RĂSPUNDEREA PENALĂ ÎN MEDIUL DE AFACERI

1. Elemente privind răspunderea penală. Comerciantul, persoană fizică sau

juridică, intră în diverse categorii de raporturi juridice - civile, comerciale, fiscale, de
drept al muncii, administrative. Este însă posibil ca acelaşi comerciant să intre şi în
raporturi juridice penale, adică într-un raport juridic în care statul trage la răspundere
pe comerciantul (persoană fizică sau juridică) pentru că a săvârşit o încălcare
considerată dintre cele mai grave ale legii; în numele societăţii, statul acţionează ca
un factor coercitiv.
A. Definiţia infracţiunii este cuprinsă în dispoziţiile art. 17 Cod penal care
dispune: “Infracţiunea este fapta care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi
prevăzută de legea penală”. Aşadar, infracţiunea desemnează o faptă a omului prin
care nu se respectă o normă imperativă şi se pun în pericol anumite valori sociale
apărate de legea penală, astfel încât persoanei vinovate urmează să i se aplice o
sancţiune de drept penal.
Din definiţia legală a infracţiunii rezultă că trăsăturile sale sunt:
a) Prezintă un pericol social (grav). Art. 18 Codul penal stabileşte condiţiile care
trebuie îndeplinite pentru a fi în prezenţa pericolului social al faptei reglementat de
legiuitor şi anume:
- fapta care prezintă pericol social constă în orice acţiune sau inacţiune prin care se
aduce atingere uneia din valorile arătate în art. 1 din Codul penal, respectiv România,
suveranitatea, independenţa, unitatea şi indivizibilitatea statului, persoana, drepturile
şi libertăţile acesteia, proprietatea, precum şi întreaga ordine de drept;
- pentru sancţionarea faptei care prezintă un astfel de pericol social este necesară
aplicarea unei pedepse penale.
b) Este săvârşită cu vinovăţie, condiţie reglementată distinct de legiuitor, prin art.
19 Cod penal, care prevede şi cele două forme ale vinovăţiei, respectiv intenţia şi
culpa1.
Prima formă a vinovăţiei, intenţia, este reglementată de legiuitor în două
modalităţi: intenţia directă şi intenţia indirectă. Intenţia directă este cuprinsă în
dispoziţiile art. 19 alin. 1, pct. 1 lit. a din Codul penal în care se arată că infractorul
prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei fapte.
Intenţia indirectă este prevăzută de legiuitor în dispoziţiile art. 19 alin. 1, pct. 1 lit b
Cod penal care dispune că în acest caz, infractorul prevede rezultatul faptei sale şi
deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui.
Culpa a doua formă a vinovăţiei, denumită şi culpa cu previziune ori temeritate
sau uşurinţă, este prevăzută în dispoziţiile art. 19 pct. 2 lit. a din Codul penal şi este

1
realizată atunci când infractorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă,
socotind fără temei (cu uşurinţă) că el nu se va produce.
Culpa simplă (denumită şi culpa fără prevedere sau neglijenţă ori greşeală) este
reglementată prin dispoziţiile art. 19 pct. 2 lit. b din Cod penal în care se arată că
infractorul nu prevede rezultatul faptei sale deşi trebuia şi putea să-l prevadă.
c) Este prevăzută (şi sancţionată) de legea penală, ceea ce constituie o
reflectare a principiului fundamental al legalităţii prevăzut de art. 2 Cod penal; numai
legea prevede care fapte constituie infracţiuni, pedepsele care se aplică infractorilor şi
măsurile ce se pot lua în cazul săvârşirii acestor fapte concomitent este şi o reflectare
a principiului neretroactivităţii legii penale prevăzut în art. 11
Cod penal; legea penală nu se aplică faptelor care la data când au fost săvârşite nu
erau prevăzute ca infracţiuni.
B. Conţinutul infracţiunii are două forme: conţinutul legal şi conţinutul
concret.
Conţinutul legal al infracţiunii este prevăzut prin normele de drept penal care
incriminează o faptă ca infracţiune. Conţinutul concret al infracţiunii este realizat prin
comiterea unei fapte de către o persoană şi care trebuie să conţină elementele
prevăzute de lege pentru a se încadra în norma de drept penal şi a fi calificată ca
infracţiune.
Conţinutul diferitelor infracţiuni cuprinde condiţii referitoare la faptă, făptuitor2,
obiect, locul şi timpul comiterii infracţiunii.
C. Subiectele infracţiunii sunt reprezentate de persoane fizice care au comis
infracţiunea denumite subiecte active şi persoanele fizice sau juridice care au fost
vătămate, denumite subiecte pasive ale infracţiunii.
a) Subiectul activ al infracţiunii este persoana fizică care a contribuit la
săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală în calitate de autor, instigator3 sau
complice4.
Pentru a fi calificat subiect activ al infracţiunii persoana fizică trebuie să
realizeze condiţiile generale şi speciale prevăzute de lege. Din prevederile art. 17, 46,
48, 50 şi 99 Cod penal rezultă că sunt condiţii generale: vârsta, responsabilitatea,
libertatea de acţiune şi voinţă a subiectului activ.
Vârsta de la care persoana fizică răspunde penal ca subiect activ al infracţiunii
este de 14 ani, cu condiţia să se dovedească faptul că a săvârşit fapta cu
discernământ, deci să fie conştient de fapta comisă şi urmările acesteia.
Responsabilitatea poate fi definită, în general, ca fiind aptitudinea persoanei
fizice de a-şi da seama de acţiunile sau inacţiunile sale şi de a fi stăpân pe ele.
Libertatea de acţiune şi voinţa presupune ca subiectul activ al infracţiunii să
acţioneze în mod liber şi fără să fie supus vreunei constrângeri fizice sau morale.

2
 Condiţiile speciale referitoare la subiectul activ vizează anumite calităţi ale
acestuia prevăzute de lege pentru anumite infracţiuni, motiv pentru care se mai
numeşte subiect calificat sau circumstanţiat (de exemplu, funcţionar pentru
infracţiunea de abuz în serviciu, neglijenţa în serviciu s.a).
b) {i subiectul pasiv al infracţiunii trebuie să îndeplinească anumite condiţii
generale şi speciale.
Condiţiile generale se referă la faptul că persoana fizică sau juridică să fie
titularul valorii sociale încălcate prin fapta penală.
Condiţiile speciale sunt reglementate numai pentru conţinutul anumitor
infracţiuni (de exemplu, pentru infracţiunile prevăzute în art. 3-9 din Legea nr.
241/2005 privind evaziunea fiscală subiectul activ este de regulă circumstanţiat de
lege şi anume conducătorul unităţii, contribuabili, împuterniciţii contribuabililor,
persoane cu atribuţii financiar contabile).
D. Obiectul infracţiunii îl reprezintă valorile sociale ocrotite de legea penală,
precum şi relaţiile sociale create în jurul şi datorită acestor valori care sunt puse în
pericol sau vătămate efectiv prin infracţiunile săvârşite. Obiectul juridic specific este
alcătuit din valoarea socială efectivă care este pereclitată prin săvârşirea infracţiunii.
Obiectul material este specific numai pentru acele infracţiuni numite şi infracţiuni de
rezultat la care valoarea socială este concretizată printr-o entitate materială5.
Se face distincţie între obiectul juridic general, obiectul juridic generic, obiectul
juridic specific, obiectul material, obiectul juridic complex.
Locul şi timpul comiterii infracţiunii reprezintă elementele preexistente unei
infracţiuni. Acestea pot fi prevăzute în conţinutul unor infracţiuni şi generează chiar
conţinutul calificat al acestor infracţiuni, de exemplu, este calificat furtul săvârşit într-
un loc public, într-un mijloc de transport în comun în timpul nopţii (art. 209 al. 1 lit. e,
f, g Cod penal).
Conţinutul constitutiv al infracţiunii reprezintă ansamblul condiţiilor prevăzute în
norma de drept penal referitoare la conduita incriminată pe care le realizează fapta
savarşită, care devin semnificative prin comiterea acţiunii ori inacţiunii.
Se examinează acţiunea faptei atât sub aspectul laturii obiective cât şi sub
aspectul laturii subiective a infracţiunii.
Latura obiectivă a conţinutului constitutiv al infracţiunii reprezintă ansamblul
condiţiilor prevăzute de lege pentru existenţa infracţiunii cu referire la conduita
incriminată. Elementele constitutive ale laturii obiective sunt: elementul material,
urmarea imediată, legătura de cauzalitate între elementul material şi urmarea
imediată.
Elementul material este format din actul de conduită incriminat şi este prevăzut
printr-un concept care desemnează o acţiune sau inacţiune prohibită de lege (cum ar

3
fi, spre exemplu, pretindere, primire, acceptare, nerespingere de bani sau alte foloase
în cazul infracţiunii de luare de mită).
Urmarea imediată se concretizează în vătămarea sau punerea în pericol a
obiectului infracţiunii ca urmare a acţiunii sau inacţiunii făptuitorului
Legatura de cauzalitate între latura obiectivă şi urmarea imediată se
materializează în raportul de cauzalitate care trebuie să existe între acţiunea sau
inacţiunea făptuitorului şi urmarea imediată.
Latura subiectiva reprezintă ansamblul condiţiilor prevăzute de norma penală
pentru ca o faptă să fie calificată infracţiune referitoare la atitudinea conştientă şi
voită a făptuitorului cu privire la fapta şi urmările acesteia.
Elementul esenţial al laturii subiective este elementul subiectiv care se
materializează în atitudinea psihică (vinovăţia reglementată de lege) a făptuitorului
raportată la fapta săvârşită şi urmările acesteia pentru a fi în prezenţa săvârşirii unei
anumite infracţiuni.

E. Pedeapsa este o sancţiune tipică de drept penal şi este definită de legiuitor

ca o masurăa de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul
acesteia fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni 6.
Pedepsele pentru persoanele fizice sunt:
a) pedepse principale, respectiv: detenţiunea pe viaţă, închisoarea de la 15 zile la
30 de ani şi amenda de la 1 000 000 lei la 500 000 000 lei;
b) pedepse complementare respectiv: interzicerea unor drepturi de la 1 la 10 ani,
degradarea militară;
Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi constă în interzicerea
unuia sau a unora din următoarele drepturi de a alege şi de a fi ales în autorităţile
publice sau în funcţii elective publice; de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul
autorităţii de stat; de a ocupa o functie sau de a exercita o profesie de natura aceleia
de care s-a folosit condamnatul pentru savarsirea infractiunii; drepturile parintesti;
dreptul de a fi tutore sau curator.
c) pedepse accesorii care constau în interzicerea tuturor drepturilor prevăzute de
lege ca pedeapsă complementară menţionate anterior.
F. Anumite probleme speciale se ridică în legatură cu condiţiile răspunderii
penale a persoanei juridice 7:
- persoanele juridice, cu excepţia statului, a autorităţilor publice şi a instituţiilor
publice, răspund penal, în cazurile prevăzute de lege, pentru infracţiunile săvârşite în
numele sau în interesul persoanei juridice, de către organele sau reprezentanţii
acestora.

4
 - răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a
persoanei fizice care a participat la săvârsirea aceleiaşi fapte.
Pedepsele care se aplică persoanei juridice sunt: pedeapsa principală - amenda;
pedepsele complementare constând în dizolvarea persoanei juridice; suspendarea
activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice pe o durată de la un an la 3
ani; interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice, pe o durată de la un
an la 5 ani; interzicerea accesului la unele resurse financiare, pe o durată de la un an
la 5 ani; afişarea hotărârii de condamnare sau difuzarea ei în Monitorul Oficial al
Romaniei, prin presă ori mijloace de comunicare audiovizuală.
S-a introdus şi regimul de executare a pedepselor aplicate persoanei juridice,
respectiv regimul de executare a pedepsei amenzii, a pedepsei dizolvării persoanei
juridice, a pedepsei suspendării activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei
juridice, a pedepsei interzicerii de a participa la procedurile de achiziţii publice,
regimul de executare a pedepsei interzicerii accesului la unele resurse financiare şi
regimul de executare a pedepsei constînd în afişarea hotărârii de condamnare sau
difuzarea acesteia, prin aceste noi reglementari raspunzandu-se pe deplin actelor
normative din cadrul Uniunii Europene.
Executarea pedepsei la locul de muncă este o pedeapsă specifică dreptului
penal român fiind o măsură de individualizare judiciară a executării pedepsei închisorii
care nu depăşeşte 5 ani iar în cazul concursului de infracţiuni 3 ani prin muncă, în
unitatea în care lucrează condamnatul sau în altă unitate cu acordul scris al acesteia şi
cu anumite restrângeri de drepturi şi unele penalităţi de ordin pecuniar.
Acestă instituţie se aplică dacă instanţa apreciază că scopul pedepsei poate fi
atins şi fară privare de libertate ţinând seama de gravitatea faptei de împrejurările în
care a fost comisă de conduita profesională şi generală a făptuitorului şi de
posibilităţile acestuia de reeducare.
G. Pedeapsa penală, ca şi pedeapsa de altă natură, implică o anumită
individualizare a ei în diverse faze, respectiv în faza de elaborare a actului normativ,
de stabilire a pedepsei, în faza de aplicare a ei şi în faza de executare a acesteia. Art.
72 C.p. stabileşte criteriile generale de individualizare de care instanţele trebuie să
ţină cont la stabilirea şi aplicarea pedepselor şi anume: dispoziţiile părţii generale ale
Codului penal; limitele de pedeapsă ficxate în partea specială; gradul de pericol social
al faptei săvârşite; persoana infractorului; împrejurările care atenuează sau agravează
răspunderea penală8.

H. Legiuitorul consacră între articolele 73 şi 75 împrejurările care atenuează sau

agravează răspunderea penală.

5
 Circumstaţele atenuante legale sunt prevăzute prin dispoziţiile art. 73 din Codul
penal, astfel:

- depăşirea limitelor legitimei apărari sau ale stării de necesitate;

- săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii

determinată de o provocare din partea persoanei vătămate produsă prin violenţă,
printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă9.
Circumstanţele atenuante judiciare sunt prevăzute prin dispoziţiile art. 74 C.p.
care enumeră numai exemplificativ şi nu limitativ împrejurările care pot fi considerate
circumstanţe atenuante:
10
- conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii ;

- stăruinţa depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracţiunii sau a repara

paguba pricinuită;
- atitudinea infractorului după săvârşirea infracţiunii rezultând din prezentarea sa în
faţa autorităţii, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori
arestării participanţilor.
Dacă din probele administrate în cauză se constată că există aceste
circumstanţe atenuante instanţa este obligată prin hotaratea pronunţată să reţină şi
să motiveze faptul că, în speţă, sunt incidente aceste circumstanţe atenuante şi să
aplice efectele acestora prevăzute de articolul 76 C.p. şi să reducă sau să schimbe
pedeapsa principală.

Circumstanţele agravante sunt consacrate legislativ prin dispoziţiile art. 75 C.p.,

iar în dispoziţiile art. 78 C.p. sunt prevăzute efectele acestora sunt circumstanţele
agravante legale:

- săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună;

- săvârşirea infracţiunii prin acte de cruzime, prin violenţe asupra membrilor familiei
ori prin metode sau mijloace care prezintă pericol public11;
- săvârşirea infracţiunii de un infractor major dacă aceasta a fost comisă împreună
cu un minor12;
- săvârşirea infracţiunii din motive josnice;
- săvârşirea infracţiunii în stare de beţie anume provocată în vederea comiterii
faptei13;
- săvârşirea infracţiunii de către o persoană care a profitat de situaţia prilejuită de o
calamitate.

6
 Circumstanţele agravante judiciare nu sunt enuntate exemplificativ de legiuitor
acesta prevăzând numai că instanţa poate reţine ca circumstanţe agravante şi alte
împrejurări care imprimă faptei un caracter grav.

%n ceea ce priveşte efectele circumstanţelor agravante prin dispoziţiile art. 78

legiuitorul a lăsat la aprecierea instanţei agravarea facultativă a pedepsei în cazul în
care reţine în speţă existenţa lor.

I. Legiuitorul reglementează şi prescripţia sub două forme: prescripţia răspunderii

penale şi prescripţia executării pedepsei.

a) Prescripţia răspunderii penale are ca efect desfinţarea răspunderii penale

pentru infracţiunea săvârşită cu excepţia infracţiunilor contra păcii şi omenirii.
Legiuitorul a reglementat detaliat termenele de prescripţie a răspunderii penale
care se calculează de la data comiterii infracţiunii şi sunt apreciate diferit în functie de
gravitatea şi natura sancţiunilor de drept penal reglementate de lege pentru
infracţiunile săvârşite.
Pentru infracţiunile săvârşite de minori termenele de prescripţie se reduc la
jumătate.
Legiuitorul a prevăzut şi cauzele de întrerupere şi suspendare a cursului
prescripţiei răspunderii penale precum şi efectele acestora (vezi art. 123 si art. 128
C.p.).
b) Prescripţia executării pedepsei este o cauză care înlătură executarea
pedepsei principale cu excepţia infracţiunilor contra păcii şi omenirii.
Legiuitorul a prevăzut detaliat termenele de prescripţie a executării pedepsei în
funcţie de durata pedepsei care urmează a fi executată, arătând expres că măsurile
de siguranţă nu se prescriu şi, de asemenea, cazurile, precum şi efectele întreruperii şi
suspendării cursului prescripţiei executării pedepsei.
Pentru minori termenele de prescripţie a executării pedepsei sunt reduse la
jumătate.
J. Umanismul legislaţiei penale – chiar în condiţiile săvărşirii unor fapte grave
(infracţiuni) – este ilustrat de faptul că legea (Codul penal) reglementează reabilitarea,
amnistia şi graţierea.
a) Reabilitarea este o cauză care înlătură consecinţele condamnării deoarece face
să înceteze decăderile, interdicţiile, precum şi incapacităţile care rezultă din
condamnare. Reabilitarea nu are ca urmare obligaţia de reintegrare în funcţia, postul
din care infractorul a fost scos în urma condamnării ori de rechemare în cadrele
permanente ale forţelor armate sau de redare a gradului militar pierdut; reabilitarea
nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă, cu excepţia interzicerii de a se afla în
anumite localităţi.Ea intervine în cazul condamnării la amenda sau la pedeapsa

7
închisorii care nu depăşeste un an dacă în decurs de 3 ani condamnatul nu a săvarşit
nici o altă infracţiune.
Reabilitarea de drept intervine în baza legii, deci din oficiu, nefiind necesară
depunerea unei cereri de către fostul condamnat pentru obţinerea acesteia.
Reabilitarea judecatorească se obţine prin introducerea unei cereri de către
fostul condamnat la instanţa de judecată care după examinarea cererii sale verifică
dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege şi în caz afirmativ pronunţa o
hotărâre judecatorească prin care constată intervenită reabilitarea.
Reabilitarea judecatorească are aceleaşi efecte ca şi reabilitarea de drept şi
anume înlaturarea consecinţelor condamnării.
b) Conform art. 119 Cod penal prin amnistie se înlătură răspunderea penală pentru
fapta săvârşită până la data adoptării decretului ori legii de amnistie.
%n situaţia în care amnistia intervine înainte de condamnare aceasta înlătură
răspunderea penală pentru infracţiunea comisă astfel încât dacă nu s-a început
procesul penal acesta nu mai începe, iar dacă s-a început acesta v-a înceta indiferent
de faza în care se găseşte. Dacă învinuitul sau inculpatul doreste să-şi dovedească
nevinovăţia şi să obţină achitarea acesta are posibilitatea de a cere continuarea
procesului penal
Amnistia nu are efect însă asupra măsurilor de siguranţă, măsurilor educative şi
asupra drepturilor persoanei vătamate.
%n cazul în care amnistia intervine după condamnarea inculpatului aceasta are
ca efect înlăturarea executării pedepsei pronunţate precum şi celelalte consecinţe ale
condamnării însă nu are efect asupra pedepsei amenzii deja încasate astfel încât
aceasta nu va fi restituită.
c) Graţierea este o cauză care înlătură executarea pedepsei şi are ca efect
înlăturarea în totul sau în parte a executării pedepsei ori comutarea acesteia în alta
mai uşoară.
Graţierea înlătură executarea pedepsei principale, având efecte şi asupra
pedepselor a căror executare este suspendată condiţionat; în acest caz, partea din
termenul de încercare care reprezintă durata pedepsei pronunţată de instanţa se
reduce în mod corespunzător. %n situaţia în care suspendarea condiţionată este
revocată sau anulată se execută numai partea de pedeapsă rămasă negraţiată.
Graţierea nu are efecte asupra pedepselor complementare însă în situaţia în
care prin actul de graţiere se dispune altfel este posibil ca acestea să fie executate în
măsura în care graţierea nu le-a înlăturat, iar în cazul în care graţierea le-a înlăturat
aceasta nu se mai execută.
Graţierea nu are însă efecte asupra măsurilor de siguranţă şi măsurilor
educative având în vedere faptul că măsurile de siguranţă au ca scop înlăturarea unei

8
stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală iar
măsurile educative au un caracter predominant educativ şi preventiv14.