Sunteți pe pagina 1din 14

UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI

FACULTATEA DE ADMINISTRATIE SI AFACERI


SPECIALIZARE ARPAM I

ABUZUL ASUPRA COPILULUI

MASTERAND
STOICA CORINA ALEXANDRA

BUCURESTI
2011

1
CUPRINS

I. INTRODUCERE

1.1 Argument.................................................................................................3
1.2 Definirea abuzului asupra copilului.....................................................5

II. EFECTELE ABUZULUI

2.1 Tipuri de abuz asupra copilului............................................................7


2.2 Cauzele apariţiei abuzului asupra copilului........................................7
2.3 Consecinţele abuzului asupra
copilului................................................8
2.4 Ce simte si gandeste copilul abuzat?....................................................10

III. CONCLUZIE.........................................................................................13

BIBLIOGRAFIE.........................................................................................14

2
ARGUMENT

Intr-o societate in care majoritatea oamenilor nu-si urmaresc decat propriile interese si
castiguri, intr-o societate in care violenta de orice tip este considerata ca ceva normal si chiar
necesar, intr-o societate in care aderarea la "principiile" democratiei occidentale devanseaza
respectarea individului ca entitate umana, copilul nu-si gaseste locul ce ar trebui sa-l ocupe,
atat in "familie, cat si in societate.
Copilul trebuie respectat ca o persoana distincta. Copiii trebuie recunoscuti ca cetateni, la
fel ca adultii. Ei au drepturi fundamentale, atat ca fiinte omenesti, cat si ca cetateni ai unui
stat: dreptul la o viata particulara, dreptul la intimitate, dreptul la o dezvoltare normala. Pe
langa acestea, copiii au nevoi speciale si au dreptul ca acestea sa fie indeplinite (dreptul
copilului la protectie, libertate).
Cresterea violentei indreptata asupra copilului constituie una din problemele sociale cele
mai dramatice cu care se confrunta societatile contemporane. Desi este dificil de estimat
numarul copiilor care sunt maltratati chiar de catre parintii lor, datorita rezervelor firesti ale
acestora din urma de a raspunde la intrebarile anchetelor, diferitele studii Intreprinse si
statistici publicate arata ca acest numar este in crestere. In Romania a fost acordata mai putina
atentie asupra acestui fenomen, larg constientizat in tarile cu traditie in domeniul protectiei
copilului. In 1995, Comitetul National pentru Protectia Copilului nu considera abuzul si
neglijarea copilului ca fiind o prioritate pentru politica de protectie a copilului. La presiunea
diferitelor organisme internationale si fundatii neguvernamentale, guvernul Romaniei
elaboreaza abia in anul 1998 Legea nr. 108 privind protectia copilului aflat in dificultate. Desi
aceasta lege urmareste principiile de protectie ale copilului cuprinse in Conventia ONU
referitoare la acest domeniu, nivelul lor de aplicabilitate in practica lasa multe de dorit.
In consecinta, exista reglementari legislative care prevad asigurarea protectiei si bunastarii
copilului, dar specialisti care sa le puna in practica, nu prea exista.

3
Abuzul si maltratarea in contextul socio-economic actual romanesc se caracterizeaza prin:
- nerespectarea drepturilor copilului;
- nerecunoasterea institutiilor de protectie a copi1u1 de catre copil si familie;
- existenta unor tabu-uri, secrete si false pudori (in special in privinta abuzului sexual);
- saracia accentuata a multor familii;
- copii sunt grupul cel mai expus saraciei;
- situatia locativa a multor familii;
- interactiunea inadecvata dintre parinti si copii;
- persistenta mentalitatilor si practicilor puritive, atat in familie, cat si in mediul social;
- numarul redus de consilieri (psihologi si asistenti sociali) in scoli.
In prezenta lucrare mi-am propus sa raspund unor intrebari referitoare la acest fenomen:
"In ce fel sunt maltratati copii?"; "cine sunt cei care abuzeaza si neglijeaza copilul?"; "ce fel
de comportamente le vom defini ca abuzive?"; "care sunt consecintele acestor tratamente
asupra dezvoltarii copilului care va deveni adult si parinte la randul Iui?"; "ce face statul
roman pentru a stopa acest fenomen?". Astfel, studiul de fata isi propune, intr-o prima faza, sa
contribuie la o mai buna cunoastere a fenomenului abuzului si neglijarii copilului in familie:
cauze si factori de risc, formele de abuz si neglijare, consecinte, masuri legislative in acest
domeniu.
Un alt obiectiv il reprezinta studierea fenomenului in contextul tarii noastre. In acest sens,
am incercat identificarea factorilor de risc in expunerea minorilor la abuz si neglijare in
familie, formele cele mai raspandite ale acestui fenomen, distributia socio-demografica a
copiilor-victime, precum si consecintele maltratarii in dezvoltarea fizica si psihica a copilului.

O societate sanatoasa nu poate sa existe decat daca ea are o baza sanatoasa. Iar aceasta nu
poate fi decat familia, in general, si copilul, in particular. Astfel spus, constructia unei
societati armonioase trebuie sa se fundamenteze pe protectia si bunastarea copilului. Copii de
azi sunt parintii de maine. Un copil abuzat si neglijat va ap1ica probabil un tratament
asemanator copiilor lui, generandu-se astfel un cerc vicios, din care cu greu se va mai putea
iesi.

4
www.referat.ro

INRODUCERE

Înţelegerea fenomenului de abuz la copii.

Fenomenul abuzului la copii se defineşte ca fiind o formă de maltratare, neglijare, rele


tratamente asupra copiilor care se află în mod obişnuit într-un raport de autoritate cu copilul
(Ş. Ionescu 2001 „ Copilul Maltratat”, pag. 16).
Definirea abuzului asupra copilului
► este un comportament necorespunzător, agresiv asupra copilului, aflat evident într-o
situaţie de inferioritate şi fără apărare faţă de cel care abuzează de el ( de regulă adult );
► în sens general, în Dicţionarul explicativ al limbii române, abuzul este definit ca încălcarea
legalităţii, faptă ilegală;
► din punct de vedere juridic, abuzul este încălcarea normelor legale care apără relaţiile
sociale ce asigură o bună şi normală dezvoltare psiho-fizico-socială a copilului.

Violenţa este parte componentă a vieţii cotidiene care ameninţă în general categoriile
vulnerabile de indivizi care este influenţată şi de factorul cultural, perpetuată din generaţie în
generaţie. Fiecare persoană are propriul ei scenariu, propria percepţie despre violenţă şi
agresivitate în funcţie de lucrurile şi sentimentele care i-au lipsit sau i-au plăcut cât şi de
mediul social din care face parte. Un alt factor important care contribuie la fenomenul
abuzului este modul de viaţă familial şi socio-economic ( numărul mare de copii,
promiscuitatea din mediul familial, nivel educaţional scăzut, analfabetismul, marginalizarea,
vulnerabilitatea, aderarea părinţilor la grupuri religioase care pun interdicţii în educarea şi
îngrijirea copilului). Şcoala poate produce atât abuz emoţional cât şi abuz fizic asupra
copiilor prin supra încărcarea programelor şi orarului, aplicarea de metode disciplinare
inadecvate ( etichetare, admonestare, umilire, pedepse fizice ), prin tratamente discriminatorii
( copiii rromi ), cât şi prin lipsa educării preventive şi consiliere. Strada, prin modele negative
transmise (pornografie, vagabondaj, violenţă, toxicomanie) este un alt factor de manifestare a

5
abuzului faţă de copii. Prin prezentarea frecventă a unor materiale ce conţin violenţă,
pornografie, promovarea unor modele şi valori false şi prin interesul scăzut în informarea
opiniei publice privind abuzul faţă de copii, considerăm că mass-media promovează,
încurajează noi forme de abuz faţă de copii. Condiţiile de viaţă, lipsa unui mediu
individualizat, securizat, rigiditatea în activităţi pedagogice, neprofesonalismul personalului
care lucrează cu copii, nestimularea copiilor în exprimarea opiniilor personale şi
nerespectarea acestora, discriminarea şi marginalizarea copiilor instituţionalizaţi, lipsa de
suport social după ieşirea acestora din instituţii ( centre de plasament, centre de tip familial,
centre rezidenţiale, centre de zi ), constituie un alt mediu în care se manifestă abuzul faţă de
copii.
În România a crescut progresiv interesul faţă de fenomenul abuzului la copii în ultimii 20
de ani. Înaintea anilor 1989 legislaţia ţării nu recunoştea toate formele de abuz şi nu existau
publicaţii despre felul aplicării abuzului. Numărul publicaţiilor a crescut progresiv prin
implicarea directă a diverselor fundaţii şi organizaţii guvernamentale şi nonguvernamentale
care au organizat dezbateri, colocvii, proiecte de cercetare, dispozitive de intervenţii şi
prevenire cât şi implicare în modificarea cadrului legislativ. Conform Legii 272/2004,
abuzul asupra copilului presupune printre altele, orice acţiune voluntară a unei persoane care
se află într-o relaţie de răspundere, încredere sau autoritate faţă de acesta, prin care este
periclitată viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea
corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului. Din această perspectivă bătaia copilului
care este folosită ca metodă de educare nu are o sancţiune juridică ci este privită ca o
problemă ce ţine exclusiv de modul de educare a copilului şi poate fi remediată doar prin
consilierea copilului şi a familiei.
O mai bună cunoaştere a drepturilor copilului şi respectarea lor, creşterea
copilului într-un mediu sănătos, adecvat, asigurarea unei vieţi mai bune pentru
toţi, promovarea metodelor de prevenire şi intervenţie în situaţii de abuz,
neglijare, abandon, vor conduce la diminiuarea abuzului faţă de copil.

6
Există trei tipuri de abuz asupra copilului:
Abuzul fizic: reprezintă acţiunea sau lipsa de acţiune din partea unui
părinte sau a unei persoane aflată în poziţie de răspundere, putere sau
incredere care are drept consecinţă vătămarea fizică actuală sau
otrăvirea, zgârâierea, etc.
Abuzul sexual: este obligarea sau îndemnarea acestuia, de către o
persoană adultă, să participe la activităţi sexuale care servesc plăcerii
adultului. Abuzul sexual cuprinde: atragerea, convingerea, coruperea,
forţarea şi obligarea minorului să participe la activităţi de natură sexuală
sau asistarea unei alte persoane în timpul unor activităţi care servesc
obţinerea de către adulţi a plăcerii.
Abuzul emoţional (psihic): este un comportament comis intenţionat de
catre un adult lipsit de căldură afectivă, care jigneşte, batjocoreşte,
devalorizează, nedreptăţeşte sau umileşte verbal copilul, afectându-i în
acest fel dezvoltarea şi echilibrul emoţional. Toate formele de abuz
asupra copilului au consecinţe psihologice. Tipurile de abuz se
întrepătrund, astfel încât fiecare formă de abuz prezintă componente din
celelalte forme.

Cauzele apariţiei abuzului asupra copilului

Caracteristici parentale (ale adultului abuzator):


• adulţii au suferit la rândul lor abuzuri în familia de origine;
• model parental abuziv;
• consumul de alcool/ droguri;
• suferă de boli mintale, au sănătatea precară;
• instabili emoţionali, lipsiţi de empatie relaţională,
• nu apreciază copilul corect, nu-l aprobă, nu-l acceptă;
• comunicarea deficitară cu copilul;

7
• au un stil educativ conflictual;
• ataşament redus faţă de copil;
• izolare socială;
• familie tradiţională ce foloseşte bătaia ca metodă educativă;
• au comportamente perverse, sadice faţă de copii.

Caracteristici ale copilului:


• copil instabil, greu de disciplinat;
copil bolnăvicios, cu un handicap;
• statutul copilului (din alte relaţii, adulterin).

Condiţii socio-economice şi familiale:


• antedecedente penale sau familiale semnificative (divorţ,
• secrete ale familiei, etc).
• părinte unic sau în relaţie de coabitare /concubinaj;
• izolarea socială a familiei(lipsa prietenilor, a rudelor etc.);
• conflicte maritale;
• şomaj, decese, mutări frecvente, etc.
• stres economic, sărăcie.

Consecinţele abuzului asupra copilului

Se pot distinge: consecinţe directe ale abuzului, consecinţe asupra


dezvoltării copilului şi consecinţe pe termen lung.

Consecinţe directe: arsuri, contuzii, plăgi, fracturi multiple, tulburări


psihosomatice, alimentare, ale somnului, de comportament, depresie,
tulburări nevrotice (fobii), etc.

8
Consecinţe asupra dezvoltării copilului: tulburări de comportament,
scăderea randamentului şcolar, scăderea abilităţii cognitive, apariţia unor
comportamente antisociale (tendinţe
infracţionale).

Consecinţe pe termen lung: ataşament dezorientat tip D, blocaje în


relaţiile cu ceilalţi, comportamente afective negative, izolare afectivă şi
socială, comunicare dificilă, personalitate adultă deficitară

Efectele abuzului asupra copilului


Abuzul asupra copilului atrage conseciniţe directe, cosecinţe asupra
dezvoltării copilului şi consecinţe pe termen lung.
Dintre consecinţele directe putem menţiona consecinţele fizice ale abuzului şi
ale violenţei fizice (arsuri, plăgi, contuzii, fracturi repetitive şi multiple,
fragilitate somatică, etc.). Consecinţele abuzului sexual pot fi: iritaţii excoriaţii,
infecţii sau leziuni ale organelor genitale, boli cu transmitere sexuală, tulburări
hormonale. Pe lăngă aceste consecinţe, abuzul mai dă naştere şi la diferite
tulburări psihopatologice la copil: tulburări psihosomatice, tulburări ale sferei
sfincteriene, tulburări alimentare (greaţă, anorexie, bulimie), tulburări ale
somnului (insomnie, vise anxioase), tulburări de comportament (agresivitate
sau retragere, automutilare), activitate sexuală compulsivă, depresie, tulburări
nevrotice (fobii, teama de întuneric) sau psihotice (disociere, percepţie greşită a
pericolului, gânduri copleşitoare). O stare de stres post-traumatică este
frecventă la copiii care au trăit un abuz sexual sau au fost martori ai unui act de
violenţă.

Efectele abuzului asupra dezvoltării copilului depind în primul rând de tipul de


abuz. Alţi factori de risc asupra dezvoltării copilului sunt:
► gravitatea şi frecvenţa episoadelor de maltratare;
► stadiul de dezvoltare pe care copilul l-a atins în momentul episodului;

9
► autorul maltratării ( urmările incestului sunt mai grave decât cele ale altor
forme de abuz sexual );
► plasarea în afara femiliei din motive de maltratare;
► sexul copilului;
► sprijinul existent ( reţeaua socială a copilului );
► variabilele sistemului familial.( Şerban Ionescu, Copilul Maltratat, 2001,
pag. 28-29 ).
Evenimentele traumatice delimitează douǎ categorii de victime: victime
primare, care suferă direct de pe urma evenimentului şi victimele secundare,
care asistă la întâmplări de natură traumatică, exercitate asupra unor persoane
îndrăgite, prieteni sau chiar necunoscuţi. În ultimele două decenii se acordă o
importanţă deosebită asupra studiilor clinice privind consecinţele violenţei
asupra comportamentului copiilor. S-a constatat că la copiii supuşi violenţei,
tulburǎrile de comportament erau semnificativ mai frecvente decât la copiii
care nu au avut experienţe
traumatice. Aceste probleme comportamentale ale copiilor abuzaţi reprezintă
diferite tulburări de adaptare la cerinţele mediului social: crize de furie, eşec
şcolar, rău şi neascultător acasă, relaţii de prietenie cu minori problemă.

Ce simte si gandeste copilul abuzat?

Culpabilitate. Considera ca permanent greseste si ca merita pedepsele primite, ca este


raspunzator de supararea parintilor.

Frica. Copilul supus frecvent agresiunilor, invata sa traiasca intr-o asteptare anxioasa, intr-o
stare de permanenta alerta, in special daca face parte dintr-o familie in care intalnim violenta
domestica, certurile dintre parinti degenerand in violente care se rasfrang si asupra copilului.
Copilul nu doarme bine, nu se alimenteaza adecvat sau suficient, se imbolnaveste des, isi face
foarte multe griji, asteptand in orice clipa sa fie agresat.

Nedreptate. Copilul intelege ca cel puternic detine puterea, ca din cauza inferioritatii sale
fizice este victima, isi insuseste acest raport si invata un model de comportament. Mai tarziu,
cand dezvoltarea fizica ii permite, isi exprima agresivitatea asupra celor mai slabi (copii,

10
animale).

"Nu sunt iubit". Este greu ca un copil care este umilit, lovit, amenintat, sa aiba incredere in
adultul care il raneste. El va considera ca nu merita iubirea adultului, ca nu este dorit,
acceptat, iubit. Chiar daca parintele ulterior regreta tratamentul aplicat copilului, copilul va
ramane permanent cu un sentiment de neancredere in acesta, deoarece i-a dovedit ca este
capabil sa il raneasca.

"Ma voi razbuna". Uneori, copilul este constient de faptul ca din cauza inferioritatii fizice,
nu se poate apara. De aceea, el tolereaza abuzul si, in secret, incepe sa elaboreze planuri de
razbunare pentru mai tarziu. El nu este capabil sa ierte si sa treaca cu vederea ceea ce I se
intampla, deoarece nu I se arata un model de toleranta si intelegere.Cand devine capabil sa-si
domine intr-o mai mica sau mai mare masura parintele, poate gasi o modalitate de razbunare:
sfidare, fuga de acasa, delincventa, sau atacuri violente .

"Asta este normalitatea". Modelele de comportament se invata in familie. De aceea este bine
sa nu subestimam capacitatea copiilor de a ne imita in cele mai mici amanunte
comportamentul (bun sau rau), cu atat mai mult cu cat, la varste fragede, nu detine un filtru cu
ajutorul caruia sa discearna binele de rau. Copilul crescut intr-o familie in care se practica
violenta invata ca aceasta e maniera in care oamenii relationeaza, aceasta este normalitatea.
Odata insusita aceasta credinta, ea se va reflecta in toate interactiunile sale. Mai tarziu, cand
va creste si isi va intemeia o familie, va aplica aceleasi metode, convins fiind ca asa se
procedeaza. Un exemplu dat copiilor este mai valoros decat o mie de cuvinte. Chiar daca
mesajul verbal dat copilului este “te iubesc “, daca nu este sustinut si de comportamentul
parintelui, acest mesaj nu va valora nimic. De aceea uneori intalnim parinti care se plang “i-
am spus de mii de ori sa se poarte frumos”, “i-am explicat de fiecare data sa nu se bata”, dar
daca exemplul oferit a fost altul, acesta i-a demonstrat cum se procedeaza in mod practic.

"E mai bine sa mint". Copilul observa ca atunci cand greseste este pedepsit, certat, batut,
parintii nu iarta si nu tolereaza. De aceea, pentru a evita pedepsele aspre, invata sa ascunda
adevarul, sa il denatureze. Curand, acesta devine un obicei care ii aduce beneficii (evitarea
pedepsei), pe care il transforma in convingere personala “inseamna ca este mai bine sa
minti”.Cand minciunile sunt descoperite, copilul este din nou pedepsit, mai aspru chiar,

11
pentru minciuna. Asta nu il va face insa sa renunte la ea, ci sa se perfectioneze, caci a vazut
deja ca minciuna il scapa de cele mai multe ori. Daca ajunge sa minta suficient de bine, nu va
mai fi pedepsit.

Copilul agresat, abuzat in familie, sufera, in general, o denaturare a comportamentului social.


In colectivitate el poate fi retras, temator, in stare permanenta de alerta, simtindu-se
amenintat, sau, dimpotriva, poate fi agresiv, razbunator, dominator, netolerant.

Jocul este un mod in care copilul se exprima, pune in scena lumea sa interioara, exerseaza
modelele invatate in familie. Putem observa, in colectivul de copii, in special in cadrul
jocurilor pe care ei le desfasoara, mai multe tipuri de conduite care pot fi indicatori ai
abuzurilor:
copilul excesiv de cuminte, retras, temator, care nu intervine in joc, foarte anxios si emotiv
cand este intrebat ceva (tremura, se inroseste, se balbaie, se refugiaza in tacere). El a invatat
ca nu poate fi niciodata suficient de atent, ca ceea ce spune sau face ar putea declansa
violenta. Nefiind niciodata sigur de consecinte, prefera sa nu interactioneze. Acest copil este
mai mereu victima copiilor mai puternici sau agresivi din cadrul grupului, rolurile pe care le
prefera sunt cele marginale, inferioare (copilul familiei, pisicuta, elevul, pacientul) care nu
implica foarte mari responsabilitati, evita sa atraga atentia, se supune indemnurilor. El repune
in scena, in cadrul jocului, rolul pe care il are in familie si se comporta conform modului in
care este tratat acolo
copilul razbunator, care nu trece nimic cu vederea, este agresiv, revendicativ, nu tolereaza
frustrarea, ii pedepseste pe ceilalti pentru cea mai mica greseala, doreste sa conduca si
perturba permanent grupul. Nu uita si nu iarta. El se identifica cu parintele dominator, din
cauza incapacitatii de a face fata situatiei de violenta, si isi compenseaza inferioritatea in
cadrul jocului. Este calaul grupului, jocul trebuie sa se desfasoare dupa regulile sale, identifica
rapid copiii-victima pe care ii persecuta. Isi alege in general roluri dominatoare, superioare,
chiar violente (seful piratilor, capitanul de vas, profesorul sever, tatal, presedintele), carora de
multe ori le confera o forma agresiva, abuziva, neanduratoare.
copilul matur, care a invatat sa faca fata situatiilor dificile, se comporta ca un mic adult, este
protector cu ceilalti , ii consoleaza, ii ajuta. Ofera celor din jur ceea ce simte nevoia sa
primeasca el insusi in cadrul familiei. Este posibil ca acest copil sa faca parte dintr-o familie
cu o situatie materiala precara, sa munceasca pentru a-si ajuta familia, sa fie
supraresponsabilizat , parentalizat (are grija de fratii mai mici, de un parinte bolnav, caruia i-a

12
preluat atributiile). Unul dintre parinti poate fi alcoolic, violent, iar copilul preia raspunderea
parintelui-victima, empatizand cu acesta si invatand sa faca fata. Prefera roluri care implica
seriozitate, responsabilitate, sacrificiu (eroul, politistul, soldatul, tatal).
copilul deprimat, refuza jocul, nu participa sau nu se implica daca este fortat sa participe,
este rigid, blocat, prefera solitudinea, retragerea, relationeaza putin, nu se imprieteneste si nu
manifesta interes fata de ceilalti, nu se bucura, nu se entuziasmeaza. Acest copil s-a resemnat ,
incapacitatea de a face fata violentei a determinat izolarea, retragerea, pierderea interesului.
Nu mai spera sa primeasca ajutor si nu il mai cauta.

CONCLUZII

Abilităţile şi capacităţile pe care copiii trebuie să le stăpânească pe parcursul vieţii depind


de dezvoltarea emoţională. Componentele competenţei emoţionale sunt: conştiinţa propriei
stări emoţionale, abilitatea de a discerne emoţiile altora, abilitatea de a utiliza vocabularul
emoţiilor, implicarea în experienţele altora, capacitatea de adaptare la emoţiile aversive sau la
cele care produc distres, capacitatea de auto-eficacitate emoţională adică de a simţi că deţii
controlul asupra propriilor experienţe emoţionale şi de a la accepta.
Abuzul de orice fel asupra copiilor le provoacă acestora serioase tulburări emoţionale, de
adaptare, de socializare, traume fizice, tulburări comportamentale şi sociale. În ultimii 25-30
de anii se încearcă să se răspundă la întrebarea: de ce părinţii îşi abuzează fizic copii? S-a
constatat că în ceea ce priveşte neglijarea şi abuzul emoţional sunt puţine schimbări faţă de
perioada precedentă. Privită în ansamblu remarcăm o creştere a volumului de cunoştinţe
despre părinţi în situaţii de maltratare. Părinţii care şi-au construit un ataşament securizant cu
propriilor părinţi sau alte persoane, dacă au avut sentimentul că sunt doriţi şi acceptaţi vor
proceda la fel şi ei cu copii lor. Ataşamentul slab neacceptarea înhibarea experienţelor
traumatice fac ca rolul parental să slăbească . Pentru că rolul de părinte se învaţă mai ales
acasă, la părinţii care au fost expuşi abuzului sexual fără să primească nici un ajutor poate
perturba ataşamentul faţă de proprii copii. (Kari Killen, Copilulul Maltratat, pag 109-114).
În calitate de asistenţi sociali, considerăm că ar trebui pus un accent mai mare pe
prevenirea abuzului la copiii. Aceasta s-ar putea realiza printr-o evaluare a familiilor ce
urmează să devină părinţi, ţinând cont de factorii de risc familiali ( istoricul familiei de a
utiliza substanţe toxice sau alcool, atitudinea părinţilor în legătură cu activităţile şcolare şi

13
extraşcolare, viaţa familială dezorganizată, conflictele şi abuzurile fizice sau sexuale din
cadrul familiei, planul emoţional şi căldura familială, etc) cât şi prin evaluarea factorilor
sociali din care face parte familia. Acest lucru ar putea fi uşurat dacă ar exista o mai bună
colaborare între sistemului medical şi cel al asistenţei sociale. Asistentul social ar putea
evalua familiile ce urmează să aibă copiii dacă medicul i-ar aduce la cunoştinţă acest lucru.
După evaluare, dacă se constată că există factori de risc ai abuzului, ar putea interveni pentru
prevenirea acestuia, astfel ar putea fi diminuate efectele abuzului asupra copiilor care uneori
sunt ireversibile, urmărindu-l toată viaţa.

BIBLIOGRAFIE

1. Maria Roth S. (2005). Femei şi copii victime aleviolenţei, Editura.


Presa Universitară Clujeană, (pag. 24-30).
2. Maria Roth S.(1999). Protecţia Copilului, Dileme, Concepţii şi
Metode,Editura. Presa Universitară Clujeană, (pag. 105-107).
3. Kari Killen (1998). Copilul Maltratat, Editura. Eurobit, pag. 109-114.
4. Şerban Ionescu(2001). Copilul Maltratat, Editura. Polirom, pag. 28-
29.
5. Legea 272/2004 Privind Protecţia şi Promovarea Drepturilor
Copilului.

14