Perioada paşoptistă

Perioada paşoptistă (aprox. 1830-1860) are ca nucleu Revoluţia de la 1848. Paşoptismul este mişcarea politică şi culturală ale cărei obiective socialpolitice sunt modernizarea societăţii româneşti şi emanciparea naţională: independenţa politică, libertatea naţională, unirea provinciilor româneşti. Aceste obiective sunt puse în practică de oameni de cultură şi scriitori care se implică activ în viaţa socială (mulţi participă la revoluţie) şi culturală, iar în acelaşi timp, alcătuiesc prima generaţie a literaturii noastre moderne. Paşoptismul este şi o ideologie literară niciodată sintetizată într-un program particular, dar supusă unor comandamente exterioare: spirit critic, deschidere spre Occident şi lupta pentru impunerea unui specific naţional, conştiinţă civică şi patriotică. Epoca paşoptistă marchează începutul literaturii noastre moderne. Scriitorii paşoptişti provin din clasele de sus, sunt educaţi în Apus, mai ales în Franţa, şi devin promotorii renaşterii naţionale atât prin mesajul creaţiei literare, cât şi prin implicarea lor activă în viaţa politică. Plini de elan, ei încearcă pentru prima dată o sincronizare cu Europa Occidentală. Această epocă înţeleasă în sens larg se poate împarţii în trei perioade: • Prima perioadă: Prepaşoptismul 1830-1840 • A doua periadă: Paşoptismul 1840-1860 • A treia periadă: Postpaşoptismul 1860-1870 Două personalităţi au avut rolul de îndrumător al fenomenului cultural-literar şi astfel au contribuit, în etape distincte, la modernizarea literaturii noastre paşoptiste. Într-o primă etapă, de efervescenţă creatoare, corespunzătoare primei generaţii paşoptiste, acest rol îi revine lui Ion Heliade-Rădulescu prin articolele din ziarul Curierul românesc, apărut la Bucureşti, începând cu 1829, căruia îi adaugă din 1837 suplimentul literar Curierul de ambe sexe. Este faza entuziastă şi oarecum „naivă" a romantismului paşoptist, când distincţia între opera originală şi prelucrarea unui model străin aproape că nu se făcea. Datorită îndemnurilor adresate tinerilor scriitori: ,Nu e vreme de critică, copii; e vreme de scris; să scrieţi cât veţi putea şi cum veţi putea", a fost posibil debutul unei întregi generaţii, între 1830 şi 1840: Vasile Cârlova, Gr. Alexandrescu, Dimitrie Bolintineanu, Cezar Bolliac ş.a. Prin promovarea literaturii, fie traduceri, fie scrieri originale, presa îndeplineşte o funcţie culturală în toate provinciile române (Gheorghe Asachi editează la laşi Albina românească, în 1829, cu suplimentul cultural şi literar Alăuta românească, iar George Bariţiu editează la Braşov Gazeta

şi prin urmare s-ar îndeletnici cu producţiile româneşti. Grigore Alexandrescu ş. Vasile Alecsandri. ar împlini o mare lipsă în literatura noastră. fie din orice parte a Daciei. se publică opere ale celor mai valoroşi scriitori ai vremii (C. Se respinge coloratura locală şi amestecul politicului. [. ar fi numai o foaie românească. de la Iaşi." • Combaterea imitaţiilor şi a traducerilor mediocre: „Dorul imitaţiei s-a făcut la noi o manie primejdioasă. cu suplimentul Foaie pentru minte. iar direcţia imprimată se reflectă în toată literatura epocii. revista adresându-se scriitorilor români de pretutindeni pentru a publica scrieri originale: „O foaie dar. fără să avem pentru aceasta trebuinţă să ne împrumutăm de la alte naţii. părăsind politica. în cele trei numere apărute. redactat de Mihail Kogălniceanu şi publicat în primul număr al revistei. frumoasele noastre ţări sunt destul de mari.] Traducţiile însă nu fac o literatură." .]." Cele patru puncte ale articolului-program sunt: • întemeierea spiritului critic în literatura română pe principiul estetic: „Critica noastră va fi nepărtinitoare. pentru că omoară în noi duhul naţional. Această manie este mai ales covârşitoare în literatură. Negruzzi. Aşadar foaia noastră va fi un repertoriu general al literaturei româneşti.a.fie Dacia literară [. s-ar îndeletnici numai cu literatura naţională. Dacia literară. zic.. în 1837. sugerat şi de titlul revistei. foaie care. numai să fie bune. În a doua etapă. vom critica cartea. această foaie. Kogălniceanu prezintă activitatea gazetelor româneşti apărute anterior.). obiceiurile noastre sunt destul de pitoreşti şi de poetice pentru ca să putem găsi şi la noi sujeturi de scris. care. inimă şi literatură)." • Afirmarea idealului de realizare a unităţii limbii şi a literaturii române: „ţălul nostru este realizarea dorinţii ca românii să aibă o limbă şi o literatură comună pentru toţi.. în 1840.de Transilvania. O asemenea foaie ne vom sili ca să . El este redactorul primei reviste exclusiv literare. La începutul articolului axat pe evidenţierea necesităţii unei literaturi originale şi naţionale. făcând abnegaţie de loc. de aşezare a fenomenului literar. iar nu persoana." • Promovarea unei literaturi originale. prin indicarea unor surse de inspiraţie în conformitate cu specificul naţional şi cu estetica romantică: Istoria noastră are destule fapte eroice.. deziderat formulat clar la 1840 de Mihail Kogălniceanu.. faţă de care Dacia literară urmăreşte să aducă un suflu nou. Mihail Kogălniceanu impune spiritul critic. Constituirea deplină a romantismului paşoptist a fost marcată de programul teoretic Introducţie. În această etapă se creează climatul cultural necesar pentru formarea unei literaturi şi a unei limbi comune pentru toţi românii.

e de remarcat concordanţa dintre manifestul romantismului francez (Prefaţa la drama Cromwell. poemul eroic. refugiul în trecutul istoric. satira. în variate ipostaze. folclorul. pentru că literatura noastră nu a avut un clasicism individualizat. îmbogăţirea limbii literare prin termeni populari. iar paşoptismul a recuperat simultan experienţe literare manifestate succesiv în alte literaturi. Ideile enunţate în articolul-program şi promovate de revistă se reflectă în literatura română de la mijlocul secolului al XlX-lea. în scrieri din toate provinciile româneşti. antifeudale). oda. Scriitorii români ai epocii asimilează rapid manifestul romantismului francez şi aplică principiile acestuia. libertatea socială (în contextul revoluţiei burgheze-democratice. în 1827) şi articolul-program Introducţie. poemul filozofic. a temelor literare în ultimul punct al articolului. în special francezi. dar şi prin diversele trimiteri spre trăsăturile romantismului (aspiraţia spre originalitate. epistola. aprecierea valorilor naţionale şi a folclorului. elegia. uneori în opera aceluiaşi scriitor sau chiar în acelaşi text. După literatura anilor 1825-1830. Tematica literaturii de la 1848 cuprinde. comedia) coexistă cu cele romantice (meditaţia. descrierile de natură. Aceste idealuri sunt ilustrate în tematica şi mesajul creaţiilor literare ale scriitorilor care sunt participanţi sau simpatizanţi ai Revoluţiei de la 1848 şi pun arta în slujba ţelurilor politice ale epocii. mormintele. Revista a fost interzisă de cenzură. nuvela istorică şi fantastică. atitudini) este uneori turnat în tipare ale secolului precedent. avându-l ca principal animator pe Mihail Kogălniceanu. Prin precizarea surselor de inspiraţie. apariţia dramei). cu particularităţile curentului naţional-popular de la revista Dacia literară. acesta devine un manifest literar al romantismului românesc. de Victor Hugo. publicat de Kogălniceanu în 1840. istoria (trecutul glorios. nestatornicia soartei). Specii clasice (fabula. ruinele. Marile idealuri ale momentului erau: libertatea şi unitatea naţională. Literatura paşoptistă Literatura paşoptistă se dezvoltă sub semnul romantismului european şi parcurge un drum sinuos.Primii noştri scriitori moderni se afirmă în cadrul curentului naţional de la Dacia literară. arhaici sau regionali). dar spiritul ei a fost continuat de revistele Arhiva românească şi Propăşirea. imnul. motive. Fondul romantic (teme. Poezia paşoptistă . care abundă în traduceri şi adaptări după autori străini.

melancolia adancă .. Înserarea) au o notă elegiacă în maniera poeziei pastorale:Încet-încet şi luna.(G. imnul (Gh. Bolintineanu). balada (Ion Heliade-Rădulescu. ca vestigii ale slavei strămoşilor: „O. Bolliac. poezia a dăinuit prin vigoarea patriotismului. Din lirica sa patriotică. Ultimul. satira. După anul 1830. specii romantice: meditaţia (Vasile Cârlova.. ceea ce sintetizează şi atitudinea estetică a scriitorului: „un elegiac de tipul romantic şi în acelaşi timp un moralist la modul clasic". Vasile Alecsandri). Se cultivă specii clasice: epistola. exprimă direct idealurile revoluţiei democrate. Alexandrescu). libertatea naţională. Corvine Româna naţiune. ziduri întristate! O. În Ruinurile Tărgoviştei. epistole. Retorismul versurilor ample.Poezia paşoptistă pune bazele liricii moderne romaneşti. Meditaţii. Debutează la Curierul românesc al lui I. evocă în manieră preromantică trecutul eroic în opoziţie cu prezentul lipsit de glorie şi inaugurează la noi motivul ruinelor. la mănăstirile din Oltenia. elegia (D. având o .H. Grigore Alexandrescu (18107-1885) este unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai ideologiei şi ai literaturii paşoptiste în Muntenia. având accente revoluţionare în acord cu idealurile epocii. Călinescu) Motivul ruinelor şi meditaţia de tip romantic asupra istoriei neamului îl apropie de Vasile Cârlova. Ion Ghica. satire şi fabule (1863). Tematica se lărgeşte enorm faţă de epoca premodernă. monument slăvit!/În ce mărire naltă şi voi aţi strălucit. D. publicată în 1844. traduce din literatura franceză şi publică mai multe volume de poezii. Poeziile erotice (Păstorul întristat. profundă”. Bolintineanu). D. Vasile Cârlova (1809-1831) este primul poet român modern. fabula (Gr./ Cu braţele armate. prin tonul puternic mobilizator al chemării la luptă... vremelnică stăpână. de care se detaşează prin „reflexivitatea sa autentică. Mihai./ «Viaţă-n libertate. prin nota meditativă şi eroică. elegii./Se urcă pe-orizon câmpiile albind. Bolintineanu. A. ori moarte!». cu focul vostru-n vine. are ca titlu enumerarea unor specii romantice şi clasice. Bolintineanu. La Cozia. în revista Propăşirea. fiind pusă pe note de Anton Pann. poezia Un răsunet a devenit un adevărat imn la 1848. române. Andrei Mureşanu (1816-1863) a participat activ la Revoluţia de la 1848 din Transilvania şi a propagat în presa vremii idei social-politice avansate. Ştefan. generaţia de la 1848. Poezia Umbra lui Mircea. măreţe umbre. va învălui versurile tuturor poeţilor. unirea provinciilor româneşti: priviţi. Cele cinci poezii publicate anunţă. de emancipare naţională: independenţa politică. A scris un volum de poezii. Gr. legenda cultă (D. Denumită ulterior Deşteaptă-te. Rădulescu. strigă toţi!". prin sensibilitate.". organică. oda. Alexandrescu). în 1842. cu exclamaţii şi invocaţii. Mureşanu). C. Poezia ilustrează romantismul. Asachi. ai voştri strănepoţi. a fost inspirată de impresiile dintr-o călătorie făcută cu prietenul său.".

Este autor de elegii. prima expresie artistică reuşită în literatura noastră a acestui mit folcloric. Gazeta Teatrului Naţional etc). îmbinarea diferitelor specii lirice (meditaţie cu elemente de elegie. de traduceri şi de opere originale. pe lângă neapărata condiţie de a plăcea.. nocturnul. Piru. particularităţile stilului retoric (invocaţia şi exclamaţia retorică. filolog şi îndrumător literar. autorul îşi mărturiseşte convingerile literare.serie de trăsături specifice evoluţiei acestui curent în literatura română: tema istorică. de odă şi de pastel). fantoma). fiind considerat un deschizător de drumuri în cultura română. antiteza trecut-prezent. Eliad de proze şi de poezie. valoarea estetică şi înălţarea impersonală (katharsis): „eu sunt din numărul acelora care cred că poezia. condiţie a existenţei sale. meditaţii şi ode care pornesc de la motive romantice.. crearea unui teatru naţional. urmată de Curierul de ambe sexe. care promovează ideile iluministe: dezvoltarea şcolii româneşti. cum privim vechea armură/ Ce un uriaş odată în războaie a purtat/ [. în 1829. publicarea de gazete. Îndrumă teatrul şi participă la înfiinţarea Societăţii filarmonice (1833). .Scriitor. A fost implicat în evenimentele de la 1848. Ion Heliade-Rădulescu şi-a adunat opera literară în volumul Culegeri din scrierile lui I. Ion Heliade-Rădulescu (1802-1872) . În Prefaţa volumului din 1847. al zidurilor. Capodopera sa este poemul Zburătorul (1844). participând la redactarea Proclamaţiei de la Islaz.. hiperbola). este datoare să exprime trebuinţele societăţii şi să deştepte sinţiminte frumoase şi nobile care înalţă sufletul prin idei morale şi divine. rolul educativ al poeziei. prin valoarea de model pentru tânăra generaţie a domnitorului Mircea cel Bătrân (figură exemplară şi pentru Mihai Eminescu în Scrisoarea III): „Noi citim luptele voastre. „Evocarea are drept scop să trezească din amorţire contemporaneitatea prin exaltarea vechilor virtuţi"(Al. „Istoria literaturii române de la origini până azi”). Împreună cu Dinicu Golescu înfiinţează Societatea literară (1827). sonete.]/ Ne-ndoim dac-aşa oameni întru adevăr au stat". al mormintelor.. Ion Heliade-Rădulescu a fost o personalitate enciclopedică. tipăreşte un număr impresionant de opere din literatura universală. încurajează şi publică primele creaţii ale unor scriitori mai tineri. publică propriile lucrări literare sau de teorie şi critică literară. motivele preromantice (al umbrelor. prima gazetă românească. „Descoperirea" folclorului este datorată scriitorilor romantici în Europa şi constituie una dintre sursele literaturii cu specific naţional din paşoptism. gradarea. Are o contribuţie importantă la dezvoltarea literaturii române moderne: înfiinţează reviste (Curierul românesc.”. multe traduse chiar de el.

dar îl valorizează pozitiv ca făptură miraculoasă. iar mai târziu la 27. şi cum trebuie". şi de la surorile noastre". Prefaţa gramaticii este interesantă prin ideile înaintate cu privire la scrierea şi pronunţarea limbii române. Ca specie literară Zburătorul este o baladă cultă. este rezultatul lecţiilor ţinute de Heliade la "Sf. zburătorul este o apariţie onirică şi malefică.. în publicaţiile sale. superioară. El susţine necesitatea îmbogăţirii limbii prin împrumuturi. privilegiu. dar "trebuie să luăm numai acelea ce ne trebuie şi de acolo de unde trebuie. lenăchiţă Văcărescu propune reducerea alfabetului chirilic de la 43 la 33 de litere. pentru ce să nu scrim după cum pronunţiem. . cliros. Sava" . ocazie. căutau să le înlocuiască prin termeni creaţi ad-hoc (cuvintelnic = dicţionar. Greşesc acei care. Ion Heliade-Rădulescu iniţiază această modificare a semnificaţiei mitului. neîmpărţit = atom). provocând suferinţa tinerelor fete. în Observaţii sau băgări dă seamă asupra regulelor şi or induielelor gramaticii rumâneşti (1787). reducând numărul de slove întâi la 28. excluzând neologismele.. unde preda între altele şi acest obiect.) Autorul se declară partizanul ortografiei fonetice. privileghium.file din poveste sau Luceafărul). Alfabetul chirilic a fost înlocuit oficial cu cel latin în 1860. Fata în criză de pubertate e doborâtă de o boală necunoscută. introducând treptat.] în plină agresiune.In concepţie populară. introducând termeni greceşti. combătând principiul etimologic: "Aşadară. literele latine în locul celor chirilice. cler. Gramatica românească Gramatica românească. La sfîrşitul secolului al XVIII-lea. cînd scrim pentru cei carii trăiesc. În paginile prefeţei. îi lasă aşa cum erau în aceste limbi. Neologismele trebuie adaptate la spiritul limbii române. alcătuit din 43 de litere. Heliade propune simplificarea alfabetului chirilic. respectiv 27. franţuzeşti sau italieneşti. venită din altă lume la tânăra care tânjeşte (ca în Călin . Heliade ridiculizează pe filologii care. (Vechile noastre texte româneşti sunt scrise cu alfabet chirilic. Ion Heliade Rădulescu îl reduce la 28. libertate. scriind: patriotismos. explicabilă mitologic şi curabilă magic" . În privinţa aceasta. apărută la Sibiu în 1828. care înfăţişează apariţia primilor fiori ai dragostei: „invaziunea misterioasă a dragostei [. Literatura romantică îi păstrează semnificaţia erotică. în loc de patriotism. iar nu pentru cei morţi?". Nici problema neologismelor nu a fost neglijată. părerea lui era că putem lua cu îndrăzneală din limba latină şi din limbile romanice: "de la maica noastră . liberta... ocazion. latineşti.

/ Sună pădurile. susţinător al Unirii Principatelor şi al reformei agrare din 1864. Romanele de tip sentimental Manoil şi Elena sunt dintre primele opere reprezentative pentru această specie în literatura română. debutează cu un volum de Meditaţii. creaţia sa se orientează spre lirica socială cu . Dimitrie Bolintineanu(1825/1819? ./ Geme pământul. În literatură. în loc de singurit şi înmulţit./ Luna dispare". necorespunzători. participant entuziast la Revoluţia de la 1848 şi diplomat. nu în glasniee şi neglasniee. autorul Gramaticii româneşti introduce termenii actuali de singular şi plural. Atmosfera macabră. a călătorit mult şi a avut numeroase funcţii culturale. Poemul Mihnea şi baba este o baladă fantastică cu accente romantice. şi poemul de dimensiuni mari epico-liric. a colaborat cu publicaţii precum: Românul. Călinescu) se realizează atât plastic. Dâmboviţa. Ulterior. Bolintineanu în dezvoltarea simţului muzical în poezie. Rădulescu în Curierul de ambe sexe. în 1842. ştiinţifici. Un rol important a avut D. prin elementele care conferă sonoritate şi ritmicitate. satire. Cea de pe urmă noapte a lui Mihai cel Mare).1872) Poet. balade fantastice. când literatura avea funcţie militantă. Lirica sa reprezintă imaginea fidelă a începuturilor romantismului românesc şi a formelor lui în paşoptism. drame istorice. „un tumult de monştri". Naţionalul. cu termeni moderni. De asemenea. vizual. Opera lui întinsă. pe baza unui motiv folcloric (pactul cu diavolul). elegii. prozator./ Fuge ca vântul.1872) debutează în literatură cu elegia „O fată tânără pe patul morţii”. Dimitrie Bolintineanu (1825/1819? . literatură de călătorie. romane. biografii romanţate etc. Astfel. promotor al studiilor arheologice. publicist. publicată de I./ Fug legioanele. prin tehnica sa prozodică. Cezar Bolliac(1813-1881) Poet. Cezar Bolliac (1813-1881) este unul dintre fruntaşii Revoluţiei de la 1848 (secretarul guvernului provizoriu). om politic. Reforma etc. atingând virtuozitatea onomatopeică: „Mihnea încalecă. El a introdus şi a consacrat în literatura română o serie de specii noi. sunetele limbii române sunt împărţite în vocale şi consonante. publicist. calul său tropotă. zbor cu cavalele. fâşâie frunzele.H. dar inegală ca valoare se compune din legende istorice. cu valorificarea efectelor trecerii de la amfibrah la iamb şi la dactil. cum sunt legenda istorică (de exemplu: Muma lui Ştefan cel Mare. „o sarabandă de duhuri" (G. cât şi auditiv. după modelul romanticului francez Lamartine.Heliade înlocuieşte termenii gramaticali învechiţi. prin care urmărea să trezească patriotismul contemporanilor.

economice. în care autorul vede specificul spiritualităţii româneşti. Nicolae Bălcescu. Negruzzi.Michelet).. Gr. ceea ce face să fie revendicat în egală măsură de istoria literară. nuvele romantice (C. Principala sa operă. Negruzzi. el a susţinut cu consecvenţă revendicările democratice ale mişcării. înglobând istoria instituţiilor sociale. editează prima revistă istorică românească: Magazin istoric pentru Dacia. Membru al guvernului provizoriu. Răspuns la articolul „Poezie". Nicolae Bălcescu (1819-1852). Ion Ghica (1816-1897) . Ion Ghica) sau romane propriu-zise (Dimitrie Bolintineanu. Vasile Alecsandri. Poemul evocă. Negruzzi). C.. Alexandrescu). încercări de roman (Mihail Kogălniceanu.. întemeietor al istoriografiei naţionale moderne. Ion Ghica. Opera sa capitală. istoria noastră şi exprimă ideea demnităţii naţionale. Alecu Russo). Proza Proza vremii cuprinde scrierile de inspiraţie istorică (C. îmbină documentarea riguroasă a istoricului cu expresia înflăcărată. Nicolae Filimon). întrun stil retoric cu accente profetice. în 1878). În 1845.puternice accente mesianice. însemnări de călătorie (Vasile Alecsandri. iar în străinătate a pledat pentru obţinerea recunoaşterii internaţionale a drepturilor românilor. Istoric erudit. unde descoperă balada populară Mioriţa.. Gr. a întemeiat societatea secretă Frăţia (1843).pagini de călătorie în care inserează două legende populare. un amplu poem în proză. împreună cu Ion Ghica şi Christian Tell. Alecu Russo (1819-1859) scrie în limba română şi în limba franceză Amintiri . fiind unul dintre principalii organizatori ai Revoluţiei de la 1848 în Ţara Românească. alături de Mihail Kogălniceanu.reflectă militantismul liricii sale sau tema socială a unor poezii precum Clăcaşul. Iaşii şi locuitorii lui în 1840. apoi Piatra teiului şi Stânca corbului . ceea ce îl integrează în galeria maeştrilor prozei româneşti. fiziologia satirică (Ion Heliade-Rădulescu. Versul eminescian din Epigonii . Poezia. Cântarea României -poem în proză. politice. Alexandrescu). Astfel. scrieri memorialistice (C. prin care se afiliază la doctrina romanticilor francezi. fiind influenţat de istoricii romantici francezi (J.Bolliac cânta iobagul ş-a lui lanţuri de aramă" . realizează o lărgire a orizontului de studiu. Din cauza mesajului revoluţionar al teatrului său este surghiunit la Mănăstirea Soveja. dar şi o sinteză a ştiinţei cu sensibilitatea artistică. Românii supt Mihai. este. Cântarea României.volum autobiografic. istoric şi prozator. dar şi două piese de teatru care nu ni s-au păstrat. Importante sunt şi articolele sale de teorie literară: Către scriitorii noştri.Voievod Viteazul (publicată postum. Negruzzi). aduce în atenţie mitul dacic.

simplificarea ortografiei. precum Alexandru Lăpuşneanul. a reuşit C. Fără a fi un spirit revoluţionar. a căror muzică şi poezie sunt potrivite cu firea pământului său şi caracterul locuitorilor ei"). Este profesor la Academia Mihăileană din Iaşi. Kogălniceanu participă la organizarea Teatrului Naţional din Iaşi şi la realizarea unui repertoriu naţional (Muza de la Burdujeni. prin specie. personaje antitetice. anecdote.. Criticul Nicolae Manolescu consideră că: „. Alexandrescu în domeniul poeziei. pe care îl iustrează. temă. sunt incluse texte inspirate din cronici: poemul epic Aprodul Purice. Cârlanii). nuvela istorică Alexandru Lăpuşneanul. apare în primul număr al revistei Dacia literară. după ce a studiat în ţară la Liceul „Sf.. membru fondator al societăţii Frăţia. îşi adună principalele scrieri literare în volumul Păcatele tinereţelor. istorie şi biografism". alături de articolul-program Introducţie (1840). amintiri. conflict . adevărate tablouri care surprind eterogenitatea societăţii noastre de la mijlocul secolului al XlX-lea. organizat în patru cicluri.factura prozei lui Ghica este cât se poate de tipică pentru romantismul Biedermeier. Este preocupat de folclor. În ciclul Fragmente istorice. Sava" din Bucureşti. Ion Ghica (1816-1897) s-a format la şcoala franceză. deznodământ dramatic şi scene melodramatice. personalităţi ale epocii (portrete). În Scrisori către V. se implică în apariţia revistei Propăşirea. Alexandru Lăpuşneanul este şi o nuvelă de factură romantică prin respectarea principiului enunţat în Introducţie la Dacia literară — inspiraţia din istoria naţională (Evul Mediu). Alecsandri sunt prezentate cu un talent deosebit.Ca mai toţi scriitorii din epoca paşoptistă. într-o atmosferă pitorească. ci ilustrează o poziţie antifeudală şi o opţiune politică (caracterul militant al literaturii). Capodopera sa. prima nuvelă istorică din literatura română nu aduce în faţa contemporanilor un model de patriotism şi nu idealizează trecutul. Ion Ghica rămâne cel mai valoros reprezentant al scrierilor memorialistice din epocă. care continuă programul Daciei literare. În 1857. Kogălniceanu. dialoguri. Sobieski şi românii. Ciclul Amintiri de juneţe cuprinde proză memorialistică şi nuvelele romantice Zoe şi O alergare de cai. Teoretician al specificului naţional („fieştecare ţară are cântecele sale. Alecsandri şi M. ca şi M. proză de inspiraţie istorică. dacă avem în vedere combinaţia pe care acesta o realizează între ştiinţă şi ficţiune. Împreună cu V. Costache Negruzzi Ceea ce a realizat Gr. a pus în practică ideile culturale şi literare ale epocii. Fiind scrisă într-o perioadă de efervescenţă revoluţionară. în domeniul lingvistic respinge exagerările şi susţine unificarea limbii literare. într-un stil familiar. Negruzzi pe tărâmul prozei: el depăşeşte faza traducerilor. cu puternice conflicte. fiind întemeietorul prozei româneşti moderne printr-o operă durabilă.

Vasile Alecsandri a fost liderul mişcării literare a epocii. care stimulează crearea unui repertoriu naţional cu piese de teatru variate. Costache Caragiali. personajul principal alcătuit din contraste. atitudinea de moralist.P. Teatru Paşoptiştii au văzut în teatru un mijloc de propagare a ideilor politice şi culturale. Matei Millo. denotă. personaje excepţionale în situaţii excepţionale. spectaculosul gesturilor. C. dar se regăsesc aici şi elemente romantice: evocările istorice.a.. culoarea epocii.. Interesul romantic pentru specificul naţional şi culoarea locală deschide drumul observaţiei realiste. surprinderea unor valori general-umane ţin de clasicism. Scrisoarea IX (Fiziologia provinţia/ului) ş. Asachi. Arta compoziţiei sobre. Contribuţia sa la formarea şi dezvoltarea teatrului naţional a fost hotărâtoare în crearea unui repertoriu românesc.în Scrisoarea XII (Păcală şi Tândală) -.. Negruzzi. B. întâmplări impresionante. prin prezentarea în manieră balzaciană a unor portrete şi tablouri de moravuri.. „liniaritate psihologică în construcţia personajelor. intenţia de a instrui. de critică a moravurilor (Costache Facà. atât din filonul comic al satirei sociale. obiectivitatea naratorului.(lupta pentru putere). specie care aparţine clasicismului. Prin cele treizeci de scrisori din ciclul intitulat Negru pe alb. Alecu Russo. înfiinţarea Teatrului Naţional de la Iaşi (1840). Vasile Alecsandri Ataşat idealurilor paşoptiste. Vasile Alecsandri). aspectul verosimil. al replicilor şi al scenelor. culoarea locală. (Nicolae Manolescu) Coexistenţa elementelor romantice cu elemente clasice în aceeaşi operă literară este o trăsătură a literaturii paşoptiste. Elemente clasice sunt: rigoarea şi echilibrul compoziţiei (patru capitole cu mottouri semnificative). dar mulţi"). caracterul aforistic al unor replici („proşti. traduceri şi adaptări în limba română. Negruzzi introduce în literatura noastră scrisoarea literară în proză. a unor tipuri sociale: Scrisoarea II (Reţetă). Alecsandri şi C. prin tehnica detaliului semnificativ. artificialitate". intriga liniară şi previzibilă. prin caracterul pictural al unor scene. antiteza angelic-demonic. . cultivarea ironiei. Vasile Alecsandri. Realizează „fiziologii". sub directoratul lui Kogălniceanu. iar eforturile lor au vizat mai multe direcţii: înfiinţarea de şcoli pentru pregătirea artiştilor dramatici (la Iaşi şi Bucureşti). preocuparea pentru folclor . Haşdeu). credibil al faptelor. prin surprinderea psihologiei mulţimii. publicarea unor reviste şi articole despre teatru. fiind un deschizător de drumuri pentru diferite specii şi genuri literare. dar şi în construcţia operei dramatice şi a limbajului specific. cât şi teatru cu subiect istoric (Gh.

îndrăgostit de Luluţa.Mare parte din piesele lui Alecsandri (comedii. Deznodământul aduce victoria reprezentantului ideilor noi. înlesnire orientală de povestitor". snobismul şi parvenitismul: Iorgu de la Sadagura. Iaşii în 1844. . Comportamentul Chiriţei ocazionează critica unor moravuri din epocă: falsa cultură. de o virulenţă polemică. personaje zugrăvite caricatural. Demascând corupţia lui Bârzoi. reprezentată pe scenă în 1852. Ovidiu (1884). Spre apusul creaţiei. „cântecele comice") au caracter satiric şi critic împotriva moravurilor sociale şi politice ale vremii. în 2 acte". Alecsandri cuprinde jurnale sau memorii de călătorie (O primblare la munţi. sau de fals progres. ridicol prin contrastul între ceea ce este şi ceea ce vrea să pară. pentru pitoresc şi exotic. „comedie cu cântice.Despot-vodă (1879) şi de inspiraţie clasică . cosmopolitismul. snobismul şi corupţia. Leonaş devine ispravnic în locul acestuia şi se căsătoreşte cu Luluţa. asupra moravurilor satirizate: parvenitismul. Balta-Albă. negarea tradiţiei. Mai redusă în raport cu poezia şi cu teatrul. parvenitismul. snobismul. dar şi a falsului progres. prozele realiste Borsec. Proza lui V. conflictul dramatic opune concepţia conservatoare reprezentată de Bârzoi. în care îşi revarsă „toate darurile: umor. reprezentate de Leonaş. Chiriţa este un personaj feminin comic reprezentativ pentru epoca de după 1848.Fântâna Blanduziei (1883). De asemenea. În 1863 se retrage din arena politică. Lipitorile satului. gen la modă pe atunci. feeria Sânziana şi Pepelea. imitarea cu orice preţ a modei occidentale. şi ideile noi. împotriva stării pe loc. ridiculizând demagogia. ciclul Chiriţelor ş. În Chiriţa în provinţie. criticul observă că „în substanţă toate naraţiunile sale sunt jurnale de călătorie". Unele piese de teatru abordează teme folclorice. Dezgustul cauzat de pervertirea idealului se reflectă în drame cu tematică socială. începutul de roman Dridri etc). Leonaş. Călătorie în Africa). reprezentată de Chiriţa. un tânăr isteţ şi cinstit. Alecsandri este apreciată de G. Alecsandri realizează un surprinzător reviriment spre drama istorică în versuri . pictură. dar au şi note de critică socială: Crai nou. progresiste. gustul pentru senzaţional şi anecdotă. adică a onestităţii şi a sentimentelor sincere. Călinescu drept „cea mai durabilă parte a operei" lui.a. subiectivitate. farse. precum Zgârcitul risipitor. Peatra din casă. Iaşii în carnaval. scrisori (Vasile Porojan) şi proză de ficţiune cu un punct de plecare memorialistic (nuvela romantică Buchetiera de la Florenţa. vodeviluri. proza lui V.

calităţi pentru care sunt admiraţi de Mihai Eminescu în poezia Epigonii: „ Voi credeaţi în scrisul vostru.) şi orientale. căpitan de plai ş. din punct de vedere istoric al dezvoltării genului.. între proiecţia sensibilităţii în exterioritatea lumii şi înregistrarea obiectivă a universului. cu armoniile. între idealism avântat şi vizionarism profetic”. expresie (renunţă la complicaţiile prozodice. oamenii începutului de drum (cf. . în revista Convorbiri literare. După 1863." (Titu Maiorescu. Dan.. Vasile Alecsandri îşi desfăşoară activitatea literară timp de o jumătate de veac. în etapa Junimii. Cu aceste „poezii ale senzorialităţii şi ale relaţiei nemijlocite cu natura”(Paul Cornea). întâlnită în diverse opere ale lui Vasile Alecsandri şi ale scriitorilor paşoptişti. Călinescu) Dacă din perspectiva cititorului de azi. Vasile Alecsandri impune o nouă specie în literatura română şi realizează o operă de maturitate artistică. istorice (Dumbrava Roşie.". tema civilizaţiei hibride. Poeţi şi critici) Concluzie Scriitorii paşoptişti formează prima generaţie a literaturii noastre moderne. el a fost pe bună dreptate numit „cap al poeziei noastre''' (Titu Maiorescu). Diferenţa faţă de precursori în abordarea temei naturii reflectă diferenţa între romantism şi clasicism. publicat în 1868-1869. poetul dă adevărata măsură a talentului său prin ciclul Pasteluri şi prin Legende cu un conţinut variat: de inspiraţie folclorică. prin impersonalitate şi optimism cosmic. se întoarce spre clasicism prin viziunea asupra naturii. ce forma însăşi structura intimă a fiinţei sale.În povestirea Balta-Albă (publicată în 1848). aşa cum o vede un francez la Balta-Albă. ritmurile şi dinamismul lui. „In ce stă valoarea unică a lui Alecsandri? In această totalitate a acţiunii sale literare. Prin ciclul Pasteluri. Opera este legată de epoca sa pentru că se află la întretăierea romantismului cu clasicismul şi oglindeşte artistic principalele evenimente sociale. lirismul lui Vasile Alecsandri nu şi-a păstrat prospeţimea. între anii 1840-1890. care manifestă deplin acord „între a voi şi a putea. o face Alecsandri în spiritualul tablou al civilizaţiei române. utilizează troheul lung) şi echilibru compoziţional (alternanţa static-dinamic în cele patru catrene). este realizată magistral: „Sinteza între Occident şi Orient. Paul Cornea).a. Militant activ al vieţii sociale şi politice din perioada paşoptistă şi postpaşoptistă."(G.