Perioada paşoptistă

Perioada paşoptistă (aprox. 1830-1860) are ca nucleu Revoluţia de la 1848. Paşoptismul este mişcarea politică şi culturală ale cărei obiective socialpolitice sunt modernizarea societăţii româneşti şi emanciparea naţională: independenţa politică, libertatea naţională, unirea provinciilor româneşti. Aceste obiective sunt puse în practică de oameni de cultură şi scriitori care se implică activ în viaţa socială (mulţi participă la revoluţie) şi culturală, iar în acelaşi timp, alcătuiesc prima generaţie a literaturii noastre moderne. Paşoptismul este şi o ideologie literară niciodată sintetizată într-un program particular, dar supusă unor comandamente exterioare: spirit critic, deschidere spre Occident şi lupta pentru impunerea unui specific naţional, conştiinţă civică şi patriotică. Epoca paşoptistă marchează începutul literaturii noastre moderne. Scriitorii paşoptişti provin din clasele de sus, sunt educaţi în Apus, mai ales în Franţa, şi devin promotorii renaşterii naţionale atât prin mesajul creaţiei literare, cât şi prin implicarea lor activă în viaţa politică. Plini de elan, ei încearcă pentru prima dată o sincronizare cu Europa Occidentală. Această epocă înţeleasă în sens larg se poate împarţii în trei perioade: • Prima perioadă: Prepaşoptismul 1830-1840 • A doua periadă: Paşoptismul 1840-1860 • A treia periadă: Postpaşoptismul 1860-1870 Două personalităţi au avut rolul de îndrumător al fenomenului cultural-literar şi astfel au contribuit, în etape distincte, la modernizarea literaturii noastre paşoptiste. Într-o primă etapă, de efervescenţă creatoare, corespunzătoare primei generaţii paşoptiste, acest rol îi revine lui Ion Heliade-Rădulescu prin articolele din ziarul Curierul românesc, apărut la Bucureşti, începând cu 1829, căruia îi adaugă din 1837 suplimentul literar Curierul de ambe sexe. Este faza entuziastă şi oarecum „naivă" a romantismului paşoptist, când distincţia între opera originală şi prelucrarea unui model străin aproape că nu se făcea. Datorită îndemnurilor adresate tinerilor scriitori: ,Nu e vreme de critică, copii; e vreme de scris; să scrieţi cât veţi putea şi cum veţi putea", a fost posibil debutul unei întregi generaţii, între 1830 şi 1840: Vasile Cârlova, Gr. Alexandrescu, Dimitrie Bolintineanu, Cezar Bolliac ş.a. Prin promovarea literaturii, fie traduceri, fie scrieri originale, presa îndeplineşte o funcţie culturală în toate provinciile române (Gheorghe Asachi editează la laşi Albina românească, în 1829, cu suplimentul cultural şi literar Alăuta românească, iar George Bariţiu editează la Braşov Gazeta

care. Constituirea deplină a romantismului paşoptist a fost marcată de programul teoretic Introducţie. de aşezare a fenomenului literar.. sugerat şi de titlul revistei. deziderat formulat clar la 1840 de Mihail Kogălniceanu." • Promovarea unei literaturi originale. ar fi numai o foaie românească. faţă de care Dacia literară urmăreşte să aducă un suflu nou. vom critica cartea. această foaie." • Afirmarea idealului de realizare a unităţii limbii şi a literaturii române: „ţălul nostru este realizarea dorinţii ca românii să aibă o limbă şi o literatură comună pentru toţi. pentru că omoară în noi duhul naţional. inimă şi literatură).. numai să fie bune. s-ar îndeletnici numai cu literatura naţională.] Traducţiile însă nu fac o literatură. Se respinge coloratura locală şi amestecul politicului.a.]. Vasile Alecsandri. Grigore Alexandrescu ş. părăsind politica." .. de la Iaşi. făcând abnegaţie de loc. şi prin urmare s-ar îndeletnici cu producţiile româneşti. fără să avem pentru aceasta trebuinţă să ne împrumutăm de la alte naţii. redactat de Mihail Kogălniceanu şi publicat în primul număr al revistei. Dacia literară. iar nu persoana. cu suplimentul Foaie pentru minte. Mihail Kogălniceanu impune spiritul critic. Negruzzi." • Combaterea imitaţiilor şi a traducerilor mediocre: „Dorul imitaţiei s-a făcut la noi o manie primejdioasă. În această etapă se creează climatul cultural necesar pentru formarea unei literaturi şi a unei limbi comune pentru toţi românii. În a doua etapă. iar direcţia imprimată se reflectă în toată literatura epocii. Aşadar foaia noastră va fi un repertoriu general al literaturei româneşti. Kogălniceanu prezintă activitatea gazetelor româneşti apărute anterior. foaie care.). fie din orice parte a Daciei. obiceiurile noastre sunt destul de pitoreşti şi de poetice pentru ca să putem găsi şi la noi sujeturi de scris.de Transilvania. frumoasele noastre ţări sunt destul de mari. prin indicarea unor surse de inspiraţie în conformitate cu specificul naţional şi cu estetica romantică: Istoria noastră are destule fapte eroice. O asemenea foaie ne vom sili ca să . se publică opere ale celor mai valoroşi scriitori ai vremii (C. ar împlini o mare lipsă în literatura noastră. El este redactorul primei reviste exclusiv literare. zic. în 1840. în cele trei numere apărute. revista adresându-se scriitorilor români de pretutindeni pentru a publica scrieri originale: „O foaie dar. [.fie Dacia literară [." Cele patru puncte ale articolului-program sunt: • întemeierea spiritului critic în literatura română pe principiul estetic: „Critica noastră va fi nepărtinitoare. în 1837. La începutul articolului axat pe evidenţierea necesităţii unei literaturi originale şi naţionale.. Această manie este mai ales covârşitoare în literatură.

descrierile de natură. pentru că literatura noastră nu a avut un clasicism individualizat. uneori în opera aceluiaşi scriitor sau chiar în acelaşi text. imnul. avându-l ca principal animator pe Mihail Kogălniceanu. care abundă în traduceri şi adaptări după autori străini. libertatea socială (în contextul revoluţiei burgheze-democratice. Tematica literaturii de la 1848 cuprinde. După literatura anilor 1825-1830. în scrieri din toate provinciile româneşti. Prin precizarea surselor de inspiraţie. antifeudale). oda. cu particularităţile curentului naţional-popular de la revista Dacia literară. Revista a fost interzisă de cenzură. de Victor Hugo. ruinele. Marile idealuri ale momentului erau: libertatea şi unitatea naţională. motive. atitudini) este uneori turnat în tipare ale secolului precedent. arhaici sau regionali). a temelor literare în ultimul punct al articolului. în 1827) şi articolul-program Introducţie. e de remarcat concordanţa dintre manifestul romantismului francez (Prefaţa la drama Cromwell. Specii clasice (fabula. aprecierea valorilor naţionale şi a folclorului. dar spiritul ei a fost continuat de revistele Arhiva românească şi Propăşirea. poemul eroic. folclorul. Fondul romantic (teme. poemul filozofic. acesta devine un manifest literar al romantismului românesc. nestatornicia soartei). publicat de Kogălniceanu în 1840. în special francezi. iar paşoptismul a recuperat simultan experienţe literare manifestate succesiv în alte literaturi. elegia. Poezia paşoptistă . Literatura paşoptistă Literatura paşoptistă se dezvoltă sub semnul romantismului european şi parcurge un drum sinuos. comedia) coexistă cu cele romantice (meditaţia. în variate ipostaze. dar şi prin diversele trimiteri spre trăsăturile romantismului (aspiraţia spre originalitate. mormintele.Primii noştri scriitori moderni se afirmă în cadrul curentului naţional de la Dacia literară. nuvela istorică şi fantastică. Aceste idealuri sunt ilustrate în tematica şi mesajul creaţiilor literare ale scriitorilor care sunt participanţi sau simpatizanţi ai Revoluţiei de la 1848 şi pun arta în slujba ţelurilor politice ale epocii. Scriitorii români ai epocii asimilează rapid manifestul romantismului francez şi aplică principiile acestuia. Ideile enunţate în articolul-program şi promovate de revistă se reflectă în literatura română de la mijlocul secolului al XlX-lea. istoria (trecutul glorios. îmbogăţirea limbii literare prin termeni populari. epistola. apariţia dramei). refugiul în trecutul istoric. satira.

fiind pusă pe note de Anton Pann. A scris un volum de poezii. Cele cinci poezii publicate anunţă. elegia (D. ziduri întristate! O. de care se detaşează prin „reflexivitatea sa autentică. de emancipare naţională: independenţa politică.". Asachi. cu focul vostru-n vine. Retorismul versurilor ample. Rădulescu. are ca titlu enumerarea unor specii romantice şi clasice. satira. Bolintineanu). va învălui versurile tuturor poeţilor./Se urcă pe-orizon câmpiile albind. traduce din literatura franceză şi publică mai multe volume de poezii. generaţia de la 1848. imnul (Gh. ca vestigii ale slavei strămoşilor: „O. Mureşanu). unirea provinciilor româneşti: priviţi. fabula (Gr. în revista Propăşirea. D. publicată în 1844. Bolintineanu).". organică. Poeziile erotice (Păstorul întristat. Mihai. C. Ştefan. evocă în manieră preromantică trecutul eroic în opoziţie cu prezentul lipsit de glorie şi inaugurează la noi motivul ruinelor. legenda cultă (D. După anul 1830. prin sensibilitate. la mănăstirile din Oltenia. Se cultivă specii clasice: epistola. D. strigă toţi!". balada (Ion Heliade-Rădulescu.(G. măreţe umbre. elegii. ceea ce sintetizează şi atitudinea estetică a scriitorului: „un elegiac de tipul romantic şi în acelaşi timp un moralist la modul clasic". poezia a dăinuit prin vigoarea patriotismului.H. vremelnică stăpână. Gr. Tematica se lărgeşte enorm faţă de epoca premodernă./ Cu braţele armate. Alexandrescu). Andrei Mureşanu (1816-1863) a participat activ la Revoluţia de la 1848 din Transilvania şi a propagat în presa vremii idei social-politice avansate. Din lirica sa patriotică. Ultimul. prin nota meditativă şi eroică. Vasile Cârlova (1809-1831) este primul poet român modern. având o . La Cozia. Ion Ghica. Înserarea) au o notă elegiacă în maniera poeziei pastorale:Încet-încet şi luna. Meditaţii. în 1842. Bolintineanu. cu exclamaţii şi invocaţii. În Ruinurile Tărgoviştei. satire şi fabule (1863)..Poezia paşoptistă pune bazele liricii moderne romaneşti. Grigore Alexandrescu (18107-1885) este unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai ideologiei şi ai literaturii paşoptiste în Muntenia. oda. specii romantice: meditaţia (Vasile Cârlova. epistole. libertatea naţională. Bolintineanu. Bolliac. Corvine Româna naţiune. Alexandrescu). Vasile Alecsandri). ori moarte!». prin tonul puternic mobilizator al chemării la luptă. române. monument slăvit!/În ce mărire naltă şi voi aţi strălucit. ai voştri strănepoţi. având accente revoluţionare în acord cu idealurile epocii. a fost inspirată de impresiile dintr-o călătorie făcută cu prietenul său.. Denumită ulterior Deşteaptă-te. profundă”. Poezia Umbra lui Mircea. poezia Un răsunet a devenit un adevărat imn la 1848./ «Viaţă-n libertate. Poezia ilustrează romantismul. exprimă direct idealurile revoluţiei democrate. Debutează la Curierul românesc al lui I.. Călinescu) Motivul ruinelor şi meditaţia de tip romantic asupra istoriei neamului îl apropie de Vasile Cârlova. melancolia adancă . A..

îmbinarea diferitelor specii lirice (meditaţie cu elemente de elegie. cum privim vechea armură/ Ce un uriaş odată în războaie a purtat/ [. în 1829. . de traduceri şi de opere originale. Capodopera sa este poemul Zburătorul (1844). motivele preromantice (al umbrelor. sonete. Îndrumă teatrul şi participă la înfiinţarea Societăţii filarmonice (1833). publicarea de gazete. Are o contribuţie importantă la dezvoltarea literaturii române moderne: înfiinţează reviste (Curierul românesc. condiţie a existenţei sale. Ion Heliade-Rădulescu a fost o personalitate enciclopedică. particularităţile stilului retoric (invocaţia şi exclamaţia retorică. fiind considerat un deschizător de drumuri în cultura română. al zidurilor. valoarea estetică şi înălţarea impersonală (katharsis): „eu sunt din numărul acelora care cred că poezia.. care promovează ideile iluministe: dezvoltarea şcolii româneşti. prima gazetă românească. Piru. încurajează şi publică primele creaţii ale unor scriitori mai tineri. hiperbola). de odă şi de pastel). filolog şi îndrumător literar.serie de trăsături specifice evoluţiei acestui curent în literatura română: tema istorică. nocturnul. „Evocarea are drept scop să trezească din amorţire contemporaneitatea prin exaltarea vechilor virtuţi"(Al. rolul educativ al poeziei. urmată de Curierul de ambe sexe. A fost implicat în evenimentele de la 1848.. „Istoria literaturii române de la origini până azi”)... este datoare să exprime trebuinţele societăţii şi să deştepte sinţiminte frumoase şi nobile care înalţă sufletul prin idei morale şi divine. antiteza trecut-prezent.”. pe lângă neapărata condiţie de a plăcea. Gazeta Teatrului Naţional etc). multe traduse chiar de el. Împreună cu Dinicu Golescu înfiinţează Societatea literară (1827). participând la redactarea Proclamaţiei de la Islaz. Este autor de elegii. crearea unui teatru naţional. Ion Heliade-Rădulescu (1802-1872) .]/ Ne-ndoim dac-aşa oameni întru adevăr au stat". publică propriile lucrări literare sau de teorie şi critică literară.Scriitor. În Prefaţa volumului din 1847. „Descoperirea" folclorului este datorată scriitorilor romantici în Europa şi constituie una dintre sursele literaturii cu specific naţional din paşoptism. prin valoarea de model pentru tânăra generaţie a domnitorului Mircea cel Bătrân (figură exemplară şi pentru Mihai Eminescu în Scrisoarea III): „Noi citim luptele voastre. Eliad de proze şi de poezie. al mormintelor. prima expresie artistică reuşită în literatura noastră a acestui mit folcloric. autorul îşi mărturiseşte convingerile literare. fantoma). gradarea. tipăreşte un număr impresionant de opere din literatura universală. meditaţii şi ode care pornesc de la motive romantice. Ion Heliade-Rădulescu şi-a adunat opera literară în volumul Culegeri din scrierile lui I.

scriind: patriotismos. Literatura romantică îi păstrează semnificaţia erotică. El susţine necesitatea îmbogăţirii limbii prin împrumuturi. libertate. . neîmpărţit = atom). ocazion. Nici problema neologismelor nu a fost neglijată. Gramatica românească Gramatica românească. În privinţa aceasta. în Observaţii sau băgări dă seamă asupra regulelor şi or induielelor gramaticii rumâneşti (1787). Prefaţa gramaticii este interesantă prin ideile înaintate cu privire la scrierea şi pronunţarea limbii române. Fata în criză de pubertate e doborâtă de o boală necunoscută. apărută la Sibiu în 1828.) Autorul se declară partizanul ortografiei fonetice. Greşesc acei care. cînd scrim pentru cei carii trăiesc. iar nu pentru cei morţi?". lenăchiţă Văcărescu propune reducerea alfabetului chirilic de la 43 la 33 de litere. îi lasă aşa cum erau în aceste limbi. introducând treptat. Neologismele trebuie adaptate la spiritul limbii române. Ion Heliade-Rădulescu iniţiază această modificare a semnificaţiei mitului.. privilegiu. Sava" . şi de la surorile noastre". combătând principiul etimologic: "Aşadară.file din poveste sau Luceafărul). dar "trebuie să luăm numai acelea ce ne trebuie şi de acolo de unde trebuie. franţuzeşti sau italieneşti. iar mai târziu la 27. liberta. Alfabetul chirilic a fost înlocuit oficial cu cel latin în 1860.. pentru ce să nu scrim după cum pronunţiem. Ca specie literară Zburătorul este o baladă cultă. unde preda între altele şi acest obiect. zburătorul este o apariţie onirică şi malefică.] în plină agresiune. provocând suferinţa tinerelor fete. excluzând neologismele. (Vechile noastre texte româneşti sunt scrise cu alfabet chirilic. cler. şi cum trebuie".. explicabilă mitologic şi curabilă magic" . venită din altă lume la tânăra care tânjeşte (ca în Călin . în loc de patriotism. reducând numărul de slove întâi la 28. alcătuit din 43 de litere. literele latine în locul celor chirilice. introducând termeni greceşti. în publicaţiile sale. este rezultatul lecţiilor ţinute de Heliade la "Sf. care înfăţişează apariţia primilor fiori ai dragostei: „invaziunea misterioasă a dragostei [.In concepţie populară. părerea lui era că putem lua cu îndrăzneală din limba latină şi din limbile romanice: "de la maica noastră . căutau să le înlocuiască prin termeni creaţi ad-hoc (cuvintelnic = dicţionar. privileghium. Ion Heliade Rădulescu îl reduce la 28. latineşti. La sfîrşitul secolului al XVIII-lea. dar îl valorizează pozitiv ca făptură miraculoasă. Heliade propune simplificarea alfabetului chirilic. superioară.. respectiv 27. Heliade ridiculizează pe filologii care. cliros. În paginile prefeţei. ocazie.

în 1842. prin care urmărea să trezească patriotismul contemporanilor. susţinător al Unirii Principatelor şi al reformei agrare din 1864. cum sunt legenda istorică (de exemplu: Muma lui Ştefan cel Mare. participant entuziast la Revoluţia de la 1848 şi diplomat. literatură de călătorie. Reforma etc. balade fantastice. calul său tropotă. nu în glasniee şi neglasniee./ Geme pământul. prin tehnica sa prozodică. satire. Bolintineanu în dezvoltarea simţului muzical în poezie. Opera lui întinsă. Dimitrie Bolintineanu (1825/1819? . „un tumult de monştri". în loc de singurit şi înmulţit. Naţionalul./ Sună pădurile. când literatura avea funcţie militantă. a călătorit mult şi a avut numeroase funcţii culturale.1872) Poet. după modelul romanticului francez Lamartine. Cea de pe urmă noapte a lui Mihai cel Mare). drame istorice. Rădulescu în Curierul de ambe sexe. necorespunzători. şi poemul de dimensiuni mari epico-liric. debutează cu un volum de Meditaţii. Poemul Mihnea şi baba este o baladă fantastică cu accente romantice.1872) debutează în literatură cu elegia „O fată tânără pe patul morţii”. pe baza unui motiv folcloric (pactul cu diavolul). publicist. prozator. sunetele limbii române sunt împărţite în vocale şi consonante. Dâmboviţa. elegii. De asemenea. dar inegală ca valoare se compune din legende istorice. Un rol important a avut D. „o sarabandă de duhuri" (G. zbor cu cavalele. publicată de I. Cezar Bolliac (1813-1881) este unul dintre fruntaşii Revoluţiei de la 1848 (secretarul guvernului provizoriu). promotor al studiilor arheologice. Ulterior. ştiinţifici. creaţia sa se orientează spre lirica socială cu . prin elementele care conferă sonoritate şi ritmicitate. cu termeni moderni. atingând virtuozitatea onomatopeică: „Mihnea încalecă./ Luna dispare". publicist. fâşâie frunzele. Lirica sa reprezintă imaginea fidelă a începuturilor romantismului românesc şi a formelor lui în paşoptism.H. În literatură. Cezar Bolliac(1813-1881) Poet. Romanele de tip sentimental Manoil şi Elena sunt dintre primele opere reprezentative pentru această specie în literatura română. Călinescu) se realizează atât plastic. om politic. romane. biografii romanţate etc./ Fuge ca vântul. cât şi auditiv.Heliade înlocuieşte termenii gramaticali învechiţi. autorul Gramaticii româneşti introduce termenii actuali de singular şi plural. Atmosfera macabră. vizual./ Fug legioanele. Dimitrie Bolintineanu(1825/1819? . cu valorificarea efectelor trecerii de la amfibrah la iamb şi la dactil. a colaborat cu publicaţii precum: Românul. El a introdus şi a consacrat în literatura română o serie de specii noi. Astfel.

iar în străinătate a pledat pentru obţinerea recunoaşterii internaţionale a drepturilor românilor. alături de Mihail Kogălniceanu.Voievod Viteazul (publicată postum. înglobând istoria instituţiilor sociale.reflectă militantismul liricii sale sau tema socială a unor poezii precum Clăcaşul. Cântarea României -poem în proză.pagini de călătorie în care inserează două legende populare.volum autobiografic. istoria noastră şi exprimă ideea demnităţii naţionale. Nicolae Filimon). unde descoperă balada populară Mioriţa. Din cauza mesajului revoluţionar al teatrului său este surghiunit la Mănăstirea Soveja. prin care se afiliază la doctrina romanticilor francezi.. Iaşii şi locuitorii lui în 1840. Negruzzi). Negruzzi). fiind influenţat de istoricii romantici francezi (J. Astfel. aduce în atenţie mitul dacic.puternice accente mesianice. fiind unul dintre principalii organizatori ai Revoluţiei de la 1848 în Ţara Românească. un amplu poem în proză. Ion Ghica (1816-1897) . Vasile Alecsandri. economice. întrun stil retoric cu accente profetice. nuvele romantice (C. fiziologia satirică (Ion Heliade-Rădulescu. realizează o lărgire a orizontului de studiu. Alecu Russo). Versul eminescian din Epigonii . politice. Gr. C.. Cântarea României. dar şi două piese de teatru care nu ni s-au păstrat. ceea ce îl integrează în galeria maeştrilor prozei româneşti. Nicolae Bălcescu. Istoric erudit. Poemul evocă. Negruzzi. Poezia. Alexandrescu). a întemeiat societatea secretă Frăţia (1843). Negruzzi. încercări de roman (Mihail Kogălniceanu.. Membru al guvernului provizoriu.Bolliac cânta iobagul ş-a lui lanţuri de aramă" . îmbină documentarea riguroasă a istoricului cu expresia înflăcărată.. Ion Ghica) sau romane propriu-zise (Dimitrie Bolintineanu. dar şi o sinteză a ştiinţei cu sensibilitatea artistică. Importante sunt şi articolele sale de teorie literară: Către scriitorii noştri. el a susţinut cu consecvenţă revendicările democratice ale mişcării. Opera sa capitală. Alecu Russo (1819-1859) scrie în limba română şi în limba franceză Amintiri . apoi Piatra teiului şi Stânca corbului . Ion Ghica. Românii supt Mihai. Gr. Proza Proza vremii cuprinde scrierile de inspiraţie istorică (C. ceea ce face să fie revendicat în egală măsură de istoria literară. Principala sa operă. istoric şi prozator. Nicolae Bălcescu (1819-1852). împreună cu Ion Ghica şi Christian Tell. scrieri memorialistice (C. însemnări de călătorie (Vasile Alecsandri. întemeietor al istoriografiei naţionale moderne. în 1878).Michelet). Alexandrescu). Răspuns la articolul „Poezie". este. editează prima revistă istorică românească: Magazin istoric pentru Dacia. în care autorul vede specificul spiritualităţii româneşti. În 1845.

deznodământ dramatic şi scene melodramatice. îşi adună principalele scrieri literare în volumul Păcatele tinereţelor. alături de articolul-program Introducţie (1840). Împreună cu V. proză de inspiraţie istorică. Este profesor la Academia Mihăileană din Iaşi. a pus în practică ideile culturale şi literare ale epocii. Fiind scrisă într-o perioadă de efervescenţă revoluţionară. într-un stil familiar. Cârlanii). adevărate tablouri care surprind eterogenitatea societăţii noastre de la mijlocul secolului al XlX-lea. În 1857. În ciclul Fragmente istorice. Capodopera sa. cu puternice conflicte. se implică în apariţia revistei Propăşirea. simplificarea ortografiei. a căror muzică şi poezie sunt potrivite cu firea pământului său şi caracterul locuitorilor ei"). dacă avem în vedere combinaţia pe care acesta o realizează între ştiinţă şi ficţiune. Alexandru Lăpuşneanul este şi o nuvelă de factură romantică prin respectarea principiului enunţat în Introducţie la Dacia literară — inspiraţia din istoria naţională (Evul Mediu). Ciclul Amintiri de juneţe cuprinde proză memorialistică şi nuvelele romantice Zoe şi O alergare de cai. fiind întemeietorul prozei româneşti moderne printr-o operă durabilă. prima nuvelă istorică din literatura română nu aduce în faţa contemporanilor un model de patriotism şi nu idealizează trecutul.. Fără a fi un spirit revoluţionar. membru fondator al societăţii Frăţia. Este preocupat de folclor. ci ilustrează o poziţie antifeudală şi o opţiune politică (caracterul militant al literaturii).factura prozei lui Ghica este cât se poate de tipică pentru romantismul Biedermeier. Kogălniceanu. Ion Ghica rămâne cel mai valoros reprezentant al scrierilor memorialistice din epocă. într-o atmosferă pitorească. organizat în patru cicluri. apare în primul număr al revistei Dacia literară. în domeniul lingvistic respinge exagerările şi susţine unificarea limbii literare.Ca mai toţi scriitorii din epoca paşoptistă. Costache Negruzzi Ceea ce a realizat Gr. a reuşit C. Sobieski şi românii. personalităţi ale epocii (portrete). nuvela istorică Alexandru Lăpuşneanul. Teoretician al specificului naţional („fieştecare ţară are cântecele sale. Alecsandri sunt prezentate cu un talent deosebit. Alecsandri şi M. precum Alexandru Lăpuşneanul. În Scrisori către V. istorie şi biografism". Ion Ghica (1816-1897) s-a format la şcoala franceză. Negruzzi pe tărâmul prozei: el depăşeşte faza traducerilor. conflict . după ce a studiat în ţară la Liceul „Sf. ca şi M. Kogălniceanu participă la organizarea Teatrului Naţional din Iaşi şi la realizarea unui repertoriu naţional (Muza de la Burdujeni. amintiri. anecdote. personaje antitetice. care continuă programul Daciei literare. dialoguri. temă.. prin specie. pe care îl iustrează. Alexandrescu în domeniul poeziei. Criticul Nicolae Manolescu consideră că: „. sunt incluse texte inspirate din cronici: poemul epic Aprodul Purice. Sava" din Bucureşti.

dar şi în construcţia operei dramatice şi a limbajului specific. aspectul verosimil. Elemente clasice sunt: rigoarea şi echilibrul compoziţiei (patru capitole cu mottouri semnificative). atât din filonul comic al satirei sociale. C. atitudinea de moralist.. sub directoratul lui Kogălniceanu. dar mulţi"). Contribuţia sa la formarea şi dezvoltarea teatrului naţional a fost hotărâtoare în crearea unui repertoriu românesc. credibil al faptelor. cât şi teatru cu subiect istoric (Gh. a unor tipuri sociale: Scrisoarea II (Reţetă).P. Matei Millo. prin prezentarea în manieră balzaciană a unor portrete şi tablouri de moravuri. iar eforturile lor au vizat mai multe direcţii: înfiinţarea de şcoli pentru pregătirea artiştilor dramatici (la Iaşi şi Bucureşti). intriga liniară şi previzibilă. Negruzzi. Vasile Alecsandri a fost liderul mişcării literare a epocii. Scrisoarea IX (Fiziologia provinţia/ului) ş. personaje excepţionale în situaţii excepţionale. dar se regăsesc aici şi elemente romantice: evocările istorice. Alecu Russo. culoarea epocii.. Realizează „fiziologii". traduceri şi adaptări în limba română. prin tehnica detaliului semnificativ. prin caracterul pictural al unor scene. Prin cele treizeci de scrisori din ciclul intitulat Negru pe alb. care stimulează crearea unui repertoriu naţional cu piese de teatru variate.. preocuparea pentru folclor . obiectivitatea naratorului. de critică a moravurilor (Costache Facà. fiind un deschizător de drumuri pentru diferite specii şi genuri literare. Arta compoziţiei sobre. (Nicolae Manolescu) Coexistenţa elementelor romantice cu elemente clasice în aceeaşi operă literară este o trăsătură a literaturii paşoptiste. „liniaritate psihologică în construcţia personajelor. antiteza angelic-demonic. prin surprinderea psihologiei mulţimii. Haşdeu).a. întâmplări impresionante. personajul principal alcătuit din contraste. Vasile Alecsandri). specie care aparţine clasicismului. cultivarea ironiei. Asachi.. publicarea unor reviste şi articole despre teatru.(lupta pentru putere). Vasile Alecsandri. Vasile Alecsandri Ataşat idealurilor paşoptiste. al replicilor şi al scenelor. înfiinţarea Teatrului Naţional de la Iaşi (1840). . spectaculosul gesturilor. artificialitate". intenţia de a instrui. Interesul romantic pentru specificul naţional şi culoarea locală deschide drumul observaţiei realiste. Teatru Paşoptiştii au văzut în teatru un mijloc de propagare a ideilor politice şi culturale. caracterul aforistic al unor replici („proşti. culoarea locală. Negruzzi introduce în literatura noastră scrisoarea literară în proză. B.în Scrisoarea XII (Păcală şi Tândală) -. denotă. surprinderea unor valori general-umane ţin de clasicism. Alecsandri şi C. Costache Caragiali.

Iaşii în 1844. Mai redusă în raport cu poezia şi cu teatrul. În 1863 se retrage din arena politică. un tânăr isteţ şi cinstit. feeria Sânziana şi Pepelea. Alecsandri este apreciată de G. Peatra din casă. gen la modă pe atunci.Mare parte din piesele lui Alecsandri (comedii. sau de fals progres. farse. ridiculizând demagogia. „cântecele comice") au caracter satiric şi critic împotriva moravurilor sociale şi politice ale vremii. Leonaş devine ispravnic în locul acestuia şi se căsătoreşte cu Luluţa. parvenitismul. criticul observă că „în substanţă toate naraţiunile sale sunt jurnale de călătorie". gustul pentru senzaţional şi anecdotă. personaje zugrăvite caricatural. precum Zgârcitul risipitor. Leonaş. negarea tradiţiei. reprezentată pe scenă în 1852. în care îşi revarsă „toate darurile: umor. imitarea cu orice preţ a modei occidentale. Balta-Albă. . dar şi a falsului progres. Deznodământul aduce victoria reprezentantului ideilor noi. Călinescu drept „cea mai durabilă parte a operei" lui. În Chiriţa în provinţie. de o virulenţă polemică. reprezentate de Leonaş. dar au şi note de critică socială: Crai nou. scrisori (Vasile Porojan) şi proză de ficţiune cu un punct de plecare memorialistic (nuvela romantică Buchetiera de la Florenţa. progresiste. Unele piese de teatru abordează teme folclorice. subiectivitate. De asemenea. Iaşii în carnaval. vodeviluri. Chiriţa este un personaj feminin comic reprezentativ pentru epoca de după 1848. Proza lui V. snobismul şi corupţia. snobismul şi parvenitismul: Iorgu de la Sadagura. Demascând corupţia lui Bârzoi.Fântâna Blanduziei (1883). reprezentată de Chiriţa. ridicol prin contrastul între ceea ce este şi ceea ce vrea să pară. Comportamentul Chiriţei ocazionează critica unor moravuri din epocă: falsa cultură. pictură. pentru pitoresc şi exotic. „comedie cu cântice. adică a onestităţii şi a sentimentelor sincere. Lipitorile satului. ciclul Chiriţelor ş. şi ideile noi. Spre apusul creaţiei. înlesnire orientală de povestitor". prozele realiste Borsec. împotriva stării pe loc.a. începutul de roman Dridri etc). conflictul dramatic opune concepţia conservatoare reprezentată de Bârzoi. Ovidiu (1884).Despot-vodă (1879) şi de inspiraţie clasică . snobismul. îndrăgostit de Luluţa. cosmopolitismul. în 2 acte". asupra moravurilor satirizate: parvenitismul. proza lui V. Alecsandri realizează un surprinzător reviriment spre drama istorică în versuri . Călătorie în Africa). Alecsandri cuprinde jurnale sau memorii de călătorie (O primblare la munţi. Dezgustul cauzat de pervertirea idealului se reflectă în drame cu tematică socială.

expresie (renunţă la complicaţiile prozodice. în revista Convorbiri literare. oamenii începutului de drum (cf. Militant activ al vieţii sociale şi politice din perioada paşoptistă şi postpaşoptistă. tema civilizaţiei hibride. cu armoniile. Călinescu) Dacă din perspectiva cititorului de azi. istorice (Dumbrava Roşie. o face Alecsandri în spiritualul tablou al civilizaţiei române. între anii 1840-1890.) şi orientale. calităţi pentru care sunt admiraţi de Mihai Eminescu în poezia Epigonii: „ Voi credeaţi în scrisul vostru.a. Dan. Opera este legată de epoca sa pentru că se află la întretăierea romantismului cu clasicismul şi oglindeşte artistic principalele evenimente sociale. După 1863. lirismul lui Vasile Alecsandri nu şi-a păstrat prospeţimea. ritmurile şi dinamismul lui. întâlnită în diverse opere ale lui Vasile Alecsandri şi ale scriitorilor paşoptişti. prin impersonalitate şi optimism cosmic." (Titu Maiorescu."(G. Cu aceste „poezii ale senzorialităţii şi ale relaţiei nemijlocite cu natura”(Paul Cornea). el a fost pe bună dreptate numit „cap al poeziei noastre''' (Titu Maiorescu). între proiecţia sensibilităţii în exterioritatea lumii şi înregistrarea obiectivă a universului. în etapa Junimii. Poeţi şi critici) Concluzie Scriitorii paşoptişti formează prima generaţie a literaturii noastre moderne.În povestirea Balta-Albă (publicată în 1848). Vasile Alecsandri impune o nouă specie în literatura română şi realizează o operă de maturitate artistică. care manifestă deplin acord „între a voi şi a putea.. Vasile Alecsandri îşi desfăşoară activitatea literară timp de o jumătate de veac.". Prin ciclul Pasteluri. poetul dă adevărata măsură a talentului său prin ciclul Pasteluri şi prin Legende cu un conţinut variat: de inspiraţie folclorică. . între idealism avântat şi vizionarism profetic”. căpitan de plai ş. utilizează troheul lung) şi echilibru compoziţional (alternanţa static-dinamic în cele patru catrene). aşa cum o vede un francez la Balta-Albă. ce forma însăşi structura intimă a fiinţei sale. publicat în 1868-1869. Diferenţa faţă de precursori în abordarea temei naturii reflectă diferenţa între romantism şi clasicism. se întoarce spre clasicism prin viziunea asupra naturii. Paul Cornea).. este realizată magistral: „Sinteza între Occident şi Orient. din punct de vedere istoric al dezvoltării genului. „In ce stă valoarea unică a lui Alecsandri? In această totalitate a acţiunii sale literare.