Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1
H. Bull, Societatea anarhica. Un studiu asupra ordinii in politica internationala, Stiinta, Chisinau 1998, p.8
Hanseatică şi oraşele stat au fost cu toatele fie eliminate, fie marginalizate
ca actori internaţionali în cursul secolului al XVII-lea. Nici Liga, nici
Papalitatea nu au jucat vreun rol în procesul de pace de la Westfalia. Pacea
de la Westfalia este crucială pentru faptul că a iniţiat dubla depolitizare care
a structurat sistemul internaţional până în 1914. Prima depolitizare a fost
internă: printr-o acceptare sporită a normelor de neintervenţie, statele şi-au
permis reciproc să obţină controlul asupra propriilor societăţi şi să reducă
într-un grad considerabil nivelul conflictelor interne. Cea de-a doua
depolitizare este externă. Statele au ocolit ideologia ca principiu al relaţiilor
dintre ele în favoarea primatului raţiunii de stat. De aceea, relaţiile
interstatale au putut fi în primul rând o chestiune referitoare la balanţa
puterii.
George Modelski concepe evolutia sistemului international în termenii unor
cicluri succesive ale marilor puteri. El deosebeste cinci cicluri ale sistemului
internațional, reprezentat fiecare de dominarea sistemului de catre una dintre
urmatoarele puteri : Portugalia, Olanda, Marea Britanie si Statele Unite.
Ciclul portughez – din 1497 ( expeditia lui Vasco da Gama din India) si
pina in momentul cuceririi in 1580 a Portugaliei de catre Spania.
Ciclul olandez – incepe aproximativ in 1580 si se sfirseste cu Pacea de la
Utrecht (1713).
Ciclul britanic I – incepe in preajma anilor 1710 si se sfirseste in 1783,
dupa razboiul de independenta al coloniilor americane.
Ciclul britanic II – incepe odata cu Congresul de la Viena (1815)si ia
sfarsit dupa primul razboi mondial.
Ciclul american – incepe in jurul anului 1918 si este inca in plina
desfasurare.
In descrierea fiecarui ciclu, autorul a avut in vedere urmatoarele
caracteristici : dominatia acestor puteri asupra marilor, a celor mai
importante rute comerciale si punctele de sprijin de interes strategic ale
acestora.
Teoreticienii RI se centreaza asupra a trei tipuri de configurare a sistemului :
Unipolaritatea – presupune existenta unei singure puteri majore care
domina sistemul international.
Bipolaritatea – implica existenta a doua mari puteri oponente ce domina o
anumita parte a sistemului, este considerata ca fiind cea mai stabila
configuratie a sistemului ; situatia bipolara tipica este cea din timpul
Razboiului Rece, cu Statele Unite si URSS ca singure puteri mondiale.
Multipolaritatea – implica existenta a cel putin trei mari puteri care sa
domine sistemul, fiind considerata o configuratie stabila a sistemului
international. In opinia specialistilor sistemul international a fost multipolar
intre Pacea din Westfalia (1648) si sfarsitul celui al doilea razboi mondial.
O alta teorie importanta a structurii sistemului international îi apartine lui
Immanuel Wallerstein, care considera ca sistemul international a fost
împartit încă de la inceputurile sale în trei cercuri concentrice, o structura
triadica, determinata de legaturile economice fundamentale ce lasa loc
controlului exercitat asupra sistemului de catre o putere-hegemon. Aceasta
structura consta din :
1. Centru – alcatuit din puterile majore : acestea sunt nu numai puterile care
au interese la scara mondiala, avand si capacitatile de a le apara, ci sunt si
acele puteri care detin o influenta mare asupra respectarii lor.
2. Semiperiferie – consta in principal din trei mari categorii de state :
- foste puteri centrale aflate intr-o pozitie descendenta (Spania) ;
- puteri aflate in zona periferica si care se afla intr-o pozitie ascendenta,
SUA in secolul al XIX-lea, Japonia la inceputul sec. XX si in prezent
China ;
- puterile regionale, subsistemice – puteri ale caror interese si capacitati nu
depasesc aria propriului subsistem al relatiilor internationale. Este cazul
Taiwanului, Coreea de sud, Singapore.
3. Periferie – este compusa din acele state care nu au nici interese sistemice,
dar nici capacitati semnificative, chiar raportate la sfera propriului subsistem
al relatiilor internationale. Sunt state cu economii slab dezvoltate, cu
capacitati militare reduse si a caror securitate depinde in mare masura de
aranjamentele internationale ale marilor puteri. Ex. Portugalia, Irlanda,
statele din sud-estul Europei, statele africane.