Cap.

1 SpaŃii Vectoriale

1.1 NoŃiuni introductive

In acest capitol ne vom ocupa de cele mai importante proprietăŃi
matematice ale unei colecŃii de elemente care formează un spaŃiu liniar,
sau cum mai este denumit, spaŃiu vectorial. După cum se ştie, elementele
unui spaŃiu vectorial pot fi entităŃi de natură foarte diferită. Astfel aceste
elemente pot fi forŃe, viteze, semnale electrice, matrici, sau chiar o mulŃime
de funcŃii definite pe un interval. In ciuda acestei diversităŃi, spaŃiul vectorial
poate fi descris în mod abstract, printr-o mulŃime de elemente lipsite de
orice atribut fizic.
Intuitiv ne putem imagina spaŃiul vectorial abstract ca fiind
generalizarea spaŃiului vectorial tridimensional întâlnit de noi în studiul
ştiinŃelor fizice.
Inainte de a începe studiul spaŃiilor vectoriale vom reaminti noŃiunile
matematice de grup şi corp necesare scopului pe care ni l-am propus.

1.2 Grupuri
Fie o mulŃime G nevidă.
DefiniŃia 1.1. O funcŃie definită pe G × G cu valori în G se numeşte
operaŃie binară pe G şi se notează cu ∗ . Dacă g 1 şi g 2 sunt două elemente
din G , valoarea acestei funcŃii se notează cu g1 ∗ g 2 şi se citeşte „ g 1 compus
cu g 2 ”.
DefiniŃia 1.2. O mulŃime G împreună cu o operaŃie binară ∗ definită
pe G se numeşte grup dacă îndeplineşte condiŃiile:
(1) ∀g1 , g 2 , g 3 ∈ G , → g1 ∗ ( g 2 ∗ g 3 ) = ( g1 ∗ g 2 ) ∗ g 3 ,
(2) ∃e ∈ G, ∀g ∈ G, → e ∗ g = g ∗ e = g ,
(3) ∀g ∈ G, ∃g '∈ G, → g ∗ g ' = g '∗g = e
Un grup se noteză fie cu (G ,∗) , fie mai scurt cu G , caz în care
operaŃia binară se subînŃelege din context.
DefiniŃia 1.3. Elementul e care satisface condiŃia (2) se numeşte
element neutru şi este unic. Elementul g ' care satisface condiŃia (3) se
numeşte simetricul lui g şi este unic determinat pentru un anumit g .
DefiniŃia 1.4. Dacă ∀g1 , g 2 ∈ G este indeplinită proprietatea
g1 ∗ g 2 = g 2 ∗ g1 , atunci grupul se numeşte comutativ sau abelian.
 Dacă operaŃia binară ∗ reprezintă operaŃia de adunare, grupul aditiv
se notează cu (G ,⊕) , iar e este 0 (zero) şi g ' se notează cu − g . DiferenŃa
g1 − g 2 se defineşte ca fiind suma g1 ⊕ (− g 2 ) .
Dacă operaŃia binară ∗ reprezintă operaŃia de înmulŃire, grupul
multiplicativ corespunzător se notează cu (G ,⊗) . In această situaŃie e este
egal cu 1, iar elementul simetric g ' este g −1 .

1.3 Corpuri
DefiniŃia 1.5. O mulŃime K împreună cu operaŃiile de adunare şi
înmulŃire se numeşte corp dacă sunt satisfăcute condiŃiile:
(1) adunarea determină pe K o structură de grup comutativ;
(2) înmulŃirea determină pe K -{0} o structură de grup;
(3) înmulŃirea este distributivă faŃă de adunare adică:
∀x, y, z ∈ K , → ( x ⊕ y ) ⊗ z = x ⊗ z ⊕ y ⊗ z , sau
z ⊗ ( x ⊕ y) = z ⊗ x ⊕ z ⊗ y
DefiniŃia 1.6. Un corp pentru care şi înmulŃirea este comutativă se
numeşte corp comutativ, sau câmp.
Un corp se notează cu ( K ,⊕,⊗) . Corpuri des întâlnite sunt corpul
numerelor reale ( R,+,⋅ ), corpul numerelor raŃionale ( Q,+,⋅ ) şi corpul
numerelor complexe ( C ,+,⋅ ).
ObservaŃie: Prin simbolurile ⊕ şi ⊗ sau notat operaŃiile generale de
adunare şi înmulŃire. Acestea trebuie definite pentru fiecare corp în parte în
funcŃie de natura elementelor care formează corpul. Pentru corpuri
cunoscute cum sunt cele definite peste R, Q sau C aceste simboluri au
fost înlocuite cu semnele +,⋅ ale căror semnificaŃie este deja cunoscută, iar
elementele neutre pentru adunare şi înmulŃire sunt respectiv numerele 0 şi
1.

1.4 SpaŃii Vectoriale

Pentru a defini un spaŃiu vectorial V , este necesară o mulŃime de
obiecte {x} numite de obicei elemente, vectori sau puncte, un corp K şi
două operaŃii binare definite între aceşti vectori şi elemente ale corpului K ,
denumite scalari. Aceste operaŃii sunt următoarele:
- o operaŃie internă denumită adunare ⊕ : V × V → V
- o operaŃie externă denumită înmulŃire ⊗ : K × V → V
După cum se constată de mai sus rezultatul acestor operaŃii binare
trebuie să fie, de asemenea, un vector al mulŃimii V . Această proprietate se
numeşte închidere.
 DefiniŃia 1.7. O mulŃime de elemente formează un spaŃiu vectorial
V peste corpul K dacă operaŃiile de adunarea a doi vectori şi înmulŃirea cu
scalari din corpul K , satisfac următoarele axiome:
Pentru ∀x, y, z ∈ V şi ∀α , β ∈ K ,
1. ( V , ⊕ ) este grup comutativ (abelian) adică îndeplineşte
următoarele condiŃii:
(a) asociativitatea ( x ⊕ y ) ⊕ z = x ⊕ ( y ⊕ z )
(b) comutativitatea x ⊕ y = y ⊕ x
(c) există un vector nul θ ∈ V astfel încât pentru ∀x ∈ V să avem
x ⊕θ = x
(d) pentru ∀x ∈ V corespunde un element − x , astfel încât
x ⊕ ( − x) = θ
2. Fie 1 elementul unitate din corpul K ; atunci:
(a) 1 ⊗ x = x
(b) (α ⋅ β ) ⊗ x = α ⊗ ( β ⊗ x)
(c) (α + β ) ⊗ x = (α ⊗ x) ⊕ ( β ⊗ x)
(d) α ⊗ ( x ⊕ y ) = (α ⊗ x) ⊕ (α ⊗ y )
In relaŃile de mai sus prin +,⋅ sau notat operaŃiile de adunare şi
înmulŃire între scalarii corpului K .

1.5 Vectori de ordinul n

DefiniŃia prezentată mai sus pentru un spaŃiu vectorial este foarte
generală, fiind valabilă şi pentru vectori cu un număr infinit de componente.
Totuşi, în cele mai multe aplicaŃii fizice, operăm cu vectori care au un
număr finit de componente măsurabile n.
Orice vector de ordinul n este descris printr-un sistem ordonat de n
scalari din corpul K . De exemplu putem scrie:
x = {x1 , x2 ,..., xn }, xi ∈ K , i = 1,2,..., n (1.1)
Uneori vom prefera să scriem vectorul x sub forma unei matrice cu
o singură coloană:
 x1 
 
x 
x = 2
:
 
 xn 
Suma a doi vectori este definită prin relaŃia:
  a1   b1   a1 + b1 
     
 a2   b2   a2 + b2 
a =   , b =  , a + b =  (1.2)
: : : 
     
a
 n b
 n a +
 n nb
Iar înmulŃirea cu un scalar este dată de:
 α ⋅ a1 
 
 α ⋅ a2 
α ⋅a =  (1.3)
: 
 
 α ⋅ a n

Cu aceste definiŃii pentru operaŃiile binare este uşor de văzut că

vectorii obişnuŃi ai spaŃiilor n dimensionale definite peste corpul numerelor
reale R , sau complexe C , satisfac toate axiomele enunŃate. In consecinŃă
rezultă că spaŃiile n dimensionale sunt spaŃii vectoriale definite peste
corpurile R sau C .
DefiniŃia 1.8. Pentru K = R şi V = R n , V este spaŃiul vectorial real
numit spaŃiul aritmetic n-dimensional.
Odată definite operaŃiile de adunare şi înmulŃire cu un scalar putem
înlocui simbolurile ⊕,⊗ cu simbolurile cunoscute +,⋅ .
Este important de reŃinut faptul că vectorii care au n componente nu
aparŃin în mod necesar unui spaŃiu de dimensiune n. Această problemă va
fi analizată în una din secŃiunile următoare.

1.6 Vectori liniar independenŃi

DefiniŃia 1.9. Fie V un spaŃiu vectorial definit peste corpul K . O
mulŃime de vectori x, y, z ,..., w ∈ V se numeşte liniar independentă dacă
relaŃia
α ⋅ x + β ⋅ y + γ ⋅ z + ... + δ ⋅ w = 0 unde α , β , γ ,..., δ ∈ K (1.4)
este adevărată numai dacă
α = β = γ = ... = δ = 0
Indeplinirea acestei condiŃii înseamnă că nu există nici o relaŃie
liniară banală între aceşti vectori. Dacă o astfel de relaŃie există, adică dacă
(1.4) este adevărată chiar dacă nu toŃi scalarii α , β , γ ,..., δ sunt nuli, atunci
vectorii se numesc liniari dependenŃi.

1.7 Baza şi dimensiunea unui spaŃiu vectorial

DefiniŃia 1.10. Dacă un spaŃiu vectorial V conŃine n vectori liniar
independenŃi şi dacă oricare n+1 vectori ai acestui spaŃiu sunt liniar
dependenŃi se spune că spaŃiul V este de dimensiune n.
 DefiniŃia 1.11. Orice mulŃime de n vectori liniar independenŃi
formează o bază a acestui spaŃiu dacă oricare vector din V poate fi
exprimat ca o combinaŃie liniară de vectori ai acestei mulŃimi.
Dacă o bază a spaŃiului V conŃine n vectori liniar independenŃi atunci
spaŃiul se numeşte n-dimensional. Numărul componentelor unui vector al
spaŃiului n-dimensional este în mod normal n, dar nu în mod necesar. De
exemplu putem asocia trei numere fiecărui punct al unui spaŃiu
bidimensional, reprezentând distanŃa faŃă de trei puncte fixate din plan. In
acest caz orice vector al acestui spaŃiu are trei componente, deşi una dintre
acestea este de prisos în această caracterizare.
In cele ce urmează vom presupune că nu există elemente de prisos
(redundante) în caracterizarea vectorilor.
Considerăm un spaŃiu n-dimensional V şi o bază B a acestui spaŃiu
formată din vectorii e1 , e2 ,..., en . Acest lucru se mai poate exprima şi prin
notaŃia următoare:
B = {e1 , e2 ,..., en }
Dacă la această mulŃime adăugăm un vector x ∈ V , mulŃimea care
rezultă este în mod necesar liniar dependentă, deci trebuie să existe o
relaŃie liniară între elementele acestei mulŃimi. Fie aceasta
α 0 ⋅ x + α1 ⋅ e1 + α 2 ⋅ e2 + ... + α n ⋅ α n = 0 cu α 0 ≠ 0 (1.6)
Pe baza acestei relaŃii vectorul x poate fi exprimat ca o combinaŃie
liniară a vectorilor bazei:
α1 α α
x=− e1 − 2 e2 − ... − n en
α0 α0 α0
Notând acum:
α1 α α
x1 = − , x2 = − 2 , ... , xn = − n
α0 α0 α0
se obŃine reprezentarea
x = x1 ⋅ e1 + x2 ⋅ e2 + ... + xn ⋅ en (1.7)
Mai mult chiar, această reprezentare a vectorului x în raport cu baza
B este unică. Intr-adevăr presupunând contrariul se obŃine:
x = x1 ⋅ e1 + x2 ⋅ e2 + ... + xn ⋅ en
x = y1 ⋅ e1 + y2 ⋅ e2 + ... + yn ⋅ en (1.8)
Scăzând acum cele două relaŃii se obŃine:
0 = ( x1 − y1 ) ⋅ e1 + ( x2 − y2 ) ⋅ e2 + ... + ( xn − yn ) ⋅ en (1.9)
Deoarece vectorii bazei sunt liniar independenŃi rezultă
x1 = y1 , x2 = y2 ,..., xn = yn
deci reprezentarea vectorului x în baza B este unică.
 DefiniŃia 1.12. Scalarii {x1 , x2 ,..., xn } se numesc componentele sau
coordonatele vectorului x în baza B .
DefiniŃia 1.13. Să notăm acum cu R n spaŃiul n-dimensional definit
peste corpul numerelor reale. In acest spaŃiu putem alege următorii n
vectori liniari independenŃi:
1 0 0
     
0 1 0
e1 =   , e2 =   , ... , en =   (1.10)
: : :
     
 
0  
0 1
Aceşti vectori formează o bază denumită bază naturală. Orice vector
x ∈ R poate fi exprimat în raport cu această baza sub forma
n

x = x1 ⋅ e1 + x2 ⋅ e2 + ... + xn ⋅ en
sau
 x1   0   0   x1 
       
 0   x2   0  x 
x =   +   + ... +   =  2 
: : : :
       
0  0  xn   xn 

1.8 SpaŃii vectoriale izomorfe

O aplicaŃie f a unui spaŃiu vectorial V într-un alt spaŃiu vectorial V '
este o lege de corespondenŃă între elementele spaŃiului V şi elementele
spaŃiului V ' , aşa încât fiecărui element x ∈ V să-i corespundă un element
x'∈ V ' . Elementul x' se numeşte imaginea lui x prin aplicaŃia f şi, de
obicei, se notează prin x' = f ( x) .
Elementele spaŃiilor vectoriale V si V ' se află într-o corespondenŃă
bijectivă dacă există o aplicaŃie f astfel încât fiecărui x ∈ V să-i
corespundă un x' = f ( x) cu x'∈ V ' unic şi fiecare y '∈ V ' să fie imaginea unui
punct x ∈ V unic.
DefiniŃia 1.14. Două spaŃii vectoriale V şi V ' peste acelaşi corp K
se numesc izomorfe dacă între elementele lor se poate stabili o
corespondenŃă bijectivă, pusă în evidenŃă de o aplicaŃie f . Evident,
operaŃiile de adunare şi înmulŃire cu un scalar nu sunt în mod necesar
aceleaşi pentru cele două spaŃii.
Se poate demonstra că toate spaŃiile vectoriale de aceeaşi
dimensiune peste un corp K sunt izomorfe intre ele.
Intr-adevăr, orice punct x ∈ V poate fi reprezentat în mod unic sub
forma
 x = x1 ⋅ e1 + x2 ⋅ e2 + ... + xn ⋅ en (1.12)
unde {e1 , e2 ,..., en } este o bază a spaŃiului V . Definim acum un element
x ' ∈ V ' corespunzător lui x prin relaŃia
x ' = x1' ⋅ e1' + x2' ⋅ e2' + ... + xn' ⋅ en' (1.13)
' ' ' '
unde {e1 , e2 ,..., en } este o bază a spaŃiului V .
Fiecare dintre aceste reprezentări este unică, iar corespondenŃa
x = f ( x) între elementele celor două spaŃii satisface condiŃia de
'

izomorfism.
Se poate demonstra uşor că două spaŃii vectoriale de dimensiuni
diferite nu pot fi izomorfe. Dacă V şi V ' sunt două spaŃii vectoriale izomorfe
iar f o aplicaŃie care stabileşte izomorfismul dintre ele, nu este greu de
văzut că unei mulŃimi de elemente liniar independente {e1 , e2 ,..., en } din V îi
corespunde o mulŃime de elemente liniar independente
' ' ' '
{ f (e1 ), f (e2 ),..., f (en )} din V .
In practică studiul unui spaŃiu vectorial poate fi mult uşurat dacă se
stabileşte că acesta este izomorf cu un spaŃiu cunoscut cum ar fi R n sau
Cn .

1.9 SubspaŃii şi varietăŃi liniare

DefiniŃia 1.15. Fie V un spaŃiu vectorial peste corpul K . O
submulŃime U ⊆ V se numeşte subspaŃiu vectorial al spaŃiului V dacă
1. ∀u1 , u2 ∈ U → u1 + u2 ∈ U
2. ∀α ∈ K , ∀u ∈ U → α ⋅ u ∈ U
sau altfel spus suma a două elemente ale subspaŃiului U şi produsul dintre
un scalar şi un element al acestui subspaŃiu aparŃin tot subspaŃiului
considerat U .
Aceste două condiŃii pot fi înlocuite prin condiŃia echivalentă
∀u1 , u 2 ∈ U , ∀α , β ∈ K → α ⋅ u1 + β ⋅ u 2 ∈ U
Elementul nul este cel mai mic subspaŃiu al lui V , iar V însuşi este
cel mai mare subspaŃiu al său.
De exemplu în spaŃiul vectorial tridimensional R 3 punctele oricărui
plan care trece prin originea axelor de coordonate formează un subspaŃiu
R 2 . Punctele unei drepte care trece prin originea spaŃiului R 2 formează un
subspaŃiu R 1 .
DefiniŃia 1.16. Dacă x, y, z ,..., w este o mulŃime de elemente ale unui
spaŃiu vectorial V , iar α 1 , α 2 ,..., α n sunt scalari oarecare ai corpului K ,
atunci mulŃimea elementelor
u = α 1 ⋅ x + α 2 ⋅ y + α 3 ⋅ z + ... + α n ⋅ w
obŃinute pentru toate valorile posibile ale acestor scalari, formează un
subspaŃiu vectorial L . Acest subspaŃiu se numeşte varietatea liniară
generată de vectorii {x, y, z ,..., w} şi este cel mai mic subspaŃiu care conŃine
aceste elemente. Orice element al lui u ∈ L poate fi exprimat ca o
combinaŃie liniară a elementelor mulŃimii {x, y, z ,..., w} . Varietatea liniară
generată de o mulŃime de elemente {x, y, z ,..., w} este deci
L( x, y, z ,..., w) = { u = α1 ⋅ x + α 2 ⋅ y + α 3 ⋅ z + ... + α n ⋅ w | α1 ,α 2 ,..., α n ∈ K }