OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

ALCHIMIA sau CAUTAREA PERFECTIUNII

Cap I ALCHIMIA SPIRITUALA

Se întâmpla câteodata sa vina la mine cineva pentru a mi se plânge ca nu reuseste sa scape
de un viciu care îl chinuie. Saracul de el, a încercat de sute de ori dar nici o data nu a reusit. Atunci
îi spun: “Ei bine, dar asta e minunat, este de-a dreptul formidabil! Asta dovedeste pur si simplu cât
sunteti de puternic!” Ma priveste uluit si se întreaba daca nu cumva îmi bat joc de el. Atunci îi spun:
Nu, deloc, nu râd de dumneata, dar pur si simplu dumneata nu-ti dai seama de propria forta. - Dar
care forta? Eu nu reusesc niciodata, sunt mereu victima si asta este o dovada ca sunt slab. - Ba nu,
nu gândesti corect. Sa analizam cum s-au petrecut lucrurile si ai sa întelegi ca nu glumesc deloc.
Cine a format viciul acesta?... Dumneata. La început el n-a fost mai mare ca un bulgare de zapada
pe care-l puteai tine în palma. Dar jucându-te mereu cu el, adaugându-i putina zapada, distrându-te
sa-l rostogolesti, sa-l împingi, a tot crescut pâna a ajuns cât un munte care acum nu te mai lasa sa
treci mai departe. La început si viciul de care te plângi nu a fost decât un mic gând, dar l-ai
întretinut, l-ai alimentat, l-ai “rostogolit” si acum te simti strivit de el. Ei bine, eu ma minunez de
forta dumitale, dumneata ti-ai construit acest viciu, esti tatal lui, este fiul dumitale si este atât de
zdravan ca nu mai reusesti sa-l pui la pamânt. De ce nu te bucuri? - Pai, cum sa ma bucur? - Ai citit
cartea lui Gogol, “Taras Bulba”? - Nu. - Ei bine, ti-o povestesc eu. Bineînteles, povestea este mult
mai lunga.
Taras Bulba era un cazac batrân care îsi trimisese cei doi fii sa studieze la seminarul din
Kiev, unde au ramas trei ani. La reîntoarcere, erau doi flacai voinici. Fericit ca-i revede, îsi
manifesta dragostea parinteasca, în gluma, (cazacii se pare ca au un fel al lor, foarte special, de a-si
manifesta dragostea!) le-a dat un brânci. Dar baietii n-au luat-o ca pe o gluma, au ripostat si l-au pus
pe tatal lor la pamânt. Când s-a ridicat, putin cam sifonat, Taras Bulba nu a fost câtusi de putin
suparat, din contra, a fost mândru ca a fost în stare sa faca doi fii atât de zdraveni.
“Si atunci, de ce nu esti si dumneata la fel de mândru ca si Taras Bulba când vezi ca fiul
dumitale te-a pus la pamânt? Dumneata esti tatal, dumneata l-ai hranit, l-ai întarit prin gândurile
dumitale, prin dorintele dumitale: deci esti foarte puternic. Dar, daca vrei, iata cum îl poti învinge.
Cum procedeaza un tata care vrea sa-si cuminteasca fiul care face nebunii. Nu-i mai da bani, si fiul,
lipsit de mijloace este nevoit sa reflecteze si sa-si schimbe comportamentul. Atunci, dumneata de ce
sa îti mai întretii fiul? Ca sa-ti tina piept? Haide, strânge-i putin surubul! Din moment ce dumneata
l-ai adus la viata, stii ca ai putere asupra lui. Altfel toata viata te vei lupta cu el sau vei suferi, fara ca
sa gasesti niciodata mijlocul potrivit de a iesi din dificultate”.
Din pacate, sunt prea putini aceia care ajung sa priveasca lucrurile astfel. Se lupta cu
disperare cu anumite tendinte negative care se manifesta în ei fara sa-si dea seama ca pentru a
ajunge acolo, au fost foarte puternici. Cu cât dusmanul din voi este mai puternic, cu atât aceasta
dovedeste ca forta voastra este mai mare. Da, acesta este modul în care trebuie sa gânditi.
Observati numai cât sunteti de crispati când luptati cu voi însiva si câte greutati întâmpinati;
se da o batalie grozava în voi si aceasta batalie va umple de contradictii. De obicei considerati ca tot
ceea ce este inferior în voi va este dusman si vreti sa-l ucideti; dar acest dusman este foarte puternic,
caci îl caliti de sute de ani în lupta pe care o purtati contra lui si cu fiecare zi el devine tot mai
amenintator. Este adevarat ca avem dusmani care traiesc în noi, dar daca ei ne sunt dusmani, este
vina noastra care nu suntem alchimisti destul de priceputi pentru a transforma totul.
Ce spune Apostolul Pavel ? “Mi s-a înfipt o teapa în carne. De trei ori l-am rugat pe
Mântuitor sa mi-o îndeparteze si El mi-a spus: “Iertarea mea sa-ti fie de ajuns, caci puterea mea se
împlineste în slabiciune”. Cel care simte o slabiciune în trupul, inima sau mintea sa, se crede saracit,
dar se înseala, caci aceasta slabiciune din el poate fi izvor de bogatii. Daca toate dorintele i-ar fi
satisfacute, ar ramâne pe loc. Pentru ca sa progreseze, el trebuie sa se simta îmboldit, întepat, si
tocmai aceasta imperfectiune, aceasta teapa înfipta în carnea lui este cea care îl obliga sa lucreze în
adâncime, sa se apropie de Ceruri, de Domnul. Cerul lasa sa avem anumite slabiciuni tocmai ca ele
sa ne împinga spre munca spirituala, caci ceea ce este în aparenta o slabiciune, este în realitate o
forta.
Trebuie sa punem la munca slabiciunile noastre, pentru ca ele sa ne fie utile. Va mirati si
spuneti: “Dar bine, slabiciunile trebuie sa le dam la fund, sa le anihilam!”. Încercati si veti vedea
daca va va fi usor: voi veti fi cei învinsi. Problema se pune la fel cu orice defect sau viciu, indiferent
daca este vorba de lacomie, senzualitate, violenta, pofte nemasurate sau vanitate, trebuie sa stiti cum
sa le mobilizati pentru ca ele sa lucreze alaturi de voi în directia pe care ati ales-o. Daca vreti sa
lucrati singuri, nu veti reusi. Daca va veti goni toti dusmanii, tot ceea ce va rezista, cine va mai
lucra pentru voi, cine o sa va mai serveasca?
Exista animale salbatice pe care, cu rabdare, oamenii le-au domesticit si pe care acum le tin
lânga casa. Calul era salbatic, câinele era asemenea lupului si daca omul a fost în stare sa le
domesticeasca, aceasta s-a datorat faptului ca a stiut sa cultive în el anumite calitati. Cu siguranta ca
ar putea îmblânzi si fiare salbatice, dar pentru aceasta omul ar trebui sa-si dezvolte alte calitati.
Asa ca fiti fericiti: sunteti cu totii foarte bogati din moment ce aveti cu totii slabiciuni! Dar
este absolut necesar sa stiti sa le utilizati si sa le puneti la lucru. Eu v-am dat exemplul cu animalele,
dar exista si alte forte ale naturii ca fulgerul, electricitatea, focul, torentele... Acum ca stie cum sa le
stapâneasca si sa se foloseasca de ele, omul se îmbogateste. Si cu toate acestea, la început ele i-au
fost toate forte ostile. Oamenilor li se pare foarte normal sa se foloseasca de fortele naturii, dar daca
le spui sa utilizeze vântul, furtunile, cascadele, fulgerele din interiorul lor, se mira. Si, cu toate
acestea, nimic nu este mai normal si atunci când veti cunoaste regulile alchimiei spirituale, veti sti
cum sa transformati si sa utilizati chiar si otravurile care sunt în voi. Da, pentru ca ura, furia, gelozia
si altele... sunt otravuri; dar în Învatamântul Fraternitatii Universale veti afla cum sa le folositi si vi
se va spune chiar cum sa va serviti de toate fortele negative din voi, din care aveti din plin. Deci,
bucurati-va caci aveti în fata o perspectiva buna.
De acum înainte, în mintea voastra, totul trebuie sa se schimbe. Bineînteles ca nu trebuie sa
va aruncati imediat asupra raului si sa începeti sa mâncati din el cu polonicul. În fiecare faptura,
chiar si în cea mai buna, sunt întotdeauna ascunse tendinte infernale care vin dintr-un trecut foarte
îndepartat. Nu se pune problema de a le scoate pe toate deodata, sub pretextul de a le utiliza.
Trebuie sa faceti mai întâi o punctie, sa preluati doar câtiva atomi, câtiva electroni pe care sa
îi digerati bine. Nu este cazul sa va bagati în gâlceava cu Infernul caci el este cel care va iesi
învingator. Trebuie sa stiti cum sa procedati. Trebuie sa continuati sa lucrati cu fortele superioare
prin rugaciuni, armonie, dragoste si, din când în când, atunci când din adâncul vostru iese ceva care
scoate ghearele, dintii, unghiile pentru a va provoca la vreo nesabuinta, atunci capturati-l, luati-l în
studiu în laboratorul vostru si faceti-l sa-si secrete otravurile pentru ca voi sa le puteti utiliza: veti
observa atunci ca raul aduce tocmai acel element de care aveti nevoie pentru a obtine deplinatatea.
Dar, va repet, fiti foarte atenti si dupa cele ce v-am spus nu fiti nesocotiti si nu va coborâti sa va
masurati cu raul. Nu spuneti: “Aha! Am înteles acum, las ca-i arat eu lui!” caci s-ar putea sa nu mai
urcati. Unora li s-a întâmplat. S-au crezut foarte puternici, în timp ce de fapt nu erau suficient de
ancorati în bine, în lumina, si acum, bietii de ei, în ce hal sunt! Toate fortele negative sunt calare pe
ei, pe cale de a-i distruge!
Se spune în Talmud, ca la sfârsitul timpurilor, cei Drepti, adica Initiatii, se vor ospata din
carnea Leviatanului, acest monstru care traieste pe fundul oceanelor. Da, va fi sfârtecat, sarat... si
pastrat, probabil în congelatoare. Apoi, la momentul potrivit, toti cei Drepti se vor ospata cu bucati
din carnea lui. Ce perspectiva îmbucuratoare!
Daca ar trebui sa întelegem aceasta literal, cred ca o multime de crestini, de esteti, ar fi pe drept
cuvânt dezgustati. Dar trebuie sa interpretam si iata interpretarea. Leviatanul este o entitate
colectiva care reprezinta locuitorii planului astral (simbolizat prin ocean) si daca acest monstru va
constitui într-o zi ospatul celor Drepti, aceasta însemneaza ca cel ce stie sa-si stapâneasca si sa-si
utilizeze poftele si pasiunile din planul astral, poate gasi în ele un izvor de bogatii si de
binecuvântari.

Capitolul II ARBORELE UMAN

Avem unele organe ale caror functii nu vi se par nici spirituale, nici estetice, nici prea curate
si care totusi sunt deosebit de necesare, caci fiecare celula, fiecare organ al nostru este legat de alte
celule si de alte organe în acelasi fel în care radacinile unui copac sunt în legatura cu ramurile,
frunzele, florile si fructele. Si daca omul taie aceste radacini, adica suprima organele care sunt
fundamentul existentei sale, decurg de aici consecinte teribile. Este drept ca aceste organe pot
provoca câteodata evenimente dramatice, dar noi trebuie sa le lasam sa traiasca încercând sa
extragem din ele forte pe care apoi sa le transformam.
Ni se întâmpla sa ne miram citind biografiile unor oameni celebri - barbati sau femei - si
constatând ca multi dintre ei aveau comportamente anormale, tendinte monstruoase sau chiar
criminale. Necunoscând structura omului, nu putem întelege cum de era posibil asa ceva. În
realitate este foarte simplu: din cauza tendintelor lor inferioare cu care trebuiau în mod continuu sa
lupte pentru a le domina, acesti oameni reuseau, constient sau inconstient, sa realizeze grefe în
profunzimile fiintei lor. Cu cât pasiunile lor (radacinile lor) erau mai puternice si mai înfocate, cu
atât dadeau fructe mai gustoase, opere remarcabile. În timp ce multi altii, care nu aveau nici unul
din acele defecte, au ramas sterili, n-au dat nimic omenirii si au trait o viata cu totul neînsemnata si
mediocra.
Prin aceasta nu vreau sa le gasesc o scuza sau sa spun ca trebuie sa ne cultivam tendintele
negative, nu, dar trebuie sa întelegem aceasta sublima filosofie care ne învata cum sa utilizam
fortele raului pentru a produce creatii marete.
Cu cât trunchiul si ramurile se ridica mai mult spre cer, cu atât radacinile se înfunda mai
adânc în pamânt. Cel care nu întelege aceasta se sperie vazând cât se întinde raul. Nu trebuie sa ne
fie frica: totul în natura este construit dupa legi foarte întelepte. Daca nu avem radacini adânc
înfipte, nu vom putea fi capabili sa extragem din sol elementele hranitoare de care avem nevoie si
nici sa rezistam la intemperiile vietii. Sa analizam acum mai profund aceasta analogie între om si
arbore. Radacinile corespund stomacului si sexului. Da, omul este înradacinat în pamânt datorita
stomacului care îi permite sa se hraneasca si sexului care îi permite sa se înmulteasca. Trunchiul
sunt plamânii si inima, adica sistemul respirator si cel circulator cu curentii arteriali si venosi. În
trunchi curentul descendent transporta seva preparata care hraneste copacul, în timp ce curentul
ascendent transporta seva bruta în frunze unde este transformata. La fel se petrec lucrurile si în noi
cu circulatia sanguina; sistemul arterial poarta sângele curat, iar sistemul venos pe cel viciat. Cele
doua curente lucreaza împreuna pentru conservarea arborelui uman.
Frunzele, florile si fructele corespund capului. Toate gândurile sunt fructele omului, caci el
fructifica prin cap. Dar trunchiul (cu ramurile) la fel ca si frunzele, florile si fructele sunt legate
între ele.
Sa vedem acum ce analogii putem stabili între copac si diferitele noastre corpuri. Radacinile
corespund corpului fizic, trunchiul corpului astral, si ramurile corpului mental. Aceste trei corpuri:
fizic, astral si mental formeaza natura noastra inferioara - personalitatea. Aceste trei corpuri sunt
cele care ne permit sa actionam, sa simtim si sa gândim, dar în regiunile inferioare. Apoi, vedem ca
corpul cauzal corespunde frunzelor, corpul buddhic florilor si corpul atmic fructelor. Ele formeaza
trinitatea superioara - individualitatea; si datorita lor omul poate gândi, simti si actiona în regiunile
superioare.
De exemplu, stomacul este o uzina în care se transforma materia bruta; acolo se gasesc radacinile
fiintei noastre fizice. Materia prima pe care am dat-o stomacului este apoi succesiv prelucrata în
plamâni, în inima, în creier; ea devine gânduri, sentimente, iar acestea, la rândul lor, coboara în
organism pentru a hrani celulele cu energia lor subtila.
NATURA SUPERIOARA

Corp atmic (Actiuni superioare)..................... ..................................................Fructe

Corp buddhic (Sentimente superioare)............... ..................................................Flori
Corp cauzal (Gânduri superioare).................... ..................................................Frunze
---------------------------------------------------------------------------------------------------
Corp mental (Gânduri)...................................... ..................................................Ramuri
Corp astral (Sentimente)................................. ..................................................Trunchi
Corp fizic (Actiuni)....................................... ..................................................Radacini

NATURA INFERIOARA
Acesta este modul în care se fac schimburile permanente între fiinta noastra fizica si fiinta
noastra psihica dar si între Eul inferior si Sinele superior. Fara aceste schimburi, în lipsa acestei
circulatii de energii, am muri.
În mod simbolic, omul reprezinta deci un arbore cu radacini, trunchi, ramuri, frunze, flori si
fructe. Dar, daca este evident ca toate fiintele poseda radacini, trunchi si ramuri, majoritatea sunt
copaci fara fructe, fara flori si chiar fara frunze. Bineînteles ca fiecare fiinta poate face ca în ea sa
înfloreasca flori; numai ca, pentru aceasta ea trebuie sa creeze, sa detina foarte multe cunostinte si
sa sacrifice timp pentru ca aceste flori sa ajunga sa se deschida, sa exhale parfumuri si sa formeze
fructe.
Fructele sunt operele diferitelor virtuti. În frunze, flori si fructe putem vedea dragostea,
întelepciunea si adevarul. Frunzele reprezinta întelepciunea, florile dragostea si fructele adevarul.
Cel a carui constiinta a coborât prea adânc în materie nu mai cunoaste nici lumina, nici caldura, nici
viata. El se afla în partea grosiera a arborelui, în cele trei corpuri: fizic, astral, mental. Dar miscarea,
caldura, lumina se manifesta numai în frunze, în flori si în fructe. Cel ce cauta întelepciunea,
dragostea, adevarul, traieste în frunze, în flori si în fructe: în cele trei corpuri superioare.
Corp atmic (Adevar)....................................... ...................................Fructe(Viata)
Corp buddhic (Dragoste).................................... ...................................Flori(Caldura)
Corp cauzal (Întelepciune)............................... ..................................Frunze(Lumina)
Corp mental ..................................................... ...................................Ramuri
Corp astral ..................................................... ....................................Trunchi
Corp fizic ..................................................... ....................................Radacini
Radacinile sunt deci cele care pregatesc hrana pentru fructele care se coc în vârful fiintei, ele
sunt legate de fructe; ele sunt punctul de plecare, iar fructele sunt punctul de sosire. Când fructele s-
au pârguit, lucrul radacinilor înceteaza. Fructele, cu sâmburele sau semintele lor constituie
viitoarele radacini ale unui nou arbore; în ele începe sa încolteasca tulpina. Faptul ca unele plante au
fructele direct în radacini (tuberculi) indica tocmai existenta legaturii dintre radacini si fructe.
Plantele cu tuberculi sunt cele care n-au stiut sa se dezvolte în lumea spirituala; ele au ramas sub
pamânt... Vedeti ca exista de asemenea câte o legatura între trunchi si flori, între ramuri si frunze.
Acelasi lucru se întâmpla si la om unde corpul fizic este legat de spirit, inima de suflet si intelectul
inferior de corpul cauzal sau de inteligenta superioara. De aceea exista schimburi si o strânsa
legatura între brute si Mari maestri, între oameni obisnuiti si sfinti, între oameni cu talent si genii.
Spirit....................................................Fructe.......................................Mari maestrii, Initiati
Suflet....................................................Flori.........................................Sfinti
Inteligenta............................................Frunze......................................Genii
Intelect.................................................Ramuri si muguri.....................Oameni cu talent
Inima....................................................Trunchi....................................Oameni obisnuiti
Corp fizic.............................................Radacini....................................Brute
Si acum, ia sa privim: frunzele sunt cele care transforma seva bruta în seva preparata; tot asa
alchimistii transformau, cu ajutorul pietrei filozofale, toate metalele în aur. Da, dar un alchimist
trebuie sa fie superior unui bun chimist. Chimistul nu este obligat sa introduca în experientele sale
alte elemente decât cele materiale, în timp ce alchimistul este! Iata de ce unii alchimisti, cu toate ca
pregateau totul cu migala, cunoscând la perfectie formula pietrei filozofale, nu reuseau sa obtina
rezultate. Ei nu erau nici buni, nici adevarati alchimisti. Un alchimist adevarat stie ca, în afara
elementelor chimice pe care le-a preparat respectând formula exacta, trebuie ca din el sa mai emane
o forta care sa declanseze procesul specific. Din punct de vedere intelectual, multe persoane sunt în
posesia unor secrete, dar ele nu pot obtine rezultate caci nu poseda puterea si virtutile necesare.
Fabricarea pietrei filozofale nu este atât un proces fizic cât este un proces psihic si spiritual. Cel
care doreste sa obtina piatra filozofala trebuie sa aprofundeze virtutile si sa le realizeze în el însusi;
doar în aceste conditii materia îl va asculta.

Capitolul III CARACTER SI TEMPERAMENT

Despre orice fiinta vie, animal, insecta sau om se spune în general ca îsi are caracterul
propriu, sau pentru a utiliza un termen mai larg, caracteristici proprii. În limbajul curent, termenii de
“temperament” sau “caracter” se utilizeaza nediferentiat si cu toate acestea în realitate ele
desemneaza lucruri diferite.
Temperamentul este prin esenta legat de latura vitala; el este sinteza tuturor instinctelor,
tendintelor si impulsurilor pe care omul are dificultati în a le corecta sau a le suprima, întrucât ele
îsi au radacinile în natura sa biologica si fiziologica. Deci, temperamentul este mai curând înrudit cu
latura animalica a omului.
În ceea ce priveste caracterul, fara a ne disocia de temperament, el reprezinta latura
inteligenta, constienta, voluntara. Caracterul este rezultatul muncii constiente a omului, prin care el
a reusit sa modifice - sa adauge sau sa reduca - ceva în temperamentul sau, cu ajutorul inteligentei, a
sensibilitatii sau a vointei sale. Caracterul este comportamentul unei fiinte constiente care stie exact
ceea ce face si încotro se îndreapta, în timp ce temperamentul reprezinta numai impulsiunile de
origine biologica, tendintele inconstiente. Caracterul poate fi considerat o sinteza a tuturor
particularitatilor temperamentului dominate si stapânite.
Fiecare om vine pe lume cu un anumit temperament, bine definit, care este aproape
imposibil de modificat. Dar, cum caracterul este format din tendintele constiente ale omului, care
gândeste, cântareste, care doreste sa se remarce în bine sau în rau, el îsi poate crea un
comportament, un mod de manifestare care adeseori vine în contradictie cu temperamentul sau.
Acesta este caracterul. Privit astfel, caracterul este temperamentul nuantat, colorat, orientat si dirijat
catre un scop, catre un ideal. El este asemenea unei obisnuinte create în mod constient si care
ajunge, în final, o a doua natura. La nastere caracterul nu exista înca, el se formeaza cu timpul. La
copii, acest lucru este evident: ei au temperament, dar nu au înca caracter.
 Hipocrate a delimitat patru tipuri de temperamente: sanguin, bilios (sau coleric), nervos si
limfatic. Dar mai exista si alte clasificari. În astrologia traditionala, întâlnim sapte: solar, lunar,
mercurian, venusian, martian, jupiterian si saturnian. Se mai pot face trei distinctii functie de:
predominanta laturii biologice - omul instinctiv - , predominanta laturii afective - omul sentimental
- si predominanta laturii sentimentale - omul intelectual - .
Temperamentul defineste deci ceea ce omul este, dar mediul, familia, societatea, instruirea,
si asa mai departe, exercita o influenta asupra lui, transformându-l si formându-i caracterul. Întrucât
individul îsi formeaza caracterul sub influenta mediului si a conditiilor în care traieste, se explica de
ce el se poate îmbunatati sau înrautati. Vointa personala si constienta intervine cu o pondere
importanta în formarea caracterului si ea reprezinta ceea ce omul a hotarât sau a acceptat sa fie, dar
si influenta celorlalti este foarte importanta.
Nu este nevoie sa va explic din nou ca, faptul ca ne nastem cu un anumit temperament, nu
este lipsit de o buna motivatie. Stiti ca aceasta este consecinta vietilor anterioare, a încarnarilor
precedente: în trecut, prin gândurile sale, prin dorintele sale, prin faptele sale, omul s-a legat de
anumite forte care, în prezent, determina subconstientul sau, adica temperamentul; si aici el nu prea
poate interveni. Este ca si în sistemul osos: nici aici el nu poate sa modifice nimic: nici sa-si
mareasca craniul, nici sa-si lungeasca nasul, nici sa-si îndrepte barbia. În mod similar, cu toate ca în
natura totul se transforma sau se poate modifica prin atotputernicia gândului si a vointei, asupra
elementelor inconstiente constituind temperamentul, modificarile posibile sunt atât de lente si de
imperceptibile încât, la scara unei singure încarnari, se poate considera ca ele sunt inexistente. În
schimb, caracterul poate fi modificat, ameliorat, format si tocmai acestea sunt sarcina si munca
discipolului unei Învataturi Spirituale.
Sa luam exemplul unui om dinamic, furtunos, chiar violent: este atât de brusc si de categoric
încât nu poate pronunta o fraza fara a-i rani pe ceilalti sau fara a le prejudicia interesele.
Temperamentul sau impulsiv îl împinge mereu la eruptii si explozii. Dar, într-o buna zi, omul acesta
realizeaza ca felul lui de a fi îi aduce prejudicii si cu vointa, ajunge dupa putina vreme sa-si
îmbunatateasca caracterul, sa-si toarne, cum se spune, putina apa în vin. În realitate, el a ramas
capabil de a riposta prin injurii sau lovituri - si aceasta pâna la sfârsitul existentei sale - dar, datorita
vointei, a ajuns sa se poata stapâni, sa gaseasca gestul, cuvântul, privirea care sa nu provoace
stricaciuni. Acesta este caracterul.
Caracterul este deci o forma de comportament (fata de ceilalti si fata de sine) format în jurul
temperamentului. Este o atitudine, un mod de a actiona care rezulta din unirea, din îmbinarea
diferitelor elemente, calitati sau defecte determinate. Munca discipolului trebuie deci sa se bazeze
pe aceasta cunoastere a temperamentului si a caracterului pentru ca, chiar si atunci când
temperamentul nu îl predispune, sa reuseasca totusi sa-si formeze un caracter care sa se manifeste
prin bunatate, grandoare si generozitate. Bineînteles ca nu este un lucru usor, caci altfel toata lumea
si-ar fi format deja un caracter divin, dar trebuie lucrat în acest sens.
Sa revenim la exemplul cu arborele. Unde se afla temperamentul sau? În radacini.
Radacinile sunt cele care determina întreaga structura, calitatile si forta arborelui. În ceea ce
priveste caracterul... este de la sine înteles ca un copac nu poate avea caracter si totusi fructele si
florile sale au anumite calitati, proprietati particulare (sunt astringente, laxative, calmante, excitante,
hranitoare etc.) despre care se poate spune ca ele constituie caracterul sau.
Ei bine, arborele nu si-ar putea produce manifestarile caracteristice, fructele si florile, daca
nu ar avea radacini. În mod similar, nici omul n-ar putea avea un caracter daca n-ar avea mai întâi
temperament. Temperamentul constituie rezervorul din care el îsi extrage elementele necesare
caracterului. Este ca si într-o uzina sau ca într-un laborator: un anumit laborator produce un anumit
produs; o anumita uzina este specializata în anumite produse de fabricatie. Produsele sunt bine
determinate. La animale nu se poate vorbi despre caracter.
La pisici, câini sau soareci, caracterul este maniera lor proprie de a musca, de a zgâria, de a
latra, de a mânca, de a alerga. Deci, foarte putin. Animalele au doar temperament, caci asa cum v-
am spus, caracterul este o particularitate pe care omul si-o formeaza în mod constient; în timp ce
animalele nu pot face nimic pentru a se transforma, ele sunt ceea ce le-a facut natura. Deci,
diferenta dintre animale si oameni este aceea ca animalele sunt limitate prin temperamentul lor, ele
sunt condamnate a nu iesi din limitele impuse de natura, ramân fidele instinctelor lor. Când se sfâsie
între ele, animalele sunt nevinovate, ele nu încalca legile naturii, caci actioneaza conform legilor
naturii. În timp ce omul dispune de multe posibilitati si conditii favorabile pentru a se transforma în
bine sau în rau, sau chiar pentru a încalca legile naturii si pentru a fi neascultator.
Am ajuns acum la o problema practica si anume: cum sa ne transformam. Evident, este un
lucru dificil, caci materia fiintei noastre fizice si psihice este rezistenta si nu se lasa chiar atât de
usor modelata. Cu toate acestea este posibil, si vom vedea cum anume.
Întâlnim materia sub patru forme: solida, lichida, gazoasa si plasma, corespunzatoare celor
patru elemente: pamânt, apa, aer, foc. Fiecare dintre aceste elemente se caracterizeaza printr-o
subtilitate si o mobilitate superioare precedentelor. Putem spune ca regasim aceste elemente chiar si
în om: corpul fizic corespunde pamântului; corpul astral (inima) corespunde apei; mentalul
(intelectul) corespunde aerului si corpul cauzal (spiritul) corespunde focului. În ce raporturi se afla
aceste elemente? Pentru a le întelege vom citi o pagina din marea carte a naturii vii.
Cineva se întorcea într-o zi dintr-o plimbare pe malul marii. L-am întrebat: ”Ei, si ce-ai
vazut acolo? - Oh, nimic deosebit! - Cum, chiar n-ai vazut nimic? - Nu, nu era nimic special de
vazut: marea era linistita, soarele stralucea, atâta tot. - Da, dar era acolo ceva esential, ceva pe care
daca l-ai fi observat si l-ai fi înteles, ar fi putut sa-ti schimbe întreaga viata, întreaga fiinta”.
Bineînteles ca s-a uitat la mine cu mirare. L-am întrebat: ”Stâncile, le-ai vazut? - Da. - Si ai
observat ce forme prelucrate au? - Da. - Ei bine, cine a facut asta? - Apa, bineînteles, aruncându-se
asupra lor. - Si ce a determinat apa sa faca aceasta? - Aerul. - Si cine a pus în miscare aerul? -
Probabil ca soarele. - Ah, slava Domnului!” Dar, ma privea tot fara sa înteleaga si atunci i-am
explicat.
Soarele pune în miscare aerul, aerul actioneaza asupra apei, si apa asupra pamântului. Sa
traducem: spiritul lucreaza asupra intelectului, intelectul lucreaza asupra inimii si inima lucreaza
asupra corpului fizic. De aceea este necesar sa învatati sa lucrati cu spiritul vostru, caci el va
ilumineaza intelectul, acesta la rândul lui va va lumina inima iar inima va va purifica corpul fizic.
Deci, puteti sa va transformati daca întelegeti interactiunea celor patru elemente: caracterul se va
transforma mai întâi si poate ca într-o buna zi, chiar si temperamentul va putea fi putin modificat.
Exista si posibilitatea de a ne transforma total, dar cu conditia de a începe cu începutul: cu spiritul.
Introduceti în spiritul vostru o fiinta sublima, un ideal înalt, si concentrati-va zilnic asupra lui: el va
introduce în voi vibratii noi care se vor propaga încetul cu încetul pâna în adâncul fiintei voastre.
Bineînteles ca este o munca de lunga durata ale carei rezultate nu le veti remarca imediat, dar
aceasta nu trebuie sa va opreasca din drum. Uitati-va câta vreme i-a trebuit marii ca sa fasoneze
stâncile! Asa încât, aveti încredere si curaj, caci într-o zi veti sfârsi si voi prin a va fasona “ stânca
voastra “ adica corpul fizic.

Capitolul IV MOSTENIREA REGNULUI ANIMAL

Fiinta umana este o sinteza a tot ceea ce exista în univers. Asa încât sa nu va mire când ma
auziti spunând ca si animalele se afla în ea; ele se afla în subconstientul omului, sub forma de
instincte, impulsiuni, tendinte. Viata noastra instinctuala si pasionala reprezinta o multime de
animale pe care avem sarcina de a le domestici si de a le pune la munca, asa cum omul a facut deja
cu calul, boul, câinele, capra, pisica, oaia, camila, elefantul si altele.
Pe vremea când Adam si Eva traiau în Paradis, ei convietuiau în fratie cu animalele si
acestea la rândul lor traiau pasnic împreuna. Adam le avea în grija si toate îl ascultau si îl
întelegeau. Îmi veti spune ca n-ati întâlnit niciodata o astfel de relatare în nici o lucrare a vreunui
istoric; da, dar daca aveti la dispozitie Akasha Vhronica, Analele umanitatii, puteti afla ca înainte de
cadere, când fiinta umana avea lumina, cunoasterea, frumusetea, puterea, toate fortele naturii erau în
armonie cu ea si o ascultau. Dar ulterior, când omul a hotarât sa asculte si sa urmeze alte voci si alte
vointe, simbolizate în Geneza prin sarpe, el si-a pierdut lumina ca si puterea asupra animalelor, în
sânul carora s-a produs atunci o adevarata scindare: unele au continuat sa urmeze omul si i-au ramas
credincioase, altele i-au declarat razboi pentru ca nu au putut sa-i ierte greseala.
Bineînteles, majoritatea oamenilor este departe de a accepta o asemenea idee, ei nu vad nici
o legatura între natura lor si cea a animalelor. Dar eu va pot spune ca multe din starile noastre
interioare au forma tigrilor, a mistretilor, a crocodililor, a leoparzilor, a cobrelor, a scorpionilor, a
caracatitelor, în timp ce altele au forma pasarilor pline de duiosie, de bunatate. O întreaga fauna
misuna în interiorul nostru. Daca va închipuiti ca animale preistorice ca dinozaurii, ihtiozaurii,
pterodactilii, diplodocus sau mamutii au disparut, va înselati, caci ele exista înca în noi. Îmi veti
spune: “Dar nu exista atâta loc în noi!” Da, bineînteles, dar ele exista sub o alta forma în corpurile
noastre: astralul inferior si mentalul inferior. Trebuie sa întelegeti ca importante nu sunt nici forma
si nici dimensiunea fizica a animalului, ci natura sa, chintesenta manifestarilor sale.
Fara îndoiala ca ati remarcat ca indiferent de aspectul sau fizic, fiecare animal se recunoaste
printr-o însusire proprie. Despre iepure nu se vorbeste atât despre modul în care se hraneste sau
despre urechile sale lungi si mari cât despre temperamentul sau fricos. Despre lup nu se pomeneste
atât gâtul sau gros sau capacitatea de a parcurge distante lungi cât despre instinctul sau de a ucide:
când îi este foame si ataca o stâna, deseori nu ucide o singura oaie, cât i-ar fi suficient pentru a-si
potoli foamea, ci mai multe. Leul are drept caracteristica mândria si cutezanta; tigrul, cruzimea;
vulturul, privirea patrunzatoare si dragostea de înaltimi; tapul, senzualitatea; porcul, murdaria;
pisica, independenta si supletea; boul, rabdarea; camila, sobrietatea; cocosul, combativitatea,
s.a.m.d... Daca ar trebui sa trecem în revista toate animalele, nu am mai termina.
Deci, animalele se regasesc în noi prin calitatile sau prin defectele lor. Pe de alta parte exista
persoane a caror figura ne aminteste figura unui animal. Deseori, am verificat si eu câta dreptate
avea fizionomistul elvetian Lavater observând asemanari între anumiti indivizi si unele animale:
purcelusi, berbeci, maimute câini, cai, camile, gaini, pesti, etc.
Urmariti-va si veti putea descoperi o sumedenie de animale în voi: veti vedea ca un anume
sentiment este un leu, ca un altul este scorpion... Gândurile corespund lumii înaripate, ele au o
analogie cu pasarile, în timp ce sentimentele îmbraca un domeniu foarte vast: reptile, patrupede,
oameni si deasemenea elementalii, larve, spirite desîncarnate... Din toate populatiile si triburile care
au existat, nici unul nu a disparut. Totul traieste în om, dar va este greu sa întelegeti în ce fel si în ce
stare a materiei mai subzista ele. Pentru moment eu va spun doar câteva cuvinte, dar voi sa retineti
ca în om se regaseste totul: muntii, lacurile, râurile, mineralele, metalele, si bineînteles, animalele.
Si acum sa vedem care este rolul omului? Omului îi revine sarcina de a îmblânzi, de a
armoniza si de a reîmpaca tot ce se afla înauntrul sau. În acest fel, fiarele vor deveni animale
domestice care vor munci pentru el. Este în interesul lui, si asta se vede în viata de toate zilele:
taranul care are multe animale domestice le pune la lucrul pamântului, la carat, si traieste si se
îmbogateste de pe urma produselor lor.
Oamenilor le revine un rol imens în creatie, rol pe care l-au uitat îndepartându-se de Izvor.
Ei nu mai stiu pentru ce sunt predestinati si în loc sa educe animalele dinauntrul lor, ei se comporta
ca si ele: se sfâsie si se manânca unii pe altii. Ceea ce este cât de cât omenesc, sunt hainele,
decoratiile, casele, câteva carti, câteva opere de arta, da, acestea denota putina caldura, dar viata
interioara nu este prea grozava... în ea misuna tot soiul de fiare salbatice; da, aceleasi instincte,
aceleasi pofte, aceleasi cruzimi. Sa nu credeti cumva ca omul a scapat de animale. Dar cum nu le
vede, el nu crede ca ele pot exista în gândurile si în sentimentele sale. Si cu toate acestea exista!
Gelozia, ura, dorinta de razbunare, toate acestea sunt animale. Sarcina noastra este acum de a le
îmblânzi, de a le dresa pâna la a le aduce în stare de a ne servi. Furia, vanitatea, forta sexuala, toate
trebuie înhamate, domesticite, pentru a ne servi de ele. Cel ce stie sa domesticeasca fiarele care
traiesc în el poate sa se bizuie pe munca lor si prin ele va trai în belsug.
Priviti ce se întâmpla în unele regiuni sau în unele tari înca salbatice. Daca copiii, ograda,
turma nu sunt supravegheate, daca nu se iau masuri pentru a le apara, fiarele le pot ataca, ucide si
devora. Tot astfel, daca omul nu se stie apara, fiarele vin din când în când si îi sfâsie proprii copii.
Acestia sunt gândurile lui pozitive, sentimentele frumoase, elanurile, inspiratiile pe care le-a produs.
Daca el nu si le protejeaza, ele sunt devorate de altele, de forte ostile care stau la pânda si care vin
sa distruga ograda, turma, copiii... si apoi se întreaba de ce este sarac, nenorocit, slab. De câte ori nu
am verificat aceasta! Când cineva îmi spune: “Am avut proiecte frumoase, dar nu le mai am. Mi-am
pierdut inspiratia, entuziasmul...” îmi vine sa-i spun: “Asta ti s-a întâmplat pentru ca nu ai fost
vigilent, pentru ca ai adormit si fiarele au venit si ti-au distrus totul”. De multe ori însa nu spun
nimic, caci îmi dau seama ca nu voi fi crezut. Si totusi, cum sa explici faptul ca toate aceste elanuri
frumoase au disparut?
Aceasta problema a animalelor din om este foarte importanta. Pentru a le domina trebuie sa
fii puternic, iar forta nu se obtine decât prin puritate si prin dragoste. În India, de exemplu, unii
asceti sau yoghini care s-au retras în paduri nu-si fac griji din pricina fiarelor care se plimba în jurul
lor fara a le face vreun rau. Animalele sunt foarte sensibile, ele simt aura, lumina care emana din
aceste fiinte. Oamenii sunt cei care si-au pierdut sensibilitatea, dar ele, animalele, simt. Deci, pentru
a se face ascultat de animalele din interiorul sau, omul trebuie sa sporeasca în el lumina, puritatea si
dragostea, cu alte cuvinte sa se apropie din ce în ce mai mult de Dumnezeu. În acele momente
animalele simt ca el redevine un adevarat stapân al lor si sunt obligate sa-l asculte. Altfel veti putea
face tot ce veti crede, dar ele tot nu vor asculta.
Nu sunt singurul care a facut aceasta descoperire: înaintea mea, mii de persoane au
descoperit cum animalele i se supun celui ce merge pe drumul de lumina. Dar, eu vorbesc mai
curând despre animalele din interior, cazul celorlalte nu este atât de important: nu mergeti prea des
prin padure cu riscul de a întâlni fiare. Când am fost în calatorie în India mi s-a întâmplat sa vizitez
si regiuni unde traiau tigri. Am fost prevenit, dar ceea ce este extraordinar este ca n-am vazut nici
macar unul singur. Cum de s-a întâmplat asa...? Ei bine, sau se temeau de mine, simtind ca sunt mai
crud decât ei si dispareau din calea mea, sau n-am avut acest noroc, nu meritam sa-i întâlnesc.
Asadar nu stiu daca sunt sau nu în stare sa îmblânzesc fiare din padure...
Si în timpul persecutiilor împotriva crestinilor au existat cazuri în care fiarele, în arene,
crutau unele victime. Si, din contra, altele erau imediat sfâsiate. Dar acolo, nu era totdeauna cazul
unor persoane insuficient de pure sau lipsite de credinta, ci acele persoane erau predestinate acelui
fel de a muri. Caci, felul în care omul moare nu este niciodata voia întâmplarii, fie ea muscatura de
sarpe, prabusirea unei case, apa oparita, otrava, înec, glonte sau cutit, totul este hotarât de dinainte
dintr-un motiv bine determinat. Fiecare fiinta are legaturi proprii cu unul din cele patru elemente, si
de la caz la caz, cel care trebuie sa actioneze este pamântul, apa, aerul sau focul.
Domesticirea propriilor animale este o munca care merita întreprinsa si reusita ei atrage
multe avantaje. Cine reuseste sa îmblânzeasca animalele din interiorul sau poate apoi sa actioneze si
asupra celor din exterior. Nu se poate actiona asupra altora pâna nu s-a reusit mai întâi asupra celor
din interior. Eu am vazut multi îmblânzitori în multe tari. Bineînteles ca simplul fapt ca ei
îmblânzesc fiarele nu înseamna neaparat ca au reusit sa-si stapâneasca fiarele din interiorul lor: ei
au reusit un dresaj prin teama pe care au inspirat-o animalelor si ele îi asculta, caci nu au încotro,
dar atât; când îsi slabesc vigilenta, animalele se arunca imediat asupra lor.
Pe vremea când eram elev de liceu la Varna, în Bulgaria, un îmblânzitor de serpi a venit într-
o zi sa faca o demonstratie în fata noastra. Era îmbracat în galben si purta saci cu serpi de toate
felurile, chiar si veninosi. Scotea câtiva, îi punea pe podium si începea sa-i fixeze cu asiduitate.
Privirea sa era extraordinara si serpii dadeau înapoi. Noi eram foarte impresionati. Dar la putin timp
dupa aceea, am aflat ca a murit, muscat de unul din serpii sai. Cu siguranta ca nu fusese suficient de
vigilent. Daca s-ar fi supravegheat, daca ar fi reusit sa se stapâneasca si daca mai ales, ar fi stiut sa
radieze acea dragoste în fata careia chiar si animalele cele mai crude se înclina, cu siguranta ca nu
ar fi fost muscat.
În fine, sa trecem peste toate acestea. Retineti însa ideea ca toate regnurile naturii exista în
noi. Sistemul nostru osos corespunde regnului mineral; sistemul circulator regnului animal, sistemul
nervos regnului uman. Urmeaza apoi sistemul auric, mult mai subtil decât reteaua sistemului nervos
si care este limita între lumea umana si cea angelica.
Toate învataturile initiatice sunt de acord asupra acestui punct: omul este un rezumat al
creatiei, de aceea el este numit “microcosmos” sau lumea cea mica prin reflectarea si sinteza
“macrocosmosului”, a lumii celei mari, universul. Aceasta cunoastere explica munca Initiatilor; din
moment ce toate zonele din univers se afla în ei, ei stiu ca declansând în ei anumite miscari, vor
reusi sa atinga Cerul. Dar daca Cerul este continut în om, din pacate, tot în om exista si Infernul.
Da, din pacate toti diavolii se afla si ei acolo. Din fericire sunt putin amortiti, paralizati,
cloroformizati si unii dintre ei nu mai misca; dar daca sunt reanimati, asa cum poti reanima un
sarpe, esti imediat muscat. Pentru a readuce un sarpe la a fi inofensiv el trebuie racit. El devine
periculos la caldura. Exista mai multe feluri de caldura si în special una dintre ele este foarte
propice trezirii sarpelui, adica a fortei sexuale. De câte ori nu suntem muscati pentru ca încalzim
prea mult acest sarpe. De aceea Initiatii se straduiesc sa-l raceasca putin, pentru a-l face inofensiv.
Iata la ce serveste frigul. Trebuie sa fim putin mai reci în acest domeniu, dar în schimb, sa pastram o
alta caldura, cea a inimii. Limbajul naturii este extraordinar! Si cum ar putea fi încalzit acest sarpe?
Nu este nevoie sa va învat eu caci oamenii o stiu prea bine: cu alcool, cu afrodisiace, cu anumite
atitudini, cuvinte, priviri, parfumuri, muzici. În acel moment, sarpele se trezeste, si primul lucru pe
care îl face, este sa-l muste pe nesocotitul care l-a trezit.
Sarpele, dragonul se afla în noi... si porumbelul, de asemenea, care are o semnificatie opusa
celei a sarpelui. Porumbelul si sarpele nu se iubesc. Sarpele uraste porumbelul si porumbelul se
teme de sarpe. V-am explicat deja identitatea, din punct de vedere astrologic dintre vultur
(porumbel) si scorpion (sarpe). Va reamintiti ca cele patru Animale sfinte: leul, taurul, vulturul si
omul corespund la patru semne zodiacale: Leul, Taurul, Scorpionul si Varsatorul. De ce corespunde
vulturul semnului Scorpionului? Pentru ca în trecut vulturul era cel care ocupa acest loc, dar dupa
caderea omului, vulturul a fost înlocuit de scorpion care reprezinta vulturul cazut. Scorpionul
trebuie sa redevina vultur si porumbel în acelasi timp. Întregul proces de sublimare al fortei sexuale
este continut în acest simbol.

Capitolul V TEAMA
În anumite circumstante instinctul este un bun povatuitor, în altele însa nu. În vremurile când
omul se afla înca într-un stadiu foarte primitiv, foarte aproape de conditia de animal, instinctul era
cel mai bun sfetnic al sau; dar de când, gratie dezvoltarii creierului sau, a atins un nivel superior, el
a început sa capete si alti ghizi: ratiunea si inteligenta, care sunt acum sfatuitorii pe care trebuie sa îi
asculte. Ceea ce în trecut era acceptabil sau chiar bun, în prezent nu mai este admisibil. Sa luam de
exemplu teama. Pentru animale, frica este un ghid foarte bun: ea le salveaza, prin ea ele învata. Dar
omului nu-i mai este permis sa se teama. De aceea rolul Initierii a fost dintotdeauna acela de a
învata omul sa învinga frica. Încercarile îngrozitoare la care erau supusi discipolii în Sanctuarele
antice nu aveau adesea alt scop decât acela de a-i obliga sa-si învinga aceasta frica mostenita de la
regnul animal.
Nu s-a gasit un alt remediu mai bun împotriva fricii decât dragostea: daca iubiti nu va mai
este frica. Stiinta este si ea eficienta dar nu în asa masura cu dragostea, pentru ca dragostea, ca si
frica, apartine tot de domeniul instinctelor si este mai usor sa stapânesti un instinct cu un alt instinct
decât prin stiinta sau ratiune. Câteodata se poate întâmpla ca ratiunea sa atenueze frica dar rezultatul
nu este de lunga durata si nici prea sigur. În timp ce, daca atingeti inima cuiva, el se va arunca în foc
pentru voi. Daca o femeie va vedea un necunoscut în pericol, poate ca va ezita sa înfrunte riscurile
pe care le poate întâmpina salvându-l, dar daca în pericol este propriul ei copil, ea se va repezi sa-l
salveze fara a mai sta pe gânduri. La fel, o fata tematoare nu va traversa niciodata noaptea un
cimitir, dar daca trebuie sa o faca pentru a-si întâlni iubitul, o va face fara nici un fel de ezitare.
Dragostea este aceea care îi da curaj.
În alte cazuri, cunoasterea poate fi într-adevar o arma contra fricii. V-ati ratacit într-o padure
si nu cunoasteti drumul; e normal sa va fie frica; dar daca stiti cum sa va orientati, daca aveti o
lampa, mergeti fara sa va temeti. Întotdeauna ne este teama de ceea ce nu cunoastem, de ceea ce nu
stim cum sa folosim: ca si animalele carora le este teama de foc, sau primitivii care tremurau în fata
fortelor naturii, nestiind ce sunt ele. Acum ca oamenii au ajuns sa îmblânzeasca aceste forte, ei
lucreaza în centrale electrice sau nucleare actionând linistiti un buton sau altul, deschizând un
robinet, fara a se teme, caci stiu ce si cum sa manipuleze. Dar cineva care nu este în tema,
bineînteles ca se va teme sa faca orice manevra.
Omul cultivat, omul civilizat nu se mai teme deci de fortele naturii... dar în schimb se teme
de nevasta, de vecini, de sefi, de boala, de saracie, de moarte si mai ales de ceea ce spun ceilalti
despre el. Poate ca el nu se teme nici de Dumnezeu si nici de Diavol, dar tremura de frica opiniei
publice, si este în stare sa sacrifice totul pentru ea. Exista multe fatete ale fricii pe care omul
civilizat nu a fost înca în stare sa le învinga, caci frica este un instinct înradacinat adânc în sufletul
omenesc; el trebuie sa duca o lupta îndelungata pentru a o învinge. Frica îmbraca forme diferite; o
gonim într-o parte, ea apare în alta...
Nastratin Hodja, care nu era prost deloc, remarcase ca, desi nu voiau sa o recunoasca, tuturor
le era frica de câte ceva si într-o buna zi, pe când ramasese fara nici o letcaie, se hotarî sa se
îmbogateasca facându-i pe oameni sa recunoasca ca se tem. Se duse deci la Sultan si îi spuse: “Fie
ca binecuvântarile lui Allah sa coboare asupra ta! Am venit sa-ti cer o favoare: da-mi voie sa cer
câte un banut fiecarui supus din regatul tau care poarta în el o frica. - A, asta este un lucru marunt si
ti-l acord”. Trecu o vreme si Nastratin Hodja reveni cu trei camile încarcate cu monezile pe care le
adunase, caci într-un fel sau altul, toti pe care îi întâlnise, dovedisera prin vorbele sau
comportamentul lor ca se temeau de câte ceva sau de câte cineva. El se înfatisa înaintea sultanului
spunând: “Toti supusii tai au fost nevoiti sa-mi dea câte un banut, n-a existat nici unul care sa nu fi
fost obligat sa-si marturiseasca cel putin o frica... asa ca acum am venit la si la tine ca sa-mi dai un
banut. - Oh, de la mine va trebui sa pleci cu buzele umflate caci eu nu ma tem de nimic.” Dar, cum
era foarte generos, îl invita pe Nastratin Hodja sa ramâna la masa si sa manânce si sa bea împreuna
cu el si cu câtiva curteni. Deodata, cam pe la mijlocul ospatului, Nastratin Hodja, care era asezat
lânga Sultan, îi spuse cu voce tare: “Maiestate, în drumurile mele am întâlnit o femeie fermecatoare.
Pentru a-ti multumi ca mi-ai permis sa ma îmbogatesc, as vrea sa ti-o ofer caci este într-adevar
demna de haremul tau. Daca vrei, plec chiar acum sa o caut si sa ti-o aduc. - Ssst! Nu vorbi asa tare!
spuse Sultanul, o sa auda favorita mea. - Aha, vezi deci chiar si tu te temi! Atunci, haide, da-mi si tu
un banut!”
Ma veti întreba: “Dar este într-adevar chiar atât de important sa nu te temi? Putem trai totusi
chiar si cu frica!” Da, este drept, dar ia sa vedem: întâlniti pe drum un câine... Daca o luati la fuga
pentru ca va temeti de el, câinele, care simte teama, va începe sa latre si sa va urmareasca, iar alti
câini vazându-l, se vor alatura si ei urmarindu-va si latrându-va... si iata cum, pentru ca v-ati temut
aveti acum o întreaga haita pe urmele voastre. Daca în loc sa va fi temut si sa fi fugit v-ati fi întors
catre câine ordonându-i sa taca, el v-ar fi lasat în pace.
De altfel, în general, când va pomeniti în fata unui pericol, înainte de a actiona, trebuie sa
ramâneti câtva timp nemiscati. Nu vorbiti, nu miscati, strângeti puternic pumnul drept respirând
profund, conectându-va la Dumnezeu si astfel veti putea sa va dominati celulele. Apoi veti face ceea
ce este necesar pentru a va salva, dar mai întâi nu miscati. Daca faceti o singura miscare, este ca si
cum ati arunca în aer un baraj: apa dezlantuita se va revarsa si nu veti mai fi capabili sa restabiliti
situatia. Asa s-a întâmplat atunci când au fost vazuti oameni sarind pe fereastra sau aruncându-se în
foc.
În fata pericolului, trebuie sa ramâneti imobili si sa va conectati la Providenta; atunci veti simti
pacea instalându-se în voi, prima conditie pentru ca sa se trezeasca fortele benefice; le veti simti, le
veti vedea puterea, caci ele sunt mereu prezente în voi, dar trebuie sa le creati conditiile de a se
manifesta.
Aceasta lege este valabila atât pentru lumea interioara cât si pentru cea exterioara. Când va
simtiti amenintati în interiorul vostru “nu o luati la fuga”, altfel si acolo inamicul va va urmari si cu
cât veti alerga mai mult, cu atât veti fi mai mult hartuiti si muscati. Faceti ca si în cazul câinelui:
întoarceti capul, priviti-i putin în ochi pe toti acei monstri care va înspaimânta si ei o vor lua la fuga.
Iata ceea ce voi nu stiti sa faceti si în loc sa tineti piept pericolului, alergati la farmacie sau la
psihiatrie. Ei bine, este calea cea mai sigura pentru a deveni victima, caci ceea ce mai trebuie sa stiti
este ca atunci când va temeti de ceva, creati conditiile pentru ca acel ceva sa se produca. Deci, daca
vreti, într-adevar ca un rau sa nu se produca, începeti prin a nu va teme de el. De cum va vor simti
puternic, veti fi lasat în pace.
Sa luam exemplul unui barbat care se teme sa întâlneasca femei dezbracate de teama de a fi
tentat si de a-si pierde controlul... (stiu ca acum, aceasta temere este din ce în ce mai rar întâlnita,
caci acum tentatiile sunt mai curând cele cautate, dar sa luam totusi acest exemplu) ei bine, teama
va fi aceea care va crea conditiile pentru caderea lui. Si de fapt, ce este rau în a vedea o femeie
dezbracata? Nu este nici un rau, rau este a fi slab si a ceda. Pur si simplu nu trebuie sa fim slabi. Nu
trebuie sa esuam si apoi sa ne justificam spunând: “A fost mai tare decât mine”. Cel ce spune ca
ceva a fost mai tare decât el, si-a semnat singur sentinta. Nimic nu trebuie sa fie mai puternic decât
voi.
Câti oameni nu se refugiaza în dosul acestei fraze:” A fost mai tare decât mine!” si tuturor li
se pare normal, bineînteles, pentru ca toti sunt slabi si se înteleg unii pe altii. Dar un Initiat va
spune:” Iata un om lipsit de vointa si de cunoastere, care va întâlni mereu ceva mai tare decât el: fie
furie, senzualitate, gelozie, dorinta de razbunare, va exista întotdeauna ceva care îl va pune la
pamânt.” Si atunci, când va veni, în fine, acel moment în care el va fi stapân pe situatie? Daca nu
începem înca din aceasta încarnare sa facem eforturi pentru a învinge unele din slabiciunile noastre,
în urmatoarea, ne vom afla în acelasi stadiu.
Oamenii sunt la discretia temerilor lor fara sa stie ca ele sunt rezultatul unei lipse de
cunoastere, a unei lipse de lumina. Dovada: când patrundem într-un loc întunecos, nu ne simtim în
largul nostru pâna în momentul în care reusim sa facem lumina. Vedeti, deci, ce concluzii
formidabile putem trage de aici pentru viata spirituala! Întunericul este ignoranta si ne este frica
pentru ca simtim ce pericole prezinta ea.
Daca aprofundam aceasta problema, vom constata ca însasi morala care le-a fost data
oamenilor are la baza frica: frica de a-i vedea cedând slabiciunilor lor. Pentru cei puternici, care au
capacitatea de a se stapâni, totul este bun si lor totul le este permis. Dar cu cei slabi trebuie luate
întotdeauna masuri de prevedere: trebuie sa li se interzica chiar si Cerul, caci Cerul îi va înnebuni.
Gânditi-va: când sunteti slabi, totul devine periculos: dragostea, frumusetea, puritatea, lumina,
bucuria... Si chiar si a trai este periculos. Si atunci ce mai ramâne? Nimic. Câte reguli nu au fost
inventate din cauza slabiciunilor omenesti! Dar în ziua în care omul va deveni mai puternic, ceea ce
îi este acum interzis, îi va fi atunci recomandat. Când anumite reguli morale nu-si vor mai avea
ratiunea de a fi, ele vor fi suprimate. Când omul nu va mai fura sau nu va mai fi adulter, care va mai
fi ratiunea acestui fel de porunci?... Si eu va voi spune chiar ca institutia casatoriei a fost inventata
doar atunci când dragostea a început sa dispara. Pentru ca oamenii nu au mai stiut ce însemneaza
adevarata dragoste, a fost necesar ca ei sa fie legati printr-un contract. Altfel, adevarata casatorie
este însasi dragostea. Natura nu recunoaste decât aceasta casatorie. În fata societatii, daca nu ati fost
la primarie sau la biserica, nu sunteti casatoriti, dar natura nu recunoaste aceasta casatorie, ea nu
recunoaste decât dragostea. Si aceasta este atât de adevarat! Casatoria a fost instituita, dar reuseste
ea oare sa împiedice oamenii de a se desparti? Nu, singura care îi poate tine împreuna este
dragostea.
 V-am spus ca dragostea constituie cea mai buna arma împotriva fricii si v-am dat si exemple.
Dar, în realitate, singura Dragostea îndreptata catre Creator, daruita Celui care conduce totul, care
distribuie totul, care detine toate bogatiile, care este Cel mai frumos, Cel mai puternic, poate sa va
dea într-adevar sentimentul ca sunteti la adapost. Si când va simtiti la adapost, într-adevar nu va mai
este frica: iata o importanta lege psihologica. Dar psihologii prefera sa se ocupe de toate
dezechilibrele si aberatiile mai curând decât de sentimentele care permit omului sa iasa învingator
în toate situatiile vietii. Priviti-i pe cei care au acceptat martiriul pentru credinta, pentru o idee: de
unde venea forta lor?... Atunci voi de ce sa ramâneti toata viata în situatia de a tremura în fata unor
lucruri minore?
Priviti un om cu bani: priviti-l cum merge, cum da ordine, cum încearca sa se impuna... Dar
ia sa-i luati banii si vedeti ce se întâmpla cu el: este prabusit, se sinucide pentru ca nu se mai simte
aparat de nimic. Deci puterea lui sta în bani, el însusi nu era nici tare, nici puternic.
Se spune în Evanghelii ca cei ce se tem nu vor intra în Împaratia lui Dumnezeu - aceasta
dovedeste cât este de important pentru un discipol sa-si învinga teama. El poate avea alte virtuti, dar
daca este temator, toate celelalte virtuti nu-i sunt suficiente pentru a-i permite sa intre în Împaratia
Domnului. Aceasta va mira? Nu, nu trebuie sa va mire. De câte ori nu s-a observat ca frica se opune
manifestarii celorlalte calitati! Luati, de exemplu, frica de singuratate, de saracie, de dezonoare, de
boala, de moarte care îi face pe unii oameni lasi, necinstiti, cruzi, egoisti! Câte crime nu se comit de
catre oameni care se tem sa nu piarda un lucru la care tin foarte mult si de care se agata! În
Antichitate, cel ce voia sa fie considerat Initiat trebuia sa înfrunte încercari în care sa dovedeasca
ca-si învinsese frica. Si noi, la rândul nostru, trebuie sa învingem frica, stiind ca în dosul
încercarilor la care suntem supusi, a pericolelor care ne ameninta, sta ascuns Dumnezeu. Da,
Dumnezeu este Cel ce sta ascuns în spatele încercarilor noastre, pentru a ne instrui. De aceea,
pentru a ne elibera de frica, trebuie sa învatam sa ne uitam complet pe noi însine pentru a ne refugia
în constiinta legaturii noastre cu Dumnezeu.
Daca este scris ca trebuie sa dispareti, unde vreti sa va mai ascundeti? S-a încercat scoaterea
unor oameni în afara oricarui pericol, ducându-i foarte departe, în locuri unde domnea linistea, dar
în momentul în care au ajuns la refugiu, moartea i-a surprins într-un alt fel. În loc sa ne temem,
trebuie sa ne spunem ca suntem în mâinile Domnului si ca tot ceea ce se va întâmpla este hotarât de
El. Daca El considera ca noi suntem de folos aici, ne va salva, daca nu, va decide sa plecam. Este
inutil sa pretindem ca noi ne putem pastra viata, ea nu ne apartine, ea apartine Domnului. Frica este
consecinta acestei necunoasteri. De aceea, pentru a învinge frica, trebuie sa ne consacram viata
Domnului, pentru ca El sa dispuna de ea dupa cum va crede de cuviinta. Singura temere pe care
avem voie sa o avem si este chiar necesara este aceea de a nu încalca legile divine. Cel ce nu se
teme de aceasta este pierdut, si toate pericolele îl pândesc. Teama de a nu încalca legile divine este
un sentiment salvator, care trebuie sa fie mereu prezent în sufletele noastre.
Deci, de acum înainte, ori de câte ori va veti afla în fata unor greutati, în loc sa va temeti si
sa o luati la fuga, încercati sa le tineti piept, altfel dusmanii nu va vor lasa. Pentru a învinge
dusmanii din planurile astral si mental, trebuie sa fiti curajosi, adica sa aveti dragostea si lumina,
caci lumina (cunoasterea) si caldura (dragostea) produc forta care va va permite sa îi învingeti.

Capitolul VI CLISEELE
Daca veti întreba un biolog despre ereditate, el va va spune ca toate trasaturile caracterului
pe care un copil le prezinta la nastere sunt continute în cromozomi si ca modificând cromozomii se
poate actiona asupra caracterului. Este adevarat ca cromozomii contin elementele necesare formarii
caracterului unui copil, dar ei nu constituie decât aspectul biochimic al problemei.
Stiinta ezoterica afirma ca tot ceea ce exista pe pamânt îsi are dublul. Tot astfel si corpul nostru fizic
are un dublu: corpul eteric, care are exact aceeasi forma, aceleasi functiuni ca si el, fiind constituit
însa dintr-o materie diferita, mult mai subtila. Corpul eteric este sediul memoriei, el este cel care are
proprietatea de a înregistra si de a pastra memoria evenimentelor exterioare, dar si a propriilor
noastre actiuni, dorinte si gânduri.
Putem compara aceste înregistrari cu niste clisee fotografice care ne permit sa copiem
aceleasi imagini în mii de exemplare. Odata înregistrat fiecare gând, sentiment sau actiune, se va
repeta în mod obligatoriu: asa se naste un obicei. Pentru a schimba un obicei, trebuie sa schimbam
cliseul.
Dar veti întelege mai bine daca va voi da un exemplu. Ce este o samânta? Un cliseu.
Traseele liniilor de forta nu sunt vizibile, dar ia sa o puneti în pamânt si sa o udati: soarele o va
încalzi si în curând veti vedea aparând un colt, o tulpina, frunze... Totul exista dinainte desenat în
interiorul samântei de catre o mâna foarte inteligenta. Cum altfel s-ar putea explica toate aceste
proportii, aceste dimensiuni, toata aceasta frumusete a unei plante, daca nu ar exista, ascuns în
fiecare samânta, câte un cliseu ale carui linii de forta sa canalizeze energiile? Tot asa, daca unii
oameni sunt mereu împinsi spre a comite o anume crima, aceasta se întâmpla pentru ca exista în ei,
depuse, anumite clisee, care, ca si liniile de forta, îi împing în acea directie.
La început, nu se stie când anume, poate în aceasta viata, sau poate în alta, ei au avut un
gând, un sentiment, au facut un gest care s-a imprimat pe materia eterica a creierului; si acest cliseu
odata gravat, ei repeta mereu acel gest sau sentiment pentru ca natura este fidela. De aceea va
spuneam mai înainte ca cromozomii nu sunt suficienti pentru a explica temperamentul unui copil,
acesta vine mult mai de departe. Dar biologii, care n-au studiat niciodata aceste probleme din punct
de vedere initiatic, nu stiu ca în corpul eteric al omului se gasesc clisee anterioare vietii prezente, si
ca tocmai ele au o importanta superioara celei a cromozomilor.
Sa analizam câteva cazuri foarte simple din viata cotidiana. Cineva studiaza pianul. Daca
neglijeaza legile înregistrarii, el începe sa studieze o piesa noua cântând-o repede si cu mai multa
sau mai putina atentie. Bineînteles ca în aceasta rapiditate si neatentie face cel putin o greseala, daca
nu mai multe. Iar aceasta greseala, odata înregistrata în subconstientul sau, s-a fixat: si dupa 20 sau
30 de ani, chiar atunci când va sti bucata pe dinafara, daca nu se va supraveghea, va repeta greseala
în acelasi loc, caci cliseul exista! De aceea eu îi sfatuiesc pe muzicieni sa înceapa sa studieze o
piesa noua fara graba, nota cu nota, luându-si atâta timp cât este necesar pentru a avea un cliseu
impecabil. Apoi vor putea sa cânte din ce în ce mai repede, si vor cânta fara greseala, caci în
subconstient a fost imprimat cliseul corect.
Ceea ce va spun acum este valabil în toate domeniile. Daca nu aplicati aceasta metoda, veti
fi obligati sa reîncepeti de patru, de cinci, de zece ori si asta înca nu este tot, va trebui sa fiti atenti
tot timpul si asta însemneaza multe eforturi inutile. În timp ce, cu întelepciune si inteligenta puteti
economisi si eforturile, si timpul. Nu trebuie sa ne grabim, trebuie sa lucram atenti la primul cliseu
pentru ca el sa fie perfect. Observati un gravor: daca este grabit sau nervos, el traseaza pe metal o
linie usor strâmba si apoi, s-a terminat, n-o mai poate sterge, este gravata. Dar oamenii nu prea sunt
buni psihologi: ei se reped asupra lucrurilor sau a fiintelor fara atentie, fara delicatete sau precizie
comitând astfel erori pe care le repeta apoi toata viata. Fac ulterior eforturi pentru a le remedia, dar
în van; aceleasi prostii, aceleasi slabiciuni, aceleasi vicii se repeta la infinit. Caci aceasta lege este
valabila în toate domeniile. Un om se apuca de fumat, de îmbratisat fete, de bagat mâna în
buzunarele altora, si s-a terminat, cliseul.Este imprimat în memoria celulelor, el se va repeta mereu.
Este la fel ca în imprimerie. Daca nu schimbati cliseul, veti imprima mereu acelasi text.
Cunoasterea ne fereste de suparari, de deceptii si de amaraciuni. Dar oamenii care nu au
instructori, îsi permit câte putin din orisice si totul se înregistreaza. Natura este fidela si corecta, ea
înregistreaza totul. Obisnuiti sa spuneti:” Fac asta doar o data, pentru prima si ultima data!” dar
fapta s-a înregistrat si veti începe de doua ori, de trei ori de zeci de ori... De aceea nu este de loc
recomandabil sa va lansati în aventuri riscante cu titlu de experiente, asa cum este astazi obiceiul,
mai ales la tineri, care vor sa guste totul, sa cunoasca totul, sa experimenteze totul. Si atunci se
arunca în placeri, pasiuni, nebunii: drogul, violenta, sexualitatea fara frâu... Da, dar iata ca, odata
gravat cliseul, când tinerii vor sa se redreseze si sa urmeze o alta cale, ei nu o mai pot face si de aici
vine tragedia.
Si totusi, exista un mijloc de a scapa de sub influenta cliseelor vechi. Metoda este simpla:
trebuie pregatite clisee noi, având o alta atitudine, obisnuiti-va sa aveti gânduri si sentimente
diferite, sa faceti alte gesturi. Începeti, astfel, o noua înregistrare.
Sa luam ca exemplu un tren: orisice ati întreprinde, el va merge numai pe directia sinelor pe
care a fost plasat si daca vreti sa mearga în alta directie, va trebui sa montati alte sine. Ei bine,
cliseele sunt niste sine, si discipolul trebuie sa traseze în el însusi alte sine, adica sa-si propuna un
alt ideal, alte tendinte, alte interese. Daca nu stie cum sa procedeze, degeaba va spune: ”Am sa ma
schimb, am sa ma îmbunatatesc. Data viitoare va merge mai bine”... dar cum el nu a facut nimic
pentru a se îmbunatati, si data viitoare va fi la fel ca cea precedenta, iar trenul va trece prin acelasi
loc. Nu este nevoie sa spuneti nimic, dar sa schimbati directia sinelor, adica sa introduceti un cliseu
nou: trenul va urmari aceasta noua directie. Dar trebuie sa fiti constienti de faptul ca introducerea
unui nou cliseu nu însemneaza stergerea celui vechi: nu, el nu se sterge, el ramâne în arhive, în
subconstient, numai ca este ascuns sub alte straturi. Dar pentru ca el sa ramâna îngropat acolo,
trebuie sa fiti de o deosebita vigilenta, altfel cum ati scazut vigilenta, vechiul cliseu se va manifesta.
Trebuie sa stiti ca nimic nu se sterge, nimic nu dispare, pentru ca inteligenta cosmica, care
tine foarte mult sa aibe arhive, a avut grija sa pastreze întreaga istorie a lumii, tot trecutul de mii de
ani. De ce credeti ca oamenii sunt singurii care pastreaza arhive? Natura le pastreaza si ea, altfel ar
fi împiedicata în activitatea ei. Si chiar si voi, pe parcursul evolutiei voastre, s-ar putea întâmpla sa
aveti nevoie sa va cunoasteti vietile trecute. Cum le-ati putea cunoaste daca totul s-ar sterge si daca
nicaieri aceste vieti trecute nu ar fi mentionate? În realitate nimic nu s-a sters si daca ajungeti sa
accedeti la aceste arhive, puteti sa va cititi întreaga istorie, diferitele tari în care ati vietuit, ce ati
fost, lucrurile importante pe care le-ati înfaptuit sau crimele pe care le-ati comis. Si veti întelege
atunci Legile Karmei, motivul pentru care acum va aflati într-o situatie sau alta.
Daca Marii Initiati ne-au adus o întreaga stiinta referitoare la Justitia Divina, este pentru ca
ei au avut posibilitatea de a face acest studiu. Si voi puteti face aceleasi studii si veti ajunge la
aceleasi concluzii. Drumul exista, este suficient sa îl parcurgeti.
Unele persoane sunt obsedate de gânduri sau de sentimente asemenea unor roiuri de viespi
de care nu pot scapa. Cum se explica aceasta? Este mult de explicat. Spatiul este strabatut de tot
felul de forte, de curenti, de entitati care au fost create de fiintele care îl populeaza. Unele dintre
creatiile noastre sunt foarte frumoase, dar altele sunt monstruoase si când gasesc o poarta deschisa,
ele intra. Daca nu sunteti prudenti, atenti si legati de lumea sublima si va lasati mintea, sufletul,
inima deschise tuturor hoinarilor din spatiu, veti putea fi deseori incomodati. Si invers, daca stiti
cum sa va pregatiti interior puteti sa atrageti doar forte benefice care vor veni sa va viziteze sau sa
va însoteasca pentru a va inspira si a va bucura tot timpul.
Veti spune:,”Dar gândurile si sentimentele constituie clisee!”. Nu, sunt forte pe care cliseele
le atrag. Si atunci ce sunt cliseele? Atitudinile, obiceiurile pe care ni le-am format sunt cele care
determina felul influentelor pe care noi le atragem. Daca cliseele sunt foarte frumoase, imaginile
care vor veni sa se imprime în voi vor fi foarte frumoase, dar daca aceste clisee sunt deformate,
bineînteles ca nu va iesi ceva prea grozav.
Asezati un talisman benefic undeva, si el va atrage influentele corespunzatoare fortelor cu
care este impregnat, în timp ce un talisman malefic, asezat de exemplu pe pragul unei case, va
atrage asupra locuitorilor casei tot felul de nenorociri. Si iata cum, din nefericire, oamenii poarta în
ei însisi “talismane“ malefice pe care le-au pregatit de multa vreme datorita ignorantei lor si viciilor
lor si cu care nu fac altceva decât sa atraga raul.
Pentru a modifica destinul, trebuie schimbate cliseele, adica facute eforturi pentru a crea noi
obisnuinte, noi atitudini, pâna ce vechiul cliseu va fi acoperit de unul nou. De exemplu, un om se
hotaraste ca nu-si va mai calomnia vecinul sau ca nu se va mai înfuria. Dar iata ca, întrucât nu a
schimbat cliseul, la prima încercare rateaza. Este deceptionat, sufera, regreta, îsi promite ca cu
proxima ocazie se va comporta altfel... Dar si data viitoare povestea se repeta identic. Pentru ca sa
nu se mai întâmple la fel, el trebuie sa faca efortul de a modifica ceva în ceea ce face si în modul în
care o face si atunci când reuseste o data, are toate sansele de a reusi si datile urmatoare, caci noul
cliseu se graveaza din ce în ce mai adânc. Aceasta este valabil pentru toate celelalte tendinte
negative de care vreti sa scapati: necinstea, senzualitatea, mâncarea fara masura, lenea si altele. Din
ziua în care ati reusit sa implantati în voi cliseul ideal, din ziua aceea puteti dormi linistiti, caci el va
fi cel care se va ocupa de a atrage tot felul de lucruri minunate care vor începe sa vina la voi de la
marginile universului; de cum vad noile clisee pe care le-ati introdus în voi, ele pornesc la drum...
dar aveti rabdare, caci este nevoie de timp pentru a parcurge milioanele de kilometri pentru a ajunge
pâna la voi!
Destinul omului este înscris în cliseele cu care el vine pe pamânt. Când privim copii mici, ei
ne încânta caci au un aer atât de nevinovat! Dar daca am cunoaste cliseele cu care acesti copii au
venit pe lume si la ce acte îi vor împinge aceste clisee în ziua în care ele se vor manifesta, ne-am
minuna mai putin. Fiecare vine pe pamânt cu cliseele pe care si le-a pregatit în încarnarile
anterioare, iar gândurile si sentimentele care vin sa îl chinuie nu sunt altceva decât consecintele
cliseelor pe care el si le-a format. În timp ce, în cel ce si-a format clisee bune, orice s-ar întâmpla,
nimic rau nu poate patrunde. El simte doar în preajma lui curentii rai, dar este aparat.
Si acum, va voi mai da înca o metoda. Sunteti cuprinsi de gânduri sau sentimente negative si
orice ati întreprinde pentru a le goni, nu reusiti, ele continua: nu lucrati înca de suficienta vreme la
schimbarea cliseelor pentru ca aceasta munca sa îsi arate deja rezultatele. Ce puteti face atunci, în
aceasta situatie? Puteti lua o atitudine de observator. Va îndepartati putin si începeti sa observati
linistiti toate aceste fiinte si entitati rele, manifestarile lor, manevrele lor. Numai simplul fapt ca le
luati sub observatie va plaseaza deja deasupra lor si atunci iata ce se petrece: când se simt observate,
încep sa fie stingherite... si daca în acel moment proiectati asupra lor niste raze de lumina, ele se
împrastie pentru ca nu le place lumina. Ele pot reveni, si este aproape sigur ca vor reveni (atâta
vreme cât înca nu ati instalat în voi clisee noi, ele vor reveni), dar le veti pune din nou sub
observatie, veti proiecta din nou asupra lor un fascicul de lumina si astfel veti sfârsi prin a le
înlatura. Da, pur si simplu pentru ca v-ati plasat deasupra lor. Iata secretul.
În viata exista o lege: cel care se afla deasupra detine suprematia, puterea de comanda,
dreptul de a pretinde, de a ameninta. Chiar daca este nebun, un rege poate pune în miscare o armata
întreaga. De ce? Pentru ca prin pozitia sa, el este superior. Deci, si voi, daca prin vigilenta va plasati
deasupra acestor entitati, ele sunt obligate sa va dea ascultare. Iata, aveti acum metode. Deci, de
acum înainte, în loc sa plângeti, sa va smulgeti parul din cap, folositi-le. Metoda cea mai eficienta
este bineînteles aceea de a schimba cliseele, dar este nevoie de mult mai mult timp si efort.
Vedeti câte lucruri sunt de învatat! Viata este atât de vasta si de bogata încât înca nici nu stim ce este
ea de fapt! De aceea este necesara o Scoala Initiatica pentru a învata cum sa lucram în aceasta viata,
cum sa declansam sau, din contra, sa neutralizam o forta sau alta. Numai cu aceasta conditie va
puteti dezvolta armonios.

CAPITOLUL VII ALTOIUL

Exista o stiinta cu ajutorul careia, daca o cunoaste, omul poate nu numai sa-si remedieze
defectele, pasiunile, tendintele inferioare, ci chiar sa profite de pe urma lor. Aceasta stiinta este cea a
altoirii.
Stiti, desigur, ca agricultorii au gasit aceasta tehnica pentru a ameliora calitatea fructelor. Daca, de
exemplu, unui par salbatic foarte viguros, dar care nu produce decât fructe salbatice i se pune un
altoi de la un par de o calitate excelenta, acesta va profita de vigoarea arborelui salbatic si va da
niste pere minunate. Dar, în aceasta operatie, trebuie cunoscute legile naturii, caci nu orice altoi
poate fi grefat pe orice fel de arbore. Exista afinitati si corespondente si între fructe, iar pe un arbore
care face fructe cu sâmbure nu poate fi altoit un altul care face fructe cu seminte.
 Oamenii se considera experti în aceste tehnici, dar când este vorba de domeniul lor psihic
sau spiritual, nu mai sunt la fel de capabili, nici la fel de îndemânatici. Vedem savanti cunoscuti,
mari scriitori, artisti, filozofi, oameni politici tributari unor vicii, unor pasiuni de care nu se pot
lepada. Câti artisti foarte talentati, chiar geniali, au fost victimele patimii bauturilor, ale drogurilor,
s-au ruinat la jocuri de noroc sau din cauza femeilor. Nu am sa-i numesc aici... si au murit având
aceste slabiciuni. Daca ar fi cunoscut legile altoirii ar fi putut grefa pe aceste slabiciuni calitati si
virtuti.
Cum trebuie procedat? Sa presupunem ca întretineti o relatie de dragoste foarte senzuala.
Considerati-o ca pe o forma minunata, un copac formidabil din care puteti extrage energiile altoind
pe el o ramura dintr-o alta dragoste pura, nobila, elevata... si atunci, sevele produse de natura
voastra inferioara vor urca, vor circula prin aceste ramuri, prin aceste amprente, aceste noi circuite
trasate în creierul vostru, vor produce niste fructe extraordinare, o dragoste miraculoasa care va va
aduce inspiratii si încântari nemaiîntâlnite. În loc sa va faca viata imposibila, senzualitatea va va
servi ca o forta puternica care va va conduce pâna la Mama Divina, pâna la Tatal Ceresc. Si daca
vanitatea voastra este aceea care va consuma toate fortele, toate energiile, puteti face deasemenea
un altoi. Daca în loc sa doriti mereu sa apareti glorios în fata lumii, a naivilor, a prostanacilor, veti
lua hotarârea de a mobiliza aceasta vanitate si a o pune în slujba unui ideal, ea va deveni o forta
formidabila care va va stimula, va va proiecta catre Cer, si într-o zi ea se va transforma din vanitate
în glorie divina.
Daca sunteti coleric, este posibil ca din cauza acceselor de furie sa va fi distrus deja pâna
acum câteva prietenii si sa va fi stricat unele premise bune pentru viitor. Ei bine, aveti posibilitatea
de a transforma aceasta forta brutala, care izbucneste ca un tunet, de a o sublima, prin altoire,
devenind un neobosit luptator pentru a combate si a învinge tot ceea ce este inferior, un soldat al lui
Hristos, un servitor al lui Dumnezeu, de neînvins. În loc sa distrugeti ceea ce este minunat, forta
voastra martiana va va ajuta sa construiti. Este suficient sa gasiti altoiurile potrivite.
Cliseele si altoiurile sunt doua metode diferite pe care trebuie sa învatati sa le utilizati.
Cliseele trebuie sa le înlocuiti, dar cu altoiurile este altceva, este suficient sa le adaugati. Pentru
altoire trebuie sa pastrati radacinile, sa nu le smulgeti niciodata, caci ele sunt foarte viguroase ca si
trunchiul; pe ele trebuie sa aplicati altoiul, pentru ca ele sunt cele care contin forta. Aceste forte le
puteti lega de o entitate, de un spirit luminos, de un înger sau de un arhanghel. Acestea sunt
altoiurile. Toti Initiatii au fost obligati sa puna altoiuri, s-au legat întotdeauna de fiintele cele mai
sublime, iar fructele pe care le-au dat au fost din cele mai bune.
Veti spune: ”În istorie exista un anume erou, un anume sfânt, un anume profet, pe care îl
admir si care ma inspira. În el voi afla altoiurile pe care le caut.” Da, exista si aceasta posibilitate,
dar cum ei se afla undeva departe, în trecut, nu le veti putea vorbi si nici nu veti putea intra în relatie
cu ei ca si cu o fiinta vie. Sau chiar si atunci când, dintre cei în viata pe care îi cunoasteti, alegeti ca
model un prieten, un filosof, un artist pe care îl admirati, este bine, dar altoiurile vor fi întotdeauna
imperfecte, caci acele fiinte au si ele anumite slabiciuni, anumite lipsuri, nu sunt de neclintit, nici
absolut de puternici, generosi, luminosi sau plini de caldura.
Exista însa o fiinta care depaseste în inteligenta, în dragoste, în putere, în generozitate toate
fapturile pe care le putem întâlni pe pamânt, si care constituie o mare sursa distribuitoare de altoiuri:
aceasta este Soarele. Lui trebuie sa va adresati pentru a vi le procura. De acum încolo, în timp ce
veti contempla rasaritul Soarelui, îi veti spune: ”O, dragul meu Soare, doresc sa înteleg atât de
multe lucruri, dar ma simt atât de limitat! De aceea ma întorc catre tine care esti lumina, care
luminezi întreg pamântul, ca sa-mi daruiesti si mie, te rog, câteva altoiuri din inteligenta ta.” Si el vi
le va darui, gratuit, va garantez! Si atunci veti pune aceste altoiuri în creierul vostru. S-ar putea sa
va trimita chiar si un specialist, daca voi nu stiti cum sa procedati. Apoi veti putea cere si alte
altoiuri: de bunatate, de frumusete, de inteligenta... În Soare se afla totul, puteti sa cereti tot ceea ce
doriti. Numai sa nu cereti toate altoiurile deodata, ci unele dupa altele, caci în timp ce va veti ocupa
de unul, celelalte se vor usca si vor muri.
Unii dintre voi se întreaba daca glumesc... Nu, vorbesc foarte serios, si tot ceea ce va spun acum a
fost verificat de mine timp de ani de zile. Si înca nu v-am spus totul în aceasta privinta, dar ceea ce
eu nu va voi spune, va va spune Soarele însusi. Tot ceea ce cunosc eu, mi-a fost comunicat de catre
Soare. Sunteti mirati aflând ca Soarele poate face revelatii, dar acesta este adevarul!
Un mare maestru va poate da câteva altoiuri, este posibil, pentru ca, în mod simbolic, prin
lumina si caldura lui (întelepciunea si dragostea) el este un reprezentant al Soarelui, dar nici un
maestru nu poate fi comparat cu Soarele. Bineînteles ca un om poate fi asemanator lui, în masura în
care el lumineaza, încalzeste si vitalizeaza fapturile din jurul lui. Dar el, Soarele, lumineaza,
încalzeste si hraneste întregul pamânt; prin el totul se naste, creste si se coace. Puterea unui Initiat
nu poate fi atât de mare, chiar daca el face bine oamenilor. Nimeni nu se poate asemui Soarelui.
Razele Soarelui au puterea de a înlocui tot ceea ce este uzat, impur sau întunecos în voi, cu
conditia sa învatati cum sa le primiti. Daca va deschideti lor cu tot sufletul, ele încep sa lumineze:
ele înlocuiesc omul vechi din voi si va regenereaza, va reînnoiesc, va reînvie; gândurile voastre,
sentimentele, faptele, toate devin altele. Din pacate, oamenii care simt senzatii grozave când
manânca, beau, fumeaza sau se îmbratiseaza nu simt nimic atunci când se afla în fata Soarelui.
Aceasta este din cauza ca se afla la un nivel de vibratii prea scazut; si atunci, tot ceea ce este
inferior îi impresioneaza, actioneaza asupra lor, în timp ce razele Soarelui îi lasa indiferenti. Dar, cu
cât discipolul avanseaza, evolueaza, el devine mai sensibil la razele Soarelui si ele produc în el
revelatii, încântari, senzatii cu adevarat ceresti.
Iata înca un lucru complet nou: psihologia înca nu a descoperit ca de noi depinde ca razele
Soarelui sa produca în sufletul nostru, în inima noastra, fenomene de cea mai mare importanta, care
ne pot regenera, renaste. Dar bineînteles ca trebuie sa ne pregatim, altfel vom ramâne mereu în afara
Soarelui. Trebuie sa ne pregatim cu câteva zile înainte, cu luni înainte pentru a fi liberi, lucizi,
pentru a simti ce sunt razele Soarelui, cât sunt de puternice, de pure, de divine.
Dar cel mai puternic, cel mai sublim altoi este acela de a te lega la Domnul, spunând:
”Doamne, eu simt ca nu sunt nimic. Accepta, Te rog, sa patrunzi în mine, sa lucrezi si sa Te
manifesti în mine. Eu vreau sa lucrez pentru Împaratia si pentru Dreptatea Ta.” Si daca în acel
moment Dumnezeu accepta copacul vostru, adica pe voi însiva, care în trecut produceati fructe ce
nu puteau fi mâncate, va produce pe viitor fructe delicioase si parfumate. Au ramas doar radacinile
si trunchiul, dar altoiul, adica lumea invizibila, lumea divina, lumea cereasca a produs fructele Sale.
Ce s-a întâmplat în fapt? Ati consacrat Cerului toate fortele brute si clocotitoare din interiorul
vostru, si Cerul le-a luat pentru a le transforma. Se întâmpla sa gasiti în padure pere mici salbatice,
necomestibile, dar daca le puneti câteva minute în cuptor, ele devin dulci si comestibile. Ce s-a
petrecut? Caldura le-a transformat. Si daca omul este în stare sa faca ca niste pere sa devina bune de
mâncat, oare credeti ca nu este în stare lumea invizibila sa transforme toate fructele voastre acre în
fructe zemoase si dulci?
Un discipol care îsi cunoaste tendintele inferioare, cere altoiuri spunând: ”Doamne
Dumnezeule, daca sunt singur, nu voi reusi sa ma transform, te rog, ajuta-ma Tu, dispune Tu de
mine, lucreaza Tu prin mine, sunt în serviciul Tau, voi împlini voia Ta.” Si în acel moment, probabil
ca nu Domnul Însusi va fi cel care va veni, dar El va trimite pe unul din îngerii sau din arhanghelii
Sai, asa cum le-a trimis si patriarhilor, profetilor, apostolilor si tuturor sfintilor: îngerii au venit sa îi
viziteze si sa îi instruiasca.
Acestea sunt probleme de o importanta deosebita si acei care le-au neglijat sau le-au ignorat
nu vor putea evolua. Oamenii au capul tare, dar viata îsi va asuma sarcina de a-l face “sa se coaca”.
Eu stiu ce stiu. Tot ceea ce va spun, a fost verificat si experimentat de mine însumi; eu vi le revelez
pentru a va ajuta si acum este rândul vostru sa simtiti, sa întelegeti si sa luati hotarâri pentru a avea
rezultate.
Fara a dispune de toate aceste cunostinte, nu va puteti îmbunatati cu adevarat. Dar
cunoasterea nu este suficienta, trebuie sa si iubiti aceste mari adevaruri pentru a dori sa le realizati,
si trebuie sa aveti de asemenea o vointa de nestramutat pentru a persevera în munca. Iata cele trei
conditii necesare: mai întâi cunoasterea, apoi vointa si în fine puterea.
Unele fiinte au realizat o asemenea lucrare asupra propriei lor materii încât ei nu mai sunt
aceiasi. La exterior, bineînteles nu s-au schimbat vizibil, dar în interior sunt diferiti: ei nu mai sufera
ca si înainte, nu se mai simt la fel de striviti si de limitati, nu mai sunt în întuneric, ei detin bogatii si
cunostinte noi, înoata în frumusete, radiaza... Aceasta este schimbarea!
A te schimba nu înseamna a deveni de nerecunoscut fizic, nu veti fi înca recunoscut peste tot, este
vorba de schimbarea interioara a vibratiilor, a emanatiilor: va veti scufunda mâna în apa, iar
muribundul care va bea aceasta apa, va învia. Iata adevarata schimbare!

CAPITOLUL VIII Utilizarea energiilor

Tot ceea ce este necesar pentru a le face placere, pentru a-i amuza, pentru a-i distra se afla la
dispozitia oamenilor. Recunosc ca este atragator, interesant, dar pentru mine nu este un motiv pentru
ca eu sa ma reped la ele, chiar din contra. În fata a tot ce mi se prezinta m-am obisnuit sa-mi pun
întrebarea: ”Cu ce contribuie aceasta la progresul meu spiritual?” Daca vad ca nu cu mare lucru, ca
va fi mai mult timp pierdut si energii risipite, nu ma opresc la acel lucru.
Ei da, asa este, viata are tot felul de tentatii si daca discipolul nu a învatat înca sa se
controleze suficient pentru a le rezista, el cade prada lor, apoi regreta, pentru ca simte ca a slabit, ca
s-a urâtit. Pentru majoritatea oamenilor, este de la sine înteles sa fii tentat si sa cedezi tentatiilor;
dupa unii, chiar pentru asa ceva te afli pe pamânt. Dar sa nu ne ocupam de ceea ce face majoritatea,
ci de ceea ce fac discipolii. Discipolul ar putea evita multe dintre erori, daca înainte de a se lansa
într-o aventura, si-ar spune: ”Facând acest lucru, sau altul, îmi satisfac dorintele, dar care vor fi oare
repercusiunile conduitei mele asupra mea si a celor din jurul meu?” Cel ce nu îsi pune aceste
întrebari este apoi mirat de ceea ce i se întâmpla. Nu trebuie sa se mire: ceea ce i se întâmpla era de
prevazut, consecintele sunt întotdeauna previzibile.
Veti spune: ”Dar nu este posibil sa prevezi toate consecintele actelor tale.” Da, aveti
dreptate, viata este bogata în evenimente de tot soiul, care se pot produce într-un mod cu totul
neprevazut pentru a schimba cursul lucrurilor. Cu exceptia celor ce poseda facultatea de a se ridica
pâna la planurile subtile pentru a cunoaste cu exactitate adevarul, este imposibil sa prevezi totul.
Dar în ceea ce priveste esentialul, cu conditia sa fii cinstit, sincer, el este usor de prevazut. Evident,
daca vrei sa te legi la ochi, este cu totul altceva.
Deci, va repet, în fata oricaror posibilitati care vi se ofera, studiati bine situatia si alegeti-o
pe aceea care este cea mai benefica progresului vostru spiritual. Caci cunoasterea modului în care
îsi cheltuieste energiile, în ce domeniu, pentru ce activitati, este de o importanta absoluta pentru
evolutia fiecarei fiinte. Aici, fiecare dintre noi este responsabil. Cerul nu ne-a dat viata pentru ca noi
sa o risipim; tot ceea ce facem se noteaza, se înscrie. Da, si în cartea naturii vii puteti citi aceasta:
”Fericiti cei care îsi consacra si îsi utilizeaza toate energiile fizice, afective si mentale pentru binele
umanitatii, pentru Împaratia Domnului si pentru Dreptatea Sa.”
Daca veti observa oamenii, veti vedea ca ei niciodata nu se gândesc la aceasta chintesenta
care le-a fost data pentru a trai, la cât este ea de pretioasa, cât o pretuieste Domnul, care este
originea ei si câta munca a depus natura pentru a o pregati si a ne-o distribui. De aici se vede ca
omul nu este evoluat, caci îsi cheltuieste toate fortele în accese de furie, în excese de sexualitate, în
activitati egoiste si criminale... Si iata cum fortele acestea, atât de pretioase, se risipesc pentru a
alimenta Infernul. Daca va voi spune ca oamenii sunt aceia care sustin Infernul, veti fi surprinsi... si
totusi, acesta este adevarul. Majoritatea oamenilor, prin ignoranta lor, nu fac decât sa sustina, sa
mentina si sa hraneasca Infernul; ei sunt foarte instruiti în diferite domenii, dar n-au auzit vorbindu-
se niciodata despre responsabilitatea lor în utilizarea energiilor lor si nu în universitati vor afla
aceste lucruri.
 În calitate de discipol, prima voastra sarcina este sa deveniti constienti de modul în care va
cheltuiti fortele, pentru ca ele v-au fost numarate, cântarite, masurate. Daca Cerul vede ca voi le
cheltuiti în actiuni daunatoare, el va va închide robinetele. Va spune: ”Omul acesta este foarte
periculos, trebuie legat!” Nu v-ati întrebat niciodata de ce unii oameni au devenit betivi? Pentru ca
lumea invizibila a vrut sa îi lege. Daca acei oameni ar dispune de toate facultatile lor, ei ar distruge
lumea întreaga, utilizându-si energiile în activitati distructive. În timp ce asa, alcoolul îi
cloroformizeaza, îi abrutizeaza si ei ajung în imposibilitatea de a face un rau cuiva. Evident, acesta
nu este cazul tuturor alcoolicilor; pentru unii exista alte explicatii.
Trebuie sa fiti mereu constienti de felul în care va utilizati energiile, sa va întrebati în ce
directie le canalizati si în ce scop. Acesta este lucrul cel mai important.
În ziua de astazi, a te revolta, de exemplu, a devenit o obisnuinta, o moda. Se discuta, se
striga, se fac manifestatii, greve, se dau foc masinilor, s.a.m.d, toti se simt îndreptatiti în lupta lor
împotriva patronilor sau a unui guvern pe care îl socotesc nedrept si crud. Eu sunt de acord ca nici
nedreptatea si nici cruzimea nu trebuie acceptate. Dar cum se face ca toti acesti revoltati nu si-au
pus niciodata întrebarea daca nu exista cumva si un motiv de revolta mai folositor? În loc sa-si
piarda timpul si energiile revoltându-se împotriva unei anumite situatii, unei anumite persoane, sau
a unui anume partid, de ce nu se revolta mai întâi împotriva propriilor lor slabiciuni, a propriei lor
mediocritati, a propriei lor lene? Acela da, este într-adevar un motiv de indignare, de dezgust, de
furie si merita osteneala de a lupta. A! nu, nu, prostiile lor, viciile lor si le justifica, si le mângâie, si
le hranesc, dar fata de ceilalti sunt necrutatori!
Înainte de a va revolta împotriva unuia sau altuia, ceea ce de multe ori nu serveste la nimic,
un adevarat discipol se revolta împotriva tuturor entitatilor rele care s-au instalat în el... din vina lui,
bineînteles. El cauta sa le goneasca pentru a se elibera. Daca revolta exista în univers, însemneaza
ca ea are un rost. Da, dar oamenii nu au înteles rolul revoltei: unde, când, cum si împotriva cui sa se
revolte... Trebuie sa ne revoltam, dar împotriva tuturor acelora care s-au instalat în noi sub forma de
slabiciuni si care ne înseala, ne rod. Atunci, totul se va schimba. Câti nu sunt nenorociti,
nemultumiti pentru ca sunt constienti de defectele lor, de slabiciunile lor! Da, dar ei nu sunt înca
suficient de revoltati pentru a iesi din aceasta situatie si ea continua. Ei sunt nemultumiti,
bineînteles, dar nu fac nimic pentru a îmbunatati situatia.
Încetati de a va mai revolta împotriva sotiei, a sotului, a sefului si asa mai departe si
revoltati-va împotriva voastra însiva. Veti spune: ”Da, dar daca nu ma revolt împotriva celorlalti, ei
vor continua sa abuzeze”. Nu, nu ati înteles nimic. Pentru ca ceilalti sa-si schimbe comportamentul,
nu trebuie sa îi combateti; ei se vor schimba de la sine când vor simti ca voi v-ati schimbat, ca
radiati, sunteti luminosi, inteligenti. Deci, revoltându-va împotriva voastra însiva îi veti învinge pe
ceilalti, îi veti transforma. Eu am gasit acest mijloc. Altfel cum vreti sa luptati împotriva atâtor
dusmani?
Revoltati-va împotriva voastra însiva pentru a va curata, pentru ca adevaratii dusmani se afla
în voi. Nu îi cautati în afara voastra, ei se afla înauntru si . De exemplu, un om îsi
propune: “De acum, am terminat cu femeile, mi-au adus prea multe nenorociri, prea multe suparari,
dar daca el nu s-a revoltat înca niciodata împotriva entitatilor din interiorul sau, care îl îndeamna
mereu în aceiasi directie, iata ca-l asteapta noi necazuri. Si ce anume îi spun aceste entitati:
“Bineînteles, toate femeile care le-ai întâlnit pâna acum au fost crude, necredincioase, dar cea care
îti place acum îti va aduce bucuria, inspiratia”, si bietul nenorocit este din nou prins în capcana.
Cum sa va fac sa întelegeti ca sunteti sfatuiti de catre dusmani camuflati care nu cer decât
epuizarea voastra, ruina voastra? Si voi, fara ca sa va dati seama, îi mângâiati, îi leganati, îi hraniti
cu energiile voastre cele mai pretioase. Ei bine, a venit acum momentul sa va revoltati, începând
prin a recunoaste ca dusmanii vostri cei mai mari nu sunt în exteriorul vostru, ci în voi. Si atunci
când veti izbuti sa va învingeti dusmanii interiori, veti ajunge sa va învingeti si dusmanii din afara,
prin exemplul vostru, prin atitudinea voastra, prin vorbele, privirile si emanatiile voastre.
 De ce oamenii nu au gasit înca aceste mijloace? Cutitele, revolverele, bombele n-au rezolvat
niciodata problemele. Ia gânditi-va, oare de când se folosesc acestea s-au îmbunatatit cumva
lucrurile cu adevarat? Începeti deci, prin a va revolta împotriva voastra însiva, si apoi. slava
Domnului, va fi întotdeauna suficienta vreme pentru a va revolta împotriva celorlalti, dar prin
maretia si atotputernicia dragostei.
Nu uitati niciodata ca Cerul va priveste de sus si priveste la tot ceea ce faceti cu toate
bogatiile pe care vi le-a daruit: le utilizati într-un scop pur egoist sau într-unul divin? Daca v-ati
pune foarte clar aceasta problema în fiecare zi, cât de multe lucruri ati putea îmbunatati în voi
însiva! Bineînteles ca nu veti reusi imediat, dar veti învata cel putin sa fiti constienti. Altfel ramâneti
supusi Karmei.
Atâta vreme cât nu v-ati luat constient viata în mâini, pentru a reusi sa acordati toate
particulele fiintei voastre cu vibratiile divine, veti ramâne la bunul plac al fortelor oarbe ale naturii.
Majoritatea oamenilor sunt în aceasta situatie, caci nu li s-a aratat importanta prelucrarii interiorului
lor. Dar sa stiti ca, daca va opuneti Inteligentei cosmice ducând o viata contrara planurilor ei, va veti
dezagrega si veti sfârsi prin a dispare. “Inteligenta cosmica este foarte cruda, veti spune, daca ea
distruge fapturile ce i se opun”. În realitate, ea nu se ocupa deloc cu asa ceva. Ea n-a vrut sa
distruga niciodata pe nimeni, dar daca, din prostie sau din ignoranta va izbiti de imensitatea ei,
fortele împotriva carora luptati sunt atât de puternice, încât este foarte natural sa fiti dislocat.
Daca un biet individ porneste singur împotriva unei armate întregi, el va fi repede anihilat.
Daca, izbindu-se de un geam, o insecta îsi sparge capul, ce vina are geamul? Omul actioneaza ca si
insecta: se exerseaza sa lupte împotriva legilor divine, împotriva splendorilor universului, îi face
placere sa se certe; dar îl asteapta dezagregarea. Nu Dumnezeu este cel care îl va anihila, ci propria
lui încapatânare.
Un discipol cauta întotdeauna sa se acordeze întâi cu Inteligenta cosmica si pentru aceasta,
el începe prin a veghea la modul în care îsi utilizeaza energiile; asta trebuie sa retineti.
Dintre toate lucrurile pe care vi le spun, la unele trebuie sa va gânditi în fiecare zi, iar la
altele, când circumstantele v-o permit. Dar ceea ce va spun astazi, trebuie sa aveti mereu în prezent
în minte, caci eu nu voi fi mereu cu voi pentru ca sa v-o repet. Puteti lasa deoparte multe alte
puncte, dar nu pe acesta. În fiecare zi vi se cere sa fiti constient, sa va dati seama în fiecare situatie
în ce mod va folositi energiile, cu atât mai mult cu cât puteti face aceasta oriunde va aflati. Pe
strada, în metrou, la dentist, în bucatarie, puteti sa aruncati o privire în voi însiva si sa va întrebati:
”Ia sa vedem, daca ma angrenez în aceasta activitate, sau în alta, ce am sa cheltuiesc?... Oh, la la,
voi fi obligat sa pierd tot ce am pur si divin pentru a hrani porcii. Atunci nu, nu ma angajez în
aceasta treaba, energiile mele nu sunt destinate sa reînvie mortii”. Ca si Iisus care spunea: ”Lasati
mortii sa îngroape mortii si voi, cei vii, urmati-ma.” Vedeti, lucrul pentru care va cheltuiti energiile
este un punct esential pentru evolutia voastra.

CAPITOLUL IX Sacrificiul, transmutatia materiei.

Foarte putini sunt oamenii care sunt constienti ca în fiecare zi trebuie sa adauge vietii lor
câte ceva nou, ceva mai puternic, mai luminos; ei nici macar nu îsi dau seama la ce pericole se
expun traind o viata domoala în care se complac, la sumedenia de boli fizice si psihice care îi
pândeste si care nu asteapta decât momentul potrivit pentru a intra în ei, pentru a-i musca, pentru a-i
roade. Inteligenta cosmica nu l-a construit pe om într-un chip atât de minunat pentru ca el sa se lase
sa adoarma, sa se cloroformizeze; ea l-a creat pentru ca el sa poata înainta neîncetat pe calea
evolutiei, care îl va conduce pâna la îngeri... pâna la Dumnezeu.
În realitate, aceasta lege a evolutiei nu actioneaza numai în existenta umana. Fiecare regn
din natura, mineral, vegetal, animal, uman... tinde sa se apropie de regnul superior.
Pietrele sunt cele mai vechi pe acest pamânt, ele sunt inerte, insensibile, fara nici o
posibilitate de a se misca sau chiar de a creste. De aceea, idealul lor este de a deveni plante.
Idealul plantelor este de a deveni animale. Ele sunt înradacinate si nu pot nici sa se
deplaseze, nici sa aibe sentimente la fel ca si animalele, de aceea ele doresc sa se rupa de sol si sa se
miste. Intrând într-un corp animal, celulele lor vor putea sa evolueze. Pentru ele nu exista alt mod
de evolutie decât acela de a se lasa mâncate sau arse.
Idealul animalelor este de a deveni oameni rationali. Idealul oamenilor este sa devina îngeri,
iar cel al îngerilor sa devina arhangheli sau divinitati. Caci, pe scara evolutiei, fiecare categorie de
fiinte poseda calitati pe care precedenta nu le avea. Deci fiecare tinde sa se apropie de cea dinaintea
ei, pentru a depasi stadiul la care a ajuns deja.
Dar trecerea omului la stadiul de înger nu se poate face decât prin foc, prin focul
sacrificiului. Aici, etimologia ne va ajuta sa întelegem. În latina, la înger se spune “angelus”, la foc
“ignis”, si la miel “agnus”. În bulgara, la înger se spune “anguel”, la foc “ogan” si la miel “agne”.
Daca facem o apropiere între toate aceste cuvinte, vom întelege de ce Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a
fost comparat cu Mielul care trebuia sa fie sacrificat înainte de crearea lumii. De unde vine aceasta
tranzitie? În trecut, atunci când se dorea construirea unei case, în unele tari exista obiceiul de a jertfi
prin foc un miel pentru ca constructia sa fie solida si protejata. Aceasta avea ca scop sa le
reaminteasca oamenilor ca înaintea creatiei lumii a fost necesara sacrificarea unui “miel” sau a unei
fapturi vii, pentru a edifica aceasta constructie pe baze indestructibile.
Hristos este Mielul Divin, spiritul dragostei care atrage, apropie, sustine iar dragostea este
aceea care a fost pusa ca baza a creatiei; el este cel care s-a sacrificat, s-a înzidit, care a impregnat
materia acestui edificiu. El este liantul, cimentul care mentine coeziunea universului. Peste tot, de la
pietre pâna la stele, dragostea este cea care sustine sarpanta. Daca dragostea dispare, si corpul
nostru începe sa se dezagrege, caci puterea dragostei este cea care uneste toate celulele, toate
particulele. Sacrificiul reprezinta manifestarea cea mai înalta, cea mai divina a dragostei. Este
Omega, ultima litera, nu mai exista o alta. Iisus a venit pentru a pronunta aceasta ultima litera. Altii
vor veni dupa el pentru a o realiza, pentru a o pune în aplicare, dar nu vor mai adauga nimic care sa
poata depasi sacrificiul; sacrificiul ramâne pentru eternitate actul cel mai sublim.
Secretul fericirii este de a face sacrificii. Cei care sunt capabili sunt cei privilegiati, ei au
înteles sensul vietii, ei pot deveni tati si mame. Toti oamenii stiu ca exista tati, mame, copii, dar
foarte putini sunt cei care sunt capabili sa descopere ceea ce contine aceasta simpla imagine de
familie. Tatal, mama si copilul sunt un rezumat al unei întregi învataturi. Cel ce se poate sacrifica
pentru un altul, este copt pentru a deveni parinte. Cel care este incapabil de sacrificiu este înca
copil. El este poate parinte în plan fizic, dar este numai o aparenta si Cerul nu o considera ca atare.
A fi tata sau mama este un ideal înalt de atins, dar sa ramâi copil nu este un ideal. Idealul
este sa fii întâi tata sau mama pentru ca apoi sa devii copil. Da, caci daca sunteti fruct, puteti apoi sa
deveniti samânta, aveti dreptul; dar daca înca n-ati devenit fruct si vreti sa deveniti samânta, aceasta
nu este posibil, caci semintele vin dupa fructe si pentru a da acest fruct, trebuie sa fii tata sau mama,
trebuie sa fii capabil de dragoste impersonala. Idealul este, deci, sa devii tata sau mama pentru a
putea aduce copilul pe lume, adica sacrificiul, fructul impersonal al tatalui si al mamei care sunt
luminati. Toti cei care nu stiu sa faca sacrificii nu pot aduce pe lume copii, pentru ca înca nu sunt
copti.
La 13 sau 14 ani, copilul ajunge la perioada de pubertate. Pubertatea este o faza de
transformare a fiintei umane; din egoist si personal cum era, el devine capabil sa daruiasca, sa
produca, adica sa faca sacrificii. Înainte de pubertate, copilul este ca un pamânt steril care preia
mereu. Dar dupa pubertate este capabil atât fizic cât si psihic sa produca fructe. Iata de ce va pot
spune ca daca nu aveti acest izvor care sa tâsneasca în voi, adica daca dragostea voastra nu este pura
si dezinteresata, totul va fi secat si nu vor exista recolte, nu veti da nici flori si nici fructe, veti fi un
desert, un pamânt sterp. Si cine vrea sa frecventeze un pamânt sterp?
Bineînteles ca sacrificiile pe care le faceti trebuie sa aibe un rost. Exista persoane care, asa-
zicând, fac sacrificii si se casatoresc cu un barbat sau cu o femeie, pentru ca prin aceasta casatorie,
cred ei, îl vor salva pe acel barbat care este betiv sau pe acea femeie care este neurastenica. Dar
chiar vor reusi ei, oare, sa-i salveze? Numai Dumnezeu stie! Vedeti, aici bunatatea, generozitatea nu
lipsesc. Ceea ce lipseste este lumina. Oamenii sunt orbi si nu pot prevedea. Si atunci, este pacat ca
toate aceste calitati, aceste virtuti sa fie cheltuite în zadar. Este mai bine ca ele sa fie consacrate unui
lucru divin, care va ajuta mii de persoane si nu una singura. Si mai mult decât atât, nici nu este sigur
ca acea persoana poate fi ajutata. Ceea ce este însa sigur, este ca cel care a vrut sa o ajute va deveni
si el o victima.
Decideti-va deci sa lucrati pentru o idee divina si toate sacrificiile pe care le veti face pentru
aceasta idee se vor transforma în aur, în lumina, în dragoste. Iata secretul. Cel mai mare secret este
ideea, ideea pentru care lucrati. Daca lucrati pentru voi însiva, pentru a va satisface dorintele,
pasiunile, poftele, toate sacrificiile pe care le veti face pentru a reusi se vor transforma în cenusa, nu
îi lumina. Multi oameni sacrifica un capital enorm de bani, sanatate, dar cum scopul lor este mai
mult sau mai putin pamântesc, aceste sacrificii nu vor duce la cine stie ce rezultate. Iata ceea ce nu
se cunoaste: cât de importanta este ideea care sta în spatele fiecarei actiuni. Ideea este latura magica,
piatra filozofala care transforma totul în aur. De aceea va spun: lucrati pentru o idee divina, pentru
ca lumina sa triumfe în lume, pentru ca Împaratia lui Dumnezeu sa vina pe pamânt. Tot ceea ce veti
face pentru aceasta idee se va transforma în aur, adica în sanatate, în frumusete, în lumina, în forta.
Noi trebuie sa-i oferim Cerului în dar viata noastra si sa spunem: “De acum înainte voi
parasi placerile si bucuriile trecatoare, care nu îmi aduc nimic, si voi lucra pentru Împaratia
Domnului”. Si veti sacrifica tot mai mult activitatile care va urâtesc si de asemenea unele
impulsiuni inferioare cum sunt: furia, gelozia, ura... De ce? Pentru a elibera fortele spirituale care
sunt limitate si subjugate de catre aceste obiceiuri, caci obiceiurile sunt acelea care va împiedica sa
dati fructe. Priviti copacul: când este napadit de insecte, el nu poate da fructe si trebuie curatat cu
ajutorul insecticidelor. Tot asa, trebuie sa eliminati din corpul, din inima si din vointa voastra toate
aceste placeri nesanatoase care sunt pe cale sa aspire sucul destinat sa hraneasca Eul vostru superior.
Nu puteti da fructe, nici nu puteti face sacrificii, pentru ca adapostiti în voi alte fapturi care va beau
si va epuizeaza fortele. Trebuie sa va lepadati de aceste insecte si de aceste omizi.
Pot sa va mai dau o multime de imagini pentru a va face sa întelegeti aceasta idee! Luati de
exemplu o sticla: daca ea este deja plina, cum veti face pentru ca sa introduceti în ea un alt lichid?
Trebuie mai întâi sa o goliti. La fel se întâmpla si cu fiinta umana. Daca ea nu se goleste de viciile
sale, de obiceiurile daunatoare, cum vor putea virtutile si calitatile divine sa se instaleze în ea? Este
deja plina!... Iata adevaratul sens al sacrificiului: sa golesti, sa renunti la anumite obiceiuri rele,
pentru a putea introduce în tine altceva. De cum renuntam la un defect, o calitate vine sa-i ia locul
în noi.
Cartea naturii sta deschisa în fiecare zi în fata voastra, si puteti gasi în ea tot ceea ce aveti
nevoie pentru comportamentul vostru corect în viata. De ce nu cautati sa întelegeti aceasta? De ce
nu va folositi ochii pentru a vedea si urechile pentru a auzi? Pentru ca sunteti prea ocupati cu
bucuriile si cu placerile care va împiedica. Când va veti hotarî sa renuntati la aceste lucruri si la
aceste placeri, veti descoperi niste forte formidabile, ochii vostri se vor deschide si veti descoperi
tot ceea ce este scris în cartea naturii. Iata secretul!
Va aflati câteodata în fata unor probleme de neînteles pentru voi si va spuneti: ”Eu de ce nu
înteleg? Sunt altii care înteleg!” Dati-va singuri raspunsul: “Este pentru ca eu ma complac în bucurii
si placeri inferioare care îmi consuma fortele. Iata de ce nu îmi mai ramân si pentru ochii mei
interiori”. Nu exista o alta explicatie pentru incapacitatea voastra de a vedea. Fortele voastre trebuie
sa fie disponibile pentru a se duce în alta parte si a trezi alte celule. Dar oamenii sunt nestiutori si
spun: “Trebuie sa mai gust din aceasta placere caci daca renunt, voi suferi”. Ei nu au înteles nimic!
Cerul nu ne cere sa suferim, ci sa ne rafinam placerile, sa le facem mai subtile, mai pure. Cu cât
renuntati mai mult la placerile trecatoare, cu atât sunteti mai patrunsi de viata adevarata. Cel care
astazi ma va putea întelege, îsi va schimba complet viata, caci ceea ce va spun eu acum este
realitatea si nu cuvinte goale.
Pentru majoritatea oamenilor, cuvântul sacrificiu este însotit de ideea de dificultate, de
privatiune, de suferinta. Ei bine, tocmai aici se înseala. Stiinta initiatica spune ca sacrificiu nu este o
privatiune ci o substituire, o transpunere, o deplasare într-o alta lume. Aceeasi activitate se continua,
dar cu materiale noi, pure si luminoase.
Sacrificiul este deci transformarea unei materii în alta, a unei energii în alta; renuntam la
ceva pentru a capata altceva, mai bun, în loc. Iata ce este sacrificiul. Luati, de pilda, o bucata de
carbune: este neagra, urâta, murdara; o sacrificati si ea devine foc, caldura, lumina, frumusete. Cel
care nu vrea sa faca sacrificii, ramâne în urâciune, frig si întuneric.
Atâta vreme cât veti trai cu ideea ca sacrificiul va va aduce suferinta si va va saraci,
bineînteles ca nu veti fi dispusi sa faceti sacrificii. De aceea trebuie sa adoptati punctul de vedere
initiatic: el ne învata ca nu trebuie sa renuntam la un lucru decât pentru a-l înlocui cu altul mai bun.
Vreti sa renuntati la un obicei daunator: de exemplu jocul, bautura sau femeile?... Atâta vreme cât
nu îl înlocuiti, el va veni sa va tenteze, sa va chinuiasca, pentru ca nu ati trezit în voi o alta cerinta
capabila sa o învinga pe prima, si putem spune ca va expuneti chiar la pericole grave, pentru ca
aceasta renuntare devine o refulare. Atâta vreme cât oamenii nu vor întelege aceasta, ei vor trece
prin experiente foarte dureroase si atunci, bineînteles ca va vor explica ca nu este cazul sa faceti
sacrificii, caci nu numai ca nu veti reusi, dar veti fi chiar si mai nenorociti.
Nu trebuie sa va privati, nu trebuie sa renuntati, doar sa va deplasati, adica sa faceti sus ceea
ce faceati jos: în loc sa beti apa dintr-o balta unde abunda microbi, sa beti apa dintr-un izvor pur si
cristalin. Sa nu beti deloc, ar însemna moartea. Daca cineva va va spune ca nu trebuie sa beti, numai
apa din canalizari este cea pe care nu trebuie sa o beti, altfel trebuie sa beti, dar sa beti apa cereasca.
Si aceasta idee este exprimata simbolic în Geneza. Când Adam si Eva se aflau în Paradis,
Dumnezeu le-a permis sa manânce din fructele tuturor arborilor, mai putin din fructele Arborelui
Cunoasterii Binelui si Raului. Dumnezeu nu voia sa-i priveze pe Adam si Eva de hrana, El voia
doar sa-i faca sa înteleaga ca exista hrana mai buna si mai benefica decât alta.
Un adevarat spiritualist nu se priveaza: el manânca, bea, respira, iubeste, dar în stari de
constiinta minunate, necunoscute pentru omul obisnuit. Când vorbim despre renuntare, oamenii se
înspaimânta si îsi spun: ”Daca renunt, am sa mor”. Si este adevarat ca vor muri. Daca ei nu înteleg
ca prin renuntare vor accede la ceva mai bun, ei vor muri. Nu este vorba de a renunta la a bea, a
dormi, a respira, a iubi, a face copii, ci de a le face pe toate acestea într-un mod superior. În fiecare
zi trebuie sa ne preocupam sa facem aceasta înlocuire pentru a crea o miscare, o circulatie a
energiilor, altfel totul stagneaza, se atrofiaza si iata mucegaiul, fermentatia, putreziciunea. Mereu
trebuie sa curga apa proaspata. Si pentru a face sa curga aceasta apa, trebuie sa ne legam în fiecare
zi de Cer, sa meditam si sa ne rugam. caci cu adevarat nou este numai ceea ce vine din Ceruri.
Bineînteles ca oamenii gasesc adesea singuri solutia înlocuirii. Când o femeie vrea sa scape
de un sot care îi aduce numai încurcaturi, ea cauta un altul. În mod instinctiv, oamenii se conduc
dupa preceptele întelepciunii eterne, numai ca ele nu sunt întotdeauna bine aplicate. Un om crede
ca, schimbând femeia, va fi mai fericit: nu este însa sigur ca astfel va gasi fericirea. Este chiar
posibil ca voind sa scape de o scorpie, sa dea peste o alta si mai rea! Sau se doreste schimbarea unui
regim politic, dar nici urmatorul nu este mai bun. Oamenii simt în mod confuz ca trebuie sa
schimbe ceva, da, numai ca schimbarile nu trebuie facute atât în exterior, cât în Sine.
Sa revenim la exemplul focului, pe care vi l-am dat înainte. De ce Initiatii, atunci când
trebuie sa faca o ceremonie magica, sau preotii, atunci când trebuie sa oficieze slujba, aprind cel
putin o lumânare, o veioza, pentru ca lumina sa fie prezenta? Ceea ce va voi revela în legatura cu
acest subiect este extrem de important si veti fi obligati sa realizati acest lucru în viata voastra dupa
ce îl veti cunoaste. Pentru a alimenta flacara, lumânarea îi furnizeaza materialele si facând aceasta,
ea se micsoreaza. Combustia este deci un sacrificiu. Daca nu exista sacrificiu, nu va exista nici
lumina. Pentru ca lumina si focul sa existe, este necesar un combustibil si acest combustibil este
lumânarea. Si noi reprezentam o lumânare, avem tot felul de materiale combustibile. Aceste
materiale fara culoare, moarte, sunt defectele, viciile noastre. Singur focul sacrificiului le va putea
aduce la viata, le va putea face luminoase, cu conditia ca o scânteie sa vina si sa dea foc materiei.
Atâta vreme cât omul duce o viata obisnuita, el ramâne facut din materie neînsufletita,
neagra, ca un copac mort. El se lumineaza, se înfrumuseteaza, prinde viata, se încalzeste numai
dupa ce a fost vizitat de focul spiritului. Numai ca, pentru aceasta, el trebuie sa-si sacrifice viata
egoista. Ceea ce îi împiedica pe oameni sa faca acest sacrificiu, este teama de a dispare. Bineînteles,
exista ceva care va dispare, este adevarat, dar acest ceva trebuie sa dispara pentru ca altceva sa
poata lua nastere. Substanta lumânarii dispare pentru ca sa apara lumina si caldura. Veti spune ca
dupa un timp, din lumânare nu va mai ramâne nimic; da, dar omul poate arde nelimitat. Odata
aprins, el nu se mai poate stinge. Întotdeauna va exista în el o materie care va arde.
Idealul este de a arde pentru focul sacru al dragostei divine, caci în aceasta vâlvataie veti
gasi secretul vietii. Majoritatea oamenilor înca nu au fost aprinsi, ei nu vor sa sacrifice nimic din
natura lor inferioara, ei nu vor sa fie consumati, de aceea ramân ca niste lumânari stinse. Ei trebuie
sa ia o hotarâre. Pentru a avea aceasta lumina si aceasta caldura, va trebui ca într-o zi sa se hotarasca
si sa arda totul. Uitati-va la un foc: cu câta placere aduce lumea crengi pentru a-l alimenta! Aceste
crengi ar putea ramâne undeva, parasite, inutile. Dar, odata aprinse, priviti câta bucurie ne produce
focul. Si toate aceste energii se ridica în sus catre soare, înapoi de unde au venit... Trosniturile pe
care le auziti, sunt bucuria, fericirea, eliberarea energiilor. Sunt lanturi care se rup: prizonieri care
ies din închisoare si se elibereaza.
Daca exista obiceiul de a ne ruga Domnului aprinzând o lumânare, arzând tamâie, aceasta se
face deoarece lumânarea sau tamâia care ard sunt simbolul sacrificiului, care consumându-se,
produce rezultate. Nu se obtine nimic fara sacrificiu. Singur, sacrificiul, care transforma energiile
trecându-le de la o stare la alta, produce vindecarea, iluminarea. El este adevarata transmutare
alchimica. De fiecare data când aprind un foc sau o lumânare sunt patruns de profunzimea acestui
fenomen care este sacrificiul si aceasta ma face întotdeauna sa gândesc ca, pentru a avea lumina,
chiar si cea interioara, este necesar un sacrificiu, este întotdeauna necesar sa ardem ceva în noi.
Oamenii au acumulat în interiorul lor atât de multe lucruri pe care le-ar putea arde. Daca ei
ar fi în stare sa arda toate impuritatile, toate tendintele egoiste, pasionale, care îi împing spre
întunecimi, acestea ar produce o asemenea lumina, o asemenea forta, care i-ar transforma complet.
Dar, în loc sa le arda, ei le pastreaza cu grija pe toate. Asteapta mai întâi sa li se faca frig, adica sa
ajunga lipsiti de dragoste, de prietenie, de duiosie, ca în vremurile de frig grozav cînd nu mai ai cu
ce sa te încalzesti si începi sa arzi scaune vechi, dulapuri vechi. Da, este necesar ca omul sa treaca
prin peripetii, prin mari nenorociri, prin mari deceptii pentru ca, în sfârsit, sa se hotarasca sa arda
vechiturile care s-au adunat în el de veacuri. Dar va veni si timpul acesta, va veni pentru toata
lumea. Cei care m-au înteles, se vor duce cu bucurie sa puna pe foc tot ce este mucegait în ei, ros de
viermi sau de molii... si hai la foc cu ele, si ce vâlvataie imensa!
Natura inferioara, personalitatea, este predestinata a alimenta spiritul. Trebuie sa întelegeti
aceasta odata pentru totdeauna, si sa nu mai tot întrebati de ce toti aveti natura inferioara si cum sa
scapati de ea. Nu trebuie sa scapati de ea, pentru ca fara ea nu ati putea supravietui pe pamânt. În
timp ce cu ea, aveti toate elementele necesare pentru a alimenta spiritul. Trebuie sa stiti ca exista o
lege magica conform careia daca vreti sa obtineti rezultate foarte înalte, trebuie sa sacrificati ceva
din personalitatea voastra, pentru ca, prin aceasta renuntare veti elibera o energie care va alimenta
succesul. Aceasta lege sta la baza sacrificiilor rituale pe care le gasim înca din antichitate în toate
religiile. Atunci când implorau zeii pentru succesul unei actiuni, cei vechi sacrificau animale, cu
gândul ca energiile continute în sângele care curge se va propaga în atmosfera înconjuratoare si va
alimenta anumite entitati care îi vor ajuta la realizarea cererii lor. Dar a venit Iisus si El i-a învatat
pe oameni sa nu mai sacrifice lucruri exterioare: animale, fructe, faina, ulei, caci chiar daca aceste
daruri reprezentau un sacrificiu pentru cel ce le facea, nu era totusi un sacrificiu la fel de important
ca si renuntarea la anumite slabiciuni, pofte sau dorinte. Acestea din urma constituie adevaratul
sacrificiu. Deci, Iisus a venit si a cerut oamenilor sa nu mai sacrifice animalele exterioare, bietele de
ele, care n-au gresit cu nimic pentru a merita o soarta atât de cruda, ci animalele interioare. Si cum
natura inferioara este locuinta tuturor acestor jivine, ea trebuie arsa la focul sacrificiului pentru ca ea
sa poata elibera toate fortele acumulate în ea. În acel moment, spiritul, sub forma de lumina, de
caldura si de viata se va gasi în abundenta.
Bineînteles ca în organismul se produce deja o combustie, si gratie ei exista viata. Dar
aceasta este numai o viata vegetativa, o viata animala. Eu va vorbesc de viata spirituala. Acolo se
întâmpla altceva, nu corpul fizic este acela care arde, nu celulele, ci natura inferioara, si cu toate ca
nu este vizibila, ea este imensa. Ne putem încalzi si ne putem lumina gratie ei timp de secole.
Pentru moment, din nefericire, omul nu-si arde natura inferioara, ci doar corpul fizic. Priviti
cum, îmbatrânind, el devine tot mai scund si mai mic! Aceasta combustie fizica este naturala,
normala, nu trebuie sa ne preocupe. În schimb, combustia naturii inferioare este cea care trebuie sa
ne preocupe zilnic, pentru a avea lumina si caldura pentru vesnicie.

Capitolul X Vanitate si glorie divina

Se povesteste ca odata un discipol a venit la Maestrul sau si i-a spus: “Eu nu sunt multumit
de înaltimea mea; as vrea sa fiu la fel de mare ca si soarele pentru a umple spatiul si a fi vazut de
lumea întreaga. Ajuta-ma sa-mi îndeplinesc aceasta dorinta”. Maestrul a acceptat si discipolul a
devenit într-adevar gigantic, toti îl puteau vedea de foarte departe si savantii si filozofii s-au apucat
sa-l studieze si sa construiasca teorii asupra originii unei astfel de fapturi; în ceea ce îl priveste,
fireste, era fericit, caci devenise obiectul interesului general. La putin timp dupa aceea, un alt
discipol a venit la Maestru si i-a spus: ”Dimensiunile mele nu-mi permit sa ma dedic studiilor care
m-ar interesa; sunt cu mult prea mare si as vrea sa devin minuscul pentru a ma putea strecura în cele
mai mici interstitii ale naturii. Te rog, îndeplineste-mi dorinta”. Si de aceasta data, Înteleptul a facut
ceea ce i-a cerut discipolul. Dar iata ca nici unul din cei doi discipoli nu a prevazut ca dupa un timp
se vor satura, unul de a fi gigantic si celalalt minuscul; ei nu l-au întrebat pe Întelept cum ar putea
reveni la dimensiunile lor initiale si s-au trezit într-o situatie neplacuta.
Eu nu cunosc provenienta acestei povesti dar ceea ce este sigur este ca cei doi discipoli erau
foarte ignoranti: ei nu stiau ca întreaga viata se bazeaza pe o alternanta continua de dilatare si
contractare. Da, mare si mic, sunt cei doi poli între care oscileaza viata; pericolul pentru om este
acelasi ca pentru cei doi discipoli din anecdota, de a vrea sa se fixeze la un singur pol. Evident,
aceasta tendinta de a se extinde pentru a ocupa cât mai mult loc posibil, exista la toti începând cu
copilul care, chiar din primii ani de viata, creste si se mareste încontinuu. Când s-a oprit din
cresterea fizica, el vrea sa creasca într-un alt mod, acumulând câti mai multi bani, avere si glorie, sa
ajunga primul în concursuri si în competitii. Artistii, savantii, filozofii vor sa ocupe locul cel mai
înalt în domeniul artei, al stiintei, al filozofiei. Si chiar cei care se consacra Domnului doresc si ei sa
ocupe primul loc printre servitori. Ati citit fara îndoiala în Evanghelie ca mama apostolilor Iacob si
Ioan a cerut, în numele fiilor ei, ca ei sa fie asezati în Ceruri de-a dreapta si de-a stânga lui Iisus.
Sa doresti sa fii primul, nu este un lucru condamnabil, caci Dumnezeu însusi a pus în om
aceasta dorinta. Veti spune ca este vorba aici de vanitate. Da, dar nu este vanitatea tocmai aceea care
îi împinge pe oameni sa faca lucruri minunate? Este adevarat ca ele sunt minunate mai ales pentru
cei din jurul lor care sunt beneficiarii acestora, si nu într-atât pentru cel vanitos însusi care se
cheltuieste si se zbate pentru a place celorlalti si pentru a câstiga încuviintarea si admiratia lor.
Artistii sunt toti vanitosi, dar câta fericire, câta bucurie daruiesc ei celorlalti atunci când cânta, în
timp ce poate ca ei însisi sunt câteodata descurajati si nefericiti!
Vanitatea nu devine prilej de îngrijorare decât atunci când ea asculta de mobiluri pur egoiste,
când omul vrea sa-si satisfaca dorintele în detrimentul altora, înlaturând sau zdrobind pe cei din
jurul sau. Dar a dori sa fii cel mai bogat si cel mai puternic pentru a-i ajuta pe cei saraci sau pentru a
conduce întreprinderi care vor fi benefice tuturor, este bine înteles, cu totul altceva.
 În ceea ce priveste cealalta tendinta, aceea de a ramâne mic, necunoscut, pe care o întâlnim
la unele persoane fara ambitie, este ea oare de condamnat? Depinde. Daca ati ales calea
spiritualitatii si va apropiati cu fiecare zi ce trece de Domnul, de dragostea Lui, de lumina Lui,
ramânând în acelasi timp întelegator, generos, umil pentru a nu-i strivi pe ceilalti cu superioritatea
voastra, evident ca este minunat. Dar daca modestia voastra se datoreaza numai unor conceptii
mediocre si înguste asupra existentei, nu este un lucru grozav; nu faceti nimanui nici un bine,
sunteti inutili. Deci, vedeti, fiecare tendinta poate fi buna sau rea si întotdeauna întelepciunea si
dragostea sunt cele care trebuie sa o conduca.
Fara o directie, fara un control, dorinta de marire poate dauna, daca nu altora, cel putin
persoanei în cauza. Au existat în istoria umanitatii persoane care au dorit atât de mult sa se ridice
deasupra mediei oamenilor, prin stiinta, prin conceptia lor asupra lucrurilor, încât, singuratatea s-a
închis în jurul lor din ce în ce mai mult, si ei au suferit. Bineînteles, au avut gloria, toata lumea
vorbea despre ei, dar au fost singuri, caci nu au luat în considerare ca traiau pe pamânt si ca nu ar fi
trebuit sa piarda niciodata contactul cu oamenii. În toate cele trebuie sa stim sa crestem si sa
descrestem. Va voi da un exemplu: gânditi-va la un mag sau la un preot: pentru a sluji anumite
ceremonii, el se îmbraca cu haine sacerdotale, poarta ornamente somptuoase... Dar odata sfârsite
ceremoniile, el reia aceleasi haine ca toata lumea. Dupa o manifestare glorioasa a spiritului, el reia o
atitudine simpla, naturala. Si chiar daca nu îmbraca haine de ceremonie, un Maestru poate apare
discipolilor sai, în anumite circumstante, sub o lumina atât de mareata, atât de sublima, încât ei nu îl
recunosc si sunt stupefiati, orbiti. Dar, daca îl reîntâlnesc câteva ore dupa aceea, îl regasesc simplu,
accesibil ca si cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Aceasta dovedeste ca Maestrul este întelept si plin de
dragoste. Plin de dragoste pentru ca el nu vrea sa ramâna multa vreme departe de oameni si întelept
pentru ca o fiinta omeneasca, fie ea chiar si cel mai mare Initiat, nu se poate mentine fara pauze la
un nivel sublim, caci aceasta ar necesita o tensiune prea mare, o prea mare cheltuiala de energii
psihice, si sistemul sau nervos nu ar rezista.
Oamenii care abordeaza un aer distant si inspirat, ca si cum ar fi într-o continua comunicare
cu Cerul, joaca teatru, caci nu este posibil sa te mentii fara întrerupere în astfel de stari. Si de altfel,
chiar daca joaca teatru, acest lucru constituie o suprasolicitare a sistemului nervos. Nimic nu este
mai obositor decât a forta muschii fetei sa pastreze o expresie artificiala care nu corespunde
adevaratei stari interioare. Trebuie sa va destindeti muschii fetei si pentru aceasta este mai bine sa
nu jucati roluri pentru care nu sunteti facuti, ci sa ramâneti simpli si naturali.
Trebuie sa stiti când sa va aratati mari si când sa va aratati mici. V-am mai spus, inima este
cea care va învata lectia: ea se contracta si se dilata alternativ. Daca inima noastra este atât de
înteleapta, de ce n-am fi si noi tot atât de întelepti? Din pacate, aceasta întelepciune lipseste, mai
ales femeilor: lor le place sa se prezinte mai expresive, mai amabile, mai inspirate sau mai
îndragostite... Mai ales când o femeie întâlneste o prietena a ei pe care nu a mai vazut-o de mult,
pentru a-i arata cât este de fericita, cum a reusit în viata, ea joaca un rol. Si apoi, dupa plecarea
prietenei, dintr-un te miri ce, izbucneste în lacrimi. Daca este întrebata: “Dar ce s-a întâmplat? -
Nimic, va raspunde, nervii”. Bineînteles ca de vina sunt nervii, pentru ca ea a fortat masura. Si
pentru ce aceasta viata artificiala? Pentru a arunca praf în ochi? Ei bine, aceasta este vanitatea, si
înca o vanitate stupida!
Vanitatea este cea care umfla lucrurile în timp ce modestia le readuce la starea normala. Dar
vanitatea epuizeaza. Pentru a arata ca este bogat, câte cineva da mereu receptii, banchete, serbari...
Când vistieria lui începe sa se goleasca, începe sa se împrumute pentru a putea continua, si apoi,
într-o zi vine ruina totala. În câte domenii nu s-au vazut oameni ruinati prin vanitatea lor: ei voiau
sa fie luati drept oameni exceptionali! Deci retineti bine aceasta: vanitatea epuizeaza, în timp ce
simplitatea, modestia, va ajuta sa va recuperati energiile. De aceea întelepciunea ne sfatuieste sa
ramânem simpli. Da, câteva ore, câteva zile, trebuie sa ramânem simpli, stersi pentru a recupera
energiile pe care am fost obligati sa le cheltuim vrând sa-i ajutam pe ceilalti, sa-i luminam, sa le
distribuim bogatii.
 Omul a fost crescut pentru a participa la gloria divina. Aceasta idee este simbolizata în
Evanghelii prin parabola festinului. La acest festin, un invitat nu a fost acceptat pentru ca nu îsi
îmbracase hainele de ceremonie. Aceasta însemneaza ca pentru a fi primit la serbarile pe care le da
Cerul, trebuie, vorbind simbolic, sa purtam podoabe si haine somptuoase. Da, dar apoi trebuie sa
stiti sa parasiti petrecerea, sa va dezbracati de toate podoabele si sa mergeti sa va reculegeti undeva
unde nu va vede nimeni... pentru a va putea pregati pentru o noua serbare.
Daca ati fi stiut sa observati, ati fi remarcat ca si în viata cotidiana omul asculta de aceste
doua miscari. Dimineata, se scoala, se îmbraca, pleaca de acasa si se manifesta în diferite feluri.
Seara, revine acasa, se închide în camera lui, îsi scoate hainele, se scufunda în pat, stinge lumina si
adoarme. Iar a doua zi, totul reîncepe. Omul apare si dispare continuu, deci el cunoaste instinctiv
aceste doua legi. Si atunci de ce, când este vorba sa le aplice în alte domenii, nu mai stie când sa
dispara si când sa reapara, când sa se arate si sa radieze si când sa se eclipseze, sa “reintre în
culise”, cum se spune în teatru? Din moment ce disparitia nu este nimic altceva decât recuperarea
energiilor, daca omul nu stie sa dispara, el nu va recupera niciodata, ca toti acei oameni care petrec
zile si nopti surmenându-se si apoi sunt complet epuizati. În acel moment, bineînteles ca el dispare,
si dispare de tot! Da, o disparitie fortata, dar asa ceva nu este de dorit!
Forta care ne împinge continuu sa actionam pentru a ajunge la ceva mai bun, nu este înca
cunoscuta si îmbraca mereu alte fete. În realitate, este usor de distins: daca este îndreptata spre
pamânt, catre cautarea de bunuri si succese materiale pentru a epata galeria, atunci este vorba de
vanitate si nu este chiar atât de recomandat ca ea sa fie cultivata. Dar daca este îndreptata catre Cer,
adica se manifesta ca o dorinta de a îndeplini voia lui Dumnezeu, pentru a merita sa fii primit
printre alesi, aceasta nu mai poarta numele de vanitate ci de glorie divina, caci este o dorinta care
atinge eternitatea, si ei trebuie sa-i dam frâu liber.
Sa luam un exemplu simplu, cum ar fi cel al hainelor. Unii oameni sunt indignati când vad
felul în care se îmbracau în trecut aristocratii. Catifele, satinuri, matasuri, dantele, perle si pietre
pretioase, pentru ce tot acest etalaj? Pentru a atrage atentia si a arunca praf în ochi? Da, dar iata ca
atunci când în pictura tuturor tarilor s-a dorit reprezentarea Îngerilor, a Arhanghelilor, a Divinitatilor
acestia nu au fost îmbracati în haine grosiere, din contra; si ei au fost reprezentati în haine minunate,
acoperiti cu aur si cu pietre pretioase. În acest caz, exceptând spiritele înguste care nu vor sa accepte
legea corespondentelor, nimeni nu este socat. Caci, în mod inconstient, toti simt aceasta
corespondenta între bogatia interioara si bogatia exterioara, între frumusetea interioara si
frumusetea exterioara.
De altfel, în domeniul invizibil, un Initiat, un Sfânt, un Profet, un Mare Maestru, poarta
haine somptuoase si pietre pretioase, si aceste haine sunt aura. Adevaratele vesminte ale Initiatului
sunt aura sa cu toate culorile, iar pietrele pretioase reprezinta calitatile si virtutile sale. Cu siguranta
ca ati citit în Biblie povestea lui Iosif, caruia tatal sau, Iacob, i-a daruit o tunica în mai multe culori
care a stârnit gelozia fratilor sai. Aceasta tunica a lui Iosif este evident simbolul aurei sale. Amintiti-
va, deasemenea, de hainele sacerdotale pe care le purta Marele Preot la evrei: fodul si mai ales
pectoralul cu cele douasprezece pietre pretioase.
Aceasta traditie a hainelor si a ornamentelor sacerdotale s-a pastrat pâna în zilele noastre, cu
aceeasi semnificatie: bogatia exterioara trebuie sa semnifice bogatia interioara a celui ce le poarta.
Ele au si un rol magic: ele nu actioneaza numai asupra celui ce le poarta transpunându-l într-o stare
mai sacra, mai mistica, dar actioneaza si asupra spiritelor din lumea invizibila pe care vrea sa le
atraga sau sa le respinga. Bineînteles ca esential ramâne ceea ce se petrece în inima si în sufletul
preotului, al Initiatului, caci nu hainele sunt acelea care îi dau maretia, puritatea, întelepciunea si
puterea, daca el nu le poseda.
Bineînteles ca aceasta corespondenta între aparenta interioara si aparitia exterioara nu prea
mai exista la oameni: se întâlnesc oameni urâti sau saraci pe dinafara care sunt frumosi si bogati
înauntrul lor, si invers; eu v-am explicat deja de ce lucrurile stau astfel. Dar în lumea divina, în Cer,
exista o corespondenta absoluta între interior si exterior. Ma veti întreba: “Dar fiintele de sus au si o
aparenta exterioara?” Bineînteles, tuturor calitatilor, virtutilor si fortelor le corespunde câte o forma,
un suport, un vehicul. Noi spunem ca fiintele de sus sunt spirite, dar ele nu sunt pur si simplu
spirite. Orice spirit, oricât de elevat ar fi, poseda un corp, dar acesta este alcatuit dintr-o materie atât
de cristalina, de transparenta, de subtila, încât noi nu o putem vedea. Spiritele au un corp care
corespunde fortelor si calitatilor pe care le poseda, la fel cum colierele, coroanele si toate podoabele
corespund acumularilor spirituale, caci perlele si pietrele pretioase simbolizeaza anumite virtuti.
Astazi, bineînteles, vedeti oameni purtând haine si podoabe minunate pe care nu le merita. Totul nu
este decât minciuna, teatru: ei vor sa atraga atentia asupra unei aparente frumoase pentru a-si
ascunde mizeria interioara.
Si totusi, dorinta de a te arata sub o lumina cât mai avantajoasa nu are nimic rau în sine. Se
poate spune chiar ca natura însasi a pus în om aceasta tendinta pentru a-l obliga sa evolueze. Se
poate întâmpla ca, în dorinta de a atrage aprobarea sau admiratia altora, unii sa fi reusit sa se
depaseasca. Oamenii care erau fricosi, dar nu voiau sa-si deceptioneze familia care îsi pusese
încrederea în ei, au devenit adevarati eroi. Si un artist nu conteneste în a se perfectiona în arta sa,
pentru ca publicul sa nu se plictiseasca niciodata de el si de operele lui. De altfel, si educatorii,
parintii, profesorii încearca sa foloseasca aceasta tendinta pentru a obtine de la copii rezultate mai
bune. Când îi arati unui copil ca astepti ceva de la el, ca ai încredere în el, el face tot posibilul
pentru a reusi. Chiar si de la un delicvent se pot obtine rezultate bune dându-i o responsabilitate care
sa-i arate ca se are încredere în el. În cea ce ma priveste, aceasta este metoda pe care eu o utilizez cu
tinerii: le arat întotdeauna ceea ce pot sa devina, viata de splendoare care poate deveni a lor daca
lucreaza dupa regulile divine, si am vazut toate transformarile pe care aceasta idee le poate produce
în ei.
Vanitatea este deci întotdeauna o tendinta buna în masura în care ea este pusa în serviciul
evolutiei. Eu v-am spus întotdeauna ca sunt vanitos: numai ca nu vreau sa obtin aprobarea
oamenilor caci numai Dumnezeu stie prin ce drumuri întortocheate trebuie sa treci pentru a-i
satisface. Nu, ceea ce doresc eu sa câstig este aprobarea Entitatilor sublime de sus si aceasta ma
obliga sa dezvolt în mine tot ceea ce este mai bun si mai frumos. De fapt, vanitatea este totdeauna în
legatura cu frumusetea. Când cineva este frumos, doreste imediat sa se arate celorlalti pentru a fi
admirat. În timp ce acel care nu are nimic demn de a fi admirat nu are chef sa se arate. O femeie
care si-a patat rochia sau careia i-a fugit un ochi de la ciorap nu va merge, pentru a fi vazuta, pe
strada cea mai luminata, din contra, ea va face în asa fel încât sa treaca cât mai neobservata.
Natura este cea care i-a dat omului vanitatea, si, de altfel, vanitatea este mult mai naturala
decât orgoliul. Orgoliul nu este ceva natural, este chiar o atitudine care are în ea ceva monstruos.
Deci nu încercati sa va lepadati de vanitate, caci nu veti mai realiza nimic... Ah! Draga mea
vanitate! Eu, daca ar trebui sa o abandonez, as fi pierdut. Deci, o pastrez cu grija, dar fac în asa fel
încât ea sa fie în slujba mea si nu eu în a ei, caci altfel stiu unde m-ar târî ea. Am înteles de multa
vreme ca vanitatea poate fi utila, ca ne putem servi de ea, ca o putem pune la lucru, dar cu conditia
sa întelegem cât este de periculos sa dorim gloria pentru noi însine. Ceea ce trebuie sa facem este
sa-l glorificam pe Domnul, un ideal sublim pentru care sa lucram; din aceasta glorie divina vom fi
într-o zi aureolati. Deci, învatati si voi sa va orientati vanitatea într-o directie mai buna, adica în sus.
Se poate spune ca exista tot felul de vanitati: una inferioara si una superioara; una va
împinge sa va extindeti în plan orizontal si alta sa va ridicati, sa luati directia verticala.
Inconvenientul, cu vanitatea inferioara, este ca ea suscita imediat gelozia si ostilitatea pentru ca se
da în spectacol si face zgomot pentru a atrage privirile. Daca numele vostru apare pe toate afisele de
teatru si de cinema sau pe toate etichetele de produse, sau pe paginile publicitare ale tuturor
revistelor, vor exista întotdeauna persoane care se vor simti lezate de reusita voastra: si ele aveau
ambitii, si ele voiau sa obtina reusita si gloria, dar iata ca voi sunteti cei care ati reusit si ei va
invidiaza. În timp ce, daca îi lasati pe ei sa-si faca afacerile lor în liniste si voi va veti ocupa doar de
perfectionarea voastra, de a va apropia din ce în ce mai mult de Domnul, acel drum este, va asigur,
cu mult mai liber si ei va vor lasa în pace.
CAPITOLUL XI Orgoliu si smerenie
Vanitatea se arata buna, amabila, generoasa; ea merge peste tot pentru a fi vazuta, ea face
bine pentru a fi remarcata, este serviabila pentru a fi apreciata. Dar celui care o manifesta îi este
daunatoare, asta este sigur. În schimb, în ceea ce priveste orgoliul, el nu-i este nimanui de folos; nici
macar celorlalti. Cel orgolios este dur si dispretuitor, el vrea sa fie apreciat si respectat fara sa faca
nimic pentru altcineva. Satisfacut de buna parere pe care o are despre el însusi, el nu se duce sa se
prezinte în fata celorlalti, ci vrea ca ceilalti sa se deranjeze pâna la el pentru ca sa îl descopere. El
este ca vârful muntelui, solitar, de gheata. Trebuie sa urci pentru ca sa îl gasesti si chiar si atunci
ramâne deseori inaccesibil si ascuns. Iar atunci când constata ca nu i se acorda nici respect si nici
aprobare, ca nu este recunoscut ca o fiinta superioara, el se închide si se întuneca. La cel vanitos
exista cel putin o lumina... o lumina nu prea grozava, ce-i drept, dar cel putin face ceva pentru ca sa
straluceasca. Cel orgolios este întunecat, este sub semnul lui Saturn, cât timp cel vanitos este mai
curând sub semnul lui Jupiter.
Daca se studiaza aceasta problema din punct de vedere frenologic, se va observa ca centrul
vanitatii este situat pe lateralul craniului, în timp ce orgoliul este situat pe axa mediana putin mai la
spate. Dar vanitatea si orgoliul nu îi sunt proprii numai omului; le vedem aparând deja la regnul
vegetal si la cel animal. Dintre animale, gaina este vanitoasa, în timp ce cocosul este orgolios.
Dintre vegetale, pepenele este vanitos si dovleacul este orgolios, rosia este vanitoasa si prazul este
orgolios. La oameni, femeia este mai curând cea vanitoasa si barbatul cel orgolios. O femeie
orgolioasa este un barbat deghizat si invers. Pentru o femeie este mai potrivit sa fie vanitoasa. În
fiinta noastra interioara întâlnim atât orgoliul cât si vanitatea: intelectul este înclinat spre orgoliu,
inima spre vanitate. Pe masura ce se dezvolta, intelectul devine orgolios, el se izoleaza de ceilalti.
Inima, din contra, este vanitoasa, simte nevoia de a arata tot ce are sau tot ce stie sa faca.
Se poate spune ca Initiatii din Antichitate se caracterizau prin orgoliu: ei doreau sa pastreze
cu gelozie toate secretele si tineau multimea departe de mistere. În zilele noastre, din contra, Initiatii
au tendinta sa reveleze totul, sa daruiasca totul. Priviti, toata Stiinta Initiatica este acum expusa la
lumina zilei; s-ar putea afirma deci, ca Initiatii contemporani sunt mai curând vanitosi. Sa spunem
astfel, daca vreti, ca si eu sunt vanitos, da, si ca gratie vanitatii mele voi învatati de la mine multe
lucruri, ceea ce nu ar fi cazul daca as fi orgolios.
Dar, sa ne oprim acum asupra orgoliului care este într-adevar defectul cel mai greu de
învins, chiar si pentru un Maestru sau pentru un Initiat. Multi oameni care au urcat, de exemplu
pâna în vârful unor munti înalti, au constatat ca, acolo sus multe dintre slabiciunile si dorintele lor
inferioare îi parasisera, ei se simteau mai mari, mai dezinteresati, mai generosi. Un singur lucru nu
îi parasea: orgoliul. Ca si copacii care nu pot rezista deasupra unei anumite altitudini, tendintele
noastre inferioare nu rezista la o anumita elevare spirituala, cu exceptia orgoliului care, ca lichenul
agatat înca de stâncile cele mai înalte, îi acompaniaza pe Sfinti si pe Initiati pâna la ultimul lor grad
de evolutie.
Este destul de usor sa te eliberezi de toate celelalte defecte, dar de orgoliu este deosebit de
dificil, cu atât mai dificil cu cât el este capabil sa îmbrace toate aparentele, chiar si cele virtuoase,
cele mai luminoase. Câti nu sunt aceia care au cazut deja din cauza orgoliului lor, mândri de stiinta
lor, de puterea lor, de sfintenia lor! Cu toata întelepciunea lor, ei nu au observat ca inima lor se
împietrea si unii chiar au sfârsit prin a crede ca ei erau Dumnezeu pe pamânt. De aceea este
recomandabil ca discipolul sa se fereasca înca de la început.
Ce este orgoliul? Un mod de a tine capul si de a privi. Bineînteles, iata o definitie pe care nu
o veti gasi în nici un dictionar. Dar de ce nu as avea dreptul sa am definitii proprii? Si umilinta este
tot un fel de a tine capul... veti întelege îndata. Sa presupunem ca obisnuiti sa priviti mereu numai în
jos, ce veti vedea? Animale, insecte, microbi, adica prosti, nebuni, criminali. Comparându-va cu ei,
va veti gasi inteligent, genial, o perfectiune si veti începe sa-i dispretuiti pe ceilalti, sa doriti sa-i
striviti. Iata orgoliul: o comparatie cu cei ce se afla sub voi. Smerenia este atitudinea inversa: ea
consta în a privi în sus, în a ridica ochii catre toate fapturile superioare... si comparându-va cu ele,
va veti gasi foarte mic.
Traditia initiatica povesteste ca Lucifer era cel mai mare si cel mai frumos dintre Arhangheli.
În puterea sa, a început sa creada ca este egalul Domnului si a vrut chiar sa Îl detroneze. Si acesta
este tot orgoliu: a ne crede egali cu o fiinta care ne depaseste si sa dorim sa o înlocuim. Vazând
aceasta, un alt Arhanghel s-a ridicat si a spus: “Cine este asemenea Domnului?” în ebraica “Mi
(cine) - Ka (asemenea) - El (Dumnezeu)”. Atunci Domnul, care se spune ca privea scena, a spus:
“De acum înainte te vei numi Mikael (Mihai) si vei fi conducatorul ostilor ceresti”. Daca orgoliul l-
a facut sa cada pe cel mai mare dintre Arhangheli, care în caderea lui a antrenat si alti îngeri, cu atât
mai mult el poate produce caderea oamenilor.
Pentru a scapa de orgoliu trebuie sa facem eforturi si sa cunoastem cele doua naturi ale
noastre, cea superioara si cea inferioara, individualitatea si personalitatea despre care v-am vorbit
deja de atâtea ori, si sa învatam sa lucram cu ele. Numai cu aceasta conditie va puteti pazi de
orgoliu. Exact ca si în cazul vanitatii, al furiei, al fortei sexuale: în loc sa fiti învinsi, subjugati de
orgoliu, îl puteti domina dându-i de lucru. Nici eu nu ma simt aparat daca nu fac acest lucru.
Umanitatea duce cu ea acest orgoliu de milioane de ani, dar el îsi are ratiunea de a fi, si învatând sa-
l dominam pentru a-l pune la lucru, putem scapa de el.
Prima conditie pentru a fi stapân pe orgoliu este a sti sa-i recunosti manifestarile. Dar multi
oameni iau orgoliul drept umilinta si invers. Atunci când vad un om care sta în fata celor puternici
din aceasta lume cu o atitudine servila pentru ca se simte sarac, nestiutor si slab în comparatie cu ei,
ei spun ca el este umil. Dar când întâlnesc pe cineva care vrea sa realizeze Împaratia Domnului,
spun: “Ce orgoliu!” Nu, ei se înseala. Primul nu este umil: el se înclina în fata celui bogat si
puternic din cauza slabiciunii lui sau din nevoie, caci nu poate face altfel, dar daruiti-i putina
bogatie si putina forta si veti vedea atunci daca este într-adevar umil!
Nu trebuie sa ne încredem în atitudinea unora pe motiv ca, pentru moment, nu fac rau nici
unei muste. Ei sunt docili; dar docili fata de cine? Câti nu sunt ca aceia care în momentul în care
ajung sa posede mijloacele de a se impune, îsi spun: “Cutare si cutare mi-au facut rau altadata,
las'ca le dau eu lor acum o lectie!” si se razbuna. Daca un om, atunci când a primit în mâna bogatia
si puterea ramâne întelegator, accesibil, se poate spune ca umilinta sa este reala, autentica. Dar atâta
vreme cât aceasta experienta nu a fost facuta, nu putem fi siguri de nimic.
Priviti, deasemenea, anumite persoane asa-zis umile, în diferite încercari. Câte din ele, în
fata celor mai mici dificultati nu se revolta împotriva Domnului sau chiar îi neaga existenta!
Adevarata umilinta nu este sa te înclini în fata celor puternici, a celor bogati, a calailor, ci în fata
lumii divine, în fata Domnului, sa respecti tot ce este sacru, sa-l pastrezi în tine si în jurul tau. Câti
nu se cred umili, în timp ce calca în picioare legile divine! Nu, umilinta este serviciul absolut,
disponibilitatea absoluta, este supunerea absoluta fata de Creator.
În opinia unora, Iisus era orgolios pentru ca spunea: “Eu sunt fiul Tatalui”, gonea negustorii
din Templu cu un bici si îi numea pe farisei “soi de vipere”, “fii ai diavolului”, “morminte
spalate”... În realitate, El nu era orgolios, caci se supunea celor hotarâte în Ceruri si în fata celor mai
cumplite suferinte a spus: “Tata, faca-se voia Ta si nu a mea”.
Orgoliosul este acela care îsi închipuie ca el este totul, ca el nu depinde de nimeni si de
nimic, exact ca si o lampa care ar pretinde ca ea este cea care da lumina, fara sa se gândeasca ca,
daca centrala electrica va înceta sa-i mai furnizeze curentul electric, va ramâne întunecata.
Orgoliosul crede ca el este izvorul fenomenelor ce se petrec în el; de aceea, pentru a scapa de
orgoliu, Initiatul care obtine o victorie spirituala nu trebuie sa spuna: “Eu sunt cel care am reusit!”
ci “Doamne, Tu esti cel care ai reusit prin mine... Fie ca gloria sa revina numelui Tau!”.
Omul umil stie ca el nu este o fiinta izolata, ca nimic nu depinde de el si ca, daca nu ramâne
legat de Cer, nu va avea nici forta, nici lumina si nici întelepciune. El simte ca este o za dintr-un lant
infinit, conductorul unei energii cosmice care vine foarte de departe si care curge prin el catre
ceilalti oameni. Omul smerit este o vale stropita cu apa care coboara de pe înaltimi pentru a fertiliza
câmpiile, el primeste fortele care izvorasc în munti si atunci cunoaste abundenta. În timp ce cel
orgolios, care crede ca depinde numai de el, sfârseste, mai devreme sau mai târziu, prin a pierde
totul. Înca nu a fost înteleasa toata bogatia umilintei.
Orgoliul este un defect al intelectului si daca vreti sa vedeti una dintre cele mai stralucitoare
manifestari ale orgoliului în lume, ascultati-i vorbind pe oamenii de stiinta, pe filozofi, pe artisti, pe
oamenii politici, atunci când îsi prezinta ideile, punctele lor de vedere, crezul lor: toti sunt convinsi
ca sunt singurii care au dreptate, care gândesc corect, si sunt gata sa-i masacreze pe ceilalti pentru a
face sa triumfe convingerile lor. Istoria este plina de acesti oameni care, convinsi ca ei sunt cei care
se afla în posesia adevarului, sau macar de a fi bratul drept al Domnului, si-au permis sa devasteze
orase întregi, sa masacreze populatia. Priviti doar Biserica cu Inchizitia. Toti acei preoti, acei
episcopi s-au crezut atât de superiori încât si-au permis sa-i extermine pe cei pe care i-au considerat
ca gresesc. Ce orgoliu, ce prezumtie!
Atâta vreme cât îsi închipuie ca punctele lor de vedere sunt cele mai bune si se pronunta în
orice problema într-o maniera care nu admite replica, oamenii nu vor face altceva decât sa comita
erori. Caci, aceasta atitudine este contrarul unei atitudini inteligente. Adevarata inteligenta este
umilinta, adica sa recunoastem ca exista fiinte deasupra noastra care ne depasesc si care pot întelege
lucrurile mai clar, mai pur, si mai divin decât noi. Numai un idiot îsi poate închipui ca felul lui de a
vedea lucrurile este absolut. Omul inteligent va spune: “Iata, pentru moment gândesc asa, sunt asa,
înteleg asa. Dar asta nu înseamna ca nu exista alte fiinte mai evoluate, care sunt capabile sa ma
învete sau sa ma ajute. Voi merge sa le caut.” Iata adevarata inteligenta.
Dar unde întâlnesti fiinte care sa judece atât de întelept? Câti nu sunt aceia care îsi varsa
sângele si îsi sacrifica viata (sau pe cea a altora) doar pentru a demonstra ca ei au dreptate! Caci din
nefericire, nimic nu produce mai multe conflicte între oameni decât dezacordul asupra ideilor. Toti
sunt dispusi sa se accepte unii pe altii cu slabiciunile si lipsurile lor, dar de îndata ce ideile lor
politice, filozofice sau religioase diverg si se opun, razboiul e gata. Priviti lumea: câtor fiinte
exceptionale nu li s-au recunoscut virtutile si sfintenia numai pentru ca aveau puncte de vedere
diferite! Au fost decapitati ca niste hoti ordinari, fara nici o consideratie pentru valoarea lor morala.
Orgoliul te face orb la virtutile celui ale carui opinii vrei sa le combati. Orgoliul este cel care atâta
fiintele unele împotriva altora, si umilinta este cea care restabileste armonia între ele.
Întelepciunea, inteligenta, adevarata inteligenta divina, o poseda fiintele umile, cele care nu
se încred numai în elucubratiile intelectului lor. Atâta vreme cât intelectul vorbeste, discuta, face
zgomot si ocupa el singur tot locul, mentalul superior nu mai poate sa-si spuna cuvântul. Singur
mentalul superior ne permite sa întelegem scopul divin pentru care omul a venit pe pamânt si nu
numai sa-l întelegem ci sa-l si realizam. Lipsit de aceasta umilinta, care permite sa ne proiectam
dincolo de intelect, omul va trece mereu pe lânga esential. Doar atunci când va fi reusit sa reduca
pretentiile nesabuite ale intelectului, el va da mentalului superior posibilitatea de a se manifesta, si
splendoarea universala se va descoperi în fata privirii sale uimite.
Toti cei care sunt convinsi de dreptatea absoluta a opiniilor lor, sunt orgoliosi. Veti spune:
”Atunci niciodata nu trebuie sa ne gândim ca avem dreptate?” Bineînteles ca da, si eu va voi da
metoda pentru ca acest gând sa nu antreneze o atitudine de orgoliu. Dar mai întâi este necesar sa
aveti idei clare asupra naturii inteligentei, ca si asupra originii punctelor voastre de vedere, a
opiniilor.
Inteligenta noastra nu este altceva decât suma, sinteza multor mii de centre si organe care se
afla în noi, a tuturor tendintelor, pulsiunilor pe care le transformam din încarnare în încarnare de
milioane de ani, este un rezumat al tuturor facultatilor si capacitatilor pe care le poseda celulele care
compun organismul nostru, iar cu cât celulele sunt mai evoluate, mai sensibile, mai armonioase, cu
atât inteligenta noastra este mai dezvoltata. Iata ceea ce trebuie înteles. Inteligenta nu este un atribut
separat, distinct, independent de ansamblul fiintei umane, de celulele sale, de organele sale. De
aceea, a gândi corect nu necesita numai un efort al intelectului, este în realitate rezultatul unei
întregi discipline de viata.
 Sa mergem mai departe. Care este originea acestei inteligente pe care noi o posedam? Ea
este reflectarea Inteligentei Cosmice. Dar este o reflectare imperfecta, caci trecând prin toate
celulele noastre care sunt adesea prada dezordinii pasiunilor noastre, bineînteles ca este limitata si
întunecata. Inteligenta Cosmica nu se poate manifesta perfect printr-un individ care nu stie înca sa-
si stapâneasca miscarile instinctive; dar cu cât se purifica, se perfectioneaza cu atât mai mult creste
capacitatea lui de a sesiza si a capta lumina acestei inteligente.
Din moment ce inteligenta este o consecinta a starii în care se afla toate celulele corpului
sau, discipolul trebuie sa vegheze sa le mentina într-o stare cât mai armonioasa, fiind atent la
calitatea hranei sale fizice, dar mai ales a celei psihice (la senzatiile sale, la sentimentele sale, la
gândurile sale); altfel el ramâne închis celor mai mari revelatii. Nu exista un alt mod de a-ti
ameliora inteligenta, decât prin a-ti îmbunatati felul în care traiesti. Eu am crezut aceasta
întotdeauna, am stiut-o întotdeauna si întotdeauna am lucrat în acest sens.
Când vad câteodata persoane care îsi dau cu parerea asupra unor subiecte despre care nu stiu
nimic, cu certitudinea absoluta asupra adevarului pe care îl sustin si care sunt gata sa-i extermine pe
ceilalti si sa se distruga pe sine în numele convingerilor lor, sunt uluit. Ei nu-si vor pune niciodata
întrebarea: ”Si daca ma însel? Poate ca nu sunt chiar atât de evoluat, atât de purificat, de receptiv.
Oare am dreptul sa fiu atât de convins? Trebuie sa ma asigur: voi mai studia.” A, nu, nu, ei îi vor
ucide pe ceilalti, se vor ucide si pe ei, dar nu vor renunta la parerile lor.
Dar cum pot oare oamenii sa fie într-atât de convinsi ca au dreptate în toate, în evenimente,
în religie, în politica, în dragoste?... Dupa câtiva ani îsi schimba complet parerile si din nou cred ca
au dreptate. În tinerete au gândit într-un fel, adulti gândesc altfel si la batrânete vor gândi iar altfel.
Atunci de ce tin atât la ideile lor? Ar trebui sa-si spuna: ”Din moment ce mi-am schimbat parerile
pâna acum de mai multe ori, cine îmi dovedeste ca de data asta am dreptate?” Chiar si la 99 de ani
trebuie sa ne spunem: ”Astept înca pentru ca sa ma pronunt. Poate ca de azi în câteva mii de ani, voi
vedea lucrurile mai clar. Mi-am schimbat de atâtea ori parerile în cursul vietii!”. Trebuie sa fim într-
adevar convinsi, dar nu de capacitatile noastre de a judeca, caci ele sunt limitate, incomplete. Mai
traiti înca putin si va veti schimba înca de câteva ori parerile.
Acum, ca ati înteles cât suntem toti de amenintati de orgoliu, luati-va precautiuni pentru a nu
fi atinsi: în fiecare zi încercati sa priviti în sus, sa va comparati cu fiintele care va depasesc,
Arhanghelii, Divinitatile, si veti vedea ca nu sunteti mare lucru. De aceea în loc sa va dati cu
parerea asupra tuturor subiectelor spunând: ”Dupa parerea mea, este asa... În opinia mea...”
încercati sa cunoasteti opinia Stiintei Initiatice, a Marilor Maestri ai umanitatii, întrebati-i cum vad
ei lucrurile pentru ca ei sa va comunice lumina lor. Toti se înseala atâta vreme cât nu s-au dus sa-si
verifice opiniile, modul lor de a vedea lucrurile, comparându-le cu Inteligenta Cosmica. Istoria este
cea care dovedeste ca dupa ani de zile se observa ca au comis erori mari.
Deci, iata cea mai buna metoda pentru a rezista orgoliului. Stiind ca din cauza erorilor pe
care le-ati putut comite în încarnarile anterioare, aveti în aceasta existenta o inteligenta foarte
limitata si ca a va baza pe ea însemneaza a va lasa prada catastrofelor, trebuie sa cereti permanent
parerea lumii divine. În fiecare zi obisnuiti-va sa priviti în sus si sa spuneti: ”Iata ce gândesc eu
despre acest subiect, despre aceasta persoana. Am oare dreptate? Luminati-ma”. În acel moment, nu
numai ca nu mai puteti fi orgoliosi, dar primiti raspunsuri clare si adevarate si sunteti pe drumul cel
bun. Sa nu credeti niciodata ca ati atins perfectiunea, nu, voi mergeti doar pe drumul catre
perfectiune. Trebuie sa fiti foarte atenti caci atâta vreme cât nu ati ajuns înca în vârf, puteti înca sa
va înselati.
De altfel, se poate spune ca toti aceia care nu lucreaza cu adevarat pentru ca sa-si transforme
modul de viata, care continua sa se lase hartuiti de dorintele lor inferioare, chiar daca cer Cerului sa
fie luminati, primesc un raspuns eronat; nu este vorba de intuitie, ci de o impresie mincinoasa. De
ce? Pentru ca raspunsul Cerului trecând prin toate straturile lor impure pe care le-au acumulat,
sufera o deformare. Exact ca atunci când scufundam un baton în apa: el ne pare frânt. Da, chiar si
sfaturile lumii divine, daca trec prin straturi de impuritati, se deformeaza. Si atunci exista atâtea
riscuri de erori ca este mai bine sa nu ascultati ceea ce receptionati. Multa lume este receptiva, putin
mediumnica, putin clarvazatoare, si este adevarat ca capteaza elemente din lumea invizibila dar sunt
elemente amestecate, carora este bine sa nu li se dea credibilitate. Singur acela care face eforturi
pentru a se purifica, a se curata, a se înnobila, primeste de la Ceruri raspunsuri clare, limpezi si
adevarate.

Capitolul XII Sublimarea fortei sexuale

Povestea primului barbat si a primei femei, Adam si Eva, asa cum este relatata în Geneza,
viata lor în gradina Edenului si motivul pentru care ei au fost izgoniti din aceasta gradina este o
povestire de o mare profunzime simbolica care niciodata nu va fi îndeajuns cercetata.
Dumnezeu a pus, deci, întreaga gradina a Edenului la dispozitia Evei si a lui Adam. El le-a
interzis doar sa guste din fructele Arborelui Cunoasterii Binelui si Raului. De ce?
Într-un anumit fel, Paradisul era un laborator alchimic, si primii oameni erau alchimisti care
studiau proprietatile elementelor, simbolizate prin copacii gradinii. Si daca Dumnezeu le-a interzis
sa manânce din Arborele Cunoasterii Binelui si Raului, acesta era din cauza ca el continea elemente
pe care ei nu erau înca pregatiti sa le suporte, trebuiau sa mai astepte.
Dar, iata ca Eva, mai curioasa decât Adam, observa aceste fructe cu mare interes fara a
îndrazni sa le atinga. Dar în acel moment, sarpele care se afla în spatele ei s-a trezit, caci era foarte
cald, si serpii se trezesc si devin foarte agili la caldura. Ori, în acea zi, era foarte cald în Paradis...
bineînteles ca toate acestea sunt simbolice!... si sarpele ascuns în sira spinarii Evei (A se vedea în
“Centri si corpuri subtile” - colectia Izvor nr. 219 - cap.VI, partea I-a, unde Arborele Cunoasterii
Binelui si Raului este asimilat sistemului de chakre si sarpele fortei Kundalini.) s-a trezit si i-a spus:
“Încearca, gusta din acest fruct, de ce te temi? Daca vei mânca vei deveni asemenea Domnului, si
tocmai de aceea El ti-a interzis”. Era adevarat ca din cauza acestui fruct Eva va deveni asemeni lui
Dumnezeu, dar numai dupa miliarde de ani de suferinta, de peripetii, de reîncarnari succesive. Deci
Eva a mâncat din fructul interzis si i-a dat si lui Adam. Dar organismul lor nu-l putea suporta.
Dumnezeu spusese: “Daca veti mânca din acest fruct, veti muri”. Si într-adevar au murit, au murit
în sensul ca în ei s-a produs o schimbare de constiinta. Înainte erau liberi, fericiti, usori, luminosi si
ei au murit pentru aceasta stare superioara; au murit pentru bucuriile si luminile Cerului si au prins
viata pentru suferintele pamântesti.
Sarpele din Geneza este deci un simbol: simbolul fortei sexuale care s-a trezit în om si careia
i-a cazut victima. Sarpele se trezeste la caldura si adoarme la raceala. În toate pasiunile veti întâlni
caldura: o caldura care distruge si care consuma totul în interior. În padurile ecuatoriale unde
domneste o caldura puternica, traieste cel mai mare numar de fiare salbatice. Cel care se
aventureaza adesea la ecuator (stomac, sex) se izbeste de pasiuni (fiare) care încep sa se înmulteasca
în el.
Sarpele este considerat expresia raului în om, cu toate ca în realitate simbolismul sau nu este
exclusiv negativ: din contra, sarpele este considerat si simbolul întelepciunii. Aceasta dubla
semnificatie este foarte bine reprezentata prin Caduceul lui Hermes.
Pentru Initiati, primul sarpe al caduceului reprezinta forta sexuala, cauza raului iar al doilea
sarpe este simbolul transformarii acestei forte într-o alta energie, foarte puternica care este
întelepciunea si clarviziunea. Iata pentru ce faraonii vechiului Egipt sunt adeseori reprezentati cu un
sarpe mic care iese dintre cei doi ochi. Aceasta semnifica ca ei au transmutat forta sexuala ridicând-
o pâna la creier. Aceasta forta transmutata le da Initiatilor posibilitatea de a arunca o privire asupra
subtilitatilor lumilor supraterestre. Anumite religii ale Antichitatii aveau un cult pentru serpi si
acestia erau folositi ca oracole; la Delphi de exemplu, se spunea ca Pythia savârsea oracole sub
inspiratia unui sarpe Python.
Înteleptii care cunosc legile si mijloacele de a transforma puterea care dormiteaza în fiecare
om, devin “serpi”, adica fiinte întelepte, prudente. În India, înteleptii sunt numiti “nagi” adica serpi,
pentru a arata ca fortele raului pot deveni benefice daca omul stie sa le transforme. Sarpele din noi
se afla în coloana vertebrala. La baza coloanei dormiteaza puterea sarpelui Kundalini, si Kundalini
poate face minuni în Initiatul care stie cum sa-l trezeasca. (A se vedea în “Centri si corpuri subtile”
- colectia Izvor nr. 219 - cap.V: forta Kundalini.)
Câti religiosi din trecut considerau ca forta sexuala este o forta diabolica care trebuie
înfrânta prin toate mijloacele! Si care era rezultatul? Ei nu mai aveau viata în ei, resursele lor
scadeau, nu mai aveau nici elan, nici o bucurie. Îsi închipuiau ca astfel vor deveni sfinti. Dar
sfintenia nu este asta! În trecut, generatii întregi au urmat acest drum si ce a iesit din asta?...
Bineînteles, ca dintre miile de mistici, unii aveau într-adevar har, o inteligenta si o vointa
iesite din comun, care le permiteau sa treaca prin aceasta uscaciune, dar nici ei nu se dezvoltau si nu
înfloreau. De ce? Pentru ca nu stiau ca forta sexuala este o energie divina pe care Creatorul a dat-o
umanitatii, spre fericirea ei... si nu spre nenorocirea ei asa cum credeau ei.
Forta sexuala este o energie care trebuie exploatata cu întelepciune: este o seva bruta care se
transforma în celule si pe care spiritul o distribuie apoi în tot organismul sub forma de vitalitate în
planul fizic, sub forma de dragoste si de bucurie în inima, sub forma de lumina si întelepciune în
creier.
Forta sexuala este o putere enorma pe care înteleptii stiu sa o conduca: ei nu o lasa sa îi
chinuie sau sa îi împinga sa traiasca tragedii, ei nu o lasa sa inunde sau sa distruga satele si orasele
din ei, ci construiesc mari uzine, canale de irigatie si culeg roadele pe care aceasta forta repartizata
cu întelepciune le-a produs. Cu cât suntem mai rationali în utilizarea fortei sexuale, cu atât
acumulam mai multe bogatii spirituale. Forta sexuala dominata, este exact ca si apa unui mare
fluviu pe care o canalizam pentru a iriga pamânturi, cum au facut Egiptenii cu Nilul, asigurând
astfel prosperitatea tarii. Cu cât omul exploateaza mai întelept forta sa sexuala, cu atât el se apropie
de Împaratia lui Dumnezeu si întelege sensul si frumusetea vietii.
S-ar parea însa ca, cu cât li se explica mai mult oamenilor problema dragostei din punct de
vedere initiatic, cu atât înteleg mai putin. De ce? Pentru ca de mii de ani ei au repetat de prea multe
ori mereu aceleasi practici, acelasi mod de comportament; ei nu pot întelege ca dupa ce le-a dat
fapturilor o perioada de timp anumite comportamente sexuale, natura vrea acum sa le schimbe
drumul, pentru a-i face sa descopere, în acest domeniu, alte moduri de manifestare, superioare, mai
frumoase, mai spirituale. Când li se vorbeste despre o astfel de conceptie asupra dragostei, ei
raspund ca daca nu îsi vor mai putea satisface nevoile sexuale, vor muri, caci aceasta este ceea ce îi
face sa traiasca! Da, într-adevar asta tine în viata radacinile dar florile din vârf mor. Deci, totul
depinde de persoana si de gradul sau de evolutie.
Oamenii sunt facuti pentru a evolua în toate domeniile, si atunci de ce nu ar evolua si în
domeniul dragostei? Si tocmai acest stadiu superior, aceasta evolutie consista în a sublima energia
sexuala, a o dirija în sus, catre cap, pentru a hrani creierul si a-l face capabil de cele mai minunate
creatii. Dragostea este o forta divina care vine de sus si ea trebuie respectata, pastrata si chiar sa ne
gândim sa o întoarcem înapoi catre Cer, în loc sa o trimitem în infern unde este luata si utilizata de
monstri, de larve, de elementali. Atâta timp cât oamenii nu vor cunoaste modalitatile de a utiliza
aceasta energie pentru lucrari spirituale de mari proportii, ei vor continua sa o risipeasca si de aceea
saracesc, se abrutizeaza. Toata lumea stie ca forta sexuala urmeaza o anumita directie. Dar sunt
foarte putini aceia care sunt constienti de faptul ca ea poate fi orientata într-o alta directie, si care se
decid sa faca aceasta experienta.
Forta sexuala este resimtita de majoritatea oamenilor ca o tensiune teribila de care simt
nevoia sa se elibereze. Si se elibereaza, fara sa stie ca pierd astfel ceva foarte pretios, o chintesenta
care este consumata în mod stupid numai în placeri, în timp ce ea ar fi putut fi folosita pentru o
adevarata regenerare a întregii lor fiinte. Omul trebuie asemuit unui bloc cu 50 sau 100 de etaje; se
va întelege atunci ca este necesara o presiune ridicata, o tensiune mare pentru a face ca apa sa urce
pâna la partea superioara a cladirii, pentru ca locatarii de la etajele superioare sa beneficieze de apa
pentru a se spala, a bea, pentru a-si uda florile, etc. Fara aceasta presiune, apa nu va urca niciodata
pâna sus. Daca ei ar sti ce reprezinta aceasta tensiune, daca ar sti cum sa o foloseasca, oamenii ar
ajunge sa-si adape si sa-si hraneasca celulele creierului, caci aceasta energie poate urca pâna la
creier prin canale pe care natura inteligenta le-a construit special în acest scop.
Putem compara acest sistem de canale cu cel ce se gaseste într-un arbore. Toate substantele
extrase prin radacini din sol formeaza seva bruta. Aceasta seva aspirata de perii absorbanti ai
radacinii este transportata prin vasele lemnoase de-a lungul trunchiului pâna la frunze si apoi
alimenteaza florile si fructele. Arborele cunoaste secretul alchimic al transmutarii materiei. Si
atunci, daca arborele cunoaste acest secret, de ce omul nu l-ar cunoaste si el?
Tensiunea este deci folositoare, nu trebui sa ne debarasam de ea, caci gratie ei, energia poate
urca pâna sus: altfel, în loc sa se trezeasca pentru a face lucrari minunate, celulele creierului vor
ramâne amortite, saracite, cloroformizate si se vor multumi sa asigure doar bunul mers al functiilor
inferioare, atâta tot. Atâta vreme cât nu veti învata sa va stapâniti, va privati de toate posibilitatile de
a deveni puternici si inteligenti.
Cum sa-i faci pe barbati si pe femei sa înteleaga ca, în planurile Inteligentei cosmice, aceasta
energie a fost destinata sa fie folosita pentru creatii sublime? Nu este chip! Ei cauta placerea, cauta
ceea ce este usor de obtinut, ceea ce nu cere nici un efort. Ei bine, aceasta placere trebuie platita
foarte scump. Ei nu stiu ca cel care face eforturi pentru a se domina, nu numai ca se îmbogateste,
dar resimte si o placere extraordinara. Dar cuvântul “placere” nu este cel potrivit aici caci el este
legat de manifestarile instinctelor inferioare, ci cuvintele “bucurie”, “încântare”, “extaz”sunt mai
potrivite. Placerea nu este întotdeauna ceva de lauda, ba chiar câteodata ne este rusine, în timp ce
bucuria, încântarea, extazul nu pot fi atinse decât prin declansarea fortei divine din noi.
Ma adresez în special tineretului. Tinerii nu-si dau seama ca exista experiente care i-ar
îmbogati mai mult decât acelea în care ei se aventureaza în mod obisnuit si de pe urma carora în
câtiva ani îsi vor pierde prospetimea, farmecul, frumusetea, lumina. Tinerii vor sa experimenteze
dragostea fizica, bine, înteleg, dar ei nu vor gasi fericirea prin acumularea acestor experiente; dupa
câtva timp vor fi uitat toate senzatiile de placere pe care le-au resimtit si nu va mai ramâne decât
ruina, regretul, întunecarea. Trebuie sa încerce sa faca un efort de stapânire de sine; chiar daca nu
vor reusi chiar de la început, rezultatele vor veni încetul cu încetul; vor fi mândri de a fi fost
capabili sa învinga si se vor simti mai puternici.
Unii vor spune: “Dar cum sa ne exersam?” Nu este greu deloc, exista atâtea ocazii în care
tinerii se întâlnesc: pe strada, la serviciu, la petreceri, în excursii, la diferite întâlniri, pe plaja... Si
atunci, este firesc sa simta câteodata un elan trezindu-se în ei. Dar în loc sa faca tot ce le sta în
putinta pentru a-si satisfaca cât mai grabnic dorintele, de ce sa nu ia hotarârea sa reziste si sa faca un
efort de sublimare? Da, sa ia energia care s-a trezit în ei si sa o ridice pâna la Cer, pâna la Mama
Divina, pâna la Tatal Ceresc... Facând aceste exercitii timp îndelungat, vor ajunge cu timpul sa dea
acestor energii o cu totul alta orientare si sa simta ceea ce este cu adevarat dragostea spirituala.
Amintiti-va, deasemenea, ceea ce v-am spus despre sacrificiu: ca este periculos sa renuntati
la ceva: la un obiect, la o obisnuinta, la o dorinta, fara a le înlocui cu altceva, un alt obiect, o alta
obisnuinta, o alta dorinta. De aceea dragostea nu trebuie niciodata refulata, ci trebuie înlocuit
obiectul dragostei cu altul mai vast, mai luminos.
Sa luam un exemplu: un barbat iubeste o femeie si crede ca nu se poate lipsi de ea. Dar
aceasta femeie nu este libera, sau chiar el însusi este însurat, si deci nu pot trai împreuna fara ca
aceasta sa produca mari perturbari într-o familie. Cum va putea el sa învinga aceasta dorinta? Foarte
simplu, tot cu ajutorul femeilor: în loc sa se limiteze la o singura femeie, trebuie sa ia hotarârea în
inima lui, în sufletul lui, de a iubi în acelasi timp toate femeile. Va fi atunci atât de ocupat încât nu
va mai avea timp sa se tina nici macar dupa una singura si astfel toate femeile îl vor salva.
Bineînteles ca aceiasi metoda este valabila si în cazul unei femei. Este necesar sa va deprindeti sa
realizati aceasta largire a constiintei, altfel veti ramâne mereu împartiti, în conflict cu voi însiva. Si
chiar daca ati pierdut fiinta iubita, daca ea v-a parasit sau a murit... nu trebuie sa o înlocuiti cu alta,
caci riscati sa o pierdeti si pe aceasta, ci înlocuiti-o cu o mare dragoste îndreptata spre ceva ceresc,
divin. Atunci calmul, linistea se vor restabili în voi pentru ca vidul vostru interior se va umple cu
prisosinta. Bineînteles ca, cu toate ca este de dorit ca toata lumea sa depuna eforturi în acest sens,
nu îi este dat oricui sa poata sa stapâneasca cu adevarat forta sexuala pentru a întâlni dragostea
superioara. De aceea, înainte de a va avânta într-o astfel de încercare este bine sa va analizati si sa
va cunoasteti cât mai bine. Daca simtiti ca aveti înca mare nevoie de placerile fizice, este de preferat
sa nu încercati sa renuntati brusc la ele, caci astfel va fi mai rau. Dar daca ati evoluat deja si simtiti
nevoia de a avea trairi mai subtile, mai spirituale, de a întelege splendoarea lumii divine si de a ajuta
oamenii cu dragostea voastra, puteti alege acest drum. Dar, va repet, el nu este pentru toata lumea si
eu nu sfatuiesc pe oricine sa apuce pe acest drum, pentru ca eu cunosc bine toate inconvenientele
care pot sa se produca. Ce se va întâmpla, de exemplu în cupluri, daca unul din cei doi se va decide
pentru a trai o dragoste mai spirituala, în timp ce celalalt nu se poate lipsi de placerea fizica si face
din asta o tragedie? Bineînteles ca eu voi fi cel vinovat. Stiu ca este un mare risc sa va vorbesc asa
cum am facut-o, sunt obligat însa sa dau învataturi celor care vor sa evolueze si sunt constient de
pericolul la care ma expun de a fi gresit înteles si de a-mi atrage ostilitati.
Eu cer doar tuturor celor care ma asculta sa încerce sa înteleaga adevarul spuselor mele, sa
înteleaga mai ales ca nu am intentia de a strica familiile, ci doar aceea de a largi din ce în ce mai
mult constiinta atât a barbatilor cât si a femeilor. Daca conceptia uzuala pe care unii oameni o au
despre dragoste ar da rezultate bune, n-as avea nimic de spus. Dar priviti putin cum se petrec
lucrurile: drame, sinucideri, crime, divorturi... si chiar atunci când doi sunt împreuna, deseori ei se
gândesc unul la amanta, celalalt la amantul pe care îi au sau pe care le-ar placea sa îi aibe. Aparent
îsi sunt fideli unul altuia, dar în interiorul lor sunt pe cale sa se însele.
De aceea, chiar atunci când cineva nu se simte înca în stare sa traiasca fazele elevate ale
dragostei, el trebuie totusi sa încerce sa îmbunatateasca ceva în felul lui de a iubi. Va voi da o
comparatie. Aveti în fata voastra doua sticle. Sa presupunem ca una reprezinta barbatul si cealalta
femeia. Cum fiecare din ei nu conteneste sa extraga din celalalt, foarte repede ambele sticle se vor
goli si nu mai ramâne decât ca ele sa fie aruncate pentru a fi apoi înlocuite. Aceasta este ceea ce se
petrece în conceptia obisnuita privitoare la dragoste: se bea dintr-o sticla care are un continut limitat
si când ea s-a golit, este aruncata. Cum trebuie facut pentru ca aceste “sticle” sa nu se goleasca
niciodata? Este necesar ca fiecare dintre ele sa fie legata la Izvorul infinit al dragostei: atunci nimic
nu le va putea epuiza, ele vor fi mereu pline, alimentate pentru totdeauna de catre apa Izvorului.
Aceasta înseamna ca, în loc sa va opriti asupra a ceea ce este superficial la o femeie sau la
un barbat, sa îi iubiti spiritul, sufletul si astfel sa va conectati la ceva viu, ceva ce este deja legat la
Izvor, la Dumnezeu. Astfel, dragostea voastra va dura pentru totdeauna: chiar si atunci când veti
îmbatrâni, ridati, veti continua sa va iubiti, caci nu ati iubit trupul, ci o fiinta care este reflectarea
Divinitatii. Prin femeie, barbatul o cauta de fapt pe Mama Divina, el se ridica pâna la ea pentru a
primi energii, lumina, bucurie. Prin barbat, femeia se ridica pâna la Tatal Ceresc.. si în acest fel
dragostea lor nu va lua niciodata sfârsit. Dar daca barbatul si femeia se multumesc sa se caute în
planurile inferioare, sa nu se mire daca vor fi repede deceptionati. Este normal, cum ar putea
dragostea sa dainuiasca când dincolo de trup nu mai exista nimic altceva bun si frumos de iubit?
Priviti cum se petrec lucrurile în natura: tot ceea ce este întunecat, murdar, impur, are
tendinta de a se acumula în partea de jos si ceea ce este pur se ridica deasupra. La fel se petrec
lucrurile si în fiinta umana: si în el tot ceea ce este grosier se aduna în partile inferioare, în timp ce
tot ce este usor, pur, luminos, urca catre cap. De aceea ochii, urechile, gura, nasul, creierul sunt
asezate în partea superioara, în timp ce alte functii sunt plasate în partea inferioara. Acestor doua
parti fizice ale omului îi corespund cele doua naturi ale sale, inferioara si superioara: personalitatea
si individualitatea. Dragostea manifestata de personalitate, care nu se gândeste decât sa ia, sa se
ghiftuiasca, este îmbâcsita cu elemente grosiere si întunecate. În timp ce dragostea manifestata de
individualitate contine elemente de generozitate, de dezinteres, este pura si luminoasa...
Prin dragostea lor egoista si senzuala, oamenii îsi transmit tot felul de elemente întunecate care îi
împiedica sa vada limpede si sa simta senzatiile celeste. Bineînteles, sunt liberi, se pot lasa în voia
tuturor poftelor lor, dar nu este în interesul lor! Daca Initiatii au dat reguli si prescriptii, n-au facut-o
pentru a le interzice placerile dragostei, ci pentru a-i împiedica sa coboare prea jos în stari de
constiinta inferioare, acolo unde nu vor mai putea primi nimic din binefacerile si minunile lumii
divine.
De acum înainte, încercati sa faceti eforturi pentru a întelege aceasta filozofie sublima, caci
ea este singura care îi învata pe barbati si pe femei cum sa-si utilizeze toate aceste elanuri pe care si
le dau unii altora, toata aceasta minune, fericire de a se contempla pentru a fi mereu inspirati si
pentru a deveni niste genii, niste divinitati.
Dar toate acestea nu le veti întelege cu adevarat decât dupa ce le veti întelege întâi înauntrul
vostru prin meditatii si prin modificari interioare. Când veti fi reusit, va veti afla în posesia tuturor
bogatiilor pe care natura vi le-a pregatit, le veti putea folosi cu tot atâta precizie ca si cum v-ati afla
într-un laborator: veti sti sa folositi elementele si fortele pentru propria voastra regenerare,
iluminare si pentru cea a lumii întregi.
 OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV
EGREGORUL PORUMBELULUI LIBERTĂŢII

Fiecare grupare, fiecare mişcare religioasă, politică, artistică, fiecare ţară, formează un
"egregor". Un egregor este o fiinţă psihică emanată de o colectivitate, formată din gândurile,
dorinţele, fluidele tuturor membrilor care lucrează în acelaşi scop. Fiecare egregor are culorile sale,
formele sale particulare: pentru Franţa, cocoşul, pentru Rusia, ursul, etc...
Dar nici cocoşul, nici ursul, nici tigrul sau dragonul nu vor rezolva problemele lumii întregi.
Adesea, egregorurile se opun unul altuia în lumile subtile ; anumiţi clarvăzători văd aceste ciocniri
de egregoruri şi puţin timp, după aceea, războaiele izbucnesc pe pământ între oameni... Trebuie,
deci, ca acum întreaga omenire să formeze egregorul porumbelului care aduce pacea.

Cap. I PENTRU O MAI BUNĂ ÎNŢELEGERE A PĂCII

Am asistat într-o zi la o dezbatere publică despre pace. Multe personalităţi cu înaltă
calificare, instruite, inteligente, simpatice, amuzante chiar, au luat cuvântul. Mulţumită lor, am aflat
că pacea este starea cea mai favorabilă pentru toată omenirea, în timp ce războiul este cel mai mare
rău. Într-adevăr, am fost încântat, mi-am spus chiar: "Fiindcă am înţeles, în sfârşit, binefacerile
păcii, este evident că omenirea va fi salvată!"
Dar aş fi vrut, totodată, să aud în ce manieră se va instala această pace. Mai mulţi vorbitori
şi-au expus proiectele. Unul dintre ei a propus înfiinţarea unei poliţii mondiale care ar împiedica
ţările să poarte război. Ideea e minunată, dar cum s-o pui în practică? Acest proiect m-a dus cu
gândul la fabula lui La Fontaine unde şoarecii ţineau sfat pentru a găsi mijlocul de a se apăra de
pisică. După multe discuţii, cel mai bătrân şoarece prezenta soluţia: trebuie, spunea el, să agăţăm un
clopoţel la gâtul pisicii şi în acest fel o vom auzi venind de departe. Această soluţie minunată a fost
primită cu aplauze. Din nefericire, nu se va găsi niciodată şoarecele, atât de curajos pentru a agăţa
clopoţelul la gâtul pisicii. Exact acest lucru se întâmplă cu proiectul poliţiei mondiale. Unde se
găseşte o forţă internaţională îndeajuns de cinstită şi imparţială pentru a îndeplini această funcţie, şi
apoi cum s-o impunem celorlalte naţiuni?
Un alt vorbitor a explicat că pacea nu se va obţine decât prin federalism, şi s-a lansat în tot
felul de teorii din care nimeni n-a înţeles mare lucru. Un al treilea a luat cuvântul pentru a acuza
Statul de a abuza de puterea sa şi de a transforma pe cetăţeni în sclavi... În fine, după ce am ascultat
încă mulţi vorbitori, am fost obligat să conchid că pacea nu va putea veni prea repede, întrucât
nimeni nu o înţelege şi nu ştie cu adevărat ce este.
Numai un punct de vedere iniţiatic poate lămuri problema, căci pentru a realiza pacea, trebuie
să ai o bună cunoaştere a fiinţei omeneşti. Veţi spune: "Oh, fiinţa omenească, o cunoaştem! “ Nu, nu
se cunoaşte încă structura sa psihică cu diferitele ei corpuri subtile, care au fiecare nevoi bine
definite, aspiraţii de satisfăcut. Şi mai ales nu se cunoaşte fiinţa omenească aşa cum am prezentat-o
noi, cu cele două naturi ale sale, Eul inferior şi Eul superior, Personalitatea şi Individualitatea... Ei
bine, atât timp cât cei care doresc pacea nu cunosc această ştiinţă, pacea nu va veni niciodată în
lume. Pentru moment, se pot observa peste tot oameni înverşunaţi acuzându-se reciproc de a fi
factori de război. Astfel îşi imaginează ei că lucrează în favoarea păcii. Pentru unii, cei bogaţi sunt
vinovaţii, pentru alţii, sunt intelectualii, oamenii politici şi savanţii. Credincioşii acuză pe cei care
nu aparţin bisericii lor că sunt eretici care duc omenirea la pieire, iar necredincioşii îi acuză pe
credincioşi de fanatism... Observaţi şi veţi vedea că întotdeauna prin suprimarea a ceva exterior lui,
lucruri sau oameni, fiecare crede că poate instala pacea în lume. Şi aici e greşeala. Chiar dacă s-ar
suprima armata şi tunurile, a doua zi oamenii vor inventa alte mijloace pentru a se ucide.
Pacea este o stare interioară şi nu se va obţine niciodată suprimând ceva ce ar veni din
exterior. Cauzele războiului trebuie suprimate mai întâi în interiorul fiecăruia. Să luăm un exemplu
simplu. Un om consumă la o masă bogată cârnaţi, jambon, pui, udaţi din belşug cu vin bun. După
masă îşi spune: "Acum voi căuta un loc liniştit pentru odihnă.” Găseşte, în sfârşit, un loc liniştit, dar
în sinea lui simte ceva care începe să se mişte. Ia o ţigară, fumează, apoi se întinde gândindu-se că
ar fi plăcut să aibă o femeie frumoasă lângă el. Unde să o găsească? La vecin, bineînţeles. Există un
zid, dar acesta nu înseamnă nimic, el sare peste el. Vă închipuiţi urmarea poveştii... Nu mai este
cazul să vorbim despre pace!...
Pacea nu este o stare pe care o putem obţine mecanic. Dacă veţi căuta pacea menţinând în voi
condiţii de tulburare şi excitare, nu o veţi găsi niciodată. Pacea este un rezultat, o consecinţă, ea
determină ca toate funcţiile şi activităţile interioare şi exterioare ale omului să fie perfect echilibrate
şi armonizate. Trebuie, deci, să cunoaştem mijloacele şi metodele capabile de a produce pacea, şi
aceasta este o ştiinţă întreagă.
Din momentul în care întreţine în el anumite dorinţe, anumite pofte, omul, orice ar face, nu
poate să fie în pace, căci prin aceste dorinţe şi pofte a introdus în forul lui interior, deja, germenul
dezordinii. Să luăm exemplul unui hoţ: automat, el gândeşte că poate a fost văzut de cineva şi nu se
poate opri să-şi închipuie tot ceea ce i s-ar putea întâmpla: va fi urmărit, arestat, închis... Nu este
sigur că nu a fost văzut de cineva, că nu a lăsat câteva urme sau că nu a făcut câteva gesturi care pot
dezvălui pungăşia sa, şi nu mai este liniştit: pierde pofta de mâncare, somnul, şi nu gândeşte decât
să se ascundă.
Un altul a împrumutat bani promiţând să-i înapoieze, dar cum este incapabil să se abţină
puţin pentru a aduna această sumă, nu îi înapoiază, şi iată-l urmărit de creditorul său, de care nu mai
ştie cum să scape... Un altul aruncă câteva cuvinte grele şi jignitoare unui prieten şi îşi face astfel un
duşman. Iată, încă o dată în plus, cum se evaporă pacea. Inutil să continui, se pot găsi sute de
exemple. Ei da, oamenii fac întotdeauna proba unui talent nemaipomenit în a-şi pierde pacea.
Dacă aveţi o haită care latră în spatele vostru pentru că aveţi datorii, pentru că aţi furat,
prădat, sau pentru că nu v-aţi ţinut promisiunile, cum mai vreţi, atunci, să aveţi pace? "Fugind de
creditorii mei", veţi răspunde. De acord, dar creditorii care sunt în voi, îndoielile, remuşcările care
vă urmăresc, cum să fugiţi de ele? Argumentând astfel, înseamnă să fii lipsit de ştiinţa şi
cunoştinţele veritabile. Nu vă amăgiţi cu iluzii, gândul nu vă va lăsa deloc în pace. În aparenţă este
foarte uşor să obţii pacea: este suficient să mergi pe piscul muntelui unde domnesc liniştea şi
singurătatea. Dar, iată, ca şi aici omul nu găseşte pacea. Pentru ce? Pentru că a luat cu el un
tranzistor în cap, da, un tranzistor de care nu se separă niciodată şi care merge încontinuu... Şi ce
aude... Adesea, acest tranzistor este conectat la staţiile infernului unde se află, de asemenea, muzică,
dar ce fel de muzică, ce vacarm. Şi totuşi este acolo pe piscuri, e linişte. Da, exteriorul este calm,
dar interiorul, acolo furtunile şi uraganele bântuie. Atunci, cum să obţinem pacea?
Toată lumea ştie că trupul omenesc este constituit dintr-un mare număr de organe legate
între ele. Fiecare face o muncă specifică, dar toate trebuie să fie în concordanţă, în armonie, dacă
nu, vor apare dezordini sau, ceea ce în muzică numim disonanţe. Omul nu poate fi în bună sănătate
şi pace decât cu condiţia ca toate organele sale să lucreze dezinteresat, impersonal, pentru binele
organismului întreg. Dar această sănătate, această pace nu sunt încă decât stări pur fizice.
Pentru a avea pacea sufletului şi a spiritului trebuie mers mult mai sus, trebuie ca toate
elementele care constituie celălalt organism, organismul psihic, să vibreze de asemenea la unison,
fără egoism, fără dezacorduri, fără idei preconcepute, ca şi organele organismului fizic. Pacea este,
deci o stare de conştiinţă superioară. Numai că, deoarece ea este dependentă de sănătatea
organismului nostru şi cele mai mici necazuri care apar pot compromite armonia noastră psihică,
trebuie ca, aceste două organisme, fizic şi psihic, să fie în armonie, pentru ca pacea să se instaleze
complet.
Pacea aşa cum este înţeleasă, în general, nu este pacea veritabilă. Dacă, timp de câteva
minute sau ore nu simţiţi în interior agitaţie sau necaz, aceasta nu este pace, căci nu este o stare
durabilă. Adevărata pace, odată instalată nu o mai puteţi pierde. Da, pacea nu înseamnă numai să te
simţi bine, calm şi fără griji un moment, este ceva mult mai profund, mai preţios... Pacea, v-am
spus-o, este un rezultat. Când instrumentele unei orchestre sunt perfect acordate, când toţi
muzicienii, lucrând cu toate puterile şi cunoscând şeful care îi dirijează, îl iubesc şi i se supun,
atunci rezultă o extraordinară armonie. În fiinţa omenească, pacea este, de asemenea, o armonie, un
acord perfect între elemente, forţe, funcţii, gânduri, sentimente, activităţi.
Această pace profundă, inexprimabilă, este foarte greu de obţinut pentru că îţi trebuie pentru
aceasta voinţă, răbdare, dragoste şi o mare ştiinţă. Atunci când discipolul începe să înveţe şi să
înţeleagă natura şi proprietăţile fiecărui element, gând, sentiment, dorinţă, în scopul de a nu
introduce niciodată în el ceea ce ar putea tulbura armonia sa interioară, şi în fine, atunci când
reuşeşte să elimine din organismul său tot ceea ce nu vibrează la unison, atunci şi numai atunci
obţine pacea. Dacă fumaţi, dacă mâncaţi şi beţi orice, introduceţi în organismul vostru anumite
elemente nocive care vă îmbolnăvesc şi nu veţi putea avea pace.
Dacă vă dor dinţii, dacă aveţi colici sau palpitaţii, cum vreţi să aveţi pace? Aţi introdus în voi
particule care provoacă obstrucţii sau fermentaţii şi trebuie acum să le eliminaţi. Aceeaşi lege
operează pe partea psihică. Atât timp cât ignoraţi natura sentimentelor voastre, a gândurilor,
dorinţelor, pasiunilor, instinctelor, şi le respiraţi hrănindu-vă din ele, fără a şti dacă vă fac bine său
rău, nu veţi avea niciodată pace.
Pacea este, deci, consecinţa unei ştiinţe profunde asupra naturii elementelor cu care omul se
hrăneşte în toate planurile. Şi cu această ştiinţă, bineînţeles, aşa cum mi-am spus, trebuie o mare
atenţie, o voinţă puternică pentru a nu lăsa niciodată să apară elemente perturbatoare. Dacă iniţiaţii
dau o asemenea importanţă purităţii, este pentru că ei au verificat demult că, la cea mai mică
impuritate în corpul lor fizic, în sentimentele sau gândurile lor, pierdeau imediat pacea. Pacea, mi-
am spus-o deja, este rezultatul unei armonii între toate elementele care constituie omul: spirit,
suflet, intelect, inimă, voinţă şi corpul fizic. Şi dacă este aşa de greu de obţinut, este pentru că aceste
elemente sunt rar în armonie. Un om are gânduri lucide, înţelepte, dar iată ca inima sa unde a
alunecat, un sentiment inferior, îl împinge să facă nebunii. Sau, este animat de cele mai frumoase
dorinţe, însă voinţa sa e paralizată. Cum vreţi ca între aceste contradicţii să se simtă în pace? Pacea
este ultimul lucru pe care omul îl poate obţine. Dar când, după tot felul de suferinţe şi lupte, de
eşecuri şi victorii, ajunge, în sfârşit, să facă să triumfe natura să divină asupra tuturor revoltelor şi
vacarmelor naturii sale inferioare, atunci şi numai atunci poate găsi pacea. Mai înainte, se întâmplă
poate, să trăiască minute delicioase, dar aceasta nu va dura. Şi astfel auzim mulţi oameni
plângându-se: "Mi-am pierdut liniştea, pacea."
Pacea, veritabila pace, este imposibil de pierdut. Se pot produce, din când în când câteva
agitaţii, dar nu sunt decât mişcări superficiale: în interior, în profunzime pacea există.
Este ca oceanul a cărui suprafaţă este tot timpul agitată de valuri şi spumă, dar departe de
suprafaţă, în profunzime, domneşte pacea. Când aţi ajuns să aveţi în voi adevărata pace, tulburările
care se pot produce la exterior nu vă mai ating, vă simţiţi protejaţi ca într-o fortăreaţă. Se spune în
Psalmul 91: "Domnul este locul meu de adăpost şi faci din Cel Prea Înalt turnul tău de scăpare.”
Turnul de scăpare, este Eul superior.
Atunci când veţi atinge acest punct, piscul fiinţei voastre, atunci veţi cunoaşte pacea.
Această pace este o senzaţie divină, inexprimabilă. Dar, înainte de a ajunge la această stare, câte
victorii va trebui să obţineţi asupra tendinţelor voastre inferioare. Pacea provine, deci, dintr-o
armonie, dintr-o consonanţă absolută între toţi factorii şi elementele care constituie fiinţa
omenească. Aş adăuga: această armonie nu poate exista decât atunci când toate elementele sunt
purificate. Dacă ele nu se acordă înseamnă ca s-au strecurat în ele impurităţi. Când un om a
consumat un aliment care nu îi convine deloc, el nu se simte bine, devine irascibil: dar dacă ia un
purgativ, totul e în ordine. Impurităţile disturbă pacea. Deci, pentru a obţine pacea, primul lucru este
să lucrezi pentru purificare, să elimini toate materialele care împiedică buna funcţionare a
intelectului, a inimii şi a voinţei. Un veritabil Iniţiat a înţeles numai un singur lucru: că esenţialul,
este de a deveni pur, pur ca un lac de munte, pur ca cerul albastru, pur precum cristalul, pur ca
lumina soarelui... Cu această puritate va putea obţine tot restul. Evident, nu se poate realiza aşa uşor
puritatea, dar cel puţin trebuie înţeleasă, după aceea iubită şi dorită din toată fiinţa, şi în sfârşit
încercat a fi realizată.
Când se produc dezordini în corpul fizic, în inima voastră sau în gândire, să ştiţi că aţi
absorbit elemente impure, şi impure poate însemna simplu: străine. Impurităţile sunt materiale
nedorite, pentru că sunt străine organismului uman. Aceste materiale nu sunt, poate, impure prin ele
însele, dar sunt considerate impure pentru că prezenţa lor în organism provoacă perturbaţii. Sunt
deci nocive, şi trebuie eliminate. Dacă sunteţi bolnav sau chinuit, este pentru că aţi permis unei
impurităţi să între în voi sub forma unui gând, sentiment sau altceva.
Fiecare impuritate, fie în planul mental, fie în planul astral sau în planul fizic, aduce necazuri.
Şi când spun "necazuri", răul este încă mai mic, pentru că impurităţile pot, de asemenea, produce
otrăvirea, intoxicarea şi chiar moartea. Este deci necesară purificarea în toate planurile: în planul
fizic prin băi, curăţenie, posturi, etc, şi în planul psihic prin rugăciune, meditaţie şi alte exerciţii
spirituale. Numai în aceste condiţii veţi obţine pacea veritabilă. Când omul va ajunge să fie destul
de vigilent pentru a-şi păstra intact regatul, acest regat care îl reprezintă pe sine însuşi, atunci numai
va obţine o pace stabilă şi durabilă. Şi ce va reprezenta această pace? O fericire de nedescris, o
simfonie fără sfârşit, o stare de conştiinţă sublimă unde toate celulele se scaldă într-un ocean de
lumină, înoată în ape vii şi se hrănesc cu ambrozie... Trăieşte dar, într-o astfel de armonie încât tot
Cerul se reflectă în el, începe să vadă toate splendorile pe care nu le-a văzut înainte, pentru că era
prea îngrijorat, prea agitat şi pentru ca privirea sa interioară şi chiar exterioară, nu se putea fixa spre
lucruri pentru a le vedea. Singură pacea permite de a vedea şi înţelege prezenţa realităţilor subtile,
de aceea Iniţiaţii, care au ajuns să guste pacea veritabilă, descoperă minunile universului.
Majoritatea oamenilor nu caută decât ceea ce este trecător, iluzoriu şi care le va aduce
decepţii şi necazuri. Dar este greu pentru ei să înţeleagă aceasta. Pentru a înţelege, trebuie să suferi,
să fii decepţionat... Trebuie cu adevărat să atingi limita, disperarea, pentru a înţelege că ceea ce ţi-ai
dorit nu aduce nici pacea, nici împlinirea, nici gloria, nici puterea, nu aduce nimic. Dar, este
imposibil a explica aceasta tuturor acelor care sunt încă tineri. Trebuie să fii vârstnic, foarte vârstnic
interior sau exterior, pentru a te ataşa la singurele bogăţii eterne. Cel ce este tânăr se joacă încă cu
păpuşi, soldaţi de plumb şi castele de nisip; vârsta nu îi permite să se preocupe de lucruri serioase,
dar când se va maturiza va abandona totul pentru realizări grandioase şi va cunoaşte pacea.
Pacea se instalează numai când toate celulele vibrează la unison într-o idee sublimă şi
dezinteresată. De aceea înţelepţii au dreptate când spun că nu veţi putea cunoaşte pacea atât timp cât
nu veţi introduce în celulele voastre, în toată fiinţa, gânduri de dragoste, mai precis compasiune,
generozitate, iertare, abnegaţie. Nu veţi putea, căci numai aceste gânduri aduc pacea. Când aveţi
ceva de reproşat aproapelui vostru, când nu îl veţi putea ierta şi vă veţi chinui pentru a şti cum să vă
răzbunaţi... sau atunci când cineva v-a împrumutat bani şi vă gândiţi tot timpul că va veni să-i ceară,
nu este posibil să obţii pacea, aceste gânduri fiind prea personale, prea egoiste. Şi chiar dacă sunteţi
liniştiţi pentru câteva minute sau ore, nu este încă pace, este puţină odihnă, o acalmie (acest fel de
pace îl pot obţine chiar şi oamenii răi), după care, din nou, sunteţi luaţi de grijile şi neliniştile
voastre.
Pacea veritabilă este o stare spirituală care nu poate fi pierdută odată obţinută. Când aveţi
dorinţa de a împlini voinţa Domnului, adică de a deveni un binefăcător al umanităţii, de a iubi pe
toţi oamenii, de a-i servi, ierta, această idee face să vibreze la unison toate particulele fiinţei voastre
şi în acel moment veţi gusta pacea. Şi acea pace, când o veţi obţine, vă urmăreşte peste tot: aţi
simţit-o ieri, astăzi este încă acolo, toată ziua... şi mâine, de cum v-aţi sculat, ea va aşteaptă. Sunteţi
uimiţi să constataţi că nu mai aveţi nevoie de a face eforturi pentru a o găsi. Înainte, pentru a vă
linişti, eraţi obligaţi să vă concentraţi mult timp, de a vă ruga, cânta sau chiar de a lua câteva
tranchilizante, acum nu mai este necesar, pacea este acolo, în voi.
Lucraţi, deci, mult timp asupra acestei idei, de a iubi, de a face bine, de a ierta totul... până
când ea va deveni atât de puternică încât să umple toate celulele voastre care vor începe să vibreze
la unison cu ea. Atunci pacea nu vă va mai părăsi deloc, şi chiar dacă anumite evenimente vă vor
tulbura, privind în voi înşivă veţi descoperi că pacea este acolo, orice s-ar întâmpla. Căci, nu mai
este ca înainte, o linişte, un calm fabricat, impus, care nu durează decât timpul eforturilor voastre
pentru a o menţine... Este o stare care face parte, să-i spunem aşa, din noi.
Aţi văzut animalele sălbatice? Cât timp îmblânzitorul este acolo, ele par a se înţelege, dar
imediat ce acesta pleacă, ele se aruncă din nou, unele contra altora pentru a se sfâşia. Şi copiii într-o
sală de clasă: atât timp cât profesorul este acolo, ei stau liniştiţi la locurile lor, dar când acesta iese,
ei se agită, strigă, se ciondănesc. La fel se întâmplă cu celulele organismului: atât timp cât faceţi
eforturi pentru a le stăpâni, ele acceptă să se calmeze puţin, dar imediat ce lipsiţi, adică vă gândiţi în
altă parte, necazurile reîncep. Trebuie deci, să vă ocupaţi de ele, să calmaţi, să curăţaţi, să le hrăniţi,
ca şi cum ar fi copiii voştri, elevii voştri. Da, şi atunci când veţi ajunge să le instruiţi, când ele vor
şti foarte bine să-şi facă treaba fără certuri şi discuţii între ele, atunci pacea va veni.
În tot cazul, să nu vă închipuiţi niciodată că schimbând locuinţa, prietenii, profesia, cărţile,
ţara, religia... sau femeia, veţi avea pacea. Pacea nu depinde deloc de aceste schimbări. O mică
linişte, un răgaz, da, dar imediat după acestea, acolo unde veţi fi, alte frământări vă vor asalta,
pentru că nu aţi înţeles că pacea depinde numai de o schimbare în modul de a gândi, simţi sau
acţiona. Schimbaţi aceasta şi chiar dacă veţi rămâne în aceleaşi locuri, în aceleaşi dificultăţi, veţi
avea pacea. Pentru că pacea nu depinde exclusiv de condiţii exterioare, pacea vine din interior şi ea
ţâşneşte, vă invadează în ciuda turbulenţelor şi trepidaţiilor din lumea întreagă. Este ca un fluviu
care coboară din înalt. Şi când posedaţi această pace, sunteţi capabili de a o revărsa, de a o răspândi
ca ceva real, grăitor, faceţi o muncă asupra lumii întregi aducând şi altora pacea.
Câţi oameni nu spun acum că lucrează pentru pacea lumii dar, în realitate, ei nu fac nimic
pentru ca această pace să se instaleze cu adevărat? Cuvinte numai... Ei creează asociaţii în favoarea
păcii, dar numai pentru a se vedea, invita, pentru a primi decoraţii. Viaţa lor însă nu este o viaţă
pentru pace. Ei nu s-au gândit niciodată că mai întâi toate celulele corpului lor, toate particulele
fiinţei lor fizice şi psihice trebuie să trăiască după legile păcii şi armoniei, înainte de a emana acea
pace pentru care, pretind ei că lucrează. În timp ce scriu despre pace şi se adună pentru a vorbi
despre pace, ei continuă să alimenteze războiul în ei, căci sunt, fără încetare, pe cale să lupte contra
unui lucru sau altul. Atunci, ce fel de pace pot ei să ne aducă? Pacea, omul trebuie mai întâi s-o
instaleze în el însuşi, în actele lui, în sentimentele şi gândurile sale. Numai în acel moment el
lucrează cu adevărat pentru pace.

Cap. II AVANTAJELE UNIFICĂRII POPOARELOR

Câte ţări mari, care formează acum o unitate, erau formate nu cu mult timp în urmă, din state
separate care se războiau între ele. Într-o zi ele au înţeles ca unitatea era preferabilă şi, după ce s-a
făcut, ele au devenit veritabile puteri. Dar este încă o etapă insuficientă, căci fiecare din aceste ţări
ce reprezintă realmente o putere reală, simte că vecinul îi face concurenţă: este neliniştită, celălalt la
fel, şi iată-le deci pregătindu-şi armamentele. Atunci, cum credeţi că se va sfârşi aceasta? Printr-o
distrugere reciprocă.
Toate ţările trebuie să înţeleagă deci că a venit momentul pentru o unitate mult mai vastă,
mult mai largă: toate statele de pe Pământ trebuie să se unească şi această unificare, ca şi în
organismul uman, va produce sănătatea, bunăstarea, forţa. Omenirea n-a ajuns încă să fie sănătoasă:
ea este bolnavă, canceroasă pentru că filozofia separării domneşte peste tot. Fiecare încearcă să
lucreze numai pentru ţara sa, pentru familia sa, pentru el însuşi. Ei bine, această tendinţă va crea
mereu complicaţii şi războaie, căci în această împărţire vor există totdeauna interesele unora sau
altora care vor fi rănite. Trebuie acum simplificate lucrurile, convinse ţările lumii întregi că, dacă
acceptă să se unească, toţi oamenii vor trăi mult mai bine: nimănui nu-i va lipsi nimic, toţi vor trăi
în abundenţă, liberi să călătorească, să se întâlnească, să se iubească, să se distreze, să creeze.
 În trecut, când omul nu era în stare să-şi lărgească orizontul conştiinţei în afara intereselor castei
sale, tribului sau naţiunii sale, ideile de separare îşi aveau raţiunea lor de a exista. Chiar mari
Iniţiaţi, ca Moise, de exemplu, au întreţinut aceste idei, că trebuie luptat împotriva popoarelor
străine, şi Moise însuşi lua parte la aceste războaie. În acea epocă era imposibil de a face înţeleasă
dragostea fraternă şi necesitatea unei familii universale. Dar acum, este altfel, şi cu rapiditatea
mijloacelor de comunicare şi informare, pământul a devenit, deodată, atât de mic încât este
momentul pentru oameni să înţeleagă că trebuie să suprime frontierele şi să se unească, pentru ca
lumea întreagă să devină o familie. Se duce război, dar pentru a apăra ce? Priviţi cum toţi se
încăpăţânează să apere o stare de lucruri care este destinată dispariţiei. Curând vor fi ruşinaţi să
descopere cât de mărginit era punctul lor de vedere.
Totuşi, la ora actuală se constată că o întreagă muncă se încheagă în conştiinţe, şi veţi vedea
cum se va intensifica, graţie, dacă nu adulţilor, atunci tinerilor. Căci deja, se observă cum tinerii îi
obligă pe adulţi să-şi lărgească concepţiile, să renunţe la rasism, naţionalism, la intoleranţă: ei nu
mai pot suporta aceste idei înguste care sunt la originea tuturor războaielor. Da, vine un tineret care
va zdruncina din temelii totul în lume: atât în Rusia cât şi în America, el va săvârşi o revoluţie
formidabilă.
Conducătorii politici îşi închipuie, de multe ori, că destinul unei ţări este în mâinile lor. Poate,
câtva timp, pot să aibă această iluzie, dar aceasta nu durează. Toţi aceia care au crezut că totul
depindea de ei au sfârşit rău. Tiranii sfârşesc întotdeauna rău: fac să cadă câteva capete, şi apoi într-
o zi, va cădea capul lor, într-o manieră sau alta. Căci, în realitate, nu oamenii cât de puternici ar fi ei
dirijează destinul omenirii, ci foarte înalte Entităţi invizibile care observă şi controlează cursul
evenimentelor.
Priviţi toate aceste imperii formidabile care au făcut să tremure lumea, şi care au dispărut,
îngropate în pulbere sau în nisipurile deşertului. Da, există alte Inteligenţe, alte Forţe care lucrează
într-un scop pe care noi nu îl cunoaştem. Trebuie deci ca oamenii să încerce să înţeleagă şi să fie
mai smeriţi, dacă nu, mai devreme sau mai târziu, îşi vor sparge capul. Chiar şi societăţile secrete
care credeau că vor domina lumea, n-au ajuns niciodată s-o facă, şi multe dintre ele au şi dispărut
astfel. În timp ce, acei care urmează proiectele Divinităţii, marii Iniţiaţi, chiar dacă au fost adesea
călcaţi în picioare şi masacraţi, idealul lor, acesta n-a dispărut niciodată. Căci proiectele Divinităţii
înseamnă totdeauna mântuirea omenirii, eliberarea, fericirea sa, şi ele se vor realiza!
Dragii mei fraţi şi surori, Fraternitatea Albă Universală este aici pentru a reaminti oamenilor
că sunt copiii aceluiaşi Tată, Dumnezeu, care le dă viaţă, şi a aceleiaşi Mame, natura. Atunci, pentru
ce să se măcelărească? Pentru ce să lupte unii contra altora? Este monstruos, lipsit de sens. Vedeţi,
nu putem obiecta cu nimic la aceasta. Acceptând acest adevăr, nu mai putem continua să ne
separăm, să ne detestăm, nu este logic. Trebuie să trăim în concordanţă cu acest adevăr, sau atunci
trebuie decis să-l refuzăm, va fi mai corect aşa. Când nu ai nici acelaşi tată, nici aceeaşi mamă, în
cel mai rău caz este permis a te lupta, dar să faci ca mulţi creştini care, afirmând această credinţă, se
măcelăresc între ei şi îi măcelăresc şi pe alţii, atunci aceasta nu mai merge, este o contradicţie
formidabilă!
Dumnezeu este deasupra consideraţiilor despre rase, naţionalităţi sau popoare. El dă viaţă
tuturor. El nu i-a creat pe oameni pentru a fi, înainte de toate, arieni sau semiţi, slavi sau arabi,
chinezi sau americani, El i-a creat, atâta tot. Doar ei, din cauza condiţiilor lor de evoluţie, n-au putut
face altfel decât să se împartă în clanuri, familii, societăţi, ţări. Dar într-o zi toate aceste distincţii
care provoacă atâtea ostilităţi vor dispare, şi oamenii se vor simţi toţi cetăţeni ai lumii. Iată ce este
de salutat şi de dorit. Care este omul politic să pretindă contrariul? Să vină să mă găsească şi îi voi
arăta matematic, ştiinţific, istoric că anumite moduri de a vedea lucrurile sunt perimate.
Cu câteva decenii în urmă, francezul care ar fi îndrăznit să preconizeze o reconciliere cu
germanii ar fi fost împuşcat. Acum, când este o idee dobândită, nu se mai împuşcă nici francezii,
nici germanii; ei îşi întind mâinile, îşi fac vizite, se iubesc şi chiar aduc pe lume grămezi de mici
franco-germani. Atunci, de ce n-ar fi o reconciliere între toate celelalte popoare? Germanii şi
francezii au devenit prieteni, bine, am înţeles, dar aceasta n-a schimbat mare lucru: alţi duşmani
aşteaptă la pândă momentul de a-i înghiţi. Trebuie deci făcută o unitate mult mai vastă pentru a
putea scăpa cu adevărat de toate pericolele. Dacă nu, sărmanii oameni, nici armele, nici diplomaţiile
lor nu îi vor salva. Dar în curând, în faţa ameninţărilor care vor plana peste omenire, toţi vor fi
obligaţi să-şi întindă mâna.
Evident, Marte, instinctul de agresivitate va exista totdeauna, de aceea omul va simţi tot
timpul nevoia de a se lupta şi de a obţine victorii. Scopurile şi mijloacele se vor schimba, dar
nevoia, tendinţa nu vor dispare. Omul are dreptul de a declara război lumii întregi pentru că este o
trebuinţă pe care natura a pus-o în el. Da, are dreptul, dar numai cu armele dragostei şi luminii. În
viitor, războiul aşa cum există astăzi sub forme atât de devastatoare va dispare: oamenii vor înţelege
cât de costisitoare sunt aceste războaie, în toate domeniile, şi vor înceta să se măcelărească. Dar
oricum instinctul războinic va persista.
Inteligenta cosmică, ea însăşi, nu vrea ca el să se stingă; oamenii vor continua să se bată, dar
sub alte forme şi instigatorul, în loc să-i distrugă pe alţii, le va da viaţa, bogăţia, lumina, dragostea.
Şi va fi atât de frumos. Vor exista deci totdeauna bătălii, dar de un alt fel, ca bătăliile care se duc în
spaţiu între stele şi sori care îşi lansează fără încetare săgeţi de
lumină.

Cap. III ARISTOCRAŢIE ŞI DEMOCRAŢIE, CAPUL ŞI STOMACUL

Nici un regim politic, până în prezent, nu s-a arătat cu adevărat eficace în a aduce
popoarelor fericirea şi pacea. Indiferent ce ar reprezenta monarhia, oligarhia, republica etc, nici una
n-a adus soluţii cu adevărat definitive. Pentru ce? Pentru simplul motiv că un sistem de guvernare
nu înseamnă totul. Atât timp cât indivizilor cărora li se pretinde a se impune, nu au conştiinţa
datoriei lor, atât timp cât ei nu ajung să înţeleagă că trebuie să depună toate eforturile pentru a se
pune în armonie unii cu alţii, oricare ar fi regimul, vom asista la aceleaşi dezordini, la aceleaşi
necazuri, deci, în concluzie la aceleaşi nenorociri.
În vremea noastră, democraţia s-a instalat aproape peste tot în lume. Simbolic, democraţia
reprezintă cârmuirea stomacului. Da, poporul, demosul, este stomacul. Ştie oare, poporul cu
exactitate ceea ce este bun sau rău? Nu, el este împins de tot felul de dorinţe şi pofte nemăsurate pe
care le vrea împlinite. Dovada, acum când i s-au dat toate posibilităţile de a cere, va cere el oare,
Împărăţia lui Dumnezeu şi Dreptatea Sa? Va cere el, lumina şi dragostea? Nu, stomacul nu cere
decât mâncare în plus, şi după aceea apar murdării şi pagube peste tot. Poporul nu are încă un ideal
superior. Da, fiindcă are nevoie de un cap, de o minte, şi acest cap lipseşte. Bineînţeles, trebuie o
minte luminată, dezinteresată, căci, dacă cel ce se afla singur are aceleaşi instincte ca mulţimea care
cere, jos, atunci acest lucru nu mai merită osteneala.
"Cereţi Împărăţia lui Dumnezeu şi Dreptatea Sa” a spus Iisus. Şi cum Împărăţia lui
Dumnezeu este o monarhie, toate ţările lumii trebuie să fie organizate potrivit imaginii universului
al cărui rege este Dumnezeu. Eu nu vreau să spun că, în momentul actual, monarhiile ar fi de
preferat republicilor, nu, eu vorbesc în principiu. Când stomacul este orb, nu trebuie să îi dăm
cârmuirea. Şi când capul este nedemn, de asemenea, nu trebuie să i-o acordăm. Deci, vă rog să mă
înţelegeţi bine, vorbesc în principiu. Ca poporul să cârmuiască, de acord, dar cu condiţia să fie
luminat. Dacă nu este, nu trebuie să conducă. Iar dacă capul, de asemenea, este obscur, ignorant,
dur, atunci să nu conducă nici el. De altfel, capul este acela care, adesea, aduce cele mai multe
necazuri, nu stomacul. Vorbesc, deci, din punct de vedere simbolic, şi în domeniul simbolicului
totul este clar, matematic. A fi un adevărat aristocrat, nu înseamnă numai a purta un nume, strămoşi,
titluri de nobleţe, pământuri, ci aţi proba ţie însuţi simţul moral, generozitate, forţa de caracter. Dacă
guvernarea democratică a sfârşit prin a învinge aproape peste tot în lume, aceasta este pentru că
aristocraţia s-a compromis. Din nefericire, nu înlăturarea regilor, împăraţilor sau ţărilor a făcut
automat popoarele mai fericite. Căci mulţi dintre aceia care au preluat puterea, chiar şi în ţările
comuniste, repetă crimele vechilor stăpâni. Atunci, din nou va izbucni o revoltă, din nou ei vor fi
înlăturaţi, pentru că nu sunt la înălţime: au uitat că au răsturnat monarhia şi nobilii pentru a face să
domnească un ideal de fraternitate şi justiţie. cu timpul, uiţi, te materializezi, te degradezi... Ca şi
Biserica, care a uitat principiile iubirii pe care Iisus le-a dat, şi care s-a materializat şi ea dea lungul
secolelor. Trebuie să se revină acum către această aristocraţie a inimii, a sufletului, care este aceea a
Iniţiaţilor, a marilor Maeştri, a tuturor acelor fiinţe luminate care au demonstrat-o. A vorbi despre
dreptate şi fericire pentru popor, aceasta nu ajunge. Toată lumea este capabilă să vorbească bine, dar
câţi oare, sunt capabili să trăiască şi cele spuse? Atât timp cât ţările vor avea lideri care nu vor fi
luminaţi de flacăra iniţiatică, nimic bun nu va ieşi din deciziile lor. Câteva schimbări în domeniul
economic, material, financiar sau politic nu vor fi de ajuns niciodată pentru a rezolva aceste
probleme; va fi mereu aceeaşi poveste, mereu acelaşi noroi. Vedeţi, nu s-a înţeles încă ceea ce
trebuie schimbat.
Poporul, la Roma, cerea pâine şi jocuri de circ, şi se citează acest detaliu cu adevărat celebru
al istoriei romane, ca şi cum nici un alt popor n-ar fi făcut niciodată acelaşi gen de cereri. În
realitate, oamenii cer, totdeauna, aceleaşi lucruri, dar sub o altă formă. Ei le-au modernizat, atât, dar
sunt aceleaşi: a mânca şi a se distra, pentru aceasta fac greve şi revoluţii. La ora actuală, jocurile de
circ sunt cinematograful, televizorul, spectacolul de music-hall, barurile de noapte, meciurile de
fotbal, de catch... Nu spectacolele sunt cele care lipsesc. Este întotdeauna aceeaşi fire care are
nevoie de distracţie şi pentru care s-au găsit feluri din ce în ce mai numeroase de hrană. Câţi oameni
cer Împărăţia lui Dumnezeu şi Dreptatea Sa? Câţi cer lumina, puritatea, adevărul, bunătatea? Totul
se învârte în jurul banului, al hranei şi al plăcerilor. Printre cererile omeneşti, libertatea este, poate,
singura de natură spirituală, dar aşa cum o înţeleg oamenii, înseamnă a avea mai multe posibilităţi
de a pierde timpul, de a se distra, a face prostii şi rău lor înşişi şi altora. Cine gândeşte să fie liber
pentru a-şi consacra timpul unor lucrări sublime?
Majoritatea luptelor politice şi sociale se rotesc în jurul pântecelui, sexului, lenei şi plăcerii.
De aceea, dacă se oferă oamenilor ceea ce ei cer, nu vor face altceva decât să se înfunde în egoism
şi pasiuni. Priviţi numai numărul de cărţi, filme, reviste, spectacole care antrenează acum oamenii în
dezordine, anarhie şi haos... Şi ele au succes. Este extraordinar să observi cât de mult are nevoie
natura omenească să se hrănească cu această hrană infernală. De aceea, scriitorii, artiştii nu sunt
prea vinovaţi dând publicului această hrană: el o caută cu o atare lăcomie, încât ceilalţi caută să i-o
procure. Nu este, deci, în întregime greşeala lor, dar, dacă ar fi fost mai conştienţi de
responsabilităţile lor, ar fi simţit că nu ar fi trebuit niciodată să coboare pentru a satisface mulţimii
poftele şi lăcomiile naturii inferioare. Ar fi rămas pe o înălţime obligând mulţimea să urce pentru a-i
atinge, această inteligenţă şi frumuseţe adusă de ei. Reprezentând creierul, ei ar fi trebuit să joace
rolul unei adevărate aristocraţii. Dar iată ca ei vor să mulţumească masele, demosul, stomacul, şi, de
aceea, acum partea inferioară domină, conduce, face pe grozava, cere...
Pe viitor, va trebui reconstituită o aristocraţie intelectuală, morală, spirituală pentru ca
poporul să poată evolua, şi tendinţele care au acaparat puterea, "demosul", stomacul, sexul trebuie
să lase conducerea minţii, care nu va împlini dorinţele acestora. Dacă veţi întreba natura cum vede
ea lucrurile, ea vă va întreba: "Iar dumneavoastră, cum veţi echipa un vapor? “ Pentru a putea porni,
unui vapor îi trebuie motoare, şi aceste motoare împreună cu carburantul lor, pot fi inteligente? Nu,
ele propulsează vaporul, atât, dar nu pot vedea, îl pot arunca în stânci, pe un iceberg sau peste alte
vapoare, şi iată naufragiul. Ah, dar există un căpitan care este inteligent, supraveghează, conduce. Ei
bine, eu, de asemenea, când am făcut omul, i-am dat motoare să-l propulseze, care împroaşcă foc,
dar i-am dat, de asemenea, un căpitan. Numai ca, dacă acest căpitan a adormit pe undeva, s-a
îmbătat şi a lăsat locul gol, vaporul pleacă în derivă!" Motoarele sunt jos, în cală, în profunzimile
vaporului, iar sus, pe punte, adică în frunte, natura l-a pus pe căpitan: cu ochii, urechile, gura, el
vede, ascultă, ordonă. De ce oare, capul nu se află între picioare, de exemplu, sau sub ele?... În
realitate acolo se afla pentru mulţi, vorbind simbolic. Da, toţi cei care nu vor să judece, sacrifică
totul motoarelor şi mintea este batjocorită.
Deci, iată ce trebuie înţeles: motoriştilor care sunt jos, nu le este dat să vadă pentru a conduce
operaţiile, ei nu o pot face, acesta este rolul căpitanului. Dar pentru a pune în funcţiune vaporul ei
sunt în stare, totul depinde de ei. Ca şi cu poporul, priviţi: fără el, fără munca lui, toată ţara va muri.
Nu trebuie deci să-l subestimăm, el reprezintă mijloacele, condiţiile, forţa care sunt absolut necesare
ansamblului unui corp. Poporul este acolo pentru a semăna şi recolta, şi fără el va apare foametea.
Dar, a-i da funcţiile care sunt ale căpitanului, ale aristocraţiei, nu; punctul său de vedere este prea
limitat, este incapabil de a face alegeri inteligente şi să orienteze evenimentele pe calea cea bună.
Scuzaţi-mă, dar aşa se întâmplă. Nu este dat celulelor stomacului să instruiască pe alţii şi să-i
conducă. Când stomacul şi sexul reclamă ceva, creierul trebuie să gândească şi să selecteze.
Înţelepciunea trebuie să-i ghideze şi să-i lumineze pe oameni, şi atunci forţele poporului vor fi acolo
pentru a împlini splendorile ei.
Creând omul, Inteligenţa cosmică i-a arătat, prin structura corpului său, cum întreaga viaţă
socială trebuie să fie organizată, şi de altfel oamenii au reuşit, prin tatonări, să realizeze ceva ce se
apropie de acest model. Dar ce departe sunt încă de perfecţiune. Vor exista, tot timpul, conducători
şi conduşi, dar nu totdeauna ei se află la locul potrivit. Ceea ce lipseşte, este adevăratul respect
pentru ordinea lucrurilor în omul însuşi şi în societate. Eu, nu mă lupt cu poporul din mine, îl
hrănesc, îl îngrijesc, îl curăţ. Ah, da, la mine poporul este foarte îngrijit, dar există o aristocraţie
căreia trebuie să i se supună. Eu nu îi permit să cânte ca la revoluţie: "Aşa, aşa, aşa, pe aristocraţi îi
vom spânzura.” Poporul meu nu cântă asemenea cântece împotriva aristocraţiei, dimpotrivă, o
respectă. Veţi spune: "Dar este periculos ceea ce ne povestiţi aici. Dacă acum pledaţi pentru
aristocraţie şi condamnaţi democraţia, este periculos.” Totul este permanent periculos. Când
mâncaţi sau beţi, puteţi să vă sufocaţi, otrăviţi şi să muriţi; când ieşiţi pe stradă, puteţi fi călcat de o
maşină sau, să fiţi loviţi în cap de o cărămidă căzută de pe vreun acoperiş... Trăim în mijlocul
pericolelor, dar trebuie să spunem adevărul şi este de preferat, într-adevăr, de a restabili o
aristocraţie luminată decât de a se conduce după criteriile şi gusturile unei mulţimi neştiutoare.
Acum, urmăriţi-mă bine: eu nu vorbesc de clase sociale, ci despre principii, eu ştiu foarte
bine că în popor se află adevăraţi aristocraţi, fiinţe ce au un ideal şi aspiraţii foarte înalte. Am
întâlnit dintre aceştia, nu aveau nici titluri, nici castele, nu aveau nimic, dar prin felul lor de a trăi cu
adevărat drept, generos, dezinteresat, erau minunaţi aristocraţi. Începeţi să mă înţelegeţi, nu-i aşa?
În realitate, eu nu sunt nici pentru aristocraţie, nici pentru democraţie, doar pentru ordine, o unitate,
o armonie care există în univers şi se reflectă de asemenea şi în corpul nostru. Da, desigur, dacă
Inteligenţa cosmică n-a fixat stomacul pe umeri şi capul între picioare, aceasta pentru că există o
motivaţie. Capul este sus, stomacul jos, şi dacă oamenii doresc ca stomacul să fie în frunte şi capul
nu se ştie unde, aceasta nu duce decât la dezordine. Trebuie înţeles faptul că există o ordine
universală care nu seamănă exact cu ceea ce oamenii doresc să instaleze.
Mulţi ani încă de acum încolo se va menţine starea actuală de lucruri: vor exista republici,
democraţii, războaie, devastări, revoluţii... Şi când oamenii, obosiţi, extenuaţi, aproape muribunzi,
vor dori o nouă ordine, în acel moment, poate, marii Înţelepţi vor veni să preia destinul omenirii, şi
în faţa unei asemenea judecăţi, asemenea splendori, toţi se vor supune şi vor asculta. Poporul
iubeşte dreptatea, ordinea şi dacă este incapabil să le facă să domnească, aceasta pentru că, în loc de
a alege fiinţe superioare, alege totdeauna pe câţiva dintre membrii săi. Dacă veţi alege un şef printre
furnici, va fi totdeauna o furnică: va şti, probabil, să vorbească, să se certe, să înţepe şi să-şi umple
"cămara", dar atât, nu îi puteţi cere să aducă binele omenirii.
Singure, fiinţele de inspiraţie înaltă pot aduce ordinea, pacea şi armonia în lume când, într-o
zi această aristocraţie de fiinţe de elită va începe să se facă ascultată, totul se va transforma. Şi
poporul însuşi va cere această conducere a celor mai buni. El va vedea că singur, fără lumină
iniţiatică îşi riscă dispariţia. Dar, nu uitaţi niciodată că mai întâi în interiorul vostru este necesară
această ierarhie. De aceea trebuie să cereţi Cerului să vă trimită o aristocraţie de fiinţe luminoase
pentru a va instrui şi ghida. Aceasta nu va împiedica democraţia să-şi vadă de treburi, dimpotrivă,
chiar şi noaptea, căci aceste lucruri sunt indispensabile dacă poporul nu-şi face munca sa: digestia,
circulaţia, eliminarea, organismul întreg va fi pierdut... şi aristocraţia la fel.
 **
Ceea ce se întâmplă în om este exact ceea ce se întâmplă în societate: se observă aceleaşi
revoluţii, aceleaşi frământări, aceleaşi inversări de situaţii. Câţi regi, care nu erau la înălţimea
sarcinii lor nu au fost înlăturaţi de supuşii lor. Ei nu cunoşteau legile teribile ale karmei şi îşi
permiteau să fie cruzi şi nedrepţi. Dar iată că alţii, prin spate, în linişte, pregătesc căderea lor, şi într-
o zi vor fi învinşi. Istoria ne-a dat atâtea exemple. Câţi regi n-au fost detronaţi, închişi în temniţe cu
puţină apă şi câteva bucăţi de pâine. Şi stăteau acolo, nefericiţi, aşteptând eliberarea, în timp ce alţii,
care se agăţau de putere, conduceau în locul lor. Toată lumea cunoaşte acestea, dar câţi, oare, au
înţeles că aceleaşi lucruri se întâmplă la fel în viaţa noastră interioară. În interior, "regele” se
leneveşte sau se destrăbălează, şi iată că forţele ostile pun stăpânire pe el, îl întemniţează, şi conduc
în locul lui...
Trebuie deci ca omul să-şi reia locul în fruntea regatului său, dacă nu, va fi înlocuit de
tâlharii şi vagabonzii care sunt în el. Din momentul când nu este nici drept nici cinstit, când nu
respectă anumite legi, se produc revoluţii în interiorul lui, şi este răsturnat de monştrii care preiau
puterea şi ocupă tronul. El păstrează, poate, aceleaşi aparenţe, dar în interior nu mai este aceeaşi
persoană care era acolo pentru a conduce. De altfel, aceasta se poate observa în anumite cazuri de
nebunie. Când cineva spune: "Sunt Gengis Han", sau "Sunt Iisus", sau "Sunt Napoleon", înseamnă
că este posedat. Bineînţeles, nici Gengis Han, nici Napoleon, mai ales Iisus, nu se află acolo, dar el
sărmanul, nici nu mai ştie unde se află. Dedublarea personalităţii este acum un fenomen cunoscut şi
clasat, nimeni nu se mai îndoieşte. Dar ceea ce nu se ştie, este că dedublarea, sau mai bine zis
demultiplicarea personalităţii este un fenomen care există în fiecare individ. Căci omul este locuit
de milioane de spirite şi entităţi, şi după condiţiile care li se oferă, se manifestă unele sau altele.
Ştiu că pentru unii ceea ce spun este curios. Şi totuşi este adevărat. Omul este locuit de o
mulţime de celule ce depind direct de el şi sunt influenţate tot de el. Şi această mulţime îl imită.
Dacă omul îşi permite abuzuri, poporul său sesizează şi devine asemenea lui, şi va deveni victima
loviturilor de mai târziu. El simte că ceva nu merge bine şi se plânge: "Ce se întâmplă cu mine? Este
revoluţie?”. În realitate, el şi-a educat rău celulele şi nu mai are nici o putere asupra lor. Atât timp
cât omul ignoră faptul că celulele sale sunt mici suflete inteligente, un întreg popor, care este acolo,
în el, şi pe care trebuie să-l cunoască şi să se ocupe de el, acesta niciodată nu-l va asculta. Poţi să
ceri cât vrei... nimic de făcut.
Voi, n-aţi văzut niciodată problema în felul acesta? Trăiţi ca toată lumea: inconştient. Nu,
trebuie să fiţi conştienţi pentru că aveţi o datorie către mulţimea care este în voi. Ea v-a fost dată ca
să puteţi realiza multe lucruri cu ea şi nu faceţi decât să-i arătaţi un exemplu prost. Când trebuie să
prezentaţi ceva în faţa altora, în societate, sunteţi impecabili: în gesturi, în cuvinte, în mimică, în
vestimentaţie. Dar când sunteţi singur, când nu vă vede nimeni, este altfel, şi vă lăsaţi duşi, fără să
gândiţi de această mulţime din voi care vă observă. Atunci aceasta îşi spune: "Foarte bine, dacă
acesta este exemplul pe care ni-l dă, îl vom imita şi vom vedea!” Şi vă răstoarnă. În timp ce, dacă
ştiţi cum s-o conduceţi, această mulţime este în stare să facă minuni pentru voi.
Da, dacă aţi şti măcar imensitatea acestei mulţimi, cât aţi fi de mândri. Sunt miliarde şi
miliarde de creaturi, o populaţie superioară celei de pe pământ. Vă voi spune chiar că există Iniţiaţi
care au reuşit să-şi educe aceste entităţi din ei, să le întărească şi să le facă să evolueze, încât ele
sunt capabile să muncească în afară, să ajute, consoleze, vindece prieteni, discipoli, sau chiar
necunoscuţi... Da, aceste entităţi iau uneori aparenţa Iniţiatului pentru a se prezenta în faţa acestor
persoane, de aceea ele cred ca Iniţiatul chiar a venit să le ajute. Deloc, şi este posibil chiar ca
Iniţiatul să ştie ultimul că a făcut ceva pentru cutare sau cutare persoană. Da, prin munca sa
inteligentă, conştientă, o fiinţă poate întări anumite entităţi care există în ea, dându-le asemenea
posibilităţi, indiferent că ea este incapabilă de a vizita lumea întreagă, încât graţie acestor entităţi
poate merge peste tot pentru a lumina semenii şi a pregăti venirea Împărăţiei lui Dumnezeu.
Credeţi-mă, este adevărul adevărat, dar un adevăr pe care ştiinţa oficială este departe de a-l bănui.
Cât despre a-l accepta, mai bine să nu vorbim. În realitate, posibilităţile omului sunt extraordinare,
nelimitate, de nedescris, dar ele depind de gradul său de evoluţie. Dacă el hotărăşte să se educe, să
se domine, să învingă anumite slăbiciuni, aceste posibilităţi sunt acolo, pe drumul său, şi-l aşteaptă.
Iar ceea ce va spun eu, toţi Iniţiaţii, toţi Ghizii, de la începutul lumii au spus-o înaintea mea. Eu nu
inventez nimic, sunt aici pentru a transmite secretul ştiinţei lor, al puterii lor, şi a vă conduce puţin
câte puţin către această splendoare.
Atunci unde este răul, când vă spun că trebuie să vă reluaţi locul vostru de rege? Da, să va
stăpâniţi, să vă dominaţi, să ştiţi să renunţaţi la anumite slăbiciuni pentru a scăpa de toate
sălbăticiunile care sunt înăuntru... Nu există lucrare mai importantă de făcut decât aceea de a deveni
regele vostru însuşi, pentru ca toată această mulţime din interior să înceapă să vă iubească, să vă
respecte, să vă asculte. Când vă observă că sunteţi un rege bun, imediat ce îi veţi cere ceva, va porni
să vă satisfacă. Când o parte din ea va fi furioasă, îi veţi spune: "Opriţi-vă!” şi imediat se va calma.
Altfel, zile întregi veţi aştepta. Se va calma când va dori şi nu veţi putea face nimic.
Trebuie, mai întâi, în voi înşivă să restauraţi aristocraţia păstrând cu stricteţe ceea ce aveţi
nobil, pur, luminos. Dar, dacă credeţi că majoritatea oamenilor gândesc să-şi protejeze aristocraţia
lor interioară, vă înşelaţi. Pentru un rol într-un film, pentru o poză într-o revistă, sau pentru toalete şi
bijuterii, o fată tânără, încântătoare îşi va abandona prospeţimea şi puritatea. Un savant îşi va pune
întreaga inteligenţă şi capacitate excepţională în slujba distrugerii, pentru că i s-a propus, în schimb,
o sumă fantastică... Atunci, mai poate fi vorba de a-ţi supraveghea aristocraţia, de a o proteja? Nu,
ea este vândută, decăzută, murdară. Nu, pentru nimic în lume, pentru orice sumă de bani sau pentru
glorie, un Iniţiat nu va lăsa compromisă aristocraţia sa: el ştie că datorită ei, datorită acestor fiinţe
de lumină, inteligenţă şi înţelepciune care trăiesc în el, va obţine într-o zi cerul şi pământul. Tot ceea
ce i se poate propune nu seamănă cu această măreţie.
Când vorbesc despre aristocraţie, nu vorbesc decât despre adevărata aristocraţie interioară.
Dacă ea reuşeşte să se menţină în vârf, toată mulţimea de celule trăieşte în armonie. Dacă nu,
aristocraţia este răsturnată pentru că alţii, instinctele, poftele nemăsurate, viciile, slăbiciunile au
preluat puterea. Şi iată că aristocraţii sunt spânzuraţi, ca în cântec!... Aceasta se petrece întotdeauna
când aristocraţia interioară nu este la înălţime: aristocraţii sunt spânzuraţi pe undeva şi populaţia
conduce.
Adesea, ceea ce vi se întâmpla şi vouă. Bineînţeles, anturajul vostru nu îl va observa, dar dacă
veţi întâlni un Iniţiat, imediat el va înţelege situaţia şi vă va spune: "Dragul meu, de ce ai lăsat
lucrurile să ajungă până aici, când ai ajuns un sclav?” Şi nici măcar nu ştii cum s-a întâmplat. Ei
bine, iată: sau ţi-a lipsit inteligenţa, sau nu ai avut destulă dragoste în inimă, sau nu ai avut
suficientă voinţă pentru a lucra şi a te stăpâni. Nu există decât trei explicaţii posibile, nu patru, cinci
sau zece cum îşi închipuie oamenii care caută întotdeauna cauzele relelor lor acolo unde nu sunt,
adică în exterior: părinţii, societatea, educaţia, lipsa de bani, vecinii, concurenţa... Da, totdeauna
cauze exterioare... Dar adevăratele cauze sunt simple, lipsa de inteligenţă, dragoste sau voinţă. Iată
cum vede un Iniţiat lucrurile. El ştie că nu în exterior omul trebuie să-şi caute motivaţiile greutăţilor
sale, ci numai în viaţa interioară, unde a lăsat dezordinea să se instaleze. Iată de ce prima sa sarcină
este de a obţine alte criterii pentru a vedea mai clar cauzele problemelor sale. Numai în acest fel el
va fi în stare să le rezolve.

Cap. IV DESPRE BANI

Banul nu este cauza tuturor crimelor aşa cum se crede în general, Banul nu este decât un
mijloc, un instrument. Numai omul, prin felul lui de a-şi satisface dorinţele, de regulă pe socoteala
altora, face să apară intrigile, luptele, crimele. Eliminaţi banul, puneţi orice monedă în loc, şi atât
timp cât omul este stăpânit de slăbiciuni, de dorinţe inferioare, de pasiuni, el se va găsi în faţa
aceloraşi probleme.
Deci nu banul este vinovat, ci omul care nu este luminat şi care nu ştie cum să se servească
de el, pentru ce motiv şi în ce scop. Banul, în sine, nu este nici bun, nici rău, este neutru. Dacă
posedă o oarecare putere, aceasta pentru că oamenii i-au dat-o. Dacă într-o zi ei vor hotărî să-i ia
orice valoare pentru a o da în altă parte, aceleaşi tragedii, aceleaşi seducţii, aceleaşi elevaţii şi
aceleaşi căderi se vor repeta. Atât timp cât banului i-a fost conferită valoarea, şi cum această valoare
permite satisfacerea poftelor, toţi se concentrează asupra mijlocului de a obţine ceea ce au nevoie
sau doresc, este normal, este natural. Dar s-ar putea găsi alte monezi de schimb. Poate, în viitor nu
vor mai exista bani: moneda va fi dragostea... da, căci dragostea este o monedă superioară aurului.
Este prea devreme însă ca omenirea să ajungă la asemenea concepţii, şi pentru că banul va
rămâne aici încă o perioadă de timp, trebuie învăţat să gândim corect despre el pentru a nu cădea
niciodată în greşeli. Trebuie ştiut cum să privim lucrurile, atâta tot. Nu este rău ca să posezi bani.
Cum să-i ajuţi pe alţii, dacă nu ai bani? Aveţi dragoste în inimă, este bine, dar dacă nu aveţi decât
dragoste, materialiceşte nu puteţi face nimic pentru a vă ajuta prietenii.
Dar, vă vorbesc ca şi cum ar trebui să vă conving. Oh, la, la, ştiu că nu trebuie să-mi fac griji
despre acest subiect: în mintea voastră, toţi veţi fi de acord, că trebuie să aveţi bani. Da, dar
problema este de a şti cum să ne comportăm cu aceşti bani. De câte ori nu v-am spus: luaţi banii,
puneţi-i într-o puşculiţă sau buzunar, dar niciodată în cap. Dacă îi veţi privi ca un ideal de atins cu
tot preţul, dacă vă vor stăpâni, vă vor aduce multe necazuri şi veţi fi pierduţi. Daţi bani cuiva, care
nu este stăpânul gândurilor, sentimentelor, al dorinţelor sale şi primul lucru care îl va face va fi să se
folosească de ei, abuzând, până la degringoladă. Greşeala nu este de partea banului, el vă dă numai
posibilitatea de a vă satisface dorinţele: dacă hrăniţi dorinţe urâte în inima voastră, nu banul este
vinovat. Luaţi orice alt exemplu, petrolul, cărbunele, gazul... totul e la fel: puteţi să-l folosiţi
construind sau distrugând. Şi dacă le folosiţi greşit, nu cei supuşi greşelii sunt vinovaţi, ci voi, care
nu purtaţi lucruri frumoase în inimă. Concluzia este că, mai întâi trebuie să vă transformaţi voi
înşivă pentru a ajunge să vă serviţi de bani, şi de tot ceea ce posedaţi, numai în scopul elevării
voastre şi binelui umanităţii. În ziua când veţi reuşi, chiar dacă sunteţi bogat, nu veţi mai fi doborât:
veţi realiza numai operele sublime după care sufletul vostru râvnea de multă vreme.
Lăsaţi banului să-şi joace liniştit rolul său, ocupaţi-vă numai să vă îndreptaţi. De câte ori n-
am auzit oamenii plângându-se: "Ah, banul este cauza tuturor nenorocirilor!”. Vorbesc aşa, pentru
că nu-l au. Imediat ce-l obţin, totul diferă. Deci, în primul rând ei sunt stupizi nevăzând adevărata
cauză a nenorocirilor, şi în al doilea rând, sunt de rea credinţă, două defecte teribile. Trebuie spus
numai atât: "Ah, banul este necesar, minunat, cu condiţia să nu devin sclavul său!”. Căci, dacă vă
ataşaţi prea mult de bani, veţi sacrifica tot ce aveţi mai bun în voi. Şi chiar când veţi avea aceşti
bani, deoarece aţi şters cele mai bune calităţi care v-ar fi permis să gustaţi bucuriile şi plăcerile ce vi
le-ar fi procurat bogăţia, nu le veţi mai simţi deloc. Iată pericolul: aţi zdrobit în voi ceva, acest
element misterios care dă tuturor care îl gustă, savorile cele mai fine, cele mai subtile.
Bineînţeles, este teribil să nu posezi nici bani, nici altceva. Dar dacă vi se dă să alegeţi între
două situaţii: să posezi totul sau să pierzi capacitatea de a aprecia lucrurile, sau, dimpotrivă, de a nu
avea nimic şi a păstra gustul, cea de-a două situaţie este de preferat, căci atunci când posedaţi
gustul, la cel mai mic lucru care vă cade în gură, scoateţi strigăte de bucurie. Dacă trebuie să alegeţi,
alegeţi mai bine gustul. Da, a putea păstra gustul, acesta este esenţialul. Dar acest gust al lucrurilor,
numai lumina vi-l poate da.
Atunci când găsiţi lumina, indiferent ce faceţi, mâncaţi, vă plimbaţi sau munciţi, simţiţi ca
totul ia un gust delicios. Esenţialul, este deci de a învăţa a lucra cu lumina, de a înţelege ceea ce este
lumina, altfel nu veţi înţelege nimic în viaţă. Totul este în lumină, şi dacă este un domeniu de
aprofundat, acesta este lumina, ceea ce este ea, cum lucrează şi cum, de asemenea, trebuie să lucrăm
noi cu ea.
Şi iată acum, ceea ce ne revelează. Ştiinţa iniţiatică: aurul nu este altceva decât lumina
soarelui condensată în străfundurile pământului de milioane de ani. Cei ce caută aurul au în interior
o intuiţie obscură că el este lumina solară, şi că această lumină conţine viaţă, conţine dragostea...
Deci cei care caută aurul au o justificare. Dar cei care îl caută prin intermediul luminii, au o şi mai
mare justificare. Da, pentru că ei urmează calea directă pentru a găsi ceea ce alţii caută pe căi
ocolite şi adesea periculoase.
Instinctiv, oamenii caută aurul pentru că simt că el conţine un element divin, o chintesenţă
ascunsă. Un Iniţiat nu caută aurul, el caută lumina căci ştie că atunci când va avea lumină, ea se va
condensa în el şi el va deveni aur. Este mult mai bine decât a avea aur în buzunare sau în şifoniere.
Veţi spune că n-aţi văzut niciodată un Iniţiat de aur... Aurul său este în interior, este lumina sa, chiar
dacă nu o vedeţi. "Şi ce poate face el cu acest aur?”. Dumnezeule, ce ignoranţi sunteţi. Există sus,
"magazine” unde cu acest aur el va cumpăra înţelepciunea, bucuria, pacea şi el se simte cu adevărat
bogat încât nu se gândeşte decât cum să distribuie aceste bogăţii altora. În timp ce bogaţii, chiar şi
cu lingourile lor de aur, putrezesc, mucegăiesc, sunt zdrobiţi, nefericiţi, solitari. Deci acest aur nu
este suficient pentru a le asigura fericirea. Mă înţelegeţi sau nu?... Există realităţi care nu sunt
cunoscute şi care trebuie cunoscute, şi nu numai cunoscute dar şi trăite, în asemenea fel încât să se
obţină adevăratele comori. Este o întreagă disciplină. Veţi spune că acestea sunt baliverne? da, dar
baliverne care se realizează!
Şi vreţi să ştiţi cum dispune de aurul său un Iniţiat? Un exemplu: când cineva este bolnav,
aceasta înseamnă că a comis greşeli şi trebuie să plătească pentru ele. Dar eu spun entităţilor
celeste: "iubesc pe această persoană, pentru că a făcut lucruri bune pentru Fraternitate. Cât trebuie
plătit?” Şi plătesc eu. Imediat persoana respectivă se vindecă. Ei da, acestea sunt realităţi, se poate
plăti pentru cineva cu acest aur şi el se va vindeca. Atunci, dragii mei fraţi şi surori, este bine a
căuta bogăţia, dar cu condiţia de a o căuta acolo unde se află cu adevărat, în chintesenţa ei, şi nu
acolo unde este cristalizată, greoaie şi aproape inoperantă, pentru că acolo ea nu vă poate da
esenţialul. Dacă trebuie să transportaţi casele voastre de bani printr-un deşert, veţi spune peste câtva
timp: "Ah, Doamne, dacă cineva mi-ar aduce un pahar cu apă i-aş da toţi banii!”. Dar cum nu vine
nimeni veţi muri de sete cu aur cu tot.
În timp ce dacă posedaţi celălalt aur, veţi bea, vă veţi potoli setea şi nu veţi muri. Aveţi bani şi
aceşti bani vă deschid toate uşile. În lumea fizică, da, dar celelalte uşi, uşile păcii, fericirii, bucuriei,
inspiraţiei, uşile tuturor calităţilor şi virtuţilor rămân închise. La ce vă poate fi de folos să aveţi toate
celelalte uşi deschise când cele ale sanctuarului vă rămân închise? Mâncaţi, vă plimbaţi, munciţi
fără nici o plăcere. În tot ceea ce faceţi nu găsiţi nici o bucurie: este semnul că uşile spirituale sunt
închise. Ei bine, aceasta înseamnă că aţi înţeles viaţa şi valorile ei într-o manieră greşită.
Nu trebuie împiedicaţi oamenii în a căuta bogăţia. Dar cei care o caută trebuie să ştie ceea ce
au de făcut pentru a evita de a fi sfărâmaţi de greutăţi griji, angoase, bănuieli. Căci aceasta îi va
aştepta dacă nu posedă lumină. Să fie bogaţi, dar fără a cădea în stările negative care sunt fidele
urmăritoare ale celor ce se angajează pe acest drum. Să fie bogaţi, dar fără a leza pe alţii, şi mai ales
să înveţe să facă să circule aceste bogăţii, să aibă plăcerea de a implica şi alte persoane în ele. Căci a
da este un mod de a progresa. Dar există rareori obişnuinţa de a da. Mulţi au bogăţii imense pe care
le păstrează pentru ei, şi culmea, sunt nefericiţi. Nu trebuie niciodată ca oamenii să fie împiedicaţi
să se îmbogăţească, ci numai a-i învăţa să împartă aceste bogăţii cu alţii.
Nevoia de a acapara a cauzat totdeauna oamenilor divizări şi masacre. Peste tot, chiar în
familii unite, câte tragedii nu s-au întâmplat în probleme de moşteniri. Totdeauna lăcomia domină,
şi iată de ce lumea nu îşi poate depăşi necazurile. Toate războaiele au la origine nevoia de a avea
ceva în plus. Mobilul este întotdeauna de a lua ceva vecinului: bani sau pământuri... ca şi cum în
viaţă n-ar exista decât bani şi pământuri pentru a te simţi bogat şi fericit! În realitate, Dumnezeu a
distribuit totul tuturora: hrana, apa, aerul, căldura, lumina, şi în lumea subtilă prana, la fel ca tot
felul de elemente benefice. Atunci de ce omul se simte încă sărac şi mizerabil? Pentru că nu ştie să
atragă acele elemente şi să le absoarbă. Numai Iniţiaţii ştiu să atragă acele elemente şi să le
absoarbă. Numai Iniţiaţii ştiu să găsească bogăţia peste tot în univers. Toţi ceilalţi gândesc că viaţa
este săracă, că Domnul nu le-a dat nimic. Ba da, totul este împărţit cu largheţe, totul este la
dispoziţia tuturor creaturilor, numai creaturile sunt slabe, leneşe, oarbe, stupide, şi de aceea rămân
în sărăcie.
Dumnezeu a împărţit totul în atmosferă, soarele, stelele, munţii, oceanele. El n-a păstrat
nimic pentru El. Totul este la dispoziţia voastră, fără interdicţii. Interdicţiile sunt în voi pentru că nu
sunteţi nici puternici, nici puri, nici inteligenţi. Dar în realitate tot ce aveţi nevoie este acolo. Priviţi
lumina, căldura, spaţiul, stelele, totul este la dispoziţia voastră, dar voi nu ajungeţi niciodată să le
folosiţi.
Dumnezeu este drept şi mare, El n-a spus niciodată că bogăţiile îi aparţin, că sunt pentru unii
şi pentru alţii. Nu. Dacă nu aţi fost capabili să profitaţi de ele, nu El este răspunzător. De aceea
trebuie să studiaţi, să exersaţi, dacă nu încă multe încarnări veţi rămâne la fel de săraci şi mizerabili,
şi veţi continua să-l acuzaţi pe Dumnezeu. Ceea ce mă uimeşte tot timpul, este de a vedea cum
oamenii se limitează ei înşişi. Priviţi felul lor de a se hrăni: se mulţumesc să mănânce, să bea, să
respire, adică de a se alimenta cu elemente solide, lichide, gazoase şi lasă la o parte elementul
subtil: focul, lumina... Acesta este motivul pentru care se află în pericol: pentru că nu se hrănesc în
mod convenabil. Pentru a se hrăni convenabil ei au nevoie de patru elemente. Şi cu adevărat, al
patrulea element, focul, este elementul esenţial. De aceea este important de a vedea răsăritul
soarelui dimineaţa pentru a absorbi acest foc şi această lumină care sunt acolo, dispensate în
profunzime, în fiecare zi.
De altfel, priviţi soarele. Există oare pe pământ o fiinţă a cărei lumină, dragoste, generozitate
pot să se compare cu cele ale soarelui? Nu, atunci luaţi-l drept model şi puţin câte puţin intelectul
vostru va primi lumina sa, inima voastră căldura sa, spiritul vostru puterea sa. Şi mai ales, la fel ca
el, veţi da, veţi da... Majoritatea oamenilor au ca regulă de conduită cuvântul a lua. Ei sunt astfel
educaţi şi toată cultura contemporană se află sub semnul de a lua. Nu se înţelege decât acest
cuvânt... Ca şi ţăranul care a căzut într-o fântână. Un om trece pe acolo şi aude strigăte de ajutor: el
se apropie, îl vede şi îi spune: "Dă-mi mâna ta!” Când aude cuvântul "a da", imediat ţăranul lasă
mâna în jos şi preferă să rămână în fântână. când celălalt înţelese că era un avar inveterat care nu
vroia să audă cuvântul a da, îi spuse: "Ia mâna mea.” Ah, cuvântul "a lua"!... Imediat, ţăranul întinse
mâna şi a fost salvat. Cuvântul a lua îi convenea, dar a da, nu. şi dacă ar fi fost singurul. Oriunde
merg, oamenii caută să ia câte ceva. Studiază, se întâlnesc, muncesc, se căsătoresc pentru a lua,
spiritul lor este orientat tot timpul în această direcţie. De aceea peste tot unde merge fiinţa
omenească nu emană nici lumină, nici căldura, nici viaţă: pentru că nu gândeşte decât să ia.
Chiar şi în dragoste, când bărbatul şi femeia se caută, fiecare este preocupat de a lua ceva.
Bărbatul vrea să toace viaţa femeii şi invers. Există cazuri în care ar fi mai bună despărţirea: ei
încalcă legea iubirii. Veţi spune: "Dar ei se iubeau, erau împreună, se contopeau.” Nu, erau pentru a
lua. Fiecare nu gândea decât să obţină anumite lucruri din partea partenerului său, să-l exploateze
fără scrupule, fără menajamente. În loc să pună ceva bun în sufletul şi inima celuilalt, un elan, o
viaţă, o inspiraţie, aşa fel ca acea fiinţă să se trezească şi să avanseze, dar nu, în fiecare zi se ia câte
ceva, se mănâncă şi se bea pe săturate. Din cauza acestei mentalităţi întreaga lume este în pericol.
Nu există nici o şcoală unde se învăţă oamenilor ştiinţa de a da, cu excepţia şcolii soarelui.
Toate planetele iau. Numai soarele dă, de aceea trebuie să ne instruim la şcoala lui. El este singurul
care ştie cu adevărat să dea, atunci de ce să nu-l iubim? Toate creaturile care ştiu să dea ceva bun,
sunt iubite şi se simte atracţie către ele. În timp ce acelea care iau... după câtva timp fugi de ele
pentru a te salva. De ce unii îşi închipuie că vor putea la nesfârşit să jefuiască pe alţii? Foarte repede
ceilalţi vor observa şi îi vor abandona. Atunci gândiţi-vă şi veţi vedea cât de avantajos este de a
dezvolta în voi tendinţa de a da.

Cap.V ASUPRA REPARTIŢIEI BOGĂŢIILOR

Am fost adesea întrebat despre repartiţia bogăţiilor. Este o problemă care preocupă mulţi
oameni, căci în inegalitatea acestei repartiţii ei văd cea mai mare nedreptate. În realitate, cât de
departe am urca în istoria omenirii, problema a fost deja pusă. Cel care era mai abil sau viguros, de
exemplu, un bun vânător, aducea mai mult vânat şi acumula astfel mai multe bogăţii decât alţii.
Această inegalitate a bunurilor despre care se spune ca ar fi nedreaptă, a fost la origine cu adevărat
dreaptă. De altfel naturii nu i-a plăcut niciodată egalitatea, nivelarea, uniformitatea.
De la Revoluţia din 1789, Republica franceză are ca deviză: "Libertate, Egalitate,
Fraternitate", dar în realitate egalitatea nu există nicăieri în univers, peste tot domnind inegalitatea.
Nu există egalitate pe pământ, în nici un plan. "Dar noi am făcut din egalitate o lege!” Da, dar legea
nu este decât un lucru teoretic, abstract, un text agăţat de perete, nu este o realitate. În realitate,
egalitatea nu există nicăieri: natura a dorit diversitate şi această diversitate creează inegalitatea.
Aceasta pentru că, având capacităţi diferite, unii oameni au acumulat mai mult decât alţii. Este oare
normal? De-a dreptul normal. Trebuie să ne enervăm? Deloc. Dar oamenii nu gândesc până aici, ei
strigă, se revoltă, lăsându-se antrenaţi de alţii. Aici, se pune problema de a înţelege, de a studia, de a
fi clar. Dacă vor exista apoi motive de a ţipa, de a se certa, bine, se apără, dar înainte de toate să fim
clari, tot ceea ce oamenii posedă, este normal, este just. Bogaţii îşi merită bogăţiile şi săracii sărăcia.
Dacă aceasta nu este evident pentru majoritate, este pentru că ei au respins credinţa în reîncarnare
care explică şi justifică fiecare stare, fiecare situaţie. De ce unii sunt bogaţi în această încarnare?
Pentru că au lucrat, de o manieră sau alta, în această încarnare? Pentru că au lucrat, de o manieră
sau alta, în precedentele încarnări pentru a avea aceste bogăţii. Este spus în Ştiinţa iniţiatică că tot
ceea ce cereţi, veţi obţine într-o zi. Că va fi bun sau rău, îl veţi obţine. Domnul dă tuturora ceea ce
se cere. Dar, dacă în continuare, aceştia îşi vor sparge capul, nu mai este vina Lui. Dacă cereţi
greutăţi şi veţi fi mai târziu sfărâmaţi de povara lor, este oare greşeala Domnului? Vă revine vouă
sarcina de a cunoaşte consecinţele îndepărtate ale cererilor făcute. Nu vă gândiţi niciodată suficient
la întorsăturile pe care le pot lua lucrurile: oare, după ce dorinţele vi s-au realizat, nu veţi deveni
nefericiţi, săraci sau bolnavi? Adesea, ar fi fost mai bine ca aceste dorinţe să nu se împlinească. De
aceea discipolul trebuie să înceapă prin a învăţa că sunt lucruri de cerut şi altele nu.
Faptul că bogaţii s-au îmbogăţit pentru că şi-au dezvoltat anumite calităţi şi au muncit pentru
a obţine aceste bogăţii, este un lucru sigur. Legea este adevărată. Veţi spune: "Da, dar ei au folosit
viclenia, violenţa, necinstea, minciuna”. Este posibil, dar chiar folosind aceste mijloace, este spus că
ar fi obţinut bogăţia, pentru că aceasta şi-au dorit. Evident, ceea ce nu este spus, este dacă o vor
păstra mult timp, dacă vor trăi fericiţi, în pace şi bucurie. Ei au ceea ce au cerut. Au reuşit prin
mijloace ilicite, nu-i nimic, au reuşit. Dar ceea ce nu ştiu ei, sunt consecinţele. Mulţi cerşetori,
vagabonzi, sunt oameni care, în vieţile trecute s-au îmbogăţit cauzând pierderi altora, sau au folosit
bogăţiile lor pentru a face rău. Bineînţeles, aceasta nu se întâmplă în toate cazurile, la fel cum nu
toţi bogaţii au reuşit prin viclenie şi necinste; unii au reuşit printr-o muncă îndârjită, sau printr-o
moştenire, şansă, sau graţie unei descoperiri. Nu mă pot opri asupra fiecărei căi în particular,
vorbesc numai în general.
Deci în natură inegalitatea domină: sărăcia la unii, bogăţia la alţii. De ce oamenii îşi
închipuie, oare, că trebuie să fie egali? Ar fi stagnare, n-ar mai fi mişcare, evoluţie, fiindcă n-ar mai
exista competiţie. Fie că este pentru bogăţie, putere, sau ştiinţă, competiţia nu va putea fi oprită. În
această problemă a egalităţii bogăţiilor, există într-adevăr ceva de pus la punct. Oamenii se ceartă,
îşi smulg părul, se omoară pentru a schimba această situaţie, dar niciodată nu o vor face, căci natura
susţine inegalitatea. De ce să ne înduioşăm de leneşi, incapabili, ignoranţi? Să le oferi câte ceva,
prin generozitate, este altceva. Dar a da celui care este prost şi leneş la fel ca celui care are un mare
talent şi cunoştinţe, aceasta este nedreptate!
Unii... să-i numim "filozofi” au vrut să distrugă în om dorinţa de a poseda mereu mai mult.
Aceasta nu va fi posibil, niciodată, căci natura însăşi a pus în om această dorinţă, şi dacă nu este în
planul fizic, ea se află în planul afectiv sau planul intelectual. În oricare domeniu, omul este împins
să se îmbogăţească într-un fel sau altul. A dori întotdeauna mai mult este un lucru normal. Dar când
aceasta începe să devină anormal? Organismul ne-o spune într-un fel în care nici un filozof nu mai
poate obiecta. Dacă aş exprima părerea mea personală, toţi ar putea veni să-mi spună: "Nu, după
mine nu este aşa. După mine...” şi aceasta nu s-ar mai sfârşi. Deci, nu voi spune părerea mea, ci
aceea a naturii universale: încerc mereu să găsesc exemple, printre operele ei, cum a rezolvat
această problemă, cum nu este părerea mea personală, toată lumea este obligată să se încline.
Atunci, este permis de a aduna bogăţii? Bineînţeles, ce face stomacul când îi daţi hrană? Începe
munca, o transformă, ia ceea ce îi este necesar, iar restul îl aruncă, nepăstrând nimic. Ceea ce
primeşte, nu-l foloseşte numai pentru el, ci-l munceşte şi distribuie apoi în tot corpul. La capătul a
câteva ore, când resimte din nou un vid, va prelua din nou hrană şi totul reîncepe. Mulţumită acestei
împărţiri impersonale, dezinteresate, omul este sănătos, vorbeşte, merge, munceşte, cântă... Să
presupunem acum că stomacul cere: "Pe viitor, voi păstra totul pentru mine. Cine sunt aceşti proşti
pentru care trebuie să dau mereu câte ceva? Şi dacă va fi o foamete? Nu se ştie niciodată ce rezervă
viitorul. Am o întreagă listă de hrănit, trebuie să fac provizii”. El va acumula, acumula, şi iată, va
apare boala. De ce? Pentru că legea impersonalităţii, a Fraternităţii, nu va fi respectată. Medicii vor
numi această obstrucţie tumoare, cancer, cum doresc... şi la fel va fi dacă plămânii, capul, inima se
pun la păstrat numai pentru ei. Toţi oamenii sunt ca celulele unui aceluiaşi corp, iar în organism,
există mult mai multe celule decât oameni pe pământ; creierul nostru are, el singur, mai multe
miliarde. Atunci cum se întâmplă că toate celulele corpului s-au aranjat pentru a trăi împreună în
ajutor, în fraternitate, iar oamenii sunt aşa de proşti încât nu reuşesc? Dacă ar putea realiza această
fraternitate universală, va fi o aşa mare prosperitate încât ţările şi indivizii nu vor mai simţi nevoia
de a aduna bogăţii şi de a le ascunde, pentru că va exista întotdeauna tot necesarul pentru toată
lumea. De ce oamenii nu se gândesc decât să adune? Pentru că se aruncă fără oprire în situaţii
încurcate care îi conduc la catastrofe? Atunci, din previziune, strâng grămadă tot felul de lucruri
pentru zile negre. Dacă toţi ar fi rezonabili, nimeni n-ar simţi nevoia de a acumula: fiecare ar
dispune de tot, atât cât îi trebuie... şi chiar mijloacele de transport ar fi gratuite, s-ar continua să se
muncească pentru a nu amorţi, dar s-ar munci gratis... Da, gratis pentru ca este realmente agreabil să
fii înconjurat de oameni care te recompensează pentru munca depusă prin recunoştinţă, surâsuri,
dragoste. Banul păleşte alături!
Trebuie deci ca oamenii să fie luminaţi în spiritul de a nu aduna mai mulţi bani şi bogăţii
decât le este necesar. Când omenirea va deveni o familie, când frontierele vor dispare, va dispare şi
această nevoie de a strânge peste măsură şi nu va mai exista nedreptate. Iată deci soluţia: ca fiecare
să înţeleagă avantajele Fraternităţii Universale şi să lucreze pentru ea, ca şi celulele într-un
organism sănătos.

Cap.VI COMUNISM ŞI CAPITALISM, DOUĂ MANIFESTĂRI COMPLEMENTARE

Lumea întreagă este actualmente împărţită în două: de o parte capitaliştii şi de cealaltă
comuniştii. Pentru majoritatea oamenilor capitalismul şi comunismul reprezintă două moduri
diferite de a concepe producţia şi repartiţia bogăţiilor materiale, dar în realitate sunt două noţiuni
care ascund realităţi mult mai vaste. Să luăm exemplul unei tinere. În trecut... mai puţin astăzi, o
tânără este la început capitalistă: ea nu vrea să fie nici îmbrăţişată, nici mângâiată, ea păstrează totul
pentru ea însăşi. Părinţii ei au sfătuit-o să nu dea nimic şi ea urmează aceste sfaturi pentru o
perioadă. Dar cum curentul comunist face progrese şi se fofilează în toate regiunile, va pătrunde
într-o zi şi în capul tinerei fete care doreşte acum să distribuie tot din inima sa, farmecul şi
frumuseţea sa, ea a devenit comunistă. Şi la fel pentru un băiat: după o perioadă capitalistă, el, de
asemenea, devine comunist, distribuie peste tot chintesenţa sa. Da, toate acestea înseamnă
comunism. Bineînţeles, nimeni nu vede lucrurile aşa, dar eu, cum sunt atât de deformat, le văd aşa.
Să spunem că o tânără care îşi dă capitalul său primului venit este comunistă. Dar, în fond, de
ce dă ea acest capital? Pentru a pune mâna pe capitalul băiatului, care şi-l va pierde. Nu este deloc
dezinteresat acest fel de comunism. Dacă o fată devine generoasă este pentru a avea capitalul
băiatului. Fără capital nu se poate trăi. O fată posedă, deci, un capital formidabil, şi cu acest capital
ea poate să-şi cumpere multe lucruri... Ea poate fi invitată la un restaurant pentru o masă mai bună
şi apoi, ea va fi mâncată, dar, în sfârşit, să nu insistăm!... Vedeţi cât de complexe sunt lucrurile.
În realitate, natura ne arată că amândouă sunt necesare: comunismul şi capitalismul. Ce este
un copil? Un capitalist. El strigă, cere, se impune, vrea să acapareze totul şi să păstreze totul pentru
el. Dar într-o zi când se va căsători şi când va avea copiii lui, el va fi obligat să devină comunist şi,
la rândul său va distribui bogăţiile sale. Oamenii se nasc toţi capitalişti, comunismul vine mai târziu.
Când un băiat întâlneşte o fată pentru a întemeia un cămin, iată deja o comună, această este
începutul.
Natura însăşi obligă fiinţele să se manifeste drept capitalişti şi comunişti, dar în perioade
diferite, desigur. În primul rând omul este capitalist, căci trebuie să devină bogat. Natura îi oferă
capitaluri: braţele sale, picioarele, ochii, urechile, sexul, creierul sunt capitaluri cu care trebuie să
lucreze pentru a obţine bogăţiile pe care va putea, mai târziu, să le distribuie. Dacă sunteţi săraci, ce
puteţi împărţi? Nimic. Nu veţi ajunge nici să vă ajutaţi soţia şi copiii. Trebuie să fii bogat pentru a
ajuta pe alţii. Capitalismul trebuie să fie numai un mijloc, dar greşeala capitaliştilor este de a fi făcut
un scop. Capitaliştii n-au înţeles nimic... Şi nici comuniştii, de altfel. Îi credeţi pe comunişti că sunt
adevăraţi comunişti? Aceasta, numai Dumnezeu o ştie. Dacă îi critică aşa pe capitalişti, dacă îi
combat, adesea pentru că doresc să fie la fel de bogaţi şi puternici ca ei. Cel care se simte sărac şi
dezmoştenit propovăduieşte comunismul. Da, dar dacă devine bogat, oh, la, la. s-a sfârşit cu
comunismul. Atât timp cât oamenii sunt săraci, sunt comunişti, dar imediat ce sunt bogaţi, ei devin
capitalişti, pentru că dacă acceptă în acel moment comunismul, vor trebui să împartă totul, şi
aceasta nu le mai convine. Insă eu, cred în comunism. De ce? Pentru că Iisus era comunist, dar un
comunist alb, nu un comunist roşu. Pentru moment nici comuniştii, nici capitaliştii nu gândesc şi nu
acţionează corect. Când ai drept ideal de a aduna bogăţii, vor apare tot felul de inconveniente care
n-au fost prevăzute. Iar când vrei să împarţi fără discernământ, apar altele neprevăzute, care sunt la
fel de prejudiciabile. Deci, dacă comuniştii şi capitaliştii nu doresc să meargă mai departe în
înţelegerea lucrurilor, se vor masacra, vor fi războaie civile în aşteptare de alte războaie... Nici unii,
nici ceilalţi nu au această lumină pe care o dăm noi aici: de a munci pentru un ideal înalt. Ei nu
lucrează decât pentru ei şi chiar dacă lasă impresia că lucrează pentru alţii, în realitate nu o fac decât
pentru ei.
Trebuie să existe o înţelegere între capitalişti şi comunişti pentru ca, împreună, să ajute
omenirea. Şi unii şi ceilalţi sunt necesari pentru că aceste două curente ale capitalismului şi
comunismului lucrează simultan în univers. Pentru ce oare oamenii fac un factor de diviziune, chiar
dacă echilibrul cosmic se sprijină pe aceste două curente. Deveniţi deci, în acelaşi timp, adevăraţi
capitalişti şi adevăraţi comunişti, şi veţi fi în plenitudine.
Mulţi sunt comunişti pentru ca sunt obligaţi să o facă, li se confiscă terenul, casa... dar nu ei
s-au oferit să le doneze. Atunci, straniu comunism, când el obligă oamenii să dea tot ce le aparţine.
A limita, a oprima, a distruge pe alţii, este oare comunism? Nu, comunismul înseamnă a învăţa pe
alţii să distribuie, să dea, să surâdă, să iubească, păstrând tot capitalul lor, căci fără capital ce poţi
face? Dacă nu aveţi bani, chiar şi cu cele mai bune idei din lume, nu veţi putea realiza nimic. În
timp ce cu un capital, veţi ridica o întreprindere, veţi câştiga bine şi veţi putea apoi să distribuiţi
beneficiile voastre: veţi deveni comunist. Dar pentru a deveni comunist, trebuie să fii mai întâi
capitalist. Iată ce trebuie înţeles. Dacă nu aveţi nimic, nu veţi putea fi comunist. Toţi posesorii de
capital care nu au înţeles motivul de a exista al capitalului sunt foarte proşti capitalişti iar comuniştii
au dreptate în a-i ataca. Dar nu au dreptate când atacă pe adevăraţii capitalişti, pentru că numai
aceştia sunt cu adevărat comunişti.
Veţi spune: "Dumnezeule. Totul este încurcat, nu mai înţeleg nimic!”. Da, este totdeauna
încurcătură în capul vostru pentru că nu aţi fost instruiţi în Ştiinţa iniţiatică. Când vi se prezintă
adevărurile aşa cum Inteligenţa cosmică le-a creat, nu înţelegeţi nimic, pentru că eraţi în şcoli
omeneşti unde vi s-au inoculat idei greşite. În timp ce eu, am fost în Şcoala Inteligenţei cosmice
unde mi s-au spus aceasta: dacă nu sunteţi capitalist, nu veţi putea deveni comunist. Trebuie deci
lărgită înţelegerea, să deveniţi un capitalist şi să vă serviţi de toate bogăţiile, chiar de creier, gură,
braţe, picioare, pentru a face bine. În acest moment sunteţi un comunist ideal. Dar dacă nu aveţi
nimic şi veţi dori să fiţi comunist, ce fel de bine veţi face? Nici unul. Şi dacă veţi lua ceea ce nu vă
aparţine, veţi fi un hoţ.
 A dori eliminarea bogaţilor pentru a le lua ce au şi a trăi ca ei, să fie oare, acesta, un mod de
înţelegere a lucrurilor? Când trăieşti în mizerie, îi combaţi pe bogaţi, dar odată ajuns bogat, încetezi
să îi mai combaţi. În realitate, atunci când sunteţi bogat ar trebui să fiţi contra bogaţilor şi să
împărţiţi totul. Dar a vorbi de rău pe bogaţi când eşti în mizerie, este prea uşor. La fel ca şi fetele
urâte care critică pe cele frumoase. Ele le critică pentru că se simt urâte. Dacă ar fi fost frumoase,
ele n-ar fi criticat niciodată frumuseţea.
Atunci, răsturnând pe capitalişti strigaţi: "Trăiască comunismul!” şi apoi oprimaţi poporul
încă şi mai crunt decât predecesorii voştri? Nu, aceasta nu trebuie să se întâmple. Cum se vor
justifica comuniştii în faţa istoriei? Căci totul este înregistrat. Vedem din ce în ce mai multe filme
care arată cum, după ce au fost forţaţi să mărturisească crime pe care nu le-au comis niciodată,
oamenii sunt condamnaţi pe nedrept. Dar istoria vă judecă, şi îi va judeca pe toţi, capitalişti ca şi
comunişti. Toţi vor fi în acelaşi coş, şi îi va dezvinovăţi pe cei care au încercat să se îmbogăţească
pentru a da aceste bogăţii altora, realizând astfel lucruri mari pentru fericirea omenirii. De altfel
acest adevăr trebuie să fie înţeles şi aplicat în toate domeniile. Priviţi: fiecare vrea să studieze, să se
instruiască, să câştige bani pentru a se face stimat şi respectat, căci oriunde se prezintă un om bogat,
instruit şi puternic, porţile se deschid. În toate domeniile, regăsim aceleaşi tendinţe eterne de a
deveni capitalist, adică de a avea o proprietate, de a poseda, de a domina. Această ia forme diferite:
pentru unii bogăţia, pentru alţii puterea, conducerea, pentru alţii cunoaşterea... Cunoaşterea aparţine,
poate, unui domeniu superior, dar, în fond, înseamnă acelaşi lucru: să devii bogat pentru a te
impune. Da, savanţii se comportă la fel ca şi bogaţii: sunt adesea distanţi, dispreţuitori, şi deloc
fraterni.
Toţi ignoranţii şi slabii au tendinţe "comuniste": le place mult să se întâlnească, să se
îmbrăţişeze, să se invite, şi sunt foarte accesibili, foarte drăguţi... pentru că nu au nimic. În timp ce
acei care sunt puternici sau savanţi sunt mai greu de văzut: trebuie să le ceri întâlniri cu luni şi luni
înainte şi adesea vă primeşte secretarul lor, ei fiind inaccesibili. Oare aşa trebuie să se poarte? Toţi
acei care sunt bogaţi, în oricare domeniu ar fi, nu trebuie să se comporte ca pontifi orgolioşi, ci
trebuie să coboare puţin la nivelul celorlalţi, să fie fraterni, să împartă bogăţiile lor: atunci ei vor fi
adevăraţi comunişti. Ştiinţa, puterea trebuie căutate ca mijloace de a ajuta omenirea şi nu pentru
aranjarea propriilor afaceri.
Când privesc oamenii care vorbesc la televizor, fie comunişti sau capitalişti, ei au o atitudine
"capitalistă"? Se simt tari în domeniul cunoştinţelor, argumentelor, şi vorbesc ca nişte despoţi, nu au
nici un pic de dragoste, modestie, sau blândeţe. Da, eu nu mă pot înşela, toate atitudinile le pot
clasifica. Veţi spune: "Dar cum puteţi clasifica aceste atitudini în categorii capitaliste şi
comuniste?”. Oh, pentru că sunt folosite fără oprire aceste două cuvinte nefericite. Aş putea găsi
altele, dar în aşteptare le folosesc pe acestea pentru că sunt comode. Trebuie să aveţi cunoştinţe,
titluri, diplome, dar nu pentru voi, nu pentru a vă aranja afacerile proprii. Ştiinţa nu trebuie să fie un
mijloc de a satisface Eul vostru interior. Nu, toate talentele pe care puteţi să le dezvoltaţi pentru a
deveni un savant, un artist, un om politic, un financiar, nu trebuie să fie decât mijloace pentru a face
bine. Atunci aceasta devine divină, pentru că cele două se alătură: sunteţi în acelaşi timp şi
capitalişti şi comunişti. M-am gândit mulţi ani la această problemă, şi vă spun cum am rezolvat-o:
am devenit în acelaşi timp şi capitalist şi comunist.
Capitalismul şi comunismul sunt amândouă necesare, indispensabile, şi vă spun că, natura
însăşi a făcut să apară aceste două tendinţe. Copilul, care ia, este un capitalist, şi bătrânul, care
împarte tot, înainte de a pleca "dincolo", este un adevărat comunist: nu a păstrat nimic pentru el.
Între cei doi se află tot felul de oameni care nu aparţin cu adevărat nici uneia dintre cele două
categorii: capitalişti, care de fapt nu sunt capitalişti, şi comunişti care nu sunt comunişti. Idealul este
de a fi în acelaşi timp capitalist şi comunist, adică de a se îmbogăţi pentru a împărţi fără oprire
bogăţiile sale. Ajuns aici, eşti perfect. Dar dacă sunteţi numai comunişti sau numai capitalişti,
sunteţi oricum pierduţi.
Cel care doreşte să posede ceva are dreptate, da, natura i-a acordat acest drept. Dovada, este
că avem un corp fizic, ne aparţine, şi dacă vrem să-l împărţim, devine periculos. Se pot împărţi
anumite lucruri, este de înţeles, dar corpul trebuie păstrat. Priviţi copacul: el este capitalist, îşi
păstrează rădăcinile, trunchiul, ramurile sale, dar este şi comunist, când el îşi împarte fructele. În
acest fel a conceput natura lucrurile. În Iniţiat care a înţeles lecţia naturii face exact ca şi copacul: îşi
păstrează rădăcinile, trunchiul, ramurile, dar împarte fructele, adică gândurile, sentimentele,
cuvintele, lumina sa, forţa şi banii săi. Singur Iniţiatul este un adevărat capitalist şi un adevărat
comunist. Ceilalţi nu sunt decât copii care se ciondănesc şi care nu au înţeles nimic din adevărata
viaţă, şi, de aceea, nu-şi vor rezolva niciodată problemele lor pentru că nu posedă lumina iniţiatică.
Deci, vedeţi, adevăratul capitalist este Iniţiatul, el s-a îmbogăţit, s-a îmbogăţit... el este
totodată şi adevăratul comunist, căci zi şi noapte îşi împarte bogăţiile. În schimb, capitalul şi-l
păstrează, căci nu ar putea face nimic fără capital. Închipuiţi-vă că cineva vine lângă mine şi îmi
spune: "Oh, ce vioară minunată aveţi. vă rog să mi-o daţi mie!”. Dacă aş fi un adevărat capitalist aş
spune: "Nu, nu vă dau vioara mea, îmi aparţine, dar veniţi în fiecare zi şi voi cânta pentru
dumneavoastră."
Atât timp cât oamenii vor fi împărţiţi în capitalişti şi comunişti, va exista război între ei. Câte
furturi, explozii, incendii, răpiri, asasinate, n-au altă origine decât aceste două cuvinte!
Înţelepciunea înseamnă de a lăsa să se dezvolte într-o manieră echilibrată cele două tendinţe:
capitalistă şi comunistă. Chiar într-o zi, de exemplu, trebuie să ştii să fii şi una şi cealaltă. A fi
numai capitalist, adică de a trăi numai în ascunzişul său, fără a vedea alte persoane, este rău. Şi a fi
tot timpul cu alţii pentru că eşti incapabil de a trăi singur, iată un comunism cu adevărat
îndobitocitor. Atunci, eu am rezolvat astfel problema. Am păstrat jumătate din zi pentru mine,
muncind, rugându-mă, meditând, acumulând. Cealaltă jumătate vorbesc, primesc vizite, împart. Iată
cum poţi fi fericit mulţumind amândouă naturile.
Dacă sunteţi tot timpul singur fără a oferi nimic din voi, aveţi o indispoziţie, vă lipseşte ceva.
Iar dacă staţi continuu... cu alţii, veţi pierde tot, rezervorul se goleşte şi nu vă va rămâne nimic
pentru voi. Veţi fi deci obligaţi să deveniţi capitalist, să renunţaţi puţin ca să-i mai întâlniţi pe alţii
pentru a putea să vă îmbogăţiţi din nou. Cei care acumulează mult şi cei care împart mult, sunt
nefericiţi. Cea de-a treia soluţie este singura care îi face pe oameni fericiţi: jumătate-jumătate.
Atât timp cât gândim capitalismul şi comunismul separat, opunându-le, cădem în greşeală.
Capitalistul care acumulează fără să împartă nimic începe să putrezească. Este la fel ca şi grâul pe
care îl păstraţi ani de zile în hambar în loc de a-l semăna: şoarecii îl mănâncă, sau pur şi simplu
putrezeşte. Este perfect normal să îţi doreşti să posezi? Dar a dori numai posesia fără a da nimic este
un instinct primitiv care trebuie educat. Tot ceea ce omul posedă trebuie să-i servească să facă bine.
Numai că, bineînţeles, nu bogăţiile materiale trebuie căutate, căci pentru a deveni bogat eşti
totdeauna obligat să-l deposedezi pe vecin sau să comiţi fapte necinstite. Pământul este mic, spaţiul
limitat, aşa că, mai întotdeauna te îmbogăţeşti, mai mult sau mai puţin, pe seama altora. Dar dacă
această dorinţă de îmbogăţire are ca obiect Cerul, valorile celeste, atât de vaste, imense, infinite,
orice aţi lua nu va diminua cu nimic această imensitate, acest ocean inepuizabil, nu veţi leza
interesele nimănui. Şi odată îmbogăţiţi, veţi împărţi altora.
Soluţia la problemele capitalismului şi comunismului, este de a accepta, atât unii cât şi alţii,
să-şi lărgească concepţiile privind lucrurile de cât mai sus. Iată soluţia pe care am găsit-o. Nu există
ceartă în mine între comunişti şi capitalişti, cele două părţi îşi întind fratern mâna, se îmbrăţişează,
sunt fericiţi. Zi şi noapte capitaliştii din mine sunt pe cale de a se îmbogăţi, îi întrec chiar pe toţi
capitaliştii pământului care sunt limitaţi şi restrânşi. Ei, da, ce putem face pe pământ? Dacă vreţi să
mergeţi foarte repede veţi risca accidente: sunt copaci, case, oameni, şi sunteţi uneori obligaţi de a
conduce cu treizeci la oră pentru a nu lovi vitele. În timp ce în eter, chiar dacă vă deplasaţi mai
repede decât lumina, nu vor există accidente. Acolo, la acea înălţime, se află capitaliştii din mine, de
aceea ei nu întâlnesc nici un obstacol în acţiunile lor... În timp ce alţii, sărmanii, făcând totul ca să
înghită întreg pământul, sunt limitaţi. Ce vreţi? În materie, aşa se întâmplă. Şi comuniştii, care sunt
aşa de mândri de filozofia lor, care se simt aşa de generoşi, aşa altruişti, întâlnesc obstacole. Cum ei
ignoră structura fiinţei omeneşti, nu îşi dau seama asupra faptului că, pornind să amelioreze
condiţiile materiale dar ignorând pe cele spirituale, duc obligatoriu o civilizaţie spre catastrofă.
Când oamenii nu mai cultivă deloc spiritualul, ei redevin vicleni, necinstiţi, duri, ca animalele. În
acest fel, cel mai bun dintre comunişti, poate deveni ca şi cel mai rău capitalist: nedrept, violent,
despotic, abuzând de forţă şi puterea sa. În ciuda filozofiei lor minunate, mulţi comunişti s-au
compromis deja: există dovezi. Da, este uşor a predica o filozofie ideală, dar pentru a o putea
realiza, zilnic, în viaţă, este foarte greu, acesta este, în fond, esenţialul.
Inteligenţa cosmică a construit omul în aşa fel încât să nu atingă dezvoltarea deplină decât
menţinând legătura cu o lume superioară de unde să primească lumina şi forţa. Atât timp cât nu se
încredinţează decât intelectului său limitat, el nu are toate posibilităţile de a vedea şi de a preveni, el
comite erori catastrofale în toate domeniile. Acei care comunişti sau capitalişti îşi dirijează puterea
spre tehnică, industrie, progres material, sunt condamnaţi mai devreme sau mai târziu să dea
faliment. Căci agitaţiile lor, inspirate numai de dorinţa de a domina lumea, fără a ţine cont de
desenul Inteligenţei cosmice, mişcă straturile atmosferei fizice şi psihice, provoacă forte ostile,
puteri redutabile care se dezlănţuie apoi împotriva lor.
Ei da, toţi acei care s-au decis să rezolve problemele politice şi sociale prin materialism, fără
a studia natura profundă a fiinţei omeneşti, vor avea într-o zi mari surprize. Căci această nevoie de
hrană spirituală se va ridica în popor cu o asemenea forţă, încât nimic nu-l va face să renunţe la ea,
nici ameninţările, nici închisorile, nici moartea.
Numai Iniţiaţii au reuşit să împace în viaţa lor comunismul şi capitalismul, şi au făcut-o
conştient. Ei ştiu că această circulaţie este o lege a vieţii: a lua şi a da... Da, şi viaţa eternă, este de a
primi de la Cer, apoi de a împărţi ceea ce ai primit, pentru ca totul să se întoarcă către Cer pentru a
fi din nou purificat. Circulaţia în vene este capitalistă: din toate punctele corpului sângele se
îndreaptă către plămâni pentru a fi purificat. Apoi, de aici, sângele merge către inimă care îl trimite
în tot corpul: circulaţia arterială este deci comunistă.
Circulaţia sângelui este în realitate reflectarea unui proces cosmic. Această energie care vine de la
Dumnezeu, din Centru, şi care coboară în toate regnurile naturii (oameni, animale, vegetale...)
pentru a le învigora, se încarcă de impurităţi, apoi prin căi necunoscute, ea se întoarce la plămânii şi
inima universului pentru a se purifica, înainte de a fi trimisă din nou către creaturi. Această
circulaţie, înseamnă capitalismul şi comunismul cu adevărat înţelese.

Cap.VII PENTRU O NOUĂ CONCEPŢIE A ECONOMIEI

La ora actuală, oamenii au tendinţa de a da economiei un loc preponderent, şi în aparenţă au
dreptate, căci este foarte important de a asigura în cel mai bun mod posibil producţia şi repartiţia
bogăţiilor în lume. Greşeala lor constă în a nu vedea că, în realitate, economia depinde de factori
situaţi într-un plan mult mai înalt, sau a nu ţine seama deloc de ei. Latura economică, dacă vreţi,
este o latură moartă: nu se poate nici deplasa, nici acţiona, nici exprima, sunt alte elemente care
decid s-o deplaseze aici sau acolo, şi după cum înţelepciunea sau nebunia o fac, rezultatele sunt cu
totul diferite. Când mintea care trebuie să decidă este bolnavă, la sfârşit, ea, economia, va fi ruinată.
Iată deci nemulţumirile, grevele, revoluţiile... Este păcat că oamenii se lasă aruncaţi în materie pe
punctul de a uita că nu ea este cea mai importantă, ci factorii care acţionează asupra ei. Să ne
închipuim că aveţi capitaluri şi arme: vă simţiţi foarte puternici. Numai că sunteţi stupizi şi iată ca
se iveşte cineva mai inteligent decât voi. Vă poate distruge, pentru că dispune de un element
superior la tot ceea ce posedaţi : inteligenţa. Da, inteligenţa triumfă adesea peste toate mijloacele
materiale. Fiecare eveniment care se produce în planul material depinde de fenomene care au loc
mult mai sus, în lumea invizibilă a gândurilor şi sentimentelor, şi atât timp cât nu se văd aceste
elemente invizibile care acţionează asupra materiei pentru a o influenţa în bine sau rău, nu vom
avea decât o vedere greşită a lucrurilor. Realitatea este că, nu există nimic economic, tehnic,
industrial care poate funcţiona de unul singur.
Când dorim să reprezentăm anatomia fiinţei omeneşti, ne servim de planşe reprezentând
diferite sisteme din care este alcătuită: sistemul osos, sistemul circulator, sistemul muscular,
sistemul nervos etc. Nici una dintre aceste planşe nu reprezintă omul în totalitate, ci numai un
aspect. Ceea ce nu ştim, este că în afara sistemului nervos există multe alte sisteme necunoscute
încă ştiinţei oficiale. Nimeni nu menţionează sistemul auric însoţit de curenţii săi de lumini şi
culori, şi totuşi el este cel care conduce sistemul nervos, exact cum sistemul nervos conduce
sistemele circulator, respirator etc. Nu s-a studiat încă totalitatea fiinţei omeneşti.
Acordând pondere mai mare domeniului economic (materii prime, capitaluri, debuşeuri,
importuri, exporturi, ş.a.m.d...Oamenii arată că s-au limitat la sistemul osos, muscular, circulator.
Nu au ajuns încă până la sistemul nervos, şi cu atât mai mult până la sistemul auric, şi aceasta
explică de ce lasă la o parte anumite reguli, anumite legi, anumite virtuţi care corespund acestor
sisteme. De aceea conducătorii care pun, în principal, accentul pe economie, sunt pe cale de a
provoca decăderea lumii întregi. Pentru a fi tot timpul mai puternic şi mai bogat decât vecinul, eşti
obligat să comiţi acţiuni care nu sunt totdeauna cele mai oneste. Da, este fatal.
Deci, în timp ce de o parte opulentă creşte, de cealaltă parte respectul legilor divine se
diminuează, şi aceasta va aduce catastrofe mari. Eu ştiu bine că nu se poate accepta ceea ce spun:
pentru că nu se poate vedea. Nu se vede că, pentru a obţine succesul în planul economic eşti obligat
să comiţi fără încetare lucruri incorecte şi crime. Este ca în politică sau spionaj: totul este permis. Se
pretinde a se lucra pentru ţara sa. Da, dar... celelalte ţări?... Interesele economice distrug întotdeauna
morala. Când li se dă prioritate, toate calităţile bune se şterg şi sunt înlocuite de egoism, violenţă,
viclenie, lipsă de scrupule. Viaţa economică este indispensabilă, bineînţeles, dar ea trebuie să fie
stăpânită pentru a asculta de alte necesităţi, de alte puteri care îi sunt superioare. Altfel, cele mai
bune aspiraţii sunt batjocorite pentru ca egoiştii să se poată îmbogăţi.
Trebuie început a gândi, pentru a vedea clar că pe primul loc trebuie pusă lumea divină, şi că
tot restul este la dispoziţia ei. Adevărul este că oamenii au confundat scopul cu mijloacele. Ei ştiu că
există totdeauna un scop de atins şi mijloace pentru a reuşi. Dar ceea ce nu au observat, este că sunt
pe cale de a lua ca mijloace toate facultăţile şi darurile cele mai minunate pe care Cerul le-a dat,
pentru a atinge scopul cel mai pământesc cu putinţă. Pentru a-şi satisface poftele lor cele mai joase,
vor sacrifica ce există mai bun în ei, şi chiar Domnul trebuie să se închine voinţei lor pentru a-i
ajuta în debuşeurile şi nebuniile lor. Şi credeţi că şi-au dat seama de situaţie ? Nicidecum. N-au nici
măcar timp să se întrebe: "Dar cum arăt? Ce caut eu?” Eh, nu, trebuie să apară un Înţelept care să le
şi spună: "Dar priveşte, bătrâne, care este scopul tău. Infernul. Şi mijloacele? Ei bine, ai luat ca
mijloace pe Domnul, pe Îngeri, Ştiinţa, arta, religia...” Da, iată de ce se servesc pentru a atinge
infernul!
Este adevărat că progresul material, industrial aduce câte ceva. Întrând acum într-o casă nu
poţi să nu fii uimit de tot ceea ce vezi: încălzirea, aspiratorul, maşina de spălat rufe sau veselă,
televizorul, telefonul... Dar atunci, pentru că au totul, de ce oamenii nu au fost niciodată mai
nemulţumiţi, revoltaţi, bolnavi?... Dar chiar în faţa acestui eşec evident ei continuă să caute în
aceeaşi direcţie. Nu vor să înţeleagă că, pentru a fi cu adevărat fericiţi, trebuie căutat într-un alt
plan: da, a căuta dragostea, înţelepciunea, adevărul, şi diminuată puţin certitudinea că tupeul şi
comodităţile le aduc totul. Lenea, egoismul, slăbiciunea, iată ce aduc aceste facilităţi. Şi din
nefericire, aceasta este ce se doreşte: lenea, plăcerea... să nu faci nimic şi să ai totul.
Şi ce vă sfătuiesc eu? Vă sfătuiesc în două moduri: să aveţi toate facilităţile materiale, dar să
menţineţi, fizic şi mai ales psihic, o activitate neobosită pentru a nu vă anchiloza şi a vă abrutiza.
Veţi spune că v-am vorbit deja destul. Da, v-am vorbit, dar oare aceasta a dat rezultate? V-aţi decis,
deci, să acţionaţi în acest sens? Nu, nu încă: sunteţi încă concentraţi în materie, în plăceri, încât nu
va rămâne timp să vă deschideţi către lumea divină şi să invitaţi entităţile sublime să vină să lucreze
în voi. Şi este foarte grav acest lucru ! Dacă nu veţi voi să înţelegeţi, veţi suferi şi nimeni nu vă va
salva. Nu puteţi decât voi înşivă să vă salvaţi prin lumină şi prin dragoste. Atunci analizaţi timpul
vostru de lucru, energiile şi atenţia voastră. Veţi observa că nu oferiţi mare lucru lumii divine,
singura care vă poate purifica, lumina renaşte, oferind aproape tot timpul energiile voastre lumii
materiale, care, după ce v-a dat câteva clipe de bucurie, vă încarcă, vă întemniţează şi vă dizolvă.
Să luăm exemplul unui om bogat: dacă nu face ceva bun cu bogăţiile sale, dacă se lasă dus de
plăcerile vieţii obişnuite, când va reveni într-o următoare încarnare, nu va mai avea nimic şi va fi
obligat să trăiască în mizerie şi privaţiuni. El nu va şti faptul că dacă a fost foarte bogat în trecut şi
acum este în mizerie, este pentru că a păstrat totul pentru el fără a face nimic bun pentru alţii. Câte
creaturi nu vin pe lume într-o stare cu adevărat deplorabilă fără a şti măcar de ce. Această problemă
nu a fost bine lămurită nici de către psihologie, nici de medicină, pedagogie sau psihanaliză... nici
chiar de către religie. Ea nu poate fi lămurită decât de Ştiinţa iniţiatică.
Deci, dacă doriţi să pregătiţi condiţii bune pentru următoarea încarnare, indiferent ce veţi
întreprinde, întrebaţi-vă întâi sincer: "Caut lumina, caut iubirea, caut forţa... Le voi obţine făcând
asta sau asta ?” Şi Cerul, care vă ascultă, vă va da răspunsul.
Sunt încă atâtea de spus asupra acestui subiect al economiei. Când o societate este prea
preocupată de interesele ei economice, urmează pentru ea tot felul de dezechilibre şi inconveniente
pe care nu a avut înţelepciunea de a le preveni. Priviţi, se doreşte exportul cu orice preţ pentru că
este extrem de avantajos, şi treptat se vând arme, avioane de luptă unor popoare care, prin lupte
continue, riscă să compromită pacea şi securitatea întregii planete. Unele dintre aceste popoare abia
ştiu să citească şi să scrie, dar li se servesc arme perfecţionate. Bineînţeles, se vor câştiga bani
mulţi, dar se va plăti foarte scump, într-o altă manieră, pentru toate acestea. Oh, Doamne, ce orbire.
Şi iată cum o economie fără scrupule va fi ruina mai multor ţări. Da, dragii mei fraţi şi surori, nici o
altă problemă nu este mai importantă ca economia, cu aceasta sunt de acord. Însă un lucru nu l-au
înţeles oamenii, nu aici, jos, se studiază problema pentru a o rezolva, ci sus, căci tot ceea ce este jos
este o reflectare a ceea ce se află sus.
Societatea este aşa de bine organizată pentru a oferi totul, încât oamenii au devenit foarte
neglijenţi? Ei ştiu că vor găsi mereu ceva sau pe cineva să îi scoată din încurcătură. Ei pot merge la
ski şi să se lanseze imprudent pe pârtie: dacă îşi vor rupe piciorul, vor merge la spital şi îl vor pune
în ghips. Dacă vor lucra pe o scară, de ce să verifice dacă este bine aşezată? Dacă vor cădea, vor fi
luaţi pentru a fi îngrijiţi. Şi de ce să aibă grija de dinţii lor? Vor merge la dentist. Şi hainele, de ce să
fie atenţi să nu le păteze? Sunt atâtea produse de curăţătorie peste tot. Se plimbă în pădure şi aruncă
o ţigară aprinsă: de ce să-i doară capul dacă ea va provoca un incendiu? Vor veni pompierii să-l
stingă.
În acest fel atenţia, perspicacitatea, discreţia, înţelepciunea, inteligenţa diminuează din ce în
ce mai mult. De ce să se dezvolte când societatea oferă atâtea mijloace de a repara prostiile comise
de diferiţi inşi? Toţi cercetătorii, tehnicienii sunt acolo pentru a-i ajuta pe oameni. În realitate, nu îi
ajută, căci oamenii devin din ce în ce mai leneşi, slabi şi răi. Ei sunt, poate, mai instruiţi ca înainte,
dar mai neglijenţi şi nepăsători. Problema acum se pune nu în a opri progresul material, dar de a
putea lucra, de asemenea, în domeniul interior pentru a exersa atenţia, prudenţa, stăpânirea. Căci
trebuie, de asemenea, să ne gândim că se pot produce evenimente care vor priva omenirea de toate
aceste comodităţi la care ea s-a obişnuit, şi iată încă un factor de dezordine şi conflict. Priviţi ce se
întâmpla cu petrolul: s-au săpat puţuri, s-a împrăştiat energia fără discernământ, crezând că petrolul
va exista mereu, uşor de obţinut, şi iată acum câte probleme politice au apărut din cauza acestui
petrol. A devenit o armă teribilă în mâinile celor care îl posedă, şi din cauza lui, acum, pacea lumii
este, fără încetare, ameninţată. Este magnifică economia, dar ar valora mai mult pentru oameni să
încerce să cunoască şi să accepte adevărurile susceptibile de a ameliora întâi viaţa lor psihică, căci
viaţa lor exterioară va suferi, mai devreme sau mai târziu, consecinţele slăbiciunilor lor interioare.
Sunt, probabil, singurul care înţelege corect economia. Se vorbeşte despre economie, se
studiază ştiinţele economice, eu nu cunosc nimic dintre acestea, dar ştiu că economia nu se află
acolo unde oamenii o caută. Vreţi să practicaţi veritabila economie, să aveţi bogăţii, comori pe care
le puteţi apoi cheltui pentru a ajuta pe alţii? Ei bine, trebuie să deveniţi atent, luminat, propriul
vostru stăpân, rezonabil. Iată adevărata economie. Nimeni nu o caută acolo, vedeţi, şi cele mai mari
cheltuieli care duc la mari ruine sunt cauzate de către economişti.
Toţi sunt pe cale de a se ruina spiritual, moral, intelectual, şi chiar material, pentru că nu au
înţeles cu adevărat natura economiei. Adevărata economie începe acolo unde niciodată nu aţi avut
ideea să o căutaţi: în atenţie. Eşti stupefiat de a vedea numărul de mijloace şi de produse care apar
acum pentru a repune în funcţiune tot ceea ce a fost distrus, spart sau murdărit, şi nu numai obiecte
ci oameni pur şi simplu. Este incredibil, o jumătate din omenire munceşte să repare pierderile
cauzate de cealaltă jumătate. Ei bine, iată un punct care ar trebui să preocupe pe economişti, dar
oamenii contând prea mult pe mijloacele exterioare îşi spun: "De ce să ne spargem capetele pentru a
atenţiona, deoarece sunt atâţia tehnicieni şi muncitori care repară tot ceea ce am scufundat noi, chiar
şi pe noi înşine ! “ Cu cât există mai multe facilităţi, cu atât mai puţin atenţia se dezvoltă şi, în acest
mod, o economie ajunge la pământ: pentru că eşti obligat să cheltuieşti prea mult pentru a o repara.
Dar eu ştiu că acest punct de vedere nu este cel al economiştilor. Căci nu numai că ei nu au văzut
problema în acest fel, dar au o filozofie diametral opusă: trebuie produs din ce în ce mai mult, şi
pentru ca această producţie să se scurgă, trebuie ca oamenii să consume cât mai mult. Sunt împinşi
deci la consum, şi chiar la risipă: cu cât vor cumpăra mai mult, cu atât va fi mai bine. Atunci ei
devin neglijenţi, sparg maşina şi celelalte aparate ale lor, nu e nimic, vor cumpăra altele... Dacă nu
sunt rezonabili şi îşi macină sănătatea, este foarte bine de asemenea, vor îmbogăţi industriile şi
laboratoarele farmaceutice. Bineînţeles, în acest mod, afacerile unor persoane şi anumitor ţări vor
prospera, dar pentru ansamblul omenirii, pentru echilibrul, sănătatea, fericirea sa, această concepţie
a economiei este ruinătoare şi catastrofală.
În realitate, natura singura cunoaşte şi practică economia: ea ştie cum trebuie făcut pentru a
nu pierde un singur atom. O mică urmă de praf, o murdărie, totul se foloseşte. Priviţi: chiar
deşeurile şi gunoaiele aruncate de oameni sunt absorbite de pământul care le transformă în uzinele
sale de jos, şi devin hrană pentru vegetaţie. Nimic nu se pierde, nimic nu se aruncă. Oamenii sunt
departe de a poseda această inteligenţă a naturii: nu numai că epuizează pământul forţând producţia
şi risipindu-i resursele, dar sunt tot timpul contrariaţi de problema deşeurilor. Urmăriţi problemele
puse de reziduurile radioactive şi altele extrem de toxice, cărora nu li s-a găsit un mijloc de
distrugere. Sunt obligaţi să le îndese în galerii subterane, dar există mari riscuri pentru omenire.
Adevărata economie se găseşte deci acolo unde este căutată. Şi v-aş spune chiar că
adevărurile economiei constau în a nu risipi forţele, calităţile, energiile pe care Cerul ni le-a dat. Ea
începe deci prin înţelepciune, măsură, atenţie. Actualmente nu vedem decât economişti peste tot.
Dar niciodată omenirea nu îşi va găsi fericirea cu aceşti mari economişti, pentru că ei nu văd decât
partea materială a vieţii şi a problemelor.
O fiinţă care îşi distruge şi dispersează toate energiile psihice din cauza pasiunilor, dorinţelor,
gândurilor şi sentimentelor dezordonate, ce înţelegere a economiei poate avea? Veţi spune că nu
vedeţi legătura... Pentru că sunteţi orbi, foarte simplu. Aceste două domenii nu sunt separate. Iată de
ce, acei care se află la conducerea unei ţări şi care se pronunţă asupra chestiunilor economice ar
trebui, mai întâi, să înveţe anumite adevăruri care nu se găsesc în cărţile de economie: cum este
constituit omul, cum este legat la întreg universul, cum acest univers este ierarhizat, cum toate
întreprinderile omeneşti trebuie să asculte de un model, de o idee celestă. În acel moment, tot ceea
ce vor face ei, tot ce vor ordona, va fi perfect.

Cap.VIII CEEA CE ORICARE OM POLITIC TREBUIE SĂ ŞTIE

Fiinţa omenească este constituită din două naturi (spunem aceasta pentru a simplifica): o
natură inferioară pe care am numit-o "Personalitate", şi o natură superioară pe care am numit-o
"Individualitate". Când individualitatea domină în el, omul poate face un imens bine lumii întregi,
în timp ce, dacă se lasă condus de personalitatea sa care este egocentrică, avidă, crudă, nu poate să
facă decât rău altora. Din nefericire, peste tot în lume, personalitatea ocupă primul loc: în familiile
unde se observă că soţia îşi trage plapuma lângă ea în timp ce soţul face la fel... în societate, unde
fiecare îşi dă silinţa să-şi croiască drum pe seama altora... În politică, economie, artă, peste tot nu se
vede decât personalitatea exprimându-se, impunându-se şi fulminând.
Dar oamenii nu au suficiente criterii pentru a analiza originea exigenţelor şi revendicărilor
lor. De câte ori n-au făcut ei experienţa schimbărilor şi chiar a revoluţiilor. Dar situaţia nu s-a
îmbunătăţit. Şi de ce nu s-a ameliorat? Pentru că aceste revoluţii nu au fost făcute de oameni care
aveau voinţa de a se smulge tendinţelor lor inferioare. Şi atât timp cât nu există ameliorări în
mentalităţi, oricare ar fi reformele pe care le examinează, nici o situaţie nu poate cu adevărat să se
amelioreze. Numai când vor ieşi din cercul strâmt al poftelor şi dorinţelor lor nemăsurate,
schimbările pe care le vor aduce vor fi adevărate ameliorări.
Până aici, chiar dacă toţi oamenii politici folosesc din ce în ce mai mult cuvântul
"schimbare", vom continua să asistăm la aceleaşi eforturi încrâncenate ale unei mulţimi de ambiţioşi
pentru a smulge locuri care să le ofere mai multă putere şi bani. Ei nu se pregătesc deloc să-şi
asume sarcina măreaţă, care este a lor, ei nu muncesc deloc pentru a deveni mai dezinteresaţi, mai
nobili, mai stăpâni de sine... modele. Aceasta nu îi interesează. La ce le-ar servi să se îndrepte? Nu
de aceasta au ei nevoie. Ei au nevoie de locuri pentru a obţine puteri, pentru a-şi satisface pasiunile
lor, dorinţele lor de cucerire, de dominaţie, de răzbunare. Iată de ce lumea nu va găsi niciodată
pacea!
În realitate, societatea actuală este atât de puţin luminată, încât ea încurajează toate tendinţele
interioare ale membrilor săi. Până şi părinţii sunt atât de neştiutori încât îşi imaginează să-şi educe
copiii împingându-i la obţinerea de favoruri şi privilegii prin mijloace mai mult sau mai puţin licite.
Aceasta înseamnă educaţia pentru ei. În loc să le spună: "Pregăteşte-te, dacă într-o zi vei avea
responsabilităţi, va trebui să te arăţi la înălţimea sarcinii tale şi să nu te compromiţi niciodată", nu,
ei le dau sfaturile cele mai necinstite şi se bucură de succesele lor chiar dacă nu le merită. Se doreşte
mereu reuşita în planul material şi cum, pentru a reuşi, eşti obligat să foloseşti calculele, viclenia,
violenţa, în final se distruge tot ce există mai bun în caracterul fiecăruia.
Veţi spune: "Da, dar dacă trebuie să urmăm sfaturile dumneavoastră, dacă trebuie să ne
pregătim atâta pentru a deveni un model, condiţiile însă, în lume, sunt de aşa natură încât vom
rămâne undeva, necunoscuţi, obscuri, în partea cea mai de jos a societăţii! “ Dar ce ştiţi voi despre
marile legi spirituale, pentru a trage asemenea concluzii. Cine veţi deveni, cu adevărat, o fiinţă
capabilă, excepţională, când veţi deveni un model, un soare, chiar dacă nu veţi dori, chiar dacă veţi
refuza, alţii vor veni să vă ia de braţ cu forţa şi să vă plaseze în vârf pentru a-i dirija şi conduce!...
Dacă aceasta nu se întâmplă, este pentru că nu o meritaţi: nu sunteţi încă pregătiţi, deci nu aveţi de
ce să protestaţi.
Oamenii aspiră la adevărata lumină, la adevărata ştiinţă, la adevărata putere, au nevoie de
ea, o caută, dar cum toţi aceia cu care vin în contact, nu sunt modele impecabile, ei se descurcă prin
necinste şi violenţă pentru a reuşi cu orice preţ. În interior, toţi aspiră la ceea ce este nobil, sublim,
dar cum nu le întâlnesc, şi se văd înconjuraţi de hoţi şi nesătui, ei se descurajează şi încep să îi
imite, adaptând această filozofie atât de răspândită: "Faceţi bine şi veţi primi rău în schimb...” "Fiţi
cinstit şi veţi muri de foame...” "Omul este un lup pentru om...” Atunci, din ce în ce mai mult,
fiecare se nivelează, se conformează creaturilor celor mai de jos. Ceea ce este trist, este că în timpul
adolescenţei, mulţi au această dorinţă de a lucra pentru un ideal, de a face sacrificii mari, de a se
comporta cavalereşte. Dar, după câtva timp, în contactul cu realitatea, sub presiunea anturajului lor
care îi sfătuieşte să fie "rezonabili", "inteligenţi", ei renunţă, se nivelează, devin ca şi ceilalţi. Se
observă aceasta peste tot: oamenii au dorinţe frumoase, elanuri bune, numai că nu întâlnesc
instructori, modele, pentru a-i susţine, sfătui şi împiedica să se întoarcă înapoi, şi atunci din cauza
tuturor micilor inconveniente, glume, ironii, după puţin timp devin ca fiarele care îi înconjoară.
Dar să presupunem că vor exista în viitor creaturi care vor lupta, sacrifica totul pentru a
ajunge să realizeze un ideal sublim, şi veţi vedea cât de mult vor fi ele căutate, apreciate, iubite. Şi
în acest fel Regatul lui Dumnezeu poate veni pe pământ. Dacă nu a venit până acum, este pentru că
majoritatea conducătorilor din lume nu au un ideal înalt. Ei nu sunt nici proşti, nici nebuni,
înţelegeţi, pentru a avea asemenea scopuri sublime. Dar dacă, într-o zi, unii se vor decide să
realizeze acest ideal, indiferent de ce se va întâmpla, atunci credeţi-mă, aceasta va fi adevărata
putere, adevărata lumină, adevărata frumuseţe.
Numai înţelepţii, Iniţiaţii, marii Ghizi care şi-au stăpânit personalitatea au putut lăsa să se
manifeste natura lor divină şi să lase moştenire omenirii o operă de neuitat, eternă. Asemenea fiinţe
au existat întotdeauna istoria ne-a păstrat amintirea lor ; dar sunt mult prea puţin numeroşi, în
comparaţie cu toate aceste personalităţi care populează pământul şi dau curs liber instinctelor lor
inferioare, lăcomia, ostilitatea, răzbunarea. Când asemenea fiinţe au responsabilităţi politice într-o
ţară, nu pot face decât victime. Iată de ce războaiele nu se vor opri niciodată: din cauza acestei
filozofii a personalităţii. Atât timp cât oamenii nu îşi vor schimba filozofia, nu se vor produce
ameliorări adevărate: vor exista totdeauna, undeva în lume, războaie şi mizerii.
Dacă Împărăţia lui Dumnezeu nu a venit încă, este pentru că toţi lucrează pentru o politică
inspirată de personalitate. Da, când analizez scopurile politicii, văd că ele sunt totdeauna mediocre.
Ah, evident, ele sunt prezentate în culori trandafirii şi ornate pentru a uimi galeria. Dar în realitate,
adesea, aceasta înseamnă: scoală-te, ca să mă aşez eu în locul tău. Toţi la fel. Dar încet-încet se va
observa că nu se pot face viori din orice lemn, ci trebuie găsit lemnul convenabil. Da, oamenii
politici trebuie să fie pregătiţi, instruiţi în Şcoli iniţiatice, în caz contrar, ei vor continua să antreneze
popoarele spre catastrofă.
Toţi aceia care sunt acolo, care vorbesc, gesticulează, în discursuri sforăitoare, oare ce intenţii
ascunse au în realitate? Lumea dă năvală pentru a-i asculta şi cum nu există deloc clarviziune, se
ambalează, îi aplaudă şi îi urmează. Astfel, orbii sunt conduşi de alţi orbi. Dar ştiţi ce se spune:
"Orbii conduşi de alţi orbi se prăvălesc împreună în prăpastie.” Din nefericire, întotdeauna este prea
târziu când se realizează această orbire generală: catastrofele au şi apărut. Priviţi pe Hitler, Stalin şi
atâţia alţii: ce călăi, ce monştri, şi mulţimi întregi îi urmau şi aclamau... Eu, de asemenea, lucrez
pentru o politică, dar pentru o politică care nu este inspirată de personalitate. Ceea ce este trist, este
că există foarte puţini oameni care sesizează aceste idei. Mergeţi şi vorbiţi-le de o politică inspirată
de individualitate, generozitate, dezinteres, lumină: nimeni nu vă va urma. Dar vorbiţi-le despre a
distruge şi incendia, aceasta va place imediat miilor de oameni. De aceea, scuzaţi-mă ca v-o spun,
oamenii trebuie încă să sufere.
Da, nu există o altă explicaţie: oamenii trebuie încă să sufere, şi într-o zi, din cauza acestor
suferinţe, vor găsi drumul. Credeţi că n-am milă? Nu, sunt nefericit că v-o spun, dar oamenii trebuie
să sufere pentru a înţelege. Dovada, atunci când se prezintă un trimis al Cerului care îi poate lumina
şi ajuta, credeţi că-l ascultă? Nu, şi nu numai că nu îl ascultă, dar îl închid, îl ard sau crucifică. Dar
când un monstru îi face să sufere, îl primesc cu braţele deschise, îl aclamă şi îi dau ei înşişi toate
puterile pentru a-i distruge. Studiaţi istoria şi veţi vedea că oamenii caută pe aceia care îi fac să
sufere.
Analele Ştiinţei iniţiatice raportează că multe civilizaţii omeneşti au dispărut şi că, unele
dintre ele, cum ar fi rasa Atlanţilor, de exemplu, aveau o cultură şi o tehnică mult mai avansate ca
ale noastre. Dacă ele au dispărut, este din cauza acestei tendinţe a personalităţii care împinge
fiinţele să dorească a domina şi a subjuga prin violenţă. Şi, ceea ce este o prevestire rea pentru
viitorul omenirii, este că se vede această tendinţă manifestându-se din ce în ce mai mult în lumea
actuală. Peste tot state sau partide care vor să domine şi să zdrobească pe ceilalţi, peste tot
fabricarea de arme din ce în ce mai numeroase şi aducătoare de moarte. Dacă există o industrie care
nu şomează, este aceea a armelor: fiecare ţară le fabrică pentru propria-i folosinţă şi pentru a le
vinde altora.
Acum Africa este plină de arme, care i-au fost vândute de alte ţări ! Acestea sunt mulţumite, s-
au îmbogăţit, dar de ce nu se gândesc că vor suferi consecinţele catastrofice ale acestor vânzări într-
o zi? Inteligenţa cosmică, care trăieşte în eternitate, nu este legată de o omenire aparte. atâtea au
dispărut, încât dacă dispare şi aceasta prin propria-i greşeală, Ea nu va fi tulburată prea mult: cu cei
câţiva indivizi care vor rămâne, va pregăti o alta. Depinde de noi să nu ne distrugem. Dacă ne
încăpăţânăm să facem tot pentru a ne distruge, Inteligenţa cosmică va rămâne imperturbabilă, nu va
interveni, ne va lăsa s-o facem.
Omenirea a ajuns la un înalt grad de dezvoltare, este evident, şi această dezvoltare o
datorează intelectului. Prin el însuşi, intelectul este neutru, nici bine, nici rău orientat, dar când este
condus de Personalitate ceea ce se întâmplă în majoritatea cazurilor el posedă mijlocul cel mai
eficace de a-şi atinge proiectele cele mai dăunătoare. Graţie dezvoltării extraordinare a facultăţilor
intelectuale, personalitatea reuşeşte, din ce în ce mai mult, să-şi manifeste cele mai rele tendinţe: să
acapareze tot şi să elimine ceea ce îi rezistă. Şi când ascult discursurile anumitor reprezentanţi ai
partidelor politice sau sindicatelor, îmi spun: "Dumnezeule, dar ce îşi închipuie ei? Niciodată
activităţile lor nu vor da rezultate. De ce? Pentru că ei nu sunt exemple, modele, au ambiţii, interese,
şi personalitatea lor îi conduce.” Veţi spune că sunt foarte inteligenţi, că ştiu să vorbească...
Bineînţeles, dar aceasta nu este de ajuns. Ei cunosc politica, istoria, economia, dar sunt conduşi de
personalitatea lor. Când Individualitatea lor va veni să conducă, atunci da, vor putea realiza câte
ceva. Dar au ei, oare ,idee că există în ei o natură superioară care trebuie să ia totul în mâini? Nici
un om nu poate deveni un bun şef de guvern atât timp cât va avea impulsivităţi, proiecte dictate de
ambiţie, interes, vanitate sau dorinţă de răzbunare... În aceste condiţii, niciodată nu va putea aduce
fericirea poporului său. Oh, bineînţeles, pentru a arunca praf în ochi, înainte de a li se vedea
adevăratele mobile, toţi vor găsi fraze minunate unde se vorbeşte despre salvarea ţării, fericirea
oamenilor, adevărata dreptate, şi aşa mai departe. Dar ei nu pot să spună realitatea: dacă s-ar
prezenta, sincer, aşa cum sunt, cu poftele lor nemăsurate şi dorinţele lor de dominare, vă daţi seama
că nimeni nu i-ar accepta. Ei o ştiu, şi de aceea înşeală, mint, trag pe sfoară.
În trecut, oameni ca Genghis Han, Attila, Tamerlan puteau obţine tot ceea ce doreau, chiar
dacă se arătau aşa cum erau. Erau alte epoci, alte mentalităţi, şi cu cât un şef se arăta crud, injust,
implacabil, cu atât mai mult avea şanse de câştig. În timp ce astăzi nu se mai poate: trebuie să te
disimulezi în spatele unor scopuri acceptabile, rezonabile, generoase iar, dacă nu, eşti pierdut. De
aceea, se lucrează astăzi la atingerea unor maniere convenabile pentru a produce un efect bun în fata
publicului, înainte de a atrage victimele, care odată atrase, hop, ele sunt înghiţite. Este uşor. Aceste
victime nu au nici intuiţie, nici inteligenţă, nici cunoştinţe. Cu câteva metode şi puţin timp, chiar şi
un om necinstit poate convinge pe aproape oricine, cu condiţia de a nu îşi arăta adevăratele intenţii.
Pentru a găsi fiinţe care au, într-adevăr, scopuri dezinteresate, trebuie să te adresezi marilor
Iniţiaţi care au dat dovezi, care s-au purificat, care au suferit, dar care au învins şi triumfat. În alt fel,
este mai bine să nu avem încredere. Dacă natura superioară din om a învins natura sa inferioară,
puteţi avea încredere în el, dar niciodată înainte. Înainte, indiferent ce v-ar spune un om, să nu aveţi
încredere. Nici eu nu vă spun să aveţi încredere în mine şi să mă urmaţi. Vă spun numai: "Veniţi să
trăiţi lângă mine, veniţi să verificaţi...” Şi, după ce m-aţi observat timp de luni sau ani, veţi gândi că
puteţi avea încredere, atunci veţi fi liberi de a mă urma. Eu nu v-am cerut niciodată să mă urmaţi
din prima zi.
**
Bineînţeles, când se ascultă conferinţele mele şi când te găseşti la curent cu toate
evenimentele care se produc, actualmente, în lume, te întrebi de ce subiectele despre care vorbesc
eu nu au nici o legătură cu actualitatea. Vă spuneţi: "Dar ce ne povesteşte el. Dacă ar şti măcar ce se
petrece în Polonia, în Liban sau chiar în Franţa, nu ne-ar întreţine cu lucruri atât de
nesemnificative.” Şi iată că nu aţi înţeles nimic, căci ceea ce vă dau eu este, dimpotrivă, esenţialul:
sunt metode, mijloace, chei pentru a rezolva toate problemele existenţei.
Dacă ar trebui acum să vă vorbesc despre evenimente, la ce ar servi aceasta? Sunt atâţia
oameni care vorbesc fără a aduce soluţii. Nu sunt decât constatări, statistici, reglări de conturi, care
nu vor servi niciodată a schimba ceva şi numai Dumnezeu singur ştie dacă sunt exacte. Deci, las
toate aceste probleme altora, iar eu mă ocup de esenţial, de ceea ce va rămâne valabil pentru
eternitate. Fiinţa omenească având un corp fizic, o voinţă, o inimă, un intelect, un suflet, un spirit,
întrebarea care se pune este: cum va trebui să lucreze cu aceste elemente de care se va lovi mereu ?
Da, pentru eternitate, indiferent de evenimente, fiinţa omenească se va afla în faţa aceloraşi
probleme: cum să gândeşti, să simţi, să acţionezi, să iubeşti, să creezi...
Eu am ales, deci, subiectul cel mai important: fiinţa omenească. alţii nu văd această
importanţă, îşi pierd timpul şi energiile în poveşti pe care lumea le va uita imediat. Da, este
extraordinară această tendinţă pe care o au oamenii de a se interesa de lucrurile trecătoare. Un nou
guvern, de exemplu, iată de ce se ocupă cu ardoare... Dar cât timp va dura acest guvern? Câteva
luni, după aceea va fi schimbat şi va apare un altul în vizor. Şi partidele politice... Unele apar, altele
dispar sau îşi schimbă numele, şi dacă nu cunoşti numele lor şi pe cei care sunt la conducere, eşti
văzut rău. Că nu cunoşti nimic din lumea divină, aceasta nu are nici o importanţă, dar a nu cunoaşte
certurile conducătorilor politici, ceea ce şi-au spus la televizor, iată ceva grav... Dar este mizerabil,
lamentabil, ce pot aduce bun aceste istorii oamenilor, pentru adevăratul lor viitor, pentru pacea,
lumina, imortalitatea lor?
Veţi spune: "Dar dorim să ajutăm ţara noastră! “ Nu se poate găsi ajutor în felul acesta, nu s-
au putut ajuta niciodată oamenii aşa. Numai ne imaginăm că îi ajutăm... Nu, nu aceste discuţii şi
certuri politice pot să-i ajute. Toate acestea nu au adus nimic, numai nemulţumiri, furii, greve,
revoluţii. Ce a adus bun politica? Spitalele sunt pline de bolnavi, tribunalele pline de procese, şi va
trebui, în curând, să existe câte un poliţist la fiecare locuitor.
Veţi întâlni mii de oameni în lume care pun politica pe primul loc. Zi şi noapte nu se ocupă
decât de aceasta, dar ce soluţii găsesc ei? Nici una, în afara apartenenţei la un partid. Deci acest
lucru este fantastic, glorios, de a aparţine unui partid. Dar acest partid va rezolva el, oare,
problemele? Se află el pe drumul adevărului? Nu interesează pe nimeni lucrurile acestea. Odată
înscris în acest partid, te simţi mândru, puternic, sigur de sine. dar adesea această mândrie nu
durează, căci dacă partidul nu obţine victoria, membrii săi se dezumflă. Toată gloria lor n-a fost
decât un balon de săpun.
Sunteţi de acord cu mine? Nu, nu cred. Bine, cum doriţi. Dar să ştiţi că toate tendinţele care se
manifestă în acest moment nu sunt, mai mult sau mai puţin, decât tendinţele anarhiei. Dacă oamenii
şi-ar putea da seama cât de departe sunt de adevăr. Dar lor le place să se înşele, le place să aibă
iluzii, chiar dacă aceasta nu serveşte la nimic, se agită pentru a da impresia că fac ceva. Cel puţin se
mişcă, nu rămân inactivi. Este drept, trebuie să fii activ, dar ei trebuie să aleagă cea mai bună
activitate.
Vorbiţi despre politică oriunde, în stradă, sau în tren, veţi observa tinerii şi bătrânii, toţi vă
vor spune punctul lor de vedere. Dumnezeule, trăiesc o viaţă aşa de limitată, aşa de personală, ce
idei pot avea ei? Şi dacă veţi asculta pe şefii partidelor politice, veţi auzi că fiecare îl acuză pe
celălalt de a duce la ruină naţiunea şi că face rău concetăţenilor, în timp ce el nu se gândeşte decât la
patrie, nu trăieşte decât pentru patrie. Sunt ei sinceri, vorbesc oare în interesul ţării lor şi al
compatrioţilor, sau numai pentru ei, pentru a fi aleşi? Odată aleşi, vom vedea ce se va întâmpla!...
Din nefericire nu vom vedea decât ceea ce am mai văzut.
Aceasta pentru că nimeni nu pricepe că lângă acest interes al "ţării” există atâtea partide, al
căror număr este în creştere. Dar la ce oare servesc aceste divizări? Trebuie văzut ansamblul, un
singur scop de atins, şi nu a se opri asupra unui punct particular şi a se bate pentru obiective care
vor fi înlocuite curând de altele.
Eu nu vă spun că toţi se înşeală, nu, fiecare din punctul lui de vedere are dreptate. Dar vis-a-
vis de ansamblu, toţi comit greşeli, Un egoist care nu se uită la cei din jur, îşi aranjează lucrurile
pentru a-şi satisface nevoile şi poftele, şi fatalmente ceilalţi îi reproşează. Şi el nu înţelege, pentru
că vis-a-vis de el însuşi totul părea în regulă, perfect şi logic. Cam la fel se petrec lucrurile cu
partidele politice. Tot ceea ce spun ei este absolut adevărat, logic, din punctul lor de vedere, dar
raportându-ne la punctul de vedere al totalităţii, cel universal, nu mai este adevărat.
Când un copil doreşte ceva, este convins că are dreptate şi este uimit că părinţii săi se pot
opune dorinţelor sale. După gradul de înţelegere al copilului, ceea ce doreşte este absolut logic şi
legitim. Şi iată că vede cum alţii răi, neînţelegători, îi pun obstacole, şi el se revoltă. La fel se
petrece cu lumea întreagă. Fiecare îşi trage plapuma peste el: "După mine este aşa, după mine este
aşa şi aşa...” Da, dar acest "după mine” este aşa de limitat. Trebuie acum să ne mărim inteligenţa, să
devenim capabili nu numai de a judeca lucrurile după sine, după propriul punct de vedere şi nevoile
individuale, dar şi de a ne introduce în situaţia altora pentru a modifica şi completa acest punct de
vedere. În acest moment veţi descoperi adevărul şi veţi vedea că toţi au dreptate, fără a avea
dreptate: adică au dreptate la nivelul lor de înţelegere, dar nu din punctul de vedere al colectivităţii
cosmice.
Atât timp cât omul nu posedă o conştiinţă suficient de vastă şi impersonală, el vede lucrurile
după el însuşi, şi adevărul "său” nu este decât o bucată de adevăr. Deci, toate partidele politice se
înşeală pentru că fiecare nu vede lucrurile decât din punctul lui de vedere. Dacă ar putea vedea
realitatea, nu ar mai fi aşa de mândri de ei înşişi. Toţi cei care nu încearcă să ajungă la un punct de
vedere universal se înşeală, şi într-o zi sau alta, viaţa însăşi le va dovedi că s-au înşelat.
Eu nu sunt împotriva politicii, dar o înţeleg în alt fel. Dacă se dă puterea cuiva care nu
cunoaşte structura fiinţei omeneşti, nici modul cum este legată ea la toate puterile cosmice, cum
vreţi ca această persoană să aducă ceva cu adevărat bun ţării sale? Cum el n-a realizat această
legătură în el însuşi, cum să o realizeze pentru o întreagă naţiune? Cum poate un neştiutor să îi
instruiască pe alţii, un slab să suporte greutăţile lor, sau un impur să-i purifice? Este imposibil. Ei
bine, este imposibil, de asemenea, ca politicienii să aducă fericirea altora dacă nu au fost instruiţi
într-o Şcoală Iniţiatică: acolo, li se va spune că, pentru a fi un adevărat om politic, trebuie mai întâi
să dobândeşti o cunoştinţă aprofundată a omului şi a naturii, să respecţi legile divine şi să nu ai nici
o ambiţie, nici o pasiune personală.
Toţi vorbesc de servirea patriei, dar, adesea acestea nu sunt decât cuvinte. Se gândesc numai
la buzunarul lor, la prestigiu, la putere, posedând încălţări, ghiare, dinţi, pentru a-şi curăţa drumul şi
a obţine primul loc. În timp ce alţii, mai competenţi, dar care nu au nici aceste încălţări, nici aceste
ghiare, rămân în umbră. Eu nu sunt împotriva politicii, dar pentru mine singura politică valabilă este
aceea a Iniţiaţilor care au studiat natura omenească, forţele sale, slăbiciunile, nevoile şi condiţiile
spirituale, afective, morale, şi economice în care poate ea să se desfăşoare. Atât timp cât nu posedă
aceste cunoştinţe, politica nu poate duce decât la înfruntări sângeroase.
Priviţi-l chiar pe Karl Marx, care este atât de glorios, slăvit, urmat, ei bine, el va claca peste
puţină vreme, împreună cu toată suita sa. Da, pentru că nu se rezolvă problemele oamenilor prin
lupta de clasă, colectivizarea mijloacelor de producţie etc. Că a fost un geniu Karl Marx, aceasta
este sigur, nimeni nu o poate nega, dar că nu a prevăzut totul, că nu a trăit o viaţă divină, că nu a
fost un Iniţiat, este la fel de sigur. Recunosc că trebuie să existe oameni calificaţi în fiecare domeniu
al vieţii economice şi sociale, dar înainte de toate trebuie la conducere Iniţiaţi care poate nu ştiu
nimic din toate acestea, dar cunosc esenţialul.
Sunteţi uimiţi? Dar luaţi cazul meu, de exemplu. Nu există un om pe pământ care să fie mai
ignorant decât mine în domeniul organizării, economiei, finanţelor. Eu nu ştiu nimic. Şi ce ştiu? Ei
bine, un singur lucru, dar esenţial: cum să curgă apa, atât. Iar apa, după aceea, îşi va găsi drumul. În
acel moment o întreagă cultură va apare şi va urca. Plante, animale, oameni... Trebuie să faci să
curgă apa fără a te ocupa de rest. Este ceea ce fac, aici în Fraternitate, de mulţi ani: mă ocup să fac
apa să curgă, şi voi, ca şi plantele, păsările, arborii, animalele, oamenii, veţi găsiţi, fiecare, locul
vostru. Nu este de datoria mea de a vă găsi un loc, eu nu trebuie să mă ocup de aceasta. De aceea
nici nu am spirit organizatoric. Eu nu mă ocup decât cu apa, căci dacă există apă, lucrurile se
organizează ele însele.
Şi această apă este dragostea, este viaţa!...
Atât timp cât oamenii politici cred că pentru a ameliora situaţia trebuie constituită o
organizaţie puternică, create instituţii noi, structuri şi posturi noi, nu vor ajunge la nimic, căci au
uitat apa. Tot ceea ce vor putea organiza în exterior se va dovedi ineficient atât timp cât nu se vor
ocupa de a face să curgă apa. De aceea, este necesar să existe în frunte o fiinţă care posedă această
apă, această dragoste, căci în acel moment toate ramificaţiile diferitelor activităţi vor şti cum să se
descurce pentru a contribui la succesul întreprinderii.
Ce bine se poate observa acest fenomen în viaţă cotidiană ! Nu ştiţi cu exactitate cum să
faceţi să reuşiţi ceea ce doriţi, dar o doriţi cu ardoare, o doriţi mult, şi atunci veţi reuşi datorită
acestei iubiri, pentru că această iubire, ea, ştie să se descurce. Dar dacă nu aveţi această iubire, orice
aţi încerca, nu veţi reuşi.
Se observă că unele femei citesc cărţi de bucate şi folosesc cele mai bune ingrediente, dar
mesele pe care le pregătesc sunt de neatins pentru că nu le place să gătească. În timp ce altele, fără a
citi măcar o reţetă şi cu câteva ingrediente simple, reuşesc meniuri delicioase. Iată deci, iubirea. De
altfel, eu nu sunt un copil pentru a nu înţelege cât de complexă este organizarea unei ţări. Da, dar
pentru ca tot ansamblul să meargă, trebuie o lumină, o iubire, trebuie ca apa să curgă, şi în acel
moment toţi vor fi inspiraţi şi vor găsi ceea ce trebuie să facă.
Priviţi ceea ce se întâmplă la o reuniune unde se întâlnesc persoane pentru a hotărî asupra
unui proiect. Dacă aceste persoane au dragoste unele pentru altele, ele se vor înţelege, şi la sfârşitul
reuniunii totul va fi pus la punct şi proiectul se va realiza. Dar dacă ele vin fără dragoste, ele nu vor
găsi niciodată soluţii. Este ceea ce, des, se întâmplă la multe adunări: nu există dragoste, se reunesc
o dată, de două ori, de trei ori... de zece ori, şi nimic nu iese din aceste reuniuni, cu excepţia
neînţelegerilor, a certurilor. Când soseşti realmente inspirat de dragoste, de iubire, îţi trebuie uneori
cinci minute pentru a rezolva problemele, care fără aceasta vor rămâne de nerezolvat ani de zile.
Atunci pentru ce oamenii sunt aşa de orbi?... Şi aşteaptă ceva fantastic să-i ajute. Nu, dacă nu
ajung să rezolve problemele, nu au de ce să fie aşa de mândri. Ei bine, ei trebuie să ştie că ceea ce îi
împiedică în a găsi soluţia, este lipsa iubirii. Dar ei nu cred în puterea iubirii. Ei cred în puterea
intelectului, a spiritului critic, şi aici se înşeală, nu trebuie crezut în eficacitatea acestor lucruri, sunt
chiar periculoase. Să pună puţină iubire în întâlnirile lor, în discuţii, atât, şi imediat problemele se
vor rezolva. Toţi vor pleca fericiţi, uimiţi chiar că a fost aşa de simplu.
Aţi văzut două persoane care vorbesc. Ce fac ele? Se întrerup în discuţie, vorbesc în acelaşi
timp, şi sfârşesc prin a se omorî între ele. Da, pentru că ele nu s-au ascultat. Fiecare dintre ele este
aşa de plină de ea însăşi, încât nu vrea s-o asculte pe cealaltă, şi foarte repede, ele se enervează, nu
se mai stăpânesc şi încep să se împungă. Cu adevărat, oamenii nu sunt nici psihologi, nici pedagogi.
Dacă ar fi fost inteligenţi, trebuiau să ştie dinainte ce se va întâmpla şi ar fi evitat de a ajunge aici.
Un om inteligent arată, de la început, multă dragoste, bunăvoinţă, atenţie la tot ceea ce i se spune,
pentru a trezi în celălalt ceva bun, şi în acel moment se poate rezolva totul.
Pentru a termina, vă spun că atât timp cât conducătorii politici nu sunt instruiţi în Ştiinţa
iniţiatică, vor fi obligaţi să comită greşeli. Publicul care asistă la dezbaterile lor este uluit şi aplaudă:
"Aţi văzut cum i s-a răspuns adversarului? “ Oh, la, la. Câte i-a spus. Cum l-a somat. A fost
minunat!” Dar un Iniţiat care vede aceste lucruri nu este uluit. Cu orbii totul poate merge, ei înghit
totul, dar nu şi cu Iniţiaţii.
Atunci, nu aşteptaţi mare lucru de la politică atât timp cât politicienii nu au studiat Ştiinţa
iniţiatică. Din ce în ce vor apare dificultăţi, ciocniri, neînţelegeri, la care ei nu vor găsi soluţii. Ei da,
sunt obligat să vă spun adevărul, chiar dacă el nu place tuturor. Cât timp nu este cunoscută această
ştiinţă privind omul, universul şi pe creator, soluţiile care se vor găsi vor fi parţiale, momentane,
pasagere, ele vor produce tot timpul inconveniente pe care n-am ştiut să le prevedem.

Cap. IX ÎMPĂRĂŢIA LUI DUMNEZEU

Pentru ce există actualele dezordini? Pentru ce acest gol şi această neînţelegere? În ciuda a
ceea ce posedă, oamenii se simt nesatisfăcuţi, nenorociţi. Pentru ce?... Pentru că ei se conduc ca şi
cum nu ar fi decât materie, ca şi cum nu ar fi decât un stomac şi un sex. Ei nu caută să satisfacă
decât pe acestea două. S-ar spune că nu au ştiut niciodată că există în ei, de asemenea, un suflet, un
spirit, o scânteie divină, ceva de o altă natură, de o altă dimensiune, de o altă intensitate, de o altă
vibraţie, şi ale cărei dorinţi trebuie să le cerceteze pentru a înţelege de ce au nevoie.
Sufletul omului are alte nevoi decât corpul fizic, el vrea să-i dea o hrană pe care sufletul nu o
poate asimila, niciodată el nu îi dă ceea ce sufletul îi cere. Sufletul cere spaţiul infinit, lumina
strălucitoare, el cere armonia, muzica celestă, dar omul îi dă totdeauna o hrană materială, de aceea
el somnolează, suspină, se sufocă, moare. Când omul va începe să se cunoască, când va înţelege că
nu este construit numai dintr-un corp fizic, dar, de asemenea, din mai multe corpuri subtile care au
fiecare, nevoie de o hrană adecvată şi care trebuie să se afle în armonie între ele, această schimbare
de filozofie va produce o ameliorare în toate celelalte domenii: social, economic, politic, şi în acel
moment Împărăţia lui Dumnezeu va putea veni să se instaleze pe pământ. Atât timp cât omul nu se
cunoaşte deloc, Împărăţia lui Dumnezeu nu poate veni, căci el o caută acolo unde nu este.
Împărăţia lui Dumnezeu nu este o realizare materială, ci spirituală, este o stare de conştiinţă,
de aceea este esenţial de a schimba starea de conştiinţă a oamenilor printr-o ştiinţă adecvată
Bineînţeles, este imposibil ca această schimbare să se producă rapid în conştiinţa tuturor. Pentru unii
această schimbare nu va putea să se producă înainte de trecerea a mii de ani. Dar este suficient ca o
minoritate de fiinţe foarte evoluate să înţeleagă şi să accepte aceste idei ale Fraternităţii Albe
Universale, ale Împărăţiei lui Dumnezeu, ale Vârstei de Aur. Ele vor conduce, iar ceilalţi vor fi
obligaţi să-i urmeze, exact cum coada urmează capul. Li se va da posibilitatea de a se integra acestei
minorităţi care va forma Împărăţia lui Dumnezeu, iar când vor vedea noua viaţă care li se propune,
cu o nouă organizare socială atât de benefică pentru toate creaturile, nimeni nu va protesta.
Împărăţia lui Dumnezeu trebuie, deci, să vină mai întâi în mintea oamenilor ca inteligenţă, ca
lumină. Ea va intra apoi în inimă ca senzaţie, dragoste, şi va coborî în sfârşit în planul material unde
se va manifesta ca abundenţă şi pace. Este posibil, eu lucrez pentru aceasta. Numai că puţini oameni
mă înţeleg, majoritatea rămân la concepţiile lor vechi, ale trecutului şi spun: "Este imposibil, nu se
va putea schimba natura omenească şi iată dovezile...” Şi îmi arată toate evenimentele care se
produc în lume. Evident, le observ şi eu, şi ştiu mai bine ca oricine că, dacă această stare de lucruri
durează, Împărăţia lui Dumnezeu nu va putea niciodată veni. Dar, dacă se acceptă filozofia
Iniţiaţilor, totul devine posibil.
Această filozofie a Iniţiaţilor este bazată pe cunoaşterea fiinţei omeneşti. Toţi cred că o
cunosc, dar în realitate nu o cunosc, de aceea toate mijloacele găsite pentru rezolvarea problemelor
nu sunt decât cu eficacitate momentană. Există impresia că problemele sunt rezolvate, dar iată că,
puţin timp după aceea, aceste “soluţii” aduc alte inconveniente. Priviţi în medicină, adesea îngrijind
un rău, se declanşează un altul. Şi educaţia... cu toate aceste ameliorări aduse în şcoli, copiii se
descurcă mai bine în viaţă? Nu, educaţia este defectuoasă pentru ca ignoră structura fiinţei
omeneşti.
De aceea, am spus totdeauna, singura ştiinţă care trebuie, cu adevărat, studiată şi aprofundată
este Ştiinţa fiinţei omeneşti. Da, ea trebuie să se afle în centru, şi toate celelalte: fizica, chimia,
mecanica, astronomia, biologia... trebuie să servească această ştiinţă care a fost abandonată în
avantajul lor. Veţi spune: "Da, dar anatomia, fiziologia, nu înseamnă nimic? “ Sunt bazele necesare,
bineînţeles, dar ele nu ne învaţă ceea ce este, cu adevărat, fiinţa omenească în întregul ei.
Pe viitor, va trebui schimbată chiar concepţia despre ştiinţă şi plasată fiinţa omenească în
centrul tuturor studiilor; fiinţa omenească cu Divinitatea care este în ea. Numai în momentul când
omul va fi conştient că totul trebuie să graviteze în jurul acestui centru divin din el, va putea rezolva
problemele sale. Iată de ce insist mereu asupra importanţei acestui centru divin în raport cu care
toate celulele, toate particulele trebuie să se organizeze. Acesta este secretul: a chema toate
elementele disparate care merg în toate direcţiile şi a le face să se rotească precum planetele în jurul
soarelui. În acest moment, da, veţi putea vorbi despre ordine, fericire, pace... în acel moment veţi
putea vorbi despre Împărăţia lui Dumnezeu: pentru că există un centru, un soare, un nod în jurul
căruia toate celelalte elemente îşi găsesc locul, traiectoria de urmat, şi nu se mai ciocnesc.
Am o încredere absolută în filozofia Iniţiaţilor, da, absolută, căci odată studiată şi comparată
cu tot ce există, este singura care rămâne pe propriile-i picioare, singura, celelalte toate sunt la
pământ. Vedeţi, este uşor de înţeles acum. Înlăturaţi centrul din om, adică spiritul său, sufletul său,
şi el devine un cadavru, întreg corpul se descompune. Trebuie, deci, găsit acest atom central care
este acolo, în noi, care trăieşte, vibrează, şi face să conveargă tot restul către el, căci el singur este în
stare de a menţine ordinea şi pacea.
De câte ori nu spun oamenii: "Mi-am pierdut capul! “ Da, ei îşi pierd mintea, nu se mai
controlează, nu mai ştiu ceea ce spun sau fac. Totul se desfăşoară în afara controlului lor şi fac
prostii ce trebuie mai târziu reparate. Bineînţeles, aici capul nu este decât un simbol. Ar putea fi, la
fel de bine şi inima: "Mi-am pierdut inima !“ pentru că şi inima este, de asemenea, un centru.
În realitate, cuvintele nu au nici o importanţă, se poate vorbi despre cap sau inimă, dar ceea
ce s-a pierdut, în acest caz, este acest centru divin, şi astfel, dezordinea se propagă: o fugă aiurea, o
derută. Toate celulele văd că şeful, capul, nu mai este acolo, şi fac ceea ce li se spune: devin
duşmani pentru om şi îl ameninţă. Înainte, ele erau ascultătoare, drăguţe: toate celulele inimii,
plămânilor, braţelor, picioarelor... erau în serviciul lui, dar acum vor să-l facă să moară, aproape.
Este la pat şi ele îi spun: "Ah, ah, e bine. Acum înţelegi? “ Şi ele se bucură. Dar dacă centrul revine,
adică spiritul, ele se pun din nou la lucru în mod armonios.
Dacă oamenii trebuie să înţeleagă ceva într-o zi, nu despre microbi sau stele trebuie s-o facă, ci
cum să-şi menţină mereu spiritul în centrul tuturor activităţilor lor. Numai în acest fel vor trăi în
plenitudine şi pace, aceasta va fi Împărăţia lui Dumnezeu.
Nu există activitate mai importantă şi mai glorioasă pentru om decât să facă să conveargă
toate puterile intelectului său, ale inimii şi voinţei sale către realizarea Împărăţiei lui Dumnezeu pe
pământ. Din nefericire, nu se găsesc mulţi candidaţi pentru această treabă, şi ceea ce se observă din
ce în ce mai mult în lume este, mai degrabă, manifestarea unei personalităţi exacerbate: orgoliul,
vanitatea, pretenţiile... Fiecare îşi urmează ţelurile şi ambiţiile proprii, şi Împărăţia lui Dumnezeu
este lăsată deoparte.
Iată de ce, este foarte important ca aici, în Fraternitate, să formăm un nucleu viu, puternic,
pentru realizarea Împărăţiei lui Dumnezeu. Astfel vom putea influenţa alte minţi, alte suflete. Şi
într-o bună zi, când copiii luminii vor fi uniţi, în ţel, chiar şi în gând, ei vor apleca balanţa de partea
lor şi vor câştiga în faţa acelora care nu vor decât distrugere şi haos ...
Veţi spune: "Dar de ce Cerul nu se hotărăşte deloc să intervină pentru a schimba lumea? “
Desigur, el poate să o facă, dar fără consimţământul şi dorinţa oamenilor va fi inutil: ei nu vor
înţelege, nu vor aprecia, şi din nou vor distruge tot. În timp ce, dacă voinţa schimbării ar veni de la
ei înşişi, dacă din cauza a ceea ce au suferit, a lecţiilor primite, ar dori cu adevărat să amelioreze
starea lucrurilor, restul se va face automat. Lumea invizibilă va declanşa alte forţe, alţi curenţi, alte
energii, şi vom asista la o schimbare extraordinară. Dar această schimbare trebuie să vină din partea
oamenilor. Ei trebuie împreună să hotărască să muncească pentru a obţine intervenţia forţelor
cosmice. Dacă nu insistă, nu vor obţine nimic. Inteligenţele sublime nu vor decide niciodată să se
amestece în afacerile oamenilor numai pentru că le-ar face plăcere să se amestece. Este sarcina
oamenilor să le-o ceară.
De aceea, de fiecare dată când ne reunim, trebuie să veniţi cu această dorinţă de a atrage
forţele Cerului pentru a realiza Împărăţia lui Dumnezeu. Atât timp cât fiecare vine cu preocupări
personale: căsătoria, chiria, schimbarea profesiei, învingerea unei concurenţe etc... toate aceste
dorinţi şi gânduri disparate nu pot forma o putere capabilă de a declanşa energii binefăcătoare în
cosmos, şi nu se va reuşi nimic. Pentru a obţine aceste rezultate trebuie ca noi toţi să ne concentrăm
spre acelaşi scop.
 Există în concentrare o foarte mare putere. Concentrând razele soarelui cu o lupă este posibil
să dai foc unei păduri. Dar trebuie ca ele să fie concentrate. Pentru că ne reunim trebuie să obţinem
şi rezultate, altfel este inutil, şi chiar stupid, să ne adunăm. Dacă nu putem face nimic cu aceste forţe
produse de colectivitate, este mai bine să rămânem acasă. Pentru ce trebuie să-ţi petreci viaţa în
activităţi inutile? Dacă nu obţii rezultate este lipsit de sens să continui. Şi rolul meu exact este de a
vă lumina, de a vă orienta, de a vă determina să obţineţi cele mai bune rezultate posibile.
Problema este de a da tot timpul o direcţie activităţii spirituale, şi de a spune: "Eu meditez, eu
gândesc, mă rog pentru aceasta sau cealaltă. “ Da, indicaţi motivul, scopul, pentru ca aceste forţe să
nu plece aiurea. Şi astfel gândurile voastre vor deveni ascultătoare, ele vor fi în serviciul vostru.
Gândul este foarte greu de îmblânzit, de supus, este ca un cal nărăvaş. Dar exersând zilnic ajungi să-
l faci docil, ascultător, supus. Şi cum suntem numeroşi şi ne adunăm adesea, forţele şi energiile care
le adunăm, forţele şi energiile care le emanăm se înscriu, se înregistrează, ele sunt adunate în
rezervoare divine... Şi într-o zi vor veni şi rezultatele. Când? Nu este treaba noastră.
Împărăţia lui Dumnezeu va veni, aceasta v-o spun, Vârsta de Aur va veni... De fiecare dată
când vă rugaţi sincer, intens şi dezinteresat, sunteţi satisfăcuţi, dar progresiv. Procesul este continuu,
el merge amplificându-se, căci ceea ce cereţi nu se poate realiza într-o zi. În momentul în care vă
rugaţi, ceea ce cereţi începe să se realizeze, dar trebuie mult timp ca aceasta să se împlinească. Când
plantaţi un bob, se realizează deja ceva. Pentru ca bobul să se transforme în copac vor trece ani, dar
deja sunteţi mulţumiţi pentru că el creşte. Dacă veţi cere Împărăţia lui Dumnezeu şi Dreptatea sa, nu
o veţi putea aduce în aceeaşi zi, nu este posibil, este un copac uriaş care nu poate creşte dintr-o dată.
El este plantat, bobul este acolo şi copacul creşte. "Dar nu îl vedem! “ Ah, dacă sunteţi miopi... Eu îl
văd, bobul creşte.
Când veniţi dimineaţa, la răsăritul soarelui, concentraţi-vă asupra Împărăţiei lui Dumnezeu,
doriţi Împărăţia lui Dumnezeu, numai aceasta, căci Împărăţia lui Dumnezeu este o stare de
perfecţiune, de plenitudine... totul este conţinut în ea: sănătatea, bogăţia, frumuseţea, ordinea,
libertatea, pacea, echilibrul, armonia, fericirea... dar mai bine decât să enumerăm acestea, este mai
"economic” de a vorbi de Împărăţia lui Dumnezeu, sinteză a tuturor binecuvântărilor. Cineva spune:
"Ah, dacă aş avea puterea!... Dacă aş avea bogăţia!... dacă aş avea frumuseţea! “ Dar acestea nu
sunt decât aspecte particulare, atribute ale Împărăţiei lui Dumnezeu.
De altfel, atenţie, căci imediat ce îţi doreşti ceva personal, apare dezechilibrul care se
instalează. Împărăţia lui Dumnezeu este, înainte de toate, o stare de echilibru şi armonie, şi în
momentul când începi să insişti asupra unui lucru în detrimentul altuia, introduci deja germenele
dezechilibrului. Tot ceea ce are nevoie sufletul nostru, spiritul, inima, intelectul, corpul nostru fizic,
este cuprins în realizarea Împărăţiei lui Dumnezeu.
Iisus spunea: "Cereţi Împărăţia lui Dumnezeu şi Dreptatea Sa, şi totul vă va fi dat pe
deasupra. “ Da, pentru că în momentul când veţi lucra pentru o idee divină, deja ea acţionează
asupra voastră şi va aduce tot ceea ce ea posedă. Dacă aveţi numai o idee, una singură, în ciuda
tuturor imperfecţiunilor, slăbiciunilor şi ignoranţei voastre, această idee care locuieşte în lumina
înaltului vă va pune în comunicare cu prieteni noi, vă va face cunoştinţă cu alte creaturi, cu alte
regiuni, şi astfel, după câtva timp, această singură idee v-a adus tot Cerul. Ideea singură a Împărăţiei
lui Dumnezeu... şi iată ca această idee v-a legat de toate celelalte idei care vibrează în armonie cu ea
şi veţi obţine tot restul. Iată sensul frazei lui Iisus: "Cereţi Împărăţia lui Dumnezeu şi Dreptatea Sa
şi totul vă va fi dat pe deasupra. “ Între începutul şi sfârşitul acestei fraze este un întreg spaţiu de
explorat.
Este aici un adevăr dintre cele mai importante ale Ştiinţei iniţiatice: o idee, care prin ea însăşi
este limitată, poate să vă aducă alte bogăţii pe care ea nu le posedă. Este adevărat, pentru că ea vă
leagă de multe alte idei, care sunt în armonie cu ele. Puţin câte puţin toate celelalte idei fac
cunoştinţă cu voi, şi cum fiecare are un teren aici, o locuinţă, vorbind simbolic, toate celelalte
bogăţii vin către voi din pricina unei singure idei. Da, pentru că sus totul este legat, nu există
separatisme, şi când o idee se mişcă, toate celelalte o urmează. Din moment ce sunteţi în bune relaţii
cu o idee, hrănind-o, iubind-o, dorind s-o atrageţi, ea vă pune în legătură cu toate celelalte, care vă
trimit ceea ce ele posedă. Vedeţi cum, între începutul şi sfârşitul acestei fraze: "Cereţi Împărăţia lui
Dumnezeu şi Dreptatea Sa... şi totul vă va fi dat pe deasupra” există un întreg spaţiu gol pe care voi
încerca să-l umplu pentru voi.
Astăzi vă explic ceea ce nu este scris în promisiunea din Evanghelie: cum restul ne va fi dat
pe deasupra. Este posibil graţie unei afinităţi speciale, magice, magnetice, între o idee sublimă şi
toate celelalte idei care se aseamănă, pentru că o idee are întotdeauna reprezentanţi pe pământ şi
care sunt puşi în gardă. Iată de ce veţi avea tot restul.
Fericiţi cei care m-au înţeles. Fiecare zi, aici, în colectiv, vom cere Împărăţia lui Dumnezeu.
Bineînţeles, se poate cere acest lucru şi singur, dar singur nu poţi produce efecte la fel de puternice,
doar dacă cunoşti alte legi. Cel care este singur trebuie să ştie că nu va face nimic dacă este singur,
şi prin gândire el trebuie să se alăture întregii colectivităţi de fiinţe răspândite în lume care, fără
încetare, lucrează în acest sens. Singur nu se poate obţine niciodată ceva, indiferent ce, în acest
domeniu. Chiar dacă nu putem fi mereu cu ceilalţi, trebuie, cel puţin, să ne alăturăm lor prin gândire
şi să sperăm că multe alte minţi vor vibra la unison cu noi şi vor răspunde la apelul nostru.
Căci adevărata evoluţie merge în sensul colectivităţii. Cel care se desfăşoară în colectivitate
evoluează minunat. Ceilalţi, care se simt nefericiţi, oprimaţi, şi care vor să evolueze singuri,
intelectual, citind, instruindu-se, arată că sunt conduşi numai de personalitatea lor. Ei bine, nu este
încă o bună evoluţie. Trebuie iubită colectivitatea, să te simţi aruncat în ea ca într-un ocean unde
toate sufletele vibrează împreună. Da, este o evoluţie de urmat: mai devreme sau mai târziu, va
trebui să învingeţi anumite tendinţe personale, să le supuneţi, să renunţaţi la prejudecăţi, pentru a
putea spune, în sfârşit: "Sunt o fiinţă colectivă, nu mai sunt o omidă, sunt un fluture! “ În acel
moment veţi putea părăsi pământul, putând călători spre alte planete, spre alte stele.
 OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV
CENTRII ŞI CORPURI SUBTILE
aura, plexul solar, centrul Hara, chakrele

Cap. I EVOLUŢIA UMANĂ ŞI DEZVOLTAREA ORGANELOR SPIRITUALE

Posedăm un corp fizic care e compus din organe. Chiar şi copiii ştiu asta: întrebaţi-i unde le
sunt ochii, ei vă vor arăta; şi gura, urechile, nasul, picioarele vi le vor arăta, de asemenea. Mai
târziu, la şcoală, ei vor învăţa că omul are cinci simţuri (vederea, mirosul, auzul, gustul şi simţul
tactil), având fiecare funcţii bine determinate: funcţiile senzaţiilor tactile nu sunt cele ale gustului
sau ale vederii, etc.
Toate raporturile omului cu lumea sunt bazate pe cele cinci simţuri, de aceea el încearcă să
profite la maxim de posibilităţile lor şi, deasemenea, să-şi multiplice senzaţiile pe care le furnizează
ochii, urechile, pielea, etc... Printre senzaţii, unele sunt mai mult sau mai puţin necesare şi mai mult
sau mai puţin intense. De exemplu, gustul: cine ar nega bogăţia, varietatea senzaţiilor produse de
gust, mai ales la o masă suculentă? Sau simţul tactil... Când un bărbat şi o femeie se mângâie, ei
simt senzaţii de o mare intensitate; se spune că plăcerea sexuală dă cele mai puternice senzaţii, ceea
ce este destul de îndoielnic. În general, da, e adevărat, dar nu pentru toată lumea: anumiţi artişti,
înzestraţi cu o mare sensibilitate a vederii sau auzului, trăiesc cele mai puternice impresii graţie
culorilor şi sunetelor, mai intense decât cele din cazul actului sexual, care adesea îi lasă indiferenţi
şi reci.
Majoritatea oamenilor nu e încă aşa de evoluată, putem spune că simţul tactil (în care
includem şi sexualitatea) şi gustul sunt, pe moment, cele două simţuri care guvernează lumea.
Vederea, auzul şi mirosul ocupă un loc secundar; sunt oameni pe care parfumurile, sunetele şi
culorile îi lasă indiferenţi, cu excepţia cazului când este în joc interesul lor, ca în cazul animalelor,
unde mirosul, auzul şi văzul sunt extraordinar de dezvoltate, pentru că au nevoie de aceste simţuri
pentru a se proteja şi a-şi căuta hrana.
Vă vorbesc de lucruri pe care le ştiţi, dar o fac pentru a vă atrage atenţia asupra concluziilor
la care, sigur, nu aţi ajuns. De milenii oamenii exersează cum să-şi multiplice, cum să-şi amplifice
senzaţiile şi percepţiile celor cinci simţuri, şi acest joc pe claviatura celor cinci simţuri îl numesc
cultură şi civilizaţie. Ei bine, e puţin cam sărăcăcios acest fel de a vedea lucrurile. Oricare ar fi
gradul de fineţe pe care l-ar putea atinge, cele cinci simţuri rămân oricum limitate, pentru că aparţin
lumii fizice şi nu explorează decât planul fizic. Natura a prevăzut şi alte clape pe claviatură... da, un
al şaselea, al şaptelea simţ, de o altă intensitate, de o altă putere. Numai că, pe moment, oamenii s-
au limitat la cele cinci simţuri, nu vor să recunoască că sunt şi alte domenii de explorat, de văzut, de
atins, de respirat. Nu este deci de mirare că nu pot avea noi senzaţii, mai extinse, mai bogate, mai
subtile. Cum se poate explica faptul că, fără a-şi hrăni în nici un fel cele cinci simţuri, anumite fiinţe
au percepţii care le duc până la extaz: o lărgire a conştiinţei, o impresie de plenitudine, de grandoare
şi imensitate?
Oamenii trebuie să înţeleagă că, necăutând decât acumularea şi amplificarea senzaţiilor
fizice, vor avea mari decepţii, deoarece senzaţiile acestea sunt limitate. De ce? Pentru că fiecare
organ este specializat: el îndeplineşte o funcţie determinată şi nu procură decât senzaţii ce
corespund naturii sale. Pentru a simţi noi senzaţii, trebuie să ne adresăm altor organe, pe care le
posedăm.
Observaţi oamenii: ei au posibilitatea de a vedea totul, de a gusta şi atinge totul, de a
cumpăra totul, şi totuşi le lipseşte ceva. De ce? Pentru că ei nu ştiu că, pentru a cunoaşte
plenitudinea, a descoperi senzaţii de o putere şi bogăţie într-adevăr excepţionale, trebuie să începă
prin a nu mai conta exclusiv pe cele cinci simţuri. În acest domeniu orientalii sunt capabili de a face
experienţe absolut de neconceput pentru occidentali. În India sau în Tibet, de exemplu, anumiţi
yoghini locuiesc în găuri scobite în pământ. În această obscuritate, în linişte absolută, nu există nici
un fel de hrană pentru cele cinci simţuri, pe care yoghinul reuşeşte să le amorţească prin meditaţie.
Iar când simţurile se opresc din funcţiune, ele nu mai absorb energia psihică destinată centrilor
subtili: atunci, aceştia se trezesc şi yoghinul începe să vadă, să audă şi să simtă, să atingă elementele
fluidice din regiunile superioare. Iată deci scopul pentru care aceste fiinţe excepţionale încearcă,
unii timp de ani de zile, să-şi suprime senzaţiile vizuale, auditive, olfactive, etc... oprind orice
mişcare. Rămâne doar gândirea; în continuare, ei îşi opresc până şi gândirea, pentru a trăi în
comunitate totală cu Divinitatea.
Dumnezeu a depus în sufletul uman posibilităţi pe care o existenţă întoarsă prea mult spre
exterior le împiedică a se trezi. De altfel, ce faceţi atunci când meditaţi? Închideţi ochii pentru a vă
putea întoarce atenţia spre interior... Dar aş dori să aduc o precizare la acest subiect. Când meditaţi,
nu rămâneţi prea mult timp cu ochii închişi; altfel, de vreme ce nu sunteţi încă yoghini hinduşi,
riscaţi să adormiţi. Deschideţi din când în când ochii, fără a vă lăsa atenţia distrasă de ceea ce vă
înconjoară, închideţi-i, apoi deschideţi-i din nou... Bineînţeles, pentru a medita se recomandă în
general de a închide ochii, pentru că aceasta ajută la izolare şi concentrare. Dar dacă îi închidem
prea mult timp, adormim...
Ce se petrece: deschizând ochii, ne trezim, iar închizându-i, ne pregătim să dormim. Este un
proces înregistrat în creier de milioane de ani, iar natura, care este fidelă şi veridică, spune: “Aţi
închis ochii? Înseamnă că doriţi să dormiţi. Foarte bine, vom aranja asta!” Şi iată-vă, scufundat într-
o... “meditaţie” profundă! Dimpotrivă, când deschideţi ochii, este semnalul de trezire: totul se pune
în mişcare, începe să funcţioneze, creierul, braţele, picioarele... Da, o mică mişcare, o nimica toată -
deschiderea ochilor - declanşează o lume întreagă! Această problemă, a închiderii şi deschiderii
ochilor, este foarte importantă. Vi se spune uneori: “Dar deschideţi ochii!” E un fel de a vorbi,
pentru că ochii voştri sunt deschişi; atunci, despre care ochi este vorba? Ei bine, despre alţi ochi
care sunt mai lucizi, care au o vedere mult mai profundă, mai spirituală. Ochii corpului vostru sunt
deschişi, într-adevăr, dar mai aveţi şi alţi ochi, iar aceştia sunt închişi. Totuşi uneori, observăm că ei
există, şi că se pot deschide.
Uneori, pentru a putea deschide aceşti ochi spirituali, care văd aspecte mai subtile ale
realităţii, trebuie închişi ochii fizici. Alteori, dimpotrivă: închizând ochii fizici îi închidem pe cei
spirituali şi deschizând ochii fizici îi deschidem pe cei spirituali. Vedeţi, sunt nuanţe foarte subtile.
Încet-încet, veţi reuşi să distingeţi toate acestea şi să vă serviţi de ele în viaţa cotidiană.
Occidentali au dus la perfecţiune viaţa celor cinci simţuri. Ei îşi imaginează că în acest fel
vor cunoaşte totul... şi vor fi fericiţi. Ei cunosc destule lucruri, e adevărat, încearcă multe senzaţii,
dar cele cinci simţuri devorează toată energia lor psihică şi nu le rămâne nimic pentru partea
spirituală. În occident, oamenii trăiesc prea mult senzaţiile fizice şi nu mai au energie pentru a o
concentra spre alte facultăţi, care se pot trezi. Prea multe senzaţii! “Trăim”... desigur că trăim; dar e
o viaţă care care ascunde adevărata viaţă. Trebuie să înţelegeţi aceasta, şi să vă decideţi să eliminaţi
multe senzaţii care împiedică o reală percepţie a lucrurilor.
La ora actuală, folosirea drogurilor se extinde tot mai mult... Din cauza dorinţei de a scăpa
din insipida viaţă cotidiană, din ce în ce mai mulţi oameni caută evadarea în opiu, haşiş, marijuana,
cocaină, heroină... Toţi acei care folosesc aceste droguri obţin anumite senzaţii de clarvedere, de
claraudiţie, etc... care le pot da iluzia de a atinge stări de conştiinţă superioare. Dar se înşală, şi în
timp îşi pierd chiar şi propriile facultăţi intelectuale şi îşi ruinează sănătatea. Aceste droguri, deşi
sunt utilizate de secole în Orient sau în America de Sud, sunt foarte nocive pentru sistemul nervos.
Hinduşii şi Tibetanii au o înaltă cunoaştere a ierburilor, e o ştiinţă care se transmite de
milenii. Unele, se pare, permit când sunt mâncate a trăi săptămâni fără hrană; altele, de a rămîne zi
şi noapte în zăpezile Himalaiei fără a suferi de frig. Acestea mi s-au spus; nu le-am verificat, dar e
posibil. Eu cred în puterea ierburilor. Există, de asemenea, preparate foarte puternice graţie cărora
putem să ne provocăm viziuni şi dedublare. Citim, în anumite cărţi, că în Evul Mediu se cunoşteau
pomade, unguente, cu care vrăjitoarele îşi ungeau corpul pentru a merge la Sabat. În realitate, ele nu
mergeau nicăieri cu corpul fizic, ci cu corpul astral. Anumiţi medici au verificat realitatea acestor
fenomene. Ei au adaptat reţetele, care sunt dificil de reconstituit exact, pentru că nimic nu era spus
clar, şi le-au experimentat. În toate aceste unguente se introduceau substanţe excitante, care
provoacă dedublarea.
Dar să lăsăm această problemă. V-am spus aceste lucruri numai pentru a vă arăta că există
produse extrem de puternice care vă dau acces la planurile mai subtile decât cel fizic, dar aceste
produse sunt adesea foarte nocive. De aceea vă sfătuiesc să nu vă serviţi niciodată de ele. Cea mai
bună soluţie este de a căuta toate aceste senzaţii de plenitudine, libertate, bucurie, dilatare prin
mijloace spirituale. Iată, este aici drumul regal. Adevăraţii discipoli nu contează pe nimic din
exterior, ei ştiu că Dumnezeu a depus toate comorile şi toată bogăţiile, toate produsele tuturor
laboratoarelor şi farmaciilor în ei înşişi, e suficient să le caute şi să le folosească. Ar fi păcat pentru
voi, după ce aţi stat zece, douăzeci de ani într-o şcoală iniţiatică, să nu fi învăţat să puneţi în valoare
bogăţiile pe care le posedaţi.
Fiecare organ de simţ ne procură o parte din cunoaşterea lumii şi e interesant de ştiut cum
sunt aceste simţuri ierarhizate. Simţul tactil e specializat în ceea ce este solid, nu atingem nici ceea
ce este gazos, nici ceea ce este eteric, un pic lichidele, dar mai ales solidele. Gustul e specializat
pentru lichide. Veţi spune: “Ba nu, când pun o bomboană în gură, ea e solidă, şi am totuşi o senzaţie
de dulce...“ Ah! Vă voi răspunde că n-aţi studiat bine problema: gustul nu funcţionează decât cu o
condiţie, ca ceea ce puneţi în gură să aibe posibilitatea de a deveni lichid graţie salivei. Să luăm
acum mirosul. Este un simţ care percepe mirosurile, adică emanaţiile gazoase. Nasul are încă
raporturi cu materia, dar cu o materie mai subtilă ale cărei particule plutesc în aer. Mai departe, în
cazul auzului, nu mai e vorba de particule materiale, ci numai de unde, vibraţii. Şi la fel este pentru
văz. Cu vederea suntem aproape de lumea eterică. Deci, vedeţi, cele cinci simţuri sunt ierarhizate,
de la cel mai grosier la cel mai subtil.
Dar dacă vrem acum să pătrundem în lumea astrală, nu ne mai putem folosi de cele cinci
simţuri. Ne trebuie un alt simţ, care să fie adaptat, adică capabil de a percepe o materie şi mai
subtilă. Toţi aceia care nu au dezvoltat acest al şaselea simţ nu pot şti că există o altă materie, o altă
regiune, ei nu bănuie că universul e parcurs de alte vibraţii, care ne pot provoca senzaţii mai vaste şi
intense. Pentru a atinge un obiect, trebuie să te afli lângă el. Pentru a-l gusta, de asemenea. Pentru a
respira un parfum, putem fi, deja, la o anumită distanţă. Pentru a capta un sunet, distanţa poate fi
puţin mai mare... Şi pentru vedere, şi mai mare, pentru că ochii sunt astfel alcătuiţi încât ne permit
să primim informaţii şi instrucţiuni de foarte departe. Vedeţi din nou cum natura a stabilit foarte
inteligent această ierarhie între cele cinci simţuri. Dar ea nu s-a oprit aici, şi acum alte simţuri
trebuie să ne pună în contact cu regiuni mai vaste şi mai îndepărtate.
Cât timp fiinţa umană nu şi-a dezvoltat organele care pot să o pună în contact cu regiuni şi
entităţi mult mai elevate, ea nu va cunoaşte mare lucru. Ea va scrie, va vorbi, va explica, va critica,
va judeca, dar se va înşela tot timpul, pentru că nu cunoaşte decât o parte a realităţii. Dacă vrea să
cunoască întreaga realitate, trebuie să exerseze să trezească în ea alte facultăţi pe care le poseda şi
înainte, dar care dorm, aşteptând să fie utilizate. Într-o epocă foarte îndepărtată, când omul nu
intrase cu adevărat în posesia corpului său fizic, tradiţia iniţiatică spune că trăia tot timpul dedublat,
în afara corpului său... Mai târziu, când spiritul său a început să coboare progresiv în materie, el şi-a
dezvoltat facultăţi care îi permiteau să lucreze asupra materiei (cele cinci simţuri), în timp ce
slăbeau facultăţile sale mediumnice. Dar nu le-a pierdut, le posedă încă.
Priviţi copiii. Până la vârsta de şapte ani nu sunt complet intraţi în corpul lor fizic: aceasta
reflectă perioada când umanitatea era în acest stadiu de evoluţie. În acea perioadă, oamenii vorbeau
cu spiritele naturii şi cu sufletele morţilor, comunicau cu ele, le întâlneau, şi când mureau ei înşişi,
nu ştiau dacă sunt morţi sau vii. Lumea invizibilă, lumea spiritelor era pentru ei cea mai mare
realitate; ei pluteau în atmosferă ca şi cum ar fi fost imateriali, şi numai din când în când reintrau în
corpul lor fizic. În aceste condiţii, ei nu erau pregătiţi să lucreze asupra materiei. Ori, în evoluţia lor
trebuiau să treacă prin aceasta. În prezent, oamenii au ajuns să aibă mijloace intelectuale
formidabile pentru a domina materia, dar în acelaşi timp au uitat de existenţa lumii spirituale, au
rupt contactul cu ea. La unii, desigur, a rămas o amintire, o intuiţie, dar majoritatea a uitat.
Există două forme de cunoaştere: intelectuală şi spirituală, deci dacă le-am putea dezvolta pe
amândouă, e cu atât mai bine. Nu trebuie să uităm că natura însăşi, adică Inteligenţa cosmică are
punctul ei de vedere asupra evoluţiei omului: ea a plănuit dezvoltarea fiinţei umane în cele două
sensuri, spre materie şi spre spirit. Dar cum e foarte dificil de dezvoltat cele două părţi în acelaşi
timp, ea a dat omului secole şi milenii pentru a lucra într-o singură direcţie, lăsând câteva căi
deschise în cealaltă, pentru a nu împiedica evoluţia sa spirituală. Deci, pentru epoca actuală, Spiritul
cosmic a decis de a permite oamenilor de a se dezvolta în domeniul senzaţiilor, al vederii, al
auzului, etc... El îi lasă pe oameni să coboare în materie pentru a o poseda, a o atinge, a o explora, a
o cunoaşte, şi mai cu seamă pentru a lucra cu ea.
Nu vă miraţi, aşa este, e un pasaj. Spiritul uman e obligat să coboare, din ce în ce mai
profund, în materie pentru a o cunoaşte, pe punctul de a pierde toate amintirile patriei celeste unde
trăia în trecutul îndepărtat. Dar, cunoscând din ce în ce mai bine materia, el a făcut numeroase
achiziţii, şi mai ales a început să-şi domine materia lui proprie. Pe moment, desigur, numai o mică
minoritate este capabilă de aceasta, dar pentru om, scopul existenţei terestre este de a coborî în
corpul fizic ca să intre în posesia facultăţilor sale şi să le utilizeze pentru a lucra asupra lumii
exterioare.
Când spun că spiritul uman “coboară în materie”, subînţeleg în primul rând în corpul fizic,
pentru a se instala, pentru a-l lua în posesie şi a pentru a-i deveni stăpân. Apoi, după ce s-a instalat,
el lucrează la rândul său asupra mediului exterior. Aici, de asemenea, manipulează lucruri: el
transformă, construieşte, distruge... E o perioadă de involuţie, de coborâre în materie. Dar cum
Spiritul divin are proiecte grandioase pentru fiinţa umană, El nu o lasă să coboare indefinit, să se
scufunde complet, să piardă contactul cu Cerul şi să-şi uite originile. De îndată ce va atinge un
stadiu suficient de posesiune de sine, de stăpânire a propriului creier, a propriilor membre şi tuturor
facultăţile sale, de cunoaştere a tuturor proprietăţilor elementelor, atunci alte influenţe, alte forţe,
alţi curenţi vor începe să o poarte, să o ridice, şi, progresiv, ea va regăsi facultăţile pe care le poseda
în trecut: va cunoaşte în acelaşi timp şi materia şi spiritul.
Se spune în Geneză că Adam şi Eva au mâncat din fructul Arborelui Cunoaşterii Binelui şi
al Răului. Aceasta semnifică că nu au vrut să se mulţumească cu cunoaşterea spiritului, şi că au vrut
de asemenea să coboare în materie; au început atunci să coboare, şi aici, prin bucurie şi suferinţe,
prin sănătate şi boli, studiază - mai mult răul - de milioane de ani. Depindea de ei să rămână sus, în
Paradis, să nu fi mâncat decât fructele Arborelui Vieţii eterne, dar, împinşi de curiozitate, au vrut să
vadă ce era jos, şi atunci au început să sufere de frig, de obscuritate, de boli şi de moarte.
Omenirea îşi continuă, încă, coborârea... Anumite religii numesc această coborâre “păcatul
originar”. Dar o putem interpreta, de asemenea, ca un studiu în care fiinţa umană a vrut să se
lanseze. Da, acest Arbore al Cunoaşterii Binelui şi Răului, reprezenta nişte studii de făcut, nişte
studii forte dificile, pentru că omul trebuia să înfrunte o materie din ce în ce mai densă. Dar ce era
rău în asta? El a ales să coboare să se instruiască, şi a coborât; acum e adâncit în studiile sale până la
gât, pe cale de a-şi da seama în ce infern s-a băgat. Pentru moment, el studiază răul, dar într-o bună
zi va urca înapoi pentru a studia binele.
Eu cunosc proiectele şi planurile Inteligenţei cosmice, ştiu că atunci când oamenii vor
stăpâni şi domina materia graţie celor cinci simţuri, ei vor începe să se avânte spre înălţimi pentru a-
şi dezvolta simţurile spirituale. Deci, cei care doresc să avanseze pe drumul evoluţiei, să înceapă să
reducă din senzaţiile pe care le încearcă prin cele cinci simţuri pentru a căuta de acum înainte în ei
înşişi. Înăuntru e vastitate, bogăţie... trebuie numai să căutăm!

Cap II AURA
 Tot ceea ce există, oamenii, animalele, plantele, şi chiar pietrele, emit particule, produc
emanaţii, şi această atmosferă fluidică, subtilă, care înconjoară orice lucru, o numim aură. Evident,
ea nu este vizibilă, cu excepţia clarvăzătorilor, multă lume nici nu ştie că există. Aura este deci acest
fel de halou care înconjoară fiecare fiinţă umană, cu diferenţa că la unii este vastă, luminoasă,
puternică, posedă vibraţii intense, în timp ce la alţii, din contră, e mică, ştearsă, urâtă.
Putem compara aura cu pielea. Cunoaşteţi importanţa pielii pentru corpul fizic. Ea are
numeroase funcţii. Mai întâi, are o funcţie de protecţie, e un scut, o carapace: protecţie împotriva
şocurilor, contra substanţelor nocive, contra diferenţelor de temperatură, etc... Apoi, o funcţie de
schimb, pentru că pielea absoarbe, respiră şi elimină. În fine, pielea este un organ de simţ, pentru că
prin intermediul ei simţim temperatura, contactul, durerea, etc... Dar, nu mă voi opri la aceste
funcţii, nu e domeniul meu, dacă vreţi informaţii detaliate, le veţi găsi în cărţile de anatomie şi
fiziologie. Ceea ce mă interesează e să fac o paralelă între piele şi aură. Aura posedă aceleaşi funcţii
ca şi pielea. Putem spune că este pielea sufletului, ea este cea care-l îmbracă, care îl protejază, care
îi dă sensibilitatea, şi, în fine, ea e cea care permite să lase să treacă curenţii cosmici care permit
schimburi între sufletul uman şi toate creaturile, până la astre, între sufletul unei creaturi şi Sufletul
universal.
Putem, de asemenea să comparăm aura cu atmosfera care înconjoară pământul. Da, e
extraordinar! Pământul posedă o perdea de protecţie, pielea sa. Ea e un pic mai îngroşată ca a
noastră, e adevărat, dar joacă exact acelaşi rol. Graţie atmosferei sale, pământul evită multe pericole
în cursa sa prin spaţiu! Toate corpurile ce vin din spaţiu şi care ar putea produce catastrofe dacă ar
ajunge pe pământ, sunt obligate să intre mai întâi în contact cu atmosfera
unde sunt, în general, dezintegrate. Atmosfera ne protejază de asemenea de alte pericole cum ar fi
anumite radiaţii cosmice, care ar fi mortale pentru noi, dar care traversând atmosfera sunt
neutralizate de elementele chimice cu care e impregnată.
Prin intermediul aurei noastre se produce un schimb neîntrerupt între noi şi forţele naturii.
Toate influenţele cosmice, planetare şi zodiacale care se deversează constant în spaţiu, vin până la
noi, şi după calitatea aurei noastre, după sensibilitatea sa, puritatea şi culorile sale primim o anume
forţă sau nu. Aura reprezintă, deci, antenele noastre, e un aparat care captează mesaje, unde, forţe
care ne vin din univers. Să presupunem acum că există în lume anumite influenţe nefaste. Dacă
aveţi o aură foarte puternică, foarte luminoasă, aceste forţe nu pot trece şi ajunge la conştiinţa
voastră pentru a vă atinge, a vă zdruncina, a vă vătăma. De ce? Pentru că, înainte de a vă atinge, ele
trebuie, mai întâi, să întâlnească aura voastră. Aceasta este o o barieră, un zid, sau ca o vamă la
frontieră, şi la această vamă se găsesc angajaţi care nu lasă să treacă nimeni, fără să verifice ce are
în bagaje, în maşini. Aceşti vameşi acţionează în exteriorul conştiinţei noastre, dar ei pot să ne
avertizeze. Diferenţiem funcţiile aurei, dar în realitate ele sunt legate: sensibilitatea, schimbul şi
protecţia, toate se fac în acelaşi timp.
Acum, ce factori acţionează pentru formarea aurei? La fel ca la formarea pielii. Există piele
ordinară, zgrunţuroasă, uscată, şi altele, din contră sunt suple, fine, plăcute... Aproape oricine, e
capabil ca dintr-o privire să judece calitatea unei pieli. Şi de ce depinde această calitate? De tot
organismul, de buna funcţionare sa fiziologică şi fizică. Omul e cel ce îşi formează pielea.
Da, pielea poate să ne dezvăluie multe lucruri. Dacă ea e fină şi spirituală, înseamnă că omul
e spiritual, pentru că nimeni nu-şi poate forma o piele care nu-i corespunde. Inconştient, omul
lucrează asupra pielii sale, şi, dacă ştie cum să şi-o facă, poate chiar să o schimbe. Evident, e foarte
greu, dar e posibil şi este foarte important. Întreg destinul omului depinde de pielea sa, pentru că
relaţiile sale cu oamenii şi lumea exterioară depind de ea. Vă spun acestea pentru a reflecta. Fiecare
detaliu al pielii are o semnificaţie. Chiar şi consistenţa sa (lucioasă, suplă, dură, flască, moale)
reflectă calităţile, caracteristicile esenţiale ale unei fiinţe: rezistenţa sa, voinţa sa, activitatea sa, sau,
din contră, slăbiciunea sa, lenevia sa şi deficienţele sale.
Destinul omului, succesele sale, eşecurile sale, totul este în piele. Strângând mâna cuiva,
spunându-i: “Bună ziua! Ce mai faceţi?” putem descoperi calităţile sale esenţiale. Dacă cunoaştem
corespondenţele, strângând mâna cuiva, putem să ne facem o idee despre calităţile şi defectele sale.
Dar cum mâinile se strâng automat, fără a da atenţie la ceva... nu descoperim nimic. Strângem mâna
cuiva pentru a stabili un contact, a face un schimb cu o altă persoană şi, în acest schimb, trebuie să
dăm ceea ce avem bun, iar celălalt, la rândul său, trebuie să facă la fel. Dacă acest gest nu aduce
nimic, mai bine să nu-l facem.
Dar, să revenim la aură. Cum v-am spus, ea e constituită din emanaţii, dar nu numai ale
corpului fizic, pentru că acestea nu sunt suficiente pentru a forma aura. Aura, e mai complexă, e o
combinaţie a tuturor emanaţiilor a tuturor corpurilor subtile, şi fiecare dintre ele, prin emanaţiile
sale, adaugă noi nuanţe. Corpul eteric al omului formează o aură care penetrează aura corpului fizic
şi această aură a corpului fizic şi eteric ne arată sănătatea şi vigoarea sa. Corpurile astral şi mental,
prin activitatea lor - sau inerţia lor -, calităţile - sau defectele - lor, adaugă alte emanaţii, alte culori
la aura de mai sus, dezvăluind astfel natura sentimentelor şi gândurilor omului. Şi dacă corpurile
cauzal, budhic şi atmic sunt trezite, ele adaugă alte culori, mai luminoase, alte vibraţii, mai
puternice.
Emanaţiile celor trei corpuri superioare formează corpul de slavă, pe care apostolul Pavel l-a
menţionat în Epistolele sale. V-am mai vorbit despre acest lucru. Îl numim de asemenea corpul
nemuritor, corpul luminii sau corpul lui Christos. Când, în momentul schimbării la faţă pe muntele
Tabor, Iisus a apărut cu Moise şi Ilie discipolilor Petru, Iacov şi Ioan, era atât de luminos şi radios
că ei nu au putut suporta această strălucire şi au căzut la pământ. “Faţa sa strălucea ca soarele, spun
Evangheliile, veşmintele sale au devenit albe, ca şi lumina.” Această transfigurare era o manifestare
a corpului de slavă.
Corpul de slavă, ca şi aura, este o emanaţie a fiinţei umane, dar în timp ce aura exprimă
totalitatea fiinţei - defectele ca şi calităţile - corpul de slavă este expresia vieţii spirituale cele mai
intense. De aceea, corpul de slavă se manifestă numai la mari Maeştrii. Graţie acestui corp, cu
adevărat pur şi luminos ei vindecă bolnavii, aduc binecuvântări pe oriunde trec şi călătoresc prin
spaţiu.
Aura este deci fuziunea tuturor emanaţiilor fiinţei întregi. De aceea, când un Iniţiat vrea să
cunoască o persoană, el nu observă anume aparenţa sa exterioară: fizionomia, gesturile, limbajul
său; nu, ci el se străduie să-i simtă aura. Toate culorile, forţele şi emanaţiile fluidice care omul le
răspândeşte în jurul său, şi pe care nu le poate ascunde, nici controla, iată, ce observă Iniţiatul!
Anumite persoane sunt adevăraţi artişti în camuflaj: ele îşi stăpânesc perfect gesturile, privirea,
vocea, limbajul. Ceea ce nu ştiu, este că ele nu au nici o putere asupra manifestărilor subtile ale
vieţii lor interioare. Gândurile lor, sentimentele lor, creează forme, culori pe care ele nu au nici o
putere să le schimbe sau să le ascundă. De aceea, pentru un Iniţiat, totul este clar: dacă fiinţele sunt
în armonie sau în dezordine, dacă emană din ele ceva constructiv, benefic, luminos, o atmosferă
care te întăreşte sau te purifică, sau, din contră, te îmbâcseşte, el simte imediat. Şi chiar şi sănătatea
este vizibilă pe aură, starea ficatului, a plămânilor, a creierului, etc... toate acestea sunt vizibile în
aură.
Aura reprezintă deci o carte, dar o carte atât de subtilă, încât e dificil să-ţi faci o idee. Şi aşa
cum nu există două creaturi cu aceleaşi amprente digitale, nu există, de asemenea, două creaturi
care au aceeaşi aură, pentru că aura reprezintă totalitatea fiinţei umane.
Atmosfera pământului e impregnată de emanaţiile oamenilor, animalelor, plantelor, pietrelor,
apelor, munţilor şi a tuturor forţelor care vin de la planete şi stele. La fel e şi aura umană; e o sinteză
vastă, foarte bogată a tot ceea ce există în om. De altfel, mineralele, plantele şi animalele au de
asemenea o aură, dar o aură numai fizică. Mineralele, metalele şi cristalele proiectează anumite
forţe care formează în jurul lor un fel de mic câmp magnetic, colorat.
La plante, corpul eteric adaugă vitalitatea, nevoia de a creşte şi conferă o aură mai intensă,
de vitalitate mai mare decât cea a mineralelor. La animale, aura e şi mai bogată pentru că ele au deja
un corp astral, corpul dorinţelor. În general, ele nu au început să-şi dezvolte corpul mental, în timp
ce la unele animale, cum ar fi câinele, calul, elefantul, maimuţa... biologii găsesc un început al
facultăţii de a gândi. E o gândire rudimentară, desigur, dar în vecinătatea oamenilor, corpul lor
mental începe să se dezvolte, pentru că oamenii, ocupându-se de animale, iubindu-le, îngrijindu-le,
contribuie mult la evoluţia lor. Cât despre oameni, ei dezvoltă corpul lor mental într-un mod
prodigios; ei nu o fac tot timpul în sensul favorabil, dar cei ce ştiu să se conducă şi să-şi
desăvârşească gândirea, îşi întăresc enorm aura.
Cât despre sfinţi, profeţi, Iniţiaţi, prin adorarea şi iubirea lor pentru Creator, ei îşi dezvoltă
corpul lor cauzal, corpul lor budhic şi corpul lor atmic care formează o aură de o splendoare
extraordinară cu culori într-o continuă mişcare, ca focurile de artificii. Aura lor este, de asemenea,
foarte vastă, se povesteşte că aura lui Budha se întindea pe mai multe leghe. Da, marii Maeştri sunt
capabili să-şi mărească aura pentru a putea cuprinde o întreagă regiune sub protecţia lor şi să
penetreze în acelaşi timp aura tuturor oamenilor ce locuiesc în acea regiune pentru a le insufla o
viaţă nouă. Ei nu au altă dorinţă sau scop decât de a-şi lărgi aura pentru a se întinde şi a prinde sub
aripile lor, cum se spune, un număr cât mai mare de creaturi. Iată idealul lor! E grandios, e sublim.
Prin aura lor, ei purifică atmosfera în jurul lor, o înfrumuseţează, iluminează şi reînvie creaturile.
Prin aură lucrează, de asemenea asupra grânelor şi vegetaţiei şi schimbă curenţii atmosferici. Da,
aura Iniţiaţilor este ceva divin!
Graţie acestei aure imense, care le permite să atingă nenumărate regiuni ale universului,
Iniţiaţii ajung la o înţelegere profundă a lucrurilor, care nu este o înţelegere intelectuală. De aceea,
voi trebuie, de asemenea, să opriţi intelectul vostru să aibă preocupări care nu vă aduc nici viziuni
celeste nici beatitudine şi să vă avântaţi, graţie unei aure puternice, luminoase, spre regiuni sublime
unde veţi învăţa cum a creat Dumnezeu lumea şi ce a scris prin intermediul stelelor, munţilor,
lacurilor, păsărilor, animalelor, plantelor. Pentru a creşte intensitatea, puritatea şi puterea aurei,
esenţial este să avem un ideal înalt de a munci aspra nouă înşine, să îndeplinim acte nobile şi juste,
să avem gânduri şi sentimente pure.
Acei care găsesc că natura actelor, gândurilor şi sentimentelor lor nu are nici o importanţă
pentru că morala şi religia sunt acum ceva perimat, de care trebuie să ne debarasăm, îşi urâţesc aura
şi nu produc decât culori spălăcite şi murdare, vibraţii haotice şi dizarmonioase, pe care alţii, în mod
inconştient, le simt şi se îndepărtează. Nu iubim decât ceea ce este pur, luminos, armonios, şi cel
care vrea să fie iubit trebuie să înţeleagă că nu trebuie decât să lase să intre în el forţe pure şi
luminoase. Pentru acei care caută dragostea, puterea, sau lumina, nu există altă metodă decât cea de
a lucra asupra aurei lor, pentru a înlătura culorile şterse care distrug, prin vibraţiile lor, tot ceea ce
este bun în alţii. O ştiţi, cineva stă abia cinci minute aproape de dumneavoastră, apoi vă căutaţi în
zadar inspiraţia, bucuria, credinţa în Dumnezeu. Totul a dispărut... Alţii stau cinci minute cu voi şi
sunteţi revigoraţi, vechile voastre celule au dispărut şi din nou aveţi credinţă, din nou aveţi elan.
Cauza acestor schimbări, trebuie să o ştiţi, este aura lor.
Din acest motiv, aura este ca un instrument magic în mâna Iniţiaţilor. Cum ea face parte din
ei înşişi, oriunde merg, ei îmbunătăţesc regatul mineralelor, plantelor, animalelor şi oamenilor. Şi
aceasta nu se opreşte aici. Prin aura sa, un Maestru ajută chiar şi desîncarnaţii, care sunt miliarde şi
miliarde în spaţiu... Da, aura sa caută să se întindă, chiar şi acolo, în cealaltă lume. Eu cunosc
această problemă, am studiat-o. Un Maestru ameliorează destinul a numeroase fiinţe din lumea
astrală şi din lumea mentală; dacă pe pământ el nu se ocupă decât de un număr mic de oameni, pe
de altă parte, este, fără îndoială, în contact cu o multitudine de creaturi care vin să se încălzească, să
se lumineze la aura sa şi să primească un pic de vitalitate pentru a evolua.
Da, munca veritabilă a marilor Maeştrii nu este aici, printre oameni; pe partea cealaltă
munca lor e mult mai intensă, chiar dacă nu vedem nimic. Marii Maeştrii, care au realizat din toată
inima lor, din tot sufletul lor, din tot spiritul lor acest ideal de a-l servi pe Dumnezeu, au trezit
corpurile lor cauzal şi budhic, ale căror vibraţii ating chiar şi creaturi care trăiesc pe alte planete. Şi
în acelaşi fel, Maeştrii care trăiesc pe alte planete ating creaturile terestre, şi astfel se face un
schimb, nu numai în sistemul solar, dar în întreg cosmosul. Dumnezeu n-a stabilit limite, nici
frontiere în univers, şi dacă se spune că dragostea este atotputernică, este pentru că ea poate traversa
spaţiul pentru a atinge astrele, planetele şi a atinge entităţile cele mai îndepărtate.
Pentru ce s-au reprezentat sfinţii cu o aureolă în jurul capului? În trecut, exista o întreagă
ştiinţă a culorilor care a explicat că fiecare virtute se exprimă prin intermediul unei culori
particulare şi aura e formată din culorile produse de aceste virtuţi. Sfinţii au fost fiinţe de o mare
puritate, care voiau să se apropie de Dumnezeu, să se topească în El pentru a-L cunoaşte şi a deveni
asemenea Lui, şi în această dorinţă de cunoaştere, ei ajungeau la o anume penetrare, o anume
înţelepciune şi o culoare galbenă de aur tâşnea din profunzimea fiinţei lor, învăluindu-i. Există tot
felul de nuanţe de galben, de la galbenul cel fin, delicat, până la galben de aur. Fiecare nuanţă are o
semnificaţie, şi se pot spune multe despre acest subiect care atinge o problemă alchimică: cum să
transformi toată materia în aur fluidic.
Dacă discipolul nu-şi dezvoltă anumite calităţi şi virtuţi pentru a se proteja, inamicii intră în
el, iar el nu mai poate să scape de ei. Atunci, cum să ne protejăm? Lucrând asupra aurei, asupra
purităţii şi grandorii sale. Fiecare dintre aceste caracteristici depind de virtuţile asupra cărora omul a
lucrat. Dacă omul este pur, aura sa devine limpede şi transparentă. Dacă e inteligent, aura este din
ce în ce mai luminoasă. Dacă trăieşte o viaţă intensă, ea vibrează mult. Dacă are voinţă puternică, ea
devine foarte puternică. Dacă se concentrează spre probleme spirituale, ea se lărgeşte, se amplifică
şi devine imensă. Şi frumuseţea, adică frumuseţea culorilor, depinde de armonia între calităţi şi
virtuţi. Aura mai are multe nuanţe, dar v-am spus esenţialul.
Deci, cei care au tot timpul gânduri bune, credinţă, speranţă, bunătate, puritate, sunt
beneficiarii tuturor bogăţiilor naturii şi ceea ce este rău nu poate să-i atingă, să intre în ei. Astfel, ei
sunt protejaţi, ca de un scut. Scutul pe care îl poartă cavalerii în poveşti nu e nimic altceva decât
simbolul aurei. Şi sabia cavalerului? Acestea sunt proiecţii de lumină care ies din om. Vedeţi, sunt
două simboluri. Aura, această incintă care ne înconjoară, reprezintă principiul feminin; şi gândirea
pe care omul o proiectează, sau spiritul său care se lansează în spaţiu, reprezintă principiul
masculin, activ, dinamic. Aceste două simboluri, al scutului şi al sabiei, care vin din antichitate,
reprezintă, deci, cele două principii: principiul feminin, aura, şi principiul masculin, activ, gândirea
susţinută de voinţă, care zboară ca o săgeată. De altfel, sabia, săgeata, lancea au reprezentat
întotdeauna principiul masculin, activ. În astrologie, Săgetătorul, care trage săgeţi cu arcul, este
simbolul Iniţiatului care proiectează gândirea sa. El trage cu arcul pentru a proteja oraşul Iniţiaţilor,
pentru ca nici un inamic să nu poată intra.
Priviţi cum, în plan fizic, oamenii au ştiut să perfecţioneze unelte şi aparate cu care trebuie
să lucreze sau să se apere. Aspiratoarele au înlocuit măturile, tractoarele au înlocuit căruţele,
tancurile, rachetele au înlocuit săgeţile, lăncile şi baionetele. Dar, în plan spiritual, oamenii rămân
săraci, dezarmaţi. Şi totuşi, există tot felul de mijloace şi arme. Tot ce am putut găsi în plan fizic are
echivalentul său în plan spiritual. În planul fizic, pielea şi veşmintele ne protejează corpul fizic, în
planul spiritual aura joacă acest rol.
Nu există protecţie mai eficace decât o aură pură şi luminoasă. Desigur, toate obiectele,
figurile şi formulele magice menţionate de tradiţia ezoterică au raţiunea lor de a fi, toate au un sens
profund, dar nici o formulă, nici un talisman nu e aşa puternic ca aura. Înainte de a ne adresa
spiritelor, şi mai ales spiritelor infernale, un Mag trasează un cerc pentru a înscrie, în interior,
numele lui Dumnezeu sau simboluri; acest cerc este o reprezentare a aurei. Nu putem să ne
impunem dând ordine spiritelor tenebroase dacă nu avem în jurul nostru un cerc protector, o aură
puternică. La modul general, putem spune, de asemenea, că nu vom obţine rezultate spirituale dacă
nu avem în jurul nostru un cerc de protecţie, adică aura compusă din virtuţi şi forţe divine care
simbolizează numele Domnului înscris în cerc.
Dar multă lume se amestecă în practicile magice fără să cunoască originea simbolurilor pe
care le utilizează, fără a înţelege sensul a ceea ce fac. Ei se mulţumesc să se conformeze ritualurilor
indicate în cărţi, fără să se gândească că în interior trebuie, de asemenea, să traseze un cerc şi să
înscrie numele Domnului, adică să dobândească virtuţi care să formeze o aură de puritate, sfinţenie,
de lumină şi de dragoste. Ei ignoră toate acestea, de aceea, în ciuda cercului, ei sunt vulnerabili.
Acest cerc nu se trasează în exterior, iar în interior ei nu sunt în regulă, deci nu sunt protejaţi.
Când se spune că magul, ţinând în mână o baghetă sau o sabie, se plasează într-un cerc şi
citeşte formule dintr-o carte, este exact, dar pentru Iniţiat, fiecăruia dintre aceste detalii îi
corespunde ceva care trebuie să posede în interior. Iniţiatul trebuie, mai întâi, să aibă bagheta
magică în interior, sabia în interior, şi cartea de asemenea, în interior. Iniţiatul citeşte, şi cartea
reprezintă cunoaşterea tuturor forţelor şi tuturor spiritelor naturii. Bagheta magică, sau sabia,
reprezintă voinţa cu care trebuie să lucreze. Dacă nu are această baghetă, aceasta înseamnă că nu
posedă voinţă şi nu va putea conjura spiritele.
Şi acum, cum să lucrăm asupra aurei? Putem să o facem în două maniere. Mai întâi, prin
voinţa conştientă, adică concentrându-ne asupra culorilor, imaginându-ne că înnotăm în culorile
cele mai pure, cele mai luminoase. Pentru a avea o idee exactă asupra celor şapte culori, trebuie să
vă serviţi de o prismă. Culorile pe care le vedeţi în natură, ale florilor sau ale păsărilor nu sunt exact
cele ale luminii solare. În timp ce, cu ajutorul prismei vedeţi exact ce sunt cu adevărat roşul,
portocaliul, galbenul, verdele, albastrul şi violetul. Apoi, puteţi face face un exerciţiu imaginându-
vă cum culorile ies din voi şi se propagă în spaţiu, că sunteţi scufundat în această lumină, în aceste
culori, că sunteţi înconjuraţi de o sferă luminoasă şi că trimiteţi în tot universul dragostea voastră.
Acestea sunt exerciţii foarte plăcute, se poate să nu mai vreţi să vă opriţi, făcându-le!
A doua metodă este de a munci asupra virtuţilor: puritate, răbdare, indulgenţă, generozitate,
bunătate, speranţă, credinţă, smerenie, dreptate, dezinteres. Această a doua metodă este cea mai
sigură. Lucraţi asupra virtuţilor şi virtuţile formează aura. Evident, puteţi aplica ambele metode, e şi
mai bine. Prin virtuţi aceasta se face natural; prin voinţă conştientă aceasta se face de asemenea, dar
e mai puţin eficace. Deoarece, să presupunem că vă concentraţi în fiecare zi asupra aurei, dar în
acelaşi timp trăiţi o viaţă ordinară, călcând legile divine: pe de o parte construiţi, dar pe de altă parte
distrugeţi. De aceea e mai bine să îmbinaţi cele două metode: să trăiţi o viaţă onestă, pură, plină de
iubire, şi în acelaşi timp să lucraţi conştient asupra aurei, prin imaginaţie.
Cum v-am spus, pe măsura dezvoltării sale, aura vă va permite să comunicaţi cu toate
regiunile spaţiului. Studiaţi planetele sistemului nostru solar: le separă milioane de kilometri, dar în
realitate ele se ating, fuzionează şi formează o unitate. Da, numai în aparenţă sunt separate. Să luăm
exemplul Pământului: continentele au o anumită întindere, dar apele sunt în mai mare proporţie
decât continentele; la rândul său, atmosfera gazoasă care înconjoară planeta ocupă de mai multe ori
volumul său; apoi, deasupra atmosferei, Terra are un corp eteric, un corp astral şi un corp mental,
încă şi mai vast... Pentru că Terra e o creatură vie, inteligentă, care are de asememnea suflet şi spirit.
Şi cum e la fel şi pentru alte planete, atunci, vedeţi, totul se întrepătrunde. Corpurile lor fizice sunt
îndepărtate, dar aura lor, emanaţiile lor se ating, fuzionează. Astfel putem explica, în astrologie,
influenţele planetare; graţie aurei lor, planetele se întrepătrund şi acţionează unele asupra altora şi
asupra creaturilor care le locuiesc.
Multe lucruri despre aură nu sunt încă explicate, dar esenţialul este să învăţaţi să vă ocupaţi
de aura voastră, aşa cum vă ocupaţi de piele. Faceţi băi, o îngrijiţi, nu-i aşa?... Dar, evident, pentru
aură e puţin mai greu: nu putem să-i aplicăm loţiuni, creme... sau biftecuri, pentru a o îndulci! De
altfel, chiar şi pentru piele, remediile nu sunt grozave. Există femei care nu se spală pe faţă,
spunându-şi că nu vor să-şi strice pielea. Dar nu există nimic mai minunat decât apa! Lăsaţi toate
aceste loţiuni şi creme care sunt chiar periculoase: nu ştiţi ce vă pătrunde prin pori.
Umanitatea de acum e obişnuită să îmbunătăţească numai aparenţa, dar în viitor se va insista
asupra avantajelor aspectelor părţilor interioare, şi, în loc să alerge la toate institutele de frumuseţe
terestre, femeile vor intra în propriul lor institut de frumuseţe spiritual, adică vor lucra asupra aurei
lor. Acesta e un veritabil institut de frumuseţe. O aură intensă, luminoasă înfrumuseţează... şi, cel
puţin, e o frumuseţe durabilă! Pe când, o femeie care iese dintr-un institut de frumuseţe este veselă
pentru 24 de ore... dar poimâine, ce tablou vechi! Ei da, aceasta e pentru că îmbunătăţirea nu vine
din interior, iar tot ceea ce nu vine din interior, nu durează.
 Particulele emanate de un mare Maestru sunt dătătoare de viaţă, intense, luminoase,
puternice. Penetrând aura noastră, aceste particule intră în structura noastră şi transformă fiinţa
noastră. Aceia care au primit cu dragoste aceste emanaţii, vor începe, într-o zi, să gândească ca şi
maestrul lor, să se poarte ca el, să devină liberi ca el. Desigur, aceasta nu se întâmplă decât după ani
de zile, dar se întâmplă. Din păcate, oamenii nu se opresc niciodată asupra acestei părţi invizibile.
Ei nu se bazează decât pe ceea ce le putem arăta, sau pe ceea ce pot atinge. Partea invizibilă o
neglijează. Şi totuşi, e atât de importantă!
Deci, decideţi-vă să lucraţi asupra aurei şi veţi înţelege multe lucruri. Când sunteţi furioşi
sunteţi înconjuraţi de culoarea roşie ca focul, dar un roşu întunecos, murdar, foarte diferit de roşul
trandafiriu ce corespunde dragostei. Şi dacă nu aveţi credinţă, pace, albastrul aurei voastre este
şters, urât; pe măsură ce credinţa voastră creşte, culoarea albastră din aură seamănă cu albastrul
cerului.
În fiecare zi faceţi acest exerciţiu. Luaţi o prismă, orientaţi-o în lumina soarelui, şi priviţi
cum, traversând-o, lumina se descompune în şapte culori. După ce aţi contemplat adevăratele culori,
închideţi ochii şi imaginaţi-vă că sunteţi înconjurat de violet, apoi de albastru, de verde. şi aşa mai
departe... Sau, începeţi cu roşul, mergând spre violet, păstrând câteva minute fiecare culoare în jurul
vostru. Practicând în fiecare zi acest exerciţiu, vă veţi purifica aura, o veţi întări şi vă veţi simţi atât
de bine, încât vă veţi mira. Iar când cineva din familia voastră sau dintre prietenii voştri va fi
bolnav, sau nefericit, descurajat, dacă veţi vrea, cu adevărat, să-l ajutaţi, faceţi acelaşi lucru asupra
lui, trimiteţi-i cele mai frumoase culori ale prismei. Da, câte exerciţii putem face cu aura şi culorile
sale!
Toate aceste exerciţii cu culorile le puteţi face dimineaţa mergând la răsăritul soarelui.
Privind soarele, vizionând aura cu care este înconjurat şi cum ţâşnesc culorile din el şi se propagă în
spaţiu spuneţi: “Eu, de asemenea, vreau să-mi înconjur fiinţa proprie cu lumină de aur, albastră,
violetă...” Şi scăldaţi-vă îndelung în această splendoare, în aceste culori, contemplaţi-le, imaginaţi-
vă că merg foarte departe, că toate creaturile se mişcă în această atmosferă minunată, că înnoată în
această lumină, că sunt impregnate de această lumină... şi aura voastră va deveni pentru ele o
binecuvântare. Puteţi să mergeţi oricât, nu există limite. Oamenii sunt cei care îşi crează tot timpul
limite. Trebuie să avem o ambiţie nesfârşită pentru bine şi să spunem: ”Voi merge până acolo!” Un
Maestru, un discipol evoluat, trimit dragostea lor întregii creaţii, întregului univers, şi această
dragoste merge mai departe decât astrele... Da, pentru unii, e o realitate! Ei îşi trimit dragostea lor
până la astre şi ca un val, dragostea astrelor revine şi se revarsă asupra lor, iar ei înnoată în dragoste,
trăiesc în iubirea cosmică.
Una din funcţiile aurei este de a asigura schimburile între astrele exterioare şi astrele care
sunt în noi. Dacă aura noastră e impură, întunecată, nu numai că nu poate sesiza curenţii benefici,
dar ea îi captează pe cei malefici. Spunem că există planete benefice şi planete malefice. Dar atunci,
de ce aceeaşi planetă acţionează favorabil asupra unora şi defavorabil asupra altora? E simplu: acela
care nu primeşte decât influenţele proaste nu e pregătit să le capteze pe cele bune. În realitate, toate
planetele sunt benefice, dar acţiunea lor asupra omului depinde de aura sa. Dacă în aură se găsesc
elemente care nu permit ca influenţele benefice ale unei planete să intre în om, curenţii pe care
această planetă îi trimit se alterează, se sparg şi produc efecte nocive. În schimb, dacă aura sa e
pură, puternică, toate influenţele, chiar şi cele proaste, devin bune pentru el.
Să nu fiţi miraţi când auziţi că planetele există de asemenea în noi... Omul este o reflectare a
cosmosului, toate planetele există de asemenea în el, ca şi în univers, ele se rotesc în jurul soarelui
lui interior. Se pot spune multe lucruri despre acestea. Această ştiinţă a fost cunoscută în trecut,
acum e aproape pierdută, dar în viitor ea se va fi din nou învăţată.
Marte, Saturn, Uranus, Pluto sunt considerate malefice; în realitate, ele sunt aşa pentru
creaturile care nu lasă să treacă virtuţile lor. Calităţile bune a lui Marte sunt voinţa, cutezanţa,
dorinţa de a învinge dificultăţile, de a atinge scopul fixat; şi cele rele sunt evident cruzimea,
violenţa, nevoia de a distruge. Calităţile bune ale lui Venus sunt bunătatea, farmecul, delicateţea, iar
cele rele sunt senzualitatea, frivolitatea, infidelitatea. În om se manifestă aspectele bune sau rele ale
acestor planete, după cum aura sa este pură sau obstrucţionată de elemente care, prin afinitate, atrag
influenţele bune sau rele.
Aceste legi sunt valabile de asemenea pentru celelalte planete. Calitatea aurei noastre este
cea care atrage virtuţile lui Saturn (răbdarea, stabilitatea, dorinţa de a cunoaşte) sau defectele sale
(tristeţea, încăpăţânarea, acrimea), virtuţile lui Jupiter (grandoarea, generozitatea, bunătatea,
clemenţa) sau defectele sale (ambiţia, vanitatea, dorinţa de a domina pe alţii, de a-i strivi chiar).
Deci, problema care se pune pentru discipol este de a şti să lucreze asupra aurei sale pentru a primi
numai influenţele favorabile ale planetelor. Pentru că, contrar opiniei majorităţii astrologilor,
influenţele bune sau rele ale planetelor asupra unei fiinţe umane nu depind exclusiv de semnul şi de
casa în care ele se află, nici de aspectele care există între ele; după gradul de evoluţie a persoanei,
aceste influenţe se vor manifesta diferit. De aceea se spune: “astrele predispun, dar nu dispun”.
Vedeţi, problema aurei este foarte importantă. Dacă aura voastră nu e pură, nu pot penetra în
voi, nu numai influenţele planetelor ci şi binecuvântările pe care fiinţele angelice le trimit pe
pământ, din cauza tuturor straturilor groase care ascund fiinţa voastră adevărată. Când norii sunt
îngroşaţi, ei acoperă soarele, care nu mai poate să încălzească, nici să lumineze creaturile. Este la fel
şi pentru persoanele îngrijorate, tulburate, furioase sau pline de duşmănie: există nori pe aura lor. De
altfel, aura este de o subtilitate infinită a vibraţiilor; ea e animată de mişcări rapide, variază constant
după starea noastră de conştiinţă şi chiar după starea de sănătate. Omul posedă, bineînţeles, o aură
care nu se schimbă, care arată ceea ce este el în profunzime, dar ea are nuanţe care variază de la un
moment la altul. La fel stau lucrurile cu faţa omenească: în timpul unei zile, trece prin tot felul de
expresii, fără ca aceasta să-i afecteze forma nasului, frunţii sau gurii. În cazul aurei, ea e compusă
din anumite radiaţii, din anumite culori care revelează adevărata natură a omului, care nu se
modifică de-a lungul existenţei lui, în timp ce alte vibraţii vin şi pleacă, exprimând stări pasagere.
Deci, acei care se lasă purtaţi de anumite emoţii sau anumite slăbiciuni îşi ard fără încetare
aura, şi când forţele benefice vor să pătrundă în ei pentru a-şi face cuib, ele sunt împiedicate de
veritabile carapace de culoare ştearsă şi opacă. Să presupunem că trăiţi o viaţă nerezonabilă,
haotică, aura voastră va fi atunci traversată de multe turbioane şi vibraţii dezordonate, şi ea nu va
mai putea fi un ecran suficient de puternic pentru a rezista atacurilor şi ostilităţilor lumii invizibile.
Apoi, schimburile pe care le faceţi cu universul şi cu toate creaturile nu vor mai fi armonioase.
După legea afinităţilor, nu veţi atrage din univers numai ceea ce este dezordonat, haotic şi sumbru,
iar ceea ce este luminos, veţi respinge. Deci, dacă aura voastră este impură, ştearsă, haotică, toate
forţele armonioase, pure şi luminoase vor rămâne în afară, şi numai ceea ce este şters şi urât se va
scufunda în ea, pentru că ea nu va lăsa să treacă decăt ceea ce i se aseamănă. Cum spunem noi în
Bulgaria: “ Măgarii râioşi se adulmecă între ei, peste şapte dealuri”... şi se regăsesc!
Deci, dacă aura voastră nu e luminoasă, ea nu e o bună perdea de protecţie, nici un bun
aparat pentru a percepe lumea invizibilă şi partea ascunsă a lucrurilor, şi nu veţi avea nici intuiţie,
nici presentiment. Nu veţi mai putea face schimburi cu Cerul, şi fiinţele din regiunile îndepărtate nu
vor băga în seamă existenţa voastră; fiinţele lumii invizibile, care locuiesc foarte sus, nu vă văd. În
timp ce, dacă aura voastră e luminoasă, fiinţele vă văd. De ce? Să presupunem că navigaţi pe ocean
în timpul nopţii; dacă vaporul nu e luminat, nimeni nu-l va vedea. Dar dacă lansaţi semnale,
proiectaţi lumini, veţi fi zăriţi de îndată, şi comunicarea se va face. Aceasta e o imagine, evident că
în zilele noastre există multe alte mijloace de a stabili contacte de comunicare, dar ea vă va face o
idee despre ce vreau să vă fac să înţelegeţi.
Terra este ca un ocean pe care noi navigăm noaptea; suntem în obscuritate, şi dacă nu
proiectăm, de jos, semnale luminoase, fiinţele invizibile, îngerii, arhanghelii, nu ne vor percepe.
Trebuie, deci, să proiectăm lumini, şi aceste lumini sunt proiectate de către aură. Deci, cel ce posedă
o aură foarte luminoasă este perceput de lucrătorii Cerului şi dacă el îi cheamă, ei se pot dirija spre
el din cauza luminii sale. Aceasta, e tot o imagine... deoarece, dacă spiritele angelice vor să găsească
pe cineva, fiţi siguri că au mai mult de un mijloc la dispoziţie. Din totdeauna se spune că Terra e o
vale a lacrimilor, a suferinţelor şi a tenebrelor. Ei da, nu e de mirare când oamenii trec neobservaţi
când suferă, gem, se revoltă: ei nu emit nici o lumină! Trebuie să emitem semnale luminoase prin
intermediul aurei.
Aura vă serveşte, deci, la a atrage atenţia acestor fiinţe celeste asupra voastră. Dar ea vă
permite, de asemenea, să aveţi acces la regiunile unde locuiesc aceste fiinţe. Pentru a putea merge în
anumite locuri, trebuie să aveţi un paşaport; de îndată ce l-aţi obţinut, porţile vi se dechid. Aşa este
şi în planul fizic, şi în planul spiritual. Pentru a intra în anumite regiuni ale lumii invizibile, ne
trebuie un paşaport, care e de fapt aura, cu culorile care le conţine. Astfel, pentru a fi admis într-o
regiune anumită, trebuie ca aura să posede culorile acestei regiuni. Dacă aveţi, de exemplu, culoarea
galbenă, de aur, sunteţi primiţi în bibliotecile naturii şi toate secretele vă sunt revelate. Albastrul vă
permite accesul în regiunile muzicii şi religiei, roşul în cele din care veţi sorbi esenţa însăşi a
vitalităţii. Aura e determinantă pentru a fi primit în lumea invizibilă. Culorile ei sunt un fel de
paşapoarte pentru regiunile cărora le corespund, iar spiritele care locuiesc în aceste regiuni vă
recunosc şi vin să vă ajute.
Starea aurei, puritatea sa, limpezimea sa, depind de felul în care trăieşte omul. Dacă el se
lasă pradă trândăviei interioare, dezordinii, vicilor, aura sa începe să se asemene cu o mlaştină care
emană tot felul de miasme vătămătoare pe care alţii le simt. Chiar dacă nu văd nimic - mai puţin
clarvăzătorii - e dificil de văzut aura oamenilor, ei simt o atmosferă apăsătoare, obscură, ca în
apropierea unei mlaştini. În timp ce un Iniţiat, un Maestru, care timp de secole, milenii a muncit să
dezvolte în el dragostea, înţelepciunea, puritatea, dezinteresul, posedă o aură imensă, în care
creaturile vin să se scalde şi unde se simt hrănite, liniştite, reînprospătate, antrenate într-o direcţie
divină. De aceea, discipolii pot primi multe binecuvântări din partea aurei Maestrului, dar cu
condiţia să fie conştienţi, pentru că dacă nu sunt conştienţi, orice ar face Maestrul lor, ei rămân
închişi influenţei lui.
Dar discipolul nu trebuie să se mulţumească să beneficieze de aura Maestrului său; el trebuie
să lucreze asupra propriei aure, şi pentru aceasta trebuie să îşi schimbe viaţa. Pentru că, dacă nu face
nimic pentru a-şi schimba viaţa sa mediocră, plină de slăbiciuni şi stupidităţi, toate exerciţiile de
concentrare asupra aurei pe care ar putea să le facă, nu vor servi la mare lucru. E exact ce se
întâmplă în cazul sănătăţii: dacă ne mulţumim să luăm medicamente, fără a ne schimba modul de
viaţă, medicamentele nu vor fi decât paleative. E greu să faci oamenii să înţeleagă că singura
metodă cu adevărat eficace este de a face schimbări în modul lor de a trăi.
O aură pură aduce, mai întâi, ameliorări în voi înşivă, dar ea transformă, de asemenea, şi
ambianţa din jurul vostru, de aceea unii încep să vă iubească: fără a şti pentru ce, ei se simt bine în
apropierea voastră. În realitate, ei simt prezenţa fiinţelor luminoase pe care aura voastră le atrage.
Entităţile celeste iubesc culorile pure, şi când zăresc o fiinţă înconjurată de această lumină şi aceste
culori, ele fug spre ea, aşa cum entităţile tenebroase merg după oamenii vicioşi şi răi şi îi fac
respingători pentru anturajul lor. Dar oamenii sunt atât de inconştienţi, nu ştiu nici de ce, nici cum
atrag lucrurile bune sau rele.
Aura e o lume organizată, ierarhizată. Ca şi arborele vieţii, ea e divizată în regiuni unde
locuiesc arhangheli, îngeri, spirite ale naturii, dar de asemenea şi entităţi ale infernului. Aceasta
depinde de viaţa omului. Acel care are binecuvântarea de a fi locuit de spirite luminoase se
manifestă prin daruri extraordinare de clarviziune, claraudiţie, de vindecător... face miracole! În
timp ce, pentru acel care atrage entităţi malefice se vorbeşte de posesiune, de subjugare...
Trebuie făcută, deci, o muncă de desăvârşire, în ani de zile pentru a face din aura noastră o
antenă capabilă să atragă ceea ce este cu adevărat frumos şi benefic în univers. Dacă v-aş întreba:
“Ţineţi cu adevărat la sănătatea, frumuseţea, pacea, fericirea voastră?” veţi răspunde: “Bineînţeles,
nu le vrem decât pe acestea!” Şi atunci, de ce nu faceţi nimic pentru a le dobândi? Toate aceste
binecuvântări nu pot veni de sus, prin hazard. Cel mai bun mijloc de a le atrage este de a lucra
asupra aurei: prin dragoste o umpleţi de viaţă, prin înţelepciune o faceţi mai luminoasă, prin forţa
caracterului o faceţi mai puternică, printr-o viaţă pură o faceţi mai limpede şi mai clară. Calităţile pe
care vreţi să le daţi aurei voastre depind de virtuţile pe care vreţi să le dezvoltaţi.
Nu e bine să se creadă că dezvoltând o singură calitate, veţi obţine toate binecuvântările. Nu,
fiecare lucru e determinat în univers, şi fiecare virtute atrage o binecuvântare determinată. Ar fi prea
lung să vă vorbesc de toate nuanţele, dar puteţi să vă gândiţi voi înşivă. Dacă ştiţi să observaţi, ar fi
trebuit să o remarcaţi în circumstanţele simple ale vieţii. Când cineva vorbeşte, se exprimă cu forţă
şi convingere, şi această convingere influenţează pe alţii. Dar analizaţi-i bine cuvintele, poate vă
veţi da seama că spune multe prostii. Invers, există persoane inteligente şi care vorbesc inteligent,
dar nu au capacitate de convingere, nu sunt ascultate. Forţa de convingere e un lucru, iar inteligenţa
e un altul! Sunt virtuţi diferite care dau aurei diferite calităţi. Trebuie să reflectaţi la aceasta şi să
înţelegeţi că muncind zilnic pentru a vă îmbogăţi aura cu calităţi noi, veţi obţine tot ceea ce vă
doriţi.

Cap III PLEXUL SOLAR

Sistemul nervos simpatic e compus din centrii care se etajază de la creier până la baza
măduvei spinării şi dintr-o parte periferică, constituită dintr-un ansamblu de nervi şi ganglioni uniţi
între ei printr-o reţea de fibre nervoase numit plexuri. Plexul solar, situat la nivelul stomacului, este
unul dintre ele.
Ganglionii sistemului simpatic se repartizează astfel:
- 3 perechi de ganglioni intracranieni amplasaţi pe traseul nervului trigemen.
- 3 perechi de ganglioni cervicali în relaţie cu inima.
- 12 perechi de ganglioni dorsali în relaţie cu plămânii şi plexul solar
- 4 perechi de ganglioni lombari în relaţie cu plexul solar şi, prin plexul solar, cu stomacul,
intestinul subţire, ficatul, pancreasul, rinichii.
- 4 perechi de ganglioni sacrali în relaţie cu rectul, organele genitale şi vezica.
Aceştia fac în total 26 de perechi. Acest număr, 26, nu este un număr oarecare. Un kabalist
vă va spune că este numărul celor 4 litere ale numelui lui Dumnezeu: E extraordinar să constatăm
că numele lui Dumnezeu e construit după aceleaşi legi ce conduc structura sistemului simpatic!
Cele două grupe de 3 perechi de ganglioni intracranieni şi cervicali sunt în legătură cu lumea
divină, ei corespund părţii psihologice ale naturii.
Cei 12 perechi de ganglioni dorsali sunt în legătură cu lumea spirituală; ei corespund părţii
fiziologice ale naturii.
Cele două grupe de 4 perechi de ganglioni lombari şi sacrali sunt în legătură cu lumea fizică;
ei corespun părţii anatomice ale naturii.
Să studiem fiecare dintre aceste grupe mai în detaliu:
2 ori 3 perechi de ganglioni intracranieni: 3 este numărul Divinităţii. Este numărul Kabbalei,
pentru că Kabbala ne relevă factorii, principiile care acţionează în univers. Kabbala răspunde la
întrebarea “cine”: cine a creat? cine acţionează?
12 perechi de ganglioni dorsali: 12 este numărul Naturii condusă de aştri; este numărul
astrologiei (cele 12 constelaţii zodiacale), care studiază influenţele corpurilor celeste, funcţiile
organelor corpului cosmic. Astrologia este în legătură cu circulaţia şi respiraţia. Punctul vernal, de
exemplu, retrogradează un grad la fiecare 72 de ani; ori, 72 este de asemenea numărul bătăilor
inimii pe minut. Pentru respiraţie, norma este de 18 mişcări pe minut, şi 18 este un sfert din 72.
Astrologia răspunde la întrebarea “când”?
2 ori 4 perechi de ganglioni lombari şi sacrali: 4 este numărul alchimiei, pentru că reprezintă
cele 4 stări ale materiei: pământ, apă, aer şi foc. Alchimia răspunde la întrebarea “ce”?
Cele 26 de perechi de ganglioni ale sistemului simpatic sunt deci divizaţi în 5 grupe. Aceste
5 grupe de ganglioni sunt legate de 5 virtuţi reprezentate de pentagramă: puritate, dreptate, dragoste,
înţelepciune şi adevăr.
- Puritatea este legată de cele 4 perechi de ganglioni sacrali ce constitue baza lanţului de
ganglioni, pentru că puritatea este baza, fundamentul.
- Justiţia corespunde celor 4 perechi de ganglioni lombari (situaţi în regiunea rinichilor,
la care e legată Balanţa , simbolul echilibrului), în relaţie cu toate organele nutriţiei: stomac, ficat,
intestin, etc... Din cauză că omul nu se ştie hrăni cum trebuie, echilibrul este rupt, platanele balanţei
sunt dereglate şi necazurile ce urmează revelează că justiţia trebuie să intervină pentru a restabili
ordinea.
- Dragostea este legată de cele 12 perechi de ganglioni dorsali. Dragostea este o forţă care ne
dilată (şi această dilatare se regăseşte în mişcările respiraţiei), care ne leagă de toate fiinţele, de tot
universul, rezumat de cele 12 constelaţii ale zodiacului.
- Înţelepciunea este legată de cele 3 perechi de ganglioni cervicali care prin intermediul
nervilor cardiaci sunt în relaţie cu inima, pentru că adevărata înţelepciune vine din inimă.
- Adevărul este legat celor 3 perechi de ganglioni intracranieni, pentru că adevărul este în
vârf, este scopul de atins, este deasupra tuturor.
Adevărul, înţelepciunea, dragostea, dreptatea şi puritatea ne pot pune în contact cu toate
forţele armonioase din univers de la care primim binecuvântări. Fiecare virtute ameliorează
funcţionarea ganglionilor şi organelor de care e legată, în acelaşi fel în care fiecare greşeală
împotriva acestor virtuţi deranjază funcţionarea lor.
S-a crezut mult timp că nu există nici o legătură între creier şi sistemul simpatic. În zilele
noastre se ştie că această relaţie există, şi este chiar foarte strânsă. Creierul nu poate acţiona direct
asupra organelor, ci acţionează prin intermediul unui conductor, care e marele simpatic şi al cărui
cel mai important centru este plexul solar. Iniţiaţii lucrează la a conştientiza legătura dintre plexul
solar şi creier, pentru că o dată realizată conştient, totul devine uşor: prin intermediul plexului solar,
ei pot să ajungă să-şi controleze şi să-şi reînsprospăteze organele corpului lor fizic.
Există o legătură între stările psihice şi stările fizice. Tristeţea, de exemplu, acţionează
asupra căilor simpatice, care, având un rol vasoconstrictor, începe să contracte sistemul arterial.
Această contracţie produsă de tristeţe, împiedică deci circulaţia sângelui, şi, prin urmare, de
asemenea, şi digestia, respiraţia, etc... Ne simţim, deci, comprimaţi, sărăciţi, abandonaţi. Nu e chiar
aşa, dar e o impresie ce rămâne. Pentru a pune în acţiune, în sens invers, nervii care dilată, trebuie
să apelăm la bucurie, dragoste, şi, în fiecare dimineaţă, la trezire, în loc să ne gândim: “Nu mai am
bani, iubita mea mă înşeală, n-am primit scrisorile pe care le aşteptam...” trebuie, din contră, să ne
străduim să avem o gândire pozitivă. În fiecare dimineaţă, trezindu-se, un adevărat discipol
gândeşte aşa: “Domnule Dumnezeu, Creatorul nostru, Îţi mulţumesc că m-am trezit în viaţă,
sănătos, putând să respir, să merg, să cânt, să privesc, să aud... pentru că acestea sunt comori
inestimabile.” Trebuie să ne sculăm bucuroşi, mulţumind Domnului. Dacă oamenii îmbătrânesc atât
de repede, este din cauză că nu ştiu cum să cheme în fiecare zi bucuria.
Plexul solar e un centru extrem de important şi trebuie să evităm tot ceea ce ar putea să îl
contracte, pentru că el întreţine mai departe contracţia vaselor de sânge şi diferitelor canale ale
organismului. Şi când sângele sau celelalte lichide circulă prost, se formează depozite care, cu
timpul, sfârşesc prin a provoca tot soiul de probleme. Ceea ce perturbă mai mult plexul solar sunt
manifestările dezordonate ale corpului astral: frica, furia, gelozia, dragostea pasională. Şi cum
plexul solar e un rezervor de forţe, consecinţa acestor dizarmonii e o demagnetizare totală. Când
simţiţi un frison sau un şoc, imediat veţi fi golit de forţe, picioarele nu vă mai susţin, mâinile vă
tremură, capul vă este vid. Aceasta semnifică că plexul vostru solar şi-a epuizat forţele sale.
 Plexul solar poate să se golească, dar poate să se şi umple, este chiar ceea ce discipolul
trebuie să înveţe: cum să-şi umple plexul solar. Vă voi da câteva metode.
Fiecare arbore e un rezervor de forţe născute din soare şi pământ, şi putem sorbi aceste forţe.
Alegeţi un arbore mare, aşezaţi-vă cu spatele la el puneţi mâna stângă la spate, cu palma pe
trunchiul arborelui; în acelaşi timp puneţi palma mâinii dreapte pe plexul solar. Concentraţi-vă
asupra arborelui cerându-i să vă dea o parte din energiile sale: le veţi primi prin palma stângă şi le
veţi ceda prin palma dreaptă în plexul vostru solar. E un fel de transfuzie de energie.
Puteţi să vă reînprospătaţi plexul solar ascultând curgerea unui izvor, unei cascade sau unei
fântâni. Acestea sunt metode în aparenţă nesemnificative, dar care dau mari rezultate. Apa care
curge influenţează plexul solar care primeşte astfel viaţă şi este astfel mai apt să alunge materialele
nocive. Privim adesea apa care curge, dar inconştient, nu ne dăm seama despre lucrarea ce o putem
face graţie ei pentru a evolua spiritual. Şi dealtfel, ce ştim despre folosirea tuturor elementelor pe
care ni le dă natura?...
Dacă sunteţi acasă, puteţi să vă întindeţi pe un pat, plasaţi-vă ambele mâini pe plexul solar şi
imaginaţi-vă că sorbiţi energiile întregului cosmos.
Puteţi, de asemenea, să vă băgaţi mâinile în apă, sau şi mai bine, picioarele, e metoda cea
mai puternică. De câte ori vă simţiţi demagnetizaţi, tulburaţi, sau contractaţi, pregătiţi apă caldă,
băgaţi-vă picioarele conştient în ea şi începeţi să le spălaţi cu multă atenţie. Veţi acţiona astfel şi
asupra plexului solar, dându-i forţe, şi starea voastră de conştiinţă se va schimba imediat. Dacă într-
o zi, acasă, nu puteţi medita, faceţi o baie picioarelor şi veţi vedea că puteţi să vă concentraţi mai
bine.
Există metode pentru a intra în comunicare cu plexul solar şi a-i cere de a da ordine pentru a
remedia anumite deficienţe. E o întreagă ştiinţă pe care o vom studia în viitor. Pentru moment nu
este chiar posibil de a intra în comunicare cu plexul solar; el îşi trăieşte viaţa sa independent şi omul
nu poate decât să acţioneze indirect asupra lui, aşteptând o zi când va putea acţiona direct. Şi cum să
îl influenţăm indirect? Străduindu-ne să trăim o viaţă pură, cu bun simţ, luminoasă. Această viaţă
acţionează asupra plexului solar, îl deblochează, îl eliberează de anumite oprelişti, şi când e eliberat,
el remediază repede totul, pentru că e foarte puternic.
Se povesteşte despre oameni care au aerul extenuat, sunt zdrobiţi, sunt copleşiţi. Ei sunt în
această stare pentru că nu ştiu să lucreze cu plexul solar, aceasta se vede pe faţa lor, care nu are nici
o lumină. O faţă ştearsă,obscură, arată că plexul solar nu funcţionează corect. De aceea, încercaţi
voi, cel puţin, să utilizaţi metodele ce vi le-am dat pentru a lucra cu plexul solar, dacă nu, veţi sta
ani de zile, fără să simţiţi că el este acolo, trezit, viglent, şi vă dilată. Totul va rămâne în creier şi nu
veţi obţine nici un rezultat nici privind soarele, nici în meditaţie, nici făcând exerciţii, cât timp
plexul solar nu se va manifesta pentru voi arătând că conştiinţa voastră a coborât în fine în
măruntaie. Pot să vă vorbesc de această senzaţie, dar la ce ar servi? Nu aţi înţelege, pentru că pentru
a înţelege, trebuie să fi făcut această experienţă. Numai prin intelect nu vă puteţi face o idee. E ca şi
cum aţi explica durerea de dinţi unuia pe care nu l-au durut dinţii, sau cum aţi vorbi de dragoste
cuiva care n-a fost niciodată îndrăgostit. Nu puteţi înţelege până n-aţi trecut prin aceasta. Chiar dacă
v-aş explica, nu aţi înţelege. Trebuie să lucraţi, să vă schimbaţi viaţa, să trăiţi o viaţă armonioasă;
numai aşa se ajunge la momentul declanşării centrilor subtili în noi-înşine, pentru că legea acestor
centri este armonia.
Din păcate, se întâmplă rar ca ceea ce trăieşte şi simte omul să rămână în acord cu armonia
care domneşte în univers. Şi e grav, pentru că opunându-se legilor, forţelor, curenţilor cosmici, el se
izolează, de rupe de univers, se înconjură de bariere impenetrabile; atunci forţele benefice care vin
din cosmos să dea viaţă tuturor creaturilor, nu pot intra în el pentru a elimina impurităţile şi a
restabili ordinea, şi îl pun în pericol. Da, boala este, foarte simplu, o dezordine care se instalează în
om când el rupe legătura cu cosmosul şi nu mai întreţine cu el schimburi corecte.
Omul este obligat, pentru a trăi, să facă fără încetare schimburi cu cosmosul: a mânca. a bea,
a respira, a absorbi lumina şi căldura soarelui, a absorbi radiaţiile cosmice... Nu poate supravieţui
nici un minut, dacă aceste schimburi sunt întrerupte, dar e chiar inconştient dacă nu vede că viaţa
depinde de aceste schimbări; el îşi petrece timpul tăindu-şi legăturile cu universul, împiedicând
energiile să circule în el, strică armonia care există natural între el şi cosmos. Şi totuşi, numai
această armonie îi permite să trăiască intens, să înflorească, să creeze.
De aceea voi trebuie să vă obişnuiţi, în fiecare zi, să consacraţi câteva minute pentru a
restabili în voi această armonie cu cosmosul şi să încercaţi să vibraţi în acord cu toate fiinţele
creaţiei spunând: “Vreau să fiu în acord cu voi, vă iubesc, vă iubesc, fiţi binecuvântate”... Acest
exerciţiu restabileşte circulaţia energiilor. Se întâmplă chiar celor mai mari înţelepţi, celor mari mari
sfinţi să cunoască momente de frământare, agitaţie, dar ei sunt conştienţi, simt de îndată că vibraţiile
lor s-au schimbat şi restabilesc imediat armonia. În timp ce majoritatea oamenilor rămân zile,
săptămâni, ani în dezordine, şi sfârşesc prin a fi complet nimiciţi.
Trebuie, o dată pentru totdeauna, să vă decideţi să înţelegeţi legile naturii, să învăţaţi cum
este construit omul şi care trebuie să fie raportul dintre el şi legile naturii. Dacă vreţi să fiţi fericiţi,
dacă vreţi să înfloriţi, trebuie să vă gândiţi la armonie, să vă puneţi în armonie cu universul întreg.
Evident, nu o să reuşiţi imediat, dar perseverând, veţi simţi într-o zi că, de la picioare până la cap,
totul din voi intră în comunicaţie şi vibrează la unison cu viaţa cosmică...
Copilul în burta mamei e legat de ea prin cordonul ombilical situat în regiunea plexului
solar; prin acest cordon ea îl hrăneşte. În momentul naşterii, această legătură se rupe, de aceea
putem spune că naşterea nu e altceva decât trecerea dintr-o stare de dependenţă într-o altă stare, de
independenţă, de libertate. Dar în realitate, omul nu e complet independent, plexul său solar e legat
cu un alt cordon ombilical, un cordon eteric, de Mama Natură, care îl poartă, îl susţine şi îl hrăneşte.
De aceea există în Orient anumite învăţături care prevăd concentrarea asupra buricului. Bineînţeles,
occidentali care văd totul din exterior îşi bat joc de aceste practici, pe care le găsesc ridicole, dar pe
nedrept. Cei care se concentrează asupra buricului, legându-se astfel de cosmos, gândindu-se că
sunt încă dependenţi de Mama Natură, trebuie să cureţe acest canal prin care ea le trimite
elementele cele mai preţioase de care au nevoie, să se afle în plenitudine.
În măsura în care ei păstrează încă această legătură cu natura, putem spune că aproape toţi
oamenii nu s-au născut încă: nu au încă tăiat cordonul ombilical. Pentru a se naşte, ei trebuie să iasă
din pântecele naturii unde sunt pe cale de a dormi... sau de a se zbate! Omul se naşte prima dată
când e adus pe lume de mama sa fizică, dar naşterea sa adevărată, pe care o numim în Iniţiere a
doua naştere, nu se poate produce până nu se ajunge la ruperea legăturilor sale cu “natura natură”,
cum spun filozofii, pentru a intra în natura divină. Numai atunci e cu adevărat conştient, luminat,
iluminat.
Se spune adesea că inima este cea care înţelege şi se vorbeşte de inteligenţa inimii... Chiar şi
Evangheliile fac aluzie la inimă ca un organ de înţelegere. Dar despre ce inimă e vorba? Evident că
nu e vorba de cea fizică, organul care pompează sânge. Nu, adevărata inimă, inima iniţiatică este
plexul solar, el este cel care simte, înţelege, sesizează mari adevăruri cosmice. Creierul ştie numai
să studieze, să scrie, să vorbească, să xxx, chiar fără a avea o idee clară despre lucruri. Priviţi cum
se petrec lucrurile în lumea actuală: se discută, se scrie, dar în realitate nu s-a înţeles nimic, pentru
că e imposibil de a se înţelege corect cu creierul. Lucrurile trebuie trăite pentru a le înţelege, trebuie
trăite cu toată fiinţa.
Când trăiţi un sentiment, când simţiţi în voi teama, îngrijorarea, dragostea, nu le simţiţi în
creier, nici în inima fizică, ci în plexul solar. Deci, plasând inima în plexul solar, Iniţiaţii arătau că ei
cunoşteau mult mai bine adevărata anatomie şi fiziologie umană decât biologii care nu văd decât ce
e fizic şi material. Ei suprimă adevărata realitate a fiinţei umane, în timp ce Iniţiaţii sunt interesaţi
mai întâi de această parte invizibilă şi subtilă. Aceştia din urmă posedau o ştiinţă prodigioasă, dar
ţineau multe lucruri ascunse, pentru că revelarea lor ar fi fost periculoasă; atunci nu spuneau numai
unele lucruri şi toţi ceilalţi trebuiau să le descopere pe celelalte.
 Trebuie ştiut că plexul solar controlează majoritatea funcţiilor corpului fizic, dar şi că tot el a
creat şi alimentează creierul. Da, creierul e o creaţie a plexului solar, e copilul său; de aceea plexul
solar îl hrăneşte, iar când încetează să-i mai trimită hrana, omul îşi pierde posibilităţile: devine
somnolent, sau îl doare capul şi nu mai poate să gândească.
Creierul nu e separat de plexul solar, dar nu poate să beneficieze tot timpul de susţinerea sa
pentru că nu ştie încă să intre în comunicare cu el. Ori, deja v-am explicat, plexul solar e un creier,
dar un creier inversat, pentru că, dacă în creier substanţa gri e la exterior şi substanţa albă la interior,
e invers pentru plexul solar. Substanţa gri, care e constituită din celule nervoase, permite gândirea,
în timp ce substanţa albă, constituită din fibre nervoase, prelungind celulele, permite să simţim.
Deci, datorită substanţei albe situată în exterior, plexul solar simte tot ce se petrece în organism, în
toate celulele; de aceea poate să se ocupe fără încetare să restabilească echilibrul. Creierul nu simte
nimic, cu excepţia faptului când totul merge foarte rău, dar el nu ştie cum să remedieze acestea.
Dacă inima noastră bate prea repede sau prea lent, sau dacă vă doare stomacul, creierul e incapabil
să facă ce ar trebui, şi de altfel, acestea nu depind de el. Deci, dacă veţi da plexului solar condiţii
bune de a funcţiona normal, el va echilibra totul. El posedă o farmacopee formidabilă, pe care nici
nu v-o puteţi imagina; şi cum e în relaţie cu toate celulele, poate să intervină. El este mult mai bine
echipat decât creierul. Dar toate acestea nu sunt bine explicate, chiar şi în ştiinţa medicală.
Odată cu dezvolarea creierului, omul a atins conştiinţa de sine, graţie căreia este
individualizat. Plexul solar, din contră, e legat de subconştient, pune omul în legătură cu oceanul
vieţii universale, e legat de întreg cosmosul, ceea ce nu e cazul creierului. În realitate, această
comunicaţie poate fi stabilită, dar creierul nu este încă suficient de dezvoltat pentru aceasta, pentru
că este de formaţie recentă; plexul solar, e de formaţie mult mai veche. Creierul s-a dezvoltat foarte
târziu la animale şi la oameni, şi chiar şi creierul furnicilor, de exemplu, e mai bine organizat decât
cel al oamenilor pentru că furnicile sunt mai vechi decât el! Creierul uman nu e încă bine organizat,
dar el va fi mai târziu, pentru că are misiunea de a înregistra totalitatea cunoştinţelor şi de a înţelege
noţiuni încă nebănuite. Dar, o repet, cel ce dirijează, comandă, şi de care depinde totul, este plexul
solar, cu centrul Hara, situat un pic mai jos, şi care sunt în comunicare.
Umanitatea contemporană este pe cale de a se distruge pentru că esenţialul activităţilor sale
e situat în creier: studiile, calculele, necazurile, etc... Cum nu e pregătit să reziste la tensiuni mari,
multe boli nervoase apar pe măsură ce creierul e supraîncărcat. Trebuie să învăţaţi să repartizaţi
munca între cei doi centri: cel care este jos, în pântec, şi cel care este sus, în cap. În acel moment,
numai, vă veţi găsi echilibrul. Este o lege a mecanicii: pentru a obţine echilibrul, nu trebuie încărcat
numai un singur platan, ci amândouă platanele unei balanţe.
Creierul nu este decât un instrument, şi acest instrument nu este independent. Pentru a avea
un bun instrument, trebuie să-l întreţinem. Luaţi orice maşină, sau chiar numai o lampă: dacă opriţi
sau diminaţi curentul, randamentul ei nu va fi acelaşi. Creierul uman e ca o lampă care luminează,
care raţionează, care vede. Dar, la majoritatea oamenilor, lampa nu e bună, e o lumânare care nu
luminează destul. Trebuie deci branşată la sursa inepuizabilă care îi va da toate posibilităţile, adică
la plexul solar. De ce cei din vechime îl numeau “solar”? Pentru că e legat de soare, şi soarele e
inima universului nostru.
Ce sunt plexul solar şi creierul unul faţă de altul? Ei reprezintă cei doi poli: unul masculin,
emisiv, şi celălalt feminin, receptiv. Găsim această polaritate în toată natura. Priviţi numai ce se
întâmplă într-un cuplu: soţul e ocupat aproapre numai să câştige bani pentru a oferi soţiei sale
mijloace de a se îmbrăca, a se parfuma, a se acoperi de bijuterii; şi iat-o elegantă, somptuoasă,
atractivă, în timp ce bietul soţ, jos, în haine ponosite, munceşte pentru a-i putea da toate acestea.
Evident, poate fi şi invers, eu vorbesc doar simbolic.
Plexul solar şi creierul sunt legate între ele şi se pot ajuta sau, dimpotrivă, să-şi creeze
obstacole. Dumnezeu n-a dat toată puterea unuia sau altuia. Ca şi în cazul bărbatului şi femeii:
Dumnezeu n-a dat toate puterile bărbatului şi niciuna femeii, El a dat puteri femeii şi puteri
bărbatului, dar sunt puteri diferite, care nu se pot manifesta în plenitudine decât când cele două
principii sunt unite şi lucrează în armonie, în acelaşi scop. Ceea ce poate oferi bărbatul, femeia nu
poate, şi ceea ce poate oferi femeia, bărbatul nu poate, de asemenea; dar când îşi unesc puterile,
rezultatele sunt fantastice. Iar pentru cele două creiere, care sunt plexul solar şi creierul din cap, e
important să înţelegeţi cum sunt polarizate în masculin şi feminin, cum acţionează unul asupra
altuia şi care sunt puterile lor asupra materiei.
Cunoaşteţi experienţa cu tubul Crookes... Când curentul circulă prin tub, catodul emite un
flux de electroni în direcţia anodului, dar el rămâne obscur, iar în regiunea anodului apare o
luminiscenţă.
Această experienţă nu este altceva decât o ilustrare a raporturilor care există între principiul
masculin şi principiul feminin. Oriunde în natură nu vedeţi altceva decât aceste două principii la
lucru. Această ştiinţă iniţiatică a celor două principii a fost revelată de Melkhitsek lui Abraham: cum
aceste două principii, masculin şi feminin, se regăsesc în univers sub forme diferite şi lucrează
împreună.
Creierul se manifestă, vorbeşte, comandă, organizează, produce agitaţie, strigăte,
gesticulaţie. Dar cine îi dă posibilitatea? Plexul solar, el îi trimite energiile. Nu-l vedem, dar e acolo,
ascuns, silenţios, nu-şi face apariţia, nimeni nu-i bănuie existenţa. E bărbatul smerit, dacă vreţi...
Deşi are în realitate o funcţie feminină, pentru că el este mama hrănitoare, bogăţia infinită,
rezervorul inepuizabil al naturii. Cât despre creier, este o creaţie a plexului solar, e copilul său... Sau
e soţul, dacă vreţi, soţul care vorbeşte, discută, tună şi fulgeră, în timp ce soţia lui, tăcută, face toată
partea ascunsă a muncii. Trebuie să înţelegem aceste schimbări de polaritate.
Creierul e activ, dinamic, dar oboseşte repede dacă plexul solar nu îi trimite ajutoare. De
aceea, înainte de a întreprinde o activitate intelectuală importantă, discipolul trebuie să lucreze cu
plexul solar. Creierul e capabil de multe lucruri, cu condiţia ca plexul solar să-i trimită energie.
Deci, originea, sursa, este plexul solar; şi creierul e ecranul pe care trebuie să se manifeste, să se
exprime şi să prezinte lucrurile, în timp ce plexul solar îi dă această posibilitate. Din plexul solar vin
imaginile care sunt proiectate sus, pe ecranul creierului. Bune sau rele, ele sunt proiectate. Este ca la
cinema. Numai că, în cazul cinematografului, principiul masculin, operatorul sau aparatul e cel care
proiectează imagini pe ecran; şi ecranul e principiul feminin, materia asupra căreia spiritul
proiectează forţele şi energiile sale. Încă o schimbare de polaritate.
Când trebuie să meditaţi sau să faceţi o muncă intelectuală intensă, nu începeţi prin a vă
concentra brusc asupra subiectului de meditaţie sau asupra muncii voastre, pentru că astfel vă veţi
bloca creierul şi nu veţi ajunge la nimic. Începeţi să vă concentraţi asupra plexului solar, şi când
simţiţi că aţi intrat într-o stare de pace, de dilatare, faceţi-vă munca: creierul vostru va fi alimentat şi
susţinut de energiile care vin din plexul solar. Şi dacă în timpul muncii simţiţi că creierul vostru se
blochează, masaţi-vă plexul solar în sens invers acelor de ceasornic: după câteva minute veţi simţi
că gândirea vă este din nou degajată şi că vă puteţi repune la treabă.
Trebuie să învăţaţi să repartizaţi activitatea între creier şi plexul solar, ca într-o adevărată
căsnicie, unde bărbatul şi femeia trăiesc în armonie şi îşi împart munca; atunci creierul poate să
manifeste toate puterile acumulate în plexul solar. Plexul solar conţine în arhivele sale toate
cunoştinţele trecutului cel mai îndepărtat, şi depinde de creier să le facă să iasă şi să le exprime.
Creierul nu e altceva decât un instrument cu sarcina de a scoate la lumină bogăţiile ascunse în
profunzimea fiinţei noastre.
Plexul solar este deci de asemenea un creier, dar inversat. Substanţa albă a plexului solar,
care e la exterior, comunică cu substanţa albă a creierului, care e în interior, şi cu materia gri a
creierului, care este la exterior. Iată o inversare, o încrucişare, care trece prin gât. De aceea, când
simţiţi că nu se face bine comunicarea, trebuie să vă masaţi gâtul în regiunea vertebrelor cervicale,
pentru a restabili curenţii care merg din plexul solar la creier. Gâtul e o cale de trecere extrem de
importantă. Când strângem foarte violent gâtul cuiva îl omorâm, pentru că viaţa pe care plexul solar
o trimite nu mai poate ajunge la creier. Vedeţi câţi centri nervoşi sunt importanţi, dar ştiinţa
medicală nu s-a oprit încă asupra acestor încrucişări care au loc la nivelul gâtului (emisfera dreaptă
a creierului care comandă partea stângă a corpului, şi emisfera stângă comandă partea dreaptă)
pentru a o aprofunda din punct de vedere a corespondenţelor cosmice.
Învăţând să vă concentraţi asupra plexului solar cu multă dragoste veţi ajunge să dispuneţi
de toate energiile sale pentru a fi trimise creierului. Cum creierul este ca un ecran pe care se fac
proiecţii, cu cât creierul pântecului, dacă putem spune aşa, proiectează mai corect imagini pe
ecranul celuilalt creier, cu atât omul devine capabil să acţioneze mai energic.
Iată încă un fenomen pe care îl întâlnim în toate domeniile existenţei. Mai demult v-am
vorbit despre “soarele negru”, de la care soarele nostru primeşte energia sa. Acest soare negru care
dă fără încetare e principiul masculin, iar soarele nostru, care primeşte energia şi care străluceşte, e
principiul feminin... Nu v-am spus că am văzut în mod real soarele negru, dar l-am văzut interior; e
acolo, există, şi fără el n-ar exista soarele strălucitor. Iată, încă o dată catodul şi anodul, iată tubul
Crookes întins la dimensiunile universului.
Cât e de clar, cât e de simplu! Peste tot, peste tot, regăsim cele două principii. Vreţi să vă
mai dau şi un alt exemplu? Să luăm un arbore: el posedă rădăcini, trunchi şi ramuri. Rădăcinile
trimit energia pentru a apărea frunze, flori şi fructe. Rădăcinile nu se văd, dar ridicaţi-le, şi s-a
terminat cu ceea ce se vede. Tot ceea ce se vede este rezultatul a ceva invizibil care este foarte bine
ascuns. În noi, plexul solar reprezintă rădăcinile; şi trunchiul nostru şi membrele reprezintă
trunchiul şi ramurile arborelui. Omul e ca un arbore: are rădăcini, trunchi, ramuri şi, în creier are
flori şi fructe. Plexul solar reprezintă rădăcinile creierului, şi el e cel mai important, rădăcinile sunt
mai importante, pentru că dacă se întâmplă ceva în rădăcini, tot restul este în pericol. Iată, încă un
argument pe care nimeni nu poate să-l respingă. Dacă tăiaţi rădăcinile arborelui, el moare.
Când vreţi să meditaţi, alegeţi un subiect spiritual asupra căruia vă veţi concentra; puteţi
apoi urmări derularea gândurilor, înlănţuirea lor, contururile lor: creierul vostru e cel ce lucrează.
Dar dacă ajungeţi să urcaţi mai sus în această meditaţie, veţi simţi creierul vostru oprindu-se din
funcţionare, plexul solar devenind activ: nu mai înţelegeţi lucrurile în mod intelectual, analitic, ci
veţi avea o înţelegere sintetică, vibraţi în armonie cu ea, o senzaţie de plenitudine vă va cuprinde,
iar meditaţia devine contemplare; nu mai gândiţi de loc, contemplaţi ceva splendid şi trăiţi intens.
Înţelegeţi altfel lucrurile, mai bine decât prin gândire, dar nu ştiţi cum le înţelegeţi, este numai o
evidenţă absolută, da, pentru că aţi reuşit să atingeţi inima universului.
Studiind, gândind, înţelegând lucruri, aceasta nu semnifică încă că am atins inima
universului; nu, acestea sunt condiţii prealabile. Inima universului nu o puteţi atinge decât cu inima.
Când inima voastră, adică plexul solar va începe să simtă, să iubească, să trăiască cu mare
intensitate, atunci, da, veţi atinge, veţi mişca inima universală, inima lui Dumnezeu, şi din această
inimă vor veni la voi energii, forţe, curenţi dătători de viaţă, care vă vor lumina. Da, când veţi
ajunge să proiectaţi din inima voastră o imensă energie de dragoste, prin legile afinităţii şi ecoului, o
altă inimă vă va răspunde. A atinge inima universului înseamnă a cunoaşte, a simţi, a intra în
proiectele şi planurile Eternului, Sufletului universal. Dar nu puteţi ajunge la acestea nici prin
ştiinţă, nici prin cunoştinţe livreşti, nici prin discursuri, oricât de elocvente ar fi.
Pentru a atinge inima universului trebuie să vibrezi la aceeaşi lungime de undă cu el, adică
să dăruieşti aceeaşi dragoste dezinteresată. Când ceea ce cereţi, ceea ce vă doriţi nu priveşte numai
interesul vostru personal, ci binele umanităţii şi universului întreg, în acel moment dorinţa voastră
vibrează pe aceeaşi lungime de undă ca şi inima universului. Şi cum inima universului este sursa de
viaţă, sursa fericirii, frumuseţii, poeziei, muzicii, sursa a tot ce e splendid şi divin, atunci veţi primi
această viaţă, această fericire, această splendoare... Veţi gusta plenitudinea.
Când aţi atins inima cuiva, obţineţi de la el tot ce vă doriţi. Cel căruia i-aţi atins inima vă
deschide porţile şi vă dă tot. În anumite zile rugaţi Cerul, pentru a-l înduioşa, a-l impresiona, dar
aceasta nu serveşte la nimic, el răspunde: “Nu înţeleg ce spui” şi vă închide uşa în nas. În alte zile
nu spuneţi nimic, priviţi numai, iar el vă spune: “Vino, intră! Iată, ia asta!” Cum se explică aceasta?
Trebuie aflat secretul.
V-am vorbit odată de receptorul cu galenă. Acum câteva zeci de ani, când aparatele de radio
nu erau aşa perfecţionate şi aşa de răspândite, multă lume îşi făcea un receptor cu galenă. Pentru a
capta o emisiune de radio trebuia deplasat un vârf de ac pe un cristal de galenă, pentru a stabili un
contact. Când acul atingea anumite puncte, imediat se auzeau în căşti cuvinte, muzică, în timp ce
pentru alte puncte nu se auzea nimic. Acest fenomen mi-a dat mult de gândit... Plimbaţi acul la
stânga şi la dreapta pe cristal şi nu auziţi nimic. Deşi atingeţi cristalul. nu-i atingeţi inima... pentru
că are şi el o inimă, cristalul, această piatră! De îndată ce-i atingeţi inima, imediat auziţi muzică.
Există de asemenea o inimă în univers, dar noi nu îi cunoaştem legile, de aceea nu reuşim să
stabilim un contact pentru a capta undele sale şi să avem revelaţii.
Pentru a atinge inima universului, trebuie să vă intensificaţi dragostea. E o muncă care se
face în plexul solar. În acel moment, v-am spus, nu mai gândiţi deloc, proiectaţi o putere, o energie
de dragoste pe care o dirijaţi, dar creierul vostru se odihneşte. Înţelegeţi, sunteţi conştient şi dirijaţi
energiile, dar creierul nu e în activitate. Cum explicăm aceasta? Există o altă formă de gândire, o
altă formă de înţelegere pe care trebuie să o descoperim

Cap IV CENTRUL HARA

Veţi fi, poate, miraţi să vedeţi în India că anumiţi sadu, anumiţi yoghini au regiunea
pântecului foarte dezvoltată, cu toată că nu mănâncă aproape de loc!... Şi majoritatea statuilor îl
reprezintă pe Budha şi alţi înţelepţi cu un pântec proeminent. De ce? Pentru că, la Iniţiaţi, un pântec
foarte dezvoltat dezvăluie puterea, forţa, rezervele spirituale acumulate graţie exerciţilor de
respiraţie. Pentru că exerciţiile de respiraţie prelungite duc la dezvoltarea acestei părţi a corpului
unde se adună elemente care permit vindecarea, dezagregarea a tot ce e nociv. Pântecul poate fi
rezultatul materialismului omului sau spiritualităţii sale. Dacă faţa sa arată că el nu se gândeşte
decât la a mânca, a bea şi a dormi, evident, opulenţa sa reprezintă ceva rău: el este o fiinţă grosieră,
materialistă, senzuală. Dar dacă el are calităţi ca puritatea, clarviziunea, inteligenţa, pântecul său
demonstrează că el are rezerve şi că poate transforma aceste rezerve vindecându-i pe alţii şi făcând
multe lucruri pe care cei plăpânzi, slabi nu ar putea să le facă, pentru că nu au aceste resurse.
Priviţi, de altfel, japonezii. Unii au un pântec enorm, dar în acelaşi timp, o mare supleţe,
forţă şi inteligenţă. Aceasta, deoarece ei lucrează să-şi dezvolte ceea ce ei numesc centrul Hara.
Aceste centru e situat la 4 centimetri sub buric. Hara înseamnă “pântec” în japoneză, şi de aici vine
expresia “a-şi face hara-kiri”, adică a se sinucide deschizându-şi pântecul. Pentru înţelepţii japonezi,
centrul Hara este centrul vieţii, al echilibrului, centrul universal. Şi când omul se concentrează pe el
şi ajunge să-l dezvolte, devine neobosit, invincibil. Toţi acei care lucrează asupra centrului Hara se
disting în viaţă printr-un echilibru extraordinar.
Un mare număr de anomalii care se manifestă astăzi la Occidentali , v-am mai spus-o, apar
din cauză că ei au rupt echilibru, adică în loc să plaseze centrul vieţii la locul său, ei îl plasează în
creier, care e la periferia fiinţei umane. Atunci, prea multe gânduri, prea multe necazuri, prea multă
activitate cerebrală şi omul se dezechilibrează. De aceea, atunci când primeşte şocuri, el nu mai
poate să se restabilească, pentru că centrul din el care ar putea remedia orice nu funcţionează. Dacă
ar şti să se concentreze asupra centrului Hara şi să-l dezvolte, oricare ar fi cheltuielile sale de
energie nervoasă, el nu s-ar simţi niciodată obosit.
Evident, e o problemă pentru Occidentali, din cauză că centrii situaţi în partea inferioară au
fost consideraţi mult timp ca nedemni de a participa la viaţa spirituală. Şi chiar şi eu, în timpul
anilor, când vă vorbeam de acest centru, subînţelegeam aproape tot timpul Centrul suprem,
Dumnezeu-Însuşi, Cauza primordială. Nu v-am spus niciodată că în corpul fizic, adevăratul centru
al omului este acolo, dedesubtul buricului, că vor trebui ani şi ani pentru a vă pregăti să îl penetraţi,
să-l exploraţi şi să-l dezvoltaţi pentru a cunoaşte originea fiinţei voastre. Pentru că originea acolo
este. De câte ori v-am spus: “Nu căutaţi în exterior, nu căutaţi la suprafaţă, dar săpaţi, săpaţi, şi veţi
găsi aur sau petrol!” Evident, vorbind simbolic. Voiam să vă spun că trebuie săpat chiar în acest
domeniu, al subconştientului.
Centrul Hara este menţionat în multe cărţi ezoterice, dar în maniere foarte diferite, şi chiar
anumite remarci ale autorilor creştini din vechime dovedesc că ei îl cunoşteau. Alchimistul Basile
Valentin în cartea sa: “Cele douăsprezece chei”, invită adeptul să coboare în centrul pământului
pentru a găsi acolo piatra filozofală. El spune: “Visita Interiora Terae; Rectificando Invenies
Occultum Lapidem, Veram Medicinam” Adică: “Vizitaţi măruntaiele pământului, corectând, vei
găsi piatra ascunsă, adevăratul medicament”. Dacă luăm primele litere ale acestor cuvinte, vom
găsi: VITRIOLUM. “Visita Interiora Terae”... în realitate nu e vorba de a coborâ în interiorul
planetei, ci de a penetra în acest pământ, corpul nostru fizic, pentru că acolo vom găsi materiale,
vom găsi bogăţii, tezaure.
Cele trei divinităţi mai importante ale panteonului hindus sunt Brahma, Vishnu şi Shiva, şi
se spune în Cărţile sacre că Brahma e situat în pântec, Vishnu în regiunea inimii şi a plămânilor, şi
Shiva în creier. De ce tocmai Brahma, creatorul, e situat în pântec? Dacă pântecul este o regiune cu
adevărat de dispreţuit, şi creierul, din contră, aşa de nobilă, Brahma ar fi trebuit plasat în creier. Ei
nu, în creier e plasat Shiva, care e identificat cu distrugerea. Da, Brahma este creatorul, Vishnu,
reparatorul, conservatorul, cel care susţine, menţine, hrăneşte, în timp ce Shiva este distrugătorul. Şi
dacă Shiva corespunde tocmai creierului, aceasta e deoarece creierul, mentalul inferior, divizează,
disecă, dezagregă, este distrugătorul realităţii. El este cel care îi desparte pe oamenii şi îi induce în
eroare.
De vreme ce pântecul este regiunea corpului unde se crează şi se formează fiinţe, el este de o
extremă importanţă şi nu are nimic ruşinos. De ce viaţa se naşte într-un loc ruşinos? Dacă
Inteligenţa cosmică a ales acest loc, este pentru că ea îl consideră sacru; atunci de ce omul trebuie
să-l dispreţuiască? Evident, nu e chiar estetic - cel puţin după estetica oamenilor - dar, pentru ce
motiv viaţa vine de acolo? Nu numai că mama îşi poartă copilul în acest loc, dar copilul, legat prin
cordonul ombilical, îşi trage forţele tot de aici şi se hrăneşte. Ruşii numesc această regiune a
plexului solar şi a centrului Hara “jivot”, şi “jivot” în bulgară înseamnă “viaţă”. Da, viaţa vine de
aici, şi astfel se propagă şi se distribuie în celelalte organe. Deci, creierul este de asemenea tributar
acestui centru care primeşte viaţa. Este ca pentru un arbore. Regiunea cea mai importantă a
arborelui, rădăcinile, sunt acolo, invizibile, ascunse, îngropate în pământ. Ei bine, de asemenea,
centrul Hara ca şi plexul solar sunt rădăcinile noastre. Şi dacă coborâm în rădăcini pentru a şti ce a
plasat natura acolo, vom descoperi o lume de o extraordinară bogăţie de materiale şi energie. Iată,
este o mină, o sursă.
Pântecul este locul unde se creează viaţa. Da, sursa vieţii este acolo, în pântec. Se spune în
Evanghelii: “Din sânul său a tâşnit apă vie”. De ce din sânul său? De ce nu din creier sau din
plămâni? Ce se află în pântec, făcând apele să ţâşnească? Acolo locuieşte Tatăl, Brahma, creatorul.
Dar pentru a-l simţi, pentru a putea comunica cu el, ne trebuie mulţi ani de muncă. El e acolo, dar
nu beneficiem de nici un avantaj, pentru că lucrăm numai cu Shiva. De altfel, în India, prea puţine
temple sunt consacrate lui Brahma, mai multe lui Vishnu... şi şi mai multe lui Shiva. De ce? Shiva
este distrugătorul, şi de teamă, pentru a-l linişti, ne ocupăm atât de mult de el? În timp ce pentru
Brahma, creatorul, nu ne putem teme că face rău, şi de aceea, poate, îl neglijăm...
De ani de zile vă instruiesc prezentându-vă numai lumea din Înalt, adică lumea conştiinţei, a
luminii, dar aceasta nu e în realitate decât o pregătire pentru a putea coborî apoi în profunzimile
fiinţei voastre. Pentru că, pentru a ne cunoaşte cu adevărat, trebuie să cunoaştem cele două regiuni:
ceea ce e sus, şi ceea ce e jos. Ceea ce este sus, sunt centrii creierului, şi ceea ce este jos, este
tocmai acest centru pe care înţelepţii japonezi îl numesc Hara.
Hara reprezintă subconştientul, profunzimile obscure ale fiinţei umane. Dar aceste regiuni
sunt, desigur, foarte periculoase, de aceea trebuie început explorând terenul de sus, şi apoi, când
suntem întăriţi, când avem arme şi tot echipamentul, putem coborî în abisuri pentru a descoperi ce
conţin. Toate bogăţiile sunt sub pământ: da, aurul, pietrele preţioase, metalele preţioase, şi
cărbunele, petrolul, asupra cărora lucrează o multitudine de entităţi şi spirite. În lumea psihică, ca şi
în cea fizică, totul e acolo, jos, nu în înalt. Dar jos este de asemenea infernul şi monştrii săi, de
aceea, înainte de a coborî, trebuie să învăţăm să ne protejăm, dacă nu, vom fi înghiţiţi. Iată motivul
pentru care, în învăţământul nostru, ne ocupăm la început de lumea superioară. Pentru a înfrunta
tenebrele, ne trebuie lumină.
Nici cu plexul solar omul nu poate să aibă un contact direct cu centrul Hara, pentru că nu are
nici un mijloc să atingă subconştientul său. Nu-l poate atinge decât pe căi ocolite, adică prin felul
său de a trăi. Deci, dacă acest centru nu e corect armonizat cu universul, din cauza vieţii sale
dezordonate, haotice, neraţionale, omul împiedică buna sa funcţionare, nu mai poate primi efluviile
Sufletului universal.
Pentru a vă echilibra, a vă întări, puteţi, în timpul meditaţilor voastre, să vă puneţi mâinile pe
abdomen, concentrându-vă asupra centrului Hara. Dar să nu faceţi acest exerciţiu decât sunteţi într-
o stare de puritate, abnegaţie şi dezinteres, pentru binele umanităţii, dacă nu, alţi centri care sunt
alături se vor trezi şi veţi fi antrenaţi în regiunile tenebroase ale fiinţei voastre. De aceea, înainte de
a lucra cu centrul Hara trebuie să vă pregătiţi. Când sunteţi gata, puteţi să plonjaţi fără pericol în
adânc, pentru că acestea sunt profunzimile, abisurile fiinţei umane.
Psihanaliştii, desigur, au descoperit o parte a subconştientului, dar sunt încă departe de a
cunoaşte toate misterele centrului Hara şi de a şti cum acest centru, xxx în profunzimile
subconştientului, e legat la supraconştiinţă. Când Iniţiaţii vorbesc de unirea cozii cu capul şarpelui,
ei subînţeleg unirea centrului de jos cu centrul superior situat în creier, chakra Sahasrara din vârful
capului. Dar dacă nu aţi lucrat în prealabil asupra adevărurilor mai accesibile, cum veţi putea lucra
în aceste zone? Viaţa spirituală are, de asemenea, programul său. Trebuie, mai întâi, să vă purificaţi,
să vă întăriţi, şi apoi, când vă simţiţi pregătiţi, vă puteţi permite să mergeţi să faceţi o incursiune în
aceste profunzimi. Sunt experienţe care vă aşteaptă, dar trebuie să vă pregătiţi.
Alchimiştii vorbesc de “lumina ce iese din tenebre”. Tenebrele sunt infinit mai vaste decât
lumina; ele îmbrăţişează şi invadează totul. În timp ce lumina e ca o scânteie, pe care tenebrele o
înconjură. Tenebrele sunt rădăcina fiinţei. Tot ceea ce apare pe pământ ca fenomen, ca manifestare,
ca o concretizare, iese din tenebre; şi asemeni copiilor în pântecul Mamei Natură, aceste energii le
sunt comunicate printr-un un fel de cordoane ombilicale graţie cărora absorb forţele Sufletului
cosmic.
“Lumina ce iese din tenebre”... E aceea pe care o vedem în profunzimea simbolului ieslei în
care s-a născut Iisus. De ce Iisus s-a născut într-o iesle, pe paie, între un bou şi un măgar, şi nu într-
un palat, într-un templu, într-o locuinţă vastă şi somptuoasă? Deoarece, ca şi naşterea unui copil
fizic, naşterea unui copil spiritual, naşterea lui Cristos în om se face acolo, chiar în această regiune a
centrului Hara. Naşterea e acolo, ieslea cu măgarul şi boul care nu sunt alţii decât ficatul şi splina.
Şi, în înalt, îngerii cântă, pentru că această naştere, pe care o numim a doua naştere este un
eveniment la care tot Cerul participă.
Ceea ce s-a produs în momentul naşterii lui Iisus se reproduce de fiecare dată când o fiinţă
umană este capabilă să se nască a doua oară. Există din nou măgarul, boul, magii, îngerii, Fecioara
şi copilul în iesle... Acest eveniment nu s-a produs numai acum 2000 de ani în Palestrina, ci se
repetă etern. Şi pentru a forma copilul în voi, trebuie să cunoaşteţi multe lucruri: cum să-l atrageţi,
cum să-l purtaţi, cum să-l hrăniţi...
În această iesle, în măruntaie, între bou şi măgar, adică ficat şi splină se naşte copilul divin.
Naşterea lui Iisus într-o iesle are deci o încărcătură iniţiatică de cea mai mare importanţă. Aici, în
centrul Hara, discipolul trebuie să facă să se nască în el această nouă conştiinţă, Copilul Iisus. (A se
vedea şi “Crăciunul şi Paştele în tradiţia iniţiatică” cap I - colecţia Izvor)
Hermes Trismegistul a spus: “Ceea ce e jos e ca ceea ce este sus, şi ceea ce este sus e ca ceea
ce este jos.” Nu e o similitudine, o asemănare exactă, cum au crezut unii, pentru că în realitate ceea
ce este jos nu e identic cu ceea ce este sus. Ceea ce este jos este ca şi ceea ce este sus, în sensul în
care legile, funcţiile sunt aceleaşi. Spunând acest “Ca şi” aceasta nu semnifică similitudinea. Când o
casă se reflectă în apă, ceea ce e sus, în lumea realităţii, este ca şi ceea ce este jos în lumea reflexiei,
dar cele două lumi nu sunt identice.
Există deci o lume a reflexiei, a iluziei, care e jos, şi o lume a realităţii care e sus. Apoi, în
fiecare dintre aceste lumi, există un sus şi un jos; atunci, ceea ce e jos în lumea iluziilor corespunde
la ceea ce este sus în lumea realităţii. Şi cum în ierarhia divină, Creatorul se află sus, de asemenea
aici, în noi, El se află jos, pentru că noi suntem o reflectare. A trecut mult timp de când v-am vorbit
de această inversare, spunându-vă că pietrele, cristalele, metalele, care sunt jos, sunt o reflexie a
lumii divine, de sus. Şi în om, pântecul, care e jos, corespunde la ceea ce e în sus în Divinitate,
pentru că, în raport cu macrocosmosul, microcosmosul, adică omul, e inversat. De aceea Brahma,
Creatorul, e plasat în pântec.
Iată, aceasta e tot pentru moment despre acest subiect, cu toate că e vorba de o lume infinită.
Ceea ce v-am spus e deja prea mult. Dacă v-aş spune mai mult n-aţi şti ce să faceţi, veţi fi copleşiţi.
Vrem tot timpul să ştim totul... din curiozitate, evident. Ei bine, nu, într-un adevărat Învăţământ
iniţiatic, trebuie să punem în practică, trebuie să ne obişnuim să mobilizăm propriile forţe, facultăţi
pentru a face o muncă adevărată. Eu ştiu bine că ceea ce vă cer aici nu va găsi un ecou favorabil,
pentru că întreaga lume, din contră, e instruită să caute totul în exterior. Iată de ce centrii interiori nu
funcţionează, sunt ruginiţi şi curenţii nu circulă. Desigur, există câţiva mistici, câţiva filozofi, câţiva
spiritualişti care sunt obişnuiţi cu această muncă, dar, în acest domeniu, majoritatea oamenilor sunt
ca şi infirmii, nu au nici forţa, nici voinţa de a întreprinde o muncă asupra lor înşişi.
Spuneţi că lucraţi, dar că nu obţineţi rezultate. Evident, nu e uşor, şi aici, de asemenea, apare
problema reîncarnării. Dacă abia în această existenţă veţi începe această muncă, cum vreţi să
ajungeţi să mişcaţi centrii imobilizaţi de secole? Pentru cei care au muncit în alte reîncarnări şi
continuă, evident, totul e diferit, ei obţin rezultate.
De aceea, pregătiţi-vă să începeţi această muncă în această încarnare, ştiind că dacă nu veţi
începe în această încarnare, nu veţi ajunge la nimic nici în următoarea. Pentru moment nu veţi reuşi
decât mici succese, dar nu e nimic, cel puţin aţi început. Veţi continua mai departe în următoarea
încarnare, iar atunci veţi obţine sigur rezulate. Ceea ce contează e de a începe să declanşaţi curenţii
divini, în această încarnare.

Cap V FORŢA KUNDALINI

Apocalipsa se termină cu viziunea unei cetăţi celeste, Noul Ierusalim, a cărei pereţi, temelii,
porţi sunt descrise de Sfântul Ioan Teologul. Prin acet oraş curge un fluviu: “Şi mi-a arătat un fluviu
de apă vie, limpede ca un cristal, care ieşea din Tronul lui Dumnezeu şi al Mielului. În mijlocul
oraşului şi pe cele două maluri ale fluviului era Arborele Vieţii ce producea de douăsprezece ori
fructe, dând fructul său în fiecare lună şi ale cărui frunze serveau la tămăduirea popoarelor.”
Cum se făcea că arborele se găsea pe ambele maluri ale fluviului? Dacă am înţelege
lucrurile literar, această descriere nu are nici un sens. În realitate, acest arbore deasupra unui fluviu
e un simbol; există în noi, şi fluviul, de asemenea, trece prin noi. Pentru că oraşul suntem noi; şi în
centrul acestui oraş - în plexul solar - curge un fluviu cu un arbore al vieţii pe malurile sale. Plexul
solar reprezintă arborele pe cele două maluri ale fluviului, dar de asemenea şi fluviul însuşi, această
forţă, această vitalitate care circulă prin el. Şi unde sunt rădăcinile acestui arbore? Acestea sunt cele
douăsprezece perechi de nervi şi de ganglioni dorsali: douăsprezece ramuri care produc
douăsprezece fructe pe an. Aceste douăsprezece fructe sunt legate de cele douăsprezece semne ale
zodiacului.
Să vedem acum proprietăţile acestor fructe. Primul fruct, (Berbecul) face omul activ,
dinamic şi decis. Al doilea (Taurul), dă o mare sensibilitate, multă gentileţe şi bunătate. Al treilea
(Gemenii), împinge la studiu, incită la a se interesa de tot şi de a călători. Al patrulea (Cancer), dă o
mare mediumitate pentru a capta undele şi prezenţele cele mai subtile. Al cincilea (Leul), inspiră o
mare nobleţe şi curajul necesar pentru a-i ajuta şi a-i salva pe alţii. Al şaselea (Fecioara), purifică şi
curăţă. Al şaptelea (Balanţa), dă posibilitatea de a se uni la o cauză divină şi de a stabili în sine
echilibrul cosmic. Al optulea (Scorpionul), luminează asupra morţii şi vieţii de apoi. Al nouălea
(Săgetătorul), dă gustul întrebărilor filozofice şi religioase. Al zecelea (Capricornul) inspiră putere,
autoritate pentru a domina pe alţii şi pe sine însuşi. Al unsprezecelea (Vărsătorul), dă sensul
universalităţii, fraternităţii între naţiuni. Al doisprezecelea (Peştii), împinge la sacrificiu, la a suporta
suferinţa şi chiar la a vedea partea bună şi a se veseli.
Iată calităţile fructelor acestui arbore al vieţii, care nu e altul decât Arborele Sefirotic de care
vorbeşte Kabbala, cu sefiroturile: Keter, Hokmah, Binah, Hesed, Gebourah, Tipheret, Netzach, Hod,
Iesod, Malkout. Kether e sămânţa care conţine toate posibilităţile arborelui; Hokmah, e sâmburele
care care se divizează pentru a lăsa să iasă mica plantă: Binah; Hesed, este trunchiul; Gebourah,
ramurile; Tripheret, mugurii; Netzach, frunzele; Hod, florile; Iesod, fructul; Şi Makout, sămânţa,
care, plantată în pământ, va da un nou arbore. Aici, din nou, vedeţi o aplicaţie a legii: ce e jos e ca
ce e sus, şi veţi înţelege de asemenea de ce Iisus a comparat Împărăţia lui Dumnezeu (Malkout) cu
grăuntele de seneve, care e minuscul, dar devine un arbore mare, unde vin să se adăpostească
păsările cerului.
Sfântul Ioan spunea că frunzele arborelui vor servi la tămăduirea popoarelor. Veţi vedea, nu
numai fructele arborelui fac miracole, dar şi frunzele de asemenea, şi chiar şi rădăcinile.
Rădăcinile, înfipte în cele două maluri ale fluviului vieţii de care vorbeşte Sfântul Ioan, sunt
deci ansamblul nervilor şi ganglionilor situaţi de o parte şi de alta a coloanei vertebrale. Coloana
vertebrală leagă cerul şi pământul, cerul nostru şi pământul nostru. Izvorul fluviului se află pe
culmea muntelui: “Fluviul, e spus, iese din Tronul Domnului”. Capul, e cerul şi pântecul pământul.
Pe pământ arde un foc care provoacă din timp în timp erupţii violente vulcanice. Ori, acest foc se
găseşte, de asemenea, la baza coloanei verticale. Acest foc subteran, legat de pântec şi de sex, este
forţa Kundalini. Pentru moment, coloana vertebrală nu are la oameni decât funcţie anatomică şi
fiziologică; puterea ei spirituală nu e trezită. Numai Iniţiaţii au reuşit să anime coloana lor
vertebrală pentru o imensă muncă spirituală şi magică graţie trezirii forţei Kundalini.
Forţa Kundalini doarme la baza măduvei spinării, ea este mama care a creat universul, “cea
mai puternică dintre forţe” cum o numea Hermes Trismegistul. O dată trezită, ea se poate dirija în
sus, sau în jos. Dacă ea se dirijează în sus, fiinţa va beneficia de o mare dezvoltare spirituală, dar
dacă ea se dirijează în jos, aceasta poate să antreneze rezultate foarte supărătoare. Acel care, fără a fi
pur şi stăpân pe el, trezeşte forţa Kundalini, devine pradă unei pasiuni sexuale dezlănţuite, care-l
antrenează cu o viteză vertiginoasă spre abis, şi unei ambiţii nemăsurate care îl face să se opună
lumii întregi. De aceea este de sfătuit discipolii să nu fie tentaţi să trezească forţa Kundalini înainte
de a fi lucrat asupra purităţii şi smereniei. Pentru că această forţă, cea mai puternică dintre toate,
poate la fel de bine să distrugă decât să creeze. În realitate, Kundalini poate fi trezită la mai multe
nivele: putem să o trezim de şapte ori pentru că ea doarme şapte somnuri, ea e ascunsă sub şapte
învelişuri ale materiei.
Într-un anume fel, e uşor să trezeşti Kundalini, dar unde şi cum să o dirijezi e mult mai
dificil şi e chiar esenţialul. Direcţia pe care o va lua Kundalini nu depinde de voinţa omului, ci de
calităţile şi virtuţile sale. Când şarpele Kundalini se trezeşte, el se îndreaptă spre partea care îi oferă
hrană. Dacă partea inferioară îi oferă această hrană, acolo se îndreaptă, şi totul e pierdut, e prăpastia,
adevărata prăpastie. În timp ce dacă şarpele e atras de partea superioară, el se îndreaptă în sus.
Urcarea forţei Kundalini se face prin canalul Sushuma situat în interiorul măduvei spinării.
De o parte şi de alta a canalului Sushuma, cele două canale Ida (polarizat negativ şi legat la Lună) şi
Pingala (polarizat pozitiv şi legat de soare) se ridică într-o mişcare de spirale întretăiate. Curentul
Ida ajunge la nara stângă şi curentul Pingala la nara dreaptă. De aceea, exerciţiile de respiraţie sunt
considerate ca cele mai eficiente pentru a provoca trezirea forţei Kundalini.
 Pentru că, astupând nara dreaptă, aspiraţi aer prin nara stângă, produceţi astfel un curent care
trece prin canalul Ida. Acest curent traversează şi centrul unde doarme Kundalini, centrul
Muladhara, şi produce vibraţii uşoare care tind să o trezească un pic. Astupând nara stângă, aspiraţi
aer prin nara dreaptă, curentul va trece prin canalul Pingala, şi el, de asemenea, va da câteva
impulsuri forţei Kundalini. Şi aşa mai departe... Deci, practicând în fiecare dimineaţă exerciţiile
noastre de respiraţie, puteţi, încet, să treziţi forţa Kundalini. Dar nu trebuie prelungite aceste
exerciţii.
Când eram în India, am auzit vorbindu-se de tot felul de metode pe care le foloseau yoghinii
pentru trezirea Kundalini. Unele erau incredibile, până la introducerea unui fir de argint într-un loc
pe care nu am să-l numesc. Unii făceau toate nebuniile pentru trezirea acestei forţe!
Cel mai bun sfat de dat Occidentalilor este de a nu fi tentaţi să trezească Kundalini, ci de a
trăi o viaţă pură, în acord cu legile divine. Ea se va trezi atunci când va veni momentul, nu trebuie
grăbit acesta. Orice alt fel de a proceda e riscant, pentru că această forţă e asemenea unui foc, care
poate face ravagii distrugând unele organe ale corpului. Când totul se desfăşoară natural, fără
şocuri, omul se trezeşte în armonie la conştiinţa lumii divine.
... Eu simt în voi o imensă dorinţă de a face eforturi pentru a ajunge la această trezire a
conştiinţei. Puteţi începe lucrul, dar trebuie să fiţi foarte prudenţi, foarte raţionali, şi să nu vă lansaţi
fără o direcţie, dacă nu, riscaţi să vă dezechilibraţi, să vă distrugeţi. Deci, nu vă grăbiţi, aceasta va
veni cu blândeţe, încet-încet. Tot ce avem aici ca exerciţii, practică, sunt exerciţii din yoga, care vă
vor permite într-o zi să treziţi forţa Kundalini. Mulţi cred că pentru a găsi spiritualitatea adevărată
trebuie să meargă în India, dar trebuie de asemenea să ştie că învăţământul Fraternităţii Albe
Universale, care e adevăratul învăţământ a lui Cristos, ne aduce o yoga modernă, adaptată
Occidentalilor.
Înţelepţii Indiei spun că înainte de trezirea şarpelui Kundalini yoghinul trebuie să-şi
elibereze canalul central, Sushuma. Printr-o viaţă pură, prin exerciţii potrivite, el curăţă acest canal.
Această curăţire e necesară pentru că, odată cu trezirea şarpelui Kundalini, el începe să activeze
întreaga viaţă psihică a omului; este un foc aşa de intens, care arde tot. De aceea drumul său trebuie
să fie eliberat de toate impurităţile şi obstacolele, pentru ca el să poată trece rapid, fără stricăciuni
pentru om şi să atingă centrul coronal, chakra Sahasrara.
Şi ce spune Iisus în Evanghelii? “Străduiţi-vă să intraţi prin poarta strâmtă”, sau “Mai
repede trece o cămilă prin urechile acului decât un bogat prin poarta Împărăţiei Cerurilor” (pentru
comentarii asupra acestor versete, a se vedea “Un nou înţeles al Evangheliilor - colecţia Izvor).
Aceste două fraze au o semnificaţie foarte profundă: ele arată că într-adevăr canalul central e aşa de
îngust, încât forţa care aduce iluminarea nu poate să treacă dacă fiinţa nu e pură. Dacă aveţi prea
multe lucruri în buzunare, nu puteţi băga mâinile, trebuie să vă debarasaţi de toate acestea. Vedeţi,
yoghinii Indiei, Evangheliştii spun aceleaşi adevăruri. Ei bine, acestea sunt adevărurile pe care le
aprofundăm în Învăţământul Fraternităţii Albe Universale.

Cap VI CHAKRELE
Sistemul Chakrelor
De unde vine obiceiul de a reprezenta îngerii cu aripi?... Ajunge să vedem o pictură sau o
sculptură care prezintă o fiinţă înaripată pentru a şti că este un înger. De ce aceste aripi? Care e
sensul lor? Îngerii au cu adevărat aripi? Nu, dar acest fel de a-i reprezenta provine dintr-o ştiinţă
foarte veche privind fiinţa umană şi centrii săi subtili. Marii Iniţiaţi ai trecutului ştiau că pe spate, la
nivelul umerilor, fiinţa umană posedă doi centri foarte puternici. Aceşti centri situaţi în corpurile
eteric şi astral sunt capabili să producă turbioane care permit celui care a ştiut să-i dezvolte a se
deplasa în spaţiu. În tradiţia greacă, zeul Hermes e reprezentat cu aripi, dar la călcâie, pentru că şi
călcâiul posedă un centru foarte important care e de asemenea în legătură cu puterea de a se deplasa
în spaţiu.
În realitate, aceşti centri subtili sunt într-un mare număr în corpul nostru. De exemplu, în
timp ce contemplaţi răsăritul soarelui, absorbiţi lumina sa printr-un centru care e situat deasupra
splinei. Soarele ne trimite energia sa care soseşte la noi sub formă de mici sfere luminoase. Acest
centru absoarbe deci lumina solară şi o împarte în şapte culori ca cele ale prismei. Apoi trimite
aceste şapte raze în organism, repartizându-le astfel: roşul şi oranjul spre organele sexuale, galbenul
spre inimă şi plămâni, verdele spre stomac, ficat, intestine, rinichi; albastrul spre gât şi nas; violetul
spre cap. Roşul poate reîmprospăta şi sistemul nervos. Unei persoane obosite îi lipseşte roşul şi ea
poate să-şi amelioreze starea concentrându-se pe această culoare.
Funcţia fiziologică a splinei este, o ştiţi, de a forma globulele roşii ale sângelui. Nu e de
mirare, deci, că centrul eteric al vitalităţii e plasat chiar deasupra ei. Pentru a capta particolele de
vitalitate care vin de la soare, trebuie ca dimineaţa să vă gândiţi la acest centru pentru a-l activa, a-l
face mai receptiv, şi a absorbi astfel mai bine lumina soarelui pentru a ameliora sănătatea şi
vigoarea voastră.
Prin observaţie, disecţie, cu ajutorul aparatelor din ce în ce mai perfecţionate, anatomiştii
care studiază de secole corpul uman au ajuns la o cunoaştere foarte detaliată a structurii sale fizice;
dar sunt departe de a găsi ceea ce au găsit Iniţiaţii, care graţie clarviziunii lor şi experienţei lor
spirituale au descoperit anatomia subtilă a omului. Şi una din descoperirile cele mai impresionante
este cea pe care au făcut-o Iniţiaţii Indiei privind sistemul celor şapte chakre. De mai multe milenii,
ei învaţă că deasupra corpului fizic, în corpurile eteric şi astral, omul posedă centrii subtili situaţi pe
axa coloanei vertebrale. Ei îi numesc aceştri centri Chakre (în sanscrită înseamnă “roată”) sau
lotuşi.
De jos în sus aceştia sunt:
- la baza coloanei vertebrale: Muladhara, lotusul cu patru petale.
- deasupra organelor genitale: Svadhishana, lotusul cu şase petale
- în regiunea buricului şi al plexului solar: Manipura, lotusul cu zece petale
- în regiunea inimii: Anahata, lotusul cu doisprezece petale
- în partea din faţa gâtului: Vishuda, lotusul cu şaisprezece petale
- între cele două sprâncene: Ajna, cu două petale mari, divizate în 48 de petale fiecare: în
total 96 petale
- în creştetul capului: Sahasrara, lotusul cu o mie de petale. În realitate el are 960 petale, iar
în mijloc are o corolă de 12 petale, în total are 972 petale. Cele 12 petale din mijloc sunt galben
aurii, cele 960 sunt violete, iar cele două corole se învârt în sens invers.
Nu se pot găsi urme ale acestor centri spirituali în corpul fizic, pentru că ei sunt situaţi în
corpul eteric. Organele corpului nostru sunt subordonate influenţei lor.
Aceşti centri subtili sunt inactivi la aproape toţi oamenii. Pentru a-i stimula, un yoghin
trebuie să-şi trezească forţa Kundalini care doarme la baza coloanei vertebrale, şi să o facă să urce
străbătând chakrele unde ea declanşează şi eliberează puterile pe care le conţin. Forţa Kundalini e
reprezentată ca un şarpe înfăşurat de trei ori în jurul său în interiorul unei figuri triunghiulare, în
centrul ceakrei Muladhara. Când se trezeşte, e ca o flamă, un foc care începe să urce în spirală în
lungul coloanei vertebrale, şi în urcare ea întâlneşte şi stimulează celelalte chakre. Cu limba sa,
spune tradiţia, şarpele Kundalini acţionează asupra fiecărei chakre pentru a suda şi a lega diferite
elemente care îi permit să se învârtă. O chakră e un sistem foarte delicat cu un angrenaj de o
extremă fineţe şi numai şarpele Kundalini poate regla aceste roţi şi a le pune în funcţiune. În
momentul când chakra începe să se rotească, se manifestă facultăţile şi puterile care sunt legate de
ea.
 Chakrele se deosebesc unele de altele prin culoarea lor, numărul de petale, adică numărul şi
intensitatea vibraţilor lor, divinităţile care locuiesc în ele, şi mai ales prin virtuţile şi puterile pe care
trezirea lor le conferă omului: Muladhara îi dă energie vitală; Svadhishana îi dă forţa creatoare;
Manipura îi dă conştiinţa colectivă; Anahata îi dă iubirea universală; Vishuda îi dă înţelepciune;
Ajna îi dă clarviziune; Sahasrara îi dă atotputernicia şi libertatea. Se spune că o divinitate sau Shakti
locuieşte în fiecare chakră. Numele lor, începând de jos, sunt: Dakini Shakti, Rakini Shakti, Lakini
Shakti, Kakini Shakti, Shakini Shakti şi Hakini Shakti. Ajunsă la sfârşitul călătoriei sale, forţa
Kundalini atinge Shiva, principiul masculin. Reunirea celor două principii masculin şi feminin,
capul şi coada şarpelui, se face într-o lumină orbitoare. Din acel moment, yoghinul, ajuns pe culme,
e liber de orice constrângere.
Hinduşii dau chakrelor o reprezentare foarte detaliată. Ar dura prea mult să ne oprim asupra
fiecăreia, şi mă voi opri numai asupra Chakrei inimii: Anahata. E foarte important pentru
dezvoltarea voastră spirituală să purtaţi în inimă imaginea acestei chakre, care este centrul iubirii
universale, pentru că acesta reprezintă această dragoste dezinteresată, atât de vastă, care trezeşte în
voi inteligenţa adevărată, intuiţia.
Cât despre cele trei chakre ale capului, Iniţiatul le dezvoltă în ultima fază a evoluţiei sale,
când totul în el este gata, şi toată fiinţa sa e dezvoltată armonios. Dacă vreţi o imagine pentru a
înţelege mai bine aceste trei chakre, putem spune că ele seamnă cu acele aparate pe care le
utilizează submarinele: un periscop, un ochi care vede deasupra apei; un radar, care informează
despre prezenţa altor vapoare din jur; şi un radio, graţie căruia se pot capta şi emite mesaje,
apeluri... Ei bine, fiinţa umană e dotată cu aceleaşi aparate, cu aceleaşi antene.
Cele trei chakre ale capului sunt trei antene pe care plexul solar le poate utiliza ca şi un
submarin aflat sub apă. “Dar, veţi spune, de ce aceste antene sunt plasate pe cap? De ce plexul solar
nu e dotat el însuşi cu ochi şi urechi?” El le are, dar pentru evoluţia fiinţei umane, Inteligenţa
cosmică a amplasat altele în creierul său.
Acum, vă pot da un exerciţiu foarte simplu pentru a dezvolta chakra gâtului, Vishuda. Puteţi,
din când în când, să vă planificaţi ca în timpul meditaţiei să nu faceţi altceva decât să ascultaţi
numai, fără să gândiţi... şi să încercaţi să auziţi vocea înţelepciunii, vocea spiritelor luminoase.
Evident, primele zile, săptămâni, nu veţi auzi poate nimic; dar dacă perseveraţi în acest exerciţiu,
veţi auzi vocea interioară, dulcea voce a lui Dumnezeu... O numim uneori vocea liniştii, atât e de
fină şi de subtilă, dar în ziua când veţi reuşi să o auziţi, toată fiinţa voastră se va cutremura... nu sunt
cuvinte pentru a exprima ceea ce este această voce.
Pentru a dezvolta Ajna chakra, vă imaginaţi că vedeţi cu ochii interiori pământul, cerul,
spaţiul, cu creaturile nenumărate care îl locuiesc, toate lumile vizibile şi invizibile. Le priviţi aşa,
foarte simplu, cu multă dragoste, şi deja sunteţi pe cale să treziţi vederea voastră spirituală.
Pentru chakra creştetului capului, este de asemenea un exerciţiu de făcut, dar ar putea fi
periculos pentru unii şi o să vă vorbesc altă dată despre el. În timp ce primele două sunt inofensive:
faceţi-le, puteţi să le practicaţi fără nici un pericol. Nimic rău nu vi se va întâmpla dacă căutaţi să
auziţi vocea divină. Faceţi ca şi cum aţi asculta cu amândouă urechile; dar în realitate, se trezeşte o
a treia ureche. Şi e la fel dacă încercaţi să contemplaţi minunile lumii invizibile, un al treilea ochi se
va deschide. Astfel, în fiecare zi, câte puţin, veţi parcurge un drum extraordinar care, dacă ştiţi să
perseveraţi, vă va conduce la iluminare.
În geneză se spune că Adam şi Eva trăiau în grădina Edenului, unde, printre toate soiurile de
arbori, creşteau Arborele Vieţii şi Arborele Cunoaşterii Binelui şi Răului. Dumnezeu le-a interzis să
mănânce din fructele Arborelui Cunoaşterii Binelui şi Răului. Dar iată că şarpele a reuşit să o
convingă pe Eva, care l-a convins pe Adam să mănânce din fructul interzis... Şi cunoaşteţi
continuarea.
Ei bine, acest Arbore al Cunoaşterii Binelui şi Răului nu e altul decât sistemul cheakrelor în
lungul coloanei vertebrale, şi şarpele care era la baza arborelui, înfăşurat în jurul lui însuşi, este
forţa Kundalini. Şarpele i-a vorbit Evei, spunându-i: “Dacă vei mânca din fructele acestui arbore
(adică dacă trezeşti chakrele), vei deveni ca şi Dumnezeu, vei avea omniscienţă, clarviziune,
puterea întreagă.” Evident, Eva a fost tentată şi Adam la fel. Ei da, dar era prematur, ei nu erau
pregătiţi să suporte puterea acestor forţe puse în acţiune. Ei ar fi trebuit să continue să mănânce
fructele Arborelui Vieţii, adică de a absorbi energia plexului solar, care e în legătură cu cosmosul
întreg. Pentru că, graţie acestei energii, nu ar fi cunoscut nici oboseala, nici suferinţa, nici moartea.
Da, Arborele Vieţii e plexul solar, în timp ce celălalt arbore, Arborele Cunoaşterii Binelui şi Răului,
este coloana vertebrală. Adam şi Eva au fost prea grăbiţi să-i mănânce fructele, ar fi trebuit să
aştepte până când Dumnezeu le-ar fi spus să o facă, să vină momentul.
Acum, acelaşi lucru se petrece cu oamenii. Cei care ştiu să se hrănească cu plexul solar, care
e legat de soare, ajung din nou să mănânce fructele Arborelui Vieţii: ei absorb prana, elixirul vieţii
veşnice. În timp ce aceia care vor să mănânce prematur fructele celuilalt arbore înainte de a se fi
întărit suficient, se expun celor mai mari pericole. Ei încearcă să trezească forţa Kundalini, ei
vorbesc cu şarpele, iar acesta îi împinge spre moarte. Da, moartea spirituală.
Trezirea chakrelor făcută de forţa Kundalini trebuie să se facă cu multă precauţie. V-am dat
câteva metode simple pentru a lucra asupra chakrelor Vishuda şi Ajna, şi pot acum să adaug o alta
care e valabilă pentru toate chakrele: cântecul. Cântatul produce unde care fac să vibreze centrii
subtili ai omului. Evident, nu e vorba a cânta orice şi oricum. Numai vibraţiile produse prin cântece
profunde, mistice, pe care le executaţi cu conştiinţa forţei spirituale care o reprezintă, pot începe
trezirea acestor centri adormiţi.
Noi avem în Fraternitatea Albă Universală un întreg repertoriu de cântece mistice compuse
de Maestrul Peter Deunov. Cântatul e un act sacru, dacă le cântaţi conştienţi, unele cântece vor trezi
în coloana voastră vertebrală o forţă vie; această forţă care se ridică soseşte până la cap, pentru a
ieşi prin centrul superior. Dacă în timpul cântatului, simţiţi un frison care vă parcurge din picioare
până în cap, în lumină şi puritate, aceasta arată cum corpul vostru vibrează o clipă în armonie cu
universul. Dar aceasta e o binecuvântare pe care poate nu o cunoaşteţi, încă, sau pe care n-aţi
experimentat-o decât fugitiv. Când veţi cunoaşte cu adevărat această senzaţie în plenitudinea sa, veţi
înţelege bogăţia şi puterea cântatului pentru dezvoltarea vieţii spirituale.

Sistemul Chakrelor
Există un obicei milenar de a arde esenţe sau alte substanţe parfumate în temple şi biserici.
Fumul, care se ridică în spirale, e un simbol al urcării forţei Kundalini prin chakre. Cădelniţa cu
jăraticul reprezintă chakra Mulhadhara, şi fumul reprezintă şarpele de foc, Kundalini. Acest simbol
al cădelniţei arată că trebuie să aruncăm anumite materii în cămin, şi să alimentăm, pentru ca forţa
să se poată ridica. Menţinând tradiţia de a arde esenţe în biserici, creştinismul a conservat ritualuri
care i-au fost transmise dintr-un trecut îndepărtat, chiar dacă sensul lor s-a pierdut.
Dacă aruncăm o privire asupra altor tradiţii spirituale, vom găsi această ştiinţă Kundalini sub
o altă formă. În tradiţia greacă, de exemplu, ea apare sub forma caduceului lui Hermes cu cei doi
şerpi împletiţi în jurul baghetei centrale. Cei doi şerpi sunt Ida şi Pingala, cei doi curenţi care
înconjoară canalul Sushuma şi pe care yoghinii îi activează prin respiraţie pentru a trezi forţa
Kundalini.
În tradiţia Kabbalistică, regăsim aceeaşi ştiinţă în Arborele Sefirotic cu cei doi stâlpi ai
rigorii (pozitiv) şi clemenţei (negativ) situaţi de o parte şi de alta unui stâlp central sau al
echilibrului. Doi curenţi coborând din sefirotul Kether trec prin Hokmak şi Binah, se încrucişează în
Daath, trec prin Netzach şi Hod şi se încrucişează în fine în Iesod care, simbolic, reprezintă
organele genitale.
Dacă mergeţi în Tibet, veţi vedea că arhitecţii tibetani au ascuns această ştiinţă, Kundalini şi
chakrele, în felul de a construi edificii sacre pe care le numesc “stupas”. Peste tot, la intrarea
sanctuarurilor, mănăstirilor, pe marginile drumurilor, vedem aceste construcţii care au toate aceeaşi
structură: o bază în formă de cub, apoi o parte rotundă, sferică, apoi o parte conică, triunghiulară,
deasupra căreia se găseşte un element în arc de cerc ca o semilună, iar pe el un ornament în formă
de flamă pe care poate fi comparat cu un deget ridicat, sau litera Iod a alfabetului ebraic.
Toată ştiinţa omului şi universului este ascunsă în structura acestor edificii. Întradevăr, cele
cinci forme geometrice corespund, după tradiţia tibetană, celor cinci elemente: cubul - pământului,
sfera - apei, conul - focului, semicercul - aerului şi flamei - eterului. Cele cinci forme şi cele cinci
elemente corespund în om celor cinci chakre, pentru că tibetanii au redus de două ori două chakre la
una singură. Astfel, cubul reprezintă Muladhara şi Svadhisthana reunite, pentru că sunt ambele
legate pământului, materiei cele mai condensate. Deasupra se află chakra ombilicală Manipura,
reprezentată de cerc; apoi Anahata, chakra inimii, reprezentată de triunghi. Mai sus, chakra gâtului,
Vishuda, e figurată de lună, şi ultimele două chakre Ajna şi Sahasrara sunt reunite de asemenea într-
o singură figură, cea a flamei.
Fiecare din cei cinci centri este sediul unui Dhyani-Buda sau Buda de meditaţie. Aceştia
sunt, începând din centrul inferior: Amoghasiddhi, Ratnasambhava, Akshobhia, Amoghasiddhi şi
Vairocana. Cele cinci Dhyani-Buda au fiecare calităţile, virtuţile proprii. Se mai numesc şi Buda ai
celor cinci înţelepciuni, pentru că fiecare virtute e considerată ca o înţelepciune.
Cele cinci Dhyani-buda sunt venerate în Tibet, dar deasupra tuturor e venerat Buda
Avalokiteshvar. După legendă, el e fiul lui Buda Amithabha, şi a fost primul care a pronunţat pentru
prima oară silabele sacre: OM MANI PADME HUM. Legenda povesteşte, de asemenea, că într-o
zi, pe când privea lumea oamenilor, în faţa suferinţelor şi mizeriei lor, a simţit pentru ei o aşa
compasiune, încât capul său s-a făcut ţăndări. Tatăl său, Buda Amithabha, i-a dat atunci zece capete
plus al său propriu, în timp ce din corpul lui Avalokiteshvar ieşeau mii de braţe. Astfel, el e
reprezentat cu unsprezece capete şi mii de braţe venind în ajutorul oamenilor.
Iată, în rezumat, cum tibetanii, care au primit aceeaşi învăţătură despre chakre ca şi hinduşii,
au exprimat toată această ştiinţă în structura edificilor lor sacre care reflectă structura fiinţei umane
şi cea a universului.

Chakrele Ajna şi Saharara

Trebuie să păstrăm o parte din noi înşine trează, seara, înainte de a adormi, trebuie să vă
gândiţi să lăsaţi pe cineva să vegheze asupra voastră în timpul somnului. Iisus a spus: “Vegheaţi şi
rugaţi-vă.” Mulţi au crezut că e vorba de a veghea numai în planul fizic, atunci, cei săraci, ca să
poată aplica acest percept pe care nu l-au înţeles bine, se trezeau în plină noapte, se extenuau,
luptând împotriva somnului, şi sfârşeau stricând ritmurile naturale ale corpului lor... Nu, în alt plan
trebuie să fiţi treji; în timpul nopţii trebuie să dormiţi, pentru a lăsa celulele corpului să se
odihnească, dar, în acelaşi timp, trebuie să vegheaţi în plan spiritual, adică să vă asociaţi cu cel ce
veghează tot timpul, cu cel care nu doarme niciodată...
Absolut imobil şi impasibil, există în voi un Veghetor etern care vede tot, înregistrează tot.
Locuinţa sa este între cele două sprâncene, în chakra Ajna. De ce spun impasibil? Pentru că, orice vi
s-ar întâmpla, el nu face nimic pentru a vă salva. Dacă sunteţi obinuiţi să observaţi viaţa voastră
interioară, veţi simţi că în cele mai rele momente, cineva dinăuntrul vostru observă totul,
înregistrează implacabil ceea ce se petrece, dar nu face nimic pentru a vă ajuta... nu e rolul său, şi
chiar şi suferinţele voastre îl fac să surâdă. E inutil să-l rugaţi; el priveşte, observă, înregistrează... şi
surâde.
Pentru a putea deveni vigilent, lucid, trebuie să vă concentraţi din când în când asupra
centrului Ajna dintre sprâncene, să vă identificaţi cu acest Veghetor etern. Atunci, chiar şi în somn,
rămâneţi treji: corpul vostru va dormi, dar spiritul vostru vigilent, treaz, va călători, va întâlni alte
fiinţe şi va studia minunăţiile universului.
 Putem compara chakra Ajna cu un ochi, cu o bulă de cristal, cu o oglindă magică. Ea are o
virtute pasivă, feminină: pe această oglindă se reflectă toate evenimentele universului. Graţie ei,
puteţi vedea totul, dar nu puteţi acţiona cum vreţi, nu vi se dă posibilitatea. Ea vă dă viziunea,
primiţi imagini, dar nu puteţi schimba cursul evenimentelor sau forţelor. Pentru aceasta, trebuie să
ajungeţi la ultima chakră, Sahasrara, care este emisivă, dinamică, masculină, şi care vă dă puterea
de a acţiona. Când forţa Kundalini atinge chakra Ajna, Iniţiatul are viziunea clară asupra lucrurilor,
dar nu e atotputernic: rămâne încă vulnerabil, expus forţelor contrare, pendulând între bine şi rău.
Iată de ce ea trebuie să meargă până sus la Sahasrara.
Când intrăm în templele hinduse, găsim aproape peste tot simbolul lingamului. Lingamul nu
e altceva decât o piatră orizontală pe care se ridică o piatră verticală. Piatra orizontală reprezintă
principiul feminin, în timp ce piatra ridicată vertical reprezintă principiul masculin. Toţi adepţii,
bărbaţi, femei, băieţi, fete se roagă şi se înclină cu veneraţie în faţa acestui simbol pe care îl ornează
cu ghirlande de flori, pentru că e reprezentarea generării, a fertilităţi oamenilor şi a zeilor.
Lingamul e un simbol de o mare profunzime. El arată că principiile masculin şi feminin nu
trebuie să fie separate ci unite. Ori, la oameni, ele sunt separate. Bărbaţii, femeile nu ştiu să
găsească celălalt principiu în ei înşişi, de aceea îl caută în exterior şi se frământă pentru că nu îl
găsesc, sau dacă îl găsesc, nu le aduce plenitudinea. Bărbaţii şi femeile nu pot găsi plenitudinea
căutând în exterior, ci unind cele două principii în ei înşişi, fiind femeie şi bărbat în acelaşi timp. În
acel moment, ei nu mai au nevoie de a se uni exterior cu o fiinţă complementară, sunt compleţi: ei
au înţelepciunea, forţa, puterea bărbatului şi au tandreţea, delicateţea, puritatea, sensibilitatea
femeii; sunt ei înşişi simbolul lingamului, nu le lipseşte nimic, totul li se supune, pentru că ştiu să
fie în acelaşi timp emisivi şi receptivi.
Regăsim această polaritate, masculin şi feminin, în chakrele Ajna şi Sahasrara. Piatra
orizontală, principiul feminin, este chakra Ajna, chakra care recepţionează, captează, care reflectă.
Iar cealaltă, piatra verticală, e principiul masculin, e chakra activă, dinamică, cea care creează,
proiectează: Sahasrara. Şi când Iniţiatul ajunge să unească Ajna şi Sahasrara, devine perfect,
atotputernic, e ca şi Shiva, posedă lingamul viu.
 OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV
De la om la Dumnezeu
sefiroturi şi ierarhii îngereşti

Cap I DE LA OM LA DUMNEZEU: NOŢIUNEA DE IERARHIE

Oamenii se aseamănă adesea cu vapoare în derivă. Ei se conduc, din fericire, după câteva
reguli date de familie, studii, meserie, viaţă socială, dar în interior mulţi sunt ca nişte ambarcaţiuni
lansate în plină mare, fără busolă şi fără hartă de navigaţie. Veţi spune că unii au religia... Da, religia
ajută mult oamenii, dacă cei care o reprezintă se preocupă cu adevărat de a le da un sistem coerent,
plecând de la care ei pot să-şi organizeze viaţa interioară. Dar eu nu vreau să critic bisericile şi
clerul, mulţi alţii au făcut-o înaintea mea, poate mai bine ca mine. Ceea ce vreau, e să vă dau
metode care vă vor permite să realizaţi ceea ce este scopul tuturor religiilor: stabilirea unei legături
cu Dumnezeu.
Da, auzim de atâtea ori repetându-se că cuvântul religie vine din latinescul “religare” adică
relegare! Religia e cea care îl releagă pe om la Dumnezeu. Dar ce idee avem despre Dumnezeu, şi
cum se poate stabili această legătură? Veţi spune: “E uşor, ne legăm la Dumnezeu prin rugăciune.”
Ah! dacă ar fi aşa de simplu! Ca şi cum ar fi suficient să spunem: “Dumnezeul meu... Domnule
Dumnezeu...” pentru a intra în legătură cu El!
Pentru a pretinde că îl atingem direct pe Dumnezeu, trebuie să ştim ceea ce este! Nu vreau
să spun că nu se întâmplă să auzim câte ceva de la El, dar în orice caz nu de la El în persoană. Să
luăm un exemplu foarte simplu. Aveţi de trimis o scrisoare... Ea va trece în mod necesar prin
intermediari: angajatul de la poştă care pune ştampila, cei care o expediază, calea ferată, vaporul sau
avionul. Când ea soseşte în sfârşit la destinaţie, câteodată după zeci de zile, factorul poştal o
distribuie: el o pune în cutia de scrisori sau o lasă la portar, care se va ocupa de ea. Şi dacă trebuie
să scrieţi unei persoane suspusă, unui monarh, unui preşedinte de Republică sau unui ministru,
atunci ea v-a trece prin mâinile secretarilor care o vor transmite... sau nu o vor transmite; dacă
conţinutul scrisorii voastre nu e de o importanţă capitală ea nu va ajunge niciodată la destinatar,
numai la un colaborator care o va citi şi vă va răspunde.
Iată cum se petrec lucrurile pe pământ. Deci, cel care îşi imaginează că atunci când se
adresează lui Dumnezeu mesajul său sau rugămintea sa Îl atinge direct, e un ignorant, asta e! Pe
pământ, e imposibil să te adresezi unui personaj înalt fără a trece prin intermediari, dar ei îşi
închipuie că pe Dumnezeu, da, îl vor atinge direct! Pentru că Dumnezeu, înţelegeţi, e un bonom
foarte drăguţ, foarte accesibil, putem să-L batem pe umăr, să-L tragem de barbă, El ascultă toate
plângerile, toate reclamaţiile şi chiar El în persoană răspunde la acestea... Dar ce e cu toţi aceşti
ignoranţi care cred că gândurile şi sentimentele lor ajung direct la Dumnezeu şi chiar El Însuşi va
veni special să se ocupe de ei? E singur în Cer, înţelegeţi, El nu are servitori, nu are lucrători pentru
a face munca, El trebuie să facă totul. Şi e acelaşi care odinioară s-a înhămat să creeze lumea în şase
zile. Săracul, câtă muncă! Nu are pe nimeni care să-L ajute.
Pe pământ, cel mai mic patron are una sau mai multe secretare şi echipe de lucrători; dar
Dumnezeu, nu, El Însuşi trebuie să facă toată munca şi oricine poate să aibă de-a face cu El. Unii vă
vor spune: ei discută cu Dumnezeu şi Dumnezeu le răspunde. Sau uneori, e invers: Dumnezeu le
vorbeşte şi ei Îi răspund! Nefericiţii, dacă lucrurile s-ar petrece aşa cum îşi imaginează, de mult ar fi
fost fulgeraţi, pulverizaţi, nu ar fi rămas nici cea mai mică urmă din ei. Dumnezeu e o energie de o
putere indescriptibilă, nici o fiinţă umană nu a putut nici să-L atingă, nici să-L asculte, nici să-L
vadă. Veţi spune că Avraam, Moise şi profeţii Israelului au vorbit cu Dumnezeu. Da, Vechiul
Testament e plin de aceste dialoguri, dar în realitate acesta nu este decât un mod figurat de a
prezenta lucrurile...
O imagine care ne poate da aproximativ o idee despre Dumnezeu este cea a electricităţii. Ne
servim de electricitate pentru a ne lumina, a ne încălzi şi pentru a face să funcţioneze tot felul de
aparate. În case, uzine, oraşe, totul funcţionează cu electricitate! Dar ştiţi câte precauţii trebuie luate
pentru a nu provoca scurtcircuite şi accidente ca incendii sau electrocutări, de exemplu. Un contact
direct cu electricitatea poate fi mortal, pentru că e o energie de o putere imensă. Pentru a o face să
vină la noi şi pentru a o putea utiliza cu riscuri mici, trebuie să o adaptăm cu ajutorul
transformatoarelor, apoi să o canalizăm prin intermediul circuitelor adesea foarte complicate. Ei
bine, este la fel şi cu Dumnezeu. Dumnezeu este comparabil cu o electricitate pură care nu poate
coborî până la noi decât prin intermediul transformatoarelor. Aceste transformatoare sunt
nenumăratele entităţi luminoase care populează cerurile şi pe care tradiţia le numeşte ierarhiile
îngereşti. Prin ele primim lumina divină, şi tot prin ele reuşim să intrăm în relaţie cu Dumnezeu.
Da, iată ce trebuie ştiut: între noi şi Dumnezeu există un întreg drum de parcurs, un spaţiu
atât de vast încât e imposibil să-l concepem, şi acest spaţiu nu e gol, el se compune din regiuni
locuite de entităţi spirituale. Toate religiile au menţionat într-un fel sau altul existenţa acestor
regiuni şi acestor entităţi. Pentru mine, tradiţia evreiască este cea care dă noţiunile cele mai precise,
cele mai clare. Atât creştinismul cât şi islamismul au moştenit în parte aceste noţiuni.
Majoritatea oamenilor se poartă ca şi cum ar fi singurele creaturi cu adevărat evoluate. Sub
ei sunt animalele, plantele, pietrele, iar deasupra, foarte departe, undeva, este Dumnezeu... câţi încă
o cred! Ei ignoră existenţa tuturor acelor fiinţe care fac legătura dintre Dumnezeu şi ei. Sau, chiar
dacă ştiu de existenţa lor pentru că au auzit vorbindu-se de ele, ei se gândesc la ele rar, nu încearcă
să stabilească legături cu aceste fiinţe. Catolicii, ortodocşii se adresează sfinţilor; e bine, dar chiar şi
cei mai mari sfinţi nu sunt decât fiinţe umane, şi cultul acestora aminteşte adesea de culturile
păgâne: pentru a regăsi un obiect pierdut trebuie să ne adresăm sfântului Antoine de Padoue; pentru
a evita un accident, sfântului Christophe... Toţi sfinţii calendarului sau aproape toţi au o funcţie
particulară, şi un număr incalculabil de Notre Dame sunt invocate pentru a obţine vindecarea,
protecţia, naşterea unui copil, abundenţa recoltelor, întoarcerea soţului sau femeii infidele, etc.
Creştinii au tendinţa de a dispreţui religiile politeiste şi multitudinea lor de divinităţi, fără a-şi da
seama că şi ei de asemenea, într-un anume fel, au un veritabil panteon.
Acest obicei de a invoca entităţi spirituale cărora li se atribuie diferite puteri provine dintr-o
veche antichitate şi creştinii l-au preluat şi l-au prelungit. Aceasta arată clar că, chiar şi pentru ei,
Dumnezeu este atât de departe că au nevoie să recurgă la intermediari. De aceea e important de a
cunoaşte mai bine existenţa ierarhiilor îngereşti, ce sunt ele, cum se situează şi care sunt puterile lor.
Se menţionează în Geneză un simbol al acestei ierarhii îngereşti care face legătura între om
şi Dumnezeu: e scara lui Iacob. “Iacob ajunse într-un loc unde îşi petrecu noaptea, pentru că soarele
asfinţise. El a luat o piatră pe care a pus-o căpătâi şi s-a culcat în acel loc. Şi a avut un vis. Se făcea
că o scară era sprijinită de pământ iar capătul atingea cerul, iar îngerii lui Dumnezeu urcau şi
coborau pe această scară. Şi iată, Eternul se afla deasupra ei.”
Scara e o imagine interesantă de studiat, pentru că ea exprimă nu numai ideea de intermediar
între jos şi sus, dar şi cea a ierarhiei: se vorbeşte de “scară socială” pentru a exprima ierarhia
situaţiilor pe care oamenii le ocupă unii faţă de alţii. Se vorbeşte de scara valorilor, scara culorilor...
Întreaga viaţă demonstrează necesitatea unor scări... nu numai pentru a urca pe un acoperiş! Veţi
spune că există şi alte mijloace. Da, dar şi acestea sunt tot echivalente cu o scară.
Tradiţia creştină, care preia tradiţia evreiască, învaţă despre existenţa a nouă ordine
îngereşti: Îngerii, Arhanghelii, Principatele, Virtuţile, Puterile, Dominatorii, Tronurile, Heruvimii,
Serafinii. Aceste ordine îngereşti sunt fiecare un aspect al puterii şi virtuţilor divine, dar mai ales
reprezintă pentru noi noţiuni mai accesibile decât cuvântul Dumnezeu. Pentru buna noastră
dezvoltare spirituală, trebuie să cunoaştem existenţa acestor entităţi care ne depăşesc, pentru că ele
sunt pentru noi ca nişte faruri pe drumul nostru.
Desigur, puteţi să vă adresaţi lui Dumnezeu, dar ştiind că nu-L veţi atinge niciodată direct.
Servitorii săi îi vor transmite dorinţele, rugăciunile voastre... sau poate nu le vor transmite: multe
cereri nu ajung la destinaţie pentru că pe drum există entităţi care fac un triaj. Ele privesc şi spun:
“Nu e necesar să aducem aceste lucruri până la Dumnezeu, El are altceva de făcut decât de a asculta
acest gen de reclamaţii. La coş cu ele!”
Şi să nu vă imaginaţi că Dumnezeu în persoană va veni să vă viziteze. Va veni poate un
Arhanghel aducându-vă un mesaj, un atom de lumină, şi aceasta va fi deja foarte mult. Cine suntem
noi pentru ca Dumnezeu, Stăpânul lumilor, să se deplaseze?... Şi de altfel nu am rezista puternicelor
vibraţii ale prezenţei Sale. Se spune în Psalmi: “Totul se face ca ceara în faţa Sa.”
Ordinele îngereşti sunt transformatoare care canalizează această putere pentru ca ea să poată sosi
până la noi fără a ne pulveriza.
Da, acestea să fie clare pentru voi. Puteţi, desigur, să vă adresaţi direct lui Dumnezeu, şi eu o
fac, dar ştiind că sunt alţii care transportă cererile voastre, şi dacă ele nu sunt pure şi dezinteresate
ele vor fi aruncate la coş şi nu veţi primi nici un răspuns. E bine să ştiţi de la început cum stau
lucrurile pentru a nu vă înşela şi a nu aştepta inutil. Tot ceea ce putem primi de la Dumnezeu este o
rază, un efluviu care vine de departe, de foarte departe şi care coboară prin intermediul ierarhiei
îngereşti. Tot Dumnezeu este Acela care ne răspunde, pentru că Dumnezeu se găseşte la toate
nivelele creaţiei, dar El nu ne răspunde niciodată direct.

Cap II PREZENTAREA ARBORELUI SEFIROTIC

Pentru cel care simte nevoia de a se apropia de Creator, de a-i penetra imensitatea, religia dă
câteva mijloace: rugăciunea, participarea la slujbele religioase, ascultarea unor anumite reguli. E
bine, dar e insuficient. Pentru a ne apropia de Dumnezeu, nu e suficient a simţi emoţii mistice şi a
respecta reguli, e necesar de a aprofunda un sistem de explicare a lumii.
De la început, am vrut să găsesc un astfel de sistem şi l-am căutat în toate direcţiile. Am
studiat ce învaţă marile religii ale lumii, şi sistemul care mi s-a părut cel mai bun - cel mai vast şi în
acelaşi timp cel mai precis - l-am găsit în tradiţia evreiască, în Kabbala: Arborele sefirotic, Arborele
vieţii. Nu spun că alte doctrine sunt rele sau false, nu, dar noţiunile pe care le prezintă rămân
risipite, nu dau o privire aşa de profundă, aşa de structurată şi aşa de sintetică. Arborele sefirotic
este o sinteză a universului, el este pentru mine cheia care permite descifrarea misterelor creaţiei. El
se prezintă sub forma unei scheme foarte simple, dar conţinutul său e inepuizabil. Şi chiar, multe
episoade din Vechiul şi Noul Testament pot fi interpretate în lumina Arborelui sefirotic.
Kabalişti împart universul în zece regiuni sau sefire corespunzătoare primelor zece numere
(cuvântul sefiră, la plural sefirot, semnifică numărarea). Fiecare sefiră se identifică cu ajutorul a
cinci nume: numele lui Dumnezeu, numele sefirei însăşi, numele şeful ordinului îngeresc, numele
ordinului îngeresc şi în fine numele unei planete (planşa de la sfârşitul volumului vă permite să
consultaţi în orice moment schema detailată a Arborelui Sefirotic).
Este vorba de cinci planuri distincte şi veţi înţelege mai bine natura lor ştiind că putem să
stabilim o corespondenţă între aceste cinci planuri şi cele cinci principii din om care sunt: spiritul,
sufletul, intelectul, inima şi corpul fizic: Dumnezeu corespunde spiritului, sefira corespunde
sufletului, şeful ordinului îngeresc corespunde intelectului, ordinul îngeresc corespunde inimii şi
planeta corespunde corpului fizic.
Fiecare sefiră e deci o regiune locuită de un ordin al spiritelor luminoase având în fruntea sa
un arhanghel, el însuşi supus lui Dumnezeu. Deci Dumnezeu este Cel care dirijează aceste zece
regiuni, dar sub un nume diferit în fiecare regiune. Iată de ce Kabbala dă zece nume lui Dumnezeu.
Aceste zece nume corespund unor atribute diferite. Dumnezeu este unul, dar El se manifestă diferit
în funcţie de aceste regiuni. Este tot timpul acelaşi Dumnezeu unic, dar prezentat sub zece aspecte
diferite, şi oricare dintre aceste aspecte nu e inferior sau superior altuia.
Cele zece nume ale lui Dumnezeu sunt:
 - Ehieh - Eloha vaDaath
- Iah -Iehovah Tsebaoth
- Jehovah - Elohim Tsebaoth
- El - Chadai El Hai
- Elohim Gibor- Adonai Meleh
Semnificaţia acestor nume necesită explicaţii. A se vedea cap IV.

Cele zece sefiroturi sunt:

n Kether: Coroana
n Tiphereth: Frumuseţea
n Hohmah: Înţelepciunea
n Netsah: Victoria
n Binah: Inteligenţa
n Hod: Gloria
n Hessed: Graţia
n Iesod: Fundamentul
n Gebourah: Forţa
n Malhouth: Regatul

Şefii ordinelor îngereşti sunt:

- Metatron: care participă la Tron
- Raziel: secretul lui Dumnezeu
- Tsaphkiel: contemplarea lui Dumnezeu
- Tsadkiel: justiţia lui Dumnezeu
- Kamael: dorinţa lui Dumnezeu
- Mikhael: care e ca Dumnezeu
- Haniel: graţia lui Dumnezeu
- Raphael: vindecarea lui Dumnezeu
- Gabriel: forţa lui Dumnezeu
- Ouriel: Dumnezeu este lumina mea, sau Sandalfon care e interpretat ca forţa care uneşte
materia în formă.
Ordinele îngereşti sunt:
- Hayoth haKodesch: Animalele sfinţeniei sau, în religia creştină, Serafinii
- Ophanim: Roţile, sau Heruvimii
- Aralim: Leii, sau Tronurile
- Haschmalim: Scânteietorii sau Dominatorii
 - Seraphim: Înflăcăraţii, sau Puterile
- Malahim: Regii, sau Virtuţile
- Elohim: dumnezeii, sau Principatele
- Bnei Elohim: Fii de dumnezeu, sau Arhanghelii
- Kerroubim: Puternicii, sau Îngerii
- Ischim: Oamenii sau Comuniunea Sfinţilor

În fine, corpurile cosmice sau planetele care corespund planului fizic sunt:
- Reschith haGalgalim: primele turbioane
- Mazaloth: Zodiacul
- Chabtai: Saturn
- Tsedek: Jupiter
- Madim: Marte
- Chemesch: Soarele
- Noga: Venus
- Kohave: Mercur
- Levana: Luna
- Aretz: Pământul, sau Olam Iesodoth, adică lumea fundamentului.
Cei din vechime, care nu cunoşteau decât şapte planete, nu au plasat pe Arborele sefirotic
nici pe Uranus, nici pe Neptun, nici pe Pluton. Ei au făcut să corespundă lui Kether nebuloasele,
primele turbioane: Reschith haGalgalim, şi lui Hohmah, Zodiacul: Mazaloth. Putem să păstrăm
această atribuire, dar putem de asemenea să-l plasăm pe Uranus la nivelul lui Hohmah, pe Pluton la
nivelul lui Daath şi pe Neptun la nivelul lui Kether.
Kabaliştii au numit această figură Arborele Vieţii pentru că acest ansamblu format din
sefiroturi trebuie înţeles ţinând cont de tocmai de imaginea unui arbore.
Cum e făcut un arbore? El are rădăcini, un trunchi, crengi, frunze, flori şi fructe care sunt
solidare între ele. La fel, sefiroturile sunt legate între ele prin căi de comunicare numite “cărări”.
Aceste cărări, în număr de 22, sunt desemnate de cele 22 de litere ale alfabetului ebraic:
Cele 22 de cărări şi cele 10 sefiroturi sunt numite cele 32 de căi ale Înţelepciunii care sunt,
simbolic, plasate în Hohmah. Veţi înţelege mai bine natura şi funcţiile acestor treizeci şi două de căi
dacă veţi încerca să faceţi o legătură cu faptul că avem 32 de dinţi. Da, şi de altfel nu se vorbeşte de
“dinţi (măsele) de minte”? Avem 32 de dinţi pentru a mesteca hrana şi cele 32 de căi sunt de
asemenea, într-un anumit fel, dinţi cu care mestecăm hrana psihică şi spirituală pe care o primim în
fiecare zi. Prin această masticaţie obţinem înţelepciunea. A deveni înţelept înseamnă a mastica
experienţele pe care le facem în fiecare zi pentru a reţine sucul nutritiv.
Cele 32 de căi ale Înţelepciunii leagă cele 10 sefiroturi, fiecare cu cele 5 diviziuni, de aceea
Kabbala spune că ea conduce spre cele 50 de porţi ale Înţelepciunii care sunt atribuite simbolic
sefirei Binah. Pentru a deschide porţile trebuie să avem chei. Şi adevărata cheie în Ştiinţa iniţiatică
este cunoaşterea omului însuşi. Iniţiatul poate cunoaşte totul pentru că se cunoaşte pe sine. În unele
reprezentări, în anumite fresce egiptene de exemplu, Iniţiatul ţine în mână un fel de cheie de formă
identică simbolului lui Venus . Acest simbol reprezintă schematic fiinţa umană cu cap, cele două
braţe depărtate şi cele două picioare unite. Iniţiatul posedă cheia care îi permite de a se cunoaşte, şi
cunoscându-se, el cunoaşte întreg universul, el poate dechide porţile tuturor regiunilor lui.
Vă veţi întreba fără îndoială: “De ce zece sefiroturi? Universul e divizat chiar în zece
regiuni?” Nu, şi la acest subiect există un punct important pe care trebuie să-l cunoaşteţi. Arborele
sefirotic nu e destinat să ne înveţe astronomie sau cosmogonie. În realitate, nimeni nu poate spune
cu exactitate ce este universul şi cum a fost el creat. Arborele sefirotic reprezintă un sistem de
explicare a lumii care e de natură mistică. Bazele sale au fost puse de milenii. Spiritele excepţionale
care l-au conceput nu posedau, evident, telescoape sau lunete astronomice. Prin meditaţie,
contemplaţie, graţie unei vieţi interioare intense, ele au reuşit să sesizeze o realitate cosmică pe care
au tradus-o cu ajutorul imaginilor şi povestirilor simbolice. Această tradiţie, mereu reluată, la care s-
a meditat de-a lungul secolelor a ajuns până la noi. Arborele sefirotic nu e o descriere exactă a
universului nostru, ceea ce explică absenţa unor planete, locul soarelui, etc...
Dar să revenim la cele zece sefiroturi. De ce zece? Pentru că acest număr reprezintă o
totalitate, un ansamblu finit. Sefira, v-am mai spus-o, înseamnă numărare. Plecând de la primele
zece numere, toate combinaţiile numerice sunt posibile. Dumnezeu a creat la început zece numere,
cele zece sefiroturi, şi cu ajutorul acestor zece numere El poate crea alte numere, adică alte
existenţe, până la infinit.
Kabaliştii menţionează, deşi mai rar, o a unsprezecea sefiră: Daath, al cărei nume înseamnă
“a şti”. Ei o plasează între Kether şi Tiphereth, dar în general ea nu figurează pe reprezentarea
Arborelui sefirotic.
Acest tablou a sefiroturilor, cum vedeţi, nu reprezintă decât puterile binelui. Pentru
perfecţionarea voastră numai pe acesta trebuie să-l studiaţi, numai asupra acestuia trebuie să vă
concentraţi. Dar adevărul este că Kabbala menţionează de asemenea zece sefiroturi ale tenebrelor
care se numesc Kliphoth şi care reprezintă reflectarea inversă ale sefiroturilor divine, exact cum
diavolul este reflectarea inversă a lui Dumnezeu. Aceste sefiroturi malefice au de asemenea numele
lor, ierarhia lor de spirite, dar nu voi intra în detalii, nu vreau să pronunţ numele lor, pentru că nu
vreau să mă leg de acestea.
În fine, deasupra sefirei Kether, kabbaliştii plasează o regiune pe care o numesc Ain Soph
Aur: lumina fără sfârşit, care e regiunea Absolutului, regiunea lui Dumnezeu nemanifestat.
Pentru kabbalişti, universul e o unitate a cărei expresie perfectă este Arborele sefirotic. Dar
în această unitate ei disting mai multe regiuni.
O primă divizare face să apară patru planuri. De sus în jos acestea sunt:
- Olam Atsilouth sau lumea emanaţiilor, formată din sefirele Kether, Hohmah şi Binah.
- Olam Briah sau lumea creaţiei, compusă din sefirele Hessed, Gebourah, Tiphereth.
- Olam Ietsirah sau formaţiei, compusă din sefirele Netsah, Hod, Iesod.
- Olam Assiah sau lumea acţiunii, formată din singura sefiră Malhouth.
Şi aici, între lumea de sus şi lumea de jos, există o ierarhizare care are de asemenea
corespondenţa sa în fiinţa umană.
- Planului Olam Atsilouth îi corespunde Neschamah,adică planul divin al sufletului şi al
spiritului.
- Planului Olam Briah îi corespunde Rouah, adică planul mental, intelectul.
- Planului Olam Ietsirah îi corespunde Nephesch, adică planul astral, inima.
- Planului Olam Assiah îi corespunde Gouph, adică corpul fizic.
O altă repartiţie face să apară trei piloni:
 - La dreapta, stâlpul Clemenţei, numit Yakîn, care e o putere pozitivă, activă, şi care
corespunde sefirelor Hohmah, Hessed şi Netsah.
- La stânga, stâlpul Rigorii numit Boaz, care e o putere feminină, pasivă, şi care cuprindele
sefirele Binah, Gebourah şi Hod.
- În fine, stâlpul central, care le echilibrează pe celelalte două, e compus din sefirele Kether,
Daath, Tiphereth, Iesod şi Malhouth.
Această divizare exprimă ideea că universul este guvernat de două principii antagoniste
masculin şi feminin, de atracţie şi respingere, de dragoste şi ură, de clemenţă şi rigoare şi că, pentru
a se armoniza, aceste puteri trebuie să se întâlnească la centru.
Iată, posedaţi acum elementele esenţiale ale Arborelui sefirotic. Ce trebuie să faceţi?... E o
responsabilitate foarte mare pentru un Instructor să-i facă pe oameni să intre în sanctuarul
Divinităţii, pentru că el ştie că foarte puţine persoane sunt pregătite să înţeleagă şi să utilizeze corect
aceste noţiuni. Să nu vorbim de cei care o fac pentru a se servi de practici magice condamnabile,
pentru că nedâdu-şi seama de caracterul sacru al acestor noţiuni îşi imaginează imediat că pot să se
plimbe în mijlocul acestor nume ca într-o grădină publică şi pot să jongleje cu sefiroturile ca şi cu
nişte mingi. Aceste cunoştinţe trebuie abordate cu multă umilinţă şi respect pentru a avea mari
revelaţii.
Nu e suficient de a citi de două sau de trei ori acest tablou, de a reţine numele şi a le
menţiona din timp în timp în conversaţie. Pentru a deveni baza unei adevărate munci spirituale,
Arborele sefirotic trebuie să fie un subiect de meditaţie permanent. Încercaţi să asimilaţi încet aceste
noţiuni, să le digeraţi... Şi să nu fiţi miraţi dacă mă veţi auzi folosind termeni care aparţin
domeniului nutriţiei. Această meditaţie asupra Arborelui sefirotic poate fi comparată cu nutriţia. În
fiecare zi, mâncaţi pentru a vă menţine sănătatea; dintr-un mare număr de alimente alegeţi unele şi
acestea nu sunt aceleaşi de la o zi la alta. În Arborele sefirotic veţi descoperi o imensă varietate de
“hrană”, pentru că e o reflectare a universului. Religia şi filozofia sunt bine reprezentate, desigur, la
fel şi morala, adevărul, dar de asemenea şi ştiinţele şi artele: de voi depinde să învăţaţi să vă hrăniţi
zilnic.
Mulţi sfinţi, mistici, e adevărat, au reuşit să progreseze fără a cunoaşte Arborele sefirotic,
dar cunoaşterea lui dă o vedere mai clară asupra muncii de făcut, şi această metodă poate să vă
însoţească pe toata durata vieţii voastre. Nici un tablou nu depăşeşete Arborele Vieţii. Urmaţi-l, şi
gândirea voastră va înceta să vagabondeze şi veţi primi binecuvântări pe măsură ce veţi şti să
exersaţi şi să avansaţi pe această cale. Revenind des asupra Arborelui sefirotic veţi aprinde lumini în
voi, iar aceste lumini nu numai că vă vor lumina, dar vă vor purifica, vă vor întări, vă vor da viaţă şi
vă vor înfrumuseţa. Poate nu veţi înţelege niciodată perfect această reprezentare şi nu veţi ajunge să
realizaţi niciodată toate virtuţile şi puterile pe care le reprezintă, dar ea va fi pentru voi
reprezentarea unei lumi ideale care vă va atrage tot timpul către înalt.

Cap III IERARHIILE ÎNGEREŞTI

Îngerii din Kether sunt Serafinii, în evreieşte Hayoth haKodesch, care se traduce Animale
ale sfinţeniei. Hayoth este pluralul cuvântului haya care înseamnă viaţă.
La începutul Cărţii lui Ezechiel, în Biblie, citim o descriere a celor patru Animale sfinte, şi
într-un fel asemănător sfântul Ioan le-a descris în Apocalipsă: “De îndată am fost răpit în duh. Şi
iată, era un tron în cer şi pe tron şedea Cineva... Iar în mijlocul tronului şi în jurul lui erau patru
fiinţe pline de ochi, dinainte şi dinapoi. Prima fiinţă semăna cu un leu, a doua semăna cu un taur, a
treia avea faţa ca de om şi a patra semăna cu un vultur care zboară. Cele patru fiinţe aveau fiecare
câte şase aripi şi erau pline de ochi de jur împrejur. Ele spuneau fără încetare zi şi noapte: Sfânt,
sfânt, sfânt este Domnul Dumnezeu, Atotţiitorul, Cel care era şi Cel care este şi Cel ce vine!”
Cele patru fiinţe care se află în faţa tronului lui Dumnezeu reprezintă cele patru principii ale
materiei, cele patru elemente: leul (focul), taurul (pământul), omul (aerul), şi vulturul (apa) (Despre
corespondenţa între vultur şi apă, a se vedea tomul 32 din Opere Complete, pag. 92-93). Rădăcinile
materiei sunt deci în Dumnezeu, în sefira Kether, şi Serafinii sunt îngerii celor patru elemente. Dar
la acest grad de puritate, materia este aproape de aceeaşi substanţă ca şi spiritul.
Serafinii sunt primele creaturi care primesc emanaţiile divine, ei sunt plonjaţi în oceanul
materiei primordiale încă în plină fierbere şi beau de la Sursa de lumină, de la Sursa dragostei, care
e singura lor hrană. Ei se hrănesc contemplânu-L pe Dumnezeu, de aceea sunt reprezentaţi cu ochi
pe tot corpul. Serafinii sunt cea mai perfectă manifestare a dragostei, pentru că dragostea adevărată
e o contemplare.
În realitate, în Arborele vieţii există şi alte expresii pentru dragoste: Hessed (Jupiter)
reprezintă dragostea pentru o colectivitate, Nestah (Venus) dragostea pentru o creatură. Dar
dragostea de Dumnezeu, singura dragoste adevărată, nu se poate manifesta decât în Kether, şi este
dragostea Serafinilor.
În faţa tronului lui Dumnezeu Serafinii nu încetează să repete: “Sfânt, sfânt, sfânt este
Dumnezeu.” Cuvântul "sfânt" caracterizează cel mai bine esenţa Divinităţii. Acest cuvânt a fost
folosit atât de des pentru a desemna numai bărbaţi sau femei care manifestau anumite virtuţi de
răbdare, bunătate, milostenie, că şi-a pierdut înţelesul adevărat. Pentru a înţelege ce este sfinţenia,
trebuie să ne îndreptăm spre limbile slave. În bulgară, de exemplu, cuvintele “svet” (sfânt) şi
“svetost” (sfinţenie) au aceeaşi rădăcină ca şi cuvântul lumină: “svetlina”. Sfinţenia este deci o
calitate a luminii. În acest sens putem spune că Dumnezeu este cu adevărat sfânt pentru că El e
lumină pură. Aceasta este ceea ce repetă Serafinii, şi de aceea sfinţenia este de asemenea înscrisă în
numele lor: Hayoth haKodesch: Animalele sfinţeniei.
Şeful ordinului îngeresc al Serafinilor este Metatron, Prinţul Feţei. El este singurul care îl
vede pe Dumnezeu faţă în faţă, şi el e cel care i-a vorbit lui Moise pe Muntele Sinai. Nici o fiinţă
umană, oricât de elevată ar fi, nu poate intra în contact direct cu Dumnezeu, pentru că Dumnezeu
este un foc devorant care ar face-o imediat cenuşă. E nevoie în permanenţă de un intermediar care
să vorbească omului din partea lui Dumnezeu. Chiar dacă se spune în Biblie că Dumnezeu s-a
adresat lui Avram, lui Iacob, lui Moise sau unui anumit profet, în realitate nu El în persoană a făcut-
o ci un mesager; aceasta este tocmai semnificaţia cuvântului “înger”: mesager, trimis.
Îngerii lui Hohmah sunt Heruvimii, în evreieşte Ophanim, adică roţi. Profetul Ezechiel în
cartea sa descrie viziunea ce a avut-o despre roţi “ de o circumferinţă şi înălţime înspăimântătoare”,
mergând aproape de Animalele sfinte: “Când animalele se ridicau de pe pământ, roţile se ridicau şi
ele. Ele mergeau acolo unde Spiritul le comanda să meargă; şi roţile se ridicau cu ele, pentru că
spiritul Animalelor era în roţi. Când Animalele mergeau, ele mergeau; când Animalele se opreau,
ele se opreau; când Animalele se ridicau de pe pământ, roţile se ridicau cu ele, pentru că spiritul
Animalelor era în roţi.” Animalele sfinte se supun ordinelor Spiritului şi transmit un impuls roţilor.
Simbolismul roţii (cerc perfect în mişcare) ne revelează funcţia Heruvimilor: ei plăzmuiesc
materia originară simbolizată de Animalele sfinte, ei elaborează această materie pentru a servi
proiectelor lui Dumnezeu. De aceea se spune că lumea Ophanim-ilor este cea a muzicii sferelor
(regăsim aici ideea de cerc, de roată). Dar prin muzică nu trebuie să înţelegem numai acele
aranjamente de sonorităţi create de oameni şi pe care urechile noastre le percep. Expresia “muzica
sferelor” se traduce înainte de toate prin armonia care există între toate elementele universului, o
ajustare, o aranjare bazată pe raporturile dintre numere. Armonia este mai întâi o structură, care
coborând în materie devine creatoare de forme. În acest sens, armonia este expresia raţiunii, a
înţelepciunii, şi de aceea e asimilată cuvântului. Nu există armonie, nu există muzică în afara
raţiunii şi înţelepciunii. Cuvântul divin, muzica şi înţelepciunea sunt acelaşi lucru.
Din păcate, suntem obligaţi să constatăm că printre cei care crează muzică sau printre cei
care o interpretează, foarte puţini sunt capabili să ducă o viaţă muzicală. Muzica, adevărata muzică
nu este cea care se execută cu instrumente sau cu vocea, ci cea pe care o exprimăm prin gânduri,
sentimente şi gesturi armonioase în toate circumstanţele vieţii. Aceasta este muzica lui Hohmah.
În fruntea ordinului Ophanim-ilor se află arhanghelul Raziel. După tradiţie, el a fost cel care
i-a dat lui Adam o carte, Sepher Ietsirah, care revela secretele creaţiei. Dar când Adam a comis
primul păcat, cartea i-a fost luată.
Îngerii lui Binah sunt Tronurile, în ebraică Aralim: leii.
În textul Apocalipsei, sfântul Ioan asociază prezenţa Tronurilor cu cea a Animalelor sfinte,
Serafinii: “În jurul tronului am văzut douăzeci şi patru de tronuri şi pe aceste tronuri, douăzeci şi
patru de Bătrâni aşezaţi, îmbrăcaţi în veşminte albe şi pe cap aveau coroane de aur.” În alt pasaj, cei
douăzeci şi patru de bătrâni se adresau astfel lui Dumnezeu: “Îţi mulţumim, Dumnezeu Atotputernic
care eşti şi ai fost pentru că Ţi-ai folosit marea Putere şi ai luat în stăpânire Împărăţia Ta. Naţiunile
s-au supărat; furia ta a venit, şi a venit timpul de a-i judeca pe morţi, de a-i recompensa pe servitorii
Tăi profeţii, sfinţii şi pe cei care se tem de numele Tău, pe cei mici şi pe cei mari, şi să-i distrugi pe
cei care distrug pământul.”
Dându-le numele de Tronuri îngerilor lui Binah, religia creştină insistă asupra noţiunii de
stabilitate, în timp ce numele lor ebraic Aralim: leii, introduce noţiunea de judecată. Simbolic, leul e
legat de justiţie şi “Leul tribului lui Iuda” e o figură a justiţiei supreme. Cei douăzeci şi patru de
Bătrâni sunt Domnii destinului; nimic din gândurile, sentimentele şi actele umane nu le scapă, şi ei
sunt cei care decid pedepsele, recompensele şi condiţiile în care oamenii vin să se reîncarneze.
Şi în timp ce Serafinii cântă sfinţenia lui Dumnezeu, cei douăzeci şi patru de Bătrâni Îl adoră
şi se prosternează lui Dumnezeu: “Ei îşi aruncă coroanele în faţa tronului spunând: Tu eşti demn,
Domnul şi Dumnezeul nostru, de a primi gloria, onoarea şi puterea, pentru că Tu ai creat toate
lucrurile şi prin voinţa Ta ele există şi au fost create.” La fel cum funcţia Serafinilor este de a
celebra sfinţenia lui Dumnezeu, tot aşa funcţia celor douăzeci şi patru de Bătrâni este de a
recunoaşte perfecţiunea voinţei Sale. Ei recunosc dreptatea proclamându-L pe Dumnezeu singurul
care este demn.
În fruntea ordinului Aralim se află arhanghelul Tsaphkiel.
Pentru că aparţin triadei cele mai elevate, Kether, Hohmah şi Binah, primele trei ordine
îngereşti sunt cel mai des menţionate în cărţile sacre.
Ordinele îngereşti ale celei de-a doua triade: Hessed, Gebourah şi Tiphereth, sunt:
- Dominatorii: Haschmalim-ii (Scânteietorii),
- Puterile: Serafim-ii (Înflăcăraţii),
- Virtuţile: Malahim-ii (Regii).
Cele trei ordine au ca punct comun exprimarea puterii, şi identificăm acţiunea lor calităţilor
sefiroturilor pe cale le locuiesc. Dominatorii, îngerilor lui Hessed (mila) răspândesc peste tot
binecuvântările lor sub conducerea lui lui Tsadkiel al cărui nume semnifică: “Dumnezeu este
dreptatea mea”. Puterile, îngerii lui Gebourah (forţa), înflăcăraţi de zel pentru Creator, vor, conduşi
de Kamael -“dorinţa lui Dumnezeu”- să restabilească ordinea peste tot unde este ameninţată. Munca
lor e comparabilă cu cea efectuată de organism pentru a se debarasa de toate deşeurile. Virtuţile,
îngerii lui Tiphereth (frumuseţea), au în fruntea lor pe arhanghelul Mikhael. Aceştia sunt Malahim-ii
menţionaţi în Apocalipsă: “A avut loc un război în Cer. Mikhael şi îngerii săi luptau împotriva
dragonului.”
Ierarhiile îngereşti a celei de-a treia triade Nestah, Hod, Iesod sunt:
- Principatele: Elohim-ii (Dumnezeii)
- Arhanghelii Bnei Elohim-ii (Fiii de Dumnezeu)
- Îngerii: Keroubim-ii (cei puternici)
 Elohim-ii, sub conducerea arhanghelului Haniel -“graţia lui Dumnezeu”- reprezintă entităţile
care au creat lumea, la fel cum se spune în Geneză: “Bereschit (la început) bara (au creat) Elohim
(Dumnezeii) eth-ha-schamaim (cerul) ve-eth ha-aretz (şi pământul).” Planul a fost dat de sus din
sefira Hohmah de marele Arhitect al universului, şi Elohim-ii sunt lucrătorii care au construit
edificiul. Munca arhitectului constă numai în a face planuri; realizarea este încredinţată
antreprenorilor, zidarilor. Antreprenorii universului au fost Elohim-ii.
Bnei Elohim-ii, îngerii purtători de foc, îl au în fruntea lor pe arhanghelul Raphael, al cărui
nume semnifică "Dumnezeu vindecător".
Keroubim-ii sunt îngerii purtători de viaţă pură. Ei sunt cei mai aproape de oameni şi sunt
deci mai des în contact cu ei decât alte ordine îngereşti. În fruntea lor e arhaghelul Gabriel:
“Dumnezeu e forţa mea”.
În fine, deşi nu fac propriu-zis parte din ierarhia îngerească, în a zecea sefiră, Malhouth,
kabalişti plasează ordinul Ischim. Aceştia sunt sfinţii, profeţii, Iniţiaţii, marii Maeştri ai tuturor
religiilor, toţi cei care prin viaţa şi cuvintele lor au antrenat oamenii pe calea luminii. Ei reprezintă
fraternitatea marilor suflete pe care creştinii o numesc Comunitatea sfinţilor. Aceste fiinţe au
coborât pe pământ pentru a instrui şi a ajuta pe oameni şi spre ele trebuie să ne îndreptăm privirile,
pentru că graţie lor, graţie învăţământului lor, graţie dorinţei lor de a ne ajuta şi de a lucra pentru
evoluţia noastră, putem să ne ridicăm pe scara creaturilor. În fruntea lor, Kabbala plasează pe
Sandalfon, sau pe Ouriel.
Serafinii, Heruvimii şi Tronurile sunt în contact direct cu Dumnezeu. Prin intermediului lor
primesc emanaţiile divine Dominatorii, Puterile şi Virtuţile şi le transmit apoi oamenilor şi apoi mai
jos, animalelor, plantelor şi mineralelor.
Serafinii sunt spiritele Dragostei divine.
Heruvimii sunt spiritele Înţelepciunii divine.
Tronurile sunt spiritele Puterii divine.
Dominatorii, Puterile, Virtuţile sunt o primă reflexie a acestei dragoste, înţelepciuni şi puteri.
Dedesubt, Principatele, Arhanghelii şi Îngerii sunt o a doua reflexie. De noi depinde acum să facem
eforturi pentru a deveni un al treilea efect a acestei perfecţiuni divine învăţând să lucrăm cu toată
dragostea inimii noastre, cu toată lumina intelectului nostru şi cu toată forţa voinţei noastre.
Când vă treziţi dimineaţa, de ce să nu începeţi ziua gândindu-vă la toate aceste creaturi de
lumină care urcă şi coboară între pământ şi tronul lui Dumnezeu? Toată ziua vă va fi iluminată...
Gândiţi-vă la ele, legaţi-vă de ele, contemplaţi-le în inima şi în sufletul vostru şi pronunţaţi numele
lor. Când strigaţi un nume într-o mulţime, persoana strigată întoarce capul. Este la fel şi pentru
entităţile lumii invizibile: dacă le chemaţi prin numele lor, ele se opresc şi îşi îndreaptă ochii spre
voi. Astfel puteţi să intraţi în comunicare cu ele.
Conştientizând din ce în ce mai mult realitatea acestor entităţi care vă depăşesc, vă
impregnaţi de virtuţile lor, vă umpleţi de viaţă, vă luminaţi şi vă îmbogăţiţi lumea interioară. Dar
trebuie să rămâneţi foarte modeşti, ştiind că multe dintre aceste entităţi vor fi încă mult timp departe
de voi. Începeţi prin a încerca să atingeţi sfinţii, Iniţiaţii, marii Maeştri a căror misiune este de a se
ocupa de umanitate. Apoi, vă puteţi ridica mai mult pentru a încerca să ascultaţi Îngerii, pentru că
îngerii sunt cel mai aproape de oameni, îi ascultă, îi ajută, le îndeplinesc dorinţele. Puteţi, apoi, să
încercaţi să invocaţi Arhanghelii...
Dar dacă vreţi să ascultaţi Principatele şi cohortele îngereşti superioare, e inutil. Lumile sunt
nenumărate în spaţiul infinit, populate de miliarde de creaturi, şi aceste ierarhii îngereşti, care au
alte treburi de făcut foarte departe în spaţiu, nu sunt în relaţie cu oamenii. Cei care se ocupă de
oameni sunt mai ales, cum v-am spus, sfinţii, Iniţiaţii, marii Maeştri, adică cei care au trăit pe
pământ, şi care după ce l-au părăsit îşi amintesc de el, au păstrat legături cu oamenii şi au făcut
promisiuni pe care vor să le ţină. Discipolul trebuie să cunoască existenţa ierarhiilor superioare,
poate chiar să le invoce, ştiind că pentru a obţine rezultate prin rugăciuni şi meditaţie, trebuie să se
adreseze fiinţelor mai apropiate de el.
Sunt obligat să vă dau câteva noţiuni pentru ca să nu vă înşelaţi, să nu vă imaginaţi că dintr-
o singură încercare veţi avea acces la Tronuri, Heruvimi, şi Serafinii. Nu, e un drum foarte lung şi
greu de parcurs, şi nu sunteţi încă gata pentru acesta, acum trebuie să păstraţi prezentul în faţa
ochilor voştri, iar ierarhiile îngereşti sunt singurele care pot să vă dea elementele lumilor superioare
pentru a vă hrăni sufletul şi spiritul. Astfel veţi ajunge să realizaţi preceptul lui Iisus: “Fiţi perfecţi
cum Tatăl vostru Ceresc e perfect!” Cum să devii perfect dacă nu vă legaţi de creaturile care
încarnează virtuţile divine?
Perfecţiunea presupune cunoaşterea acestor ierarhii şi dorinţa de a lucra cu ele. Îngerii vă
vor da viaţă pură. Arhanghelii vă vor da focul sacru. Principatele vă vor da posibilităţile de a
construi şi de a organiza lumea voastră interioară. Virtuţile vă vor da splendoarea luminii divine.
Puterile vă vor da curajul şi îndrăzneala de a vă apăra idealul vostru. Dominatorii vă vor da
generozitatea şi mila. Tronurile vă vor da stabilitatea şi inteligenţa Misterelor. Heruvimii vă vor da
înţelepciunea şi armonia. Serafinii vă vor da dragostea, acea dragoste care e deasupra tuturor
cunoştinţelor, care e plenitudinea şi eliberarea totală.
Dar cum să îndrăznim să vorbim de aceste entităţi în faţa cărora trebuie numai să ne
prosternăm în linişte? Eu o fac pentru a vă inspira dorinţa de a nu vă mulţumi cu o existenţă
inconştientă şi prozaică. Cel ce nu cunoaşte realitatea acestor regiuni sublime poate să se
mulţumească cu o viaţă ordinară. Dar cel ce o cunoaşte, simte că totul căruia obişnuia să-i acorde
valoare e nimic faţă de ce există în lumea sublimă. Da, tot ce a produs mai mare ştiinţa, arta,
filozofia, păleşte faţă de acestea. Trebuie cel puţin să cunoaştem existenţa acestor regiuni populate
de creaturi perfecte pentru a înţelege cât de important e de a ne apropia de ele.
Dacă nu începeţi această muncă aici, pe pământ, nu o veţi putea continua în cealaltă lume.
Drumul trebuie început în această lume pentru a putea continua să avansăm în lumea cealaltă. Prin
faptul că se încarnează pe pământ într-un corp fizic, omul e superior tuturor îngerilor, chiar şi celor
mai elevaţi, şi trebuie să facă să coboare în corpul său virtuţile ierarhiilor îngereşti pentru a deveni
într-o zi templul Divinităţii. Atunci omul va realiza plenitudinea. Omul nu este decât la începutul
dezvoltării sale, şi de aceea îngerii se apleacă asupra lui cu răbdare pentru a-l face să crească. Ei ştiu
că viitorul său e grandios (putem spune chiar că îngerii sunt geloşi pe om!). Deci, faceţi-vă curaj,
într-o zi întreaga creaţie va cânta imnuri pentru gloria omului.

Cap IV NUMELE LUI DUMNEZEU

Ehieh
Atunci când Dumnezeu i-a dat misiunea de a-i elibera pe Evreii de jugul Egiptenilor, Moise
a răspuns: “Voi merge spre copiii Israelului şi le voi spune: Dumnezeul părinţilor voştri m-a trimis
spre voi. Dar dacă mă vor întreba care e numele Său, ce să le răspund? Dumnezeu spuse lui Moise:
Ehieh Ascher Ehieh (ceea ce însemnă literalmente: eu voi fi cine voi fi). Şi a adăugat: Astfel să le
răspunzi copiilor lui Israel: Cel care se numeşte Ehiel “eu voi fi” m-a trimis la voi.”
Numele lui Dumnezeu care corespunde sefirei Kether, Ehieh, semnifică deci: “eu voi fi.”
Dumnezeu se numeşte pe El Însuşi “eu voi fi” pentru a exprima faptul că nu a terminat să se
manifeste. El este Cel care devine sublim, iar noi nu putem nici să-l vedem, nici să-l auzim, nici să-
l atingem.
Iehovah, Iehovah Tsebaoth, Iah
În sefirele Binah şi Nestah, Dumnezeu e numit Iehovah. Acest nume este în realitate fabricat
de creştini care au vrut să pronunţe Tetragrama Iod He Vav He (Despre interpretarea acestor
patru litere a se vedea tomul 32 din Opere Complete, cap IV: "Tetragrama şi cele şaptezeci şi două
de genii planetare"). Tetragrama este marele nume sacru a lui Dumnezeu, evreii îl scriu, dar nu îl
pronunţă. Când apare în textele biblice care trebuie citite cu voce tare, ei spun Adonai: Domnul.
După tradiţie, numai marele preot pronunţa acest nume o dată pe an, în Templu, în Sfântul Sfinţilor.
Tetragrama este deci cea care guvernează în sefira Binah: Jehovah, iar în sefira Nestah: Jehovah
Tsebaoth.
Tsebaoth semnifică: oştiri. Jehovah Tsebaoth semnifică deci “Dumnezeu al oştirilor”. Aceste
oşti nu sunt oşti terestre, ci sunt ierarhiile îngereşti.
În Hohmah, Dumnezeu se numeşte Iah care se scrie Iod He , şi care e o formă abreviată a
Tetragramei.
El, Eloha vaDaath, Elohim Gibor, Elohim Tsebaoth
În sefira Hessed, Dumnezeu e numit El, ceea ce semnifică Dumnezeu, pe care îl regăsim în
Eloha şi de asemenea în Elohim care e pluralul lui Eloha. Elohim Gibor (în Gebourah) înseamnă:
“Dumnezeu puternic”. Eloha va Daath (în Tiphereth) înseamnă: “Dumnezeu şi cunoaşterea”.
Elohim Tsebaoth (în Hod) înseamnă: “Dumnezeu al oştilor”, aceste oştiri celeste sunt cohorte de
îngeri şi aştrii care celebrează gloria Sa (Hod).
Chadai El Hai
În sefira Iesod, numele lui Dumnezeu este Chadai El Hai care se traduce prin Atotputernic
(Chadai) Dumnezeu (El) Viu (Hai). În realitate, El Chadai semnifică exact: “Dumnezeul al
munţilor”. Imaginea muntelui, a culmii, a fost asociată tot timpul Divinităţii; pentru că e pe culme,
Dumnezeu e Atotputernic.
Adonai Meleh
În sefira Malhouth, Dumnezeu e numit Adonai Meleh. Adonai înseamnă: Domn, şi Meleh:
rege. Regăsim acest cuvânt Meleh în numele Melkhitsedek, care vrea să spună: “Rege al dreptăţii”.
Şi Malhouth înseamnă: “regat”.
Încă o dată, insist asupra faptului că aceste nume reprezintă diversele aspecte ale unui
Dumnezeu unic şi că aceste aspecte nu sunt nici inferioare nici superioare unele faţă de altele.
Dispunerea verticală a Arborelui sefirotic arată necesitatea existenţei unei baze şi unei culmi, dar
Elohim Gibor, de exemplu, este exact acelaşi Dumnezeu ca şi Chadai El Hai, sau El sau Ehieh.

Cap V SEFIRELE STÂLPULUI CENTRAL

Scopul evoluţiei spirituale e adesea simbolizat de unul sau mai multe obiecte pe care
Iniţiatul ajunge să le cucerească după lungi eforturi, lungi suferinţe. Bagheta magică, elixirul vieţii
fără de moarte, panaceul universal, oglinda magică, piatra filozofală menţionate în anumite tradiţii
populare sunt în realitate simboluri ale unor facultăţi pe care Iniţiaţii sunt pe cale să le dezvolte,
puteri pe care au reuşit să le obţină. Le posedau ei propriu-zis? Câteodată da, dar nu aceasta e
problema. Mai întâi ei trebuie să le caute în ei înşişi şi să le posede sub formă de calităţi şi virtuţi şi
să lucreze cu ele.
Cele cinci simboluri au corespondenţă cu sefiroturile stâlpului central al Arborelui sefirotic:
bagheta magică corespunde cu Kether, oglinda magică corespunde lui Daath, panaceul universal
corespunde lui Tiphereth, elixirul vieţii fără de moarte corespunde lui Iesod, iar piatra filozofală
corespunde lui Malhouth. Veţi întreba: “Dar cum să intrăm în posesia acestor bogăţii? Ce muncă
trebuie să depunem?”
Când vă străduiţi să vă transformaţi gândurile şi sentimentele ordinare, mediocre, meschine
în gânduri şi sentimente nobile, generoase, dezinteresate lucraţi cu piatra filozofală (Malhouth) care
transmută metalele obişnuite în aur.
Când, printr-o viaţă pură, vă regeneraţi celulele propriului organism, lucraţi cu elixirul vieţii
fără de moarte (Iesod).
 Când vă străduiţi să aduceţi oamenilor lumină şi căldură, lucraţi cu panaceul universal
(Tiphereth). Atunci, pe oriunde mergeţi, oamenii se simt mai bine, durerile îi părăsesc, necazurile
lor dispar şi ei prind curaj. Acest efect îl produc anumiţi doctori foarte buni: prezenţa lor alungă
suferinţa.
Când aveţi obiceiul de a vă concentra asupra subiectelor foarte elevate, primiţi mesaje din
spaţiu ca şi cum obiectele şi fiinţele s-ar reflecta într-o oglindă magică (Daath).
Când ajungeţi să exersaţi o mare stăpânire de sine, începeţi să intraţi în posesia baghetei
magice care dă toate puterile (Kether). Nu uitaţi că nu puteţi să vă impuneţi în exterior până nu aţi
reuşit să vă dominaţi fiinţa interioară.
De asemenea, pot fi asociate simboluri şi celorlalte 6 sefiroturi. Pentru Hod (Mercur), o
carte. Pentru Nestah (Venus), o floare, cea mai preţioasă dintre toate prin parfumul său: trandafirul,
pentru că entităţile subtile sunt atrase de parfumurile subtile. Pentru Gebourah (Marte), o spadă,
pentru a proteja pe alţii şi a ne proteja pe noi, trebuie - simbolic - să avem o spadă. Pentru Hessed
(Jupiter), o coroană sau o tiară, simbolul regalităţii şi preoţiei. Pentru Binah (Saturn), un schelet cu
o seceră, simbolul timpului şi eternităţii (a se vedea cap XV: “Binah II: teritoriul stabilităţii”).
Pentru Hohmah (Uranus), o roată sau un ochi, ochi care vede totul. De voi depinde acum să
aprofundaţi aceste simboluri şi să lucraţi pentru a le forma în voi înşivă. A vrea să le posedaţi în
exterior nu vă va servi poate la nimic, nu numai că vă veţi pierde timpul, dar vă expuneţi riscului de
a devia psihic.
Nici un obiect simbolic nu trebuie luat în considerare în afara folosirii pe care o putem face
în viaţa interioară, dacă nu, ajungeţi în situaţii ridicole. Vorbim de piatra filozofală care transmută
metalele în aur, dar suntem săraci. Vorbim de elixirul vieţii fără de moarte şi de panaceul universal,
dar suntem bolnavi. Vorbim de oglinda şi de bagheta magică (şi chiar le avem, pentru că se găsesc
în comerţ!) dar rămânem orbi şi slabi. Atunci, ce vor să însemne toate acestea? În voi înşivă trebuie
să găsiţi piatra filozofală, elixirul vieţii fără de moarte, panaceul universal, oglinda şi bagheta
magică, şi le veţi găsi învăţând să lucraţi cu sefirele Malhouth, Iesod, Tiphereth, Daath şi Kether.

Cap VI AIN SOPH AUR: LUMINA FĂRĂ DE SFÂRŞIT

Atunci când deschidem geamul dimineaţa şi zărim soarele, suntem fericiţi să vedem lumina
sa, să simţim căldura sa şi ne lăsăm penetraţi de viaţa pe care o răspândeşte în univers. Dar dacă am
putea părăsi pământul pentru a ne apropia de soare, am descoperi ceva negru, obscur, care nu ne va
mai bucura de loc. Iată un mister cu care ne-am mai întâlnit şi înainte, pentru că o experienţă
analoagă au şi toţi cei care au mers foarte departe pe calea luminii. Şi mulţi dintre ei nu s-au mai
întors, pentru că ridicându-se la acele înălţimi, nu s-au mai putut întoarce pe pământ. Fluturele se
arde de flacăra lămpii care îl atrage. Cei care au vrut să atingă Absolutul au dispărut, topiţi de
puterea vibraţiilor sale. De aceea e spus că Kether, cea mai înaltă sefiră, absoarbe şi pulverizează pe
cei care o ating.
Acesta e sensul pe care trebuie să-l dăm povestirilor Vechiului Testament privind dispariţia
lui Enoh care: “mergea cu Dumnezeu; apoi n-a mai fost, pentru că Dumnezeu l-a luat: el a fost
ridicat la cer pentru a nu mai vedea moartea...” şi a lui Ilie care a fost luat de: “un car de foc cu cai
de foc... şi s-a ridicat la cer într-un vârtej.” Focul devorează obiectele şi le transformă în flăcări şi e
la fel şi cu lumina. Acestea vă par terefiante? Nu, pentru Iniţiaţi, a fi absorbit de lumină, a se topi în
acel spaţiu despre care nu se mai ştie dacă e lumină sau tenebre, e experienţa cea mai dorită.
În Egiptul antic, atunci când discipolul atingea ultimul grad de Iniţiere, marele preot însuşi îi
spunea la ureche: “Osiris e un zeu negru... Osiris e tenebre, de trei ori tenebre.” Cum putea fi negru
Osiris, Zeul luminii şi al soarelui? Discipolul era tulburat, pentru că negrul e simbolul răului şi al
necunoscutului. Să cauţi lumina, să parcurgi un întreg drum pentru a descoperi la sfârşit tenebre!
Realitatea e că Osiris e atât de luminos că pare obscur. Osiris e lumina de deasupra luminii. De ce se
vorbeşte de “lumină orbitoare”? Aparent e o contradicţie, dar în realitate, nu este. Chiar şi noi, în
planul fizic, nu numim lumină decât ceea ce ochii noştri pot să vadă. Ceea ce ei nu pot să vadă,
numim umbră, noapte, şi toate acestea sunt relative, în comparaţie cu unele animale care văd clar
noaptea. Dacă nimic nu v-a pregătit să înţelegeţi gândirea unui mare filozof, unui mare savant,
oricare ar fi lumina pe care el o proiectează asupra anumitor probleme, totul rămâne obscur pentru
voi, şi cu cât gândirea lui e mai luminoasă, cu atât e mai obscură pentru cei ce nu o pot sesiza.
Cuvintele “tenebre”, “obscuritate” nu sunt utilizate pentru a defini obiectiv o realitate, ci pentru a
exprima incapacitatea noastră de a o percepe. Şi ceea ce noi numim lumină corespunde unei realităţi
care se găseşte la dispoziţia noastră. De aceea putem spune că lumina iese totdeauna din tenebre.
Noi nu vom şti niciodată dacă tenebrele sunt adevărate tenebre sau ele ne apar aşa din cauza
incapacităţii noastre de a le vedea. Cum putem şti dacă tenebrele sunt sau nu sunt o realitate? Pentru
a facilita înţelegerea, Iniţiaţii, care au vrut să instruiască oamenii asupra misterelor lui Dumnezeu şi
ale creaţiei, învaţă că lumina iese din tenebre. La începutul cărţii Genezei, de exemplu, e scris:
“Pământul era inform şi gol. Erau tenebre la suprafaţa abisului şi Spiritul lui Dumnezeu se plimba
deasupra apelor. Dumnezeu spuse: Să fie lumină! Şi a fost lumină.” Lumea celor zece sefiroturi pe
care noi o studiem e cea a manifestării, din momentul de când Dumnezeu a spus: “Să fie lumină!”
Dar aceasta nu înseamnă că înainte guvernau tenebrele, din contră. De aceea în Arborele sefirotic
kabaliştii au numit spaţiul de deasupra lui Kether: Ain Soph Aur: lumina fără de sfârşit. Acest spaţiu
e ca un văl întins pe care nu îl putem penetra. E Absolutul, Nemanifestatul, despre care nu avem
nici o noţiune, şi de unde Kether, Dumnezeu Tatăl, e o emanaţie.
Divinitatea pe care o înţeleg kabalişti este deasupra luminii şi tenebrelor, deasupra lumilor
create. Şi pentru a exprima mai bine acest mister al Divinităţii, deasupra lui Ain Soph Aur kabaliştii
conceput o regiune pe care au numit-o Ain Soph: fără sfârşit, şi încă deasupra lui Ain Soph, Ain:
fără. La originea universului este deci o negaţie. Dar “fără”, care semnifică absenţa, lipsa, nu
semnifică implicit non-existenţa. Ain nu e neantul absolut cum îşi imaginează unii Nirvana
hinduşilor. De fapt, e exact invers. Ain Soph Aur, ca şi Nirvana, nu e o non-existenţă, o neantizare,
ci e o viaţă deasupra creaţiei, a manifestării, şi numai de aici seamnă cu o non-existenţă.
Ain, Ain Soph, Ain Soph Aur... Astfel au încercat kabaliştii să exprime realităţi care scapă
înţelegerii noastre. Absolutul, nu putem vorbi de el, dar păstraţi noţiunea şi mulţumiţi lui
Dumnezeu, Tatăl vostru Ceresc care vă iubeşte, care vă ajută să creşteţi şi care lucrează în inima
voastră, căci cuvintele sunt numai o manieră de a vă prezenta această realitate. Cereţi Cerului să vă
dea lumina pentru a penetra aceste Mistere spre care eu nu pot decât să vă orientez.

Cap VII MATERIA UNIVERSULUI: LUMINA

“Să fie lumină!” După povestea din Geneză, în momentul în care Dumnezeu a pronunţat
aceste cuvinte a început creaţia. Aceasta semnifică că nu a existat lumină înainte? Şi cum a putut
crea Cuvântul divin? Şi aici tabloul Arborelui sefirotic, Arborele Vieţii, ne ajută să înţelegem.
Înainte ca Dumnezeu să spună: “Să fie lumină!” această realitate pe care noi o numim
lumină nu exista decât sub o formă pe care nu puteam să o concepem: Ain Soph Aur. Şi “cuvântul”
lui Dumnezeu, care nu are evident nici o legătură cu ceea ce putem face noi, noi, numindu-l cuvânt,
nu e decât un fel de a exprima ideea că, pentru a crea, Dumnezeu a proiectat ceva din El Însuşi.
Această proiecţie care era El, dar o nouă formă a Lui, noi o numim lumină. A spune că Dumnezeu a
“vorbit” semnifică că El a avut voinţa de a se manifesta. Vă gândiţi că e dificil de înţeles... Nu, să
luăm un exemplu din viaţa cotidiană. Aveţi o idee, dar unde este această idee? Unde o situaţi?
Putem să o vedem şi să o localizăm într-o anumită parte a creierului vostru? Nu. Şi suntem obligaţi
să recunoaştem că nu ştim din ce materie este ea făcută. Dar în momentul în care exprimaţi această
idee prin cuvânt, deja începem să-i percepem existenţa. În fine, când acţionaţi conform acestei idei,
ea se încarnează în materie, ea devine vizibilă. Cuvântul este un intermediar între planul gândirii
pure şi cel a realizării în materie. Aveţi aici o imagine a procesului creaţiei.
 Acum, dacă alăturăm fraza din Geneză: “Dumnezeu spuse: Să fie lumină!” şi prima frază
din Evanghelia sfântului Ioan: “La început a fost Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi
Cuvântul era Dumnezeu”, vom înţelege şi mai bine ce raport există între Cuvânt şi lumină. Lumina
este substanţa pe care Cuvântul divin, primul născut din Dumnezeu, a făcut să apară pentru a deveni
materia creaţiei. Veţi spune că atunci când privim pietrele, plantele, animalele şi chiar oamenii, nu
vedem că ei sunt făcuţi din lumină. Da, pentru că această lumină din ei s-a condensat ajungând pe
punctul de a deveni opacă. Şi dacă opunem în general materia luminii, e pentru că ignorăm că ceea
ce numim materie este în realitate lumină condensată.
Kabbala învaţă că Dumnezeu a creat lumea prin condensări succesive. Pentru a ieşi din
această imensitate, din acest abis insondabil, din acest spaţiu fără limite unde El e răspândit, Ain
Soph Aur, Absolutul, Necunoscutul şi-a impus limite, apoi revărsându-se peste aceste limite El a
format un receptacul pe care L-a umplut cu emanaţiile sale. Acest receptacol e Kether, prima sefiră.
Kether e prima manifestare a lui Ain Soph Aur, nemanifestatul. Începând de aici, putem spune că
toată creaţia nu e decât o succesiune de ţâşniri şi revărsări ale luminii originale. Kether revărsându-
se a format Hohmah: Hohmah e ca un recipient care s-a umplut de apa lui Kether. Revărsându-se,
ea s-a deversat în Binah, Binah în Hessed, Hessed în Gebourah, Gebourah în Tiphereth, Tiphereth
în Nestah, Nestah în Hod, Hod în Iesod, şi Iesod în Malhouth. Şi pe măsură ce emanaţia divină a
coborât pentru a forma noi lumi, ea a devenit din ce în ce mai densă. Dar e aceeaşi chintesenţă care
a creat fără încetare noi forţe, noi culori, noi melodii, noi forme... Din emanaţie în emanaţie
Dumnezeu a creat toate sefiroturile şi astfel viaţa continuă să curgă din Izvorul infinit.
“La început a fost Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu... În
El era viaţa şi viaţa era în lumina oamenilor.” Pentru ca Kether să facă să ţâşnească viaţa, trebuie să
o primească de mai sus. El o primeşte din Ain Soph Aur, Ain Soph Aur din Ain Soph, şi Ain Soph din
Ain, absenţa, care aşteaptă momentul de a deveni prezenţă...
Există deci o relaţie neîntreruptă dintre Absolut şi Dumnezeu manifestat, şi astfel se
introduce în univers tot timpul ceva nou. Universul e o creaţie continuă şi materia sa creşte şi se
transformă fără încetare. Cum se stabileşte acest contact între Absolut şi Dumnezeu manifestat? Nu
ştim nimic. Da, şi să mă ierte Dumnezeu de a mă afunda în astfel de probleme, pentru că trebuie să
îndrăznim să mărturisim că nimeni nu ştie nimic despre acest subiect. Atunci, veţi zice, de ce
vorbim despre acesta? Pentru că, în măsura în care noi suntem creaţi după imaginea lui Dumnezeu,
după imaginea universului, ceva din noi, care scapă conştiinţei noastre poate sesiza câteva
fragmente ale acestei realităţi...
Viaţa nu este decât o traversare de energii, de aceea găsim de asemenea în tradiţia
kabalistică imaginea unui fluviu al vieţii care tâşneşte din Izvorul divin şi coboară pentru a alimenta
toate regiunile universului.
De la Kether la Malhouth, sefiroturile sunt vase sacre care se umplu din sursa inepuizabilă a
vieţii. Arborele şi fluviul sunt deci două imagini complementare care arată curgerea şi strălucirea
vieţii. Veţi spune: “Dar arborele prinde rădăcini în jos, pe când fluviul izvorăşte de sus.” Da, în
lumea noastră materială arborii au rădăcinile lor în pământ, dar arborele cosmic are rădăcinile în
înalt (a se vedea cap IX: “Împărăţia lui Dumnezeu e asemănătoare unei seminţe de muştar.”).
Să luăm acum imaginea unui fluviu, păstrând tot timpul în minte că nu e vorba decât de o
imagine destinată să traducă un aspect al realităţii. Dar realitatea însăşi e mult mai complexă şi
trebuie deci pentru a o înţelege să introducem noi elemente.
Sefiroturile sunt repartizate pe trei coloane, aceasta semnifică deci că fluviul vieţii nu curge
în linie dreaptă de jos în sus. Am văzut că de o parte şi de alta al Stâlpului central se află Stâlpul
Clemenţei polarizat pozitiv şi cel al Rigorii polarizat negativ. Trecând dintr-o sefiră în alta, emanaţia
divină schimbă deci polaritatea. Aceasta explică că succedându-se unele pe altele, sefiroturile par de
o natură opusă. Lui Hohmah, de exemplu, care reprezintă armonia, dragostea universală, îi urmează
Binah, care reprezintă rigoarea implacabilă a decretelor divine. Acestei intransigenţe a lui Binah îi
urmează clemenţa lui Hessed; clemenţei lui Hessed îi urmează îndrăzneala combativă a lui
Gebourah, etc. Şi cum fiecare sefiră corespunde unui unui atribut divin, unei virtuţi divine, se
explică de ce adjectivele atribuite lui Dumnezeu sunt atât de diferite şi aparent contradictorii:
milostiv, teribil, dulce, gelos, fidel, răzbunător... Ele exprimă caracterele opuse ale celor doi stâlpi.

Cap VIII “ATUNCI ETERNUL A TRASAT UN CERC LA SUPRAFAŢA ABISULUI”

Când Dumnezeu vrea să coboare în lumea noastră, El trebuie să se îmbrace, aşa ca noi. Şi a
se îmbrăca, semnifică a intra în materie. Dar cum Dumnezeu nu vrea să coboare şi să se limiteze
până la nivelul împrumutării unui corp fizic pentru a ne întâlni, El ne invită la El, în locuinţa Sa,
care este şi a noastră. Da, locuinţa noastră e în realitate infinit mai vastă decât ne putem imagina.
Locuinţa noastră e universul pe care Dumnezeu îl penetrează, îl impregnează şi susţine prin
prezenţa sa, şi tocmai parcurgând acest univers putem să-L întâlnim.
A parcurge universul nu înseamnă numai să-l explorăm cu rachete şi motoare spaţiale, ci să-l
studiem prin toate mijloacele pe care Creatorul ni le-a dat, prin organele simţurilor noastre fizice,
desigur, dar mai ales şi prin organele noastre spirituale, prin sufletul şi spiritul nostru. Numai aşa îl
vom întâlni pe Dumnezeu. El nu va coborî până la noi; El s-a limitat deja în creaţie, El nu se va
limita mai mult.
Vă gândiţi: “Dar Dumnezeu este absolut liber! Cum trebuie să înţelegem această limitare?”
Vă voi explica.
Sefirele Kether, Hohmah, Binah corespund acelei entităţi pe care religia creştină o numeşte
Dumnezeu (a se vedea cap: “Familia cosmică şi misterul Sfintei Treimi”). Kether, Hohmah, Binah
reprezintă Sfânta Treime, Dumnezeu în trei persoane. Această trinitate (pe care Kabbala o situează
în planul emanaţiilor, Atsilouth) este cea care a creat lumea şi rămâne prezentă în ea.
Prima sefiră, Kether, reprezintă începutul tuturor manifestărilor; de aceea e identificată cu
Tatăl. Şi Kether a născut pe Hohmah. Ce este Hohmah? Este Cuvântul, adică o energie care s-a
condensat, ordonat pentru a deveni materia creaţiei. De aceea sfântul Ioan a scris: “La început a fost
Cuvântul”.
Imaginaţi-vă că aţi vrea să inventaţi un nou mijloc de a vă exprima: începeţi prin a crea
echivalentul unui alfabet. Acest alfabet cosmic să spunem că e Hohmah. Şi acum, aveţi literele,
puteţi să le aranjaţi, să le organizaţi pentru a forma cuvinte, fraze inteligibile şi cu sens. Aceasta e
cea de-a treia etapă, sefira Binah, materia primordială. Prin materia primordială trebuie să înţelegem
esenţe, nu elementele materiale pe care le cunoaştem şi pe care le studiază ştiinţa. În Binah,
substanţa dată de Hohmah se diferenţiază şi numai după un lung proces de condensare va apărea în
planul fizic sub forma unor corpuri pe care noi le denumim oxigen, hidrogen, fier, zinc, etc...
Elementele Cuvântului - litere şi numere (literele alfabetului ebraic au o valoare numerică, numerele
nu au o grafie distinctă: Alef = 1, Beth = 2, Ghimel = 3, etc...) - grupate în fraze, sunt arhetipul
corpurilor materiale şi au proprietăţi determinate, de neschimbat. Fiecare element a primit locul său,
compoziţia sa, greutatea sa, proprietăţile sale, şi sefira a treia, Binah, este cea care le-a dat pe
acestea.
Sefira Kether este deasupra timpului şi spaţiului. Spaţiul a apărut cu Hohmah, reprezentat
material de Mazaloth, zodiacul, iar timpul a apărut cu Binah, reprezentat de Chabtai, Saturn. Când
Dumnezeu, adică Trinitatea Kether-Hohmah-Binah, se va retrage, nu v-a mai exista nici timp nici
spaţiu şi universul va dispărea. Atunci când va lua sfârşit acest sacrificiu pe care îl implică limitarea
lui Dumnezeu, lumea creată se va întoarce în neant, dar din acest neant va apărea o altă creaţie
despre care nu vom şti nimic.
Nimic nu e etern, cu excepţia lui Dumnezeu Însuşi, şi într-o zi toată creaţia va intra în El.
Dar ce înţelegem prin acest cuvânt “creaţie?” Dacă am spune că e materia primordială emanată de
Dumnezeu, elementele care o constituie, acestea sunt indestructibile, ele vor rămâne în Dumnezeu,
şi cu ajutorul lor, El va putea face să apară noi lumi. Dar dacă numim “creaţie” lumile pe care
Dumnezeu le-a format cu aceste elemente, acestea nu sunt eterne. Tot ceea ce se naşte trebuie să
moară. Eternitatea nu e o suită de secole; este, dacă o putem spune - dar e dificil de a defini o astfel
de noţiune - o calitate a materiei... Da, eternitatea e o fuziune a materiei şi spiritului. Atunci când
facem experienţa eternităţii, e vorba de o senzaţie pe care o simţim: dacă se întâmplă să avem
câteva secunde senzaţia eternităţii, aceasta e pentru că am intrat într-un ordin superior al lucrurilor,
am fost proiectaţi într-o lume unde materia e animată de cele mai înalte vibraţii ale spiritului.
Materia primordială e o substanţă pe care Dumnezeu a proiectat-o şi a condensat-o din El
Însuşi. Ea e indestructibilă, eternă. Cu ajutorul acestei materii a creat Dumnezeu lumile, şi aceste
lumi se vor dezagrega într-o zi pentru a reapărea sub noi forme. Numai în acest sens putem spune că
creaţia va avea un sfârşit.
“Cerul şi pământul vor trece, spunea Iisus, dar cuvintele mele nu vor trece.” Când se
exprima aşa, Iisus se identifica cu a doua persoană a Trinităţii, Fiul, cea de-a doua sefiră, Hohmah,
Cuvântul. Cerul şi pământul vor trece, e adevărat, dar germenii care sunt în Hohmah, arhetipurile
pentru un nou cer şi un nou pământ, nu vor trece, pentru că sunt eterne.
“Atunci când Eternul a trasat un cerc la suprafaţa abisului, eram acolo”, spune Hohmah,
înţelepciunea, în Cartea Proverbelor. Şi ce este acest cerc? Frontierele pe care Dumnezeu Însuşi le-a
trasat pentru a crea lumea. În acest sens trebuie să înţelegem că Dumnezeu s-a limitat. A se limita
înseamnă: a se închide într-un univers care funcţionează şi evoluează după legi proprii. În afară,
deasupra acestui univers, ignorăm ceea ce există. Legile vieţii pe care le studiază ştiinţa nu sunt
altceva decât limitele pe care Dumnezeu le-a impus în creaţia sa. Aceste limite sunt cele care dau
structură, formă, contur şi coeziune materiei, o lume care nu ar fi circumscrisă în limite ar fi
instabilă, nu ar putea subzista, pentru că în interiorul acestor limite toată materia este în mişcare şi
nu ar cere decât să scape.
Dumnezeu a trasat un cerc pentru a reţine propria Sa substanţă. Cercul e un traseu magic. În
centru Dumnezeu a plasat nucleul creaţiei şi lucrarea Sa a început. În natură, totul ne relevă cum a
procedat Dumnezeu pentru a crea lumea. O celulă, cu membrana sa, deja ne explică... Şi dacă nu ar
exista cutia craniană, unde ar fi creierul nostru?... E aceeaşi funcţie ca şi a pielii: ea serveşte ca
limită. Observaţi lucrurile din jurul vostru şi peste tot veţi găsi o reflectare a acestui cerc pe care
Dumnezeu l-a trasat ca limită a creaţiei Sale. Dacă nu închidem un parfum în flaconul său, el se
evaporă. Şi chiar pentru a construi o casă trebuie la început să trasăm limitele sale: fără pereţi, unde
va fi casa? În domeniul spiritual, de asemenea, trebuie să înţelegem ceea ce semnifică limitele:
înainte de a convoca spiritele luminoase pentru a le da o sarcină, magul se înconjoară de un cerc; şi
discipolul trebuie să ştie de asemenea că cel puţin prin gândire trebuie să traseze în fiecare zi un
cerc de lumină în jurul lui, pentru a conserva energiile sale spirituale.
Dumnezeu există sub toate aspectele, de la piatră, unde El este limitat la extrem şi unde
putem să-L atingem, până la substanţa cea mai imaterială, lumina, şi încă mai sus... El e
omniprezent în pietre, plante, animale, oameni, îngeri şi în toate ierarhiile celeste, şi mai departe
încă... El are membrele Sale profund afundate în creaţie, dar există regiuni unde El e mai liber. În
formele mai dense ale materiei, El nu se mai poate mişca, dar în Împărăţia Sa El e liber. Dacă
înţelegeţi aceasta, ferestrele se vor deschide în faţa voastră în faţa unor orizonturi minunate...
Dumnezeu este liber, da, dar în afara lumii noastre. Atunci când intră în lumea noastră, El se
găseşte limitat. De aceea, când oamenii se indignează în faţa unor evenimente şi se revoltă spunând:
“Dumnezeu nu ar trebui să permită astfel de lucruri!” arată că nu au înţeles nimic. Dacă ar poseda
adevărata cunoaştere, ar înţelege tocmai că Dumnezeu nu poate interveni. Pe pământ, Dumnezeu e
limitat, şi noi suntem cei care Îl limităm. Dumnezeu este simultan limitat şi nelimitat. El e limitat în
inimile noastre, dar El e liber în inimile îngerilor.
O să vă dau o imagine. Să presupunem că un om a vrut să se amuze cimentându-şi un picior
în pământ: el nu mai poate să-şi extragă piciorul, dar restul corpului îi este liber. La fel, Dumnezeu
acceptă să fie limitat, prizonier, dar numai în parte, în cimentul în care suntem! În ziua când
Dumnezeu se va elibera retrăgându-şi piciorul din ciment nu va mai exista umanitatea. Este evident
numai o imagine, dar ea vă va ajuta să înţelegeţi mai bine realitatea lucrurilor.
Pentru a se manifesta, Dumnezeu s-a limitat. Să mergem mai departe: chiar datorită acestei
limitări noi existăm şi putem să ne gândim şi să vorbim despre acest subiect. Chiar Dumnezeu
însuşi ne dă această posibilitate. Proba că Dumnezeu există este tocmai faptul că sunt aici vorbindu-
vă de El, şi că voi sunteţi aici de asemenea pentru a mă asculta. Dacă El nu ar exista, eu nu aş fi
existat, şi voi de asemenea. Tot ceea ce există este proba existenţei lui Dumnezeu. Acum, dacă
oamenii vor să-şi facă altă idee despre Dumnezeu pentru a spune mai departe că El nu există... sau
că El e mort, e treaba lor.
Iisus spunea: “Sunteţi templul lui Dumnezeu cel viu.” Acest Dumnezeu al cărui templu
suntem, este Dumnezeul manifestat, şi El e mai mult sau mai puţin limitat în noi după gradul nostru
de evoluţie. Pe măsură ce noi evoluăm şi ne purificăm, noi Îl eliberăm pe Dumnezeu permiţându-I
să se manifeste mai liber în templul nostru ca putere, lumină, dragoste, frumuseţe... Desigur, aceste
lucruri sunt dificil de înţeles şi voi le veţi uita, o ştiu. Dar ceva va rămâne în subconştientul vostru şi
într-o zi, când veţi fi capabili să le înţelegeţi, ele vă vor reveni în memorie. Dacă vreţi să acceleraţi
această înţelegere, trebuie să vă antrenaţi creierul, care este cel mai bun instrument. El nu slăbeşte
în timp ca şi alte organe, pentru că aici au depus puterile lor ierarhiile divine. Dar trebuie să-l
exersăm prin activitatea gândirii. Gândirea este ca o scară pe care am primit-o de la Inteligenţa
cosmică şi e esenţial să învăţăm să ne servim de ea pentru a ne ridica.

Cap IX “ÎMPĂRĂŢIA LUI DUMNEZEU ESTE CA O SĂMÂNŢĂ DE MUŞTAR”

A spune că Dumnezeu este absolut incognoscibil este o afirmaţie falsă. O Fiinţă ale cărei
lucrări putem să le contemplăm zi şi noapte nu e cu adevărat incognoscibilă. Dacă universul creat
de Dumnezeu există şi este accesibil măcar parţial celor cinci simţuri ale noastre precum şi gândirii,
este de asemenea şi cu Dumnezeu. Deasupra lui Kether, Dumnezeu este peste puterea facultăţilor
noastre, dar plecând de la Kether, abordăm noţiuni accesibile înţelegerii noastre.
Kether, prima sefiră, reprezintă începutul întregii manifestări, iar manifestarea subînţelege
diviziunea, polarizarea, adică apariţia unui principiu masculin şi un principiu feminin, necesare
pentru a crea.
Exemplul seminţei ne va face să înţelegem mai bine această idee. Cât timp sămânţa nu se
“manifestă”, nu putem şti ceva despre ea. În ea, viaţa este îngheţată. Dar dacă o puneţi în pământ, ea
se va diviza şi un germen va apărea, care va deveni o tijă şi va începe să crească: atunci veţi începe
să o cunoaşteţi. Dumnezeu a lăsat peste tot în natură urme care ne pot instrui. Dacă Dumnezeu,
Absolutul, care conţine totul, nu s-ar fi polarizat pentru a se manifesta, noi nu am fi existat şi nu am
fi putut cunoaşte nimic, în acelaşi fel cum nu putem şti nimic despre o sămânţă atâta timp cât ea nu
germinează, cât timp ea nu se polarizează.
Tocmai această imagine a seminţei a utilizat-o Iisus în Evanghelii: “Împărăţia lui Dumnezeu
este asemănătoare unei seminţe de muştar pe care un om a luat-o şi a semănat-o în câmpul său. E
cea mai mică dintre toate seminţele; dar când creşte, devine un arbore aşa de mare încât păsările
cerului vin să locuiască în ramurile sale.” Împărăţia lui Dumnezeu, e universul, iar Arborele
sefirotic sau Arborele Vieţii e o reprezentare simbolică dintre cele mai profunde a acesteia.
Priviţi: semănătorul a pus sămânţa în pământ, e prima sefiră Kether. Cât timp sămânţa nu e
plantată procesul vieţii nu poate începe.
Fiind în pământ, sămânţa se divizează, ea se polarizează, aceasta e Hohmah, Înţelepciunea,
binarul, opoziţia pozitiv şi negativ, opoziţia sus şi jos. Forţele conţinute în Coroană încep să se
divizeze, încep să se opună unele altora. Iată de ce toţi cei care nu înţeleg dualitatea, contrariile,
binele şi răul, nu pot înţelege înţelepciunea.
 Dar în realitate aceste forţe nu sunt complet divizate, ele rămân legate prin Coroană care le
spune: “Sunteţi masculin şi feminin, pozitiv şi negativ, deci uniţi-vă şi lucraţi în lume.” Ele se unesc
şi aceasta e Binah, Inteligenţa, care le armonizează. Cum a ordonat Coroana, Binah reconciliază
contrariile şi germenele apare.
Kether, Hohmah şi Binah sunt rădăcinile înfipte în solul lumii din înalt. Veţi spune: “Dar
rădăcinile unei plante sunt înfipte jos, în sol!” Da, pentru o plantă, rădăcina reprezintă capul. Dar
adevăratul cap este în înalt. Omul e de asemenea un arbore ale cărui rădăcini sunt plantate în înalt,
în Cer. Ca şi cele trei sefire Kether, Hohmah şi Binah, adevăratul nostru cap este afundat în solul
lumii divine.
Acum, pentru ca planta să apară deasupra solului, trebuie să intervină cea de-a patra sefiră,
Hessed: Mila. Hessed rerezintă trunchiul arborelui, această forţă care încearcă să reziste orice s-ar
întâmpla.
Cea de-a cincea sefiră Gebourah: Forţa, corespunde ramurilor care încep să se se întindă în
toate părţile. Când un om, o societate, un popor, devin puternici ei reuşesc să se răspândească peste
tot.
Cea de-a şasea sefiră, Tiphereth: Frumuseţea, sunt frunzele care nu numai că dau un aspect
arborelui dar îi permit să respire şi să se hrănească cu lumină.
După frunze, apar mugurii (bobocii): e cea de-a şaptea sefiră, Nestah: Victoria. Dacă a ajuns
până la stadiul mugurilor, aceasta înseamnă că arborele a fost capabil să învingă toate dificultăţile,
şi va da fructe.
Acum se face o mare lucrare în muguri care vor da naştere florilor. E cea de-a opta sefiră,
Hod: Gloria, preamărirea. Arborele se acoperă cu flori, el oferă parfumuri, ca nişte esenţe, pentru a
celebra gloria Eternului.
În fine, în floare se formează fructul pe care soarele îl coace şi îi dă culoare. E formarea
copilului, cea de-a noua sefiră, Iesod: Baza, iar fructul va fi punctul de plecare a unei alte vieţi, a
unui nou arbore.
Şi pentru că fructul produs de sămânţă conţine el însuşi seminţe, el este Malhouth, cea de-a
zecea sefiră. De la 1 cât era, sămânţa a devenit 10, adică simbolic, multitudinea. Fiecare grăunţă sau
sămânţă produsă de fruct reprezintă Malhouth, Împărăţia lui Dumnezeu. Cum să recunoaştem că e
chiar Împărăţia lui Dumnezeu? Plantaţi grăunţa şi toate celelalte atribute vor apărea. Deci,
Malhouth şi Kether se reîntâlnesc, începutul şi sfârşitul lucrurilor e identic. Iată de ce Iisus spunea
că Împărăţia lui Dumnezeu (Malhouth) poate fi comparată cu o sămânţă de muştar.
Acum, poate vă gândiţi: “Toate acestea sunt foarte bune, dar cum putem să le aplicăm în
viaţa noastră interioară?” Puteţi face multe lucruri. Sămânţa de muştar poate fi interpretată ca un
gând sau un sentiment. Ce este un gând, un sentiment? Un grăunte, în aparenţă minuscul. Atunci,
plantaţi-l, şi dacă e pur, dezinteresat, intens, şi dacă îi creaţi condiţii bune, el va fi punctul de
plecare pentru edificarea Împărăţiei lui Dumnezeu. “Păsările cerului vor veni să se adăpostească în
ramurile lui”, spunea Iisus. Păsările, aceştia sunt îngerii: ei vin să-l viziteze pe omul care a
îmbrăţişat viaţa spirituală, ei găsesc un adăpost în el, ei se instalează definitiv şi îl umplu de lumina
şi de graţia lor.
E spus că Dumnezeu a creat omul după chipul şi asemănarea Sa. Ce înseamnă aceasta? O
veţi înţelege atunci când veţi fi meditat mult timp asupra imaginii seminţei şi al arborelui. Toată
problema asemănării este conţinută în sămânţa arborelui.

Cap X FAMILIA COSMICĂ ŞI MISTERUL SFINTEI TREIMI

Nu există nimic în lumea vizibilă care să nu fie o reflectare, o reprezentare a lumii invizibile.
Să luăm exemplul familiei, schematic: tatăl, mama, fiul, fiica: e o realitate pe pământ. Ei bine,
trebuie să înţelegem că la un nivel mai elevat familia există de asemenea, sub formă de principii
cosmice care lucrează în univers.
Şi aceste principii cosmice sunt reprezentate prin numele sacru al lui Dumnezeu, Iod, He,
Vav, He pe care tradiţia kabalistică îl numeşte de asemenea Tetragrama (de la grecescul “tetra”:
patru, şi “gramma”: literă). Cele patru litere ale numelui lui Dumnezeu corespund celor patru
principii care acţionează în univers şi care acţionează de asemenea în om, pentru că omul a fost
creat după imaginea universului.
Iod , e principiul masculin creator, forţa primordială, care e la originea tuturor mişcărilor:
spiritul, Tatăl.
He reprezintă principiul feminin care absoarbe, conservă, protejează şi permite
principiului creator să lucreze în ea: sufletul, Mama.
Vav reprezintă Fiul care se naşte din unirea Tatălui şi a Mamei. El e primul copil a acestei
uniri şi se manifestă de asemenea ca principiu activ, dar la un alt nivel. Fiul e intelectul, care merge
după linia lui Iod, şi de altfel grafic, Vav este o prelungire a lui Iod.
Al doilea He reprezintă Fiica. Fiica e repetiţia Mamei, e inima.
Cele patru litere ale numelui lui Dumnezeu reprezintă deci Tatăl: spiritul, Mama: sufletul,
Fiul: intelectul, şi Fiica: inima.
În Arborele Vieţii, aceste patru principii corespund primelor sefire: Kether este Tatăl,
Hohmah este Fiul, Binah este Fiica. “Şi Mama?” veţi întreba voi. Mama corespunde sefirei Daath
(a se vedea cap II). Ea este Mama Divină pe care kabaliştii au menţionat-o sub numele de Shekinah.
Shekinah este soţia lui Dumnezeu... Da, Dumnezeu are o soţie, să mă ierte creştinii şi să nu fie
ofensaţi! Şi eu sunt creştin, dar acesta nu e un motiv pentru a nu reflecta şi a nu încerca să înţeleg
realitatea lucrurilor.
Intenţia mea - şi cea a kabaliştilor - nu este de a da o soţie lui Dumnezeu în sensul în care pe
pământ un bărbat se căsătoreşte cu o femeie. Dar în măsura în care familia este o realitate jos, ea
este de asemenea o realitate şi sus; numai că această realitate se manifestă diferit: e vorba de o
analogie şi nu de o identitate. În Tabla de Smarald, Hermes Trismegistul spune: “Tot ceea ce e jos
este “ca şi” ceea ce este sus, şi tot ceea ce este sus este “ca şi” ceea ce este jos.” E vorba de o
analogie, de o asemănare.
Creştinii repetă: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, fără să se mire că, în această Trinitate, nici un
principiu feminin nu e menţionat. Totuşi, nu putem să nu ne punem această problemă. Când auzim
enumerarea: Tată, Fiu... care sunt termeni care evocă familia, cum să nu fim surprinşi când al treilea
membru al acestei familii este Spiritul Sfânt? Şi ce e o familie în care lipseşte mama? În această
familie ea e absentă: a fost ea înlocuită de Sfântul Spirit, şi de ce? Ar trebui să-i întrebăm pe Părinţii
Bisericii de ce au judecat că e bine să facă din Dumnezeu un celibatar îndârjit! Cele trei entităţi ale
acestei Trinităţi: Tatăl, Fiul şi Sfântul Spirit sunt masculine şi e anormal să nu fie nici un loc pentru
principiul feminin. Pentru că, înţelegeţi-mă bine, e vorba de principii.
Da, din cauză că au eliminat atât de mult Mama Divină ca principiu cosmic, teologii creştini
au dat apoi un astfel de loc Mariei, deşi ar trebui poate văzut în Fecioarele negre care se găsesc în
anumite biserici, o urmă a acestei Mame cosmice.
Ei i-au dat un prea mare loc, atribuindu-i virtuţi şi puteri pe care o femeie nu le-ar putea
avea. A fost declarată “Imaculata Concepţie”, adică “concepută fără păcat”, deci ferită de păcatul
original, şi chiar că l-a “conceput pe Iisus prin intermediul Sfântului Duh”. Eu nu sunt contra; dacă
acestea fac bine unora, să aibă o asemenea imagine despre mama lui Iisus, să continue! Numai că
sunt obligat să constat că acestea contrazic toate legile naturii stabilite de Inteligenţa cosmică.
Oricare ar fi grandoarea, elevarea şi caracterul unui om, din punct de vedere fizic, el nu poate fi
conceput de Spiritul Sfânt.
 Cum se poate confunda Maria cu Mama Divină? O stimez pe Maria, o apreciez, nu vreau să
o micşorez, dar oricât de sfântă ar fi, nu putem face din ea Mama Divină! Creştinii nu au înţeles
nimic din imensitatea acestui principiu cosmic, care e partea feminină a principiului creator. Fiinţa
pe care o numim Dumnezeu şi pe care creştinismul o prezintă ca o putere masculină este în realitate
masculin şi feminin. Pentru a putea fi vorba de creaţie, manifestare, trebuie să fi avut loc o
polarizare, adică prezenţa unui principiu masculin şi a unui principiu feminin. Pentru a se manifesta,
Dumnezeu trebuie să fie deodată masculin şi feminin. Aceste lucruri se învaţă de asemenea în
Iniţierile orfice: Dumnezeu este mascul şi femelă.
De ce Părinţii Bisericii au suprimat-o pe Mama Divină? Erau atât de puritani încât ideea
unei soţii a lui Dumnezeu îi ofensa? Adevăratul motiv este fără îndoială faptul că l-au identificat
absolut pe Iisus cu Crist, pe punctul de a pretinde că El e chiar fiul unic a lui Dumnezeu, coborât
pentru a se încarna pe pământ, şi trebuia evident să i se dea o mamă care să nu aibă aproape nimic
omenesc. Ei au identificat Maria cu Mama Divină, cum l-au identificat pe Iisus cu Crist. Dar este
acesta adevărul? Maria a fost o femeie, ea nu e Mama Divină care a format toate lumile. Maria nu
este Mama lui Dumnezeu, ea a fost mama lui Iisus, şi Iisus nu este un principiu cosmic, Iisus a fost
un om, unul dintre cei mai mari printre fiii lui Dumnezeu care au coborât pe pământ, dar era un om,
şi Crist este principiul cosmic care a venit să locuiască în el. De ce să confundăm totul? Şi Maria
era, bineînţeles, o femeie excepţională, pentru că Cerul a ales-o pentru a fi mama unei anumite
fiinţe, dar nu putem să-i dăm locul Mamei Divine.
Cele patru litere ale numelui lui Dumnezeu Iod He Vav He reprezintă deci cele patru
principii care sunt la baza creaţiei: Tatăl Ceresc şi Mama Divină care se prelungesc în Fiu şi Fiică.
În Arborele sefirotic aceştia sunt: Kether: Tatăl, Daath: Mama, Hohmah: Fiul, Cuvântul, şi Binah:
Fiica, Natura.
Veţi spune: “Dar atunci, trebuie să respingem Trinitatea Tată - Fiu - Sfântul Duh?” Nu, dar
trebuie să înţelegeţi cui corespund aceste trei principii. Creştinismul defineşte Sfânta Treime ca
misterul unui singur Dumnezeu în trei persoane. Nu, Sfânta Treime nu e un mister, sau mai degrabă
nu e un mister decât în măsura în care oamenii nu au ştiut să se servească de legea analogiei. Pentru
a înţelege, trebuie să facem apel la soare.
Soarele este această formidabilă putere creatoare de viaţă care se manifestă prin lumină şi
prin căldură. Cel care este capabil să aprofundeze aceste manifestări va descoperi relaţiile care
există între viaţa, lumina şi căldura soarelui şi Sfânta Treime: Tată - Fiu - Sfânt Duh. La toate
nivelele creaţiei, de la planul fizic la planul divin, regăsim aceste trei principii: viaţa, lumina,
căldura. În planul spiritual, viaţa se manifestă ca înţelepciune (lumină) şi ca dragoste (căldură), şi
acestea sunt cele trei principii: viaţă, înţelepciune şi dragoste pe care le regăsim în Sfânta Treime:
Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, care sunt nedespărţite unele de altele cum sunt nedespărţite viaţa, lumina
şi căldura soarelui. Vedeţi, misterul unui singur Dumnezeu în trei persoane nu e atât de dificil de
elucidat. Ceea ce rămâne misterios e numai imensitatea, splendoarea acestei esenţe primordiale de
unde au izvorât toate existenţele, asupra ei nu vom reuşi niciodată să medităm suficient.
În Arborele sefirotic, Sfânta Treime este deci reprezentată de cele trei sefire Kether, Hohmah
şi Binah. Când pronunţăm cuvântul “Dumnezeu”, trebuie să ştim că în realitate atingem primele trei
sefire. “Dar atunci, veţi spune, care sunt legăturile lor cu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh? Le putem pune
în corespondenţă?” Da, dar cu condiţia de a şti să mânuim corespondenţele inteligent, cu delicateţe.
Kether, coroana, reprezintă Tatăl, Izvorul vieţii; aceasta e clar, această corespondenţă nu
reprezintă nici o dificultate.
Hohmah, Înţelepciunea, cea de-a doua sefiră, născută din Tatăl, poate fi considerată ca Fiul,
Cuvântul rostit de Tată, lumina pe care El a proiectat-o din Sine Însuşi pentru a crea.
Binah, cea de-a treia sefiră, corespunde Sfântului Duh care e deci considerat ca o putere
feminină. Mulţi se vor indigna: “Cum? Sfântul Duh e o femeie?” Eu n-am vorbit de o femeie ci de o
putere feminină, de un principiu feminin. Şi apoi, de ce să fiţi şocaţi? Aţi fost şocaţi când aţi văzut
reprezentat Sfântul Duh sub forma unei porumbiţe? Ori, ce este o porumbiţă altceva decât o pasăre
de genul feminin. Şi Sfântul Duh, pe care Noul Testament îl numeşte Paraclet, adică în greacă, cel
ce ajută, protejează, care consolează, e o expresie a dragostei, a căldurii. Deci, trebuie să mergem
mai departe în înţelegerea sa!
Acum, cum v-am mai explicat (a se vedea tomul 10 din Opere Complete, cap IV: “Cum să
regăsim Sfânta Treime în soare” şi cap XV: “Soarele este după chipul şi asemănarea lui
Dumnezeu”) aceste corespondenţe nu au nimic absolut şi putem de asemenea considera că Fiul
reprezintă dragostea, pentru că El e cel ce se oferă etern să se sacrifice pentru salvarea lumii; şi că
Sfântul Duh poate reprezenta înţelepciunea, pentru că el a coborât peste apostoli sub forma limbilor
de foc şi le-a dat facultatea de a profeţi şi de a vorbi în limbi. Şi tot de acest Sfânt Duh vorbea Iisus
când spunea discipolilor săi, în momentul despărţirii: “Am multe să vă mai spun, dar nu puteţi să le
duceţi acum. Când Mângâietorul va fi venit, Spiritul adevărului, vă va conduce în adevăr.” Singurul
punct sigur este că Kether reprezintă Tatăl, viaţa, cu cele două manifestări: căldura şi lumina, care
se pot transforma una în alta, cum este de asemenea şi în planul fizic.
Dacă veţi accepta să duceţi mai departe efortul vostru şi să veniţi cu mine încă mai departe
în înţelegerea acestor lucruri, voi adăuga: după tradiţia kabbalei, Hohmah, Înţelepciunea, este un
principiu feminin, interpretat ca soţia lui Dumnezeu, Shekinah, şi ea reprezintă deci Mama. “Atunci,
veţi spune, unde e Fiul acum?” Fiul e unit cu Mama, ei sunt inseparabili unul de altul. Cum să
vorbim de o mamă fără să ne gândim la fiul său, şi cum să vorbim de un fiu fără să ne gândim la
mama sa? Găsim o reprezentare a acestei idei în tablourile Fecioarei cu Pruncul. Câţi pictori au
reprezentat-o pe Maria ţinându-l pe Iisus în braţele sale sau pe genunchi! Copilul este în centru, şi
după maniera în care priviţi tabloul, puteţi să nu-l vedeţi decât pe el sau să sesizaţi ansamblul:
copilul şi mama. Dar chiar dacă nu priviţi decât copilul, mama sa e acolo.
Când adoptăm aceste corespondenţe: Kether Tatăl, Hohmah Mama şi Fiul, o găsim pe Fiică
în Binah, şi toată familia e reconstituită. Veţi spune că nu mai înţelegeţi nimic... Din contră, nimic
nu e mai clar nici mai precis, şi aceasta e Kabbala vie. Numai că, nu putem pătrunde în acest
domeniu decât cu o gândire liberă, degajată. Numai cu această condiţie vom găsi tot timpul noi
bogăţii de descoperit sau de aprofundat.
Este foarte important să înţelegem sensul Trinităţii, acel pe care Kabbala îl explică în faţa
ochilor noştri. Dar şi mai important este de a învăţa să comunicăm zilnic cu această Trinitate prin
intermediul luminii şi căldurii soarelui. E o lege care nu voi înceta niciodată să o repet, pentru că ea
este o lege de bază a vieţii spirituale: tot ceea ce există jos în lumea noastră fizică este imaginea a ce
există sus în lumea divină. Sfânta Treime nu este nici în lumina, nici în căldura, nici în viaţa
soarelui, ea este deasupra acestora; dar prin intermediul acestei lumini, acestei călduri, şi acestei
vieţi, noi vom putea să ne apropiem de Ea, să intrăm în comuniune cu Ea şi să o facem să ne
penetreze pentru a putea primi toate binecuvântările Ei.

Cap XI CORPUL LUI ADAM KADMON

Arborele Vieţii este universul pe care Dumnezeu îl locuieşte şi îl impregnează cu existenţa
sa; el reprezintă viaţa divină care circulă prin toată creaţia. Şi fiinţa umană, care a fost creată după
chipul lui Dumnezeu, este deci de asemenea o imagine a universului. Desigur, când observăm
manifestările majorităţii oamenilor, putem spune că omul nu e mare lucru. Da, omul nu e aproape
nimic, dar el e de asemenea universul întreg, el e Dumnezeu.
Inteligenţa noastră, care nu poate concepe decât lumea în trei dimensiuni, este incapabilă să
observe omul sub toate aspectele. Ceea ce vedem, atingem şi auzim despre el nu reprezintă decât un
aspect foarte limitat. Omul veritabil, nu îl cunoaştem, nu cunoaştem despre el decât învelişurile. Ca
şi scafandrul îmbrăcat în costum sau eschimosul învelit în multe piei, omul e acoperit de multe piei,
şi numai pe ele le cunoaştem, mai mult sau mai puţin. Dacă am putea, pentru a spune aşa, să
retragem aceste piei unele după altele, am descoperi un punct minuscul, un atom de lumină. Dar în
acelaşi timp înţelegem că omul e imens de mare şi că îmbrăţişează universul întreg. Aceste două
afirmaţii sunt adevărate în acelaşi timp, şi acest adevăr e simbolizat prin cercul cu un punct în
centru, semnul soarelui: punctul infinit de mic, fără dimensiune, şi cercul infinit de mare, care
strânge şi unifică totul. De noi depinde acum să căutăm acest om, cel adevărat, cel care e în noi, cel
care e după chipul lui Dumnezeu.
Când Kabbala vorbeşte de creaţia omului, nu e vorba de fiinţele umane care suntem, ci de
Adam Kadmon, nume care semnifică omul (Adam) primordial (Kadmon). Adam Kadmon este omul
cosmic al cărui corp e format din constelaţii şi din lumi. Acesta e corpul lui Adam Kadmon, prima
fiinţă creată de Dumnezeu. Şi Dumnezeu este deasupra întregului univers creat, El este deasupra
sefiei Kether. Acest Adam începe în Kether. Kether e capul lui Adam Kadmon. Hohmah este ochiul
lui drept şi partea dreaptă a feţei sale. Binah este ochiul stâng şi partea stângă a feţei sale. Hessed
este braţul drept, Gebourah braţul stâng, Tiphereth inima şi plexul solar, Netsah coapsa dreaptă,
Hod coapsa stângă, Iesod sexul şi Malhouth picioarele.
Adam Kadmon este arhetipul, iar noi suntem o celulă, o reflexie a lui. Putem stabili
asemănări între Adam Kadmon şi entitatea pe care creştinii o numesc Crist, pentru a vă arăta
relaţiile care există între ei, dar mă tem că o să vă tulbur.
Tot ceea ce putem spune despre subiectul om este aproximativ ca ceea ce putem spune
despre subiectul Dumnezeu. De aceea suntem obligaţi să ne servim de imagini, de simboluri, de
analogii. Studiind Arborele sefirotic, care e o relexie a universului, vom cunoaşte adevăratele
dimensiuni ale omului. Şi invers, putem avea o idee despre univers ştiind că omul a fost creat după
imaginea sa. Aceasta înseamnă că studiind omul, natura sa, funcţiile sale, ajungem să cunoaştem
universul. Pentru că totul se reflectă în om. Pentru a găsi soluţia problemelor filozofice cele mai
abstracte, e suficient să observăm omul.
Omul e o cheie şi este construit după forma unei chei . De ce vechii egipteni reprezentau pe
hierofanţii lor cu acest simbol în mână? Cheia e un rezumat al omului, şi cu această cheie Iniţiatul
poate deschide cele 50 de porţi ale lui Binah, Mama cosmică, materia primordială. Cel ce posedă
cheia reuşeşte să deschidă cele 50 de porţi, adică să cunoască toate proprietăţile numerelor şi
entităţilor, ca şi toate relaţiile care se pot stabili între ele. El urcă şi coboară pe scara cosmică şi
toată bogăţia universului creat de Dumnezeu este la dispoziţia sa, din moment ce a descoperit în el
cheia pentru a descoperi toate porţile.
Oricare ar fi gradul său de evoluţie, fiinţa umană, creată după chipul lui Dumnezeu, e locuită
de un suflet superior care atinge Cerul şi care e o emanaţie a lui Dumnezeu Însuşi. De aceea
existenţa voastră nu va avea sens decât atunci când veţi intra în contact cu acest suflet nemuritor
care e lumină, armonie şi putere. Prin intermediul acestui suflet puteţi comunica cu Creatorul şi în
acelaşi timp cu universul pe care El l-a creat, pentru că sufletul este el însuşi o chintesenţă a acestui
univers. Şi dacă vă gândiţi la el, dacă veţi recurge mai des la el, veţi începe să înţelegeţi cine este
Eu-l vostru veritabil. Atunci, conştiinţa voastră se va trezi, vibraţiile sale vor deveni mai intense,
până în ziua în care se va contopi în conştiinţa acestui Suflet sublim, şi veţi una cu Dumnezeu.
Omul îşi are originea în Dumnezeu, şi Dumnezeu este Cel care lucră prin intermediul lui.
Într-o zi omul se va întoarce la Dumnezeu, el va dispărea topindu-şi entitatea individuală în
Dumnezeu. Desigur, această idee nu va place unora, care văd în aceasta un atentat al libertăţii lor
individuale. Dar fie că o vor sau nu, este aceasta realitatea. Deci, cât de des puteţi, în loc să pierdeţi
timpul cu inutilităţi, cu repetarea necazurilor, păsurilor voastre şi aşa mai departe, gândiţi-vă la acest
suflet care sunteţi, dar care nu se suprapune exact cu voi înşivă pentru că nu ştiţi cum să vă uniţi cu
el. Repetând des acest exerciţiu, veţi simţi încet încet pacea şi bucuria - mai ales bucuria -
învăluindu-vă.
De la pietre şi plante până la Arhangheli şi până Dumnezeu, tot ceea ce există în univers
există de asemenea şi în om. În corpul nostru fizic chiar, toate elementele creaţiei sunt prezente.
Nimic nu lipseşte, de aceea putem progresa până la infinit fără să ne oprim niciodată. Dar pentru
aceasta trebuie să lucrăm asupra materiei noastre, făcând-o mai suplă, transparentă şi să o facem să
vibreze până ea va putea exprima lumea divină. Astfel ne vom putea manifesta într-o zi în
plenitudine, aşa cum suntem în înalt.
Dar pentru a ne ghida în viaţa noastră spirituală şi pentru a ne orienta pe ce drum să
mergem, avem nevoie de o metodă. Pentru mine, v-am spus, această metodă este lucrul cu Arborele
sefirotic. De aceea insist în fiecare zi să învăţaţi să aprofundaţi toate aspectele lui. Cu Malhouth,
concretizaţi lucrurile. Cu Iesod, vă putificaţi. Cu Hod, le înţelegeţi şi le explicaţi. Cu Nestah, le daţi
graţia. Cu Tiphereth, le iluminaţi. Cu Gebourah, luptaţi pentru a le apăra. Cu Hessed, le subordonaţi
ordinului divin. Cu Binah, le daţi stabilitate. Cu Hohmah, le faceţi să intre în armonia universală. În
fine, cu Kether, puneţi pe ele sigiliul eternităţii.
Învăţaţi să meditaţi asupra celor zece sefiroturi având în conştiinţă că Arborele Vieţii e în
voi, şi că singura activitate care merită făcută este de a-l face să crească, să înflorească şi să dea
fructe. Câţi ani, câte reîncarnări trebuie să aibă fiecare dintre voi, pentru a deveni fiecare dintre voi
cu adevărat Arborele Vieţii... aceasta nu trebuie să vă preocupe. De mii de ori va trebui să veniţi,
poate, până când aceste zece sefire care sunt înscrise în voi vor începe să vibreze şi până când fiinţa
voastră interioară va fi luminată de toate luminile Arborelui Vieţii.

Cap XII MALHOUTH, IESOD, HOD, TIPHERETH: ARHANGHELII ŞI

ANOTIMPURILE
Trecerea de la un anotimp la altul în cursul anului se produce, o ştiţi, atunci când soarele
trece prin cele patru puncte cardinale numite solstiţii şi echinocţii. Acestea sunt ca nişte noduri de
forţe cosmice, şi în acele perioade, noi energii se revarsă pe pământ. Dar, reînnoirea acestor forţe nu
se face automat, din cauză că se repetă regulat în fiecare an. Nu, toate aceste schimbări se produc
prin munca entităţilor care au sarcina de a se ocupa de pietre, plante, animale şi oameni. Cele patru
anotimpuri sunt plasate sub influenţa a patru arhangheli: Raphael prezidează primăvara, Ouriel
vara, Mikhael toamna, Gabriel iarna. După tradiţie, Raphael, Ouriel, Mikhael şi Gabriel sunt printre
cei “Şapte îngeri care se ţin în faţa gloriei lui Dumnezeu.”
Când se apropie echinocţiul de primăvară, toate spiritele şi forţele naturii lucrează sub
conducerea lui Raphael pentru a reanima viaţa peste tot în univers. În regnul vegetal acţiunea lor e
mai spectaculoasă, dar ea atinge de asemenea şi mineralele, animalele şi oamenii. Această reînnoire
a vieţii în natură e sinonimă cu regenerarea omului, adică cu vindecarea.
Singura menţiune care e făcută despre Raphael în Scripturi se găseşte în Cartea lui Tobie. E
o aventură extraordinară! Într-o zi, bătrânul Tobit, care a orbit, primeşte vizita unui tânăr care se
prezintă sub numele de Azaris, fiul unuia din părinţii săi, şi îi propune să îl însoţească pe fiul său
Tobie până în Medie pentru a căuta o sumă de bani pe care Tobit a lăsat-o depusă de mai mult de
douăzeci de ani. Tobit a acceptat. În drum, Azaris l-a instruit pe Tobie dându-i sfaturi; i-a sugerat
chiar să ceară mâna lui Sara, fiica unui om care le-a oferit ospitalitate. Asupra lui Sara era un
blestem: ea s-a căsătorit de şapte ori şi de fiecare dată, imediat după ceremonia căsătoriei, demonul
Asmodee a făcut să moară soţul său. Pentru a anula blestemul, Azaris l-a sfătuit pe Tobie să
pescuiască un anumit peşte, să-i scoată ficatul şi inima şi să le ardă: fumul a pus pe fugă demonul.
Tobie s-a căsătorit apoi cu Sara. Călătoria a continuat... Banii depuşi au fost recuperaţi şi în drumul
de întoarcere spre casă Azaris i-a spus lui Tobie: “Îţi garantez că ochii tatălui tău se vor deschide,
dacă vei pune pe ei fiere de peşte: medicamentul v-a acţiona şi îi va trage de pe ochi pieliţă albă...”
Tobie s-a conformat indicaţiilor primite şi a redat astfel vederea tatălui său. În final, când Tobie şi
tatăl său a vrut să ofere cadouri acestui extraordinar tânăr care le-a adus atâta bine, Raphael s-a
făcut cunoscut: “Vă voi spune tot adevărul. Eu sunt Raphael, unul dintre cei şapte îngeri care se ţin
tot timpul gata să apară în faţa gloriei lui Dumnezeu...” şi a dispărut. E o poveste foarte frumoasă -
v-am rezumat-o rapid, dar merită să o citiţi în întregime (“Cartea lui Tobie” nu figurează în Biblia
catolică).
 În sfera lui Hod, kabaliştii au plasat planeta Mercur. Ori, zeul Mercur (Hermes în mitologia
greacă), este zeul călătorilor şi al sănătăţii. Este exact rolul pe care l-a jucat Raphael faţă de Tobie
pe care l-a însoţit pe întreaga durată a călătoriei sale şi l-a instruit în arta vindecării relelor corpului
(orbirea tatălui său) şi relelor sufletului (agresiunea demonului). Şi nu din întâmplare, în zilele
noastre, caduceul lui Hermes este simbolul medicilor.
Marea sărbătoare a primăverii este Paştele, care celebrează reînvierea lui Crist în toată
natura şi trebuie să fie de asemenea reînvierea noastră. În această perioadă nu e suficient să
remarcăm că păsările cântă, că arborii se acoperă de frunze; e o întreagă muncă de făcut, o muncă
de reînnoire. În fiecare dimineaţă, când veniţi la răsăritul soarelui, nu trebuie să aveţi în cap altceva
decât această reînnoire. Deci, lăsaţi toate celelalte subiecte deoparte, tot ce este deja vechi şi
perimat, pentru a putea primi în fine noua viaţă şi pentru a putea intra în comunicare cu acest mare
curent care vine din inima universului.
Vara e plasată sub influenţa lui Ouriel şi acest nume are o semnificaţie magnifică:
“Dumnezeu este lumina mea”. Cu toate acestea, nu găsim nici o menţiune a acestui arhanghel în
Scripturi. Pe durata verii, toată natura este în foc, aerul însuşi e înfierbântat, şi în ziua de 24 iunie,
ziua sărbătorii lui Ioan Botezătorul, în momentul solstiţiului de vară, se aprind tradiţional focuri
pentru a celebra prin cântece şi dansuri victoria căldurii şi a luminii. Dar Biserica nu a încurajat
această manieră de a-l sărbători pe Sfântul Ioan care aduce aminte de vechile ritualuri păgâne,
pentru că aceste reuniuni de bărbaţi şi femei care cântă, dansează şi beau în jurul unui foc o noapte
întreagă, sfârşesc inevitabil în senzualitate şi orgii.
Sărbătoarea Sfântului Ioan, e adevărat, se situează în momentul când soarele întră în Cancer
- semn dominat de Venus - nu e sărbătoarea focului spiritual, ci a focului fizic, terestru. Ouriel este
arhanghelul lui Malhouth, sfera pământului, şi focul peste care domneşte nu e numai cel care face să
se coacă grânele şi fructele arborilor, ci e şi focul interior al planetei care întreţine o întreagă
materie în fuziune, unde se elaborează metale, minerale şi care se asimilează cu infernul.
În unele tradiţii, vara e simbolizată de un dragon care scuipă foc. Dragonul este acel animal
mitic care trăieşte sub pământ şi nu iese la suprafaţă decât pentru a arde, a devora şi a distruge. Dar
el e de asemenea paznicul tuturor comorilor ascunse, pietrelor şi metalelor preţioase, fructele
pământului, şi, pentru a pune mâna pe aceste comori, trebuie să fim capabili să-l înfruntăm şi să îl
învingem. Aici, de asemenea, numeroase tradiţii, mai ales în poveşti, celebrează eroi îndrăzneţi şi
puri care au fost capabili să-l învingă pe dragon pentru a pune mâna pe bogăţiile sale. Iată povestiri
asupra cărora discipolul trebuie să mediteze: nu trebuie să ne lăsăm mâncaţi de dragon din cauză că
vara eliberează forţele subterane.
Din păcate, din ce în ce mai mult, din cauză că vara majoritatea oamenilor iau vacanţă, se
vede că acest anotimp a devenit cel al eliberării instinctelor şi mai ales al lenii interioare şi
senzualităţii. Veţi spune: "Dar e normal, pentru că natura însăşi ne invită." Natura inferioară, da. A
venit momentul pentru voi de să înţelegeţi importanţa celor cinci planuri din care este constituită
fiecare sefiră. Dacă rămâneţi la nivelul inferior al lui Malhouth, Pământul, evident, veţi fi înghiţiţi
de instincte. Dar dacă faceţi o muncă interioară pentru a vă eleva în această sefiră şi veţi intra în
relaţie cu Sufletele glorioase, Ischim-ii, cu arhanghelul Ouriel şi cu domnul Adonai Meleh, nu
numai că veţi învinge dragonul, dar veţi putea pune mâna pe bogăţiile lui, adică vor apărea noi
posibilităţi spirituale în urma acestei munci de stăpânire a forţelor obscure care sunt în voi.
Toamna este plasată sub influenţa lui Mikhael, arhanghelul Soarelui în sefira Tiphereth.
Mikhael este cel mai celebru înger; numele său înseamnă: "Cine este ca şi Dumnezeu?" Tradiţia
iniţiatică povesteşte că Lucifer era cel mai mare dintre Arhangheli. În puterea sa, el a început să se
creadă egalul lui Dumnezeu şi a vrut chiar să-L detroneze. Atunci, văzând aceasta un alt Arhanghel
s-a ridicat şi a spus: "Cine e ca şi Dumnezeu?" În ebraică: "Mi (cine) - ka (ca şi) - El (Dumnezeu).
Atunci Dumnezeu, care a văzut scena, i-a spus: "De acum înainte te vei numi Mikhael şi vei fi şeful
miliţiei celeste."
 În Vechiul Testament, Mikhael este arhanghelul tuturor victorilor asupra răului. În Noul
Testament, mai ales în Apocalipsă, e spus că el va fi cel care, la sfârşitul timpurilor, va doborî
dragonul. În tradiţie se povesteşte că atunci când Moise a murit, diavolul a vrut să pună mâna pe
corpul său, şi tocmai arhanghelul Mikhael s-a opus şi i l-a smuls din mână. Numeroase tablouri şi
icoane îl reprezintă cu o balanţă în mână, cântărind, după moartea lor, faptele oamenilor: pe un
platan se îngrămădesc faptele rele, iar pe celălalt cele bune. În timpul acesta, diavolul este acolo,
gata să atragă omul în regatul său infernal, şi e furios, scrânşneşte din dinţi văzând că Mikhael
adaugă pe platan o ultimă faptă bună care face balanţa să se plece spre partea binelui!
Începutul toamnei coincide cu intrarea soarelui în Balanţă. Toamna este anotimpul
recoltelor. Se strâng fructele, se aruncă cele rele şi se păstrează cele bune. "Recunoaşteţi un om
după fructele sale", spunea Iisus. Şi, într-un anume fel, putem spune că fiecare recoltă e o judecată.
În natură, ca şi în viaţă, toamna este cel mai bun anotimp, anotimpul fructelor care s-au copt sub
razele soarelui a cărui arhanghel este Mikhael.
Iarna, în fine, este sub influenţa lui Gabriel, arhanghelul lui Iesod care este sefira Lunii. La
intrarea în iarnă celebrăm Crăciunul, naşterea lui Crist. Există legături strânse între arhanghelul
Gabriel, naşterea copiilor, luna şi iarna.
Gabriel a fost cel care l-a anunţat pe Zaharia despre naşterea unui fiu care va fi Ioan
Botezătorul. Apoi, a anunţat Mariei naşterea lui Iisus: "Îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu
într-un oraş al Galileiei numit Nazareth la o fecioară logodită cu un om al casei lui David numit
Iosif. Numele fecioarei era Maria. Îngerul a intrat la ea şi i-a spus: Te salut, tu căreia i s-a făcut o
favoare, Domnul este cu tine. Tulburată de aceste cuvinte, Maria se întreba ce poate să însemne un
aşa salut. Îngerul i-a spus: Nu te teme, Maria, pentru că ai găsit graţie în faţa lui Dumnezeu. Şi iată,
vei fi însărcinată şi vei naşte un fiu şi îi vei da numele de Iisus."
Ce este o naştere? O trecere din invizibil în vizibil, din imaterial în material, de la abstract la
concret. Iar Luna, principiul feminin prin excelenţă, prezidează toate formele de încarnare, de la
cele ale planului fizic până la cele planului spiritual. Pe timpul iernii nopţiile sunt cele mai lungi,
ritmul vieţii încetineşte, condiţiile sunt cel mai puţin propice manifestărilor exterioare şi mai mult
favorabile vieţii interioare: omul este împins să intre în el însuşi pentru a pregăti naşterea acelui
copil de lumină pe care unele tradiţii l-au simbolizat printr-o perlă. Perla, care vine din mare, are ca
şi ea relaţii cu Luna. Pe Arborele Sefirotic, scoica perlieră, este Iesod care, în corpul cosmic,
reprezintă organele genitale. Acolo trebuie să se formeze perla. Această perlă reprezintă chintesenţa
cea mai pură a dragostei. Scoica perlieră, este principiul feminin care aduce pe lume o perlă, un
copil.
Cele patru anotimpuri sunt deci prezidate de patru arhangheli. Primăvara este sub influenţa
lui Raphael, arhaghelul lui Hod; vara, sub influenţa lui Ouriel, arhanghelul lui Malhouth; toamna
sub influenţa lui Mikhael, arhanghelul lui Tiphereth, şi iarna sub influenţa lui Gabriel, arhanghelul
lui Iesod. Să-i plasăm acum pe Arborele sefirotic. Vedem, de jos în sus, Malhouth: Pământul; Iesod:
Luna; Hod: Mercur, şi Tiphereth: Soarele, adică cele patru elemente: pământul, apa (Luna), aerul
(Mercur) şi focul (Soarele). Cunoscând aceste corespondenţe, veţi putea acum să învăţaţi să lucraţi
cu cele patru anotimpuri, şi astfel viaţa voastră va deveni mai plină de sens (A se vedea în tomul 32
Opere Complete cap XVII: "Sărbătorile cardinale").

Cap XIII ARBORELE SEFIROTIC, SIMBOLUL SYNARHIEI

În cursul istoriei, oamenii nu au încetat să facă experienţe mai mult sau mai puţin reuşite
pentru a încerca să găsească cea mai bună formă de guvernare: monarhie, republică, oligarhie, etc.
V-am mai vorbit de această formă de guvernământ numită synarhie a cărui idee a fost popularizată
în Occident prin lucrările lui Saint-Yves d'Alveydre. Trei persoane, spune el, se găsesc în vârf: ele
reprezintă Autoritatea şi dau directive la şapte persoane care reprezintă Puterea, şi aceştia şapte au
sub ordinele lor doisprezece alte persoane care se ocupă de Economie, adică de producţia şi
distribuţia bogăţiilor.
În realitate, cum v-am arătat (a se vedea tomul 31 din Opere Complete, cap IX "Ierarhie şi
libertate", partea 3-a), atât timp cât ne vom limita la a vrea să stabilim synarhia în exterior, nu vom
putea rezolva cu adevărat problemele. Nu pentru că există trei persoane, apoi şapte, apoi
doisprezece în fruntea unei ţări sau a unei colectivităţi afacerile vor merge mai bine, pentru că cei
trei, şapte sau doisprezece pot fi ambiţioşi, necinstiţi sau nesimţiţi şi pot duce la fel de bine ţările la
catastrofe. Nu numărul contează pentru a aranja afacerile, ci oamenii, ce sunt ei, calităţile pe care le
au. De aceea, insist, înainte de a instala synarhia în planul fizic, fiecare trebuie să lucreze să o
instaleze la început în el însuşi.
Veţi spune: "Dar ce semnifică instalarea synarhiei în fiecare om? Cum e posibil?" Fiecare
dintre voi posedă un intelect, o inimă şi o voinţă. Prin intelectul vostru gândiţi; prin inima voastră
trăiţi sentimente; prin voinţa voastră acţionaţi. Prin intermediul acestor trei factori vă manifestaţi în
lume. Atunci, dacă reuşiţi să instalaţi înţelepciunea în intelectul vostru, dragostea în inima voastră şi
forţa în voinţa voastră, veţi realiza în voi această trinitate care vă face să semănaţi cu Trinitatea
divină a luminii, a căldurii şi a vieţii, şi vă veţi lega astfel de sefirele Kether, Hohmah şi Binah.
Astfel veţi deveni Autoritatea, veţi guverna asupra propriei voastre existenţe. Şi vă veţi guverna
manifestând virtuţile celor şapte planete, adică a celor şapte sefiroturi: Hessed (Jupiter), Gebourah
(Marte), Tiphereth (Soare), Netsah (Venus), Hod (Mercur), Iesod (Luna) şi Malhouth (Pământul).
Acestea sunt cele şapte calităţi care reprezintă Puterea. Sunteţi Autoritatea, şi prin calităţile şi
virtuţile voastre vă exercitaţi puterea. Da, pentru că calităţile şi virtuţile noastre sunt cei mai buni
servitori. Adevăraţii noştri servitori nu sunt oamenii pe care-i luăm în serviciul nostru pentru
satisfacerea dorinţelor, nevoilor noastre sau pentru a ne uşura viaţa, ci virtuţile din noi care se supun
adevăratei autorităţi a lui Kether, Hohmah şi Binah. Şi aceste virtuţi sunt capacitatea de a realiza a
lui Malhouth, puritatea lui Iesod, inteligenţa lui Hod, blândeţea lui Nestah, frumuseţa lui Tiphereth,
îndrăzneala lui Gebourah, generozitatea lui Hessed. Aceşti şapte servitori transmit ordinele
Autorităţii spre cei doisprezece care se ocupă de Economie.
Şi ce reprezintă Economia în noi? Ea e reprezentată prin cele doisprezece părţi ale corpului
fizic cărora le corespund cele doisprezece semne ale zodiacului: capul (Berbecul), gâtul (Taurul),
braţele şi plămânii (Gemenii), stomacul (Cancer), inima (Leul), plexul solar (Fecioara), rinichii
(Balanţa), organele sexuale (Scorpionul), coapsele (Săgetătorul), genunchii (Capricornul), pulpele
(Vărsătorul) şi picioarele (Peştii). Cele şapte virtuţi acţionează în aşa fel asupra diferitelor părţi ale
corpului pentru a le trezi, a le da viaţă şi fac în aşa fel încât activitatea miliardelor de celule care le
constituie să contribuie la armonia ansamblului. Iată adevărata synarhie de care trebuie să ne
ocupăm: synarhia interioară. Cât despre synarhie ca mod de guvernământ a oamenilor, vom găsi în
fiecare ţară acele trei persoane atât de evoluate pentru a le pune în vârf? Şi de asemenea cei pe şapte
care vor fi cu adevărat capabili nu numai să înţeleagă directivele date de cele primii trei dar şi să le
execute corect? Şi chiar dacă am găsi aceste persoane, vor fi ele acceptate?
Pentru a instala pacea şi armonia în lume, trebuie început cu începutul, şi acesta este omul
însuşi. Adevărata synarhie se va instala în ziua când vom deveni, fiecare, capul, regele regatului
noastru, poporului nostru, şi asupra gândurilor, sentimentelor, actelor noastre. Dacă nu, vom fi
sclavii slăbiciunilor noastre.
Vedeţi, şi aici, Arborele sefirotic ne dă o metodă de lucru, el ne indică drumul de urmat, ne
ajută să înţelegem care e adevărata synarhie şi cum să o realizăm.

Cap XIV IESOD: FUNDAMENTUL VIEŢII SPIRITUALE

Câţi oameni m-au urmat sperând că le voi da mijloace de a-şi dezvolta uşor facultăţile
psihice, de a obţine puteri magice, etc. Şi când le spuneam că metoda cea mai eficace pentru a-şi
dezvolta aceste facultăţi şi a obţine aceste puteri este de a se purifica, de a face o curăţenie în
interior, ei mă părăseau, şi încă cu ce dispreţ! Ceea ce le spuneam le părea prea pueril. Ei mergeau
atunci în altă parte, crezând că vor găsi în final ceea ce căutau. Evident, găseau ei ceva, dar ce? Ar fi
mai bine să nu vorbim. Deci voi, cel puţin, încercaţi să înţelegeţi că puritatea este mijlocul cel mai
eficace pentru a obţine veritabile realizări spirituale. Pentru că odată ce terenul e curăţat, calea e
liberă pentru curenţii cereşti: ei nu mai întâlnesc obstacole pentru a ajunge la voi şi pentru a vă da
ceea ce cereţi.
Din păcate, majoritatea celor ce se întorc spre spiritualitate îşi imaginează că satisfacţiile,
succesul pe care n-au reuşit să-l obţină prin alte mijloace îl vor obţine printr-un învăţământ iniţiatic.
Nu, nu îl vor obţine, şi dacă vor încerca să-şi atingă scopurile cu ajutorul ştiinţelor oculte o vor plăti
scump. Dacă voi reuşi măcar să vă fac să înţelegeţi aceasta, voi considera că am îndeplinit o mare
parte din sarcina mea.
Am ţinut, un an întreg, un ciclu de conferinţe despre puritate luând ca punct de plecare sefira
Iesod, pentru a vă arăta cât este de vast acest subiect; el atinge domenii la care nu ne gândim în mod
obişnuit (a se vedea "Misterele lui Iesod" Opere Complete, tomul 7). Toată lumea cunoaşte
inconvenientele pe care le prezintă canalizările înfundate, geamurile murdare, lentilele ochelarilor
rău şterse. Dar foarte puţini se gândesc că ei întreţin aceleaşi inconveniente în ei înşişi: gânduri,
sentimente, dorinţe care sunt ca nişte pete, ca şi praful, deşeuri care obstrucţionează canalele
spirituale, care împiedică lumina divină să sosească până la ei şi să îi penetreze. Nu puteţi
intreprinde nimic solid, sigur, în viaţa spirituală, fără a fi lucrat în prealabil asupra purităţii.
Dar să nu credeţi că dacă insist atât de mult asupra purităţii este pentru că trebuie să ne
oprim exclusiv asupra ei şi să nu mai căutăm nimic mai sus. Nu, eu insist asupra ei pentru că
puritatea este baza - aceasta e şi semnificaţia numelui Iesod: bază, fundament. Ori, rolul unei baze
este de a suporta întregul edificiu. În Arborele Vieţii există şi alte sefire care reprezintă virtuţile
asupra cărora discipolul trebuie să înveţe să lucreze, dar lucrul cu Iesod, baza, reprezintă condiţia de
îndeplinit pentru a putea începe a se instrui şi a crea în lumea spirituală.
De ce sefira Iesod reprezintă baza vieţii spirituale? Pentru că odată cu ea începe lumea
psihică. Am văzut aceasta când am studiat cele patru diviziuni ale Arborelui sefirotic:
- Atsilouth: sefirele Kether, Hohmah, Binah corespund lumii divine.
- Briah: sefirele Hessed, Gebourah, Tiphereth corespund lumii spirituale
- Ietsirah: sefirele Hod, Nestah şi Iesod corespund lumii psihice.
- Assiah: Malhouth corespunde lumii fizice.
De cum părăsim Malhouth, lumea fizică, intrăm în lumea psihică a cărei primă etapă este
Iesod. Ca şi celelalte sefire, Iesod este ierarhizată şi partea sa inferioară corespunde Lunii care, în
psihologie, reprezintă lumea inconştientului, a instinctelor şi a iluziilor. Este deci esenţial ca omul
să se facă stăpân pe această lume pentru a introduce în ea ordinea şi lumina. Aceasta înseamnă a se
purifica. Asta e tot. Da, a se purifica înseamnă mai întâi a fii capabil să discerni natura mişcărilor
vieţii interioare, să-ţi analizezi gândurile, sentimentele, dorinţele, proiectele şi să lucrezi pentru a le
face mai dezinteresate, mai generoase.
În ciuda acestor explicaţii, ştiu bine că mulţi îşi vor astupa urechile: ei vor da ca argument
faptul că puritatea semnifică îngustime, limitare, fanatism şi chiar excludere... că în numele purităţii
s-au făcut persecuţii, masacre, arderi pe rug. Ah? Foarte bine, dar şi în
numele dragostei s-au făcut crime înspăimântătoare, şi asta nu împiedică pe nimeni să mai pronunţe
cuvântul iubire şi să continue să iubească?... Gândiţi-vă un pic la această nedreptate! Ei găsesc orice
motiv ca să nu facă efort. Sub pretextul că noţiunea de puritate e rău înţeleasă, ei vor să se
bălăcească în continuare în murdărie. Ei sunt liberi să o facă, dar vor vedea într-o zi efectele acestui
mod eronat de a gândi.
Cei care nu au învăţat să lucreze cu Iesod, vor continua să se bălăcească în lumea psihică
fără a cunoaşte niciodată realitatea lumii spirituale. Chiar dacă, cum e în majoritatea cazurilor,
posedă adevărate daruri psihice, e bine să ştie că acestea nu ajung. Trebuie să înţeleagă odată pentru
totdeauna că lumea psihică nu este lumea spirituală, şi că nu e suficient să ai un dar psihic pentru a-l
exersa în mod corect. Muzicienii, pictorii cei mai dotaţi nu ar ajunge la nici o realizare dacă nu se
supun unei discipline, dacă nu studiază sub îndrumarea unui maestru. Un dar psihic, ca şi un dar
artistic, trebuie cultivat. Cel ce posedă aceste daruri trebuie să lucreze asupra singurei calităţi care îi
va permite să vadă clar şi să exercite influenţe benefice: puritatea. Şi în aceste cazuri, puritatea
semnifică nu numai luciditatea, dar şi onestitatea, dezinteresul, conştiinţa responsabilităţilor.
Ori, ce se petrece în general? Cineva a avut vise premonitorii, a simţit că el însuşi sau alte
persoane erau în pericol, a văzut că un anumit eveniment se va produce. Atunci, foarte încântat că a
descoperit un dar care îi urmeşte anturajul, se proclamă clarvăzător, deschide un cabinet unde unii
oameni care sunt îngrijoraţi pentru ei înşişi sau familiile lor vin să-l consulte. Şi astfel, acest nou
clarvăzător începe să transmită zilnic "mesajele Cerului". Oare se gândeşte vreodată dacă e la
înălţimea pretenţiilor? Nu; din moment ce a avut câteva vise premonitorii, câteva intuiţii bune, el îşi
imaginează că este capabil să dea în orice moment răspunsuri la toate întrebările şi că nu se înşeală
nici o dată. Ei bine, nu, din nefericire nu, şi acel care vrea să-şi dezvolte darul clarvederii trebuie să
lucreze în fiecare zi cu o mare vigilenţă asupra lumii sale psihice, dacă nu se va găsi într-o
dezordine interioară de nedescurcat, se va înşela şi îi va înşela şi pe alţii. Mulţi care au luat-o fără
precauţii pe calea mediumităţii, au sfârşit prin a-şi pierde capul (a se vedea "Privire asupra
invizibilului" Colecţia izvor, Nr. 228).
Iată de ce oamenii cu bun simţ sau oamenii de ştiinţă nu vor să audă vorbindu-se de facultăţi
şi se puteri psihice: pentru că imediat se gândesc la toţi aceşti şarlatani şi dezechilibraţi. Au dreptate
să nu accepte orice, dar nu au dreptate să refuze să meargă mai departe pentru a studia şi a înţelege
domeniul vieţii psihice, ignorând aceste fenomene. Pentru că astfel ei îşi fixează limite gândirii şi
investigaţilor lor. Sub pretextul că se arată raţionali, obiectivi, ei se opresc la suprafaţa lucrurilor.
Există şi câţiva oameni de ştiinţă serioşi care se interesează de fenomenele "parapsihologice",
numai că mulţi dintre ei nu o spun de frica desconsiderării din partea colegilor lor. E la fel cum unii
pastori sau preoţi cred în reîncarnare dar nu o spun pentru că reîncarnarea nu e admisă de Biserică
iar ei nu vor să-şi atragă neplăceri. Ei bine, eu reproşez acestor oameni de ştiinţă şi acestor preoţi de
a nu avea sensul responsabilităţii lor, pentru că lasă oamenii care caută în obscuritate şi rătăcire.
Nimic nu-i va putea opri pe oameni să vrea să găsească altceva decât le propune ştiinţa
oficială sau Biserica oficială. Dar pericolul e mare pentru ei de a rătăci în regiunile inferioare ale lui
Iesod. De aceea trebuie să dobândească o bună înţelegere a purităţii, pentru că ea este cheia vieţii
spirituale.
Când lucraţi să vă purificaţi cu adevărat, profund, lumina pătrunde mai uşor în voi, şi veţi
începe să vedeţi totul mai clar, mai lucid. Particolele care vă ruinează sănătatea sunt alungate şi vă
veţi simţi mai bine. Acelea care împiedică voinţa voastră sunt rejectate şi veţi deveni mai tare. Tot
ceea ce e tenebros şi obscur vă va părăsi, şi dacă sunteţi trist, bucuria vă va năpădi. Pentru că
bucuria nu e altceva decât un aspect al purităţii: cu cât te purifici mai mult, cu atât te simţi mai uşor,
vesel şi bucuros. Şi, devreme ce impurităţile antrenează fermentaţia, putrefacţia, dislocaţia şi
moartea, cu cât vă purificaţi mai mult mergeţi spre imortalitate. Deci, sănătatea, puterea,
cunoaşterea, fericirea, nemurirea nu sunt altceva decât aspecte ale purităţii. Iată un rezumat al
Ştiinţei iniţiatice; de voi depinde acum să verificaţi aceste lucruri.
Pe coloana centrală a Arborelui sefirotic, Iesod se găseşte deasupra lui Malhouth, iar
Tiphereth este deasupra lui Iesod. Din această dispoziţie putem deduce că, pentru a coborî până la
Malhouth (Pământul), lumina lui Tiphereth (Soarele) trebuie să treacă prin Iesod (Luna). Aici,
Malhouth reprezintă simbolic lumea fizică, Iesod lumea psihică şi Tiphereth lumea spirituală.
Atunci, ce se va întâmpla dacă lumea psihică nu este într-o stare de puritate care să-i permită să fie
traversată de lumina lumii spirituale?
Din păcate, aceasta se întâmplă cu mulţi oameni: ei se plâng că nu resimt nici o binefacere
din practicile lor spirituale; ei se roagă, meditează, se leagă de Cer, dar au impresia că aceasta nu-i
ajută; ei se simt indecişi, dezorientaţi, slabi; câteodată chiar se gândesc că situaţia lor e mai rea
decât înainte. Explicaţia este că acea lumină de care ei se forţează să se lege întâlneşte în ei straturi
impure formate de gândurile şi sentimentele lor dezordonate, rău stăpânite. Atunci, nu numai că
lumina nu trece, dar se produce acelaşi fenomen ca atunci când razele soarelui cad pe o grămadă de
gonoi: ele accelerează putrefacţia.
Traversând un geam transparent, razele soarelui vin să vă lumineze, dar când ele trebuie să
traverseze straturi impure, ele produc fermentaţii şi mirosuri urâte. Dacă vreţi să deveniţi un bun
receptacol al luminii divine trebuie ca inima voastră să fie ca un cristal transparent, dacă nu, ştiţi de
acum ce vă aşteaptă. Atât timp cât nu sunteţi decişi să faceţi o veritabilă muncă de curăţire, de
purificare, e mai bine să nu vă apropiaţi de lumina Ştiinţei iniţiatice. Vă previn, pentru că mai târziu
va fi inutil să faceţi să cadă asupra ei responsabilitatea necazurilor pe care le veţi resimţi. Va fi
greşeala voastră, în exclusivitate.
Atunci când veţi începe cu adevărat lucrul cu Iesod, lumina lui Tiphereth va circula prin voi,
şi această lumină vă va permite să înţelegeţi realitatea lucrurilor şi să vă orientaţi corect. Atât timp
cât nu posedaţi această lumină interioară, sunteţi obligaţi să recurgeţi la alţii, depindeţi de ei pentru
a vă conduce viaţa voastră; şi cum nu e chiar sigur că ideile şi judecăţile lor vă vor lumina cu
adevărat, veţi fi sub influenţa unor opinii contradictorii.
Veritabila bogăţie este de a ajunge să posedaţi această lumină care vă va permite să
descoperiţi voi înşivă adevărul fără să aveţi nevoie tot timpul să-i consultaţi pe alţii. Veţi întreba: "Şi
chiar fără să avem nevoie să consultăm un Maestru, un Iniţiat?" Da, de ce nu? Dacă sunteţi capabil
să-l egalaţi, sau chiar să-l depăşeşti, de ce nu? Desigur, va dura mult, va fi dificil, dar Inteligenţa
cosmică nu a scris nicăeri că trebuie să rămâneţi limitat, dependent. Ea nu a interzis niciodată unui
discipol să-şi egaleze Maestrul şi chiar să-l depăşească. Calea vă este deschisă, şi aceasta e poate
singura cale care vă este cu adevărat deschisă. Nimeni nu vă poate împiedica să progresaţi în
lumină. Dacă nu, de ce ar fi spus Iisus: "Fiţi perfecţi aşa cun Tatăl vostru din Ceruri e perfect"?
Pentru a parcurge regiunea lui Iesod, mai mult decât pentru altele, discipolul are nevoie de
un ghid. Dar odată ce a depăşit Iesod, drumul este liber şi poate să avanseze singur, pentru că a
ajuns în regiunile luminii care dă adevărata clarvedere.
Nu trebuie să vă înşelaţi, adevărata clarvedere este cea care vă permite să vedeţi realitatea
lumii spirituale, adică să captaţi, să înţelegeţi ceea ce există mai subtil în natură şi în sufletul uman.
Cealaltă clarvedere, care constă în a vedea evenimente trecute sau viitoare, sau chiar spiritele lumii
astrale, nu are nimic extraordinar. Toată lumea sau aproape toată lumea ar putea să le vadă pe
acestea prin anumite exerciţii sau prin folosirea unor droguri, dar aceste mijloace nu duc prea
departe şi prezintă chiar mari pericole pentru psihism. Singura clarviziune pe care trebuie să o
căutaţi este aceea care poate să facă din voi o prismă de cristal care să lase să treacă lumina Cerului.
De această clarviziune vorbea Iisus când spunea: "Fericiţi cei cu inimile pure pentru că îl vor vedea
pe Dumnezeu."
În sefira Iesod, Dumnezeu este numit El Hai, adică Dumnezeu cel viu. În Iesod, Dumnezeu
se manifestă deci ca creator şi distribuitor al vieţii, dar a cea mai pure vieţi, cea care vine de sus, de
la Izvor, acea viaţă care tâşneşte, curăţă şi purifică totul în trecerea ei, pentru că prima sarcină a
vieţii este tocmai de a respinge elementele impure care se opun elanului său.
Şi cum Dumnezeu este prezent în toate sefirele, "a-L vedea pe Dumnezeu" înseamnă deci a
primi binecuvântările tuturor sefirelor, adică ştiinţa lui Hod, graţia lui Netsah, splendorile lui
Tiphereth, forţa lui Gebourah, generozitatea lui Hessed, stabilitatea lui Binah, înţelepciunea lui
Hohmah şi în fine, atotputernicia lui Kether. Fiecare sefiră corespunde unei virtuţi divine; puteţi să
lucraţi fie cu una fie cu alta, dar fiind conştienţi că nu veţi ajunge nicăieri dacă nu aţi lucrat mai
întâi cu Iesod. Toţi cei care vor să obţină calităţile şi puterile celorlalte sefire fără a fi lucrat în
prealalbil cu Iesod sunt într-un anume fel opriţi, şi stagnează în mlaştinile planului astral unde nu
întâlnesc decât iluzii, decepţii şi chinuri.
 Deci, decideţi-vă să puneţi puritatea la baza existenţei voastre, înaintea cunoaşterii, înaintea
bogăţiei, înaintea puterii şi într-o zi veţi avea mai mult decât această cunoaştere, mai mult decât
această bogăţie, mai mult decât aceste puteri. Au existat în istorie bărbaţi şi femei care nu au citit
nici măcar o carte, care nu au avut studii, ei au lucrat numai asupra purităţii, şi într-o zi au început
să manifeste toate celelalte calităţi: înţelepciunea, clarvederea, puterea de a vindeca... Pentru că nu
mai aveau pe ei straturi opace, nu mai aveau ecrane, şi toate bogăţiile Cerului au putut să-i
penetreze.
Iesod este începutul vieţii psihice, şi în acest sens putem spune că magia începe cu sefira
Iesod. Adevărata magie este în gândurile şi sentimentele noastre. Nu avem nevoie de baghetă sau de
talismane, toate puterile noastre magice sunt în puterea vieţii psihice; de aceea Luna, care aparţine
sferei lui Iesod, este astrul magiei. Cel ca vrea să posede adevărata forţă magică trebuie să înceapă
prin a purifica lumea sa psihică. Trebuie să înţelegem puritatea ca şi cea mai mare forţă magică,
pentru că prin intermediul lui Iesod putem accede la Mistere.

Cap XV BINAH
I Legile destinului
Binah este prima sefiră de pe coloana stângă al Arborelui sefirotic, Stâlpul Rigorii, numit
Boaz, care reprezintă principiul feminin în creaţie. Dumnezeu se manifestă aici sub numele
Iehovah. El este Dumnezeu cel teribil care s-a revelat lui Moise. Tot Vechiul Testament e plin de
furiile, ameninţările şi blestemele sale care trebuiau să lovească oamenii până la a patra generaţie.
Acestui foc devorant îi ofereau fără încetare Evreii sacrificii de animale pentru a-L calma; şi Moise,
la fel ca toţi patriarhii şi profeţii, Îi adresa rugăciuni pentru a deturna pedepsele cu care El ameninţa
poporul.
Vă veţi întreba: "Dar cum acest Dumnezeu teribil putea fi o putere feminină?" Pentru că
această putere feminină este natura. Veţi înţelege mai bine această idee dacă reflectaţi la ceea ce este
natura cu adevărat: o mamă implacabilă. Natura a creat legi şi dacă le călcaţi, sunteţi pedepsiţi într-
un fel sau altul; şi chiar, pe calea consecinţelor, această pedeapsă va lovi copiii şi nepoţii voştri. Da,
în realitate toate acestea sunt foarte uşor de înţeles. Să luăm un exemplu printre cele mai cunoscute:
alcoolismul. Pentru a-şi conserva sănătatea fizică şi psihică, omul nu trebuie să bea mai mult de o
cantitate limitată de alcool. Dacă depăşeşte măsura, cunoşteţi consecinţele - e inutil să intru în
detalii - şi transmite descendenţei sale o ereditate încărcată. Este la fel pentru alte excese, pentru alte
călcări de legi.
Orice am face, oricare ar fi progresele ştiinţelor şi tehnicilor medicale, dacă omul nu e
rezonabil, dacă nu respectă anumite legi, într-un fel sau în altul el va suferi şi îi va face şi pe alţii să
sufere. Câţi s-au indignat de cruditatea unui Dumnezeu care pedepsea nu numai pe cel ce încălca
legea ci şi descendenţa sa! Ei bine, iată, acum e clar: acest Dumnezeu este natura, pentru că natura
nu e în spatele lui Dumnezeu, nu e separată de Dumnezeu. Dumnezeu este această mamă severă
care pune limite copiilor săi, pe care ei nu trebuie să le depăşească. Dacă ei le depăşesc, spunem că
ea îi pedepseşte. Dar nu îi pedepseşte pe nedrept, pentru că ei sunt cei care au ieşit din incinta unde
erau la adăpost şi protejaţi, şi ieşind, au creat condiţii rele pentru ei şi pentru cei care depindeau de
ei.
Veţi spune poate: "Dar această imagine a mamei pe care ne-o daţi, nu e cea pe care o avem.
Din contră, o mamă este iubitoare, indulgentă, etc., tatălui îi revine severitatea." Nu aţi observat
lucrurile bine şi nici nu aţi reflectat destul. Care e rolul mamei faţă de un copil mic? Ea îl hrăneşte,
desigur, dar ea îl învaţă ce e voie să facă şi ce nu e voie să facă pentru a se dezvolta corect: ea îi dă
reguli de nutriţie, de igenă, de prudenţă; ea îi interzice anumite lucruri, îl reţine, îl împiedică să se
apropie de foc sau de apă, îi trage din mână chibriturile şi obiectele tăietoare, îi ascunde
bomboanele şi dulceaţa, dacă copilul are tendinţa de a abuza. Câteodată ea îl lasă singur să facă ce
vrea şi îl supraveghează, şi dacă cade sau îşi face rău, îi spune: "Vezi, nu mai fă asta, dacă nu îţi vei
face rău din nou." Şi când copilul e capricios şi exagerează, ea îl pedepseşte.
Acest rol al mamei faţă de copilul mic, este, pe un alt plan, cel al naturii vis-a-vis de fiinţa
umană. Unii vor spune: "Dar eu, am văzut taţi jucând acest rol în faţa copilului, pentru că
mamele..." Şi eu am văzut, dar eu vă vorbesc de principii şi nu de cazuri particulare. La nivelul
principiilor, mama joacă în educaţia copilului rolul naturii. Iată cum trebuie înţeles rolul Mamei
cosmice, care se manifestă în sefira Binah sub aspectul lui Iehovah.
Sefira Binah ne relevă misterele destinului pentru că ea ne învaţă despre legea cauzelor şi
consecinţelor. Câţi oameni se gândesc că existenţa lor e absurdă, că nu e nici o logică în
evenimentele şi destinul fiinţelor! Aceasta se întâmplă numai pentru că le lipsesc unele adevăruri
pentru a vedea şi pentru a înţelege. Aceste adevăruri sunt în Binah unde lucrează ierarhia îngerească
a Aralim-ilor (Tronurile), pe care sfântul Ioan a văzut-o sub forma a douăzeci şi patru de Bătrâni. Ei
sunt numiţi de asemenea Domni ai destinelor pentru că ei sunt cei care determină destinul fiecărei
fiinţe după meritele sale, după viaţa pe care a dus-o în precedentele încarnări, iar decretele lor sunt
executate de îngerii sefiroturilor următoare: îngeri din Hessed, Hachmalin-ii, aduc recompensele,
iar îngerii din Gebourah, Serafim-ii, pedepsele.
Ce este destinul? O formă arhetip şi fiecare îşi trăieşte existenţa după forma pe care o
primeşte din partea destinului. Cei douăzeci şi patru de bătrâni decid aceste forme. Ei reprezintă
tribunalul divin care emite decrete privind formele destinelor, iar formele fizice pe care le vedem pe
pământ sunt efectul îndepărtat a acestor forme decretate de sus. Se proiectează o formă dintre aceste
forme arhetip asupra unei femei însărcinate, iar ea va trebui să lucreze plecând de la această formă.
Odată formele decretate, totul s-a sfârşit, nimic nu le mai poate schimba, ele coboară în materie
pentru a se realiza.
Pentru a putea schimba destinul, trebuie deci schimbate arhetipurile, dacă nu, nu e nimic de
făcut. Puteţi să mergeţi să consultaţi astrologi pentru a vă lua precauţii şi a scăpa încercărilor şi
dificultăţilor, e degeaba, totul este prevăzut, pentru ca "ce e scris" să se întâmple. Pentru a schimba
decretele, ar trebui să puteţi să atingeţi regiunile de deasupra lui Binah, adică deasupra destinului,
regiunile lui Hohmah şi Kether. E posibil, au existat fiinţe excepţionale a căror virtuţi le-au scutit de
legile destinului. Dar ce muncă au depus pentru a reuşi! Pentru noi, singurul mijloc de a ne pune în
acord cu Domnii destinului este de a accepta decretele lor cu umilinţă şi dragoste, ştiind că sunt
drepte, pentru că sunt consecinţa încarnărilor noastre precedente. Cel mai înţelept este de a
considera dificultăţile şi încercările a acestei existenţe ca şi probleme de rezolvat, ştiind că
reprezintă pentru noi cel mai bun mijloc de a evolua.
Caracterul inflexibil a lui Binah se regăseşte în simbolismul lui Saturn care e reprezentat ca
un bătrân, sau câteodată ca un schelet, înnarmat cu o seceră. Secera lui Saturn este timpul care
distruge tot, iar scheletul este eternitatea care rezistă timpului. Saturn reprezintă deci cele două
aspecte. Deasupra cărnii, adică a lumii aparenţelor, pe care timpul (secera) nu încetează să o
distrugă, găsim scheletul indestructibil: eternitatea. Dar de câte reflecţii, meditaţii, este nevoie
pentru a ajunge la această înţelegere a lucrurilor care permite trecerea de la timp la eternitate!
Saturn vorbeşte puţin şi ascultă mult, pentru că a ştii să asculţi merge cu înţelegerea. Şi de
altfel, acesta este sensul cuvântului "a înţelege". Cel ce ştie să audă este pe calea înţelegerii. Putem
spune că ascultarea este înţelegerea a ceea ce auzim. Calitatea lui Saturn este de a şti să audă, nu
numai să asculte ceea ce ne spun înţelepţii sau zgomotele naturii, ci să perceapă ceva în plus: vocea
interioară. În acel moment, tot ceea ce este mai subtil, tot ceea ce vine din profunzimea fiinţei,
vocea lui Dumnezeu, vocea liniştii, cum se spune, ajunge până la noi. Iată de ce adevăraţilor
Saturnieni le place să se îndepărteze de zgomot pentru a merge în locuri solitare, să asculte vocea
liniştii, aceea care le permite să fie scutiţi de legea timpului pentru a intra în eternitate.
Chiar şi celor care au îmbrăţişat viaţa spirituală le e greu să ajungă la un nivel de conştiinţă
superior şi mai ales să se menţină. Într-o zi obţin o victorie, în alta se lasă în voia lor... E aproape
imposibil să ajungă la ceva stabil, definitiv. Stabilitatea e culmea Iniţierii, momentul în care
discipolul poate spune în fine, ca şi hierofantul Egiptului antic: “Sunt stabil, fiu de stabil, conceput
şi născut în teritoriul stabilităţii.” Teritoriul stabilităţii este Binah, regiunea celor douăzeci şi patru
de Bătrâni.
În ce constă stabilitatea? În a nu mai fi zdruncinat de rău. Şi pentru a nu mai fi zdruncinat de
rău, trebuie să-i scăpaţi ridicându-vă până în regiunile unde el nu mai poate să aibă priză. Veţi
spune: “Dar aceste regiuni există?” Da, ele există, ele există în voi înşivă, cum există şi în univers.
Numai că, încă nu v-aţi deama de aceasta pentru că nu aveţi obişnuiniţa de a vă observa. Nu aţi fost
surprinşi să constataţi că anumite evenimente care, la un moment dat, vă întristează, vă descurajază,
în alte circumstanţe, nu vă mai ating? De ce? V-aţi pierdut sensibilitatea? Nu, dar aţi reuşit să vă
ridicaţi până la un nivel de conştiinţă unde ele nu vă mai ating. Este deci proba că există regiuni în
om unde răul nu mai are priză.
În Kabbala e spus că şarpele poate urca până la unele sefiroturi, dar el nu poate atinge
niciodată regiunea formată din cele trei sefire Kether, Hohmah şi Binah. Şi pentru că noi suntem
creaţi după imaginea universului, există deci şi în noi o regiune unde răul nu mai găseşte condiţii
favorabile de existenţă. În regiunile sublime ale fiinţei noastre şi ale universului, domneşte o astfel
de lumină, o astfel de intensitate a vibraţiilor, încât tot ceea ce nu este în armonie cu această
puritate, cu această lumină, e dezagregat. Răul nu are nici un drept de existenţă în regiunile sublime,
e respins; el nu poate exista decât în regiunile inferioare, unde se plimbă, face ravagii şi îi face pe
oameni nefericiţi: pentru că în straturile inferioare ale materiei, toate condiţiile îi sunt favorabile.
Deci, după regiunea unde vă aflaţi, sunteţi atinşi sau nu de rău. Iată ce ne învaţă Iniţierea. Iisus a
explicat acest lucru într-o altă manieră, când a spus: “Constuiţi-vă casa voastră pe piatră.” Piatra
simbolizează această regiune interioară pe care filozofia hindusă o numeşte planul cauzal şi care se
situează deasupra planurilor astral şi mental, adică deasupra gândurilor şi sentimentelor ordinare.
Cei Douăzeci şi patru de Bătrâni ai Apocalipsei de care vorbeşte Sfântul Ioan (“Am văzut
douăzeci şi patru de tronuri şi pe aceste tronuri douăzeci şi patru de Bătrâni aşezaţi, îmbrăcaţi în
veşminte albe”) sunt instalaţi pe pietre pe care nimic nu le poate zdruncina. Stabilitatea este esenţa
lui Dumnezeu Însuşi. Dumnezeu este prin esenţă neschimbător, neschimbat în dragostea,
înţelepciunea şi puterea Sa.
Dacă vreţi să vă apropiaţi de această stabilitate a celor Douăzeci şi patru de Bătrâni, nu
abandonaţi niciodată idealul vostru înalt. Odată ce v-aţi decis să mergeţi pe drumul luminii, orice s-
ar întâmpla, păstraţi tot timpul această orientare. Pentru tot restul vă puteţi schimba, dar nu
abandonaţi orientarea voastră divină. Să înţelegeţi bine aceasta: stabilitatea nu semnifică
imobilitatea. Dacă întâlniţi un Maestru adevărat, nu-l veţi vedea încremenit ca un idol, aşteptând să-
i sărutăm mâinile sau picioarele. Din contră, el se deplasează, chiar mai mult ca alţii, pentru a-i
vizita pe cei ce au nevoie de el, pentru a-i instrui, a-i vindeca. El rămâne stabil în interior, în
convingerile lui, şi nimeni nu poate să-l seducă prin bogăţii sau onoruri.
A fi stabil, înseamnă a fi fidel angajamentelor tale şi a-ţi urma drumul orice s-ar întâmpla.
Aceasta e dificil, mai dificil decât de a fi drăguţ, serviabil, iubitor, generos, curajos. Când suntem
bine dispuşi, ne dăm cuvântul, facem promisiuni, dar câteva zile după aceea ne găsim într-o altă
stare de spirit, în care nici nu ne mai aducem aminte ce am promis. Ei bine, nu aşa vom obţine
accesul la adevărata putere a regiunii Binah.
Adevărul este că oamenilor nu le place să li se vorbească de fidelitate, stabilitate. Oh, cât e
de greu, oh, cât e de dificil! Ei bine, să ştiţi că acest fel de a gândi va face aceste virtuţi încă mai
greu şi dificil de realizat. De voi depinde să aveţi o anumită calitate. De ce? Pentru că voi sunteţi cei
care, neiubind un anumit lucru, nu îl atrageţi. Nu vă place să fiţi fidel, vă place schimbarea, atunci
cum vreţi ca stabilitatea să vină să se instaleze în voi? Când analizez, constat că oamenii sunt cei
care resping o virtute sau alta: pentru că nu o iubesc. Pentru a atrage un lucru, trebuie să-l iubim!
Iată aspectul magic. Înainte de a încerca să obţineţi ceva, încercaţi la început să-l iubiţi, altfel orice
aţi face nu-l veţi obţine. E esenţial de a cunoaşte această lege.
 Deci, încercaţi să iubiţi stabilitatea. Încercaţi să deveniţi mai fideli faţă de idealul vostru, nu
trişaţi niciodată, sub nici un pretext, dacă nu, veţi pierde încrederea tuturor marilor Spirite care vă
observă. Ele nu vă vor mai stima, nu vă vor mai aprecia, ele nu vă vor mai susţine. Şi odată lăsaţi să
vă bazaţi numai pe propriile resurse, nu veţi mai putea realiza mare lucru. Putem iubi schimbarea,
nu e interzis să-ţi schimbi activitatea, dar nu trebuie niciodată să vă schimbaţi direcţia, nu trebuie să
vă abandonaţi idealul vostru înalt. Putem fi pentru diversitatea exterioară, dar trebuie să menţinem
unitatea interioară.

Cap XVI HOHMAH: CUVÂNTUL CREATOR

“La început a fost Cuvântul...”. Această primă frază a evangheliei sfântului Ioan a suscitat
numeroase comentarii. E evident imposibil să ne reprezentăm exact ceea ce semnifică a spune că
Dumnezeu a creat lumea prin Cuvânt. Dar pentru că ceea ce este jos este ca şi ceea ce este sus,
pentru că suntem creaţi după chipul lui Dumnezeu şi al universului, putem să ne însuşim câteva
noţiuni despre ceea ce sunt puterile cuvântului: cuvântul pronunţat (sunetele), şi cuvântul scris
(literele).
Un general dă un ordin de atac. El strigă: “Foc!” şi în câteva minute nu mai rămâne nimic
din ceea ce era un oraş minunat. El însuşi nu a făcut nimic, a pronunţat numai un cuvânt, dar câtă
putere era conţinută în acest cuvânt! Sau, un bărbat (sau o femeie) care contează mult pentru voi,
dar căruia (căreia) nu-i cunoaşteţi încă adevăratele sentimente, vă scrie într-o zi aceste simple
cuvinte: “Te iubesc” şi iată, viaţa vă este dintr-o dată luminată! Nimic nu s-a schimbat, dar totodată
totul s-a schimbat.
Întreaga existenţă este aici pentru a ne arăta puterile cuvântului. Să mergem mai departe. De
ce vorbesc oamenii tot timpul? Pentru a-şi exersa puterea. Chiar şi atunci când ei par că dau
explicaţii, informaţii, adesea nu o fac cu adevărat pentru a explica sau a informa; vorbind sau
scriind, ei vor să producă un anumit efect: să provoace furia, ura, sau să adoarmă neîncrederea.
Chiar şi voi, nu faceţi câteodată acelaşi lucru? Da, vă las să reflectaţi la aceasta.
Şi acum, să revenim la prima frază a Evangheliei sfântului Ioan: “La început a fost
Cuvântul”. Oamenii ar evita multe dificultăţi, multe suferinţe dacă ar şti cum să aplice această frază.
Veţi spune: "Dar cum? E atât de abstractă, atât de dificil de înţeles, cum putem să o aplicăm? - Ei
bine, tocmai, ea rămâne abstractă şi dificilă de înţeles pentru că nu încercaţi să o aplicaţi. - Dar ce
trebuie să facem? - Foarte simplu, să vă acompaniaţi actele voastre cu Cuvântul."
Să luăm cazuri foarte simple din viaţa cotidiană. Când spălaţi geamurile, de exemplu, în loc
să executaţi această sarcină lăsându-vă gândirea să rătăcească fiţi conştient de gesturile voastre şi
spuneţi: "Aşa cum spăl acest geam, tot aşa inima mea să fie spălată şi să devină transparentă." La fel
puteţi face atunci când măturaţi, spălaţi vesela, ştergeţi praful... Şi când aţi scăpat un obiect şi s-a
spart, spuneţi: "Fie ca toate obstacolele care mi se ridică în faţă pe drumul meu spre Dumnezeu să
fie sparte în mii de bucăţi!"
Desigur, nu e necesar să spuneţi toate acestea cu voce tare, mai ales dacă există riscul ca
cineva să vă audă. Important este de a fi conştient, adică de a folosi gândirea voastră - şi gândirea
subînţelege necesitatea cuvintelor - la tot ce faceţi pentru a deveni creator. Iată care trebuie să fie
pentru spiritualist semnificaţia lui "La început a fost Cuvântul... Şi nimic din ceea ce a fost făcut n-a
fost făcut fără Cuvânt." Trebuie să puneţi Cuvântul la început pentru a da o orientare activităţii
voastre. Dar este aici o noţiune pe care chiar şi credincioşii nu au înţeles-o bine. Veţi spune: "Dar ei
spun rugăciuni de mai multe ori pe zi!" Da, rugăciuni făcute de alţii pe care le-au învăţat pe
dinafară, pe care ei le mormăie gândindu-se la altceva, tocmai. Nu e necesar să spuneţi multe
rugăciuni pe dinafară. Pentru creştini, "Tatăl Nostru" de două sau de trei ori e suficient. Mai departe,
fiecare trebuie să găsească cuvintele pe care să le pronunţe în interior pe măsură ce se ivesc noi
ocazii, noi evenimente în viaţa sa. Nu există o mai bună metodă de înţelegere a ceea ce semnifică
atotputernicia Cuvântului.
 Când vântul suflă alungând norii şi impurităţile din atmosferă cereţi suflului spiritului să
alunge gândurile şi sentimentele voastre rele. Şi când vedeţi Soarele dimineaţa răsărind, spuneţi:
"Aşa cum soarele se ridică deasupra lumii, tot aşa soarele dragostei să se ridice în inima mea, tot aşa
soarele înţelepciunii să se ridice în inteligenţa mea şi tot aşa soarele adevărului să se ridice în
sufletul şi în spiritul meu." Iată cum veţi deveni un adevărat fiu a lui Dumnezeu: prin Cuvânt.
Pentru că Cuvântul e viu şi acţionează, el are puterea de a vă transforma.
Când veţi începe să înţelegeţi ce semnifică: "La început a fost Cuvântul", veţi înţelege de
asemenea de ce e spus că "La început, Dumnezeu a creat cerul şi pământul" şi ce este în spatele
acestor cuvinte "cer" şi "pământ", care sunt relaţiile între cele două şi cum trebuie să lucrăm cu ele.
Cerul şi pământul sunt în interiorul nostru şi atât timp cât le sepăram, atât timp cât nu le legăm
Cerul - gândirea noastră, cu pământul - activităţile noastre cotidiene, nu vom şti ce este Cuvântul,
Cuvântul viu. (A se vedea tomul 32, cap XI: "Cuvântul viu: 1. Alfabetul şi cele douăzeci şi două de
elemente ale Cuvântului. 2. Cuvântul, limbaj universal. 3. Puterea Cuvântului.")

Cap XVII IESOD, TIPHERETH, KETHER: SUBLIMAREA FORŢEI SEXUALE

În sefira Iesod, Dumnezeu poartă numele Chadai El Hai, şi El hai, am văzut, înseamnă
Dumnezeu viu. Iesod e singura sefiră pentru care e menţionat acest atribut divin: viaţa. Bineînţeles,
este subînţeles acest atribut şi în celelalte, dar aici este subliniat. Şi deoarece Dumnezeu Însuşi
poartă acest nume “viu”, aceasta semnifică că viaţa care se manifestă în Iesod este de cea mai mare
puritate. Iesod, fundamentul, este sefira vieţii pure, şi în schema omului cosmic, Adam Kadmon, ea
reprezintă organele sexuale: pentru că acestea sunt organele care crează viaţa.
Chiar dacă suntem obligaţi să constatăm că, în viaţa lor sexuală, oamenii nu se preocupă
suficient de puritate, adevărul este că Inteligenţa cosmică e cea care a decretat că puritatea lui Iesod
trebuie să se manifeste prin intermediul organelor sexuale.
Astăzi se vorbeşte de “eliberarea moravurilor” ca de un mare progres, şi întradevăr ar fi
putut fi un progres. Dar ceea ce vedem la ora actuală nu este un progres, e o degringoladă. Această
tendinţă pe care o au din ce în ce mai mult oamenii de a se culca împreună pentru că nu găsesc ceva
mai bun de făcut, ca să treacă timpul şi pentru a simţi plăceri, este prejudiciabil pentru evoluţia lor.
De-abia se întâlnesc, nu se cunosc, nu se iubesc şi ei fac dragoste... din inactivitate, ca şi cum nu ar
fi ceva mai important de făcut decât să joace cărţi! Şi apoi, ca şi după o partidă de cărţi, se despart,
pentru a începe mâine cu alţii. Aceasta este foarte grav; nu pentru că nu se supun unor reguli
inventate de câţiva moralişti; pentru ei este grav, lor îşi fac rău, nu moralei, nici moraliştilor. Actul
sexual în sine nu are nimic de condamnat, chiar dacă nu are ca scop procreerea, dar trebuie să
cunoaşteţi entităţile şi forţele care sunt angajate în acest act pentru a-i da o semnificaţie şi o
orientare divină.
Toţi cei care practică actul sexual pentru propria plăcere, nu numai că că îşi irosesc energiile,
dar ei alimentează cu ele entităţi ale planului astral inferior. Pentru că sunt închişi un timp într-o
cameră, bărbatul şi femeia îşi imaginează că sunt singuri. Deloc. Există în lumea invizibilă entităţi
care sunt de faţă, care asistă şi care se hrănesc cu emanaţiile lor. Atunci, dacă se lasă antrenaţi de
senzualitatea lor, larve şi elementali vin să se hrănească pe cheltuiala lor. În timp ce pentru cei care
s-au pregătit cu conştiinţă să îndeplinească un act sacru, spiritele luminii sunt cele care vin să se
hrănească şi să aducă binecuvântările lor. Ştiind acestea, discipolii unei Şcoli iniţiatice invită ei
înşişi spiritele celeste cerându-le să-i lumineze pentru a fi capabili să-şi sublimeze gesturile pe care
le vor face.
Entităţile care posedă secretul sublimării forţei sexuale sunt Malahim-ii, îngerii lui
Tiphereth, Soarele. Energia sexuală din fiinţa umană este de aceeaşi natură ca şi energia solară, dar
ea nu o ştie şi, irosind-o, utilizând-o numai pentru satisfacerea propriilor pasiuni, ea se degradează.
Din ziua când bărbaţii şi femeile vor conştientiza că această forţă e impregnată de lumina soarelui,
ei vor merge pe calea sfinţeniei, se vor apropia de sefira Kether unde Serafinii nu încetează să cânte:
"Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu, Atotputernic". Şi din acel moment ei vor începe să
guste adevărata dragoste, acea a Serafinilor.
De la Iesod la Kether, trecând prin Tiphereth, acesta e drumul sublimării forţei sexuale. La
extremitatea superioară a stâlpului central se găseşte sfinţenia lui Kether, care este capul coroanei,
iar originea ei este în puritatea lui Iesod, organele sexuale. Sfinţenia lui Kether, este energia sexuală
pe care discipolul se străduieşte să o sublimeze graţie puterilor lui Tiphereth, până ce ea va ajunge
să se manifeste sus, deasupra capului său, ca o lumină de aur. Da, şi acesta e scopul Iniţierii: să fi
capabil să stăpâneşti o forţă brută care ne antrenează în jos, să faci să-şi schimbe direcţia şi să
lucrezi asupra acestei chintesenţe până la a o transforma în lumină. Adevăratul Iniţiat e cel care,
graţie puterilor lui Tiphereth, a realizat în el însuşi puritatea lui Iesod. El posedă aceleaşi organe ca
toţi oamenii şi aceste organe fabrică aceeaşi materie, dar această materie sublimată se ridică pentru
a alimenta toţi centri săi spirituali de sus, şi se ridică asupra lui ca razele de lumină.
Acestea sunt adevăruri care erau învăţate de discipolii Iniţierilor antice. Dar în acea epocă i
se pretindeau celui ce dorea să aibă acces la mistere ani de studii şi de muncă; şi mulţi dintre ei nu
erau admişi. Eu vă cer vouă cel puţin să fiţi conştienţi de valoarea acestor cunoştinţe pe care le
primiţi, şi să mulţumiţi Cerului.

Cap XVIII RUGĂCIUNEA LUI SOLOMON

Unii dintre voi m-au rugat să vă spun Rugăciunea lui Solomon, pe care nu au auzit-o până
acum. Desigur, pot să o fac, am făcut-o de câteva ori în trecut, în circumstanţe excepţionale, dar
înainte, vă voi spune acestea:
În zilele noastre, când ezoterismul şi ştiinţele oculte sunt la modă, din ce în ce mai multe
cunoştinţe care stăteau ascunse de secole sunt puse la dispoziţia tuturor. În trecut, ele erau date
numai celor care se arătau demni, dar acum sunt etalate la lumina zilei. Şi nu numai că sunt etalate
la lumina zilei, dar se prezintă, amestecat, adevărul şi falsul, bunul şi răul, magia albă şi magia
neagră, fără a învăţa oamenii să facă diferenţa între cele două şi fără să fie preveniţi de pericolele
teribile spre care aleargă aruncându-se orbeşte în nu contează ce studiu şi în nu contează ce practică.
Deci, fiţi atenţi!
Această rugăciune, numită Rugăciunea lui Solomon, este foarte puternică din cauza tuturor
numelor divine care sunt invocate şi nu putem să o spunem fără să ne luăm precauţii. Trebuie ca, în
prealabil să fi depus o muncă de stăpânire de sine asupra noastră înşine, pentru a ne adresa fără
pericol sefiroturilor, ierarhiilor îngereşti şi lui Dumnezeu pronunţându-le numele cu voce tare. Şi
chiar numai pentru a asculta aceste nume, care sunt cele mai sacre ale Kabbalei, e necesar de a ne
pune într-o stare de mare respect, de mare reculegere. Iată ceea ce vă cer să faceţi. Deci, iată această
rugăciune:
Puteri ale Regatului, fiţi sub piciorul meu stâng şi în mâna mea dreaptă.
Glorie şi Eternitate, atingeţi-mi cei doi umerii şi dirijaţi-mă pe căile Victoriei.
Milostenie şi Justiţie, fiţi echilibrul şi splendoarea vieţii mele.
Inteligenţă şi Înţelepciune, daţi-mi Coroana.
Spirite ale lui Malhouth, conduceţi-mă între cele două coloane pe care apasă întregul
edificiu al Templului.
Îngeri a lui Nestah şi Hod, întăriţi-mă pe piatra cubică a lui Iesod.
O Gedoulael! O Gebourael! O Tiphereth!
Binael, fii dragostea mea.
Rouah Hohmael, fii lumina mea.
 Fii ceea ce eşti şi ceea ce vei fi, o Ketheriel.
Ischim, asistaţi-mă în numele lui Chadai.
Keroubim, fiţi forţa mea în numele lui Adonai.
Bnei Elohim, fiţi fraţii mei în numele Fiului şi prin virtuţile lui Tsebaoth.
Elohim, luptaţi pentru mine în numele Tetragrammaton-ului.
Malahim, protejaţi-mă în numele lui Yahve.
Serafim, curăţaţi-mă în numele lui Eloha.
Haschmalim, luminaţi-mă prin splendoarea lui Elohim şi lui Shekina.
Aralim, acţionaţi.
Ophanim, întoarceţi-vă şi străluciţi.
Hayot-haKodesch, strigaţi, vorbiţi, răcniţi, mugiţi.
Kadosch, Kadosch, Kadosch, Chadai, Adonai.
Iod He Vav He.
Ehieh Ascher Ehieh.
Aleluia, Aleluia, Aleluia.
Amin.
Pentru ca aceste înalte entităţi să poată răspunde la chemarea voastră şi să vă aducă ajutorul
şi lumina lor, trebuie cel puţin să le pregătiţi în voi condiţii favorabile: pace, puritate. A pronunţa
numele lor sau a cunoaşte momentul propice pentru a le invoca nu e suficient. Pentru a atrage
binecuvântări, trebuie să vă consacraţi, să vă puneţi în serviciul Divinităţii.
Dar câţi sunt capabili să-şi abandoneze preocupările pentru a urca aceste culmi? Foarte
puţini. De aceea renunţ adesea să vă vorbesc despre aceste regiuni care sunt poate singurele în care
mă simt fericit. Adesea, venind spre sala de conferinţe, îmi spun: "Astăzi le voi vorbi despre
Arborele Vieţii şi despre ierarhiile îngereşti..." Şi deja pe drum le pronunţ numele în interiorul meu.
Dar când ajung şi văd feţele voastre, simt că sunt lucruri mult mai urgente pe care trebuie să vi le
spun! Cum aş putea să vă întreţin cu aceste subiecte sublime când citesc în privirea voastră cât
sunteţi de prinşi de necazurile vieţii cotidiene?..
Dar astăzi am pronunţat aceste nume divine, ele au plecat în spaţiu, ierarhiile glorioase au
auzit că le-am invocat şi că le-am cerut binecuvântările lor pentru voi. (A se vedea primul capitol
din "Adevărata Învăţătură a lui Christ" colecţia Izvor Nr 215, unde rugăciunea domnească "Tatăl
Nostru..." este comentată în legătură cu cele zece sefiroturi.)
 OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

FORŢA SEXUALĂ sau DRAGONUL ÎNNARIPAT

Cap I Dragonul înnaripat

În toate tradiţiile populare, în poveşti, mitologii, găsim imaginea şarpelui sau a balaurului
(dragonului), a cărui simbolistică este aproape identică de la o cultură la alta. Nenumărate poveşti
vorbesc de un balaur care a prins o prinţesă frumoasă, inocentă şi pură, pe care o ţine prizonieră
într-un castel. Săraca prinţesă, plânge, zace în suferinţă şi roagă Cerul să-i trimită un salvator. Dar,
unii după alţii, cavalerii care se prezintă pentru a o elibera sunt devoraţi de balaur, care pune mâna
pe bogăţiile lor şi le îngrămădeşte în subteranele castelului. În fine, într-o zi, soseşte un cavaler, un
prinţ mai nobil, mai frumos şi mai pur decât alţii, căruia un magician i-a revelat secretul pentru a-l
învinge pe balaur: care e slăbiciunea sa, în ce moment şi de ce manieră poate fi legat fedeleş sau
poate fi rănit... Şi iată că acest prinţ privilegiat, bine înnarmat şi instruit obţine victoria: reuşeşte să
elibereze prinţesa, şi ce de sărutări îşi dau! Toate comorile care sunt acolo, îngrămădite de secole în
castel vor fi ale cavalerului, ale acestui frumos prinţ care a ieşit victorios din luptă graţie
cunoştinţelor şi purităţii sale. Apoi, amândoi, urcaţi pe balaur, condus de prinţ, îşi iau zborul în
spaţiu şi străbat lumea.
Aceste poveşti pe care le credem, în general, destinate copiilor sunt în realitate poveşti
iniţiatice, dar pentru a le putea interpreta trebuie cunoscută ştiinţa simbolurilor. Balaurul nu este
altceva decât forţa sexuală. Castelul este corpul omenesc. În castel suspină prinţesa, adică sufletul,
pe care forţa sexuală, rău stăpânită, îl ţine prizonier. Cavalerul e Eul, spiritul omului. Armele de care
se serveşte pentru a-l învinge pe balaur reprezintă mijloacele de care dispune spiritul: voinţa, ştiinţa
de a stăpâni această forţă şi de a o utiliza. Deci, odată stăpânit, balaurul devine servitorul omului, îi
serveşte ca mijloc pentru a călători în spaţiu. Pentru că balaurul are aripi. Deşi e reprezentat cu o
coadă de şarpe - simbolul forţelor subterane - el posedă de asemenea şi aripi. Ei da, e clar, e simplu,
e limbajul etern al simbolurilor.
Găsim o variantă a acestei poveşti în istoria lui Tezeu care, graţie firului pe care i l-a dat
Ariadna, a putut să se orienteze traversând labirintul, omorândul pe Minotaur şi găsind ieşirea.
Minotaurul este o altă reprezentare a forţei sexuale, taurul puternic şi prolific, deci natura inferioară
pe care trebuie să o înhămăm pentru a lucra pământul ca un bou. Labirintul are aceeaşi semnificaţie
ca şi castelul: este corpul fizic, şi Ariadna reprezintă sufletul superior care conduce omul spre
victorie.
În tradiţiile evreieşti şi creştine balaurul e asimilat Diavolului, şi Diavolul, cum se spune,
miroase a sulf. Toate aceste produse inflamabile ca: benzina, petrolul, praful de puşcă, aceste
amestecuri de gaze care produc flăcări şi explozii, toate acestea reprezintă, în natură, Balaurul care
scuipă în foc. Acest balaur, care există de asemenea şi în om, e comparabil cu un combustibil. Dacă
omul se ştie servi de acesta, el va fi propulsat spre înălţimi, dar dacă nu ştie, pentru că e ignorant,
neglijent sau slab, va fi ars, făcut cenuşă sau căzut în abis.

CAP II DRAGOSTE ŞI SEXUALITATE

Întrebare: “Maestre, vreţi să ne spuneţi care este diferenţa dintre dragoste şi sexualitate şi
cum putem utiliza sexualitatea în viaţa spirituală?”
Iată o problemă foarte interesantă, care atinge ceea ce e mai important în viaţă şi priveşte pe
toată lumea. Da, pe tineri şi pe bătrâni...
 Eu nu susţin că sunt calificat să răspund la toate aceste întrebări pe care le ridică această
problemă. Ceea ce îmi e particular, este că îmi place să văd lucrurile dintr-un anumit punct de
vedere şi mi-am consacrat întreaga viaţă formării acestui punct de vedere. Vă voi spune de la
început două vorbe înainte de a începe să mă criticaţi spunând: “Oh, la, la! Eu am citit cărţi despre
dragoste şi sexualitate unde se spuneau foarte multe lucruri. Ce ignorant e acest instructor!” Ei da,
sunt ignorant, de ce nu? Dar cei care au scris aceste cărţi nu aveau punctul meu de vedere şi nu au
înţeles această problemă cum o înţeleg eu. Dacă vreţi, puteţi să vă informaţi citind tot ceea ce
psihanaliştii şi medicii au scris despre sexualitate, dar eu vreau să vă aduc spre un alt punct de
vedere necunoscut până acum.
Care e acest punct de vedere? Mă amuz câteodată ilustrându-l prin imaginea următoare. Un
profesor ce a urmat trei sau patru universităţi lucră în laboratorul său unde face tot felul de cercetări
şi experienţe... Dar iată că fiul său de doisprezece ani care se joacă în grădină e cocoţat într-un pom
şi de sus strigă: “Tată, îi văd pe unchiul şi mătuşa venind... “ Tatăl, care nu vede nimic, îl întreabă:
“La ce distanţă sunt? Ce aduc?” Şi copilul îi dă toate informaţiile. În ciuda întregii sale ştiinţe, tatăl
nu vede nimic, în timp ce copilul, mic şi ignorant, e capabil de a vedea departe, numai pentru că
punctul său de vedere e diferit: e urcat foarte sus, în timp ce tatăl său a rămas jos.
Evident, aceasta nu e decât o imagine, dar ea vă va face să înţelegeţi că deşi e util să aveţi
facultăţi intelectuale şi cunoştinţe, punctul de vedere este şi mai important. Dacă observăm
Universul din punctul de vedere al Pământului sau al Soarelui obţinem rezultate diferite. Toată
lumea spune: “Soarele se ridică, soarele coboară...” Da, e adevărat, dar e fals. E adevărat din
punctul de vedere al Pământului; din punct de vedere geocentric aveţi dreptate. Dar din punctul de
vedere heliocentric, solar, e fals. Toţi privesc viaţa din punctul de vedere al pământului, şi evident,
din acest punct de vedere, au dreptate. Ei spun: “Trebuie să mâncăm, să câştigăm bani, să profităm
de plăceri...” Dar din punctul de vedere solar, adică din punctul de vedere divin, spiritual, ei ar
vedea altfel lucrurile. Şi acesta este punctul meu de vedere, care îmi permite să vă prezint natura
dragostei şi sexualităţii într-o altă manieră.
La prima vedere, pare dificil de separat sexualitatea de dragoste. Totul vine de la Dumnezeu
şi tot ceea ce se manifestă prin intermediul omului ca energie este, la origine, o energie divină: dar
această energie produce efecte diferite după conductorul prin intermediul căruia se manifestă.
Putem să o comparăm cu electricitatea. Electricitatea e o energie a cărei natură o ignorăm, dar de
îndată ce trece printr-o lampă devine lumină, cu toate că ea nu este lumină. Trecând printr-un reşou,
ea devine căldură; trecând printr-un electromagnet, ea devine magnetism; trecând printr-un
ventilator, ea devine mişcare. În acelaşi fel, există o forţă cosmică originală care ia acel sau acel
aspect urmând organul omului prin intermediul căruia se manifestă. Prin intermediul creierului, ea
devine inteligenţă, raţionament, prin intermediul plexului solar sau centrului Hara, ea devine
senzaţie şi sentiment; când trece prin sistemul muscular, ea devine mişcare; şi când trece, în fine,
prin organele genitale, ea devine atracţie pentru celălalt sex. Dar e tot timpul aceeaşi energie.
Energia sexuală vine, deci, de foarte sus, dar trecând prin organele genitale, ea provoacă
senzaţii, o excitaţie, o dorinţă de apropiere, şi se poate ca în aceste manifestări să nu existe de loc
dragoste. Aşa este la animale. În anumite perioade ale anului se acuplează, dar o fac din dragoste?
Adesea, ele se sfâşie între ele şi la unele insecte cum este călugăriţa sau la anumiţi păianjeni, femela
mănâncă masculul. Este aceasta dragoste? Nu, este sexualitate pură. Dragostea începe când această
energie atinge în acelaşi timp şi alţi centri în om: inima, creierul, sufletul şi spiritul. În acel moment,
această atracţie, această dorinţă de a se apropia de cineva este luminată de gânduri, sentimente, un
gust estetic; nu se mai caută o satisfacţie pur egoistă în care nu se mai ţine seama de loc de partener.
Dragostea, e sexualitatea, dacă vreţi, dar lărgită, iluminată, transformată. Dragostea posedă
atâtea nuanţe şi manifestări pe care nu putem nici măcar să le enumerăm sau să le clasăm. Se
întâmplă, de exemplu, că un bărbat iubeşte o femeie tânără şi drăguţă, dar fără a fi cu adevărat atras
fizic de ea: el vrea mai mult să o vadă fericită, sănătoasă, instruită, bogată, bine plasată în societate,
etc... Cum se explică aceasta? Nu e numai sexualitate, ci dragoste; este, deci, o gradaţie superioară.
Dar trebuie să intre un pic de sexualitate în această dragoste, altfel s-ar putea pune întrebarea: de ce
acest bărbat nu s-a ataşat de o altă persoană, de o femeie bătrână şi urîtă, sau de un alt bărbat? Da,
dacă analizăm, vom descoperi cel puţin un mic grad de sexualitate.
Sexualitatea... dragostea... nu e decât o chestiune de nuanţe. De vreme ce nu vă opriţi numai
asupra unor senzaţii fizice grosiere, ci simţiţi nuanţele superioare ale acestei forţe cosmice ce vă
învăluie, aceasta este dragostea, şi comunicaţi cu regiuni celeste. Dar câţi oameni, o dată dorinţa lor
îndeplinită se părăsesc sau încep să se bată! Ceea ce contează pentru ei este numai să se descarce, să
se debaraseze de o tensiune, şi dacă după un anumit timp această energie se acumulează din nou în
ei, devin din nou surâzători şi tandri, dar în singurul scop de a-şi satisface din nou animalitatea. Ce
dragoste e aici?
Avem nevoi, dorinţe şi e normal, mai ales când suntem tineri. Natura, care a prevăzut totul, a
găsit că e necesar pentru propagarea speciei. Dacă bărbatul şi femeia ar fi rămas reci unul faţă de
celălalt, dacă s-ar fi scăpat de aceste impulsuri şi de aceste instincte, ar fi fost sfârşitul umanităţii.
Deci natura e cea care împinge creaturile a se apropia fizic, dar dragostea, este altceva.
Putem spune că sexualitatea e o tendinţă pur egocentrică care împinge fiinţa umană a căuta
numai plăcerea sa, şi aceasta o face să fie crudă, pentru că nu se gândeşte de loc la altul, nu caută
decât să se satisfacă. În timp ce dragostea, adevărata dragoste se gândeşte în primul rând la fericirea
altuia, e bazată pe sacrificiu: sacrificiu de timp, de forţe, de bani, pentru a ajuta pe altul, pentru a-i
permite să înflorească şi să-şi dezvolte toate posibilităţile. Şi spiritualitatea începe acolo unde
dragostea începe să domine sexualitatea, unde fiinţa umană devine capabilă să smulgă ceva din ea
însăşi pentru binele alteia. Cât timp nu suntem capabili de ori ce fel de sacrificii, nu este vorba de
dragoste. Când un bărbat se aruncă asupra unei fete, se gândeşte la răul pe care i l-ar putea face?
Nu, şi e gata să o omoare pentru a-şi satisface instinctele. Pentru că aceasta e sexualitatea, un
instinct pur bestial.
Veţi spune: “E evident, nu e nimic divin în ea!” Ba da, sexualitatea este de origine divină,
dar cât timp fiinţa umană nu ştie să se stăpânească, manifestările sale nu sunt, evident, divine. Ce
este bun în sexualitate este că ea are rol în perpetuarea speciei, dar dacă nu o orientăm decât spre
plăcere, e o risipă.
În zilele noastre, s-au inventatat lucruri de neconceput în acest domeniu. Există pilule,
desigur, dar se vând de asemenea un număr de produse şi obiecte pe care nici nu vreau să le
numesc. Nu mei e vorba, aici, de perpetuarea speciei, ci exclusiv de plăcere.
Nu mă voi opri asupra acestei probleme pentru a discuta dacă aceste lucruri trebuie să existe
sau nu. În stadiul actual al umanităţii, chiar şi moraliştii, chiar şi oameni religioşi au găsit necesar,
inevitabil ca ele să existe, pentru că natura inferioară, natura animală din om este aşa de puternică
încât, dacă nu o lăsăm să se manifeste, ea va produce fenomene şi mai nefaste. Deci, nu vreau să
discut despre acestea, spun numai că e păcat că nu se instruiesc oamenii asupra avantajelor de a
controla această energie şi de a o utiliza într-un scop divin, pentru munci spirituale, în loc de a avea
nevoie de tot felul de produse pentru a se îmbuiba de plăceri.
În manifestările lor exterioare, nu există deloc diferenţă între dragoste şi sexualitate: sunt
aceleaşi gesturi, aceleaşi săruturi... Diferenţa există în direcţia pe care o iau energiile. Când sunteţi
împins numai de senzualitate, nu vă preocupaţi de loc de cealaltă persoană, în timp ce dacă o iubiţi,
nu vă gândiţi decât de a o face fericită. Sexualitatea şi dragostea nu se deosebesc deci în planul
fizic, ci numai în planul invizibil, psihic, spiritual. Şi cum? E exact ceea ce vreau să vă revelez.
Toţi cei care au studiat problema sexualităţii, psihologii, psihiatri, sexologii, nu au
descoperit ceea ce se petrece în domeniul subtil, eteric, fluidic în timpul actului sexual. Ei ştiau că
se produc excitaţii, tensiuni, emisii, şi le-au clasat. Dar ceea ce nu ştiu, este că , atunci când e vorba
de sexualitate pur fizic, biologic, egoist, se produc în planurile subtile tot felul de erupţii vulcanice
care se manifestă prin forme grosiere, emanaţii foarte îngroşate cu culori şterse, arse, unde
predomină roşul, dar un roşu urât... Şi toate aceste emanaţii se scufundă în pământ unde creaturi
tenebroase aşteaptă să se ospăteze cu aceste energii vitale. Acestea sunt creaturi puţin evoluate care
se hrănesc adesea după îndrăgostiţi. Sunteţi miraţi, dar acesta e adevărul: îndrăgostiţii dau adevărate
festinuri lumii invizibile.
În trecut, cu ocazia unei naşteri, unei căsătorii sau unei victorii, regii şi prinţii dădeau
festinuri publice care durau mai multe zile. Atunci, toţi xxx, xxx, dezmoşteniţii veneau să se
ospăteze pentru că se dădea de mâncare la toată lumea. Şi vedeţi, e acelaşi fenomen care se repetă,
dar sub o formă pe care ştiinţa nu a descoperit-o încă. Când un bărbat şi o femeie se atrag, se iubesc
şi se unesc, ei dau de asemenea un festin, care e oferit public în faţa a multor altor creaturi. Chiar
dacă unirea lor rămâne secretă, ei primesc vizite din lumea invizibilă, şi din păcate aceştia sunt
larve, elementali care vin să se ospăteze pe cheltuiala lor şi să absoarbă tot, pentru că în aceste
efuzii nu au decât foarte puţine elemente pentru suflet, pentru spirit, pentru partea divină.
Iată pentru ce schimburile pe care le fac îndrăgostiţii le aduc rar mari beneficii; din contră,
chiar sărăcesc: în privirea lor, în culoarea feţei lor, în mişcările lor şi în tot felul lor de a fi apare
ceva care nu mai e aşa de viu şi luminos. Aceasta e din cauză că dragostea lor, încă inferioară, a
atras creaturi tenebroase. De ce nu au putut invita spirite ale naturii sau chiar îngeri şi spirite
luminoase care au de asemenea nevoia de a se hrăni?
Când un mag vrea să facă un ritual, el începe prin a trasa un cerc în jurul său pentru a se
proteja, iar spiritele răufăcătoare care sunt acolo, în jurul său, îl ameninţă, vor să se hrănească cu el,
vor să-l fulgere, dar nu pot intra, pentru că în acest cerc magul stă ca într-un adăpost, ca într-o
fortăreaţă. Dar bărbaţii şi femeile nu au fost învăţaţi cum să se protejeze de entităţile tenebroase, şi
aceasta m-a determinat să spun într-o zi ceva foarte îndrăzneţ: că la originea tuturor nenorocirilor
umanităţii se află dragostea inferioară a bărbaţilor şi femeilor. Din cauza acelora care fac dragoste
ca animalele, într-un fel stupid, dezgustant, infernal, se produc războaiele şi epidemiile, pentru că
dau astfel materiale tuturor spiritelor doritoare să facă rău umanităţii, le hrănesc, le întăresc. Dacă
bărbaţii şi femeile ar şti asta, ar fi cu adevărat trişti şi necăjiţi şi le-ar fi ruşine de ce au făcut, şi ar
încerca să înveţe cum să iubească.
Spiritualizarea dragostei este condiţia venirii Împărăţiei lui Dumnezeu. Deci, cei care şi-au
dat seama, cei care au un înalt ideal de dragoste, ştiu că pot servi Împărăţia lui Dumnezeu cu această
energie care este forţa sexuală; când se iubesc, când se îmbrăţişează o fac cu ideea de a cosacra
această dragoste la realizarea a ceva divin. În acel moment, ei produc emanaţii de o asememenea
frumuseţe că îngerii înşişi sunt miraţi, uimiţi şi vin să le aducă cadouri.
Deci, repet, oricare ar fi natura dragostei voastre, gesturile pe care le faceţi sunt aceleaşi: va
trebui să vă apropiaţi de fiinţa pe care o iubiţi, să o îmbrăţişaţi, să o mângâiaţi; nimic nu se va
schimba; diferenţa este în ceea ce puneţi în aceste gesturi, şi aceasta contează. Cineva spune: “Ah!
Am văzut un băiat îmbrăţişând o fată!” şi îi condamnă. Cerul nu cede lucrurile aşa, el priveşte ceea
ce au pus în sărutările lor: dacă îşi dau ceva frumos, pur, Cerul îi recompensează. Pe pământ ei pot
fi condamnaţi de către ignoranţi, dar în înalt, ei sunt recompensaţi.
Dacă puneţi în dragostea voastră viaţa eternă, imortalitatea, puritatea, lumina, şi dacă acel pe
care îl iubiţi creşte, avansează şi înfloreşte graţie vouă, atunci e dragoste adevărată, pentru că
dragostea adevărată ameliorează totul. Dar dacă iubiţi pe cineva şi persoana în cauză începe să se
pericliteze, trebuie să vă puneţi întrebări asupra calităţii sentimentelor voastre şi să vă spuneţi: “Am
aprins această fiinţă. Înainte era slendidă şi acum, e o ruină.” Nu aveţi deci de ce să fiţi mândru, şi
trebuie să încercaţi să reparaţi erorile ce le-aţi făcut.
Dragostea voastră trebuie să facă să crească o fiinţă. Şi aceasta se întâmplă numai când o
vedeţi înflorind graţie dragostei voastre şi atunci puteţi fi fericit şi mândru, şi să mulţumiţi Cerului
că aţi reuşit să o ajutaţi şi să o protejaţi. Dar în general nu se preocupă de aceste lucruri, şi astfel vin
şi îmi spun: “O iubesc, o iubesc!... - Da, răspund eu, ştiu că o iubiţi, dar ca o găină pe care o puneţi
în cratiţă pentru a o mânca: o iubiţi, o devoraţi, şi s-a terminat.” Nu, dragostea nu trebuie niciodată
să devoreze, să aprindă fiinţele... Vedeţi, dragostea pe care o înţeleg eu e foarte diferită de tot ceea
ce mulţimea sau tinereţea, care nu sunt încă luminate, pot să-şi imagineze.
Oamenii nu ştiu să iubească, şi apoi, pentru a se justifica, îmi spun: “Maestre, nu cunoaşteţi
natura umană, ea e teribilă!” Ah bine, eu nu cunosc natura umană!... Dar le răspund că pe cât au
făcut ca această natură umană să fie greu de îmblânzit, la fel pot să o cuminţească, să o înnobileze.
Ei nu au făcut eforturi în trecut, şi acum, bineînţeles, au moştenit o natură foarte dificilă. Iată cum
se explică aceasta; e greşeala lor, nu are rost să se justifice. Mulţi decid să nu mai facă eforturi
pentru că, pasămite, e imposibil de se schimba. Ba da, e posibil. Şi de acum înainte, chiar dacă veţi
întâlni mari obstacole, va trebui să vă puneţi: “Maestrul ne-a vorbit de această dragoste şi vreau să
ajung să o cunosc.” De ce obiectaţi tot timpul că realitatea este diferită de ceea ce vă prezint? Iată,
realitatea, cum poate acest cuvânt scuza totul! Dar există realităţi şi realităţi.
Eu nu neg că sexualitatea e o realitate, dar de ce să ne oprim la această realitate atât de
grosieră, inferioară? Există o altă nuanţă a realităţii care e de asemenea reală, dar mai subtilă. Unele
fiinţe au ajuns să sesizeze şi să trăiască această realitate, şi acum, pentru nimic în lume nu puteţi să
le convingeţi să o abandoneze pentru a se reîntoarce, ele nu o vor. Dar ceilalţi, din păcate, pentru
nimic în lume nu puteţi să-i convingeţi să încerce să se lărgească, să ridice gradul iubirii lor; ei
neglijează toate aceste adevăruri care ar putea să-i salveze, continuă să coboare spre animalitate, şi
astfel, evident, ei vor fi dezaxaţi, sfâşiaţi. E normal, dragostea lor nu putea fi minunată decât pentru
câteva minute; apoi, doar scrum şi cenuşă. Se spune: “A fost atât de frumos...” Da, a fost dar nu mai
este şi aurul a devenit plumb. În timp ce dragostea cerească rămâne veşnic de aur, nimic nu o poate
oxida.
Omul are o ereditate împotriva căreia trebuie să lupte; de mii de ani specia omenească şi-a
făcut despre dragoste o anumită părere care s-a înregistrat în celulele noastre şi pe care e greu să o
ştergi. Dar nu înseamnă că, pentru că nu o puteţi face de pe o zi pe alta, nu trebuie să credeţi ce spun
marii Maeştri. Dacă nu vă reuşeşte această schimbare înseamnă doar că sunteţi deformat sau slab,
nu că aţi fost înşelat de Iniţiaţi.
Câtă vreme aveţi tendinţe inferioare, sunteţi obligat să le satisfaceţi, dar aceasta nu trebuie să
vă împiedice să credeţi că e posibilă o îmbunătăţire. Şi în ziua în care veţi reuşi să vă dezvoltaţi alte
tendinţe, sublime, divine, veţi înnota în oceanul Iubirii cosmice, pe când înainte nu vă hrăneaţi decât
cu câteva picături împrăştiate pe ici, pe colo (şi acestea găsite după o viaţă de decepţii şi
nenorociri!). Acum, că sunteţi scufundat în acest ocean cosmic, puteţi să beţi, nu mai aveţi nevoie să
mergeţi să furaţi câteva picături de iubire de la ceilalţi.
Ştiu că ceea ce spun va fi de neînţeles pentru unii. Dar să facă ce pot, cu speranţa că, în
câteva încarnări, ei vor ajunge să-şi transforme dragostea. Nu trebuie să se sinucidă! Pentru cei care
au lucrat deja în alte încarnări, e mai uşor să ajungă să se mulţumească cu foarte puţin în planul
fizic, şi după aceea chiar să se elibereze complet şi să guste dragostea în înalt, în planul spiritual.
Evident, fiinţele care sunt capabile de aceasta sunt foarte rare. Câţi oameni religioşi au făcut
legământ de castitate fără să ştie bine în ce se angajează! Erau foarte tineri, nu se cunoşteau, nu
cunoşteau deloc natura umană şi într-o zi, când instinctele şi pasiunile li s-au revelat, au fost
copleşiţi. Ce tragedie! Da, ce de tragedii în mănăstiri pentru bărbaţi şi femei! Ar fi fost mai bine să
se căsătorească şi să aibă copii, decât să se frământe, acolo, într-o mănăstire fiind, aşa zisă,
logodnica lui Iisus, neîncetând să facă în imaginaţia lor adultere cu toţi ceilalţi. În acest caz, e mai
bine să iasă din mănăstiri. Domnul e mult mai îngăduitor, El nu a cerut nimănui să se consacre
absolut Lui dacă trebuie să trăiască torturi pentru aceasta. El preferă mai bine să avem o soţie - sau
un soţ - şi copii, decât să trăim o viaţă dezaxată, dezordonată şi să tulburăm atmosfera prin toate
aceste dorinţe neîndeplinite.
Chiar sfinţii şi sfintele au fost frământate toată viaţa lor de forţa sexuală, şi e degeaba dacă,
la sfârşit, n-au găsit pacea. Sfânta Tereza d’Avila a fost foarte pasională. Şi chiar despre Sfânta
Tereza a Copilului-Iisus nu se ştie cum a trăit, nici ce tentaţii a avut de traversat. Ea nu era cum a
fost prezentată, o fată mică, cu o faţă tandră şi delicată. Nu, natura sa era tare şi puternică. Eu, o
admir foarte mult, o iubesc mult, dar nu sunt de acord cu maniera inexactă în care e prezentată sub
pretextul de a salva situaţia.
Mulţi sfinţi şi sfinte au fost foarte ardenţi până în ultimul minut, şi nu a fost rău, ci din
contră. Cei care ştiu să utilizeze forţa sexuală sunt cei mai bogaţi şi mai privelegiaţi, pentru că
această forţă e o binecuvântare. Mulţi oameni, foarte credincioşi, au vrut să se sinucidă pentru că
simţeau această ardoare în ei şi se credeau blestemaţi. Nu au înţeles nimic, şi din păcate Biserica nu
explică nimic despre acest subiect. În Iniţiere, se prezintă lucrurile altfel. Forţa sexuală e un dar al
lui Dumnezeu, trebuie numai să ştim să o utilizăm. Ţările care au mult cărbune şi petrol în subsol
devin arhimiliardare pentru că ştiu să utilizeze aceste bogăţii. Iar cei care nu ştiu să le utilizeze pe
acestea se ard. La fel, forţa sexuală e o energie pe care omul trebuie să înveţe să o utilizeze pentru a
lumina, a încălzi şi a face ca totul să funcţioneze în interiorul său.
Dar oamenii sunt atât de departe de adevăr că, atunci când văd o tânără fată sau un băiat
tânăr care posedă mult din această forţă, sunt gata să le-o reproşeze. Ca şi cum aceşti tineri ar trebui
să nu simtă nimic! Ca şi cum ar fi trebuit să fie morţi!... Iată ideile adulţilor, şi în loc să îi ajute, ei
vor să-i strice şi să le bareze drumul, nimeni nu le va spune: “Bravo, băiatul meu! Eşti privilegiat să
ai această bogăţie... Trebuie numai să ştii că, dacă nu eşti inteligent, chiar această bogăţie va fi
cauza tuturor nenorocirilor.” Iată ce trebuie să-i spunem, dar în loc de aceasta, îl plângem, îl
criticăm; şi când vedem un băiat rece, ne bucurăm, Dar ce va face el cu răceala? Nimic! Eu, de
asemenea, am fost educat astfel, şi chiar mai rău ca voi. Dacă aţi şti cum eram educaţi în Bulgaria la
începutul secolului! De aceea mulţumesc Cerului de a fi avut lumina acestui învăţământ.
Şi acum, dacă sunt tinere fete şi tineri băieţi care au venit astăzi să mă asculte pentru prima
dată, îmi permit să mai adaug încă câteva cuvinte pentru a-i ajuta. Credeţi, poate că povestesc prea
multe lucruri scabroase... Oh, la, la, dar aceasta-i nimic! Dacă aţi şti ceea ce tinerii sunt pe cale să
asculte şi să înveţe, de ce vorbesc ei, de ce se ocupă, aţi fi stupefaţi. Chiar şi micuţii de doisprezece
sau tresprezece ani îşi povestesc tot felul de istorii! Ce vă spun eu, e nimic pe lângă acestea...
Într-o zi am primit vizita unei tinere fete, era drăguţă, simpatică şi după manierele sale se
vedea că este bine educată. Dar iată că mi-a mărturisit că era foarte nefericită fiindcă era obsedată
de o imagine: în tot ce privea, florile, fructele, obiectele şi chiar tavanul, nu vedea decât sexul
masculin. Şi cum era credincioasă, catolică, se simţea realmente vinovată, respinsă de Cer şi căzută
în păcat.
Când am auzit-o, am început să râd. Ea m-a privit puţin mirată şi i-am răspuns: “Ascultaţi-
mă, nu e nimic grav, nu este nimic rău în tot ce mi-aţi relatat. Este natural, este normal, sunt lucruri
care se întâmplă tuturor, mai mult sau mai puţin, bineînţeles, dar nu aveţi de ce să disperaţi. Natura
se ocupă de propagarea speciei şi ea creează aceste reprezentări şi la femeie pentru ca genul uman
să nu se stingă. Dar trebuie ştiut cum să acţionăm, cum să utilizăm aceste imagini, dacă nu, vedeţi în
ce stare v-au adus...
Iată deci ce trebuie să faceţi de aici înainte. Când vi se întâmplă să vedeţi această imagine, în
locul unui fruct sau a unui obiect, în loc să vă mâhniţi, priviţi liniştită... Dar nu vă opriţi prea mult
timp pentru că se pot trezi anumite dorinţe şi pentru a vă consola se recurge la gesturi şi aşa mai
departe.... Deci pentru ca acestea să nu se producă, deveniţi puţin filozof, adică începeţi să vă
gândiţi la Inteligenţa care a supravegheat formarea acestor organe. Reflectaţi, meditaţi, sunteţi
impresionată de Inteligenţa care a creat lucruri perfecte, şi aţi uitat tentaţia care v-o puteau aduce. În
timp ce, dacă vă cufundaţi în această obsesie, nu veţi mai ieşi. Luaţi această imagine ca pe un punct
de plecare, capabilă să vă propulseze până la sursă. Dacă nu aveţi acest punct de plecare, cum veţi
ajunge la predestinarea voastră, în înalt? Dar ţineţi bine minte, nu le luaţi decât ca pe nişte puncte de
plecare, altfel veţi ajunge să vă scufundaţi şi vă veţi pierde. Trebuie numai să le utilizaţi.”
“Din nefericire, oamenii nu ştiu să meargă mai departe de lumea formelor pentru a reflecta
şi a se minuna. Ei nu ştiu că această minunare, chiar, îi va salva. Veţi spune: “Dar ce mi se
întâmplă ? Este infricoşător, este dezgustător”, şi asta vă pierde. Înlocuiţi aceste concepţii învechite
şi nu mai spuneţi “Este înfricoşător” ci “Ce frumuseţe! Ce spendoare! Câtă inteligenţă! Cum a putut
natura să formeze un lucru extraordinar, ca acesta?” Sunteţi impresionată, şi vă regăsiţi echilibrul şi
pacea!” Iată ce i-am spus acestei tinere şi ea a plecat foarte fericită.
Dumnezeu a făcut bine ceea ce a făcut, atunci de ce să vrem să-i mutilăm creaţia? Unii se
comportă faţă de sexualitate ca şi cum Dumnezeu a făcut rău lucrurile... Ei bine, acela care e grav,
va fi pedepsit. Trebuie să fim cuprinşi admiraţie în faţa a tot ce a creat Dumnezeu, pentru că El ştia
de ce o face. Nu noi trebuie să judecăm. Ce filizofie caraghioasă se dă oamenilor! Veţi spune că
aceasta este pentru a-i ţine în puritate, în castitate... Dar chiar aceasta îi împinge să calce toate
legile purităţii, pentru că cu cât li se prezintă lucrurile ca diabolice, infernale, cu atât mai mult îi
incită să le vadă şi să le guste!
Credeţi că condamnând tot ce atinge sexul ca urât şi dezgustant, nimeni nu se va mai
interesa şi nu va mai practica nimic?... Dar atunci, cum se face că majoritatea bărbaţilor care găsesc
aceasta dezgustător se tăvălesc zi şi noapte în aceasta. Aceasta nu a împiedicat nimic, dinpotrivă.
Baudelaire a spus că acolo unde simţim că comitem o crimă simţim cea mai mare plăcere. Da,
pentru că ştim că e interzis, e criminal, plăcerea creşte. Aceasta poate să fie adevărat sau poate să fie
fals, nu vreau s-o discut, dar am spus-o numai pentru a vă arăta că a abuza de sex nu a fost niciodată
o soluţie, în timp ce dacă gândiţi altfel, veţi fi ajutaţi.
Singura soluţie a problemei sexualităţii este în felul în care bărbaţii şi femeile privesc acest
lucru. Cauza tuturor dezordinilor, tuturor nestăpânirilor, este că bărbaţii n-au înţeles niciodată cum
să considere femeile, dar nici femeile cum să-i considere pe bărbaţi. Dacă bărbatul consideră femeia
ca o femelă, ca o Mesalină, ca un obiect al plăcerii, el îşi determină deja comportamentul şi va fi
obligat să dea o ieşire tendinţelor sale pasionale. Dar dacă o consideră ca pe o divinitate,
sentimentele sale, comportamentul său va fi schimbat.
Iisus a spus: “Fie să ţi se facă după credinţa ta”. Da, lucrurile devin într-un fel sau altul după
maniera de a le considera. E o lege magică pe care umanitatea trebuie de acum înainte să o
cunoască. Se crede că se poate schimba forma dragostei fără să se schimbe maniera de a-l considera
pe acel sau aceea pe care îi iubim... Nu, e imposibil. În dragoste e foarte dificil să schimbi formele
de expresie. Dar schimbând felul vostru de a considera o fiinţă acţionaţi asupra voastră, asupra
sentimentelor voastre, asupra tendinţelor voastre, deci asupra manifestărilor dragostei voastre. Eu
aşa fac, consider femeia ca o divinitate. Veţi spune: “Biet bătrân, cât de departe eşti de adevăr! Dacă
ai şti ce este femeia!...” Şi credeţi că nu ştiu? Dar nu vreau să mă gândesc la asta, eu nu vreau să ştiu
nici ce e ea, nici ce ar putea fi, şi aceasta mă ajută, o fac pentru mine. Dacă credeţi că nu ştiu ce este
femeia! Am toate motivele să o consider ca o fiinţă înspăimântătoate, dar nu are importanţă, eu
vreau ca ea să reprezinte pentru mine o divinitate. O consider deci ca o divinitate şi eu sunt în
beneficiu: dacă aţi şti ce simt şi ce descopăr! Acest punct de vedere conţine o întreagă filozofie...
Acum câţiva ani, a venit să mă vadă un medic, grosolan, burtos, şi a început să-mi vorbească
despre femei. Şi ştiţi ce mi-a spus? El mi-a spus: “Femeia, nu e decât un vagin”. Am răma siderat,
da. Spuneţi-mi la ce serveşte să ai concepţii aşa prozaice. E în parte adevărat, desigur, nu putem
nega faptul că fiinţa umană posedă intestine şi tot felul de organe care nu sunt tocmai estetice. Dar
aceste intestine, aceste funcţii un pic grosiere, bărbaţii sau femeile nu sunt decât atât? Oamenii
confundă totul. Fiinţa umană e obligată să aibă un corp fizic cu organe adaptate la cutare sau cutare
funcţie, dar e departe de a fi aşa cum apare fizic. Bărbatul, femeia nu se reduc la organe, sunt fiinţe
care gândesc şi simt, fiinţe care au un suflet şi un spirit.
Ce bucurie poate să aibă un bărbat gândidndu-se că femeia nu e decât un organ? Toată viaţa
sa psihică e irosită. Acel medic nu era de loc psiholog: nu a studiat cum gândurile influenţează
starea noastră interioară. Pe când pe mine mă interesează tocmai de a şti cum se reflectă asupra mea
ceea ce gândesc... Şi prefer să mă gândesc la femeie ca la o divinitate. Veţi spune: “Dar nu e
adevărat!” Da, poate aveţi dreptate, dar nu mă interesează şi adevărul vostru este lucrul cel mai
dăunător. Eu, trăind în iluzii şi minciuni - presupunând că acestea sunt iluzii şi minciuni - sunt omul
cel mai fericit. Eu consider că toate femeile sunt divinităţi, ca un aspect al Mamei Divine, şi atunci
ştiţi voi ce fericire, ce bucurie simt numai la gândul că există femei pe pământ, e nemaipomenit!...
Credeţi că aş mai fi venit să vă ţin conferinţe dacă gândeam ca acel medic? N-aş mai fi avut dorit să
vă văd, să vă vorbesc.
Atunci, afacerea aceasta merge departe! Şi voi, de asemenea, trebuie să vă schimbaţi
concepţiile. Bărbaţii trebuie să-şi schimbe concepţiile despre femei, iar femeile concepţiile despre
bărbaţi, dacă nu porţile evoluţiei le sunt închise; orice ar face, nu vor face nici un progres. Pentru
femei, bărbatul trebuie să fie o divinitate.
Nu trebuie să uităm niciodată că fiinţa umană posedă două naturi: o natură inferioară,
animală, şi o natură superioară, divină, pe care le numesc personalitate şi individualitate. Cunoscând
aceste două naturi, discipolul unei şcoli iniţiatice se întreabă tot timpul cum poate hrăni
individualitatea în el şi în fiinţele pe care le iubeşte. Aceasta e adevărata dragoste.
Dar să ne oprim asupra felului în care oamenii obişnuiesc să procedeze pentru a-şi câştiga
partenerul. Fie că e vorba de un bărbat sau o femeie, trebuie îmbunat, trebuie făcute complimente,
flatată vanitatea sa, adică trebuie atinsă personalitatea sa, dacă nu, ştim că nu vom obţine nimic.
Deci, amândoi ştiu cum să o facă: prin gesturi, cuvinte, cadouri, se adresează mereu personalităţii
celuilalt. Când e vorba să le trezească celor iubiţi toate facultăţile sublime, ideale, luminoase,
perfecte şi de a le hrăni, măcar cu un cuvânt, cu un surâs, cu o privire... ei nu ştiu nimic. Dar pentru
a excita şi a declanşa tot ceea ce le permite să-şi potolească nevoile lor inferioare, aici sunt savanţi.
De aceea dragostea umană nu se exprimă încă decât într-un fel animal, instinctiv, pasional; e foarte
rar să găseşti un element de poezie, de miraculos.
Rolul Ştiinţei iniţiatice este de a arăta oamenilor cum pot să hrănească natura superioară în
fiinţele pe care le iubesc. Ceea ce vă voi spune va părea poate, bizar şi mă întreb dacă mă veţi
înţelege, dar vă voi spune de îndată. Să presupunem că o femeie îşi ţine iubitul în brate: evident îi
spune: “Dragul meu Andrei...” sau “Dragul meu Ion...” sau “Dragul meu Pomponel...”, pentru că,
înţelegeţi, trebuie ca el să audă pronuntându-i-se numele, pentru ca personalitatea sa să se poată
bucura gândindu-se: “Ah! Cât mă iubeşte!...“ şi astfel ea trimite toate energiile sale în prăpastia
personalităţii lui. Dar imaginaţi-vă acum că cei doi cunosc natura personalităţii şi individualităţii,
sunt instruiţi în Ştiinţa iniţiatică: când femeia îşi va îmbrăţisa iubitul ea va spune: “O, Tată
Ceresc!...” şi iubitul său va fi fericit de a fi devenit un conductor al energiilor ei care urcă până la
Tatăl Ceresc! Şi el, de asemenea, îmbrăţişând-o se adresează prin intermediul ei Mamei Divine,
energiile lui se îndreaptă la fel spre Cer.
În loc să-şi limiteze schimburile în partea inferioară, unde nu ştim niciodată ce putregaiuri şi
fermentaţii dăm sau absorbim, trebuie ca bărbatul şi femeia să se lege la sursa care este Dumnezeu.
Da, trebuie să se lege la această sursă a perfecţiunii şi nu la o fiinţă limitată şi imperfectă ca ei. Iată
un bărbat care spune unei femei: “Dragă, te voi face fericită”. Îl priviţi: e slab, ignorant şi nefericit,
cum o va face fericită? Numai legându-se şi unul şi altul la Tatăl Ceresc şi la Mama Divină pot
absorbi forţe din aceste rezervoare inepuizabile, pot absorbi o dragoste pură, incoruptibilă, şi se vor
simţi adăpaţi, luminaţi, reînprospătaţi, întineriţi, fericiţi. Trebuie să ştim să creem şi să menţinem
fără încetare legătura cu dragostea divină. Tot ceea ce facem trebuie să fie cu bun simţ, purificat,
consacrat, sfânt pentru a servi o idee grandioasă: Împărăţia lui Dumnezeu şi Dreptatea Sa.
Iată cunoştinţe pe care oamenii nu le posedă. Ei nu servesc decât personalitatea lor şi a
altora şi cum personalitatea are rădăcini subterane, ea îi antrenează spre abis. Dar, e dificil să
schimbi punctul de vedere al oamenilor. Au obiceiuri vechi pe care le repetă fără încetare: ei îşi
satisfac fără încetare personalitatea şi nu dau nimic individualităţii lor care rămâne înfometată.
Din păcate, personalitatea care primeşte o cantitate de lucruri zilnic deşi poftele-i sunt
satisfăcute, nu e niciodată recunoscătoare. Dovada: o femeie a dat totul bărbatului pe care-l iubeşte,
iar el a uitat-o, e deja cu altele. De ce? Pentru că ea satisfăcea doar sexul. Ea nu a reuşit să
hrănească în el ceva sublim, o altă natură plină de nobleţe care nu uită niciodată binele pe care i l-a
făcut şi rămâne veşnic recunoscătoare. Şi astfel biata femeie se plânge: i-am dat totul, şi uitaţi-vă
acum cum mă tratează! Ei da, pentru că ea a hrănit o natură care e tot timpul ingrată.
În ziua când această problemă a celor două naturi vă va fi mai clară, veţi ajunge să vă
rezolvaţi mai bine problemele sexuale. Cel ce dă curs liber tendinţelor personale, egoiste, pierde
controlul asupra sexualităţii sale: e ca şi cum organele sale ar funcţiona independent faţă de el fără
ca el să poată opri sau încetini ori ce ar fi. El constată numai, nu poate nimic, sunt alte forţe care au
pus mâna pe el, care iau tot; el numai observă... În timp ce în dragostea spirituală, veţi constata că
voi, adică sufletul vostru, individualitatea voastră e cea care domină şi se hrăneşte. Chiar dacă nu e
mai mult de o privire, o prezenţă, un parfum, dar sunteţi fericit, dilatat pentru că voi înşivă, natura
voastră superioară e cea care a mâncat, care a băut, care a respirat şi nu au făcut-o alte entităţi
străine prin intermediul vostru.
Vă dau adevărata lumină asupra acestui subiect, şi credeţi-mă, nu inventez nimic. Dragostea
este cel mai mare mister care există; îl cunoaştem foarte puţin şi continuăm să o practicăm fără să
ne gândim şi fără să înţelegem. De aceea suntem mereu nesiguri şi ne simţim nefericiţi. Chiar dacă
ştiinţa face descoperiri formidabile, cât timp problema dragostei nu va fi înţeleasă şi rezolvată
umanitatea nu va ieşi din necazuri. Iată punctul de vedere pe care mi l-a dat Cerul şi care îmi
permite să văd clar această problemă.

Cap III FORŢA SEXUALĂ, CONDIŢIA VIEŢII PE PĂMÂNT

Observaţi copiii, abia născuţi, nu se gândesc decât să se agaţe de pământ. şi se agaţă aşa de
bine că merg în patru labe; tot ceea ce văd vreau să atingă şi chiar să bage în gură... Dar puţin câte
puţin creşte, şi iată inima sa se trezeşte; dacă e un băiat, încep să-l intereseze fetele, se
îndrăgosteşte, vrea să-şi întemeieze un cămin şi să populeze pământul cu progeniturile şi realizările
sale... Mai târziu, când a cheltuit toate energiile sale şi vede că a trăit fără a realiza ce a dorit, o
schimbare se produce în el: pământul nu-l mai interesează de loc şi începe să se gândească la
cealaltă lume. El, care cu puţin timp înainte nu se ocupa decât cu mâncatul, băutul, făcutul copiilor
şi acumularea de bogăţii ca şi cum nu ar fi trebuit să părăsească pământul, a devenit impersonal,
dezinteresat, rece, obosit, blazat pentru că se pregăteşte să abandoneze tot pentru a pleca de cealaltă
parte. Ce s-a întâmplat?... La originea acestei transformări e foarte simplu slăbirea instinctului
sexual, şi veţi vedea imediat cum forţa sexuală determină la om natura şi filozofia sa.
Cât timp posedă această forţă el e de acord să trăiască pe pământ, dar când ea îl
abandonează, el nu se gândeşte decât la moarte. De aceea anumiţi Iniţiaţi ai trecutului care
cunoşteau aceste fenomene şi de unde provin, de ce depind, au învăţat pe discipolii lor că, dacă vor
să se elibereze de pământ cu suferinţele şi limitările sale pentru a merge într-o lume de frumuseţe şi
lumină, trebuie să-şi suprime manifestările forţei sexuale, să fugă de dorinţe şi pofte nefrecventând
fiinţele sexului opus, etc... dacă nu, vor fi prinşi imediat în angrenaj.
Putem spune că la originea diferitelor tendinţe filozofice şi religioase stă forţa sexuală,
atracţia dintre sexe, şi atitudinea pe care oamenii au ales-o faţă de această forţă le determină
filozofia: unii îi dau ieşire şi alţii încearcă să o suprime. În realitate există şi alte filozofii, dar pe
toate, mai mult sau mai puţin, le putem încadra în una din aceste două categorii.
Dacă nu vreţi să rămâneţi să suferiţi pe pământ, dacă vreţi să intraţi în eternitate nu trebuie
să vă mai gândiţi la perpetuarea speciei pentru că aceasta crează legături care vă vor reţine pe
pământ: sunteţi legat (ă) de mama (tatăl) copiilor voştri, sunteţi legat (ă) fizic de copiii voştri care
sunt carne din carnea voastră, sânge din sângele vostru; şi chiar psihic aveţi legături cu ei de
asemenea. De aceea filozofia budhistă învaţă că, chiar când omul pleacă pe lumea cealaltă, când se
gândeşte să părăsească totul şi să se elibereze, ei bine nu, el are încă legături cu copiii lui, cu toţi
părinţii săi, şi nu poate deci părăsi regiunile inferioare ale planului astral, rămâne un timp foarte
aproape de oameni, şi mai ales de membrii familiei sale, pentru a-i observa, participa la viaţa lor şi
chiar hrănindu-se prin intermediul lor. După această filozofie, pentru a putea fi liber nu trebuie să te
căsătoreşti, nici să ai copii, pentru că aceia care au acceptat să formeze o familie pentru că numele
lor să reziste timpului sunt atraşi de nume, de “firmă”, cum se spune, şi trebuie să coboare tot
timpul pe pământ pentru că, jos, această familie se gândeşte la ei şi îi cheamă.
Toate aceste legături pe care oamenii le au cu pământul îi împiedică să rămână în regiunile
celeste. De aceea, aceia care voiau cu adevărat să nu mai aibă rădăcini pe pământ au devenit asceţi,
pusnici. Evident, filozofia lor e adevărată pentru că ea se bazează pe cunoştinţele iniţiatice. Dar a
spune că este utilă, că e adaptată epocii noastre, e o altă problemă. Se poate ca tocmai să nu
convină. Iată problemele pe care trebuie să le rezolvăm.
Forţa sexuală reţine oamenii pe pământ, dar fără să-i lumineze, fără să-i lege de regiunile
sublime de sus. În timp ce înţelepciunea care a luminat anumiţi Iniţiaţi poate să-i apropie de aceste
regiuni sublime dar ei nu mai doresc de loc să continue să trăiască pe pământ. Toţi cei care au vrut
să suprime complet această forţă pe care Dumnezeu le-a dat-o nu se gândesc decât să moară, să
abandoneze tot, pentru că numai forţa sexuală te poate face să iubeşti viaţa terestră, pentru că ea îi
este principala condiţie. Nu trebuie deci să suprimaţi această forţă; toţi cei care au suprimat-o au
comis cea mai mare eroare. Evident, ceea ce îi justifică este că ei doreau nirvana, dar o doreau atât
de neconvinşi, atât de slab, că ne întrebăm dacă o vor obţine, pentru că pentru a obţine nirvana,
dragostea ar trebui totuşi să-şi spună cuvântul.
O fiinţă cu adevărat luminată se leagă de Cer şi în acelaşi timp economiseşte această forţă
pentru a o consacra realizării Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ. Ea le va avea pe amândouă: cu
cât va trăi o viaţă mai intensă, cu atât ve fuziona cu Creatorul, cu Cerul; şi cu cât mai mult va fi cu
Cerul, cu atât mai mult va lucra pentru pământ. Numai această soluţie e perfectă: în acelaşi timp în
care trăieşti pentru Cer, să munceşti pe pământ. Altfel viaţa nu are nici cap, nici coadă.
Din păcate, oamenii nu au putut niciodată să înţeleagă aceasta, sunt tot timpul pe cale să
aleagă una sau alta, adică ori sunt complet materialişti sau complet... nu putem spune “spiritualişti”,
pentru că a vrea să mori nu aparţine spiritualităţii. În orice caz, cei care au ales să-şi suprime forţa
spirituală pentru a nu se mai reîncarna în viitor, se vor încarna totuşi, şi încă de câte ori! Da, ei vor
învăţa să nu o mai suprime. Cerul le va spune: “Ignoranţilor, de ce aţi dispreţuit această forţă pe
care Dumnezeu a creat-o de milioane de ani cu atâta înţelepciune?” şi vor reveni pe pământ.
Dacă luăm în considerare cazul puritanilor şi anumitor mistici, vom constata că au propagat
o morală care nu corespunde atât de mult adevărului şi care, în definitiv, a dat anomalii pe care
astăzi psihanaliştii sunt obligaţi să le remedieze. Dacă faceţi un baraj pe un râu fără să prevedeţi
canale de deviaţie, va veni un moment când apa va curge peste el sau îl va rupe: barajul voastru nu
va împiedica apa să curgă. Aşa se va petrece şi în voi dacă veţi pune baraje energiilor care urcă în
voi: tensiunile se vor acumula în subconştient şi va veni un moment când totul va fi măturat. Ei da,
atunci când nu cunoaştem natura umană, alergăm înspre catastrofe. Nu trebuie să vă blocaţi
energiile ci să vă pregătiţi canale pentru ca ele să irige întregul vostru pământ; aşa cum au făcut
Egiptenii din trecut, care au săpat canale pentru ca apele Nilului să poată fertiliza ţara.
Nu sunt pentru dezmăţ, dar nu sunt nici pentru puritanism. A suprima totul înseamnă a
ignora motivul pentru care Dumnezeu a creat bărbatul şi femeia. Când am fost în Grecia am vrut să
văd mănăstirile Muntelui Athos. Am vizitat totul, am vorbit cu călugării care locuiesc acolo şi chiar
dacă am admirat operele de artă am plecat din acel loc cu o impresie puternică de supărare şi
tristeţe. Pentru că călugării trăiau după concepţii complet eronate, şi în particular aceea a exilării
principiului feminin, pentru că tot ceea ce este feminin este rău şi diabolic. Au mers atât de mult în
rejecţia principiului feminin că, nu numai că femeile nu au acces la ei, ci nu au nici măcar dreptul
de a avea o capră, pentru că e o femelă. Spuneţi-mi dacă Domul le-a inspirat o aşa filozofie!
Eu nu sunt nici pentru puritani nici pentru dezmăţ, şi vă aduc o a treia soluţie: cu aceasta
sunteţi legaţi din tot sufletul şi din tot spiritul la Sursa dragostei, şi în acelaşi timp nu părăsiţi
pământul, vă faceţi treaba aici pe pământ. Iată a treia soluţie. şi într-o zi veţi înţelege că e cea mai
bună: a avea în acelaşi timp Cerul şi pământul.
Nu ştiu dacă veţi fi convinşi de explicaţiile mele, dar poate că peste un timp veţi fi obligaţi
să o faceţi pentru că veţi vedea că am găsit soluţia multor probleme pe care alţii nu au găsit-o pentru
că nu au îndrăznit sau nu au putut să le alăture pe cele două: sau dădeau curs liber forţelor sexuale şi
sfârşeau în dezmăţ, sau le suprimau complet şi deveneau eunuci. Dar când suprimăm această forţă,
suntem nimiciţi, pierdem sensul, gustul vieţii, şi chiar ne acrim, devenim răi. Şi, ce puteţi aştepta de
la un eunuc? Să compună simfonii, să scrie poeme? Cu un eunuc nu mai e nici o creaţie, e sfârşitul,
e moartea.

Cap IV DESPRE PLĂCERE

Nu căutaţi plăcerea, vă va sărăci
Tineretul de astăzi cere libertatea sexuală crezând că în ea va găsi înflorirea, fericirea,
bucuria. Acum, pentru că se poate procura uşor pilula contraceptivă, ei se bucură pentru că nu mai e
necesar să reflecteze, să se controleze, să existe stăpânire de sine. Nu, nu, să închidem ochii şi să
mergem înainte!... şi în lumea întreagă vedem că această faimoasă pilulă are din ce în ce mai mare
succes. Mai întâi, desigur, ea a fost pusă la punct din motive de echilibru demografic, dar apoi s-au
adăugat alte motive, deloc demografice, şi mai ales dorinţa de se bucura fără piedici de toate
femeile şi de toţi bărbaţii. Spuneţi-mi dacă fetele de treisprezece ani chiar au nevoie de pilulă... Cu
toate acestea, ele sunt lăsate să se servească deja de pilulă, şi am auzit că, în unele şcoli chiar
profesorii sunt cei care le distribuie elevelor, da, profesorii!
Lăsând tinerii să se grăbească să experimenteze un domeniu pe care nu-l cunosc, deschidem
pentru ei poarta tuturor dereglărilor fizive şi psihice. Ei fac experienţe, dar nu ştiu că aceste
experienţe vor avea pe termen lung rezultate catastrofale şi se vor dezaxa şi se vor îmbolnăvi. În
realitate, nici cei care s-au pronunţat pentru pilulă nu au înţeles ceva, nici cei care s-au opus. Cei
care s-au pronunţat pentru, au făcut-o de complezenţă: ştiind că mulţi oameni sunt slabi, au cedat în
faţa acestei slăbiciuni; şi ceilalţi, care s-au opus, au făcut-o din ipocrizie, în numele vechilor tradiţii
morale şi ei sunt primii care nu le respectă în viaţa lor personală.
În tot cazul, punându-se pilula la punct, ştiinţa care credea că face un mare serviciu
oamenilor, n-a făcut decât să le permită să se dedea la tot felul de excese, să devină slabi, senzuali şi
bolnavi. Iată binefacerile ştiinţei! Înainte de pilulă, băieţii şi fetele erau cel puţin obligaţi să se
gândească, să se stăpânească puţin (nu pentru motive de moralitate şi puritate, desigur, ci pentru
frica de consecinţele neplăcute ce puteau urma), în timp ce acum nu mai e cazul să se controleze, se
pot lăsa în voie.
Vă voi da o imagine. Ştiţi cum mergeau vapoarele în trecut. Jos, erau maşiniştii care
trebuiau să se ocupe să pună cărbune în cazane, şi graţie lor vaporul avansa; dar ei înşişi nu ştiau
direcţia, trebuia să fie un căpitan, acolo sus, să se ocupe de direcţie şi să dea ordine; dar el singur nu
avea mijloacele necesare pentru a face să avanseze vaporul. Iată încă o imagine a omului: emoţiile,
sentimentele, instinctele sunt combustibilul care trebuie pus în cazane pentru ca vaporul să poată
avansa. Dar dacă nu e cineva raţional şi lucid sus pentru a se orienta, vaporul se va sparge în
bucăţi...
În timpul unei croaziere în Oceanul Arctic o doamnă a întrebat căpitanul: “Ce se va întâmpla
dacă vaporul va întâlni un iceberg? - O, răspuse căpitanul, icebergul îşi va continua drumul,
doamnă.” Şi vaporul? El n-a spus nimic de vapor, pentru că era evident! Şi omul, la fel, dacă
“vaporul” său loveşte un iceberg, să nu mai vorbim. E simbolic, desigur: “căpitanul” este aici în
cap, “Maşiniştii” sunt peste tot în corp: pântecul, stomacul, sexul... Atunci eu spun tinerilor: dacă vă
luaţi numai după modul vostru de a gândi, după înclinaţiile, predilecţile voastre, e sigur că vă veţi
sparge capul, pentru că aceste impulsiuni sunt oarbe.
Mai înainte, la televizor, am auzit o fată drăguţă declarând: “Îmi satisfac toate dorinţele fără
complexe.” Iată, ea s-a debarasat de “complexele” ei, adică de înţelepciune, stăpânire de sine,
discernământ... Da, pentru că acestea păreau că sunt complexe, şi complexele nu sunt bune, trebuie
să ne debarasăm de ele! Pentru a merge unde? Pentru a găsi ce? Pentru a face ce? Nu contează ce!
Eu aş pune o întrebare tuturor acestor băieţi şi fete care cred că ştiu aşa bine ce trebuie să
facă: “Când sunteţi la servici, într-o uzină, în faţa unui aparat, când conduceţi o maşină, nu vă
controlaţi maşina? Nu o stăpâniţi? Şi de ce în toate domeniile, când faceţi bucătărie, când faceţi ceai
sau cafea, de ce dozaţi căldura, zahărul şi toate ingredientele?” Ei bine, învăţaţi că, în voi, cu
motoarele voastre, aparatele voastre, este acelaşi lucru. Dacă nu sunteţi atenţi, dacă nu le dominaţi,
veţi vedea ce o să vi se întâmple!
Pe moment, tineretul nu are decât o singură idee: cum să sară toate barierele morale pe care
Iniţiaţii trecutului le-au plasat pentru a împedica oamenii să trăiască în pasiuni şi dezordine. Câte
civilizaţi strălucitoare au dispărut, răvăşite de maladii morale şi fizice, pentru că erau dedate la xxx
sau la culte legate de orgii! Generaţia actuală vrea să se elibereze de toate aceste tabu-uri, să se
scutească de toate regulile pentru a gusta cea mai mare plăcere posibilă, şi această mişcare a luat o
aşa amploare că lumea se întreabă ce ar putea opri-o.
În realitate, numai lumina unui Învăţământ iniţiatic poate reţine oamenii din această cădere
vertiginoasă. Această lumină le va arăta că dedându-se numai la plăceri îşi sacrifică energiile cele
mai preţioase. Pentru că, pentru a alimenta acest foc care îl posedă, ei sunt obligaţi să-i dea toate
resursele, toate mobilele casei, până la mese şi scaune - simbolic vorbind; plăcerea sexuală e un
jăratec pe care ei sunt obligaţi să-l întreţină cu chiar substanţa fiinţei lor, imposibil să-l întreţii cu
afacerile vecinului sau cu lemnul pădurii: el se hrăneşte cu propriile lor rezerve, cu propriul lor
combustibil... Pentru a se menţine în fiecare zi aşa cum o fac în efervescenţă şi erupţii vulcanice, ei
sunt obligaţi să-şi ardă chintesenţa. De fiecare dată, fără să o ştie, îşi pierd o parte din frumuseţea
lor, inteligenţa lor, puterea lor, şi la sfârşit, când au cheltuit tot, se regăsesc urâţiţi, abrutizaţi şi
bolnavi.
Dacă ar exista o balanţă în care omul să poată să pună pe un taler ceea ce câştigă gustând
plăcerile senzuale, şi pe celălalt ceea ce pierde abandonându-se lor, va constata că pierde aproape
tot şi nu câştigă aproape nimic, deci aceasta nu merită să-ţi dai osteneala. Dar cum el nu se gândeşte
niciodată că senzaţiile se şterg sau se uită (ceea ce am mâncat ieri nu contează pentru astăzi), el îşi
pregăteşte o existenţă de sărăcie. În timp ce dacă face un efort de a refuza, suferă un moment, dar îşi
pregăteşte un viitor magnific. Deci, pierde câteva senzaţii, dar îşi câştigă viitorul său. Cei care nu
gândesc ar spune: “Eu sunt mulţumit, mă simt bine!” E adevărat, dar nu mai au viitor. Să luăm
exemplul beţivului, care rezumă o întreagă filozofie: îşi caută plăcerea în vin, îl bea şi e mulţumit.
Da, dar după, dacă continuă, cum vor reacţiona şeful său, familia, prietenii?... Şi se pregăteşte să
cadă în râu. Deci, senzaţia e agreabilă dar nu durează, viitorul e râul.
Cunoaşteţi povestirea din Biblie unde Esau cedează dreptul său de întâi născut fratelui său
Iacob pentru o farfurie de linte?... Pentru o senzaţie, o plăcere el a sacrificat dreptul său de întâi
născut şi Iacob a profitat. Iată o poveste asupra căreia nu prea ne-am oprit pentru a o interpreta.
Marea majoritate a oamenilor sunt aşi în a se priva de ceea ce e mai preţios în schimbul unei
plăceri; aşa, da, ştiu să o facă, e formidabil! Cînd vom înţelege necesitatea de a ne priva de unele
plăceri pentru a obţine alte achiziţii infinit mai preţioase?
Nu se mai respectă morala pentru că nu se ştie că la origine, ea e fondată pe o ştiinţă
veritabilă. Fără a vedea, stupid, vrem să dăm o ieşire tuturor capricilor, fără a şti că fugim spre
ruină, pentru că distrugând barajele şi digurile totul e inundat, devastat, e inevitabil. Iată de ce spun
tineretului: ”Copiii mei, trebuie să învăţaţi să discerneţi unde vă va antrena fiecare din dorinţele
voastre”. Dacă vă veţi simţi sărăciţi, slăbiţi şi nefericiţi, este din cauză că aţi luat-o pe un drum
greşit. Alegeţi deci altul! Nu vă angajaţi pe un drum pentru singurul motiv că e agreabil, dulce,
pentru că vă veţi ruina spiritual şi chiar fizic.
Cum să înlocuim plăcerea cu munca
Majoritatea oamenilor caută plăcerea, se agaţă de plăcere ca şi cum nu ar fi nimic superior ei.
Şi aici se înşeală. Vă voi arăta aceasta dându-vă un mic exemplu din preistoria omului.
Chibriturile şi brichetele s-au inventat recent, pentru a aprinde focul.Strămoşii noştri
îndepărtaţi aveau mai multe metode. Una din ele consta în a folosi două bucăţi de lemn care se
frecau una de alta; această frecare producea la început căldură, şi după câtva timp, brusc, tâşnea o
flacără: lumina. Voi cunoaşteţi toţi acest fenomen, dar v-aţi gândit să-l aprofundaţi spunându-vă că,
pentru că e un fenomen fizic, mecanic, trebuie să aibă în el mari adevăruri psihologice, care trebuie
descoperite? Nu, constataţi faptele şi le lăsaţi aşa, goale de sens, fără să căutaţi să le aprofundaţi şi
să le interpretaţi.
Să vedem acum învăţătura pe care o putem trage din acest fenomen. Luând deci două bucăţi
de lemn pe care le frecăm una de alta. Această frecare e o mişcare, această mişcare produce căldură
şi căldura se transformă în lumină. Mişcare, căldură şi lumină sunt trei laturi ale triunghiului de care
v-am mai vorbit şi el reprezintă fiinţa umană. Mişcării îi putem asocia voinţa, activitatea, forţa;
căldurii îi corespunde inima, sentimentul, dragostea; luminii îi corespunde inteligenţa, gândul şi
înţelepciunea. Dar la fel cum omul poate produce lumină în plan fizic, el o poate de asemenea face
să strălucească în el însuşi, prin acte, exerciţii, produce o căldură, începe să încerce sentimente; şi
dacă nu se opreşte aici, dacă ştie să meargă mai departe poate ajunge în fine la lumină, adică la
înţelegere.
Vom studia acum acest proces în domeniul dragostei. Ce fac oamenii în dragostea fizică?
Simbolic, putem spune că se freacă ca şi cele două bucăţi de lemn, pentru a produce căldură, adică o
senzaţie de plăcere. E foarte bine, dar de ce se opresc aici? De ce lumina nu apare? De ce nu sunt
iluminaţi? Ar trebui ca dragostea să le aducă lumină, ar trebui să înţeleagă toate misterele creaţiei,
să devină lucizi şi clarvăzători! Ei nu, ei mai mult se abrutizează.
Mişcarea şi căldura, iată ce înţeleg oamenii, pentru moment, din dragoste, asta e tot; ei se
opresc la jumătatea drumului, nu merg până la lumină. Pentru a produce lumină, nu trebuie să
căutăm numai plăcerea, pentru că plăcerea absoarbe toate energiile şi împiedică lumina să
strălucească. Deci, e simplu, e clar: nu trebuie să te opreşti pe drum, trebuie să mergi până pe
culme, până la lumină. Evident, vor fi pe drum multe lucruri de văzut, lucruri seducătoare, da,
oglinda ciocârliilor... dar dacă te opreşti acolo, nu vei atinge scopul. De aceea eu spun
îndrăgostiţilor: aţi declanşat mişcarea şi această mişcare produce căldura, e bine, dar trebuie acum
să mergeţi până la lumină, pentru că lumina este finalul, scopul întregii activităţi.
Aproape toţi de opresc la mijlocul drumului pentru că aici totul este atrăgător, strălucitor...
Dar tot aici veţi întâlni sirene şi veţi fi sfâşiaţi. Amintiţi-vă legenda lui Ulise; el ştia că va întâlni
sirene care vor încerca să-l atragă prin cântul lor pentru a-l devora. De aceea şi-a luat măsuri de
precauţie: a astupat urechile tovarăşilor săi cu ceară pentru a nu auzi vocea sirenelor, altfel nu ar fi
putut rezista farmecului lor... Pe când el, nu şi-a astupat urechile pentru că voia să le asculte, dar a
spus tovarăşilor săi: “Legaţi-mă de catarg, şi dacă vă fac semn să mă dezlegaţi, strângeţi legăturile
şi mai tare!” Vaporul s-a apropiat de insula sirenelor şi auzind glasul lor Ulise şi-a pierdut capul,
voia să meargă să li se alăture şi a strigat: “Dezlegaţi-mă! Eliberaţi-mă!” El îşi ameninţa tovarăşii
că-i omoară dacă nu-l ascultă. Dar ei, fideli consemnului, l-au lăsat legat... Vedeţi, sirenele
semnifică jumătatea drumului, şi la jumătatea drumului nu trebuie să ne oprim. Desigur, tot
farmecul şi toate seducţiile sunt aici, dar nu trebuie să ne oprim .
Cunoaşteţi “Parsifal”, opera lui Wagner. Parsifal ajunge într-o preerie unde se găsesc tinere
femei, fete-flori, care încearcă să-l seducă, dar în spatele acestor flori, se ascund şerpi... Aceste
poveşti, şi mai sunt multe altele în literatura mondială, conţin mari adevăruri oculte. Ulise, Parsifal
sunt simboluri ale Iniţiatului care întâlneşte tentaţii pe drumul său. Dar el nu trebuie să se oprească,
dacă nu îşi pierde viaţa. Trebuie să continue până pe culme, pentru că odată ajuns acolo, el va primi
totul, i se va da totul: odihna, hrana, frumuseşea, dragostea.
 Pot să vă prezint această aventură un pic altfel. Aveţi o misiune de îndeplinit şi pentru
aceasta trebuie să treceţi printr-o pădure, dar iată că în pădure sunt tot felul de flori şi fructe, şi peste
tot fragi...Atunci, începeţi să le culegeţi fără să vă daţi seama că pierdeţi mult timp; evident, ele sunt
frumoase şi apetisante! Dar iată că se lasă noaptea, nu mai vedeţi să vă orientaţi, v-aţi rătăcit;
începeţi să auziţi strigăte de animale, trosnetul arborilor şi sunteţi înspăimântat... Ei da, iată ce se
întâmplă discipolilor care se opresc în drum din cauza frumoaselor frăguţe!... Veţi spune că nu
mergeţi niciodată să adunaţi fragi. E posibil, dar aceste fragi pot fi câteva fete drăguţe, sau câteva
pahare la bistro. E simbolic, înţelegeţi. Micile frăguţe pot fi şi căpşuni mari.
Şi plăcerea este fragii, sirenele, fetele-flori, şi dacă cădeţi pradă lor, veţi fi mâncat. De către
cine? De către elementali, de larve, de indezirabili, de spirite subterane. Ei văd că sunteţi pe cale să
daţi un festin şi sosesc. V-am mai spus: schimburile între bărbaţi şi femei sunt festinuri care atrag
spirite ale lumii invizibile.Şi dacă în aceste schimburi ei nu caută decât plăcerea, ei invită la acest
festin tot felul de entităţi inferioare care se hrănesc pe cheltuiala lor, în timp ce ei înşişi nu încetează
să se pericliteze.
Sunt multe lucruri de spus despre aceste festine. Când un om foarte bogat dă o recepţie, îi
trebuie, pentru recepţie, o cantitate de platouri variate, vinuri, flori... şi apoi veselă, argintărie, feţe
de masă, cristaluri... Toate acestea costă mult, şi mulţi se ruinează uneori cu recepţiile lor
somptuoase. Ei bine, acelaşi fenomen se produce la îndrăgostiţi când nu sunt luminaţi: ei îşi risipesc
capitalul. Din păcate ei nu o văd, nu percep că îşi cheltuie forţe şi energii fluidice, şi nu ştiu de
asemenea că unde pleacă aceste energii. Dar după câtva timp, mergeţi să-i vedeţi! ruinaţi, jumuliţi,
da.
Şi apoi, când se dau recepţii mari de care v-am vorbit, adesea hoţi şi escroci se strecoară
printre invitaţi şi profită de prezenţa mulţimii pentru a fura bani, bijuterii, obiecte de artă. Acelaşi
lucru se produce la îndrăgostiţi. În timpul festinului lor hoţii intră în ei, dar hoţi de cea mai joasă
specie, pentru că ei nu fură obiecte ci tot ceea ce este în inima şi în capul stăpânilor casei. Ei le fură
inspiraţia, le fură ideile, elanurile, proiectele; şi odată ce sunt deposedaţi, cei doi nefericiţi nu mai au
acelaşi entuziasm, aceeaşi dorinţă de a cunoaşte secretele universului... Nu, ei au acum alte dorinţe
mult mai prozaice. Ei da, trebuie studiat, trebuie observat şi prin legea analogiei să ştim interpreta
tot ceea ce se întâmplă în existenţă.
Dragii mei fraţi şi surori, v-am îndrumat spre adevărurile pe care Inteligenţa cosmică mi le-a
revelat. Am studiat şi am observat oamenii, şi am văzut că ceea ce vă spun aici e adevărul absolut.
Când ei sunt numai sub influenţa dorinţei, plăcerii, bărbatul şi femeia introduc hoţi în ei. Trebuie să
aibă un scop mai elevat pentru a face să strălucească lumina. Lumina poate să-i sfătuiască asupra
aceloraşi ospăţuri, aceloraşi invitaţii, dar în loc să atragă toţi nedoriţii planului astral, ei vor invita
îngeri şi divinităţi să se bucure cu ei. Şi când aceste entităţi celeste vor împărţi ce au, ele le vor lăsa
cadouri; astfel, ei vor primi de o sută de ori mai mult decât nu le-au dat ei. Acolo, nu vor mai fi
pierderi, din contră, vor fi revelaţii, entuziasm, elanuri... şi ei vor întineri, vor reînvia.
Nu aruncându-se în plăcere vor găsi oamenii soluţia problemei sexuale. Pentru că plăcerea
nu este decât jumătatea drumului şi, dacă vor rămâne acolo, puţin câte puţin ei se vor simţi legaţi,
îşi vor pierde libertatea. Când a căzut prea multă umiditate pe aripile unui fluture, el nu mai poate
zbura. Atunci iată, aceasta e plăcerea: prea multă umiditate! Când văd un om a cărui aripi nu mai
pot să-l poarte (simbolic vorbind) nu am nevoie să-l întreb unde s-a băgat, ştiu că şi-a expus aripile
la umiditate. Umiditatea, e foarte clar pentru mine, împiedică zborul.Şi pentru a le usca la lumină,
trebuie mult timp. De aceea, atenţie, nu vă lăsaţi înşelaţi de plăcerea care vă va opri din drum...
Mergeţi până la lumină!
Dar înţelegeţi-mă bine: eu n-am spus că bărbaţii şi femeile nu trebuie să-şi dăruie multă
dragoste. Ei trebuie să-şi dăruie multă dragoste, dar o dragoste mai elevată, mai luminoasă. Adică în
loc să se mulţumească de schimburile din planul fizic, a se excita, a se satisface şi apoi a sforăi, ei
trebuie să fie conştienţi de importanţa şi chiar de valoarea sacră a actului sexual. Dar nu, toţi sunt
grăbiţi, grăbiţi să se afunde în mlaştini, nu mai au timp de a reflecta.
 Priviţi cum se petrece aceasta în mod obişnuit: aceste gesturi atât de sacadate şi febrile,
aceste priviri întunecate de senzualitate... Bărbatul vrea să xxx, să mănânce, să se dăstrăbăleze, şi în
acest moment, femeia, care este atât de proastă, se simte fericită văzând în privirea bărbatului
dorinţa de a o devora! Ea ar trebui mai repedă să fie speriată de ce o aşteaptă, pentru că această
privire arată că bărbatul este gata să o devasteze, de a-i lua tot; dar ei îi place asta, ea nu cere decât
aceasta. Şi chiar, dacă o priveşte cu respect şi minunare, cu o mare lumină şi o mare puritate, ea nu
e atât de mulţumită: “De la acesta, gândeşte ea, nu te poţi aştepta la nimic”, şi îl abandonează.
Instinctiv, femeii îi place să se simtă ca un aluat în mâinile unui brutar, întoarsă, frământată,
brutalizată, aceasta îi place, în timp ce respectul şi privirile celeste nu îi spun mare lucru. Există
excepţii dar în general e atât de adevărat!
Veţi spune: “Dar atunci, nu trebuie să avem plăcerea niciodată?” Ba da, dar trebuie să căutaţi
o plăcere mai subtilă, mai spirituală. Acea plăcere pe care o înţelegem pentru moment sfârşeşte prin
a se transforma în otravă şi amărăciune. Când decupăm o bucată de plumb, ea străluceşte câteva
clipe şi apoi se închide la culoare. Iată cu ce se aseamănă plăcerea: cu plumbul. Pentru ca plăcerea
voastră să rămână strălucitoare şi rezistentă ca aurul, trenuie să o înnobilaţi, adică a-i adăuga un alt
element: gândul. Dar pentru aceasta, trebuie înlocuită ideea de plăcere prin ideea de muncă.
Munca este atunci când omul decide să nu-şi mai irosească energiile în căutarea plăcerii, ci
să le utilizeze pentru a face să funcţioneze alţi centri, sus, în creierul său... În loc de a lăsa să se se
dezlănţuie în el toate turbioanele şi erupţiile vulcanice, să-şi păstreze luciditatea pentru a canaliza
aceşti curenţi şi a-i dirija, cu scopul de a trezi noi facultăţi care vor face din el un geniu, un Iniţiat, o
divinitate. Iată cum transformă căldura în lumină: înlocuind plăcerea prin muncă, şi din acest
moment adevărata plăcere va începe să-l învăluie: o plăcere care nu depreciază, ci de data aceasta,
ridică şi înnobilează.
Desigur, mulţi pretind că luciditatea omoară plăcerea. Nu, în realitate gândirea a fost dată
omului pentru a trăi mai bine adevărata dragoste; fără ea, partea animalică, primitivă îşi va întinde
asupra lui întreaga putere. Gândirea, inteligenţa prin intermediul gândirii trebuie să controleze,
orienteze, sublimeze energiile. Dacă în dragoste păstraţi gândirea lucidă, dacă ea e trează şi
supraveghează, controlează, dirijează forţele, evident că nu veţi simţi acea plăcere pe care mulţi
oameni o aşteaptă, adică animalică, grosieră, lipsită de nobleţe, de spiritualitate şi de altfel
necontrolabilă, dar graţie gândurilor voastre, puteţi face o muncă spirituală, şi în loc să se
transforme în plumb, această plăcere se va transforma în aur pur, în încântare, în extaz.
Plăcerea este consecinţa unui act care e mai mult sau mai puţin în armonie cu alte substanţe,
alte prezenţe. Deci, dacă un act e în armonie perfectă cu lumea divină, plăcerea care decurge este
lărgită şi multiplicată până la infinit. Pentru moment, simţiţi o anumită plăcere, dar ea e atât de
grosieră, inferioară, şi trebuie să plătiţi aşa de scump încât nu merită efortul. Trebuie trăită plăcerea,
da, dar o plăcere atât de lărgită şi subtilă încât vă revelează tot universul, care vă face luminoşi,
frumoşi. expresivi, puternici şi utili!... O astfel de plăcere, da, merită osteneala, şi natura nu vă va
priva de restul.
Iată, dragii mei fraţi şi surori, nu trebuie să vă opriţi pe drum, trebuie să depăşiţi limita
plăcerii, să încetaţi să stagnaţi la acest nivel prea de jos: trebuie să urcaţi, să răzbateţi prin nori până
la soare, la lumină. Nu rămâneţi sub nori: puneţi în toate acţiunile voastre un scop luminos. Orice aţi
face, fie că mâncaţi, vă plimbaţi sau îmbrăţişaţi pe cineva, să aveţi ca scop lumina. Nu faceţi nimc
doar pentru plăcerea voastră. Omenirea e în degringoladă chiar pentru că se lasă ghidată de plăcere.
Îmi veţi spune: “Dar dacă nu vom mai avea plăcerea de a face diverse lucruri, aceata nu mai are nici
un sens!” Ba da, pentru că toate merg împreună: dacă lumina şi căldura sunt acolo, adică inteligenţa
şi dragostea, plăcerea va fi obligatoriu şi ea. Numai calitatea plăcerii se schimbă, natura sa,
intensitatea sa. Deci, meditaţi, reflectaţi şi nu uitaţi niciodată că dragostea voastră trebuie să vă
aducă până la lumină.
Cap V PERICOLELE TANTRISMULUI
Există o ştiinţă a sublimării forţei sexuale care se numeşte, în India şi Tibet, Tantra-Yoga. Ea
cuprinde tot felul de metode şi eu v-am vorbit de una din ele pentru a vă face o idee asupra acestei
ştiinţe. În timpul anilor, yoghinul studiază ce este dragostea, meditează, ţine post, face exerciţii de
respiraţie. Când e bine pregătit, i se găseşte o tânără femeie, şi ea instruită în aceste practici, şi
începe să locuiască timp de patru luni în aceeaşi cameră cu ea: el se pune complet la dispoziţia ei,
divinizând-o, crezând că ea e o manifestare a Mamei Divine; dar nu o atinge. Mai departe, ei încep
să doarmă în acelaşi pat: timp de patru luni femeia se aşează în partea dreaptă a bărbatului, apoi
patru luni în partea lui stângă, şi nici acum nu se ating. În fine, când au obţinut cea mai mare
stăpânire de sine, încep să se îmbrăţişeze şi chiar să fuzioneze, dar într-o aşa puritate că această
fuzionare poate dura ore fără cea mai mică emisie din partea bărbatului.
Evident, foarte puţini oameni pot avea o idee despre ceea ce reprezintă aceasta, pentru că în
general, de îndată ce dorinţa sexuală se trezeşte ei se grăbesc să-i dea curs. După ştiinţa tantrică,
irosirea acestei chintesenţe este moartea, în timp ce sublimarea ei este viaţa eternă. Astfel unii
iniţiaţi au obţinut nemurirea; ei da, acestea nu sunt cuvinte, ei au devenit nemuritori.
Pentru a putea fără pericol a se scufunda în amorul fizic şi a înfrunta instinctele, pasiunile,
sexualitatea, oceanul plăcerilor trebuie să fii foarte tare, foarte pur. Cei care sunt capabili scot din
aceste adâncimi perle preţioase, ca şi pescarii care plonjează în ocean pentru a aduce scoici perliere
fără a rămâne prizonierii algelor şi fără a fi mâncaţi de rechini. Dar aceste experienţe nu sunt
recomandate pentru toţi. Trebuie să fii stăpânul acestei forţe formidabile pentru a îndrăzni să o
înfrunţi, şi eu nu vă sfătuiesc să începeţi să practicaţi acest fel de yoga, v-am expus numai câteva
aspecte.
Numai dacă aţi mers foarte sus, în superconştiinţă, gustând acea dragoste care este
chintesenţa lui Dumnezeu Însuşi, vi se permite totul fără pericol; în acel moment, nimic nu vă poate
vătăma sau murdări, nu puteţi comite nici un păcat. Dar dacă nu aţi ajuns până acolo, staţi liniştiţi!
Nu există decât foarte puţine fiinţe pe pământ care îşi pot permite să coboare în profunzimile naturii
lor pentru a transforma totul, a sublima totul, a face totul luminos şi frumos. Şi aceasta este ceea ce
numim “a alătura cele două extreme” adică sus şi jos, superior şi inferior. Dar dacă, fără a fi ajuns
până la lumea superioară întreprindeţi această coborâre, lumea inferioară vă va nimici, pentru că nu
sunteţi nici protejat, nici înarmat şi nu posedaţi nici un aparat pentru a transforma materialele
Infernului în perle, în aur sau în pietre preţioase.
Iată misterul răului şi a Infernului. Numai când ajungem pe culme putem înţelege sensul
răului. Până acolo, răul e indescifrabil, incompresibil. Nu putem rezolva problema răului prin
raţionament, prin studii, lecturi; problema răului este deasupra înţelegerii umane. În realitate, răul
nu există. Răul este rău numai pentru cei slabi. Pentru cei care nu sunt pregătiţi, care nu ştiu să se
servească de el, răul există, e o realitate foarte puternică. Dar pentru fiii lui Dumnezeu, pentru marii
Maeştri, răul, despre care religia creştină a vorbit atât de mult fără să-l înţeleagă, e o materie
preţioasă, bogată pe care ei o exploatează şi de care se servesc pentru munca lor.
Când eram în India, am întâlnit anumiţi yoghini ce se chemau siddhas. Aceştia sunt fiinţe
pentru care nimic nu e murdar sau impur; ei se hrăneasc cu deşeuri, cu organe de animale,
excremente de orice fel, pentru că au avut voinţa să transforme totul pentru a obţine puteri magice
formidabile; şi chiar le obţin cu adevărat, am verificat. Numai că, după părerea mea, nu e necesar să
utilizezi metode atât de barbare şi inestetice.
Deci, în ceea ce priveşte tehnicile tantrice, eu nu sunt chiar de acord cu ele, mai ales când
ele trebuie să fie practicate de Occidentali. Pentru a sublima forţa sexuală Învăţământul Fraternităţii
Albe Universale dă alte metode, şi când le veţi cunoaşte, veţi vedea că acest Învăţământ depăşeşte
de departe toate tradiţiile creştine de puritate şi de castitate aşa-zise, care sfârşesc prin a face din om
un fel de eunuc, cum depăşeşte acele doctrine care, sub pretextul tantrismului, antrenează oamenii
în tot felul de excese sexuale. În secolul trecut, a existat în Anglia un ocultist Aleister Crowley, care,
vrând să facă experienţe asemănătoare cu cele a Tibetanilor, s-a afundat în magia neagră şi a sfârşit
prin a aduce la nebunie pe anumite femei cu care îşi făcea experienţele. El avea puteri, desigur, dar
la ce preţ le-a obţinut!
De aceea nu vă sfătuiesc să vă aventuraţi în aceste experienţe, pentru că vă veţi lăsa penele
şi fulgii. Pentru a practica tantrismul, trebuie să fii foarte exersat, foarte stăpân de sine, şi chiar şi
atunci este extrem de riscant. Dacă sunteţi cu adevărat decişi să vă sublimaţi forţa sexuală, cea mai
bună soluţie este de a menţine o anumită distanţă şi de a nu lua dragostea decât în doze
homeopatice, adică a ajunge în relaţiile voastre cu bărbaţii şi femeile să vă mulţumiţi cu o privire,
cu un surâs, cu câteva cuvinte, cu o strângere de mână. Dacă doriţi să scurtaţi distanţa, să vă
apropiaţi, să fuzionaţi, e şi mai dificil: odată căzuţi în foc, nu veţi mai putea să vă controlaţi, nu veţi
mai fi stăpâni pe energiile voastre, şi e inutil din acel moment să mai vorbim de tantrism!

Cap VI IUBIŢI FĂRĂ A AŞTEPTA SĂ FIŢI IUBIŢI

V.am spus, cunosc metodele Tantra-yoga, dar am mers mai departe. Eu nu găsesc necesar
pentru a sublima forţa sexuală şi a obţine o perfectă stăpânire de sine, de a face toate aceste
experienţe descrise în operele tantrismului hindus sau tibetan. Există o altă Tantra-yoga care le
depăşeşte şi căreia îi sunt partizan.
Una din metodele acestui tantrism este de a învăţa să iubeşti fără să aştepţi să fii iubit, pentru
că atunci, sunteţi liberi şi puteţi face multe cu această libertate. Din nefericire oamenii nu ţin deloc
la libertate, ei nu o caută; din contră, ei caută să se înlănţuie, libertatea îi apasă, îi necăjeşte, nu ştiu
ce să facă cu ea. În timp ce cu constrângerea, loviturile chiar, acolo cel puţin există de ce să te
ocupi... Da, suferind, plângând... Numai marii Maeştri au rezolvat problema: ei nu se preocupă să
ştie dacă sunt iubiţi sau nu, ei fac ca şi soarele care trimite fără încetare dragostea sa tuturor
creaturilor. Pe aceştia nu-i interesează să ştie pe cine va cădea această dragoste - pe nimeni sau pe
toată lumea. Ceea ce-i interesează, este că această energie divină trece prin intermediul lor şi că se
simt dilataţi, fermecaţi, inspiraţi, şi numai aceasta contează.
Mulţi au venit să-mi prezinte această problemă: ei iubesc un bărbat sau o femeie care, într-
un fel sau altul, s-a depărtat de drumul bun: trebuie să continue să iubească această persoană?
Desigur, dragostea pe care o avem pentru o fiinţă produce tot timpul asupra lui anumite efecte
benefice în regiunile subtile, şi a o iubi este deci un fel de a o ajuta. Dar pe de altă parte, e preferabil
să nu consacri prea mult timp şi prea multe energii cuiva care nu merită. Singurul lucru important
este de a iubi, şi dacă nu pe acel bărbat sau acea femeie, atunci alte persoane, lumea întreagă, pentru
că sursa continuă să curgă. Spre cine curge ea, nu e important; ea nu trebuie să se oprească din
curgere, asta e tot, dacă nu, nouă înşine ne facem rău: nu mai suntem inspiraţi, avem aripile tăiate.
Pentru a iubi din nou nu trebuie să aşteptăm de a cădea asupra unei alte mutriţe atrăgătoare, dacă nu,
aceasta este începutul sfârşitului!
Dar pentru a înţelege ce am spus trebuie ştiut că adevărata dragoste este deasupra atracţiei
sexuale şi chiar deasupra sentimentului. Adevărata dragoste este o stare de conştiinţă. Atracţia e un
fenomen care nu se poate produce relativ la toate creaturile, pentru că e o chestiune de lungime de
undă, de vibraţii, de fluide, ea depinde de elemente pur fizice.
Sentimentul este deja superior atracţiei, pentru că poate fi inspirat de factori de ordin moral,
intelectual, spiritual. Dar sentimentul este de asemenea variabil: o zi iubim, următoarea zi nu mai
iubim. Mergeţi şi vedeţi dacă sentimentele oamenilor relativ la soţul lor, soţia lor, copiii lor, amanţii
lor, amantele lor sau amicilor lor sunt stabile! În timp ce dragostea trăită ca o stare de conştiinţă este
deasupra circumstanţelor şi persoanelor. Este starea unei fiinţe care s-a purificat într-atât, care şi-a
dezvoltat într-atât voinţa că a reuşit să se ridice până la regiunile sublime ale dragostei divine, şi
atunci orice ar face, mănâncă, se plimbă, munceşte, se întâlneşte cu alţi oameni, simte această
dragoste în el şi dispune de ea pentru a ajuta toate creaturile.
 Pentru a ajunge la aceată stare de conştiinţă trebuie să învăţaţi să vă stăpâniţi, pentru ca
nimic să nu se poate face în afara deciziei voastre, voinţei voastre. Vreţi să îmbrăţişaţi o fată... ei
bine da, puteţi să o faceţi, dar numai când voi înşivă vă decideţi, şi nu aveţi dreptul de a vă decide
înainte de a vă fi purificat în timpul a mulţi ani pentru a nu lăsa nici o urmă pe ea, dacă nu, lumea
invizibilă vă va judeca şi vă va condamna. Nu aveţi dreptul să îmbrăţişaţi pe cineva, de a avea
schimburi fizice cu el (ea) decât dacă aţi ajuns la acest grad de elevare la care nu îi lăsaţi decât
viaţă, lumină, elemente care trebuie să continue să acţioneze asupra lui pentru binele său.
În ziua când veţi ajunge să simţiţi dragostea ca o stare de conştiinţă, dragostea voastră va fi
de neschimbat. Dar e o idee încă atât de departe de voi! Umanitatea întreagă e încă variabilă:
iubeşte, apoi nu mai iubeşte; şi e valabil nu numai pentru creaturi, ci şi pentru obiecte, ocupaţii.
Stabilitatea nu e calitatea cea mai răspândită printre oameni.
Şi chiar voi, care veniţi de exemplu la răsăritul soarelui: primele zile sunteţi exaltaţi,
minunaţi, dar după câtva timp totul devine automatic, v-aţi pierdut prima dragoste. Pentru a evita ca
aceasta să se producă, trebuie să vă obişnuiţi să faceţi totul aşa cum le-aţi face pentru prima dată: să
mergeţi în fiecare dimineaţă la întâlnirea cu soarele ca şi cum ar fi prima oară... să vă vedeţi în
fiecare zi soţul sau soţia ca şi cum ar fi prima oară, şi chiar după cincizeci de ani să vă simţiţi
minunaţi ca şi în prima zi. Veţi spune că nu este posibil. Ba da, este posibil, dacă ajungeţi să trăiţi
dragostea ca stare de conştiinţă, e posibil, cu condiţia să nu simţiţi dragostea ca un sentiment sau o
atracţie, ci de a o trăi ca o stare de conştiinţă.
Mulţi artişti au căutat voluntar să-şi multiplice experienţele amoroase pentru că şi-au dat
seama că dragostea le întreţinea inspiraţia. Din păcate acea dragoste senzuală, egoistă, capricioasă,
care era sursa câtorva inspiraţii, e adevărat, era de asemenea cauza celor mai mari dezordini.
Dragostea, e ca şi vinul: vă ameţeşte, dar beţia pe care mergeţi să o căutaţi în regiunile inferioare
antrenează aceeaşi decădere fizică şi morală ca abuzul de alcool. Să ştii să iubeşti este cea mai mare
victorie, pentru că dragostea adevărată nu vă poate niciodată distruge, ci din contră.
Înţelegeţi de acum înainte că singurul remediu pentru problemele de dragoste este chiar
dragostea. Mulţi au venit la mine pentru a se plânge de anumite indispoziţii, de anumite
dezechilibre, şi le-am spus: “De ce v-aţi oprit să iubiţi? Aceste neplăceri sunt din cauză că aţi
comprimat dragostea în voi; atunci ea s-a refulat şi a devastat totul. Dragostea e un torent
formidabil, dar voi nu o ştiaţi, nu aţi fost luminaţi şi asta v-a adus toate barierele. Dacă vreţi să vă
salvaţi de aceste suferinţe trebuie să iubiţi, să iubiţi zi şi noapte, să iubiţi toate creaturile... nu vă va
mai rămâne timp pentru a suferi, veţi fi atât de ocupaţi! În timp ce acum, cu cât vă închideţi mai
mult, cu cât sunteţi mai avar de dragoste, cu atât lucrurile se complică. Fiţi generoşi şi veţi fi salvaţi;
daţi dragostea voastră tuturor creaturilor. Eu asta fac, am găsit secretul. Evident, eu trec drept un
naiv şi toată lumea spune: “Oh, săracul, cu inima lui...” Dar tocmai, cu inima mea am găsit secretul
pe care voi, cu intelectul vostru formidabil dezvoltat, încă nu l-aţi găsit.”
Trebuie să vă minunaţi şi să mulţumiţi în fiecare zi Cerului pentru că există pe pământ
milioane de femei drăguţe pe care nu aţi avut încă fericirea de a le cunoaşte şi de a le contempla, şi
milioane de bărbaţi inteligenţi şi puternici pe care nu aţi avut încă ocazia să-i întâlniţi! Trebuie să vă
gândiţi la aceasta şi să vă bucuraţi... Să vă bucuraţi nu de existenţa lor ci de ideea că într-o zi îi veţi
putea vedea, cunoaşte, vorbi, admira. Sunteţi miraţi, nu sunteţi obişnuiţi să vă bucuraţi pentru idei
asemănătoare?... E adevărat, e un mod de a gândi destul de neobişnuit, dar atât de eficace!
Acceptaţi-l şi veţi vedea rezultatele.
Veţi spune: “Da, dar ceea ce ne predicaţi aici este contra tuturor regulilor moralei. Dacă toţi
bărbaţii vor iubi toate femeile şi invers, nu va mai exista familia.” Ba da, va exista o familie mare,
asta-i tot. Este oare atât de rău?... Înţelegeţi-mă bine, cînd spun că bărbaţii trebuie să iubească toate
femeile şi femeile să iubească toţi bărbaţii, aceasta nu înseamnă că ei trebuie să-şi multiplice
experienţele şi că soţul trebuie să-i fie infidel soţiei şi soţia soţului. Nu, ei trebuie să fie fideli unul
altuia, dar trebuie să ştie de asemenea că un singur bărbat, o singură femeie nu va putea niciodată să
vă dea totul, şi că voi înşivă nu veţi putea niciodată da totul soţului sau soţiei voastre. De aceea
trebuie să trăiţi împreună, lucra împreună, dar iubind lumea întreagă, surâzând lumii întregi şi
lăsând şi pe altul liber să o facă. Da, doi oameni trebuie să se iubească, să fie împreună, să nu se
despartă, dar trebuie să-şi lărgească concepţia despre dragoste. Astfel soţii şi soţiile vor învăţa să
trăiască bucurii mai subtile.
Dragostea va rămâne o problemă etern pusă umanităţii. Singura variaţie va rămâne în felul
de a o înţelege şi de a o manifesta. În viitor, fiecare fiinţă umană va învăţa să iubească toate femeile,
toţi bărbaţii, imensitatea, să-şi umple inima şi sufletul de această splendoare a Cerului: nu va mai fi
loc în dragostea sa pentru nici un element egoist, personal şi limitat.

Cap VII DRAGOSTEA RĂSPÂNDITĂ PESTE TOT ÎN UNIVERS

Dacă veţi întreba un bărbat ce îi place la o anumită femeie, el vă va răspunde că-i plac sânii,
picioarele, gura, părul, ochii...săi. Da, natura foloseşte aceste forme atrăgătoare, apetisante într-un
scop determinat; cum ea vrea să evite dispariţia speciei umane, ea a creat deci aceste picioare
drăguţe şi acest păr frumos, pentru a-i determina pe bărbaţi şi femei să populeze pământul. Dar
formele nu sunt decât aparenţe; şi îndrăgostiţii nu ştiu foarte bine că în realitate, ceea ce îi atrage
este ceva misterios ce se află deasupra formelor: o emanaţie, un fluid; şi dacă nu mai există această
emanaţie sau acest fluid, ei nu se mai simt atraşi. De ce adesea nu suntem atraşi de femei mai
drăguţe şi mai bine făcute? Le admirăm, dar nu le căutăm, nu ne îndrăgostim de ele. În timp ce alte
fete care nu sunt aşa de drăguţe nici aşa bine făcute produc un efect extraordinar.
Aceasta dovedeşte că atracţia nu depinde numai de formă, frumuseţe, simetria corpului, ci şi
de un element spiritual, magic. De aceea oamenii spun că e un fenomen inexplicabil. Ba este
explicabil, dar pentru acei care ştiu. Şi acum, această vibraţie, acest fluid care vă face fericit, care vă
dă plenitudinea, de ce nu putem să-l găsim la un bărbat sau la o femeie ? Nu, putem să mergem să le
căutăm în regiunile de unde a venit. Pentru el vine din altă parte, nu persoana l-a fabricat, el vine
dintr-o sursă, de la un Creator care îl distribuie. Şi chiar, e păcat ca majoritatea timpului să ocoleşti
această sursă inepuizabilă şi să mergi să îl cauţi la bărbaţi şi femei unde nu poţi găsi decât câteva
particule.
Da, căutăm de fapt dragostea, nu un bărbat sau o femeie. Proba, este că un bărbat îşi
abandonează femeia (sau o femeie pe soţul ei) pentru că a găsit dragostea în altă parte, la o altă
femeie. Nu căuta deci femeia, ci dragostea. Şi dacă nu îl găseşte încă la această femeie, el va merge
să o caute pe o a treia... a patra... Dragostea e cea care contează, nu femeia, nici bărbatul, dacă nu, ei
nu s-ar despărţi niciodată.
În realitate, dragostea există peste tot în univers. Este un element, o energie care este
distribuită în cosmosul întreg şi pe care oamenii pot să o primească prin piele, ochi, urechi, creier...
Dragostea este peste tot, şi aceasta o plantă m-a învăţat, pentru că, v-am mai spus, eu mă instruiesc
de la pietre, plante, insecte, păsări... Într-o zi, la Nice, am văzut o plantă care trăia suspendată în aer;
îşi trăgea apa şi hrana din atmosferă. Am privit-o lung, şi ea mi-a spus: “Din moment ce am reuşit
să găsesc un element care îmi e indispensabil - dragostea - în aer, de ce să mă afund în pământ, cum
fac suratele mele? Eu am găsit un secret: extrag toate elementele subzistenţei mele din aer.” Atunci,
am meditat asupra acestei plante şi am înţeles că oamenii sunt şi ei astfel construiţi pentru a putea să
extragă dragostea din atmosferă şi din soare. Dar pentru aceasta ei trebuie să înveţe să-şi dezvolte
centrii săi superiori care în India se numesc chakre.
Dragostea e o energie, un fluid, o chintesenţă care există peste tot în univers: în oceane, în
râuri, pe munţi, roci, iarbă, flori, arbori, pământ, şi mai ales în soare. Dragostea este o energie
cosmică de o abundenţă şi de o diversitate nemaivăzută. Dumnezeu, care e atât de generos, nu a
decis niciodată ca oamenii să nu o poată găsi decât în anumite locuri ale corpului bărbatului sau
femeii. Altfel ar fi fost o avariţie din partea lui. Dumnezeu este şi mai generos, şi mai larg, El a
distribuit dragostea în toată natura. Ignoranţii, care o caută numai în bărbaţi şi femei nu o găsesc tot
timpul, în timp ce Iniţiaţii, care o caută în spaţiu, o găsesc întotdeauna. Dar de milioane de ani
oamenii s-au obişnuit să considere lucrurile altfel, şi nu por să creadă că e posibil de a trăi şi de a
iubi fără să ai înfipte rădăcinile în sol.
Voi căutaţi dragostea, bun, dar o căutaţi tot timpul acolo unde o caută lumea întreagă, în
aceste locuri cunoscute, ereditare, fantastice - par ele, şi iată că nu este acolo plenitudinea. Poate
există puţin, da, dar câteva particole nu sunt suficiente pentru a hrăni şi a dezaltera cu adevărat pe
cei care ar vrea să bea un ocean întreg. Atunci, aceşti însetaţi trebuie să caute în continuare în altă
parte.
De ce să aştepţi să găseşti un bărbat sau o femeie pentru a simţi dragostea? Iată de unde se
nasc limitările, nefericirile, dificultăţile, dependenţa. Adevăraţii mari Maeştrii, ei înşişi, nu au putut
să trăiască fără dragoste, dar ei o căutau, o găseau şi o luau din spaţiu, şi apoi o distribuiau peste tot
în jurul lor. Ei sunt fără încetare înconjuraţi de dragoste, ei respiră dragoste, ei mănâncă dragoste, ei
contemplă dragoste, ei se gândesc la dragoste fără încetare.De aceea nu au nevoie să aştepte să le-o
dea o femeie: ei o au deja, este acolo, ei sunt plini, e formidabil! Atunci, de ce să o caute în altă
parte? Pentru ce să distrugă aceste senzaţii de plenitudine pentru a-şi pune jar pe cap?
Eu nu sunt împotriva dragostei, din contră, eu spun numai că trebuie să învăţaţi să o găsiţi
peste tot, pentru că dragostea este peste tot. Ca şi roua. Ce este roua? Este apă evaporată în
atmosferă şi care nu devine vizibilă până când nu se condensează dimineaţa pe plante. Ei da, iată,
roua nu e altceva decât un fel de dragoste condensată... Şi razele soarelui? Un fel de dragoste
proiectată... Totul este dragoste în natură!
Sursa, adevărata sursă a dragostei, este Dumnezeu. Dar nu există mai aproape de noi o
minunată imagine a sursei divine? Ba da, soarele, care e de asemenea o sursă atât de imensă şi
generoasă! Priviţi, toată creaţia beneficiază de prezenţa sa, pentru că el este cel care, prin dragostea
lui infuzează viaţă în ierburi, plante, arbori... Vegetalele sunt continuu expuse luminii sale şi din ele
primim noi, mai departe, viaţa. De aceea discipolul care doreşte să cunoască ceea ce este adevărata
viaţă, adevărata dragoste divină, trebuie să meargă direct spre sursă, spre soare, şi privindu-l,
meditând la el, iubindu-l, făcând că să penetreze din ce în ce mai mult în el însuşi, ca un fruct expus
la soare el primeşte particulele sale de vitalitate pe care le poate distribui mai departe celorlalţi
pentru a le da viaţă şi a-i lumina. Aceasta este dragostea adevărată, şi nu numai de a îmbrăţişa
bărbaţi şi femei şi de a te culca cu ei (ele).
Pentru moment soarele nu vă spune nimic, dar veţi vedea, după ce veţi fi vărsat multe
lacrimi şi după ce aţi pierdut pre mulţi fulgi şi pene, veţi începe în fine să căutaţi această dragoste a
soarelui, pentru că el, cel puţin, nu vă face să suferiţi, şi nu vă ia nimic, din contră, el vă dă! Dar eu
ştiu de ce bărbaţii şi femeile nu caută dragostea în soare: pentru că nu suferă după el, iar ei au
nevoie de a suferi. Da! Atunci, pentru a găsi aceste suferinţe, ei merg să le caute la bărbaţi sau
femei. Aici, cel puţin, e sigur că o vor găsi, şi de asemenea şi complicaţiile şi plictiseala... Toate
acestea în soare nu există... Doar dacă sunteţi fără pălărie, în acel moment, păzea la insolaţie!
Acum, înţelegeţi-mă bine, prin ceea ce v-am spus nu condamn raporturile sexuale. Rolul
meu este mai dificil decât vă închipuiţi. Eu sunt un instructor, un ghid spiritual, şi dacă expun
această problemă aşa cum o fac, aceasta este pentru acei care sunt capabili să meargă mai departe în
înţelegerea dragostei. Iar ceilalţi, să facă ce pot.
Când văd pe cineva care e construit ca un mastodont nu îi spun să trăiască ca un ascet; nu
sunt fanatic. Eu ştiu că problema dragostei şi sexualităţii trebuie rezolvată de fiecare după natura sa.
Deci, pe cei care au posibilităţi de a se perfecţiona trebuie să-i ajut, să le dau metode, dacă nu, ei se
vor rătăci şi e păcat. Câţi oameni am văzut căutând ceva fără a şti ei înşişi ce caută, şi cum nimeni
nu era capabil să-i lumineze, ei sfârşeau prin a se rătăci.
Dar cei ce sunt căsătoriţi au datorii, soţul soţiei, şi soţia soţului. Eu spun că asupra acestei
probleme a raporturilor sexuale, cuplurile trebuie să ia deciziile împreună: nu separat, ci împreună.
Din păcate lucrurile nu se întâmplă aşa. Ori femeia este nefericită pentru că soţul ei decide brusc să
trăiască ca un ascet şi o priveşte ca încarnarea diavolului, ori soţul suferă pentru că soţia sa face pe
sfânta de neatins. E preferabil ca, ambii soţi să poată spiritualiza, sublima dragostea lor, dar cu
consimţământul ambilor.
Cum aceste lucruri se înţeleg foarte greu, nu ştim cum să procedăm. Mai întâi, repet, trebuie
ca cei doi, soţul şi soţia, să fie de acord; mai departe, ei trebuie să meargă progresiv, să nu înceteze
toată relaţia brusc, dintr-o singură lovitură, pentru că vor cădea bolnavi. Imaginaţi-vă pe cineva care
fumează patru pachete de ţigări pe zi: dacă se opreşte brusc din fumat, el va suferi şi asta va fi
infernal. Dar dacă se lasă progresiv, organismul său se va adapta, şi într-o zi el va putea chiar să se
oprească complet din fumat fără a suferi. Ei da, pentru orice trebuie să ştim cum să procedăm.
Evident, nu sunt aşa de naiv să cred că ce am spus se adresează întregii lumi. La milioane şi
milioane de bărbaţi, dacă sunt doi sau trei care sunt pregătiţi pentru a înţelege cu adevărat ce este
dragostea şi să o trăiască. Vedeţi, e realitatea, trista realitate. Dar aceasta nu e un motiv pentru a nu-i
clarifica pe aceşti doi sau trei pentru a prinde curaj, încredere şi forţă, în loc de a se înşela, a ezita şi
de a se întoarce înapoi pentru a te alătura mulţimii celor care sunt slabi, primitivi şi senzuali. Sunt
obligat de a vorbi nu pentru lumea întreagă, ci pentru unii care caută drumuri noi.

Cap VIII DRAGOSTEA SPIRITUALĂ, UN MOD SUPERIOR DE A SE HRĂNI

De ce se caută femeile şi bărbaţii? Foamea este cea care îi împinge. Le e foame şi vor să
mănânce. Întradevăr, dragostea e o formă de hrană, o băutură; e comparabilă pâinii, apei, vinului...
A iubi este exact ca şi cum a se hrăni: sunt aceleaşi legi, aceleaşi procese. De aceea v-am tot spus,
dacă nu aţi înţeles procesul nutriţiei, nu-l veţi înţelege nici pe cel al dragostei. Cât timp veţi
considera că trebuie să mâncaţi numai pentru a hrăni corpul vostru fizic, pentru că vă e foame sau
că vă place să mâncaţi, fără a face nici o muncă pentru a capta particolele eterice ale hranei, nu veţi
fi capabili să captaţi aceste particole eterice ale bărbaţilor şi femeilor despre care vă vorbesc; veţi fi
obligaţi să faceţi cu ei schimburi grosiere: veţi fi obligaţi să vă hrăniţi ca o omidă în loc să vă hrăniţi
ca un fluture. Da, priviţi lecţia pe care ne-o dă natura prin metamorfoza omizii în fluture.
Omida este urâtă, umflată, se deplasează cu greu şi nimeni nu doreşte să o vadă. Ca fiecare
creatură, bineînţeles, ea are nevoie de hrană, şi iată că are un mare apetit pentru frunze! Ei nu-i plac
nici florile nici fructele, ci frunzele care sunt indispensabile arborelui, pentru că ele transformă
lumina soarelui. Deci, mâncând frunzele, omida aduce prejudicii arborelui care nu mai poate
produce nici flori nici fructe, şi de aceea oamenii fac totul pentru a o distruge, pe câmpuri şi în
grădini. Iată, deci, viaţa unei omide...
Dar într-o zi, nu se ştie de ce, omida începe să-şi dea seama că această viaţă nu e atât de
grozavă. Ea vede trecând pe cer fluturi atât de frumoşi, coloraţi, uşori, faţă de care ea se simte urâtă
şi dezgustătoare; ea înţelege de asemenea că e dăunătoare şi că acesta e motivul pentru care oamenii
vor să o distrugă. Atunci, se decide să se schimbe, să devină ceva bun şi intră în meditaţie... Ea
începe să-şi pregătească un adăpost, pentru că are nevoie să fie liniştită, şi pentru aceasta ea secretă
un lichid care, solidificându-se, devine un fir rezistent... şi iată mătasea! Mătasea e un produs al
omidei, şi dacă este aşa preţioasă, este pentru că a fost pregătită într-o stare meditativă şi
spirituală!... În tot cazul, veşmintele de mătase sunt o bună protecţie împotriva fluidelor rele, ca şi
veşmintele de in.
Deci, omida intră într-o meditaţie profundă... atât de profundă că adoarme. Şi iată că în
subconştientul ei - pentru că ea are de asemenea un subconştient - toate forţele şi energiile încep să
lucreze asupra acestei imagini care a impresionat-o atât de mult, imaginea fluturelui. Îentru că
adevăratele transformări nu sunt niciodată realizate de gândire, în conştient, ci prin forţele
subconştientului; de aceea când vreţi să obţineţi realizarea unei dorinţe trebuie să ştiţi cum să
coborâţi în subconştientul vostru pentru a depune imaginea pe care doriţi să o realizaţi, dacă nu, nu
se ştie cât timp va trebui pentru această realizare. Numai forţele subconştientului au o foarte mare
putere asupra materiei.
 Iată că după câtva timp, din coconul unde s-a închis omida iese un fluture! Trebuie să
descifrăm tocmai acest fenomen pentru a înţelege ce ne învaţă Inteligenţa cosmică prin această
metamorfoză din omidă în fluture. Până la o anumită vârstă, şi aceasta poate să dureze sute de
încarnări, omul este ca o omidă care are nevoie să mănânce frunze: îşi satisface apetitul în
defavoarea altora, îi murdăreşte, îi sfâşie. Dar în ziua în care, dezgustat de el însuşi, decide să se
schimbe pentru a deveni mai bun, începe să se concentreze, să mediteze şi mai ales să-şi
pregătească un cocon pentru a se proteja... şi acest cocon este aura. Discipolul care conştientizează
puterea aurei şi lucrează asupra ei se transformă în fluture, adică în Iniţiat. El încetează să mai
“mănânce” fiinţe, aşa cum omida încetează să mai mănânce frunze, şi începe să se hrănească cu
nectar şi polen, adică cu emanaţiile lor subtile. Vedeţi, să fii un om obişnuit sau un Iniţiat
corespunde la un fel diferit de a se hrăni.
Evident, pentru multe “omizi”, această metamorfoză nu este încă posibilă. Ele vă vor spune
că lucrurile trebuie să rămână aşa, că natura le face aşa de miliarde de ani. Ele nu ştiu că ar putea
deveni fluturi, fiinţe înnaripate, că s-ar putea hrăni cu elementele cele mai pure. Bineînţeles, va
trebui să ne hrănim etern, dar există hrană şi hrană, şi diverse feluri de a ne hrăni. În loc de a face cu
creaturile schimburi grosolane, inestetice, dezgustătoare chiar, putem face schimburi subtile, ca şi
fluturele, fără a murdări sau a distruge nimic: să ne dăruim reciproc multă iubire, dar fără a coborî,
fără a mânca frunzele.
Câţi tineri băieţi şi fete vin să mi se destăinuie că după anumite experienţe pe care le-au
făcut, nu mai este ca înainte, se simt îngreunaţi, trăiesc greu... Atunci iată ce le spun: “Nu vă miraţi,
dar starea voastră interioară este exact a unuia care a mers pe mai multe drumuri: v-aţi atins şi v-aţi
murdărit veşmintele eterice, astrale, mentale.” Da, aceste experienţe au lăsat în subconştientul lor
amprente, invizibile desigur, dar reale, şi când vor să facă un efort în plan spiritual, ei se simt
împiedicaţi, supraîncărcaţi, reţinuţi în spate. Înainte ei se simţeau uşori, dilataţi, fericiţi, aveau
încredere în ei înşişi, în timp ce acum sunt un pic chirciţi şi ruşinaţi. Şi toţi spun: “Nu ştiam că va fi
aşa. Dacă aş fi ştiut!”
Ei da, în lumea întreagă băieţii şi fetele nu ştiu ce-i aşteaptă dacă se lansează în anumite
experienţe. Dar nici nu-i interesează să ştie. Ei vor numai plăceri, să guste senzaţii, să fie fericiţi,
cum se zice; şi iată că nu-i aşteaptă tot timpul fericirea, ci ruşinea, regretul, ceva apăsător, obscur. Şi
aceasta este una din cele mai mari tristeţi ale omenirii: ignoranţa în care trăieşte tineretul. Apoi,
când aceşti tineri vin aici în Fraternitate, ei înţeleg că trebuie să cunoască unele adevăruri, că trebuie
să respecte unele legi, şi se decid să nu mai trăiască ca înainte. Da, dar cum să elimine urmele a
ceea ce au trăit? Trebuie ca în fiecare zi să se spele, să se purifice, să lucreze cu lumina, să se roage,
să mediteze, să se lege de Cer. După un anumit timp, nu prea repede, ei încep să vadă totul mai clar
şi încep să avanseze.
Cu cât tineretul acceptă să fie luminat, instruit şi bine povăţuit de Iniţiaţi, cu atât nu se
grăbesc să se arunce în experienţe inutile şi periculoase! Iar apoi, Cerul le va trimite tuturor băieţilor
şi fetelor pe aceea sau acela care le convine. În orice caz, nimeni nu mă acuză că duc tineretul în
eroare! Priviţi în ce stare se află toţi aceşti băieţi şi aceste fete care au făcut atâtea experienţe
premature! Ei ar vrea să fie veseli şi voioşi, dar se prefac numai. Simţim că nu mai au aceeaşi
inspiraţie, că ceva s-a spart în ei. Ar fi trebuit să o ştie: cine provoacă în sine erupţii vulcanice, nu
rămâne fără consecinţe. În unele părţi ale structurii fizice a fiinţei se produc explozii, rupturi,
cheltuieli formidabile a unei chintesenţe de valoare inestimabilă.
Veţi spune: “Dar nu trebuie să ne bucurăm, nu trebuie să avem nici o plăcere?” Ba da, dar
trebuie să ştiţi când şi în ce fel. Totul poate deveni minunat şi magnific când ştiţi cum să înţelegeţi şi
cum să acţionaţi. De câte ori v-am spus: forţa sexuală e o energie pe care putem să o comparăm cu
petrolul. Ignoranţii şi neîndemânaticii sunt arşi - această forţă le arde chintesenţa - în timp ce acei
care ştiu să o utilizeze, Iniţiaţii, zboară în spaţiu. Vedeţi, idioţii sunt arşi şi inteligenţii zboară în
spaţiu! Nici o imagine nu rezumă aşa de bine această problemă a forţei sexuale. Atunci de ce să nu
zburăm în spaţiu până la stele şi să cunoaştem totul, în loc să fim tot timpul arşi?
 Nu am negat niciodată că sunt lucruri bune în dragostea fizică. De vreme ce Inteligenţa
cosmică a făcut lucrurile aşa, eu nu o voi critica. Nu, dar Inteligenţa cosmică a prevăzut de
asemenea o evoluţie pentru umanitate în toate domeniile. Oamenii din epoca noastră sunt din ce în
ce mai indignaţi împotriva unor anumite manifestaţii de violenţă şi de cruzime care erau considerate
normale acum câteva secole; acum sunt declarate nedemne de om. Atunci, de ce să nu existe şi o
evoluţie în domeniul dragostei?
Pentru cei ce ştiu să citească, această evoluţie este înscrisă într-o pagină a marii cărţi a
naturii vii: în povestea omizii şi fluturelui. Şi nu este singurul exemplu. Studiaţi şi viaţa albinelor. S-
a scris mult despre albine, despre organizarea societăţii lor, despre moravurile lor, dar despre ce
reprezintă din punct de vedere simbolic, nu se cunoaşte mare lucru. Albinele culeg nectarul şi
polenul florilor din care ele prepară o hrană delectabilă, mierea. Simbolic, această muncă este cea a
Iniţiaţilor sau a discipolilor avansaţi care iau de la fiinţele umane pe care le frecventează elementele
cele mai pure, mai subtile pentru a face o miere care va hrăni îngerii. La fel cum albina nu mănâncă
flori, Iniţiatul, în loc să mănânce oameni, cum fac majoritatea oamenilor, nu ia de la ei decât ce este
mai spiritual. Graţie cunoştinţelor sale alchimice, el prepară în inima sa, în sufletul său, o
chintesenţă, o hrană, un parfum delicios pe care îngerii vin să le culeagă.
Iată ce reprezintă albina: un Iniţiat. În fiecare suflet uman, chiar şi în cele criminale, Iniţiatul
găseşte elemente divine, şi din toate aceste chintesenţe produce mierea spirituală. O fiinţă care ştie
să transforme, să sublimeze, să ilumineze totul, prepară mierea. E o albină, stupul e în el, el face
mierea din elementele cele mai pure, cele mai subtile care se degajă din el: emanaţiile sale.
Toate fiinţele umane sunt chemate să extragă această chintesenţă pentru a o transforma în
interiorul lor. Trebuie să înveţe să o facă, şi pentru aceasta trebuie să lucreze cu intelectul, inima şi
voinţa, pentru că cu aceste trei elemente putem realiza orice în alambicul interior. Iată adevărata
alchimie. Marii Iniţiaţi, care sunt adevăraţi alchimişti, nu învăţau decât aceasta: cum să devii ca o
albină, cum să extragi ceea ceea ce e mai bun din tot ce se găseşte în natură şi mai ales în fiinţele
umane; ei îi privesc, ei le vorbesc, fiecare fiinţă umană este o floare pentru ei. Da, e minunat, şi
această filozofie este scrisă în natură. Acolo au descoperit-o Iniţiaţii.
Bucuria, adevărata bucurie nu se găseşte în relaţiile fizice. Priviţi, de exemplu, doi
îndrăgostiţi la început: ei nu s-au îmbrăţişat încă, dar ce bucurie, ce inspiraţie trăiesc! Ei se scoală şi
se culcă numai cu gândul că celălalt există, că îl va întâlni, că îi va vorbi, ei devin poeţi. Ei îşi scriu
un pic, îşi dau petale de trandafiri care sunt ca nişte talismane pentru ei... Dar când încep să se
îmbrăţişeze, să se culce împreună, s-a terminat cu toate aceste subtilităţi, nu se mai bucură aşa ca
înainte, nu se mai gândesc unul la altul ca înainte, şi iată că apar dificultăţile, reglările de conturi.
Înainte, erau în paradis. Atunci de ce nu au prelungit această fericire mai mult?
Eu ştiu ce îmi veţi spune: că nu putem la nesfârşit să ne hrănim în doze homeopatice cu
surâsuri, cu cuvinte, că avem nevoie de ceva mai substanţial. Bun, dar mai departe să nu fiţi supăraţi
şi să nu faceţi reproşuri nimănui: mâncaţi ciorba pe care v-aţi preparat-o, asta e tot. De vreme ce nu
vreţi să trăiţi în lumină şi poezie, de vreme ce vă trebuie ceva mai substanţial, eu nu sunt contra, dar
vă avertizez de ce vă aşteaptă.
Eu nu forţez pe nimeni, mă mulţumesc să explic. Învăţătura mea e ca o masă pe care am pus
tot ce există ca fructe, legume, peşte, brânză... Toate alimentele pământului sunt aici, dar aceasta nu
înseamnă că fiecare trebuie să mănânce din toate. Da, sunt obligat să vă prezint toate adevărurile,
toate metodele, toate soluţiile, dar fiecare trebuie să aleagă ce îi convine stomacului său.

Cap IX UN TRANSFORMATOR AL ENERGIEI SEXUALE: IDEALUL ÎNALT

Am fost des întrebat des dacă e preferabil să trăieşti în castitate sau, din contră, de a avea
relaţii sexuale. În realitate, nu aşa trebuia pusă întrebarea; e imposibil de a spune într-un fel general
ce este bun şi ce este rău... Totul depinde de persoană. A trăi în castitate, în abstinenţă, poate să dea
rezultate foarte proaste, dar de asemenea rezultate foarte bune. Abstinenţa poate să-i facă pe unii
isterici, nervoşi, bolnavi şi pe alţii puternici, echilibraţi, şi să le priască. A da frâu liber instinctului
sexual le poate face bine la unii şi le poate face rău la alţii. Nu trebuie să clasăm lucrurile spunând:
“Acesta e bun... acesta e rău.” Binele şi răul depind de un alt factor: cum utilizăm forţele, cum le
dirijăm. Nimic nu este nici bun nici rău, dar devine bun sau rău.
Problema este de a şti de la început care e idealul vostru, ce vreţi să deveniţi. Dacă vreţi să
faceţi mari descoperiri în lumea spirituală, evident, sunteţi obligaţi să micşoraţi numărul anumitor
plăceri sau chiar de a renunţa complet învăţând să vă sublimaţi forţa sexuală. Dar dacă nu aveţi
acest înalt ideal, e o prostie a te reţine, a fi cast, a fi virgin, şi chiar puteţi să vă îmbolnăviţi pentru că
eforturile voastre nu servesc la nimic. Nu e înţelept ca în acest domeniu să dai aceleaşi sfaturi şi
aceleaşi reguli la toţi.
Vine cineva să mă vadă şi îmi spune: “Maestre, nu cred că e bine pentru mine să mă
căsătoresc şi să am copii pentru că vreau să merg pe calea spiritualităţii.” Şi când mă uit la
constituţia sa, structura sa, îi răspund: “Nu, e mai bine pentru d-voastră să vă căsătoriţi, altfel va fi
înspăimântător, veţi fi nefericit şi toţi ceilalţi vor fi indispuşi.” Şi altul care vrea să se căsătorească,
se întâmplă câteodată să-i spun: “Căsătoriţi-vă dacă vreţi, dar trebuie să ştiţi că nu sunteţi construit
pentru căsătorie şi că veţi suferi.” Mulţi băieţi şi fete nu se cunosc şi nu ştiu ce trebuie să facă.
Fiecare vine pe pământ cu un program de îndeplinit. Nu este el cel care poate să decidă asupra
tendinţelor şi instinctelor sale.
Explicaţi, de exemplu, unei pisici că trebuie să devină vegetariană şi că nu mai trebuie să
mai prindă şoareci, ea vă va asculta şi va face: “Miau” adică: de acord, am înţeles, e o promisiune.
Dar în timp ce îi predicaţi, iată că aude un mic zgomot: e un şoarece care chiţăie... Imediat pisică vă
părăseşte, dar fără nici o remuşcare, pentru a se arunca asupra şoarecelui. Poate v-a ascultat
atenţionarea, poate v-a făcut o promisiune... Acum, revine, lingându-se pe bot, şi mai spune:
“Miau”, adică: e peste puterile mele (da, traducere literară!) nu pot să-mi schimb natura de pisică de
la o zi la alta. Deci, cât sunt încă pisică, voi mânca şoareci.
Acum, acestea nu înseamnă că nu trebuie să faceţi eforturi pentru a sublima forţa sexuală.
Numai că, v-am explicat deja, nu veţi putea lupta contra ei; dacă încercaţi, ea vă va zdrobi. Deci,
iată cum trebuie să faceţi: trebuie să aveţi un asociat foarte puternic căruia să-i trimiteţi această
forţă, şi el, graţie ştiinţei sale alchimice, reuşeşte să o transforme în sănătate, frumuseţe, în lumină,
în dragoste divină. Acest asociat este un înalt ideal, o idee fundamentală cu care trăiţi, pe care o
nutriţi, care vă hrăneşte şi ea va transforma această energie, nu voi. De aceea, cel care nu are un
ideal spiritual nu va reuşi niciodată, şi aceluia nu putem să-i dăm decât acest sfat: găseşte repede pe
cineva şi căsătoreşte-te, dacă nu, vei fi un pericol public, vei plictisi pe toată lumea.
Vedeţi, nu vă îndrum în aventuri incerte, ci vă prezint foarte clar problema. Dacă nu aveţi
dorinţa de a deveni o fiinţă magnifică, un conductor al luminii, un binefăcător al umanităţii,
niciodată nu veţi ajunge să sugrumaţi această forţă; atunci, da-ţi-i o finalitate, căsătoriţi-vă, faceţi
copii. Dar dacă aveţi acest înalt ideal, ar fi păcat să abandonaţi Cerul pentru a satisface un soţ sau o
soţie pe care, de altfel, nu o veţi satisface niciodată, orice veţi face. Din contră, merită să faceţi
efortul de a lucra pentru un ideal înalt, pentru că aceste energii îl vor alimenta, îl vor hrăni şi îl vor
întări. Da, dacă la un moment dat veţi simţi un impuls sexual vă veţi concentra asupra acestui ideal,
iar această energie va urca până la creier pentru a-l alimenta şi, câteva minute mai târziu veţi fi liber,
veţi avea victoria.
De câte ori v-am vorbit de importanţa faptului de a avea un înalt ideal! Ei bine, iată astăzi
încă o aplicaţie neaşteptată în domeniul sexual. Faceţi să conveargă toate energiile spre o idee
sublimă şi nu numai spre plăcere: ele vă vor servi şi vor contribui la realizarea acestei idei. De când
vă vorbesc de înaltul ideal nu aţi înţeles ce puternic transformator de energii reprezintă. Numai că,
problema este de a şti cum putem avea un înalt ideal, cum îl putem face să se nască şi cum să-l
alimentăm.
 În realitate, e simplu. Vreţi să vă amelioraţi, să fiţi mai înţelept, mai strălucitor, mai pur, mai
puternic?... Trebuie să vă consacraţi timp pentru a dori şi a vizualiza aceste calităţi. Vă imaginaţi că
sunteţi înconjuraţi de lumină, că emanaţi dragoste pentru lumea întreagă. Puţin câte puţin imaginile
acestor calităţi pe care le formaţi devin vii, ele acţionează asupra voastră, ele vă transformă pentru
că ele lucrează să atragă din univers elementele potrivite pentru a vi le infuza. Desigur, e necesară
multă muncă şi mult timp pentru a ajunge la un rezultat, dar când aţi obţinut acest rezultat, nu vă
mai puteţi înşela: simţiţi deasupra voastră o entitate vie care vă protejează, vă instruieşte, vă
purifică, vă luminează şi care, în momentele dificile vă aduce elementele de care aveţi nevoie.
Trebuie mai întâi să formezi această perfecţiune, mai întâi în lumea mentală, şi apoi, mai departe, ea
va coborî pentru a se concretiza în materie.
Înţelegeţi-mă bine: nu sunt aşa de limitat sau de fanatic cum poate credeţi. Sunt larg, foarte
larg. Numai că, datorită sarcinii mele de instructor, am faţă de voi datoria de a vă arăta ce este mai
bun. “Da, dar nu putem să vă urmărim!” Nu-i nimic, veţi reuşi într-o încarnare viitoare; nu trebuie
să vă sinucideţi sub pretext că nu obţineţi rezultatele pe care le doriţi. Eu trebuie să vă arăt noile
posibilităţi, noile drumuri, să vă spun cum să vă angajaţi pe ele; dar dacă pentru moment nu puteţi,
nu o să vă iau de gât pentru aceasta. Sarcina mea este să vă dau explicaţii, mai departe fiecare
trebuie să aleagă, după natura şi temperamentul său, după gradul său de evoluţie.
Dacă Cerul mi-a dat această sarcină cu voi, e pentru că ştie că sunt larg şi că nu vă voi duce
în eroare. Acum, dacă cineva nu e capabil, nu e dotat, nu e vina mea, e pentru că nu a lucrat în
încarnările precedente, şi acum are mari dificultăţi. Dar celor care sunt pregătiţi trebuie să le dau
mijloace de a merge mai departe. Dacă nu vi le dau eu, cine altcineva le va da ?
Dragostea este preţioasă, esenţială, dar pentru a o întări, a o proteja, a o face durabilă trebuie
să diminaţi manifestările fizice. Numai că, trebuie să ştiţi că e foarte periculos să renunţaţi la o
bucurie fără a o înlocui cu o altă bucurie, pentru că aceasta se reflectă dureros asupra sistemului
nervos. Pentru a nu suferi reacţii negative, trebuie înlocuită o plăcere printr-o altă plăcere, mai
spirituală.
În Ştiinţa iniţiatică se spune că o renunţare nu e o privare ci o înlocuire, o transpunere într-o
altă lume. Aceeaşi activitate continuă dar cu materiale mai pure, mai luminoase. Când se spune că
trebuie să renunţăm, să facem sacrificii, nu e decât un fel de a vorbi. În realitate, nu trebuie să ne
privăm, nu trebuie să renunţăm, ci numai să ne deplasăm, adică să facem sus ceea ce făceam jos: în
loc să bem apă dintr-o mocirlă cu microbi, trebuie să bem apă dintr-o sursă pură, cristalină. A nu
bea, e moartea. Un adevărat Maestru nu se privează de nimic: el mănâncă, bea, respiră, iubeşte, dar
în regiuni, în stări de conştiinţă necunoscute pentru omul ordinar.
Metoda pe care oamenii o practică în general pentru a se debarasa de dorinţa de a fuma, a
bea sau de a merge cu femei (a suprima un obicei fără a-l înlocui cu altul) este extrem de
periculoasă: ea îi dezaxează şi îi aruncă în vid. Lor le trebuie o compensaţie, trebuie înlocuită o
dorinţă inferioară printr-o dorinţă superioară. De aceea gândiţi-vă bine de fiecare dată când vreţi să
renunţaţi la o nevoie care e puternică în voi, pentru că e o decizie foarte gravă. Trebuie înlocuită
această nevoie. Astfel, pentru a fi satisfăcut veţi continua să mâncaţi, să beţi, să iubiţi sau să trăiţi,
dar într-o stare care nu vă expune aceloraşi pericole. Dacă nu înlocuiţi nevoile voastre, veţi
sucomba.
Dacă un Iniţiat nu va găsi bucuria, plăcerea suficient de sus, în meditaţiile sale,
contemplaţiile sale, felul său de a trăi, dragostea sa pentru oameni, nu va putea învinge niciodată:
pentru că Iniţiaţii sunt construiţi ca toată lumea. Numai graţie dragostei lor formidabile pentru un
înalt ideal pot sublima energiile lor.
Nu luptaţi niciodată împotriva instinctului sexual numai prin voinţa voastră. Pentru a
învinge, trebuie să apelaţi la forţele celeste, adică la un înalt ideal, o dragoste formidabilă pentru
perfecţiune, pentru puritate, pentru frumuseţe. Dacă nu aveţi acest înalt ideal, dacă nu iubiţi viaţa
divină, viaţa perfectă, nu luptaţi contra forţei sexuale: veţi fi înfrânt. Refularea nu e o soluţie în
problema sexualităţii, pentru că refularea nu e altceva decât refuzul de a da forţei sexuale o ieşire
normală, fără a avea în cap o idee, un ideal care lucrează în planurile superioare pentru a sublima
această forţă.
Puteţi avea încredere în mine, eu cunosc problema. Nu v-am spus nimic ce nu am verificat
mai întâi, şi pentru că am verificat toate aceste mari legi am dreptul să vă vorbesc. De mai mult de
patruzeci de ani vă dau puncte de vedere care, dacă le veţi înţelege cum trebuie, nu vă vor aduce
pagube. Toată viaţa mea n-am făcut decât experienţe asupra mea pentru a studia şi a găsi cele mai
bune metode, şi graţie acestor experienţe pot să vă fiu acum extrem de util. Dar dacă nu aveţi
încredere în mine, dacă vă e frică că veţi fi nefericit aplicând aceste metode, nu le aplicaţi; eu n-am
nimic împotrivă, dar cei care vor suferi veţi fi voi. Într-o zi vă veţi da seama cît aţi fost de stupizi de
a acţiona cu uşurinţă, pentru că nu aţi văzut unde era interesul vostru veritabil.

Cap X A DESCHIDE DRAGOSTEI UN DRUM SPRE ÎNALT

Iniţiaţii ne învaţă că la începutul lumii exista numai Absolutul, pe care tradiţia kabbalistică îl
numea Ain Soph Aur, adică Lumina fără de sfârşit. Entitate incognoscibilă, de neconceput, putem
spune numai că El era Fiinţa şi Nefiinţa - numai liniştea ar fi putut să o exprime. Conţinea
atotputernicia, şi când a vrut să Se manifeste, a emanat o parte din El însuşi. Dar pentru ca această
manifestare să fie posibilă, El a trebuit să se polarizeze în pozitiv şi negativ, masculin şi feminin,
pentru că fără polarizare, nu se poate manifesta. Deci prin polarizare au apărut cele două principii,
şi cu aceste două principii Dumnezeu a creat totul. Ar fi prea lung să explic această problemă, dar în
câteva cuvinte s-ar putea spune că lumea subtilă, organizată şi luminoasă, emanată din Absolut este
lumea “creaţiei”, Spiritul, Cerul; şi la rândul său această lume a creaţiei s-a condensat, concretizat în
etape succesive pentru a da lumea “formării”, materia, planul fizic.
Pentru a exprima acest adevăr, unul dintre cei mai mari Iniţiaţi, Hermes Trismegistul a lăsat
această frază: “Tot ceea ce este jos este ca şi ce este sus.” El a vrut să arate că dacă ştim să raţionăm
corect şi să înţelegem ceea ce este jos, în planul fizic, vom putea cunoaşte ceea ce este sus, adică în
domeniul Ideilor, domeniul forţelor, puterilor, a tot ce este invizibil şi subtil. De vreme ce în planul
fizic bărbatul şi femeia sunt reflectarea acestor două principii masculin şi feminin care există în
înalt, trebuie să concluzionăm că - contrar a ceea ce învaţă religia creştină, pentru care Dumnezeu
are numai un Fiu - Dumnezeu, care este principiul masculin, posedă de asemenea polul său feminin,
adică El are o Soţie.
În toate religiile, Dumnezeu, Spiritul cosmic are o Soţie; în Kabbala se numeşte Shekina.
Da, Soţia lui Dumnezeu este Natura; şi Spiritul cosmic şi Natura au copiii. În toate religiile găsim
această Trinitate: în India, cu Brahma, Prakriti şi Prusha; în religia egipteană, cu Osiris, Isis şi
Horus. Numai religia creştină face excepţie. De ce? Pentru că, după o opinie eronată care e
răspândită, tot ceea ce este masculin este perfect şi tot ce este feminin nu este. Adesea, în trecut, taţii
erau furioşi dacă li se năştea o fată. Şi de asemenea, pentru mulţi creştini, femeia e o creaţie a
diavolului pentru că ea l-a sedus pe Adam. Aici, de asemenea, nu s-a înţeles ce scrie în Biblie, şi
această eroare trebuie îndreptată. Dumnezeu are o Soţie, altfel nu am fi fost creaţi după chipul şi
asemănarea sa. Fără principiul feminin, nu ar fi fost creaţie, pentru că nimic în natură nu poate trăi
şi înflori fără participarea celor două principii. Deoarece suntem creaţi după chipul lui Dumnezeu
trebuie să-i redăm locul său principiului feminin, care este, la fel, splendoare şi perfecţiune.
Dar să revenim la cele trei persoane ale Sfintei Treimi reprezentată în religia creştină de
Tată, Fiu şi Duh Sfânt. Primul principiu reprezintă puterea, Sursa întregii vieţi. Al doilea principiu,
Cristos, reprezintă lumina, inteligenţa. Şi al treilea principiu, Sfântul Duh este focul dragostei.
Dacă se spune în Scripturi că toate păcatele sunt iertate cu excepţia celor împotriva Sfântului
Duh este pentru că păcatul împotriva Duhului Sfânt este păcatul împotriva dragostei. Creştinismul
n-a ştiut să explice ce este cu această crimă împotriva Sfântului Duh şi de ce nu e iertată, dar astăzi
vreau să vă luminez în această problemă şi îmi asum responsabilitatea.
 În viaţă, toată lumea spune că dacă ne lipseşte inteligenţa sau voinţa nu vom avea decât
eşecuri şi deziluzii. Dar lumea îşi imaginează că, dacă în domeniul dragostei nu avem manifestări
juste, nici convenabile, nu e prea grav, nu putem suferi eşecuri, nu comitem nici o crimă. Ei da,
tocmai. Să fii prost, e grav, să fii slab, de asemenea, dar să faci dragoste ca un animal, aceasta nu e
prea grav?... Ei bine, iată un raţionament stupid. Tocmai această greşeală nu e iertată, pentru că
consecinţele ei sunt deplorabile; pentru ea nu avem scuză, suntem pedepsiţi şi trebuie să plătim. Veţi
spune: “Să plătim? Dar în ce fel?” Din moment ce trăiţi anumite senzaţii, din moment ce vă
permiteţi anumite plăceri, aceasta semnifică că vă ardeţi materiale, şi deci că sunteţi pe cale de a
plăti.
Toată manifestarea fiziologică e o combustie. Deja, chiar gândind, vorbind, ardem
materiale... E şi mai adevărat pentru emoţii: când aveţi brusc o mare bucurie sau un mare necaz sunt
materiale care ard şi care produc deşeuri, şi va trebui să treacă mult timp pentru a le recupera.
Fiecare manifestare, fiecare emoţie, fiecare senzaţie e o cheltuială de materiale şi de energie.
Atunci, cum putem să ne imaginăm că în efervescenţa dragostei nu cheltuim nimic, nu pierdem
nimic? Tocmai aici cheltuielile sunt cele mai mari şi e cel mai dificil să le recuperăm, pentru că am
ars în focare toate chintesenţele cele mai utile ale vieţii şi sănătăţii.
Aceasta nu înseamnă că trebuie să suprimăm totul şi să trăim fără dragoste, nu. Problema
este de a trăi o viaţă cu bun simţ, inteligentă, echilibrată, estetică. Dar când vedem cum se complac
unii în plăcerile fizice fără a încerca să adauge un alt element mai spiritual, ai de ce să fii mirat sau
chiar şocat, pentru că aceasta e o pierdere, o mare pierdere în toate domeniile. Dar ei nu se gândesc
că pierd ceva, şi de altfel, vă spun: “Aceste organe nu se uzează” Desigur, aceste organe nu se
uzează, dar în creier există o materie care se uzează foarte repede, trebuie să o ştiţi.
Şi acum, creştinii să nu fie şocaţi de ce vă voi spune. După ştiinţa simbolurilor, Tatăl Ceresc
e legat de creier. Cristos e legat de plexul solar care e adevărata inimă. Cât despre Sfântul Duh, este
legat organelor genitale. Pentru prima oară vă relevez acest mister: Sfântul Duh este legat dragostei
şi organelor sexuale. Deci, pentru a nu comite greşeli şi a fi pedepsiţi, trebuie să învăţaţi atitudinea
bună pe care trebuie să o aveţi privind aceste organe pe care Dumnezeu ni le-a dat. Eu cred că nu
există ceva mai minunat, mai inteligent, mai profund decât organele sexuale ale bărbatului şi femeii.
Trebuie să le stimăm, să le apreciem, şi chiar să le consacrăm divinităţii.
Chiar dacă forţa sexuală se manifestă în organele sexuale într-un fel imperfect, Ştiinţa
iniţiatică ne învaţă că în realitate această forţă vine din Cer. Eu nu sunt de acord cu cei care susţin că
“dragostea nu este decât o frecare a două epiderme”. Ei se opresc asupra consecinţelor, dar cauza,
originea acestei forţe este foarte îndepărtată şi de aceea le scapă. În realitate, dacă această energie n-
ar mai veni, nici o frecare nu va mai servi la nimic. Da, dragostea este o forţă divină care vine din
înalt, trebuie deci să avem respect faţă de ea, să o păstrăm şi să ne gândim chiar să o întoarcem spre
Cer, în loc să o trimitem în Infern unde ea e capturată şi utilizată de monştri, de larve, de elementali.
Trebuie să o putem retrimite, dar e o întreagă ştiinţă şi oamenii sunt prea grăbiţi pentru a se opri şi a
o studia; ei nu se gândesc decât cum să se debaraseze cât mai repede pentru că simt o tensiune
teribilă şi că sunt “împinşi” cum s-ar spune... Dar de ce să nu înţelegem că această tensiune este cea
mai mare bogăţie?
Trebuie să considerăm fiinţa umană ca o clădire de cincizeci o sută sau chiar mii de etaje, şi
vom înţelege că o mare tensiune, o mare presiune e necesară pentru ca apa să poată ajunge la
locuitorii ultimului etaj. Bărbaţii şi femeile ar trebui să ştie ce este această tensiune pe care o simt
pentru a o utiliza, ei vor reuşi astfel să-şi irige şi să-şi hrănească celulele creierului lor, pentru că
această energie poate urca până la creier prin canalele pe care Inteligenţa cosmică le-a amenajat
special. Din cauză că ştiinţa încă nu le-a descoperit cu aparatele sale, ea nu ar trebui să nege
existenţa lor.
Când bărbatul şi femeia risipesc aceată energie sacră, fără respect, fără dragoste adevărată,
fără voinţa de a realiza lucruri sublime, ei comit păcatul împotriva Duhului Sfânt. Şi în zilele
noastre, e păcatul cel mai răspândit. Care sunt bărbaţii şi femeile care consideră încă dragostea ca o
forţă care poate să le permită a se restabili, a se recrea, a regăsi drumul spre Cer şi de a deveni cu
adevărat divinităţi? Prin dragoste umanitatea se va reîntoarce în Paradis, şi din păcate, prin
dragostea de azi ea se îndepărtează din ce în ce mai mult.
Dar să vă fie clar cel puţin pentru voi, odată pentru totdeauna. După comportamentul pe care
îl adoptaţi faţă de dragoste şi faţă de organele genitale intraţi sau nu intraţi în armonie cu cu această
Fiinţă Sublimă care este Sfântul Duh cosmic, şi veţi regăsi din nou Împărăţia lui Dumnezeu în voi
înşivă, sau, dimpotrivă veţi călca legile sale. Puteţi deci trage o concluzie: aceleaşi organe sunt
capapbile să vă facă să coborâţi până în Infern sau pot să vă facă să urcaţi până la Cer, aceasta
depinde de cum vă orientaţi energiile.
E scris în Tabla de Smarald: “Ea urcă de la pământ şi coboară din cer şi îşi primeşte forţa de
la lucrurile superioare şi cele inferioare... E forţa tare a tuturor forţelor...” Iată traseul normal al
acestei forţe: de la cer la pământ, şi de la pământ la cer.
Deci, problema nu este de a suprima dragostea, de a o comprima, a o refula, ci de a găsi
metode, mijloace pentru a o manifesta corect. Dragostea e o energie care vine de foarte sus, care e
de aceeaşi esenţă cu soarele, şi omul are sarcina de a primi această energie şi de a o face să circule
în el, pentru a o retrimite apoi spre Cer, de unde a venit.
Atunci când Dumnezeu a creat bărbatul şi femeia El i-a echipat cu un sistem extraordinar de
canale prin intermediul cărora forţa sexuală poate, dacă ştim să o dirijăm, să găsească drumul spre
înalt. Toate aceste instalaţii sunt aici, fiecare le posedă, numai că oamenii le-au cam neglijat şi ele
sunt ruginite, astupate, debranşate. Mai mult, cum canalele sunt de natură fluidică, deci şi mai fine
decât cele ale sistemului nervos, numai clarvăzătorii le pot vedea şi discerne traseul pe care îl
urmăresc aceste energii care, venind de foarte jos, se îndreaptă în sus pentru a alimenta sistemul
nervos.
Înţelegeţi-mă bine, Iniţiaţii nu împiedică această energie să coboare, ei nu încearcă aceasta.
Cei ce o fac sunt un grup de puritani care luptă şi sunt mereu doborâţi la pământ, striviţi, pentru că
luptă contra unui principiu divin, contra forţei solare, contra acestui fluviu care curge care este
Cristos Însuşi, pentru că a spus: “Eu sunt calea, adevărul şi viaţa”. De când straturi de impurităţi s-
au înghesuit în om din cauza pasiunilor sale, din cauza pornirilor sale violente, această energie nu
poate urca, ea se afundă în pământ, se pierde. Dar dacă omul este pur, dacă e stăpân pe el însuşi,
dacă e cu adevărat legat de Dumnezeu, această energie care coboară în fiecare zi, fără oprire nu se
pierde, ea se întoarce spre înalt. E deci o circulaţie neîntreruptă...
Când omul va înţelege lucrarea lui Dumnezeu şi va vedea cum e construită lumea, că
punctul de plecare este Cerul şi punctul de sosire este Cerul, pământul nu va mai fi pentru el un
obstacol. Dragostea vine din Cer şi trebuie să se întoarcă în Cer. Nu există două, trei, sau patru
feluri de iubire, e tot timpul acelaşi, dar înţeleasă şi trăită la nivele diferite. Se spune că Dumnezeu
este dragoste, nu s-a spus niciodată că diavolul este dragoste... Dragostea vine de la Dumnezeu, şi
dacă în coborârea ei nu întâlneşte nici o rezistenţă, ea circulă corect fără a provoca arsuri sau febră.
Dragostea care arde e o dragoste care este împiedicată în drumul său. Iată un exemplu: sunteţi în pat
cu febră; această febră este cauzată de impurităţile care împiedică circulaţia sângelui şi a forţelor
vitale, şi febra este lupta organismului pentru a elimina aceste obstacole.
Energia sexuală vine de sus, şi problema ce se pune este de a o face să se întoarcă sus. Va fi
posibil când nu o să vă mai preocupaţi să căutaţi plăcerea, ci munca. Din păcate, oamenii nu au
înţeles că energia dragostei nu e numai destinată plăcerii ci ea poate servi trezirii anumitor facultăţi
care le vor permite să facă o muncă psihică, spirituală, de cea mai mare importanţă, să devină
conductoare ale acestei forţe formidabile care va transforma lumea, care va transmuta plumbul şi
cenuşa în aur, în pietre preţioase, în diamante. Aceste transformări se vor face prin forţa dragostei,
nu prin alte mijloace. Căutaţi deci, de acum înainte atitudinea, gândurile, sentimentele, proiectele pe
care trebuie să le aveţi pentru ca această energie divină să poată fi controlată şi orientată.
A venit momentul de a înţelege misterele dragostei în lumină, pace, echilibru, bucurie,
minunare şi nu în mari erupţii vulcanice. Pregătiţi-vă să faceţi o muncă divină pentru întreaga
umanitate; aceasta aşteaptă Cerul de la voi: să munciţi. Ce faceţi cu dragostea voastră?... Nu o
păstraţi decât pentru plăcerea voastră, de aceea energiile ei devin otrăvuri. Gândiţi-vă de acum
înainte să o faceţi să revină spre sursă şi spuneţi: “Doamne Dumnezeule, dărui aceste energii pentru
gloria lui Dumnezeu şi venirea Împărăţiei Tale...”
Care sunt acei bărbaţi şi acele femei care se gândesc să dăruie dragostea lor Cerului? Ei cred
că schimburile pe care le fac nu îi privesc decât pe ei. Dacă mănâncă, o fac pentru ei, Cerul nu are
ce căuta. Ei da, dar în acel moment Infernul are ceva de făcut. Pentru că acel “eu” pe care vor să-l
satisfacă în senzualitate este deja o parte din Infern. Ei înlătură Cerul sub pretext că ce fac ei e
ruşinos (dar atunci de ce o fac?) şi că cerul nu trebuie să îi vadă, dar de Infern nu se ascund, nu au
ruşine şi de aceea Infernul vine şi mănâncă tot. Chiar Biserica n-a explicat nimic, se mulţumeşte
doar să repete: “Creşteţi şi vă înmulţiţi”, şi toţi se împerechează în tenebre spre marea bucurie a
Infernului. Se vorbeşte de taina căsătoriei, dar în realitate, chiar dacă oamenii se căsătoresc urmând
anumite reguli, ei se dăstrăbălează cu soţul sau soţia lor, la care invită tot Infernul. Iată-i împreună
într-un pat, încercând tot felul poziţii pentru a trăi maximum de senzaţii posibile, pentru a se
satisface ca nişte animale, şi asta numim sfinţenia căsătoriei! Biată umanitate!
Eu înţeleg ca partea fizică a dragostei să fie importantă, şi chiar că poate să ajute la găsirea
părţii spirituale, dar trebuie să învăţaţi să le consideraţi ca un punct de plecare, nu un scop. Să
presupunem că simţiţi o atracţie fizică pentru un bărbat sau o femeie: ei bine, în loc să vă scufundaţi
pentru a vă îneca, folosiţi această atracţie ca un punct de plecare de a vă ridica spiritual. Vi se poate
întâmpla, de asemenea, să vedeţi un spectacol, să citiţi o carte, să frunzăriţi o revistă care vor
declanşa în voi anumite reacţii; în loc să vă lăsaţi furaţi şi întunecaţi, luaţi aceasta ca pe un punct de
plecare, o trambulină şi străduiţi-vă să vă înălţaţi aşa de sus în contempare divină că, atunci când
veţi coborî veţi fi mirat să vedeţi câtă bogăţie aţi adunat, şi cum ceea ce v-a tulburat v-a servit de
fapt ca stimulant, ajutor şi încurajare pentru a progresa.
Dacă simţiţi o senzaţie care vă tulbură, de ce să vă abandonaţi ei orbeşte fără a şti unde vă
duce? Aduceţi-vă aminte că în Ştiinţa iniţiatică utilizăm totul; deci, bucuraţi-vă şi mulţumiţi Cerului
spunând: “Ah! Ce bucurie, ce şansă, ce binecuvântare astăzi! Iată o situaţie în care toată lumea îşi
smulge părul şi sucombă, dar eu am posibilitatea de a triumfa. Mulţumesc Domnului, am înţeles.
Deci, între noi doi!” Şi aplicaţi metodele pe care vi le-am dat. Astfel, vă veţi obişnui să triumfaţi
peste tot, nimic nu va putea să vă tulbure nici să vă învingă, veţi deveni tare şi puternic, veţi deveni
o divinitate. Dar, nu, ne lăsăm să mergem orbeşte, pentru că suntem împinşi. Evident, toată lumea e
împinsă... Numai că există diferite direcţii, şi e preferabil să ne lăsăm împinşi spre înalt.
De unde e venită dragostea umană, dacă nu de la Dumnenzeu Însuşi? Spunem că Dumnezeu
este dragoste, dar nu ştim ce este această dragoste, deosebim dragostea fizică, dragostea senzuală de
dragostea divină. Nu, nu există nici o deosebire, acestea sunt nuanţe, e aceeaşi forţă, aceeaşi energie
care vine de foarte sus. Nu aveţi încă destulă lumină asupra numărului 1, indivizibil, inseparabil.
Tocmai aceasta este dragostea: numărul 1, este cel care le produce pe celelalte; 2,3,4 nu sunt decât
manifestaţii ale lui 1, nuanţe, forme ale lui 1; de aceea trebuie să ne întoarcem la unitate.
Suntem în multiplicitate, suntem la periferie, şi când vorbim de întoarcerea la unitate,
aceasta înseamnă că trebuie să ne întoarcem la Dumnezeu, spre această dragoste care este 1. Când
vă spuneam că trebuie să retrimitem dragostea spre Cer, era pentru că dragostea trebuia să se
întoarcă la sursă. Poate n-aţi înţeles că Dumnezeu este dragoste, cum poate nu aţi înţeles cuvântul
“unitate” şi că trebuie să ne întoarcem spre unitate. Dar pentru mine e atât de clar! Unitatea, e
Dumnezeu, Dumnezeu este dragoste, trebuie să ne întoarcem spre această dragoste.
 PREFATA

Pentru a va face sa intelegeti mai bine cum imi imaginez rolul meu de instructor, de pedagog,
v-am spus ca eu sunt ca un stapin al casei care a invitat la masa multe persoane. Pentru a fi sigur ca
satisfac pe toata lumea, pun pe masa orice pot gasi ca fructe, legume, brinzeturi, etc. nu lipseste
nimic si fiecare dintre voi poate alege ceea ce-i convine, ce-i place. Bineinteles insa ca nu trebuie sa
va credeti obligati sa mincati tot ce-i pe masa, pentru c-ati putea face o indigestie, v-ati imbolnavi.
Este acelasi lucru si cu metodele pe care vi le prezint, va propun tot felul de lucruri fiindca
stiu ca nu aveti toti acelasi caracter, aceleasi dorinte, aceleasi facultati, aceasi putere de munca, si
deci depinde de voi sa alegeti; va fi periculos daca incercati sa le aplicati pe toate. Evident, trebuie
sa aveti permanent pregatite in spirit numeroasele reguli pe care vi le-am dat pentru conduita vietii
cotidiene, pentru a nu va rataci si pentru a avansa in fiecare zi pe calea evolutiei. Dar nu incercati
sa faceti toate exercitiile, nici sa aplicati toate metodele, pentru ca va dezechilibrati. Deci, iata,
sunteti preveniti, sunteti ca in fata unei mese unde totul va este pus la dispozitie, dar nu va grabiti sa
inghititi tot. Luati citeva metode, patru, cinci, sase, sapte poate... si concentrati-va asupra lor ca sa
faceti un lucru de profunzime.
Si acum trebuie sa adaug citeva cuvinte foarte importante din punct de vedere psihologic. Se
poate intimpla ca o metoda care v-a adus ieri lumina, usurarea, curajul, sa fie ineficace astazi
fiindca va aflati intr-alta dispozitie, deci ce-i de facut? Ei bine, nu insistati, dar cautati o metoda
convenabila pentru astazi. si aici putem face o comparatie cu hrana. O zi aveti pofta de omleta sau
de macaroane, iar a doua zi asta nu va mai spune nimic; aveti nevoie de peste sau de cartofi, sau
numai de fructe si asta este foarte bine. Nu trebuie sa mincam in fiecare zi la fel, organismul nostru
are nevoie de hrana variata. stiu bine ca exista popoare care maninca in fiecare zi aceeasi hrana dar
regimul lor este rezultatul unor conditii particulare si sunt obisnuiti cu asta de secole. In orice caz,
depinde de voi sa simtiti daca o metoda care a fost eficace ieri mai este si astazi. Daca simtiti ca
ea nu mai este eficace, abandonati-o pentru moment, o veti putea relua in alta zi.
Inteligenta cosmica a prevazut ca fiinta umana trebuie sa se dezvolte in toate domeniile
pentru a atinge intr-o zi perfectiunea. De aceea el nu se poate multumi sa aiba mereu aceeasi
activitate. Pentru a avansa el trebuie sa descopere si sa experimenteze lucruri noi. Iata intr-o zi cite
activitati aveti? Va utilizati succesiv creierul vostru, ochii, urechile, gambele, miinile voastre, gura
voastra si astfel va instruiti, progresati. Organele voastre sunt mereu acolo, nu le schimbati; dar nu
le folositi pe toate odata, ci dupa imprejurari le faceti sa functioneze pe cele de care aveti nevoie. La
fel este si cu metodele pe care vi le propun: trebuie sa invatati sa va serviti de ele rational, dupa
nevoile voastre.
 RUGACIUNI

In anumite imprejurari, aceste trei rugaciuni sunt recitate in comun.

RUGACIUNEA DUMINICALA

Tatal nostru care esti in ceruri!

Sfinteasca-se Numele tau;
Vie imparatia Ta,
Faca-se voia Ta, precum in cer asa si pe pamint.
Piinea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi,
Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri;
Si nu ne duce pe noi in ispita,
Ci ne izbaveste de cel viclean
Caci a ta este imparatia si puterea si slava
In vecii vecilor, AMIN!

RUGACIUNEA CEA BUNA

Doamne Dumnezeule, bunule nostru Tata din ceruri,

care ne-ai daruit viata si sanatate pentru ca sa te adoram in bucurie,
Trimite-ne Spiritul Tau pentru a ne ocroti, a ne pazi de tot raul si de toate gindurile rele;
Invata-ne sa implinim vointa Ta, sa sfintim Numele Tau, sa te slavim mereu.
Sfinteste spiritul nostru, inalta inimile si mintile noastre ,
ca sa respectam poruncile si hotaririle tale.
Inspira-ne ginduri curate prin prezenta Ta Sfinta
si condu-ne ca sa te putem sluji in bucurie.
Binecuvinteaza viata pe care ti-o inchinam
pentru binele suprem al fratilor nostri si al aproapelui nostru.
Ajuta-ne pe noi, vegheaza-ne, pentru ca sa crestem din ce in ce mai mult in fiecare zi,
in intreaga cunoastere si intelepciune, ca sa raminem in adevarul Tau.
Indruma-ne, pentru ca tot ce intreprindem pentru Numele Tau Sfint
 sa contribuie la infaptuirea Imparatiei Tale pe pamint.
Hraneste sufletele noastre cu piinea cerurilor
si umple-ne cu forta Ta pentru a putea reusi in viata.
Si fiindca ne coplesesti cu toate binecuvintarile Tale,
binevoieste si adauga iubirea Ta, ca sa ramina in veci legea noastra.
Caci a Ta este Imparatia, Puterea si Slava, in vecii cecilor , AMIN.

PSALMUL 91

Cel ce sta sub ocrotirea Celui Prea Inalt,

Si se odihneste la umbra Celui Atotputernic,
Zice despre Domnul: "El este locul meu de scapare si cetatuia mea,
Dumnezeul meu in care ma incred!"
Caci El te scapa de latul vinatorului, de ciuma si de pustiirile ei.
El te va acoperi cu penele Lui, si te vei ascunde sub aripile Lui.
Caci scut si pavaza este adevarul Lui!
Nu trebuie sa te temi
nici de groaza noptii,
nici de sageata care zboara ziua,
nici de ciuma care umbla in intuneric,
nici de molima care bintuie ziua in amiaza mare.
O mie sa cada alaturi de tine, si zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia.
Doar vei privi cu ochii, si vei vedea rasplatirea celor rai.
Pentru ca zici: "Domnul este locul meu de adapost!"
Si faci din Cel Prea Inalt turnul tau de scapare,
de aceea nici o nenorocire nu te va ajunge,
nici o urgie nu se va apropia de cortul tau.
Caci El va porunci ingerilor Sai
sa te pazeasca in toate caile tale;
si ei te vor duce pe miini,
ca nu cumva sa-ti lovesti piciorul de vreo piatra.
Vei pasi peste lei si peste napirci,
si vei calca peste pui de lei si peste serpi.
"Fiindca ma iubeste - zice Domnul - de aceea il voi izbavi;
il voi ocroti, caci cunoaste Numele Meu.
Cind Ma va chema,
 ii vor raspunde;
voi fi cu el la strimtoare,
il voi izbavi si-l voi proslavi.
Il voi satura cu viata lunga,
si-i voi arata mintuirea Mea".

CAP. II PROGRAMUL ZILEI

DIMINEATA
RUGACIUNILE LA TREZIRE
Cind va treziti, trebuie mai intii de toate sa multumiti Domnului, nimic altceva. Primele
cuvinte care trebuie sa le aveti pe buze cind va treziti sa fie: "Iti multumesc, Doamne, ca tu mi-ai
daruit viata si sanatatea. Umple-mi inima cu iubire si da-mi forta sa implinesc vointa Ta,
pentru ca tot ce infaptuiesc sa fie pentru gloria Ta si in numele Tau!
AMINTIREA VISELOR
De indata ce ati multumit Cerului trebuie sa cautati sa va amintiti visele. Daca faceti din
aceasta o obisnuinta, veti constata curind ca deseori v-a fost dat un program in timpul somnului.
Dar trebuie sa faceti asta imediat, in timp ce imaginile cele mai importante ale visului plutesc inca
in creier, pentru ca mai tirziu foarte rar va mai puteti aminti. Uneori, chiar in timpul zilei pot reveni
in memorie, dar e mai bine sa cautati sa vi le amintiti dimineata la trezire.
CUM SA NE RIDICAM DIN PAT
Imediat apoi trebuie sa va sculati. Cel care ramine mult timp in pat dupa trezirea sa este supus
unor mari pericole psihice; va fi tentat intotdeauna de a ramine intr-o amorteala, intr-o betie astrala
unde plutesc anumite ginduri de lene si senzualitate. Aceasta este suficient pentru a distruge
caracterul, a ucide vointa si a le deforma pentru totdeauna. Aceasta obisnuinta creaza un lenes, o
fiinta afundata numai in imaginatia sa si purtata spre placeri.
Trebuie sa coboriti din pat cu fata, niciodata intorcindu-va; piciorul drept trebuie sa fie primul
pas pe podea. Fiecare miscare pe care o faceti la trezire trebuie sa fie constienta si executata corect.
Aceste detalii va pot parea fara importanta, dar in realitate totul este semnificativ.
CUM SA NE SPALAM
Odata sculati, trebuie sa va faceti toaleta. Inainte sa va rugati, inainte sa faceti orice altceva,
trebuie sa spalati miinile si fata, si mai ales sa nu va atingeti ochii inainte de a va spala pe
miini. Este spus in Kabbala ca de indata ce omul adoarme, un spirit impur se ataseaza de corpul sau
fizic si la trezire acest spirit ramine inca agatat miinilor sale si fetei sale. Deci, in momentul cind
ne trezim, miinile si fata noastra sunt inca sub dominatia acestui spirit impur si de aceea nu
trebuie sa facem nimic pina cind nu inlaturam acest strat fluidic de impuritati care ne-a impregnat.
Trebuie sa ne spalam constient si cu atentie ca este la fel de important a ne spala ca si a ne
hrani . Nu faceti gesturi rigide sau dezordonate spalindu-va fata, fiindca in domeniul eteric
exista o ordine foarte subtila a particulelor si gesturile bruste deranjeaza aceasta ordine.
Observati-va si veti vedea ca spalindu-va in viteza va demagnetizati.
Cind va spalati, concentrati-va asupra senzatiei de prospetime pe care apa o produce asupra
pielii voastre. Aceasta senzatie va va limpezi gindurile. Simtiti ca indepliniti un act sacru si spuneti:
1."Fie ca Iubirea Divina sa-mi lumineze fata" .
 2. "Asa cum imi spal chipul meu fizic, asa sa se spele si chipul meu spiritual ".
3. "In numele Iubirii nemuritoare si eterne, in numele Intelepciunii nemuritoare si eterne in
care noi traim si existam, fie ca aceasta apa sa ma elibereze de toate impuritatile"
Si va rugati citeva minute.

SA BEM APA CALDA

Daca bem dimineata, inainte de masa apa bine fiarta, va purificati organismul. Apa fiarta este
un remediu natural, inofensiv si foarte puternic. In organism se gasesc depozite pe care nu le putem
elimina decit postind si bind apa foarte calda, pentru ca sub efectul caldurii tesuturile se dilata si
circulatia se amelioreaza.
Incercati, si veti vedea cite lucruri rele pot fi vindecate sau evitate gratie folosirii cu
regularitate a apei calde: migrenele, febre, lipsa apetitului, insomnie...Arterioscleroza provine din
depozitarea anumitor substante pe peretele arterelor, care devin ingrosate. Bind apa foarte calda, se
produce dizolvarea unei importante cantitati din aceste substante, tesuturile devenind mai suple.
MEDITATIA
Din 21 martie la 21 septembrie, Invatamintul F.B.U. preconizeaza discipolilor sa asiste in
fiecare dimineata la rasaritul soarelui.
Capitolul IX este consacrat acestei probleme.
Inainte de a intreprinde ce trebuie facut, trebuie sa va asezati in liniste pentru a introduce in
voi pacea, pentru a va pune in armonie cu Universul si a va conecta la Atotcreatorul, consacrindu-i,
prin rugaciune si meditatie, aceasta zi care incepe.
Iata un exercitiu de practicat in fiecare dimineata:
-Va ridicati bratul drept, mina indreptata in sus, proiectind cu ajutorul gindului mina voastra
astrala pina la Tronul lui Dumnezeu, rostind: “Dumnezeul meu, tot ce am Iti apartine. Serveste-te de
mine pentru triumful si gloria Imparatiei Tale. Voi implini vointa Ta. Fie ca dragostea Ta,
Intelepciunea , puterea Ta, sa se manifeste in mine!".
Sunt zile cind nu putem rosti aceasta formula din toata inima, pentru ca simtim in interior
ceva care nu vrea sa cedeze. Trebuie sa ajungem sa putem spune sincer aceasta formula, nu din cind
in cind, ci in fiecare zi.
Fericit este cel ce poate spune:
"Dumnezeul meu, sunt servitorul Tau, dispune de mine dupa vointa Ta!".

EXERCITIILE DE RESPIRATIE
Respiratia este o forma de nutritie si asa cum mincam trebuie sa mestecam incet, la fel cind
respiram trebuie sa "mestecam" aerul. Cind inspiram, trebuie sa retinem aerul mult timp pina cind
plaminii (care sunt un fel de stomac) au asimilat complet substantele nutritive. Daca eliminam aerul
prea rapid, eliminam in acelasi timp toate aceste substante inainte de a putea retine toate aceste
elemente utile.
DESCRIEREA UNOR EXERCITII
1. Astupati nara stinga
si inspirati profund aerul prin nara dreapta numarind patru timpi.
2. Tineti-va respiratia 16 timpi.
 3. Astupati nara dreapta si expirati prin nara stinga numarind 8 timpi. Reincepeti exercitiul
inversind:
1. Astupati nara dreapta si inspirati aerul prin nara stinga 4 timpi.
2. Tineti-va respiratia 16 timpi.
3. Astupati nara stinga si expirati pe dreapta 8 timpi.
Exercitiul se repeta de 6 ori pentru fiecare nara.
Cei care pot vor dubla timpii: 8-32-16.
Prin respiratie profunda va puteti vindeca sistemul nervos si multe alte boli. Medicii va vor
prescrie injectii de calciu, de iod, de sodiu etc. pentru a va da elementele care va lipsesc, in timp ce
Initiatii va vor sfatui sa luati aceste elemente in stare eterica prin respiratie. Metoda este foarte
simpla, respirati concentrindu-va pe ideea ca sunteti pe cale sa preluati remediul care va lipseste.
Da, fiindca organismul stie foarte bine de ce are nevoie, el contine o intreaga echipa de chimisti
perfect competenti, capabili sa extraga din aer substantele necesare.
Iata de ce discipolul nu trebuie sa caute neaparat medicamentele la farmacie. El respira cu
dragoste si cu convingerea absoluta ca este pe cale sa extraga din spatiu elementele care-i sunt
necesare.
Dar prin respiratie veti putea de asemenea sa extrageti forta si particulele din lumea
superioara, adica lumina, pace si toate elementele vivifiante. Deci, cind respirati trebuie sa incercati
sa atrageti elementele spirituale de care aveti nevoie, in functie de starea in care va aflati.
CITEVA EXEMPLE DE EXERCITII
1.Exercitiu
Alegeti patru virtuti pe care ati dori in mod special sa le aveti.
a) Inspirind 4 timpi, pronuntati mental numele celor 4 virtuti, cite una in fiecare timp.
b) Retineti-va respiratia 16 timpi, repeteti de 4 ori aceste nume.
c) Expirind, spuneti: "Elimin din mine..." pronuntind numele defectelor contrare celor 4 virtuti pe
care le-ati ales.
2. Exercitiu:
a) Inspirind, ginditi: "Iti multumesc Doamne, ca mi-ai permis sa primesc odata cu acest aer
pur, viata divina pe care Tu ai pus-o in el".
b) Retinind respiratia: "Fie ca aceasta viata divina sa patrunda in tot corpul meu si sa-i aduca
viata si sanatatea".
c) Expirind: "Voi manifesta aceasta viata pe care am primit-o in toate actiunile mele pentru
gloria lui Dumnezeu".
3. Exercitiu:
a) Inspirind: "Dumnezeul meu, sfinteasca-se numele Tau in mine".
b) Retinind respiratia : "Dumnezeul meu, fie ca Imparatia Ta si dreptatea Ta sa se implineasca
in mine".
c) Expirind: "Dumnezeul meu, fie ca vointa Ta sa se implineasca prin mine".
4. Exercitiu:
a) Inspirind: repetati de doua ori numele a patru virtuti.
b) Expirind: ginditi ca Ingerii celor patru elemente va elibereaza de impuritatile voastre.
Ingerul focului in creier, Ingerul aerului in plamini si in inima, Ingerul Apei in stomac, abdomen si
sex, Ingerul pamintului in tot corpul.

EXERCITIILE DE GIMNASTICA
Descrierea unor exercitii de gimnastica precum si explicatiile privitoare la acestea sunt redate
la sfirsitul volumului.
MESELE
La inceputul si la sfirsitul fiecarei mese, discipolii Fraternitatii Universale vor recita de trei
ori formula bulgara :" Iubirea lui Dumnezeu rezolva toate problemele".
SFATURI PENTRU DESFASURAREA UNEI ZILE
CUM SA TRAIM BINE CELE 24 ORE PREZENTE
Intregul vostru destin este inscris in viata pe care o duceti astazi, in directia pe care o dati
astazi gindurilor si sentimentelor voastre, in activitatile unde va cheltuiti astazi energiile voastre.
Ca urmare a faptului ca sunteti atenti si vigilenti sau nu, va curatati terenul pentru viitor sau din
contra, il incarcati cu tot felul de lucruri inutile sau chiar nocive care impiedica buna voastra
dezvoltare.
Acesta este sensul cuvintelor lui Iisus cind spunea sa nu ne gindim la ziua de miine, pentru ca
daca in fiecare zi vegheati ca in comportamentul vostru totul sa fie corespunzator, ziua de miine va
fi complet degajata si veti fi liberi sa intreprindeti tot ce doriti, raminind vigilenti pentru a nu lasa
nimic sa treneze. Numai astfel fiecare zi va va gasi bine dispusi, pregatiti sa respirati, sa studiati, sa
va bucurati, sa cintati si toata viata va capata o culoare extraordinara de fericire si de binecuvintare.
Iata cum trebuie sa intelegem. Numai veghind cum sa ne rezolvam totul astazi, va ginditi indirect la
ziua de miine. Nu va ginditi deci de loc la ziua de miine, ginditi la cea de astazi.
Daca totul este aranjat pentru astazi, va fi si pentru miine, automat. si cum totul este inscris,
odata ce ati trait o zi splendida, o zi de viata eterna, ea este inregistrata, ea nu moare, ea ramine vie
si are misiunea sa antreneze toate celelalte zile, sa o urmeze pentru ca sa-i semene. Incercati cel
putin sa traiti bine o singura zi, pentru ca ea le va influenta pe celelalte; ea le va vorbi sa le
convinga sa fie ca ea, echilibrate, ordonate, armonioase.
Cum inca n-ati studiat aspectul magic al acestei probleme, va spuneti: "Ah, o zi, ce-ar putea
face asta? Am trait in dezordine, dar miine va fi mai bine ". Da, va fi mai bine cu conditia sa faceti
imediat efortul de a restabili ordinea. Daca nu, se va intimpla ca in anumite jocuri de la iarmaroc: cu
o minge darimam o cutie sau un popic care, in caderea sa, antreneaza dupa sine o alta serie.
SA NE SUPRAVEGHEM PERMANENT
Intrebam pe cite cineva: " La ce va ginditi? -Nu stiu!". Nu s-a observat niciodata si atunci,
indiferent ce curent circula prin el - murdarii, imagini infricosatoare - este inconstient! Cum ar putea
in aceste conditii sa lucreze pe baze solide?
Se spune in Evanghelii: "Fiti vigilenti, pentru ca diavolul, ca un leu care rage, este gata sa va
sfisie". Bineinteles, voi nu vedeti nici leul, nici diavolul in planul fizic, dar in domeniul interior
sunteti amenintati. Acolo exista dorinte, proiecte, pasiuni, tentatii care vor sa va distruga. si daca
nu sunteti luminat si atent, veti putea atrage nenorociri.
Nu este suficient sa evitam sa cadem, sa ne ranim sau sa spargem ceva; trebuie de asemenea
sa evitam sa incalcam legile lumii invizibile. Exista in planul psihic mecanisme pe care le
declansam fara sa stim, entitati pe care le deranjam, legi pe care le incalcam si imediat suferim
consecintele, suntem pedepsiti.
Cel mai important aspect pentru discipol este deci sa inteleaga ca trebuie sa se supravegheze,
sa fie vigilent, atent, pentru a cunoaste in fiecare clipa natura celor ce se petrec in el: curentele,
dorintele, gindurile care-l traverseaza, influentele, impulsurile, pe care le simte. Lucrind astfel
constient, hranind un ideal foarte inalt, se leaga de Entitati si Inteligente supreme care vor veni intr-
o zi sa se instaleze in el si sa-l faca capabil sa-si asume sarcini grele si sa triumfe in numeroase
dificultati.
SA STIM SA NE ORIENTAM ENERGIILE
In marea carte a naturii vii, puteti citi ca este de o importanta absoluta, pentru evolutia
fiecarei fiinte, sa stie cum sa-si cheltuiasca energiile, in ce domeniu si in ce activitate sa le
utilizeze.
Aceste energii i-au fost numarate, cintarite, masurate si el este responsabil de ele. Cerul nu
i-a dat aceste energii ca sa le risipeasca; tot ceea ce face este notat, inscris. Deci, in cartea naturii
vii veti putea citi urmatoarele: " Prea fericiti cei care-si consacra si utilizeaza toate energiile lor
fizice, afective si mentale pentru binele umanitatii, pentru Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Sa ".
Daca va risipiti energiile voastre in furie, intr-un exces de senzualitate, in activitati egoiste si
criminale, ele vor alimenta Infernul. Pentru ca oamenii sunt cei care, prin ignoranta lor, contribuie
la sustinerea si hranirea Infernului; ei sunt extraordinar de instruiti in toate stiintele dar n-au auzit
niciodata vorbindu-se de responsabilitatea lor in utilizarea propriilor energii.
Una din primele sarcini ale discipolului este de a se intreba daca este pe cale sa-si foloseasca
energiile intr-un scop egoist sau intr-un scop divin. Totul este aici. Daca va puneti clar aceasta
intrebare in fiecare zi, cite lucruri veti putea ameliora in voi insiva! Bineinteles, nu veti reusi
imediat, dar veti invata astfel sa fiti constienti; daca nu, veti ramine supusi karmei, destinului. NU
uitati asta niciodata.
In tot ce va spun exista puncte asupra carora trebuie sa va opriti in fiecare zi, si altele numai
atunci cind circumstantele va permit. Veti putea deci lasa multe alte lucruri la o parte dar niciodata
pe aceasta. In fiecare zi vi se cere sa fiti constienti, sa va dati seama in fiecare clipa de modul cum
va cheltuiti energiile. Cu atit mai mult cu cit veti putea face asta oriunde: pe strada, in metrou, la
dentist, in bucataria voastra, veti putea arunca o privire in voi insiva si sa va intrebati: "Ia sa vedem,
daca ma angajez in activitatea cutare sau cutare, ce voi cheltui? Este util? " Lucrul caruia ii
consacram energiile noastre este un punct esential, niciodata nu vom insista suficient asupra acestei
probleme.
SA STIM SA ECONOMISIM
Viata interioara, ca si viata exterioara, este sursa unor alternante: citeva zile fertile, apoi citeva
sterile, din nou citeva zile fertile...Cel care nu ia nici o precautie este ca una din fecioarele nebune
de care vorbeste Evanghelia si cind se simte golit, deposedat, striga: " Am pierdut tot , nu mai am
nimic, nici inspiratie nici bucurie!". In loc sa fie inconstienti si sa-si risipeasca bogatiile sale in
timpul zilelor favorabile, trebuie sa prevada ca mai devreme sau mai tirziu va veni o perioada
dificila si sa-si pastreze provizii, adica energii prevazute pentru aceasta perioada.
Deci, cind va bucurati, nu mergeti chiar pina la capatul acestei bucurii, economisiti-o un pic,
altfel veti plinge curind. Bucurati-va dar fara sa depasiti o anumita limita. Daca nu respectati
aceasta regula, veti fi ca un betiv care bind prea mult dintr-o data, merge pe strazi clatinindu-se, se
loveste de un perete, simte ca e un obstacol, se retrage dar...hop! peretele din fata il primeste. si asa
mai departe. Cei doi pereti isi trimit unul altuia pe bietul betiv. Nu trebuie sa atingem niciodata
extremele. O extrema va va impinge intotdeauna catre cealalta extrema si continuu alternind de la
una la alta, va pierdeti toate energiile voastre.
RAPORTUL DINTRE OM SI CELULELE SALE
Dupa stiinta Initiatica, o celula este o creatura vie, un mic suflet inteligent care stie cum sa
respire, sa se hraneasca, sa produca secretii, proiectii... Priviti cum lucreaza celulele stomacului,
creierului, inimii, ficatului, organelor sexuale : ele sunt cu adevarat specializate. Ansamblul tuturor
acestor creaturi, suma activitatilor lor, este inteligenta noastra. Inteligenta noastra se bazeaza pe
inteligenta acestor toate mici celule: noi depindem de ele si ele de noi, formam o unitate. In planul
fizic, noi nu putem face nimic fara consimtamintul celulelor noastre, ziua in care se vor opri din
lucru, functionarea organismului este perturbata: nutritia, eliminarea, respiratia...
Omul este sinteza tuturor inteligentelor care sunt acolo, asezate in el. De aceea trebuie sa
capete obiceiul de a vizita celulele sale, sa vorbeasca acestui popor care este acolo, il asculta si
care asteapta, este la dispozitia sa dar pe care el le-a neglijat, abandonat si de care aproape isi bate
joc. Cel care fumeaza, de exemplu, sau care bea fara masura, deranjeaza aceste frumoase suflete
care locuiesc in plaminii sau in inima sa si ele pling, il implora sa se opreasca, dar ele continua sa le
violenteze, pina la provocarea unei boli.
Trebuie deci sa va aratati foarte atent si plin de dragoste pentru propriul vostru popor; in acel
moment cind ceva nu este in regula, el va previne prin anumite semne la care trebuie sa va luati
precautii, evitind astfel multe incoveniente. Altfel, nimeni nu va previne si, in ultimul moment, cind
nu mai e nimic de remediat, va intrebati cum se face ca n-ati primit nici un semnal avertizor. Daca
veti sti insa cum sa va conduceti in raport cu celulele voastre, ele va vor preveni de cele mai mici
lucruri, pentru ca ele va iubesc..
Gindurile si cuvintele frumoase pe care le trimiteti fiecarui organ si membru al vostru produc
modificari benefice. Daca in fiecare zi, timp de citeva minute, va obisnuiti sa va ginditi la celulele
voastre si sa le vorbiti, va veti putea ameliora sanatatea voastra.
Faceti de exemplu acest exercitiu: plasati-va mina pe plexul solar, si in acesta pozitie
adresati-va celulelor voastre: cereti-le sa remedieze tot ce nu merge in voi, dar multumiti-le de
asemenea pentru treaba lor buna. Ele va vor intelege pentru ca plexul solar dirijeaza toate procesele
inconstiente ale organismului: secretia, cresterea, circulatia, digestia, eliminarea, respiratia... Veti
putea astfel sa vorbiti celulelor voastre, sa fiti intelesi de ele si aceasta cu atit mai mult cu cit
credinta si puterea gindului vostru vor fi mai mari.
CUM SA NE SPIRITUALIZAM TOATE ACTIVITATILE
Multi isi imagineaza ca pentru a fi spiritualizat, trebuie sa se consacre meditatiei si rugaciunii.
Nu, indiferent de munca, chiar spirituala, devine extrem de prozaica cind nu introducem in ea o idee
sublima, un ideal superior si invers, indiferent de munca prozaica poate fi spiritualizata daca stim sa
introducem in ea un element divin.
Spiritualitatea nu consta in a refuza orice activitate fizica, materiala, ci a face totul in
vederea luminii, prin lumina si pentru lumina. Spiritualitatea este stiinta de a utiliza orice munca
pentru a ne inalta, a ne armoniza, a ne lega de Dumnezeu. Oricare ar fi ocupatiile noastre, chiar
numai pentru 1-2 minute, trebuie sa va obisnuiti sa restabiliti de mai multe ori pe zi legatura cu
Dumnezeu. Nu durata concentrarii conteaza ci intensitatea ei. Va veti concentra astfel un
moment, apoi va veti opri; putin mai tirziu va veti concentra iar un moment, etc...
Daca va exersati, sa restabiliti constant legatura cu Dumnezeu, veti reusi in tot ce veti
intreprinde, mult mai bine ca inainte. Cind ne legam de Dumnezeu inainte de fiecare activitate,
fiecare ocupatie, Eternitatea isi pune pecetea pe tot ce facem. Trebuie deci sa va legati constant de
El, oriunde ati fi, numai astfel fiecare dintre actiunile voastre se vor impregna de o influenta
celesta...
Faceti exercitiul urmator: la fiecare ora, pronuntati formula:
"Glorie Tie, Doamne!" si indreptati-va gindul catre Dumnezeu. Incepeti sa faceti acest exercitiu,
de 12 ori pe zi, consultindu-va ceasul. Mai tirziu, cind va deveni obisnuinta, va fi pentru voi atit de
pretioasa incit nimic nu va putea exprima bucuria pe care aceasta formula v-o aduce.
Cind mergeti, puteti pronunta, schimbind succesiv piciorul drept si piciorul sting:
intelepciune, iubire... intelepciune, iubire...
 Cind spalati vasele, cind maturati etc, puteti spune: “Doamne, asa cum spal aceste farfurii,
spala-mi sufletul”... “Cum curat aceasta podea, curata-mi inima de impuritatile sale”... etc.
Indiferent de sarcina pe care o indepliniti, va puteti lega de iubire, de intelepciune, de adevar
pentru ca aceste principii sa participe la activitatile voastre dindu-le viata. De exemplu, in timp ce
mincati, spuneti: "Maninc prima inghititura pentru iubire, a doua pentru intelepciune, a treia pentru
adevar"... Cind va imbracati dimineata, pe masura ce va luati cite un vesmint, spun "Pentru iubire,
pentru intelepciune, pentru adevar... si nu va strica daca adaugati: pentru puritate... pentru dreptate...
pentru fericire..."
Gindul fiind ocupat cu aceste virtuti, declansati forte sublime care pun la lucru. Cind
preparati un prinz, gesturile voastre sa fie magice. Puteti deci prepara mincarea spunind: "Iata
iubirea, iata intelepciunea, iata adevarul". si cel care va minca aceasta masa va fi iluminat.
Cind atingeti sau deplasati obiectele, faceti-o ca si cind tot corpul este gata sa cinte si sa
danseze si veti vedea ca armonia gesturilor voastre se va reflecta asupra voastra toata ziua.
Oamenii dau lovituri de picior mobilelor, trintesc usile, arunca scaunele, fara a intelege ca modul in
care el face aceste lucruri il aduce in aceasta stare. Dar incercati intr-o zi cind sunteti nervos, coleric
si spuneti:" Ah! este momentul de a face exercitiile". si luati atunci un obiect, daruiti-i citeva mici
dezmierdari, chiar apa, cu gentilete, si in acel moment veti simti deja ca transformati ceva in voi, ca
va schimbati curentele.
IMPORTANTA ARMONIEI
Meditati in fiecare zi asupra armoniei, iubiti-o, doriti-o pentru a introduce in fiecare din
gesturile, privirile, cuvintele voastre. Dimineata, la trezire, ginditi-va sa incepeti ziua acordindu-va
cu lumea armoniei universale... Cind intrati intr-o casa, primul vostru gind trebuie sa fie: "Fie ca
armonia si pacea sa domneasca in aceasta casa!"
Impregnati-va necontenit de cuvintul "armonie", pastrati-l in voi ca pe un fel de diapazon si
deindata ce va simtiti putin nelinistit sau tulburat, luati acest diapazon, ascultati-l si nu faceti nimic
inainte de a va acorda din nou intreaga voastra fiinta. Armonia se afla la baza oricarui succes,
oricarei realizari divine. Inainte de a intreprinde orice, invatati sa va concentrati asupra armoniei si
veti putea atunci realiza lucruri care vor da rezultate pentru eternitate.
INVATATI SA MULTUMITI
Oamenii sunt ingrati fata de Creator, ingrati fata de intreaga natura si chiar unii fata de altii.
Ei nu cunosc faptul ca gratitudinea, recunostiinta sunt forte necunoscute care dezintoxica
organismul si neutralizeaza otravurile.
Faceti acest exercitiu: incercati sa multumiti intreaga zi. Da, toata ziua, repetati:
"Multumesc... multumesc... multumesc...". Veti spune: dar ne vom pierde timpul! Din contra, in
acest moment veti cistiga! Prima sarcina a discipolului care doreste sa se perfectioneze este sa
invete recunostiinta pentru ca in aceasta maniera va obtine intr-o zi cheia transformarii materiei, a
propriei sale materii.
SEARA
Dimineata este legata de seara precedenta, seara este legata de dimineata care va urma.
Fiecare din acest moment trebuie pregatit dinainte. Este foarte important ca seara, culcindu-va, sa
nu plecati oricum in cealalta lume, pentru ca acolo trebuie sa va prezentati in fata unor fiinte foarte
elevate, foarte luminoase. Trebuie deci sa va purificati, sa va curatati, sa va pregatiti pentru aceasta
calatorie.
CUM SA VA SPALATI
Inainte de a va culca, trebuie sa va spalati, bineinteles, dar nu fata, caci astfel va inlaturati
toate fluidele care va protejeaza si va magnetizeaza. In cazul in care ati facut munci in care v-ati
murdarit, treceti peste fata o manusa de toaleta, umeda, dar nu va spalati cu multa apa. Spalati-va
capul, miinile, picioarele, dar nu fata.
Pentru picioare e chiar indicat a le spala in fiecare seara in apa cea mai calda pe care o
puteti suporta, pentru ca o baie a picioarelor are o influenta buna asupra plexului solar. Nu este
necesar sa va tineti picioarele mult timp in apa, dar faceti-o constient si chiar vorbiti-le in timp ce le
spalati. Le puteti spune: " Dragele mele picioare, niciodata pina acum nu am fost atent cu voi care
suportati toata greutatea corpului meu si ma conduceti peste tot unde vreau sa merg. Inteleg acum
toate serviciile pe care mi le faceti si de-acum incolo va voi fi mai recunoscator pentru umilinta si
rabdarea voastra.
PREGATIREA PENTRU SOMN
IMPORTANTA ULTIMULUI MOMENT
Un discipol da importanta modului in care adoarme, pentru ca noaptea e cea care determina
ziua urmatoare. Deci, inainte de a se culca, se leaga de lumea invizibila, lasa la o parte tot ceea ce
l-a tulburat in cursul zilei, griji, nelinisti, suparari, el se gindeste la erorile pe care le-a putut comite
pentru a le repara in timpul noptii si el se abandoneaza in sfirsit Ingerului mortii - este numele pe
care Cabala il da Ingerului somnului- pentru ca in fiecare seara noi murim si in fiecare dimineata
reinviem. A dormi, a parasi corpul fizic pentru a merge in cealalta lume, este un exercitiu pe care-l
practicam zilnic cu scopul de a fi gata pregatiti pentru o zi cind va trebui cu adevarat sa plecam in
cealalta parte. Cel care nu stie cum sa adoarma, nu va sti mai bine cum sa moara.
Nu exista nici o diferenta intre a adormi si a muri, in afara de faptul ca, atunci cind murim,
parasim definitiv casa pe care o locuiam. In timpul somnului o parasim de asemenea, dar ramine o
legatura care ne retine in aceasta casa.
Presupuneti ca astazi ati fost fericit, bine dispus. Dar daca in momentul adormirii ati inceput
fara a sti de ce, sa aveti ginduri de tristete, de descurajare, a doua zi, la trezire, veti fi uimit sa
constatati ca ceea ce a fost frumos in trairea voastra din ajun a disparut complet si ca a ramas in loc
doar o senzatie dezagreabila. Puteti deci constata ca ultimul moment a fost mai important, mai
semnificativ ca intreaga zi. Presupuneti, din contra, ca ati avut o zi destul de proasta, dar ca inainte
de a va abandona somnului, veti reusi, prin rugaciuni si ginduri bune, sa adormiti in pace. Aceste
ultime momente curata totul in voi, va purifica, cu atit mai mult cu cit a doua zi va veti trezi cu
intentii bune si proiecte bune.
Exista in om lucratori care utilizeaza tot ce el a gindit la frontiera dintre veghe si somn,
fiindca gindurile activeaza diferite forte. Deci feriti-va, nu adormiti cu ginduri rele, pentru ca ele
vor distruge tot ce ati acumulat bun in timpul zilei. In timp ce, daca adormiti cu ginduri bune, ele
vor ameliora totul in voi si a doua zi veti fi uimit sa vedeti in ce stare de pace si lumina va veti trezi.
Evident, nu trebuie totusi sa ginditi ca puteti trai oricum in timpul zilei si faceti o
rugaciune inainte de a adormi sau ca in momentul mortii va puteti sterge toate actiunile
necorespunzatoare din timpul vietii. Nu pentru ca actionind astfel veti avea intotdeauna toti
diavolii cu voi. Dar este totusi foarte important ca inainte de a adormi sa reusiti sa va calmati, sa va
echilibrati, sa va purificati..
Daca se intimpla sa visam in timpul noptii ca comitem acte reprobabile pe care nu le-am face
in stare de veghe, este ca nu stim sa ne pregatim pentru somn. Inainte de a adormi trebuie sa ne
pregatim pentru o calatorie sacra care va da rezultate intr-un viitor mai mult sau mai putin apropiat.
Se spune in Cabala ca in timp ce omul adoarme, un spirit impur se ataseaza corpului sau
fizic pentru a-i sugera anumite idei, anumite dorinti. Acest spirit impur voieste sa stapineasca
corpul sau pentru ca el poseda o mare rezerva de forte. Pentru a va apara de acest spirit impur,
trebuie sa rugati Cerul sa va trimita un Inger care va va pazi de el si care va va conduce la scoala
Domnului pentru a studia acolo Iubirea si Intelepciunea. Astfel, in timpul noptii veti avea tot timpul
un paznic care se va roti in jurul corpului vostru pentru a impiedica spiritul raului sa va ia in
posesie.
 Saditi in voi un gind bun seara, culcindu-va si lasati acest gind bun sa lucreze in timpul
noptii. Nu va culcati niciodata cu un gind negativ in minte, pentru ca in timpul noptii va face ravagii
in subconstientul vostru. Daca inainte sa adormiti sunteti invadati de nelinisti nu ramineti in pat,
sculati-va, aprindeti lampa, faceti citeva exercitii de respiratie sau o rugaciune sau cititi o pagina de
gindire inalta si apoi culcati-va din nou. Daca aceasta stare reapare la un moment dat, scuati-va a
doua oara si reincepeti. In orice caz sa stiti ca nu puteti lupta eficace raminind intins. Veti spune ca,
daca va sculati, va va lua frigul si ca puteti lupta prin gind raminind in pat la cald. Nu, doar cind
sunteti extrem de puternic va puteti apara! In pozitie orizontala sunteti mai pasiv si mai putin
puternic. Din contra, vertical, aveti mai multe forte si posibilitati pentru a actiona.
EXERCITII SI RUGACIUNI
Maestrul Peter Deunov a indicat o formula pentru a o recita in momentul culcarii: se recita
aplicind palma miinii drepte la nivelul plexului solar si cu dosul miinii stingi asezate in spate, tot la
nivelul plexului solar. Aceasta formula este urmatoarea:
Dumnezeu este in mine Lumina
Ingerii simt caldura
Oamenii sunt bunatatea
Dumnezeu este in mine lumina
Spiritul meu este caldura
Eu sunt bunatatea
Mai puteti spune inca: "Dumnezeul meu, ingaduie-mi in aceasta seara sa merg la scoala
Ta de Iubire, de intelepciune si de adevar, pentru a invata sa servesc cel mai bine cauza Ta,
pentru ca Imparatia Ta si Dreptatea Ta sa coboare pe pamint". Ramineti citeva minute in
meditatie, apoi trasati cu mina dreapta un pentagon in aer si va culcati.
4
2 1
5 3
ORIENTARE SI POZITIE
Pozitia in care dormim este de asemenea foarte importanta. Este mai intii recomandat sa
avem capul la Nord sau la Est. Este deasemenea recomandat sa nu dormim pe abdomen, nici pe
spate, fiindca deseurile se acumuleaza in coloana vertebrala, nici pe partea stinga din cauza inimii.
Cea mai buna pozitie este pe partea dreapta deoarece deseurile se acumuleaza in ficat care
este cel mai potrivit sa le elimine. Putem apoi sa ne schimbam pozitia in timpul noptii, dar este
preferabil sa adormim pe partea dreapta.
INSOMNIA
In loc sa luptati ore intregi impotriva insomniei, fortindu-va sa inchideti ochii pentru a
adormi, propuneti-va ideea ca v-ati decis sa vegheati. Sculati-va, incepeti sa lucrati ceva si ramineti
in contact acolo pina simtiti ca soseste linistea.
Sau ramineti culcat, dar tineti ochii deschisi in intuneric cu intentia ferma de a ramine astfel
toata noaptea, cu constiinta treaza; veti constata ca sunteti pe cale sa atipiti. In acel moment treziti-
va si fortati-va sa pastrati ochii larg deschisi. Numai astfel somnul va veni foarte repede, in timp ce
daca incercati sa inchideti ochii, nu veti reusi sa adormiti.
Alte metode:
a) Bautul de apa calda.
 b) Masarea plexului solar in sens invers acelor de ceasornic.
SENSUL SOMNULUI PENTRU DISCIPOL
Adevaratul discipol isi paraseste corpul pentru a-l intilni pe Maestrul sau in apropierea
caruia continua sa se instruiasca. El citeste cartile cele mai ascunse in bibliotecile Universului si
asista la ceremonii grandioase de care isi aminteste uneori, cu toate ca creierul uman nu este pregatit
pentru a pastra memoria unor astfel de lucruri.
Aceasta amintire lasa in inima sa o senzatie atit de dulce ca trezindu-se isi spune: "Oare unde
am fost in aceasta noapte? Ceea ce am vazut era asa de frumos!" A dormi devine un act sacru,
cind se culca cu intentia de a merge sa studieze in cealalta lume, fiindca numai acolo se
primeste adevarata initiere.
NUTRITIA
Dimineata, la prinz si seara, fiecare trebuie sa se gindeasca sa manince pentru a-si pastra viata
si sanatatea. Dar numai Initiatii s-au oprit de mult timp asupra acestei chestiuni foarte importante,
dezvaluind numeroase aspecte ale nutritiei pe care majoritatea oamenilor le ignora, fiind pentru ei
cauza a tot felul de anomalii.
IMPORTANTA ATITUDINII
Inainte de a minca, ginditi-va intotdeauna sa va spalati pe miini. Apoi straduiti-va sa intrati
intr-o stare de pace si calm, constientizind ca veti primi elemente preparate in marele laborator al
naturii. Va reculegeti, intrati in legatura cu Creatorul, faceti o scurta rugaciune si numai apoi, in
pace sufleteasca si liniste incepeti acest proces de cea mai inalta magie alba: nutritia.
ROLUL MASTICATIEI
Trebuie sa mestecam alimentele cit de mult este posibil, pina cind dispar din gura fara macar a
le fi inghitit. Gura, cea care primeste prima hrana, este laboratorul cel mai important, cel mai
spiritual. Urmeaza stomacul, pe planul secund. In gura se realizeaza procesele cele mai subtile,
pentru ca ea absoarbe particulele eterice, in timp ce elementele cele mai grosiere coboara imediat in
stomac. De altfel, inainte chiar ca hrana sa fie absorbita, digerata si distribuita in organe, omul se
simte deja fortificat; aceasta dovedeste ca inainte ca stomacul sa primeasca hrana, gura a absorbit
elementele eterice care au alimentat sistemul nervos.
ALIMENTATIA CORPURILOR SUBTILE
A ne hrani, este mai intii de toate a extrage constient din hrana elementele care vor constitui
materialele necesare edificarii corpului nostru fizic. Deoarece omul nu este format numai dintr-un
corp fizic ci poseda si alte corpuri, mai subtile, important este ca el sa cunoasca cum sa-si hraneasca
aceste corpuri subtile care sunt deseori subalimentate din cauza ignorantei sale. Intr-adevar, daca
aproape toti stiu ce hrana sa dea corpului lor fizic, nu stiu sa-si alimenteze celelalte corpuri: corpuri
eteric (sau corpul vital), corpul astral (sediul emotiilor) si corpul mental (sediul gindului).
1. CORPUL ETERIC
Trebuie bine masticate alimentele, dar masticatia este pentru corpul fizic. Pentru corpul
eteric trebuie adaugata respiratia. Deci, mincind, trebuie sa va opriti din cind in cind si sa respirati
profund pentru a permite corpului eteric sa retina din hrana particulele cele mai subtile. Numai
respiratia profunda permite acest proces. Dar, daca se vorbeste in timp ce se inghite hrana rapid si
automat, ritmul respirator corect este perturbat, reactiile fizico-chimice nu se fac normal si apare o
stare de greutate, de rau, care dovedeste ca nu s-a mincat corect. Pentru a se hrani corpul eteric
trebuie sa se manince in liniste.
2. CORPUL ASTRAL
Deoarece corpul astral se hraneste cu sentimente si emotii care sunt facute dintr-o materie si
mai subtila si mai pura decit particulele eterice, putem sa-l hranim avind sentimente de dragoste
pentru aceasta hrana care a fost pregatita in atelierele Domnului. Daca corpul astral a absorbit
aceste elemente, are toate posibilitatile sa trezeasca sentimente de o factura foarte inalta: dragoste
catre toti oamenii, senzatia de a fi fericit, in pace si armonie cu natura.
Dupa ce corpul astral si-a primit hrana, incercati o senzatie de bine, va simtiti generosi si in
situatiile pe care le aveti de rezolvat va aratati larg, rabdator, binevoitor, stiti sa faceti concesii.
Dimpotriva, daca corpul astral n-a fost hranit, pentru ca ati mincat bombanind, criticindu-i pe
ceilalti, suparindu-va, va veti manifesta imediat cu acreala, nervozitate si partialitate sau daca aveti
probleme dificile de rezolvat, balanta va inclina totdeauna de partea negativa si nejusta. Imediat
cautati scuze spunind: ce vreti, sunt nervos! Pentru a va calma veti cumpara medicamente de la
farmacie, dar veti continua sa va simtiti nervos atita timp cit veti ignora ca modul in care mincati
este de o extrema importanta pentru bunul vostru echilibru fizic si psihic.
3.CORPUL MENTAL
Pentru a-si hrani corpul mental, discipolul se concentreaza asupra hranei sale, inchide ochii
si nu-si priveste nici chiar vecinii, pentru a se concentra mai bine. El stie ca hrana este o scrisoare
de dragoste trimisa de Creator si se straduieste s-o citeasca interiorizat. Hrana reprezinta pentru el
o manifestare a Divinitatii si se straduieste sa se gindeasca la ea din toate punctele de vedere. Se
intreaba de unde vine, ce contine, care-i sunt calitatile, ce entitati s-au ocupat de aceasta hrana.
Fiindca discipolul stie ca niste fiinte au lucrat asupra fiecarei plante, fiecarui fruct si ca daca cresc si
se coc intr-o perioada determinata, aceasta corespunde influentelor planetare.
Spiritul sau este deci preocupat de toate aceste reflectii si mediteaza profund. Astfel, corpul
sau mental se hraneste si extrage din hrana elemente superioare celor din planul astral. Va beneficia
prin aceasta de luciditate, claritate, o patrundere profunda a vietii si a lumii. Dupa o masa luata in
asemenea conditii, se ridica de la masa cu o intelegere atit de luminoasa incit este capabil sa
implineasca o munca intelectuala foarte sustinuta.
4. CORPUL CAUZAL, BUDIC SI ATMIC
Dincolo de corpurile eteric, astral si mental, omul mai poseda inca alte corpuri mai subtile:
corpul cauzal, corpul budic si corpul atmic, si aceste corpuri trebuie si ele hranite. Dar cum? Dupa
ce a respirat, dupa ce a mincat hrana cu dragoste, dupa ce a meditat asupra ei, Initiatul se lasa
cuprins de un sentiment de recunostinta fata de Creator; gratie hranei a putut realiza o veritabila
comuniune cu El. Numai astfel isi alimenteaza cele trei corpuri superioare si are reverii, extaze.
SA NU MINCATI NICIODATA PINA LA SATIETATE
Stiti cu totii ca nu trebuie sa mincam exagerat. Da, nu este nimic mai rau decit sa plecam de
la masa satui, ghiftuiti, caci ne ingreunam, ne materializam. Dar ceea ce voi nu stiti cu siguranta
este ca foamea prelungeste viata, o tonifica, o amelioreaza. Daca plecati de la masa cu o saturatie
lejera, veti da un impuls corpului vostru eteric care va atrage si va capta si alte elemente din
atmosfera inconjuratoare. Numiti daca vreti aceste elemente vitamine, hormoni eterici... Corpul
eteric gaseste aceste elemente si le absoarbe asa de bine incit, citeva minute mai tirziu, nu numai ca
va dispare foamea, dar va simtiti mai usori, mai vioi, mai capabili de munca. In timp ce daca
mincati mai mult decit aveti foame, prin placerea de a minca (cum fac atitia la reuniuni, banchete
etc) va veti simti repede ingreunati si incapabili de a lucra.
Daca mincati prea mult, produceti in voi o supraincarcare si corpul eteric va fi obosit,
surmenat, obstructionat in functiile sale. Atunci, nedoritii planului astral sosesc repede si ei pentru a
lua parte la festin. De aceea, citeva momente mai tirziu, simtiti ceva ca un vid si incercati dorinta de
a reincepe sa mincati pentru a umple acest vid. Dar indezirabilii sunt si ei prezenti si astfel deveniti
o prada magnifica pentru infometatii din planul astral inferior care vin sa se infrupte la mesele
voastre. Universul intreg este plin de creaturi de tot felul pe care initiatii le-au clasat in categorii
determinate si care se amesteca deseori in existenta oamenilor; si numai astfel se explica un numar
de fenomene si evenimente extraordinare care ramin inexplicabile pentru savantii contemporani.
Deci, pentru a deveni tinta indezirabililor, nu trebuie niciodata sa depasim limitele si sa facem
mese prea abundente.
HRANA ADUCE VIATA ETERNA
ROSTUL BINECUVINTARII
Observati-va in timp ce mincati si veti constata care este gradul vostru de evolutie. Daca nu
aveti respect pentru hrana pe care Dumnezeu v-a trimis-o, pentru cine aveti atunci? Numai cind
veti respecta hrana veti intelege vorbele lui Iisus " Mincati, acesta este trupul Meu; beti acesta
este singele Meu"... si "Cel care va minca din trupul Meu si va bea singele Meu va avea viata
eterna". Aceasta hrana este deja binecuvintata si daruita de Creator si dovada este ca ea ne
daruieste viata. Dumnezeu este in aceasta hrana sub forma de viata. Sa nu credeti ca aceasta hrana
are nevoie de binecuvintarea oamenilor pentru a da viata, nu, inainte ca omul sa fi binecuvintat
hrana ea este deja binecuvintata de catre Cer. Dumnezeu este viata si din moment ce hrana va aduce
viata, inseamna ca ea il contine pe Dumnezeu.
Voi spuneti: "si atunci, nu trebuie sa binecuvintam hrana inainte de masa? Da, trebuie s-o
facem, dar trebuie sa stiti mai intii ce este acea binecuvintare si la ce serveste ea. O binecuvintare
este un fel de ceremonie, de ritual magic. Prin cuvintele, gesturile, gindurile persoanei care
pronunta formula de binecuvintare, hrana este impregnata, patrunsa si invaluita de emanatii, de
fluide care-o pregatesc sa intre in armonie cu cei care o consuma. Astfel se creeaza un contact, o
adaptare in domeniul corpurilor subtile, ceea ce permite omului sa recepteze mai bine elementele
benefice continute in aceasta hrana. Totusi binecuvintarea umana are puteri limitate. Daca era asa
usor sa se introduca viata divina printr-o simpla binecuvintare omeneasca, se putea binecuvinta o
bucata de lemn, metal sau o piatra si se putea minca. Daca binecuvintam pietrele, lemnul, metalele
introducem in ele un anume grad de viata, dar aceasta viata nu poate hrani oamenii poate avea alte
efecte asupra lor dar nu-i poate hrani.
Daca hrana omului da viata omului, este pentru ca ea poseda deja o viata care a fost introdusa
de Creator, dar are nevoie de a fi activata si trebuie trezita, incalzita prin binecuvintarile noastre si
mai ales prin recunostiinta noastra. Mincam pentru a primi viata pe care Dumnezeu sau daca vreti
Natura a depus-o in hrana. Masa este ca si conceperea unui copil. Prin hrana Hristos ne da viata si
daca constientizam ca astfel primim corpul si singele lui Hristos intram in contact cu spiritul sau.
Se poate ca noi sa nu fi gindit niciodata despre hrana in maniera asta. Dealtfel sa stiti ca in
noua rasa care va veni, oamenii vor fi instruiti asupra acestor metode, li se va revela ca hrana, ca
hranirea nu este un proces atit de simplu, obisnuit si dispretuit asa cum se considera si ca
Dumnezeu a ascuns dincolo de acest act cotidian de a minca, posibilitatea de a face o munca psihica
de cea mai mare importanta.
Vor intelege astfel ca nutritia poate fi pentru ei un mijloc de perfectionare.
COMPORTAMENTUL
PUTEREA MAGICA A GESTURILOR
Omul este constituit din diferite corpuri mai subtile decit corpul fizic si gratie acestor corpuri
subtile el poate intra in legatura cu un numar mare de forte, inteligente si entitati din Univers.
Aceste forte aceste inteligente, se exprima deseori prin intermediul lui sub forma de gesturi,
miscari, mimica; si invers, prin anumite gesturi, miscari, pozitii diverse constiente sau inconstiente,
omul intra in legatura cu ele.
Magia este stiinta gesturilor. De aceea discipolul trebuie sa fie constient de fiecare din
miscarile sale, sa vegheze sa nu faca ceva inutil sau chiar rau, vorbind, mergind, lucrind, pentru ca
din acestea pot decurge consecinte grave din punct de vedere spiritual. Fiecare gest este o forta
care actioneaza in diverse planuri; el corespunde unor curente, unor culori, unor vibratii si
influenteaza o multitudine de fiinte din jurul nostru. Fiecare dintre ele ne deschide sau ne inchide
anumite usi ale naturii si ne leaga de puteri bune sau rele. Daca vrem sa avansam pe drumul iubirii,
intelepciunii si adevarului, trebuie sa ne studiem gesturile si sa ne punem intrebarea daca ele
manifesta in noi cele trei virtuti.
MERSUL
Este foarte important sa va observati in timp ce mergeti. Trebuie sa mergeti cu suplete, cu
usurinta, tinind capul drept. Mersul curbat, cu ochii fixati pe sol, este un semn rau, la fel si
calcatul apasat pe calciie la fiecare pas. Persoana care merge asa ignora faptul ca astfel da lovituri
mortale creierului sau. Dupa citiva ani sistemul sau nervos va fi dezechilibrat si va manifesta
grosolanie si violenta in maniera de a gindi si de a actiona.
Cind plecati pentru un drum lung, trebuie sa nu aveti nimic in miini. Puneti pe spate tot ce
doriti, dar lasati miinile libere. Nu vorbiti, nu cintati, ci cautati un ritm care sa fie acordat cu
respiratia si balansati bratele in timpul mersului, ca si cum bratele v-ar ajuta. Datorita acestor
miscari ale bratelor si a respiratiei ritmate veti putea merge mult timp fara oboseala.
Este de asemenea important de a avea un gind in cap. Cind mergeti intr-o padure, puteti gindi:
" Fie ca toti cei care vor traversa aceasta padure sa fie atinsi de iubire, de fraternitate, sa se
amelioreze, sa devina copii ai lui Dumnezeu, sa lucreze pentru pace!" Cind faceti o excursie in
munti, ginditi-va ca mergeti acolo sus sa gasiti lumina, sa va simtiti mai aproape de cer, ca veti
reveni purificat, transformat.
MIINILE
Este foarte raspindit obiceiul de a gesticula in timpul vorbirii. Uneori este ingrozitor sa avem
in fata persoane care nu mai contenesc cu agitatul miinilor, intr-un mod dezordonat, manipulind
nervos obiecte, tragindu-se de par sau de nasturii imbracamintii lor. Nu-i putem asculta si dupa
citeva minute de conversatie suntem epuizati. Fiecare trebuie sa-si educe miinile si sa invete sa se
serveasca de ele pentru a actiona asupra lui insusi si asupra celorlalti. Exista in acest sens
numeroase exercitii care se pot face.
EXERCITII
1. Cu palma miinii drepte va mingiiati f. delicat, abia atingind dosul miinii stingi.
2. Cu extremitatea primelor trei degete de la mina dreapta va mingiiati pe rind toate degetele
de la mina stinga, incepind cu policele.
3. Intindeti-va mina dreapta, fixati-va atentia in centrul sau, apoi, usor, incet, constient,
stringeti degetele concentrindu-va toate eforturile asupra acestei miscari pina cind ati inchis
pumnul. Opriti-va un moment concentrindu-va toata forta in pumn, apoi usor, desfaceti degetele.
Faceti acest exercitiu cu multa atentie; o singura data ajunge; nu veti deveni mai puternici facindu-l
de douazeci de ori la rind, dar faceti-l in fiecare zi cum trebuie.
Nu va bazati pe exercitiile dificile sau impresionante; numai in exercitiile marunte se ascunde
secretul puterii, trebuie s-o stiti odata pentru totdeauna.
Fiecare deget capteaza si transmite curenti, unde, de naturi diferite. Ele sunt antene. Initiatii
stiu sa lucreze cu degetele lor si sa capteze gratie lor curenti care circula prin spatiu. Numai astfel
reusesc sa se purifice, sa se vindece si sa-i purifice si sa-i vindece si pe altii. Multe impuritati se
acumuleaza pe miini, de aceea trebuie sa le spalam frecvent pentru a putea functiona ca niste antene
perfecte. Dar in realitate apa fizica nu ajunge pentru a va spala cu adevarat miinile fizice, de
aceea, de cite ori puteti, imaginati-va ca faceti sa curga o apa spirituala, un curent de lumina si de
culori pure sub care va pastrati miinile cit puteti de mult.
STRINGEREA DE MINA
A stringe mina este un gest foarte important in schimburile cotidiene. Nu trebuie sa stringem
mina decit o data si nu de doua sau de trei ori la rind. De ce? Pentru ca de fiecare data se da de
ambele parti ceva, in timp ce a doua oara se ia inapoi. La prima stringere de mina se schimba ceva
subtil, a doua oara sunt curenti mai densi, mai materiali, si a treia, a patra oara se schimba
drojdia, pleava. La inceput bem ce este mai spiritual, dar apoi, ne apropiem de fundul vasului unde
sunt impuritati. Putem obiecta ca aceasta depinde de la caz la caz dar, in general regula este
valabila. In timp ce dati mina cu cineva trebuie s-o faceti constient si cu multe dragoste. Daca
stringeti mina cuiva gindindu-va la altceva, mai bine sa n-o faceti.
SALUTUL
Magii sunt fiinte care stiu sa se serveasca de miinile lor pentru a primi energiile spatiului, dar
si pentru a le proiecta, orienta, dirija, amplifica, diminua... De mai multe ori pe zi ne salutam cu un
gest al miinii. Acest gest este extrem de semnificativ si operant, cu conditia sa-l faceti constient si
punind multa dragoste in privirea voastra, in mina voastra, proiectind aceasta dragoste pentru binele
lumii intregi. Trebuie ca salutul sa fie o adevarata comuniune, sa fie puternic, armonios, viu.
PRIVIREA
Ochii sunt in principiu organe pasive, receptive. Cu toate acestea prin ochi putem nu numai
primi, ci si darui. Intr-adevar, prin privire putem fi emitatori activi, adica sa vorbim, sa sugeram, sa
influentam, sa comandam, sa fulgeram.
1. Cum sa privim:
Nu trebuie sa-i priviti pe ceilalti fix, pentru a nu-i inoportuna, dar nu este bine nici sa-i
priviti cu ochii stinsi, inexpresivi. Daca si priviti prea pasiv, oamenii vor simti ca nu primesc nimic
de la noi dar si ca energiile lor ii parasesc.
Trebuie sa ne observam si sa supraveghem expresia ochilor nostri intrebindu-ne:" Oare dau?
Oare iau?" Este bine sa dam si este bine sa luam in schimb, dar daca nu ne oprim din a lua sau a
vampiriza, vom fi alungati de peste tot pentru ca devenim un hot spiritual. In timp ce acel care se
antreneaza sa dea, sa radieze, sa reconforteze, practica magia cea mai inalta. Numai dorinta de a da,
de a-i face pe ceilalti fericiti, numai dorinta intensa de a servi cauza divina ne poate deschide portile
Cerului.
Trebuie sa priviti semenii cu blindete dar fara insistenta, pentru a-i lasa liberi; nu incercati
sa-i obligati sa raspunda privirilor voastre si sa se manifeste dupa dorintele voastre, pentru ca cel
care primeste astfel proiectia vointei voastre se simte deranjat, violentat. In realitate nimic nu-l
poate forta sa se deschida in fata voastra si ramine insensibil la toate uneltirile voastre. Secretul in
a-i cistiga pe ceilalti consta in iubire dezinteresata care nu incearca niciodata sa cistige suflete
sau inimi prin violenta.
Studiati aceasta problema in viata voastra particulara, familiara, in viata sociala si veti vedea
ca multe lucruri depind de modul cum se privesc oamenii intre ei. Nu s-a studiat inca suficient
influenta privirii asupra destinului omului. Sa nu spuneti ca acesta este un detaliu minuscul. Totul
este in privire. Ea este o sinteza a intregii fiinte; totul se reflecta in ea: grosolania sau delicatetea,
prostia ca si inteligenta, nobletea si lasitatea, forta si slabiciunea. Privirea este un rezumat al intregii
noastre fiinte; ea imprima o pecete peste tot unde se indreapta. Pentru a ne schimba privirea, trebuie
sa ne schimbam intreaga existenta, maniera de a gindi, de a simti, de a actiona. Prin intermediul
privirii, energiile se revarsa asupra fiintelor si obiectelor. Cite destine n-au fost schimbate si
tulburate printr-o singura privire.
2. Citeva sfaturi:
Cind sunteti infuriat pe cineva, aveti tendinta sa-i trimiteti priviri fulgeratoare. Fiti atenti, nu
trebuie niciodata sa lansati priviri ostile in astfel de momente, mai bine inchideti ochii si
transformati forta care actioneaza in voi. Daca lansati priviri rele, proiectati o forta care incepe sa
lucreze fara stirea voastra si care intr-o zi se va intoarce de unde a plecat, impotriva voastra.
Straduiti-va sa nu coboriti prea mult timp ochii pentru ca, privind in jos, va legati de puterile
terestre. Bineinteles, nu trebuie sa priviti tot timpul in sus, ar fi exagerat; dar trebuie sa stiti ca daca
in timp ce vorbiti cu cineva, privindu-l, va coboriti brusc ochii catre pamint, este foarte rau. Daca
vreti sa stiti ce face cineva, priviti in mod deschis catre el, nu va multumiti sa-i aruncati o privire cu
coada ochiului, este un obicei urit care dovedeste ca sunteti lipsit de sinceritate. Nu trebuie sa va
ascundeti niciodata ochii in timpul unei conversatii. Intr-o zi Maestrul Peter Deunov a dojenit
foarte sever pe unul din discipolii sai care, vorbind cu el, si-a pus mina in fata ochilor. Nu trebuie
niciodata sa se faca acest gest pentru ca se pune o bariera intre lumea exterioara si lumea interioara.
3. Sa-i ajutam pe ceilalti prin intermediul privirii
Sa stiti ca privirea este o modalitate de a-i ajuta pe altii. Daca cineva este cufundat in
indoiala, in suferinta, in disperare, il puteti ajuta privindu-l. Peste tot, pe strada, in autobuz, in
metrou, intilniti multi oameni pe care-i puteti ajuta lansindu-le priviri bune in timp ce le trimiteti
ginduri de incurajare pentru a-si cistiga increderea. Pe moment nu-si vor da seama de ceea ce faceti
pentru ei, dar sufletul lor si entitatile spirituale care locuiesc in ei vor sti sa primeasca ceea ce voi le
transmiteti si indata vor avea o stare mai buna.
CUVINTUL
Trebuie sa fiti foarte atenti cu cuvintele pe care le pronuntati, pentru ca, chiar daca nu ginditi
cu adevarat la ceea ce spuneti, entitati rele se pot servi de substanta cuvintelor voastre pentru a le
realiza, si nu puteti sa le-o reprosati, depinde de voi sa nu le furnizati conditiile de a face rau.
In multe tari oamenii au obiceiul sa pronunte blesteme; pentru te miri ce isi blestema parintii,
copiii, vecinii, prietenii... Este un obicei foarte urit, deoarece cuvintele creeaza conditiile pentru ca
nenorocirile sa soseasca. Trebuie deci sa fim foarte vigilenti si niciodata sa nu mai sfirsim o
conversatie folosind cuvinte negative la adresa cuiva, pentru ca este o lege care vrea ca aceste
cuvinte negative sa continue sa lucreze.Chiar daca sunteti obligat sa faceti critici la adresa cuiva, nu
sfirsiti cu defectele sale. Sfirsiti conversatia folosind cuvinte pozitive, spunind:" Are totusi si citeva
calitati", mentionati-le si opriti-va.
Ce este un cuvint? Este o racheta care parcurge spatiul si care, in in trecerea sa, declanseaza
forte, stimuleaza entitati si provoaca efecte ireparabile. Da, in realitate efectele sunt ireparabile.
Evident, daca am putea remedia imediat cuvintele urite, nu s-ar produce stricaciuni: dar cu cit
lasam sa treaca timpul, cu atit cuvintele capata efect distructiv. Timpul este deci un factor
formidabil. Presupuneti ca a-ti da ordin sa se taie capul cuiva si cei care trebuie sa execute ordinul
sunt deja plecati... Ce-ati putea repara odata ce capul ar cade? L-ati putea lipi? Cind un ordin a fost
dat deja, ce s-ar mai putea face? Sa se dea un contra ordin, deci sa se trimita alti mesageri, alti
servitori, pentru a-l contramanda. Dar daca a trecut prea mult timp, nu mai puteti repara nimic. De
aceea s-a spus: " Inainte sa apuna soarele, impaca-te cu fratele tau".Aceasta inseamna ca trebuie
sa reparam cit putem de repede raul pe care l-am facut altora. Majoritatea oamenilor se lasa rascoliti
de sentimente, spun orice, dar intr-o zi Karma bate la usa si spune: si-acum platiti!
Trebuie deci sa reparam imediat, fara macar sa asteptam ziua de miine pentru ca vorba
zboara; este o forta, o putere care parcurge spatiul si actioneaza. Dar trebuie sa stiti totodata ca mai
exista o putere inca si mai eficace si mai rapida decit cuvintul; este gindul; si daca va puneti la
lucru imediat prin gind, puteti ajunge din urma cuvintul. Este dificil, bineinteles, pentru ca
gindul apartine unei regiuni mult mai subtile decit cuvintul; dar daca vreti sa remediati consecintele
cuvintelor voastre puteti totusi sa va concentrati si sa cereti servitorilor lumii invizibile sa impiedice
raul sa se produca. In acel moment nu reparati complet, dar evitati ce-i mai rau. Trebuie sa fiti
foarte rapid si gindul vostru sa fie foarte intens, daca nu, ordinul de executie va fi dat, victima va fi
decapitata (simbolic vorbind) si intr-o zi veti fi obligati sa platiti pentru tot raul pe care l-ati facut.
RUGACIUNE
"Doamne Dumnezeule, iarta-ma ca n-am inteles pina acum posibilitatile pe care Tu le-ai dat
gurii mele, ca n-am inteles ca prin rostirea cuvintelor Te pot imita, pot deveni ca Tine si pot fi in
fiecare zi o reflectare a Ta. Nu mi-am dat seama si prin Cuvint am facut rau; am spus lucruri
absurde, i-am ranit pe oameni, am perturbat fiinte si am darimat totul tocmai prin acest instrument
pe care Tu mi l-ai daruit. In loc sa ma servesc de el pentru a face binele, pentru a consola, a alina, a
invigora, a reinvia fiintele, pentru a le aduce si orienta catre Tine, Domnul, Creatorul; m-am servit
de el pentru a le dobori si a le injosi. Iarta-ma Doamne, invata-ma cum sa-mi folosesc gura si limba,
nu numai pentru a minca, pentru a flecari si a nu intelege nimic, ci pentru a face celorlalti bine,
pentru a-i incalzi si lumina".
GINDURILE SI SENTIMENTELE
Oamenii fabrica fara oprire ginduri si sentimente bune sau rele, fara sa stie ca acestea sunt
mici creaturi pe care le aduc pe lume si care pentru a exista, se hranesc din insasi substanta
creatorului lor. Daca ele sunt rele, ele il epuizeaza, daca sunt bune, ii aduc daruri.
Daca aveti copii recalcitranti, violenti, nedisciplinati, care fac vacarm si stricaciuni in tot
cartierul, trecatorii, vecinii si chiar politia va cauta sa vi se plinga, deoarece tatal sau mama este
responsabil de greselile, de stricaciunile facute de copii, tot el este obligat sa despagubeasca, sa
plateasca oalele sparte. Ei bine, acelasi lucru se reproduce in forul nostru interior care este plin de
propriile noastre creatii, copiii nostri care fac prostii peste tot, fiindca au fost creati prin mijloace
sau intentii malefice, tenebroase, si produc perturbari pe care legea cosmica ne pune sa le reparam.
Dar, exceptindu-i pe marii Maestri, nimeni nu i-a instruit pe oameni asupra acestor adevaruri;
de aceea isi pun mereu intrebari: "Pentru ce sunt hartuit, tulburat, nefericit?" Dar sunt tocmai proprii
tai copii care te chinuiesc. Tu i-ai creat, prin ura ta, furia ta, dorintele tale de razbunare, pentru ca tu
esti un creator veritabil, ca Domnul... si nu numai in planul fizic, ci in toate planurile.
Adevarata morala se gaseste in aceasta constiinta a faptului ca suntem responsabili de tot ce
facem, nu numai in planul fizic, dar si in planul astral, in planul mental... Adevarata morala nu este
in a ne conforma exterior unor reguli ci a ne obisnui interior sa cream fara incetare ginduri si
sentimente utile, benefice, luminoase, sa trimitem ziua si noaptea din inima si din sufletul nostru
aceste mici entitati invizibile dar reale care actioneaza formidabil asupra tuturor creaturilor.
REPARAREA GRESELILOR
Toate gindurile, toate sentimentele, toate actele bune sau rele se inregistreaza in noi.
Bineinteles, este imposibil sa nu faceti si citeva inregistrari negative, defectuoase, dar straduiti-va
cel putin sa va dati seama si sa luati masuri pentru a repara.
Ati avut un gind urit pentru cineva; ati spus citeva cuvinte jignitoare... aceasta se poate
intimpla tuturor.
Dar imediat trebuie sa constientizati si sa reparati.
PROBLEMELE RAULUI
Slabiciunile si viciile
Sa stim sa recunoastem semnalele de avertizare.
Sa presupunem ca aveti o slabiciune la care nu stiti sa rezistati : iubiti prea mult alcoolul,
sau femeile, aveti tendinta sa-i calomniati pe altii, sa va cheltuiti banii in cumparaturi inutile, sa
va distrati atunci cind ar trebui sa lucrati, sau orice altceva. Straduiti-va sa gasiti in voi semnalele
care anunta venirea tentatiei . Aceste semnale sunt mereu aceleasi si trebuie luate in considerare
ca avertismente. De aceea trebuie sa cautati in trecutul vostru ocaziile in care aceasta slabiciune
s-a manifestat si semnele care au precedat-o. Veti gasi probabil avertismentul care era
reprezentat de o crispare in plexul solar, sau o stare de rau, sau un gind, sau o imagine care vi se
prezinta in functie de persoana respectiva; trebuie deci cautate. Cind veti descoperi aceste
semnale avertizoare, veti putea deveni stapini pe situatie fiindca, de indata ce ele apar, stiti ca
trebuie sa deveniti atent , vigilent. Dar pentru aceasta trebuie sa fiti liber si nu sclavul unor
activitati absorbante care va zapacesc si va impiedica sa aruncati o privire in voi insiva.
ATITUDINEA CE TREBUIE LUATA
FATA DE PROPRIILE GRESELI
 Nu trebuie sa ne amintim mereu de greselile comise, in afara de faptul ca putem trage
invataminte pentru viitor. Uitati ceea ce este deja invechit , nu mai vorbiti despre asta; nu spuneti
in fiecare moment in fata Domnului " Sunt nedemn, sunt un pacatos", pentru a-i arata asa zisa
voastra umilinta. Dumnezeu n-are nevoie sa auda lucruri de genul asta. Spuneti-va dimpotriva :
" Dumnezeule, eu sunt fiul Tau, ajuta-ma sa dobindesc intelepciunea Ta, forta Ta, lumina
Ta. Ajuta-ma sa ies din greutatile mele pentru a te preamari pe pamint asa cum Ingerii Te
preamaresc in Cer ".
Veritabila umilinta nu consta in a ne acuza continuu, ci in a putea spune, chiar atunci cind ati
indeplinit actinea cea mai glorioasa:
"Nu mie, Doamne, ci Numelui Tau revine gloria acestei actiuni".
A STI SA UTILIZEZI FORTELE RAULUI
Tocmai fiindca raul n-a fost inteles niciodata se lupta contra lui; raul trebuie absorbit,
utilizat ca un material pentru lucru . In chimie nu se arunca nici o otrava, totul se utilizeaza. Nici
natura nu arunca nimic, ea preia murdariile, gunoaiele, le foloseste ca materii prime si cu acestea
face sa creasca florile si fructele.
Oamenii care n-au inteles inca acest mare adevar implora :" Doamne Dumnezeule , desfiinteaza
raul ! " Dar Dumnezeu se scarpina in cap, suride si spune : Bietii de ei ! Cind vor intelege ca raul
este necesar, se vor opri sa ma implore..." . Dar pina atunci, ce de rugaciuni! Trebuie sa ne rugam,
bineinteles, dar iata ce ar trebui sa cerem :
"Doamne Dumnezeule, dezvaluie-mi cum ai creat lumea si cum proiectezi tu lucrurile
pentru a putea, ca Tine, sa fiu deasupra raului, ca el sa nu ma mai atinga, dar sa fiu capabil sa
ma servesc de el pentru a realiza lucruri mari".
Numai gindind astfel vom vedea ca nu este nimic rau in natura . Deci in loc sa incerce sa se
debaraseze definitiv de fortele negative care il tulbura, discipolul trebuie sa invete sa le utilizeze
pentru a deveni foarte puternic.
Chiar si morala si religia gresesc atunci cind sfatuiesc de a smulge, de a extirpa raul, pentru
ca raul contine puteri formidabile fara de care omul ar slabi.
Citeva exemple :
1. Sexualitatea
Forta sexuala este o energie pe care am putea-o compara cu petrolul. Cei care sunt ignoranti
si neindeminatici se ard : aceasta forta le arde propria lor esenta. In timp ce, cu acelasi petrol cei
ce stiu sa-l utilizeze, zboara in spatiu . Nici o alta imagine nu rezuma mai bine acest aspect al fortei
sexuale. Si-atunci de ce sa nu zburam in spatiu pina la stele si sa cunoastem totul fara sa fim mereu
arsi?
Apare acum o noua filozofie care ii invata pe barbati si pe femei cum sa se priveasca, cum sa-
si utilizeze aceste elanuri ca sa se inspire reciproc, toata aceasta fericire de a se contempla reciproc
pentru a deveni fiinte exceptionale carora le sunt accesibile cele mai mari infaptuiri, pentru ca
iubirea va veni sa-i ajute, sa-i sustina si sa-i propulseze pina la cer.
2. Vanitatea
Nevoia de a ne arata mai buni decit suntem in realitate nu este in fapt ceva negativ. Si chiar
am putea spune ca insasi natura a sadit aceasta tendinta in om pentru a-l obliga sa evolueze. Fiindca
se poate intimpla ca in dorinta de a atrage aprobarea si admiratia celorlalti, unii sa reuseasca sa se
autodepaseasca. Oamenii carora le era frica, dar care nu voiau sa insele increderea familiei lor sau a
tarii, au devenit adevarati eroi. Un artist doreste continuuu sa se perfectioneze in arta sa pentru ca
publicul sa nu fie obosit niciodata de el sau de operele lui. Si de altfel educatorii, parintii, profesorii,
se straduiesc sa utilizeze aceasta tendinta pentru a obtine de la copii rezultatele cele mai bune . Cind
aratam unui copil ca asteptam ceva de la el, ca avem incredere in el, face tot ce este posibil pentru a
reusi. Chiar si de la un delincvent putem obtine bune rezultate dindu-i o responsabilitate, aratind
prin aceasta ca avem incredere in el.
Vanitatea este deci o tendinta pozitiva in masura in care ne servim de ea pentru evolutia
spirituala .
3. Indoiala
Incercati nevoia de a pune totul la indoiala. Ei bine, in loc de a va indoi mereu de Inteligenta
cosmica, de existenta lui Dumnezeu sau de bunatatea celorlalti, de ce nu va indoiti de voi insiva, de
veridicitatea punctelor voastre de vedere si sa spuneti : " Oare am intotdeauna dreptate ? Oare sunt
pe calea cea buna? Oare nu exista un mod de a gindi mai bun ca al meu ?" si sa incepeti sa cautati.
Din nefericire asupra acestui punct, nu exista indoliala, credem in mod absolut.
Oamenii se indoiesc de toate in afara de propriul lor rationament si asa intra in
incurcatura . Nu este deloc inteligent! In loc sa creada ca toate dorintele si slabiciunile lor sint
nobile, legitime, minunate si sa le apere, trebuie sa inceapa sa se intrebe daca sunt chiar atit de
"catolici" , cu adevarat divini. In loc sa se indoiasca mereu de natura lor superioara, de spiritul lor
si de tot ce Dumnezeu a sadit in ei, mai bine sa se indoiasca un pic de natura lor inferioara!
Din nefericire se indoiesc de ceea ce Dumnezeu le-a daruit pentru a-i salva si cred in mod
absolut in fortele dezlantuite in ei ! Daca tot vor sa se-ndoiasca cu adevarat de ceva, sa stie cel
putin de ce ar trebui sa se indoiasca.
GREFA SPIRITUALA (vezi cap. IX)
Presupuneti ca ati avea un arbore foarte viguros ,dar care da fructe acre, de nemincat : veti
face o grefa, un altoi, si, pe un par salbatic, de exemplu, veti putea obtine niste pere magnifice.
Oamenii au devenit experti in aceste tehnici, dar cind este vorba de domeniul psihic sau de
domeniul spiritual, nu sunt nici atit de capabili, nici atit de indeminatici.
1. SENZUALITATEA
Sa presupunem ca aveti nevoie de o dragoste foarte senzuala. Este o forta salbatica,
formidabila, irezistibila. Puteti face o grefa deasupra, dar, pentru asta, trebuie sa gasiti o ramura
de un alt fel de iubire, pura, nobila, inaltatoare si s-o altoiti. Atunci sevele produse de natura voastra
inferioara vor urca, vor circula pe aceste ramuri, adica aceste amprente, aceste circuite noi, schitate
in creierul vostru vor produce fructe extraordinare, o iubire deosebita care va va aduce o incintare
si inspiratii de neuitat.
2 .VANITATEA
Si daca aveti o vanitate care va ia mult din timpul si fortele voastre , puteti sa-i dati si o alta
orientare. In loc sa doriti mereu sa fiti glorios in fata lumii, acelor gura-casca, a imbecililor, veti
lucra sa obtineti gloria, dar pentru impliniri celeste, o glorie divina, care nu se stinge niciodata.
3. FURIA
Daca sunteti furios, probabil ca din aceasta cauza v-ati distrus multe prietenii si ati ratat
multe conditii favorabile pentru viitorul vostru. Dar aceasta forta brutala care explodeaza ca o
furtuna, o putem sublima, transforma, facind o grefa, si atunci veti deveni neobosit pentru a va
lupta, a va razboi, a combate tot ce este inferior, deveni un soldat al lui Hristos, un servitor al lui
Dumnezeu. In loc sa fie folosita pentru a distruge ceea ce este maret, forta voastra martiana va va
ajuta sa construiti.
Este suficienta grefa . Dar amintiti-va ca trebuie sa pastreze radacina, nu o smulgeti
niciodata, pentru ca ea este viguroasa si trunchiul la fel. Trebuie sa faceti altoirea, extrageti mental
fortele pe care le contin si va legati de o entitate, de un spirit luminos , de un inger sau de arhanghel.
Toti initiatii au fost obligati sa faca grefe ei au intrat mereu in legatura cu fiiintele care-i
depasesc si fructele pe care le-au produs astfel, sunt cele mai bune. Dar cea mai puternica altoire,
cea mai sublima este de a ne lega de Domnul si de a spune :" Doamne, ceea ce fac eu nu este
grozav. Accepta deci sa intri in mine, sa lucrezi si sa Te manifesti prin mine. Vreau sa lucrez pentru
Imparatia Ta si Dreptatea Ta". Aceasta este grefa cea mai buna, cea mai sublima, si daca in acel
moment Dumnezeu accepta, daca El intra in legatura cu noi, arborele vostru (adica voi insiva care
produceati in trecut fructe de nemincat) va produce dupa aceea fructe delicioase si parfumate. Au
ramas numai radacinile si trunchiul, dar altoiul, adica lumea invizibila, lumea divina, lumea celesta
a produs aceste fructe. Ce s-a intimplat? Toate aceste forte brute, primitive, clocotitoare ale
personalitatii au fost luate din cer pentru a le transforma datorita grefei spirituale.
DOUA EXEMPLE SPIRITUALE
REFERITOARE LA SEXUALITATE
Intr-o zi am primit vizita unei tinere fete, era draguta, simpatica si dupa manierele sale se
vedea ca este bine educta . Dar iata ca mi-a marturisit ca era foarte nefericita fiindca era obsedata de
o imagine : in tot ce privea, florile, fructele, obiectele si chiar tavanul, nu vedea decit sexul
masculin. Si cum era credincioasa, catolica, se simtea realmente vinovata, respinsa de Cer si cazuta
in pacat.
Cind am auzit-o, am inceput sa rid. Ea m-a privit putin mirata si i-am raspuns : "Ascultati-
ma, nu e nimic grav, nu este nimic rau in tot ce mi-ati relatat. Este natural, este normal, sunt lucruri
care se intimpla tuturor, mai mult sau mai putin, bineinteles, dar nu aveti de ce sa disperati. Natura
se ocupa de propagarea speciei si ea creeaza aceste reprezentari si la femeie pentru ca genul uman
sa nu se stinga.Dar trebuie stiut cum sa actionam, cum sa utilizam aceste imagini , daca nu, iata in
ce stare va gasiti. Iata deci ce trebuie sa faceti de aici inainte. Cind vi se intimpla sa vedeti aceasta
imagine , in locul unui fruct a unui obiect, in loc sa va mihniti, priviti linistita... Dar nu va opriti
prea mult timp pentru ca se pot trezi anumite dorinte si pentru a va consola se recurge la gesturi si
asa mai departe.... Deci pentru ca acestea sa nu se produca , deveniti putin filozof, adica incepeti sa
va ginditi la Inteligenta Cosmica care determina formarea acestor organe . Reflectati , meditati ,
sunteti impresionati de Inteligenta care a creat lucruri perfecte , si ati uitat tentatia care v-o puteau
aduce. In timp ce, daca va cufundati in aceasta obsesie, nu veti mai iesi. Luati aceasta imagine ca pe
un punct de plecare, cum veti ajunge la predestinarea voastra, in sus. In acest fel este magnific,
fiindca aveti din cind in cind puncte de plecare, de propulsie . Daca tineti bine minte, nu le luati
decit ca pe niste puncte de plecare, altfel veti ajunge sa va cufundati si va veti pierde. Trebuie numai
sa le utilizati.
Din nefericire oamenii nu stiu sa mearga mai departe pentru a reflecta si a se minuna ,
gindind ca insasi acest fapt ii va salva .
Voi spuneti :" Dar ce mi se intimpla ? Este infricosator, este dezgustator", si asta va pierde .
Aruncati aceste conceptii invechite si nu mai spuneti "Este infricosator " ci "Ce frumusete ! Ce
spendoare ! Cita inteligenta ! Cum a putut natura sa formeze un lucru ca acesta? "Aceasta stare de
uimire va va permite sa va rezolvati problema.
Citeva zile in urma am primit vizita unui barbat de o anumita virsta care mi-a marturisit ca,
in domeniul sexual , avea o mare slabiciune, era incapabil de a se stapini in fata femeilor,
intrebindu-ma cum ar putea remedia asta. I-am spus : "Ar fi trebuit sa incepeti sa va ginditi mult
mai devreme, dar as vrea sa va dau citeva exercitii pe care sa incercati cel putin sa le practicati. De
exemplu, mergeti pe plaja si priviti fetele tinere; sigur, se va trezi ceva in d-voastra, este normal,
este natural. Dar cum nu puteti sa va satisfaceti dorinta cu ele, deci sunteti obligat sa rezistati, sa
faceti un efort de sublimare, chiar atunci veti incepe sa exersati vointa si daca repetati acest
exercitiu cu succes nici nu veti mai avea nevoie sa mergeti pe plaja. In acel moment veti putea privi
numai citeva reviste, si in acest caz ceva se va trezi, veti surprinde atunci aceasta senzatie care se
trezeste si faceti-o sa urce pina la Cer, pina la Mama divina. Si exersind in dv astfel mai mult timp,
veti ajunge intr-o zi sa nu mai aveti atit de mult nevoie de relatii fizice cu femeile . Si iata , iata
triumful!.
Dar trebuie sa va exersati astfel mai mult timp, cu doze homeopatice. In homeopatie putem
dilua pina la a noua centezimala (adica 000000001) si chiar la acest grad de dilutie produsul ramine
eficace ! In dragoste putem deasemenea ajunge la o astfel de dilutie ca nu mai este nevoie de
contacte fizice, si aceasta este iubirea spirituala. Dupa cum vedeti , este o chestiune de metoda: in
loc sa fugiti si sa ramineti mereu vulnerabil, "prindeti taurul de coarne".
NOILE CLISE
Defectele voastre, slabiciunile voastre sunt ca niste clisee imprimate in voi si orice ati face,
ele sunt mereu acolo, prezente, gata sa va impinga sa actionati in aceeasi directie. Deci, chiar daca
luptati cu viata, nu veti repurta victoria. Pentru a triumfa, trebuie sa pregatiti un alt cliseu, luind o
alta atitudine, obisnuindu-va sa aveti alte ginduri, alte sentimente, sa faceti alte gesturi.
Incepeti deci o noua inregistrare. Aceasta nu inseamna ca primul cliseu s-a sters, nu , nu se
sterge, dar este ingropat sub alte straturi. Atit timp cit va veti mentine pe aceasta noua directie va
ramine ingropat, dar daca nu va mentineti asa, se va manifesta din nou.
Un barbat decide daca nu va mai incerca sa seduca femeile. Dar iata ca nu si-a schimbat
cliseul si evident, cu prima ocazie, cedeaza. Si-atunci este deceptionat, regreta, sufera, isi promite ca
data viitoare va fi altfel... dar data viitoare este exact la fel. Ca sa fie diferit trebuie facut efortul de a
schimba ceva in modul de a privi, in gesturi, in cuvintele pronuntate, si cind a reusit o data are toate
sansele sa reuseasca mereu, pentru ca noul cliseu se inscrie din ce in ce mai profund. Acelasi lucru
este valabil pentru toate celelate tendinte reprobabile, furia , birfa, lacomia, lenea etc.
STARILE NEGATIVE
Sa ne oprim pentru a da o alta orientare gindurilor noastre.
Sunteti in curs de a face un lucru si deodata constatati ca l-ati inceput intr-o stare de agitatie...
De indata ce observati, opriti-va imediat. Daca nu va opriti deindata ,veti continua in aceasta
agitatie fara sa va mai puteti opri. Deci ,intrerupeti lucrul, apoi reincepeti in alt ritm. Noua stare se
va perpetua la rindul sau.
De ce o persoana furioasa tulbura obiectele, de ce trinteste usile, loveste mobilele? Pentru ca
ar vrea sa se debaraseze de aceasta forta pe care nu stie cum sa o stapineasca. Dar cu cit se agita, cu
atit este obligata sa se agite. Trebuie deci sa faca contrariul, sa se opreasca din miscare un moment,
apoi sa-si continue lucrul.
Sa presupunem ca aceasta perturbare se manifesta prin voi atunci cind mergeti pe strada. Nu
va veti putea debarasa continuind sa mergeti deci opriti-va. Ca sa nu fiti observati de trecatori,
opriti-va in fata unei vitrine cu aerul ca priviti ceva... si acolo, fortati-va sa va rezolvati problema
care este sursa agitatiei voastre. Din momentul in care ati intrerupt miscarea puteti da o alta
orientare gindului vostru.
RISIPIREA NORILOR PRIN GIND
In timp ce va simtiti prost dispus, trist, nelinistit. (pentru ca a trecut prin voi un nor) incercati
sa meditati pentru a risipi acel nor in loc sa-l alimentati cu reflectiile voastre. Daca veti reusi veti
constata ca soarele, Dumnezeu , este mereu acolo, ca era numai ascuns de proprii vostri nori...
Si daca faceti asta la scara mica , de ce n-ati face-o si la scara mare? Odata ce sunteti
capabili sa va risipiti norii vostri, veti putea incerca sa dispersati norii colectivi care apasa asupra
pamintului. In timp ce ati plantat un bob de griu si ati constatat ce frumoase spice v-a dat, veti putea
insaminta un cimp intreg cu mii de boabe asemanatoare, pentru ca nu va indoiti ca si celelalte boabe
plantate vor da asemenea spice . Acelasi lucru este si pentru munca interioara. Cind ati reusit pentru
voi, fiti sigur ca gratie muncii voastre, puteti ajuta intreaga omenire.
A FACE O BAIE
Apa are proprietatea sa absoarba totul. Ea absoarbe binele ca si raul, de aceea , cind sunteti
intr-o stare de extaz sau de mare bucurie, nu trebuie sa va spalati si mai ales nu faceti baie.
 Dar daca sunteti nefericit si faceti o baie, va veti simti mult mai bine imediat, fiindca apa va
prelua durerea voastra.
A FIXA UN TERMEN RAULUI
Presupuneti ca ati avea o indispozitie, o migrena , un chin, un rau care va urmareste.... Iesiti ,
faceti o plimbare , mergeti spunind: " Cind voi ajunge la arborele pe care-l vad acolo, sau la acel
perete voi fi eliberat de raul meu. Apropiati-va de acel reper cu gindul ; aceasta eliberare se va
produce intr-adevar si cind veti ajunge la obiectul fixat, veti simti o usurare. Daca aceasta usurare
este prea slaba, reincepeti, alegindu-va un alt reper, mai departe si afirmati ca acolo raul vostru va
dispare imediat. Continuati astfel pina cind veti simti o ameliorare evidenta.
PUTEREA IUBIRII
Cind va simtiti nefericit , iritat, sau descurajat, in loc sa disperati si sa mergeti sa-i nelinistiti
si pe ceilalti, ramineti linistit la d-v si spuneti : M-am lasat racit, trebuie sa ma reincalzesc! Faceti
apoi citeva respiratii, faceti un gest cu dragoste, trimiteti un gind de iubire intregului Univers,
fiindca este adevarata caldura. Veti constata ca trimitind unde de dragoste, ati deschis in voi o sursa
de lumina , si apa dragostei curge acum. Lasati-o sa curga si sa-si faca treaba pentru ca ea va
purifica totul in voi.
PUTEREA CUVINTULUI
In procesul Initierii, discipolii sunt invatati sa se serveasca de cuvinte, sa le pronunte in asa
fel incit sa declanseze fortele naturii. Cuvintele sunt puternice, dar noi nu stim inca sa ne servim de
ele si nici sa le pronuntam corect.
Cind va este frig, cind va simtiti abandonat, cind aveti impresia ca nimeni nu va iubeste,
pronuntati cuvintul IUBIRE o data, de doua ori, de zece ori, in diferite moduri : declansati astfel
puterile cosmice ale iubirii in mijlocul carora nu va veti mai simti singur , abandonat.
Cind va simtiti in intuneric, ca si cum ati cazut pe fundul unei prapastii, pronuntati cuvintele
INTELEPCIUNE, LUMINA, pina cind vibreaza si cinta in toate celulele corpului vostru. In acel
moment totul se va lumina...
Cind va simtiti perturbat, limitat, tulburat, pronuntati cuvintul LIBERTATE.
Puteti sa mai pronuntati cuvintele FRUMUSETE, ADEVAR, FORTA, SANATATE,
ARMONIE.... Veti spune ca e putin lucru. Da, dar daca stiti sa le pronuntati cu intensitate si
convingere fiecare cuvint, pe masura ce-l repetati, dobindeste o mare putere si influenteaza propria
voastra substanta.
PUTEREA CINTECULUI.
Cintecele pe care noi le cintam aici actioneaza in mod favorabil asupra voastra si chiar cind
nu le cintati , simplul fapt ca le aveti in cap va face bine, pentru ca aceste cintece vibreaza in voi.
Cind simtiti ca nu stiti prea bine unde va aflati, ca ideile voastre se incilcesc, cintati : "Misli ,
pravo misli: Gind corect" si veti vedea deja mai bine drumul.... Cind credeti ca nimeni nu va mai
iubeste, cintati Bog e lubov : Dumnezeu este iubire" si atunci, ce doriti mai mult decit faptul ca
Dumnezeu nu va va parasi niciodata?
Si daca sunteti un pic obosit , bolnav, cintati "Sila zdrave e bogatstva - Forta si sanatatea sunt
bogatii" si-atunci totul vibreaza : peretii, plafonul, si va ridicati plini de viata....
Daca considerati viata cenusie, ca nu va mai inspira nici o bucurie spuneti "Krassiv e jivota:
Viata este frumoasa"... (aceste cintece bulgare apartin repertoriului Fraternitatii)
Iata, aveti aici mijloace, un intreg arsenal magic, ramine sa va serviti de el.
CUM SA LUPTAM CONTRA SPIRITELOR RAULUI
 Daca resimtiti o tulburare, daca aveti o tentatie, aceasta dovedeste ca sunteti atacat de spirite
rele. In acest caz nu iesiti in afara pentru a lupta cu ele, daca iesiti din fortareata voastra veti fi cu
siguranta atinsi pentru ca nu purtati nici ciraca, nici scut, nici arma. In acel moment, din
contra,intrati profund in voi insiva.
In loc sa va bateti contra unor inamici care sunt foarte puternici , intrati in voi, alungati-i !
Lupta impotriva lor ii intareste. Combatindu-i , deveniti mai nerabdatori, mai nervosi. Deci nu
luptati, multumiti-va sa intrati profund in voi insiva si incercati sa nu va ginditi la acesti inamici, sa
nu va ocupati de ei sa asteptati pur si simplu. Ginditi-va la Domnul, ramineti acolo citeva momente,
in forul vostru cel mai inalt, la un moment dat veti constata ca inamicii au plecat. Va intrebati: " Si
daca sunt inca acolo?" Ei bine, daca sunt inca acolo, cum veti intra in forul vostru cel mai inalt unde
se afla lumina, intelepciunea, forta, veti putea cel putin sa-i atacati cu arme potrivite.
Lasati-va inamicii sa strige. Nu va poticniti, nu miscati, nu va nelinistiti din cauza lor si mai
ales nu luptati impotriva lor atit timp cit nu sunteti bine inarmat si pregatit pentru aceasta lupta.
In loc sa luptati ,sa va epuizati , sa cheltuiti multe forte,lasati totul la o parte si urcati acolo
unde Dumnezeu locuieste in voi. Dumnezeu nu locuieste acolo unde dusmanii ar putea sa-l atinga.
El locuieste in locul cel mai profund al fiintei noastre. El care este forta adevarata, puterea, si
trebuie sa il gasim . Deci, cind va simtiti amenintat lasati toate preocuparile voastre si reculegeti-va
gindind la acest Spirit Divin care va patrunde. Cind veti ajunge sa-l atingeti cu gindul , El va va
spune : "Vino, copilul Meu, cineva te urmareste, dar in preajma Mea vei fi aparat"....
Sa presupunem ca sunteti invadat de ginduri sau de sentimente emotive si orice ati face
pentru a le vina, nu reusiti. Ce-ati putea face? Luati o atitudine de observator. Incepeti sa priviti , sa
observati linistit toate aceste forte si entitati rele, manifestarile lor, uneltirile lor; observindu-le, deja
va plasati deasupra lor , si atunci iata ce se intimpla; cum ele incep sa simta prezenta cuiva care le
supravegheaza, asta le jeneaza... si daca in acel moment proiectati asupra lor citeva raze de lumina,
se disperseaza pentru ca ele nu iubesc lumina. Ele pot reveni si este chiar sigur ca vor reveni( atit
timp cit n-ati format in voi clisee noi, ele vor reveni) dar inca o data le veti observa si veti proiecta
asupra lor fascicolul luminos, si veti sfirsi prin a va debarasa de ele. Da, pur si simplu pentru ca v-
ati mentinut deasupra lor. Iata secretul.
RUGACIUNE CONTRA SPIRITELOR RELE
" IN NUMELE IUBIRII DIVINE STATORNICE SI ETERNE
IN NUMELE INTELEPCIUNII DIVINE STATORNICE SI ETERNE
IN CARE NOI NE MISCAM SI NE DUCEM VIATA NOASTRA,
IN NUMELE CUVINTULUI MAGIC VIU,
FIE CA TOT RAUL SI TOT GINDUL INSPIRAT DE CEL
VICLEAN SA FIE RISIPITE SI NIMICITE.

DIFICULTATILE
PREVENIREA PERIOADELOR DIFICILE
Constiinta noastra se lumineaza si se intuneca, se umple si se goleste , pentru ca noi suntem
supusi acelorasi alternante ca si natura.
De aceea trebuie sa fim constienti de perioada cind trebuie sa se produca fiecare fenomen.
Presupuneti ca o perioada dificila se apropie : daca nu cunoasteti acest lucru , va luati in mod
imprudent angajamente pentru o actiune sau alta, dar cind soseste momentul, nu aveti nici
inspiratie, nici bucurie si va simtiti descumpanit . Ati fi putut evita aceasta daca ati fi stiut dinainte
ca vor veni zile intunecate cind va veti simti slabit, deprimat. Toate greselile se fac in momentul in
care constiinta este intunecata. Invatati sa simtiti apropierea unor astfel de momente si atunci cind
sosesc, sa nu intreprindeti nimic important.
NU INCERCATI SA SCAPATI DE GREUTATI
Cel care incearca sa scape de efort si de greutati va intilni obilgatoriu dificultati si mai mari.
In loc sa incerce sa fuga de probleme, trebuie sa incerce sa le rezolve, daca nu , a doua situatie va fi
mai rea decit prima . O schimbare nu pote fi benefica decit daca ati stiut mai intii sa rezolvati
problema in fata caruia ati fost pus. Daca vreti sa va abandonati datoria pentru a gasi o situatie mai
agreabila, inseamna ca nu cunoasteti legile severe care comanda destinul. Lumea invizibila va va
spune : " Nu trebuie deci sa fugim de dificultati, ci sa cautam sa le intelegem bine sensul si sa
facem ce este necesar. Cind vom simti ca am implinit totul, vom putea merge indiferent unde, chiar
in Infern, in toata linistea, pentru ca ingerii pregatesc drumul pentru care au implinit totul.
ACCEPTATI INCERCARILE SI MULTUMITI CERULUI
Va aflati la o scoala spirituala, traiti in lumina, dar asta nu inseamna ca, din cind in cind, nu
vi se pot intimpla unele accidente sau citeva nenorociri. Nu suntem feriti de aceste neajunsuri
pentru ca ne aflam intr-o scoala initiatica. Pentru a nu vi se intimpla nimic rau , trebuie lichidate
toate datoriile trecutului. Daca le mai prelungiti, indiferent daca urmati sau nu un Invatamint , ca
sinteti sau nu in Lumina , nu este nimic de facut; trebuie sa le platiti. Sunteti intr-un Invatamint
Divin, se intelege; traiti in aceasta lumina, nu mai faceti de acum inainte decit bine, se intelege, dar
trebuie sa stiti ca acest bine va da rezultate in viitor si nu imediat. Deci, cind treceti prin incercari,
trebuie sa le acceptati si sa spuneti : "Doamne Dumnezeule, aceasta nu poate distruge munca pe
care am facut-o in lumina. Cu atit mai bine ca am aceste probleme, inseamna ca ma eliberez si e
foarte bine. Acum stiu de ce trebuie sa trec prin toate astea, nu ma voi mai revolta, nu voi mai cere
sa fiu crutat".
DINTR-UN RAU INTOTDEAUNA POATE IESI UN BINE
Orice vi s-ar intimpla, trebuie intotdeauna sa incercati sa vedeti latura buna a lucrurilor. Deci,
in fata dificultatilor, bolilor , accidentelor, ginditi ca din acest rau ar putea iesi un bine si astfel totul
se va aranja. Spuneti-va : " De ce sa nu indur citeva neplaceri ca sa pot avea alte bucurii? " Gratie
necazurilor lor, multi oameni au realizari deosebite. Daca n-ar fi avut anumite dificultati n-ar fi
reusit sa infaptuiasca ceva maret, nobil, celest.
Studiati tot ce vi se intimpla si intrebati-va ce asteapta lumea invizibila de la voi dindu-va
dificultati sau insuccese.
Daca va obisnuiti sa aruncati o alta privire obstacolelor si evenimentelor in aparenta
neplacute, veti vedea ca ramine intotdeauna ceva de descoperit. Fericirea se afla deseori acolo unde
nu ati asteptat -o..... Voi doriti sa semene cu ideea pe care v-o faceti voi despre ea, ei, nu, aceasta nu
se va intimpla niciodata. Dar nu va descurajati, nu sunteti singuri, exista multe fiinte invizibile care
se gindesc la voi si care nu contenesc in a va instrui si sfatui.
METODE DE PURIFICARE
POSTUL
BINEFACERILE POSTULUI PENTRU SANATATE
Toti initiatii recomanda postul, pentru ca ei stiu ca purifica organismul si ca puritatea este
baza sanatatii.
Daca nu postiti niciodata, celulele stomacului si toate organele sunt obisnuite sa se bazeze pe
stapinul lor, dumneavoastra: ele stiu ca le veti satisface mereu si devin lenese. Cum exista o
abundenta de hrana, o parte nu poate fi absorbita in tesuturi unde incep sa fermenteze, sa
putrezeasca . In timp ce, in post , celulele neprimind hrana, iau decizia sa devina mai econome,
mai intelepte si mai active pentu a se putea descurca cu rezervele. In acel moment nu mai exista
fermentatie in organism. Daca nu postim niciodata ne expunem la mari pericole pentru viitor,
fiindca celulele devin pasive, lenese si slabite. Este evident ca postul prelungit slabeste
organismul si poate chiar aduce moartea. Dar daca stim cit timp, in ce conditii si in ce stare de
constiinta trebuie sa-l tinem, beneficiile sunt imense pentru sanatate.
POSTUL SAPTAMINAL
Este o obisnuinta buna sa postim in fiecare saptamina timp de 24 de ore. In acest timp puteti
bea apa calda fiarta, dar nimic mai mult. In acelasi timp veti face o munca spirituala, va veti lega de
entitatile cele mai luminoase, va veti alege muzica si lecturile care ar putea sa va inspire si sa
purifice gindurile si sentimentele voastre.
POSTUL IN VIATA SPIRITUALA
1. PENTRU INTARIREA GINDULUI
Postul nu are o influenta buna numai asupra sanatatii. Atunci cind initiatii doresc sa ajute sau
sa salveze pe cineva care se afla afundat in greutati, postesc, pentru a putea trimite fortele spirituale
care se acumuleaza in ei in timpul acestei privatiuni. De aceea Initiati postesc deseori pentru a-si
putea ajuta prietenii sau semenii.
2. PENTRU ALUNGAREA ENTITATILOR NOCIVE
Datorita postului putem alunga entitatile raufacatoare care se adapostesc in noi. Deja , in
prima zi de post aceste entitati se vor plinge de noi si vor spune : "Devine tare rau stapinul asta, nu
ne mai da nimic" si vor pleca sa caute pe altcineva care sa-i hraneasca.
Bineinteles, exista entitati mai rezistente care nu ne parasesc decit a doua sau a treia zi sau
chiar mai tirziu... Dar, in fiecare zi, noi entitati ne abandoneaza, si ne simtim din ce in mai linistiti .
Cind discipolii au venit la Iisus sa-l intrebe cum pot alunga demonii, El le-a raspuns prin rugaciuni
si prin post. Nu exista alte mijloace. Daca nu postim niciodata , toate entitatile inferioare din nou
se intaresc si devin atit de puternice incit vor sfirsi prin a ne distruge.
3. INTRERUPEREA POSTULUI
Dupa un post de mai multe zile nu incepeti sa mincati imediat normal, aceasta poate antrena
tulburari grave si chiar moartea in anumite cazuri.
Prima zi, trebuie sa beti citeva cesti de supa usoara, a doua zi puteti minca ciorba cu pesmeti, a
treia zi puteti incepe sa mincati normal, dar hrana usoara si nu in prea mare cantitate. In acest fel nu
va expuneti niciunui pericol si dupa un astfel de post va simtiti intinerit ,degajat, ca si cum
materialele care va stinjenesc organismul au disparut, deseurile si impuritatile au fost arse.
TRANSPIRATIA
Sudoarea are aceeasi compozitie ca si urina, dar mult mai diluata. Deci, pielea care elimina
sudoarea prin pori face aceeasi munca precum rinichii si transpirind, omul se curata, se purifica.
Exista mai multe metode pentru a transpira ,dar va sfatuiesc sa urmati una foarte simpla : bauturi
calde. Fierbeti apa si o beti cit de calda posibil. Apa calda intra in osmoza in toate canaliculele, le
dilata se ridica prin capilaritate si produce transpiratie prin pori.
Transpirind astfel va veti simti reinoit , purificat, intarit. Transpiratia este esentiala pentru
sanatate. Simtiti de exemplu ca v-a luat frigul si ca incepeti sa faceti febra, puteti sa va vindecati
prin transpiratie bind mai multe cani de apa foarte fierbinte care va pot ajuta sa eliminati toxinele.
Cele patru elemente
Fiecare fiinta poarta in profunzimile subconstientului sau germeni nocivi care gasesc
intotdeauna conditii propice pentru a creste si a impiedica existenta proprie. De aceea, cind un
discipol este deja foarte avansat pe drumul evolutiei, primeste misiunea de a patrunde in
profunzimile subconstientului sau si cu ajutorul Ingerilor celor patru elemente Ingerul Pamintului,
Ingerul Apei, Ingerul Aerului, Ingerul Focului, se debaraseaza de acesti germeni : ii arde prin foc, ii
risipeste prin vint, ii ineaca prin apa sau ii face sa dispara in pamint. Numai astfel se elibereaza
complet.
Trebuie bine cunoscut rolul fiecaruia din cele patru elemente.
1. PAMINTUL
Pamintul preia toate impuritatile, asta este proprietatea sa; este ca un magnet care atrage tot
ce este murdar si impur pentru a-l transforma apoi in laboratoarele sale. Priviti cum el ia si
transforma tot ce noi aruncam, pentru a ni le reda sub forma de flori si fructe delicioase...
De aceea, cind simtiti o tulburare, o neliniste, o impuritate, dati-le pamintului. Sapati o mica
gaura, puneti-va acolo degetele si vorbiti pamintului ca unei fiinte inteligente cerindu-i sa preia tot
ce va tulbura. Spuneti : " O, Pamintule , mama mea , tu care mi-ai dat toate elementele din care este
facut corpul meu, iti multumesc! Dar te implor, binevoieste sa iei in santierele si in laboratoarele
tale extraordinare toate impuritatile acumulate in mine dealungul anilor si sa mi le redai
transformate in elemente pure pentru a-mi putea indeplini misiunea mea in lume ".
Cind ati terminat recititi formula Kabalistica pe care v-am dat-o : Taro-Tora - Rota-Tarota -
Rotaro.
2. APA
Apa este un element foarte propice purificarii pentru ca, peste tot unde trece, ea preia,
absoarbe. In planul eteric de asemenea apa are aceleasi proprietati de a retine , de a absorbi ; de
aceea Initiatii au obiceiul de a a face un ritual cu apa pentru a se putea debarasa de toate
impuritatile psihice. Ei pronunta si se servesc de anumite formule pentru a activa apa si ii da mai
multa putere. Dar pentru a ne purifica cu adevarat prin apa, trebuie sa intram in comuniune cu apa
spirituala, apa cosmica ce este dincolo de apa psihica. Pina nu veti intra in contact cu aceasta apa,
stratul de fluide nu va va parasi complet.
CUM SA FACEM BAIE
Majoritatea oamenilor nu gindesc ca spalindu-si corpul lor fizic au ceva de facut si pentru a-
si purifica corpul lor eteric si corpul lor astral. In planurile eteric si astral se gasesc impuritati de
care este dificil sa se debaraseze, iar cele ale planului astral sunt mai puternice, mai indezirabile si
mai nocive decit ale tuturor celorlalte planuri.
Apa este capabila de a indeparta aceste impuritati, dar trebuie mai intii s-o activam . Pentru
aceasta trebuie sa luati o anumita cantitate de sare (stiti fara indoiala ca sarea joaca un rol foarte
important in ceremoniile religioase) pe care o pregatiti inca de dimineata aprinzind luminari, arzind
tamiie si pronuntind citeva cuvinte pentru a o consacra puritatii absolute, Mamei Divine, Spiritului
Cosmic, si cereti Inteligentelor celeste sa o binecuvinteze pentru a-i conferi virtuti purificatoare.
Inainte de a intra in baie, aruncati in apa aceasta sare pe care ati consacrat-o si pronuntati
citeva cuvinte pentru a sfinti apa prin virtutile sarii, apoi adresati-va Mamei Divine spunindu-i : O,
Mama Divina , admir aceasta apa care este o reflectare a Ta; Te rog, sfinteste-o ca sa-mi poata
indeparta toate impuritatile, toate bolile si slabiciunile mele ca sa-l pot sluji mai bine pe Tatal meu
Ceresc". Apoi atingeti apa si vorbiti creaturilor care o populeaza : " O ondine, cit de frumoase, pure
si transparente sunteti ! Primiti-ma acoperiti-ma si lucrati asupra mea pentru a scoate din fiinta mea
tot ce nu vibreaza in armonie cu Cerul!" Spunind aceasta, atingeti apa cu multa dragoste.
Apa este un element in care traiesc entitati invizibile dar frumoase si pure; prin ea intrati deci
in contact cu aceste entitati care sunt foarte sensibile si care vor fi binevoitoare din cauza atitudinii
noastre pline de iubire. Luati apoi intr-un vas din aceasta apa pe care ati binecuvintat-o, pentru a o
turna pe d-v dupa ce ati terminat sa va spalati . Cind intrati in apa , spuneti cit este de frumoasa cit
de incintat sunteti, si va sapuniti de trei ori. Daca aveti multa credinta si multa iubire, veti obtine
rezultate frumoase; totul depinde de credinta si de iubirea voastra.
A LUCRA CU APA
 Sa presupunem ca ati dori sa va purificati , dar n-aveti apa; puteti face totusi acelasi lucru
prin Gind. Imaginati-va senzatia de prospetime, simtiti apa curgind pe voi si indepartinndu-va toate
impuritatile. Baia spirituala va poate cu adevarat curata pentru ca in realitate adevarata apa nu este
apa fizica. Apa veritabila trebuie gasita in interior. Omul poseda in el surse de apa vie , si de aceasta
apa vorbeste Iisus cind spunea : " Din sinul sau vor izvori riuri de apa vie". Apa fizica nu este decit
un mijloc de a intra in comunicare cu apa spirituala.
CUM PUTETI UTILIZA APA
PENTRU A SCAPA DE STARILE NEGATIVE
Poate ca aveti uneori chinuri de care nu stiti cum sa scapati . Priviti si ascultati atunci cum
curge apa. Chiar daca nu este decit apa de la robinet, dupa citeva momente va simtiti usurati. Ce s-a
intimplat ? Apa care curge influenteaza plexul solar antrenind materialele care va perturba.
Puteti astfel sa va scufundati miinile in apa calda sau rece, si dupa citeva minute veti avea
impresia ca v-ati debarasat de greutatea pe care o simteati.
Spalati-va miinile constient cu sapun o data, de doua ori... si chiar pina la zece ori. Datorita
Gindului ce actioneaza in timp ce va spalati , totodata si miinile eterice care sunt dincolo de Miinile
voastre fizice.
CUM SA MAGNETIZAM APA
Odata ce v-ati spalat miinile ele pot deveni conducatoare de energie celesta. In acel moment,
puteti sa introduceti aceste energii in apa pe care o beti. Luati un pahar cu apa pura (de preferinta
dintr-un izvor, sau lac de munte), tineti paharul in mina stinga si cufundati in apa primele trei degete
ale miinii drepte (policele, indexul, mediu si concentrindu-va asupra iubirii, intelepciunii si
adevarului, pentru a impregna apa. Apoi beti aceasta apa gindind : " Pentru iubirea care vindeca,
pentru intelepciunea care lumineaza, pentru adevarul care elibereaza".
3. AERUL
1. Exercitii de respiratie (vezi cap II)
2. Exercitii cu Ingerul aerului
Cind este vint, puteti iesi sa va plimbati, rugind Ingerul Aerului sa va preia grijile si
impuritatile voastre.
3. Expunerea la aer
Daca aveti posibilitatea, intr-un loc la adapost, expuneti-va gol imaginindu-va ca aerul trece
prin voi si va curata de toate impuritatile voastre.
4. FOCUL
Focul este o poarta care se deschide lumii de dincolo deoarece reprezinta limita dintre lumea
fizica si lumea eterica. Prin foc este deci mai usor de intrat in comunicare cu lumea divina. Daca
inainte de a implini un act important, Initiatii au obiceiul sa aprinda o luminare , este pentru ca ei
stiu ca numai focul poate sa-i introduca in regiunile subtile si sa-si faca astfel gindul si vocea auzite.
1. EXERCITII LA RASARITUL SOARELUI ( vezi cap. IX privitor la soare)
2. IN FATA FOCULUI
Ati vazut cu totii arzind un foc de lemne intr-un semineu , dar v-ati intrebat cum se face ca
ramurile care erau uscate, negre, strimbe devin atit de frumoase si stralucitoare ? Nu este un
miracol sa vezi ceva atit de negru cum devine atit de luminos ? Daca si voi , cind va vedeti sau cind
sunteti in jurul unui foc, imaginati-va ca aduceti toate ramurile voastre uscate, adica toate vechile
voastre tendinte instinctuale . Tot ce este inutil , aruncati in foc.! Pentru ca focul este capabil sa
transforme totul in caldura, in lumina, de care tot voi veti beneficia .
 Daca nu, ce-ati putea face cu aceste uscaturi ? Nu va pot nici incalzi, nici lumina , pentru ca
nu sunteti capabili de a le transforma . Dati-le focului si el vi le va inapoia sub forma de lumina si
caldura.
3. IN FATA UNEI LUMINARI
Intr-o camera linistita, pregatiti-va sa aprindeti o luminare in stare de calm si reculegere .
Consacrati (inchinati ) mai intii luminarea unei entitati : Mama Divina , Tatal Ceresc , Duhul Sfint ,
Sufletul universal , Arhanghelul Mihail...
In timp ce luminarea este aprinsa , focul este prezent si la fel si celelalte trei elemente: aerul,
fara de care focul nu poate arde, pamintul (partea solida a luminarii ), si apa - ceara topita . Privind
flacara , ginditi-va ca va aflati in fata unui mare mister al naturii si priviti-o ca si cum ar fi pentru
prima oara. Asemenea picaturii de apa care contine toate proprietatile oceanului , flacara este o
picatura din Oceanul Cosmic, din Focul Universal . Ea este un centru care raspindeste lumina,
caldura, viata; ea va pune in legatura cu imensitatea vietii cosmice.
Cind simti ca ati ajuns sa va legati de flacara, aplecati-va asupra ei , deschideti gura si aspirati
de trei ori ; retineti respiratia un moment apoi expirati. Trebuie sa repetati exercitiul pentru cele
patru corpuri: fizic, eteric, astral si mental.
Pentru corpul fizic pentru a trezi fortele ascunse in el si de a-l proteja de atingerea focului .
Pentru corpul eteric pentru a-l impregna de vibratiile flacarii.
Pentru corpul astral pentru ca pacea si armonia sa se instaleze in inima voastra.
Pentru corpul mental pentru ca gindul vostru sa fie luminat .
Ceea ce aspirati este viata care se ridica de la flacara in sus si va veti simti intarit .
Cum Ingerul focului va va vedea ca admirati aceasta flacara vie, va va ajuta, va incepe sa va
iubeasca si daca lumea intreaga va arde, cind ati ajuns sa aveti aceleasi vibratii cu ale focului , veti
scapa de distrugere .
Rugati-va deasemenea si faceti un ritual pentru ca aceasta flacara sa se instaleze in voi . De
aceea adresati-va ei spunindu-i :
" Flacara prea iubita, simbol al Duhului Sfint, simbol al Focului Cosmosului simbol al
Soarelui, intra in mine, impregneaza celulele mele pentru ca Duhul Sfint sa coboare intr-o zi in
mine si sa-si gaseasca salasul. "
RUGACIUNEA INGERILOR CELOR PATRU ELEMENTE
Doamne Dumnezeule Atotputernic, Creatorul Cerului si al Pamintului Tata indurator si
atotstiutor, trimite-mi cei patru Ingeri ai Tai: Ingerul Pamintului, Ingerul Apei, Ingerul Aerului ,
Ingerul Focului . Pentru ca vointa Ta sa se manifeste prin mine.
Fie ca Ingerul Pamintului sa preia toate deseurile corpului meu fizic pentru a fi absorbite si
transformate in sanatate si putere!Sa curete intregul meu corp pentru ca viata sa poata circula in
abundenta in venele si arterele mele : Ca intreaga mea fiinta sa fie alinata, degajata. eliberata,
pentru ca Imparatia lui Dumnezeu si Dreptatea Sa sa se infaptuiasca pe pamint iar Era de Aur
printre oameni!
Fie ca Ingerul Apei sa spele inima mea de toate impuritatile ! Pentru ca dragoastea
dezinteresata sa se instaleze in inima mea si sa-mi aduca fericirea, bucuria si implinirea totala.
Pentru ca inima mea sa fie limpede , cristalina, transparenta, pentru ca Imparatia lui Dumnezeu si
Dreptatea Sa sa se infaptuiasca pe pamint iar Era de Aur printre oameni.
Fie ca Ingerul Aerului sa purifice intelectul meu introducind in ea intelepciunea si lumina! Ca
gindul meu sa devina patrunzator , clar, luminos, pentru ca Imparatia lui Dumnezeu si Dreptatea Sa
sa se infaptuiasca pe pamint,iar Era de Aur printre oameni.!
 Fie ca Ingerul Focului , nimeni altul decit Ingerul Soarelui sa-mi sfinteasca Sufletul si
Spiritul ! Fie ca Adevarul Absolut sa intre in fiinta mea intreaga! Ca sufletul si spiritul meu sa
cunoasca viata eterna si sa fie lacasul Atotputerii Divine Creatoare, pentru ca Imparatia lui
Dumnezeu si Dreptatea Sa sa se infaptuiasca pe pamint , iar Era de Aur printre oameni !
Amin, Amin, Amin!
Asa sa fie, asa sa fie, asa sa fie!
A NE RIDICA PENTRU A GASI PURITATEA
Pentru a gasi puritatea trebuie sa urcam, sa ne legam de Cer. In jos nu gasim decit impuritati,
gunoi, care se acumuleaza, elementele cele mai grele, mai terne, namolul. Tot ce este cristalin,
transparent eteric, trebuie cautat in sus. De aceea cel care obisnuieste sa urce mai sus, mereu mai
sus, pina la Dumnezeu, va obtine puritatea, chiar daca n-a cautat-o, pentru ca in acest efort de a se
ridica, de a se depasi, se produce deja o curatire si o purificare in toate corpurile cele subtile.
Cind dorim sa curatam sa albim sau sa decoloram anumite tesaturi le cufundam in vapori sau
in baie. Acelasi lucru este si pentru om. Cind se leaga de Divinitate, deja prin Corpurile sale
superioare este cufundat intr-o alta atmosfera , in alte virtejuri, alte vibratii care actioneaza asupra
lui si toate petele, toate incalcarile sint sterse. Da, acolo sus sint tot felul de "masinarii" care produc
vapori foarte puternici, si cel care se expune acestor vapori se purifica. Daca puneti o batista intr-un
vas care a continut parfum, cind o scoateti dupa un timp ea este impregnata cu acest parfum. Si voi
la fel, daca intrati in aceasta lume plina de lumina si parfumuri, intreaga voastra fiinta se
impregneaza cu chintesentele acestor regiuni apoi devine iluminata, inmiresmata, si toti incep sa
simta ca ceva divin emana din voi, o atmosfera de frumusete, de puritate, de lumina! Credeti-ma ,
este un adevar absolut.
Sa nu uitati deci niciodata, ca pentru a ne purifica, pentru a vedea mai clar, nu este decit un
singur lucru de facut sa ne obisnuim a ne urca, a urca cit mai sus posibil ; acolo unde se gasesc cele
mai bune idei cele mai bune dorinte , tot ceea ce exista mai bun , pentru ca acolo sus totul este
luminos si parfumat.

RELATIILE UMANE
DATORIILE SI RECUNOSTIINTA
1. Datoria noastra fata de familie, societate ,casa, etc.
Omul a primit de la parintii sai corpul ,viata (spunem Viata, dar de fapt nu sint ei cei care-l
creaza ), vesmintele, hrana, locuinta, educatia.... Este o intreaga datorie acumulata care trebuie sa fie
platita. Multi copii refuza sa o recunoasca isi critica parintii, se opun lor, chiar ii detesta... Este
nedrept. Parintii i-au iubit, au suferit pentru ei , i-au ingrijit cind au fost bolnavi, s-au ocupat de
educatia lor. Omul are deci o datorie fata de parintii sai.
Apoi omul are de asemenea o datorie fata de societate sau de natiunea careia ii apartine
pentru ca i-a daruit o intreaga zestre de cultura si civilizitie , cu muzee, biblioteci, laboratoare,
teatre... Ea ii pune la dispozitie trenurile sale, vapoarele, avioanele sale, medicii sai pentru a-l
ingriji, profesorii sai pentru a-l instrui. armata sa ... si chiar jandarmii sai pentru a-l proteja!
Apoi el datoreaza ceva rasei sale fiindca i-a daruit o anumita culoare a pielii , o structura
fizica si psihica, o mentalitate. Si asta nu este tot; el are datorii fata de planeta, fata de pamintul
care l-a hranit si l-a purtat, fata de intregul sistem solar, pentru ca gratie soarelui si planetelor noi
sintem fara incetare sustinuti de Domnul.
Cea mai mare parte a oamenilor nu fac decit sa ia fara sa fie constienti de imensitatea
datoriilor lor... Dar discipolul, el cauta sa fie constient de datoriile sale si sa le achite. De aceea el isi
iubeste intii parintii, ii ajuta si le face bine pentru a le inapoia ce le datoreaza. El reda ceva
societatii, natiunii, umanitatii intregi, sistemului solar, intregului cosmos si in fine lui Dumnezeu.
Prin activitatea sa, gindurile sale, sentimentele sale, fara incetare da tuturor lucruri bune , si natura il
recunoaste ca pe o fiinta inteligenta.
2. DATORIA DISCIPOLILOR CATRE MAESTRII LOR
In ce priveste discipolii, voi aveti o datorie imensa fata de maestrul vostru. Voi spuneti : "
Atunci,cit trebuie sa-i dam?" Nimic,el nu cere nimic, dar intr-o zi veti fi obligati sa faceti pentru
ceilalti atit cit a facut si el pentru voi, trebuie sa manifestati pentru celelalte creaturi aceeasi
abnegatie, aceeasi indulgenta, aceeasi dragoste. Numai astfel va veti plati datoria voastra. Peste tot
trebuie sa existe un echilibru. Si eu am primit enorm de multe lucruri.Cerul s-a ocupat de mine si se
ocupa in continuare de mine; el ma lumineaza, ma instrueste si acum am o datorie fata de el pentru
toate greutatile lui, pentru toate aceste binecuvintari pentru toata aceasta abundenta, pentru toata
aceasta dragoste pe care mi-o daruieste zi si noapte. Si cum sa platesc datoria? Lucrind pentru El,
deschizindu-i drumul sa-si poata indeplini proiectele.
Si voi, credeti ca veti scapa? Oh, cit sunteti de ignoranti !. Si voi deasemenea , veti fi obligati sa
platiti.
RELATIILE DE AFECTIUNE
1. IUBITI FARA SA ASTEPTATI SA FITI IUBITI
Daca asteptati intotdeauna sa fiti iubiti , nu veti fi niciodata fericiti, pentru ca contati pe
lucruri foarte nesigure. Intr-un moment veti fi iubiti, dar in momentul urmator nu se stie ce se va
intimpla. Nu trebuie sa contati pe iubirea celorlalti . Ea poate va veni, bineinteles poate veni chiar
neincetatat, si daca vine este binevenita, dar nu trebuie sa contati pe asta.
De aceea va spun " vreti sa fiti fericiti? Nu cereti sa fiti iubiti, dar voi iubiti, zi si noapte ,si
veti fi fericiti fara incetare. Poate intr-o zi veti intilni o dragoste formidabila... Da, de ce nu ? "
Aceasta poate veni , dar n-o asteptati.
Iata cum am rezolvat eu problemele: eu contez pe dragostea mea, vreau sa iubesc si daca
ceilalti nu vor sa iubeasca, este treaba lor, ei vor fi nefericiti, dar eu sunt fericit . Si iata problema
rezolvata.
2. RELATIILE PARINTI COPII
Cei mai multi parinti cred ca ei sunt creatorii copiilor lor si gindesc ca au dreptul sa actioneze
fata de ei aproape cum vor ei. Nu, parintii trebuie sa cunoasca dreptul ca ei au cladit numai casa
copilului lor : corpul sau ; ei nu i-au creat si sufletul, care vine de foarte departe. Copilul este trimis
la parintii sai ca intr-o tara straina pentru a face studii. Femeile in care el coboara este pentru el ca
o pensiune unde va fi adapostit , hranit, educat si instruit. Copilul este un suflet venit de departe iar
parintii nu sunt decit educatorii sai. Acesti perceptori s-au angajat sa hraneasca si sa educe copilul
pina cind Tatal sau Ceresc il va cere .
Cind un copil este dat in ingrijire intr-o familie, mai devreme sau mai tirziu parintii sai
adevarati vor veni sa-l ceara; ei intreaba ce datoreaza celor ce l-au avut in grija si daca copilul a fost
bine ingrijit ei sunt foarte generosi. La fel parintii trebuie sa stie ca copii lor vin de linga Dumnezeu
si ca ei au datoria sa-l trateze bine pentru ca mai tirziu copiii vor spune Tatalui lor despre grija si
iubirea pe care perceptorii lor le-au daruit-o.
3. RELATIILE DINTRE BARBATI SI FEMEI
a) DRAGOSTEA
Oamenii nu vor gasi la problemele de dragoste solutii decit dupa ce-si vor schimba maniera
de a privi lucrurile. Cauza tuturor dezordinelor este ca barbatii n-au invatat niciodata cum sa
pretuiasca femeile, nici femeile pe barbati. Daca barbatul considera femeia ca pe o femela, ca un
obiect al placerii , ii va determina deja comportamentul si va fi obligat sa gaseasca o iesire tuturor
tendintelor sale inferioare. Dar daca o considera ca pe o divinitate , va avea o alta influenta asupra
ei. Iisus spunea: "Sa se faca dupa credinta ta". Da, modul nostru de a considera lucrurile sau fiintele
ii face sa fie intr-un fel sau altul ; este ceva magic. Dar n-a fost explicat niciodata acest lucru.
Sa nu speram ca vom schimba forma dragostei noastre pina nu schimbam modalitatea de a
considera pe cel sau pe cea care este obiectul dragoastei noastre. Dragostea este dificil de a o
schimba, dar daca modificati modul vostru de a vedea o fiinta si automat actionati asupra voastra,
asupra sentimentelor, tendintelor, manifestarilor voastre.
Astfel actionez eu , considerind femeia ca pe o divinitate. Veti spune : " Biet batrin, cit
sunteti de departe de adevar: Daca ati sti numai ce este femeia ! Si credeti ca eu nu stiu? Dar nu
vreau sa ma gindesc la asta. Nu ma intereseaza ce este sau ce ar putea fi ea in regiunile inferioare.
Ceea ce ma intereseaza este ce poate ea reprezenta in planurile celeste ca scinteie divina, ca
reprezentanta a Mamei Divine, ca poezie ca frumusete. Si voi, deasemenea, trebuie sa va schimbati
conceptiile . Barbatii trebuie sa-si schimbe parerea pe care o au despre femei si femeile despre
barbati, daca nu , portile evolutiei lor vor fi inchise si nu vor face nici un progres . Pentru femeie, si
barbatul trebuie sa fie divinitate...Decurge din aceasta o mare diferenta de atitudine dupa cum
consideram fiintele umane ca pe ansambluri de molecule si de atomi sau ca pe suflete si spirite.
Daca un barbat si o femeie vor sa manifeste adevarata iubire si sa cunoasca adevarata
fericire, eliberare, ei trebuie intotdeauna sa se considere reciproc ca reprezentanti ai Tatalui Ceresc
si ai Mamei Divine. Daca nu, barbatul va imbratisa pe femeia sa , va imbratisa si slabiciunile ei si
limitele ei , nu va astepta ceva superior de la ea, ceva maret, ceva pur, si iubirea lor va avea un
sfirsit . Trebuie deci sa existe o alta intelegere : ca barbatul sa considere femeia ca pe o
reprezentanta a Mamei Divine si ca femeia sa considere pe barbat ca pe un aspect al Tatalui Ceresc.
Prin aceasta maniera de a se considera, ei intra in legatura deja cu ceva superior lor si fiecare dintre
ei devine ceva mai mult decit un iubit sau o iubita si tin in sufletul, in inima, in bratele lor ceva din
imensitate , si din aceasta imensitate curg raze, curente de o natura mai subtila.
Atunci ingerii, spiritele divine, spiritele naturii, vin sa aduca forta lor si bucuria lor acestor
doua fiinte care se exprima in cel mai frumos limbaj al creatiei, limbajul dragostei, al iubirii
nelimitate.
b) VIATA COTIDIANA
Sa luam de exemplu un cuplu pentru a vedea cum se petrec lucrurile de obicei. Dimineata
barbatul pleaca la lucru : " La revedere draga... La Revedere dragule !" Se imbratiseaza, dar rece,
gindind fiecare la altceva. Dupa ce se inchide usa, femeia incepe sa bombane : " Ce prostie am
facut ca m-am maritat cu asta! Este un lenes , un incapabil, un neindeminatic... Pe cind vecinul, cind
i-am vazut masina si cum a imbracat-o pe nevasta-sa .... blanuri , bijuterii...Ah! Ce nefericire!" Si
incepe sa plinga, se lamenteaza , tuna si fulgera:" nu mai pot suporta o astfel de situatie. Cind se va
intoarce diseara, o sa vada el, o sa auda el ! Si se pregateste deja; toata ziua ameninta si se otraveste.
Si sotul incepe si el pe alta parte: " Ah aceasta...(n-o sa va spun cuvintul ) de ce am facut
prostia s-o iau de nevasta? Este atit de banala, atit de stupida! Nu gindeste altceva decit sa se plimbe
prin magazine cu catelusul si sa se indoape la cofetarie cu prietenele ei. Nu face nimic in timp ce eu
lucrez aici in praf, in zgomot, pentru a aduce nitel mai multi bani . Dar asta nu poate dura , o sa
vada ea cind ma voi intoarce!" Deci toata ziua fiecare bombane in felul lui si seara cind se intilnesc
se sfisie ... Si a doua zi totul reincepe ... Si iata cum lucrurile s-ar putea petrece daca barbatii si
femeile ar accepta sa-si schimbe punctele punctele lor de vedere.
Dimineata, inainte de despartire, sotul si sotia se imbratiseaza mult si tandru, cu caldura.
Dupa ce pleaca, ea incepe sa spuna; Ah, saracul, cind ma gindesc la sacrificiile pe care le face
pentru mine. Cum m-a putut lua de nevasta? Este un om atit de drept , atit de nobil, de cinstit ! Si in
plus cita dragoste! Cum m-a imbratisat ! Toata ziua , lucreaza in zgomot si praf , se zbate ca un
nebun ca sa-mi aduca citiva banuti . Eu sunt libera, ma pot odihni, ma pot plimba, in timp ce el n-
are macar un minut sa rasufle. Dar ii voi pregati ceva mai bun diseara cind va veni" Si astfel se
gindeste la el toata ziua si este fericita. Iar el pe de alta parte, isi spune : De ce m-am casatorit cu
ea? Este o victima: toata ziua deretica, se ocupa de copii, ii spala, nu are timp niciodata sa se
plimbe. Eu ma duc la restaurant cu colegii mei, discut cu ei iar ea saraca, sta toata ziua singura in
casa... Ah ! cu adevarat este o femeie de treaba, n-o voi lasa asa"Si ii cumpara flori, un cadou pentru
a-i face o surpriza, iar seara cind se regasesc sunt fericiti , se saruta, ginguresc! Ce dragoste!
In realitate , in aceste doua povestiri , probabil sotii si sotiile nu erau mai buni unii cu altii,
dar numai in capul lor punctul de vedere erau diferite, o alta viziune asupra lucrurilor. Este atit de
usor de remediat asta! Pe noi insine nu ne putem schimba asa de usor dar daca ne schimbam punctul
de vedere , totul se schimba.
RELATIILE DE DUSMANIE
URA CREAZA LEGATURI
LA FEL DE PUTERNICE CA DRAGOSTEA
Cind detestati pe cineva este exact ca si cum l-ati iubi: deja aveti, o legatura cu el. Ura este la
fel de puternica precum dragostea. Daca doriti sa va eliberati de cineva, sa nu-l mai vedeti
niciodata, nu-l detestati, fiti indiferenti. Daca-l uriti ,va legati de el cu lanturi pe care nimic nu le va
putea desface; veti fi tot timpul cu el si veti avea de-a face cu el timp de ani si ani. Ura este o forta
care va leaga de persoana pe care-o uriti . Este la fel ca in dragoste dar bineinteles, legatura este
diferita. Dragostea va va aduce unele lucruri si ura altele, dar la fel de sigur si puternica ca si
dragostea.
2. IUBIREA CA MIJLOC DE APARARE
Ca sa va puteti apara de inamicii vostri, iubiti-i . Daca-i detestati, ii dispretuiti sau ii
dusmaniti , aura voastra s-a rupt si prin aceste sparturi se stabileste o comunicare cu tot ce este
negativ, daunator in ei si astfel primiti rautatile lor , ura lor, care odata intrata in voi , incepe sa va
distruga.
Din aceasta cauza Iisus a spus "Iubiti-va dusmanii". Iisus cunostea aceste legi, stia ca atunci
cind urim pe cineva, devenim vulnerabil. Pentru a ne apara trebuie sa intram in inatacabila
fortareata a iubirii. Sa ne iubim dusmanii este unul din lucrurile cel mai greu de realizat, dar este
singura cale de a ne apara de ei.
3. UTILIZAREA JIGNIRILOR
CA PE UN PRILEJ DE EVOLUTIE SPIRITUALA
La cea mai mica jignire, cea mai mica ofensa, natura voastra inferioara va spune: " Da-i o
lectie, musca-l , sparge-i gura!" iar voi alergati repede sa-i executati sfaturile. In timp ce natura
voastra superioara va spune "Nu te preta la asta , batrine, asa e, dar tu trebuie acum sa profiti de
ocazie pentru a o transforma, a sublima acest afront; tu esti alchimist, vei scoate aur! Si asa si este
voi primiti o ofensa , o critica nedreapta, natura voastra superioara va mai spune: " De ce sa plingi
ore intregi cind ai ocazia sa te pui pe lucru? chiar ar trebui sa multumesti Cerului, pentru ca aceasta
persoana a fost trimisa sa-ti dea posibilitatea sa cresti, iar tu stai aici si bocesti ? Dar esti tare prost!"
Discipolul nu urmeaza sfaturile naturii sale inferioare, el nu vrea sa ramina mereu ofensat,
nervos, slab, sentimental, capricios, dezechilibrat, degradat , dezordonat, haotic, de aceea el cauta in
tot ce i se intimpla un element pozitiv pentru a se pune pe treaba.
4. O METODA DE A IERTA
Cel care este slab si sarac spiritual nu poate ierta, el cauta sa se razbune. Pentru a-l ierta pe
cel care v-a facut rau , trebuie sa deveniti mare , bogat, puternic, luminos; sa va spuneti : " Trebuie
sa-l iert pentru ca bietul nu stia in ce situatie se afla facind raul, legile justitiei divine sunt
implacabile si va suferi pentru a repara raul facut. In timp ce eu chiar daca sunt victima, sunt
privilegiat pentru ca lucrez pentru bine, pentru Imparatia lui Dumnezeu, pentru lumina" Si gindind
astfel, comparind intreaga splendoare in care traiti alegind drumul binelui cu mizeria si intunericul
celor care sunt nedrepti si rai, emanind sentimente de mila , intelegere si dragoste, prin stapinire de
sine. Aceasta generozitate la care nu ati putea ajunge pe nici o cale , o puteti dobindi usor astfel.
Unii vor spune: " Dar aceasta atitudine seamana mult cu cea a fariseului din Evanghelie care
se ruga in templu multumind Domnului ca nu este ca restul oamenilor si mai ales ca plebeul care sta
ingenunchiat mai incolo ; acesta este orgoliu !" Niciodata! Fariseul se lauda ca postea de doua ori pe
saptamina, ca dadea zeciuiala din toate bunurile sale si il dispretuia fara motiv pe plebeu care era
mai bun, poate, ca el. Atitudinea de care va vorbesc este diferita. Va spun ca daca sunteti o victima a
unor calomnii sau nedreptatiti, recunoscind toate splendorile pe care Dumnezeu vi le-a dat in timp
ce dusmanul vostru a fost privat de ele, trebuie sa intelegeti ca in realitate voi sunteti privilegiati .
Pentru moment inamicul vostru triumfa, se subintelege, a reusit sa va faca rau, dar totusi el este de
plins asa cum sunt toti cei care fac rau fiindca intr-o zi justitia divina ii va pedepsi intr-un fel sau
altul.
Vedeti, este cu totul altceva, si in acest sens trebuie sa intelegem cuvintele lui Iisus : " Tata ,
Iarta-i ca nu stiu ce fac".
5. A INVINGE DUSMANII RIDICINDU-VA DEASUPRA LOR
Gindim ca ne putem debarasa de un dusman, ca l-am putea invinge, vorbind fara incetare
impotriva lui. Ei, nu! nu ne putem invinge dusmanii purtind peste tot imaginea lor ; mai devreme
sau mai tirziu , ei vor fi invingatorii. Nu-i putem invinge pe cei rai prin rautate, calomniatorii prin
calomnie, gelosii prin gelozie sau pe cei furiosi prin furie pentru ca prin acestea ne identificam cu
ei, devenim egali cu ei intram in aceeasi categorie.
Pentru a ne proteja , pentru a fi invulnerabili, trebuie schimbat nivelul, frecventa, deci nu
ramineti in acelasi vibratii, aceleasi slabiciuni, aceleasi emanatii ale inamicului vostru, pentru ca,
daca este mai puternic, va va atinge. Trebuie sa urcati , adica sa atingeti regiunile cele mai nobile,
mai pure, mai luminoase. Odata ce ati urcat prin vointa, meditatie, rugaciune, dusmanul vostru nu
va mai poate atinge pentru ca vibratiile voastre sunt diferite de ale sale. Si din moment ce sunteti
protejati, baricadati cu lumina, iubire, puterea cereasca, nu numai ca gindurile rele nu va vor putea
atinge, dar se vor intoarce impotriva lor si-i va ataca, ii va strivi.
Iata cum Initiatii, inteleptii, Marii Maestri si-au invins dusmanii. Ei traiesc o viata atit de
pura, de nobila, de cinstita , stralucitoare, ca toti cei care se-ndirjesc impotriva lor isi vor sparge
capul mai mai devreme sau mai tirziu , pentru ca exista un soc prin ricosare. Aceasta ricosare nu
se poate produce daca sunteti exact ca dusmanii vostri, adica slab, rau, senzual, in acel moment
primiti toate murdariile pe care ei vi le trimit. Dar daca va aflati mult mai sus, viata pe care o duceti
devine pentru voi o protectie : trimite inapoi tot ce este rau , negativ, celui care a trimis.
Deci , daca vreti sa fiti protejat, aparat , in siguranta fata de tot ceea ce se spune sau se face
impotriva voastra, trebuie sa va schimbati viata, sa va situati la un alt diapazon, intr-o alta regiune
unde veti fi invulnerabil.
DOUA METODE PENTRU A-I AJUTA PE TOTI OAMENII
1. SA TRIMITEM GINDURI BUNE SEFULUI STATULUI
Majoritatea oamenilor nu lanseaza decit critici si blesteme la adresa celor ce-i guverneaza. Si
chiar pentru a amuza publicul , peste tot, in ziare, in cabarete si music-hall-urile, sunt prezentati
conducatorii intr-o maniera ridicola si grotesca. Deci, saracii, hartuiti de aceste ginduri negative si
daunatoare, sunt impinsi sa ia decizii nefaste pentru tara, iar greselile se rasfring asupra poporului.
Pentru a va ajuta tara, trebuie sa trimiteti gindurile voastre bune celui ce este in frunte , sa
trimiteti lumina ca sa fie mereu bine inspirat. Voi nu puteti sa va ajutati intreaga tara pentru ca este
foarte mare dar este suficient sa ajutati un om, unul singur, este mai usor si el va face bine la toti
pentru ca multe lucruri depind de el. Daca el reuseste sa realizeze votarea unor legi sociale in
favoarea sanatatii publice, locuintelor, invatamintului... tot poporul va primi binefacerile faptului ca
unul singur a fost bine inspirat.
2. SA VEDEM OMENIREA CA PE O SINGURA FIINTA
CAREIA II TRIMITEM AJUTORUL
Gindim ca este imposibil sa actionam pentru a ajuta intreaga umanitate , a ameliora , ne
spunem : " Sunt atit de numerosi este imposibil !" Bineinteles , este imposibil, e ceva gigant. Dar
daca cunoastem anumite metode, aceasta devine posibil.
Incercati , de exemplu sa va imaginati ca omenirea este condensata intr-o singura fiinta ; da,
imaginati-va lumea intreaga ca pe o fiinta care este acolo, aproape de voi , iar voi ii tineti mina si-i
daruiti multa lumina , multa iubire. In acel moment, infime particule din sufletul vostru se
imprastie, in toate directiile si ceea ce veti face pentru el se va reflecta asupra tuturor oamenilor care
vor incepe sa aiba ginduri si dorinte mai elevate.
Daca-ar fi sute, mii de oameni pe acest pamint care sa faca acest exercitiu, veti vedea in acel
moment un suflu nou, un suflu divin care va trece prin toate creaturile si , intr-o buna zi , fara sa stie
de ce, se vor trezi complet transformate.
RELATIILE CU NATURA
SA DEVENIM CONSTIENTI CA NATURA ESTE VIE
Cind un Initiat deschide usa de dimineata, saluta intreaga natura, pomii, cerul, soarele.
El da binete zilei si intregii Creatii. Va intrebati la ce-i serveste asta.Ei bine, pentru a intra imediat
in conexiune cu sursa vietii. Da, pentru ca natura ii raspunde. De cite ori dimineata, cind ies in
gradina salut Ingerii celor patru elemente. Ingerii Pamintului, ai Apei, ai Aerului, si ai Focului si
chiar pe pitici, ondine, sulfide salamandre. Si-atunci sa-i vezi, cinta, danseza, sunt incintati. Si
pietrelor pomilor, vintului le spun si lor " salut , salut " Incercati, faceti-o si voi, veti simti ca
ceva in interiorul vostru se echilibreaza, se armonizeaza si multe intunecimi si neintelegeri
vor pleca de la voi si pur si simplu pentru ca v-ati decis sa salutati natura vie si creaturile
care o populeaza.
Discipolii Stiintei Spirituale stiu ca totul este viu , de aceea sunt atenti cu plantele, insectele,
pietrele. Uneori ei dezmiarda o stinca spunindu-i "Ai rabdare , intr-o zi vei fi eliberata de acea
inchisoare ". Pentru ca in aceste blocuri de piatra se gaseste o entitate care este prizoniera, si
care asteapta sa se sparga stinca in farime pentru a se elibera . Farimele de piatra se afla in cele
mai bune conditii pentru a evolua , devin putin cite putin praf si pamint, gata sa fie asimilate de
regnul vegetal.
Trecind pe linga o stinca, discipolul poate deasemenea sa-i spuna "Iti admir rabdarea de multe
secole esti aici, expusa la furtuni, inghet si arsita si nu te plingi niciodata. Te felicit si iti cer putin
din rezistenta ta, din soliditatea ta..." Ginditi probabil ca aceasta atitudine n-are nimic extraordinar
si ca este chiar ridicola. Totusi va pot asigura ca daca faceti de mai multe ori, cu dragoste si
incredere, veti absorbi aceasta forta, aceasta stabilitate pe care o are stinca, si le veti manifesta
intr-o alta viata.
Discipolul este extrem de atent fata de natura si de fiintele invizibile care o locuiesc.
Pentru el pamintul este sacru, viu populat de nenumarate fiinte . Puteti gindi : "Ce importanta are
daca manifest fata de pamint respect sau nu ? Pentru el asta nu schimba nimic, nu-i face nici bine
nici rau": Evident, dar ca trebuie sa respectati pamintul, nu este pentru el, este pentru voi . Daca
sunteti atent cu pietrele, plantele, animalele, constiinta voastra in lumea invizibila se dezvolta
mult mai bine. Fara indoiala, nu v-ati gindit niciodata la asta. A fi un discipol al Stiintei
Initiatice inseamna a dezvolta constiinta ca fiecare lucru este viu pentru a le respecta,
pastra, proteja; si inseamna aprofundarea in sine a spiritului constructiv.
ANTRENAREA SPIRITELOR NATURII
INTR-O LUCRARE PENTRU IMPARATIA LUI DUMNEZEU
Natura este populata de o serie de creaturi invizibile pentru om , carora li s-a dat , in
functie de elementele , tarile sau locurile unde traiesc, tot felul de nume : elfi, zine , pitici,
salamandre, sylfide , ondine, nimfe, sirene, nereide, naiade.... si cind mergeti in padure , sau oriunde
in natura, trebuie sa fiti constienti ca toate aceste fiinte care sunt vigilente, care sunt foarte
dezvoltate, va vad. Este deci bine sa va legati de ele aratindu-le ca le apreciati munca. Pentru ca
acestor fiinte le place foarte mult sa li se recunoasca frumusetea si utilitatea muncii lor si daca vad
ca ii apreciati , devin prieteni cu voi , va surid, si chiar va pot darui cadouri: vitalitate, bucurie,
inspiratie poetica, clarviziune...
Deasemenea puteti sa le vorbiti . Va apropiati de un copac, de exemplu si ii spuneti " ce
frumos esti ! ce puternic , rezistent si solid esti. Poti trai atit de mult ! Ah , daca as putea avea si eu
rezistenta si soliditatea ta ! Te insarcinez sa spui tuturor celorlalti copaci din padure cit sunteti de
mareti, ca ii iubesc ; saluta-i din partea mea, transmitele sarutarea mea! " Si imbratisati copacul
care va transmite dragoastea voastra intregii paduri. Si astfel, in timp ce continuati sa va
plimbati, multe fiinte care traiesc in copaci vor iesi sa va priveasca. Ele sunt incintate, danseaza in
jurul vostru si chiar poate, veti putea vedea o fiinta imensa care va priveste cu ochii de lumina. Este
Regele padurii, un fel de egregor care reuneste toate aceste fapturi, care formeaza sufletul lor
si care proiecteaza lumini si culori. Si cind va reintoarceti acasa va veti simti fericit, veti simti ca
aceasta este adevarata viata.
Deci trebuie sa vorbiti fiintelor naturii si chiar sa le invitati sa faca ceva pentru gloria lui
Dumnezeu, sa le spuneti: “Ascultati ce mai faceti ? Trebuie sa ajutati Fraternitatea Alba Universala
care este aici pentru a lumina oamenii , pentru a-i cuminti pentru ca Imparatia lui Dumnezeu sa vina
pe pamint. Dati-ne o mina de ajutor. Reuniti-va, luati-va micile voastre trompete si comunicati peste
tot, pe intregul pamint". Si atunci peste tot , ca popoarele primitive care comunica intre ele prin tam
- tamuri, cu focuri pe dealuri, ei vor trimite mesaje si vor lucra pentru Imparatia lui Dumnezeu.
Si cind sunteti aproape de ocean, de mare, puteti vorbi tuturor locuitorilor apelor
spunindu-le: “Ce mai faceti ? Reuniti-va si la fiecare vas care trece, spuneti oamenilor pe care-i
transporta ca trebuie sa se schimbe, sa se imbunatateasca" si ele va vor asculta, vor implini sarcinile
pe care le dati. Evident, oamenii sunt putin duri, putin incapatinati, nu se lasa asa usor influentati ,
dar nu face nimic, toate aceste creaturi pe care voi le-ati alertat sunt deja pornite, le-ati pus la lucru
si lor le place sa fie puse la lucru.
Cea mai mare parte ignora ce inseamna sa lucrezi pentru o idee divina ; ele nu au nici
un simt moral. Ele nu stiu ce este binele si raul , au numai teama de o forta cosmica pe care nu o
cunosc prea bine. De aceea cind anumiti ocultisti vor sa le utilizeze in magie neagra , ele se supun
in liniste. Pentru ca ele nu au nici un fel de simt moral, pot fi utilizate pentru bine sau pentru rau ;
atunci de ce sa nu fie utilizate pentru bine, pentru realizarea Imparatiei lui Dumnezeu?
DATORIA NOASTRA FATA DE NATURA
Pentru tot ceea ce noi luam din natura, aer, apa, caldura, razele sarelui ,etc, noi adunam o
datorie fata de sus . Si cum nu ne putem plati aceasta datorie cu bani, trebuie sa ne-o platim cu
dragoste, recunostinta, cu respectul nostru si cu vointa de a studia tot ce a scris in marea sa carte.
Apoi ne vom plati facind bine tuturor creaturilor sale, dindu-le caldura, lumina noastra. Numai
astfel putem plati natura. Nu suntem obligati sa inapoiem aerul, nici apa pe care am baut-o. Cum
am putea fabrica aerul , apa , caldura sau lumina soarelui? Noi am primit de la pamint trupul , si il
vom inapoia intr-o zi; atit timp cit traim nu ni se cere sa-il dam . Dar ceea ce am putea da sunt
emanatiile luminoase, fiindca omul a fost creat in atelierele Domnului pentru a radia,
straluci , pentru a trimite raze in intregul univers. El a primit o esenta de lumina pe care o poate
amplifica fara incetare, o poate activa si trimite in spatiu, cu conditia de a exersa, in caz contrar va
da numai intuneric.
In planul fizic suntem limitati , dar in planul spiritual posibilitatile sunt infinite si noi putem
da de o suta de ori mai mult decit am primit.
SOARELE - STELELE
SOARELE
 Oamenii nu si-au dat inca seama de importanta soarelui . Bineinteles stiinta se ocupa de el
din ce in ce mai mult , dar pentru a-l utiliza a-l pune in sticle, pentru a-l vinde , pentru ca se
intereseaza mereu de aspectul tehnic, industrial, si comercial al lucrurilor. Pentru aspectul spiritual
ei sunt departe, atit de departe! Chiar cei religiosi sunt departe, mai ales cei religiosi. Ori , tocmai
aspectul spiritual trebuie inteles acum : ce reprezinta soarele sau razele sale, cum omul se poata
dezvolta spiritul prin cunoasterea soarelui, prin practica soarelui, invatind sa-l primim, sa-l
contemplam, sa intram in el, sa ne identificam cu el.
PREGATIRE PENTRU RASARITUL SOARELUI
Pentru a veni la rasaritul soarelui , trebuie deja sa va pregatiti din ajun: sa nu mincati
prea mult , sa nu va culcati prea tirziu, sa nu faceti nimic care v-ar putea perturba sau tulbura a doua
zi , si totul trebuie aranjat pentru a fi liber dimineata, cu gindul limpede si inima in pace, fara nimic
de pus la punct, de regretat sau de reparat. Daca nu, a doua zi nu va mai fi nimic in rezervoare si
veti motai in loc sa faceti lucrul cel mai important pentru voi insiva, pentru societate si pentru
intregul univers; fiindca noi suntem o parte din cosmos si nu ne putem inchipui existenta noastra
separata de el. Deci daca respectati anumite reguli si daca veniti dimineta cu gindul concentrat
numai asupra acestui lucru , stiind ca viitorul vostru , fericirea sanatatea voastra, echilibrul vostru
depinde de el, veti putea primi aceasta bogatie care se revarsa continuu din sursa divina soarele.
RUGACIUNE URCIND PE STINCA
"Inger al Pamintului,
Inger al Apei,
Inger al Aerului,
Inger al Focului,
Eu va iubesc , fiti binecuvintati , fiti binecuvintati , fiti binecuvinti
Si voi pitici, sylfide, ondine, si salamandre, va iubesc mult si pe voi, fiti binecuvintati".
DESPRE MEDITATIA LA RASARITUL SOARELUI
In pacea si lumina diminetii, incepeti sa meditati, dar usor fara sa va concentrati
imediat puternic asupra soarelui. Aruncati mai intii o privire in forul vostru interior pentru a
vedea in ce stare sunt locuitorii, daca exista zgomot, miscare , straduiti-va sa-i linistiti si sa
echilibrati totul, pentru ca numai dupa ce voi insiva sunteti degajati, dupa instalarea armoniei si
pacii in voi va puteti indrepta catre soare.
Dar nu va concentrati mereu asupra acelorasi teme pentru ca riscati sa va saturati
repede. Este ca si pentru hrana, trebuie variatie, dar raminind mereu in menu-urile vegetariene.
Sunt deci obligat sa va dau numeroase metode reprezentindu-va fara incetare noi aspecte ale
soarelui si cind meditati , pe stinca sau in alta parte veti gasi ce va convine in ziua respectiva; pentru
a doua zi veti intelege altceva.
Pentru a va putea servi mai
bine de tot ce vi se va explica, trebuie sa le notati , sa aveti o mica lista ca bucataresele pentru
menu-uri, sa va notati pe ea metodele, formulele, tot ce va voi spune referitor la soare. In fiecare zi
veti consulta listuta voastra : "Ia sa vedem asta nu-mi spune nimic astazi... Nici asta... Ah! Asta este
grozava! Iata ce-mi trebuia" Si va veti infrupta, pentru ca in acel moment meditatia voastra va
reusi.
Dar atentie , nu e sigur ca aceeasi metoda va reusi si a doua zi, deci a doua zi schimbati
menu-ul, alegeti un nou subiect de meditatie.
CITEVA TEME DE MEDITATIE
1. CAUTAREA CENTRULUI
 Soarele este centrul sistemului solar si toate planetele graviteaza in jurul lui intr-o miscare
armonioasa. Aceasta miscare armonioasa a planetelor in jurul soarelui trebuie s-o imprimam si noi
propriilor noastre celule. Dar pentru aceasta trebuie sa gasim centrul si in noi, Soarele, Spiritul,
Dumnezeu. In acel moment, toate particulele fiintei noastre intra in ritmul vietii universale si ceea
ce traim ca senzatii si stari de constiinta este atit de minunat ca nu gasim cuvinte s-o exprimam.
Cu cit ne apropiem mai mult de soare cu spiritul nostru, sufletul nostru, gindul , inima, vointa
noastra, cu atit ne apropiem mai mult de centrul universal care este Dumnezeu, fiindca in planul
fizic soarele este simbolul Divinitatii, reprezentarea sa vizibila, palpabila. Si toate aceste nume
abstracte pe care le dam Domnului : Sursa vietii, Creatorul cerului si al pamintului, Cauza
primordiala, Dumnezeu Atotputernic, Suflet universal, Inteligenta cosmica, se pot rezuma in
imaginea soarelui, atit de concreta si aproape de noi. Da, putem considera soarele ca fiind
rezumatul, sinteza tuturor acestor idei sublime si abstracte care ne depasesc. In planul fizic, in
materie, soarele este usa, legatura, medium-ul gratie caruia ne putem uni cu Domnul..
Cind contemplati soarele, dimineata, contemplati punctul central, spiritul, ochiul lui
Dumnezeu. Iata de ce trebuie sa contemplati intotdeauna soarele cu dorinta de a va apropia de
centru , de centrul vostru. Prin simplul fapt ca priviti soarele, va apropiati de centrul sistemului
solar si acelasi fenomen se produce in voi : constiinta voastra se apropie de propriul vostru centru,
si de spiritul vostru si veti gasiti lumina pacea, libertatea, forta. In ziua in care va veti decide sa
faceti acest lucru constient, veti simti ca intre soare si voi incep sa circule unde care creaza forme ,
culori, o noua lume.
2. CAPTAREA ELEMENTELOR SUBTILE
CONTINUE IN SOARE
Soarele este si tatal tuturor lucrurilor el este Cauza primordiala ; pamintul si celelalte planete
sunt iesite din el, el le-a zamislit.
De aceea pamintul contine aceleasi elemente ca si soarele, dar in stare solida, condensata.
Mineralele, metalele, pietrele pretioase, gazele, plantele, corpurile subtile sau dense care se gasesc
pe sol , in apa, in aer, in planul eteric, sunt iesite din soare. Chiar si produsele farmaceutice sunt
fabricate plecind de la substantele minerale sau vegetale venite de la soare. Deci,
concentrindu-se asupra soarelui discipolul isi poate insusi , poate capta, in puritatea lor
originala elementele necesare echilibrului si sanatatii sale.
In realitate, este foarte simplu, nu este atit de necesar sa cunoasteti care elemente va vor
restabili starea de sanatate, asta nu are nici o importanta. Urcati numai prin gind in regiunile cele
mai fine , cele mai delicate ale spatiului si acolo asteptati, expuneti-va la toti acesti curenti. In acel
moment, sufletul si spiritul vostru care sunt niste chimisti foarte competenti si care cunosc exact
natura tuturor substantelor etrice, capteaza ceea ce este necesar, lasind restul la o parte. Asteptati in
iubire, supunere, bucurie, incredere, si dupa un timp, cind veti reveni, veti simti ca ceva s-a
schimbat, restabilit si linistit, iata cum trebuie procedat..
Nu conteaza daca pe moment nu cunosti natura acestor elemente. Sa stiti numai ca ele se
gasesc in prana. Prana este o forta vie ,vitalitatea care vine de la soare, pe care o respiram odata cu
aerul si pe care o absorbim prin toate celule noastre. Daca doriti , am putea compara prana cu apa
care curge din virful muntilor , un riu care contine multe elemente nutritive pentru pesti , dar si
pentru animalele si oamenii care traiesc pe maluri.
Prana este un fluviu care vine de la soare pina la noi si din care putem extrage prin respiratie
si meditatie, toate elementele de care noi avem nevoie.
3. SA PRIVIM SOARELE CA SA-I SEMANAM
Cind priviti un obiect, nu stiti daca reprezinta un pericol sau o fericire care va pindesc. Da,
aceasta depinde de natura obiectului de forma sa , de radiatiile sale si de asemenea de starea noastra
interioara, fiindca toata fiinta noastra preia atunci forma, dimensiunile si calitatile obiectului. Voi
spuneti : Dar omul nu-si schimba forma! Exterior, bineinteles ramine acelasi , dar interior in
planul psihic, se identifica cu ceea ce priveste. Este o lege naturala, biologica.
Si cind noi privim soarele, chiar daca nu am sti, sufletul nostru ia forma soarelui : el
devine o sfera incandescenta si luminoasa . Este o lege magica ce intra in actiune: privind soarele,
intreaga noastra fiinta incepe sa devina asemanatoare lui . Voi toti veti deveni intr-o zi ca soarele,
dar cu conditia sa-l priviti cu multa dragoste, cu multa incredere, veti deveni atunci mai luminos,
mai calduros, mai vioi, si cind veti trece printre oameni, le veti da citeva particule de lumina, de
caldura si de viata. Daca in timpul mai multor ani veti merge constient catre soare, aceasta lege se
va manifesta ca o reala putere si veti deveni cu adevarat soare.
LEGATURA CU EUL SUPERIOR
Imaginati-va ca sunteti deja sus, in soare, si ca de acolo priviti pe stinca , acea fiinta care
sunteti voi, va dedublati , va separati de corpul vostru. Va amuzati privindu-va si surideti de voi
insiva spunind: ”Ah , bietul , iata-ma, ce mic, ce caraghios ! Si, sã spunã cã sunt eu ! Dar il voi
ajuta, il voi ajuta! " Si deja prin acest exercitiu de imaginatie incepeti sa restabilti legatura, zi de zi.
Cit timp va dura aceasta reconstructie, nu stim, pentru ca ea nu se face cu fier beton si otel ci cu o
alta substanta, cea mai subtila, apartinind planului mental.
In realitate, chiar daca nu simte, omul, printr-o fractiune foarte subtila a fiintei sale,
locuieste in soare. Aceasta parte din el, aceasta entitate care locuieste in soare, este Eul sau
superior. Eul superior nu locuieste in corpul nostru fizic, altfel ar fi realizat minuni, el se
manifesta numai din timp in timp, intrind in contact cu creierul nostru. Dar cum creierul nu
este inca pregatit sa suporte vibratiile sale si sa se puna in acord cu el, acest contact nu poate dura.
Ori, tocmai prin lucrarea pe care o facem dimineata cu soarele prin meditatii si rugaciuni se
urmareste restabilirea legaturii, construirea unui pod intre Eul nostru inferior si Eul superior care
este in Soare. Cind podul va fi cladit comunicarea se va realiza si ne vom intoarce la Eul nostru
superior care traieste in fericire in implinirea suprema, intr-o libertate fara limite, caci el traieste
linga Dumnezeu. Da , o parte din noi traieste deja in Dumnezeu intr-o fericire indescriptibila.
Sa stiti ca Soarele ne ajuta enorm pentru a reusi sa restabilim acest pod intre noi si Eul nostru
superior. Fara el omul ar mai petrece mii de ani in filozofia separativitatii , fara sa gaseasca acea
plenitudine la care aspira. El trebuie sa introduca in el aceasta filozofie a Divinitatii Universale,
acest punct de vedere care consta in a ne simti una cu Creatorul, cu toate entitatile luminoase, cu
ingerii, arhanghelii, divinitatile. Gratie acestei filozofii, omul se apropie rapid , eficient de sursa.
5.VIZITAREA SOARELUI
Odata ajunsi in soare , imaginati-va ca faceti o vizita Arhanghelului Mihail care-l
guverneaza si ca ii vorbiti, ca va imbratiseaza, ca va impartaseste secrete, va da lumina sa si
ca , din timp in timp, trimiteti ceva din ceea ce ati primit fiintei de acolo de jos, de pe stinca ,
acea fiinta care sunteti asa-zis dumneavoastra, dar care de fapt nu este asa. Astfel, incepeti sa
simtiti o dilatare a constiintei a pacii celesta, si apoi apar revelatiile. In acest mod va puteti dezvolta
noi facultati si puteti intelege, patrunde lucrurile , devenind putin cite putin o fiinta exceptionala
care exterior continua sa se asemene cu ceilalti dar care interior nu mai este aceeasi pentru ca in ea
s-au dezvoltat posibilitati noi.
6. SA NE EXPUNEM SOARELUI SPIRITUAL PENTRU A FACE SA SE DEZVOLTE IN
NOI SEMINTELE ASCUNSE IN SUFLETUL NOSTRU
Daca semintele sadite de Dumnezeu in sufletul nostru, spiritul nostru, in inima, intelectul si
corpul nostru fizic nu cresc ,nu aduc fructe, este pentru ca noi am uitat sa ne apropiem de soare.
Numai caldura si lumina soarelui pot trezi ceea ce Domnul a sadit in noi : calitatile, virtutile,
darurile, puterile magice, toate se apropie de soarele spiritual si toate semintele sadite in el vor putea
sa creasca, sa infloreasca, sa dea fructe.
Expuneti-va razelor soarelui si lasati-le sa-si faca treaba ! Veti simti crescind noi mugurasi
, mladite. Bineinteles, trebuie imediat sa le udati fiindca daca n-o faceti se pot usca. Soarele trimite
lumina si caldura sa, dar nu poate uda plantele; are deci nevoie de o colaboratoare si aceasta
colaboratoare este in voi. Soarele face o parte din munca, depinde de voi sa faceti restul ; plantele
pe care soarele le-a incalzit, noi trebuie sa le stropim cu dragostea noastra. Trebuie sa dam o mina
de ajutor soarelui! Daca lasati soarele sa va incalzeasca fara sa participati activ la munca sa, nu
vor fi niste rezultate prea bune pentru ca ce ar fi trebuit sa creasca , va muri in uscaciune.
Dar cum sa participam la aceasta munca? Cind va asezati sub razele soarelui trebuie sa fiti
activi ca si el, adica sa meditati, sa contemplati, sa va rugati multumind Domnului, sau sa
pronuntati citeva cuvinte frumoase. Astfel veti uda mladitele cu inima voastra, cu dragostea
voastra si totul va fi bine.
7. REGASIREA SFINTEI TREIMI IN SOARE
Ceea ce reprezinta Sfinta Treime: Tatal, Fiul si Duhul Sfint , se regaseste in viata,
lumina si caldura soarelui.
Tatal este viata; Fiul este iubirea (sau lumina); Duhul Sfint este lumina (sau iubirea) Voi
spuneti ; " Dar avem noi dreptul sa regasim aceste atit de inalte entitati in lumina, caldura si viata? "
Bineinteles, si acesta corespondenta este de un formidabil avantaj practic, pentru ca ne permite sa
contemplam in fiecare dimineata Sfinta Treime sa comunicam cu Ea , sa intram in legatura
cu Ea, pentru a primi toate binecuvintarile. Este o promisiune pentru renasterea si viata
noastra.
Cind lumea de sus a creat lumea de jos, a imprimat peste tot in materie semne, pentru ca
oamenii sa poata gasi drumul pina sus. Si in soare la fel, aceasta Inteligenta cosmica, aceasta
Trinitate care nu vrea sa ramina absolut ascunsa si inaccesibila, se manifesta pentru a da oamenilor
posibilitatea s-o regaseasca. In realitate, Sfinta Treime nu este nici in lumina, nici in caldura , nici
in viata soarelui, ea este dincolo de ele; dar prin intermediul acestei lumini, acestei calduri si
acestei vieti, noi o putem atinge pentru a comunica cu ea, iubind-o , chemind-o, facind-o sa
patrunda in noi. Si fiindca suntem creati dupa imaginea lui Dumnezeu, trebuie sa fim si noi o
trinitate. De altfel, prin intelectul nostru, inima si vointa noastra, noi suntem deja o trinitate care
gindeste, simte si actioneaza. Evident, aceasta treime este nitel stearsa, incremenita, inghetata, dar
ea se va reactiva, lumina si incalzi in preajma soarelui . Iata inca un beneficiu din a merge la
rasaritul soarelui: putin cite putin trinitatea noastra devine luminoasa, calduroasa, vie ca si soarele,
ea se apropie de aceasta suprema Treime a Tatalui, Fiului si Duhului Sfint.
Iisus a spus : " Fiti perfecti asa cum Tatal vostru ceresc este perfect." Dar daca noi nu l-am
vazut niciodata pe Tatal, unde am putea gasi o imagine a perfectiunii sale ? Ei bine, iata, chiar in
soare. Fiindca Dumnezeu care este foarte departe, foarte sus a voit in Indurarea Sa sa dea
posibilitatea oamenilor sa-l regaseasca; El a lasat niste repere, ca un fir al Ariadnei si daca ei vor
prelua acest fir trecind prin soare vor ajunge pina la Tatal. Soarele indica drumul.
In fiecare zi avem in fata noastra o reflectare, o imagine sublima, perfecta a Sfintei Treimi , si
daca stim sa lucram cu acest model, mica noastra Treime poate deveni si ea sfinta. Toti repeta
invatatura lui Iisus ; " Fiti perfecti asa cum Tatal vostru Ceresc este perfect”. Dar daca nu l-am vazut
niciodata peTatal nu stim cum se manifesta El, care sunt vibratiile sale, puterea Sa, si totul ramine
teorie, niste cuvinte. Soarele ne da o idee despre Divinitate si ne arata mai ales, ca Tatal, Fiul si
Duhul Sfint sunt un tot inseparabil.
In Kabbala, unu este trei si trei este unu. In om la fel, niciodata intelectul, inima si vointa
nu sunt separate, ele merg impreuna. Intelectul face proiecte si inima ii da o mina de ajutor , il
incurajeaza " Mergi inainte, sunt cu tine!", iar vointa alearga pentru a realiza aceste proiecte. Ia sa
vedem pe toate trei alergind. Dar nu sunt mereu de acord; uneori vointa le antreneaza pe celelalte si
omul isi sparge capul pentru ca intelectul a ramas in urma . El a strigat mult si bine : " Asteapta-ma,
esti pe cale gresita! " vointa replicind " Taci din gura, habar n-ai " Toate trei au niste discutii teribile
intre ele si iata nu formeaza inca o sfinta treime.
 Pentru ca trinitatea noastra sa devina sfinta, trebuie sa luam soarele ca model, sa tindem
catre el, pentru ca intelectul nostru sa se impregneze cu lumina sa, inima de caldura ca si vointa
noastra de viata si puterea sa.
8. SIRAGUL DE MATANII AL DISCIPOLULUI
Este vorba de un sirag de matanii imaginare pe care discipolul il formeaza el insusi si in
care soarele joaca un rol important.
Iata deci mataniile din gindul discipolului: alegeti un moment cind sunteti bine dispusi si
incepeti cu voi insiva, constientizind ca sunteti prima perla imaginara pe care o insirati. Chiar daca
nu va recunoasteti ca pe o perla, nu-i nimic; perla este mai mica dar ea va creste. Noua perla este
tatal vostru. Voi sunteti centrul micului vostru regat; el este centrul familiei si chiar daca nu este
extraordinar ca simbol este foarte important; il reprezinta pe Tatal Ceresc. Deci, in calitate de
simbol, il veti adauga pe fir pentru a-l lega de voi, a-i face un bine si a-l lega si de celelalte perle.
Apoi cautati-l pe seful orasului vostru. Este bineinteles primarul si-l insirati si pe el. Chiar
daca nu este atit de reprezentativ si capabil, nu face nimic, din punct de vedere simbolic el este
capul, oamenii i se adreseaza, au nevoie de el si cind vin reprezentantii guvernului el ii primeste.
Deci simbolic are totusi un rol.
Dupa aceea cautati capul tarii si-l treceti pe firul vostru de argint :este o perla putin mai mare.
Dupa seful tarii cautati seful planetei, Centrul Pamintului daca-i cunoasteti numele cu atit mai bine,
se va realiza mai repede; il insirati si pe el. El este o perla mare pentru ca este mult mai puternic ca
precedentii. Dupa aceea aveti nevoie de seful sistemului solar si adaugati deci soarele, este mare,
luminos, perfect. Dar fara sa va opriti acolo mergeti mai departe pina la Stapinul Universului, pina
la Domnul, este ultima perla.
Iata, ati insirat cele sapte perle ; voi sunteti la o extremitate a firului iar Dumnezeu la
cealalta extremitate. Apoi legati cele doua extremitati; se stabileste un curent care pleaca de la
Dumnezeu trece prin soare, regele pamintului si asa mai departe, pina la Tatal vostru si voi apoi din
nou la Dumnezeu...
9. EXERCITII PENTRU DEZVOLTAREA AUREI
Cea mai buna protectie a discipolului este aura. Cu cit ea este mai luminoasa , mai mare,
cu atit culorile sunt mai pure, cu atit discipolul este mai in siguranta pentru ca aura joaca rolul unei
armuri care-l protejeaza de toate vibratiile maleficei , de toate spiritele intunecate. Trebuie aici sa
lucrati asupra aurei voastre si mergind in fiecare dimineata sa vedeti rasaritul soarelui, privind cum
el se inconjoara de o aura de culori minunate, sa va spuneti : "Si eu vreau sa ma inconjur de cele
mai frumoase culori : violet, albastru, verde, galben, portocaliu, rosu". Si mult, mult timp sa va
imbaiati in aceasta lumina, va imaginati ca ea straluceste si se intinde foarte departe, ca toate
creaturile care traiesc in aceasta atmosfera vor beneficia de ea, ca toti cei care va viziteaza sau intra
in contact cu voi intr-un fel sau altul pot primi binecuvintari. In acest mod, aura voastra are rol de
protectie si-n acelasi timp este o binecuvintare pentru ceilalti. (de vazut cap XIV despre aura)
10.A IUBI CA SOARELE.
Trebuie sa luati soarele ca model, spunindu-va "El ne lumineaza, ne incalzeste, da incredere in
viata tuturor creaturilor, fara deosebire, cum e posibil asta? Soarele este orb ? Nu vede crimele, nu
e decit o masinarie fara inteligenta si discernamint pentru care putin conteaza bunatatea sau
rautatea, dreptatea sau necinstea ?” Nu, soarele vede mai bine ca oricine greselile oamenilor , dar
pentru el sunt niste nimicuri in raport cu imensitatea luminii si caldurii sale. Tot ceea ce noua ni se
pare monstruos si teribil nu constitue pentru el decit niste mici greseli, mici distrugeri, mici pete.
El le inlatura, le repara, le spala, si continua cu rabdare nelimitata sa-i ajute pe oameni pina cind
ei ating perfectiunea.
Soarele are o anumita conceptie despre genul uman, el vede eternitatea si imoralitatea
sufletului uman, el stie foarte bine ca umanitatea este inca un fruct verde ,acru , dur si acid. Deci el
care stie atit de bine sa realizeze coacerea fructelor umplindu-le putin cite putin cu dulceata si
parfum pina ajung delicioase, doreste la fel sa ajute umanitatea sa se coaca. Dar cum sa stie ca
pentru oameni este necesar mai mult timp ca pentru arbori si fructe, a hotarit sa aiba rabdare.
Soarele nu-i abandoneaza pe oameni fiindca stie ca daca el ii abandoneaza, evolutia lor va fi
ratata si nu vor mai fi fructe mature, nu vor mai fi sfinti, profeti, divinitati pe pamint. Daca soarele
straluceste mereu, acesta inseamna ca el cunoaste scopul misiunii sale, finalitatea creatiei si
continua sa-i ajute pe oameni pina cind vor deveni maturi.
Soarele este singurul care nu se lasa niciodata. Toti ceilalti obosesc, inchid pravalia si dispar
din circulatie : in pamint ! Dar soarele este mereu acolo, triumfator, radios. El spune: “Veniti
adapati-va, luati. Ati facut prostii ? Nu sunt suparat pe voi . Oamenii sunt egoisti, rai, razbunatori si
daca vor pune mina pe voi eu nu raspund... Pe cind eu nu va fac nici un rau, expuneti-va razelor
mele, va voi da in continuare!”
Luind soarele ca model, sunteti obligati sa va ameliorati. Aproape de el veti gasi puterea sa
uitati toate dificultatile, toate deceptiile, pe care le suferiti in apropierea oamenilor. Gindind ca
soarele , deveniti o divinitate, pentru ca nu va pierdeti niciodata nici dragostea, nici rabdarea
voastra. Toti ceilalti capituleaza si dupa un timp va spun : Plecati ! Nu vreau sa va mai vad! Am
facut tot ce-am putut , dar acum am obosit!
Dar soarele el nu este niciodata obosit. Intelegeti acum de ce va aduc in preajma soarelui :
pentru ca numai el singur va poate inspira sentimente nobile si divine...
11. A STRALUCI PESTE INTREGA OMENIRE
Cind discipolul are prea multe probleme personale de rezolvat, el nu se mai poate deschide,
dilata, nu mai poate gindi la altceva decit la el insusi, este prea preocupat. Dar deindata ce-si
rezolva problemele si incepe sa vada clar, sa fie mai liber, incepe sa se ocupe de intreaga omenire
el devine asemeni soarelui. Si chiar daca se afla in fata a douazeci, cincizeci, o suta de persoane, nu-
i ajunge, traieste intr-o asa libertate ca-si extinde aria iubirii sale si a gindirii sale pentru intregul gen
uman ; el si-l reprezinta ca pe o singura persoana careia ii trimite din preaplinul iubirii care se
revarsa din inima sa odata cu toate culorile, cu toate razele. Atita timp cit omul nu se gindeste decit
la el insusi, la sotia si la copii sai, la pretenii sai , nu poate cunoaste aceasta fericire. Dar discipolul
care incepe sa trimita oamenilor iubirea si lumina sa ca si cum ar face-o pentru o singura persoana,
fara sa-si puna problema citi si unde sunt devine asemeni soarelui.
12. SA NE ADRESAM SOARELUI
PENTRU A GASI SOLUTIA PROBLEMELOR NOASTRE
Cind aveti o problema, o dificultate, adresati-va amabil soarelui ca si cum ati vorbi unei
persoane. Spuneti-i: "Draga soare, daca ai fi in locul meu, ce-ai face? " El va suride (stiti cum il
deseneaza copii!) si va spune : "Daca as fi in locul tau m-as fi sinucis da.Dar daca tu te pui in locul
meu, va fi mai bine. Ei, da, de ce sa fiu eu in locul tau? Nu o pot face. Tu trebuie sa te pui in locul
meu. Deci daca te pui in locul meu, vei face asa si pe dincolo..." Si va va sfatui, tocmai ce va spun
si eu , bineinteles.
13. FORMULA CE SE PRONUNTA LA RASARITUL SOARELUI
Iata citeva formule pe care le puteti pronunta privind soarele cum rasare.
Veti astepta prima raza si cu dragoste, veti pronunta in gind aceste cuvinte:
" Asa cum soarele se inalta deasupra lumii, tot asa soarele adevarului , al libertatii, al
nemuririi , al eternitatii sa se inalte in spiritul meu!.
Asa cum soarele se inalta deasupra lumii, asa si soarele iubirii si nemuririi sa se inalte in
sufletul meu!
Asa cum soarele se inalta deasupra lumii, asa si soarele inteligent al luminii si al
intelepciunii sa se inalte in intelectul meu
Asa cum soarele se inalta deasupra lumii, asa si soarele blindetii, bunatatii, bucuriei si
puritatii sa se inalte in inima mea. Asa cum acest soare luminos,
stralucitor , se inalta deasupra lumii asa si soarele, fortei, puterii , dinamismului si activitatii sa
se inalte in vointa mea!
Si la fel cum acest soare luminos, stralucitor , viu se inalta deasupra lumii, asa si soarele
sanatatii , viatalitatii, vigorii, sa se inalte in intregul meu corp.
Amin. Asa sa fie.
Pentru imparatia lui Dumnezeu si Dreptatea Sa! Amin . Asa sa fie.
Pentru gloria lui Dumnezeu!"
14. URCIND DEASUPRA NORILOR
Cind simtiti ca anumite ginduri negative iau cu asalt "cerul" vostru, imputinindu-va credinta,
iubirea si va impiedica sa vedeti splendoarea lui Dumnezeu a invataturii, concentrati-va si trimiteti
razele cele mai pure in directia acestei neguri. Veti vedea ca se va produce putin cite putin o
curatire, o purificare, o lamurire. Prin gind urcam deasupra norilor. Gindul este ca o racheta, sau ca
o raza de lumina. Cu gindul vostru tintiti un punct: sursa vietii, soarele etern, vizati centrul vostru
interior, va concentrati asupra Domnului....
Citeva minute dupa aceasta , gindul vostru strabate norii, oricit de densi ar fi si veti ajunge
acolo sus, va imbaiati in limpezime.
15. CULORILE PRISMEI
Daca priviti lumina soarelui printr-o prisma, veti descoperi infinite bogatii si splendori. Este
scris in Cartea lui Zohar: Sapte lumini, exista in Preainalt ,acolo locuieste Batrinul Batrinilor,
misteriosul Misteriosilor , Ascunsul Ascunsilor : Ain Soph. Exista sapte lumini: rosu , portocaliu,
galben , verde, albastru, indigo si violet. Aceste sapte lumini sunt cele sapte spirite mentionate si
in Apocalipsa, cele sapte Spirite care stau in fata tronului lui Dumnezeu.
Spiritul culorii rosu este numit Spiritul Vietii. Rosu este legat de viata si de dragoste pentru
toate fiintele.
Culoarea portocaliu este Spiritul Sfinteniei. Portocaliul amelioreaza sanatatea si da dorinta
de perfectionare.
Culoarea galben-aurie este Spiritul Intelepciunii. Ea indeamna fiintele sa citeasca, sa
mediteze, sa reflecteze, sa inteleaga, sa fie rezonabile si prudente.
Culoarea verde este Spiritul Eternitatii si al evolutiei. Ea este deci legata de crestere, de
dezvoltare, de bogatie. Spunem ca este culoarea sperantei, pentru ca ii da omului posibilitatea de a
evolua.
Culoarea albastru este Spiritul Adevarului. Ea este legata de religie, de pace, de muzica.
Albastrul dezvolta simtul muzical. Linisteste sistemul nervos, vindeca plaminii, si actioneaza
favorabil asupra ochilor care sunt legati de adevar.
Culoarea indigo este Spiritul Fortei.. Este spiritul Regalitatii. Are aproape aceleasi proprietati
ca si albastrul.
Violet este o culoare foarte mistica, foarte subtila, care conduce fiintele spre lumea de
dincolo. Este Spiritul Atotputerii divine si al Iubirii Spirituale : este spiritul de sacrificiu. Violetul
este o culoare foarte puternica ce protejeaza omul, il ajuta sa se dedubleze si ii permite sa inteleaga
iubirea lui Dumnezeu si celelalte lumi..
Pentru a lucra eficace pentru evolutia voastra, in fiecare dimineata puteti medita asupra
culorilor, asupra calitatilor si virtutilor pe care ele le reprezinta. Lucrati schimbind in fiecare zi
culoarea. Puteti incepe cu rosu, care este cel mai apropiat de pamint si continuind cu portocaliu,
galben, etc.... sau la fel de bine incepind din sens invers pin violet. Astfel coboriti sau urcati , cum
doriti.
GREFA SPIRITUALA ( vezi cap . V)
Exista o stiinta care ar trebui cunoscuta nu numai pentru a ne putea remedia defectele,
pasiunile, tendintele inferioare, cit si pentru a trage niste foloase. Aceasta stiinta este grefajul.
Oamenii au gasit aceasta tehnica pentru a-si ameliora calitatea fructelor unor arbori, dar cind este
vorba de domeniul psihic sau spiritual , nu sunt nici atit de sensibili nici atit de indeminatici. Voi
intrebati : " Dar cum putem gasi aceste grefe?” Ei bine, exista un "mare" magazin distribuitor de
grefe, de altoiuri, o singura creatura care depaseste tot ce ne-am putea imagina in inteligenta, iubire,
putere, generozitate, nemurire, este soarele . Adresati-va deci soarelui ca el sa va dea niste altoiuri.
Spuneti-i " O, dragul meu soare, sunt cu-adevarat prost, nu inteleg nimic, cind trebuie sa spun
ceva, gindurile mele sunt atit de incetosate incit ingaim ceva si asta nu-mi aduce decit neajunsuri.
Dar tu care esti atit de luminos, care luminezi intreg pamintul , da-mi te rog citeva grefe din
inteligenta ta ! "Si el vi le va da, gratuit , va asigur!. V-ar putea trimite chiar un expert , daca nu stiti
sa le luati . Dupa aceea , veti putea cere o grefa de iubire, sau de sanatate, sau de orice alta calitate.
In soare este totul, puteti cere orice grefa doriti , dar nu in acelasi timp , ci unele dupa altele, fiindca
in timp ce va veti ocupa de una, celelalte se vor usca si muri.
17. EXERCITII PENTRU DIMINETILE
CIND NORII ACOPERA SOARELE
Se poate intimpla ca in unele dimineti soarele sa fie ascuns de nori si in acest caz trebuie sa
stiti ce aveti de facut. Deaorece conditiile nu sunt favorabile , trebuie sa va deplasati activitatea, in
loc s-o mentineti in creier , in constiinta, o deplasati, in subconstient, la nivelul plexului solar (vezi
cap xii).
Va lasati in voia acestui ocean cosmic de iubire si fericire, va abandonati cu incredere si
spuneti : " Doamne Dumnezeule, ma las stapinit de acest ocean de lumina, am incredere in Tine" .
Si pastrind in intelect o mica luminita pentru a nu intra acolo nimic rau, va abandonati, incet in acest
ocean de bucurie. Sunteti cuprins de beatitudine. Iata deci ce-am putea face in asemenea zile : sa nu
dorim, bineinteles , ci sa ne lasam purtati, observind din timp int imp ce se petrece cu noi.
18. SA CONSIDERAM SOARELE IN FIECARE ZI ALTFEL
In fiecare zi imi spun: “Ieri, credeam ca am cunoscut soarele si azi imi dau seama ca n-am
inteles nimic, de-abia acum il cunosc"Si a doua zi imi spun acelasi lucru. In timp ce voi va spuneti
mereu: "Oh ! a cunoscut, a cunoscut , sa clasam asta !" Cind incepem sa gindim ca nu mai este
nimic de cunoscut , nimic de descoperit , stagnam, adormim s-a terminat. Nu trebuie sa facem asta,
trebuie sa spunem mereu :" Deabia astazi incep sa vad soarele, de-abia astazi incep sa-l cunosc. Si
astfel avansati, avansati.
Vedeti , inca o metoda noua si minunata!
19. ELIXIRUL VIETII FARA DE MOARTE
Elixirul vietii fara de moarte nu este nimic altceva decit un lichid de o puritate exceptionala
care poate deschide canalele corpului fizic. In realitate, acest elixir este peste tot raspindit in
natura, iar cel care-l poseda nu face altceva decit sa-l condenseze. El se afla in pamint , in vegetatie,
in oceane, riuri, munti, in aerul pe care-l respiram si mai ales in razele soarelui , dar in doze
homeopatice incit ar fi necesar tot felul de aparate pentru a-l capta si conserva. In timp ce asistam
dimineta la rasaritul soarelui , cautam sa primim acest elixir , asemeni unei ape vii, care circula in
toata natura. Fiecare atom de prana, fiecare minuscula sfera aflata in suspensie in aer este plina de o
esenta spirituala. In timp ce suntem concentrati asupra soarelui, corpul nostru absoarbe aceste
particule care ne purifica, ne intaresc, si ne dau viata.
 20. ATRAGEREA FOCULUI CERESC
Asemeni focului fizic care are darul de a face fierul suficient de flexibil si maleabil pentru
primi forme noi, asa si focul celest, care este dragostea divina, poate cufunda omul intr-o stare
spirituala in care sa se debaraseze de vechea lui forma asimetrica, contorsionata pentru a primi una
noua, armonioasa, stralucitoare.
Deci, primul lucru care trebuie inteles este ca pentru a va transforma caracterul, ideile
obiceiurile voastre, intreaga voastra ereditate, trebuie sa chemati , sa atrageti acest foc ceresc, sa-l
implorati sa coboare pentru a va cuprinde si misca inima voastra, intreaga voastra fiinta. Nu va
bazati pe explicatii sau pe lecturi ele nu va vor ajuta cu nimic atit timp cit focul nu va fi aprins in
voi pentru a face din voi o fiinta vie asa cum este soarele. Soarele este focul viu, si pe el trebuie sa
mergem sa-l vedem, in fiecare dimineata, pentru a restabili legatura cu focul ceresc. Daca va legati
de soare, daca va lasati imbratisati de soare cu toata dragostea voastra, cu toata inteligenta voastra,
veti simti ca din voi incepe sa izbucneasa flacari care va vor cuprinde cu pasiune.
Duhul Sfint nu este altceva decit focul sacru al soarelui.
21. SA BEM SOARELE
Va sculati la rasaritul soarelui si asteptati prima raza. Sunteti vigilent , atent, si cind aceasta
prima raza apare o aspirati astfel veti incepe sa beti soarele. In loc numai sa-l priviti si sa-l respirati
il beti , il mincati si va imaginati ca aceasta lumina care este vie se propaga in toate celule organelor
voastre fortificindu-le, inviorindu-le , purificindu-le .
Acest exercitiu va ajuta sa va concentrati si rezultatele sunt fantastice: intreaga voastra fiinta
freamata si ajungeti sa simtiti ca realmente beti lumina. Deci, beti soarele si acest lucru va va ajuta
sa ramineti vigilent, cu constiinta treaza; nevoia de a continua sa beti va va mentine in stare de
veghe.
22. FILOZOFIA UNITATII
Trebuie sa lucrati pentru a va canaliza intr-o singura directie ; sa domoliti in voi toate
tendintele eterogene si contradictorii, sa le convingeti, sa le rapuneti, sa va impuneti lor . Si atunci
cind ati realizat o unitate a tuturor acestor energii , dupa ce ati invatat sa le lansati si sa le proiectati
intr-o directie unica, glorioasa, luminoasa, salvatoare , veti deveni un focar aprins, atit de calduros
si de puternic incit veti putea straluci in toate directiile , precum soarele.
Preluati aceasta idee si meditati asupra ei la rasaritul soarelui: cum sa realizati in voi unitatea,
suprimind tot ceea ce contravine , intirzie si impiedica idealul vostru si amplificind tot ce va da un
elan formidabil, irezistibil. Astfel ziua si noaptea, energiile noi vor curge mereu in aceeasi directie
pentru a realiza o lucrare divina .
STELELE
NOAPTEA NE INVATA RELATIVITATEA LUCRURILOR
Ziua ne arata importanta lucrurilor de pe pamint , iar noaptea, dimpotriva, ne arata
relativitatea, chiar micimea lor. Daca aveti probleme, griji, nelinisti, daca cineva v-a chinuit ,v-a
jignit , contemplati stelele, noaptea, si veti constata ca toate acestea se estompeaza, ca sunteti
deasupra acestor nimicuri , devenind, nobil, generos si rideti chiar de aceste ofense si suparari. In
fata acestei imensitati unde totul este solemn, maiestuos, de ce sa ne oprim asupra meschinariilor
alarmind o lume intreaga? Unii astronomi au recunoscut ca munca lor le-a schimbat complet
punctul de vedere: nemultumirile, obstacolele, lupta pentru existenta si-au pierdut din importanta lor
si se mirau cum oamenii fac atita caz pentru nimica toata!
LIMBAJUL STELELOR
Trebuie deci sa stim sa lucram cu noaptea si stelele. Ah! Ce conditii minunate de pace, de
liniste, de blindete pentru a ne contopi cu spatiul ! Va culcati in iarba noaptea, cind toata lumea
doarme, si-n linistea tulburata doar de cintecul greierilor si poate citeva broscute , priviti in
sus, la imensitatea plina de stele . Incepeti sa le intelegeti , sa aflati ce sunt aceste lumi cu
entitatile si inteligentele care le locuiesc... Ramineti intinsi in iarba si incercati sa gasiti steaua pe
care o preferati, cea cu care aveti mai multe afinitati , si iubind-o, intrati in legatura cu ea,
imaginati-va ca mergeti catre ea sau ca ea vine sa va vorbeasca.
Cind eram foarte tinar, mi s-a intimplat sa dorm pe virful din Maussala (3000m cel ma inalt
virf al masivului Rhodope si punctul culminant al Bulgariei). Nu intelegeam chiar tot ce-mi spuneau
stelele, nu intelegeam, dar le iubeam, intregul meu suflet era extaziat. Ele straluceau, imi trimiteau
sclipiri, iar eu, in final , privindu-le cu atita dragoste, clipeam din ochi si adormeam. A doua zi
dimineta coboram in cimpie, ma spalam si mergeam la rasaritul soarelui. Noaptea ziua le inlantuiam
pe amindoua in aceeasi lucrare. Si iata ca acum incep sa inteleg ca aceste stele imi sopteau lucruri
pe care nu le-am putut probabil inca descifra , dar pe care sufletul meu le capta, le inregistra si ale
caror urme le pastreaza inca . De-abia mai tirziu, putin cite putin, incepem sa intelegem aceste
revelatii ale steleleor.
Despre ce vorbesc stelele ? Ele povestesc istoria sublima a gloriei Celui Etern.
ACTIUNEA GINDULUI
Atit de mult s-au obisnuit oamenii sa lucreze la suprafata lucrurilor , incit acum e foarte greu
sa dobindeasca o alta conceptie . Ei nu vad ca in lucrarea gindului exista posibilitati
nemaipomenite pe care nici o alta activitate nu le-ar putea procura.
Sa luam exemplu citeva imagini . Cind facem extractia dintr-un minereu de fier, de cupru
etc ..... sunt necesare tone si tone de mineral pentru a obtine o anumita cantitate de metal. Restul
este steril , pamintul pe care trebuie sa-l aruncam. Pentru a obtine citiva litri de esenta de trandafiri
in Bulgaria, sunt necesare vagoane de petale . Si iata, un litru din aceasta esenta de trandafiri
valoreaza o avere , atit este de pretioasa.
Toate muncile oamenilor constau in cea mai mare parte, de a lucra tone de steril, materia cea
mai grosiera in timp ce lucrarea gindului permite extragerea chintesentei . Daca nu stiti sa lucrati
cu gindul pentru a va concentra , a va controla, a va domina, a va orienta energiile si a le dirija catre
regiunile superioare , tot ce veti putea obtine va fi asemanator cu vagoanele de mineral care va vor
sufoca si de care nu veti scapa pina nu veti invata sa-i extrageti esenta. Pentru a extrage esenta ,
initiatii lucreaza atit de mult . Aceasta esenta este ceva imponderabil, care da un gust si un sens
tuturor lucrurilor. Chiar daca ati poseda toate bogatiile pamintului, daca nu aveti aceasta
chintesenta care se afla in planul mental , va veti simti sarac , gol, nelinistit , nemultumit . Fiindca
nu cantitatea de materie da un sens vietii ci calitatea sa , chintesenta .
UTILIZAREA GINDULUI INTOTDEAUNA NUMAI PENTRU BINE
In general , spiritualistii stiu ca gindul este o forta care poate prinde forma si realiza ceva, dar
ei ignora perturbarile pe care le poate provoca un gind in marele organism cosmic caruia ii apartin
toti. Ei nu se-ntreaba niciodata daca proiectele pentru care se concentreaza fara incetare sunt in
acord cu planurile lui Dumnezeu si se indirjesc cu o violenta nemaivazuta sa obtina ceea ce doresc.
Nu , trebuie inteles ca gindul nu trebuie sa serveasca pentru a obtine bani, a seduce femei (sau
barbati) , a cistiga bunuri pe care viata refuza sa le ofere. Gindul trebuie intotdeauna dirijat catre
binele tuturor, el trebuie sa aiba un scop impersonal, dezinteresat, fericirea tuturor semenilor,
infaptuirea Imparatiei lui Dumnezeu pe pamint .
ROLUL MUZICII IN ACTIUNEA GINDULUI
Muzica reprezinta un curent puternic, el produce in noi impulsuri, elanuri, de aceea trebuie s-o
utilizam pentru a ne pune in legatura cu idealul nostru pentru a regasi momentele pretioase
spirituale pe care le-am trait . Ascultind muzica trebuie sa facem apel la tot ce este mai bun in
noi ; trebuie sa fie ca vintul, care sufla in pinzele ambarcatiunii noastre pentru a o conduce spre
predestinarea sa celesta .
 CONCENTRAREA
Daca sunteti egoist si incercati cu orice pret sa va concentrati, dati un soc violent
celulelor voastre . Trebuie sa fiti diplomat cu celulele voastre ele nu trebuie sa se indoiasca de ceea
ce doriti sa le cereti . Incepeti dar prin a le linisti apoi cautati sa le calauziti incet usor , cu
pricepere , si astfel va veti atinge scopul va puteti concentra asupra problemei care va preocupa.
Procedati astfel in etape succesive pina in momentul cind se va realiza in voi un echilibru atit de
mare si de puternic incit toate celulele vor colabora cu voi. Ati dat o atit de buna orientare gindului
vostru incit el va continua tot timpul in aceasta directie.
MEDITATIE , CONTEMPLARE , IDENTIFICARE
Meditatia este o activitate a intelectului care cauta sa patrunda adevarurile spirituale.
Contemplarea este o activitate a inimii sau a sufletului care se opreste asupra unei imagini ,
unei calitati sau a unei virtuti pentru a se bucura de lumina sa de frumusetea sa si de a comunica cu
ea.
In fine, deasupra meditatiei si a contemplarii exista ritualul magic care este o activitate a
vointei , a spiritului care se identifica cu Creatorul pentru a crea .
MEDITATIA
Meditatia este ca mestecatul alimenteleor . Cind puneti alimentele in gura si le mestecati ,
glandele lucreaza , iar prin limba absorbiti energiile cele mai subtile , mai spirituale . Meditatia este
mestecatul gindurilor. Dar evident , cind vorbim de meditatie se intelege ca gindul se ataseaza unor
probleme de ordin filozofic, spiritual , mistic.
Meditatia trebuie sa va conduca spre o lume mai inalta si sa va aduca lumina si pacea.
1. MEDITATIA CA MIJLOC DE REALIZARE
Trebuie sa incepem sa meditam asupra unor subiecte accesibile. Fiinta umana este astfel
construita ca nu poate trai natural intr-o lume abstracta. Trebuie mai intii sa se agate de ceea ce este
vizibil, tangibil, de linga el, de ceea ce iubeste. Sa presupunem ca iubiti frumusetea sau inteligenta
si ca ati dori s-o obtineti. Incercati atunci sa va concentrati pentru a va imagina asa cum ati dori sa
fiti contemplati aceasta fiinta care ati dori sa deveniti si veti simti bucuria voastra, increderea si
vitalitatea voastra ca si cum ati gusta inainte de ceea ce vi se va intimpla intr-o zi. Faceti acest
exercitiu timp de zece, douazeci de minute, imaginati-va ca ceea ce doriti s-a realizat deja
contemplati-va in lumina, linga Dumnezeu, facind lucruri magnifice. Gindul care pregateste astfel
terenul va va conduce din ce in ce mai mult catre realizarea a ceea ce doriti.
Numai ca inca odata , studiati-va bine dorintele si proiectele voastre fiindca daca sunt
prea personale , daca nu vibreaza in armonie cu ordinea stabilita de Dumnezeu in intreaga
creatie, ele vor intra in conflict cu legile divine, cu existente, cu entitati, cu un intreg ordin
vibrator si nu veti reusi. Sau daca veti reusi , va fi si mai rau . In aceste conditii e mai bine sa nu
reusiti. Esecul va va face cel putin sa evitati tot felul de deceptii si accidente si pentru ca nu ati
reusit, veti fi scutit de toate acestea.
2 .CELE MAI BUNE SUBIECTE DE MEDITATIE
a) A fi un instrument in miinile divinitatii .
Toate subiectele meditatiei sunt bune: sanatate, frumusete, bogatie, inteligenta , putere, glorie.
Dar cel mai bun exercitiu este de a medita asupra lui DUMNEZEU Insusi , pentru a ne
impregna cu dragostea lui, de a medita in scopul de a-l servi de a ne supune Lui, de a ne uni cu El.
Va simti ca un instrument total abandonat in miinile lui Dumnezeu, pentru ca El sa gindeasca
prin voi, sa actioneze prin voi. Va abandonati in voia intelepciunii , luminii, va aflati in slujba
luminii, iar Lumina , care stie tot , va va ajuta.
b) Realizarea Cerului pe pamint
Pentru ca omul a fost trimis pe pamint, el trebuie sa stie ce are de facut. Iisus a spus : "
Precum in cer, asa si pe pamint " . Dar care pamint ? Pamintul nostru, corpul nostru fizic.
Deci, dupa ce am facut lucrarea spirituala necesara pentru a atinge inaltul , cerul , trebuie sa
coborim pentru a organiza totul jos. Nemurirea este in inalt, lumina este in inalt , armonia este in
inalt. Dar de ce tot ce este sus nu s-ar putea intrupa jos, in lumea fizica?
Filozofia lui Hristos este de a face sa coboare cerul pe pamint adica sa se realizeze Imparatia
lui Dumnezeu si Dreptatea Sa . Iisus a lucrat pentru aceasta Imparatie. Deci de aici trebuie sa
incepem munca noastra, de la corpul nostru fizic.
Iata deci cele mai bune doua subiecte de meditatie : cum sa ne consacram in intregime in
serviciul Divinitatii si cum sa realizam , concretizam , materializam pe pamint tot Cerul care este in
inalt. Sensul vietii este continut in aceste doua activitati. Ceea ce este in afara acestor doua activitati
are o semnificatie, bineinteles, dar nu una divina.
CONTEMPLAREA
Contemplarea este o activitate a sufletului. In contemplare fiinta participa cu totul, sufletul se
deschide, se ofera, realizeaza o fuziune cu obiectul contemplarii.
Contemplarea este forma cea mai inalta a rugaciunii. Prin rugaciune va ridicati pina la
contemplarea splendorilor divine si , in fata acestor splendori , simtiti o dilatare extraordinara ,
gustati extazul. In acest extaz constiinta voastra se intinde, imbratisati universul, va dilatati la
dimensiunile Divinitatii.
Toti cei care au cunoscut aceste incintari ale contemplatiei au avut senzatia ca nu mai sunt pe
pamint in corpul lor fizic limitat ,ci se simteau inecati in Sufletul Universal fuzionati cu El . ..
Imediat, bineinteles, vor cobori din nou , vor incepe munca lor zilnica, dar , pentru citeva
minute, citeva ore, au trait in infinit in contopire , in extaz.
IDENTIFICAREA
Scopul lucrarii spirituale este identificarea cu divinitatea . In India, initiati au rezumat
aceasta actiune prin formula " Eu, este El" adica numai El exista , eu nu exist, eu sunt doar o
reflectare , o repetare, o umbra. In realitate, noi nu existam ca fiinte separate, noi facem parte din
Domnul , nu exista decit El , iar noi suntem o proiectie a Lui . Cind discipolul spune " Eu sunt El "
el intelege ca nu exista in afara Domnului si ca legindu-se constient de el, se apropie de El devenind
intr-o zi Creator ca si el.
RUGACIUNEA
1. CEA MAI BUNA RUCACIUNE :
SA CEREM DOMNULUI SA NE IA IN STAPINIRE.
Cum noi nu stim care sunt proiectele Domnului referitoare la noi, trebuie sa-i cerem sa ne
lumineze , iar daca raminem inca nelamuriti trebuie sa-l imploram, zicind: Doamne, n-am ajuns
inca sa te inteleg bine dar fa cel putin ceea ce trebuie : impinge-ma chiar fara stirea mea sa
implinesc vointa ta, serveste-te de mine , pune stapinire pe mine , fa in mine lacasul tau.
Se poate sa nu cunoastem voia Domnului la un moment dat. Cunoastem bineinteles directia
generala: intotdeauna binele, dezinteresarea, sacrificiul, iubirea, abnegatia, bunatatea, generozitatea
etc. ...Dar sunt cazuri cind nu putem sti cu precizie ce asteapta el de la noi. Si atunci , pentru ca ne
lipseste clarviziunea, luciditatea trebuie sa spunem: " Dumnezeul Meu, realizeaza-ti Vointa Ta
chiar daca este impotriva vointei mele ". Nu este dat tuturor oamenilor sa aiba idei clare despre
utilitatea sau valoarea celor pe care vor sa le intreprinda , uneori realizam orbeste proiectele lui
Dumnezeu.
 Trebuie sa implorati Cerul si sa cereti chiar cu amenintari ca intr-o zi , se va putea servi in
fine de voi. Spuneti:" Iata, in sfirsit am inteles. Nimic nu este de facut cu natura mea inferioara,
este incapatinata, rezistenta , coruptibila; nu voi reusi sa o modific. O , Entitati Celeste, inlocuiti-o
trimiteti-mi creaturile cele mai perfecte cele mai minunate pentru ca ele sa se instaleze in mine sa
ma instruiasca si sa conduca directia vietii mele . Fiindca secolele si mileniile n-au fost necesare
pentru a o schimba, atunci limiteaz-o inlocuieste-o prin spirite luminoase capabile s-o supuna si fa
astfel ca in ciuda vointei mele sa reusesc sa realizez planurile tale . "
Cind va rugati " Doamne Dumnezeule, vino si inlocuieste personalitatea mea preia Tu
insuti directia vietii mele" , nu actionati numai in planul fizic, asupra particulelor materiale ale
corpului vostru, ci mai ales asupra memoriei celulelor, a cliseelor inregistrate , iar vechile obiceiuri
sunt inlocuite prin calitati si virtuti.
Iata una din cele mai bune rugaciuni din lume : toate celulele contin un element personal, un
interes, un calcul; dorim sa cistigam bunavointa Domnului, in timp ce in aceasta rugaciune, va
oferiti intreaga voastra viata spunind :" Iata-ma Doamne , sunt gata sa mor, Tu imi poti lua viata
, ma poti face sa dispar, dar trimite-mi entitati celeste care sa-mi inlocuiasca natura mea
inferioara ca sa te pot sluji."
2 . O metoda de rugaciune
Voi spuneti ca va rugati, dar ca nu aveti rezultate . Iata un mod foarte simplu , dar eficace, sa
intrati in legatura cu Domnul. In momentul in care vreti sa va rugati, creati urmatoarea imagine :
aceea a unei multimi de spirite dispersate in lumea intreaga , care, acolo unde se afla, sunt
concentrate asupra Creatorului .Prin gind va legati de aceste fiinte pentru a va ruga cu ele, astfel
vocea voastra nu mai este izolata in pustiul vietii si voi va indreptati spre Cer impreuna cu alte mii
de fiinte luminoase. O astfel de rugaciune este intot deauna auzita din cauza multitudinii fiintelor si
beneficiati si voi prin aceasta .
Rugaciunea voastra nu-si atinge scopul fiindca actionati singur . Secretul este in a intra in
legatura cu toti cei care se roaga , fiindca exista in orice moment in lume fiinte care se roaga.
TOATE PUTERILE SE AFLA IN GIND
Adevaratul discipol este convins ca gindul este o realitate si ca toate puterile exista in gind.
Stiind asta, chiar in circumstantele cele mai nefavorabile ale vietii , in timp ce altii sunt nefericiti,
discipolul poate actiona prin gind; el nu pierde niciodata o clipa si nimeni nu-l poate opri; Este liber,
este deasupra tuturor , este un Creator.
Cei care n-au obiceiul sa lucreze cu gindul se pling intotdeauna ca le lipseste ceva ca sunt
asupriti , limitati; gasesc mereu motiv sa fie nefericiti pentru ca nu au descoperit ca Dumnezeu a
dat fiintei umane toate posibilitatile , dar numai in domeniul mental .
In ziua in care vor sti sa profite de toate circumstantele vietii pentru a se mentine in inaltimi ,
gratie gindului, ei vor plana asupra a tot.
PLEXUL SOLAR
IMPORTANTA PLEXULUI SOLAR
Plexul solar dirijeaza toate functiile corpului fizic; de el depinde respiratia, eliminarea,
nutritia, cresterea, circulatia, sistemul nervos. Prin intermediul plexului solar omul poate
comunica intr-adevar cu Universul, fiindca plexul solar este conectat cu intregul cosmos. Este
deci un centru foarte important pentru noi si trebuie sa evitam tot ce l-ar putea contracta, contractia
vaselor sanguine si a diferitelor canale ale organismului; iar cind singele sau celelalte lichide ale
organismului nu circula cum trebuie, se formeaza depozite care, cu timpul vor da tot felul de
tulburari.
CUM SA INTARIM PLEXUL SOLAR
 Ceea ce perturba cel mai mult plexul solar si prin urmare organele interne: ficat, rinichi,
stomac etc. sunt frica, furia, grijile, indoiala, dragostea dezordonata, gindurile si sentimentele
haotice; cum plexul solar este rezervorul fortelor, consecinta acestor dezechilibre este o
demagnetizare totala.
Dar, asa cum plexul solar se poate goli, el se poate si umple si acest aspect trebuie sa-l
cunoasca discipolul: cum sa-si reincarce plexul solar.
Va voi da citeva metode:
1. Fiecare arbore este un rezervor de forte provenite de la apa si din pamint si noi putem
extrage aceste forte.
a) Alegeti un copac mare: un cedru, un stejar, un fag, sau un brad
b) va sprijiniti cu spatele de el, plasindu-va mina stinga la spate, cu palma pe trunchiul
copacului
c) in acelasi timp puneti palma miinii drepte pe plexul solar.
d) va concentrati asupra copacului, rugindu-l sa va dea o parte din fortele sale
Se produce atunci o transfuzie a acestor energii pe care le veti receptiona prin mina voastra stinga si
pe care le veti transmite prin mina dreapta in plexul solar. Dupa aceea multumiti copacului.
2. Va puteti fortifica plexul vostru solar ascultind si privind cum curge un izvor, o
cascada, o fintina. Este o metoda in aparenta nesemnificativa dar care da mari rezultate. Apa care
curge influenteaza plexul solar care reincepe sa lucreze, eliminind substantele nocive.
3. Cind meditati asupra subiectelor inaltatoare si divine, va puteti pune mina la nivelul
plexului solar pentru a-l alimenta cu forta si energie, pe care le veti putea utiliza mai tirziu. Cind va
simtiti plini de bucurie sau de forta , nu le risipiti inutil in gesturi, cuvinte, in ginduri si sentimente,
ci utilizati aceasta metoda puneti-va mina dreapta pe plexul solar meditind si incarcati-l in
liniste cu aceasta forta si bucurie.
Plexul nostru solar este banca unde putem stringe banii care ne vor fi mai tirziu necesari.
Putem face in fiecare zi acest exercitiu.
CREIERUL SI PLEXUL SOLAR
Plexul solar este un creier inversat: in creier materia cenusie este la exterior iar substanta alba
la interior, in timp ce in plexul solar substanta cenusie este in interior iar substanta alba la exterior.
Plexul solar a creat creierul si il alimenteaza, ii trimite energie, forta, iar cind nu-i mai poate
trimite, omul adoarme, este indobitocit sau are dureri de cap, nu mai poate gindi.
In realitate, creierul nu este despartit de plexul solar, dar putin sunt oamenii care stiu cum sa-
si ridice energiile de la plexul solar la creier.
Creierul este dinamic, activ, dar se oboseste repede daca nu este sustinut de energiile plexului
solar. De aceea, inainte de un efort intelectual, inainte de a medita, de a va concentra, trebuie sa
actionati asupra plexului vostru solar. Masati-l de exemplu, in sens invers acelor de ceasornic.
Dupa citeva minute veti simti ca gindul vostru este liber, usor, si ca va puteti pune pe lucru.
Trebuie ca activitatea sa fie armonic repartizata intre creier si plexul solar.
PICIOARELE SI PLEXUL SOLAR
In anumite imprejurari banale ale vietii de zi cu zi, ati remarcat, fara doar si poate, existenta
unei legaturi intre picioare si plexul solar. Cind va este foarte frig la picioare, resimtiti o
contractie in plexul solar si daca veti minca in acel moment, veti avea indigestie. Daca va puneti
picioarele in apa fierbinte, veti simti o dilatare in plexul solar, o senzatie foarte placuta care va da
buna dispozitie.
 Deci, atunci cind va simtiti demagnetizati, perturbati sau contractati, pregatiti apa
calda, scufundati-va picioarele si incepeti sa le spalati cu atentie; actionati astfel asupra plexului
solar, dindu-i forta, iar starea constiintei voastre se va transforma imediat. Daca intr-o zi, acasa, nu
reusiti sa meditati, faceti o baie la picioare si veti avea o usurinta mult mai mare pentru a va
concentra.
CENTRUL HARA

Centrul Hara se afla la patru centimetri sub ombilic. Pentru inteleptii japonezi, centrul
Hara este centrul vietii, al echilibrului, centrul universului. Iar cind omul, concentrindu-se
asupra lui reusesete sa-l dezvolte, devine neobosit, de neinvins. Toti cei care au lucrat asupra
centrului Hara se disting in viata printr-un echilibru extraordinar.
EXERCITIU
Citeodata, cind mediteaza, initiatii isi plaseaza miinile pe abdomen. Concentrindu-se asupra
acestei regiuni Hara, fac sa circule energiile care trebuie sa alimenteze intregul organism. Si voi
puteti face acest exercitiu. In fiecare zi, stind in picioare, sezind sau culcat, puneti-va citeva minute
miinile pe centrul Hara, trimitindu-i multa iubire. Fiti atenti insa sa nu treziti nimic mai jos. Acest
exercitiu poate declansa energii spirituale datorita carora incercati senzatii de stabilitate, de forta,
de dilatare.
Acest centru este mentionat in multe scrieri oculte dar in moduri foarte diferite. De exemplu,
alchimistul Basile Valentin, in cartea sa "Cele douasprezece chei" vorbeste de coborirea in centrul
pamintului pentru gasirea pietrei filozofale. In realitate nu este vorba de a cobori in centrul planetei
ci de a patrunde in noi insine, in corpul nostru fizic, pentru ca acolo vom gasi materiale, bogatii si
comori. Se spune in cartile sacre ale Indiei ca Brahma se afla in abdomen, Vichnu in regiunea
inimii si a plaminilor iar Shiva in creier. Oare Brahma, Creatorul, este situat in abdomen? Cind
studiem fiinta umana, constatam ca abdomenul este chiar centrul unde se creaza viata. Da, sursa
vietii este acolo, in abdomen. Se spune acelasi lucru si in Evanghelie: "Din sinul sau vor izvori
fluvii de apa vie". De ce din sinul sau? De ce nu din creier sau din plamini? Ce este in viscere ca sa
poata iesi apa vie? Deci acolo locuieste Brahma, Creatorul. Dar pentru a-l simti, pentru a putea
comunica cu El, sunt necesari ani de lucru.
Dincolo de povestea nasterii lui Iisus intr-o iesle se afla ceva extrem de profund. Aceasta
iesle unde s-a nascut Iisus, este centrul Hara, fiindca ceea ce a produs in momentul nasterii lui
Iisus, se reproduce intr-o fiinta umana cind este pregatita sa se nasca in lumea spirituala, ceea ce
stiinta initiatica numeste a doua nastere.
Deci, nasterea lui Iisus intr-o iesle, are o incarcatura initiatica de cea mai inalta importanta.
La acest nivel, al centrului Hara discipolul trebuie sa faca sa se nasca in el noua constiinta, ca a
copilului Iisus.
METODELE LUMINII
A FACE DIN LUMINA O PREOCUPARE CONSTANTA
Trebuie sa cautam lumina, sa ne concentram asupra ei, s-o bem, s-o mincam, s-o situam
deasupra tuturor fenomenelor pamintului. De indata ce aveti un moment liber, inchideti ochii si va
concentrati asupra imaginii de lumina care patrunde peste tot si aduce toate binecuvintarile.
Aveti de asteptat la dentist sau la gara; in loc sa rasfoiti revistele presarate cu lucruri inutile sau
stupide, ginditi-va citeva minute la lumina.
Cind mergeti pe strada, opriti-va o clipa in fata unei vitrine, dind impresia ca o priviti si
concentrati-va citeva secunde incercind sa introduceti lumina in voi. Cind veti porni din nou, va
veti simti usurat, purificat. Acest exercitiu este valabil in toate imprejurarile fie ca gatiti in
bucatarie, ca scrieti scrisori, ca va spalati, ca va imbracati sau dezbracati, puteti timp de citeva
secunde sa va imaginati aceasta lumina in care se scalda intreg universul. Unii clarvazatori o vad,
cum toate creaturile, toate obiectele, chiar si pietrele se scalda in lumina si emana aceasta lumina.
Cind meditam in liniste, lasati la o parte toate preocuparile voastre si concentrati-va asupra
luminii ca si cum salvarea voastra ar depinde de ea. Iata, ginditi ca traiti ultima clipa inainte de a
parasi pamintul si ca numai lumina va poate salva si va legati de ea. Lumina, nimic altceva nu
trebuie sa conteze.
Va puteti imagina aceasta lumina alba, incandescenta si atunci spuneti ca si initiatii: "Sunt
frintura din frintura Sufletului Incandescent." V-o puteti imagina violeta, albastra, verde,
galbena, portocalie sau rosie. Dar este mai bine sa fie alba, fiindca lumina alba le reuneste pe toate
celelalte.
In aceasta lumina alba aveti intreaga putere a violetului, pacea si adevarul albastrului,
bogatia si tineretea verdelui, intelepciunea si cunoasterea galbenului, sanatatea, vigoarea,
vitalitatea portocaliului, forta, activitatea si dinamismul rosului. Dar mai intii trebuie sa fie alba.
Cind veti reusi sa va concentrati asupra luminii, sa o simtiti ca pe un ocean care vibreaza,
palpita, freamata, unde totul este pace, fericire, bucurie, veti incepe sa simtiti ca acesta lumina este
si parfum si muzica - acea muzica cosmica numita muzica sferelor- cintarea a tot ce exista in
univers.
Nu exista o lucrare mai demna, mai glorioasa, mai puternica, cum este lucrul cu lumina; daca
vreti intr-adevar sa faceti ceva maret, nobil, nu este decit aceasta.
LUMINA CARE LINISTESTE SI VINDECA
Cind va simtiti sufletul intunecat de o durere, de o dificultate de o indoiala, mergeti catre
lumina si vorbiti-i: "O, lumina, tu care esti cea mai inteligenta, intra in mine, vino sa-mi
luminezi inima si mintea". Si ea va veni sa va lumineze.
Daca vreti sa ajutati pe cineva care e la greu, trimiteti-i prin gind raze de lumina, strapungeti-l
cu aceasta lumina. Daca simtiti durere in cap, in corp, apelati la lumina, imaginati-va ca din
degetele voastre ies raze de toate culorile si dirijati-le catre locul dureros. Dupa un timp, veti
constata o ameliorare.
Elixirul vietii fara moarte este lumina condensata.
LUMINA CARE PROTEJEAZA
O persoana este violenta cu voi; va blocheaza si vreti sa va protejati contra actiunilor sale.
Invaluiti-va in lumina si invaluiti-o si pe ea, astfel nu va mai putea sa-si duca la capat planurile sale.
Mergeti pe strada noaptea si nu sunteti prea linistit: rugati lumina sa va insoteasca si ea va
veni sa va lumineze si sa va pazeasca de pericole. Evident, trebuie sa fiti rezonabil si sa nu va
expuneti fara motiv si imprudent pericolelor crezind ca Cerul n-are altceva mai bun de facut decit sa
vegheze asupra faptelor voastre. Nu raufacatorii in sine vor simti lumina ci spiritele malefice care-l
insotesc si care, speriate de lumina, ii vor indemna sa fuga.
LUMINA CARE ADUCE ARMONIE SI IUBIRE
Daca doriti ca familia voastra sa traiasca in armonie, ginditi-va ca intreaga voastra casa
pluteste in lumina.
Daca vreti sa fiti bine primiti de prietenii pe care ii vizitati, reculegeti-va mai intii si trimiteti
lumina in casa unde doriti sa mergeti si apoi intrati. Cea mai mare parte a oamenilor merg la
prietenii lor atunci cind sunt in intuneric, nemultumiti, iritati, nelinistiti. Astfel se pierd prietenii.
Daca vreti sa atrageti dragostea cuiva, sa stiti ca sunt interzise toate mijloacele prin care ati
vrea sa reusiti: bani, seductie sau violenta. Singura modalitate permisa, singura cu adevarat
puternica, este sa trimiteti fiintelor pe care doriti sa le atrageti cadouri de lumina pe care sa le
raspinditi in jurul lor. Doriti ca cineva sa va iubeasca si sa se gindeasca la voi? Trimiteti-i lumina,
sufletul sau ca receptiona aceste unde, va va aprecia din ce in ce mai mult si va incepe sa se
preocupe de voi.
LANSATI CATRE CER SEMNALE LUMINOASE
Intreaga lume reprezinta un ocean obscur, iar voi sunteti ca niste vase ratacite in noapte.
Pentru a putea fi gasiti de spiritele care vor sa va vina in ajutor, trebuie sa lansati in noapte
semnale luminoase. Acest semnal este de fapt lumina pe care omul o proiecteaza in jurul sau pentru
ca spiritele sublime sa-l poata gasi printre tenebre. Se spune " Rugati-va", adica trimiteti catre Cer
curenti de lumina. Lumii invizibile nu-i place sa se ocupe de ceea ce este stins si daca vreti sa-i
atrageti atentia, aprindeti-va lampile.
EXERCITIU COLECTIV:
SOARELE CARE LUMINEAZA LUMEA
Concentrati-va si imaginati-va ca sunteti inconjurat de o lumina stralucitoare si ca aceasta
straluceste atit de intens incit lumineaza lumea intreaga. Fiecare trebuie sa se simta el insusi ca un
soare care isi materializeaza razele si se uneste cu alti sori pentru a forma un soare unic. Puneti-va
aceasta lumina in inima, in minte, contemplati razele ei multicolore. Straluciti, uniti cu totii, pentru
intrega lume si uitati, in timpul exercitiului, orice alta problema.
LUMINA, IMAGINEA LUI DUMNEZEU
Trebuie sa ne imaginam o lumina orbitoare in care totul vibreaza, palpita, ca si cum ar fi
cufundat intr-un ocean infinit: Sorii, Ingerii, Arhanghelii. Aceasta lumina in care se topesc toate
formele, este adevarata imagine a lui Dumnezeu.
AURA
Toate fiintele vii, oameni, animale, plante si chiar pietre emit particule, produc emanatii, iar
aceste particule si emanatii formeaza aura. Pentru om, aura este o combinatie a emanatiilor
diferitelor sale corpuri: fizic, eteric, astral, mental, cauzal si atmic, fiecare corp aducind nuante
particulare. Aura este deci o sinteza foarte larga a diferitelor tendinte, calitati si virtuti omenesti. La
anumite persoane aura este foarte intinsa, foarte vasta; cu vibratii intense si culori splendide; la altii
din contra, este mica, cenusie si incetosata.
AURA CA INSTRUMENT DE PROTECTIE
Cea mai buna protectie este o aura in buna stare. Daca avem o aura pura, luminoasa si
puternica, nici o perturbare de pe pamint nu ne poate atinge deoarece ea este ca o bariera care se
opune curentelor malefice si tulburarilor de orice fel. Inconjurat de o astfel de aura, discipolul este
intr-o fortareata si cind toti in jurul lui sunt agitati, tulburati, demagnetizati, el isi pastreaza inca
iubirea si curajul fiindca se simte locuit de o lumina interioara gratie careia ii poate ajuta si pe altii.
CULORILE AUREI CA PUNCTE DE REFERINTA
Ati vrea sa fiti capabili sa distingeti peste tot adevarul de fals, aveti nevoie de un punct de
referinta, de un esantion pentru a putea recunoaste adevarul; acest esantion nu-l puteti avea daca nu
posedati in aura culoarea albastru, veritabila culoare albastra, fiindca ea va va ghida. Cautati
intelepciunea, inteligenta, le veti gasi datorita culorii galben din aura voastra etc...
CUM SA LUCRAM ASUPRA AUREI
Puteti lucra asupra aurei in doua moduri.
1. Mai intii, prin vointa constienta, imaginindu-va ca inotati in culorile cele mai pure, mai
luminoase. Pentru a avea o idee exacta asupra celor 7 culori, trebuie sa folositi o prisma, numai
acestea sunt culorile adevarate. Cele pe care le vedeti in natura la flori, pasari, cristale, sunt doar
nuante mai mult sau mai putin apropiate de culorile veritabile. Cu ajutorul prismei veti vedea
adevaratele culori. Puteti face un exercitiu imaginindu-va ca din voi ies culorile si se propaga in
spatiu. Va aflati in centrul unei sfere si de acolo trimiteti iubirea voastra in tot universul ca pe niste
proiectii de culori si lumina.
2. A doua metoda consta in a lucra asupra virtutilor: puritate, indulgenta, generozitate,
bunatate, speranta, credinta, smerenie, dreptate, dezinteresare. Aceasta metoda este mai sigura.
Lucrati asupra virtutilor si ele va formeaza aura. Prin iubire ii dati viata, prin intelepciune o faceti
mai luminoasa, prin forta caracterului o faceti mai puternica, printr-o viata pura, mai limpede si
clara. In functie de virtutile dezvoltate se vor dezvolta si calitatile aurei.
Bineinteles, daca veti putea reuni aceste doua metode, va fi si mai bine. Daca in fiecare zi va
concentrati asupra aurei dar duceti o viata cu totul obisnuita, fara sa cautati a va dezvolta niste
virtuti, ceea ce construiti pe o parte, darimati pe cealalta. De aceea trebuie sa folositi ambele
metode: sa duceti o viata cinstita, pura si plina de iubire si in acelasi timp sa lucrati constient asupra
aurei.
Pe masura ce se va dezvolta, aura va va permite sa comunicati cu toate regiunile spatiului.
CORPUL DE SLAVA
In Noul Testament se mentioneaza ca posedam un corp incoruptibil, un corp de lumina
pura, corpul de slava. In trecutul indepartat, puteam calatori in spatiu gratie lui, pentru a vedea si
cunoaste totul. Dar, fiindca am neglijat acest corp, prin coborirea noastra in regiunile foarte dense
ale materiei, acum este lipsit de orice posibilitate de manifestare. Pentru a se dezvolta din nou si a-si
relua functia lui primondiala, trebuie sa ne ocupam de el, sa-l hranim, fiindca prin acest corp noi
traim etern si gratie lui ne vom recistiga toate puterile pe care le posedam in trecut: animalele ne vor
asculta, spiritele ne vor servi. Toate fortele sunt la dispozitia celui care si-a dezvoltat corpul de
slava fiindca Dumnezeu vine sa locuiasca in acest corp si nu in cel fizic.
CUM SA NE DEZVOLTAM CORPUL NOSTRU DE SLAVA
Ce facem cu o saminta? O plantam, ne ocupam de ea, o stropim si ea creste, devine arbore,
adica un corp inflorit, viguros. Dar acest corp era deja acolo, in puterea semintei, cu posibilitatile ei
de dezvoltare ulterioara. Totul este continut in saminta: inaltimea sa, frumusetea sa, fructele
arborelui, dar el trebuie hranit, udat, daca nu, el moare.
Corpul de slava este in noi sub forma unei seminte, a unui germen, iar discipolul, prin
munca sa, trebuie sa-l alimenteze. De aceea, cind aveti momente de traire spirituala intensa, ca
atunci cind ascultati muzica, cind sunteti tulburat de un spectacol de mare frumusete, atunci va
hraniti corpul vostru de slava, il fortificati. Sentimentele de iubire, incintare, sunt particule gratie
carora il hraniti asa cum femeia insarcinata isi hraneste copilul cu singele, gindurile, sentimentele
sale. Nu va puteti alimenta corpul de slava decit cu elementele cele mai pure, mai luminoase.
Trebuie sa fiti atent si sa faceti selectia gindurilor si sentimentelor voastre, iar cind sosesc momente
dificile, cind resimtiti ura, gelozie, dorinta de razbunare, amintiti-va imediat ca astfel incetiniti
formarea corpului de slava si schimbati-va starea. El nu poate fi format decit de ce-i mai bun in noi.
Daca il hranim indelung cu fluidele noastre, viata noastra, el devine luminos, stralucitor, puternic,
nemuritor, fiindca este format din materiale inalterabile, eterne si va face minuni, mai intii in noi
insine si apoi in afara noastra.
Voi spuneti: " Dar cum sa atragem aceste materiale?" Prin legea afinitatii. Fiecare din
sentimentele, dorintele, gindurile noastre, are proprietatea de a atrage din spatiu substante care ii
corespund. Astfel gindurile bune, sentimentele si dorintele pozitive, sustinute de o vointa ferma,
atrag particule dintr-o materie pura, eterna, incoruptibila. Daca discipolul lucreaza in fiecare zi
pentru a atrage aceasta materie, ea intra si se instaleaza in intregul sau organism si inlatura toate
particulele vechi, prafuite, terne, mucegaite pina la reinnoirea completa a corpului fizic, eteric,
astral si mental.
Pe de alta parte, cum fiecare particula de materie este legata de o forta, cu cit o materie este
mai pura, cu atit vibreaza si atrage forte corespunzatoare puritatii sale. Astfel, de cite ori va inaltati
in lumea divina pentru a o contempla sub toate formele sale de lumina, frumusete, muzica,
armonie, culegeti particule noi care atrag dupa ele forte, energii si spirite corespunzatoare.
Trebuie deci sa va autodepasiti pentru a atrage particulele cele mai pure, mai luminoase din
oceanul eteric si sa le atasati corpului vostru de slava. O puteti face azi, la inceput in cantitate mica,
apoi tot mai mult in fiecare zi. Faceti-o dimineata cind mergeti la rasaritul soarelui: va indepartati
de pamint si va legati de Cer, de soare, pentru a prelua citeva particule luminoase si a le adauga
corpului vostru de slava.
CITEVA FORMULE SI RUGACIUNI
FORMULA PENTRU CONDUCATOR
"Doamne, protejeaza-ne de noi insine
Si de toti cei care ne inconjoara
Pastreaza-ne in lumina
Trimite-ne noua un inger care sa ne conduca".
FORMULA PENTRU OPRIREA SINGELUI
Prin singele lui Adam a venit moartea
Prin singele lui Hristos a venit viata
Singe, opreste-te! (de trei ori)
RUGACIUNI
Doamne, nu-mi da prea mult
ca sa nu Te uit
si nu ma lipsi de preamult
ca sa nu ma revolt!
D-zeul meu, Tu poti dispune de mine dupa vointa Ta
pentru slava si realizarea Imparatiei Tale.
Tot ce este al meu Iti apartine, voi implini vointa Ta.
Dumnezeul meu, sunt al Tau servitor.
Inima pura ca un cristal
Intelectul luminos ca soarele,
Sufletul larg cum e universul,
Spiritul puternic ca D-zeu si unit cu D-zeu.
Doamne, iubesc Intelepciunea Ta
Cred in Iubirea Ta
Sper in Puterea Ta. (de trei ori)
FORMULE ALE MAESTRULUI PETER DEUNOV
Nu exista iubirea ca iubirea lui Dumnezeu,
Numai iubirea lui Dumnezeu este iubire.
Nu exista exista intelepciune ca intelepciunea lui Dumnezeu,
Numai intelepciunea lui Dumnezeu este intelepciune.
Nu exista adevar ca adevarul lui Dumnezeu,
Numai adevarul lui Dumnezeu este adevar.
Nu exista dreptate ca dreptatea lui Dumnezeu,
Numai dreptatea lui Dumnezeu este dreptate.
Nu exista virtute ca virtute ca virtutea lui Hristos,
Numai virtutea lui Hristos este virtute.
Nu exista slava ca slava lui Hristos,
Numai slava lui Hristos este slava.
Nu exista forta ca forta spiritului,
Numai forta spiritului este forta lui Dumnezeu.
FORMULA DE CONSACRARE
1.Ardeti tamiie si spuneti:
" Prin Atotputerea nelimitata a Numelui lui Dumnezeu,IOD HE VAU HE, si prin Atotputerea
Mamei Divine si a cuvintului Magic, fie ca toate entitatile impure si malefice sa fie izgonite din
acest loc (sau obiect).
Va daruiesc acest loc (sau acest obiect), O, Doamne Dumnezeule, Tatal nostru; O, Mama
Divina; O, Hristos; O, Duh Sfint, pentru onoarea voastra, pentru slava voastra, pentru
Lumina, pentru a nu intra in stapinirea nici unei forte contrare. Amin. Asa sa fie!"
2. "Dumnezeul meu, lumineaza-ma! Fiecare lucru sa-mi apara asa cum l-ai creat Tu.
Lumineaza-mi calea!"
3. "Doamne, fa-ma sa dispar in eternitatea Ta si in Imensitatea Ta, iar in locul meu, vino
sa locuiesti si sa te manifesti Tu:
ca intelepciune prin inteligenta mea,
ca iubire prin inima mea,
ca putere prin vointa mea.
Pentru ca Imparatia Ta si Dreptatea Ta sa coboare pe pamint.
RUGACIUNE PENTRU ARMONIE
Trebuie mai intii sa va armonizati cu Domnul, Principiul Creator, Cauza primordiala. Spuneti:
"Dumnezeul meu, pina in acesta zi nu am fost nici intelept nici instruit, dar imi vad greselile si
sunt pregatit sa ma indrept, Te rog, da-mi iertarea Ta. De acum inainte vreau sa fiu in
armonie cu Tine. Trimite-mi lumina Ta ca sa nu calc poruncile Tale. Ingaduie-mi sa Te
contemplez. Te voi asculta, voi implini vointa Ta".
Va adresati apoi Ingerilor si Arhanghelilor: "Deseori ati venit sa-mi aduceti mesaje din
partea Creatorului ca sa ma avertizati sau sa ma luminati, dar aflindu-ma in tumultul
pasiunilor nu v-am auzit vocea. Va rog, continuati sa-mi aduceti lumina, pentru ca vreau sa va
ascult. Stiu ca sunteti cei mai mari slujitori ai lui Dumnezeu, va respect si va iubesc".
Apoi va adresati Maestrilor, binefacatorii umanitatii, tuturor celor care s-au sacrificat pina la
capat pentru cauza divina: "Maestrilor, nu v-am ascultat, crezind ca tot ce conteaza este stiinta
omeneasca. Acum vad ca ceea ce ati inteles si ati descoperit era adevarul, esentialul, voiesc sa
va ajut si sa va slujesc. Trimiteti-mi cunoasterea si cunostintele voastre".
 Va armonizati apoi cu intreaga umanitate. Vorbiti astfel: dragii mei frati si surori, fie ca pacea
si armonia sa domneasca intre noi! Sa ne uitam slabiciunile si imperfectiunile, sa uitam raul pe care
ni l-am putut face si sa lucram impreuna in cimpia Domnului pentru a transforma pamintul intr-o
gradina a paradisului unde sa traim ca fratii".
Vorbiti apoi animalelor: "Voi, care la inceputul creatiei traiati cu noi in armonie si pace,
trebuie sa va ajutam deoarece din vina noastra ati devenit cruzi iar conditiile voastre de viata sunt
dificile. Va trimit lumina pentru a avansa rapid pe calea evolutiei".
Vorbiti si plantelor: "O, voi plante, arbori, flori atit de incintatoare care acceptati sa ramineti
in nemiscare si sa suportati toate intemperiile, ce exemplu sunteti pentru noi! Va multumesc pentru
hrana, frumusetea si parfumul florilor. Va trimit cele mai bune ginduri, vreau sa fiu in armonie cu
voi. Daruiti-mi prospetimea si puritatea voastra iar eu va voi darui dragostea mea".
Vorbiti pietrelor: "Voi care sunt sprijinul omenirii, solul pe care calcam, voi care de mii de ani
dati un exemplu de stabilitate, care ne ingaduiti sa va folosim in ridicarea caselor noastre si a atitor
alte constructii minunate, dati-ne forta voastra., in schimb noi va vom da pe a noastra pentru ca intr-
o zi, in viitor, sa va puteti trezi... Fie ca armonia sa domneasca de-acum intre noi".
Inchideti ochii si repetati si repetati intregului univers: " Va iubesc, va iubesc, va iubesc,
sunt in armonie cu voi".
"Doamne Dumnezeule Atotputernic,
Creatorul Cerului si al Pamintului,
Stapinul Universului,
Sursa vietii eterne,
Lumina orbitoare a luminii,
Iubire si implinire,
Te rugam din toata inima, din tot sufletul, din tot spiritul,
implineste-ne ruga si trimite Spiritul Tau de Iubire, Intelepciune, Adevar
pentru ca sa se instaureze definitiv in Ghidul si invatatorul nostru
pentru a putea implini telurile Tale care sunt Imparatia si Dreptatea Ta pe pamint si Era de
Aur printre oameni.
Iar noi sa participam deplin la aceasta lucrare mareata sa te facem cunoscut ca Iubire,
Frumusete, Splendoare in intreaga lume".
Amin, asa sa fie!
 OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

OMUL SPRE VICTORIA DESTINULUI SĂU

CAP. I LEGEA CAUZELOR ŞI A CONSECINŢELOR

De îndată ce omul acţionează, el declanşează inevitabil anumite forţe care vor produce tot
atât de inevitabil anumite rezultate. Această idee de raport între cauze şi consecinţe este mai întâi
conţinută de cuvântul “karma”. Doar mai târziu “karma” a luat sensul plăţii, pentru o transgresiune
comisă.
Karma-yoga, una din nenumăratele yoga care există în India nu este altceva decât o disciplină care
învaţă pe individ a se dezvolta printr-o activitate dezinteresată graţie căreia se eliberează. În
momentul în care omul introduce în activitatea sa cupiditatea, şmecheria, calculele necinstite, el îşi
creează datorii şi cuvântul “karma” ia în acel moment sensul pe care oamenii i-l dau în general :
pedeapsa pentru greşelile săvârşite.
În realitate, putem spune despre karmă (în cel de al doilea sens al termenului) că ea se
manifestă de fiecare dată când un act nu este executat la perfecţie, ceea ce se întâmplă în general.
Dar omul face încercări, el trebuie să se exerseze până va atinge perfecţiunea, iar atât timp cât
încercările sale sunt ratate, trebuie să se corecteze, să repare erorile şi bineînţeles, pentru aceasta,
trebuie să sufere.
Veţi spune : “Dar atunci, acţionând, comitem în mod obligatoriu erori şi deci, va trebui să
suferim pentru a le repara, nu e mai bine să nu facem nimic ?” Nu, trebuie să acţionăm. Evident,
veţi suferi dar veţi învăţa, veţi evolua... şi într-o bună zi nu veţi mai suferi. Când veţi fi învăţat să
lucraţi corect, nu va mai fi karmă. Faptul că fiecare mişcare, fiecare gest, fiecare cuvânt declanşează
anumite forţe care antrenează consecinţe, este de la sine înţeles. Dar să admitem că aceste gesturi,
aceste cuvinte sunt inspirate de bunătate, de puritate, de lipsă de interes : ele vor atrage consecinţe
benefice, iar aceasta se numeşte “dharmă “.
Dharma este consecinţa unei activităţi ordonate, armonioase, benefice. Cel care este capabil
să întreprindă o asemenea activitate, scapă de legea fatalităţii şi se plasează sub legea providenţei. A
nu face nimic în scopul de a evita toate neplăcerile şi suferinţele, nu, nu este soluţia cea mai bună :
trebuie să fim activi, dinamici, plini de iniţiativă, dar dând activităţii un alt mobil decât egoismul şi
interesul personal . Este singurul mijloc de a scăpa de consecinţe dezastruoase. A scăpa de
consecinţe, este imposibil : vor exista întotdeauna cauze şi consecinţe în orice activitate aţi avea ;
dar, dacă veţi ajunge a acţiona în mod dezinteresat, nu vor mai exista consecinţe dureroase, ci
bucurie, fericire, eliberare.
Dacă pentru a fi lăsaţi în pace, nu faceţi nimic, nu vă veţi dezvolta, nu veţi învăţa nimic, nu
veţi câştiga nimic. Evident, nu veţi mai comite nici o eroare, dar veţi fi o piatră : pietrele nu fac
niciodată greşeli ! Este preferabil să greşiţi, să vă murdăriţi chiar, dar să învăţaţi. Cum aţi vrea, când
aveţi muncitori într-o clădire, să nu cadă câteva picături de ciment sau de vopsea? Este imposibil.
Trebuie ca să acceptăm petele, pentru ca, clădirea să se înalţe şi lucrul să fie făcut. După aceea,
frecăm, spălăm, ne schimbăm, punem alte haine, dar cel puţin, casa este terminată.
Peter Deunov spunea într-o zi : “ Vă voi da la toţi o mică carte pentru ca să învăţaţi alfabetul
“(noi spunem în bulgară “bucvartşe “...iar voi?...abecedar? bun, un abecedar).“După un an vă cer să
mi-l înapoiaţi. Unii dintre voi îmi dau înapoi acest “bucvartşe “ absolut curat, impecabil : ei nu l-au
deschis, pătat : deci nu au învăţat nimic. Alţii din contra, mi-l dau plin de însemnări, rupt, ei l-au
deschis şi închis de sute de ori, l-au transportat peste tot, ba au şi mâncat pe el...Da, dar acum ei ştiu
să citească !” Şi Peter Deunov concluziona : “ Eu prefer aşa .” Eram pe atunci foarte tânăr şi îmi
amintesc că foarte timid l-am întrebat : “Dar eu, în ce categorie sunt ? “ El mi-a răspuns : “Tu ? În a
doua categorie . “ Bineînţeles, eram mulţumit, pentru că înţelegeam că aşa e mai bine .
Da, nu ştiu în ce stare îi voi înapoia “bucvartşe-ul“dar în orice caz, el m-a clasat în a doua
categorie, a oamenilor care vor ca lucrul să fie bine făcut...şi este adevărat. Câte erori vom comite,
câte pete, câtă murdărie vom trimite, câte critici şi injurii vom primi, ce vreţi, aceasta nu are
importanţă . Trebuie să ştim să citim, lucrul trebuie făcut, clădirea trebuie terminată. Iar toţi cei care
sunt întotdeauna foarte rezonabili, foarte prudenţi, pentru a nu se compromite, nu avansează .
atunci, Doamne, unde vor fi aceşti oameni ?
În Apocalips este scris : “O, dacă ai fi rece sau în clocot ! Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece,
nici în clocot, am să te vărs din gura Mea . “ De ce unii preferă să rămână călduţi ? Nu este loc
pentru călduţi. Nu trebuie să ne fie frică să greşim . Când învăţaţi o limbă străină, dacă nu spuneţi
nimic, de frică să nu vă ridiculizaţi făcând câteva greşeli, nu veţi învăţa să vorbiţi niciodată .
Trebuie să îndrăznim să ne ridiculizăm, să îndrăznim să facem greşeli, dar să învăţăm să vorbim. Ei
bine, este acelaşi lucru cu karma : nu trebuie să fim paralizaţi de frica de a comite câteva greşeli pe
care va trebui să le reparăm. Căci pe măsură ce ne vom antrena să dăm actelor noastre un scop
divin, nu mai provocăm karma, ci dharma, adică darurile şi binecuvântarea cerului.
Este imposibil să scăpăm de legea cauzelor şi a consecinţelor, totul este numai să ştim ce
forţe ne pregătim să punem în acţiune . De aceea vă voi spune că legea cea mai formidabilă pe care
ne-a dat-o inteligenţa cosmică se găseşte acolo unde nimeni nu o caută, acolo unde filozofii,
teologio şi moraliştii nu mai ştiu să privească : în natură, şi în special în agricultură... Da, în
agricultură. Toţi agricultorii ştiu că, dacă plantează un smochin, nu vor recolta struguri, ci smochine
şi că dintr-un măr nu vor culege pere. Iată cea mai mare lege morală : recoltăm ceea ce am semănat
Putem deci spune că agricultorii au fost primii moralişti ; ei au fost cei care au înţeles că
inteligenţa naturii a stabilit aici o lege strictă şi imuabilă : legea cauzelor şi a consecinţelor. Apoi,
când au observat viaţa oamenilor, ei au constatat că regăsesc aceeaşi lege : dacă veţi fi cruzi, egoişti,
violenţi, într-o bună zi această cruzime, acest egoism şi această violenţă vor cădea asupra voastră.
Această lege se mai cheamă şi legea ecoului, legea şocului în sens invers. Glonţul va face o curbă şi
va reveni să vă lovească .
Ceea ce aţi semănat, veţi recolta. Dacă studiem în amănunt această lege fundamentală , dacă
îi lărgim semnificaţia , ea devine un sistem bogat şi profund , fiindcă fiecare adevăr esenţial are
aplicaţii în toate domeniile. Explicată în detaliu , această lege dă naştere unui întreg sistem filozofic
şi iată pentru ce religia este atât de bogată acum în legi şi precepte. Dar , în definitiv , la originea
tuturor acestor legi , există o singură lege – nu recoltăm decât ceea ce am semănat – căreia , după
aceea , i s-au adăugat altele , de asemenea veridice , şi care sunt ca o extindere , o lărgire în
domeniul filozofic .De exemplu vorbele lui Isus :”Nu face altuia ceea ce nu vrei să ţi se facă “ sunt
o prelungire a acestei legi .
Cei care neagă şi resping toate aceste legi fundamentale se îndepărtează din ce în ce mai
mult de adevăr ; sufletul lor e sfâşiat de îndoieli şi incertitudini , sunt mereu loviţi de existenţă .Şi
totuşi ,adevărul este foarte simplu , e în faţa ochilor lor . De ce gânditorii de azi nu vor să-l
recunoască şi propun tot felul de teorii inventate de ei , care sunt în dezacord cu inteligenţa
cosmică ?Cum ei nu mai cred că există o morală bazată pe legile naturii , judecata lor este falsă ,
concluziile lor sunt false iar cei care citesc cărţile lor sau îi urmează ,înghit toate erorile lor şi cad în
dezordine , în nelinişte şi întuneric .Atunci , atenţie ! Trebuie să învăţaţi să judecaţi şi să gândiţi
.Dacă nu aveţi criterii de bază , oricine poate să vă inducă în eroare .Fiţi vigilenţi , nu vă lăsaţi
influenţaţi de intelecte umane neluminate , urmaţi inteligenţa cosmică , care a ordonat şi organizat
atât de minunat toate lucrurile .
Chiar dacă nu credeţi în Dumnezeu , nu puteţi să nu recunoaşteţi că există o ordine în
natură , prin urmare o inteligenţă care a creat această ordine .Să ne oprim numai asupra faptului că
fiecare sămânţă produce una identică .Cum să nu vedem aici opera unei inteligenţe ? Numai
observând această lege , suntem obligaţi să schimbăm viziunea noastră asupra lumii . Puteţi să nu
credeţi în Dumnezeu , dar nu puteţi să nu credeţi că seminţele se reproduc exact , că este vorba de o
plantă , un arbore , o insectă , un animal sau un om ...Această lege este absolută ,şi ea trebuie să vă
facă să reflectaţi .Puteţi să vă permiteţi să fiţi ingrat , nedrept ,crud sau violent dar aşteptaţi-vă că
această lege va veni mai devreme sau mai târziu să se aplice în viaţa voastră , în detrimentul vostru.
De exemplu , veţi avea un copil sau mai mulţi copii , şi cum vor semăna , voi , în primul rând , veţi
avea de suferit , prin ei , de propriul vostru comportament . Chiar dacă Dumnezeu nu există ,
inteligenţa cosmică este aici , aveţi probe în permanenţă .
Faceţi ce vreţi şi credeţi că nu veţi suporta nici o consecinţă ...Credeţi ce vreţi , inteligenţa
cosmică a înscris deja totul .Fiecare gând , sentiment sau act , este o sămânţă care începe să crească
şi dacă v-aţi arătat ingrat, nedrept ,crud, violent , veţi regăsi într-o zi în calea voastră aceleaşi
ingratitudini ,aceleaşi nedreptăţi, aceleaşi cruzimi , aceleaşi violenţe ; ele vă vor cădea pe cap 20,30
sau 40 de ani după aceea , şi în momentul acela veţi începe să înţelegeţi că există o inteligenţă
cosmică care înregistrează totul .
Citiţi Biblia şi Evangheliile dacă vreţi, lăsaţi profeţii, bisericile, templele, dar cel puţin
acceptaţi această lege care există, irefutabilă : ceea ce semănaţi, recoltaţi. “Cine seamănă vânt,
culege furtună” au spus înţelepţii care observaseră bine lucrurile. Cât despre savanţii, gânditorii care
vor să respingă acest adevăr, ei bine, şi ei la rândul lor vor fi prinşi la înghesuială, muşcaţi, este
inevitabil, nu vor putea să scape de consecinţele actelor lor, şi în acel moment vor înţelege. Ei care
sunt atât de inteligenţi, cum oare nu văd ceea ce este atât de simplu ?... Vă voi spune chiar, că
plecând de la această lege, se pot restabili toate cărţile sfinte din lumea întreagă... da, plecând numai
de la această lege.
Mulţi spun :“ Evident, acest lucru sau altul sunt scrise în Biblie, în Evanghelii, dar este oare
adevărat că Dumnezeu există ?” Eu vă voi răspunde că aceasta nu trebuie să vă preocupe; nu aveţi
nevoie nici măcar să ştiţi dacă Isus a existat sau dacă Evangheliile sunt autentice sau nu . Luaţi
numai această lege, ea ajunge pentru a restabili totul şi pentru a vă îndruma către adevăr. Vedeţi,
explicaţia mea e simplă . În acel moment, chiar dacă Dumnezeu nu există , vom fi obligaţi să-L
inventăm ; numai din cauza acestei legi, suntem obligaţi să-L inventăm . Atunci pentru ce să ne
lăsăm influenţaţi de gânditorii la modă care, chipurile dezagregă totul ? În loc să îndrume oamenii
spre lucruri simple care există, vizibile, tangibile, ei îi antrenează mereu în reflecţii şi
argumente...”originale”. Înţelegeţi ! Aceste argumente, deşi sunt contrarii adevărului, care este
înscris peste tot în natură, sunt acceptate, toţi sunt încântaţi, din moment ce este ceva nou, original.
Morala este o realitate, numai că oamenii nu o văd şi discută încă asupra lui Dumnezeu ,
asupra unui punct sau altuia din teologie...E inutil să discutăm , este suficient să ştim că totul se
înregistrează, totul .Dacă natura face ca un arbore să înregistreze în seminţele sale proprietăţile ,
culorile , dimensiunile, gustul şi parfumul fructelor , pentru ce nu ar fi făcut-o şi pentru om ? Natura
a reuşit să înregistreze totul, iar morala este bazată pe înregistrare , pe memoria naturii .Da , pe
memorie .Pentru că natura posedă o memorie pe care nimic nu o poate şterge .Şi cu atât mai rău
pentru cel care nu ia această memorie în consideraţie ! Ea va continua zi şi noapte să înregistreze
cacofoniile , stările îngrozitoare pe care el le poartă în el şi într-o bună zi, îl va muşca , zdrobi
,desfiinţa . Nimeni nu poate scăpa de această lege , nimeni nu a fost suficient de puternic pentru a-i
putea scăpa :nici un împărat , nici un dictator , nimeni ...În memoria naturii totul este înregistrat .
Atunci , atenţie , tot ceea ce voi faceţi , spuneţi , gândiţi , doriţi , se înregistrează în
profunzimea celulelor voastre şi mai devreme sau mai târziu veţi culege fructele vieţii voastre
.Numai veghind ca să nu propagaţi prin gândurile , sentimentele şi actele voastre seminţe tenebroase
şi distrugătoare , veţi ajunge a vă crea un alt destin .
Şi să nu credeţi că cei care sunt buni , generoşi şi plini de dragoste , primesc întotdeauna în
schimb mai degrabă răul decât binele .Cei care se grăbesc să tragă concluzii propagă stupidităţi
spunând : Faceţi bine şi veţi recolta întotdeauna răul .Nu , este greşit .Binele produce întotdeauna
binele , iar răul produce răul .Faceţi binele , îl veţi întâlni , chiar dacă nu vreţi .Dacă faceţi bine şi
vi se întâmplă ceva rău ,este pentru că sunt încă oameni pe pământ care profită şi abuzează de
bunătatea voastră .Dar trebuie să aveţi răbdare , trebuie să continuaţi , pentru că mai devreme sau
mai târziu , ei vor fi pedepsiţi ,vor fi sugrumaţi de către alţii mai puternici şi mai violenţi ca ei , şi
atunci , vor înţelege , vor avea remuşcări şi vor veni să repare greşelile comise faţă de voi .Iată cum
binele produce roade , şi chiar dublu , pentru că în aceste cazuri Cerul ţine socoteală de tot ce aţi
suferit făcând bine , de toate nenorocirile care vi s-au întâmplat , când nu le meritaţi ;el ţine cont şi
recompensa e dublă .
Acum , oamenii au nevoie de o ştiinţă solidă , completă , veridică , irefutabilă iar eu vă aduc
tocmai această ştiinţă .Hai , încercaţi să negaţi că recoltăm ceea ce am semănat ! Toţi , bineînţeles ,
sunt convinşi de adevărul acestei legi , dar numai în planul fizic . Este insuficient .Dacă merg mai
departe , mai sus , ei vor regăsi această lege , pentru că lumea este o unitate :la toate etajele , la toate
nivelele , se regăsesc aceleaşi fenomene , dar sub o formă diferită , de fiecare dată tot mai subtilă .
Tot ce este pe pământ se regăseşte în apă iar tot ceea ce este în apă se regăseşte în aer ...etc.
Cele patru elemente sunt supuse aceloraşi legi , dar , dat fiind faptul că nu sunt din aceeaşi esenţă şi
nici de aceeaşi densitate , se constată de la un element la altul câteva diferenţe în aplicarea legilor
.Ele reacţionează mai mult sau mai puţin rapid , mai mult sau mai puţin violent , dar sunt exact
aceleaşi principii care le guvernează .Lumea mintală a omului , de exemplu , corespunde aerului : ei
bine, în ea găsim aceleaşi turbioane şi aceeaşi curenţi ca şi în atmosferă . dar sub forma , mai subtilă
, a ideilor şi a gândurilor. Legile lumii fizice sunt identice legilor naturii .
Când un grădinar nu vede crescând ceea ce nu a semănat , el nu se revoltă , el este cinstit ,
drept , el nu începe să strige , ci îşi spune foarte simplu :”Ce vrei , omule , dacă nu ai avut timp să
semeni morcovi , nu vei avea morcovi .Dar vei avea salată , pătrunjel şi ceapă pentru că pe acestea
le-ai semănat .“ În aparenţă, oamenii sunt foarte instruiţi în domeniul agriculturii. Da, când e vorba
de fructe şi legume, sunt instruiţi, dar de îndată ce e vorba de domeniul sufletului, al gândirii, ei nu
mai ştiu nimic, cred că vor recolta fericirea, bucuria, pacea, chiar dacă vor semăna violenţă,
cruzime, răutate. Ei bine nu, ei vor recolta la rândul lor violenţa, cruzimea, răutatea. Şi dacă în acel
moment, ei încep să se agite, să fie furioşi revoltaţi, asta dovedeşte că nu sunt buni agricultori !
Prima regulă a moralei este de a nu vă lăsa niciodată în prada unui gând, unui sentiment sau
al unui act care să fie periculos sau nociv pentru alţii, pentru că veţi fi obligaţi să-l recoltaţi şi să-l
“mâncaţi” şi dacă acesta este o otravă, voi veţi fi cei dintâi otrăviţi ! În momentul în care veţi lua
aceasta ca o regulă absolută, veţi începe a vă perfecţiona. Ştiu bine, ceea ce îi împiedică deseori pe
oameni să înţeleagă, este încetineala cu care se manifestă legile: nici binele nu vine imediat, nici
răul. Un om nu încetează să încalce legile şi totul merge bine pentru el, în schimb un altul, care este
cinstit, care face bine, nu întâlneşte decât dificultăţi ; atunci, evident toţi trag concluzia că nu există
dreptate . Fiinţele umane nu cunosc motivul acestei încetineli în recompense şi în pedepse . Ei îşi
pun întrebări şi îşi spun : “ Dacă legile ar acţiona mai repede, ar fi mai bine, pentru că am fi de
îndată corectaţi sau recompensaţi şi am înţelege .”
Ei bine, eu cunosc cauza acestei încetineli . Ea arată bunătatea şi clemenţa inteligenţei
cosmice care vrea să dea oamenilor timpul de a face experienţe, de a reflecta, şi chiar de a
regreta...de a se ameliora şi a şterge erorile .
 Dacă legile ar veni să ne pedepsească imediat pentru greşelile noastre, am dispărea, nu am
putea nici măcar să ne ameliorăm . Cerul ne dă deci timp, trimiţându-ne pe ici pe colo câteva mici
inconveniente pentru a ne face să reflectăm, şi noi avem astfel posibilitatea să reparăm .
Cât priveşte pe cel care face bine, acesta nu este nici el imediat recompensat, şi este mai bine
aşa ; dacă ar primi imediat o recompensă, ar începe să se lase pe tânjeală, şi în acel moment ar
transgresa toate legile . Atunci Cerul îl lasă să se întărească pentru a se afirma puţin, pentru a se
cunoaşte ; nu îi dă totul imediat pentru a vedea până la ce punct va continua să facă bine . Deci,
vedeţi, sunt nişte motive pentru această încetineală . Dar că binele aduce într-adevăr bine, aceasta
este absolut, iar că răul se termină...foarte rău, este de asemenea absolut ! Ceea ce este greu de ştiut
este timpul necesar pentru ca aceste consecinţe să se producă .
Evident, pentru a continua să faci bine atunci când lumea întreagă se prăbuşeşte, câtă forţă,
câtă putere, câtă voinţă, câtă decizie, câtă credinţă trebuie să avem ! Şi acest lucru este plin de merit
pentru că, în alte condiţii , e prea uşor să crezi în bine şi să continui în acest sens ; totul este
agreabil, totul este binefăcător, totul este uşor . Nu, nu, acum, când situaţia se înrăutăţeşte, este
meritoriu să continuăm, fără a ne lăsa influenţaţi de condiţiile exterioare . Un Iniţiat, un discipol,
încearcă întotdeauna să conteze pe puterea spiritului său . Chiar şi în cele mai grele condiţii el
încearcă întotdeauna să deştepte în el puterile voinţei, a binelui şi a luminii . Aici se cunoaşte un
adevărat spiritualist . Prin vorbe, bine înţeles, mulţi oameni pot să treacă drept spiritualişti, dar la
cele mai mici inconveniente, ei vor fi de îndată la pământ . Atunci, unde este forţa spiritului ?
Fiecare aşteaptă ca toată lumea să fie delicată, amabilă, răbdătoare şi indulgentă cu el . Da,
dar cum se poate obţine aceasta ? Trebuie început prin a fi tu însuţi delicat, amabil, răbdător şi
indulgent . Dacă vreţi ca ceilalţi să se comporte bine cu voi, trebuie să începeţi voi înşivă să vă
comportaţi bine . Veţi spune: ”Dar noi ştim aceasta !” Da, în teorie numai ; există încă milioane de
oameni pe pământ care se dovedesc a fi grosolani, duri, cruzi şi care se miră văzând pe alţii
ripostând . Ei sunt convinşi că ceilalţi trebui să se supună şi să se plece voinţei lor . Priviţi
comportamentul lor : ei aşteaptă să obţină satisfacţii prin mijloace absolut contrarii aceea ce doresc
şi invers , ei nu cred că semănând blândeţea , dragostea ,bunătatea , vor obţine la rândul lor dragoste
,blândeţe , bunătate .Şi totuşi , vă asigur , chiar dacă cineva se dovedeşte a fi rebarbativ sau rău cu
voi , continuaţi să-i trimiteţi gânduri bune , la un moment dat el va capitula .
Pentru a obţine afecţiune ,încredere , trebuie să le chemaţi .”Dar le chemăm şi ele nu vin !”
Nu ,când spun să ” le chemaţi “,aceasta înseamnă :să le produceţi .Când produceţi stări bune în voi
înşivă ,puteţi fi siguri , sută la sută ,că le veţi regăsi la ceilalţi .Numai producându-le în voi înşivă ,le
veţi atrage . Toată magia este aici .Atunci , încercaţi :dacă vreţi să primiţi ceva care vă place foarte
mult ,încercaţi mai întâi să daţi .Nu putem să primim ceea ce nu am dat .Veţi spune :”Dar nu este
adevărat ,există persoane foarte bogate , foarte sus plasate , care nu dau nimic altora , care sunt
închise , dispreţuitoare şi totuşi ele primesc fără încetare respect ,stimă ,onoruri ...”.Aceasta este pur
şi simplu pentru că ele au dat într-o altă încarnare iar acum primesc .Dar dacă ele vor continua să fie
mândre ,dispreţuitoare şi fără dragoste , ele vor primi exact acelaşi lucru mai târziu , prin alţii .
Secretul reuşitei , secretul fericirii este de a manifesta ceea ce doriţi să aveţi .Dacă doriţi
surâsuri , priviri binevoitoare ,daţi surâsuri ,şi priviri binevoitoare .Dacă vreţi ca Cerul , un înger , să
vină să vă instruiască , găsiţi pe cineva mai puţin instruit decât voi şi începeţi să-I daţi un pic de
lumină ;imediat , aceasta se reflectă în lumea în lumea invizibilă şi veţi atrage deja spirite luminoase
pentru ca acestea să facă acelaşi lucru cu voi .
Ei da , această lege este formidabilă şi se poate utiliza în multe domenii .A surâde şi a primi
un surâs ,este puţin .Aţi dăruit un surâs şi l-aţi primit înapoi .Aţi fost drăguţi şi amabili , alţii au fost
drăguţi şi amabili cu voi , este ,bine ,este un lucru bun ;v-aţi prezentat civilizat , e de la sine înţeles ,
e necesar , sunteţi bucuroşi .Dar trebuie să aplicaţi această lege în alte regiuni , pentru ca ea să
provoace rezultate şi mai formidabile decât un surâs ,o strângere de mână , o privire sau câteva
cuvinte amabile , aşa în trecere . Putem să punem în mişcare tot universul cu această lege , şi acesta
este lucrul cel mai interesant :de a putea ajunge departe , foarte departe , de a putea mişca regiunile
din spaţiu ...
Voi nu puteţi recolta altceva decât fructele corespunzând seminţelor pe care le-aţi
semănat .Acum , după ce au fost furtuni , sau soarele a bătut prea puternic şi că totul a ars , că nu a
plouat sau că păsările sau cârtiţele au mâncat seminţele voastre , aceasta este o altă problemă .E
vorba de accidente care nu schimbă nimic din realitatea legii . Ceea ce sămânţa posedă în înăuntrul
ei , nu se poate schimba . O putem împiedica să facă fructe , dar nu putem să-i schimbăm natura .
Or , eu vă vorbesc despre natura seminţei.
Deci , dacă sunteţi mereu amabili , drăguţi , politicoşi şi nu vi se răspunde cu aceeaşi
monedă , acestea sunt detalii ;altfel , trebuie văzut şi de la cine vine , în ce condiţii ...Poate sunteţi
prea bun , prea milos , prea generos , prea de bună credinţă şi atunci bineînţeles sunteţi deja clasat în
categoria imbecililor şi înduraţi convenţiile pasagere ale oamenilor .Dar aceasta nu vrea să spună
nimic , nu va dura , pentru că oamenii şi condiţiile variază , pe când legile sunt imuabile .Şi când
din nou adevăratele valori sunt restabilite , totul va reveni la locul său şi veţi recolta ceea ce aţi
semănat .
Pentru moment , evident , trebuie să fii un caid pentru a fi apreciat , trebuie să striveşti pe
ceilalţi să-i scuturi :atunci veţi fi considerat ca cineva foarte interesant , dar nu este pentru
eternitate , şi după un timp un alt caid vine să vă biciuiască .Nu trebuie să vă lăsaţi impresionaţi de o
situaţie care nu este decât momentană : după un timp se vede întotdeauna că un violent este torturat
de unul şi mai violent ca el .
Atunci , nu vă grăbiţi să căutaţi obiecţiuni .Eu cunosc mai bine decât voi tot ceea ce mi se
poate obiecta .Nici nu aştept ca ceilalţi să mă întrebe :”Da , dar atunci ...pentru ce aceasta ...pentru
ce cealaltă ?” Eu însumi sesizez argumentele mele , pe care le atac şi dacă rezistă la tot ce fac ,
atunci spun :”Este aur !Este aur , deci este un adevăr .”Şi argumentele care nu rezistă ? Ei bine , nu
rămâne decât să fie îngropate : “Amin ...aici odihneşte !...”
Acum vă voi da o imagine .Închipuiţi-vă o pădure splendidă , cu animale , cu păsări , cu
arbori în floare şi plini de fructe de toate felurile .E o bogăţie ! Numai că , există un inconvenient
:ea este înconjurată de ziduri foarte înalte şi foarte groase care o fac să fie inaccesibilă .Pe aceste
ziduri au fost puse chiar cioburi de sticlă şi sârmă ghimpată .Şi peste toate acestea , această pădure
este periculoasă din cauza animalelor care se plimbă în ea :urşi , lei , tigri care se vor regala cu
imprudentul care ar veni să se aventureze pe aici .Ei da , dar voi aveţi nevoie de aceste fructe , cum
să faceţi ?...Deodată descoperiţi nişte maimuţe în arbori . Iată , sunteţi salvaţi .Luaţi un coş cu
portocale ,de exemplu , vă apropiaţi de zid şi începeţi să aruncaţi , una câte una , portocalele în
maimuţe ...Şi cum maimuţa imită perfect ,ele iau fructele din arbori , o mare cantitate şi vi le aruncă
.Nu vă mai rămâne decât să le culegeţi şi să plecaţi cu coşul plin de fructe .Secretul este deci de a
arunca cu portocale în maimuţe .
Veţi spune :”Dar ce fel de poveste mai e şi asta ?”Ca şi cum am avea ocazia să mergem în
faţa unui zid şi să aruncăm cu portocale în maimuţe .Aceasta este doar o imagine .Nu aţi văzut
niciodată un om care însămânţează un câmp ? El aruncă cu portocale în maimuţe ; numai că aceste
portocale sunt minuscule iar maimuţele sunt ascunse niţel mai jos în pământ ...Când semănătorul a
terminat , el pleacă liniştit iar când revine , câteva luni mai târziu , el strânge recolta pentru a-şi
umple grânarele .
“A bine ! veţi spune , dacă e aşa , am înţeles .” Nu , nu aţi înţeles nimic încă , nu aţi descifrat
imaginea .Aici , maimuţele sunt forţele naturii ; că sunt sub pământ sau în arbori , aceasta nu are
importanţă , e un simbol .Şi iată acum explicaţia :universul , pe care Dumnezeu l-a creat , este o
pădure care cuprinde toate bogăţiile .Zidurile sunt obstacolele care împiedică omul să le atingă ;
maimuţele sunt creaturile lumii invizibile ; portocalele sunt lumina şi dragostea pe care decideţi să
le proiectaţi prin gândurile şi sentimentele voastre .Dar atunci ce se întâmplă ? Câtva timp mai
târziu , creaturile lumii invizibile fac acelaşi lucru ca şi voi , şi vă vor trimite însutit , adică
binecuvântări .Dar dacă le trimiteţi acreala voastră , acestea vă vor fi şi ele retrimise într-o bună zi .
 “Cum aţi semănat veţi recolta “, adică :după felul cum acţionaţi în prezent ,vă pregătiţi deja
viitorul. În fiecare clipă prin munca voastră interioară , vă orientaţi viitorul .Îndată ce luaţi o
decizie , bună sau proastă ,vă orientaţi viitorul în sensul bun sau rău .
Închipuiţi-vă că aţi decis astăzi a servi pe Dumnezeu , a ajuta pe oameni ,de a nu vă mai lăsa
influenţaţi de natura voastră inferioară : imediat ,viitorul vostru devine frumos , luminos , puternic
,toate splendorile vă sunt rezervate .De ce nu le trăiţi ? Pentru că trecutul vă ţine încă .Dar dacă
lucraţi menţinând mereu aceleaşi decizii , aceeaşi direcţie ,încetul cu încetul trecutul se lichidează şi
într-o bună zi veţi primi moştenirea divină .Dar iată că voi decideţi din nou să trăiţi o viaţă egoistă ,
totul se schimbă :vă preparaţi un alt viitor , plin de suferinţă şi deziluzii .Bineînţeles , în imediat veţi
continua a vă bucura , a face afaceri , prezentul rămâne acelaşi pentru că aveţi câteva rezerve şi nu
vedeţi viitorul sumbru care vă aşteaptă .Dar când rezervele vor fi epuizate , acest viitor îngrozitor va
veni dintr-o dată .Viitorul este uşor de creat , dar trecutul este dificil de şters .
Vă voi da o altă imagine .Vreţi să plecaţi în călătorie şi ezitaţi între Nisa şi Moscova .În
sfârşit , vă decideţi pentru Nisa , să spunem : din acel moment , drumul prin care veţi trece este
determinat , peisajele , staţiunile , întâlnirile ...În momentul în care plecaţi în această direcţie , totul
este calculat , trebuie să urmaţi un itinerariu fixat dinainte .Nu voi aţi creat aceste peisaje , existenţa
lor nu depinde de voi , ceea ce depinde de voi este alegerea direcţiei .
Noi nu creăm viitorul .Când se spune că omul îşi creează viitorul , este o manieră de a
vorbi , e mai corect să spunem că a ales direcţia .Veţi spune “Am să iau drumul acesta “, de acord ,
dar nu voi veţi crea regiunile şi oamenii pe care îi veţi întâlni în acest drum . Sunt regiuni şi entităţi
create de Dumnezeu de mult timp .Noi nu ne creăm soarta cea rea , noi ne îndreptăm spre ea :
nisipuri mişcătoare ,bălţi , păduri periculoase ...Noi decidem numai de orientarea noastră , asta e
totul . Şi dacă e vorba de un viitor splendid , e acelaşi lucru :noi decidem numai să mergem către el ,
el este acolo , ne aşteaptă . În spaţiu există mii de regiuni sau de sfere populate de o infinitate de
creaturi şi , depinde de decizia noastră , dacă ne înălţăm sau coborâm pentru ale vizita .
Toate nenorocirile şi toate bucuriile există deja , alţii le-au cunoscut înaintea noastră , ele
sunt create de mult ;depinde numai de noi să decidem în spre ce ne îndreptăm .De aceea trebuie să
decideţi acuma de a schimba direcţia şi a vă orienta spre regiunile din Paradis pe care Dumnezeu le-
a creat pentru voi de o eternitate .
CAP .II VEI SEPARA SUBTILUL DE SOLID
Încă din copilărie , majoritatea oamenilor ştiu că atunci când mănâncă fructe , peşte , stridii ,
melci , trebuie să înlăture coaja ,sâmburii , oasele , cochiliile .Când iau brânza , automat înlătură
coaja .Ei sunt convinşi de necesitatea de a elimina din hrană elementele indigeste sau dăunătoare , şi
chiar au inventat procedee ca rafinarea , sterilizarea , pasteurizarea ...
Înlăturând , separând , aruncând mereu partea necurată sau necomestibilă a hrănii , oamenii
au făcut deci un pas enorm pentru a nu semăna cu animalele .Numai că ei nu au înţeles că există
încă alte domenii unde trebuie curăţit , spălat , eliminat , făcută o triere , separat utilul de inutil ,
ceea ce este pur de impur .În domeniul gândurilor şi ale sentimentelor , există şi aici o hrană pe care
o absorb şi o digeră , dar aici ei sunt ca pisicile :înghit pielea şi intestinele , adică tot ceea ce este
impur şi nociv . Sunt multe progrese de făcut pentru a învăţa să triem hrana psihică cum o facem
pentru hrana fizică .
În Tabela de Smarald e scris :”Vei separa subtilul de solid “ adică purul de impur .Evident ,
spunând aceasta Hermes Trismegistul mergea mult mai departe pentru că el vorbea de piatra
filozofală. Este exact acelaşi principiu .Se separă purul de impur ca atunci când se extrag aurul şi
pietrele preţioase din minereul lor .De altfel , toată viaţa e bazată pe acest principiu de separare , de
triere , toate industriile ,toate meseriile .Peste tot în magazine , în alimentare , pentru diamante ,
pentru pietre preţioase ...se face o triere . Concursurile , examenele nu sunt altceva decât trieri iar
când e vorba de alegerea unui general sau unei Miss Mode , este şi aici o triere de făcut .Dar în viaţa
interioară , nu se ştie dacă trebuie de asemeni separat , eliminat , triat .
 Întrebaţi pe diverşi oameni , chiar instruiţi , ce gânduri şi sentimente nocive pot să introducă
boala şi dezagregarea omului , nu ştiu .Pentru ei , toate gândurile şi toate sentimentele sunt aproape
echivalente . Ei nu se îndoiesc că şi aici , e o distincţie de făcut ca pentru alimente sau combustibile
pe care le clasăm după calitatea lor :prima calitate , a doua calitate...
În trecut se utiliza , pentru a ne încălzi şi lumina , materiale de o calitate atât de inferioară că
ele făceau fum, ne ustura ochii, miroseau urât...oamenii erau aproape asfixiaţi ! În schimb ce acum,
se utilizează electricitatea, de exemplu, care nu face deşeuri şi nu produce fum . Chiar pentru
cărbune se ştie că există mai multe calităţi : de la cel care dă multă căldură şi puţine deşeuri, până la
cel care dă puţină căldură şi multe deşeuri . Oricare materie combustibilă : cărbune, lemn, petrol,
benzină, paie conţine (dar în proporţii diferite, şi acesta este aspectul important ) câteva elemente
necombustibile . Fiecare materie este deci de o anumită calitate, mai bună sau mai puţin bună, de
aceea trebuie totdeauna făcută o alegere . Pentru sentimente este acelaşi lucru .
Sentimentele sunt comparabile cu combustibilele, dar cum nu sunt toate de calitatea cea mai
bună, ele nu pot să producă cea mai bună lumină, cea mai bună căldură, sau cea mai bună forţă de
mişcare . Deci, ca şi pentru hrană, anumite sentimente pot fi “mâncate” iar altele trebuiesc aruncate,
pentru că în ele s-a strecurat un deşeu, o murdărie pe care trebuie s-o înlăturăm pentru ca stomacul
astral să o poată digera . Presupuneţi că sunteţi mâniat sau că aveţi sentimente de gelozie, de ură, de
răzbunare, ce vor produce ele ? Oh ! Desigur, căldură, dar de asemeni mult fum, multe deşeuri, care
vă vor otrăvi . Iată ceea ce trebuie să ştiţi .Evident , în ştiinţa oficială , nu există o materie care
studiază în detaliu sentimentele pentru a le clasa . Oricare sentiment hai ! îl mâncăm , ne regalăm ,
fără să ne gândim la rezultatele pe care le va produce . Pentru gânduri e acelaşi lucru :nu se face nici
o diferenţă între ele , nu există nici o scară de valori .
Toţi cei care cred că pot să dea frâu liber celor mai excentrice pasiuni şi dorinţe sunt în
realitate nişte ignoranţi care nu au studiat niciodată fiinţa umană pentru a şti cum a fost creată , la
origine , în atelierele Domnului .Ei ştiu numai că exisă un stomac , un sex , atunci bineînţeles ,
trebuie să le satisfacem. Sunt de acord , dar nu trebuie făcut totuşi un triaj ? Evident tinerii vor
spune :”A! nu , nici un triaj !”Dar dacă acceptă să facă triaj pentru mâncare , pentru ce nu vor să
admită că îngurgitând la întâmplare orice sentiment sau orice plăcere , se vor îmbolnăvi ?
Omul mănâncă pâine , fructe , legume , peşte , carne , etc...Ei bine , în domeniul
sentimentelor , există aceleaşi varietăţi şi aceeaşi bogăţie de hrană ca şi în planul fizic .Unele
sentimente sunt mezeluri , brânză , ţuică ;iar altele sunt vin , fructe sau legume ;dar cum oamenii nu
cunosc această lume a sentimentelor , ei mănâncă orice şi apoi sunt bolnavi . Trebuie deci ca ei să
înveţe să nu se mai hrănească cu alimente care îi otrăvesc : mânia , răutatea ,gelozia şi îndeobşte
dragostea prea senzuală , căci în această dragoste , intră un număr foarte mare de elemente nocive .
Veţi găsi întotdeauna la oameni dorinţe care fierb , cele mai răspândite în lume ,nu lipsesc
nicăieri . Dar ceea ce e rar , aproape de negăsit , este cuminţenia , care permite să se facă o alegere ,
pentru a nu păstra decât pe acelea care nu vor împiedica evoluţia lor . Ori , această înţelepciune este
cea mai preţioasă , dar oamenii nu o caută , nu o vor . Ei spun :”Dacă suntem cuminţi , vom fi
obligaţi să renunţăm la anumite bucurii , la anumite plăceri , şi noi nu avem chef să ne privăm .” A
spune un asemenea lucru este a recunoaşte că sunt ignoranţi şi stupizi , pentru că , din contra , ei ar
fi mult mai fericiţi dacă ar avea înţelepciunea pentru a discerne natura sentimentelor lor şi a face un
triaj .Cum vor putea să găsească fericirea , fiind orbi ? Când nu vezi nimic , când nu prevezi nimic
pentru a te proteja , eşti la cheremul oricui . Nu vă imaginaţi că fericirea va veni dacă sunteţi orbi .
Este ca şi cum vi s-ar fi dat un sac închis şi vi s-ar spune :”Hai , băgaţi mâna în sac , sunt de toate
înăuntru , luaţi ce vă convine .”Şi iată că voi băgaţi mâna fără să priviţi , o viperă vă muşcă şi muriţi
. Credeţi-mă , dacă sunteţi orbi va fi întotdeauna o viperă pentru a vă muşca .
Dincolo de corpul fizic , omul mai posedă alte corpuri de materie subtilă :corpul eteric ,
astral , mental , cauzal , budic , atmic .Dând frâu liber pasiunilor ,omul mişcă curenţii din planul
astral unde se găsesc entităţile cele mai monstruoase şi fără să vrea , atrage aceste entităţi care vin
să cotropească umanitatea .Această ignoranţă a oamenilor , în ceea ce priveşte propria lor structură
şi schimburile pe care le fac fără încetare cu toate făpturile invizibile din alte regiuni ale
universului , este cauza celor mai mari nenorociri .De aceea discipolul care ştie , cum a fost
construit în atelierele Creatorului şi că este în permanentă relaţie cu locuitorii din alte planuri ,
devine conştient de necesitatea de a face un triaj :el elimină anumite elemente , închide uşile
forţelor ostile şi nu le deschide decât forţelor benefice , armonioase , constructive .
Dragii mei fraţi şi surori , trebuie să ştiţi că corpul vostru va fi construit cu materialele pe
care le absorbiţi . Deci , dacă aceste materiale nu sunt pure , veţi fi impuri ;dacă aceste materiale
sunt nocive , veţi fi bolnavi . Iată o lege absolută , nu numai în planul fizic dar şi în planul psihic .
Cum trebuie să fiţi atenţia nu mânca decât alimente bine curăţate şi spălate , de asemeni cu
gândurile şi sentimentele voastre , trebuie să fiţi atenţi , zi şi noapte , să supravegheaţi tot ce intră în
voi .
La graniţele fiecărei ţări se pun vameşi pentru a verifica cine intră şi cine iese.Aveţi şi voi
vameşi la graniţa ţării voastre pentru a împiedica tot ce este periculos şi nociv să treacă? Ei nu !
Atunci , intră oricine ,venind de oriunde , şi voi sunteţi otrăviţi . Puneţi grăniceri şi la fiecare gând
care vine, spuneţi de îndată :”Aşteaptă un pic , de unde vii tu ? Care sunt culorile tale? Ce îmi vei
aduce dacă te accept?” În felul acesta trebuie să prevedeţi consecinţele catastrofale ale unui gând
care a venit să vă viziteze ,şi să-l alungaţi .
Triajul este o întreagă ştiinţă . Gândurile şi sentimentele nu sunt toate făcute din aceleaşi
materiale, între ele există o gradaţie, şi cu cât mai mult vă înălţaţi ca să căutaţi aceste materiale, cu
atât sunt mai pure. De altfel, aceasta este deja adevărat în planul fizic : se constată adesea că ceea ce
este pur şi uşor urcă, în schimb ce e impur şi greu se depune la fund ca drojdia şi mâlul .
Cu cât materialele sunt mai pure, cu atât sunt mai rezistente . De aceea, construiţi corpul
vostru cu materialele cele mai pure şi veţi rezista la suferinţe, şi chiar la moarte, pentru că materia
de care dispuneţi va fi de o asemenea calitate că nici suferinţele, nici moartea nu vor avea impact
asupra lui . Chiar şi diavolul nu se poate agăţa decât dacă găseşte slăbiciuni şi vicii la cineva, deci
materiale impure .Dacă omul suportă atâtea evenimente dezagreabile în viaţă este pentru că a dat
forţelor răului posibilitatea de a se agăţa de el şi de a pătrunde în el .
V-am spus întotdeauna că nu îmi place să citesc cărţi pentru că nu în cărţile oamenilor
găsesc cele mai mari adevăruri din existenţă, ci în cartea naturii vii unde văd că Inteligenţa cosmică
a înscris totul . Iar ceea ce vă spun astăzi, l-am descoperit la insecte, la furnici, la gândaci, la
ploşniţe . Când o casă este bine curăţată, nici o insectă nu vine . Dar lăsaţi câteva murdării, hrana
putrezeşte şi insectele vin . Cum au ştiut ele că aici era ceva de ros pentru ele ? Şi de ce puricii şi
ploşniţele nu muşcă decât pe anumite persoane ? Pentru că sângele lor conţine deşeuri care sunt o
hrană excelentă pentru aceste insecte ; lor nu le place decât ceea ce este impur, ceea ce este pur nu
le convine de loc .
Dacă nu vreţi să vă năpădească aceste insecte, curăţaţi-vă casa ; dacă nu voiţi să fiţi muşcaţi,
purificaţi-vă sângele şi dacă nu voiţi să lăsaţi să intre în voi spirite răufăcătoare, nu le preparaţi
hrana . Evangheliile prezintă cazuri de creaturi stăpânite de demoni . De ce ? Pentru că aceştia au
găsit în ei o hrană impură care le convenea . De aceea, Isus care gonea demonii, spunea celui pe
care îl salva : “ Du-te şi nu mai păcătui !” Adică : nu mai lăsa să pătrundă impurităţi în tine .
Pe cât este de necesar omului, pentru sănătatea lui, pentru frumuseţea lui şi chiar pentru
inteligenţă alegerea unei hrane spirituale , tot viitorul lui va depinde de aceasta . Calitatea
elementelor pe care le absoarbe vor face din el un om de elită sau , din contra , o brută sau un
criminal .

CAP .III EVOLUŢIE ŞI CREAŢIE

De la începutul evoluţie sale , omul s-a arătat dornic de a crea , cum o mărturisesc
descoperirile arheologice , care au fost făcute asupra civilizaţiilor cele mai primitive . Şi chiar , din
fragedă copilărie , copilul vrea să construiască, să deseneze ,să coloreze...Putem spune că printre
instinctele cele mai puternice, cele mai tenace pe care le posedă omul ,se găseşte această necesitate
de a fi un creator şi de a semăna astfel cu Tatăl său ceresc .
Arta este o probă că această dorinţă pe care o simte orice om de a fi un creator nu se
limitează la creaţia copiilor ,la o simplă reproducere pentru a conserva specia . Ea se manifestă ca o
nevoie de a merge mai departe , de a face un pas în plus , pentru a găsi ceva mai frumos , mai
subtil , mai perfect . Puterea creatoare a omului rezidă la un nivel mai înalt decât cel al conştiinţei
sale elementare ; ea se găseşte într-o parte a sufletului său , care se manifestă în acel moment ca
facultate de explorare , de contemplare a realităţilor care îl depăşesc şi de captare a elementelor
acestora .A crea înseamnă a se auto-depăşi , a se depăşi .
Dacă anumiţi inventatori au reuşit să facă descoperiri atât de revoluţionare , este pentru că ei
au ştiut să se ridice până în domeniul imaginaţiei , şi mai sus încă , până la cel al intuiţiei , pentru a
capta idei imagini , pe care le-au retranscris după aceea şi realizat . Ştiinţa oficială nu a explorat
încă posibilităţile de intuiţie nici natura acestei facultăţi care , ca o antenă sau un radar , poate
prevedea , prezice , şi proiecta în viitor .Când unii savanţi care sunt la jumătatea drumului între
ştiinţa oficială şi ştiinţa ezoterică , lansează din timp în timp idei mai avansate , nu sunt crezuţi , ei
sunt respinşi , criticaţi ;dar ,mai târziu , oamenii sunt obligaţi să recunoască că aceştia au fost mari
precursori .
Această facultate de a imagina pe care o posedă omul este într-adevăr creatoare , şi dacă el
ştie cum să o purifice şi să o cultive într-o stare de claritate şi de luciditate perfectă , ea este capabilă
să-l facă să descopere realităţi care nu au fost niciodată întrevăzute până acum . Toţi inventatorii au
petrecut ore întregi scufundaţi în cercetările şi meditaţiile lor şi nu se poate nega că intuiţia lor a fost
o facultate într-adevăr autentică . Iar noi, aici , într-o şcoală iniţiatică , facem exact acelaşi lucru ca
ei , dar în mod conştient ,în cunoştinţă de cauză , cu diferenţa că imaginaţia noastră nu este orientată
spre descoperiri fizice , chimice , tehnice , ci interioare , spirituale . Nouă de asemenea , ea ne
permite să facem descoperiri pe care mulţi nu pot nici măcar să le bănuiască .
V-am spus-o deja în alte conferinţe că putem considera imaginaţia ca pe o femeie interioară
care aduce pe lume copii reuşiţi sau rataţi , aceasta depinde de calitatea germenilor pe care i-am
dat . Dacă aceşti copii fac prostii ,stricăciuni tatăl este obligat să plătească amenzile şi câteodată este
urmărit , pedepsit şi deposedat în locul copiilor . În schimb , dacă aceşti copii capătă premii , tot
tatăl primeşte toate onorurile . Veţi spune :”Dar care sunt aceşti copii ?” Sunt gândurile şi
sentimentele noastre , iar tatăl , suntem noi înşine . Iată încă un domeniu foarte vast de studiat şi de
aprofundat , dar ca să nu mă îndepărtez , voi reveni la esenţialul subiectului .
Deci , acest instinct de creaţie pe care îl purtăm în noi toţi , ne îndeamnă să depăşim
posibilităţile noastre ordinare şi ne pune în contact cu alte regiuni , alte lumi umplute de existenţe
eterice , subtile , luminoase . Şi graţie acestei părţi din noi înşine care a reuşit să se deplaseze şi să
meargă mai departe pentru a capta anumite elemente cu totul şi cu totul noi , vom putea să creăm
copii care ne sunt superiori sau capodopere care ne depăşesc . Pentru că , deseori , creaţia este mult
mai frumoasă decât autorul ei . Vedeţi aici un omuleţ mic , de nimica , dar acest omuleţ a produs o
operă gigantică , demnă de un uriaş , de un titan! Această parte subtilă din el însuşi , care are
facultatea de a se deplasa , a ajuns să meargă foarte departe , foarte sus , unde ea s-a îmbogăţit
acumulând elemente noi ,iar apoi când s-a pus pe lucru , din mâinile lui a ieşit o operă nemaivăzută
, prodigioasă , de care toată lumea este înmărmurită .
Dacă toţi oamenii au nevoie să creeze , din nefericire puţini sunt capabili să devină adevăraţi
creatori în planul spiritului . Foarte puţini se ridică până la acest nivel şi ştiu că , pentru a produce
opere sublime trebuie să cunoască anumite legi şi să se exerseze într-un mod special .Care este acest
mod , veţi pricepe îndată ...
Cum se face că pământul care este tern , gol şi steril iarna , se acoperă primăvara de o
vegetaţie atât de frumoasă şi colorată : iarbă , flori , arbori şi fructe ? Pentru că în această epocă el
este mai mult expus la soare şi începe să primească de la el anumite elemente .El se pune pe treabă
şi se depăşeşte , el dă “capodopere” extraordinare ,colorate ,dulci şi parfumate pe care le oferă
tuturor creaturilor . Deci , dacă omul vrea să creeze şi să producă opere remarcabile trebuie şi el la
rândul lui să găsească un soare , o creatură mai puternică şi mai inteligentă decât el cu care să se
poată uni şi să facă schimburi .
Înţelegeţi acum de ce noi mergem dimineaţa să privim răsăritul soarelui : pentru a învăţa să
creăm opere care să-i semene , opere noi , limpezi , pline de lumină ,de căldură , de viaţă . Dar , în
realitate , soarele este aici un simbol... un simbol al lui Dumnezeu de care trebuie să ne apropiem
pentru a ne uni cu El , pentru că numai graţie acestor schimburi cu Domnul ,vom deveni creatori ca
el . Aceasta este raţiunea rugăciunii , a meditaţiei , a contemplaţiei şi tuturor exerciţiilor spirituale .
Dar neştiind dacă aceasta este clar pentru voi , voi încerca să aprofundez această problemă .
De mult am dorinţa de a combate filozofia materialistă şi de a o desfiinţa . Veţi spune :”Ce
ambiţie , ce orgoliu ! Nimeni nu a reuşit să o facă până în prezent .” Ei bine , eu am câteva
argumente foarte simple ,graţie cărora cred că voi reuşi . Iau două pahare şi vărs în ele două
parfumuri diferite . Cele două pahare rămân separate , sunt două obiecte distincte . Din punct de
vedere materialist , nu există nici o comunicare între ele , şi este adevărat : când e vorba de forma
exterioară , de recipient este exact , obiectele rămân separate . Dar aceasta nu este adevărat dacă
luăm în consideraţie conţinutul , pentru că din fiecare parfum se degajează particule subtile care
urcă şi se răspândesc în aer , fuzionându-se . O ştiinţă care nu se ocupă decât de fenomenele
vizibile , tangibile şi măsurabile , ignorând ceea ce se petrece la nivelul mai subtil al chintesenţei şi
al emanaţiilor invizibile , încetează de a mai fi veridică : jumătate din adevăr îi scapă .
Să luăm acum soarele . El este departe , este la milioane de kilometri distanţă , şi totuşi noi îl
simţim aici , el ne atinge , ne încălzeşte , ne vindecă . Cum face el pentru a fi atât de aproape în
ciuda depărtării ? Pentru că din el iese o chintesenţă care face parte din el , razele lui , şi graţie
acestor raze , el stabileşte un contact cu noi : ne îmbrăţişează , ne mângâie , pătrunde în noi , suntem
în fuziune cu el . Pentru că lumina şi căldura soarelui nu sunt altceva decât soarele , putem deci
spune că soarele şi pământul se ating , că planetele se ating . Priviţi planeta noastră : există pământ ;
dedesubtul pământului , apa ; deasupra apei , aerul ; şi deasupra aerului , eterul . La acest nivel
putem afirma că planetele se ating . Ele nu fuzionează în componenta lor solidă , ci în cea subtilă ,
sufletul lor . De aceea astrologia a crezut întotdeauna în influenţa planetelor şi a constelaţiilor .
Sa studiem acum aceste mici planete care sunt bărbaţii şi femeile . Ce se petrece între ei ?
Aici e un băiat şi acolo o fată : ei se privesc , îşi surâd ...Dacă considerăm lucrurile din punct de
vedere materialist vom spune :”Iată două corpuri bine distincte , separate , ele nu se ating , deci
între el nu există nici o comunicaţie .“ Dar dacă considerăm problema din punct de vedere
spiritualist , ne vom pronunţa altfel , pentru că , din moment ce sufletele acestor tineri comunică
între ele , ei sunt realmente fuzionaţi prin fluidele şi emanaţiile lor , exact cum fuzionează razele a
două stele în spaţiu .
Aceste câteva cuvinte vă vor ajuta să înţelegeţi cum , graţie acestor corpuri subtile , omul are
posibilitatea să atingă Sufletul universal şi să se unească cu el .Iată motivul rugăciunii . Rugăciunea
nu este nimic altceva decât un schimb cu Creatorul , un act prin care noi ne înălţăm deasupra
noastră pentru a găsi elemente care să ne ajute să creăm opere perfecte , opere divine .Iată încă un
punct esenţial al moralei cosmice . Dacă un creator vrea să dea o capodoperă eternă , de neuitat , el
nu trebuie să rămână numai la nivelul celor cinci simţuri , cum fac astăzi mulţi artişti . Acum este la
modă , în artă , de a se opri asupra realităţilor celor mai prozaice . Cea mai mare parte a artiştilor nu
ştiu cum să se înalţe pentru a contempla frumuseţea sublimă ; ei nu propun publicului decât
platitudini sau monstruozităţi , deşeuri , pentru că au uitat secretul adevăratei creaţii .
Dacă vreţi să deveniţi adevăraţi creatori , uniţi-vă cu Divinitatea pentru a primi de la ea
câteva particule pe care le veţi comunica apoi creaţiei voastre, şi în acest fel ,copilul vostru , sau
opera voastră , vă va depăşi prin frumuseţea sau inteligenţa sa . Iată , dragii mei fraţi şi surori ,
orizonturi noi : a şti să facem schimburi cu tot ce este superior , a şti că rugăciunea , meditaţia
,contemplaţia sunt mijloace de creaţie . O existenţă întreagă nu vă va suficientă pentru a explora
toate aceste posibilităţi , într-atât sunt de vaste .
Nimic nu este mai important pentru om decât restabilirea legăturilor cu Creatorul . Nu aţi
remarcat , că naşterea copiilor este bazată pe această lege : mama care trebuie să se unească cu
tatăl , să fuzioneze cu el ? Orice creaţie necesită unirea unui tată cu o mamă . Dar , dacă în
concepţie nu intervine această latură subtilă care este sufletul , imaginaţia , pentru a capta elemente
superioare , atunci creaţia va fi ratată , sau , dacă nu este complet ratată , ea nu va beneficia de nici o
ameliorare . Ori ,creaţia nu este o stagnare , o simplă reproducere , o copie , ci un pas înainte , o
evoluţie . Graţie acestui instinct de a crea , fiecare făptură evoluează , cosmosul întreg evoluează .
Pentru că , cu excepţia lui Dumnezeu , totul trebuie să evolueze .
CAP .IV JUSTIŢIE UMANĂ ŞI JUSTIŢIE DIVINĂ
De milenii , oamenii au înţeles că existenţa în comun era bazată pe legea schimbului .
Experienţa i-a învăţat că viaţa nu era posibilă decât cu condiţia de a lua şi de a da, de a da şi de a
lua, şi aceasta pe toate planurile, fizic, psihic şi spiritual . Această lege a schimbului ei au numit-o
justiţie: luaţi ceva şi trebuie să daţi echivalentul în schimb . Dacă reuşiţi să echilibraţi cele două
părţi, vă manifestaţi ca un om just .
Dar oamenii nu se preocupă prea mult să dea sau să înapoieze ceea ce datorează : ei iau mult
şi dau foarte puţin, problema este reglată repede ! Ei nu ştiu că treptat, treptat datoriile lor se înscriu
undeva în ei, pe o mică bobină, unde totul se înregistrează şi că apoi vor trebui să plătească prin
suferinţe . Ei au mâncat, băut, furat, abuzat de dragostea anumitor făpturi pe care le-au sedus şi
înşelat ,şi pentru că au fugit, ei îşi imaginează că nu vor fi găsiţi . Dar aici ei se înşeală . Chiar dacă
şi-au schimbat numele, adresa, ţara, acolo sus, stăpânii Destinului posedă toate amprentele lor şi pot
să le găsească urma ; deseori chiar, în timpul acestei reîncarnări, după mulţi ani, ei se prezintă şi cer
plata . Multe suferinţe nu sunt decât plata nedreptăţilor pe care omul le-a comis .
Trebuie să înţelegem justiţia ca o eliberare : numai când am dat înapoi sau plătit ceea ce am
luat, suntem liberi . De aceea aş vrea acum să vă fac să înţelegeţi justiţia în raporturile voastre cu
familia, societatea, natura, şi chiar întregul cosmos .
Omul a primit de la părinţii săi corpul, viaţa ( să spunem viaţa, cu toate că nu ei o creează, ei
o transmit numai ), a primit îmbrăcă minte, mâncare, locuinţă, educaţie...Este o datorie acumulată
care trebuie să le fie plătită . Mulţi copii refuză să o recunoască, ei critică pe părinţi, li se opun,
chiar îi detestă . Este nedrept . Părinţii i-au iubit, au suferit pentru ei, i-au hrănit, îmbrăcat, protejat,
i-au îngrijit când erau bolnavi, s-au ocupat de educaţia lor . Omul are deci o datorie faţă de părinţii
săi .
Apoi omul are de asemeni o datorie faţă de societate sau de naţiunea căreia îi aparţine,
pentru că ea I-a dat o întreagă moştenire culturală şi de civilizaţie, cu şcoli, muzee, biblioteci,
laboratoare, teatre...Ea pune de asemeni la dispoziţia sa trenuri, vapoare, avioane, medici pentru a-l
îngriji, învăţători şi profesori pentru a-l instrui, armata sa, până şi poliţişti pentru a-l proteja . Apoi
el datorează ceva rasei, pentru că ea I-a dat culoarea pielii, structura fizică şi psihică, o mentalitate .
Şi nu este totul, el a contractat datorii şi faţă de pământul care l-a purtat şi l-a hrănit cu roadele sale,
faţă de sistemul solar în întregime ( pentru că graţie soarelui şi planetelor suntem fără încetare
susţinuţi, însufleţiţi, reconfortaţi ), faţă de tot universul şi, în sfârşit, faţă de Dumnezeu .
Câţi sunt cei care înţeleg că nu au făcut decât să ia, să ia, să ia şi că acum ei datorează enorm
?...Ah, dar după ei, ei nu datorează nimic ; şi nu numai că nu datorează nimic, dar au pe deasupra
dreptul să critice şi să dărâme totul . Ce mentalitate ! Ceea ce ei nu ştiu, este că dacă vor continua,
vor dispare, pentru că natura nu tolerează pe cei care nu-i respectă legile, pentru ea aceştia sunt
făpturi primejdioase şi ea îi elimină într-un fel sau altul .
Discipolul care a înţeles importanţa acestei legi a justiţiei iubeşte în primul rând pe părinţii
săi, face totul pentru a le reda ceea ce le datorează . El dă de asemenea ceva societăţii, naţiunii,
umanităţii întregi, sistemului solar, întregului cosmos şi în sfârşit lui Dumnezeu . El dă munca sa,
gândurile sale, sentimentele sale, recunoştinţa sa...Prin activitatea sa, fără încetare, el trimite ceva
bun întregului univers . În acest fel el îşi plăteşte datoriile şi natura îl recunoaşte ca pe o făptură
inteligentă . Pe toţi cei care nu procedează astfel, ea îi consideră ca pe nişte hoţi, nişte făpturi
necinstite şi nedrepte şi le trimite câteva pedepse pentru a-i instrui şi a-i cuminţi .
A fi drept, este deci mai întâi a înţelege că există legi şi că pentru tot ce noi luăm de la
natură, hrana, aerul, apa, căldura, razele soarelui, noi contractăm o datorie faţă de ea . Şi cum nu
putem să plătim această datorie cu bani, trebuie să o plătim cu dragostea noastră, recunoştinţa
noastră, respectul nostru şi voinţa de a studia tot ceea ce ea a scris în cartea ei mare . Noi o plătim
de asemenea făcând bine tuturor creaturilor: dându-le toată căldura noastră , toată lumina noastră .
Să presupunem acum că aveţi un Înţelept : el v-a dat comori ... ce-i datoraţi exact ? Veţi merge să-l
căutaţi pentru a-l lumina , instrui , consola , cum a făcut-o el pentru voi ? Nu , bineînţeles , el nu are
nevoie de aceasta . Nu lui trebuie să-i faceţi toate aceste lucruri , ci altora . Faceţi tuturor fraţilor
voştri binele pe care vi l-a făcut el şi va fi mulţumit , va fi plătit .
Noi nu suntem obligaţi să redăm aerul pe care l-am respirat sub formă de aer , nici apa pe
care am băut-o sub formă de apă . Cum am face pentru a fabrica aerul sau apa , sau încă căldura şi
lumina soarelui ? ...Noi am primit corpul nostru de la pământ şi i-l vom reda într-o bună zi ;
imposibil să facem altfel . Dar în aşteptare , atât cât trăim , noi păstrăm corpul nostru , nu ni se cere
să-l dăm . Ceea ce putem da , sunt emanaţiile noastre luminoase , pentru că omul a fost creat în
atelierele Domnului pentru a lumina , pentru a străluci , pentru a trimite raze în tot universul . El a
primit o chintesenţă de lumină , pe care o poate amplifica fără încetare , şi trimite în spaţiu , dar cu
condiţia de a se fi exersat , altfel el nu va da decât tenebre . Iată deci , câteva idei noi pentru voi ! În
planul fizic noi suntem limitaţi , dar în planul spiritual posibilităţile noastre sunt infinite iar noi
putem să redăm însutit tot ceea ce ne-a fost dăruit .
Veţi spune că nu v-a fost niciodată prezentată justiţia de maniera aceasta . O ştiu bine ,
justiţia umană este atât de limitată ! Câteva poveşti în faţa tribunalului : asasinate , furturi , divorţuri
... Justiţia divină este altceva , ea este adevărata justiţie a cărei natură trebuie să o înţelegeţi în cele
din urmă . Când simţiţi că cineva vă detestă , este o cauză , căutaţi-o . Poate aveţi o datorie faţă de
această persoană ....
Pentru ce nu vă debarasaţi de această datorie făcându-i bine , fie în planul fizic , fie în planul
spiritual ? Dacă voiţi să acceleraţi încă eliberarea voastră , alegeţi justiţia superioară :bunătatea ,
generozitatea , dragostea , sacrificiul . Graţie ei , o datorie pe care ani şi secole nu ar fi putut să o
şteargă este reglată rapid , uneori imediat . De aceea unii au acceptat persecuţiile , moartea ,
supliciile , pentru a putea să se elibereze şi să plătească datoriile mai multor reîncarnări . Cei care
sunt cu adevărat luminaţi aleg calea cea mai rapidă , ei sunt grăbiţi , nu vor să rămână încă mult
timp să bâjbâie în regiunile inferioare , înlănţuiţi şi nefericiţi . Ei vor să devină liberi şi acceptă
suferinţele .
Bineînţeles ,aceste făpturi nu sunt numeroase. Majoritatea preferă întotdeauna să fugă,să
scape prin şmecherie de plata datoriilor. Numai că, iată, legea karmică îi găseşte întotdeauna şi le
spune :” Ei , acuma trebuie plătit .” Mulţi ascultându-mă , îşi vor astupa urechile, dar într-o zi,
copleşiţi de greutatea datoriilor , vor înţelege veridicitatea vorbelor mele şi se vor decide să facă
socoteala tuturor datoriilor lor :la cine , cât , şi să le plătească sub o formă sau alta . Dacă nu le
plătim tatălui , atunci cel puţin unui fiu sau soţiei .
Iată menirea discipolului : de a se preocupa de aici înainte de plata datoriilor sale şi de a da
încă şi mai mult decât datorează , pentru a se elibera mai repede . Iată deci , încă un lucru pentru voi
: timp de câteva zile , treceţi în revistă viaţa voastră , întrebaţi-vă cum aţi acţionat , ce aţi luat şi de
la cine , fără să daţi nimic înapoi ; apoi , duceţi-vă şi căutaţi aceste persoane , scuzaţi-vă , daţi-le ce
le datoraţi sau faceţi-le un serviciu spunându-le :” Eram inconştient , prost luminat , iertaţi-mă ,
dacă am comis erori .Luaţi aceasta pentru ca să fim în pace unul cu altul .”
Să presupunem chiar că nu mai puteţi găsi aceste persoane pentru că ele nu mai sunt pe
pământ . Mergeţi la Dumnezeu cu gândul şi spuneţi :”Doamne , înţeleg astăzi pentru prima dată cât
am fost de nedrept cu alţii . I-am înşelat , am abuzat de ei ...Este prea târziu pentru a repara răul pe
care l-am făcut ,şi totuşi vreau să evoluez , vreau să înaintez . Atunci , Doamne , să facem un târg
( justiţie, comerţ , este niţel cam acelaşi lucru !) Iată , ia viaţa mea , ţi-o consacru ; este tot ceea ce
am mai preţios , dispune de ea , pentru a-mi plăti toate datoriile . Tu ştii mai bine decât mine cui şi
cât sunt de îndatorat , sunt la dispoziţia ta pentru eternitate .” Iată cel mai bun mijloc pentru a aranja
lucrurile .
Iar când Domnul vede că aţi ajuns la un asemenea grad de conştiinţă încât vreţi să-I
consacraţi toată viaţa pentru eternitate (şi subliniaţi bine “Pentru eternitate ,Doamne , nu numai
pentru această reîncarnare “) , El este “înspăimântat “ , Domnul , de lumina care iese din voi , căci
El ştie foarte bine că pentru a ajunge să simţi şi să spui un asemenea lucru , înseamnă că aveţi o
mare lumină , El este “orbit” ! Iată , spune El , să nu mai vorbim despre aceasta , este plătit , lichidat
. Du-te acum şi munceşte !“
Ani întregi , când eram tânăr , am implorat cerul spunând :” Ce pot să fac ? Sunt slab , prost,
banal, sunt un zero ...şi atunci ţineţi într-adevăr să rămân aşa ? Nu vă sunt de nici o utilitate . Vă
previn , veţi scoate chiar ţipete din cauza mea . Atunci , grăbiţi-vă , luaţi totul , faceţi-mă să mor şi
instalaţi-vă în mine . Nu mai pot să trăiesc aşa cum sunt . Trimiteţi-mi îngeri , trimiteţi-mi toate
creaturile inteligente , pure şi nobile . Voi sunteţi cei care veţi beneficia , altfel voi face numai
prostii şi va fi vina voastră pentru că nu aţi luat în considerare rugăciunea mea !” Vedeţi , i-am
ameninţat ; atunci , scărpinându-se în cap , acolo sus , au zis : “Aoleu ! Ăsta , ne pune în încurcătură
.” S-au reunit , s-au sfătuit şi au găsit că dacă mă lăsau aşa cum eram , este adevărat , eram capabil
să fac mult rău . De aceea au decis spunând :” Bine , bine , îl vom ajuta .” Şi acuma ,mi se pare , că
din când în când , fac câte ceva care nu este chiar cu totul respingător .
Iar voi , de ce nu faceţi acelaşi lucru ? Ce aşteptaţi ? Cereţi şi voi ! Da, dar vă e frică să
consacraţi viaţa voastră lui Dumnezeu , vreţi să o păstraţi . De câte ori am auzit oameni spunând :”
Vreau să-mi trăiesc viaţa .” Da , dar ce viaţă ? O viaţă idioată sau o viaţă divină ? Toţi nu vor decât
să-şi trăiască viaţa , adică o viaţă care nu are nici un sens .
De aici înainte , trebuie vizat un alt scop, trebuie spus : Doamne , încep să-mi dau seama că
sunt un nimic . Şi acum , mi-e ruşine , sunt dezgustat , mi-e scârbă de mine , de aceea sunt gata să
Te servesc ,să fac ceva pentru copii tăi , pentru lumea întreagă .” Trebuie să repetaţi acest lucru zi şi
noapte . Chiar dacă Dumnezeu îşi astupă urechile pentru că s-a săturat să vă audă , continuaţi ! Se
va ţine un sfat la cei 24 de Înţelepţi , un consiliu pe care îl cunosc de asemenea , o făptură
formidabilă , sublimă ... şi când se vor vedea astfel hărţuiţi de rugăciunile voastre , vor face un
decret pentru voi , spunând :”Iată, începând din cutare zi , cutare oră , va avea loc o schimbare în
viaţa lui “ iar decretul acesta va fi proclamat în toate regiunile spaţiului . Îngerii şi toţi servitorii
cerului vor începe să-l aplice instantaneu şi veţi putea constata că în destinul vostru , ceva s-a
schimbat într-adevăr .
Majoritatea oamenilor nu au încă nici o stăpânire a impulsurilor lor . Dacă sunt decepţionaţi
de cineva , vor face totul ca să-l dărâme în ochii celorlalţi şi să-i creeze o situaţie de nesuportat .
Dacă această persoană riscă să se îmbolnăvească sau chiar să se sinucidă , nu-şi pun problema , ei
nu se gândesc nici măcar că vor putea fi consideraţi responsabili de către Cer şi că sunt pe cale să-şi
prepare o karmă teribilă .
Faptul de a fi fost înşelat sau decepţionat de către cineva nu vă dă dreptul de a povesti peste
tot ceea ce acea persoană v-a făcut . Veţi spune :”Dar o facem pentru a restabili justiţia !” Nu ,
această înţelegere a justiţiei este la originea tuturor nenorocirilor . În numele justiţiei , primul venit
crede că poate să pedepsească pe unii şi să le dea lecţii altora . Lăsaţi justiţia în pace . “Şi atunci , ce
să facem ?” Recurgeţi la un principiu de dragoste , de bunătate , de generozitate .
Sunt 2000 de ani de când Isus a adus această nouă învăţătură a dragostei , dar creştinii
continuă încă să aplice legea lui Moise : “Ochi pentru ochi , dinte pentru dinte .” Ei nu au înţeles
încă că pentru a deveni într-adevăr mari şi liberi nu mai trebuie să aplice această lege a justiţiei .Veţi
triumfa oare văzând duşmanul complet dărâmat ? S-ar putea să nu fiţi mândri de voi şi să începeţi
să aveţi remuşcări de ceea ce aţi făcut ; dar va fi prea târziu , vă veţi fi preparat deja condiţii foarte
proaste pentru această reîncarnare sau pentru viitoarea .
Trebuie deci să învăţaţi o altă atitudine . I-aţi făcut cuiva bine , i-aţi dat , de exemplu , bani şi
într-o zi , găsiţi că pe această persoană nu merita să o fi ajutat : atunci mergeţi şi povestiţi tuturor ce
aţi făcut pentru ea , arătând că ea nu a fost la înălţimea bunătăţii voastre . De ce povestiţi toate
acestea ? Dacă aţi făcut bine şi veţi merge să-l povestiţi la toată lumea , dărâmaţi acest bine . Era
înscris acolo sus că trebuie să fiţi recompensat şi acum , acţionând cum aţi făcut-o , anulaţi acţiunea
voastră bună .
Chiar dacă cineva v-a înşelat , chiar dacă cineva v-a lezat ,nu face nimic , nu vorbiţi despre
aceasta.
Din contră , prin atitudinea voastră , trebuie să arătaţi acelei persoane că valoraţi mai mult decât ea
; într-o zi , ei îi va fi ruşine şi nu numai că va face totul pentru a repara răul pe care vi l-a făcut , dar
vă va lua ca model . Când vă veţi decide de a vă arăta mare şi nobil ? Trebuie să închideţi un pic
ochii şi să iertaţi , în felul acesta vă veţi înălţa , veţi deveni formidabil . Şi chiar , ceea ce aţi
pierdut , vă va fi redat însutit . Dacă nu , încercând să vă răzbunaţi , veţi crea atâtea lucruri
negative , încât într-o bună zi ele vor cădea asupra voastră şi voi veţi fi cei călcaţi în picioare . În
momentul acela veţi înţelege stupiditatea comportării voastre . Deci , orice vi s-ar face , nu încercaţi
să vă răzbunaţi , ci aşteptaţi ca cerul să se pronunţe în favoarea voastră , ceea ce se va întâmpla în
mod inevitabil într-o zi sau alta , dacă aţi acţionat bine .
Înţelegeţi de aici înainte cât este de profitabil de a primi lumina iniţierii . Dacă lezăm un om
obişnuit sau îl vexăm , el va riposta , bineînţeles , pentru a da o lecţie adversarului şi toată lumea va
găsi că e normal , drept . Da , drept , poate după concepţia pe care o are lumea despre justiţie , dar,
v-am spus-o , ceea ce este drept în ochii oamenilor de rând devine stupiditate în ochii iniţiaţilor .
Căci iată ce se va petrece : din moment ce omul a pus în aplicare dorinţa lui de răzbunare , intră
într-un cerc infernal din care nu va mai putea ieşi . De acord , el s-a debarasat de un duşman ...dar
vor fi întotdeauna alţii care vor apare şi va trebui din nou să facă efortul de a-i elimina , adică să
întreţină în el sentimente şi atitudini care nu fac decât să întărească natura lui inferioară . Şi la
sfârşit ce va fi câştigat ? Nimic pentru că toţi aceşti duşmani masacraţi vor reveni ,ei nu au dispărut
complet , ei se vor încarna şi vor avea toate posibilităţile să-şi ia revanşa . Iată cum , cel care crede
că s-a descotorosit de adversarii săi ,îşi prepară în realitate alţii pentru viitor ,şi el va fi cel care va
sfârşi prin a sucomba .
Această veche metodă a răzbunării nu aduce nici o soluţie ;din contră ,ea complică
lucrurile , îngreunează existenţa , măreşte datoriile karmice şi conduce în final la înfrângeri care mai
devreme sau mai târziu vor forţa omul să dispară la rândul său . Atunci nu se va mai putea spune că
el a acţionat cu o inteligenţă sublimă !
Dar să luăm acum un adevărat Iniţiat . El , de asemenea , a fost în mod fatal nedreptăţit ,
murdărit , călcat în picioare , lezat , umilit de către persoane care aveau interes să-l combată . Dar
cum el cunoaşte legile ,el aplică alte metode . În loc să se răzbune direct pe adversarii săi , el îi lasă
în pace ,liberi , liniştiţi :
să se descurce cum vor ! El ştie dinainte cum vor sfârşi ,şi deci ,în aşteptare , el se prepară . Pentru
ce ,ca să-i masacreze ? Nu ,v-am spus că el nu vrea să se încarce cu datorii de plătit ,el vrea să fie
liber şi puternic . Şi puterea , nu este de a lua revolverul sau puşca pentru a omorî duşmanul ;aceasta
nu este putere , este slăbiciune ...şi ignoranţă , pe deasupra !
Deci , Iniţiatul se prepară .El spune : “Ah ! Ah ! Credeţi că m-aţi răpus ? Aşteptaţi, o să
vedeţi ce-o să vedeţi !” Şi el începe o muncă uriaşă asupra sa, se roagă, meditează, învaţă, se
exersează, până în ziua, când în sfârşit, el deţine adevărata putere . Şi dacă în acel moment duşmanii
îl întâlnesc, ei rămân stupefiaţi. Se petrece ceva inexprimabil în capul lor, în sufletul lor, în inima
lor...În faţa luminii acestui iniţiat care, în loc să se răzbune, a lucrat asupra lui-însuşi, ei se simt urâţi
şi goi, ei văd că şi-au stricat existenţa şi decid să se schimbe . Iată atunci, adevărata victorie,
adevăratul triumf pentru iniţiat ; fără ca să atace pe duşmanii săi, lăsându-i liniştiţi, el a triumfat .
Noi spunem în Bulgaria : “Nu împingeţi un beţiv, el va cădea singur.” Şi este adevărat, cel
care s-a îmbătat de orgoliul său, de mediocritatea sa, de grandomania sa, va cădea într-o zi singur
fără ca să-l împingeţi . Dacă îl veţi împinge, legea vă va ţine responsabil de căderea lui, dar dacă îl
lăsaţi liniştit, el va cădea fatalmente şi voi nu veţi fi vinovaţi cu nimic . În acest timp veţi fi ocupaţi
numai ca să vă amelioraţi pe voi înşivă, veţi fi ocupaţi cu tot ce este pur, luminos, divin . Nu este
cea mai bună soluţie ? Ba da! Bineînţeles trebuie să avem multă dragoste, bunătate, răbdare, lumină,
pentru a practica această metodă, eu nu cunosc o alta mai eficace . Fără răutate, fără răzbunare, voi
acumulaţi cărbuni încinşi deasupra capului duşmanilor voştri : ei vă vor vedea şi aceasta ajunge . Iar
apoi, ei vor regreta şi vor veni să repare răul pe care vi l-au făcut .
Pentru că există totuşi o lege în natură : faptul că într-o zi – dacă nu în această reîncarnare,
va fi în viitoarea – toţi cei care v-au făcut rău, vor fi obligaţi să vă caute pentru a repara greşelile lor
. Se poate că, simţind intuitiv că sunt foşti duşmani, veţi dori să-i înlăturaţi ; nu face nimic, ei vor
continua să se învârtă în jurul vostru şi să vă ceară să le acceptaţi serviciile . Legea este în felul
acesta ; s-a întâmplat deja multora acest lucru . Pe toţi cei care v-au făcut rău şi cărora nu le-aţi
răspuns cu răul, legea îi va obliga ( dacă vor sau nu, opinia lor nu contează ) să vină să-l repare .
Iniţiatul este capabil să se răzbune , da, dar numai cu lumină , cu dragoste . Şi voi , puteţi să
vă răzbunaţi ,este normal să te răzbuni , de ce nu ? Dar sunt două moduri de a o face : să zdrobiţi
complet adversarul vostru şi să-l sfâşiaţi , sau să-l lăsaţi intact ,dar să produceţi în inima lui , în
sufletul lui , o transformare completă care nu poate fi benefică atât pentru voi cât şi pentru el .
Această a doua atitudine este de două ori mai avantajoasă .
Îi sfătuiesc deci pe fraţii şi surorile Fraternităţii de a face tot posibilul pentru a regla
problemele lor fără să lase să se creeze noi karme . De ce chiar şi membrii unei familii trebuie să fie
târâţi în faţa tribunalelor pentru probleme de bani ? Oare nu pot să fie mai presus de aceasta ? De ce
făpturile umane trebuie mereu să se agaţe de interesele lor , de posesiunile lor ? Să facă un gest ,
Doamne , şi vor fi liberi ! Mai întâi , bineînţeles , ei nu pot fi foarte fericiţi că fac acest gest , ei
suferă , sunt împovăraţi . Dar dacă parvin , ei vor descoperi noi regiuni , noi lumini , şi nimeni nu va
fi mai mândru şi mai fericit decât ei , pentru că vor fi realizat ceva foarte dificil : să înfrângă natura
lor inferioară , personalitatea lor .
Personalitatea este aceea care sfătuieşte tot timpul pe om să-şi tragă spuza pe turta sa , să
calomnieze , să se răzbune şi să meargă până la tribunal pentru a compromite pe ceilalţi . Şi apoi
credem că am înţeles Învăţământul ! Ei bine, nu , nu am înţeles nimic . Ascultăm conferinţe , citim
cărţi , suntem încântaţi , dar continuăm să acţionăm după obiceiurile vechi , aceasta o văd . În faţa
unei asemenea lumini . , în faţa unei asemenea adevăruri , în faţa unei asemenea revelaţii , a
continua încă să acţionăm ca toată lumea , este într-adevăr deplorabil .
Dacă contaţi pe bunătatea , inteligenţa şi dragostea divină , pentru a vă ajuta să rezolvaţi
problemele voastre , cerul nu vă va abandona , pentru că aţi făcut ceva care vă leagă de el . Iată încă
un punct ce mulţi dintre voi nu l-au înţeles . Ei nu au o suficientă credinţă şi încredere în puterea
lumii invizibile , care poate să-i susţină şi să le uşureze existenţa , dacă lucrează după ceea ce ea le-
a cerut . Ei au în schimb încredere întotdeauna în calculul şi necinstea personalităţii , de aceea nu
reuşesc ; mai devreme sau mai târziu , lumea invizibilă le va pune obstacole . În timp ce iniţiaţii ,
care respectă legile şi contează pe Cer , nu sunt niciodată abandonaţi . Chiar dacă lumea întreagă îi
abandonează ei sunt susţinuţi , încurajaţi , luminaţi şi sfârşesc prin a triumfa .
Vreţi să vă răzbunaţi pe cineva care v-a făcut rău ? Bine , să admitem , dar puteţi şti absolut
(cu certitudine) ce pedeapsă merită ? Veţi spune : “Da, mi-a dat o palmă şi i-o voi întoarce .” De
acord , dar reflectaţi , veţi şti să-i întoarceţi exact aceeaşi palmă ? Nu . Şi pentru rest , nici atât , nu
veţi şti niciodată să daţi înapoi exact răul pe care l-aţi primit ... Deci , nu vă amestecaţi , lăsaţi pe cei
care ştiu să dea la fiecare ceea ce merită . Dacă nu , în ignoranţa voastră , veţi comite erori pe care
va trebui să le reparaţi într-o zi , în viitor veţi întâlni din nou duşmanul în calea voastră şi veţi mai
avea încă probleme cu el .
Această idee, că este imposibil să-ţi plăteşti datoria , este ilustrată în mod foarte original de
Shakespeare în “Neguţătorul din Veneţia”. Cămătarul Shylock a împrumutat negustorului Antonio
suma de 3000 ducaţi precizând în contract că , dacă la data fixată , acesta nu va putea să-i dea suma
înapoi , el , Shylock , va fi autorizat să ia o jumătate de kg de carne din corpul lui Antonio . La data
cu pricină , Antonio , ale cărui vapoare au naufragiat cu toate bunurile lui ,nu poate să-I dea suma
lui Shylock , care îl târăşte la tribunal pentru a cere carnea care i se datora . Nici o rugăminte nu
poate să-l înduplece pe Shylock iar tribunalul este obligat să execute sentinţa . Dar iată că un
judecător ( care , în realitate , era o tânără femeie deghizată ), intervine : el cere un cântar , îi cere
lui Antonio să-şi dezgolească pieptul iar lui Shylock să-i ia jumătate de kg de carne dar , precizând ,
fără să verse o picătură de sânge deoarece contractul nu menţionează decât carnea ; dacă face să
curgă o picătură de sânge , toată averea îi va fi confiscată . Bine înţeles , lui Shylock îi e frică şi
vrea să-şi retragă plângerea . Dar judecătorul insistă , adăugând :” Dacă măreşti sau diminuezi
greutatea convenită măcar cu greutatea unui fir de păr , vei muri şi toate bunurile tale vor fi
confiscate .” Shylock evident este şi mai înspăimântat ... În sfârşit totul se aranjează prin urmare
graţie înţelepciunii acestei tinere femei care a înţeles cât este de imperfectă justiţia umană . Şi chiar
dacă admitem că putem să dozăm exact lucrurile , ar trebui ca , pentru a fi justiţie perfectă ,
condiţiile să fie şi ele aceleaşi . Oare a da amendă de o mie de lei unui om care nu are alţi bani
pentru a trăi , reprezintă într-adevăr aceeaşi pedeapsă ca de a-i da o mie de lei amendă unui
miliardar ? Nu . Deci , vedeţi , este aproape imposibil de a face dreptate. De aceea , dacă gândiţi că
o persoană v-a lezat , şi merită absolut o pedeapsă , adresaţi-vă lumii invizibile şi spuneţi-i :”Iată ,
cutare persoană mi-a făcut asta şi asta şi din această cauză am mari greutăţi în cutare şi cutare
domeniu. Vă cer deci să interveniţi pentru ca răul să fie reparat ." Depuneţi astfel o plângere în faţa
cerului , cum o faceţi în viaţa de toate zilele în faţa tribunalului , iar cerul va vedea atunci cum
trebuie să acţioneze . Dar voi, în orice caz , nu faceţi nimic .
Pentru că există şi un alt lucru pe care îl ignoraţi deseori : este motivul pentru care anumite
evenimente dezagreabile se produc în viaţa voastră . Poate că persoana de care credeţi că trebuie să
vă plângeţi a fost intenţionat împinsă de lumea invizibilă pentru a vă da lecţii , pentru a vă face să
înţelegeţi anumite adevăruri sau chiar să vă oblige să vă amelioraţi... Atunci , de ce să nu utilizaţi
aceste circumstanţe pentru a face o muncă asupra voastră în loc de a rumega idei de răzbunare , de a
vă revolta împotriva cerului care nu a exterminat încă pe duşmanul vostru... şi de a sfârşi prin a vă
răzbuna pe alţii care sunt inocenţi , cum se întâmplă deseori în viaţă ?
Deci,chiar dacă cineva se comportă rău cu voi, trebuie să învăţaţi ,voi, să vă comportaţi
bine.Nu voi trebuie să-l pedepsiţi , în univers există legi care se vor însărcina cu aceasta .Voi ,nu
trebuie să trăiţi cu preocupări negative pentru că ele vor acţiona în mod nefavorabil asupra stării
voastre psihice şi chiar chipul vostru într-o bună zi va reflecta toate aceste sentimente rele pe care
le-aţi avut. Spuneţi că vă apăraţi dreptul vostru ...E posibil , dar lucraţi împotriva voastră şi nu veţi
găsi astfel niciodată drumul cel drept .
CAP .V LEGEA CORESPONDENŢELOR
Organismul uman reprezintă un microcosmos construit exact după imaginea universului ,
macrocosmosului . Aceasta înseamnă că între om şi univers există corespondenţe . Toată ştiinţa
esoterică este bazată pe legea corespondenţelor . Omul este infinitul mic , cosmosul este infinitul
mare , şi între ele există corespondenţa : fiecare organ al corpului nostru are afinitate cu o regiune
din cosmos. Evident, nu trebuie să ne imaginăm că cosmosul posedă organe ca ale noastre , dar în
esenţa lor , organele noastre şi “organele “ cosmosului au ceva identic şi, prin legea afinităţii , noi
putem să atingem în spaţiu forţe , centre şi lumi care corespund unor elemente din noi . Această
cunoaştere a corespondenţelor ne deschide perspective nemaipomenite .
Între om şi univers, între microcosmos şi macrocosmos , există , deci , o corespondenţă
absolută . Dar , prin felul lui de a trăi , omul a distrus această relaţie ideală , perfectă , cu
macrocosmosul ,cu Dumnezeu, iar acum problema se pune de a o restabili . Şi el o poate face ,
pentru că atunci când a ieşit din atelierele Creatorului , a primit tot ce îi era necesar pentru a se
dezvolta şi a regăsi , dacă se rătăcea , drumul spre patria lui celestă .
Când un copil vine pe lume , nu-i lipseşte nimic ; poate are inima puţin mai la dreapta, sau
stomacul puţin mai mic , sau rinichii care nu funcţionează bine , dar are totuşi o inimă , un stomac ,
rinichi, plămâni , nimic nu-i lipseşte . În acelaşi fel, fiecare spirit care vine să se încarneze pe
pământ posedă organe şi instrumente care corespund tuturor calităţilor care sunt acolo sus , în cer ,
şi pentru că este astfel , totul este posibil pentru el ; progresiv , bineînţeles , dar dacă cunoaşte legile
şi le respectă , el poate întreprinde cele mai mari realizări .
Şi care sunt aceste legi ? Presupuneţi că aveţi două diapazoane absolut identice: dacă faceţi
să vibreze unul , veţi remarca că celălalt , pe care nu l-aţi atins , intră în vibraţie . Se spune că este
rezonanţa . Toată lumea cunoaşte acest fenomen , dar nu ne oprim ca să-l aprofundăm şi să
înţelegem că se petrece acelaşi lucru între făptura umană şi cosmos . Şi omul poate ajunge să
acordeze făptura lui fizică şi psihică cu vibraţiile universului , poate atinge puterile cereşti pentru a
face un schimb cu ele şi primi astfel ajutor şi reconfort . Da , este un mod de a comunica . Voi
vorbiţi şi sunteţi auziţi ; puteţi chiar să provocaţi anumite forţe pentru a le face să vină până la voi şi
să beneficiaţi de ele . Voi faceţi deci schimburi cu toate regiunile universului pe care le doriţi , ştiind
că tocmai în acest schimb Dumnezeu a plasat pentru om cele mai mari posibilităţi de perfecţionare .
Vă întrebaţi :”Dar cum să ne acordăm ? Sunt atâtea detalii de luat în consideraţie !” Nu vă
faceţi griji , aceasta se va face de la sine.Dacă cultivaţi dragostea , abnegaţia , indulgenţa ,
generozitatea , totul va începe să se acordeze de la sine, pentru că voi lucraţi cu forţe care, automat ,
armonizează totul în voi . Când un om şi-a detracat sistemul nervos, l-a făcut în mod conştient,lucid,
ştiinţific? Ştia exact unde şi cum va introduce dezordinea ? Nu ,dar introducând în el gânduri şi
sentimente bizare,a sfârşit prin a se detraca .
Pentru a deveni nebun nu este necesar de a cunoaşte amplasamentul exact al tuturor centrilor
nervoşi . Deci , în acelaşi fel , pentru a ajunge să acordaţi organismul vostru , trebuie să lucraţi cu
gânduri şi sentimente superioare care vor face să vibreze armonios toate centrele voastre spirituale .
Unii , care au făcut totul pentru ca nimic să nu mai meargă pentru ei , se plâng mereu că
viaţa nu are sene şi că Dumnezeu nu există . Dar nu înseamnă că dacă ei sunt stupizi , bolnavi , şi
nenorociţi , nu există în lume făpturi inteligente , sănătoase şi fericite ! Da, numai judecata lor este
defectuoasă . Să-şi amelioreze gândirea şi totul se va aranja. Dar să presupunem că sunteţi
nenorociţi , speriaţi , că nimic nu merge , ce e de făcut ? Ei bine , în loc să rămâneţi aici , să plângeţi
şi să vă învârtiţi fără sens , de ce să nu mergeţi la fiinţele care vă pot ajuta ? Veţi spune :” Unde sunt
ele ? Unde să le găsim ?” Dar ele sunt aici , sunt aici tot timpul , lângă voi , prin gândire puteţi să vă
adresaţi lor şi să le întâlniţi graţie legii acustice de rezonanţă sau ,cum o numesc eu deseori ,legea
simpatiei ,afinităţii. De îndată ce cunoaşteţi această lege,voi sunteţi obligaţi să vă depăşiţi,să vă
întreceţi ,pentru a atinge coardele cele mai sensibile,cele mai subtile ale fiinţei voastre ,pentru ale
face să vibreze , ştiind că vor exista forţe , entităţi şi regiuni care vor răspunde .
De câte ori m-am oprit asupra acestei legi acustice a ecoului ! Voi spuneţi :”Te
iubesc !...”sunteţi singur , şi totuşi auziţi o multitudine de voci care vă răspund : “ Te iubesc ... te
iubesc...te iubesc...” Şi dacă spuneţi : “ Te detest ...” ecoul îl repetă de asemenea . Faptul că este o
realitate în planul fizic , de ce nu ar fi , de asemenea , o realitate şi în planul gândirii ? Luaţi o minge
şi aruncaţi-o într-un zid : dacă nu vă daţi la o parte , ea va reveni asupra voastră şi vă va lovi . Este o
lege analogă celei a ecoului : legea şocului în retur .Şi aici această lege este cunoscută pentru planul
fizic dar nu se gândeşte nimeni niciodată că în planul psihic , ea există , de asemenea . Orice faceţi
în bine sau în rău . vă va reveni în mod obligatoriu într-o zi . Fiecare sentiment pe care îl aveţi este
de o natură determinată , va atrage din spaţiu forţe de aceeaşi natură , care se îndreaptă spre voi , în
virtutea legii afinităţii . Graţie acestei legi se pot atrage din marele rezervoare ale universului toate
elementele pe care le dorim , dar cu condiţia de a avea gânduri şi sentimente de aceeaşi natură cu
aceste elemente .Gândurile şi sentimentele voastre sunt cele care vor determina în mod absolut
natura elementelor şi a forţelor care vor fi atrase de foarte departe , undeva în spaţiu , şi care mai
devreme sau mai târziu vor ajunge până la voi .
Această lege a afinităţii este pentru mine cea mai mare cheie , cea mai mare enigmă ,
bagheta magică . Pe ea mi-am bazat toată viaţa . Cunoscând această lege , eu lucrez într-un sens
determinat , gândindu-mă la tot ceea ce există mai bun , mai frumos , pentru mine şi aştept
rezultatele . Multe lucruri mi s-au întâmplat deja iar altele vor veni mai târziu . Eu lucrez numai cu
această lege pentru că ea cuprinde pe toate celelalte. Graţie ei pot să vă explic totul : structura
oamenilor, inteligenţa lor sau prostia lor , bunătatea şi răutatea lor , fericirea sau nenorocirile lor ,
bogăţia şi mizeria lor , totul .
Priviţi cum aceasta se întâmplă în mare pentru peşti . Marea conţine o infinitate de elemente
chimice , şi iată că un anumit peşte . care atrage anumite particule , îşi formează un corp superb ,
colorat , fosforescent iar altul care atrage alte particule îi dau un corp tern şi urât . Aceasta nu se
petrece bineînţeles conştient , dar fiecare peşte atrage elementele din mare , care-i corespund naturii
sale . Este exact ceea ce se produce pentru noi .Noi suntem peştii scufundaţi în oceanul eteric şi cum
acest ocean conţine toate elementele difuzate de către Creator , noi devenim , unul sau altul , după
elementele pe care le-am atras , pentru a ne forma corpul . În acest fel totul se explică . Luaţi de
exemplu pe cineva , care este urât , nefericit, mereu bolnav : aceasta nu vine din această încarnare ,
ci din reîncarnări anterioare în care el nu era nici instruit , nici luminat şi în care , în ignoranţa sa , a
atras elemente deplorabile de care nu mai ştie acum să se debaraseze . Atunci , atenţie, voi care
cunoaşteţi această lege a afinităţii , care este legea magică cea mai formidabilă , baza întregii
creaţii , trebuie să începeţi imediat să treceţi la treabă pentru a atrage particule de o natură atât de
luminoasă , încât totul să înceapă să se restabilească în voi . Şi când cei care vă înconjoară vor
vedea că aţi devenit mai simpatic , mai luminos , mai inteligent şi chiar mai puternic , toţi vor
începe să vă considere altfel , şi destinul vostru se va schimba . Vedeţi , în viaţă totul are o legătură .
În schimb , dacă sunteţi ignorant ,dacă nu ştiţi pe ce legi este bazată existenţa, dacă tot timpul
distrugeţi şi brutalizaţi tot ce Dumnezeu v-a dat , evident , forţele naturii nu vă pot ajuta mult timp ;
ele sunt obligate să vă abandoneze .Şi atunci , câte tristeţi şi disperări !
Din nefericire , mulţi bărbaţi şi femei au ajuns până acolo : câţi nu am întâlnit eu ! Ei nu
ştiau nici măcar cum au ajuns aici , şi nici măcar nu puteam să le explic acest lucru într-atât totul era
obscur şi haotic în capul lor : ei nu vedeau nici un sens în viaţa lor , nici o ordine în univers , nimic .
Ar fi trebuit totul reluat de la început ,să-i instruiesc câţiva ani .. şi în special , ar fi trebuit ca ei să
aibă bunăvoinţa să asculte.
Dar ei nu o aveau , şi nu în cinci minute aş fi putut să le arăt înlănţuirea faptelor : unde şi când au
început să se rătăcească , şi cum , încetul cu încetul au ajuns la această situaţie deplorabilă. Din
nefericire , marea majoritate a oamenilor nu acceptă să recunoască această înlănţuire a cauzelor şi a
consecinţelor . Chiar dacă li se arată acest lucru cu argumente şi probe aproape tangibile , ei nu le
văd .
Pentru mine cuvântul “afinitate” este unul din cele mai semnificative, e un cuvânt magic !
Pentru că această lege a afinităţii ne permite să atragem din oceanul cosmic cele mai bune
elemente , cele mai strălucitoare , cele mai subtile pentru a construi corpul nostru de glorie , corpul
de lumină care este în fiecare din noi ...În alte conferinţe , v-am vorbit deja de acest corp de glorie ,
v-am spus cum îl construim , cum îl formăm . El este menţionat chiar în Evanghelii , dar nu găsim
informaţii asupra lui. Corpul de glorie , îl avem toţi potenţial , dar noi trebuie să-l formăm , dându-i
materiale , ca mama care o face pentru copilul pe care-l poartă în ea .
Cum îşi formează mama pe copilul său?...Mâncând,respirând,bând,gândind,trăind,ea îi dă
materiale şi, din ce în ce ,copilul se dezvoltă. Ea este cea care îl formează , ea nu poate decât aceasta
, neputând să-l creeze. Nici noi nu putem să creăm pe Hristos în noi : trebuie mai întâi ca sufletul
nostru să fie fertilizat , pentru a concepe pe Hristos, şi apoi ,ca şi mama ,noi putem să-l formăm prin
tot ceea ce emană din noi înşine , prin tot ceea ce putem trăi mai bun .
 Când avem ,din timp în timp , stări de conştiinţă foarte elevate , când avem dorinţa de a ajuta
lumea întreagă , de a lucra pentru Dumnezeu, de a ne despuia , de a face ceva nobil şi înălţător , în
acel moment particulele pe care le emanăm se vor adăuga corpului nostru de glorie. Iată cum putem
să-l facem să crească ; el nu poate fi format decât cu ceea ce avem mai bun în noi . Şi dacă îl hrănim
mult timp cu carnea noastră, cu sângele nostru , cu fluidul nostru , cu viaţa noastră , într-o zi el
începe să strălucească , să încălzească , devenind foarte puternic , foarte tare , invulnerabil ,
nemuritor , pentru că este format din materiale care nu se oxidează , care sunt eterne , el face minuni
, la început în noi , şi apoi în afara acestui corp de glorie , corp de lumină , Hristos poate face
minuni .
Înainte de a forma acest corp în el , omul este întunecat , obscur, slab , vulnerabil ,
bolnăvicios ; şi totuşi , fiecare poartă în el un germen de Hristos , pe care îl poate dezvolta . Şi astfel
, revenim la legea afinităţii . Discipolul trebuie deci să parvină a se depăşi , a se întrece pe sine ,
pentru a atrage particulele cele mai pure , cele mai luminoase din oceanul eteric şi a le suda la
corpul său de glorie . El poate să le obţină începând chiar de astăzi , mai întâi în cantitate mică , şi
apoi din ce în ce mai mult în fiecare zi . Este de altfel ceea ce facem noi în fiecare dimineaţă , aici ,
aproape de soare : noi ne îndepărtăm de pământ , ne legăm cu cerul , cu soarele pentru a lua câteva
particule foarte luminoase pe care le adăugăm corpului nostru de glorie ... Iată încă o parte din
adevărata ştiinţă .
Timp de ani şi ani , am lucrat numai pentru a ajunge să văd , să înţeleg structura acestui
edificiu care este universul . Da , timp de ani ... Era singurul lucru care mă interesa , zile şi nopţi
întregi m-am dedublat pentru a avea viziunea clară a acestei şarpante , a acestor legături care există
între toate aceste elemente ale universului . Esenţial , este de a vedea structura , de aceea , atât timp
cât oamenii se vor mulţumi să studieze tot ce este împrăştiat în planul fizic , în lumea faptelor , ei nu
vor trage decât concluzii eronate . Numai ridicându-se până în lumea legilor şi mai sus încă , până
în lumea principiilor pentru a contempla această structură , ei vor avea această viziune clară a
întregului ansamblu , pe care am obţinut-o.
Mi-au trebuit ani de zile , dar astăzi o posed şi de aceea pot să vă instruiesc, să vă luminez , să vă
sfătuiesc :pentru că mă refer întotdeauna la acest model de perfecţiune .
Nimeni , sau aproape nimeni , nu recunoaşte încă valoarea acestei filozofii . Dar nu va fi
mereu aşa . Există forţe mai puternice decât omul , şi care îl vor obliga într-o zi să aprecieze acest
învăţământ la justa sa valoare . Am o încredere absolută , de aceea nu-mi fac griji , trăiesc cu
convingerea că , mai devreme sau mai târziu , fiecare lucru va fi la locul său .
Pentru moment , pe pământ , totul este răsturnat : ceea ce are valoare este batjocorit iar ceea
ce nu are nici o valoare ocupă primul loc . Priviţi , se dă valoarea cea mai formidabilă aurului ,
bijuteriilor , caselor , maşinilor . Şi ideilor divine ?... Nici o valoare ! Ei bine , este exact contrariul a
ceea ce am văzut în acest edificiu cosmic . Acolo sus , pe primul loc este o idee, un adevăr . Iată
ceea ce este considerat acolo sus : o idee , tot restul vine după aceea .
Oamenii au răsturnat toate valorile şi nimic nu mai este la locul său. Vedem oamenii cei mai
vicioşi şi cei mai diabolici , înconjuraţi de tot ce este mai bogat şi mai somptuos , în timp ce cei care
au cele mai mari calităţi , nu posedă nimic din ceea ce corespunde acestor calităţi . Cum nu au nici o
tentaţie ei nu fac nimic pentru a căpăta bogăţiile pe care nu le au , şi atunci ei posedă abia câteva
nimicuri în planul fizic : exterior , nimic nu corespunde splendorii care este în ei . Dar nu va fi
mereu astfel ,pentru că există această lege a corespondenţei după care frumuseţea interioară trebuie
să fie îmbrăcată şi în exterior de o aparenţă frumoasă , iar urâţenia interioară îmbrăcată în urâţenie
exterioară . Inteligenţa naturii a decis astfel .
Într-un trecut îndepărtat , când ordinea adevărată a lucrurilor era respectată , toţi cei care
erau săraci pe dinăuntru, erau săraci şi pe dinafară , şi cei bogaţi pe dinăuntru erau şi pe dinafară .
Ca şi Dumnezeu . Dumnezeu , care posedă toate calităţile şi virtuţile , posedă şi toată bogăţia
universului. Numai aici , la oameni , această ordine nu mai există . Dar cum legea este absolută (tot
ceea ce este jos trebuie să fie la fel cu ce este sus) într-o zi va fi altă ordine şi fiecare îşi va găsi
locul său : cei care sunt bogaţi în inteligenţă , bunătate , nobleţe , vor avea de asemenea şi toate
bogăţiile exterioare corespunzătoare şi cei care nu au aceste calităţi vor fi în mizerie . Evident , nu
oamenii vor fi cei care vor restabili această ordine , pentru că ei nu ştiu cine merită şi cine nu merită
; aceasta va fi opera Inteligenţei cosmice , pentru că legea corespondenţelor este o lege imuabilă în
univers .
Astăzi v-am dat o cheie ; producând prin gândurile şi sentimentele voastre vibraţii şi
emanaţii cât mai ridicate , care vor parcurge un spaţiu foarte îndepărtat ca să caute printre miliardele
de elemente cele care corespund , veţi putea redeveni stăpânii destinului vostru .
Legea corespondenţelor este o lege totodată fizică , chimică, maică şi spirituală , care se
poate enunţa astfel : legându-se cu ceea ce este perfect prin putere , prefect prin formă , prin culoare
, parfum , frumuseţe , omul beneficiază de această perfecţiune pentru că el o introduce în el .Este o
lege infailibilă , şi din ziua în care o veţi cunoaşte , nu veţi mai putea să vă despărţiţi de această idee
de perfecţiune , altfel veţi simţi că distrugeţi ceva în voi . Pe această lege este fondată adevărata
religie . Pentru ce spunem omului să iubească pe Dumnezeu ? Pentru că iubindu-L , meditând
asupra Lui , el se leagă de perfecţiunea sa , splendoarea sa ; atunci , desigur această splendoare
începe să se instaleze în el , şi el este cel care va creşte , va înflori , va deveni frumos şi puternic .
Dacă nu respectaţi această lege , nimeni din cer sau de pe pământ nu va putea veni să vă
salveze . Şi înainte , cine venea să vă ajute ?Dumnezeu ? Nu , deloc . Poate El nu ştia nici măcar ce
faceţi . Dar există această lege pe care , de îndată ce o atingem , intră în acţiune şi se găseşte
obligată să vină să vă susţină , să vă încurajeze şi să vă facă să ieşiţi din dificultăţile şi suferinţele
voastre . Dacă nu aţi reuşit încă să atingeţi acest punct de eliberare , în pofida dragostei voastre
pentru Dumnezeu , este pentru că în alte încarnări , aţi lăsat să se depună atâtea carapace în jurul
vostru încât , chiar dacă lucraţi cu această lege ., chiar dacă ea acumulează deja comori
formidabile , voi nu le simţiţi .Dar continuaţi : încet , încet carapacea se va subţia , ea va sfârşi prin
a dispare , şi tot ceea ce prin gândurile voastre , rugăciunile voastre , contemplaţiile voastre aţi
adunat , toate aceste bogăţii , aceste comori , aceste frumuseţi , aceste splendori se vor revărsa
asupra voastră şi veţi fi inundaţi .Aţi acumulat fără să ştiţi un ocean întreg de binecuvântări , el este
aici , gata să se reverse asupra voastră ...
Dacă religia voastră este fondată numai pe credinţe sau obiceiuri datorate educaţiei , familiei
, societăţii , ea nu este solidă , ea nu este durabilă . Adevărata religie este fondată pe cunoaşterea
legii afinităţii . În acel moment , înţelegem că trebuie să iubim pe Dumnezeu şi să ne gândim la El ,
nu pentru că Biserica a ordonat-o sau că este scris undeva în Biblie , ci pentru că există o lege
absolută după care ne conducem , suntem noi cei care beneficiem de această dragoste , şi apoi , din
cauza noastră , lumea întreagă ...Dar această cunoaştere nu a intrat încă în capul oamenilor ; proba ,
este că astăzi forte mulţi creştini părăsesc Biserica. Religia , aşa cum o înţeleg , nu are nici o bază
solidă ; acum trebuie o cunoaştere care se relevă în Iniţieri . Discipolul pe care Învăţătorul său îl
antrena să facă anumite experienţe , atingea cu degetul realitatea , şi ceea ce înţelegea astfel , el nu
mai putea să o pună la îndoială , această înţelegere era intrată în carnea sa şi nimic nu putea să-l
facă să o piardă .
Cu cât vă legaţi Domnului , cu atât veţi trăi în fericire , putere, atotcunoaştere , eternitate .
Căutând , voi absorbiţi toate particulele , forţele , razele , curenţii – numiţi-le cum vreţi – care vin
din El . Nu ascultaţi ignoranţii . Toţi cei care se pronunţă cu atâta siguranţă asupra Domnului – şi
pentru a decide că El nu există , pe deasupra ! – ce ştiu ei pentru a îndrăzni să se pronunţe ? ... Ceea
ce eu vă învăţ este verificat de mii de ani , şi eu de asemenea , l-am verificat şi îl verific încă în
fiecare moment .
Dumnezeu , El, nu are nevoie nici de dragostea noastră , nici de recunoştinţa noastră , nici de
rugăciunile noastre ; suntem noi care avem nevoie să-L iubim şi să ne rugăm . Unii , pentru a-L
pedepsi , decid că nu vor mai merge la biserică , că nu îi vor mai aprinde lumânări . Înţelegeţi , cum
El nu a servit interesele lor , El va fi pedepsit , Domnul . Şi ...aoleu ! El plânge , se lamentează , îşi
smulge părul pentru că câţiva idioţi L-au părăsit . Iată mentalitatea umană ! În realitate , o repet ,
omul este cel care are interes să creadă în Dumnezeu şi să se roage . Dacă înlăturaţi pe Dumnezeu ,
să ştiţi că veţi plasa obligatoriu alte “divinităţi” în capul vostru – şi cum ele vor fi departe de
perfecţiunea lui Dumnezeu , veţi începe să atrageţi spre voi , viciile , slăbiciunile şi bolile lor .
Haideţi , întoarceţi-I spatele , El nici măcar nu o să observe , El este atât de sus . El şi-a astupat
urechile la tot ceea ce zic idioţii , dar sunt ei cei care vor suferi pentru că vor fi lipsiţi de tot ceea ce
El posedă , deţine şi reprezintă ca splendori .
Toate naţiunile , toate societăţile care au decis să suprime pe Dumnezeu sunt pe punctul ,
fără să ştie , de a se descompune . Pentru moment ele îşi imaginează că sunt la adăpost , protejate ,
dar într-o zi vor înţelege ceea ce au pierdut . Este ca şi acel om care făcuse pact cu dracul pentru a
avea bani . Dracul îi zice :”De acord , dar de fiecare dată va trebui să-mi dai ceva în schimb . De
fiecare dată când îţi voi aduce bani , tu îmi vei da un fir din părul tău –Oh , dacă e numai asta ,zice
omul , asta nu e nimic .Un fir de păr !“
Da, dar în foarte puţin timp , el devine chel , ceea ce provocă numeroase schimbări în viaţa sa
...Numeroşi oameni gândesc astfel :”Ce vom pierde dacă ignorăm pe Domnul , dacă facem prostii ?
Nu se întâmplă nimic ...” Şi de fiecare dată , o mică particulă de vitalitate , de frumuseţe , de farmec
, se desprinde de voi , şi la sfârşit chiar dacă aţi câştigat pe plan material , veţi pierde tot ceea ce aţi
avut mai preţios .
Atunci , vă spun , nu lăsaţi nici o zi fără să vă legaţi Cerului , căci graţie acestei legi a
afinităţii , veţi declanşa procese care vor avea obligatoriu repercusiuni importante .
După mine, cea mai mare prostie pe care o putem face , este să ne rupem de Etern . Există
mai multe feluri de prostii , inutil să încep acuma să le enumăr ! – dar cea mai mare , cea care le
depăşeşte pe toate , este aceasta , căci ea antrenează pe toate celelalte . Bineînţeles , eu nu cer
nimănui să devină , cum spuneţi voi în Franţa “ o ploşniţă de biserică “ : tot timpul închisă în
biserică şi bolborosind rugăciuni... Şi , în realitate , priviţi cu cine se aseamănă , cu aerul său
rebarbativ . Dacă ea era cu adevărat sinceră , ar trebui totuşi să strălucească puţin , şi în loc să
rămână o ploşniţă , ea ar fi devenit deja ...un fluture ! Faptul că ea nu s-a schimbat , aceasta
înseamnă că religia sa este încă exterioară . Căci există religie şi religie...
La ora actuală religia nu mai este bine privită,pe când înainte, toată lumea o respecta , atât
pe ea, cât şi Biserica, preoţii. Cum unii preoţi simt această schimbare, pentru a păstra contactul cu
mulţimea , acceptă să facă din toate câte puţin în bisericile lor. Ca urmare, ei sunt bine văzuţi : roşii,
bucălaţi, veseli, iată “adevăraţii” preoţi ..., biserici , care nu mai au nimic dintr-un loc sacru :unde
este vacarm , se discută , se dansează ...
Nu mai ştim ce să inventăm pentru a atrage publicul . Nu , ceea ce va salva Biserica în
lumea întreagă , este Ştiinţa iniţiatică pentru că ea va da religiei fundamente solide .
Mulţi oameni nu se mai roagă , pentru că nu mai este rentabil . Când afacerile merg , pentru
ce să mergi să te rogi şi să meditezi ?Este timp pierdut . Bineînţeles , rugăciunea nu vă va ajuta să
obţineţi avantaje materiale , bani , case , maşini , un serviciu foarte bun sau o căsătorie bogată .
Avantajele sunt de o altă natură : atunci când iubiţi pe Dumnezeu , când prin gând , sunteţi în
comunicare cu El , primiţi calităţi , forţe, lumină ...Evident, aceste avantaje sunt invizibile , dar cum
acest aspect invizibil este totuşi real , el acţionează asupra tuturor celor cu care intraţi în contact : ei
se simt întineriţi , reconfortaţi , consolaţi , ei încep să vă acorde încredere , să vă ofere tot felul de
posibilităţi ... chiar şi posibilităţi materiale . Totul începe prin latura spirituală .
Rugându-ne la Dumnezeu , iubindu-L , nu trebuie să ne aşteptăm la nimic în planul
material . Mulţi spun :”Mă rog, mă rog, dar sunt tot timpul în mizerie . “ Deci , ei se aşteptau să
devină bogaţi . Dar este uimitor felul în care ei înţeleg lucrurile ! Trebuie să instruim oamenii despre
realităţile şi legile lumii invizibile , pentru ca ei să priceapă în sfârşit ce este adevărata ştiinţă ,
adevărata religie , adevărata viaţă. Pentru moment , există o neînţelegere : ei continuă să aştepte
anumite avantaje pe care nu le primesc , în timp ce ei primesc altele de care nu sunt conştienţi .
 Când sunteţi în legătură cu Dumnezeu , atrageţi toate calităţile pe care le posedă :ele se
infiltrează , penetrează , şi deveniţi astfel o fiinţă luminoasă , inteligentă , echilibrată . În acel
moment , chiar bogăţia materială poate să vină , dacă este destinul vostru . Dar a cere mai înainte
bogăţia materială , aceasta dovedeşte că n-aţi înţeles nimic. La început , nu o să vă surâdă totul cu
siguranţă , bineînţeles , dar este aspectul invizibil care se va ameliora , şi dacă aceasta nu se vede ,
aceasta se simte . Nu simţiţi câteodată că cineva , prin simpla sa prezenţă , vă calmează ,vă linişteşte
, vă reconfortează şi că aproape de această fiinţă vă simţiţi bine... pe când o alta vă irită , fără să ştiţi
măcar pentru ce ? Acestea sunt fenomene invizibile , desigur , dar reale .
Adevărata religie este fondată pe cunoaşterea legii corespondenţelor . De îndată ce vă
branşaţi pe o anumită sursă , anumită centrală , anumită staţie emiţătoare , inevitabil veţi primi
câteva particule de la această staţie . Iar dacă vă branşaţi pe staţia contrară , de asemenea inevitabil
veţi primi mesajele şi undele de natură contrară . Nu le vedeţi ? N-are multă importanţă , într-o zi le
veţi vedea . Eu vă aduc astăzi o parte din această adevărată cunoaştere pe care o deţineau Iniţiaţii
trecutului . Acceptaţi-o şi veţi deveni de nezdruncinat .
Şi dacă cineva îmi zice :” O-o , eu practic Învăţământul , fac tot ce îmi ziceţi , dar mă simt
dezechilibrat , nervos , aproape de nebunie “ , îi voi răspunde : “Vă înşelaţi crezând că urmaţi bine
Învăţământul . În interior probabil aveţi alte priorităţi : sau orgoliu , sau o dezordine în domeniul
sexual , sau o lipsă de stăpânire în imaginaţie...Poate , de asemenea , forţaţi lucrurile vrând să
obţineţi prea repede meri rezultate spirituale. Şi toate acestea nu sunt conforme Învăţământului, nu
trebuie să-l acuzaţi , mai degrabă voi nu vi-l însuşiţi bine . În voi înşivă trebuie să găsiţi cauza . “
Învăţământul este aici pentru a echilibra oamenii , a-i întări , a-i face fericiţi , şi nu pentru a-i
demola . Trebuie , deci , să cercetaţi ce lege încălcaţi , ce exces aţi comis pentru a fi în această stare.
Un altul îmi va zice : “Eu nu mai vreau să-mi văd părinţii şi nici să-i vizitez :ei nu sunt
destul de evoluaţi şi nici mistici . Eu vreau să mă eliberez de ei definitiv . “ Aici , de asemenea ,
răspund : “Oare felul dumneavoastră de a gândi nu este excesiv şi dăunător ? Sunteţi legaţi de ei şi
nu puteţi să rupeţi această legătură atât de uşor ...”Dacă în judecata , deciziile şi sensibilitatea
voastră , sunteţi prea personal , urmează întotdeauna anomalii . Şi când există o anomalie , trebuie
întotdeauna să cercetezi cauza în tine însuţi , nu în Învăţământ .
Lăsaţi pe alţii să creadă ce vor , dar voi , care primiţi aici cunoaşterea marilor legi ale vieţii ,
să ştiţi că trebuie să doriţi imensitatea , perfecţiunea . Toţi cei care au respins religia gândind :”Ceea
ce contează , este de a munci pentru a organiza societatea .A crede sau a nu crede în Dumnezeu n-
are nici o importanţă” , se înşeală , pentru că după o anumită perioadă , această societate va
degenera. Cum ea nu va avea un punct central în jurul căruia să se rotească , ea se va descompune ,
şi chiar ei vor înceta să fie indivizi sociali perfecţi : se va strecura printre ei aviditatea , interesele şi
injustiţia . În felul acesta , la sfârşit , toate societăţile , toate imperiile şi regatele vor falimenta :
pentru că n-au un punct solid de care să se lege pentru a împiedica forţele negative să se dezvolte .
Când o societate este bine centrată pe un ideal superior , sublim , divin , în ea circulă o astfel
de forţă că toate sălbăticiunile interioare sunt doborâte , dresate , ele nu mai îndrăznesc să se
manifeste . În acel moment există mai multe posibilităţi să se stabilească legi juste şi mult mai multe
şanse pentru ca membrii acestei societăţi să trăiască în abundenţă şi armonie .Dar când intensitatea
spirituală începe să slăbească , când centrul sau capul nu este acolo , atunci se trezesc forţele
negative care intră în posesia indivizilor pentru că nimeni nu le opresc , nimeni nu le ştrangulează .
Dacă atâtea nenorociri s-au abătut pe pământ , asta este pentru că oamenii au lăsat să slăbească în ei
şi în societate toate forţele divine , binefăcătoare .
Iată deci viaţa unui discipol : ea se învârte în jurul unei idei centrale . Şi această idee începe
prin a intimida duşmanii care locuiesc în interiorul lui . Să luăm un exemplu în domeniul fizic .
Anumite persoane , din cauză că duc o viaţă dezordonată , şi-au zdruncinat sănătatea şi tuberculoza
a început să-i distrugă. Dar îi îngrijim, îi ajutăm să ducă o viaţă mai echilibrată : mai puţine agitaţii
pasionale, o alimentaţie mai sănătoasă ,un somn bun ; în acest fel , organismul începe să secrete
anumite substanţe care neutralizează şi imobilizează microbii şi sănătatea revine . Dar dacă
bolnavul începe din nou să bea , să fumeze,să petreacă nopţi întregi în nebunii,iată protecţiile
răsturnate şi boala începe să distrugă organismul.
Ei bine, aceeaşi lege este şi în domeniul psihic : o viaţă spirituală ne ajută să construim
bariere contra răului , toţi muncitorii sunt acolo , la lucru – căci există adevărate uzine în fiinţa
umană ! Dar dacă noi încetăm să ne supraveghem şi să trăim o viaţă armonioasă , forţele răului şi
ale dezechilibrului ies , se propagă şi noi începem să ne periclităm sănătatea . Cea mai bună
protecţie a noastră , este Dumnezeu –însuşi , şi noi trebuie să ne legăm de El , pentru ca forţa pe
care o trezeşte în noi să poată distruge entităţile întotdeauna gata să ne prăbuşească . Dacă noi vrem
să tăiem această legătură , bineînţeles , suntem liberi , dar este o libertate care , mai repede sau mai
târziu , vom plăti-o foarte scump .
Iată deci o pagină a adevăratei ştiinţe. Eu am studiat-o în profunzime de-a lungul întregii
mele vieţi.
Nu în cărţi , nu , ci în toată fiinţa mea interioară : am plonjat complet în ea şi pentru mine , acum ,
este totul clar . Şi voi la fel , orice s-ar spune , oricare ar fi filozofii care sunt astăzi în atenţie ,
legaţi-vă de această idee a Divinităţii ,căutaţi-o ,gândiţi-vă la ea ,iubiţi-o ,invocaţi-o , pentru că
astfel veţi primi energii extraordinar de puternice şi ele vor împiedica duşmanii voştri interiori să vă
distrugă . Poate veţi fi încă muşcaţi din când în când ,pentru că nu veţi fi ajuns să vă baricadaţi
perfect ,dar încet, încet ,o să reuşiţi şi răul nu o să poată să vă atingă .Creştinii recită sau
cântă :”Domnul este păstorul meu “,dar nu sunt decât cuvinte pentru ei, pentru că ei nu cunosc
ştiinţa extraordinară care se ascunde în spate . Ei pronunţă aceasta mecanic ,când în realitate sunt
cuvinte magice .
Credeţi-mă , nimic nu este mai important pentru noi decât Creatorul . Tot restul vine după
aceea . Graţie acestei dragoste , totul se ordonează , se aranjează , se armonizează, şi chiar dacă nu
ajungem încă la rezultate vizibile în această încarnare , nu face nimic , căci fiinţele care ne observă
de sus ne privesc şi zic : ”Iată o fiinţă inteligentă “, şi ne dau aprobarea şi binecuvântările lor .
CAP .VI LEGEA NATURII ŞI LEGILE MORALE
Observând oamenii constatăm că atât în alegerea lor cât şi în comportamentul lor nu au
măsură : ori mănâncă pe săturate , ori insuficient , în amândouă cazurile îşi ameninţă sănătatea lor ;
sau , încă , muncesc până la epuizare , sau nu muncesc deloc şi se ramolesc , la fel pentru somn ,
distracţii , sentimente , gânduri ...Pentru a explica aceste anomalii vom zice că au “depăşit
marginile”, că au încălcat legile pe care ar fi trebuit să le cunoască şi să le respecte .
Există legi fizice care dirijează organismul nostru precum şi natura însăşi, oamenii poate nu
le respectă dar cel puţin admit prezenţa lor, ceea ce nu este cazul pentru legile morale . Rari sunt cei
care acceptă astăzi să le cunoască ; şi chiar dacă a mai rămas o mică credinţă în valoarea unei
anumite ordine a lucrurilor, majoritatea scriitorilor, filozofilor, artiştilor, savanţilor emit teorii, scriu
cărţi, creează opere care nu urmăresc decât să măture restul credinţei . Spre aceste legi morale mă
îndrept în definitiv, căci fără cunoaşterea lor lipseşte ceva în înţelegerea omului, ceva esenţial .
În realitate legile morale aparţin unei lumi ce nu este separată de lumea fizică, aceasta nu e
dificil să o constatăm . Să luăm exemplul alcoolicului . La început era un om delicat, amabil,
cultivat, atent, cinstit, generos, nici o calitate nu îi lipsea . Dar, începând cu ziua când el a început să
bea, toate aceste calităţi au început să se şteargă şi chiar au dispărut . Să luăm un alt exemplu : un
om la care pasiunea jocului a ajuns acolo încât îşi neglijează obligaţiile sale, uitând că are o nevastă,
copii, o meserie...La început jocul era o activitate care nu avea nimic a face cu morala, dar în final
cel ce a suportat consecinţele a fost domeniul moral . Cum n-au putut oamenii să vadă raporturile
care există între aceste două lumi ? Ei nu cred decât în aspectul material ; foarte bine, el are
importanţa sa, dar domeniul moral, domeniul interior îi este strâns legat de asemenea .
Pentru Ştiinţa iniţiatică există trei lumi : lumea divină, care este lumea ideilor, lumea psihică,
cea a gândurilor şi sentimentelor, ce reprezintă cu adevărat lumea morală ; şi în sfârşit, lumea fizică
care este cea a formelor şi a concretizării . Lumea materială este legată de lumea morală care, la
rândul ei, este în legătură cu lumea ideilor, mult mai sus situată . Dacă oamenii nu văd aceste relaţii
este pentru că ei n-au studiat şi observat bine lucrurile, iar atât timp cât această lacună nu va fi
umplută, vor urma consecinţe dezastruoase pentru ei .
Chiar dacă ignorăm legile morale, când începem să le transgresăm în mecanismul lor,
suntem obligaţi să suportăm consecinţe mai mult sau mai puţin grave ; şi atunci ne dăm seama că
acest domeniu moral are la fel legile sale, dar cu mult mai subtile decât legile fizice, căci ele nu sunt
înscrise numai în organism, ci în sufletul şi în spiritul omului . Cel care nu le respectă va vedea
reproşurile altora de a fi egoist şi personal ; el se va simţi repede lipsit de susţinere şi prietenie şi,
indiferent de transgresiunea comisă, el trebuie să plătească . Cum ? În toate felurile : prin remuşcări,
suferinţe, regrete, decepţii, supărări şi poate de asemenea cu bani . Puteţi observa aceasta în orice
domeniu .
Totul stă în picioare, totul este legat ; lumea morală este regizată de legi imuabile şi
ireductibile pe care trebuie să le cunoaştem . Neglijăm aceste legi pentru că ele ni sunt scrise
nicăieri şi credem că putem să ne permitem totul ; nu, atât timp cât n-am înţeles că aceste legi
există, nu vom putea realiza un adevărat progres . Nu este permis să zicem :”Eu, eu gândesc
că ...”sau “Eu pot face ceea ce vreau...” Pentru ce ? – Pentru că veţi plăti . – Dar eu am toate
drepturile ! – Faceţi ce vreţi, dar veţi plăti . În natură totul se plăteşte, chiar fericirea, bucuriile şi
extazurile . – Dar eu nu am bani ! – Aceste legi nu vă cer bani (oamenii sunt cei care vă cer acest
lucru tot timpul ), ci vă vor cere o parte din forţele voastre, din înţelegere voastră, din sănătatea,
frumuseţea şi inteligenţa voastră . Dacă ştiţi să vă analizaţi veţi constata că există un deficit în casa
de bani ; Justiţiarii, Forţele cosmice, Inteligenţele care guvernează universul au venit pentru a vă
retrage ceva, şi iată-vă sărăciţi !
Pentru a deveni foarte bogat, nu trebuie să transgresăm niciodată legile naturii, nici legile
morale şi nici chiar cele umane . Cu toate că legile create de oameni nu au acelaşi rost de a fi ca
legile naturii, atât timp cât trăim într-o societate unde ele sunt foarte puternice, este mai bine să ne
supunem ( a respecta legea circulaţiei, de exemplu )...Dacă puteţi să le transgresaţi fără a fi prinşi,
natura nu va ţine cont de aceasta pentru că nu este afacerea sa . Dar dacă transgresaţi o lege a
naturii, chiar dacă societatea continuă să vă respecte şi să se încline în faţa voastră, veţi fi bolnavi :
da, legea naturii vă va pune în pat ! Ea este cea care vă va pedepsi şi în nici un loc nu îi veţi putea
scăpa .
Puteţi să plecaţi oriunde, legea vă va găsi pentru că în interiorul vostru totul se
înregistrează .
Natura a prevăzut că omul se va aranja întotdeauna pentru a încălca legile, de aceea a plasat
în el aparate de înregistrare . Nu îi mai rămâne decât să arunce o privire pentru a vedea ceea ce
omul a mâncat sau băut, ceea ce a gândit, simţit şi făcut . Imposibil să o înşelăm ! Şi acum, vreţi să
mă convingeţi că numai oamenii fac înregistrări ! Cum ar fi putut omul să fabrice un obiect pe care
natura nu l-ar fi dat mai înainte ca model ? Natura a făcut înregistrări înaintea omului , dar el este
prea orb ca să o recunoască . Natura a luat deci toate precauţiunile , iar dacă omul transgresează
legile sale , el trebuie să plătească .
Încercaţi deci de acuma de a nu mai transgresa nici legile umane , nici legile naturii şi nici
pe cele morale care sunt superioare legilor naturii . Dar în realitate legile morale fac parte din natură
, căci natura are mai multe niveluri . Există mai întâi o natură pur fizică , apoi , deasupra , o natură
mai subtilă la care aparţin gândurile şi sentimentele ; în sfârşit , dincolo de aceste două naturi ,
domneşte lumea divină . Natura se supune de asemenea ; aşa cum noi trebuie să ne supunem legilor
spiritului căci spiritul comandă naturii . Când omul ajunge să depăşească aceste două naturi – natura
pur fizică şi natura mai subtilă a gândurilor şi sentimentelor - el se găseşte deasupra legilor lor . El
este atât de pur , luminos , puternic şi într-o atât de perfectă armonie cu spiritul , că în acel moment
natura este cea care i se supune şi orice ar face , nu transgresează nimic . Este singurul caz unde
omul poate să-şi permită totul fără ca să fie vreodată o transgresiune .
 Dar numai fiinţele excepţionale , fiinţelor predestinate , pot să se ridice deasupra legilor
naturii şi a legilor morale . Aceste fiinţe au existat întotdeauna , există şi vor exista , dar sunt foarte
puţine ca număr . Ele pot să-şi permită totul fără ca vreodată să comită o crimă sau un păcat . Este
foarte dificil a explica , dar am primit în acest domeniu revelaţii fantastice despre care nu puteţi să
aveţi nici o idee , căci este imposibil să vorbim .
Pentru a vă ajuta să înţelegeţi , vă voi spune câteva cuvinte . Când un om este foarte pur ,
luminos , orice ar face este întotdeauna pentru bine . Iar când un om este murdar , tenebros , când
este înfundat în regiuni infernale , chiar dacă vrea să înlăture o mică pată de pe faţa altuia : el nu
face decât să-l murdărească şi mai mult . În dorinţa de a purifica pe alţii un astfel de om îi
murdăreşte ; în dorinţa de a le simplifica viaţa , ei le-o complică . Pentru ce ? Pentru că tot ceea ce
se degajă din el este atât de haotic şi tenebros că orice ar face , distruge . Dar dacă o fiinţă este plină
de lumină , dragoste , inteligenţă , chiar dacă loveşte pe cineva , în loc să-l ucidă îl va salva , pentru
că tot ceea ce este în ea este divin . Pentru a ajunge până la această culme , până în regiunea
Kether , trebuie să fii predestinat de cei Douăzeci şi patru de Bătrâni , trebuie să fii predestinat de
mult timp... Dar atâta timp cât discipolul se află pe acest drum , el trebuie să înţeleagă că există legi
care trebuie respectate .
Oamenii recunosc că în activitatea lor profesională există comportamente convenabile şi
altele nu ; dar de îndată ce este vorba de domeniul moral , ei gândesc că nu există nici o regulă a
observa şi aici ei se înşeală . Când Hermes Trismegistul zicea :” Ceea ce este jos este ca şi ceea este
sus, şi ceea ce este sus este ca şi ceea ce este jos “ el enunţa un acelaşi adevăr , dar fără nici o
precizare , vorbele sale cuprind toate planurile , toate domeniile , toate activităţile omului . În
definitiv , un mare număr de principii , activităţi , obiecte , culori , forme , creaturi , regiuni , sunt
conţinute în aceste două cuvinte “jos” şi “sus” .
Mulţi au înţeles că ceea ce este jos , pământul , este asemănător cu ceea ce este sus , adică
cerul . Nu este chiar atât de adevărat : ceea ce este pe pământ nu este asemănător cu ceea ce este pe
cer . Nici formele , nici dimensiunile , nici lumina , nici culorile , nici gloria , nici măreţia , nu sunt
jos , cum sunt cele sus : doar legile sunt aceleaşi . Hermes Trismegistul nu a precizat aceasta , căci
el vroia să dea vorbelor sale un conţinut mult mai vast , pentru ca numai cei care sunt capabili să
intre în mintea unui gânditor sau Iniţiat , să le poată descoperi .
Prin ştiinţa pe care o au asupra legilor fizice , savanţii au ajuns la aplicaţii extraordinare cum
este expediţia pe lună, de exemplu .Dar dacă ar fi cunoscut legile morale , realizările lor ar fi fost
mult mai mari , nu numai în domeniul material dar şi în domeniul vast , infinit , al sufletului şi
spiritului . Ei studiază fizica şi chimia ,este bine ,dar există o fizică şi o chimie spirituală pe care ei
nu le cunosc încă . Deci , un lucru esenţial lipseşte ştiinţei oficiale: cunoaşterea acestei lumi psihice
regizată de legile morale. Şi cum, în plus , intelectualii încearcă să şteargă din conştiinţa omului
puţinul sens moral care a ai rămas, ei lucrează la demolarea lui . Totul se va prăbuşi din cauza celor
care neagă sau refuză existenţa legilor morale .
Evident , poate nu este întotdeauna uşor de a găsi aceste legi , dar aceasta nu este un motiv
pentru a pretinde că ele nu există . Nimeni nu poate diminua sau nega ceea ce am spus . Dacă ştim
să observăm şi să ne analizăm , dacă avem suficientă răbdare , vom constata , mai repede sau mai
târziu , că fiecare transgresiune interioară trebuie să fie plătită , pentru că în acest domeniu este
dirijat de legile stabile ale moralei eterne .
Comiteţi o transgresiune şi totuşi puteţi spune :” Mâncăm , dormim, câştigăm bani , o ducem
foarte bine şi nu vedem nici o schimbare !” Ei bine , dragii mei , asta pentru că nu ştiţi să vedeţi
ceea ce se întâmplă în aspectul subtil al fiinţei voastre . De-a lungul anilor o să continuaţi să faceţi
afaceri , să traficaţi , fără să vă daţi seama că ceva începe să vă părăsească . Şi ce anume vă
părăseşte ? Este de datoria voastră să o aflaţi . Eu ştiu dinainte ce vă va părăsi şi ce schimbări
enorme , înspăimântătoare , se vor produce în voi . După câţiva ani , veţi pierde prospeţimea şi
elenul vostru , dar mai ales veţi pierde gustul vieţii . Acestea sunt pierderi imense , din punct de
vedere spiritual ! Dacă nu le vedeţi , este pentru că aţi rămas la nivel animalic . S-ar putea să
continuaţi să lucraţi şi să câştigaţi mulţi bani , dar nu veţi mai fi un fiu divin , o fiică divină , supli
,vii şi strălucitori , lumină . În interior s-au produs mari schimbări .
Animalele mănâncă , vânează , se bat , se mângâie ,îşi protejează puii lor , şi totuşi există
mulţi oameni care nu fac mai mult , ei nu ştiu că au fost trimişi pe pământ cu misiunea de a
manifesta gloria lui Dumnezeu şi de a face să înflorească tot ceea ce în ei este subtil şi divin . Ei au
fost trimişi să facă din pământ o grădină de Rai . Iată misiunea lor , dar au uitat-o ; ei mănâncă ,
beau , prind rădăcini pe pământ şi nu mai vreau să se detaşeze . Atunci vor fi dezrădăcinaţi şi
reexpediaţi de partea cealaltă , unde vor vedea că şi-au risipit existenţa , şi în acel moment ,
evident , ei suferă , Purgatoriul şi Iadul nu este nimic altceva . Dar când vor plăti şi se vor curăţa ,
vor urca mai sus , în primul Cer , apoi , din nou , ei vor coborî pe pământ pentru a putea să se
dezvolte în bine . Iată istoria genului uman .
Trebuie , fără încetare , să amintim oamenilor misiunea lor pe pământ şi să le spunem :
“Atunci , pentru ce aţi venit aici ? Amintiţi-vă !” A na aminti ... cum să ne amintim ? Într-o Şcoală
iniţiatică , cu marile adevăruri şi bunele influenţe pe care le primeşte , cu sprijinul Îngerilor ,
discipolul începe să-şi amintească de lumea minunată de unde a coborât şi spre cea care va trebui să
se întoarcă într-o zi . Binecuvântarea cea mai mare pe care discipolul poate să o primească este de a-
şi aminti . El îşi va aminti chiar de toate suferinţele pe care le-a îndurat , de toate greşelile făcute şi
de toate datoriile , căci el trebuie să-i găsească pe cei ce i-a rănit , să se împace cu ei şi să repare
greşelile , pentru a scăpa de karma sa . Aceasta este ceea ce îl aşteaptă pe discipol , ceea ce vă
aşteaptă pe toţi . Veţi fi obligaţi să plătiţi într-o zi pentru tot ceea ce aţi luat pe nedrept de la alţii .
Evident , aceste lucruri nu sunt prea agreabile să le auzim , cu atât mai mult cu cât oamenii preferă
să fie inconştienţi şi să ignore etern adevărurile dezagreabile . Dar chiar dacă nu avem plăcerea să le
ascultăm , vom fi obligaţi să cunoaştem într-o zi adevărul , iar voi sunteţi foarte privilegiaţi să-l
cunoaşteţi aici prin intermediul meu .
Preparaţi-vă deci să reparaţi toate erorile voastre aşa cum mă prepar eu însumi . Să
presupunem că fusesem cel mai mare răufăcător, cel mai mare incendiator , ei bine ! Îmi pare rău , o
regret şi vreau să-mi repar greşelile . Presupunând că v-am făcut rău la toţi : v-am dezonorat , furat ,
masacrat ...să presupunem ! Acum , suportându-vă , iubindu-vă , vorbindu-vă , plătesc , repar . Dar
să presupunem că aceasta nu este adevărat ... cu atât mai bine ! Este o problemă ce o las expres de o
parte ; nu vreau să vă spun acum pentru ce şi cum am venit pe pământ , nici din care regiune am
venit , aceasta nu mă priveşte decât pe mine . Reţineţi deci că sunt un om care a transgresat toate
legile şi că acuma sunt condamnat să vă plătesc toate datoriile . Iată , acest aspect vă este agreabil ,
nu-i aşa , să ascultaţi asemenea lucruri ?...
Şi dacă accept să vorbesc astfel fără să fiu jenat , de ce voi , de asemenea , nu vă decideţi să
gândiţi ca mine şi să reparaţi greşelile voastre faţă de soţul vostru sau soţia voastră , copii voştri ,
părinţii voştri , prietenii voştri ? Desigur , preferaţi să vă credeţi ireproşabili iar eu vinovat şi
criminal . Sunt de acord , sunt de acord , dar oare este adevărat ? N-are importanţă ... Dacă sunt
capabil să mă descopăr imperfect în faţa voastră , faceţi la fel în faţa altora . Cineva are un copil
care nu încetează să-l supere , să-l dezonoreze şi mi se plânge : “ Cu ce am putut să-l supăr pe
Bunul Dumnezeu ca să am un asemenea copil ? – Cu siguranţă că aţi contractat o datorie faţă de el
în trecut , altfel n-ar fi venit în familia voastră .“
Mulţi părinţi care sunt corecţi , cinstiţi , suferă pentru că au copii care sunt vagabonzi . Este
firesc să ne mirăm după legile naturale , aceasta ar trebui să fie imposibil pentru că ei n-au semănat
niciodată o astfel de sămânţă . Dar există întotdeauna un motiv pentru că legea este justă .
Nu demult un frate a venit să mă vadă : era foarte zbuciumat , căci arătându-se de o mare
bunătate şi generozitate faţă de ai săi , nu primea în schimb decât ingratitudine şi cruzime ; el era
bulversat de această nedreptate . I-am spus : “ Vreţi să vă dau o cheie , un remediu , un antidot
eficace ? Nu veţi mai fi nici revoltat , nici furios , vă veţi restabili complet când veţi şti un lucru :
lumea invizibilă utilizează aceste mijloace pentru a vă întări , a vă elibera , sau a vă face să gândiţi ,
să deveniţi mai buni . Ceea ce vă chinuie şi vă face bolnav este pentru că gândiţi că tot ce vi se
întâmplă este injust . Gândiţi că este just şi veţi fi vindecat . “ Acest frate m-a crezut , s-a restabilit
devenind liniştit şi călduros ; el gândeşte că poate plăteşte pentru vechile transgresiuni şi aceasta l-a
salvat . Evident , trebuie să ajungi să accepţi această manieră de a gândi, altfel chinurile continuă ,
chinurile care vă distrug organismul, stomacul, inima sau sistemul nervos .
Astăzi vă zic vouă acelaşi lucru : dacă injustiţia vă chinuie , acceptaţi această idee , că nu
există injustiţie decât în aparenţă şi nu în realitate . Chiar dacă nu este adevărat , această idee este
eficace , căci acceptând–o vă eliberaţi , nu mai suferiţi , deveniţi mai buni . Am verificat-o pentru
mine însumi . În trecut nu cunoşteam acest remediu şi îmi puneam adesea întrebări asupra tot ce mi
se întâmpla . Acum , nu îmi mai pun întrebări , gândesc că totul este just şi îl merit , chiar dacă nu
este adevărat . Ce a făcut Isus oamenilor pentru a fi crucificat ? ...Cu siguranţă că destinul lui Isus
era excepţional iar voi nu trebuie să vă imaginaţi că sunteţi în acelaşi caz cu el . Totuşi , poate să se
întâmple ca nevinovaţi să fie închişi şi masacraţi . Dacă ei se revoltă împotriva acestei injustiţii , se
vor chinui inutil . Aici , pe pământ , chiar dacă suntem nevinovaţi ca alţii , gândind astfel ne
eliberăm .
Sunteţi chemaţi să descoperiţi în voi înşivă o regiune spirituală ale cărei legi sunt
neschimbătoare . Pentru cea mai mică încălcare a acestor legi , mai repede sau mai târziu , va trebui
să plătiţi . Ceea ce vă înşeală este că plata nu e imediată , în schimb totul se înregistrează , totul are
repercusiuni . Regăsim aceeaşi lege în numeroase domenii . În chimie , de exemplu , trebuie să
aştepţi un anumit timp pentru ca hârtia de turnesol să treacă de la roşu la albastru , sau invers ;
pentru a se produce o schimbare completă e suficient o ultimă picătură , dar această picătură vine
după multe altele . La fel , în mecanismul unui ceas , deplasarea acului indicator nu se face decât
după declanşarea mai multor rotiţe . Timpul care se scurge între prima declanşare şi apariţia unui
rezultat vizibil , tangibil , este mai mult sau mai puţin lung , dar cum toate sunt în legătură ,
rezultatul apare cu certitudine .
Să presupunem că aveţi un anumit viciu sau o anumită pasiune ; nu vedeţi de îndată
repercusiunea şi continuaţi în acelaşi exces , ceea ce declanşează alte rotiţe , apoi altele , până într-o
zi când vă întrebaţi pentru ce sunteţi extenuat , bolnav . Dar ceea ce vi se întâmplă era în acţiune de
mult timp . Astăzi veţi primi somaţia trimisă de un controlor , dar aţi fi putut să vă aşteptaţi ! De ce
oamenii n-au înţeles această lege care se găseşte peste tot ? Toate nemulţumirile şi nenorocirile lor
vi pentru că n-au ştiut să interpreteze şi să studieze mecanismele diferitelor organe fizice şi psihice .
Dacă vreţi să deveniţi un fiu al Domnului , o fiinţă completă , trăind viaţa sufletului şi a
spiritului , trebuie să respectaţi legile moralei veritabile , nu există o altă soluţie . Pentru toţi cei care
încalcă aceste legi , porţile sunt închise . Lumea invizibilă nu se supune capriciilor oamenilor lipsiţi
de respect , anarhişti şi destrăbălaţi . “Lumea invizibilă ?” veţi zice . Da , într-adevăr , această lume
este invizibilă şi dacă spuneţi că nu puteţi crede într-o lume care este invizibilă , eu vă voi răspunde
că nu ştiţi judeca . Gândirea voastră este invizibilă ? Şi conştiinţa voastră , opiniile voastre ,
sentimentele voastre ? Şi toate proiectele voastre , le vedeţi ?... Nu , şi totuşi sunteţi convinşi de
existenţa lor . Voi vă certaţi , ba chiar ucideţi oameni din cauza convingerilor voastre , care , nu sunt
totuşi vizibile . Nici măcar n-aţi observat că vă fondaţi toată viaţa pe lucruri pe care nu le vedeţi !
Numai lumea invizibilă există , tot restul este probabil . Negând realitatea lumii invizibile , voi tăiaţi
ramura pe care sunteţi aşezat , şi într-o zi veţi cădea jos . Cum nu au ruşine să refuze aceste
adevăruri , în loc să recunoască că nu au studiat nimic ? Negând lumea invizibilă , oamenii îşi
semnează condamnarea la moarte .
Oamenii vor suferi până când vor înţelege că lumea invizibilă este singura realitate . Şi iată
argumentul pe care îl voi da la unul din aceşti ignoranţi : dumneata nu crezi decât în ceea ce este
vizibil , nu –i aşa ? Şi dacă cineva , într-o seară , vă strânge de gât , pe dumneata care eşti bogat şi
vă zice : “ Banii sau viaţa !“ ei bine , chiar dacă până atunci nu credeaţi în viaţă , pentru că este
invizibilă , în acel moment veţi începe să credeţi şi veţi da tot ce este vizibil pentru a păstra un lucru
, care este invizibil . Ce inconsecvenţă ! Pentru a fi logic , ar trebui să spuneţi : “ Luaţi-mi viaţa , dar
nu banii ! “ Dar atunci veţi fi mort şi ce mai puteţi face cu banii ?... Nimic nu este mai preţios decât
ceea ce nu vedem . Viaţa este o realitate invizibilă şi totuşi sunteţi gata de a da totul pentru a o
păstra . Ah! oamenii sunt extraordinari !
Există oare o lume invizibilă ? Se cere ca ea să fie respectată ca şi lumea vizibilă ? Da , şi
chiar mai mult ! Trebuie , acum să fim conştienţi de existenţa acestei vieţi subtile şi să o apreciem .
Veţi vedea atunci ce se va petrece în voi .Chiar dacă alţii nu vor observa nimic, în interior , veţi trăi
o viaţă liberă , de bucurie , lejeră , de inspiraţie , o viaţă muzicală , armonioasă ; veţi trăi adevărata
poezie !... Şi dacă veţi reuşi , aceasta se va reflecta chiar în afacerile voastre materiale . Oamenii vor
începe să înţeleagă ceea ce trăiţi şi poate lumea întreagă vă va aduce cadouri . Pentru că totul este
legat : bogăţia interioară atrage bogăţia exterioară , numai că trebuie timp pentru a vedea efectele .
Dacă veţi ajunge la această viaţă interioară perfectă , vibraţiile şi emanaţiile voastre vor ajunge să
atingă lumea întreagă , până la stelele cele mai îndepărtate , de unde ele vă vor aduce toată fericirea
li toate binecuvântările .
O fericire se va prezenta de îndată în faţa voastră ,este deja pe drum ,se apropie şi va
zice :“Iată-mă! – Dar de unde vii ? Cine te-a chemat şi când ? – Tu , de foarte mult timp !” Ei da ,
fericirea este pe drum , dar e nevoie de timp ca să sosească , căci vine de departe ... Şi , din păcate ,
este la fel pentru suferinţe . Nu ne dăm seama , dar le-am atras de foarte mult timp . De altfel , ce
poate să i se întâmple unuia care este întunecat , ignorant sau stupid? Cele mai mari onoruri ?...Cele
mai mari iluminări ? ... vizita celor mai mari Arhangheli ?...Este imposibil ! El nu poate să atragă
astfel de splendori. Pentru ce? Pentru că există o lege de afinitate pe care Iniţiaţii din antichitate au
ascuns-o în aceste cuvinte :“ Cine se aseamănă ,se adună .“ Această frază conţine o ştiinţă întreagă ,
dar cum oamenii erau prea primitivi pentru a înţelege legea corespondenţelor ( pe care o putem
numi de asemenea legea afinităţii, legea ecoului, a şocului în sens invers, a polarităţii ), Iniţiaţii au
preferat să o lanseze ca o formulă din popor. “ Cum am putut să atrag toate aceste nenorociri ? –
Prin maniera voastră de a gândi şi acţiona , era fatal !” vor spune Iniţiaţii . Şi pentru bucurii ? Voi aţi
lucrat , făcut sacrificii ,aţi fost generoşi ...Totul este just, Cerul nu vă cere opinia voastră , aveţi
ceea ce meritaţi .
CAP .VII LEGEA ÎNREGISTRĂRII
Fiecare fiinţă , fiecare lucru , în natură , posedă dublul său , şi orice aţi face îl faceţi dublu.
Dacă ajutaţi pe cineva sau îi faceţi rău ,originalul acestei acţiuni se duce, dar ea lasă o urmă în voi
înşivă, o amprentă de aceeaşi natură cu el . Iată un adevăr pe care oamenii nu-l cunosc încă .Când ei
fac bine sau rău , ei gândesc că aceasta nu ajunge mai departe decât actul pe care l-au comis. Ei ,
nu , din nefericire sau din fericire , aceasta nu se petrece astfel ...din nefericire ,dacă ei au făcut rău,
şi din fericire dacă au făcut bine .
Tot ceea ce există în natură : plante , insecte , animale , stele , munţi , totul este dublu . Dar
pentru moment este numai omul care ne interesează . Cei care văd în invizibil sunt capabili să vadă
dublul eteric al omului , care are exact aceeaşi formă şi aceleaşi funcţiuni ca şi corpul său fizic ; şi
chiar în anumite cazuri , acest dublu eteric poate fi retras şi atunci omul pierde sensibilitatea sa : îl
putem înţepa , lovi , arde , el nu simte nimic . În realitate , chiar retras , corpul eteric rămâne legat
de corpul fizic prin cordonul de argint .Dar dacă această coardă se rupe pentru un motiv sau altul
( un şoc , o rană , o boală ) , omul moare .
Şi nu e numai corpul fizic care are un dublu , corpul astral , şi corpul mental posedă de
asemenea : dublul astral ,şi dublul mental care le dă energii (pentru corpul astral, energiile din
domeniul sentimentelor ,iar pentru corpul mental ,energiile din domeniul gândirii).Dacă dublul
astral este detaşat, omul devine total indiferent la tot, el nu mai simte nici sentimente, nici emoţii
.La fel, atunci când dublul mental este detaşat , el devine complet incapabil să gândească . Iată
fenomene care nu sunt încă bine cunoscute şi explicate . Dacă medicii şi psihiatrii le-ar cunoaşte ,ei
ar putea să găsească cauzele mai multor anomalii psihice care până acum li s-au părut inexplicabile
şi cărora, ei le caută cauza în planul fizic, când de fapt adesea este altundeva .
Să ne oprim puţin asupra acestui dublu . Voi ştiţi că în aparatul administrativ , când se face
un act oficial , o înregistrare , un decret , se face şi o copie , o fotocopie . Originalul se trimite , dar
păstrăm copia în arhive pentru a avea o referinţă .
Nu oamenii au fost cei care au avut primii această idee , ci natura ; şi pentru aceasta există
întotdeauna o dublură pentru fiecare din acţiunile noastre. Şi când noi plecăm de partea cealaltă? Cu
această dublură ne prezentăm în faţa Cerului , sau mai bine-zis cu cele trei dubluri , fizic , astral şi
mental , pentru toate actele , sentimentele şi gândurile noastre . Originalele au plecat nu ştim unde ,
până la planete , până la stele , nu mai putem să le recuperăm , este prea târziu , dar a rămas
întotdeauna în noi un dublu fidel şi adevărat .
Când omul ajunge în cealaltă lume , el se prezintă cu filmul vieţii sale înaintea unui juriu de
spirite evoluate şi acolo , el va trebui să asiste la proiecţia lui . Proiecţia nu se face pentru aceste
spirite , ele nu au nevoie să fie informate de viaţa acestui om , ele îl cunosc deja , ele ştiu dinainte
nivelul său de evoluţie , păcatele sale , crimele , precum şi bunele sale acţiuni . Omul este cel care
nu se cunoaşte , săracul , el este cel ignorant şi care îşi imaginează că este o divinitate... sau un
monstru ! Şi cum el se înşeală , o să i se arate exact ceea ce a fost .
Nu entităţile din lumea invizibilă , ci noi avem nevoie să fim instruiţi . Deci , noi toţi
păstrăm aceste dubluri în interiorul nostru , pentru a putea să le transportăm când vom pleca de
partea cealaltă . Şi acum , o credeţi sau nu , voi nu puteţi să schimbaţi realitatea , ea este astfel şi va
rămâne aşa , independent de credinţa voastră . Bineînţeles , este mult mai înţelept a crede şi a
accepta , pentru că aceasta permite de a vă corecta şi a vă perfecţiona . Dacă toţi ar cunoaşte aceste
mari adevăruri , eu gândesc că foarte puţini ar vrea să rămână în slăbiciunile lor . Dar cum ei nu le
cunosc încă , ei continuă să trăiască ca înainte , fără să se îndoiască de consecinţele
comportamentului lor .
De aceea oamenii trebuie instruiţi , mai ales copiii , zicându-le: “ Iată , există legi care sunt
acestea sau acestea “ , şi chiar dacă pe moment ei nu înţeleg prea bine, mai târziu ei se vor opri
pentru a reflecta şi vor avea ocazia să verifice că e adevărat .
Ce se întâmplă , de exemplu , când un om a comis o crimă ? Pentru ce există fără încetare o
amintire , un clişeu care revine şi care nu îl lasă liniştit ? Cu toate că crima a fost făcută , s-a
îndepărtat , totul s-a terminat , nu a mai rămas nici o urmă vizibilă şi criminalul este liber .Da , dar
dublura a rămas şi el nu mai ştie cum să se mai descurce . Deci , vedeţi , nu merită osteneala de a
căuta să studiaţi cărţile sacre ale umanităţii pentru a crede în aceste lucruri , putem de îndată , să le
verificăm în noi înşine . Pentru ce aceste amintiri , aceste imagini , aceste reproşuri , pe care
conştiinţa le face omului , încât el nu mai poate mânca , bea , dormi ,până când nu le va repara ?
Pentru că totul s-a înregistrat în el .
Inteligenţa cosmică a avut timp pentru a potrivi toate lucrurile şi a aranja cu înţelepciune tot
universul . Numai în capul oamenilor ,săracii, totul este dezorganizat , haotic , smintit. Orice le-am
explica la acest subiect , ei răspund :”Nu , eu nu cred .” Dar cine se cred ei pentru a afirma aşa
ceva ? Dacă sunt atât de superiori , pentru ce în viaţa de toate zilele sunt atât de mici , slabi şi
neputincioşi în a schimba cursul lucrurilor , sau a ieşi din suferinţele şi neliniştile lor ?
Deci , totul se înregistrează .Cunoaşterea acestei legi este suficientă pentru ca să vă facă să
fiţi atenţi de a nu vă lăsa la întâmplare . Căci toate gândurile rele care vin în capul vostru şi se duc ,
în realitate lasă în voi amprente care vor rămâne pentru eternitate . Cu atât mai mult cu cât , o dată
imprimate , clişeele au tendinţa de a se repeta fără încetare , până la infinit .V-am vorbit adesea
despre acest subiect , explicându-vă cum puteţi să imprimaţi noi clişee , pentru ca toate aceste
obiceiuri deplorabile pe care le-aţi contractat în trecut să sfârşească prin a vă părăsi. Dacă nu faceţi
nimic pentru a le înlocui , ele se vor repeta în fiecare din reîncarnările voastre . Dacă nu faceţi nimic
, nu există nici un motiv pentru ca defectele voastre să nu reapară exact aceleaşi . Calităţile bune
trebuie păstrate , întărite , chiar perfecţionate , pentru că ceea ce este bun poate întotdeauna să fie şi
mai bun ; dar greşelile trebuiesc reparate .
Pentru a corecta defectele lor , oamenii nu cunosc mare lucru , ei se descurajează ,pentru că
tot timpul sunt pe punctul de a lupta contra anumitor obiceiuri pe care au început să le practice ,nu
ştim când , şi de care nu izbutesc să scape. În realitate ,în loc să se oprească pe deformări ,care sunt
consecinţa unei munci distructive din trecut , mult mai bine ar fi să se oprească asupra ceea ce este
de făcut în viitor. Deci , ar trebui neapărat să vă spuneţi ;”Acum , vreau să repar totul , să
reconstruiesc totul “ , şi în fiecare zi , cu o tenacitate , o credinţă indestructibilă , o convingere
absolută , să munciţi în acest sens , să utilizaţi toate elementele pe care Domnul vi le-a dat :
imaginaţie , gândire , sentiment , să vă concentraţi ca să proiectaţi în voi înşivă cele mai frumoase
imagini : a vă vedea în muzică , lumină , soare, în perfecţiunea formelor , cu calităţi de bunătate ,
generozitate , în posibilitatea de a susţine pe alţii , de a-i ajuta , a-i lumina...
Pentru că totul se înregistrează , trebuie încercat să înregistrăm ceea ce este mai bun . Veţi
vedea , dacă veţi începe această muncă , veţi fi atât de prinşi , absorbiţi , inspiraţi , că veţi găsi o
sursă de bucurie nesfârşită , căci veţi fi în procesul de a construi în voi –înşivă templul lui
Dumnezeu . Eu nu cunosc o muncă superioară acesteia , de a construi în tine însuţi templul lui
Domnului , cu materialele cele mai bune: gândurile , sentimentele şi actele cele mai dezinteresate...
Aceste preocupări sunt foarte îndepărtate pentru majoritatea oamenilor care caută numai să
înregistreze câteva cunoştinţe în creierul lor fără să înceapă adevărata muncă.Diferenţa dintre
Învăţământul nostru şi toate celelalte şcoli , este faptul că în şcoli învăţăm , pe când aici lucrăm .
Anumite cunoştinţe pot fi utile , dar ele nu ne transformă . Numai munca pe care o facem ne
transformă şi nu ceea ce am citit şi ascultat .Cunoştinţele pot să ne stimuleze să muncim , dar nu ne
vom transforma niciodată dacă nu mişcăm , dacă nu declanşăm forţe în noi . Dacă nu acţionăm ,
orice am cunoaşte , vom rămâne la fel .
În Fraternitatea Albă Universală , primim câteva cunoştinţe , bineînţeles , dar mai ales
impulsul de a întreprinde această muncă , de a se transforma pe sine însuşi ,ce nu se poate face
decât urcând , în fiecare zi , foarte sus pentru a căuta materiale , ca un muncitor , un zidar, un
arhitect... Unii vor spune
:”Dar eu nu am nici o plăcere să fac această muncă !” Şi iată , ei se clasează de îndată .Toate
creaturile sunt clasate în natură ; toate au găsit adăpostul lor , reşedinţa lor , toate şi-au fabricat
îmbrăcămintea lor , coafura lor , penele lor , în relaţie cu gusturile şi tendinţele lor . Acest clasament
, acesta este destinul .Şi pe noi la fel , într-o zi , natura ne va clasa după predilecţiile noastre .
În realitate eu vă spun că natura nevoilor omului determină destinul său . Să luăm un
exemplu : dacă aveţi nevoie de alcool , de drog...dacă aveţi nevoie să mergeţi toate serile în localuri
de noapte sau la cazinou pentru a juca la ruletă , destinul vostru este deja trasat : decadenţă , ruină şi
poate închisoarea . Şi dacă aveţi nevoia de a contempla frumuseţea divină , sau să răspândiţi pacea
şi lumina în jurul vostru , aici de asemenea este clar : veţi întâlni fericirea şi plenitudinea . Cum se
face că oamenii nu şi-au dat seama că fiecare nevoie , fiecare urare , fiecare dorinţă îi duc pe căi
determinate care îi antrenează spre regiuni infectate de viespi , şerpi , sălbăticiuni , unde îşi vor lăsa
pielea , sau spre regiuni luminoase , magnifice , unde vor întâlni toate bucuriile ? ...După înclinările
sale , gusturile sale , dorinţele sale , omul îşi determină , el însuşi , punctul de sosire . Anumiţi sunt
predestinaţi să fie bolnavi , alţii , să suporte eşecuri, să fie rău trataţi , să fie victime , ei însuşi sunt
cei ce s-au predestinat. Veţi zice :”Putem oare să scăpăm de acest destin ?” Pentru reîncarnarea
actuală nu ; în reîncarnarea precedentă , dacă am fi fost inteligenţi şi rezonabili , am fi putut să
aranjăm multe lucruri pentru aceasta . Acum avem mari posibilităţi numai pentru viaţa următoare ,
dar cu condiţia de a munci zi şi noapte ca să facem alte înregistrări .
Eu ştiu că ceea ce vă vorbesc este foarte dificil de realizat . Unde să găseşti în tine această
voinţă şi acest elan pentru a începe o muncă şi a o continua ? O muncă asupra ta-însuţi mai întâi ,
ştiind că tot ceea ce facem asupra noastră înşine se reflectă pe urmă benefic asupra lumii întregi .
Toate celelalte munci , toate aceste activităţi materiale atât de combinate ,numai Dumnezeu ştie
dacă ele sunt benefice pentru alţii! Şi acestea , se pe toate contururile... La sfârşit , când omul se
duce pe lumea cealaltă , entităţile cereşti nu îi mai pun întrebările :”Cum ai trăit ? Ce ai făcut ? Ai
ajutat câteva persoane ? Le-ai consolat , le-ai orientat spre Sursă ?” Ele nu îi pun întrebări pentru că
ştiu , de mai înainte , că le va minţi , ele doar iau din om o mică bobină , pe care o proiectează , şi
atunci ce vede el !...
Veţi zice :” Dar aceasta nu e posibil !” Ba da , omul posedă în colţul inimii o bobină
minusculă , un atom pe care toată viaţa sa este înregistrată ... Priviţi bandele magnetice : aveţi o
casetă, nu auzim nimic , dar puneţi această casetă într-un aparat potrivit şi veţi auzi... “Bărbierul din
Sevilla”!...deci, pentru a vă împiedica să spuneţi poveşti şi să vă justificaţi , vă cheamă şi vă zice :
“Aşezaţi-vă aici .” Vă aşează în faţa unui ecran unde vedeţi tot , până la cele mai mici detalii. Şi
atunci , povestea nu spune cum părul vi se ridică pe cap . Veţi zice :”Dar nu avem păr în acel
moment ! Suntem fără păr !...” Există un altfel de păr , de o altă natură .Voi v-aţi lăsat aici părul
vostru fizic , dar aveţi altul care se ridică pe cap ! Şi iată , nu mai putem să minţim .
Toate aceste adevăruri sunt prezentate în cărţile sacre , mai ales în cele din Egipt , în “Cartea
Morţilor “,de exemplu, cu toate că nu va fi prezentată în aceeaşi manieră. Acolo, moartea se
prezintă în faţa lui Osiris , sufletul său este cântărit , etc... Există de asemenea “Cartea Morţilor
tibetană “, care revelă diferitele momente din pasajul sufletului spre lumea cealaltă , judecata sa şi
condiţiile renaşterii sale .
Acestea sunt cele câteva cuvinte despre înregistrare . Trebuie să înţelegeţi cât este de
important de a face în fiecare zi noi înregistrări , mai bune. Şi vechile înregistrări ? Veţi ajunge încet
, încet , să le acoperiţi cu ajutorul celor noi . Iată o perspectivă care poate să vă încurajeze .
Din nefericire , încă mult timp veţi continua să faceţi înregistrări care nu vor fi faimoase ,
pentru că veţi fi antrenaţi de cele care sunt , acolo , în interiorul vostru . Dar , cel puţin , fiţi
conştienţi pentru a nu lăsa lucrurile să se agraveze . Şi de îndată ce vă daţi seama că aţi înregistrat
ceva rău , reacţionaţi imediat , reparaţi pentru a împiedica consecinţele. Aţi avut un gând rău despre
cineva , aţi zis câteva cuvinte care rănesc , aţi distrus ceva , fiţi conştienţi de aceasta şi reparaţi-o .
Pentru moment nu veţi putea adesea să faceţi ceva mai mult , dar cel puţin faceţi-o . Anumite
persoane nu fac nimic , dar nimic , pentru a repara un gând sau un act negativ , de câte ori am văzut
aceasta !
În timp ce alţii cel puţin îşi zic : “Mi-a scăpat , n-am putut să mă controlez .” Aceasta poate
să se întâmple la noi toţi , dar cel puţin să ne dăm seama de îndată şi să căutăm cum să reparăm .
CAP .VIII REÎNCARNAREA
Aş vrea să vă vorbesc astăzi despre reîncarnare deoarece văd uneori printre voi anumite
persoane pe care această problemă îi preocupă şi îi nelinişteşte . S-a spus tot timpul că omul nu
trăieşte decât odată , de aceea ascultând vorbindu-se despre reîncarnare , ei se simt tulburaţi şi nimic
nu este clar în capul lor. Putem să ne extindem foarte mult asupra acestui capitol , de exemplu să
expunem concepţiile tibetanilor, ale hinduşilor , ale egiptenilor , lucrările şi experienţele lor . Dar
mă voi mulţumi să interpretez doar câteva pasagii din Biblie , dovedindu-vă că Isus însuşi cunoştea
şi accepta reîncarnarea . Veţi spune că aţi citit toate Evangheliile şi că nu aţi găsit nicăieri cuvântul
“reîncarnare” .Vă voi răspunde că nu e de mirare faptul că nu s-a menţionat nicăieri, în mod
explicit, reîncarnarea, într-o epocă în care toţi credeau în ea . Cum ar fi putut să bănuiască
evangheliştii nevoia de a vorbi de acest lucru , în mod special în previziunea unei epoci în care
oamenii nu vor mai crede în ea ? Ei au înfăţişat atât de puţine lucruri în scrierile lor încât ar fi fost
fără rost să se insiste asupra unui fapt care făcea parte din tradiţie . Nu este convingător ? Bine, bine
, veţi fi convinşi de îndată .
Să luăm Evangheliile şi să studiem anumite întrebări puse de Isus sau de discipolii săi ,
precum şi răspunsurile date . Într-o zi , Isus întreabă pe discipolii săi : “Dar voi cine ziceţi că sunt ?”
Care este semnificaţia acestei întrebări ? Aţi întâlnit oameni care să întrebe “Dar voi cine ziceţi că
sunt ?” ? Ei ştiu cine sunt şi nu se întreabă ceea ce ceilalţi pot spune .Pentru a pune o asemenea
întrebare trebuie să crezi în reîncarnare . Şi iată ce răspund discipolii :” Unii spun că tu eşti Ioan
Botezătorul , alţii că eşti Ilie , ceilalţi că eşti Ieremia sau unul din prooroci .” Cum se poate afirma
că cineva este unul sau altul care este mort de mult , dacă nu se subînţelege ideea reîncarnării ?
 Altă dată , Isus şi discipolii săi întâlnesc un orb din naştere , iar discipolii întreabă :
“Învăţătorule , cine a păcătuit : acesta sau părinţii lui , de s-a născut orb ?” Vă întreb din nou : se pot
pune întrebări atât de absurde dacă nu se crede în reîncarnare ? Când ar fi putut păcătui acest om , în
burta mamei sale ? În care cârciumă mergea el , în ce cabaret ? Ce afaceri necinstite făcea ? Pe cine
a asasinat ? Deci , ori este o întrebare stupidă , ori ea subînţelege credinţa în existenţa unei vieţi
anterioare .
Veţi spune :”Da, dar discipolii lui Isus nu aveau şcoală , se zice că erau pescari , deci era
posibil să pună întrebări bizare .” Dacă ar fi fost cazul însă , Isus l-ar fi remarcat . În Evanghelii se
vede clar că nu ezita în anumite împrejurări să-i dojenească pe discipoli .Ori , el nu-i certa ci le
răspundea foarte simplu : ” Nu e vorba că el sau părinţii lui ar fi păcătuit ...” Aici , de asemeni ,
este un punct important . Dacă discipolii au întrebat dacă fiul este orb din naştere pentru că părinţii
săi au păcătuit , este pentru că ei învăţaseră din legea ebraică că fiecare anomalie , fiecare
infirmitate , fiecare nenorocire este datorită unei transgresări a legilor dar că adesea , o persoană
poate plăti pentru alta şi deci , când vedem pe cineva în suferinţă nu putem şti dacă ispăşeşte
propriile lui greşeli sau dacă se sacrifică pentru altcineva .
Aceasta era o credinţă răspândită la evrei . Tot răul era rezultatul unei încălcări , deci
discipolii au pus întrebarea pentru că ştiau că un om nu se poate naşte orb fără motiv ...sau numai
pentru că lui Dumnezeu îi place să-l facă orb , cum îşi închipuie creştinii ! Deci Isus răspunse “nu
pentru că el sau părinţii săi au păcătuit , ci pentru ca opera lui Dumnezeu să se manifeste în el “
adică pentru ca , trecând pe aici să-l vindec şi poporul să creadă în mine . Apoi le-a explicat :” Vi s-a
spus că oamenii primesc suferinţe pentru două motive : ori pentru că au păcătuit şi sunt pedepsiţi
sau , fără să fi săvârşit ei înşişi greşelile , ei iau karma altora , se sacrifică pentru a evolua . Dar
există şi o a treia categorie care a terminat evoluţia , care este liberă şi deci nu are nici o obligaţie de
a coborî pe pământ .Ei bine , acest orb din naştere face parte din a treia categorie . Nici el , nici
părinţii lui nu au păcătuit , el a coborât cu această infirmitate , pentru a-mi da posibilitatea să-l
vindec pentru ca lumea să creadă în mine .” Astfel , acest om salvează o mulţime de suflete .
Şi dacă nu sunteţi încă convinşi , iată şi alte argumente . Într-o zi , Isus află că Ioan
Botezătorul a fost întemniţat iar textul spune numai :” După ce Isus a aflat că Ioan a fost predat , s-a
retras în Galileea .” După câtva timp , Ioan a fost decapitat din ordinul lui Herod . După
transfigurare , discipolii l-au întrebat pe Isus :”Pentru ce dar zic cărturarii că trebuie să vină mai
întâi Ilie ?” Iar Isus a răspuns : “ Ilie într-adevăr va veni şi va aşeza la loc toate . Eu însă vă spun
vouă că Ilie a şi venit dar ei nu l-au cunoscut ci au făcut cu el câte au voit .” Iar textul
adaugă :”Atuncea au înţeles ucenicii că Isus le-a vorbit de Ioan Botezătorul .” Deci , este limpede că
Ioan Botezătorul era reîncarnarea lui Ilie . De altfel , evanghelia menţionează şi că atunci când un
înger s-a arătat lui Zaharia , tatăl lui Ioan Botezătorul , pentru a-i anunţa că soţia lui , Elisabeta , va
da naştere unui fiu , el i-a spus : “ Va merge înaintea lui Dumnezeu cu spiritul şi cu puterea lui Ilie.”
Să vedem acum viaţa lui Ilie şi să căutăm ceea ce a făcut el pentru a fi decapitat când s-a
reîncarnat mai târziu , în persoana lui Ioan Botezătorul . Este o poveste foarte interesantă . Ilie trăia
în timpul regelui Ahab . Ahab se căsătorise cu Izabela , fiica regelui Sidon-ului şi din cauza ei , se
închina lui Baal . Ilie s-a dus în faţa regelui Ahab pentru a-i reproşa infidelitatea faţă de Dumnezeul
Israelului spunându-i : “ Nu va cădea în aceşti ani nici rouă , nici ploaie , decât numai când voi
zice eu .” Apoi , el plecă din ordinul lui Dumnezeu şi se ascunse în munţi pentru a scăpa de regele
care îl căuta . După trei ani , seceta făcuse mari ravagii în toată ţara : poporul suferea de foame şi
Dumnezeu la trimis pe Ilie să se prezinte din nou în faţa lui Ahab . De îndată ce-l văzu , regele îi
reproşă cu violenţă de a fi cauza acestei secete . “ Nu, zise profetul , tu eşti cauza , pentru că ai
părăsit poruncile Domnului şi mergeţi după baali . Acum vom vedea cine este adevăratul Dumnezeu
. Adună-i pe toţi proorocii lui Baal pe muntele Carmel ...” Toţi proorocii fură adunaţi şi Ilie zise :”
Daţi-ne doi viţei ; ei să-şi aleagă unul , să-l taie bucăţi şi să-l pună pe lemne , dar foc să nu aţâţe ; iar
eu voi găti pe celălalt viţel şi-l voi pune pe lemne şi foc nu voi aţâţa. Apoi voi să chemaţi numele
dumnezeului vostru iar eu voi chema numele Domnului Dumnezeului meu şi Dumnezeul care va
răspunde cu foc acela este Dumnezeu .”
 Profeţii începură ;de dimineaţă până la amiază au făcut invocaţii :“Baal ... Baal... Baal...
auzi-ne ...” Dar n-a fost nici glas , nici răspuns iar Ilie a început să râdă de ei :”Strigaţi mai tare , că
poate stă de vorbă cu cineva sau poate se îndeletniceşte cu ceva sau este în călătorie , sau poate
doarme .” Profeţii strigau şi mai tare , ba chiar , cum practicau magia , îşi făcură răni pe corp
sperând că , prin sângele care curgea , să atragă larvele şi elementalii care vor face să cadă focul pe
altar . Dar nimic nu se produse . Atunci Ilie spuse :”Acum , ajunge , aduceţi-mi 12 pietre .” Şi cu
aceste pietre a făcut un jertfelnic în jurul căruia au săpat un şanţ ; a aşezat lemnele pe jertfelnic , a
tăiat viţelul bucăţi şi le-a pus pe el . Apoi a stropit totul cu apă şi a umplut cu apă şanţul . Acuma
totul era gata şi Ilie invocă pe Dumnezeu : “Doamne , Dumnezeul lui Avraam , lui Isaac şi lui
Israel , să cunoască astăzi poporul acesta că tu singur eşti Dumnezeu în Israel şi că eu sunt robul tău
şi că am făcut toate aceste lucruri prin cuvântul Tău .” Şi s-a pogorât focul din cer , atât de puternic
că a mistuit tot şi lemnele , şi pietrele şi apa care era în şanţ . Tot poporul fu înfricoşat şi recunoscu
că adevăratul Dumnezeu era Dumnezeul lui Ilie .În acest moment , Ilie , fără îndoială un pic prea
mândru de biruinţa sa , a dat ordin ca cei 400 de profeţi ai lui Baal să fie conduşi în preajma unui
pârâu şi să fie decapitaţi .
Iată de ce era de aşteptat ca , la rândul lui , să i se taie capul. Pentru că există o lege pe care
Isus a enunţat-o în grădina Ghetsimani în momentul în care Petre , năpustindu-se asupra servitorului
lui Caiafa , îi tăia urechea : “ Petre , bagă sabia în teacă , căci toţi cei care vor scoate sabia , prin
sabie vor pieri .” Ori, în timpul unei singure existenţe nu se vede totdeauna temeiul acestor cuvinte .
Iată de exemplu cum a murit Ilie . Nu numai că nu a fost masacrat, dar I s-a trimis un car de foc ca
să-l ridice la cer . În schimb şi-a primit pedeapsa când a revenit pe pământ în persoana lui Ioan
Botezătorul . Isus ştia cine este el şi ce-l aşteaptă . De aceea, cu toate că a spus numai lucruri bune
despre el : “Printre cei care sunt născuţi din femeie, nu fu altul mai mare decât Ioan Botezătorul”,
Isus nu făcu nimic pentru a-l salva, şi dacă nu a făcut nimic, este pentru că justiţia trebuia să-şi
urmeze cursul . Acum putem înţelege pentru ce Isus a plecat când a aflat de întemniţarea lui Ioan
Botezătorul ; pentru că nu trebuia să-l salveze . Legea este lege .
Dar să mergem mai departe : vă voi arăta acum că, fără reîncarnare, nimic nu are vreun sens
în religie, şi nici chiar în existenţă . Veţi găsi fără îndoială preoţi cărora le veţi pune întrebarea :
“Explicaţi-mi de ce un oarecare este bogat, frumos, inteligent, puternic, de ce reuşeşte în toate
domeniile şi de ce altul este bolnav, urât, sărac, mizerabil şi slab cu duhul .” Ei vă vor răspunde că
aceasta este voia Domnului . Uneori vă vor vorbi despre predestinare şi despre graţie, dar aceasta nu
vă va lămuri cu nimic în plus . În orice caz este voia Domnului .
Să analizăm acest răspuns : fiindcă Dumnezeu ne-a dat un pic de judecată, să nu o lăsăm să
ruginească ! Astfel, Dumnezeu are capricii, face tot ce-i trăsneşte prin cap . El dă la unii totul iar la
alţii nimic ? Bine, înţeleg, El este Dumnezeu, aceasta este voia sa, este formidabil, mă înclin . Dar
în cazul acesta găsesc de neînţeles ca după aceea să fie nemulţumit, furios şi ofensat când cei cărora
nu le-a dat nimic bun comit greşeli, sunt răi, necredincioşi, criminali . Din moment ce Dumnezeu
este cel care a dat oamenilor această mentalitate, această lipsă de inteligenţă sau de suflet, pentru ce
îi pedepseşte ? El are toată puterea, nu putea oare să-i facă buni, cinstiţi, inteligenţi, înţelepţi, pioşi,
minunaţi ? Nu numai că e din vina lui că aceştia comit crime dar pe deasupra îi şi pedepseşte pentru
aceste crime ! Şi aici apare non-sensul . El are toată puterea, El face ce vrea, e de la sine înţeles, nu i
se poate reproşa acest lucru, dar atunci de ce nu este mai consecvent, mai logic, mai drept ? Ar
trebui cel puţin să-i lase pe oameni în pace . Ei bine nu, El îi va arunca în iad pentru veşnicie !
Aici, din nou, găsesc că ceva nu merge . Eu spun :” Cât timp a păcătuit un om ? 30 de ani,
40 de ani? Bine, atunci să rămână în iad 40 de ani, nu mai mult . Dar pentru veşnicie...” Aici într-
adevăr nu mai sunt de acord . Gândiţi-vă un pic . Dar oamenii nu îndrăznesc să se gândească, atât
sunt de hipnotizaţi de ceea ce au învăţat . A raţiona este o crimă, pare-se, dar atunci la ce serveşte
inteligenţa ? Dacă Dumnezeu ne-a dat-o, ce să facem cu ea ?
Pe când, dacă acceptăm reîncarnarea, dacă o studiem şi o înţelegem, atunci totul se
schimbă . Dumnezeu este într-adevăr stăpânul universului, cel mai mare, cel mai nobil, cel mai
drept şi noi înţelegem că dacă suntem săraci, proşti, nefericiţi, este din vina noastră, pentru că nu am
ştiut să utilizăm tot ceea ce El ne-a dat la origine, am vrut să facem experienţe costisitoare iar El,
Domnul, cum este generos şi tolerant, ne-a lăsat să le facem spunând : “ Ei bine, vor suferi, se vor
da cu capul de pereţi, dar nu are importanţă, căci eu le voi da din nou bogăţiile mele şi dragostea
mea... ei au încă numeroase reîncarnări în faţa lor...” Deci, ne-a lăsat liberi, iar tot răul care ni se
întâmplă acum e din vina noastră . De ce Biserica a aruncat toată responsabilitatea destinului nostru
asupra lui Dumnezeu ? Veţi zice : “ Nu, ea n-a făcut aceasta, ci a suprimat numai credinţa în
reîncarnare .” În realitate, dacă ne gândim bine, este acelaşi lucru .
Până în secolul IX, creştinii credeau în reîncarnare, ca şi evreii, egiptenii, hinduşii, tibetanii,
etc. Dar fără îndoială Părinţii Bisericii şi-au spus că această credinţă tărăgănează lucrurile în sensul
că oamenii nu sunt grăbiţi să se amelioreze, ei voiau deci să-i împingă să se perfecţioneze într-o
singură viaţă, suprimând reîncarnarea . De altfel, încetul cu încetul, biserica inventă lucruri atât de
oribile pentru a-I înspăimânta pe oameni, încât în Evul Mediu nu se mai credea decât în Diavol, în
infern şi în suferinţa veşnică . Biserica a suprimat, deci, credinţa în reîncarnare, crezând că astfel îi
va putea obliga pe oameni să se amelioreze mai repede, dar aceştia nu numai că nu s-au ameliorat,
dimpotrivă, au devenit şi mai răi... şi pe deasupra şi ignoranţi ! Iată de ce trebuie reluată această
credinţă, fără de care nimic nu este la punct : viaţa nu are nici un rost, Domnul este un monstru şi
aşa mai departe...
Problema reîncarnării a fost studiată foarte serios ; dar nu mă voi întinde asupra acestui
capitol, există destule cărţi care tratează acest subiect... dacă nu ar fi decât modul în care tibetanii îl
aleg pe Dalai Lama . Mă voi mulţumi numai să vă povestesc un caz extraordinar pe care l-am
cunoscut în Bulgaria .
Într-o zi , în Fraternitatea din Sofia , au venit părinţii unui copil care erau foarte tulburaţi
pentru că copilul lor spunea nişte lucruri de neînţeles .Ei povesteau : într-o zi l-am dus la plimbare
într-o regiune pe care nu o văzuse niciodată şi copilul s-a exprimat :” Oh, dar eu cunosc acest loc ,
eu am fost deja aici.” Într-adevăr el a descris împrejurimile , cu mare exactitate deşi era un loc unde
nu fusese niciodată .(Părinţii ştiau însă că primul lor copil fusese deja în aceste locuri .) “Nu vă
amintiţi ? Când eram la şcoală ,aici era locul unde mă ascundeam ...şi tot aici m-am înecat în râu .”
Într-adevăr ,primul lor copil se înecase , dar celălalt nu ştia nimic , nimeni nu îi vorbise despre
aceasta . Era deci primul lor copil care revenise să se încarneze în aceeaşi familie .Se întâmplă
foarte rar ca un copil să se încarneze în aceeaşi familie , dar aceasta poate avea loc . Până când
împlinesc 7 ani , putem să le punem întrebări copiilor , ei îşi amintesc multe lucruri . Dar în loc să-i
asculte ,multe mame le dau o palmă şi le spun :”Spui prostii , taci din gură .” Atunci , o dată , de
două ori , de trei ori ... până la urmă copiii nu mai îndrăznesc să povestească nimic .
V-am arătat că , deşi cuvântul “reîncarnare” nu este scris în Evanghelii , anumite pasaje arată
că această credinţă aparţinea tradiţiei . Pot să vă dau un alt exemplu în acest sens . Într-un pasaj ,
Isus spune : ” Fiţi , dar , voi desăvârşiţi , precum Tatăl vostru Cel ceresc este .” Ce putem gândi
despre această frază ? Sau Isus vorbeşte fără să chibzuiască cerând unor oameni atât de imperfecţi
să ajungă în câţiva ani la perfecţiunea Tatălui ceresc sau atunci nu-şi dă seama de măreţia lui
Dumnezeu imaginându-şi că este foarte uşor să devenim ca El . Ambele cazuri vorbesc în favoarea
lui Isus . În realitate , chiar şi această frază subînţelege reîncarnarea . Isus nu gândea că omul este
capabil să devină perfect într-o singură existenţă , nu , dar el ştia că datorită dorinţei de perfecţiune
şi eforturilor de a o obţine , după un şir de reîncarnări , omul va sfârşi prin a atinge acest ţel .
Şi Moise , ce a scris la începutul “Facerii lumii “ când descrie crearea omului ? “ Şi
Dumnezeu a spus : să facem pe om după chipul şi asemănarea noastră , ca să stăpânească peştii
mării , păsările cerului , animalele domestice , şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul său ; după
chipul lui Dumnezeu l-a făcut .” Dar unde a rămas asemănarea ? Fără îndoială Dumnezeu avea
intenţia să creeze omul după chipul şi asemănarea sa , adică perfect ca El , dar nu a făcut-o . L-a
creat numai după chipul său , cu aceleaşi facultăţi , dar fără a-i da plenitudinea acestor facultăţi ,
asemănarea .
 Priviţi o ghindă , ea este după chipul tatălui său , stejarul , adică posedă aceleaşi posibilităţi ,
dar nu se aseamănă cu el , nu este ca stejarul încă , va deveni ca el numai când va fi plantată . mul
este făcut după chipul lui Dumnezeu adică posedă înţelepciune , dragoste , forţă , dar într-o măsură
atât de mică în comparaţie cu înţelepciune , dragostea şi puterea Creatorului ! Dar într-o zi , când el
se va dezvolta – cu timpul – îi va asemăna şi va avea virtuţile sale pe deplin . Deci , vedeţi , această
dezvoltare , de trecere de la imagine la asemănare , subînţelege reîncarnarea . Dumnezeu a spus : “
Să creem omul după chipul şi asemănarea noastră “dar nu a făcut-o .“Dumnezeu a creat omul după
chipul său, după chipul său l-a creat “ ; Moise a exprimat ideea reîncarnării în absenţa cuvântului
asemănare şi în repetarea cuvântului chip .
Iar oamenii nu ştiu să citească cărţile... cu atât mai puţin marea carte a naturii vii unde este
înscrisă şi reîncarnarea . Să luăm imaginea unui arbore . Numai Cabaliştii au înţeles cu adevărat
imaginea arborelui din care au făcut de altfel un simbol al universului : toate creaturile sunt plasate
undeva în acest arbore , fie ca rădăcini , fie ca scoarţă , frunze , flori sau fructe . După ştiinţa lor
foarte vastă , toate existenţele , toate activităţile , toate regiunile au locul lor în Arborele vieţii . În
diferitele epoci ale anului frunzele , florile şi fructele cad din arbore ; ele se descompun şi devin un
îngrăşământ care este absorbit de rădăcini .Cu fiinţele omeneşti se întâmplă acelaşi lucru .Când un
om moare , el este absorbit de rădăcinile Arborelui cosmic , dar în curând el reapare sub o altă
formă : creangă , floare , frunză , nimic nu se pierde , făpturile dispar şi reapar fără încetare în acest
arbore formidabil care se cheamă Arborele vieţii .
Vedeţi ,reîncarnarea este înscrisă peste tot . Unde încă ? în fenomenul evaporării apei . Apa
din ocean se evaporă şi urcă în aer ; apoi ea recade mai departe sub formă de zăpadă sau de ploaie şi
se reîntoarce în ocean . Picătura de apă nu dispare , ea face o călătorie pentru a explora lumea : mai
întâi urcă la cer , cade pe munţi , coboară în văi şi se infiltrează în straturile subterane unde se
colorează , ba în galben , ba în roşu , ba în verde ... Apa care urcă şi coboară , iată încă un fenomen
în care este înscrisă legea reîncarnării : ca şi picătura de apă , fiecare spirit călătoreşte pentru a se
perfecţiona şi a se instrui .
Doriţi alt argument ? Bine . Seara , pentru a vă duce la culcare , vă dezbrăcaţi . Vă scoateţi
veşmintele unul câte unul : vesta , cămaşa , tricoul ... Seara , când vă culcaţi , este simbolul morţii ;
toate aceste veşminte pe care le părăsiţi reprezintă diferitele corpuri de care trebuie să vă eliberaţi
unul după altul : mai întâi corpul fizic , apoi , după câtva timp , o săptămână sau două , corpul eteric
; după aceea , corpul astral şi aceasta durează mult mai mult pentru că în planul astral sunt
înghesuite pasiunile , dorinţele , toate sentimentele inferioare . Infernul este aici : planul astral şi
planul mental inferior unde trebuie să stăm câtva timp pentru a ne purifica... Apoi , vă eliberaţi de
corpul mental şi aici , începe Paradisul cu primul său cer , al doilea , al treilea ...Tradiţia
menţionează şapte ceruri . Dar numai după ce ne-am despuiat complet , intrăm goi în al şaptelea
cer : “complet gol “ adică purificat , fără piedici .
Dimineaţa , este reîntoarcerea omului pe pământ , naşterea copilului . Ne reluăm
veşmintele : tricoul , cămaşa , etc. ... Când copilul vine pe pământ , el se îmbracă în primul rând cu
corpurile sale subtile (atmic , budic , cauzal ) apoi cu corpurile mental , astral , eteric şi în fine cu
corpul fizic . Vedeţi , în fiecare seară ne dezbrăcăm , în fiecare dimineaţă ne reîmbrăcăm , facem
aceasta de ani de zile , dar nu ne-am oprit niciodată pentru a reflecta asupra gesturilor noastre şi a ne
da seama că ele corespund proceselor de încarnare şi dezîncarnare , ale naşterii şi morţii . Şi totuşi ,
dacă am şti să interpretăm toate aceste gesturi , aceste munci , aceste comportamente , mecanismele
hrănirii , respiraţia , etc. ...am putea face nişte descoperiri uriaşe . Pentru că toate aceste mistere ale
universului sunt aici , reflectate în gesturile noastre , în vorbele noastre , în toate actele pe care le
săvârşim în viaţă , dar pentru a le descifra , trebuie să fi studiat într-o Şcoală iniţiatică .
Pentru a crede în reîncarnare , unii aşteaptă ca Biserica să se pronunţe oficial . Dar când
,oare , o va face ? Am avut deseori ocazia să vorbesc cu membrii clerului şi am văzut că mulţi dintre
ei cred în reîncarnare dar nu îndrăznesc să o spună ; dacă nu acceptaţi reîncarnarea , nu veţi avea
niciodată o înţelegere a situaţiei voastre (de ce sunteţi întotdeauna urmăriţi , maltrataţi , sau de ce
sunteţi întotdeauna ajutaţi , susţinuţi ) , şi nu veţi şti cum trebuie să acţionaţi în vederea unei vieţi
viitoare . Când nu cunoşti adevărul , unde poţi să ajungi ?
Credinţa în reîncarnare este unul din fundamentele moralei . Atât timp cât făpturile umane n-
au fost puse la curent cu această lege a cauzei şi a consecinţelor , care continuă să acţioneze de la o
existenţă la alta , putem să le ţinem toate predicile de pe lume , aceasta nu va servi la mare lucru .
Câţi oameni cred încă că vor arde în veci în Iad din cauza păcatelor lor ? Bineînţeles , întâlnim
oameni care , fără să creadă în reîncarnare , sunt buni şi cinstiţi din firea lor , da , dar nu putem fi
siguri că aceasta va dura , în anumite împrejurări , instincte ca frica , pofta , dorinţa de răzbunare ,
etc... pot să învingă şi aceşti oameni nu mai rămân nici buni , nici cinstiţi . Ei da , pentru că
moralitatea lor nu era construită pe o bază solidă : cunoaşterea legilor .
Îndată ce admiteţi legea reîncarnării , voi începeţi să înţelegeţi că fiecare eveniment din viaţă
(căsătorie , naştere , întâlniri , accidente , succese ) are raţiunea sa de a fi , fiindcă totul are o cauză
mai mult sau mai puţin îndepărtată . Această înţelegere va influenţa desigur sentimentele voastre ,
pentru că în momentul când aţi priceput că totul are un sens , nu vă veţi mai revolta şi nu veţi mai
încerca să vă rezolvaţi problemele prin ură şi violenţă . Când ştiţi că tot ceea ce aveţi de îndurat este
rezultatul unor greşeli trecute , veţi accepta , nu veţi mai acuza pe alţii de nenorocirile voastre .
În fine , credinţa în reîncarnare vă împinge a vă consolida voinţa : deveniţi puternici şi tari ,
evitând să comiteţi acte regretabile pentru care ştiţi că veţi avea de suferit şi vă veţi da osteneala de
a vă construi un viitor luminos .
În momentul în care cunoaşteţi legea reîncarnării totul este clar , înţelegeţi mult mai bine .
Aveţi căldură , sunteţi fericiţi , mulţumiţi la gândul că veţi reuşi mai devreme sau mai târziu să
obţineţi perfecţiune pe care o doriţi . Dar mai ales , aveţi viaţa : deveniţi activ , întreprinzător pentru
a vă făuri viitorul . Nu sunt acestea trei imense avantaje ?
Citind viaţa a numeroşi sfinţi , prooroci şi Iniţiaţi , unii spun :”Au suferit , au fost
martirizaţi . Cum se face ? Nu au meritat-o ...” Ba da , şi se poate găsi motivul în vieţile lor trecute ,
căci , chiar dacă ajungem să restabilim un ordin divin în noi , aceasta nu înseamnă că am plătit totul
şi că trecutul este lichidat . Nu , trecutul este încă prezent şi nu lasă câmpul de activitate în
întregime liber . Trebuie să ne plătim datoriile până la ultimul bănuţ .
Iată ce s-a întâmplat cu discipolii lui Isus : ei erau cu el , îi urmau învăţământul divin , trăiau
în lumină , nu făceau nici un rău...atunci pentru ce au fost masacraţi sau daţi pradă fiarelor ? Pentru
ce Isus nu i-a ajutat ? Pentru că nu lichidaseră încă datoriile din trecut : în alte reîncarnări ei
comiseseră anumite greşeli pe care nu au ştiut să le repare înainte de a pleca pe lumea cealaltă
.Pentru acesta se spune ( dar oamenii nu au înţeles sensul acestor sfaturi ) ; “ Fie ca soarele să nu
apună pe mânia ta “ sau “Înainte ca soarele să apună du-te şi te împacă cu fratele tău .” Dacă luăm
această expresie în sensul ei literal , durata de timp este foarte scurtă ...cu atât mai mult dacă aceasta
se petrece iarna când soarele apune foarte devreme ! În realitate , nu este vorba de apusul soarelui în
planul fizic . În planul simbolic al Iniţiaţilor apusul soarelui reprezintă moartea omului , plecarea lui
în lumea cealaltă . I se dă , deci , un răgaz de timp destul de mare , numeroşi ani , dar , odată scurşi ,
dacă nu s-a gândit să-şi plătească datoriile , sau nu a ştiut să o facă , odată “soarele apus “ , legea
karmei intră în acţiune . Totul este înscris , pentru că totul lasă o amprentă care se întăreşte şi se
cristalizează iar într-o bună zi trebuie să plătim , e imposibil să ne aranjăm altfel ; dacă nu am reglat
problema înaintea “apusului soarelui “ trebuie să plătim până la ultimul bănuţ .
Şi vouă care faceţi parte dintr-un învăţământ spiritual , şi deci care înţelegeţi , vi se pot
întâmpla , din când în când , câteva accidente sau nenorociri . Faptul de a face parte dintr-o şcoală
iniţiatică nu ne pune la adăpost total .Pentru a nu vi se întâmpla nimic rău , trebuie să fi lichidat
toate datoriile din trecut . Dacă le mai târâţi după voi , faptul că urmaţi sau nu învăţământul , că
sunteţi sau nu în lumină , nu schimbă nimic , trebuie plătite . Vedeţi deci , că problema se clarifică :
sunteţi într-un învăţământ divin , e clar , trăiţi în această lumină , nu mai faceţi de acum încolo decât
bine , e limpede , trebuie însă să ştiţi că acest bine va da rezultate în viitor şi nu imediat . Deci ,
când traversaţi perioade grele , trebuie să le acceptaţi şi să spuneţi :”Doamne , aceasta nu poate
distruge lucrul bun pe care l-am făcut . Cu atât mai bine dacă am probleme , aceasta înseamnă că
mă eliberez şi este foarte bine . Acum pentru că ştiu de ce mi se întâmplă aceste lucruri , nu mă voi
mai revolta , nu voi mai cere să fiu scutit .”
Veţi spune :”Dar Isus , el însuşi , mai avea încă o karmă de plătit din moment ce a fost
răstignit ?” Nu , pentru el cazul este cu totul diferit . Aici este vorba de o problemă esenţială de
sacrificiu . Există făpturi care acceptă să-şi sacrifice propriile lor vieţi şi să treacă prin mari
suferinţe , când de fapt nu mai au nimic de plătit . Dar acestea sunt excepţii . Când nu cunoaştem în
detaliu această problemă a reîncarnării , riscăm să judecăm greşit .
Putem clasa fiinţele în patru categorii din punct de vedere al reîncarnării . Prima categorie
cuprinde creaturile pe care lipsa de lumină ,de ştiinţă ,de conştiinţă ,de moralitate ,le împinge
deseori spre crime .Ei încalcă legile , prin urmare , se încarcă de grele datorii , iar când se
reîncarnează vin pe pământ în condiţii care îi obligă să sufere pentru a plăti şi a repara ; de aceea
viaţa lor nu este deloc fericită .
A doua categorie cuprinde fiinţe mai evoluate care încearcă să dezvolte anumite calităţi şi
virtuţi pentru a putea să se elibereze . Dar în eforturile unei singure reîncarnări nu vor reuşi deloc să
se restabilească , de aceea ei vor fi nevoiţi să revină pentru a termina această misiune . Ei vor fi
atunci plasaţi în condiţii mai bune care le vor permite să aibă activităţi şi mai utile , mai elevate .
Deci va trebui , cu toate acestea , să revină pentru a lichida încă anumite datorii din trecut până la
eliberarea lor totală .
În a treia categorie se găsesc fiinţe şi mai evoluate încă , care au revenit pe pământ numai
pentru a săvârşi anumite opere . Ei aveau foarte puţine lucruri de aranjat distingându-se în această
viaţă prin virtuţi mari , o conştiinţă foarte largă , consacrându-şi timpul facerii de bine . Când aceste
fiinţe părăsesc pământul , ele şi-au terminat misiunea , şi nu mai revin . Totuşi , unii dintre ei , în loc
să rămână în această stare de fericire , de libertate infinită de care se bucură în sânul Domnului ,
având milă şi compasiune pentru oameni , părăsesc această stare minunată pentru a veni cu bună
ştiinţă ca să-i ajute acceptând chiar să fie omorâţi , masacraţi . Iar alţii care vor să continue o muncă
spirituală deja începută pot , fără a se reîncarna , să se introducă într-o fiinţă foarte evoluată pentru a
se manifesta prin ea .De altfel Isus a menţionat această posibilitate când a spus “Dacă Mă iubeşte
cineva , va păzi cuvântul Meu , şi Tatăl Meu îl va iubi , şi vom veni la el şi vom face locaş la el .”
Aceste fiinţe nu sunt deci obligate să se reîncarneze : fără a lua un corp fizic separat , ei pot intra
într-un om viu , traversa cu el toate etapele , gestaţia , copilăria , tinereţea , maturitatea pentru a
lucra cu el şi prin el .
Mulţi oameni vor să se elibereze , dar ei înţeleg greşit problema : fac totul pentru a scăpa de
obligaţiile lor ,pentru a fugi de datoriile lor ,de a rupe toate legăturile şi iată, ei se cred liberi . Ei
bine , nu , nu se poate obţine eliberarea în felul acesta .Adevărata eliberare începe prin plata tuturor
datoriilor . Câţi oameni vor să se elibereze de nevasta lor ,de copii lor ,de patronii lor ,de societate
sau chiar de viaţă ,sinucigându-se ! Dar nu există o eliberare posibilă , dragii mei fraţi şi surori , atât
timp cât nu aţi plătit toate datoriile pe care le aveţi , şi nu aţi şters toată karma .
Trebuie să vreţi să vă eliberaţi , da , dar după legile divine ,şi se întâlnesc rar fiinţe care ştiu
să o facă .Chiar aici ,în Fraternitate ,unii nu pun problema în felul acesta : ei vor cu orice preţ să fie
independenţi şi să scape de obligaţiile lor .E ca şi cum , după ce aţi mâncat bine într-un restaurant ,
voiţi să plecaţi fără să plătiţi . Este necinstit , e o lipsă de nobleţe şi spiritele luminoase din cealaltă
parte nu acceptă o asemenea atitudine . Ne imaginăm deseori că ne-am eliberat pentru că am reuşit
să părăsim fostul nostru patron sau fosta nevastă , dar în acel moment , alte necazuri şi alte capcane
vă aşteaptă , pentru a vă arăta că greşiţi , este ceea ce se cheamă a cădea din Caribda în Scylla .
Cel mai bun drum , cea mai bună metodă pentru a se elibera este dragostea ; şi cea mai
proastă , egoismul , avariţia , şmecheria , calculul . Prin generozitate , sacrificiu , bunătate , prin
toate gesturile făcute pentru a dărui , lucrăm întotdeauna pentru eliberare . De aceea , în loc să vă
agăţaţi de ceea ce aveţi , de a amâna , de a calcula , daţi !...Uitaţi-vă cum fac oamenii în momentul
unei separări , al unui divorţ ! Cu câtă îndârjire se agaţă de interesele lor ! Ei da , dar ei nu ştiu că
din cauza acestei atitudini , vor trebui s se întâlnească din nou şi să se suporte în reîncarnări
viitoare .
Numai dragostea , generozitatea , bunătatea , mila , iertarea , pun pe credincioşi pe calea
eliberării . Bineînţeles , dacă veţi vorbi de bunătate şi de sacrificiu oamenilor obişnuiţi , veţi trece
drept cel mai are imbecil , pentru că ei nu au această lumină şi nu cunosc valoarea generozităţii . Pe
când un Iniţiat ştie că ceea ce merită cu adevărat e să dai , să ajuţi , să fii generos pentru că în felul
acesta ne eliberăm . Deci , daţi , chiar mai mult decât dreptatea o cere , căci astfel vă eliberaţi şi mai
repede .
Cu naţiunile , ţările, popoarele, se întâmplă ceea ce se întâmplă cu fiecare fiinţă sau fiecare
lucru care se naşte, creşte, îmbătrâneşte şi apoi trebuie să lase locul altora. Ei dau ceea ce trebuie să
dea iar apoi se sting. S-ar zice că se odihnesc pentru a se putea trezi într-o bună zi ca să dea din nou
comori şi bogăţii . Acest lucru s-a văzut în toate civilizaţiile ,este însuşi destinul religiilor ;fiecare îşi
ia avântul , îşi întinde puţin câte puţin influenţa, ajunge la un punct culminant iar apoi pălesc, se
sclerozează şi pierd marile secrete ale vieţii .Însăşi misterele, templele din Egiptul antic care
deţineau cifrurile, ştiinţa, puterea, ce a rămas din ele astăzi? Toate aceste ştiinţe unde se găsesc?
Toate au urmat legile imuabile ale vieţii :fiecare lucru sau fiecare făptură care se naşte trebuie să
moară şi să cedeze locul .Numai ceea ce nu are început nu are sfârşit .
Priviţi ce a reprezentat Grecia în trecut ,toţi creatorii extraordinari pe care i-a dat omenirii :
poeţi ,dramaturgi ,pictori ,sculptori ,arhitecţi ,filozofi ...Iar acum ...O ţară se poate compara cu un
râu : vadul este totdeauna acelaşi , dar apa care curge este mereu diferită , mereu nouă .Locuitorii
râului , stropii de apă vin , trec şi în timp ce vin alţii să le ia locul , ei se scurg către mare .Ajunşi la
mare , ei sunt încălziţi de soare , se evaporă , devin uşori , subtili , se urcă în atmosferă până în ziua
când vor recădea sub formă de ploaie sau de ninsoare pentru a coborî din nou în spre vale în torente
şi în râuri . Un ciclu întreg , neîntrerupt.
Ce este o ţară ? O ţară nu este nimic altceva decât un râu unde se reîncarnează succesiv
fiinţe întotdeauna diferite, venite din alte locuri. Sau este ca o casă al cărei destin este de a fi locuită
10 ani de exemplu de anumiţi locatari, apoi 5 alţi ani de către alţi locatari. În timpul celor 10 ani,
este muzică, cântece,armonie, apoi locuitorii se schimbă şi domneşte o altă atmosferă prozaică sau
agitată ; şi totuşi casa este mereu aceeaşi.În felul acesta se explică şi destinul a numeroase
ţări:Grecia este mereu aceeaşi ţară, dar locuitorii ei nu mai sunt aceeaşi ca şi acum două sau trei mii
de ani .Acelaşi lucru se petrece şi cu alte ţări .
Veţi spune poate :”Dar atunci cum se face că Tibetanii , de exemplu , au păstrat aproape
aceleaşi concepţii ,aceleaşi idei , aceleaşi obiceiuri de mii de ani ?” Studiaţi organismul uman
:celulele care îl locuiesc se reînnoiesc, nu mai sunt aceleaşi , dar ele fac mereu acelaşi lucru. Când
se reînnoieşte personalul dintr-o uzină , unele persoane sunt concediate iar altele sunt angajate să
lucreze unii pe un anume ordinator ,alţii pe un anumit aparat optic sau anumit circuit electric ;noul
personal care ia locul celui vechi are aceleaşi cunoştinţe, exersat deja să facă aceeaşi muncă pentru
a îndeplini aceleaşi funcţii. Spiritele care se vor reîncarna în Tibet sunt cele care au afinităţi cu
Tibetanii şi sunt gata să meargă acolo. Iar Tibetanii care s-au preparat pentru a fi ca Francezii vin să
se reîncarneze în Franţa ,chiar printre copii fraternităţii .
Veţi zice :”Şi evreii care au fost totdeauna persecutaţi de secole?” Evreii care au fost
martirizaţi erau fiinţe venite din alte popoare ale lumii şi reîncarnaţi în familii evreieşti , pentru că,
după karma lor, ei trebuiau să fie persecutaţi şi masacraţi ;dar ei nu erau evrei din totdeauna. Într-un
moment al evoluţiei lor, cerul i-a făcut să se nască în familii evreieşti pentru a plăti anumite
datorii...Iar Grecii de acum sunt şi ei alte suflete venite să se reîncarneze din alte părţi...poate din
Bulgaria, pentru că aceste două ţări s-au detestat foarte mult timp .Iar mulţi greci s-au dus să se
reîncarneze în Bulgaria pentru a fi recompensaţi sau a fi pedepsiţi , nu se ştie .Căci mulţi oameni se
duc să se reîncarneze la duşmanii lor .
 Când urâţi pe cineva ,este exact acelaşi lucru ca şi atunci când îl iubiţi :aţi stabilit deja o
legătură cu el .Ura este tot atât de puternică ca şi dragostea. Dacă vreţi să fiţi eliberaţi de cineva , să
nu-l mai vedeţi niciodată ,nu-l detestaţi ,nici nu-l iubiţi ,fiţi indiferenţi. Dacă îl detestaţi , vă legaţi
de el prin lanţuri de care nimeni nu vă poate desface ,veţi fi tot timpul cu el şi veţi continua a avea
de-a face cu el timp de secole. Da, aceasta nu o ştiaţi. Oamenii îşi închipuie că ura rupe toate
legăturile. Din contră, ura este o forţă care vă leagă de persoana pe care o urâţi. Ca şi dragostea. Dar
această legătură, evident, este diferită :dragostea vă va aduce anumite evenimente şi ura altele, dar
tot atât de sigure şi tot atât de puternice ca şi dragostea. Iată adevăruri pe care toate popoarele ar
trebui să le înveţe , ele vor vedea astfel cât este de ridicol de a se detesta. Acum, nu vă miraţi, nu vă
vexaţi, dacă vă spun că Franţa va începe să piardă geniile pe care le posedă încă. Artiştii săi,
scriitorii şi filozofii, au dat lumii întregi bogăţii extraordinare dar dacă ea va continua să se
îndepărteze de cerul de unde vin tocmai aceste bogăţii, toate geniile se vor duce să se reîncarneze în
altă parte. Căci marile spirite nu ţin neapărat la o anumită naţionalitate, ele sunt cetăţeni ai
universului. Popoarele sunt acelea care reclamă gloria de a-i fi văzut născându-se ,dar ele, dacă îi
întrebaţi, vă vor răspunde :”Noi suntem bine peste tot în univers :patria noastră este universul.” De
altfel, când ajungem în lumea de dincolo, diferenţele de naţionalitate nu au importanţă. Dacă aţi fi
putut vedea în timpul ultimului război soldaţi francezi şi germani morţi în lupte care se întâlneau
dincolo! Ei se amuzau, râdeau împreună şi se găseau atât de stupizi de a se fi omorât între ei, din
moment ce toţi erau copii lui Dumnezeu !
Este atât de uşor pentru lumea invizibilă să dărâme o ţară şi să pună pe alta pe primul plan!
Pentru ce face acest lucru ? Aceasta nu ne priveşte. De exemplu, uitaţi-vă ceea ce reprezenta
Bulgaria acum câteva secole :nimic, o ţară dintotdeauna săracă, mizerabilă, încălcată de toţi ;ea nu
producea nici gânditori , nici artişti, nici savanţi. Dar acum lucrurile încep să se schimbe, pentru că
nici gloria unei ţări, nici decadenţa sa nu durează etern. Şi China? Câte secole a rămas adormită,
întârziată, cloroformizată ? Iar acum, ea se trezeşte şi face să tremure lumea întreagă. Cum se
explică aceasta? Cine dirijează toate aceste lucruri ? Pentru ce ?
Totul este dirijat de sus: ierarhiile cereşti decid, iar pentru ele este uşor. Aceasta se petrece ca
şi cu ajutorul pentru ţările sărace . Închipuiţi-vă o ţară mizerabilă ,subdezvoltată din toate punctele
de vedere ...Dar iată că o altă ţară ,mai avansată şi mai bogată îi trimite o echipă de ingineri, de
economişti, de tehnicieni: în câţiva ani ei sunt capabili să redreseze ţara. Lumea invizibilă face
acelaşi lucru: trimite ingineri ,savanţi, artişti, adică o echipă întreagă de suflete de elită , şi gata ei
redresează toată cultura . Uneori ajunge ca să existe un singur om politic excelent şi o ţară se
redresează în câţiva ani .
Se poate ca unii dintre voi să fie vexaţi şi nemulţumiţi de a mă auzi spunând că ţara lor a
adormit, dar aceasta nu depinde de mine , eu nu fac decât să constat. Nu sunt şovin, nu ţin partea
nimănui, nu sunt nici bulgar, nici francez, sunt un cetăţean al universului, un fiu al soarelui . Nu
aparţin nici măcar pământului . Atunci , de ce mă bat pentru Bulgaria, pentru Grecia, pentru
Franţa ? Eu sunt mai presus de frontiere . Dar constat că în momentul acesta savanţii au mers mai
departe în domeniul descoperirilor parapsihice în ţările slave: telepatia, psihometria, clarviziunea,
radiestezia . Chiar dacă în aparenţă situaţia pentru moment nu evoluează deloc în acest sens , Rusia
va abandona într-o bună zi filozofia marxistă şi comuniştii vor deveni fraţi în marea Fraternitate
Albă Universală .
Totuşi , chiar dacă este un mare progres ceea ce Ruşii au descoperit pentru moment în
domeniul parapsihicului , aceasta nu este nici măcar o sutime din ceea ce v-am revelat eu de ani de
zile . Într-o zi , ştiinţa iniţiatică va fi răspândită în lumea întreagă . Evident, nu în formele ei cele
mai elevate , pentru că va rămâne o limită, un interzis : oamenii nu vor avea acces la ultimele
secrete, ei nu sunt încă suficient de pregătiţi pentru a le primi , căci, prin natura lor, ei sunt
totdeauna dispuşi să utilizeze toate descoperirile pentru a domina , profita , absorbi . dar în curând
unele realităţi vor fi cunoscute şi puse în lumină în lumea întreagă şi aceasta va fi evenimentul
culturii solare .
 Lectura meditaţiei din zi :
“Cea mai mică floare care apare pe pământ este legată cu tot universul . Dacă ea apare prea
devreme , natura , care nu este de acord cu ea , o privează de orice sprijin şi ea moare.
Pentru ca să veniţi pe pământ , a trebuit ca toată creaţiunea să consimtă. Veţi spune :”Dar eu
nu sunt nimic , cum natura a putut să se preocupe de naşterea mea ?” Aşa este . Bugetul cosmic a
fost studiat , s-a decis că puteţi să veniţi şi a fost prevăzut undeva cât veţi mânca şi cât veţi bea.
Totul este legat . Apariţia fiecărui lucru , existenţa fiecărei fiinţe este legată de cosmos. Nimic nu se
poate produce pe pământ şi în cer fără acordul întregii creaţiuni .”

Ştiu , auzind această reflexie , mulţi vor fi uimiţi, şocaţi , căci oamenii sunt departe de a
considera astfel lucrurile . După ei , tot ce se întâmplă este din întâmplare, nimic nu este voit, nimic
nu e prevăzut , nici o inteligenţă nu prezidează fenomenul vieţii pe pământ şi, din cauza acestei
filozofii, ei nu înţeleg nimic din evenimentele care se produc în lume . Luaţi de exemplu un arbore.
Pentru ca acest arbore să poată creşte, să înflorească şi să dea roade, este necesar ca întreaga natură
să-i dea hrana necesară , dacă nu , el moare. Dacă îi lipseşte apa, aerul, soarele, căldura sau uneori
chiar grija omului, nu poate să trăiască . Arborele are deci nevoie de toată creaţiunea dar aceasta nu
se vede pentru că sunt procese imperceptibile şi se crede că arborele este aici, aşa, din întâmplare. Şi
omul ? El trăieşte , respiră, moare... toată creaţiunea participă şi consimte ca el să poată continua să
existe. Dacă ea îi refuză numai câteva elemente , aerul, apa, sau câteva vitamine , câţiva hormoni ,
el moare . De unde vin aceste elemente necesare ? Universul întreg acceptă să i le dea .
Priviţi cum se petrec lucrurile în lume, într-un stat, într-o administraţie, într-o familie. “Da,
veţi spune , dar aici există oameni care gândesc, care calculează bugetul, care fixează cheltuielile :
cât se consacră mâncării, cât încălzirii, întreţinerii , etc...şi care decid ce economii trebuie făcute ,
câte persoane trebuie concediate, câte altele păstrate sau angajate...” Şi atunci, când e vorba de
venirea unei făpturi pe lume, credeţi că în univers nimic nu e calculat, totul se produce din
întâmplare ? Într-adevăr ignoranţa umană nu are margini! Dar acolo sus, există făpturi inteligente
care calculează câţi oameni trebuie să coboare pe pământ, numărul de ani care trebuie să rămână
acolo. Şi aceasta este o întreagă economie !
Toate necesităţile oamenilor sunt prevăzute , totul este preparat pentru existenţa lor şi ei îşi
imaginează că lucrurile se petrec aşa, din întâmplare, orişicum, şi chiar pentru a trimite o fiinţă ca
Isus, nimeni nu s-a preocupat de a găsi momentul astrologic, epoca favorabilă ... Isus a venit deci
aşa, din întâmplare, nici măcar nu se ştie de ce . Ei nu , venirea sa a fost decisă acolo sus de către
entităţile cereşti. Nimic nu este lăsat la întâmplare. Chiar şi venirea lui Hitler a fost calculată şi
decisă înainte, pentru ca el să poată da o lecţie unora şi, bineînţeles , ca să primească şi el , la rândul
lui , anumite lecţii.
Veţi spune :”Dar cum fac ei acolo sus pentru a prevedea atâtea lucruri ?” Şi eu vă spun că
totul este automatic, ca la ordinatoare!... Căci nu oamenii au inventat ordinatoarele , ele existau deja
demult în natură. Maşina cosmică care conţine toate informaţiile necesare asupra trecutului unei
anumite fiinţe hotărăşte ca aceasta să se nască într-o anumită ţară, într-un anumit an , un anume
corp, cu anume facultăţi... şi atunci alte spirite sunt însărcinate de a supraveghea executarea acestor
decrete . Totul se produce exact la data fixată : dacă trebuie să survină un accident, ei supraveghează
, aşteaptă momentul şi la ora respectivă provoacă accidentul care se produce de manieră infailibilă .
Oamenii îşi imaginează că este din întâmplare ; ei bine ,nu ,era determinat matematic. Dacă un
anumit copil trebuie să se nască într-o anumită epocă, maşina electronică determină cu precizie, pe
zodiac semnul său, ascendentul, poziţia planetelor cu diferitele ei aspecte şi copilul ajunge exact în
acel moment ; însuşi conceperea sa era prevăzută dinainte şi fixată . Toată tema sa astrală
corespunde exact cu ceea ce a făcut în alte reîncarnări :dacă va trebui să fie fericit sau să sufere, să
aibă accidente... totul se decide automat .
“Dar atunci , veţi spune, unde este libertatea ?” Libertatea , ei bine, libertatea se găseşte în
spirit ,ea este aici de fiecare dată ce spiritul se manifestă şi se decide să amelioreze , să schimbe ,să
accelereze anumite procese, dar în ansamblu , viaţa sa este declanşată ca un aparat pe care îl punem
în mişcare , ca micile trenuri mecanice pentru copii : la un moment dat , ele se opresc pentru că nu
au putut fi reîncărcate . Omul este asemănător unui aparat pe care îl construim pentru ca să trăiască
atâta timp, într-un anumit loc de pe parcurs, ca un mic tren , el trebuie să întâlnească mici tunele,
mici obstacole ; totul este calculat dinainte , chiar şi întâlnirile “din întâmplare”. Când întâlniţi un
om care vă bulversează viaţa, era deja prevăzut de mult . Chiar şi o “dragoste fulgerătoare “ era
prevăzută şi decisă dinaintea naşterii voastre!...Când vedeţi un nou născut , totul este deja aşezat în
el , branşamentele, circuitele ,instalaţiile . Este o uzină, un stat, o constelaţie, un univers !
Nu vă miraţi dacă auziţi că , numai pentru ca o floare să poată trăi şi creşte, universul trebuie
să consimtă şi să-i dea ce e necesar, altfel ea moare . Este ceea ce se întâmplă şi pentru voi. Dacă
beneficiaţi de condiţii spirituale , mentale şi fizice favorabile, puteţi creşte şi înflori, pe când alte
condiţii vă sunt contrarii şi vă împiedică a vă dezvolta . Uneori condiţiile care sunt favorabile altora
vă sunt dezavantajoase vouă şi invers . Puteţi fi prin urmare dotaţi cu o mulţime de calităţi şi
facultăţi, dar să fiţi privaţi de altele , de sănătate de exemplu şi aceasta pentru că anumite forţe,
anumiţi curenţi din univers nu erau de acord cu venirea voastră pe lume şi provoacă tulburări .
Iată de ce trebuie să lucraţi pe armonie , să ajungeţi să introduceţi în voi armonia lumii
întregi, a stelelor, a universului, căci dacă nu, va fi întotdeauna cineva sau ceva care vă va tulbura.
De exemplu, familia voastră este în armonie cu voi, vecinii de asemenea; da, dar dacă alte persoane
acolo sus, vă vor răul, veţi întâmpina unele greutăţi . Astfel , lucrurile bune sunt amestecate deseori
cu cele rele . De aceea , insist mereu pentru ca să puteţi obţine această armonie cu cosmosul întreg,
pentru ca totul în voi să fie frumos, luminos, ideal .
Încă un exemplu : să presupunem că aveţi un prieten care vă iubeşte şi vă ajută realmente şi ,
de altă parte , un duşman care nu caută decât să vă facă rău . Din nefericire , unul nu merge fără
celălalt ; în timp ce , cu prietenul vostru (sau fiinţa dragă) petreceţi momente încântătoare,
duşmanul nu încetează să vă creeze inconveniente , discuţii , supărări .Deci , dacă o vreţi sau nu ,
acest duşman contează de asemeni în viaţa voastră , va face prejudicii . Iată de ce trebuie să fim în
armonie cu întreaga lume .
Evident, este greu, dar cel puţin trebuie să încercăm să ne armonizăm cu entităţile care sunt
deasupra noastră, care îndrumă şi comandă existenţa noastră , iar apoi să lucrăm şi pentru a rezolva
problemele cu oamenii . Pentru aceasta s-a spus :” Înainte ca soarele să se culce , împacă-te cu
fratele tău .” Înainte ca soarele să se culce , înseamnă înainte de sfârşitul acestei reîncarnări , pentru
că după aceea va fi foarte greu de a repara . Deci în această viaţă trebuie să găsiţi persoanele care le-
aţi lezat , să vă puneţi de acord cu ele , să le daţi satisfacţie şi să trăiţi în pace. Fiecare gând,
sentiment sau act negativ este totdeauna dăunător ; chiar dacă noi nu vedem nimic, sunt entităţi vii
care se deplasează , ele găsesc destinatarul şi se pun a-i dăuna. Iar într-o zi , va trebui să plătiţi
pentru răul pe care l-aţi făcut .
Dar să ne oprim acum asupra acestei idei că destinul nostru e determinat dinainte. Cum v-am
spus-o într-o altă conferinţă , înainte de a coborî pe pământ , avem posibilitatea de a ameliora unele
lucruri cu consimţământul ierarhiilor cereşti . Dar odată născut , nu mai avem aceste posibilităţi ,
totul trebuie să se petreacă după un plan stabilit dinainte . Sistemul osos , muscular , circulatoriu,
nervos, sănătatea , inteligenţa , totul este determinat , destinul este deja trasat . Închipuiţi-vă o
făptură nu va avea prea mari bucurii, nici fericire, nici succes . Şi . din contră , o fată care se naşte
frumoasă , cuceritoare, dotată cu toate splendorile , destinul ei este şi el deja fixat: va fi aleasă Miss
Monde şi imediat iată, recepţii, fotografi , multimilionari care îi cer mâna !
De aceea v-am spus deseori : pentru această reîncarnare , nu puteţi să schimbaţi mult
destinul vostru , dar , pentru următoarea , aveţi toate posibilităţile prin munca voastră , gândurile
voastre , rugăciunile voastre . În această reîncarnare , sunteţi limitaţi , dar pentru următoarea , tot
ceea ce cereţi acum, veţi avea . Iată ce trebuie ştiut , altfel nu puteţi ameliora nimic , pentru
reîncarnarea viitoare. De ce unii se găsesc într-o situaţie atât de deplorabilă ? Pentru că nu au ştiut ,
în reîncarnarea precedentă , ce trebuia cerut , asupra cărui lucru trebuia lucrat , pentru ca să posede
astăzi o posibilitate sau o virtute . Ei nu o ştiau , iar acum , dacă continuă să ignore acest lucru ,
viitoarea lor reîncarnare va fi şi ea ratată .
De aceea, fraţi şi surori , ascultaţi-mă bine , profitaţi , utilizaţi toţi anii care vă rămân de
trăit , meditaţi , doriţi , cereţi cele mai bune lucruri , pentru că astfel lansaţi deja proiectele care, în
viitor , se vor materializa , cristaliza . Cristalizarea actuală rezistă şi refuză a fi schimbată ; este
normal atât timp cât nu este uzată , ea nu poate fi înlocuită . dar când omul moare , ceea ce a creat în
bine prin gândul său se cristalizează în planul fizic şi el revine cu frumuseţe , inteligenţă, sănătate ,
bunătate, pentru că gândurile şi dorinţele pe care le-a transmis în sensul acesta s-au materializat într-
o nouă structură , iar această structură , la rândul său , este tenace şi rezistentă , ea se opune forţelor
negative şi distrugătoare . Munca pe care noi o facem acum nu este de fapt pentru această
reîncarnare , de aceea unii dintre voi vin să-mi spună :”Nu văd rezultate , lucrez de ani de zile ,
nimic nu s-a schimbat, sunt mereu acelaşi .” Dar eu răspund :” Nu aţi înţeles nimic ; aţi schimbat cu
adevărat ceva , dar trebuie să aşteptaţi : când forma actuală va dispare , veţi vedea-o pe cea nouă ,
cea asupra căreia aţi lucrat, şi veţi fi stupefiaţi de splendoarea ei :”
Vă spuneam adineaori că libertatea se găseşte în spirit. Dar trebuie să adaug încă câteva
explicaţii . Observaţi comportamentul animalului sau al copilului. Animalul ascultă de legile
naturale, el nu are libertatea să schimbe cursul lucrurilor sau să se opună ;aceasta nu îi este dat. Deci
,el ascultă, este supus, e fidel legilor speciei sale şi de aceea este inocent .Chiar atunci când face
ravagii sau se aruncă asupra unei prăzi, nu e din vina sa, este natura sa, este Natura care îl împinge.
Şi copilul , de asemenea , ascultă instinctele lui, impulsiile care sunt în el, el nu posedă nici
inteligenţă, nici voinţă, este ca un mic animal . Numai mai târziu, după câţiva ani, capătă
posibilitatea de a se opune naturii şi legilor ei :el poate să aleagă, să meargă în armonie cu aceste
legi sau să le încalce .
Iar acum , când omul este ocupat numai să mănânce, să doarmă, să se amuze, să facă copii,
să muncească pentru a-şi câştiga existenţa, în ciuda a ceea ce se poate gândi, nu face decât să ducă o
viaţă de animal, instinctivă sau pur şi simplu vegetativă. Căci animalele şi plantele fac acelaşi lucru.
Este o viaţă pe care o duce aproape independent de el însuşi , de conştiinţa lui, de voinţa lui: el
creşte, slăbeşte , pleacă, nu poate nimic .
Dar când omul, cu conştiinţa şi inteligenţa sa, începe să se ocupe de această viaţă instinctivă,
să o controleze, să o purifice, să-i adauge un element spiritual, el devine un factor formidabil
capabil de a-şi schimba destinul. Ce este destinul ? Este o înlănţuire implacabilă de cauze şi
consecinţe căruia numai viaţa animală, biologică, instinctivă, îi este absolut supusă . Care este de
exemplu destinul unei găini ? Ea nu poate deveni nici rege, nici poet , nici muzician ; ea este
predestinată cratiţei . Destinul găinii este cratiţa ! Toate creaturile au astfel destinul lor propriu .
Destinul lupului este de a fi vânat ,capturat, masacrat, sau dacă nu ,transportat într-un parc zoologic.
Destinul boului este de a fi înhămat să tragă la plug, săracul , până la sfârşitul zilelor ; sau , dacă nu,
de a fi despicat şi de a sfârşi într-o măcelărie. Boul nu poate să schimbe destinul său , ca şi celelalte
animale . Chiar şi mieii, chiar porumbeii au destinul lor care este întru totul conform cu ceea ce
reprezintă , după activitatea şi elementele din care ei sunt formaţi .
Pentru a scăpa de destin, trebuie să încetaţi să fiţi sclavi, slabi ,aserviţi acestei vieţi
inferioare unde nimic nu depinde de voi : a respira, a procreea, a mânca, a bea, a dormi. este o viaţă
care este departe de a fi divină . Ea este divină în măsura în care ea vine de la Dumnezeu , pentru că
totul vine de la Dumnezeu, dar în sensul spiritual , ne este încă o viaţă divină . Viaţa divină începe
când făptura omenească îşi dă seama că nu este numai un stomac, o burtă , un sex, o făptură făcută
din carne, din oase, din muşchi , dar şi un spirit şi când începe, ca spirit, să vrea să acţioneze în
domeniul său pentru a crea opere sublime, luminoase ,grandioase. În acest moment, da, el scapă de
destin, căci dacă ne identificăm cu corpul fizic, destinul este de a cădea bolnav, de a muri, de a fi
transportaţi într-un cimitir şi de a putrezi . Iată acest destin este deja fixat , nu putem să-i scăpăm .
Viaţa spirituală dă posibilitatea de a adăuga ceva la această viaţă vegetativă , instinctivă a
corpului fizic şi de a intra astfel într-un plan superior planului destinului .Pentru aceasta trebuie ca
spiritul să înceapă să iasă , să se manifeste, să lucreze. să-şi lase semnătura, urma , sigiliul pe toate
lucrurile, să intervină în toate actele voastre şi să le dirijeze . În felul acesta voi ieşiţi din destinul
vostru pentru a intra într-o lume a providenţei. Toate corpurile sunt predestinate a deveni
praf...corpurile , da, dar nu spiritul : spiritul nu are destin, el este determinat de legile providenţei .
În fine, cum putem ajunge până la providenţă ? Ei bine, trebuie să ştim că între aceste două
regiuni, cea a destinului şi cea a providenţei , se găseşte voinţa liberă, şi toată problema pentru
discipol este de a ajunge a elibera atât de perfect voinţa sa, încât aceasta să poată să se mişte, să
lucreze în lumea spiritului . În acel moment el intră sub influenţa providenţei şi vede în faţa lui o
infinitate de alegeri şi de drumuri .El poate alege tot ce va voi , alegerea sa va fi mereu minunată .
În timp ce în lumea destinului, nu există alegere , nu este decât un drum: distrugerea, dislocarea,
dispariţia.
Toţi oamenii care nu au lumina ştiinţei iniţiatice trăiesc cufundaţi în destinul lor şi ei sunt tot
timpul busculaţi, oprimaţi, chinuiţi. Lumea destinului este implacabilă . Când omul i se supune,
chiar dacă este rege sau împărat, destinul este inflexibil, el se înfăptuieşte şi iată capul său căzând
sub ghilotină. E foarte greu să scapi de destin, pentru că , timp de multe reîncarnări anterioare
deseori aţi lucrat pentru a vă crea o karmă grea. Ori, legile cauzei şi ale consecinţelor sunt absolute,
şi destinul, care nu este conştient, nu are nici o milă, se aplică tot atât de infailibil ca o lege fizică;
loviţi un pahar, el zboară în bucăţi . Legi fidele şi veridice , iată destinul !
În această reîncarnare, noi avem posibilitatea de a ne crea condiţii bune pentru următoarea :
ajunge să fim conştienţi şi să o ştim. Dar dacă nu lucrăm acum, viitoarea reîncarnare poate să fie şi
mai grea . Deci, când biserica împiedică pe oameni să creadă în reîncarnare, ea îi împiedică să-şi
amelioreze viitorul. Creştinii nu cunosc adevăratele lor posibilităţi . Li s-a spus că , după moarte, ei
vor merge să se aşeze în dreapta Tatălui pentru că au fost la slujbă în fiecare duminică, sau că vor
rămâne pentru eternitate în infern să fiarbă într-un cazan pentru că nu au mers la slujbă . Ca şi cum
ar fi atât de uşor să mergi să te aşezi la dreapta Tatălui ! De ce sunt însetaţi în felul acesta oamenii ?
Pentru a-i consola , trebuie să li se explice adevărul .
Să rezumăm : toate creaturile , ele fiind foarte numeroase pe pământ , care se lasă împinse
numai de instinctele lor, de nevoile lor fiziologice , şi nu fac nici o muncă spirituală , nu pot să-şi
schimbe destinul ; tot ceea ce este decretat pentru , se va realiza. În schimb cele care lucrează cu
ardoare pentru a se apropia de această lume de lumină şi dragoste, vor putea să scape . destinul este
crud şi implacabil , dar aceste fiinţe vor înceta să fie la cheremul lui în întregime : ele vor trăi de
acum într-o regiune mai subtilă, unde vor primi elemente care vor neutraliza influenţe nocive. Dacă
vreţi , e vorba şi aici de un destin . Providenţa este un destin , dar de o altă manieră : şi în ea totul
este determinat , dar divin !
Iată ! Ceea ce v-am spus este foarte important. Veţi şti de acum înainte că dacă vă veţi
mulţumi să trăiţi ca toată lumea fără a face nimic în planurile superioare, nu veţi putea să schimbaţi
mare lucru în destinul vostru , nu vă veţi putea crea propriul vostru viitor , pentru că vă supuneţi la
ceea ce există deja . de altfel s-ar putea să aveţi un “destin bun “. Sunt destine care sunt în aparenţă
foarte favorabile , de exemplu destinul oamenilor care trăiesc în bogăţie , cu de toate şi fără griji :
nimeni nu îi deranjează , ei mănâncă, beau , călătoresc , se căsătoresc , au copii... o viaţă splendidă !
Dar iată că în ochii iniţiaţilor , nu aceasta este cea mai bună viaţă . Există alte făpturi care lucrează ,
care luptă , care suferă , care se izbesc de obstacole , care nu mai au nimic... şi iniţiaţii văd că , în
realitate, viaţa acestora este mult mai rodnică ca cea a acestor oameni în aparenţă favorizaţi .
Făpturile umane îşi fac o idee mult prea materialistă despre fericire, chiar şi astrologii au
fost cuceriţi de această mentalitate . Când trebuie să prezică un destin ei spun :” Oh, este
formidabil , aveţi pe Jupiter în casa II, soarele în casa X, Venus în casa VII ; deci veţi avea totul.” În
timp ce dacă aveţi careuri şi opoziţii , ei vă prezic toate nenorocirile şi vă plâng. Dar ei nu au înţeles
nimic ! Niciodată un Iniţiat nu va da o interpretare ca aceasta ; el va privi în horoscopul vostru dacă
veţi reuşi să înfăptuiţi anumite sarcini , să faceţi voia lui Dumnezeu , să întreprindeţi realizări divine
. După aceasta, el nu se mai ocupă de careuri , nici de opoziţii , nici de planete în exil sau în cădere,
aceasta nu mai are importanţă .
Dar această lumină , această privire diferită , această interpretare diferită , puţini astrologi
contemporani sunt capabili să o cunoască. Ei rămân sclavii mentalităţii obişnuite , judecă lucrurile
ca toţi materialiştii care găsesc că sensul vieţii depinde numai de bani şi de succes. Dar totul este
trecător şi dispare foarte repede, iar apoi ?... Nu este dat orişicui să discearnă valoarea spirituală a
unei teme astrale. Acolo unde alţii scot strigăte de admiraţie, eu mă uit şi văd că sunt oameni care
nu vor face nimic pentru Cer, nimic . Şi totuşi au un “destin bun” , talente, bogăţii, un loc mai înalt
în societate, dar în realitate în ochii cerului sunt faptele cele mai obişnuite şi cele mai insignifiante .
Nu aş vrea niciodată să fiu în locul lor, nici să am un “horoscop bun” ca al lor . Există alte criterii ,
necunoscute astrologilor obişnuiţi pentru a judeca o temă astrologică .
Aş putea să mă opresc încă asupra unui mare număr de puncte pentru a vă demonstra că
astrologii nu au o înţelegere justă a lucrurilor . În loc să vă spună că aveţi o datorie de plătit într-un
anumit domeniu şi de a vă explica cum să o plătiţi pentru a vă elibera, ei vă vor da sfaturi pentru a
scăpa de un accident care trebuie să se producă la o anumită dată . Dar aceste sfaturi nu vă
salvează : accidentul se va produce totuşi, nu în ziua în care v-au sfătuit să nu ieşiţi dar a doua zi sau
cu o zi înainte ! Deoarece , karma, care nu admite nici hoţie , nici trişare , îi împinge să facă erori în
calculele lor .
Veţi spune :” Dar atunci la ce serveşte astrologia dacă ea nu ne permite să ne ameliorăm
destinul ?“ Ba da , ea permite să ne ameliorăm destinul , dar nu prin fugă ! Este mult de explicat ,
dar vă voi da totuşi un exemplu . Să admitem că aveţi o anume sumă de plătit la o anumită dată,
dacă nu , vor veni să vă ia mobilele, să vă dea afară din casă şi veţi fi expuşi la ploaie, frig şi boală .
Pentru a evita aceste dificultăţi, în loc să lăsaţi să vină evenimentul fără să faceţi nimic, vă
preparaţi , lucraţi , economisiţi, şi când vine scadenţa, plătiţi suma şi nu mai sunteţi daţi afară din
casă . Această imagine poate fi transpusă în toate domeniile existenţei : printr-o muncă spirituală ,
puteţi evita un accident, o boală sau o prăbuşire financiară care vă aşteaptă.
Atunci , dragii mei fraţi şi surori, v-am dat astăzi adevăruri absolute . Mergeţi , studiaţi,
verificaţi şi veţi vedea că nu vă înşel . Aveţi mari posibilităţi , pentru că învăţământul vă ajută ,
prepară şi explică cum puteţi să vă făuriţi un viitor cu adevărat sublim .
 Ce este un MAESTRU spiritual ?

NOTA EDITORILOR:
Dorim să atragem atenţia cititorilor asupra faptului că Învăţământul ezoteric al Fraternităţii Albe
Universale, difuzat de către Maestrul Omraam Mikhael Aivanhov, este un Învăţământ strict oral,
ceea ce explică anumite aspecte ce compun textele prezentului volum.
Am dori, de asemenea, să fie clar pentru public faptul că, în denumirea Fraternitatea Albă
Universală, termenul "Albă" nu se referă absolut deloc la culoarea pieii, specifică unei rase. Aşa
cum culoarea albă este sinteza tuturor celorlalte culori, Ideea de Fraternitate Albă Universală se
adresează, fără excepţie, tuturor oamenilor.
Ea îi invită să realizeze, pe întreg Pământul, o viaţă fraternă, armonioasă, respectând fiecare rasă,
fiecare religie, fiecare naţionalitate.

I - Cum se recunoaşte un adevărat maestru spiritual

Pentru un discipol a-şi întâlni Maestrul înseamnă a găsi o "mamă" care acceptă să-l poarte
nouă luni, pentru a-l "naşte" Lumii spirituale. Odată ce s-a "născut", adică s-a trezit, ochii săi
descoperă frumuseţea Creaţiei, urechile sale ascultă Cuvântul divin, gura sa gustă hrana cerească,
picioarele sale îl duc în diferitele locuri ale spaţiului pentru a face Binele şi mâinile sale învaţă să
creeze în Lumea subtilă a sufletului
Foarte puţini oameni ştiu ce este într-adevăr un Maestru. Unii au citit cărţi care povestesc
istorii de neconceput: un Maestru este perfect, omniscient, atotputernic... El nu are nevoie nici să
mănânce, nici să bea, nici să doarmă...El este la adăpost de toate tentaţiile şi, mai ales, îşi petrece tot
timpul făcând miracole.
Exact ca în cartea lui Spalding: Viaţa Maeştrilor. Câţi oameni n-au fost entuziasmaţi de
această carte fără a-şi da seama că ea conţine anecdote de necrezut. Marii Maeştrii, este adevărat, au
puteri excepţionale, dar ei nu le utilizează pentru a face minuni în faţa unor gură-cască. A apare şi a
dispare, a merge pe ape, a zbura în spaţiu, a materializa ospeţe, a trece prin flăcările unui incendiu, a
face să iasă case din pământ... Chiar dacă este capabil, un adevărat Maestru nu le va face, deoarece
faptul că asistă la asemenea spectacole nu-i poate ajuta pe oameni să se transforme...
Un Maestru, trebuie s-o ştiţi, este la fel ca toţi ceilalţi oameni: are aceleaşi organe care-l fac
să simtă aceleaşi nevoi şi aceleaşi dorinţe. Iar dacă îi tăiaţi o bucată de carne, veţi vedea că sângele
său va curge roşu ca la toată lumea! Diferenţa este că la un Maestru conştiinţa este mult mai vastă
decât la majoritatea oamenilor: el are un ideal, puncte de vedere superioare şi, mai ales, a ajuns la o
perfectă stăpânire de sine. Evident, pentru aceasta trebuie foarte mult timp şi o activitate gigantică;
de aceea nimeni nu poate deveni Maestru într-o singură încarnare.
Dacă întâlniţi un Maestru, să ştiţi că toate calităţile şi virtuţile pe care le manifestă, nu le-a
achiziţionat în această singură viaţă. Nu, a fost nevoie ca el să lucreze timp de secole, chiar milenii,
şi cum calităţile pe care le-a câştigat prin proprie activitate nu dispar în momentul în care a trebuit
să părăsească Pământul, când revine îşi aduce din nou aceste calităţi. Astfel, din încarnare în
încarnare, el adaugă noi elemente spirituale, până în ziua în care devine o adevărată călăuză de
Lumină şi Virtute divină.
Din nefericire, există şi fiinţe care s-au pregătit timp de secole să devină mesageri ai Răului,
iar aceştia sunt Maeştrii magiei negre. Fiinţa umană este liberă să aleagă Binele sau Răul; chiar dacă
Inteligenţa cosmică o lasă să-l facă un anumit timp, în măsura în care s-a ridicat prin
comportamentul ei contra ordinii universale, fiinţa aceea sfârşeşte totdeauna prin a fi distrusă. Dar,
la început, ea are posibilitatea de alegere. Atâta timp cât fiinţa umană este vie, este liberă să se
decidă pentru un sens sau celălalt.
În câteva cazuri, foarte rare, se găsesc fiinţe care, cu toată această libertate ce le este dată,
rămân definitiv determinate. Marii Iniţiaţi, de exemplu" sunt determinaţi pentru Lumină şi pentru
Iubire. Unii, bineînţeles, au putut să decadă, dar majoritatea lor au rămas Spirite ale Luminii. Şi, de
altfel, cu cât trece timpul, cu atât mai puţin li se dă posibilitatea să-şi schimbe sensul, deoarece,
graţie activităţilor spirituale, au reuşit să transforme, să divinizeze materia corpului lor şi ea a
devenit ca un metal inoxidabil: aur pur. Dar atâta timp cât o fiinţă n-a ajuns la acest grad de
evoluţie, este totdeauna posibil ca ea să-şi schimbe direcţia, şi s-au văzut cazuri în istorie când magi
albi au devenit magicieni negri.
Vă întrebaţi cum se poate ajunge un magician negru... În realitate, este foarte uşor, chiar
pentru voi: este suficient să daţi curs naturii voastre inferioare. Dacă încălcaţi fără încetare Legile
Bunătăţii, ale Justiţiei şi ale Iubirii încercând să reuşiţi pe spezele altora, să-i excludeţi, să-i
distrugeţi, nu puteţi să mai faceţi altfel decât să deveniţi un magician negru. Este simplu, este clar
Mulţi îşi imaginează că pentru a deveni un magician negru, trebuie să ai un Maestru diabolic care să
predea arta vrăjilor şi conjuraţiilor malefice. Aceasta se poete întâmpla, dar, pentru a vă pune în
serviciul Răului, nu aveţi nevoie deloc de un Maestru; fără instructor, fără reţetă, fără nimic, puteţi
deveni un magician negru dacă vă lăsaţi ghidat prea mult de natura voastră inferioară. Şi, la fel,
pentru un om care nu se gândeşte decât să-i lumineze şi să-i ajute pe ceilalţi: chiar dacă nu are un
Maestru pentru a-l instrui, este pe cale să devină un mag alb.
În realitate, fiecare fiinţă umană are un Maestru, dacă nu este un Maestru vizibil, este un
Maestru invizibil. Criminalii au în Lumea invizibilă un Maestru care nu încetează să-i sfătuiască să
facă rău celorlalţi. Chiar dacă ei spun: "Noi, un Maestru? Niciodată!" Ei bine, trebuie s-o ştie, aceşti
orbi, că au un Maestru ale cărui sfaturi dăunătoare le urmează zi şi noapte.
Evident, eu, când vorbesc de Maeştri, subînţeleg întotdeauna adevăraţii Mari Maeştri
spirituali, magii albi. Eu ştiu bine că se dă acest titlu de Maestru multor artizani pentru a arăta că ei
excelează în profesia lor şi la fel şi notarilor, magistraţilor şi artiştilor etc... Este un mod de a vedea
lucrurile şi eu nu le refuz acest titlu. Dar voi trebuie să ştiţi că un adevărat Maestru, în sensul
spiritual al termenului, este o fiinţă care, în primul rând, cunoaşte Adevărurile esenţiale, nu ceea ce
oamenii au scris, creat sau povestit, ci esenţialul după Inteligenţa cosmică. În al doilea rând, el
trebuie să fi avut voinţa de a domina totul, de a stăpâni şi controla totul în el şi să fi reuşit. În fine,
această ştiinţă şi această dominaţie pe care el le-a cucerit nu trebuie să servească decât manifestării
tuturor calităţilor şi virtuţilor unei iubiri dezinteresate.
După dezinteresul său veţi recunoaşte un adevărat Maestru. Fiecare Maestru vine pe Pământ
pentru a manifesta în mod particular o calitate: există, deci, Maeştri ai înţelepciunii, Maeştri ai
iubirii, sau ai forţei, sau ai purităţii... Dar toţi adevăraţii Maeştri au în mod obligatoriu această mare
calitate în comun: dezinteresul.
Există atâta impostori şi şarlatani pregătiţi să profite de naivitatea oamenilor! Ei au citit doar
câteva mici cărţi de ştiinţe oculte care, deseori, au fost scrise de nişte ignoranţi şi asta este: se vor
prezenta peste tot ca Mari Maeştri. Ei nu poartă asupra lor nici un semn după care să arate că Cerul
i-a recunoscut; ei înşişi s-au declarat Maeştri şi cred că aceasta este suficient. Privitor însă la ceilalţi,
în loc să studieze un pic o asemenea fiinţă pentru a vedea cum se comportă, ei o urmează cu ochii
închişi. El îi va înşela, îi va stoarce de bani, îi va aservi, dar ei nu-şi vor da, totuşi, seama. Ei bine,
este magnific, iată cel puţin o fiinţă inteligentă! Ceilalţi sunt proşti. De ce nu se întreabă nimeni de
unde vine, cum a trăit, cine e Maestrul său, cine 1-a trimis?... Ah, nu, nu, inutil să-şi pună întrebări;
din moment ce el promite să-i iniţieze în trei zile mijlocind cu câteva mii de dolari - ei îl cred. Sunt
grăbiţi, înţelegeţi voi, Iniţierea nu trebuie să dureze mai mult de trei zile. Lumea este plină de
oameni ca aceştia, glumeţi, excroci, care profită de credulitatea şi stupiditatea altora. Dar ei, cel
puţin sunt inteligenţi!
Eu nu neg că aceşti oameni au ceva puteri - oricine, exersându-se, poate obţine anumite
puteri -, dar problema este de a şti cum să le folosească şi în ce scop. Aici, despre aceasta Cerul se
pronunţă: Cerul nu se preocupă de mijloacele pe care le posedaţi, ci de modul în care voi le folosiţi.
Ceea ce contează pentru el, nu este ştiinţa voastră, clarviziunea voastră sau puterile voastre, ci
dezinteresul vostru. Voi puteţi avea ştiinţă, clarviziune şi puteri, însă atâta timp cât nu sunteţi
dezinteresat, chiar dacă oamenii vă recunosc ca Maestru, Cerul nu vă recunoaşte.
Nefericirea pentru oameni, este lipsa lor de discernământ: dacă întâlnesc un adevărat
Maestru dezinteresat nu se vor încrede, pe când pe primul venit, care le va arunca praf în ochi
prezentându-se ca Maestru, îl vor urma. În realitate, un adevărat Maestru nu vă va spune niciodată
că este un Maestru, niciodată; el vă va lăsa să o simţiţi şi să o înţelegeţi, el nu se grăbeşte să fie
recunoscut. Din contră, un fals Maestru, din momentul în care a decretat că este un Maestru, nu mai
are decât o singură idee: să se impună celorlalţi.
Tocmai am primit o scrisoare de la un bărbat care s-a crezut capabil de a deveni un ghid
spiritual: el îmi scrie pentru a-mi povesti dificultăţile şi angoasele sale. Evident, era de aşteptat. De
ce trebuia să se apuce să înşele oamenii pretinzând că-i ghidează, pe când nici el însuşi nu era pus la
punct? De la cine a primit ordinul să-şi asume această sarcină? Dar, iată oamenii: ei se cred capabili
să-i ghideze pe ceilalţi înainte de a avea virtuţile necesare: înţelepciune, iubire, puritate, forţă,
dezinteres. Ei nu, atâta timp cât nu aţi primit ordinul de la o Fiinţă superioară, pentru a vă asuma
aceasta sarcină zdrobitoare de a ghida oamenii, este foarte periculos să vreţi să jucaţi acest rol.
Aş vrea mult să-l ajut pe acest om, deoarece văd că este foarte nefericit, şi nici nu ştie măcar
de ce. El şi-a imaginat că era suficient să citească mai multe cărţi de ştiinţe oculte, şi a mers să
evoce Forţe formidabile ale Lumii invizibile pentru a le utiliza, fără a învăţa niciodată să intre, în
prealabil, în armonie cu ele. Ei bine, aceste Forţe se răzbună; ele spun: "De ce încercaţi să ne
supuneţi, pentru a vă satisface capriciile? Sunteţi slab, ignorant, iar noi nu vrem să ne supunem;
meritaţi o lecţie bună". De câte ori aşa-zişii ocultişti nu au o adevărată cunoaştere a Legilor Lumii
spirituale! V-o spun: au citit câteva cărţi şi, fără a se pregăti, vor să epateze câţiva discipoli făcând
minuni în faţa lor. Ei nu, nu astfel trebuie să acţionaţi.
Pentru a-şi asuma sarcina de ghid spiritual trebuie să fi primit o "diplomă", deoarece şi în
Lumea spirituală se primesc diplome. Diplomele care există în planul fizic au corespondenţa lor în
planul spiritual, după imaginea căruia a fost creat planul fizic. Spiritele luminoase, care ne-au trimis
pe Pământ, ne observă, ne măsoară şi dacă văd că am făcut eforturi, că am reuşit să ne stăpânim şi
să ne corectăm câte ceva din defectele noastre, ne dau “diplomă”.
Şi unde este această "diplomă"? În orice caz, nu este o hârtie care poate să fie ştearsă sau
distrusă. Este ca un sigiliu care se imprimă pe faţa voastră şi pe tot corpul vostru, pentru a arăta că
aţi câştigat victoria asupra propriei fiinţe. Oamenii nu o văd, dar toate Spiritele Naturii, toate
Spiritele luminoase o văd de departe şi atunci ele vă ascultă, vă ajută.
Da, pentru a avea dreptul să executaţi anumite sarcini în planul spiritual, trebuie să obţineţi
şi aprobarea anumitor Fiinţe, şi să nu credeţi că este uşor. Mulţi găsesc lungi şi dificile studiile care
trebuiesc făcute pentru obţinerea titlurilor de institutor sau de profesor. Dar nu este nimic, nimic faţă
de condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cel care vrea să-i înveţe pe discipoli Adevărurile
Ştiinţei iniţiatice. Eu sunt întotdeauna mirat să văd ignoranţa şi naivitatea oamenilor în faţa acestei
probleme: oricine se crede destul de pus la punct pentru a purta titlul de Maestru şi, când se găseşte
în faţa unui adevărat Maestru, îşi imaginează că a căzut din Cer aşa, deja perfect, fără a depune nici
cel mai mic efort.
Ei nu, nu veţi găsi nici o făptură care a venit perfectă pe Pământ; fie că o arată sau o
ascunde, fiecare are o slăbiciune şi chiar mai multe. Chiar şi Marii Iniţiaţi au cel puţin o slăbiciune:
este ba frica, ba orgoliul, sau zgârcenia, sau senzualitatea. Dar superioritatea unui Iniţiat vine de la
faptul că, înainte de toate, el este conştient de slăbiciunea sa şi foloseşte toate mijloacele pentru a se
învinge.
Oricare ar fi înălţimea Spiritului său, în măsura în care o fiinţă vine să se încarneze pe
Pământ, părinţii săi îi transmit ca moştenire o materie mai puţin sau mai mult defectuoasă pe care
trebuie s-o transforme, ceea ce el ajunge s-o facă datorită celorlalte calităţi şi virtuţii ale sale. Şi
când el a reuşit, devine şi mai mare, deoarece a ajuns să transforme o materie brută într-o materie
elaborată, de care el se poate servi pentru activitatea sa. Deci, la Iniţiaţi, se, descoperă într-adevăr
puterea Spiritului, deoarece ei ajung să stăpânească totul, pe când la majoritatea oamenilor trenează,
pe timpul întregii lor vieţi, defecte pe care nu le pot învinge.
Acum, bineînţeles, trebuie să ştiţi că un Iniţiat vine pe Pământ aducând cu el calităţile asupra
cărora el a lucrat în precedentele sale încarnări; graţie lor, el se îndepărtează instinctiv de drumul
său şi se îndreaptă, din contră, spre activităţi constructive, luminoase. Chiar dacă el nu-şi aminteşte
de nimic, el este împins, în pofida lui, să meargă în aceeaşi direcţie ca şi în trecut. Eu nu am avut
mult timp nici o amintire despre reîncarnările mele, dar am venit în această viaţă cu amprente care
mă împingeau într-o direcţie determinată.
Ştiu bine că unii dintre voi vor fi miraţi, şocaţi, să audă că până şi un mare Maestru, nu vine
perfect pe acest Pământ. Iar creştinii să mă ierte dacă spun că Iisus Însuşi nu s-a născut perfect: şi El
a trebuit să se instruiască şi să facă o mare lucrare de purificare înainte să primească Duhul Sfânt la
vârsta de 30 de ani. Din nefericire, Evangheliile nu spun ce a făcut El în această perioadă, între 12 şi
30 de ani. Orice fiinţă care vine pe lume primeşte în mod obligatoriu, pentru a-şi forma corpul,
particule uzate, întunecate, pe care trebuie să le purifice, să le ordoneze şi să le armonizeze. Trebuie
să înţelegeţi ce este cu această materie care a traversat secolele, trecând din generaţie în generaţie.
Cum ar putea ea să ajungă intactă şi pură? Chiar şi un Iniţiat, născându-se din părinţi excepţionali,
trebuie să realizeze o activitate asupra corpului său fizic până când devine instrumentul perfect al
Spiritului său. Acest Iniţiat este, poate, predestinat să aducă o Religie nouă, dar şi el va trebui să-şi
degajeze Spiritul din strânsoarea materiei şi să transforme această materie, să o spiritualizeze, să o
sublimeze, şi Cerul va măsura măreţia sa după timpul pe care 1-a consumat pentru a ajunge la
aceasta.
Chiar Iisus nu a putut să manifeste imediat puterea Spiritului său. A trebuit ca mai întâi să
studieze, să exerseze şi, mai apoi, la 30 de ani, a făcut minuni. Existenţa tuturor Maeştrilor spirituali
a început printr-o lungă perioadă in care ei ignorau totul despre misiunea lor. Chiar dacă pe timpul
tinereţii primeau anumite revelaţii ale Lumii divine, nu aveau nici o conştiinţă despre măreţia lor.
Eu ştiu bine că mulţi vor refuza să creadă un asemenea lucru: pentru ei, un Iniţiat vine pe Pământ
omniscient şi atotputernic. Ei nu! Unii chiar aveau slăbiciuni fizice şi psihice pe care nu au putut
niciodată să le depăşească. Ar lua prea mult timp să intrăm în toate detaliile, dar dacă am face-o, am
găsi lucruri extrem de interesante.
Credeţi că eram încă la o vârstă fragedă aşa cum sunt acuma? Nu, mie însumi, ani de zile
mi-au trebuit să acţionez asupra propriei mele materii, şi nu este nimic mai dificil ca asta, Sufletul şi
Spiritul sunt de esenţă divină şi ele se cunosc şi se manifestă ca atare, în lumea aceasta care este a
lor, dar ele trebuie să se cunoască şi să se manifeste prin materie, prin corpul fizic. Aici este marele
mister al existenţei care este simbolizat prin imaginea şarpelui care-şi înghite coada. Capul şarpelui,
adică Spiritul, Eul superior, trebuie să se manifeste prin coadă, materia, eul inferior. Spiritul care
este sus; care este omniscient şi atotputernic, trebuie să se privească în materie ca într-o oglindă.
Iată scopul Iniţierii: să ajungeţi să transformaţi materia pentru ca ea să poată să retrimită Spiritului
propria sa imagine.
Noi revenim, deci, totdeauna la această activitate asupra materiei: aici este adevărata noastră
misiune, a tuturor pe acest Pământ. De aceea nu trebuie să vă imaginaţi că viaţa poate să fie uşoară
pentru Marii Maeştri. Din contră, chiar ei sunt cei care întâlnesc cele mai mari obstacole. Din
moment ce posedă mijloacele să facă această lucrare şi voinţa de-a o face, Iniţiaţilor le este dată cea
mai grea sarcină în ei înşişi şi în afara lor şi, graţie acestor dificultăţi, ei devin încă mai mari. Da,
datorită acestor dificultăţi.
Măreţia unui Iniţiat, a unui Maestru, este de a veni pe Pământ expus aceloraşi probe ca
oricare altul, dar să ajungă, puţin câte puţin, să se ridice deasupra lor. De aceea, el are dreptul să
instruiască pe alţi şi chiar să-i scuture. Din moment ce a ajuns să triumfe asupra slăbiciunilor sale, el
a câştigat dreptul de a ghida oamenii. Aceasta este, de altfel, singura condiţie ca cineva sa aibă
dreptul să deschidă gura pentru a-i instrui pe alţii. Dacă nu sa debarasat, el însuşi, de defectele pe
care vrea să le corecteze, mai bine tace; altfel oamenii vor simţi în el ceva care nu merge, iar
circumstanţele îi vor întinde câteva capcane. Cum credeţi voi că puteţi convinge pe cineva să se
lepede de o slăbiciune, dacă nu v-aţi debarasat voi înşivă de ea? Cum un om, căruia îi este teamă,
poate să dea curaj celorlalţi? Dacă strigă: "Înainte!" tremurând pe picioarele sale, cum ar putea
influenţa masele? Să ştiţi că doar victoria asupra slăbiciunii voastre dă adevărate puteri, şi
aceste puteri vor ieşi mai târziu prin ochii voştri, gesturile voastre, faţa voastră, vocea voastră.
Da, ele vor ieşi chiar dacă voi vreţi să le ascundeţi.
Un Maestru care timp de milenii a lucrat să învingă în el toate pasiunile umane şi să atragă
virtuţile Cerului, emană elemente de care cei care îl înconjoară pot să beneficieze. Aici este
utilitatea de-a frecventa un Maestru: privindu-l, ascultându-l, trăind în preajma lui, discipolii săi
primesc câteva particule din viaţa sa, care le vor permite să evolueze mult mai repede. Altfel, la ce
credeţi voi că poate să vă servească un Maestru? El nu se ocupă să vă dea bogăţii, nici situaţie, nici
femei; grija lui este să vă dea elemente de Natură superioară, care vibrează în armonie cu Cerul, iar
dacă puteţi să primiţi aceste elemente, dacă puteţi să le conservaţi şi chiar să le amplificaţi, cu
timpul veţi simţi că sentimentele voastre, gândurile voastre şi chiar sănătatea voastră, totul se
ameliorează. Lângă un adevărat Maestru, nu puteţi să găsiţi decât binecuvântări.

II - necesiTATEA UNui ghid SPIRITUAL

Vreţi să învăţaţi să cântaţi la vioară: cumpăraţi un instrument, caiete de exerciţii şi începeţi
să cântaţi. Timp de câteva zile cântaţi o oră sau două, dar, puţin timp după aceea, vă pierdeţi din
pasiune şi vă opriţi. O săptămână mai târziu reluaţi vioara, apoi din nou vă opriţi... Şi astfel timpul
trece cu alternaţii de activitate şi de lene, în funcţie de capriciile voastre. Din contră, dacă aveţi un
profesor, vreţi să meritaţi aprobarea sa, stima sa, şi lucraţi asiduu ca să fiţi pregătiţi pentru ziua
lecţiilor. Profesorul vă corectează erorile, vă încurajează şi, astfel, sub îndrumarea sa, veţi deveni
într-o zi un virtuos. Niciodată n-o să auziţi să se spună că un mare muzician a ajuns la culmea artei
sale fără profesor.
La fel este şi în domeniul spiritual: Dacă nu aveţi Maestru, este foarte dificil să fiţi
perseverent. Credeţi că ar fi bine pentru voi să meditaţi, să faceţi eforturi pentru a vă ameliora, dar,
foarte repede, vă lăsaţi pradă vechilor obiceiuri... Câteva luni mai târziu, vă reamintiţi de bunele
voastre intenţii, faceţi din nou câteva eforturi... până în ziua în care veţi recădea definitiv în inerţie.
Pe când cu un Maestru vă simţiţi în mod continuu stimulat; prin cuvintele sale, prin exemplul său, el
nu încetează să vă antreneze. Şi, apoi, el atinge sentimentele voastre, iar pentru că îl iubiţi, îl
admiraţi, sunteţi împins să lucraţi pentru a vă transforma.
Bineînţeles, aceasta nu vă va împiedica să recădeţi în erorile voastre, dar, de fiecare dată,
veţi lua decizii mai bune, iar, într-o zi, forţa produsă de aceste hotărâri va fi predominantă. Cel mai
grav nu este să recădeţi în erorile voastre, ci să abandonaţi speranţa de a triumfa, să nu mai faceţi
eforturi pentru a vă corecta. Trebuie să cunoaşteţi puterea unei decizii. Din ziua în care, pentru că
Maestrul său i-a arătat pericolele drumului pe care este gata să-l urmeze, un om decide în mod
sincer să se schimbe, această decizie se înscrie şi plasează în el un nou punct de plecare. Chiar dacă
încă nu se vede, ceea ce s-a înscris va da într-o zi rezultate. Iată utilitatea unui Maestru.
Dar, ceea ce aş vrea mai ales să vă fac să înţelegeţi, este că, dat fiind natura Lumii spirituale,
este mai bine să nu intraţi, decât să intraţi fără ghid, aşa cum au făcut-o unii spre nefericirea lor. Ei
au cumpărat cărţi unde sunt expuse tehnici de concentrare, de meditaţie sau de respiraţie şi iată-i că
se lansează în exerciţii care sfârşesc prin a-i distruge fizic şi psihic. Ar fi fost mai bine pentru ei să
fie mai puţin perseverenţi!
Sunt întotdeauna mirat să constat că oameni, care nu concep să facă o ascensiune pe un
munte fără a-şi lua un ghid, se lansează aşa, singuri, în explorarea Lumii psihice unde pericolele de
a se rătăci, de a cădea în prăpăstii sau în a fi îngropaţi sub avalanşe sunt mult mai mari. Aici, este
extraordinar, se vor descurca singuri! Da, şi iată de ce există atâţia dereglaţi printre aşa-zişii
spiritualişti. Ei s-au hazardat aşa, fără ghid, şi s-au pierdut.
Nici una din aceste neplăceri nu s-ar fi produs dacă spiritualiştii ar fi înţeles, încă de la
început, un lucru esenţial: că trebuie să-şi pregătească activitatea prin practica anumitor calităţi şi
virtuţi: iubirea, blândeţea, puritatea, supunerea faţă de lumea divină... Deoarece în acest domeniu
voinţa nu este suficientă.
Eroarea multor spiritualişti este de a nu şti să dea activităţii lor o bază solidă. Ei se lansează
aşa, fără nici o pregătire, gândind că este suficient să dorească, să vrea, pentru ca Lumea invizibilă
să li se reveleze, ca Îngerii să vină să-i servească şi ca toate Puterile să cadă în mâinile lor. Ei nu,
din nefericire, nu! Adevăratul spiritualist îşi petrece 20 sau 30 de ani pregătindu-se sub direcţia unui
Maestru şi, apoi, în foarte puţin timp, obţine tot ceea ce doreşte. Pregătirea este cea care este
îndelungată în domeniul spiritual. Dar oamenii nu se pregătesc, ei continuă să întreţină în forul lor
interior orice fel de gând, orice fel de murdărie sau injustiţie. Din timp în timp, bineînţeles, ei
“meditează” puţin, aşa-zis meditaţie, şi aceasta le ajunge. Lor, da, poate, în realitate, aceasta nu
ajunge. Deoarece, chiar pentru meditaţie, sunt condiţii prealabile de satisfăcut.
La ora actuală, meditaţia devine o modă, şi din ce în ce mai mulţi oameni pretind că
meditează. Dar această meditaţie nu aduce nimic, deoarece a medita nu se poate face aşa, fără
pregătire. Cum vreţi să faceţi să mediteze pe cineva care nu a avut niciodată un ideal înalt, care nu a
ieşit niciodată din capriciile sale, din plăcerile sale, din dorinţele sale, din vinul său, din tutunul său?
El spune că meditează! Dar asupra cărui lucru? Asupra banilor, asupra puterilor, asupra unui bărbat
sau a unei femei de sedus. Cum ar medita el asupra subiectelor cereşti din moment ce nu are un
ideal înalt care să-l scoată din viaţa ordinară, animală, pentru a-l conduce până la Cer? Este
imposibil pentru cineva să mediteze înainte de a-şi fi învins anumite slăbiciuni şi de a înţelege
anumite adevăruri; nu numai că nu poate, dar este chiar periculos să încerce.
Deoarece partea cea mai remarcabilă a activităţii interioare, este că nici un exerciţiu de
gândire nu rămâne fără rezultat. Întotdeauna există rezultate. Doar că, iată, aceste rezultate sunt
deseori deplorabile. De ce? Pentru că omul a mişcat elemente ale Lumii sale interioare fără să le
purifice sau să le organizeze. A mers să agite tot ceea ce era ceţos şi crepuscular; a rămas în
mlaştinile planului astral, nu a ştiut să se ridice mai sus pentru a găsi Lumina planului mental.
Problema este, deci, de a găsi un Maestru care vă va da cele mai bune metode de lucru
pentru a avansa în Viaţa spirituală… Cele mai bune, adică cele mai puţin periculoase, cele mai
eficace; poate cele mai lungi, dar cele mai durabile. Nefericirea este că oamenii sunt grăbiţi, ei nu
au timp, nici răbdare, nici încrederea pentru a se angaja într-o cale luminoasă, mai lentă, evident,
dar mai sigură. Sunt grăbiţi, vor să devină dintr-o dată mediumi, magicieni, clarvăzători aşa cum
devii pedichiurist sau manichiurist, iar de îndată ce obţin un mic rezultat fac zgomot cu toate
acestea. Astfel, induc în eroare foarte mulţi oameni, deoarece lumea, care nu are criterii înghite tot.
Esenţialul nu este să fii inteligent, bogat, puternic; nu, esenţialul, este să fii bine ghidat, chiar
dacă posedaţi tot felul de calităţi: putere, inteligenţă, frumuseţe etc., întotdeauna riscaţi să vă
spargeţi capul undeva.

III - NU VĂ JUCAŢI DE-A UCENICUL VRĂJITOR !

Iisus spunea: "Nu daţi mărgăritare la porci". Aceste mărgăritare sunt mari adevăruri
iniţiatice: nu top oamenii sunt încă pregătiţi să le accepte şi dacă vreţi să le prezentaţi, nu numai că
nu le vor aprecia, dar vor veni să vă şi sfâşie. Este, deci, foarte riscant să revelaţi adevărurile
spirituale celor care nu sunt pregătiţi să le primească. Toţi iniţiaţii şi Marii Maeştri au fost obligaţi
să reflecteze asupra consecinţelor revelaţiilor pe care vroiau să le facă oamenilor, deoarece dacă un
adevăr poate să dea unora iluminarea, el poate să provoace, la majoritatea, neplăceri periculoase.
Chintesenţa Iniţierilor străvechi era conţinută în aceste patru cuvinte: a şti, a vrea, a îndrăzni,
a tăcea. Şi de ce a tăcea? Ei bine, tocmai descoperirile făcute graţie celor trei activităţi precedente: a
şti, a vrea, a îndrăzni, sunt de altă natură, de o altă putere, şi este periculos să le revelezi celor care
nu sunt pregătiţi să le primească, sau care au rele intenţii. Da, a tăcea arată importanţa
incomensurabilă a acestei cunoaşteri, a acestei voinţe şi a acestei îndrăzneli. Una din cele mai mari
tragedii ale umanităţii este această tendinţă pe care o au oamenii de a utiliza cele mai bune lucruri
pentru cele mai rele întreprinderi. Ei, întotdeauna, se aranjează pentru ca tot ce le-ar putea servi
mântuirii lor să nu le servească decât ruinării lor. Priviţi cum cercetătorii au regretat că au revelat
descoperirile pe care le-au făcut, pentru că ele au fost imediat utilizate într-un scop distructiv! În
viitor va fi altfel şi se va spune: a şti, a vrea, a îndrăzni şi... a vorbi! Cum oamenii vor fi mai
evoluaţi, li se vor putea Face cele mai mari revelaţii, deoarece ele vor produce asupra lor efecte
magnifice. Dar aşteptând, trebuie să tăceţi şi să urmaţi sfatul lui Iisus de a nu arunca mărgăritare
porcilor
Veţi spune: "Dar, în fine, nu putem să-i lăsăm , pe oameni să înoate în obscuritate!"
Bineînţeles dar trebuie să ştiţi că toate secretele Ştiinţei iniţiatice pot să devină arme foarte
periculoase în mâinile oamenilor egoişti, interesaţi, cruzi, care nu le vor servi decât în scopurile lor
şi în detrimentul celorlalţi. Deoarece, priviţi cum se petrec lucrurile. Cum azi se editează multe
lucrări care revelează puterea gândirii (cum poate aceasta să influenţeze oamenii, să deplaseze
obiectele etc.), se formează, deja, se pare, echipe care se exersează în acest domeniu pentru a putea,
de exemplu, să influenţeze atleţii în timpul competiţiilor olimpice şi, astfel, să-i facă pe unii să
câştige, iar pe alţii să piardă. Ei bine, aceasta este magie neagră, pur şi simplu. Nu aveţi dreptul să
vă serviţi de puterea gândului pentru un asemenea scop.
De îndată ce apar noi descoperiri, există întotdeauna tot felul de oameni fără moralitate, nici
conştiinţă, care vor să profite pentru a se impune altora şi a-i distruge. Este vorba întotdeauna, de
această natură preistorică ce se manifestă în om pentru a-l împinge să utilizeze orice mijloace care-i
cad la îndemână pentru a-şi asigura superioritatea. Niciodată omul n-a fost mai întâi inspirat pentru
a face Binele, ci întotdeauna Răul. De aceea nu-mi fac iluzii: curiozitatea şi interesul de acum al
oamenilor pentru Ştiinţele oculte nu semnifică un progres pe drumul spiritualităţii. Din contră chiar,
pentru mulţi este o degringoladă în magia neagră.
Am primit, acum câtva timp, vizita unui băiat cam de vreo 30 de ani care vroia să-l scap de o
vrajă. O femeie, se pare mult mai în vârstă decât el, 1-a vrăjit; nici una din persoanele pe care el le-a
văzut nu au reuşit să facă ceva pentru el şi a fost sfătuit să mi se adreseze mie... Am început prin a-i
pune câteva întrebări asupra activităţilor sale, studiilor sale şi el mi-a răspuns că era alchimist, că
ştia totul, că nu mai avea nimic de învăţat şi că a găsit chiar şi piatra filozofală. Mi-a arătat într-
adevăr, o mică pudră neagră într-un borcan negru. L-am întrebat: "Dar piatra filozofală este roşie,
pe când asta ce este?" "Oh, a răspuns el poate să devină puţin roşie!" Eram uluit de inconştienţa lui
şi i-am spus: "Ascultaţi, dacă aţi fi găsit, într-adevăr, piatra filozofală, nu aţi fi fost în starea în care
sunteţi, pe cale să căutaţi pe cineva care să vă elibereze de o vrăjitorie. În realitate, dvs. nu aveţi nici
un fel de adevărată cunoaştere, v-aţi aruncat în cărţi pe care nici măcar nu le înţelegeţi, aţi dorit să
vă jucaţi cu focul şi iată acuma rezultatul".
 Câţi oameni nu am întâlnit la Paris care nu se interesau decât de Ştiinţele oculte! Erau
mândri să treacă drept astrologi, alchimişti, kabalişti, fără să-şi dea seama că toată existenţa lor şi
toată fiinţa lor era un haos îngrozitor De aceea, dacă am un sfat de dat lumii este de a lăsa Ştiinţele
oculte în pace! În viaţa cotidiană trebuie să vă arătaţi cunoaşterea şi nu o puteţi arăta decât prin
atitudinea voastră, prin comportamentul vostru. Adevărata Ştiinţă este de a şti să te stăpâneşti, a te
elibera de anumite slăbiciuni pentru a nu mai fi etern prada hărţuielilor interioare.
Dacă l-aţi fi văzut doar pe acest băiat, ochii săi, privirea sa, faţa sa... Mi-a fost mila de el!
Dar nu puteam să fac nimic pentru el. Când o fiinţa nu s-a decis să facă ea însăşi eforturi, nu i-ar
servi la nimic chiar dacă şi cel mai Mare Maestru ar încerca să-l elibereze. Este ceea ce i-am spus şi
eu. Şi i-am mai spus: " Dvs. pretindeţi că sunteţi vrăjit pentru a justifica starea în care sunteţi. Nu
dvs. sunteţi cel care v-aţi pus în această situaţie lamentabilă şi asta pentru că iubiţi universul haotic
în care aţi plonjat. Acum, numai dvs. puteţi să ieşiţi; singurul lucru pe care pot să-l fac este să vă
dau o filozofie care să vă ajute: o veţi găsi în cărţile mele; citiţi-le, reflectaţi, şi când veţi vedea mai
clar, veniţi să mă revedeţi. Pentru moment nu ar servi la nimic să vorbim mai mult".
Unii vor găsi atitudinea mea crudă. Nu. Mai întâi el trebuie să decidă să-şi pună ordine în el
însuşi. Un Maestru nu este aici pentru a-şi consacra timpul şi forţele oamenilor care, decizând că
erau Mari Iniţiaţi, duc o viaţă dereglată şi nu vor să depună nici o activitate interioară de ordonare,
de purificare. Aceşti oameni sunt primele victime ale orientării lor şi ale Entităţilor malefice pe care
astfel le-au atras. Aşa sunt milioane de oameni în lume, şi atunci ce se va petrece dacă vor veni toţi
aici pentru că au auzit că se spune că există cineva care i va elibera, fără ca ei înşişi să facă cel mai
mic efort? Bonfin-ul nu trebuie să devină un spital psihiatric! Activitatea mea nu este să mă ocup de
bolnavii mintali. Sunt alţii care pot să o facă şi care o fac.
Acum, în legătură cu acest băiat, aş vrea mai întâi să insist asupra pericolelor pe care le
reprezintă, pentru majoritatea oamenilor, o practică prematură a Ştiinţelor oculte. Mai târziu, cred că
vom putea să creăm aici secţii specializate şi fiecare va alege disciplina pentru care se simte cel mai
atras: alchimie, magie, astrologie sau clarviziune, mediumnitate, magnetism etc. Dar nu a venit încă
momentul. Deoarece, înainte să mergem să ne aruncăm în aceste cunoştinţe, trebuie să începem prin
a învăţa să ne hrănim, să respirăm, să iubim, să gândim, să acţionăm şi, după aceea, Ştiinţa va veni,
o Ştiinţă imensă, infinită. Cel mai important este de a şti să trăieşti corect pentru a te întări. Chiar
cunoaşterea este periculoasă dacă nu aţi dezvoltat anumite calităţi care permit o bună folosinţă.
Cineva, de exemplu, ar vrea să cunoască vieţile sale anterioare. Bineînţeles, aceasta poate
să-l ajute să înţeleagă anumite evenimente ale vieţii sale actuale; dar, dacă ar fi într-adevăr util să ne
amintim de încarnările noastre trecute, de ce Inteligenţa naturii a lăsat un voal asupra memoriei
oamenilor? Dacă ar fi fost atât de necesar, ea nu ar fi lăsat acest voal şi toată lumea şi-ar fi amintit.
Voi vreţi să ştiţi ceea ce s-ar întâmpla dacă în starea actuală a lucrurilor, oamenii şi-ar aminti de
vieţile lor anterioare? Cum nu au lucrat asupra calităţilor milei, indulgenţei, generozităţii, când
cineva ar descoperi că cutare sau cutare i-a făcut rău, 1-a furat, sau asasinat chiar, veţi vedea cum
vor decurge lucrurile! Ar fi din nou certuri interminabile! Pe când dacă nu şi-ar aminti de nimic,
dacă nu ar şti că cel care a fost cel mai rău inamic într-o altă încarnare este acum un membru al
familiei sale - aceasta se întâmplă deseori - totul va merge bine, această ignoranţă permite ca ei să-şi
regleze mai uşor afacerile.
Cunoaşterea este deseori periculoasă. Singura cunoaştere, într-adevăr utilă pentru voi, este
cea care vă descoperă Legile Vieţii, fără a vă prezenta alături alte tentaţii care riscă să vă împiedice
să evoluaţi. Mulţi ar vrea să fie clarvăzători, dar clarviziunea este cea mai teribilă dintre facultăţi
dacă aţi dezvoltat-o prematur, pentru că nu vedeţi decât realităţile îngrozitoare, terifiante ale Lumii
astrale şi, suferind veţi cere chiar Domnului să vă ia acest dar. Atâta timp cât nu sunteţi suficient de
dezvoltaţi pentru a fi capabili a vă înălţa foarte sus, până la contemplaţia Lumii divine, veţi fi o
victimă nefericită. Deoarece este îngrozitor să arunci o privire asupra a tot ceea ce pluteşte în inima
şi în capul oamenilor. Nu este suficient să "vezi", trebuie să fii capabil să rezişti la ceea ce vezi.
Trebuie să vă întăriţi, să vă purificaţi; numai cu această condiţie veţi putea să vă dezvoltaţi
clarviziunea fără a vă asuma riscuri, deoarece în acest moment veţi avea puteri chiar şi asupra
Spiritelor rele.
Eu ştiu că mulţi se întreabă de ce nu insist mai mult asupra practicii Ştiinţelor oculte; ar dori
s-o fac. Ei nu-şi dau seama că-şi doresc lucruri care nu pot să le fie atât de utile sau care pot să le fie
chiar nocive. Fie ca ei să aibă încredere în mine şi să mă lase să fac aşa cum ştiu; am un program şi
totul se va derula după acest program. Oamenii sunt asemeni copiilor: întotdeauna atraşi de ceea ce-
i va răni sau îi va face bolnavi. Sub influenţa unei cărţi ei se decid să se lanseze într-o experienţă
sau în alta; dar Ştiinţele oculte sunt un domeniu periculos, foarte periculos. Pentru a fi la adăpost de
pericole, trebuie să fii ghidat de entităţi foarte elevate, şi aceste Entităţi nu acceptă să vă ghideze
decât în momentul în care ele văd că aţi avut o activitate interioară de purificare şi că sunteţi
dezinteresat. Ele nu se vor ocupa de primul idiot sau individ lacom care vrea să utilizeze Forţele
Lumii invizibile pentru a-şi satisface capriciile.
Majoritatea oamenilor pe care i-am întâlnit - şi Dumnezeu ştie câţi am întâlnit! - arată, prin
atitudinea lor, acţiunile lor, că ei nu cer decât puteri. Nimeni, niciodată nu cere bunătate, iubire,
puritate, pentru că asta nu aduce nici un fel de avantaj material. Şi totuşi, aceste virtuţi sunt cele
care salvează de toate pericolele şi aduc toate binecuvântările, dar ei nu văd aceasta şi, dacă li se
explică, nu vor s-o admită. Dar, în orice caz, eu vă avertizez: nu aşteptaţi să mă vedeţi că insist
asupra altui lucru decât asupra acestor virtuţi. Chiar dacă ele nu sunt considerate ca avantajoase,
prea puţin contează, noi vom lucra încă ani de zile asupra acestor virtuţi inutile şi neinteresante,
lăsând neexplorate toate frumoasele lucruri pe care ni le prezintă Ştiinţa ocultă... Şi vom vedea într-
o zi cine avea dreptate.
Câţi mediumi am întâlnit, care erau într-o stare deplorabilă pentru că nu au avut nici un
mijloc de apărare împotriva Lumii invizibile! Este bine să fii sensibil, dar dacă nu v-aţi exersat
voinţa, dacă nu aţi învăţat să deveniţi rezistenţi, sunteţi pierduţi. Pentru a prezice, ei vor să se
abandoneze Spiritelor, dar Spiritele, voi ştiţi, sunt de toate felurile. Unele, văzând oamenii fără
apărare, profită spre a se servi de ei, spre a-i înşela, spre a le lua forţele. Şi, câţiva ani după aceea,
aceşti sărmani oameni sunt complet dezaxaţi; fie că este într-un domeniu sau altul, ei merg spre
ruină: sau se apucă de băut, sau se abandonează orgiilor, sau au halucinaţii, sau îşi pierd sănătatea...
Înainte de a vă lansa în anumite experienţe, trebuie să ştiţi care sunt riscurile; nu este suficient să fiţi
atraşi, aşa, în mod simplu, de anumite aspecte ale Ştiinţelor oculte. Toţi veritabilii Maeştri o să v-o
spună. Dar în ziua în care vor vedea că sunteţi pregătiţi, ei înşişi vor fi cei care vor face să coboare
voalul şi atunci tot ceea ce veţi dori să ştiţi şi să cunoaşteţi va fi aici, accesibil.
Unii, de exemplu, au auzit vorbindu-se de Forţa kundalini pe care yoghinii din India învaţă
s-o trezească şi, imediat, fără a şti toată activitatea de purificare prealabilă care este necesară, iată-i
decişi să trezească această Forţă. Dar ce vor face ei după aceea, cu kundalini? Ea îi va arde, aceasta
este totul! Am avut această experienţă când eram foarte tânăr: aveam 17 ani, făceam exerciţii de
respiraţie timp de zile întregi şi, iată că brusc, într-o zi kundalini s-a trezit. A fost o senzaţie teribilă,
ca şi cum creierul meu era pe punctul de a arde şi mi-a fost foarte frică. Am făcut atunci eforturi
gigantice pentru a o adormi din nou - dar, ce eforturi! - şi am reuşit. Forţa kundalini se poate trezi la
fiinţe chiar dacă nu sunt atât de avansate din punct de vedere spiritual; ea poate să se trezească şi în
mod accidental, şi, cum este o Forţă teribilă, cel ce nu este pregătit poate să devină nebun sau să fie
antrenat până în Infern. Ceea ce mi s-a întâmplat când am fost tânăr ar fi putut fi pentru mine cea
mai mare nenorocire, dacă n-aş fi fost capabil să adorm din nou această Forţă. Din fericire, Cerul
veghea!
Dragii mei fraţi şi surori, nu vă grăbiţi, deci, să experimentaţi Ştiinţele oculte; începeţi prin a
vă lega de Puritate, de Lumină, iar într-o zi toate realizările spirituale vor fi posibile pentru voi.

IV - A NU CONFUNDA EXOTISMUL CU SPIRITUALITATEA

Din ce în ce mai mult ţările occidentale sunt invadate de Învăţăminte venite din Orient. Nu
sunt eu cel care voi nega valoarea acestor Învăţăminte şi acestor discipline milenare. Toate marile
religii şi filozofii ale Indiei, Tibetului, Chinei, Japoniei, au fost vârfuri ale gândirii şi spiritualităţii.
Dar ceea ce pun eu la îndoială este eficacitatea acestor "yoga" pentru occidentali, dat fiind mai ales
modul în care ei îl practică, chiar dacă sunt hinduşi, tibetani sau japonezi care vin să-i înveţe. Eu
văd că, pentru majoritatea dintre ei, aceasta rămâne exterior, superficial. Cum pot ei să-şi imagineze
că practicarea câtorva asane (poziţii), mudre (gesturi) şi recitarea a câteva mantre îi vor transforma?
Unii vor spune că erau poziţii ale lui Buddha când el medita sub smochin şi că el a primit
iluminarea. Este posibil, dar trebuie luat în considerare ce fiinţă era Buddha. Nu poziţiile pe care le-
a luat, gesturile pe care le-a făcut, l-au făcut să fie Buddha, ci calităţile sale excepţionale, iar
acestea, s-ar fi manifestat oricare ar fi fost poziţiile pe care le-ar fi luat.
Eu nu spun că anumite poziţii, anumite mişcări nu contribuie la a sensibiliza omul la curenţi
în mod particular benefici sau puternici, dar nu acesta este esenţialul. Dacă omul nu are în el
veritabile dispoziţii pentru Viaţa spirituală, nici un exerciţiu nu va putea acoperi această lacună.
Când am fost în Japonia am petrecut câteva zile într-o mănăstire budistă zen. Ceea ce m-a
mirat la călugării acestei mănăstiri, şi de altfel la majoritatea călugărilor pe care i-am întâlnit şi care
practicau zen-ul, este inexpresivitatea feţei lor după meditaţie: nici o lumină nu-i iluminează, nici o
viaţă nu-i animă şi, chiar la unii, trăsăturile sunt de o mare duritate. Bineînţeles, nu mă voi pronunţa
asupra unei discipline pe care nu o cunosc bine; dar, din punct de vedere al adevăratei Ştiinţe
iniţiatice, o meditaţie care nu este un contact cu Lumea divină, care nu este susceptibilă de a lăsa
urme de o mai mare Iubire, de o mai mare Lumină, nu este foarte utilă.
Îmi veţi spune că scopul za-zen-ului este de a opri gândirea, de a face vidul. Din nefericire,
găsesc că în anumite cazuri acest vid se simte prea mult.
Nu se poate lua ca scop în viaţă de a te aşeza şi de a face vidul. Că este util uneori, eu nu
spun nu, şi, de altfel, există multe lucruri de spus asupra practicii vidului. Nu trebuie niciodată să
uităm că vidul este făcut pentru a fi umplut. De îndată ce un vid se face undeva, există totdeauna un
element care vine să se prezinte pentru a-l umple. Deci, dacă înainte de a face vidul în voi înşivă nu
sunteţi purificaţi, veţi atrage ceea ce corespunde stării voastre de decădere interioară: Entităţi
întunecate şi răufăcătoare de care nu veţi şti să vă apăraţi.
Este bine să creaţi vidul în voi pentru a deveni ca un recipient unde Cerul va veni să depună
toate splendorile sale; dar, înainte, trebuie să pregătiţi terenul. Pentru a face vidul voi faceţi apel la
Principiul feminin din voi înşivă, care este pasiv, receptiv, dar activitatea de pregătire trebuie s-o
faceţi cu Principiul masculin, activ, emisiv, adică voinţa, facultatea de a lupta pentru a se proteja. În
Viaţa spirituală este important să iei cunoştinţă de necesitatea activităţii cu cele două Principii: a şti
când trebuie să fiţi receptivi şi când trebuie să fiţi emisivi, când trebuie să proiectaţi curenţi şi când
trebuie să-i atrageţi. Dacă oamenii trăiesc în dezordine, dacă sunt crispaţi, dezaxaţi, bolnavi, este
pentru că ei n-au înţeles bine cum să lucreze cu aceste două Principii, cum să le echilibreze, cum să
le ajusteze.
În Lumea invizibilă plutesc creaturi monstruoase, produse de gânduri şi sentimente ale
oamenilor criminali, ale magicienilor negri şi care caută să intre peste tot unde găsesc o poartă
deschisă, adică oameni slabi, incapabili să se apere. Deci, abia după ce v-aţi purificat şi întărit
pentru a nu fi invadaţi de aceste Entităţi întunecate, puteţi să vă exersaţi fără pericol să faceţi vidul
din voi înşivă. De altfel, anumite simboluri ale creştinătăţii, ca cupa Graal-ului, arată că aceste
practici ale vidului nu aparţin în mod exclusiv Tradiţiilor orientale, ca budismul zen. Cupa Graal-
ului conţine un întreg Învăţământ. Cupa este un simbol feminin care invită discipolul să se pună
într-o stare de receptivitate pentru a atrage această chintesenţă cosmică care este sângele lui Hristos.
Spiritul lui Hristos devine Sfântul Graal: toată fiinţa sa este o cupă în care Hristos vine să locuiască.
Deci, vedeţi voi, această problemă a vidului nu este clară pentru mulţi. Nu trebuie să vă
lansaţi într-o practică spirituală sub pretextul că ea a devenit acum la modă. Zen-ul, la fel ca toate
diferitele sorturi yoga, este o disciplină foarte veche pusă la punct de fiinţe de o excepţională
elevaţie, dar care nu mai sunt practicate în acelaşi spirit nici chiar în ţările lor de origine. Şi găsesc
că mai ales modul în care occidentalii se aruncă asupra acestora este destul de îngrijorător. Deoarece
este o iluzie să crezi că fără o ştiinţă precisă, privitoare la structura omului şi a raporturilor sale cu
Universul, fără anumite reguli de viaţă foarte stricte, fără un înalt ideal de iubire şi de fraternitate,
câteva poziţii vă vor permite să obţineţi mari rezultate spirituale. Este o iluzie tot atât de mare ca şi
aceea de a crede că, mergând în fiecare duminică la slujbă, îngenunchind, luând apă sfinţită, făcând
semnul crucii şi primind împărtăşania, un creştin va fi vizitat de Duhul Sfânt.
Practicile religiilor creştine atrag din ce în ce mai puţini occidentali, care-şi imaginează că
fac dovadă de o mai mare spiritualitate urmând un Învăţământ oriental. Ei bine, să ştiţi că puteţi fi
încă un mare spiritualist, rămânând creştin şi că, din nefericire, puteţi să practicaţi tot felul de yoga
fără a atinge niciodată Spiritul.
Aveţi o portocală; Ştiinţa şi toate sistemele filozofice vă vor explica o mulţime de lucruri
referitoare la ea: originea, elementele chimice care o compun, greutatea, forma, proprietăţile sale,
diferitele moduri de a o utiliza, simbolistica ei etc... Teoretic ei ştiu totul, dar uită esenţialul: uită să
o guste! Iar eu care nu cunosc nimic din toate acestea, eu mănânc portocala şi mă desfăt zi şi
noapte, Deci, faceţi şi voi la fel: fiţi mai puţin erudiţi, mâncaţi!
Dar când vor să se angajeze pe drumul spiritualităţii, oamenii nu ştiu să se debaraseze de
acest obicei universitar care constă în acumularea de cunoştinţe, în voinţa de a se informa, de a
atinge şi de a fi la curent cu totul, fără a practica, niciodată, o activitate asupra sinelui.
Bineînţeles, graţie acestei curiozităţi, umanitatea a ajuns să facă gigantice progrese
intelectuale. Dar pentru Viaţa spirituală este o atitudine foarte dăunătoare.
Pentru a practica o adevărată activitate spirituală trebuie să vă ţineţi de o Filozofie, de un
sistem şi să-l aprofundaţi; altfel, cu organismul psihic se va petrece exact ceea ce se petrece cu cel
fizic. Dacă mâncaţi tot felul de alimente bizare deveniţi bolnavi şi vomaţi. În acelaşi mod,
"stomacul" psihic poate avea o indigestie din cauza a tot ceea ce voi îi daţi să înghită, pentru că ce
vreţi să facă el cu un amestec de Tradiţii egiptene, hinduse, tibetane, chinezeşti, gnostice; aztece, la
care mai adăugaţi teosofie, antroposofie sau mai ştiu eu ce? Dacă măcar aţi avea o structură mentală
suficient de solidă pentru a şti cum să vă conduceţi în mijlocul a toate acestea! Dar majoritatea nu-şi
poate face nici măcar o idee clară asupra unui singur sistem filozofic, şi iată-i că amestecă totul:
kabala, zen-ul, druizii, alchimia, katarismul, francmaso-neria, tarotul!...
Eu văd chiar printre voi unii care sunt pregătiţi să accepte cântecele şi gesticulaţiile oricărei
Tradiţii, fără a-şi da seama că, executându-le, vor sfârşi prin a evoca tot felul de Spirite întunecate.
Şi este trist, deoarece aceasta dovedeşte ca dacă eu nu mai sunt aici pentru a veghea, vă veţi lăsa
îmbarcaţi nu contează unde: primul venit care vă va epata prin gesturile sale şi ceremoniile magice,
va fi cel pe care-l veţi urma fără a raţiona, fără a reflecta unde vă pot duce toate acestea. Nu
înseamnă că trebuie să adoptăm anumite practici sau ritualuri pentru că ele sunt cunoscute şi au
devenit la modă în Occident, ca vooduu-ul, de exemplu. Ca ele să rămână în triburile lor, în insulele
lor, eu nu am nimic împotrivă, dar nu vreau aceasta în Fraternitatea Albă Universală.
Mulţi la ora actuală acuză spiritualitatea că dezaxează oamenii. Dar nu este greşeala
spiritualităţii dacă oamenii se încăpăţânează să nu dorească să înţeleagă faptul că ea nu este un târg
unde se găsesc tot felul de atracţii, chiar şi atracţiile cele mai periculoase, ca drogul, magia neagră
sau erotismul. Adevărata spiritualitate, să o înţelegeţi bine, este de ajuns să fiţi voi înşivă expresia
Învăţământului divin pe care îl urmaţi.
Când am început să fac reuniunile, eram la Paris în 1938, venea o mulţime de bărbaţi şi
femei care au vizitat, deja, nu ştiu câte Învăţăminte. Ei au venit, deci, şi la noi şi, după câtva timp,
crezând că au învăţat tot ceea ce era de învăţat, au plecat în altă parte... să înveţe încă altceva! Dar
ce fel de activitate interioară se poate face în asemenea condiţii? Am regăsit pe unii dintre ei câţiva
ani mai târziu: au continuat să meargă peste tot şi nicăieri, şi faţa lor era răvăşită arătând că nu
făcuseră nici un fel de progrese în sensul adevăratei spiritualităţi.
 Eu nu neg că este interesant sau chiar util să cunoşti toate tentativele pe care oamenii le-au
făcut timp de secole şi milenii pentru a străpunge misterele Universului şi a se apropia de
Divinitate, dar acest lucru nu este suficient. Din moment ce aceste Religii şi aceste sisteme
filozofice nu vorbesc decât de splendoare, de perfecţiune, trebuie să faceţi un efort pentru a realiza
acest ideal. Când se văd unii pe cale de a ţine discursuri asupra grandorii şi înţelepciunii iniţiativelor
din trecut, pe când este atât de evident că ei înşişi au rămas mici, meschini, slabi şi incapabili de a
conduce în mod raţional viaţa lor, rămâi stupefiat. Cum de nu-şi dau ei seama cât sunt de ridicoli şi
că nu aceasta este spiritualitatea?
Sper că acuma veţi înţelege de ce nu vreau ca Fraternitatea să devină un târg unde se găsesc
îngrămădite în dezordine tot ceea ce există ca teorii şi practici religioase. Este posibil ca voi să
găsiţi în Învăţământul nostru Idei sau metode care există în alte forme de spiritualitate; este normal,
deoarece anumite Adevăruri fundamentale se regăsesc peste tot, dar nu trebuie să amestecaţi
esenţialul şi secundarul, iar esenţialul rămâne activitatea asupra sinelui propriu.
În sanctuarele trecutului, Iniţiaţii nu-i supraîncărcau pe discipolii lor cu cunoştinţe. Ei le
revelau doar câteva Adevăruri esenţiale şi rămânea discipolilor să le trăiască şi să se impregneze cu
ele. Maeştrii puneau în aceste cuvinte toată iubirea lor, tot sufletul lor, tot Spiritul lor, iar discipolii
le luau, le gustau, le absorbeau, le trăiau; ei se hrăneau mult mai mult cu viaţa care era în spatele
acestor cuvinte, decât cu cuvintele însele. Pe când acum, mai ales în Occident, oamenii nu au
această sensibilitate care permite de a găsi Viaţa pe care o aduc cuvintele pentru a se hrăni, a se
întări şi a se transforma, graţie acestei Vieţi. Ei iau notiţe, în mod rece, fără a fi simţit şi trăit nimic.
Şi atunci, iată ratarea: toată această viaţă care putea să-i lumineze, să-i vindece, să-i învie, ei nu o
primesc şi ea pleacă atunci să atingă alte fiinţe, dar nu pe ei. Nu intelectul vostru, ci sufletul vostru
şi Spiritul vostru sunt cele care trebuie să fie pe primul loc iar, în acest moment, în mod simplu,
graţie câtorva cuvinte care au fost pronunţate, veţi putea într-o zi să călătoriţi în spaţiu.
Diferenţa între un intelectual şi un veritabil spiritualist este că intelectualul a ales planul
orizontal: vrând fără încetare să extindă câmpul cunoştinţelor sale, el se dezvoltă la suprafaţă; pe
când spiritualistul, care a ales linia verticală, începe să sape, să sape... până în ziua în care petrolul
ţâşneşte şi el devine arhimiliardar, pe când ceilalţi sunt în mizerie, în pofida tuturor hectarelor de
pământ. Iată, dacă voi vreţi să lucraţi ca şi noi, în profunzime, petrolul va ţâşni şi, de aici, în câtva
timp, lumii întregi i se va putea distribui gratuit acest petrol. Şi, cu atât mai rău pentru Iran, cu atât
mai rău pentru Arabia Saudită, le vom face concurenţă: petrol gratuit! În fine, înţelegeţi cum vreţi!

V - A ŞTI SĂ ECHILIBRAŢI LUMEA MATERIALĂ CU LUMEA SPIRITUALĂ

Este evident că omul este mai bine pregătit pentru viaţa în materie decât pentru Viaţa
spirituală, deoarece instrumentele pe care le posedă pentru a trăi şi a munci în planul fizic, cele cinci
simţuri, sunt mult mai dezvoltate decât instrumentele care îi permit să muncească în Lumea
spiritului.
Dacă decideţi să vă construiţi o casă, sunt suficiente câteva săptămâni, pe când dacă vreţi să
creaţi în domeniul spiritual, nimeni nu vede nimic, nici voi, nici ceilalţi. Deci, nici un fel de
certitudine, nici o claritate şi sunteţi indecis, nefericit, asaltat de îndoieli până la punctul în care
aveţi dorinţa de a lăsa totul şi de a vă lansa ca toată lumea într-o activitate a cărui rezultat este
vizibil pentru toţi. Faceţi cum vreţi, dar într-o zi, chiar în mijlocul celor mai mari succese, veţi simţi
că în interior vă lipseşte ceva. Şi este normal, pentru că n-aţi atins esenţialul, nu aţi plantat încă,
orice ar fi, în domeniul Luminii, al înţelepciunii, al iubirii, al puterii, al eternităţii. Să ştiţi că doar
realizările voastre interioare vă aparţin într-adevăr, deoarece ele singure au rădăcini în voi; iar când
plecaţi dincolo, veţi avea în sufletul vostru, în inima voastră, în Spiritul vostru pietre preţioase -
calităţi, virtuţi - de dus cu voi, iar numele vostru va fi înscris în Cartea Vieţii veşnice.
Principalul avantaj al drumului spre interior, al drumului spiritual, este valoarea elementelor
pe care le acumulaţi: ele sunt făcute din materia cea mai pură, cea mai luminoasă, dintr-o materie
care vine de la Dumnezeu. Apoi, ele vă aparţin, într-adevăr, deci voi sunteţi bogaţi. În fine, al treilea
a avantaj, este că, fiind bogaţi, deveniţi liberi şi trăiţi în pace şi plenitudine.
Bogăţia unui spiritualist este ceva extrem de subtil, insesizabil chiar; dacă este conştient de
aceasta el este bogat având bogăţia Domnului, posedă Cerul şi Pământul, pe când alţii nu au decât o
mică bucată de teren pe undeva.
Deci, iată două căi: una care în aparenţă nu aduce nimic, doar decepţii, dar care vă va da
totul, atât de bine că într-o zi veţi putea spune: "Eu nu am nimic, şi totuşi Universul îmi aparţine"; şi
cealaltă cale, care vă aduce tot ceea ce doriţi, dar care vă va lăsa întotdeauna nesatisfăcut, deoarece
veţi simţi, chiar dacă deţineţi ceva, că esenţialul v-a scăpat.
Toţi cei care cunosc bine natura activităţii lor spun, în legătură cu anumite obstacole: "Ei da,
sunt inconvenientele meseriei", dar aceasta nu-i împiedică să continue. Toată lumea ştie că fiecare
meserie are inconvenientele ei. Şi de ce spiritualiştii nu cunosc inconvenientele meseriei lor? Din
moment ce ei se descurajează, din moment ce ei doresc să abandoneze, aceasta dovedeşte că ei nu le
cunosc; dacă le-ar fi cunoscut dinainte, ar fi continuat cu încă mai multă ardoare.
Secretul este de-a vrea să vă instruiţi, de-a vrea să vă lărgiţi câmpul de viziune. Din
nefericire, mulţi, când văd amploarea, imensitatea unui Învăţământ spiritual, în loc de a se bucura
sunt îngroziţi şi intră în cochilia lor. Ei bine, iată oameni care nu vor merge prea departe. Dacă
rămâneţi cramponaţi vechilor voastre idei, crezând că veţi fi mai bine astfel, vă înşelaţi: tot felul de
necazuri vor veni să vă pişte, să vă muşte, să vă hărţuiască, pentru a vă împinge, în fine, să evoluaţi.
Am întâlnit mulţi oameni care mi-au spus: "Ah, este formidabil, Maestre, Învăţământul
vostru! Aş vrea să mă consacru lui, dar mai înainte de toate trebuie să mă achit de anumite sarcini
faţă de soţul meu - sau de soţia mea, faţă de copiii mei etc." Bine, de acord. Dar după 10 ani, 20 de
ani îi priveam: nu reuşiseră încă să se elibereze de aceste sarcini. Şi chiar unii muriseră deja, fără să
fi reuşit să consacre un minut Vieţii spirituale. De ce? Pentru că ei aveau un raţionament eronat.
Pentru a se consacra Luminii, unui Învăţământ divin, nu trebuie să aşteptaţi să vă aranjaţi asta sau
cealaltă, deoarece nimic nu este niciodată definitiv aranjat: întotdeauna există ceva care undeva nu
merge. Nu aşteptaţi: chiar dacă nimic nu este aranjat, consacraţi-vă încă de acum Vieţii spirituale şi
veţi vedea că totul se va aranja, chiar fără ca voi să ştiţi cum.
Orice aţi face în domeniul material, nimic nu este niciodată definitiv la locul lui. Este exact
ca şi cum aţi încerca să redaţi forma sferică unei mingi de cauciuc sparte. Când veţi ajunge să
suprimaţi scobitura dintr-o parte, ea se formează în cealaltă parte. Credeţi că sunteţi liniştit pentru
că v-aţi măritat fata, dar iată că ea nu se mai înţelege cu soţul ei, divorţează şi, atunci, ce mai istorie!
Sau sunt nepoţii voştri care încep să vină, şi aşa mai departe, casa este acum prea mică şi trebuie să
vă mutaţi... Şi apoi este un copil care se îmbolnăveşte... Vă spun, este interminabil. Deci nu aşteptaţi
pentru a vă consacra Vieţii spirituale; dar să ştiţi că datorită Vieţii spirituale veţi găsi soluţii mai
bune problemelor care vi se vor ivi.
Acum, bineînţeles, trebuie să ştiţi să păstraţi măsura. Un frate îmi spunea ieri: "Maestre, am
decis să-mi organizez de acum încolo viaţa, în asemenea mod încât să nu îmi mai cheltuiesc timpul
şi energiile în lume". L-am felicitat, dar sfătuindu-l totuşi să nu exagereze în celălalt sens, deoarece
nu se poate trăi ca şi când lumea, societatea nu ar exista. Altfel, trăiţi ca un parazit şi nu este
recomandabil. Trebuie să ştiţi să acordaţi cele două aspecte ale existenţei: viaţa în lume şi Viaţa
interioară. Este o problemă în faţa căreia m-am găsit pus încă de la o vârstă fragedă şi este o
problemă pe care şi voi, la fel, trebuie să o rezolvaţi: cum să trăiţi în lume, să aveţi relaţii cu ea,
acordând, totuşi, primul loc esenţialului: sufletului vostru, Spiritului vostru.
După modul său de a acorda cele două aspecte, material şi spiritual, fiecare revelează
inteligenţa sa, iubirea sa, voinţa sa, şi nimic nu este mai dificil. Pentru unii, tentaţia este de a se
arunca în viaţa materială uitând de Viaţa Spiritului, iar pentru ceilalţi de a nu se ocupa decât de
Viaţa Spiritului, uitând de viaţa materială. Există o a treia soluţie, şi ea este cea pe care fiecare
trebuie să o găsească pentru el însuşi, deoarece fiecare caz este particular. La bază, bineînţeles, toate
fiinţele umane posedă aceeaşi natură, aceeaşi chintesenţă, aceleaşi nevoi: ei au ieşit din mâinile
Creatorului, din aceleaşi "ateliere", dacă voi vreţi, dar gradul lor de evoluţie nu este acelaşi,
temperamentul lor nu este acelaşi, nici vocaţia lor în această existenţă, iar fiecare trebuie să-şi
rezolve individual problema sa fără a vrea să-şi imite vecinul. Cel care se simte împins să fondeze o
familie nu poate să rezolve problema ca şi cel care preferă să rămână celibatar. Cel care are nevoie
de multă activitate fizică nu poate să ducă aceeaşi viaţă ca şi cel care are un temperament meditativ,
contemplativ. Fiecare are calea sa, misiunea sa şi, chiar dacă vă luaţi Maestrul vostru ca model, voi
trebuie, întotdeauna, să vă dezvoltaţi în funcţie de propria voastră natură. Este vorba doar ca voi să
puteţi să cântaţi "partitura" dată, respectând notele, măsura, ritmul; sunteţi obligaţi s-o cântaţi cu
vocea voastră care nu seamănă, în mod sigur, cu cea a Maestrului vostru, dar aceasta nu are nici un
fel de importanţă. Singurul lucru important este să executaţi perfect "partitura", adică să vă
conformaţi doar Filozofiei veridice, Filozofiei eterne a Iniţiaţilor.

VI - MAESTRUL, OGLINDĂ A ADEVĂRULUI

Dacă un om nu se cunoaşte, dacă nu este conştient de darurile şi de lacunele sale, de
posibilităţile şi de insuficienţele sale, el nu poate să reuşească mare lucru în viaţă, nici să aibă relaţii
armonioase cu celelalte făpturi, iar de aici se ivesc pentru el complicaţii, ciocniri, certuri. S-ar putea
chiar spune că cele mai mari nefericiri care li se întâmplă oamenilor sunt datorate acestei lipse de
cunoştinţă de sine. A şti ceea ce eşti, ce reprezinţi, ceea ce eşti capabil sau nu să faci... Da, a şti să te
situezi: tocmai referitor la acest subiect omul se înşeală fără încetare şi este foarte grav.
Întreprinderile, căsătoriile, asociaţiile, tot ceea ce faceţi riscă, să nu reuşească dacă, nu aţi pus o
cunoaştere clară a propriei naturi şi a altuia, bineînţeles. Înţelepciunea începe prin cunoaşterea de
sine.
Dar cum să te cunoşti? Omul este dotat cu organe necesare cunoaşterii, doar că, iată, el este
construit în asemenea mod încât nu se poate vedea. El vede lumea exterioară, el îi vede pe ceilalţi,
dar el însuşi, nu se vede. Pentru a se vedea în lumea fizică îi trebuie un obiect în care să se reflecte:
suprafaţa apei sau o oglindă... El are, deci, nevoie să se vadă în ceva exterior lui. La fel este şi în
domeniul psihologic: omul are nevoie de ceilalţi pentru a descoperi ceea ce este. Dar ceilalţi, care
nu sunt niciodată pe de-a întregul lucizi, nici dezinteresaţi, nu pot să fie oglinzi impecabile. Ei îi
trimit o imagine deformată a lui însuşi. Pentru motive de care sunt în mod rar conştienţi, oamenii au
simpatii şi antipatii şi, deci, vor exagera calităţile şi defectele altora. Dacă cineva este inamicul
vostru, îi sunteţi antipatic şi, în consecinţă, el va amplifica defectele voastre până la punctul de a nu
vrea să recunoască cea mai mică virtute.
"Dacă este altfel, veţi spune voi, noi vom învăţa să ne cunoaştem citind cărţi". "Foarte bine,
dar totul depinde de ce cărţi vă veţi alege şi la ce nivel vă vor ajuta să vă cunoaşteţi". "Ei bine,
atunci viaţa ne va învăţa să ne cunoaştem". "Ah! Asta da, o cred, doar că va trebui mult timp şi
acesta vă va costa foarte scump; vă veţi cunoaşte puţin mai bine, dar pagubele vor fi ireparabile".
Mijlocul pe care eu vi-l recomand, cel mai economic, cel mai înţelept, cel mai eficace, este de a-i
cere Cerului să vă plaseze în faţa unei oglinzi perfecte, adică o fiinţă de o mare abnegaţie, de un
mare dezinteres, care nu are nici un fel de intenţie să vă înşele pentru a profita de voi; iar această
oglindă este un veritabil Maestru. Găsiţi un Iniţiat şi întrebaţi-l: "Ce reprezint eu? Ce există în
mine? Care sunt slăbiciunile pe care trebuie să le combat, bogăţiile, talentele pe care trebuie să le
dezvolt? Cărei munci îi sunt predestinat?" Iar el, care este dezinteresat, va intra în comunicare cu
Cerul şi vă va da răspunsuri impecabile.
Acum, dacă această oglindă ajunge să reflecteze câteva din defectele voastre, oare trebuie să
fiţi furioşi împotriva ei? Din contră, trebuie să mulţumiţi Cerului şi să spuneţi: "Oh! Câte catastrofe
voi evita, de câte nenorociri îi voi scuti pe alţii", dar oamenii nu vor să se vadă aşa cum sunt: ei
preferă să trăiască în iluziile lor. De aceea un Maestru ştie dinainte ceea ce îl aşteaptă atunci când
deschide gura. Ceea ce i se va răspunde nu este: “Aveţi dreptate", ci "Nu, niciodată, vă înşelaţi, nu
este deloc aşa". Da, Maestrul se înşeală, dar nu ei!
 Pentru un iniţiat este o problemă să ştie cum să-i facă pe oameni să accepte Adevărul. De
exemplu, o soră vine să mă vadă şi mă întreabă: "Maestre, aş vrea ca să-mi spuneţi care sunt
slăbiciunile mele, defectele pe care trebuie să le corectez". "Şi nu veţi fi supărată?" "Nu, nu, voi
accepta totul". Eu încep să-i spun câteva cuvinte şi, iată, că ea deja plânge! Atunci eu îi spun: "Dacă
plângeţi, trebuie să mă opresc deoarece sunteţi atât de absorbită de supărarea dumneavoastră încât
nu ascultaţi nimic din ceea ce eu vă explic, nici măcar nu auziţi". Pentru a înţelege trebuie să faceţi
să treacă sentimentele voastre. Ce puteţi înţelege dacă imediat sunteţi supăraţi, jigniţi?
Şi să nu credeţi că este adevărat doar pentru cei pe care-i primesc personal. Când vorbesc în sală,
văd unii care sunt nemulţumiţi de explicaţiile mele şi care, în loc să mă asculte, se închid în
nemulţumirea lor. Dacă este pentru a nu asculta nimic, pentru a nu înţelege nimic, este inutil să mai
veniţi aici. Voi trebuie să veniţi cu singurul scop de a cunoaşte Adevăruri pe care nu le cunoaşteţi şi
care vă vor ajuta să vă transformaţi viaţa. Pentru aceasta trebuie să acceptaţi să fiţi puţin scuturat.
Dacă trebuie, întotdeauna, să vă compătimesc şi să vă spun: "Ah! sărmanul meu bătrân, ce nefericit
eşti !" La ce oare v-ar servi asta? Când un copil cade şi se răneşte, el plânge puţin, bineînţeles. Şi
dacă, pentru a-l consola, i se spune: "Oh, sărmanul meu iubit, dar este îngrozitor, tu te-ai lovit", el
va plânge de zece ori mai tare şi mai mult timp. Pe când dacă îi spuneţi: "Hai, nu este nimic", el se
ridică şi s-a terminat, două minute după aceea nu se mai gândeşte la ce a fost. Deci, să nu credeţi că
trebuie să deplângeţi pe cineva, deoarece, deseori, este cel mai bun mijloc de a-i mări slăbiciunea şi
lenea.
Rolul unui Maestru nu este doar să manifeste multă iubire şi tandreţe. Pentru progresul şi
avansarea discipolilor săi el trebuie să se arate şi sever, spunându-le anumite Adevăruri. Şi cu atât
mai rău dacă aceasta nu le place discipolilor! Dacă ar trebui să mă ocup de reacţiile voastre, de
opinia voastră asupra mea, nu voi face niciodată nimic. Unii dintre voi mi-au destăinuit că în
momentul în care le-am arătat slăbiciunile lor, m-au detestat. Să mă deteste, cu atât mai rău, am o
carapace, dar pentru a le face bine sunt obligat să-i scutur. Dacă ei continuă să-şi imagineze că sunt
impecabili, pe când în realitate se conduc într-un mod foarte ordinar sau chiar demn de dojană, ce
progrese pot să facă? Este mult mai bine ca ei să cunoască anumite Adevăruri, chiar dacă ele îi fac
mai întâi să sufere; aceste suferinţe nu vor dura, iar Lumina pe care o vor avea, în tine, asupra lor
înşişi, le va permite să se corecteze şi să avanseze. Până în ziua în care îşi vor da seama că am fost
pentru ei de o asemenea utilitate, încât mă vor căuta şi pe alte planete pentru a-mi mulţumi.
Când sunteţi bolnavi, acceptaţi câteva remedii dezagreabile pentru a vă vindeca. Ei bine, în
domeniul spiritual trebuie să faceţi la fel: sunteţi bolnavi de mult timp şi aveţi nevoie de un
tratament pentru a vă vindeca. Dacă nu vreţi să-l acceptaţi, cu atât mai rău; nu vă veţi vindeca.
De altfel, dacă vă las să faceţi orice fără să vă spun nimic, Cerul va fi nemulţumit. El îmi va
spune: “Eşti temător, nu vrei să le spui Adevărul pentru a nu supăra pe cutare sau pe cutare, şi atunci
totul se va prăbuşi din vina ta!" Eu, eu doresc să vă fac plăcere, dar am şi datoria mea,
responsabilităţile mele. De altfel, un Maestru care închide ochii nu este util. Eu n-aş urma niciodată
un asemenea Maestru! De ce să am un Instructor dacă el mă lasă să fac toate prostiile fără a mă
lumina, fără a mă corecta? Vedeţi voi, discipolii nu au nici o idee despre ceea ce trebuie să aştepte
de la Maestrul lor.
Eu ştiu ceea ce fac şi realizez foarte bine situaţia. Eu ştiu că dacă doresc prietenia voastră,
trebuie să vă înşel, să vă fac complimente: "Ah! nu există alţii ca voi. Am călătorit în toate ţările,
niciodată n-am întâlnit pe cineva atât de înţelept, atât de inteligent". Eu pot chiar să caut în dicţionar
cuvintele cele mai rare şi mai poetice pentru a mă adresa vouă, şi atunci mă veţi adora. Eu nu sunt
chiar atât de prost, eu ştiu ceea ce-mi este profitabil şt ceea ce nu-mi este. Deci, eu ştiu ceea ce pierd
fiind sincer cu voi, dar voi sunteţi cei care câştigaţi, şi-am acceptat să pierd pentru ca voi să puteţi
câştiga.
De ce această slăbiciune de a cere întotdeauna complimente? Pentru a se înşela. Oamenii au
nevoie să se înşele, ei nu pot să trăiască dacă nu se înşeală. Ce-ar fi devenit umanitatea dacă ea nu s-
ar fi înşelat? Dacă spuneţi unei femei bătrâne şi neputincioase că ea este un vechi tablou - ceea ce
este adevărat - ea nu vă va ierta niciodată. Dar spuneţi-i cât este de tânără, drăguţă, adorabilă, iată
micul tablou vechi care surâde, care râde, care nu mai are astâmpăr şi dacă este bogată vă va da
toată averea sa. Da, pentru o minciună! Asta nu vrea să spună că eu vă sfătuiesc să acţionaţi astfel,
nu, dar este o constatare.
Majoritatea oamenilor nu vă spun Adevărul asupra voastră înşivă, asupra defectelor voastre,
fiindcă le este frică să piardă serviciile voastre sau să facă din voi duşmanii lor. În spatele acestei
atitudini amabile, delicate, există deci un interes şi, astfel, voi vă conservaţi defectele voastre care,
cu timpul, nu fac decât să se amplifice. Pe când un adevăr Iniţiat, el se conduce în mod diferit. Cum
el nu are nici un interes, el n-are frică, n-are nimic de pierdut: el a câştigat, deja, totul din moment
ce cunoaşte Adevărul. El nu va ezita, deci, să vă arate slăbiciunile voastre, tot ceea ce vă reţine în
regiunile infernale şi vă împiedică să mergeţi în Ţara Luminii, în Paradis... Tot ceea ce vă face
bolnav şi nefericit, el va îndrăzni să vă spună, deoarece vrea să vă dea mijloace, metode, pentru a
remedia imperfecţiunile voastre şi lacunele voastre.
Dar, pentru a spune Adevărul discipolului, Maestrul nu acţionează oricum. Discipolul este
mai întâi ca un copil care are nevoie de mama sa să-l hrănească, să-l protejeze, să-l mângâie. Dar,
după câtva timp, când copilul a crescut, la fel ca mama care trebuie să înţarce bebeluşul pe care îl
alăptează, Maestrul, la fel, îl "înţarcă" pe discipol. Este oare indiferenţă, cruzime? Nu, dar a venit
momentul în care copilul se poate hrăni singur. Priviţi şi la animale: la început mamele sunt extrem
de tandre cu micuţii lor, dar după un anumit timp ele îi resping, le dau câteva lovituri de copite:
"Haide, du-te, descurcă-te, acum nu mai ai nevoie de mine!"
Un Iniţiat îi consideră întâi de toate pe elevii săi, pe discipolii săi, nişte copii care au nevoie
de tandreţe, de încurajare şi, după aceea, când ei cresc şi sunt deja mai solizi, pe picioarele lor, le dă
câteva lovituri, le spune Adevărul. Dar el nu îi alungă, nu, el îi păstrează lângă el şi începe să-i
"taie", să-i "sculpteze", să-i "modeleze" sau, pentru a avea o altă imagine, le administrează un
tratament cu câteva injecţii şi câteva operaţii. Da, acesta este Adevărul. Pentru unii, el este foarte
dificil de auzit şi de suportat. Dar pentru discipolul care a decis să evolueze, să avanseze, el este
magnific; el îl roagă chiar pe Maestrul său să i-l spună, deoarece vede că anumite lucruri îl
împiedică, îl ţin prizonier sau îl împing să facă prostii.
Doar cei care sunt, într-adevăr, atinşi de graţia Lui Dumnezeu cer Adevărul, chiar dacă el
este dureros. De câte ori, atunci când am vrut să atrag atenţia anumitor fraţi şi surori asupra câtorva
din defectele lor foarte marcante, ei au început să riposteze: "O, nu, nu este adevărat, eu nu sunt
aşa!... "Dacă le-aş fi vorbit de calităţile lor, ei m-ar fi aprobat, ar fi fost încântaţi de perspicacitatea
mea şi de justeţea remarcilor mele. Dar pentru defectele lor, ah nu, nu am văzut bine.
Iată, deci, metoda adevăraţilor Iniţiaţi: când trebuie, ei spun Adevărul, fără frica de-aş pierde
prietenii. Iar dacă prietenii sunt jigniţi, răniţi, ulceraţi de remarcile lor atât de veridice... ei bine, ce
vreţi voi dacă aceşti prieteni nu sunt destul de cinstiţi şi de sinceri pentru a recunoaşte ceea ce este
adevărat: mai bine să-i piardă. Ce folos poate să aibă un Iniţiat cu prieteni necinstiţi faţă de ei înşişi?
Nu, unui Iniţiat nu-i este frică să-şi piardă discipolii; el ştie că un adevărat discipol nu-l va
părăsi, pentru că el raţionează corect; el îşi spune: "Am încredere în Maestrul meu, el nu are nici un
interes să mă rănească sau să mă strivească. Ce va câştiga el dacă eu voi fi mort? Pentru a-mi fi
vorbit astfel, are el motivele sale. Şi cum ştie mai bine decât mine cum trebuie să acţioneze, să am
încredere în el , căci în mod sigur este spre binele meu să accept". În acest moment, Maestrul care-l
observă se bucură că are un adevărat discipol demn de a primi Iniţierea. A primi Iniţierea, a
cunoaşte Adevărul, Înţelepciunea; a fi în Lumină: nu este nimic mai presus de acestea. Dar trebuie
să fi învins în tine însuţi această natură inferioară care este întotdeauna vexată, rănită, ultragiată şi
vindicativă.
Dacă aţi şti mulţimea oamenilor pe care Adevărul i-a jignit si care s-au răzbunat, după aceea,
asupra mea! Ei sunt mai numeroşi decât firele de păr din capul vostru. Oare eu i-am furat, excrocat,
strivit, asasinat? Nu, din contră, eu le-am dat o Iubire pe care ei n-au găsit-o niciodată, nici chiar in
familia lor. Dar am îndrăznit să le spun Adevărul, şi s-a terminat!
Ei ignorau că, atâta timp cât ei nu-şi vor corecta anumite defecte, vor fi reţinuţi, opriţi şi îşi
vor închide drumul evoluţiei. În Lumea spirituală există bariere care nu se pot trece decât cu
anumite condiţii. Când cereţi ca să vi se reveleze Legile şi frumuseţea regiunilor superioare, cu
Entităţile luminoase care le locuiesc, culorile lor, muzicile lor, parfumurile lor, toată această
rânduire, această simetrie, această splendoare... locuitorii acestor regiuni nu va acceptă dacă nu
sunteţi demni. Şi pentru a fi demn, trebuie cel puţin să fi acceptat să-ţi recunoşti defectele şi să le
corectezi.
Punctul vostru slab, ceea ce vă împiedică să ajungeţi la adevărata Iniţiere, este că sunteţi,
deseori, prea susceptibili. Instructorul vostru a îndrăznit să vă facă observaţii? A îndrăznit să vă
sublinieze anumite defecte? Nu ar fi trebuit să facă niciodată aceasta; ar fi trebuit să acţioneze ca
oamenii bine educaţi, să nu menţioneze nici cea mai mică din lacunele voastre, să nu se amestece în
ameliorarea voastră. De altfel, îl veţi părăsi şi astfel va fi bine pedepsit... Deci, vedeţi voi, iubiţi aşa-
zisul "adevăr", îl căutaţi, dar unde este iubirea Adevărului în această atitudine?
Mulţi dintre voi mi-au spus: "Maestre, dacă aţi şti în ce stare eram când mi-aţi spus
aceasta!... Dar după aceea am văzut, am înţeles şi eram atât de fericit! Vă mulţumesc din toată
inima" Şi de ce să nu fiţi fericiţi imediat? De ce trebuie să treceţi mai întâi prin stări îngrozitoare?
Este păcat; e preferabil să fiţi imediat fericiţi, recunoscători şi să înţelegeţi. Pentru că scopul meu nu
este, niciodată, de a demola pe cineva, ci de a-l ajuta, de a-l transforma, de a-l înfrumuseţa, de a-l
salva. Deci pentru voi nu trebuie să conteze faptul însuşi, ci scopul său. Vi se poate face un cadou
într-un scop criminal; dar cum nu sunteţi luminaţi nu vedeţi decât cadoul: vă bucuraţi şi muriţi
otrăvit. Deci, iată cum vă înşelaţi. Deci, nu aparenţa trebuie s-o priviţi, ci scopul. Eu, scopul meu,
orice aş face, este totdeauna să vă ajut; iar dacă voi sunteţi sinceri, nu puteţi să nu o recunoaşteţi.
Eu ştiu că, de fiecare dată când scutur pe cineva, risc enorm: dacă el lucrează la radio, va
face o emisiune împotriva mea...; dacă este un jurnalist, va scrie un articol pentru a mă calomnia...,
dacă este un pictor; îmi va face caricatură... o ştiu; dar accept cu condiţia să-l fac să vadă clar El
poate să devină inamicul meu, cu atât mai rău, eu o fac pentru binele lui; asta este tot. Când, după
ani de zile, evenimentele îmi vor da dreptate, el îşi va aminti şi va recunoaşte că vroiam binele său,
că vroiam ca el să fie liber, bogat şi iubit de toţi.
Cum v-am spus-o, uneori, mă consider ca un chirurg dentist. Şi îmi cunosc meseria; nu sunt
echipat modern, pensele mele sunt încă de un model vechi, nu folosesc anestezic, deci, în mod
evident, ţipaţi. Dar, totuşi, totul se cicatrizează, totul se repară şi, după aceea, sunteţi mulţumiţi.
Chiar acum, de curând, o soră s-a prezentat în faţa mea şi mi-a spus: "Maestre, certaţi-mă din nou ca
în cealaltă zi". "Ah! Dar de ce?" "Pentru că mi-a făcut aşa de bine!" O privesc şi văd că este sinceră.
Îi spun: "Ascultaţi, dacă credeţi că totul se petrece aşa!... Eu nu cert pe cineva decât atunci când
simt că este momentul; astăzi, eu n-o voi face pentru că nu este momentul", şi ea a plecat
posomorâtă. Vă imaginaţi că eu acţionez după vreun capriciu. Nu. Tot ceea ce fac este determinat,
calculat, cântărit pentru a da un rezultat sau altul. Nu este vorba de a maltrata pe cineva; ce merit ar
fi în aceasta? Este vorba de a-l vindeca, de a-i face bine, de a-l împinge să reflecteze, să intre în el
însuşi. Ei da, fraţii şi surorile nu mă cunosc încă, ei nu înţeleg raţiunile conduitei mele; ei îşi
imaginează că eu acţionez aşa după ureche şi indiferent la ce moment.
De acum încolo aveţi, deci, mai multă încredere în metodele mele. De altfel, am încă unele
de care voi nu aveţi nici un fel de idee. Când vă cert, când fac o "operaţie", aplic o metodă pe care
voi n-o cunoaşteţi, dar este totdeauna pentru binele vostru. pentru a vă înlătura ceva ce vă face să
suferiţi şi care vă împiedică evoluţia. Acum, dacă nu aveţi încredere în mine, faceţi ceea ce doriţi,
sunteţi liberi, dar eu v-o spun dinainte: nu veţi avea nici un fel de rezultat, nici un avantaj, doar
pagube şi datorii de plătit. Pe când cu metodele mele, veţi fi cei care, la sfârşit, veţi deveni regi,
domni, totdeauna bogaţi şi victorioşi. Deci, voi trebuie să decideţi.
Încercaţi de acum înainte să înţelegeţi că dacă eu îndrăznesc deseori să vă cert, este pentru
că sunt dezinteresat. Dacă aş avea un interes, nu aş îndrăzni, aş fi avut frică să nu vă pierd, şi frica
este un sfătuitor prost. Îndrăzneala mea, tupeul meu, vă dovedesc că sunt dezinteresat. Dar cum nu
ştiţi să discerneţi la ce corespunde această manifestare a mea, găsiţi că ea se datorează unei proaste
dispoziţii, sau răutăţii, sau lipsei de educaţie... Nu, nu aţi văzut niciodată că această îndrăzneală vine
din dezinteresul meu. Deveniţi dezinteresaţi şi voi, şi veţi face acelaşi lucru: veţi spune altora
Adevărul fără să vă fie teamă că vă părăsesc din moment ce nu vreţi să profitaţi de ei.
Un instructor spune Adevărul discipolului său pentru a-l ajuta. Iar dacă discipolul nu a
înţeles, dacă nu vrea să fie ajutat, ei bine, să plece; alţii vor veni într-o zi şi vor căuta Adevărul. Ce
vreţi să facă un Maestru cu oameni atât de susceptibili?
Întotdeauna marii "prinţi", marii ,;înţelepţi" care nu suportă să li se facă nici cea mai mică
observaţie, chiar dacă este spre binele lor!
Să presupunem chiar că eu comit o injustiţie faţă de voi criticându-vă. Dacă aţi înţeles ceea
ce v-am spus astăzi, nu vă veţi opri, ci, din contră, veţi continua să vă arătaţi ireproşabili. Şi, într-o
zi, când vă veţi prezenta din nou în faţa mea, voi face ochii mari, exclamând: "Oh, la la, ce
minunăţie! Deci, voi sunteţi cei care veţi avea victoria, iar eu voi corecta ceea ce v-am spus şi mă
voi înclina în faţa voastră.
Aveţi dreptul de a vă exersa pentru a deveni mai buni şi a obţine victoria; dar nu aveţi
dreptul să vă simţiţi jigniţi? Asta nu face nimic, eu nu dau doi bani pe cei care se simt jigniţi în loc
să se pună la treabă. Să presupunem că i-am scuturat în mod expres, pentru ca ei să-şi suflece
mânecile... şi, iată că în loc să muncească, ei stau bosumflaţi! Este mult mai uşor să stai bosumflat
fără a rezolva problemele, fără a învăţa, fără a pune în viaţa sa un pic mai multă Lumină, mai multă
Iubire. Deci, acum, la treabă, pentru a putea să veniţi să-mi spuneţi după aceea: "Vedeţi, dragă
Maestre, v-aţi înşelat". Iar eu vă voi răspunde: "Este adevărat; m-am înşelat". Până în prezent nu am
spus-o niciodată pentru că nu mi-aţi dat niciodată ocazia: aţi rămas bosumflaţi.
Atunci, ce aşteptaţi? Trebuie să vă mobilizaţi, trebuie să faceţi totul pentru a mă convinge ca
eram orb şi m-am înşelat. Arătaţi-mi-o, nu voi fi decât foarte fericit. Dacă v-am judecat greşit aveţi
dreptul să-mi arătaţi că sunteţi mai nobili, mai generoşi decât o cred eu. Atâta timp cât voi nu mi-o
arătaţi, sunt obligat să constat că eu sunt cel care are dreptate: Dar ştiţi: a avea dreptate nu mă
avantajează, pentru că eu sunt nefericit când am dreptate. Aş prefera să mă fi înşelat, aş prefera să fi
greşit. Eu spun, de exemplu, de cineva că nu are iubire sau discernământ, şi iată că el arată prin
atitudinea sa o iubire sau un discernământ formidabil: ce minunată surpriză pentru mine! Ei da,
vedeţi voi, în anumite cazuri aş fi fericit să constat că m-am înşelat.
Sunteţi încă departe de a înţelege valoarea Adevărurilor pe care vi le aduce un Maestru:
atâtea lucruri au mai multă valoare pentru voi! Aceste lucruri, chiar dacă vă fac nefericiţi, bolnavi,
nu înseamnă nimic: le găsiţi mai importante, mai atrăgătoare, mai apetisante. Bineînţeles, sunteţi
liberi. Dar, fără această Lumină, pe care eu v-o aduc, veţi vedea în ce stare vă veţi găsi într-o zi!
Poate vă gândiţi că-mi exagerez importanţa. Credeţi ce vreţi! Mie, o ştiţi, îmi este egal dacă
sunt sau nu sunt apreciat. Dacă vă vorbesc aşa cum o fac, este ca să nu mai pierdeţi timpul în
dreapta şi în stânga, pentru ca voi să ajungeţi, în fine, să construiţi viitorul vostru pe baze solide.
Altfel, veţi fi totdeauna ocupaţi să alergaţi după cele mai mici lucruri care vor străluci în faţa ochilor
voştri şi, când le veţi obţine, ele nu vă vor aduce decât nenorociri, pentru că nu aţi avut această
Lumină care v-ar fi permis să discerneţi dacă ele sunt nocive. Şi de unde această lipsă de
discernământ? Pentru că nu aţi cunoscut suficient valoarea Instructorului vostru.
Să ştiţi, în orice caz, că nu-mi este nici foame, nici sete să comand; eu nu mă gândesc decât
să mă guvernez pe mine însumi. Ce fericire aş putea să găsesc în aservirea altora? Pentru mine
fericirea este în altă parte. Unii dintre voi mi-au cerut să fiu ca aceşti guru care se impun, şi în faţa
cărora toată lumea se prosterna. Ei consideră că este o slăbiciune din partea mea că nu mă manifest
astfel. Ce idee! De altfel, dacă este un lucru care m-a şocat la anumiţi Maeştri din India a fost acela
de a vedea cum ei acceptau ca discipolii lor să se prosterneze în fala lor. Chiar le-am spus: "Ce
plăcere simţiţi văzând aceşti sărmani la picioarele voastre? Ce reprezentaţi voi pentru ca ei să se
arunce la pământ? Eu, niciodată nu am suportat-o din partea discipolilor mei". Şi este adevărat, unii
au vrut să se prosterneze în faţa mea şi i-am făcut să se ridice imediat. Aceşti guru n-au răspuns
nimic la reproşurile mele, dar înţelegeam ceea ce ei gândeau: dacă ei au făcut-o cu Maestrul lor, era
normal ca şi discipolii lor s-o facă cu ei. În fine, nu vreau să mă amestec: aceste obiceiuri fac parte
dintr-o Tradiţie milenară şi este dificil sa-i faci să înţeleagă pe hinduşi cât de şocante sunt pentru
occidentali.
Chiar dacă are toate puterile, un Maestru trebuie să rămână simplu, şi faptul că eu vă fac să
luaţi cunoştinţă de valoarea unui Instructor nu va schimba atitudinea mea faţă de voi. Mie îmi place
să-i tratez pe toţi fraţii şi surorile cu respect şi iubire. Chiar dacă vă spun unele cuvinte asupra
valorii muncii mele faţă de voi, aceasta nu mă face să mă schimb. Voi veţi fi cei care vă veţi
schimba, poate; şi, de altfel, este de dorit, deoarece cu cât veţi aprecia mai mult ceea ce eu vă spun
şi o veţi pune în practică, cu atât veţi progresa. Eu, oricum, orice a-ţi face continui lucrarea mea.
Bineînţeles, eu câştig dacă avansaţi, deoarece voi avea mai mulţi prieteni. Dar voi veţi fi cei care
veţi câştiga mai mult, pentru că veţi planta seminţe care vor da într-o zi fructe pe care le veţi putea
recolta.
Nu mai consideraţi deci, de acum înainte ca o slăbiciune faptul că nu mă conduc în felul
anumitor Maeştri hinduşi, că nu caut să mă impun. Dacă aţi putea să mă surprindeţi când am treabă
cu mine însumi, atunci veţi vedea cum comand, cum mă impun. Dar nu cu voi. Când este vorba de
forul meu interior, este altceva, dar vouă, de ce ar trebui să vă dau ordine? Voi sunteţi făpturi ale lui
Dumnezeu şi dacă cineva trebuie să vă dea ordine, acela este Dumnezeu, El Însuşi. Veţi spune: "Da,
dar uneori ne certaţi, vă mâniaţi". Este adevărat, sunt obligat, uneori, să insist asupra anumitor
puncte, asupra anumitor valori, dar niciodată nu vă forţez să acţionaţi într-un sens determinat.
Ceea ce m-a frapat încă din tinereţe este că mama mea nu m-a obligat niciodată; ea îmi
spunea totdeauna: "Iată, dacă faci cutare lucru, vei avea cutare rezultat, şi dacă faci alt lucru vei
avea un alt rezultat". Ea îmi arăta întotdeauna cele două drumuri şi consecinţele lor. Iar eu fac
acelaşi lucru: mi se întâmplă să muştruluiesc pe cineva şi chiar să-i spun lucruri teribile pe care are
nevoie să le audă, dar nu oblig niciodată pe nimeni să facă indiferent ce-ar fi.
De altfel, dacă nu ajung să conving pe oameni, nu disper şi sunt liniştit căci am un
colaborator, sau mai degrabă o colaboratoare formidabilă: viaţa. Eu, eu sunt poate un instructor
nesemnificativ, dar viaţa, ea, este perfectă. Puteţi să strigaţi, puteţi să vă smulgeţi părul, nimic nu-i
de făcut, ea este implacabilă; nici o lacrimă, nici o strângere de dinţi nu poate să o îmblânzească.
Când aveţi un accident, când sunteţi ruinat, când prietenii voştri, soţia voastră, copii voştri, vă
abandonează, când sunteţi concediat de la serviciu sau când casa arde, în acel moment aveţi la ce să
reflectaţi. Dar, din nefericire, asta nu vrea să vă spună că veţi găsi în mod automat Adevărul.
Deseori plângeţi, vreţi să vă sinucideţi, dar n-aţi înţeles nimic.
Viaţa corectează omul, îl scutură, aproape îl masacrează, dar nu-i explică nimic. Pentru a
avea explicaţii, trebuie ca el să meargă lângă un Maestru şi, astfel, cei doi îşi pasează acest sărman
individ pentru a-i face educaţia. Există garajişti sau medici care îşi pasează clienţii. Eu, eu m-am
asociat cu viaţa. Când văd că nu reuşesc să luminez şi să cuminţesc pe cineva, mă adresez vieţii:
"Ascultă, ocupă-te puţin de aceasta pentru că are o carapace dură". "S-a făcut", spune ea. Iar după
aceea, când a fost bine scuturat şi maltratat, cum el nu a înţeles de ce, viaţa mi-l trimite pentru ca eu
să-i dau explicaţii. Iată cum viaţa şi cu mine ne jucăm de-a mingea! Ei da, vedeţi voi, noi suntem
bine organizaţi: dacă nu luaţi în considerare ceea ce vă revelez în fiecare zi, las viaţa să vă scuture şi
ea este teribilă! Eu, eu sunt delicat, drăguţ, dar ea... puteţi să urlaţi cât vreţi, ea vă loveşte până
sparge tot, iar după aceea, hop, vă reexpediază la mine! S-a întâmplat, deja, cu mulţi. Aceasta poate
să dureze doi ani, zece ani, douăzeci de ani... Poate să dureze foarte mult.
Mulţi fraţi şi surori care au vrut să se depărteze de Adevărurile acestui Învăţământ pentru că
mai aveau nevoie să facă experienţe pentru a se cuminţi, au revenit douăzeci de ani după aceea
complet fără pene, ameţiţi. Ei nu ştiau de ce li s-au întâmplat aceste nenorociri, şi totuşi este simplu:
exista în ei o tendinţă inferioară pe care ei o încurajau, o hrăneau, în speranţa că mulţumind-o vor fi
fericiţi. Această tendinţă era în mod magnetic legată ,de anumite substanţe, Entităţi şi realităţi bine
determinate în Cosmos, ea nu putea decât să le atragă nenorociri şi accidente. Deci ei sunt cei care
au atras aceste evenimente nefericite.
Pământul este o şcoală, deci ceea ce veţi găsi, sunt lecţii... lecţii din toate părţile. Atâta timp
cât nu aţi înţeles aceasta veţi fi hărţuiţi de destin. Lumea invizibilă trimite oamenilor Maeştri pentru
a le facilita evoluţia. Şi dacă ei nu vor să-i accepte, vor găsi alţi “instructori”: eşecurile, bolile,
mizeria, iar acestea sunt implacabile. Dacă nu vreţi să suportaţi lecţiile teribile ale acestor
instructori, acceptaţi-mă pe mine; este mai înţelept. Dacă nu aţi vrut să acceptaţi de bună voie să
învăţaţi Legile divine, sunteţi obligaţi să le învăţaţi cu lovituri de baston.
Îmi este foarte uşor să decid să, nu mă mai amestec niciodată în afacerile voastre, să nu vă
mai atrag atenţia asupra modului de gândire şi de acţiune care vă întârzie evoluţia. Dar, atunci, din
ce în ce mai mult, vă veţi supraîncărca, vă veţi încurca, până în momentul când veţi fi strivit de
greutăţi şi încurcat în situaţii dificile. Oare astfel vă voi face un serviciu?
Unii dintre voi recunosc, totuşi, că, atrăgând atenţia lor asupra a ceea ce este defectuos în ei,
i-am ajutat să-şi rezolve problemele. Când ştiţi cine este inamicul care este acolo, ascuns sub un
defect, un obicei rău, o concepţie eronată asupra lucrurilor, aveţi posibilităţile de a lupta împotriva
lui. Dar dacă nu ştiţi din ce parte sunteţi atacat, sunteţi neputincios. Nimic nu este mai rău decât să
nu ştii de unde vin dificultăţile, suferinţele, nenorocirile, deoarece nu faceţi decât să trageţi cartuşe
în aer, până în ziua în care v-aţi epuizat toate muniţiile fără a obţine victoria. Cel puţin dacă ştiţi
unde este inamicul şi cum se manifestă, aveţi mijloace de a reacţiona şi, mai devreme sau mai
târziu, veţi reuşi să-l învingeţi.
Mai târziu mă veţi înţelege şi veţi spune: "Dumnezeul meu, fie ca să fie binecuvântată ziua
în care am întâlnit pe Maestrul nostru. El este cel care ne-a dat toate mijloacele de a ieşi din
dificultăţile noastre. Era cel mai bun prieten al nostru, dar noi nu l-am înţeles decât prea târziu". Da
eu insist, subliniez, în speranţa că într-o zi, în fine, veţi înţelege ocazia unică, excepţională care vă
este dată pentru a vă rezolva problemele şi a avansa pe drumul evoluţiei. Voi gândiţi: "Dar ce
orgoliu, ce vanitate!" Gândiţi ceea ce vreţi, îmi este egal, dar să luaţi în consideraţie ceea ce vă spun
şi puneţi-vă la treabă!

VII - SĂ NU AŞTEPTAŢI DE LA UN MAESTRU DECÂT LUMINA

Este foarte dificil să faci binele. Toată viaţa mi-am pus întrebarea: "Care este cel mai bun
mod de a-i ajuta pe oameni?" Şi am văzut că dacă într-o zi li se dă hrană, a doua zi le este din nou
foame, deoarece stomacul este o gaură care nu se umple niciodată şi care cere în fiecare zi... Dacă li
se dau haine, după câtva timp ele sunt uzate şi trebuiesc înlocuite. Dacă li se dă o casă, şi ea la fel,
într-o zi sau alta, trebuie reparată. Dacă li se dau bani, ei vor fi foarte curând cheltuiţi... şi, dacă aţi
avut câteva afaceri cu oamenii, ştiţi că ei nu sunt niciodată satisfăcuţi. Dacă le daţi o casă, ei se
întreabă de ce nu le daţi un palat, iar dacă le daţi milioane, ei sunt furioşi pentru că nu sunt miliarde.
Este deci imposibil să-i ajuţi pe oameni în acest mod: sau acest ajutor nu este niciodată definitiv, sau
oamenii sunt nemulţumiţi pentru că aşteaptă totdeauna mai mult. Atunci, cum să-i ajuţi?
Să luăm cazul unui om care ar avea o greutate de transportat. Această greutate este foarte
mare şi el abia poate să o ridice. Ori, iată că voi sunteţi aici: luaţi greutatea pe umerii voştri, şi asta
este! Ei da, dar zilele următoare acest om mai avea greutăţi de transportat şi, cum nu veţi putea fără
încetare cu el, ce va face? Presupuneţi acum că aveţi un secret pentru a transporta greutăţile fără a fi
strivit şi chiar pentru a le transporta cu bucurie: voi îi comunicaţi acest secret şi, după aceea, toată
viaţa el va putea să continue să se descurce singur. Atunci, pentru a face bine oamenilor nu este
preferabil de a le da un mijloc să se descurce fără a avea întotdeauna nevoie de ajutorul altcuiva?
Bineînţeles, este mai bine, mult mai bine. Şi acest mijloc este Lumina Ştiinţei iniţiatice, pentru că în
orice circumstanţă această Ştiinţă dă o soluţie.
 Iată de ce toată viaţa am lucrat fără întrerupere pentru a găsi această Lumină, pentru că ştiu
că atunci când vă voi da-o, veţi putea înfrunta toate dificultăţile din voi lipsindu-vă de mine, de
prezenţa mea. Fără Lumină, nu numai că binele pe care-l faci nu va fi durabil, dar oamenii nu vor fi
nici măcar recunoscători. Ceea ce trebuie să le daţi este un element spiritual care se gravează în ei.
Mulţi ignoră aceasta. Când vor să facă bine, în loc să înţeleagă faptul că pot să dea acest element
spiritual, care nu se va şterge niciodată, ei dau ceva material. Nu se ştie încă să se ofere ce este
esenţial; se dau tot felul de lucruri: bijuterii, maşini, crezând că-l puteţi face pe celălalt fericit. Ei nu,
trebuie să învăţaţi să daţi un element esenţial.
Dacă voi credeţi că eu n-am nici un fel de idee despre dificultăţile voastre, vă înşelaţi. Eu le
cunosc, deoarece şi eu am trecut pe aici, le-am trăit şi-mi este suficient să privesc pe cineva pentru a
cunoaşte toate probele pe care le-a traversat, deoarece ele sunt înscrise pe faţa sa. Veţi spune: "Dar
nu aveţi nici un fel de compasiune! De ce nu ne ajutaţi?" Ah! şi aici trebuie să vă dau explicaţii.
Chiar dacă aş avea toate puterile, Cerul nu mi-ar permite să vă îndepărtez dificultăţile. Voi sunteţi
cei care trebuie să faceţi eforturile: să învăţaţi, să exersaţi, pentru că aceasta vă va servi pentru
eternitate. Dacă aşteptaţi ca cineva să facă totul în locul vostru, să vă îndepărteze suferinţele, bolile
voastre, mizeriile voastre, este posibil: pe Pământ sunt fiinţe capabile să o facă, dar o fiinţă înţeleptă
şi inteligentă nu o va face niciodată, pentru că ea ştie că nu este un mod de a vă ajuta, ci din contră.
Vă va da, deci, mai degrabă metode, cunoştinţe, dar va aştepta ca voi să fiţi cel care să le aplicaţi,
pentru că în acest moment voi sunteţi cel care creşteţi, care vă întăriţi şi aceasta este adevărata
evoluţie.
Din nefericire, oamenii care s-au obişnuit să nu conteze decât pe elemente materiale,
exterioare lor (maşini, aparate, medicamente), nu se gândesc niciodată să utilizeze posibilităţile cu
care Creatorul i-a dotat. Iar când întâlnesc un Maestru, ei au exact aceeaşi atitudine: în loc să înveţe
să dezvolte, graţie lui, facultăţile lor spirituale, vor conta pe Maestru ca el să facă totul în locul lor:
Maestrul este cel care trebuie să-i instruiască, să-i purifice, să-i vindece, să găsească soluţii la toate
problemele lor, să-i facă fericiţi şi bogaţi. Da, această atitudine de a aştepta totul din exterior este
atât de răspândită încât chiar şi spiritualiştii au adoptat-o. Într-un Maestru ei caută un om cumsecade
care va veni să-i depaneze, să-i salveze şi, mai ales, care se va încărca cu greutăţile lor. Ei da, un
măgar, da! Analizaţi-vă şi veţi vedea dacă nu este adevărat.
Mulţi din cei care vin în Învăţământul nostru aşteaptă totul de la mine: ca eu să le dau ştiinţa,
inteligenţa şi toate virtuţile... ca eu să-i fac bogaţi, sănătoşi şi ca eu să-i însor; dacă nu o fac, ei sunt
decepţionaţi şi-mi poartă sâmbete. Ba da, şi există chiar oameni pe care nu-i cunosc şi care îmi scriu
pentru a mă ruga să le găsesc un soţ sau o soţie. Cum să-i fac eu să înţeleagă că eu nu mă ocup de
aceasta? Este un domeniu foarte delicat, unde cel care se angajează trebuie să-şi ia responsabilităţile
sale. Nu este rolul unui Maestru de a-i însura pe oameni, sau de a-i face să divorţeze. Bineînţeles, în
anumite cazuri, când tinerii fraţi şi surori pe care-i cunosc vin să-mi ceară sfatul, eu îl dau... şi încă
nu întotdeauna; este prea delicat.
Vedeţi ce fel de mentalitate au oamenii! Ei aşteaptă totul de la mine: chiar şi căsătoriile. Iar
când vor avea copii, se gândesc că eu trebuie să invit Îngerii şi Arhanghelii să vină să se încarneze
lângă ei. Ei bine, nu, nu aceasta este sarcina mea. Din partea mea, ei trebuie doar să se aştepte să
primească lovituri pentru a învăţa să se descurce. Chiar dacă aş avea puterea de a le îndeplini toate
dorinţele, eu nu aş face-o, pentru că nu în acest mod i-aş ajuta. Da, chiar dacă aş avea puterea de a
vindeca toate bolile, nu numai că nu le-aş vindeca, dar le-aş mai adăuga şi încă altele!... Sunteţi
indignaţi? Da, dar în acelaşi timp eu le voi da mijloacele de a le învinge pe toate. Deoarece dacă îi
vindec de bolile lor, ei vor continua să facă excese şi nebunii; din nou vor deveni bolnavi, iar când
nu voi mai fi aici, vor rămâne bolnavi pentru eternitate.
Vedeţi, nu este o soluţie. Deci, eu v-o spun, pentru mine soluţia este să vă adaug şi alte
greutăţi învăţându-vă să deveniţi mai puternici şi mai rezistenţi.
Discipolul nu trebuie să dorească nici pentru el, nici chiar pentru apropiaţii lui ca viaţa să fie
uşoară. Majoritatea părinţilor şi mamelor doresc pentru copiii lor facilitatea, opulenţa, succesul; ei
sunt, în mod evident, împinşi de iubirea lor, dar este o iubire stupidă, care nu are în vedere
adevărata evoluţie a acestor copii. Bineînţeles, eu nu spun că părinţii trebuie să dorească suferinţe
pentru copiii lor, nu; de altfel ei nici măcar nu trebuie să se preocupe de această problemă. Dorinţa
lor trebuie să fie doar una: copiii lor să devină binefăcători ai umanităţii, şi Cerul va decide prin ce
experienţe îi va face să treacă pentru a-i conduce până acolo. Poate le va trimite boli, inamici,
oprobiu, dar prea puţin contează, ei vor merge departe, foarte departe, atât de departe că nu va
rămâne nici un fel de urmă din aceste dificultăţi, nici măcar o amintire. Părinţi îşi iubesc copiii, dar
ce vor deveni aceşti copii dacă sunt cruţaţi de toate dificultăţile? Se vor abrutiza, asta este totul.
Eu, să o ştiţi, nu mă ocup de bolile voastre, de problemele voastre, de divorţurile voastre.
Dacă viaţa vă face să treceţi pe aici, este pentru că există probabil o raţiune karmică. Eu mă ocup
doar de mijlocul prin care să vă fac liberi, mari şi puternici, oricare ar fi probele prin care treceţi. Eu
nu sunt aici pentru a vă vindeca, a vă consola, a vă rezolva problemele (de altfel eu nu am timp, mi-
ar trebui o eternitate pentru a mă ocupa de problemele voastre, şi ce probleme!) dar eu sunt obligat
să vă stimulez, să vă arăt cel mai înalt ideal, deoarece, dorind să realizaţi cel mai înalt ideal, veţi
putea rezolva totul. Pe când dacă eu vă evit toate probele, veţi rămâne totdeauna slabi, vulnerabili şi
atunci ce veţi face dacă într-o zi nu voi mai fi aici?
Se arăta ieri la televizor că, din ce în ce mai mulţi oameni, merg la clarvăzători, mediumi,
pentru a rezolva problemele lor de bani, de sănătate, de iubire, sau pentru a se face exorcizări asupra
lor, descântece. Este extraordinar! Ei înşişi nu fac nimic pentru a învinge dificultăţile, pentru a
vedea mai clar, pentru a se întări; este altcineva care trebuie să facă această treabă în locul loc. Dar,
admiţând chiar că cineva ajunge să le rupă vraja, ei sunt atât de slabi, că un altul îi va vrăji din nou.
Toţi nu se gândesc decât să meargă să găsească pe cineva pentru a-i vindeca, a-i controla, a-i linişti.
De aceea rămân ignoranţi, slabi, vulnerabili.
Ei bine, aici, nu este aşa. Aici, nu sunteţi consolaţi, nu sunteţi uşuraţi, nu sunteţi vindecaţi, ci
vi se dau mijloace, arme, metode, pentru ca să fiţi voi cei care să deveniţi inteligenţi, puternici, de
neînvins. Şi este mult mai bine. Dar cum voi căutaţi facilitatea, găsiţi că aici nu este nimic şi nimeni
care să vă poată ajuta. Ei bine, aici vă înşelaţi! Dacă cineva poate într-adevăr să vă ajute, şi nu
pentru o zi sau două, ci pentru eternitate, acela sunt eu. Doar că voi nu-mi cereţi decât un singur
lucru: să deschideţi gura şi să înghiţiţi remediul; pentru că vă este indiferent dacă este doar un
paleativ. Când veţi înţelege că trebuie să învăţaţi să vă descurcaţi voi înşivă?
Aici vi se dau toate mijloacele, încercaţi cel puţin să vă serviţi de ele! Dar dacă cel mai mare
Maestru face o minune pentru a vă vindeca şi a vă proteja cât timp va dura aceasta? Asta depinde
voi: dacă ştiţi să vă serviţi de Lumină şi de cheile pe care vi le dă, aici, da, este definitiv, deoarece
atunci voi înşivă, sufletul vostru, Spiritul vostru, este cel care intră în acţiune.
Cunosc natura umană: vouă v-ar place să mă auziţi spunând: "Contaţi pe mine; vă voi salva
din toate pericolele; vă voi vindeca de toate bolile, vă voi face fericiţi". Ei bine, nu, şi dacă cineva
v-o spune înseamnă că el are interesul să vă înşele. Vă spun: contaţi pe Marile Adevăruri pe care vi
le dau; acceptaţi-le în voi, întăriţi-le, însufleţiţi-le, hrăniţi-le şi veţi vedea rezultatele. Astăzi am
distrus poate câteva din iluziile voastre, dar pentru Adevăr, pentru binele vostru am făcut-o.
Voi contaţi întotdeauna pe mine. Este foarte bine, doar că, iată, chiar cel mai mare Maestru
nu poate să facă nimic dacă discipolul nu posedă, cel puţin în germene, virtuţile pe care Maestrul le
poate hrăni şi face să rodească.
Dacă părinţii vor să aibă un copil, care va reuşi mai târziu într-un domeniu particular, trebuie
ca ei să se gândească să depună în el, încă de la concepţie, elemente adecvate, deoarece nici un
profesor, nici un educator nu poate să dezvolte la un copil calităţi pe care nu le posedă cel puţin în
germene. Deci, nu acuzaţi un Maestru că este incapabil să vă facă divin, dacă voi nu aveţi în interior
elemente divine. Dar dacă voi le aveţi, el este capabil - ca nimeni altcineva - să le facă să rodească.
În acelaşi mod, alchimiştii spun că nu se poate fabrica aur decât dacă au cel puţin ca punct de
plecare o particulă de aur.
Este, deci, adevărat că un Maestru poate să facă multe lucruri, dar doar pentru cel care
posedă, deja, aspiraţii divine, care are un ideal înalt, altfel nu poate nimic. De aceea un Maestru nu
încearcă să oblige pe nimeni să ia o direcţie sau alta, el ştie că este inutil. Dacă cineva este închis,
obtuz, Maestrul îl va lăsa în pace. Şi este încă una din diferenţele care există între adevăraţii şi falşii
Maeştri. Un fals Maestru va utiliza toate mijloacele de care dispune pentru a vă obliga să luaţi
direcţia pe care o doreşte. Pe când un adevărat Maestru, care ştie că nu are dreptul să violenteze
făpturile, vă va vorbi, vă va da explicaţii, se va ruga pentru voi şi asta este tot. Dacă voi vreţi să
alegeţi Infernul, el vă va explica ceea ce vă aşteaptă, dar nu vă va împiedica. Cel care vrea să se
distrugă are tot dreptul, nimeni nu-l poate împiedica, nici chiar Domnul. Dovada? El îi lasă pe
oameni să-şi facă toate nebuniile şi să-şi spargă capul. Ce vreţi, El le respectă libertatea.
Veţi spune: "Dar dumneavoastră, dumneavoastră nu ne lăsaţi liberi, tot timpul, în
conferinţele dumneavoastră, insistaţi, ne hărţuiţi". Ah, da, asta este adevărat, dar există, totuşi, o
nuanţă pe care voi trebuie s-o admiteţi: vă vorbesc, vă explic, dar nu vă forţez, nu vă violentez. Caut
să vă influenţez, este adevărat, dar ce face Soarele? Nu caută şi el să vă influenţeze? El încălzeşte,
el străluceşte: nu este aceasta o influenţă? Dacă voi nu vreţi să fiţi influenţaţi, trebuie să vă
ascundeţi. Iar stelele, munţii, lacurile, râurile, plantele, animalele, oamenii, toţi au puterea de a vă
influenţa, dar voi, voi aveţi libertatea de a vă îndepărta, sau de a rămâne sub această influenţă. O
fată drăguţă: oare nu prin simpla ei prezenţă îi influenţează pe toţi băieţii? Ba da, dar nu i se poate
reproşa; este în firea lucrurilor. Cei care nu vor să fie influenţaţi nu au decât să nu meargă să
danseze cu ea!
Atunci şi eu vă influenţez, de ce aş face excepţie? Dar eu nu vă forţez. Dacă voi aţi venit
pentru a mă asculta, asta înseamnă că acceptaţi să fiţi influenţaţi. Nu eu sunt cel care am venit să vă
caut, voi aţi venit în mod liber. A fi liber înseamnă a putea să alegeţi să vă plasaţi sau nu sub o
anumită influenţă. Din moment ce voi acceptaţi să vă plasaţi sub influenţa vocii mele, a privirii
mele, a gesturilor mele, a gândirii mele, nu puteţi să-mi reproşaţi nimic; dacă nu vreji să fiţi supuşi
influenţei mele, nu veniţi. Eu nu pot să suprim totul în mine sub pretextul de a vă lăsa libertatea.
Singurul lucru pe care nu am dreptul să-l fac este de a vă influenţa în direcţia răului, adică de a vă
împinge spre disperare, îndoială, revoltă, ură. Dar de a vă lumina, de a vă calma, de a vă duce spre
Dumnezeu, da, am dreptul şi este ceea ce am încercat totdeauna să fac. Voi trebuie chiar să doriţi ca
eu să continui, cât mai mult timp posibil, deoarece voi sunteţi cei care beneficiaţi. Acum, dacă voi
nu vreţi, este treaba voastră
Câte persoane n-am avertizat despre ceea ce li se va întâmpla dacă vor continua pe drumul
pe care s-au angajat! Nu le-am lăsat să se rătăcească fără a le lumina, dar ele nu mă credeau, ştiau
mai bine decât mine ceea ce trebuiau să facă. Şi bineînţeles, acuma când li s-au întâmplat
nenorocirile pe care le-am prevăzut - şi era aşa de uşor de prevăzut - eu sunt cel care trebuie să repar
totul şi, dacă nu o fac, tot eu sunt de vină. Deci, să raţionăm un pic: eu nu sunt, deci, aici pentru a
instrui oamenii, pentru a-i conduce pe calea cea bună, ci pentru ca ei să-şi poată face liniştiţi toate
prostiile, toate nebuniile... Iată rolul meu să aranjez şi să repar tot ceea ce alţii au demolat. Şi
admiţând că eu o fac, credeţi voi că este într-adevăr o soluţie? Nu, va fi mai rău. Atâta timp cât
oamenii nu au suferit, atâta timp cât ei nu au înţeles nimic, va fi mai rău. Trebuie deci, lăsaţi un pic
să sufere, pentru ca să-şi dea seama că trebuie să se cuminţească şi să-şi dezvolte discernământul.
Dacă le aplanaţi totdeauna dificultăţile, nu vor avea niciodată o vedere exactă a stării şi a situaţiei
lor, nu vor aprecia niciodată valoarea lucrurilor, vor rămâne pentru totdeauna inconştienţi şi ingraţi.
Este ceea ce mulţi părinţi nu au înţeles-o. Sub pretextul că îşi iubesc copiii, nu-i lasă
niciodată să sufere şi să se ardă puţin pentru a primi o lecţie. La cel mai mic incident ei sunt acolo
pentru a rezolva totul. Ei bine, nu, nu aceasta este iubirea şi nu aşa acţionează Domnul şi Natura.
Trebuie să-i ajutaţi pe oameni, dar dându-le explicaţii, luminându-i, iar după aceea, când încep să
fie conştienţi de situaţie şi să sufere, se poate încerca să li se îndepărteze greutăţile. Da, deoarece
abia în acest moment vor aprecia ajutorul care li se aduce şi vor deveni prudenţi, rezonabili, vor lua
hotărâri bune. Dacă nu acţionaţi astfel, nu numai că nu faceţi bine la nimeni, dar încurajaţi
nebuniile, crimele şi toate ilegalităţile.
Aici, vi se dă esenţialul; ce aşteptaţi voi pentru a lucra cu aceste elemente? Sunt Mari
Adevăruri pe care nu trebuie să le trataţi cu uşurinţă, ci să le acceptaţi cu seriozitate în viaţa voastră,
deoarece, poate, nu veţi avea după aceea pe nimeni să vă ajute. Trebuie să ştiţi că nu aveţi dreptul să
faceţi lucrurile numai după capul vostru; trebuie totdeauna să vă întrebaţi: "Oare ceea ce doresc să
fac este dorinţa Cerului sau doar propria mea voinţă?" Dar discernământul lipseşte şi, chiar atunci
când ştiţi ceea ce trebuie să faceţi, faceţi tocmai contrariul.
Cineva vine să mă vadă şi mă întreabă: "Maestre, spuneţi-mi cum să acţionez pentru a ieşi
din dificultăţile mele, şi o voi face". Bine, eu sunt de acord, îi spun, el promite că o va face, dar,
două minute după aceea, a uitat toate sfaturile mele şi continuă exact ca mai înainte. De ce? Pentru
că există în om alte tendinţe, alte Entităţi care-l sfătuiesc şi ele, pentru a-l antrena spre ruina sa, şi el
ascultă aceste Entităţi. Ce trebuie să facă atunci pentru a nu se lăsa antrenat? Trebuie să se
cramponeze şi să nu asculte pe nimeni. Din moment ce nu vroia să-l asculte pe maestrul său, să-l
asculte! Ei nu, el face invers. Iar dacă Maestrul îi pune după aceea întrebarea: "De ce nu aţi făcut
ceea ce aţi promis?" În acest moment el plânge, este nefericit, regretă. El este conştient; dar de ce a
ajuns aici? Pentru că a deschis porţile Spiritelor răufăcătoare.
Când aţi făcut totul pentru a pierde controlul asupra voastră abandonându-vă Entităţilor
inferioare, care au interesul să-i piardă pe oameni, nu mai puteţi acuza pe nimeni, decât pe voi
înşivă şi să vă spuneţi: “Ah! Nu am lucrat cum trebuie, nu am studiat bine", şi să preluaţi
conducerea pentru a restabili lucrurile. Evident, este nevoie de timp; când de ani de zile v-aţi
deformat creierul prin tot felul de gânduri şi activităţi dezordonate, cum vreţi să-l redresaţi în câteva
minute? Trebuie, din nou, să lucraţi corect timp de ani de zile înainte de a obţine rezultate bune.
Oamenii nu cunosc Legile: ei şi-au petrecut viaţa făcând prostii şi, atunci când decid să
ia o altă orientare, îşi imaginează că cineva poate să repare în cinci minute toate pagubele pe
care aceste prostii le-au produs în ei. Îşi pot imagina tot ceea ce vor, dar, din nefericire, este
imposibil. Aşa cum a trebuit mult timp pentru a se distruge, trebuie şi mult timp pentru a se
restabili. Dar oamenii sunt, într-adevăr, de o mare naivitate! Ei cred că este posibil să
redreseze, dintr-o singură lovitură, ceea ce au deformat timp de ani de zile. Iar dacă un Maestru
nu este capabil să transforme într-o zi un dezmăţat sau un criminal într-un Sfânt, ah, atunci,
înseamnă că nu este un Maestru! Ia priviţi ce raţionament!
De ani de zile v-am dat numeroase metode de purificare şi de protecţie cu Lumină, culori,
astfel ca voi să ajungeţi să formaţi în jurul vostru o barieră de netrecut pentru Spiritele Răului. Prin
vibraţiile sale intense, Lumina îndepărtează şi dezagregă aceste Spirite. De aceea voi trebuie, într-
adevăr, să lucraţi cu Lumina şi, prin meditaţie, rugăciune, să faceţi să intre această Lumină în voi. În
realitate, când eu spun Lumină, este vorba de Entităţi benefice, şi, odată aceste Entităţi instalate în
voi, le împiedică pe celelalte, malefice, să penetreze.
Asta nu vrea să spună că, atunci când veţi avea o aură puternică, o fortăreaţă de Lumină, nu
veţi fi niciodată deranjaţi sau asaltaţi. Din nefericire, atâta timp cât sunteţi pe Pământ nu sunteţi
niciodată, într-adevăr, la adăpost de asalturi şi de bătălii. Dar, totuşi, dacă sunteţi bine baricadat cu
Lumină, este altceva. Chiar şi Iniţiaţii sunt obligaţi să se protejeze. Da, chiar cei mai tari, cei mai
puternici dintre ei, trebuie, fără încetare, să se gândească, să pună între ei şi Spiritele Răului care vin
să-i asalteze, bariere de Lumină, cercuri de flăcări. Şi, iată, că oamenii slabi, ignoranţi, îşi
imaginează că nu au nevoie de nici o protecţie! Vine momentul să înţelegeţi importanţa, gravitatea a
tot ceea ce vă explic; altfel veţi fi ia îndemâna tuturor curenţilor nocivi.
Unii vor spune: "Dar pentru a ne proteja putem folosi talismane". Mulţimea crede mult în
puterea talismanelor; şi eu ia fel, cred, chiar mai mult decât alţii, doar că credinţa mea este cu totul
diferită. Eu cred în puterea unui talisman dacă lucraţi psihic şi fizic în armonie cu ceea ce el
reprezintă, cu ceea ce el conţine ca puteri şi virtuţi, deoarece atunci îl întăriţi, îl hrăniţi. Dacă acest
talisman este impregnat de puritate, pentru ca el să continue să fie eficace, voi trebuie să trăiţi o
viaţă pură; dacă el este impregnat de forţă, voi trebuie să vă exersaţi pentru ca forţa să fie alimentată
etc. Dar dacă voi contaţi pe el fără a face nimic care să fie în acord cu proprietăţile sale, după câtva
timp el nu mai acţionează şi chiar moare. Un talisman nu este, într-adevăr puternic decât dacă îl
susţineţi prin propria voastră viaţă.
Medicina i-a obişnuit foarte prost pe oameni. Fie că este vorba de dureri de cap, crize de
ficat sau crampe de stomac; ei vor putea să meargă întotdeauna să caute într-o farmacie un remediu
pentru a le calma durerea. Există chiar şi pilule pentru a vă regăsi veselia când sunteţi trist! Din
nefericire în Viaţa spirituală nu există pilule. Clarviziunea, puterile magice, virtuţile care par să facă
din voi un Iniţiat, voi înşivă sunteţi cei care trebuie să le dezvoltaţi. Chiar dacă vă serviţi de cărţi,
ele, la fel, vă dau exerciţii de făcut. Oh! evident, dacă voi ţineţi neapărat, veţi sfârşi prin a găsi un
şarlatan care vă va promite Cerul şi Pământul. Dar el va începe prin a vă lua toţi banii şi apoi "la
revedere, la revedere!", nu veţi mai vedea pe nimeni. Dar atunci încercaţi să nu vă mai plânge
pentru că voi sunteţi cei care aţi vrut-o: când căutaţi prin toate mijloacele să vă faceţi excrocaţi,
reuşiţi.
Un veritabil Maestru vă prezintă toate metodele, dar voi sunteţi cei care trebuie să lucraţi pentru a
obţine ceea ce doriţi. EI nu o va face în locul vostru, aceasta nu v-ar servi, de altfel, la nimic. Pentru
a se menţine, o achiziţie spirituală, un dar psihic trebuie să vină din interior, din eforturile voastre,
din activitatea voastră. Deci, un Maestru poate să vă deschidă uşi, dar voi sunteţi cei care trebuie să
intraţi, el nu vă va împinge cu forţa; iar dacă el vede că avansaţi vă va deschide noi uşi. De fiecare
dată când Maestrul vede că faceţi progrese, vă prezintă un grad mai avansat şi voi sunteţi cei care
trebuie să depăşiţi acest nou grad. Dar, ca şi copiii care vor totdeauna să fie ţinuţi in braţe,
majoritatea oamenilor nu fac nimic pentru a se depăşi: le este frică! Le este frică de această
perfecţiune pe care o doresc, totuşi, dar pe care nu o realizează niciodată, pentru că, în interior,
rămân încă prea multe lucruri care nu sunt clare pentru ei.
Încetaţi, deci, să mai aşteptaţi ca cineva, dintr-o dată, punând mâna asupra voastră, sau
pronunţând câteva formule magice, să vă dea iluminarea. Nimeni, nici chiar Maestrul vostru care
stă aproape de voi, nu o va face. Nu aşteptaţi miracole. Cele mai mari miracole sunt deja aici, în
jurul vostru, la fiecare minut din zi. Cereţi mereu evenimente senzaţionale, dar chiar dacă aceste
evenimente se produc, cei care asistă uită foarte repede. Au existat în trecut Iniţiaţi care făceau
minuni. Bineînţeles, câtva timp oamenii erau impresionaţi, dar aceasta nu-i împiedica să continue să
se amuze şi să comită crime.
Şi priviţi-L pe Iisus: el făcea miracole în faţa unei mulţimi care se minuna... şi după ce l-au
primit triumfal în Ierusalim strigând: "Osana, Fiul lui David!", puţin timp după aceea, aceeaşi
mulţime striga: "Crucificaţi-L!" Deci, deseori, a face miracole nu serveşte decât la amuzamentul
publicului. Miracol pentru mine este Soarele care răsare, o floare care se deschide, un copil care
surâde, o insectă care-şi croieşte drum prin iarbă. Miracolele sunt stelele, este omul însuşi, modul în
care este construit... Iar cel mai mare miracol, este transformarea inimii umane. De ce? Pentru că
este lucrul cel mai dificil.
Pentru a se transforma, fiecare trebuie să fac eforturi, deoarece transformarea nu poate să
vină în mod mecanic, din exterior. Hinduşii spun: "Când discipolul este pregătit, Maestrul apare".
Această frază este foarte profundă, Ea arată că întotdeauna discipolul este cel care trebuie să facă
efortul pentru, a atrage ajutorul. Odată ce eforturile sunt făcute ajutorul va veni, este sigur. Există o
Lege universală a iubirii şi a întrajutorării, dar ea nu se poate declanşa decât dacă voi înşivă faceţi
eforturile.
Nu mai contaţi pe miracolele pe care, după părerea voastră, Maestrul vostru trebuie să le
facă pentru voi şi astfel veţi avansa rapid, deoarece în acest moment Maestrul vostru poate să vă
ajute mult mai bine. Pare misterios, dar, de fapt, când sunteţi aici totdeauna vă fixaţi asupra cuiva,
aşteptând totul de la el, şi îl paralizaţi. El nu poate să facă nimic pentru voi şi voi rămâneţi sterili.
Deci munciţi, pregătiţi-vă; în momentul în care veţi fi pregătiţi veţi primi ajutor. Este exact ca în
lucrarea alchimică: atunci când materia îndelung şi răbdător elaborată de alchimist este pregătită,
Spiritul universal coboară pentru a o însufleţi, iar apoi, cu o foarte mică cantitate din această
materie, alchimistul poate să transforme toate metalele în aur.
Creştinii sunt, aici, mândri de Iisus: "Domnul nostru Iisus... Nimeni nu este mai mare decât
el!" Da, dar Iisus este Iisus... Iar ei, ce sunt ei? Nişte slabi şi leneşi care nu fac nimic pentru a deveni
ca Iisus... Nu este suficient să vă bucuraţi că Iisus a fost o divinitate. Măreţia lui Iisus nu-i
autorizează pe creştini să rămână nişte sărmani indivizi; şi ei, la fel, trebuie să încerce să-L imite.
Şi ceea ce spun aici nu este adevărat doar pentru creştini: toţi, musulmani, budişti, evrei sunt
mândri pentru că au în spatele lor pe Mahomed, Buddha, Moise şi toate Cărţile sacre. Faptul că ei
înşişi sunt slabi; întunecaţi, răi, aceasta nu are nici o importanţă; ei aparţin unei Religii formidabile,
şi se laudă ca ea. Priviţi doar cum creştinii îl celebrează pe Iisus, naşterea lui Iisus: ce eveniment
extraordinar, trebuie sărbătorit! Şi cum? Făcând chefuri, îmbătându-se... Iisus este în mod sigur
fericit şi mândru să vadă că i se celebrează naşterea printr-o conduită total opusă Învăţăturii Sale.
Vine epoca în care omul trebuie să înceteze să mai conteze pe grandoarea Religiei lui şi a
fondatorilor săi şi să se preocupe de ceea ce este el însuşi. Bineînţeles, să se sprijine pe Iniţiaţi, pe
Cărţile sacre, este normal, este chiar de dorit; dar a face paradă cu Religia sa şi a rămâne el însuşi
fiinţa cea mai mediocră, nu, aceasta nu trebuie să mai existe.
Văd că mulţi printre voi îşi spun: "Ah! Maestrul nostru, el este formidabil, el face asta, el
face aia", dar ei nu vor face nimic pentru a se ameliora. Atunci, eu nu sunt atât de fericit ca să se
gargarisească aşa cu numele meu, fără a face eforturi pentru a imita modul meu de a acţiona, sau de
a încerca să vadă lucrurile ca mine. Pentru fraţi şi surori, ceea ce fac eu este treaba mea, dar ei
continuă în mod liniştit să facă ce le place. Ei pun fotografia mea peste tot, vor merge să se bată,
dacă trebuie, pentru a susţine că ei au cel mai bun Maestru, cel mai mare, extraordinar, dar a-l imita
în atitudinea sa, în filozofia sa, nu. Un Maestru este făcut pentru a fi glorificat, asta este tot, dar
nu poate fi imitat. Dumnezeule, ce mentalitate! Şi voi nu puteţi să spuneţi că ceea ce eu vă
povestesc aici este fals. Deci, şi voi, încetaţi să mă mai slăviţi şi decideţi-vă să luaţi câte ceva din
Ideile mele şi să le aplicaţi; va fi mult mai bine.
A venit acum timpul să nu vă mai conduc ca pe nişte copii. La ce serveşte oare să aveţi un
Maestru dacă voi continuaţi să trăiţi oricum? Maestrul este ireproşabil - şi el trebuie să fie
ireproşabil - iar aceasta vă ajunge. De altfel eu ştiu bine că dacă mi-aş permite cea mai mică
încălcare, voi aţi fi indignaţi şi m-aţi părăsi spunând că v-am decepţionat pentru că nu mai
corespund imaginii pe care voi v-o faceţi despre un Iniţiat, despre un Maestru. Eu, eu trebuie să fiu
ireproşabil, pe când voi, voi puteţi să vă permiteţi totul! Voi plasaţi Iniţiaţii într-o lume aparte; este
foarte onorant pentru ei, ei sunt foarte flataţi, dar ar fi preferabil ca şi voi să intraţi în aceeaşi lume
ca şi ei, deoarece vă veţi simţi obligaţi să vă amelioraţi modul vostru de trai. Voi gândiţi că Iniţiaţii
sunt foarte puri, foarte nobili şi că ei trebuie să existe, dar ceea ce faceţi voi, ce importanţă are? Ei
bine, tocmai asta este foarte important.
De acum înainte trebuie să învăţaţi să cereţi de la voi înşivă ceea ce voi cereţi de la Iniţiaţi.
Voi doriţi ca ei să fie cinstiţi, ca ei să nu vă rătăcească, ca ei să vă ajute? Ei bine, cereţi aceleaşi
lucruri de la voi înşivă, în relaţia voastră cu de alţii.
Dacă voi luaţi în serios toate Adevărurile pe care vi le-am prezentat timp de ani de zile, dacă
în fiecare zi vă opriţi asupra fiecăruia din aceste Adevăruri ca asupra unei Fiinţe care vă vine din
Cer, o lume nouă se va descoperi în faţa voastră. Nu uitaţi că Entităţile de sus observă cum
consideraţi Adevărurile pe care vi le aduce un Maestru. Un Maestru este ca un trimis, un ambasador
care reprezintă o întreagă ţară - Cerul -, şi având pentru el consideraţie, voi arătaţi că respectaţi şi
ţara care 1-a trimis. Cerul mă inspiră să vă spun ceea ce este necesar pentru evoluţia voastră şi, dacă
voi nu luaţi cuvintele mele în serios, cum aţi putea să-l convingeţi de respectul vostru şi iubirea
voastră? Nu veţi putea şi, văzând neglijenţa voastră, cerul vă va retrage ajutorul.
Pentru a atrage bunăvoinţa Cerului trebuie să începeţi cu începutul: trebuie să luaţi în serios
trimişii săi. Voi nu ştiţi câte Spirite s-au angajat să vă ajute prin mine. Da, mii de Entităţi au venit
pentru a vă ajuta să evoluaţi şi, dacă voi consideraţi toate acestea cu uşurinţă, cu atât mai rău pentru
voi; eu continui să-mi fac lucrarea mea, chiar dacă voi nu o înţelegeţi. O voi face în pofida voastră
şi voi fi cel care voi beneficia de ea. Aş vrea ca şi voi să puteţi beneficia, dar să o ştiţi: nu va fi
posibil decât dacă veţi începe să înţelegeţi câte Entităţi şi Forţe sunt angajate în această lucrare a
marii Fraternităţi Albe Universale şi dacă decideţi să vă schimbaţi viaţa pentru a participa serios la
această lucrare.

VIII - DISCIPOLUL ÎN FAŢA MAESTRULUI

Polarizarea este o metodă psihologică pe care trebuie să ştiţi să o utilizaţi. Când două
persoane sunt polarizate în mod identic, aceasta nu dă rezultate bune. Imaginaţi-vă un cuplu: soţul,
furios, strigă şi gesticulează. Dacă şi soţia face la fel, ei se vor omorî unul pe celălalt. Trebuie, din
contră, ca ea să aibă inteligenţa de a se polariza negativ, ca ea să accepte fără a spune nimic, ca ea să
surâdă: “Da, dragă, foarte bine dragă…” şi atunci el se calmează, înţelege chiar că a mers prea
departe şi îşi cere scuze.
Această Lege a polarizării priveşte numeroase domenii. Dacă un discipol merge lângă
Maestrul său şi, în loc să-l asculte, începe să discute, să-i ţină piept, el nu poate să facă nici un fel de
progres. Văzând aceasta, Maestrul nu insistă. Cum vreţi voi să puneţi apă într-o sticlă deja plină?
Lichidul se va risipi în praf şi va fi pierdut. Un discipol inteligent ştie să se polarizeze: lângă
Maestrul său devine receptiv, ascultă, primeşte Adevărurile pe care i le dă şi pleacă îmbogăţit.
Bineînţeles, un discipol nu trebuie să meargă lângă Maestrul său pentru singurul scop de a
lua cunoştinţe. Şi el trebuie să-i aducă ceva Maestrului său. Veţi spune: "Dar ce poate să dea un
discipol Maestrului său?" Veţi vedea.
Peste tot, în toate ţările, este un obicei de a aduce un cadou persoanelor cărora le faceţi o
vizită. Este o foarte veche tradiţie bazată pe o Lege după care nu trebuie să vă prezentaţi niciodată
la cineva cu mâinile goale. Trebuie să mergeţi întotdeauna în faţa altora cu dorinţa de a le aduce
ceva, şi chiar eu v-am spus foarte des cât este de important de-a nu saluta pe cineva dimineaţa cu un
vas gol, deoarece îi aduceţi vid pentru toată ziua. Să nu vă gândiţi că aici este vorba de o superstiţie,
de care oamenii foarte evoluaţi din secolul al XX-lea trebuie să se debaraseze. Nu este o superstiţie,
este o Lege a Lumii spirituale care a fost deseori verificată.
Deci, atunci când veţi merge să faceţi o vizită cuiva, încercaţi să nu vă prezentaţi niciodată
în faţa lui cu un vas gol, ci încercaţi să vă încărcaţi prin gândire cu tot ceea ce există mai bun: flori,
fructe, aur, Lumină, binecuvântări. Trebuie, totdeauna, să vă obişnuiţi să daţi şi să daţi ceea ce
există mai bun pentru celelalte fiinţe. Evident, nu este o filozofie foarte răspândită printre oameni;
majoritatea sunt mai ales instruiţi să ia; peste tot unde merg, ei nu se gândesc decât să ia, iar
lucrurile şi fiinţele nu-i interesează decât în măsura în care ei pot să se servească de ele. Chiar
atunci când ei vin într-o Şcoală iniţiatică, lângă un Maestru, dorinţa lor este de a lua. Iar după câtva
timp, cum nu există prea multe lucruri de luat - făcând excepţie Adevărurile care nu-i interesează
aşa de mult - ei se plictisesc şi pleacă.
Iar acum vă voi da o metodă: gândiţi-vă că există în voi un pământ minunat de cultivat, că
sunteţi ca o grădină în care cultivaţi tot felul de flori şi de fructe şi că venind aici, aduceţi pentru
alţii produsele acestei grădini. Nu puteţi încă să vă imaginaţi senzaţiile pe care le veţi simţi. Din
cauza acestei dorinţe, de a face ceva pentru ceilalţi, porţi se vor deschide în faţa voastră, totul vă va
părea nou şi veţi face fără încetare noi descoperiri. Atunci când vreţi să daţi, să aduceţi ceva altora,
viaţa ţâşneşte în voi.
De aceea când discipolul vine lângă Maestrul său, el trebuie să aibă dorinţa de a aduce
cadourile sufletului şi Spiritului său. Nu este suficient ca el să vină cu intenţia de a primi
Învăţământul Maestrului său, înţelepciunea sa, Lumina sa; şi el, în sine însuşi, trebuie să aducă ceva
în schimb, altfel nu va vedea nimic, nu va înţelege nimic şi va pleca slab şi mediocru, aşa cum a
venit. În Orient, când un Discipol merge lângă Maestrul său, el nu se prezintă niciodată cu mâinile
goale; el aduce măcar un fruct sau o floare. Maestrul nu are în mod sigur, nevoie, dar este o tradiţie
care învaţă pe discipol să nu aştepte totul de la Maestrul său. Ceea ce trebuie ca discipolul să aducă
Maestrului său nu este atât un fruct sau o floare, ci o stare de conştiinţă elevată, deoarece doar în
acest moment el va putea să beneficieze de bogăţiile Învăţământului său.
Mulţi vin aici păstrând o stare de spirit personală şi chiar anarhică. Şi iată că eu am un
limbaj cu care voi trebuie să vă conformaţi. Am un diapazon care îmi dă nota "la" şi dacă vreţi să
cântăm împreună o bucată muzicală trebuie să luaţi tonul după diapazonul meu, iar nu eu pe al
vostru, deoarece voi sunteţi toţi acordaţi în mod diferit şi dacă eu iau tonul după unul dintre voi,
apoi după un altul, nu vom termina niciodată. Dacă trebuie să mă conformez gusturilor, dorinţelor,
proiectelor, programelor, dorinţelor, capriciilor fiecăruia, ar trebui secole până ce armonia să se
instaleze. Când voi fi reuşit să mă armonizez cu unul, care posedă lungimea sa de undă personală,
nu voi mai fi în armonie cu ceilalţi. Iar dacă eu vibrez doar în armonie cu unul, apoi doar cu altul,
oare veţi avea toţi răbdare să aşteptaţi sfârşitul? Prea multe lungimi de undă diferite; este ca şi cum
o sută de staţii de radio s-ar apuca să vorbească de-o dată: ce cacofonie!
Atunci, eu văd o soluţie foarte simplă: să luaţi toţi aceeaşi lungime de undă, iar totul se va
aranja. voi înşivă veţi vedea rezultatele: plecând de aici, veţi simţi că totul în voi vibrează altfel, că
nu mai aveţi nici îngrijorări, nici nelinişti. Asta înseamnă că v-aţi decis să vă acordaţi toţi la o
singură lungime de undă: a mea. Oare aceasta vrea să spună că vreau să vă acaparez, să vă
hipnotizez, să vă aservesc? Nu. Când voi sunteţi între voi, vibraţi toţi lungimile de undă pe care le
vreţi, sunteţi liberi; strigaţi, cântaţi, urlaţi atât cât vreţi; nimeni nu are dreptul să vă împiedice. Dar
din moment ce aţi ales să veniţi aici, ei bine, în interesul armoniei colective, acordaţi-vă cu mine:
este cea mai bună atitudine, cea mai eficace... cea mai economică. Atât timp cât sunteţi aici, trebuie
să vorbiţi limba ţării.
Dacă decideţi să vă puneţi în armonie cu mine, voi veţi fi cei care veţi beneficia. Eu nu vă
spun aceasta pentru a vă vrăji sau pentru a vă domina, ci pentru că este în interesul vostru: dacă
sunteţi toţi acordaţi la vibraţiile mele, la Ideile mele, la gândurile mele, veţi profita mult mai bine de
sejurul vostru aici. Pentru că voi o ştiţi: singura mea grijă este de a vă fi util, nu am altă preocupare.
Când vin aici mă ocup fără încetare de voi. Chiar când nu vă zic nimic, în forul meu interior eu vă
vorbesc, vă explic ceea ce aveţi nevoie. Am întotdeauna dorinţa de a vă vedea fericiţi, în pace,
pentru că pentru mine fericirea este de a-i vedea pe oameni fericiţi. Eu sunt trist când nu ajung să vă
mulţumesc, asta o ştiţi, dar atunci când vă văd fericiţi, radianţi, eu mă întorc satisfăcut la mine şi îi
mulţumesc Creatorului.
Dacă nu vă este frică să vă puneţi voi înşivă în acord cu mine, veţi beneficia, pentru că v-o
spun: singura mea dorinţă este de a vă fi util. Atunci când noi suntem împreună, chiar fără să ne
spunem nimic, dacă sunteţi branşaţi, acordaţi cu mine, aveţi mult mai multe posibilităţi de a capta
gândurile mele, de a primi câteva din particulele pe care le trimit în spaţiu... şi voi sunteţi cei care
veţi câştiga. Cei care au verificat aceasta, de ani de zile sunt convinşi; nu este cazul nici măcar să
vorbească, ei ştiu că această atitudine, acest acord, această armonie au rezultate benefice asupra lor.
Când veţi fi pe aceeaşi lungime de undă ca mine, când veţi avea aceleaşi gânduri, aceleaşi
sentimente, aceleaşi preocupări ca şi mine, se vor produce poate descoperiri în voi, veţi capta
vibraţii noi şi, cum eu nu sunt decât un conducător, nu vreau să fiu altceva decât un conducător
pentru ca Lumea divină să poată să vă ajute prin mine: grijile voastre, supărările voastre, chinurile
voastre vor dispărea. Iată ceea ce eu doresc din toată inima.
Într-o orchestră sau într-un cor toţi trebuie să respecte partitura, la fel ca şi ritmul sau
nuanţele indicate de dirijor. Nici un cântăreţ, nici un muzician nu are dreptul să facă ceea ce-i place:
altfel ar fi o cacofonie îngrozitoare. Ei bine, o orchestră, un cor este un simbol al acordului, al
armoniei care trebuie să domnească între fiinţe, o armonie care nu se vede, din nefericire, aproape
nicăieri. Toţi au învăţat să nu facă decât după capul lor, nimeni nu se gândeşte să se acordeze, să se
armonizeze cu ceilalţi. Iar această stare de dizarmonie este atât de curentă, atât de răspândită în
lume, încât şi atunci când intraţi într-o şcoală iniţiatică voi continuaţi să cultivaţi această atitudine
anarhică. Fiecare vrea să nu facă decât după capul său, iar instructorul, sărmanul, este aici singur
pentru a privi această dezordine.
Trebuie să înţelegeţi, de acum înainte, că un instructor este ca un şef de orchestră: el este aici
pentru a face să domnească armonia; de aceea fiecare trebuie să se sincronizeze cu el. El reprezintă
diapazonul şi atunci când toţi se vor fi acordat, ei vor fi ca nişte harpe abia atinse de vânt, care vor
face să se audă o muzică minunată. Trebuie un diapazon, iar acesta este rolul unui instructor;
discipolul trebuie să înţeleagă: raţiunea de a fi a unui instructor este de a introduce şi de a menţine
armonia. Atâta timp cât fiecare în colţul său nu face decât ceea ce-i convine, nimeni nu va progresa.
Dar să mă înţelegeţi bine: dacă discipolul trebuie să se acordeze cu Maestrul său, este pentru
că Maestrul, el însuşi, este capabil de a-l acorda cu Viaţa universală, cu Viaţa divină. Da, altfel care
ar fi după voi preocupările unui Maestru?...În fiecare zi, de mai multe ori, el încearcă să se pună în
armonie cu Cerul, să vibreze la unison cu el, iar această armonie poate s-o comunice după aceea
discipolilor săi.
Eu sunt, deci, pentru voi ca un diapazon, iar dacă voi vreţi să vibraţi în armonie cu Lumea
cerească, încercaţi să vă acordaţi cu filozofia pe care eu v-o aduc, altfel, chiar rămânând toată viaţa
voastră într-o şcoală iniţiatică, nu veţi avansa. Voi aţi venit aici de bunăvoie, nu v-am luat de gât
pentru a vă face să veniţi; dar voi, dacă nu aveţi nici o dorinţă de a vă acorda cu mine, sejurul vostru
aici va fi inutil, vă veţi ocupa mai bine timpul vostru mergând să vă amuzaţi în altă parte... Da,
vedeţi voi, chiar raţiunea pentru care veniţi la Fraternitate nu este clară pentru voi. Învăţaţi să vibraţi
după aceeaşi lungime de undă ca şi mine şi veţi vedea toată viaţa voastră transformată, pentru că eu
m-am acordat cu alte Fiinţe, care mă depăşesc. Dacă mă acordez fără încetare cu ele este pentru a
nu comite erori, a nu face nimic rău pentru voi, pentru că eu ştiu că sunt responsabil.
Eu simt că anumiţi fraţi şi surori vin aici păstrând un sentiment de teamă, de neîncredere.
Ei nu-şi dau seama, dar, în străfundurile lor, le este frică să-şi piardă libertatea,
independenţa, le este teamă că vor slăbi; spun că nu se ştie niciodată, că un Maestru îi poate
hipnotiza, îi poate vrăji pentru ca să se servească după aceea de ei după cum îi va place. Nu, în
realitate voi nu ştiţi cum un adevărat Maestru are conştiinţa responsabilităţii sale. El ştie că va trebui
să răspundă de toate activităţile sale în faţa Cerului. Atunci, nu voi ci însuşi Cerul este cel care
contează cel mai mult pentru el... Vă voi spune mai mult chiar, că voi sunteţi pentru mine ca un
"şantier" unde lucrez. Scuzaţi-mă că vă spun acestea, dar este adevărat. Mă ocup de voi, vă
instruiesc, vă ghidez pentru că Cerul mi-a dat această sarcină, dar nu la voi mă gândesc făcând
lucrarea mea, ci la Entităţile Lumii divine pe care eu trebuie să le satisfac.
Deci, bucuraţi-vă, pentru că dacă ar fi contrariul, dacă aţi fi doar voi, cei care aţi conta
pentru mine şi nu doar Entităţile cereşti, aş fi făcut cu voi multe gafe. Dar cum în capul meu nu a
existat niciodată acest gând, că există Entităţi superioare faţă de care va trebui într-o zi să dau
socoteală, voi sunteţi cei care beneficiaţi. Dacă aş fi uitat aceste Fiinţe, pentru a nu mă gândi decât
la voi, aş fi făcut, fără să vreau, mari erori, pentru că este fatal; dacă se rupe legătura cu ele, nu se
poate face decât ceva greşit. Nu trebuie să contaţi doar pe inteligenţa umană, doar pe bunătatea
umană: când ele nu sunt inspirate de Inteligenţa şi Bunătatea divină, nu pot decât să vă ducă spre
prăpăstii.
Deci, în toc să fiţi jigniţi dacă vă spun că nu contaţi aşa de mult pentru mine, bucuraţi-vă!
Important, pentru voi, nu este să ştiţi dacă reprezentaţi ceva sau nu, ci să simţiţi dacă deveniţi mai
bogaţi mai puternici, mai înţelepţi, mai buni şi mai fericiţi. Dacă este cazul, nu vă ocupaţi de rest!
Să ştiţi doar că, în măsura în care voi faceţi parte din lucrare mea, în măsura în care am
responsabilitatea de a vă instrui în adevărata Ştiinţă, de a vă aduce pe adevăratul drum, dându-vă
ceea ce eu însumi an primit, voi contaţi mult pentru mine.
Eu doresc ca voi să veniţi de acum înainte cu mai multă încredere spre mine. Nu vreau nici
să vă domin, nici să vă lezez; nu pentru că, o repet, aveţi atâta importanţă în ochii mei, ci pentru că
ştiu că am de dat socoteală unor Fiinţe pe care este imposibil să le înşeli. Când sunteţi într-o
atitudine de receptivitate şi de încredere, pot să revelez mari Adevăruri sufletului vostru. Aceasta se
face fără ştirea voastră, dar, într-o zi, în momentul în care vă veţi aştepta cel mai puţin, când veţi
merge pe stradă, sau când veţi fi la voi acasă, dintr-o dată aceste Adevăruri vor apare în conştiinţa
voastră ş veţi fi orbiţi.

X - DIMENSIUNEA UNIVERSALĂ A UNUI MAESTRU

Nu trebuie să veniţi la Fraternitate pentru mine, Ci pentru Învăţământ, deoarece
învăţământul este bogat, vast, infinit. Dacă veniţi pentru mine, pentru că într-o zi eu v-am dat un
surâs, când s-ar putea ca, din întâmplare, să nu o mai fac, nu veţi mai veni. Nu este, deci, serios. Un
Maestru este ocupat, supraîncărcat chiar, el nu are totdeauna timpul de a da priviri şi surâsuri.
Discipolii nu trebuie să aştepte aceasta de la el, altfel vor sfârşi prin a pierde şi Maestrul lor şi
Învăţământul. Ce poate să facă un Maestru cu un discipol care nu se ataşează decât persoanei sale şi
deloc Ideilor sale? El simte că acest discipol nu se gândeşte decât să-l acapareze, să-l absoarbă şi,
ştiind cât este de periculos pentru el, face totul pentru a se îndepărta şi a scăpa. Pe când, dacă vede
că discipolul vine pentru Învăţământ, el îl susţine, îl ajută şi acest discipol inteligent a câştigat şi
Învăţământul şi pe Maestrul său. Vedeţi voi, este clar, dacă vreţi să vă apropiaţi de mine, agăţaţi-vă
de Învăţământ.
Câte scrisori nu am primit în viaţa mea de la anumite femei - care aveau mari calităţi de
altfel, eu nu o neg -, dar având o idee bizară în capul lor: doreau cu orice preţ să se mărite cu mine.
Le-am spus că eram deja căsătorit, că Fraternitatea Albă Universală este soţia mea,
logodnica mea: nu era nimic de făcut! Le-am explicat cu blândeţe (cu toate că uneori mi-a sărit
muştarul), dar ele nu ajungeau să înţeleagă faptul că nu puteam. Şi, sincer v-o spun, când văd
anumiţi fraţi şi surori care se ataşează doar de persoana mea, îmi este frică, pentru că eu ştiu toate
complicaţiile care mă aşteaptă din această cauză şi fac totul pentru a mă îndepărta. Cum să-i fac să
înţeleagă faptul că cer ceva imposibil şi periculos?
Când ştiţi să citiţi şi să descifraţi Cartea Naturii vii înţelegeţi că, dacă ordinea şi armonia
domnesc în Univers, este în mod simplu pentru că Soarele este acolo, în centru şi că acolo rămâne.
De aceea, un Iniţiat, un Maestru care este responsabil de evoluţia atâtor fiinţe umane trebuie să aibă
din timp în timp o mică conversaţie cu Soarele: "Ascultă, dragă Soare, există atât de multe persoane
care mă iubesc şi care doresc să mă atragă la ele! Ce mă sfătuieşti? Ce trebuie să fac?" Soarele îi va
răspunde: "Priveşte-mă şi fă ca mine. Planetele şi ele mă iubesc foarte mult, se învârtesc toate în
jurul meu, dar eu rămân în centru, nu mă deplasez pentru a merge spre una sau cealaltă. Şi, totuşi,
ele îmi spun: "O, dragul meu Soare, dacă aş putea să mă adăpostesc lângă tine, dacă aş putea să te
îmbrăţişez!... Vino lângă mine…” Dar eu reflectez şi gândesc: Şi eu le iubesc, şi chiar mai mult;
iubirea tuturor acestor planete reunite nu se poate compara cu imensitatea iubirii mele, pentru că în
iubirea mea nu există nici un fel de interes, ci doar Lumină, căldură şi viaţă. Dar, iată, pentru binele
lor eu sunt obligat să-mi păstrez locul, să nu fug după ele, altfel aceasta va fi un cataclism universal.
Vezi tu, trebuie să rămân în centru pentru a menţine armonia, viaţa şi fericirea peste tot în Univers.
Atunci, şi tu la fel, fă ca mine: nimic nu te împiedică să iubeşti toate fiinţele umane, să le dai
Lumină, să le inspiri, să le ridici şi să le aduci spre regiunile cereşti, dar tu nu trebuie să părăseşti
centrul". " Da, dar mi se cere!" "Oh, la, la! va răspunde Soarele, dacă acum trebuie să te duci să
mulţumeşti dorinţele şi capriciile oricui, totul se va prăbuşi!..."
O Şcoală iniţiatică este ca un sistem solar: se găsesc câteva planete şi chiar comete, din
nefericire, care se apropie, apoi se îndepărtează... Iar Maestrul care este în centru, ca Soarele,
trebuie să rămână în centru: el dă căldura sa, forţa sa, Lumina sa, binecuvântările sale, Ideile sale,
dar el nu se deplasează, el rămâne în centru. Unii care ignorau că decizia lor putea să provoace o
adevărată catastrofă, au acceptat una din discipolele lor ca soţie, iar ceilalţi discipoli văzând că
Maestrul lor se căsătorea, l-au părăsit. Maeştrii care acţionează astfel nu sunt adevăraţi Sori;
simbolic, sunt mai degrabă... ca Luna, deoarece, ca simbol, Luna este cea mai influenţabilă, e mai
instabilă, mai sentimentală şi ea e atrasă de Pământ. Au existat deja, mai multe Luni în sistemul
nostru solar; continentele sunt Luni care au căzut pe Pământ... Voi nu mă credeţi, poate, dar este
scris în Arhivele Ştiinţei iniţiatice.
Tot Iniţiaţii care au această parte lunară, adică o emotivitate şi o sentimentalitate foarte
dezvoltate, sunt atraşi de oameni, îşi schimbă locul, părăsesc centrul. Dar adevăraţii Sori raţionează,
reflectează şi rămân neschimbaţi. Asta nu vrea să spună că ei sunt reci, îngheţaţi, egoişti, nu, ci
faptul că îşi oferă iubirea, Lumina şi forţele, dar îşi păstrează locul lor în centru. Şi chiar în faţa
celor mai minunate fete, chiar în faţa prinţeselor, rămân imobili; ei spun: "Vă voi trimite razele
mele, vă voi da afecţiunea mea, dar lăsaţi-mă să rămân acolo unde sunt".
Agăţaţi-vă doar de Învăţământul pe care vi-l aduc: veţi fi fără încetare cu mine. Când văd un
suflet care lucrează pentru Lumină, eu sunt atras de el ca fluturii de lumina unei lămpi. Dar numai
cu această condiţie: ca el să lucreze pentru Lumină. Altfel, nimic nu e de făcut; nici promisiunile,
nici ameninţările nu mă fac să cedez. Eu iubesc Lumina, frumuseţea, puritatea: dacă voi munciţi
asupra acestor calităţi voi fi fără încetare cu voi, gândirea mea va fi cu voi pentru a vă susţine, a vă
ajuta, a vă proteja. Dar dacă văd că voi vreţi să mă acaparaţi doar pentru voi, fără a lăsa nimic
celorlalţi, în faţa acestei neînţelegeri, îmi este frică şi fac totul pentru a vă scăpa. Nu pentru a mă
acapara trebuie să veniţi aici, ci pentru a vă instrui şi lucra.
Atâta timp cât mă căutaţi doar în planul fizic, să ştiţi că nu voi putea niciodată să vă satisfac,
pentru că nu am timpul necesar de-a mă ocupa fizic de toţi. Când vă întâlnesc, eu pot să vă dau o
nucă, un fistic, o bomboană, un surâs, asta este totul... Dar dacă voi urcaţi mai sus, în domeniul
gândirii, al Spiritului, acolo eu pot să mă ocup de voi în acelaşi timp şi fără oprire. În fiecare zi, în
fiecare moment al zilei şi al nopţii, voi primiţi ceva. Deoarece un Iniţiat, care a învăţat să lucreze cu
gândirea, ştie să creeze curenţi de forţă în domeniul subtil. De aceea el poate să fie peste tot în
Univers şi să penetreze prin chintesenţa sa plantele, oceanele, stelele... Veţi spune: "Ce orgoliu, ce
vanitate!" Gândiţi ceea ce vreţi, eu vă spun Adevărul.
Dacă mă căutaţi în planul fizic, nu vă voi servi la mare lucru, dar dacă puteţi să mă căutaţi în
alte regiuni, veţi simţi că eu nu încetez să mă ocup de voi. Cum? Asta este treaba mea; dar numai
asta mă interesează: să mă ocup de voi şi de mulţi alţii încă pe care voi nu-i cunoaşteţi. Dacă nu
simţiţi că primiţi ceva, asta înseamnă că sunteţi închişi, că n-aţi ştiut să urcaţi în regiunile luminoase
pentru a înţelege că eu nu caut decât să vă hrănesc cu elementele cele mai substanţiale. Eu vă spun,
cu toată umilinţa şi simplitatea: în alte regiuni eu nu încetez să mă ocup de voi. Şi alţii, la fel,
Entităţi Luminoase, se ocupă de voi... Deoarece un Maestru, un adevărat Maestru, care este
conştient de valoarea lucrării divine, este totdeauna legat de Cer. Şi chiar atunci când trebuie să
absenteze pentru a face alte activităţi, el rămâne întotdeauna în comunicare cu Fraternitatea sa. De
aceea, în aceste momente de absenţă, există totdeauna alte Entităţi ale Lumii invizibile care vin să
se manifeste pentru a-l reprezenta, a menţine, a susţine colectivitatea.
Discipolul nu pierde niciodată, ori ce-ar fi, dacă are încredere şi îşi iubeşte Maestrul. El va fi
totdeauna susţinut, ajutat, luminat, însufleţit, dacă nu de Maestrul însuşi, de cei cu care el este fără
încetare legat şi care sunt întotdeauna acolo. Mulţi au verificat-o: când eram ocupat în altă parte, nu
eram nici măcar la curent cu dificultăţile lor, ei primeau ajutor. Ei credeau că acesta venea de la
mine; dar nu, nu-i ajutam eu, erau prietenii Lumii invizibile care s-au manifestat în locul meu. Ei nu
sunt nici orgolioşi şi nici vanitoşi, şi aceasta nu-i deranjează să ia imaginea mea pentru a se prezenta
în faţa voastră. Dar eu, eu sunt ultimul pus la curent.
Am primit, acum câtva timp, o scrisoare din partea unui fizician, cercetător la CNRS, care-
mi spunea: "O Maestre, ce claritate, ce Lumină în cărţile voastre! Am cunoscut multe mişcări
spiritualiste, am citit multe cărţi ezoterice, dar nu am găsit nicăieri problemele esenţiale expuse cu o
asemenea claritate. Aş vrea să vă întâlnesc, dar doar pe dumneavoastră, deoarece nu-mi place
colectivitatea. Puteţi să mă primiţi?” Ei bine, ce credeţi voi că trebuie să-i răspund? Este mai bine să
nu vină, deoarece nu este bine pregătit! Eu nu vreau aici oameni care se interesează exclusiv de
Ideile noastre, în scopul de a nu se servi, după aceea, decât în interesul lor egoist. Am nevoie de
fiinţe care iubesc colectivitatea şi care doresc să participe la o activitate colectivă pentru venirea
Împărăţiei lui Dumnezeu pe Pământ. De aceea, când unii îmi spun în faţă că lor nu le place
colectivitatea şi că nu vor să mă întâlnească decât pe mine, mă întreb totdeauna la ce vor utiliza
ceea ce le voi spune, şi nu ţin să-i primesc. Eu sunt foarte onorat că vor să facă efortul de a mă
întâlni, dar nu am nevoie de aceşti egoişti. Să se ducă unde vor ei, dar nu aici!
Şi chiar voi merge încă mai departe. Să presupunem că decid să nu mai ţin conferinţe, să nu
vă mai revelez nimic, ei bine, nu ar fi un motiv pentru a vă opri să veniţi la Fraternitate. Deoarece
nu veniţi într-un Învăţământ spiritual pentru a câştiga doar cunoştinţe, cum se face în şcoli sau în
universităţi, unde , odată studiile terminate, studenţii îşi părăsesc profesorii. Aici, voi veniţi,
bineînţeles, pentru a vă instrui, dar această instruire trebuie să vă servească să duceţi o activitate. Iar
această activitate este de a forma, toţi împreună, o "baterie" de o putere extraordinară; da, sute de
suflete şi Spirite reunite care reproduc unde magice de o extraordinară putere pentru a lumina şi
ajuta oamenii scufundaţi în întuneric şi suferinţe... până în ziua în care noi vom putea, în fine, să
aducem Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ. Scopul vostru nu trebuie să fie niciodată nici eu, nici
Ştiinţa, ci activitatea spirituală pentru binele umanităţii. Şi este o lucrare ce poate să dureze o
veşnicie.

X - PREZENŢA MAGICĂ A UNUI MAESTRU

Când eram discipolul Maestrului Petăr Deunov eram foarte sărac, nu aveam mai nimic: doar
un pat, o vioară şi câteva cărţi şi îmi petreceam săptămâni întregi în munţi să citesc, să meditez. Din
timp în timp mergeam să muncesc puţin pentru a câştiga câţiva bani. Şi dacă aţi fi văzut pantofii şi
hainele pe care le purtam! Dar eram fericit pentru că mă simţeam bogat... fabulos de bogat, aveam
impresia că în capul meu, în inima mea erau toate bogăţiile Universului. A avea un Maestru, vă daţi
seama! Eu simţeam că datorită lui, voi realiza tot ceea ce doream mai mult.
Ei da, dacă vă povestesc în ce fericire şi bucurie eram în epoca în care l-am întâlnit pe
Maestrul meu, voi nu mă veţi crede. Iar această stare durează şi astăzi. Veţi spune: "Dar
dumneavoastră nu mai aveţi nevoie de Maestru, sunteţi deja un Maestru". Chiar dacă sunt un
Maestru, chiar dacă aş deveni cel mai mare dintre toţi, aş avea întotdeauna acelaşi respect, aceeaşi
stimă, aceeaşi iubire pentru toţi Maeştrii. Da aşa este.
Aici, în occident, niciodată oamenii nu-şi dau seama ce poate să reprezinte un Maestru
pentru orientarea destinului lor, de tot ceea ce prezenţa sa poate să producă în existenţa lor, de tot
ceea ce poate să amelioreze, să orienteze, să rectifice, să armonizeze. A avea un Maestru nu le spune
nimic, pentru că ei ştiu că împreună cu el nu vor mai fi atât de liniştiţi pentru a mai face nebunii:
Maestrul le va arăta pericolul drumului pe care se angajează şi atunci, evident, se vor simţi puţin
frânaţi, ceea ce nu vor. De altfel nu trebuie să vă faceţi prea multe iluzii. Chiar dacă ei întâlnesc un
Maestru şi-l acceptă, ei preferă tot felul de şmecherii şi lucruri fără însemnătate. Maestrul nu este în
viaţa lor decât o mică garnitură, o mică decoraţie. Şi, mai ales, îl consideră ca un valet care trebuie
să-i asculte: ei sunt adevăraţii Maeştrii, iar Maestrul lor sărmanul, este aici pentru a le satisface
capriciile. Dacă Maestrul îndrăzneşte să spună ceva ce nu-i place discipolului, veţi vedea reacţiile
discipolilor!
Doar orientalii mai ştiu, încă, să aprecieze valoarea unui Maestru. Ei au nevoie de un
Maestru pentru a-i stimula, pentru a-i inspira, pentru a-i lega cu Cerul, iar când ei l-au găsit, nu se
mai îndoiesc de el, nu i se opun: el este pentru ei drumul care le va permite să atingă vârfurile.
Deseori, Maestrul nu le-a vorbit aproape de loc, el nu s-a ocupat de ei, dar ei ştiu că el există şi sunt
fericiţi, fac progrese, fiindcă îl iubesc, cred în el, sunt legaţi de el. Chiar nefericiţi, săraci, bolnavi,
pe moarte, ei se simt consolaţi, reconfortaţi doar la gândul existenţei Maestrului lor; graţie acestui
gând, ajung să învingă toate probele. La simpla idee că Maestrul există, deja evoluează,
avansează, se instruiesc, devin puternici. Deoarece imaginea pe care o au despre el în capul
lor, în inima lor, este atotputernică. Acest Maestru interior este cel care le deschide porţile,
deseori fără chiar ca celălalt, Maestrul fizic, să fie la curent.
De câte ori fraţii şi surorile nu mi-au spus: "Iată, eram bolnav, traversam dificultăţi, probe
teribile. V-am chemat, a-ţi venit, mi-aţi vorbit, iar după aceea tot ce mi-aţi spus s-a realizat". Eram
mirat, nu eram la curent cu aceasta: cum se face că eu nu mi-am dat seama de nimic?
Asta înseamnă că discipolul poartă pe Maestrul său în el însuşi, în capul său, în sufletul său
şi acest Maestru este cel care este puternic, tare, care îl poate ajuta, consola, vindeca. Ce pot să fac?
Iar când unii vin să-mi povestească astfel ce li s-a întâmplat, sunt mirat. Îmi spun: "Oh! dar acest
Maestru pe care-l poartă în ei este formidabil, face miracole pe care eu nu pot să le fac". Deci, ceea
ce contează, vedeţi voi, nu este atât Maestrul însuşi, este ceea ce voi credeţi, gândiţi şi imaginaţi
faţă de subiectul lui, imaginea pe care v-o faceţi faţă de el. Să presupunem că voi aveţi în faţa
voastră un Maestru atotputernic, omniscient, dacă voi nu credeţi în el, dacă îl consideraţi mic,
ignorant, slab niciodată el nu vă va putea ajuta. De ce? Pentru că doar modul vostru de a-l considera
contează, credinţa voastră în el, nimic altceva.
Dacă spuneţi: " Aş vrea să întâlnesc cel mai mare Maestru pentru ca el să mă instruiască", vă
voi răspunde că aţi pus prost problema, pentru că puteţi să-l întâlniţi, dar dacă n-aţi lucrat deja
asupra celuilalt element, adică a felului în care să înţelegeţi un Maestru, cum să-l iubiţi, cum să
apreciaţi ceea ce el vă învaţă, chiar dacă întâlniţi cel mai Mare Maestru de pe Pământ, veţi avea
discuţii cu el şi veţi rămâne tot atât de ignorant ca mai înainte.
Calitatea gândurilor şi sentimentelor voastre este cea care vă face să progresaţi; Maestrul nu
este decât un mijloc. Toţi cei care-şi imaginează că evoluţia lor spirituală ar fi fost facilitată dacă ar
fi avut un Mare Maestru, sau încă un alt Mare Maestru se înşeală: singurul lucru sigur este că ei ar fi
avut probe mai mari. Nu vă imaginaţi că lângă Iisus o pisică putea să devină sfântul Ioan! Ei nu,
rămâne o pisică, şi un purcel va deveni poate de două ori purcel.
Evident, este bine să aveţi un Maestru înţelept şi plin de iubire, dar nu uitaţi niciodată că cel
mai important sunteţi voi înşivă, deoarece atunci când purtaţi în sinele vostru ceva bun, ceresc,
divin, sfârşiţi totdeauna prin a atrage elementele corespunzătoare. Deci, chiar dacă nu sunteţi
capabil, după părerea voastră, să vă ajut cum o vreţi voi, aceasta contează prea puţin. Dacă sunteţi
sinceri şi aveţi convingerea că alţii prin mine vor putea să vă ajute, nu veţi fi niciodată decepţionaţi;
esenţialul sunteţi voi înşivă. Începeţi, deci, prin a vă ameliora sentimentele şi gândurile voastre
ştiind că, mai devreme sau mai târziu, prin Legea afinităţii, veţi atrage elementele care le corespund.
Acum gândiţi-vă asupra a ceea ce poate să reprezinte un Maestru în Viaţa voastră interioară -
nu în viaţa voastră exterioară, nu, ci în Viaţa interioară -, ce transformator puternic poate deveni în
mintea unui discipol care crede în el. Când eram în India, am auzit această anecdotă; este fără
îndoială o legendă dar ea este foarte semnificativă. Un Maestru avea printre discipolii săi un tânăr
băiat care îl iubea atât de mult încât nu înceta să repete numele său ca o formulă magică; atât de
bine că într-o zi, în credinţa sa, în iubirea sa, a început să meargă pe ape. Această minune a ajuns la
urechile Maestrului, care, mirat, 1-a chemat pe discipol şi ia spus: "Mi s-au povestit, referitor la
tine, lucruri extraordinare. Se pare că tu mergi pe ape. Cum faci?". "O, Maestre, răspunde
discipolul, eu pronunţ numai numele tău cu iubire". Maestrul şi-a zis că poate să facă la fel şi a mers
pe malul râului, a pus piciorul pe apă şi s-a înecat!... Deci, vedeţi voi, Maestrul s-a înecat, iar
discipolul mergea pe ape. Nu este, deci, numele cel mai important, ci fervoarea pe care discipolul o
punea în pronunţarea iui. Dacă Maestrul ar fi avut şi el un Maestru mai elevat decât el, dacă ar fi
simţit pentru acest Maestru aceeaşi credinţă, aceeaşi iubire, ar fi putut merge pe apă ca şi discipolul
său.
Deci, oricare ar fi gradul de înălţare la care ajungeţi, nu trebuie să vă opriţi aici, trebuie să
iubiţi şi să serviţi o fiinţă mai mare decât voi, pentru a putea, grţie ei, să realizaţi minuni şi să faceţi
binele. Altfel vă veţi îneca şi sunt alţii care vor face minunile. Acest Maestru nu cunoştea mare
lucru din adevăratele Legi spirituale. Eu, eu continui să admir, să iubesc din toată inima mea toţi
Maeştrii umanităţii. Şi chiar dacă eu i-aş depăşi, aş continua să-i admir, pentru că ştiu că este
admiraţia mea care îmi aduce totul, nu sunt Maeştrii înşişi. Se poate ca ei să nu ştie că eu exist şi ca
ei să nu-mi dea nimic. Dar iubirea mea şi respectul meu pentru ei îmi dau totul şi voi merge pe apă
graţie acestui respect şi acestei iubiri.

XI- ACTIVITATEA DE IDENTIFICARE

Când două fiinţe se iubesc, se produc schimbări între ele şi aura lor se nivelează. De aceea,
când frecventaţi un Mare Maestru, când îl iubiţi, când comunicaţi cu el, se produc, la fel, schimbări,
iar aura voastră se purifică, se întăreşte, se amplifică. Iată avantajul de a iubi fiinţe foarte elevate,
foarte evoluate. Chiar atunci când iubiţi Mari Maeştri care nu sunt pe Pământ: Iisus, Buddha,
Krishna, Zoroastru... se face între voi şi ei un fel de osmoză, iar voi beneficiaţi de Lumina lor. Dar
dacă aveţi fericirea de a frecventa un Maestru viu, de a fi foarte aproape de aura sa, de a fi
impregnat, bineînţeles, este încă şi mai bine.
Când discipolii se concentrează asupra Maestrului lor, ei primesc emanaţiile sale de puritate
şi de Lumină, dar ei, ce îi dau ei? Credeţi-mă, pentru un Maestru, nu este atât de faimoasă această
afacere, deoarece în schimbul a ceea ce el dă, el nu primeşte deseori decât murdării. Dar cum el a
acceptat să facă sacrificii şi a învăţat să transforme impurităţile pe care le primeşte, el suportă, nu se
plânge şi, astfel, ajunge să-i ajute pe discipolii săi.
Discipolul care face eforturi pentru a se identifica cu Maestrul său creează între Maestrul său
şi el o adevărată legătură magică şi, graţie acestei legături, el începe puţin câte puţin să-i semene.
Nu-i va semăna poate fizic, cu toate că este posibil - cu multă voinţă, credinţă şi timp, este posibil -,
dar în interior primeşte înţelepciunea şi Lumina Maestrului său. Foarte tânăr, deja, am înţeles cât de
benefic ar fi pentru mine să mă identific cu Maestrul meu. Nimeni nu m-a sfătuit, nici chiar el, este
ca şi cum aş fi adus aceste cunoştinţe dintr-un trecut îndepărtat. Eu doream să intru în Spiritul său
şi-mi imaginam că gândeam ca el, că simţeam ca el, că acţionam ca el. Am făcut aceasta fără a
spune nimic la nimeni, nici chiar lui şi, ani după aceea, este curios, nu numai că am început să
gândesc ca el, ci am început să-i semăn şi fizic. Această practică mi-a adus foarte mult. Eu simţeam
că dacă, asemeni majorităţii oamenilor, mă mulţumeam să rămân ceea ce eram, nu aş fi mers foarte
departe; atunci am vrut să înlocuiesc imperfecţiunile mele prin calităţile şi virtuţile tuturor marilor
Maeştri, şi aceasta mi-a permis să avansez.
Dar mergeţi să vorbiţi oamenilor să-şi înlocuiască mentalitatea lor limitată! Ei o păstrează, o
protejează, se agaţă de ea şi de aceea se văd pe faţa lor urme de dezordini şi de chinuri în care sunt
pe cale să trăiască. Viaţa lor nu este făcută, deci, decât din meschinării, din diviziuni, din discuţii,
din jigniri inspirate de natura lor inferioară pe care nu vor să o sacrifice. De câte ori în timpul
ceremoniilor focului vă spuneam: "Învăţaţi să descifraţi ceea ce se petrece în faţa voastră. Aceste
ramuri din care am făcut focul sunt negre, răsucite şi priviţi ceea ce produc: ce splendoare, acest
foc! Atunci de ce vă încăpăţânaţi să păstraţi toate ramurile moarte înăuntru, în loc să le sacrificaţi,
pentru ca ele să se transforme în căldură şi în Lumină?" Ah, nu, cuvântul sacrificiu îi face pe
oameni să tremure, le este întotdeauna frică să piardă ceva. Ei bine, nu vor avea nici căldură, nici
Lumină.
Din cauza acestei frici de a sacrifica natura lor inferioară oamenii trec pe lângă Adevărurile
esenţiale care ar fi putut să-i salveze. Iar când li se vorbeşte să intre în Spiritul Instructorului lor, ei
resimt aceasta ca o voinţă de a-i limita, de a le îndepărta libertatea şi puterile lor. Deloc, din contră a
se identifica cu Maestrul care-i depăşeşte nu poate decât să-i ajute să le crească libertatea şi puterile.
Dar, bineînţeles, cu condiţia ca să fie un Maestru care-i depăşeşte, altfel este inutil.
Practica identificării este bazată pe cunoaşterea unei Legi fizice, Legea rezonanţei. Dacă
ajungeţi să vibraţi la unison cu o făptură sau alta, nu numai că veţi cunoaşte gândurile şi
sentimentele sale, dar şi calităţile sale vi se vor comunica. Astfel, veţi putea să studiaţi, să o
judecaţi, să decretaţi că aşa şi pe dincolo, dar, în realitate, nu o veţi cunoaşte cu adevărat, pentru că
o veţi cunoaşte din exterior. O veţi cunoaşte doar atunci când veţi vibra la unison cu ea. Deci, faptul
de a se găsi pe aceeaşi lungime de undă apropie două fiinţe, pentru ca ele să poată să se cunoască.
Aceasta este Iubirea; adevărata Iubire este adevărata Cunoaştere, pentru că adevărata Iubire nu este
nimic altceva decât o fuziune.
Pentru a deveni ca Maestrul său, discipolul trebuie să ajungă să introducă în el aceleaşi
vibraţii. Da, este o problemă de vibraţii. Iar el poate să devină chiar mai mare decât Maestrul său;
aceasta depinde de iubirea sa. Întotdeauna, cel care are cea mai mare iubire devine cel mai mare.
Având cunoaşterea, forţa, evident ajută la ceva; dar nu cu cunoaşterea şi cu forţa se va merge
departe. Pe când cu iubirea, mergeţi până la infinit! Iubirea vă face să alergaţi, încât nu vă mai
opriţi... Da, iubirea aceasta este: a vă lua picioarele la spinare. Iubirea care vă lasă să stagnaţi nu
este o adevărată Iubire.
Exista odată într-un ţinut îndepărtat un tânăr băiat care era de o forţă excepţională şi care a
decis să pună această forţă în serviciul omului cel mai puternic de pe Pământ. Astfel, el a mers să se
pună în serviciul regelui ţării vecine care l-a luat în escorta sa personală. Într-o zi, în care regele şi
suita sa traversau o pădure, au fost avertizaţi că se găseau în apropiere de un loc bântuit de Diavol,
iar regele a dat ordinul de întoarcere. "Oh! şi-a spus băiatul, dar atunci, nu acest rege este cel mai
puternic, din moment ce-i este teamă de cineva care se numeşte Diavol!…" L-a părăsit şi a plecat în
căutarea Diavolului pentru a se pune în serviciul său.
Într-o seară, el a observat o întreagă trupă sinistră de călăreţi negri. "Pe cine cauţi?" a
întrebat şeful. "11 caut pe diavol." "Eu sunt, ce vrei?" ".Am fost în serviciul cel mai puternic rege de
pe Pământ, dar am văzut într-o zi că îi era fiică de tine. Tu eşti, deci, mai puternic decât el şi de
acum înainte vreau să te servesc". Bine, este bine, vino cu noi. "Şi el 1-a urmat pe Diavol... Într-o zi
a remarcat că trupa evita un loc unde se găseau cruci şi a întrebat ce erau aceste cruci pe care
trebuiau să le evite. Istoria nu spune ce explicaţii exacte i-a dat Diavolul referitor la Iisus, dar
tânărul om a înţeles că el trebuia să fie încă mai puternic decât Diavolul, din moment ce-i producea
frică, şi s-a decis să meargă să-l servească. A căutat mult timp, mult timp, fără a putea să-l găsească.
S-a angajat atunci ca luntraş la malul unui râu şi era atât de puternic şi de mare că transporta
călătorii pe umerii săi de la un mal la altul sprijinindu-se pe un baston lung.
Într-o noapte, când era în mica sa cabană, a izbucnit o furtună teribilă: fulgere, trăsnete... Un
adevărat potop! Cum el nu dormea, a auzit deodată un copii care plângea. Mirat, a ieşit şi, în
obscuritate, a observat un copil mic. "Dar, micuţul meu, ce faci tu aici pe o asemenea vreme ?° .
"Aş vrea să traversez râul, dar nu pot, sunt prea mic!". "Nu mai plânge, te voi duce eu." L-a luat pe
umărul său şi a intrat în râu... Dar apele erau crescute atât de sus şi curentul era atât de violent încât
avansa cu foarte multă greutate şi, mai ales el, simţea că acest mic copil pe umerii săi devenea din
ce in ce mai greu... "Dar, copilul meu, de ce eşti tu aşa de greu?" l-a întrebat luntraşul. "Cântăreşti
tot atât cât şi Pământul!". "Oh, răspunde copilul, eu sunt mai greu decât Pământul, eu sunt Iisus pe
caţe tu vroiai să-L serveşti. Începând de astăzi te vei numi Cristoforos, purtător al lui Hristos". Iată
legenda Sfântului Cristofor.
Dacă, asemeni lui Cristoforos, discipolul părăseşte un Maestru slab şi temător pentru un
Maestru puternic şi fără frică, cine poate să i-o reproşeze? Dacă el vrea să servească cel mai tare
Maestru, cu ce este el vinovat? Iar Maestrul cel mai mare, cel mai puternic, este Soarele. Faţă de el,
ceilalţi sunt slabi, bolnăvicioşi, şovăitori. Singurul care rezistă la toate furtunile, este Soarele. El
este, deci, cel mai puternic, la el trebuie să mergeţi şi să-i serviţi şi lângă el trebuie să vă instruiţi.
Da, dar oamenii care n-au primit Ştiinţa iniţiatică, nu ajung încă să vadă lucrurile în asemenea mod.
Deja când li se vorbeşte să vibreze la unison cu Spiritul şi sufletul Maestrului lor, ei nu pot să
înţeleagă. Deci, cu atât mai mult când este vorba de Soare.
Adevărata magie pentru discipol este, deci, de a putea să se identifice cu Maestrul său pentru
a atinge ceea ce există în sufletul, în inima, în inteligenţa, în voinţa Maestrului său şi ca toate aceste
comori să se verse în el. Deoarece un Maestru nu este aşa de egoist şi avar el vrea să vă dea în
profunzime. Şi chiar dacă el vede că unul din discipolii săi îl depăşeşte, el este mândru. El spune:
"Este copilul meu. Este mai inteligent decât mine, este mai bun decât mine, este mai puternic decât
mine; cu atât mai bine, eu sunt tatăl său." Şi el este mândru. Un tată care este furios că fiul său îl
depăşeşte nu este un adevărat tată. Iar dacă un Maestru este furios că un discipol a ajuns să-l
depăşească, dacă el este gelos, dacă începe să-i joace feste, să-l chinuie, înseamnă că nu a ajuns încă
la gradul superior de dezinteres care este cea mai mare calitate a unui Maestru. Şi este adevărat că
există Maeştri pe care gelozia nu i-a părăsit încă.
Nu i se poate reproşa unui discipol că vrea să-l depăşească pe Maestrul său. Dacă Dumnezeu
v-a dat calităţi, cine vă poate împiedica să le dezvoltaţi? Punctul de sosire, idealul de ajuns, nu este
nici tatăl vostru, nici mama voastră, nici Maestrul vostru, ci Dumnezeu Însuşi. Un Maestru este o
etapă, un mijloc, o poartă, un educator, un tată, pentru un anumit timp, dar nu se spune nicăieri că
voi trebuie să vă opriţi şi să faceţi rădăcini lângă Maestrul vostru. Se spune doar că prin Maestrul
vostru voi trebuie să mergeţi spre Dumnezeu. Unde veţi găsi o idee mai înţeleptă, mai veridică?
Dacă vă confecţionaţi idei proprii, asta nu mă priveşte; eu, eu vă dau totdeauna Ideile cele mai
veridice, cele mai luminoase, cele mai divine.
Un Maestru este ca un tată sau ca o mamă care vă educă, dar nu trebuie să rămâneţi mereu
lângă tatăl sau lângă mama voastră: trebuie să mergeţi spre Dumnezeu. Acum, dacă Maestrul vostru
a ajuns până la Dumnezeu, veţi fi cu el lângă Dumnezeu şi va fi încă mai bine. Altfel, nu puteţi
rămâne etern lângă Maestrul vostru. Da, altfel, un Maestru nu rămâne pe loc, el evoluează rapid;
atunci veţi merge cu el chiar va trebui să fugiţi! El merge spre Dumnezeu, nu rămâne lângă voi şi
trebuie să fugiţi împreună cu el pentru a merge lângă Dumnezeu. De ce? Pentru că punctul de sosire
al tuturor făpturilor este Dumnezeu... Şi punctul de plecare? Este tot Dumnezeu.
Veţi spune: "Dar tatăl meu? Dar mama mea?". Ei au fost ca nişte antreprenori, ei au fabricat
corpurile voastre, casa voastră: o cabană sau un templu, depinde. "Dar eu vreau ca ei să fie cu
mine!". Ei bine, încercaţi să-i antrenaţi în cursa voastră!
Mulţi dintre voi se întreabă cum reuşesc să, explic unele pasaje din Evanghelii care nu au
fost într-adevăr, niciodată explicate în decursul celor două mii de ani. Când Iisus spunea de
exemplu: "Tatăl Meu lucrează şi Eu lucrez împreună cu El", care era această activitate? Ei bine:
"Căutaţi şi veţi găsi cereţi şi vi se va da, bateţi şi vi se va deschide"; căutaţi, bateţi, cereţi ce? Iar
toate pildele: administratorul necredincios, cele cinci fecioare, cămila care poate să treacă prin
urechile unui ac, când un bogat nu poate să treacă prin poarta Împărăţiei lui Dumnezeu... Iisus a dat
poate multe explicaţii discipolilor săi, dar ele nu au fost scrise în Evanghelii. Atunci cum să ştiţi
exact ce vrea e să spună?
Când eram foarte tânăr deja, mi-am pus această întrebare şi mi-am procurat foarte
multe cărţi unde cuvintele lui Iisus erau comentate, dar nu eram atât de satisfăcut de toate
aceste explicaţii. Atunci, într-o zi, tot reflectând, am avut această revelaţie că trebuia să ajung
să "intru" în capul lui Iisus şi am început, deci, să fac o muncă prin imaginaţie. Dumnezeu a
dat omului această facultate extraordinară: de a-şi reprezenta ceea ce nu poate să posede nici
să execute în planul fizic şi de a crea astfel condiţii de realizare. Din nefericire, omul nu se
serveşte de această facultate decât pentru satisfacerea instinctelor sale cele mai inferioare:
senzualitatea, dorinţa de posesiune, de dominaţie, de răzbunare. Tot ceea ce oamenii pot să-şi
imagineze în aceste domenii, este aproape incredibil! De aceea, acum trebuie să educaţi imaginaţia
pentru a o face să servească unor activităţi cereşti. Deci, pentru "a întra" în capul lui Iisus, îmi
imaginam că eram în Palestina, în toate locurile pe care le menţionează Evangheliile (oraşele,
munţii, malurile Iordanului sau ale lacului din Ghenezaret), şi că eu pronunţam în faţa discipolilor
mei toate frazele al căror sens vroiam să-l cunosc. Îmi imaginam că intram în conştiinţa lui Iisus şi
că vedeam, simţeam şi gândeam ca El. Evident, aceasta nu s-a făcut de la o zi la alta. Am lucrat
mult timp, mult timp. Câteodată reuşeam, alteori nu. Şi, în fine, pot să spun acum că dacă am ajuns
să elucidez un pic mai bine decât mulţi alţii sensul pildelor din Evanghelii, este graţie acestui
exerciţiu pe care l-am făcut timp de ani de zile pentru "a intra" în capul lui Iisus.
Să vorbim, acum, într-un mod general, de acest exerciţiu. Dacă şi voi vreţi să "intraţi" în
capul Instructorului vostru pentru a-i cunoaşte gândirea, puteţi să o faceţi, dar cu condiţia ca
scopurile voastre să fie pure, dezinteresate şi ca să nu cereţi decât lucruri cereşti. Deoarece "intrând"
astfel în capul cuiva, îi aduceţi tot ceea ce este bun şi rău în voi. Nu puteţi, deci, s-o faceţi fără
pagube decât cu fiinţe foarte avansate, pentru că ele sunt capabile să transforme chiar şi impurităţile
pe care le aduceţi.
Cât de departe sunt oamenii de cunoaşterea acestor Adevăruri! Niciodată nu se vor preocupa
să ştie dacă cumva gândurile şi dorinţele lor nu-i vor tulbura sau nu-i vor murdări pe ceilalţi. Când
un om decide să meargă pe drumul spiritualităţii, există ceva frumos, luminos, puternic care se
degajă din el. Atunci, bineînţeles, femeile sunt sensibile la acest farmec, şi iată-le pe cale să-şi
imagineze tot felul de lucruri fără a se gândi la tentaţiile pe care le creează pentru acest om în planul
invizibil. Dar astfel este făcută natura feminină, nu poate fi cuminţită: din moment ce ea simte o
impulsiune, trebuie s-o urmeze. Şi astfel mulţi Iniţiaţi au sucombat din cauza acestui asalt continuu
al femeilor care vroiau să se facă iubite de ei. Doar cei care erau într-adevăr puternici au putut să
reziste. Eu nu spun că nu trebuie să vă iubiţi Instructorul. Ba da, trebuie să-l iubiţi, dar într-un mod
spiritual, pentru a-l susţine, pentru a-l proteja, astfel încât el să-şi realizeze misiunea sa.
Dacă vreţi să "intraţi" în capul unui Iniţiat, mai bine alegeţi un foarte mare Maestru, ca Iisus
sau HermesTrismegistul, sau Melchisedec, deoarece cel puţin, chiar dacă sunteţi omul cel mai
imperfect, nu riscaţi să le faceţi rău sau să le împiedicaţi lucrarea. Acest exerciţiu pe care-l făceam
cu Iisus, îl făceam şi cu Maestrul meu, Petăr Deunov; dar nu-l făceam oricând şi în orice stare. Doar
cu respect şi animat de un sentiment sacru îndrăzneam să "intru" în capul Maestrului. De altfel,
numai cu condiţia de a simţi un sentiment de respect şi devoţiune acest exerciţiu, de "a intra" în
capul unui Iniţiat, poate fi într-adevăr util şi benefic pentru voi, deoarece vibraţi atunci cu aceeaşi
lungime de undă ca şi el şi, graţie acestei cunoaşteri, puteţi să exploraţi lumea gândirii sale.

XII - "DACĂ NU DEVENIŢI CA NIŞTE COPII…"

V-aţi întrebat oare de ce Lumea invizibilă trimite copiii lângă adulţi şi nu lângă alţi copii?
Este pentru ca ei să găsească în părinţii lor modele, deoarece fără model nu se poate creşte, instrui,
dezvolta. Dar părinţii... Ce fel de modele sunt uneori! Nu întotdeauna "modele" ei înşişi, aşa cum
trebuie. Şi cum copiii au instinctul de a-i imita pe părinţii lor, părinţii nefiind întotdeauna la punct,
copiii nici ei nu sunt. Adulţii, ei înşişi, au nevoie de un model care să-i depăşească, doar că nu vor
să recunoască, se simt impecabili, perfecţi şi, cu această satisfacţie de ei înşişi, merg spre catastrofă.
Iar eu, credeţi voi că eu nu am nevoie de modele pentru a ajunge să devin ceea ce doresc?
Da, bineînţeles, iar cum eu nu găsesc modele destul de perfecte aici pe Pământ, le caut în altă parte,
în Lumea divină, şi iată de ce fac progrese în fiecare zi. Mici progrese, bineînţeles, dar cu câteva
mici progrese în fiecare zi, în câteva mii de ani voi parcurge un drum imens. Da, am destulă răbdare
pentru a munci încă mii de ani!
Cerul trimite, deci, copiii lângă adulţi pentru ca ei să aibă modele, dar şi pentru ca, reciproc,
adulţii să aibă în faţa lor exemplul a ceea ce trebuie să redevină. Un adult este prea mare, prea greoi,
prea abrutizat, dar un mic copil care surâde, care râde... Oh, la, la! Imediat i se deschide uşa! Dacă
voi credeţi că, începând cu aceste explicaţii, toţi se vor decide încă de astăzi să devină copii... Nu, ei
vor continua ca înainte, să se supraîncarce cu greutăţi, cu necazuri şi complicaţii, pentru că nu au
înţeles nimic.
Iar eu, de ce continui să mă manifest ca un copil? Mulţi care mă văd pentru prima dată sunt
blocaţi, scandalizaţi. Ei spun: "Dar ce se întâmplă cu acest om? Ni s-a spus ca vom întâlni un
Maestru şi vedem un copil care râde, care glumeşte, care agită capul, picioarele, braţele…" Ei nu au
înţeles că vreau să menţin în mine copilăria. "Dar, uneori, sunteţi serios, profund, grav, ca un
bătrân!"." Ei bine, este pentru a face variaţii." Nu, adevărul, este că eu vreau ca inima mea să
rămână pentru totdeauna ca un copil, totdeauna pregătită să iubească, să se entuziasmeze, dar ca
intelectul meu să fie ca un bătrân în vârstă de mai multe mii de ani, plin de înţelepciune şi
experienţă. Deci, vedeţi voi, copilul şi bătrânul sunt amândoi prezenţi în mine, dar fiecare la locul
care trebuie să fie al lui, pe când deseori se vede la oameni un intelect pueril, prostuţ şi o inimă
bătrână şi blazată.
Care este situaţia micului copil? Părinţii săi se ocupă de el, îl hrănesc, îl spală, îl îmbracă; el
nu are de ce să-şi facă nici un fel de grijă, nici munci să execute. Pe când pentru adulţi este
contrariul, toate sarcinile, toate complicaţiile, toate treburile apasă asupra lor: ei trebuie să câştige
bani pentru nevoile familiei, să o hrănească, să o cazeze, să o protejeze şi aşa mai departe. Eu
vorbesc în general: ştiu că anumiţi copii sunt maltrataţi, abandonaţi, aruncaţi în stradă de părinţii lor
şi anumiţi adulţi, bogaţi şi privilegiaţi, îşi petrec viaţa în fericire şi în linişte. Dar nu mă opresc
asupra acestor cazuri excepţionale.
Atunci, dacă începeţi să căutaţi cauza acestei diferenţe între copil şi adult veţi vedea că
primul se bucură de această protecţie pentru că nu poate conta pe el însuşi. Cum el nu are încă
facultăţile necesare pentru a-şi ajunge şi a se conduce în viaţă, rămâne sub protecţia părinţilor săi.
Mai târziu, când se simte puternic, capabil, vrea să-şi ia responsabilităţi, să muncească, să se
impună, să dovedească; şi, în acest moment, încep grijile, şi asta doar pentru că el trebuie să conteze
pe sine însuşi, pe facultăţile sale, pe forţa sa, pe modul său de a vedea. A fi adult sau a fi copil nu
este deci o problemă de vârstă, ci o problemă de atitudine.
Pe mine ceea ce mă interesează este să ştiu cum trebuie să vă comportaţi în Viaţa spirituală. Luaţi
cazul discipolilor sau chiar al Iniţiaţilor. Ei nu vor să devină Maeştri ai propriei lor vieţi, să dispună
şi să o organizeze după voinţa lor; ei nu vor să taie legătura cu Creatorul, ei vor să rămână copii,
adică să-şi asculte părinţii cereşti, să-i urmeze şi să realizeze totul după sfaturile lor. Şi, din moment
ce iau această atitudine, Cerul se ocupă de ei, îi hrăneşte, veghează asupra lor, îi protejează. Iată o
nouă interpretare a cuvintelor lui Iisus: "Dacă voi nu deveniţi ca nişte copii, nu veţi intra în
Împărăţia lui Dumnezeu". Pentru că au devenit adulţi, oamenii se simt puternici, liberi, nu mai au
nevoie de Tatăl ceresc, nici de Mama divină, ei taie legătura cu ei. Dar, plecând din acest moment,
toate nenorocirile cad pe capul lor, pentru că Cerul nu se mai ocupă de ei: ei sunt adulţi! Dacă ar fi
continuat să fie copii, dacă, în loc să vrea întotdeauna să-şi afişeze independenţa faţă de Cer, ar
simţi nevoia să se lase ghidaţi de el, să urmeze sfaturile sale, să aibă încredere şi să meargă dând
mâna părinţilor lor divini, aceştia ar continua să se ocupe de ei şi ar fi protejaţi.
Nu este vorba de a nu deveni adult, ci, în timp ce devii adult, să păstrezi o atitudine de
copil faţă de Cer, să te arăţi ascultător, supus, plin de iubire. Iar Cerul, care vede această
fiinţă, nu o abandonează, îi trimite ajutorul său, Lumina sa.
Cerul nu va veni să vă ajute decât dacă sunteţi un copil. "Da, dar eu sunt deja un bătrân de
90 de ani!" Asta nu face nimic, Entităţile sublime nu privesc ridurile voastre, barba voastră sau
părul alb, ele nu privesc calendarul oficial: ele văd că sunteţi un copil adorabil, că atitudinea voastră
este cea a unui Fiu a lui Dumnezeu, a unei Fiice a lui Dumnezeu şi ele vă vor face să intraţi în
Paradis. Mi se întâmplă să întâlnesc mulţi tineri băieţi şi tinere fete care au o aşa de mare încredere
în propria lor raţiune, în propria lor cunoaştere, în propriile lor puncte de vedere, care nu acceptă
sfaturi de la nimeni. Chiar dacă este un Maestru, ei nu îl vor asculta. Iar eu, doar văzând această
mentalitate, ştiu că îi aşteaptă mari probleme şi că nu sunt pregătiţi pentru a le înfrunta şi a le
rezolva corect. Simplu: pentru că au o mentalitate de adult; în loc să fie nişte copii care, conştienţi
de ignoranta şi de slăbiciunea lor, se încredinţează părinţilor lor, căutând sfaturile şi urmându-le
atent, ei contează în mod absolut pe opiniile lor. Ei bine, aceşti tineri şi aceste tinere au devenit deja
prea bătrâni: ei merg în întâmpinarea marilor deziluzii şi a marilor suferinţe.
Veţi spune: "Dar până când va trebui să păstrăm această atitudine de copil?". Până când veţi
fi devenit atât de puri şi de luminoşi încât Duhul Sfânt să poată să vină să se instaleze în voi: Când
Duhul Sfânt se instalează în om, el poate să se considere în mod veritabil ca adult. Dumnezeu nu a
făcut ca omul să rămână în copil pentru eternitate. Aceste două perioade, copilăria şi vârsta adultă,
au fost prevăzute de Inteligenţa cosmică: trebuie să fiţi copil un anumit timp, până la maturitate.
Doar că, această maturitate nu este acolo unde oamenii o plasează: pentru că au 21 de ani, sau 18
ani, ei îşi spun majori, dar nu au încă majoratul de care vă vorbesc. Chiar la 99 de ani mulţi nu sunt
încă într-adevăr majori: ei nu au nici o maturitate spirituală. Când o fiinţă a primit Duhul Sfânt, ea
devine în mod veritabil adultă şi atunci merge în Lumină, vede clar. Doar acest adult este
recunoscut ca adult de către Cer. Ceilalţi nu sunt încă decât copii recalcitranţi. Da, toţi cei care nu
au atins încă această maturitate spirituală sunt consideraţi sus ca nişte bebeluşi. Deci, este clar.
Omul nu este condamnat sa rămână etern un copil, dar atâta timp cât nu a primit Lumina,
Spiritul lui Dumnezeu care aduce toate bogăţiile, el trebuie să păstreze o atitudine de copil, adică să
rămână totdeauna ascultător, umil, atent faţă de Cer. De altfel, când vedeţi oameni în luptă cu
dificultăţi de netrecut, este foarte simplu: este dovada că sunt încă copii neascultători, fiindcă
adevăraţii adulţi nu mai suferă, ei sunt totdeauna în Lumină. Dar toţi cei care nu au vrut să păstreze
această atitudine de copil până la maturitatea lor, şi care au devenit prematur adulţi, aceştia, evident,
suferă.
Atunci, ce să faceţi? Ei bine, este foarte simplu: atâta timp cât nu aţi devenit adulţi, va trebui
să cereţi să fiţi luminaţi şi ghidaţi de părinţii voştri cereşti. Când aceştia vor vedea ca sunteţi din ce
în ce mai puternici, radianţi luminoşi şi plini de iubire, vor decide să vă dea majoratul: iar Spiritul
Luminii nu va înceta sa vă ilumineze şi să vă inspire. Dar, atâta timp cât nu aţi fost recunoscuţi de
către Cer, trebuie sa acţionaţi ca un copil umil şi ascultător pentru a putea intra în Împărăţia lui
Dumnezeu.
Dar, să mă înţelegeţi bine, atunci când spun ca trebuie să fiţi umili şi ascultători, înţeleg asta
faţă de Domnul... nu faţă de oameni. Deoarece, deseori s-a înţeles că trebuie să fiţi ascultători şi să
vi supuneţi oricui, şi atunci câţi oameni sunt ascultători faţă de tirani, bogaţi, puternici, călăi. Nu,
este vorba de a rămâne fidel, devotat, supus şi ascultător doar faţă de Principiile divine.
Viaţa spirituală are perioade de transformare care marchează trecerea de la o etapă la alta,
exact la fel cum în viaţa fizică şi psihologică se vede, de exemplu, producerea pubertăţii sau a
menopauzei. Aceste treceri nu se manifestă într-un mod tot atât de aparent în planul spiritual, dar ele
sunt foarte semnificative, deoarece produc schimbări mari în Viaţa interioară. Deci, la fel ca în viaţa
fizică se produce trecerea de la copilărie la adolescenţă., apoi la vârsta adultă; la fel în evoluţia
noastră spirituală este prevăzută această trecere. Trebuie să rămâneţi copil atâta timp cât nu aţi ajuns
la o maturitate de adult. Dar, după aceea, odată adult, nu se mai pune problema de a continua să vă
comportaţi ca un copil.
"Dacă nu deveniţi ca nişte copii, nu veţi intra în Împărăţia lui Dumnezeu", aceste
cuvinte ale lui Iisus sunt uşor de înţeles. Ziua în care veţi înceta să aveţi încredere în Tatăl
ceresc şi Mama divină, în care veţi înceta să îi iubiţi să vă abandonaţi în mâinile lor, veţi
începe să simţiţi greutăţile vieţii, mizeria, urâţenia; nu mai aveţi chef de nimic, nu mai aveţi
acea veselie de copil care nu-şi face griji, care se joacă şi cântă; deveniţi ridat, zbârcit,
deoarece aveţi prea multe greutăţi pe umeri. Dar dacă, cu toate treburile şi sarcinile, adultul care
sunteţi vrea totdeauna să rămână un copil ceresc, pentru că el ştie că sus are părinţi care-l iubesc,
atunci el se dezvoltă, devine surâzător, frumos, luminos.
Oare este clar acum? Atunci, noi toţi, nu avem de acum înainte nimic altceva de făcut decât
să devenim Copii ai cerului, deoarece simţind iubirea Tatălui nostru şi a Mamei noastre, prezenţa
lor, ajutorul lor, noi vom fi fără încetare susţinuţi, protejaţi, încurajaţi, luminaţi. Pe când toţi cei care
se cred prea puternici deja, pentru a-şi permite să taie legătura cu Cerul, se simt nefericiţi,
abandonaţi în frig şi singurătate. Când vedeţi un om împovărat, strivit de griji, puteţi spune: "Acesta
a devenit în mod prematur adult, el ar fi trebuit să rămână încă un copil".
Înţelegeţi că aveţi interesul să veniţi mai des lângă un Maestru pentru a obţine acest mod
nou de a vedea. La fel cum aveţi nevoie de un tată, aveţi nevoie de un Maestru, deoarece un
Maestru este un alt fel de tată. Veţi spune: "Dar nu este cazul, îl am deja pe tatăl meu!" Da,
bineînţeles, dar poate el să vă înveţe tot ceea ce vă învaţă un Maestru? Există trei fiinţe pe care
discipolul are nevoie să le iubească şi să ie respecte pentru a avansa pe drumul evoluţiei: Tatăl
Ceresc, pentru a umple nevoia lui de iubire divină, Soarele pentru a învăţa sensul universalităţii şi,
în fine, un Maestru pentru a-i lumina inteligenţa. Acestea erau învăţate în toate Iniţierile din trecut.