Sunteți pe pagina 1din 6

MINISTRUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

Universitatea de Stat din Moldova


Facultatea : „Ştiinţe Economice”
Catedra : „Finanţe şi Bănci”
Disciplina : Controlul Financiar

TEMA :
„Controlul Parlamentar
In Republica Moldova”

Elaborat : Rotari Elena


Grupa : FB 803
Verificat : Castraveţ Lucia,
lector superior
Chişinău 2011

Controlul Parlamentar
Controlul parlamentar este o consecinţă directă a poziţiei parlamentare în sistemul
organelor de stat. În calitatea sa de organ reprezentativ al deţinătorului suveranităţii naţionale,
parlamentul trebuie să cunoască modul în care sunt realizate actele sale, modul în care activează
organele formate de el, demnitarii de stat numiţi în funcţie printr-o procedură parlamentară, în
procesul de exercitare a atribuţiilor conferite de Constituţie şi alte legi.

Controlul parlamentar este în acelaşi timp un control total, răspândindu-se


asupra tuturor sferelor vieţii sociale reglementate de Constituţie şi de alte legi.
În funcţie de formele şi mijloacele specifice prin care se exercită, unele

surse bibliografice acceptă clasificarea controlului parlamentar în :


- control exercitat prin dări de seamă, mesaje, rapoarte, programe;
- control exercitat prin comisiile parlamentare;
- control exercitat prin întrebări şi interpelări;

- control exercitat prin drepturile deputaţilor de a cere şi obţine informaţiile


necesare;
- control exercitat prin instituţia Ombudsmanului;
În opinia altor autori, există alte forme ale controlului parlamentar asupra
puterii executive:
- dezbateri privind direcţiile principale ale politicii de guvernare, bugetul şi darea de seamă
despre executarea lui;
- interpelările deputaţilor;
- activitatea de control realizată de comisiile permanente şi cele de anchetă
ori de organe speciale sau persoane numite de Parlament;
- exprimarea votului de încredere Guvernului sau unor miniştri;
Controlul exercitat prin rapoarte şi alte documente similare prezentate
Parlamentului spre audiere. Este foarte simplu să ne convingem despre faptul că

parlamentul selectează informaţia privitor la modul în care se execută Constituţia şi alte legi,
despre randamentul activităţii organelor formate ori a persoanelor cu atribuţii publice numite în
funcţie de el, din conţinutul unei game largi de documente, cum ar fi : rapoarte, mesaje, dări de
seamă, programe, etc. Important este să reţinem că aceste documente informative sunt depuse în
cadrul şedinţelor publice ale Parlamentului, în cadrul cărora parlamentarii au posibilitatea să
participe la dezbaterea lor.

În Republica Moldova ca exemplu de manifestare a acestei forme de control pot servi:


mesajele cu privire la principalele probleme ale naţiunii adresate Parlamentului de preşedintele
Republicii Moldova (art. 84 din Constituţie); programul de activitate a Guvernului (art. 96 din
Constituţie); raportul anual asupra administrării şi întrebuinţării resurselor financiare publice
prezentat Parlamentului de Curtea de Conturi.

Un caz aparte constituie audierele parlamentare. Astfel, Parlamentul Republicii


Moldova, o dată în decursul unei sesiuni, poate organiza audierea Guvernului în probleme ce ţin

2
de activitatea acestuia ( art.112 din Regulamentul Parlamentului). Asemenea audieri pot fi
iniţiate de Biroul Permanent şi în alte domenii de interes public.

Controlul exercitat prin comisiile parlamentare. În marea majoritate a

statelor controlul parlamentar asupra activităţii executivului, precum şi a altor sfere ale vieţii
publice este încredinţată comisiilor parlamentare permanente. În acest sens este apreciată
eficacitatea comisiilor pentru buget şi finanţe. Totodată, parlamentele pot forma comisii speciale
şi comisii de anchetă. Astfel, în scopul realizării dispoziţiilor constituţionale privind iniţierea,
cercetarea şi audierea „oricăror chestiuni ce se referă la interesele societăţii”, Parlamentul
Republicii Moldova poate forma comisii speciale şi comisii de anchetă.

În unele sisteme consituţionale, în scopul realizării controlului asupra modului de


gestionare a avutului public se instituie organe speciale (Curţi de Conturi) ori se numesc
persoane speciale – revizori parlamentari.

Controlul exercitat prin interpelări. Se deosebesc două varietăţi de


interpelare : întrebările verbale sau scrise şi interpelarea propriu-zisă.

Întrebările sunt „cereri adresate de către deputaţi sau senatori organelor de stat
(îndeosebi Guvernului sau miniştrilor) în legătură cu activitatea analizată în Parlament sau cu
orice probleme sociale, economice, culturale, juridice”.

Interpelarea propriu-zisă este „o procedură de control parlamentar, care ia forma


dreptului unui parlamentar de a cere explicaţii Guvernului în legătură cu diverse aspecte ale
politicii, ale administraţiei sau în legătură cu unele măsuri luate de Guvern” ori un „procedeu
parlamentar ded a obţine informaţii utile din partea miniştrilor sau primului ministru pentru
activitatea organului legislativ”.

Legislaţia Republicii Moldova (Regulamentul Parlamentului, art.112) defineşte


interpelarea propriu-zisă drept „o cerere adresată Guvernulu, prin care se solicită explicaţii
asupra politicii interne şi externe a Guvernului”.

În unele sisteme de drept se aplică numai interpelările sub formă de întrebări (Franţa,
Anglia). Spre exemplu, în Anglia fiecare şedinţă parlamentară se începe cu întrebări verbale, la
care urmează răspunsuri laconice şi exacte.

Procedura de înaintare a interpelărilor este prevăzută în Regulamentele


parlamentelor (camerelor).

Regulamentul Parlamentul Republicii Moldova (art.108) în ziua de joi, în ultima oră de


lucru a parlamentului, la propunerea preşedintelui şedinţei, cu votul majorităţii deputaţilor
prezenţi, se determină modul de folosire a timpului rezervat întrebărilor şi interpelărilor.

În acest timp, fiecare deputat poate adresa întrebări membrilor Guvernului sau
altor conducători ai organelor administraţiei publice, dar nu mai mult de două întrebări în aceeaşi
şedinţă. Totodată, punând întrebarea, deputatul trebuie să precizeze forma în care doreşte să
primească răspunsul ( în scris sau verbal la şedinţa în plen).

Secretariatul şedinţei înregistrează întrebările şi le transmite organelor şi persoanelor


cărora acestea sunt adresate, pentru ca ele să dea răspunsul la următoarea şedinţă din ziua de joi.
Cei cărora li s-au adresat întrebări pot să răspundă imediat la fiecare întrebare în parte sau pot

3
anunţa că vor prezenta răspunsul în zilele următoare, indicând data exactă, însă nu mai târziu de
următoarea şedinţă din ziua de joi.

Spre deosebire de întrebări, interpelările (art.112 din Regulament) se fac


în scris).

Interpelările se înregistrează în ordinea prezentării şi se afişează în sala de şedinţe. În


urma dezbaterilor pe marginea unei interpelări, Parlamentul poate adopta o moţiune.

Control exercitat prin instituţia Ombudsmanului.Instituţia


Ombudsmanului, fiind acceptată de majoritatea covârşitoare a statelor lumii, cunoaşte statute
diferite. Dacă în unele state ombudsmanii exercită controlul asupra respectării drepturilor şi
libertăţilor fundamentale ale omului ( Polonia, Anglia, România, Moldova), în altele ei
supraveghează legalitatea în activitatea administraţiei (Norvegia, Danemarca), sau pe lângă
aceasta, mai verifică şi legalitatea activităţii organelor administraţiei publice locale şi celor
judecătoreşti (Elveţia, Finlanda), inclusiv controlul respectării drepturilor şi libertăţilor
fundamentale.

Adoptarea bugetului de stat si controlul asupra realizării lui. Una dintre cele mai vechi atribuţii
privilegiate ale parlamentelor a fost cea de control asupra surselor de completare a vistieriei
statului prin stabilirea unor taxe şi impozite ori scutirea de acestea.

Privitor la buget, trebuie de remarcat că, rolul parlamentelor în raport cu acesta se


reducea doar la stabilirea cheltuielilor. Mai târziu, parlamentele sunt împuternicite să asigure şi
controlul asupra consumării sumelor alocate din bugetul de stat. După o anumită perioadă,
adunările legislative au dobândit şi dreptul de a determina structura bugetului, stabilind modul de
utilizare a mijloacelor bugetare alocate, să interzică restructurarea mijloacelor dintr-un articol în
altul.

Prin aprobarea bugetului de stat se defineşte politica fiscală la nivel naţional. Rolul
Parlamentului în acest domeniu este, în primul rând, de a ţine cont de posibilităţile
contribuabililor, de sarcina statului de a crea condiţii pentru activitatea productivă a lor şi de a
satisface necesităţile oportune şi bine gândite ale statului.

Constituţia Republicii Moldova (art.66 lit.h) acordă Parlamentului dreptul de a


aproba bugetul de stat şi de a exercita controlul asupra lui. Totodată Parlamentul exercită
controlul asupra acordării împrumuturilor de stat, asupra ajutorului economic şi de altă natură
acordat unor state străine, asupra încheierii acordurilor privind împrumuturile şi creditele de stat
din surse străine.

Guvernul Republicii Moldova elaborează anual proiectul bugetului de stat şi al


bugetului asigurărilor sociale de stat (art. 131, alin.1 Constituţie), pe care le supune, separat,
aprobării Parlamentului.

Deci, bugetul de stat este o lege care reprezintă un „contract”, o „înţelegere” între
Guvern şi Parlament, ultimul reprezentând poporul. Prin esenţa sa bugetul nu este numai un
statut cu prevederi, el reprezintă şi o autorizare de a percepe şi de a cheltui, cu alte cuvinte, nu se
poate percepe şi cheltui fără autorizare, nu se poate cheltui fără credite; bugetul este restrictiv şi
nu pot fi depăşite cifrele bugetare; bugetul este clasificat pe articole, deci nu se pot face
viramente de la un articol la altul. Pentru a se evita asemenea încercări ori chiar abuzuri, este
nevoie de control.

4
În Republica Moldova (art.133 din Constituţie), Curtea de Conturi exercită
controlul asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare
publice. Curtea de Conturi este alcătuită din 7 membri. Preşedintele Curţii de Conturi este numit
de Parlament, la propunerea Preşedintelui acestuia, pentru un termen de 5 ani. Membrii Curţii
sunt numiţi de Parlament, la propunerea preşedintelui acestuia.

Curtea de Conturi prezintă anual Parlamentului un raport asupra


administrării şi întrebuinţării resurselor financiare publice.

5
Bibliografie: