BAZELE FIZICE ALE ELECTROMAGNETISMULUI

LUCRAREA 2

CALCULUL NUMERIC AL CÂMPURILOR LAPLACIENE

PRIN METODA DIFERENŢELOR FINITE
1. Metoda diferenţelor finite
Metoda diferenţelor finite, face parte din categoria metodelor numerice de rezolvare a
ecuaţiilor cu derivate parţiale şi deci şi a ecuaţiei lui Laplace. Foloseşte forma de exprimare a
ecuaţiei în diferenţe finite, care se obţine dezvoltând în serie Taylor funcţia necunoscută f(x,y) în
jurul punctului (x0,y0) de potenţial V0.
Pentru o funcţie f(x) de o singură variabilă, seria Taylor este:
f (1) ( x0 ) f ( 2) ( x0 ) f ( n) ( x0 )
f ( x)  f ( x0 )  ( x  x0 )  ( x  x0 ) 2  ...  ( x  x0 ) n  ... (1)
1! 2! n!

Pentru o funcţie V(x,y) de două variabile, ea se scrie în forma:

s k
1 V V 
V ( x, y )  V0  k 1
( x  x0 )
k!  x0
 ( y  y0 ) 
y0 
(2)

unde k este o putere "simbolică" cu sensul că puterea derivatei se înlocuieşte cu ordinul

corespunzător al acesteia. Expresia lui V(x,y) este calculată cu o aproxi-maţie de ordinul s.
Oprindu-ne la al doilea termen, avem:
V V 1   2V  2V  2V 
V ( x, y)  V0  ( x  x0 )  ( y  y0 )  ( x  x0 ) 2 2  ( y  y0 ) 2 2  ( x  x0 )( y  y0 )  (3)
x0 y0 2  x0 y0 x0 y0 

Fie 4 puncte situate simetric faţă de punctul (x0,y0), toate la distanţa h de acesta (fig.1).
Aplicând relaţia (3) şi limitându-ne la aproximaţia de ordinul doi, avem:
1 V 1 2  2V 1 V 1 2  2V
V1  V0  h  h (4) V2  V0  h  h (5)
1! x0 2! x02 1! x0 2! x02

1 V 1 2  2V 1 V 1 2  2V
V3  V0  h  h (6) V4  V0  h  h (7)
1! y0 2! y02 1! y0 2! y02

Fig.1 Fig.2

1
 LUCRAREA 2

Din relaţiile (4) şi (5), rezultă:

V V1  V2  2V
 2 V1  V2  2V0 
1
 (8) (9)
x0 2h x02
h

Din relaţiile (6) şi (7), rezultă:

V V3  V4  2V 1
 (10)  V3  V4  2V0  (11)
y0 2h y02 h 2

Se obţine astfel expesia laplacianului în diferenţe finite:

 2V  2V 1
V     V1  V2  V3  V4  4  V0  (12)
x 02 y 02 h 2

Pentru câmpuri laplaciene la care V=0, avem:

V0 
1
V1  V2  V3 + V4  -fommula normală (13)
4

Expresiile obţinute pentru derivate şi laplacian sunt aproximative. Ele conduc la valori
foarte apropiate de cele reale, dacă pasul h este foarte mic. El se alege în funcţie de modul de
variaţie a lui V (pentru variaţie rapidă a lui V se alege h cât mai mic, iar pentru variaţii mai lente a
lui V, h se poate alege mai mare).
In aplicaţii practice intervin şi puncte ce nu sunt egal distanţate de punctul "0". Limitându-
ne la aproximaţia de ordinul doi, (fig. 2) avem:
V  2V V  2V
V1  V0  s1h  s12 h 2 2 (14) V2  V0  s2 h  s22 h 2 2 (15)
x0 x0 x0 x0

V  2V V  2V
V3  V0  s3h  s32 h 2 2 (16) V4  V0  s4 h  s42 h 2 2 (17)
y0 y0 y0 y0
Din (14) se obţine:
V 1   2V 

 V1  V0  s12 h 2 2 (18)
x0 s1h  x0 

şi înlocuind în (15), rezultă:
 2V 1 1  V1 V2 
 V  2    (19)
x0 s1s2 h
2 2 0
h ( s1  s2 )  s1 s2 

Analog, din relaţiile (16) şi (17) se obţine:

 2V 1 1  V3 V4 
 V  2    (20)
y0 s3s4 h
2 2 0
h ( s3  s4 )  s3 s4 

 2V  2V
In cazurile câmpurilor laplaciene, pentru care V   2  0 , din relaţiile (19) şi
x02 y0
 1 1  1  V1 V2  1  V3 V4 
(20), se obţine: V0   

  
 
  
  (21)
 s1s2 s3s4  s1  s2  s1 s2  s3  s4  s3 s4 

2
BAZELE FIZICE ALE ELECTROMAGNETISMULUI

Relaţia (21), valabilă cu o aproximaţie de ordinul doi, va fi folosită pentru calculul lui V0 în
punctele ce nu sunt egal depărtate de celelalte patru.
Când se trece de la o reţea de pătrate mai mari (de la pătratul 5,6,7,8) la o reţea mai fină
cu laturi pe jumătate (la pătratul 5,3,0,1), (fig. 3) este necesar să calculăm potenţialul V0 în funcţie
de potenţialele punctelor 5,6,7,8. Prin raţiona-ment identic cu precedentul se obţine:
V0 
1
V5  V6  V7  V8  - formula diagonală (22)
4

2. Modelarea elctrocinetică a câmpurilor laplaciene cu reţea analizoare

de tip R
Fie un domeniu într-un câmp electric plan paralel. Pe frontiera domeniului se cunoaşte
potenţialul electric (condiţie de tip Dirichlet) iar în interior câmpul electric satisface o ecuaţie
de tip Laplace:
 2V  2V
 2 0 (23)
x 2 y
Cum s-a văzut în paragraful anterior, folosind dezvoltarea în serie Taylor a potenţialului
şi oprindu-ne la aproximaţia de ordinul doi, potenţialul dintr-un punct interior domeniului se
poate exprima în funcţie de cele patru puncte vecine (fig.1), aflate la distanţă egală de punctul
considerat, cu relaţia diagonală (13): V0  V1  V2  V3  V4  . Dacă formăm reţeaua de drepte
1
4
paralele cu axele de coordonate, având pasul constant, determinarea potenţialului în nodurile
reţelei constă în scrierea unei ecuaţii de forma (13) pentru toate nodurile interioare ale reţelei
şi rezolvarea sistemului de ecuaţii rezultat când sunt date potenţialele în nodurile de pe
frontieră.

Fig.3
Modelarea câmpurilor laplaciena cu reţele analizoare de tip R, aflate în regim
electrocinetic, (fig.3), evită rezolvarea unui astfel de sistem. Ecuaţia (13) poate fi mode-lată
printr-o reţea de tip R ca în fig.3.
Aplicând prima teoremă a lui Kirchhoff nodului O, se obţine: I1  I 2  I3  I 4  0 , sau:
V1  V0 V2  V0 V3  V0 V4  V0
 0 , adică: V0  V1  V2  V3  V4  .
1
  
R R R R 4
Se obţine astfel o relaţie identică cu relaţia (13), pasului constant de discretizare în
MDF, corespunzându-i valori identice ale rezistoarelor R din reţeaua analizoare. Deci
potenţialul oricărui nod interior domeniului modelat satisface o ecuaţie identică cu cea
obţinută prin MDF.

3
 LUCRAREA 2

Ca urmare între potenţialele nodurilor reţelei de discretizare din câmpul electrostatic şi

potenţialele nodurilor reţelei electrice formate cu rezistenţe există o rela-ţie biunivocă, ceea ce
permite să se realizeze modelarea electrocinetică a câmpurilor laplaciene, potenţialele
nodurilor fiind determinate prin măsurare directă.

MERSUL LUCRARII

A. Se studiază câmpul electrostatic, plan paralel, în interiorul unui domeniu cilindric,

foarte lung, având în plan, forma din fig.5. Pe faţa superioară şi pe feţele laterale potenţialul este
nul (V=0). Pe faţa inferioară potenţialul are valoarea V1 constantă (V=V1).

Fig.4 Fig.5
Se construieşte reţeaua de noduri stabilindu-se numarul de drepte orizontale şi numarul
de drepte verticale astfel încât să avem acelaşi pas. Pentru reţeaua de noduri formată, se
calculează potenţialele în nodurile reţelei folosind iterativ relaţia (13). În realizarea programului
care va calcula potenţialul în nodurile reţelei, se vor respecta următorii paşi:
- la prima iteraţie valorile potenţialelor din nodurile interioare se consideră nule;
- se stabileşte o valoare admisibilă : maxVij(k 1)  Vij(k )    a 1, unde ij este nodul iar k
reprezintă ordinul iteraţiei;
- cu relaţia (13) se calculează potenţialul în toate nodurile din interiorul domeniului;
- la calculul potenţialului dintr-un nod se folosesc valorile calculate pentru potenţialele
nodurilor vecine în iteraţia anterioară;
- după calcularea potenţialului în toate nodurile din interiorul domeniului, calculul se
reia de la început folosind mereu valorile îmbunătăţite pentru potenţia-lele nodurilor vecine;
- calculul se opreşte când la noua reluare, potenţialele nodurilor, în limita erorii admise,
nu se modifică (se demon-strează că, în limite foarte largi, procesul iterativ enunţat este
convergent oricare ar fi valorile iniţiale admise pentru potenţia-lele nodurilor din interiorul
domeniului).
Pe hârtie milimetrică se trasează li-niile echipotenţiale (V=const.) pentru câ-teva valori ale
potenţialului (V=2;4;6;7; 8V).
Se trasează câteva linii de câmp ţinându-se seama că ele sunt ortogonale pe liniile
echipotenţiale.

4
BAZELE FIZICE ALE ELECTROMAGNETISMULUI

B. Se va modela cu reţea analizoare de tip R, câmpul plan paralel din interiorul

domeniului cilindric, foarte lung, având în secţiune, forma din fig.5. Se vor folosi aceleaşi valori
pentru potenţial ca la punctul A. Fixarea potenţialelor nodurilor pe frontieră se va realiza prin
conectarea acestora la surse adecvate (de ex. V1=10V cc). Se măsoară potenţialele nodurilor
interioare cu un voltmetru de rezistenţă mare (numeric sau electronic). Se trasează pe hârtie
milimetrică curbele V=const. pentru diferite valori ale potenţialului. Se trasează calitativ câteva
linii de câmp, ţinând cont că ele sunt ortogonale pe liniile echipotenţiale. Se compară valoriile
potenţialelor obţinute folosind reţeaua analizoare de tip R cu valorile potenţialelor obţinute
pentru aceeaşi configuraţie prin metoda diferenţelor finite.