Sunteți pe pagina 1din 41

ACADEMIA DE ŞTIINŢE A MOLDOVEI

INSTITUTUL PATRIMONIULUI CULTURAL

Cu titlu de manuscris
CZU 39(=161.2)+94(478)”1989/2005”(043.3)

Stepanov Veaceslav

UCRAINENII DIN MOLDOVA:


DINAMICA IDENTITĂŢII ETNICE ŞI CIVICE
(anii 1989 – 2005)

Specialitatea: 07.00.07 – Etnologie, antopologie culturală şi istorică


DH 22.07.00.07 – 02*

AUTOREFERAT
al tezei de doctor habilitat în ştiinţe istorice

Chişinău, 2008
Teza a fost elaborată la Centrul de etnologie al Institutului Patrimoniului Cultural al Academiei de
Ştiinţe a Moldovei

Membrii Consiliului Ştiinţific Specializat:


Dergaciov Valentin - preşedinte al C.Ş.S., dr. hab. în istorie, director al Institutului Patrimoniului
Cultural al A.Ş.M.
Şofranski Zina – secretar ştiinţific al C.Ş.S., dr. în istorie, şef al Secţiei Probleme Generale, Centrul de
Etnologie al I.P.C. al A.Ş.M.
Popovici Constantin – academician al A.Ş.M., dr. hab. în filologie.
Demcenco Nicolai – dr. hab. în istorie, cercetător ştiinţific principal, Centrul Studiul Artelor al I.P.C. al
A.Ş.M.
Cervenkov Nicolai – dr. hab. în istorie, rectorul Universităţii de Stat din Taraclia.

Referenţi oficiali:
Guboglo Mihail – doctor habilitat în istorie, profesor universitar, vice-director al Institutului de
Etnologie şi Antropologie al Academiei de Ştiinţe a Rusiei.
Cojoleanco Gheorghii – doctor habilitat în istorie, profesor universitar, şeful Catedrei de Etnologie,
Universitatea Naţională din Cernăuţi, Ucraina.
Solomon Constantin – doctor habilitat în politologie, profesor universitar, decanul Facultăţii de Istorie
şi Psihologie, Universitatea de Stat din Moldova.

Susţinerea va avea loc la 7 noiembrie 2008 la ora 14.00, în şedinţa Consiliului Ştiinţific Specializat
07.00.07 – Etnologie, antropologie culturală şi istorică DH 22.07.00.07 – 02* din cadrul Institutului
Patrimoniului Cultural al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, m.Chişinău, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 1,
Sala mică, etajul 2.

Teza de doctor habilitat şi autoreferatul ştiinţific pot fi consultate la Biblioteca Ştiinţifică Centrală a
A.Ş.M, la Biblioteca Naţională a Republicii Moldova şi pe pagina Web a Consiliului Naţional pentru
Acreditare şi Atestare al Republicii Moldova (http://www.cnaa.acad.md).

Autoreferatul a fost expediat la 2 octombrie 2008

Secretar ştiinţific al Consiliului


Ştiinţific Specializat, dr. în istorie ___________ Z. Şofransky

Autor
doctor în istorie
©Veaceslav Stepanov ___________ V.Stepanov

2
I. CARACTERIZAREA GENERALĂ A LUCRĂRII

Actualitatea temei de cercetare. Ucrainenii din Moldova prezintă o parte componentă a


populaţiei polietnice a republicii, formînd, după crearea statelor independente de democraţie nouă, una
dintre cele mai numeroase şi apropiate de Ucraina diaspore.
Ucrainenii care locuiesc în Moldova au trecut o cale multiseculară împreună cu poporul moldovenesc.
Cu toate acestea, avînd o pondere însemnată în comunitatea Republicii Moldova, populaţia ucraineană, ca
problemă de cercetare, continuă să rămînă puţin investigată. Dacă am vorbi de procesele etnocivile din
mediul ucrainenilor ce locuiesc în Republica Moldova, putem afirma că la etapa actuală ele practic nu sunt
cercetate în mod complex. Evenimentele din perioada transformărilor, influenţînd revitalizarea etnică şi
formarea noilor valori civice în condiţiile schimbărilor etnopolitice în ţările din fostul sistem socialist,
necesită o anumită conştientizare şi interpretare. La fel de actuală devine cercetarea acestei probleme la
nivel de interes european şi anume păstrarea valorilor etnice şi a moştenirii culturale a unor grupe etnice,
de o parte, iar pe de altă parte, asigurarea integrării în societatea polietnică. De rând cu interesul pur
teoretic , problemele evidenţiate au şi o valoare practică: ele permit să se ţină seama de practica perioadei
analizate în domeniul asigurării legislative a minorităţilor naţionale, de gradul de atenţie din partea
diferitor structuri statale, de dezvoltarea mişcării etnoculturale, a dinamicii sistemului de învăţământ în
mediul polietnic etc.
Intrarea Moldovei într-o etapă nouă a dezvoltării sale independente a contribuit într-o măsură anumită şi
la procesul de revitalizare a populaţiei ucrainene din republică, de rînd cu reprezentanţii altor grupe
etnosociale. Populaţia contemporană a Moldovei, ca şi întreaga comunitate europeană, resimte asupra sa
influenţa proceselor de globalizare şi urbanizare, cărora le sînt specifice asemenea trăsături precum
construirea formelor artificiale ale societăţii civile, ale mecanismelor de influenţă asupra maselor, inclusiv
a grupurilor etnice, prin construirea şi influenţa asupra conştiinţei maselor cu ajutorul diverselor forme:
mass-media, literatura, ONG.
De rînd cu formarea valorilor etnice, o problemă stringentă devine şi formarea valorilor civile generale
în statele noilor democraţii. Anume din aceste considerente, prin noţiunea complexă de “identitate”
autorul propune investigarea a două componente ale acestuia: identitatea etnică şi identitatea civică.
Un rol important în acest context îl deţine factorul regional. Ţinând seama de realităţile istorice,
ucrainenii de veacuri locuiesc pe cele două maluri ale Nistrului, în actuala Republica Moldova, astăzi, cu
regret, dezbinată.
Autorul este ferm convins că studierea problemelor contemporaneităţii legate de cercetări în domeniul
identităţii, inclusiv de pe poziţiile ştiinţei etnologice, constituie o direcţie importantă, de perspectivă,
practic neinvestigată. Ea, într-o anumită măsură, poate contribui la evoluţia cercetărilor ştiinţifice atît în
domeniul activităţii umane, cît şi în cel aplicativ.
Este actuală şi perspectiva complexă de abordare a problemei, caracteristică, în ultimul timp, pentru
multe cercetări din domeniul ştiinţelor umanistice, cu utilizarea diferitor metodici din disciplinele
ştiinţifice adiacente (etnopolitologia, etnosociologia, ştiinţa litererară ş.a.). Anume o asemeneea abordare
amplă a problemei dezvoltării identităţii etnice şi civice a populaţiei ucrainene din Moldova a constituit
punctul de plecare al autorului la scrierea tezei.
Gradul de cercetare a temei. Problema studierii identităţii ucrainene din punct de vedere etnic şi
civil nu a fost elucidată în mod special, cu toate că unele aspecte ale ei au fost totuşi abordate. În diferite
perioade, cercetătorii au descris anumite elemente ale culturii, istoriei şi limbii populaţiei ucrainene,
acordând atenţie şi istoriei lor etnice, contactelor interetnice, proceselor migraţioniste, dinamicii
numărului populaţiei ş.a. Cu toate acestea, chiar dacă istoriografia abordării istoriei etnice şi a culturii
tradiţionale a ucrainenilor din Moldova nu se referă direct la tema investigării noastre, autorul consideră
că este necesar de a se face o analiză a lucrărilor predecesorilor, care au abordat diferite aspecte
etnografice, legate de ucrainenii din Moldova.
Istoria cercetării etnografice a populaţiei ucrainene din Basarabia din sec. XIX – începutul sec.XX
poate fi împărţită în cîteva perioade:
1) perioada timpurie, pînă în sec. al XIX-lea. Informaţia etnografică are un caracter fragmentar.
Anumite fapte din istoria aşezării şi funcţionării limbilor în mediul populaţiei ucrainene se
întîlnesc în letopiseţele moldoveneşti ale lui Gr.Ureche, M.Costin şi I.Neculce. Date despre

3
ucraineni atestăm şi în monografia “Descrierea Moldovei” a unuia dintre cei mai luminaţi
conducători al statului moldovenesc D.Cantemir.
2) perioada sec.XIX – începutul sec. XX. Timpul formării şi dezvoltării etnografiei ca ştiinţă
etnografică de sine stătătoare. Investigaţiile speciale ale autorului tezei în domeniul istoriografiei
cercetării etnografice a populaţiei ucrainene din Basarabia din sec. XIX – începutul sec. XX,
expuse în monografia sa « Труды по этнографии населения Бессарабии ХIX – начала ХХ вв.»
(“Studii de etnografie a populaţieie Basarabiei din sec. XIX – începutul sec.XX”), permit se fie
evidenţiate cîteva etape în cercetarea etnografică a ucrainenilor basarabeni:
Prima etapă cuprinde prima jumătate a sec. al XIX-lea pînă la anii 60. Pe parcursul ei se formează
etnografia ca disciplină ştiinţifică. În acest timp se evidenţiază lucrările scrise de funcţionari din diferite
departamente de stat: P.Svinin, S.Kornilovici, M.Dragan ş.a. Încheierea acestei perioade trebuie
considerată prima experienţă a expediţiei de cercetare a ucrainenilor din Basarabia, realizate în anul 1857
de etnograful-beletrist A.S.Afanasiev-Ciujbin. Tot atunci, la începutul anilor 60, în ţinut apare prima
lucrare de factură etnografică « Этнографическое описание Бессарабской области» (“Descrierea
etnografică a regiunii Basarabia”), scrisă de A.I.Zaşciuk.
Etapa a doua - anii 60-80 - este perioada realizărilor unor expediţii etnografice şi a culegerii intense a
materialului etnografic. Începutul noii etape în studierea populaţiei ucrainene din ţinut a fost pus de
renumita expediţie în ţinutul de Sud-Vest sub conducerea cunoscutului profesionist etnograf ucrainean
P.P.Ciubinski.
Studierea ucrainenilor Basarabiei în acel timp a fost susţinută de societăţile ştiinţifice «Одесское
общество истории и древностей» ( Societatea de istorie şi anthichităţi din Odesa) şi “Русское
Географическое общество» (Societatea Geografică rusă), care au cules un material etnografic valoros
din 32 de sate din Basarabia, inclusiv cu populaţie ucraineană şi mixtă.1 .De la mijlocul sec. al XIX-lea, la
răspîndirea datelor etnografice au contribuit publicaţiile periodice care au început să apară în Basarabia.
Etapa a treia cuprinde anii 90 ai sec.XIX – primele decenii ale sec.XX. Ea se caracterizează prin
generalizarea datelor etnografice acumulate anterior, inclusiv despre ucraineni, prin apariţia unor lucrări
de sinteză în domeniul etnografiei şi prin formarea centrelor ştiinţifice locale. Printre ele se evidenţiază
studiile în mai multe volume, cu caracter enciclopedic, publicate de P.P.Semionov-Tean-Şanski şi de
feciorul său V.P.Semionov. Probleme de etnografie au fost menţionate şi în ghidul semnat de
P.A.Cruşevan (Moscova, 1903). Mai tărziu a apărut cunoscuta lucrare a basarabeanului L.S.Berg
«Бессарабия. Страна. Люди. Хозяйство» (Санкт-Петербург, 1918). O asemenea publicaţie conţinea
date etnografice destul de amănunţite despre ucrainenii din Basarabia. Etapa a treia se caracterizează prin
dezvoltarea în Imperiul Rus a cercetărilor ce ţin de studierea ţinutului natal. În sfîrşit, această etapă a fost
marcată şi de un alt eveniment important - apariţia lucrărilor lui P.A.Nestorovski, care a încercat pentru
prima dată să prezinte multilateral cultura şi traiul poporului ucrainean, utilizînd materialele acumulate
anterior şi propriile sale observaţii.
În perioada respectivă, studierea ucrainenilor din Basarabia se realiza în cadrul unor cercetări
complexe. Ucrainistica se dezvolta aici în strînsă legătură cu gîndirea etnografică rusă, ucraineană,
moldovenească din acele timpuri.
3) perioada interbelică (1918 – 1940). Istoria şi etnologia populaţiei ucrainene continuă să fie
studiate. Problemele apariţiei, migraţiei şi ale proceselor de asimilare în mediul populaţiei
ucrainene sînt abordate în lucrările renumiţilor istorici români I.Nistor şi A.Boldur. Despre
procesele interetnice complicate, inclusiv şi despre rutenizare şi asimilare au scris în studiile lor
V.Harea, P.Guja, D.Barbu, P.Ştefănucă ş.a. Informaţii despre populaţia ucraineană (aşezarea,
numărul, stările de spirit etnopolitice, situaţia mişcării naţionale ucrainene ş.a.) se conţin şi în
materialele serviciilor speciale româneşti. 2
4) În perioada sovietică (cea de-a doua jumătate a anilor 40 – sfîrşitul anilor 80 ai sec.XX) cercetarea
problemei aşezării şi migrării populaţiei ucrainene şi a slavilor de răsărit este continuată de o
pleiadă de istoricieni sovietici. În diferiţi ani, aceste probleme au fost cercetate de V.T.Paşuto,

1
Институт рукописей ЦНБ НАН Украины. Одесское общество истории и древностей. Ф.V.Д. 673-703.
2
НАРМ. 679. Оп.1. Ед.хр.4836; Ф.679.Оп.1.Ед.хр.6045; Ф.679.Оп.1.Ед.хр.4836; Ф.679. Оп.1. Ед.хр.6045; Ф.679. Оп.1.
Ед.хр.7277; Ф.680. Оп.1.Ед.хр.3647. Ч.1; Ф.680.Оп.1.Ед.хр.4221.Ч.2 и др.

4
A.N.Nasonov, B.D.Grecov, G.B.Fiodorov, P.L.Niderle, V.V.Sedov, I.A.Rafalovici, E.A.Rikman
ş.a. Tot aici evidenţiem şi lucrările istoricilor contemporani ucraineni şi moldoveni V.D.Baran,
A.P.Ponomariov, V.I.Naulko, P.P.Tolociko, P.P.Bîrnea, N.P.Telinov, R.A.Rabinovici ş.a. O
anumită atenţie este acordată acestei probleme şi de cercetătorii români M.Comşa, N.Nestor ş.a.
Un aport deosebit la studierea problemei istoriei şi etnologiei populaţiei ucrainene l-a adus
V.S.Zelenciuk, unul dintre fondatorii etnologiei contemporane moldoveneşti, precum şi I.V. Popovici ş.a.
În ultimii ani ai puterii sovietice, studierea ucrainenilor din Basarabia a ocupat un loc important în
lucrările etnografilor ucraineni şi moldoveni L. F.Artiuh, N.K.Gavriliuk, A.V.Kurocikina, O.S.Lukianeţ,
V.I.Naulko, A.P.Ponomariov, I.V.Tabak, G.S.Şcerbii ş.a. (vezi culegerea „Украинско-молдавские
этнокультурные взаимосвязи в период социализма». Отв.ред. В.С.Зеленчук, А.В.Орлов. Киев,
1987). De rînd cu etnografia clasică(mîncarea tradiţională, relaţiile de familie ş.a.), autorii lucrării şi-au
concentrat atenţia şi asupra proceselor de dezvoltare a dinamicii relaţiilor de familie, a specificului
răspîndirii bilingvismului şi polilingvismului în zona de contact etnic, a dezvoltării structurii social-
etnice a populaţiei, precum şi a altor procese din a doua jumătate a anilor 80 din secolul trecut. Cu toate
acestea, în virtutea unor schimbări etnosociale permanente, manifestate, în special, în perioada
transformării comuntăţii după destrămarea URSS, investigarea respectivă, menţinîndu-şi actualitatea sa,
necesită a fi continuată. Unele aspecte ce se referă la valorile civice şi etnice au fost reflectate în
publicaţiile competitorului.
5) perioada postsovietică, de transformare. Dintre autorii contemporani îl menţionăm pe Omelian Priţak
cu studlul său fundamental „О похождення Русi» (Киiв, «Обереги», 1997. Т. I-II). O atenţie deosebită
acordă populaţiei ucrainene centrele ştiinţifice învecinate cu Republica Moldova – Cernăuţi şi Odesa.
Astfel, cercetarea diferitor probleme de ucrainistică este realizată de A.V. Dobrjanski, Iu. I. Macar, A. M.
Masan, V.M.Botuşanski, S.M.Gakman, G.C. Cojoleanko, V.G.Kuşhir, N.A.Petrova, T.A. Agafonova,
P.M.Zaharcenko, S.V.Coci ş.a.
De asemenea, studierea populaţiei ucrainene din Republica Moldova este realizată şi de cercetătorii din
Odesa, printre care îi numim pe V.G.Cuşnir, N.A.Petrova, T.A.Agafonov, G.M. Zaharcenko. Savanţii din
Chişinău şi cei din Odesa colaborează fructuos în domeniul unor asemenea probleme cum sunt
pămînturile de la hotarele celor două ţări, drept exemplu fiind ediţia întîia a materialelor privind
investigaţiile etnografice despre ucrainenii din Transnistria.
Schimbări esenţiale în domeniul cercetării ucrainisticii au loc după deschiderea în 1992 la Academia de
Ştiinţe a Moldovei a Secţiei de studiere a minorităţilor naţionale, care ulterior a fost transformată în
Institutul minorităţilor naţionale. Cu toate că s-a întreprins o cercetare amplă a diferitor aspecte ale istoriei
populaţiei ucrainene din Republica Moldova, totuşi problema identităţii etnice şi a celei civile ca temă
aparte nu a fost abordată în mod special. În legătură cu interesul deosebit faţă de această problematică,
autorul tezei a considerat necesar să prezinte istoriografia într-un capitol aparte, în partea principală a
prezentei cercetări.
Scopul investigaţiei este de a urmări dinamica identităţilor etnice şi civile în mediul populaţiei
ucrainene din Moldova, a evidenţia influenţa cadrului legislativ etnostatal, a instituţiilor şi
departamentelot de stat, a mediului etnocultural asupra păstrării şi dezvoltării identităţii etnice şi a celei
civile a ucrainenilor care locuiesc într-un mediu aloetnic.
Sarcinile lucrării:
- a urmări dinamica formării şi dezvoltării bazei de drept normative, ce reglementează drepturile şi
libertăţile cultural-lingvistice şi civile ale populaţiei ucrainene din republică;
- a cerceta actele legislativ-normative internaţionale la care a aderat Republica Moldova şi în care se
abordează probleme ale minorităţilor naţionale;
- a determina tendinţele ce se constituie în politica naţională şi în formarea valorilor civice ale
minorităţilor naţionale, inclusiv ale ucrainenilor, pe cele două maluri ale Nistrului;
- a demonstra importanţa pentru Republica Moldova a actelor normative de drept internaţionale la care
ea a aderat şi în care se abordează problemele minorităţilor naţionale;
- a investiga apariţia şi orientarea activităţii societăţilor etnoculturale ucrainene din republică;
- a stabili importanţa rolului liderului mişcării etnoculturale în relaţiile de colaborare a organizaţiilor
etnoculturale cu structurile de stat;
- a demonstra cum se realizează activitatea societăţilor etnoculturale ucrainene pe cele două maluri ale
Nistrului;
5
- a analiza ediţiile periodice ale presei de limbă ucraineană din Republica Moldova, a releva metodele
de mobilizare etnică şi civică prin intermediul presei scrise, a cerceta influenţa presei ucrainene asupra
formării şi întăririi conştiinţei etnice şi civice a ucrainenilor din Moldova contemporană şi a toleranţei
în reflectarea problemelor interetnice în presa de limbă ucraineană din Moldova;
- a examina lucrările artistice ale ucrainenilor din Moldova în calitate de sursă etnografică;
- a urmări evoluţia punctelor de vedere asupra învăţării limbii ucrainene în instituţiile de învăţământ
din republică, a prezenta diferite opinii la această temă şi argumentele părţilor;
- a analiza rezultatele sondajului privind opinia publică a ucrainenilor care locuiesc în diferite medii
etnice (în mod compact şi dispersat), în scopul de a evidenţia cauzele păstrării identităţii etnice de către o
minoritate naţională ce se află în mijlocul unei minorităţi naţionale mai numeroase.
Sursele investigaţiei sunt materialele ce vizează problema bazei legislativ-normative în domeniul
drepturilor şi libertăţilor minorităţilor naţionale, inclusiv a ucrainenilor. Ele pot fi împărţite în:
- texte ale actelor normative de drept ( care, la rîndul lor, pot fi divizate în internaţionale şi interne);
- documente ce se află în arhivele curente ale ministerelor şi departamentelor;
- surse ce conţin rezultatele discutării şi analizei actelor normative de drept, precum şi comentariile la ele,
publicate în presa periodică, în articole ştiinţifice şi în monografii, în materialele conferinţelor
internaţionale şi republicane;
- material statistic;
- texte publicistice (în lucrare sunt analizate ziarele ucrainene publicate în Republica Moldova în timpul
ultimilor 15 ani), lucrările artistice în limba ucraineană sau în alte limbi, care abordează probleme ale
culturii tradiţionale a populaţiei ucrainene;
- observaţiile personale, interviuri cu liderii mişcării etnoculturale, cu parlamentari, cu savanţi –
participanţi la pregătirea respectivelor documente normative de drept.
În calitate de sursă sunt şi răspunsurile respodenţilor care au participat la sondajele etnosociologice, ale
căror rezultate sunt prezentate în teză.
Cadrul cronologic al lucrării cuprinde perioada statornicirii şi dezvoltării independenţei Republicii
Moldova ( anii 1989 – 2005). Punctul de plecare al cercetării l-a constituit anul 1989, timpul activizării
proceselor transformaţionale în Republica Moldova şi al adoptării Legii despre funcţionarea limbilor pe
teritoriul Republicii Moldova. Teza se încheie cu evenimentele din anul 2005, alegerea datei finale fiind
determinată de mai mulţi factori obiectivi. Anul 2005 este un moment temporal convenţional, care permite
să se urmărească tendinţele ce se constituiau în politica etnostatală şi în situaţia etnoculturală a populaţiei
ucrainene din perioada conducerii comuniste în raioanele pruto-nistrene ale Moldovei. Totodată, autorul a
încheiat sondajul etnosociologic care i-a permis să evidenţieze anumite tendinţe în caracteristica identităţii
etnocivile în mediul populaţiei ucrainene ce locuieşte pe ambele maluri ale Nistrului.
Hotarele teritoriale ale evenimentelor şi proceselor examinate în teză sunt conturate de hotarele
actuale ale Republicii Moldova.
Obiectul investigaţiei îl constituie etnopolitica de stat, dezvoltarea şi starea de fapt a mediului
etnocultural al ucrainenilor din Moldova, dinamica identităţii etnice şi a celei civice.
Baza metodologică a cercetării se constituie pe principiile istorismului, ale obiectivităţii şi ale
relaţiilor dialectice dintre procesele şi fenomenele din comunitate, utilizarea cărora a permis autorului să
conştientizeze evenimentele perioadei cercetate şi să realizeze generalizări importante. În procesul lucrului
asupra problemei autorul s-a bazat pe studiile cercetătorilor vest-europeni, ucraineni, ruşi, moldoveni,
printre care trebuie menţionaţi D.D.Laitin, E.Hobbsbaum, V.N.Naulko, V.P.Colesnic, I.Cresina,
I.P.Varzari, G.I.Cojoleanco, Iu.V.Arutiunean, M.N.Guboglo, V.A.Tişkov, L.M.Drobijeva,
L.V.Ostapenko, I.A.Subbotina, V.C.Malikova, C.F.Popovici.
Metodele de cercetare. Autorul a utilizat atît perspectiva de abordare formativ-conceptuală, cît şi cea
civilizată,?? Metoda istorice generale(istorico-genetică, istorico- comparativă, istorico-tipologică ) ş.a.
În procesul abordării problemei se utilizează principiul cronologic, care este mai convenabil, mai
comod în elucidarea trăsăturilor generale ale evoluţiei ştiinţei istorice în ţara respectivă sau la nivel
internaţional şi la evidenţierea momentelor principale în studierea unei anume probleme sau a unui aspect
(analiza isoriografică a problemei, Capitolul I al tezei). Se ţine seama de consecutivitatea cronologică care,
de asemenea, creează posibilitatea de a releva esenţa şi dinamica concepţiilor metodologice ale autorilor
de lucrări istorice, permite evidenţierea etapelor de dezvoltare a viziunilor ştiinţifice şi posibilitatea de a
urmări influenţa factorilor economici, social-politici, culturali asupra proceselor şi fenomenelor studiate.
6
În procesul de analiză a perioadei de transformare, metoda istorico-genetică ne-a permis să
demonstrăm faptul că, deocamdată, schimbările ce au loc incontinuu sînt doar de natură cantitativă şi nu
duc la apariţia noii calităţi, toate obiectele, fenomenele şi procesele realităţii posedă un caracter constant,
stabil. În acest sens, cel mai important devine evidenţierea măsurii de apreciere cantitativă a calităţilor
respective. Aceasta se manifestă în diferite direcţii examinate în lucrare: dinamica legislaţiei, dezvoltarea
mişcărilor etnocluturale, procesul literar, afirmarea presei periodice în limba ucraineană.
Abordarea problemei prin metoda istorico-genetică permite relevarea legăturilor cauză-efect şi a
legităţilor istorice de dezvoltare a situaţiei etnopolitice şi de formare a identităţii etnice şi civile în
procesul de trecere de la comunitatea bazată pe principiile comuniste la cea bazată pe relaţii de piaţă, cu
valori burgheze democratice în perioada de transformare, caracterizarea evenimentelor istorice şi
personalităţile prin individualitatea lor.
La utilizarea acestei metode autorul s-a condus de principiul că el trebuie să includă organic
caracterizarea unicului, originalului şi a generalului.
Analiza istorico-comparativă creează posibilitatea de a dezvălui esenţa fenomenelor studiate atît prin
asemănarea lor, cît şi prin deosebirea calităţilor lor specifice, ea permiţînd totodată să fie realizată
compararea în timp şi spaţiu, adică pe orizontală şi pe verticală.
Perspectiva istorico-comparativă este folosită în lucrare la analiza istoriografiei problemei, a
resurselor legislative răspîndite pe teritoriul statului moldovenesc, la caracterizarea evoluţiei procesului
literar şi la dezvoltarea ediţiilor periodice în limba ucraineană pe ambele maluri ale Nistrului.
În procesul cercetării istorice, rezultatele metodei istorico-comparative se completează cu metoda
istorico-sistematică. Baza obiectivă a cercetării în sistem şi a metodei de cunoaştere ştiinţifică, cum s-a
menţionat, este unitatea în dezvoltarea social-istorică (şi în general, în realitatea obiectivă) a unicului
(individualului), specificului şi generalului.
Autorul a utilizat această metodă în lucrul asupra caracterizării sistemelor de acte legislative ce s-au
creat în Republica Moldova, orientate spre asigurarea identităţii civile şi către susţinerea culturii etnice a
populaţiei ucrainene din republică, prezentînd, în acelaşi timp, sistemul de acte legislative internaţionale
ce se referă la drepturile omului şi ale minorităţilor naţionale, la care a aderat statul. Se analizează şi
complexul de documente legislative adoptate în nerecunoscuta republică transnistreană. Metoda istorico-
comparativă este utilizată, de asemenea, în compartimentul dedicat analizei ediţiilor periodice în limba
ucraineană şi influenţei lor asupra formării şi dezvoltării identităţii etnice şi civile în mediul populaţiei
ucrainene.
În realizarea cercetării a fost folosită şi perspectiva deductiv-inductivă a metodei istorico-tipologice ca
una din metodele generale de cercetare a istoriei, a cărei esenţă constă în detreminarea tipurilor de obiecte
pe baza analizei conţinutist-esenţiale a fenomenelor, iar trăsăturile esenţiale care le sînt specifice – prin
analiza datelor empirice despre aceste obiecte. De exemplu, la studierea presei periodice în limba
ucraineană, prezenţa pe paginile ei a publicaţiilor ce influenţează formarea valorilor etnice şi civice şi
pîrghiile de acumulare în banca de date se stabilesc în mod teoretic. Aceleaşi trăsături esenţiale,
caracterstice pentru imaginea acestor publicaţii, sînt evidenţiate pe baza confruntării, comparării totalităţii
indicilor şi a evidenţierii celor mai distinctive dintre ele.
De rînd cu metodele istorice generale de cercetare, numite mai sus, în lucrare se utilizează şi un alt tip
de investigare sociologică cum este sondajul. S-a folosit intervievarea şi anchetarea liderilor mişcării
etnoculturale ucrainene. S-a realizat un sondaj amplu al opiniei publice în rîndul reprezentanţilor
naţionalităţii ucrainene şi content-analiza la investigarea ediţiilor periodice în limba ucraineană. În lucrare,
de asemenea, se analizează moştenirea literară, care a influenţat formarea conştiinţei etnice a ucrainenilor.

Noutatea ştiinţificiă a lucrării rezidă în:


- analiza critică a noii istoriografii moldoveneşti şi a celei străine privind problema identităţii etnice şi a
celei cetăţeneşti (civice).;
- perspective metodologice contemporane în studierea problemei.
În lucrare pentru prima dată se investighează dezvoltarea identităţii etnice şi a celei civice a ucrainenilor
din Moldova, care trăiesc în condiţiile unui mediu aloetnic.Pe baza analizei legislaţiei în vigoare, autorul
urmăreşte dinamica procesului de elaborare a legilor în republică în domeniul asigurării drepturilor şi
libertăţilor minorităţilor naţionale, pe exemplul populaţiei ucrainene, de asemenea şi dezvoltarea

7
sistemului de instituţii de stat şi sociale, îndreptate spre asigurarea intereselor minorităţilor naţionale în
Moldova polietnică.
Teza conţine şi analiza creaţiei scriitorilor care au reflectat trăsăturile de caracter ale ucrainenilor,
pentru prima dată sunt investigate materiale din presa periodică în limba ucraineană, care au apărut în
perioada de transformare.
Pentru a stabili situaţia (starea) identităţii etnice şi civice a ucrainenilor din Moldova, autorul a
elaborat o anchetă specială, cu ajutorul căreia a fost realizată cercetarea etnosociologică. Pe baza
rezultatelor ei, s-a întreprins analiza investigaţiei etnosocilogice a populaţiei ucrainene din Moldova în
domeniul cercetării valorilor etnostatale şi etnoculturale.
Materialele prezentate în teză se referă la cercetarea unei probleme mai puţin elaborate în Europa şi
anume, procesele etnopolitice pe baza unei minorităţi naţionale. Cu toate că în lucrare este abordată
problema ucrainenilor, menţionăm că această minoritate, în contextul evidenţiat, apare ca un fundal
specific ce permite urmărirea proceselor construcţiei etnocivile şi etnoculturale în Republica Moldova din
perioada post-sovietică, care nu atrag atenţia la cercetarea etnosului titular.

Principiile de bază care se propun pentru susţinere:


- starea asigurării legislativ-normative în domeniul drepturilor şi libertăţilor cultural-lingvistice a unei
minorităţi naţionale din Republica Moldova nu poate fi studiată separat de procesele ce se desfăşoară în
viaţa etnopolitică a societăţii moldoveneşti;
- evoluţia bazei normative de drept pentru asigurarea drepturilor şi libertăţilor minorităţilor naţionale
din Republica Moldova constituie un proces dinamic;
- în procesul construrii bazei normative de drept în domeniul politicii naţionale şi a educaţiei civice în
Republica Moldova şi nerecunoscuta RMN, în fond, au fost create două blocuri normativ-legislative, care
a influenţat formarea orientărilor valorice la populaţia în vârstă şi, în special, la generaţia tînără;
- în procesul dezvoltării mişcării etnoculturale în Moldova se va lărgi cercul problemelor actuale pentru
ea în viaţa societăţii şi a unei minorităţi naţionale concrete, aşa cum, pe de altă parte, vor creşte încercările
de a manipula şi a conduce această minoritate naţională din partea anumitor forţe politice, mai mult sau
mai puţin influente;
- în condiţiile actuale ale informatizării societăţii, cuvântul tipărit în limba maternă (etnică) capătă o
importanţă deosebită în mobilizarea etnică şi, mai larg, în mobilizarea civică;
- mediul polietnic impune priorităţi valorice diferenţiate, care trebuie să fie luate în consideraţie în
politica învăţământului;
- în Moldova factorii etnici şi regionali prevalează în mod evident asupra factorilor civili şi de stat.
Valoarea teoretică şi importanţa practică. În teză este investigată pentru prima dată problema
dinamicii identităţii etnice şi a celei civile a unei minorităţi aparte – cea ucrainenană – în condiţiile
Moldovei, la etapa de transformare. Se abordează problema cercetării interdisciplinare a proceselor etnice
contemporane. Lucrarea aduce un anumit aport la investigarea influenţei bazei legislative, a instituţiilor de
stat, a mediului etnocultural la păstrarea şi dezvoltarea identităţii etnice şi a celei civile.
Materialele tezei pot fi utilizate la elaborarea unor cursuri speciale la etnologie în învăţămîntul
universitar. Ele pot fi folosite pentru elaborarea recomandărilor practice în procesul pregătirii şi precizării
actelor de stat ce se referă la drepturile şi libertăţile minorităţilor naţionale din Moldova. De asemenea,
rezultatele cercetării pot fi propuse organizaţiilor ce funcţionează în domeniul culturii, specialiştilor care
lucrează în sfera relaţiilor interetnice, precum şi organizaţiilor etnoculturale.
Structura cercetării identităţilor etnice şi civice, propusă de noi, poate fi utilizată la investigarea
proceselor asemănătoare în mediul altor grupuri etnice, care locuiesc pe teritoriul Moldovei.
Aprobarea lucrării. Rezultatele cercetării au fost aprobate la conferinţe internaţionale şi republicane,
în patru monografii ale autorului şi în peste 50 de articole (lista se anexează).
Întru realizarea obiectivelor propuse, teza este structurată din partea introductivă, cinci capitole,
concluzii, bibliografie şi anexe.

II. Conţinutul lucrării


În Capitolul I – „Reflectarea problemelor identităţii entice şi a celei civile pe paginile ediţiilor
ştiinţifice”– sînt prezentate direcţiile metodologice răspîndite în ştiinţa etnologică contemporană şi în
direcţiile ştiinţifice adiacente: primordialism, constructivism şi instrumentalism. Se face o analiză a
8
cercetărilor referitoare la problema identităţilor etnice şi civile în lucrările savanţilor occidentali, a celor
din ţările vecine şi din Republica Moldova.
În capitol se subliniază că în legătură cu procesele transformative în fosta URSS şi în Europa de Est se
acordă o atenţie deosebită problemei identităţii, care se referă la una dintre cele mai complicate
determinante socionormative ale personalităţii.
În mod special nu s-a ocupat nimeni de cercetarea problemei privind identitatea ucrainenilor din
Moldova în perioada transformărilor. Cu toate acestea, problema identităţii rămîne a fi actuală, ea fiind
abordată tangenţial în studiile mai multor cercetători occidentali, ale celor din CSI şi din Moldova.
O lucrare importantă la această temă este cea semnată de savantul american D.Laitin care a fost în
Moldova în anul 1998.3
Un studiu nou şi interesant prin viziunea sa este lucrarea lui A.D.Smith „Originea etnică a
naţiunilor”. Obiectivul principal al cercetării sale autorul îl vede în evidenţierea, prin analiză, a
asemănărilor şi deosebirilor dintre formaţiunile, mişcările naţionale contemporane şi relaţiile
(sentimentele) şi asociaţiile culturale colective şi sentimentele trecutului, pe care el le numeşte „ethnie”.4
A.D.Smith a încercat să urmărească retrospectiv relaţiile dintre ethnie şi alte fenomene ale vieţii
sociale (urbos, clasă, religie, regiune), insistînd asupra problemei formării valorilor etnice. Meritul
autorului constă, printre altele, în faptul că el a atenţionat asupra problemei minorităţii naţionale în mediul
aloethnic. A.D.Smith subliniază că între stat şi ethnie poate să apară anumite neînţelegeri, din
considerentul că ele acţionează în diferite sfere ale vieţii publice, personale şi culturale.
În monografia lui Adrian Hastings „Construirea statalităţii. Etnicitate, religie şi naţionalism” (The
constrction of nationhood. Ethnicity, Religion and Nationalism”. Cambridge, „University Press”,1997)
opiniile privind existenţa naţiunii poartă un caracter strict constructiv, dar sînt interesante prin faptul că, în
ultimul timp, construirea etnică artificială devine o realitate.
În consens cu gîndirea occidentală contemporană etnosociologică şi etnopolitică evidenţiem şi lucrările
unor savanţi vestiţi, cu care cititorul de limbă rusă este cunoscut începînd cu mijlocul anilor 90 ai sec.XX.
Acestea sunt studiile semnate de E.Hobbsbaum «Нации и национализм после 1780 года» (Trad.din
l.engleză. S.-Petersburg, 1998), J.Habermas «Гражданство и национальная идентичность.
Демократия. Разум. Нравственность. Московские лекции и интервью» (Trad.din l.germană.
Moscova, 1995) şi «В поисках национальной идентичности: Философские и политические статьи»
(Doneţk, 1999.C.76), de asemenea şi monografia lui E.Helner « Условия свободы. Гражданское
общество и его исторические соперники» (Trad.din l.engleză, Moscova, 1995).
Amintim şi unele lucrări ale savanţilor ruşi, scrise în diferiţi ani şi care demonstrează interesul
permanent-profesional al istoricilor ruşi faţă de pămîntul moldovenesc. Analiza etnosociologică este
realizată în mai multe lucrări, dintre care numim următoarele: „Опыт этносоциологического
исследования образа жизни (По материалам МССР)». (Отв.ред. Ю.В.Арутюнян. Москва,1980);
Губогло М.Н. «Современные этноязыковые процессы в СССР. Основные факторы и тенденции
развития национально-русского двуязычия». (Москва, 1984); Арутюнян Ю.В., Дробижева Л.М.
«Многообразие культурной жизни нфродов СССР» (Москва, 1987). Monografia comună a lui
L.V.Ostapenko şi I.A.Subbotina „Русские в Молдавии: миграция или адаптация» (Moscova, 1998),
dedicată uneia dintre minorităţile naţionale cele mai numeroase, nu se reduce doar la factorul etnic, ci se
referă şi la realităţile etnopolitice. Căţiva ani mai tărziu, este publicată o lucrare importantă a lui
S.S.Savoscul „Русские нового зарубежья: выбор судьбы» (Москва, «Наука». 2001). În monografie se
studiază orientarea etnopolitică, inclusiv a ruşilor din Moldova şi Transnistria, în comparaţie cu etnosul
majoritar. Autorul abordează problema influenţei noii situaţii politice asupra formării valorilor civice la
populaţia rusă. În carte este analizată situaţia ruşilor şi se descrie situaţia sociolingvistică din republică.
Problematica legată de studierea identităţii este abordată şi de etnologul rus contemporan Mihail
Nicolaevici Guboglo, originar din Moldova, ceea ce explică, într-un fel, interesul lui faţă de procesele
etnosociale ce au loc pe teritoriul nostru în perioada postsovietică. Tema cercetării noastre este abordată,
3
David D. Laitin. Identity in Formation: The Russian-Speaking Population in the Near Abroad. Ithaca and Lonadon, 1998.
Более доступным исследованием Дэвида Лейтина является его работа, переведенная на русский язык, с которой
известный американский аналитик выступил на конференции в Кишиневе в 1998 г. См.: Лейтин Д.Д. Теория
полиэтнической идентичности//Этническая мобилизация и межэтническая интеграция. М.,1999, С.65-102.
4
Smith A.D.” The Ethnic Origins of Nations”. Blackwell Publishers. Inc.1999.

9
într-o anumită măsură, în multe dintre lucrările autorului, printre care menţionăm: „Мобилизованный
лингвицизм» (Москва, 1993); «Языки этнической мобилизации» (Москва, 1998), unde, printre altele,
este prezentată destul de detaliat literatura despre cercetările ruseşti în problema respectivă. În ultima
monografie a lui M.N.Guboglo se analizează fenomenul întăririi relaţiilor dintre identitatea etnică şi cea
civilă şi problema politizării lor, aspect specific pentru realitatea postsovietică (Guboglo M.N. Moscova,
1998). Prezintă interes, de asemenea, şi altă lucrare a savantului, în care el reflectează asupra legislaţiei în
sfera relaţiilor etnostatale – „Может ли двуглавый орел летать с одним крылом?» (Москва, 2000).
Aici autorul, pe baza nenumăratelor cercetări etnosociologice şi etnopolitice, a încercat să prezinte
complicatul tablou al interferenţei drepturilor personalităţii (omului) şi drepturile colective (drepturile
popoarelor) în Rusia polietnică. În studiu e prezentată dinamica legislaţiei în Rusia pe parcursul ultimelor
decenii ale secolului XX.
O atenţie aparte necesită monografia fundamentalăî a lui M.Guboglo care abordează problemele
teoretice generale privind identitatea. În amplul său studiu «Идентификация идентичности.
Этносоциологические очерки» (Москва, 2003) el propune o complexitate de identităţi, capabile să
influenţeze asupra formării valorilor unei personalităţi şi a unei comunităţi aparte. Cercetătorul rus
analizează diversele ipostaze ale acestui fenomen: etnică, confesională, civică, gender şi multe altele,
subliniind, pe bună dreptate, că, la dorinţa lor, cercetătorii ar putea evidenţia un spectru întreg de identităţi.
Identitatea acumulează în sine valorile importante, semnificative pentru individ şi societate. În aşa fel,
problema identităţii, chiar inclusă pentru analiză într-un cadru mai îngust (studierea valorilor etnice şi
civice), la o abordare complexă cuprinde un spectru larg de teme.
Trebuie să menţionăm şi o altă lucrare a lui M.N. Guboglo, legată nemijlocit de problema în cauză –
„Национальные меньшинства Молдовы: генезис и типология идентичности» - dedicată studierii
asigurării legislative a minorităţilor naţionale din Moldova şi inclusă în cartea „В лабиринтах
самоопределения и самоутверждения: этническая мобилизация национальных меньшинств»
(Москва, 2003. С. 369 – 397).
Cercetătorul lucrează de mult timp şi cu mult succes în domeniul etnolingvisticii, de aceea amintim şi
de recentul său studiu „Русский язык в этнополитической истории гагаузов. Вторая половина ХХ
в.» (Москва, 2004). Influenţa factorului lingvistic în Republica Moldova pînă în prezent constituie o
problemă nerezolvată, de aceea viziunea autorului privind influenţa limbii ruse asupra dezvoltării
etnoculturale a propriului popor al academicianului prezintă un interes deosebit.
Nemijlocit la tema noastră se referă lucrarea lui E.M.Guboglo „Приднестровский конфликт и
постконфликтный синдром» («Ежегодный исторический альманах Приднестровья», № 5, 2001,
С.49-58). Bazîndu-se pe rezultatele cercetării realizate în anul 1998 în cadrul proiectului internaţional
„Procese naţionale, preferinţe lingvistice şi identitatea”, autorul atenţionează asupra problemei presimţirii
conflictului, participării în el şi atitudinii faţă de el a locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului.
Fenomenul transformării etnopolitice, analiza proceselor mobilizatoare, documentele asociaţiilor
social-politice din Transnistria sunt abordate în cinci volume, apărute în seria numită mai sus sub titlul
comun „Непризнанная республика” (Mосква, 1999).
Un ultimul timp, problemele identităţii sunt în atenţia psihologilor. Printre specialiştii care se ocupă
de această problemă în Rusia îi numim pe N.M.Lebedev, T.G.Stefanenko, A.V.Suharev. Un studiu amplu
în acest domeniu este şi recentul material didactic „Psihologia generală şi aplicativă” (Moscova, 2005)
semnat de V.N.Pavlenko şi S.A.Taglin.
Procesele contemporane etnice şi civile au constituit întotdeauna obiect de cercetare în Ucraina.
Evidenţiem mai întîi monografia colectivă «Етнонацональнi процеси в Украiнi» (Киiв. 2001). Aici
cercetătorul ucrainean V.I.Naulko studiază problema corelaţiei etnicului şi naţionalului în procresul
construirii statale în Ucraina, alţi autori şi- au îndreptat atenţia asupra proceselor etnice din mediul
grupurilor etnice numeroase, care locuiesc în Ucraina, inclusiv moldovenii.
Analiza etnopolitică este realizată şi de Irina Cresina în monografia „Украiнська нацiональна
свiдомiсть сучаснi полiтичнi процесси «(Киiв, «Вища школа», 1998). Printre altele, în lucrare se
abordează problema ideii ucrainene ca factor formator naţional. Cercetătoarea abordează în mod detaliat
istoriografia problemei privind dinamica concepţiilor ideii naţionale ucrainene, evidenţiind atitudinea faţă
de această problemă a autorilor de pînă la revoluţie, a celor sovietici şi a celor contemporani – adversari ai
existenţei ideii ucrainene: T.Florenski, B.Leapunov, O.Volkonski, P.Struve, I.Linnicenko, M.Ulianov ş.a.
Ea concluzionează că ideea naţională, spre deosebire de visul naţional, este un proiect politic al viitoarei
10
naţiuni, imperativul conştiinţei şi forţei ei, un indice al dezvoltării naţionale conştientizat pe parcursul
vieţii, subliniind că ideea naţională ucraineană este ideea naţiunii ca o comunitate polietnică, consolidată
de institutul civil, de apartenenţa la Ucraina ca Patrie comună. O asemenea abordare este explicabilă în
condiţiile construirii statalităţii Ucrainei.
Printre colegii ucraineni care investighează probleme de etnicitate şi etnostatalitate sunt O.Cuţ,
Iu.Rimarenko, L.E.Şklear, N.A.Şulga, T.Rudniţkaia, V.Ananina ş.a.
Un anumit interes prezintă şi cartea lui Victor Kolesnik „Нацiонально-етнiчнi вiдносини в Украiнi:
теоретичнi засади та конституцiйно-правовi аспекти» (Харькiв, «ФОЛIO», 2003). În contextul temei
investigaţiei noastre este importantă poziţia lui în ceеa ce priveşte problema autodeterminării naţionale (în
sens etnic). Autorul recunoaşte dreptul la autodeterminare a oricărei comunităţi naţional-etnice, „pe poziţii
democratice, fără presiune, cu stabilirea priorităţilor şi direcţiilor fundamentale ale dezvoltării sale, ca şi a
formelor de organizare instituţională a habitatului, în aşa fel declarînd despre dreptul său la existenţă,
despre identitatea sa naţională”; în carte se atrage atenţia şi asupra problemei identităţii colective şi a celei
individuale.
Pentru investigaţia noastră prezintă interes clasificarea elementelor de bază a mecanismului realizării
drepturilor minorităţilor naţionale, pe care o propune autorul. De asemenea, el abordează dinamica
dezvoltării şi asigurarea legislativă a organizaţiilor sociale etnoculturale din Ucraina, reglementarea
legislativă a relaţiilor lingvistice şi alte probleme actuale ale politicii etnice contemporane din Ucraina.
Problematica abordată de V.Kolesnilk din punct de vedere juridic atrage o atenţie deosebită a
etnopolitologilor, etnologilor şi etnopsihologilor. În Ucraina problematica minorităţilor naţionale este
abordată de mai mulţi savanţi cunoscuţi: V.B.Evtuh, D.V.Pavlicenko, V.I.Naulko ş.a.
E necesar să amintim şi de lucrarea unui alt cercetător ucrainean(de originr moldovenească) – I.M.
Varzari, care s-a ocupat serios de teoria construcţiei etnostatale. Lui îi aparţine meritul de a formula mai
multe noţiuni, definiţii care au contribuit la dezvoltarea limbajului în domeniul ştiinţei etnologice.
Perioada transformărilor se caracterizează prin experineţa creării aşa-numitelor euroregiuni, apariţia
cărora pe harta unor ţări ale noilor democraţii –Moldova, Ucraina, România, Belarusi - a devenit o
realitate. Nu întîmplător, problemele legate de identitatea etnică şi cea civilă trezeşte interes şi pentru
întreaga regiune. Drept confirmare sunt discutarea problemelor colaborării euroregionale şi relaţiilor
interetnice de către savanţii din Republica Moldova, Ucraina şi România la conferinţele internaţionale ce
au loc în mod regulat la Cernăuţi. Printre ele menţionăm forul ştiinţific „ Relaţiile etnice pe teritoriul
Euroregiunii „Prutul de Sus” (Cernăuţi, 2004).
Rezultat al creaţiei comune a doi profesori – V.G.Cremeni şi V.N.Tcacenko-este lucrarea în care se
analizează formarea şi dezvoltarea „ideii ucrainene”, lupta Ucrainei „pentru un loc sub soarele care
străluceşte azi”. Autorii relevă pe bună dreptate: „ca şi oricare din statele lumii, Ucraina cu problemele ei
este unică” (Кремень В., Ткаченко В. «Украiна: шлях до себе. Проблеми суспiльноi
трансформацii.». Киiв.1999. С.223). Această observaţie este importantă anume pentru înţelegerea de
către teoreticieni şi practicieni a primejdiei de a împrumuta fără discernămînt scheme şi metode de
rezolvare a problemelor.
Referitor la asigurarea juridică a populaţiei ucrainene din Republica Moldova şi-a expus opinia juristul
Departamentului Relaţii interetnice I.V.Pivovarov la Conferinţa internaţională “Ucraina – Moldova:
Moştenirea istorică şi perspectivele dezvoltării colaborării”, care a avut loc la Odesa între 26-27 iunie
2002 (Одесса, 2003), unde autorul a reuşit să evidenţieze mai multe documente legate nemijlocit de
asigurarea drepturilor şi libertăţilor populaţiei ucrainene din Republica Moldova, dar fără analiza
circumstanţelor adoptării lor şi a situaţiei create în nerecunoscuta RMN.
În Moldova, discuţiile în problema asigurării drepturilor etnice şi libertăţilor minorităţilor naţionale au
fost abordate de mai multe ori la diferite foruri: “Culturile slave în mediul alonaţional” ( Chişinău, 1995);
“Mobilizarea etnică şi integrarea interetnică: Surse. Factori.Orizonturi” (Chişinău, 1999); “Relaţiile
naţionale în Republica Moldova la etapa contemporană şi căile de optimizare a lor” (Chişinău, 1999);
“Unitatea poporului Moldovei şi probleme ale identificării etnosului” (Chişinău, 1999); “Moldova între
Est şi Vest: identitatea naţională şi orientarea europeană (Chişinău, 2001); “Minorităţile naţionale şi
relaţiile interetnice “ (Chişinău, 2002); “Transnistria în sistemul coordonatelor geopolitice din sec.XXI”
(Tiraspol, 2002); “Aspecte juridice ale societăţii civile: realitate şi perspective”, (Chişinău, 2003);
“Funcţionarea instituţiilor de drept în statul de drept” (Bălţi, 2003); în octombrie 2003, sub egida
UNESCO, la Chişinău şi-a desfăşurat lucrările Conferinţa internaţională “Imagini naţionale ale lumii:
11
unitate – diversitate – dreptate”. Lista poate fi continuată. La forurile respective au prezentat comunicări
interesante O.Lukianeţ, M.Sidorov, V.Moşneaga, A.Scvorţova, I.Grec, T.Stoianova, V.Cojuhari,
T.Mleciko, P.Şornikov, V.Solonari, O.Nantoi, I.Ciocanu, N.Cojocaru, A.Roşca, N.Vizitei ş.a.
O atenţie deosebită acordă problemelor relaţiilor interetnice şi etnopolitice politologii moldoveni
V.Moşneaga, V.Ţurcan, Gh.Rusnac ş.a. În ultimul timp, au fost susţinute teze de doctor în politologie şi în
istorie (Margarint A., Chişinău, 2004; Svetlicinîi R.,Chişinău, 2006).
Prezintă interes discuţiile privind statalitatea moldovenească, formarea relaţiilor naţionale, politica
internă şi externă expuse de politicienii actuali din Republica Moldova V.Stepaniuk, Iu.Roşca,
N.Andronic ş.a.. Ei, printre altele, demonstrează multiaspectualitatea viziunii de către politicienii din
Moldova a viitorului statalităţii moldoveneşti, a priorităţilor în politica internă şi externă, sau, la modul
general, a identităţii statale care, evident, atinge valorile şi orientările etnopolitice şi civice.
O trecere în revistă destul de amplă a surselor contemporane şi a literaturii despre relaţiile naţionale şi
despre politica în această sferă în literatura occidentală a fost realizată de istoricul moldovean
A.Iu.Scvorţova. Fiind bursieră a IREX în Centrul de cercetări ruse şi est-europene al Universităţii din
Michigan (Ann Arbore) în anii 1995-1996, ea a avut posibilitatea să facă cunoştinţă îndeaproape cu cărţile
şi articolele privind relaţiile interetnice, conflictele etnice, minorităţile naţionale şi naţionalism, lucrări
care în acel timp erau inaccesibile cercetătorilor moldoveni.( www.iatp.md/ academiecreview ).
Probleme ale tezei sînt abordate tangenţial şi de P.M.Şornicov, istoric şi deputat în Parlamentul
Republicii Moldova în anii 1990 -1998. În monografia „Покушение на статус. Этнополитические
процессы в Молдавии в годы кризиса. 1988-1996» (Chişinău, 1997) el prezintă punctul de vedere al
autorului referitor la transformările etnopolitice din primii ani ai independenţei şi apariţia primelor acte
legislative din acea perioadă privind politica naţională a statului şi asigurarea drepturilor şi libertăţilor
minorităţilor naţionale. Examinarea lor se realizează, în primul rînd, de pe poziţiile analizei asigurării
drepturilor şi libertăţilor vorbitorilor de limbă rusă din Moldova. Tot lui îi aparţin numeroase şi diverse
publicaţii în presa periodică, precum şi comunicări la conferinţe cu tematica politicii lingvistice a statului.
Faptul că problema lingvistică rămîne a fi acută o demonstrează şi monografia „Проблема адаптации
нерумыноязычного населения Республики Молдова к автохтонной этнической среде» (Chişinău,
«TEHNICA –INFO”, 2004) scrisă de cercetătorul moldovean N.Cojocaru.
În Republica Moldova, psihologia etnică ca direcţie ştiinţifică face primii paşi, de aceea articolele
psihologului moldovean I.I.Caunenko, care lucrează în această direcţie puţin cercetată, prezintă un anumit
interes, intersectîndu-se în unele momente cu problematica investigată în prezenta teză. În publicaţiile ei, o
atenţie prioritară se acordă generaţiei în creştere.
E necesar să evidenţeim şi lucrările care au apărut în nerecunoscuta RMN. Printre ele menţionăm
monografia colectivă „Феномен Приднестровья”, „История ПМР” (в 3-х частях), în care se abordează
probleme ale identificării etnice şi civice a locuitorilor de pe malul stîng al Nistrului (Tiraspol, 2001). În
acest context numim şi lucrarea lui N.V.Babilunga şi B.G.Bomeşсo „Приднестровский конфликт:
исторические, демографические, политические аспекты» (Тирасполь, 1998), care se bazează pe
cercetările realizate în cadrul sondajului etnosociologic în raioanele din stînga Nistrului cu participarea lui
D.Laitin. Rezultatele altei cercetări a lui N.V.Babilunga „Териториальная идентичность как фактор
политической стабильности Приднестровья» au fost expuse în comunicarea autorului la conferinţa de
la Chişinău „Mobilizarea etnică şi integrarea interetnică” (Mосква, 1999) ş.a.
Abordarea fenomenului mentalităţii transnistrene şi a statului transnistrean nerecunoscut este atestată
în lucrările politologilor din Tiraspol I.N.Galinski, A.Z.Volkova.
În multe lucrări se acordă o atenţie deosebită influenţei presei periodice asupra societăţii şi asupra
conştiinţei. Printre cele mai importante în acest context pot fi numite lucrările politologilor contemporani
G.G.Pocepţov, S.G.Kara-Murza, E.Doţenko. În lucrările semnate de V.C.Malicova se evidenţiază rolul
mijloacelor de informare în masă în păstrarea şi dinamica conştiinţei de sine etnice, influenţa comunicării
interetnice asupra formării reperelor valorice comune, formarea atitudinii de toleranţă. Ea utilizează
content-analiza presei pentru studierea identificatorilor etnosociologici (toleranţa, valorile naţionale şi
internaţionale ş.a.) («Советская этнография», 1977, № 5. С.77-81). V.C.Malicova e convinsă că
studierea tuturor aspectelor din activitatea mijloacelor de informare în masă, care actualizează factorul
etnic, trebuie să devină o direcţie ştiinţifică contemporană, care să se situeze la intersecţia multor
discipline ştiinţifice: etnologia, jurnalistica, psihologia, jurisprudenţa, politologia, istoria ş.a.

12
Problema toleranţei în mijloacele de informare în masă este investigată şi în altă lucrare a cercetătorilor
ruşi – «Социология межэтнической толерантности» (под ред.Л.М.Дробижевой), unde, printre altele,
se enumeră metodele de influenţă asupra cititorului prin intermediul cuvîntului scris la care recurge mass-
media contemporană.: „limba înţelegerii”, „limba diferenţierii”, „limba corectitudinii politice”, „limba
concurenţei sociale”, „limba duşmăniei”.
Mai multe articole interesante la problema în discuţie se află în versiunea electronică a revistei
„Этножурнал», iniţiată de V.A.Tişcov, directorul Institutului de Etnologie şi Antropologie al Academiei
de Ştiinţe din Rusia. Autorii care se ocupă de studierea influenţei mass-mediei asupra valorilor etnice
locuiesc în diferite ţări, ceea ce confirmă aspectul global al problemei în societatea aflată în transformare,
în care factorul etnic a ocupat un loc însemnat în orientările valorice contemporane. Prezintă interes
publicaţia cercetătorilor din Kazani T.A. Titova şi D.M.Garaeva, L.V.Saghitova, G. Bekirova ş.a.-
http://www.ethnonet.ru.
O anumită atenţie se acordă mijloacelor de informare în masă în Transnistria. Cercul problemelor
abordate de specialişti este destul de larg: diferite cercetări privind utilizarea potenţialului ideologic al
mass-mediei (Soin D.I., Tiraspol, 2002), cucerirea spaţiului informaţional de către mass-media, istoria
presei din ţinut (Feci Iu.N., Tiraspol, 2005). Au apărut şi lucrări monografice cu tematica mass-media
(Raspopova S.L., Tiraspol, 2006.).
Printre lucrările cercetătorilor moldoveni e necesar să evidenţiem publicaţiile semnate de D.Gvindjia,
G.Rogova.
În lucrările acestor autoare se atrage atenţia asupra rolului literaturii în mobilizarea valorilor etnice.
Printre ele, în calitate de lucrări de sinteză evidenţeim culegerile de articole ştiinţifice care relevă relaţiile
literare moldo-ruso-ucrainene, scrise de specialiştii de la Institutul de limbă şi literatură al AŞ a RSSM.
Apărute în perioada sovietică, aceste lucrări nu şi-au pierdut actualitatea ştiinţifică pînă în prezent (
«Молдавско-русско-украинские лтературные и фольклорные связи». Кишинев. 1967; «Молдавско-
русско-украинские литературные связи второй половины ХIХ в.1979; «Молдавско-русско-
украинские литературные связи начала ХХ в.1982). Evidenţiem aici lucrarea amplă a academicianului
C.F.Popovici “Сторiнки лiтопису» (Chişinău, 1998), precum şi publicaţiile ştiinţifice ale lui
E.M.Dvoicenko-Markova, V.Gaţak, A.Romaneţ, Gh.Bostan, I.Ceban.
La studierea problemei privind influenţa procesului literar asupra formării valorilor etnice şi-au adus
aportul cercetătorii găgăuzi M.N.Guboglo, D.E.Nicoglo, L.S.Cimpoieş. În anul 2001 V.P.Stepanov a
publicat o lucrare de analiză a creaţiei scriitorilor ucraineni, avînd în obiectiv aspectul păstrării şi
prezentării culturii tradiţionale a poporului - «Традиционно-бытовая культура украинцев Молдовы в
творчестве писателей XIX- начале XX вв. (к постановке проблемы)». (Ежегодник Института
межэтнических исследований. Т.II. Кишинэу. 2001. С.82-88).
Analiza istoriografiei ne permite să afirmăm că actualmente în ştiinţa contemporană există un interes
stabil pentru problema identităţii. Se observă tendinţa influenţei schemelor constructiviste asupra bazei
primordiale a etnicităţii.
Capitolul II al tezei –„ Legislaţia etnostatală în Republica Moldova în anii 1989-2005 ”- reflectă
dinamica legislaţiei interne, care asigură drepturile şi libertăţile minorităţilor naţionale din Moldova, de
asemenea sînt evidenţiate repercusiunile lor pentru societate. Atenţia principală este acordată ucrainenilor,
în condiţiile transformării comunităţii din ţară.
Nerezolvarea conflictului transnistrean a dictat schema prezentării materialului în acest domeniu.
Capitolul include două paragrafe. În primul paragraf se analizează legislaţia despre drepturile şi libertăţile
minorităţilor naţionale, inclusiv şi ale ucrainenilor din raioanele pruto-nistrene ale Republicii Moldova.
Tot aici se analizează actele normative de drepr internaţionale la care a aderat sau se pregăteşte să adere
Republica Moldova. În paragraful doi se analizează actele legislative etnostatale ce acţionează pe teritoriul
nerecunoscutei RMN. Pe baza analizei dinamicii legislaţiei, autorul propune o periodizare convenţională,
expusă în continuare.
Politica naţională (nu de stat, dar anume naţională) promovată în raioanele pruto-nistrene ale ţării
poate fi împărţită în mod convenţional în trei etape. Prima poate fi numită etapa “autoexprimării”, ea se
referă la sf.anilor 80-mijlocul anilor 90 ai sec.XX. A doua etapă poate fi numită timpul
“regîndirii”(conştientizării) (fiecare partid, fiecare mişcare politică sau socială şi, desigur, individul au
regîndit, au conştientizat în mod diferit cele întîmplate). Începe această perioadă cu venirea la putere a
agrarienilor în februarie 1994 şi continuă pînă în anul 2000. Etapa din 2001 pînă în 2005 poate fi numită
13
“timpul dezgheţului”, cînd în rezultatul alegerilor parlamentare la putere au venit comuniştii. În această
perioadă se observă o atenuare a problemei funcţionării limbii de stat, devine mai loială atitudinea faţă de
limba rusă şi de limbile minorităţilor naţionale. Cu toate acestea, neînţelegerile politice dintre cele două
maluri ale Nistrului se păstrează.
În paragraful întîi se cercetează baza normativ-legislativă în domeniul drepturilor şi libertăţilor
cultural-lingvistice şi civice ale populaţiei ucrainene ce locuieşte în spaţiul pruto-nistrean al Republicii
Moldova.
Începutul etapei “autoexprimării” se referă la data de 23 mai 1991, cînd Parlamentul moldovenesc a
asdoptat hotărîrea de a schimba denumirea “Republica Sovietică Socialistă Moldovenească în Republica
Moldova”.
O hotărîre epocală pentru toţi locuitorii URSS a fost semnarea, la 8 decembrie 1991 în Belovejskaia
puşcia (Belarusi), acordului dintre conducători Rusiei, Belorusiei şi Ucrainei, care au pus punct existenţei
unui stat uriaş,
La 5 iunie 1991 Parlamentul Republicii Moldova adoptă Legea nr.496 “Despre cetăţenie” (anulată la
10.08.2000).
Legea reglementa modul de dobîndire şi pierdere a cetăţeniei, determina statutul juridic al cetăţeanului
Republicii Moldova, modul de apărare de către stat a cetăţenilor săi, de asemenea şi procedura de recurs
în aceste probleme. Documentul prevedea posibilitatea cetăţeniei duble în Moldova. Astfel, în art.6 se
spunea că “Cetăţeanul Republicii Moldova nu poate fi cetăţean al altui stat, cu exceăţia cazurilor
prevăzute în acordurile interstatale, a cărei participantă este Republica Moldova”. Tot aici se sublinia că
“doar în interesul republicii şi în cazuri excepţionale cetăţenii altor state pot deveni şi cetăţeni ai
Republicii Moldova printr-o hotărîre specială a Preşedintelui ei”.
Este important să subliniem că, spre deosebire de alte republici din fosta Uniune Sovietică (de
exemplu, statele baltice), procedura de căpătare a cetăţeniei de către locuitorii Moldovei, indiferent de
naţionalitate şi cunoaşterea limbii de stat, permitea oricărei persoane s-o primească, fără prea multe
greutăţi. În conformitate cu comentariul la Raportul de bază despre situaţia în domeniul drepturilor omului
în Republica Moldova, “Prima Lege despre cetăţenie a acordat cetăţenia Republicii Moldova tuturor
cetăţenilor URSS, care locuiau pe teritoriul Republicii Moldova la momentul proclamării suveranităţii ei,
indiferent de naţionalitate, limbă, rasă etc. Această lege a fost recunoscută de experţii europeni una din
cele mai liberale din Europa”. În continuare, de acum în Legea din anul 2000, reglamentarea primirii
cetăţeniei moldoveneşti de către cetăţenii altor state s-a simplificat considerabil (art.24, 25 din Legea
nr.1024 „Despre cetăţenie”) .
Destrămarea Uniunii Sovietice a fcost pentru majoritatea un şoc şi un moment neprevăzut. În cu totul
alte condiţii s-au pomenit tinerii de vărstă premilitară, inclusiv şi reprezentanţii minorităţilor naţionale.
Legile care atingeau componenta identităţii civice, cum e datoria militară, desigur că au influenţat şi
asupra formării valorilor civile. De exemplu, la 4 septembrie 1990 în republică se adoptă Legea nr.254
“Despre servicul militar al cetăţenilor RSS Moldova”, prin care se încetează încorporarea “cetăţenilor
RSS Moldova pentru serviciul militar în termen în rîndurile Forţelor Armate ale URSS”. În document
se punea problema creării propriei Armate Naţionale, precum şi elaborarea proiectului de Lege despre
serviciul militar alternativ.
În asemena situaţie, la nivel legislativ, în Moldova apare conflictul identităţilor civile sovietice şi
postsovietice.
În noile condiţii, identitatea cetăţenească moldovenească capătă oficial dreptul la existenţă odată cu
proclamarea independenţei Republicii Moldova la 27 august 1991, cînd Parlamentul republicii a adoptat
Legea “Despre Declaraţia despre independenţa Republicii Moldova”. Menţionăm că în acest document se
vorbeşte despre asigurarea drepturilor reprezentanţilor minorităţilor naţionale. În calitate de stat suveran şi
independent, Republica Moldova garanta “realizarea drepturilor sociale, economice, culturale şi politice
tuturor cetăţenilor Republicii Moldova, inclusiv a persoanelor care aparţin grupurilor naţionale, etnice,
lingvistice şi religioase, în conformitate cu principiile Actului final de la Helsinki şi cu documentele
adoptate ulterior, cu Carta de la Paris pentru noua Europă.
Legile enumerate mai sus evident că au atins interesele, sentimentele etnice, cetăţeneşti şi patriotice atît
ale minorităţilor naţionale, cît şi ale reprezentanţilor etnosului majoritar. Se poate afirma că la intersecţia
anilor 90 procesele transformaţionale în societate şi în sufletele oamenilor capătă un caracter ireversibil.

14
În acelaşi timp, societatea trecea printr-un proces de revitalizare, ceea ce nu putea să nu se reflecte şi
asupra politicii naţionale. Asupra procesului obiectiv de renaştere a culturilor şi limbilor etnice, care avea
rezonanţă atît în sferele de conducere, cît şi în rîndurile largi ale populaţiei, au putut influenţa şi stările de
spirit îndreptate spre dezbinarea minorităţilor naţionale după propriile “interese naţionale”, pentru a le
sustrage de la valorile comune şi de la trecutul comun. Se poate presupune că bunele intenţii de susţinere
a minorităţilor naţionale prin legile respective, de rînd cu partea lor pozitivă – reînvierea etnicităţii
pierdute, puteau, în acelaşi timp, să aibă şi altă faţetă.
Printre aceste pachete de documente primul a fost Decretul Prezidentului RSS Moldova M.Snegur
“Despre măsurile pentru asigurarea dezvoltării culturii naţionale ucrainene în republică” cu numărul 64
din 22 februarie 1991. În el, printre altele, se spunea despre “crearea condiţiilor necesare pentru
dezvoltarea culturii şi învăţămîntului în limba maternă a persoanelor de naţionalitate ucraineană, care
locuiesc în Republica Moldova” şi de asemenea se sublinia importanţa realizării unor asemenea măsuri de
către ei, precum:
- trecerea (la dorinţa părinţilor) la limba ucraineană de predare şi educaţie în instituţiile
învăţămîntului public din localităţile cu populaţie prepobderent ucraineană;
- pregătirea în instituţiile de învăţămînt ale RSS Ucrainene a cadrelor didactice, a lucrătorilor din
domeniul culturii, a altor specialişti pentru localităţile menţionate;
- asigurarea, în toate instituţiile noi create din învăţămîntul public cu predare în limba ucraineană, a
condiţiilor necesare de cunoaştere a limbii de stat a RSS Moldova de către absolvenţi;
- crearea în structura Radioului şi Televiziunii Naţionale a redacţiilor respective pentru emiterea în
limba ucraineană;
- acordarea Societăţii culturii ucrainene a ajutorului financiar de o singură dată pentru întreţinerea
aparatului, procurarea inventarului, a utilajului şi a altor necesităţi;
- a arenda încăperi pentru amplasarea Centrului cultural ucrainean şi a filialelor lui, a bibliotecilor, a
redacţiei ziarului “Просвiта”.
Guvernul a fost obligat să examineze problemă în cauză şi să ia o decizie corespunzătoare întru
realizarea propunerilor înaintate de Societatea culturii ucrainene în RSS Moldova. În document se
sublinia importanţa realizării tuturor măsurilor stipulate în Decretul respectiv şi se menţiona că
controlul asupra realizării lui o ia asupra sa Cancelaria Preşedintelui RSS Moldova.
După aproape două luni, la 25 aprilie 1991, a fost adoptată Hotărîrea Guvernului, pe care a semnat-o
prim-ministrul republicii M.Druc, - „Despre îndeplinirea Decretului Prezidentului RSS Moldova din 22
februarie 1991 „Despre măsurile pentru asigurarea dezvoltării culturii naţionale ucrainene în republică”.
În această Hotărîre au fost puse sarcini concrete în faţa Ministerului ştiinţei şi învăţămîntului din RSS
Moldova, Ministerului culturii şi cultelor, a Televiziunii Naţionale, a Ministerului resurselor materiale,
Ministerului finanţelor, a Comitetului executiv orăşenesc al sovietului de deputaţi ai poporului, precum şi
a sovietelor locale de deputaţi ai poporului. Controlul asupra îndeplinirii Hotărîrii a fost pusă pe seama
Departamentului pentru probleme naţionale.
Elaborarea proiectelor acestor documente şi iniţiativa realizării lor aparţine unui mare număr de
entuziaşti, societăţilor naţional-culturale, deputaţilor Parlamentului – reprezentanţi ai minorităţilor
naţionale, diferitor formaţiuni statale, inclusiv şi departamentului menţionat mai sus. În această perioadă,
decretele şi hotărîrile respective aveau, mai degrabă, un caracter declarativ, dar importanţa lor rezidă în
faptul că, în condiţiile transformărilor din republică, la nivel de stat s-a întreprins încercarea de a
atenţiona asupra problemei în cauză.
Cu regret, pacea politică şi etnică fragilă de la începutul anilor 90 nu a rezistat încercărilor din
perioada de tranziţie şi pe pămîntul moldovenesc, în martie 1992 s-au început acţiuni militare.
Pe Nistru s-au ciocnit două identităţi lingvistice. Pe de o parte, politica lingvistică a Chişinăului, iar pe
de altă parte, cea a Tiraspolului. Evident că nu doar problema limbii a fost cauza acestor ciocniri. Pe rîul
Nistru s-au intersectat interesele a două elite culturale. Aici e momentul să amintim de opinia politologului
american D.Laitin care subliniază în studiul său: „Însăşi politica identităţii – politica elitelor culturale, care
tind să păstreze hotarele pe care le reprezintă ele, - creează tot mai multe porniri spre violenţă, spre
neînţelegeri între grupele de identitate”.5

5
Лейтин Д.Д. Теория политической идентичности // Этническая мобилизация и межэтническая интеграция. Москва.
1999. С.101.
15
În februarie 1994, în raioanele pruto-nistrene ale republicii vine la putere Partidul agrar-democrat din
Moldova. Noua politică a fost marcată prin diminuarea urmăririi cetăţenilor după principiul (indicele)
lingvistic.
A sosit timpul deselor schimbări de guvern şi balansarea politică, a început etapa a doua, dificilă, -
etapa „regîndirii, contientizării”.
Viaţa a demonstrat că multe acte legislative necesită o revizuire din perspectiva timpului. Astfel,
republica care şi-a proclamat suveranitatea, care a pornit pe calea capitalistă de dezvoltare, avea nevoie de
revizuirea legii fundamentale – Constituţia statului, or, cea precedentă, din 1978, în mod evident nu
corespundea noului curs ales.
Venirea noilor puteri politice a permis să fie abordată problema noii Constituţii, care a şi fost adoptată
la 29 iunie 1994. Această Lege Fundamentală a Republicii Moldova este, în multe privinţe, asemănătoare
cu Constituţia Franţei.
În preambulul la Constituţia Republicii Moldova se subliniază, printre altele, aspiraţia spre
„satisfacerea intereselor cetăţenilor de altă origine etnică, care constituie împreună cu moldovenii poporul
Republicii Moldova”. Tot aici se menţionează aderenţa la valorile general-umane şi la principiile şi
normele de drept internaţional unanim acceptate, ceea ce e reflectat, de asemenea, şi în secţiunea I, art. 4 şi
8.
Conflictul nesoluţionat cu Transnistria şi confruntările din raioanele de sud ale republicii în localităţile
cu populaţie prepoderent găgăuză i-ai făcut pe agrarienii veniţi la putere să facă concluziile necesare,
incluzînd în Constituţie articolul 111, care reglamentează posibilitatea obţinerii „ unor forme şi condiţii
speciale de autonomie în corespundere cu statutul special, stabilit de legile organice”.
Constituţia a fost adoptată de acum în condiţiile unei Moldove scizionate de război. Împuşcăturile au
încetat, dar nereglementarea şi adversitatea s-au păstrat. În aceste condiţii complicate este adoptată noua
Constituţie, acţiunea căreia se răsfrînge doar asupra raioanelor din spaţiul pruto-nistrean al republicii.
Asupra educaţiei sentimentelor patriotice şi civice o anumită influenţă are şi simbolistica statală: stema,
drapelul şi imnul. Ca şi în multe ţări ale noilor democraţii, în Republica Moldova ea a suferit schimbări.
La 3 noiembrie 1990 intră în vigoare Legea „Despre Stema de stat a Republicii Sovietice Socialiste
Moldova”, care a anulat Regulamentul despre Stema de stat a Republicii Sovietice Socialiste
Moldoveneşti, aprobată prin Decretul Prezidiumului Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti din 7 mai
1981 (Ведомости Верховного Совета и Правительства Молдавской ССР, 1981, № 5, ст. 29).
Practic atunci se instituie în mod legislativ în Moldova şi noul drapel, se adoptă Legea „Despre Imnul
de stat al al Republicii Moldova”. Anul 1994 s-a remarcat şi printr-un alt eveniment – apariţia la 13
august a „Concepţiei dezvoltării învăţămîntului în Republica Moldova”, care a provocat reacţii în presă.
Criticii Concepţiei, printre altele, atenţionau asupra problemei reglamentării accesului la studii şi a lipsei
în document a unui punct privind drepturile părinţilor la alegerea limbii de studiu. O asemenea atenţie
acordată acestui document se explică prin faptul că în republică problema lingvistică mai continua să fie
acută.
În anul 1995 intră în vigoare o lege semnificativă pentru republica noastră şi anume “Legea Republicii
Moldova despre învăţămînt” (nr.547 din 21.07.1995). În procesul pregătirii acestui document au fost luate
în consideraţie mai multe propuneri înaintate în procesul discutării Concepţiei învăţămîntului.
O manifestare democratică importantă este recunoaşterea prerogativei părinţilor sau a tutorilor de a
avea dreptul asupra:
a) alegerii pentru copii a instituţiei de învăţămînt şi a limbii de studiu;
b) cererii de a fi respectate drepturile şi libertăţile copiilor în instituţiile de învăţămînt (art.60).
Legea obligă toate instituţiile de învăţămînt din ţară să-i înveţe pe elevi limba de stat a Republicii
Moldova (art.8, p.3), iar pentru absolvenţii instituţiilor de învăţămînt superior este obligatorie cunoaşterea
limbii de stat în limitele programei instituţiei de învăţămînt respective (art.58). Totodată, Legea permite
crearea instituţiilor superioare de învăţămînt cu predare şi în alte limbi, pe lîngă cea de stat (art.25).
Unul din principiile declarate de Lege subliniază caracterul laic al învăţămîntului de stat, libertatea lui
faţă de „discriminarea ideologică de partid, cea politică, rasială şi naţională” (art.4).

16
„Timpul dezgheţului”. Venirea comuniştilor la putere nu a influenţat asupra situaţiei lingvistice care s-
a creat la mijlocul anilor 90, dar atitudinea faţă de limba rusă şi limbile minorităţilor naţionale a devenit
mai loială.
Un nou pas în dezvoltarea legislaţiei ce se referă la minorităţile naţionale a fost „Legea despre
drepturile persoanelor care aparţin minorităţilor naţionale şi statutul juridic al organizaţiilor lor” (nr.382-
XV din 19.07.2001), adoptată de Parlamentul Republicii Moldova în anul 2001. Soarta acestui document
este complicată: e de ajuns să constatăm că la examinarea organului legislativ al Republicii Moldova el
s-a aflat timp de şapte ani. Doar în iulie 1997 această lege a fost adoptată în prima lectură. Mai apoi ea a
fost supusă unei rectificări serioase, ţinîndu-se seama şi de prevederile Convenţiei –cadru despre
apărarea minorităţilor naţionale. Acesta a fost încă un pas în ajustarea legislaţiei interne la standardele
internaţionale şi, în primul rînd, la cerinţele Convenţiei -cadru despre apărarea drepturilor minorităţilor
naţionale, ratificată de Republica Moldova în anul 1996. Aderarea la acest document a condus la
necesitatea de a aduce în concordanţă cu prevederile lui mai multe legi adoptate anterior şi alte acte
juridice.
„Legea despre drepturile persoanelor care aparţin minorităţilor naţionale şi statutul juridic al
organizaţiilor lor” este semnificativă prin două momente: pe de o parte, statul a făcut un pas înainte în
comparaţie cu legile adoptate în anii 1991-1992, care reglamentau drepturile şi libertăţile unor formaţiuni
etnosociale luate aparte, pe de altă parte, a inclus în viaţa politică generală şi reprezentanţa civică a
minorităţilor naţionale din raioanele pruto-nistrene ale Republicii Moldova.
Odată cu adoptarea acestei legi a început să se întărească ideea construirii naţiunii-stat, la baza căruia stă
valoarea identităţii civice – naţiunea-populaţie, în sensul vest-european.
Lucrul preliminar de lungă durată s-a încununat cu adoptarea de către Parlamentul ţării la 19.12.2003
a „Legii despre aprobarea Concepţiei politicii naţionale a Republicii Moldova” ( în continuare –
Concepţia). Cea mai mare importanţă a acestui document rezidă în faptul că el proclamă esenţa
policulturală şi polilingvistică a poporului din Republica Moldova şi este îndreptat spre perspectiva
dezvoltării a trei principii conceptuale: statalitatea moldovenească, integrarea poporului Republicii
Moldova, formarea societăţii civile.
În Concepţie sunt expuse scopurile şi obiectivele politicii naţionale a statului. Documentul este orientat
spre formarea la cetăţenii Republicii Moldova a principiilor (direcţiilor) axiologice comune, fără de care
nu poate exista statalitatea moldovenească. Întîi de toate, aceasta este dezvoltarea culturii naţionale
moldoveneşti, studierea limbii de stat şi a istoriei Moldovei ca bază a identităţii naţionale (politice)
moldoveneşti. În acelaşi timp, Concepţia este îndreptată spre formarea atutudinii respectuoase faţă de
păstrarea şi dezvoltarea limbilor şi culturilor reprezentanţilor naţionalităţilor care locuiesc în ţară.
Drepturile minorităţilor naţionale sunt reflectate şi în alte legi: „Despre documentele ce legitimează
persoana în sistemul naţional de paşapoarte” (nr.273, adoptată la 09.11.94 // Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, nr.009 din 09.02.95, articolul 89), „Despre televiziune şi radio” (nr.603-XIII de la
03.10.95 // Monitorul Oficial, nr.070 din 14.12.95, articolul 9). Tot aici evidenţiem şi legea „Despre
presă” (nr.243, adoptată la 26.10.94 // Monitorul Oficial, nr.002 din 12.01.95 ), „Despre culte” (nr.979,
adoptată la 24.03.92 // Monitorul oficial, nr. 003 din 28.04.92), Legea Republicii Moldova „Despre
structura (organizarea) judecătoriei” (nr.514, adoptată la 06.07.95 // Monitorul Oficial, nr.058 din
19.10.95, articolul 641), „Despre reclamă” (nr.1227, adoptată la 27.06.97 // Monitorul Oficial, nr.067 din
16.10.97, articolul 5), „Despre actele stării civile” (nr.100-XV de la 26.04.2001 // Monitorul Oficial,
nr.097 din 17.08.2001, articolul 765). Legea nr. 413-XIV de la 27.05.99 „Despre cultură”, adoptată la 27
mai 1999, garantează dreptul fiecărui cetăţean la activitatea culturală, indiferent de apartenenţa naţională,
originea socială, limbă şi alte circumstanţe. Articolul 13 prevede dreptul oricărei persoane la apărarea
originalităţii sale culturale etc. Referitor la actele de drept internaţionale, la care a aderat Republica
Moldova şi care sunt îndreptate la asigurarea drepturilor şi libertăţilor minorităţilor naţionale, evidenţiem,
în primul rînd, că ele se împart în documente adoptate în cadrul ONU, al Consiliului Europei, al
Organizaţiei pentru securitate şi colaborare în Europa, în ţările CSI.
Printre actele legislative adoptate în cadrul ONU, amintim, în primul rînd, „Declaraţia generală a
drepturilor omului”. La acest document Republica Moldova a aderat în iulie 1990: Hotărîrea
Parlamentului „Despre aderarea Republicii Moldova la Declaraţia generală a drepturilor omului şi despre
ratificarea acordurilor internaţionale despre drepturile omului” nr.217 din 28 iulie 1990. Această hotărîre a
devenit un anume etalon al democraţiei.
17
În ultimii cincisprezece ani Republica Moldova a aderat la un număr mare de acte normative de drept
internaţional (inclusiv în ceea ce priveşte asigurarea drepturilor minorităţilor naţionale), printre care
„Despre aderarea Republicii Moldova la actele normative de drept internaţional despre drepturile omului”
(Hotărîrea Parlamentului nr.707-XII din 10 septembrie 1991 ), „Convenţia internaţională despre lichidarea
tuturor formelor de discriminare rasială” (Hotărîrea nr.2112, adoptată la 21.12.1965) //Monitorul Oficial
din 10.09.1991), „Convenţia despre lupta cu discriminarea în domeniul învăţămîntului” (Hotărîrea nr.
1512 din 15.12..1960 ) // Monitorul Oficial din 10.09.1991), „Actul final al Consfătuirii privind siguranţa
şi colaborarea în Europa” (Hotărîrea nr.0108 din 01.08.1975) // Monitorul Oficial din 10.09.1991),
„Convenţia privind preîntîmpinarea şi contracararea crimei de genocid şi pedepsirea pentru ea” (Hotărîrea
nr.707 din 09.12.1948) // Monitorul Oficial din 10.09.1991), „Carta de la Paris pentru noua Europă”
(Hotărîrea din 21.11.1990) // Monitorul Oficial din 10.09.1991), „Documentul Întîlnirii de la Copenhaga
a Conferinţei privind dimensiunea umană a OSCE” (Hotărîrea din 29.07.1990) // Monitorul Oficial din
10.01.1991).
Republica Moldova, de asemenea, a aderat la „Convenţia despre drepturile omului şi libertăţilor
fundamentale” (Hotărîrea dnr. 1298 din 24.07.1997) // Monitorul Oficial, nr.054 din 21.08.1997), la
Recomandările Asambleei Parlamentare a Cosiliului Europei nr.1201 (1993) despre protocolul adiţional
privind drepturile minorităţilor naţionale la Convenţia Europeană a drepturilor omului.
O anumită activitate se desfăşoară şi în cadrul CSI. Astfel, la 21 octombrie anul 1994 a fost adoptată
„Convenţia despre asigurarea drepturilor persoanelor care aparţin minorităţilor naţionale”.
În ceea ce priveşte „Convenţia-cadru privind apărarea minorităţilor naţionale”(în continuare –
Convenţia-cadru), ratificată prin Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova (nr.1001-XIII din
22.10.1996 // Monitorul Oficial, nr.072 din 07.11.1996), ca şi document, ea este relativ nouă. Convenţia
–cadru este adoptată la etapa a doua („regîndirea”, conştientizarea), însă fără ea adoptarea la etapa a treia
(„dezgheţul”) a „Legii despre drepturile persoanelor care aparţin minorităţilor naţionale şi statutului
juridic al organizaţiilor lor” şi a „Concepţiei politicii naţionale” ar fi fost un lucru dificil ( poate chiar fără
nici o perspectivă). Acest document a constituit un fel de pod (o legătură) între normele internaţionale
legislative şi rezolvările problemelor actuale în legislaţia internă în ceea ce priveşte problema asigurării
drepturilor şi libertăţilor minorităţilor naţionale.
Funcţionarea limbilor pe teritoriul Republicii Moldova rămîne a fi o problemă complexă. Rezolvarea ei
ar fi fost posibil de realizat cu ajutorul unui alt document internaţional – „Carta europeană a limbilor
regionale sau a limbilor minorităţilor”. În Europa ea a fost adoptată relativ nu demult, la 25 iunie 1992.
Încă în anul 1995, Republica Moldova a declarat despre disponibiltatea ei de a semna şi a ratifica acest
document. Însă acuitatea situaţiei lingvistice din republică, păstrarea situaţiei încordate cu raioanele de est
ale ţării, instabilitatea economică, desele schimbări de guvern şi alţi factori mult timp nu i-au permis
Moldovei să revină la problema aderării şi ratificării Cartei.
Acuitatea problemei lingvistice în arealul pruto-nistrean din Republica Moldova duce spre amînarea
ratificării acestui document.
În anii independenţei sale, Republica Moldova a încheiat un şir de acorduri bilaterale cu ţara vecină
Ucraina. Soarta istorică a Moldovei şi a Ucrainei în multe privinţe uneşte aceste două state, între locuitorii
cărora , pe parcursul secolelor, s-au stabilit relaţii bune de vecinătate. În noile condiţii de transformări
social-politice, înţelegerile reciproce s-au păstrat, drept argument fiind mai multe tratate şi acorduri între
ele. La 23 octombrie 1992, la Chişinău a fost semnat Tratatul despre bună vecinătate, prietenie şi
colaborare între Republica Moldova şi Ucraina (a intrat în vigoare la 5 ianuarie 1997). Conform
prevederilor lui, părţile garantează asugurarea drepturilor persoanelor care aparţin minorităţilor naţionale,
în deplină conformitate cu normele fixate în documentele ONU şi OSCE.
La 20 martie 1993, la Chişinău a fost semnat Acordul între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul
Ucrainei despre colaborarea în domeniul învăţămîntului, ştiinţei şi culturii. În conformitate cu Acordul,
părţile au declarat că vor depune toate eforturile „pentru păstrarea şi dezvoltarea originalităţii etnice,
lingvistice şi culturale a cetăţenilor de naţionalitate moldovenească (română), care locuiesc pe teritoriul
Ucrainei, şi de naţionalitate ucraineană care locuiesc pe teritoriul Republicii Moldova ”(art.2).
În paragraful doi al tezei este abordată legislaţia de drept normativ în domeniul drepturilor şi
libertăţilor cultural-lingvistice şi cetăţeneşti ale populaţiei ucrainene, care este în vigoare în regiunea
transnistreană a Republicii Moldova (nerecunoscuta RMN).

18
Reieşind din obiectivele şi sarcinile propuse, vom încerca să examinăm sistemul asigurării populaţiei
ucrainene în legislaţia internă a autoproclamatei RMN ( în legătură cu statutul său nerecunoscut,
Transnistria nu poate adera la legislaţia internaţională).
Nerecunoscuta Republică Moldovenească Nistreană a fost proclamată la 2 septembrie 1990, la
Congresul al doilea al deputaţilor de toate nivelurile. În perioada existenţei ei, această formaţiune a creat
în interiorul ei toate atributele unui stat suveran: constituţia, sistemul legislativ, ramurile puterii
legislative (Sovietul Suprem) şi executive (prezident, cabinet de miniştri, sistemul judecătoresc ş.a.),
valuta proprie şi a introdus atributica sa statală (printre altele, stema şi drapelul Transnistriei nu au suferit
schimbări, practic ele repetă simbolica RSSM. În stemă s-au schimbat doar denumirea republicii, scrisă în
trei limbi (moldovenească, rusă şi ucraineană)
În crearea simbolurilor sale statale Transnistria a mers pe o cale mai puţin revoluţionară decît raioanele
oficiale de pe malul drept al Republicii Moldova. Ea nu s-a dezis de stema obişnuită a RSSM, lăsînd
imaginea ei practic fără schimbări (aceleaşi stea, seceră şi ciocan, un răsărit de soare, o ghirlandă din spice
de grîu, îmbinate cu viţa-de-vie, fructe şi ştiuleţi de porumb). În ceea ce priveşte drapelul nerecunoscutei
republici, acesta a rămas, în esenţă, drapelui RSSM. O schimbare mai mare a suferit imnul
autoproclamatei republici.
Faptul că pe teritoriul Transnistriei locuiesc 159, 984 mii de ucraineni care constituie a treia parte din
toţi locuitorii ei, impune o prezentare a actelor legislative, adoptate în nerecunoscuta republică în ultimii
15 ani şi îndreptate spre asigurarea drepturilor lor etnice şi cetăţeneşti.
Una din cauzele conflictului dintre cele două maluri ale Nistrului a fost factorul lingvistic. Spre
deosebire de raioanele din spaţiul pruto-nistrean al Republicii Moldova, unde, cum s-a mai spus anterior,
limba de stat a fost declarată doar limba moldovenească pe baza grafiei latine, în autoproclamata
Transnistrie „statutul limbii oficiale cu drepturi egale i se acordă limbilor moldovenească, rusă şi
ucraineană” (art.12 al Constituţiei RMN). Despre durearoasa problemă lingvistică vorbeşte şi faptul că
statutul juridic cu drepturi egale ale limbilor moldovenească, rusă şi ucraineană a fost întărit de Declaraţia
despre suveranitatea RMN, adoptată la congresul întîi al Sovietului Suprem al RMN de legislatura întîi la
8 decembrie 1990.
La 8 septembrie 1992, la sesiunea ordinară a Sovietului Suprem al autoproclamatei Transnistrii este
adoptată Legea despre limbi, în articolul 4 al căreia , printre altele, se subliniază că Sovietul Suprem al
RMN adoptă „Programa de stat de dezvoltare a limbilor în RMN”. Legea constituţională a
autoproclamatei republici „Despre cetăţenia RMN”, adoptată la 10 iulie 2002, prevede, de asemenea,
existenţa cetăţeniei duble, care nu duce după sine încetarea cetăţeniei RMN.
Conform datelor din ziarul «Приднестровье» din 17 martie 2006, în nerecunoscuta RMN locuiesc 67
de mii de cetăţeni ai Ucrainei (aproape 42% din numărul ucrainenilor din regiune). La data de 1 ianuarie
2006, 44,8% din locuitorii Transnistriei erau în posesia buletinului de identitate de tip nou. Dintre ei, 189
de mii de persoane erau cetăţeni ai Republicii Moldova, 3176 erau cetăţeni străini sau persoane fără
cetăţenie.
Tendinţa de a primi cetăţenia unei alte ţări se explică nu doar prin existenţa sentimentelor patriotice,
dar şi prin multe alte cauze. Printre ele se numără şi căutarea stabilităţii pierdute, dorinţa de a–şi mări
posibilităţile economice, de a-şi găsi locul său sub soare în condiţiile unui pressing al transformărilor din
societate etc.
Legea „Despre cultură” are menirea „de a garanta cetăţenilor RMN dreptul la păstrarea şi dezvoltarea
independenţei lor cultural-naţionale, apărarea, restabilirea şi păstrarea mediului de trai cultural-istoric
străvechi (art.20 din Constituţia RMN), obligînd cetăţenii să respecte cultura, limba, tradiţiile, obiceiurile
şi ritualurile poporului multinaţional al RMN ( art.19 din Constituţia RMN)”.
Vorbind de actele legislative ale nerecunoscutei RMN, trebuie să examinăm şi legile despre
învăţămîntul populaţiei de pe malul stîng al Nistrului. Legea RMN „Despre învăţămînt” a fost semnată
încă la 19 aprilie 1994. Mai tîrziu, la 21 mai 2003, a fost adoptată Legea „Despre învăţămînt”. Anul 2005
a constituit următorul an important în domeniul legislaţiei privind învăţămîntul în Transnistria. Atunci a
fost adoptat un pachet întreg de „programe cu destinaţie concretă”: Legea RMN despre aprobarea
Programului de stat cu destinaţie concretă „Dezvoltarea învăţămîntului în limba moldovenească în RMN”
pentru perioada 2005-2009) şi Legea RMN despre aprobarea Programului de stat cu destinaţie concretă
„Dezvoltarea învăţămîntului în limba ucrauneană în RMN” pentru perioada 2005-2009. Scopul ultimului
program rezidă în formarea „ în RMN a unui sistem de învăţămînt în limba ucraineană cu caracter social,
19
integru, de diverse nivele”. „Condiţia de bază pentru dezvoltarea învăţămîntului în limba ucraineană este
dreptul cetăţenilor de a alege pentru ei sau pentru copiii lor limba de studiu. Statul este obligat să creeze
condiţii pentru realizarea necesităţilor cetăţenilor de a primi studii în limba maternă (ucraineană). Aceasta
presupune formarea în republică a învăţămîntului neîntrerupt în limba ucraineană”.
La formarea şi dezvoltarea identităţii naţionale (etnice) şi civice a ucrainenilor din Transnistria
influenţează Legea RMN “Despre asociaţiile cetăţenilor”( (Сборник документов, принятых на 1-8
заседаниях 9 сессии Верховного Совета 1-го созыва и Президиумом Верховного Совета ПМР в
июле-сентябре 1993 г. С. 50-66), Legea «Despre mijloacele de informare în masă” (Собрание актов
законодательства ПМР, № 15, 14 апреля 2003 г., официальное издание. С.1530-1548), Legea RMN
nr. 104-3-III «Despre buletinul de identitate al cetăţeanului RMN” din 5 martie 2002 (P.1630).
Ca şi în raioanele de pe malul drept al Nistrului ale Republicii Moldova, asupra sentimentelor
cetăţeneşti ale generaţiilor în creştere, care, în principal, au crescut în anii independenţei şi ai conflictului,
exercită influenţă legile „Despre apărare” ( «Официальный вестник». 2000. № 48-50.С.8-13), „Despre
pregătirea mobilizatorie şi despre mobilizare”(Idem. P.13-16) .
Una dintre nenumăratele deosebiri dintre cele două maluri ale Nistrului a devenit lipsa în Transnistria a
unei opoziţii clar evidenţiată împotriva lui Smirnov şi ai adepţilor lui, adică şi împotriva cursului din
domeniul politicii naţionale şi al construcţiei civile în nerecunoscuta RMN. Aceasta se explică, în primul
rînd, prin lipsa influenţei organizaţiilor internaţionale şi europene asupra proceselor ce au loc în
Transnistria. Situaţia poate fi comparată cu cea din Belarusi: din cauza respingerii oricăror influenţe din
partea organizaţiilor internaţionale, Transnistria şi Belarusi, în construcţia lor naţională, au păstrat
priorităţile formate în anii puterii sovietice, care se sprijineau, înainte de toate, pe limba rusă şi pe valorile
spirituale ruseşti ( mai larg, cele est-slave).
Capitolul III este intitulat „Activitatea instituţiilor şi departamentelor de stat, ale asociaţiilor
obşteşti ce contribuie la mobilizarea identităţii ucrainene în Republica Moldova”. Aici autorul
prezintă activitatea Institutului de Cercetări Interetnice al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, în special
cercetările privind minorităţile naţionale (pe baza Secţiei de Ucrainistică), precum şi activitatea Biroului
de Relaţii Interetnice al Republicii Moldova.Un alt aspect investigat este constituirea şi dezvoltarea
mişcării etnoculturale a ucrainenilor.
În februarie 1991, în componenţa AŞM a fost creată Secţia pentru studierea minorităţilor naţionale, din
1 ianuarie 1993 transformată în Institutul minorităţilor naţionale al AŞM. La începutul anului 1999 el a
primit o nouă denumire – Institutul de cercetări interetnice al AŞM.
Secţia de istorie, limbă şi cultură a populaţiei ucrainene din Moldova, ca şi alte secţii ale Institutului, a
fost reprezentată de specialişti de diferite direcţii de cercetare: istorie, filologie, folclor. Cu regret, nu toate
direcţiile la care s-a început lucrul s-au dezvoltat în mod dinamic, după cum am fi vrut să fie. A influenţat,
în primul rînd, problemele economice ale societăţii, ceea ce a condus la fluctuaţia cadrelor şi la faptul că
multe direcţii de perspectivă (istoria ucrainenilor din Moldova în evul mediu, la etapa contemporană,
procesele etnodemografice în mediul populaţiei ucrainene în sec. XIX-XX) au rămas puţin studiate. În
ceea ce priveşte problemele de filologie şi etnografie, acestea au continuat să fie investigate pe tot
parcursul activităţii institutului, graţie specialiştilor din domeniile respective.
Un mare aport la păstrarea şi acumularea datelor despre moştenirea literară ucraineană în Moldova,
despre folclorul ucrainean l-a adus unul din întemeietorii Secţiei de cercetări interetnice, doctor habilitat,
profesor iniversitar, academician Constantin Popovici, care mai mulţi ani la rînd - de la întemeierea
institutului pînă în anul 2001- a îndeplinit funcţia de director al Institutului. Interesele sale ştiinţifice sunt
foarte largi: el este unul din eminescologii recunoscuţi, rămîne a fi o autoritate în probleme de teorie şi
istorie a literaturii moldoveneşti, ucrainene şi ruse. De asemenea, C.Popovici este cunoscut şi ca un
talentat scriitor.
Din primii ani ai existenţei Secţiei, colaboratorii ei s-au ocupat de culegerea şi analiza moştenirii
folclorice a ucrainenilor din Moldova. În anul 1994 a fost organizată o expediţie în raioanele de nord ale
Republicii Moldova, cu scopul cercetării complexe a culturii şi traiului ucrainenilor din ţinut. Drept
rezultat al activităţii de culegere a materialelor, în anul 1995 au apărut două monografii dedicate
folclorului ucrainean: «Спiвае Стурзовка» şi “Satul Petrunea la cîntec şi la joc”.
Folclorul poate fixa dinamica valorilor etnice. În adevăr, primii locuitori ai satului Petrunea din raionul
Glodeni, descendenţi din satul Colencăuţi, plasa Groza, judeţul Hotin, aflîndu-se în mijlocul populaţiei
aloetnice moldoveneşti, odată cu trecerea timpului au simţit, totuşi, influenţa asimilării.. („Satul Petrunea
20
la cîntec şi la joc”. Chişinău. 1995). La lucrul asupra culegerii au participat practic toţi colaboratori Secţiei
ucrainistică: C.F.Popovici (redactor-şef), Iu.P.Datii, E.S.Cernega, Jia.P.Mironenko, V.D.Paniko ş.a. Un
ajutor mare în procesul de pregătire a culegerii l-a acordat folcloristul moldovean G.G.Botezatu.
Cartea „Спiвае Стурзовка», apărutză în acelaşi an, face cunoştinţă cititorul cu folclorul ucrainean şi
cel moldovenesc din alt sat al raionului Glodeni – Sturzovka. Autorii şi alcătuitorii ei sunt C.F.Popovici
(redactor-şef); Iu.P.Datii, E.S.Cernega, Ia.P.Mironenko, V.D.Paniko. Repertoriul căntecelor al locuitorilor
din satul ucrainean Sturzovca din Moldova permite să urmărim dinamica dezvoltării cîntecului folcloric,
influenţa asupra lui a contactelor interetnice, fiind încă o sursă importantă în păstrarea identităţii etnice.
Din punct de vedere al cercetării noastre, această lucrare este interesantă prin faptul că, datorită
colaboratorului secţiei V.D.Paniko, originar din satul ucrainean Danu, au fost culese mai multe cîntece
numite parovanca, ce se interpretau la „veciorniţa” pentru tinerii care se simpatizau unul pe altul. În
monografia sa nepublicată încă - „Записки фольклориста”, cu care ne-a permis, cu amabilitate, să facem
cunoştinţă Victor Dimitrievici, se subliniază că deocamdată nu există o lucrare în care s-ar descrie atît de
detaliat folclorul ucrainean. Autorul a atras atenţia asupra procedurii complexe a obiceiului numit
„parovanca” care include unele momente obligatorii: înterpretarea cîntecului-parovanca de către toţi cei
prezenţi, apoi se interpretează „diaca”- răspuns de mulţumire, în cazul cînd se refuză „diaca”, se
interpretau cîntece de ruşinare(pozoreashcie pesni). Cercetătorul a ajuns la concluzia că acestea au o
origine veche şi reprezintă cîntece ritualice păgîne.
Materialele următoarei cărţi, „В земле наши корни» (Chişinău, 1997), sunt dedicate istoriei
complexului satelor ucraineşti Danu, Camencuţa şi Nicolaevca din raionul Glodeni. Ea este mai
voluminoasă şi a cuprins nu doar folclorul, ci şi pagini din istoria satelor, o schiţă etnografică, aspecte
dialectologice. În lucrul asupra cărţii au luat parte C.F.Popovici (redactor-şef), Ia.P.Mironenko, Iu.P.Datii,
E.C.Cernega; V.D.Paniko. Din cele 500 de cîntece culese, în special în satul Danu, în culegere au intrat
mai mult de 151 cîntece ucraineşti şi 13 moldoveneşti. Pentru prima dată a fost publicat ciclul
„veciorniţei”, descîntece şi bocete. În carte este prezentat un spectru genuistic larg: cîntece populare ale
obiceurilor calendaristice, interpretate la „veciorniţa”, cîntece lirice, cîntece de glumă, cîntece căzăceşti,
cîntece de recruţie, cîntece ostăşeşti ş.a. Lista poate fi continuată, dar ceea ce demonstrează ea este
prezenţa unui nivel de cultură înalt, care s-a păstrat în mediul ucrainean pînă la momentul actual.
Colaboratorii Secţiei istoria, limba şi cultura populaţiei ucrainene din Moldova au cules materiale şi au
pregătit pentru editare mai multe cărţi pe baza unor localităţi din republică. Evident că asemenea materiale
nu înlocuiesc tratarea ştiinţifică serioasă a problemei, ci mai degrabă completează ştiinţa clasică.
Cercetătorii secţiei au editat mai multe cărţi ce vizează diferite direcţii ştiinţifice. Apariţia unor
asemenea lucrări constituie un pas înainte în dezvoltarea ucrainisticii în republică.
În anul 1995 a apărut o monografie în limba ucraineană a lui C.F.Popovici «Украiньский театр на
кишинiвськiй сценi» (Кишинiв, 1995). În acest studiu, pe baza presei periodice de la sfîrşitul sec.XIX –
începutul sec.XX şi a documentelor de arhivă, autorul a prezentat răspîndirea artei teatrale ucrainene în
ţinutul Basarabiei, relevînd receptarea nivelului înalt al trupelor teatrale ucraineşti de către publicul
moldovenesc şi influenţa teatrului ucrainean asupra formării gîndirii sociale a basarabenilor.
Operele scriitorilor ucraineni – I.Koltearevski, T.Şevcenko, G.Kvitko-Ovseanenko – jucate pe pe
scenele teatrale din ţinut, făceau cunoscut publicul cu cultura tradiţională a ucrainenilor, astfel păstrînd-o
într-o anumită măsură. Evident că scenele teatrale au avut şi rolul de a transmite, a perpetua valorile
ucrainene, influenţînd, în asemenea mod, la întărirea identităţii ucrainene, mai ales în mediul ucrainean
din ţinut.
Un caracter de schiţă are şi altă lucrare a academicianului C.F.Popovici – „Сторiнки лiтопису»,
apărută în anul 1998. Aici autorul analizează activitatea unor asemenea scriitori vestiţi ucraineni şi
moldoveni cum sunt M.M. Koţiubinski, T.G.Şevcenko, I.Creangă, precum şi creaţia autorilor
contemporani care scriu în limba ucraineană şi despre ucraineni, despre moştenirea foclorică bogată a
ucrainenilor din Moldova ( a se vedea mai detaliat compartimentul despre rolul literaturii artistice în
formarea şi păstrarea valorilor etnice şi a atitudinii tolerante).
În anul 2001 a apărut monografia lui V.P.Stepanov „Studii despre etnografia populaţiei Basarabiei de
la sfîrşitul sec.XIX-începutul sec.XX. Schiţe de istorie a cercetării ucrainenilor basarabeni”. În carte sunt
prezentate rezultatele investigaţiilor privind formarea şi dezvoltarea studierii ucrainenilor basarabeni la
sfîrşitul sec.XIX – începutul sec.XX. Se relevă activitatea savanţilor şi ziariştilor ucraineni, ruşi şi

21
moldoveni în cercetarea culturii tradiţionale a populaţiei ucrainene din Basarabia. De asemenea, se acordă
o atenţie deosebită relaţiilor istorice ce s-au stabilit în ştiinţa etnografică în sec. XIX – începutul sec.XX.
Pe parcursul activităţii în secţia respectivă, autorul a publicat mai multe materiale referitoare la
problemele cercetăriii ucrainenilor în diferite surse, inclusiv şi în literatura artistică din sec. XIX –
începutul sec. XX, precum şi materiale legate de istoria lor etnică.
Aspecte ale culturii materiale a populaţiei ucrainene din republică sunt investigate (din anul 1991 pînă în
prezent) de şeful Secţiei istorie, limbă şi cultură a populaţiei ucrainene din Moldova V.G.Cojuhari, temă
asupra căreia continuă să lucreze pînă la momentul actual.
În prezent, colaboratorii secţiei V.G.Cojuhari şi E.S.Cojuhari lucrează asupra pregătirii pentru tipar a
culegerii de materiale ştiinţifice privind problemele actuale ale ucrainisticii (inclusiv cele didactico-
metodice sau cele ce ţin de istorie şi contemporaneitate).
O activitate foarte importantă, orientată spre întărirea şi susţinerea identităţii etnice ucrainene, este
colaborarea intensă a cercetătorilor secţiei cu Ministerul Educaţiei, cu instituţiile de învăţămînt din
republică. De mult timp şi destul de efectiv lucrează în această direcţie E.S.Cojuhari. Colaboratorii secţiei
activează cu mult succes şi în plan ştiinţifico-metodic, participă la organizarea şi realizarea olimpiadelor
republicane la limba şi literatura ucraineană.
Institutul de cercetări interetnice, în cadrul căruia s-au întreprins multe activităţi pentru investigarea
proceselor etnice din republică, din cauza finanţării insuficiente şi a prudenţei conducerii care se eschiva
de la cercetarea situaţiei actuale din ţară, în ultimă instanţă s-a redus la cercetarea problemelor trecutului
şi, cu regret, în al 14-lea an de existenţă, în procesul de reformare al Academiei de Ştiinţe, a fost închis.
Totuşi subdiviziunile structurale au fost păstrate, inclusiv Secţia de ucrainistică, în cadrul noului Institut al
Patrimoniului Cultural al AŞM. Cum se va dezvolta ucrainistica ştiinţifică în Moldova, va arăta timpul.
În zece ani de independenţă Republica Moldova a acumulat o experienţă proprie privind soluţionarea
relaţiilor interetnice. Într-o anumită măsură, au contribuit la rezolvarea unor asemenea probleme cele
două instituţii create la hotarul anilor 90 –Departamentul ( în prezent Biroul) relaţiilor interetnice al
Republicii Moldova şi Institutul minorităţilor naţionale, mai tîrziu Institutul de cercetări interetnice al
Academiei de Ştiinţe (astăzi – o structură a Institutului Patrimoniului Cultural).
Între Depratament şi Institut s-au stabilit relaţii strînse de colaborare. Directorul Institutului Patrimoniu
Cultural al AŞM este membru permanent al colegiului Departamentului relaţiilor interetnice. Colaboratorii
Departamentului şi Institutului au participat şa continuă să participe la discutarea problemelor actuale ale
politicii naţionale.
Institutul a participat activ la pregătirea şi realizarea de către Departament a Conferinţelor internaţionale
ştiinţifico-practice „Mobilizarea etnică şi integrarea interetnică” (Chişinău, 1998); „Unitatea poporului
Republicii Moldova şi problemele identificării etnosului” (Chişinău, 1999); „”Convenţia -cadru despre
apărarea minorităţilor naţionale : mecanismul realizării” (Chişinău, Bălţi, Comrat, 1999); „Procese
integraţionale în Republica Moldova. Elaborarea strategiei naţionale” (Chişinău, 2000), de asemenea şi în
pregătirea şi desfăşurarea Primului congres al evreilor originari din Republica Moldova (1999).
Conferinţele ştiinţifico-practice, seminarele, „mesele rotunde” realizate de Departament, cu participarea
Institutului, au un rol important în schimbul de experienţă ştiinţifică. Urmărind efectivitatea acestor
activităţi, Departamentul a contribuit la editarea materialelor amintite mai sus.
Şi în prezent specialiştii Biroului şi ai Institutului continuă tradiţiile participării comune la conferinţe
ştiinţifice şi la foruri internaţionale importante. Ei au participat la Congresul Doi al compatrioţilor ruşi (
Moscova ), la Congresul Trei Internaţional al ucrainenilor (Kiev); la conferinţele internaţionale
„Probleme ale euroregiunii Prutul Superior” (Cernăuţi) „Literatura în contextul Marelui Timp, limba în
contextul Marelui Spaţiu” (Chişinău), „Moldova între Est şi Vest: identitate naţională şi orientare
europeană” (Chişinău, 2001).
A devenit tradiţională colaborarea celor două instituţii în domeniul activităţii editoriale. Prin susţinerea
financiară a Departamentului au văzut lumina tiparului cărţile lui C.F.Popovici „Meditaţii şi confesiuni”
(Chişinău. 2000); L.A.Repida «Население Молдовы в интеграционных процессах» (Кишинев. 2000);
I.V.Dron «Словарь гагаузских географических терминов» (Кишинев. 2001) ş.a. Sala de conferinţe a
Departamentului relaţiilor interetnice a devenit de mult timp locul prezentării lucrărilor savanţilor.
Obiectivul principal al Biroului relaţiilor interetnice şi al Institutului de cercetări interetnice l-a
constituit armonizarea relaţiilor interetnice, întărirea solidarităţii civice, păstrarea şi dezvoltarea
specificului naţional şi a diversităţii lingvistice a popoarelor Moldovei. Activitatea bine orientată şi
22
migăloasă în acest plan, realizată de Biroul relaţiilor interetnice al Republicii Moldova, ca organ
guvernamental, pe de o parte, şi de Institutul Patrimoniului Cultural al AŞM, ca centru de investigare
ştiinţifică, pe de altă parte, contribuie la rezolvarea multor probleme arzătoare din sfera relaţiilor
interetnice şi a funcţionării limbilor.
Biroul relaţiilor naţionale poate fi numit barometrul politicii etnice a statului la diferite etape6. În cei 15
ani de independenţă ea a fost diferită. De aceea, organul respectiv, fiind unul executiv, a fost nevoit să
acţioneze în calitate de realizator al decretelor şi hotărîrilor adoptate de instanţele superioare. În perioada
analizată s-au realizat multe schimbări în acest departament. El a avut mai multe denumiri, păstrîndu-se
totuşi direcţiile principale ale activităţii, dar schimbîndu-se cadrele. În acest fel se reflectau, de fapt,
orientările prioritare ale cabinetului de miniştri în politica naţională.
Pe perioada existenţei sale, departamentul a acordat o anumită atenţie pregătirii documentelor şi
proiectelor de legi privind drepturile minorităţilor naţionale. În acest context amintim Legea despre
funcţionarea limbilor pe teritoriul Republicii Moldova , Legea despre drepturile persoanelor care aparţin
minorităţilor naţionale şi statutul lor juridic, Concepţia politicii naţionale. În mod nemijlocit se referă la
ucrainenii din republică Decretul Preşedintelui „Despre măsurile privind asigurarea dezvoltării culturii
naţionale ucrainene în republică” cu numărul 64 din 22 februarie 1991. Biroul relaţiilor interetnice
permanent realizează monitorizarea îndeplinirii actelor internaţionale, îndreptate spre apărarea
minorităţilor naţionale.
În calitate de organ consultativ, pe lîngă departament activează Consiliul Coordonator al organizaţiilor
sociale etnoculturale, în care intră şi 8 organizaţii sociale etnoculturale ucrainene cu statut republican:
Comunitatea ucraineană din Republica Moldova; Uniunea ucrainenilor din Republica Moldova;
Societatatea culturii ucrainene din Republica Moldova; Comunitatea femeilor ucrainene din Republica
Moldova; Societatea «Просвiта» în numele lui Taras Şevcenko din Republica Moldova; Fondul de
caritate al artiştilor plastici şi al meşterilor de artă decorativ-aplicată „Вiдрождення» din Republica
Moldova; Uniunea ucrainenilor din Moldova “Zapovit – Moştenire”; Asociaţia tineretului ucrainean din
Moldova “Злагода».
Experienţa şi timpul au făcut ca liderii organizaţiilor etnoculturale să conştientizeze necesitatea
coordonării eforturilor întru renaşterea culturii etnice a poporului său. Creat în anul 1996, Consiliul
Coordonator a fost o unire benevolă a organizaţiilor ucrainene ce-şi desfăşoară activitatea pe baza
înţelegerii benevole, orale de colaborare a organizaţiilor ucrainene.
Un paragraf aparte în acest capitol este consacrat mişcării ucrainene din Transnistria, care a fost unită
în Uniunea ucrainenilor din Transnistria, în prezent redenumit în Uniunea ucrainenilor din Transnistria în
numele lui A.But.
Despre mărimea organizaţiei mărturiseşte geografia organizaţiilor etnoculturale din Transnistria ce intră
în componenţa Uniunii: Societatea limbii ucrainene «Просвiта» din Bender, Societatea culturii ucrainene
«Вiтчизна» din Bender, Societatea culturii ucrainene «Стожары» din Grigoriopol, Societatea culturii
ucrainene «Промiнь» din Dubăsari, Societatea culturii ucrainene în numele lui T.G.Şevcenko din
Camenca, Societatea culturii ucrainene «Подiлля» din Rîbniţa, Societatea culturii ucrainene din Slobozia,
Societatea culturii ucrainene «Червона калина» din Tiraspol.
Pe exemplul activităţii Uniunii ucrainenilor din Transnistria şi a organizaţiei ucrainenilor „Червона
калина» din Tiraspol, în teză este investigată viaţa socială a mişcării etnoculturale a ucrainenilor de pe
malul stîng al Nistrului.
Într-un paragraf aparte al tezei, de asemenea în calitate de exemplu, este prezentată activitatea Fondului
de Caritate al artiştilor plastici şi al meşterilor ucraineni.
În informaţia pregătită pentru Biroul relaţiilor interetnice în anul 2005, preşedintele Fondului
E.Oseredciuk constata că în cei 11 ani 14 membri ai Fondului au intrat în componenţa Uniunii artiştilor
plastici din Moldova, un membru al Fondului a intrat în Uniunea artiştilor fotografi din Moldova, trei
meşteri populari – membri ai Fondului – au intrat în Uniunea meşterilor populari din Moldova, un meşter
popular a fost primit candidat în membri al Uniunii meşterilor artei populare din Ucraina. Membrii
Fondului au primit titluri onorifice: unul a devenit maestru emerit în arte al Republicii Moldova, două
persoane au primit titlul onorific „Om emerit”, doi membri ai Fondului au titlul de meşter popular al
Republicii Moldova. Un membru a devenit maestru emerit al culturii din Ucraina.

23
Fiecare pictor, sculptor, meşter popular lasă după sine creaţia mîinilor sale. Ca şi în orice lucru, în
creaţie e necesară continuitatea, de aceea Fondul acordă o deosebită atenţie activităţii cu copiii şi cu tinerii
– pictori începători, lucrînd cu ei după programa „şcoală – colegiu – universitate”.
Încă o caracteristică importantă, ce generalizează activitatea membrilor Fondului, este activitatea
îndreptată spre apropierea culturilor şi formarea atitudinii respectuoase faţă de valorile reprezentanţilor
naţionalităţilor conlocuitoare .
În Capitolul IV – „Presa de limbă ucraineană, literatura şi folclorul ca pîrghii ale mobilizării în
societatea polietnică a Moldovei” – este investigată influenţa mijloacelor de informare în masă de limbă
ucraineană de pe malurile drept şi cel stîng al Nistrului asupra proceselor etnomobilizatoare şi a formării
identităţii civice. La analiza presei de limbă ucraineană din Moldova am utilizat prespectiva cronologică,
care creează posibilitatea de a evidenţia cele mai actuale probleme ce au fost la ordinea zilei în textele
prezentate pe paginile presei periodice pe parcursul ultimilor 15 ani.
Faptul că presa ucraineană din ultimii 10-12 ani, fie şi în mică măsură, dar a văzut totuşi cititorul său,
vorbeşte despre actualizarea problemei presei etnice, ca şi a altor mijloace mass-media în perioada
postsovietică (care în ultimul timp deseori e numită perioada renaşterii naţionale) în Republica Moldova.
În capitol sînt explicate unele noţiuni utilizate la analiza presei periodice ( în acelaşi timp, pentru prima
dată incluse în circulaţie ştiinţifică) şi anume: „carnavalizarea imaginii etnice”; „stereotipizarea”; „obiect
virtual” ş.a. Este prezentată o scurtă caracterizare a ziarelor periodice ucrainene „Просвiта», «Гомiн»,
«Обрiй», «Украiньский голос», «Рiдне слово». Se analizează detaliat articolele de fond ale ediţiilor
respective.
Analiza comparativă a editorialelor din ziarele de limbă ucraineană de pe ambele maluri ale Nistrului
permit să fie evidenţiate mai multe direcţii. Pe de o parte, se observă atitudinea îndreptată (prin presă)
spre asigurarea loialităţii populaţiei ucrainene faţă de putere. În virtutea faptului că două periodice,
„Просвiта» şi «Гомiн», au fost finanţate de stat ( prima – din ajutorul de o singură dată din bugetul de stat
al Republicii Moldova, a doua continuă să fie finanţată de conducerea transnistreană), este evidentă
translarea asupra cititorului de limbă ucraineană a opiniei acelor lideri oficiali pe al cărui mal al Nistrului
se editează ziarul. Pe de altă parte, în periodicele numite mai sus se publică regulat articole îndreptate spre
avîntul spiritului naţional şi al conştiinţei de sine a poporului ucrainean prin renaşterea valorilor generale
naţional-culturale ucrainene („Мы украинцы», «Традиция», «Ты с нaми, великий Тарас!», «Заповiт»
(«Завещание») ş.a. Şi, în sfîrşit, încă o direcţie care poate fi urmărită după editorialele ziarelor: atenţia şi
interesul pentru cele ce se întîmplă în Patria etnică –Ucraina.
Asemenea ziare ucraineşti cum sînt «Украiньский голос», «Обрiй», «Рiдне слово» au apărut de
acum în alte timpuri, mai stabile. Ele au împrumutat şi au păstrat multe rubrici ale ediţiei «Просвiта». Şi-
a păstrat orientarea conceptuală şi «Гомiн», dar timpul n-a putut să nu imprime o anumită amprentă pe
alegerea materialelor acestor ziare, fiind atrase un cerc mai larg de autorităţi în calitate de autori şi
participanţi la interviuri. A crescut şi numărul cititorilor. Doar în anii independenţei ( esenţa nu constă în
cifre globale) s-a lărgit cercul persoanelor care cunosc limba ucraineană, mai întîi din contul generaţiei în
creştere, care are posibilitatea de a învăţa limba în instituţii de învăţămînt preşcolare şi şcolare, şi chiar în
universităţi de pe ambele maluri ale Nistrului.
În teză se acordă atenţie analizei tematice a publicaţiilor ce au avut o anumită influenţă asupra
mobilizării etice şi a educaţiei valorilor civice a cititorului: prin intermediul temelor de istorie, cultură şi
etnografie de pe paginile presei de limbă ucraineană din Moldova. Problematica istorică, culturală şi
etnografică se repetă practic în tpoate ediţiile analizate.
Istoria este o armă ideologică puternică, nu întîmplător la începutul anilor 90, în mass- media a crescut
numărul materialelor despre rădăcinile istorice ale poporului, despre trecutul lui eroic.
Asemenea publicaţii sînt importante din mai multe considerente: în primul rînd, ele sunt informative şi
de aceea contribuie la lărgirea cunoştinţelor despre istoria unui sau altui popor; în al doilea rînd, ele
prezintă, de regulă, un punct de vedere unic şi prin aceasta pentru cititorul mediu, pentru istoricianul
neprofesional ele rămîn a fi un adevăr consacrat.
La lărgirea cunoştinţelor despre trecut contribuie în mare măsură operele literare pe teme istorice. Aşa,
de exemplu, pe paginile ziarului «Просвiта» cititorii au avut posibilitatea să facă cunoştinţă cu fragmente
din romanul istoric al lui Dmitri Mişcenko «Синьоока Тивер». Aşa cum ziarul «Гомiн” apare de mai
mult timp, pe măsura publicării schiţelor din cartea unui autor, la rubrica respectivă apare altă lucrare
istorică. De exemplu, în anul 2001 a început publicarea unei istorii a ruşilor - «Iсторia русiв».
24
Pot fi evidenţiate articolele scrise de specialiştii-istoricieni, de etnologi, culturologi, cercetători ai
ţinutului natal în probleme concrete, particulare (Datii Iu. Заради вiдродження // № 6 (8), червень,
1992. С. 4; Popovici C. Мiхай Емiнеску на украiньских обрiях // «Укранський голос», № 1, сiчень,
2000. С.3).
Pe paginile ziarului au fost publicate şi discuţii asupra unor probleme, de exemplu: V.Bаrlаdeanu –
Bîrladnic «В поисках утраченного имени, или Кто такие украинцы» («Просвiта», № 2 (4), лютий,
1992. С. 8-9 ), E.Tcaciuk «Что было сначала» («Просвiта», № 5(7), травень, 1992. С.8-9 ).
Cîteva numere ale ziarului sînt consacrate unei cărţi misterioase – „Велесовая книга», pentru care a
apărut un nou val de interes în primii ani ai formării statelor independente («Просвiта», № 2, грудень,
1991. С. 12-13; « Просвiта», № 2 (14), 1993.С. 14).
Mai deschisă pentru apelurile mobilizatoare este generaţia tînără. Nu întîmplător ziarele acordă o
atenţie atît de mare rubricilor didactice şi de iluminare. După parada independenţelor, în fostele republici
sovietice s-a răspîndit un val de diferite feluri de cursuri privind ştiinţa despre popoare. În Moldova
asemenea cursuri au apărut doar în anul 2003, de aceea experienţa Ucrainei vecine ( „Просвiта», № 6
(18), 1993. C.3) şi a învăţătorilor-metodişti ( «Рiдне слово», № 3, червень, 2003. C. 4-5), a activiştilor
locali a avut importanţă atît pentru pedagogii care activau în instituţii de învăţămînt, unde se preda limba
ucraineană, cît şi pentru părinţii acestor copii, care primeau un suflu mobilizator pentru sine.
În teză se analizează asemenea rubrici mobilizatoare cum sunt poeziile, cîntecele şi umorul. O
importanţă deosebită îl are şi materialul ilustrativ. Or, se ştie că imaginile vizuale conduc la apariţia unor
emoţii pozitive sau negative în psihicul uman. Ţinînd seama de mijloacele modeste alocate de către edituri
pentru presa de limbă ucraineană, trebuie să constatăm că în toate ediţiile fotografiile erau puţine. Cele
mai actuale, cu mai mult efect şi, de obicei, mai mari ca volum (mărimea fotografiei, de asemenea,
influenţează asupra focusării atenţiei cititorului), de regulă, erau publicate pe prima pagină.
Aceste materiale pot fi împărţite după anumite direcţii tematice: reprezentarea copiilor şi a tinerilor;
fotografii ce reprezintă oameni în vîrstă; imagini ce reprezintă simboluri naţionale, istorice sau
personalităţi consacrate ( de exemplu, Taras Şevcenko); trebuie să evidenţiem aparte inscripţiile ce
însoţesc fotografiile, apelurile şi desenele pe tema etnică cu caracter etnomobilizator. Un exemplu de
puternică influenţă ideologică este inscripţia mare, ce atrage atenţia cititorului: “Noi sîntem ucraineni”, ca
incrustare în text în manualul de studiu fără profesor («Просвiта», № 11, 1992); într-o categorie aparte
evidenţiem fotografiile ce reprezintă viaţa cotidiană a oamenilor. De exemplu, fotografia unui om în
vărstă, cu caschetă, care trage fumul dintr-o ţigară, e intitulată “Basarabeanul” – “Бесарабець»
(«Просвiта», № 1(13), 1993).
Mitologizarea conştiinţei în perioada revitalizării de la începutul anilor 90 a contribuit la apariţia
fenomenului care poate fi numit “carnavalizarea imaginilor naţionale”. El se manifesta prin faptul că mulţi
oameni, însufleţiţi de ideea renaşterii naţionale, au început să se evidenţieze prin sublinierea apartenenţei
lor etnice, folosind costumul naţional al poporului interesele căruia îi erau aproape şi la care persoana
aparţine. “Carnavalizarea”, prezentă în viaţă, nu putea să nu fie utilizată în presa naţională ca o pîrghie
suplimentară de mobilizare.
Într-un paragraf aparte se examinează influenţa creaţiei scriitorilor asupra păstrării şi dezvoltării
specificului naţional şi a culturii tradiţionale a ucrainenilor care locuiesc în hotarele actualei Republica
Moldova (sec.XIX – început-sec.XX).
Creaţiile scriitorilor constituie un material suplimentar valoros şi variat pentru ştiinţa din secolul al
XXI-lea. Atragem atenţia asupra studierii insuficiente a moştenirii maeştrilor cuvîntului din această
perspectivă specifică. Şi un alt moment – scriitorii prezintă prin sine acea clasă socială care, fixînd
realitatea, formează la cititor o orientare axiologică. Cu alte cuvinte, prozatorii şi poeţii, transfigurînd
artistic cultura tradiţională a poporului, contribuie astfel la păstrarea ei, educînd prin creaţia lor. Ultimul
aspect, de altfel, este foarte important pentru păstrarea conştiinţei etnice a poporului şi pentru formarea
imaginii lui la reprezentanţii altor formaţiuni etnice.
În lucrare, operele literare sînt împărţite în mai multe categorii:
a) cele în care se aminteşte fragmentar despre felul de trai al poporului studiat;
b) cele în care se descrie nemijlocit specificul traiului popular;
c) cele în care se reflectă anumite caracteristici general-umane (limba, cultura naţională Patria,
casa, familia, ocupaţiile tradiţionale ş.a.), cu caracter valoric pentru orice popor şi care
păstrează totodată coloritul său irepetabil în creaţia fiecărui poet sau prozator naţional.
25
Gradaţia poate fi continuată, delimitînd convenţional scriitorii în locuitori ai ţinutului, în cei care au fost
aici şi cei care niciodată n-au fost pe pămîntul moldav, dar au scris despre el.
Mai aproape de problema în discuţie este specia literară schiţa.
Analiza creaţiei maeştrilor cuvîntului permite să ne oprim asupra unui alt aspect al problemei – fixarea
şi transmiterea informaţiei despre relaţiile interetnice (de pace şi toleranţă), care s-au stabilit în Basarabia
polietnică. Demonstrarea nivelului de toleranţă, formată la popor pe parcursul contactelor multiseculare,
fixată şi transfigurată artistic în creaţia scriitorului, are o puternică influenţă educativă.
Naţionalitatea autorului, de asemenea, are o anumită importanţă, or, scriitorul care vorbeşte pozitiv
despre alt popor (de exemplu, cel vecin) creează imaginea purtătorilor naţionalităţii sale, generalizînd prin
persoana sa opinia şi atitudinea poporului său faţă de cel descris. Desigur, în acest caz nu trebuie să
înlocuim părerea, concepţia colectivă (populară) despre etnosul vecin cu părerea unui om, chiar şi genial
fiind el. Cu toate că trebuie luată în vedere totuşi şi influenţa lui asupra cititorului în formarea opiniei
respective despre poporul descris în opera literară.
În acest context, la studierea conştiinţei de sine a ucrainenilor şi la construirea stereotipurilor etnice
este importantă imaginea ucraineanului formată în literatura moldovenească. Doar anume ea, această
imagine, a influenţat în mare măsură asupra concepţiei despre ucraineni în rîndul cititorilor basarabeni în
general şi nu numai în rîndul lor.
În calitate de exemplu sînt analizate, în acest context, lucrările unor scriitori moldoveni (Gheorghe
Asachi - „Cazacii”, „Mazepa în Moldova”, „Ruxanda. Doamna”; Bolislav Hîşdău – „Hatmanul Kuniţki”)
şi ale celor ucraineni (Taras Şevcenko – „Hadamacii”, Jurii Fedcovici – „Bucovina”).
Într-o categorie aparte sunt evidenţiate lucrările scriitorilor, consacrate nemijlocit etnografiei
basarabenilor. De exemplu, studiile lui Bolislav Hîşdeu apărute în „Одесский вестник » în prima
jumătate a sec.XIX: « Свадьба у бессарабских крестьян» („Nunta la ţăranii basarabeni”),
«Предрассудки и колдовство у молдаван» ( „Prejudecăţile şi vrăjitoria la moldoveni”), «Суеверия
молдавского народа» ( „Superstiţiile poporului moldovenesc”), «Несколько молдавских сказок и
преданий» ( „Cîteva poveşti moldoveneşti şi tradiţii (legende) ” ), de asemenea şi articolele lui Alexei
Mateevici „Schiţă asupra tradiţiilor religioase şi de trai ale moldovenilor”, „Anul Nou la moldoveni”
(Chişinău, „Literatura artistică”, 1988. P.88- 313) ş.a.
În teză se cercetează creaţia scriitorilor care au scris despre viaţa şi traiul populaţiei ucrainene din
ţinut – A.S.Afanasiev-Ciujbinski, N.P.Ciubinski, M.Koţiubinski. Se acordă atenţie creaţiei autorilor
contemporani I.Druţă ( «Последний месяц осени» - „Ultima lună de toamnă”) // Избранное. Т.1.
Повести и рассказы. Москва. 1984 ) şi C.Popovici ( «Бентежний свiтанок». Ужгород. 1983).
În teză este reflectată şi creaţia poetică a autorilor ucraineni care locuiesc în Moldova dintre Prut şi
Nistru ( S.F.Kelar, V.V.Gandzii, O.Medvedenko) şi, de asemenea, a celor care locuiesc în Transnistria (
D.R.Şupta, M.G.Ciorn, V.Gavrilcenko).
Se acordă atenţie problemei păstrării cunoştinţelor artistice despre ucraineni şi valorile lor, ca şi despre
alte popoare care locuiesc în societatea polietnică a Moldovei contemporane.
Capitolul V – „Probleme ale identităţii ucrainenilor din Moldova în fapte şi cifre” – este consacrat
stării actuale în studierea limbii ucrainene în Republica Moldova.
Conform datelor oficiale ale Ministerului Educaţiei, Tineterului şi Sportului, în anii 2004-2005 limba
ucraineană se învăţa în 54 de şcoli şi licee, cuprinzînd 7 091 elevi. Pentru comparaţie: limba găgăuză se
învăţa în 52 de instituţii şcolare ( 25 087 elevi); limba bulgară – în 35 de şcoli şi licee (6 953 elevi); limba
poloneză – într-o şcoală cu 118 elevi; limba evreiască – în 2 şcoli (563 elevi); limba germană – într-o
şcoală (189 elevi).
În 21 de clase 362 elevi îşi fac studiile în limba ucraineană, în 7 clase 114 elevi – în limba bulgară.
Trebuie să menţionăm că în anul 2004 în colegii, la 34 de specialităţi, funcţionau grupe cu predare în
limbile rusă, ucraineană, bulgară şi găgăuză.
În informaţia primită de la ministerul învăţămîntului al nerecunoscutei RMN a fost subliniat faptul că la
începutul anilor 90 şcoli ucrainene în Transnistria nu existau în general. Spre sfîrşitul deceniului situaţia
s-a schimbat, aici funcţionau 2 instituţii şcolare ucrainene, în care învăţau 611 elevi şi 1 şcoală ruso-
ucraineană cu contingentul de 39 persoane. În anul 2005 tot acolo erau de acum 3 instituţii şcolare
ucrainene, cu 838 de elevi şi 4 ruso-ucrainene cu 159 persoane.
Conform datelor pentru anul 2005, în total în Transnistria, în instituţii de stat şi private învăţau 68 141
elevi, dintre care 997 în limba ucrainenană şi 11 664 au studiat limba ucraineană ca disciplină aparte. În
26
şcolile cu predare în limba ucraineană lucrează 114 pedagogi, 132 învăţători predau limba ucraineană în
instituţiile de învăţămînt din această regiune.
Există anumite deosebiri în pregătirea materialelor didactice şi a programelor pe ambele maluri ale
Nistrului. În raioanele dintre Prut şi Nistru, datorită Ministerului Educaţiei, a celor mai de seamă lingvişti
şi profesori-practicieni, au fost elaborate programe (Curriculum) la limbile minorităţilor naţionale
(ucraineană, rusă, găgăuză, bulgară) de la clasa 1 pînă la clasa 12. Au fost create manuale pentru studierea
limbii şi literaturii materne de la clasa 1 pînă la clasa a 9-a, inclusiv şi la cea ucraineană. Metodiţtii au
ajuns la concluzia că manualele la limba maternă, scrise pentru copiii din diasporă, trebuie să se
deosebească de cele care se editează în ţara de origine. Specificul traiului în diasporă impune prezentarea
informaţiei nu doar despre Ucraina, ca stat matern, dar şi despre Moldova, care e patria copilului care
studiază în limba maternă, despre oamenii care locuiesc aici, în sfîrşit, despre trecutul şi prezentul acestui
pămînt pe care de multe secole ucrainenii îl numesc patrie.
În raioanele din stînga Nistrului elevii studiază limba ucraineană după manualele din Ucraina, ca şi
celelalte discipline din programa şcolară. La studierea temelor legate de problematica regiunii (istoria
ţinutului natal, geografia, literatura) se traduc materialele necesare în limba ucraineană. Controlul asupra
folosirii manualelor de bază în instituţiile de învăţămînt general se realizează de către direcţia
învăţămîntului public.
Predarea limbii şi literaturii ucrainene în institiţiile de învăţămînd din republică a început nu demult. În
15 ani, după cum arată cifrele, s-au întreprins multe în acest domeniu, dar includerera limbii materne în
mediul realităţilor obişnuite încă nu a avut loc. Învăţarea limbii ucrainene mai rămîne încă o problemă
discutabilă. Bazîndu-ne pe principiile ştiinţifice, în teză am prezentat diferite puncte de vedere, ceea ce dă
posibiliatea de a face cunoştinţă şi cu viziuni contradictorii asupra problemei ( „Русское слово», № 22
(42), ноябрь, 2002; Tot acolo, № 24 (44), 2002. С.7; «Русин», № 2 (2), 2005. С.121.122 ş.a.).
În prezent se întreprind mai multe acţiuni pentru optimizarea şi eficientizarea predării limbii materne,
ţinîndu-se seama de mediul aloetnic în care trăiesc reptezentanţii minorităţilor naţionale. Pentru şcolile
dislocate în localităţile cu populaţie ucraineană compactă, Ministerul învăţămîntului a propus mai multe
variante de planuri de studii, care preconizează 3 ore pe săptămînă pentru predarea limbii şi literaturii
ucrainene.
În partea a doua a capitolulul V sunt prezentate rezultatele sondajului realizat în anii 2001 – 2005 şi în
care sunt prezentate opiniile a 650 ucraineni –locuitori ai raioanelor de nord, centrale şi de sud de pe
teritoriul pruto-nistrean al Republicii Moldova. Sondajul a fost realizat în următoarele localităţi din
Republica Moldova: Danul, Unguri, Nicoreni (raioanele de nord ale Moldovei), Bălţata, Sagaidac, Musait
(raioanele de centru ale Moldovei), Ferapontievca, Basarabeasca (raioanele de sud ale Moldovei). Pentru
compararea datelor, a fost realizat un sondaj-pilot în nerecunoscuta RMN( în satele Vladimirovca,
Constantinovca, Frunze, or.Tiraspol), la care au participat 100 de ucraineni.
Localităţile au fost alese în aşa fel încît să prezinte atît răspunsurile ucrainenilor care locuiesc în mod
compact, cît şi ale celora care locuiesc dispersat.
Sondajul a fost realizat printre populaţia social-activă (care au un loc de muncă): funcţionari de stat,
profesori, lucrători în agricultură. Conform rezultatelor recensămîntului din anul 2004, în Republica
Moldova (fără datele din regiunea transnistreană) locuiesc 3 383 322 persoane, dintre care bărbaţi – 1
627 689 (48,45%), femei – 1 755 643 ( 51,55%). În aşa fel, numărul bărbaţilor şi al femeilor de
naţionalitate ucraineană constituie în ....,??, respectiv 315 şi 338 persoane cu vîrstă între 18 şi 65 ani. În
sondajul –pilot au luat parte 64 de persoane – 49 % bărbaţi şi 51% femei.
În ambele cazuri, corelaţia selecţiei (trierii) s-a făcuit după următorii indici: genul, vîrsta, apartenenţa
naţională şi socială.
Grupele de referenţi le-au constituit o parte din cetăţenii ocupaţi în procesul muncii: lucrători în
agricultură, funcţionari de stat şi lucrători din sfera învăţămîntului, procentul cărora, în selecţia
reprezentativă, coincide cu datele Biroului republican de statistică la finele anului 2004 (40,5 % şi 18,6
%).
Unui sondaj aparte a fost supus tineterul studios, care a atins vărsta maturităţii: la Universiatea din Bălţi
– 52 persoane care îşi fac studiile la facultatea de filologie, specialitatea „Limba şi literatura ucraineană –
Limba şi literatura română”. Pentru comparaţie, au fost supuse sondajului şi 50 de studenţi de naţionalitate
găgăuză şi bulgară de la Universitatea din Comrat şi de la colegiul pedagogic din Taraclia. La sondaj au
mai participat şi studenţi de la Universitatea transnistreană „T.G.Şevcenko”.
27
Prelucrarea datelor a fost făcută cu utilizarea programelor de compiuter SPSS şi Excel. Rezultatele
obţinute sunt prezentate în lucrare în formă de tabele.
Rezultatele investigaţiei permit să afirmăm că sentimentul apartenenţei naţionale în mediul populaţiei
ucrainene (un procent precumpănitor) continuă să fie un indice important ( 44,9 % din respondenţii
ucraineni de pe malul drept al Nistrului au numit importantă pentru ei apartenenţa naţională). Trebuie
menţionat însă faptul că, în conformitate cu rezultatele sondajului-pilot al ucrainenilor de pe malul stîng al
Nistrului, indicii răspunsurilor la această întrebare diferă întrucîtva - pentru 26,17 % din ei aparteneneţa
naţională este una importantă, pentru 30,8 % ea este nesemnificativă, iar pentru 34,8 % în general nu are
importanţă.
În acelaşi timp, ucrainenii inervievaţi de pe malul stîng al Nistrului au un sentiment patriotic mai mare.
Cercetătorul M.N. Guboglo evidenţiază, pe bună dreptate, influenţa mare asupra populaţiei transnistrene a
identităţii regionale ( Moscova, 2003. P.419 ş.a.).
Materialele selecţiei eşantionului reprezentativ ce se referă la limba maternă (60,5 %) demonstrează
apropierea indicilor din recensămîntul din anul 2004, cînd 64,9 % ucraineni au numit limba lor maternă
ucraineana. Un indice destul de înalt s-a evidenţiat şi pe parcursul sondajului realizat în raioanele din
stînga Nistrului ale Republicii Moldova, în care 50,47 % din respondenţii ucraineni au numit limba
maternă limba naţionalităţii lor.
O anumită importanţă are şi faptul că în unele situaţii istorice identitatea etnică e legată nu atît de
utilizarea reală a limbii de către toţi reprezentanţii etnosului, ci mai mult de rolul ei simbolic în procesul de
formare a sentimentului de rudenie şi de diferenţiere de grup ( Стефаненко Т.Г. Москва. 2000. C.213-
214). Aceasta este destul de important în mediul limitat unde locuiesc reprezentanţii unei grupe etnice. În
acest context, este interesant să urmărim preferinţele privind statutul limbii materne, expuse de respodenţi
în procesul sondajului. Cea mai mare parte dintre ei (70,7 %) şi-au exprimat părerea că limba ucraineană
trebuie să aibă un anumit statut, de exemplu, limbă de stat, sau limbă oficială, sau limbă cu statut special
în localităţile în care locuiesc compact reprezentanţii naţionalităţii ucrainene.
Respondenţilor li s-a propus să-şi exprime atitudinea faţă de cuvintele-simboluri „Pămînt”, „Patrie”,
„A doua Patrie”.
Răspunsurile se structurează în mod distinct într-o schemă – de la global (social) la personal
(particular), ceea ce în sociologie este numit nivelul de dezvoltare al orientării valorilor sociale ca o
conştiinţă naţională de grup ( Дюркгейм Э. Киев, Харьков. 1999. С.91.). La formarea, elaborarea
acestor orientări au contribuit, într-o anumită măsură, anii de putere sovietică, cînd s-au creat condiţii
favorabile pentru formarea unei mentalităţi colective deosebite.
Prin răspunsurile lor, respondenţii au prezentat o dinamică pozitivă a dezvoltării naţional-culturale.
Pentru a evidenţia auto- şi heterostereotipurile ce s-au format în mediul populaţiei ucrainene din
Moldova, respondenţilor li s-au propus să facă o scurtă caracteristică poporului său şi altor popoare în
mijlocul cărora ei trăiesc în Moldova. Un asemenea tip de cercetare prezintă, pe lîngă interesul pur
ştiinţific, şi unul de factură practică, fapt ce capătă o importanţă deosebită în condiţiile unei societăţi
polietnice. După cum reiese din rezultatele sondajului general, moldovenii au primit de la ucraineni o
notă pozitivă şi prima trăsătură pozitivă este numită dragostea de muncă – 34,30 %. Caracteristici
pozitive au primit practic toţi reprezentanţii grupelor etnosociale ce locuiesc pe teritoriul Republicii
Moldova.
În ceea ce priveşte auto- şi heterostereotipurile ce exprimă opinia studenţilor, trebuie să menţionăm că
datorită specificicului de vîrstă , caracteristicile naţionalităţilor făcute de ei se deosebesc prin atitudine
maximalistă. Totodată, informaţia despre heterostereotipuri primită de la studenţii găgăuzi şi bulgari
denotă receptarea pozitivă constantă a imaginii ucraineanului în mediul studenţesc, ceea ce confirmă, de
fapt, şi rezultatele sondajului realizat în judeţul Taraclia, în rîndul populaţiei apte de muncă de
naţionalitate bulgară.
În ceea ce priveşte autostereotipurile răspîndite în mediul populaţiei ucrainene, ele sunt stabil pozitive,
ceea ce demonstrează în mod indirect identitetatea etnică stabilă a majorităţii din cei participanţi la
sondaj.
Pentru studierea auxiliară a importanţei etnicităţii ca o componentă a autoconştiinţei personalităţii,
studenţii facultăţilor de filologie de la Universităţile din Bălţi şi Transnistria au fost testaţi după Kun şi
Macpartlend . Cîte 50 de studenţi din fiecare universitate au fost supuşi sondajului.

28
Sensul testului constă în faptul că respondenţii sunt rugaţi să răspundă la întrebarea „Cine sunt Eu?”
Datele căpătate de etnosociologii ruşi în urma realizării proiectului „Autoconştiinţa naţională, naţionalism
şi reglementarea conflictelor în Federaţia Rusă” (în anii 1994 şi 1995), acumulate în Tatarstan, Saha
(Yacutia), Tuva şi Osetia de Nord au arătat că apartenenţa etnică a respondenţilor a fost numită doar de
12-13 % din participanţii la sondaj ( Арутюнян Ю.В., Дробижева Л.М., Сусоколов А.А.
Этносоциология. Москва, 1999, С. 165).
Informaţiile acumulate în cadrul sondajului după testul lui Kun, realizat printre studenţii din
universităţile sus-numite, vorbesc despre faptul că, în adevăr, o parte neînsemnată dintre ei a evidenţiat
apartenenţa sa la o anume minoritate naţională ca marker (însemn) specific pentru autoidentificare. În
acelaşi timp, rezultatele testului au demonstrat că în mediul studenţesc prezentat de tinerii care s-au format
pe cele două maluri ale Nistrului printre markerii de autoidentificare sunt şi caracteristici ale persoanei ca
cetăţean/ locuitor al Republicii Moldova sau Transnistria.
Un aspect aparte al investigaţiei noastre îl constituie relevarea preferinţelor cromatice ale poporului
ucrainean. Mai întîi, autorul a încercat să aplice testul clasic al lui Lucher care a utilizat patru culori de
bază (albastru, verde, roşu, galben) şi patru culori auxiliare (violet, cafeniu, negru şi cenuşiu). Dar în
timpul culegerii informaţiei, autorul s-a convins că mulţi reprezentanţi ai populaţiei ucrainene, la
întrebarea despre preferinţele cromatice, numeau alte culori decît cele numite în testul lui Lucher (de
exemplu, azuriu, alb, roz ş.a.). De aceea, autorul a considerat că trebuie lărgită analiza selectării cromatice,
mai ales că alţi cercetători, inclusiv filologi, operează în cercetările etnomentalului cu o gamă cromatică
destul de largă. Totodată, s-a păstrat orientarea spre patru culori de bază şi patru culori auxiliare, după
Lucher (în gradaţia de mai jos, preferinţele cromatice relevate sunt evidenţiate prin cursiv).
Respondenţilor li s-a propus să coreleze cifrele (de la 1 – cel mai solicitat şi pînă la 10) cu anumite culori.
Mai des (Vezi tabelul B. 5.1.) au fost numite culorile: locul 1: roşu – 33, 14 %; locul 2: azuriu – 31,40 %;
locul 3: alb – 20,35 %; locul 4: verde – 14,53; locul 5: albastru – 5,12 %; locul 6: portocaliu – 15, 12%;
locul 7: violet – 15, 12 %; locul 8: alb – 18,02 %; locul 9: portocaliu – 16,86 %; locul 10: negru – 26,16.
La analiza preferinţelor cromatice a grupei etnosociale trebuie să se ia în consideraţie şi factorul
regional, ca, de altfel, şi mediul etnic vecin al poporului studiat, particularităţile de vîrstă ale
respondenţilor. De exemplu, rezultatele căpătate în satul ucrainean Musait, care se află înconjurat de
mediul bulgar, în raionul Taraclia, au arătat că culoarea neagră este mai des solicitată în grupa cea mai
mică dintre respondenţii din localitatea respectivă. Posibil că aceasta se explică, în primul rînd, prin
influenţa modei contemporane asupra orientărilor axiologice ale personalităţii şi nu ca purtător al
etnicităţii. Versiunea despre influenţa populaţiei bulgare care locuieşte compact în raion şi în mediul
căreia culoarea neagră, în special în îmbrăcăminte, este una specific tradiţională, nu poate fi un argument
în acest sens, deoarece două grupe respondente de maturi nu au demonstrat faţă de negru o preferinţă
stabilă.

III. ÎN ÎNCHEIERE SÎNT PREZENTATE CONCLUZIILE PRINCIPALE ALE CERCETĂRII


În domeniul legislaţiei, ca şi alte state ale fostei URSS, Republica Moldova a făcut alegerea sa,
orientîndu-se spre construirea unui stat civil. Totuşi, construirea lui presupune un proces ling de formare
nu doar a legislaţiei funcţionale democratice, ci şi a condiţiilor pentru activitatea continuă a sistemului
instituţiilor de stat şi sociale, ale căror forţe sunt îndreptate spre asigurarea formării valorilor civice, a
susţinerii şi dezvoltării mişcării etnoculturale non-guvernamentale.
În sfera etnopolitică, în raioanele pruto-nistrene ale ţării pot fi evidenţiate convenţional trei etape.
Prima am numit-o „etapa de autoexprimare” (anii 80 mijlocul anilor 90 ai sec. XX). Acest timp se
caracterizează prin multe evenimente care mai continuă să influenţeze societatea moldovenească pînă în
prezent: Legea despre funcţionarea limbilor, conflictul militar cu Transnistria, tulburări în raioanele de sud
cu populaţie găgăuză. Etapa a doua, timpul „regîndirii, al conştientizării”(fiecare partid, fiecare mişcare
politică şi obştească şi, desigur, persoana aparte au conştientizat totuşi cele întîmplate în mod diferit).
Convenţional, acest proces începe odată cu venirea la putere a agrarienilor în februarie 1994 şi continuă
pînă în anul 2000. Etapa 2001-2005 poate fi numită „timpul dezgheţului”. În această perioadă se
atenuează problema funcţionării limbii de stat, devine mai loială atitudinea faţă de liba rusă şi limba
minorităţilor naţionale. Se dezvoltă activ baza legislativă în domeniul etnopoliticii prin Legea despre
minorităţile naţionale, Concepţia politicii naţionale ş.a.

29
În prezent, în republică funcţionează mai multe instituţii de stat a căror activitate are menirea de a
contribui la asigurarea intereselor cetăţenilor în realizarea drepturilor lor etnoculturale. Acestea sînt Biroul
de relaţii interetnice al Republicii Moldova, Centrul de etnologie din cadrul Institutului Patrimoniului
Cultural al AŞM (anterior – Institutul de cercetări interetnice al AŞM), care şi-a păstrat subdiviziunile
structurale, ce se ocupă de cercetarea problemelor de istorie, limbă şi cultură ale moldovenilor,
ucrainenilor, ruşilor, găgăuzilor, bulgarilor, evreilor, ţiganilor şi ale reprezentanţilor altor naţionalităţi care
locuiesc în ţara noastră. Tot aici menţionăm şi Centrul pentru drepturile omului în Republica Moldova ş.a.
În Raportul de bază despre situaţia în domeniul drepturilor omului în Republica Moldova se constată
că ţara a obţinut rezultate însemnate în sfera apărării drepturilor minorităţilor naţionale şi dispune de bază
legislativă care, în principiu, corespunde standardelor internaţionale, dar „problema constă în faptul că în
unele cazuri, mecanismele aplicării legilor sau nu sunt destul de dezvolate, sau nu lucrează deloc. Pe de
altă parte, nici un cadru legal, indiferent de gradul perfecţiunii lui, nu va putea înlocui şi garanta prietenia,
toleranţa etnică şi armonia relaţiilor interetnice în cazul în care comunităţile etnice vor fi slab informate
una despre alta, nu doresc apropierea, se izolează în mod artificial, au o atitudine dispreţuitoare faţă de
reprezentanţii altor naţionalităţi şi consideră naţionalitatea lor mai bună decît a altora, se învinuiesc unul
pe altul, nu se conştientizează pe sine ca parte indispensabilă a societăţii, refuză dialogul şi
compromisul”.7 6
Este clar că e vorba de Transnistria, în care, în anii situaţiei de conflict, a fost întocmită propria
legislaţie internă ce reglamentează inclusiv şi relaţiile de drept etnice şi relaţiile etnolingvistice. În
Republica Moldova, în prezent funcţionează realmente două baze legislative. Una pe malul drept şi alta pe
malul stîng al Nistrului, pe aceste două teritorii acţionează simbolica statală diferită (imnul, stema şi
drapelul). Diferite norme de educaţie civilă se predau în instituţiile de învăţămînt şi în rîndurile forţelor
armate. Pe ambele maluri ale Nistrului de acum a crescut o generaţie întreagă cu diferite viziuni şi valori.
În ultimii 15 ani, viaţa etnică a ucrainenilor din Moldova n-a stagnat. Evoluţia bazei normativ-juridice
pentru asigurarea drepturilor şi libertăţilor minorităţilor naţionale în Republica Moldova este un proces
concret. S-a creat sistemul etnojuridic de apărare de către stat a minorităţilor naţionale, inclusiv a
ucrainenilor, au fost deschise instituţii de învăţămînt în care se studiază limba ucraineană ca disciplină, s-a
format intelectualitatea etnică în persoana pedagogilor, pictorilor, a persoanelor publice, în măsură mai
mică a scriitorilor. Dar trebuie să constatăm totuşi că voinţa politică spre autoorganizare lasă de dorit.
Încă o concluzie importantă este următoarea: problema identificării politice a unei formaţiuni etnice
concrete, fie ucraineană, rusă sau bulgară, nu poate fi examinată în lipsa unei legături cu poitica civilă
generală. Pentru stat nu trebuie să fie cetăţeni de sortul întîi şi doi. De aceea sunt corecte recomandările
care şi-ai găsit reflectare în Raportul de bază despre situaţia în domeniul drepturilor omului în Republica
Moldova (vezi mai sus), în care, printre altele, se subliniază necesitatea unei monitorizări permanente a
respectării drepturilor reprezentanţilor minorităţilor naţionale şi a legislaţiei; a elaborării şi adoptării unor
măsuri legislative şi administrative concrete pentru asigurarea reprezentării respective a reprezentanţilor
minorităţilor naţionale în activitatea instituţiilor de stat şi în structurile administrării publice locale; crearea
condiţiilor din partea statului pentru studierea limbii de stat de către reprezentanţii minorităţilor naţionale
care pretind la funcţii publice; prezentarea de către liderii organizaţiilor sociale etnoculturale a unui raport
anual pentre aprecierea situaţiei minorităţilor naţionale şi a măsurilor pentru îmbunătăţirea ei; a atrage
atenţia asupra măsurilor pentru creşterea nivelului de cunoştinţe în domeniul drepturilor minorităţilor
naţionale ş.a. (P.76-78).
Perioada de transformare prezintă şi schimbarea unor stereotipuri create în procesul dezvoltării istorice
a ţinutului, specifice populaţiei locale în general. Pe parcursul unui timp îndelungat acest teritoriu s-a aflat
în dependenţă de state mai puternice, ceea ce a avut repercusiuni asupra mentalităţii populaţiei băştinaşe,
indiferent de naţionalitate. Toti aveau scopul să supravieţuiască, în primul rînd. De aceea ideea pe care voi
exprima-o în continuare poate să pară banală, la prima vedere, cu toate acestea, speranţa societăţii în
rezolvarea problemelor sringente din altă parte şi de sus necesită a fi revăzută. Este evident că aceasta nu
e un lucru de o singură zi, dar în aceasta şi constă problema, că anume generaţia care creşte în alte condiţii
trebuie să vadă o perspectivă pentru sine pe pămîntul Moldovei, să simtă grija statului în asigurarea atît a
necesităţilor de ordin etnocultural, cît şi a educaţiei civice.

6
Права национальных меньшинств // Базовый доклад о положении в области прав человека в Республике Молдова.
Кишинэу, 2003, С.71.
30
Trezeşte îngrijorare şi problema cetăţeniei duble. De exemplu, în Transnistria mai mult de 100 mii de
persoane sunt cetăţeni al Federaţiei Ruse.
În anul 2004 , după 13 ani de la adoptarea primei legi despre cetăţenie, conform datelor
recensămîntului, pentru prima dată a fost acumulată informaţia despre cetăţenie cu următorul conţinut:
cetăţenia Moldovei au avut 99,6 % din cetăţeni. La cetăţenii altor state se referă 6,5 mii persoane, fără
cetăţenie erau 5,4 mii de persoane. Cetăţenie dublă aveau 12,7 mii de persoane. Trebuie să presupunem că
acestea sunt doar datele oficiale. Mai mult de 300 mii de cetăţeni ai Moldovei, printre care sunt şi
ucraineni din republică, sunt cetăţeni al României vecine. Cauzele acestei situaţii sunt de natură ideologică
şi economică. De exemplu, majoritatea oamenilor care au primit cetăţenia română au făcut acest pas, în
primul rînd, din dorinţa de a-şi îmbunătăţi condiţiile de viaţă, sperînd în integrarea apropiată a României
în UE. În aşa fel, cauza subiectivă a lipsei de bani poate să dea naştere unei probleme mai ample la
nivelul statului – problema păstrării identităţii etnice şi, posibil, a celei statale.
Constatăm că în Moldova, în ultimii 16 ani poate fi evidenţiată o anumită dinamică în sfera mişcării
etnoculturale a populaţiei ucrainene din republică. Ea poate fi împărţită convenţional în trei perioade:
fierberea şi trezirea la viaţă, formarea (consolidarea) şi devenirea (afirmarea) şi, în sfîrşit,
conştientizarea şi aşteptarea. Prima perioadă începe în anul 1989 şi continuă pînă în anii 1993-1994,
cînd în procesul schimbărilor etnopolitice apar societăţile etnoculturale republicane (SCR). Din acest
timp începe o nouă perioadă în viaţa SCR, care poate fi continuată pînă la sfîrşitul anilor 90 – începutul
anului 2000. În acest timp are loc formarea, consolidarea şi devenirea, afirmarea mişcării etnoculturale
a ucrainenilor din raioanele Moldovei de pe malul drept al Nistrului, începînd cu două centre – Chişinău şi
Bălţi. O situaţie analogică se observă şi în Transnistria, unde centrele de bază ale renaşterii ucrainenilor
au devenit Rîbniţa, Dubăsari şi Tiraspol. Acest proces a decurs dificil şi într-o anumită măsură depindea
de legislaţia internă, pentru susţinerea minorităţilor naţionale, inclusiv a ucrainenilor. De aceea perioada a
treia (2001–2005) se caracterizează drept timpul afirmării legislative a drepturilor minorităţilor naţionale
în raioanele republicii din dreapta Nistrului, care poate fi numit figurativ- convenţional ca un timp al
conştientizării şi al aşteptării ( cu referire, în primul rînd, la intelectualitatea naţională şi la liderii
mişcării etnoculturale ucrainene). Ceea ce ne-a făcut să numim perioada respectivă „a conştientizării”
este faptul că în decursul acestui timp au fost adoptate mai multe legi importante pentru dezvoltarea
etnoculturală a reprezentanţilor minorităţilor naţionale, inclusiv a ucrainenilor. Mai întîi e vorba de „Legea
despre drepturile persoanelor care aparţin minorităţilor naţionale şi despre statutul juridic al organizaţiilor
lor” şi „Legea despre aprobarea Concepţiei poiliticii naţionale a Republicii Moldova”.
Caracterizînd dinamica procesului de transformare în construirea etnocivilă, trebuie să atragem atenţia
asupra unor momente importante:
- în procesul transformării valorilor sociale şi al creşterii rapide a rolului factorului etnic în viaţa
socială s-au activizat personalităţile pasionare care s-au inclus în procesul de renaştere
etnoculturală;
- mişcarea socială etnoculturală a fost o şcoală a democraţiei care trebuia învăţată din mers;
- în procesul construrii etnoculturale, institutul liderilor, inclusiv în interiorul unei grupe etnice, cea a
ucrainenilor, s-a mărit. Au devenit mai ample şi problemele de care se ocupau organizaţiile
etnoculturale ucrainene. În legătură cu aceasta, s-a mărit şi numărul acestor organizaţii,
reprezentanţa lor în teritoriu, cît şi numărul liderilor;
- devin mai active din punct de vedere etnopolitic mai multe organizaţii etnoculturale din republică,
insistîndu-se asupra includerii populaţiei ucrainene în rezolvarea problemelor de stat, a reprezentării
lor în organele de conducere a statului;
- trezeşte îngrijorare contactul insuficient al organizaţiilor etnoculturale de pe ambele maluri ale
Nistrului în legătură cu nerezolvarea problemei transnistrene;
- autorul admite că într-o societate polietnică, după cum este Republica Moldova, la o anumită etapă,
apariţia mai multor organizaţii etnoculturale care reprezintă interesele unei minorităţi naţionale (de
exemplu, 8 organizaţii ale ucrainenilor din raioanele Moldovei de pe malul drept al Nistrului,
acelaşi număr şi pentru ruşi, 11 ale ţiganilor, fiind vorba doar de organizaţii cu statut republican) a
fost şi o pîrghie activă pentru manipularea minorităţii naţionale respective în legătură cu faptul că
odată cu apariţia unui mare număr de organizaţii au apărut şi un număr mare de lideri care ei înşişi
puteau fi manipulaţi. Folosirea diversităţii etnoculturale a devenit un factor serios pe care, cu
timpul, a început să fie manipulat de forţe politice mai mult sau mai puţin serioase din ţară.
31
Pe de altă parte, existenţa mai multor organizaţii etnoculturale poate fi o mărturie că în procesul
dezvoltării – în cazul nostru, al mişcării etnoculturale ucrainene – s-au creat anumite sfere de activitate în
care fiecare dintre organizaţii şi-a găsit locul ei.
În procesul acivităţii mişcării etnoculturale a apărut o asemenea formă de colaborare colectivă şi de
coordonare a acţiunilor cum este congresul organizaţiilor etnoculturale ucrainene (respectiv, ruse ş.a.), în
raioanele Republicii Moldova de pe malul drept al Nistrului sau Uniunea organizaţiilor ucrainene în
numele lui A.But (în nerecunoscuta Transnistrie).
Includerea concomitentă a organizaţiilor etnoculturale în componenţa Consiliului Coordonator al
organizaţiilor etnoculturale ca organ consultativ de pe lîngă Departamentul (mai tîrziu Biroul) relaţiilor
interetnice din Moldova a constituit o şcoală a toleranţei şi a culturii politice. Acelaşi rol îl au şi
nenumăratele manifestări comune polietnice, cum sunt Festivalul etnocultural anual, Zilele scrisului şi
culturii slavone, sărbătoarea „Limba noastră” şi alte acţiuni care contribuie la educarea toleranţei, a
sentimentului de comunitate şi de înţelegere reciprocă. Tot aici trebuie să constatăm că comunitatea
ucrainenană din Transnistria de asemenea participă activ la sărbătorile petrecute în nerecunoscuta
Transnistrie (aceleaşi Zile ale scrisului şi culturii slavone), dar fără legătură cu ucrainenii din raioanele de
pe malul drept.
Cu toate acestea, trebuie să subliniem următoarele:
- organizaţiile etnoculturale constituie o părte indispensabilă a manifestării atitudinii civice a
populaţiei ucrainene;
- pe ambele maluri ale Nistrului mişcarea etnoculturală a ucrainenilor, ca şi a reprezentanţilor altor
grupuri etnice, este folosită de către putere pentru realizarea anumitor scopuri (agitaţia preelectorală,
propaganda pentru o hotărîre sau alta ş.a.). În acelaşi timp, constatăm că organizaţiile etnoculturale
ucrainene, ca, de altfel, şi alte structuri non-guvernamentale ce reprezintă interesele altor comuntăţi
etnice, pentru a-şi atinge scopurile, sunt nevoite să colaboreze cu structurile puterii şi cu organele de
stat – fiecare pe malul său de Nistru;
- în pofida sciziunii Republicii Moldova, organizaţiile etnoculturale ucrainene de pe ambele maluri
ale Nistrului s-au întîlnit cu aceleaşi probleme privind renaşterea limbii, culturii şi spiritualităţii
materne.
Cele expuse mai sus confirmă presupunerea noastră că pe parcursul evoluţiei mişcării etnoculturale în
Moldova se va lărgi cercul problemelor sociale şi concret naţionale abordate de acestea, dar, pe de altă
parte, se vor face încercări din partea unor puteri politice mai mult sau mai puţin importante de a
manipula şi a conduce minoritatea naţională respectivă. Noile condiţii ale relaţiilor sociale, în care s-au
format şi au activat organizaţiile etnoculturale, au evidenţiat rolul special al liderului mişcării
etnoculturale. De rînd cu calităţile de organizator, un rol importanr în activitatea socială îl are şi
capacităţile de antreprenor ale acestuia. Viaţa însăşi îi impune liderului aptitudini manageriale.
Presa de limbă ucraineană. Perioada de dezvoltare a mişcării ucrainene a fost determinată, în linii
mari, de condiţiile politice şi social-economice din Moldova în perioada de independenţă a ei. Acest timp
poate fi împărţit convenţional în 3 etape, fiecare dintre ele influenţînd tendinţele de dezvoltare a presei
periodice de limbă ucrainenană din ţinut:
1. perioada suveranizării, incluzînd proclamarea independenţei limbilor (31.08.1989), sciziunea
Moldovei în două părţi, tulburări ale maselor la sud, formarea şi dezvoltarea mişcărilor naţionale în
republică; aceasta a fost perioada apariţiei primelor instituţii de învăţămînt cu predarea în limba
ucraineană, timpul formării presei de limbă ucraineană pe ambele maluri ale Nistrului;
2. mijlocul anilor 90 – anul 2000 este perioada de răspîndire a valorilor naţionale în rîndul
reprezentanţilor minorităţile naţionale. Aceştia au fost anii în care s-a lărgit cercul de organizaţii
etnoculturale, cuprinzînd persoane din teritoriu, anii aderării Republicii Moldova la un şir de acte
internaţionale normative de drept, ce se refereau la drepturile minorităţilor naţionale şi la
funcţionarea limbiilor acestora, perioada păstrării încordării dintre cele două maluri ale Nistrului.
La nivelul relaţiilor internaţionale se observă o activizare a lucrului organizaţiilor internaţionale,
acreditate în Republica Moldova, cu societăţile etnoculturale, se formează şi se perfecţionează
sistemul de predare a limbii ucrainene, în Republica Moldova apar primele manuale în limba
ucraineană, scrise de savanţi şi de profesori-practicieni. Concomitent se micşorează regularitatea
apariţiei ziarelor de limbă ucraineană în raioanele Republicii Moldova din dreapta Nistrului. În

32
Transnistria continuă să apară regulat ziarul «Гомiн», finanţat de Sovietul Suprem al
nerecunoscutei RMN;
3. Anul 2000 – pînă în prezent este timpul venirii la putere a PCRM, al orientării spre dezvoltarea
societăţii polietnice; continuă elaborarea bazei juridice îndreptată spre asigurarea dezvoltării
societăţii polietnice (elaborarea şi adoptarea Concepţiei politicii naţionale a Republicii Moldova),
continuă studierea legislaţiei internaţionale în domeniul relaţiilor naţionale (discutarea
mecanismelor de aderare la „Carta Europeană a limbilor regionale şi limbilor minorităţilor
naţionale”); păstrarea situaţiei încordate dintre cele două maluri ale Nistrului. Se activează lucrul
ambasadelor acreditate în republica Moldova în susţinerea reprezentanţilor diasporei lor. Centrul de
presă periodică în limba ucraineană se schimbă în capitale de nord a Republicii Moldova - oraşul
Bălţi. Presa de limbă ucraineană din Moldova continuă să rămînă puţin accesibilă. În Transnistria
continuă să apară regulat ziarul «Гомiн».
Despre concepţia ziarului poate spune mult articolul de fond de pe prima pagină , ca articol de
actualitate. El arată clar orientarea ziarului, nivelul lui de toleranţă, atragerea unor personalităţi cunoscute
în realizarea politicii editoriale a ziarului, precum şi prerogativele valorice ale editorului. În teză sînt
prezentate cele mai importante direcţii care au influenţat asupra dinamicii identităţii grupului etnosocial
investigat. Printre ele vom numi articolele în care se abordează probleme de limbă, istorie şi cultură
tradiţională a poporului. O influenţă anume asupra mobilizării etnice şi civice a cititorului îl are materialul
ilustrativ. Filologii afirmă că poţi cunoaşte cu adevărat limba, cînd înţelegi umorul în limba pe care o
studiezi. Influenţa umorului naţional ca parte a coloritului etnic este o temă puţin cercetată, dar faptul
influenţei umorului asupra lumii emoţionale şi, prin urmare, a celei axiologice a cititorului este bine
cunoscut. De aceea autorul consideră că umorul etnic are un rol deosebit în mobilizarea personalităţii.
Literatura artistică ca mod de păstrare a valorilor etnice şi de formare a toleranţei. Menţionăm
că literatura locală, regională este, în multe privinţe, conservativă, fiind îndreptată spre societatea
tradiţională, spre trecut. Munca grea a ţăranului, satul natal, gingăşia mamei şi autoritatea tatălui,
dragostea faţă de plaiul natal, de femeie, de tradiţiile populare – acesta este spectrul temelor despre care
scriu literaţii ucraineni din Moldova.
Pe autorii contemporani îi uneşte încă o trăsătură comună: practic toţi scriitorii care activează azi,
reprezentanţi ai popoarelor moldovenesc, bulgar, găgăuz, ucrainean, reprezintă, în principiu, elita de
creaţie din prima generaţie.
Aceste valori comune constituie liantul dintre diferite popoare care locuiesc în Moldova.
Materialele analizate ne permit să evidenţiem dintre speciile literare schiţa, ca una dintre cele mai
obiective specii, prin care se poate transmite cititorului informaţia etnografică.
Cercetarea creaţiei poetice a scriitorilor din secolele XIX-XX , de asemenea, ne permit să apreciem
poezia ca una din speciile literare cele mai mobile, în stare să păstreze şi să transmită valorile etnice,
civice şi politice, chiar şi în lipsa unui amplu proces literar. Mai ales creşte rolul poeziei în perioada de
tranziţie, în perioade de transfotmări politice şi etnice.
O mare importanţă în formarea valorilor etnice şi civice îl are personalitatea celui care scrie, reflectarea
obiectivă a realităţii, a destinului poporului său şi al poporului vecin.
Reieşind din cele expuse, autorul constată că ipoteza sa că operele artistice despre ucrainenii din
Moldova prezintă o pîrghie esenţială în mobilizarea etnică şi civică, capabilă să joace un rol important în
viaţa comunităţii ucrainene contemporane din Moldova, dar nerealizată deocamdată suficient la
momentul actual, s-a confirmat pe parcursul cercetării.
Rezultatele investigaţiilor etnosociologice ne permit să afirmăm că la ucrainenii din Moldova limba
ucraineană se păstrează ca un determinant etnic constant.
Este important şi faptul că în anumite situaţii istorice identitatea etnică este legată nu atît de utilizarea
reală a limbii de către toţi reprezentanţii etnosului, cît de rolul ei simbolic în procesele de formare a
sentimentului de rudenie şi de diferenţiere între grupuri. Aceasta este mai important în mediul în care
locuiesc în număr mic reprezentanţii unui grup etnic. În acest context, prezintă interes preferinţele referitor
la statutul limbii materne, expuse în cadrul sondajului de către respondenţi. Majoritatea dintre ei (70,7 %)
şi-a exprimat părerea că limba ucrainenană trebuie să aibă un anumit statut, de exemplu, de limbă cu
statut special în localităţile în care reprezentanţii naţionalităţii ucrainene locuiesc compact.
O importanţă mare acordă respondenţii utilizării limbii materne în familie: 60,55 % din cei intervievaţi
consideră ucraineana limbă maternă, 14,17 % - limba rusă şi 7,41 % - limbile ucraineană şi rusă.
33
Datele primite vorbesc despre sentimentul socializării destul de dezvoltat al respondenţilor.
Răspunsurile se structurează consecvent în schemă - de la global (social) la personal (particular), ceea ce
în sociologie se numeşte nivelul de dezvoltare al orientărilor axiologice sociale ca o conştiinţă naţională de
grup.
În contextul studierii orientărilor axiologice ale poporului care trăieşte în afara Patriei etnice, este
interesant să observăm care sunt concepţiile respondenţilor despre un asemenea marker al conştiinţei
numit „A doua Patrie”. Majoritatea respondenţilor (eşantionul reprezentativ şi studenţii) din raioanele
republicii de pe malul drept al Nistrului consideră patria lor doar Moldova ( respectiv – 49, 60 % şi 55, 56
% ). O parte semnificativă – respectiv 39,29 % şi 37,91 % - au numit Ucraina cea de-a doua Patrie.
Sunt demonstrative unele date ale recensămîntului din anul 2004 din raioanele pruto-nistrene ale
Moldovei, ce caracterizează starea identităţii civice. Astfel, din 3 383 332 persoane 3 371 082 (99, 6
%) sunt cetăţeni ai Republicii Moldova. După datele ambasadei Ucrainei în Republica Moldova (
„Независимая Молдова» din 26 octombrie 2004 ) în republică locuiesc aproape 40 000 cetăţeni ai
Ucrainei.
Atrage atenţia auto- şi heterostereotipurile ucrainenilor. Referitor la autostereotipurile răspîndite
printre populaţia ucraineană, trebuie să menţionăm că ele sunt stabil pozitive. Aceasta demonstrează
indirect şi despre identitatea etnică stabilă a majorităţii absolute a partricipanţilor la sondaj. În ceea ce
priveşte heterostereotipurile, conform rezultatelor sondajului general, moldovenii au primit de la
ucraineni o notă bună, iar în calitate de primă trăsătură pozitivă este evidenţiată „dragostea de muncă” –
34,30 %.
Bazîndu-ne pe documentele şi materialele analizate, constatăm că în Republica Moldova se observă un
tablou divers şi pe mai multe niveluri al identificării etnice, lingvistice şi chiar civice. De asemenea, este
evident că în Moldova factorii etnici şi regionali prevalează considerabil asupra celor civili şi de stat, fapt
despre care mărturisesc şi rezultatele cercetărilor etnosociologice.
În încheiere subliniem că problema identităţii etnice şi civice în societatea polietnică necesită o atenţie
deosebită şi o interpretare ştiinţifică complexă.

IV. CERCETĂRILE ÎNTREPRINSE ÎN TEZĂ AU PERMIS FORMULAREA UNOR


PRINCIPII CU CARACTER DE RECOMANDARE
O atenţie deosebită necesită perfecţionarea permanentă a bazei legislative a republicii, în scopul
democratizării continue a comunităţii din Moldova, îndreptată spre valorile europene. Într-o continuă
perfecţionare ar trebui să fie, de asemenea, şi baza legislativă îndreptată spre întărirea relaţiilor naţionale,
a moştenirii culturale a reprezentanţilor diferitor grupuri etnosociale care locuiesc în ţară, inclusiv a
ucrainenilor.
În scopul optimizării factorilor etnici şi civici, în comunitatea din Moldova este necesar, ţinînd seama
de situaţia creată în republică, să fie create condiţii pentru continuarea procesului de tratative cu
nerecunoscuta RMN, pentru care trebuie să fie examinate toate variantele de reconstruire a statului
dezmembrat.
Valorile civice sînt legate nemijlocit de interesele etnice ale reprezentanţilor diferitor grupuri etnice şi
lingvistice. Formarea acestor valori pezintă un poces îndelungat care se va manifesta productiv doar la
generaţiile viitoare. O atenţie deosebită impune şi educaţia civică. În procesul activităţii planificate în
această direcţie minorităţile naţionale, împreună cu etnosul de bază al republicii sînt capabile să formeze o
naţiune politică.
De aceea, de rînd cu procesle fireşti ale dezvoltării etnice, în perioada de transformare o răspîndire
deosebită capătă construirea dezvoltarii organismelor etnosociale.
Se impune importantţa rezolvării conceptuale a problemei interetnice. Rămîne a fi actuală şi găsirea
unei formule de compromis în interacţiunea lingvistică. Este necesar să fie susţinută dezvoltarea culturilor
şi limbilor minorităţilor naţionale şi ale popoarelor mici. O caracteristică a vieţii etnopolitice
contemporane din Europa este orientarea ei spre păstrarea şi dezvoltarea minorităţilor naţionale, a culturii
şi limbii lor. De aceea se manifestă un interes permanent asupra acestei probleme în ţările noilor
democraţii, asupra cărora, în anii transformărilor, ţările occidentale au influenţat activ prin ideologia lor,
aducînd în comunitatea postsovietică atît idei progresive ce vizează dezvoltarea ei, cît şi maladii sociale,
care, practic, erau necunoscute pînă atunci. Reieşind din Legislaţia europeană, se poate concluziona:
nimeni nu intenţionează să constrîngă minorităţile naţionale, acest principiu se referă şi la ţările noilor
34
democraţii. Dar minorităţile naţionale, la rîndul lor, trebuie să respecte legile ţărilor în care locuiec, să
cunoască limba şi să respecte cultura etnosului majoritar.
Normalizarea vieţii social-economice, de asemenea, va constitui un stimulent suplimentar pentru
învăţarea limbii de stat. Întărirea economiei va înceta migraţia forţei de muncă (care a crescut pînă la
cote foarte mari), limitînd astfel dispersarea etnopolitică a populaţiei şi concentrînd atenţia asupra limbii
de stat ca un aspect economic convenabil.
Este necesară umanizarea învăţămîntului. Cetăţenii Repblicii Moldova de diferite naţionalităţi trebuie să
ştie mai multe unul despre altul, de aceea în instituţiile de învăţămînt e necesar să fie introdusă o disciplină
obligatorie – „Studiul spaţiului cultural tradiţional al etnosului/ al unei grupe etnice” (narodovedenie).
O atenţie deosebită impune şi creşterea culturii juridice a cetăţenilor, atît al etnosului majoritar, cît şi
al reprezentanţilor minorităţilor naţionale, în primul rînd, al persoanelor cu funcţii administartive în
teritoriu. Aceasta va contribui la reducerea nihilismului juridic şi a atitudinii dispreţuitoare faţă de lege,
asupra cărui fapt atenţionează juriştii Realizarea acestor sarcini primordiale va contribui, în mare măsură,
la mobilizarea comunităţii civile a Moldovei, va asigura dezvoltarea dinamică a factorului etnic în mediul
etnocultural al statutului polietnic.
Avînd în vedere rolul important al cuvîntului scris în păstrarea valorilor etnoculturale de către
reprezentanţii minorităţilor naţionale, ca şi rolul educativ civic şi patriotic al presei, considerăm că:
- de mult timp se impune necesitatea de a studia experienţa internaţională, inclusiv şi a ţărilor-
partenere (România, Ucraina, Rusia, SUA ş.a.), în privinţa finanţării ediţiilor periodice ale celor mai
numeroase grupuri ernice;
- crearea, cu finanţare din buget, a unui organ de presă (revistă) a minorităţilor naţionale din
Republica Moldova ar fi o pîrghie suplimentară în educarea ideologică a cetăţenilor, ar contribui la
întărirea toleranţei şi a înţelegerii reciproce dintre reprezentanţii diferitor naţionalităţi. Avînd în
vedere situaţia economică complicată din ţară,pot fi variante de finanţare parţială a ediţiilor
periodice ale minorităţilor naţionale de către bugetul republican şi cele din teritoriu (în localităţile
cu populaţie compactă), cu participarea, prin cotă-parte, în activitatea editorială a mijloacelor
bugetare şi mijloacelor organizaţiilor etnoculturale ;
- odată cu dezvoltarea informatizării, în viaţa societăţii contemporane creşte efectul lucrului
mobilizator pe care îl poate realiza mass-media, inclusiv mobilizarea valorilor etnice şi a celor
civice;
- de renaşterea etnoculturală se ocupă presa de limbă ucraineană în raioanele republicii de pe malul
drept al Nistrului şi în Transnistria. Tototadă, ediţiile de limbă ucraineană care apar în Moldova
prezintă informaţii despre ucrainenii din Transnistria, ca în mijlocul unei părţi al poporului din
Moldova. În alt fel este prezentată informaţia în ediţia ucraineană din nerecunoscuta RMN -
«Гомiн», ceea ce, în ultimă instanţă, contribuie la formarea diferitor identităţi civile la ucrainenii de
pe malul drept şi de pe malul stîng al Nistrului.
Avînd în vedere nivelul existent de civilizaţie culturală contemporană al locuitorilor republicii,
considerăm literatura ca un factori important de educaţie, capabil să influenţeze asupra formării şi întăririi
valorilor etnice şi a celor civice.
În legătură cu exprimarea într-o măsură mică a procesului literar în limba ucraineană în republică,
Moldova are nevoie astăzi de susţinerea Ucrainei, în orice caz, la prima etapă. Totodată, trebuie să
evidenţiem că afluxul de literatură din Ucraina este în măsură să activizeze valorile etnice ale poporului
studiat. Problema valorilor civice este mai complicat – în acest sens, poziţia cetăţenească se va forma la
cititor pe baza atitudinii axiologice faţă de metropolă. A forma sentimentele patriotice la cei din diasporă
este, de asemenea, important, dar ucrainenii despre care se vorbeşte în monografia respectivă, trăiesc în
afara hotarelor Ucrainei şi, prin urmare, au nevoie de susţinere ideologică, îndreptată spre ridicarea
conştiinţei civice a lor ca cetăţeni ai Republicii Moldova (problema se complică în legătură cu
dezmembrarea republicii). O importanţă anume are şi alt aspect al problemei – cît de repede va începe să
se dezvolte procesul literar în limba ucraineană.
Totalurile sondajului etnosociologic denotă dispoziţia optimistă a ucrainenilor în ceea ce priveşte
perspectiva dezvoltării naţional-culturale, respectiv: 68, 76 %, 13, 53 %, 17, 71 %. O situaţie analogică s-a
creat, după totalurile sondajului-pilot, în raioanele de pe malul stîng: respectiv 61, 68 %, 4,67 % şi 33,64
%. Populaţia ucraineană a demonstrat, de asemenea, toleranţă faţă de reprezentanţii altor naţionalităţi

35
care locuiesc în Moldova. Aceşti indici optimişti ar trebui să fie luaţi în vedere şi în continuare să fie
monitorizaţi.
Pe ambele maluri ale Nistrului a răsunat clar neliniştea respondenţilor-ucraineni despre pacea etnică în
ţară, totodată ei şi-au exprimat părerea despre posibilitatea unui conflict de natură etnică în Moldova
Acesta este un indice alarmant, care demonstrează că liniştea şi echilibrul, după cataclismul de la
începutul anilor 90, încă nu s-a întronat.

V. Ideile principale ale tezei sunt expuse în următoarele publicaţii:

Monografii:
1. Степанов В. П. Труды по этнографии народов Бессарабии XIX – начала ХХ вв. Кишинэу,
«Pontos», 2001. 263 с.
2. Тельнов Н. П., Степанов В. П. Руссев Н. Д., Рабинович Р. А. «И… разошлись славяне по
земле». Кишинев, «Business-Еlita», 2002. 240 с.
3. Степанов В. П. Развитие этногосударственного законотворчества в Республике Молдова
(1989-2005) и деятельность государственных учреждений в деле защиты прав и свобод
национальных меньшинств (на примере украинского населения)// Revista de etnologie şi
culturologie. Vol 1. Chişinău. 2006. P.8-110 (9,8 а. л.)
4. Степанов В. П. Украинцы Республики Молдова. Влияние этногосударственного
законотворчества, госучреждений и ведомств, этнокультурной среды на сохранение и
развитие идентичности. Очерки трансформационного периода (1989 – 2005 гг.). Кишинев,
«Business-Еlita», 2007. 713 с.

Articole în reviste ştiinţifice şi în culegeri


1. Степанов В. П. Шабашов А.В. Егор Шевельов. ( на укр. яз)//Неопалима купина. Історичний
журнал. Кіїв, “Генеза” №5-6, 1995 С. 233-242
2. Степанов В. П. Надгробни памятници от гробището на с. Кирнички, Одеска обл. (на болг.
яз) // Българска етнология, година XXIV, 1998, книга 3-4. С.124-130 (coautor Петренко М.)
3. Степанов В. П. Проблемы эволюции этнического самосознания украинского населения Пруто-
Днестровского междуречья // Ежегодник Института межэтнических исследований Академии
наук Республики Молдова. Т. 1. Кишинэу, 2000. С. 52 – 56.
4. Степанов В. П. Уличи и тиверцы // Русский альбом. Вып. 2. Кишинев, 2001. С. 48-55.
5. Степанов В. П., Тельнов Н. П.Тиверцы и уличи: данные археологов и споры историков //
Вестник славянского университета. Вып. 7. Кишинев, 2001. С. 22 – 37.
6. Степанов В. П. Стереотипизация сознания и анекдоты на этническую тему // Вестник
славянского университета. Вып. 10. Кишинев, 2003. С. 76-96.
7. Степанов В. П. Традицонно-бытовая культура украинцев Молдовы в творчестве писателей XIX
– XX вв. (к постановке проблемы) // Ежегодник Института межэтнических исследований
Академии наук Республики Молдова. Т. 2. Кишинэу, 2003. С. 82-88.
8. Степанов В. П. Анекдот в русскоязычном пространстве (к вопросу о стереотипизации сознания
посредством анекдотов на этническую тему)// Русский альбом. Кишинев. Вып. 10/11., 2003. С.
90-102.
9. Stepanov V. Departamentul Relaţii Interetnice şi Institutul de Cercetări Interetnice: tradiţii în
colaborare // Departamentul Relaţii Interetnice al Republicii Moldova. Chişinău «Cartea Moldovei»,
2003. P. 33-35.
10. Степанов В. П. Департамент межэтнических отношений и Институт межэтнических
исследований: традиции взаимодействия // Departamentul Relaţii Interetnice al Republicii
Moldova. Chişinău «Cartea Moldovei», 2003. С. 37-39.
11. Степанов В. П. Жилищно-хозяйственный комплекс бессарабских украинцев XIХ – начала
ХХ вв. (межэтнические ваимовлияния и специфика)// Питання стародавньої та
середньовічної історії, археології етнології: сбірник наукових праць/ Черновицький
національний університет ім. Ю. Федьковича кафедра етнології, античної та
середньовічної історії. Черновці: Прут, 2004. Т. 1(17). С.165-171.

36
12. Stepanov V., Golovina A., Botin T. Ştefan cel Mare şi Sfânt – simbolul al statalităţii Republicii
Moldova // Departamentul Relaţii Interetnice al Republicii Moldova. Chişinău, „Baştina-RADOS”.
2004.
13. Stepanov V. Das Problem der intrerethnischen Perzeptionin einer multiethnischen Gesellschaft
(am Beispiel der nördlichen Regionen der Repablik Moldova) (на нем. яз)//Modell einer
Regionalpartnerschaft. Kärnten-Czernowitz, 2002. P. 178-181. 5
14. Ştefan cel Mare şi Sfînt – simbolul al statalităţii Republicii Moldova.
Departamentul Relaţii Interetnice al Republicii Moldova. Chişinău. «Baştina- RADOG».
2004.(в соавторстве: А. Golovina, T. Botin).
15. Монография Боршевского А.П. «Основные права и свободы граждан ведущих
демократических странах мира и в Молдове». Кишинев, 2004. 261 с.// Закон и
жизнь, № 12 (157), декабрь, 2004. C. 54-55 (coautorПолянский М. )
16. Очерки семейной обрядности жителей села Мусаит (на основе полевых материалов) // Revista
de etnografie, № 1. Chişinău, 2005. C. 223-251.
17. Роль художественной литературы в формировании и сохранении этнических ценностей и
чувства толерантності// Этнографические исследования в Республике Молдова (история и
современность) / Академия Наук Республики Молдова. Институт Археологии и Этнографии.
Chişinău, Business-Elita, 2006. C. 412-467.
18. Роль художественной литературы в формировании и сохранении этнических ценностей и
чувства толерантности // Этнографические исследования в Республике Молдова (история и
современность) / Академия наук Республики Молдова. Институт Археологии и Этнографии.
Chişinău, «Business-Elita», 2006. C. 412-467.
19. Свадебная обрядность жителей с. Мусаит// Вестник Славянского университета. Научно-
методологический журнал. Вып. 12. Кишинев, 2006. С. 66-85.
20. Этноним и политоним «молдаване» в условиях трансформирующейся Молдовы// Курсом
развивающейся Молдовы. Т. 2. Материалы 2-го Российско-молдавского симпозиума
«Трансформационные процессы в Республике Молдова. Постсоветский период», посвященного
проблеме «Адоптация культуры и культура адоптации», 20-21 апреля 2007 г. г. Комрат.
Кишинев, 2007- C. 217-245.
21. Полиэтническая Молдова// Наука и общество. Рецензированный сборник научных трудов.
Кишинев, «Paragon».2007. С. 123-135.
21. Языковое многообразие в Республике Молдова // Academos. Revista de Ştiinţă, Inovare, Cultură
şi Artă. Nr. 4 (8), 2007. P. 33-38.
22. Проблема збереження етнічних і громадських цінностей в учбових закладах полі етнічної
Республіки Молдова трансформаційного періоду (на прикладі українського населення)//
Лукомор’я. Археологія, етнологія, історія північно-західного Причерномор’я. Вип. 1. Одеса,
„Паллада” 2007. С. 92-108.
23. Этнокультурные аспекты историографии древних славян в Поднестровье// Revista de Etnologie
şi culturologie. Кишинев, «Business-Еlita», 2007. vol. II. С. 37 – 46. (в соавторстве с Н.
Тельновым).
24. Украинцы Бессарабии анализ историографии традиционно-бытовой культуры в XIX –
начале XX вв.)// Pergament. Nr. 10, 2007.
25. Этнополитические стереотипы формируемые посредством анекдота // MOLDOSCOPIE
(Probleme de analiza politica), nr. 2, XLI, 2008).
26. Этногосударственное законотворчество в Республике Молдова в годы
независимости//MOLDOSCOPIE (Probleme de analiza politica), nr.4 (XLIII), 2008.
27.Этнополитические процессы в молдавском постсоветском сообществе //Revista de
istorie a Moldovei 2(74) 2008. P. 114-125.
28. Из истории обычного права украинцев Молдовы// Revista de istorie a Moldovei 3(75)
2008.
29. Благотворительный Фонд украинских художников и мастеров декоративно-
прикладного искусства „Renaştere – Відродження” Республики Молдова// Arta. Arte
vizuale Nr. 3, 2008. P.155-160.

37
Referate şi comunicări ştiinţifice la conferinţe internaţionale şi republicane
1. Традиційно-побутова культура українців Бессарабії на сторінках Кишинівських Єпархіальних
відомостей (на укр. яз) // 2-й міжнародний конгрес україністів. Доклади и повідомлення.
Історіографія українознавства етнологія, культура. Львів 1994. С. 249-252.
2. Культурные взаимовлияния в среде украинского населения Молдовы: история и перспективы //
Этническая мобилизация и межэтническая интеграция. М., 1999. С. 214-217.
3. Изучение проблем национальных меньшинств как фактор интеграции народа Республики
Молдова // Cоnvenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale: mecanismul de implementar.
Materialele seminarului internaţional. Chişinău, Comrat, Bălţi, 9-11 noiembrie 1999. Chişinău, 2000.
С. 106-112. (в соавторстве с Червенковым Н. Н.).
4. Механизмы регулирования проблем национальных меньшинств в полиэтническом обществе //
Cоnvenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale: mecanismul de implementar. Materialele
seminarului internaţional. Chişinău. Comrat. Bălţi, 9-11 noiembrie 1999. Chişinău. 2000 С. 132-140.
5. Механизмы регулирования проблем национальных меньшинств в полиэтническом обществе //
Cоnvenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale: mecanismul de implementarе. Materialele
seminarului internaţional. Chişinău, Comrat, Bălţi, 9-11 noiembrie 1999. Chişinău, 2000. С. 132-140.
6. Проблема этнической и гражданской идентичности сообщества Молдовы // Procesele
integraţioniste din Republica Moldova: elaborarea strategiei naţionale. Materialele conferinţei
internaţionale. Martie 2000. Chişinău, 2000. C. 87-97.
7. Проблема сохранения инонационального населения в условиях национального меньшинства в
Республике Молдова: по результатам этносоциолингвистического исследования украинского
населения с. Мусаит Тараклийского уезда // Moldova între est şi vest: identitatea naţională şi
orientarea europeană, 28 octombrie – 1 noiembrie 2001. Chişinău, «Captes», 2001. Р. 205-217.
8. Национальная идентичность и языковые предпочтения в межэтническом диалоге: по
материалам этносоциологического опроса в Республике Молдова // Мinorităţile naţionale şi
relaţii interetnice: tradiţia europeană şi expirienţa noilor democraţii pentru Moldova. Materialele
simpoziului internaţional 28-29 iunie 2002. Iaşi, «Pan Europe», 2002. C.143-157.
9. Проблеми національної ідентичності українців Молдови // Украина-Молдова: историческое
наследие и перспективы развития сотрудничества. Материалы научно-практической
конференции с международным участием, 26-27 июля 2002. Одесса, 2003. С. 109-121.
10. Динамика гражданской и этнической идентичности в современной Молдове // Национальные
образы мира: единство – разнообразие – справедливость (Материалы Международной научно-
практической конференции) 22-23 октября 2003 г., Кишинев. Кишинев, «Бізнес-Элита», 2003.
С. 254-269.
11. Поняття „чужий” в уявленях молдаван Півночі Бессарабіі. (на украинском языке) //
Єврорегіони: потенціал міжетнічної гармонізації. Збірка наукових праць. Матеріали
міжнародній науковій конференції, 17-18 квітня 2003 р. Чернівці, «Букрек», 2004. С. 167-180.
12. Проблема межэтнического восприятия в полиэтническом обществе (на примере северных
регионов Республики Молдова) (на русском и молдавском языках) // Етнічні взаємини на
території Євро регіону «Верхній Прут». Міжнародна наукова наукова конференція 8-9 червня
2001 р. Чернівці, «Букрек», 2004. С. 359-380.
13. Образ этнического чужого в русском анекдоте и в сатирических карикатурах современной
периодики Молдовы // Славянские чтения. Вып. 2. Материалы научно-теоретической
конференции. Кишинев, 2004. С. 61-76.
14. Восточнославянское население Молдовы XIV–XVIII вв. // Славянские чтения. Вып. 3.
Материалы научно-теоретической конференции. Кишинев, 2005. С. 97-107.
15. Общественное и этническое в формировании ценностей в сообществе трансфомирующейся
Молдовы // Формирование личности в условиях социальных перемен. Материалы
межвузовской научно-практической конференции. Кишинев, «Valinex», 2006. С. 73-81.
16. Этническая и гражданская мобилизация на страницах украиноязычной прессы в Республике
Молдова // Republica Moldova – Casa noastră Comună. Materialele conferinţei republicane
ştiinţifico-practice. Chişinău, «Business-Elita», 21 august 2006. Culegere lucrări ştiinţifice. P. 137-
149.

38
17. Работа благотворительного фонда украинских художников и мастеров декоративно-
прикладного искусства «Renaştere – Відродження» по сохранению этнической и формированию
гражданской идентичности украинцев Молдовы // Славянские чтения. Вып. 4. Материалы
научно-теоретической конференции. Кишинев, 2007. С. 60-64.
18. Традиционные занятия и промыслы украинско/русинского населения Бессарабии и
Левобережного Поднестровья в трудах авторов XIX – XX вв. Diversitatea expresiilor culturale ale
habitatului tradiţional. Cjnferinţa internaţională 2-4 august, Chişinău „Cartdidact”, 2007. P. 284-294
19. Проблема ксенофобии в городах Республики Молдова // Материалы международной
конференции «Города Молдовы за гражданскую солидарность, межнациональное согласие и
устойчивое развитие», 29-30 января 2008 г., г. Бельцы..

ADNOTARE

la teza pentru obţinerea titlului ştiinţific


de doctor habilitat în ştiinţe istorice
„UCRAINENII DIN MOLDOVA:
DINAMICA IDENTITĂŢIl ETNICE ŞI CIVICE
(anii 1989 – 2005)”,
executată de Veaceslav Stepanov
la specialitatea 07.00.07 – Etnologie, antropologie culturală şi istorică

În teză este investigată dezvoltarea identităţii etnice şi civice a ucrainenilor din Republica
Moldova, care locuiesc în condiţiile mediului aloetnic. În baza studierii legislaţiei în vigoare, autorul
urmăreşte dinamica procesului legislativ intern din ţară, precum şi dezvoltarea sistemului instituţiilor de
stat şi sociale privind asigurarea intereselor minorităţilor etnice, cum ar fi activitatea Biroului de Relaţii
Interetnice al Republicii Moldova, a Institutului de Cercetări Interetnice al Academiei de Ştiinţe a
Moldovei, a organizaţiilor sociale ucrainene.
În lucrare se realizează analiza operelor scriitorilor care au reflectat în creaţiile lor trăsăturile
caracterului naţional al ucrainenilor, precum şi o analiză a presei periodice de limbă ucraineană din
Moldova. Autorul concluzionează că influenţa cuvântului scris în limba ucraineană sau cu referire la
ucraineni este foarte mare asupra procesului de mobilizare a identităţii etnice. De asemenea, se acordă
atenţie influenţei creaţiei populare asupra formării principiilor axiologice în societatea contemporană.
Analiza rezultatelor sondajului etnosociologic, prezentate în aceeaşi monografie, permite
constatarea că identitatea etnică în mediul populaţiei ucrainene din Republica Moldova prevalează asupra
identităţii civile, factorul regional avînd un rol important în sistemul de valori al populaţiei în perioada de
transformare.

Cuvinte-cheie: identitate, identitate etnică şi civică, minoritate etnică în condiţiile unui mediu
aloetnic, politica statului în domeniul relaţiilor interetnice.

39
ANNOTATION

to the thesis for a Doctor's degree of Historical sciences


“MOLDOVAN UKRAINIANS:
THE DYNAMICS OF ETHNIC AND CIVIL IDENTITIES
(1989-2005)”
executed by Veaceslav Stepanov,
specialty: 07.00.07 – Ethnology, Cultural and Historical Anthropology

The dissertation contains the investigation in the development of ethnic and civil identity of
Moldovan Ukrainians residing in other ethnic environments. On the basis of the analysis of the acting
legislation, the author investigates the dynamics of the internal law-making in the republic, development
of the system of state and public institutions providing the interests of national minorities in multiethnic
Moldova (the Bureau of Interethnic Relations in the Republic of Moldova, the Institute of Interethnic
Relations, Ukrainian NGOs).
The analysis of creative works of poets and writers reflecting Ukrainians’ national character is
given in the dissertation. The periodicals in Ukrainian being published in Moldova are considered. The
author concludes that there is serious influence of printed media in Ukrainian or about Ukrainians on the
ethnic identity consolidation. Also, the attention to the influence to the folk tradition on the consolidation
of the values in the modern society is given.
The analysis of the results of the ethno-sociological poll given in the dissertation lets us state that
the ethnic identity in the environment of the Moldovan Ukrainian population prevails over civil identity
with the regional factor taking a great part in the system of values of the population in transition period.

Key words: identity, ethnic and civil identity, national minority residing in other ethnic
environments, ethnopolitics in the interethnic relations.

40
АННОТАЦИЯ

на диссертацию Вячеслава Степанова


«УКРАИНЦЫ МОЛДОВЫ:
ДИНАМИКА ЭТНИЧЕСКОЙ И ГРАЖДАНСКОЙ ИДЕНТИЧНОСТЕЙ
(1989–2005 гг.)»
на соискание ученой степени доктора хабилитат истории
по специальности 07.00.07 – этнология, культурная и историческая антропология

В диссертационном исследовании рассматривается развитие этнической и гражданской


идентичности украинцев Молдовы, проживающих в условиях иноэтничного окружения. На основе
анализа действующего законодательства автор рассматривает динамику внутреннего
законотворчества в республике, развитие системы государственных и общественных институтов,
касательно обеспечения интересов национальных меньшинств в полиэтнической Молдове (Бюро
межэтнических отношений Республики Молдова, Института межэтнических исследований,
общественных организаций украинцев).
В диссертации представлен анализ творчества поэтов и писателей, отразивших черты
национального характера украинцев, исследуется периодическая печать на украинском языке,
выходящая в Молдове. Автор приходит к выводу о серьезном влиянии на мобилизацию этнической
идентичности печатного слова на украинском языке или об украинцах. Также обращается
внимание на влияние народного творчества на формирование ценностных установок в
современном сообществе.
Анализ результатов этносоциологического опроса, представленный в диссертации,
позволяет утверждать, что этническая идентичность в среде украинского населения Республики
Молдова, превалирует над гражданской, немалое значение в системе ценностей населения
трансформационного периода играет региональный фактор.

Ключевые слова: идентичность, этническая и гражданская идентичность, национальное


меньшинство в условиях иноэтничного окружения, этногосударственная политика в области
межэтнических отношений.

41