 . pancreatită. Peristaltismul . Este declanşat de distensia stomacului şi are rol de a mesteca alimentele cu secreţia. apare relieful de distensie. intern şi extern. se încrucişează. Contribuie la formarea aşa . dar în număr redus. III. b) Stomacul în cascadă . unghiul alfa variază şi are la bază două recese. care delimitează calea gastrică a lui Waldeyer şi pliurile sacului gastric constituit în restul stomacului. MODIFICĂRILE DE POZIŢIE ŞI DE FORMĂ ALE STOMACULUI Modificările de poziţie şi de formă ale stomacului pot rezulta în urma apăsării organelor vecine.are trei funcţii: tonicitatea. Tonicitatea . care au tonusul şi peristaltismul diminuat.5 pe fiecare perete.la naştere are formă conică. se asociază pneumoperitoneu. îngustat spre pilor. apoi bariul se scurge în istmul de compresiune. situată în stânÎmpărţirea topografică a ga. canalul piloric şi bulbul propriu . permite distensia pereţilor gastrici. Evacuarea se datoreşte peristaltismului. antrul piloric.5 ore. Metoda lui Porcher . de la cardie la pilor. Durata de evacuare este de 2 . care au caracter funcţional. este mic. are forma a două pungi suprapuse. pliurile se deschid radial.se întâlneşte la brevilini şi obezi. STOMACUL LA SUGARI Stomacul la sugari . Apare hipersecreţia în ulceraţii. care are polul inferior sub creasta iliacă. care sunt ondulate.este legată de musculatură. se apreciază radiologic în ortostatism. Relieful fin. se bifurcă. prezintă pliurile gastrice. În funcţie de poziţia de examinare. situată pe plan posterior. Stomacul are două curburi: mică spre interior. În porţiunea verticală ele sunt paralele cu axul stomacului. La cardie. femei multipare. Pilorul . Pereţii stomacului sunt constituiţi din mai stomacului multe tunici.

CORPII STRĂINI GASTRICI Corpii străini gastrici sunt constituiţi din piese metalice sau obiecte înghiţite. Ele pot fi: acute.sunt modificări inflamatorii ale mucoasei gastrice şi submucoasei. prezintă îngroşarea pliurilor mucoasei şi modificări de calibru a fiecărui pliu. conglomerate din fibre vegetale.esofagian în hernii explică apariţia esofagitei şi se produce dând unghiul Hiss se deschide peste 90°. mai ales antrale. Lumenul gastric este îngustat în dreptul placardului. poate fi redusă. conglomerate din fibre de păr sau fitobezoarul. Examenul radiologic . Hernia prin alunecare . pliurile nu se deformează datorită rigidităţii. în timp ce în hernia esofago .polipoasă . La compresiune. Radiologic se constată Gastrită antrală îngroşarea pliurilor mucoasei.esofagul are lungime normală. gastrita cronică hipertrofică. Radiologic.examenul radiologic se face pentru a exclude ulcerul. Hernia câştigată paraesofagiană . Gastrita subacută . Uneori.erozive. Gradul torsiunii este variabil. gastrite atrofice şi gastrite ulcero. Boala lui Ménétrier . Refluxul gastro . accidental sau voluntar. cu direcţii diferite faţă de axul gastric. Gastrita cronică se traduce prin dezorientarea traiectului pliurilor care sunt întrerupte. cardia este în abdomen. situată mai ales în regiunea antrală. subacute şi cronice.celui transversal. Gastrita acută . 3.se produce prin hiat esofagian al diafragmului. Endoscopic sunt clasificate în gastrite catarale. bolnavii psihici pot prezenta tricobezoarul. GASTRITELE Gastritele .este o variantă de gastrită hipertrofică cu sediul obişnuit în antru cu pliurile mucoasei îngroşate. mai rar alergică. 135 . pliurile mucoasei sunt suple şi se deformează.gastrică alunecă şi herniază prin hiatul esofagian lărgit. anastomozate. este o poliadenomatoză difuză. Biopsia dirijată prin gastroscopie este proba decisivă în diagnostic. Gastrita pseudo.este întâlnită cel mai frecvent. La compresiune sau la trecerea undelor peristalice.de obicei alimentară. alergică. 134 Examenul radiologic . Hernia hiatală .hipertrofia gigantică a mucoasei gastrice cu pliuri care seamănâ cu circuvalaţiunile creierului.descoperă transparenţa camerei de aer în mediaatinul posterior. Tunica mucoasei poate fi tumefiată sau atrofiată. gastrite aparent hipertrofice. prin care se traduc unele forme de gastrită.are etiologie toxică sau infecţioasă. asociată cu un esofag scurt. Poate fi congenitală.exclude afecţiunile majore ale stomacului şi pune în evidenţă modificările proprii. se caracterizează prin modificări mai localizate ale mucoasei sub formă de placarde. prezenţa mucusului tradus prin grunji opaci plutind pe startul de secreţie. hipersecreţie de suc gastric. împreună cu cardia. Gastrita cronică . 2.

antrul are aspect de acordeon. la baza bulbului se constată un defect de umplere globulos. la cardie sau duoden. ULCERUL GASTRIC AL MICII CURBURI Ulcerul gastric al micii curburi . ATREZIA FIBROASĂ A ANTRULUI Atrezia fibroasă a antrului . depăşeste muscularis mucosae. Sunt mai frecvente la sexul masculin şi la persoanele în vârstă. Atrofia mucoasei poate fi difuză sau localizată. resturi de bariu între pliuri. care pot da imagini de polipi. Din faţă are aspect de cocardă. Radiologic. Semnele directe. Ulcerul acut . 136 . Regiunea antrală se îngroaşă. inelul de de mucoasă îngroşată.reprezintă banda transparentă subcavitară.radiologic se constată semne directe şi indirecte. perforant sau penetrant. gigantă.se întâlneşte la persoanele cu submucoasa antrală foarte laxă. Curburile sunt rigide. Radiologic. prin mişcări peristaltice vii. scleroză şi hipertrofie în celelalte tunici. Exulceratio Simplex . Are evoluţie scurtă şi poate se perfora. este antrenată în bulb.uneori cu proeminenţe ovoide. vălul periulceros. Se asociază uneori cu secreţie abundentă. este nişa datorită pierderii de substanţă.este greu de diagnosticat radiologic.interesând mucoasa pe toată grosimea ei. Semnul Hampton . Eroziunea superficială unică. Îîn cancer. funcţionale şi organice. dar nu se vede radiologic. Sunt diferite tipuri : nişă rotundă. 2. are expresie clinică. Ulcerul depăşeşte muscularis mucosae. Forme anatomopatologice 1. Prezintă mucoasă subţire. ULCERUL GASTRIC Ulcerul gastric are incidenţă mare. conturul nişei este arciform şi precis. Fundul craterului se poate opri la musculatură.se caracterizează prin leziuni inflamatorii cronice cu atrofia mucoasei. devine conică sau tubulară. reprezentând mulajul baritat al ulceraţiei. sub formă de rozetă. Din profil. ascuţită. proporţia este mai redusă. imaginea variază după sediu şi după formă. în pelagră. Ulcerul cronic sau calos . Diagnosticul diferenţial se face cu diverticulii gastrici. Gastrita cronică atrofică . faţă de ulcerul duodenal. La persoanele în vîrstă are dimensiuni gigantice. unul din cinci cetăţeni este purtător de ulcer. triunghiulară. 3.prezintă proliferare pe ţesut conjunctiv scleros inflamator în perete din marginea ulcerului. fiind un semn caracteristic pentru nişa ulceroasă. Implantarea nişei se face printr-un pedicul larg sau pedicul îngust. sau poate fi neuniformă. mucosa gastrică îngroşată. Tonalitatea este omogenă. dezlocuieşte barilul şi determiană semnul numit "şanţul ulceros". Deşi sunt frecvente. cu mucoasă îngroşată în jur.se traduce printrun crater adâncit în peretele gastric. calcul renal sau mezenteric calcificat. în alcoolism. dreptunghiulară. Poate fi simplu. Dimensiunile nişei variază de la 5 la 10 mm. ea se întîlneşte în anemia Biermer. etc. 4. mucoasa gastrică se îngroaşă în jurul nişei apărând un val periulceros. 137 PROLAPSUL MUCOASEI GASTRICE PRIN PILOR Prolapsul mucoasei gastrice prin pilor . ovalară.

sunt cauzate în 90% prin ulcer. greu de evidenţiat. După vindecare poate rămâne o cicatrice. a) Cancerul gastric incipient poate avea forma latentă sau frustă şi formă dureroasă. Hemoragiile digestive superioare . O altă cauză . TUMORILE GASTRICE MALIGNE Cancerul gastric este o boală frecventă. Examinarea se face în decubit fără compresiuni. Cancerul gastric are perioadă de evoluţie lungă. în ulcerul gastric şi polipi. când congestia dispare. nişa se confundă cu resturi de bariu în pliuri. De obicei. perforaţia ulcerului gastric. Imaginea este bine evidenţiată în strat subţire. în favoarea ulcerului este un pliu transversal care încrucişează corpul gastric. Diverticulul cardiei . rectitudinea şi retracţia micii curburi. 2.SEMNE INDIRECTE ALE ULCERULUI GASTRIC 1. Prin cateterism prin arteriografie se poate efectua şi embolizare terapeutică. Imaginea radiologică evidenţiază un defect de umplere rotund sau ovoid. dar mai poate fi şi datorită unor varice esofarigene. Cu endoscoapele se pot explora şi esofagul şi duodenul. pereţii suplii. insule de pancreas ectopic.astuparea ulceraţiei cu mucus sau resturi alimentare sau după hemoragie. Ocupaţi de problema evoluţiei diagnosticului cancerului gastric. hernie hiatală. Endoscopia este indicată pentru diagnosticul cancerului de debut. videcarea nişei.se manifestă printr-o ancoşă pe marea curbură. Semne funcţionale indirecte sunt . La nevoie se poate completa cu endoscopie. în special gastrita antrală. gastrită însoţitoare.ulcerul antrului piloric se împarte în ulcer prepiloric şi ulcer piloric chiar pe inelul piloric. cu contur net. hipersecreţie şi evacuare întârziată. Ulcerul feţei posterioare a stomacului are sediul pe corp şi prezintă nişă cu aspect de cocardă. deţine 30% din mortalitatea canceroasă. Ulcerul marii curburi apare ca şi o nişă înscrisă într-o lacună proiectată în interiorul ariei gastrice. Ulcerul cardiei . În unele cazuri. examenul radiologic convenţional. arteriografie selectivă . Modificări micii curburi rigiditate segmentară. Este mai frecvent la bărbaţi. Când polipul are bază largă. Faţă de imaginea cancerului gastric. TUMORILE GASTRICE BENIGNE Tumorile gastrice benigne sunt rare. 3. utilizând explorarea endoscopică a fragmentelor de tub digestiv au făcut progrese în ultimul timp. de implantare. este suspect de tumoră malignă. De faţă are aspect de cocardă sau aspect stelat. Limfosarcoamele şi limfoamele sunt mai rare. asociată cu scurtarea micii curburi şi o ancoşă pe marea curbură antagonistă ulcerului. Alte localizări ale ulcerului gastric : . Modificările marii curburi gastrice . reprezentate de polipi. net conturat. Ulcerul peretelui anterior este foarte puţin profund şi greu de evidenţiat.este rar şi greu diagnosticat. face ca să nu se vizualizeze nişa. stabileşte diagnosticul. Uneori se produce bilocularea stomacului. sub formă de polip sesil. ea permiţând şi luarea de biopsii. Nişa se evidenţiază greu şi în strat subţire.hipertonie. pliuri stelate şi uneori bilocularea marii curburi. zonă inelară de edem în jur. contralateral nişei. hiperkinezie. tumoră gastrică. leomioame. Vom descrie aspectele radiologice după clasificarea cercetătorului francez Gutmann: 139 .are dimensiuni mai mari ca nişa. 138 Ulcerul piloric se traduce printr-o nişă mică. cum ar fi dimensiuni sub 2 mm şi o slabă reacţie a ţesutului din jur. Ulcerul prepiloric este reprezentat de o nişă ulceroasă cu dimensiuni mai mici. Există mai multe clasificări pe diferite criterii. Evoluţia nişei cuprinde: penetraţia. cercetătorii japonezi. proiectată axial împreună cu alungirea canalului piloric care poate fi excentric. Histologic este adenocarcinom. Deosebim: cancer gastric incipient şi cancerul gastric avansat în perioadă de stare. lipom. malignizarea.

are sediul pe mica curbură şi se întinde în submucoasă. Nişa canceroasă este rezistentă la tratamentul de probă. când se zice că rigiditatea este încastrată. Zona rigidă poate fi uneori uşor denivelată. Când meniscul este situat la angulus.ulceraţia este la început superficială şi greu de evidenţiat. Fundul nişei poate fi ondulat sau liniar.3 cm. 141 140 . Marea nişă triunghiulară prepilorică ca o proeminenţă cu bază largă şi vârf rotunjit. care de profil are aspect de "sticlă de ceasornic". frecvent. Localizarea prepilorică a cancerului infiltrant se traduce prin îngustarea lumenului antral şi rigiditatea pereţilor. Meniscul complex canceros. sau când infiltraţia este numai la mica curbură. este o varietate a nişei în platou şi se caracterizează printr-o opacitate semilunară. Tumoara unghiului micii curburi gastrice lărgeşte şi rotunjeşte acest unghi şi frânează trecerea undelor peristaltice. crater liniar. situată într-o lacună arciformă. bombează în convexitate spre interiorul gastric. nişa canceroasă poate să aibă forma şi dimensiunile unei nişe ulceroase. c) subdenivelat când nişa este încastrată. găsim următoarele modificări radiologice : nişă în platou. spre deosebire de nişa ulceroasă. se mai poate găsi în partea verticală a micii curburi sau la nivelul unghiului prepiloric. Rigiditatea este însoţită de scurtarea regiunii. Uneori. Radiologic se traduce prin imobilitatea segmentului de curbură. descris de Carman. fără devierea pilorului. b) supradenivelat când proemină cu 2 . deviat spre stânga. care este netă. o altă imagine obişnuită fiind "nişa în lacună". Imaginea nu depăşeşte mica curbură. Îngustarea poate fi simetrică. proeminente în bariul din stomac.3 mm în afara ariei gastrice.5 . excentric. În cursul evoluţiei. Cancerul ulcerant . aria ei este neomogenă. Cancerul ulcerant se prezintă ca şi o nişă în platou cu fundul lung de 1. Fundul nişei poate fi: a) la nivelul liniei curburii. La început. când infiltraţia limfatică se dezvoltă circumferenţial. Nişa poate fi pe fund plat.Cancerul infiltrant . contur rigid denivelat faţă de curbura mică. Rigiditatea poate fi delimitată spre curbura sănătoasă prin pintenele canceros sau treapta canceroasă. nişa cu fund bombat. Semnele radiologice: rigiditatea micii curburi produsă de placardul infiltrativ. antrul este îngustat. marea nişă triunghiulară. o nişă "în şea" . nişa are conturul mai dinţat şi mai precis. Extremitatea platoului de pe mica curbură este delimitată prin şanţuri cu versante abrupte.

Cancerul ulcerant . lumenul esofagian la cardie este filiform. cardia infiltrată şi rigidă devine incontinentă. DIAGNOSTICUL RADIOLOGIC ÎN PERIOADA DE STARE În evoluţia cancerului modificările de debut avansează şi se complică.poate avea două aspecte: tumoră mică sferică circumscrisă sau vegetaţii difuze. Cancerul prepiloric . caracter anfractuos). 2. Alteori. care poate fi unică. rigiditatea în dreptul lipsei de contur şi la compresiune . marginile ce înconjoară ulceraţia sunt largi şi proeminente. Cancerul vegetant care se dezvoltă în suprafaţă nu proemină mult în lumenul gastric. Nişa canceroasă se înscrie în interiorul micii curburi. În cursul evoluţiei se modifică tranzitul esofagian. Cancerul vegetant . proeminent. După localizare deosebim: 1. foarte evidentă. iar bariul se adună deasupra locului stenozei. Cancerul vegetant cu aspect de tumoră sferică prezintă radiologic o lacună în substanţa opacă. apare bilocularea gastrică cu istmul îngustat. 1. Cancerul infiltrant realizează schilul gastric. Nişa se asociază dacă este canceroasă de rigiditate. trecerea bariului fiind continuă prin acel istm nou creat. pliurile sunt rigide cu convergenţă spre leziune. Pliurile mucoasei nu sunt împinse şi deviate. În această situaţie. spre ulceraţie. axial cu pereţii dinţaţi. Cancerul cardiei . Cancerul vegetant conopidiform . tonalitate neomogenă. De obicei. Nişa are dimensiuni mari. Cancerul ulcerant al corpului gastric se prezintă ca o tumoră conopidiformă. relieful mucoasei poate fi normal. Conturul lacunei este discontinuu.aspect mlăştinos. în formă de pâlnie. aspectul este de netitate a conturului. În stenoza medio . putând avea dimensiuni diferite. Se mai numeşte şi aspectul "monstruos". extremitatea pliurilor este tumefiată. pe când cea ulceroasă proemină în afară. care se întinde de la pilor spre sinus şi corp gastric şi apare radiologic ca un stomac mic. pinten. Când tumora este situată pe mica curbură.este greu de diagnosticat. neregulat. cu curburi infiltrate rigide. Formele infiltrante devin vegetante. contur zdrenţuit. ulcerat adânc în centru. rotundă sau ovoidă.porţiunea orizontală a stomacului este locul de excepţie al cancerului. întrerupt la nivelul pintenului. nu se deformează la apăsare. ci întrerupte brusc la periferia tumorii vegetante. pliurile având aspect de "măciucă". cu formaţiunea vegetantă pe mica curbură. are aspectul de pierdere de substanţă arciformă. proeminente. policiclic.Fibroscopia este deosebit de utilă. Se realizează prin examinare În Trendelenburg. iar evacuarea bariului din esofag se face continuu. 142 2. semiton. iar cele vegetante se ulcerează. care poate să se finalizeze prin stenoză. care se şterge. Cancerul corpului gastric. Aspectul tipic este de îngustarea lumenului antral.apare ca un crater. Semitonul este opacitatea de intensitate intermediară dintre cea a bariului din stomac şi a părţilor moi şi este realizată de periferia tumorii.gastrică ulceroasă istmul poate fi excentric.apare sub aspectul de lacune multiple. Se caracterizează prin rigiditatea completă a pereţilor. evacuarea cardiei devine dificilă datorită stenozei. ajungând până la stenoza gastrică. când tumoara se dezvoltă inelar. pe una din feţe (are aspect de lacună. sus situat. Leziunea începe pe mica curbură şi cuprinde pereţii din jur. linita plastică descrisă de Brinton. cu îngustarea lumenului gastric. conturul tumorii este net. traducând clarificarea diagnosticului în multe cazuri. Caracteristic acestei perioade este pierderea mare de substanţă baritată şi ulceraţii voluminoase cu caracter anfractuos. În formele infiltrante. conturul spre stomac fiind dinţat. cu eroziuni marginale şi 143 . mărită.

dar ineficace. bariul trece în mod normal. STENOZA PILORICĂ LA ADULT Stenoza pilorică este retenţia în stomac a bariului ingerat anterior. Stenoza canceroasă .Polya lui spre dreapta.este cel mai frecvent dintre aceste afecţiuni. pentru că fenomenele se instalează rapid. prin care trece 144 bariul apoi apare spasmul. Semne indirecte bulbul nu poate fi văzut plin. asociat cu prezenţa lichidului alimentar de stază.dinţături pe contur. Bariul trece cu greutate prin porţiunea prepilorică. Pe când în cancer este oprită complet. stenoza ulceroasă. Biopsia este cea care pune diagnosticul. evidenţiază un pilor deschis la începutul ingestiei. care nu se pot deosebi de tumorile benigne.este datorită hipertrofiei musculare a regiunii denumită "canalis pylorici". dar continuu. Radiologic. evidenţiază dilataţia progresivă a antruStomac rezecat tip Reichel . la început este spasmodică. endo sau exogastrică. depinzând de dimensiunea formaţiunii tumorale. solicită efort din partea musculaturii. SARCOMUL GASTRIC Sarcomul gastric . faza diastolică. datorită sclerozei şi retracţiei cu îngustarea lumenului pilorului. care se hipertrofiază. denumită tumoră Kruchenberg. Pilorul se îngustează. când bariul cedează. apoi apar modificări organice.prezintă o dilataţie mai puţin accentuată ca şi cea ulceroasă. cardia este rigidă şi deschisă. În decubit apare un reflux gastro . Apare la persoanele tinere. sau poate să fie o formă difuză. Stenoza pilorică constituită. Cancerul gastric la femei. Cancerul vegetant examinat cu substanţă baritată în Trendelenburg are forma unei lacune. camera de aer a stomacului dispare. Examenul radiologic efectuat cu 60 gr sulfat de bariu cu lapte şi administrat cu biberonul. LIMFOSARCOMUL Limfosarcomul . care nu pot deschide pilorul şi care se atenuează când slăbeşte musculatura. Diagnosticul diferenţial al stenozei pilorice se face cu ptoza gastrică. eventual cu resturi alimentare. este stenoza pilorică ulceroasă. lichid alimentar de stază. în "fulgi de zăpadă" şi se sedimentează decliv. Evacuarea cu dificultate a stomacului. Primul semn de oboseală a musculaturii. Examenul baritat evidenţiază imaginea de "deltă".este rar în tumorile gastrice. aerul din fornix este eliminat. Canalul piloric se evidenţiază greu. iar intestinul subţire nu prezintă meteorism 145 . evidenţiază mişcări peristaltice violente. Ca patogenie se invocă lipsa de maturitate a celulelor nervoase a plexurilor autonome. Când tumora se extinde. apoi cedează definitiv. îngustată.esofagian. În cancerul infiltrant. Canalul piloric este îngustat şi poate fi alungit. sub forma unei şuviţe foarte subţiri. Mecanismul de producere poate să fie funcţional sau organic. Ulterior. bariul se dispersează în flacoane. este faza sistolică. Substanţa baritată înconjoară formaţiunea tumorală. În stenoza pilorică decompensată. bariu pătat. Metastazele tumorale în peretele stomacului produc defecte de umplere rotunde. evidenţiază radiologic. cu caracter infiltrant. poate da metastaze ovariene. Modificările radiologice sunt ca şi cele ale cancerului gastric. bariul nu depăşeşte zona spasmodică. Evacuarea stomacului se face insuficient. Extremitatea inferioară a bariului are aspect de "semilună" cu convexitatea în jos. Este o tumoră localizată cu caracter vegetant. Stenoza pilorică la noul născut . mişcările peristaltice lipsesc. Uneori. stenozele spasmodice. tot stomacul devine dilatat. Stenoza pilorică organică. apar iniţial contracţii peristaltice vii. Poate fi comparată cu o chiuvetă întinsă. surprinsă în faza sistolică.

5% după rezecţie gastrică şi apare la 1-2 ani de la operaţie. modificări de jejunită. Diagnosticul diferenţial trebuie făcut cu spasmul piloric pur. ulcerul se situează pe bont.sub formă de bulă de gaz. Recidiva pe bont este uşor de recunoscut. Uneori jejunita se complică. hipersecreţie. asociată cu o operaţie de drenaj. Mai târziu. prin ansa aferentă sau eferentă. 5. derivând din Bilrot I şi segmente jejunale sau colice interpuse în rezecţia totală. 10 ani. Sindromul post prandial precoce sau dumping sindrom şi Sindromul de ansă aferentă apare la bolnavii cu rezecţie totală şi anastomoza Raikel Polya. Sindromul ansa aferentă. 10. modificări de tonus şi relief şters jejuno .4 ore după masă. Stomacul mic. se prezintă radiologic prin opacifierea a ansei aferente unde borul se diluează diluează din cauza hipersecreţiei şi stazei din ansă. se practică vagotomia simplă sau selectivă.ileale. Sindroamele carenţiale post operatorii. Ele apar după cca.ileon. Îngroşarea pliurilor. antrectomie. EXAMENUL RADIOLOGIC AL STOMACULUI OPERAT Examenul este dificil.apare până la 30% din operaţii după gastroenteroanastomoză. pentru a putea interpreta imaginile. Ulcerul peptic post operator . 6. care derivă din Bilrot II. Pot exista următoarele imagini : hipertrofia pliurilor mucoasei la gura de anastomoză sau stomita. relieful şters. sindromul se atenuează cu timpul.laterală. retenţie de gaze. aspect lacunar pseudopolipid interpretat ca o gastrită legată în special de prezenţa secreţiei biliare din ansa afectată. Pliurile enselor jejunale sunt îngroşate şi lărgite. Radiologic apar modificări de tonus jejuno . În prezent în tratamentul ulcerului. se prezintă radiologic prin tulburări de tonus. 2. Rar. ansele devin rigide. 146 7. este unică şi de obicei pe ansa jejunală din faţa gurii de anastomoză. În primele două săptămâni după intervenţie poate să existe pneumoperitoneu. prin gastroduodenostomie terminală. Jejunita cu modificări la gura de anastomoză. Sindromul postprandial tardiv este caracterizat prin fenomene de hipoglicemie care apar la 2 . dă ulcer peptic. Nişa se vede greu. Examenul radiologic este decisiv în controlul rezultatului intervenţiei. piloroplastie. Intervenţile pe stomac efectuate până în prezent sunt : gastroenteroanastomoza foarte frecventă cu rezecţie largă de stomac şi gastrectomia totală. 3. gastroenteroanastomoză. Evacuarea stomacului s eface chiar în 8 ore. 8. 9. MODIFICĂRILE RADIOLOGICE ÎN SUFERINŢELE STOMACULUI OPERAT Modificările radiologice în suferinţele stomacului operat sunt: 1. Gastrita bontului. Restabilirea tranzitului digestiv se face prin : gastrojunostomie termino . 147 . este necesară cunoaşterea tipului operaţiei efectuate. Cancerul primitiv al bontului este rar şi se observă după rezecţii gastrice pentru ulcer duodenal. 4.

gastric. alergice sau parazitare de vecinătate. stenozat. Alte aspecte patologice: bulb duodenal noros. Periduodenita . Duodenitele cronice .DUODENUL Duodenul. stelat. Duodenul are o funcţie secretorie şi una motrice şi prezintă două sfinctere: unul la mijlocul lui D2 Kapandji şi sfincterul Ochsner la începutul lui D2. polipoid. împreună cu care şi cu canalul coledoc formează un complex morfo . Porţiunea a doua D2 . Radiologic . pătat. Unghiul Treitz este la stânga coloanei. 149 . acute sau cronice. Duodenita şi periduodenita Duodenita şi periduodenita . 148 Anomalii de torsiune . Cele secundare apar pe lângă ulcerul duodenal sau procese inflamatorii toxice. pătată. În unele procese se constată lărgirea cadrului duodenal sau fixarea bulbului prin aderenţă.se manifestă radiologic prin modificarea formei şi conturul bulbului din cauza aderenţelor din jur. aspectul bulbului devine normal. are formă conică cu baza la pilor şi vârful spre ansa duodenală. cu aspect de burduf de acordeon. Modificări de poziţie şi forma duodenului Anomalii de fixare: o parte din duoden este mobilă realizând forma cifrei 8.funcţional.sunt de obicei câştigaţi. produşi prin pulsiune. deosebim: Bulbita exprimată radiologic prin contur neprecis. Umplerea bulbului depinde de motricitatea gastrică. coraliform. pseudostenozată şi în acordeon. omogene. priamidei. Duodenita propriu zisă se localizează în porţiunea supra wateriană a lui D2 şi prezintă forma edematoasă. mai ales în jurul ampulei lui Water. După sediul procesului inflamator.cu aspect de duoden invers sau ca mezenterul comun situat cu ansele jejunale poziţionate în dreapta. Forma obişnuită este bulb de ceapă. Durata de umplere este scurtă. Radiologic . uşor ascendentă.descendentă la dreapta coloanei şi conţine ampula lui Water.transversală şi Porţiunea a patraD4 ascendentă. polipoidă. Cadrul duodenal înconjoară capul pancreasului. jocul sfincterului piloric şi distensia pereţilor bulbari. prezintă reflux duodeno . se întinde între pilor şi unghiul duodenului jejunal. insulinei şi xilinei local. Este constituit din : bulbul duodenal şi ansa duodenală. Probe farmaco . iar relieful este reprezentat de prelungirea pliurilor căii gastrice. cu golire rapidă mai mult de-a lungul marii curburi şi are imagine scobită în semilună.primitive sunt rare. iar evacuarea prin contracţii sistolice şi mişcări peristaltice. Diverticulii duodenali Diverticulii duodenali . Bulbul duodenal.duodenul are următoarele porţiuni: Prima porţiune D1.sunt procese inflamatorii ale mucoasei duodenale. Uneori. morfinei. Mucoasa duodenală prezintă pliuri transversale. Porţiunea a treia D3 . reticulat. Este situat în dreapta coloanei vertebrale între L1 şi L3 cu o mare şi mică curbură. După trecerea puseului inflamator.au forma unei opacităţi ovoide.dinamice Pentru unele examinări se realizează duodenografia hipotonă cu ajutorul atropinei. pot fi sesili sau pediculaţi.

Ellison. traumatisme. persistând şi în perioada de linişte. diverticuli duodenali etc. cu îngustarea duodenului din jur. cum ar f : ancoşe rotunjite. Forma edematoasă .se realizează când ulcerul ajunge la stratul seros peritonial. Forma scleroedematoasă . diverticul paraulceros Akerlund şi fenomene de stenozare provizorie care după vindecare pot dispare. Penetraţia ulcerului feţei posterioare în pancreas . producând aderenţa organelor din jur. stază durabilă în bulb şi duoden. penetraţie.peritoneu.se face cu imaginea canalului piloric.scleroasă . uneori asociate cu dilatări prestenotice: dilatările receselor (diverticul Cole). Ulcerele acute se traduc clinic prin arsuri.zonă circulară de edem în jurul nişei striate prin benzi de scleroză. Ulcerele duodenale se pot asocia cu tumori ale pancreasului.se traduce prin nişă. Modificări funcţionale. se mai realizează imagine de rozetă. care nu se vindecă cu tratament obişnuit. cu evacuare întârziată şi dilataţia atonă. cu un halou transparent în jur. Localizarea este de obicei în bulb. 2. Sindromul Zollinger . 150 . După vindecare. nişa are aspect diverticulat. până la unghiul lui Treitz cu caracter repetat recidivant. Forme radiologice ale ulcerului duodenal 1. Evoluţia este în crize. 4. Când se asociază cu ulcerul gastric este boala ulceroasă în balanţă. Complicaţiile ulcerului: perforaţia .în plenitudine. asociată cu ancoşe. Forma edemato . însoţit de modificări edematoase şi inflamatorii a mucoasei din jur. dureros la apăsare şi cu ancoşă pe una dintre curburi. convergenţa pliurilor şi cicatricea stelată. care nu dispare. în special pe una din feţe. care de faţă apare ca o pată opacă persistentă înconjurată de un cerc transparent. Alte forme etiologice: ulcerul la cirotici. biloculare. cu alternanţa simptomatologiei. incizură ascuţită. După trecerea puseului ulceros rămâne o cicatrice stelată. se goleşte repede. secundar nişei.repetarea puseurilor ulceroase. bulbul este normal la compresiune. hemoragii.chirurgicale. Ulcerul duodenal se asociază cu modificări funcţionale gastrice ca: hiperkinezie. Ulcerul duodenal post bulbar .se traduce prin nişă. excepţional pe curburi. apare nişă cu edem în jur. contur dinţat al bulbului. precum şi vizibilitate prelungită a bulbului. considerat ca adenomatoză multiplă endocrină. nişa îşi modifică dimensiunile. malignizare. 3. Ulcerul calos . Ulcerul acut sau rotund . prezintă multiple ulcere.reprezentată prin pneumo .are aspect modificat. cocardă. dilataţia atonă tranzitorie. 151 Semne radiologice Ulceraţia superficială . cu o pată opacă persistentă. hipersecreţie. cu jenarea tranzitului. De profil. în special la sexul masculin şi la tineri. arsuri.ULCERUL DUODENAL Este de două ori mai frecvent decât ulcerul gastric. mai ales toamna şi primăvara. 6. incizură pe curburi. afecţiuni neuro . devine stelată şi produce modificări ale bulbului cu ascuţirea receselor. ingestia de medicamente. Ulcerul cronic sau calos . hipertonie.se manifestă radiologic prin semne indirecte: este iritabil. Leziunea poate fi unică sau pe ambele feţe (Kissing ulcus). produce procese de scleroză cu modificări de formă şi contur ale bulbului.observată la debut cu bulbul după compresiune. modificări şi evacuări gastrice.evidenţiază o nişă cu caracter anfractuos care de profil are aspectul unui diverticul cu şanţuri periulceroase. Ulcer duodenal cu periduodenită . hiperparatiroidism primitiv. Uneori. Diagnosticul diferenţial . După vindecare aspectul bulbului poate deveni normal. 5.

Staza funcţională în atonie sau spasm.30 sau 60 de minute.este o anomalie de dezvoltare în viaţa uterină. ulcerul gastric. 15 . colecistită.25 cm. întâlnit în hepatite icterigene. Se evidenţiază la examen în decubit. afecţiuni ileocecale. diskinezie) sau stenoză organică. unici sau multiplii. fistule duodenale externe sau interne.Tulburări ale secreţiei duodenale INTESTINUL SUBŢIRE Examinarea radiologică se efectuează în continuarea examenului gastric. Opacifierea ileonului prin clismă baritată după administrare intravenoasă de 1 mg de atropină şi 1 gr gluconat de calciu sau prin introducerea prin sondă a bariului în intestinul subţire. se manifestă prin întârzierea tranzitului. în timp ce cecul şi restul colonului sunt la stânga. 50 cm de cec. Diverticulii duodenali Diverticulii sunt mai rari. Staza duodenală . cancer. compresiune. gastrite. enterită granulomatoasă.stenoză.apar prin anomalii duodenale (duoden mobil. firiforme. urmărind tranzitul baritat la intervale variate. Mezenterul comun Mezenterul comun . 152 153 . Diskineziile biliare de tip aton cu stază la unghiul inferior întâlnite în ulcerul duodenal. Diverticulul Meckel rezultă din persistenţa canalului omfalo mezenteric. diverticulul Meckel şi mezenterul comun. până la evacuarea în colon. mezenter comun. diverticulii.Tulburări de motilitate . colecistită sau prin efectul unor medicamente care produc duodenografie hipotonă. apendicită. sub formă de imagini opace. în formă de sac sau pară la cca.menţionăm atrezia.gastric.poate fi funcţională (distonie. Tulburările de dezvoltare a intestinului subţire Tulburările de dezvoltare a intestinului subţire . pot fi diverticuli adevăraţi sau falşi. Radiologic prezintă: . obstrucţie (tumori variate) . Are o lungime între 1 . lumen larg. Pentru accelerarea tranzitului se pot întrebuinţa unele medicamente. Diskineziile duodenale pot fi de tip hiperton cu spasm localizat la sfincterele funcţionale şi dilataţie deasupra. Megaduodenul poate fi funcţional sau organic în sclerodermie.Tulburări de tranzit . modificări ale mişcărilor peristaltice. refluz duodeno . Stenoze duodenale organice . ptoze). iar radiologic se recunoaşte prin lipsa anselor duodenale şi intestinului subţire în stânga coloanei. sferice.

se produce o enterită granulomatoasă pe 20 . fundul cecal este retractat. Alternează cu anse atone. tulburări biliare. apare imaginea de "bătut în cuie".ascarizii sunt descoperiţi întâmplător în timpul tranzitului intestinal.boala lui Crohn. prezenţa dinţăturilor rotunjite pe contur. Cecul are contur neregulat. urmată de îngustarea lumenului ansei terminale şi scurtarea acesteia pe partea mezenterică unde se găseşte ulceraţia. Cecul prezintă depresiune semilunară în jurul valvulei lui 155 . iar cei morţi în ileonul terminal şi colon. Radiologic . La copil are caracter acut. coloana de substanţă opacă fracţionată de porţiuni spasmodice şi diluţie excesivă. tiflita. După evacuarea bariului în intestin. ileonul devine rigid şi fixat. În faza incipientă peretele intestinal este mult îngroşat prin edem şi infiltraţie. În stadiu avansat. contrastat de claritatea corpului parazitului.la debut ansa ileală este dilatată cu edem şi hipertrofia formaţiilor limfoide. Ileita terminală . Enteritele Enteritele sunt procese inflamatorii ale intestinului subţire. Examenul radiologic. ulterior cu apariţia ulceraţiilor cu mici dinţături marginale şi nişe. este datorită unui proces inflamator nespecific şi necunoscut.Viermi intestinali Viermi intestinali .constă în lipsa de umplere a segmentului ileocecal bolnav. lată de 7 . iar dacă absorb bariu. fumat. anse cu peristaltism viu. cu îngroşarea mezenterului şi hipertrofie ganglionară. netolerate. bariu cu aspect de fulgi de zăpadă. rămân imagini de fulgi de zăpadă. Apoi. formaţiunile limfoide se cazeifică şi mucoasa se ulcerează. Tuberculoza ileocecală Tuberculoza ileocecală se localizează în regiunea ileocecală şi este de obicei secundară unor leziuni pulmonare. îngustarea lumenului şi spasm al sfincterului ileocecal. acute sau cronice. excesului de alcool. hipertrofia ganglionilor sateliţi. Când sunt în cantităţi mari pot da icter mecanic sau ocluzii intestinale. ulterior. tubul lor digestiv se opacifiază şi apar ca un fir opac. Modificările radiologice constau în : edematierea pliurilor circulare. tumorile de cec. ca în ultima fază să se organizeze scleros cu retracţie şi îngustarea intestinului. Enteritele acute sunt consecutive alimentelor alterate. Leziunile specifice constau în hipertrofia foliculilor limfatici şi plăcilor lui Payer. evidenţiază ştergerea pliurilor mucoasei.40 cm pe ileonul terminal. dar de obicei are caracter cronic. cu perioade alternative de agravare şi ameliorare. cu caracter rectiliniu sau sinuos. ileita terminală. Au forma unei bande transparente. Ulterior. Apariţia ulceraţiilor după cazeificare se traduce prin dinţăturile conturului şi nişe persistente de faţă. Iniţial. exces de lichid. Ascarizii vii se găsesc în duoden şi jejun. infectate.boala lui Crohn Ileita terminală . Semnul lui Stierlin . Manifestată radiologic prin ştergerea reliefului mucoasei ileonului. lungă de 15 -25 cm. Enteritele cronice . apare o pierdere de substanţă 154 Ascarizi intestinali pe marginea liberă a ileonului lângă cec (noduli de alarmă).sunt favorizate de alcoolism. chiar nivel hidroaeric sau retenţie de gaze. achilie gastrică.8 mm. Diagnosticul diferenţial se face cu apendicita cronică.

Abbott. sau forma de polip şi pot da complicaţii. dar în general are aspectul de cadru deschis în jos. există manifestări articulare. Modificările de poziţie ale colonului Modificările de poziţie ale colonului sunt datorate afecţiunilor proprii ale organelor din jur sau pot fi congenitale. Cecul flotant are poziţie orizontală şi mobilitate mare. COLONUL Se examinează cu ajutorul sulfatului de bariu pe cale descendentă. având în porţiunea declivă cecul. uneori cu dublu contrast.Bauhin. Carcinoamele au forme infiltrante cu rigiditatea peretelui. prezintă lumen intestinal dilatat şi cu perete rigid. cu prezenţa de haustraţii şi două unghiuri drepte şi stângi. mişcări pendulare mari şi mişcări perstaltice mari. Afecţiunea se poate complica cu fistule interne sau externe. În boala Crohn. lipoame. mişcări paristaltice. iar când afectează colonul cu colita ulcero . Ptoza colonului se examinează în ortostatism şi apare când unghiurile şi transversul sunt coborâte. prezintă mişcări pendulare mici. ileonul se îngustează. localizată la ileonul terminal. colonul descendent. cu oprirea tranzitului baritat. 157 156 . Examenul radiologic pe gol se efectuează în ocluzii. Mai târziu. Carcinoidul . Fiziologia colonului Mişcările intestinului gros sunt lente. când se face diagnostic diferenţial cu abcesul subfrenic şi pneumoperitoneu. îngustată. mioame. Mezenterul comun Interpoziţia colonului transvers între ficat şi diafragm (sindromul Chilaiditi). porţiunea bolnavă este rigidă.hemoragică. Tumora eliberează serotonină. care declanşează tulburări de motilitate şi secreţie intestinală. În faza stenozantă. Deosebim colonul ascendent în dreapta. etichetate drept spondilartrite seronegative. colonul transvers. stenozaă inelară cu dilataţia anselor din amonte. contracţie sistolică a acestuia. Tumorile maligne Tumorile maligne pot fi carcinoame şi limfosarcoame şi se apreciază prin opacifiere cu sonda Miller . uneori cu ulceraţii în masa tumorală. devine rectiliniu şi rigid (semnul corzii). Limfosarcomul. precedată de anse dilatate.este tumoră epitelială cu potenţial malign. continuat cu sigma şi rectul. Diagnosticul diferenţial cu tuberculoza. ascendentă prin clisme. Cecul poate avea poziţie înaltă sau cu fundul îndoit sub ficat prin scurtarea mezoului. Tumorile intestinului subţire Tumorile benigne Tumorile benigne sunt fibroame. Aspectul radiologic este variat. la nivelul cecului şi ascendentului. Cancerul vegetant se prezintă ca imagini lacunare cu contur neregulat sau şters.

Diverticulii colonului Putem deosebi: . Ultimul stadiu este reprezentat de hiperplazie. scurtarea segmentelor şi aspectul tubuliform. hemoragică. 159 158 .Diverticuloza spastică la sigmoid care este îngustat cu contururi dinţate. apar imagini pseudolacunare. Rectocolita ulceroasă Rectocolita ulceroasă . Microcolonul este întâlnit rar. în urma pătrunderii bariului prin ulceraţiile mucoasei în submucoasă. compresiuni extrinseci) sau cauza funcţionale dinamice. apariţia de spicuri. . desfacerea unghiurilor. tumori.se manifestă radiologic printr-un transvers hiperton şi un descendent spastic. dolicosigma. Considerăm prezenţa constipaţiei când evacuarea bariului nu se produce după 48 de ore. discontinuitatea lizereului de siguranţă. atrofia mucoasei.se localizează pe rect şi sigmă. Deosebim . atunci când boala a intrat într-un stadiu ireversibil. constipaţia atonă şi spastică. chiar imagini diverticulare mici.Modificări de formă Cecul mai prezintă modificări de lungime. megacolonul sau megadolicocolon. Colitele Sunt afecţiuni inflamatorii organice şi pot fi categorisite în: formă catarală. Modificări funcţionale ale colonului Constipaţia . colonul este meteorizat şi se văd grunji opaci de mucus. îngustarea lumenului. scleroză. Colita muco . ulterior pe contur apar dinţături fine iar după insuflaţie. Radiologic se evidenţiază: La debut există o iritabilitate a anselor afectate.Diverticulii câştigaţi sunt frecvenţi la pletorici şi obezi.membranoasă . alături de mişcări ample. care au aspect de tub şi ţeavă de puşcă de vânătoare. cum este în cazul dolicocolonului total sau parţial. stricturi.este un megacolon cu lipsa de distensie a rectului şi în special cu o zonă îngustă între rect şi segmentul dilatat. mucoasă. ştergerea haustrelor în stânga.se traduce radiologic prin sporirea tonusului. Colonul iritabil . .poate avea cauze organice (megadolicocolon. cu calibru mărit. Caracteristic este conturul dublu al colonului.membranoasă Colita muco . Uneori.Diverticulul congenital este rar. Colonul sau segmentele alungite sunt sinuoase. Boala lui Hirschprung .staza în colon difuză. membranoasă.

Histologic. Diagnosticul diferenţial se face cu tumorile şi stenozele inflamatorii. Ele pot fi dinamice. mai rar sarcoame. uneori pediculaţi. depăşind conturul intestinal. scintigrafia. apoi cu evoluţia se realizează pierdere de substanţă cu întreruperea liniei de siguranţă. apare rigiditate. Se produc prin volvulus. se studiază radiologic după evacuarea clismei opace şi apar transparenţe rotunde de diferite dimensiuni. tomografia computerizată. sunt opririle de tranzit la intestinul subţire sau gros prin strangulare sau obstrucţie. Cancerul de colon Cancerul de colon . pantalon bufant. contractură spasmotică de partea opusă rigidităţii şi dispariţia reliefului mucoasei. La diagnostic mai contribuie colonoscopia.sunt diagnosticaţi radiologic foarte rar. pâlnie. invaginaţii. După evacuarea clismei aceştia pot rămâne opacifiaţi şi foarte evidenţi. invaginaţiile intestinale. reprezentat de irigoscopie. ovoidală sau conopidiformă. plină cu lichid şi gaze şi nivel hidroaeric. cu constipaţie sau diaree şi sindrom de fose iliacă dreaptă. bride. Este o stare precanceroasă. Diagnosticul diferenţial se face cu resturi intestinale. cicatrici. Ulceraţia se produce într-o masă vegetantă şi are o imagine crateriformă. Lacuna poate fi sferică. de tip infiltrant. clopot. Deosebim următoarele forme clinice şi anatomo . are 4 simptome: criză dureroasă hiperperistaltism zgomote hidroaerice borborisme. În final. Polipoza multiplă. tradusă prin rigiditate. care de obicei este vegetant. familială. majoritatea sunt adenocarciCancer de colon infiltrant noame. evidenţiază: infiltraţie canceroasă parietală. compresiuni de vecinătate. situaţie în care porţiunea întreruptă are diferite forme: deget de mănuşă. Ocluziile Sindromul Köenig Sindromul Köenig de subocluzie.patologice: cancer infiltrant cancer vegetant cancer ulcerant. apare imaginea de oprirea coloanei de bariu. tumori. 161 . Examenul radiologic în crize arată o ansă dilatată cu peristaltism viu. procesul vegetant prin lacună şi ulceraţiile prin nişe cu contur anfractuos. Ocluzia mecanică poate fi prin obstrucţie.Radiologic . Examenul radiologic. schiros şi se traduce prin subocluzie. La debut. Stenozele intestinale. angiografia selectivă. se situează pe rect şi sigmă. Cancerul colonului stâng. Pot fi sesili sau pediculari. astfel încât toată suprafaţa mucoasei dă stratului de bariu un aspect ciuruit. Toate 160 formele produc stenoză.pe conturul sigmoidului apar opacităţi sferice multiple de dimensiuni variate. Ocluziile intestinale Ocluziile intestinale. RMN. explozie în Cancer vegetant al sigmei grenadă sau de halteră. După localizare deosebim: Cancerul colonului drept. Tumorile benigne ale colonului Tumorile benigne sau polipii intestinali .evoluţia este mai lentă decât în alte tumori şi metastaze mai târzii şi rare. când se produc pe cale reflexă şi ocluzii vasculare.

În volvulus. Cele din intestinul subţire. apar tulburări de vascularizaţie şi irigaţie a ansei intestinale.infarctul mezenterico . urmate de anastomoze terminale sunt greu recunoscute radiologic. etc. infarct mezenteric.strangulare şi stricţiune. operaţii pe abdomen. irigografia este interzisă. în stânga etc. etajate în formă de tuburi de orgă. Examenul radiologic pe gol. litiază biliară sau renală. apariţia de nivele hidroaerice. îndoită în formă de U inversat. în faţa porţiunii invaginate pe care o înconjoară. traumatisme ale coloanei. Examenul radiologic pe gol. Ocluziile dinamice . Volvulusul de cec. sediul apendicelui şi diagnostic diferenţial în cazul unor localizări atipice (cec atipic. care poate avea şi rol terapeutic se opreşte în colon. În ocluzii. examenul pe gol ne poate orienta diagnosticul . cu nivele hidroaerice multiple etajate. dinţături fine cu lumenul neted. îngroşarea şi rigiditatea pereţilor. În apendicita cronică. prezintă anse cu pereţi subţiri. sau ortograd de cocardă. apare în peritonita generalizată după perforaţie. cu caracter normal. Examenul baritat evidenţiază colonul destins. destinse uniform. Ocluziile colonului prin volvulus Ocluziile colonului prin volvulus pot fi pe sigmă cu axa sigmoidiană destinsă. Invaginaţia intestinală acută Invaginaţia intestinală acută. constată anse intestinale. Ileusul paralitic.o umbră mai densă decât restul abdomenului. La adult. înconjurată cu anse destinse pline cu aer sau nivel hidroaeric. care conturează ansa de infarct opacă. Rezecţiile parţiale. învaginaţia are caracter subacut sau cronic. prezintă o imagine serică în formă de balon sau desagă. arată imagini de ocluzie pe intestinul subţire. sugerează diagnosticul de ocluzie intestinală. Infarctul intestinal Infarctul intestinal . Arteriografia mezenterică superioară demonstrează ocluzia vasculară.prezintă radiologic distensie gazoasă uniformă. dată de plastromul apendicular. Examenul pe gol. 163 Invaginaţie ileocecală 162 . Apendicita Examenul radiologic este util pentru a preciza topografia cecului. se utilizează metoda Czeppa (3 prânzuri fracţionate. o mulează şi descrie o imagine de cupă.poate apare la întreruperea circulaţiei pe artere mezenterică . În apendicita acută. apare pneumoperitoneu. Examenul radiologic pe gol. înainte cu 16 -12 şi 8 ore de examen) şi una până la două linguriţe de sulfat de magneziu. în pusee inflamatorii regionale.serveşte la explorarea cu bariu a segmentului distal. evidenţiază anse intestinale destinse. Clisma baritată. Apendicita acută Examenul radiologic evidenţiază prezenţa unor deformaţii a apendicelui în lungime sau în lumen. În perforaţiile apendiculare. Anusul contra naturii . imobilizarea. mai frecventă la sugari. care pot fi pe intestin subţire sau gros.laterale. Operaţiile pe colon Operaţiile pe colon sunt: Rezecţie largă de tip hemi-colectomie sau cele urmate de anastomoze latero . opacifierea neomogenă. Cele din intestinul subţire sunt numeroase. Angiografia selectivă evidenţiază leziunea.intestinal. Ocluzia vasculară Ocluzia vasculară . când ileonul terminal se învaginează în colon prin valvula ileocecală. clisma baritală arată sediul obstacolului. Cele din colon au peretele gros şi uneori cu haustre.pot fi paralitice sau spasmodice. Ocluziile mai pot fi provocate de hernii încarcerate. lipsa nivelelor hidroaerice şi lipsa contracţiilor vii.).

se efectuează colecistografia. Examenul radiologic al căilor şi-a pierdut din importanţă. fără substanţă de contrast. constând de obicei din 3 gălbenuşuri de ou frecate cu zahăr. rezonanţa magnetică nucleară. Examenul radiologic şi în special cel ecografic.60 minute şi 90 minute (la 30 minute după prânzul Boyden). Colecistografia intra venoasă. fie datorită asocierii cu calculul cistic şi apariţia bilei calcice în colecist. o tabletă la 10 Kg. Metode recente . Se efectuează radiografii la 15 minute . Substanţa de contrast se injectează lent. în bonetă frigiană. tomografia computerizată.30 minute . diverticuli ai veziculei biliare. examenul radiologic a fost principalul mijloc de investigaţie paraclinic pentru diagnosticul calculilor biliari al colecistitei inflamatorii şi dischineziilor biliare. fie datorită depunerii calcare în pereţii colecistului sau în vezicula calcară. întrucât substanţa iodată este de foarte multe ori alergică. Biligrafin.00 substanţă de contrast cum ar fi Razebilul. Colecistografia se însoţeşte uneori de probe farmacodinamice. -modificări ale conţinutului vezicular. Se poate descrie următoarea patologie a veziculei biliare. Este o metodă rapidă. -modificări de vecinătate. Prin acest prânz se evidenţiază capacitatea funcţională de contrast. Se iau măsuri preventive care constau în injectarea înaintea substanţei de contrast a unor produse cum ar fi: Hemisuccinat de hidrocortizon sau efectuarea colangiografiei prin perfuzie. atropină sau nitroglicerină. greutate din 10 în 10 minute. Această examinare este însoţită de riscuri. După 1/2 de oră se mai efectuează o radiografie. Printre anomaliile de poziţie. Cu o zi înaintea efectuării examinării. Examenul veziculei biliare. tomografia computerizată. Metode de colaborare medico-chirurgicale .CAPITOLUL XIII. colecistul poate fi mărit de volum în colecistita acută sau hidropsul vezicular cronic. Altă metodă este colecistografia per orală care permite studiul veziculei şi a căilor biliare principale. amintim colecistul în bisac.arteriografia selectivă. Alte probe sunt: proba cu nitritiomil. dar totuşi sunt situaţii când necesită a fi efectuat.00 şi 19. Volumul colecistului este variabil. -formă şi volum ale colecistului. Morfina se administrează în cantitate de 1ml. Colecistografia per os se realizează după o pregătire prealabilă de 2-3 zile cu regim alimentar neflatulent şi cu utilizarea unor medicamente cum ar fi : Triferment sau Cărbune medicinal. metoda de elecţie în vizualizarea colecistului şi căilor biliare. beneficiind de asemenea de posibilitatea explorării cu ultrasunete. colecist dublu sau multiseptat. Accidentele sunt datorate şocului alergic şi insuficienţelor renale prin supradozaj. iar a doua zi după 14-15 ore de la administrarea sub164 stanţei de contrast. evidenţiază un colecist patologic. După prima radiografie când se evidenţiază colecistul opacifiat. care îmbunătăţesc calitatea examinării cum ar fi: proba cu morfină în cazul colecistografiei negative şi când colangio-colecistografia nu opacifiază căile biliare principale. se administrează un prânz colecisto-chinetic. 6-10 minute în cantitate de 20 ml. Acurateţea sa este maximă în diagnosticul litiazei veziculare şi în precizarea caracterului obstructiv al sindromului icteric. începe prin radiografia pe gol. Bolnavul culcat pe dreapta. numeroase alte entităţi anatomo-clinice. fie datorită calculilor biliari radioopaci. Evidenţierea radiologică a veziculei biliare fără o pregătire cu substanţa de contrast. când substanţa perfuzată conţine şi Hemisuccinat de hidrocortizon. obstrucţia biliară joasă în stările post operatorii. radiomanometria căilor biliare. Bolnavul nu mai foloseşte nici un aliment. motiv pentru care o să analizăm importanţa şi modul de efectuare. DIAGNOSTICUL RADIOLOGIC AL CĂILOR BILIARE Mulţi ani. -modificări ale peretelui vezicular. rezonanţa magnetică dau relaţii privind patologia veziculei biliare. formă şi volum ale colecistului. colangiografia per şi post operatorie. la 30 de minute după administrarea substanţei de contrast. subcutanat. se administrează între orele 18. Ultrasonografia a devenit însă. Anomalii de: -poziţie. în condiţi165 . colecistografia şi colangiografia transparietală. este metoda radiografică de evidenţiere a căilor biliare extra hepatice colecistului şi intra hepatice.tubajul colecistografic. Se injectează intravenos Pobilan 60% sau alte preparate cum ar fi: Endocitobil.

Prezenţa nisipului biliar sau a mâlului biliar se evidenţiază şi radiografic sub forma unor opacităţi neomogene. Când în veziculă se găsesc calculi multiplii. ecografic se mai observă noroiul biliar sau bila echogenă. . Litiaza cisticului este greu diagnosticată. Uneori aceasta poate lipsi. . Din punct de vedere radiologic calculii au vizibilitate diferită la razele X în raport de componenţa lor chimică. ecouri ale ligamentului rotund. de obicei intermitent. iar când cisticul este terminabil se produce şi hidroxul vezicular. În cazul calculilor inclavaţi în regiunea infudibulo-cistică. În cazul obstrucţiei coledociene joase.dilatarea căilor biliare intrahepatice. Tulburarea scurgerii bilei la nivelul căilor biliare se realizează prin: Obstacol intrisec.calea biliară principală se dilată peste 7 mm. sau extra hepatică pe traiectul căilor biliare. Pe lângă prezenţa calculilor intraluminali.este asociată frecvent cu cea veziculară. În hidropsul vezicular. Calculii radioopaci sunt unici sau multiplii. deci colestază extrahepatică. Ultrasunetele diferenţiază colestaza extra hepatică de celelalte tipuri de icter. rotunzi sau ovoidali. asociată cu perturbarea stabilităţii coloidale a bilei. 166 Colecistografia este negativă. situate pe fundul veziculei biliare. cicatrici post operatorii. opacitatea şi conturul veziculei biliare mărite se pot aprecia bine chiar pe radiografia simplă. prezenţa de puroi. Calculi colesterolotici biliari Calculii cu săruri biliare sau carbonat de calciu sunt radioopaci. litiază. colestază intrahepatică. se obţine numai o imagine reflectogenă. Vezicula biliară cu cisticul blocat în sensul unei supape se destinde şi dezvoltă hidropsul vezicular sau semnul lui Courvoisierre-Terrier. parazitoze. Semnele ecografice de colestază extrahepatică sunt: . Se mai pot confunda cu litiaza granuloamelor papilice. Pot exista şi calculi heterogeni sau mixşti.evidenţierea dilatării căilor biliare intrahepatice. iar după infecţie un empiem. mai rar în căile biliare. calcifiate. calculii de colesterină cei mai frecvenţi sunt radiotransparenţi la razele X şi se evidenţiază cu substanţă de contrast. . Mai frecvent se constată lipsa de opacifiere a veziculei biliare prin obstrucţia cisticului de către calcul. Litiaza coledociană . Obstacolele situate deasupra cisticului se însoţesc numai de dilatarea ramurilor hepaticului comun. Aportul ultrasunetelor în patologia căilor biliare conferă posibilitatea diferenţierii între icterul chirurgical şi cel medical. Calculii biliari se datoresc unor modificări a componenţilor mici ai secreţiei biliare. Colangiografia constată dilataţia lui şi imaginea lacunară corespunzătoare calculului. Diagnosticul pozitiv de colestază extrahepatică se bazează pe: . În cazul colecistului contractat scleroatrofic cu conţinut solitar calcar. particule alimentare sau materii fecale în fistule colecistice sau paraziţi. Uneori. după procese inflamatorii repetate. Litiaza veziculară . Litiaza biliară se întâlneşte la 15-20% din adulţi. hemobilie sau stenoza căilor 167 . în cele mai frecvente cazuri calculii au sediul în veziculă.este cea mai frecventă cauză de afectarea veziculei biliare. Tomografia pune în evidenţă calculi coledocieni. Ultrasunetele precizează sediul unui obstacol biliar care poate fi intrahepatic. mobilitatea nu poate fi demonstrată. . Umbra acustică este definitorie pentru diagnostic. Demonstrarea mobilităţii acestor mase ecodense contribuie la diagnostic. Imaginea ecografică este de zone reflectogene cu umbră posterioară. cu umbră posterioară amplă. Ecografia poate sugera existenţa unei obstrucţii biliare înaintea instalării icterului. de dimensiuni diferite şi de obicei mobili în veziculă. aceşti având centrul de colesterină raditransparent şi periferia cu o coajă radioopacă. ceea ce reprezintă hidropsul vezicular corespunzător semnului Courvoisierre-Terrier (acest semn este prezent numai dacă cisticul este permeabil).evidenţierea dilatării căilor biliare extrahepatice. convexă. Imagini false pot fi date de prezenţa aerului în duoden sau bulbul duodenal sau de vezica de porţelan. care oferă imagini slab echogene.dilatarea căii biliare principale în obstrucţii biliare joase. nu prea întinse. vezicula se retractă scleros. iar colangiografia intravenoasă pozitivă reuşeşte evidenţierea calculului inclavat în cistic sau infundibul. se constată dilatarea concomitentă a căilor biliare extrahepatice şi intrahepatice. pot să migreze şi în coledoc.ile de nutriţie parenterală la diabetul zaharat vagotonizat şi mai rar în malformaţii congenitale.dilatarea peste 100 mm în axul lung al colecistului.

neavând formă proprie. Poate apare chiar un reflux pe Wirsung. Colesteroloza polipoidă. Vezicula de tip hiperton are formă rotundă. stenoze post operatorii. stenoze odiene. compresiuni asupra căilor biliare. alungită. polip adenomatos sau papilar şi adenomatoza colecistului. colangite sclerozante. Diagnosticul diferenţial se face cu polipoza multiplă.se manifestă radiologic: Vezicula biliară este slab opacifiată sau uneori chiar negativă. când există un obstacol pe cistic. caracterizată prin imagini transparente mici şi fixe. se constată opacifierea prelungită a canalului hepatic şi a coledocului care nu sunt dilataţi. devin scleroşi. traduse radiologic prin pătrunderea substanţei opace în aceşti diverticuli care înconjoară ca un şirag de perle umbra veziculei. conţinutul nu se evacuează. Colecistozele . după contracţie.sunt stări patologice în care primează tulburări metabolice ale colesterolului. datorate proceselor inflamatorii sau dilataţiei suprastenotice. Colecistita inflamatorie . pe masă basculantă.este caracterizată prin hipertrofia musculară. sub 10 mm. Când pereţii se calcifică. stricturi în segmentul pancreatic. În hipotonia sfincterului Oddi. Papilita stenozantă . Aceste imagini sunt prezente în colecistita cu hemoragie intramurală. protruzive în lumen. intens echogene. În angiocolita acută se pot întâlni semne de hipotonie ale căilor biliare.reprezintă tulburări ale tonicităţii şi contractilităţii veziculei biliare sau diferitelor Adenomiomtoză generalizată sfinctere ale căilor biliare. În sindromul hipotonia sfincterului Oddi. cu fundul mult coborât. Adenomiomul veziculei biliare poate fi localizat în peretele fundic. când se realizează vezicula fragă. sau neoplazia căilor biliare şi malformaţia acestora.este cauzată de o coledicită cronică în care procesul are loc la extremitatea inferioară a coledocului. În colecistatonie. Substanţa de contrast se introduce printr-un cateter cu care cateterizează ampula Vater. După proba Boyden. cancer primitiv sau metastatic al colecistului. se realizează vezicula cu porţelan. Colangio-pancreatografia prin endoscopie retrogradă este un procedeu care permite opacifierea căilor biliare şi pancreatice. vezicula se micşorează. pereţii se îngroaşă. să crească sau să se dezvolte în afara veziculei. paralelă cu coloana. vezicula biliară se contractă puternic. 169 . radiologic. CT sau RMN. colecistita acută . depuse în pereţii veziculei. sus situată şi depărtată de coloană. iar vezica devine rotundă ca o bilă. Dischineziile căilor biliare .se datoreşte unor depozite anormale de trigliceride.cu necroză de perete. În urgenţă se poate face colecistografia cu Pobilan. Examenul radiologic în 80% din cazuri evidenţiază obstrucţia calculoasă a cisticului. Colesteroloza . Radiografiile se fac sub televizor. dând dureri. La sfincterul Oddi când se produce stază şi dilatarea colecistului este obligatorie efectuarea intervenţiei chirurgicale. adesea cu contur neprecis şi dimensiuni variabile. vezicula biliară este mare. Poate să se dezvolte.din punct de vedere radiologic în colecistitele acute nu se face colecistografie per os. pentru că vezicula este exclusă. La cazurile vechi de colecistită cronică. imobile. fără umbră acustică. Colecistita stenozantă primară afectează papila şi uneori este localizată şi la alte nivele ale coledocului. Vezicula este flască şi poate să fie însoţită de prezenţa calculilor. La colangiografia per operatorie se constată refluxul substanţei de contrast în canalul Wirsung care este dilatat. Colecistita cronică . mai intensă la fund unde stagnează bila şi mai transparentă în partea superioară. Prezenţa modificărilor difuze sau complexe ale peretelui vezicular se evidenţiază prin ecografie. pungi herniare ale mucoasei. la examenul baritat putem găsi bariu sau chiar aer în căilebiliare. atrezia. 168 Dischineziile pot fi de tip hiperton sau hipoton. Opacitatea este nuanţată. Adenomiomatoza generalizată . Formele polipoide sunt reprezentate ecografic prin formaţiuni ecorotunde. rotunde. alteori.biliare. însoţită de diverticuli intra murali numeroşi.

cava inferioară şi suprahepatice. examenul radiologic nativ evidenţiază această leziune. prezenţa de aer. funcţional se poate produce dilataţia bontului cistic. insuficienţă renală cronică. uneori cu traiect de comunicare între lumenul colecistului şi colecţia respectivă. Când are sediul central nu poate fi diagnosticat prin examenul radiologic simplu. ascensiunea ficatului în meteorism şi ascită sau tumoră voluminoasă de ovar. ciroză hepatică. CAPITOLUL XIV. inflamaţii seroase peritoniale.se realizează retrograd de-a lungul venei bazilice de la plica cotului la atriul drept. După intervenţia pe căile biliare pot să apară fenomene de aderenţă. Abcesul hepatic Abcesul hepatic . Îngroşarea peretelui peste 3 mm este întâlnită în bolile inflamatorii ale colecistului. se calcifică şi poate fi evidenţiat radiologic. realizându-se spaţii chistice parietale mai frecvente în regiunea fundică. Existenţa colecţiei în marea cavitate peritonială este reprezentată de prezenţa de particule alimentare. sarcină. Presiunea în venele hepatice este normală în hipertensiune por- 170 171 . Flebografia suprahepatică . Mărirea de volum a ficatului şi poziţia marginii inferioare trebuie apreciate cu precauţie. limfoame. Perforaţia colecistului poate surveni la 5% din cazurile acute. iar radiologic. hepatite acute şi cronice. Pneumoperitoneul sau retropneumoperitoneul combinat cu tomografia dau un sprijin evidenţierii contururilor masei hepatice şi splinei. ascensionează diafragmul şi poate să se asocieze cu atelectazie.este greu de diagnosticat iniţial. Examenul radiologic aduce următoarele relaţii: evidenţiază coborârea ficatului prin interpoziţia colonului între ficat şi diafragm. dar când abcesele confluează într-o cavitate anfractuoasă însoţită de nivel hidroaeric sau acesta este puncţionat şi se introduce substanţă de contrast. Îngroşarea peretelui colecistului reprezentând un semn nespecific de colecistită. EXAMENUL RADIOLOGIC ŞI IMAGISTIC AL FICATULUI. precum şi opacifierea reţelei venoase hepatice când se injectează substanţă de contrast. Examinarea ne permite: studiul hemodinamic al presiunilor din venele suprahepatice. secreţie biliară. în hipoproteinimie. Modificări difuze ale peretelui vezicular.în acest sindrom. Uneori. cancer hepatic metastatic. Când se dezvoltă periferic.este întâlnit frecvent. Chistul hepatic. dilataţia căilor biliare este mai accentuată. Uneori. poate fi asociată cu prezenţa calculilor restanţi sau hipertrofia sfincterului Oddi. Semnele ecografice ale perforaţiei acute sunt: colecţie pericolecistitică sau intrahepatică sub forma unor zone hipoecogene sau transonice. SPLINEI ŞI PANCREASULUI Examenul radiologic dă puţine relevanţe în acest domeniu. hidatic . Examenul ecografic. scintigrafic şi tomografia computerizată sunt cele mai competente pentru diagnosticul acestor afecţiuni. aprecierea fluxului sanguin. complicaţii ulterioare. insuficienţă cardiacă congestivă. existenţa pneumoperitoneului.Adenomiomatoza veziculară se datorează îngroşării stratului muscular al colecistului. Chistul hidatic calcificat se ratatinează. Sindromul post colecistectomie . bombează diafragmul ca o semisferă. hidatic Chistul hepatic.

tumori splenice solide de limfoame splenice.hepatică. Se utilizează de obicei Sulfura de Tecneţiu coloidală sau aur 198 coloidal.tală dextro . traumatisme splenice şi hipocondru stâng. 172 Rupturile splinei Rupturile splinei . chiste parazitare . CT şi RMN . Chistele primare sunt rare ca şi chistul hidatic.ruptura chistelor sau a hematoamelor. neoplasm hepatic şi este sporită în ciroză. sindromul Banti sau traumatisme. În raport cu sediul şi dimensiunile lor. 1. având de asemenea. hepatite. tumori splenice localizate la polul inferior.în condiţiile actuale. Ea permite hepatografia şi în faza de întoarcere. În splenomegalie. Splenomegalia difuză . boli infecţioase şi parazitare. se constată mobilitatea caracteristică a anselor subţiri în masa lichidiană. Arteriografia selectivă celiacă şi mezenterică . tromboza de sistem venos port. hipertensiune portală. În aceste boli nu se modifică ecogenitatea splinei. Când splina se rupe în cavitatea peritonială. Afecţiuni splenice localizate Ecografia este indispensabilă pentru diagnosticul unor alterări localizate al parenchimului splenic aceste afecţiuni sunt: Formaţiuni splenice chistice. depăşeşte valoarea splenoportografiei mai ales când există un bloc extrahepatic. ridică diafragmul. splina se poate vedea la baza stângă. sunt localizate şi delimitate precis. dimensiunile şi structura ficatului şi a căilor biliare.este utilă pentru studiul morfologiei ramificaţiilor arterei hepatice.evidenţiază forma.se produc în traumatisme abdominale. fiind contrastată de aerul din unghiul stâng al colonului. sindromul febril prelungit. în traumatismele hepatice. colagenoze. evidenţiază lărgirea trunchiului arterei hepatice.este un simptom constant în leucoze. se mai întâlneşte în limfoame şi reticuloze. care împinge camera de aer a stomacului la dreapta şi unghiul splenic al colonului în jos. ele împing organele din jur. MODIFICĂRILE RADIOIMAGISTICE ALE SPLINEI În timpul examenului radiologic. rolul primar în evidenţierea modificărilor focale şi de evaluarea mărimii configuraţiei şi stării funcţionale globale a ficatului. În ciroza hepatică. Splenomegalia Splenomegalia . Examenul scintigrafic şi în special ecografia splinei. Este indicată de asemenea. Procesele tumorale şi expansive.confirmarea splenomegaliei constatată clinic se face ecografic. Splenomegalia difuză poate fi întâlnită în boli hematologice. fiind cele mai utile metode de diagnostic. permite o mai bună vizualizare a leziunilor structurilor anatomice şi artefactelor. tumori de hipocondru stâng. infecţioase. Prin examenul radiologic se observă poziţia înaltă a diafragmului şi imobilitatea lui la baza stângă şi o opacitate în hipocondrul stâng. Scintigrafia . boli de sistem. Ecografia splinei este indicată în sindromul splenomegaliei. tumori splenice. camera de aer a stomacului. În peretele chistului se pot produce calcificări. icter obstructiv. ciroză hepatică. care permite diferenţierea faţă de o tumoră de hipocondru stâng. sunt metodele preferate de investigare a acestui organ. axul lung al splinei depăşeşte 14 cm şi cel transvers 5 cm. coboară unghiul stâng al colonului şi poate fi deosebită de o tumoră renală care se înscrie în acest unghi. Chistul splenic Chistul splenic este consecutiv unui hematom traumatic şi infarctului. sindromul hipertensiunii portale. Majoritatea formaţiunilor se 173 . boli metabolice. Masa splenică mărită împinge stomacul înainte şi în dreapta. Pentru diagnosticul afecţiunilor parenchimatoase. Acurateţea metodei depăşeşte tehnicile radioizotopice şi se apropie de cea a computer-tomografiei. precum şi procesele patologice prezente.

necroză sau hemoragii. hematomul perisplenic şi inundaţia peritonială. cu baza la peretele splenic. gastroduodenal de faţă şi profil. 3 . se observă pseudochiste. Infarctul cicatricial oferă o imagine hiperecogenă triunghiulară în bandă. Uneori. Sunt colecţii lichidiene care rezultă prin procese inflamatorii. Cuplarea ecografiei cu computertomografia. Putem recunoaşte: hematomul intraparenchimatos. unghiului splenic al colonului.se caracterizează radiologic în funcţie de gravitatea bolii prin modificări abdominale. colangiografia. ştergerea părţii superioare a conturului psoasului. Tumorile splinei se însoţesc de splenomegalie. sunt şi focare mici de osteoliză pe unul sau mai multe oase lungi. dezvoltate după pancreatită. diseminate. Ecografia pancreasului Ecografia pancreasului reprezintă prima metodă imagistică utilizată în diagnosticul suferinţelor pancreatice. Constatăm semne de ileus paralitic în hipocondrul stâng cu dispersia aerică a stomacului. evidenţiază modificări ale antrului gastric şi cadrului duoedenal. rinichiul stâng secretă mai puţin decât cel drept.scintigrafia. ştergerea pliurilor mucoasei duodenale. Chisturile pancreatice pot fi chisturi adevărate şi chisturi false.examenul baritat. Abcesul splenic oferă imagini de colecţie lichidiană intraparenchimatoasă rotunjită. nu poate fi reliefat pe radiografia simplă. evidenţiază eventualele tumori pancreatice. care poate evidenţia eventaulii calculi sau calcifieri. irigoscopia. Alte metode: pneumoperitoneul. Infarctul splenic recent. Pot să apară calcificări pancreatice cu topografie caracteristică mai ales în cazuri de litiază Wirsunghiană. În urografie. Pancreasul inelar este localizat de obicei la D2 şi se poate suspiciona când la examenul radiologic se găseşte o stenoză circulară cu contur neted pe D2. hemiperitoneul. aduce un aport foarte mare la diagnosticul acestor boli. care se poate transforma pseudochistic. Colangiografia per os este negativă. hematomul subcapsular. se vede ampula lui Water ca o imagine diverticulară. ancoşă semilunară pe marginea internă a lui D2.examenul radografic pe gol. Rareori. stază prelungită în D2. 175 .operatorie. Calcifierile splinei oferă imagini reflexogene cu umbră posterioară caracteristică. de regulă hipoecogen. favorizată de caracterul terminal al circulaţiei splenice arteriale. contur duodenal neregult zdrenţuit. care este o tumoră benignă. neoplază primitivă sau secundare ori hemangiom. gastrointestinale şi toracice. împingere cranială a regiunii antropilorice. Mai frecvent. infarct.procesul patologic poate avea dimensiuni mici şi atunci este sărac în semne radiologice. pancreatografia intra . EXAMENUL RADIOLOGIC AL PANCREASULUI Pancreasul sănătos. Conţinutul este uneori pur transonic. produc deformări ale organelor vecine din jur. Ruptura splinei poate fi traumatică sau spontană. unice sau multiple. neomogen. Pancreatita cronică . chiste primare parazitare. Uneori. Afecţiunea se întâlneşte în copilărie şi se confundă cu stenoza pilorică. formaţiuni chistice secundare sau pseudochiste ca cel posttraumatic. sau rezonanţa magnetică nucleară. traumatisme. Chistele splenice pot fi: chiste primare non parazitare. mărirea umbrei pancreatice pe radiografia de faţă. Metoda permite 174 vizualizarea pancreasului în 90% din cazuri cu posibilitatea depistării unor tumori mai mari de 20 mm. arteriografia. 2 . se caracterizează printr-o arie hipoecogenă triunghiulară. tomografia computerizată.duodenografia hipotonă cu insuflaţii gazoase. mucoasă ştearsă pe duoden. Examenul baritat. Metodele de exameninare sunt : 1 . Infarctul splenic reprezintă o afecţiune relativ frecventă. Pancreas inelar Pancreatita acută . retropneumoperitoneul. mărirea distanţei dintre stomac şi unghiul traiţ. executat cu prudenţă evidenţiază lărgirea lumenului şi cadrului duodenal. cadrul duodenal lărgit. splenoportografia.însoţesc de splenomegalii. care în funcţie de sediu. splina este afectată în limfoame. diafragm stâng hipomobil şi ridicat. 4 . şi a duodenului.

Uneori. Tardiv. Poate interesa întregul organ sau o porţiune a acestuia. Deformează capsula şi dizlocă stomacul. 177 . colecist destins cu calculi. Pancreatita acută necrotică . Insulinomul este o tumoră insulară cu celule beta insulino . cu Wirsung uşor dilatat. duodenului şi intestinului. D2 lărgit.prezintă următoarele semne: creşterea lojei pancreatice şi structura neomogenă a parenchimului cu imagini transonice ale zonelor de necroză. cadrul duodenal este lărgit. în colica biliară cu reacţie pancreatică.cresc lent şi nu comunică sistemul canalicular Wirsung.secretorii cel mai adesea în adenomul insular benign şi dă crize periodice de hipoglicemie. Adenocarcinomul pancreasului. bine delimitată. Examenul ecografic Examenul ecografic este extraordinar de util în diagnosticul afecţiunilor pancreasului.jejunal coborât. afectează de obicei capul pancreasului şi dă metastaze precoce în mediastin şi ficat. calcifieri intraductale. pentru opacifierea duodenului.tumorală . pătrunderea bariului în ampulă.duce la hipertonia parenchimului dilataţie ductală. Uneori. imagine de ulceraţie pe fond lacunar. tromboză portală. Pancreatita pseudo . amputarea pliurilor. hipoecogenă.este o complicaţie a pancreatitei acute. Pseudochistele de mari dimensiuni dizlocă ansele intestinale. lichid în fundul de sac Douglas. Traumatismul pancreatic .dă amprentă numai pe marea curbură. Cancerul ampulei lui Vater . situată în loja pancreatică. Pancreatita severă . dislocarea anterioară a stomacului. poate fi şi icter mecanic. contur deformat. rigiditate. ecouri patologice joase sau înalte la nivelul 176 parenchimului. circumscrisă în loja pancreatică. 4. importantă.hemoragice. forma medie produce afectarea difuză a întregului organ. În pancreatită forma uşoară nu există o expresie ecografică. Pancreatita formă moderată . Prezintă următoarele semne ecografice: parenchim mărit.Antrul piloric este împins în sus şi spre dreapta.reprezintă o complicaţie a pancreatitei necrotico . Apare ca o formaţiune transonică. dă dilataţii ductale. Se poate constata o hepatomegalie de tip steatozic în pancreatita etanolică. Poate exista şi lichid în peritoneu.este definită prin hipertrofia circumscrisă a pancreasului însoţită de structura neomogenă şi semne de compresiune pe organele vecine. iar de profil distanţa dintre peretele stomacului şi coloană depăşeşte lărgimea unui corp vertebral. Se constată pierderea de substanţă la nivelul ampulei. 3. creşterea în dimensiuni a lojii pancreatice. Tumorile au dimensiuni mici şi nu pot fi evidenţiate radiologic decât greu. stază gastrică. Pancreatita cronică . În raport cu sediul şi dimensiunile lor produc deplasări ale stomacului. colecţie pleurală şi pericardică.este o afecţiune inflamatorie cu caracter distructiv difuz. Pseudochistul pancreatic . Cancerul corpului pancreatic modifică poziţia antrului. unghiul duodeno . neomogen. Tumoara de cap de pancreas . 1. Abcesul pancreatic . marginea internă a duodenului poate prezenta semne de malignitate. cadrul duodenal cu invazie tumorală în cazuri avansate. Cancerul cozii pancreasului . 2.se poate depista radiologic printr-o tehnică meticuloasă. deplasând stomacul spre dreapta. În pancreatita acută.apare ca o modificare de ecostructură a parenchimului cu dilacerarea şi scăderea accentuată a ecourilor. mucoasa antrală este infiltrată.atrofiază parenchimul. Bulbul duodenal este orizontalizat. calcifieri multiple. Cancerele sunt de obicei schiroase. se poate diferenţia mărirea conturului capului pancreasului. Apare ca o colecţie relativ bine delimitată. Se poate însoţi de veziculă biliară exclusă.

sindroame sau boli necunoscute. În funcţie de localizare poate fi întâlnit la nivelul capului. Cancerul este însoţit de adenopatie. înconjurată de un inel ecogen. Hilul renal este o despicătură verticală 179 Anatomia căilor urinare 178 .intestinale. sunt organe pereche dispuse retroperitoneal simetric în fosa lombo . Rinichii la adulţi au lungimea de 10 -12 cm. un pol superior. CAPITOLUL XV. XII şi simfiza pubiană. în care se află hilul. unul inferior. ANATOMIE Rinichii. TC.diafragmatică. rinichii prezintă două feţe: anterioară şi posterioară. O radiografie corectă evidenţiază coastele XI.evidenţiază cu mare precizie modificările patologice ale pancreasului. DIAGNOSTICUL RADIOLOGIC ŞI IMAGISTIC AL APARATULUI PIELO . foarte frecvente în patologia pancreasului. Dimensiunile variază după vârstă şi starea funcţională.RENAL Examinarea radiologică a rinichilor se efectuează pentru că evidenţiază stările anatomice şi funcţionale ale acestora. Radiografia renală simplă se execută pe gol. puţin oblic de sus în jos. ganglionii sunt de mici dimensiuni. lăţimea maximă de 5 -6 cm şi grosimea de 3 cm. înaintea explorării radioimagistice. Metodele de examinare Metodele de examinare sunt: radiografia simplă. din afară înăuntru. o margine lateral convexă şi una mediană concavă. fără mijloace de contrast şi necesită unclişeu de 30/40 cm. având cavitatea antero . ecografia şi RMN. contur anfractuos. Tomografia computerizată şi rezonanţa magnetică nucleară (RMN) . se pregăteşte bolnavul în sensul vacuităţii gastro . retropneumoperitoneu cu tomografie. pun în evidenţă sufuziunile lichidiene din fundurile de sac abdominale.reprezintă o formaţiune solidă cu ecouri joase. examenul căilor urinare cu substanţă de contrast opace sau transparente.mediană. corpului şi cozii pancreasului. localizaţi la trunchiul celiac şi hilul hepatic. cinematografia. Mai pot fi folosite: arteriografia renală. Examenul radiologic contribuie la localizarea procesului patologic şi dă relaţii asupra întinderii leziunilor. precizând unele anomalii.Cancerul pancreatic . Anatomic. fiind examenele de elecţie. De asemenea. Forma este comparată cu cea a unei boabe de cafea situată vertical. tomografia. urochimografia. Întotdeauna.

rezultă din unificarea 180 mai multor calice mici şi confluează în bazinetul pelvin. Lateral dreapta este faţa viscerală a ficatului şi colonul ascendent. polul superior al rinichilor şi în jos. vezica urinară. Între capsule şi sinus se interpune parenchimul renal format din corticală şi medulară.10 mm. se utilizează substanţe cu produs nonionic cu osmolaritate redusă.30 cm. A treia porţiune şi ultima. este denumită urografie iar cand se administrează retrograd se numeşte pielografie ascendentă. Medulara conţine tubii colectori renali. unde se realizează raportul cu vasele genitale. Recent. alcătuită dintr-un număr de la 7 până la 14 formaţiuni piramidale. Are mai multe porţiuni: Porţiunea abdominală subdivizată într-un segment lombar până la aripioara sacrului. conţine faţa renală a splinei şi colonul descendent. lungă de 15 mm în grosimea peretelui vezical şi se termină cu meatul uretal. situat între rect. 181 . Urografia intravenoase Se întrebuinţează pentru opacifierea căilor urinare. La baza piramidelor se află arterele arcuate. Regimul trebuie să fie astfel ales. cu flexura colică stângă. însinuându-se între piramide sub forma coloanelor renale Bertin. Anterior. faţa posterioară a stomacului şi din nou intestinul subţire. Ureterul Ureterul este un tub care uneşte rinichiul cu vezica urinară care este lung de 25 . care ajung până la sinus.3 cm diametrul longitudinal şi 1 -2 cm transversal.IMAGISTICĂ Radiografia renală simplă Radiografia renală simplă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: filmul radiografic să fie de 30/40 cm. Se evidenţiază pe clişeu. iar spre centru este discontinuu. unde se încrucişează cu vasele iliace şi formează o curbură medială. Este uşor situat extrarenal şi se continuă cu ureterul. calicele. lipit de peretele lateral al pelvisului şi de segmentul visceral. încât să permită evidenţierea muşchiului psoas şi conturul pătratului lombelor. raportul rinichilor în dreapta este cu flexura colică dreaptă. Corticala este situată sub capsula renală. flexura duodenului jejunal şi aorta abdominală. colice. încât radiografia renală simplă să evidenţieze în sus coasta a XI-a şi simfiza pubiană în jos.mărginită de o buză anterioară mai mică şi una posterioară mai mare. bineînţeles prin diafragm cu bazele pulmonare. Aparatul pielo . substanţă iodată hidrosolubilă. în care există o capsulă adipoasă care înveleşte rinichii. Acestea au baza orientată spre corticală şi vârful numit papila renală situată spre sinus. faţa renală a splinei. la periferie are un caracter continuu. nervii şi ţesutul adipos. Când substanţa de contrast se administrează pe cale intravenoasă.calicial . Pentru contrast pozitiv se folosesc soluţii tri-iodate hidrosolubile. În stânga. care conţine bazinetul. Superior se află glandele suprarenale şi inferior ţesutul adipos retroperitoneal. În spaţiul retroperitoneal. Porţiunea pelvină are un traiect concav medial şi este subdivizată în segmentul parietal. nu conţin iod cu sarcini electrice cu toxicitate foarte mică cum ar fi Iopamiro. la bărbaţi şi baza ligamentului larg. la femei. Radiografia cu substanţe de contrast. cu calibrul de 5 . Raporturile rinichilor sunt: Posterior coasta a XII -a şi ligamentul arcuat al diafragmului. Medulara este situată profund lângă sinus. Rareori se face contrast prin mediu transparent. nervii şi un segment iliac. duodenul descendent şi cava inferioară stângă. faţa viscerală a lobului drept hepatic şi porţiunea descendentă a duodenului şi ansele intestinului subţire. Omnipaque. Hilul este străbătut de elementele pediculului renal. Medial în dreapta. rinichii sunt conţinuţi în loja renală. este discontinuă. La exterior este învelit de o capsulă fibroasă.Calicele se inseră pe papilele renale fiind la fel de numeroase ca acestea şi au dimensiuni de 8/11 mm. Bazinetul este o cavitate de 2 . Calicele mari sau tijele caliciale în numar de 2 până la 3. Pornind de la hil în interiorul rinichiului există sinusul renal. cum ar fi: Odistonul sau Urografinul. Stânga. este porţiunea intramurală. denumite şi piramidele renale ale lui Malpighi. constituind garanţia vizibilităţii maselor renale. TEHNICI DE EXPLORARE RADIOLOGICO . vasele renale.

când conţine 15 gr de iod. Radiografiile pentru studiul funcţional se fac la 1 . administrări de oxigen.Preparatul obişnuit. Se tratează cu hemisuccinat de hidrocortizon. tumori renale. Odiston. Urografia prin perfuzie se efectuează în special pentru evidenţierea arborelui pielo .acid dietiltriaminopentoacetic Ecografia Ecografia este indicată pentru evidenţierea malformaţiilor renale. utilizând tecneţiu pertechtenat (Tc 99m şi ca trasori DTPA sau DMSA). se găseşte în fiole de 20 ml în concentraţie de iod 30%. Bolnavului culcat pe masă.120 de minute. accidentele grave se produc rar. până la 50 . respiraţie artificială sau masaj cardiac extern. sau mai simplu. la 45 . rezonanţă magnetică nucleară. i se injectează intravenos în 5 . Durata perfuziei este de 8 -10 minute. Prima radiografie se efectuează la 7 minute.80 mg%. insuficienţă hepatică cu icter. senzaţii de vomă. În prezent.70 ml iod.70 gr de iod. După cistoscopie se cateterizează unul. înaintea introducerii substanţei de contrast. Pielografia ascendentă Pielografia ascendentă este o metodă instrumentală. hipertensiunea arterială primitivă. Se injectează 3 . 60% sau 75%. tuberculoză evolutivă .5 fiole de Odiston. Indicaţia majoră este hipertensiunea arterială secundară de origine renală.vegetativă. după urografie şi se completează cu cistografia micţională. tulburări datorită fixării substanţei de contrast pe proteine serice. Complicaţii sau accidente . sau ambele uretere.2 .5 mg %. în sânge creatinină mai mică de 35 ml/ min şi creatinină în ser până la 4.se face cu substanţă de contrast ajunsă în vezică.6 cm cubi de Odiston 30%.acid dimercaptosuccinic DTPA . urmărirea transplantului renal a rinichilor dializaţi. care produc micro embolii capilare şi fenomene de alergie. Urografia precoce minutată se efectuează pentru explorarea ariei renale. ecografia. apoi se efectuează comprimarea ureterelor timp de 5 minute. precum şi la cei cu alergie în antecedente.8 .în timpul injectării intravenoase. Urografia intravenoasă Urografia intravenoasă este contraindicată la bolnavii cu ureea peste 0. bolilor renale chistice. Scintigrafia renală Scintigrafia renală dă relaţii asupra morfologiei parenchimului. calciu. iar după alte 5 minute trece în ureter. sau chiar la 24 de ore. infecţii renale. Evitarea microtrombusurilor se realizează prin injectarea cu acid epsiloaminocaproic. fistulografia. acid epsiloaminocaproic. aglutinarea hematiilor. solitare sau multiple.60 . Se injectează fie o cantitate mai mare de Odiston. Pentru prevenirea reacţiilor alergice. conţinând 50 . eliminarea PSP sub 30% în primele 15 minute.7 minute 2 fiole de Odiston.Uneori dupa prima expunere se efectueaza compresiunea ureterelor printr-un dispozitiv anexat aparatului Roentgen. insuficienţe renale. chiar lipotimie.5 ml / Kg corp.3 . Examinarea începe cu renală simplă. sau dacă este nevoie se efectuează urografia prelungită. DMSA . În 250 ml ser izotonic glucozat se introduc 4 . traumatisme.calicial în stenoze parţiale. 182 Alte metode: 1. 2.5 şi 8 minute de la începutul injectării. Urografia se poate completa cu examinări tomografice în special după 15 minute de la efectuarea injecţiei. în 5 -7 minute se opacifiază bazinetul. În prezent se utilizează 1 până la 1. hidronefroză sau litiază urinară. Dintre alte metode mai amintim: tomografia computerizată. iar a treia se face la 30 de minute de la injectare. După terminarea injectării. care efectuează opacifierea pe cale joasă. 183 . în insuficienţa cardiacă. fie substanţe cu o concentraţie crescută de iod. se injectează până la 5 fiole de Hemisuccinat de hidrocortizon sau se introduce această substanţă în perfuzie. Fenomenele de intoleranţă se explică prin tulburări de origine neuro . încălzit la 37 grade. bolnavul poate acuza valuri de căldură. Cistografia urografică Cistografia urografică . leziuni vasculare. La 15 minute de la terminarea injectării se efectuează a doua radiografie.

face o curbă carcteristică în jurul venei cave. Rinichiul sigmoid . cu bazinet şi ureter care merg până la vezică. 4. care este situat lateral sau chiar posterior.are porţiunea parenchimatoasă comună.are pedicul vascular şi ureter propriu. Uneori istmul poate fi la polul superior. rezultând dintr-un viciu de dezvoltare în special a tubiilor contori şi colectori a lui Belini. dar mai frecvent bilateral. malrotaţia rinichiului poate fi unilaterală sau bilaterală. Calicele şi bazinetul sunt alungite. Anomaliile de număr 1. Anomalii de formă Simfizele renale Rinichiul în potcoavă se caracterizează prin malrotaţie şi reuniunea ambilor rinichi pe linia mediană prin intermediul unui istm. Calicele mici şi papilele pot fi dezorientate sau amputate. dar pediculii vasculari sunt distinşi. Rinichiul de partea opusă este hipertrofiat. cu parenchim funcţional sau fibros între polii inferiori. 3. având aspect de stază şi hidronefroză. Rinichiul supranumerar veritabil . formă sau structură.este o malfornaţie structurală frecventă. Uretererul retro-cav . sprijină diagnosticul. Boala este congenitală şi familială şi se poate asocia cu boala chistică a ficatului cu anevrisme cerebrale. Poate fi unilateral. Uneori este dedublat numai bazinetul. Angiografia evidenţiază vase cu traiect arciform care ocolesc formaţiile chistice. În corticală iau naştere mai multe formaţii chistice. Are concavitatea spre coloană şi este parţial comprimat. rinichiul rămâne situat în regiunea lobară inferioară iliacă sau pelvină. 5. 6. Ureterocelul . Aortografia arată lipsa rinichiului şi arterei renale. se numeşte ectopie încrucişată sau se poate situa în torace. Malrotaţia se poate complica cu ectopie sau simfiză renală. Rinichiul hipoplazic are dimensiuni mici. dimensiuni. Faţă de rinichiul ptozat.este o dilataţie a extremităţii inferioare a ureterului. subţiate cu contur concav.ANOMALII CONGENITALE ALE RINICHIULUI ŞI CĂILOR URINARE Anomaliile congenitale se împart în: anomalii de număr. rinichii au formă de potcoavă.este găsit numai în partea dreaptă. 184 Uneori rinichiul se situează pe linia mediană. având un aspect de lacună în opacitatea vezicii. în ectopie ureterul este scurt. valoare funcţională proporţională dezvoltării. iar ureterul este comun. Calicele se proiectează anterior şi medial faţă de bazinet. sau este în partea opusă. Anomalii de sediu Ectopia renală este o anomalie de sediu. 185 . persistente care dau rinichiului aspect de strugure. marginea internă depăşeste coloana liniei psoasului. Rinichiul polichistic . partea lui mijlocie.când polul inferior al unui rinichi se continuă cu polul superior al celuilalt rinichi. compresat. Persistenţa lobulaţiei fetale cu conturul rinichiului boselat policiclic. Aortografia şi ecografia. Rinichii sunt măriţi de volum şi cu contur boselat. 2. Lipsa congenitală a unui rinichi sau agenezia renală. Rinichiul dedublat . datorită compresiunii produse de chiste. iar arterele renale pleacă din partea inferioară a aortei abdominale sau chiar din iliace. În aceste cazuri. Rinichiul ectopic poate fi hipoplazic şi malrotat.

se poate evidenţia refluxul vezico .Ecografic. Duplicitatea aparatului pielocalicial.boala polichistică renală a adultului sau rinichiul polichistic. poate fi bilateral sau multiplu. Se deosebesc trei tipuri de ptoze. Radiologic deosebim : . Apar ca zone transonice ovoidale. Rinichii în potcoavă se prezintă ca rinichi cu axul lung înclinat în jos şi din afară spre înăuntru. Mai pot să existe rinichi în potcoavă inversată. este coborât sub apofiza transversă a lui L2. Hidronefroza congenitală . uşor dilatate. structură renală multichistică bilaterală. Ureterocelul este o dilataţie chistică a ureterului intramural. pe care le face spongioase.5 mm. Derivă din resturi embrionare şi este un chist de retenţie. Chistul renal simplu poate fi uni sau bilateral. este mai rar decât cel hepatic şi are caractere semiologice: dublu contur. iar funcţia renală este păstrată. uni sau bilaterale la nivelul sinusului renal. Rinichiul are dimensiuni mărite. contur boselat. Alte anomalii evidenţiate ecografic: Pielonul dublu. Chistul hidatic renal. Chistul renal sau chistul solitar al rinichiului este unic. Diagnosticul diferenţial se face cu eroziunile bacilare ale papilei. doar dacă meatul ureterului este mult dilatat şi dacă se continuă retrograd cu hidroureter. ectopie încrucişată.colul inferior al umbrei 187 . calcificări parietale. rinichiul este mai mare cu bandă parenchimatoasă ce divizează sinusul renal în două părţi inegale.4 mm şi rămâne anecogenă indiferent de amplitudinea aplicată fasciculului incident. Refluxul vezico . chistul renal simplu se prezintă ca o formaţiune cu 186 conţinut pur transonic de formă rodundă sau ovoidală cu peretele propriu delimitat regulat.ureteral în timpul explorării per micţionale. Bazinetul este vizibil ecografic.ureteral este vizibil ecografic. sunt puţine la număr. dar rămâne deasupra crestei iliace .este consecutivă unui sindrom de joncţiune prin vas anormal sau bridă şi apare ca o dilaţie pielocalicială. . Uneori aceste dilatări sunt încrustate cu calculi de fosfat de calciu. uneori cu mărirea suprafeţei polului inferior şi boselarea peretelui. calicele şi bazinetul sunt deformate şi împinse cu amprenta chistului. rinichi în farfurie. care se văd pe radiografii. necroza papilară şi nefrocalcinoză. asociate cu hepato şi splenomegalie. net şi fin. care le delimitează de sinus şi nu comunică între ele.ptoza de gradul I. cea inferioră mai mare. corespunzătoare chistului. rinichi sigmoid. o membrană decolată.se caracterizează prin prezenţa a numeroase cavităţi parenchimatoase de dimensiuni mici 1 . rinichi coborât . Afecţiuni renale câştigate Ptoza renală este favorizată de slăbirea mijloacelor naturale de suspensie. constă într-o mică ectazie cu conţinut transonic în apropierea unei calice. poate fi segmentar sau intergral.colul inferior al rinichiului ptozal. O astfel de imagine se vizualizează de la dimensiuni de 3 . Ecografic are aspect de zonă transonică sau Chist renal de pol inferior hipoecogenă bine delimitată. Megaureterul cu dilatare câştigată. Radiografic. Ecografic. simfiză. Chisturi multiple . Rinichii în burete . care pot mima braţele bazinetului. Malformaţii ale ureterului. vezicule fiice dispuse în rozetă. istmul se află de obicei în faţa coloanei vertebrale. Chistele au pereţii proprii. care pleacă din papilă şi se răspândesc de la cupa calicelui în piramidele renale. Chistele parapielice se dezvoltă din resturi embrionare si au un conţinut limfatic.ptoza de gradul II sau rinichiul mobil . Ectazia tubulară renală este o afecţiune heredo . Neurotomografia şi angiografia evidenţiază o zonă avasculară sau neopacifiată. Prin metoda Doppler color. alungite. unic sau multiplu.congenitală şi constă în modificări identice cu cele din rinichiul în burete. Are predilecţie pentru polul inferior. Diverticulul paracalicial.

Patrulaterul Robert . În 75% din cazuri.sunt frecvente în timpul accidentelor şi se soldează cu hematurie. Pe lângă semnele directe sunt semne indirecte. sunt mici şi duri. Smulgerea pediculului vascular nu se evidenţiază ecografic prin semne directe. cum ar fi: hematomul subcapsular. Radiografia renală simplă evidenţiază fracturi costale ale apofizelor transverse. Urografia evidenţiază trecerea substanţei opace din bazinet în parenchim sau în ţesuturi perinale. şi două linii orizontale care trec prin mijlocul corpilor vertebrali L1 şi L2.Moyrand este delimitat de două linii verticale paralele. Litiaza se traduce prin colică nefrotică şi hematurii. fiind mai frecventă la bărbaţi. Calculii căior urinare Calculii căior urinare: sunt localizati in diferite segmente si iau forma acestora. Patrulaterul Bazy . Traumatismele renale Traumatismele renale .Gayet este delimitat în sus de o linie orizontală care trece prin sprânceana cotiloidă şi în jos de o linie paralelă cu 189 . uraţi. Dacă în decubit rinichiul alunecă şi revine în lojă.Moyrand şi Robert Gayet. Calculii urinari pot fi sau opaci sau transparenţi la razele X. fisuri corticale sau rupturi totale. una mediană situată dea lungul apofizelor spinoase ale vertebrelor L1 şi L2 şi una laterală paralelă cu prima la distanţă de 6 cm.ptoza de gradul III sau rinichiul flotant. Importanţa examenului radiologic constă în a demonstra că în partea sănătoasă rinichiul funcţionează normal. care este neomogenă. rinichii măriţi de volum cu contur şters şi ştergerea marginei sterne psoasului.renale întretaie creasta renală. sub care coboară. rinichiul suferă o malrotaţie în jurul axului vertical şi în jurul axului sagital. intraparenchimatoasă cu pereţi neregulaţi. când apar aspecte transonice în spaţiul spleno . plastici şi iau forma cavităţii în care se formează. recesul Douglas în spaţiul perihepatorenal orizontal. dispariţia limitei între sinus şi parenchim. Unii sunt rotunzi. uneori confluează şi devin calculi coraliformi. rotunzi. Calculii din bazinet sunt triunghiulari. De obicei. Calculii sunt unici sau multiplii. În ptoza renală. contur renal boselat. apare o colecţie transonică subcapsulară. Colecţie lichidiană sanguină intraperitoneală. Caracteristic pentru ptoze este îndoirea dublă a ureterului sau sinozităţile acestuia. uneori.magnezian. cu parenchim comprimat.se întâlneşte la adulţi şi la copii.este o zonă hipoecogenă. Este o manifestare a diferitelor boli în care există o tulburare de metabolism şi stază urinară. imagine transonică între parenchim şi capsulă. fosfat bi sau tricalcic sau fosfatul amoniaco . dar apar modificări la examinarea Doppler. se face diagnosticul diferenţial cu ectopia renală în care ureterul este scurt. Fractura parenchimului renal dă o imagine de discontinuitate conturului a parenchimului. Calculii opaci se observă pe radiografia simplă în 90% din cazuri. umbra renală este situată sub linia crestelor iliace. Calculii caliciali au formă triunghiulară sau de cui de tapiţerie. Ecografia evidenţiază: contuzia renală sub forma unor zone focale unice sau multiple. Calculii fosfatici sunt moi. paracolic sau întreaga cavitate. Hematomul renal . Sunt formaţi din Oxalat de calciu. cu conţinut mucos uniform şi sunt hemoragici. dezorientarea şi alungirea rinichiului sau a calicelor prin hematom. Pentru explorare. . Sediul calculilor bazinetali pe radiografia simplă sunt în patrulaterul Bazy . localizate în parenchim. 188 Litiaza urinară Litiaza urinară . mai ascuţiţi spre ureter. muriformi sau fuziformi. în 60% din cazuri calculii sunt solitari iar în 10% sunt bilaterali. Calculii de oxalat de calciu sunt întâlniţi în o treime de cazuri. calculii sun asimptomatici. semne de peritonită şi nivele hidroaerice. xantină sau cistină şi se evidenţiază cu ajutorul mijloacelor de contrast. cu zone transonice şi hiperecogene alternative. calculii cresc în dimensiuni. radiografia se face în picioare şi decubit dorsal. care are opacitatea mai redusă.renal. Calculii transparenţi sunt formaţi din acid uric. infiltraţii sanguine. hiperecogene.

urografia evidenţiază şi modificări funcţionale ale rinichiului şi căilor urinare în cursul litiazei.vasculară Examenul radiologic a dus la identificarea grupului de hipertensiuni reno . calcificările dim nefrocalcinoză încrustează parenchimul renal. Anomaliile renale de dezvoltare care pot favoriza hipertensiunea sunt : agenezia ectopia rinichi în potcoavă pielo . Calculul vezicii urinare se poate evidenţia radiologic şi prin ecografie. Numărul calculilor dacă nu sunt destul de distanţaţi se stabileşte greu. au formă rotundă sau ovoidă. arcuată. rotunde. calcificări vasculare. 191 . se intervine chirurgical şi se elimină rinichiul bolnav. necroză papilară.calicial substanţă de contrast opacă.aceasta care trece prin foseta ligamentului rotund iar median de unghiul sacrului şi lateral de linia verticală care trece prin unghiul intern al găurii obturatoare. care produc con de umbră şi se poate evidenţia în două incidenţe perpendiculare.reprezintă depozite de calciu din parenchimul renal sau de la nivelul tubilor renali şi se prezintă sub formă de opacităţi mici.dacă calculul urinar rămâne mult timp pe loc la nivelul lui. carcinom. bule caliciale cu reflux pielo . Natura calculilor nu influenţează imaginea ecografică. Nefrocalcinoza Nefrocalcinoza . hipoplazia renală. constituind semnul mantiei. apoi cicatrizare şi stenoză ureterală. se produce ulceraţie. bule de aer. Pe lângă stabilirea sediul calculului. 190 Boala este datorată unor cauze generale care produc hipercalcemie şi hipercalciurie asociate cu osteoporoză. sarcoidoză. cum sunt hidronefroza. calcificări în perete chistic. Urografia intravenoasă sau pielografia ascendentă. rinichiul mut.nefrita cronică hidronefroză bilaterală. Dacă examenul urografic şi ecografic evidenţiază starea normală a rinichiului de partea opusă. Persistenţa şi mărirea imaginii renale . Prin rinichi mut în urografie se înţelege rinichiul care nu secretă şi nu elimină în arborele pielo . iar urografia evidenţiază dilatările cavităţiilor supraiacente calculului. ovalară cu dimensiuni mai mari de 4 mm. calculii coledocieni sunt mai aproape de coloană. Pot să fie autohtoni sau migraţi din căile urinare superioare. rinichiul sclero . În jurul calculului se observă o mantă transparentă. curabile chirurgical. arată calculi urinari în ureter sub forma unor lacune transparente. Diagnosticul diferenţial se face cu cicatrice fibrocalcare. Examenul ecografic pentru evidenţierea litiazei prezintă semne de evidenţiere a imaginii hiperecogene de formă liniară. mielom.tubar sau chiar rinichi mut cu mărirea dimensiunii renale.atrofic. Cauzele rinichiului sunt: stenoza arterei renale sau a venelor renale. După evacuarea substanţei de contrast. concreţiuni renale TBC. Examenul radiologic în colica nefretică Examenul radiologic evidenţiază calculul radioopac însoţit de scolioza coloanei lombare cu concavitatea spre partea bolnavă. rinichiul mastic bacilar. Se întâlneşte în hiperparatirodism. pionefroza. dizlocând substanţa opacă.vasculare. Diagnosticul diferenţial al calculilor urinari opaci se face cu calculii biliari. ştergerea liniei psoasului. în multe cazuri calculul rămâne împregnat cu stratul opac. concreţiuni şi calculi pancreatici. Hipertensiunea reno . care de profil se situează anterior de coloană. concreţiuni hidatice în ficat şi ganglioni mezenterici calcificaţi. Calculii sunt unici sau multipli. faţetaţi şi cresc în dimensiuni. hidronefroza şi litiaza. Lacuna are forma şi dimensiunile calculului. calcificări a cartilajelor costale. hidronefroză care compromite rinichiul.

dar ureterul este normal. Când sunt prinse şi calicele. Ecografic se evidenţiază numai aspecte morfologice. care devine globulos. Refluxul vezico . extrasinusală sau intrasinusală. iar aspectul revine la normal la 10 . ectazia calicială sau bazinetală.hidronefroza intermitentă. Este congenitală în hipotrofia musculară pieloureterală. gradul de dilatare şi repercusiunile asupra parenchimului. prin stenoză. Pentru aceasta se utilizează radiografia întârziată. dar debit insuficient şi stază suprastenotică. Cistografia micţională demonstrează refluxul. obstrucţie. pungă transonică bazinetală. efectuată chiar după 24 de ore. Uneori. cu pereţii proprii în sinusul renal şi hil. 192 Hidronefroza . se dilată şi formează pungi voluminoase în dreptul cărora parenchimul renal se subţiază şi este împins spre periferie. . Deosebim: Hidronefroza . bazinetului şi calicelor bilateral. Zonele comunică între ele şi realizeză forma aparatului pielocalicial. ectopic. tumoră vezicală. sau totală. Diagnosticul diferenţial. Dilataţia poate fi discretă. rinichiul polichistic. La locul de trecere între porţiunea dilatată şi normală se caută cu atenţie cauza obstacolului. produsă în rinichiul mobil . 2. 3. Urografia este utilizată în studiul dilataţiei căilor renale şi pentru a aprecia sediul obstacolului. Hidronefroza ideopatică coexistă cu celelalte anomalii urinare. Formă uşoară cu interesare pielică şi calicială. Diagnosticul de stadiu: 1. Forma severă de gradul III.12 săptămâni după naştere. În sarcină se constată o dilataţie progresivă a ureterului. afecţiuni vezicale de durată. când se produce megaureterul. ecografic cu chistul renal simplu. Dacă sediul stenozei este îndepărtat hidronefroza este mai pronunţată. ptoză renală.hidronefroza deschisă în caz de obstacol incomplet . întreg arborele pielocalicial fiind dilatat. ureter retrocav. acestea cresc în dimensiuni.are primele semne la nivelul bazinetului. Topografic dilatarea poate fi parţială la un calice. Forma medie sau gradul II. parenchimul este mult subţiat sau dispărut. .Hidronefroza închisă cu obstrucţie ureterală totală provocată de factori mecanici. hidrofrenozele mici se diferenţiază de o venă renală mai 193 . mai ales după luna VI-a. Este condiţionată de un obstacol pe calea scurgerii secreţiei urinare prin ureter. reprezentând cupele şi tijele caliciale. bazinetului şi calicelor. Fluxul renal este oprit complet cu atrofie renală rapidă.atunci când acesta ajunge într-o poziţie normală staza se elimină rapid. prezenţa unor anomalii cum ar fi : rinichiul dedublat. Hidronefrozele mecanice Hidronefrozele mecanice au cauze: Litiaza urinară este însoţită uneori de cicatrici postlitiazice. Localizarea este bilaterală. cistite.urinar are cauze diferite: congenitale. centro sau extra sinusală având diametrul peste 5 cm.atrofia renală tardivă . unilateral sau bilateral. moderată sau accentuată. . un grup de calice sau bazinet. cudură şi poartă numele de uropatie obstructivă.Hidronefrozele sau uropatiile obstructive Hidronefroza este un sindrom caracterizat prin stază şi dilataţie mai mult sau mai puţin accentuată şi întinsă a sistemului pielocalicial şi ureter. solitară sau înconjurată cu imagini transonice. compresiune intrisecă. Diagnosticul pozitiv: evidenţierea unor zone transonice. În sindromul de joncţiune pieloureretal sunt dilatate: bazinetul şi calicele. carcinom vezical şi este asociat frecvent cu infecţii pielorenale ca şi nefrita cronică. în potcoavă. ecografic cu multiple imagini transonice reprezentând calicele de dimensiuni mari confluente într-o pungă centrală. uneori însoţită de reflux vezico uretal. hipertrofie sau tumoră de prostată. buloase.cu flux renal continuu. Radiologic se caracterizează prin dilataţia totală a ureterului.

evidentă. Hidroureterul apare ecografic sub forma unei imagini tubulare transonice cu calibrul de câţiva mm. are aspectul tubular. Secreţia este mai întârziată şi concentraţia mai redusă decât la rinichiul sănătos. Concreţiunile tuberculoase sunt situate la periferia rinichiului spre deosebire de calculii situaţi median. Aspectul urografic al tuberculozei renale : Modificări funcţionale şi leziuni morfologice. 195 194 . iar ulterior are aspect zdrenţuit. cistită. uneori vizibil pe tot traseul. Bazinetul. iar capsula este sclerozată. În alte situaţii.musculare toxică. bazinetului şi ureterului. Cavernele tuberculoase din corticală pot comprima calicele vecine sănătoase. pe alocuri fiind încrustaţii prin concreţiuni calcare. dă imaginea în "margaretă". Rinichiul mastic. formaţiuni calcare cu sediul în corticală.cazeoase. Îngustarea unui calice mare. uneori aspect policiclic. piurie. produce destinderea papilei sub formă de bulă sferică. apoi datorită ureteritei TBC segmentare ia un aspect moniliform. provocând amputarea lor radiologică. Leziunile tuberculoase iniţiale sub forma de noduli au sediul în corticală. Este imobil şi însoţit de calcificarea ganglionilor mezenterici. Perioada de stare prezintă: Eroziunea papilei Papile şi calice cu contur şters Aria unui calice sau a mai multora este pătată neomogen. se extinde în medulară şi prezintă leziuni ulcero . rinichiul este exclus. Însămânţarea parenchimului renal. rinichiul comunică cu căile urinare. Eroziunea papilei şi apariţia nişei TBC este semnul de elecţie. abcese renale. Semne incipente de tuberculoză renală: Lipsa de umplere sau umplere întârziată a calicelor bolnave. ulcerativ se traduce prin caverne. dinţat.rezultă în urma cazeificării piramidelor şi parenchimului renal. Radiografia simplă arată . în perioada secundară.calicial. Uneori afecţiunea se vindecă cu tratament corect. Îngustarea tijei unui calice mici la bază. apoi prin leziunile papilelor comunică cu căile urinare. Tuberculoza renală Tuberculoza renală este specifică rinichiului bolnavului tânăr. cu bacil Koch se face pe cale hematogenă. iar bacilul Koch se localizează în sinusul papilo . Este de obicei bilaterală şi are frecvenţa mai mare la cei cu focare pulmonare. În formele evoluate Apare caverna renală cu pereţi anfractuoşi. Aici se produc noduli care parţial se ulcerează iar papila prezintă proeminenţe nodulare şi ulceraţii. în glomeruli şi tubii contorţi. Apare tuberculoza renală deschisă cu hematurie. Atonia căilor urinare este frecventă datorită paraliziei neuro . chiste parapielice. Uneori are aspect tigrat sau marmorat. are un contur şters cu defecte de umplere sau atunci când este sclerozat. apare nişa tuberculoasă. Ureterul este la început aton. Când aceste formaţiuni înlocuiesc parenchimul renal. pungile cazeoase înlocuiesc parenchimul distrus.mărirea în dimensiuni a imaginilor renale. Sunt prezente eroziuni ale pereţilor calicelor. Procesele de scleroză duc la stenoza căilor urinare. prezenţa BK. Tuberculoza căilor urinare se manifestă prin ulcerarea nodulilor şi stenoze. În pionefroza TBC. care pot traduce cicatrici tuberculoase vindecate. Tuberculoza parenchimatoasă de tip necrotic. produc pionefroza TBC când cavităţile sunt separate de căile urinare. situat în parenchim. Dacă sunt afectaţi tubii colectori Bellini. se scurtează şi uneori tracţionează vezica. Rinichiul mastic .

Vezica urinară, este de asemenea afectată, prezentând tracţiune sau hemicontractură a jumătăţii spre rinichiul bolnav sau rinichi dinţat- semnul Constantinescu. Necroza papilară renală Este consecinţa insuficienţei irigării papilei renale în arterita diabetică, uropatiile obstructive şi consum exagerat de fenacetină. Afectează mai multe papile şi este Tuberculoza renală 1) Eroziunea papilei bilaterală, având o evoluţie lungă. 2) Nişa Modificări radiologice: ştergerea con3) Contur şters al papilei 4) Stenoză incipientă a tijei caliciale turului, separarea papilei cu apariţia unui 5 ) Stenoză a tijei cu bulă sferică şanţ de delimitare urmată ulterior de apariţia 6) Imagine în margaretă unei cavităţi cu contur neprecis şi chiar 7) Contur zdrenţuit al calicer hidronecrotice apariţia nişei, în ultima fază putând apare 8) Caverna TBC calcificări în jurul papilei. Diagnostic diferenţial cu tuberculoza renală, rinichiul spongios şi pielonefrita cronică, unde nu există detaşare a papilei. Pielonefrita cronică Este o nefrită interstiţială microbiană, asociată cu tulburări de excreţie (stază). Uneori, apar semne de infecţie renală şi albuminurie. Este unilaterală sau bilaterală, mai ales la Necroza papilară - diferite stadii tineri. Radiologic, rinichiul este micşorat, cu semne de scleroză retractilă, alterând cu hipertrofia ţesutului renal sănătos adiacent. O diferenţă de dimensiuni între diametrele celor doi rinichi sugerează o Pielonefrita cronică 1) Îngroşarea tijei caliciale afecţiune renală. Urografia evidenţiază: contur secundare neregulat al liniei interpapilare cu subţierea în unele 2) Calice hipoton 3) Deformare calicelui şi regiuni a corticalei, calicele afectate sunt dilatate cu retracţia polară fundul plat, convex sau în măciucă şi distorsionarea
196

calicelor mici. Tijele caliciale sunt îngustate, conturul papilei prezintă dinţături sau nişă. Refluxul vezico - ureteral este prezent. Glomerulonefrita Examenul radiologic în glomerulonefrita acută prezintă : rinichi măriţi până la 17 cm, cu îngroşare corticală. Se asociază cu afectări pulmonare sau cardiace. În glomerulonefrita cronică rinichii sunt mici, cu contur şters, secreţie slabă, calcificări difuze în corticală. Conturul renal este neregulat, calicele sunt rotunjite, dilatate cu contur net. Sindromul nefrotic - este cauzat de glomerulonefrita cronică primară, colagenoza, tromboza venei renale sau este ideopatic la tineri. Urografic, rinichii au aspect normal. În tromboza venei renale, rinichiul este mărit, secreţie slabă, iar arborele pielo-calicial este distorsionat de parenchimul edematos. Insuficienţa renală acută Apare în şoc traumatic post transfuzional, după substanţe toxice, necroza corticalei renale. Examenul radiologic se face pentru a depista cauza : calcul, tromboza arterială sau necroză corticală. În necroza corticală renală, în faza iniţială, rinichii sunt măriţi, secreţie scăzută şi arborele pielocalicial normal. După 2 luni, apare imaginea caracteristică : calcificări, sub formă de două linii subţiri şi paralele care delimitează corticala. În faza avansată rinichii se sclerozează. Insuficienţa renală cronică şi uremia Sunt consecinţa diverselor boli, care afectează rinichii. Când se datorează sclerozei renale avansate, rinichii sunt mici, iar după uropatii obstructive sunt mari şi se văd calculii. În alte boli ca rinichiul polichistic, amiloidoză, TBC, nefrocalcinoză rinichiul are forme diferite. Când uremia este peste 80 mg % / ml, urografia prin perfuzie arată în bolile cu rinichi mic, corticală subţire şi arbore pielocalicial normal.
197

În uropatia obstructivă, urografia prin perfuzie indică natura obstacolului. Angiografia renală arată diminuarea calibrului arterei renale şi sărăcirea arterelor intrarenale. Tumorile renale Tumorile renale sunt: Tumori ale ţesutului renal, adenocarcinom sau adenosarcom. Tumori pararenale, plecate din capsulă sau pereţii căilor urinare. Clinic se traduc prin hematurie, colică, palparea tumorii. Tumorile benigne Hamartromul şi adenomul renal, dau acelaşi modificări ca şi chistul renal. Tumorile renale maligne Adenocarcinomul (hipernefron, tumoră Grawitz) Nefroepiteliomul. Carcinomul renal (ambele pleacă din pereţii tubilor uriniferi şi se dezvoltă la periferie). Tumora Wilms, este un adenosarcom din blastomul renal embrionar. Tumorile maligne au sediul periferic, când modifică conturul sau central când modifică căile urinare. Pot da metastaze. Radiologic - mărimea şi conturul poate fi modificat cu bombarea sau ruperea liniei conturului. Rinichiul poate fi ptozat, iar în sarcoame sunt depuneri calcare, sub formă de coajă periferică. Urografia nu este concludentă în 50% din cazuri, rinichiul fiind exclus. Principalele semne radiologice sunt: Lipsa umplerii arborelui pielocalicial în întregime sau parţial, amputarea unui calice, împingerea, dezorientarea, modificarea formei calicelor. Dezorientarea poate fi divergentă, semnul "ghearei". Dezorientarea convergentă "În ramuri de salcie plângătoare", amprentă faciformă cu compresiune cranio - caudală şi scăderea intensităţii opacifierii căilor urinare compresate. Sporirea indicelui parenchimatos este evident în procesele expansive, când tumora infiltrează pereţii
198

căilor urinare, apar pierderi de substanţă. Tumora polului inferior deviază traiectul ureterului. Arteriografia renală precizează forma, dimensiunile şi conturul tumorii. Ecografic, formaţiunea tumorală aflată în parenchim sau în lumenul pileocalcial se prezintă diferit. Tumora din parenchim, apare ca un nodul izoecogen, delimitat de un halou sau hiperecogen, cu contur net sau imprecis. Rinichiul este mărit parţial sau în totalitate. Pot fi afectate vasele cum ar fi vena cavă, vasele renale. Scintigrafia, evidenţiază o zonă rece, care nu captează substanţa radioactivă. CT şi RMN, sunt principalele metode care evidenţiază diagnosticul pozitiv, evoluţia şi afectarea organelor învecinate, permiţând diagnosticul diferenţial şi indicaţiile terapeutice. Diagnosticul diferenţial se face cu rinichiul polichistic, pionefroză şi hidronefroză şi alte afecţiuni care măresc dimensiunile renale. Tumorile bazinetale Pot avea caracter pediculat, papilom sesil sau tumoră ulcerată, aspecte care pot exista şi în ureter sau vezică. Se evidenţiază defecte de umplere, lacună în substanţa opacă sau întreruperea conturului bazinetului la inserţia tumorii. Tumorile ureterale Se traduc prin lacune cu contur şters, determinând un stop al substanţei de contrast cu dilatare. Uneori, se produc îngustări prin infiltrarea pereţilor. Disectazia de col urinar - se datoreşte nedeschiderii colului vezical, vezicula nu se goleşte, se poate însoţi şi de diverticuli. Se datoreşte hipertrofiei detrusoului, uneori prezintă reflux vezico - ureteral. Tumorile vezicii urinare Pot fi autohtone sau de vecinătate şi se diagnostichează de obicei cistoscopic.
199

Radiologic se urmăreşte sediul tumorii, întinderea, infiltraţia pereţilor şi interesarea orificiilor ureterale şi uretrale. Tu m o r i l e papilare - au caracter vegetant şi prezintă pierderi de substanţă. Tu m o r i l e nepapilare se traduc prin pierderi

CAPITOLUL XV.
EXAMENUL RADIOLOGIC AL ORGANELOR RETROPERITONEALE Diagnosticul afecţiunilor retroperitoneale, în special al tumorilor este abordat prin metode conjugate - radiologice : pneumoperitoneu, retropneumoperitoneu asociat cu tomografia, limfografia, aortografia, flebografia, urografia asociată cu metode imagistice, scintigrafia, ecografia, tomografia computerizată şi rezonanţa magnetică nucleară. Pneumoperitoneul Pneumoperitoneul - reprezintă contrastul transparent prin introducerea a 2 litri de aer sau bioxid de carbon în abdomen cu ajutorul aparatului pneumotorax Cüss, în locul de elecţie a paracentezei. Examenul radiologic se face din faţă şi profil în decubit. Retropneumoperitoneul Retropneumoperitoneul - este metoda prin care se pot studia ficatul, splina, rinichiul şi suprarenalele. Asocierea cu tomografia este foarte utilă. Puncţia se face de obicei precoccigian. Ecografia şi computer tomografia (CT) s-au dezvoltat ca tehnici de explorare de vârf şi în special rezonanţa magnetică nucleară (RMN) -ul prin care pot fi vizualizate toate organele situate în acest spaţiu şi marile vase, precum şi masele patologice cu conţinut lichid sau solid. Examenul ecografic Examenul ecografic, constituie metoda neinvazivă ideală pentru studiul anatomiei vasculare a abdomenului. Aparatele moderne şi în special cele cu sistem Doppler, oferă imagini care permit diferenţierea arterelor de vene, respectiv de alte structuri normale sau patologice.

Tumorile vezicii urinare

de substanţă în placă cu contur neprecis. Ecografia este o metodă foarte importantă de diagnostic, ea stabilind apartenenţa renală şi precizează natura solidă sau lichidă a formaţiunii. Ecografia contribuie la diagnosticul pozitiv şi diferenţial cu formaţiuni solide pararenale şi precizează caracterul şi stabilitatea tumorii.

200

201

În edemele membrelor şi stărilor elefantiazice se cercetează imaginile de stenoză sau obstrucţie a vaselor limfatice. Examenul radiologic. Glandele suprarenale Glandele suprarenale sunt două formaţiuni pereche situate anteromedial faţă de polul superior al rinichilor. care au în general caracter solid.se efectuează prin puncţie directă în porţiunea lombară sau prin cateterism retrograd după puncţia femuralei. Fenomenele degenerative ganglionare ajută radiologul pentru stabilirea planului terapeutic de iradiere. sarcoame şi hemangiopericitoame. Fibroza retroperitoneală Fibroza retroperitoneală este caracterizată prin apariţia unor benzi groase de ţesut fibros dezvoltate în retroperitoneu iar adenopatiile sunt întotdeauna patologice.2 . Prezenţa acestora obligă ecografistul la căutarea unui punct malign. apoi se efectuează radiografii ale regiunii abdominale. Tumori benigne solide : tumori neurogene. ecografia. Se utilizează ca substanţă de contrast preparate iodate hidrosolubile. sarcoidoză. evidenţiază: Hematomul suprarenalian neonatal Chiste suprarenaliene Tumori suprarenaliene Tumorile spaţiului retroperitoneal Tumorile spaţiului retroperitoneal pot fi : neoplazice sau non neoplazice cu aspect chistic.Prin aceste metode sunt diagnosticate ateromatoza aortei. Se evidenţiază după o oră trunchiurile limfatice iar după trei ore sunt depistaţi ganglionii opacifiaţi. hiperplaziile reticulare benigne în procesele inflamatorii cronice. anevrismele aortei. Radiografia de elecţie pentru ganglioni este la 24 de ore. Flebografia suprahepatică se realizează prin cateterismul cavei superioare prin auriculul drept. CT şi RMN. disecţia aortei abdominale şi alte modificăride calibru arterial sau venos. Acestea pot fi de natură TBC. Prin metodă se depistează hiperplaziile inflamatorii şi toxice limfatice benigne. musculare şi derivate din ţesutul grăsos. boli de sistem. hiperplaziile limfatice maligne şi hiperplaziile reticulare maligne. Leziunile neoplazice maligne Leziunile neoplazice maligne sunt de origine limfatică. ruptura aortei. Aparatura de înaltă tehnicitate din ultimul timp. Opacifierea lor persistă până la 6 săptămâni. AORTOGRAFIA Aortografia abdominală . Tumorile benigne Tumorile benigne cu aspect chistic sau complex sunt hematoamele. Prin aceeaşi metodă se efectuează şi angioplastii cu efect terapeutic. 202 Tehnica de examinare : se injectează subcutanat PBV (patent blue violet) 1 ml 1% + soluţie de silocain 1% în spaţiul interdigital pe faţa dorsală a piciorului. permite efectuarea arteriografiilor selective sau supraselective prin cateterism. abcesele şi chistele. Pentru explorarea cavelor inferioare substanţa se introduce concomitent în venele femurale. uneori prin cateterismul radialei sau subclaviculare. apoi se incizează pielea şi se cateterizează un vas colorat se injectează lipiodol ultrafluid 38% . LIMFOGRAFIA Este metoda radiologică pentru explorarea sistemului limfatic abdominal. FLEBOGRAFIA Se realizează prin introducerea substanţei opace într-o venă a feţei dorsale a piciorului. hematologice sau neoplasme.5 ml timp de 8 minute. Prezenţa colecţiilor abdominale în marea cavitate peritoneală este depistată preferenţial prin ecografie. 203 Aortografia nală abdomi- . Adenopatiile canceroase metastatice canceroase sunt greu de individualizat pentru că nu fixează lipiodolul. mixt sau solid.

Substanţa osoasă dură . Metafiza . Vascularizaţia osului lung . utilizânduse tehnici speciale pentru fiecare segment radiografiat. folii sensibile. Fosfatazele alcaline secretate de osteoblaşti contribuie la precipitarea cristalină fosfocalcică. Ea trebuie să aibă contrast. Volkmann şi din ochiurile spongioase ocu204 pate de ţesut conjunctival moale şi vase sanguine. ANATOMIA RADIOLOGICĂ A OSULUI NORMAL Scheletul este alcătuit din oase lungi.este faza în care se transformă membrana oaselor late şi cartilajul scheletic în ţesut osos primar complex structurat. Endostul . radiografiiile se fac comparativ cel puţin în două incidenţe. se organizează în trabecule. se foloseşte un regim redus de expunere. scintigrafia. Pentru radiografia părţilor moi.metafizare sunt orientate în sensul liniilor de forţă.este o membrană conjunctivală prezentă la copii. Artografia. are corticala epifizară mult mai subţire.este o membrană conjuctivă radiotransparentă. care înveleşte osul iar la extremităţi se continuă cu capsula articulară. RMN. artrografia şi arteriografia. FORMAREA OSULUI Osteogeneza primară Osteogeneza primară .se compune din corticală şi spongioasă între cele două fâşii ale corticalei. situate în lacunele Howship şi oseină . compacta este organizată din substanţă osoasă dură lamelară sau trabeculară. Spaţiile osului sunt constituite din lumenul sistemelor Havers şi a canalelor anastomozice W.CAPITOLUL XVI EXAMENUL RADIOLOGIC AL SISTEMULUI OSTEOARTICULAR Metode de examinare Metodele de examinare sunt: radiografia. tomografia. Radiografia este o metodă de elecţie pentru examinarea sistemului osteoarticular. Radiografia mărită. Mai există celule osoase fuziforme cu prelungiri stelate anastomozate.situată median în formă de cilindru cu ţesut compact la periferie şi canalul medular central. care tapetează cavitatea medulară a oaselor lungi. este bogată în detalii. Epifiza situată la periferia extremităţilor osoase.este regiunea situată la demarcaţia între cele două segmente amintite. Oasele scurte Oasele scurte sunt spongioase. vasele periostice şi vasele epifizare. Între capilarele articulare şi venule se găsesc şi sinusoidele venoase. învelite într-un manşon periostic sau corticală subţire.este asigurată de artera nutritivă. presupune injectarea în cavitatea articulară a unei substanţe de contrast.când rezultă matricea proteică şi apar 205 . radiografia mărită. Periostul . filme cu contrast bun şi developare corectă. Osul lung Osul lung . Din punct de vedere histologic. Macroscopic. Osul lat Osul lat . faza de substanţă preosoasă .proteitică care cimentează elementele de mai sus şi în care se depune calciu (700 gr în organism şi fosfor 440 gr). netitate şi să evidenţieze structura osoasă. late şi scurte. CT. acestea au o porţiune periferică din os compact înconjurată de obicei de periost şi o porţiune centrală din os spongios. Trabeculele spongioasei epifizio .are trei părţi: Diafiza . opacă la razele X şi medulară din ţesuturi conjunctive radiotransparente. Radiografia de contact se utilizează în stomatologie şi pentru ATM.este constituită din matrice colageno proteică în care se găseşte o tramă organică din fibre colagene şi substanţe interfibrilare. La membre. iar pe extremităţi este cartilagiul diartroidal care realizează suprafaţa articulară.substanţă glico . Se realizează prin folosirea de focare fine. ţesut adipos şi uneori are funcţie hematopoetică. care uneori nu se văd în mod obişnuit. Măduva este constituită din ţesut fibros. Metaplazia ţesutului conjunctiv tânăr se realizează în trei faze: de edem preosos. fibrele colagene.

blocuri vertebrale sau lipsa unor vertebre.fenomene de resorbţie osoasă mai accentuată sau resorbţie normală cu osteogeneză mai redusă.articulaţii fibroase sau sinartrozele. Semiologia radiologică a afecţiunilor osoase . diafiza este constituită din ţesut osos secundar. fiind în acelaşi timp un depozit de substanţe minerale a organismului. fiind nestructurat. Organogeneza (creşterea şi dezvoltarea osului) Creşterea în lungime a osului La naştere oasele lungi. În cazuri patologice. cu reducerea opacităţii osului .se pot evidenţia radiologic următoarele : . împrejurări în care sporeşte vascularizaţia osoasă. Cavitatea articulară este aproape virtuală. ligamente şi tendoane. contribuind la creşterea în lungime a osului.în diferitele boli sau tulburări de dezvoltare a oaselor pot apare modificări de structură : . tapetată de o membrană sinovială care secretă lichidul sinovial.articulaţii sinoviale sau diartroze la şold. . ANATOMIA RADIOLOGICĂ A ARTICULAŢIILOR Articulaţiile sunt un sistem mecanic compus din două sau mai multe extremităţi osoase care se întâlnesc în feţele articulare menţinute în contact prin capsulă. construcţie insuficientă a matricei proteice şi rezorbţie osteoclazică. După naştere.nuclei osoşi epifizari persistenţi şi nesudaţi . Dezvoltarea oaselor de membrană .se datorează periostului şi rezultă din activitatea osteogenă a stratului subperiostal conjunctival. . faza de mineralizare . Are lărgimea de 1 . Pe radiografii. periostoza şi endostoza. extremităţile osoase se sprijină una pe alta prin cartilagiul diartroidial. 207 .4 mm. osteoliza şi osteoscleroza. Ţesutul osos primitiv nu are structură lamelară.oase supranumerare în regiunea carpului şi tarsului . Anomalii de dezvoltarea scheletului . . acesta este înlocuit cu ţesut osos secundar structurat. Se produce prin : demineralizare. suturile craniene. Construcţia insuficientă a matricei proteice care rămâne fără o mineralizare corespunzătoare este o altă cauză a osteoporozei. genunchi.articulaţii cartilaginoase sau amfiartroze la discul vertebral. exceptând epifizele sunt osificate. Creşterea osului în grosime .se realizează prin demineralizare sau osteoclazie şi împreună cu osteogeneza fiziologică contribuie la menţinerea echilibrului normal al sărurilor minerale şi a structurii osoase. diafiza oaselor lungi este delimitată la extremităţi de linia de calcificare provizorie. Osteogeneza secundară După formarea ţesutului osos urmează osteogeneza secundară cu două componente : osteogeneza şi demineralizarea. Pe radiografie este radiotransparent. Cavitatea articulară este învelită în capsula articulară. TULBURĂRI DE RECONSTRUCŢIE OSOASĂ CARACTERIZATE PRIN LIPSĂ DE SUBSTANŢĂ OSOASĂ OSTEOPOROZA Se traduce radiologic prin creşterea transparenţei spongioasei şi subţierea corticalei. ţesutul osos se demineralizează.calcic şi rezorbţia masivă a sărurilor minerale cu menţinerea tramei proteice. cartilajul la terminarea perioadei de creştere dispare şi este înlocuit cu linia de creştere care ulterior dispare. a cartilajelor de creştere. radioopace ale extremităţilor osoase. La 24 luni după naştere.polidactilie. Din aceste modificări rezultând: rezorbţia osoasă. osteoporoza. devine osteoporotic şi creşte transparenţa la razele X. 206 Aspectul radiologic al spaţiului articular este de radiotransparenţă între suprafeţele. Cartilajul de creştere pe faţa metafizară. .osteoblastele. .când ţesutul osteoid fixează complexul fosfo -calcic. Clasificarea articulaţiilor: . Demineralizarea se produce pe cale vasculară sub influenţe nervoase şi umorale.este pe seama periostului. . este invadat de ţesut conjuctiv care se va transforma în os. Creşterea PH -ului tisular cu acidoza interstiţială produce desprinderea complexului fosfo . Resorbţia osoasă . oase supranumerare .fenomene de osteogeneză accentuată sau rezorbţie redusă cu densificarea structurii. delimitat de linia de calcificare provizorie.

OSTEOCLAZIA Produce rezorbţia osului prin acţiunea osteoclastelor. osul având structură densă. Distrofii osoase. În hipostosă. Manşonul format este nestructurat şi separat printr-o linie transparentă. osteomielită). Periostoza .reprezintă îngroşarea spongioasei prin apoziţii de lamele. întălnit atât în perioada de creştere cât şi la adulţi. Osteopsatirosa. când se numesc geode. trebuie să depăşească 6 . DISPLAZIILE În unele afecţiuni patologice se produce un dezechilibru cantitativ şi modificări calitative anarhice osoase. TULBURĂRI DE RECONSTRUCŢIE PRIN PLUS DE SUBSTANŢĂ OSOASĂ . Spongioscleroza . TULBURĂRILE DE ORGANOGENEZĂ . osteoză paratiroidiană. subţieri de os neformat. care produc erodarea matricei proteice. Ex. Localizarea periferică poartă denumirea de eroziune marginală.10 mm. Focare de osteoliză diseminate se întâlnesc în metastaze.Boala oaselor de marmură. Tomodensiometria CT este metoda de elecţie pentru diagnostic. Ex. Oasele mai pot suferi următoarele modificări: scoliostoza. metastaze osteoplastice. Apoi scleroze întinse. Osteoscleroza . ca îngroşări. oedotoza. ţesut conjuctival. Osteoporoza poate fi localizată sau generalizată. tumori. CHISTUL OSOS Este o cavitate osoasă cu contur net cu transparenţă uniformă. cicatrice. datorită apoziţţilor osoase în jurul compactei. umplând spaţiul medular. afecţiuni nervoase. Când procesul este exagerat. Osificările heterotopice se produc oriunde apare un mediu conjuctival osificabil şi punerea în libertate de material mineral : muşchi. spongiozarea compactei sau formaţiuni pseudochistice. Endostoza . Structura dură şi substanţele minerale rămân intacte explicând opacitatea calcară în porţiunea necrozată a osului sechestru.OSTEOSCLEROZELE. înconjurată de ţesut sănătos. după alterarea cartilajului de creştere în poliomielită se deformează. condensată. Hiperostoza produce creşterea exagerată a osului în grosime. Radiologic. 209 . Compacta îngroşată se numeşte periostită osifiantă. Focarele pot fi situate la extremitatea osului sau în structura osoasă. ligamente. Este specifică osteomielitei. iar tonalitatea calcară a osului creşte.se caracterizează radiologic prin îngroşarea osului.reprezintă îngroşarea osului spre canalul medular cu 208 obliterarea lui (calus. plasmocitom. în osteomielită. aceste apoziţii au aspect de spiculi. Boala Paget. Este un proces normal. produce osteoporoza sau osteoliza. DISTROFIA OSOASĂ. apoziţii periostale. endocrine. Osteoza paratiroidiană. osteopoekilie.hipostoză Determină modificări a dimensiunilor şi formei oaselor. Uneori. : Boala Paget. oase suflate şi îngroşate. tumori benigne sau generalizate . cu modificări a compactei canalului medular şi spongioasei. Sechestrul este inconjurat de liza datorata osteonecrozei. Radiologic . Pentru a fi evidenţiat radiologic. oasele rămân mici.se evidenţiază după pierderea a 30% din complexul mineral. în spongioscleroză traversele spongioase se îngroaşă.OSTEOLIZA Este fenomenul în care pe lângă dispariţia substanţei minerale există şi distrucţie trabeculară şi se datoreşte unui proces intens de osteoclazie. Se constată porozarea spongioasei şi spongiozarea compactei. Osteosclerozele se traduc radiologic prin îmbogăţirea macrostructurii şi sporirea opacităţii osoase. Focarele de osteoliză se întâlnesc în procese inflamatorii. producând modificări structurale. omogenă. îndoirea lor. hematom.reprezintă toate aceste procese menţionate. NECROZA OSOASĂ Se produce în urma unor tulburări circulatorii care determină ischemia unei părţi a osului cu dispariţia osteocitelor şi alterarea ţesutului conjunctiv. Osteoscleroza poate fi în formă de insulă.

este lipsa de dezvoltare a unui os. etc. În completarea radiografiei standard se utilizează radiografia mărită. sfenoidul etmoidul hioidul. Aplazia . sinusurile posterioare. Radiografia craniului visceral Radiografia craniului visceral se efectuează prin incidenţe extracraniene. Pentru explorarea scheletului. scintigrafia. vomerul. Masivul facial conţine într-un spaţiu mic formaţiuni anatomice importante: orbitele. RMN. de forme şi dimensiuni diferite. fosa Craniul de faţă infratemporală. Explorarea radiologică trebuie să fie precedată de un riguros examen clinic. EXPLORAREA RADIOLOGICĂ A SISTEMULUI OSOS Explorarea radiologică îşi menţine valoarea de metodă fundamentală utilizată pentru studiul anatomiei. contribuie în mod esenţial la elucidarea problemelor de diagnostic pozitiv şi diferenţial. împreună cu datele clinice obţinute. hiperplazie. arteriografia. examene biologice. regional şi general. nazale. arcadele dentare. imaginile radiologice sunt foarte frecvent suprapuse. cât şi pentru examinarea sistemului osteo . O radiografie bine executată în incidenţe diferite. de asemenea şi mandibula care este singurul os mobil. b) modificări de formă şi structură prin tulburarea mecanismului de creştere şi modelare.cu păstrarea proporţiei între lungime şi grosime. Este constituit din oasele maxilare zigomatice. ORL. care impun o tehnică radiografică deosebită. 2) Sinusurile frontale 3) Celulele mastoidiene care intră în domeniul mai multor specialităţi 4) Sinusurile maxilare medicale: stomatologia. 1) Sutura fronto-parietală Aceste formaţiuni au patologie foarte largă.2)Glabela 3) Nasion ciale. cavitatea bucală. TC. sinusurile cranio–faciale. 6) Osul frontal 7) Osul maxilar Radiologia este metoda paraclinică 8) Fosele nazale foarte importantă care ajută la stabilirea diag9) Mandibula 10 Orbita nosticului. articulaţia Incidenţă frunte . 210 TEHNICA RADIOGRAFIEI CRANIULUI Masivul facial este un complex format din structuri osoase care constituie stâlpii osoşi despărţitori şi cavităţi aerice. corect interpretată.nas -film temporomandibulară. fiziologiei scheletului. Celelalte tehnici şi procedee de explorare aduc elemente suplimentare care verifică datele evidenţiate în radiografie. motiv pentru care evidenţierea segmentelor pe care dorim să le examinăm Puncte craniometrice 1) Bregma se efectuează prin folosirea unor tehnici spe. examenul tomografic. oftalmologia şi altele. examenul radiologic dispune de mijloace multiple. local. 4) Achantion 5) Prosthion 6) Progonion (Menton) 7) Gonion 8) Inion 9) CAE 10) Lambda 11) Vertex 211 . hipoplazie şi ruperea acestui echilibru (condrodisplazie şi displazie periostală). glandele salivare. chirurgia maxilo 5) Celulele etmoidale facială.Displaziile se împart în: a) modificări de formă prin alterare mecanismului de creştere . Sunt situaţii când examenul radiologic este singurul în măsură să depisteze modificările patologice ale masivului facial. stâlpii de legătură cu craniul neural. Procedeele moderne completează informaţiile radiografiei dar nu o pot înlocui. palatine. fosele nazale. La nivelul masivului cranio–facial. anamneză corectă. iar agenezia este absenţa lui. apofizele pterigoide. Radiografia este principalul mijloc de examinare radiologică a scheletului şi articulaţiilor.articular.

sprijină radiologul să găsească gama examinărilor radiologice. alegerea casetei corespunzătoare. Alte repere sunt: nasionul şi limitele superioare ale tragusului sau tragion. a poziţiilor şi incidenţelor cele mai adecvate. – forma de raza centrală cu planul sagital median. Direcţia antero–posterioară sau postero–anterioară a razei centrale nu este un element caracteristic a definirii incidenţei. În acest caz. Cele două unghiuri formate de raza centrală cu planurile de referinţă. sau utilizarea de şabloane cu unghiurile şi înclinaţiile dorite. 2. dar aceasta nu este suficient. sunt cuprinse toate unghiurile cu deschidere anterioară şi superioară. Pentru incidenţele unilaterale cu dublă oblicitate. definirea incidenţei se limitează la indicarea unghiului OM şi a punctului de centraj P. Pentru comoditate s-au ales două planuri perpendiculare. fie un punct cutanat şi un punct intracranian. 213 . Planul de simetrie a craniului. Incidenţa este definită prin direcţia şi centrajul razei centrale în raport cu obiectul de radiografiat. format de raza centrală cu planul orbito–meatal. Unghiul S. La nivelul craniului există două planuri de referinţă perpendiculare: 1. pregătirea constantelor electrice. când bolnavul stă cu faţa sau spatele la film. adică – planul frontal al craniului este paralel cu planul filmului. Definirea incidenţelor în metoda angulară Această metodă este mai accesibilă pentru definirea unei incidenţe. Sacii de nisip amplasaţi judicios. El este planul de simetrie facială a calotei şi bazei craniului. Planul orbito-meatal – OM – care este paralel cu planul nazion–biauricular şi canalele semicirculare externe. În definirea unei incidenţe trebuie să indicăm şi către ce structuri este dirijată. Metoda celor două puncte.La realizarea unei radiografii se ţine cont de 2 noţiuni: – poziţia – incidenţa Poziţia – reprezintă situaţia bolnavului sau a regiunii de radiografiat în raport cu filmul radiografic. depinde de alţi factori secundari: – Confortul şi cooperarea bolnavului. Două metode permit definirea direcţiei razei centrale. – punctul de centraj cutanat sau intracranian a razei centrale. Executarea incidenţelor corecte presupune respectarea unor reguli: Anamneza bolnavului. între 0 şi +90o sunt cuprinse unghiurile cu deschidere anterioară şi către partea de examinat. O altă noţiune importantă este aceea că o incidenţă trebuie să ţină cont de poziţia determinantă a focarului în raport cu subiectul. În toate incidenţele simetrice. mobilitatea aparatului. 2. Metoda unghiurilor asociate unui punct pe centraj cutanat. – Mărirea voluntară a unei ferestre radiologice sau a unei structuri date şi reducerea paralaxei. El trece prin conductele auditive externe şi unghiurile externe ale orbitei. când planul frontal al craniului este oblic faţă de ecran. Pentru unghiul OM – între 0 şi +90o. – Poziţii oblice. unghiului S şi a punctului P. definirea comportă indicarea unghiului OM. şezut sau în ortostatism. Punctul P. ceea ce impune cunoaşterea unui punct din traiectoria sa. sunt cuprinse toate unghiurile cu deschidere anterioară şi inferioară. Între –90o şi 0o. eventual trasarea pe piele a unor semne în cazul incidenţelor dificile. Valorile unghiurilor de incidenţă sunt cuprinse între –90o şi +90o. Poziţionarea se face cu blândeţe şi fermitate. determină direcţia sa. raza centrală este conţinută în planul sagital median şi deci unghiul S este 0. Planul sagital median sau S. – Pentru unghiul S. stabilirea poziţiei bolnavului – culcat. – Poziţii laterale stângă şi dreaptă sau profil – când planul sagital al bolnavului este paralel cu ecranul. Deosebim: – poziţii frontale. 1. Bolnavul se aşează într-o poziţie cât mai comodă pe mijlocul mesei de radiografiat cu membrele astfel dispuse încât să realizeze o poziţie cât mai comodă a bolnavului. fie două puncte cutanate. Găsirea sensului fascicului de raze X. denumit punctul de centraj P – care poate fi cutanat sau intra-cranian. căutarea unei netităţi maxime pentru o structură dată. sau intracranian. permit de asemenea o poziţionare corectă a bolnavului. Este suficient să indicăm angulaţia razei centrale în raport cu două planuri de referinţă cunoscute. Pregătirea bolnavului pentru radiografiere presupune găsirea regiunii de radiografiat. 212 Definirea practică a incidenţelor comportă deci trei elemente esenţiale: Unghiul OM.

Localizarea se face strict în câmpul util. separate între ele prin două linii convenţionale dispuse transversal care trec prin limita posterioară a palatului dur şi prin conturul anterior a găurii occipitale.apical. ANATOMIA RADIOLOGICĂ NORMALĂ Scheletul cranian . apofiza baziliară a occipitalului. cu saci de făină. mai ales când utilizăm un fascicol radiant puţin penetrant şi când timpul de expunere este lung.facial necesită cunoaşterea câtorva puncte craniometrice a liniilor planurilor craniului. sfenoidal. Din punct de vedere radiologic se împarte în porţiunea anterioară. Se utilizează pentru fixare. occipital sunt mediane şi neperechi. axul orbito . Bolta . O bună radiografie de schelet indiferent de segmentul explorat se obţine.labirintic. Cele mai importante puncte craniometrice sunt : Puncte mediane : nasion. . Mărimea casetei se stabileşte în funcţie de suprafaţa de proiecţie a regiunii radiografiate. occipitalul cu protuberanţa occipitalului internă. tavanul orbitelor. care în plus omogenizează absorbţia radiaţiilor. formată dintr-un număr mare de orificii şi proiecţii osoase. lama ciuruită a etmoidului.Alegerea şi amplasarea casetei este foarte importantă. aripa mare a sfenoidului şi occipital. temporal. Axele craniului Cele mai importante axe sunt : axul biauricular. iar patru . 215 . Între ele sunt două suturi importante: sutura coronară şi sutura lambdoidă. – Raza centrală se materializează prin centrorul luminos. axul orbito . glabela. În efectuarea unei radiografii se va ţine cont de elmentele electrice la masa de comandă. vertexul.Conturul scheletului evidenţiază trei straturi osoase: tăblia externă şi internă cu structură opacă. Radiografiile de ansamblu sunt doar pentru orientare. Puncte craniometrice În explorarea radiologică a scheletului cranio . între ele este diploia cu structură spongioasă. impun o astfel de amplasare a casetei. lăsând o bandă neexpusă pe marginea filmului. Orientarea fascicolului de raze roentgen se face în funcţie de două repere cutanate şi anume punctul de intrare a razei incidente şi punctul de ieşire a razei emergente.este format din opt oase.posterior şi conţine două porţiuni: bolta şi baza craniului. examinând pe cât posibil fiecare regiune în parte. De profil . parietal. lambda. În sens sagital este sutura sagitală. Oasele craniului sunt unite prin suturi. Centrajul şi localizarea.orbitar Planul frontal sau planul vertical. Distanţa dintre marginea radiografiei şi conturul exterior al imaginii radiografice să fie aproximativ egală în toate direcţiile. Explorarea radiologică a scheletului necesită din partea celui care execută radiografia o îndelungată experienţă şi cunoaşterea anatomiei radiologice normale. dintre care patru : osul frontal. inion. de fixare. Contenţia se asigură fără modificarea poziţiei capului. stâncile temporalului cu conductul auditiv intern.cele două parietale şi două temporale sunt perechi şi dispuse lateral. Caseta se aşează astfel încât raza centrală să se proiecteze pe mijlocul ei. benzi speciale. etmoidal. indiferent de regiunea pe care o explorăm. Baza craniului . Planurile craniului Cele mai importante planuri sunt : Planul sagital sau planul median Planul orizontal sau auricolo . mărimea filmului radiografic şi a casetei. 214 Orice examen radiologic.este o regiune complexă. mijlocie şi posterioară. Protejarea bolnavului se face cu şorţ de plumb şi prin limitarea fascicului. orientarea razei centrale şi mărimea localizatorului. Craniul are o formă ovoidă cu axul mare dispus antero . încât raza centrală să se proiecteze la mijlocul distanţei dintre centru şi capătul opus al casetei. gonionul. Examinarea radiologică presupune utilizarea în toate cazurile a unor puncte de centrare precise. imobilizarea regiunii. Punctele laterale sunt punctele auriculare. Radiografiile cu incidenţă oblică. trebuie să fie corect şi să dureze cât mai puţin. poziţia bolnavului.sau calota se întinde de la glabelă la protuberanţa occipitală externă şi este formată din frontal. Imobilizarea regiunii de radiografat este foarte importantă. Privind de sus în jos endobaza conţine: osul frontal. sinusul frontal. şeaua turcească. bregma. sinusul sfenoidal.

cele două oase parietale. alcătuită din 34 de segmente osoase.film incidenţă vertico . mai evidente la nivelul parietalului. Sutura parieto . două cornete nazale inferioare. care se întinde de la lama patrulateră până la peretele posterior al calotei. Vertebrele sunt deosebite după regiunea anatomică sau chiar în cadrul aceleiaşi regiuni. 216 Coloana vertebrală Coloana vertebrală este o piesă scheletică medială lungă. profilul Poziţia bărbie . principalele incidenţe sunt: Faţa. Sutura parieto .nazală sau semiaxială Incidenţa frunte .vomerul şi mandibula sau maxilarul inferior care este mobil.Oasele calotei sunt: frontalul situat anterior. format din 4 vertebre. Vertebrele pot avea caracteristici diferite. Coloana vertebrală este compusă din următoarele regiuni : . . Sutura sagitală. este limitat înainte de imaginea aripilor mari ale sfenoidului până la dorsumul stelar . Cea mai diversificată regiune este cervicala.aripile mari ale sfenoidului şi posterior occipitalul. Aceste curburi se datoresc poziţiei bipede a omului. Regiunea sacrată are convexitatea posterioară. delimitată anterior de clinoidele anterioare. utilizând pentru fiecare segment incidenţe deosebite. în porţiunea lombară. . situată posterior. În funcţie de regiunea pe care dorim să o examinăm.temporală sau parietoscuamoasă. .etajul posterior. două oase neperechi .etajul mijlociu. baza craniului se împarte în : . . cu 5 vertebre .nas film Incidenţa axială Hirtz. 24 discuri intervertebrale. . formată din 12 anterior posterior profil vertebre . două oase palatine. două oase lacrimale. regiunea cervicală are convexitatea anterioară. Imaginile arteriale apar sub forma unor benzi fine de intensitate redusă cu traiect regulat şi pereţi paraleli. . coloana vertebrală prezintă o curbură cu convexitatea spre dreapta în regiunea toracală superioară şi o porţiune cu concavitate spre dreapta.occipitală sau lambdoidă. oasele temporale.regiunea toracală. Scheletul feţei Scheletul feţei . toracală cu convexitatea posterioară şi lombară cu convexitatea anterioară. Suturile craniului Principalele suturi ale craniului sunt: Sutura frontoparietală sau coronală.regiunea cervicală. Sutura parieto . Coloana vertebrală se studiază radiografic pe segmente. Imaginile şanţurilor venoase sunt mai puţin evidente şi au traiect neregulat. Sinusurile venoase apar sub forma unor benzi de intensitate redusă. 730 de puncte de inserţie. În etajul mijlociu se află şeaua turcească. formată din 7 vertebre . De profil.etajul anterior. posterior de clinoidele posterioare. formată prin sudarea a 5 vertebre. deasupra ei acţionând 750 de muşchi.regiunea sacrată. De profil. două malare. 344 suprafeţe articulare. Datorită complexităţii formaţiunilor din masivul facial. care prezinta o suprafata articulara cu apofiza odontoidă şi un 217 . Sutura sfenoparietală Sutura sfenotemporală.este alcătuit din şase oase perechi. care se întinde de la peretele posterior a sinusurilor frontale până la aripile mari ale sfenoidului .frontală. sutura sfeno . Coloana cervicală Prima vertebră cervicală sau atlasul este constituita dintr-un arc anterior.coccisul.regiunea lombară. La nivelul oaselor calotei se disting şanţurile vasculare bine vizibile. 365 de ligamente. vizibile în regiunea sfenoparietală. efectuarea radiografiilor este variată.mastoidiană. Privită din faţă.

constă dintr-un corp alungit transversal şi un arc vertebral. în jos. Pe faţa superioară a apofizei transverse trece nervul spinal. Sunt oase tubulare. Scheletul mâinii Scheletul mâinii este format din trei grupe de oase : falangele. două mase laterale. Pisiformul nu participă la articulaţia 219 . oasele metacarpiene şi carpiene. Cervicala a doua. rezultată din sutura apofizelor spinoase. Corpul vertebral s-a sudat cu cel al vertebrei a doua. invers.carpiană cu feţele articulare ale radiusului şi cubitusului şi cu baza oaselor metacarpiene. marginal se găsesc apofizele unciforme semilunare. Apofizele articulare lombare au feţele articulare orientate în plan sagital. Capul oaselor metacarpiene se articulează cu prima falangă. cot. formând apofiza odontoidă. Cervicala a VI . Falangele se articulează între ele. dispuse în segmentul proximal al scheletului mâinii. pe unde trec artera şi vena vertebrală. Coloana lombară Vertebrele lombare . faţa superioară a corpului prezentând o proeminenţă apofiza odontoidă. cele inferioare. pe faţa caudală a corpului vertebrei suprapuse. cele inferioare privesc invers. Apofizele transverse ale vertebrei lombare III sunt cele mai lungi şi ale celei a IV . prezintă un corp şi două extremităţi.a. claviculă şi omoplat. articulaţia scapulo . Apofiza spinoasă este împărţită în formă de furculiţă. Apofizele transverse au baza prevăzută cu un orificiu. De pe masele laterale se formează apofizele transverse. Cervicala a VII . prezintă la nivelul apofizei transverse tuberculul anterior sau tuberculul Chasseignac. la nivelul fiecărui corp fiind specifice. Sacrul Sacrul are formă triunghiulară. Metacarpul este alcătuit din cinci oase articulate între ele şi oasele carpului şi constituie scheletul regiunii palmare. la nivelul joncţiunii sacro . cu baza orientată în sus.lombare. Prin bazele lor. articulaţia pumnului.arc posterior mai mare. Oasele carpului se articulează între ele formând articulaţia medio . Fiecare falangă are un corp în formă de cilindru cu extremitatea proximală numită bază şi inferioară sau cap. Baza primei falange se articulează cu metacarpul. Halucele este format din două falange iar restul degetelor din trei falange. cele superioare privesc înăuntru şi înapoi. Feţele superioare privesc înainte şi în afară. antebraţ. Scheletul membrului superior Scheletul membrului superior .a.prezintă corpuri vertebrale care cresc în dimensiuni de sus în jos şi suprafeţe articulare pentru coaste. Crestele sacrate late218 rale sunt mai puţin. Vârful sacrului prezintă o mică suprafaţă articulară pentru coccis. alcătuit din sutura trei sau patru piese vertebrale. Pe faţa posterioară recunoaştem creasta medială.humerală şi braţ. Începând de la C3 la C7 pe suprafaţa craniană a vertebrei. Carpul este alcătuit din opt oase mici de formă şi contur neregulat. Coccisul Coccisul este un os triunghiular mic. denumită gaura transversală. oasele metacarpului se articulează cu oasele carpului şi cu metacarpienele învecinate.este format din mână. proeminenţe care se articulează cu depresiunile existente. Lateral sacrul prezintă suprafeţe articulare pentru aripa iliacă. Coastele se mai articulează şi cu suprafaţa articulară a apofizei transverse. pentru fiecare dintre acestea.a este apofiza spinoasă cea mai lungă. cele mai scurte. Apofizele spinoase toracale sunt lungi şi orientate oblic în jos. unde suprafeţele articulare sunt în plan aproape frontal.sunt cele mai voluminoase. Coloana toracală Vertebrele toracale . Această orientare este diferită de cea a apofizelor articulare toracale.

semilunarul. Corpul humerusului are în general formă cilindrică. medial . Omoplatul . Extremitatea superioară a radiusului prezintă un cap. dar numai primele şapte sunt ataşate ventral strenului. osul cu cârlig. Oasele centurii scapulare Oasele centurii scapulare sunt : omoplatul şi clavicula.apitrohlea şi trohlea cubitală care vine în contact cu cavitatea sigmoidă a cubitusului şi fosa olecraniană situată deasupra trohleii. situată pa faţa anterioară deasupra trahleii. Extremitatea superioară este bine dezvoltată. mediană şi trei unghiuri : superior. spre deosebire de epifiza superioară este turtită dinainte înapoi. osul mare. Corpul este uşor curb. Apofiza coracoidă . extremitatea inferioară este mai voluminoasă şi are aspect de trunchi de piramidă. Bazinul osos Bazinul osos rezultă din articularea celor două oase coxale. laterală.oaselor primului rând al carpului. Scheletul toracelui Scheletul toracelui . Mai există foseta coroidă. articulată cu capul radiusului.este o prelungire a scheletului. ultimele două suprapuse. Cubitusul. Spina omoplatului se prelungeşte în afară cu o apofiză turtită . prezintă două proeminenţe: olecranul şi apofiza coronoidă care circumscriu între ele marea cavitate sigmoidă şi se articulează cu trohlea hunerală şi mica cavitate sigmoidă situată lateral.este lat. Radiusul. dispusă median pentru articulaţia acromeo -claviculară.acromionul care prezintă o faţă articulară foarte mică. Clavicula . care se articulează cu strenul. Cel de-al doilea rând al carpului este alcătuit din afară .epicondilul şi condilul radial care se 220 articulează cu capul radiusului . Prezintă două feţe : anterioară şi posterioară. stern. Sternul urmează peretele anterior şi mijlociu al toracelui şi este alcătuit din trei elemente : manubriul sternal. Antebraţul Antebraţul . inferior şi lateral. pereche. Extremitatea inferioară a cubitusului este aproape sferică şi are o mică apofiză stiloidă. În primul rând din afară . Prezintă pentru articularea cu oasele antebraţului următoarele detalii anatomice: lateral . Cavitatea glenoidă este o depresiune cu aspect concav situat în unghiul lateral al scapulei care se articulează o parte a capului humeral. apoi se scurtează. 221 . iar lateral 12 perechi de coaste.este un os lung. Capul. corpul sternului şi apendicele sifoid.este format din 12 vertebre toracale. ultimele două rămânând doar libere. articulate între ele cu primul rând al oaselor carpului şi cu extremitatea inferioară a humerusului. un gât şi o tuberozitate. Ele se articulează cu extremităţile metacarpienelor. Prezintă un corp şi două extremităţi acromiale sau laterale care se articulează cu acromiomul lateral şi cea sternală sau mediană.înăuntru există scafoidul.înăuntru de trapez. marea şi mica tuberozitate humerală şi şanţul interapofizar. de formă triunghiulară. care este cel mai lung os al braţului. trei margini : superioară. Are o extremitate superioară care conţine: capul. situată în continuarea incizurii coracoide între aceasta şi cavitatea glenoidă. formează împreună cu omoplatul articulaţia scapulo humerală. Faţa dorsală a omoplatului prezintă: spina omoplatului care împarte această faţă într-o fosă supraspinoasă şi subspinoasă. Oasele carpului sunt dispuse în două rânduri. extremitatea sa inferioară.este alcătuit din două oase: radiusul şi cubitusul. trapezoid. Următoarele trei coaste se prind prin extremitatea lor cu cartilajul supraiacent. Coastele se articulează cu coloana vertebrală. coastele crec progresiv în lungime de la prima la a şaptea. cartilaje costale. piramidalul şi pisiformul. câte patru. Unghiul lateral este unghiul articular cel mai important. situat în partea postereo -superioară a cutiei toracice. Scheletul braţului Scheletul braţului este conţinut de humerus.

numită bazinul mare.înainte. Articulaţiile sacroiliace . Oasele bazinului delimitează o cavitate cu o porţiune superioară. articulate cu falange.tarsi. care este osul cel mai masiv. Extremitatea distală a tibiei prezintă înăuntru maleola tibială şi suprafaţa articulară pentru astragal. cum ar fi : linia Chopard în formă de S. fabela. Extremitatea inferioară a peroneului sau maleola peronieră este 222 mai coborâtă decât maleola tibială. Falangele Fiecare deget este format din trei falange. Condilii gambei sunt doi. mai precis cavitatea cotiloidă.calcaneul şi astragalul care sunt oase masive. Capul peroneului proiectat peste condilul tibial lateral. Spinele tibiene situate între cele două platouri formează împreună eminenţa intercondiliană. colul şi capul cu suprafaţa articulară pentru scafoid. Are o extremitate superioară. se produc 223 . simfiza pubiană şi găurile obturatoare. Coapsa este alcătuită din femur. alungit şi există un spaţiu clar între tibie şi peroneu.sub influenţa unor factori de ordin static. Capul femural este cilindric. unul median şi altul lateral. trohanterul mare şi trohanterul mic. care este mai mic şi este condilul peronier. Trohlea femurului este mascată în parte de imaginea rotulei pe radiografia de faţă. condilul lateral mai puţin dezvoltat. Oasele gambei sunt: tibia şi peroneul. Între cele două feţe articulare superioare se găseşte sulcus calcaneus . Astragalul are suprafaţa articulară superioară trohlea astragalului pentru articulaţia tibio .înăuntru.micul bazin. Între cele două proeminenţe ale vârfului maleolei peroniere există o faţă articulară pentru apofiza laterală a astragalului. Calcaneul are suprafaţa articulară superioară pentru astragal şi anterioară pentru cuboid. la alcătuirea căruia participă componente ale ilionului şi pubelui.este un os mai subţire. exceptând halucele sau primul deget are două falange. genunchi. inflamaţie. care corespunde spaţiilor articulare între cele 5 oase metatarsiene cu cele trei cuneiforme şi osul cuboid. osteomielită. iar înapoi prin osul sacru. cuboid şi cele trei cuneiforme. Membrul inferior Membrul inferior este constituit din: coapsă formată din femur . corpul peroneului este subţire. formată median de astragal şi scafoid şi lateral de calcaneu şi cuboid şi linia Lisfranck. formată din capul femural. Metatarsianele Metatarsianele sunt oase lungi. prin simfiza pubiană. prin apoziţii osoase. format din faţa anterioară a sacrului şi a coccisului. dispuse în interiorul compactei. Este conţinută din : condilul femural median mai dezvoltat.sunt de o parte şi de alta a sacrului cu o direcţie oblică din afară . oasele tarsiene în număr de cinci şi falangele. complexă. Cei doi condili delimitează între ei fosa intercondiliană. oasele metatarsiene în număr de opt . alcătuind platoul tibial. Pe conturul lateral al condilului extern este foseta de inserţie a muşchiului popliteu şi osul sesamoid. unde pe lângă articulaţia oaselor conţine şi rotula . Tibia are. Între oasele tarsului există spaţii articulare. Tibia .este un os masiv. iar extremitatea inferioară este de asemenea complexă. MODIFICĂRI ELEMENTARE DE FORMĂ ŞI MĂRIME Hiperostoza este o modificare datorită apoziţiilor periostale care interesează atât osul adult cât şi cel în creştere. Se datoreşte în general unui proces tumoral mic. format dintr-o epifiză proximală complexă. întâlnită în boala Paget.tarsiană.constituie îngroşarea osului către canalul medular. Oasele metatarsului Oasele metatarsului sunt în primul plan situate superior . În porţiunile laterale ale bazinului se găsesc articulaţiile coxo femurale. corpul. foseta şi faţeta articulară pentru extremitatea inferioară a peroneului. gamba cu două componente osoase : tibia şi peroneul . în partea superioară câte o faţă articulară pentru condilii femurali.un şanţ care împreună cu sulcus talli de pe astragal formează canalul sinus . Peroneul . care au epifizele proximale care se articulează cu oasele tarsiene şi epifizele distale. în număr de cinci. care prezintă o extremitate superioară. alcătuită din oasele iliace şi aripioarele sacrului şi o porţiune inferioară . A doua linie a oaselor tarsului este formată din scafoid. Scoliostoza . Endostoza .

hipoplazia fiind limitată. Cele mai frecvente sunt la nivelul membrelor. a oaselor scurte şi a oaselor plate. Osteoza . leziuni de grade diferite. Hipoplazia . După localizarea modificărilor putem distinge : discondroplazii parţiale sau totale. În funcţie de traumatism se pot produce : entorse.sunt tulburări ale organogenezei în care se păstrează proporţia între lungimea şi grosimea oaselor.deformări osoase printr-un proces lent. luxaţii sau fracturi. ca infecţii virotice.constă în pierderea contactului normal dintre suprafeţele extremităţilor osoase care compun o articulaţie. datorită apariţiri unor anomalii genetice sau influenţei unor factori exogeni. fracturile se împart în : fracturi complete sau incomplete. la oasele lungi întâlnim fracturi diafizare.se instalează sub influenţa unor cauze diferite ca : hiperfuncţie hipofizară. Aplazia reprezintă o întârziere în dezvoltarea sau în aspectul normal al osului.este o excrescenţă osoasă.se caracterizează prin subţierea accentuată a unui 224 segment osos de lungime normală. Este întâlnită frecvent în paralizia după inactivitate. fracturi metafizare şi fracturi epifizare. Fractura .epifizară. Între agnezie şi aplazie sunt deosebiri de ordin cantitativ. : coxavara. acţiuni ale radiaţiei. Luxaţia . Exostoza . carenţe alimentare. forma osului este normală. 225 . Agenezia se caracterizează prin absenţa congenitală a unor segmente scheletice. După localizare. Ea poate interesa scheletul în întregime. Radiologic. se disting trei tipuri de fracturi : fractura oaselor lungi. Hiperplazia . Fracturile osoase Sediul fracturii . Entorsa . remanieri funcţionale de ex. dar dimensiunile variază.sunt tulburări de dezvoltare a osului. După segmentul osos interesat. când se numeşte nanism. care apare sub influenţa unor factori constituţionali de dezvoltare aberantă a cartilajului de creştere în regiunea diafizo . Alteori afectează un singur segment osos. carenţă în vitamina A sau B6. Hipoplazia sau hipotrofia pot interesa scheletul în întregime. FRACTURILE ŞI LUXAŢIILE OSOASE Diferiţi agenţi mecanici care acţionează sub forma unor traumatisme determină la nivelul scheletului şi părţilor moi.este rezultatul unei acţiuni mecanice şi se datoreşte torsiunii articulare care produce alungirea sau ruperea ligamentelor în jurul articulaţiilor.se caracterizează prin exagerarea dezvoltării în lungime şi în grosime a osului în creştere consecutivă unor modificări elementare hiperostice. Agnezia şi aplazia .este definită ca o soluţie de continuitate ce interesează un os sau un cartilagiu. gigantism sau numai unele segmente.după aspectul lor. Discondroplaziile .fractura poate interesa orice segment scheletic. Soluţia de continuitate .

Ambele radiografii de faţă şi de profil se efectuează pe filme de aceeaşi mărime şi centrate corect prin poziţionări standard. O tehnică de examen corectă presupune alegerea unor elemente electrice adecvate în funcţie de grosimea segmentului radiografiat.la intervale variate. . traumatismul lipseşte total. regiunea de examinat. Examenul radiografic trebuie executat în diverse etape ale unei fracturi. Fractura prin împuşcare are un traiect de fractură cu aspect particular. Cauzele fracturilor Fracturile pot fi produse prin : . La unele fracturi. traiectul interesează toată grosimea osului. fracturile se împart în: . direcţia deplasării lor.segmentul care urmează radiografiat trebuie bine imobilizat . cum sunt fracturile la mandibulă.să se utilizeze filme de mărimea adecvată fiecărei regiuni . cum este în cazul fracturilor de craniu. în care proiectilul străbate grosimea osului şi poate produce traiecte radiare. structura osului fracturat. este necesar ca radiografia să cuprindă în afara focarului de fractură cel puţin o articulaţie .în care soluţia de continuitate nu se însoţeşte cu efracţia învelişului tegumentar. spiroid sau longitudinal. În cursul evoluţiei fracturii se mai efectuează radiografii: . Buletinul radiologic eliberat trebuie să precizeze existenţa fracturii.explorarea se face doar prin radiografie . examenul radiologic confirmă sau infirmă fractura. de epifize şi oase plate. vârstă. Acestea se numesc fracturi de oboseală şi rezultă din sumarea micro traumatismelor la nivelul punctelor de minimă rezistenţă ale unui segment scheletic. . . Fracturi incomplete sunt prin tasare şi se observă la copii. Fracturile pot să fie de asemenea în os normal sau în os patologic.poziţionarea corectă impune ca axul osului să fie paralel cu marginea filmului . Controlul radiografic este obligatoriu şi la sfârşitul tratamentului. 226 .care se complică cu efracţii cutanate.fracturi deschise .segmentul de os traumatizat la care se presupune o fractură trebuie radiografiat în cel puţin două incidenţe perpendiculare între ele.traiectul de fractură poate fi transversal. După etiologie.fractură "lemn verde" . Examenul radiologic corect.la 7 zile după aplicarea acestuia . traiectul de fractură fiind dispus transversal. realizând o întrerupere totală. mecanismul fracturii. precum şi aspectul focarului de fractură în timpul consolidării.după reducerea deplasării şi imobilizarea în aparat gipsat . presupune respectarea următoarelor condiţii : .decolarea epifizară. În fracturile subperiostale este interesată toată spongioasa cât şi compacta. de prezenţa atelei sau a aparatului gipsat. pentru a urmări menţinerea în ax a fragmentelor. În cazul fracturilor trabeculare sau fracturilor de oboseală se pot efectua radiografii mărite sau radiografii fără folii. Direcţia traiectului fracturii .fracturi închise . Efectuat imediat după traumatism. . oblic. forma ei. de obicei la trei săptămâni. În funcţie de starea tegumentelor locale. 227 . la tineri sunt două tipuri de fracturi : . traiectul de fractură este parţial. Aceasta constă în separarea eipfizei osoase de diafiză la nivelul cartilajului de conjugare. În fracturile incomplete. numărul fragmentelor.traumatism direct sau indirect. Examenul radiologic Explorarea radiologică în traumatismele scheletice este importantă. Alt traiect de fractură incompletă este cel prin tasarea corpilor vertebrali. Tot din acest grup fac parte şi fracturile incomplete care rezultă prin ruperea trabeculilor spongioşi fără lezarea periostului.În fracturile complete.

cavitatea cotiloidă este turtită.obtuşi decalcificare. apare o articulaţie falsă între segmentele osoase .pseudoartroza .După mecanismul fracturii. Linia de fractură este mai rator largă.când linia de fractură este evidentă iar osul este cu mineralizare păstrată . întârzierea apariţiei nucleului osos femural cefalic. cot. se vindecă prin calus endostal. Cu timpul. ţesuturi Cadranele Ombredanne granulare provenite mai ales din periost Discontinuitatea arcului cervico .pot să fie traumatice. cuie.datorită unor stări patologice generale. Apare în timp de 1 . plafonul cotilian cu oblicitate mare în sus.se dezvoltă periostal şi endostal. consolidarea unei fracturi se face în patru luni la femur. în jurul extremităţilor fracturii există un hematom. sau provizoriu cu caracter de ţesut osteoid. Examenul radiologic evidenţiază poziţia în care sunt deplasate extremităţile osoase. necroza unui fragment. deosebim fracturi rezultate prin acţiune directă sau fracturi prin acţiune indirectă. . Stadiul II . supuraţii în focar de fractură . etc.venos. Alte complicaţii: osificări ligamentare vasculare. Displazia apare în cursul vieţii intrauterine şi se manifestă când copilul începe să meargă. neprecisă. Au sediul frecvent în articulaţiile membrelor. Luxaţiile Luxaţiile . osteoporoză dureroasă. iar traveele osoase se structurează în sensul liniilor de forţe acesta este calusul osos definitiv. prezenţa de corpi străini metalici. Stadiul III . care apare în evidenţă mai greu radiologic.reprezentată prin luxaţia congenitală de şold. anevrism arterio .în următoarele 7 zile. atât în cavitatea medulară cât şi în afară. calusul se modelează funcţional.calusul vicios . broşe. Nucleii osoşi ischiopubieni sunt mai îndepărtaţi de partea bolnavă. caz în care acestea se consolidează în poziţie diferită. dimensiunile lui se reduc.se observă o diferenţă de dezvoltare şi poziţie între cele două articulaţii. Complicaţiile calusului : . Luxaţia patologică . diabet. linia de fractură începe să se şteargă. Extremităţile din focar au conturul neregulat. artroză deformantă. La cele prin fractură indirectă deosebim : fracturi prin presiune verticală sau telescopare în axul unui os sau prin tasare. şold.Calusul osos primitiv . Fractura prin torsiune se întâlneşte la oasele lungi. Există diferite tehnici de depistare a displaziilor şi luxaţiilor de 229 . umăr. complicaţii la nivelul articulaţiilor adiacente. consecinţa unei întârzieri de dezvoltare a componentelor osoase şi părţilor moi. sifilis. tije. extremităţile sunt scăldate într-un ţesut Luxaţia congenitală de şold Reperele Hilgenreiner conjunctivo .3 luni. Fracturile oaselor scurte şi plate ca şi a epifizelor. În focar se formează calusul conjunctival. avitaOsteomielita acută minoza D. Examenul radiologic .în unele cazuri fracturile nu se consolidează.se poate datora lipsei de reducere a fragmentelor. degete.în primele zile după imobilizare. La un adult 228 sănătos. Decolările epifizare şi fracturile cu decolare sunt rezultatul tracţiunii exercitate pe un schelet cu creştere neterminată. Uneori. între fragmente se schiţează o opacitate nouroasă.întârzierea în apariţia calusului . Formarea calusului Formarea calusului . femurul de partea bolnavă este hipoplazic şi mai subţire. îndepărtarea fragmentelor interpoziţie de aponevroză şi părţi moi. Fracturile oblice se vindecă mai lent decât cele transversale. . în jurul extremităţilor se formează o opacitate neomogenă de ţesut osos neordonat. Fractura prin tracţiune este determinată de o contracţie musculară bruscă. Către sfârşitul săptămânii a treia. reducerea fracturilor se face pe cale chirurgicală cu aplicarea de grefoane sau piese metalice. care prin condiţiile hiperemiei devine mediu osificabil. două luni la humerus.vascular tânăr. Calusul fibrino-proteic : Stadiul I . gradul îndepărtării şi eventual fragmentele osoase smulse odată cu luxaţia.

mai rar streptococul. se produce o inversare a circulaţiei care determină producerea unei osteogeneze vii în jurul focarului distructiv cu apariţia de inele de condensare în jurul cavităţilor transparente. Cea mai frecventă localizare este ostemielita când este afectat ţesutul conjuctival al ochiurilor spongioasei. stafilococ. care se localizează şi produc modificări inflamatorii şi supurative în sânul ţesutului conjunctiv şi vascular din spaţiile medulare osoase şi periost. Tratamentul chirurgical constă în curăţirea focarelor. Periostul este de asemenea congestionat în jurul focarului de osteomielită se produce o stratificare. modificările apar mai târziu datorită vascularizaţiei sărace a acestui strat şi sunt caracterizate prin rarefierea. este sechestrul osos. Evoluţia este cicatricială. După exteriorizarea puroiului şi drenarea focarului apare faza cronică care poate avea evoluţie lungă. Procesul inflamator subperiostic se numeşte periostită când interesează compacta. fenomene de osteoscleroză. La început se constată îngroşarea părţilor moi adiacente cu demineralizarea porţiunii bolnave. Sechestrele de osteomielită sunt manifestarea procesului necrotic.şold. fenomen de necroză cu izolare de sechestre. constă într-un focar de distrucţie osoasă cu formă sferică sau ovoidă cu transparenţă uniformă şi fără sechestru în interior. stratitificare a compactei. iar în corticală este osteită. Conturul este net. streptococ. Abcesul osos central Abcesul osos central . Dintre semnele radiologice întâlnim : osteoporoza şi osteoliza. şi apar la 4 -8 săptămâni de la debut. uneori geode transparente în care structura osoasă nu a fost refăcută. Uneori poate să se asocieze şi un flegmon în părţile moi care drenează la exterior. îndepărtarea sechestrelor şi drenajului supuraţiei. Sunt de două feluri : sechestrele mici. sifilis sau tuberculoze. La nivelul compactei.se manifestă radiologic prin decalcificări de zone 231 . Panariţiul osos Panariţiul osos . ca formă particulară de osteimielită. care dau aspectul ciuruit spongioasei. Radiologic. Osteomielita acută Osteomielita acută are ca agent patogen stafilococul auriu. fără ca ţesutul osos însuşi să participe la procesul septic. se localizează în metafizele fertile şi clinic are simpatologie reumatismală. După vindecare apare hiperostoza. Diagnostic difesrenţial cu goma sifilitică. dat de un inel de scleroză a spongioasei din jur.descris de Brodie. În abcesele centrale nu există reacţie periostică în manşon. 230 Apoi apare procesul de osteoliză sub formă de zone transparente mici. În interiorul zonei de liză rămâne un segment osos cu structura şi opacitatea osului obişnuit. Entorsa Este o pierdere temporară a contactului dintre suprafeţele articulare ale oaselor. Examenul radiologic este pozitiv abia după 2 -3 săptămâni de la apariţia procesului clinic. AFECŢIUNI OSOASE INFLAMATORII Procesele inflamatorii osoase se datoresc agenţilor piogeni banali. datorită pierderii contactului cu vascularizara. instalate în spongioase sau sechestrul mare cortical.

osoase şi leziuni distructive ale falangei terminale ale unui deget, mai evidente pe faţa palmară. Nu se observă reacţie periostică constructivă. Tuberculoza osoasă şi osteoarticulară Tuberculoza osoasă şi osteoarticulară este secundară unei tuberculoze pulmonare. Infecţia se face pe cale hematogenă în faza post primară. De obicei sunt afectate extremităţile osoase, epifizele şi componentele moi ale articulaţiei evoluţia fiind de osteoartrită cronică supurată. Există următoarele forme : Osteita tuberculoasă 1. Osteita tuberculoasă în care focarele tuberculoase se dezvoltă în spaţii osoase bogate în măduvă roşie, vertebre, coaste, stern, oase mici, epifizele oaselor lungi şi rar în diafize. Evoluţia este în mai multe etape : a) etapa incipientă - cu hiperemie şi infiltraţia ţesutului conjunctiv b) etapa proliferativă - când se dezvoltă foliculul TBC care este leziunea primitivă TBC. Lamele osoase se resorb într-un proces de osteoclazie, fără să intervină direct leziunea TBC. c) etapa exudativă necrotică cazeoasă - în sânul ţesutului de granulaţie se produce necroză şi cazeificare. Stadiul final al granulomului TBC. Aspectele radiologice sunt în funcţie de : - prezenţa sau predominanţa procesului proliferativ productiv, osteita granulomatoasă ; - procesul exudativ necrotic de gradul osteoporozei ; - momentul apariţiei fenomenelor de scleroză. În forma productivă, trabeculele ososase sunt distruse treptat prin osteoclazie, cu dispariţia macrostructurii osoase şi apariţia unei cavităţi transparente. 2. Osteita cazeoasă exudativă se instalează precoce. trabeculele osoase păstreză un timp structura, ulterior în jurul masei necrotice apare un inel subţire de scleroză ca o dungă de creion. Mai frecvent în jurul focarului se observă un inel transparent - şanţul de delimitare, care scoate în evidenţă sechestrul, care ulterior este fragmentat şi resorbit. În alte forme, ulterior apar zone de osteoliză. Când focarul TBC este central, pierderea se numeşte cavernă. Are diametrul de 1 4 cm, transparenţa poate fi omogenă, alteori în cavitate sunt sechestre
232

mici. În cazul evoluţiei benigne, ţesutul conjuctival în jurul cavernei se calcifică şi pe radiografie apare o lamă subţire de scleroză paratuberculoasă. În evoluţia nefavorabilă conturul cavernei este neprecis cu fenomene accentuate de osteoporoză. Focarele periferice de osteită bacilară, evoluează în afară şi înspre articulaţie prin pierderi de substanţă, eroziuni marginale de obicei de formă triunghiulară. De la focarele de osteită pot pleca abcese reci sau focarele de osteită pot fistuliza. Localizările principale sunt: falangele, metacarpienele, olecranul, oasele bolţii craniene. 3. Osteita tuberculoasă a oaselor late - se observă la coaste, bazin, oasele bolţii craniului şi se traduce prin abcese reci, apreciabile clinic. Modificările radiologice sunt discrete. 4. Spina ventosa - este o tuberculoză diafizară, care se întâlneşte la copii şi se localizează la oasele tubulare de la mâini şi de la picioare. Caracterstica în spina ventosa este îngroşarea osului prin reacţie periostică. Zona bolnavă poate prezenta două aspecte - aspectul de cavernă - un focar de osteoliză transparent şi care îşi modofică dimensiunile; sau aspectul proliferativ cu îngroşarea fuziformă a osului bolnav. Focarul poate fistuliza şi se poate produce suprainfecţia. Tuberculoza articulară- se manifestă sub forma de hidartroză. artrită fungoasă sau artrită purulentă. În hidartroză, radiologic se constată lărgirea interliniului şi o uşoară calcifiere a extremităţilor osoase, a căror contururi sunt păstrate. În artrita fungoasă creşte opacitatea părţii moi articulare. Artrita purulentă tuberculoasă în cavitate se găseşte cazeum consistent sau lichefiant. Examenul radiologic în tuberculoza osteoarticulară : Examenul radiologic în tuberculoza osteoarticulară evidenţiază : 1. Osteoporoza - iniţial nu are răspuns radiologic decât după resorbţia a 30% din sărurile minerale. Ulterior se produce scăderea difuză şi omogenă a densităţii osoase. Resorbţia osoasă este mai accentuată, în lungul feţelor articulare şi apare ca o dungă transpar233

entă subcondrală - linia de doliu a lui Menart. În primele luni după imobilizare, osteoporoza se accentuează. 2. Îngustarea interliniului articular - radiologic spaţiul articular are transparenţa scăzută, aspectul şters, traiect neregulat şi chiar poate să şi dispară ca urmare a prăbuşirii suprafeţelor osoase de pe extremităţile ce compun articulaţia. Se poate însoţi de deplasări ale oaselor în poziţie vicioasă. În caz de vindecare se produce anchiloză, dacă nu se intervine chirurgical. Leziunile osoase distructive au sediul în epifize şi se extind progresiv în regiunea subcondrală în spongioasa epifizară. Constau din focare de osteoliză şi de osteonecroză. Au sediul pe conturul articular al epifizelor şi când sunt superficiale afectează numai corticala numindu-se eroziuni, care pot fi la marginea suprafeţei, central sau în plină suprafaţă. Când sunt mai profunde, au aspect de cavernă. Demineralizarea şi osteoliza se însoţesc de degenerescenţa unei părţi a măduvei conjunctive, epifizare, ceea ce explică lipsa fenomenelor de scleroză. Periostul reacţionează doar în cazuri rare, când apare osteogeneză perifocală. Alterarea extremităţilor osoase din articulaţia bolnavă favorizează turtiri, luxaţii, atitudini anormale, mai ales în tuberculoza vertebrală, şold şi genunchi. La copii mai pot apărea tulburări în creşterea şi dezvoltarea oaselor. În faza de început se observă alungirea osului, nucleii de creştere apar mai precoce şi sunt mai dezvoltaţi decât pe partea sănătoasă, prin exagerearea osteogenezei cartilaginoase sub acţiunea toxinei bacilare. În stadiul avansat apare hipoplazia cu scurtare a dimensiunii pieselor osoase. Modificarea părţilor moi - abcesele reci - se propagă lent în sensul gravitaţiei şi se insinuează în interstiţiile părţilor moi, ajungând uneori la distanţă de focarul osos. În caria uscată localizată de obicei la umăr, se întâlnesc leziuni distructive osoase marginale, dar părţile moi ale articulaţiei nu
234

reacţionează prin fenomene inflamatorii. Evoluţia În faza de reparaţie a focarului, osteoporoza se atenuează, apare în jur un inel de scleroză şi încep să se vadă contururile extremităţii articulare. Apar apoi, trabecule osoase şi se instalează anchiloza osoasă. În stadii avansate, stabilizarea se face prin pseudoratroze intraarticulare. Osteoartrita tubercuDupă tratament cu antibiotice în stadii incipiloasă a genunchiului ente, evoluţia poate fi favorabilă. Uneori, vindecarea cu păstrarea mişcării se însoţeşte de apariţia artrozei deformante. Tuberculoza coloanei vertebrale Apare mai frecvent în copilărie şi adolescenţă. Localizarea la corpii vertebrali este mai frecventă decât la arcurile posterioare. Regiunea cea mai afectată este dorsală şi lombară. Examenul radiologic în fază incipientă trebuie completat cu tomografii. Iniţial se observă decalcifierea corpilor vertebrali, mai accentuată în spongioasă în lungul platourilor. Faza a doua este îngustarea discului chiar până la dispariţie. La început îngustarea este funcţională, mai târziu discul este alterat şi se însoţeşte de hernierea nucleului. Se face diagnostic diferenţial cu discitele şi spondilodiscitele. Faza mai avansată prezintă decalcifiere a corpului vertebral, platourile sunt uzate şi apar zone de distrucţie cu contur neregulat. Într-o fază mai avansată, pot să se realizeze caverne osoase, sub formă de transparenţe sferice, uneori cu contur precis. Leziunile osoase distructive slăbesc rezistenţa corpului vertebral şi apar fenomene de turtire când are aspectul cuneiform. Uneori, în focarul tuberculos pot fi afectate mai multe corpuri vertebrale. Imaginea alterării osoase se asociază cu bombarea părţilor moi,
235

sub formă fusiformă, caracteristică abcesului rece paravertebral, în regiunea dorsală. Vindecarea tuberculozei vertebrale se face în 2 - 6 ani. Decalcifierea dispare treptat, trabeculele se remineralizează, cavităţile şi pierderile de substanţă sunt înconjurate de benzi de scleroză. Abcesul rece se sinostozează, apare un bloc de sinostoză cu poziţie vicioasă. Pentru obţinerea vindecării se face imobilizarea ortopedică sau chirurgicală a focarului cu grefon osos. Osteoartrita tuberculoasă a şoldului Radiologic iniţial apare o decalcifiere a capului femural şi acetabului şi îngustarea interliniului articular. Aceste fenomene se asociază cu demineralizarea pronunţată, cu prăbuşirea şi distrugerea continuităţii corticalei articulare. În perioada de distrucţie osoasă, capul este erodat treptat şi poate dispărea complet. Acetabulul se lărgeşte mult şi rezultă modificări de poziţie cu luxaţie intracotiloidiană sau luxaţie iliacă a femurului. În stadiul de involuţie şi vindecare, extremităţile osoase îşi recapătă mineralizarea, structura şi trabeculizarea, extremităţile sunt reconturate, se produce o anchiloză fibroasă sau pseudoartroză strânsă. Chirurgical se tratează prin artrodeza extraarticulară.

extremităţii osoase. Rotula şi diafizele calcifiate sunt dezvoltate mai mult decât cele sănătoase. Ulterior, apar distrucţii osoase, iniţial marginale, mai ales în platoul tibial, întreruperea liniei condrocalcare, prăbuşiri şi eroziuni. Spaţiul articular este zdrenţuit, iar pe alocuri dispare complet. Vindecarea se produce în forme de linie fără modificări. Formele grave se termină cu anchiloză fibroasă strînsă sau cu anchiloză osoasă. Sifilisul osos Sifilisul osos este rar. Sifilisul congenital se manifestă precoce în primele săptămâni după naştere sau după vârsta de 2 - 5 ani ( sifilisul congenital tardiv ). Sifilisul congenital precoce Sifilisul congenital precoce se traduce prin leziuFig.1 - Cupă rahitică nuclei osoşi palizi; Fig. 2 - Brăţară şi cupă cu pinteni ni de osteoconmarginali; Fig. 3 - Franjuri rahitice; Fig. 4 - Vindecarea drită, leziuni de periostită, leziuni de osteită rarefiantă, hiperosmie şi dactilită sifilitică. Osteocondrita sifilitică - Leziunea se manifestă la extremitatea oaselor lungi în zona de calcificare provizorie, în special la humerus şi femur. Radiologic se constată îngroşarea zonei de calcificare provizorie, până la 2 - 3 mm, banda opacă prezentând dinţături neregulate care se prelungesc spre epifiză şi metafiză. Ulterior, se constată prezenţa unei bande transparente la nivelul căreia, trabeculele osoase sunt rarefiate sau întrerupte, care trimit prelungiri spre zona de calcificare provizorie, pe care o pot fragmenta şi distruge. În osteocondrita constituită în zona cartilajului de creştere deosebim : 1. cartilaj de creştere normal. 2. bandă de calcificare provizorie opacă, groasă şi dinţată. 3. deasupra acesteia o zonă transparentă la nivelul căreia se pot
237

Osteoartrita tuberculoasă a genunchiului Afecţiunea începe cu hidartroză. Iniţial pe radiografii se apreciază îngustarea spaţiului articular de partea bolnavă. Transparenţa este redusă, apar decalcifieri discrete, care se întind la 10 -15 cm de la interliniu, corticala subţiată, spongioasa epifizară cu ochiuri largi, canalul medular lărgit. Decalcifierea apare de-a lungul liniei feţelor articulare ca o dungă neagră sau linia de doliu a lui Menart, care evidenţiază linia condrocalcară articulară. Se însoţeşte de tulburări în creştere a
236

Sifilisul congenital tardiv

iar metafiza este mai largă. Osteita rarefiantă . Radiologic se constată 3 . rotunde sau policiclice cu contur şters. simetrice.apare la 5 -6 luni de la naştere.produce fracturi şi dezlipiri. Ele sunt difuze. compacte fasciculată şi pot să se producă încovoieri anormale. separate prin spaţii liniare transparente. cu o impotenţă funcţională . forma hiperostozantă . corticala subţiată. 239 . Craniul are dimensiuni mari cu bose frontale proeminente. Periostita sifilitică . care îngroaşă diafiza şi dau aspect stratificat la periferie. boltă craniană şi claviculă. radiologic apare o periostoză localizată pe o întindere de 3 . paralele cu osul.oasele sunt decalcificate. în care se poate vedea şi nucleul osos epifizar şi "franjuri rahitice" care dau aspect de "dinţi de fierăstrău" conturului cupei.apar nuclei de osificare a oaselor. mătănii costale. deoarece interesează mai multe oase. 2. Leziunile sunt unice având loc în special la tibie. Extremitatea metafizară a osului are aspect de "cupă rahitică" cu concavitatea spre epifiză. Se deosebeşte de spina ventosa sau panariţiu osos. antebraţ. 238 Rahitismul comun al copilului Rahitismul comun al copilului prezintă următoarele semne : craniotabes.prezintă focare transparente.cu modificări osoase distructive şi hiperostoză.este o osteită a falangelor şi metacarpienelor care au aspect suflat în porţiunea mijlocie. metafiza superioară tibială şi sunt însoţite de periostită şi osteocondrită. 3. torace în pâlnie cu şanţ Harrison.scleroză şi periostită. Linia de calcificare provizorie este mai groasă. mai ştearsă şi concavă spre epifiză. canalul medular larg.4 cm. În perioada secundară a sifilisului dobândit. Leziunea iniţială este goma sifilitică. Deşi cartilajul de creştere se dezvoltă normal.la diafiza tibiei cu osteogeneză periostică intensă.cu formarea de gome la nivelul cărora se produce necroza şi rezorbţia ţesutului osos cu sediu în metafiza oaselor lungi. Modificări radiologice locale Sunt în regiunile diafizo . înconjurată de o zonă largă de spongio .4 linii periostale fine. Corticala se prelungeşte spre epifiză prin "pinteni rahitici". Sifilisul congenital tardiv şi perioada secundară a sifilisului câştigat Aceste două forme au simptomatologie comună. mai frecvent întâlnită la epifizele şi metafizele oaselor lungi. Vindecarea rahitismului precoce .sindrom numit pseudoparalizia Parrot. banda transparentă care corespunde este lată. Nucleii de creştere sunt mai mici sau chiar nu apar. în zona de calcificare provizorie.durează câteva luni şi se manifestă radiologic prin apariţia unei noi zone de calcificare provizorie.apoi se osifică ţesutul dintre acestea şi dispare scobitura cupei rahitice . Banda transparentă a cartilajului este îngroşată. de obicei pe bosele frontale şi tibie. Radiologic sunt trei forme : 1.epifizare fertile la pumn şi genunchi. Dactilita sifilitică . condil femural. uneori de 8 12 ori mai mare decât normal. zone de transparenţă rotunde sau ovoide cât un sâmbure de cireaşă. mai rar la oasele plate. În cazul gomelor sifilitice sunt zone de transparenţă crescută. abia se văd pe radiografie. iar încovoirerea se modifică prin apoziţie periostică în partea concavă. mai frecvente în spongioasa metafizară a extremităţii superioare a cubitusului. concomitent la mai multe oase. care dublează linia veche . osteita rarefiantă . forma mixtă osteomielita sifilitică . îngroşări ale extremităţii oaselor lungi. iar fontanelele se închid târziu. datorită nemineralizării lui. care îngroaşă compacta marginii anterioare şi dă aspect de lamă de sabie. Semne osoase generale .

care afectează osificarea encondrală şi periostală.fibromul neosifiant .cu centrul transparent şi o bandă opacă în jur . înlociută printr-o bandă opacă. în special la arcul posterior al vertebrelor. În raport cu grosimea osului pot fi centrale sau periferice.semnul lui Freankel cu înlocuirea liniei de calcificare provizorie îngroşat în prima fază. Diafiza este hipostotică. Uneori osul are caracter suflat.20 de ani. de obicei cu transparenţă crescută în chiste sau opacitate crescută în osteom. localizat în regiunea metafizară a membrelor inferioare. Urmele zonei de prăbuşire rămân evidente mulţi ani după vindecare.apare la 10 . Zona opacă de prăbuşire . fibromul. cu transparenţă crescută net delimitată. tumoarea deformează osul şi are o creştere centrală sau periferică. fracturi. şold şi coloana vertebrală. net.20 ani. Osteomalacia Osteomalacia este prin carenţă fosfocalcică.semnul lui Lehndorf. Osteomul Radiologic. Conturul tumoarei este benign. Coastele prezintă mătănii costale. Radiologic: . până la 10 mm grosime.marginea metafizei spre cartilajul de creştere este dinţată.linia de calcificare provizorie dispare . rotundă de 2 . Există trei forme : . Tumorile osoase benigne Tumorile osoase benigne mai obişnuite sunt : osteomul. Forma este rotundă sau ovoidă. Pot avea caracter osteolitic. precis. iar ţesutul din jur este normal. Este localizat de obicei în sinusul frontal. Hematoamele superiostice la femur şi tibie Chistul osos esenţial 240 perimetafizar. urmată de încovoierea oaselor. hematoame subperiostice calcificate. arciform sau policiclic. Osteocondrom 241 .semnul lui Winberger. dau îngroşarea extremităţilor diafizei.cartilajul de creştere se lărgeşte .fibromul osifiant al maxilarului superior . la adult şi prezintă simptomatologia rahitismului la copii. datorită unui proces expansiv lent. care se prelungeşte lateral prin pinteni osoşi.fibromul condromixoid. După tratament apare o nouă linie de calcificare provizorie între zona de prăbuşire şi cartilajul de creştere. Nuclei osoşi epifizari . la genunchi. Hipervitaminoza D Hipervitaminoza D se traduce radiologic prin lărgirea şi intensificarea opacităţilor liniilor de calcificare provizorie şi intensificarea opacităţii spongioase. când se calcifică. Scorbutul Scorbutul se datoreşte lipsei vitaminei C din alimentaţia sugarului. Are o formă medulară sau periferică.Rahitismul tardiv Rahitismul tardiv . Osteoporoza este mai accentuată la diafiza oaselor lungi ca o bandă transparentă largă de câţiva mm între metafiză şi linia de calcificare provizorie . Are transparenţă crescută cu calcificări. osteoplazic sau mixt. Placa de calcificare provizorie este îngroşată cu dinţături pe ambele feţe.mai frecvent în jurul vârstei de10 ani. chistul osos şi hemangiomul.apare la vârsta de 10 . Tumorile osoase Tumorile osoase se împart în tumori benigne cu potenţial malign şi tumori maligne care pot fi primitive sau secundare.4 cm. Fibromul osos Fibromul osos . Radiologic există osteoporoză. . Tumora cu mieloplaxe Osteoblastomul benign Osteoblastomul benign .

Cu timpul. Osteomul osteoid Osteomul osteoid . Tumora formă periferică . Diagnosticul diferenţial se face cu osteodistrofia fibroasă localizată. condromul osos şi chistul anevrismal osos. ataşate osului lung. Hemangiomul Hemangiomul este o tumoră vasculară în special la oasele spongioase. Zona transparentă are aspect de bule de săpun. este o transparenţă. tumora cu mieloplaxe. mielomul multiplu Rustiţki Kahler. eccondromul.se dezvoltă subperiostal. lângă genunchi sau pe radius. evoluând parţial spre os. Chistul osos esenţial Chistul osos esenţial se dezvoltă între 6 . Radiologic în forma centrală apare o zonă transparentă. tumora se dezvoltă excentric. reticulosarcomul osos Parker şi Jakson. b) Sarcomul medulogen cu următoarele forme : tumora Tumora Ewing. lobulate. rotundă. Corpul vertebral se măreşte. Trabeculele acestuia sunt mai rare cu poziţie verticală şi orizontală.angiomul cavernos la corpii vertebrali . În raport cu ţesutul din care se dezvoltă se împart în : a) Osteosarcom. mielomul solitar. Hemangiomul cavernos . net delimitată spre osul sănătos cu contur circular sau policiclic.25 de ani. În jur 2 . sarcomul osteogenetic sau sarcom osteolitic. încrucişate dând aspect de fagure de albine. tratamentul fiind chirurgical sau cu raze X. Apare la adult. însoţită de dureri vii. c) Sarcomul periostic sau parosal . Radiologic prezintă focar de transparenţă 242 crescută unic. cu contur precis şi net ce migrează de la linia cartilajului de creştere spre diafiză. 243 . chistul osos esenţial. Osteocondromul Osteocondromul apare la adolescenţi în falange şi metacarpiene. iar lipomul printr-un focar de osteoliză unilocular. Tumori benigne cu potenţial malign Tumora cu mieloplaxe Tumora cu mieloplaxe poate evolua malign în 10% din cazuri. cu îngustarea corticalei şi spre părţile moi de care este separată printr-o dungă periostică subţire.angiomul capilar la oasele bolţii. limfosarcomul osos. realizând mase tumorale voluminoase.apare mai frecvent la bărbaţi între 10 . uneori poate avea şi aspect septat. Hemangiomul capilar .Mixomul Mixomul se traduce de asemenea printr-o zonă de transparenţă multiloculară în fagure. Nidus tumoral cu o mică opacitate centrală este dezvoltat în spongioasă sau subperiostic. leucemia . condrosarcomul primitiv. aspectul devine normal. Poate avea sediul central encondromul sau periferic. fibrosarcomul .cu sediul în osul frontal. Chistul tânăr este unilocular. Radiologic se constată triada lui Beck : o lacună ovoidă cu formă de ou. cu eroziuni marginale şi dureri de tip lancinant.modifică structura forma şi dimensiunile corpului vertebral. Tumorile osoase maligne Tumorile osoase maligne pot fi primitive sau secundare.3 cm este o zonă de hiperostoză. este solitară în epifizele fertile din femur . După trecerea puseului. Diagnostic diferenţial cu chisturile osoase anevrismale. net circumscrisă în interiorul căruia sunt trabecule osoase radiane. Când evoluează agresiv apar pusee osteolitice cu decalcificarea traveelor centrale a conturului.15 ani mai frecvent la băieţi în regiunea metafizară a oaselor lungi. Frecvent se însoţeşte de fractură patologică. plasmocitomul Ewing solitar.tibie. Tumorile glomice Tumorile glomice localizate la ultimele falange. ovoidal sau rotund de 4 -10 mm. Se deosebesc două tipuri : . subţiind corticala.

cu aspect de băşică de săpun. Fibrosarcomul periferic . interesând şi părţile moi. Sarcoamele medulogene Se prezintă sub următoarele forme : Tumora Ewing Tumora Ewing apare în jur de 15 ani cu simptomatologie mai mult inflamatorie. Cu timpul. Pentru diagnostic se utilizează tomografia. realizează o transparenţă chistică pe oasele lungi. chiar aspect de mâncat de molii. Sarcomul osteolitic periferic Sarcomul osteolitic periferic se dezvoltă în compactă pe o parte din circumferinţa osului afectat. o erodează. Modificări radiologice în sarcoamele osteogenetice. Este radiosensibil. apare osteoliza cu contur neprecis. se întinde în canalul medular şi părţile moi. Radiologic osul are aspect şters. la extremitatea zonei afectate apare pintenul sarcomatos. apar neomogenitatea tonalităţii minerale a osului cu decalcifiere. cu limite neprecise şi osteoscleroză discretă prin apoziţie reactivă trabeculară şi periostală. net precis. pintene osos. numit focare osteolitice apoi. 244 Fibrosarcomul Fibrosarcomul este constituit din ţesut conjunctiv fibroblastic. Condrosarcoamele secundare . cu prelungiri în porţiunea osteosclerotică. Forma centrală. iniţial dezvoltat în părţile moi în formă de ciupercă. cu reacţie periostală fină. are aspect radiologic de opacitate mare. Afectează ganglionii limfatici şi dă metastaze osoase şi pulmonare precoce. imaginea creşte.se dezvoltă din stratul extern al periostului şi este numit şi parosal. cu o evoluţie mai lentă centrală sau periferică. prognosticul mai bun. pintene periostal. ulterior fiind distrus şi osul lung. 245 . evoluţia este rapidă cu fenomene de osteoscleroză sub formă de masă neregulată în jur. Sarcomul osteolitic central Sarcomul osteolitic central cu pierderea de substanţă cu contur şters. având acelaşi aspect ca şi osteosarcomul osteogenetic de tip osteolitic. cu evoluţie foarte rapidă. radiografia mărită. Prognosticul este defavorabil. cu o imagine de osteoliză omogenă. Corticala se distruge. Iniţial. granulomul euzinofil. canalul medular se lărgeşte iar în jur apar lame suprapuse în foi de ceapă. pentru ca în evoluţie aceasta să fie distrusă. Biopsia stabileşte cu certitudine natura etiologică. juxtacortical. prezintă o îngroşare fusiformă a diafizei.d) sarcomul osteogenic. Condrosarcomul Condrosarcomul poate fi primitiv sau secundar. osul se îngroaşă. fără contur şi modificări radioactive în jur. Sarcomul parosal Sarcomul parosal este mai frecvent în 1/3 inferioară a feţei posterioare a femurului. RMN şi CT dar metoda de elecţie este radiografia. Iniţial. Reticulosarcomul osos Reticulosarcomul osos se traduce radiologic prin osteoliză difuză. o distruge. Cel primitiv este mai frecvent la copii în metafizele proximale a oaselor lungi.se dezvoltă în masa unui encondrom sau pe o osteostoză osteogenetică. cu bază largă de împlantare pe corticala diafizară. apar zone de osteoliză. cu sediul diafizar sau metafizar al oaselor lungi. Boala Hand Schüller Diagnosticul diferenţial cu osteosarcoChristian mul. Mielomul multiplu sau plasmocitomul Tipul solitar este mai rar. înconjurată de os decalcifiat. Periostul decolat produce reacţii lamelare. Are sediul în dreptul oaselor lungi şi creşte în vecinătatea osului. În final. angiografia. apoi întrerupe corticala.

Deosebim trei grupe : retuiculo . ficatul este primul filtru. În funcţie de mărimea chistelor se împart în trei grade. vertebre.boala lui Besnier . coloană. neomogenă.Forma multiplă sau boala Rustiţki Kahler .Boek . dislipoidoze şi reticuloze maligne. corpul vertebral se turteşte şi are aspect de vertebră plană Calve. La coloană. diabet insipid. Căile pe care se produc metastazele sunt variate şi pe traseul lor sunt mai multe tipuri de filtre capilare : 1.tumora iniţială în plămân cu metastaze în restul organelor prin venele pulmonare.are sediul în oasele tubulare de la mâini şi de la picioare sub forma de imagini chistice multiple. Radiologic la oasele craniului apar zone de liză de formă diferite care cresc în suprafeţe.se traduc radiologic osteoporoză generalizată. Metastazele se localizează mai frecvent în oasele bogate în măduvă roşie. Sarcoidoza osoasă Boala lui Besnier .sunt mai frecvente după cancerul de sân. 3. maxilare şi mai rar la osaele lungi. Tumorile osoase metastatice Tumorile osoase metastatice se pot extinde continuu sau discontinuu.Siwe Boala lui Letterer . Limfosarcomul şi leucemia Limfosarcomul şi leucemia .Boek .2 cm cu contur bin trasat printr-un inel de scleroză. în circuitul venelor cave . Reticulo . scheletul al treilea . de dimensiuni diferite. pot fi unice sau multiple. Metastazele osteolitice .10 ani cu triada : lacună craniană.endotelioze. plămânul al doilea. de obicei la oasele bolţii craniene. rar se întâlnesc şi forme osteosclerotice sub formă de noduli sau spiculi. exoftalmie. renal şi tiroidian. radiologic se găsesc lacune osoase craniene sau imagini pseudochistice în oasele lungi. tipul pulmonar . bazin. Boala lui Letterer .Schauman . cu reacţie osteogenică subperiostică discretă. Dislipoidozele osoase sau tezaurismozele Dislipoidozele osoase sau tezaurismozele sunt boli în care există 247 Reticulozele osoase Reticulozele osoase reprezintă 246 . Metastazele osteoplastice apar după cancerul de prostată şi vezica urinară şi se localizează în scheletul trunchiului.cu tumoră iniţială în tubul digestiv. La oasele lungi. Osteogeneza imperfecta laetalis participarea scheletului în cadrul reticulozelor.endotelioze cu leziuni predominante ale scheletului Granulomul eozinofil Granulomul euzinofil apare la tineri până la 20 ani. Boala Hand Schüller Christian Boala Hand Schüller Christian apare la 3 .plămânul este primul filtru (cancerul tiroidian ) . tipul venei porte . Cele mai frecvente metastaze sunt cele cu formare de la cancerul de sân şi prostată.apare la sugari cu sfârşit letal. 2. generalizate. zone de liză rotunde sau ovalară pe coasta vertebrei stern. În leucozele cronice apare osteoporoză difuză.Siwe . La craniu leziunile se traduc printr-o lacună rotundă de 1 . cu benzi transparente în lungul matafizelor sau oblice. cu sediul de elecţie pe oasele craniene.Schauman Sarcoidoza osoasă . Ele apar în pusee şi se reosifică după tratament. lacuna este în diafiză şi transparenţa este brăzdată de septuri.prezintă multiple imagini distructive. Se întâlnesc frecvent fracturi în os patologic.

Sindromul Morquio . apare când copilul începe să meargă. În acestă categorie intră Boala Hand Schuller Christian în faza cu lipoidoză colesterinică. Se produce o 249 Distrofiile periostale Distrofiile periostale apar datorită afectării ţesutului mezenchimal subperiostal. Osteopsatiroza Lobstein . Oasele sunt hipostozice. displaziile encondrale şi distrofii de creştere. În jurul focarelor osteolitice sunt zone de osteoscleroză.epifizar. osteosclerotic sau mixt. o lipoidoză fosfatică predominant în splină. este o lipsă de opacitate a scheletului cu insuficienţa de dezvoltare a corticalei. Sindromul Pfaundler . Osteogeneza imperfecta laetalis . Corpii vertebrali sunt turtiţi şi au aspect biconcav. ficat. Displaziile encondrale politrope sau condrodisplaziile Sunt afecţiuni care produc modificări în evoluţia şi dezvoltarea cartilajelor epifizare cu creştere periostală normală. mandibulă sau extremitatea inferioară a genunchiului. corpii vertebrali turtiţi. Se împart în distrofii generalizate de următoarele tipuri : distrofiile periostale. rar în oase. se însoţeşte de sclere albastre şi este mortală. Limfogranulomatoza malignă Boala lui Hodgkin Limfogranulomatoza malignă se dezvoltă mai ales în ganglioni şi splină. dar sunt hipostotice. tulburări a activităţii cartilajului de creştere diafizo . Din acest grup fac parte : 1. mâna are aspect caracteristic. apare după 12 ani şi are caracter familial. 2. caracterizat prin : nanism disproporţional hepato . Craniul este mare. Modificările osoase sunt rare cu aspect osteolitic. 3.o perturbare în metabolismul grăsimilor. de osificare şi de dezvoltare a scheletului. alteraţii corneene. Oasele se dezvoltă corect în lungime. Se cunosc mai multe tipuri de distrofii periostale : 1. Determinarea osoasă la vertebrele lombare duce la tasare. îngroşate din loc în loc datorită calusurilor exuberante şi scurtate din cauza fracturilor. uneori însoţită de spiculi prin reacţie periostală. gâtul scurt. ganglioni. 3. însoţite de paraplegie.fără sclere albastre.datorită tulburării osteogenezei econdrale a cartilajului de creştere diafizo . 2.megalie. Se produc fracturi repetate.spleno .displazie spondilo epifizară. subţiri şi gracile (boala oaselor de sticlă). oasele bolţii craniene sunt subţiri. Oasele datorită acestui fapt sunt scurte şi groase. Mai pot fi afectate coastele sau sternul. şeaua turcească largă. Distrofiile osoase Distrofiile osoase . iar bolta este turtită în sens vertical şi depăşeşte baza. Radiologic. caracterizată prin afectarea creşterii vertebrelor.sunt tulburări de creştere. oasele cresc numai în lungime. Oasele au fragilitate moderată. Acondroplazia Parrot . idioţie. Radiologic. nucleii osoşi epifizari sunt fragmentaţi. Boala lui Niemann . Boala lui Gaucher cu perturbarea metabolismului cheratinei.epifizar a oaselor lungi.apare la naştere. sub forma de zone transparente unice sau multiple separate prin trabecule sub formă de bule de săpun. vertebră de ivoriu. Membrele par lungi comparativ cu trunchiul. surditate. În boala Gaucher apar calcifieri în formă de lacună mare la falange. Coastele prezintă nodozităţi multiple datorită fracturilor. Radiologic prezintă platispondilie generalizate . epifizele sunt diforme. mersul specific de raţă. După vindecarea bolii aspectul îşi revine la normal. oasele sunt 248 . La oasele lungi.Hurler sau gorguilMeloreostoza ism. metacarpienele au aspect conic. Sindromul Trias fragilitas ossium .Pick.cu sclere albastre şi surditate.

Distrofii direcţionale. iniţial cu zone de transparenţă crescută. craniul creşte în dimensiuni. Oasele afectate se încurbează. Osteopatia hipertrofiantă toxică pneumică Maladia Banberger . Radiologic. rămân pitici cu membre scurte. osul are aspect şters. structura osoasă este anarhică. Afectarea interesează faţa metafizară a cartilajului de creştere din care se desprind muguri cartilaginoşi care formează exostoze laterale. asociată cu hiperostoza de ambele părţi ale compactei. capul mare. Afecţiunea se datorează perturbării rezorbţiei osoase. alungite şi încovoiate. Osteita încapsulată Se traduce radiologic prin îngroşări bilaterale şi simetrice ale oaselor tubulare de la mâini şi picioare şi a oaselor lungi. Cauza bolii este tulburarea vazomotorie şi nutritivă pe teritoriul neurofibroamelor dezvoltate în schelet. hipertrofie în măciucă a extremităţilor osaose.Pierre Marie. scămoşată. anemie progresivă cu debut în copilărie. apar linii de fractură. pătate. Craniul voluminos. Osteita deformantă Paget Osteita deformantă Paget cu evoluţie lungă. deformate. Acromegalia turite. scleroză şi eburnare. opace. pneumatoza tibiei. Neurofibromatoza cutanată . unele pediculate. Pacienţii afectaţi. Craniul este mărit. comparată fiind cu ceara topită ce se scurge de-a lungul unei lumânări.creştere insuficientă în lungime. striaţii paralele. bolta îngroşată şi îngustarea găurilor de la bază. Prezintă clinic fracturi patologice. în urma unor apoziţii periostice sub formă de manşoane. Vertebrele sunt scămoşate. se traduc prin excrescenţe şi forme variabile. diminuarea vederii. prezintă oase cu densitate compactă.boala lui Reklinghausen II Radiologic se găsesc hipoplazii şi eroziuni osoase în vecinătatea neurofibroamelor din părţile moi. uneori "în carte înfoiată". osul se alungeşte. procesul începe la diafiză şi este delimitat în V faţă de osul sănătos. Radiologic. Exostozele cartilaginoase multiple Boala exostozantă Ombredanne se caracterizează prin excrescenţe multiple cu structură osoasă în centru şi cartilaginoasă la periferie. Este mai frecventă de partea dreaptă şi se traduce radiologic prin benzi opace de-a lungul osului. Nu au tulburări psihice. se încovoaie. Sunt mai multe faze. ulterior cu condensare progresivă şi îngroşarea oaselor pe seama tăbliei externe. Meloreostoza Meloreostoza este o distrofie cu condensare a compacte. trunchiul normal dezvoltat. Radiologic. ceea ce produce îngroşarea trabeculelor osoase şi compacte. în timp ce osteogeneza periostală este normală. 250 Diagnostic diferenţial cu boala Camurati Enghelman. Faza de decalcifiere cu hiperemie. Creşterea osului în Boala Recklinghausen lungime este afectată. ţesutul spongios şi compacta conţine structură fibrilară. apar apoziţii periostale.Boala oaselor de marmură sau osteopetroza Albers Schönberg este ereditară şi familială. alterând cu benzi transparente în regiunea de creştere. 251 . Oasele au metafizele lărgite şi îngroşate şi epifizele hipertrofiate. Vertebrele cu aspect specific în sandwich cu platourile mai lărgite şi opace. în care scleroza apare doar la diafiză. Osteopatii condensate Boala oaselor de marmură sau osteopetroza Albers Schönberg . tibia şi femurul sunt hipertrofiate. leziunile osoase au caracter parcelar. În faza ulterioară de recalcificare. Apare cifoscolioză. caracteristic fiind vertebra cu chenar. În cazuri rare.

descoperită întâmplător. Oasele craniului sunt îngroşate. aspecte pseudochistice şi deformări osoase. care înlocuieşte osul iar radiologic prin chiste transparente. Sunt interesate unul sau mai multe oase. formează tumorile brune la nivelul cărora apar radiologic aspecte pseudochistice şi fracturi. Distrofii osoase endocrine Glandele endocrine acţionează în dezvoltarea scheletului.prezintă dureri osoase. Displazia fibrochistică poliostică Jaffe Lichtenstein Etiologia şi patogenia este necunoscută. Osteopoikilia Osteopoikilia este rară. realizând „leontiazis ossea”. Se caracterizează prin proliferarea ţesutului conjunctival fibros. care produce eliminare exagerată a fosforului. metacarpiene. Radiologic . uneori cu suflarea osului.Compacta se fasciculează. Clinic . hiperfosfaturie. Radiologic apare un aspect pătat al extremităţii oaselor lungi cu noduli opaci.vasculare. pătate.scolioză. ţesutul osos se reface. Leziunile osoase distrofice sunt unilaterale. corpii vertebrali sunt turtiţi. rotunzi sau ovoizi. cu mobilizare excesivă a calciului spre exterior. Acromegalia Acromegalia este datorită adenomului euzinofil al lobului anterior al epifizei. cu predilecţie spre membrele inferioare. cifo . îngroşări la nivelul calusurilor. fosfataze alcaline crescute. hipertrofia unei jumătăţi a sa. mai frecvent unilateral. care produce modificarea şeii turceşti şi exces de hormoni 253 . canalul medular este larg. situaţi în special la oasele mâinilor şi picioarelor. hipofosforemie. Insulele conjunctivo . deter252 Sindromul Albright Sindromul Albright se întâlneşte la fetiţe cu osteită fibroasă unilaterală. hipercalciurie. Se produce lărgirea canalelor Havers cu proliferare de ţesut conjunctiv. Osteita fibrochistică generalizată Boala Recklinghausen Osteita fibrochistică generalizată este datorită adenomului paratiroidian. osul având aspect de decalcifiere. se asociază cu litiaza renală sau nefrocalcinoză. toracele în formă de clopot. asociată cu pigmentaţie cutanată şi pubertate precoce. Craniul prezintă îngroşarea.minând însă şi modificări patologice ale acestora. Sediul de elecţie este juxta epifiziar la oasele lungi. mai frecventă la femei şi apare în copilărie. maxilar. cu aspect de fagure de albine. cu sediul în centrul osului. cu aspect de vată scămoşată. se destramă. După îndepărtarea adenomului paratiroidian. Sindromul humoral : hipercalcemie.

fizice. Radiologic apare şea turcească mărită. falangele unghiale cu pinteni în formă de ancoră. vertebrele uneori cu aspect de ramă. boala Gaucher.de creştere. Cartilajul de creştere este mai îngust. Imaginea se mai numeşte şi şoarece articular. dar epifiza rămâne mai scurtă şi deformată cu artroză deformantă. complicată cu microgeode subcondrale. Necroze osoase aseptice sau osteocondritele Sunt procese consecutive unei tulburări de nutriţie în urma modificării circulaţiei sanguine locale. tulburări circulatorii prin embolii septice sau gazoase. Osteocondrita vertebrală Osteocondrita vertebrală. periostoză. anemie calciformă. care se detaşează şi rămâne în articulaţie. Este întâlnit la femei. cu apoziţii periostice şi cifoză. dorsum selar fracturat. poate fi acută sau lentă şi progresivă . cu turtirea de sus în jos a capului femural. pe fond de osteoporoză cu fragmentarea şi aspect pătat al nucleului cefalic. hipotiroidism . toxice. căldură. marginea anterioară a vertebrelor în trepte. se însoţesc de rezorbţii osoase. radiologic există o fragmentare a tuberculului anterior al tibiei.constă în lunecarea capului femural pe col. Se localizează la epifiză. aspectul de gigantism. amenoree. Necrozele osoase aseptice de cauză necunoscută sunt frecvente 254 255 . fosfoarsenic. cu hipertrofia scheletului. circumscrisă numai la o mică porţiune dintr-o anume epifiză. care apare la 5 . înlocuit cu os nou.Perthes .al II -lea metatarsian. descrisă anterior . ondularea conturului. membrele îngroşate. Osteocondrita disecantă Osteocondrita disecantă . capul femural este modificat în coxa vara şi artroză deformantă.epifizioliza .Osgood . oasele bolţii îngroşate. Fiziologic boala se explică prin exces de hormoni glucocorticoizi suprarenali. arsuri. În faza de refacere. Osteocondrita se produce în hemofilie. . craniu mărit în volum.boala lui König . . frig sau iradiere.se caracterizează prin necroză epifizară. cu decalcifierea acesteia . progmatism.suprarenale cu modificări ulterioare pe hipofiză. hipertensiune arterială. însoţit de obezitate. subcondrală limitată. cu lărgirea cartilajului de creştere al acesteia şi metafiză. sinusurile pneumatice dezvoltate. regiunea sprâncenoasă mărită. Cauzele cunoscute ale necrozelor osoase aseptice sunt : traumatisme. cu cifoză secundară . Radiologic apare osteoporoză mai accentuată la scheletul trunchiului. cele mai frecvente fiind : Osteocondrita juvenilă a şoldului Boala Legg . apare o demineralizare localizată. cu timpul. cifoza juvenilă Scheuermann este datorită modificării inelului marginal de osificare a corpurilor vertebrale. ţesutul necrotic este resorbit. vertebrele dorsale mărite. apofiză sau os mic în totalitate.boala capului celui de .Waldenström Osteocondrita juvenilă a şoldului. Sindromul Cushing Sindromul Cushing este datorat hiperplaziei cortico . care dă osteonecroza. Necroză aseptică a capului celui de-al II lea metatarsian Köhler II Iniţial. Apare frecvent după luxaţie congenitală.Lannelongue Apare la 12 -16 ani la băieţi. hirsutism. Osteocondrita tuberozităţii anterioare a tibiei Boala Schlatter. Platourile corpurilor vertebrale sunt dinţate cu noduli Schmorl.10 ani. la tineri. Uneori. arcade zigomatice proeminente.

sinovitele şi bursele seroase. 257 Gonartroza 256 . SPONDILARTRITELE SERONEGATIVE O categorie deosebită o reprezintă spondilartritele seronegative în care factorul reumatoid este negativ. apar eroziuni marginale şi periostită metafizară. se produce o sinovită inflamatorie. Ulterior. exceptând forma scandinavică. Spondilita anchilozantă Spondilita anchilozantă. AFECŢIUNI ARTICULARE CRONICE Poliartrită cronică evolutivă Poliartrită cronică evolutivă este o afecţiune a sistemului colagen. În fazele avansate. microgeode şi lărgirea iniţială a spaţiului articular. apoi îngustarea lui. Articulaţiile mari frecvent interesate sunt genunchii. artroză sacroiliacă şi leziuni mai discrete la articulaţiile mici.AFECŢIUNI ARTICULARE Afecţiuni articulare Inflamatorii şi supurate Afecţiuni articulare Inflamatorii şi supurate . fără anchiloză. suprafaţa osoasă se erodează. care interesează articulaţiile mari. Boala lui Still .Chauffard Boala lui Still . interliniul se îngustează. mai rar cu gonococ. foarte rar cu anchiloză. Evoluţia este în pusee prin extindere la articulaţiile mari în sens centriped. eroziuni marginale. leziunile axiale sunt asemănătoare cu cele din spondilita anchilozantă.tardiv demineralizare.mandibulară este în 20% din cazuri. Sindromul Reiter Sindromul Reiter . lărgirea spaţiului articular. cu evoluţie lungă.Rose pozitivă. asocierea cu modificări de ax şi anchiloze ale acestuia. Este considerată ca un reumatism articular cronic cu ţesutul latex şi reacţia Waaler .prezintă clinic conjunctivite. Nodulii Heberden sunt insule de scleroză în falanga a II -a. cot. apar mai ales la femei la articulaţiile interfalangiene proximale. prezentând modificări osteoarticulare caracteristice : predilecţie pentru afectarea articulaţiilor mici şi în special interfalangiene distale. interesând articulaţiile şi tendoanele. iniţial apare o demineralizare periarticulară. coloana.iliacă. coatele şi talagiile. colita ulceroasă. boala Wiple. apar modificări articulare.Chauffard este poliartrită cronică a copiilor. vertebrale şi la articulaţiile mari. 15% dintre bolnavii cu psoriazis. linia condrocalcară dispare. Nodulii lui Bouchard. care interesează cca. în care localizarea frecventă este scheletul axial cu calcificarea ligamentelor intervertebrale. existând agregare familiară iar nodulii lui Heberden lipsesc. Examenul radiologic evidenţiază . Iniţial. artroze intervertebrale. Radiologic. unde şi acestea sunt afectate. asociată cu splenomegalie şi hipertrofii ganglionare.se datoresc infecţiilor cu stafilococ sau streptococ. apare un exudat purulent interarticular. Psoriazis artropatic Psoriazis artropatic este o afecţiune de cauză necunoscută. cifoză. Simptomatologia apare în reumatismul poliarticular şi în diartroze. caracteristic fiind prezenţa nonsindesmofitului marginal. Sindromul Behcet Sindromul Behcet cu modificări articulare. În perioada de vindecare apare anchiloza osoasă. sunt dureroase. cistite şi artrite. Afectarea articulaţiilor de la baza craniului şi temporo . linia Menarth apare ca o bandă transparentă în lungul liniei calcare condroarticulare. umăr. uneori poate fi interesată şi coloana vertebrală. cu evoluţie lentă. apoi. genunchi. cervicala şi articulaţia sacro . Articulaţiile afectate sunt în special la membrele inferioare. La adulţi se numeşte sindromul Felty. apar deviaţii şi subluxaţii ale degetelor şi ulterior anchiloza. Interesează articulaţiile mari. Enteropatiile seronegative Enteropatiile apar în unele tulburări digestive cum ar fi : boala Crohn.

leziunile fiind de tip artrofic destructiv. În siringomielie sunt afectate articulaţiile membrelor superioare şi falangele. radiologic. dispuşi în jurul articulaţiei. SPONDILOZA DEFORMANTĂ Artroza coxofemurală primitivă Coxartroza Poate fi primară. OSTEOCONDROMATOZA ARTICULARĂ Se caracterizează prin prezenţa de corpi străini osteocartilaginoşi multiplii în articulaţii. Radiologic. radiologic. se traduce prin îngustarea interliniului articular. osteoscleroză în oglindă a suprafeţelor articulare. Periartrita scapuloumerală Periartrita scapuloumerală la care leziunile se găsesc la ten259 . forma polar inferioară. capsulă şi părţile moi periarticulare. mai ales median. leziuni inflamatorii. PERIARTRITELE CALCARE Sunt datorate unor procese degenerative sau rupturi cu sediul în tendoanele. producând rezorbţii. osteocondrită juvenilă. Artroza secundară are cauze locale. cu scleroză şi ostocondromatoză. hemofilia este una dintre cauzele favorizante. eroziuni marginale. sau modificări ale staticii. cu caracter hipertrofic şi sclerotic în tabes. ondularea şi neregularitatea lui. sediul afecţiunilor este la coloana vertebrală şi articulaţiile mari. Localizarea este preferenţială la coloana vertebrală. cu sediul în dreptul acoperişului acetabular. microgeode. Nodulii Heberden au fost descrişi. dezrotunjirea feţelor articulare. Artroza deformantă a genunchiului Gonartroza Artroza primitivă este mai frecventă la femei la vârsta menopauzei şi la persoanele care fac eforturi. se dezvoltă în coroană pe marginea suprafeţei articulare. fără cauze bine definite. Producţiunile osoase marginale periarticulare sau osteofitele. ligamentele periarticulare şi ţesuturile din jur. ARTROPATIILE METABOLICE Guta Guta se datoreşte depunerii în articulaţii de cristale de acid uric. În evoluţie apar osteofite marginale. se constată îngustarea interliniului articular şi îngroşarea liniei opace articulare. Ocronoza Ocronoza o boală cu caracter ereditar. rotunzi sau ovoidali. şold şi genunchi. iar forma secundară apare după luxaţii congenitale. cu sediul spre extremitatea inferioară a interliniului şi forma axială. este afectată articulaţia patelo femurală cu osteofite şi în faza a doua între femur şi tibie. există forma polar superioară. traumatisme. cu scleroza lor şi osteoscleroză subcondrală. radiologic există noduli opaci. care favorizează depunerea sărurilor calcare. Poate fi însoţită de protruzia capului femural în acetabul şi forme distructive ale capului femural sau acetabulului. În mielodispalize există rezorbţia osoasă a capetelor articulare aferente unui ulcer trofic plantar. genu 258 valg sau var.ARTROZA DEFORMANTĂ Este datorată unui proces trofic local la o singură articulaţie. care se datoreşte depunerii de cristal hemogentizic. Iniţial. Prezenţă de osteofite marginale. ARTROZE NEUROTROFICE Sunt afecţiuni articulare cu deformări importante. tasarea suprafeţelor articulare cu aplatizarea lor şi subluxaţie. uneori se asociază cu osificări capsulare şi osteocondromatoza articulară. cu imagini de spicauri cu aspect triunghiular. cu îngustarea interliniului articular. traumatisme articulare. în special la haluce.

.anterioare prezentând interes : . opaci.incidenţe axiale Hirtz I sau Hirtz II.frontală. situată între cele două arcade sprâncenoase .incidenţe de profil . . Radiologic.punctul alveolar. . Periartrita calcifiantă a şoldului Periartrita calcifiantă a şoldului se traduce radiologic prin concreţiuni multiple sub formă de noduli mici.punctul spinal subnazal.alveolară sau incidenţa Tscheboul. Exostozele calcaniene Exostozele calcaniene îşi au sediul pe partea plantară a tuberozităţii calcanee.înaltă. . Principalele puncte craniometrice sunt : .punctul cel mai proeminent infero .incidenţa Blondeau. . Radiologic au aspect de spin. situate între acromiom şi trohiter.R. .anterior al mandibulei . se constată o opacifiere semilunară care înconjoară unghiul supero . la locul de inserţie a apovrozei şi a muşchilor plantari sau pe faţa posterioară a calcaneului la locul de inserţie a tendonului lui Achile. în vârful spinei nazale anterioare . Examenul radiologic în ORL interesează sfera craniului cu sinusurile feţei. Calcificările pot fi de densitate slabă sau masive. . . situat median la marginea anterioară a arcadei alveolare superioare . radiologic.nazală sau semiaxială.incidenţa occipito . .dentară. în vecinătatea sprâncenei cotiloide. Explorarea masivului facial şi a calotei se realizează prin: Radiografia de faţă a craniului Incidenţă postero . mastoida şi laringele.incidenţa supraoccipito .posterioară. . se găsesc depozite calcare la locul de inserţie a tendoanelor.incidenţa faţă . Periartrita genunchiului sau boala lui Pellegrini Stieda Boala se instalează după traumatisme ale genunchiului. CAPITOLUL XVII. Epicondilita Epicondilita este un proces de tendinită a muşchilor care se inseră pe epicondil. EXAMINĂRI RADIOLOGICE ÎN DIFERITE SPECIALITĂŢI EXAMENUL RADIOLOGIC ÎN O.punctul mentonier .bregma. Dintre incidenţele postero .L.intern a condilului femural sau opacifiere în bandă paralelă cu faţa internă a condilului.incidenţa vertico .anterioară Incidenţă antero .punctul nazal la baza oaselor nasului .glabela. . 261 260 . punctul de întâlnire a suturii cu cea sagitală .incidenţa occipito .doanele muşchilor scurţi rotatori şi în special la tendonul supraspinosului.

intră prin vertex şi iese prin nazion. antebraţele înflexie se reazemă cu palmele pe masă. . .Incidenţa axială submento . Uneori. .radiografia de craniu postero .partea cu leziunea presupusă se aşează pe casetă. Raza centrală este perpendiculară. sinusurile frontale şi 263 . întrebuinţăm diafragme antidifuzoare. Planul sagital este perpendicular pe casetă. . umărul de partea în care este întors capul. uneşte unghiurile externe ale ochilor. . . inionul. evidenţiază sinusurile feţei. Bolnavul în decubit ventral cu capul întors 90 de grade. . Principalele planuri şi linii faciale sunt : . intră prin lambda şi iese prin vârful capului. uneşte unghiul extern al ochiului cu orificiul auditiv extern . raza centrală perpendiculară. capul în extensie forţată cu planul sagital perpendicular pe casetă se reazămă cu vertexul pe mijlocul acesteia.alveolară. . dreapta şi stânga .numit şi planul vertical. se reazemă cu bărbia pe casetă. unde se fac incidenţe unilaterale . punctul auricular. ( Tscheboul ) cu gura deschisă. Pentru poziţiile cu rază oblică radiografiile se fac fără grilă. cu antebraţele în flexie. necesită găsirea unei poziţii comode şi fixarea craniului prin saci de nisip.caudal 18 grade şi iese prin nazion. Reguli pentru efectuarea radiografiilor de craniu Pentru efectuarea radiografiilor de craniu. . Bolnavul în decubit ventral.meatal ). vertico -nazală (semiaxială ). în centrul orificiului auditiv extern. gonionul.linia bazală sau GH ( planul orbito . ca nişte formaţiuni transparente cu contur precis.Radiografia de craniu lateral. uneori şi axial. trebuiesc respectate următoarele reguli : .Hirtz I . 262 Bolnavul în decubit ventral. raza centrală de asemenea.examenul radiologic de craniu se face de faţă şi profil.planul orizontal EF . lambda.anterioară. planul sagital este perpendicular pe casetă. capul în extensie se sprijină cu bărbia pe casetă.nazale ( Mahoneys ). . Sinusurile feţei sunt în număr de opt.sinusurile maxilare.radiografiile în decubit. punct lateral la unghiul mandibulei . examinările radiografice se pot face în poziţie verticală . la vârful bolţii craniene . intră la mijlocul liniei care uneşte unghiurile mandibulei.linia interorbitară IJ. trece prin vertex şi cele două conducte auditive externe . planul sagital paralel cu caseta.radiografii în incidenţa supraoccipito .verticală . exceptând unele regiuni cum este mastoida. este ridicat. . EXAMENUL RADIOLOGIC AL SINUSURILOR FEŢEI Se realizează prin: . Raza centrală este perpendiculară. simetrice şi se împart în sinusuri anterioare.Radiografia de craniu postero . antebraţele în flexie se reazemă cu palmele pe masă. la întâlnirea suturii sagitale cu lambdoida .planul frontal biauricular CD . se sprijină cu palmele pe masă.pentru examenele de ansamblu. Aceste radiografii.anterioară. gura este larg dechisă. la protuberanţa occipitală externă . intră la baza orbitei. supraoccipito .- vertexul. bandă de pânză .planul sagital AB . .este planul median care împarte capul în două jumătăţi simetrice. capul în uşoară extensie se reazemă cu bărbia pe casetă. capul în uşoară extensie. raza centrală este înclinată cranio . Bolnavul în decubit dorsal.trece prin limita inferioară a orbitelor şi marginea superioară a conductelor auditive externe . reprezentate prin .Bolnavul în decubit ventral.

celulele mastoidiene dispar. cricoidul şi Histerosalpingografia aritenoidele când sunt sscalcificate. distrugerea pereţilor şi invazia spre ţesuturile din jur. Pe radiografia de faţă şi mai ales pe tomografii se văd : epiglota la baza căreia sunt valeculele gloto . scheletul cartilaginos al laringelui. toate drenate în în meatul mijlociu. Sinusurile maxilare sunt delimitate median de peretele lateral al narinei. uneori septate. Atunci când se efectuează radigrafie în ortostatism se poate observa un nivel hidroaeric. Radiografia de profil evidenţiază hioidul. Sinusurile sfeniodale . Reacţia mastoidiană se traduce radiologic prin reducerea transparenţei antrului şi celulelor mastoidiene. osteoliza oscioarelor urechii medii. cu contur net. Reducerea transparenţei acestora are însă caracter tranzitoriu şi poate avea aspect normal în scurt timp.celulele etmiodale frontale. peretele superior al sinusului este format din peretele inferior al orbitei. eburnat. transparente. Tomografii liniare de faţă şi profil. deschise în meatul superior. Polipoza nazală se manifestă prin reducerea transparenţei foselor nazale şi bombarea pereţilor acestora. EXAMENUL RADIOLOGIC AL LARINGELUI Se efectuează prin radiografii şi tomografii. Stenvers. Sinusurile frontale . Chisturile sinusale sunt 264 mai frecvente în unghiul diedru inferior al sinusului maxilar. Chauseau III. Celulele etmoidale sunt multiple de dimensiuni mici. Colesteatomul este o complicaţie care determină rezorbţia osului cu apariţia unei cavităţi unice. procesele inflamatorii se extind la mastoidă prin trompa lui Eustache. Au formă şi contur superior net. Tumorile maligne Tumorile maligne ale sinusului feţei se traduc prin opacifierea intensă a acestora. au aspect scleros. Coriza gripală şi afecţiunile dentare sunt cauzele prezente ale sinusitelor. reprezentate radiologic printr-o umbrire neomogenă a sinusului.sinusuri sfenoidale şi celulele etmoidale posterioare. Rinosinusita alergică edemaţiează mucoasa tuturor sinusurilor.Schuller. precum şi opacifierea casei timpanului. cartilajul tiroid. prin incidenţe speciale . În mastoidita supurată acută se evidenţiază opacifierea celulelor mastoidiene şi a antrului mastoidian chiar cu liză a peretelui acestuia.epiglo265 . de faţă şi profil. În otita medie cronică. însoţită uneori de decalcifierea pereţilor. Sinusurile comunică larg cu fosele nazale. manifestate radiologic prin .au contur policiclic. EXAMENUL RADIOLOGIC AL MASTOIDEI Se examinează radiografic. Sinusitele cronice au caracter cataral.reducerea difuză a transparenţei sinusului datorită catarului mucoasei. SINUSITELE Mucoasa sinusurilor feţei. reprezintă prelungirea mucoasei pituitale.epiglotice. În otitele medii acute sau cronice. sinusurile posterioare sunt . situate în unghiul intern al orbitei.se examinează mai bine pe radiografia axială. Pliurile ariteno . Sinusitele acute Sinusitele acute catarale. Sinusitele acute purulente se manifestă radiologic printr-o opacifiere a sinusului.

Gliomul nervului optic. Ventriculografia .radiografia de faţă supraoccipito . prezenţa de impresiuni digitate. care se infiltrează în ţesuturile din jur. dilatarea canalelor diploice.incidenţa Rhese pentru găurile optice. . CT şi RMN sunt metode recente care dau relaţii asupra structurilor cerebrale.benigne determină exoftalmie şi lărgirea diametrului orbitei. Tumorile cerebrale Tumorile cerebrale produc lărgirea sau dehiscenţa suturilor. 266 Tumorile nervului optic produc asimetria canalelor optice. Encefalografia gazoasă PEG . Alte tumori benigne sunt: osteomul sinusal. . Fracturile orbitare sunt uşor de evidenţiat fiind însoţite uneori de înfundare şi opacifierea sinusului sfenoidal. procese inflamatorii.tice se desprind din vârful epiglotei şi merg posterior şi în jos. Examenul radiologic este indicat în tumorile laringelui şi hipofaringelui. care se manifestă sub forma unor opacităţi policiclice. Examenul radiologic constă în : . subţierea oaselor craniului în dreptul tumorii. delimitat superior de banda ventriculară şi inferior de coarda vocală.rahidian din sistemul ventricular cerebral cu aer introdus direct prin puncţie. În tumorile maligne se constată distrucţia osoasă masivă. EXAMENUL RADIOLOGIC ÎN NEUROLOGIE Explorarea neurologică se efectuează prin: Radiografii simple ale craniului cu substanţă de contrast.constă în înlocuirea lichidului cefalo .presupune introducerea substanţei opace de contrast în artera carotidă sau vertebrală şi efectuarea de radiografii instantanee. Meningiomul învelişului nervului optic se traduce prin lărgirea găurii optice. Pereţii orbitari pot fi modificaţi cu lize în jurul acestora. EXAMENUL RADIOLOGIC ÎN OFTALMOLOGIE Se efectuează în cazuri traumatice. Encefalografia arterială . 267 . corpi străini. Radiografii ale craniului cu substanţă de contrast.rahidian din sistemul ventricular cerebral şi din spaţiile subarahnoidiene sub aer introdus prin puncţie.alveolară Tscheobul. excentric caudală 30° şi . mucocel sau colesteatom. datoraţi unor accidente de muncă se localizează prin tehnica specială Comberg. fantei sfenoidale şi a orbitei. Hidrocefalia congenitală sau provocată Hidrocefalia congenitală sau provocată se manifestă radiologic la copilul mic prin craniu destins şi oasele bolţii subţiri şi persistenţa suturilor. Este eficientă pentru depistarea anevrismelor şi a malformaţiilor circulatorii cerebrale. Tumorile intraorbitare . care utilizează o scoică aplicată cu polul anterior al globului ocular. Meningiomul aripilor mici a sfenoidului îngroaşă şi opacifiază micşorarea găurii optice. individualizând substanţa albă. La craniul osificat se accentuează la impresiunile digitale cu mărirea şeii turceşti.radiografii de profil la craniului. tumori. La nivelul glotei se observă ventricolul lui Morgagni.constă în înlocuirea lichidului cefalo . cenuşie şi unii centrii nervoşi sau formaţiuni patologice. Corpii străini metalici orbitari. lărgeşte gaura optică şi lezează tuberculul selar. Diagnosticul diferenţial se face cu tuberculoza laringiană.radiografia pentru orbite. mărirea şeii turceşti.

să ştie să le execute de asemenea să le ştie posibilităţile şi limitele pentru a le interpreta. Examenul radiologic dento-parodontal se face în trei incidenţe intraoral .incidenţa intraorală izometrică şi ortoradială cu film ocluzal . gliom. Tehnici cu film intraoral. EXAMENUL RADIOLOGIC ÎN OBSTETRICA GINECOLOGIE Radiografia abdominală simplă se utilizează pentru diagnosticul unei sarcini cu sediu abdmormal. Examenul radiologic este foarte important pentru stabilirea diagnosticului afecţiunilor dinţilor.incidenţa intraorală axială cu film ocluzal. imagine izometricã. Se utilizează casete şi filme speciale. Tehnicile de radiografiere sunt: 1. pereţii sunt subţiaţi sau suferă distrucţii osoase. Histerosalpingografia constă în injectarea în cavitatea uterine a unei substanţe radioopace hidrosolubile prin intermediul unei instalaţii speciale (aparat Schultze ). Tehnica cu focarul radiologic exobucal se aplică la studiul masivului facial. a Fasciculul de radiaþii perpendicular tumorilor benigne şi maligne. În toate trei situaţiile filmele dentare sunt introduse în cavitatea 269 . Medicul stomatolog trebuie să cunoască tehnicile de radiografiere cu film intraoral. tehnici cu film extra oral cu focar radiologic endo-bucal. a formaţiunilor pe bisectoarea unghiului dat de axul dintelui ºi film. când arată lacună. se obþine o corectã chistice.Fenomene de hiperostoză Fenomene de hiperostoză se întâlnesc în meningiom iar calcificări intratumorale în craniofaringiom. Mamografia . tehnici cu film intraoral având focarul de raza X extern. în două incidenţe. mamografia este utilă pentru evidenţierea nodulilor tumorali. Galactografia . pierdere de substanţă. psamon. Tehnicile cu film intraoral cu focar radiologic extern sau tehnicile cu film extraoral cu focar radiologic endobucal pot fi executate de medic sau tehnicianul stomatolog.se efectuează cu un aparat special cu raze X. stenoză canaliculară. fundul se adânceşte.poate fi întrebuinţată în 268 caz de tumori canaliculare. sau cu focar radiologic exobucal. Patologia şeii turceşti Şeaua turcească în cursul tumorilor intraselare se balonizează. crestelor alveolare şi structurilor vecine. 2. CAPITOLUL XVIII EXAMENUL RADIOLOGIC ÎN STOMATOLOGIE EXAMENUL RADIOLOGIC AL COMPLEXULUI DENTO-PARODONTO-ALVEOLAR Tehnici radiografice.incidenţa intraorală izometrică şi ortoradială cu film retroalveolar . Prin această tehnică se evidenţiază morfologia normală şi patologică a uterului şi trompelor. Se efectuează radiografii comparativ la ambii sâni.

La maxilar. Se mai obţin relaţii privind pereţii alveolari şi rapoartele interdentare. dar între dinte şi filmul retroalveolar există un unghi variabil. Imaginea în incidenţa endobucală retroalveolară ortoradială şi izometrică. Se respectă regula incidenţelor perpendiculare pe bisectoarea unghiului dintre film şi dinte ca şi principiu al izometriei. Realizarea izometriei ideale ar fi când dintele şi filmul ar putea fi perfect paralele. iar pentru suprapunerea distovestibularei peste palatinală o corecţie mezioexcentrică. jos. pentru filmele orizontale semnul este în colţul stânga jos. Astfel ar fi corect ca raza centrală să cadă perpendicular pe ambele. când se practică decalarea prin incidenţe excentrice. Imaginea dintelui apare ca un cerc având în centru canalul dentar. Izometria defineşte imaginea cu dimensiuni locale mai apropiate de cele reale ale dintelui. . şi se poate executa pe dinţi izolaţi sau cel mult pe grupuri mici de dinţi. dintele presupus bolnav fiind aşezat în mijlocul filmului. trebuie să fie 270 .se mai numeşte tehnica Simpson. chisturilor nazopalatine. apare imaginea complexului morfologic endo-parodonto-alveolar. Pe radiografiile cu filme endobucale. exostoze mandibulare sau litiază salivară submandibulară. La mandibulă semnul este aşezat pentru filmele orizontale în colţul dreapta.în prelungirea razei arcului de cerc al arcadei dentare care străbate dintele respectiv. 271 bucală. sus. Această incidenţă dă relaţii privind a treia dimensiune a aparatului dento-parodonto-alveolar. Pentru corectare este utilizată tehnica planurilor paralele. iar pentru cele verticale în colţul stânga sus. Este de fapt o proiecţie verticală. Filmul cu format 4/5 este plasat între feţele ocluzale ale arcadelor dentare. care permite studiul formei şi structurii diferitelor sale elemente. Pe dosul filmelor dentare este însemnat într-un colţ un punct compostat. ANATOMIA RADIOGRAFICĂ DENTO-ALVEOLARĂ. În mod obişnuit dintele şi filmul radiografic nu pot fi paralele. localizării de corpi străini. Înainte de aşezarea filmului se identifică această perforaţie care are un dublu rol . dar obligatoriu trecând prin apexul radicular. Incidenţa intraorală axială cu film ocluzal. iar raza centrală pătrunde din exterior prin structurile anatomice de examinat spre filmul aflat endobucal. Fascicolul de raze X incident străbate dintele dealungul său şi cade perpedindicular de film. Incidenţă intraorală izometrică şi ortoradială cu film ocluzal. Tehnica are indicaţii pentru evidenţierea dinţilor supranumerari.permite prinderea în clemă a filmului şi ajută examinatorul să poziţioneze corect filmul. Termenul ortoradial arată că fascicolul incident. În această tehnică denumită şi Mac Cormak Fitzgerald. Perforaţia se aşează întotdeauna spre planul cuspidian. iar pentru cele verticale în colţul dreapta. Abateri de la regulă sunt impuse de suprapunerile unor rădăcini ale dinţilor multiradiculari. O altă indicaţie în cadrul poziţiei retroalveolare este obligativitatea ca marginea filmului să depăşească cu 2 mm planul cuspidian. Corecţia distoexcentrică se face în cazul suprapunerii rădăcinii meziovestibulare peste cea palatinală. Cunoscută şi ca tehnica Belot. filmul se plasează paralel cu axul dintelui printr-un aparat de fixare. Incidenţa retroalveolară defineşte aşezarea filmului endobucal în spatele alveolelor unui grup de doi sau trei dinţi vecini.

Are o formă asemănătoare cu a coroanei şi este bine delimitată de dentină. cu vârsta sau prin procese patologice parodontomarginale. Limbusul alveolar sau marginea superioară a alveolei. Ea este radiotransparentă. 0. poate fi în „V“ sau „U“. Ea apare îmbrăcată în smalţ. Pe toată suprafaţă este marginită de o corticală osoasă cu aspect de os compact. El se poate termina în apex sau alături cu sau fără delta apicală. uşor turtită uneori discret curbată. Uneori datorită fenomenului de abraziune. îmbrăcând forme variate. care înconjoară camera pulpară şi canalul radicular. de formă rotund ovalară. – Are forma unei linii radiotransparente. Uneori se poate observa şi o abraziune interdentară datorită modificărilor poziţiei dentare sub presiunea masticatorie. Suprafeţa de contact interdentară în mod normal convexă. spre distal în treimea apicală. Starea lui în modificările patologice suferite se poate aprecia prin studierea imaginii suprafeţei radiculare. Imaginea radiologică a cementului este net delimitată spre exterior în schimb interior nu se poate diferenţia din cauza absorbţiei foarte apropiate a dentinei şi cementului. care continuă radiotransparenţa camerei pulpare. devine plană sau concavă. Camera pulpară a zonă radiotransparentă omogenă cu pereţi net delimitaţi. La molari şi premolari prezintă prelungiri diverticulare în care se găsesc coarnele pulpare. Axa ei formează un unghi deschis oral cu axa coroanei. ocupă porţiunea centrală a coroanei şi are două prelungiri spre unghiurile incizale: Canalul radicular este o linie îngroşită cu margini nete. Spaţiul periodontal care apare între cement şi corticala alveolară. Este net conturat şi se situează între cementul radicular şi corticala alveolară numită lamina dura. Spaţiul parodontal este ocupat de ligamentale alveolo-dentar. devin prin abraziune interproximală suprafeţe iar dinţii se înclină uşor mezial. Dentina constituie un strat opac. este foarte opacă şi fără structură. Grosimea acestei linii radiotransparente este diferită. IMAGINEA RADIOLOGICĂ NORMALĂ A DINŢILOR. 11 mm este conică. Diferenţierea de smalţ este netă la nivelul coroanei. vase şi nervi. Smalţul care îmbracă coroana are grosimi diferite – mai mare pe suprafaţa ocluzală şi se pierde treptat spre colet. net delimitată spre lumenul alveolar şi mai şters spre osul spongios maxilar. şi are aproximativ 0. conţinând săruri minerale în procent de 76%. – Are conţinutul cel mai bogat în săruri minerale 96%. 22 mm lungime. Este constituit din os spongios şi mărginit de lamina dura. fiind foarte dens. Cementul este o continuare a smalţului învelind rădăcina. Septul osos interalveolar are forme diferite. fără structură. Forma septului osos între 2 rădăcini ale dintelui multiradicular este triunghiular cu vârful spre rădăcină la nivelul unde se unesc alveolele respective. apar ca nişte prelungiri ale camerei pulpare. El se continuă între 2 alveole prin marginea crestei alveolare. care este ca o mănuşă în care sunt implantate rădăcinile dintelui. grosimea suprafeţei ocluzale a smalţului se reduce. denumită lamina dura.5 mm. Foarte des el se suprapune peste smalţ. este format de limita opacităţii corticale-osoase şi transparenţei ligamentului circular al mucoasei gingivale. Structura cementului este apropiată de a compactei osoase având 73% săruri minerale. delimitată de mucoase gingivală tot prin corticală osoasă. Pulpa dentară este conţinută în camera pulpară şi canalul radicular. are formă de „V“.Dintele normal Imaginea radiologică pune în evidenţă forma coroanei şi rădăcinii.5 mm. având aspectul acestora. Pe el se produce inserţia ligamentalor alveolodentare. Dentina este deasemenea intens radioopacă. Septul alveolar se modifică progresiv prin rezorbţie.5 . Canalele radiculare variabile în funcţie de dinţii care le conţin. identică cu cea de pe lamina dura a alveolei. Rădăcina măsurând cca.1 mm. Punctele normale de contact interdentare. Are aprox. iar marginea 273 . precum şi la apex în dreptul 272 fibrelor ligamentare radiculare. mai largă la nivelul inserţiei gingivale unde se află ligamentul circular. cât şi straturile dure care le formează. ţesut conjunctiv. Pe filmul radiologic coroana în formă de lopată este uşor asimetrică cu unghiul incizal distal mai rotunjit decât cel medial. coletul anatomic sunt greu de depistat. bine conturat. Spaţiul periodontal. este radiotransparent cu margini nete. Incisivul central superior – erupe în jurul vârstei de 7 ani şi este calcificat complet la 10 ani. Septul osos interdentar median. Pe radiografia dentară apare în formă de unghi drept.4-0. Alveola uni sau multi cavitară este conţinătoarea rădăcinilor dentare. Smalţul dentar. groasă de cca. ceva mai larg la apex 1. Linia cervicală care delimitează coroana de rădăcină sau coletul dentar şi linia de întâlnire a smalţului cu cementul.

Lungimea de 21 mm. dar pe imaginea radiologică datorită suprapunerii se evidenţiază doar doi. Are trei cuspizi. Este asemănător cu primul molar. este complet calcificat la 13 ani. dar pe film se evidenţiează cea mezială şi distală. este mai lungă şi mai puternică decât a incisivilor. Coroana în formă de pară. Primul molar superior nu este precedat de un dinte temporar. Camera pulpară în realitate cu 2 coarne prin suprapunere apare cu unul singur. Procedeul însă nu detaşează coarnele pulpare. Pentru a detaşa cele 2 rădăcini se efectuează o incidenţă mezioexcentrică. Coroana cu o suprafaţă ocluzală bicuspidiană. Incisivul lateral inferior. Al doilea premolar inferior. dar puţin mai mic. Are trei rădăcini mai adunate. Erupe la 8 ani şi se calcifică complet la 12 ani. uneori prin fuziunea celor vestibulare apare doar cu o rădăcină palatinală şi una vestibulară.22 ani sau mai târziu. Este foarte puternică şi rezistentă. are 4 cuspizi. Detaşarea mezio-vestibularei se face prin incidenţă disto. Spaţiul periodontal bine evidenţiat iar lamina dura mai groasă ca la alţi dinţi. Erupe la 7-8 ani şi se calcifică complest la 10 ani Septul osos interdentar între masivi are forma de V inversat. Este mai lung ca şi cel superior şi are formă asemănătoare cu caninul inferior. mezio-vestibulară şi disto-vestibulară de dimensiuni egale. Coroana are trei cuspizi dar prin suprapuneri pe film apar doar doi. dar este puţin mai mic şi deobicei are o singură rădăcină.osoasă formează limbusul celor două alveole vecine. Puţin mai mare ca centralul. Al III-lea molar superior. Rădăcina mai scurtă şi mai efilată ca a caninului. Erupe la 11 ani şi este calcificat la 12 ani jumătate. Rădăcina mai subţire şi mai efilată. Primul premolar inferior. cel distal optuz. – erupe la 8 ani şi este complect calcificat la 10 ani şi jumătate. apare la 6 ani. Vom enumera doar deosebirile evidente. Uneori rădăcina şi canalul radicular au o bifurcare apicală. Este dintele cel mai mic. Coroana este aproape cubică. Este cel mai mare molar superior şi se calcifică complect la 9 ani. Erupe la 6-7 ani şi este complect calcificat la 9 ani. Radiografia trebuie făcută astfel încât să se evite umbra parazitară a compactei proeminenţei malare. Caninul superior – este dintele cel mai lung. – este ceva mai mic sau egal cu al IIlea. Coroana de formă cubică. Al II-lea premolar superior – este foarte asemănător cu primul. Incisivul central inferior. Are două rădăcini: vestibulară şi palatinală. pe radiografia apare monocupisdată prin suprapunerea cuspizilor aşezaţi vistibulo-palatinal. Creasta alveolară are formă de „V“ spre incisivul lateral şi „U“ spre primul molar. Camera pulpară are 4 coarne. Marginea incizală este uşor oblică. Frecvent are două sau trei rădăcini dar uneori sunt adunate şi sudate. datorită suprapunerii vestibulo-orale. Erupe la 11 ani şi este complet calcificat la 13 ani. Camera pulpară şi canalul radicular bine evidenţiate. Ele sunt bine diferenţiate pe radiografiile executate corect. corepunzând celor patru cuspizi. Incisivul lateral superior. Primul premolar superior – apare la 9 ani şi este complet calcificat la 10 ani. Al II-lea molar superior apare la 12 ani şi se calcifică complect la 14 ani. Cea vestibulară este mai puternică. Primul molar are raporturi cu sinusul maxilar care uneori se suprapune peste treimea apicală a rădăcinii palatinale. Marginea incizală este mai retrasă. Eventualele suprapuneri ale rădăcinii vestibulare peste cea 274 palatinală se realizează cu radiografii excentrice. Rădăcina unică. cu unghiul mezial ascuţit. Pe film apar doar doi. iar a celei disto-vestibulare prin radiografie mezio-excentrică. Sub apexurile premolarilor inferiori se află 275 . Are trei rădăcini: palatinală. iar canalul apare ca şi o zonă transparentă care se subţiază progresiv spre apex. Radiologic are aceiaşi formă ca incisivul central. Premolarul I superior poate avea raporturi de vecinătate cu sinusul maxilar. Înălţimea totală are 25 mm. Are întotdeauna raport de vecinătate cu sinusul maxilar. Erupe la 11 ani. coroana fiind mai scurtă decât a incisivului central. Erupe inconstat la 18 . Radiografia corectă a acestui molar trebuie să aibă penetrabilitatea fascicolului astfel dozată încât să evidenţieze lamina dura din jurul apexului. Caninul inferior are coroana mai lungă şi rădăcina mai scurtă. Cuspidul vestibular este mai mare ca şi cel lingual. are cingulumul dezvoltat. Este cel mai puternic premolar.excentrică. Dinţii arcadei inferioare sunt asemănători cu ai arcadei superioare. Rădăcina este mai mică şi mai îngroşată decât a primului premolar inferior. Rareori are rădăcini bifidă. Canalul fiind cel mai lung şi mai lat dintre ceilalţi dinţi.

gaura mentonieră. Primul molar inferior. Prezintă cinci cuspizi, iar coroana este mai îngustă decât al omologului superior. Radiologic se evidenţiează doi cuspizi. Erupe la 6 ani şi se calcifică la 9 ani. Are două rădăcini, mezială şi distală. Uneori rădăcina mezială formată prin fuzionarea rădăcinii mezio-linguală şi mezio-vestibulară are două canale radiculare. Canalul mezio-lingual apare mai scurt ca cel mezio-vestibular. Apexurile se pot suprapune peste canalul dentar inferior când se foloseşte pentru corecţie o incidenţă cu înclinare caudo-cranială mai redusă. Al doilea molar inferior. Este mai mic decât primul. Erupe la 12 ani şi se calcifică la 13 ani. Al treilea molar inferior. Erupe inconstant la 18-30 ani. Coroana se aseamănă cu celui de al doilea molar inferior, dar rădăcnile sunt adunate sau chiar unite întrun corp radicular conic. Foarte des rădăcinile sunt curbate. Peste rădăcina molarului se suprapune creasta oblică a mandibulei. RADIODIAGNOSTICUL PARODONTOPATIILOR MARGINALE Parodonţiul marginal este format din: gingie, ligamentul alveolodentar, cementul radicular şi osul alveolar. El asigură legătura morfofuncţională a dintelui în maxilar. Îmbolnăvirea parodonţiului marginal datorită unor cauze septice, toxice, mecanice iritative, se prezintă clinic sub formă de gingivite şi parodontite care nu modifică imaginea radiologică. Parodontopatiile marginale cronice profunde, evolutive au o componentă inflamatorie sau distrofică. Sunt determinate de factori generali sau predispoziţie genetică. În aceste cazuri, examenul radiologic dă o imagine a formei şi gradului de interesare a leziunilor osoase. Examenul radiologic, nu evidenţiează afectarea părţilor moi. Dacă este efectuat corect, în schimb depistează: leziuni osoase marginale incipiente, precizează tipul leziunii şi descoperă unele spine iritative, cum ar fi obturaţiile coronare, prezenţa de carii cu margini rugoase (care în prezenţa tartrului determină apariţia parodontopatiilor). De asemenea el ne furnizează date privind stadiul evolutiv al afecţiunii, indicaţiile terapeutice şi atitudinea faţă de dinţi. Leziunile incipiente sunt cel mai uşor de tratat, şi au un prognostic bun.
276

Parodontopatiile marginale în stadii incipiente Examenul radiologic pune în evidenţă în stadiile incipiente: Halistereza marginală sub forma unor zone de transparenţe liniare verticale la nivelul septurilor interdentare Triangulaţia marginală cu aspectul unui triunghi radiotransparent cu baza spre coroană localizat la nivelul limbusului Ciupire de sept - este o denivelare în continuitatea crestei alveolare între doi dinţi alăturaţi. Parodontopatiile marginale în stadii avansate Pe lângă cele trei aspecte descrise se mai produce: - rezorbţie sub formă orizontală reprezentând o atrofie distrofică - parodontopatia marginală cu aspect vertical în jurul dinţilor apare o imagine de pâlnie, chiuvetă, în scară cu distrugerea laminei dura. - parodontopatia totală - Apare o liză uşoară completă, rădăcina plutind într-o zonă de radio-transparenţă. Evidenţierea radiologică a leziunilor osoase este condiţionată de po-ziţionarea corectă şi timpul de expunere adecvat. Astfel, dacă tehnica de radiografiere nu este cea mai bună, este posibil ca unele elemente patologice să nu se evidenţieze, sau imaginea lor să fie neconcludentă. Dacă, de exemplu, raza incidentă este prea oblică, alveola dentară, la marginea superioară, are o suprafaţă mult lărgită, pe când spre regiunea apicală este mult mai îngustată. Acest Carie pe suprafaţa trituran- fenomen se datoreşte legii sumaţiei planurilor, tă în smalţ osul mai bine reprezentat în regiunea apicală dă o imagine îngustată alveolei. Examenul radiologic pune în evidenţă, în stadii incipiente, următoarele aspecte: Halistereza marginală are aspectul unor zone de transparenţă, liniară, verticală la nivelul septurilor interdentare, care se anastomozează între ele. Această leziune se datoreşte congestiei vaselor nutritive care produc o de- mineralizare a ţesutului osos interdentar. Halistereza marginală poate întovărăşi atât leziunile incipiente cât şi cele avansate de parodontită marginală. Este un fenomen reversibil şi durează atât cât şi procesul inflamator.
277

Triangulaţia marginală constă în lărgirea spaţiului parodontal care se îndepărtează în jurul coletului, formând un mic crater circular între limbus şi cementul radicular. Acest crater se formează după dispariţia laminei dura de la nivelul limbusului prin înlocuirea ei cu un ţesut de granulaţie. Imaginea radiologică este formată de triunghiul radiotransparent cu baza spre coroană, localizat aproximativ la nivelul limbusului. Leziunea este datorată demineralizării şi unui proces de osteoclazie care determină dispariţia ireversibilă a structurii osoase. Factorii favorizanţi sunt vecinătatea unor carii, prezenţa tartrului, obturaţii coronare debordante, coroane de înveliş neadaptate corect. Depunerile calcare supra sau subgingivale joacă un rol foarte important în apariţie şi întreţinerea tuturor formelor de parodontită marginală. Examenul radiologic este decisiv în evidenţierea tartrului dentar subgingival. Ciupirea de sept Linia joncţiunii amelodentinare a dinţilor unei arcade şi o a doua linie paralelă cu prima, care formează creasta septurilor interdentare situată la 1 - 1,5 mm de ea, sunt repere pentru evidenţierea Granulom radicular unor modificări patologice importante. Orice deviere de la paralelismul acestor linii prezintă o resorbţie osoasă a septului interdentar, şi constituie o parodontită marginală. Această denivelare în continuitatea crestei, se numeşte ciupire de sept. Diagnosticul corect presupune o tehnică ireproşabilă privind înclinaţia tubului sau conului radiogen. Leziunile avansate. De obicei cele trei tipuri de leziuni incipiente se combină între ele şi se agravează reciproc, accentuând resorbţiile marginale. Diagnosticul radiologic în aceste cazuri, este mai uşor. Se pune în evidenţă gradul de resorbţie osoasă marginală, tipul resorbţiei şi localizare exactă. El dă de asemenea indicaţii privind evoluţia, prognosticul şi atitudinea faţă de fiecare dinte. Pe film este atât osteoporoză cât şi osteoliză. Important este să se precizeze care formă predomină. Dacă nivelul resorbţiei septurilor este paralel cu linia joncţiunii amelodentinare, este resorbţie de formă oriChist radicular zontală. Este produsă prin osteoclazie şi
278

reprezintă o atrofie distrofică. Interesează grupe mari de dinţi, sau arcade întregi. Resorbţia septurilor apare radiografic ca o imagine de transparanţă crescută net delimitată, fără prezenţa corticalei osoase la limita de demarcare între osul spongios şi mucoasa gingivală. Evoluţia este lentă. Dacă la osul distrofic se adaugă inflamaţia, rezorbţia este grăbită, asociată cu halistereză marginală. Conturul osului este difuz. Prezenţa unor spine iritative, cum sunt tartru, caria de colet, adaptarea incorectă a coroanelor de înveliş, pe fondul parodontopatiei distrofice orizontale determină apariţia verticalizărilor la 1 - 2 dinţi în diferite zone. Sub influenţa unor suprasolicitări sau a unor microtraumatisme se produce verticalizarea simetrică, frontală sau laterală pe grupe de dinţi, care pot avea poziţii vicioase sau migrări dentare. Chisturile parodontale Chisturile parodontale iau naştere din resturile epiteliate ale lui Malassez, care în urma unui proces inflamator local duc la proliferare şi transformare în chist. Această proliferare are drept cauză acţiunea unor spine iritative cum sunt: surplus de obturaţie, margini coronare prea largi, urmările unui Food impaction care duce la o gingivită localizată, aşa numită paradontită marginală localizată şi la verticalizări localizate care în stadiu mai avansat duc la procese de bifurcare. RADIOLOGIA CARIEI DENTARE Caria dentară se caracterizează printr-un proces de distrucţie a substanţei dure dentare, prin necroză, determinând un defect al smalţului şi dentinei, şi evoluând progresiv în suprafaţă şi profunzime spre camera pulpară. Caria este o afecţiune complexă, la producerea ei intervin factori multipli dixogeni, exogeni şi endogeni. Radiodignosticul în caria dentară. Diagnosticul cariei poate fi făcut prin examen clinic obişnuit. Examenul radiologic aduce un aport deosebit pentru diagnostic, aprecierea gradului de interesare a structurilor osoase şi urmărirea evoluţiei terapeutice.
279

Radiodiagnosticul în caria complicată Pulpopatiile Examenul radiologic depistează cariile mici superficiale şi aduce siguranţa neafectării pulpei. Dacă caria a depăşit joncţiunea amelodentinară şi pătrunde în dentină, afectarea pulpei este posibilă. Imaginea radiologică în cazurile de pulpită se rezumă la descinderea cariei în suprafaţă şi adâncime şi arătarea grosimii dentinei între camera pulpară şi cavitatea carioasă. Radiologia mai poate pune în evidenţă zonele de continuitate a cariilor profunde cu pulpa. Fiecare formă are caracteristici anatomopatologice şi clinice specifice. PATOLOGIA APICO-PERIAPICALĂ Patologia apico-periapicală de cele mai multe ori poate fi evidenţiată numai prin examenul radiografic Radiologia este astfel obligatorie pentru diagnostic, pentru stabilirea indicaţiilor de trament conservator sau radical şi alegerea metodei şi tehnicilor terapeutice corecte. Examenul patologiei apico-periapicale evidenţiează forme de leziuni osoase inflamatorii degenenerative acute şi cronice, reprezentând stadii evolutive ale aceluiaşi proces patologic, diversificat în funcţie de virulenţa agentului agresor şi rezistenţa terenului afectat. Imaginea radiologică este determinată de funcţia osteodistructivă sau osteoconstructivă patologică a celulelor osoase declanşată de factori multipli; circulator, PH, neuroendocrini, toxici. Aspectul radiologic al zonei de trecere între radiotransparenţă şi structura normală a ţesutul osos dă indicaţii privind procesul patologic periapical şi ten-dinţa evoluţiei sale. O demarcaţie netă, printr-o linie de condensare, evidenţiează un proces organizat, cronic cu evoluţie lentă spre exspansiune simplă (granulom). Conturul estompat şters, denotă un proces inflamator acut, cu evoluţie rapidă. Chistul radicular. Diagnostic diferenţial Este o imagine de radiotransparenţă periapicală cu contur foarte net asemănător cu cea de la parodontita cronică apicală chistică, dar leziunea are diametrul mai mult de 5 mm. Linia de contur de condensare periferică este mai intensă. Apare la dinţii permanenţi, cu simptomatologie necaracteristică, în faza endosoasă, când este descoperit accidental radiologic.
280

RADIODIAGNOSTICUL ÎN INCLUZIA DENTARĂ Incluzia dentară reprezintă rămânerea în grosimea osului, la locul normal, cu deformare sau în ectopie a dinţilor complet dezvoltaţi, după perioada lor de erupţie fiziologică. Frecvenţa lor este, în ordine, la maxilar: canini, molari de minte, incisivi laterali şi molari şi premolarii doi. La mandibulă – molarii de minte, caninii, premolari doi. De obicei sunt întâlniţi dinţi supranumerari. Incluzia este unidentară, bidentară simetrică, sau multiplă. RADIODIAGNOSTICUL ÎN EXTRACŢIA DENTARĂ. Extracţia se consideră ca o intervenţie de necesitate la care se recurge cu mult discernământ. Pe lângă diagnosticul clinic, examenul radiologic este decisiv pentru stabilirea unor criterii importante, şi anume: diagnosticul leziunilor şi stabilirea indicaţiilor de extracţie, alegerea metodei de extracţie şi orientarea metodei de tehnică, controlului plăgii post extracţionale, diagnosticul eventualelor accidente şi complicaţii. RADIODIAGNOSTICUL ÎN ANOMALIILE DENTARE. Anomalie dentară înseamnă devierea dinţilor de la normal privind: forma, volumul, numărul, poziţia, structura. De obicei sunt congenitale cauzate de: a) factori genetici b) factori toxici infecţioşi fizici, care influenţează dezvoltarea embrionară. Examenul radiologic este indispensabil la anumite forme de anomalii: 1) ANOMALII DE NUMĂR – Anodonţia totală sau absenţa congenitală a tuturor dinţilor. A fost remarcată în sindromul Siemens (anhidroză, hipotricoză şi anodonţie). – Hipodonţia sau anodonţia parţială sau oligodonţia. – Dinţii supranumerari 2) ANOMALIILE DE POZIŢIE. a) Transpoziţii dentare. Este fenomenul în care dintele nu ocupă locul său normal pe arcadă. b) Malpoziţii dentare. Fenomenul când dintele erupe pe arcadă dar suferă o deplasare vestibuloorală sau meziodistală sau chiar rotaţie în ax. c) Ectopia dentară. – Dintele se află la distanţă de locul său nor281

traumatice. coronaro-radiculare. RADIODIAGNOSTICUL ÎN ANOMALIILE DENTO-MAXILARE CU DEFORMAŢII ŞI DEFECTE OSOASE. prognatism sau retrognatism inferior şi superior. Acestea produc modificări faciale caracteristice. fracturi radiculare. scurtări. prodenţie. d) Concrescenţa dentară e) Taurodontismul f) Gigantismul dentar 4) ANOMALII DE STRUCTURĂ a) Hipoplazia smalţului – sau amelogeneza imperfectă. Leziunile interesează părţile componente ale dintelui. Deformaţiile osoase se datorează unei hiper sau hipodezvoltări gene-ralizate sau segmentare: micrognaţie sau hemihipotrofie sau hemihipertrofie maxilară şi mandibulară. transversale. unor intervenţii chirurgicale. lovituri. de regulă parţiale. infecţioase. consolidări vicioase. Se produc de asemenea contuzii dento-parodontale. ocluzie adâncă. lu-xaţii dentare complete sau incomplete. căderi şi mai rar în timpul masticaţiei datorită unor corpuri dure. Examenul radiologic evidenţiează malpoziţiile dentare.. fracturi coronare. anchiloză temporo-mandibulară. zontale ale masivului Ele se realizează prin abrazimaxilo-facial une. Examenul radiologic poate decela următoarele elemente: 1. Fisura traumatică a smalţului şi dentinei. radiografii de profil. ocluzie dista-lizată. Resorbţiile radiculare ale dinţilor temporari sunt fiziologice şi contribuie la înlocuirea dinţilor. c) Dentinogeneza imperfectă Hodge sau dentina opalescentă . Defectele maxilarelor cuprind pierderi de substanţă osoasă care întrerup continuitatea osului sau modifică relieful normal al feţei. nedecelabilă 283 . deviaţii etc. radiografii în incidenţă axială pentru mandibulă sau masiv facial. resorbţie. asimetrie facială. b) Hipoplazia hipocalcică Colwer. unor procese patologice cu distrucţii osoase. pro1) Disjuncţie înaltă Le Fort II liferare de dentină şi hipertrofie 2) Disjuncţie mijlocie Le de cement. Gustafs. RADIODIAGNOSTICUL ÎN LEZIUNILE TRAUMATICE ORTO-DENTO PARODONTALE. Sunt însă situaţii când dintele temporar poate să se anchilozeze de osul alveolar şi să persiste. în special pentru dinţii în ectopie şi heterotopie precum şi stabilirea rapoartelor acestor dinţi. proalveolie. A treia cauză de traumatisme sunt cele chirurgicale. longitudinale. d) Heterotopiile dentare – când dintele se formează în afara maxilarelor. Fort I Uzura fiziologică a 3) Disjuncţie joasă Le Fort III (Guerin) suprafeţelor de masticaţie a dinţilor este realizată prin con282 tactul dinţilor antagonişti în timpul masticaţiei. Se indică: radiografii panoramice. Sprawson. se produc din cauze externe şi anume prin şoc direct. hipertrofie condiliană. fisuri ale smalţului. Anomaliile dento-maxilare Anomaliile dento-maxilare se datoresc unor cauze câştigate sau congenitale. ocluzie deschisă. Leziunile traumatice ale dinţilor şi parodonţiului. Resorbţia radiculară însă apare chiar în absenţa dinţilor permanenţi. uneori tulburări de creştere. exo sau endo alveolie.mal. 3) ANOMALII DE VOLUM ŞI FORMĂ a) Macrodonţia b) Microdonţia c) Dismorfismul dentar – sunt două forme: – fuziunea coronară şi geminaţia. retroalveolare. d) Odontodisplazia MODIFICĂRI REGRESIVE LA DINŢI ŞI MAXILARE Modificările regresive reprezintă toate modificările distructive şi de îmbătrânire fiziologică şi nefiziologică care apar la Liniile de fractură orinivelul dinţilor şi maxilarelor. calcificare.

D) fracturi cominutive. Sinusita odontogenă se poate diagnostica şi diferenţia faţă de cea rinogenă în special prin unilateralitatea interesării sinusale. palatine. Fracturile mandibulei După statistici reprezintă până la 80% din totalul fracturilor feţei. Radiodiagnosticul în sinusita maxilară odontogenă Destul de frecvent procesele septice odontogene determină sinusite maxilare. disjuncţie cranio-maxilară.3 mm şi care se înscrie exact în limitele osului fracturat. vomer. Raporturile soluţiei de continuitate cu camera pulpară. B) laterale. el fiind întreţinut de procesul odontogen cu virulenţă mai redusă. 3. Fracturi totale. sfenoid chiar frontale şi temporal. precum şi procese patolo-gice preexistente. fractura Richet. disjuncţii intermaxilare. oasele nazale. raporturile cu dinţii. baza craniului. ajungând chiar la etmoid. Fracturile masivului maxilar – Sunt fracturi care se limitează rar numai la oasele maxilare pro284 priu zise. În cazurile deplasărilor asociate în mai multe planuri se pot produce încălecări ale fragmentelor. Pe lângă semnele clinice. infecţii parazitare. starea osului fracturat. c) bolta palatină. TBC. c) mijlocii superioare Le Fort II. RADIODIAGNOSTICUL ÎN OSTEOPATIILE SPECIFICE ALE MAXILARELOR Alterările osoase în bolile datorită agenţilor microbieni specifici. 2. lacrimale. Le Fort I. care au favorizat producerea fracturilor. sifilis. De obicei traumatismele sunt transversale. Sinusitele au drept cauză infecţii ale dinţilor incisivi. ramura orizontală şi condilul mandibulei. fracturi inferioare Guerin. Examenul radiologic furnizează date privind liniile de fractură direcţia lor. Localizările prioritare sunt: regiunea simfizară a unghiului. în focare de fractură sau cavităţi osoase. investigaţiile complementare şi în primul rând examenul radiologic asigură siguranţa diagnosticului. Ele se întind şi la celelalte oase ale etajului mijlociu ale feţei. II. a stabilirii legăturii focarului de fractură cu dinţii şi alte elemente anatomice din vecinătate: orbită. a) fracturi orizontale.. premolari şi molari superiori. respectiv parodontite apicale sau parodontopatii marginale. existenţa focarelor multiple. În fracturile radiculare precizează diagnosticului şi anume: traseele fracturate. Fracturi parţiale. cu margini discret demineralizate. fracturi asociate a procesului alveolar şi stabilirea indicaţiilor tehnicilor de tratament. actinomicoză. Masivul maxilar este format din: os spongios întărit prin stâlpii de rezistenţă care sunt organizaţi pentru a răspunde forţelor verticale. unice sau multiple. b) mijlocii. Fracturile se însoţesc de dizlocări datorită tracţiunilor musculare. C) fracturi combinate. precizarea formei fracturii pentru aprecierea deplasărilor fragmentelor osoase. Se împart în: Fracturi totale. sinusuri. Imaginea radiologică a fracturii este o linie de transparenţă neregulată cu aspect zimţat. fractura Woalter. a) creasta alveolară. 285 . Clasificarea este următoarea: I. având grosimi până la 2 . se caracterizează prin leziuni distructiv–productive cu predominenţa celor osteolitice. mobilitate deosebită şi forma multi recurbată. apărând de obicei cu extracţiile acestor dinţi şi perforarea peretelui sinusal. d) pereţi sinusali. Aceste trasee sunt variate în raport cu linia de forţă a traumatismului.clinic. Totuşi aceste fracturi sunt mai reduse ca cele ale mandibulei. b) tuberozitate. RADIODIAGNOSTICUL ÎN TRAUMATOLOGIA MAXILO-FACIALĂ Examenul radiologic este singur în măsură să furnizeze date obiective pentru confirmarea diagnosticului de fractură. Rezistenţa masivului facial nu este optimă pentru prevenirea fracturilor transversale. Radiografia descoperă şi realizează prezenţa de corpi străini radioopaci situati în ţesuturile moi. deplasarea fragmentelor. d) fracturi verticale şi oblice – A) mediosagitale. Fracturile parţiale sau incomplete sunt rare. depistarea traiectelor de fractură.. sunt favorizate de proeminenţa mandibulei. Procesul patologic are un caracter acut sau cronic. fose nazale.

malarul. Tuberculoza Afectarea oaselor se produce în tuberculoza secundară sau prin însămânţare odonto–parodontală. Tumorile pot fi monostice sau monotope sau politope dar şi poliostice. fără îngroşare periostală. Radiologic pot fi uşor confundate cu osteoame spongioase enostale. Adamantinomul Este o tumoră odontogenă care ia naştere din ţesuturile dentare embrionare. Caracteristică este prezenţa celulelor gigante multinucleate. Prezintă la debut formă periferică sau formă centrală. Epulidele Sunt formaţiuni proliferative prin hiperplazie granulativă. şi cauzate de iritaţii locale.Sifilisul În perioada primară şi secundară. şi fără sechestre. unghiul mandibulei. uneori chiar cu sechestre mici. dar neregulat fără semne de reacţie reparatorie. Localizările prioritare sunt: procesele alveolare. Actinomicoza Însămânţarea se produce direct de la o pungă parodontală sau actinomicoza părţilor moi cervico–faciale. Examenul radiologic. Este o tumoră poligeodică cu aspect de ciorchine de struguri. polichistice inegale. Zona afectată este net conturată. Radiologic. În perioada terţiară. Forma condensată frecventă la unghiul mandibulei cu aspect de os pătrat. dezvoltate pe gingie. şi are formă de osteoliză neregulată. uneori sunt mici sechestre. proliferării tumorale. dar până la utilizarea ortopantomografului tumora este greu de evidenţiat. corticala subţiată. Imagini radiotransparente. Se localizează de obicei la mandibulă. uneori alterând cu zone opace. având fie caracter solid sau chistic. Localizările la bolta palatină. Osteita malară este mai frecventă la copii. specifică este tendinţa redusă la reparaţie osoasă. cu aspect de fagure de miere. Exostozele encondrale includ şi osteocondromul condilului. neomogene. imagine unilaterală chistică. În forma centrală apare o radiotransparenţă neomogenă difuz conturată. urmată de pierderea dinţilor cu tendinţă extensivă. cu contur multi–alveolar. fără lizereul marginal. iar prin creştere poate deforma osul. difuz conturată şi mici sechestre. TUMORI BENIGNE. osul prezintă manifestări reversibile. care este destul de frecvent. În forma periferică distingem o zonă de liză cu contur neregulat. 286 RADIODIAGNOSTICUL ÎN PATOLOGIA TUMORALĂ A MAXILARELOR. planşeul nazal. Forma periferică interesează periferia mandibulară cu zone de decalcefiere neomogenă. Gomele sunt centrale sau periferice cu aspect de radiotransparenţă rotunjită sau ovală net delimitată. regiunea alveolară superioară. sinusul maxilar. Examenul radiologic nu este caracteristic. După vindecare defectele osoase sunt persistente. Sifilomul difuz – se manifestă prin îngroşări ale osului cu aspect osteomielitic sechestrant şi fistulizant. Exostozele Sunt producţiuni osoase radioopace de obicei localizate la mandibulă. leziunile osoase sunt ireversibile. Se dezvoltă profund endo–osos. Imaginea radiografică prezintă o demineralizare lacunară a osului alveolar subiacent. Examenul radiologic evidenţiează: Forma rarefiantă cu aspect polimorf cu zone de transparenţă neomogenă dar cu contur net. net delimitat. şi se împart în sifilom circumscris (gomă) şi sifilomul difuz. Tumora cu mieloplaxe Apare la tineri. imagini areolară (ciorchine de struguri). unghiul mandibular. Examenul radiologic – evidenţiează imagini lacunare radiotransparente de forme variate: aspect de nori cumulus. modificând aspectul feţei. bolta palatină. Leziunea progresează în dimensiuni. suflată uneori cu întreruperi de structură. zone demineralizate neregulate. 287 . şi septat.

Osteomul condilian Produce deformarea capului condilului. b) odontoame izolate în grosimea osului din jurul dinţilor. c) odontomul intradentar ca un dinte inclus în cavitatea pulpară. Osteomul poate fi central sau periferic. afectează maxilarele în special zona etmoido–frontală. predilect pe mandibulă. Se prezintă sub 3 forme: a) odontoame satelite sudate pe dinţi la nivelul coronei (perle de smalţ) fie pe rădăcini pe care le deformează. 289 288 . apare o calcifiere pronunţată cu aspect de radioopacitate rotunjită care înglobează numai apexurile mai multor rădăcini.Cementomul Este o formaţiune tumorală rară. Pe acest fond apar pete radioopace. Structura osteomului poate fi asemănătoare cu spongioasa – osteom spongios. Examenul radiologic evidenţiează o imagine radioopacă localizată în funcţie de forma clinică cu contur neregulat bine conturată faţă de osul din jur printr-un spaţiu mai clar. Se dezvoltă central şi nu deformează tablele osoase. Hemangiomul Determină rezorbţii osoase cavitare. sau osteom compact. Alte tumori benigne cum ar fi fibromul. Osteomul Tumoră benignă. 2% din tumori pot degenera în ameloblastoame maligne. dar cca. Examenul radiologic este o opacitate de intensitate variată de obicei bine delimitată. La mandibulă. Osteomul osteoid – este format dintr-o stromă conjunctivă vasculară cu plaje de calcifiere. Osteomul central evoluează lent. TUMORI MALIGNE La maxilar se întâlnesc sarcoame şi epitelioame primitive sau secundare. motiv pentru care au fost denumite şi tumori semimaligne. o zonă radiotransparentă de liză în continuarea spaţiului parodontal aplical. uneori depăşind cavitatea glenoidă. Examenul radiologic evidenţiează imagini caracteristice pentru cele trei faze: în faza osteolitică. Neurinomul. Odontomul Este o organoplazie compusă din ţesuturi mature amplasate în masa tumorală. În faza cementomică. Tumora este benignă. Aspectul clasic este de explozie de grenadă. uneori compartimentat şi fără contur opac. Sarcoamele Sarcoamele se dezvoltă din ţesut mezenchimal osos sau din elemente medulare (sarcoame cu celule rotunde). neofibromul – Schwanomul Examenul radiologic evidenţiează o radiotransparenţă clară lacunară. cu un halou clar în jur. uneori chiar cu prezenţa de septuri bine calcificate. şi uneori osteom eburnat. mixomul. Osteomul periferic are forma unei proeminenţe nodulare de dimensiuni variate. dintr-un chist folicular. sau în jurul unui dinte care a erupt. Adenopatia este precoce în epitelioame şi mai tardivă în sarcoame. Condromul Radiologic prezintă o imagine de radiotransparenţă destul de bine delimitată. Ameloblastomul Are localizarea de elecţie la nivelul unghiului mandibulei. debutul superficial evidenţiează ulceraţia mucoasei. Epitelioamele Epitelioamele au caracter distructiv proliferativ. neurinoamele centrale au aspect de dilataţii fuziforme a canalului alveolar. granulomul euzinofil sunt rar întâlnite la maxilare. La maxilar imaginile sunt decelabile. localizată la tineri. profund în os. şi ia naştere frecvent în locul unui dinte absent. Examenul radiologic evidenţiează zone de radiotransparenţă osteoliză lacunară cu aspect areolar sau reticular. formând lacuri sanguine endo–osoase. – în faza cementoblastică geoda se reduce.

Examenul radiologic trebuie făcut în timp util.explorarea prin scintigrafie. Examenul radiologic evidenţiază tulburări de dezvoltare ale maxilarului superior şi dinţilor.radiografia simplă . Buza de iepure unilaterală totală .distal al celor inferiori. La maxilar sunt plaje radiotransparente neuniforme. Neurinoamele maligne Sunt tumori primitive cu evoluţie rapidă. Anomaliile de ocluzie Sunt cele mai frecvente. Examenul radiologic evidenţiază unele neclarităţi în ipoteza unui act terapeutic. De obicei se folosesc trei tehnici: . degenerative. Despicăturile labio-palatine Despicăturile labio-palatine. La gura de lup. Faţă de linia mediană există o lipsă de dezvoltare a ambelor lame palatine. pentru a depista leziunile incipiente. post infecţioase şi mai rar congenitale. În unele afecţiuni examenul radiologic furnizează date utile pentru diagnostic. Se efectuează radiografii simple sau sialografie. Atrofia maxilarelor La maxilarul superior se descrie o lipsă de dezvoltare şi pneumatizarea sinusilor maxilare. sunt importante în legătură cu tehnicile de reducere. gura de lup. Examenul radiologic aduce date pentru diagnostic de obicei decisive privind indicaţia terapeutică şi tehnica operatorie. când cuspizii medio-palatinali ai molarilor superiori pătrund în şanţul intercuspidian. 290 Ocluzia deschisă. Ocluzia este normală. Prezintă anomalii care se împart în: buza de iepure. Examenul radiologic precizează sediul. Fistulele salivare Fistulele salivare sunt legate de obicei de glanda parotidă. cuprind: buza superioară. ANOMALIILE MAXILARELOR Tulburările în dezvoltarea şi anomaliile de formă ale maxilarelor se evidenţiează clinic. RADIODIAGNOSTICUL ÎN PATOLOGIA GLANDELOR SALIVARE Afectarea glandelor salivare are diferite origini: infecţioase. care pun în evidenţă calculi bine mineralizaţi ca imagini radioopace intense. Despicătura crestei alveolare are sediul între canin şi incisivul lateral. De obicei sunt leziuni post traumatice. provocând dureri şi tulburări de sensibilitate în domeniul nervului afectat. dimensiunea şi forma calculilor. neregulate. prin lipsa de dezvoltare a unei lame palatine. iar vomerul se articulează cu cea normală de partea opusă. mezio . Orificiul fistulos se pune în evidenţă prin fistulografie. uneori ramificate sau multiple ale calculilor. apare un spaţiu de inocluzie în sens vertical.sialografia . Dinţii incisivi sunt deplasaţi. traumatice. asimetrică. aceasta este completă şi bilaterală. uneori şi despicătura boltei palatine. progenia. Imaginea radiologică la mandibulă are formă de lacune de-a lungul canalului dentar cu contur neregulat zdremţuit. Calculii salivari sunt mai frecvenţi în canalul Warthon şi glandele submaxilare. vomerul se găseşte între acestea şi împinge înainte o porţiune din arcadă cu doi incisivi centrali. Traiectele anormale se deschid la piele.Incisivii nu intră în contact. 291 .submaxilare pe care apar imaginile radioopace rotunjite. Abcesul şi Tumora salivară. Când ramul mandibular se suprapune peste calcul. Litiaza salivară se poate grupa clinic în trei sindroame: Colica. Uneori se distinge conturul glandei . Calculii intraglandulari submaxilari se evidenţiază pe radiografia pe profil a mandibulei. acesta se evidenţiază mai greu. .macrodonţia. creasta alveolară şi bolta palatină. pe lângă despicătura anterioară. Principalele afecţiuni ale glandelor salivare sunt: Litiaza salivară. mai rari în glandele parotide şi canalul Stenon. Prognatismul . tumorale.

intraacinoase.conjunctive. otoragii în luxaţiile posterioare.Tumorală benignă sau malignă. La nivelul glandei acesteia produc degenerări metaplazice şi o hiperplazie manifestă a stromei . Sunt afectate mai frecvent parotida şi submaxilara. Glandele devin mărite de volum. Sunt provocate de obicei de infecţii banale. Localizări mai frecvente sunt la glandele parotide mai rar la restul glandelor. chiste. Sialoadenitele Sialoadenitele . Tumorile benigne Tumorile benigne sunt mixte. în jurul tumorii care poate fi rotundă sau ovalară. manifestat clinic prin dureri spontane şi la presiune. Sunt formaţiuni bine delimitate dezvoltate în parenchim cu evoluţie lentă. Nu întotdeauna radiografia este concludentă. prin contuzii. Sialografia atât în inflamaţiile acute cât şi cronice este neconcludentă sau chiar contraindicată.Distrofică degenerativă în artroze .Infecţioasă prin: atrite acute.Constituţională în malformaţii . Se poate asocia cu fractura condiliană condro-lat293 .Imaginea pe radiografia simplă este de obicei concludentă. neregulate. Pereţii devin îngroşaţi prin edem hipoton şi procese de scleroză supraadăugate. Datorită structurii anatomice sunt de obicei anterioare.Traumatică. Sialozele Sialozele sunt afecţiuni caracterizate prin modificări degenerativ metaplazice ale parenchimului glandular. dezordonată. Condilul proiectat înaintea tuberculului temporalului. Afectuarea articulaţiei poate fi: . sindromul Gangerot-Syorgen Howers. Luxaţiile. Evoluţia este rapidă şi se evidenţiază prin caracterul proliferativ. etalat. Examenul radiologic este indispensabil pentru diagnostic. sindromul Herdford sunt provocate de factori cu acţiune defavorabilă pentru aparatul salivar. condilul depăşeşte în afară marginea externă a arcului zigomatic. lipoame. boala Besiner Boek Schauman. adenite intraglandulare. excepţional de agenţii microbieni specifici. care modifică structura şi lumenul pereţilor acestora. luxaţii . Radiografia în luxaţia anterioară arată cavitate glenoidă goală.este inflamaţia ascendentă a canalelor excretoare ale glandelor salivare mari. 292 Tumorile maligne În stadiile de debut au aspect nodular semănând cu tumorile benigne. parcă ar fi o imagine de minge. artrite cronice . iar simptomatologia nu este tipică. Boala Miculicz. fără desen canalicular. Originea este multiplă. sau imagini lacunare radiotrasparente. apoi imagini lacunare radioopace ca nişte pete radioopace împinse. Sialoadenitele cronice Sialoadenitele cronice pot evolua de la început cu caracteristici cronice sau se produc în evoluţia prelungită a inflamaţiilor acute. fracturi. Ele survin în cadrul unor sindroame multilezionale. Arborele canalicular este împins. Dau imagini sialografice asemănătoare. Sialografia prezintă imaginea de amputaţie canaliculară cu zone mute segmentare. ţinută în mână.Sialodochita Sialodochita . neregulate. adenoame. exacerbate de mobilizarea madibulei cu limitarea deschiderii gurii. TUMORILE GLANDELOR SALIVARE Iau naştere în parechimul glandular sau în celelalte structuri regionale. În luxaţiile laterale. fibroame. Leziunile traumatice Contuziile interesează componentele fibrocartilaginoase ale articulaţiei. precum şi imagini de radioopacitate difuză neuniformă. distructiv şi invadant. Clinic: imposibilitatea închiderii gurii sau latero-deviaţii. Radiologic nu prezintă modificări. RADIODIAGNOSTICUL ÎN PATOLOGIA ARTICULAŢIEI TEMPORO-MANDIBULARE Există o strânsă interdependenţă între ocluzia dentară şi articulaţia temporo-mandibulară formînd o adevărată articulaţie temporomandibulo-dentară.

infecţiilor articulare. Anchiloza temporo-mandibulară Se datoreşte leziunilor traumatice.erală. discontinuate şi discordanţă între dimensiunile cavităţii glenoide şi capul condilian. Subluxaţii ale condilului mandibular . Radiocinematografia permite examinarea articulaţiei în mişcare. În luxaţiile posterioare se vede înfundarea capului condilian şi fractura canalului cavităţii glenoide şi chiar a conductului auditiv extern. În anchiloza bilaterală se observă scurtarea ambelor ramuri mandibulare cu proeminenţa segmentului conic. Radioopacitatea poate fi uneori neomogenă cu aspect asteoid. În formele exudative uneori apare o lărgire a spaţiului mandibular ori capul condilului este deplasat în jos şi înainte. Stabilirea limitelor blocului osos în raport cu celelalte elemente osoase. Se observă ştergerea inter-liniei articulare. Radiografiile cu gura deschisă. apariţia unui bloc osos. turtiri ale capului condilian. Examenul radiologic precizează diagnosticul şi dă indicaţii terapeutice. evidenţiază mai clar diferitele 294 structuri. Examenul radiografic este necesar pentru studiul anomaliilor şi deformaţiilor maxilo-dentare secundare anchilozei temporo-mandibulare. mici eroziuni şi demineralizări. depăşeşte limitele articulaţiei. Uneori regiunea unghiului este proeminentă ca o apofiză triunghiulară infero-posterioară înaintea căruia ramura orizontală are conturul scobit. Pe lângă tomografia liniară de obicei în formele grave se poate face tomografia computerizată. În artritele exudative nu sunt modificări de contur. apar neregularităţi ale feţelor articulare.care ajunge sub tuberculul zigomatic. În afară se extinde în spaţiul pterigo-maxilar. lovirea meniscului. Parma. limitarea mişcării. relief mentonier şters.sindromul Reiter. neregularităţi al convexităţii articulare. sunt importante pentru stabilirea tehnicii operatorii. eventualitatea existenţei unor urme a vechii articulaţii. 295 . parotiditelor. Mai poate fi prezentă în poliartrita cronică evolutivă.6% din cazuri. Examenul radiologic nu este caracteristic. otomastoditelor. De obicei blocul osos. spondilita anchilozantă . Fracturile intraarticulare condiliene desprind un segment osos. afecţiunilor distrofice degenerative. deformări ale componentelor osoase articulare. ajunge până la apofiza mastoidă şi conductul auditiv extern iar anterior astupă incizura sigmoidă. care pot aprecia dimensiunile segmentelor osoase şi raporturile cu maxilarul. Pe lângă incidenţele clasice se efectuează teleradiografii de faţă şi de profil. Artritele Artritele acute Infectarea articulaţiei se produce de obicei în extensie de la procese septice de vecinătate sau prin însămânţări directe în traumatismale deschise. Artritele cronice sau artrozele Sunt datorate unor procese infecţioase mai lente sau unor procese distrofice degenerative în cadrul colagenozelor. inflamaţie locală. Clinic prezintă dureri. În psoriazisul artropatic afectarea articulaţiei apare în 20. infecţia este pe cale hematogenă. Examenul radiologic aduce elemente care împreună cu datele clinice pot da diagnosticul. alungit sau în „cioc de flaut”. Uneori dar mai rar. Molarii de minte inferiori sunt frecvent în inocluzie. sau modificările artrografice prin injectarea de substanţă de contrast. bolilor reumatismale. Tomografia aduce detalii valoroase privind grosimea blocului osos. precum şi neregularităţi ale cavităţii glenoide cu diminuarea concavităţii. Intensitatea radioopacităţii dă indicaţii asupra structurii şi deminera-lizării osului. uneori care este cu adevărat zdrobit o fractură cominutivă. tuberculul temporal atrofiat. Îngustarea spaţiului articular cu modificări subcondrale de structură . În anchiloza unilaterală se vede scurtarea ramurei ascendente şi a întregii hemimandibule de partea bolnavă cu închiderea unghiului mandibular. iar procesul alveolar la nivelul arcului anterior împreună cu dinţii frontali au o înclinaţie vestibulară. condilul turtit. fracturi ale glenei.neregularităţi ale contururilor osoase cu producţiuni marginale. Radiografic: facturi trasversale chiar cu fragment detaşat şi decalat. dar în cele supurate prelungite. Incidenţele obişnuite sunt: Schuller. extensia sa. Tomografiile hipocicloidale sau helicoidale aduc elemente în plus.

sindromul Romberty şi sindromul Robin. .anomaliile de poziţie sunt asociate cu alte marformaţii. Aceasta apare îngroşată. interesând condilul mandibular. Se indică. 297 . Hipertrofii ale condilului mandibular . radiosgrafia la-terală Schuller sau Parma. Depistarea lor clinică este dificilă. apare radiografic un decalaj antero-posterior al elementelor constitutive ale articulaţiei. are contact strâns cu molarul sau tuberozitatea maxilarului. cu imposibilitatea mişcării mandibulei deşi articulaţia nu este afectată. tuberculul temporalului. Examenul radiologic este util pentru urmărirea evoluţiei proceselor patologice ale articulaţiei şi a rezultatelor terapeutice. defecte osoase. Se pot evidenţia imagini radioopace perimandibulare cauzate de calcificări nodulare care apar la procesele fibroscleroase în părţile moi.mai apar deformaţii ale condilului temporal. tomografia laterală şi frontală. Localizarea se face în planurile verticale şi orizontale ale feţei. Defectul se poate extinde la ramul ascendent în regiunea unghiului sau ramurei orizontale.ca urmare a unei fracturi a arcadei temporo-zigomatice a apofizei coronoide. Hemihipoplazia mandibulară hipoplazia se poate întâlni şi în hemiatrofia facială. RADIODIAGNOSTICUL CORPILOR STRĂINI În grosimea ţesuturilor după leziuni traumatice sau în urma unor accidente terapeutice pot rămâne corpi străini. radiografia antero-posterioară. Examenul radiologic mai evidenţiază hipoplazii sau agenezii condiliene. poate produce sutura apofizei coronoide la arcada zigoma-tică. În anchilozele anterioare aspectul radiografic al articulaţiei temporo-mandibulare este normal. în raport cu diferitele segmente ale scheletului facial care se iau drept repere. De asemenea prin fixarea pe tegumente a unui indicator de plumb. datorită unor procese distructive . radiografia în incidenţă axială şi semiaxială. de obicei în sindromul primului arc brahial. Examenul radiologic este ideal pentru descoperirea şi 296 localizarea corpilor străini radioopaci.deformări ale condilului mandibular în osteoame sau exostoze.Anchiloza mandibulară de tip anterior . Examenul radiologic arată integritatea elementelor constitutive ale articulaţiei. sau a unor hematoame în gaura zigomatică. Capul condilian este efilat sau poate lipsi. În plagicefalie. se stabileşte direcţia şi adâncimea corpului străin. sau chiar osificări ale muşchiului maseter temporal sau pterigoidian intern. Radiografia evidenţiază hipertrofia deformantă a apofizei coronoide.

. . . . . . . . . . . . . . . . . .9 Efectele fizice . . . .72 – Bronhoneumonia .53 Imaginea radiografică normală toracică de faţă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .23 Aparatură de radiodiagnostic . . . . . . . . .59 Semiologia radiologică a toracelui şi plămânului patologic . . . . . . . . . . . . . . .44 Aspecte ale protecţiei faţă de radiaţiile X . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .104 – excese de transparenţă în patologia pleurei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .93 Tumori pulmonare benigne . . . . . . . . . . . . . .49 Examenul radiologic al aparatului respirator . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .78 – abcesul pulmonar . . . . . . . . . . . . . .89 Silicotuberculoza . . . . . . . . . . .65 – opacităţile pulmonare patologice circumscrise . . . . . . . . . . . . . . .24 – Instalaţia de roentgendiagnostic . . . . . . . .106 Diafragmul patologic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .97 – Hipertrofia de timus . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .78 – gangrena pulmonară . .18 – Legea sumaţiei planurilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .84 Pneumoconiozele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .75 Pneumopatii acute supurate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .98 – Tumori mediastinale . . . . . . . . . . . . .91 Afecţiuni pulmonare parazitare . . . . . . . . .99 Afecţiunile pleurei . . . . . . . . . . . . . . . . .26 – Anexele aparatului roentgen . . .79 – supuraţii difuze . . . . . . . . .53 Metode de bază pentru examinarea aparatului respirator . . . . . . . . . . . . . . . . . .33 Developarea şi filmul radiografic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .106 299 . . . . . . . . . . . . .66 – hipertransparenţele pulmonare . . . . . . .104 Trumatismele toracelui . . . . . . . . . .98 – Mediastinitele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .91 Sclerozele pulmonare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .101 – Pleurezii uscate fibrinoase . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .19 – Legea incidenţelor tangenţiale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .10 Proprietăţile razelor X . . . . .79 Diagnosticul radiologic al afecţiunilo traheii şi bronhiilor . . . . . . . . . . . . .68 298 – imagini pulmonare mixte . . . . . . .64 – opacităţile patologice .CUPRINS: s* Istoric . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .13 Formarea imaginii radiologice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .89 Silicoza . . . . . . . . .21 – Netitatea . . . . . . . . . . .80 Tulburările ventilaţiei bronhopulmonare . . . . . . . . . . . . . .92 Cisticercoza . . . . . . . .18 – Legea protecţiei cronice . . . . . . . . . . .9 Producerea razelor X .71 Pneumonii acute nesupurate . .17 Particularităţile imaginii radiologice . . . . . .93 Tumorile bronhopulmonare . . . . . . . . . . . . . . . . . .97 – Guşa retrostenală . . .24 – Aparatul radiologic dentar . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .92 Chist hidatic pulmonar . . . . . . . . . . . .19 Calităţile imaginii radiologice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .5 Noţiuni generale despre radiaţiile X . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .29 Tehnicile de radiodiagnostic şi ale imagisticii medicale . . . .21 – Contrastul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .72 – Pneumonia lobară clasică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .94 EXAMENUL RADIOLOGIC AL MEDIASTINULUI . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .90 Sarcoidoza . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .22 – Estomparea . . . . . . . . .64 Modificările transparenţei pulmonare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .79 Malformaţii bronhopulmonare . . . . . .93 Cancerul bronhopulmonar . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .19 – Paralaxa . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .noduli . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .54 Imaginea toracelui de profil . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .81 Tuberculoza pulmonară . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .69 Clasificarea afecţiunilor aparatului respirator . . . .101 – Pleureziile exudative ale marii cavităţi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .58 Topografia segmentelor a plămânului . . . . . .

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .131 Operaţiile pe esofag . . . . . . . . . . .167 Colecistitele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .121 Examenul radiologic al tubului digestiv . . .120 Cardiopatii cianogene sau anomalii cu şunt veno arterial .115 Afecţiunile valvulei aortice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .107 Aspectul radiologic normal al cordului şi vaselor de bază la adulţi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . splinei şi pancreasului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .130 Tumorile esofagiene . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .137 Tumorile gastrice benigne . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .159 Tumorile colonului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .117 Afecţiunile pericardului . . . . . . . . . . . . . .116 Afecţiunile miocardului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .157 Metode de examinare . . . . . . . .158 Colitele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .venos . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .179 301 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .139 Tumorile gastrice maligne . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .129 Îngustările esofagului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .168 Examenul radiologic şi imagistic al ficatului. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .131 Motricitatea gastrică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .154 . . . . . . . . . . . . . .149 Duodenita şi periduodenita . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .156 Colonul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .124 Examenul radiologic al esofagului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .130 Ulcerul esofagian . . . .133 300 Corpi străini gastrici . . . . . . . . . . . . . . .148 Modificări de poziţie şi formă . . . . . . .Toracele operat .163 DIAGNOSTICUL RADIOLOGIC AL CĂILOR BILIARE . . . .Tumorile intestinului subţire . . . . . . . . . . . .153 Tulburări de dezvoltare ale intestinului subţire . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .148 Diverticuli duodenali . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .110 Bolile cordului prin leziunile valvulei mitrale . . . . . . .111 Boala mitrală . . . . . . . .118 Anomali fără şunt arterio . . . . . .127 Diverticulii esofagieni . . . . . . .129 Esofagitele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .115 Stenoza aortică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .160 Tumori benigne . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .131 Aspectul anatomic normal . .164 Litiaza veziculară . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .venos . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .168 Dischineziile căilor biliare . . . . . . . . . . . .126 Dilataţiile esofagului . . . . . . . . . . . . .131 Examenul radiologic al stomacului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .150 Intestinul subţire . . . . . . . . . . . . .115 Insuficienţa aortică . . . . . . . . . .158 Diverticulii colonului . . .171 Examenul radiologic al aparatului pielo-renal . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .164 Tehnici de examinare radiologică . . . .149 Ulcerul duodenal . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .160 Apendicita . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .158 Modificări funcţionale ale colonului . . . . . .166 Litiaza coledociană . . .106 EXAMENUL RADIOLOGIC AL CORDULUI ŞI VASELOR MARI . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .139 Diagnosticul radiologic în perioada de stare . . . . . . . . .111 Stenoza mitrală . . .134 Gastritele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .117 Afecţiunile congenitale ale cordului şi vaselor mari . . . . .131 Corpi străini esofagieni . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .Viermi intestinali . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .153 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .118 Anomalii cu şunt arterio . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .130 Varicele esofagiene . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .158 Modificări de poziţie ale colonului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .111 Insuficienţa mitrală . . . . . . . .154 . . . . .142 Duodenul . . . . . . . .134 Ulcerul gastric al marii curburi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .160 Cancerul de colon . . . . . . . . . . . . .132 Modificări de poziţie şi formă ale stomacului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .Enteritele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .107 Semiologia patologică elementară cardio-vasculară . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .126 Modificări ale direcţiei şi traiectului esofagului . . . . . . . . . . . . . . . .

. . . . .207 Tulburări de reconstrucţie osoasă . . . . . . . . . . . . . . .259 Examenul radiologic în diferite specialităţi . .197 Tumorile renale . . . . . . . . . . . . . . .261 . . . . . . . . . .189 Hidronefrozele sau uropatiile obstructive . . . . . . . . . . . . . . . . .Radiodiagnosticul în anomaliile dentare . . . . . .Radiologia cariei dentare . . . . . . . . .266 . . . . .291 Radiodiagnosticul în patologia articulaţiilor temporo-mandibulare . . . . .283 Radiodiagnosticul în leziuni traumatice orto-dento-paradontale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .230 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .279 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .201 Examenul radiologic al bazinului osteoarticular . . . . . . . . . . . . .248 Distrofiile osoase . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .187 Traumatismele renale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .188 Litiaza urinară . .287 Anomaliile maxilarelor . . . . . . . . . . . . . . . .196 Glomerulonefrita . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .Sifilisul osos . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .tumori benigne cu potenţial malign . . . . . . . .artropatiile metabolice . . . . . . . . . .296 303 .184 Chistul renal . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .215 Fracturile şi luxaţiile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .259 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .osteomielita . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .Anatomia radiologică dento-alveolară . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .Radiodiagnosticul în extracţia dentară . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .205 Anatomia radiologică a articulaţiilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .230 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .208 Anatomia radiologică normală . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .232 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .250 Distrofii osoase endocrine . . . . . . .236 Rahitismul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .243 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .Modificări regresive la dinţi şi maxilare . . . . . . . . .L. . . . . . . . . . . . . . . . . . . .204 Formarea osului . . . .283 Radiodiagnosticul şi osteopatiile specifice ale maxilarelor .periartritele calcare . . . . . . .186 Afecţiuni renale câştigate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .Patologia apico-periapicală . .247 302 Limfogranulomatoza malignă . . . . . . .293 Radiodiagnosticul copiilor străini . . . . . . . .252 Necrozele osoase aseptice . .290 Radiodiagnosticul în patologia glandelor salivare . . . . . .artroza deformantă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .examenul radiologic în neurologie . . . .258 . . . . . . . . . . . . . .240 Tumorile osoase . . . . . .267 . . . . . . . . . .spondilartritele seronegative . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .256 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .249 Osteopatii condensate . . . . . . . . . .245 Dislipoidozele osoase . . . . . . . . . . . . . . . . . . .tumori maligne . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .269 .241 . . . . . . . . . . . . . . . . . . .examenul radiologic în obstetrică-ginecologie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .tumori osoase benigne . . . . . . . . .197 Insuficienţa renală . . . . . . . . .268 Examenul radiologic în stomatologie . . . . . . . . . . .280 . . .206 Semiologia radiologică a afecţiunilor osoase . . . . . . . . . . . . . . .204 Anatomia radiologică al osului normal . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .192 Tuberculoza renală . . . . . . . . . .282 Radiodiagnosticul şi anomaliile dento maxilare cu deformaţii şi defecte osoase . . . . . . . . . . . . . . . . . . .Metode de examinare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .276 . . . . . . . . . . . . . . . . . . .254 afecţiunile articulare . . . . . . . . . . . . . .281 . . . . . . . . .281 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .285 Radiodiagnosticul în patologia tumorală a maxilarelor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .179 Anomalii congenitale ale rinichilor şi căilor urinare . . . . . . . . . . . . . . . . .248 Displaziile encondrale politrope . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .243 Reticulosarcomul osos . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .198 EXAMENUL RADIOLOGIC AL ORGANELOR RETROPERITONEALE . . . . . . .271 . . . . .R. . . . . . . . . . . .225 Afecţiuni osoase inflamatorii . . . . . . . .257 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .examenul radiologic în oftalmologie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .241 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .Tuberculoza osoasă şi osteoarticulară . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .261 . . . . . . . . . .examenul radiologic în O. . . . . . . . . . .Radiodiagnosticul parodontopatiilor marginale . . . . . . . .194 Necroza papilară renală . .196 Pielonefritele . . . . . . . .256 . . .poliartrita cronică evolutivă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .239 Osteomalacia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

304 .

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->