George Calinescu (1899- 1965) sustinea necesitatea aparitiei in literatura romana a

unui roman de atmosfera moderna, desi respingea teoria sincronizarii obligatorii a

literaturii cu filozofia si psihologia epocii, argumentand ca literatura trebuie sa fie in
legatura directa cu "sufletul uman".
Compozitia romanului. Influente balzaciene

Balzacianismul este prezent in "Enigma Otiliei" prin tema romanului, care ilustreaza
viata burgheziei bucurestene de la inceputul secolului al XX-lea, societate degradata
sub puterea mistificatoare a banului, intreaga actiune a romanului construindu-se in
jurul averii lui mos Costache Giurgiuveanu, care concentreaza fapteie si reactiile tuturor
celorlalte personaje, interesate mai mult sau mai putin de mostenire.De altfel, Balzac a
concentrat ideea ca banii, averea au putere distrugatoare asupra eticii unei societati,
afirmand: "Zeul la care se inchina toti este banul". Tot aici se inscrie si motivul literar
al mostenirii, majoritatea personajelor pazind cu strasnicie integritatea averii lui
Costache Giurgiuveanu. Aglae Tulea se opune cu vehementa infierii Otiliei de catre
Costache, iar cand acesta moare, instituie o adevarata paza militara pentru a nu fi
instrainat nici un obiect din casa fratelui: "... sa fiti cu ochii in patru, sa nu ia cineva vreo
hartie, vreun lucru, nici un cap de ata, aici eu raspund, ca unica ruda mai de aproape".
Tipologia personajelor este construita artistic de Calinescu, prin aceea ca fiecare
erou al romanului este dominat de o trasatura de caracter puternica, definindu-l in
esenta sa morala. Costache Giurgiuveanu este intruchiparea avarului, Stanica Ratiu
este tipul parvenitului, al arivistului, descendent al lui Dinu Paturica, iar demagogia lui
se inscrie in descendenta lui Nae Catavencu. Aglae este "baba absoluta fara cusur in
rau", Titi - tipul retardatului, Felix este definit de autor ca "martor si actor", iar Otilia,
eternul feminin enigmatic.

Elementele romantice se adauga celor balzaciene, prin cateva trasaturi evidente:

folosirea antitezei in caracterizarea unor personaje, Felix cu Titi, Otilia cu Aurica,

mos. Costache cu Pascalopol, se opun prin trasaturile esentiale: inteligenta, ambitie,
frumusete, delicatete, farmec, generozitate, in antiteza cu debilitatea mintala, apatia,
uratenia, acreala, rautatea, invidia, avaritia;
descrierea naturii uraganului intr-un registru fantastic, descrierea casei vechi,
paraginite, cu scari care scartaie, cu giurgiuvele scorojite amintind de casa lui Dionis din
nuvela eminesciana;
motivul "orfanului", evidentiat in roman prin Felix si Otilia, supusi - din aceasta cauza
- rautatilor inveninate ale clanului Tulea;

Elementele realiste sunt evidentiate in roman prin:

tema care reflecta stadiul societatii burgheze in plina degradare morala sub puterea
mistificatoare a banului, caruia "i se inchina toti";
personajele sunt tipice, luate din realitatea oricarei societati, tipuri umane specifice,
determinate social in raport cu mediul. (N.Filimon, I.L.Caragiale);
 Elemente ale clasicismului reies mai ales din:
Romanul "Enigma Otiliei" de George Calinescu intruneste asadar spiritul clasic
balzacian, cu elemente de factura romantica si cu trasaturi puternice ale romanului
modern, realist si obiectiv prin introspectia si luciditatea analizei psihologice a
personajelor, din care se desprind psihologii derutante (Otilia), degradari psihice ca
alienarea, senilitatea (Simion), consecintele ereditatii (Aurica o mosteneste pe Aglae, iar
Titi pe Simion), constituindu-se intr-o creatie fundamentala a literaturii romane.
simetria romanului, care incepe cu o imagine dezolanta a casei lui Costache
Giurgiuveanu si se termina cu aceeasi imagine lugubra: "Aici nu sta nimeni";
personajele sunt caractere construite pe o dominanta psihica: Costache
Giurgiuveanu — avaritia, Leonida Pascalopol - nobletea sufleteasca, Stanica Ratiu -
arivismul si demagogia, Aglae - rautatea si invidia etc.;

Semnificatia titlului

Otilia este un personaj tipic de feminitate enigmatica pentru toate personajele

romanului. Subiectivismul cu care este privita din mai multe unghiuri de vedere, foarte
diferite, asociaza in mod fericit puritatea cu farmecul natural al varstei, Otilia fiind de o
tulburatoare seriozitate sau zvapaiata ca o fetita, ceea ce da o fascinatie cuceritoare
personajului. Amestecul teribilelor copilarii, al placerilor de a alerga desculta prin iarba
cu seriozitatea si ratiunea rece prin care judeca si explica imposibilitatea mariajului
dintre ea si Felix nedumereste si fascineaza. Imprastiata si dezordonata, accepta
rational protectia lui Pascalopol si respinge cu rezerva manifestarile sentimentale ale lui
Felix. Este intelegatoare si plina de tact in comportamentul ei fata de mos, Costache,
dar aparent imuna la rautatile celor din clanul Tulea, ea ramane surprinzatoare prin
amestecul unui farmec juvenil cu o maturitate profunda.
Aceasta "enigma a Otiliei" se naste mai ales in mintea lui Felix, care nu poate da
explicatii plauzibile pentru comportamentul fetei, ce ramane pana la sfarsitul romanului
o tulburatoare intruchipare a naturii contradictorii a sufletului feminin.
Indragostit total de Otilia, Pascalopol o admira si o intelege, dar nici el nu poate
descifra in profunzime reactiile si gandurile fetei, confirmandu-i lui Felix in finalul
romanului: "A fost o fata delicioasa, dar ciudata. Pentru mine e o enigma".

Constructia subiectului

Romanul "Enigma Otiliei" de George Calinescu nu are fir epic, fiind structurat pe
doud planuri care se intrepatrund si se determind reciproc. Primul plan priveste destinul
tanarului Felix Sima, care, inainte de a-si face o cariera stralucita de medic, parcurge
criza erotica iminenta la varsta adolescentei. Celalalt plan ilustreaza istoria unei
mosteniri, in jurul careia romancierul construieste imaginea societatii burgheze din
Bucuresti, de la inceputul secolului al XX-lea, aflate in plina degradare morala sub forta
distrugatoare a banului. Pentru mentalitatea epocii privind avantajele mostenirii, este
ilustrativa replica lui Stanica Ratiu: "Daca familia mea nu s-ar fi prasit atata, va spun pe
onoarea mea, azi as fi milionar [...]. Am unchi si matusi foarte bogate, cat par in cap.
Insa toti au copii si nepoti, incat pana sa-mi vie randul, mai bine ma lipsesc. [...] Unul se
zbate de mic, invata, isi umple plamanul de oftica, si altuia ii pica mostenirea de-a gata".
 Enigma Otiliei - descriere
La apariţia "Enigmei Otiliei", în 1938 (în două volume), romanul, ca specie a literaturii
avusese o evoluţie extrem de rapidă, dominând literatura românească interbelică. Liviu
Rebreanu fusese cel care deschisese ferm drumul romanului românesc, prin "Ion"
(1920) impunând romanul obiectiv. S-a observat, la vreme, că această perioadă a fost
deosebit de fertilă în domeniul literaturii, şi în special al romanului, care se afirmă
puternic, racordându-se şi integrându-se valorilor universale: 1920 - "Ion"; 1922 -
"Pădurea spânzuraţilor" ale lui Rebreanu; 1930 - "Baltagul" - M. Sadoveanu; 1930 -
"Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" - Camil Petrescu; 1932 -
"Răscoala" - Liviu Rebreanu; 1933 - "Patul lui Procust" - Camil Petrescu; 1935-1942 -
"Fraţii Jderi" - M. Sadoveanu. Aria tematică a romanului se lărgeşte substanţial, după ce
Rebreanu fundamentase stilul obiectiv, romanul-frescă prin "Ion" şi "Răscoala",
întemeindu-se romanul de evocare istorică prin Mihail Sadoveanu, trecând din lumea
satului, trecând din lumea satului în cea a oraşului. Formele epice tradiţionale coexistă
cu tehnici artistice moderne (Marcel Proust); se abordează şi se afirmă romanul de
analiză psihologică - Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, romanul evoluând
astfel de la formula obiectivă spre cea subiectivistă. "Enigma Otiliei" - 1938 (al doilea
roman al lui George Călinescu, după "Cartea nunţii") constituie o revenire la formula
obiectivă de roman, la metoda balzaciană. Romanul lui Călinescu devine astfel unul
polemic, replică literară la cultivarea asiduă în epocă a formulei proustiene, dar şi o
ilustrare a concepţiei sale despre curente literare. George Călinescu este autorul
primelor romane citadine de tip clasic. Prin "Enigma Otiliei" el aduce o viziune originală,
modernă. Pivotul firului narativ va fi clanul familial, urmărindu-se mai multe destine
umane: al Otiliei, al lui Felix, al lui Stănică Raţiu, al Olimpiei, al lui Pascalopol, al lui Titi,
al Auricăi. Familia ca contura relaţiile sociale, economice, viaţa burgheziei bucureştene
la începutul veacului al douăzecilea. Un prim-plan al romanului prezintă cele două
familii - Costache Giurgiuveanu - Otilia şi Tulea. Mobilul principal al tuturor acţiunilor
care se desfăşoară este moştenirea, averea lui Costache Giurgiuveanu, pe care o
vânează clanul Tulea, la care se raliază inventivul şi rapacele Stănică Raţiu, ginerele
Aglaei, sora lui Costache (şi ceilalţi membri ai familiei Tulea: Simion Tulea, soţul Aglaei,
şi copiii acestora: Olimpia, Aurica şi Titi). Eforturile lor sunt canalizate statornic spre
înlăturarea Otiliei, fiică vitregă a lui Costache Giurgiuveanu, fata celei de-a doua soţii,
crescută de acesta fără acte de adopţiune filială legală. Alt plan al romanului prezintă
destinul tânărului Felix Sima, rămas orfan, venit să studieze medicina în Bucureşti şi
dornic de a face carieră, care trăieşte prima experienţă erotică. Aceasta constituie
fondul liric al romanului: iubirea romantică, adolescentină a lui Felix pentru Otilia, pe
care o cunoştea din corespondenţa întreţinută. Costache Giurgiuveanu, unchiul lui
Felix, trebuia să-i fie tutore şi să-i administreze bunurile lăsate de tatăl său, care murise.
În casa lui moş Costache, unde va locui, îl cunoaşte pe Pascalopol, moşier, cu maniere
alese, şi clanul Tulea, ce locuieşte în vecinătatea casei lui Costache. Felix o iubeşte pe
Otilia, dar este gelos pe Pascalopol, o prezenţă nelipsită din preajma Otiliei şi necesară,
prin generozitatea, experienţa şi cavalerismul omului rafinat. Otilia îl iubeşte pe Felix,
dar vrea să-l ajute să se realizeze în cariera lui ştiinţifică, intuindu-i cu maturitate şi
luciditate ambiţia, dorinţa de a ajunge "cineva". Plimbările cu trăsura la şosea împreună
cu Pascalopol, capriciile şi luxul satisfăcute cu generozitate subtilă şi discretă de
acesta, instinctul feminin precoce, inteligenţa şi discernământul practic, izvorâte dintr-o
experienţă timpurie nesigură, toate acestea o fac pe Otilia să-l accepte pe Pascalopol
drept soţ. Neînţelegând acţiunile Otiliei, Felix se consideră pe sine o enigmă. El va
studia cu seriozitate, va deveni medic şi profesor universitar, făcând o căsătorie
strălucită. Otilia va rămâne o amintire, o imagine a eternului feminin. Pe celălalt plan, al
luptei acerbe pentru moştenire, atacând-o pe Otilia cu infinite şi inventive răutăţi, clanul
Tulea cunoaşte declinul familial: Aglae nu reuşeşte să pună mâna pe banii lui Costache,
pentru că-i furase Stănică de sub salteaua bătrânului, provocând moartea acestuia, la al
doilea atac cerebral ce-l suferise; Stănică renunţă la Olimpia, care-l plictisea şi nu ţinea
pasul cu ritmul său alert şi imprevizibil de arivist, prefăcând-o pe Georgeta, femeie
uşoară, dar prezentabilă, inteligentă, care-i va înlesni relaţii "înalte", în lumea
Bucureştiului; Titi va divorţa de Ana, evoluând psihic spre o idioţenie vizibilă (se legăna
din ce în ce mai mult); Aurica va rămâne tot nemăritată şi nerealizată erotic. La sfârşitul
romanului aflăm că Pascalopol, i-a redat libertatea Otiliei, care va ajunge în Spania,
America, nevasta unui conte, "aşa cava" - va spune Stănică Raţiu. Privind o fotografie
recentă a Otiliei, Felix va vedea o figură străină, o Otilie maturizată, chipul ei de acum
spulberând imaginea enigmaticei adolescente. Ea a rămas o iluzie a tinereţii. O lume
întreagă se cuprinde în acest roman, dovedind un creator epic remarcabil, punând în
lumină aspectele sociale, economice, familiale, ale vieţii bucureştene din anii de
dinaintea primului război mondial. "Enigma Otiliei" este un roman situat între tradiţie şi
inovaţie. Este un roman realist obiectiv de tip balzacian, în primul rând prin tema
abordată: moştenirea, care declanşează şi mobilizarea energiei umane ce se înfruntă.
Titlul iniţial al romanului era "Părinţii Otiliei" (schimbat de editor) şi ilustra motivul
balzacian la paternităţii, concretizat în raportul dintre părinţi şi copii (Costache - Otilia,
Pascalopol - Otilia şi ceilalţi), pe fundalul societăţii bucureştene de la începutul secolului
al XX-lea. Autorul este omniscient (ştie totul), aşa cum se observă din primele rânduri
cu care începe romanul, situând exact personajele, acţiunea, în timp şi spaţiu
Descrierea minuţioasă a străzii Antim (a clădirilor, a interioarelor etc.), pustie şi
întunecată, având un aspect "bizar", varietatea arhitecturală, amestecul de stiluri,
ferestrele neobişnuit de mari, lemnăria vopsită care se "dezghioga", făceau din strada
bucureşteană "o caricatură în moloz a unei străzi italice". Exteriorul casei lui Costache
Giurgiuveanu e prezentat în detalii semnificative, sugerând calitatea şi gustul estetic:
imitaţii ieftine, intenţia de a impresiona prin grandoare, vechimea şi starea dezolantă a
clădirii.

REZUMAT
George Calinescu este un narator omniscient, care stie totul despre personaje, emite
aprecieri asupra lor prin naratiunea la persoana a III-a, conturand adevarate caractere,
"intr-o unitate canonica". Modalitatea narativa se remarca, asadar, prin absenta marcilor
formale ale naratorului, de unde reiese detasarea acestuia fata de evenimente si
personaje. Perspectiva temporala este cronologica, bazata pe relatarea evenimentelor
in ordinea derularii lor, iar cea spatiala reflecta un spatiu real, acela al caselor, strazilor,
locurilor concrete si unul imaginar inchis, prin care se contureaza trairile interioare ale
personajelor.
Romanul incepe cu precizarea timpului fi a spatfului desfasurarii actiunii, realizata
prin tehnica detaliului, care constituie incipitul romanului. "Intr-o seara de la inceputul lui
iulie 1909, cu putin inainte de orele zece", Felix Sima, un tanar de vreo optsprezece ani,
absolvent al Liceului Internat, soseste de la lasi, pe strada Antim din Bucuresti, acasa la
Costache Giurgiuveanu. Fiul doctorului Iosif Sima ramasese orfan si venise la Bucuresti
ca sa urmeze facultatea de medicina, fiind lasat in grija tutorelui sau, Giurgiuveanu.
Calinescu face un portret detaliat tanarului cu fata juvenila, cu obrazul de culoare
maslinie, imbracat intr-o uniforma neagra ,"stransa bine pe talie", avand "un aer
barbatesc si elegant".
Naratorul descrie in maniera balzaciana strada Antim, care avea "un aspect bizar" din
cauza caselor cu aproximativ aceeasi inaltime, construite intr- un amestec ridicol de
stiluri arhitecturale, detalii ce au rol caracterizator pentru locuitorii din aceasta zona a
Capitalei, semnificand faptul ca ei au cam aceeasi conditie sociala, modesta, aceeasi
educatie superficiala si cultura mediocra. Casa lui Costache Giurgiuveanu sugereaza
avaritia proprietorului, intrucat peretii erau "grosolan tencuiti si zugraviti cu sablonul si
cu mana", scara scaryaia, giurgiuvelele erau din lemn "umflat si descleiat de caldura
sau ploaie si bubos de vopsea cafenie".
Costache Giurgiuveanu, un batninel "subtire si putin incovoiat", privea clipind marunt
din ochi la tanarul proaspat sosit si, cu "un glas neasteptat de ragusit", sopteste repede:
"Nu-nu-nu stiu... nu-nu sta nimeni aici, nu cunosc...". Felix este condus, apoi, de Otilia
"intr-o odaie foarte inalta, incarcata de un fum des si intepator de tutun", in care se
aflau, la o masa rotunda, aproape toate personajele romanului, jucand table si carti:
Costache Giurgiuveanu, Otilia Marculescu, Leonida Pascalopol, Aglae, Aurica si Simion
Tulea. Astfel, cititorul face cunostinta cu fiecare erou in parte, prin ochii lui Felix, de
aceea el are statutul de personaj-martor in roman. Tanarul inregistreaza detaliat
infatisarea fiecaruia dintre cei prezenti, descriind fizionomia, coafura, imbracdmintea,
gesturile si comportamentul lor, cu sugestive trimiteri caracteriale.
Atunci cand Felix merge la familia Tulea, cititorul ia cunostinta, tot prin intermediul
acestui personaj-martor, despre aspectul casei, preocuparile si obiceiurile locatarilor,
utilizand aceeasi tehnica a detaliului, prin care se sugereaza si trasaturile caracteriale.
Tanarul afla despre tatal familiei, Simion Tulea, ca broda perne pe etamina si picta, ca si
Titi, tablouri ce reproduceau carti postale ilustrate, iar un ochi atent si-ar fi dat seama ca
"nici un tablou nu era original", de unde reies lipsa de creativitate si fantezie, stereotipia
gandirii celor doi barbati. Felix se ofera sa-l mediteze pe Titi pentru corigenta la limba
latina, intrucat la cei 22 de ani nu terminase inca liceul, dar acesta nu admite nici un fel
de pregatire, ci vrea numai traducerea, pe care o scrie cuvant cu cuvant deasupra
textului.
Olimpia, fata mai mare a Aglaei, traia in concubinaj cu Stanica Ratiu, un avocat care
nu profesa din lipsa de procese si care nu voia sa se cunune cu ea, deoarece Simion
promisese ca-i va da ca zestre o casa, iar acum batranul refuza cu incapatanare,
sustinand ca Olimpia nu este fata lui. Dupa ce a nascut un copil, sansele de a rezolva
acest conflict se maresc, Stanica tine un discurs lacrimogen si patetic, dar ameninta
subtil: "Voi reda bietei- Olimpia libertatea ei". Nimic nu-l indupleca insa pe Simion, pana
cand Stanica, instinctiv, se preface bolnav de inima, deoarece batranul avea o idee fixa
privind aceeasi suferinta si-i aduce in casa tot felul de persoane care sa-i admire galeria
de tablouri si pernele brodate.
Alt plan narativ este reprezentat de Pascalopol, care venea zilnic in casa lui
Giurgiuveanu, aducand delicatese si luand-o pe Otilia la plimbare cu trasura. Felix se
indragostise de Otilia si-i reprosa acesteia familiaritatea excesiva pe care i-o acorda
mosierului. Pascalopol, pentru a-i face placere Otiliei si pentru a se face simpatizat de
Felix, planuieste o vizita a acestora la mosia sa din Baragan, situata la vreo
cincisprezece kilometri de Ciulnita, spre Dunare. Cu acest prilej, naratorul realizeaza o
descriere romantica a Campiei Baraganului si a mosiei lui Pascalopol, tot prin ochii lui
Felix, care se emotioneaza in fata "pustietatii scitice", de parca istoria ar fi ramas pe loc,
"in afara oricarei epoci". Timpul petrecut impreuna face ca iubirea lui Felix pentru Otilia
sa devina din ce in ce mai puternica, amplificata si de faptul ca cei doi tineri colindasera
tinuturile intr-o totala libertate, ca Pascalopol era ocupat cu afacerile, ba chiar plecase
pentru cateva zile la Bucuresti, lasandu-i singuri. Otilia reactioneaza cu surprinzatoare
maturitate la declaratiile lui Felix, despre care crede ca este prea tanar si nerabdator, il
sfatuieste sa nu se gandeasca la iubire "inainte de a-ti face o cariera stralucita",
considerand ca dragostea singura n-ajunge, este nevoie de multa rabdare si bunatate.
Felix riposteaza malitios, referindu-se la faptul ca Pascalopol este "si bogat", dar Otilia ii
marturiseste cu amaraciune ca bogatia nu este atat de importanta intr-o relatie de
dragoste: "Papa, sa stii, e foarte bogat, si-l iubesc mult, insa nu poate sa faca fericit pe
nimeni. Mama a murit de suparare".
Intors de la Bucuresti, Pascalopol aduce vesti proaspete, fiind narator-mesager in
aceasta secventa narativa, intrucat relateaza intamplarile petrecute recent in familia
Tulea. Stanica se casatorise oficial cu Olimpia si se mutasera, dupa multe peripetii, in
casa obtinuta ca zestre. Indiferenti acum la eventualele reactii ale lui Simion,
veneau in fiecare zi la familia Tulea, autoinvitandu-se la masa. Astfel, copilul de doua
luni, Relisor, fusese cu desavarsire uitat si, lasat singur in casa, cazuse din pat si
murise. Olimpia primise lovitura "cu mare calm, aproape ca o usurare", la inmormantare
"fu nepasatoare, plictisita", dar Stanica plangea in hohote, zgomotos si ostentativ,
starnind compasiunea femeilor de prin cimitir. Cheltuielile ingropaciunii fusesera
suportate de familia Tulea si Otilia banuia ca nici Pascalopol nu scapase de unele plati
solicitate de Stanica.
Reveniti in Bucuresti, relatiile dintre Otilia si familia Tulea devin din ce in ce mai
tensionate, tanara este deseori barfita si jignita, Titi ii face avansuri si atunci cand fata
reactioneaza indignata, Aglae devine sarcastica: "Fete ca ea pentru asta sunt. Sa
traiasca discret cu baietii de familie, sa-i fereasca de alte lucruri mai rele".
Felix se inscrisese la Facultatea de medicina, desi Aglae se arata sceptica in ceea ce
priveste posibilitatile materiale si intelectuale ale tanarului, sfatuindu-l dispretuitor: "Ce
faci [...] nu-ti cauti o slujba? Ca orfan gasesti mai usor. Sa ai si dumneata un mic rost in
viata." Pe Titi il prezenta, insa, "student" la belle-arte, unde il inscrisese, desi nu
terminase inca liceul: "Sa-si cultive talentul in liniste, ca grijesc eu de viitorul lui. Nu
oricine se naste cu un asemenea dar".
De la incidentul cu Otilia, Aglae nu mai venea in casa fratelui sau, acutizand conflictul
dintre ei, iar Felix n-a mai fost solicitat sa-l pregateasca pe Titi, in schimb incepuse sa
vina pe neasteptate Stanica Ratiu, care se strecura tiptil si aparea brusc in camere si pe
la ferestre. Era ingrijorat de faptul ca Pascalopol insista pe langa Costache s-o infieze
pe Otilia, ca sa am si ea un viitor asigurat si sa-i deschida un cont in banca, angajandu-
se ca se va ocupa personal de actele necesare, achitand si taxele respective.
Giurgiuveanu amana insa, la nesfarsit, luarea unei decizii, dar faptul in sine ii ingrijora
peste masura pe Aglae si pe Stanica, deoarece se temeau sa nu piarda mostenirea.
Felix afla intampiator, de la un coleg, ca batranul avea o casa foarte moderna, insa cu
apartamente mici, pe care le inchiria "la studenti, la
intelectuali tineri in concubinaj", scotand un venit important. In caz de neplata chiriei,
mos, Costache ii confisca debitorului lucruri de prin casa, de obicei pe cele de valoare,
de la cursuri si tratate de medicina pana la seringi. Stanica ii spune ca Giurgiuveanu
mai are un debit de tutun in centrul orasului, din care "castiga grozav". Tanarui isi
aminteste ca mos Costache se oferise sa-i faca rost de cursuri si de tratate de
medicina, pe care le va scadea din cont si Felix isi explica acum de unde proveneau
acele carti.
Cu toate acestea, dragostea lui pentru Otilia este din ce in ce mai puternica si face o
criza de gelozie, in urma careia tanara ia decizia sa nu-l mai primeasca pe Pascalopol.
Mosierul isi da seama de situatie si are cu Felix o discutie sincera, in care marturiseste
ca nu fusese fericit in casnicie, ca o cunostea pe Otilia de cand era mica si ca, fiind un
barbat dezamagit, nu reusise nici acum sa afle "ce e patern si ce e viril in dragostea
mea. [...] N-as putea sa-ti spun daca iubesc pe domnisoara Otilia ca parinte sau ca
barbat." Pascalopol devine patetic, iar Felix - generos - repune in drepturi pe mosier,
spre bucuria Otiliei si a lui mos. Costache. Revenirea lui Pascalopol, care-si reluase
vizitele zilnice in casa lui Giurgiuveanu, starneste alte comentarii in familia Tulea,
Stanica emitand ideea ca Felix "traieste cu Otilia si stoarce bani de la mosier".
Alt plan narativ si alt episod se refera la familia Tulea, in care se intampla un
eveniment ce-i consterneaza pe toti. Titi cunoscuse la belle-arte pe un coleg, Sohatchi,
care i-o prezentase pe sora lui, Ana. Invitat in casa familiei Sohatchi, Titi este atras de
fata intr-o relate amoroasa si, fiind surprinsi in flagrant de catre doi frati ai Anei, ofiteri, ii
obliga sa se casatoreasca. Titi, confuz si speriat, argumenteaza ridicol: "trebuie sa-ntreb
pe mama, daca vrea mama", dar se supune pregatirilor de nunta pe care familia fetei le
organizeaza, toate acestea fara ca Aglae sa banuiasca ceva. Dupa petrecere, Titi a fost
adus de intreaga familie pana in poarta casei, ca sa nu o alarmeze pe Aglae. Cateva
saptamani Titi insala vigilenta mamei sale, care avea o incredere oarba in "cumintenia"
lui, stand ziua cu nevasta si noaptea dormind acasa. Speriat de moarte, Titi se
destainuie Otiliei si lui Felix, care comunica Aglaei evenimentul. Surprinsa peste
masura, Aglae mai intai a plans mangaindu-si baiatul ca si cand ar fi trecut prin cine stie
ce nenorocire, apoi o acuza pe fata de escrocherie. Stanica il supune unui interogatoriu
sever, dar Titi nu poate spune decat ca "am vrut amandoi" si refuza sa divorteze. Primul
care face o vizita in casa sotiei lui Titi este Stanica Ratiu, caruia Anaii face o impresie
excelenta. Ca urmare, Ana vine, la randul ei, la familia Tulea si "e plina de tact": saruta
mana Aglaei, pe aceea a lui Simion si pe Aurica, pe amandoi obrajii