5.

Contractele colective de muncă, despre protectia muncii

Legea nr. 130/1996 la art. 1 defineşte contractul colectiv de muncă astfel: Contractul colectiv de muncă
este convenţia încheiată între patron sau organizaţia patronală, pe de o parte, şi salariaţi, reprezentaţi
prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condiţiile
de muncă, salarizarea, precum şi alte drepturi şi obligaţii ce decurg din raporturile de muncă.

Recomandarea Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 91 din anul 1951 defineşte convenţia
colectivă ca fiind orice acord scris referitor la condiţiile de muncă, încheiată între un angajator, un
grup de angajatori sau o asociaţie patronală, pe de o parte, şi una sau mai multe organizaţii
reprezentative ale salariaţilor, pe de altă parte, reprezentanţii salariaţilor fiind aleşi sau mandataţi de către
cei pe care îi reprezintă, conform dispoziţiilor din fiecare legislaţie naţională.
În concluzie : contractul colectiv de muncă este convenţia care se încheie în formă scrisă într patroni şi
salariaţi, prin care se stabilesc, în limitele prevăzute de lege, clauze privind condiţiile de muncă, salarizarea şi
alte drepturi şi obligaţii ce ecurg din raporturile de muncă.
Referitor la natura juridică trebuie reţinut că şi contractul colectiv de muncă, ca orice contract, presupune
autonomia de voinţă a părţilor, a partenerilor sociali între care se încheie, prin aplicarea principiului libertăţii
contractuale; el reprezintă legea părţilor. În acest sens, art. 8 alin. 2 din Legea 130/1996 arată: „contractele
colective de muncă încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale constituie legea părţilor“.1
Caracterele contractului colectiv de muncă sunt cele comune tuturor contractelor civile, şi anume:
 este un contract „sinalagmatic“ - presupune o reciprocitate de prestaţii;
 este un contract cu titlu oneros şi comutativ - deoarece părţile realizează reciproc anumite
prestaţii în schimbul acelora pe care s-au obligat să le efectueze în favoarea celeilalte, aceste
prestaţii fiind cunoscute de la început (ab initio), la încheierea contractului, iar executarea lor
nu depinde de un eveniment incert;
 un contract presupune „prestaţii succesive“ în timp, pe toată durata lui;
 este un contract „numit“ - reglementat amănunţit în Legea 130/1996 şi corespunde unor
operaţiuni juridice determinate;
 este un contract solemn, forma scrisă fiind impusă de esenţa sa (legea părţilor, act normativ),
precum şi de lege;

1
Art. 236 alin. 4 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii modificat şi completat ulterior.
  reprezintă o excepţie de la principiul relativităţii efectelor contractului, ceea ce-l deosebeşte
de contractul civil, în general, şi de contractul individual de muncă.
Potrivit prevederilor Legii 130/1996, art.1,contractul colectiv de muncă se încheie între patroni şi salariaţi, iar
din art.10 rezultă că părţile (patronii şi salariaţii) încheie astfel de convenţii la nivelul unităţilor, la nivelul
grupurilor de unităţi, al ramurilor de activitate, precum şi la nivelul ţării.
Conţinutul contractului colectiv de muncă:
Legea nu limitează libertatea părţilor în a stabili conţinutul contractului colectiv de muncă,
astfel încât:
1. Prin contract se stabilesc clauze privind condiţiile de muncă, salarizarea, precum şi alte
drepturi şi obligaţii.
2. Negocierea colectivă, obligatorie la nivelul unităţilor cu peste 21 de salariaţi va avea ca
obiect cel puţin salariile, durata timpului de lucru, programul de lucru şi condiţiile de muncă.
3. Fac parte din contracte şi acordurile dintre părţile semnatare ale acestor contracte,
prin care se soluţionează eventualele conflicte de muncă.
4 .Contractele pot cuprinde şi prevederi referitoare la protecţia celor aleşi sau delegaţi în
organele de conducere ale sindicatelor, respective reprezentanţilor salariaţilor.
5. Se poate conveni constituirea unui fond din contribuţia patronatului destinat activităţilor în
domeniul negocierilor colective.
6. În cazul instituţiilor bugetare nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile a
căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin prevederi legale.
7. Contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la
nivelul interior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior,
contractul individual de muncă nu poate conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel
inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.
8. La încheierea contractelor colective de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile
salariaţilor au un caracter minimal.
Conţinutul dispoziţiilor legale privind contractul colectiv de muncă priveşte:
- Situaţii ce se referă direct la raporturile de muncă, adică: salariile de bază, sporurile de
salarii, pensiile, concediile de odihnă, timpul de muncă.
- Situaţii care au legătură cu raporturile de muncă, adică: acordarea de locuinţe,
transportul personalului nelocalnic, construirea şi folosirea de creşe şi grădiniţe.
Categorii de contracte colective de muncă şi conţinutul acestora:
Legea nr. 130/1996 prevede că se pot încheia contracte colective de muncă la nivelul unităţilor,
ramurilor de activitate, la nivel naţional, dar şi la nivelul unor grupuri de societăţi comerciale,
denumite grupuri de unităţi, dacă sunt constituite în asociaţii patronale organizate la acest nivel.
La instituţiile bugetare, contractele colective de muncă se pot încheia:
 la nivelul unităţilor,
 la nivelul administraţiei sau serviciilor publice locale;
 pentru instituţiile subordonate acestora şi la nivel departamental, prin instituţiile
subordonate.
În mod normal, ierarhizarea contractelor colective de muncă este următoarea:
- se încheie la nivel naţional, apoi cele la nivel de ramură;
- urmează încheierea contractelor colective de muncă la nivelul grupurilor de unitate, în
cadrul aceleiaşi ramuri;
- încheierea contractelor colective de muncă la nivelul unităţilor. Legea nr.
130/1996 precizează expres această ierarhizare.
Prevederile oricărui contract colectiv de muncă la nivel superior sunt considerate niveluri
minime de la care începe negocierea contractului colectiv de muncă la nivele inferioare.
„A negocia“ înseamnă „a trata cu cineva încheierea unei convenţii economice, politice, culturale
etc.“
2
În Dicţionarul de drept al muncii3 negocierea colectivă este definită astfel: „Negocierea dintre
angajator şi salariaţi (prin reprezentanţii acestora), în vederea încheierii sau, după caz, a
modificării contractului colectiv de muncă.“
Contractul colectiv de muncă se încheie ca urmare a negocierii purtate între partenerii sociali -
patroni şi salariaţi - prin intermediul căreia este stabilit conţinutul raportului juridic de muncă, sunt
fundamentate drepturile şi obligaţiile celor două părţi în procesul muncii.4
Negocierea este o tranzacţie ale cărei condiţii urmează să fie fixate. Ea presupune o suită
de discuţii şi tratative, o comunicare verbală între doi parteneri egali în drepturi şi obligaţii.5

2
Dicţionarul explicativ al limbii române, publicat la Editura „Univers Enciclopedic“, Bucureşti, 1998, p. 681.
3
Şerban Beligrădeanu, Ion Traian Ştefănescu, “Dicţionar de drep al muncii”, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1997, pag. 109 pct. 1
4
Sanda Ghimpu, Al. Ţiclea, op. cit., p. 683; Alexandru Ţiclea – op. cit., pag. 313.
5
Dan Voiculescu, “Negocierea - formă de comunicare în relaţiile interumane”, Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1991, p. 24.
 Potrivit prevederilor din Codului muncii, părţile, reprezentarea acestora şi procedura de
negociere şi încheiere a contractului colectiv de muncă sunt stabilite potrivit legii. 6Contractul
colectiv de muncă se poate încheia şi în unităţile în care nu există organizaţii sindicale sau
acestea nu îndeplinesc condiţiile de reprezentativitate prevăzute. 7 În acest caz salariaţii îşi aleg
reprezentanţii la negociere prin vot secret. Reprezentanţii salariaţilor sunt desemnaţi în raport cu
numărul voturilor atribuite.În instituţiile bugetare, salariaţii sunt reprezentaţi de către sindicatele
reprezentative sau de către cei aleşi, în condiţiile art. 20. 8Reprezentativitatea organizaţiilor
patronale şi a celor sindicale se constată de către instanţa de judecată, în condiţiile prevăzute de lege;
este de 4 ani de la data rămânerii definitive a hotărârilor judecătoreşti.9

Durata contractului colectiv de muncă

Contractul colectiv de muncă se încheie pe o perioadă determinată, care nu poate fi mai
mică de 12 luni sau pe durata unei lucrări determinate. Contractele colective de muncă încheiate
pe un an la nivelul unităţilor cu peste 21 de angajaţi pot fi prelungite cu acordul părţilor, în
condiţiile în care au fost încheiate sau în alte condiţii care vor fi convenite de părţi.10
Forma contractului colectiv de muncă
Contractul colectiv de muncă se încheie în formă scrisă.11 Aceasta este o condiţie de
validitate (ad validitatem) şi nu doar una de probă (ad probationem). Contractul colectiv de
muncă este un izvor de drept, un act normativ care, desigur, că nu poate avea decât formă scrisă.
Clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele şi condiţiile
prevăzute de lege. În stabilirea clauzelor şi redactarea contractelor de muncă se vor avea în
vedere dispoziţiile contractelor colective de grad superior.12
Clauzele negociate cu încălcarea acestor prevederi sunt lovite de nulitate, care este constată de
instanţă, la cererea părţilor interesate.13
În conţinutul contractului colectiv de muncă intră, în afara clauzelor stabilite de părţi cu
ocazia negocierii, şi alte date, strict necesare pentru validitatea lui: locul şi data încheierii,
numele şi calitatea reprezentanţilor celor două părţi, unitatea (grupul de unităţi, ramura de
activitate) şi categoriile de salariaţi cărora li se aplică, durata pentru care se încheie14 etc.

6
Art. 237 din Legea 53/2003. Codul muncii, modificat şi completat.
7
Art. 20 din Legea 130/1996, republicată.
8
Art. 22 lit. b din Legea 130/1996, republicată.
9
Art. 36 din Legea 130/1996, republicată.
10
Art. 23 alin. 1-2 din Legea 130/1996, republicată şi art. 242 din Legea 53/2003. Codul muncii, modificat şi completat.
11
Art. 25 alin. 1 din Legea 130/1996, republicată. În acelaşi sens a se vedea şi art. 236 alin. 1 din Legea 53/2003. Codul muncii, modificat şi
completat.
12
Art. 8 alin. 1-3 din Legea 130/1996, republicată.
13
Art. 24 din Legea 130/1996, republicată.
14
Art. 13 alin. 1 şi art. 21 din Legea 130/1996, republicată.
 După redactare, contractul colectiv de muncă se semnează de către participanţii la negociere -
reprezentanţii patronilor şi ai salariaţilor.
Patronii şi salariaţii trebuie sa execute întocmai fără a intervene şi a influenţa sfera relaţiilor de
muncă impuse în contractual colectiv de muncă.
Contractele colective de muncă ce se încheie la nivelul unităţilor, grupurilor de unităţi, ramurilor
de activităţi, precum şi la nivel naţional vor cuprinde, obligatoriu, clauze referitoare la protecţia
muncii, în conformitate cu prevederile prezentei legi, a căror aplicare să asigure prevenirea
accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale.

Protecţia muncii constituie un ansamblu de activităţi instituţionalizate având ca scop asigurarea

celor mai bune condiţii în desfăşurarea procesului de muncă, apărarea vieţii, integrităţii
corporale şi sănătăţii salariaţilor şi a altor persoane participante la procesul de muncă.

Normele de protecţie a muncii stabilite prin prezenta lege reprezintă un sistem unitar de măsuri
şi reguli aplicabile tuturor participanţilor la procesul de muncă.

Activitatea de protecţie a muncii asigură aplicarea criteriilor ergonomice pentru îmbunătăţirea

condiţiilor de muncă şi pentru reducerea efortului fizic, precum şi măsuri adecvate pentru munca
femeilor şi a tinerilor.
Cercetarea, înregistrarea şi evidenţa accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, precum şi
autorizarea, din punct de vedere al protecţiei muncii, a unităţilor din subordinea ministerelor şi
serviciilor ,se efectuează de către organele proprii
La stabilirea masurilor vizand conditiile de munca, partile implicate vor tine seama de
urmatoarele:
a) masurile incluse in contractul colectiv de munca sa fie de natura sa realizeze cel putin
asigurarea conditiilor de munca la nivelul parametrilor minimali prevazuti in norme; daca acest
lucru nu este posibil la un moment dat, se vor stabili programe pe termen scurt sau mediu pentru
realizare, pana la asigurarea parametrilor minimali salariatii beneficiind de compensari banesti
sau de alta natura;
b) masurile privind ameliorarea conditiilor de munca vor fi stabilite impreuna cu reprezentantii
sindicali, incheindu-se anexe speciale la contractele colective de munca.

Patronatele si sindicatele pot organiza, in comun, la nivelul ramurilor, grupurilor de unitati si

unitatilor, servicii de securitate si sanatate in munca
Organizarea activitatii prin stabilirea unei structuri organizatorice rationale, repartizarea tuturor
salariatilor pe locuri de munca cu precizarea atributiilor si raspunderilor lor, precum si
exercitarea controlului asupra modului de indeplinire a obligatiilor de serviciu de catre salariati
sunt de competenta exclusiva a celor care angajeaza.
Normarea muncii se aplica tuturor categoriilor de salariati - muncitori, tehnicieni, ingineri,
economisti, cadre de alta specialitate si lucratori din activitatea administrativa - atat pentru cei
salarizati in acord, cat si pentru cei salarizati in regie. Normele de munca se exprima - in functie
de caracteristicile procesului de productie sau ale altor activitati ce se normeaza - sub forma de
norme de timp, norme de productie, norme de personal, sfere de atributii sau sub alte forme
corespunzatoare specificului fiecarei munci. Normele de munca se elaboreaza de catre patroni,
cu acordul organizatiilor sindicale corespunzatoare.(3) Normele de munca aprobate de
conducatorul unitatii constituie anexa la contractul colectiv de munca si se fac cunoscute
salariatilor cu cel putin 5 zile inainte de aplicare.

Activitatea de normare a muncii se refera la toate categoriile de salariati, potrivit specificului

activitatii fiecareia, si se bazeaza pe tehnicile normarii muncii; aceasta se desfasoara ca un proces
continuu, in permanenta concordanta cu schimbarile ce au loc in organizarea si nivelul de dotare
tehnica a muncii.
În toate situatiile in care normele de munca nu asigura un grad complet de ocupare, conduc la o
solicitare excesiva sau, dupa caz, nu corespund conditiilor pentru care au fost elaborate, se
impune reexaminarea lor. Aceasta poate fi ceruta atat de patron, cat si de sindicate, in caz de
divergenta in ceea ce priveste calitatea normelor de munca se va recurge la o expertiza tehnica ce
va fi stabilita de comun acord. Concluziile expertizei tehnice sunt obligatorii pentru ambele parti.
Reexaminarea normelor de munca nu va putea conduce la diminuarea salariului de baza
negociat. Angajatorul are obligatia sa asigure permanent conditiile tehnice si organizatorice
avute in vedere la elaborarea normelor de munca, iar salariatii trebuie sa realizeze norma de
munca sau, dupa caz, sarcinile ce decurg din functia sau postul detinut.Locurile de munca se
clasifica in locuri de munca normale, locuri de munca cu conditii deosebite si locuri de munca cu
conditii speciale, stabilite potrivit reglementarilor legale. Timpul aferent acestor activitati,
inclusiv orele de instructaj, se include in timpul de munca si este salarizat.