NUME : MIHOTA OVIDIU

CLASA : a XI-a A
SCOALA : COLEGIUL NATIONAL
“ELENA GHIBA-BIRTA”

ZIDUL BERLINULUI
 Istoria din spatele zidurilor

Construcţia Zidului Berlinului a început devreme în dimineaţa zilei de duminică,

august 13, 1961. A fost o mişcare disperată făcută de RDG (Republica Democrată
Germană), pentru a opri berlinezi din est de a scăpa din statul controlat de
sovietici în partea de vest a oraşului, care a fost ocupată de americani, britanici şi
francezi.

Situţia unică a Berlinului, jumătate din

oraş fiind controlat de forţele occidentale,
iar cealaltă parte fiind controlată de
sovietici, astfel s-a creat tensiuni între cele
două tabere, aliţi şi sovietici, şi un loc unde au
luat naştere ideologii contradictorii. Cu
toate acestea, cu cat mai multe persoane au
crescut deziluzionat cu comunismul şi
condiţiile din ce în ce mai opresive
economice şi politice, un număr tot mai mare de oameni a început a fugi in
Occident. Prin 1961 aproximativ 1.500 de persoane pe zi, fugeau spre vest, creând
daune atât credibilităţii cât şi forţei de muncă din RDG. Curând zvonuri au
început să se răspândească despre un zid, şi nu a trecut mult timp, după ce că
aceste zvonuri au fost făcute o realitate concretă.

Într-o operaţiune majoră, ce a durat 24 de ore, de pe străzile Berlinului au fost

confiscate baricade, pietre de pavaj; tancurile s-au adunat în locuri cruciale,
pasajele subterane şi serviciile feroviare locare fiind întrerupte, astfel încât, într-o
zi Berlinul de Vest a fost complet izolat de Est. În acest fel Berlinul de Est şi RDG
nu au mai permis traversarea din vestul oraşului în est şi invers, nici a celor 60.000
de navetişti. Ca răspuns la criticile internaţionale, în luarea acestor masuri drastice,
RDG a susţinut că baricada a fost ridicată ca un zid de protecţie anti-fascist, pentru
a preveni un al treilea război mondial.

Versiunea „ Zidului” ce a prins viaţă în 1961, nu a fost de fapt un zid, ci un gard

de sârmă ghimpată lung de 96 de mile. Cu toate acestea, acest zid nu s-a
demonstrat a fi greu de trecut, astfel în 1962 s-a început construcţia unui al doilea
zid, paralel cu primul şi îndepărtat la 100 de m, iar locul dintre cele două ziduri a
fost numit „ghiara morţii”, deoarece în acest spaţiu multe perosane şi-au găsit
sfârşitul. Între cele două ziduri a fost pus pietriş pentru a se vedea urmele celor ce
încercau să treacă zidul, şi multe capcane, mai mult decât atât gărzile aveau ordin
de a trage la pa vedere

Dupa ceva timp aceste masuri au fost considerate nepotrivite asa ca a fost
adaugat un zid de beton in 1965 care a fost folosit pana in 1975 cand scandalosul
‘Stützwandelement UL 12.11’ a fost construit . Conoscut deasemenea sub numele
de Grenzmauer 75 ( Zidul de frontier ’75) , a fost ultimul si cea mai sofisticata
versiune a “Zidului”. A fost facut din 45,000 de sectiuni separate de beton armat ,
fiecare de 3.6 m inaltime si 1.5 metrii latime , si deasupra fiind plasata o conducta
neteda , folosita pentru a face escaladarea zidului cat mai dificila. Grenzmauerul a
fost armat cu garduri din plasa, garduri de semnal, transee anti-
vehicul, sarma ghimpata, peste 300 de turnuri, şi 30 de buncare … Doar pentru a fi
in siguranta !

In ciuda variatelor masuri de securitate aplicate, tentativele de evadare au fost

des intalnite , in special in anii in care a fost ridicat zidul , cand inca erau sanse sa
ajungi de partea cealalta in viata. Catararea a fost evident o solutie , 5000 de
personae spunand ca au reusit sa ajunga pe cealalta parte a zidului. Cu toate acestea
100 de oameni au fost omorati, cel mai cunoscut fiind baiatul de 18 ani Peter
Fetcher , care dup ace a fost ipuscat in sold , a fost lasat sa sangereze pana la
moarte .

Odata cu inasprirea securitatii, planurile de evadare tot mai creative erau la

ordinea zilei. Tunelurile si saritul din cladirile aflate in vecinatatea zidului erau
inca 2 moduri de succes de a trece in vest, desi familiile Wetzel si Strlzyckcau
evadat intr-un mod original: au trecut zidul intr-un balon cu aer cald facut din sute
de bucati de panza din nylon(dupa care a devenit aproape imposibil sa cumperi
panza in est). O alta evadare care rivalizeaza cele 2 familii este evadarea unui
cetatean, care a trecut cu masina sa decapotabila pe sub o bariera de la punctul de
control. Dupa aceea s-au montat bariere mai joase.

Pentru cei care nu puteau sau nu doreau sa fuga din est, viata era sumbra, si
lucrurile au continuat sa se inrautateasca in anii 70 si 80 cand comunismul si URSS
au inceput sa se prabuseasca. Honecker şi RDG au ramas lipiti de arme si vorbeau
in sprijinul regimului lor. Dar atunci cand ungaria si-a deschis granitele in vara
anului 1989, un potop de est-germani si-au facut drum spre vest. Intre timp,
protestele studentilor in Leipzig puneau presiuni asupra guvernului pentru a reduce
frontierele in Berlinul de Vest.

Odata cu spargerea cortinei de fier, prabusirea zidului parea inevitabila. În seara

zilei de 09 noiembrie 1989 Gunter Schabowski, ministrul Propagandei, a citit o
notă la o conferinţă de presă prin care anunţă că frontiera va fi deschisa pentru
„excursii private in strainatate”. Vestea s-a raspandit ca focul, si nemtii s-au adunat
cu miile la punctele de control cerand trecerea. Au existat confuzii cu privire la
politistii de frontiera, care nu stiaf ce sa faca si nu aveau nici echipamentul necesar
pentru a opri multimea, asa ca au fost fortati sa-i lase sa treaca. Zidul a cazut.

In zilele urmatoare au izbucnit petreceri in toata germania, celebrand caderea

politica a zidului, iar mai apoi multi cetateni au inceput sa il darame la propriu.
Aceste evenimente au constituit primii pasi in reunificarea germaniei, care a fost
încheiată în mod oficial pe 3 octombrie 1990. Astăzi, rămăşiţele Zidului Berlinului
pot fi găsite la Bernauer Strasse şi în faţa Neiderkirchnerstrasse, fostul Parlament
prusac şi actualul parlament din Berlin.
BIBLIOGRAFIE