Sunteți pe pagina 1din 3

c  


   
   
 

Sunt anumite circumstante în care s-a comis infractiunea si care fac ca fapta comisa sa nu aiba trasatura
esentiala a infractiunii numita vinovatie.
Aceste circumstante sunt cele prevazute în 
 ,  .


   
Potrivit 
 ,    o persoana nu raspunde penal, deci nu exista infracti-une, daca aceasta comite o fapta
prevazuta de legea penala pentru a se apara în fata unui atac al altei persoane.
În cadrul legitimei aparari exista doua actiuni: actiunea persoanei care ataca si actiunea faptuitorului care se apara.
c 
 

 
    
c 
 
  

 Atacul trebuie sa fie 
 , adica sa constea în acte de natura fizica, nu în acte de natura intelectuala sau morala.
Astfel, insulta sau amenintarea nu sunt atacuri materiale.
 Atacul sa fie  
, adica sa puna în pericol nemijlocit persoana si drepturile acesteia, fara sa existe obstacole fizice
între atacator si atacat.
 Atacul sa fie 
, adica sa fie în curs de desfasurare sau iminent.
 Atacul sa fie 
, adica sa constea într-o fapta ilicita a faptuitorului. Nu poate fi vorba de legitima aparare atunci
când un infractor îl ataca pe politistul care vrea sa-l aresteze.
Atacul unui animal nu constituie niciodata legitima aparare. Atacatorul trebuie sa fie o persoana si sa aiba
discernamânt. În cazul iresponsabililor, daca cel atacat stie ca se afla în fata unui atac al unei persoane irespons abile,
atunci nu este vorba de legitima aparare, ci eventual de o stare de necesitate. Daca nu stia ca este un atac al unei
persoane iresponsabile, se considera ca atacul este injust si ne aflam în ipoteza unei legitime aparari.
 Atacul             

, viata si integritatea corporala a acestuia sau a altuia,
drepturile sale, sau un interes obstesc.
Se pune problema în doctrina si în practica judiciara ce înseamna   . Gravitatea se apreciaza de la caz la
caz, neexistând nici un fel de criteriu de departajare. Se considera ca, de lege ferenda, se impune abrogarea acestei
conditii, deoarece pot fi comise abuzuri.
O alta problema este aceea daca exista legitima aparare atunci când se ataca patrimoniul (daca victima prinde în
flagrant infractorul care vrea sa-i fure un bun). În ultima perioada, instantele judecatoresti considera ca si atacul asupra
patrimo-niului atrage legitima aparare.
De asemenea, s-a spus ca apararea trebuie sa fie fapta intentionata. Totusi, ex ista în jurisprudenta germana cazuri de
aparare din culpa.
c 
 
    
 Apararea sa vizeze persoana atacatorului.
 Apararea sa fie proportionala cu atacul.
Apararea sa înceteze în momentul în care înceteaza atacul.
    

    
În cazul în care apararea este disproportionala fata de atac, pot exista doua implicatii juridice:
 Daca depasirea limitelor legitimei aparari se datoreaza starii de temere sau tulburare în care s -a aflat faptuitorul,
atunci potrivit 
!",   (exces jusitificat de aparare), aceasta este asimilata legitimei aparari si înlatura
caracterul penal al faptei.
# Într-o speta, cinci barbati îl ataca pe faptuitor, însa fara intentia de a -l omorî sau de a-i provoca o vatamare
corporala grava. Acesta se sperie si îl ataca pe unul din cei cinci cu cutitul, înjunghiindu -l.
$ Daca depasirea legitimei aparari nu este datorata unei stari de temere sau tulburare, raspunderea penala nu este
înlaturata, însa se va retine o circu mstanta atenuanta.
Exista doua situatii speciale de legitima aparare:
 Atunci când apararea consta într-o fapta din culpa. În ultima perioada se considera a fi legitima aparare si atunci
când apararea este din culpa.
 
    

± Exista atunci când faptuitorul crede ca se afla în fata unui atac si are motive
întemeiate sa creada acest lucru, desi în realitate nu este asa. Are aceleasi efecte ca si legitima aparare.
# Atacatorul are un pistol de plastic, însa faptuitorul nu stie si îl împusca pe acesta.
$%
  


Potrivit 
,    este în stare de necesitate acela care savârseste fapta pentru a salva, de la un pericol iminent
si care nu putea fi înlaturat altfel, viata, integritatea corporala sau sanatatea sa, a altuia sau un bun important al sau sau
al altuia, ori un interes obstesc.
c 
 

 
  


c 

   
%
    este situatia care poate fi datorata unor actiuni umane, de cele mai multe ori din c ulpa, unor actiuni
ale animalelor sau ale naturii si care pun în pericol una dintre valorile umane.
Exista unele diferente între atac si starea de pericol:
- Atacul poate fi determinat doar de o actiune intentionata a omului, iar starea de pericol poate fi determinata si de o
actiune produsa din culpa.
- Atacul vizeaza doar viata, sanatatea si integritatea corporala a persoanei, iar starea de pericol poate viza si un bun.
 Starea de pericol sa fie imediata, adica în curs de desfasurare sau pe cale de a se declansa.
 Sa puna în pericol valorile sociale enuntate expres în textul legii.
Pericolul sa fie inevitabil, adica sa nu poata fi înlaturat altfel decât prin comiterea unor fapte prevazute de legea
penala.
c 
 
   
 Sa fie necesara, adica pericolul sa nu fi putut fi înlaturat altfel, iar daca faptuitorul are la dispozitie mai multe
variante este obligat sa o aleaga pe cea mai putin pagubitoare. Daca faptuitorul putea sa actioneze într -un mod mai
putin pagu-bitor, el va raspunde penal, dar se va retine o circumstanta atenuanta.
 Actiunea de salvare sa fie proportionala cu pericolul care exista, adica prin comiterea faptei prevazute de legea
penala faptuitorul nu trebuie sa provoace un rau mai mare decât cel care s-ar fi produs daca nu intervenea.
Nerespectarea acestei conditii duce la responsabilitatea penala si la retinerea unor circumstante atenuante.
Aceasta proportionalitate se analizeaza în raport de momentul comiterii faptei prevazuta de legea penala, în sensul ca,
daca la momentul respectiv faptuitorul nu putea sa-si dea seama ca actiunea sa va produce consecinte mai grave decât
daca nu intervine, va continua sa existe stare de necesitate.
Unele persoane nu pot sa invoce starea de necesitate pentru a se salva pe sine. În aceasta categorie intra politistii,
pompierii, capitanii de nave si aeronave, militarii, medicii de ambulanta.
 


    
  


1) Ceea ce le determina. Astfel, legitima aparare o determina atacul, pe când starea de necesitate e determinata de o
stare de pericol. Notiunea de stare de pericol este mult mai larga decât cea de atac.
2) La starea de necesitate actiunea de salvare trebuie sa fie necesara, adica faptuitorul sa nu fi avut alta posibilitate, în
timp ce aceasta conditie nu este ceruta la legitima aparare.
3) La legitima aparare faptuitorul trebuie sa actioneze, în mod obligatoriu, împotriva atacatorului, în timp ce la starea
de necesitate actiunea e, de regula, îndreptata împotriva altor valori.

"c 
&      
&    
c 
&       '  exista atunci când, ca urmare a amenintarii unei persoane, faptuitorul este obligat
sa comita fapta prevazuta de legea penala.
Persoana care comite acea fapta nu va raspunde penal, în timp ce persoana care ameninta va raspunde pentru instigare.
Raul cu care se ameninta trebuie sa fie cel putin la fel de important ca si raul ce se cere a fi savârsit.
c 
&     sau 
   presupune existenta unei forte de natu-ra fizica care determina comiterea
faptei prevazute de legea penala de catre faptui-tor. Aceasta forta fizica ce determina constrângerea poate fi de natura
animala, naturala sau umana.
De cele mai multe ori este vorba de infractiuni omisive. De exemplu, faptuito -rul trebuie sa se prezinte la recrutare, dar
circulatia este paralizata în zona unde se afla, datorita conditiilor meteo nefavorabile. Se pot comite însa si infractiuni
comisive.
Exista o constrângere fizica atunci când faptuitorul nu are o alta posibilitate de cât sa comita infractiunea. La starea de
necesitate întotdeauna el are doua posibilitati, adica poate sa actioneze sau poate sa lase pericolul sa se produca.
c  


Reglementat în 
(,   ,   

este situat, din punct de vedere al gradului de vinovatie, acolo unde se
termina culpa fara prevedere si din aceasta cauza exclude vinovatia penala.
c 
   


 Faptuitorul sa nu fi prevazut rezultatul si împrejurarile care l -au determinat.
$ Faptuitorul sa nu fi putut sa prevada nici rezultatul si nici împrejurarile care au determinat acest rezultat.
În practica judiciara se afirma în mod constant ca nu exista caz fortuit atunci când faptuitorul actiona, la momentul
interventiei cauzei imprevizibile, cu nerspec -tarea unor dispozitii legale. Exista caz fortuit atunci când între
nerespectarea dispozitiilor legale si producerea rezultatului nu exista raport de cauzalitate.
    


Este starea psihica a unei persoane care nu poate sa îsi controleze actiunile sau nu poate sa conceapa efectele faptelor
sale, datorita alienatiei mintale sau a altor situatii, cum ar fi somnambulismul.
Starea de iresponsabilitate trebuie sa existe în momentul comiterii infractiunii. Daca e vorba de o infractiune cu durata
de executare trebuie ca iresponsabilitatea sa se mentina pe toata durata comiterii infractiunii.
Daca faptuitorul alterneaza momentele de iresponsabilitate cu momentele de luciditate atunci va raspunde doar pentru
actele comise în stare lucida. Daca dupa momentul c omiterii faptei persoana devine iresponsabila raspunderea penala
va exista, însa procesul penal nu poate sa înceapa pâna când persoana nu redevine responsabila. Aceasta stare se mai
numeste si imunitate psihica.
)*

c   
*
 
± Apare atunci când autorul pierde controlul actiunilor sale.
*
  
± Apare atunci când autorul are controlul actiunilor sale.
*
 
 ± Apare atunci când autorul consuma intentionat alcool sau alte substante.
*
 
 ± Apare atunci când se datoreaza actiunii altei persoane sau unui caz fortuit, deci nu exista
consimtamântul persoanei ce consuma substantele sau alcoolul.
Singurul caz cunoscut în practica de caz fortuit la betia involuntara este acela în care un angajat al unei fabrici de
alcool s-a îmbatat cu vapori de alcool rezultati dintr -o explozie a unui cazan.
+ 
   
 
- Betia involuntara completa e cauza ce înlatura caracterul penal al faptei.
- Betia voluntara, daca este produsa cu scopul ca faptuitorul sa prinda curaj, e circumstanta agravanta.
- Betia voluntara poate fi, uneori, circumstanta atenuanta.
- Betia voluntara este, uneori, element constitutiv al unei infractiuni.
# conducerea în stare de ebrietate
(, 


Potrivit 
 -,    minorii care la data comiterii faptei nu împlinisera 14 ani nu raspund penal. În cazul
infractiunii cu durata de executare se va tine cont doar de actele comise dupa împlinirea vârstei de 14 ani.
.# 
Eroarea este reglementata în 
,    si este de doua feluri:
 #  
± Exista atunci când faptuitorul nu cunoaste sau cunoaste în mod gresit o norma juridica de care
depinde caracterul penal al faptei.
$ #   
± Consta în necunoasterea sau cunoasterea gresita a unei stari, împrejurari sau situatii de care
depinde caracterul penal al faptei.
Eroarea mai poate fi clasificata în:
" #  
 - Acea eroare care priveste unul din elementele constitu -tive ale infractiunii.
 #   
 - Se refera la alte aspecte decât elementele infractiunii, adica un element de care nu depinde
caracterul penal al faptei.
#  

Potrivit 
 ,    numai eroarea de drept nepenal înlatura caracterul penal al faptei, în timp ce eroarea de
drept penal nu poate fi invocata pentru a înlatura caracterul penal al faptei, deoarece ar contraveni principiului
cunoasterii absolute a legilor penale. În legislatiile straine se încearca eliminarea acestui princ ipiu, doarece poate duce
la situatii absurde (unele legi devin aplicabile chiar înainte de a fi publicate).
$#  

Aceasta eroare înlatura caracterul penal al faptei doar atunci când este esentiala (de exemplu, atunci când o persoana ia
din cuier o haina foarte asemanatoare cu a sa crezând ca este haina sa).
Este necesar ca eroarea sa nu se datoreze culpei faptuitorului. Asadar nu se admite eroarea atunci când faptuitorul, în
mod rezonabil, putea sa-si dea seama de situatia reala.
Exista trei situatii speciale de eroare de fapt:
 #       - error in personam
Consta în cunoasterea gresita a identitatii victimei (atunci când faptuitorul confunda victima). Într -o astfel de situatie,
pentru ca identitatea subiectului pasiv nu are relevanta pentru existenta infractiunii, se va retine o singura infractiune
intentionata comisa împotriva persoanelor efectiv lezate.
 i eratio ictus - jj  
 /
Apare în situatia în care faptuitorul vrea sa lezeze o anumita persoana d ar, din cauza executarii gresite a infractiunii,
lezeaza o alta persoana.
În raport de solutia care se da într -o astfel de situatie exista doua opinii:
Prima opinie, majoritara în doctrina si în practica judiciara, spune ca situatia e identica cu eroarea a supra persoanei,
deci si încadrarea juridica va fi aceeasi ca la error in personam.
Cea de-a doua opinie, la care se raliaza si prof. Florin Streteanu, spune ca situ -atia nu este identica cu eroarea asupra
persoanei, deoarece eroarea apare în momen-te diferite. În cazul erorii asupra persoanei faptuitorul greseste în
momentul luarii rezolutiei, iar executarea acestei rezolutii gresite este corecta. În schimb, la a eratio ictus rezolutia
este corecta, însa executarea este gresita. Rezulta, potrivit aceste i opinii, ca si solutiile date trebuie sa fie diferite.
Astfel, la a eratio ictus se va retine un concurs de infractiuni între o fapta intentionata în forma de tentativa comisa
împotriva persoanei vizate si o fapta consumata din culpa împotriva persoa -nei efectiv lezate.
 i eratio delicti
Este situatia în care faptuitorul doreste lezarea unui obiect juridic dar, din cauza executarii gresite a actului de
executare, lezeaza un alt obiect juridic. Solutia instantei se va da ca la a eratio ictus.
Va exista tentativa la infractiunea intentionata asupra obiectului vizat si infracti -une din culpa, consumata, asupra
obiectului efectiv lezat.