Mic excurs despre valori individuale şi

organizaţionale
Posted by Florin Glinta in Business, Human Capital | 0 comments
Mă folosesc de ocazia că am primit o întrebare scurtă dar grea a naibii, ca să scriu pe un subiect foarte

interesant. O să îmi folosească şi mai târziu, când voi vorbi despre leadership. Întrebarea a fost: ce sunt

valorile?, cu precizarea: da’ zi-mi pe scurt, simplu. N-am putut mai simplu de atât, e un subiect prea vast.

Aşadar, putem vorbi de valori la două niveluri:

- la nivel personal – personal values

- la nivel organizaţional / de societate – work values sau organizational values

Când e vorba de valori la nivel PERSONAL, sunt doi mari teoreticieni care au scris despre asta.
1. M. Rokeach

A scos cărţi prin 1968, 1973 etc. A scris despre distincţia dintre credinţe (beliefs) / convingeri (in ce crede un

om), valori (convingeri centrale care constituie un sistem de referinţă al omului faţă de lume, mediu, viata

etc.) si atitudini (grupări de convingeri si sentimente care ghidează comportamentul unui om referitor la un

ceva anume, nu în general, aşa cum fac valorile). Conform lui Rokeach, convingerile definesc un obiect sau

o situaţie ca fiind bune sau rele, sau sprijină un anumit curs al unei acţiuni ca fiind de dorit sau nu. Vorbeşte

de 36 de convingeri centrale (dominante), care constituie practic valorile unui om, împărţite in doua:

- valori instrumentale – care ghidează viaţa de zi cu zi a omului. Ex: Ambiţie, Curaj, Independenţă,

Dragoste, Responsabilitate etc.

- valori terminale – valori spre care un om aspiră: o viaţă confortabilă, o lume a păcii, mântuirea,

recunoaştere sociala etc.

Valorile au câteva caracteristici: sunt relativ puţine la o persoana (nu poţi sa ai simultan toate aceste valori),

au grade de intensitate diferite, formează un sistem de valori coerent, au rădăcini în cultura, în societate sau

in organizaţii, si sunt exprimate in afară, de aceea sunt observabile.

Rezumat parţial: Valorile ar fi deci nişte convingeri puternice, adânc înrădăcinate, centrale pentru

sistemul de raportare al persoanei la sine si la lumea exterioara, care ii ghidează anumite preferinţe,

alegeri sau comportamente; valorile isi pun amprenta fie pe situaţii de zi cu zi, fie determina scopuri

finale la care un om vrea sa ajungă.

2. S.H. Schwartz – prin anii 1992

Zice ca Valorile sunt scopuri, obiective ale unei persoane care nu ţin de o anumită situaţie sau de un context

anume, au grade de importanta diferite si ghidează viata oamenilor. E interesant de făcut diferenţa intre

valori si trăsături de personalitate:

- trăsăturile sunt tendinţele (predispoziţiile) oamenilor de a gândi, simţi sau a se comporta într-un anumit

fel; valorile sunt scopuri spre care omul se îndreaptă, le vizează

- trăsăturile arata cum este un om, mai degrabă decât de ce vrea sa facă un anumit lucru; valoriledescriu

ceea ce omul considera ca e important, scopurile pe care el vrea sa le urmărească

- oamenii pot sa explice anumite fapte pe care le fac ca datorându-se trăsăturilor sau valorilor lor, dar, atunci

când vor să justifice anumite alegeri pe care le fac, să le justifice legitimitatea lor etc. apelează invariabil la

valori pentru asta

- in fine, ca sa judeci anumite comportamente sunt folosite mai degrabă valorile, si nu trăsăturile. Faci o

chestie pentru ca vrei să ajungi la o anumita finalitate, ai un scop, deci e o valoare în joc, nu pentru că eşti

sau nu intr-un anumit fel (în afară de situaţiile, frecvente de altfel, când îţi scapi ţie însuţi de sub control). Aici

sunt mai multe nuanţe, evident, dar nu intrăm în detalii.

Acelaşi termen poate sa numească fie o trăsătura, fie o valoare Să luăm un exemplu: COMPETENŢA

- ca trăsătura: termenul se refera la frecvenţa si intensitatea cu care omul manifesta aceasta însuşire – a fi

competent, a deţine o anumita expertiză in diverse domenii – deci el acţionează si se comporta cu

competenţă, are trăsătura de a fi competent.

- ca valoare: competenţa se referă la faptul ca un om preţuieşte ideea de a fi competent, îţi doreşte ca el sa

devina un tip competent sau o apreciază la ceilalţi

Nu toţi oamenii care apreciază ideea de competenţă (deci au acest lucru printre valorile lor) reuşesc să

devină competenţi, să capete deci această trăsătura; reciproca e valabila: mulţi oameni competenţi (deci

având această trăsătura) nu au ideea de a fi competent printre valorile lor de viata, pur si simplu li se

întâmplă chestia asta, evident în urma unui efort şi a unor calităţi naturale.

LA NIVEL DE ORGANIZATIE

Valorile sunt standarde de evaluare după care un angajat înţelege ce aspecte legate de muncă sau de

mediul de muncă (ce comportamente, ce atitudini) sunt bune, sau preferate, sau recomandate, şi care este

importanţa lor în acel mediu sau în acea organizaţie.

Lucrurile sunt mult mai complicate, pentru că aici vorbim de intersecţia mai multor dimensiuni:

- dimensiunea personala vs. cea sociala: adică în ce măsura o valoare a organizaţiei este si una

personala a unui anumit individ, sau omul trebuie să accepte o recomandare a organizaţiei la care s-a ajuns

prin consens (prin „constructivism social”)

- dimensiunea morală vs. dimensiunea „preferinţă”: adică dacă o anumita valoare are şi o componentă

morală general-acceptată de societate (este bazată pe vreun cod moral, de genul bine sau rău etc., sau pe

vreo etica recomandată de un anumit grup, religie, cum ar fi „etica protestantă şi spiritul capitalismului”), ori

este vorba doar de o preferinţă impusă de stakeholderii puternici din organizaţie.

Aceste caracteristici determină ca valorile pe care le promovează o organizaţie să fie mai mult sau mai puţin

acceptate şi integrate în sistemul de valori personale ale unui individ. De aceea se vorbeşte, atunci când

vine un angajat nou, de potrivirea de valori (values fit): daca va exista un conflict major intre ce vrea individul

de la viaţă, cum vede el munca, relaţionarea cu ceilalţi etc., si modul in care organizaţia vede aceste lucruri,

probabil ca mariajul va sfârşi prin divorţ. Aici nu mai e vorba de neplăceri şi insatisfacţii mărunte, ci de
incongruenţe majore între persoană şi organizaţie; aţi simţit vreodată că vreun loc de muncă nu vă (mai)

reprezintă ci este doar un loc de unde vii cu ceva bănuţi? Nici eu, niciodată!!