LEGISLAŢIA EUROPEANĂ – ACQUIS COMUNITAR

Întregul corp de legi ale UE este cunoscut, în totalitatea sa, ca acquis comunitare.
Acquis-ul include toată legislaţia primară (tratatele), legislaţia secundară (Regulamente,
Directive, Decizii, Recomandări etc.) şi studii de caz (verdicte ale Curţii Europene de
Justiţie şi Curţii Europene de Primă Instanţă). Prin urmare, de vreme ce regulile UE se
află în continuă schimbare (sunt adoptate noi Directive, sunt adoptate Regulamente şi
sunt judecate alte cazuri), acquis-ul nu este un document static, ci unul aflat în continuă
evoluţie.

Principii de bază ale dreptului comunitar dezvoltate prin jurisprudenţa CEJ

1. Spre deosebire de cea mai mare parte a tratatelor internaţionale, dreptul comunitar nu
angajează numai Statele membre în raport unele cu altele, ci conferă particularilor
drepturi care pot, în anumite condiţii, să fie invocate în faţa instanţelor naţionale
împotriva organismelor publice sau a altor particulari. Este ceea ce se numeşte efectul
direct al dreptului comunitar. CEJ a impus pentru prima dată acest principiu în
hotărîrea Van Gend en Loos din 5.2.1963, rămasă de referinţă.

2. Tratatele comunitare nu conţin nici o dispoziţie conform căreia ele ar trebui să

prevaleze asupra dreptului intern al statelor membre. Din acest motiv s-ar putea susţine că
revine fiecărui stat membru să fixeze el însuşi nivelul la care dreptul comunitar ar trebui
să fie inserat în ordinea sa juridică. Unele jurisdicţii naţionale au început prin a decide că
în caz de conflict între o normă comunitară şi o normă internă, cea mai recentă ar trebui
să prevaleze. O asemenea abordare dădea statelor membre posibilitatea de a anihila
efectele dreptului comunitar, edictand reguli interne cu valoare juridică superioară sau
chiar egală cu a normelor comunitare. De aceea, CEJ, printr-o altă hotărâre devenită
celebră (Costa vs.Enel din 15.7.1964) a consacrat principiul supremaţiei dreptului
comunitar asupra dreptului intern al statelor membre. Pentru CEJ, obiectivul integrării
pe care îl urmăreşte Comunitatea nu poate fi realizat decât dacă dreptul comunitar este
respectat şi interpretat uniform în toate statele membre. S-a decis astfel că, decurgând din
natura proprie a Comunităţii, supremaţia dreptului comunitar asupra celui naţional este o
condiţie sine qua non a integrării. De aceea, normele comunitare primează asupra tuturor
normelor naţionale, chiar ulterioare şi - aspect deosebit de important-, indiferent de natura
sau rangul textului naţional în cauză(constituţie, lege, decret, hotărâre) ori ale textului
comunitar (tratat, regulament, directivă, decizie).

Aplicabilitatea actelor juridice din dreptul comunitar

Actele juridice fundamentale (Tratatele constitutive, Actul Unic European, Tratatele de
la Maastricht, Amsterdam, Nisa, etc.) sunt obligatorii în integralitatea lor pentru statele
membre şi au aplicabilitate directă.

Regulamentele comunitare sunt norme juridice direct aplicabile în toate statele membre
şi prezintă caracter obligatoriu în integralitatea dispoziţiilor pe care le conţin. Dispoziţiile
lor prevalează asupra legislaţiei naţionale a statelor membre.
Regulamentele pot fi adoptate de Parlamentul şi Consiliul European (prin procedura de
codecizie), doar de Consiliu, sau doar de Comisie. Regulamentele sunt părţi ale
legislaţiei secundare care seamănă cel mai mult cu un statut intern şi sunt folosite atunci
când asigurarea uniformităţii este de o importanţă crucială. Regulamentele intră în
vigoare în termen de 20 de zile de la publicarea lor în Jurnalul Oficial sau la data
menţionată în Regulament.

Directivele comunitare sunt obligatorii în ceea ce priveşte obiectivele care trebuie atinse
şi intervalul de timp în care trebuie atinse aceste obiective, însă lasă statelor membre
posibilitatea transpunerii acestora în legislaţia proprie astfel încât cadrul legal naţional să
fie armonizat cu directivele comunitare. Directivele intră în vigoare în 20 de zile de la
publicare sau la data prevăzută în Directivă; totuşi, termenul limită pentru ca Statele
Membre să transpună Directivele în legislaţia naţională este în general între 18 şi 24 de
luni de la data publicării.

Deciziile sunt măsuri cu caracter administrativ adoptate de instituţii comunitare şi sunt

adresate unor destinatari determinaţi, fiind obligatorii pentru aceştia. Prin decizii
instituţiile comunitare pot ordona ca un caz individual să fie soluţionat într-un anumit
mod. Deciziile nu necesită adoptarea unei legislaţii naţionale pentru implementare. O
Decizie se poate adresa unui Stat Membru sau tuturor Statelor Membre, întreprinderilor
sau persoanelor fizice.

Recomandările, Comunicatele de interpretare şi Comentariile Comisiei nu sunt

obligatorii şi sunt considerate „legislaţie moderată”. Legislaţia moderată poate fi definită
ca reguli de conduită care, în principiu, nu sunt obligatorii din punct de vedere juridic, dar
pot avea, totuşi, efecte practice (nerespectarea unui aviz al Comisiei abilitează Comisia
de a se adresa Curţii de Justiţie).

Alte acte. Practica relevă existenţa, în afara actelor vizate expres la articolul189, a unor
acte numite «netipice». Pot fi menţionate trei categorii de asemenea acte:
„ actele privind viaţa internă a instituţiilor (regulamente interne);
„ rezoluţii, programe de acţiune, comunicări - destinate pentru a manifesta
intenţiile sau orientările politice, fără a fi surse de drepturi sau obligaţiuni;
„ declaraţii comune sau acorduri interinstituţionale ale Parlamentului European,
Consiliului şi Comisiei. Au drept obiect instaurarea procedurii de coordonare a
competenţelor respective ale instituţiilor.
 Caracteristici Regulament Directivă Decizie Recomandare Aviz

obligatoriu x x x

facultativ x x

general x x

individual x

destinate x x x x x
Statelor

destinate x x x x
particularilor

normativ x x
complet

normativ x
incomplet

direct aplicabil x x

indirect x
aplicabil

Instituţiile şi Organismele UE

Sunt cinci instituţii ale UE, fiecare dintre ale având un rol specific:

o Parlamentul European (ales de persoanele din Statele Membre)

o Consiliul Uniunii Europene (reprezentând guvernele Statelor Membre);
o Comisia Europeană (forţa conducătoare şi organismul executiv);
o Curtea de Justiţie (care asigură respectarea legii); şi
o Curtea de Conturi (care controlează managementul solid şi în limitele
legii al bugetului UE).
Acestea sunt flancate de alte cinci organisme importante:

o Comitetul European Economic şi Social (exprimă opiniile societăţii civile

organizate cu privire la problemele economice şi sociale);
o Comitetul Regiunilor (exprimă opiniile autorităţilor regionale şi locale);
o Banca Centrală Europeană (responsabilă pentru politica monetară şi
administrarea monedei euro);
o Avocatul Poporului European (care se ocupă de plângerile cetăţenilor
referitoare la proasta administraţie din cadrul instituţiilor sau
organismelor UE); şi
o Banca Europeană de Investiţii (sprijină atingerea obiectivelor UE prin
finanţarea proiectelor de investiţii).