P. 1
Istoria Statului Si Dreptului Romanesc Ionescu Nicolae

Istoria Statului Si Dreptului Romanesc Ionescu Nicolae

|Views: 133|Likes:
Published by cabindav

More info:

Published by: cabindav on May 23, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

03/17/2013

pdf

text

original

ISTORIA STATULUI SI DREPTULUI ROMANESC Notiuni introductive. 1. Obiectul istoriei dreptului romanesc. 2. Periodizarea istoriei dreptului romanesc. 3.

Alte opinii privind periodizarea istoriei dreptului romanesc.

I. OBIECTUL ISTORIEI STATULUI SI DREPTULUI ROMANESC. Actuala realitate juridica din tara noastra constituie obiectul de studiu al unor multiple discipline juridice, corespunzatoare ramurilor dreptului. Pe langa aceasta mai exista si alte stiinte speciale ale dreptului care nu se incadreaza intr-o anumita ramura, asa cum este ISTORIA STATULUI SI DREPTULUI ROMANESC. Ea studiaza institutiile politico-juridice romanesti din punct de vedere istoric, in dinamica si devenirea lor de la origini pana in prezent, spre a explica de ce ele au configuratia si continutul de acum. Vechiul drept care a guvernat relatiile sociale in diversele perioade ale istoriei poporului roman reprezinta trecutul dreptului actual. Cu toate schimbarile survenite exista unele elemente care s -au transmis de la o epoca la alta, ceea ce a dat dreptului nostru o identitate specifica fata de dreptul altor popoare, chiar daca de-a lungul timpului a asimilat si ceva din creatia juridica a acestora. Se poate spune ca, acest curs, alaturi de alte discipline face parte din abecedarul dreptului romanesc. Prin domeniul investigat se incadreaza in stiintele sociale care Äcerceteaza in succesiunea lor istorica si in starea lor actuala: - Conditiile de viata ale oamenilor; - Relatiile sociale; - Formele juridice; - Formele de stat. Istoria statului si dreptului romanesc studiaza procesul aparitiei si dezvoltarii institutiei juridice pe teritoriul tarii noastre din epoca prestatala pana in prezent. Preleveaza conexiunea dintre structurile statale ale tipului de societate si concretizarea lor in planul juridicului. Statul - expresia puterii politice specializate. Locul si forta statului in cadrul oricarui tip societal sunt definite de continutul regulilor care-i asigura puterea politica clasei sociale dominante. Aceste reguli generale, impersonale si cu aplicarea repetata, se numesc NORME JURIDICE . OBIECTUL de studiu al Äistoriei statului si dreptului´ ± evolutia tipurilor de stat in stransa corelare cu normele de drept care l-au caracterizat si evolutia societatii.
1

STUDIUL analizeaza tocmai acele relatii sociale din domeniul consacrarii normelor politice si juridice, de organizare si infaptuire a puterilor statului: - legislativa; - executiva; - judecatoreasca. Istoria dreptului urmareste: - modul in care vointa dominanta ca putere politica s-a impus prin legi, precum si aparatul statal chemat sa le asigure aplicarea. Nu sunt ignorate nici conexiunile dintre: -legile ce manifesta in plan juridic vointa politica; -legile obiective ale evolutiei societatii din cele mai vechi timpuri si pana in contenporaneitate. Statul si dreptul se conditioneaza si se determina reciproc astfel incat: - aparitia statului a constituit o premisa a nasterii dreptului; - iar dreptul genereaza puterea exprimata la nivelul statului. Pe coordonatele examinate, putem defini OBIECTUL CURSULUI de ÄIstoria statului si dreptului romanesc´, ca fiind: -studiul evolutiei statului si institutiilor sale specializate si a dreptului caracteristic epocilor istorice, din momentul aparitiei lor si pana in prezent. Cat priveste importanta studierii sale, istoria dreptului romanesc ca stiinta sociala nu a fost contestata niciodata mai ales de juristi, cunoscut fiind ca istoria traieste in trecutul pe care-l evoca fara a-l suprima. Evidentiind importanta studierii istoriei dreptului reputatul jurist si om de stiinta Desire Dalloz, a considerat ca: In esenta dreptul se reduce la doua elemente: - unul particular ce tine de individ; - unul general, bazat pe natura comuna proprie umanitatii. Aceste doua coordonate ale dreptului pot fi cunoscute: - prima prin studiul folozofiei, care indivizualizeaza omul; - a doua prin cercetarea istoriei; care il socializeaza. Astfel, daca filozofia la creat pe om, umanitatea s-a nascut din istorie. Stiinta dreptului are legaturi cu: filozofia, sociologia, etica, estetica. Prin cunoaterea acestor legaturi putem stabili corelatiile intre istoria dreptului si celelalte discipline sociale care se ocupa de dezvoltarea societatii in intregul ei, fie numai de anumite laturi ale sale. Istoria statului si dreptului opereaza cu notiuni de a caror studiu se ocupa spre exemplu TEORIA GENERALA A DREPTULUI: norma juridica, raportul juridic, responsabilitatea etc. Conexe istoriei dreptului ii sunt si o serie de discipline auxiliare: - arheologia; - arhivistica;
2

- heraldica ± disciplina auxiliara istoriei care se ocupa cu studiul blazoanelor caselor domnitoare familiilor nobiliare, oraselor; - numismatica; - paleografia (stiinta auxiliara care se ocupa cu citirea corecta, datarea si stabilirea autenticitatii textelor vechi ± istoria scrisului); - istoria doctrinelor politice; - istoria doctrinelor sociale; - istoria doctrinelor economice; - istoria filozofiei; - istoria religiilor; - istoria militara; - istoria diplomatiei. Subliniind in fine, legaturile istoriei statului si dreptului cu alte stiinte sociale, se cuvine a se preciza ca: - daca istoria dreptului este o parte din istoria omenirii; - istoria dreptului romanesc inseamna in parte, istoria Romaniei. Primele incercari privind istoria dreptului romanesc le intalnim la marii cronicari: - DIMITRIE CANTEMIR in ÄDescrierea Moldaviei´ s-a preocupat de stabilirea originilor vechiului drept romanesc; - Autorii codurilor din perioada fanariota au incercat sa desprinda succesiunea diferitelor norme, in special cele cu caracter CUTUMIAR; - Ideologii generatiei pasoptiste au cautat in vechile institutii argumente pentru inoirile preconizate; - Dupa reformele lui Cuza, invatamantul juridic, se consolideaza si apar primele materiale de istoria dreptului romanesc; - Cursul de istoria dreptului romanesc, publicat de SIMION BARNUTIU, incerca sa arate continuitatea DREPTULUI ROMAN de catre romani; - FRANTZ SCHULER VON LIBLOY, scria intre 1854-1867 o istorie a dreptului transilvanean; - BLAMBERG, intre anii 1885-1886, intr-o lucrare in domeniu incerca pe baze comparative o trecere in revista a trecutului juridic romanesc; - D.ALEXANDRESCU, intr-o alta lucrare in anul 1898 incerca tot pe baze comparative sa puna in paralel dreptul vechi cu cel modern; - La inceputul secolului al XIX-lea (1908) apare lucrarea ÄIstoria dreptului romanesc din vremurile cele mai vechi si pana astazi´ de S.C.LONGINESCU; - Dupa cel de al doilea razboi mondial, cercetarile de istoria dreptului romanesc au fost reluate, aparand importante lucrari de: - V.I.HANGA; - E.CERNEA; - D.FIROIU; - P.GOGEANU. In sfarsit dupa 1990 au aparut o serie de cursuri si manuale de istoria dreptului cum ar fi:
3

- E.CERNEA, E.MOLCUT ± Istoria Statului si Dreptului Romanesc - D.FIROIU - LIVIU MARCU - VASILE POPA, ADRIAN BEJAN ± Institutii politice si juridice romanesti.
II. PERIODIZAREA ISTORIEI STATULUI SI DREPTULUI ROMANESC

- presupune a cerceta etapele pe care le-a parcurs dreptul in decursul istoriei poporului nostru. - este inevitabila deci prezentarea evolutiei dreptului in legatura cu evolutia statului. - fiecare tip istoric al dreptului s-a dezvoltat si incadrat in diferitele etape parcurse de tipurile istorice de stat si formele acestora. - Periodizarea istoriei statului si dreptului romanesc, porneste de la succesiunea tipurilor societale, care au definit fiecare tip statal si de drept intr o perioada a evolutiei sale. - exista o stransa legatura, interdependenta intre: - tipurile statale, si - cele de drept. Fiecarui tip de stat ii corespunde unul de drept. Cu toate acestea, PERIODIZAREA istoriei statului si dreptului romanesc - nici nu se contrapune - si nici nu se identifica, cu periodizarea istoriei Romaniei. In principiu, fiecarui tip de stat ii corespunde un anumit tip de drept, limitele acestora nu au avut puncte de plecare comune. Spre exemplu, democratia militara la geto-daci neprelevand un anumit tip de stat, ci doar STRUCTURI PRESTATALE, nu are nici un corespondent in tipologia dreptului. Totusi, primele reguli de conduita sociala cu caracter incipient normativ au aparut in aceasta perioada, astfel incat dreptul de tip sclavagist le surprinde ca inceput al istoriei sale. Aceiasi situatie o intalnim in perioada 1821-1859, cunoscuta in istoria Romaniei ca facand tranzitia spre statul burghez. Statul burghez roman isi are sorgintea cronologica in unirea din 1859. Dreptul burghez s-a nascut, dupa opinia noastra, odata cu Regulamentele organice din 1831-1832. In esenta, PERIODIZAREA istoriei statului si dreptului romanesc presupune fixarea limitelor cronologice, intre care au existat: - fiecare tip de stat si de drept - diferite forme ale statului si ale dreptului care le-a fost propriu.

4

In ultima analiza istoria statului si dreptului romanesc include periodizarea sa in urmatoarele tipuri de stat si de drept: I. Statul si dreptul de tip sclavagist, cu urmatoarele subperioade: a) Epoca prestatala pe teritoriul Romaniei; b) Statul si dreptul geto-dac (sec.I i.e.n. ± 106 e.n.); b) Statul si dreptul sclavagist in Dacia provincie romana ( 106 e.n. ± 274 e.n.). II. Statul si dreptul de tip medieval, cu urmatoarele perioade: a) Perioada obstei satesti si a normelor sale de conduita, cunoscuta si ca o perioada de tranzitie spre epoca MEDIE, in intervalul 274 e.n. ± sec. VIII e.n. b) Perioada feudalismului timpuriu, incepand cu Äepoca´ tarilor si a ÄLegii tarii´ (sec. IX), al carui fine il constituie formarea statelor feudale de sine statatoare (1330 Tara Romaneasca si 1364 Moldova); c) Feudalismul dezvoltat ± perioda statelor feudale romanesti si a dreptului intre sec. XIV si anul 1821. III. Statul si dreptul de tip burghez, este epoca situata intre anii 1821 si 1947 care a cuprins urmatoarele perioade: a) Perioada de tranzitie intre statul burghez si aparitia elementelor de drept burghez; b) Perioada statului si dreptului burghez modern 1859-1918; c) Perioada statului si dreptului burghez contemporan 1918-1947. IV. Statul si dreptul socialist (1947-1989). V. Statul si dreptul de tip post-socialist, tranzitionar, din anul 1989 si pana in prezent. III. ALTE OPINII PRIVIND PERIODIZAREA ISTORIEI STATULUI SI DREPTULUI ROMANESC. Potrivit unor alte puncte de vedere, PERIODIZAREA epocii medii ar mai putea fi abordata in urmatoarele modalitati: a) statul de tip feudal a acoperit cronologic perioada dintre sec. X si anul 1859 in Moldova si Tara Romaneasca si respectiv 1860 in Transilvania; b) subperiodizarea epocii medii ar fi urmatoarea: 1. EPOCA MONARHIEI FARAMITATE FEUDAL (sec. X ± XIV in Moldova si Tara Romaneasca si sec. X ± XIII in Transilvania). 2. ETAPA MONARHIEI CENTRALIZATE fara absolutism (sec. XV ± a doua jumatate a sec. XVIII in Tara Romaneasca si Moldova si sec XIII ± prima jumatate a sec. al XVIII-lea in Transilvania). 3. ETAPA MONARHIEI ABSOLUTE si inceputurile aplicarii principiilor burgheze in organizarea de stat si in drept (sec. XVIII si pana in 1860 in Transilvania si respectiv 1859 in Moldova si Tara Romaneasca).
5

Apreciem ca aceste puncte de vedere sunt susceptibile de urmatoarele interpretari: a) In acoperirea cronologica a epocii MEDII, sec. X±1859, distinsul preopinent (persoana care a emis o parere inaintea alteia) a omis perioada dintre anul 274 si sec. al X-lea, interval in care s-au format poporul si limba romana. - aceasta perioada nu poate fi inclusa in epoca sclavagista, relatiile sclavagiste fiind vadit depasite dupa retragerea aureliana. - nu poate fi inclusa in tipul de stat SCLAVAGIST, deoarece dupa anul 274, institutiile administrative imperiale din Dacia au fost abandonate, perioada dintre secolele III-IX e.n. apartine feudalismului timpuriu. b) Referitor la subperiodizarea epocii MEDII, apreciem ca sistemul de referinta al MONARHIEI nu acopera necesitatile periodizarii. Astfel, intre secolele III ± XIV neexistand formatiuni statale, nu poate fi vorba nici despre o anumita forma a MONARHIEI. Nici pentru perioada sec. XV ± XVII nu corespunde determinarea ca o monarhie CENTRALIZATA fara absolutism, ori cu atat mai putin pana in 1859. Domnitorii Stefan cel Mare sau Mihai Viteazul ± cele mai ilustre figuri, sau comportat politiceste ca niste monarhi, vadind evidente tendinte absolutiste.

6

STATUL SI DREPTUL SCLAVAGIST

Istoria statului si dreptului romanesc in epoca sclavagista cuprinde trei mari perioade, a caror studiere separata este necesara pentru intelegerea particularitatilor fiecaruia dintre ele. Distingem asadar: 1. Epoca prestatala pe teritoriul Romaniei, pana in sec. I i.e.n. 2. Statul si dreptul geto-dac, intre sec. I i.e.n. si anul 106 e.n. 3. Statul si dreptul scalvagist in Dacia provincie romana.
1.1. EPOCA PRESTATALA PE TERITORIUL ROMANIEI 1.1. Privire generala asupra epocii vechi.

Populatia autohtona de pe teritoriul tarii noastre a locuit in spatiul carpatic din timpuri stravechi. Referiri cu privire la locuirea acestor teritorii de catre grupul etnic al tracilor, cel mai numeros dupa cel a indienilor, sunt facute de catre istoricii antichitatii in relatarile lor. Civilizatia lor este insa evidentiata si de descoperirile arheologice, care atesta ca tracii au locuit si au creat o stralucita civilizatie in spatiul cuprins intre Marea Egee la sud, zona Pripetului la nord, Dunarea Panonica la vest si raul Bug la est. Dintre populatiile trace, cea geto-daca a fost descrisa ca avand o cultura materiala si spirituala deosebita, o organizare politica pe care nici una din celelalte ramuri nu le-a putut atinge1. Prezenta statornica a geto-dacilor pe teritoriul tarii noastre este mentionata de catre izvoarele antichitatii, acestia fiind denumiti inca din prima jumatate a mileniului I i.e.n. geti de catre greci si daci de catre romani. Identitatea dintre geti si daci este semnalata de catre Strabo, care a sesizat in lucrarea ÄGeografia´ ca getii si dacii vorbeau aceasi limba si constituiau acelasi popor. Pentru aceste considerente, istoriografia moderna, referindu-se la stramosii nostrii, i-a numit geto-daci. Atat izvoarele arheologice cat si istoricii greci si latini au oferit informatii cu privire la organizarea sociala si la evolutia societatii geto -dace de dupa sec.V i.e.n. si totodata cu privire la normele de comportare in perioada prestatala.

1

Emil Cernea, ÄIstoria statului si dreptului roman´, Tratat, Universitatea Bucuresti, 1976, pag.5

7

1.2. Democratia militara la geto-daci Primele informatii istorice privindu-i pe geto-daci le avem de la Äparintele istoriei´, Herodot, care in ÄIstorii´ relateaza despre campania regelui persilor Darius, impotriva scitilor in anul 514 i.e.n. Expeditia sa a avut ca punct de plecare tarmul pontic in intentia de a trece Dunarea si de a -i supune pe sciti. Istoricul consemneaza ca imparatul persan a venit sa-i supuna pe sciti dar, a intampinat o rezistenta Äindaratnica´ din partea getilor, pe care ii caracterizeaza ca fiind (Äcei mai drepti si mai viteji dintre traci´). 1. In primul rand, istoricul se refera la o Ärezistenta indaratnica´, ceea ce presupune ca la vremea respectiva geto-dacii dispuneau de o forta militara capabila sa angajeze in lupta cea mai puternica ostire a antichitatii condusa de unul dintre cei mai ilustri generali. 2. A doua semnificatie poarta asupra caracterizarii geto-dacilor care au intrat in istorie ca fiind Äcei mai drepti si mai viteji dintre traci´. Conceptul etic de dreptate se refera probabil la normele sociale pe care istoricul le -a cunoscut in perioada democratiei militare la geto-daci. La fel de pretioase sunt si informatiile pe care ni le da referitor la asemanarile geto-dacilor cu scitii, care Äpoarta aceleasi arme´ si au Äaceleasi obiceiuri´. Istoricii Strabo si Arrian s-au referit la expeditia pe care a intreprins-o la nordul Dunarii in anul 225 i.e.n. Alexandru cel Mare. Din relatarile acestora reiese ca armata macedoneana a strabatut cu dificultate nesfarsite lanuri de grau si a avut de infruntat o armata puternica formata din 4000 de calareti si 10000 de pedestrii. In cursul aceleasi expeditii a ocupat un oras intarit in care se afla o populatie numeroasa care se ocupa cu mestesugaritul, produsele acesteia fiind deosebit de apreciate de catre macedoneni. Mai tarziu, istoricul Diodor din Sicilia si geograful Pausanis, ne dau informatii despre luptele dintre Dromihete si Lysimach, ce au durat din anul 300 si pana in 292 i.e.n. cand armata macedoneana si insusi generalul ei au fost infranti si facuti prizioneri. In pofida hotararii adunarii poporului, conducatorul get s-a opus ca Lysimach si ceilalti prizioneri sa fie ucisi. Mai mult decat atat, le-a fost redata libertatea, considerand ca numai in acest mod macedonenii vor fi obligati sa-i respecte autoritatea. Argumentul conducatorului militar a fost primit de catre getii constituiti in adunarea poporului, care au renuntat la dreptul lor de a-l pedepsi pe Lysimach 2. Aceste informatii sunt de natura a caracteriza stadiul dezvoltarii societatii geto-dace la inceputul sec.III i.e.n., in care, desi exista un puternic conducator militar, el nu putea dispune masuri discretionare fara consultarea si avizul adunarii poporului. Cu toate acestea, puterea si prestigiul sau erau suficient de consolidate pentru a se putea opune hotararii unei asemenea adunari. Istoricul Justinius aduce informatii despre luptele getilor condusi de regele Oroles impotriva Bastarnilor, iar Pompeius Torgus despre cresterea puterii dacilor in timpul regelui Robobostes intr-o regiune in Transilvania.
2

* Emil Cernea si Emil Molcut, ÄIstoria statului si dreptului romanesc´, Tratat, Universitatea Bucuresti, 1992, pag.8

8

Izvoarele arheologice de genul inscriptiilor descoperite la Histria fac trimitere la numele a doi geti, Zalmodegicos si Rhemaxos, care aveau in sec.III i.e.n. o deosebita influenta si autoritate asupra cetatilor grecesti din Dobrogea. Atat din textele evocate mai sus, cat si din izvoarele arheologice, rezulta ca geto-dacii au fost o pupulatie sedentara care practica agricultura, inalta constructii, si la a carei supunere au ravnit de-a lungul timpului si alte popoare din vecinatatea teritoriului carpato-danubiano-pontic. Victoriile getodacilor in confruntarile cu acesti cotropitori, atesta stadiul dezvoltarii societatii geto-dace, puterea lor economica si militara. Societatea geto-daca, ajunsa la cea de a doua varsta a fierului, practica mestesugurile fiind cunoscute schimburile economice pe care le stabilisera geto-dacii cu popoarele vecine. Evolutiei si stadiului dezvoltarii vietii economice ii corespund formele de organizare si conducere a geto-dacilor in perioada secolelor V ± I i.e.n., cu toate ca izvoarele mentioneaza inca din sec. VI i.e.n. existenta unor puternice formatiuni militare si cetati. Desi incepand inca din sec. IV i.e.n. sunt mentionate puternice formatiuni militare si cetati aflate sub conducerea unor regi care exercitau o autoritate vadita in cadrul societatii geto-dace, nu se cunoaste inca organizarea statala, ci doar stadiul uniunilor tribale bazate pe democratia militara. In cadrul acestui sistem, atributiile de conducere apartin poporului, constituit in asa numita adunare a poporului, compusa din cei ce erau in stare sa poarte arme si sa-si primejduiasca viata in lupta. Adunarea poporului este semnalata de textele antice ca avnd atributii ce decurgeau din indeletnicirile sale preponderent razboinice. Astfel, atunci cand a fost facut prizioner Lysimach, geto-dacii Ädand navala incepusera sa strige si sa ceara ca regele prins in viata sa fie adus inainte si pedepsit cu moartea, fiindca este drept ca poporul care si-a pus viata in primejdie in lupta,sa hotarasca dupa bunul plac de dusmanii prinsi´ 3. Pe langa seful militar ale carui puteri sunt din ce in ce mai mari si adunarea poporului, a carei importanta decade, incep sa apara anumiti demnitari in jurul regelui pentru a-l ajuta in exercitiul puterii.Pentru a-si mentine pozitia dominanta, aceasta aristocratie va culmina prin a uzurpa adunarii poporului dreptul de a hotari in cele mai importante probleme. Ori, tocmai prin aceasta va sfarsi democratia militara: adunarea poporului devine un simplu organ consultativ, in vreme ce sfatul batranilor (prin excelenta aristocratic) exercita puterea deplina si alege din randurile sale un sef numit rege.
1.3. Normele de conduita ale geto-dacilor in epoca prestatala.

3

ÄIstoria dreptului romanesc´, Editura Academiei, Bucuresti, 1980, vol.1, pag.53.

9

Normele de conduita ale geto-dacilor in perioada prestatala nu aveau un caracter juridic, fiind respectate de buna voie. Astfel nici nu ar fi de conceput: norma sociala ca regula de conduita pentru a deveni juridica, trebuie sa se bucure de ocrotirea specializata a organelor statului4. Ori, in lipsa statului ca ocrotitor al regulilor de comportare prin organele sale de corectie, valorile economice, sociale si morale ale societatii erau aparate si respectate de buna voie. Aceste reguli de conduita cu caracter nejuridic, pe care le numim obiceiuri, se vor bucura mai tarziu de ocrotirea statului, devenind, unele dintre ele, norme cu caracter juridic. Desi nu aveau un caracter juridic, multe obiceiuri la care s-au referit istoricii au prefigurat formarea unor institutii juridice. In acest sens, relevante sunt datele referitoare la aparitia conceptul de proprietate, dar mai ales la constientizarea lui. Herodot relateaza ca fii puteau cere parintilor delimitarea partii lor din proprietatea comuna 5. Toate izvoarele vremii mentioneaza ca furtul constituia o fapta deoasebit de grava si ca era sanctionat ca atare. O asemenea imprejurare, pe langa insemnatatea cu caracter istoric, are si una de natura juridica: prin sanctionarea unor fapte socialmente periculoase, societatea acorda o protectie deosebita unei valori sociale unanim recunoscute, si anume stapanirii personale ce prefigureaza proprietatea personala. Ocrotirea stapanirii personale si siguranta relatiilor interumane au constituit adevarate imperative in materia invoielilor. Astfel, conventiil e se incheiau printr-un juramant insotit de o solemnitate aparte: dupa ce amestecau intr-o cupa cu vin picaturi din sangele lor, partile inmuiau sagetile, sabia sau alte arme, apoi consumau continutul cupei. Desi putine, concludente sunt unele informatii referitoare la viata de familie. Aceasta era organizata in epoca relatata de izvoarele vremii pe baze patriarhale, in general, monogame, desi izvoare mai vechi afirma ca in vremuri la fel de vechi unele triburi tracice cunoscusera poligamia. Dimpotriva, autorii de epoca mai recenta mentioneaza ca in epoca descompunerii societatii gentilice, cand familia patriarhala cunoaste un amplu proces de consolidare, geto-dacii pazeau cu strictete monogamia. In materia sistemului sanctiunilor, cunoscute, izvoarele sunt sarace. Au fost facute referiri spre exemplu cu privire la sanctionarea furtului, despre care Torgus Pompeius Iustinius afirma ca este cea mai grava crima (Änullus scelus apud eos furto qranius´). Alte sanctiuni erau indreptate impotriva femeilor care si-ar fi incalcat indatoririle conjugale, altele in materie de
pentru consolidarea notiunii, vezi si Ioan Ceterchi si Ion Craiovan, ³Introducere in istoria generala a dreptului´, Editura All, Bucuresti, 1993, pag.35-41 5 In textul lui Herodot, amazoanele au spus unor tineri sciti ca: Ädaca voiti sa ne aveti sotii si sa aratati ca sunteti foarte drepti, mergand la parintii vostrii, luati- va partea voastra de bunuri si apoi intorceti-va sa traim impreuna. Scitii cei tineri se supusera si facusera aceasta: luand din bunuri partea ce li se cuvenea se intoarsera la amazoane´.
4

10

juramant fals, atunci cand erau incalcate indatoririle religioase, cand sanctiunile se pretindea ca ar fi randuite de catre zei. Procedura de judecata se desfasura in fata sefului de trib sau a regelui. Duelul judiciar despre care aminteste Herodot consta in disputa partilor ce se desfasura sub controlul regelui si sub auspiciile zeilor , care-l desemnau pe invingator 6. Un rol deosebit il juca in practica judiciara juramantul legat de cultul religios, pentru incalcarea caruia pedepsele erau deosebit de aspre. Toate normele de conduita la care ne-am referit, erau respectate firesc fara a fi necesara interventia fortei de constrangere a statului. De altfel, prin elogiile aduse de unii autori Äcu legi bune´, a fost idealizata epoca in care comunitatea gentilica asigura egalitatea sociala pe care statul o va inlocui cu ierarhia sociala. Cu privire la caracterul normelor de conduita din societatea scitica , importanta este afirmatia lui Aristotel privitoare la tribul Agatarsilor din Transilvania din acea perioada: ´De ce se numeste lege cantata? Oare fiindca inainte de cunoasterea scrisului legile se cantau, ca sa nu se uite cum obisnuiau sa faca pana astazi agatarsii? ´ Nu intamplator, getii au fost desemnati ca fiind cei mai drepti dintre traci, deoarece traiau intre ei in Äbuna randuiala si legi´, vadind un deosebit respect pentru respectarea regulilor de conduita.

Din considerente de exactitate redam si relatarea lui Ovidiu, potrivit careia Älor (geto-dacilor), nici nu le pasa de legi, caci puterii se pleaca dreptatea. Spada cea crunta la ei biruie orisice drept!´.

6

11

DREPTUL GETO-DAC 1.2.1. Statul geto-dac 2.1.1. Formarea statului geto-dac Trecerea de la societatea gentilica la organizarea politica a fost un proces istoric complex, finalizat prin unificarea tuturor triburilor de catre regele Burebista si formarea statului geto-dac. Transformarea democratiei militare de la organizarea prestatala la stat, a presupus evolutia vietii societatii getiodace pe urmatoarele trei coordonate : a) Dezvoltarea economica si stratificarea sociala b) Influenta conjuncturii externe c) Personalitatea lui Burebista a) Dezvoltarea economica si stratificarea sociala, au constituit consecintele imediate ale progreselor aduse in procesul productiei de cea de a doua varsta a fierului. Aceste progrese au constat in cresterea productiei agricole si a mestesugurilor ce au generat la randul lor o intensa si prospera circulatie economica de bunuri. La randul ei, circulatia a insemnat schimburi, atat pe plan intern, cat si extern, mai ales cu grecii si romanii. Relatiile comerciale pe care dacii le-au avut cu grecii si romanii, sunt atestate de circulatia monetar a bogata, descoperita arheologic, constand in dinari romani, tetradrahme grecesti, precum si monede autohtone. Toate aceste progrese economice s-au reflectat in viata sociala printr-un continuu proces de diferentiere sociala a oamenilor dupa criterii patrimoniale. Apropierea de catre aristocratia gentilica in dauna membrilor obstii a pamantului si a plusului de productie, destinat schimbului sau insusirea de catre sefii militari a prazilor rezultate din razboaiele victorioase, au constituit tot atatea mijloace originare de diferentiere economica si pe cale de consecinta sociala. Stratificarea sociala generatoare a diferentei dintre bogati si saraci, s-a oglindit arheologic prin cresterea numarului tezaurelor cu obiecte pretioase, a edificiilor civile de mari proportii si a mormintelor cu bogate inventare. b) Influenta conjucturii externe a avut un rol catalizator in procesul istoric al formarii statului dac. In primul rand popoarele din vecinatatea dacilor, cu care acestia s-au gasit in conflict au decazut fie infranti de ei, fie de catre romani.
12

Avantajului de a nu mai avea multi inamici la hotare insa i-a luat locul devantajul de a se invecina cu romanii, care s -au dovedit a fi fost cel mai mare pericol pentru statul dac. Pentru ca daca pana in sec.II i.e.n. relatiile cu romanii au fost pasnice, dupa supunerea Macedoniei si Greciei, pericolul reprezentat de vecinatatea imediata a legiuirilor romane avea sa determine tendintele de unificare a geto-dacilor. In acest fel, confruntarile dintre daci si romani au facut ca balanta victoriei sa incline de partea primilor vreme de doua secole. c) Personalitatea lui Burebista i-a impresionat in primul rand pe contenporanii sai, constituind totodata un factor determinant al transformarilor generate de vointa sa politica. Dovada cea mai concludenta consta in faptul ca statul dac s-a format si s-a consolidat in timpul indelungatei sale domnii. Strabo mentiona ca Burebista i-a adus pe toti geto-dacii sub autoritatea sa, i-a disciplinat si i-a deprins cu ascultarea poruncilor, intemeind o mare stapanire, de a carei putere se temeau toti vecinii, inclusiv romanii aflati in plina expansiune militara7. Referiri la personalitatea regelui Burebista sunt cuprinse si in inscriptia de piatra funerara a lui Acornion din Dionysopolis. Potrivit acestui izvor, defunctul a adus importante servicii cetatii, pe langa marele rege Burebista, considerat cel mai mare dintre regii traci, stapanitor al tuturor tinuturilor de dincolo si de dincoace de Dunare 8. Nu intamplator puterea la care ajunsesera dacii in vremea lui Burebista a facut ca stapanirea lor sa se intinda pe un teritoriu cuprins intre Dunarea mijlocie la vest, Carpatii Padurosi la nord, lantul Balcanilor la sud si Nistrul la rasarit. Constituirea statului sclavagist dac a presupus structuri economice si sociale caracteristice sistemului sclavagist de tip patriarhal. Desi in regatul lui Burebista existau sclavi, in special pe proprietatile aristocratiei si in mine, sclavajul in statul dac nu a cunoscut stadiul clasic din metropolele sclaviei antice, Grecia sau Roma. Munca sclavilor nu a constituit baza activitatii economice in statul dac, dimpotriva, pe langa marile latifundii isi mentin rolul si importanta economica obstiile teritoriale formate din tarani liberi. Acestia exercitau atat un drept de proprietate colectiva asupra pamanturilor obstii, dar si o stapanire individuala asupra loturilor cultivate de ei. Tocmai existenta obstii teritoriale a constituit un factor de rezistenta impotriva tendintelor acaparatoare ale aristocratiei sclavagiste, ceea ce a dat sclavajului din Dacia antica o nota de particularitate. Mambrii societatii se diferentiaza net in epoca lui Burebista: apar oamenii bogati, o adevarata nobilime posesoare de mijloace de productie si totodata dominanta din punct de vedere politic, in vreme ce la polul opus societatii se situeaza paturile sarace.

7 8

Emil Cernea si Emil Molcut, op.cit., pag.12, apud Strabon, Geografia, VII,3,11 Emil Cernea si Emil Molcut, op.cit.,pag.12, apud Strabon, Geografia, VII,3,110

13

Stratificarea sociala si adancirea ei tot mai vadita a fost sesizata de autorii vremii, Dio Crisostomul, Dio Cassius si Iordanes. Dio Crisostomul afirma in lucrarea sa ÄGetica´ ca Äcei mai alesi dintre geti au fost numiti mai intai tarabostes (zarabos tereos)9, apoi pileati (pileatos). Dintre acestia erau alesi regii si preotii!´. Dio Cassius numeste si el in ÄIstoria romana´ clasa dominanta tot pileati, ca de altfel si Iordanes care afirma ca ÄDeceneu a ales dintre ei (dintre daci-s.n.), pe barbatii cei mai nobili si mai intelepti pe carte i-a invatat tainele zeilor, i-a povatuit sa venereze anumite zeitati si anumite sanctuare si le-a dat numele de pileati (nomen pileatorum), doarece aveau capetele acoperite cu o tiara pe care cu un alt nume o numeau pileus´. Pe o treapta mai jos in ierarhia sociala urma categoria comatilor numiti de istorici Äcomati´ sau Äcapilati´, adica cei ce nu aveau dreptul sa poarte caciula avnd datoria sa mearga cu capul descoperit 10. Sclavii sunt pomeniti in izvoarele vremii inca din sec. al IV -lea i.e.n.,structura sclavajului fiind asa cum am precizat mai sus de natura patriarhala. Pana la cucerirea romana putine sunt si mentiunile referitoare la acestia. Artemidor din Daldis relateaza ca ei erau tatuati de stapanii lor. Tatuarea sclavilor putea avea o dubla semnificatie, fie reprezenta un ritual magic, fie o insemnare pentru a fi revendicati in cazul in care ar fi fugit de la stapanul lor. Mentiuni despre sclavi mai fac Dio Cassius si Plinius cel Tanar, care ne vorbeste despre Callidromus, sclavul regelui dac Decebal.
1.2.1.2. Organizarea statului geto-dac. Organizarea centrala; Organizarea locala Organizarea centrala a statului dac, vizeaza in primul rand puterea suprema detinuta de rege, in calitatea sa de varf al nobilimii sclavagiste si al ierarhiei aparatului de stat 11.

Rege Vicerege Consiliu Dregatori civili Strangatori de impozite Dregatori militari Cavaleri Cler Judecatori

In aceasta acceptiune, etimologia cuvantului tarabostes ar fi´nobil de neam´. Istoricii au dat valori deosebite de Äcomati´.In vreme ce Hadrian Daicoviciu vede in ei o clasa sociala distincta, asemanatoare plebei romane, intr-o alta teorie apartinand distinsului romanist Vladimir Haga, prin Äcomati´ s-ar intelege clasa cavalerilor (equites), intalnita si lumea romana.
10
11

9

Schema ierarhiei si organizarii politice a statului dac, dupa I.P.MARCU

14

Capetenii de obsti Institutia regalitatii devine ereditara, atata vreme cat Burebista si Decebal au fost fii de regi. Cu toate acestea, succesiunea le chema in egala masura si pe alte rude ale regelui sau chiar pe marele preot. Spre exemplu lui Scorillo i-a urmat la tron fratele sau, Diurpaneus, iar pe acesta la urmat nepotul sau de frate Decebal, in vreme ce dupa moartea lui Burebista puterea a revenit marelui preot Deceneu. Monarhia dacica a evoluat putin din punct de vedere istoric, astfel incat a dobandit trasaturi specifice, care i-au configurat o identitate proprie, si anume: a) desi regele este varful nobilimii sclavagiste si al ierarhiei aparatului de stat, aceasta are in continuare importante prerogative militare, ca o continuare a traditiilor din epoca democratiei militare. In stransa relatie cu amenintarea tot mai certa pe care o reprezinta vecinatatea imediata a romanilor, prerogativele militare ale regelui reprezinta in acelasi timp cea mai fericita solutie pentru consolidarea functiei externe a statului. b) a doua trasatura specifica monarhiei dace o constituie exercitarea puterii laice si religioase fie de o singura persoana, fie de catre persoane diferite. Daca in timpul lui Burebista mare preot sau puterea religioasa era detinuta de Deceneu, iar in vremea lui Decebal de Vesinas. Atat Deceneu cat si Comosycus au fost totodata regi si mari preoti. c) tot sub titlu de particularitate a monarhiei sclavagiste dace, regele detinea monopolul asupra minelor de aur. Regele era inconjurat de o curte formata din sfetnici si executanti ai vointei sale. Dintre acestia, rolul cel mai important ii revenea marelui preot, care, potrivit organizarii statale din timpul lui Burebista, exercita atributiunile unui veritabil vicerege. Importanta si puterea autoritatii religioase a marelui preot s-a explicat prin aceea ca in viziunea timpului legile erau de origine divina. Cum insa interpretarea legilor era facuta de catre preoti in calitatea lor si de judecatori, asemenea druizilor in Galia, acestia erau considerati ca reprezinta legatura cu divinitatile si vointa lor, pe care doar ei erau abilitati sa o aduca la cunostinta oamenilor. Si intrucat in statul dac puterea se sprijina pe lege, iar legea impusa de cler, simbioza intre rege ca exponent al puterii si a marelui preot ca varf a clerului, a constituit principalul factor prin intermediul caruia a fost elaborat si s-a impus sistemul de drept getodac. In afara de marii preoti, desi nu sunt date e xacte, in sistemul puterii centrale si alti inalti demnitari cu diferite atributiuni, in virtutea carora titularii lor se bucurau de stabilitate si continuitate. Dintre acestia, o figura importanta a fost Acornion, care, potrivit inscriptiei de la Dionsiopolis s-a bucurat la curtea lui Burebista fiind un prim sfetnic de Äcea dintai si cea mai mare cinste´. Constituirea unei categorii distincte de dregatori investiti cu atributii de comanda militara dintre cei mai devotati slujitori ai regelui, ne arata ca Dacia
15

dispunea de un vast sistem de aparare, in centrul carora se aflau cetatile, construite pe intreg teritoriu statului. Grupate in jurul capitalei Sarmisegetusa (Costesti, Piatra Rosie, Blidaru) dacii au construit un mare numar de cetati in Transilvania (Banita, Capalna si Surduc) in Moldova (Batca Doamnei) si in Oltenia (Denita si Polovragi). Organizarea locala a statului dac a fost surprinsa in izvoare istorice, dintre care de mare importanta sunt mentiunile facute de Suidas. Potrivit evocarilor acestuia, inainte de ocupatia romana, in Dacia erau Äunii pusi mai mari peste treburile agricole si altii, din jurul regelui, erau impartiti la paza cetatilor´. Din aceasta relatare rezulta ca existau cel putin doua categorii de atributii ale dregatorilor locali si anume de ordin administrativ si militar. Intrucat sapaturile arheologice au scos la iveala un vast sistem de aparare format din cetati si fortificatii, deducem ca numerosi si importanti dregatori locali erau sefii militari ai acestora. Daca avem in vedere si relatarea lui Strabon, potrivit careia in epoca ascensiunii lor politice geto-dace puteau mobiliza 200.000 de oameni, se justifica firesc cum a reusit Burebista sa fie temut si respectat de romani, carora le-au trebuit doua sute de ani pentru a-i supune poporul
1.2.2. Dreptul geto-dac 1.2.2.1.Notiuni generale Contemporan procesului de formare a statului dac este si cel de transformare a obiceiurilor in norme juridice. Asa cum am precizat si mai sus, prin norma juridica se intelege o regula de conduita generala, impersonala si cu aplicare repetata a carei respectare este asigurata de aparatul specializat al statului. Obiceiurile respectate de buna voie de getodaci au capatat puterea de lege, devenind astfel norme juridice atunci cand au fost preluate si sanctionate de stat. Pe langa o parte din vechile obiceiuri, statul a sanctionat, recunoscand deci caracterul lor juridic, si noi obiceiuri corespunzatoare noilor structuri economice si sociale. Obiceiurile - fiind in fond fapte repetate ale oamenilor, ele nu au circulat intr-o forma scrisa, ci oral. Asadar, forma primelor norme juridice a fost cea orala. Cu toate acestea istoricii Strabon si Iordanes fac mentiuni despre legile geto-dacilor care au circulat din generatie in generatie in forma scrisa. Potrivit opiniei autorilor, prin aceste legi nu au fost codificate numai vechile obiceiuri ci, au fost introduse poruncile regelui care constituiau noi norme de drept. Aceste porunci considerate de inspiratie divina erau respectate atat prin autoritatea statului, dar mai ales a religiei. Intrucat insa regele si marele preot reprezentau interesele aristocratiei, codificarea obiceiuriulor a fost o opera de transpunere in viata sociala a vointei de stat a acesteia. 1.2.2.2.Institutiile juridice ale dreptului geto-dac

16

Desi lipsesc izvoarele scrise prin care dreptul geto -dac sa poata fi perceput pana astazi, institutiile sale ne sunt cunoscute datorita unor stiri indirecte si amprentelor lasate asupra dreptului de mai tarziu. Cea mai importanta institutie a dreptului geto-dac a fost fara indoiala cea a proprietatii, consolidata prin accentuarea inegalitatii de avere. In Dacia a fost evidentiata atat marea proprietate asupra pamanturilor si vitelor, cat si comertul cu sclavi pe care dacii il faceau pe pietele romane. Pe langa proprietatea privata care avea drept obiect pamantul, vitele si sclavii, societatea geto-daca cunostea si proprietatea colectiva a obstei teritoriale. Potrivit informatiilor lui Horatiu, getii strangeau recolta de pe glia Äfara de hat´ aflata in proprietatea obsteasca. O parte din pamantul obstei era insa impartit in loturi ce puteau fi atribuite anual spre folosinta unei familii prin tragere la sorti. Cu timpul se va accentua tendinta de consolidare a dreptului de folosinta a unei familii, si de transformare a acestei folosinte in proprietate. Insemnate informatii din epoca ne-au parvenit cu privire la organizarea familiei. Familia geto-daca era monogama, caracteristica pazita cu strasnicie. Ca a fost asa ilustreaza cu prisosinta vestigiile arheologice: pe Columna lui Traian si monumentul de la Adamclisi, scenele ii reprezinta pe geto-dacii ce se intorc de la luptele cu romanii la vetrele lor, impreuna cu unicele lor sotii. Casatoria se incheia prin cumpararea simbolica a sotiei de la parintii sai de catre barbat. Desi Horatiu precizeaza ca cea mai de seama calitate a femeii consta in virtutea ei, nu erau catusi de putin neglijate bunurile dotale, dacii apreciind asadar dota, numita de ei zestre. Obiceiul s-a pastrat probabil din vechime cand, copii aveau partea lor din proprietatea comuna a parintilor pe care o puteau revendica prin partaj 12. Poetul Ovidiu descrie starea de subordonare a sotiei careia ii reveneau toate sarcinile gospodariei, in vreme ce Horatiu proslavind fidelitatea sotiei la daci, nu omite a relata si despre pedeapsa cu moartea a femeii adulterine. Mai mult decat atat, istoricul Stefan din Bizant amintea faptul ca ar fi fost in obiceiul getilor sacrificarea sotiei pe mormantul barbatului ca o expresie a puterii maritale ce trece dincolo de hotarele vietii 13. Desi nu s-au transmis stiri, desigur ca schimburile comerciale si circulatia monetara implicau existenta unor norme juridice corespunzatoare care sa asigure incheierea si eficienta contractelor si de aici a obligati ilor asumate. Tot in perioada de injghebare a statului dac are loc si cristalizarea dreptului penal, destinate apararii ordinii politice. Aceste norme cuprindeau
12 13

Vezi capitolul 1, punctul 1.3.

In acest sens exista si dovezi arhelologice, care atesta insa un obicei stravechi din primul sfert al mileniului III i.e.n., cu certitudine pierdut. Este vorba de mormantul dublu descoperit la Ostrovul Corbului in comuna Hinova, judetul Mehedinti, femeia fiind sacrificata cu o lovitura in craniu pe mormantul sotului.

17

reguli aspre ce mentineau vechi obiceiuri gentilice ca de pilda razbunarea sangelui. Printre infractiunile cele mai aspru pedepsite erau probabil cele referitoare la incalcarea interdictiilor religioase socotite sacrilegii, cum ar fi consumul de vin sau carne prohibite de cler. Organizarea instantelor judecatoresti si procedura de judecata subliniaza o trasatura specifica a sistemului judiciar geto-dac si anume impletirea activitatii de stat si implicit a celei judiciare cu cea religioasa. Regele Comosycus se ocupa de exemplu de organizarea si judecarea proceselor. Intrucat insa acesta era totodata si marele preot, este greu de precizat in ce calitate exercita atributiunile judecatoresti.
DREPTUL IN DACIA PROVINCIE ROMANA

3.1. Institutia juridica a provinciei 3.1.1. Generalitati

Infruntarea militara dintre daci si romani a durat vreme de doua secole si a constituit o vie expresie a tendintelor expansioniste ale Romei, dar si a hotararii dacilor de a-si pastra independenta14. Ultimele confruntari directe, care au fost si cele hotaratoare, s-au plasat in doua expeditii distincte cea din perioada anilor 85-89 si cea din 101106 e.n. In perioada anilor 87-107 se consuma glorioasa domnie a regelui dac Decebal, etapa de accelerare a procesului de centralizare a statului in fata iminentei pericolului roman. Autoritatea regelui dac se intindea asupra Transilvaniei, Banatului, Olteniei si dincolo de versantii estici ai Carpatilor Orientali15. In urma confruntarilor ce au loc in anul 88 intre daci si romanii condusi de consulul Tetius incheiate cu victoria romanilor la Tapae, se incheie un an mai tarziu o pace de compromis intre statul dac si Roma. Potrivit acestui act, in schimbul unor subsidii anuale si al unui ajutor tehnic. Decebal prin fratele sau Diegis se recunoaste rege clientelar,(se recunostea dependent de autoritatea Romei, cu conditia de a fi protejat de acestia) permitand romanilor sa-si stabileasca garnizoana in stanga Dunarii si sa treaca pe teritoriul tarii cu trupe impotriva cvazilor si marcomanilor. In anii 101-102 se consuma primul razboi, dacic si castigat de Ulpius Traianus, urcat pe tronul imperial in locul tatalui sau vitreg la 27 ianuarie 98
14 15

Emil Cernea si Emil Molcut, op.cit., pag.17

Istoricul Dio Cassius, autorul celui mai pretios izvor narativ pastrat al confruntarii decisive dintre daci si romani, ni l zugraveste la 150 de ani de la evenimente pe Decebal:´Era foarte priceput in ale razboiului si iscusit la fapta stiind sa aleaga prilejul pentru a-l ataca pe dusman si a se retrage la timp. Abil in a intinde curse, era viteaz in lupta, stiind a se folosi cu dibacie de o victorie si a scapa cu bine dintr-o infrangere, pentru care lucruri el a fost mult timp pentru romani un potrvnic de temut´.

18

e.n. Pacea incheiata in toamna anului 102 in conditii grele pentru Decebal, prevedea anularea stipulatiilor tratatului din anul 89, demontarea cetatilor dace si predarea dezertorilor romani. Intors la Roma, unde ia numele de Daccius, Traian se pregateste din nou de razboi. Al doilea razboi dacic are loc intre anii 105-106. In vara anului 106 este asediata si distrusa din temelii Sarmizegetusa, iar Decebal, urmarit de cavaleria romana si amenintat cu captivitatea, se sinucide.Urmare acestei infrangeri, cursul istoriei dacice se schimba, stapanirea romana transformand cea mai mare parte din regatul lui Burebista in provincie romana16.
3.1.2. Institutia juridica a provinciei In cea mai veche si mai generala acceptie, cuvantul Äprovincia´ desemneaza mandatul incredintat de stat unei persoane (in vechime numit consul), pentru a indeplini acte militare si politice in numele si interesul acestuia, dar si intinderea in sfera careia se exercita acest mandat. Cicero a folosit termenul referindu-se la Egipt si mai tarziu musiunii date lui Paulus Lentulus de a-l reinstala acolo pe rege. Ceea ce lipseste din definitie17, dar apare izolat in mentiunile lui Cicero18 fara a implica strict notiunea mandatului este localizarea geografica. Intr-adevar, sensul accesoriu de teritoriu este o creatie mai tarzie a dreptului roman, (mai precis in perioada razboaielor punice), cand s-a stabilit ca in fiecare an, consulii sa fie imputerniciti a-si exercita prerogativele militare si politico-administrative in mod permanent 19. Perpetuarea prerogativelor conferite de investirea unui consul cu Äprovincia´ a fost determinata de necesitatea ca eforturile militare ale unui comandant de osti sa fie continuate prin organizarea si a altor activitati nemilitare, cu preponderenta politica, administrativa sau juridica. Daca pentru inceput sensul notiunii Äprovincia´ poate fi stabilit etimologic (pro=pentru, vinco-ere=a invinge in limba latina), deci pentru a invinge, incepand cu extinderea cuceririlor romane sensul pur al notiunii se pierde, fiind inlocuit cu cel practic, ajuns la intelegerea noastra. In perioada imperiala se vorbeste in special de o regiune sau un teritoriu aflat in afara lui Äager romanus´ in care un magistrat era trimis de Roma fie sa duca un razboi (cum se obisnuia in vechime), fie (asa cum se obisnuia in epoca clasica), pentru a administra si guverna o regiune ocupata intr -o maniera regulata si permanenta. Pe de alta parte, in teritoriile aflate sub ascultarea Romei se organiza incetul cu incetul in urma cuceririi, astfel incat misiunea guvernantilor dadea
Pentru amanunte referitoare la confruntarile daco-romane si cucerirea Daciei, vezi Constantin Daicoviciu ÄIstoria Romaniei´, sau Dinu C.Giurgescu, ÄIstoria Romanilor´ Bucuresti, 1970, ori Istoria Romaniei Compediu, Bucuresti, 1974.
17
18 19

16

J.N.Madvig ÄL¶ etat Romain, sa constitution et son administration@ / Paris, 1924, pag.13. Cicero ± In Pision V..21 In timpurile mai vechi, consulii nu erau investiti cu Äprovincia´, decat atunci cand era gata sa izbucneasca un razboi.

19

un sens cu totul nou notiunii mai vechi de Äprovincia´. Din cele expuse, se pot prevala elementele definitorii ale notiunii de Äprovincia´ insensul ei clasic, si anume: 1. existenta unui teritoriu din afara lui Äager romanus´ ; 2. situatia de supunere a populatiei din teritoriul respectiv fata de Roma ; 3. organizarea si exploatarea teritoriului ocupat de catre metropola ; 4. administrarea realizata de un functionar roman in limi tele mandatului sau, pe o durata de timp determinata. Teritoriile incorporate de romani in primele secole dintre cele doua ere au reprezentat si schimbarea insasi a statului roman din peninsula italica. Odata cu sporirea ariei geografice de cuprindere a acestuia nu s-a extins insa si Äager romanus´ care a ramas inchis in limitele peninsulei 20. Cu fiecare cucerire insa, se marea doar sfera de cuprindere a doua institutii si anume: a) dominatia Romei (imperium romanum) si b) teritoriul apartinad statului roman ± Äager publicus´. Atunci cand un popor era supus, el nu intra propriu-zis in statul roman, Äin civitatem´, ci doar sub dominatia Äin orbis romanum´. Ceea ce purta denumirea de Äorbis romanum´, insemna de fapt o multime de cetati legate de Roma prin tratate in textul carora era stabilit pentru fiecare un statut aparte, diferit de al altor cetati. In linii mari, in imperiu existau trei categorii de cetati peregrine, respectiv: 1. cetati federate (federatae) ; 2. cetati libere (decumanae) ; 3. cetati supuse. De regimul cel mai favorabil se bucurau cetatile federate ale caror pamant nu apartinea statului roman, explicabil de altfel prin numarul lor foarte mic. Din contra, pamantul cetatilor tributare era incorporat in Äager publicus´, fiind supus supravegherii guvernatorilor de provincie. In masura in care institutiile imperiale se dezvolta, deosebirile dintre organizarea teritoriala a peninsulei, care pierde treptat pozitia ei privilegiata si a provinciilor se estompeaza din ce in ce mai mult 21. Inca din timpul domniei lui Augustus, provinciile romane s-au impartit in: 1. provincii imperiale (provinciae Caesaris) 2. provincii senatoriale (provinciae senatus populi). Deosebirea dintre acestea, consta in faptul ca provinciile imperiale , aflanduse la marginile imperiului, aveau nevoie de o mai buna organizare si aparare militara, fapt pentru care au fost puse sub supravegherea si ordinele directe ale imparatului, care reglementa printr-un consiliu privat
20

Fustel de Coulanges ± Le cite antique, Paris, 1885, pag.440.
21

Vladimir Hanga ± ÄDrept roman privat´, Bucuresti, 1978, pag.7

20

toate problemele lor. Totodata, el numea si revoca pe guvernatori si judeca in ultima instanta sau asista la judecarea plangerilor ce i se adresau. Provinciile imperiale erau conduse de catre insarcinati ai imparatului de rang numiti Äleti augusti propraetori´, iar mai tarziu Äpraesides´ sau Äcorectores´. Ei exercitau in provincii in numele imparatului autoritatea civila si militara. Alaturi de acestia mai functiona un Äprocurator Caesaris´ insarcinat cu administrarea finantelor provinciilor imperiale, functionar din ordinul cavalerilor (equites) sau chiar un libert al imparatului. Spre deosebire de cele imperiale, provinciile senatoriale erau guvernate de catre un proconsul numit de senat si un Äquaestor´ insarcinat cu strangerea impozitelor aferente tezaurului public Äaerarium´. Proconsulii aveau in subordine trei loctiitori si mergeau precedati de sase lictori, fast caracteristic vechii epoci republicane. 3.2. Organizarea de stat a Daciei, provincie romana Provincia Dacia, organizata de imparatul Traian, care a stat pana in primavara anului 106 in tinuturile cucerite, nu a inclus tot teritoriul locuit de daci. Muntenia, partea sudica a Moldovei si teritoriul dintre Olt si Carpati au fost anexate provinciei Moesia Inferior. Hotarul Daciei romane, asa cum a fost Ätrasat´ de Traian pornea de la confluenta Muresului cu Tisa, apoi continua pe linia Muresului pana la Deva si urcand pana in Muntii Apuseni pana la Zalau, urma o linie paralela cu Somesul pana la Oituz, de unde, urmarind versantul vestic al Carpatilor Orinetali cobora spre sud pana in Carpatii Meridionali si urmarind Valea Oltului ajungea in sfarsit la Dunare. Aceasta prima organizare a Daciei dainuie pana in anul 117 cand la moartea lui Traian, o puternica rascoala a dacilor, corelata cu atacurile dacilor liberi si ale sarmantilor il determina pe Hadrian sa reorganizeze Dacia in do ua provincii: Dacia Superioara si Dacia Inferioara. A doua organizare a Daciei ca provincie a Imperiului Roman are loc tot in timpul lui Hadrian, care, in anul 123 a creat Dacia Porolissensis, prin desprinderea ei din partea de nord a Daciei Superioare. In fine a treia si ultima organizare este facuta de imparatul Marcus Aurelius, incepand cu anul 168 in doua etape. Initial acesta a desfiintat Dacia Inferioara pe care a alipit-o celei superioare, provincie pe care a numit-o Dacia Apulensis. Un an mai tarziu, a desprins din Dacia Apulensis, Banatul de vest si a format o noua unitate administrativa numita Dacia Malvensis, Dacia Porolissensis mentinandu-se in vechile ei granite 22.
3.2.1. Organizarea centrala a provinciei Dacia Facand parte din categoria provinciilor imperiale, Dacia a fost condusa in timpul imparatului Traian de un guvernator numit Älegatus Augusti propraetore´. Dupa prima reorganizare, Dacia Superioara a fost condusa de
Pentru amanunte referitoare la reorganizarile Daciei vezi si D.Tudor, Orase, targuri si sate in Dacia Romana, Bucuresti, 1968.
22

21

un legat imperial de ordin senatorial, iar Dacia Inferioara de un Äpraefectus´ si mai tarziu de un procurator prezidial. Din anul 169, cand in Dacia a fost adusa si Legiunea a V-a Macedonica23, s-a ivit necesitatea asigurarii unitatii de comandament a trupelor stationate. Aceasta cerinta s-a realizat prin numirea unui guvernator suprem peste cele trei Dacii de rang pretorian, numit Älegatus Augusti propraetore trim Daciarum´. Cele trei subdiviziuni, erau la randul lor conduse de catre un procurator. Indiferent de perioada la care ne raportam, conducerea provinciei era realizata efectiv de guvernator si adunarea provinciala, carora li se alaturau magistratii cu competenta in materie financiara si militara. ___ a) Guvernatorul provinciei, avea, dupa imparat, cea mai mare competenta (imperium maius), fiindu-i acordate cele mai insemnate prerogative de ordin politic, judecatoresc si administrativ. El se ingrijea in primul rand de reprimarea tuturor tulburarilor pentru ca provincia sa fie potolita si linistita (pacata atque quieta). Guvernatorul era investit cu Äjus dicendi´, constand in dreptul de a emite edicte provinciale, prin care erau reglementate raporturile dintre cetatenii romani si peregrini. In calitatea sa de cap al justitiei provinciale, guvernatorul judeca personal procesele penale si dispunea executarea sentintelor, chiar si a celor cu moartea, daca executarea privea un peregrin. In cazul infractiunilor pedepsite cu moartea, autoritatea guvernatorului nu se rasfrangea si asupra cetatenilor romani, care se bucurau de dreptul de a fi judecati la Roma, dupa o prealabila cerere (provocatio ad populum). Daca constitutia lui Caracalla din anul 212, cand toti locuitorii imperiului sunt considerati printr-o fictiune cetateni romani, acest drept il vor pastra doar senatorii oraselor decurionii 24. b) Adunarea provinciala (concilium provinciae) sau adunarea provinciala a celor trei Dacii (concilium provincia Daciarum trium), avea un rol insemnat in organizarea centrala de stat a Daciei provincie romana. Aceasta adunare era compusa din delegatii subimpartirilor aministrative care trimiteau contributii banesti in tezaurul constituit pentru cultul imperial si era prezidata de catre preotul provinciei numit preot al altarului imperial (sacerdot arae Augusti) sau cel ce Äpoarta coroana celor trei Dacii´ (coronatus Daciarum trium). Principalele sale atributii aveau un caracter religios constand in organizarea si supravegherea cultului imperial. Pe langa cele cu caracter sacerdotal, adunarea avea si alte prerogative constand in ridicarea de monumente sau statui in cinstea celor care facusera servicii insemnate provinciei sau adresarea de multumiri ori reclamatii fata de activitatea legatilor imperiali.
23 In Dacia a stationat de la inceput doar Legiunea a XIII-a Gemina, al carui comandament era guvernatorul Daciei Superioare. 24 Ample referiri cu privire la prerogativele si exercitarea acestora in provincii de catre guvernator vezi in V.I.Hanga si Jacota ± Drept privat roman, Bucuresti, 1964, pag.38 si Cicero ± Epistolae ad Atticum, Bucuresti.

22

c) Administrarea finaciara a provinciei era coordonata de catre procuratorul finaciar al Daciei Superioare, apoi al Daciei Apulensis cu sediul la Sarmisegetusa, numit din randurile ordinului ecvestru si aflat in directa subordine a legatului imperial. Veniturile financiare ale provinciei erau constituite din impozite directe, impozite indirecte si alte surse. 1. Impozitele directe numite si Ätributa´ se plateau pe proprietatea funciara, cladiri sau pe persoane. Cu exceptia loturilor acordate veteranilor si trupelor stationate, intregul teritoriu provincial era lovit de Äcens´, care se ridica la 1% din valoarea pamantului detinut. Tot un impozit direct era si Ätributum capitis´sau Äcapitati´, platit de orice persoana de la varsta de 25 de ani in sus, atat de cetatenii cat si de peregrini. Negustorii la randul lor plateau un impozit special numit Äaurum negotiatorium´, introdus de imparatul Alexandru Sever. 2. Impozitele indirecte erau cele mai importante sub aspectul veniturilor substantiale pe care le aduceau statului. Din aceasta categorie faceau parte: - impozitul pe mosteniri (vicessima hereditatis), reprezentand 5% din valoarea succesiunii ; - impozitul pe eliberarile de sclavi (vicessima libertatis), care insemna 5% valoarea sclavului eliberat, pe care o platea el insusi ; - impozitul de vanzare (centessima rerum venalium) ce reprezenta 1% din costul produselor vandute. 3. Alte surse de venituri erau cele provenite din vami si monopoluri, in fapt tot impozite indirecte. In interiorul Imperiului Roman, circulatia marfurilor si a persoanelor nu era libera, taxele vamale percepandu-se insa nu la hotare, ci la trecerea frontierelor circumscriptiilor vamale. Dacia facea parte din circumscriptia vamala a Illiriei (portorium Illyrici), unde pentru marfuri taxa vamala era de 2% si se percepea in trei statiuni de vama: Dierna (Orsova), Pons Augusti (Marga) si Micia (Vetel). Tot in categoria acestor venituri intrau si monopolurile. Dintre acestea mai importante erau monopolul aurului care apartinea imparatului si era arendat unor procuratori speciali (procuratores Augusti aurarium Daciarum), monopolul pasunilor si salinelor date in grija unor particulari numiti Äconductores pascui et salinarum´ sau monopolul minelor de fier concesionat unor Äconductores ferarium´. d) Organizarea militara. In toata existenta sa, si mai ales in epoca imperiala, statul roman s-a bizuit pe o puternica armata cu ajutorul careia a fost asigurata dominatia stapanilor de sclavi in interior, iar in afara, politica de expansiune. In epoca imperiala, armata romana a capatat caracterul unei ostiri de profesie, soldatii romani fiind tot mai mult cointeresati in razboaie datorita beneficiilor ce le reveneau de pe urma lor 25.

25

storia Dreptului Romanesc, Editura Academiei, Bucuresti, 1980, vol.I. pag.92.

23

Pe toata durata stapanirii romane, in Dacia au stationat mai multe legiuni dintre care doar doua fara intrerupere: Legiunea a XIII-a Gemina la Apulum si Legiunea a V-a Macedonica, mutata in anul 167-168 de la Troesmis si Potaissa, ambele cuprinzand sase miii de osteni. Dupa unii autori 26, imparatul Traian a lasat in Dacia trei legiuni, aflate sub comanda unui legat de rang consular.Una dintre ele, Legiunea a IV-a Flavia Felix a participat la razboaiele dacice, apoi a fost cantonata in Banat. Pe langa acestea au mai stationat in Dacia sau au activat temporar si detasamente din alte regiuni, I-a Italica, a VII-a Claudia, a XI-a Claudia, a X-a Gemina si a XXII-a Primigenis. Comanda unei legiuni era incredintata unui Älegatus´ de rang senatorial sau Äpraefectus legionis´ numit dintre militarii de profesie. Acestia la randul lor erau ajutati de ofiteri (tribuni militum), care aveau ca principala indatorire mentinerea disciplinei militare si a capacitatii de lupta a legiunii, avand insa si abilitarea de a-i pedepsi pe ostasii vinovati de diferite abateri. Pe langa trupele de legionari, in Dacia s-au aflat si trupe auxiliare regulate, formate din calareti (alae) si pedestrasi (cohortes), precum si trupe auxiliare formate din barbari ce luptau dupa traditiile si cu armele lor nationale (numeri), ori detasamente provizorii avand organizare romana (vexillationes). Armatele romane au jucat si un important rol in romanizarea Daciei. S-a sustinut pe buna dreptate ca romanii au cucerit provinciile cu aceleasi legiuni de doua ori: cu spada luptatorilor si cu aportul pe care acestia l-au adus ca cetateni din noua patrie.
3.2.2. Organizarea locala a provinciei Dacia In Dacia, ca de altfel in intregul Imperiu Roman, existau asezari urbane, colonii, municipii si asezari rurale. Coloniile erau localitatile urbane formate dintr-o populatie puternic romanizata. Pentru acest motiv locuitorii lor se bucurau de toate drepturile civile si politice. In plus, unele colonii beneficiau de fictiunea lui Äjus italicum´, astfel ca solul lor fiind asimilat celui italic, locuitorii lor puteau exercita proprietatea quiritara si nu plateau impozit. Municipiile aveau o pozitie inferioara coloniilor proveneau din orasele ce dobandisera drepturi in schimbul indeplinirii anumitor sarcini impuse prin intrarea lor in viata politica imperiala. Locuitorii lor aveau un statut juridic intre cetateni si peregrini, desi dupa sec.I e.n. se vor estompa tot mai mult diferentele dintre cele doua categorii de localitati. Organizarea si conducerea oraselor era atat de asemanatoare celorlalte orase din imperiu, dar mai ales Romei, incat referindu-se la ele Aulu Gelliu afirma ca sunt Äefigii si copii in mic, ale poporului roman´ (effigies parvae simulacraque populi romani).

26

Emil Molcut si Emil Cernea, op.cit., pag.20.

24

Conducerea municipiilor si coloniilor era asigurata de catre un consiliu orasenesc (ordodecurionum) compus din 30-50 de membrii alesi din randul cetatenilor romani. Ei erau alesi din 5 in 5 ani din randul fostilor magistrati, care aveau cel putin 25 de ani si un venit personal de cel putin 100.000 de sesterti. Principalele atributiuni ale decurionilor constau in coordonarea activitatilor administrative si fiscale, atribuirea de terenuri, adjudecarea lucrarilor edilitare, organizarea jocurilor publice si a ma nifestarilor de cult, alegerea magistratilor si sacerdotilor. Cei mai de seama magistrati erau alesi anual din randul decurionilor, in colonii ±duumviri iure dicundo- si in municipii ±quattorvii- care aveau atributiuni executive si judecatoresti. Ierarhia functionareasca din orase continua cu magistratii inferiori, edilii (aediles) si chestorii (quaestori). Edilii erau de asemenea magistrati municipali si se ocupau de intretinerea in buna stare a drumurilor si canalelor, arendarea bailor publice, paza orasului si functionarea pietelor, intretinerea cladirilor publice. In calitate de casieri comunali, se aflau chestorii, treapta cea mai de jos a magistratilor orasenesti, avand competenta de a administra finantele si bunurile oraselor. In subordinea magistratilor orasenesti se aflau diversi slujbasi, lictori, aprozi, scribi, arhivari sau crainici numiti apparitores. Magistraturile sacerdotale erau desemnate de catre decurioni, cea mai inalta dintre ele fiind cea de Äpontifex´, urmata de flamines si augurii . In afara de ordinul decurionilor, in fiecare oras se constituia ordinul augustalilor (ordo augustalium) din care puteau face parte si libertii, care aveau sarcina de a intretine cultul imperial si de a participa la organizarea jocurilor publice. Ca si asezarile urbane, cele rurale erau organizate asemanator celor romane, in cazul in care nu si-ar fi pastrat forma traditionala a obstii satesti. Satele organizate potrivit modelului roman se imparteau in doua categorii: pagi, localitati mai mici situate pe teritorii dependente de colonii, si vici, asezari mai mari din afara teritoriilor apartinand coloniilor sau municipiilor. O alta categorie de asezari rurale o formau asa numitele canabae, organizate in jurul castrelor de catre mestesugarii sau negustorii ce insoteau trupele, precum si de verterani ori familiile soldatilor.
3.3. Dreptul in Dacia provincie romana 3.3.1. Izvoarele dreptului Ocupatia romana a surprins in Dacia formele vechiului sistem de drept autohton constituit din obiceiuri locale. In masura in care normele acestuia nu au venit in contradictie cu cele romane sau cu interesele aristocratiei romane, dreptul autohton a fost acceptat ca regulator al relatiilor dintre localnici. S-a ajuns in acest fel in Dacia la coexistenta a doua sisteme j uridice: cel dacic si cel roman. Acestea s-au implicat la inceput concomitent si paralel, pentru ca in timp, prin intrepatrunderea lor, sa ia nastere un nou sistem de drept, dreptul daco-roman.
25

Locuiorii liberi din Dacia romana, anterior promulgarii edictului lui Caracalla erau impartiti in trei categorii: cetatenii romani, latinii si peregrinii. In functie de statutul ei, fiecarei ii erau aplicabile anumite norme de drept. Izvoarele dreptului in Dacia provincie romana au fost urmatoarele: Dreptul civil (jus civile, jus quiritium) era aplicabil numai in relatiile dintre cetatenii romani. Datorita caracterului sau exclusivist, formele solemne si institutiilor sale riguroase, dreptul civil era inaccesibil pentru latini si peregrini. In virtutea dreptului civil, cetatenii romani se bucurau de toate drepturile civile si politice astfel: - jus comerci sau comercium, le permitea romanilor sa incheie acte juridice a caror valoare era recunoscuta in dreptul roman. - jus conubii sau conubium, conferea titularului, cetatean roman dreptul de a incheia o casatorie valabila dupa dreptul roman. - jus suffragii ± consfintea dreptul de a alege. - jus honorum ± dreptul de a candita la o magistratura. Pentru exercitiul prerogativei de Älegis actio´, titularul putea folosi in justitie anumite forme procedurale caracteristice dreptului civil roman. Latinii ocupau o pozitie intermediara intre cetateni si peregrini. Ei formau populatia urbana care avnd pozitia juridica a latinilor beneficiau mai putin de ocrotirea normelor de drept roman. Latinii se bucurau de aceleasi drepturi patrimoniale ca si romanii, doar prin exercitiul lui jus comercii. Ei insa nu aveau exercitiul altor drepturi personale (jus conubii) si nici a celor de natura politica (jus honorum). Marea masa a populatiei libere era alcatuita din categoria peregrinilor. Statutul lor era reglementat prin legea de organizare a provinciei (lex provinciae) si prin edictele guvernatorilor. In realitate existau doua categorii de peregrini: 1. peregrinii obisnuiti 2. peregrinii deditici. Din prima categorie faceau parte cei ale caror cetati nu au fost desfiintate si in care ei isi puteau exercita drepturile, fiind supusi in ceea ce priveste capacitatea juridica dreptului lor national. Desi nu aveau prerogativele cetatenilor roamani, ei puteau sa intre in raporturi juridice cu acestia, gratie dezvoltarii comertului si relatiilor economice de schimb din imperiu. Exercitiul acestor raporturi era posibil datorita unui sistem de drept comun, aplicabil atat romanilor cat si peregrinilor: jus gentium. Intre ei, peregrinii incheiau acte juridice potrivit normelor locale. Peregrinii se deosebeau de romani care purtau un praenomen, nomen si cognomen, prin aceea ca numele lor erau formate numai dintr-un cognomen urmat de numele tatalui la genitiv: Mutus Alexandri, Belicus Antoni.
26

Peregrinii deditici erau cei ale caror cetati au fost dupa cucerire desfiintate politic si administrativ, deoarece au capitulat fara conditii. Ei nu aveau drepturi politice si nu puteau uza de vechiul lor drept decat in limitele fixate de romani. Totodata ei nu puteau obtine cetatenia romana si nici nu aveau permisiunea de merge la Roma. Jus gentium, ca izvor al dreptului in Dacia provincie romana, era o diviziune a dreptului roman la care aveau acces si peregrinii in relatiile dintre ei, precum si in raporturile la care aprticipau impreuna cu romanii ori cu latinii. Dreptul gintilor avand un caracter consensualist, excludea formele solemne si rigide caracteristice dreptului civil, astfel incat era cu mult mai accesibil si totodata mai evoluat. Pe buna dreptate s-a afirmat ca dreptul gintilor a fost o replica a dreptului civil, rigid si formalist. 3.3.2. Institutiile juridice In Dacia romana, ca de altfel in intregul imperiu, proprietatea a constituit institutia de baza a dreptului roman. Proprietatea s-a infatisat in doua ipostaze si anume: 1. proprietatea provinciala 2. proprietatea quiritara (dominium ex jure quiritium). 1. Proprietatea provinciala era exercitata in provincii de catre cetatenii liberi asupra pamanturilor. In materie imobiliara nici cetatenii romani care locuiau in provincii nu puteau avea o adevarata proprietate romana (dominium ex jure quiritium). Ei exercitau asupra acestor fonduri doar posesia si uzufructul, adevaratul proprietar fiind fie statul roman (in cazul privinciilor senatoriale), fie imparatul, daca provincia era de rang imperial, cum a fost cazul Daciei. O asemenea proprietate dezmembrata de atributul dispozitiunii 27, era numita de autorii vremii Äproprietate provinciala´. In virtutea prerogativelor conferite titularilor, terenurile astfel stapanite, puteau fi transmise pe calea succesiunii. Terenurile provinciale puteau fi transmise si prin acte intre vii prin efectul traditiunii, institutie de drept al gintilor. Totodata, ele puteau fii dobandite prin efectul unei forme a uzucapiunii, Ä prescriptio longi temporis´. Termenul de prescriptie era de 10 ani intre cei prezenti si cei 20 intre cei absenti, efectul constand in aceea ca uzucapantul dobandea dreptul real dupa trecerea timpului, actiunea in revendicare fiind respinsa fata de posesor. Proprietatea provinciala putea fi aparata prin actiunea in revendicare, ce era o actiune reala caracteristica proprietatii quiritare. 2. Proprietatea quiritara era exercitata de cetatenii din Dacia, dar numai asupra unor terenuri care se bucurau de fictiunea calitatii de sol roman (jus Italicum).
27

Pentru amanunte cu privire la atributele dreptului de proprietate, vezi Constantin Statescu si Corneliu Barsan ± Dreptul Civil ± Teoria generala a drepturilor reale, Bucuresti, 1976 sau Mihai Safta Romano, Dreptul de proprietate publica si privata in Romania, Editura Graphix, 1993.

27

Jus Italicum era un drept special in virtutea caruia pamantul unei colonii romane din provincie era asimilat cu cel din peninsula italica, astfel incat putea face obiectul proprietatii quiritare. Peregrinii din Dacia eveau si ei o proprietate, dobandita si reglementata prin normele vechiului drept autohton, dreptul geto -dac, in masura in care acesta a fost recunoscut de puterea imperiala. Obiectul proprietatii peregrine insa nu putea fi pamantul. Proprietatea peregrina a fost o creatie a dreptului gintilor, care ii ocrotea pe peregrini ca parteneri de comert ai romanilor, dar lipsiti de jus coemrcii. Regimul juridic al persoanelor era diferit in functie de statutul acestora. Cetatenii romani locuiau in orase, colonii si municipii si se bucurau de toate drepturile civile si politice corespunzatoare statutului lor. Peregrinii se conduceau dupa vechile lor obiceiuri, desemnate de toate izvoarele vremii Ämores peregrinorum´. Nebucurandu-se de jus conubii, peregrinii nu se puteau legal casatorii potrivit dreptului roman, ci numai potrivit legii lor nationale. Daca un cetatean roman se casatorea cu o peregrina ce primise jus conubii, casatoria incheiata era valabila, astfel incat copiii intrau in puterea parinteasca a sefului familiei (pater familias). Dimpotriva, daca femeia peregrina nu primea jus conubii, casatoria nu era recunoscuta, asa incat copiii rezultati urmau soarta juridica a mamei. In materia succesiunilor era recunoscuta transmiterea testamentara, dar si cea naturala. Peregrinii neavand capacitatea romana de a intocmi testament, nu -si puteau transmite averile pe aceasta cale. Ei puteau fi insa gratificati pe aceasta cale. Desi nu sunt izvoare in acest sens, trebuie presupus ca si normele dreptului geto-dac instituiau reguli referitoare eventual la testamentele orale. Obiceiul a existat si s-a pastrat pana la actualizare, fiind frecvent intalnit testamentul Ä cu limba de moarte´. In ceea ce priveste succesiunile cetatenilor romani, acestea erau reglementate de legea romana. Tripticele din Transilvania In privinta obligatiilor si contractelor, problema aplicarii dreptului roman in Dacia a fost ilustrata de mai multe documente, dintre care o importanta deosebita in istoria dreptului o au asa numitele tablite cerate sau tripticele din Transilvania. Tripticele sunt de fapt trei tablite din lemn de brad legate impreuna si avand fetele impregnate cu ceara. Pe suprafetele acoperite cu ceara s -au gasit inscrise cu varful unui stilet diverse notari cu litere cursive. Tripticele, in numar de 25, au fost descoperite in minele de aur de Rosia Montana (Allburnus Maior) intre anii 1786 si 1855 si au fost initial studiate si interpretate de ilustrul romanist care a fost savantul german Theodor Mommsen.
28

Cele 14 tablite al caror text a putut fi descifrat, contin patru contracte de vanzare, trei contracte de munca, un contract de societate, unul de depozit, unul de imprumut, un proces-verbal, lista cheltuielilor necesare unui banchet si obligatia unei persoane de a plati o datorie. Din cercetarea tablitelor cerate, s-a desprins concluzia ca ele nu au corespuns nici cerintelor dreptului roman si nici a celor ale dreptului gintilor. Dimpotriva, prin elementele pe care le contin, ele prefigureaza un sistem de drept cu o identitate proprie ale carei norme juridice constituie de fapt asa numitul drept daco-roman. Spre exemplu, una din tablitele cerate face vorbire despre un contract de imprumut in care creditoarea era o femeie peregrina pe nume Anduenna lui Bato. Potrivit legii romane insa, femeile nu aveau capacitatea de a incheia acte juridice in nume propriu. Asadar, actul a fost incheiat in baza unei cutume locale asimilata si de noul sistem de drept in curs de formare. Interesante concluzii au fost deduse din analiza tablitelor care contin contracte de vanzare. Prin operatiunile inscrise si constatatoare ale vanzarii,tripticele dovedesc o vadita intrepatrundere a normelor celor doua sisteme de drept existente in Dacia romana. Daca dreptul roman concepea vanzarea printr-o singura intelegere referitoare la obiect si la pret, dreptul daco-roman impunea cate o clauza speciala pentru consumarea fiecarui efect in parte. Totodata operatiunea vanzarii se realiza prin doua acte juridice distincte: mancipatiunea, act de drept civil si contractul consensual de vanzare caracteristic dreptului gintilor. Utilizarea acestor forme este insa greu de explicat intrucat, potrivit numelui lor, partile faceau parte din categoria peregrinilor. Din analiza detaliata a tuturor tablitelor28, in stiinta dreptului s-a concluzionat ca in procesul de formare a poporului roman, fenomenul juridic a constituit o latura componenta importanta ce a determinat confuziunea celor doua civilizatii ce au convietuit in spatiul carpatodanubiano-pontic in primele trei secole ale mileniului intai29. Verificarea celor doua sisteme de drept in cadrul unui proces general de asimilare reciproca pledeaza si in acest plan pentru continuitatea vietii materiale si spirituale a populatiei daco-romane ce a prefigurat formarea poporului si a limbii romane.

28

29

Pentru amanunte, vezi Istoria dreptului romanesc, Editura Academiei, Bucuresti, 1980, vol.I, pag.107 si urmatoarele. Emil Cernea si Emil Molcut, op.cit., apg.29.

29

STATUL SI DREPTUL MEDIEVAL

Evul mediu romanesc a cunoscut in devenirea sa istorica urmatoarele subperioade: a) perioada obstei satesti si a normelor sale de conduita, cunoscuta si ca o perioada de tranzitie spre epoca medie, in intervalul 274 e.n. ± sec.VIII e.n.; b) perioada feudalismului timpuriu, incepand cu epoca Ätarilor´ si a Älegii tarii´ (sec IX), al carui fine il constituie formarea statelor feudale de sine statatoare (1330 Tara Romaneasca si 1364 Moldova); c) feudalismul dezvoltat, incluzand perioada statelor feudale romanesti si a dreptului intre sec. XIV si anul 1821.
4. Perioada obstei satesti si normele sale de conduita.

Parasirea Daciei de catre administratia romana a inceput in anul 274, si este cunoscuta in istoriografie sub numele de retragerea aureliana, de la numele imparatului roman in timpul careia a inceput. Retragerea a fost un fenomen de lunga durata si nu unul instantaneu, astfel incat este imposibil de determinat cand a inceput si cand a luat sfarsit. Este si motivul pentru care cu greu s-ar putea admite, desi au existat teze si in acest sens, ca vechea provincie romana a fost complet depolulata. Cert este ca populatia autohtona, pe durata ocupatiei a suferit un rapid si ireversibil proces de latinizare, ceea ce a facut ca retragerea sa fie efectiva numai in privinta militarilor, demnitarilor si functionarilor romani. Este si motivul pentru care apreciem ca populatia majoritara, in randul careia ii putem include si pe colonistii romani, a ramas in spatiul geografic locuit de daci si ocupat mai tarziu de romani.
30

In plus, populatia de la nordul Dunarii a pastrat un permanent contact cu lumea romana, contact realizat atat in plan militar prin participarea ei la realizarea unor fortificatii in sudul Dunarii (Dinogetia, Arubium, Capidava), cat si in plan economic, dovada fiind circulatia monetara romana si dupa abandonarea Daciei. Primul val al popoarelor migratoare, deschis de invazia gotilor intre anii 295-297, a constituit inceputul unor expeditii de jaf, carora le-au cazut prada asezarile statornice ale populatiei locale. Odata cu venirea hunilor in anul 376, cand au fost distruse in parte fortificatiile romane, au incetat relatiile economice cu romanitatea sud Dunareana. Continuitatea si romanitatea de la nordul Dunarii nu face obiectul studiului de fata, ele fiind demonstrate de istorici. Formarea poporului si a limbii romane a fost un proces istoric de lunga durata, contestat de multe ori de pozitii mai degraba politice decat istorice si mai ales stiintifice. Ne rezumam doar a amintii ca printre argumentele forte ale romanitatii si continuitatii sunt cele legate de contopirea daco-romana, formarea limbii romane ca si o limba latinofona, aparitia si raspandirea crestinismului. 4.1. Organizarea social politica pana in secolul al VII-lea. Retragerea romana din Dacia, a lasat populatia autohtona cu stravechile ei ocupatii si obiceiuri, asa cum au fost ele modificate sa u ajustate de catre ocupanti. Ceea ce efectiv a disparut odata cu retragerea romanilor a fost organizarea de stat si administratia din timpul ocupatiei. Vechii organizari de stat nu i s-a suprapus una noua, iar constrangerea romana de la nivelul statal a incetat. Este si motivul pentru care se produce o adevarata Äruralizare´ a modului de organizare a administratiei realizata in exclusivitate de catre autohtoni. Confruntati cu o populatie pastratoare a unei culturi superioare, popoarele migratoare care au invadat spatiul geografic locuit la nordul Dunarii30 si-au construit doar tabere vremelnice si nu asezari semnificative care sa dovedeasca sedentarizarea lor. Ei s-au asezat in zone periferice, astfel incat micile asezari din zonele puternic popula te au sfarsit prin a fii asimilate. Aceasta este si motivul pentru care, cercetarile arheologice nu au scos la iveala asezari statornice ale unor popoare migratoare pe teritoriul Romaniei. Vechile orase au avut cel mai mult de suferit si de pe urma invaziilor barbare. Desi initial fortificate, nesustinute de trupe puternice si disciplinate asa cum fusesera cele romane, ele vor cadea primele prada atacurilor barbare. Dimpotriva, vechile asezari rurale vor continua sa-si duca viata si sa se dezvolte liber, lipsite de constrangerile economice la care fusesera supuse in perioada ocupatiei romane.

30

Gotii ± 295 ± 297, Hunii ± 376, gepizii ± 454, avarii ± 567, Slavii ± sec.VII, Bulgarii - 679

31

Sporul natural al populatiei si dezvoltarea economica au facut ca pe langa vechile asezari rurale sa apara si altele noi, fie in locuri care ofereau adapost in fata invaziilor pradatorilor barbari, fie pe locul vechilor orase distruse. Astfel de asezari, numite si in prezent Äsate´ au existat in toata aceasta perioada de tranzitie. Dovada, sta faptul ca denumirea este de origine latina, fossatum, care desemna o asezare rurala aparata printr-un sant intarit cu pari (palisade). Astfel de asezari au fost organizate chiar de catre romani la hotare in scopuri militare, pentru a opri invaziile barbare. De asemenea s-a mentinut pana in zilele noastre denumirea dacica de Äcatun´ pentru asezarile rurale mai mici sau izolate. Odata cu disparitia asezarilor urbane, si vechea denumire dacica Ädava¶ dispare.
4.1.2. Satul si obstea sateasca, forme de organizare sociala Forma de baza a organizarii oamenilor, obstea a contribuit la socializarea omului, pornind in epocile primitive de la legaturile personale dintre membrii sai. Daca in obstea gentilica liantul comunitatii l -a constituit rudenia de sange dintre membrii sai, caci aceasta era o mare familie, in obstea sateasca numita si teritoriala, acest liant l-a constituit stapanirea in comun a unui anumit teritoriu. In secolul III, caracterul teritorial al obstilor a determinat o schimbare substantiala si la nivelul relatiilor dintre membrii lor, relatii ce aveau la baza stapanirea la inceput in comun a unor teritorii. Legaturile de sange se pastreaza, dar numai la nivelul familiilor, care au constituit numai nucleul nu si liantul comunitatii rurale autohtone. La nivelul obstii functiona democratia electiva, in sensul ca membrii obstei isi alegeau singuri conducatorii. Astfel, Ä adunarea megiesilor´ formata din membrii stapani codevalmasi ai terenurilor aveau competenta generala in rezolvarea celor mai importante probleme ale obstii. Din randul megiesilor erau alesi Äoamenii buni si batrani´ care aveau atributiuni judiciare, precum si Äjuzii´, sefii militari insarcinati cu paza, apararea si pastrarea ordinii interne in cadrul obstii. 4.1.2.1. Formele incipiente ale dreptului in cadrul obstei satesti In lipsa statului, ca regulator si aparator al relatiilor sociale, nu putem vorbi despre reguli de drept in cadrul obstilor satesti din perioada secolelor III ± VIII. Regulile de conduita neinbracand un caracter juridic tocmai in lipsa sanctiunii statului, ele s-au pastrat prin traditia stravechilor obiceiuri din cadrul obstilor, legate de indeletnicirile sedentare ale membrilor lor, agricultura, cresterea animalelor, vanatoarea si pescuitul. In mod necesar, cele mai multe reguli nescrise in aceasta privinta au avut ca obiect relatiile de munca referitoare la proprietate si organizarea muncii. Derivand din aceste raporturi, ulterior au luat nastere si alte reguli de conduita privitoare la statutul
32

persoanelor, obligatiile civile, raspunderea penala sau procedura de judecata. A. Reguli referitoare la proprietate Relatii referitoare la un veritabil drept de proprietate nu au existat in cadrul obstii satesti, pentru simplu motiv ca un asemenea drept nu exista, lipsindu-i atributul protectiei de stat. Membrii obstii aveau asupra pamanturilor un drept de stapanire ce includea toate atributele clasice romane ale proprietatii, respectiv posesia (fructus), folosinta (usus) si in cazuri foarte limitate la inceput, dispozitia (abusus). Constrangeri si metode pentru pastrarea stapanirii existau desigur, dar ele nici nu garantau si nici nu ofereau vreo protectie celor ce eventual ar fi putut-o reclama. Membrii obstilor exercitau o stapanire devalmasa asupra bunurilor mai importante ale obstii.Devalamasia este caracteristica relatiilor incipiente a le societatii, caracterizata prin faptul ca toti membrii obstii aveau dreptul de a se bucura de atributele stapanirii lor, neavand insa nici unul o cota din stapanirea comuna sau determinata in concret intinderea dreptului sau. Membrii obstii stapaneau asadar in comun Ämosia devalamasa´ fara a avea strict delimitat dreptul fiecaruia in parte. O astfel de stapanire avea ca obiect pamanturile, turmele, fondul de rezerva pentru anii secetosi, padurile, apele, subsolul si bogatiile sale. Prin exacerbarea caracterului exclusiv al acestui drept, nimeni nu putea instraina un bun apartinand proprietatii devalmase a obstii. Aceasta a fost cea mai veche regula cutumiara, care a permis pastrarea de catre obstile satesti vreme de secole a drepturilor lor asupra pamanturilor si padurilor din hotarele lor. Pe langa stapanirea devalmasa, la care ne-am referit mai sus, membrii obstilor aveau un drept de proprietate personala limitat asupra unor bunuri si in circumstante foarte clare. Astfel, ei aveau dreptul sa pastreze proprietatea exclusiva asupra casei si curtii imprejmuite cu gard, asupra loturilor de teren in masura in care ele aduceau un vadit spor de valoare si care erau si ele imprejmuite cu garduri. Ei puteau dobandi, un drept de proprietate originar asupra unor loturi provenite din defrisarea personala a unor terenuri impadurite, ori prin destelenirea pajistilor. B. Reguli referitoare la munca

Ca si formele de stapanire a bunurilor din mosia devalmasa, regulile referitoare la exploatarea acestora vizau munca in comun, care se bucura de cea mai mare insemnatate, si munca individuala, prin care putea fi sporita eventual proprietatea personala. Munca in comun era prestata de toti membrii obstii, in folosul comun. De cea mai mare importanta a fost cultivarea pamantului, ocupatie ce a inregistrat insemnate progrese odata cu inventarea brazdarului de fier, a coasei si a secerii. Era fiersc ca un astfel de domeniu sa fie reprezentat si in
33

planul regulilor de conduita, care se refereau in primul rand la repartitia campurilor de cultura, stabilirea felului culturilor, timpii de desfasurare a muncii (arat, semanat) sau distribuirea produselor. Un loc la fel de important l-a jucat in economia obstii cresterea vitelor31, care a consacrat reguli referitoare la pornirea si intoarcerea turmelor32 pentru pastoritul comun, impartirea produselor turmelor comune sau stabilirea locurilor de pasunat. Reguli au existat si in privinta mineritului dar si in cea a vanatorii in comun, respectiv pornirea cetelor de vanatori si haitasi sau impartirea vanatului. Munca individuala era cea prestata la inceput de persoanele cu o pricepere sau dexteritate deosebita, care nu solicita efort deosebit asa incat sa nu fie nevoie de efortul comun al mai multor oameni. Aceasta presupunea in primul rand specializare si pastrarea secretelor mestesugului, care se transmitea din tata in fiu. Si in zilele noastre mai circula zicala ca Ämeseria nu se invata, ea se fura´, ceea ce demonstreaza pastrarea traditiei transmiterii ei in cadrul aceleiasi de blanari, cojocari, fierari, lautari etc. Producand individual, rezultatul muncii lor le revenea tot individual, astfel incat, datorita relatiilor de schimb, mestesugarii vor face parte din prima categorie sociala de stratificare in noul ev.
C. Reguli referitoare la statutul persoanelor

Doua reguli generale au guvernat statutul persoanelor in acesta epoca, respectiv egalitatea intre membrii obstiilor si egalitatea in relatiile de familie. Temeiul egalitatii membrilor obstii, rezulta din principiul funfamental al obstii si anume egalitatea tuturor bazata pe stapanirea devalmasa a pamantului si participarea tuturor la efortul social pentru dobandirea bunurilor. In lipsa statului ca expresie a puterii specializate, in cadrul obstii functiile pe care le-a avut statul sclavagist (de putere legislativa, administrativa, de aparare si de justitie) sunt preluate de persoane cu calitati deosebite (inteligenta, putere, vitejie), asa numitii Äoameni buni si batrani´. Egalitatea dintre membrii obstilor s-a manifestat in toate categoriile de relatii interumane, desi si in cele provitoare la viata de familie, succesiune sau obligatii. Intr-o societate egalitara, egalitatea a plecat de la nucleul social de baza care a fost familia. Aceasta egalitate, ca de altfel si cea referitoare la relatiile dintre membrii obstii, nu trebuie privita la modul idilic, ca si intr -o societate perfecta in care odata disparute forta si prerogativele statului,
31

Caraterul stravechi si traditional al acestei ocupatii si in terminologia de origine straveche intrebuintata de cei ce se ocupa cu astfel de indeletniciri.Astfel este cunoscuta originea dacica a unor denumiri ca stana, staul, manz, branza, zer, urda etc.Asa cum este si originea latina a altora precum cal, bou, vaca, junica, vitel, oaie, cas etc. 32 Unele obiceiuri se pastreaza inca in actualitate, daca ne referim la intoarcerea turmelor de la pasunat la sarbatoarea Sf.Dumitru, sau la taierea porcilor de Sf.Ignat in ajunul Craciunului.

34

fiecaruia i se cuvine tot ce are nevoie, de la fiecare se pretinde numai ce poate da.Egalitatea se refera doar la calitatea de subiect, nu si la capacitatea de exercitiu, in ultima analiza la autoritatea in fata obstei si a familiei. Egalitatea intre batranii neputinciosi si copii pe de o parte, si vanatori sau comandantii de ostiri pe de alta parte nu a existat in nici o societate precapitalista, dupa cum nici egalitatea intre parinti si copii sau intre barbat si femeie. Prima fiinta exploatata a fost femeia, considerata si in evul mediu ca un animal de munca, datoare chiar si potrivit perceptelor religioase crestine actuale sa-i acorde cinstire, ascultare si supunere barbatului ei. Casatoria era incheiata prin liberul consimtamant al viitorilor soti, dar si cu incuviintarea parintilor. Sub influenta bisericii ortodoxe, ea s-a incheiat ca una dintre cele mai importante taine bisericesti dupa un ritual crestin, scutita de rigorismul si formalismul dreptului civil roman. In mod simetric si divortul era admis la cererea oricaruia dintre soti. In materie succesorala, era recunoscuta capacitatea succesorala a descendentilor dar si a sotului supravietuitor.

D. Responsabilitatea si procedura de judecata

Inca din antichitatea romana, erau considerate ca si izvoare ale raspunderii, actele si faptele oamenilor. In materia raspunderii civile, avem in vedere contractele, care au ca efect crearea de obligatii pentru partile contractante, si faptele ilicite cauzatoare de prejudicii. In privinta contractelor deosebit de uzitat era contractul de schimb si cel de vanzare. Cercetarile arheologice au scos la iveala monede si cantare, exemplare de balanate folosite fara indoiala ca si instrumente ale realizarii unor astfel de conventii. In lipsa unei monede, se practica schimbul in natura, numit si troc. Asa se explica descoperirea unor morminte din a caror inventare au fost prelevate podoabe si cruciulite bizantine. Cat despre responsabilitate, aceasta a fost influentata de normele bisericii crestine, care nu admitea nici prejudicierea altuia, si nici ramanerea nepedepsita a unei fapte pagubitoare sau daunatoare moralei crestine. In obstea sateasca functiona raspunderea colectiva, intemeiata pe solidaritatea membrilor obstii pentru prejudiciile cauzate unei obstii vecine, precum si solidaritatea rudelor autorului unei fapte ilicite. Procedura de judecata se defasura in fata aceleiasi instante, indiferent daca era o pricina penala sau una civila. Competentele jurisdictionale le avea judele precum si Äoamenii buni si batrani´, a caror hotarari puteau merge chiar si pana la alungarea din obste. Probele privind practica judiciara au fost semnalate abia in perioada secolelor IV-IX. In diferendele referitoare la hotare, inca mai era cunoscut juramantul cu
35

brazda si conjuratorii care depuneau marturii pentru stabilirea faptelor si uneori dadeau hotarari.

DREPTUL IN FEUDALISMUL TIMPURIU, sec.IX-XIV. LEGEA TARII

5.1. Privire generala asupra societatii romanesti in perioada secolelor IX-XIV. Perioada cunoscuta in istoriografie sub denumirea de ÄFeudalismul timpuriu´, se remarca prin dezvoltarea impetuoasa a fortelor de productie si a schimburilor comerciale, care a impus un nou mod de productie, afirmarea poporului roman din punct de vedere etnic dar si o importanta perioada in istoria dreptului, cunoscuta sub numele de perioada Legii tarii. Dezvoltarea fortelor de productie este favorizata in primul rand de continuarea in mod statornic a vechilor si traditionalelor ocupatii ale populatiei sedentare, respectiv agricultuta si cresterea vitelor, al caror serios salt a fost favorizat atat de marirea suprafetelor agricole prin procedeele devenite clasice (destelenirea pajistilor si defrisarea padurilor), dar si prin folosirea unor tehnologii noi, avansate in raport cu epoca respectiva. Continua sa se dezvolte si celelalte indeletniciri traditionale: pescuitul, vanatoarea, albinaritul sau mestesugurile. Urmare acestor progrese se dezvolta schimburile comerciale, caci surplusul de produse ajunge nu numai sa satisfaca nevoile proprii dar este folosit in relatiile comerciale. Dovada acestei stari este dat a de circulatia monedelor, dar si de dezvoltarea centrelor comerciale ce incep sa apara la raspantiile unor drumuri ce traversau tinuturile noastre. Un important factor de progres l-a constituit in egala masura sporul demografic al populatiei autohtone. El s-a datorat in primul rand sporului
36

economic care a permis micilor familii sa-si produca cele necesare traiului lor. Familiile, care continua sa fie nucleele de baza al asezarilor rurale, se grupeaza pe baza rudeniei dintre ele, in cete Äde neam´ (cranguri), in cadrul obstilor teritoriale libere. Este perioada in care, incep sa fie atestate arheologic asezari sedentare cu structura urbana, asa cum au fost cetatile de la Dunare. Aparitia si dezvoltarea orasului medieval este legata pe de o parte de dezvoltarea economica, iar pe de alta parte de impetuoasa dezvoltare a relatiilor de schimb favorizate de drumurile comerciale ce traversau spatiul carpato-danubiano-pontic. Siguranta drumurilor, aparitia in statele din vestul si din centrul Europei a noii paturi sociale a comerciantilor au inclus teritoriul tarii noastre pe rutele marilor drumuri comerciale care o traversau spre si din spre Marea Neagra. Se poate vorbi in aceasta epoca de primele relatii de productie feudale, cu toate consecintele ce decurg din acestea: aparitia primelor inegalitati de avere, bazate pe diferentierea fortei de munca al unor familii mai numeroase sau sporirea rolului conducator al anumitor persoane din cadrul obstilor care au beneficiat de venituri si avantaje suplimentare. Este in fine, epoca de afirmare din punct de vedere etnic a poporului roman. In perioada secolelor IX-XIV, izvoarele ii numeau pe locuitorii teritoriului tarii noastre atat romani, cat si vlahi. Astfel, bizantinii ii numeau Äromani´ pe autohtonii care au pastrat numele Romei, atat pentru ca ei traiau in ÄRomania dunareana´, dar si pentru a-i deosebi de barbari. Denumirea de Ävlah´ a fost data mai intai locuitorilor imperiului roman de origine celta (volcae). Aceasta denumire a fost preluata de la celti de germani, de la care l-au imprumutat si slavii. Denumirea a fost intrebuintata si de catre bizantini care i-au numit Ävalachi´ si Ävalochi´. Desigur ea a fost intrebuintata si de unguri la asezarea lor in Campia Panonica, Äblach´ sau Äolahok´ fiind numele dat de ei romanilor. Adoptarea unanima a denumirii de vlahi, desemneaza desavarsirea etnogenezei, fiind recunoscuta identitatea dintre romani, colonii veniti din peninsula italica si vlahi. In relatiile cu alte popoare vecine, ei erau mentionati de izvoarele vr emii ca fiind vlahi. Scrierile vremii ii numeau Ävlahii din Transilvania´ asa cum apar ei in ÄCronica notarului Anonimus´ (sec X), ÄCronica lui Nestor´ (sec XI) sau Gesta Hungarorum´ din secolul al XIII-lea. Izvoarele vorbesc despre Andronic Comnenul, luat prizonier de vlahii de la granita Haliciului, iar ÄNiebelungenlied´(Cantecul Nibelungilor) vorbeste la 1200 despre Vlachenlant, Tara Vlahilor de la sud de Carpati. Mai aflam totodata despre romanii din sudul Carpatilor si cei de la Dunare, aliati ai bulgarilor in timpul lui Petru si Asan.
5.2. ÄTara´, organizare politica romaneasca
37

Odata cu afirmarea etnica a romanilor, incepand din secolul IX apar primele formatiuni politice proprii, raspandite pe intregul teritoriu al Romaniei de astazi. Spre deosebire de obstile satesti, noile formatiuni prestatale poarta nume diferite, asa cum au fost: tara, cnezatul, voievodatul, campul sau campulung. Cele mai dese mentiuni se refera insa la denumirea de Ätara´ formatiune intalnita peste tot dupa cum urmeaza: In arcul carpatic, sunt mentionate ÄTara Crisanei´ a voievodului Menumorut, ÄDux blacorum´, ÄTara Voievodului Glad´ ducele Banatului si ÄTara Transilavania´ condusa de voievodul Gelu. La rasarit de Carpati, avem mentiuni in secolul XIII despre ÄTara Bolohovenicilor´ si a ÄBrodnicilor´ ori a ÄBerladnicilor´, precum si despre Campulung sau Campul lui Dragos La sudul Carpatilor aflam despre Vlachenlant, pomenita in ÄCantecul Nibelungilor´, despre ÄVlasca´, cu ÄCodrul Vlasiei´ (al romanilor), Romanati, Paradunavon sau Paristrion in regiunea dintre Dunare si Marea Neagra cu centrul la Durostalon sub conducerea lui Tatos, ori despre cnezatele lui Ioan si Farcas, precum si despre voievodatele lui Litovoi sau Seneslau in regiunea Jiu-Olt-Arges, relatari interesante gasim in Diploma Ioanitilor anul 1247. Desi diverse, denumirile formatiunilor au un caracter unitar dat de elementele lor componente, dupa cum urmeaza: - teritoriul, este individualizat prin denumiri geografice romanesti, cum sunt Barsa, Hateg, Vrancea; - caracterul etnic al locuitorilor, asa cum au fost Vlasca ori Romanati; - conducatorul politic este un cnez sau un voievod.(cnez Ioan, voievodul Litovoi) Interesante si importante concluzii au tras ilustrii profesori E.Cernea si E.Molcut, referitoare la caracterul unitar al denumirilor, in functie de etimologia lor. Cuvantul Ätara´ este de origine latina, provenit din substantivul comun Äterra-ae´, intrat insa in limba romana in sensul lui politic, de organizare statala iar nu acel material de pamant, corespondent latinescului Äpavimentum´. Sensul politic al notiunii pentru alte tari latinofone, provine din latinescul Äpagus-i´, devenit in frantuzeste Äpays´ sau in italiana Äpaese´. In limba romana, cuvantul a preluat sens adjectival, daca ne referim de exemplu la boierii de tara, sau la peiorativul Äde la tara´ cu sens de provincial, rudimentar sau neindemanatic. Cnezatul este o alta forma de organizare politica romaneasca aflata sub autoritatea unui conducator numit cnez. Cuvantul este de origine vizigota, ÄKing´, insemnand rege, asa cum a evoluat el si in limba germana ÄKunig´,sau in engleza Äking´ cu derivatul sau Äkingdom´ adica regat. Voievodatul, desemneaza o formatiune politica din feudalismul timpuriu, condusa de un voievod. Cuvantul este de origine slava
38

(vojevoda), dar asa cum vom vedea in dezvoltarile ulterioare, el va capata sensuri noi. Campulung este denumirea folosita in referire la o tara, cuprinzand mai multe obstii satesti cu sateni liberi, asa cum au fost si sunt Campulung Muscel,Campulung Moldova sau pe Campulung pe Tisa (Maramures). Campul este tot o denumire a unei formatiuni politice, dar el este folosit pentru a face referire la o obste, asa cum este exemplul Campul lui Dragos in Moldova sau Campul Perilor (pe Valea Moldovei). Jupa este denumirea care o purta o formatiune politica aflata sub autoritatea unui Äjupan´. S-a apreciat ca etimologic provine din cuvantul trac Ädiurpaneuus´, stapan, conducator. Mentiunea din anul 943 descoperita la Mircea Voda ± Constanta se refera la un astfel de conducator, jupan Dimitrie.
5.2.1. De la obstea sateasca la tara. Unirea mai multor obsti satesti sub autoritatea unui cnez a fost un proces de lunga durata, care, la inceput a pastrat intacta structura interna a obstilor. Fireste unirea lor in confederatii sau uniuni de obsti a impus individualizarea lor prin denumiri specifice, de genul celor mentionate mai sus, la care s-au adaugat toponimele de rigoare. Uniunile de obsti au descoperit in randul membrilor lor, varfurile sociale chemate sa conduca destinele tarii, oastea, apararea sau justitia. In acest fel apare contradictia dintre caracterul egalitar al obstilor si cel al tarilor, in care deja exercitarea unor prerogative de autoritate ii deosebea pe cnezi de restul populatiei. Ceea ce insa a facut calea de la obsti la tari ireversibila, a fost aparitia aparatului politic, aflat la indemana conducatorilor politici, indiferent cum sau numit ei: cnezi, juzi sau jupani. Adaugand la autoritatea lor si forta armata, la care se face referire de exemplu ÄDiploma cavalerilor Ioaniti´ (1247), avem deja imaginea clara a exercitiului puterii politice specializate. In plus, in evolutia sa, voievodul ajunge conducatorul, judecatorul si comandatul de osti ai unei uniuni de cnezate. Spre deosebire de tarile slave, in care el si-a pastrat doar prerogativele militare fiind totodata subordonat cnezului in ierarhia medievala, figura voievodului roman este una centrala, superioara cnezului. 5.3. Legea tarii Uniunile si confederatiile de obsti au fost posibile ca entitati politice si sociale datorita comunitatii de teritorii, muncii si impartirii rezultatelor acesteia, si este de necontestat ca factorii economici si strategici dictati de o mai buna si eficienta aparare a mosiei au fost hotaratori in acest sens. La fel de evident este insa ca, orice comunitate umana pune in lumina spiritul de aparare a acelorasi valori morale, etice si sociale. Inca din vechimea geto-daca a poporului roman, se vorbea aceeasi limba si erau pastrate cu strictete aceleasi obiceiuri. Comunitatea de valori sociale aparate
39

prin aceleasi norme de conduita atat in cadrul obstilor satesti si mai tarziu in cadrul confederatiilor de obsti, a facut ca noile concepte de lege si dreptate sa aiba aceeasi valoare si inteles. S-a sustinut ca conceptul de Älege´, desi are etimologia in latinescul Älex-legis´, nu provine din intelesul pe care l-au dat romanii acestui cuvant. Romanii numeau Älege´ obiceiul pamantului , prin Älegea tarii´ intelegandu-se ansamblul perceptelor juridice nescrise dar respectate din convingerea individuala in consens cu aceea a colectivitatii. Pentru romani, cuvantul lege definea legea scrisa si impusa prin forta de constrangere a statului. Cand se refereau la obicei sau la traditie, romanii foloseau Ämos-mores´, traductibil in romanescul morav. Aprecierile referitoare la intelesul notiunii de lege, preluata in mod diferit de romani desi sunt interesante si ademenitoare 33, pornesc de la conotatii putin probabile, a caror rostire incarcata de sensuri filozofice este g reu de crezut ca a fost perceputa de acestia la inceputurile afirmarii lor ca popor. Este cert ca romanii au dat valoarea si sensul cuvenit legii, ca norma de conduita respectata fie prin convingere, fie datorita impunerii ei de catre statul feudal prin organele puterii. ÄLegea tarii´ desi este o creatie a poporului roman,pastreza totusi aceleasi caracteristici ale unui sistem de drept consuetudinar propriu epocii de dinaintea formarii feudale de sine statatoare. Conservarea poporului roman a acestei institutii deriva din tezaurul de institutii si cutume daco-romane, a caror pastrare a condus la gasirea in limba poporului roman a unor cuvinte precum drept si dreptate, jude, judet, judecator, dominis, domn si domnie. Reaparitia lor in tarile romane, cu cea mai mare parte a trasaturilor si a acceptiunilor cele mai raspandite si importante pe care le avusesera si in timpul ocupatiei romane, poate fi explicata doar prin pastrarea lor continua, de-a lungul veacurilor, inlauntrul comunitatilor respective. Procesul de cristalizare institutionala, grefat pe elementele autohtone geto-dacice si pe cele romane cuceritoare la care s-au adaugat unele influente migratoare a dus la nasterea unui sistem normativ adaptat la nevoile societatii romanesti in formare. Persistenta unor elemente juridice dacice si mai ales romane, dovedesc continuitatea institutionala care, in raport cu nevoile mereu schimbatoare ale societatii, a avut permanent alte finalitati. La randul lor, influentele barbare, si in special cele slave nu au facut decat sa confere unele trasaturi specifice sistemului normativ autohton care, prin asimilare si adaptare, le-a transformat dupa spiritul si dupa necesitatile sale34. Legea tarii constituie sistemul de drept propriu poporului roman in perioada sa, de formare si apoi de organizare statala feudala, premisa pentru trecerea spre dreptul feudal.
33
34

C.Noica, Rostirea filozofica romaneasca, Ed.Stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1970, pag.174 Pentru dezvoltari vezi V.Popa si A.Bejan, Institutii politice si juridice romanesti, Ed. All Beck, Bucuresti, 1998, pag.44.

40

Consideram asadar ca romanii nu au receptionat conceptele de lege si dreptate in perioada feudalismului timpuriu ci le -au pastrat permanenta din vechimea geto-daca. Spre deosebire de ÄLegea tarii´ notiunea de lege se apropie de aceea din zilele noastre abia cu incepere din secolul XVII, cand odata cu aparitia primelor pravile de legi, legea nescrisa, adica obiceiul incepe sa se deosebeasca de legea scrisa. Un sens aparte il are cuvantul Älege´ in scrierile religioase, Acestea, aparute odata cu nomocanoanele bizantine, instituiau norme crestine definite ca ÄLegile lui Dumnezeu´, care, in sensul larg, defineau credinta crestina ortodoxa. Concomitent cu ideea de lege, s-a pastrat si conceptul dreptatii, strans ingemanate. Romanii defineau dreptatea ca fiind Äars boni et aegui´ traductibil prin arta binelui si a dreptatii, in care prin bine intelegeau binele social si valorile sale fundamentale unanim recunoaste, in acord cu principiile echitatii. Inca din vechime, formula Ädupa lege si dreptate´ a fost uzitata pentru ilustrarea unei judecati drepte si chibzuite. O astfel de caracterizare o vor da mai tarziu si domnitorii referindu-se la actele lor de judecata. Romanii au pastrat institutia Äoamenilor buni si batrani´ tocmai ca efect al conceptului de bine si dreptate, care nu poate fi mai bine apreciat decat ca persoanele ce prin comportamentul lor erau cunoscuti ca fiind buni (bonus) si batrani, adica intelepti, cu judecati echitabile.
5.3.1. Caraterele Legii tarii Legea tarii ca sistem de drept consuetudinar romanesc, a avut un caracter unitar, teritorial si original. Caracterul unitar, rezulta din recunoasterea consensuala de catre obstile satesti si confederatiile de obsti a acelorasi valori sociale generale, unanim recunoscute de romani. Acest caracter rezulta in primul rand din imprejurarea ca fiind organizate asemanator sau chiar identic, tarile se conduceau dupa norme la randul lor asemanatoare sau identice. In al doilea rand, ca si limba vorbita de romani sau originea lor etnica, mestenirea vechiului fond daco-raman a fost pastrata in mod unitar, traditiile juridice ale romanilor avand in ultima analiza acelasi unic filon romanitatea. Caracterul teritorial imobiliar rezulta din imprejurarea ca legea tarii se adreseaza populatiei ce s-a organizat politiceste in spatiul geopolitic carpato-danubian. Ea s-a aplicat bunurilor si persoanelor care au locuit acest areal (teritoriu). Modul de tratare a strainilor Äom din alt stat´ ca si Äospitalitatea´ ca institutii larg raspandite in randul obstilor, se vor reflecta si in Legea tarii, care distinge intre populatia autohtona si straini. Specificitatea rezultata din caracterul teritorial al Legii tarii s-a afirmat in reglementarea de timpuriu a unor norme privitoare la proprietatea imobiliara
41

dar mai ales la hotare si hotarnicii si la rezolvarea conflictelor rezultate din incalcarea sau stricarea lor. Romanii care locuiau in enclavele din afara teritoriului tarii noastre (in sudul Dunarii, in Moravia sau in Slovacia), aplicau in relatiile dintre ei aceleasi reguli compatibile celor instituite de Legea tarii. Aceste reguli se aplicau insa numai in relatiile dintre ei, si deoarece aveau un caracter strict personal, sistemul de drept romanesc din afara spatiului carpato-danubian a fost cunoscut sub numele de de ÄJus Valachicum´. Caracterul original al Legii tarii se evidentiaza prin faptul ca ea a fost o constructie specifica poporului roman, nascuta din modul de viata al stramosilor si organizarea romanilor. Originale si autohtone sunt si institutiile consuetudinare romanesti. Proprietatea, statutul persoanelor, dreptul cnezial, continand normele referitoare la cnezat si voievodat sunt originare, romanesti (cu con tinut si evolutie total diferite fata de cele slave). Chiar daca unele denumiri denota influente straine, asa cum sunt cele referitoare la cnezat si la voievodat, institutiile au fost adaptate si s-au nascut din necesitatile societatii medievale romanesti. In acest caz, influenta s-a limitat mai ales la terminologie. In perioada anterioara unii termeni latinesti au dublat pe cei de origine traco-daca (davofosstum, mosi veteranus, batran) tot asa slavonul bastina a dublat pe termenul de mosie slavul delnita pe tracul tarina, slavul voievod pe latinescul judex.
5.3.2. Normele juridice din Legea tarii Evolutia obstilor satesti si inlaturarea lor, in cadrul unor formatiuni, a condus pe de o parte, la formarea de institutii juridice noi, adaptate noilor realitati sociale si politice, dar si de conservarea acelor institutii din vechime care si-au demonstrat utilitatea si importanta pe de alta parte. Normele care au consacrat aceste institutii sunt consuetudinare (cutumiare) caracteristice feudalismului timpuriu, ele alcatuind ceea ce N.Iorga a numit Ädreptul popular´ romanesc. Observarea institutiilor si normelor juridice din Legea tarii ne prilejduiesc observatiile ce urmeaza. A. Noile institutii ale dreptului cnezial Toate formatiunile atestate de izvoarele vremii mentionate mai sus, nu au fost decat uniuni de obsti aflate pe cale de transformare in formatiunile de tip feudal incipient, prestatal. Noile institutii ale perioadei, in curs de consacrare prin aparitia unor cutume noi au fost cea a cnezatului si cea a voievodatului. Este si motivul pentru care, datorita amplorii normelor ce le-au impus in viata societatii feudalismului timpuriu, ele au alcatuit ceea ce numim Ä dreptul cnezial´. El este un sistem de drept caracteristic comunitatilor obstilor satesti in cursa de transformare spre organizarea feudala, dar si o reflectare in plan juridic a
42

diferentierii social-economice dintre conducatorii acestor comunitati, cnezii si membrii de rand ai comunitatii. Dreptul cnezial a instituit in primul rand reguli noi referitoare la cele doua noi institutii ale puterii, respectiv cnezatul si voievodatul. Cnezatul a suferit transformari esentiale fata de ceea ce a fost la inceputurile sale. Daca la inceput cnezul si judele erau alesi de obstea sateasca din randul membrilor sai, prin unirea mai multor obsti s-a ajuns la alegerea unui alt conducator al noii uniuni ce poarta numele de cnezat. Noua institutie a cnezatului difera fundamental de cea care atribuia puteri limitate cnezului satesc prin aceea ca: - noul cnez este ales prin alegeri succesive si repetate dintre cnezii obstilor; - daca cnezul satesc era ales din randul membrilor obstii, noul cnez isi va transmite cu timpul ereditar functia; - in cadrul noilor formatiuni politice, voievodatele, cnezul s-a supus autoritatii voievodatului, devenind astfel un organ politic subordonat autoritatii voievodale. Voievodatul este noua institutie politica, o forma de organizare prestatala superioara ierarhic cnezatului. Norma fundamentala a fost aceea potrivit careia, voievodul era ales din randul cnezilor de catre adunarea acestora. Ca si cnezii, voievozii au sfarsit prin a-si transmite ereditar functia avuta in varful ierarhiei voievodale. Cnezatele si voievodatele au avut un rol deosebit de important in procesul formarii statelor feudale romanesti. Centralizarea treptata a puterii politice a constituit un mod de organizare specific intregii Europe in drumul spre organizarea statala feudala.
B. Evolutia vechilor norme consuetudinare Relatiile de productie feudala in economie au luat nastere pe baza destramarii obstilor satesti, a confederalizarii acestora spre noile formatiuni cu caracter politic, cnezatul si voievodatul. Continutul principal al perioadei feudalismului timpuriu consta in aparitia stapanirii feudale asupra pamantului, in aservirea treptata a obstilor taranesti, in marea lor majoritate inca libere, in constituirea celor doua clase fundamentale ale societatii feudale, taranimea dependenta si nobilimea feudala. Dezvoltarea economiei feudale a avut ca premise cresterea productivitatii dar mai ales marirea prin munca proprie a familiilor, a suprafetelor de teren prin defrisare si destelenire. Evolutia vechilor norme consuetudinare surprinde transformarile survenite in materia dreptului de proprietate, a statutului persoanel or, contractelor si procedurii de judecata. 1. Dreptul de proprietate
43

Obstea pastreaza in continuare un drept de proprietate superior, caracterizat din rezervarea dreptului stravechi de preferinta asupra tuturor terenurilor din hotarul sau, chiar si asupra celor amenajate prin munca proprie. Cu toate acestea, norme mai permisive, iau locul celor vechi, potrivit carora membrilor obstii le era interzis sa vanda teren din interiorul obstii. Vanzarea putea fi convenita cu conditia ca rudele si ceilalti membrii ai obstii sa aiba prioritate la cumparare. Acest drept de preferinta, in virtutea caruia anumite categorii de persoane aveau intaietate la cumpararea unui bun s-a numit drept de protimis sau protimisis, el evoluand pana in zilele noastre sub numele de drept de preemtiune sau de preferinta35. In temeiul lui rudele si ceilalti membri ai obstii aveau un drept de preemtiune la cumpararea sau rascumpararea unor terenuri ce se vindeau in cadrul circuitului civil feudal. Norma a fost instituita in scopul protegui rii proprietatii obstii, in ideea de a evita trecerea terenurilor in stapanirea unor persoane straine de obste, si a constituit principalul mijloc juridic de rezistenta al obstilor libere impotriva aservirii lor de catre nobilimea feudala.
2. Statutul persoanelor Relatiile feudale in economie au luat nastere ca urmare aparitiei inegalitatilor sociale si transformarii taranilor liberi in tarani dependenti prin uzurparea pamantului obstilor. Aceasta transformare nu s-a facut dintr-o data ci treptat, iar aservirea nu a fost uniforma, ci a imbracat o multitudine si variata categorie de forme. Un loc important in Legea tarii il ocupa statutul juridic al persoanelor instituit in raport cu stratificarea sociala aparuta in epoca feudalismului timpuriu. Patura superioara a populatiei formata din voievozi, cnezi, jupani, juzi etc, investita cu exercitiul puterii in tari constituie inceputul unei aristocratii feudale. Proprietatea feudalului asupra pamantului precum si dependenta personala a taranului de proprietarul de pamant au determinat caracterul stapanirii feudale, caracterizata mai ales sub forma rentei feudale. Proprietatea asupra terenurilor si stratificarea sociala au condus la aparitia aristocratiei feudale incipiente. Aceasta era formata din juzi, jupani, cnezi si voievozi. Ei administrau justitia, exercitau sefia militara, beneficiau de terenuri si venituri suplimentare. Primul efect al inegalitatii sociale in privinta lor l-a constituit dreptul de a fi judecati la randul lor dupa o procedura aparte. Taranimea libera inca mai constitua marea masa a populatiei, dar incepe sa apara si se va mari numeric in decursul veacurilor, taranimea aservita. Robii, o alta categorie sociala, apar in secolul al XI-lea provenind din tarani si tigani, legea nu le conferea drepturi si libertati.
Cu privire la dreptul de preemtiune instituit de Legea nr.18/1991 a Fondulu Funciar, vezi I.Apostu, Introducere in i teoria dreptului de proprietate si a drepturilor reale principale, Ed.Evrika, Braila, 1998, pag.45.
35

44

Se dezvolta numeric populatia targurilor si oraselor, formata din targoveti sau oraseni, in marea lor majoritate mestesugari si negustori. Cu privire la toate aceste categorii sociale, apar noi norme de drept diferite, in functie de statutul fiecareia dintre ele, sistematizate in ceea ce s-a numit sistemul statutar, caracteristic starilor feudale.
3. Norme privind contractele Sporul productiei si surplusul au constitut climatul propice dezvoltarii relatiilor de schimb in genere, care au impus institutia contractului in variantele lui specii, de vanzare-cumparare, de schimb, de imprumut etc. Este motivul pentru care se evidentiaza o puternica circulatie monetara si totodata acumulari importante de bani. Asa se explica rascumparar ea cu o insemnata suma de bani a fiului sau, Barbat, de catre Voievodul Litovoi. In cadrul obstei satesti in targuri si centre orasenesti se mentin prerogativele judiciare traditionale acordate Äoamenilor buni si batrani´, cat si regimul probator ± juratorii, juramantul, marturii etc. Se evidentiaza originaliatea organizarii politice romanesti in formarea Tarilor Romane cat si faptul ca Legea tarii reprezinta opera creatiei spiritualitatii romanesti civilizatoare din spatiul stramosesc dacic.

DREPTUL IN FEUDALISMUL DEZVOLTAT 6.1. Formarea statelor feudale romanesti de sine statatoare In procesul de formare a statelor feudale romanesti rolul cel mai important l-au avut cnezatele si voievodatele. Centralizarea treptata a puterii politice ca si mod de evolutie caracteristic intregului spatiu european in drumul spre organizare statala feudala realizata pe fondul intensei dezvoltari politice, economice si sociale, a fost stopata sau doar incetinita in evolutia sa fireasca de imixtiunea fortelor politice straine in spatiul romanesc, extrem de puternice mai ales in Transilvania. Dupa cucerirea ei, proces indelungat desfasurat pe parcursul secolelor IX-XIII, regalitatea maghiara a fost nevoita sa accepte voievodatul ca veche forma de organizare politica romaneasca, precum o realitate politica ce nu poate fi inlaturata, cu institutii proprii pastrate pana la supunerea Ungariei de catre turci in 1529, subsecvent bataliei de la Mohacs (1526). Primul voievod din Trasilvania a fost Leustachius in 1176, autonom fata de regele Ungariei. In tot acest interval de timp, formatiunile politice romanesti si-au pastrat autonomia fata de conducerea voievodatului si implicit al regatului Ungariei, constituind pana tarziu in Evul Mediu adevarate tari voievodale si cneziale conduse de voievozi si cnezi locali si organizandu -se dupa vechiul drept romanesc. In acelasi spatiu, secuii si sasii colonizati s-au organizat in Äscaune´ dar dupa modelul romanesc. Si unii si altii au format uniuni politice numite ÄUniversitas´ conduse de catre un comite.
45

In Tara Romaneasca si Moldova, prin unirea formatiunilor politice de aici si prin eforturile de detasare a conducatorilor acestor formatiuni de suzeranitate maghiara, s-au constituit tarile feudale de sine statatoare. ÄDescalecatorii´ cum s-au numit primii sefi politici, au fost in Muntenia, Basarab I, care l-a invins pe regele maghiar Carol Robert de Anjou, iar in Moldova, Bogdan care s-a autointitulat Ädomn si stapan´ in anul 1364. Dupa victoria de la Posada, in anul 1330, noul stat s-a numit Valahia sau Ungro-Valahia, adica Valahia de langa Ungaria. In ceea ce priveste Moldova, Ungaria si-a exercitat suzeranitatea asupra unei organizatii politice locale condusa de Dragos, voievod roman din Maramures, al carui mandat era cel al unui Äcapitan regal´. In 1364, profitand de angajarea ungurilor in conflicte cu Tara Romaneasca si Bulgaria, Bogdan, voievod roman din Maramures, trece muntii si reuseste sa-l alunge pe Balc, reprezentantul coroanei maghiare. Noul stat a fost cunoscut la inceputurile sale sub numele de Terra Wallachorum, Terra Moldovana, Moldovalahia, Rusovlahia (Vlahia de langa Rusia), Tara Vlahilor, Vlahia cea Mica, apoi Moldova. Cat despre Dobrogea, teritoriul ei intrat in stapanirea Bizantului a fost inclus in Thema Paristrion (Paradunavon). Imparatul bizantin (basileul) a fost seful puterii administrative, a armatei si totodata sef religios potrivit traditiei romane. In exercitiul prerogativelor sale era ajutat de un senat pe langa care functiona un consiliu de stat, ambele consul tate in chestiuni importante pentru conducerea imperiului. Ascensiunea politica a conducatorilor locali dobrogeni in secolele X-XI a pereclitat serios autoritatea bizantina asupra acestor teritorii. Eforturile de constituire a unui stat romanesc au avut ca nucleu ÄTara Cavarnei´, al carui conducator, Balica, devine Ädespot´ in 1346, consolidand autonomia statului fata de Bizant. Urmasul sau, Dobrotici, va desavarsi organizarea statala a Dobrogei, stat care va deveni un important factor politic in Peninsula Balcanica, mai ales dupa recunoasterea autonomiei sale de catre Ioan V Paleologul. In 1386 Mircea cel Batran a aparat tara impotriva turcilor, care, o vor transforma in provincie turceasca in preajma bataliei de la Nicopole. Este recucerita in 1404 de catre Mircea cel Batran, dar, in scurt timp va cadea din nou sub ocupatia turceasca (patru secole si jumatate). Concluzionand asupra succintelor dar, necesarelor asertiuni privitoare la formarea statelor feudale de sine statatoare in spatiul geografic romanesc, se reliefeaza apropierea in timp a momentelor de organizare a lor, fapt datorat dezvoltarii interne unitare a spatiului romanesc in ansamblul sau. Conditiile istorice vitrege oferite de factorul extern au impiedicat realizarea in acest spatiu a unei singure organizatii politice statale. Cu toate acestea, legaturile dintre romanii din toate teritoriile pe care le-au locuit au fost

46

continue si permanente, ceea ce a permis si determinat finalizarea procesului, prin desfasurarea treptata a unitatii statelor romanesti 36.
6.2. Institutia domniei In Tara Romaneasca si Moldova institutia domniei ca element central al monarhiei reprezentative a derivat din evolutia interna a societatii romanesti. Odata cu dezvoltarea economico sociala a societatii medievale, se accentueaza ierarhizarea acesteia, si se cristalizeaza relatia de vasalitate cnez, voievod, mare voievod si domn. In fruntea noilor state se afla asadar un monarh numit Voievod si domn. Dintre toate statele Europei centrale si de est, doar romanii au adoptat titlul oficial de ÄVoievod´, nume preluat de la slavi la care Ävojevoda´ insemna de fapt conducator de osti. Denumirea este slava dar institutia voievodala este o creatie romaneasca, anterioara intemeierii statului, voievodul reprezentand initial nu numai comandantul ostilor, ci si conducatorul unei uniuni de obsti avand atributii politice, administrative si judecatoresti. In tarile romane, adoptarea sa este legata de intemeierea statelor feudale de sine statatoare ca si o necesitate a organizarii de cat re un conducator militar a luptei pentru suveranitate si neatarnare. Dupa lupta de la Posada din 1330, si-a luat titlul de Ädomn´, purtat si de catre urmasii lui. Acest titlu nu semnifica numai pozitia sa in stat, dar si situatia sa de independenta ce nu recunostea nici o suzeranitate. Dupa ce-l inlatura pe Balc, Bogdan isi ia acelasi titlu, care alterneaza in Moldova cu acela de Ägospodar´, Ägospodin´ ori Äsamodirjet´, cuvinte de origine slava, traductibile prin Äsingur stapan´. Pe plan intern aparitia institutiei domniei a presupus unirea micilor formatiuni in mod pasnic sub conducerea unui singur voievod. Dupa intemeierea statului existand si alti voievozi locali, vasali conducatorului statului, distinctia dintre acestia se realiza prin adoptarea de cat re seful statului a titlului de ÄMare voievod´. Pe plan extern, aparitia domniei a constituit un factor catalizator al concentrarii luptei pentru desfiintarea tendintelor de suzeranitate straina, tot mai amenintatoare din partea Portii si a Coroanei Maghiare. Titlul de Ädomn´ provine din latinescu Ädominus´ traductibil prin substantivele proprietar dar si stapan sau conducator de osti. El poarta acest titlu alaturi de altele mai rare, precum si cel de despot, intrebuintat de Mircea cel Batran si Ieremia Movila sau Äsingur stapanitor´ cu care se autointitula Mircea cel Batran. Infiintarea Mitropoliei Tarii Romanesti in 1359, mitropolie aflata sub jurisdictia patriarhiei de Constantinopol, ii va da lui Nicolae Alexandru legitimizarea Bizantului, el fiind recunoscut ÄDomn autocrat´, adica singur stapan, independent, fapt ce se va petrece si in Moldova.Termenul de domn
36

V.Popa si A.Bejan, op.cit.,pag.51

47

a avut in acelasi timp si o semnificatie religioasa, Voievodul-Domn fiind modelul pamantean al lui Dumnezeu. In titulatura ca si in subscrierea monogramatica si autografa din Tara Romaneasca si Moldova, apare vocabula ÄIo´ ori formulele ÄIon´ sau ÄIoan´, care la origine au insemnat Äcel daruit de Dumnezeu´ sau Äcel ales de Dumnezeu´. Acesta este un atribut teocratic, doar biserica putand investi pe domn la incoronare cu aceasta calitate, cu scopul de a conferi grandoare domniei si a asigura formal continuitatea dinastica. La randul lor, si domnii se prevalau in sustinerea autoritatii lor tot atat de argumentul teocratic: toate documentele vremii certifica conceptia monarhiei de drept divin, expresiile de genul ÄIo,«.voievod, din mila lui Dumnezeu, domn«..´ fiind frecvent utilizate.
6.2.1. Prerogativele domnului Noua institutie politica a fost acceptata de romani doarece ea s-a afirmat in viata poporului ramanand prin originalitate dar mai ales prin aceea ca nu a fost impusa din afara ci, s-a afirmat in lupta cu puterile straine ostile. Domnia nu are, pe de alta parte corespondent in tarile vecine in care seful statului se numea tar, han sau sultan. Pe de alta parte, institutia si principiile domniei au avut o indelungata traditie la romani, traditie ce a reunit norme vechi si noi. In acest context, domnul a avut nuneroase prerogative ce pot fi grupate dupa cum urmeaza: Functia militara. Domnul era comandant suprem al armatei in calitatea sa de sef al statului. Tot el ii numea pe condamnatii armatei, care depuneau juramant de credinta in fata sa. El conducea efectiv ostirea pe campul de lupta, aducandu-si nu de putine ori contributia la soarta bataliilor. Functia de reprezentare in politica externa. In relatiile externe, cu avizul sfatului domnesc, domnul avea puterea de a incheia tratate, de a declara razboi sau de incheia pace, de a primi soli sau de a da sprijin diplomatic supusilor sai. Din secolul al XIV-lea Imperiul Otoman interzice domnilor tarilor romane prerogativa politicii externe. Pierzand acest drept, Tarile Romane vor avea un reprezentant permanent la Istambul, agent diplomatic numit capuchihaia, care le reprezentau si fata de ambasadorii altor state. Functia legislativa era exercitata de domn ca si reprezentant al vointei divine. El emitea acte normative numite hrisoave, asezaminte, legaturi etc, hotarand fie singur, fie impreuna cu sfatul domnesc. De asemenea, el putea modifica normele juridice existente, prin judecatile sale putand acorda privilegii, prin tratate si conventii cu caracter juridic sau direct, prin acte care reglementau noi institutii de drept. Functia judecatoreasca ii revenea domnului prin traditie dar si sub influenta dreptului bizantin. Ca judecator suprem, domnul avea competenta de a judeca orice proces si de aplica orice pedeapsa inclusiv pedeapsa cu moartea. Dupa pronuntarea lor hotararile deveneau definitive si irevocabile, ele neputand fi atacate decat in fata unui alt domn care le
48

putea reforma. Domnul putea totodata ca prin mila sa sa acorde gratierea unor persoane in privinta pedepselor aplicate de el sau de un alt predecesor. Atributii ecleziastice. Fara a avea vreo functie bisericeasca, domnul nu se amesteca in treburile dogmatice ale acesteia. El avea insa drept de legiferare asupra unor probleme referitoare la organizarea bisericii si controlul corpului bisericesc. El il numea si il revoca pe Mitropolit si pe episcopi, decidea infiintarea de noi episcopii si manastiri, pe care le putea chiar inzestra cu acte de danie domneasca.
6.2.2. Succesiunea la domnie. Sistemul electivo-ereditar Succesiunea la domnie a reprezentat un ansamblu de reguli cutumiare, unele pastrate printr-o traditie indelungata inca din perioada democratiei militare la geto-daci, altele noi si originale, ca de altfel si institutia domniei pe care o reglementau. Succesiunea la domnie potrivit acestor reguli, era guvernata de doua principii diriguitoare alegerea domnilor si respectarea ereditatii, in sensul ca domnia se transmitea catre rudele care puteau mosteni pe domn. Desi nu a fost formulat in terminis, succesiunea la domnie a fost asigurata numai pe linie masculina, astfel incat principiul masculinitatii poate si trebuie sa fie mentionat. Dreptul medieval romanesc nu a recunoscut principiul dinastic devenit clasic in Europa de Vest, principiul primogeniturii. Aceasta regula de drept nu a fost aplicata, caci in scaunul domnesc putea urca si al doilea ori al treilea fiu. Datorita celor doua principii fundamentale care guvernau succesiunea la domnie, alegerea si ereditatea, sistemul de drept care le-a consacrat este cunoscut sub numele de sistemul electivo-ereditar. In tarile romane fiecare dintre descalecatori au intemeiat cate o dinastie, in Moldova cea a Bogdanestilor iar in Tara Romaneasca cea a Basarabilor, tendinta de a-si transmite prin mostenire coroana devenind regula de drept. Pe linie ereditara, domnia s-a transmis rudelor mostenitoare ale domnului asa cum afirma Grigore Ureche Äpe obiceiul tarii, nu se cadea altuia domnia fara carile nu vrea fi samanta de domn´ sau Äos de domn´. Mostenitorii erau numiti Ämosani´, iar mostenirea lor era tara, care in scrierile vremii era considerata ca si Ämosia´, adica mostenirea lor. Succesiunea necunoscand principiul primogeniturii, nu era necesar nici ca succesorul sa fie primul nascut si nici ca el sa fie neaparat fiul domnului. Vocatia la domnie era asigurata si rudelor colaterale ale domnului, nepoti, unchi sau frati, asa cum a fost cazul lui Mircea (1386-1418), succesor al fratelui sau Dan I si chiar fiilor nelegitimi asa cum a fost cazul lui Petru Rares (1527-1538), bastard al lui Stefan cel Mare.

49

Electivitatea domniei consta in alegerea pe viata a domnului dintre rudele unui domn. Alegerea era facuta de starile feudale, avand si semnificatia depunerii juramantului de credinta fata de noul domn O conditie a accesului la domnie, semnalata de izvoarele vremii, era aceea a integritatii fizice.
Pe parcursul vremurilor, sistemul electivo -ereditar a suferit numeroase devieri, unele pasnice si altele violente, astfel incat din secolul al XVI -lea ambele principii au inceput sa fie incalcate.

Regula alegerii pe viata a domnului a fost si ea anulata de turci, care au pretins ca domnii sa fie intariti de Poarta la trei ani, iar in secolul al XVII-lea in fiecare an. Principiul alegerii domnului, desi deteritorat a continuat sa functioneze pana in secolul al XVIII-lea, ultimul domn ales fiind Constantin Mavrocordat in anul 1730.
6.3. Organele centrale ale statului Sistemul organelor statului medieval de care domnul era inconj urat si ascultat, era format, in ordine ierarhica din: loctiitorii domnesti (atunci cand era cazul), sfatul domnesc, dregatori, organele fiscale, militare si slujitorii bisericii. 5.3.1. Loctiitorii domnesti Exista posibilitatea ca domnul sa nu-ai poata exercita prerogativele, fie din cauza ca tronul era vacant, domnul in scaun era minor ori domnul lipsea din tara. In astfel de imprejurari, prerogativele sale erau duse la indeplinire de catre loctiitorii sai care constituiau Ä locotenenta sau regenta domneasca´. Cele mai cunoscute imprejurari in care a fost necesara instituirea regentei au fost in Moldova, Stefanita-Voda (1517-1527) care a domnit sub regenta lui Luca Arbore pana in 1523, si in Tara Romaneasca Petru cel Tanar, unde a domnit sub regenta lui mamei sale, Doamna Chiajna (15591569). Locotenenta domneasca a fost folosita in monarhia feudala romaneasca pana in deceniul al patrulea al secolului al XVII-lea, deci atata
50

Principiul electivo-ereditar a suferit primele deteriorari din secolul al XVI -lea cand a inceput sa aiba acces la tron orice boier. Aceasta a dat nastere la numeroase confruntari intre familiile boieresti, confruntari in care nu de putine o ri au fost implicate si familiile nobiliare din statele vecine si turcii.

Mijloacele pasnice de eludare a sistemului electivo-ereditar le-au constituit asocierea la domnie si desemnarea succesorului la tron. Asocierea la domnie a fiului sau a fratelui domnului a fost procedeul prin care domnii au cautat sa-si desemneze succesorii, in scopul ocolirii alegerii si al evitarii competitiei dintre posibili succesori. In acelasi scop, era facuta si recomandarea succesorului la scaun, asa cum a procedat Stefan cel Mare in privinta fiului sau Bogdan cel Orb (1504-1517). Mijloacele violente de incalcare a sistemului electivo-ereditar au constatat in luptele pentru tron si numirea de catre Poarta a domnilor.

timp cat domnul fiind ales in tara se puteau ivi mai ales cazul minoritatii sale. Ulterior, domnia fiind desemnata de catre Poarta, o asemenea situatie practic a fost imposibil sa se mai iveasca.
6.3.2. Sfatul domnesc Sfatul domnesc a reprezentat elementul cel mai important al colaborarii domnului, care in ultima analiza, facea parte din clasa nobiliara, cu reprezentantii clasei caruia acesta ii apartinea, adica cu nobilimea. El s -a nascut odata cu institutia domniei, cu care a avut relatii cand mai bune, cand mai putin bune sau rele. La inceputurile sale, sfatul l-a dominat pe domn, dar, odata cu centralizarea monarhiilor feudale a ajuns sa fie dominat de acesta, marginandu-se doar sa avizeze, formal hotararile domnului. In epoca fanariota, raportul se va inversa din nou, caci boierii vor ajunge sa conditioneze numirea domnului printr-o prealabila tocmeala in cursul careia domnul e obligat sa le respecte anumite privilegii. Sfatul domnesc era format dintr-un numar de 10-15 in Tara Romaneasca si 15-30 de persoane in Moldova, toate in randul marilor boieri la care se mai adaugau varfurile clerului. Membrii sfatului erau desemnati de domn, la inceputul fiecarei domnii, prin alegere libera si reinnoiti in tot sau in parte, dintr-un cerc traditional de mari boieri, numiti Ä neamuri bune´. Fiind exponentul de varf al clasei feudale, pe care domnul o asocia la conducerea statului, sfatul domnesc a avut atributiuni corespunzatoare celor ale domnului, dupa cum urmeaza: In politica interna, sfatul era dator sa informeze pe domn cu privire la starea de spirit din tara, dar mai ales cea din randurile boierilor. In politica externa, domnul se consulta cu boierii cu privire la cele mai importante chestiuni. Sfatul isi spunea parerea ori de cate ori era incheiat un tratat, sau atunci cand politica externa urma o noua orientare. Astfe, in 1456, Petru Aron a consultat sfatul atunci cand a hoatarat sa le plateasca turcilor haraciu, la fel procedand si Mihai Viteazul in 1594 cand a pornit razboi impotriva turcilor. Totodata sfatul garanta respectarea de catre domn a tratatelor incheiate cu statele straine. Boierii din sfat erau consultati si in probleme de ordin financiar, bisericesc sau cu privire la organizarea armatei. In administrarea justitiei, sfatul era de asemenea un factor important atat cat a participat la pronuntarea unor hotarari, dar ca si un sfetnic al domnului in chestiunile juridice mai importante. Trebuie precizat de la bun inceput ca sfatul domnesc nu functiona nici ca o instanta de judecata si nici ca un organ jurisdictional. El era insa asociat la pronuntarea unor hotarari penale sau civile, intarind prin autoritatea sa hotararile domnesti.

51

Aceasta deoarece domnul era interesat sa asocieze deciziilor sale participarea boierilor din sfat, fie din necunoasterea normelor juridice sau a cutumelor aplicablile37 fie pentru a solidariza clasa feudala hotararilor sale38. Atributiile bisericesti, constau in consultarea de catre domn in toate probleme importante. Aceste chestiuni priveau infiintarea unor noi eparhii, mutarea episcopiilor sau a mitrolopiilor de la o resedinta la alta. In chestiunile militare, de asemenea domnul obisnuia sa se consulte cu sfatul domnesc. Acesta cu atat mai mult cu cat in sfatul domnesc au figurat si boieri cu calitati militare deosebite si chiar dregatori cu astfel de atributiuni. Domni cu vestite calitati de condamnati militari precum Stefan cel Mare sau Mihai Viteazul au deliberat impreuna sfatul asupra planurilor lor strategice39. Atributiunile financiare ale sfatului costau in consultarile pe care domnul le avea cu acesta atunci cand voia sa infiinteze o dare noua sau sa evite neplata celor vechi. Desi nu avea dreptul de a controla cheltuielile visteriei, unul dintre dregatori, vistirnicul, tinea catastifele de venituri si cheltuieli.
6.3.3. Dregatorii La inceput redus, dar odata cu trecerea vremurilor din ce in ce m ai numeros si mai specializat, aparatul dregatorilor s-a cristalizat in Tara Romaneasca in vremea lui Mircea cel Batran si in Moldova in timpul lui Alexandru cel Bun. Dregatorii erau boieri care exercitau in cadrul curtii diferite slujbe, in cele mai variate domenii ale treburilor statului sau chiar in interesul personal al domnului. Ei erau numiti de catre domn in fata caruia depuneau juramant de credinta. Atributiile dregatorilor nu erau exact limitate, desi ele sunt vag asemanatoare celor indeplinite de catre ministrii unui guvern modern. Pana la reforma lui Constantin Mavrocordat (1730), ei nu erau platiti pentru slujbele lor dar erau rasplatiti prin danii domnesti de sate sau ocine, scutiri de dari sau daruri de la subalterni. Aparatul dregatorilor era format din categorii distincte prin rang si atributiuni. Potrivit caracterului si importantei dregatoriei, dregatorii puteau fi dregatori civili de stat, dregatori militari si dregatori de curte. 6.3.3.1. Dregatorii civili de stat In fruntea ierarhiei dregatorilor se aflau dregatorii civili de stat, banul, vornicul, logofatul, visternicul, postelnicul si portarul (usarul).

37

In acest sens, vezi V.Georgescu si P.Strihan, Judecata domneasca si Tara Romaneasca si Moldova 1611-1831, Ed.Academiei R.S.R., vol.I, PAG.78. 38 Op.cit. Istoria dreptului romanesc, Ed.Academiei, vol.I, PAG.281
39

Idem, pag.284

52

Bania, sau mai exact ÄMarea banie a Tarii de peste Olt´, era cea mai insemnata dregatorie din Tara Romaneasca, banul Craiovei indeplinind prerogative la fel de complexe ca insusi domnul. La sfarsitul secolului al XVI-lea era cel mai insemnat dregator dupa domn, atributiile sale acoperind intreaga viata administrativa si judiciara a tinutului de dincolo de Olt, fara ca aceasta sa fie rupta de autoritatea domneasca. Vornicul avea atributiuni militare, administrative si mai ales judecatoresti fiind totodata conducatorul slujitorilor curtii. Vornicul hotara in materie, in special Ämoartea de om´, Ätalhariile, furtul, Äcalcarile de hotare´, adulterul, incestul si stricaciunile vitelor de pripas (Ägloaba vorniciei´). Pricinile mai grave, numite Ävini mari´, pedepsite cu moartea, le trimitea la domnie. In materie civila, el judeca pricinile Äde stapanire´ referitoare la pamant, rumani si tigani. In Moldova erau doi vornici, unul in Tara de Sus si unul in Tara de Jos, cu resedintele la Dorohoi si respectiv Barlad. In Tara Romaneasca era un singur vornic, exercitand aceleasi prerogative in stanga Oltului. Logofatul era un functionar important ± seful cancelariei domnesti, pastratorul marelui sigiliu al statului, redactor si semnatar al documentelor domnesti, referent al domnului si al sfatului domnesc. In Moldova el exercita si atributiuni judecatoresti in pricinile referitoare la pamant si hotarnicii, si de asemenea, atributiuni notariale in incheierea de acte juridice autentice. Postelnicul era la inceput cel se ingrijea de patul si camera de culcare a domnului. Avand in permanenta acces la domn, el a indeplinit atributia de a introduce pe trimisii statelor straine, fiind in acelasi timp si talmaciul sau si in cele din urma coordonatorul relatiilor externe ale statului. In Tara Romaneasca, din secolul al XVI-lea el era ajutat de un stratornic. Vistiernicul avea atributiuni in strangerea veniturilor statului. In aceasta calitate, el pastra catastifele visteriei, asigura mijloacele necesare intretinerii domnului si curtii sale, tinand totodata si socoteala cheltuielilor lor. El avea competente judiciare in privinta judecarii pricinilor, stabilirea si perceperea darilor. Vistiernicul era ajutat de logofetii de vistierie, iar in plan local avea slujbasi marunti numiti birari, globnici sau visternicei. Odata cu instaurarea domniilor fanariote, el avea atributiunea de strangere a haraciului. Din secolul al XVIII-lea, cand visteria statului s-a separat de cea domneasca (Äcamara domnului´), veniturile personale ale domnului erau administrate de catre camarasi. Portarul, avea in Tara Romaneasca din secolul al XV-lea atributiunea de primire a turcilor si a unor oameni de seama la curtea domneasca. In Moldova, aceleasi atributiuni le avea usarul, obligat in plus sa cunoasca limba turca.In timpul lui Dimitrie Cantemir, el s-a numit Ämare portar´. Vataful de aprozi era seful slujitorilor domnesti, aprozii avand atributiuni de curieri, iar mai tarziu de agenti judecatoresti.
53

6.3.3.2. Dregatorii militari Cele mai insemnate dregatorii militare au fost: Spatarul. El purta spada domneasca la solemnitati si uneori in razboi prelua comanda armatei. In Moldova el avea si atributiuni judecatoresti, in sensul ca ii judecat pe subalterni dupa dreptul ostasesc bizantin si dreptul ostasesc al tarii stabilit de obicei. In timpul lui Ieremia Movila (1600-1606), comanda armatei a fost incredintata unui hatman. Parcalabii erau comandantii militari ai cetatenilor, cu insarcinarea de a le apara. Ei judecau pricini civile si penale avand dreptul de a pronunta pedeapsa cu moartea. Armasul, avea ca atributie principala, urmarirea executarii penale, prinderea, cercetarea si intemnitarea celor vinovati de crime precum si executarea hotararilor domnesti, in special a celor de condamnare la moarte. El condamna artileria in timpul razboiului si veghea ca ostasii sa nu fuga de la oaste. In Moldova avea in grija sa si muzica militara. Aga era in Tara Romaneasca comandantul dorobantilor, iar in Moldova al pedestrimii. Pe timp de pace el era seful politiei, asigurand ordinea interna in capitala si in capitalele de judet. Satrarul avea in atributiile sale grija corturilor domnesti si taberelor in care era incartiruita armata. 6.3.3.3. Dregatorii de curte Dregatorii de curte erau in acelasi timp si dregatorii personali ai domnului: Din randul acestora faceau parte : Paharnicul numit si ceasnic, avea in grija pivnitele si viile domnesti.El trebuia sa-i toarne domnului in pahar si sa guste bauturile pentru a se convinge ca nu sunt otravite. Stolnicul avea in grija camarile, gradinile si pescariile. Totodata se ingrijea de prepararea si servirea mancarurilor domnesti, incredintandu-se ca bucatele nu sunt otravite. Comisul tinea evidenta cailor si grajdurilor domnesti si-l insotea calare pe domn la ceremonii. Medelnicerul ii turna domnitorului apa cand se spala rareori, la Craciun, la Pasti, pe maini la masa. Clucerul asigura aprovizionarea curtii cu alimentele necesare domnului si strangea zeciuiala cuvenita domnului din grau. Slugerul aproviziona curtea cu carne, tinea evidenta consumului si pastra prisosul in magaziile slugeriei. Pitarul aproviziona curtea cu paine. Jitnicerul strangea granele cuvenite domnului si le depozita in magazia domneasca (jitnita).
54

Caminarul aduna dijmele de ceara cuvenite domnului, darile pe carciumi, pravalii si cazanele de tuica. 6.3.4. Organizarea fiscala Principalele venituri ale statului feudal le-au constituit darile, in munca si in bani, precum si impozitele introduse pentru intretinerea armatei si a aparatului de stat. Domnul, in calitatea lui de stapan al tarii care constituia Ämosia´ sa, percepea de la locuitorii tarii contributii banesti, obicei transmis de la cnezii sau voievozii in folosul carira erau aceste prestatii. Dupa criteriul modului de percepere, darile erau de doua feluri: dari de repartitie, la a caror stabilire se tinea cont de posibilitatile materiale ale contribuabililor, si darile de cotitate, la care obiectul perceperii il constituia materia impozabila, vin, vite, grane etc. Dupa criteriul formei de prestare, darile puteau fi in natura, numite si Ädijme domnesti´, in munca numite Äslujbe´, sau in bani. 6.3.4.1. Darile de repartitie La inceputul secolului al XV-lea, sistemul fiscal era mai relaxat, singura dare catre domnie fiind Äbirul´ sau Ädarea´. Ea era principala obligatie fiscala si apartinea tuturor categoriilor sociale ale populatiei, cu exceptia unei minoritati feudale privilegiate. Incepand din a doua jumatate a secolului al XV -lea, datorita cresterii productivitatii muncii si a dezvoltarii pietei interne, cuantumul birului a crescut, el putand fi platit in doua, trei rate anuale. Darile de repartitie se vor majora si se vor inmulti incepand cu secolul al XVII-lea. 6.3.4.2. Darile de cotitate Darile de cotitate sunt cele mai vechi dari, cele mai importante fiind: Oieritul, numit in Tara Romaneasca Ävama oilor¶ si in Moldova Ägostina´, era darea pe oi, stabilita in functie de numarul lor. Gorstina sau Ävama porcilor´ era darea stabilita in functie de numarul porcilor. Dijmaritul era darea pentru stupii de albine zis si Äalbinarit¶. Vinariciul, numit in Moldova Ädeseatina din vin Äsau´vadrari´ era darea din vin. Pe masura ce nevoile statului feudal a crescut si numarul darilor 40 dar si cuantumul unor dintre ele. Totodata, a fost largita masa impozabila prin impunerea la dari si a unor categorii de boieri, scutiti in vechime de astfel de prestatii. 6.3.4.2. Muncile si slujbele Supusii mai aveau fata de domnie obligatii in munca, numite Äslujbe´.Ele erau prestate pentru construirea sau intretinerea cetatilor ori a
Spre exemplu, mumai pe vii, vin si vanzarea lui, pe langa traditionalul vinarici au aparut pogonaritul,garduraritul, camana, bourul, ceparia, paharnicia, branistea so ortul starostesc. (op.cit.Istoria dreptului««Ed.Academiei, pag.333)
40

55

drumurilor, podurilor, sau a morilor efectuau o serie de transporturi. Mai erau si alte obligatii legate de oaste si serviciul militar, cum erau Ästraja´, Äposada´ sau Älopatasul´. In afara acestor obligatii, mai existau si obligatiile catre Poarta constand in salahorie la fortificatiile turcesti ori de taiere a copacilor din padure pentru cherestea sau unele transporturi.
6.3.4.3. Obligatii catre Poarta otomana Obligatiile catre puterea suzerana imbracau forma Äharaciului´ si a Äpeschesurilor´. Pana in secolul al XVI-lea avea un caracter simbolic, de natura a recunoaste starea de aservire statala si a inceput de la suma de 2000-3000 de galbeni. In secolul al XVII-lea el va ajunge in Tara Romaneasca la 90.000 de galbeni si in Moldova la 30.000. Mai tarziu, cumpararea domniilor va impune o alta dare pentru confirmarea domnului, numita Ä mukarer´, platita tot de catre contribuabilii de rand. 6.3.4.4. Contribuabilii Povara fiscalitatii era suportata de categoriile inferioare ale societatii, varfurile ierarhiei feudale, marea boierime, clerul inalt si manastirile bucurandu-se de privilegii constand in scutirea totala sau partiala de dari. Practic obligatiile fiscale raportate la categoria sociala a contribuabililor sunt invers proportionale: ele scadeau cu cat persoana se afla mai sus in ierarhia sociala sau, dimpotriva cresteau cu cat contribuabilul se afla spre baza acesteia. Taranimea era practic supusa tuturor darilor.Impunerea se facea prin sistemul cislei, stabilindu-se o suma globala pentru un grup de contribuabili in functie de averea lor. Obligatia era solidara, astfel incat daca o persoana fugea, ceilalti contribuabili erau nevoiti sa plateasca si partea celui fugit. Daca intregul sat nu-si putea plati datoria, el era in intregime aservit. Din secolul al XVII-lea fiscul a impartit populatia in doua categorii, respectiv breslele fiscale si birnicii41. Deosebirea consta in faptul ca breslele fiscale alcatuite din boieri, cler si slujitori domnesti erau datoare a plati intre 3 si 15 categorii de dari, in vreme ce birnicii, care formau majoritatea populatiei sarace, erau nevoiti sa plateasca intre 35 si 40 de dari. Avand in vedere rolul fiscalitatii in statul feudal, exista un sistem bine organizat de impunere si percepere a darilor prin slujbasi si organe specializate pentru eficientizarea acestui sistem, domnii recurgand de multe ori la reforme fiscale prin care se inaspreau neconte nit sarcinile fiscale ale contribuabililor de rand. __
* Condica visteriei lui Constantin Brancoveanu din anii 1693 -1703 indica un numar de 36 de bresle fiscale.

6.3.5. Organizarea militara
41

Condica visteriei lui Constantin Brancoveanu din anii 1693 -1703 indica un numar de 36 de bresle fiscale.

56

Un rol deosebit de important in formarea si dezvoltarea statelor feudale romanesti l-a avut fara indoiala armata. Intrucat marea majoritate a locuitorilor tarii traiau inca in obstile satesti libere fiind si proprietari ai pamanturilor pe care locuiau, ei alcatuiau baza obstirii tarii. Inca de pe vremea lui Mircea cel Batran apare Äoastea cea mare´ formata din tarani. Cronicile si istoria vorbesc indeosebi de reformele facute de Stefan cel Mare in organizarea armatei, care s-a bizuit si a biruit in numeroase confruntari militare datorita ostii celei mari. In cadrul osti rii se distingeau trupele boierilor, Ästeagurile boieresti´ care interveneau in virtutea relatiilor de vasalitate la chemarea domnului. Din secolul al XV-lea, domnii vor avea si armata lor proprie, numita Äoastea cea mica´, formata din micii feudali, curteni si elementele din randurile taranimii libere (calarasii si dorobantii).Conducerea militara a ostirii apartinea domnului, secondat de dregatorii militari la care ne-am referit deja mai sus 42. Incepand cu secolul al XVII-lea, in cadrul ostirii incep sa apara trupele de mercenari, iar odata cu instaurarea domniilor turco-fanariote, armata decade fiind alcatuita dintr-un numar restrans de mercenari, care asigurau paza domnului si politia.
6.3.6. Organizarea bisericii Biserica ortodoxa a constituit dintotdeauna un sprijin fundamental al statului feudal, atat pentru consolidarea structurilor sale interne, dar mai ales pentru pastrarea idependentei si identitatii spirituale a neamului romanesc, impotriva tendintelor expansioniste maghiare sau polone pe calea catolicismului sau a celor turcesti pe cea a islamului. Alaturi de domni, in intreaga perioada a feudalismului s-au aflat clerici care i-au sfatuit si le-au intarit autoritatea. Biiserica a fost organizata inca de pe vremea domniilor lui Mircea cel Batran si Alexandru cel Bun in doua mitropolii, respectiv cea din Tara Romaneasca si cea din Moldova. Apar primele episcopii in Moldova, la Roman, Radauti si Husi, iar in Tara Romaneasca la Severin, Ramnicu Valcea si Buzau. Fiind o institutie feudala, si biserica a fost organizata tot pe baze feudale: in varful ei se afla mitropolitul, secondat de episcopi, protopopi, stareti, preoti si calugari. Asezamintele bisericesti s-au bucurat de obladuirea domniei, care le-a inzestrat cu terenuri, vii, paduri, robi si tarani, si a construit lacase de cult. Intre mitropolit si domn erau relatii privilegiate: mitropolitii slujeau la inscaunarea domnilor, care la randul lor confirmai numirea mitropolitilor, episcopiilor si egumenilor.Biserica se afla sub tutele domnului, exercita intreaga autoritate asupra patrimoniului.

42

Vezi spra,5.3.3.2,Dregatorii militari

57

6.4. Institutiile de drept

In perioada feudalismului dezvoltat, institutiile dreptului se dezvolta pornind de la mostenirea stravechilor obiceiuri, pe care le adapteaza evolutiei vremurilor inovand totodata noi reguli referitoare la relatiile sociale noi si ele. Chiar si regulile noi s-au nascut din vechile percepte ale normelor consuetudinare, care s-au afirmat in continuarea pe un plan nou, corespunzaror epocii feudalismului dezvoltat. Pe langa ÄLegea Tarii´ insa, isi face aparitia primele forme ale dreptului scris, tendintele de modernizare a dreptului fiind evidente spre finele secolului al XVII-lea si inceputul celui de al XVIII-lea. In studiul institutiilor dreptului, avem in vedere dreptul de pr oprietate, persoanele si raporturile conexe referitoare la rudenie, familie, casatorie si succesiuni, obligatiii si contracte, dreptul penal si procedura de judecata.
6.4.1. Dreptul de proprietate Dreptul de proprietate in feudalismul romanesc s-a caracterizat prin limitari, complexitate, suprapuneri si discriminari.Toate acestea au facut posibila diversificarea proprietatii dupa titualri, dupa categoriile sociale din care faceau parte acestia. Distinctia dintre proprietatea asupra bunurilor imobile si a celor mobile a fost mai putin importanta, diferentierile vizand doar drepturile aferente acestora ori modurile de dobandire si de transmitere a proprietatii. Majoritatea autorilor, referindu-se la dreptul de proprietate feudala si-au structurat demersurile intr-o intreita categorisire, respectiv proprietatea domneasca, proprietatea nobiliara si proprietatea taraneasca. 6.4.1.1. Proprietatea domneasca Numita in Moldova si Tara Romaneasca Ä proprietatea domneasca´ iar in Trasilvania proprietate Äregala´ era domeniul de cea mai mare insemnatate si intindere. Dreptul de stapanire asupra intregului teritoriu al tarii, numit si Ädomunium emines´ ii revenea domnului ca varf al ierarhiei feudale si reprezentant al statului. El a cuprins initial terenurile neintrate in proprietate individuala datorita dimensiunilor lor ce depaseau formele de organizare existente (sate,orase,judete), pamanturile pustii sau pustiite din anumite cauze (terenuri parasite ori fara stapan), pamanturile facand parte din succesiunile vacante, pamanturile confiscate pentru tradare sau neascultare a poruncii domnesti (hiclenie si osluh). De asemeni a mai cuprins padurile intinse, asa zisii Äcodrii merei´, apele mari curgatoare si baltile mari, vadurile de mori si padurile si cetatile sau minele. Acest domeniu, comparabil cu ceea ce astazi numim domeniul public, a avut o dinamica deosebita in circuitul economic feudal, datorita deselor confiscari dispuse de domn pentru Ähiclenie´ dar si numeroaselor danii
58

domnesti pentru Ädreapta slujire´ catre nobilii feudali sau catre asezarile bisericesti. Totodata, domnul putea instraina si prin acte de vanzare parti ale domeniului domnesc, astfel incat catre mijlocul secolului al XVII-lea domeniul public a ajuns sa fie lichidat.
6.4.1.2. Proprietatea nobiliara Proprietatea nobiliara consta in bunurile mobile si imobile detinute de exponentii clasei nobilimii, respectiv boierimea, clerul si domnul Ea poate fi dobandita prin moduri originare (care presupun nasterea dreptului direct in patrimoniul titularului), cum au fost luarea in stapanire a bunurilor mobile fara stapan, ocuparea si defrisarea pamanturilor (lazuire). Tot in mod originar de dobandire a proprietatii l-a constutiut destelenirea pamanturilor nelucrate sau nestapanire de nimeni, Äcuratura´. Chiar daca lazuirea si curatura erau moduri originare de dobandire a proprietatii, si in cauza lor domnul trebuia sa intareasca dreptul de proprietate in virtutea dreptului de dominium eminens pe care-l exercita asupra tuturor terenurilor. Cea mai mare parte a proprietatii nobiliare insa a luat nastere prin moduri derivate (care au presupus transferul dreptului din patrimoniul dispunatorului in cel al dobanditorului), precum mostenirea, donatia sai Ämiluirea´ domneasca sau regala ori prin acte intre vii. Cea mai veche forma de stapanire a fost cea numita si proprietate aloidala (care nu fusese dobandita prin danie ci prin mostenire din mosi stramosi). La inceputul epocii feudale, in Moldova si Tara Romaneasca regula de stapanire in cadrul proprietatii aloidale care purta asupra Äbastinei´ sau Äocinei´ era indiviziunea in care se aflau toti cei ce coborau din acelasi stramos comun. Fiecare familie avea o cota parte ideala din intreaga Ämosie´, forma de proprietate care a ramas in indiviziune intre membrii familiei . Pe parcursul vremurilor, proprietatea indiviza sia- redus tot mai mult domeniul dreoarece acei coindivizari care reuseau sa iasa din indiviziune isi consolidau tot mai mult averea, si prin bani sau acte de violenta, prin procese sau alte manopere de multe ori necinstite au reusit sa-si mareasca averea in dauna vecinilor. A fost caracteristic epocii medii, consolidarea marilor domenii feudale, largite pe seama micii proprietati devalmase. Proprietatea asupra terenurilor care faceau parte din acest domeniu era intarita de catre domn si nu putea fi instrainata decat cu respectarea dreptului de protimis al rudelor. Un alt mod derivat de dobandire a proprietatii nobiliarea a fost proprietatea donativa, provenita din danie domneasca, numita Ämiluire´. Daniile erau facute de catre domn in primul rand boierilor pentru diferite servicii, mai ales militare, facute acestuia sau pentru indeplinirea unor treburii in aparatul de stat. Beneficiarii unor astfel de danii au fost insa si taranii liberi, pentru merite ostasesti manastirile sau mitropoliile. Domnul isi putea retrage
59

dania, daca cel astfel milostivit nu-si ducea la bun sfarsit insarcinarile domnesti, procedura de revocare cunoscuta sub numele de Ä Preadalica´. El putea face insa o danie irevocabila, scutind astfel pe donatar de riscul predalicii, care putea astfel transmite la randul sau obiectul daniei mostenitorilor sai. In semn de multumire, acesta trebuia sa-i daruiasca in mod simbolic domnului, un cal sau o cupa, de unde si numele obiceiului Ädarea calului´ sau a Äcupei´. In Transilivania, un alt mod de dobandire a proprietatii nobiliare a fost prescriptia achizitiva, care consta in stapanirea unui lucru in decursul unui anumit rastimp. Regurile aplicabile uzucapiunii erau insa diferite in raport cu pozitia de clasa a celui care invoca un astfel de mod de dobandire a proprietatii. In functie de titularii sai, proprietatea nobiliara putea apartine domnului, boierilor si nobililor feudali ori bisericii. In ceea ce-l priveste pe domn, acesta avea in proprietate toate averile dobandite intr-unul dintre modurile aratate mai sus, caci si el ara un nobil feudal. In plus el beneficia si de averea dobandita in calitatea si prin prerogativele sale de monarh, averi ce faceau parte din Äcamara domneasca´, separata de visteria tarii. Asa cum am mai precizat-o mai sus, incepand din secolul al XVIII-lea a inceput sa dispara distinctia dintre bunurile personale ale domnului si cele ale coroanei si respectiv ale statului. Ca si cei mai multi dintre boieri, precum si manastirile, domnia era scutita de dari, astfel incat averile domnilor au crescut in mod considerabil. Modul de constituire al proprietatii boieresti a fost urmarit mai sus, astfel incat se cuvine a sublinia doar ca obiectul lui il puteau forma pamanturi, munti, sate, branisti etc. si ca ele nu puteau fi instrainate decat cu respectarea dreptului de protimis al rudelor. In caz de tradare (hiclenie), proprietatile boieresti puteau fi confiscate de catre domn. Proprietatea bisericeasca a fost costituita si ea tot prin modurile descrise mai sus, referitoare la proprietatea nobiliara. Ea apartinea bisericii, mitropoliilor, episcopiilor, eparhiilor, manastirilor, dar si a clerului format din mitopoliti, episcopi, eparhi etc. In plus, ea a fost constituita si prin danii particulare de bunuri mobile si imobile. In Moldova si Tara Romanesca exista distinctie dupa model bizantin, intre proprietatea mitropolitana si cea episcopala. Proprietatea manastiresca a crescut considerabil, capatand intinderea unor veritabile latifundii pe ale caror domenii lucrau robii iobagi, vecini sau rumani manastiresti.
6.4.1.3. Proprietatea taraneasca Ca si proprietatea oraseneasca, proprietatea taraneasca a avut un caracter special in evul mediu, fata de cea nobiliara fiind mult mai redusa si oricum, intr-o permanenta tendinta de diminuare.
60

Proprietatea taraneasca s-a caracterizat prin aceea ca ea a fost mentinuta prin munca proprie a familiilor din cadrul obstilor satesti, nefiind create relatii de dependenta in legatura cu folosirea si exploatarea ei. Atat in Moldova cat si in Tara Romaneasca, aveau drept de proprietate atat taranii liberi cat si cei aserviti, ultimii asupra uneltelor de munca si a vitelor. In Transilvania, proprietatea taranilor asupra pamantului a avut un caracter individual dar si devalmas. Deosebirea a constat insa in regimul aplicabil iobagilor, care aveau un drept de proprietate nobiliara dar si unul ca obiect imobile, cu conditia ca acestea sa fi fost dobandite prin acet juridice. Proprietatea taraneasca asupra pamantului pastreaza modul de proprietate devalmas in cadrul obstii satesti, dar se vor accentua tendintele de desprindere din devalmasie si de stapanire individuala, asa cum de altfel s-a intamplat si in cazul proprietatii nobiliare. Legea Tarii permitea instrainarea terenurilor in conditii mai putin restrictive, cu respectarea dreptului de protimis al rudelor si vecinilor. Procesul de dezagregare al obstilor a dus la acapararea pamanturilor acestora de catre nobilii feudali tocmai prin iesirea din indiviziune a me mbrilor sai. In functie de titularii dreptului de proprietate si de conditia de aservire a membrilor lor, anumite obsti sunt aservite nobililor feudali, astfel incat si dreptul de proprietate al membrilor unor astfel de obstii defera calitativ de cel al taranilor din obstile libere.
A. Dreptul de proprietate taraneasca in obstea libera Unul din factorii de rezistenta ai obstiilor libere in fata tendintelor acaparatoare manifestate de catre nobilimea feudala, l -a constituit mentinerea starii de indiviziune al membrilor sai. Stapanirea devalmasa asupra terenurilor obstii a continuat asupra pasunilor si miristilor dupa strangerea recoltelor. Totodata, acest drept s-a mentinut si in privinta apelor curgatoare si a baltilor din hotarele obstii, in care se putea pescui, puteau fi construite mori si indiguite iazuri pentru peste. In egala masura, stapanirea padurilor implica dreptul de a vana, de a pasuna vitele sau de a cosi fan. Stapanirea personala era exercitata asupra unei portiuni de teren dezmembrata din proprietatea comunala prin munca proprie prin care era data o alta destinatie sau o alta valoare lotului respectiv. Prima forma de desprindere a constituit-o inca din feudalismul timpuriu casa ingradita cu gard, pentru a se delimita de alte proprietati. A doua forma a constituit-o campul, ocina, sau bastina sau delnita, care au putut fi transmise prin mostenire. Ele erau constituite prin destelenire sau defrisare. Alte forme prin care s-a constituit proprietatea taraneasca in obstea libera au fost 43:
43

Apud E.Cernea si E.Molcut, op.cit., pag.103 si urm.

61

Poienile si fanetele, obtinute prin defrisare si intretinute pentru cositul fanului. Obiceiul interzicea strainilor cositul fanului sub sanctiunea arderii fanului cosit pe nedrept. Prisaca sau tulpina erau intemeiate prin aruncarea de catre domn din centru spre cele patru zari a unui topor, al unei maciuci sau al unei sageti pentru demarcarea locului (obicei numit aruncarea armei). Prisacarul avea dreptul de a se opune asezarii in apropiere a unei alte prisaci si putea opri intrarea animalelor straine pe teritoriul stupinei sale. Viile, presupuneau un volum de munca mai mare pentru amenajare si intretinere, dar si deprinderi specifice acestui gen de cultura agricola. Ele erau intemeiate pe terenuri provenite din pustii, pustiite sau curatori. Daca terenul pe care era cultivata via apartinea altuia, implicit dreptul de stapanire se diviza si el, intre proprietarul terenului si cel al culturii. In acest caz, pe langa vinariciul domnesc, adica 10% din productia de vin, proprietarul culturii ii datora si proprietarului terenului, de regula nobilul feudal, vinariciul bisericesc. Livezile (pometul) si gradinile de legume se intemeiau la fel ca si viile si aveau acelasi regim juridic. Normele consuetudinare aparau pe detinatorii prin sanctionarea taierii copacilor de catre st raini. Branistea era o portiune din padure scoasa din stapanirea devalmasa. Daca padurea era insuficienta, putea fi plantata padure tanara numita dumbrava sau rediu. Titulariul branistei putea interzice intrarea strainilor in padure pentru a vana, cosi ori pentru pasunarea animalelor. Stapanirea asupra apelor implica vadul de apa, adica accesul la apa si vadul de moara, adica instalarea agregatului de macinat. Legea tarii ocrotea dreptul primului intemeietor al vadului, ocrotindu-l impotriva celor ce veneau ulterior, pe care ii impiedica sa construiasca vaduri pentru mori (reaua asezare a morilor). B. Dreptul de proprietate taraneasca in obstea aservita In obstile aservite, dreptul de proprietate apartinea seniorului feudal, boier sau nobil. Obstile aservite au aparut fie prin supunerea lor unui astfel de nobil, fie, prin infiintarea de catre el a unei astfel de obsti numita ´slobozie´. Taranul era dator sa presteze toate muncile necesare pentru seniorul feudal, pastrand un drept de proprietate doar asupra casei, uneltelor si animalelor de munca. In Transilvania, iobagii aveau doar posesia si folosinta asupra terenurilor (sesiilor) lucrate de ei. Ei trebuiau sa-i remita nobilului feudal a zecea parte din productia obtinuta de pe astfel de terenuri. 6.4.3.4. Proprietatea funciara urbana Locuitorii oraselor si targurilor erau oamenii liberi care nu depindeau de nimeni si nelucrand pamantul nu datorau nici obligatii de dijma decat daca lucrau pamant domnesc sau boieresc.Prin acte speciale, domnii le-au
62

recunoscut orasenilor dreptul de proprietate asupra vetrelor caselor si asupra unui mic teritoriu din apropiere. Orasenii s-au bucurat de privilegii speciale avand in acest fel posibilitatea de a-si apara dreptul de proprietate asupra pamanturilor dobandite prin danie domneasca. Terenul aflat in stapanirea unei comunitati urbane purta numele de Ähotarul targului´. Terenul folosit pentru agricultura se numea Ätarina targului´ si era lucrat dupa normele fixate de comnunitatile locale. Pe langa aceste terenuri din apropierea oraselor mai existau insa si alte terenuri cu care domnii i-au miluit pe boieri sau alte manastiri. Au existat insa si cazuri cand astfel de danii au fost facute din terenurile orasenesti, ceea ce a dat nastere la indelungate procese de proprietate sau granituire.
6.4.2. Persoanele

In dreptul civil, statutul juridic al persoanei se determina in functie de capacitatea sa juridica. Componentele moderne 44 ale acestuia sunt capacitatea de folosinta ce semnifica aptitudinea unei persoane de a avea drepturi si obligatii si capacitatea de exercitiu care inseamna aptitudinea persoanei de a-si asuma obligatii incheind acte juridice. Fara a face o analiza diferentiata a componentelor capacitatii juridice in evul mediu, se cuvine a preciza ca toate persoanele aveau potrivit normelor din Legea tarii capacitatea juridica, ceea ce inseamna ca in aceasta privinta tuturor le era recunoscuta calitatea de subiect de drept, respectiv de a avea drepturi si de a-si asuma obligatii. Continutul capacitatii era insa diferentiat in functie de pozitia sociala, de apartenenta persoanei la o anumita categorie sociala. Ea era diferita pentru marii boieri si marea nobilime, clerul inalt, boierimea si nobilimea mijlocie, clerul inferior, orasenimea, taranimea libera, jeleri si robi. Boierimea si nobilii feudali, constituiau categoria sociala avand deplinatatea drepturilor si obligatiilor publice si private, la inceput fara deosebiri in randul acestei clase. Incepand din secolul XV, diferentele erau reflectate si in cadrul acel eiasi categorii in raport cu proprietatea. Astfel dupa natura proprietatii, diferea boierimea si nobilimea laica de cea ecleziastica, iar dupa marimea si valoarea ei difereau marea boierime si clerul inalt, de boierimea mijlocie si mica. Clerul era de asemeni o clasa privilegiata care se bucura de toate drepturile publice atat datorita averilor dar mai ales influentei pe care o avea in treburile si organizarea de stat. Membrii acestei clase erau reprezentanti in organele centrale ale statului si aveau competente in materie judiciara, in sensul ca puteau judeca unele pricini penale, civile si canonice.
44

In acest sens vezi Gh.Beleiu, Drept civil roman. Introducere in dreptul civil. Subiectele dreptului civil. Casa de Editura si Presa ÄSansa´S.R.L., Bucuresti, 1992, pag.277

63

O situatie aparte a avut-o clerul ortodox din Transilvania, odata cu declararea ortodoxismului care religie tolerata. Orasenii si targovetii au constituit o categorie sociala fata de care domnia a avut o atitudine cand ingaduitoare cand agresiva.Un bun exemplu de cooperare intre domnie si oraseni il constituie privilegiile acordate de Stefan cel Mare in primul sau an de domnie negustorilor brasoveni invitati sa vina cu marfuri in Moldova in octombrie 145745. Unui privilegiu asemanator acordat pescarilor de catre Petru Rares (15271538) se datoreaza prima atestare documentara a Galatiului. Privilegii asemanatoare le-a acordat Mircea cel Batran orasului Campulung si Vlad Vintila orasenilor din Pitesti, Arges si Ramnic. In plus orasenii se bucurau de unele privilegii fiscale iar unele dintre orasele din Transilvania aveau chiar dreptul de a bate moneda si de a-si ridica armata proprie. Taranimea libera, alaturi de oraseni a avut capacitatea juridica a omului liber, supus doar domniei, dar de pe o pozitie inferioara celei boieresti, cu drepturi mai putine si cu mai multe si mai grele obligatii. In categoria taranimii libere intrau si unii sateni cu obligatii militare asa cum erau calarasii si rosiorii. Randurile taranimii libere au fost ingrosate cateodata si de boierasii saraciti de sarcinile fiscale. In Moldova si Tara Romaneasca ei se numeau mosneni si razesi, unii dintre ei fiind ridicati de domnie chiar la ranguri dregatoresti. In Transilvania, taranimea libera a avut o situatie mai buna decat in Moldova sau in Tara Romaneasca. Asfel taraniii liberi, desi nu puteau ocupa functii inalte in aparatul de stat, puteau indeplini unele mici functii administrative pe plan local. De asemenea, ei puteu avea in proprietate bunuri mobile si imobile pe care le puteau transmite liber prin acte juridice de vanzare, schimb etc. Taranii aserviti numiti in Moldova si Tara Romaneasca rumani si vecini, iar in Ardeal iobagi, aveau libertatea ingradita de dreptul pe care stapanul il avea asupra persoanei lor, un drept de proprietate incomplet. Aceasta se explica prin faptul ca proprietarul putea sa vanda, sa daruiasca sau sa dea zestre odata cu pamantul si pe taranii care ii trudeau. Mai mult, dreptul pe care acesta il avea asupra taranului dependent se intindea si asupra urmasilor sau in linie barbateasca. Soarta de aservire a barbatului, era urmata si de catre sotia sa. Taranul aservit avea un drept de proprietate personala asupra gospodariei sale, ridicata prin munca proprie, precum si asupra mijloacelor demunca (inventarul agricol) sau a animalelor de munca. Starea de dependenta putea lua sfarsit doar cu voia stapanului, care o putea dispune in schimbul unei sume de bani eliberarea taranului dependent.
45

Deoarece brasovenii au avut unele indoieli, Stefan reinnoieste invitatia la 13 martie 1458 cand intocmeste in forma solemna, ca martori figurand boierii si mitropolitul Teoctist. Potrivit acestui document, brasovenii sunt Ävolnici si slobozi sa umble prin toata tara, si prin cetati, si prin targuri ca sa-si vanda marfa lor: postavuri si panza si bobou si orice ar avea. Panza si boboul se vor vinde cu cotul, postavul su bucata´.

64

In Transilvania, iobagii aveau un statut juridic mai precar decat cei din Moldova si Tara Romaneasca. Ei nu aveau nici un drept public, nu puteau avea in proprietate imobile iar pentru sesiile lor trebuiau sa plateasca o serie de obligatii in munca, produse si bani. Libertatea lor se a se muta de pe un domeniu pe altul a fost suprimata urmare razboiului taranesc condus de Gheorghe Doja din 1514, si legiferata prin Tripartitul lui Werboczi in acelasi an. De altfel, starea de dependenta si asuprirea iobagimii din Transilvania, a constituit motivul numeroaselor ridicari la lupta impotriva oprimarii feudale si nationale din 1437, 1534 sau 1784. Dependenta personala prin interdictia mutarii de pe un domeniu pe altul a fost instituita si in Tara Romaneasca la 1595 de catre Mihai Viteazul (15931601) precum si in Moldova in 1628 de catre Miron Voda Barnovschi (16261629). Aceste masuri de inasprire a dependentei taranimii aservite au avut insa un efect de scurta durata, urmarile lor constand in fuga masiva a taranilor aseviti de pe mosii. Robii, tatarii si tiganii au fost atestati pentru prima oara in secolul al XIV-lea. Robia este contemporana migratiei tatarilor, pecenegilor si cumanilor. Robii din Tara Romaneasca si Moldova erau impartiti in trei categorii, respectiv robii domnesti, cei manastiresti si cei boieresti. Stapanii de robi puteau dispune de ei ca de orice bun mobil sau imobil, avand fata de ei obligatia de a-i imbraca si hrani, dar si dreptul de a-i pedepsii, de a-i casatori sau chiar de a-i desparti.Starea de robie era ereditara, copiii robilor devenind la randul lor robi. Pentru uciderea robului unui alt stapan, putea cere despagubire in vederea compensarii fortei de munca pierdute in acest fel. Strainii erau tolerati in tarile romane, mai ales daca erau crestini. Lor le era permis sa-si desfasoare negotul, sa intemeieze comunitati proprii si sa-si ridice lacase de cult, asa cum s-au bucurat armenii si grecii. Ei puteau Äimpamanteni´, fie prin numirea de catre domn intr-o dregatorie, fie prin casatoria cu o pamanteana.
6.4.3. Rudenia Rudenia este legatura dintre doua sau mai multe persoane. Aceasta legatura poate rezulta din faptul nasterii a doua persoane dintr-un ascendent comun si se numeste rudenie fireasca sau de sange, din alianta care genereaza raporturi intre grupul de rude al unui sot cu grupul de rude al celuilalt sot (incuscrire), din consumarea tainelor botezului si cununiei subsecvent carora nasii devin rudele finilor, numita rudenie spirituala si din acte juridice de adoptie, infratire etc., numita si Ärudenie din calimara´ datorita caracterului ei consensual, prin care se creeaza relatii de rudenie intre doua sau mai multe persoane si rudele lor. Rudenia fireasca numita si rudenie naturala sau de sange, recunoscuta si in dreptul roman se intemeiaza pe faptul nasterii.
65

Ea poate fi directa, atunci cand se stabileste intre tata si fiu sau colaterala cand este vorba despre frati. La randul ei, rudenia in linie dreapta poate fi ascendenta sau suitoare (de la fiu la tata si bunic) sau descendenta, coboratoare de la bunic, tata, fiu nepot. Rudenia naturala poate fi colaterala atunci cand doua persoane au acelasi ascendent comun (intre frati, veri, unchi, matusi etc). Gradele de rudenie se stabilesc in functie de numarul de nasteri intre doua persoane sau pana la autorul comun. Spre exemplu rudenia dintre tata si fiu este una directa descendenta de gradul I, caci o singura nastere, a fiului ii desparte pe ei. Rudenia dintre frati este una colaterala de gradul II, deoarece de la unul la celalalt, spre autorul comun exista doua nasteri. Acest mod se stabilire a rudeniei de sange este valabil si in prezent. Rudenia prin alianta se intemeiaza pe casatoria sotilor. In traditia romaneasca, sotia trebuia sa-l urmeze pe sot, stabilindu-se la locuinta parintilor acestuia. Rareori se intampla ca sotul sa se stabilesca la casa socrilor, ceea ce constituia pentru el o situatie de inferioritate. Fara sa aiba gospodaria impreuna cu socrii, acestia erau considerati ca si parinti pentru ambii soti. Rudenia spirituala Änasia´ se intemeia pe relatia stabilita intre nasi si fini prin taina a botezului si cea a cununiei religioase, fiind considerata de normele canonice mai puternica chiar decat rudenia fireasca. Finii erau datori sa le acorde ascultare si respect nasilor pe care ii numeau parintii lor spirituali. La randul lor, nasii trebuiau sa le poarte de grija finilor, cei de botez fiind obligati sa-si cunune finii ajunsi la varsta casatoriei. Fiind considerati ca si rude, era interzisa casatoria dintre nasi si fini. Alta forma de rudenie intemeiata pe taina botezului, era Äfratia de cristelnita´ stabilita intre copiii botezati in apa din aceeasi cristelnita considerati ca si frati buni. In unele zone ale tarii, copii alaptati de aceeasi doica sau de acelasi san se socoteau Äfrati de lapte´. Adoptia si infratirea erau alte forme ale rudeniei, intemeiate pe consimtamantul celor ce se implicau in acest gen de acte juridice. Adoptia, numita si infiere sau Äluare de suflet´, a fost mai rar intalnita in evul mediu romanesc, dar avea o semnificatie aparte si crea relatii de rudenie intre infiat si infietori si rudele acestora. Infierea se facea cu consimtamantul parintilor, infiatul dobandind prin infiere numele infietorilor, dar si toate drepturile rezultate din noua filiatie. Alte forme de rudenie create prin consens, au fost infratirea si insuratirea . Prin infratire, doi barbati hotarau ca respectand un anumit ritual (de regula Äruperea furcii´) sa se infrateasca si sa se stapaneasca aceeasi mosie. Obiceiul era adaptat si in privinta a doua femei, care se Äinsurateau´. In Moldova si Tara Romaneasca era mai cunoscuta si Äfratia de cruce´. 6.4.4. Familia
66

Familia in evul mediu romanesc se constituia prin casatoria celor doi soti. De altfel insasi casatoria constituia un element esential si obligatoriu in ciclul vietii, subliniat de obiceiul ca si celor morti necasatoriti sa li se organizeze o nunta simbolica, Änunta mortului´, existand si in zilele noastre ca in caz de deces, tinerele fete sa fie inmormantate in rochie de mireasa. Incheierea casatoriei era precedata de o logodna. Pana la perfectarea casatoriei, logodnicii se vizitau reciproc (´vederea in fiinta´), purtau discutii (Äurmarea de vorba´) se prezenta zestrea, iar viitorul mire trebuia sa a rate care-i este averea si ce parte de pamant i se cuvenea de la parintii sau de la fratii sai. Apoi. Petitorii negociau cu parintii fetei zestea apoi intelegerea era urmata de un ospat. Pentru incheierea logodnei, ca si a casatoriei, era necesar consimtamantul tinerilor in cauza, iar in caz de neintelegere, decisiva era autoritatea paterna. Casatoria se incheia prin consimtamantul liber exprimat al celor doi soti. Ea constituia un act public celebrat cu acordul parintilor in fata si cu benedictiunea autoritatii bisericesti. Ca o consecintaa incheierii casatoriei, in Transilvania preotii parohi aveau obligatia de a tine registre de casatorie in care erau obligati sa treaca numele sotilor, al martorilor, ziua si locul celebrarii actului religios. In privinta varstei, mirele trebuia sa fie mai mare decat mireasa, iar casatoria se incheia de regula la varste fragede fata de perceptiile actuale. Dreptul scris care a reluat unele obiceiuri instituia regula ca Äbaietii sa fie puberi, iar fetele apte pentru barbat´ adica primii sa fi trecut de 14 ani, iar cele din urma de 12. Numeroase si variate erau impedimentele la casatorie. Ele se intemeiau in primul rand pe rudenia viitorilor soti, caci era oprita casatoria intre consagvini si afini pana la gradul al VII-lea, precum si cea dintre nasi si fini. Tutorele nu se putea casatori cu pupila atata vreme cat ii administra averea, si nici preotii daca viitoarea sotie era de o alta confesiune. Lipsa acordului parintilor putea constitui un impediment dar usor de trecut prin Äfuga mirilor´ sau prin Ärapirea miresei´, obicei sugerat si in zilele noastre in cursul nuntii, cand se da de veste ca Ämireasa a fost furata´. De asemenea era oprita o persoana sa se recasatoreasca de mai mult de trei ori. Ceremonialul nuntii a fost redat cu fidelitate in traditiile populare si este inca pastrat cu sfintenie in unele zone ale tarii. In raporturile dintre soti, hotaratoare era supunerea sotiei fata de barbatul ei, principiu regasit si in perceptele biblice. Ea era obligata sa-l urmeze pe sotul ei si sa-i fie fidela. Sotul avea asupra sotiei un drept de corectie, in sensul ca putea sa o certe, Äs-o bata putintel, cu masura, sa nu se prea treaca´, iar in caz de vina mare Äs-o bata cu vrasmasie oricat de mare ´ si chiar Ä sa o inchiza cum ar fi in temnita si sa o puna in hiara´.

67

Divortul era admis insa el constitua o raritate. Cu ocazia divortului se facea si impartirea bunurilor aduse sau dobandite in timpul casatoriei, iar in privinta copiilor, baietii il urmau pe tata si fetele pe mama. In caz de desfacere a casatoriei din motive neinputabile sotiei, zestrea ii era restituita, dar in cazul culpei acesteia, zestrea era oprita de catre sot. Puterea parinteasca era absoluta, parintii putandu-si in caz de nevoie, chiar vinde copii. Drepturile si obligatiile dintre parinti si copii aveau un caracter de relativa reciprocitate. Emanciparea copiilor avea loc atunci cand parintele abuza de puterea parinteasca, cand se impartea averea de bastina intre fii (emanciparea fata de baieti) si cand se casatoreau fetele (emanciparea fata de fete). In familiile cu mai multe generatii (bunici-parinticopii), puterea parinteasca era exercitata de catre bunic, acestuia supunandu-i-se atat tatal cat si nepotii. 6.4.5. Succesiunile Succesiunea sau mostenirea constituie transmiterea averii unei persoane decedate, catre succesorii acesteia, determinati prin vointa legii sau a defunctului. Prin moartea unei persoane si deschiderea succesiunii acesteia treceau asupra succesorilor sai, bunurile si datoriile sale. Succesiunea se deschidea in momentul mortii firesti si in beneficiul unei persoane existente la acea data si care nu este nedemna, in sensul ca putea avea calitatea de mostenitor. In feudalism, pana in secolul al XV-lea succesiunea se transmitea potrivit legii, adica obiceiului, iar mai apoi potrivit vointei defunctului exprimata prin testament Äcu limba de moarte´. Succesiunea legala, ab intestat cunostea urmatoarele clase de mostenitori :  mostenitorii legitimi, descendentii, ascendentii si colateralii;  copilul din afara casatoriei, in raport cu succesiunea mamei si a rudelor ei;  infiatul fata de averea parintelui lui sufletesc si viceversa;  sotul supravietuitor si vaduva saraca;  autoritatile publice in cazul succesiunilor vacante. Mostenitorii legali directi erau considerati descendentii defunctului.In Tara Romaneasca opera privilegiul masculinatii, in sensul ca numai in lipsa baietilor, la o succesiune puteau participa si fetele. Ele isi primeau partea lor din averea parinteasca prin inzestrare, de obicei in bani sau in lucruri mobile. Daca defunctul lasa copii din mai multe casnicii, succesiunea parintelui comun se impartea intre acestia. In privinta colateralilor, rudenia era luata in considerare pana la a opta spita si putea fi dovedita cu martori. Sotia def unctului, daca avea copii din casatoria respectiva, facea si ea parte din categoria mostenitorilor. Monahii din manastiri mureau fara posteritate economica, in sensul ca intreaga lor avere dobandita dupa intrarea monahala ramanea lacasului
68

unde au slujit ultima oara, regula mentinuta si in zilele noastre prin reguli de drept speciale. Averile celor ce mureau fara succesori erau culese de stat, adica de domn sau organele fiscale. In Transilvania, Tripartitul lui Werboczi instituia reguli speciale privind succesiunile. Bunurile care faceau obiectul succesiunii nobiliare se imparteau in bunuri mostenite (care reveneau descendentilor si in lipsa acestora ascendentilor si colateralilor), bunuri donative (reveneau indeosebi baietilor si in mod exceptional fetelor), bunuri cumparate (se transmiteau si celuilalt sot ± daca figura in actul de proprietate), bunuri dobandite prin schimb (mostenite numai de baieti) etc. In ceea ce priveste succesiunea iobagilor, in lipsa succesorilor legali, ei puteau lasa averea prin testament doar in privinta bunurilor mobile, deoarece imobilele lor dobandite prin mostenire le mosteneau in totalitate stapanii mosiilor. Bunurile imobile dobandite, treceau numai in cota de ½ in stapanirea nobilului feudal. Preocuparea pentru cinstirea mortului se materializa in Äpomenirea´ sa la inmormantare si la parastase, facute cu masa si pomeni, pentru Äusurarea´ sufletului mortului. Este si motivul pentru care o buna parte din averea sa, Äpartea sufletului´, ce putea ajunge pana la 1/3, era pastrata pentru indestularea grijilor sufletesti ce cuprindeau dupa datina pe langa cheltuielile de inmormantare si costul pomenilor pana la sapte ani, al dezgroparii osemintelor si chiar a zidirii unei fantani pentru sufletul mortului la care sa-si potoleasca setea trecatorii. 6.4.6. Obligatii si contracte Dreptul cutumiar feudal romanesc nu ofera suficiente informatii pentru a trage concluzii daca in ÄLegea tarii´ sunt conturate cat de cat izvooarele, dinamica sau stingerea obligatiilor. Formele raspunderii cole ctive sunt cele mai frecvent utilizate, mai ales in materie fiscala, penala sau comerciala. Este evocata in istoriografie Ädespagubirea de la altul´, ca modalitate de raspundere colectiva pe plan international. Datorita faptului ca nevoile feudalului si ale curtii sale nu puteau fi satisfacute numai prin munca taranilor dependenti si a meseriasilor de la curtea sa, schimbul de produse, actele translative de proprietate si orice alte acte sau fapte din domeniul obligatiilor au fost ca si inexistente. In dreptul popular romanesc obligatiile luau nastere ocazionat de evenimentele importante ale vietii omului asa sunt nasterea si nunta. In astfel de ocazii se schimbau daruri in vederea inzestrarii mirilor, stravechi obicei. Cu prilejul strangerii recoltei sau a construirii unei case, se apela la munca in comun (claca), imprejurare in care potrivit traditiei, intreaga comunitate sateasca avea obligatia de a participa.
69

In dreptul scris, contractele ca surse de obligatii trebuiau sa fie bazate pe acordul comun si sa nu fie afectate de nici un viciu de vointa. In materia obligatiilor, in dreptul din Transilvania feudala existau diferentieri intre diversele categorii sociale. Izvoarele scrise vorbesc indeobste despre executarea obligatiilor care se faceau asupra bunurilor dar si asupra persoanelor, puse in pericol de a-si pierde libertatea. Cel mai intalnit contract a fost contractul de vanzare-cumparare, care avea de regula ca obiect pamant, robi, iazuri ori mosii. Pretul era stabilit in bani, dar el putea fi exprimat si in bani si bunuri sau chiar in prestari servicii. Consimtamantul trebuia sa fie dat de buna voie (fara sila). In privinta pamantului, trebuia respectat dreptul de protimis al rudelor si al vecinilor, anuntati despre vanzare prin Ästrigarea´ ei vreme de trei zile. Daca vanzarea se facea fara de stire, rudele sau vecinii erau indreptatiti sa o rascumpere in vreme de 10 ani. Vanzarea era intarita de aldamasari persoane care participau la o mica petrecere in cadrul careia era baut aldamasul. Scopul organizarii acesteia, era pentru ca participantii sa poata marturisi eventual mai tarziu, ca vanzarea s-a facut public, si ca a fost respectat dreptul de preemtiune al rudelor si vecinilor, care particiau si ei la bautul aldamasului. Alte contracte reale au fost cel de donatie si cel de schimb sau de imprumut. Proba contractelor civile se facea cu aldamasarii, darea mainii si juramantul. Initial acestea au fost conditii de existenta a contractelor, apoi ele au folosit la dovedirea conventiilor incheiate. A Äda mana´ sau Äa bate palma´ avea semnificatia acordului de vointa realizat intre parti, care in timp a devenit un simplu obicei faptic cu rezonanta in domeniul curtoaziei cotidiene. 6.4.7. Dreptul penal Ca orice oranduire sociala, si in evul mediu dezvoltat romanesc, dreptul penal a fost intrumentul juridic prin care au fost consolidate si aparate relatiile si valorile sociale cele mai importante ale societatii. Infractiunea era fapta socialmente periculoasa care aducea atingere valorilor sociale ale societatii feudale, insotita de multe ori si de conceptia mistica a pacatului, pentru a carei comitere faptuitorul era pedepsit. Infractiunile, numite vini, puteau fi mai mici, sanctionate cu gloaba sau mai mari, care avand un caracter public erau mai aspru pedepsit e, fie cu moartea, fie cu dusegubini. Vinile mari, erau infractiunile cele mai grave, indreptate impotriva statului sau/si a domnului, precum si abaterile de la dogmele religioase. Inalta tradare sau Ähiclenia´, era cea mai grava infractiune in sistemul dreptului feudal. Ca si alte state ea consta in incalcarea datoriei de credinta fata de domn si implicit fata de statul pe care acesta il intruchipa. Ea se manifesta prin rebeliune, uneltire impotriva tarii ori refuzul acordarii ajutorului militar. Ea era pedepsita cu maortea prin spanzurare daca autorul ei era un
70

om simplu sau prin decapitare daca era un nobil feudal, precum si cu confiscarea averii. Aplicarea pedepsei era atributul exclusiv al domnului care putea imbraca forma cea mai severa, constand in spanzurarea sau tragerea in teapa a boierilor, care prin abuz putea fi extinsa si asupra rudelor acestora. Neascultarea poruncii domnesti Äosluhul´, era in cazuri mai grave asemanata chiar hicleniei si se pedepsea ca atare. In cazurile mai putin grave, ea putea fi pedepsita si cu gloaba. Falsificarea monedei Äcalpuzania´, era si ea indreptata impotriva autoritatii domnesti, singura indreptatita sa bata moneda. Pedeapsa, care a urmat canoanele bizantine consta in decapitare, arderea cadavrului si confiscarea averii. Cele mai cunoscute abateri de la dogmele religioase au fost erezia, apostazia si ierosilia. Erezia consta in abaterea constienta de la dogma religioasa prin fapte sau convingeri marturisite. Pentru astfel de vini, pedeapsa prevazuta in pravilele bizantine, preluata mai tarziu si de pravilele romanesti, era Ämoartea cumplita´. Apostazia consta in lepadarea calugarului de cinul calugaresc si reintrarea lui la viata laica. Faptuitorul era mai intai supus canoanelor bisericesti: el era Äafurisit´, apoi supus la torturi si in cele din urma afurisit a doua oara. Daca persista in hotararea sa, el era deferit justitiei mirene pentru a fi Äcertat´, agoniseala lui ramanand manastirii de la care a fugit. Ierosilia, era definita ca fiind orice greseala a omului fata de biserica. Ea putea consta in Äimpreunarea trupeasca in biserica sau cu o calugarita´, sau furtul de lucruri sfintite dintr-un loc sfintit. Omuciderea sau Ämoartea de om´ era de asemenea o infractiune foarte grava dominata de conceptia razbunarii (moarte pentru moarte!). Nu se facea inca deosebire intre omorul premeditat sau nepremeditat. Paricidul, consta in uciderea parintilor, copiilor sau fratilor sotiei. Pedeapsa traditionala era arderea de viu, considerata moartea cea mai cumplita. Infractiunile impotriva proprietatii, furtul si talharia erau pedepsite cu asprime. Talharia constand in furtul comis prin violenta, era cunoscuta sub numele de jac, jacuire, jaf sau talhasug. Aceasta infractiune era pedepsita cu moartea prin spanzurare. Furtul care consta in insusirea pe nedrept a lucrului altuia, numit si Äfurtisag´, era cea mai frecventa infractiune. In functie de gravitatea lui, era pedepsit cu ocna, mutilarea, surghiunul sau gloaba. Infractiunile contra moralei, violul, rapirea de fete, adulterul si bigamia erau aspri pedepsite. In plus, in caz de adulter, sotia adulterina pierdea zestrea in favoarea sotului ultragiat. Vinile mici erau infractiunile mai putin grave, a caror sanctionare era de regula mai blanda. Dintre acestea enumeram mai jos:
71

Marturia mincinoasa,´limba stramta´ sau Äsperjurul´ in cadrul unui proces erau aspru sanctionate, ajungandu-se chiar la insemnarea cu fierul rosu, daca se repeta de patru ori. Denuntarea calomnioasa Äsudalma mare´ era pedepsita cu aceeasi pedeapsa cu care ar fi fost sanctionat cel impotriva caruia s-a comis infractiunea. Loviturile (cu palma sau cu toiagul), ranile si vatamarile corporale, numite Äucisaturi´ erau sanctionate cu gloabe, insotite de obligarea autorului la despagubirea incapacitatii fizice provocate partii vatamate. Insulta sau Äsfada´ era savarsita cu prilejul certurilor de hatarnicie era sanctionata cu gloaba. Pentru toate infractiunile, obiceiul permitea o larga aplicare a principiului compozitiunii prin care puteau fi rascumparate cele mai multe infractiuni. Chiar si in cazul pedepsei cu maortea cei pedepsiti puteau sa-si rascumpere Äcapul´ sau Ägatul´. Pedepsele aveau un pronuntat caracter aplicativ, ele mergand de la pedeapsa cu moartea, inchisoarea la ocna, temnita, puscaria, pana la cele banesti. Pedepsele corporale erau: pedeapsa cu moartea (prin spazurare, decapitare, tragerea in teapa, arderea de viu, innecarea, ingroparea de viu sau sugrumarea), mutilarea, infierarea si bataia (cu toiagul, pe ulita, la talpi sau cu buzduganul). Pedepsele privative de libertate imbracau una din urmatoarele forme: inchiderea la ocna, temnita, grosul, varta ori surghiunul. Pedepsele pecuniare constau in desegubina, gloaba sau confiscarea averii. Pedepsele accesorii sau complementare erau tortura, degradarea civica si raderea barbii. Legea tarii spre deosebire de normele penale din Ardeal unde nobilii erau autorizati ca pe domeniile lor sa ridice spanzuratori, sa pedepseasca si sa cazneasca, nu permitea torturarea celor vinovati si nici supunerea la cazne. Potrivit legii, pedeapsa capitala pentru boierii hicleni se executa prin lovirea cu buzduganul de catre domn, dar si cu taierea capului sau spanzurarea daca cel hiclean nu era boier. In afara de domn, puteau pronunta pedeapsa cu moartea si marele vornic, banul ori manastirile investite cu competenta de a judeca in satele lor orice vina. 6.4.8. Procedura de judecata In ceea ce priveste organizarea judecatoreasca, ea s-a facut prin investirea de catre statul feudal cu competenta judiciara a dregatorilor teritoriali pentru rezolvarea pricinilor penale sau civile. Cazurile cele mai grave erau judecate de catre domn sau de catre inaltii dregatori, asa cum au fost marele vornic sau banul Craiovei. La sate au fost pastrate prin traditie
72

instantele Äoamenilor buni si batrani´, iar in targuri cele ale soltuzilor si pargarilor. Procedura de judecata se desfasura in fata instantelor competente, in cadrul procesului urmarindu-se respectarea formalismului incadrat in anumite ritualuri religioase. Judecata domneasca avea un caracter solemn, la ea asistand doar marii boieri. Ca sef al statului si varf al ierarhiei feudale, domnul era arbitru intre boieri si judecator al tuturor supusilor sai. Ca organ de judecata, domnul era judecator suprem tinand Ämarele scaun de judecata al domniei´. El era indrepatit sa judece in prima si ultima instanta pricinile de importanta majora si sa evoce orice pricina judecata de o jurisdictie speciala cum era cea bisericeasca. Judecata se facea Ädupa lege si dreptate´, fiind recunoscute judecatile drepte ale unor domni precum Petru Rares sau Radu cel Mare. Caile de atac nu erau cunoscute, dar acelasi proces putea fi redeschis de catre partea nemultumita la aceeasi instanta sau la una superiara, putand apela inclusiv la judecata domneasca. Hotararile pronuntate de domn nu puteau fi apelate decat in fata unui alt domnitor, care l-ar fi succedat la tron. Probatiunea judiciara se realiza prin mijloace de proba scrise sau orale. Probele scrise erau cele provenite din cancelaria domneasca, hrisoave si carti domenesti si zapiisele particulare, care erau cercetate cu prioritate in procesele privitoare la proprietate si hotarnicie. In cazul pierderii sau deteriorarii lor, ele puteau fi reconsstituite de catre sfatul domnesc in temeiul dispozitiilor unor martori. Probele orale constau in marturisirea simpla, juratorii si juramantul cu brazda. Cel mai important mijloc de proba era considerat a fi marturisirea (recunosterea) invinuitului, care in Transilavania putea fi obtinuta si prin tortura (proba fierului rosu). Juratorii erau persoane de aceeasi conditie cu partea din proces de aceeasi conditie sociala, care depuneau juramant in biserica privitor la obiectul pricinii civile sau la reputatia unei persoane. Juramantul cu brazda intalnit inca din antichitatea geto-daca, simboliza autoputernicia pamantului zeificat si atot stiutor. Pamantul se punea pe cap sau intr-o traista purtata pe umeri de catre cel desemnat sa mearga corect pe hotarul adevarat al terenului aflat in litigiu.

6.5. Dreptul scris in Evul Mediu 6.5.1. Conditiile aparitiei dreptului scris

73

Destramarea relatiilor sclavagiste al caror punct de plecare l -a constituit retragerea aureliana din Dacia, au consolidat o intrepatrundere a normelor dreptului roman cu cele ale dreptului autohton, dacic. Este neindoios faptul ca Legea Tarii a cunoscut vadite influente din dreptul roman. Biserica crestina a pus insa in contact civilizatia dunareana cu cea bizantina. In acest fel, influenta dreptului roman asupra evolutiei dreptului romanesc a continuat si in epoca medie, in forme mai mult sau mai putin accentuate. Impunerea ca si superioare a normelor juridice receptate de catre romani din dreptul bizantin s-a facut printr-un proces de lunga durata impus in primul rand de necesitati practice. Apoi, adaptarea lor vechilor obiceiuri din Legea Tarii, s-a facut si datorita unei Äcompatibilitati´ ce rezulta fara dubiu din originea comuna romana a normelor din dreptul romanesc si a celor bizantine. 6.5.2. Aparitia pravilelor Domnia a fost in permanenta interesata de consolidarea puterii centrale. Aceasta nu se putea realiza decat printr-un cadru legislativ unitar, dominat la randul sau de puterea domneasca. Or, diversitatea cutumelor si caracterul lor neuniform sub aspect geografic, a dat justificare domniei sa tinda spre unificarea normelor juridice in scopul consolidarii si centralizarii puterii statale exercitata de monarhul feudal, indiferent cum s-a numit el, voievod, principe sau domn. Pe de alta parte, avand in vedere implicarea divinitatii in explicarea originii si functionarii puterii domnesti, biserica a constituit sprijinul cel mai de nadejde a domniei in consolidarea relatiilor societale. Asa s-a ajuns ca domnul sa impuna bisericii crearea unui climat juridic inspirat din normele divine, climat care nu putea fi asigurat decat prin preluarea dogmelor religioase, aplicate relatiilor sociale. Cum insa biserica ortodoxa tarile romane s-a aflat in permanenta, inca din inceputurile crestinarii sub influenta bizantina si receptionarea canoanelor religioase s-a facut tot din izvoarele bizantine, insa pe filiera slava. Este si motivul pentru care limba cancelariei domnesti a fost cea slava, asemenea si primelor scrieri juridice aparute si ele tot in limba slava. Aceste texte au fost redactate din porunca domnilor sau a mitropolitilor, asa incat ele au avut un caracter oficial. Forta lor normativa a fost data in special de imprejurarea ca ele aveau un caracter general si impersonal, aplicandu-li-se in egala masura atat a clerului cat si a laicilor, atat in viata religioasa dar si in cea mireana. Cu tot caracterul lor progresist insa, pravilele nu au inlaturat Legea Tarii, nescrisa, care a continuat sa se aplice. Mai mult decat atat, decaderea politica vreme de 100 de ani a domniei subsecvent omenilor turco fanariote a facut ca vechile pravile sa se piarda sau sa-si diminueze importanta. 6.5.2.1. Pravilele in limba slavona
74

La inceputurile aparitiei lor, pravilele au fost multiplicate in manuscrise, iar din secolul al XVII-lea acestea au fost tiparite. Cele mai vechi scrieri de drept canonic sunt Pravila de la Targoviste din 1452, scrisa din porunca lui Vladislav al II-lea de catre gramaticul Dragomir si Pravila de la manastirea Neamtului din 1474 numita ÄPravila cea mare´, redactata in anul 1474 din porunca lui Stefan cel Mare de catre calugarul Gervasie. In 1512 in Moldova, ierodiaconul Nicodim redacteaza din porunca lui Bogdan al III-lea Pravila de la manastirea Bisericani, iar in 1557 apare Pravila de la manastirea Neamtului redactata din porunca mitropolitului Grigore. In 1581 este redactata de catre sihastrul Lucaci din porunca episcopului Eustratie Pravila de la manastirea Putna, iar in 1636 apare Pravila de la manastirea Bistrita. Toate aceste scrieri au fost inspirate de nomocanonul ÄSintagma alfabetica´ redactata de Matei Vlastares in 1335, pravilele si comentariile parintilor bisericii autori de nomocanoane Ioan Postelnicul si Nichita Eracleanu, precum si de textele legislative ale unor imparati ai Bizantului asa cum a fost Leon Filozoful. 6.5.2.2. Pravilele in limba romana Aparitia primelor pravile in limba romana dateaza din secolul al XVI-lea. Prima scriere a fost ÄPravila Sfintilor Apostoli´ tiparita la Brasov de diaconul Coresi intre 1560-1562. Datorita faptului ca a fost descoperita in 1921 la Ieud in Maramures, ea este cunoscuta si sub numele de Pravila de la Ieud. Un exemplar identic a circulat si in Moldova la inceputul secolului al XVII-lea sub titlul de ÄPravila de isprava a oamenilor si de toate pacatele si greselile´. Tot o reproducere a textului scris de Coresi a continut si ÄPravila sfintilor dupa invatatura marelui Vasile´, care a inclus si textul slavon al Pravilei de la Putna. La fel de insemnata a fost si ÄPravila de la Govora´ numita si ÄPravila cea mica´ scrisa in 1640 din indemnul lui Matei Basarab. Spre deosebire de altele scrieri anterioare, aceasta lucrare s-a inspirat si din vechile obiceiuri romanesti, continand asadar atat norme de drept canonic dar si dispozitii de drept laic. Pravilele in limba au circulat atat in Moldova cat si in Tara Romaneasca sau Transilvania in editii diferite. Ele se aseamana avand la baza aceleasi texte cu deosebiri dialectale, cu omiterea sau adugarea anumitor paragrafe. 6.5.3. Normele de drept din continutul pravilelor Continutul pravilelor este deosebit de variat, ele incluzand texte juridice nesistematizate pe ramuri. Tot ca o caracteristica generala, in cuprinsul lor sunt tratate impreuna si fara de sistematizare texte laice si texte religioase din domeniile dreptului penal, civil sau procesual. De asemenea sunt cuprinse si
75

scrieri fara de legatura cu dreptul asa cum au fost referirile istorice la sinodurile si parintii bisericii ortodoxe, ori tabelele pentru calcularea timpului. Pe materii de drept, mai importante au fost urmatoarele abordari: Normele consacrate familiei se refereau la casatorie, divort, logodna si rudenie. Casatoria trebuia facuta Ädupa lege´, adica potrivit canoanelor bisericesti, neadmitandu-se casatoria Äfara de lege´. Nu era admisa nici casatoria dintre un fost rob si fosta sa stapana. Logodna era reglementata ca si un contract sub influenta bizantina, caracterizata ca si o semi-casatorie. Divortul era admis mai cu seama atunci cand sotul a furat din biserica. Rudenia era categorisita Äin sus´, Äin jos´, Äde mijloc¶, Äspirituala´ sau din infiere. Constituia impediment la casatorie rudenia spirituala precum si cea rezultata din infiere. De asemenea nu era permisa casatoria intre copiii Äde suflet´ si Äcei trupesti´. Materia contractelor continea reglementari referitoare la contractele de emfiteoza (arendarea unui teren pe termen foarte lung pana la 99 ani, interval in care arendasul se bucura de dreptul de posesiune deplina a terenului) vanzare, zalog, imprumut sau depozit. Textele cu caracter penal defineau infractiunea ca pe Äun pacat¶ astfel incat si pedeapsa urma sa aiba menirea unei ispasiri. Dintre infractiunile cele mai frecvente, in ceea ce priveste furtul se facea distinctie intre cel comis din biserica, din targ sau din Ägropile din cereale´. O alta categorie de infractiuni erau asa numitele Ä vrajbi´ in categoria carora intrau insulta (sfada, calomnia (clevetirea) si falsificarea de moneda (calpuzania). Sistemul pedepselor era si el impartit in cele fizice (bataia, mutilarea si pedeapsa cu moartea) si cele duhovnicesti, constand in matanii, rugaciuni, plocoane si oprirea de la mancarurile cu sare (posturi). In ceea de priveste procedura de judecata a fost sumar consacrata de textele pravilelor. Se facea vorbire despre mijloacele de probatiune (marturia si juramantul), dar si despre marturia falsa sau despre incriminarea judecatorilor care se lasau mituiti. 6.5.4. Operele legislative ale domnitorilor Vasile Lupu (1634-1658) si Matei Basarab (1632-1654) Cele mai importante izvoare ale dreptului ascris medieval romanesc au fost unanim recunoscute ca fiind ale domnitorilor Vasile Lupu si Matei Basarab. Ele au aparut aproape concomitent intre anii 1646 si 1652 si au avut un continut asemanator. Ele au avut menirea de a consolida puterea de stat centralizata a domniilor, desi boierimea le-a interpretat in sensul ingradirii prerogativelor domnesti. Pentru domnie, ele au constituit mijlocul juridic de a interveni cu reglementari ferme in diferite domenii ale vietii sociale. Pravila lui Vasile Lupu de la 1646, prima legiuire romaneasca oficiala cu caracter laic, a fost scrisa de logofatul Eustratie si tiparita in Iasi la
76

manastirea Trei Sfetitele avand titlul complet ÄCarte romaneasca de invatatura de la pravilele imparatesti si de la alte giudete cu zisa si cu toata cheltuiala a lui Vasile voievodul si adomnului Moldovei, den multe scripturi talmacite din limba italieneasca pe limba romaneasca´ , pe scurt ÄCarte romaneasca de invatatura´. Ea a fost inspirata din legea bizantina agrara (Nomos Gheorghicos) si din ÄPraxis et theoricae criminalis´ a lui Prosper Fanaricci. Pravila lui Matei Basarab a fost tiparita in 1652 la Targoviste sub denumirea ÄIndreptarea legii cu Dumnezeu care are toata judecata arhiereasca si imparateasca de toate vinile preotesti si m irenesti´ pe scurt ÄIndreptarea legii´. Ea a fost alcatuita din porunca domnitorului de catre calugarul Daniil Popeanul si contine la inceput o introducere, Äpredoslovie´, a mitropolitului Stefan. Mult mai ampla decat ÄCartea romaneasca de invatatura´, la final ea reproduce unele probleme de interes general din medicina, gramatica si filozofie preluate din nomocanonul lui Alexie Ariston si raspunsurile lui Athanasie Scolasticul. Sistematizarea celor doua lucrari este aceeasi, ele fiind impartite in Äpricini´(sectiuni), Äglave´(capitole) Äzaceale´(articole). 6.5.4.1. Principalele institutii reglementate de pravilele domnitorilor Vasile Lupu si Matei Basarab Partea I din ambele pravile a fost inspirata din legea bizantina agrara si constituie un veritabil Äcod de politie rurala´ prin aceea ca dispozitiile sale consacra legarea de pamant a taranilor dependenti. In plus ele confereau dreptul nobililor de a-i urmari pe fugari si de a-i readuce pe pamanturile lor. Pravilele stabileau chiar interdictia altor nobili de a-i primi pe fugari si de a-i readuce pe pamanturile lor si totodata obligatia acestora de a-i preda stapanului feudal. Taranii vecini aveau obligatia de a-i plati stapanului cuvenita dijma, iar in cazul recoltelor slabe, acestuia ii era consfintit dreptul de a pretinde toata recolta. Era totodata reglementata paza hotarelor, recoltelor, a vitelor, pomilor, morilor si a inventarului agricol sub sanctiunea unor pedepse severe pentru deteriorarea acestora. Aceleasi pedepse puteau fi aplicate si pentru furt sau instigare, daca era comis Ädela stapan´, Ädin biserica´, Äla drumul mare´ sau Äla foc´. Partea a II a si cea mai ampla din continutul pravilelor, inspirata din principiile dreptului bizantin, se referea la principalele institutii ale dreptului civil, penal si procesual. Proprietatea feudala s-a bucurat de o reglementare ampla. In sistemul pravilelor aceasta putea fi mireana sau bisericeasca. Obiectul proprietatii mirene il constitua pamanturile si bunurile mobiliare. Dreptul de proprietate asupra bunurilor bisericesti considerate ca Äsfintite´ se bucura de o protectie
77

divina (jus divinum). Din acesta categorie de bunuri faceau parte locurile bisericesti si cele calugaresti. Persoanele numite Äobraze´erau incadrate in categoria Äslobozilor´si in cea a dependentilor. Din prima categorie (slobozilor) faceau parte domnul, boierii (la randul lor cei mari de vita Äaleasa´, Äcei mijlocii´ Äde treaba´ sau de Äfolos tarii´ si de oamenii domnesti) precum si clerul. Caderea boierilor Ädin cinste´ urmare a unor pedepse infamante ii puteau arunca in randul robilor. Din categoria persoanelor dependente faceau parte taranii categorisiti a fi Äneintelegatori´ sau Äoameni de gios´ si robii. Asupra celor din urma, stapanul avea un drept discretionar de corectie. Ei isi puteau redobandi libertatea fara voia stapanului ca rasplata pentru denuntarea acestuia in cazul cand ar fi comis fapta de falsificare de moneda sau aceea de a-i fi indemnat la desfrau. O persoana devenea majora la implinirea varstei de 25 ani, dar raspunderea penala putea fi angajata de la 18 ani. In dreptul penal se tinea seama de (circumstante) profesiunea persoanei, de credinta religioasa sau de renumele acesteia de a fi Äcredincioasa¶, Äcu nume bun´ ori Ävestit de rau´. Ample reglementari au continut cele doua pravile in privinta casatoriei si a relatiilor de familie. Astfel, logodna crea relatii de alianta intre familiile viitorilor soti. Logodnicul putea chema in judecata pe cel ce ar fi adus injurii logodnicii sale. Impedimente la casatorie numite Äsminteli´, erau considerate a fi fara voie, atat pentru barbar cat si pentru femeie, incestul sau relatiile de tutele dintre viitorii soti. Totodata era interzisa cea de a treia casatorie consecutiva, in urmatorii termeni: ÄCinstitutul bagoslav si marele grigorie zice ca nunta cea dintai este lege, a doua este iertare, iar a treia calcare de lege´ . Efectele casatoriei se refereau in special la drepturile sotului care dobandea puterea maritala asupra sotiei. In virtutea acestuia, el administra zestrea sotiei asupra careia avea un drept de corectie constand in bataie. Casatoria inceta prin decesul unuia dintre soti ori era desfacuta prin divort. Divortul putea fi pronuntat prin cauze determinate in cuprinsul pravilelor, asa cum ar fi: adulterul, erezia, neglijare a intretinerii sotiei, nebunie, farmece, betie sau alungarea sotiei. Despartirea putea fi realizata fie pe cale judecatoreasca fie prin repudiere (carte de despartire). Materia obligatiilor si a contractelor avea la baza principiul raspunderii individuale, progresist in raport cu vechile norme consuetudinare care se intemeiau pe raspundere colectiva. Izvoare ale obligatiilor erau considerate a fi conventia (tocmeala) si Ägreseala´ cu sau fara Änesocotinta´. La incheierea contractelor, consimtamantul nu trebuia sa fie viciat prin Äfrica´, nevoie sau Äsila´ si nici Äprin amagire´. Partile puteau fi reprezentate prin mandatari, numiti Äispravnici´ si Äpristavi´, sau prin tutori, procuratori si executori testamentari.
78

Cele mai importante contracte erau vanzarea, inchirierea (namuirea), imprumutul si donatia. Garantiile contractuale continuau sa fie chezasia si zalogul. Transmiterea succesiunilor se facea fie printr-un testament scris numit Äzapis´, fie oral Älasat cu limba de moarte´. Testamentul era valabil daca cel ce l-a lasat Äera cu mintea intreaga´, fie in scris, fie oral in prezenta a 57 martori. Erau considerati incapabili de a mosteni, asasinul si feciorii sai in privinta succesiunii celui asasinat, precum si fii rezultati din incest sau siluire cu privire la acerea mamei lor. Incapabili de a dispune (nevolnici), erau considerati cei condamnati pentru comiterea unor infractiuni impotriva moralei. Clasele de mostenitori erau ascendentii, descendentii si colateralii pana la al nou lea grad inclusiv. Copiii naturali aveau dreptul numai la mostenirea mamei lor. Normele de drept penal s-au bucurat de cea mai ampla reglementare, potrivit celor mai avansate principii din acea vreme. Ca si in alte scrieri ale vremii, infractiunile erau impartite in Ävini´ sau Ägreseli´ mari, Äde cap´ si vini mici, cea mai periculoasa fiind considerata infractiunea flagranta, Ävina de fata si aratata´. La calificarea unei infractiuni se tinea seama de intentie (Ägandul faptasului´), de locul comiterii ei (Äla loc de cinste´ sau Äla curte´), precum si de timpul in care acesta a fost savarsita. Pravilele privesc in mod deosebit infractiunea savarsita dar nereusita de tentativa, autoratul de complicitate precum si pluritatea infractionala sub forma concursului de infractiuni sau a recidivei. Cauzele care aparau de raspundere erau considerate a fi nebunia, varsta sub 7 ani, provocarea, legitima aparare, ordinul superiorului si obiceiul locului. In categoria circumstantelor atenuante, pravilele consacrau varsta, ignoranta, mania, betia, pasiunea, surzenia sau mutenia, Ägreseala fara inselaciune´, somnambulismul sau Äslabiciunea firii femeii´. Constituiau circumstante de agravare, hiclenia comisa de boierii mari si Älotria´ daca cel ce indeamna la furt era ruda cu cel indemnat. Pedepsele aveau si in aceste pravile un caracter aplicativ. Pedeapsa cu moartea consta in taierea capului, spanzurare, tragerea in teapa sau arderea in foc, care puteau fi precedate de mutilari in cazul paricidului, sau urmate de arderea cadavrului falsificatorilor de moneda. Pedepsele fizice constau in mutilari (taierea mainilor sau a nasului), purtarea de cozile cailor, turnarea de plumb topit in gura ori bataia. Potrivit regulilor de procedura, aceste pedepse nu puteau fi aplicate boierilor si clerului ci numai oamenilor de jos. De asemenea, ele nu se aplicau de regula mestesugarilor iscusiti (giuvaiergii, armurieri etc), pentru ca prin aplicarea lor sa nu devina inapti sa-si practice mestesugul.
79

Pedepsele privative de libertate erau ocna, temnita si surghiunul la manastire in cazul boierilor. Dispozitiile procedurale dadeau puteri discretionare judecatorilor, a caror apreciere era foarte larga in sensul ca puteau pronunta schimbarea sau chiar iertarea de pedeapsa. Pravilele prevedeau ca judecatile puteau fi mirenesti si bisericesti, cauzele penale si cele civile fiind judecate de aceiasi judecatori. In materie penala, actiunea publica era pusa in miscare de catre victima sau de catre alte persoane indreptatite sa o faca precum parintele pentru copil, stapanul pentru sluga, logodnicul pentru logodnica, sotul pentru sotie, dascalul pentru prunc, vladica si egumenul pentru clerici si monahi. Cat despre mijloacele de proba, acestea puteau fi depozitiile martorilor martorilor, juramantul, inscrisurile, expertizele, prezumtiile si numai in penal, tortura. Valoarea marturiilor era apreciata in functie de pozitia sociala: cei cu vaza sau expertii (vracii, dascalii sau doctorii) trebuiau crezuti mai mult decat oamenii de rand. Pravilele recunosteau principiul autoritatii lucrului judecat, dar si sanctiunea prescriptiei care in civil era de 40 de ani pentru reclamarea zalogului si 30 de ani pentru datori ori succesiuni, iar in penal de 5 ani pentru furt si 10 ani pentru ranire. Hotararile pronuntate nu puteau fi apelate, insa ele puteau fi evocate in fata unui judecator superior. 6.5.5. Dreptul scris in Transilvania Aparitia si evolutia dreptului scris a fost si ea influentata de cele doua tendinte din viata politico-sociala, respectiv, pe de o parte tendintele factorilor locali de consolidare a autonomiei vioevodatului Transilvania, pe de alta parte, tendintele de centralizare ale coroanei maghiare. Subsecvent rascoalei de la Bobalna din 1437, nobilimea din Transilvania a adoptat ÄUnio triun nationum´, declaratie politica si juridica potrivit careia puterea politica in stat urma sa fie exercitata numai de catre nobilimea maghiara, patriciatul sasesc si mica nobilime secuiasc a. Primele incercari de codificareale dreptului scris si nescris i -au apartinut lui Matei Corvin prin al sau ÄDecretum maius´ din 1486. Vladislav al III-lea i-a cerut juristului Stefan Verboczi sa intocmeasca o colectie de drept scris, valorificand izvoarele scrise si mai ales cele nescrise existente. Colectia a aparut in anul 1517 sub influenta razboiului taranesc condus de Gheorghe Doja din 1514 si desi nu a fost publicata oficial, a fost utilizata in practica instantelor pana in anul 1848. Lucrarea a fost sistematizata in trei parti, motiv pentru care a fost si cunoscuta sub numele de ÄDecretum tripartitum´ sau tripartitul lui Verboczi. Ea a consacrat relatii si institutii de drept feudal, dintre care cea mai cunoscuta a fost legarea de glie a iobagilor,Ämera ad glebae adstricti´. Codificarea a fost facuta de pe pozitia dominanta a elementului nobiliar maghiar, lucrarea vadind deosebirile esentiale dintre dreptul Ungariei si cel al Transilvaniei.
80

Toate dispozitiunile consacrate de actele familiei mai sus m entionate, faceau trimitere la materiile contractelor, obligatiilor,familiei, succesiunilor si dreptului procesual. Toate aceste dispozitiuni au fost de larga aplicare, ca si in Moldova si Tara Romaneasca, particularitati existand doar in materia succesiunilor. Astfel, bunurile donative nu puteau fi transmise in Transilvania decat baietilor. Pamanturile taranilor aserviti treceau initial in proprietatea regelui, iar mai apoi in cea a nobililor. Particularitati deosebite au marcat in dreptul transilvan ÄStatutele Tarii Fagarasului´. Redactate in limba latina si elaborate la propunerea romanilor, ele au codificat vechi obiceiuri juridice romanesti, pe care le-au redat intr-o forma fidela dar concentrata. In cuprinsul lor nu exista o sistematizare, astfel incat se intercalau dispozitiunile de drept civil cu cele penale sau de drept procesual. Dispozitiuni partculare deosebite ce cele din Moldova si Tara Romaneasca priveau materia dreptul familiei si a succesiunilor. Casatoria se incheia cu consimtamantul parintilor fara de care aceasta era considerata Äcu fuga´. Zestrea fetelor trebuia consimtita de catre parinti, iar in lipsa acestora de catre frati. De asemenea, casatoria putea fi desfacuta si prin repudiere iar bunurile retinute de catre sot. In ceea ce priveste succesiunile, dipozitiuni din Statutele Tarii Fagarasului prevedeau ca fetele inzestrate de parinti nu veneau la succesiunea acestora. Dipozitiunile de drept penal incriminau aceleasi fapte penale, precum furtul, juramantul mincinos (fals), vatamarea corporala, comertul cladestin. Statutele Tarii Fagarasului au vadit unitatea de continut a normelor juridice roamnesti, dar si aplicarea de catre toti romanii a acelorasi norme de drept cunoscute si respectate ca atare si in afara arcului carpatic.

6.6. Organizarea de stat si dreptul in epoca turco-fanariota Limitarea autonomiei celor trei tari romanesti de catre Poarta Otomana si Imperiul Habsburgic s-a realizat intr-un parcurs istoric indelungat, lupta pentru emancipare nationala si eliberare de sub suzeranitatea straina regresand pentru o perioada de un secol. Eforturile unor domnitori precum Dimitrie Cantemir si Constantin Brancoveanu au sfarsit dramatic in exil sau sub sabia turceasca. Pe de alta parte, eforturile turcesti de a opri decaderea imperiului dupa infrangerea suferita in asediul Vienei, precum si pierderile teritoriale incercate, au determinat Poarta sa adopte o noua politica in ceea ce priveste numirea domnilor in Tara Romaneasca si Moldova: desemnarea domnilor din randul grecilor fanarioti. Perioada de timp in care turcii au desemnat in scaunul tarilor romane domni fanarioti, este binecunoscuta in
81

istorie sub numele de perioada turco-fanariota si a durat din 1711 si pana in 1821. 6.6.1. Organizarea de stat 6.6.1.1. Domnia Incepand cu anul 1711, in Moldova este numit domn Nicolae Mavrocordat, iar in Tara Romaneasca ultimul domn pamantean Stefan Cantacuzino este inlocuit in 1716 cu acelasi Nicolae Mavrocordat. Numirea facuta de Poarta era confirmata la cativa ani de domnie, in functie de aducerea la indeplinire de catre noul domn a angajamentelor asumate fata de turci. Este si motivul pentru care intr-o prima etapa, domniile erau foarte scurte. In urma Tratatului de la Kuciuc-Kainargi din 1774, institutia domniei a fost stabilizata, durata ei fiind fixata la 7 ani, cu posibilitatea inlocuirii domnului pentru greseli grave. Din anul 1802, tarile romanesti capata noi garantii impotriva abuzurilor turcilor, prin implicarea Rusiei impotriva abuzurilor turcilor in ceea ce priveste numirea domnilor. In acelasi timp, cresc prerogativele domnului: acesta intarea prin hrisov domnesc pravilele, ii numea pe dregatori, infiinta sate si targuri si pastra formale prerogativele militare. Dreptul sau de a judeca procese insa a suferit serioase limitari. 6.6.1.2. Organele centrale ale statului Divanul a inlocuit vechiul sfat domnesc, componenta lui fiind redusa prin implicarea de catre domni a unor factori politici interni. Divanul avea prerogativele legislative, administrative si juridice. El aproba actele domnesti cu caracter normativ, asigura aplicarea legilor si organiza functionarea unor servicii publice. Din anul 1802, era consultat de catre domn si in privinta stabilirii si repartizarii impozitelor. Aceste atributii noi ale divanului precum si limitarea prerogativelor domnului, mai ales in materie judiciara, constituie formele incipiente si totodata primele tendinte de separare a atributiunilor statului. Dregatoriile desi au fost mentinute in formele lor traditionale, totusi au aparut si altele noi. Dregatorii erau numiti la inscaunarea domnilor si erau reconfirmati anual. In afara dredatorilor care indeplineau anumite functii, erau si dregatori fara de functii. Doua erau categoriile de dregatori in functie de care era stabilita si ierarhia boierilor: in prima categorie erau socotiti marii dregatori, cu numele de boieri veliti ai caror succesori erau numiti neamuri, iar in cea de a doua, boierii de rand ai caror urmasi erau numiti mazili. Din categoria marilor boieri faceau parte marele ban (in Tara Romanesca), marele vornic, marele logafat, marele postelnic, marele virstienic etc. Toti acestia erau numiti de regula din randul anturajului fanariot al domnului, desi potrivit hatiserifului din 1802, aveau prioritate boierii pamanteni. Deosebit de semnificativa este insa imprejurarea ca slujbele dregatorilor erau platite.
82

Organizarea financiara a fost orientata spre spolierea veniturilor paturilor mici si mijlocii ale populatiei, in scopul aducerii la indeplinire a obligatiilor asumate de catre domni fata de Poarta, dar si pentru sporirea averilor personale ale lor si camarile lor. Obligatiile fiscale au fost unificate intr-o singura dare, stabilita prin ceea ce se numea Ätidula de bir´. Pasi importanti au fost facuti in directia modernizarii fiscalitatii, in sensul ca repartizarea sarcinilor fiscale era conditionata de factori economici sau geografici si au fost instituite unitati fiscale identice (grupuri de gospodarii). Contribuabilii erau impartiti in doua categorii: breslele, care aveau un regim fiscal avantajos fiind scutite de anumite dari si birnicii din categoria carora faceau parte taranii liberi si clacasii, care plateau toate darile. Armata a fost desfiintata odata cu instaurarea regimului turco-fanariot, mentinandu-se doar cateva elemente, inlocuite cu timpul de catre formatiunile rurale de jandarmi, graniceri, paznici si slujitori de scaun. Din anul 1775, in Tara Romaneasca se infiinteaza o Äoaste dinauntru´ pentru asigurarea ordinii interne si Äoastea de afara´ pentru paza hotarelor. Paza domnului era asigurata de catre un grup de arnauti. Biserica a fost pusa sub controlul statului prin intermediul unei epitropii. Drepturile sale de jurisdictie au fost limitate, singurul fapt pozitiv mentinut in epoca fiind scutirea manastirilor si a preotilor de dari. Mitropoliile din Tara Romaneasca cu sediul la Bucuresti si din Moldova cu sediul la Iasi se gaseau sub autoritatea Patriarhiei de la Constantinopol. In Tara Romaneasca existau trei episcopii, la Ramnic, Buzau si Arges, iar in Moldova tot atatea, la Roman, Husi si Radauti. Domnul era cel care isi dadea acordul cu privire la numirea mitrololitilor si tot el le dadea carja episcopala episcopilor. 6.6.1.3. Organizarea instantelor judecatoresti O adevarata reforma a organizarii instantelor judecatoresti a fost realizata de domnitorul Alexandrul Ipsilante (1744-1782) a sa lucrare ÄPravilniceasca condica´ aparuta in anul 1775. Potrivit acestei lucrari, instantele erau organizate ierarhic, competentele lor fiind diferite atat material, cat si teritorial. Sistemul instantelor judecatoresti instituit prin ÄPravilniceasca Condica´ era urmatorul: ÄJudecatoriile dupa judet´ aveau competenta in prima instanta, ele judecand in complet format dintr-un judecator ajutat de un logofat. Ele aveau competenta de a solutiona procesele civile dintre tarani precum si marunte pricini penale. ÄDepartamenturile´ erau instante de drept comun in materie civila si penala. Procesele penale erau judecate de doua departamenturi egale in grad (unul format din 7 si unul din 8 jud ecatori), iar procesele penale erau judecate de Ädepartamentul vinovatiilor´ . Hotararile pronuntate de aceste instante erau scrise in conditii speciale.
83

ÄDepartamentul velitilor boieri´ era format din boieri veliti si trei mazili. El avea competenta de a judecat pricinile civile ivite intre boieri, precum si de a exercita controlul judiciar asupra hotararilor pronuntate in prima instanta de departamenturi. ÄDivanul domnesc´ functiona numai in Tara Romaneasca sub presedintia domnului si era format din boieri veliti. El judeca precum o instanta suprema pricini importante, atat in materie civila, cat si in materie penala, fie in prima instanta fie in caile de atac. Atat in Moldova, cat si in Tara Romaneasca, au fost infiintate departamenturi speciale care judecau pricinile dintre romani si straini, Ästrainile pricini´.

6.6.2. Dezvoltarea dreptului in epoca turco-fanariota La inceputurile sale, regimul fanariot s-a impus prin ingradirea autonomiei tarilor romanesti, astfel incat toate actele cu caracter normativ au imbracat forma hrisoavelor domnesti sau a anaforalelor adoptate de catre divanul domnesc. Evolutia in timp a statelor romanesti precum si slabirea din ce in ce mai accentuata a puterii Portii au facut posibila dezvoltarea spectaculoasa a dreptului, aflat sub influenta iluminismului la inceputul secolului al XIX-lea. 6.6.2.1.Opera legislativa a lui Constantin Mavrocordat Sirul operelor legislative din aceasta perioada a fost deschis de catre domnitorii Nicolae si Constantin Mavrocordat, care s-au manifestat ca niste adevarati despoti luminati. Caracterul luminist al operelor lor consta in primul rand in asigurarea si intarirea statului centralizat, dar si in preocuparea aratata pentru o veritabila democratizare, chiar si in forma firava, a vietii sociale. Sinteza masurilor luate pana in anul 1740 a fost formulata in cea de a treia domnie a lui Constantin Mavrocordat in Tara Romaneasca, in ÄAsezamantul´ din 7 februarie 1740 ce a fost publicat in ÄMercure de France´ in numarul din iulie 1742. ÄAsezamantul´ contine 13 articole in care a fost reglementata situatia clerului, a manastirilor, a boierilor si a organizarii adminstrative si fiscale. Reformele infaptuite pana in 1740 cu privire la statutul social al clerului si al boierilor la organizarea administrativa si financiara au fost sistematizate intr-o forma concentrata in acest asezamant. Articolele 1-4 s-au referit la scutirea de dari a clerului, dar si la limitarea prerogativelor sale jurisdictionale. Potrivit articolului 5, boierii au capatat un statut nou, potrivit slujbelor lor si nu al pamantului, noua ierarhie avand un caracter progresist 46.

46

Potrivit Asezamantului boierii din prima categorie erau scutiti de orice dari, in vreme ce boierii din cea de a doua categorie, mazilii, erau scutiti doar de vinarici si dijmarit.

84

Prin articolele 7 si 8 au fost dispuse noi masuri in organizarea administrativa, fiind introdusa dregatoria izpravnicului de judet, dar si de sistemul de acordare a lefurilor tuturor categoriilor de dregatori. Articolele 9,10,12,13 au fost consacrate organizarii financiare. Domnul a suprimat unele dari si le-a totalizat pe celelalte intr-una singura, repartizata prin sistemul cislei si platibila in sferturi. Dispozitiile art.11 au inasprit situatia taranilor aserviti, carora le -a fost interzisa stramutarea de pe o mosie pe alta, stabilindu-se totodata obligatia de a lucra pentru boier fara a se preciza cat. Dispozitiunile din primul hrisov au fost insa atenuate de hrisoavele din 1 martie 1746 si 5 august 1746 in Tara Romaneasca si 1 iulie 1749 in Moldova, prin care, a fost desfiintata rumania si vecinia. Urmare acestor ultime hrisoave, fostii tarani dependenti au fost asimilati oamenilor liberi, chiar daca nu au fost desfiintate toate formele de dependenta personala. 6.6.2.2. Codificarile legislative de la sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea Desi, in esenta lor, au ramas codificari feudale, caracterul progresist al lucrarilor legislative din aceasta perioada este subliniat in primul rand prin codificarea vechilor obiceiuri romanesti a caror permanenta s-a pastrat prin Legea Tarii. In anumite lucrari si-au facut simtita influenta marilor curente juridice progresiste din apusul Europei, operele unor autori ilustri precum Montesquieu, Beccaria sau Lombroso, constituind surse de documentare predilecte. Prima dintre codificarile care trebuie mentionate in acesta perioada este lucrarea lui Alexandru Ipsilante ÄPravilniceasca Condica´. Lucrarea a fost intocmita din porunca lui Alexandru Ipsilate si a circulat in manuscris pana in anul 1780, datorita resentimentelor Portii. Scrisa in limba neogreaca (Sintagma Nomicon), a circulat alaturi de varianta in limba romana (Mica randuiala juridica), fiind in cele din urma folosita si in textele oficiale. Autorii nu se cunosc, dar acestia au facut dovada stapanirii cunostintelor de drept romanesc, al practicii judecatoresti, a dreptului bizantin si mai ales al limbii grecesti alaturi, fireste de limba romana. Intre cele doua variante nu exista deosebiri de continut, atata doar ca varianta in limba romana este cea mai clara in explicarea unor termeni juridici, in vreme ce varianta greaca abunda in termeni romanesti redactati cu litere grecesti. Izvoarele acestei lucrari au fost bazilicalele, obiceiurile juridice romanesti si jurisprudenta dar si lucrarile lui Montesquieu si Beccaria. In ceea ce priveste structurarea lucrarii, cele mai numeroase texte sunt consacrate organizarii instantelor judecatoresti, procedurii de judecata, dreptului civil si administratiei in care au fost introduse dregatoriile izpravnicilor de tinut, a zapciilor si a vorniceilor.

85

ÄPravilniceasca Condica´ a fost aplicata pana la intrarea in vigoare a Legiuirii Caragea la 1 septembrie 1818, si a fost abrogata implicit prin art.1912 al Codului Civil in vigoare, adoptat in 1865. ÄHrisovul sobornicesc´ dat in 1785 de domnitorul Alexandru Mavrovordat a fost o legiuire cu caracter special care a reglementat doar anumite aspecte ale vietii sociale. Lucrarea contine de fapt doua hrisoave, unul din 14 august si unul din 12 septembrie 1785, ambele avand menirea de a linisti framantarile taranesti pe fondul abuzurilor boierilor. Legiuirea hotaraste interzicerea Ädaniilor facute de cei saraci si de jos celor bogati si puternici´. Daniile nu puteau fi primite decat de la cei bogati la cei saraci, intre rude sau pentru manastiri si biserici. De asemenea, hrisovul mai stabileste procedura executorie a dreptului de protimisis atunci cand cumparatorul nu era ruda sau codevalmas al vanzatorului. ÄCodul Calimach´ sau ÄCodIca tivila a Moldovei´ este o legiuire care a dainuit o jumatate de secol. Inca de la inscaunarea lui pe tronul Moldovei, la 17 septembrie 1812, Scarlat Calimach a dorit sa imbunatateasca organizarea de stat si sa dea tarii o lege scrisa. O astfel de intentie este pusa in practica un an mai tarziu, cand a dispus mai intai sa fie traduse in romaneste ÄImparatestile pravile´ ce se aplicau in tara de catre Anania Cuzanos, profesor la Academia Domneasca din Iasi si Christian Flechtenmacher ± doctor in drept si filozofie la Viena, sas din Brasov, adus in acest scop in Moldova. In afara de aceasta traducere, in anul 1815, domnitorul a format o comisie de boieri din care au facu t parte Andronache Donici si Costache Conache, insarcinati cu adunarea vechilor obiceiuri si legi ale tarii. Lucrarea a fost supusa Adunarii Obstesti compusa din mitropolit , episcopi si velitii boieri, unde a primit forma definitiva, apoi a fost publicata in trei parti, intre 1816-1817 dupa citire, domnul Scarlat Calimach l-a intarit si l-a promulgat printr-un hrisov la 1 iulie 1817. Aparuta mai intai in limba greaca, va fi tradusa in romaneste abia in anul 1833. La prima varianta, in limba graca, au lucrat Christian Flechtenmacher, Alexandru Donici, Costache Conache si Iordachi Ghica, iar traducerea din 1833 a fost supravegheata de Christian Flechtenmacher, Petre Asachi si Damaschin Bojinca. Izvoarele acestei legiuriri au fost Codul austriac de la 1811, bazicalele si Hexabiblul lui Armenopol, hrisoavele domnesti si obiceiul pamantului. Sub denumirea impusa de domnul Scarlat Calimach, ÄAdunare cuprinzatoare in scurt de pravilele cartilor imparatesti spre inlesnire celor ce sa indeletnicesc intru invatatura lor´, manualul a aparut in versiunea lui scurta la 21 iunie 1815. El a avut caracterul unui manual de drept si a constituit o sinteza a sistemelor de drept aplicate in Moldova din acea vreme. Lucrarea este structurata in trei parti, dreptul persoanelor, dreptul lucrurilor si dreptul persoanelor Ädimpreuna si al lucrurilor´, totul fiind tratat pe parcursul a nu mai putin de 2032 articole. Lucrarea mai contine anexe referitoare la concursul creditorilor si a licitatiei. Noi sunt si dispozitiunile de
86

drept comercial privitoare la firmele de comert si la contractele comerciale de vanzare cumparare. Foarte interesant este de remarcat faptul ca in cuprinsul lucrarii se face mentiunea ca acolo Äunde legea nu dispune, legea va fi obiceiul pamantului´, dand astfel o noua recunostere deosebita influentei dreptului autohton asupra noii legiuiri. Codul Calimach a fost abrogat expres prin dispozitiile art.1912 din actualul Cod Civil, dar, in tot ce nu este conform Äregurilor prescrise in prezentul codice´ . ÄLegiuirea Caragea´ a fost intocmita de catre logofatul Nestor si Afanase Hristopol in 1816, si tiparita in 1819 din porunca domnului Ioan Gheorghe Caragea. Aceasta lucrare a fost considerata a fi cel mai insemnat si mai complet cod din tarile romane, apropiat codurilor moderne. Legiuirea era structurata in 6 carti, respectiv: 1)persoane; 2)lucruri; 3)contracte (tocmeli); 4)succesiuni si donatii; 5)drept penal; 6)drept procesual. Lucrarea clasifica persoanele dupa sex, nastere si capacitate, precizand insa ca femeia este inferioara barbatului. In materia contractelor, se refera sumar la polita si donatie, dar si la dreptul familiei si succesiunii. In cartea a 5-a, autorii s-au referit la infractiuni, pomenindu-le pe cele mai frecvente, furtul, falsul si omorul. In sistemul pedepselor erau evidentiate rascumpararea, amenda, bataia, inchisoarea, ocna si pedeapsa cu moartea. In ultima parte sunt instituite norme de drept procesual referitoare la actiunea in justitie, competenta instantelor, mijloacele de proba, caile de atac si prescriptie47. Cu mai multe modificari, aceasta legiuire s-a aplicat pana in 1865 cand a fost abrogata expres de dispozitiunile art.1912 din actualul Cod Civil. Pe langa aceste scrieri cu caracter oficial, la inceputul secolului al XIXlea au mai circulat si alte scrieri juridice apreciate si chiar pomenite in practica instantelor judecatoresti. Printre acestea se cuvine a mentiona ÄPandectele lui Toma Carra´ aparute in 1806, care s-au referit la cele trei parti la persoane, lucruri si actiuni. In anul 1814, apare ÄManualul juridic´ al lui Alexandru Donici, considerat a fi primul cod civil complet. Acest manual a fost folosit doar in manuscris, deoarece autorul lui fiind un adept al Äcarvunarilor´ nu a fost agreat de domnie si nici de ceilalti pravilisti ai vremii. Lucrarea a fost inspirata din dreptul bizantin si s-a dovedit a fi o aplicare a acestuia conditiilor specifice locale. Manualul este prefatat de o dedicatie facuta mitropolitului Moldovei, Veniamin Costache in care autorul prezinta o descriere a dezvoltarii dreptului roman si bizantin, precum si conceptiile sale asupra dreptului. In cele 22 de
47

In masura in care dispozitiunile Codului Calimach nu ar fi desuete sau contrarii dispozitiunilor din actualul Cod Civil, s ar putea pune, fireste doar teoretic, chestiunea aplicabilitatii unor norme din aceasta lucrare, care nu ar fi reglementate in actualul cod si nu ar fi contrare dispozitiunilor acestora. Pentru dezvoltari, I.Peretz, Curs de Istoria dreptului roman, vol.I, bBucuresti, 1926, pag.327.

87

capitole subimpartite in paragrafe, sunt consacrate reguli privitoare la persoane, dreptul familiei, contracte, actiuni in justitie si probe.

DREPTUL ROMANESC IN EPOCA MODERNA Perioada de tranzitie spre statul burghez si aparitia elementelor dreptului de tip burghez 7.1. Revolutia de la 1821 si semnificatiile ei Revolutia de la 1821 este expresia unui proces complex care a cuprins toate laturile vietii economice, sociale si politice, proces caracterizat prin adancirea contradictiilor dintre clasa feudala si celelalte clase si categorii sociale pe de o parte, dintre poporul roman si fanariotii aflati in slujba turcilor de alta parte. Revolutia de la 1821 condusa de Tudor Vladimirescu a avut un profund caracter social si national. Observata din perspectiva acestor deziderate, revolutia de la 1821 ne apare ca un moment istoric in care idealurile sociale s-au impletit pana la contopire cu cele nationale. Diferentierea dintre cele doua laturi, nu se poate face normal, cata vreme domnii fanarioti preluau
88

domnia, apasati de datorii enorme (Mihai Sutu a platit 3 milioane de piastri pentru dobandirea tronului), iar apoi recurgeau la cele mai cumplite forme de extorcare fiscala, pentru a-si plati creditorii si pentru formarea fondurilor necesare pastrarii tronului. Inconjurati de o clientela politica de ordinul a mii de persoane, lacoma si acaparatoare, domnii fanarioti promovau o politica de ruina economica prin instituirea regimului fiscal de nemiloasa spoliere*. In conditiile izbucnirii revolutiei din 1821, nu trebuie deci sa surprinda ridicarea la lupta a poporului roman, participarea la revolutie a tuturor paturilor sociale, tarani, oraseni si chiar a boierilor, interesati in eliberarea tarii de dominatia si inlaturarea regimului turco-fanariot. Atat marea cat si mica boierime, au fost obstructionate in interesele lor de catre domnitorii fanarioti si anturajele lor. Apare deci firesc ca intreaga boierime sa fie interesata in restaurarea domniilor pamantene, traditionale, dar de pe pozitii diferite. Marea boierime dorea puterea pentru sine, asa cum o avusese, si pe care sa o exercite intr-un divan care sa-l controleze chiar si pe domn. Mica boierime, era si ea dornica de putere pentru ca nu o avusese niciodata, pronuntandu-se in favoarea egalitatii boierilor, mari si mici. Asa cum rezulta din desfasurarea miscarii revolutionare, precum si din actele adoptate in decursul ei, Tudor Vladimirescu a constituit o veritabila Adunare a poporului, stabilind ca principale obiective inlaturarea dependentei feudale, a fiscalitatii excesive, a abuzurilor si venalitatilor fanariotilor, a instabilitatii politice si dominatiei otomane. Declansata in conditiile in care popoarele din sud-estul Europei s-au ridicat la lupta impotriva dominatiei otomane, Revolutia romana din 1821, desi se afla in stransa legatura cu Eteria, care isi avea sediul in Rusia, nu s -a subordonat miscarii din Balcani (avem in vedere luptele desfasurate in Siberia si mai cu seama in Grecia), ci dimpotriva a avut o conducere politica independenta si un program de reforme democratice propriu. In prima faza a revolutiei, Tudor Vladimirescu a actionat in stransa cooperare cu Eteria, care avea sediul in Rusia, deoarece primise garantii ca aceasta miscare de eliberare a Greciei se bucura de sprijin ferm al regimului tarist. In aceste conditii, el aprecia ca in alianta cu Eteria si cu sprijinul trupelor tariste va putea sa obtina eliberarea Tarii Romanesti de sub dominatia otomana. Cand la jumatatea lunii martie, in timp ce se indrepta spre Bucuresti, Alexandru Ipsilante a fost dezarmat de tar, Tudor Vladimirescu si-a schimbat atitudinea, adaptandu-se noii situatii. Ipsilante incerca sa determine o interventie a Turciei in Tarile Romane, ceea ce ar fi insemnat transformarea lor intr-un teatru de razboi. Astfel, Tudor Vladimirescu a refuzat sa se angajeze intr-o actiune aventurista si a incercat o apropiere de Turcia, urmarind sa realizeze macar o parte a dezideratului eliberarii; el a conditionat aceasta apropiere de inlaturarea domniilor fanariote si revenirea la sistemul traditional al domniilor pamantene.
89

Timp de peste trei luni (28 ianuarie±27 mai 1821), ca urmare a victoriei revolutiei puterea politica in Tara Romaneasca a fost detinuta de Tudor Vladimirescu secondat de armata sa, statul fiind condus de Adunarea poporului. Dupa ce armata sa a fost incartiruita in Bucuresti, provizoriu, Tudor Vladimirescu a recunoscut Divanul ca organ administrativ central menit sa-i indeplineasca programul regimului sau constitutional. Principiile regimului constitutional erau cuprinse in acte fundamentale ca: Proclamatia de la Tismana (Pades-Mehedinti), unde Tudor Vladimirescu sosise cu armata de arnauti in 18/19 ianuarie 1821, in Proclamatia de la Bolintin din 16 martie 1821 si in Proclamatia de la Bucuresti din 20 si 23, martie 1821, dar, in mod deosebit in programul intitulat ÄCererile norodului romanesc´(9 aprilie 1821), un adevarat proiect de constitutie. Potrivit acestor programe, Tara Romaneasca urma sa fie o monarhie constitutionala, iar dregatoriile de stat si bisericesti sa fie ocupate de romani pamanteni dupa merit. Programul constitutional prevedea organizarea armatei nationale sub conducerea lui Tudor Vladimirescu si urmarea apararea suzeranitatii si independentei tarii impotriva agresiunii straine si inlaturarea dominatiei otomane. Biserica urma sa se supuna legilor tarii, iar Mitropolit ul sa fie ales de catre popoare48. Se prevedea deasemeni organizarea comertului interior si desfiintarea privilegiilor negustorilor straini. Indreptat contra oranduirii feudale, programul Revolutiei prevedea abolirea starii de dependenta a taranilor fata de boieri, si confiscarea pamanturilor celor care se impotriveau reformelor democrate. Revolutia romana de la 1821 condusa de Tudor Vladimirescu a avut o semnificatie politico-juridica deosebita. Cu toate limitele ei, a avut meritul de a fi inlaturat regimul turco-fanariot ce a existat in Tara Romaneasca si Moldova timp de peste un secol, si de a fi creat camp liber dezvoltarii acestora pe calea afirmarii oranduirii capitaliste in societatea romaneasca 49. Desi Revolutia de la 1821 a avut loc numai in Tara Romaneasca, programul sau democrat, progresist, a avut ecou in toate cele trei state romane, indeosebi in Tara Romaneasca si Moldova 50. In plus, in perioada 1821-1822 au fost adresate Portii peste 70 de proiecte de reforme si memorii ale boierilor, orasenilor si taranilor, prin care se cerea: a) revenirea la sistemul domniilor pamantene in Tara Romaneasca si Moldova; b) desfiintarea raialelor turcesti de pe teritoriul tarilor romanesti si infiintarea armatei nationale; c) stabilirea granitelor si talvegul Dunarii; d) libertatea comertului si industriei autohtone;
48
49 50

E.Cernea si E.Molcut, op.cit, pag. 233

Idem In acest sens, Documentele privind istoria Romaniei, vol.III, Solidaritatea romanilor din Transilvania cu miscarea lui Tudor Vladimirescu, Ed.Academiei RSR,Bucuresti 1967

90

e) reorganizarea administrativ-teritoriala a celor doua tari romane etc. Se preconiza o reorganizare a sistemului judiciar, in sensul reducerii taxelor, inlesnirea accesului tuturor locuitorilor la instantele de judecata si desfiintarea privilegiilor la care se bucurau strainii. Cu privire la organizarea financiara se prevedea revenirea la sistemul platii impozitelor in patru sferturi. Tinand seama de reformele preconizate, dar mai ales de presiunile Rusiei, Inalta Poarta a consimtit in 1822 sa se revina la regimul do mniilor pamantene, numind pe Ionita Sandu Sturdza domn al Moldovei si pe Grigore Ghica, domn al Tarii Romanesti. Conventia de la Akkerman din 1826 consacra puterea politica a marii boierimi, in pofida incercarilor reformatoare a celor doi domni. Cucerirea a fost insa de scurta durata. In urma razboiului turco-rus, incepand cu anul 1828 regimul domniilor pamantene a fost suspendat, iar tarile romane au fost ocupate de trupele tariste. Timp de 6 ani, cat a durat ocupatia Rusiei, Tara Romaneasca si Moldova a u avut regimul unor Äprotectorate´, fiind conduse de un guvernator rus numit de tar, care indeplinea si functia de presedinte al celor doua divanuri. Potrivit Conventiei de la Akkerman si Tratatului de la Adrianopol, in tarile romane urmau sa fie adoptate regulamente organice in scopul modernizarii vietii sociale si de stat. Cele doua Regulamente organice au fost elaborate de catre doua comisii (cate una pentru fiecare dintre cele doua tari), care au lucrat sub indrumarea viceguvernatorului rus Minciaki. Reglementarile au fost adoptate de catre Adunarile obstesti extraordinare ale celor doua tari romane in anul 1830 si intarite de Poarta, au intrat in vigoare in 1831 in Tara Romaneasca si in 1832 in Moldova. Desi se prevedea ca domnii urmau sa fie alesi, in realitate au fost numiti. Dupa incetarea protectoratului rus, in Tara Romaneasca a fost numit domn Alexandru Ghica, iar in Moldova Mihail Sturdza. In 1842, Alexandru Ghica a fost demis, iar locul sau a fost ocupat de Gheorghe Bibescu. 7.2. Organizarea de stat intre 1821-1848 Organizarea politica a societatii romanesti din cele doua state romane a fost influentata atat de programele constitutionale aparute in cadrul Revolutiei de la 1821, cat si de Regulamentele organice adoptate de Adunarile obstesti extraordinare si intarite de Inalta Poarta. Domnul - Ca o consecinta a Conventiei de la Akkermam incheiata intre Rusia si Turcia, s-a ajuns la recunoasterea autonomiei Tarilor Romane, in care conducerea de stat urma sa fie exercitata de catre domn si divan. Intre anii 1822 si 1830, in Tarile Romane puterea suprema de stat a fost exercitata de catre domnii pamanteni, regim inlaturat de Regulamentele organice adoptate in vremea Äprotectoratului´ exercitat de Rusia. Potrivit Regulamentelor organice, institutia domniei era electiva, nobiliara si viagera. Regulamentele organice intrate in vigoare in 1831 in Tara Romaneasca si in 1832 in Moldova, prevedeau ca domnii vor fi alesi de catre Adunarea
91

obsteasca extraordinara, si apoi, vor fi investiti in functie de Turcia si comunicati Rusiei ca putere Äprotectoare a Tarilor Romane´. In fapt, numai Gheorghe Bibescu a fost ales ca domn potrivit acestor norme. Domnul avea prerogative legislative, executive si judecatoresti. El avea initiativa legislativa, legile votate putand fi aprobate sau respinse si ii numea pe dregatori in dregatoriile mai importante. In aceasta epoca dispar prerogativele financiare ale domnului, deoarece fixarea impozitelor si cheltuielilor tarii erau date prin lege in competenta obisnuintei obstesti adunari. Comanda armatei nationale 51, apartinea de asemenea domnului. El nu mai avea dreptul de a judeca, ci numai de a intari hotararile judecatoresti definitive, in mod exceptional, in Moldova conducand insusi dezbaterile Divanului domnesc, judecand ca instanta suprema. Divanul domnesc continua sa fie organ al puterii de stat si in epoca Regulamentelor organice, dar prerogativele sale au fost substantial modificate. Atributiile sale administrative au fost preluate de catre Sfatul administrativ, iar cele legislative de Obisnuita adunare obsteasca. Divanul pastreaza in perioada regulamentara doar atributii judecatoresti de instanta suprema, numai in Moldova. Adunarea obsteasca extraordinara era formata din reprezentantii boierilor, negustorilor si mestesugarilor. Aceasta se intrunea pentru alegerea domnului tarii, dupa care solicita Portii Otomane investitura, si Curtii Tariste a Rusiei confirmarea lui in functie. Doar Gheorghe Bibescu a fost ales domn potrivit acestei proceduri, in anul 1842. Adunarea obsteasca ordinara sau Obisnuita obsteasca adunare era un organ asemanator parlamentului tarii, formata din din 42 de membri in Tara Romaneasca si 35 in Moldova, alesi pe o perioada de 5 ani din randul boierimii si a clerului. Adunarea avea prerogative legislat ive, intocmea bugetul si controla executia lui, verifica cheltuielile statului prin domn si ii propunea acestuia masurile pe care le socotea necesare in domenii ca agricultura, industria, comertul, ordinea publica etc. Divergentele dintre adunare si domnul tarii erau rezolvate de catre Poarta Otomana si Curtea Tarista a Rusiei, fapt ce demonstreaza amestecul acestora in treburile interne ale tarilor romane. Dregatoriile. Si in perioada regulamentara, dregatoriile si-au pastrat vechile trasaturi, cu unele schimbari care le-au subliniat specificul. Regulamentele organice prevedeau regimul specializarii dregatoriilor pe domenii de activitate si interziceau cumulul atributiilor administrative si judecatoresti. In aceasta vreme apare in sistemul organelor de admi nistratie a statului ± marele vornic al treburilor dinauntru (ministrul de interne), marele logofat al dreptatii ca si ministru de justitie, marele spatar ca sef al militiei

51

I.Atanasiu, Oastea romana de-a lungul vremurilor, Bucuresti, 1993, pag.101-105

92

pamantene si apararii nationale, marele vistiernic ca ministru de finante, marele postelnic ca ministru de externe. Acesti inalti demnitari erau numiti de catre domn, iar periodic se adunau sub presedintia sa si hotarau asupra treburilor statului, propunand proiectele de legi pe care domnul urma sa le supuna votului Obisnuintei adunari obstesti 52. Regulamentele prevedeau ca titlurile nobiliare sa fie acordate numai acelora care au fost numiti si dregatorii si celor ce au adus servicii deosebite statului, in baza hotararii adoptate de Obisnuita adunare obsteasca. Problemele curente erau dezvoltate de un Sfat administrativ, organ de decizie, format din vornic, vistiernic si postelnic. Armata a inceput sa fie constituita din tarani, recrutati cu arcanul, pe termen de 6 ani, in tendinta de a se renunta la trupele de mercenari. Ea era formata din regimente de infanterie, a caror comanda o exercita domnul cu ajutorul marelui spatar in Tara Romaneasca si respectiv a hatmanului in Moldova. Administrarea justitiei se facea separat de activitatea altor autoritati de stat, potrivit Regulamentelor organice, sistemul organelor cu activitate jurisdictionala fiind format din: a) Tribunalele satesti, formate din preot si trei reprezentanti ai taranilor, ce aveau competenta de a solutiona neintelegerile dintre sateni; b) Ispravnicii judetelor si zapcii tinuturilor , desi erau functionari administrativi pastrau totusi atributiuni judecand pricinile politienesti si fiscale, precum si plangerile boierilor impotriva clacasilor; c) Tribunalele politiei indreptatoare judecau marunte pricini penale; d) Tribunalele judetene in Tara Romaneasca si de tinut in Moldova erau compuse dintr-un presedinte, doi judecatori si un procuror, investite cu judecarea proceselor civile pana la o anumita valoare, comerciale, corectionale, precum si plangerile clacasilor impotriva boierilor; e) Divanurile judecatoresti, in numar de trei (la Bucuresti, Craiova si la Iasi) aveau fiecare cate o sectie civila si una comerciala. Ele judecau atat in prima instanta cat si in apel pricinile civile si comerciale; f) Tribunalele apelative de comert, tot in numar de trei si tot la Craiova, Bucuresti si Iasi, judecau procesele civile in legatura cu faptele de comert, vanzare, comision, transport, cambie etc. In compunerea lor intrau si trei asesori, alesi dintre negustori; g) Inaltul divan in Moldova si Inalta Curte de Revizie in Tara Romaneasca erau instante judecatoresti formate din boieri Äcu stiinta si cunoscatori de lege´, alesi pe termen de trei ani, interval de timp in care erau inamovibili. Ele aveau competenta de a solutiona in ultima instanta apelurile declarate impotriva hotararilor pronuntate de divanurile judecatoresti;
52

D.Firoiu si altii, Istoria dreptului romanesc, vol.2, Bucuresti, 1982, pag.180.

93

h) Divanul domnesc functiona numai in Moldova si era prezidat de domn. In competenta sa intra judecarea cauzelor de gresita aplicare a legii, precum si a celor in care hotararile erau contrare juri sprudentei instantelor judecatoresti. Organizarea administrativ-teritoriala este configurata in cadrul judetelor, tinuturilor, plasilor, ocoalelor, oraselor si satelor. Prin Regulamentele organice, orasele din afara domeniilor feudale au obtinut personalitate juridica si au primit dreptul de se administra prin Sfatul orasenesc, ales de locuitorii orasului si confirmat de catre domnul tarii 53. Celelalte orase erau conduse de catre efasii, alese de asemenea de catre locuitori si aflate sub controlul statului. Sfaturile oraselor aveau atributii cu privire la adminstrarea veniturilor si cheltuielilor, organizarea activitatilor comerciale si a tuturor problemelor ce tineau de domeniul edilitar. Odata cu dezvoltarea oraselor s -a elaborat o bogata legislatie de drept urban, aplicabila incepand cu anul 1829 si Brailei, Giurgiului si Turnului, care au reintrat sub administratia Tarii Romanesti. Satele aflate sub administrarea directa a parcalabilor si vornicilor isi pastreaza ÄSfatul oamenilor buni si batrani´ ales de membrii obstei, impreuna cu preotul si proprietarul mosiei, in cazul satelor aflate pe domenii feudale. Marile subdiviziuni teritoriale din Moldova, Tara de Sus si Tara de Jos, au fost desfiintate odata cu organizarea administrativa data de Regulamentele organice. In anul 1831 a fost desfiintata si caimacania Craiovei, masura inscrisa in directia centralizarii puterii de stat. Numarul judetelor si tinuturilor s-a redus odata cu aparitia unor elemente noi aparute in legatura cu denumirea si atributiile conducatorilor acestora. In Tara Romaneasca ei se numeau ocarmuitori de judete, iar in Moldova ispravnici administrativi. Acestia erau numiti pe termen de trei ani de catre domn, la propunerea Sfatului admninistrativ si depindeau de vornicul dinauntru. Unele modificari au fost introduse prin Regulamentele organice si in privinta organizarii plaiurilor, plasilor si ocoalelor 54. In Tara Romaneasca, plaiurile si plasile erau conduse de catre subcarmuitor iar ocoalele in Moldova de catre privighetorii de ocoale. Principalele lor atributiuni constau in pastrarea ordinei, stavilirea abuzurilor, asigurarea comunicatiilor si a sanatatii publice. 7.3. Evolutia dreptului in perioada regulamentara si a revolutiilor de la 1848 In aceasta perioada s-a accelerat procesul descompunerii feudalismului si al ascensiunii capitalismului, deoarece vechiul drept feudal, cu toate modificarile aduse de legislatia progresista in ultimele decenii, nu mai corespundea noilor cerinte ale societatii romanesti.
53 54

P.Negulescu, Istoricul judetelor in Romania, Bucuresti, 1942, pag.87-90. In acest sens si Istoria Dreptului, Ed.Academiei, po.cit., vol.II, pag.152

94

In consecinta au fost adoptate coduri noi, ceea ce a constituit un vadit progres cu efecte directe in urmatoarele directii: 1. Accentuarea rolului legii scrise, in raport cu obiceiul pamantului; 2. Sistemul juridic din perioada 1821-1848 a consacrat principiul legalitatii, prin impunerea obligatiei de a respecta normele de drept pentru toate persoanele, indiferent de pozitia lor sociala sau politica; Experienta altor state, cum a fost Franta, s-a dovedit deosebit de influenta in aceasta privinta; 3. Pentru formarea cadrelor necesare aplicarii dreptului, s-a organizat la nivel superior pregatirea juridica, prin organizarea cursurilor de drept, continuandu-se in paralel practica trimiterii unor tineri la studii juridice in strainatate (Franta, Austria si Italia)55. 4. Are loc o reala modernizare a formei dreptului, prin elaborarea de noi coduri, care sa le completeze pe cele anterioare si sa prefigureze inceputurile unui sistem de drept burghez. In acest context, se accentueaza una din trasaturile proprii sistemului de drept burghez, si anume diviziunea tot mai neta intre dreptul public si dreptul privat. Din punct de vedere al continutului, dreptul acestei perioade se caracterizeaza prin identitatea sa in ambele tari romane. Acest fenomen de unitate isi are originea in fondul comun al dreptului nostru stravechi, intemeiat pe intrepatrunderea dintre dreptul dac si dreptul roman, in identitatea conditiilor de dezvoltare, pe faptul ca adesea in tarile romane au fost adoptate simultan legi cu un continut similar si pe tendinta catre unirea politica, in conformitate cu ideologia nationala. 7.3.1. Principalele ramuri si institutii juridice 7.3.1.1. Aparitia unor elemente de drept constitutional Regulamentele organice aproape identice, au dat celor doua tari romane aceeasi organizare politica, avand valoarea unor adevarate legi fundamentale care au marcat inceputurile dreptului constitutional roman. Importanta acestei aprecieri au fost aduse urmatoarele argumente: a) adaptarea lor a fost rodul unor vointe legislative straine tarilor romanesti, fiind rodul compromisului dintre Poarta si Rusia tarista. Ori, legea fundamentala trebuie sa fie rodul vointei suverane si independente a statelor, principii esentiale care nu s-au regasit in adoptarea lor; b) oricat de progresiste ar fi dispozitiunile acestei legiuiri, ele nu contin dispozitii privitoare la drepturi si libertati in sensul consacrat de revolutiile burgheze; c) organizarea de stat a societatii romanesti de afla la inceputul secolului al XIX-lea in epoca feudala a absolutismului monarhic, forma de stat incompatibila cu constitutionalizarea. In sprijinul tezei potrivit careia Regulamentele organice au constituit adevarate legi fundamentale, instituind norme de drept constitutional, care au
55

V.Sotopu, Proiectele de constitutie, programele de reforma si petitiile de drepturi in Tarile Romane in sec. al XVII-lea si prima jumatate a sec. al XIX-lea, Bucuresti, 1976.

95

constituit punctul de nastere al dreptului constitutio nal roman, au fost urmatoarele contra argumente: a) cele mai importante dispozitii se refera la organizarea statului; b) regulamentele introduc principii de drept constitutional burghez, dintre care cel mai important este cel al separatiei puterilor in s tat. Are loc limitarea prerogativelor domnului, infiintarea unor adunari care prezinta puncte comune cu regimul parlamentar, separarea veniturilor statului de cele ale domnului si gestiunea lor potrivit unui sistem de contabilitate publica; c) se realizeaza o neta distinctie intre notiunea de stat si domn, intre dreptul public si privat; d) este consacrat un regim unitar pentru romanii din Tara Romaneasca si Moldova, care puteau circula liberi si dobandi imobile in oricare din cele doua tari romanesti, ceea ce pe de o parte este sinonim cu o libertate cetateneasca in dreptul burghez, dar si o recunoastere a apartenentei lor in acelasi stat 56. 7.3.1.2. Dreptul civil Potrivit Regulementelor organice, toate pricinile civile urmau a fi judecate dupa Codului Colimach57 si Codul Caragea, ambele fiind corespunzatoare realitatilor din preajma anului 1821. Dispozitiile regulamentare insa, au reconsiderat si consolidat o serie de institutii cum ar fi: a) dreptul de proprietate asupra mosiilor si intreprinderilor. Acest drept real a fost consacrat de Regulamentele organice ca fiind Ä dreptul sfant al proprietatii´. b) sporirea importantei actelor scrise in viata juridica, prin introducerea sistemului de inregistrare a contractelor de ipoteca si de dota, si a actelor de stare civila58. c) se accentueaza caracterul personal al raspunderii civile prin desfiintarea formelor de raspundere colectiva caracteristica obiceiului pamantului. Dezvoltarea relatiilor capitaliste a constituit cadrul aparitiei conditiilor favorabile pentru libera circulatie a marfurilor, a dus la desfiintarea dreptului de precumparare si rascumparare, acesta urmand a se aplica numai la proprietatile devalmase ale taranilor. 7.3.1.3. Dreptul comercial Dezvoltarea relatiilor de schimb, dar mai ales a com ertului si a productiei de marfuri, au dovedit ca institutiile de drept civil cu corespundeau pe deplin noilor operatiuni juridice. Insuficiente s-au dovedit a fi chiar si Codul
In acest sens, E.Cernat si E.Molcut, op.cit., pag.172 In acest scop s-a elaborat in anul 1833 versiunea in limba romana a Codului Calimach 58 Potrivit Regulamentelor organice, actele de stare civila erau intocmite si pastrate de catre parohiiile urbane si feudale.
56 57

96

Calimach sau Legiuirea Caragea, precum si Regulamentele organice cu dispozitiile privind acest domeniu. Din aceste considerente, in 1833, Iacovache Veisa si in 1841 Emanoil Draghici au tradus in Moldova, Codul Comercial Francez din 1808, ÄCondica de comerciu a Francei´. In 1840 in Tara Romaneasca, pornind tot de la codul comercial francez, Simion Marcovici a intocmit ÄCondica de comerciu´, cu anexele sale, tiparita si aplicata in practica instantelor din Tara Romaneasca si Moldova. Condica de comerciu cuprinde trei parti, numite de autor Äcarti´ si un supliment, al caror cuprins a fost, in mare, urmatorul: Cartea I, continea dispozitii generale referitoare la negustori, registre de comert (catastife), societati comerciale (tovarasii), burse de comert, comisionari, samsari, carausi, vanzari-cumparari, polite, cambii etc; Cartea a II a trata chestiunile pendinte falimentului; Cartea a III a se referea la navigatie, vase maritime si negotul maritim; Anexa ± cuprindea norme referitoare la organizarea instantelor comerciale si procedura de judecata. Pe langa aceste norme cu caracter special, s-au aplicat si dispozitiile din Codul Calimach si Codul Caragea, cu privire la concursul creditorilor, si cele regulamentare referitoare la organizarea profesionala a comertului. 7.3.1.4. Dreptul penal Desi asemanator in Tara Romaneasca si Moldova , dispozitiunile dreptului penal au fost consacrate prin reglementari diferite: In Moldova in 1820 a aparut prima carte a ÄCondicii Criminalicesti´ (Pravilnicestile oranduieli intru cercetarea faptelor criminalicesti) care este un cod de procedura penala, ce a fost elaborat de Iordache Cantacuzino, Grigoras Sturdza si Iordache Ruset. Intrucat nu a putut fi aplicat si nici redactata continuarea sa, in 1826 apare intr-o noua redactare din initiativa lui Ionita Sandu Sturdza, alcatuit de o comisie care s-a inspirat din Bazilicale, obiceiul pamantului, Codul penal austriac din 1803 si Codul Caragea cartea a V-a. Potrivit conceptiei consacrate in Criminaliceasca condica, toate infractiunile erau considerate criminale, faptele criminale fiind impartite in doua categorii: 1. Fapte pricinuitoare de tulburarea linistii si sigurantei obstesti, asa cum era considerata razvratirea si impotrivirea fata de dregatori si judecatori. 2. Fapte pricinuitoare de vatamare particularilor, constand in tulburarea stapanirii mosiei si casei, punerea de foc, furtisagul, tainuirea, pradaciunea, uciderea, pruncuciderea, ranirea, violul, plastografia etc. Pentru unele infractiuni au fost introduse reguli referitoare la prescriptia raspunderii penale (30 ani pentru furtisag, 3 luni pentru adulter).
97

Sistemul pedepselor are un pronuntat caracter feudal, prin pastrarea unor pedepse de genul inchiderii la ocna sau al bataii si prin caracterul discriminatoriu al pedepselor, in functie de situatia sociala a infractorului. Ca si in Legea tarii de exemplu, boierii nu erau pedepsiti cu inchisoarea la ocna, ci erau surghiuniti la manastire. In Tara Romaneasca pana in anul 1851, principalele izvoare de drept penal au fost aceleasi ca in Moldova (Bazilicalele si legiuirea Caragea ± cartea a V-a), si de la aceasta data Condica Criminaliceasca, aceeasi denumire, acelasi continut in linii mari, dar alta lucrare. Condica Criminaliceasca din Tara Romaneasca a fost inspirata de Codul Penal si Codul de instructie criminala din Franta si a cuprins dispozitii mai putin numeroase decat modelele sale franceze. Tot in Tara Romaneasca apare in 1832 ÄAsezamantul ostasesc´, urmare a constituirii primelor unitati militare nationale. Acesta cuprindea normele care reglementau indatoririle, abaterile si sanctiunile militarilor. Printre sanctiunile comise de militari erau mentionate: nesupunerea, departarea de slujba, nesilinta, nepazirea munitiilor si lucrarilor de razboi etc. Abaterile militarilor erau clasificate si ele in doua categorii: abateri disciplinare (simple si grave) si infractiuni grave. Judecarea acestor fapte era in functie de gravitatea lor, fie de competenta unui consiliu militar, fie de competenta unor instante specializate. Pedepsele constau in destituire, bataie sau munca silnica. 7.3.1.5. Dreptul procesual In perioada regulamentara asistam la un proces complex de imbunatatire a organizarii judecatoresti si procedurii de judecata, constand in principal in: a) separarea instantelor judecatoresti de cele admnistrative; b) specializarea instantelor in materie penala, civila, comerciala; c) organizarea procedurii scrise si a avocaturii; d) introducerea procedurii cailor de atac, apelul si revizuirea hotararii; e) delimitarea de competenta intre instantele civile si cele ecleziastice. In cele doua ramuri ale procedurii, penala si civila, se contureaza urmatoarele progrese aduse de Regulamentele Organice: In materie penala, actiunea penala nu mai trebuia sustinuta prin juramant si era supravegheata de procuror, totodata, inviolabilitatea persoanei era garantata prin introducerea mandatului de arestare si cercetarea celui arestat in termen de 24 de ore de la arestare59. In materie civila, este consacrata o reglementare moderna a probatiunii prin inscrisuri ca mijloace de proba scrise, acte de zestre, contracte comerciale, acte de stare civila etc. Tot in materia producerii civile, Regulamentele organice introduc prima data principiul autoritatii lucrului judecat in cazul triplei identitati de persoane, obiect si cauza.
59

D.V.Firoiu, Istoria Dreptului romanesc, vol.2, Bucuresti, 1982, pag.180.

98

In ambele materii, ce intereseaza dreptul procesual, deosebit de importante sunt principiile referitoare in inamovibilitatea judecatorilor si egalitatea in fata legii. Aceste principii desi nu au fost pe deplin respectate, constituie totusi un fapt pozitiv chiar si numai enuntarea lor intr-o legiuire cu caracter oficial. 7.3.1.6. Aparitia sistemului penitenciar roman Regimul executarii pedepselor privative de libertate care avea loc in ocnele de sare, pentru cei condamnati la munca silnica, in temnite pentru cei cu pedepse usoare, sau la manastiri, cand cei condamnati erau boieri, cunoaste modificari importante. In 1872, C.Moroiu, profesor de legi la Scoala Sf.Sava, publica studiul ÄDisertatie pentru indreptarea puscariei din Bucuresti´, prima din domeniul dreptului executional penal si penalogie din Romania 60. Regulamentul organic al Tarii Romanesti, la elaborarea caruia s-a implicat si profesorul C.Miroiu, cuprinde prevederi necesare reformarii regimului penitenciar. In august 1827 stabilea necesitatile intocmirii unui regulament al temnitelor, care a fost redactat si pus in aplicare in 1831. Acest regulament a fost sistematizat in doua parti: Partea I facea referire la personalul administrativ si atributiile sale. Partea a II-a avea ca obiect de reglementare organizarea ocnelor si temnitelor ca locuri de detinere si executare. Ocnele erau la Telega in Muntenia si la Ocnele Mari in Oltenia. Temnite functionau la Bucuresti, Craiova, Giurgiu si Braila, iar inchisori in judete. In octombrie 1830 si in Moldova se declanseaza inceputurile modernizarii regimului penitenciar, cand se pune in aplicare Asezamantul despre temnita capitalei care cuprindea norme referitoare la hrana detinutilor, luminarea temnitelor si unele masuri sanitare. Ferdinand Dodur, inspector al inchisorilor, elaboreaza in 1855 un Asezamant pentru administrarea inchisorii din Iasi61. Aceasta a constituit un model si pentru celelalte inchisori din principate. FORMAREA STATULUI ROMÂN 8.1. Semnifica ia Unirii Principatelor Române. Unirea de la 1859, înf ptuit sub semnul ideilor revolu ionare de la 1848, prin lupta poporului român, a deschis o nou pagin în istoria României, prin formarea statului na ional modern. Unirea Principatelor Române, realizat prin dubla alegere a lui Al. Ioan Cuza, a reprezentat un act de curaj i de demnitate na ional . Perioa da domniei lui Al. I. Cuza a marcat trecerea de la organizarea feudal la organizarea burghez de tip modern. Lupta pentru des vâr irea unirii a durat
60 61

C.Bulai, Drept penal ± partea generala, Bucuresti,1987, pag.18 D.V.Firoiu, op.cit. pag.184

99

mai mul i ani interval la finele c ruia, prin voin a na iunii condus de marele reformator, care a fost Cuza, statul na ional modern a fost constituit. România cunoa te o perioad de mari transform ri sociale, economice, juridice, îns evolu ia modernist este stopat de existen a unor institu ii învechite a unei legisla ii reprezentând interesele unei minor it i aflate la putere i a unei opozi ii înver unate a acestei minorit i. Piedicilor interne li s-au adaugat i cele interna ionale. Principatele române constituiau o zon tampon între imperiile europene care î i disputau controlul asupra zonei. Astfel puterile garante insistau asupra r mânerii la formula uniunii personale, ceea ce nu asigur interesele na iunii române. Cadrul juridic al unirii a fost favorizat de o conjunctur istoric extern deosebit de favorabil ce a fost pe deplin exploatat de curentul politic unionist. Tratatul de la Paris din 30 martie 1856, care a pus cap t r zboiului Crimeii, a men inut Principatele sub suzeranitatea Turciei instituind garan ia colectiv a puterilor europene. În 1858, în cadrul Conven iei de la Paris s-a hot rât unirea formal a Principatelor sub sezeranitatea Por ii. Opozi iei unora dintre marile puteri europene, românii din rile române le-au opus un act de mare abilitate, alegându-l pe colonelul Alexandru Ioan Cuza domn al Moldovei la 5 ianuarie 1859 i apoi al rii Române ti la 24 ianuarie 1859. Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza a avut o îndoit semnifica ie. Mai întâi, a fost manifestarea a ceea ce Nicolae Iorga a numit ³sistemul faptului împlinit´ iar apoi a pus temeliile statului român modern. Întreaga activitate a domnitorului a urm rit i ea tot dou mari obiective, respectiv unificarea legisla iei i a institu iilor în vederea înf ptuirii deplinei uniri politico-administrative i realizarea reformelor fundamentale care s a eze statul român pe principii moderne. De altfel, prima din marile probleme care l-au preocupat pe Alexandru Ioan Cuza a fost aceea a unific rii politico-administrative. În 1859, în Moldova i ara Româneasc func ionau acelea i institu ii reglementate prin legi diferite. În Muntenia în dreptul civil se aplic legiuirea Caragea, iar în Moldova Codul Calimach. Referitor la dreptul penal în ara Româneasc sub domnia lui Barbu tirbei, în anul 1850 fusese promulgat un cod penal i de procedur penal , adoptate dup legile corespunz toare franceze, iar în Moldova r m sese în vigoare ³Condica criminal ´ din 1820-1826, inspirat din legiuirea penal austriac de la 1803. În ara Româneasc , pe lâng instan ele judec tore ti, func ionau procurori, procedur care în Moldova nu fusese introdus . În momentul alegerii, Alexandru Ioan Cuza s-a confruntat cu marile probleme ale epocii, fapt pentru care s-a preocupat s înzestreze România
100

cu o legisla ie modern , cu institu ii politice i juridice moderne, i cu o administra ie corespunz toare cerin elor evolu iei c tre un stat modern. Cuza era animat de patriotism, inând seama de condi iile în care se g sea ara, dar privind i spre alte popoare. El a fost atras îndeosebi de Fran a, mare parte din legisla ia adoptat fiind de inspira ie francez . Activitatea legislativ a fost vast , neexistând compartiment al vie ii economice, sociale, politice în care s nu fi fost ini iate m suri care s propulseze societatea româneasc . 8.2. Des vâr irea Unirii. Dup realizarea dublei alegeri, în fa a României st teau ca principale obiective de atins, recunoa terea noului stat de c tre marile puteri. Dintre puterile garante favorabile acestei recunoa teri au fost : Fran a, din ra iuni referitoare la echilibru de for e, Prusia i Sardinia care erau interesate în promovarea principiului unit ii na ionale datorit propriei lor situa ii de f râmi are i Rusia pentru a sl bi Imperiul Otoman. Pe de alt parte, Anglia a avut atitudine inconsecvent , Austria s -a opus temându-se ca statul na ional român se va reîntregi prin unirea cu Transilvania iar Turcia i-a manifestat opozi ia deoarece î i vedea amenin at domina ia asupra rilor române. Cuza i for ele progresiste, au adoptat o atitudine îndr znea , impunând noul rol al domniei unice, începând prin a-i înl tura pe caimacani i guvernând ferm, cu toat autoritatea. Conform Conven iei de la Paris, Principatele Române aveau ca organe comune Comisia central de la Foc ani i Curtea de Casa ie de la Foc ani. Organele administrative, adun rile elective i guvernele urmau a fi organizate distinct i a realiza o activitate separat . Alexandru Ioan Cuza a procedat la unificarea treptat a organelor centrale ale statului, în fiecare guvern a numit persoane originare din ambele principate, iar ministerele de la Ia i au fost transformate în directoratul ministerelor corespondente din Bucure ti. În Adun rile Elective ale fiec rui principat au fost ale i deputa i din ambele principate. Referitor la organizarea armatei, regulamentele de instruc ie au devenit comune, armamentul acela i, ministerul armatei unic i acela i Stat Major. Unificarea administrativ s-a realizat prin crearea unei re ele comune de po t , de telegraf, san tate i de transport. S-a pus cap t amestecului din afar în treburile bisericii române, au fost înl tura i egumenii greci i s-a trecut la secularizarea averilor man stire ti. Pe plan extern, Principatele Unite au reunit reprezentan ele diplomatice de la Constantinopol, celelalte ri trimi ând deasemenea reprezentan e diplomatice unice. Asemenea m suri, adoptate f r recunoa terea puterilor str ine, au fost oficializate de Conferin a de la Constantinopol din septembrie 1861, dar numai pe timpul domniei lui Cuza.
101

În baza acestor înf ptuiri, domnul a proclamat constituirea României i a anun at unificarea guvernelor i a Adun rilor Elective. Contopirea efectiv a guvernelor s-a înf ptuit în decembrie 1861, iar cea a Adun rilor Elective în ianuarie 1862. 8.3. Politica reformatoare a lui Alexandru Ioan Cuza. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost nevoit s depun mari eforturi i s apeleze la politica faptului împlinit pentru asigurarea autonomiei legislative, judec tore ti i administrative a statului. Autonomia legislativ a fost recunoscut ini ial prin Conven ia de la Paris care cerea Principatelor române s - i revizuiasc legisla ia i s - i pun de acord cu cerin ele moderne precum i prin recunoa terea interna ional a organiz rii de stat impus prin reformele succesive ale lui Cuza. Astfel, recunoa terea interna ional a sistemului legislativ creat de domnitor, echivala cu recunoa terea autonomiei legislative. Din punct de vedere juridic autonomia României a fost consacrat prin regimul capitula iilor. Capitula iile erau tratate încheiate de Turcia i statele occidentale prin care acestea din urm aveau dreptul s solu ioneze litigiile cet enilor afla i în Turcia. Unele state europene au pretins aplicarea capitula iilor în Principate, fapt ce putea afecta suveranitatea de stat. Juri tii români au sus inut netemeinicia acestor preten ii, pe considerentul c rile Române nu au facut parte din Imperiul otoman, iar rile cre tine nu se judec dup Coran i au legi similare altor state europene. Statul a interzis activitatea judiciar a consulatelor str ine i a trecut la punerea în executare a sentin elor instan elor judec tore ti. În ap rarea suveranit ii de stat, Principatele Unite nu au mai recunoscut valabilitatea pa apoartelor eliberate de Turcia românilor din principate i nici valabilitatea pa apoartelor emise de alte state precum Turcia, în principate. Ca o consecin a recuno terii interna ionale a autonomiei, Principatele Unite au început s elibereze pa apoarte proprii. Tot în planul rela iilor externe, statul român a încheiat conven ii nemijlocit cu alte state, f r a mai recurge la serviciile Ministerului de Externe al Turciei (comunic ri po tale, de telefon, extr darea infractorilor). O alt problem care afecta suveranitatea statului nostru i care afecta numeroase interese, a fost aceea privitoare la averile man stire ti. Aceasta problema a fost cercetat de o conferin a a marilor puteri care urma a stabili regimul juridic al acestor bunuri i modul de lichidare a preten iilor Patriarhiei de la Constantinopol. Adunarea Electiv , f r a a tepta hot rârea conferin ei, în 1863 a procedat la exproprierea acestor averi, readucând în patrimoniul statului un sfert din suprafa a arabil a rii. Astfel, s-a pus cap t amestecului în treburile interne ale statului prin intermediul Patriarhiei de la Constantinopole, sub pretextul protej rii Bisericii
102

ortodoxe. Ini ial exproprierea trebuia înso it de desp gubire, ce urma a fi pl tit c lug rilor str ini. Datorit sus inerii externe a eforturilor diplomatice române ti care au demonstrat ca preten iile erau prea exagerate statul român nu a mai dat curs cererii de desp gubiri. 8.3.1. Organizarea statului unitar român. În perioada anilor 1859-1866, organizarea statului unitar român s-a întemeiat pe Conven ia de la Paris din anul 1858 i Statutul dezvolt tor al Conven iei de la Paris din anul 1864. Credincios idealurilor revolu iei de la 1848, Cuza i colaboratorii s i în frunte cu M.Kog lniceanu, au procedat la reorganizarea statului într-o form care s asigure o autentic unitate politic a na iunii (uniunea real ) i s fac posibil aplicarea programului de reforme democratice. Conven iile interna ionale au fost aplicate prin intermediul legilor ordinare edictate de statul român suveran i autonom. Conform legilor adoptate, organele centrale ale statului au fost : Parlamentul. Acest organ a fost constituit potrivit dispozi iilor Conven iei de la Paris care au prev zut câte o Adunare electiv pentru fiecare principat, organizat unicameral. Statutul dezvolt tor al Conven iei de la Paris a prev zut îns organizarea bicameral a parlamentului român, l rgirea corpului electoral, f r a se introduce votul universal, egal, direct i secret. Parlamentul era a adar format din Adunarea Electiv (a deputa ilor) i Adunarea Ponderatrice sau Corpul Ponderator (Senatul). Adunarea electiv , era format din deputa i ale i prin scrutin de dou grade, corpul electoral fiind împ r it dup avere, în aleg tori primari indirec i i aleg tori direc i cu dispens de cens, format mai ales din intelectualii români. În aceast categorie se aflau: preo ii, profesorii academiilor i colegiilor, doctorii în tiin e i licen ia ii facult ilor, avoca ii, inginerii i conduc torii unor institu ii culturale sau tiin ifice. Aleg torii din ambele grade trebuiau s aib vârsta de 25 ani iar cei ale i ca deputa i 30 ani i un venit anual de 200 galbeni. Adunarea Ponderatrice. (Senatul) era format din 64 de membri numi i, 32 fiind desemna i din rândul consiliilor jude ene, câte unul din fiecare jude (din cele trei propuneri f cute de c tre fiecare jude ). Senatul adopt sau respingea proiectele de lege supuse dezbaterii. Dac proiectul era adoptat f r modific ri, legea era promulgat de domn. Dac proiectul era amendat de Senat, el era restituit Adun rii Elective i dac acesta aprob amendamentele, legea era supus sanc iunii domnului rii. Domnitorul. Cu ocazia Unirii i întemeierii Statului Na ional Român, în func ia de domn a fost ales a a cum am precizat-o mai sus, Alexandru Ioan Cuza prin cele dou scrutinuri electorale organizate la Ia i i la Bucure ti. Conven ia de la Paris a prev zut între organele centrale investite cu exerci iul ³puterii publice´ i domnitorul ales pe via de c tre Adunarea
103

Electiv , moldovean sau muntean, în vârst de cel pu in 35 ani, cu un venit minim de 3000 de galbeni. Potrivit Statului Dezvolt tor al Conven iei de la Paris, domnul cumula atribu ii executive i legislative, putând emite decrete f r consultarea parlamentului, ori de câte ori situa ia impunea m suri urgente. Puterea legislativ în stat urma s fie exercitat de domn împreun cu parlamentul. Ini iativa legislativ o avea numai domnul care preg tea proiectele de legi cu concursul legislatorilor existen i în Consiliul de Stat al României. Proiectele de legi erau sus inute în parlament de c tre mini tri sau de c tre func ionarii Consiliului de Stat. Guvernul României. Contopirea efectiv a guvernelor celor dou principate a dus la formarea în 1861 a Guvernului României, urmat de unificarea deplin a administra iei Centrale a statului i proclamarea ora ului Bucure ti drept capitala rii. Acest sistem de organe administrative a fost organizat ini ial pe baze centralizate (organizarea guvernului na ional cu ministerele de profil i a unei administra ii locale, subordonat organelor centrale) din necesitatea aplic rii uniforme a legilor rii. Apoi trebuia s aib loc descentralizarea administrativ i îngustarea prerogativelor guvernului. În aceast perioad pe plan central, puterea executiv apar inea domnitorului, care o exercita prin guvernul s u i prin mini trii numi i i revoca i de el. Art.2 al Constitu iei de la Paris acorda României dreptul de a avea o armat na ional , în m sura s asigure ap rarea rii, fapt în urma caruia Alexandru Ioan Cuza a devenit i comandantul suprem. 8.3.2. Legisla ia cu caracter reformator a lui Alexandru Ioan Cuza. Prin adoptarea legisla iei din perioada care-i poart i numele, Al.I.Cuza, a fost creat în linii generale sistemul de drept burghez i totodat cadrul juridic necesar pentru dezvoltarea celor mai moderne legisla ii, introducând norme i institu ii noi, dintre cele mai evoluate. Prin opera sa legislativ , Al.I.Cuza a plasat România în rândul rilor cu cea mai avansat legisla ie, fiind chiar criticat pentru unele neconcordan e dintre legisla ia prea avansat , fa de rela iile sociale de a c ror reglementare se preocup . Opera legislativ a lui Cuza a dus la crearea unui sistem judiciar modern, a determinat evolu ia practicii instan elor, a stimulat înflorirea înv mântului juridic i a tiin ei dreptului, formarea de cadre de specialitate i afirmarea gândirii juridice române ti în ar i peste hotare. Multe din operele sale legislative au fost calificate în istoriografie drept ´reforme´, datorit caracterului lor evoluat i importan ei sociale deosebite a reglement rilor cuprinse. Dintre acestea, ne vom referi la reforma agrar i la cea electoral .
104

8.3.2.1. Reforma agrar . Reforma agrar a fost adoptat la 14 august 1864, dup numeroase tentative i proiecte care fie nu au ajuns în fa a legislativului, fie c nu au fost sanc ionate de c tre domn, cum a fost proiectul din 1862 propus de guvernul Barbu Catargiu. Potrivit acestei legi, ´s tenii cl ca i sunt i r mân deplin proprietari pe locurile supuse posesiunii lor, în întinderea ce s e hot r te prin legea în fiin ´. Suprafa a asupra c reia se recuno tea dreptul de proprietate era fixat în func ie de num rul de vite i pe care le de ineau ranii. Prin acea i lege era desfiin at sistemul cl c iei, în schimbul unei desp gubiri pe care ranii urmau s o pl teasc în termen de 15 ani în sume distribuite anual. Urmare a acestei legi, aproximativ 2/3 din p mânturile mo iere ti au trecut în proprietatea ranilor. Totu i, legea nu vorbe te de expropriere i nici de împropiet rire, recunoscând i dând for a juridic unei situa ii preexistente : ranii aveau în folosin terenurile asupra c rora îns nu exercitau un drept de proprietate, ci doar o st pânire. A a fiind, legea nu facea decât s recunoasc un drept preexistent. Singura problem real , a fost cea a delimit rii dreptului de proprietate a ranilor fa de cele ale boierilor, prin ie irea efectiv din indiviziune. Prin recunoa terea dreptului de proprietate al r nimii asupra p mânturilor pe care le foloseau, s-au realizat dou obiective importante i tipice noii orânduiri i anume, împropiet rirea ranilor i consacrarea principiului potrivit c ruia proprietatea este sacr i inviolabil . Legea a prev zut totu i plata unor desp gubiri c tre mo ieri, care urmau s fie efecuat în compensare cu desfiin area cl cii. 8.3.2.2. Reforma electoral . Legea electoral a fost adoptat prin plebiscit în 1864. Potrivit acestei legi, electorii erau împ r i i în dou categorii, respectiv aleg tori primari i aleg tori direc i. Aleg torii primari din comunele rurale erau cei ce pl teau 48 lei impozit, iar în comunele urbane cei ce pl teau cu acela i titlu între 80 i 100 de lei. Patentarii pân la clasa a V-a erau tot aleg tori primari i pl teau impozit din opera iunile lor de comer . Un numar de 50 de aleg tori primari numeau un aleg tor direct. Aleg torii direc i erau declara i cei ce aveau un venit anual de 100 galbeni i puteau face în orice mod dovada acestui venit. Puteau fi aleg tori direc i f r a face dovada venitului preo ii, profesorii academiilor i colegiilor, doctorii i licen ia ii faculta ilor, inginerii, avoca ii i arhitec ii. Ambele categorii prescriau vârsta minim de 25 ani a electorilor i de 30 ani a candida ilor, în plus hot rau s aib un venit minim de 200 galbeni.
105

Alte legi cu caracter reformator au mai fost : legea consiliilor jude ene i legea comunal din 1864 prin care a fost reglementat modul de constituire, organizare i func ionare a comunelor i jude elor, legea de organizare judec toreasc , i legea instruc iei publice. 8.3.2.3. Codul Civil. Normele dreptului civil existente erau dep ite sub aspectul con inutului, ner spunzând rela iilor de productie, dar mai ales opera iunilor comerciale bazate pe rela ii contractuale atât de natura comercial , dar i civil . Totodat lipsa de sistematizare a normelor, de unitate i structura reclamau noi reglement ri în materie. Cuza a cerut Comisiei Centrale de la Foc ani s alc tuiasc un nou cod, acesta fiind adoptat în 1864. Pân în 1863, comisia a folosit ca izvor proiectul Codului Italian Pissanelli, apoi a urmat Codul Civil din 1804 a lui Napoleon (codul Napoleon era cuprinz tor i verificat în practic de 60 ani, cel italian era nou). Codul Civil a fost adoptat în 1864 i a intrat în vigoare la 1 decembrie 1865 sub numele ³Codul Civil Alexandru Ioan´, iar dup abdicare, codul civil român ± în cea mai mare parte, înc în vigoare în zilele noastre. Codul civil român are drept izvor Codul Civil francez, dar nu l -a copiat, a fost adaptat la realita ile de la noi. Textele franceze au fost selec ionate, unele p strate, altele modificate, iar altele eliminate, având în vedere c modelul francez al codului nostru civil este mai amplu cu 300 de articole. Actualul cod civil a p strat i dispozi iuni mai vechi cum ar fi regimul copiilor naturali, egalitatea so ilor în invocarea motivelor de divor . Din proiectul Pissanelli au fost preluate dispozi iile referitoare la contracte i obliga ii, mai evoluate sub aspectul tehnicii de redactare. Din Codul Civil belgian au fost preluate unele texte referitoare la privilegii i ipoteci. Codul Civil român era format la data adopt rii lui din preambul, trei c r i i dizpozi ii finale. Preambulul se referea la no iunea legii civile în general i la aplicarea ei în timp i spa iu. Cartea I reglementa statutul persoanelor, Cartea a II-a era consacrat bunurilor iar cea de a treia a modurilor de dobândire i de transmitere a propriet ii. Cartea I consacra principiul egalita ii tuturor persoanelor în fa a legii, f când îns distinc ie între capacitatea de exerci iu i capacitatea de folosin , care în dreptul civil român începea de la na terea copilului, spre deosebire de codul francez care condi iona dobândirea capacita ii la na terea copilului viabil. Deplina capacitate de exerci iu era dobândit la majorat, stabilit a fi la 21 de ani, iar codul admitea dobândirea ei anticipat prin procedura emanciparii.
106

Persoanele juridice erau împ r ite în dou categorii, cu scop lucrativ, care se înfiin au potrivit codului de comer i f r scop lucrativ , având obiective culturale, sportive, de binefacere sau politice, care se înfiin au prin decret domnesc. Rudenia p streaz dizpozi iile preluate din legiuirile anterioare. Astfel, se men in dizpozi iile referitoare la încheierea i desfacerea cas toriei i este consacrat egalitatea so ilor cu privire la motivele de divor (În dreptul francez adulterul constituie motiv de divor i poate fi invocat numai de c tre so , so ia putându-l invoca numai dac fapta s-ar fi consumat în domiciliul comun). Codul Civil interzicea ca i cel francez cercetarea paternit tii, în scopul ap r rii familiei legitime. Recunoa terea de c tre tat , a fiului natural, avea efecte numai cu privire la starea civil , nu i în ceea ce prive te drepturile i obliga iile ce decurg din filia ie. Bunurile sotilor. La încheierea cas toriei, so ii trebuiau s opteze între regimul separa iei, al comunita ii sau al dotei. Dac nu se exprimau, se consider ca au optat pentru regimul separa iei de bunuri, fiecare so având dreptul de a- i administra bunurile sale. Bunurile achizi ionate în timpul cas toriei apar ineau so ului care facea dovada dobândirii lor. Dota trebuia mentionat în actul dotal, bunurile fiind administrate de c tre so în interesul cas toriei. Cartea a II-a se referea la bunuri, clasificate în mobiliare i imobiliare, de o protectie deosebit bucurându-se imobilele care aveau o valoare mai mare. Codul f cea referiri ample la modurile de dobândire a dreptului de proprietate i a celorlalte drepturi reale, la posesie i efectele acesteia (prezum ia de proprietate, dobândirea fructelor de c tre posesorul de bun credint , ap rarea posesiei prin ac iunile posesorii i dobândirea dreptului de proprietate prin efectul posesiei îndelungate). De asemenea, codul facea referire i la dezmembr mintele dreptului de proprietate, uzufructul, uzul, abita ia, servitutea i superficia. Dizpozi ii noi con inea codul i în privin a modurilor de transmitere a propriet ii prin acte între vii, sau prin mo tenire, institu ie pe larg reglementat . Normele cu privire la proprietate au fost completate cu dispozi iile altor legi referitoare la proprietatea funciar , industrial sau comercial . În Cartea a III-a cele mai importante reglement ri se refer la contracte, cvasi-contracte, delicte i cvasi-delicte, pe care se întemeiaz teoria general a obliga iilor, respectiv r spunderea civil contractual i r spunderea civil delictual . R spunderea contractual se întemeia pe înc lcarea unei obliga ii n scute din contract, r spunz toare fiind partea care nu i-a îndeplinit obliga ia asumat , i care trebuie s pl teasc celeilalte p r i o desp gubire. R spunderea delictual se na te din faptul ilicit s vâr it de o persoan , prin care se aduce un prejudiciu altuia i care oblig la despagubire. Textul art. 998 din Codul Civil înc în vigoare, precizeaz c ³orice fapt a omului care cauzeaz altuia un prejudiciu, oblig pe acela din a c rui gre eal
107

s-a ocazionat, a-l repara´. Dezvoltând institu ia obliga iei civile, codul face totodat referiri la stingerea, transmiterea, transformarea i garantarea obliga iilor civile. 8.3.2.4. Codul Penal. Codul Penal a fost publicat în 1865 i a r mas în vigoare pân în 1937. El a fost inspirat din Codul Penal prusian din 1851 i, în mai mic m sur , de Codul Penal francez de la 1810. Odat cu adoptarea lui, au fost abrogate condicile criminalice ti, fiind unificate toate dispozi iile de drept penal : Codul Penal de la 1865 era structurat în trei c r i : Cartea I - dispozi ii referitoare la pedepse i felul lor. Cartea II - norme referitoare la crime i delicte. Cartea III - materia contraven iilor. Cartea I clasific pedepsele în: - criminale pentru crime, infrac iunile fiind pedepsite cu pedepse criminale; - corec ionale pentru delicte sanc ionate cu pedepse corec ionale; - poli iene ti pentru comiterea de contraven ii, sanc ionate cu pedepse poli iene ti; Cartea a II a clasific faptele penale, în func ie de rela iile sociale ocrotite de lege, în crime i delicte: La rândul lor, crimele i delictele grupate dup gradul de pericol social sau gravitatea faptei puteau fi: 1. infrac iuni îndreptate împotriva statului, cum erau r sturnarea ordinii de stat sau tr darea; 2. crime i delicte împotriva constitu iei, adic fapte s vâr ite împotriva sistemului parlamentar sau electoral; 3. crime i delicte împotriva intereselor publice, legate de exercitarea func iei administrative cum era abuzul de putere sau delapidarea; 4. crime i delicte, îndreptate împotriva intereselor particulare îndreptate contra vie ii, integrit ii corporale, onoarei, patrimoniului etc.; În clasificarea faptelor penale erau avute în vedere o serie de aspecte, precum modul de îndeplinire a rezolu iei infrac ionale, num rul de participan i, delimitarea tentativei de infrac iunea consumat , sau a coautoratului de complicitate i instigare etc. 8.3.2.5. Codul de Procedur Civil . Codul de Procedur Civil a fost elaborat i a intrat în vigoare odat cu Codul Civil în anul in 1865. El a avut ca izvoare Codul de Procedur al Cantorului Geneva, Codul de Procedur Civil francez, legea belgian referitoare la executarea silit i unele norme de drept procesual din legiuirile mai vechi. Lucrarea era împ r it în 7 c r i: procedura înaintea judec torului de plas , tribunalele de jude e, cur ile de apel, arbitrii, executarea silit , proceduri speciale i dispozi ii generale.
108

Cartea I nu a fost pus în aplicare, întrucât din lips de judec tori, competen a a fost dat subprefec ilor pân în 1879, iar ulterior a fost abrogat prin legea pentru judec toriile comunale i de ocoale. Sistemul instan elor judec tore ti în concep ia codului era format din : Tribunalele cu competen a general limitat de un plafon valoric; Cur ile de Apel au fost ini ial patru, la Bucure ti, Ia i, Craiova i Foc ani (ulterior mutat la Gala i). Codul consacr principiile moderne ale oralit ii, publicit ii, i contradictorialita ii dezbaterilor. Probele erau f cute prin înscrisuri, martori, exper i, jur mânt judiciar sau prezum ii. Judecata în c ile de atac era f cut în apel (cale de atac de reformare devolutiv ce presupunea o nou judecare în fond), opozi ia (împotriva hot rârilor date în lips ), contesta ia i recursul (dac legea nu a fost bine interpretat i aplicat ). 8.3.2.6. Codul de Procedur Penal . Adoptat i aplicat concomitent cu Codul Penal, Codul de Procedur Penal a avut ca model Codul de instruc ie criminal francez adoptat în 1808. Prin acest cod, s-a realizat o cale de mijloc între vechea i noua procedur de judecat . Vechea procedur era scris i secret . În noua concep ie, doar faza cercet rii penale era secret (element vechi), cea a judec ii devenind public , oral i contradictorie. Codul de procedur penal era compus din dou c r i : Cartea I privea descoperirea, urm rirea i instruc ia infrac iunilor; Cartea II s-a referit la judecarea proceselor. Instan ele cu competen a în materie penal erau judec toriile de plas , tribunalele de jude , cur ile de jura i i Înalta Curte de Casa ie. Delictele erau de competen a Tribunalului iar crimele de competen a cur ilor de jura i. Jura ii erau persoane particulare f r studii juridice, care trebuiau s se pronun e doar cu privire la vinova ia sau nevinov ia faptuitorului. În cadrul acestor instan e judec torii aveau atribu ia de a veghea la desf urarea dezbaterilor, la administrarea probatoriilor i la aplicarea pedepsei în cazul în care cei judeca i erau declara i vinova i de c tre jura i.

ORGANIZAREA DE STAT SI EVOLUTIA DREPTULUI IN PERIOADA MONARHIEI CONSTITUTIONALE 9.1. Viata economico-sociala 9.1.1. Dezvoltarea industriei

109

Formarea statului roman modern a reprezentat un moment important in istoria poporului nostru, a marcat intrarea tarii noastre intr -o noua etapa a revolutiei economice si in mod deosebit a industriei. Dezvoltarea economica, infaptuita in primul rand prin industria nationala urmarea ca Romania sa nu ramana eminamente agricola. Industria s-a dezvoltat in conditiile specifice ale contextului international. Lipsa capitalurilor, a mijloacelor tehnice, a calificarii fortei de munca, chiar a materiilor prime care au determinat o dependenta economica accentuata fata de capitalul strain. In consecinta, Romania a initiat o serie de masuri care urmareau incurajarea industriei. In acest sens semnificative sunt: - legea de incurajare a industriei hartiei (1891); - legea pentru incurajarea industriei zaharului (1882); - legea pentru acodarea de scutiri si taxe la importul unor masini (1884); - legile pentru incurajarea industriei nationale (1887 si 1912); - tarifele vamale protectioniste (1896); Progresul industriei s-a reflectat in ritmul constructiei intreprinderilor industriale: - in perioada 1886-1887, ritmul a fost de 8 fabrici pe an; - in perioada 1887-1893, ritmul a fost de 14 fabrici pe an; - in perioada 1893-1906, ritmul a sporit la 1862. Cu toate limitele sale, dezvoltarea industriei a avut consecinte profunde si durabile asupra societatii romanesti, a determinat treptat, schimbarea raportului de forte in favoarea burgheziei, marcand o crestere a nivelului de civilizatie al tarii. Are loc un proces de crestere a pietii interne, o participare marcanta a Romaniei pe piata internationala. Subsecvent a sporit numarul populatiei orasenesti, al comerciantilor si al societatilor comerciale. Partenerii comerciali mai importanti pentru Romania au fost: AustroUngaria, Anglia, Franta si Germania. La export, primul loc il ocupau cerealele (la finele sec.XIX-lea se exporta 60% din productia de grau si 40% din cea de porumb), urmate de vite, lemn, petrol si pielarie. Comertul romanesc a manifestat slabiciuni, datorita politicii comerciale gresite, asa cum a fost Conventia comerciala cu Austro-Ungaria, care a condus la o balanta de plati deficitara. In 1877 se inlatura un important obstacol in calea dezvoltarii capitaliste a tarii, prin razboiul de cucerire a independentei de stat si eliminarea dependentei de Imperiul Otoman. S -au dezvoltat in mod deosebit sectoarele alimentar, forestier si extractiv (in mod special industria petrolului). Descoperirea de noi zacaminte a creat un
62

Ghe.Platon, Istoria Moderna a Romaniei, Bucuresti,1985, pag.267-293

110

important obiectiv de disputa pentru marile corporatii internationale cu capital german, englez si dupa 1900 si a celui american. In 1913, Romania producea 3,2% din productia mondiala de petrol, in 1914 reusindu-se extractia a 1,8 milioane tone petrol. Pentru dezvoltarea industriei era necesara adaptarea si organizarea unui nou sistem de credit. In 1880 se constituie Banca Nationala a Romaniei, pana la sfarsitul secolului au fost infiintate alte 24 banci noi, iar intre 1900-1914 un numar de 170 societati bancare. Are loc extinderea mijloacelor de transport, existand preocupari pentru infiintarea unei flote maritime si fluviale. Ia fiinta un serviciu de transporturi pe Dunare si au fost modernizate principalele porturi dunarene: Giurgiu, Turnu Severin, Braila si Galati. In aprilie 1885 s-a inceput modernizarea portului Constanta care va juca un rol important in comertul exterior al Romaniei. Constructorii de marca si oamenii de stiinta in domeniul aeronauticii, Traian Vuia si Henri Coanda au realizat cele dintai avioane in anii premergatori primul razboi mondial. 9.1.2. Problema agrara Agricultura a continuat sa ramana principala ramura a economiei nationale, deoarece marea majoritate a populatiei ocupate era formata de taranime. Reforma agrara din 1864 a deschis calea transformarilor in agricultura. Astfel, la inceputul sec.XIX, 1% din proprietari (latifundari) detineau 50% din suprafata agricola, in timp ce 95% din ei (tarani) detineau abia 40% din suprafata agricola. Intrucat aproximativ 80% din taranime nu dispunea de pamant suficient era nevoita sa munceasca pe mosiile latifundarilor intr-un sistem concretizat in invoielile agricole. Adesea taranii erau nevoiti sa incheie invoieli in conditiile deosebit de oneroase impuse si cu obligatii greu de indeplinit. Aparitia arendasilor, interpusi intre mosieri si tarani, a determinat in acelasi timp inasprirea situatiei taranilor. Reforma agrara infaptuita de A.I.Cuza prin ÄLegea pentru reglementarea proprietatii rurale´, din 15 august 1864 prevedea improprietarirea prin recunoasterea dreptului de proprietate asupra lotului primit si emanciparea producatorilor directi, prin rascumpararea obligatiilor fata de vechiul stapan. Improprietarirea s-a realizat prin scindarea proprietatii financiare in doua parti; a) o treime proprietate absoluta a fostului proprietar; b) doua treimi proprietatea deplina a fostilor clacasi, carora li s-a recunoscut dreptul de coproprietar, fara plata vreunei despagubiri, proportional cu potentialul economic (numarul de vite si al bratelor de munca).
111

Arendasii care urmareau obtinerea de avantaje din arenda prin constrangerea taranilor, s-au constituit in veritabile trusturi. Legiuitorul a intervenit prin actul normativ din 25 martie 1908, dupa rascoala taranilor din 1907, printr-o lege a invoielilor agricole. 9.1.3. Structura sociala Formarea Romaniei prin Unirea Principatelor, a dus la aparitia premiselor dezvoltarii industriei, comertului si agriculturii, constituirea unui aparat administrativ modern, si a unui sistem unitar de invatamant, ce au determinat schimbari semnificative pe planul structurilor sociale. Consolidarea industriei, ponderea burgheziei in viata sociala si de stat a dus la schimbarea raportului de forte dintre clase. A sporit numeric burghezia, negustorii reprezinta elementul traditional al acesteia. Industriasii, detinatorii de capitaluri si inaltul corp administrativ dobandesc o pondere tot mai mare. Din randul lor apar politicienii de profesie. Creste patura burgheziei mici si mijlocii, iar intelectualitatea devine o clasa de sine statatoare. In aceste conditii, pozitiile boierimii sunt zbuciumate, clasa ei devenind tot mai eterogena. Are loc un proces de tranzitie al mosierimii catre burghezie, urmare noii destinatii economice a marilor proprietati funciare, legata tot mai mult de productia de marfuri si implicarea in economia industriala. Un moment caracteristic al raportului de forte si al relatiilor dintre mosierime si burghezie l-a constituit infaptuirea ÄMonstruoasei coalitii´, in preajma abdicarii lui Cuza. Aceasta marcheaza mai intai slabiciunea pozitiilor burgheziei, nevoita sa se alieze cu mosierimea, cu riscul unor concesii, si in al doilea rand ostilitatea fata de reformele de care le promova Cuza. Spre deosebire de tarile dezvoltate din punct de vedere industrial, unde muncitorii din fabrica nu mai depindeau de agricultura, in Romania acestia mai pastrau legatura cu satul, cultivand pamantul. Conditiile grele de munca, situatia materiala precara la finele sec. al XIX-lea a facut sa creasca numarul grevelor acestora intre 1900-1904. Au fost organizate asemenea miscari la:Bucuresti, Braila, Galati, Constanta, Iasi, Ploiesti si Botosani. 9.2. Monarhia constitutionala si parlamentara 9.2.1. Organele centrale ale statului Monarhia constitutionala±parlamentara a fost instaurata dupa adoptarea Constitutiei de la 1866, locul central in viata de stat fiind detinut de catre domn (devenit dupa 1881 rege), guvern si parlament. Prin constitutia din 1866 se stabileau principiile si normele car acteristice gandirii sociale si organizarii de stat burgheze, respectiv: - drepturile si libertatile cetatenesti; - principiul suveranitatii nationale;
112

- principiul guvernarii reprezentative; - principiul separatiei puterii in stat. La nivel central activitarea executiva era detinuta de domnitor, iar dupa 1881 de rege, care o exercita prin guvernul sau si prin ministrii numiti si revocati de el. Potrivit principiului separatiei puterilor, domnul (regele) nu mai putea avea autoritate in acelasi timp asupra puterii executive si legislative. Constitutia ii acorda totusi o serie de prerogative in temeiul carora acesta: - avea initiativa legislativa; - sanctiona si promulga legi; - numea si revoca ministri; - avea dreptul de amnistie; - numea si confirma pe functionari in toate functiile publice. Puterile constitutionale ale domnului erau ereditare in cadrul dinastiei Hohenzollern ± Sigmaringen. Guvernul era numit de catre rege si avea o pozitie importanta in raport cu parlamentul. Regele putea dizolva parlamentul; iar apoi numea un nou guvern care proceda la organizarea alegerilor. Structura Parlamentului consacrata prin Constituatia de la 1866 era data de reprezentanta nationala, formata din doua adunari: Senatul si Adunarea Deputatilor. Puterea legislativa se exercita de catre domn impreuna cu Reprezentanta nationala. Orice lege trebuia sa intruneasca trei conditii: sa fi fost discutata, sa fi fost votata de majoritatea parlamentarilor din cele doua camere si sa fie supusa sanctiunii domnului. Legea fundamentala si celelalte legi ulterioare au reglementat responsabilitatea ministrilor, raspunderea penala, civila, cea politica si dreptul de control al parlamentului asupra guvernului. Ministerele exercitau conducerea admnistrativa intr-un anumit domeniu de activitate. Organul administrativ central cu rol important pentru asigurarea functiei de ordine publica a statului a fost Ministerul de Interne, care coordona apararea, era insarcinat cu mentinerea ordinii publice, avea drept de control asupra functionarilor insarcinati cu aplicarea legii, asupra prefectilor, primarilor si a celorlalti agenti ai puterii centrale. 9.2.2. Organizarea locala-teritoriala Legea din 11 aprilie 1864 pentru infiintarea Consiliilor judetene si de organizare comunala a constituit izvorul judiciar al organizarii locale si a avut ca scop o organizare administrativa moderna, inlocuind vechile reglementari stabilite prin Regulamentele organice. Numarul judetelor era de 42, iar ca unitati intermediare, plasile in numar de 320. Conform constitutiei unitatile administrativ-teritoriale erau judetene si comunale.

113

Comunele erau clasificate in comune urbane si rurale. Printr-o lege din 1908 au fost reglementate comunele suburbane , care se subordonau oraselor ce le admnistrau. Numarul comunelor suburbane erau de 28 si aveau un statut de orase libere, egale. Comunele rurale au fost in numar de 1256, administrand si 4325 sate si catune. Comunele erau conduse de catre primar, organ executiv, care se ocupa cu administratia curenta, si de catre consiliul comunal, ca organ deliberativ. Primarul avea dubla calitate, de sef al administratiei comunale si de reprezentant al administratiei centrale. Era ales de alegatorii comunei si avea atributii in administrarea si pastrarea proprietatii comunale, aprovizionarea si controlul aparatului administrativ. Prin legea din 21 martie 1874 prefectul numea primarul, iar prin legea din 17 aprilie 1822, primarul era confirmat de prefect, dupa alegerea sa de catre consiliul local. Primarul a dobandit si unele atributii jurisdictionale odata cu adoptarea legii invoielilor agricole, la 30.03.1866, in sensul ca el putea sa legalizeze contractele intervenite intre arendasi si tarani, care deveneau executorii. Consiliul comunal era format din membrii alesi de un corp electoral,constituit dintr-un singur colegiu, pe criteriul censului (in valoare de 80-100 lei) platit de electori. Hotararile importante ale consiliului comunal erau supuse aprobarii prefectului, subprefectului sau reprezentantilor locali ai guvernului in teritoriu. Plasile erau administrate de pretori, aveau atributii de supraveghere si control asupra activitatii organelor comunale rurale si de aplicarea deciziilor organelor judetene, fiind numiti de prefect sau de ministrul de interne. Judetele au fost administrate de catre un consiliu judetean si de catre prefect. Prefectul era reprezentantul guvernului in judet, urmarind infaptuirea politicii partidului de guvernamant. El era numit prin Decret al domnitorului (regelui) la propunerea Ministerului de Interne. Prefectul cumula si functia de sef al politiei, calitate in virtutea careia coordona interventia organelor de politie pentru restabilirea ordinii si linistii publice. 9.2.3. Organizarea financiara Dupa crearea statului roman modern, sistemul fiscal a urmarit o noua repartizare a sarcinilor fiscale ca o consecinta a desfiintarii privilegiilor feudale si a stabilirii impozitelor functie de veniturile contribuabililor. Cheltuielile statului se clasificau in cheltuieli ordinare (anuale), cheltuieli extraordinare (ocazionale), cheltuieli reale (investitii), cheltuieli personale (salarii), cheltuieli proprii (bugetare) si cheltuieli ascunse (reduceri sau scutiri de taxe). Venitul public, necesar pentru cheltuieli, insemna suma bunurilor pe care statul, ori alta organizatie publica, o incasa printr-o perioada financiara,
114

fara obligatie de restituire si fara sa se miscoreze tulpina averii personale in sens restrans, sau a contribuabililor in sens larg. Activitatea productiva desfasurata in domeniile apartinatoare (suprafete agricole si paduri), exploatari miniere, petroliere, intreprinderi comerciale si industriale (banci de stat, cai ferate, posta, telegraf, loterii de stat) sau intreprinderi mixte, a constituit o prima modalitate de realizare a venitului public, a carui sursa principala o constituiau impozitele. Taxele, reprezentau o alta sursa de realizare a venitului public, care puteau fi: - fixe sau variabile; - directe sau indirecte; - aparte sau personale; - judecatoresti sau administrative, dupa modalitatea de percepere. O alta categorie o constituiau monopolurile (tutunul, sarea, bauturile spirtoase) si amenzile. Ministerul de finante capata o structura centralizata, consolidata indeosebi prin elaborarea decretului din 11 iunie 1861, modificat prin decretul din 2 mai 1867. Prima lege de contabilitate generala este cea din 13 ianuarie 1865. Bugetul statului reprezenta actul care prevedea si aproba veniturile si cheltuielile anuale ale statului tuturor sectoarelor publice. Anul financiar si exercitiul bugetar incepeau la 1 aprilie a fiecarui an si sfarsea la 31 martie anul urmator. Creditul public constituia creditul pe care particularii il acordau statului pentru acoperirea unor nevoi generale, iar totalitatea obligatiilor pecuniare contractate de catre stat, reprezenta datoria publica. Impozitele percepute de stat prin constituirea venitului public erau obtinute pe: - impozitul pe veniturile proprietatilor agricole; - impozitul pe venitul proprietatii cladite; - impozitul pe venitul capitalurilor mobiliare; - impozitul pe veniturile societatilor comerciale si industriale; - impozitul pe veniturile din profesii si ocupatii neimpuse. Regimul vamal a fost organizat cu o Directie generala la Bucuresti si una secundara la Iasi, printr-un proiect elaborat la 28 decembrie 1859. Curtea de Conturi infiintata prin legea din 5 februarie 1864, asigura controlul asupra finantelor publice. 9.2.4. Organizarea armatei Dreptul principatelor de a avea armata nationala a fost acordat prin prevederile Conventiei de la Paris, care in art.42 recomanda o organizare identica spre a putea la trebuinta sa se uneasca si sa formeze o singura armie, in masura sa asigure nu numai ordinea interna, ci sa respinga si un atac din afara.
115

Primele reglementari militare aparute in 1864 stabileau sistemul de recrutare la regimul copului ofiteresc si starea de asediu. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost primul comandant al celor doua armate reunite, el preluand comanda in anul 1861. Prin legea din 23 iuie 1868, armata era structurata in: - armata permanenta cu rezervele ei; - corpul dorobantilor si granicerilor; - militiile; - garda oraseneasca; - gloatele. Prin legea din 8 aprilie 1872 se consacra cele doua principii ale organizarii militare si anume instituirea serviciului militar obligatoriu si personal, precum si imperativul ca organizarea armatei in timp de pace sa fie cat mai putin diferite de cea din timp de razboi . Armata era structurata pe patru categorii, respectiv: 1. armata permanenta; 2. armata teritoriala (dorobantii si granicerii); 3. militiile; 4. gloatele. Durata serviciului militar era stabilita la 8 ani (de la varsta de 21 la 29 ani) in militii fiind cuprinse persoane pana la 37 ani, iar in gloate pana la 46 ani. Din legea din 29 noiembrie 1882, organizarea armatei cuprindea ca si specialitati trupe permanente de infanterie, cavalerie si geniu; trupe teritoriale de dorobanti, calarasi si pompieri si armata de militii. Teritoriul era impartit in patru regiuni de corpuri de armata, fiecare cu cate doua divizii. Marina militara a fost infiintata in anul 1880, Arsenalul Marinei din Galati, asigurand paza Dunarii cu trei salupe fluviale. Alexandru Ioan Cuza a organizat primul escadrom de jandarmi calari si o companie de jandarmi pedestri. A fost infiintata politia rurala denumita Äguarzi comunali´ si crearea Ägeandarmieriei´ din cadrul armatei, corespondenta politiei militare. In anul 1873 a fost adoptat Codul Justitiei Militare care cuprindea pe timp de pace ca si instante judiciare consiliile de disciplina, consiliile de razboi si consiliile de revizuire. In timp de razboi, competentele jurisdictionale aveau pretorii militari, curtile martiale si curtile superioare de justitie militara. 9.3. Evolutia dreptului In perioada 1866-1918 sistemul de drept, evoluand in stransa legatura cu transformarile sociale si economice, a urmarit modernizarea vietii sociale si de stat. Constituatia din 1866 si Codurile adoptate in epoca lui A.I.Cuza au constituit temelia sistemului de drept modern. Legislatia a evoluat pe linia principiilor formulate prin opera legislativa a lui A.I.Cuza. 9.3.1. Dreptul constitutional
116

Constitutia adoptata la 1 iulie 1866, cu unele modificari pana in anul 1923 a consacrat faurirea statului national roman, proclamand monarhia constitutionala pe temeiul separatiilor puterilor, drepturile si libertatile cetatenesti. Prin continutul si forma sa poate fi considerata prima constitutie a Romaniei, democratica si moderna. Constitutia Romaniei din 1866 este structurata in opt titluri: 1. Despre teritoriul Romaniei; 2. Despre drepturiel romanilor; 3. Despre puterile statului; 4. Despre finante; 5. Despre puterea armata; 6. Dispozitii generale; 7. Despre revizuirea constitutiei; 8. Dispozitii tranzitorii si suplimentare. Teritoriul este proclamat indivizibil. S-a formulat interdictia colonizarii teritoriului cu populatie de ginta straina si s-a dispus impartirea administrativ teritoriala in judete, a judetelor in plasi si a plasilor in comune, organizare care nu putea fi schimbata sau ratificata decat prin lege. In titlul referitor la drepturi, Constitutia prevedea ca ele nu pot fi exercitate decat de cetatenii romani. Cetatenia putea fi acordata strainilor prin legi speciale, cu conditia de a fi de rit crestin (ulterior a fost modificat art.7, admitandu-se cetateni straini indiferent de confesiune sau credinta religioasa). De asemenea mai era consfintita aptitudinea strainilor de a dobandi si exercita drepturi civile si politice, in conformitate cu Tratatul de la Berlin, din 1878. In titlul referitor la puterile statului era proclamat principiul separatiei puterilor, care emana Äde la natiune´ si se exercita numai Äprin delegatie´. Puterea legislativa se exercita de catre domn si reprezentanta nationala, in vreme ce puterea executiva era incredintata domnului si se exercita prin organele administrative.Puterea judecatoreasca revenea in exclusivitate curtilor si tribunalelor. Reprezentanta nationala era formata din Adunarea deputatilor si Senat. In vederea alegerii deputatilor, alegatorii erau impartiti in patru colegii: primul colegiu din care faceau parte alegatorii cu un venit funciar mai mare de 300 de galbeni, al II-lea colegiu cuprindea alegatorii cu un venit funciar de la 100 la 300 de galbeni, iar al III-lea colegiu cuprindea industriasii si comerciantii care plateau un impozit de cel putin 80 lei. Aceste trei colegii constituiau alegatorii directi. In al IV-lea colegiu erau cuprinsi toti cei ce plateau un impozit oricat de mic, 50 de astfel de alegatori numind un delegat, care la randul sau alegea un deputat, exercitand un vot direct. Membrii senatului erau alesi de doua colegii, respectiv proprietarii de fonduri rurale cu un venit de cel putin 300 galbeni si proprietarii de imobile cu un venit de pana la 300 galbeni la orase. In anul 1884, prin schimbarea raportului de forte dintre clase s-a modificat si sistemul electoral. Cele patru colegii s-au redus la trei, prin
117

contopirea colegiilor 1 si 2. La Colegiul I intrau alegatorii cu un venit funciar sau urban de cel putin 200 lei, iar in Colegiul II orasenii care plateau un impozit de cel putin 20 lei. Colegiul al III-lea cuprindea satenii care votau indirect. Dintre cei 183 membrii ai Adunarii deputatilor, 75 erau alesi de Colegiul I, 70 de Colegiul II si 38 de Colegiul III. In preajma primului razboi mondial partidele politice i nsistau in programele lor asupra necesitatii infaptuirii unei noi reforme electorale, cu modificarea constitutiei, fapt realizat abia in timpul razboiului prin introducerea votului direct, egal si secret . Acest sistem a permis a larga participare a maselor populare la viata politica. 9.3.2. Dreptul administrativ Pe plan central, administratia era condusa de rege si de catre guvern. Prin proclamarea regatului (1881) si modificarea constitutiei (1884) puterile regelui au sporit mult. Aceasta exercita o serie de atributii legislative, executive, judecatoresti, dupa cum urmeaza: - sanctiona si promulga legi; - incheia conventii cu alte state; - intocmea regulamente in vederea executarii legilor; - confirma functionarii in toate functiile publice; - exercita comanda armatei; - conferea gradele militare si decoratiile; - avea dreptul de amnistie in materie politica; - ierta sau micsora pedepsele in materie similara; Guvernul era format dintr-un numar de ministri aflati sub presedintia primului ministru. Numarul ministerelor a sporit treptat in legatura cu dezvoltarea industriala si comertului. Ministrii erau numiti si revocati de catre rege. Formal, parlamnetul exercita un control asupra activitatii guvernului si a fiecarui ministru. 9.3.3. Dreptul civil Evolutia ramurii dreptului civil a fost determinata nemijlocit de dezvoltarea productiei si circulatiei marfurilor, intervenind transformari substantiale in domeniul proprietatii, conditiei juridice a persoanei si a contractelor. Codul civil roman adoptat in vremea lui Cuza a sustinut mult timp cadru juridic necesar dezvoltarii economiei de schimb. In materia proprietatii, statul a manifestat o preocupare speciala pentru dezvoltarea intreprinderilor industriale. Astfel, in 1887 a fost adoptata o lege de incurajare a industriei nationale (ÄMasuri generale pentru incurajarea industriei nationale´) prin care se prevedeau conditiile si avantajele infiintarii unor intreprinderi, constand in:
118

a) posibilitatea afectarii unor terenuri pentru construirea fabricilor; b) inlesniri la importul de masini, utilaje, materiale prime din strainatate, cat si transportul pe calea ferata; c) scutiri de impozite. In anul 1912 se elaboreaza o noua lege de incurajare a industriei nationale, care acorda avantaje intreprinderilor industriale in care lucrau cel putin 20 muncitori si care dispuneau de un utilaj cu motor de cel putin cinci cai putere, precum si a meseriasilor care aveau cel putin patru calfe, ori societatilor cooperatiste cu un capital minim de 2000 lei si 10 lucratori asociati. Legea mai acorda scutiri de vama, scutiri de taxe si acorda posibilitatea dobandirii unor terenuri rurale cu plata in rate. In 1879 a fost adoptata o lege pentru protectia marcilor de fabrica . Insusirea pe nedrept a unei marci straine, era sanctionata si calificata contrafacere, fiind pedepsita cu despagubiri pentru acoperirea prejudiciului produs. In anul 1906 se emite legea brevetelor si inventiilor , care a avut ca scop stabilirea ordinii si prioritatilor in fabricarea lor si protejarea autorului. Noi reglementari au fost date cu privire la proprietatea miniera. Legea din 1895 a admis separarea proprietatii solului si cea a subsolului. In aceasta situatie statul a devenit proprietarul zacamintelor miniere si petroliere. In materia persoanelor s-au adus reglementari noi, in mod deosebit cu privire la persoanele juridice. Aceste reglementari au fost introduse prin Codul de comert si prin unele legi speciale. Codul comercial din 10 mai 1887 a suferit o serie de modificari in 1885, 1900, 1902 si 1906. Prin cresterea numerica a muncitorilor, pentru apararea drepturilor si interselor lor, a aparut necesitatea constituirii si organizarii sindicatelor si asocierea lor, domeniu reglementat printr-o lege din 1902, prin care se recunoaste dreptul muncitorilor de a organiza sindicate (corporatii), dar numai impreuna cu patronii. La conducerea sindicatelor urmau a fi numiti reprezentanti ai statului, cu drept de control. Raspunderea civila delictuala a suferit noi modificari datorita evenimentelor petrecute in procesul muncii, in cazul accidentelor de munca. Pentru acest considerent, in anul 1912 au fost introduse reglementari noi referitoare la raspunderea pentru riscul profesional. Potrivit acestor norme noi, patronul era degrevat de obligatii cand putea demonstra ca accidentul sa produs numai din culpa salariatului. In materia contractelor au aparut unele modificari. Contractul de arendare, reglementat sumar in Codul Civil, a fost pe larg consacrat in legea privitoare la invoielile agricole in 1866. Dispozitiile acestei legi au constituit un pas inapoi fata de Codul Civil, deoarece invoielile agricole se incheiau cu incalcarea vadita a principiului autonomiei de vointa. Regimul contractului de munca, a constituit obiectul a numeroase masuri legislative in legatura cu impunerea unor reglementari privind durata
119

zilei de munca, repausul duminical, conflictele colective de munca, jurisdictia muncii. Privitor la durata zilei de munca si conditiile de munca s-au adoptat mai multe masuri prin Legea pentru asigurarea serviciului sanitar din 1874, Legea sanitara din 1885 si Regulamentul industriei insalubre din 1894. Ele se refereau la anumite categorii de muncitori, in special la femei si copii. 9.3.4. Dreptul penal Ca si dreptul civil, dreptul penal a avut ca izvor Codul penal din 1865, din vremea lui Cuza, care a suferit putine modificari. In principal s-au modificat unele prevederi prin legi speciale ce au fost adoptate impotriva muncitorilor si pentru pedepsirea unor infractiuni in legatura cu starea de razboi, in preajma declansarii razboiului balcanic. Legea contra sindicatelor, asociatiilor profesionale a functionarilor statului, judetelor si stabilimentelor publice evidentiaza incadrarea ca infractiune si pedepsita cu privare de libertate pana la doi ani, incetarea lucrului din cauza grevei. In 1906 a fost adoptata o lege speciala care interzicea lucratorilor din mine sa participe la greve, iar in anul 1909 s-a interzis tuturor categoriilor de muncitori si functionari sa declanseze miscari revendicative. Conflictul balcanic din 1913, declansarea primului razboi mondial si perspectiva iminenta a participarii Romaniei la acest razboi a determinat, pe linie militara, instituirea unor legi speciale care incriminau faptele ce aduc atingere securitatii interne si externe a statului. Aceste legi incriminau fapte ca spionajul, tradarea de patrie, nerespectarea obligatiilor cu privire la pastrarea secretului de stat, sabotajul. 9.3.5. Dreptul procesual Ambele coduri de procedura civila si penala au continuat sa se aplice fiind si ele supuse modificarilor mai jos mentionate. In anul 1900, cu ocazia republicarii Codului de procedura civila din 1865 s-au introdus noi prevederi, care au urmarit imbunatatirea manierei de redactare a textelor prin aplicarea celor mai noi si moderne tehnici legislative in materia procedurii. Pentru solutionarea mai rapida a litigiilor au fost introduse prevederi inspirate din codurile altor state, si din practica judiciara a instantelor noastre, renuntandu-se la principiile dreptului procesual traditional. S-a renuntat in cazuri speciale la forma obisnuita de solutionare a litigiilor intre parti, bazata pe lupta juridica ale caror interese erau opuse. In acest sens a fost adoptata forma de dezbatere in camera presedintelui instantei fara dezbateri ample si formele folosite anterior, in sedinta publica, pe baza principiilor oralitatii si contradictorialitatii, reusindu -se sa se adopte hotarari rapide si acordarea de solutii in scurt timp. Aceasta procedura se pastreaza si in zilele no astre, ca fiind reglementata de
120

dispozitiile art.581 din Cod procedura civila, privitoare la ordonanta presedintiala. O asememea procedura a fost utilizata si in raporturile dintre proprietari si chiriasi. In materia dreptului procesual penal o procedura s peciala a fost adoptata prin legea privitoare la instructiunea si judecarea in fata instantelor corectionale a flagrantelor delicte, din 1913 (Legea micului parchet). Persoanele care savarseau infractiuni si erau surprinse in flagrant puteau fi arestate pe loc, aduse in fata procurorului, care le interoga si le trimitea in fata judecatorului de ocol sau tribunal. El trebuia sa se pronunte in aceiasi zi cu o hotarare urgenta, fara parcurgerea fazelor premergatoare procesului penal: constatare, urmarire, instructie. Aceleasi dispozitiuni se aplicau la infractiunile marunte extinse si in domeniul conflictelor dintre muncitori si patroni, al demonstratiilor, manifestatiilor de strada sau grevelor.

FORMAREA STATULUI UNITAR ROMAN SI EVOLUTIA DREPTULUI LA INCEPUTUL SECOLULUI XX SI IN PERIOADA INTERBELICA 10.1. Formarea statului unitar roman Statul national roman a fost faurit in contextul unui proces revolutionar, prin lupta eroica a intregii natiuni, din vechea Romanie, din Transilvania si Banat, din Bucovina si Basarabia. Vechea Romanie a contribuit esential la infaptuirea statului national unitar, participand la primul razboi mondial, in lupta impotriv a puterilor din centrul Europei 63. Desavarsirea unitatii nationale s-a realizat datorita contextului international prin incheierea primului razboi mondial, eveniment care a creat conditiile propice si justificative de faurire a statului national, unitar roman. Infaptuirii Marii Uniri s-a produs prin lupta neobosita dusa impotriva dominatiei straine, actiune care s-a desfasurat prin hotararile plebiscitara ale maselor populare.

63

In acest sens, E.Cernea si E.Molcut, op.cit.pag.243

121

Astfel de adunari au avut loc in localitatile de resedinta ale provinciilor romanesti, respectiv la Chisinau la 8 aprilie 1918, la Cernauti la 20 noiembrie 1918 si la Alba Iulia in ziua de 1 decembrie 1918. Darzenia, disciplina exemplara si entuziasmul romanilor aflati in afara statului national, manifestate cu ocazia constituirii adunarilor reprezentative si care aveau sa decida Äunirea de tara´, reprezinta marturia clara ca nimic nu ia putut abate pe romani de la infaptuirea visului secular al unirii intregii natiuni intr-un singur stat, intr-o Europa marcata de uriase framantari si contradictii. Romania a luat armele, luptand pentru eliberarea teritoriilor romanesti aflate sub dominatia Austro-Ungara la 15 august 1916. Armata romana, confruntata cu serioase dificultati in infruntarea cu diviziile germane, superioare tehnic, si cu nerespectarea angajamentelor militare de catre aliati, a reusit in vara anului 1917 sa faca dovada ca idealurile de independenta si unitate nationala sunt mai puternice decat cea mai puternica masina de razboi a Europei. Realizarea Romaniei Mari, tel de veacuri al celor trei provincii romane a creat posibilitatea dezvoltarii rapide a economiei, s-au deschis noi perspective pentru largirea pietii interne, valorificand resursele naturale ale subsolului. Formarea Romaniei Mari, a fost recunoscuta de celelalte nationalitati. Astfel, in luna ianuarie 1919 la Medias s-au intrunit reprezentanti ai populatiei germane din Transilvania, care printr-un manifest, au confirmat acordul populatiei sasesti de unire cu Romania. De la Congresul de la Timisoara din august 1919, svabii din Banat au avut aceiasi atitudine de acord cu unirea, confirmand ca hotararea de unire de la Alba Iulia reprezinta chezasia pentru dezvoltarea etnica si culturala. Adunarile legislative si guvernele provizorii formate de catre reprezentantii poporului, care au exercitat atributiuni de conducere politico administrativa in perioada de tranzitie catre formarea unui aparat unic, s-au bucurat de concursul intregii populatii. Hotararile de unire a celor trei stravechi provincii romanesti au fost promulgate apoi prin decrete regale din 27 noiembrie pentru Basarabia, 18 decembrie pentru Bucovina si 24 decembrie pentru Transilvania. In intervalul 1918-1920, statul roman a avut ca principala preocupare, pe plan extern, recunosterea prin tratate internationale a fauririi statului national unitar. Pentru acest motiv, Romania a participat la Conferinta de Pace de la Paris, unde a fost recunoscut aportul sau a dus la infrangerea Germaniei. Incercarea reprezentatilor SUA, Angliei si Frantei de a impinge pe plan secundar opinia si interesele statelor mici, printre care si Romania, s-a lovit de atitudinea ferma manifestata de delegatia romana condusa de I.C.Bratianu. Tratatul cu Austria, semnat de Romania la 10 decembrie 1919 a consfintit dezagregarea monarhiei austro-ungare si a recunoscut unirea Bucovinei cu Romania.
122

In urma guvernarii lui Alexandru Vaida, la 3 martie 1920 a inceput la Trianon discutiile pentru semnarea tratatului cu Ungaria. Acesta a constituit actul juridic care consacra actul istoric de faurire a statului unitar roman, prin marea adunare populara de la 1 decembrie 1918 de la Alba Iulia64. Nicolae Titulescu, membru al delegatiei romane, aprecia ca ´Tratatul de la Trianon apartine tuturor romanilor si indeosebi celor din Ardeal, o consfintire a ordinii de drept´ . 10.2. Organizarea centrala si locala 10.2.1. Organizarea centrala Dupa desavarsirea unitatii nationale s-a trecut la procesul de reorganizare a institutiilor statului pentru o buna conducere si administrare a noilor principate romanesti. In vechea Romanie sistemul administrativ a functionat in baza Legii de organizare locala din 1864 cu modificarile ulterioare si Constitutia din 1866. Organizarea administrativa din Basarabia era dupa model rusesc, in Bucovina dupa cel austriac, iar in Transilvania, dupa cel ungar. Din aceste considerente, unificarea organizarii administrative a fost ne cesara, ea fiind realizata prin extinderea pe intreg teritoriu al sistemului de organizare in vechea Romanie si printr-o forma noua de organizare a administratiei. Constitutia adoptata in anul 1923 continea si dispozitiuni in legatura cu organizarea si functionarea administratiei. Prin art.39, i s-a incredintat puterea executiva in stat, iar in art. 92 se preciza ca Äguvernul exercita puterea executiva in numele regelui´ . Organele administratiei centrale au fost ministerele, conduse de ministrii, reprezentanti ai partidelor politice. La nivel local Constitutia din 1923 a impartit teritoriul in judete, iar acestea erau constituite in comune. Judetele erau conduse de consiliile judetene si comunale, iar conducerea consiliilor era asigurata de membrii alesi prin vot universal, direct, secret, obligatoriu, cu reprezentarea minoritatilor. Principalele izvoare care au reglementat organizarea si functionarea administratiei in baza Constitutiei din 1923 au fost Legea pentru unificarea administrativa din 14 iunie 1925, Legea pentru administratia locala din 5 august 1929 (care a suferit 14 modificari in sapte ani cat a fost in vigoare), Legea administratiei din 27 martie 1936, care a fost inlocuita cu Legea administratiei din 14 august 1938, datorita instaurarii regimului fascist. Regele ca organ al administratiei centrale, potrivit art. 88 avea atributii in administratie, constand in:  numirea sau confirmarea in functii publice potrivit legilor;  intocmirea si regulamentele pentru executarea legilor;  era comandantul suprem al armatei;
64

In acest sens, E.Cernea si E.Molcut, po.cit.pag.253

123

acorda gradele militare potrivit legilor; conferea decoratii si medalii; avea dreptul sa bata moneda in baza unei legi speciale; incheia conventii pentru comert, navigatie si alte asemenea acte cu statele straine. Regele emitea acte administrative, denumite Ädecrete regale´ care erau contrasemnate de ministrul de resort. Consiliul de ministri ca organ al administratiei centrale avea ca atributii adoptarea de hotarari, numite Äjurnale de ministri´, care atunci cand erau considerate ilegale, puteau fi atacate in justitie. Prin prevederile Constitutiei, Consiliul de Ministri nu avea o competenta generala intr-o anumita materie de administratie publica, ci numai in cazurile speciale date de competenta fie prin Constitutie, fie printr-o lege organica. Astfel, in art.7 alin 3 din Constitutie se prevedea de exemplu ca Änaturalizarea se acorda in mod individual de Consiliul de Ministri´ . Legea pentru organizarea administratiei publice locale din 1929 in art.9 a dispus ca schimbarea numelui unui stat sau oras se poate face numai in baza unui jurnal al Consiliului de ministri. Legea persoanelor juridice prin art.7 dadea competenta Consiliului de ministri de a autoriza functionarea in Romania a unei persoane juridice straine. Ministerele erau grupari de servicii administrative puse sub conducerea si autoritatea unui ministru si desfasurau activitati de interes general pe intregul teritoriu al tarii. Organizarea si functionarea lor a fost reglementata prin Legea pentru organizarea ministerelor din 2 august 1929. Specific perioadei interbelice, apare faptul ca puteau fi numiti si ministri fara portofoliu, care nefiind titularii unui departament sau minister, erau numiti pentru a indeplini o parte din atributiile unui ministru. In urma Marii Uniri, in plan administrativ are loc o dezvoltare a aparatului administrativ, in anul 1920 infiintandu-se alte trei ministere, si anume Ministerul Muncii si Ocrotirii Sociale, Ministerul Cultelor si Artelor si Ministerul Comunicatiilor. Un an mai tarziu, in anul 1921 a fost creat Ministerul Agriculturii. Pana la adoptarea Legii de Organizare si Functionare a Ministerelor din 1929 si a Legii pentru Administratia Locala din acelasi an, fiecare minister a avut circumscriptiile sale teritorile, numite inspectorate. La adoptarea acestor legi se modifica teritoriul, fiind impartit in sapte directorate ministeriale, cu sediile in: Cernauti, Chisinau, Cluj, Iasi si Timisoara. Aceasta forma de organizare administrativa a fost desfiintata prin Legea din 15 iulie 1931, revenindu-se la organizarea initiala.     10.2. Organizarea locala Reglementarea juridica a organizarii locale a fost asigurata de legile din 1925, 1929 si 1930.
124

Prefectul era seful administratiei judetene descentralizate, reprezentant al guvernului in judet, numit prin Decret regal. El era in subordinea ministrului de interne care il putea oricand revoca. Puterea si atributiile prefectului ca sef al administratiei au fost foarte mari. Prin Legea administratiei din 1929, s-au eliminat din competenta prefectului atributiile sale de sef al administratiei judetene, fiind atribuite presedintelui Delegatiei Consiliului de Judetean, ales de consiliu pe termen de 5 ani, ajutat de un numar de membrii licentiati in drept. Prin Legea din 15 iulie 1931, atributiile de sef al administratiei vor trece din nou asupra prefectului in dubla sa calitate de reprezentant al guvernului in judet si de cap al admnistratiei judetene. Prefectul detinea si functia de sef al politiei judetene, calitate in care putea da ordine organelor de politie si jandarmerie si le putea controla. Era principalul organ de control si supraveghere al administratiei comunelor din judete. In activitatea sa era sprijinit de Consiliul de prefectura, format din: - primarul comunei de resedinta; - primar procuror; - reprezentanti ai serviciilor administrative. Consiliul judetean constituia organul colegial deliberativ, compus din membrii alesi prin sufragiu universal de toti alegatorii judetului si din membrii de drept, reprezentanti ai unor profesiuni sau functiuni sociale administrative. El se intrunea in sesiuni ordinare si extraordinare, intocmea regulamente care cuprindeau masuri si sanctiuni referitoare la administrarea intereselor judetene. Consiliul putea fi dizolvat prin Decret regal si inlocuit cu o comisie interimara. Delegatia Consiliului judetean avea ca presedinte pe prefect si alcatuita din membrii consiliului ales, care putea decide in locul consiliului, cand acesta nu era intrunit. Judetul, circumscriptie teritoriala, in care functionau sercivii administrative exterioare ale unor ministere, condus de prefect, reprezentant al puterii centrale.

10.3. Evolutia dreptului un perioada interbelica 10.3.1. Unificarea legislativa In perioada interbelica, problema fundamentala s-a pus pe planul reglementarii juridice, in vederea unificarii legislative si realizarea acordului dintre unitatea politica si cea juridica. Faurirea statului national unitar s-a infaptuit inca din anul 1920, in timp ce procesul unificarii legislative a fost de lunga durata, pana in preajma celui de-al doilea razboi mondial. Dupa infaptuirea Marii Uniri s-a observat ca in toate ramurile dreptului existau reglementari paralele.
125

Astfel, in domeniul dreptului civil, in provinciile din vechea Romanie, se aplica Codul din 1864. In Transilvania era in vigoare Codul civil austriac din 1911, completat cu unele cutume si chiar dispozitii ale legislatiei adoptate in Austro -Ungaria. De aceea a fost necesara o activitate vasta de extindere a dispozitiilor Codului Civil roman, cat si de adaptare a noii reglementari. In perioada interbelica se impun ca principale izvoare ale dreptului ± Constitutia din 1923, Codul penal si el de procedura penala din 1936, Codul comercial din 1938, Codurile civile din 1939 si 1940 si Codul de procedura civila din 1939, prin acestea urmarindu-se unificarea dreptului roman. Modalitatile principale prin care s-a urmarit unificarea sunt au fost extinderea unor prevederi din legislatia din vechea Romanie si adoptarea de noi acte normative pentru intregul teritoriu. Aceste actiuni s-au desfasurat gradual, pentru aplicarea legilor de unificare. O prima actiune a reprezentat-o emiterea de catre Consiliul Dirigent al Transilvaniei, a Legii din 1919, care in art.1, prevedea ca vechile legi, ordonante, regulamente si statute legale anterioare Unirii, raman in vigoare in mod provizoriu pana la dispozitii Äin interesul ordinii publice´. Asemenea masuri au fost luate in Basarabia, prin Hotararea Sfatului Tarii din 27 martie 1918 si in Romania, prin Decretul ± Lege nr. 3475 din 18 decembrie 1918. Prima metoda prezenta avantajul ca asigura unificarea legislativa intr-un ritm rapid si dezavantajul ca unele dintre dispozitiile extinse nu corepundeau intotdeauna conditiilor din noile provincii. Unificarea sistemului de drept prin adoptarea de noi acte normative era superior sub aspectul tehnicii legislative, al continutului dar dezavantajos deoarece se intindea pe o perioada de lunga durata. Prin infaptuirea unificarii a fost creata o comisie ministeriala formata, in 1920, din magistrati si juristi, care a optat pentru revizuirea codurilor, conform art.137 din Constitutie65. 10.3.1.1. Dreptul constitutional dupa realizarea Marii Uniri a ramas in vigoare Constitutia din 1866 cu cele doua modificari importante din 1917, referitoare la introducerea votului universal si la posibilitatea exproprierii proprietatii particulare, in scop de unitate publica. Aceste proceduri speciale au fost extinse si in provinciile noi. Au fost introduse dispozitii noi care decurgeau din tratatele semnate de Romania in cadrul Societatii Natiunilor. In anul 1923 s-a adoptat o noua Constitutie, impusa de realitatea fauririi statului national unitar, admisa, in principiu, de toate partidele politice. Totusi, parlamentul format dupa alegerile din 1922, ca adunare constituanta, a fost dur atacat de partidele de opozitie (Partidul National, Partidul Taranesc, Partidul
65

E.Cernea si E.Molcut, op.cit., pag.162

126

Poporului) care apreciau ca sunt in imposibilitatea de a participa efectiv la elaborarea noii legi fundamentale. Aceasta constitutie a cuprins dispozitii de natura sa apere nu numai interesele marii proprietati si ale patronatului, ci sa si impiedice formele de organizare si activitatea clasei muncitoare. In art.19 se prevedea ca zacamintele miniere, precum si bogatiile de orice natura ale subsolului sunt proprietatea statului. Constitutia apara si interesele sistemului financiar-bancar, garanta egalitatea cetateanului in fata legii, fara deosebire de clasa, libertatea individuala, inviolabilitatea domiciliului, libertatea invatamantului, a pre sei si a intocmirilor. Multe din aceste libertati au imbracat caracter formal. Constitutia a consacrat si principiul suprematiei legii si a statului de drept, stabilindu-se modul de organizare al controlului constitutionalitatii legilor. Legea fundamentala in 1923 a consfintit regimul parlamentar democratic, a recunoscut drepturile si libertatile cetatenesti, reprezentand un factor popzitiv in dezvoltarea Romaniei. Cel de-al treilea titlul cuprinde dispozitiile constitutionale prin care era consacrata separatia puterilor in stat, activitatea legislativa urmand sa fie exercitata de catre rege si Reprezentanta Nationala, cea executata de catre rege si guvern, iar cea judiciara de catre instantele judecatoresti. Reprezentanta nationala era formata de acelasi do ua adunari Senatul si Adunarea Deputatilor. Initiativa legislativa apartinea fie regelui, fie uneia din cele doua adunari. Adunarea deputatilor era formata din deputati alesi de cetatenii romani, organizati pe circumscriptii electorale. Senatul era compus din senatori de drept si senatori alesi. Senatorii puteau fi alesi de cetateni romani de la varsta de 40 ani, cu drept de vot din circumcriptiile electorale fixate de lege, de membrii consiliilor judetene si comunale, al camerelor de comert, de industrie, de munca, agricultura, de profesorii fiecarei universitati din tara. Senatorii de drept faceau parte din reprezentantii clerului (mitropolitii, episcopii), fostii sefi de guverne, fosti ministri, fosti presedinti ai corpurilor legiuitoare, fosti senatori si deputati. Regele avea atributii de a sanctiona legile, dreptul de a convoca parlamentul, de a dizolva una din cele doua camere, de a numi un nou guvern. In exercitarea atributiilor sale, regele intocmea regulamentele pentru aplicarea legilor, numea sau confirma in functii publice, putea crea noi functii de stat, exercita comanda armatei, confirma gradele militare, conferea decoratiile romane si avea dreptul de a bate moneda. Constitutia a prevazut crearea unui Consiliul legislativ care formula proiectele de lege, ce urmau a fi dezbatute in Reprezentanta Nationala. Conform prevederilor de la Capitolul III, puterea executiva era exercitata de guvern, in numele regelui. Ministrii erau numiti si revocati de
127

rege. Persoana regelui era inviolabila, iar ministr ii sunt raspunzatori pentru activitatea lor. Consiliul de ministri era prezidat de un presedinte, desemnat de rege si cu formarea guvernului. O alta inovatie a Constitutiei din 1923 a fost introducerea controlului constitutionalitatii legilor, care urma sa fie exercitat de Inalta Curte de Casatie si Justitie. O conceptie novatoarea reprezentat-o principiul controlului legalitatii actelor administrative. Astfel, instantele judecatoresti puteau cenzura actele emanate de la administratia de stat. Potrivit acestui principiu, instantele puteau cenzura actele emanate de la administratia de stat si obliga statul la plata unor despagubiri. O dispozitie cu urmari importante a fost cea din art.128, potrivit careia Äin caz de pericol de stat se putea introduce starea de asediu general sau partial´. Sistemul electoral s-a critalizat in perioada 1917-1926, s-a introdus votul universal, organizandu-se in noiembrie 1919, primele alegeri parlamentare. A fost adoptata o noua lege electorala din martie 1926 care consacra dreptul de alege si de a fi ales, desfasurarea alegerilor, structura Adunarea Deputatilor si a Senatului. Noua lege electorala asigura interesele marilor partide politice, consacrand o majoritate confortabila in parlament si inlatura de pe scena vietii politice gruparile politice mai mici. S-a inlocuit prin acesta lege principiul reprezentarii proportionale cu cel al primei majoritare. Acest sistem de aplica in alegerile pentru Adunarea Deputatilor si se baza pe urmatoarele reguli: - totalizarea voturilor pentru fiecare partid la scara intregii tari; - partidul care obtinea 40% din totalul voturilor pe tara, beneficia de prima majora (prima 50% din mandate); - restul de 50% din mandate se repartizau proportional cu numarul voturilor obtinute dintre toate partidele care au obtinut minim 20% din totalul voturilor; - gruparea nu obtinea 20% din voturi nu primea nici un mandat,cu exceptia cazului cand obtinea majoritatea absoluta intr-un judet; - daca nici unul dintre partide nu obtinea 40% din voturi, mandatele erau repartizate proportional cu numarul de voturi obtinute. La alegerile pentru Senat, toate mandatele din fiecare crircumscriptie reveneau partidului care obtinuse cele mai multe voturi (principiul majoritatii relative). In perioada 1927-1930 au functionat prevederile constitutionale referitoare la institutia regentie, care a fost determinata de renuntarea la coroana a lui Carol al II-lea, fiul cel mare a regelui Ferdinand. In ianuarie 1926, corpurile legiuitoare au ratificat actul renuntarii, proclamandu-l motenitor pe Mihai, fiul lui Carol al II-lea.
128

S-a constituit regenta din trei persoane, care urma sa-si exercite prerogativele, in eventualitatea in care Mihai ar fi ajuns rege inaintea majoratului. Regele a inceput sa-si exercite atributiile din iunie 1929, ca urmare a mortii regelui Ferdinand, pana in 1930, cand Carol s -a intors in tara si s-a proclamat rege. 10.3.1.2. Dreptul administrativ Dreptul administrativ a cunoscut cele mai importante modificari, care sau infaptuit pentru unificarea reglementarilor juridice, care au impus unificarea aparatului de stat la nivel central si local. In Transilvania, Basarabia si Bucovina, anumite atributii erau exercitate de catre organe proprii de conducere ale provinciilor care s-au unit cu tara. In Trasilvania, serviciile publice erau conduse de Consiliul Dirigent, iar in Basarabia si Bucovina atributiile erau exercitate de directorate si secretariate de servicii. Aceste atributii au fost stabilite prin Decretul-Lege din 26 decembrie 1918 in Transilvania si cel din 1 ianuarie 1919 pentru Bucovina si Basarabia. Afacerile straine, armata, caile ferate, posta, telegraful, circulatia financiara, vamile, imprumuturile publice, siguranta statului intrau in competenta guvernului central. La a aprilie 1920 a fost dizolvat Consiliul Dirigent al Transilvaniei si directoratele si secretariatele de servicii din Basarabia si Bucovina, punanduse astfel capat formelor regionale de conducere. Prin Legea din 2 august pentru organizarea ministerelor, ele au fost organizate intr-un sistem unitar. Legea din 14 iulie 1925 pentru unificarea administrativa care a prevazut constituirea unor organe eligibile, a contribuit la intarirea unitatii statului. Teritoriul Romaniei era impartit din punct de vedere administrativ in judete si comune, care puteau fi rurale si urbane. Comunele rurale puteau forma unul sau mai multe sate. Conducerea acestora erau foarte costisitoare (primar, ajutor de primar, notar, secretar comunal). Comunele urbane erau centre de populatie si se clasificau in nume resedinta de judet, care puteau fi declarate prin lege muicipii, si comune neresedinta de judet. Judetele erau impartite in circumscriptii numite plasi, iar comunele urbane in circumscriptii numite sectoare. Administratia judetelor era realizata de consilii formate din consilieri alesi si consilieri de drept. Activitatea comunelor si judetelor se afla sub conducerea si controlul Ministerului de Interne, ajutat de Consiliul Administrativ Superior. In organizarea administrativa locala, prin Legile din 1925, 1929 si 1936, judetul a avut o dubla calitate. El constituia o unitate administrativa descentralizata cu personalitate juridica si totodata circumscriptia teritoriala in care functionau servicii administrative exterioare unor ministere.
129

Organele judetului ca unitate administrativ-teritoriala au fost prefectul, presedintele Consiliului judetean (pentru scurt timp si Consiliul judetean). Prefectul era reprezentantul guvernului in judet si seful administratiei judetene centralizate. Legea administrativa din 1929 a scos din competenta sa atributiile de sef al administratiei judetene si le-a dat in competenta delegatiei Consiliului Judetean, ales de consiliu pentru cinci ani. Consiliul judetean era organ deliberativ, alcatuit din membrii alesi prinsufragiu universal de toti alegatorii judetului, si din membrii de drept, reprezentanti ai unor profesiuni sau functiuni sociale sau administrative. 10.4. Dreptul romanesc in perioada socialista Dupa 6 martie 1945, istoria Romaniei s -a desfasurat prin impunerea modelului sovietic asupra tabloului intregii societati; statul si dreptul romanesc au fost alcatuite, in etape succesive, dupa sabloanele comuniste, inspirate din doctrina marxist-leninista, adopatata de Stalin si acolitii sai. Prima etapa (august 1944 ± martie 1945) a debutat cu lovitura de stat de la 23 august, care a avut loc in timpul desfasurarii negocierilor dintre U.R.S.S., S.U.A. si Marea Britanie referitoare la statutul postbelic al Romaniei, cat si al intregii Europe Centrale si rasaritene. La 13 septembrie 1944 la Moscova s-a semnat Conventia de arminstitiu intre Romania si Puterile Aliate, act care consfinteste in fapt transformarea Romaniei intr-un stat ocupat de trupele sovietive. De la aceasta data, pana la sfarsitul anului 1947, Organul Suprem al Ocupatiei in Romania era Comisia de Control Aliata (sovietica). Conventia de armistitiu din 13 septembrie 1944 stabilea urmatoarele probleme importante: - plata fata de U.R.S.S. a unor despagubiri de razboi, estimate la 300 milioane dolari in marfuri; - impunerea granitei dintre Romania si U.R.S.S. pe linia stabilita in vara anului 1940, potrivit Pactului Ribentrop-Molotov, prin care Basarabia si nordul Bucovinei au fost anexate Kremlinului; - anularea Dictatului de la Viena (august 1940) prin care nordul Transilvaniei era anexat Ungariei; - obligatia Romaniei de a mentine permanent pe frontul antihitlerist, minimum 12 divizii de infanterie. Chiar si dupa 23 august 1944 Romania a devenit stat ocupat de U.R.S.S. La confluenta anilor 1944-1945 a avut loc un veritabil asalt al comunistilor la putere, incununat de succes prin impunerea guvernului condus de Dr.Petru Groza, care si-a formulat in programul de guvernare obiective precum: prietenia cea mai sincera si colaborarea pe toate planurile cu U.R.S.S.; aplicarea integrala a prevederilor Conventiei de Armistitiu; contributia la sustinerea eforturilor de razboi cu 12 divizii ale armatei romane;
130

eliminarea din viata politica a liderilor de alta orientare decat cea socialista si comunista. Explicarea evolutiei evenimentelor pe aceste coordonate o regasim in pozitia obiedienta a S.U.A. si Marii Britanii fata de U.R.S.S., in sensul acceptarii pactului incheiat intre Churchil si Stalin (10-11 octombrie 1944) prin care a fost pusa in practica teoria sferelor de interes in sud-estul Europei, in ideea trecerii partii de rasarit a Europei sub hegemonia U.R.S.S. Aceasta intelegere avea sa fie consfintita in februarie 1945 la Conferinta celor trei mari puteri (URSS, SUA si Marea Britanie) de la Yalta, loc in care s-a concretizat divizarea Europei, cand partea de rasarit a Europei a trecut sub hegemonia URSS. A doua etapa (1945-1947), apreciata de istorici perioada sovietizarii, desavarsita de guvernul dr.Petru Groza care intr-un cadrul aparent constitutional a elaborat urmatoarele masuri:  infaptuirea reformei agrare potrivit Legii promulgate la 23 martie 1945, adoptandu-se principiul exproprierii tuturor proprietatilor mosieresti mai mari de 50 hectare;  etatizarea Bancii Nationale a Romaniei, potrivit legii adoptate de Parlament la 20 decembrie 1946;  reforma monetara din 15 august 1947;  incheierea unor acorduri de colaborare economica, tehnica, stiintifica si culturala cu URSS;  excluderea din guvern a reprezentantilor ultimei grupari burgheze (Partidul National Liberal si Partidul National Taranist). In aceasta perioada au fost organizate, la 19 noiembrie 1946, primele alegeri parlamentare de dupa cel de-al doilea razboi mondial, in urma carora Blocul Partidelor Democrate (Partidul Social-Democrat, Partidul Comunist, Frontul Plugarilor) a obtinut peste 79% din mandatele Parlamentului Unicameral (Adunarea Deputatilor). 10.4.1. Organele centrale ale statului Constitutia di anul 1923, lege fundamentala repusa in vigoare prin Decretul-Constitutional nr.1626 din 31 august 1944, consfintea faptul ca organele centrale ale statului erau: regele, guvernul si parlamentul. Romania continua sa fie monarhie constitutionala, ereditara, regele avea atributii legislative, executive si judecatoresti, pe care le exercita la propunerea Consiliului de Ministri. Guvernul si structurile sale centrale au pus in aplicare prevederile Conventiei de Armistitiu, respectiv lichidarea vechiului aparat de stat, modificarea sistemului electoral, controlul asupra economiei in vederea indeplinirii obligatiilor de razboi, eliminarea claselor sociale considerate contra revolutionare, legiferarea reformei agrare si trecerea la realizarea unei economii socialiste, potrivit doctrinei marxist-leniniste.

131

La 30 decembrie 1947, prin Legea nr.363 este abolita moharhia si proclamata Republica Populara Romana, fiind reglementate urmatoarele probleme:  activitatea legislativa sa fie exercitata de Adunarea Deputatilor, pana la dizolvarea ei si formarea Adunarii Constituante;  activitatea executiva a fost incredintata unui Prezidiu al Republicii, compus din cinci membrii, alesi cu majoritate de Adunarea Deputatilor Ädintre personalitatile vietii politice, stiintifice si culturale ale Republicii Populare Romane; Dupa abolirea monarhiei a fost adoptata o noua Constitutie, care a consfintit forma de stat republicana, precum si obiectivele economice si politice prevazute in programul adoptat de Partidul Muncitoresc Roman. La 23 ianuarie 1948 a fost adoptata o noua Lege electorala, prin care varsta alegatorilor cobora de la 21 la 20 de ani. La 28 martie 1948 au avut loc alegeri pentru Marea Adunare Nationala, obiectivul fundamental si acesteia fiind adoptarea unei noi Constitutii. Inca din primul articol al noii Constitutii se stabilea ca ÄRepublica Populara Romana este un stat popular, unitar, independent si suveran´. Aceasta lege fundamentala prevedea urmatoarele dispozitii:  egalitatea tuturor cetatenilor in fata legii, fara deosebire de sex, nationalitate, rasa, religie sau grad de cultura;  dreptul de a alege il aveau toti cetatenii (barbati si femei) de la varsta de 18 ani;  pentru prima data sunt recunoscute drepturi depline pentru femei; ele aveau drepturi egale cu barbatii in toate domeniile de drept public si drept privat;  organul suprem al puterii de stat este Marea Adunare Nationala, singurul organ legislativ;  atributiile de sef al statului erau exercitate de Prezidiul Marii Adunari Nationale, alcatuit de presedinte, trei vicepresedinti, un secretar si 14 membri alesi pe o perioada de 4 ani. Prezidiul convoca Marea Adunare Nationala, exercita dreptul de gratiere si comuta pedepsele, conferea decoratii si medalii, reprezenta statului roman in relatiile internationale, numea si revoca ministrii la propunerea presedintelui Consiliului de Ministri.  Organul Äsuprem executiv´ era guvernul, raspunzator pentru activitatea sa in fata Marii Adunari Nationale. Guvernul conducea activitatea administrativa a statului, ministerele, asigura planificarea economiei nationale, realiza politica statului in domeniile ordinii publice si securitatii, conducea politica generala a statului in domeniul relatiilor internationale.  Teritoriul Romaniei era impartit, din punct de vedere administrativ in: comune, plasi, judete si regiuni, care erau conduse de consilii locale populare, alese prin vot universal, direct, egal si secret pe timp de patru ani;
132 

Constitutia prevedea faptul ca Ämijloacele de productie apartin statului, ca bunuri ale intregului popor, sau organizatiilor cooperatiste sau particulare, persoane fizice sau juridice´. De asemenea Äbogatiile de orice natura ale subsolului, zacamintele miniere, padurile, apele, izvoarele de energie naturala, caile de comunicatie ferata, rutiere, pe apa si in aer, posta, telegraful, telefonul si radioul apartin statului, ca bunuri comune ale poporului´. Art.10 din Constitutie consacra principiul exproprierii intr-o forma originala:´cand interesul general cere, mijloacele de productie, bancile si societatile de asigurare, care sunt proprietate particulara a persoanelor fizice sau juridice, pot deveni proprietatea statului, adica bun comun al poporului, in conditiile prevazute de lege´. Potrivit Constitutiei, au fost initiate si finalizate urmatoarele actiuni:  Prin Legea din 11 iunie 1948 privind nationalizarea principalelor mijloace de productie au fost trecute in proprietatea statului Ätoate bogatiile subsolului, precum si intreprinderile industriale, societatile de orice fel si asociatiunile particulare industriale bancare, de asigurari, miniere, de transport si telecomunicatii´.  Prin acte normative elaborate ulterior Legii din 11iunie 1948, au fost nationalizate: industria cinematografica si cinematografele, institutiile medico-sanitare, fiind trecute sub comanda statului biserica si scoala. Astfel, la 17 iulie 1948 a fost anulat concordatul cu Vaticanul (semnat in anul 1927), dupa care s-a dispus inchiderea unor biserici catolici, greco-catolice si prestatante. La 3 august 1948 a fost votata Legea Invatamantului, prin care au fost desfiintate scolile particulare si confensionale, intregul proces de invatamant fiind organizat de stat. Cel mai afectat a fost domeniul istoriei nationale: in anul 1947 a fost publicat manualul unic de ISTORIA ROMANIEI, sub semnatura lui Mihail Roller, lucrare devenita, dupa anul 1948, Istoria Republicii Populare Romane, in care trecutul istoric al romanilor era prezentat pe doua coordonate fundamentale: 1) ajutorul primit din partea slavilor, a Rusiei, a Rusiei si respectiv Uniunii Sovietice; 2) dezvoltarea societatii are la baza lupta de clasa. Constitutia din 1952 proclama Romania ca stat al oamenilor muncii de la orase si sate, in care rolul conducator revine clasei muncitoare sub conducerea Partidului Comunist Roman. Constitutia reglementeaza cele trei formatiuni social -economice: - formatiunea socialista; - mica productie de marfuri; - formatiunea particular-capitalista. Fundamentul formatiunii socialiste este proprietatea socialista asupra mijloacelor de productie, cu cele doua forme: proprietatea de stat si cooperatist-colectivista. Constitutia proclama pentru prima data rolul conducator al partidului marxist leninist al clasei muncitoare in viata politica a societatii romanesti.
133

Din punct de vedere al organizarii statale, Constitutia defineste cele patru categorii de organe ale statului: - organele puterii de stat; - organele administratiei de stat; - organele judecatoresti; - organele procuraturii. Constitutia Republicii Socialiste Romania din 21 august 1965 a fost definita Äconstitutia socialismului victorios´. Constitutia din 1965 cuprinde urmatoarele prevederi:  Republica Socialista Romania este un stat de tip socialist, stat al oamenilor muncii de la orase si sate, suveran, independent si unitar;  Forta politica conducatoare o reprezinta Partidul Comunist Roman, partid unic, care se confunda cu statul;  Sunt reglementate proprietatea socialista si proprietatea personala. La randul ei proprietatea socialista cuprindea: proprietatea de stat asupra bunurilor apartinand intregului popor si proprietatea cooperatista asupra bunurilor apatinand fiecarei organizatii cooperatiste (cooperatie mestesugareasca, agricola si de consum). Proprietatea personala era alcatuita din veniturile si economiile provenite din munca, casa de locuit, gospodaria de pe langa ea si terenul pe care se afla, precum si bunurile de uz si confort personal. Sistemul organelor statului era alcatuit din patru categorii de organe: a)organele puterii de stat: Marea Adunare Nationala, Consiliul de Stat si Presedintele Republicii erau considerate supreme, iar consiliile populare judetene, orasenesti si comunale erau organele locale ale puterii de stat; b)organele administratiei de stat: Consiliul de Ministri, ministerele si organele de specialitate reprezentau administratia centrala, iar comitetele si birourile executive ale consiliilor populare, precum si organele de specilitate ale administratiei de stat de la nivel judetean, orasenesc si comunal reprezentau administratia locala. c)organele judecatoresti erau reprezentate la nivel central de Tribunalul Suprem la nivel judetean de tribunalele judetene, la nivel local de judecatorii. d)organele procuraturii erau reprezentate la nivel central de Procuratura Generala, iar la nivel judetean de procuraturile locale. Fata de Marea Adunare Nationala sunt subordonate Consiliul de Stat si Presedintele Republicii ( acesta era ales si revocat de catre Marea Adunare Nationala), Consiliul de Ministri (acesta era ales si revocat de Marea Adunare Nationala), Tribunalul Suprem si Procuratura Generala. Consiliul de Stat era organul suprem al puterii de stat cu activitate permanenta, condus de un presedinte (care era si presedintele Romaniei)m cinci vicepresedinti si 19 membri. Principalele atributii ale Consiliului de Stat erau: stabilirea datei alegerilor pentru Marea Adunare Nationala, organizarea ministerelor si a celorlalte organe centrale de stat, ratificarea si denuntarea tratatelor internationale (cu exceptia celor a caror ratificare era de
134

competenta Marii Adunari Nationale), stabilirea gradelor militare si instituirea decoratiilor si titlurilor de onoare, emiterea de decrete cu putere de lege. Presedintele Republicii Socialiste Romania Prin Legea nr.1 din 28 martie 1974, Constitutia Romaniei a fost modificata in sensul ca s-a instituit functia de Presedinte al Republicii Socialiste Romania. Potrivit art.71 din Constitutie ÄPresedintele Republicii Socialiste Romania este seful statului si reprezinta puterea de stat in relatiile interne si internationale ale Republicii Socialiste Romania´. Presedintele era ales de Marea Adunare Nationala pentru un mandat de patru ani, la propunerea Comitetului Central al Partidului Comunist Roman. Consiliul de Ministri era Organulsuprem al administratiei de stat, care exercita conducerea generala a activitatii executive pe intregul teritoriu al Romaniei, atributiile sale principale fiind: - initierea masurilor necesare pentru indeplinirea politicii interne, organizarea si asigurarea executarii legilor; - elaborarea proiectelor, planurilor de dezvoltare economico-sociala, a bugetelor anuale si proiectelor de legi si decrete; - infiintarea de organizatii economice, intreprinderi si institutii de stat de interes republican; - asigurarea ordinii publice, apararea intereselor statului si ocrotirea drepturilor cetatenilor; - aducerea la indeplinire a masurilor stabilite in domeniul relatiilor externe. Instantele judecatoresti Potrivit art.101 din Constitutie, Äjustitia se infaptuieste conform legii, prin Tribunalul Suprem, tribunalele judetene, judecatorii, precum si tribunalele militare´. Activitatea de judecata consta in solutionarea litigiilor juridice ivite in societate prin hotarari cu putere de lucru judecat si susceptibile a fi executate prin forta de constrangere a statului. Activitatea judecatoreasca a fost reglementata prin Legea nr.58/1968 in care erau stabilite competentele fundamentale ale institutiil or de judecata: apararea oranduirii sociale si de stat, drepturile si interesele legitime ale persoanelor, asigurarea respectarii legilor de catre organele statului, persoanele juridice si persoanele fizice. Principiile de organizare si functionare ale organelor judecatoresti erau: - principiul independentei judecatorilor si asesorilor populari si supunerea lor numai fata de lege; - principiul publicitatii dezbaterilor judiciare; - principiul asigurarii dreptului de aparare; - principiul imposibilitatii retractarii de catre instante a hotararilor pronuntate; - principiul unitatii sistemului instantelor judecatoresti;
135

- principiul alegerii judecatorilor si asesorilor populari. Organele procuraturii Articolul 112 al Constitutiei, facand referire la organele de procuratura si la principalele lor atributii, desemneaza o categorie distincta de organe ale statului, care realizeaza activitatea de asigurare a respectatii legilor. Organele procuraturii sunt constituite ca un sistem de organe speciale care asigura respectarea si aplicarea legilor. 10.4.2. Dreptul socialist Dreptul socialist a reprezentat instrumentul prin care statul a reglementat totalitatea relatiilor sociale potrivit doctrinei si ideologiei partidului comunist. Prin normele de drept a fost reglementata conduita oamenilor fata de stat, fata de bunurile obstesti, fata de oameni si drepturile acestora, fata de munca, familie, etc. Dreptul penal a cunoscut modificari substantiale imediat dupa anul 1944, materializate in adoptarea Decretelor-Lege nr.140 si 149 din 20 ianuarie 1945 pentru urmarirea si pedepsirea criminalilor si profitorilor de razboi, precum si a celor vinovati de dezastrul tarii, a Decretului -Lege nr.1460 din 2 mai 1945, pentru reprimarea speculei si a sabotajului economic, a Legii nr.289 din 1947, pentru desfiintarea si interzicerea de tip fascist, profascist sau terorist-politice, militare sau paramilitare. In domeniul economic, pentru reprimarea infractiunilor au fost adoptate:Legea pentru circulatia produselor agricole, Legea pentru organizarea controlului economic, Legea pentru combaterea infractiunilor vamale. In anul 1948 a fost republicat Codul Penal din 1936, iar prin Decretul nr.187 din 30 aprilie 1949 este modificat art.1 al Codului Penal care prevedea:´Legea penala are drept scop apararea Republicii Populare Romane si a ordinii sale de drept impotriva faptelor periculoase pentru societate, pentru aplicarea masurilor de aparare sociala fata de persoanele care savarsesc asemenea fapte. In anul 1968 au fost adoptate Codul Penal si Codul de Procedura Penala, care, cu modificarile intervenite succesiv, sunt in vigoare si astazi. Dreptul civil, ca ramura esentiala a dreptului national, s-a dezvoltat pe dispozitiile cuprinse in Codul Civil elaborat de Alexandru Ioan Cuza la 1865. Aceste dispozitii au fost completate prin norme juridice specifice privitoare la dreptul de proprietate, dreptul familiei, dreptul cooperatist etc, cele mai reprezentative fiind: - Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice si juridice; - Decretul nr.32/1954 de punere in aplicare a Codului Familei; - Decretul nr.321/1956 privind drepturile de autor; - Decretul nr.167/1958 privind prescriptia extinctiva; - Decretul nr.278/1960 privind actele de stare civila; - Decretul nr.975/1968 cu privire la nume; - Decretul nr.471/1971 cu privire la asigurarile de stat;
136

- Decretul nr.212/1974 de ratificare a pactelor internationale privind drepturile omului. Adoptarea, in anul 1974 a Legilor nr.58 si 59, a insemnat scoaterea din circuitul civil a terenurilor. Potrivit acestor legi aberante, t erenurile nu puteau fi dobandite decat prin mostenire legala, orice conventie cu privire la transmiterea dreptului de proprietate fiind declarata nula. Legea nr.5/1973 cu privire la spatiul locativ, limita dreptul persoanelor de a avea mai mult de o locuinta si dispunea normarea suprafetelor locative. In aceasta perioada au fost aplicate dispozitiile Codului de Procedura Civila elaborat in 1865, modificat in repetate randuri si republicat in anul 1948. Cele mai importante modificari au fost: - Decretul nr.470/1958 prin care inceta dreptul Tribunalului Suprem de a mai introduce recursul in supraveghere, acest drept revenind procurorului general; - Decretul nr.38/1959 de modificare a art.195 din Codul de Procedura Civila, prin care se reglementeaza modul de audiere ca martor a minorului care nu a implinit 14 ani; - Legea nr.58/1968 privind organizarea judecatoreasca care modifica procedura de organizare si desfasurare a judecatii in fata instantei. Perioada care face obiectul analizei (1948-1989), fiind insa atat de aproape de noi nu poate fi condensata in cateva pagini. Statul si dreptul nu sunt notiuni abstracte, ele nu se nasc si nu evolueaza decat pe coordonatele factorilor care le configureaza:cadru natural, cadru social -politic si factorul uman. Ca ansamblu de norme care reglementeaza raporturile sociale, ordinea juridica presupune o societate organizata politic. Romania a avut in aceasta perioada o organizare politica impusa de ocupatia sovietica in urma incheierii celui de-al doilea razboil mondial. Pana in anul 1958 in Romania au stationat trupe apartinand armatei sovietice (peste 25.000 de militari), situatie care a garantat implementarea modelului sovietic de organizare politica. Potrivit doctrinei si ideologiei marxist-leniniste Ästatul socialist este organizatia politica cu cele mai largi posibilitati de organizare sociala fiind condus de partidul clasei muncitoare´. Statul socialist era definit ca Äorganizatia politica a puterii celor ce muncesc, in frunte cu clasa muncitoare´, care indeplinind sub conducerea partidului marxist-leninist rolul de instrument principal de construire a socialismului si comunismului ± se manifesta, in perioada construirii socialismului ca organizare a dominatiei asupra claselor exploatatoare, iar in perioada de construire a comunismului ca organizatie ce exprima vointa si realizarii intereselor poporului, care in totalitatea sa este alcatuit din oameni ai muncii´66. Acelasi autor defineste dreptul socialist ca ÄAnsamblul regulilor de conduita instituite sau sanctionate de statul socialist in interesul construirii
66

Certerchi ± Teoria generala a statului si dreptului - 1967

137

socialismului si comunismului, care exprima vointa clasei muncitoare aliata cu toti oamenii muncii, iar dupa construirea socialismului, vointa intregului popor, sub conducerea clasei muncitoare, vointa det erminata in ultima instanta de conditiile vietii materiale a societatii, reguli a caror respectare si aplicare obligatorie se asigura prin constiinta juridica socialista a cetatenilor, iar la nevoie cu ajutorul fortei coercitive a statului´. In literatura juridica erau consacrate urmatoarele principii fundamentale ale dreptului socialist: - consfintirea puterii politice a oamenilor muncii in frunte cu clasa muncitoare; - proprietatea socialista ca baza a dreptului socialist; - internationalismul proletar; - democratismul real; - retributia dupa munca; - imbinarea intereselor individuale cu cele obstesti; - apararea pacii si coexistentei pasnice; - legalilatea socialista; - umanismul socialist. Dreptul socialist isi gaseste originea in prima dictatura a proletariatului ± Comuna din Paris (1871), care a reusit, pentru o foarte scurta perioada de timp sa consacre o serie de principii socialiste: organizarea socialista a puterii de stat (Comuna), sistem electoral specific, nationalizarea atelierelor parasite de patroni, organizarea controlului muncitoresc asupra productiei din marile intreprinderi, separarea scolii de biserica, incriminarea penala a tradarii cauzei poporului, a agitatiei contrarevolutionare si sabotajului. Dreptul socialist si-a gasit consacrarea in dreptul sovietic, fundamentat pe Rezolutiile si Decretele elaborate de puterea sovietelor din Rusia in Octombrie 1917, respectiv de nationalizare a intreprinderilor, bancilor, transportului, comertului, cele privitoare la noua organizare a statului, de infiintare a tribunalelor revolutionare etc. Ulterior au fost definitivate: Codul penal sovietic si de procedura penala, Codul civil sovietic si de procedura civila, statutul de organizare a Tribunalului Suprem si instantelor judecatoresti. Intreaga opera de constructie si dezvoltare a dreptului socialist s-a intemeiat pe tezele formulate de socialismul stiintific, care a fost considerat stiinta tranformarii revolutionare a oranduirii capitaliste, a constructiei si victoriei oranduirii comuniste. In baza socialismului stiintific au stat operele teoretice ale lui V.I.Lenin care considera faptul ca dictatura proletariatului este o forma superioara a democratiei. Dictatura unei clase inseamna, in cenceptia lui Lenin, puterea nelimitata si bazata pe forta, pe constrangerea de stat a acestei clase asupra dusmanilor sai de clasa. Statul reprezenta puterea organizata a unei clase cu ajutorul careia aceasta exercita conducerea societatii. Modelul de organizare a statului si dreptului socialist, realizat in Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (URSS) a fost impus de puterea de
138

la Moscova in toate statele europene devenite satelite ale acesteia, dupa sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial (Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, Ungaria, Polonia, Romania, Republica Democrata Germana). Acest model, adaptat in tarile amintite la unele particcularitati ale acestora si potrivit unei idei ce au apartinut unor lideri comunisti, s-aspulberat incepand cu anul 1989, cand s-a produs dezintegrarea sistemului socialist si destramarea URSS. Din decembrie 1989 statul si dreptul romanesc intra intr-o epoca a evolutiei sale, cea a tranzitiei spre democratie, statul de drept si economia de piata. Tinand seama ca intreaga istorie a umanitatii s-a consumat intr-o permanenta tranzitie si transformare, faptul ca societatea romaneasca se afla in prezent intr-un indelungat proces de devenire constituie normalitatea ultimilor ani.

TESTE

139

CHESTIONARUL NR. 1
1.Normele de conduit ale geto-dacilor în epoca democra iei militare aveau un caracter: a) juridic b) nejuridic c) estetic. 2.Regele dac este caracterizat a fi fost: a) capul statului i monarhul sclavagist absolut b) vârful aristocra iei i al ierarhiei aparat ului de stat c) preot i judec tor suprem. 3.Dreptul ³imperium´, era o prerogativ exercitat în Dacia roman de c tre: a) Consiliul consultativ b) Guvernator c) un ³pontifex maximum´. 4.Normele privind statutul persoanelor în cadrul ob tii s te ti erau gu vernate de principiile: a) egalitatea membrilor ob tii i egalitatea în regurile de familie b) egalitatea membrilor ob tii i munca în comun c) st pânirea dev lma a terenurilor i munca individual . 5.Conceptul de dreptate în ³Legea rii´ poate fi expri mat prin adagiul: a)´prescriptio longi temporis´ b)´ars boni et aequi´ c)´Dominium eminens´. 6.Sistemul electivo-ereditar are la baz urm toarele principii: a) transmiterea ereditar a domniei în linie dreapt i alegerea domnului c) alegerea domnului din rândul succesorilor unui domnitor c) alegerea domnului cu avizul prealabil al Por ii. 7.Sfatul domnesc era compus din: a) dreg torii personali ai domnului b) 12 ± 25 de boieri c) din boierii ale i de adunarea st rilor. 8.Printre dreg tori, vornicul: a) executa sentin ele penale i purta sigiliul domnesc b) era conduc torul slujitorilor cur ii i judec tor al cauzelor penale c) era t lmaciul domnului i coordonatorul rela iilor externe. 9.În Transilvania, în zonele de grani , satele române ti libere au rezi stat datorit : a) religiei lor ortodoxe b) atribu iunilor militare ale locuitorilor c) taxele vamale pe care le încasau.
140

10.În epoca principatului, în Transilvania, erau recunoscute oficial urm toarele biserici: a) catolic , ortodox , calvin i luteran b ) catolic , calvin , luteran i reformat c) catolic , calvin , ortodox i reformat . 11.Normele cutumiare medievale referitoare la proprietate, situau apele curg toare mari i b l ile întinse în: a) Dominium utile b)´Ager publicus´ c)´Dominium eminens´. 12.În anul 1785 a ap rut lucrarea ³Hrisovul sobornicesc´ din ini iativa domnitorului: a) Scarlat Calimah b) Alexandru Ipsilanti c) Constatin Mavrocordat. 13.Ultimul domn p mântean de dinaintea instaur rii regimului turco -fanariot în Moldova, a fost: a) Nicolae Mavrocordat b) Dimitrie Cantemir c) Constantin Brâncoveanu. 14.În perioada regulamentar pân în 1851 dreptul penal a avut comun în ara Româneasc i Moldova: a) o reglementare ce purta acela i nume b) acela i sistem penitenciar c) acela i izvor pri ncipal, Regulamentul Organic . 15.Codul Civil în vigoare, abroga dou alte opere legislative importante adoptate la începutul sec al XIX-lea, dup cum urmeaz : a) Codul Caragea i³Manualul juridic´al lui Andronache Donici b) Codurile Calimach i Caragea c)´Condica Tivila´ i Codul Calimach.

1 ± c; 2 ± a; 3 ± c; 4 ± c; 5 ± a; 6 ± a; 7 ± c; 8 ± b; 9 ± a; 10 ± a; 11 ± b; 12 ± a; 13 ± b; 14 ± b; 15 ± c;
CHESTIONARUL NR. 2
1.´Jur mântul pe Zeit ile palatului´era la geto -daci: a) un mijloc de incantatie religioas b) un mijloc de ap rare a propriet ii c) un mijloc de proba iune. 2.Procesul trecerii geto-dacilor de la societatea gentilic la organizarea politic s-a încheiat pe vremea regelui : a) Dromihete b) Burebista c) Rhemaxos. 3.Propriet ii provinciale îi sunt incidente urm toarele norme de drept: a)´Jus quiritium i dreptul autohton b) ³Jus quiritium´ si ³jus gentium´ c)´Jus gentium´ si dreptul autohton. 4.Normele privitoare la rela iile de munc din cadrul ob tii s te ti se refereau la: a) proprietatea dev lma i personal b) proprietatea dev lma i munca în comun c) munca individual i munca în comun. 5.´ rile Balohovenilor i Borodnicilor´ se situau în sec. al XIII -lea: a) în arcul carpatic b) la r s rit de Carpa i c) la sud de Carpa i. 6.Ce titlu pe care îl vor purta i urma ii s i î i ia Basarab I: a) voievod b) domn c) mare voievod i domn. 7.Domnul era judec tor suprem. Hot rârile sale puteau fi atacate: a) doar în fa a sfatului domnesc b) numai dup moartea sa c) condi ionat de´darea cal ului´. 8.Printre dreg tori, sp tarul: a) era t lmaciul domnului i coordona rela iile cu alte state b) era eful cancelariei domne ti i uneori judec procesele penale c) p stra sabia domnului i uneori prelua comanda armatei în r zboi. 9.Ce era ´Universitas Siculorum´: a) organizarea administrativ teritorial a scaunelor secuie ti b) adunarea juzilor din scaunele s se ti c) institu ie de înv mânt juridic din Transilvania?
141

10.În noua organizare fiscal a principatului Transilvania, constituie o important schimbare: a) renun area la plata censului b) plata tributului c tre turci c) scutirea de la plata tributului c tre Poart . 11.Legile adoptate în Transilvania de Diet în perioada 1540 -1653 au fost grupate în colectia: a)´Approbatae Constituiosnes«´ b)´Compilatae Constitutiones«´ c)´Decretum Tripartitum. 12.Primul cod civil complet ap rut în 1814, numit ´Manualul Juridic«´, poart numele autorului s u: a) Constantin Moruzzi b) Scarlat Calimach c) Andronache Donici. 13.Unul dintre cele mai importante efecte ale hrisoavelor lui Constantin Mavrocordat a fost: a) desfiin area rumaniei i a veciniei b) legarea ranului de glie c) eliberarea robilor igani. 14.´Condica Criminaliceasc ´ a introdus reguli cu privire la prescrip ia r spunderii penale în: a) ara Româneasc b) Moldova c) Transilvania. 15.Potrivit Legii electorale din 1864, vârsta minim a eligibililor era de: a) 30 de ani b) 20 de ani c) 25 de ani. 1 ± b; 2 ± a; 3 ± c; 4 ± c; 5 ± a; 6 ± c; 7 ± a; 8 ± b; 9 ± c; 10 ± a; 11 ± c; 12 ± b; 13 ± b; 14 ± a; 15 ± c;

CHESTIONARUL NR. 3
1.Referindu-se la fidelitatea femeii dace, a spus c ´principala ei zestre este virtutea´: a) Vergiliu b) Ovidiu c) Horatiu. 2.În vremea lui Burebista, puterea religioas a fost de inut de c tre: a) Rhemaxos b) Deceneu c) Vesinas. 3.Dreptul de proprietate quiritar era exercitat potrivit normelor: a) de dreptul gin ilor b) de drept civil roman c) de drept autohton. 4.´Oamenii buni i b trâni´ ale i dintre megie ii ob tii s te ti aveau la început atribu iuni: a) militare b) administrative c) judec tore ti. 5.´Cântecul Nibelungilor´, face referire la: a) valahii din Transilvania b) ara valahilor de la sud de Carpa i c) Secuii care tr iau în mijlocul romanilor. 6.´Legea rii´ este definit prin urm toarele caractere generale: a) general , impersonal i obligatorie b) unitar , teritorial i original c) obligatorie, cu aplicare repetat i teritorial . 7.Mijloacele pa nice de înfluentare a sistemului electivo -creditar au fost: a) asocierea la domnie i recomandarea b) numirea i recomandarea domnului c) asocierea la domnie i numirea. 8.Printre dreg tori, stolnicul: a) se îngrijea de c m rile, gr dinile i pesc riile domne ti b) execut sentin ele penale c) asigur aprovizionarea cur ii cu grâne i carne.

142

9.Ce era ´Universitas Saxonum´: a) adunarea juzilor din scaunele secuie ti b) organizarea administrativ-teritorial a scaunelor s se ti c) institu ie de înv mânt superior în Transilvania? 10.În perioada principatului, activitatea Dietei din Transilavania se des f ura: a) la convocarea principelui b) pe lâng Congrega ia nobililor c) permanent. 11.Legile adoptate în Transilvania de diet în perioada 1654 -1688, au fost grupate de Mihail Appafi în colec ia: a)´Decretum tripartitum´ b)´Approbatae Constitutiones«´ c) Compilatae Constitutiones«´. 12.´Pravilniceasca Condica´ ap rut în 1775 reglementeaz : a) organizarea fiscal b) organizarea instan elor judec tore ti c) organizarea administrativ -teritorial . 13.În epoca fanariot instan a suprem era: a) departamentul velitilor boieri b) divanul domnesc c) sfatul domnesc. 14.Apari ia primelor elemente de drept constitu ional este legat de: a) Statutul Dezvolt tor al Conven iei de la Paris b) Regulamentele Organice c) Constitu ia României de la 01 iulie 1866. 15.Potrivit Legii electorale de la 1864, vârsta minim a electorilor era de: a) 30 de ani b) 20 de ani c) 25 de ani. 1 ± b; 2 ± a; 3 ± c; 4 ± a; 5 ± a; 6 ± a; 7 ± c; 8 ± b; 9 ± c; 10 ± b; 11 ± b; 12 ± c; 13 ± c; 14 ± c; 15 ± b;

CUPRINS

NOTIUNI INTRODUCTIVE 1.1.Obiectul istoriei dreptului romanesc 1 1.2.Periodizarea istoriei dreptului romanesc 4 1.2.1.Alte opinii privind periodizarea istoriei dreptului romanesc 5 DREPTUL SCLAVAGIST Cap.1. Epoca prestatala pe teritoriul Romaniei 7 1.1.Privire generala asupra epocii vechi 7 1.2.Democratia militara la geto-daci 7 1.3.Normele de conduita ale geto-dacilor in epoca prestatala 9 Cap.2. Dreptul geto-dac 12 2.1.Statul geto-dac 12 2.1.1.Formarea statului geto-dac 12 2.1.2.Organizarea statului dac 14 2.1.2.1.Organizarea centrala 14 2.1.2.2.Organizarea locala 15 2.2.1.Notiuni generale 16 2.2.2.Institutiile juridice ale dreptului geto-dac 16
143

Cap.3. Dreptul in Dacia provincie romana 18 3.1.Institutia juridica a provinciei 18 3.1.1.Generalitati 16 3.1.2.Institutia juridica a provinciei 19 3.2.Organizarea de stat a Daciei provincie romana 21 3.2.1.Organizarea centrala a provinciei Dacia 21 3.2.2.Organizarea locala a provinciei Dacia 24 3.3.Dreptul in Dacia provincie romana 25 3.3.1.Izvoarele dreptului 25 3.3.2.Institutiile juridice 26 3.4.Tripticele din Transilvania 28 DREPTUL MEDIEVAL Cap.4. Perioada obstei satesti si a normelor sale de conduita 30 4.1.Organizarea social politica pana in secolul al VII-lea 31 4.1.2.Statul si obstea sateasca, forme de organizare sociala 31 4.1.2.1.Formele incipiente ale dreptului in cadrul obstei satesti 32 4.1.2.2.Reguli referitoare la proprietate 32 4.1.2.3.Reguli referitoare la munca 33 4.1.2.4.Reguli referitoare la statutul persoanelor 34 4.1.2.5.Responsabilitatea si procedura de judecata 35 Cap.5 Dreptul in feudalismul timpuriu secolele IX-XIV. Legea Tarii. 5.1.Privire generala asupra societatii romanesti in perioada sec.IX-XIV 36 5.2.Tara, organizare politica romaneasca 37 5.2.1.De la obstea sateasca la tara 38 5.3.Legea Tarii 39 5.3.1.Caracterele Legii Tarii 41 5.3.2.Normele juridice din Legea Tarii 42 5.3.2.1.Noile institutii ale dreptului cnezial 42 5.3.2.2.Evolutia vechilor norme consuetudinare 43 Cap.6. Dreptul in feudalismul dezvoltat 6.1.Formarea statelor feudale romanesti de sine statatoare 45 6.2.Institutia domniei 46 6.2.1.Prerogativele domnului 47 6.2.2.Succesiunea la domnie. Sistemul electivo-ereditar 48 6.3.Organele centrale ale statului 50 6.3.1.Loctiitorii domnesti 50 6.3.2.Sfatul domnesc 50 6.3.3.Dregatorii 52 6.3.3.1.Dregatorii civili de stat 52 6.3.3.2.Dregatorii militari 53
144

6.3.3.3.Dregatorii de curte 54 6.3.4.Organizarea fiscala 54 6.3.4.1.Darile de repartitie 54 6.3.4.2.Darile de cotitate 55 6.3.4.3.Muncile si slujbele 55 6.3.4.4.Obligatiile fiscale catre Poarta Otomana 55 6.3.4.5.Contribuabilii 55 6.3.5.Organizarea militara 56 6.3.6.Organizarea bisericii 57 6.4.Institutiile de drept 57 6.4.1.Dreptul de proprietate 57 6.4.1.1.Proprietatea domneasca 58 6.4.1.2.Proprietatea nobiliara 58 6.4.1.3.Proprietatea taraneasca 60 6.4.1.4.Proprietatea funciara urbana 62 6.4.2.Persoanele 62 6.4.3.Rudenia 65 6.4.4.Familia 66 6.4.5.Succesiunile 67 6.4.6.Obligatii si contracte 69 6.4.7.Dreptul penal 70 6.4.8.Procedura de judecata 72 6.5.Dreptul scris in Evul Mediu 73 6.5.1.Conditiile aparitiei dreptului scris 73 6.5.2.Aparitia pravilelor 73 6.5.2.1.Pravilele in limba slavona 74 6.5.2.2.Pravilele in limba romana 74 6.5.3.Normele de drept din continutul pravilelor 75 6.5.4.Operele legislative ale domnitorilor Vasile Lupu (1634-1658) si Matei Basarab (1632-1654) 76 6.5.4.1.Principalele institutii reglementate de pravilele domnitorilor Vasile Lupu si Matei Basarab 76 6.5.5.Dreptul scris in Transilvania 79 6.6.Organizarea de stat si dreptul in epoca turco-fanariota 81 6.6.1.Organizarea de stat 81 6.6.1.1.Domnia 81 6.6.1.2.Organele centrale ale statului 81 6.6.1.3.Organizarea instantelor judecatoresti 83 6.6.2.Dezvoltarea dreptului in epoca turco-fanariota 83 6.6.2.1.Opera legislativa a lui Constantin Mavrocordat 83 6.6.2.2.Codificarile legislative de la sfarsitul secolului al XVIII -lea si inceputul secolului al XIX-lea 84 DREPTUL ROMANESC IN EPOCA MODERNA
145

Cap.7. Perioada de tranzitie spre statul burghez; aparitia elementelor dreptului de tip burghez 88 7.1.Revolutia de la 1821 si semnificatiile ei 88 7.2.Organizarea de stat intre 1821 si 1848 91 7.3.Evolutia dreptului in perioada regulamentara si a revolutiilor de la 1848 94 7.3.1.Principalele ramuri si institutii juridice 95 7.3.1.1.Aparitia unor elemente de drept international 95 7.3.1.2.Dreptul civil 95 7.3.1.3.Dreptul commercial 96 7.3.1.4.Dreptul penal 97 7.3.1.5.Dreptul procesual 98 7.3.1.6.Aparitia sistemului penitenciar roman 98 Cap.8. Formarea statului roman modern 99 8.1.Semnificatia Unirii Principatelor Romane 99 8.2.Desavarsirea Unirii 100 8.3.Politica reformatoare a lui Alexandru Ioan Cuza 101 8.3.1.Organizarea statului unitar roman 102 8.3.2.Legislatia cu caracter reformator a lui Alexandru Ioan Cuza 104 8.3.2.1.Reforma agrara 104 8.3.2.2.Reforma electorala 105 8.3.2.3.Codul Civil 105 8.3.2.4.Codul Penal 107 8.3.2.5.Codul de Procedura Civila 108 8.3.2.6.Codul de Procedura Penala 108 Cap.9. Organizarea de stat si evolutia dreptului in perioada monarhiei constitutionale 9.1.Viata economico-sociala 109 9.1.1.Dezvoltarea industriei 110 9.1.2.Problema agrara 110 9.1.3.Structura sociala 111 9.2.Monarhia constitutionala si parlamentara 112 9.2.1.Organele centrale ale statului 112 9.2.2.Organizarea locala 113 9.2.3.Organizarea financiara 114 9.2.4.Organizarea armatei 115 9.3.Evolutia dreptului 116 9.3.1.Dreptul constitutional 116 9.3.2.Dreptul administrativ 117 9.3.3.Dreptul civil 118 9.3.4.Dreptul penal 119 9.3.5.Dreptul procesual 120
146

Cap.10. Formarea statului unitar roman si evolutia dreptului la inceputul secolului XX si in perioada interbelica 10.1.Formarea statului unitar roman 121 10.2.Organizarea centrala si locala 122 10.2.1.Organizarea centrala 122 10.2.2.Organizarea locala 124 10.3.Evolutia dreptului in perioada interbelica 125 10.3.1.Unificarea legislativa 126 10.3.1.1.Dreptul constitutional 128 10.3.1.2.Dreptul administrativ 128 10.4.Dreptul romanesc in epoca socialista 129 10.4.1.Organele centrale ale statului 131 10.4.2.Dreptul socialist 135

147

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->