Sunteți pe pagina 1din 2

Prima parte a romanului, considerată de arta literară o “monografie a geloziei”,

“monografia îndoielii”, evocă, pentru a analiza, o poveste de iubire.


Ştefan Gheorghidiu şi Ela se cunosc din anii studenţiei, iar sentimentul se naşte din
admiraţie, duioşie, dar şi din orgoliu, Ştefan fiind măgulit că este iubit de cea mai
frumoasă studentă de la Facultatea de Litere. Căsătoria lor este liniştită, până când o
moştenire neaşteptată lansează cuplul în viaţa mondenă şi în cea a afacerilor, care
antrenează înstrăinarea soţiei, repetate despărţiri, susceptibilităţi, împăcări nesigure.
Nu se înregistrează propriu-zis evenimentele, ci se urmăresc mişcările interioare ale lui
Ştefan Gheorghidiu. Nu istoria cuplului este importantă, ci drumul lăuntric al
personajului, care analizează şi se autoanalizează cu inteligenţă şi lucuditate. Ca şi la
Marcel Proust, memoria reînvie întâmplări trecute, dar spre deosebire de scriitorul
francez, Camil Petrescu îşi pune personajul să selecteze numai acele fapte care vor
conduce la opţiunea finală.
Fire hipersensibilă, Ştefan Gheorghidiu trăieşte o autentică dramă. Un gest sau un
cuvânt capătă în sufletul său o dimensiune catastrofală. Analiza stărilor sale lăuntrice
depăşeşte semnificaţiile unei simple poveşti de iubire, devenind o dramă a cunoaşterii.
Ştefan Gheorghidiu face parte din familia spiritelor superioare care caută, cu
înspăimântătoare luciditate, absolutul: “Cei ce se iubesc au drept de viaţă şi de moarte
unul asupra celuilalt”. În aspiraţia aceasta spre absolut, el transformă iubirea într-un
monodeism. Din perspectiva iubirii absolute, îndoiala este trăită şi ea într-un registru
cosmic: “prăbuşire lăuntrică, ruperea axei sufleteşti”. De fapt, nu îl doare atât de mult că
Ela l-a înşelat, cât îl doare că el însuşi s-a putut înşela. El nu caută atât adevărul despre
Ela, ci caută propriul său echilibru interior: “Pentru mine, dragostea era o luptă
neîntreruptă, în care eram veşnic de veghe, cu toate simţurile la pândă, gata să previn
orice pericol”. Dragostea devine pentru Ştefan Gheorghidiu un produs al spiritului, şi aici
nu a fost capabilă Ela să îi reprime din frământări, scepticism, tensiune intelectuală, etică
şi umană. Ştefan Gheorghidiu transformă existenţa şi prin urmare şi iubirea într-un
permanent pretext al analizei sufleteşti. Ca şi la Proust, evenimentul în sine capătă
importanţă doar prin ecoul său în conştiinţă. “Singura existenţă reală este aceea a
conştiinţei”.
Ela nu poate fi caracterizată, pentru că ea apare numai din perspectiva lui Ştefan
Gheorghidiu, care oferă două imagini, în funcţie de fluxul îndoielii lui: Ela înger şi Ela
demon. La început, Ela este delicată, frumoasă, cu o mare prospeţime, copilăroasă,
pentru ca apoi să o vadă lacomă, superficială, rea, înşelătoare.
Tot din perspectiva lui Ştefan Gheorghidiu se conturează şi imaginea fundalului social
în prima parte a romanului: raportul căsătoriei cu averea, ale politicii cu afacerile, regulile
mobismului, plimbările la şosea, scenele de la curse, mondena excursie la Odobeşti. În
contextul procustian al analizei apar unele aspecte ce ţin de balzacianism: moştenirea,
personajele “tipice”, aşa cum sunt avarul Tache, avocatul fără scrupule Nae Gheorghidiu,
superficialul Grigoriade sau milionarul analfabet Lumânăraru, casa din strada Dionisie,
“casă veche, mare cât o cazarmă” aduce şi ea un decor balzacian. Spectacolul social este
pentru Ştefan Gheorghidiu un nou prilej de reflecţie. El rămâne şi aici un inadaptat
superior, intelectualul în lumea cinică a unor analfabeţi deveniţi milionari. Ştefan
Gheorghidiu trăieşte la temperaturi interioare înalte lucrurile cotidiene: trădarea unui
deputat, o afacere rentabilă, conversaţii banale. Pe toate le priveşte din perspectiva
valorilor absolute şi le cenzurează ca atare: “Câtă luciditate, atâta dramă”, afirmă Ştefan
Gheorghidiu.
Într-una din poeziile sale, Camil Petrescu surprindea esenţa tuturor intelectualilor al
căror profil lăuntric îl va realiza în întreaga operă: “Eu sunt dintre acei/ Cu ochi
halucinaţi/ Şi mistuiţi lăuntric/ Cu sufletul mărit, / Căci am văzut Idei”.