Sunteți pe pagina 1din 10

JOCURILE SPORTIVE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR

Educaţia fizică şi sportul şcolar reprezintă activităţi de mare importanţă în


cadrul sistemului educaţional al copiilor şi elevilor din ţara noastră. Cadrul
legislativ la acest nivel creează condiţii superioare de extindere a formelor de
practicare a acestor activităţi cu caracter didactic şi extradidactic.
Această activitate, cu profunde implicaţii formative, trebuie înţeleasă de
către toţi factorii educaţionali ca o soluţie care, prin conţinutul său, realizează
dezvoltarea fizică armonioasă, formarea echilibrată a elevilor din punct de
vedere fizic şi psihic, întărirea stării de sănătate, fortificarea şi recreerea tinerilor
cuprinşi în procesul educaţional.
Formele de practicare a educaţiei fizice şi sportului în învăţământul
preuniversitar sunt:
 forme cu caracter didactic: lecţia de educaţie fizică şi lecţia de
antrenament sportiv;
 forme cu caracter extradidactic, organizate în regimul zilei de şcoală:
momentul de educaţie fizică, gimnastica zilnică, pauza organizată;
 forme de activitate opţională organizate în timpul liber al elevilor:
asociaţia sportivă şcolară;
 forme cu caracter specific pentru practicarea sportului de performanţă:
şcoli (licee) cu program sportiv, cluburi sportive şcolare, asociaţii şi cluburi din
afara învăţământului.

Lecţia este singura formă definită ca activitate didactică prin care se


realizează educaţia fizică şi sportul şcolar, ea reprezentând principala formă de
organizare a procesului instructiv-educativ şi constituind cadrul pedagogic unitar
prin intermediul căruia elevii acumulează cunoştinţe, priceperi şi deprinderi care
conduc la formarea de capacităţi, competenţe şi atitudini specifice educaţiei
fizice şi sportului ca disciplină de învăţământ
După modul în care sunt cuprinse orele în aria curriculară educaţie fizică şi
sport a planului de învăţământ, lecţiile pot fi de mai multe categorii:
1. pentru realizarea orelor prevăzute în trunchiul comun;
2. pentru realizarea orelor prevăzute ca extinderi;
3. pentru realizarea orelor prevăzute ca aprofundare;
4. pentru realizarea orelor opţionale;
5. pentru realizarea orelor de ansamblu sportiv;
6. lecţia de antrenament sportiv.
Aceste tipuri de lecţii au următoarele caracteristici comune:
 se desfăşoară într-un cadru organizat, după un orar stabil, la care
participă colective de elevi constituite din clase sau grupe constante, relativ
omogene ca vârstă şi posibilităţi motrice;
 se organizează, de regulă, sub conducerea directă a profesorului de
specialitate iar, în lipsa acestuia de personal necalificat;
 după constituirea claselor sau grupelor, formate potrivit opţiunilor
elevilor, frecvenţa acestora la lecţii devine obligatorie;
 durata unei lecţii este de 50 de minute, cu excepţia celei de antrenament
sportiv care este de 100 de minute;
 respectă particularităţile de vârstă şi sex ale elevilor.
Caracteristicile specifice fiecărui tip de lecţie constau în:
 se urmăreşte realizarea obiectivelor specifice fiecărei categorii de lecţie;
 activitatea se desfăşoară în conformitate cu programe diferenţiat, potrivit
cu specificul fiecărei categorii de lecţie;
 structura lecţiei, deşi respectă cerinţele metodice generale, se adaptează
în mod corespunzător la specificul fiecărei forme de activitate, adoptând şi
structuri diferenţiate
Pentru realizarea eficienţei lecţiei, profesorul trebuie să realizeze
următoarele activităţi:
 să aplice cu consecvenţă unitatea de învăţare proiectată pentru fiecare
probă/ramură sportivă şi să-i aducă, după caz, îmbunătăţirile ce se impun;
 să utilizeze metode şi sisteme de acţionare care pot asigura îndeplinirea
obiectivelor propuse;
 să evalueze periodic stadiul de pregătire al elevilor;
 să utilizeze pe scară largă mijloacele intuitive;
 să utilizeze în mod judicios demonstraţia şi explicaţia;
 să realizeze cu regularitate corectări individuale;
 să transmită sistematic cunoştinţe de specialitate;
 să asigure un ridicat nivel emoţional pe parcursul exersării diferitelor
categorii de conţinuturi;
 să stimuleze permanent spiritul de autodepăşire şi să acţioneze pentru
formarea trăsăturilor pozitive de caracter.

În raport cu obiectivele stabilite, lecţia poate fi încadrată în următoarea
tipologie:
 lecţie de predare-învăţare, care are ca obiectiv însuşirea diferitelor
categorii de deprinderi;
 lecţie de consolidare-perfecţionare a deprinderilor dintr-o ramură de sport
şi dezvoltarea unei/unor calităţi motrice;
 lecţie cu tematică numai dintr-o singură ramură de sport (monosport),
specifică practicării ramurilor de sport alternative şi a celor cuprinse în C.D.S.
(curriculum la decizia şcolii);
 lecţie de pregătire fizică, specifică activităţii în aer liber pe durata
sezonului rece;
 lecţie de evaluare, totală sau parţială, în cuplaj cu o altă temă.
Prin combinaţia tematicii acestor tipuri de lecţie pot fi acceptate şi alte
tipuri de teme.
Jocurile sportive, în categoria cărora, la loc de frunte este încadrat şi jocul
de baschet, reprezintă unul din principalele mijloace ale educaţiei fizice şcolare,
aducând importante contribuţii la realizarea obiectivelor acestei discipline de
învăţământ. Jocul sportiv reprezintă principalul punct de interes pentru elevii de
toate vârstele şi de ambele sexe. Atractivitatea acestuia este justificată prin aceea
că practicarea jocurilor sportive realizează în modul cel mai complex atât
obiectivele educaţiei fizice şi a sportului şcolar cât şi năzuinţele elevilor pentru
destindere şi recreere, aspecte de mare importanţă ţinând cont de intensele
solicitări intelectuale impuse de programul şcolar.
Predarea jocurilor sportive în şcoala generală, presupune predarea unui joc
sportiv pe durata a doi ani şcolari, acest aspect prezentând următoarele avantaje:
- posibilitatea de a aborda în primul ciclu curricular (clasele V-VI) jocurile
sportive cu grad ridicat de accesibilitate, respectiv handbal la fete şi baschet la
băieţi;
- se creează posibilitatea de realizare a transferului pozitiv al unor
deprinderi către jocurile sportive abordate în clasa a VII-a: de la handbal la
baschet (f) şi de la baschet la fotbal (b);
- se oferă posibilitatea de a răspunde, în mai mare măsură, opţiunilor
majorităţii elevilor;
- se înlătură monotonia ce se poate crea prin practicarea unui singur joc
sportiv timp de 4 ani şcolari;
- extinderea practicării a două jocuri pe parcursul celor 4 ani şcolari
asigură şi o dezvoltare fizică armonioasă superioară, solicitările fizice fiind mai
variate;
- absolvenţii şcolii generale, o dată cu intrarea în liceu, vor avea
posibilitatea de integrare eficientă în sistemul de educaţie fizică de la acest nivel
de învăţământ, structurat pe bază de oferte şi opţiuni ale elevilor.

Indicaţii metodice generale privind predarea jocurilor sportive

 durata în lecţia de educaţie fizică - 15 - 20 min.


 grupe cu efectiv mic - pentru asigurarea numărului de repetări
 exerciţii sub formă de concurs;
 ştafete şi jocuri de mişcare;
 corectitudine în execuţie;
 temele menţinute în 5 - 7 lecţii.
METODICA JOCULUI DE HANDBAL

ETAPA I – reprezintă un prim contact al elevilor cu cele mai simple


activităţi motrice specifice jocului de handbal.
Obiective:
• obişnuirea cu mingea de handbal (simţul mingii de handbal);
• iniţierea în elementele tehnico-tactice fundamentale care intră în
conţinutul unui joc foarte simplificat: prinderea şi pasarea mingii (de pe loc,
cu elan de trei paşi şi din alergare) driblingul simplu şi multiplu, aruncarea
mingii, unele procedee de mişcare în teren (variante de alergări, opriri şi
porniri rapide, schimbarea direcţiei de alergare)

ETAPA a II-a – în care elevul ia contact cu jocul de handbal.


Obiective:
• iniţierea în jocul bilateral cu rezolvarea următoarelor probleme:
aşezarea în teren în atac şi apărare şi aplicarea elastică a regulamentului ;
• în paralel se va urmări învăţarea elementelor tehnico-tactice
fundamentale, a căror iniţiere a fost realizată în etapa precedentă.
Se recomandă:
• folosirea jocurilor dinamice cu grad mai mare de complexitate în
conţinutul cărora se găsesc mai multe elemente tehnico-tactice executate în
structuri mereu schimbătoare şi cu similitudine faţă de jocul de handbal; se
indică tehnicizarea şi tacticizarea acestor jocuri pe măsură ce sunt bine
însuşite;
• folosirea ştafetelor şi a exerciţiilor sub formă de concurs ale
căror structuri să corespundă cerinţelor de analogie cu jocul simplificat pe
care pot să-l practice elevii la această vârstă;
• folosirea exerciţiilor elaborate după structuri prevăzute în
programa şcolapă, dar care să nu se îndepărteze de realitatea jocului, ci să
reprezinbte secvenţe simple de joc;
• selecţionarea celor mai eficiente mijloace pentru învăţarea cu
precădere a elementelor tehnico-tactice care frânează evident
desfăşurarea jocului bilateral.
Cele două obiective prioritare ale etapei a II-a se pot realiza în paralel, în
cadrul fiecărei lecţii în care s-a programat temă din handbal.

ETAPA a III-a – în care elevul învaţă să joace handbal.


Obiective:
Învăţarea jocului bilateral care poate fi accelerată dacă se rezolvă o
serie de probleme cum ar fi:
• dezaglomerarea locului unde se joacă mingea;
• pasarea mingii în potcoavă, cu atacarea porţii şi retragere la locul
iniţial, după pasarea mingii;
• formarea deprinderii de repliere la semicercul propriu imediat de
echipa a pierdut posesia mingii ;
• atacarea adversarului aflat în posesia mingii, de către apărător şi
retragerea la semicerc ;
• învăţarea şi consolidarea elementelor tehnico-tactice, în forma de
manifestare specifică fiecărei faze de joc prevăzută în modelul pentru
şcoală.
Mijloacele folosite constau în exerciţii şi formaţii a căror structură să aibă
analogie cu părţi din fazele de joc ale modelului simplificat.
Elementele tehnico-tactice vor fi exersate în structuri şi condiţii mereu
schimbătoare, aşa cum se întâmplă şi în joc. Fiind vorba de un joc simplificat,
ele nu sunt prea numeroase, deci nu există pericolul de însuşire superficială.

ETAPA a IV-a – în care elevul îşi măreşte treptat aria cunoştinţelor şi


priceperilor de joc.
Obiectiv :
Învăţarea şi consolidarea a noi elemente tehnico-tactice care vor
îmbogăţi conţinutul jocului, tinzând spre însuşirea unui model de joc
superior, prevăzut pentru încheierea ciclurilor de învăţământ.
Se va avea în vedere îndeplinirea şi chiar depăşirea prevederilor programei.
Se recomandă :
• perfecţionarea treptată a jocului bilateral;
• mărirea fondului de cunoştinţe, priceperi şi deprinderi motrice
specifice;
• însuşirea întregului model de joc prevăzut pentru şcoală;
• cultivarea plăcerii şi formarea obişnuinţei de practicare
independentă a jocului de handbal cu scop recreativ şi sanotrof.

METODICA ÎNVĂŢĂRII JOCULUI DE FOTBAL

Formele de învăţământ în care se practică fotbalul sunt:


• Fotbal în învăţământul primar
• Fotbalul în învăţământul gimnazial şi liceal

Fotbalul în învăţământul primar: clasele II-IV


În concordanţă cu conţinutul modelului educaţiei fizice, fotbalul împreună
cu celelalte mijloace (atletism, gimnastică, handbal, baschet, etc.) trebuie să
contribuie la realizarea obiectivelor educaţiei fizice la ciclul primar, prevăzute
de programa şcolară.
Pentru aceasta, profesorul de educaţie fizică, în selecţionarea mijloacelor,
metodelor şi, mai ales, în organizarea şi desfăşurarea lecţiilor, va ţine seama de
particularităţile morfo-funcţionale ale elevilor de vârstă şcolară mică (clasele II-
IV).
În lecţia de Educaţie Fizică, la nivelul claselor II-IV, fotbalul este prezent
prin:
a) Exerciţii de manevrare a mingii
Exerciţiile de manevrare a mingii constau în lovirea, oprirea (preluarea) şi
conducerea mingii cu piciorul, dar ele pot fi combinate şi cu prinderea şi cu
aruncarea mingii cu mâna, dezvoltând „simţul mingii”.
Ca mijloace şi formaţii, se folosesc.
• lovirea mingii la perete, cu şi fără oprire;
• preluarea şi pasarea mingii în formaţii de triunghi, pătrat, cerc, etc;
• conducerea mingii cu deplasare în mers şi în alergare;
• conducerea mingii printre elevi, şerpuit, jaloane sau în zigzag;
• aruncarea şi prinderea cu două mâini;
• jocuri şi întreceri cu mingea;
• ştafete combinate;
• huştiuluc.

b) Procedee tehnico-tactice de bază ale jocului


Dintre aceste procedee, care condiţionează practicare jocului bilateral, sub
forma minifotbalului, vor fi predate următoarele:
• lovirea mingii cu latul, vârful, şiretul interior şi plin sub forma de pase şi
tras la poartă;
• lovirea mingii cu capul, folosind partea frontală a capului;
• preluarea mingii cu capul, folosind partea frontală a capului;
• preluarea mingii cu talpa piciorului şi cu latul;
• conducerea mingii cu şiretul prin exterior şi interior;
• aruncarea mingii de la margine cu extensia trunchiului.
La efectuarea exerciţiilor vor fi folosite suveici, ştafete şi jocuri dinamice

c) Jocuri de mişcare pregătitoare


Exerciţiile de organizare sub formă de întrecere şi de joc duc la însuşirea
mai rapidă a procedeelor tehnico-tactice ale jocului de fotbal, comparativ cu
exersarea izolată a acestora. De asemenea, ele reuşesc printr-o formă plăcută şi
accesibilă să asigure dezvoltarea calităţilor motrice de bază şi specifice, să
formeze şi să educe corectitudinea şi spiritul de echipă.
Ca mijloace recomandăm:
• jocuri 3 x 3, 4 x 4 la o poartă sau două porţi improvizate;
• întreceri privind menţinerea mingii în aer cu piciorul şi capul;
• întreceri privind executarea loviturilor de pedeapsă de la 7 m;
• întreceri privind transmiterea mingii pe sub o portiţă improvizată.

Fotbalul în învăţământul gimnazial şi liceal

Atât la ciclul gimnazial (cl. V-VIII), cât şi la cel liceal (cl. IX-XII),
obiectivul final al practicării fotbalului în lecţia de educaţia fizică este
reprezentat de capacitatea elevului de a se integra în jocul competiţional şcolar,
de a avea cunoştinţe de organizare a jocurilor şi de arbitru şcolar.
La nivelul claselor V-VIII şi respectiv IX-XII fotbalul este prezent în
următoarele forme de organizare a educaţiei fizice şi sportive:
a) lecţia de educaţie fizică;
b) lecţia de activităţii sportivă (numai la ciclul gimnazial (cl.V-VIII).

a) În lecţia de educaţie fizică, plecând de la premisa metodică, potrivită


căreia conţinutul iniţierii tehnice şi tactice a elevilor trebuie să fie în concordanţă
cu modelul tehnico-tactic al jocului, învăţarea fotbalului este eşalonată pe
următoarele etape:

Modele tehnico-tactice pe etape şcolare

Clasa V-VI (10-12 ani)


1. Învăţare şi consolidare a procedeelor tehnico-tactice:

• lovirea mingii cu piciorul;


• lovirea cu capul;
• conducerea mingii;
• preluarea mingii.
2. Iniţiere şi învăţare a procedeelor de tactică individuală:
• marcajul şi demarcajul.
3. Iniţiere şi învăţare a procedeelor de tactică colectivă (prin joc):
• pasa;
• un-doi-ul.

Clasa VII-VIII (12-14 ani)


1. Consolidarea procedeelor tehnico-tactice (1) şi în plus:

• aruncarea de la margine;
• protejare şi deposedare.
2. Iniţiere, învăţare şi consolidare a procedeelor de tactică individuală:
• marcaj şi demarcaj.
3. Iniţiere, învăţare şi consolidare a procedeelor te tactică colectivă:
• un-doi-ul;
• pasa;
• schimbul de locuri;
• forme de atac şi apărare-consolidare-învăţare joc.

Clasa IX-X (14-16 ani)


1. Consolidarea procedeelor tehnico-tactice (1) şi (4) şi în plus învăţarea:
• mişcările înşelătoare;
• deposedarea.

2. Consolidarea marcajului şi demarcajului:


•învăţarea depăşirilor.
3. Iniţiere şi învăţare a evitării jocului la offsaid, a încrucişării între 2 jucători:
•consolidarea formelor de atac şi apărare.

Clasa a XI-XII (16-18 ani)


1. Consolidarea şi perfecţionarea prin joc a procedeelor tehnico-tactice.
2. Consolidarea şi perfecţionarea prin joc a procedeelor de tactică individuală.
3. Iniţiere, învăţare şi consolidare prin joc a procedeelor de tactică colectivă:
• circulaţia jucătorilor şi a mingii în atac;
• apărare combinată cu libero.
Aprecierea şi notarea cunoştinţelor la ciclul gimnazial şi liceal se fac prin:
• verificarea capacităţii de practicare a jocului de fotbal prin respectarea
aplicării uneia din acţiunile tehnico-tactice de atac şi apărare, prevăzute
în modelele prezentate în condiţiile respectării regulamentului.

b) Lecţia de activităţi sportive


Orele de activităţi sportive fac parte din planurile de învăţământ ale
şcolilor gimnaziale. Instruirea se desfăşoară sub formă de lecţii pe clase sau pe
grupe de clase.
În cadrul orelor de activităţi sportive se vor pregăti echipele claselor pentru
competiţiilor interne sau a reprezentativelor şcolare pentru participarea la
calendarul competiţional: şcolar, republican al fotbalului.
Structura acestei forme de organizare este asemănătoare lecţiei de
antrenament sportive (ca structură, conţinut şi organizare). Lecţiile de activităţi
sportive se pot desfăşura în şcoală. Dar mai ales pe terenuri de dimensiuni
normale, care se află în apropierea şcolii.
Organizarea activităţii fotbalistice şcolare

Structura activităţii fotbalistice în şcoala generală şi liceu este:


a) Echipa reprezentativă a şcolii, formată din cei mai
buni 16-18 jucători, în principal elevi ai claselor mari, participantă la
competiţiile organizate pe categorii de vârstă.
b) Echipa de perspectivă formată din 20 de jucători, în
principal elevi ai claselor mai mici, care participă la competiţiile
organizate pe categorii de vârstă.
c) Echipele reprezentative ale claselor care constituie
baza de selecţie pentru cele două etape prezentate mai sus şi care
participă la campionatul interclase al şcolii.
Profesorul care răspunde de activitatea fotbalului în şcoală are
următoarele sarcini:
• întocmeşte planul de activitate fotbalistică din şcoală,
precum şi cel de pregătire al echipelor reprezentative;
• răspunde de pregătirea şi prezentarea echipei
reprezentative la competiţii;
• desfăşoară o activitate permanentă de selecţie;
• se preocupă de dezvoltarea bazei materiale necesare
instruirii;
• organizează competiţii de masă la nivelul şcolii.
Pentru buna pregătire a echipei de fotbal a şcolii, se poate solicita ajutorul
asociaţiilor şi cluburilor sportive din apropierea şcolilor pentru folosirea bazei
sportive.

Selecţia şi formarea echipelor reprezentative

Selecţia, în vederea depistării elevilor talentaţi, trebuie să aibă un caracter


permanent, şi se efectuează în cadrul orelor de activitate sportivă, orelor de
educaţie fizică şi la competiţiile de masă.

Criterii de selecţie

1. Starea de sănătate.
2. Dezvoltarea fizică bună.
3. Joc la 2 porţi, în care se urmăreşte:
• îndemânare, viteză, rezistenţă în regim de viteză;
• indici sporiţi de execuţie precisă a acţiunilor tehnico-tactice, în
condiţii de rezistenţă;
• însuşiri şi calităţi psihice: dăruire, anticipare, imaginaţie.
4. Probe şi norme de control efectuate pe trei grupe de vârstă (9-12 ani, 13-
15 ani, 16-18 ani).
Precizarea componenţei lotului reprezentativei şcolare constituie primul
pas al formării unităţii competitive, după care urmează o serie de alte măsuri
care să conducă la alcătuirea unui colectiv de muncă unit în jurul aceluiaşi scop.
În acest sens profesorul de educaţie fizică trebuie să transmită jucătorilor în
fiecare etapă a instruirii obiectivelor de îndeplinit (individuale şi colective).