D.

Libera circulaţie a capitalurilor

Tratatul de la Roma s-a inspirat din Acordurile de la Bretton Woods şi a făcut

diferenţa între plăţile curente şi deplasările de capital. Întrucât circulaţia capitalurilor
poate aduce atingere suveranităţii tradiţionale a statului şi poate bulversa economia, ea nu
a fost liberalizată decât progresiv.
Plăţile curente
În accepţiunea dată de o hotărâre a Curţii de justiţie, plăţile curente sunt
transferuri de devize care constituie o contraprestaţie în cadrul unei tranzacţii
subdiacente. Trebuie să se distingă astfel între circulaţia de capitaluri, care reprezintă
operaţiuni financiare al căror obiect esenţial este plasarea sau investirea şi o plată curentă.
Astfel, plata primelor de asigurare în caz de răspundere sau prejudiciu sunt plăţi curente,
în timp ce plata primelor de asigurare pe viaţă este un transfer de capital.
Din momentul expirării perioadei de tranziţie, plăţile curente au fost liberalizate,
dar statele pot verifica transferurile pentru a vedea dacă nu este o operaţiune de transfer
de capital deghizată.
Liberalizarea deplasărilor de capitaluri
Transferurile care au o legătură cu o investiţie sunt deplasări de capital.
Diversitatea lor este certă, exemple fiind cumpărarea-vânzarea sau subscripţia de valori
mobiliare, plasamentele pe termen lung sau chiar transferurile de capital în executarea
unor contracte de asigurare.
Libertatea de stabilire, prezentată anterior, presupune dreptul investitorului
comunitar de a avea părţi sociale într-o societate comercială înfiinţată într-un stat
membru. Tot astfel, libertatea de prestare în sectoarele sensibile presupune liberalizarea
mişcărilor pe termen scurt şi a transferurilor, în vederea efectuării de plasamente.
Directiva din iunie 1988
Această directivă are ca obiect libertatea de circulaţie a capitalurilor. Acest fapt
implică eliminarea tuturor autorizaţiilor de transfer între state. Se produce, în acest fel,
unificarea pieţelor de schimb.
Directiva lasă statelor membre libertatea de a adopta măsuri de reglementare a
lichidităţii bancare, chiar dacă ele pot afecta transferul de capital. Sunt permise şi acţiuni
de control administrativ, mai ales pentru a descuraja frauda fiscală şi pentru a se respecta
cadrul prudenţial bancar.
Directiva conţine şi o clauză de salvgardare specifică. Atunci când perturbările afectează
unul sau mai multe state membre (sunt transferuri cu valoare mare care afectează pieţele
interne şi evoluţia monetară) sunt permise măsuri de limitare a transferului de capital.
Tratatul de la Maastricht
Liberalizarea erga omnes a transferurilor de capital s-a făcut prin Tratatul de la
Maastricht. Principiul vizează nu numai liberalizarea între statele membre ale Uniunii
Europene, ci şi în relaţiile cu statele terţe. Transferurile de capital sunt libere, cu condiţia
de a nu masca operaţiuni de spălare de bani sau de a produce fraudă fiscală. Uniunea
poate impune, dacă interesul general o cere, restricţii cu privire la circulaţia capitalurilor.