Tache Farfuridi

si
Iordache Branzovenescu
- personaje de comedie -
-personaje comice-
- ramolitul politic si demagogul -

"O scrisoare pierduta",

de Ion Luca Caragiale
- comedie -

    Ion Luca Caragiale (1852-1912) a ramas definitiv in literatura romana printr-o opera
monumentala, alcatuita din comedii, nuvele, momente si schite, prin intermediul carora scriitorul
face o adevarata radiografie a societatii romanesti. Sarcastic si necrutator, Caragiale satirizeaza
sclipitor incultura, imoralitatea, coruptia, prostia omeneasca in cea mai larga acceptie a
cuvantului, toate acestea fiind ascunse sub o spoiala de cultura si un parvenitism provocator,
atitudini ce se manifesta nu numai la indivizi izolati, ci la intregi categorii sociale.
    Comedia "O scrisoare pierduta" de I.L.Caragiale s-a jucat cu un succes rasunator pe scena
Teatrului National din Bucuresti, la data de 13 noiembrie 1884.
    "O scrisoare pierduta" este o comedie realista de moravuri sociale si politice, in care Caragiale
ilustreaza dorinta de parvenire
a burgheziei in timpul campaniei electorale pentru alegerea de deputati. Pe fondul agitatiei
oamenilor politici aflati in campanie electorala, se nasc conflicte intre reprezentantii opozitiei -
Catavencu si grupul de "intelectuali independenti" - si membrii partidului de guvernamant-
Stefan Tipatescu, Zoe, Zaharia Trahanache, Farfuridi si Branzovenescu, personaje ridicole puse
in situatii cornice, cu scopul de a satiriza moravurile politice ale vremii.
    Tache Farfuridi si Iordache Branzovenescu sunt doi membri marcanti ai partidului de
guvernamant, facand parte dintre "stalpii puterii". Ei formeaza un cupiu de imbecilitate,
fntruchipare a ramolismentului politic.
    Prin comicul de caracter se evidentiaza insusirile ce reies, in mod indirect, din atitudinea,
faptele si vorbele acestui cuplu de politicieni, iar in mod direct din didascalii sau din relatiile cu
celelalte personaje, conflictul dramatic fund realizat prin intreaga varietate a comicului.
Tache Farfuridi si Iordache Branzovenescu formeaza un cuplu caricatural, principalele trasaturi
decurgand din manifestarea diversificata a comicului, care defineste contradictia dintre esentd si
aparenta. Cei doi vor sa para membri importanti ai partidului de guvernamant, a caror parere
conteaza si ale caror merite sunt recunoscute in judet, dar, in esenta, sunt doi imbecili ignorati de
venerabilul neica Zaharia, care-i manevreaza cu usurinta, folosindu-i in indeplinirea interesului
sau personal in political "de la partidul intreg atarna binele tarii si de la binele tarii atarna binele
nostru...".
    Cei doi barbati politici se atrag prin firile complet diferite: Farfuridi este coleric, fudul,

www.referate.k5.ro
infatuat, iar Branzovenescu este, dimpotriva, placid, moale, fricos, las, o umbra a celuilalt
("Tache, Tache, fii cuminte"), dar au in comun prostia evidenta..
    Comicul de situatie reliefeaza alte insusiri definitorii ale celor doi politicieni. Inculti peste
masura si abjecti, ei se feresc de tradare, cu care, de altfel, sunt de acord "daca o cer interesele
partidului, dar s-o stim si noi". Ei trimit la "centru" o depesa prin care semnaleaza faptul  ca
prefectul  este tradator:  "Tradare! Prefectul si oamenii lui tradeaza partidul pentru nifilistul
Catavencu, pe care vor sa-l aleaga la colegiul II... tradare! tradare! de trei ori tradare!". Ei nu-si
asuma responsabilitatea sa semneze telegrama, de teama sa nu pateasca ceva daca afla
Trahanache, de aceea se hotarasc sa o "iscaleasca" si sa o dea anonima, considerandu-se foarte
curajosi: "Trebuie sa ai curaj ca mine! trebuie s-o iscalesti: o dam anonima!". Farfuridi si
Branzovenescu nu sunt ingrijorati pentru ca este tradat partidul, ci se tern ca nu cumva sa fie ei
inlaturati de la matrapazlacurile politice, la care tin cu tot dinadinsul sa participe, sa se implice si
sa profite de avantajele inerente. De altfel, din reflex demagogic, Branzovenescu se avanta
ridicol: "iubesc tradarea (cu intentie), dar urasc pe tradatori...". Trahanache le tine un discurs
moralizator despre "stalpii puterii", despre disciplina de partid, argumentandu-si atitudinea printr-
un adevar de necontestat, acela ca "de la partidul tntreg atarna binele tarii si de la binele tarii
atarna binele nostru...", afirmatie ce starneste admiratia lui Farfuridi si Branzovenescu, pentru
personalitatea puternica a lui neica Zaharia - "E tare..., tare de tot...Solid barbat!".
    Farfuridi, avocat de profesie, are automatisme ce creioneaza "intruparea prostiei solemne"
(Stefan Cazimir), prin formule aberante si paradoxuri, care-i releva incultura: "eu am n-am sa-
ntalnesc pe cineva, la zece fix ma duc in targ"; "am n-am infatisare, la douasprezece trecute fix
ma due la tribunal...". Necinstit, Farfuridi recurge la santaj pentru electorii care au procese pe rol,
deoarece - in calitate de avocat - el poate aranja castigarea sau pierderea procesului, punanch
conditia ca acestia sa voteze cu partidul lor: "Sa voteze cu noi, e usor; are procesul cu epitropia
bisericii, saptamana viitoare...".
    Discursul lui Farfuridi din actul III este un model al comicului de limbaj, prin care se parodiaza
stilul oratoric, concretizat in discursul politic ce scoate in evidenta platitudinea gandirii, confuzia
lingvistica a personajului, iar stilul bombastic si infatuat devine caricatural atat prin ticurile
verbale - "dati-mi voie" - cat si prin contradictiile in termeni. "Dati-mi voie! Dati-mi voie! [...]
Din doua una, dati-mi voie: ori sa se revizuiasca, primesc! dar sa nu se schimbe nimica, ori sa nu
se revizuiasca primesc! dar atunci sa se schimbe pe ici pe colo, si anume in punctele esentiale.    
Din aceasta diiema nu puteti iesi... Am zis!". Anacolutul este specific tuturor discursurilor
politice in aceasta comedie, asadar si in eel rostit de Farfuridi accentuand ignoranta personajului:
"Daca Europa... sa fie cu ochii atintiti asupra noastra, daca ma pot pronunta astfel, care lovesc
sotietatea, adica fiindca din cauza zguduirilor..: si... idei subversive... (asuda si se rataceste din ce
in ce) si ma-ntelegi, mai in sfarsit, pentru care in orce ocaziuni solemne a dat probe de tact...
vreau sa zic intr-o privinta, poporul, natiunea, Romania.... (cu tarie) tara in sfarsit... cu bun-simt,
pentru ca Europa cu un moment mai nainte sa vie si sa recunoasca, de la care putem zice
depanda...".
    Caracterizarea lui Farfuridi si Branzovenescu se face atat in mod indirect, prin vorbele, faptele
si atitudinile acestora, precum si direct de catre celelalte personaje. Acuzatiile de tradare pe care

www.referate.k5.ro
cei doi le aduc prefectului, determina reactia jignitoare a acestuia: "Cum sa nu ma iutesc,
onorabile? D-voastra veniti la mine acasa, la mine, care mi-am sacrificat cariera si am ramas intre
d-voastra, ca sa va organizez partidul - caci fara mine, trebuie sa marturisiti, ca d-voastra n-ati fi
putut niciodata sa fiti un partid - d-voastra veniti la mine acasa sa ma numiti pe fata tradator..,. A!
asta nu pot sa v-o permit.
    Pe langa dialogul si monologul dramatic, o modal itate aparte o constituie referirile lui
Caragiale cuprinse in didascalii (parantezele autorului) ori in indicatii scenice (sugestii
regizorale), prin care dramaturgul isi "misca" personajele, le da viata si credibilitate, facandu-le
atat de reale, incat traiesc si in zilele noastre.
    Didascaliile sunt, la Caragiale, adevarate fife de caracterizare directa. Discursul lui Farfuridi,
sugestiv pentru imbecilitatea personajului, este suplinit de parantezele dramaturgului: "(bea o
sorbitura, apoi, reluandu-si rdsuflarea, rar ca si cum ar incepe o poveste) ", "(asuda, bea si se
sterge mereu cu basmaua)", "(asuda mereu si se emotioneaza pe vazute)", "(emoiionat si
asudand)", "(se ineaca mereu)", "(se incurca, asuda si inghite) ", "(asuda si se rataceste din ce in
ce) ", "(foarte asudat, se sterge, bea, iar se sterge si sufla foarte greu) ", "(in supremd lupta cu
oboseala care-l biruie) ".
    "Branzovenescu este ecoul lui Farfuridi, mai domol si mai precaut, fiind entuziasmat cu
timiditate de "curajul" si aplombul acestuia si repetand ca un ecou cuvintele celuilalt. Amandoi
sunt membri marcanti ai partidului de guvernamant, pe care-l apara de tradare prin tradare.
Farfuridi si Branzovenescu "sunt ramoliti, incapabili, dar in fond mai putin patati in viata
morala". (Pompiliu Constantinescu)
Comicul de nume - Farfuridi si Branzovenescu - consta in sufixele onomastice grecesti "-idi" si
romanesti "-escu", precum si in aluzia culinara -branza si farfurie- care ilustreaza semnificativ
relatia de dependenta reciproca dintre ei, fiindu-si numai unul altuia de folos.
In comediile sale, I.L.Caragiale ramane fidel propriei conceptii, conform careia cuvantul este cea
mai sincera exprimare a gandirii, riscul cel mai mare prin care se poate demasca prostia,
incultura, demagogia si fariseismul: "Niciodata gandirea n-are alt vrajmas mai cumplit decat
vorba, cand aceasta nu-i vorba supusa si credincioasa, nimic nu arde pe ticalosi mai mult ca
rasul".

www.referate.k5.ro