Sunteți pe pagina 1din 37

 

EPOCA MARILOR CLASICI


DIN LITERATURA ROMANA
Cadrul istoric
  In deceniile care urmează Unirii Principatelor Române (1859), istoria ţării
noastre este marcată de numeroase evenimente, care tra­sează liniile ei de
evoluţie spre un curs de modernizare. Domnia lui Al. loan Cuza (1859-1866)
realizează o parte din transformările importante: se înfăptuieşte o completă
unificare a instituţiilor în Ţara Românească şi Moldova (din 24 ian. 1862
Principatele se vor numi România), se votează o nouă lege rurală, sunt
secularizate averile mănăstireşti, se dezvoltă învăţământul. în 1866 este adus pe
tronul României Carol I de Hohenzollem şi în acelaşi an este promulgată prima
constituţie cu specific românesc, care pune bazele democratizării României.    In
războiul de Independenţă, în urma căruia România devine o ţară liberă şi
suverană, ieşind după multe secole de sub suzeranitatea otomană. în 1881,
principele Carol devine rege, România având statut de monarhie parlamentară.
Pe plan economic, se accentuează evoluţia capitalistă a ţării. Se dezvoltă
comerţul, băncile, oraşele, porturile la Dunăre şi la Mare. Se stabilesc relaţii
variate cu celelalte naţiuni europene.
   Aceste prefaceri, care sporesc sentimentul de mândrie naţională, căci asigură un
loc de seamă în lume, nu rămân fără urmări în cultură, artă, literatură. După 1860,
se conturează una dintre cele mai strălucite epogi din cultura română - numită
Epoca Marilor Clasici -, când apar asociaţia Junimea şi revista ei, Convorbiri
literare, operele excepţionale ale lui Eminescu, Caragiale, Creangă, Slavici,
Macedonski, critica lui Titu Maiorescu şi C. Dobrogeanu-Gherea, revistele
Literatorul şi Contemporanul etc. De această perioadă se leagă unele din cele mai
Ion Luca Caragiale
Viața
S-a născut în ziua de 1 februarie 1852, în satul
Haimanale, care-i poartă astăzi numele, fiind primul
născut al lui Luca Caragiale și al Ecaterinei. Tatăl său
(1812 - 1870) și frații acestuia, Costache și Iorgu, s-au
născut la Constantinopol, ca fii ai lui Ștefan, de profesie
bucătar, angajat de Ion George Caragea în suita sa la
sfârșitul anului 1812.
Atras de teatru, Luca s-a căsătorit în 1839 cu actrița și
cântăreața Caloropulos, de care s-a despărțit, fără a
divorța vreodată, întemeindu-și o familie statornică cu
brașoveanca Ecaterina, fiica negustorului grec Luca
Chiriac Caraboas.
Primele studii le-a făcut între anii 1859 și 1860 cu părintele
Marinache, de la Biserica Sf. Gheorghe din Ploiești, iar până în
anul 1864 a urmat clasele primare II-V, la Școala Domnească din
Ploiești, unde l-a avut învățător pe Bazil Dragoșescu. Până în 1867 a
urmat trei clase la Gimnaziul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, iar
în 1868 a terminat clasa a V-a liceală la București.
Viitorul mare clasic a absolvit Gimnaziul „Sfinții Petru și Pavel”
din Ploiești, pe care l-a numit, în Grand Hôtel „Victoria Română”,
orașul său natal. Singurul institutor de care autorul Momentelor și-
a adus aminte cu recunoștință a fost ardeleanul Bazil Drăgoșescu,
acela care în schița memorialistică După 50 de ani l-a primit în
clasă pe voievodul Unirii. Adolescentul Iancu a început să scrie în
taină poezii, dar înainte de debutul literar a fost fascinat de
performanțele teatrale ale unchiului său, Iorgu Caragiale care era
actor și șef de trupă, fixată la București sau ambulantă. În 1868 a
obținut de la tatăl său autorizația de a frecventa Conservatorul de
Artă Dramatică, în care fratele acestuia, Costache, preda la clasa de
declamație și mimică. În 1870 a fost nevoit să abandoneze proiectul
actoriei și s-a mutat cu familia la București, luându-și cu
seriozitate în primire obligațiile unui bun șef de familie. Tot în
anul 1870, a fost numit copist la Tribunalul Prahova.
La 12 martie 1885, s-a născut Mateiu, fiul natural al Mariei Constantinescu,
funcționară la Regie, cu Caragiale, care îl declară la oficiul stării civile. L-a
cunoscut pe Eminescu când tânărul poet, debutant la Familia, era sufleur și
copist în trupa lui Iorgu. În 1871, Caragiale a fost numit sufleur și copist
la Teatrul Național din București, după propunerea lui Mihail Pascaly.
Din 1873 până în 1875, a colaborat la ’’Ghimpele’’, cu versuri și proză,
semnând cu inițialele Car și Policar (‘’Șarla și ciobanii’’, fabulă
antidinastică). S-a născut, prin urmare, autorul satiric, însă prin
sacrificarea poetului liric, căruia îi va supraviețui, ocazional, autorul de
fabule, epigrame și parodii.
În 1889, anul morții poetului Mihai Eminescu, Caragiale a publicat
articolul În Nirvana. În 1890 a fost profesor de istorie la clasele I-IV la Liceul
Particular Sf. Gheorghe, iar în 1892 și-a exprimat intenția de a se expatria
laSibiu sau la Brașov. În 1903, la 24 februarie a avut o încercare de a se muta
la Cluj, însă în luna noiembrie și-a stabilit domiciliul provizoriu laBerlin. În
1905, la 14 martie s-a stabilit definitiv la Berlin.
Activitatea literara
Ziarist, publicist, poet

Începutul activității jurnalistice a lui Caragiale poate fi datat, cu probabilitate, în


luna octombrie 1873, la ziarul ’’Telegraful’’, din București, unde ar fi publicat rubrica
de anecdote intitulată ’’Curiozități’’. Apropierea de ziaristică este confirmată, cu
certitudine, odată cu colaborarea la revista ’’’Ghimpele’’, unde și-ar fi semnat unele
dintre cronici cu pseudonimele:’’Car și Policar’’, în care sunt vizibile vioiciunea și
verva de bună calitate. Numele întreg îi apare la publicarea
poemei ’’Versuri’’ în ’’Revista contemporan’’ă de la 1 octombrie 1874. În numărul din
luna decembrie 1874 al revistei, numele lui Caragiale a apărut trecut printre
scriitorii care formau „comitetul redacțional”. Un moment esențial l-a constituit
colaborarea la ’’Revista contemporană’’, la 4 octombrie 1874, cu trei pagini de poezie
semnate I.L. Caragiale. Gazetăria propriu-zisă și l-a revendicat însă de la apariția
bisăptămânalului Alegătorul liber, al cărui girant responsabil a fost în
anii 1875 - 1876. În lunile mai și iunie 1877, Caragiale a redactat singur șase numere
din „foița hazlie și populară”, Claponul. Între anii 1876 și 1877 a fost corector
la ’’Unirea democratică’’.
Între anii 1878 și 1881 a colaborat la Timpul, alături
de Eminescu, Ronetti-Roman și Slavici. La 1
februarie 1880 revista Convorbiri literare a publicat comedia într-un
act Conu Leonida față cu reacțiunea. Tot în 1878 a început să
frecventeze ședințele bucureștene aleJunimii, la Titu Maiorescu și să
citească din scrierile sale. La Iași, a citit O noapte furtunoasă într-una
din ședințele de la Junimea. În 1879 a publicat în Convorbiri
literare piesa O noapte furtunoasă. De Paște, în 1879, se afla la Viena,
împreună cu Titu Maiorescu.
După 3 ani de colaborare, în 1881, s-a retras de la Timpul. A fost numit,
cu decret regal, revizor școlar pentru județele Suceava și Neamț. În
1882, a fost mutat, la cerere, în circumscripția Argeș - Vâlcea. La 1
martie 1884, a avut loc prima reprezentație a operei bufe Hatmanul
Baltag, scrisă în colaborare cu Iacob Negruzzi, iar la 17 martie a
participat la ședința Junimii, în prezența lui V. Alecsandri.
În 6 octombrie, însoțit de Titu Maiorescu, a citit la aniversarea Junimii,
la Iași, O scrisoare pierdută, iar la 13 noiembrie, în prezența reginei, a
avut loc prima reprezentație a Scrisorii pierdute, bucurându-se de un
succes extraordinar.
Din 1896, a colaborat sub pseudonimele Ion și Luca la revista umoristică Lumea
veche. La Ziua a scris articole politice și un reportaj la moartea lui Alexandru
Odobescu. A condus, din 1896, Epoca literară, supliment al ziarului Epoca.
În Convorbiri critice și în Timpul și-a publicat piesele de teatru.
Când Slavici și Coșbuc au început publicarea revistei Vatra (1894), Caragiale s-a
aflat printre principalii colaboratori. Din 1895 și până în 1899 a colaborat la
revistele: Gazeta poporului,Epoca, Drapelul, Povestea vorbei, Lumea
veche, Adevărul, Foaie interesantă, Literatură și artă românească, Pagini literare.
În 1896 a condus Epoca literară. Din 1899 a început să publice
laLupta, Luceafărul, Românul, Convorbiri. Din 1899 a susținut la Universul seria
de Notițe critice, care a oferit materiale volumului Momente. Prin articolul Despre
Teatrul Național, de la 19 noiembrie 1899, a indispus comitetul teatral din care el
însuși făcea parte. Ziarul Die Zeit din Viena a publicat, la 3 aprilie 1907, sub
semnătura Un patriot, prima parte din scrierea politică 1907.
Spre deosebire de Eminescu, care vedea în gazetărie o misiune civică directă,
Caragiale și-a asumat-o indirect, ca o pedagogie implicită a prezentării aspectului
social, sub forma ironiei pentru îndreptarea tuturor relelor.
Moftul român Director de teatru
În ianuarie 1893, retras din ziaristică de  I.L. Caragiale a fost, printre altele, și
la sfârșitul anului 1889, Caragiale a director al Teatrului
înființat revista umoristică Moftul Național din București. În anul 1888, la 26
român, subintitulată polemic„Revista iunie, Titu Maiorescu, ministru al
Instrucțiunii Publice, ocupându-se de
spiritistă națională, organ pentru problema schimbării conducerii Teatrului
răspândirea științelor oculte în Dacia Național, după mai multe consultări a
Traiană”. Începând cu numărul 11, hotărât, la 2 iulie 1888:„Director al
revista a devenit ilustrată, publicând primului nostru teatru va fi tânărul
caricaturi, iar prin publicarea unora dramaturg I.L. Caragiale”. În vârstă de
dintre cele mai valoroase schițe numai 36 de ani, marele maestru al
caragialiene, Moftul român s-a dovedit dramaturgiei românești a reușit să
deschidă stagiunea, la 1 octombrie 1888,
și un organ literar. Cu unele
cu comedia Manevrele de toamnă, o
întreruperi, revista a apărut până în localizare făcută de Paul Gusty, în care
anul 1902, cu numeroase colaborări interpreții au obținut succese remarcabile.
(Teleor, E. Gârleanu, I. Al. Brătescu- Nefiind sprijinit de câțiva mari actori
Voinești, Al. Cazaban). dramatici ai timpului (Aristizza
Calendarul Moftului român, pe Romanescu, Grigore
anul 1908, de I. L. Caragiale, a apărut la Manoilescu și Constantin Nottara)
și „sabotat” de unele ziare bucureștene,
București Caragiale s-a văzut nevoit să demisioneze
înainte de începerea noii stagiuni, în 1889,
după ce dovedise, totuși, evidente resurse
I.L.Caragiale si ,,Junimea’’
De la debutul său în dramaturgie (1879) și până în 1892, Caragiale s-a bucurat de
sprijinul Junimii, deși în întregul proces de afirmare a scriitorului, Junimea însăși a fost, până
prin 1884 - 1885, ținta atacurilor concentrate ale adversarilor ei. Se poate afirma că destule
dintre adversitățile îndreptate împotriva lui Caragiale se datorează și calității sale de
junimist și de redactor la conservator-junimistul ziar Timpul (1878- 1881). Prima piesă a
dramaturgului, O noapte furtunoasă, bine primită de Junimea și publicată înConvorbiri
literare (1879), unde vor apărea de altfel toate piesele sale, a beneficiat, la premieră, de
atacuri deloc neglijabile. După trei ani de colaborare, Caragiale s-a retras în iulie 1881 de
la Timpul, dar Comitetul Teatrului Național de la Iași, prezidat de Iacob Negruzzi, îl numește
director de scenă, post pe care dramaturgul l-a refuzat. A participat frecvent la
ședințele Junimii, iar la întâlnirea din martie 1884, în prezența lui Alecsandri, și-a mărturisit
preferința pentru poeziile lui Eminescu. La 6 octombrie a citit la aniversarea Junimii,
la Iași, O scrisoare pierdută, reprezentată la 13 noiembrie, în prezența reginei, cu un mare
succes. În 1888 Titu Maiorescu l-a numit director al Teatrului Național din București și i-a
prefațat volumul de Teatru (1899), cu studiul intitulat Comediile d-lui I.L. Caragiale. În 1892,
la 9 mai, Caragiale a prezentat însă la Ateneu o conferință cu titlul Gaște și gâște literare,
împotriva Junimii, determinând, împreună cu articolul Două note, ruptura cu Titu
Maiorescu și încetarea colaborării la Convorbiri literare. La18 noiembrie 1895, Petre P.
Negulescu i-a scris lui Simion Mehedinți că a obținut de la Titu Maiorescu să se ceară
colaborarea lui Caragiale la Convorbiri literare, fără reluarea însă a relațiilor personale între
critic și autorul articolului Două note.
Opera literară
Opera lui Ion Luca Caragiale cuprinde teatru (opt comedii și
o dramă), nuvele și povestiri, momente și schițe, publicistică, parodii, poezii. Caragiale
nu este numai întemeietorul teatrului comic din România, ci și unul dintre principalii
fondatori ai teatrului național. Operele sale, în special comediile sunt exemple
excelente alerealismului critic românesc.
Considerații estetice
Elaborat în 1896, studiul Câteva păreri reprezintă un adevărat „breviar” al esteticii
scriitorului. Socotit de unii comentatori un naturalist, un zolist în nuvelele sale
psihologice, opțiunea estetică a scriitorului este categorică și definitorie pentru idealul
de artă ca sinteză a fantaziei: „noi nu înțelegem o operă de artă din mult, ci din ceva,
înțelegem un ce dintr-un cum” (s.n.). Condiția obligatorie a artei este talentul, puterea
de invenție a scriitorului, expresivitatea, și niciodată considerente de școală, de grup
social sau de curent literare, saturate de teorii și de erudiție fără sens: „A crea - a apuca
din haosul inform elemente brute, a le topi împreună și a le turna într-o formă, care să
îmbrace o viață ce se diferențiază într-un chip absolut hotărât de tot ce nu este ea -
aceasta este puterea naturii și a artistului. Și această putere, la artist o numim talent.
Talentul este deci puterea de expresivitate ce o au îndeosebi unii, pe lângă iritabilitatea
ce o au toți”.
Ioan Slavici
Ioan Slavici (n. 18 ianuarie 1848 la Şiria, judeţul
Arad — d. 17 august 1925 la Crucea de Jos, în
apropiere de Panciu, judeţul Vrancea) a fost un
scriitor şi jurnalist român.
A fost al doiela copil al cojocarului Sava Slavici
şi a Elenei Slavici (născută Borlea). A frecventat
şcoala greco-ortodoxă din satul natal,
gimnaziul maghiar din Arad şi a urmat
cursurile Liceului din Timişoara.
Debutează în Convorbiri literare (1871), cu
comedia Fata de birău. Împreună
cu Eminescu pune bazele Societăţii Academice
Sociale Literare România Jună şi organizează,
în 1871, Serbarea de la Putna a Studenţimii
române din ţară şi din străinătate. La finalul
anului 1874, se stabileşte la Bucureşti, unde este
secretar al Comisiei Colecţiei Hurmuzachi,
profesor, apoi redactor laTimpul. Împreună cu I.
L. Caragiale şi G. Coşbuc, editează revista Vatra.
În timpul primului război mondial, colaborează
la ziareleZiua şi Gazeta Bucureştilor. Premiul
Academiei Române (1903).
Slavici şi-a exprimat păreri antisemite,
spunând în lucrarea sa Soll şi Haben—
Chestiunea Ovreilor din România (Bucureşti,
1878) că evreii sunt o boală, şi că ar trebui
aruncaţi în Dunăre.Articolele virulente scrise
de Slavici împotriva evreilor, pe tot parcursul
vieţii sale, l-au adus situaţia de a fi citat
consistent în Raportul Final al Comisiei
Internaţionale asupra Holocaustului în
România (coordonat de Elie Wiesel, în 2004),
ca sursă principală a antisemitismului hiper-
violent din anii '30-'40 ai secolului XX. Alături
de el au fost menţionaţi şi alţi scriitori iconici
ai secolului XIX românesc, precum Vasile
Alecsandri, Cezar Bolliac, B.P. Haşdeu sau
filosoful Vasile Conta şi istoricul Nicolae
Iorga.
Datorită diverselor puncte de vedere politice
exprimate în publicaţii de-a lungul timpului,
Ioan Slavici a fost un „abonat" al închisorilor
epocii, fapt reflectat chiar într-o lucrare
memorialistică intitulată „Închisorile mele",
publicată în 1921. Obosit şi persecutat, în
1925, Slavici se refugiază la fiica sa care trăia
la Panciu, aducându-i aminte de Şiria lui
natală. La 17 august 1925, scriitorul se stinge
din viaţă, fiind înmormântat la schitul Brazi.
Opera
Cele mai reprezentative lucrări ale sale sunt:
 Romane
Nuvele 
Mara (1894);

Din 2 lumi (1920);

Cel din urmă armaş (1923);

Popa Tanda;(1873) apare in ‘‘Convorbiri 
Din bătrâni (1902).
literale’’,in iunie 1875

Scormon;

Gura satului;
Poveşti

Budulea Taichii; 
Zâna Zorilor (1908);

Moara cu noroc (1881); 
Floriţa din codru (1908);

Comoara (1896); 
Ileana cea şireată (1908);
 
Doi feţi cu stea în frunte (1908);
O viaţă pierdută;

Petrea-Prostul (1908);

Vatra părăsită (1900);

Limir-Imparat (1908);

O jertfă a vieţii;
Memorii

Spaima-zmeilor (1908).

Pădureanca (1884).
Drame istorice

Bogdan Vodă;
 
Gaspar Graziani.
Închisorile mele (1921);

Amintiri (1924);

Lumea prin care am trecut (1924).
O încercare de tipologie a prozei
„Cum am putea nega faptul (...) că romanul se împarte, după expresia lui
Thibaudet,între aventură şi eros, împărţindu-şi totodată şi publicul. Un prim model
ne estesugerat chiar de către această separaţie. Roman al aventurii,în's ens larg, este
acelacare corespunde unei imaginaţii active şi virile: romanul social şi politic, al
explorăriilumii exterioare, al cuceririi, fie cucerirea intelectuală, religioasă ori de altă
natură. Else bizuie pe un ideal de vigoare fizică şi morală şi presupune lin cititor
doritor demişcare, de acţiune, de luptă. Celălalt tip, romanul erotic, este «feminin»,
în măsura încare este psihologic, secret, interior, preferând exploraţii lumii
explorarea sufletului,iar cuceririi, analiza. Analiza psihologică e o formă subtilă de
bârfa, o cancanerie. Deaceea e «feminin» psihologismul. Balzac e viril, Proust
feminin. (...) Romanulromânesc urmează şi el o linie dublă. Prin Slavici,
Agârbiceanu, Rebreanu sau Predailustrează socialul, politicul, fresca şi aventura; prin
Duiliu Zamfirescu, GarabelIbrăileanu, Hortensia Papadat-Bengescu şi Holban
ilustrează analiza psihologică,tipologia feminină, dramele sufletului".
(IN. IVlanolescu - „Metamorfozele poeziei. Metamorfozele
romanului")
O literatura transparenta
 „(...) opera lui Slavici pare a se înscrie cu precădere pe axa relaţie dintre literatură şirealitate (mesaj -
obiect de referinţă). Inovaţiile Iu tind spre o apropiere dintre realitateşi literatură şi, în acest sens, aparţin
mai toate sferei de specificităţi prin care a fostdescris discursul realist al secolului XIX. Influenţat de
literatura germană şi maghiară,prir acestea de şcolile rusă şi scandinavă, cunoscând literatura franceză
d( la clasicismîncoace, Slavici se încadrează fără efort epocii lui la nivel european. Vom întâlniaşadar şi
la el comandamentul general cunoaşterea cât mai exactă, sistematizată quasi-didactic, a unei realităţi
ignorate sau rău reflectate, printr-o literatură transparentă,perfec lizibilă, care sănu uzeze de tehnici şi
montaje ale cuvântului decât în direcţiasporirii clarităţii. Procedeele lui vor întruni: democratizarea şi
socializarea unor teme şieroi care nu avuseseră parte de o tratare în registrul «seriosului», de unde
insistenţagravă pe mediu, banal, comun, obscur; sistematizarea realului în literatură potrivit unormari legi,
care par a aparţine realităţii, dar sunt de fapt introduse în ficţiune deautoritatea scriitoricească; motivarea
psihologică a personajelor, care să justifice tramafuncţională; motivarea sistematică a numelor proprii,
proiectelor, toponimelor;referinţa la istoria mare, paralelă, în care discursul fictiv se ambreiazâ ca
parteintegranta devenind un mozaic de discursuri specializate asupra diferitelor aspecte alerealului
(inventar de tehnologii); prezentarea ficţiunii, în punctele ei de deschidere şiînchidere, ca o contiguitate la
real, pe care îl prelungeşte numai, fără a se comporta cao realitate autonomă cu o natură proprie etc".
 (Magdalena Popescu - „Slavici", p. 17)
Mihai Eminescu
Receptiv la marile romantisme europene de secol XVIII şi XIX, cunoscute în literatura de
specialitate sub numele,Romantism înalt, poetul şi-a asimilat viziunile poetice occidentale.Unii
critici observînd maliţios cum că creaţia sa ar aparţine unui Romantism relativ întârziat, poetul
fiind uşor desincronizat faţă de Occident, care străbătea în acei ani tranziţia către Modernism. În
momentul în care Mihai Eminescu a recuperat temele tradiţionale ale Romantismului european,
gustul pentru trecut şi pasiunea pentru istoria naţională,mai ales în fragmentele unor piese de
teatru, neterminate, unde-l avea drept model principal pe William Shakespeare, numit într-o poezie
postumă, Cărţile, "prieten drag al sufletului meu", nostalgia regresivă pentru copilărie, melancolia
şi cultivarea stărilor depresive, întoarcerea în natură, etc., poezia europeană descoperea paradigma
Modernismului. Poetul avea o bună educaţie filosofică, opera sa poetică a fost influenţată de marile
sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, şi de marile sisteme de
gîndire ale Romantismului, în special de tratatul lui Arthur , Lumea ca voinţă şi reprezentare.
Pentru acest înalt conţinut filosofic al operei sale Constantin Noica, un cunoscut
eseist şi filosof român din perioada interbelică şi apoi postbelică l-a denumit pe
bună dreptate omul deplin al culturii române. Pe plan poetic sau în opera sa în
proză Mihai Eminescu era influenţat de mari creatori romantici germani, de
Novalis, de la care a preluat motivul "florii albastre", de Goethe sau Lenau, şi de alţi
mari prozatori germani. Eminescu era interesat şi de filosofia indiană, citise Rig-
Veda în traducerea germană, iar cosmogonia din incipitul Scrisorii I a fost preluată
din acest vechi text indian, şi i-a recomandat amicului său Ioan Slavici, Analectele
lui Confucius. Mai multe fragmente din cursurile de istoria filosofiei audiate la
Berlin scrise în limba germană s-au păstrat în caietele rămase de la poet şi sunt
studiate de specialiştii în opera sa, denumiţi în mod generic eminescologi. La
Universitatea din Berlin a audiat cursuri de economie politică, filosofie, drept,
egiptologie, medicină legală, etc. A fost influenţat de teoria reîncarnării, care a stat
la rădăcina prozei sale neterminate
Avatarii faraonului Tla, şi de Cartea Morţilor din mitologia egipteană,
cunoştea şi utiliza figuri mitologice din mai multe culturi sau religii, din
Budism, Catolicism sau Ortodoxie. În peregrinările sale a adunat o
însemnată bibliotecă de cărţi vechi, în alfabet chirilic, de cărţi populare, cu
care dorea să alcătuiască o chrestomaţie a culturii nostre străvechi, după
moartea sa ele au intrat în arhiva Academiei Române şi au fost utlizate de
C.Chiţimia sau de Moses Gaster. Creaţia populară a constituit un izvor
foarte important al poeticii sale, Eminescu a scris multe poeme în metrica
poeziei populare, a cules cîntece de petrecere sau basme, cărora le-a
adăugat numeroase simboluri onirice sau fantastice. Luceafărul, poemul
său cel mai cunoscut, o quintesenţă a temelor şi motivelor eminesciene, a
fost inspirat de o creaţie folclorică, de basmul popular "Fata în grădina de
aur", publicat de Richard Kunisch, un călător prin Ţările Române, mai
exact prin Oltenia, care reprodusese mai multe asemenea creaţii într-o
carte de-a sa de călătorie, editată în limba germană în 1861.
Pareri :
Edgar Papu “Poezia lui Eminescu”

 Eminescu a adus prin opera sa o limba noua si mereu proaspata. Extraordinar este faptul ca el nu
a trebuit sa se lupte pentru a stapani graiul romanesc, caci acesta i-a fost mereu la indemana,
ajutandu-l chiar in realizarea de imagini artistice deosebite. Secretul intregului sau farmec consta
in substratul autohton al culturii eminesciene.
Toate generatiile se vor afla sub influenta creatiei eminesciene in tot ceea ce are ea mai bun, mai
frumos, ridicandu-se spre acel intelectualism rafinat al “Mioritei”, al doinelor sau basmelor
populare.
Universul motivelor eminesciene este alcatuit din: timp si spatiu national, padure, mare, doina,
vis, melancolie. Legatura operei eminesciene cu devenirea noastra istorica nu poate fi contestata,
Eminescu fiind “modelul absolut spre care tind fara exceptie reprezentantii literaturii romanesti.”

George Calinescu “Opera lui Mihai Eminescu”

Mihai Eminescu este în literatura română poetul nepereche a cărui operă învinge timpul, după
cum afirmă George Călinescu. El este cel mai mare poet naţional, care exprimă cel mai bine şi cel
mai complet spiritualitatea românească. Eminescu reprezinta o valoare si pe plan international,
el imbogatind trasaturile romantismului prin elemente noi ale creatiei lui. Operele sale stau
alaturi, in literatura universala, de cele ale altor romantici ca Victor Hugo, Novalis si Byron.
Ion Creanga
 Ion Creangă (n. 1 martie 1837, Humulești; d. 31
decembrie 1889, Iași) a fost un scriitor român. Recunoscut
datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale, Ion
Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii
române mai ales datorită operei sale autobiografice ’’Amintiri
din copilărie’’.
La 1 martie 1837 se naște la Humulești Ion Creangă , primul
dintre cei 8 copii ai lui Ștefan a Petrei Ciobotariul și a
Smarandei Creangă. În 1846 începe sa frecventeze școala
primară din satul natal , primul său învățător fiind bădiță
Vasile , dascălul bisericii , pe care îl evoca cu multă dragoste
în Amintiri din copilărie.
În 1847 dascălul Vasile este luat la oaste , elevii rămânând în
grija dascălului Iordache.
Bunicul David Creangă îi duce pe fiul său Dumitru și nepotul
său Nică la școala lui Alecu Balș , în Broșteni , unde era
profesor Nicolae Nanu. Frecventează pentru scurt timp
cursurile școlare , îmbolnăvindu-se de râie , episod înfățișat
în Amintiri din copilărie.(1848)
În 1852 , Ion Creangă asistă la inaugurarea Școlii domnești
din Târgu-Neamț, ale cărei cursuri le și urmează.
La 1854 se înscrie la Școala catihetică din Fălticeni. Toamna , la
1855 , Creangă urmează seminarul de la Socola , e lângă materii
teologice studiind istoria , aritmetica , gramatica , geografia ,
latina și elina.
În 1858 moare tatăl lui Ion Creangă. În acest an viitorul scriitor
termină cursul inferior al Seminarului și cere hirotonisirea ca
diacon.
La 1859 se căsătorește cu Ileana Grigoriu , fiica părintelui Ioan
Grigoriu. În luna decembrie a aceluiași an este hirotonisit diacon.
În 1860 , 19 decembrie , se naște unicul său fiu , Constantin
Creanga.
În 1861 se înscrie la Facultateade de Teologie , pe care însă o
abandonează după scurt timp.
Ion Creangă se înscrie la Școala normală Vasiliană de la Trei
Ierarhi din Iași. Directorul acestei școli este Titu Maiorescu.(1863)
La 1864 ocupă prin concurs postul de institutor la Școala primară de la Trei Ierarhi.
Decretul de numire este semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Viitorul scriitor
va rămâne credincios carierei didactice până la sfârșitul vieții.
În 1865 termină cursurile Școlii normale și obține diploma de absolvire.
Dedică din ce în ce mai mult timp literaturii și muncii de elaborare a manualelor
școlare. (1866)
1867-apariția primului abecedar conceput de Ion Creangă, intitulat Metodă nouă de
scriere și citire.
În 1871 apare în Columna lui Traian articolul MIsiunea preotului la sate, semnat de
preotul Ion Creangă. În același an este exclus din rândurile bisericii , fiind acuzat de a
fi frecventat teatrul. Publică acum un manual de citire intitulat Învățătorul copiilor ,
unde inserează trei povestiri : Acul și barosul , Prostia omenească și Inul și cămeșa.
La 14 iulie 1872 este exclus și 1875-acum îl cunoaște pe
din învățământ și, în ciuda Mihai Eminescu , legându-l
plângerilor și protestelor de acesta o prietenie trainică.
sale , situația rămîne La îndemnul lui Eminescu
aceeași. Își câștigă frecventează
existența ca mandatar al societatea Junimea, unde
unui debit de tutun. citește din scrierile sale. În
cadrl revistei ’’Convorbiri
La 1874 , Titu Maiorescu
literare’’publică ‘’Soacra cu
devine ministru al Cultelor trei nurori’’ și ‘’Capra cu 3
și al Instrucțiunii Publice , iezi’’.
odată cu numirea acestuia În vara lui 1876 Ion Creangă îl
fiind posibilă ș reintegrarea găzduiește pe Eminescu în
în învățământ a lui Ion bojdeuca sa din Țicău.
Creangă , la Școala primară Publică povestirea’ Moș
de băieți numărul 2 din Nichifor Coțcariu’’ și basmul
suburbia Păcurari-Iași. ‘’Harap-Alb’’.(1877)
La 1878 , pentru activitatea sa didactica , este decorat cu ordinul Bene-merenti . Publică basmul Ivan Turbincă.
În colaborare cu G. Ienăchescu și V. Răceanu , tiparește la 1879 Geografia județului Iași.
La 1 ianuarie 1881 publică în ’’Convorbiri literare’’ prima parte din ’’Amintiri din copilărie’’ , urmată și de partea a
II-a. În urma primelor semne de boală (epilepsie) , se internează la Spitalul Brâncovenesc din București.
La Craiova , în 1883 , apare broșura ’’Două istorioare prea frumoase din viața lui Cuza Vodă’’ de Ion Creangă.
1885-Ion Creangă călătorește la Slănicul Moldovei pentru a-și îngriji sănătatea.
Scriitorul îl vizitează pe Mihai Eminescu la Mănăstirea Neamțului.(1887)
La 1888 , în cadrul Cenaclului literar al lui N. Beldiceanu citește partea a VI-a din ’’Amintiri din copilărie’’.
La 31 decembrie 1889 se stinge din viață în urma unui atac cerebral.Ion Creangă este înmormântat la 2 ianuarie
1890 la cimitirul Eternitatea din Iași.
Basmele
 În primul volum postum sunt publicate basmele. Culese din
gura poporului de către un povestitor care însuși crescuse în
mijlocul lumii din sate, ele au un farmec deosebit, au
expresiuni, construcții și gândiri ciudate care se vor personifica
în ’’Ivan Turbincă’’. În aceasta din urmă regăsim tema
din Toderică, povestirea lui Costache Negruzzi. Aici Dumnezeu
blagoslovește turbinca lui Ivan ca să intre într-însa cine o vrea
Ivan și fără voia lui să nu poată ieși
A doua categorie de lucrări a lui Creangă o formează anecdotele,
povestiri cu dezvoltări lungi, cu o intrigă bine condusă și cu
subiecte mai adesea din istoria noastră contemporană. În "Cinci
pâini" aflăm o satiră la adresa judecătorilor și avocaților, pe care îi
numește: "ciorogari, porecliți și apărători". În două din ele aflăm o
persoană istorică foarte interesantă. Ion Roată, unul dintre
deputații țărani în divanul ad-hoc. Cea intitulată "Ion Roată și
Unirea" este o glumă cu multă finețe satirică la adresa stratului
conducător al țării, care nu voiește a recunoaște drepturile
țărănimii .
Pe când se discutau punctele programului partidului unionist prin toate
cercurile sociale din Moldova, mai mulți boieri, membri ai partidului, cheamă
pe deputații țărani ca să le explice programa și în special chestiunea „Unirii”.
Toți țăranii păreau convinși de argumentele boierilor afară de Moș Ion Roată.
În cele din urmă unul din boieri îl invită să ridice singur o piatră mare ce se
afla în grădină. Neputând s-o facă singur, Roată e ajutat de ceilalți țărani.
"Acum ai înțeles", întreabă boierul. Roată răspunde: Am înțeles așa, că până
acum noi țăranii am dus fiecare câte o piatră mai mare sau mai mică pe umere,
însă acum suntem chemați a purta împreună tot noi, opinca, o stâncă pe
umerele noastre.
Amintiri din copilărie
Prima parte a operei lui Creangă o
formează precum am vazut, mai
mult reproducerea producțiunilor Amintirile din copilărie reprezintă
poporane. Ne-am înșela însă dacă
partea cea mai personală a operei
l-am socoti ca un culegător de
lui Creangă. Acestea i-au stabilit
folclor: trebuie să-l privim ca pe
reputația de mare prozator. Într-
unul ce a trăit la țară, a supt
adevăr, alcătuirea meșteșugită a
oarecum sucul acestei literaturi
frazei, în care se vede totuși tonul
poporane și apoi a dat drum liber
poporan, - scoaterea la iveală a
fanteziei sale. De aceea basmele și
multor provincialisme cu o putere
poveștile lui, deși înfățișează în
de expresie deosebită, vivacitatea
mod admirabil spiritul poporului
narațiunii și sinceritatea cu care
de la țară, pun însă în evidență
povestește cele mai intime detalii
însușirile lui literare proprii.
ale vieții lui de copil, toate acestea
O altă față, mai puțin cunoscută, a
fac din opera lui Creangă una din
lui Creangă este cea a poveștilor cele mai însemnate opere ale
licențioase: Povestea poveștilor. literaturii române.
Opera
Povești Povestiri
Capra cu trei iezi (1875)
Dănilă Prepeleac (1876)
Acul și barosul (1812)
Fata babei și fata
moșneagului (1877) Cinci pâini"' (1883)
Făt Frumos, fiul iepei (1877) Inul și cămeșa (1874)
Povestea lui Harap-Alb (1877) Ion Roată și Cuza-Vodă (
Ivan Turbincă (1878) 1882)
Povestea lui Ionică cel
Moș Ion Roată și Unirea (
prost (1877)
Povestea lui Stan-Pățitul (1877)
1880)
Povestea porcului (1876) Păcală (1880)
Povestea poveștilor (1877-1878) Prostia omenească (1874)
Povestea unui om leneș (1878) Ursul păcălit de vulpe (1880
Punguța cu doi bani (1875) )
Soacra cu trei nurori (1875)
Nuvele
Moș Nichifor Coțcariul (1877) Scrisori către prieteni
Popa Duhul (1879)
Romane autobiografice Către Mihai Eminescu
Amintiri din copilărie (1879)
Către Vasile Conta
Fragment de autobiografie
Către Alexandru C. Cuza
Scrisori
Către Nicolae Gane
Scrisori de familie Către Mihail
Către Gheorghe Creangă Kogălniceanu
Către Zaheiul Creangă Către Titu Maiorescu
Către Ecaterina Vartic Către Iacob Negruzzi
Către Elena Creangă-Chiței Către Ioan Slavici
Către Victor Zaharovschi
Proiect realizat de elevii:

Belean Ionela
Folea Ana Maria
Nistor Georgiana
Morar George

Coordonator:D-na Diana Streza

 Liceul teoretic ‘’Axente Sever’’ Medias

S-ar putea să vă placă și