Pasoptismul

Termenul pasoptism care desemneaza o perioada importanta din istoria literaturii romane este
provenit de la denumirea haplologica a anului revolutionar 1848.

In literatura romana “Momentul 1848” reprezinta momentul fundamentarii literaturii

nationale prin orientarea oferita de revista “Dacia literara” care a lansat un current si a format
generatia cunoscuta sub numele: “generatia scriitorilor pasoptisti”

Perioada premergatoare revolutiei de la 1848 a insemnat inceputul poeziei noastre

romantice
Pasoptismul cuprinde perioada literara dintre 1840 si 1860 perioada care pentru literatura
romana inseamna epoca de modernizare, de afirmare a romantismului si de fundamentare a
majoritatii speciilor.

Reprezentanti
Vasile Alecsandrii, Grigore Alexandrescu, Alecu Russo, Costache Negruzzi, Ion Heliade Radulescu, V.
Carlova, D. Bolintineanu, Nicolae Balcescu.

In perioada pasoptista se afirma primii nostri scriitori moderni in cadrul curentului national popular
de la "Dacia Literara". M.Kogalniceanu, in articolul program al acestei reviste, subliniaza clar ideile
care vor sta la baza orientarii literaturii: combaterea imitatiei si a traducerilor mediocre,
necesitatea crearii unei literaturi nationale prin stimularea scririlor originale, aspirate din istoria
patriei, din frumusetile ei, din pitorescul obiceiurilor populare; realizarea unei limbi unitare si a
unei literaturi specific nationale. Aparand ideea de originalitate in literatura, mentorul creatiei
pasoptiste dezvolta in acelasi timp si spiritul critic, exercitand, in acest fel, o influenta hotaratoare
asupra fizionomiei culturii romanesti de la mijlocul sec trecut. "critica noastra-spunea
M.Kogalniceanu-va fi nepartinitoare; vom critica cartea, iar nu persoana"

Existenta unui clasicism romanesc a facut posibila simbioza intre luminism si romantism, clasicism
si preromantism, fapt explicabil prin presiunea modelelor de tot felul, dar, si prin situatia speciala
in care se afla literatura noastra dornica de sincronizare cu ordinea rapida a unor etape, dar, in
egala masura, obligata sa-si afirme identitatea nationala. Aparut in conditii sociale si culturale
foarte specifice, romantismul romanesc va avea, natural, o fizionomie proprie. Preluand
conceptele lui Fridrich Sengle, V.Nemoianu, distinge un romantism (high romantism) care avea ca
trasaturi radicalism, ideologie coerenta, vizionarism, simt cosmic, integrarea contrariilor, misticism
si intensitate paisonala si urme foarte slabe in realitatea literala a acestei perioade si un al doilea
romantism (Beidermeier) care avea ca trasaturi inclinatia spre moralitate (de aici predilectia pt
poezia didactica), valorile domestice, intimismul, idilismul, pasiunile temperate, confort spiritual,
sociabilitatea,militantismul, conservatorismul, ironia si resemnarea, fiind mult mai evoluat la
scriitorii nostri reprezentativi din jurul anului 1840.

Din punct de vedere compozitional, operele scriitorilor pasopstisti impletesc romantismul cu

clasicismul, iluminismul cu preromantismul, de unde a rezultat si o mare varietate de specii literare:
ode, elegii,meditatii, epistole, satire, fabule, pasteluri, idile,sonete, balade.
Ideea nationala poate fi considerata nucleul tematical poeziei pasoptiste, nuantata sub forma
atasamentului la valorile poporului,ale pamantului si ale traditiilor romanesti (Gh. Asachi, La patrie,
C.Bolliac, O dimineata de Caraiman, I.Heliade-Radulescu, Zburatorul), a elogiului realizarilor
poporului (Gh. Asachi, La introducerea limbii nationalein publica invatatura, C.Bolliac, La cea intai
corabie romaneasca), a prezentarii trecutuluica model pentru prezent (Gr. Alexandrescu, Umbra lui
Mircea. La Cozia, I.Heliade-Radulescu, O noapte pe ruinele Targovistei).
Un loc aparte in valorificarea tematicii istorice il ocupa balada, o impletire de elemente epice,
lirice si dramatice, poate cea mai complexa specie a amomentului, in care, sintetizand, patetismul cu
patriotismul si cu valorilemorale, poetii devin cantaretiai trecutului glorios ( D.Bolintineanu, Muma lui
Stefan cel Mare, Gh. Asachi, Dochia si Traian).
Un alt pilon tematic il reprezinta critica societatii contemporane, sub forma satirei ( Gh.
Alexandrescu, Satira.Duhului meu, Gh. Asachi, Sotie de moda) si a fabulei (Gr. Alexandrescu, Cainele
si catelul, Gh. Asachi, Musca si carul, I.Heliade-Radulescu, Cumatria cioarei, cand s-a numit
privighetoare).
Iau avant lirica filosofica ( I.Heliade-Radulescu, Visul, D.Bolintineanu, Scopul omului), cea
religioasa ( I.Heliade Radulescu, Cantarea diminetii, Gr. Alexandrescu, Candela) si cea erotica ( Gh.
Asachi, Dorul, Gr. Alexandrescu, Asteptarea, D.Bolintineanu, O fata tanara pe patul mortii).
Se afirma artistul-cetatean, exponent al constiintei colective, asa cum se observa in poezia “Un
rasunet” a lui Andrei Muresanu sau “Anul 1840” a lui Gr. Alexandrescu.