Articolul “Household Finance” scris de John Y.

Campbell aduce în prim-plan aspecte

esenţiale privind finanţele gospodăriilor, evidenţiind modalitatea în care acestea utilizează
instrumentele financiare pentru a-şi atinge obiectivele.
Studiul referitor la finanţele gospodăriilor necesită atenţie şi efort, întrucât
comportamentul gospodăriilor este dificil de evaluat. În acelaşi timp, gospodăriile întâmpină
constrângeri privitoare la costurile fixe, riscul unui venit nesigur, constrângerile de împrumut şi
contractele care nu sunt neutre cu referire la inflaţie.
Obiectivul articolului este de a prezenta dovezi şi studii ce implică participarea
gospodăriilor pe piaţa financiară, diversificarea, precum şi exercitarea opţiunilor de refinanţare
ipotecare. Toate acestea sugerează faptul că majoritatea gospodăriilor reprezintă investitori
rezonabili, doar o minoritate comiţând greşeli semnificative. Această minoritate se pare că este
mai săracă şi mai puţin educată decât majoritatea investitorilor de succes.
Se constată faptul că gospodăriile îşi înţeleg propriile limitări şi încearcă să evite
strategiile financiare care impun luarea unor decizii pe care nu se simt capabile să le ia. Anumite
produse financiare implică o subvenţie încrucişată de la gospodăriile mai puţin experimentate la
cele avansate, acest lucru putând împiedica apariţia unor produse care să promoveze, efectiv,
luarea deciziilor de către gospodării.
Finanţele gospodăriilor este un domeniu captivant ce are în vedere trăsături specifice: de
exemplu, gospodăriile trebuie să-şi efectueze planuri pe orizonturi mari de timp, dar finite; deţin
importante active necomercializate, cum ar fi capitalul uman; deţin active care nu pot fi
transformate în bani lichizi, cum ar fi locuinţa; întâmpină constrângeri cu privire la realizarea
unui împrumut şi reprezintă subiectul unui sistem de taxare complex.
Cercetarea în finanţe, ca în oricare alt domeniu economic, poate fi empirică sau
normativă. Cercetările pozitive (empirice) descriu efectiv ce comportament dezvoltă
gospodăriile, în timp ce teoriile normative arată ceea ce gospodăriile ar trebui să facă. Se remarcă
faptul că economiştii au sperat întotdeauna că cele două comportamente, cel actual şi cel ideal
vor coincide. În acest sens, teoria comportamentului în ceea ce priveşte finanţele explică
deciziile pe care gospodăriile le iau în mod curent, în timp ce teoria standard descrie alegerile ce
maximizează bunăstarea gospodăriilor.
Autorul realizează o comparaţie între cercetarea pozitivă şi cea normativă privitoare la
finanţele gospodăriilor. Abordarea pozitivă a finanţelor gospodăriilor presupune analiza unor

1
date de calitate înaltă care sunt, însă, dificil de obţinut, iar abordarea normativă impune extinderi
importante ale teoriei financiare din cărţile de specialitate. Autorul evidenţiază faptul că, pentru
majoritatea gospodăriilor, discrepanţele între comportamentul observat şi cel ideal au, de obicei,
consecinţe minore, în timp ce, pentru gospodăriile care sunt mai sărace şi mai puţin educate,
aceste consecinţe pot fi serioase. Autorul le numeşte pe acestea din urmă erori de investiţie,
reprezintând un subiect central în ceea ce priveşte finanţele gospodăriilor.
Nu este deloc surprinzător că unele gospodării fac greşeli de investiţie, având în vedere
complexitatea planului financiar realizat şi produsele financiare, uneori, confuze care le sunt
oferite. O întrebare importantă se referă la ce anume determină accesibilitatea produselor
financiare. Astfel, se are în vedere echilibrul finanţelor gospodăriilor. Inovaţia financiară în
domeniul retail este încetinită de costurile de publicitate şi de educaţia gospodăriilor, precum şi
de slaba protecţie a brevetelor existente pentru produsele financiare. Produsele financiare
confuze generează o subvenţie încrucişată de la gospodăriile naive la cele cu experienţă, nici
unul dintre participanţii de pe piaţă neavând interesul de a elimina această subvenţie.
Prima parte a articolului reprezintă un rezumat al provocărilor empirice şi teoretice
întâmpinate de cercetători atunci când aceştia studiază finanţele gospodăriilor. Secţiunea a doua
vorbeşte despre participarea gospodăriilor pe piaţă şi deciziile de alocare a activelor, iar
secţiunea a treia studiază diversificarea activelor riscante. În partea a patra, se abordează tema
deciziilor ipotecare, iar în partea a cincea se iau în considerare barierele ce împiedică inovaţia pe
pieţele financiare de retail. Ultima parte aduce concluzii pertinente privind aspectele dezbătute.
În prima parte a articolului se evidenţiază două teorii importante pentru finanţele
gospodăriilor, cea pozitivă şi cea normativă. În primul rând, teoria pozitivă răspunde la
întrebarea: cum investesc efectiv gospodăriile? Datele necesare pentru studiu sunt greu de
obţinut, întrucât, chiar dacă gospodăriile îşi doresc să coopereze cu cercetătorii, acestea pot
întâmpina dificultăţi în a răspunde cu acurateţe la întrebările detaliate.
Colecţia de date ideală pentru teoria pozitivă cuprinde mai multe caracteristici importante
printre care: datele trebuie să acopere un eşantion reprezentativ pentru întreaga populaţie; pentru
fiecare gospodărie trebuie să se măsoare bunăstarea totală, precum şi bunăstarea pe categorii;
trebuie să se facă distincţia între categoriile de active; datele trebuie să fie transmise cu un grad
înalt de acurateţe; aceste date trebuie urmărite pe parcursul unei perioade de timp.

2
 Teoria normativă răspunde la întrebarea: cum ar trebui gospodăriile să investească?
Reiese ideea că gospodăriile ar trebui să îşi planifice strategiile financiare pe parcursul întregii
vieţi, nu doar pentru o singură perioadă scurtă de timp. Este evidenţiat faptul că investitorii pe
termen lung ar trebui să considere nu doar riscurile asupra avuţiei, ci şi riscurile asupra
productivităţii avuţiei: de exemplu, rata rentabilităţii la care averea poate fi reinvestită.
Un aspect important se referă la distincţia dintre ratele nominale şi cele reale. De
exemplu, proprietăţile riscului pentru obligaţiunile nominale pe termen lung depind de inflaţie.
Dacă inflaţia este bine controlată, atunci obligaţiunile nominale sunt active sigure pentru
investitorii pe termen lung. Însă, şocurile inflaţiei sunt persistente, deci distincţia între ratele
nominale şi cele reale este foarte importantă.
Se observă că cea mai importantă componentă a averii pentru multe gospodării este
capitalul uman, care nu este comercializat. Gospodăriile primesc venit pentru munca desfăşurată,
dar nu pot vinde creanţe asupra venitului. Apare şi conceptul de aversiune la risc, gospodăriile
urmărind să investească cu precauţie.
Locuinţa reprezintă o categorie de active importantă pentru gospodăriile din clasa de
mijloc. De asemenea, locuinţa este un activ care nu poate fi transormat în bani lichizi, fapt ce
poate descuraja deţinerea de active de acest tip şi asumarea unor riscuri financiare pentru
proprietarii de case. Locuinţa poate reprezenta şi o garanţie ce facilitează obţinerea de
împrumuturi. Gospodăriile trebuie să ia în considerare faptul că, în viitor, consumul poate fi
determinat nu numai de averea deţinută şi de oportunităţile de investire, ci şi de venitul net din
viitor. Constrângerile de împrumut sunt mai semnificative pentru gospodăriile tinere decât pentru
cele care au acumulat economii pentru pensii. În final, trebuie să se ţină cont şi de sistemul de
taxare, putând apărea complicaţii relevante în ceea ce priveşte taxarea ratei nominale sau reale,
deductibilitatea taxei de ipotecă, taxarea câştigului din capital etc.
Partea a doua cuprinde informaţii concludente cu privire la participarea gospodăriilor şi la
alocarea activelor. Compotamentul gospodăriilor înstărite este important pentru determinarea
preţului activelor, însă finanţele gospodăriilor se concentrează mai mult pe comportamentul
gospodăriilor tipice şi pe implicaţiile acestuia asupra bunăstării lor.
Se remarcă faptul că gospodăriile care deţin active neînsemnate nu participă pe pieţele
financiare riscante, iar gospodăriile bogate deţin importante active private în domeniul afacerilor.
Aceste active private pot explica absenţa participării pe pieţele de capital publice de către

3
gospodăriile înstărite, dar există şi un număr însemnat de gospodării care nu se expun nici unui
risc de capital.
Studiile şi graficele analizate înfăţişează rolul dominant al activelor lichide şi vehiculelor
pentru gospodăriile sărace şi importanţa proprietăţilor imobiliare pentru gospodăriile din clasa de
mijloc. Datoria ipotecară este, de asemenea, importantă pentru gospodăriile din clasa de mijloc.
Este notabil şi faptul că gospodăriile înstărite sunt dornice de a-şi asuma riscuri mai mari
în ceea ce priveşte portofoliile deţinute. Venitul, educaţia, vârsta, rasa şi atitudinea faţă de risc
sunt importante pentru analiză.
Teoria sugerează că pot exista efecte în timp în ceea ce priveşte alegerea portofoliului,
dacă gospodăriile percep schimbări ale riscurilor şi ale ratelor aşteptate pentru activele riscante.
Teoria sugerează că pot exista şi efecte ale vârstei, dacă investitorii mai vârstnici au orizonturi de
timp mai mici decât investitorii mai tineri, iar oportunităţile de investire variază în timp.
Studiile reflectă faptul că există un efect al vârstei slab şi negativ privind participarea pe
pieţele de capital publice, remarcându-se o creştere a participării pentru gospodăriile tinere. Mai
mult, se constată efecte pozitive şi puternice ale educaţiei, venitului şi averii cu privire la
participarea pe pieţele publice. De asemenea, există o tendinţă a gospodăriilor tinere de a
achiziţiona şi a celor vârstnice de a-şi vinde afacerile private. Se poate considera că riscul
afacerilor private are un efect descurajator puternic pentru deţinerea de capital.
Se observă că gospodăriile aparţinând rasei albe deţin, în general, afaceri private, iar
participanţii la planul privind economiile de pensii îşi modifică rar alocările pentru contribuţiile
lor.
Nonparticiparea este privită ca o eroare de investiţie, care este comisă mai ales de
gospodăriile ce au costuri fixe şi mari. Educaţia şi accesul liber la informaţie sunt necesare
pentru a evita această eroare, educaţia reducând costurile obicetive ale participării pe piaţa de
acţiuni.
Un aspect major al finanţelor gospodăriilor se referă la modalitatea în care acestea îşi
construiesc portofoliul pe categorii de active. În primul rând, se poate constata că multe
gospodării deţin puţine acţiuni individuale. Desigur, multe gospodării deţin capital, în mod
indirect, prin fonduri mutuale sau conturi de pensii, acestea tinzând să fie mai bine diversificate.
O altă idee esenţială are în vedere faptul că investitorii individuali preferă să deţină
acţiuni la o companie locală. De asemenea, investitorii cu concepţii optimiste privind aşteptările

4
de la viaţă acordă o mare însemnătate deţinerii unui portofoliu de active individuale. În acelaşi
timp, investitorii care sse simt comfortabil în ceea ce priveşte produsele de investiţii, tind să
comercializeze mai frecvent şi să fie mai diversificaţi internaţional.
În ceea ce priveşte gospodăriile înstărite, portofoliile concentrate au rentabilităţi medii
mai mari decât portofoliile diversificate, dar şi riscuri mai mari.
Există mai multe motive pentru care gospodăriile suedeze îşi diversifică portofoliile mai
eficient decât gospodăriile din alte ţări. Suedia este o ţară cu oameni bine educaţi şi cu o rată a
participării pe piaţa de acţiuni neobişnuit de mare. Investitorii suedezi îşi diversifică portofoliul
la nivel internaţional şi nu participă la activităţi pentru care sunt slab pregătiţi.
Partea a patra prezintă aspecte privind deciziile ipotecare luate de gospodării. Contractele
de ipotecă pot avea diverse forme, dar cele mai des întâlnite sunt ipotecile cu rată nominală fixă
şi ipotecile cu rată ajustabilă. Atunci când intervine alegerea unui contract de ipotecă optim se
pot lua în considerare o serie de variabile seminificative, riscul ratei reale a dobânzii, riscul
inflaţiei, constrângerile de împrumut existente în prezent şi în viitor, aversiunea faţă de risc,
probabilitatea de a se muta şi abilitatea de a refinanţa optim o ipotecă cu rată fixă.
Ratele de ipotecă ajustabile pot fi atractive pentru gospodăriile care au constrângeri de
împrumut sau care intenţionează să se mute în viitorul apropiat.
Când ratele de dobândă scad, gospodăriile au interesul de a-şi refinanţa ipotecile, fie
reducând plata lunară pentru un nivel fixat al datoriei ipotecare, fie crescându-şi datoria, în timp
ce îşi menţin aceleaşi plăţi lunare.
Venitul şi valoarea casei au un efect slab asupra ratelor de ipotecă plătite, dar valoarea
ipotecii are un efect puternic.
Gospodăriile mai bine educate dispun de o încredere mai mare şi pot obţine credite
ipotecare pe termene mai favorabile.
Având în vedere complexitatea optimizării problemei privitoare la finanţele
gospodăriilor, nu este de mirare că unele gospodării comit greşeli. De exemplu, pentru a
refinanţa optim un credit ipotecar cu rată fixă, trebuie să se soluţioneze o problemă de investiţie
ireversibilă, ceea ce reprezintă o sarcină dificilă.
Economiştii recomandă, de obicei, credite ipotecare care ajustează dobânda, combinând
cele mai bune trăsături ale creditelor ipotecare cu rată fixă cu cele ale creditelor ipotecare cu rată

5
ajustabilă. În ciuda acestor recomandări, inovaţia financiară pe pieţele de retail se desfăşoară
lent.
Gospodăriile nesofisticate tind să utilizeze oricare dintre contractele standard dintr-o ţară,
iar absenţa protecţiei brevetelor în industria financiară duce la dificultatea investitorilor de a-şi
recupera costurile de publicitate şi de educaţie financiară necesare pentru a promova un nou
produs.
Investitorii inovatori pot avea interesul de a induce în eroare gospodăriile naïve, oferind
produse ce produc confuzie şi au plăţi ridicate. Apare ideea costurilor ascunse asociate anumitor
produse şi de care consumatorii nu sunt conştienţi.
În concluzie, finanţele gospodăriilor reprezintă un domeniu ce a atras un interes deosebit
cercetătorilor şi merită studiat cu atenţie şi seriozitate. Majoritatea gospodăriilor găsesc soluţii
adecvate pentru problemele de investiţii, însă unele fac greşeli serioase de investiţii, cum ar fi
lipsa participării pe pieţele de active riscante, nediversificarea portofoliilor riscante şi eşecul în
exercitarea opţiunilor de refinanţare ale creditelor ipotecare. Mai mult, se desprinde ideea că
gospodăriile mai sărace şi mai puţin educate comit mai frecevent aceste tipuri de erori decât
gospodăriile mai educate şi mai înstărite.

6
7