ASPECTE CLINICE

ETIOLOGIA ENTEROCOLITELOR BACTERIENE LA COPIL –

REZULTATE PRELIMINARE

B. MEHEDINŢU1
Doctorand Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu

Cuvinte cheie: diaree, Rezumat: Boala diareică acută reprezintă una dintre principalele cauze de morbiditate şi mortalitate
Shigella, Salmonella, ale populaţiei pediatrice. Bacteriile cauzează aproximativ 10% dintre enterocolitele infecţioase. În ţările
EPEC, coprocultură în curs de dezvoltare, enterocolitele acute reprezintă o cauză importantă de morbiditate şi mortalitate la
populaţia pediatrică, fiind necesară realizarea unui studiu printre ale cărui obiective să se regăsească
stabilirea incidenţei/prevalenţei enterocolitei acute bacteriene la populaţia pediatrică selecţionată. Ca
material şi metodă am utilizat studiul registrelor de coproculturi ale laboratorului Clinicii de Pediatrie
Sibiu, din perioada anilor 1999 – 2007, precum şi al foilor de observaţie ale pacienţilor cu coproculturi
pozitive din aceeaşi perioadă. În urma analizării registrelor de coproculturi am descoperit 297 de
coproculturi pozitive pentru germeni patogeni intestinali cerţi şi anume: Salmonella (164 de cazuri),
Shigella (103 cazuri), Yersinia enterocolitica (19 cazuri), EPEC (9 cazuri), EIEC (1 caz) şi Plesiomonas
shigelloides (1 caz).

Keywords: diarrhea, Abstract: Acute diarrhea is one of the main causes of morbidity and mortality for pediatric population.
Shigella, Bacterias causes 10% of infectious enterocolitis. It is necessary to do a study about the prevalation of
Salmonella,EPEC, bacterial enterocolitis in children. The author studied the registers of stool cultures from the laboratory
stool cultures of the Pediatric Clinic of Sibiu. It was found 297 positive stool examinations for Salmonella (164),
Shigella(103), Yersinia enterocolitica (19), EPEC (9), EIEC (1) and Plesiomonas shigelloides (1).

INTRODUCERE realizarea unui studiu având ca scop cercetarea unor aspecte

Boala diareică acută reprezintă una dintre principalele
cauze de morbiditate şi mortalitate ale populaţiei pediatrice în
întreaga lume, cauzând circa 18% din decesele la copil, fiind
estimate aproximativ 2 milioane de decese anual. Conform OMS
există peste 700 de milioane de episoade diareice la copiii sub 5
ani în ţările în curs de dezvoltare. În total există aproximativ 1
miliard de îmbolnăviri anual în întreaga lume. Enterocolitele
infecţioase se referă la diareile produse de bacterii, virusuri şi
paraziţi. Virusurile sunt implicate în 60-70% din cazurile de
enterocolite infecţioase, iar bacteriile cauzează aproximativ 10%
dintre aceste îmbolnăviri. Cu toate acestea, numărul
enterocolitelor bacteriene pare a fi mai ridicat, având în vedere
faptul că în SUA, procentul de coproculturi pozitive în cazul
diareilor de etiologie presupus bacteriană atinge valori de
aproximativ 50% (58% prin utilizarea celor mai avansate tehnici
de laborator)(2, 7). Gravitatea episoadelor diareice şi anumite
aspecte epidemiologice variază în funcţie de zona geografică. În
SUA, sunt raportate anual circa 20 -35 de milioane de cazuri de
diaree care apar la aproximativ 16 milioane de copii sub vârsta
de 5 ani, rezultând un număr de două episoade diareice pe an
pentru fiecare copil încadrat în această categorie de vârstă,
majoritatea fiind forme uşoare şi medii de diaree. În ţările în
curs de dezvoltare numărul de episoade diareice este de
aproximativ 2 – 3 ori mai mare, astfel că un copil sub vârsta de 5
ani prezintă între 4 şi 6 episoade diareice pe an.(1)
SCOPUL STUDIULUI
Deoarece în ţările în curs de dezvoltare, enterocolitele
acute reprezintă în continuare o cauză importantă de morbiditate
şi mortalitate la populaţia pediatrică, am considerat necesară
etiologice, patogenice, evolutive, diagnostice şi terapeutice ale
enterocolitelor bacteriene. Primul obiectiv îl constituie stabilirea
incidenţei/prevalenţei enterocolitei acute bacteriene la populaţia
pediatrică selecţionată (global şi pe grupe de vârstă 0 - 1 an, 1 –
3 ani, 3 – 5 ani şi peste 5 ani).
MATERIAL ŞI METODĂ
Pentru stabilirea germenilor patogeni implicaţi în
etiologia enterocolitei acute la copil am utilizat studiul
registrelor de coproculturi ale laboratorului Clinicii de Pediatrie
Sibiu, unde se efectuează coproculturile copiilor internaţi în
clinică şi în secţia de boli contagioase, din perioada anilor 1999
– 2007. Pentru realizarea celorlalte obiective ale cercetării am
studiat foile de observaţie ale pacienţilor cu coproculturi
pozitive din aceeaşi perioadă de timp.
REZULTATE
În urma analizării registrelor de coproculturi am
descoperit 297 de coproculturi pozitive pentru germeni patogeni
intestinali cerţi şi anume: Salmonella (164 de cazuri), Shigella
(103 cazuri), Yersinia enterocolitica (19 cazuri), EPEC (9
cazuri), EIEC (1 caz) şi Plesiomonas shigelloides (1 caz).
Distribuţia anuală a cazurilor cu coproculturi pozitive este
ilustrată în figura nr. 1.
Referitor la distribuţia pe ani a cazurilor de
enterocolită acută cu etiologie bacteriană dovedită s-a observat o
distribuţie relativ echilibrată a cazurilor în anii 1999, 2000,
2002, 2004 şi anume între 16 şi 30 de cazuri. Vârfurile de
frecvenţă ale coproculturilor pozitive au fost în anii 2003 cu 67
de cazuri, 2005 cu 50 de cazuri şi 2006 cu 43 de cazuri.

1
Autor Corespondent: B. Mehedinţu, str. Aleea Şelimbăr nr 5 Sibiu, România; tel 0723 626564
Articol intrat în redacţie în 26.03.2010 şi acceptat spre publicare în 02.04.2010
ACTA MEDICA TRANSILVANICA Iunie2010; 2(2)97-99

AMT, vol II, nr. 2, 2010, pag. 97

 ASPECTE CLINICE

Distribuţia în funcţie de lunile anului a cazurilor de coproculturi creditează în multe studii Salmonella şi Shigella drept agenţii
pozitive din perioada menţionată este ilustrată în figura nr. 2. etiologici cei mai frecvent implicaţi în enterocolitele
S-au observat două vârfuri ale incidenţei în lunile mai copilului.(7) Astfel un studiu efectuat în SUA la Cincinnati
cu 38 de cazuri şi august cu 47 de cazuri, reprezentând 12,8 % şi Children Hospital Medical Centre, efectuat în 2003, care a luat
respectiv 15,8% din totalul cazurilor cu coproculturi pozitive, în calcul 2884 de coproculturi, a relevat că Salmonella
cele mai puţine cazuri fiind în lunile ianuarie – 15 ( 5%) şi reprezintă germenele cel mai frecvent izolat din coproculturile
octombrie – 16 (5,4%). Având în vedere că sezonul rece copiilor (aproximativ 50% din cazuri), urmat de Shigella
cuprinde lunile noiembrie – martie, iar sezonul cald lunile (aproximativ 40% din cazuri), urmate de Campylobacter, a cărui
aprilie – octombrie, repartiţia cazurilor în funcţie de sezon a fost izolare este extrem de laborioasă şi foarte costisitoare, fapt ce
cea din figura nr 3. reprezintă o limită pentru majoritatea laboratoarelor din ţara
noastră.(7) Salmonella cauzează circa 1-5 milioane de cazuri de
Figura nr. 1. Repartiţia pe ani a cazurilor cu coproculturi enterocolită acută la copil, în SUA. Riscul maxim de boală este
pozitive prezent la sugari, iar incidenţa infecţiei simptomatice este redusă
nr.cazuri
la copiii cu vârsta peste 6 ani.(4, 6) Infecţia cu Shigella are o
distribuţie globală şi apare mai frecvent în sezonul cald în
climatele temperate şi în cel ploios în climatele tropicale.
67
Afectează în egală măsură ambele sexe şi deşi poate apărea la
50
orice vârstă, preferă copiii cu vârste între 2 şi 3 ani. Infecţia în
43 primele 6 luni de viaţă este rară, se pare datorită absenţei
nr.cazuri receptorilor pentru toxina Shiga la această vârstă.(1, 2, 4, 7) În
29 30
28 27 trecut se credea că enterocolitele cu Yersinia enterocolitica apar
16 în ţările cu climat rece, dar în prezent este recunoscută
7 distribuţia globală a acestui microorganism. Are o incidenţă de
un caz (dovedit prin culturi bacteriologice pozitive) la 100.000
1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007
oameni pe an în SUA, incidenţa fiind uşor mai ridicată în nordul
Europei. Boala apare mai frecvent în anotimpul rece la tineri de
sex masculin. La copii majoritatea infecţiilor apar la pacienţii
sub 7 ani, în special la cei sub 1 an. Serotipurile cel mai frecvent
Figura nr. 2. Repartiţia în funcţie de lunile anului a
întâlnite în Europa şi Japonia sunt O3 şi O9, iar în SUA şi
cazurilor cu coproculturi pozitive
Canada O8. Studiul efectuat la Cincinnati Children Hospital
Medical Centre pune Yersinia Enterocolitica pe locul 6 între
47 patogenii prezenţi în coproculturi după Salmonella, Shigella,
Campylobacter, SPEC şi Aeromonas (identificarea ultimilor trei
38 germeni este foarte laborioasă şi costisitoare, accesibilă
32 laboratoarelor specializate), reprezentând aproximativ 5 - 6 %
23 23
26 din totalul coproculturilor pozitive. Alte surse afirmă că Yersinia
22 nr cazuri
17 18
20 are o incidenţă anuală de aproximativ 1,4 – 2,8% dintre cazurile
15 16
de enterocolită acută ale copilului. (1, 2, 7 ). Din cele 297 de
coproculturi pozitive din studiul de faţă Yersinia enterocolitica
reprezintă circa 6,40%, un procent semnificativ având în vedere
dificultatea izolării microorganismului şi condiţiile din
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII laboratoarele din ţara noastră. Astfel Rusu raportează în 1972,
19 coproculturi pozitive pentru Yersinia enterocolitica, dintr –
un total de 10000, provenite din 15 centre.(5) Referitor la EPEC
Figura nr. 3. Repartiţia în funcţie de sezon a cazurilor cu se observă că reprezintă cu un total de 9 cazuri doar aproximativ
coproculturi pozitive 3% din totalul coproculturilor pozitive, fapt ce ar putea fi
explicat prin atenţia redusă acordată acestui enteropatogen şi
dificultăţile de izolare şi identificare. Pe viitor ar trebui
investigată cu mai mare atenţie implicarea acestui enteropatogen
în etiologia enterocolitelor acute ale copilului deoarece EPEC
97; 33%
reprezintă o cauză majoră de diaree în ţările în curs de
sezon rece
dezvoltare, circa 30-40% dintre cazurile de enterocolită, în
sezon cald
special la sugarii sub 6 luni fiind produse de EPEC. Incidenţa
enterocolitelor cu EPEC pare a fi subestimată datorită dificultăţii
200; 67% serotipării. (3). Distribuţia în funcţie de sezon a cazurilor de
enterocolită acută bacteriană confirmă datele din literatură care
sugerează că incidenţa cazurilor de enterocolită acută bacteriană
creşte în sezonul cald (de la 5-10% din cazuri la copiii sub 3
ani, în SUA şi Canada, la 20% ).(1, 2, 7).

DISCUŢII CONCLUZII
Rezultatele obţinute relevă că germenii cei mai În urma rezultatelor obţinute am ajuns la următoarele
frecvent implicaţi în etiologia bacteriană a enterocolitelor acute concluzii: Shigella şi Sallmonela reprezintă cei mai frecvenţi
la copiii internaţi în Clinica de Pediatrie Sibiu şi secţia de boli germeni bacterieni implicaţi în etiologia enterocolitelor
contagioase în perioada 1999-2007 au fost Salmonella şi bacteriene ale copilului. Yersinia enterocolitica reprezintă al
Shigella. Acest fapt concordă cu datele din literatură care treilea agent etiologic bacterian, ca frecvenţă (6,40%), procentul
AMT, vol II, nr. 2, 2010, pag. 98
 ASPECTE CLINICE

în acest caz ar putea fi mai mare dacă s-ar acorda mai multă
atenţie descoperirii acestui germen, având în vedere dificultatea
izolării şi necesitatea specificării suspiciunii etiologice
medicului de laborator de către clinician. De asemenea EPEC ar
trebui luat în considerare ca agent etiologic posibil al
enterocolitelor la sugarii cu vârsta sub 6 luni (în special sub 3
luni), având în vedere procentul scăzut de cazuri descoperite
(3%), în discordanţă cu datele din literatură, care îl creditează ca
un patogen major, în ţările în curs de dezvoltare, la grupa de
vârstă sub 6 luni.

BIBLIOGRAFIE
1. Behrman, Kliegman, Jenson – Nelson Textbook of
Pediatrics. 17th Edition. Saunders 2004. 861-865, 912-933,
953-954, 1274-1276.
2. Ciofu E, Ciofu C – Pediatria. Tratat ediţia I. Editura
Medicală Bucureşti 2001. 490-549.
3. Cohen MB, Nataro JP, Bernstein DI, Hawkins J, Roberts
N, Staat MA – Prevalence of diarrheagenic Escherichia coli
in acute childhood gastroenteritis: a prospective controlled
surveillance study. J Pediatr 2005. 146:465 – 468.
4. Hargrett – Bean NT, Pavia AT, Tauxe RV. Salmonella
isolates from humans in the USA, 1984 – 1986. MMWR
CDC Surveill Summ 1988; 37 : 25-31.
5. Morari I. – Yersinia enterocolitica. Editura Universităţii
“Lucian Blaga” din Sibiu 1999. 9-17.
6. Patrick R. Murray, Ellen Jo Baron, James H. Jorgensen –
Manual of Clinical Microbiology. 8th Edition. ASM Press
2003. 636-701, 719-729.
7. Robert Wyllie, Jeffrey S. Hyams – Pediatric
gastrointestinal and liver disease. Third edition. Saunders
Elsevier 2006. 151-169, 557-575, 1165-1174.

AMT, vol II, nr. 2, 2010, pag. 99