Istoria bumbacului

Este dificil de stabilit când exact au început

oamenii să folosească bumbacul. Se spune că
egiptenii ştiau de bumbac încă din anul 12 000
i.h. În unele peşteri din Mexic au fost
descoperite fibre din bumbac şi haine datând
încă din 7000 i.h.

Cu toate acestea, hinduşii sunt consideraţi a fi

primii cultivatori ai bumbacului. În sec V i.h,
Herodot deja scria despre copaci indieni, de
unde lâna era strânsă ca de pe oi şi ţesută în
haine nemaipomenit de delicate. Pe parcursul
secolelor acest mesaj transformat şi exagerat a devenit legendă, potrivit
căreia bumbacul era cules din „plantele oilor”.

Explicaţia era că în florile acestor plante trăiau oiţe mici, cu lâna foarte
moale, iar plantele se aplecau foarte mult pentru ca oiţele să poată paşte
iarba din apropiere. După ce toată iarba s-a terminat, oiţele au murit, s-au
uscat şi au lăsat o lână moale şi delicată.

După convingerile hinduse, bumbacul era un dar din rai. Într-un imn din
cartea religioasă Rigveda, sunt părţi despre „fire pe un război de ţesut” şi
despre faptul că aşternuturile lui Dumnezeu erau făcute din aceste fire. Era
o convingere că dacă oamenii dormeau pe aşternuturi moi, vor deveni mai
buni cu semenii lor.

În Europa, cu epoci în urmă oamenii se îmbrăcau în pielea animalelor

vânate, apoi lâna şi pânza de in au devenit principalele materiale folosite
pentru fabricarea hainelor. Bumbacul, sub formă de muselină delicată a
fost adus de negustorii din Orientul Îndepărtat şi i se spunea GUTUN, de
unde a derivat şi denumirea engleză „cotton”, franceză „coton”, spaniolă
„algodon” şi italiană „cotone”. În secolul XIV, bumbacul se cultiva deja în
zonele Mediteraniene şi apoi se transporta către Olanda unde firele erau
prelucrate şi ţesute în haine, în aşa numitele fabrici de confecţii.

Producătorii europeni se opuneau importului de materiale noi atât de mult

încât în Anglia, în prima jumătate a secolului XVIII, a fost adoptată o lege
împotriva producţiei, prelucrării bumbacului şi chiar a comercializării
hainelor din bumbac, pentru a proteja producţia locală de pânză de in şi
lână.

O dată cu descoperirea Americii în 1492, Cristofor Columb a găsit şi culturi

de bumbac în Bahamas. Se pare că Americanii nativi foloseau bumbacul,
pe care îl torceau, uscau şi îl vopseau perfect. Mumiile peruviene antice
erau înfăşurate în materiale din bumbac, culoarea şi textura acestora
asemănâdu-se cu ale mumiilor descoperite în mormintele egiptene.

În anul 1556, coloniştii au adus în Florida primele culturi de bumbac, dar cu

toate acestea industria bumbacului s-a dezvoltat pe deplin în SUA abia la
sfârşitul secolului XVIII, iar invenţia maşinii de separat firele de seminţe a
lui Eli Whitney a fost o etapă hotărâtoare în acest sens. Statele sudului:
Alabama, Louisiana, Tennessee şi Arkansas au devenit adevărate centre
de prelucrare a bumbacului. Asta a pus capătul culturilor de orez şi tutun.

Pentru culturile de bumbac au fost aduşi numeroşi sclavi, bumbacul

devenind „Regele Bumbac” sau „Aurul Alb”. În ciuda faptului că era deja
cunoscut de câţiva zeci de ani, a devenit crucial pentru industria textilă abia
în secolul XIX.

Cultivarea bumbacului

În zilele noastre gossypium-ul, sursa bumbacului, este cultivat în multe

regiuni ale lumii, în special în zonele „mai calde” între 45 grade latitudine
nord şi 30 grade latitudine sud. În anul 2004, deşi bumbacul era cultivat în
aproximativ 100 de ţări, aproximativ trei pătrimi din producţia mondială era
asigurată de producţia din: China, USA, India, Pakistan, Uzbekistan şi
Egipt.

Gossypium-ul este o plantă anuală, iar perioada ei de vegetaţie este

cuprinsă în funcţie de specie, între 150 şi 180 de zile. Aceasta se dezvoltă
într-un climat cald şi uscat de cel puţin 160 de zile, fără îngheţ în solul
foarte umed.

Primii muguri de flori apar la doar 8 săptămâni după însămânţare. În

primele zile, petalele au culoarea albă, iar după câteva zile devin roşii. Trei
zile după ce s-a deschis, floarea cade şi lasă un fruct - o păstaie verde cu
seminţe şi fibre preţioase de bumbac. Fiecare fruct conţine aproximativ 30
de seminţe şi 500.000 de fibre de bumbac. Acestea din urmă cresc până la
lungimea corespunzătoare în decurs de 3 săptămâni, iar în următoarele 4-5
săptămâni învelişul de celuloză se întinde, iar fibrele se îngroaşă. După
zece săptămâni şi fructul se coace şi se deschide în „cinci părţi” . Lungimea
fibrelor, senzaţia la atingere şi conţinutul de poluanţi sunt principalii factori
luaţi în considerare pentru clasificarea şi stabilirea preţului unui balot de
bumbac. Puritatea este garantată de faptul că bumbacul este cules
manual, astfel nu este amestecat cu frunze sau diverse resturi. În anul
2005, producţia anuală a ajuns la cifra de 24 milioane de tone.

Beneficiile bumbacului natural

Atât seminţele cât şi rădăcinile bumbacului sunt folosite pentru ţesături

neprelucrate cu diverse utilizări. Industria bumbacului este o parte
importantă a industriei textile, deoarece ţesăturile din bumbac pot fi folosite
pentru fabricarea lenjeriei intime, aşternuturilor, feţelor de masă, hainelor
sau în scopuri decorative şi tehnice.

Seminţele din gossypium, sursa bumbacului, conţin ulei, vitamine,

minerale, sare şi proteine alimentare, iar cele presate sunt folosite la
fabricarea uleiului alimentar, săpunului, margarinei, produselor cosmetice,
bitumului şi la producţia de ceară. Tulpina conţine fibre libere ce pot fi
transformate în sfori, dar cu toate acestea tulpinile uscate sunt folosite de
obicei ca şi carburanţi.

Bumbacul este de asemenea foarte utilizat şi în medicină, spre exemplu

uleiul rafinat din seminţe de gossypium poate fi folosit în timpul alăptării şi
ca metodă preventivă pentru arterioscleroză.

Având în considerare faptul că bumbacul este natural şi nu conţine nimic

sintetic, asigură confort şi nu provoacă alergii pielii fiind recomandat şi
persoanelor alergice pentru utilizarea zilnică.