Liceul de Informatică Petroșani

Clasa a XII-a B

Biocenoza

Profesor coordonator: Elev:

Doina Spafiu Sergiu – Ionuț Kovacs
 Biocenoza

Termenul biocenoză (din greacă Koinosis - a împărți) reprezintă un nivel

supraindividual de organizare a materiei vii și descrie totalitatea organismelor vii, vegetale
(fitocenoză) și animale (zoocenoză) care interacționează între ele și care conviețuiesc într-un
anumit mediu sau sector din biosferă (biotop), formând cu el un tot unitar și care se află într-
un echilibru dinamic dependent de acel mediu. Ea se caracterizează printr-o anumită structură
și funcționare dată de modelul circulației materiei, energiei și informației.

Biocenoza și mediul ei de viață (biotopul) formează un tot unitar: ecosistemul, în

cadrul căruia ele sunt strâns corelate și intercondiționate dialectic, astfel că biocenoza poate fi
definită ca populația biotopului, iar biotopul ca locul, sau mediul, ocupat de biocenoză.

Știința care se ocupă cu studiul biocenozelor se numește biocenologie. Sinonim:

biosociologie.

Termenul de biocenoză a fost propus de Karl Mobius în 1877.

Între organismele unei biocenoze există numeroase relații de interdependență:

• intraspecifice:
o de reproducere;
o de concurență;
• interspecifice:
o de concurență;
o de cooperare;
o de parazitism;
o neutre.

Caracteristicile biocenozei sunt:

-Diversitatea – se exprima prin numărul de specii:

-Structura trofică – se exprimă prin prezenta producătorilor, consumatorilor și

descompunătorilor;

-Stabilitatea – Capacitatea biocenozei de a-și conserva caracteristicile/parametrii.

-Dominanța - specia predominantă.

-Abundența - numărul de indivizi dintr-o biocenoză raportat la biomasă.

-Constanța - consecvența cu care o specie trăiește in biocenoză.

-Frecvența - raportul exprimat in procent dintre numărul de indivizi al unei probe și numărul
total al probei.
 Ecosistemul
Un ecosistem este o unitate de funcționare și organizare a ecosferei alcătuită din
biotop și biocenoză și capabilă de productivitate biologică. Ecosistemul cuprinde și relațiile
dintre biotop și biocenoză și relațiile dintre organismele biocenozei .Pentru ca un ecosistem să
fie funcțional este necesar să conțină trei elemente de bază : producenții , consumenții și
reducenții (cu unele excepții ultimul element în unele ecosisteme poate să lipsească).

Biotopul reprezintă totalitatea factorilor abiotici (apa, vântul, energia solară, clima,
umiditatea) și relațiile dintre ei.

Biocenoza reprezintă un nivel de organizare a materiei vii format din populații legate
teritorial, și pe studiul interacțiunii acestor populații.

Un ecosistem nu are granițe definite, astfel el poate avea dimensiuni foarte mari
(deșertul Sahara), sau dimensiuni foarte mici (un iaz).

După locul în care se găsesc, ecosistemele sunt în general clasificate în:

-Ecosisteme acvatice;

-Ecosisteme terestre.

O altă clasificare a ecosistemelor:

-ecosistem autotrof - ecosistem în care predomină activitatea plantelor verzi, și care se poate
autosusține.

-ecosistem heterotrof - ecosistem în care predomină activitatea organismelor consumatoare.

-ecosistem tânăr - ecosistem în care producția plantelor verzi întrece consumul organismelor
heterotrofe.

-ecosistem matur - ecosistem în care producția plantelor verzi este aproximativ egală cu cea a
organismelor consumatoare.

-ecosistem natural - ecosistem care a apărut spontan, prin lupta pentru existență a speciilor
vegetale și animale, în care omul nu a avut nici un rol în modificarea densității, abundenței și
diversității organismelor.

-ecosistem antropogen - ecosistem în care intervenția omului este parțială sau totală.

-ecosistem uman - ansamblul planetar în interacțiune al populațiilor umane, împreună cu

factorii de mediu.

Termenul de ecosistem a fost folosit pentru prima dată de ecologistul Arthur Tansley.

Zona de întrepătrundere a două ecosisteme, de exemplu o pășune naturală și un ecosistem

agricol, se numește ecoton.
 Biotopul
Biotopul reprezintă un mediu de viață cu caracteristici ecologice relativ omogene pe
care se dezvoltă o biocenoză . În structura biotopului sunt incluse substanțele anorganice,
factorii geografici, mecanici, fizici, fizico-chimici și relațiile dintre acești factori. Structura
biotopului determină configurația ecosistemului, ea putând fi caracterizată de diferite tipuri de
mediu: continental, insular, edafic, acvatic etc.

Factori

Factorii abiotici, care alcătuiesc biotopul, constituie o componentă activă a

ecosistemului, modificările lor din diverse motive (inclusiv poluare) determinând transformări
ale biocenozei și, implicit, ale ecosistemului.

Factorii abiotici, după modul cum acționează, se pot grupa în:

-de existență, care sunt absolut necesari supraviețuirii: lumina, aerul, apa etc.

-de influență, care intervin uneori, fără a fi necesari existenței viețuitoarelor: inundațiile,
poleiul, o furtună etc.

Se mai pot deosebi și factori:

-direcți, ce acționează nemijlocit asupra organismelor vii

-indirecți, care se manifestă prin modificarea modului de intervenție al altor factori; de pildă,
umiditatea și vântul, pot modifica acțiunea temperaturii asupra organismelor.

Factori geografici

Joacă un rol important în caracterizarea biotopului unui ecosistem. Influența lor asupra
organismelor dintr-un ecosistem este indirectă, prin imprimarea unor trăsături particulare ale
altor factor ecologici (lumină, temperatură, umiditate etc.).

-Poziția geografică pe glob (latitudinea și longitudinea) a unui ecosistem va indica integrarea

acestuia într-o anumită zonă climatică, deci cu anumite caracteristici ale factorilor ecologici.

-altitudinea (reprezintă un factor ecologic important în distribuția organismelor în diverse

ecosisteme din aceeași zonă climatică. Cu creșterea altitudinii scade atât temperatura, cât și
presiunea atmosferică, iar vântul, luminozitatea și umiditatea se intensifică. În consecință,
biocenozele se etajează având o structură diferită la diverse înălțimi.)

Factori mecanici

Dintre factorii mecanici cei mai cunoscuți, cu rol important în ecosistem, sunt cei
reprezentați de mișcarea aerului (vântul) și apei (curenții), iar cu rol mai puțin important,
cutremurele de pământ și erupțiile vulcanice.
 Factori fizici

-Temperatura, ca factor fizic, influențează structura, activitatea fiziologică, comportamentul,

distribuția și dinamica organismelor. Temperatura atmosferică condiționează în mare măsură
existența organismelor terestre, acționând asupra repartiției lor pe suprafața globului.

-Lumina. Viața organismelor este influențată de lumină prin trei aspecte: durată, intensitate și
lungime de undă.

-Focul, ca factor ecologic influențează structura, dinamica și succesiunea biocenozelor

afectate. Deși focul este considerat ca un factor distructiv, unele observații au arătat că în
unele situații el capătă caracter de regim cu efecte ecologice complexe.

Factori chimici

-Azotul. Azotul elementar se află în atmosferă în proporție de 78,44% (peste 3/4 din volum).
Sub aceasă stare, azotul nu exercită în mod obișnuit nici o acțiune asupra majorității
organismelor. Pătrunderea sa în componentele biocenozei se realizează numai după ce a fost
fixat de anumite microorganisme (de exemplu Rhizobium phaseoli, R. trifolii etc.), precum și
prin metabolizarea unor compuși organici de către plante și animale. Prezența azotului în
organismele vii este legată, mai ales de compoziția proteinelor, substanțe caracteristice vieții.

-Oxigen. Pentru lumea vie, oxigenul are rol esențial în respirație. În funcție de capacitatea
organismelor de a folosi în respirație oxigen molecular liber sau inclus în substanțe organice,
ființele vii se grupează în aerobe (majoritatea plantelor și animalelor pluricelulare și o parte
din cele monocelulare) și anaerobe (unele microorganisme).

-Dioxid de carbon. Creșterea concentrației de dioxid de carbon din aer până la 1-3% față de
valoarea normală, determină mărirea apreciabilă a frecvenței respirației, iar la animalele
hibernante accelerează instalarea stării de hibernare. Pentru populația umană, dioxidul de
carbon este unul din componenții primordiali ai mediului extern și intern, fiind evacuat pe
cale respiratorie în proporție de 4,7% (22-23 l/oră). Sursele de CO2 din bazinele acvatice sunt
reprezentate, în special, de activitatea vitală a populațiilor vegetale și animale și de
descompunerea substanțelor organice. In apă, CO2 intră în reacție cu diverși compuși
formând carbonați și bicarbonați ce sunt surse nutritive pentru unele specii și totodată au rolul
de a păstra pH-ul apei la un nivel apropiat de valoarea neutră.

-Concentrația ionilor de hidrogen

-Salinitatea

-Substanțele minerale din sol. Viața organismelor terestre este de neconceput în lipsa solului.
Aceasta constituie sursa de substanțe minerale și de apă necesar plantelor, biotopul animalelor
din sol, substratul și fondulspeciilor terestre.
 Ecosisteme antropizate
Ecosisteme antropizate sunt făcute prin contribuția omului: livezi, lacuri de acumulare,
culturi agricole etc.

Ecosistemele antropizate se extend încontinuu fiind in stransă legatură cu dezvoltarea

societății omenești.

Acestă denumire (ecosistem antropizat), opozabilă celei de ecosistem natural, sub

aspectul considerării impactului oamenilor asupra mediului natural, pare mai adecvată decât
alte expresii ce au fost atribuite de diverşi autori unui concept analog, cum ar fi, de pildă,
denumirea de „ecosistem industrializat”, acordată de H. E. Koenig, pentru a ţine seama de
activităţile specific umane (agricultură, industrie) încadrate în mediu.

Structura unui ecosistem antropizat cuprinde următoarele elemente principale:

-Biocenoza, alcătuită din fitocenoza naturală şi plantele de cultură, precum şi din zoocenoza
naturală, la care se adaugă şi animalele domestice;

-Totalitatea oamenilor din sistem (adevărata „antropocenoză”); trebuie observat că acţiunile

oamenilor se prezintă în acelaşi timp sub ambele ipostaze fundamentale şi anume, atât ca
acţiuni individuale, cât şi ca acţiuni umano – sociale;

-Depozitele de deşeuri şi reziduuri stagnante, neintroduse în ciclurile biogeochimice ale

ecosferei.

Caracteristicile ecosistemelor antropizate sunt:

a) scurtarea/simplificarea lanțurilor trofice;

b) omogenizarea habitatelor;
c) importul de energie;
d) modificarea factorilor fizici, chimici, edafici;
e) consum mare de materie si energie;
f) reducerea diversitații factorilor biotici;
g) pierderea stabilității.

Relații interspecifice în ecosistemele antropizate

1. Probiotice (activitatea unei specii stimuleaza activitatea altei specii)

-unilaterale – comensalismul

-bilaterale – simbioza

2. Antibioice (activitatea unei specii inhibă activitatea altei specii)

-unilaterale – parazitismul

-bilaterale – concurența