Judecata in prima instanta

1. Cererea de chemare in judecata

1.1. Notiune
Potrivit art.109 alin.1 C.proc.civ. „oricine pretinde un drept impotriva unei alte
persoane trebuie sa faca o cerere inaintea instantei competente”.
Prin urmare, cererea de chemare in judecata reprezinta actul de procedura prin
care o parte formuleaza pretentiile sale impotriva altei parti si cu care sesizeaza instanta de
judecata in vederea solutionarii conflictului ivit .
Nu intotdeauna actul prin care este investita instanta civila se numeste cerere de
chemare in judecata, potrivit unor acte normative speciale cererea respectiva putand purta
denumirea de : contestatie (in materia litigiilor de munca ), plangere ( in materie
contraventionala) etc.

1.2. Continutul si conditiile de forma ale cererii de chemare in judecata

Potrivit art.112 C.proc.civ., cererea de chemare in judecata trebuie sa cuprinda:
1.Numele, domiciliul sau resedinta partilor, ori pentru persoanele juridice, denumirea
si sediul lor, precum si, dupa caz, numarul de inmatriculare in registrul comertului sau de
inscriere in registrul persoanelor juridice, codul fiscal si contul bancar.
Daca reclamantul locuieste in strainatate va arata si domiciliul ales in Romania, unde
urmeaza sa i se faca toate comunicarile privind procesul.
Indicarea numelui partilor este deosebit de importanta pentru ca prin aceasta se
identifica partile intre care urmeaza sa se desfasoare procesul.
Indicarea in cerere a domiciliului partilor este de asemenea, un element necesar
pentru individualizarea partilor, pentru citarea lor in fata instantei de judecata si, nu in
ultimul rand, pentru determinarea competentei teritoriale generale.
In privinta notiunii de domiciliu, se observa ca, din punct de vedere procedural,
sensul notiunii are un caracter mai general decat in civil, semnificand, in fapt, locuinta.
Ceea ce intereseaza cu privire la aceasta notiune este locul unde partea poate fi gasita
pentru a i se comunica actele de procedura.
Distinct de domiciliul real, reclamantul poate mentiona in cerere domiciliul ales.
Acesta din urma reprezinta o institutie complexa, care presupune desemnarea unui
mandatar special, insarcinat doar cu primirea actelor de procedura si a locuintei acestuia.
Tratarea notiunii impune cu necesitate referirea la art.93 C.proc.civ. in care se
prevede ca: „in caz de alegere de domiciliu, daca partea a aratat si persoana insarcinata cu
primirea actelor de procedura, comunicarea acestora se va face la acea persoana, iar in
lipsa unei asemenea aratari, la domiciliul partii”
Identificarea persoanelor juridice, spre deosebire de persoanele fizice, se face prin
indicarea unor elemente suplimentare, pe langa denumire si sediu, fiind necesar a se arata
in cererea de chemare in judecata si numarul de inregistrare in registrul comertului sau de
inscriere in registrul persoanelor juridice, codul fiscal si contul bancar.
In cazul in care reclamantul nu cunoaste domiciliul paratului si aduce instantei
dovezi din care rezulta ca a facut tot ceea ce i-a stat in putinta pentru a-l afla (inclusiv
recurgerea la ajutorul organelor de politie – sectia evidenta populatiei), cererea va putea fi
primita si fara indicarea domiciliului paratului, citarea efectuandu-se prin publicitate
(art.95).
2.Numele si calitatea celui care reprezinta partea in proces, iar in cazul reprezentarii
prin avocat, numele acestuia si sediul profesional;
Textul trebuie coroborat cu dispozitiile art.83 C.proc.civ., citat anterior.
Asadar, in procesul civil, participarea directa a partilor in proces nu este obligatorie
decat cu caracter de exceptie (spre exemplu, la divort). Prin urmare, partile isi pot alege in
mod conventional un reprezentant, fie fara studii de specialitate (mandatar), fie un avocat
sau, in cazul persoanelor juridice, consilier juridic. Pe de alta parte, sunt situatii in care,
partile, datorita lipsei capacitatii lor de exercitiu sau restrangerii acestei capacitati prin lege
trebuie reprezentate sau asistate in proces de reprezentantii lor legali.
In oricare din aceste situatii, in cuprinsul cererii de chemare in judecata trebuie
mentionata calitatea in care cel care face cererea sta in proces (in nume propriu sau ca
reprezentant al unei parti.
Neindicarea calitatii de reprezentant conduce la prezumtia ca cel care a introdus
cererea actioneaza in nume propriu cu toate consecintele ce decurg de aici.
3. Obiectul cererii si valoarea lui, dupa pretuirea reclamantului, atunci cand pretuirea
este cu putinta.
Pentru identificarea nemiscatoarelor se va arata comuna si judetul, strada si numarul, iar
in lipsa vecinatatile, etajul si apartamentul, sau, cand imobilul este inscris in cartea funciara,
numarul de carte funciara si numarul topografic.
Prin obiect al cererii de chemare in judecata se intelege tocmai pretentia dedusa
judecatii. Aceasta poate fi: o suma de bani, restituirea sau predarea unui bun, anularea sau
constatarea nulitatii unui contract, schimbarea unei anumite stari (in actiunile privind
starea si capacitatea persoanelor) etc. Determinarea obiectului cererii prezinta interes sub
mai multe aspecte: paratul cunoaste inca de la inceput pretentiile adversarului si se poate
apara impotriva lor, respectandu-se principiile contradictorialitatii si dreptului la aparare;
obiectul este un element necesar al dispozitivului hotararii, instanta fiind chemata sa
dispuna numai in limitele cererii de chemare in judecata ( art.129alin.ultim); cunoasterea
acestuia este necesara pentru corecta solutionare a unor exceptii ( spre exemplu: autoritatea
de lucru judecat, litispendenta si conexitatea); precizarea obiectului este necesara pentru
determinarea competentei instantei, cu deosebire in cazul actiunilor reale privitoare la
bunuri imobile etc.
In doctrina se mai arata ca obiectul cererii trebuie sa fie: licit (adica sa nu
contravina legii), posibil ( cu putinta a se realiza in materialitatea obiectiva), determinat sau
determinabil.
In fine, art.112 pct.3 impune si o evaluare a obiectului cererii atunci cand acest lucru
este posibil. Se au in vedere, deci, actiunile patrimoniale si orice alte cereri care ar putea fi
evaluate in bani. Cerinta mentionata trebuie indeplinita, in principal, din doua motive: in
functie de valoarea obiectului cererii se determina taxa judiciara de timbru si timbru
judiciar; tot potrivit cu aceasta valoare se stabileste instanta competenta din punct de
vedere material.
2. Aratarea motivelor de fapt si de drept pe care se intemeiaza cererea
Motivele de fapt constau in expunerea in detaliu a faptelor si imprejurarilor pe care
se intemiaza pretentia reclamantului, descrierea raportului juridic litigios.
Motivele de drept constau in indicarea temeiului juridic pe care se sprijina cererea,
cu aratarea articolelor de lege (contractul de vanzare- cumparare, faptul ilicit cauzator de
prejudicii etc.).
3. Aratarea dovezilor pe care se sprijina fiecare capat de cerere.
Cand dovada se face prin inscrisuri, se vor alatura la cerere atatea copii cati parati
sunt, mai mult cate o copie de pe fiecare inscris pentru instanta; copiile vor fi certificate de
catre reclamant ca sunt la fel cu originalul.
 Se va putea depune si numai o parte dintr-un inscris privitor la pricina, ramanand
ca instanta sa dispuna, la nevoie, infatisarea inscrisului in intregime.
Daca inscrisurile sunt scrise in limba straina sau cu litere vechi, se vor depune
traduceri sau copii cu litere latine, certificate de parte.
Cand reclamantul voieste sa-si dovedeasca cererea sau vreunul din capetele cererii
sale, prin interogatoriul paratului, va cere infatisarea in persoana a acestuia.
Cand se va cere dovada cu martori, se va arata numele si locuinta acestora.
Indicarea dovezilor reclamantului prin cererea de chemare in judecata urmareste un dublu
scop: celeritatea procesului – instanta putand aprecia asupra admisibilitatii probelor de indata
(daca acestea sunt propuse in conditiile cerute de art.112) si punerea partilor intr-o situatie de
egalitate juridica, paratul nefiind in masura sa se apere eficient daca nu cunoaste mijloacele de
aparare ale adversarului.
Astfel, cu caracter general, legiuitorul arata ca solicitarea probei cu inscrisuri
impune cu necesitate depunerea acestora in copii certificate, conforme cu originalul. Aceste
inscrisuri trebuie depuse in atatea exemplare cati parati sunt, mai mult un exemplar pentru
instanta.
Solicitarea corespunzatoare a probei testimoniale, impune, de asemenea indicarea
numelui si locuintei acestora, numai pe baza acestor mentiuni putandu-se efectua in mod
legal procedura de citare.
6.Semnatura – reprezinta acordul reclamantului la cuprinsul cererii.
Cererea de chemare in judecata trebuie sa fie semnata personal de catre reclamant
sau trebuie semnata de reprezentantul acestuia in cazul in care reclamantul a dat mandat
de reprezentare unei alte persoane.
Semnatura trebuie situata la sfarsitul redactarii, in acest fel constituind o achiesare
la intregul sau continut.
Conditiile prevazute in art.112 C.proc.civ. se intregesc cu dispozitiile art.113 referitoare la
indeplinirea formalitatii multiplului exemplar si cu privire la cererea de chemare in judecata: „La
cererea de chemare in judecata se vor alatura atatea copii de pe cerere cati parati sunt.
Daca mai multi parati au un singur reprezentant sau daca paratul are mai multe
calitati juridice, se va comunica o singura copie de pe actiune si de pe inscrisuri si se va
inmana o singura citatie”.
O conditie esentiala pentru primirea cererii de chemare in judecata, nementionata
expres insa in Codul de procedura civila, este timbrarea cererii.
Infaptuirea justitiei, asa cum este si firesc necesita o serie de cheltuieli care sunt
suportate de catre bugetul de stat. O parte din aceste cheltuieli sunt insa recuperate de la
justitiabili prin intermediul taxelor de timbru. Acestea, la randul lor, se compun din taxa
judiciara de timbru si timbru judiciar.
Efectele introducerii cererii de chemare in judecata
Cererea de chemare in judecata, ca mijloc procedural prin care se declanseaza
procesul civil produce o serie de efecte specifice:
1. Investeste instanta cu judecarea cauzei: partile dobandesc drepturi si obligatii
procesuale; instanta dobandeste dreptul si in acelasi timp obligatia de a cerceta si solutiona
cauza; dreptul ce se tinde a se valorifica devine drept litigios; de la data introducerii cererii
de chemare in judecata, in principiu, se vor produce efectele hotararilor judecatoresti,
intrucat majoritatea hotararilor civile au un caracter constitutiv (cu exceptia celor care au
caracter declarativ).
2. Cererea de chemare in judecata determina cadrul procesual: sunt fixate partile
intre care se va purta procesul si obiectul acestuia. Dupa acest moment sfera persoanelor
care pot participa in calitate de parti la proces nu poate fi largita decat prin introducerea
unor terte persoane in proces, in conditiile art.49-66 C.proc.civ. sau, in mod exceptional,
prin substituirea unei parti cu o alta persoana (art.66 alin.1, art.243 pct.1C.proc.civ.).
Instanta, din oficiu, nu poate introduce terte persoane in proces.
In mod similar, instanta este indreptatita sa se pronunte numai asupra pretentiilor
deduse prin cererea de chemare in judecata, ea neputandu-se pronunta asupra a ceea ce nu
s-a cerut si nici nu poate acorda mai mult decat s-a cerut (art.304 pct.6; art.322 pct.2
C.proc.civ.).
Cadrul procesual cu privire la obiect poate fi insa extins de parat prin formularea
unei cereri reconventionale sau de catre tertii intervenienti prin formularea unei cereri de
interventie, ori de catre ambele parti printr-o cerere de chemare in garantie.
3. Se determina competenta teritoriala a instantei – competenta generala – art.5
alin.1C.proc.civ., iar in cazul competentei alternative – prin introducerea cererii inceteaza
dreptul de optiune al reclamantului.
Tot relativ la competenta se poate mentiona ca prin introducerea cererii de chemare
in judecata se creeaza starea de litispendenta; introducerea unei noi cereri in fata unei
instante diferite, chiar competente, avand acelasi obiect, intre aceleasi parti si o cauza
identica, determinand aparitia litispendentei care trebuie solutionata in sensul dezanvestirii
celei din urma instante sesizate (art. 163 C.proc.civ)
4. Cererea de chemare in judecata intrerupe prescriptia Conform art.16
lit.b)D.167/58, prescriptia se intrerupe prin: „introducerea unei cereri de chemare in
judecata ori arbitrare, chiar daca cererea a fost introdusa la o instanta judecatoreasca sau
la un organ de arbitrare necompetent”.
Cererea de chemare in judecata se considera depusa in ziua primirii ei la instanta,
chiar daca este neregulata, sau in ziua expedierii ei prin posta, daca a fost trimisa
recomandat.
Intreruperea sterge prescriptia inceputa inainte de a fi intervenit imprejurarea care
a provocat-o; deci, dupa intrerupere curge un nou termen de prescriptie.
Pentru ca acest efect specific sa subziste trebuie ca cererea sa fie admisa:
„prescriptia nu se considera intrerupta in acele cazuri in care cererea a fost respinsa,
anulata, daca s-a perimat ori daca cel care a formulat-o a renuntat la ea”(art.16 alin.3
D.167/58).
5. De la data introducerii cererii opereaza punerea in intarziere a paratului, cu efecte
diferite, dupa cum urmeaza:
- inceteaza buna-credinta avuta anterior de posesorul cu aceasta calitate, prin
urmare, de la momentul introducerii cererii de chemare in judecata el datoreaza fructele;
- in actiunile care au ca obiect predarea unui bun determinat, de la aceasta data
riscul pieirii bunului trece asupra paratului;
- cererea de chemare in judecata face sa curga dobanzile pentru creantele care
anterior nu erau purtatoare de dobanzi (art.1088 C.civ.);
- in cazul obligatiilor de a da sau a nu face ceva, din ziua introducerii cererii de
chemare in judecata se datoreaza daune-interese;
- anumite actiuni cu caracter strict personal trec asupra mostenitorilor daca au fost
introduse de autorul dreptului in timpul vietii sale: actiunea privind stabilirea filiatiei fata
de mama(art.52 alin.2 C. fam.); actiunea pentru tagada paternitatii ( art.59 alin.2 C. fam.);
actiunea privind stabilirea paternitatii din afara casatoriei (art.54 alin.2 C. fam.) si actiunea
privind revocarea unei donatii pentru ingratitudine(art.833 C. civ).

Procedura privind primirea cererii de chemare in judecata (art.114-114¹)

Etapa scrisa, premergatoare judecatii debuteaza, cum este si firesc, cu sesizarea instantei
civile prin cererea de chemare in judecata.
 Asa cum am aratat, instanta civila nu se sesizeaza din oficiu, ea trebuie sesizata de catre
partea interesata, prin cerere ( art.109 C.proc.civ.).
Cererea de chemare in judecata se depune la instanta de judecata personal de catre
reclamant sau printr-un reprezentant imputernicit, fie la judecatorul de serviciu, fie la presedintele
instantei. Cererea va putea fi expediata si prin posta (art.104 C.proc.civ.).
Potrivit art.114 modificat substantial prin noile reglementari, presedintelui instantei sau
judecatorului de servicu insarcinat cu primirea cererilor le revin o serie de obligatii printre care,
cea mai importanta este aceea de a verifica indeplinirea conditiilor formale prevazute de lege
pentru cererea de chemare in judecata (art.114 alin.1), facandu-se referire astfel la dispozitiiile
art112-113. Potrivit art.29 din Normele metodologice privind taxele judiciare de timbru , se
verifica totodata, in baza acestor atributii administrative, plata taxelor judiciare de timbru si a
timbrului judiciar care se datoreaza anticipat.
Daca in urma verificarilor facute se constata ca cererea este incompleta sau cuprinde
mentiuni gresite, ori in cazul in care taxele de timbru nu au fost achitate sau nu au fost achitate
intr-un cuantum suficient, presedintele sau judecatorul de serviciu are obligatia sa puna in vedere
reclamantului conditiile pe care le mai are de indeplinit, cuantumul taxei de timbru care trebuie
achitata, necesitatea depunerii cererii si celorlalte inscrisuri in numarul necesar de exemplare, sa
indice toate celelalte lipsuri ale cererii in vederea completarii lor.
„Reclamantul va completa cererea de indata. Atunci cand completarea nu este posibila,
cererea se va inregistra si i se va acorda reclamantului un termen scurt. In cazul in care cererea a
fost primita prin posta, reclamantului i se vor comunica in scris lipsurile ei, cu mentiunea ca, pana
la termenul acordat, urmeaza sa se faca completarile sau modificarile necesare”(art.114 alin.2).
Prin urmare, indiferent de corectitudinea cererii si de respectarea sau nu a tuturor
conditiilor mentionate mai sus, cererea va fi inregistrata, momentul depunerii ei la instanta
constituind, deci, momentul sesizarii instantei civile si conducand la intreruperea prescriptiei
extinctive.
Aliniatele urmatoare ale art.114 cuprind, cum este si firesc, sanctiunea pentru
nerespectarea dispozitiilor anterioare: „Acordarea termenului potrivit aliniatului 2 se face, in
toate cazurile, cu mentiunea ca neandeplinirea in acest termen a obligatiilor privind completarea
sau modificarea cererii poate atrage suspendarea judecatii.
Daca obligatiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt indeplinite in
termenul prevazut la aliniatul 2, suspendarea judecatii se pronunta prin incheiere potrivit
dispozitiilor art.339”.
Art.155¹ C.proc.civ. introduce, dupa cum se observa, un nou caz de suspendare
legala facultativa a judecatii astfel: „cand constata ca desfasurarea normala a judecatii este
impiedicata din vina partii reclamante prin neandeplinirea obligatiilor prevazute de lege ori
stabilite la primirea cererii de chemare in judecata sau in cursul judecatii, instanta poate suspenda
judecata, aratand in incheiere care anume obligatii nu au fost respectate…”(alin.1).
In art.114 alin.ultim C.proc.civ. este inscrisa pentru presedintele instantei o alta
facultate de care acesta poate uza in etapa prealabila, cu ocazia primirii cererii de chemare in
judecata: „In procesele in care, potrivt dispozitiilor art.47, sunt mai multi reclamanti sau parati,
presedintele instantei, tinand cont de numarul foarte mare al acestora, de necesitatea de a asigura
desfasurarea normala a sedintei de judecata, cu respectarea drepturilor si intereselor legitime ale
partilor, va putea dispune reprezentarea lor prin mandatar si indeplinirea procedurii de
comunicare a actelor procesuale numai pe numele mandatarului la domiciliul sau sediul
acestuia.Reprezentarea se va face dupa caz, prin unul sau mai multi mandatari, persoane fizice
sau persoane juridice, dispozitiile art.68 si art.114¹ find aplicabile in mod corespunzator.Dovada
mandatului va fi depusa de catre reclamant in conditiile prevazute de alin.2, iar de catre parat
odata cu intampinarea. Daca partile nu-si aleg un mandatar sau nu se inteleg asupra persoanei
mandatarului, in cazul reclamantilor vor fi aplicabile dispozitiile alin.4, iar in cazul paratilor,
presedintele instantei va numi un curator special”.
O data satisfacute conditiile prevazute de lege pentru forma cererii de chemare in
judecata, conditia multiplului exemplar, facuta dovada achitarii taxei judiciare de timbru si a
timbrului judiciar, si, daca au fost indeplinite toate celelalte obligatii legale sau puse in vedere de
presedintele instantei sau de judecatorul de serviciu, acestia din urma pot fixa primul termen in
instanta de judecata: „Presedintele, de indata ce constata ca sunt indeplinite conditiile prevazute
de lege pentru cererea de chemare in judecata , fixeaza termenul de judecata pe care, sub
semnatura , il da in cunostinta reclamantului prezent sau reprezentantului acestuia”(art.114¹
alin.1C.proc.civ.).
Noile reglementari introduc, asadar, o noua modalitate de acordare a termenului in
cunostinta.
Prin aceeasi rezolutie, „presedintele va dispune in acelasi timp sa se comunice paratului, o
data cu citatia, copii de pe cerere si de pe inscrisuri, punandu-i-se in vedere obligatia de a depune
la dosar intampinare cu cel mai tarziu 5 zile inainte de termenul stabilit pentru judecata.
Termenul de judecata va fi stabilit astfel incat de la data primirii citatiei paratul sa aiba la
dispozitie cel putin 15 zile pentru a-si pregati apararea, iar in procesele urgente cel putin 5 zile.
Pentru termenele urmatoare si primul termen fixat dupa casarea cu trimitere, determinata de
necercetarea fondului, raman aplicabile dispozitiile art. 89 alin.1 C.proc.civ.” (art.114¹alin.2-3
C.proc.civ.).
Potrivit dispozitiilor art. 114¹ alin.4 C.proc.civ., daca paratul locuieste in strainatate,
judecatorul, prin rezolutie, va fixa un termen mai indelungat, informandu-l totodata ca „are
obligatia sa-si aleaga domiciliul in Romania, unde urmeaza sa i se faca toate comunicarile privind
procesul. In cazul in care paratul nu se conformeaza acestei obligatii, comunicarile se vor face
prin scrisoare recomandata, recipisa de predare la posta romana a scrisorii, in cuprinsul careia vor
fi mentionate actele ce se expediaza, tinand loc de dovada de indeplinire a procedurii”. Asa cum
am aratat si cu ocazia mentionarii obligatiei de alegere de domiciliu pentru reclamantul cu
domiciliul in strainatate, si paratului domiciliat in strainatate ii revine aceeasi obligatie. Ea
opereaza insa dupa instiintare, deci procedura de citare pentru primul termen de judecata trebuie
facuta in mod obisnuit, motiv pentru care se si fixeaza un termen mai indelungat. Pentru
nerespectarea de catre parat a acestei obligatii, codul de procedura civila nu prevede nici o
sanctiune, instituind insa o prezumtie care poate fi considerata ca avand un asemenea caracter:
prezumtia ca scrisoarea recomandata prin care i-au fost expediate citatiile ulterioare si toate
celelate acte de procedura a ajuns la destinatar care a luat la cunostinta de aceste termene si acte,
fara sa fie nevoie de vreo alta dovada in afara recipisei de predare a acestei scrisori la posta
romana.
 Alaturi de aceste masuri obligatorii, presedintele instantei sau judecatorul de serviciu, cu
ocazia fixarii termenului de judecata mai poate lua si alte masuri necesare desfasurarii in bune
conditii a judecatii Astfel, potrivit art.114¹alin. 5 C.proc.civ. : „sub rezerva dezbaterii la prima zi
de infatisare, presedintele, cu ocazia fixarii termenului prevazut la alin.1, daca s-a solicitat prin
cerere, va putea dispune citarea paratului la interogatoriu, alte masuri pentru administrarea
probelor, precum si alte masuri necesare pentru desfasurarea procesului potrivit legii”.
De asemenea, in conditiile legii, presedintele va putea incuviinta, prin incheiere
executorie, masuri asiguratorii, precum si masuri pentru asigurarea dovezilor ori pentru
constatarea unei situatii de fapt”(art.114¹alin. ultim C.proc.civ.).

Alte activitati premergatoare sedintei de judecata

Dupa primirea cererii de chemare in judecata aceasta se inregistreaza in registrul general
al instantei, numarul de ordine constituind numarul viitorului dosar.
Apoi, dosarul se incoperteaza, cererea si celelalte inscrisuri fiind legate in mapa si
numerotate.
Dupa efectuarea acestor operatiuni, dosarul merge la biroul de citatii unde grefierii
efectueaza procedura de citare si comunicare a actelor procedurale conform celor indicate de
judecator in rezolutia prin care s-a fixat primul termen in instanta.
In continuare, dosarele sunt arhivate pe termene in arhiva curenta, pana cu 2-3 zile inainte
de primul termen de judecata cand sunt preluate de catre grefierul de sedinta care: verifica
indeplinirea procedurii de citare, intocmeste lista de sedinta si inmaneaza dosarele judecatorului/
judecatorilor care formeaza completul de judecata in vederea studirerii lor.
La intocmirea listei de sedinta, in stabilirea ordinii cauzelor grefierii vor trebui sa tina
seama de natura lor si de caracterul urgent. Astfel, cererile cu arestati in alta cauza, cererile de
ordonanta presedintiala, cererile privind acordarea pensiei de intretinere, incredintarea copiilor
minori, contestatiile la executare, fiind cereri cu caracter urgent vor putea fi trecute inaintea
celorlalte(art.125 alin.2 C.proc.civ.). De asemenea dosarele mai vechi se trec inaintea celor mai
noi.
Lista proceselor va trebui afisata pe usa completului cu cel putin o ora inainte de
inceperea sedintei (art.125 alin.1 C.proc.civ.).De asemenea, lista proceselor se trece in condica
sedintei de judecata, pentru ca ulterior sedintei, judecatorii sa poata trece solutiile.
2.Intampinarea

(art.115-118 C.proc.civ.)
Notiune. Intampinarea este actul procedural prin care paratul raspunde la pretentiile
reclamantului, aratand totodata apararile sale.
Ea face parte, alaturi de cererea de chemare in judecata si cererea reconventionala, din
etapa scrisa, pregatitoare a sedintei de judecata.
Continut. Potrivit art.115, intampinarea trebuie sa cuprinda urmatoarele mentiuni:
1. Exceptiile de procedura pe care paratul le ridica la cererea reclamantului
2. Raspunsul la toate capetele de fapt si de drept ale cererii
3. Dovezile cu care se apara impotriva fiecarui capat de cerere: Modalitatea prin care se
indica acestea este aceeasi cu cea de la cererea de chemare in judecata.
De regula, dovezile paratului, care apara pozitia sa procesuala sunt, de fapt
cotraprobe. In formularea lor, paratul se poate orienta in functie de dovezile solicitate de
catre reclamant, stiut fiind ca sarcina probei revine mai intai celui din urma.
4. Semnatura Semnatura constituie si in acest caz o formalitate esentiala, fapt pentru
care lipsa ei conduce la nulitatea intampinarii.
Procedura privind depunerea intampinarii
Potrivit art.118 alin.1 asa cum a fost modificat prin O.U.G.138/2000 : „intampinarea este
obligatorie, afara de cazurile expres prevazute de lege”.
Potrivit art. 116 alin.1, ca si la cererea de chemare in judecata la intampinare se adauga un
numar de copii similar numarului de reclamanti; de asemenea se vor adauga acelasi numar
de copii certificate de pe inscrisurile pe care se sprijina paratul, mai mult un rand de copii
pentru instanta.
„Daca mai multi reclamanti au un singur reprezentant, sau un reclamant sta in judecata in
mai multe calitati juridice, se va depune la dosar pentru aceste parti cate o singura copie
(art.116 alin.2 C.proc.civ).
Potrivit art.117 C.proc.civ., in caz de coparticipare procesuala pasiva, paratii pot raspunde
printr-o singura intampinare.
Faptul ca in actualul sistem depunerea intampinarii este obligatorie are ca principal efect
instituirea sanctiunii decaderii paratului din dreptul de a mai propune probe si de a invoca
exceptii relative, cunoscute anterior primului termen de judecata.
Sanctiunea nu este insa nici de aceasta data atat de drastica pe cat pare la prima vedere.
Potrivit alin.3 al art.118 C.proc.civ.: „in cazul in care paratul nu este reprezentat sau asistat
de un avocat, presedintele ii va pune in vedere, la prima zi de infatisare, sa arate exceptiile,
dovezile si toate mijloacele sale de aparare despre care se va face vorbire in incheierea de
sedinta; instanta ii va acorda, la cerere, un termen pentru pregatirea apararii si depunerea
intampinarii”.
De asemenea, chiar in cazul asistarii sau reprezentarii paratului de catre avocat,
nedepunerea intampinarii nu este o sanctiune radicala. Ea atrage decaderea paratului din
dreptul de a mai invoca aparari proprii, precum si dovezi in sprijinul acestor aparari, dar,
potrivit art.171 paratul:” va putea totusi sa se apere, discutand in fapt si in drept temeinicia
sustinerilor si dovezilor partii potrivnice”.
Mai mult, daca sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 138 C.proc.civ., paratul va putea
solicita probe in acest temei.
De asemenea, sanctiunea decaderii trebuie corelata cu dispozitiile art.114¹alin.2-3.
Depunerea intampinarii trebuie facuta cu 5 zile inainte de termenul stabilit pentru
judecata, dar paratul trebuie sa primeasca citatia si copie de pe cererea de chemare in
judecata cu cel putin 20 zile libere (10 zile in pricinile urgente), numai in acest mod avand
suficient timp pentru a-si pregati apararea. Asadar, daca nedepunerea intampinarii in
termen este subsecventa unei culpe a instantei de judecata, sanctiunea decaderii nu mai
poate opera.
Credem ca mai sunt necesare alte doua precizari:
a.) daca, in conditiile art.132 alin.1, la prima zi de infatisare instanta acorda reclamantului
un termen pentru intregirea sau modificarea cererii si pentru a propune noi dovezi, cererea
modificata se comunica paratului, in vederea depunerii intampinarii., care consideram noi
trebuie depusa tot in termenul prevazut de art. 114¹alin.2, cu 5 zile inainte de urmatorul
termen de judecata, cu respectarea termenului de 20 de zile acordat paratului pentru
depunerea sa;
b.) Intampinarea nu este un act specific numai judecatii in prima instanta. In sensul
art.289 alin.2 si 308 alin.2, intampinarea trebuie depusa in apel si in recurs cu cel putin 5
zile inainte de termenul stabilit pentru judecata.
 3.Cererea Reconventionala

Cererea reconventionala reprezinta actul procedural prin intermediul caruia paratul

urmareste valorificarea unui drept propriu fata de reclamant. Cererea reconventionala se
infatiseaza ca o facultate procesuala pentru parat, acesta avand dreptul de a alege intre
valorificarea pretentiilor sale pe cale incidenta sau printr-o actiune civila separata.
Asa cum dispune legea procesual civila, daca paratul are pretentii in legatura cu cererea
reclamantului, el poate sa faca cerere reconventionala (art. 119 C. proc. civ).
Valorificarea pretentiilor paratului prin intermediul cererii reconventionale ofera
insa o serie de avantaje dintre care pot fi amintite: asigura solutionarea a doua litigii intr-
un singur cadru procesual; determina realizarea unei economii de timp si cheltuieli; ofera
conditii pentru o mai buna judecata, judecatorii fiind pusi in situatia de a cu noaste in toata
complexitatea lor raporturile juridice dintre parti; constituie o garantie impotriva
insolvabilitatii reclamantului si evita posibilitatea pronuntarii unor hotarari judecatoresti
definitive.
Din punct de vedere al naturii sale juridice cererea reconventionala are o fizionomie
proprie determinata atat de caracterul sau de actiune civila, cat si de conditiile particulare
de exercitare. Cererea reconventionala este mai mult decat o simpla aparare; ea este o contra-
actiune, un “contra atac” sau o “contraofensiva”, intrucat prin intermediul acesteia paratul
isi poate valorifica un drept propriu fata de reclamant. Prin scopul pe care-l urmareste -
valorificarea unui drept propriu – cererea reconventionala trebuie considerata ca o
veritabila actiune civila.
Din punct de vedere al conditiilor de exercitiu cererea reconventionala trebuie sa
indeplineasca toate cerintele unei actiuni civile obisnuite. Din punct de vedere al formei
cererea reconventionala este asimilata cu o cerere de chemare in judecata, C. proc. civ.
statuand ca: “cererea trebuie sa indeplineasca conditiile prevazute pentru cererea de chemare
in judecata”.
Pe langa aceste conditii generale C. proc. civ. impune ca si conditie suplimentara,
aceea ca actiunea reconventionala sa aiba legatura cu “cererea reclamantului”.
Cererea reconventionala este admisibila, astfel cum precizeaza C. proc. civ., numai daca
este in legatura cu cererea principala. Aceasta conditie decurge in mod necesar din caracterul
incident al cererii reconventionale.
Cererea reconventionala se judeca, in principiu, de instanta sesizata cu cererea
principala.
Potrivit C. proc. civ. cererea reconventionala se depune o data cu intampinarea sau daca
paratul nu este obligat la intampinare, cel mai tarziu la prima zi de infatisare.
Nerespectarea termenului mentionat mai sus atrage dupa sine solutionarea separata a
cererii paratului de actiunea principala. Cu toate acestea, cererea reconventionala se poate
solutiona in continuare impreuna cu actiunea principala daca reclamantul consimte la
aceasta. O situatie speciala intalnim in materia divortului.
Astfel, sotul parat poate sa faca si el cerere de despartenie, pana la prima zi de
infatisare, dar numai pentru fapte petrecute inainte de aceasta data.
Cererea reconventionala se redacteaza, in mod obisnuit, intr-un inscris separat,
procedeu care este recomandabil. Ea poate fi inserata insa si in cuprinsul intampinarii.
Cererea reconventionala se judeca o data cu cererea principala. Daca, insa, numai
cererea principala este in stare de judecata, instanta o poate judeca separat.
Disjungerea este si trebuie sa fie o situatie de exceptie. Masura disjungerii trebuie sa
fie luata insa cu multa precautiune spre a nu se impieta asupra operei de administrare a
justitiei prin dispozitii ce ar putea determina pronuntarea inevitabila a unor hotarari
judecatoresti contradictorii.
 In procesul civil cererea reconventionala poate fi formulata de catre parti si impotriva
unei interventii principale, caci si aceasta din urma se infatiseaza ca o veritabila actiune
civila. Dispozitiile procedurale potrivit carora actiunea reconventionala se depune odata cu
intampinarea sau cel mai tarziu la prima zi de infatisare nu constituie un impediment legal
pentru admiterea cererii reconventionale, intrucat intampinarea poate fi depusa pana la
termenul stabilit de instanta, adica si dupa prima zi de infatisare.
Asupra actiunii principale si asupra cererii reconventionale formulate de parat
instanta trebuie sa se pronunte printr-o singura hotarare, care va cuprinde solutii cu privire
la toate pretentiile.

Masurile asiguratorii

A. Sechestrul asigurator (art.591) – masura menita sa indisponibilizeze bunurile mobile sau

imobile ale paratului pana la terminarea procesului. Sechestrul asigurator se aplica numai
atunci cand obiectul actiunii consta in plata unei creante.
Conditii:
1) creanta sa fie constatata printr-un inscris (in lipsa lui se depune o cautiune in
valoare de ½ din creanta reclamata);
2) creanta sa fie exigibila;
3) sa fie intentata actiunea civila;
Exceptii - creanta nu a ajuns la scadenta dar:
a) debitorul micsoreaza asigurarile date creditorului, cand exista pericolul sustragerii de la
urmarire. Reclamantul este obligat sa depuna o cautiune, fixata de instanta.
Procedura: decizia sechestrului asigurator se ia in camera de consiliu, de urgenta, prin
incheiere executorie si poate fi recurata in 5 zile de la comunicare. Sechestrul se poate ridica
daca cererea principala de incuviintare a masurii de asigurare a fost anulata, perimata ori
respinsa prin hot. irevocabila.

B. Sechestrul judiciar (art.598) – se indisponibilizeaza bunul care face obiectul litigiului,

acesta fiind incredintat spre pastrare si administrare, de regula, unui tert.
Conditii:
1) sa existe un proces cu privire la proprietatea sau posesiunea bunului, obiect al
judecatii;
2) sechestrul sa fie cerut, iar instanta sa considere necesara masura de asigurare;
3) reclamantul sa depuna cautiune (masura facultativa, lasata la aprecierea instantei)
Exceptii: se poate sechestra un alt bun daca:
a) debitorul ofera alt bun pentru liberarea celui in litigiu;
b) nu exista un proces, dar creditorul are motive temeinice sa creada ca bunul va fi
sustras, distrus ori alterat de posesorul lui actual;
c) asupra unor bunuri mobile care alcatuiesc garantia creditorului, cand acesta
invedereaza insolvabilitatea debitorului sau cand se teme ca debitorul va fugi ori va
distruge bunul.
Procedura – sechestrul judiciar este intotdeauna discutat cu citarea partilor. O data cu
aprobarea sechestrului, se numeste si un administrator-sechestru (depozitar), prin acordul
partilor sau din oficiu.

C. Poprirea asiguratorie (art.597) – indisponibilizarea sumelor de bani, a titlurilor de valoare

sau a altor bunuri mobile incorporale, urmaribile, datorate debitorului de catre un tert ori
care vor fi datorate in viitor.
Subiectii popririi: creditor popritor, debitorul poprit, tertul poprit, intre care se nasc doua
raporturi juridice si un raport procesual intre creditor si tert.

EXCEPŢIILE PROCESUALE
- reprezinta mijloacele prin care in cursul procesului civil, partea interesata, procurer sau instanta
din oficiu invoca, fara a pune in discutie fondul pretentiei deduse judicator neregularitati
procedurale sau lipsuri privind exercitiul dreptului la actiune, avand ca efect intarzierea sau
impiedicarea judecatii in fond.

Clasificare:

1.După obiectul asura căruia poartă:

a. excepţii de procedură - care vizează încălcarea regulilor procedurale privind compunerea
instanţei, competenţa acesteia şi procedura de judecată;
b. excepţii de fond - vizează lipsurile referitoare la exerciţiu dreptului de acţiune;
2.După efectul lor:
a. excepţii dilatatorii - tind la amânarea judecăţii, declinarea judecăţii sau refacerea unor acte;
b. excepţii peremptorii - care tind la respingerea sau anularea cererii ori la stingerea procesului.
Unele excepţii peremptorii încep prin a avea un efect dilatatoriu în sensul că se acordă un termen
pentru împlinirea lipsei şi nu se anulează automat cererea.(ex.: exceptia insuficientei timbrari,
exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant). Aceste exceptii mixte pot amana initial judecarea
cauzei, insa daca la termenul acordat de catre instanta lipsa invocata nu se complineste, procesul
se poate stinge in faza in care se gaseste.

3. După caracterul imperativ sau dispozitiv al normai încălcate:

a. excepţii absolute - care privesc încălcarea unor norme imperative şi pot fi invocate
de părţi, procuror sau instanţă din oficiu în orice faţă a procesului
chiar în apel sau recurs;
b. excepţii relative - care privesc încălcarea unor norme dispozitive şi pot fi invocate
 numai de partea interesată şi numai într-un anumit termen (la prima
zi de înfăţişare sau la următorul termen în care s-a săvârşit
neregularitatea);
Potrivit articolului 137 C.pr.civilă, instanţa este obligată să se pronunţe înainte de a intra
în fondul dezbaterilor asupra excepţiilor de procedură şi de fond care fac de prisos în total sau în
parte cercetarea în fond a pricinii. Numai în mod excepţional, excepţia poate fi unită cu fondul
numai atunci când pentru soluţionarea ei este necesară administrarea unui prabatoriu legat şi de
fondul pricinii.
Legea actuală nu prevede ordinea în care trebuie rezolvate excepţiile în cazul în care sunt
invocate concomitent.
Dacă excepţia invocată este întemeiată, instanţa o va admite şi va pronunţa o încheiere
atunci când dispune amânarea judecăţii sau o hotărâre.
În cazul respingerii excepţiei, instanţa pronunţă o încheiere interlocutorie şi continuă
judecata.

CARACTERISTICILE EXCEPŢIILOR PROCESUALE

Excepţia procesuală presupune existenţa unui proces în curs.

Excepţia procesuală este un mijloc de apărare fiind de regulă folosit de pârât.
Excepţia procesuală este un mijloc tehnic prin care se invocă încălcări ale normelor de drept
material sau procesual.
Admiterea excepţiei constituie în cazul excepţiilor dilatatorii un obstacol temporar în
soluţionarea cererii principale, iar în cazul excepţiilor peremptorii un obstacol dirimant,
determinând stingerea excepţiilor.
Admiterea excepţiei procesuale nu afectează în principiu dreptul reclamantului, iar hotărârea
pronunţată ca urmare a admiterii unei excepţii nu are putere de lucru judecat în ceea ce
priveşte fondul dreptului.

PROBELE ÎN PROCESUL CIVIL

Judecătorul nu poate soluţiona litigiul pe baza simplelor afirmaţii ale părţilor, convingerea
sa trebuind să se bazeze şi pe probele administrate în cauză.
Titularul dreptului subiectiv pentru a obţine satisfacţie trebuie să-şi probeze susţinerile.
Pentru acest motiv se vorbeşte de un drept subiectiv procesual - dreptul la probă care dublează şi
întăreşte dreptul substanţial.
În sens larg prin probă se înţelege acţiunea de stabilire, existenţei sau inexistenţei unui
fapt.
În sens restrâns prin probă se desemnează mijlocul legal pentru dovedirea unui fapt care
este folosit fie de sine stătător, fie pentru dovedirea unui alt fapt material. În mod obişnuit
noţiunea de probă este folosită în sensul de mijloc de probă (expertize, martori).

CLASIFICAREA PROBELOR

După cum se fac în faţa instanţei sau în afara ei:

-probe judiciare:
-probe extrajudiciare
După natura lor:
-probe personale - mărturisirea;
-probe materiale;

După cum duc direct sau nu la stabilirea faptului principal:

-probe directe
-probe indirecte
După caracterul originar sau derivat:
-probe primare primare ( imediate, nemijlocite);
-probe secundare (mediate, mijlocite);
După modul de percepţie al faptelor de către judecător:

-probe care constau în perceperea personală a judecătorului - cercetarea la faţa locului;

-probe care constau în perceperea de la alte persoane.

Convenţiile asupra probelor sunt în principiu admise cu condiţia ca ele să ducă la lărgirea
posibilităţilor de probă fără a se încălca normele imperative din dreptul material sau procesual.
Convenţia de restrângere a posibilităţilor de probă sunt nule.
 Subiectul probei: este judecătorul.

Obiectul probei: sunt faptele juridice în sens larg care au creat, modificat sau stins
raportul juridic ori faptele care au determinat ineficacitatea acestuia.

Sarcina probei: revine, potrivit articolul 1169 C.civ., celui ce face o propunere înaintea
judecătorului. Procesul fiind pornit de catre reclamant, prin introducerea cererii de chemare in
judecata, este firesc ca el sa-si dovedeasca pretentia supusa judecatii.
Sunt insa anumite situatii in care sarcina probei revine paratului:
1. In cazul prezumtiilor legale relative, cand legea presupune ca starii de fapt ii
corespunde o anumita stare de drept, beneficiarul prezumtiei trebuie sa dovedeasca
numai faptul din care decurge prezumtia, iar partea potrivninica, daca doreste sa
rastoarne aceasta stare, este obligata sa administreze proba contrara
2. Sarcina probei este rasturnata si in acele litigii de munca in care angajatorul este parat,
intrucat potrivit art.287 C.muncii, ”sarcina probei in conflictele de munca revine
angajatorului, acesta fiind obligat sa depuna dovezile in apararea sa pana la prima zi
de infatisare”
3. O alta situatie in care sarcina probei este rasturnata este cea prevazuta de art.58 alin.2
C.fam., potrivit caruia, ”daca recunoasterea de paternitate este contestata de mama, de
cel recunoscut sau de descendentii acestuia, dovada paternitatii este in sarcina
autorului recunoasterii sau a mostenitorilor sai”.

Reguli comune privind admisibilitatea, administrarea şi aprecierea probelor

Reguli comune privind admisibilitatea

- proba trebuie să fie legală (sa nu fie interzisa de legea materiala sau procesuala)
- să fie verosimilă (sa nu tinda la dovedirea unor fapte imposibile, ci la dovedirea unor fapte reale
)
- să fie pertinenta (să aibă legătură cu obiectul cauzei);
- să fie concludentă (adică să conducă la rezolvarea cauzei respective).
Reguli comune privind administrarea probelor
Administrarea probelor presupune examinarea a trei aspecte:
1. Propunerea probelor
2. Incuviintarea probelor
3. Administrarea propriu-zisa a probelor

1. Propunerea probelor se face de reclamant prin cererea de chemare în judecată,

iar de pârât prin întâmpinare. Nepropunerea probelor în aceste condiţii atrage decăderea părţilor
din dreptul de a cere probe, afară de cazurile expres prevăzute de articolul 138 C.pr. civilă şi
anume:
- când nevoia dovezi reiese din dezbateri şi partea nu avea cum să o prevadă;
- când administrarea dovezi nu pricinuieşte amânarea judecăţii;
- când dovada nu a fost cerută în condiţiile legii din pricina neştiinţei sau lipsei de pregătire a
părţii care nu a fost asistată sau reprezentată de avocat. Partea care a lipsit la propunerea şi
încuviinţarea dovezi este încuvinţată să ceară dovada contrarie la şedinţa următoare iar în
caz de împiedicare la prima zi de înfăţişare.
Dacă o parte renunţă la probele pe care le-a produs, acestea pot fi însuşite de cealaltă
parte, iar dacă ambele părţi renunţă instanţa din oficiu poate administra probele.
Partea decăzută din dreptul de a administra probe poate să se apere discutând în fapt şi în
drept temeinicia susţinerilor şi dovezilor adversarului.

Probele propuse de catre parti sunt puse de catre instanta in discutia contradictorie a
partilor. Dupa acest moment, instanta le va încuviinţa sau le va respinge prin încheiare motivată.

Administrarea probelor se face în faţa instanţelor de judecată în ordinea statornicită de

către aceasta. Dovada şi dovada contrarie se va administra pe cât este posibil în acelaşi timp.
Legea prevede si exceptii de la regula potrivit careia administrarea probelor se face doar in fata
instantei de judecata: administrarea probelor prin comisie rogatorie sau situatia in care probele
administrate de o instanta necompetenta raman castigate cauzei, precum si in ipoteza probelor
administrate de o instanta de la care pricina a fost stramutata.

Reguli comune privind aprecierea

=> probele se apreciază liber de către judecător.
 ASIGURAREA PROBELOR SAU A DOVEZILOR

Reglementare: articolul 235 - 241 C.pr.civilă.

Asigurarea dovezilor reprezintă o posibilitate dată persoanei care este interesată în
constatarea de urgenţă a mărturiei unei persoane, a părerii unui expert a stării unor bunuri mobile
şi imobile sau care doreşte să le dobândească recunoaşterea unui inscris, a unui fapt, drept care
sunt în primejdie să dispară sau sunt greu de administrat în viitor.
Cererea poate fi făcută şi în cazul în care nu este primeşdie de întârziere dar numai cu
învoiala pârâtului.
În cererea de asigurare de dovezi trebuie să se arate dovezile care se solicită a fi
administrate, starea de urgenţă sau acordul pârâtului.
Asigurarea dovezilor se poate cere:
- pe cale principală înainte de a se introduce cererea de chemare în judecată;
pe cale incidentală în timpul judecăţii.
Dacă cererea se introduce pe cale principală, competenţa revine Judecătoriei în raza căreia
se află martorul sau obiectul cercetării.
Dacă cererea este incidentă e competentă instanţa care judecă pricina in fond.
Judecata se face în camera de consiliu cu sau fără citarea părţilor, iar instanţa se pronunţă
prin încheiere fie imediat, fie la un termen faxat ulterior.
Încheiarea este executorie şi se atacă cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare (cu
citare) sau de la comunicare (fără citare).
Încheierea dată în timpul judecăţii - pe cale incidentă nu poate fi atacată decat odată cu
fondul.
Codul reglementează o procedură de constatare a stărilor de fapt. Ea poate fi făcută când
există urgenţă, care rezidă din posibilitatea încetării ori schimbării stării de fapt până la
administrarea dovezilor.
Cererea este de competenţa instanţei în circumscripţia căreia urmează să se facă
constatarea. Pentru facerea constatării este delegat un executor judecătoresc. Se poate face şi fără
încunoştinţarea celui împotriva căruia se cere. Se face printr-un proces-verbal care se comunică în
copie şi celui împotriva căruia s-a făcut. Procesul - verbal constituie dăvada până la proba
contrarie. Dacă există primeşdie de întârziere, constatarea se poate face şi în zilele de sărbătoare
şi în afara orelor legale dar numai cu încuviinţarea magistratului.
Probele conservate prin instituţia asigurării dovezilor pot fi folosite şi de partea potrivnică
în derularea procesului.
Cheltuielile pricinuite cu asigurarea dovezilor vor fi avute în vedere de instanţa care
judecă fondul.

INSCRISURILE- ca mijloc de proba in procesul civil

Inscrisul reprezinta orice declaratie despre un act sau fapt juridical, facuta prin scrierea de mana,
dactilografiere,litografiere, imprimare pe hartie sau pe orice alt material.
Inscrisurile preconstituite se clasifica in:
1.inscrisuri autentice
2.inscrisuri sub semnatura privata

Inscrisurile autentice= sunt acelea facute cu solemnitatile cerute de lege, de un functionar public,
care are dreptul de a functiona in locul unde actual s-a incheiat.
Constituie inscrisuri autentice: actele notariale, actele de stare civila, hotararile judecatoresti etc.

Forta probanta:
- inscrisurile autentice se bucura de prezumtia de autenticitate si validitate, astfel incat cel care il
foloseste este scutit de orice dovada, proba contrara revenind celui care il contesta;
- data inscrisului autentic face credinta pana la inscrierea in fals, fiind opozabil si tertilor
-inscrisul autentic face dovada pana la declararea falsului in ceea ce priveste constatarile
personale ale agentului instrumentation, percepute prin propriile lui simturi

Conversiunea inscrisului autentic in inscris sub semnatura privata sau in inceput de dovada scrisa
- in ipoteza in care dorma ad validitatem nu era ceruta, inscrisul este valabil ca inscris sub
semnatura privata, cu conditia de a fi semnat de partile contractante; daca nu este semnat,
valoreaza inceput de dovada scrisa
- daca insa forma solemna era ceruta ad validitatem, actul juridic respectiv va fi lovit de nulitate
absoluta

Procedura falsului
 În cazul înscrisurilor autentice care sunt contestate există în Codul de procedură civilă
instituţia procedurii înscrierii în fals. În cazul în care se declaşează această procedură, dacă
partea care foloseşte înscrisul nu este prezentă în instanţă se va amâna cauza şi se va dispune
înfăţişarea părţii personal sau prin mandatar cu procură specială. La termenul prezentării cel ce a
invocat înscrisul îl va depune pentru verificare şi va indica mijloacele sale de apărare.
Preşedintele instanţei constată prin proces-verbal starea materială a înscrisului dacă există
pe el ştersături, adăugiri sau îndreptări iar apoi îl va semna împreună cu grefierul şi părţile şi îl va
depune la grefă.
Tot la acest termen preşedintele întreabă partea care a depus înscrisul dacă înţelege să se
folosească de el. Dacă partea refuză să răspundă, nu se prezintă sau declară că nu se mai foloseşte
de înscris acesta va fi înlăturat din proces.
În cazul în care se stăruie în defăimarea înscrisului, înscrisul împreună cu procesul-verbal
se va trimite procurorului pentru cercetări. Procurorul face cercetările şi va informa instanţa.
În cazul sesizării procurorului, dacă partea care s-a înscris în fals arată şi pe autorul sau
complicele falsului, instanţa civilă poate suspenda judecata.

Inscrisul sub semnatura privata

=este acel inscris intocmit de parti, fara interventiua vreunui organ al statului, semnate de partile
sau de partea de la care emana
Conditia generala pentru valabilitatea inscrisului sub semnatura privata este semnatura
partii sau, dupa caz, semnaturile partilor de la care emana inscrisul.
Pentru anumite categorii de inscrisuri legea prevede anumite conditii speciale
reglementate de art.1179 (formalitatea multiplului exemplar)si art.1180 C.civ.(mentiunea ”bun si
aprobat”)
Formalitatea multiplului exemplar:
- se cere in cazul inscrisurilor sub semnatura privata care constata conventii sinalagmatice
-presupune ca inscrisul sa fie redactat in atatea exemplare originale cate parti cu interese contrare
sunt, iar pe fiecare exemplar sa se faca mentiune de numarul exemplarelor originale intocmite

Nu este necesara formalitatea multiplului exemplar atunci cand:

- un inscris este nevalabil ca inscris authentic, dar este valabil ca inscris sub semnatura privata
- conventia sinalagmatica este constatata printr-o hotarare judecatoreaca;
- contractul a fost incheiat prin corespondenta;
-in materie comerciala, cu exceptia acelor situatii in care legislatia comerciala cere intocmirea
acelui inscris;
- actual juridic este unilateral sau incise constata conventii unilaterale, etc

Mentiunea ”bun si aprobat”

- este ceruta in cazul inscrisurilor sub semnatura privata care constata obligatii unilaterale
- nu este o formula sacramentala, putand fi inlocuita prin alta echivalenta
-nu este necesara daca inscrisul este scris in intregime de cel ce se obliga
- este necesara doar in cazul obligatiilor unilaterale care au ca obiect o suma de bani sau o catime
determinata de lucruri determinate generic
-sanctiunea nerespectarii acestei formalitati consta in aceea ca inscrisul respectiv nu este
valabil ca inscris sub semnatura privata, insa valoreaza inceput de dovada scrisa.

Procedura verificarii de scripte

În cazul în care se contestă un înscris sub semnătură privată, legea reglementează

instituţia verificării de scripte - aceasta înseamnă că partea căreia i se impune înscrisul este
obligată să recunoască sau să conteste semnătura sau scrisul, singuri care pot să adopte o poziţie
neutră fiind moştenitorii şi succesorii autorului actului.
Dacă partea declară că nu recunoaşte scrisul sau semnătura, preşedintele completului îl va
obliga să scrie şi să semneze sub dictarea sa, părţi din înscris. Refuzul de a scrie sau semna va
putea fi socotit ca o recunoaştere a înscrisului. Dacă verificarea nu este concludentă pentru
instanţă se va dispune efectuarea unei expertize. Pentru aceasta părţile vor depune înscrisuri
autentice sau sub semnătură privată urmând a se trimite toate acestea împreună cu înscrisul
tăgăduit şi cu probele luate de judecător, expertului .
Înscridurile depuse spre verificare vor fi semnate întotdeauna de preşedinte, grefier şi
părţi.
După verificarea făcută de instanţă sau în raport de concluziile expertizei rămâne sau nu
în proces.
Administrarea probei prin inscrisuri

Potrivit articolul 112 şi 116 Codul de procedură civilă, părţile anexează la cererea de
chemare în judecată şi la întâmpinare, copii certificate de pe înscrisurile folosite ca mijloace de
probă.
Dacă ele sunt într-o limbă străină sau cu litere vechi se vor depune traducerile sau copii cu
litere latine certificate de părţi.
În cazul în care se contestă traducerile se poate apela la un traducător certificat. Părţile
sunt datoare să aibă asupra lor originalele înscrisurilor sau să le depună spre păstrare la grefă sub
pedeapsa de a nu se ţine seama de ele.
Toate înscrisurile depuse la dosar rămân dobândite judecăţii şi nu se pot retrage fără
învoirea celorlalte părţi.
Dacă partea învederează că adversarul deţine un înscris privitor la pricină, instanţa poate
ordona înfăţişarea lui. În cazul în care adversarul refuză să răspundă la interogatoriul luat pentru
dovedirea deţinerii sau existenţei înscrisurilor sau se dovedeşte că l-a ascuns sau distrus sau pur şi
simplu nu vrea să-l înfăţişeze, instanţa poate socoti că înscrisul are conţinutul pe care-l pretinde
partea care a solicitat înfăţişarea lui.
Cererea de înfăţişare a acestui act poate fi respinsă dacă cuprinsul lui priveşte chestiuni cu
totul personale sau dacă prin prezentarea înscrisului s-ar încălca îndatorirea de a păstra secretul
sau dacă ar atrage urmărirea penală impotriva părţi sau a altei persoane ori ar dispune-o
dispreţului public.
Dacă înscrisul se găseşte la o autoritate sau o terţă persoană instanţa va lua măsuri pentru
ca acesta să fie adus la dosar. În cazul în care înscrisul nu se poate trimite, cercetarea lui se va
face cu citarea părţilor la acea autoritate.

Proba cu martori sau testimonială

În procesul civil, martorii pot fi numai persoane fizice care au cunoştinţă despre faptele
care formează obiectul judecăţii.
Legea prevede că aprecierea depoziţiei martorului care este minor sub 14 ani sau este o
persoană lipsită vremelnic de discernământ se va ţine seama de situaţiile arătate. Articolul 189
C.proc.civ., prevede persoanele care sunt exceptate de a fi acceptate ca martori:
-rudele şi afinii până la gradul 3 inclusiv;
-soţul sau fostul soţ
 -interzişi judecătoreşti
- cei condamnaţi pentru mărturie mincinoasă.
În pricinile privitoare la starea civilă sau divorţ se pot audia rudele şi afinii cu excepţia
descendenţilor.
Există o categorie de persoane care ar putea fi martori, dar pe care legea le scuteşte să
depună mărturie:
-cei ţinuţi de secretul profesional;
-cei ţinuţi de secretul de serviciu, dar numai asupra împrejurărilor secrete de care a
luat cunoştinţă în timpul serviciului;
-cei care prin răspunsurile lor s-ar expune pe ei însuşi sau ar expune rudele, afini
ori soţul la o pedeapsă penală sau dispreţul public.

Propunerea probei cu martori se face la prima zi de înfăţişare. Lista cu numele şi adresa

acestora urmând să fie depusă sub sancţiunea nulităţii în cel mult 5 zile de la încuvinţare. Instanţa
poate limita numărul martorilor propuşi cu respectarea principiului egalităţii părţilor, iar martorii
care au fost încuvinţaţi se vor asculta neputându-se renunţa la ei.
Odată propuşi martorii, înlocuirea acestora se va putea face numai în caz de moarte,
dispariţie sau motive temeinice (certificate medicale).
După încuvinţare, instanţa dispune citarea martorilor care pot fi ascultaţi în instanţă sau la
locuinţa lor.
Dacă martorul lipseşte la prima citare, instanţa va da mandat de aducere şi dacă există
urgenţă mandatul se poate da de la primul termen.
Fiecare martor va fi ascultat deosebit în ordinea stabilită de preşedinte, cei ce urmează a fi
ascultati ulterior fiind îndepărtaţi din sală.
Înainte de a se lua mărturia, preşedintele îi cere martorului:
-să arate domiciliul, profesia, vârsta;
-dacă este rudă sau afin cu una din părţi şi în ce grad;
-dacă se află în serviciul unei părţi şi dacă este în judecată, duşmănie sau legătură
de interese cu vreuna din părţi, după aceasta martorul depune jurământul.
Martorii fără confesiune jură pe conştiinţă, iar cei care din motive confesionale sau de
conştiinţă nu depun jurământ se obligă să spună adevărul şi să nu ascundă nimic.
Minorul care nu a împlinit 14 ani nu depune jurământul dar i se atrage atenţia să spună
adevărul.
 În depoziţia sa, martorul arată împrejurările pe care le cunoaşte şi răspunde la întrebările
preşedintelui şi ale părţilor. El nu are voie să citească un răspuns dinainte dar cu încuvinţaea
preşedintelui se poate cu privire la cifre şi denumiri.
Dacă preşedintele găseşte că întrebarea pusă de părţi nu este concludentă, jignitoare sau
tinde să dovedească un fapt a cărui dovedire este oprită de lege o va respinge. Respingerea
împreună cu motivarea se trec în încheierea de şedinţă. Mărturia se face orar şi se consemnează în
scris de frefier la dictarea preşedintelui. Depoziţia este semnată pe fiecare pagină şi la sfârşitul ei
de preşedinte, grefier şi martor după ce citeşte declaraţia.
Când cel care urmează să fie martor este mut sau surd şi nu poate fi înţeles va fi pus să
scrie răspunsul. Dacă nu ştie să scrie se folosesc experţii interpreţi.
Orice adăugiri, ştersături sau schimbări în depoziţie se vor semna de judecător, grefier şi
martor sub sancţiunea neluării lor în seamă. Locurile nescrise se barează pentru a nu se adăuga
nimic.

După ascultare, martorul rămâne în sala de şedinţă dacă instanţa nu decide altfel.
Dacă instanţa are bănuieli puternice că mărturia este mincinoasă sau martorul este mituit,
încheie un proces-verbal şi sesizează procurorul.
La aprecierea probelor în cazul în care instanţa faţă de restul probatoriului administrat
ajunde la concluzia că mărturia nu este sinceră o înlătură şi scrie motivarea.

Mărturisirea
=reprezinta recunoasterea de catre o parte a unui fapt pe care partea potrivnica isi itemize o
pretentie sau o aparare si care este de natura sa produca impotriva autorului ei consecinte juridice.

Caractere marturisirii:
- este un act juridic unilateral;
- este un act juridic de dispozitie
-este un act juridic personal;
- constituie un mijloc de proba impotriva autorului ei si in favoarea celui care isi intemeiaze
pretentia sau apararea pe faptul marturisit
In principiu, marturisirea este admisibila in toate materiile.
Prin exceptie, marturisirea nu este admisibila:
-cand este expres interzisa de lege;
-daca prin admiterea marturisirii s-ar eluda dispozitii legale imperative;
-cand prin admiterea marturisirii s-ar putea ajunge la pierderea totala sau partiala a unui drept la
care nu se poate renunta sau care nu poate face obiectul unei tranzactii;
-daca legea cere ca unele fapte juridice sa fie dovedite numai prin anumite lijloace de proba

Interogatoriul
Interogatoriul este admis în toate materiile şi toate procesele civile. Mărturisirea are ca
obiect numai fapte şi este admisibilă numai în legătură cu drepturile de care o parte poate să
dispună.
În anumite procese mărturisirea singură nu poate duce la admiterea acţiunii.
Mărturisirea fiind un act personal poate fi făcută numai personal de parte scop în care
dacă nu este prezentă va fi citată cu menţiunea personal la interogatoriu.
Partea care vrea să recunoască apărările, pretenţiile păţii adverse o poate face şi printr-un
mandatar cu procură specială.
Când partea are domiciliul în străinătate interogatoriu se comunică în scris mandatarului
care va depune răspunsul părţii în cuprinsul unei procuri speciale şi autentice.
Preşedintele poate respinge din interogatoriu acele întrebări care nu sunt concludente sau
jignitoare. Răspunsurile se trec pe aceeaşi foaie cu întrebările şi fiecare pagină va fi semnată de
preşedinte, grefier, de cel care l-a propus şi de partea care a răspuns.
Statul şi persoanele juridice de drept privat sau public răspund în scris la interogatoriu
care li se comunică.
Dacă partea, deşi a fost citată nu se prezintă la interogatoriu sau deşi se prezintă refuză să
răspundă fără a avea motive temeinice, instanţa poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire
deplină sau ca un început de dovadă scrisă.

Expertiza judiciară

- ca probă este folosită atunci când pentru lămurirea faptelor care formează obiectul unui proces
este necesară părerea unei persoane care are cunoştinţe de specialitate în acel domeniu.
- mijloc de probă prin care expertul aduce la cunoştinţa instanţei pe baza unor cercetări concrete,
situaţie de fapt concretă.
- există situaţii în care expertiza este obligatorie:
-in cazul punerii sub interdicţie - expertiza psihiatrică;
 -in cazul înregistrarii tardive a naşterii - expertiza medico-legală cu
privire la stabilirea vârstei;

- propunerea ei se face de părţi sau instanţă din oficiu după punerea în discuţie a părţilor.
- se efectuează de experţii judiciari atestaţi de Ministerul Justiţiei.
- pentru numirea expertului, completul solicită biroului local de expertize o listă de experţi din
care va numi prin încheiere pe cel desemnat cu efectuarea expertizei.
- prin aceeaşi încheiere se stabilesc obiectivele expertizei, onorariul provizoriu şi data depunerii
lucrării.
- dacă efectuarea expertizei necesită o lucrare la faţa locului, expertul este obligat sub sancţiunea
nulităţii să citeze părţile prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire , arătând zilele şi
orele la care va fi prezent în teren.
- după numirea sa ca expert, acesta este obligat să vină la instanţă şi să depună un jurământ în
camera de consiliu fără citarea părţilor în faţa instanţei. Instanţa constată depunerea jurământului
prin încheiere.
- dacă părţile nu se învăiesc cu privire la numirea expertului, instanţa va stabili expertul prin
tragere la sorţi.
- lucrările se concretizează într-un raport de expertiză care se depune la instanţă în atâtea
exemplare câte părţi sunt + 1 exemplar pentru instanţă.
- dacă părţile sau instanţa au obiecţiuni întemeiate se poate dispune completarea raportului sau o
nouă expertiză.
- expertul poate fi convocat în instanţă pentru a da lămuriri asupra expertizei.
- instanţa nu este legată de concluziile expertizei însă ea trebuie să-şi motiveze poziţia, însă este
legată de constatările de fapt, de cercetările efectuate la faţa locului şi de susţinerile părţilor, ele
făcând dovada până la înscrierea în fals.
- în domeniile în care nu există experţi autorizaţi, din oficiu sau la cererile părţii, instanţa poate
solicita puncte de vedere a unora sau unui specialist în domeniul respectiv sau la autorităţi.
- punctul de vedere se prezintă în camera de consiliu sau în şedinţă publică cu prezenţa părţilor.
- la efectuarea expertizei pot participa şi experţi care sunt desemnaţi de părţi - experţi parte.

Cercetarea la faţa locului

- pobă judiciară;
- se solicită de părţi, din oficiu de instanţă;
- se ordonă prin încheiere, în care se arată împrejurările de fapt în legătură cu care se face
cercetarea;
- poate fi efectuată de întreg completul sau numai de unul dintre judecători în prezenţa părţilor
care vor fi citate;
- la faţa locului pot fi audiaţi martori şi experţi, desfăşurarea cercetării se consemnează într-un
proces verbal care se depune la dosar.

Incidente procesuale în cursul judecăţii

1. Suspendarea
Reprezinta oprirea cursului procesului datorită unor imprejurări voite de părţi care nu mai
stăruie în soluţionarea cauzei sau independent de voinţa lor când sunt în imposibilitate fizică sau
juridică de a se prezenta.
După natura împrejurărilor care a determinat suspendarea, intalnim:
Suspendare voluntară
Suspendare legală

Suspendare voluntară => intervine datorită manifestării de voinţă a părţilor care poate fi expresă
sau tacită.
Pentru ca acest consimţământ tacit al părţii trebuie ca la termenul respectiv ambele părţi
să fie legal citate sau cu termen în cunoştinţă şi nici una să nu fi solicitat judecarea în lipsă.
Judecata se suspendă chiar dacă cererea nu este legal timbrată.
Reînceperea judecăţii în aceste cazuri se face ca urmare a unei cereri de repunere pe rol
făcută de partea care justifică un interes, care va trebui să achite 1 din taxa de timbru datorată
pentru proces + timbrul judiciar.
Instanţa nu poate repune cauza pe rol din oficiu.
Potrivit art.242 Cpc, instanta va suspenda judecata:
1. Cand amandoua partile o cer;
2.daca niciuna dintre parti nu se infatiseaza la strigarea pricinii
Insa, pricina va fi judecata daca una dintre parti, reclamantul sau paratul, au cerut in scris
judecarea in lipsa
Suspendare legală => poate interveni de drept sau este lăsată la aprecierea instanţei.

Suspendarea legală de drept - articolul 243 - reglementează 5 cazuri de suspendare de

drept şi anume:
- moartea uneia din părţi - valabil şi pentru S.C. în cazul dizolvării şi lichidării;
- punerea sub interdicţie sau curateră a unei părţi până la numirea tutorelui sau curatorului;
- moartea mandatarului uneia din părţi dacă a intervenit cu 15 zile înaintea termenului de
judecată;
- încetarea funcţiei tutorelui sau curatorului;
- prin deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului reclamantului în temeiul
unei hotărâri judecătoreşti irevocabile.

- Suspendarea intervine dacă aceste cauze au apărut înainte de închiderea dezbaterilor.

- Judecata reîncepe prin cererea de repunere pe rol făcută de persoana îndreptăţită.

Alte cauze de suspendare de drept:

-articolul 21 - care reglementează conflictul de competenţă;
-articolul 155 - care spune că după amânare în temeiul învoieli părţilor dacă ele nu
stăruie acesta va fi suspendat;

Suspendarea legală facultativă => este lăsată la aprecierea instanţei. Este reglementată în
articolul 244 Cpc si intervine in 2 situaţii :
- când deslegarea procesului atârnă în tot sau în parte de existenţa sau neexistenţa unui drept face
obiectul altei judecăţi;
- apare când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare
asupra hotărârii ce urmează a se da.
În cazul în care se dispune suspendarea în baza articolul 244 aceasta dăinuie până când
hotărârea pronunţată în cauză civilă sau penală a devenit irevocabilă, respectiv definitivă.
În toate cazurile de suspendare instanţa se pronunţă printr-o încheiere care poate fi atacată
separat cu recurs; recursul se declară cât timp durează suspendarea.
În cazul în care se respinge cererea de repunere pe rol, încheierea de respingere
pronunţată este atacabilă şi ea cu recurs în acelaşi termen ca şi recursul pentru suspendare.
Suspendarea operează în bloc faţă de toate părţile din proces şi are ca efect rămânerea în
nelucrare a cauzei. Orice act de procedură făcut în această perioadă este lovit de nulitate.
La repunerea pe rol la cauzele suspendate citarea părţilor este obligatorie.

2. Perimarea
Reglementare: articolul 248 şi următoarele din Codul de procedură civilă
„ orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de
reformare sau revocare se perimă de drept chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare
din vina părţii timp de un an în materie civilă şi 6 luni în materie comercială”.

Natura juridică este mixtă:

-o sancţiune procesuală
-prezumţie de desistare a părţilor
-Perimarea se aplică acţiunilor imprescriptibile cât şi acţiunilor prescriptibile.
-Este aplicabilă atât în faza de judecată în primă instanţă cât şi în căile de atac.
-Lăsarea în nelucrare a cauzei să se datoreze părţilor.
-Nu există culpă când actul de procedură trebuie efectuat din oficiu.
Perimarea începe să curgă de la îndeplinirea ultimului act de procedură. Termenul poate fi
întrerupt sau suspendat.
- Întreruperea se face prin îndeplinirea oricărui act de procedură de către părţi sau din oficiu.
- Termenul este suspendat până la încetarea cauzei care a dus la suspendarea legală facultativă
244, iar în cazul suspendării legale de drept - 243 - de 3 luni de la data când s-au petrecut faptele
care au dus la suspendare.
Constatarea perimării se face printr-o hotărâre judecătorească care este supusă recursului
în termen de 5 zile de la pronunţare.
Părţile se citează pentru constatarea judecării perimării. La judecarea acestei cereri
compunerea completului fiind aceeaşi cu cea care ar trebui să judece procesul.
Poate fi invocată şi pe cale de excepţie în cursul judecăţii în primă instanţă.

Efectele perimării:
Perimarea stinge procesul împreună cu actele de procedură. Dacă se perimă cererea de
chemare în judecată cade şi efectul întreruptiv de prescripţie. Perimarea opereaza impotriva
oricaror persoane fizice sau juridice, inclusiv impotriva incapabililor.
Perimarea se resfrange asupra tuturor partilor din proces, indiferent de pozitia lor
procesuala si aceasta datorita caracterului unitar al procesului civil. Astfel, perimarea se va
rasfrange nu numai asupra partilor initiale, ci si asupra etrtilor intervenienti.
Într-o nouă cerere părţile pot folosi probele administrate în dosarul perimat.
Perimarea apelului sau recursului stinge posibilitatea introducerii unui nou apel sau
recurs.

Actele de dispoziţie ale părţilor

1.Renunţarea la judecata
2.Renuntarea la dreptul subjective pretins
3.Achiesarea => fiind acte de dispoziţie trebuie făcute personal de parte
sau cu mandatar prin procură specială.
4.Tranzacţia

1. Renunţarea =>
Reclamantul are 2 opţiuni:
să renunţe la judecarea procesului
să renunţe la dreptul dedus judecăţii
Renunţarea la judecată poate avea loc oricând pe parcursul procesului şi poate fi făcută
verbal în şedinţă sau prin cerere scrisă.
După intrarea în dezbaterea fondului renunţarea reclamantului la judecată se poate face
numai cu învoirea pârâtului.
Constatarea renunţării la judecată se face prin încheierea dată fără drept de apel.
Excepţie: divorţul.
Renunţarea la dreptul dedus judecăţii - nu se mai poate introduce o nouă acţiune.
Renunţarea la drept se poate face oricând şi fără învoirea celeilalte părţi. Ea se poate face
în şedinţă personal sau prin înscris autentic.
Înstanţa va pronunţa o hotărâre prin care va respinge cererea în fond şi va hotări asupra
cheltuielilor de judecată.

2. Achiesarea => se poate prezenta în 2 forme:

 Achiesarea pârâtului la pretenţiile reclamantului => are loc prin recunoaşterea
pretenţiilor reclamantului, fie spontan, fie la interogatoriu.
- este un act unilateral şi îşi produce efectele fără acceptul reclamantului.
- pârâtul poate recunoaşte parţial pretenţiile reclamantului, în acest caz instanţa putând pronunţa
o hotărâre parţială care este executorie de drept.
Achiesarea părţii care a pierdut procesul la hotărârea primei instanţe => se realizează
prin faptul că acesta renunţă la atacarea hotărârii, fie cu apel fie cu recurs. Achiesarea poate fi în
aceste condiţii expresă sau tacită. Este tacită când execută de bună voie şi este expresă cănd
declară după pronunţarea hotărârii că renunţă la calea de atac.

3. Tranzacţia
acţiune de dispoziţie prin care părţile termină un proces început sau pot preîntâmpina
prin concesii reciproce constând în renunţări reciproce la pretenţii sau în prestaţii
noi săvârşite sau promise de o parte în schimbul renunţării de către cealaltă parte
la dreptul care este litigios sau îndoielnic
Reglementare: - articolul 271, 273 Codul de procedură civilă iar ca drept material în articolul
1704, 1714.
Părţile se pot prezenta oricând în timpul procesului, chiar dacă nu au fost citate pentru a
cere pronunţarea unei hotărâri care să consfinţească învoiala lor. Această hotărâre mai poartă
denumirea de hotărâre de expedient.
Tranzacţia mai poate fi exercitată în faza căii de atac şi executării silite.
Când părţile se prezintă la termenul de judecată, tranzacţia poate fi primită de un singur
judecător, când părţile se prezintă între termene hotărârea se dă în camera de consiliu.
Învoiala părţilor se prezintă în scris, chiar de mână şi va alcătui dispozitivul hotărârii.
Hotărârea de expedient se atacă cu recurs.
Împotriva hotărârii de expedient se poate introduce acţiune în anulare. La tranzacţie
revizuirea este inadmisibilă

CĂILE DE ATAC
Noţiune:
sunt mijloace procesuale prin intermediul cărora partea interesată poate solicita
examinarea legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti şi remedierea
eventualelor erori săvârşite.
 Existenţa căilor de atac constituie pentru părţi o garanţie a respectării drepturilor
fundamentale şi o garanţie pentru calitatea acţiunii de justiţie.
Dreptul la folosirea căilor de atac este un drept constituţional - articolul 128 din
Constituţie prevede acest principiu în sensul că impotriva hotărârilor judecătoreşti părţile şi
Ministerul Public pot exercita căile de atac.
Nu este un drept absolut şi nu crează posibilităţi pentru exercitarea tuturor căilor de atac,
unele pot fi suprimate.
Exemplu:
în unele cazuri este suprimată calea apelului, partea având posibilitatea să facă recurs.

Codul de procedură civilă prevede o sigură calea de atac ordinara=> apelul

-3 căi extraordinare de atac:
recursul;
revizuirea;
contestaţia în anulare;
- o cale speciala de atac: recursul in interesul legii

Clasificarea căilor de atac

În raport de condiţiile de exercizare, distingem:

Căi de atac ordinare => pot fi exercitate de oricare dintre părţi fără să existe vreo
limitare în privinţa motivelor care pot fi invocate (apelul);
Căi de atac extraordinare =>pot fi exercitate numai în condiţii şi pentru motivele expres
prevăzute de lege (recursul, recursul în interesul legii);
În funcţie de instanţa competentă să soluţioneze calea de atac, distingem:
Căi de atac reformare => se soluţionează de o instanţă superioară celei care a pronunţat
hotărârea atacată ( recursul, apelul);
Căi de atac retractare =>sunt acele căi de atac care se soluţionează de instanţa care a
pronunţat hotărârea atacată (contestaţia în anulare, revizuirea)

3. În raport de întinderea competenţei instanţei chemată să se pronunţe:

Căi de atac devolutive => provoacă o nouă judecată în fond şi permit instanţei care
soluţionează calea de atac reexaminarea cauzei în întregul ei fără restricţii în ceea
 ce priveşte administrarea probelor (apelul);
Căi de atac nedevolutive => permit realizarea unui control limitat asupra hotărârii
atacate (recursul);

În funcţie de faptul dacă părţile au sau nu dreptul de a exercita direct calea de atac
Căi de atac comune => pot fi exercitate direct de părţile din proces precum şi de
procuror;
Căi de atac speciale => pot fi exercitate numai de un subiect determinat în mod expres
de lege (recursul în interesul legii poate fi exercitat numai de procurorul general al
Parchetului de pe lângă ICCJ);
În raport de efectele care le produc căile de atac acestea pot fi clasificate în:
Căi de atac suspensife de executare => împiedică executarea hotărârii atacate până la
soluţionarea acestei căi de atac (apelul);
Căi de atac nesuspensive de executare => nu influenţează în nici un fel posibilitatea
punerii în executare a hotărârii atacabte în afară de cazurile expres prevăzute de
lege (recursul, contestaţia în anulare, revizuirea); uneori recursul este suspensiv -
în anumite cazuri - de exemplu demolarea unui imobil;

APELUL
Reglementare: => articolul 282 - 298 Codul de procedură civilă.
- este cale de atac comună, ordinară, de reformare, devolutivă şi suspensivă de
executare.

Obiectul apelului
- îl constituie hotărârile susceptibile de a fi atacate cu această cale de atac
- hotărârile date în primă înstanţă de judecătorie care sunt supuse apelului la tribunal;
- hotărârea dată în prima instanţă de către tribunal sunt supuse apelului la Curtea de
Apel;
Sunt şi unele situaţii când printr-o dispoziţie legală specială imperativă calea de atac a
apelului este suprimată. Suprimarea căi de atac este prevăzută în diferite dispoziţii şi cu formulări
diferite, de exemplu:
- nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti prin care se soluţionează plângerile privitoare
hotărările autorităţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţională şi a altor organe cu
 astfel de activitate dacă legea nu prevede altfel;
- când legea prevede că hotărârea primei instanţe este definitivă;

Dacă este definitivă, nu avem apel, ci numai recurs!!!!

Pot forma obiectul apelului şi încheierile premergătoare, dar împotriva acestora apelul
poate fi exercitat numai odată cu fondul cauzei. În această regulă generală există unele excepţii:
încheierea prin care a fost întrerupt cursul judecăţii - articolul 282 alin.
Dacă este definitivă şi irevocabilă hotărârea nu avem nici apel, nici recurs!!!!

SUBIECŢII APELULUI

Părţile din proces

Hotărârea judecătorească produce efecte numai în privinţa persoanelor care au participat
în calitate de părţi în procesul în care a fost pronunţată acea hotărâre.
Terţelor persoana care nu au participat în proces nu le este opozabilă hotărârea pronunţată
tocmai de aceea numai părţile care s-au judecat în faţa primei instanţe au dreptul de a exercita
calea de atac a apelului în afară de unele situaţii expres prevăzute.
Oricare dintre părţi poate ataca hotărârea pronunţată dar este evident că trebuie să justifice
un interes pentru folosirea acestei căi de atac, întrucât în lipsa interesului apelul ar fi inadmisibil.
Prin urmare, apelul declarat de o parte căreia i s-a admis în întregime cererile formulate
este lipsit de interes.
Terţii care au intervenit în proces din proprie iniţiativă sau au fost introduşi din iniţiativa
uneia din părţi dobândesc calitatea de părţi şi astfel ele au dreptul de a ataca hotărârea pronunţată.
Se impune precizarea în ceea ce priveşte terţul care intervine în proces în interesul uneia
din părţi poate folosi calea de atac a apelului numai dacă şi partea în favoarea căreia a intervenit
declară apel. Astfel, apelul intervenientului accesoriu este neavenit.
În cazul coparticipării procesuale prin declararea apelului, pot fi apărate numai interesele
proprii ale apelantului, ţinând seama de principiul independenţei procesuale a coparticipanţilor,
cu toate acestea în cazul în care există o obligaţie comună care crează părţilor aceeaşi situaţie
juridică. Efectele apelului făcut de 1 vor fi extinse şi asupra celorlalţi care nu au făcut apel sau a
cărora a fost respins fără a fi cercetat în fond.
Este evident că apelul poate fi exercitat şi de către succesorii în drepturi a părţilor din
proces.
Pot exercita calea de atac a apelului şi persoanele şi organele care au dreptul de a formula
o acţiune civilă în baza unor dispoziţii exprese ale legii pentru apărarea drepturilor altor persoane
dacă cererea de chemae în judecată a fost introdusă de ele.
Partea poate exercita calea de atac a apelului personal sau prin reprezentant convenţional.
Dacă reprezentantul este avocat şi acesta a asistat partea la proces în faţa primei instanţe el poate
chiar fără mandat să declare apel dar pentru a putea susţine apelul trebuie să aibă o nouă
imputernicire avocaţială.

Procurorul
Dreptul de a exercita calea de atac a apelului este recunoscut procurorului prin articolul
45 alin.5 Codul de procedură civilă.
Apelul poate fi exercitat de procuror impotriva oricărei hotărâri chiar dacă nu a participat
în faţa primei instanţe la judecarea cauzei. În aceast această privinţă nu prezintă relevanţă dacă
este un litigiu în care participă în calitate de parte un minor, persoane puse sub interdicţie sau
dispărute sau dacă este o altă cauză în care nu figurează asemenea persoane.
Posibilitatea acordată procurorului de a supune procedurii instanţei de apel orice hotărâre
impotriva căreia se poate folosi această cale de atac, îşi are temeiul în articolul 130 din
Constituţie care prevede rolul Ministerului Public în apărarea intereselor generale ale societăţii.

Persoanele care nu au avut calitatea de parte în faţa primei instanţe

Regula: - nu au dreptul la exercitarea căi de atac a apelului chiar dacă justifică un interes.
Exemplu: un proprietar care nu a fost chemat în judecată la partajul bunurilor succesorale;
nu a fost citat.
În unele situaţii de excepţie li se recunoaşte şi acestor persoane dreptul de a exercita
apelul şi anume:
orice persoană interesată poate declara apel chiar dacă nu a fost citată la soluţionarea cererii
împotriva încheierii pronunţate în cazul procedurii necontencioase;
dreptul de a apela hotărârea este recunoscut şi dobânditorului cu titlu particular a unui drept
sau bun ce formează dreptul litigiului dar numai dacă transmisiunea a avut loc după
pronunţarea hotărârii primei instanţe şi înainte de expirarea termenului de apel;
pot folosi calea de atac a apelului în baza articolul 274 creditorii chirografari în numele
debitorului lor în afara situaţiei în care cauza în care s-a pronunţat hotărârea are caracter
 strict personal.

Partea care a făcut cerere de apelare la apel în condiţiile articolul 293, 293 1 Cod procedură
civilă
Termenul pentru declararea unui astfel de apel curge de la comunicarea apelului
principal şi expresă la prima zi de înfăţişare.
Instanţa competentă pentru soluţionarea apelului
Tribunalul pentru apelul declarat impotriva hotărărilor de la Judecătorii în primă instanţă.
Curtea de Apel pentru soluţionarea apelurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de
Tribunale în primă instanţă.
Inalta Curte de Casatie si Justitie- nu are competenţă în soluţionarea căii de atac a apelului;

TERMENUL DE APEL

Durata este de 15 zile de la comunicarea hotărârii dacă legea nu prevede altfel. Această
dispoziţie constituie dreptul comun în materia apelului.

Există derogări, atât în ceea ce priveşte punctul de pornire, cât şi cu durata acestuia:
în ceea ce priveşte MOMENTUL când începe să curgă, legea prevede 3 cazuri de echipolenţă
(echipolenţă = echivalenţă):
1. comunicarea hătărârii făcută odată cu somaţia de executare este echivalentă, în ceea ce
priveşte momentul începerii curgerii termenului de apel, cu comunicarea hotărârii părţii
respective în vederea exercitării apelului - articolul 284 alin. 2 - .
2. depunerea cererii de apel înainte de comunicarea este echivalentă, în ceea ce priveşte
momentul începeri curgerii termenului de apel cu comunicarea hotărârii pentru partea
respectivă - articolul 284 alin.3 -.
3. depunerea unei cererii prin care o parte cere comunicarea hotărârii părţii potrivnice este
echivalentă, în ceea ce priveşte momentul începerii curgerii termenului de apel cu
comunicarea hotărârii părţii care a făcut o astfel de cerere.

2. în materia procedurii necontencioase => termenul începe să curgă de la pronunţare pentru cei
care au fost de faţă şi de la comunicare pentru cei care au lipsit.

în ceea ce priveşte DURATA => ea este de 15 zile, dar prin dispoziţii legale principale sunt
prevăzute şi alte termene.
Exemplu: divorţ => termenul de apel este 30 zile.

ÎNTRERUPEREA TERMENULUI DE APEL

cazuri expres prevăzute de lege:

Moartea părţii care are interes să facă apel

În acest caz, se face o singură comunicare a hotărârii la cel din urmă domiciliu al părţii, pe
numele moştenirii. Nu se va arăta numele şi calitatea fiecărui moştenitor; de la data acestei
comunicări începe să curgă un nou termen de apel.
Dacă sunt şi moştenitori incapabili, moştenitori cu capacitate de exerciţiu restrânsă ori
dispăruţi precum şi în cazul moştenirii vacante, termenul de apel va curge din ziua în care se va
numi tutorele, curatorul sau administratorul provizoriu.
Moartea mandatarului căruia i s-a făcut comunicarea
Se va face o nouă comunicare părţii respective la domiciliul ei. Termenul curge din nou de
la data acestei comunicări.
Pierderea termenului de apel printr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii => va începe să
curgă un nou termen de 15 zile în care partea va trebui să declare apelul şi să ceară repunerea în
termen arătând motivele împiedicării.

SANCŢIUNEA nerespectării termenului de apel este DECĂDEREA, întrucât este un

termen imperativ şi absolut !!!
Excepţia de tardivitate poate fi invocată de:
-partea interesată
-procuror
-instanţă din oficiu
Apelul introdus după termen va fi respins ca fiind tardiv.
- momentul rămânerii definitive a hotărârii atacate cu apel este momentul expirării termenului de
apel şi nu data respingerii apelului ca tardiv !!!

CONŢINUTUL CERERII DE APEL

Articolul 287 alin. 1 Codul de procedură civilă

Elementele cererii:
1.
- Numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor
- Pentru persoane juridice: denumirea, sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerţului,
codul fiscal, cont bancar;
- dacă apelantul locuieşte în străinătate, va arăta şi domiciliul ales în România unde urmează să i
se facă toate comunicările privind procesul - este o obligaţie nu o facultate !!!!

- arătarea hotărârii care se atacă

- motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul
- dovezile indicate în susţinerile apelului
- semnătura.

Unele din aceste cerinţe sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii (2).
Altele - 3 - 5 => sunt prevăzute sub sancţiunea decăderii.
Cerinţele privind arătarea hotărârii care se atacă precum şi 3, 4 pot fi îndeplinite până cel
mai târziu la prima zi de înfăţişare, iar 5 - lipsa semnăturii în condiţiile articolul 133 alin.2.

Apelul trebuie motivat până la cel târziu prima zi de înfăţişare!!!!

DEPUNEREA CERERII DE APEL

Legea prevede în mod expres că ea se depune la instanţa a cărei hotărâre este atacată. Ea
se depune în atâtea exemplare câti intimaţi sunt + 1 exemplar pentru instanţă;instanţa la care s-a
depus cererea va verifica implinirea termenului de apel pentru toate părţile din dosar şi va anexa
la acest dosar toate dovezile de comunicare a hotărârii şi toate cererile de apel formulate în cauză
şi va înainta dosarul instanţei de apel;
există o excepţie => cererea de apel va fi înaintată instanţei de apel fără a se aştepta împlinirea
 termenului de apel pentru toate părţile, atunci când s-a cerut suspendarea hotărârii primei
instanţe.

EFECTELE CERERII DE APEL

Investirea instanţei de apel care se produce în momentul depunerii cererii de apel:

- chiar dacă imediat după înregistrarea cererii de apel la instanţa a cărei hotărâre este atacată,
apelantul renunţă la apel, dosarul cauzei impreună cu cererea de apel trebuie să fie înaintat
instanţei de apel, singura competentă de a lua act de renunţare la apel.
Suspendarea executării hotărârii primei instanţe împotriva căreia s-a exercitat calea de atac, a
apelului:
- dacă cererea a fost depusă în termenul prevăzut de lege, efectul suspendării executării, durează
până la data soluţionării apelului de către instanţa de apel.
Efectul devolutiv al apelului
- caracterul devolutiv constă în aceea că instanţa de apel va rejudeca în fond pricina în întregul ei,
atât cu privire la problemele de fapt cât şi cu privire la cele de drept.
o nouă judecată în fond ! -

Limitele afectului devolutiv

Rejudecarea fondului pricinii poate fi realizată numai în limitele stabilite în cererea de apel ţinând
seama de principiul disponibilităţii aplicabil şi în această etapă procesuală.
Această limitare a efectului devolutiv înseamnă că instanţa de apel examinează hotărârea
atacată numai în raport de motivele de apel formulate de apelant care poate cutica hotărârea
numai pentru anumite motive.

TANTUM DEVOLUTUM, QUANTUM APELATUM => Principiul disponibilităţii

„atât devoluează cât s-a apelat”

Articolul 225 alin.1 => prevede că „instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel,
stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă”
- în ipoteza în care apelul nu a fost motivat sau dacă motivarea apelului nu cuprinde motive,
mijloace de apărare sau dovezi noi, instanţa de apel se va pronunţa în fond numai în baza
examinării celor invocate în prima instanţă.
- trebuie menţionat că dacă apelantul nu a invocat motive de ordine publică, deşi prin hotărârea
pronunţată au fost încălcate dispoziţii cu caracter imperativ, instanţa le va invoca din oficiu, le va
pune în discuţia părţilor şi va pronunţa soluţia ţinând seama de această împrejurare.

Prin apel nu poate fi extins cadrul procesului fixat în faţa primei instanţe;
- instanţa de apel va examina hotărârea atacată numai în raport de ce s-a judecat în faţa primei
instanţe.

„ TANTUM DEVOLUTUM, QUANTUM JUDICATUM ” => atât devoluează, căt s-a judecat

Articolul 294 => „nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în
judecată şi nici nu se pot face cereri noi”
- nici una dintre părţi nu-şi poate schimba în apel calitatea în care şi-a formulat pretenţiile şi
apărările în faţa primei instanţe;
- în acelaşi timp, nu este admisibilă schimbarea temeiului juridic al acţiunii.
Exemplu: dacă în faţa primei instanţe s-a cerut anularea contractului pentru lipsă de formă nu se
poate invoca prima dată în apel nulitatea pentru vicii de consimţământ.
- este inadmisibilă schimbarea în apel a obiectului cererii de chemare în judecată formulată în faţa
primei instanţe.
Exemplu: dacă în faţa primei instanţe s-a cerut plata preţului, iar în apel să se ceară anularea
contractului.
- în apel NU se pot face cereri noi !!!!
Exemplu: în apel nu se poate cere executarea contractului dacă în faţa primei instanţe s-a cerut
rezilierea acestuia.
Articolul 294 => totuşi acest articol prevede că excepţiile de procedură şi alte asemenea mijloace
de apărare nu sunt considerate cereri noi.
=> „nu fac parte din categoria cererilor noi, cererea prin care se solicită dobânzi,
rate, venituri ajunse la termen şi alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanţe în
legătură cu obiectul cererii de chemare în judecată” .

- în apel poate fi invocată compensaţia legală; se poate formula cerere în interesul uneia din părţi,
iar cererea în interes propriu dacă există acordul părţilor.

PROCEDURA DE JUDECATĂ A APELULUI

Fixarea termenului de judecată şi citarea părţilor

Preşedintele instanţei de apel, îndată ce primeşte dosarul cauzei de la prima instanţă, va
fixa termenul de judecată potrivit articolul 114 şi va dispune citarea părţilor.
Termenul de judecată va fi fixat în aşa fel încăt de la data primirii citaţiei intimatul să aibă
la dispoziţie cel puţin 15 zile pentru a-şi pregăti apărarea, iar în pricinile urgente cel puţin 5 zile.
Dacă intimatul locuieşte în străinătate preşedintele va fixa un termen mai îndelungat. Prin
citaţie i se pune în vedere intimatului că are obligaţia de a-şi alege domiciliul în România,
domiciliul la care se vor face toate comunicările privind procesul.
Dacă intimatul nu se conformează obligaţiei comunicarea se face prin scrisoare
recomandată, recipisa de predare la Poşta Română a scrisorii ţinând loc de dovadă de îndeplinire
a procedurii.
În cuprinsul recipisei de predare a scrisorii la poştă trebuie menţionate actele ce se
expediază.
În toate cazurile, odată cu citaţia i se comunică intimatului o copie de pe cerere şi de pe
motivele de apel precum şi copii certificate de pe înscrisurile alăturate care nu au fost înfăţişate la
prima instanţă.
Dacă apelantul a solicitat prin cererea de apel, preşedintele odată cu fixarea termenului de
judecată va putea dispune citarea intimatului la interogatoriu şi poate lua orice măsuri pentru
administrarea probelor.
Exemplu: citarea martorilor dar numai sub rezerva dezbaterii la prima zi de înfăţişare.
Dacă sunt mai mulţi intimaţi care au un singur reprezentant, se va înmâna o singură copie
de pe cerere sau motivele de apel precum şi de pe înscrisuri. La fel se va proceda şi în situaţia în
care intimatul are mai multe calităţi juridice în cauza respectivă.
Toate apelurile făcute impotriva aceleiaşi hotărâri vor fi repartizate la o singură secţie a
instanţei de apel.

OBLIGATIVITATEA ŞI CONDIŢIILE DEPUNERII ÎNTÂMPINĂRII DE CĂTRE

INTIMAT
prin citaţie i se pune în vedere intimatului că are obligaţia să depună întâmpinarea la dosar cu cel
puţin 5 zile înainte de termenul de judecată fixat pentru judecarea apelului.
Neîndeplinirea obligaţiei => atrage decăderea intimatului de a nu mai propune probe şi a
invoca excepţii în cursul procesului în faţa instanţei de apel;
această sancţiune severă se aplică numai intimatului care este reprezentat sau asistat de avocat;
în cazul celor care nu sunt reprezentaţi sau asistaţi preşedintele le va pune în vedere la prima zi de
înfăţişare să arate excepţiile, dovezile şi mijloacele lor de apărare; aceste susţineri pe care le
fac intimatului respectiv se consemnează în încheierea de şedinţă;
legea permite chiar acestor intimaţi să solicite un termen pentru pregătirea apărării şi depunerea
întâmpinării;
în cazul în care intimatul nu a primit cu cel puţin 15 zile înainte de termenul de judecată fixat sau
cu 5 zile în cauzele urgente comunicarea motivelor de apel şi a dovezilor invocate, va putea
cere la prima zi de înfăţişare acordarea unui termen pentru a putea depune întâmpinarea la
dosar.
Două situaţii:
1. Dacă intimatul lipseşte la primul termen şi instanţa constată că motivele de apel nu au fost
comunicate, va dispune amânarea cauzei şi efectuarea comunicării.
2. Dacă motivele de apel au fost comunicate, dar nu s-a respectat termenul prevăzut de lege,
instanţa va dispune deasemenea amânarea cauzei şi fixarea unui termen cu respectarea
dispoziţiilor legale.

PROBELE ÎN APEL

legea dispune că părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace
de apărare şi dovezi, decât cele invocate în primă instanţă arătate în motivarea apelului ori în
întâmpinare;
legea prevede posibilitatea administrării probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri;
în acelaşi timp, instanţa de apel va putea dispune refacerea sau completarea probelor administrate
în prima instanţă;
de la regula menţionată, există o excepţie, şi anume situaţia în care necesitatea
administrării, rezultă din probele administrate în faţa instanţei de apel.
La stabilirea admisibilităţii probelor propuse, instanţa trebuie să aibă în vedere prevederile
 articolul 138 Codul de procedură civilă;

SOLUŢIILE pe care le poate pronunţa instanţa de apel:

- poate respinge apelul ca nefondat, ca inadmisibil sau ca tardiv;

În cazul respingerii apelului, soluţia primei instanţe este confirmată în întregime - articolul 296.
În apel instanţa decide; se exprimă prin decizie: „instanţa decide”.
- anularea apelului dacă nu îndeplineşte vreuna din cerinţele prevăzute de lege sau nu a fost
achitată taxa judiciară de timbru, timbrul judiciar
- admiterea apelului dacă instanţa de apel admite apelul declarat împotriva unei hotărâri a primei
instanţe, poate pronunţa una din SOLUŢIILE:
- schimbarea hotărârii în totalitate sau parţial;
- anumarea hotărârii atacate, evocarea fondului şi judecarea procesului;
- anularea în tot sau în parte a procedurii urmate în faţa primei instanţe precum şi a hotărârii
pronunţate şi reţinerea cauzei spre judecare;
- anularea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre judecare instanţei competente sau altui organ
cu activitate jurisdicţională competent ori reţinerea procesului spre judecare de către instanţa
de apel

Neagravarea situaţiei părţii în propria cale de atac

principiu prevăzut expres în cazul judecării unei cereri de apel.
- apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai grea decât aceea din
hotărârea atacată, în afară de cazul când el consimte la aceasta ori sunt aplicabile dispoziţiile
articolul 293.

CONTESTAŢIA ÎN ANULARE

Reglementare: articolul 317 - 321 Codul de procedură civilă.

Legea reglementează 2 forme de contestaţie în anulare:
- Contestaţia în anulare obişnuită sau de drept comun - 317;
- Contestaţia în anulare specială - articolul 318;

Contestaţia în anulare obişnuită sau de drept comun

Poate fi realizata in urmatoarele situatii:
- când procedura de chemare a părţilor pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost legal
îndeplinită;
- când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea normelor de ordine publică
privitoare la competenţă.
- Hotărârile care se atacă trebuie să fie irevocabile iar motivele contestaţiei să nu fi putut fi
invocate pe căile de atac a apelului sau recursului.

Contestaţia în anulare specială

Poate fi exerciatata atunci cand:
- când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greşeli materiale;
- când instanţa respingând recursul sau admiţându-l numai în parte a omis să cerceteze
vreunul din motivele de casare.
- pentru ca o contestaţie în anulare specială să fie admisibilă, ea trebuie să viziteze desfinţarea
unor hotărâri pronunţate de instanţele de recurs şi de Judecătorii în ultimă instanţă.

- fiind o cale de retractare este de competenţa instanţei a cărei hotărâre se atacă.

- cererea de contestaţie în anulare are cuprinsul cererii de chemare în judecată cu arătarea în plus
a hotărârii care se atacă.
- părţile se numesc: contestator şi intimat.
- termenul de exercitare a contestaţiei în anulare este diferit după cum hotărârea poate sau nu să
fie pusă în executare silită:
în cazul hotărârilor care se execută silit, contestaţia de anulare se poate face înainte de
începerea executării şi în tot timpul ei până la săvârşirea ultimului act de executare.
În cazul hotărârilor care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestaţia
poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de
hotărâre, dar nu mai târziu de 1 an de la data când hotărârea a rămas definitivă.
- judecata contestaţiei se face după regulile de la instanţa de fond, iar dacă este vorba de o decizie
a instanţei de recurs potrivit regulilor aplicabile recursului.
- întâmpinarea este obligatorie cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată.
- hotărârea dată în contestaţie este supusă aceleiaşi cale de atac ca şi hotărârea atacată.
- nu se poate face o nouă contestaţie pentru motive care existau la data celei dintâi.
REVIZUIREA
- cale extraordinară de atac, de retractare -

Obiectul revizuirii => îl constituie hotărârile rămase definitive în instanţa de apel sau prin
neapelare, precum şi hotărârile date de o instanţă de recurs atunci când
evocă fondul.
Motivele de revizuire sunt expres şi limitativ prevăzute de lege şi sunt în număr de noua
(articolul 322 pct 1-9). Motivele de la punctul 4 - articolul 322 - se referă la faptul că în cazul în
care nu se mai poate constata prin hotărâre penală săvârşirea unei infracţiuni de fals în înscrisuri
sau altă infracţiune legată de cauza civilă, instanţa de revizuire este chemată ca pe cale incidentă
să se pronunţe asupra existenţei sau inexistenţei infracţiunii invocate şi abia apoi să păşească la
calea revizuirii.
Motivele de la punctul 5 - se referă la faptul că revizuirea se poate cere şi în situaţia în
care s-a desfinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei
revizuire se cere.
Cererea de revizuire este în competenţa instanţei care a dat hotărârea definitivă a cărei
revizuire se cere.
Cuprinsul cererii - acelaşi ca şi la cererea de chemare în judecată cu arătarea în plus a hotărârii
care se cere a fi revizuită.

1. - Numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor

- Pentru persoane juridice: denumirea, sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerţului,
codul fiscal, cont bancar;
- dacă apelantul locuieşte în străinătate, va arăta şi domiciliul ales în România unde urmează
să i se facă toate comunicările privind procesul - este o obligaţie nu o facultate !!!!
- arătarea hotărârii care se atacă
- motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul
- dovezile indicate în susţinerile apelului
- semnătura.

Termenul de revizuire => este de 1 lună şi se socoteşte diferit şi anume:

 pentru punctele 1, 2, 7 alin. 1 => de la comunicarea hotărârii definitive, iar în cazul în
care a fost dată de instanţa de recurs, de la pronunţare;
pentru punctele 7 alin. 2 => termenul curge de la pronunţarea ultimei hotărâri;
în cazul prevăzut la punctul 3 => termenul curge de la cel din urmă act de executare;
în cazul prevăzut la punctul 4 => termenul curge din ziua în care partea a luat la
cunoştinţă de hotărârea instanţei penale iar în lipsa unei asemenea hotărâre termenul
curge de la data când partea a luat cunoştinţă de împrejurările pentru care constatarea
infracţiunii nu se mai poate face pe cale penală;
în cazul prevăzut la punctul 5 => termenul curge din ziua în care partea a luat cunoştinţă
de hotărărea pronunţată;
în cazul punctului 6 => termenul curge de la comunicarea hotărârii definitive sau de la
întoarcerea persoanelor dispărute ori de la redobândirea capacităţii.

Înstanţa poate să suspende executarea hotărârii atacate cu revizuirea cu obligarea părţii la

cauţiune.

Întâmpinarea este obligatorie.

Dacă instanţa încuvinţează cererea de revizuire, ea schimbă în tot sau în parte hotărârea
atacată iar în cazul contrarietăţii de hotărâri, anulează cea din urmă hotărâre.
Hotărârea dată în revizuire este supusă căilor de atac prevăzută de lege pentru hotărârea
revizuită.
În cazul contrarietăţii de hotărâri calea de atac este recursul.

RECURSUL ÎN INTERESUL LEGII

Reglementare => articolul 329 Codul de procedură civilă.

Particularităţi:
- legitimarea procesuală activă aparţine Procurorului General al Parchetului de pe lângă ICCJ.
Acesta poate acţiona din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei.
- prin recurs în interesul legii se solicită Inaltei Curţi de Casatie si Justitie să se pronunţe
asupra unor chestiuni de drept care au primit soluţionari diferite la instanţele judecătoreşti.
- examinarea recursului în interesul legii se face de catre ICCJ în secţiuni unite cu
participarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă ICCJ
 - soluţiile se pronunţă în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătoreşti şi nu are
efect obligatoriu pentru celelalte instanţe.
- soluţiile se publică în M.Of. al României.

PROCEDURILE SPECIALE

ORDONANŢA PREŞEDiNŢIALĂ

Condiţiile de admisibilitate
Pe lângă condiţiile necesare oricărei cereri adresate instanţei, respectiv - interesul,
calitatea, capacitatea şi dreptul - există şi condiţii speciale de admisibilitate ale ordonanţei
preşedinţiale care sunt :
a). - urgenţa;
b). - vremelnicia;
c). - neprejudicierea fondului;
În articolul 581 Codul de procedură civilă prevede în mod generic că există urgenţă când
măsura este necesară pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere sau pentru
prevenirea unei pagube iminente care nu s-ar putea repara sau pentru înlăturarea piedicilor ivite
în cazul executării silite.
Urgenţa este prima condiţie a admisibilităţii ordonanţei şi este necesar ca ea să persiste pe
tot parcursul judecăţii trebuie să rezulte din fapte concrete. Codul prezumă urgenţa unor cauze.
Vremelnicia - a doua condiţie - înseamă că pe calea ordonanţei preşedinţială nu se pot lua
măsuri care să rezolve în fond litigiul între părţi. Pe calea ordonanţei preşedinţiale fie menţi o
stare de fapt, fie înlături, dar nu se ia hotărâre pe fondul cauzei.
Neprejudecarea fondului - a treia condiţie - prin ordonanţa preşedinţială nu se poate
rezolva niciodată fondul litigiului. Instanţa cercetează doar aperaţa fondului (se pipăie fondul).
Datorită acestor caracteristici, ordonanţa preşedinţială poate fi introdusă chiar şi când
există judecată asupra fondului.
Hotărârea dată există în ordonanţa preşedinţială nu are nici o putere şi nici o influenţă
asupra hotărârii date pe fondul cauzei.
Cererea de ordonanţă preşedenţială se introduce la instanţa competentă să judece fondul
cauzei.
-ea cuprinde toate elementele prevăzute în articolul 112 Codul de procedură civilă;
 -este supusă taxei de timbru;

Ordonanţa preşedinţială se poate da cu sau fără citarea părţilor. În cazul în care se dă cu

citarea părţilor, termenul între primirea citaţiei şi primul termen de judecată poate fi numai de 5
zile;
-judecata se face de urgenţă şi cu precădere, iar probele administrate trebuie să fie în
concordanţă cu natura procedurii;
-este executorie de drept, instanţa putând hotărâ ca executarea să se facă fără somaţie sau
trecerea vreunui termen.
-pronunţarea instanţei se poate amâna cel mult 24 de ore, iar redactarea hotărârii se face în cel
mult 48 de ore de la pronunţare.

Calea de atac => este numai recursul.

Termenul de recurs => este de 5 zile de la pronunţare dacă s-a dat cu citarea părţilor şi de
la comunicare dacă s-a dat fără citarea părţilor.
Recursul se face întotdeauna cu citarea părţilor. Pronunţarea instanţei se face în cel mult
24 de ore, iar redactarea hotărârii se face în cel mult 48 de ore de la pronunţare.
Până la judecarea recursului, instanţa poate suspenda executarea dar numai cu obligarea
părţii la plata unei cauţiuni.

PROCEDURA DIVORŢULUI

Instanţa competentă:
d. p.d. v. material => judecătoria;
d. p.d. v. teritorial => judecătoria în care se află cel din urmă domiciliu
comun al soţilor, însă numai dacă la data introducerii acţiunii cel puţin 1 dintre soţi locuieşte în
circumscriţia judecătoriei ultimului domiciliu comun. Interesează locuirea efectivă.
Când pârâtul nu are domiciliul în ţară este competentă judecătoria în circumscripţia căreia
îşi are domiciliul reclamantul.
Dacă soţii nu au avut domiciliul comun sau dacă nici unul din ei nu mai locuieşte în
circumscripţia ultimului domiciliu comun cererea va fi introdusă la domiciliul, reşedinţa
pârâtului.
 Competenţa teritorială în procedura divorţului este imperativă.

Având caracter strict personal acţiunea de divorţ poate fi exercitată numai de unul dintre
soţi.
Cererea de divorţ este supusă taxei de timbru şi timbrului judiciar.
- pe lângă elementele prevăzute de articolul 112 mai trebuie să cuprindă numele copiilor minori
născuţi din căsătorie sau a celor care au situaţia legală a copiilor din căsătorie sau să se arate că
nu există copii;
- se ataşează obligatoriu şi certificatul de căsătorie în copie şi certificatele de naştere ale copiilor;
- se prezintă personal de către reclamant, preşedintelui judecătoriei fără posibilitatea de a fi
reprezentat în acest caz;
- soţul pârât poate face şi el cerere de desfacere a căsătoriei introducând cererea reconvenţională;
Pentru fape săvârşite până la prima zi de înfăţişare în şedinţă publică cererea va fi depusă
până la prima zi de înfăţişare. Pentru fapte petrecute ulterior primei zi de înfăţişare se poate
introduce cererea reconvenţională până la începerea dezbaterilor asupra fondului.
În cazul în care faptele s-au ivit după dezbateri dar în timpul judecării apelului, cererea
reconvenţională va putea fi introdisă direct în apel.
În toate cazurile, reconvenţionala se judecă împreună cu acţiunea principală.
Neîntroducerea reconvenţionalei în aceste termene atrage decăderea pârâtului din dreptul
de a mai cere desfacerea căsătoriei.
Odată cu depunerea cererii de divorţ, preşedintele este obligat să de-a sfaturi de împăcare
părţii şi în cazul în care acestea stăruie va fixa termen pentru judecarea cauzei.
Întâmpinarea nu este obligatorie.
Pentru citarea pârâtului, legea a prevăzut că dacă acesta nu se prezintă la primul termen de
judecată, iar citarea s-a făcut prin afişare, instanţa este datoare să facă cercetări şi să ceară dovezi
pentru a vedea dacă pârâtul locuieşte efectiv la adresa indicată.
Reclamantul trebuie să facă dovezi temeinice în cazul în care declară că nu cunoaşte
domiciliul pârâtului pentru a se putea dispune citarea prin publicitate.
În procesul de divorţ în faţa instanţei de fond, soţii trebuie să se prezinte personal (ei pot
fi doar asistaţi de avocat nu reprezentaţi).
De la această normă există 4 excepţii:
dacă unul din soţi execută o pedeapsă privativă de libertate;
dacă este împiedicat de o boală gravă;
 dacă este pus sub interdicţie;
dacă are reşedinţa în străinătate.
Cererea de divorţ se judecă în şedinţă publică. La cererea părţilor sau din oficiu instanţa
putând dispune judecata în camera de consiliu, în secret.
Pronunţarea se face întotdeauna în şedinţă publică.
Distinct de prezenţa obligatorie a părţilor în faţa instanţei de fond, legea pretinde şi
prezenţa reclamantului pe tot parcursul procesului de divorţ.
Dacă la termenul de judecată în primă instanţă reclamantul lipseşte nejustificat şi se
înfăţişează numai pârâtul cererea de divorţ se respinge ca nesusţinută (condiţii cumulative - lipsa
reclamantului şi prezenţa pârâtului - cerere nesusţinută).
Regimul probelor
Faţă de dreptul comun, are o dispoziţie derogatorie:
- potrivit articolului 190 Codul de procedură civilă - rudele şi afinii părţilor cu excepţia
descendenţilor pot fi martori;

În timpul judecăţii divorţului, instanţa poate lua măsuri provizorii pe calea ordonanţei
preşedenţiale la cererea uneia din părţi cu privire la:
-întreţinerea copiilor minori
-obligaţia de întreţinere
-alocaţia copiilor
-folosirea locuinţei
toate cele 4 se iau până la soluţionare în fondul cauzei.
În cadrul procedurii de divorţ, ca şi cererii accesorii, avem:
-încredinţarea spre creştere şi educare a copiilor minori
-stabilirea pensiei de întreţinere pentru minori
se soluţionează obligatoriu de instanţă chiar fără cererea părţii.
-numele pe care soţii îl vor purta după divorţ => pentru motive temeinice, lăsate la
aprecierea instanţei, soţii pot continua să-şi păstreze numele din timpul
căsătoriei.
-atribuirea beneficiului contractului de locaţiune
-stabilirea pensiei de întreţinere pentru majori
-partajul bunurilor comune
-cererea privind daunele morale.
 Actele de dispoziţie ale părţilor în procesul de divorţ sunt:
Renunţarea la judecată a reclamantului => renunţarea se poate face înaintea instanţei de fond,
chiar dacă pârâtul se împotriveşte.
Împăcarea părţilor => se poate face pe tot parcursul procesului de divorţ chiar în apel sau recurs
sau chiar când căile de atac nu sunt timbrate. Dacă nu dă rezultate, reclamantul poate porni o
nouă cerere pentru fapte ulterioare impăcării dar poate să se folosească şi de cele vechi.
Tranzacţia => poate interveni cu privire la cererile accesorii.

Hotărârea de divorţ
- poate să nu fie motivată dacă ambele părţi solicită instanţei acest lucru; potrivit articolului 617
alin. 3, în cazul în care divorţul se pronunţă în baza articolului 38 alin 2 şi practica l-a extins şi la
alin. 3 codul familiei instanţa va dispune desfacerea căsătoriei fără a arăta din vina cărui soţ.
Hotărârea trebuie să cuprindă soluţii şi pentru capetele accesorii de cerere şi în mod
obligatoriu pentri încredinţarea minorilor şi pensia lor de întreţinere.
- este constitutivă de drepturi.
Căsătoria se consideră desfăcută din ziua în care hotărârea a rămas irevocabilă.
Hotărârea de divorţ poate fi atacată cu apel şi recurs. Atât termenul de apel cât şi cel de
recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii.
Dacă la apelul sau recursul introdus de pârât se prezintă numai reclamantul acestea vor fi
soluţionate.
Dacă apelul şi recursul e introdus de reclamant şi nu se prezintă vor fi respinse ca
nesusţinute.
Hotărărea dată în divorţ nu este supusă revizuirii.

În afară de acest divorţ mai există - din 1993 - divorţul prin consimţământul părţilor.
Procedura lui este mult mai simplificată. El poate fi introdus numai dacă din căsătorie nu au
rezultat copii şi să fi trecut 1 an de la data încheierii căsătoriei.
Cererea de divorţ va fi semnată de ambii soţi, care se prezintă împreună la preşedinte,
acesta verificând existenţa consimţământului.
Preşedintele va fixa termenul de judecată în şedinţă publică, termen care va fi la 2 luni de
la introducerea cererii.
La termenul de judecată, acesta verifică dinou consimţământul soţilor şi în caz afirmativ,
judecă cererea fără a administra probe în ceea ce priveşte divorţul.
Hotărârea nu face vorbire despre vina unei părţi şi nu este motivată.
Hotărârea care se pronunţă este definitivă şi irevocabilă, în ceea ce priveşte divorţul (se
poate introduce contestaţia în anulare).
Pentru soluţionarea cererilor accesorii, instanţa va dispune atunci când consideră necesar
administrarea probelor necesare.

Procedura împărţelii judiciare

Această procedură este procedură este reglementată în articolul 6731 - 67314.

- se aplică soluţionării oricărei cereri de împărţeală privind bunurile asupra cărora părţile au un
drept de proprietate comună.
În afară de cerinţele obligatorii pe care trebuie să le cuprindă orice cerere în justiţie,
cererea de partaj mai trebuie să cuprindă şi următoarele menţiuni:
- persoanele între care urmează a acea loc împărţeala;
- titlul în baza căruia se cere impărţeala;
- bunurile supuse împărţelii, evaluarea lor şi locul unde se află;
- persoana care deţine sau administrează aceste bunuri.
În cazul ieşirii din indiviziune reclamantul are obligaţia să arate cotele părţi ce revin
fiecărui indivizar iar situaţia în care se cere partajul bunurilor comune dobândite de soţi în timpul
căsătoriei, reclamantul trebuie să precizeze cota sa de participare la achiziţionare.
Dacă în cererea de chemare în judecată nu au fost enumerate toate bunurile care au format
obiectul proprietăţii comune şi astfel instanţa nu s-a pronunţat asupra partajului acestora, este
posibilă introducerea unei noi cereri de partaj cu privire la aceste bunuri omise.
Cererea de partaj are caracter imprescriptibil extintiv, dar cel chemat în judecată se poate
apăra invocând uzucapiunea dacă posesia lui întruneşte condiţiile prevăzute de lege.
Legitimarea procesuală activă în procesul de împărţeală o pot avea toţi cei care sunt
titularii de drepturi indivize.
Cel care introduce cererea va avea calitatea de reclamant şi toţi ceilalţi coindivizi calitatea
de pârât.
În afară de titularii drepturilor indivize mai au legitimare procesuală activă şi creditorii
personali ai succesorilor, creditorii succesiunii şi cesionarii de drepturi succesorale.
În cadrul partajului succesoral se soluţionează şi cererile de raport precum şi cele de
reducţiune.
Cererea de partaj poate fi introdusă chiar dacă drepturile de proprietate asupra unui imobil
nu sunt înscrise în cartea funciară iar dacă au fost înscrise se poate cere modificarea cotelor
înscrise fără să fie necesară introducerea în prealabil a unei acţiuni în acest scop.
Instanţa competentă
În cazul partajului succesoral, instanţa competentă este cea de la ultimul domiciliu al
defunctului.
Partajul bunurilor comune dobândite de soţi în timpul căsătoriei este de competenţa
instanţei care soluţionează cererea de divorţ dacă împărţeala se cere deodată cu desfacerea
căsătoriei. Dacă partajul este cerut după desfacerea căsătoriei, competenţa revine instanţei locului
unde sunt situate imobilele partajabile, respectiv instanţa domiciliului pârâtului dacă sunt bunuri
mobile.
În toate celelalte cazuri competenţa aparţine instanţei locului situării imobilului sau
instanţei de la domiciliul pârâtului dacă bunurile supuse partajului sunt mobile.
Procedura de judecată
La prima zi de înfăţişare, instanţa cere părţilor prezente declaraţii cu privire la fiecare
dintre bunurile supuse împărţelii şi totodată va lua act de acordul lor în ceea ce priveşte existenţa
bunurilor, a locurilor unde se află şi valoarea acestor bunuri.
În acest caz instanţa va dispune administrarea probelor numai în ceea ce priveşte bunurile
cu privire la care nu a intervenit un asrfel de acord.
Partajul prin bună învoială
În situaţia în care părţile ajung la o înţelegere cu privire la împărţeala tuturor bunurilor,
instanţa va pronunţă o hotărâre de partaj potrivit învoielii intervenite. Împărţeala se poate face
potrivit înţelegerii părţilor chiar dacă printre cei interesaţi sunt şi minori sau persoane puse sub
interdicţie dacă există o încuviinţare prealabilă a autorităţii tutelare şi a ocrotitorului legal.
În ipoteza în care învoiala părţilor priveşte doar o parte din bunurile supuse partajului,
instanţa luând act de această învoială va pronunţa o hotărâre parţială şi va continua procesul
pentru celelalte bunuri.

Partajul în lipsa înţelegerii părţilor

 În cazul în care între părţi nu a intervenit o înţelegere cu privire la împărţeala bunurilor,
instanţa dacă are elemente suficiente va pronunţa o hotărâre prin care v-a stabili:
- masa bunurilor supuse împărţelii;
- calitatea de coproprietari a părţilor;
- cota parte ce se cuvin fiecăruia;
- creanţele născute din starea de proprietate comună pe care coproprietarii le au.
În cazul partajului succesoral instanţa va mai stabili:
- datoriile transmise prin moştenire;
- datoriile şi creanţele comoştenitorilor faţă de defunct;
- sarcinile moştenirii.
Prin aceeaşi hotărâre instanţa va face împărţeala în natură prin formarea loturilor şi
atribuirea acestora părţilor.
La formarea şi atribuirea loturilor instanţa va ţine seama de următoarele criterii:
- mărimea cotei părţi ce se cuvin fiecăruia din masa bunurilor de împărţit;
- natura bunurilor;
- domiciliul şi ocupaţia părţilor;
- construcţiile şi înbunătăţirile făcute de unii coproprietari mai înainte de dobândirea
introducerii cererii de partaj. Aceste lucrări pot prezenta relevanţă în formarea loturilor şi
atribuirea lor numai dacă au fost efectuate cu acordul celorlalţi coproprietari.

Incidente privind procedura partajului

I. Instanţa nu are date suficiente pentru formarea loturilor

Într-o astfel de situaţie instanţa v-a da o încheiere în care v-a stabili masa bunurilor de
împărţit; calitatea de coproprietari a părţilor; cota parte ce se cuvine fiecărui proprietar; creanţele
născute din starea de proprietate comună pe care le au unii faţă de alţii.
Prin aceeaşi încheiere instanţa va dispune efectuarea unei expertize cu următoarele
obiective:
1. Evaluarea bunurilor supuse partajului cu arătarea criteriilor avute în vedere la stabilirea valorii
lor;
2. Stabilirea faptului dacă bunurile pot fi comod partajate în natură şi în ce mod;
3. Formarea loturilor ce urmează a fi atribuite coproprietarilor după propunerea expertului.
Această încheiere are caracter interlocutoriu şi deci instanţa nu mai poate reveni asupra
celor stabilite prin ea. Spre deosebire de alte încheieri, instanţa trebuie să întocmească minuta
acesteia semnată de judecător sau îi declină competenţa ca şi în cazul oricăror alte hotărâri.
Calea de atac - împotriva încheierii este apelul care poate fi declarat în termen de 15 zile de la
comunicare, obiectul acestui apel îl poate constitui numai problemele privind stabilirea masei
bunurilor de împărţit, a calităţii de coproprietar şi cota parte ce se cuvine fiecăruia.
În cazul în care după pronunţarea încheierii, dar mai înainte de pronunţarea hotărârii de
împărţeală se constată că există şi alţi coproprietari sau că au fost omise unele bunuri care trebuie
supuse înpărţeli, instanţa va putea da o nouă încheiere care va cuprinde coproprietarii sau
bunurile omise.
Tot în baza unei încheieri instanţa poate să scoată un bun care a fost cuprins din eroare în
masa bunurilor supuse partajului.
Aceste încheieri sunt supuse apelului în aceleaşi condiţii ca şi încheierea iniţială.
Dacă încheierea nu a fost atacată cu apel împrejurările menţionate şi anume masa
bunurilor de împărţit, calitatea de coproprietar şi cota parte ce se cuvine fiecăruia nu mai pot fi
supuse apelului odată cu hotărârea asupra fondului procesului.
După rămânerea definitivă şi irevocabilă a încheierii şi după efectuarea expertizei
menţionate, instanţa se va pronunţa prin sentinţă asupra cererii de partaj, prin formarea loturilor şi
atribuirea acestora dacă împărţeala în natură este posibilă.

II. Partajarea în natură a bunului sau a bunurilor nu este posibilă sau ar fi păgubitoare
Pot exista situaţii în care instanţa nu poate adopta soluţia partajului în natură datorită
faptului că o astfel de partajare nu este posibilă în raport de caracterul bunului supus partajului.
Partajarea în natură ar cauza o scădere importantă a valorii bunului. Partajarea în natură ar
modifica în mod păgubitor destinaţia economică a bunului. Dacă instanţa constată existenţa unei
astfel de situaţii va putea realiza partajul în următoarele modalităţi:
- atribuirea bunului prin hotărâre
La cererea uneia dintre coproprietari instanţa ţinând seama de împrejurarea cauzei va
putea să-i atribuie bunul direct prin hotărâre asupra fondului procesului dacă există motive
temeinice pentru o astfel de soluţie.
Prin aceeaşi hotărâre instanţa va stabili cuantumul sumelor ce se cuvin celorlalţi
coproprietari precum şi termenul în care coproprietarul căruia i s-a atribuit bunul trebuie să le
plătească.
- atribuirea provizorie prin încheiere
 Dacă unul dintre coproprietari solicită atribuirea bunului, instanţa prin încheiere poate
atribui întregul bun acelui coproprietar dar numai în mod provizoriu. În situaţia în care mai mulţi
coproprietari solicită atribuirea bunului instanţa va hotărâţinând seama de criteriile menţionate.
Prin încheierea de atribuire instanţa va stabili sumele ce reprezintă valoarea cotelor părţi
cuvenite celorlalţi coproprietari şi termenele în care coproprietarul căruia i s-a atribuit bunul este
obligat să depună acele sume.
În cazul în care coproprietarul căruia i s-a atribuit bunul consemnează sumele cuvenite
celorlalţi coproprietari, instanţa prin hotărâre asupra fondului îi va atribui bunul respectiv. Dacă
nu consemnează aceste sume instanţa va putea atribui bunul respectiv altui coproprietar în
aceleaşi condiţii.
- vânzarea bunului
În cazul în care nici unul dintre coproprietari nu cere atribuirea bunului sau dacă acesta
deşi a fost atribuit provizoriu nu au fost depuse în termenul stabilit sumele cuvenite celorlalţi,
instanţa prin încheiere va dispune vânzarea bunului.
Prin aceeaşi încheiere se va stabili dacă vânzarea se va face de către părţi prin bună
învoială sau de către executorul judecătoresc.
În cazul vânzarii de către părţi prin bună înţelegere, instanţa va fixa şi termenul în care
aceasta trebuie efectuată. Acest termen nu poate fi mai mare de 6 luni. La împlinirea termenului
stabilit părţile au obligaţia să prezinte instanţei dovada vânzării.
Dacă vânzarea prin bună învoială nu este realizată în termenul stabilit, instanţa tot prin
încheiere va dispune ca vânzarea să fie efectuată de executorul judecătoresc.
Încheierile prin care instanţa a atribuit bunurile sau a dispus vânzarea prin bună învoială
ori de către executorul judecătoresc sunt supuse apelului separat de fondul cauzei.
Procedura vânzării la licitaţie
Dacă încheierea prin care s-a dispus vânzarea bunului de către executorul judecătoresc a
rămas definitivă şi irevocabilă se va trece la vânzarea la licitaţie publică. În acest scop executorul
judecătoresc va fixa termenul de licitaţie care nu poate depăşi 30 de zile în cazul bunurilor mobile
şi 60 de zile în cazul bunurilor imobile.
Aceste termene se calculează de la data primirii de către executorul judecătoresc a
încheierii definitive şi irevocabile.
Executorul judecătoresc are obligaţia să înştiinţeze coproprietarii despre dată, oră şi locul
vânzării şi va întocmii şi afişa publicaţia de vânzare cu cel puţin 5 zile înainte de termenul fixat în
cazul bunurilor mobile şi cu 30 de zile în cazul bunurilor imobile.
 Coproprietarii pot convenii ca vânzarea bunurilor să se facă la orice preţ oferit de
participanţii la licitaţie.
În situaţia în care partajul nu se poate realiza prin nici una dintre aceste modalităţi
prevăzute de lege instanţa va hotărâ închiderea dosarului.
Hotărârea de partaj
Ca urmare a împărţeli judiciare se produc mai multe efecte:
- hotărârea de partaj are efect declarativ, ceea ce înseamnă că fiecare coindivizar este considerat
că a avut proprietatea bunului atribuit de la dobândire, când s-a născut coproprietatea. Prin
urmare printr-o astfel de hotărâre nu se realizează un transfer de drepturi între copărtaşi ci se
constată şi se recunosc cu efect retroactiv drepturi preexistente.
- hotărârea de partaj rămasă definitivă, constituie titlu executoriu pentru a obţine predarea bunului
atribuit chiar dacă prin hotărâre nu s-a dispus predarea acelui bun.
- dacă hotărârea de partaj cuprinde obligaţii alternative - predarea în natură a bunului sau
contravaloarea lui - în cazul neîndeplinirii obligaţiei de predare se poate solicita majorarea sumei
stabilite drept contravaloare a bunului ţinând seama de rata inflaţiei.
- hotărârea de partaj nu-şi pierde puterea de lucru judecat prin expirarea termenului privind
prescripţia extintivă în ceea ce priveşte stabilirea masei bunurilor supuse partajului, calitatea de
copărtaş a părţilor, cotele ce se cuvin coproprietarilor şi poate fi folosită într-o acţiune ulterioară
de revendicare pentru a dovedii dreptul de proprietate asupra acelor bunuri, ţinând seama de
caracterul imprescriptibil al unei astfel de acţiuni.