Curs nr 1.

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

1. Importanţa studierii câmpului electromagnetic

Evoluţia societăţii moderne nu poate fi concepută fără utilizarea pe scară largă a energiei
electromagnetice în toate ramurile economiei, în sectorul social, cultural şi în cel casnic.
Dealtfel, producţia şi consumul specific, raportat pe cap de locuitor, de energie electrică
reprezintă un indice de evaluare a nivelului de civilizaţie ( tehnic şi social) atins.
În perioada actuală, datorită rezervelor naturale limitate, accentual cad pe dezvoltarea durabilă a
societăţii; în acest sens, utilizarea eficientă a energiilor ( inclusiv electromagnetică) şi asigurarea
calităţii mediului joacă un rol esenţial.

Fig. 1. Spectrul frecvenţelor şi a lungimilor de undă ale undelor electromagnetice

Figura 1 ilustrează spectrul de frecvenţe utilizat pe scară largă de instalaţiile electrice şi
electronice din epoca modernă. Domeniul frecvenţelor aplicaţiilor tehnice s-a extins continuu, de

1
la frecvenţe de ordinul Hz până la ordinul GHz, corespunzând la lungimi de undă de la 10 6m la
10-1 m.
Atât mediul socio-profesional cât şi cel casnic, este invadat de instalaţii electrotehnice şi
electronice de mică şi medie putere, mai ales la categoriile de populaţie cu ocupaţii şi preocupări
în sau conexe informaticii, telefoniei, instalaţiilor/sistemelor electrice din industrie şi economie.
Civilizaţia modernă este caracterizată de o creştere explozivă a utilizatorilor de energie
electrică precum şi de o puternică dezvoltare a aplicaţiilor în domeniul transmiterii informaţiei pe
suport electromagnetic. Aceasta a condus gradat la apariţia a numeroase probleme legate de
expunerea mediului biologic la influenţa câmpului electromagnetic.
După cum bine se ştie, creşterea eficientei energetice are o contribuţie majora la realizarea
siguranţei alimentarii, dezvoltării durabile si competitivităţii, la economisirea surselor energetice
primare si la reducerea emisiilor gazelor cu efect de sera. In acest sens, Comisia Europeana a
propus un set complet de masuri in vederea instituirii unei noi politici energetice europene menite
sa combată schimbările climatice si sa stimuleze securitatea si competitivitatea sectorului
energetic al UE. Una din aceste masuri vizează îmbunătăţirea eficientei energetice pana la 20% in
perioada 2008-2020.
Strategiile şi măsurile de politică energetică adoptate în UE pleacă de la ideea că piaţa
oferă o gamă largă de produse, care realizează acelaşi serviciu, cu consumuri de energie mult
diferite între ele. Dorind să cumpere un anumit produs, cumpărătorul primeşte de la prima privire
informaţia privind preţul. Pentru a putea lua o decizie finală corectă, el trebuie însă informat şi
asupra consumului de energie şi educat pentru a prelucra şi interpreta această informaţie. Piaţa
nutrebuie astfel doar studiată ci şi formată, educată pentru a stimula realizarea obiectivelor
strategice pe termen lung (în particular realizarea eficienţei energetice şi dezvoltarea durabilă).
Revoluţia industrială din secolul al XIX-lea şi dezvoltarea explozivă a industriilor mari
consumatoare de resurse din secolul următor s-au făcut cu costuri şi consecinţe neprevăzute într-o
primă fază, desconsiderate în urmatoarea etapă şi pentru care “preţul” trebuie plătit acum şi în
viitor.

2
 În 1994 G. H. Bruntland afirma că « este pur şi simplu imposibil ca lumea, ca un întreg,
să poată susţine nivelul vest-european de consum pentru toţi». La acel moment se recunoştea că “
satisfacerea nevoilor a 7 miliarde de oameni, la nivelul consumului de energie şi resurse al UE,
va conduce la nevoia a mai mult decât rezervele unei planete», insistând pentru promovarea
conceptului «Dezvoltării Durabile (DD)», concept pe care îl definise în 1987: «activităţile prin
care societatea prezentă îşi satisface propriile necesităţi fără a compromite sau pune în pericol
posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile necesităţi».

2. Consideraţii generale asupra studiului fenomenelor electromagnetice

Fenomenele electromagnetice reprezintă o categorie a fenomenelor fizice, diferită de cele
mecanice, acustice, termice, etc. Studiate la scară macroscopică, fenomenele electromagnetice
sunt legate de anumite stări specifice corpurilor cum ar fi: starea de electrizare, starea
electrocinetică, starea magnetică şi de asemenea sunt legate de prezenţa câmpului
electromagnetic. Fenomenele electromagnetice nu pot fi percepute direct prin simţurile umane,
decât prin intermediul efectelor pe care le produc: efecte luminoase, termice, etc.
Dorind să definim câmpul electromagnetic, el reprezintă o formă de existenţă a materiei,
diferită însă de de substanţă, prin care se transmit forţele şi cuplurile de natură electrică şi/sau
magnetică.
Din punct de vedere istoric, în a 2-a jumătate a secolului 19 a avut loc o dezvoltare
spectaculoasă a aplicaţiilor tehnice bazate pe fenomene electromagnetice. În această perioadă s-a
constituit electrotehnica, ca ramură a tehnicii care se ocupă de studiul aplicaţiilor tehnice ale
fenomenelor electromagnetice.
La momentul prezent, se cunosc deja o gamă largă şi variată de fenomene
electromagnetice, numărul lor crescând continuu odată cu dezvoltarea mijoacelor teoretice şi
experimentale de investigare a fenomenelor fizice.
Se poate aprecia că, pe bună dreptate, pe măsură ce se dezvoltă cunoştinţele noastre
despre fenomene fizice, natura ni se înfăţişează ca fiind de o bogăţie fără limite în diversele ei
manifestări.

3. Conceptul de mărime fizică

Cunoaşterea ştinţifică este caracterizată prin faptul că operează cu concepte, introduse în
scop de studiu. Pe baza lor, cunoştinţele despre clasa de fenomene considerate se constituie într-o
teorie.
Teoria este un mod de a descrie realitatea obiectivă, rezultatele ei fiind verificate de
practică. Este important de menţionat că nici o teorie nu are pretenţia de a reda realitatea fizică în
mod absolut ( enunţurile ei nu sunt adevăruri absolute). Pentru cunoaşterea realităţii fizice, ştiinţa
face apel la modele teoretice ale sistemelor reale – care redau doar unele aspecte, esenţiale
scopului urmărit.

3
 Mărimile fizice corespund unor proprietăţi fizice capabile a fi caracterizate cantitativ, prin
măsurare. După modul în care se introduc, mărimile fizice pot fi:
- primitive - se definesc experimental,
- derivate – se definesc pe baza unor relaţii în funcţie de mărimi primitive.
Exemple de mărimi primitive din domeniul electrotehnic: sarcina electrică, intensitatea câmpului electric în
vid, momentul electric, inducţia magnetică în vid, momentul magnetic, intensitatea curentului electric de conducţie.
Exemple de mărimi derivate din domeniul electrotehnic: tensiunea electrică, fluxul electric, fluxul magnetic,
puterea electrică, energia electrică, inducţia electrică, magnetizaţia, etc.

Între mărimile fizice se pot stabili relaţii de legătură. Există relaţii care nu pot fi deduse
din altele mai generale. Aceste relaţii sau enunţuri reprezintă legile generale ale domeniului
respectiv de fenomene. Relaţiile care se deduc din altele, în particular din legile generale, se
numesc teoreme.

4. Teoriile fenomenelor electromagnetice

După scara la care sunt considerate fenomenele, inclusiv cele electromagnetice, se disting:
- teorii macroscopice;
- teorii microscopice.
Teoria macroscopică a fenomenelor electromagnetice a fost iniţiata de M. Faraday şi
continuată de J.C. Maxwell şi H. Hertz. Ea este o teorie fenomenologică, fiind independentă de
orice model microscopic, respectiv de ipoteze care să nu poată fi verificate experimental la scară
macroscopică. În cadrul ei, se face abstracţie de structura discontinuă a corpurilor şi a sarcinii
electrice, corpurile fiind considerate prin aproximaţie ca fiind medii continue. Prezentarea
problemelor din cadrul acestei teorii este deductivă, axiomatică, având ca enunţuri primare legile
fenomenelor electromagnetice.
Teoria macroscopică a fenomenelor electromagnetice se bazează pe concepţia acţiunii din
aproape în aproape ( prin contiguitate). Rolul primordial în cadrul acestei teorii îi revine câmpului
electromagnetic, care stă la baza transmiterii prin contiguitate, cu viteză foarte mare, dar finită, a
interacţiunilor şi stărilor electromagnetice.
Câmpurile electrice şi magnetice reprezintă cele două laturi componente ale câmpului
electromagnetic.
Teoria macroscopică relativistă a fenomenelor electromagnetice reprezintă o formulare
mai generală a legilor fenomenelor electromagnetice, astfel încât ele să fie valabile şi la viteze
foarte mari ale corpurilor, în acord cu teoria relativităţii restrânse elaborată de A. Einstein.
Mărimile de stare ale câmpului electromagnetic devin relative, depinzând de starea de referinţă
faţă de care au fost definite.
Efectele de relativitate sunt desigur neglijabile în experienţa obişnuită, la scară
macroscopică. Particulele elementare pot atinge însă, la anumite dispozitive, viteze suficient de
mari, pentru ca aceste efecte să fie sesizabile, dacă li se transmit energii ridicate.

4
 De exemplu, la dimensionare ciclotroanelor, se ţine seama de variaţiei masei particulelor cu viteza.

Din punctul de vedere al teoriei macroscopice, se disting următoarele regimuri de

desfăşurare a fenomenelor electromagnetice:
- regimul static – mărimile nu variază în timp şi nu există fluxuri termodinamie ( flux
de căldură, de masă, etc). În regimul static nu au loc procese care să angreneze
sistemele fizice, ci numai interacţiuni de echilibru între acestea. În particular, nu se
produc transformări energetice şi nu au loc variaţii ale stării sistemelor studiate. În
acest regim, fenomelene electrice se produc independent de cele magnetice şi cele
două laturi ale câmpului electromagnetic se pot studia separat.
- regimul staţionar – mărimile nu variază în timp, însă există fluxuri termodinamice, în
particular, interacţiunile cţâmpului cu corpurile determina transformări energetice.
- regimul nestaţionar sau variabil – corespunzător celui mai general caz de variaţie a
mărimilor.
Teoria microscopică a fenomenelor electromagnetice a fost iniţiată de A.H. Lorentz şi se
numea teoria electronilor.
Spre deosebire de teoria macroscopică, teoria electronilor poate explica un număr mai
mare de fenomene electromagnetice. Astfel, pe baza ei se pot interpreta microscopic unele
proprietăţi electrice şi magnetice, care principial nu puteau fi explicate de teoria macroscopică. În
cadrul acestei teorii, mărimile macroscopice apar ca valori medii ale mărimilor microscopice.
Legile de material ale teoriei macroscopice pot fi deduse din legile teoriei microscopice.
Studiul fenomenelor electromagnetice la scară microscopică a cunoscut o dezvoltare
spectaculoasă cu teoria cuantelor ( apariţia cuantei de acţiune exprimată prin constanta lui
Planck), elaborându-se teoria cuantică a atomului. Aceasta atribuie electronului pe lângă masă şi
sarcina electrică elementară şi un moment cinetic ( spin) şi un moment magnetic de spin. Acestea
au condus la rezolvarea unor probleme importante din studiul dispozitivelor semiconductoare,
etc.