Sunteți pe pagina 1din 2

Elemente de epistemologie1 pedagogică

Familiarizarea cu domeniile cunoaşterii şi activităţii umane - între care s-ar situa şi


pedagogia, necesită - printre altele - efortul de identificare a specificului fiecăruia dintre ele. Pentru
înţelegerea statutului de ştiinţă al pedagogiei ar fi necesar să se răspundă, mai întâi, la întrebarea:
cum s-a constituit acest domeniu sistematic de preocupări pe care le numim în mod obişnuit
pedagogice ori, cu un alt termen, educative?
Există oare un traseu unic de parcurs în constituirea unui domeniu de preocupări (care tinde
să fie şi ştiinţific!) ori, fiecare disciplină urmează o traiectorie particulara în atingerea scopurilor
proprii?!
Din acest punct de vedere epistemologia contemporană a elaborat un model teoretic de
maximă generalitate a cărui cunoaştere devine de foarte mare folos practicianului (cu atît mai mult
debutantului) din oricare domeniu particular al cunoaşterii şi/sau acţiunii umane.
Modelul în cauză (fig.1) stabileşte corelaţii şi interdependenţe între trei segmente majore:
a. obiectul de preocupări (domeniul de studiu ) al unei ştiinţe (discipline);
b. sistemul instrumental cu care operează;
c. sistemul conceptual care gestionează -prin intermediul unui limbaj specific şi
specializat –rezultatele cercetărilor şi investigaţiilor proprii.

Detaliind fiecare dintre cele trei segmente, vom putea extrage câteva enunţuri care
dezvăluie particularităţile (specificitatea) unui domeniu ştiinţific oarecare, deci şi al pedagogiei ca
ştiinţă.
1) Obiectul de studiu- desemnează aspectul concret al realităţii care urmează a fi investigat. Din
acest punct de vedere-se poate spune-fiecare disciplină ştiinţifică începe a se constitui din
momentul selectării unei anumite secvenţe a realităţii care devine, astfel, obiect al cercetării şi al
explicării. Nevoia de explicare a lumii este fundamentală pentru om şi îi este necesară în
procesul adaptării. Cu cât ştie şi înţelege mai mult despre sine şi despre lume, omul îşi dezvoltă
capacitatea de a-şi lua în stăpânire propriul comportament şi relaţiile lui cu lumea exterioară.
Obiectul de studiu al pedagogiei îl reprezintă educaţia care, în înţelesul ei cel mai
cuprinzător, desemnează procesul transmisiei experienţei sociale de la o generaţie la alta
şi,odată cu acesta, procesul de formare şi dezvoltare a personalităţii umane.
2) Sistemul instrumental-priveşte ansamblul metodelor, tehnicilor, procedeelor, mijloacelor cu
ajutorul cărora se realizează investigarea obiectului de studiu şi care stau-pe de altă parte-la baza
organizării intervenţiei ameliorative asupra realităţii. Calitatea instrumentelor este dependentă, în
primul rând, de gradul de acces la realitatea de studiat, dar şi de gradul de complexitate al acesteia şi
de abilitatea cercetătorului.
În funcţie de precizia instrumentarului şi a măsurărilor, ştiinţele au fost împărţite în:
ştiinţe exacte şi ştiinţe mai puţin exacte(care recurg la explicaţii de tip probabilist).
Pedagogia se înscrie în ultima categorie deoarece ea are ca obiect de studiu omul pe care
şi-a propus nu numai să-l cunoască (acest lucru îl face în mod expres şi explicit psihologia!) ci, mai
1
Epistemologie = parte a gnoseologiei care studiază procesul cunoaşterii din cadrul diferitelor ştiinţe; termenul provine de la
cuvintele greceşti episteme = ştiinţă şi logos = studiu.(conform Dicţ. de neologisme,Florin Marcu şi Constant Maneca, Ed.
Academiei, Buc, 1978, pag.401). De aici, sensul de cunoaştere a faptelor pedagogice pe care îl are sintagma “epistemologie
pedagogică”.

1
ales să îl schimbe şi să stabilească condiţiile formării şi dezvoltării lui. Se înţelege că procesul
modelării/schimbării prin educaţie e posibil numai în baza unei foarte bune cunoaşteri psihologice a
celui ce urmează să fie educat.
.3) Sistemul conceptual concentrează ansamblul noţiunilor, conceptelor, teoriilor,principiilor,
normelor, legilor…care definesc şi explică domeniul de studiu (obiectul unei discipline ştiinţifice
ca atare! ), la capătul acţiunilor de investigare/ cercetare a lui.
În alţi termeni, sistemul conceptual configurează limbajul unei ştiinţe şi legităţile ei care
dau rigoare, finalitate şi sens acţiunilor pe care ea le întreprinde. Din această perspectivă
pedagogia dispune de un sistem conceptual aflat într-o dinamică continuă ca si realitatea care ăl
produce.
Limbajul pedagogic favorizează cunoaşterea şi explicarea fenomenelor educative şi este
supus, din această cauză, unor revizuiri permanente ceea ce permite stabilirea următoarei relaţii:

În virtutea acestui fapt legităţile din domeniul pedagogiei au o mare flexibilitate, ele fiind
considerate ca regularităţi ce se manifestă cu o anumită probabilitate şi sub efectul unor multiple
condiţionări. Identificarea tuturor factorilor determinanţi şi este ea însăşi aproape imposibilă.
Pentru înţelegerea dificultăţilor de evidenţiere a legilor domeniului pedagogic devine util de
a defini LEGEA în înţelesul ei cel mai generalizat. Ea este definită drept “o categorie filosofică ce
exprimă raporturi esenţiale, necesare, generale, relativ stabile şi repetabile între laturile interne
ale aceluiaşi obiect sau fenomen, între obiecte sau fenomene diferite sau între stadiile succesive ale
unui anumit proces”. *
(Dicţionar enciclopedic român, vol. III, K-P, Ed. Academiei, Buc.,1965,p.85)
Din această perspectivă legităţile educaţionale, ca de altfel toate legităţile care privesc
acţiuni realizate cu şi asupra omului, stau sub semnul diversităţii, al variabilităţii şi chiar al
aleatorului, încât cu greu ar putea fi surprinse raporturile de mare generalitate şi stabilitate de care
este interesată orice ştiinţă. Aceasta se întâmplă pentru că fiinţa umană dezvoltă o atitudine activă în
relaţiile sale cu mediul de existenţă fapt ce se regăseşte, de bună seamă, şi în modul în care
receptează acţiunile ce se exercită asupra sa.