Perioada paşoptistă

Perioada paşoptistă (aprox. 1830-1860) are ca nucleu Revoluţia de la 1848. Paşoptismul este mişcarea politică şi culturală ale cărei obiective socialpolitice sunt modernizarea societăţii româneşti şi emanciparea naţională: independenţa politică, libertatea naţională, unirea provinciilor româneşti. Aceste obiective sunt puse în practică de oameni de cultură şi scriitori care se implică activ în viaţa socială (mulţi participă la revoluţie) şi culturală, iar în acelaşi timp, alcătuiesc prima generaţie a literaturii noastre moderne. Paşoptismul este şi o ideologie literară niciodată sintetizată într-un program particular, dar supusă unor comandamente exterioare: spirit critic, deschidere spre Occident şi lupta pentru impunerea unui specific naţional, conştiinţă civică şi patriotică. Epoca paşoptistă marchează începutul literaturii noastre moderne. Scriitorii paşoptişti provin din clasele de sus, sunt educaţi în Apus, mai ales în Franţa, şi devin promotorii renaşterii naţionale atât prin mesajul creaţiei literare, cât şi prin implicarea lor activă în viaţa politică. Plini de elan, ei încearcă pentru prima dată o sincronizare cu Europa Occidentală. Această epocă înţeleasă în sens larg se poate împarţii în trei perioade: • Prima perioadă: Prepaşoptismul 1830-1840 • A doua periadă: Paşoptismul 1840-1860 • A treia periadă: Postpaşoptismul 1860-1870 Două personalităţi au avut rolul de îndrumător al fenomenului cultural-literar şi astfel au contribuit, în etape distincte, la modernizarea literaturii noastre paşoptiste. Într-o primă etapă, de efervescenţă creatoare, corespunzătoare primei generaţii paşoptiste, acest rol îi revine lui Ion Heliade-Rădulescu prin articolele din ziarul Curierul românesc, apărut la Bucureşti, începând cu 1829, căruia îi adaugă din 1837 suplimentul literar Curierul de ambe sexe. Este faza entuziastă şi oarecum „naivă" a romantismului paşoptist, când distincţia între opera originală şi prelucrarea unui model străin aproape că nu se făcea. Datorită îndemnurilor adresate tinerilor scriitori: ,Nu e vreme de critică, copii; e vreme de scris; să scrieţi cât veţi putea şi cum veţi putea", a fost posibil debutul unei întregi generaţii, între 1830 şi 1840: Vasile Cârlova, Gr. Alexandrescu, Dimitrie Bolintineanu, Cezar Bolliac ş.a. Prin promovarea literaturii, fie traduceri, fie scrieri originale, presa îndeplineşte o funcţie culturală în toate provinciile române (Gheorghe Asachi editează la laşi Albina românească, în 1829, cu suplimentul cultural şi literar Alăuta românească, iar George Bariţiu editează la Braşov Gazeta

redactat de Mihail Kogălniceanu şi publicat în primul număr al revistei. [. În această etapă se creează climatul cultural necesar pentru formarea unei literaturi şi a unei limbi comune pentru toţi românii.). zic. făcând abnegaţie de loc. sugerat şi de titlul revistei. iar nu persoana.] Traducţiile însă nu fac o literatură..de Transilvania." • Promovarea unei literaturi originale. pentru că omoară în noi duhul naţional. deziderat formulat clar la 1840 de Mihail Kogălniceanu.. obiceiurile noastre sunt destul de pitoreşti şi de poetice pentru ca să putem găsi şi la noi sujeturi de scris.]." Cele patru puncte ale articolului-program sunt: • întemeierea spiritului critic în literatura română pe principiul estetic: „Critica noastră va fi nepărtinitoare. Aşadar foaia noastră va fi un repertoriu general al literaturei româneşti.fie Dacia literară [. Vasile Alecsandri. Dacia literară. şi prin urmare s-ar îndeletnici cu producţiile româneşti. părăsind politica." • Combaterea imitaţiilor şi a traducerilor mediocre: „Dorul imitaţiei s-a făcut la noi o manie primejdioasă. frumoasele noastre ţări sunt destul de mari. de aşezare a fenomenului literar. ar împlini o mare lipsă în literatura noastră. În a doua etapă.a.. fără să avem pentru aceasta trebuinţă să ne împrumutăm de la alte naţii. fie din orice parte a Daciei. cu suplimentul Foaie pentru minte. numai să fie bune. Kogălniceanu prezintă activitatea gazetelor româneşti apărute anterior. foaie care." • Afirmarea idealului de realizare a unităţii limbii şi a literaturii române: „ţălul nostru este realizarea dorinţii ca românii să aibă o limbă şi o literatură comună pentru toţi. în cele trei numere apărute. Grigore Alexandrescu ş." . La începutul articolului axat pe evidenţierea necesităţii unei literaturi originale şi naţionale. se publică opere ale celor mai valoroşi scriitori ai vremii (C. s-ar îndeletnici numai cu literatura naţională. această foaie. în 1837. iar direcţia imprimată se reflectă în toată literatura epocii. faţă de care Dacia literară urmăreşte să aducă un suflu nou. Această manie este mai ales covârşitoare în literatură. revista adresându-se scriitorilor români de pretutindeni pentru a publica scrieri originale: „O foaie dar. Constituirea deplină a romantismului paşoptist a fost marcată de programul teoretic Introducţie. care. El este redactorul primei reviste exclusiv literare. O asemenea foaie ne vom sili ca să . vom critica cartea.. Se respinge coloratura locală şi amestecul politicului. în 1840. inimă şi literatură). de la Iaşi. ar fi numai o foaie românească. prin indicarea unor surse de inspiraţie în conformitate cu specificul naţional şi cu estetica romantică: Istoria noastră are destule fapte eroice. Negruzzi. Mihail Kogălniceanu impune spiritul critic.

Ideile enunţate în articolul-program şi promovate de revistă se reflectă în literatura română de la mijlocul secolului al XlX-lea. aprecierea valorilor naţionale şi a folclorului. Aceste idealuri sunt ilustrate în tematica şi mesajul creaţiilor literare ale scriitorilor care sunt participanţi sau simpatizanţi ai Revoluţiei de la 1848 şi pun arta în slujba ţelurilor politice ale epocii. de Victor Hugo. După literatura anilor 1825-1830. oda. Marile idealuri ale momentului erau: libertatea şi unitatea naţională. Fondul romantic (teme. Scriitorii români ai epocii asimilează rapid manifestul romantismului francez şi aplică principiile acestuia. dar spiritul ei a fost continuat de revistele Arhiva românească şi Propăşirea. poemul eroic. Specii clasice (fabula. imnul. folclorul. care abundă în traduceri şi adaptări după autori străini. ruinele. atitudini) este uneori turnat în tipare ale secolului precedent. în variate ipostaze. în special francezi. apariţia dramei). nestatornicia soartei). Poezia paşoptistă . în 1827) şi articolul-program Introducţie. nuvela istorică şi fantastică. îmbogăţirea limbii literare prin termeni populari. antifeudale). Tematica literaturii de la 1848 cuprinde. a temelor literare în ultimul punct al articolului. refugiul în trecutul istoric. poemul filozofic. arhaici sau regionali). Revista a fost interzisă de cenzură. epistola. e de remarcat concordanţa dintre manifestul romantismului francez (Prefaţa la drama Cromwell. iar paşoptismul a recuperat simultan experienţe literare manifestate succesiv în alte literaturi. mormintele. istoria (trecutul glorios. în scrieri din toate provinciile româneşti. satira. comedia) coexistă cu cele romantice (meditaţia. elegia. avându-l ca principal animator pe Mihail Kogălniceanu. motive. cu particularităţile curentului naţional-popular de la revista Dacia literară. libertatea socială (în contextul revoluţiei burgheze-democratice. Prin precizarea surselor de inspiraţie. descrierile de natură. pentru că literatura noastră nu a avut un clasicism individualizat. dar şi prin diversele trimiteri spre trăsăturile romantismului (aspiraţia spre originalitate. uneori în opera aceluiaşi scriitor sau chiar în acelaşi text.Primii noştri scriitori moderni se afirmă în cadrul curentului naţional de la Dacia literară. acesta devine un manifest literar al romantismului românesc. publicat de Kogălniceanu în 1840. Literatura paşoptistă Literatura paşoptistă se dezvoltă sub semnul romantismului european şi parcurge un drum sinuos.

Tematica se lărgeşte enorm faţă de epoca premodernă. prin sensibilitate. Denumită ulterior Deşteaptă-te. Cele cinci poezii publicate anunţă. D. cu exclamaţii şi invocaţii. ceea ce sintetizează şi atitudinea estetică a scriitorului: „un elegiac de tipul romantic şi în acelaşi timp un moralist la modul clasic".. Poezia ilustrează romantismul. D. profundă”.". melancolia adancă . prin nota meditativă şi eroică. Mihai. Grigore Alexandrescu (18107-1885) este unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai ideologiei şi ai literaturii paşoptiste în Muntenia. specii romantice: meditaţia (Vasile Cârlova.. A. Călinescu) Motivul ruinelor şi meditaţia de tip romantic asupra istoriei neamului îl apropie de Vasile Cârlova. Corvine Româna naţiune. Andrei Mureşanu (1816-1863) a participat activ la Revoluţia de la 1848 din Transilvania şi a propagat în presa vremii idei social-politice avansate. oda. Gr. Alexandrescu). Vasile Alecsandri). la mănăstirile din Oltenia. are ca titlu enumerarea unor specii romantice şi clasice. prin tonul puternic mobilizator al chemării la luptă. Bolliac. Asachi. ca vestigii ale slavei strămoşilor: „O. Alexandrescu).". legenda cultă (D. având accente revoluţionare în acord cu idealurile epocii. C. elegii.H. publicată în 1844. unirea provinciilor româneşti: priviţi. cu focul vostru-n vine. imnul (Gh. După anul 1830. La Cozia. vremelnică stăpână./Se urcă pe-orizon câmpiile albind. Ion Ghica. satira. Mureşanu).(G. a fost inspirată de impresiile dintr-o călătorie făcută cu prietenul său. În Ruinurile Tărgoviştei. Se cultivă specii clasice: epistola. Rădulescu. elegia (D. organică. Bolintineanu). măreţe umbre. Bolintineanu. în revista Propăşirea. de care se detaşează prin „reflexivitatea sa autentică. Poezia Umbra lui Mircea. balada (Ion Heliade-Rădulescu. Vasile Cârlova (1809-1831) este primul poet român modern. Poeziile erotice (Păstorul întristat. Bolintineanu. având o . evocă în manieră preromantică trecutul eroic în opoziţie cu prezentul lipsit de glorie şi inaugurează la noi motivul ruinelor. ziduri întristate! O. Înserarea) au o notă elegiacă în maniera poeziei pastorale:Încet-încet şi luna. monument slăvit!/În ce mărire naltă şi voi aţi strălucit.. Ultimul. va învălui versurile tuturor poeţilor. Retorismul versurilor ample./ Cu braţele armate. fiind pusă pe note de Anton Pann. exprimă direct idealurile revoluţiei democrate. Debutează la Curierul românesc al lui I. poezia a dăinuit prin vigoarea patriotismului. libertatea naţională. în 1842. Meditaţii. epistole. Din lirica sa patriotică. strigă toţi!". ai voştri strănepoţi. satire şi fabule (1863). traduce din literatura franceză şi publică mai multe volume de poezii. Bolintineanu). Ştefan. A scris un volum de poezii. de emancipare naţională: independenţa politică./ «Viaţă-n libertate. române. ori moarte!».. poezia Un răsunet a devenit un adevărat imn la 1848.Poezia paşoptistă pune bazele liricii moderne romaneşti. fabula (Gr. generaţia de la 1848.

este datoare să exprime trebuinţele societăţii şi să deştepte sinţiminte frumoase şi nobile care înalţă sufletul prin idei morale şi divine. autorul îşi mărturiseşte convingerile literare. de traduceri şi de opere originale. „Evocarea are drept scop să trezească din amorţire contemporaneitatea prin exaltarea vechilor virtuţi"(Al. Ion Heliade-Rădulescu şi-a adunat opera literară în volumul Culegeri din scrierile lui I. meditaţii şi ode care pornesc de la motive romantice. Ion Heliade-Rădulescu a fost o personalitate enciclopedică.. Capodopera sa este poemul Zburătorul (1844). participând la redactarea Proclamaţiei de la Islaz. În Prefaţa volumului din 1847. îmbinarea diferitelor specii lirice (meditaţie cu elemente de elegie. al zidurilor. Are o contribuţie importantă la dezvoltarea literaturii române moderne: înfiinţează reviste (Curierul românesc. Împreună cu Dinicu Golescu înfiinţează Societatea literară (1827). condiţie a existenţei sale. de odă şi de pastel). valoarea estetică şi înălţarea impersonală (katharsis): „eu sunt din numărul acelora care cred că poezia.Scriitor. nocturnul. prima expresie artistică reuşită în literatura noastră a acestui mit folcloric. Piru.. pe lângă neapărata condiţie de a plăcea. cum privim vechea armură/ Ce un uriaş odată în războaie a purtat/ [. „Istoria literaturii române de la origini până azi”)... rolul educativ al poeziei. prin valoarea de model pentru tânăra generaţie a domnitorului Mircea cel Bătrân (figură exemplară şi pentru Mihai Eminescu în Scrisoarea III): „Noi citim luptele voastre. hiperbola). încurajează şi publică primele creaţii ale unor scriitori mai tineri. Gazeta Teatrului Naţional etc). în 1829. care promovează ideile iluministe: dezvoltarea şcolii româneşti.serie de trăsături specifice evoluţiei acestui curent în literatura română: tema istorică. multe traduse chiar de el. particularităţile stilului retoric (invocaţia şi exclamaţia retorică. prima gazetă românească. fiind considerat un deschizător de drumuri în cultura română. gradarea.]/ Ne-ndoim dac-aşa oameni întru adevăr au stat". „Descoperirea" folclorului este datorată scriitorilor romantici în Europa şi constituie una dintre sursele literaturii cu specific naţional din paşoptism. filolog şi îndrumător literar. fantoma). Este autor de elegii. crearea unui teatru naţional. tipăreşte un număr impresionant de opere din literatura universală. al mormintelor. Eliad de proze şi de poezie. publică propriile lucrări literare sau de teorie şi critică literară. antiteza trecut-prezent. motivele preromantice (al umbrelor. A fost implicat în evenimentele de la 1848. urmată de Curierul de ambe sexe. Ion Heliade-Rădulescu (1802-1872) . sonete. Îndrumă teatrul şi participă la înfiinţarea Societăţii filarmonice (1833).”. . publicarea de gazete.

dar "trebuie să luăm numai acelea ce ne trebuie şi de acolo de unde trebuie.file din poveste sau Luceafărul). părerea lui era că putem lua cu îndrăzneală din limba latină şi din limbile romanice: "de la maica noastră . franţuzeşti sau italieneşti. Ion Heliade-Rădulescu iniţiază această modificare a semnificaţiei mitului. În paginile prefeţei. combătând principiul etimologic: "Aşadară. Sava" . (Vechile noastre texte româneşti sunt scrise cu alfabet chirilic. căutau să le înlocuiască prin termeni creaţi ad-hoc (cuvintelnic = dicţionar. venită din altă lume la tânăra care tânjeşte (ca în Călin .. lenăchiţă Văcărescu propune reducerea alfabetului chirilic de la 43 la 33 de litere.. literele latine în locul celor chirilice. ocazie. latineşti. . neîmpărţit = atom). superioară. este rezultatul lecţiilor ţinute de Heliade la "Sf. iar mai târziu la 27. privilegiu. introducând termeni greceşti. cînd scrim pentru cei carii trăiesc. libertate.) Autorul se declară partizanul ortografiei fonetice. alcătuit din 43 de litere. Literatura romantică îi păstrează semnificaţia erotică.In concepţie populară. privileghium. În privinţa aceasta. provocând suferinţa tinerelor fete. excluzând neologismele. iar nu pentru cei morţi?". cliros. în publicaţiile sale. zburătorul este o apariţie onirică şi malefică. La sfîrşitul secolului al XVIII-lea. explicabilă mitologic şi curabilă magic" . Neologismele trebuie adaptate la spiritul limbii române. dar îl valorizează pozitiv ca făptură miraculoasă. îi lasă aşa cum erau în aceste limbi. Fata în criză de pubertate e doborâtă de o boală necunoscută. liberta. Gramatica românească Gramatica românească. Nici problema neologismelor nu a fost neglijată. introducând treptat. cler.] în plină agresiune.. Heliade propune simplificarea alfabetului chirilic. şi de la surorile noastre". apărută la Sibiu în 1828. Heliade ridiculizează pe filologii care. reducând numărul de slove întâi la 28. unde preda între altele şi acest obiect.. Ion Heliade Rădulescu îl reduce la 28. pentru ce să nu scrim după cum pronunţiem. El susţine necesitatea îmbogăţirii limbii prin împrumuturi. Greşesc acei care. Ca specie literară Zburătorul este o baladă cultă. Prefaţa gramaticii este interesantă prin ideile înaintate cu privire la scrierea şi pronunţarea limbii române. scriind: patriotismos. respectiv 27. care înfăţişează apariţia primilor fiori ai dragostei: „invaziunea misterioasă a dragostei [. ocazion. în loc de patriotism. Alfabetul chirilic a fost înlocuit oficial cu cel latin în 1860. şi cum trebuie". în Observaţii sau băgări dă seamă asupra regulelor şi or induielelor gramaticii rumâneşti (1787).

publicată de I. sunetele limbii române sunt împărţite în vocale şi consonante. promotor al studiilor arheologice.H. biografii romanţate etc. când literatura avea funcţie militantă./ Luna dispare". Un rol important a avut D. debutează cu un volum de Meditaţii. prin elementele care conferă sonoritate şi ritmicitate. pe baza unui motiv folcloric (pactul cu diavolul). în 1842. şi poemul de dimensiuni mari epico-liric. drame istorice. publicist. ştiinţifici. Atmosfera macabră. Dimitrie Bolintineanu (1825/1819? . cum sunt legenda istorică (de exemplu: Muma lui Ştefan cel Mare./ Fuge ca vântul. literatură de călătorie. a colaborat cu publicaţii precum: Românul. Dâmboviţa. creaţia sa se orientează spre lirica socială cu . Romanele de tip sentimental Manoil şi Elena sunt dintre primele opere reprezentative pentru această specie în literatura română./ Geme pământul./ Sună pădurile. balade fantastice. susţinător al Unirii Principatelor şi al reformei agrare din 1864. publicist. dar inegală ca valoare se compune din legende istorice. Cezar Bolliac(1813-1881) Poet. participant entuziast la Revoluţia de la 1848 şi diplomat. Poemul Mihnea şi baba este o baladă fantastică cu accente romantice. necorespunzători. fâşâie frunzele. cât şi auditiv. a călătorit mult şi a avut numeroase funcţii culturale. În literatură. autorul Gramaticii româneşti introduce termenii actuali de singular şi plural. Astfel. după modelul romanticului francez Lamartine. Călinescu) se realizează atât plastic.1872) Poet. în loc de singurit şi înmulţit. Lirica sa reprezintă imaginea fidelă a începuturilor romantismului românesc şi a formelor lui în paşoptism. atingând virtuozitatea onomatopeică: „Mihnea încalecă./ Fug legioanele. „un tumult de monştri". prozator. „o sarabandă de duhuri" (G. Reforma etc. De asemenea. zbor cu cavalele. Ulterior. nu în glasniee şi neglasniee. om politic. cu termeni moderni. prin care urmărea să trezească patriotismul contemporanilor. Dimitrie Bolintineanu(1825/1819? . romane. satire. Rădulescu în Curierul de ambe sexe. vizual. Bolintineanu în dezvoltarea simţului muzical în poezie. elegii. prin tehnica sa prozodică. calul său tropotă.1872) debutează în literatură cu elegia „O fată tânără pe patul morţii”. Cezar Bolliac (1813-1881) este unul dintre fruntaşii Revoluţiei de la 1848 (secretarul guvernului provizoriu). cu valorificarea efectelor trecerii de la amfibrah la iamb şi la dactil. Cea de pe urmă noapte a lui Mihai cel Mare). El a introdus şi a consacrat în literatura română o serie de specii noi. Opera lui întinsă. Naţionalul.Heliade înlocuieşte termenii gramaticali învechiţi.

Cântarea României. Românii supt Mihai.volum autobiografic. apoi Piatra teiului şi Stânca corbului . Ion Ghica) sau romane propriu-zise (Dimitrie Bolintineanu. istoria noastră şi exprimă ideea demnităţii naţionale.pagini de călătorie în care inserează două legende populare. Vasile Alecsandri. Alecu Russo). Ion Ghica. Nicolae Bălcescu (1819-1852). aduce în atenţie mitul dacic. fiind influenţat de istoricii romantici francezi (J.puternice accente mesianice. Din cauza mesajului revoluţionar al teatrului său este surghiunit la Mănăstirea Soveja. el a susţinut cu consecvenţă revendicările democratice ale mişcării. Poezia. În 1845. fiziologia satirică (Ion Heliade-Rădulescu. Cântarea României -poem în proză. C. Negruzzi. Alecu Russo (1819-1859) scrie în limba română şi în limba franceză Amintiri . nuvele romantice (C. Principala sa operă. Proza Proza vremii cuprinde scrierile de inspiraţie istorică (C. Iaşii şi locuitorii lui în 1840. Importante sunt şi articolele sale de teorie literară: Către scriitorii noştri. Negruzzi). fiind unul dintre principalii organizatori ai Revoluţiei de la 1848 în Ţara Românească. economice. un amplu poem în proză. Gr... îmbină documentarea riguroasă a istoricului cu expresia înflăcărată. Negruzzi). însemnări de călătorie (Vasile Alecsandri. Alexandrescu). dar şi o sinteză a ştiinţei cu sensibilitatea artistică. editează prima revistă istorică românească: Magazin istoric pentru Dacia. realizează o lărgire a orizontului de studiu. Alexandrescu). întrun stil retoric cu accente profetice.. a întemeiat societatea secretă Frăţia (1843). Gr. ceea ce face să fie revendicat în egală măsură de istoria literară. dar şi două piese de teatru care nu ni s-au păstrat. istoric şi prozator.Michelet). Nicolae Filimon). Opera sa capitală. Ion Ghica (1816-1897) . Poemul evocă. unde descoperă balada populară Mioriţa. ceea ce îl integrează în galeria maeştrilor prozei româneşti. înglobând istoria instituţiilor sociale. iar în străinătate a pledat pentru obţinerea recunoaşterii internaţionale a drepturilor românilor. Astfel.reflectă militantismul liricii sale sau tema socială a unor poezii precum Clăcaşul. încercări de roman (Mihail Kogălniceanu. Răspuns la articolul „Poezie". Membru al guvernului provizoriu. Istoric erudit. în care autorul vede specificul spiritualităţii româneşti. împreună cu Ion Ghica şi Christian Tell. Negruzzi. prin care se afiliază la doctrina romanticilor francezi. în 1878). întemeietor al istoriografiei naţionale moderne. politice. Nicolae Bălcescu.Voievod Viteazul (publicată postum. este.Bolliac cânta iobagul ş-a lui lanţuri de aramă" . alături de Mihail Kogălniceanu.. scrieri memorialistice (C. Versul eminescian din Epigonii .

Criticul Nicolae Manolescu consideră că: „. Ciclul Amintiri de juneţe cuprinde proză memorialistică şi nuvelele romantice Zoe şi O alergare de cai. conflict . într-un stil familiar. Fiind scrisă într-o perioadă de efervescenţă revoluţionară. Alecsandri sunt prezentate cu un talent deosebit. sunt incluse texte inspirate din cronici: poemul epic Aprodul Purice. Alexandrescu în domeniul poeziei. a pus în practică ideile culturale şi literare ale epocii. pe care îl iustrează. personaje antitetice. În Scrisori către V. cu puternice conflicte. Este profesor la Academia Mihăileană din Iaşi. Kogălniceanu participă la organizarea Teatrului Naţional din Iaşi şi la realizarea unui repertoriu naţional (Muza de la Burdujeni. Sobieski şi românii. deznodământ dramatic şi scene melodramatice. alături de articolul-program Introducţie (1840). amintiri. Cârlanii). Alexandru Lăpuşneanul este şi o nuvelă de factură romantică prin respectarea principiului enunţat în Introducţie la Dacia literară — inspiraţia din istoria naţională (Evul Mediu). a căror muzică şi poezie sunt potrivite cu firea pământului său şi caracterul locuitorilor ei"). care continuă programul Daciei literare. se implică în apariţia revistei Propăşirea. dialoguri. Negruzzi pe tărâmul prozei: el depăşeşte faza traducerilor. organizat în patru cicluri.. în domeniul lingvistic respinge exagerările şi susţine unificarea limbii literare. În ciclul Fragmente istorice. ca şi M. proză de inspiraţie istorică. îşi adună principalele scrieri literare în volumul Păcatele tinereţelor. nuvela istorică Alexandru Lăpuşneanul. istorie şi biografism". Teoretician al specificului naţional („fieştecare ţară are cântecele sale. ci ilustrează o poziţie antifeudală şi o opţiune politică (caracterul militant al literaturii). Ion Ghica (1816-1897) s-a format la şcoala franceză. dacă avem în vedere combinaţia pe care acesta o realizează între ştiinţă şi ficţiune. prin specie. adevărate tablouri care surprind eterogenitatea societăţii noastre de la mijlocul secolului al XlX-lea. Capodopera sa. prima nuvelă istorică din literatura română nu aduce în faţa contemporanilor un model de patriotism şi nu idealizează trecutul. În 1857. Alecsandri şi M.Ca mai toţi scriitorii din epoca paşoptistă. simplificarea ortografiei. apare în primul număr al revistei Dacia literară. a reuşit C. temă.. Fără a fi un spirit revoluţionar.factura prozei lui Ghica este cât se poate de tipică pentru romantismul Biedermeier. Sava" din Bucureşti. Kogălniceanu. precum Alexandru Lăpuşneanul. Împreună cu V. personalităţi ale epocii (portrete). Este preocupat de folclor. anecdote. Ion Ghica rămâne cel mai valoros reprezentant al scrierilor memorialistice din epocă. după ce a studiat în ţară la Liceul „Sf. Costache Negruzzi Ceea ce a realizat Gr. într-o atmosferă pitorească. fiind întemeietorul prozei româneşti moderne printr-o operă durabilă. membru fondator al societăţii Frăţia.

(lupta pentru putere). specie care aparţine clasicismului. iar eforturile lor au vizat mai multe direcţii: înfiinţarea de şcoli pentru pregătirea artiştilor dramatici (la Iaşi şi Bucureşti). Matei Millo. Vasile Alecsandri. prin surprinderea psihologiei mulţimii. preocuparea pentru folclor .. dar mulţi"). Costache Caragiali. caracterul aforistic al unor replici („proşti. Alecsandri şi C. dar se regăsesc aici şi elemente romantice: evocările istorice. prin caracterul pictural al unor scene.. Arta compoziţiei sobre. denotă. întâmplări impresionante.P. Vasile Alecsandri). C. personajul principal alcătuit din contraste.a. (Nicolae Manolescu) Coexistenţa elementelor romantice cu elemente clasice în aceeaşi operă literară este o trăsătură a literaturii paşoptiste. Negruzzi introduce în literatura noastră scrisoarea literară în proză. Prin cele treizeci de scrisori din ciclul intitulat Negru pe alb.în Scrisoarea XII (Păcală şi Tândală) -. surprinderea unor valori general-umane ţin de clasicism. traduceri şi adaptări în limba română. intenţia de a instrui. artificialitate". B. obiectivitatea naratorului. prin prezentarea în manieră balzaciană a unor portrete şi tablouri de moravuri. . publicarea unor reviste şi articole despre teatru. atitudinea de moralist. culoarea epocii. Haşdeu). Negruzzi. care stimulează crearea unui repertoriu naţional cu piese de teatru variate. fiind un deschizător de drumuri pentru diferite specii şi genuri literare. antiteza angelic-demonic. Elemente clasice sunt: rigoarea şi echilibrul compoziţiei (patru capitole cu mottouri semnificative). Realizează „fiziologii". atât din filonul comic al satirei sociale. prin tehnica detaliului semnificativ.. sub directoratul lui Kogălniceanu. de critică a moravurilor (Costache Facà. „liniaritate psihologică în construcţia personajelor. Scrisoarea IX (Fiziologia provinţia/ului) ş. intriga liniară şi previzibilă. cât şi teatru cu subiect istoric (Gh. a unor tipuri sociale: Scrisoarea II (Reţetă). credibil al faptelor. Contribuţia sa la formarea şi dezvoltarea teatrului naţional a fost hotărâtoare în crearea unui repertoriu românesc. Asachi. Vasile Alecsandri a fost liderul mişcării literare a epocii. spectaculosul gesturilor. al replicilor şi al scenelor. cultivarea ironiei. culoarea locală. Alecu Russo. dar şi în construcţia operei dramatice şi a limbajului specific. aspectul verosimil. Interesul romantic pentru specificul naţional şi culoarea locală deschide drumul observaţiei realiste. Teatru Paşoptiştii au văzut în teatru un mijloc de propagare a ideilor politice şi culturale. personaje excepţionale în situaţii excepţionale. înfiinţarea Teatrului Naţional de la Iaşi (1840).. Vasile Alecsandri Ataşat idealurilor paşoptiste.

De asemenea. Alecsandri realizează un surprinzător reviriment spre drama istorică în versuri . îndrăgostit de Luluţa. reprezentată pe scenă în 1852. în care îşi revarsă „toate darurile: umor.Fântâna Blanduziei (1883). cosmopolitismul. În 1863 se retrage din arena politică. Leonaş devine ispravnic în locul acestuia şi se căsătoreşte cu Luluţa. Călinescu drept „cea mai durabilă parte a operei" lui. reprezentată de Chiriţa. Ovidiu (1884). „comedie cu cântice. precum Zgârcitul risipitor. gustul pentru senzaţional şi anecdotă. Alecsandri cuprinde jurnale sau memorii de călătorie (O primblare la munţi. Dezgustul cauzat de pervertirea idealului se reflectă în drame cu tematică socială. negarea tradiţiei.Mare parte din piesele lui Alecsandri (comedii.Despot-vodă (1879) şi de inspiraţie clasică . „cântecele comice") au caracter satiric şi critic împotriva moravurilor sociale şi politice ale vremii. scrisori (Vasile Porojan) şi proză de ficţiune cu un punct de plecare memorialistic (nuvela romantică Buchetiera de la Florenţa. de o virulenţă polemică. snobismul şi parvenitismul: Iorgu de la Sadagura. . parvenitismul. Lipitorile satului. snobismul. sau de fals progres. reprezentate de Leonaş.a. Proza lui V. Comportamentul Chiriţei ocazionează critica unor moravuri din epocă: falsa cultură. subiectivitate. Demascând corupţia lui Bârzoi. Deznodământul aduce victoria reprezentantului ideilor noi. Balta-Albă. personaje zugrăvite caricatural. Unele piese de teatru abordează teme folclorice. ridiculizând demagogia. În Chiriţa în provinţie. şi ideile noi. Spre apusul creaţiei. Peatra din casă. conflictul dramatic opune concepţia conservatoare reprezentată de Bârzoi. asupra moravurilor satirizate: parvenitismul. proza lui V. împotriva stării pe loc. înlesnire orientală de povestitor". ridicol prin contrastul între ceea ce este şi ceea ce vrea să pară. progresiste. feeria Sânziana şi Pepelea. Leonaş. dar au şi note de critică socială: Crai nou. un tânăr isteţ şi cinstit. dar şi a falsului progres. începutul de roman Dridri etc). criticul observă că „în substanţă toate naraţiunile sale sunt jurnale de călătorie". imitarea cu orice preţ a modei occidentale. snobismul şi corupţia. Iaşii în 1844. Chiriţa este un personaj feminin comic reprezentativ pentru epoca de după 1848. în 2 acte". adică a onestităţii şi a sentimentelor sincere. prozele realiste Borsec. gen la modă pe atunci. pentru pitoresc şi exotic. farse. Călătorie în Africa). Iaşii în carnaval. ciclul Chiriţelor ş. Mai redusă în raport cu poezia şi cu teatrul. vodeviluri. pictură. Alecsandri este apreciată de G.

publicat în 1868-1869. „In ce stă valoarea unică a lui Alecsandri? In această totalitate a acţiunii sale literare. între idealism avântat şi vizionarism profetic”. o face Alecsandri în spiritualul tablou al civilizaţiei române. Poeţi şi critici) Concluzie Scriitorii paşoptişti formează prima generaţie a literaturii noastre moderne. tema civilizaţiei hibride. Vasile Alecsandri îşi desfăşoară activitatea literară timp de o jumătate de veac. cu armoniile. care manifestă deplin acord „între a voi şi a putea. el a fost pe bună dreptate numit „cap al poeziei noastre''' (Titu Maiorescu). căpitan de plai ş. ritmurile şi dinamismul lui." (Titu Maiorescu.. prin impersonalitate şi optimism cosmic. oamenii începutului de drum (cf.. Cu aceste „poezii ale senzorialităţii şi ale relaţiei nemijlocite cu natura”(Paul Cornea). Prin ciclul Pasteluri.În povestirea Balta-Albă (publicată în 1848).". între proiecţia sensibilităţii în exterioritatea lumii şi înregistrarea obiectivă a universului. Paul Cornea). între anii 1840-1890. istorice (Dumbrava Roşie. poetul dă adevărata măsură a talentului său prin ciclul Pasteluri şi prin Legende cu un conţinut variat: de inspiraţie folclorică. calităţi pentru care sunt admiraţi de Mihai Eminescu în poezia Epigonii: „ Voi credeaţi în scrisul vostru. aşa cum o vede un francez la Balta-Albă. Vasile Alecsandri impune o nouă specie în literatura română şi realizează o operă de maturitate artistică. Călinescu) Dacă din perspectiva cititorului de azi. utilizează troheul lung) şi echilibru compoziţional (alternanţa static-dinamic în cele patru catrene). lirismul lui Vasile Alecsandri nu şi-a păstrat prospeţimea. în etapa Junimii.) şi orientale. După 1863. se întoarce spre clasicism prin viziunea asupra naturii. din punct de vedere istoric al dezvoltării genului. Militant activ al vieţii sociale şi politice din perioada paşoptistă şi postpaşoptistă. este realizată magistral: „Sinteza între Occident şi Orient. ce forma însăşi structura intimă a fiinţei sale. întâlnită în diverse opere ale lui Vasile Alecsandri şi ale scriitorilor paşoptişti. în revista Convorbiri literare. . Diferenţa faţă de precursori în abordarea temei naturii reflectă diferenţa între romantism şi clasicism. Dan. Opera este legată de epoca sa pentru că se află la întretăierea romantismului cu clasicismul şi oglindeşte artistic principalele evenimente sociale.a."(G. expresie (renunţă la complicaţiile prozodice.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful