Doar ultimei strofe ii e rezervata imaginea tinta, pentru care destinul astrului este doar “metafora cosmica a

unei aspiratii irealizabile, aceea a comunicarii” (ibidem). Proiectia merge catre sentimentul cel mai complex in
alcatuirea lui pluridimensionala: dorul. Iubire, nostalgie dureroasa, dorinta, tanjire, proiectie in amintire si vis,
absenta, eternizare - acestea sunt doar partial definitiile dorului. La acest nivel, al planului sufletesc, noaptea
adanca si lumina, persistenta luminii in ciuda disparitiei sursei, analogia iubirii cu lumina constituie elemente
figurative pe care poezia le contine fara a recurge decat la semnificand concreti. Metafora devine, prin reductie,
comparatie: “Tot astfel cand al nostru dor I Pieri in noapte-adanca, I Lumina stinsului amor I Ne urmareste
inca”.