Sunteți pe pagina 1din 6

Caracterizarea psihologică a reprezentărilor:

Conţinut informaţional:
- însuşiri concrete, importante;
- fenomenul îmbibat de esenţă;
- pregăteşte saltul spre esenţial

Faza ideal subiectivă:


- vizează producţiile imagistice cu care operează
stimulul cognitiv în absenţa unor stimuli vizuali asupra
organelor de simţ;
- reflectă conţinutul informaţional în spiritul
individului;
- existenţa imaginii din reprezentare a fost demonstrată
cu ajutorul experimentelor legate de rotaţiile minţii (litere
rotite) şi privirea rapidă, fugitivă (insula);

Mecanismele psihofiziologice ce stau la baza funcţionării


reprezentărilor:
- sunt rezultatele unor prelucrări şi sistematizări, ale
unor combinări şi recombinări ale însuşirilor
senzoriale, interiorizarea experienţei perceptive la
nivele înalt abstracte
- presupun selecţia însuşirilor obiectivelor (cuvântul
organizează reprezentarea);
- sunt în consens cu activitatea pe care o desfăşoară
individual;
- pot fi generate de memoria de lungă durată;
- categorii aparte : reprezentări semantice (determină
înţelegerea unui discurs sau text scris);
Priviri Rapide

Rotaţiile mintale
Caracterizarea psihologică a reprezentărilor:
Până în prezent cercetările globale asupra reprezentărilor au reuşit să
ofere doar răspunsuri la întrebările succinte în domeniul psihologic. A ne
opri aici nu este suficient, iar în continuare ar trebui să răspundem la noi
întrebări mai exacte ca precedentele : ce reflectă reprezentările?; sub ce
formă apar reprezentările?; ce se întâmplă în creier în timpul evocării
obiectelor în absenţa lor?;

1. Ce reflectă reprezentările? - Conţinutul informaţional

Multă vreme reprezentarea a fost considerată ca fiind un dat nemijlocit,


indivizibil al conştiinţei, o creaţie pur subiectivă a individului. Această
poziţie, specifică introspecţionismului, deschidea larg porţile
interdeterminismului. Reprezentarea este determinată de realitatea
înconjurătoare. Făcând o paralelă între percepţii şi reprezentare observăm că
la percepţie conţinutul informaţional e reprezentat de însuşirile concrete dar
exterioare, accidentale ale obiectelor şi fenomenelor pe când la reprezentare
însuşirile concrete sunt mai reprezentative pentru obiect.

Dintre caracteristicile concrete enumerăm forma, culoarea, gustul şi


mirosul. Pentru o pară, forma este o însuşire concretă. Şi culoarea este o
însuşire concretă, dar pentru o vişină ea este şi o însuşire proprie. Mirosul va
fi o însuşire concretă pentru o portocală. Reprezentarea are deci, drept
conţinut informaţional caracteristica concretă a obiectului.

Garner (1978) a împărţit stimulii ca având 2 categorii de proprietăţi :


componenţiale şi holistice. În prima categorie încadrăm dimensiunile şi
trăsăturile şi în a doua configuraţiile.

Dimensiunile sunt caracterizate de faptul că prezintă o multitudine de


valori, mutual exclusive(ex: dulce nu poate fi amar). Pe de altă parte,
trăsăturile deţin o singură valoare care poate fi disociată de stimulul
respectiv, fără a-i afecta existenţa (ex: bara orizontală de la A). Proprietăţile
relaţionale arată că stimulul este altceva decât suma părţilor sale. Astfel, la
nivel global avem simetria şi repetiţi, iar la nivel particular avem intersecţia
şi separarea unghiulară între linii.Proprietăţile configurale sunt deci,
relaţiile dintre părţile sau componentele stimulului şi acestea nu se pot
modifica fără a modifica şi unele componente ale stimulului.

2. Sub ce formă apar reprezentările? Forma ideal-subiectivă

Informaţia se traduce in interioritatea subiectivă a individului sub formă de


imagini. Se utilizează noţiunea de „imagine mintală”. Imaginile mintale sunt
reduse la acele imagini care apar în absenţa acţiunii stimulilor asupra
organelor de simţ, aceste imagini detaşându-se de cele care pot fi rodul
imaginaţiei. Imaginile mintale se reduc apoi doar la cele vizuale.
Imaginea este forma ideal-subiectivă sub care se reflectă conţinutul
informaţional al individului.
(Imag. apare în condiţiile acţiunii directe a stimulului -- senzaţii şi percepţii;
Imag. apare în lipsa acţiunii actuale a stimulului, cu condiţia ca aceasta să fi
acţionat vreodată asupra organelor de simţ – reprezentări;
Imag apare în lipsa totală a acţiunii stimulului – imaginaţie )

Rotaţiile mintale
Cele mai cunoscute experimente din această categorie sunt: Shepard şi
Metzler (1971), Cooper şi Shepard (1973), Shepard (1978). Acestea aveau
la bază prezentarea unor stimuli (litere, cuburi) în poziţii obişnuite şi mai
puţin obişnuite, care, pentru a fi aduşi în planul iniţial trebuiau rotiţi in plan
mintal.

Privirile rapide Exp. cu privirile rapide asupra imaginii cu insula si i se cere


subiectului sa ajungă dintr-un punct in altul.

Din aceste experimente concluzionăm două lucruri:


- existenţa imaginilor mintale in absenta obiectelor;
- natura oarecum materială a imaginilor mintale;

Specificul imaginilor din reprezentare:

a) Compararea imaginii din reprezentare cu cea din percepţie:


- mai ştearsă, mai palidă, cu vivacitate şi claritate redusă;
- mai instabilă, fluctuantă, apărând şi dispărând cu repeziciune;
- mai fragmentară, lacunară, lipsită de amănunte;
b) Compararea imaginii din reprezentare cu produsele informaţionale ale
gândirii;

Aceste caracteristici au fost puse pe seama lipsei actuale a obiectului. Dar


totuşi, trebuie luaţi in considerare şi alţi factori:
- nr de percepţii care stau la baza formării reprezentării
- semnificaţia acordată de subiect
- trăsăturile de personalitate ale subiectului
- particularităţile sist. verbal al subiectului

pe această temă concluzionăm că:


- Imaginea din reprezentare posedă proprietăţi şi caracteristici
structurale moştenite de la percepţie
- Reprezentarea este o percepţie pe jumătate realizată, deoarece ea
explorează urmele obiectelor, nu obiectele ca atare;
- Reprezentarea obţine performanţe ce nu sunt accesibile percepţiei, a.î.
aşa – zisul deficit al reprezentării în raport cu percepţia este în
avantajul reprezentării;

Fixarea semnificaţiei sociale a obiectelor în cuvinte, în semne.


Faptul că reprezentarea e fixată în cuvinte permite:
- conştientizarea ei, ca urmare, organizarea şi sintetizarea ei în stabile şi
închegate;
- apariţia unor reprezentări comune pentru mai mulţi oameni;
- abstractizarea ei, pornind de la situaţia concretă, fapt care o plasează
ca verigă de legătură si de trecere spre logic;

3. Ce se întâmplă în creier în timpul evocării obiectelor în absenţa lor?


-Mecanismele reprezentării

1. Reprezentările sunt rezultatul unor prelucrări şi sistematizări, al unor


combinări şi recombinări ale însuşirilor senzoriale – permite reţinerea
şi amplificarea unor însuşiri, estomparea şi eliminarea altora.
2. Selecţia însuşirilor obiectelor reflectă semnificaţia acordată de subiect
însuşirilor respective sau semnificaţia obiectivă pe care ele o au în
raport cu practica socială.
3. Cuvântul este mecanismul esenţial care declanşează şi formează
reprezentările: organizează reprez în sisteme, le fixează în conştiinţa
individului, contribuie la creşterea caracterului lor generalizat.
4. Un alt mecanism important, care face legătura între toate celelalte
mecanisme este activitatea individului. Cu cât individul lucrează mai
mult cu anumite obiecte, cu atât reprezentările lor vor fi mai clare,
corecte, intense.
5. Mecanismele se diferenţiază în funcţie de sursa lor generatoare. Unele
imagini din reprezentări sunt generate de realitate, altele de memoria
de lungă durată.
6. Tipul de reprezentări este un alt mecanism care diferenţiază
reprezentările. O categorie aparte sunt reprezentările semantice.
Construcţia reprezentărilor semantice este posibilă ca urmare a 3
mecanisme : activarea şi punerea in relaţie, selecţiile şi ierarhizarea.