Sunteți pe pagina 1din 19

1

_________________________________________________________________________________

Capitolul II

EDUCABILITATEA
INTERDEPENDENŢA DINTRE EREDITATE, MEDIU
ŞI EDUCAŢIE ÎN FORMAREA ŞI DEZVOLTAREA
PERSONALITĂŢII INDIVIDULUI
Asistent univ. drd. RAMONA PACHEF

OBIECTIVE CONCEPTE-CHEIE

- Stabilirea relaţiilor corecte - Educabilitate;


între ereditate, mediu şi - teorii ereditariste (ineiste);
educaţie în formarea - teorii amtientaliste;
personalităţii; - teoria dublei determinări;
- analiza critică a unor teorii - factorii dezvoltării
asupra factorilor determinanţi personalităţii:
în dezvoltarea personalităţii; - ereditatea;
- interpretarea unei cazuistici cu - mediul;
valoare argumentativă în - educaţia.
descifrarea rolului celor trei
factori şi a unor mecanisme ale
formării şi dezvoltării
personalităţii umane.

DEFINIREA CONCEPTULUI

Educabilitatea constituie una dintre caracteristicile cele mai


semnificative ale fiinţei umane şi se referă la “capacitatea
2 Educabilitatea. Interdependenta ereditate-mediu si educatie
_________________________________________________________________________________

(disponibilitatea) omului de a fi receptiv la influenţele educative şi de a


realiza, pe această cale, acumulări progresive, concretizate în diverse
structuri de personalitate.” (Lazăr Vlăsceanu) [2].

PRINCIPALELE TEORII ASUPRA EDUCABILITĂŢII

Controversele în legătură cu factorii, rolul şi ponderea acestora în


formarea şi dezvoltarea personalităţii, i-au plasat pe specialişti pe
poziţii teoretice diferite şi adesea opuse. Două au fost în principiu,
orientările de bază şi anume cele ereditariste şi cele ambientaliste.
Teoriile ereditariste sau ineiste susţin rolul fundamental al
factorilor ereditari în evoluţia şi dezvoltarea omului (atât în plan
filogenetic cât şi ontogenetic).” (Lazăr Vlăsceanu), [2].
Considerăm necesară clarificarea termenilor:
Filogenie: evoluţia formelor organice ale unui grup de animale
sau plante în cursul dezvoltării istorice a lumii vii.
Ontogeneza: dezvoltarea individuală a organismelor vegetale şi
animale, care cuprind toate transformările organismului de la stadiul de
embrion până la sfârşitul existenţei lui.
Reţinem câteva argumente ale susţinătorilor teoriei ineiste:
"Mulţi părinţi, mai ales cei care au mai mulţi copii, sunt fireşte
înclinaţi să creadă că ceea ce fixează în mare parte, încă înainte de
naştere, inteligenţa copiilor, sunt "capriciile" eredităţii- după cum spun
acei care nu cunosc regulile statistice ale jocului transmiterii genelor.
Crescându-şi copiii în acelaşi fel sau crezând cel puţin aşa - ei constată
că unul se dovedeşte apt pentru studii abstracte pe când celălalt nu. Ei
nu se miră însă de acest lucru mai mult decât de faptul că primul are
ochi albaştri, iar al doilea ochi negri.
Generalizând, se poate spune că, printre copiii care aparţin nu
numai aceleiaşi familii, ci unor familii foarte apropiate prin modul de
viaţă, educaţie etc, se întâlnesc subiecţi de inteligenţă inegală. Cum să
Educabilitatea. Interdependenta ereditate-mediu si educatie 3
_________________________________________________________________________________

nu fi tentat să atribui unor deosebiri genetice, cel puţin o parte din


această inegalitate de aptitudini ?
Se foloseşte adeseori ca argument existenţa unor familii bogate în
subiecţi de o remarcabilă inteligenţă: Bernoulli, Cassini, Becquerel,
Darwin, Monod. Vom da un singur exemplu, acela al familiei lui
Darwin, aşa cum îl descriu Huron şi Ruffie (1959).Tot aşa în familia
Bach, posesiunea unor gene particulare ar explica oare transmiterea
darurilor muzicale ?
În opoziţie cu geniul sau cu marele talent - existenţa unor
deficienţe mintale ereditare oferă un alt motiv de a acorda "naturii" o
mare parte în determinismul aptitudinilor intelectuale. Într-adevăr, dacă
o formă sau alta de idiotism sau de înapoiere mintală se întâlneşte în
aceeaşi familie, din generaţie în generaţie, cum să nu vedem aici
consecinţa unei alterări a patrimoniului ereditar, a acelei părţi a
patrimoniului care condiţionează dezvoltarea creierului şi deci a
inteligenţei?” [4, p. 1. 2, 4, 6, 8, 9, 10, 12].
Platon credea că "natura nu ne-a făcut pe noi tot la fel, ci
deosebiţi ca aptitudini şi potriviţi pentru o funcţie sau alta". [1, p.3].
Aristotel considera că "aceia care provin din strămoşi de elită au
toate şansele de a fi oameni de elită, căci nobleţea este o origine
excelentă". [1, p.5]
J. J. Rousseau scria: "a voi să schimbi spiritele şi să faci dintr-un
prost un om talentat înseamnă a voi ca dintr-un blond să faci un brun."
[1, p. 11].
Teoriile ambientaliste susţin şi absolutizează rolul factorilor
socioculturali de mediu în dezvoltarea psihoindividuală,minimalizând
semnificaţia celor ereditari.
Analizând rolul factorilor determinanţi în dezvoltarea
personalităţii umane, Jaques Lamat [4] aduce argumente convingătoare
în favoarea unei teorii ambientaliste, pe baza unei bogate cazuistici: "În
opoziţie cu ineiştii, mulţi psihologi şi sociologi şi chiar pur şi simplu
4 Educabilitatea. Interdependenta ereditate-mediu si educatie
_________________________________________________________________________________

multe persoane cultivate acordă o mare importanţă influenţei mediului,


circumstanţelor, asupra dezvoltării creierului şi progresului inteligenţei.
Ei consideră că, dacă ereditatea determină în mare măsură
caracteristicile fizice ale individului, ea marchează în mult mai mică
măsură psihicul său. Acesta datorează mult mai mult, dacă nu chiar
totul, mediului ambiant şi în special educaţiei.
Şi în realitate unele fapte observate aduc un sprijin puternic
punctului lor de vedere. Totul ne face să credem că, de exemplu,
nivelul intelectual "mediocru" al unor triburi pe nedrept calificate drept
"primitive" ţine, cel puţin în mare măsură, de condiţiile lor de viaţă.
Vom reaminti povestea al cărei început a fost istorisit de Vellard, în
"Une civilisation du miel"(1939). Iat-o mai jos rezumată de J. Lecomte
(1957): "Cu câţiva ani înainte de război, etnologul Jehan Vellard
explora o regiune foarte puţin cunoscută a Cordilierei de la Gaaguassu,
în Paraguay. În acest ţinut trăiesc indienii Guayakis, consideraţi printre
cei mai primitivi din pădurea sud-americană. Ei trăiesc în mici hoarde
nomade, civilizaţia lor fiind una dintre cele mai reduse care există; ei
nu cunosc deloc creşterea vitelor şi agricultura, iar hrana lor principală
constă din produsele vânătorii, din cules sau din recoltarea mierii
sălbatice a meliponelor. Guayakis pot fi deci consideraţi ca o "rasă
inferioară", dacă există aşa ceva. Or, în cursul uneia dintre expediţiile
sale, Vellard a găsit o fetiţă de 2-3 ani, părăsită într-un campament.
Crescută în familia exploratorului, ea s-a adaptat rapid la noua sa
existenţă, într-atât încât cu câteva luni mai târziu, nu se deosebea cu
nimic de un copil european. La 10 ani vorbea curent franceza şi
portugheza şi mai târziu a devenit colaboratoarea tatălui său adoptiv."
"Un asemenea exemplu, chiar unic fiind, trebuie să ne fie
întotdeauna prezent în memorie atunci când ne preocupăm de aceste
probleme. Faptul este indiscutabil: o fetiţă de doi ani, luată la
întâmplare din junglă şi crescută cu competenţă, poate atinge un grad
Educabilitatea. Interdependenta ereditate-mediu si educatie 5
_________________________________________________________________________________

de cultură, care, în cursul unei generaţii, o face să sară peste câteva zeci
de mii de ani."
Cazul "copiilor sălbatici", studiat temeinic de L. Malson (1964) a
impresionat şi mai mult unele spirite. Este vorba de copii abandonaţi,
fie îndată după naştere, fie ceva mai târziu, care au fost hrăniţi de
animale (leoparzi, gazele, lupi...) şi care au crescut singuri ; aşa este
"sălbaticul din Aveyron" care a fost obiectul unor încercări educative
ale lui Jean Itard. În Lituania s-a găsit un băiat care trăise mai mulţi ani
printre urşi şi care umbla în patru labe şi scotea sunete asemănătoare
mormăielilor de urs. În India s-au găsit două fetiţe care trăiseră printre
maimuţe. S-au mai găsit copii sălbatici în Belgia, Ungaria, Germania,
Olanda, Irlanda şi în ţara noastră.
A fost adeseori descrisă starea de înapoiere mintală, mergând
până la idiotism şi de inadaptare la viaţa noastră socială a acestor copii.
Cum să nu fie ea atribuită absenţei unor contacte umane?
Cum s-ar putea să nu vedem aici o demonstraţie a rolului
determinant al acestor contacte?”
Relaţia dintre factorii biologici şi cei social-cultural educativi este
evidenţiată şi de către alţi autori [1]:
- ”Valoarea limitată a factorului ereditar în condiţiile în care
forţele social-educative nu-şi pot exercita influenţa, este pusă în
evidenţă în cazul aşa-zişilor copii "sălbatici". Este vorba de copiii care,
încă din faza sugară, cresc şi se dezvoltă fără grija ocrotitoare a
societăţii. Un copil "sălbatic" găsit în ţara noastră a fost descris de
scriitorul sas M.T. Fronius. Iată o parte din acest text: "S-a întâmplat în
anul 1781, în cel de-al 17-lea an al vieţii mele, în patria mea, la Braşov.
Un valah, locuitor al periferiei oraşului, nu ştiu din ce motiv, a plecat în
marea pădure dintre Braşov şi Valahia; şi cum pătrunse adânc în
pădure, a zărit un animal foarte ciudat, căţărat pe un copac. La început
credea că este un urs şi multă vreme n-a cutezat să se apropie de el;
apoi, prinzând curaj, a văzut că ceea ce al socotise drept urs, este ceva
6 Educabilitatea. Interdependenta ereditate-mediu si educatie
_________________________________________________________________________________

ce semăna a fi om. I-a grăit, dar n-a primit răspuns, ci, mai mult, a
văzut că animalul cel necunoscut se căţăra tot mai sus printre crengile
copacului. Valahul îl privi uimit multă vreme şi s-a mirat că această
fiinţă necunoscută, pe care începuse s-o socotească drept om, mănâncă
frunzele copacului. Privirea lui îndelungată, precum şi frica pe care
acest animal o arăta faţă de valah, în cele din urmă l-au făcut pe acesta
să se suie în copac după el şi cu frânghia pe care din fericire o adusese
în traistă, să-l lege. Aşa a şi făcut, l-a ajuns pe acela în vârful copacului
şi, legându-l de picioare, l-a tras la pământ. Aşa a fost mai uşor să-l
lege de mâini. Apoi i-a dezlegat picioarele şi s-a îndreptat spre Braşov
şi îl conduse din casă în casă si-l arătă pentru bani. Aşa am ajuns şi eu
să-l privesc. El era de talie mijlocie ca mărime, avea privirea sălbatică,
iar ochii înfundaţi în orbite se învârteau repede; fruntea lui nu era
bombată, ci mai mult concavă, îngustă şi păroasă; avea părul de culoare
cenuşie, sprâncene ţepoase ce-i cădeau peste ochi, avea nasul cârn şi
teşit, ţinea gura căscată şi prin ea nu trăgea, ci sorbea aerul; gâtul îl
avea umflat şi în jurul gâtlejului avea o guşă, limba i se învârtea greu,
gura îi era proeminentă, faţa mai mult teşită decât rotundă şi, la fel ca
toată figura lui de o culoare galbenă murdară. O singură privire (asupra
lui) arăta că acesta nu poate fi chipul unui animal înzestrat cu un creier
deştept, întratâta se degaja din el sălbăticia; iar pe mine m-a întărit în
credinţa, formată încă mai înainte, şi pe care apoi am văzut-o
adeverindu-se şi în casele de nebuni, că deşteptăciunea, posedarea
raţiunii îşi imprimă semnele vădite de pe chipurile noastre. Corpul său,
îndeosebi pe spate şi pe piept, era păros, braţele şi picioareale lui erau
mai muşchiuloase şi mai cărnoase decât sunt ele în mod obişnuit la alţi
oameni, pielea lui era tot aşa de zbârcită şi de urât gălbuie ca pe obrajii
lui; pe palmă pielea era foarte groasă, iar unghiile erau deosebit de
lungi. Pe coate, precum şi pe genunchi, avea pielea mult mai groasă
decât au alţii de obicei. Deşi umbla în două picioare, adică ridicat, el
avea paşii leneşi, molatici şi se împingea pe sine de pe un picior pe
Educabilitatea. Interdependenta ereditate-mediu si educatie 7
_________________________________________________________________________________

altul. Capul îl avea aplecat înainte, poate pentru că în pădure umbla în


patru picioare. La început n-a vrut nicidecum să umble în opinci sau
cizme. Nu ştia să vorbească ci bolborosea numai şi scotea sunete de
neînţeles atunci când conducătorul lui îl mâna mai departe, dar şi aceea
(bolboroseala) s-a schimbat într-o tânguială când vedea copaci sau vreo
pădure. Aşa s-a întâmplat cu el şi în casa în care locuiam eu, când
privea din geamul meu câţiva copaci din apropiere, iar mie mi s-a părut
că prin aceasta el ar fi dat semne evidente ale tânjirii după ei. Nu s-a
putut descoperi la el nici un semn al raţiunii, nimic nu i s-a putut arăta
ca să-l delecteze. El nu înţelegea nici un cuvânt, nici un fel de semne.
Tot una era dacă se rîdea în faţa lui, sau se arăta vreo supărare : el
privea doar, fără nici o pornire. Nu era la el nici repezeală naturală sau
vreo înclinare spre ceva, ceea ce se poate constata în asemenea cazuri
la alţi oameni sălbatici. N-a luat parte la nimic; nici nu apuca nimic, pe
când îl văzusem pentru prima oară, cauza putând să fie faptul că i-a fost
necunoscută total noua lui situaţie şi că tânjea după cea veche. În
primul an, nu s-au putut constata la el înclinaţii plăcute, tot aşa (nu
manifesta) nici pe cele neplăcute, doar (atunci) când simţea durerea
reală. Căci, ceea ce la alţii numai după privire cauza groază, el putea să
privească fără pornire, el nu bănuia acolo nici o primejdie. Dacă cineva
îl împungea cu un ac până la viu, el o lua la fugă; dar privea fără vreo
pornire sau spaimă când cineva învârtea în faţa lui o sabie ascuţită sau
chiar când o îndrepta spre pieptul lui. Nu se poate spune despre el ceea
ce se obişnuieşte a se spune despre alţi oameni găsiţi în stare de
sălbăticie, că s-ar fi temut de străini; lui i-a fost totuna dacă privitorii se
strângeau în grupuri în jurul lui, ori dacă îl lăsau singur. Inima lui nu s-
a interesat de nici o muzică; s-a putut observa numai că sunetul tobei l-
a speriat şi că (la auzul acestuia) încerca să se îndepărteze.
Printre pornirile mai tari pe care noi le numim pasiuni, nu s-a
putut constata la el decât tânjirea către starea lui cea veche, ceea ce cu
timpul, când a început a se obişnui cu starea lui cea nouă, părea că-i
8 Educabilitatea. Interdependenta ereditate-mediu si educatie
_________________________________________________________________________________

trece; şi apoi o oarecare dispoziţie şi supărare când nu putea să-şi


potolească la timp foamea şi setea. În asemenea ocazii îi şi zgâria pe
oameni, deşi alteori el nu făcea nici un rău, nici omului, nici vreunui
animal. În afară de aspectul omenesc pe care nu-l putuse dezbrăca şi pe
care nici starea lui nenorocită nu-l putuse schimba în întregime (la el)
nu s-au putut vedea acele semne care pe om îl deosebesc atât de vădit
de alte făpturi. Ci mai mult, se putea vedea la el o privire tristă , un
umblet şchiopătat cu care mergea încoace şi încolo în faţa
conducătorului său şi apoi un fel de a învârti ochii în mod sălbatic, apoi
mormăia, neparticipând la nimic din ce vedea în jurul său; se vedea
cum tânjea spre lăcaşul fiarelor ori de câte ori era condus în afara
oraşului; el trebuia bine legat, căci altfel s-ar fi smuls din braţele
conducătorului său şi ar fi fugit spre livezi, pe care le socotea drept
pădure. Până a se obişnui cu fierturi hrana lui era compusă din frunze
de copaci, iarbă şi carne crudă. Aproape jumătate de an trecuse, până să
poată mânca fierturi, după care sălbăticia lui se îmblânzea văzând cu
ochii.
Câţi ani să fi avut, este greu de determinat. Eu l-am crezut de 23-
25 ani. Cel puţin aşa arată faptul că nu a mai crescut nimic în lungime
şi nu a putut învăţa nici un fel de vorbire. După trei ani de când l-am
văzut pentru prima oară, el era tot atât de tăcut ca şi înainte, deşi în
altele s-a schimbat mult. Privirea şi chipul său arătau o făptură care nu
dispune de raţiune, totusi arăta mai blând şi mai liniştit, iar umbletul i-a
devenit mai uşor şi mai regulat. Mâncarea lui preferată acum ajunsese
caşa şi îşi anunţa foamea printr-un mormăit de neînţeles; totodată îşi
anunţa şi bucuria că această dorinţă i-a fost satisfăcută, cu o veselie
vizibilă în ochi; pe atunci ştia să mănânce şi cu lingura. El s-a obişnuit
să poarte haine şi cizme, dar nu se sinchisea de fel dacă erau
zdrenţăroase. Cu timpul putea şi singur să nimerească acasă şi dacă
cineva îi dădea în mână o cofă goală, el se ducea la fântână şi o umplea,
aducând-o înapoi. Acesta era singurul serviciu pe care îl făcea în jurul
Educabilitatea. Interdependenta ereditate-mediu si educatie 9
_________________________________________________________________________________

stăpânului său. El ştia să meargă singur şi la casele la care câteodată


fusese ospătat.
Cu toate acestea, din multe fapte ale lui s-a văzut că el nu este cu
totul nepotrivit pentru a urma şi imita faptele care se săvârşesc în faţa
lui; totuşi, nu se poate spune că, în afară de acele fapte naturale care
sunt foarte apropiate (legate) de mâncare, băutură, dormit, el ar mai fi
învăţat şi altele, fără a le fi uitat din nou. La prânz şi seara pleca la
acele case pe unde nădăjduia să primească câte ceva de ale mâncării;
noaptea îşi pregătea singur culcuşul.
Utilizarea banilor i-a rămas necunoscută până în cele din urmă.
Primea moneda totuşi, dar numai aşa cum fac şi copiii, pentru a se juca
şi n-a manifestat nici o întristare dacă a pierdut-o. El era asemănător
acelui copil la care talentele naturale încep a se dezvolta, doar că nu
făcuse nici un progres vizibil în ele şi rămăsese (pentru) totdeauna pe
treapta de jos. El era asemănător copilului şi prin aceea că se holba la
orice, ca pe urmă să-şi întoarcă privirea nepăsător mai departe, spre a
căsca ochii la alt obiect. Ca şi copilul în faţa oglinzii, căuta imaginea
după oglindă, dar negăsind-o, rămânea liniştit. Tot aşa asculta şi
muzica. Se părea că ascultă delectat sunetele clavirului meu, dar
speriat, s-a retras atunci când am vrut să-l forţez să scoată şi el vreun
sunet (să apese pe vreo clapă).
Părăsind Braşovul în 1784, l-am lăsat în viaţă; de atunci n-am
mai aflat nimic de el."
Cazul descris de Fronius, cât şi altele similare, ne arată că acei
copii care au crescut în afara mediului social rămân într-o stare de
înapoiere, chiar dacă ulterior ajung să trăiască în societatea umană.
Lipsa influenţei sociale susţinute face ca la aceste fiinţe toată
structura nervoasă şi psihică, nesolicitată adecvat la timp, să rămână
deficitară. Recuperarea totală a unor asemenea fiinţe este imposibilă.
10 Educabilitatea. Interdependenta ereditate-mediu si educatie
_________________________________________________________________________________

Aceste "experimente" (experienţe invocate) pe care ni le oferă


natura arată că în afara mediului social, copilul nu se umanizează şi în
esenţă rămâne la nivelul animal.
Cazurile de "copii sălbatici" ne arată grăitor că factorul biologic
fără cel social nu poate conferi omului calitatea umană.” [3].
Adepţi ai teoriei ambientaliste:
- John Locke susţinea "că la început, spiritul este ceea ce se
cheamă o "tabula rasa" (tablă nescrisă), lipsită de orice caractere, fără
nici o idee, oricare ar fi ea", o "tabula rasa" pe care se vor înscrie
semnele circumstanţelor, amprenta mediului ambiant."
- Helvetius credea că "orice om mediocru, dacă ar fi fost mai
favorizat de soartă, ar fi fost asemenea oamenilor mari al căror geniu el
este silit să-l admire."
- Psihologii behaviorişti au admis şi ei, după Watson, că "nu
există nici o dovadă a eredităţii comportamentului."
- Watson, optimist, se angaja să realizeze cu succes o experienţă
rămasă imaginară: "Daţi-mi o duzină de copii mici sănătoşi, cu o bună
constituţie şi "universul" specific pe care îl voi alege pentru a-i creşte şi
vă garantez că luând pe oricare din ei la întâmplare, îl voi forma astfel
încât să devină tipul de specialist pe care îl voi dori - medic, jurist,
artist şi chiar da, cerşetor sau hoţ - oricare i-ar fi talentele, înclinaţiile,
tendinţele, aptitudinile, vocaţiile şi rasa strămoşilor săi."
- Neobehavioriştii afirmă şi ei, ca şi Skinner, că, dispunând de
tehnici de învăţare adecvate fiecărei inteligenţe individuale, am putea
face pe oricine să înveţe aproape orice.
- Malson (1964) pune în lumină ceea ce individul datorează
mediului ambiant în constituirea persoanei." [4]
Atât teoria ereditaristă cât şi cea ambientalistă sunt unilaterale,
deoarece absolutizează un grup de factori ai dezvoltării psihice, negând
sau desconsiderând pe ceilalţi. “Această eroare e amplificată de
incapacitatea de a sesiza dialectica şi caracterul nuanţat al influenţei
Educabilitatea. Interdependenta ereditate-mediu si educatie 11
_________________________________________________________________________________

factorilor, ajungând la "fixism" ereditar sau ambiental.” (Lazăr


Vlăsceanu), [2].
Anumiţi cercetători au încercat o reconciliere, un modus vivendi.

Teoria dublei determinări

Adepţii teoriei dublei determinări încearcă să evidenţieze


influenţa fiecărei categorii de factori în parte, interacţiunea lor, cât şi
specificitatea acţiunilor lor în procesul dezvoltării personalităţii.
Esenţializând, această teorie susţine că “programul genetic al
individului e doar un ansamblu de virtualităţi, a cărui actualizare
depinde de condiţiile de mediu.” (Lazăr Vlăsceanu), [2].
Interacţiunea dintre factorul ereditar şi cel de mediu, influenţele
pozitive ale celui de-al doilea asupra primului factor sunt de
necontestat. În acest sens se înscriu următoarele aprecieri: "Nu putem
izola factorul ereditar de factorul mediu... cei doi sunt în permanentă
interacţiune. Să luăm un exemplu : Dimensiunile corpului se consideră
că sunt calităţi ereditare. Japonezii, în general, sunt oameni de talie
mică. S-a observat însă la copiii imigranţilor japonezi în California,
care au fost hrăniţi conform regimului alimentar practicat în sudul
Statelor Unite (unde se consumă foarte multe citrice), că aceşti urmaşi,
devenind adulţi, au depăşit mult pe părinţii lor, atât în înălţime, cât şi
în forţă fizică ." [5, p. 7].
Personalitatea umană poate fi influenţată concomitent şi în mod
echilibrat de cei doi factori: ereditatea şi mediul. "Se găsesc însă
caractere influenţate concomitent de ereditate şi de mediul ambiant,
"natura" şi "hrana". Luând aici cuvântul hrană în accepţia sa strictă
(alimentară), vom cita corpolenţa. Oricine ştie că ea depinde în acelaşi
timp de "temperamentul" moştenit şi de cantitatea (şi compoziţia)
hranei absorbite. Cutare subiect (un hipertiroidian de exemplu) va
rămâne slab chiar dacă îşi satisface o mare poftă de mâncare, un altul
12 Educabilitatea. Interdependenta ereditate-mediu si educatie
_________________________________________________________________________________

(poate fiindcă un anumit centru din hipotalamusul lui funcţionează


defectuos) va continua să se îngraşe chiar dacă îşi impune restricţii
severe. Un individ "mediu" însă, cu un sistem hormonal "normal" va
putea slăbi mai greu decât primul mâncând puţin şi se va putea îngrăşa
mai încet decât al doilea mâncând mult..." [4].
Potenţialităţile factorului ereditar se devzoltă şi se afirmă, sunt
direcţionate pozitiv prin educaţie şi influenţa benefică stimulativă a
mediului sociocultural – prin intermediul cărora vorbim de procesul de
umanizare, de devenire a omului ca OM.
"Omul nu este însă nici simplu produs al relaţiilor sociale (cum
susţineau ambientaliştii). Ilustrativă este experienţa psihologilor
americani, soţii Kellogg, care au crescut împreună cu propriul lor
copil, un pui de cimpanzeu luat încă de mic. Au fost crescuţi în aceleaşi
condiţii de mediu. La început, puiul de cimpanzeu era mult mai avansat
pe plan motric, gestual. După 14-15 luni, când copilul a început să-şi
însuşească limbajul, decalajul a apărut net şi cum era de aşteptat,
copilul a devenit om, iar puiul de cimpanzeu a rămas animal.
Există deci un registru de posibilităţi, o "normă" a reacţiilor faţă
de înrâuririle externe, normă condiţionată ereditar.
Deci puiul de om, în afara mediului social nu se umanizează;
factorul biologic fără cel social nu conferă omului calitatea de om.
Omul devine om prin "prelucrarea" fondului nativ, sub acţiunea
influenţelor sociale. Direcţia, conţinutul şi calitatea spre care evoluează
însuşirile anatomofiziologice naturale înnăscute sunt puternic
influenţate de mediul social şi sunt dirijate, în cele din urmă de
educaţie." [5].
După partizanii teoriei dublei determinări, fiecare copil se naşte
cu un genotip intelectual determinat, care însă nu este decât unul
"potenţial." Realizarea lui va depinde de mediul ambiant mai mult sau
mai puţin favorabil în sânul căruia va trăi. Astfel, unul care în altă parte
ar fi putut manifesta o inteligenţă superioară, va vegeta într-un mediu
Educabilitatea. Interdependenta ereditate-mediu si educatie 13
_________________________________________________________________________________

prea sărac din punct de vedere cultural iar altul, mediocru înzestrat,
însă beneficiind de condiţii educative mai bune, îşi va atinge plafonul şi
va putea chiar "să facă impresie". [4]

FACTORII FORMĂRII ŞI DEZVOLTĂRII


PERSONALITĂŢII

Specialiştii [2] înclină azi spre teza că “personalitatea e o


rezultantă a interacţiunii dialectice dintre ereditate, mediu şi educaţie.
Această "naştere" a personalităţii se realizează în procesul socializării.”
Ereditatea - premisă naturală a dezvoltării psihoindividuale

Ereditatea (etimologic provine din latinescul "hereditas"-


moştenire) “e o însuşire biologică generală a organismelor vii ce se
manifestă prin transmiterea unor caractere morfofiziologice de la
ascendenţi la descendenţi.”(Lazăr Vlăsceanu), [2].
Există ereditate generală, a speciei (exemplu: capacitatea
maimuţei femelă de a da naştere unui pui de maimuţă) şi ereditate
specială, care se referă la transmiterea unor caracteristici
individualizatoare (orice om se naşte cu un patrimoniu genetic denumit
genotip: ansamblu de gene care condiţionează din interior dezvoltarea
sa).
Fenotipul desemnează "rezultanta efectelor genotipului şi ale
mediului ambiant. El este produsul eredităţii şi al influenţelor
mediului." Exemplu: "Gemenii univitelini (hrăniţi de aceeaşi placentă),
cu aceeaşi colecţie de gene (acelaşi genotip) care le promite, în aceleaşi
condiţii, aceeaşi culoare a pielii, nu vor avea aceeaşi pigmentaţie
cutanată dacă unul îşi petrece viaţa sub cerul Neapolelui iar celălalt sub
cerul Londrei: ei nu vor avea acelaşi fenotip". [4].
Individul moşteneşte prin ereditate [2]: date, particularităţi în
"schema corporală", în diversitatea organelor de simţ şi a sistemelor
14 Educabilitatea. Interdependenta ereditate-mediu si educatie
_________________________________________________________________________________

anatomice; reflexe; însuşiri fizice (conformaţia feţei, culoarea ochilor,


culoarea părului), însuşiri biochimice (particularităţi ale compoziţiei
chimice a sângelui, ale structurii celulare şi ale secreţiei glandulare)1;
caracteristici ereditare cu valoare funcţională (caracteristici ale
sistemului nervos central: plasticitatea; particularităţi
anatomofiziologice ale analizatorilor; particularităţi ale raporturilor de
intensitate sau echilibru dintre procesele nervoase fundamentale:
excitaţia şi inhibiţia).
“Omul nu primeşte prin ereditate procese şi capacităţi psihice
structurate funcţional, ci predispoziţii ale acestora. Aceste predispoziţii
au un caracter larg şi polivalent. Polivalenţa constă în faptul că acelaşi
ansamblu de predispoziţii ereditare poate evolua în sensuri diferite, în
condiţii diferite de mediu şi educaţie.
Receptivitatea maximă la influenţe educative este programată
genetic pentru anumite perioade ale vieţii. Prin ereditate "se transmite"
îndeosebi capacitatea omului de a reacţiona plastic şi variabil la
influenţele mediului şi educaţiei.” (Lazăr Vlăsceanu), [2].
Predispoziţiile transmise ereditar, mai cu seamă ce âin de
aptitudinile generale (inteligenţă – ilustrată prin QI) sau aptitudinile
speciale (plastice, muzicale etc.) constituie premise favorizante în
afirmarea talentelor şi chiar geniilor.
„Desigur, există predispoziţii diferite la diferiţi indivizi şi
existenţa unor copii excepţionali (în sens pozitiv sau negativ) este o
realitate de necontestat. Astfel nimeni nu poate minimaliza importanţa
factorului ereditar-biologic în creaţia marilor genii ale omenirii. Acest
lucru iese în evidenţă mai ales la acei creatori a căror carieră începe

1
"În cazul grupelor sangvine, setul ereditar este singurul care îşi impune legea.
Astfel, un tată din grupa AB (gene A şi B) şi o mamă din grupa 0 (gene 0 şi 0), nu pot
avea avea decât copii din grupa A (gene A şi 0) sau grupa B (gene B şi 0). Un copil
care a primit de la tatăl său gena A şi de la mama sa gena 0, va fi în mod obligatoriu
din grupa A, oricare ar fi vicisitudinile existenţei sale". [4].
Educabilitatea. Interdependenta ereditate-mediu si educatie 15
_________________________________________________________________________________

încă din fragedă copilărie. Bineînţeles că în acelaşi timp cu marele


compozitor român George Enescu mulţi copii din ţara noastră au primit
o aleasă educaţie muzicală, totuşi dintre toţi numai Enescu a ajuns la
culmile creaţiei şi interpretării. Zestrea nativă se evidenţiază şi în cazul
lui Mihai Eminescu, Maxim Gorki sau Jack London, care au reuşit să
se afirme viguros în pofida condiţiilor neprielnice ale mediului social.
Cazurile citate constituie excepţiile pozitive în care ereditatea,
predispoziţiile naturale înnăscute apar cu forţă maximă. Dar există în
acest domeniu şi excepţii negative. La copiii deficienţi senzorial sau
mintali (oligofreni), zestrea nativă deficitară pune bariere dezvoltării
psihice iar influenţele sociale, educative şi terapeutice nu pot ameliora
pe deplin situaţia lor.
Geniile creatoare însă ca şi deficienţii constituie extremele care
demonstrează în chip deosebit valoarea pozitivă sau negativă a
factorilor ereditari. Zdrobitoarea majoritate a copiilor se găsesc între
aceste extreme deci în cazul lor, datele ereditare pot constitui premise
favorabile pentru influenţele mediului şi deci pentru cele educative."
[1].

Mediul - cadru sociouman al dezvoltării psihoindividuale

Mediul este constituit din ansamblul condiţiilor materiale şi


sociale ce conturează cadrul de existenţă şi de dezvoltare a omului.“
(Vlăsceanu), [2]
Între factorii de mediu ce influenţează procesul dezvoltării
omului, se pot distinge influenţe [2]: endogene şi exogene.
Când ne referim la influenţele endogene, menţionăm ambianţa
intrauterină. Fetusul poate fi marcat de mediul intrauterin (poziţia în
matrice, hrana maternă, eventual o infecţie cu germeni ca acei de sifilis
sau rubeolă). Copilul poate fi marcat uneori şi de circumstanţele
traumatizante ale naşterii. Primele contacte ale copilului cu muzica pot
16 Educabilitatea. Interdependenta ereditate-mediu si educatie
_________________________________________________________________________________

avea loc în perioada intrauterină (psihologii au dovedit experimental


receptivitatea fătului la muzică).
Prin influenţe exogene înţelegem totalitatea influenţelor pe care
individul le primeşte din exteriorul său. Acestea, la rândul lor, pot fi
divizate în influenţe ale mediului fizic (natural sau primar), ale mediului
social (sociocultural) Particularităţile mediului fizic (climă, faună, floră
etc) pot influenţa mijlocit caracteristicile şi conţinuturile dezvoltării
psihice a copilului.”
Influenţa mediului fizic este mediată întotdeauna de factori
sociali.
Mediul social reprezintă un ansamblu de condiţii, factori, relaţii,
instituţii şi grupuri sociale – ca mediu existenţial pentru individ.
„Diversele structuri ale mediului (sociale, economice,
profesionale, culturale, educative) influenţează neuniform evoluţia
copilului şi a personalităţii sale. Influenţele se diferenţiază nu numai
prin forţa şi conţinutul lor ci şi prin gradul lor de organizare.”
(Vlăsceanu), [2]. Putem distinge, astfel, influenţe spontane (ce aparţin
educaţiei informale) şi influenţe organizate (ce aparţin educaţiei
formale, instituţionalizate).
Componentele mediului social cu cea mai mare semnificaţie
educativă sunt: familia, şcoala, mass-media, instituţiile socioculturale,
influenţele exercitate de ambientul relaţional-informal în care se află
copilul (grupurile de joacă, de prieteni, "civilizaţia străzii" etc).

Educaţia –
factor determinant al formării şi dezvoltării personalităţii

Etimologic, termenul educaţie provine din cuvintele latineşti


“educatio-educaţie , creştere”, “educo-are-a creşte, a instrui, a forma “,
“educo-ere-a scoate din”, care avea câteodată sensul de a educa.
Educaţia înseamnă “a scoate din starea de natură”. [3].
Educabilitatea. Interdependenta ereditate-mediu si educatie 17
_________________________________________________________________________________

Educaţia constituie factorul care mijloceşte interacţiunea dintre


premisele ereditare şi condiţiile de mediu, orientând procesul formării
şi dezvoltării personalităţii în funcţie de finalităţile formative stabilite.
“Educaţia este un proces sistematic şi organizat, de socializare şi
umanizare, prin care copilul asimilează şi interiorizeză anumite
influenţe educative, transformându-le în comportamente, modele,
valori, norme, atitudini, cunoştinţe.
Se poate afirma că personalitatea copilului este rezultanta acţiunii
conjugate a factorilor ereditari, de mediu şi de educaţie, că ea nu se
poate configura adecvat prin considerarea şi acţiunea lor paralelă. Cu
toate acestea, efectele formative ale acţiunii conjugate a factorilor
amintiţi stau sub semnul rolului conducător şi determinant al educaţiei.
Acest rol al educaţiei se manifestă atât în planul acţiunii cât şi în cel al
efectelor.
Dacă factorii interni (ereditari) sunt cei care reglează ordinea
stadiilor dezvoltării psihice, cei externi (ambientali) conferă orientare,
conţinut şi pot accelera ritmurile dezvoltării. În vreme ce ponderea şi
semnificaţia factorilor interni este mai mare în achiziţionarea sau
dezvoltarea conduitelor elementare, factorii externi - şi îndeosebi
educaţia - au un rol covârşitor în formarea comportamentelor
(intelectuale, afective, morale) complexe.
Educaţia asigură unitatea, convergenţa şi coerenţa tuturor
factorilor implicaţi în formarea şi dezvoltarea personalităţii integrale a
copiilor şi tinerilor.” (Lazăr Vlăsceanu), [2].
Problematica educabilităţii, a puterii şi limitelor educaţiei a
constituit subiectul unor dezbateri în istoria gândirii pedagogice.
„Pedagogul ceh J.A. Comenius (sec XVII) susţinea că “ omul ca
să devină om trebuie educat.” El acordă educaţiei putere nelimitată în
transformarea omului. Comparând creierul uman cu ceara, Comenius
susţine că “ precum ceara poate lua orice formă şi o poţi modela şi
18 Educabilitatea. Interdependenta ereditate-mediu si educatie
_________________________________________________________________________________

transforma după cum vrei, tot aşa creierul primeşte în el imaginile


tuturor lucrurilor pe care le cuprinde lumea.”
Desigur că a pune totul în formarea omului numai pe seama
educaţiei este o exagerare a rolului acesteia. Dar perioada istorică în
care Comenius impunea această idee cerea exagerări intenţionate
pentru a se recepta teza.
Filosoful şi pedagogul englez John Locke, reprezentant al
burgheziei în ascensiune, considera că diferenţele dintre indivizi se
datoresc educaţiei, afirmând că nouă zecimi dintre oameni devin aşa
cum sunt datorită ei.
Materialiştii francezi ai secolului al XVII lea, ideologi ai
revoluţiei burgheze din 1789, atribuiau educaţiei un rol deosebit. Astfel
Claude Adrien Helvetius susţinea că “ educaţia ne face aşa cum suntem
”, “ educaţia poate să facă orice. Ea este în stare să producă până când
şi genii. ”. “ Daţi-mi şcolile din lume- spune Helvetius- şi vă voi da
oamenii pe care îi vreţi”.
O atitudine atentă şi echilibrată este cea a lui Denis Diderot. El
vedea şi unele limite ale educaţiei, susţinând că ea poate mult dar nu
poate totul, că “ educaţia nu-i poate da copilului ceea ce i-a refuzat
natura.”
Lui Pestalozzi îi revine meritul de a fi scos în evidenţă una din
principalele sarcini ale educaţiei: dezvoltarea forţelor intelectuale,
morale şi fizice ale copilului în vederea cultivării umanităţii în om. Şi
Pestalozzi afirmă că “ omul devine om numai prin educaţie ”, dar el
subliniază faptul că nu orice fel de educaţie duce la umanizarea omului,
ci numai educaţia “ conformă cu natura “. El foloseşte termenul de “
natură ” cu înţelesul de “ natură umană”. [5].
Educabilitatea. Interdependenta ereditate-mediu si educatie 19
_________________________________________________________________________________

CONCLUZIE

Personalitatea individului este rezultatul interacţiunii optime


dintre ereditate, mediu, educaţie şi autoeducaţie. Mediul şi ereditatea
reprezintă condiţii necesare evoluţiei, dar ele determină dezvoltarea
mai ales prin intermediul educaţiei şi al autoeducaţiei.

A P L I C A Ţ.I.I

1. Analizaţi evoluţia propriei persoane şi ilustraţi rolurile pe


care le-au jucat cei trei factori – ereditatea, mediul şi educaţia – în
diversele etape ale ontogenezei.
2. Extrageţi pasaje ilustrative din biografia unor oameni de
artă, ştiinţă şi tehnică – români – care să evidenţieze interdependenţa
factorilor în afirmarea lor ca mari personalităţi în diverse domenii.

BIBLIOGRAFIE

1. Tiberiu Bogdan, Stănculescu Ilie, Psihologia copilului şi


psihologia pedagogică, Manual pentru liceele pedagogice de învăţători,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1973.
2. Cerghit Ioan, Vlăsceanu Lazăr (coord.), Curs de pedagogie,
Universitatea Bucureşti, 1988.
3. x x x, Dicţionar de pedagogie, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1979.
4. Larmat Jacques, Genetica inteligenţei, colecţia Psyche,
Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1977.
5. Popescu-Mihăeşti Alexandru, Probleme fundamentale ale
instruirii şi educării, Editura Fundaţiei “România de Mâine”,
Bucureşti, 1995.