INTERRELATIA ORGANISMULUI UMAN - EFORTUL FIZIC

Definiţia efortului fizic si activitati motice

De-a lungul timpului, mulţi autori au încercat să formuleze definiţii ale acestei noţiuni.
Astfel, după P. Popescu-Neveanu (1978) efortul reprezintă o conduită conativă de mobilizare,
concentrare şi accelerare a forţelor fizice şi psihice în cadrul unui sistem de autoreglaj
conştient şi aconştient în vederea depăşirii unui obstacol, a învingerii unei rezistenţe a
mediului şi a propriei persoane.
Hollman şi Hettinger (1980) consideră efortul fizic ca o repetiţie sistematică de acţiuni
motrice care au ca obiectiv ameliorarea performanţei fără modificări evidente structurale şi
funcţionale.
A. Demeter (1984) defineşte efortul din antrenamentul fizic ca fiind un proces
pedagogic complex, organizat pe o perioadă lungă şi finalizat prin adaptări consecutive,
optimale până la obţinerea adaptării maxime şi menţinerea ei în timp.
E. Avramoff (1986) arată că efortul fizic din antrenament se reduce la un proces de
creştere a capacităţii de adaptare a organismului la acţiunea stimulilor fizici.
Antrenamentul fizic devine, în acest caz, o acţiune conştientă şi metodică ce pune în
valoare posibilităţile de adaptare a fiecărei funcţii a organismului.
Efortul fizic reprezintă (C.Bota, 1993) o solicitare motrică cu caractere bine definite,
în funcţie de parametrii lui.
În concepţia lui M.Epuran (1994) efortul sportiv reprezintă o competiţie, o întrecere cu
spaţiul, timpul, gravitaţia, natura, cu alţii şi cu sine.
Din punct de vedere metodic, ştiinţa sportului priveşte efortul sportiv ca un proces de
elaborare, de continuă învăţare, a cărui formă de execuţie cuprinde un anumit număr de
repetiţii efectuate sub diverse forme.
I.Drăgan (1994) arată că metodica antrenamentului evoluează necontenit, iar baza
obiectivă a acestuia este suportul fiziologic.În concepţia sa, efortul din antrenament este un
proces complex, multilateral, psiho- social, morfo-funcţional şi metodico-pedagogic care
urmăreşte crearea unui individ cu un înalt nivel de sanogeneză, cu un grad superior de
rezistenţă la diverşi factori exogeni sau endogeni şi cu un echilibru neuro-cortical sau
neuro-endocrino-vegetativ adecvat obţinerii de performanţe sportive.

Interrelaţia organism - efort fizic

Efortul fizic solicită şi modifică, prin caracterul său de stres, nivelul homeostatic al
organismului, fixându-l pentru un moment la un nivel superior. Homeostazia sau menţinerea
constantă a componentelor biochimice şi biofizice ale mediului intern se realizează printr-o
serie de mecanisme reglatoare (A.Guyton, 1996).
Această constanţă nu este absolută; ea este modificată prin însăşi activitatea organismului
(efort fizic, dezechilibru nutritiv, traumatisme etc.) sau prin răspunsuri de prevenire a
disturbanţelor (ex.: stres psihic). Perturbările sunt restabilite prin mecanismele homeostatice,
şi anume sisteme de comandă cu autoreglare. Acestea pot fi clasificate în: fizice, chimice şi
biologice şi acţionează în direcţia adaptării organismului la mediul de viaţă,
ca un tot unitar (A.Demeter, 1987).
Homeostazia se poate realiza numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
• organismul să funcţioneze normal, să poată opera rapid adaptările necesare, astfel încât
compoziţia mediului intern să rămână în limitele precis definite;
• reacţiile la variaţiile impuse de mediu trebuie să asigure desfăşurarea normală a funcţiilor
fiziologice în noile condiţii impuse.
Noţiunile de homeostazie şi adaptare sunt complementare şi valabile pentru toate nivelurile de
organizare biologică şi în orice situaţie. Particularităţile adaptării conferă individualitate
fiecărui organism şi sunt responsabile de conservarea sănătăţii, de dezvoltarea capacităţii de
efort sau, când acestea sunt depăşite, de apariţia stărilor patologice (I. Drăgan, 1996).
Organismul sportivului este adesea solicitat până la limita capacităţii sale maxime, în
care mulţi indicatori homeostatici sunt total perturbaţi pentru o perioadă de timp, prezentând
valori etichetate ca fiind anormale (patologice), pentru organismul neantrenat. Prin
mecanismele de reglare, ce intervin prompt şi eficient, procesele energogenetice (care vor
menţine la un nivel ridicat parametrii de efort) continuă şi în perioada de refacere pentru
stabilirea homeostaziei. De aceea, organismul sportivului poate fi considerat “ normal de
excepţie” sau “model superior de adaptare” (A. Dragnea, 2001).
Devierile homeostaziei impuse de activitatea fizică constituie stimul declanşator al
mecanismului de refacere şi supracompensare care au ca efect final instalarea stării de
antrenament, stare ce conferă organismului capacitatea de a se angrena în mai mare măsură în
efort şi de a suporta la un nivel superior modificările parametrilor fiziologico-biochimici
(I.Drăgan, 1994).
Se delimitează, astfel, “homo-sportivus” un organism de excepţie din punct de vedere
anatomo-fizio-biochimic. Parametrii acestuia sunt situaţi în afara valorilor fiziologice, fără a
le putea considera patologice, fiind reversibile.
La nivelul marilor performanţe în cadrul competiţiilor sau/şi în cadrul
antrenamentelor, componenta psihică a stresului din efortul fizic joacă un rol deosebit de
mare, uneori determinant, cum este cazul sporturilor individuale, unde performanţa depinde
doar de efortul depus de individ şi nu de echipă (M. Epuran, 1994). În final, se poate afirma
existenţa unei interrelaţii efort-organism, şi anume: efortul fizic solicită organismul în
totalitatea sa conducând la modificări adaptative sau la încetarea activităţii şi, la rândul său,
sistemul biologic execută efortul în condiţiile fizio-biochimice impuse de acesta.

Tipuri de efort sportiv

Efortul de antrenament se concretizeaza intr-o prestatie fizica si psihica a

sportivilor, in care, printr-un proces de invingere constienta a solicitarilor din pregatire, se
urmareste atingerea unui nivel superior al capacitatii de performanta.

Efortul de competitie, ca prestatie fizica si psihica a sportivilor, ce se concretizeaza

intr-un proces constient de valorificare a pregatirii dobandite concomitent in confruntari
individuale sau colective, urmareste obtinerea de performante superioare.

Datele literaturii de specialitate atesta faptul ca efectul biologic al starii de

antrenament, echilibrul neuro-endocrin-metabolic corespunzator reprezinta o conditie
prioritara a realizarii unei bune adaptari de antrenament, a unei eficiente sustinute in efort si a
unei capacitati optime de refacere dupa efort.
 Efortul sportiv - stimul pozitiv

Aceasta apreciere este argumentata de faptul ca solicitarile pretinse de efortul sportiv

produc acumulari cantitative si calitative ce duc la o stare superioara de functionare a
organismului, de adaptare, numira supracompensatie, se constituie in baza performantei
sportive.

Efortul sportiv are ca efect adaptarea organismului, fapt ce implica o crestere evidenta
a potentialului bio-psiho-motric al individului.

Solicitarea sportiva, efortul sportiv este un factor de influenta pozitiv, favorabil, care
se adreseaza sferei biologice care suporta fenomene catabolice de tip ergotrop (in timpul
efortului) si fenomene anabolice de tip trofotrop (in procesul de refacere).

Efortul sportiv – factor de stres

Efortul de antrenament, cat si cel de competitie include si factori de tensiune psihica,

emotionala, indusi de aspectul de intrecere, de concurs, al prestatiei sportive. Astfel,
organismul este pus pe plan fizic si psihic in conditii de „tensiune functionala activa”, element
inclus de Selye, citat de Avramoff (1970) in notiunea de stres.

Este acceptata opinia specialistilor, conform careia efortul fizic, profesional sau
sportiv, la nivel de performanta (si mare performanta), poate fi considerat factor de stres. In
teoria stresului, supunerea prelungita a sportivilor la activitati musculare intense si emotii
puternice, poate provoca dezvoltarea unui sindrom general de adaptare.

Efortul sportiv abordat ca factor de stres se prezinta sub doua aspecte: biologic (stres
fizic) si psihic (stres psihic).

Elementele stresului fizic sunt determinate de necesitatile si efectele biologice ale

activitatii musculare din timpul antrenamentului sau concursului, cand se accentueaza
activitatea sistemelor si organelor de sustinere metabolica cu cresterea produselor hormonale,
dar implicit si sporeste concentratiei metabolitilor cu efecte toxice. In plus, in efortul sportiv
apare si stresul psihic (emotional), care este reactia organismului la factori psiho-emotionali
manifestata in tensiune psihica. Reactiile endocrine sunt marite semnificativ in competitie, din
cauza febrei de concurs, a starii de stres emotional crescut in conditii de intrecere, comparativ
cu cele de antrenament.

Echilibrul neuro-endocrin armonios al organismului, dat de antrenament se tulbura in

concursuri, factorii emotionali si efecte inhibitorii: unele cercetari au demonstrat statistic
cresteri semnificative a 17-hidroxizi, numai in competitie.

Stresul psiho-fizic indus de fortarea pregatirii sportive, peste capacitatea de adaptare a

individului conduce la instalarea unor stari patologice ale conditiei biologice si psihice a
sportivilor.

Prin atributele sale de stimul sau factor de stres, efortul sportiv activeaza mecanismele
reglatoare ale homeostaziei. Prestatia sportiva actioneaza ca „perturbatie”, ce deranjeaza
echilibrul biologic al organismului; efectele acestei situatii se concretizeaza in procese de tip
fizico-chimic ce intervin pentru pastrarea constanta a mediului intern, mai precis pentru
mentinerea homeostaziei.

Parametri ai efortului fizic sunt:

1. Volumul efortului (VE) = cantitatea totală de lucru mecanic (LM) efectuat. VE
este sinonim cu travaliul total din fizică. Formula de calcul: LM = m x h (unde m
este greutatea şi h înălţimea). VE se calculează făcând suma efortului din fiecare
execuţie sau indirect prin înregistrarea continuă a consumului de O 2 şi stabilirea
echivalentului mecanic al acestuia. VE stabileşte concret următoarele valori:
 suma distanţelor parcurse (alergare, ciclism);
 suma acţiunilor efectuate (lupte, box, scrimă);
 suma exerciţiilor tehnico-tactice (jocuri sportive);
 suma exerciţiilor parţiale sau integrale (gimnastică);
 suma repetării execuţiilor (haltere, etc.).
Aprecierea volulmului efortului doar pe baza numărului de ore efectuate în antrenament
sau concurs este o greşeală metodică gravă.
Controlul medico-sportiv

Controlul medical poate fi initial (caracter de selectie) si periodic, la 4 sau la 6 luni,

dupa caz (loturile nationale efectueaza acest control la 4 luni dupa o metodologie speciala a
Institutului National de Medicina Sportiva), control care atesta starea prezenta si evidentiaza
evenimentele medicale si sportive, care au loc de la controlul medical anterior.

Controlul medico-sportiv se efectueaza în unitati de specialitate, încadrate si dotate

corespunzator si poate avea loc în 3 ipostaze:

a) control medico-sportiv initial.

Acesta are un caracter de selectieie medico-biologica pentru sport si foloseste

urmatorii indicatori: anamneza medico-sportiva; diagnosticul starii de sanatate (atentie la tare,
sechele si malformatii congenitale); diagnosticul genetic de sex; evaluarea dezvoltarii fizice;
evaluarea functionala.

Trebuie sa diferentiem un control medico-sportiv initial pentru acordarea avizului

medico-sportiv de practicarea educatiei fizice si sportului de un control medico-sportiv cu un
caracter de selectie sportiva. Astfel un copil poate fi apt de a practica educatia fizica si
sportul, dar nu întruneste conditiile minimale pentru a fi selectionat într-o anumita grupa
sportiva.

b) control medico-sportiv periodic.

Are rolul de a aduce la zi datele medicale si sportive.

Acest control are urmatoarele componente: anamneza medico- sportiva; diagnosticul starii de
sanatate (examene clinice si paraclinice); diagnosticul genetic de sex (formula cromozomiala)
daca nu s-a efectuat anterior; evaluarea dezvoltarii fizice (nivelul dezvoltarii fizice,
compozitie corporala, forte musculare si indicii de forta, mobilitate, tonus muscular);
evaluarea functionala (evaluarea functionala cardio- respiratorie, endocrino-metabolica,
neuro-psihica, neuro-musculara); evaluarea capacitatii de efort (anaerobe alactacide, anaerobe
lactacide, aerobe), a capacitatii de anduranta si a capacitatii de refacere.
Toti acesti parametrii trebuie interpretati în functie de perioada de antrenament,
momentul obiectivului de vârf sportiv cât si în dinamica fata de examenele anterioare sau de
unele investigatii la locul de antrenament al sportivului.
Toate aceste date (cantitativ si calitativ) se vor regasi în avizul medico-sportiv.

c) control medico-sportiv cu caracter de expertiza medico- sportiva.

În sportul contemporan atât de încarcat din punct de vedere competitional se ajunge

adesea la situatia în care sportivii de mare valoare sau echipe la jocuri de asemenea de mare
valoare nu mai dau randamentul scontat, fara cauze evidente.
În aceste situatii antrenorul împreuna cu medicul sportiv solicita o expertiza medico-
sportiva privind nivelul sanogenetic, starea functionala si capacitatea de efort, gradul de
antrenament cu scopul de a evidentia eventualii factori limitanti ai performantei si a actiona
pentru amendarea lor si cresterea randamentului sportiv.
O atentie deosebita în astfel de ocazii nedorite trebuie acordata investigatiilor neuro-
psihice si endocrino-metabolice.

Anamneza medico-sportiva

Orice examen medico-sportiv începe cu o anamneza amanuntita.

Aceasta are doua componente: anamneza generala (antecedente heredo - colaterale si

personale, fiziologice si patologice), care nu se deosebeste de anamneza practicata în
medicina clinica si o parte speciala, anamneza medico- sportiva propriu-zisa care sintetizeaza
evolutia medicala în strânsa corelatie cu medicina sportiva.

Examenul medico-sportiv, în functie de obiectiv, este de doua feluri: cel initial, la

selectie si cel periodic cu ocazia circuitelor medico-sportive.
În cadrul anamnezei initiale vom cauta si evidentiem istoricul medical al copilului,
eventuale tare sau sechele organice si/sau functionale, motivatia pentru sport, motivatia
parintilor, daca în familie au fost sau sunt sportivi, etc.
În cadrul acestei anamneze vom include si un dialog cu parinti pentru a retine orice
element, care ar putea influenta activitatea viitoare a sportivului.
În ceea ce priveste anamneza medico-sportiva periodica aceasta se axeaza net pe doua
aspecte: evolutia medicala de la ultimul control medico-sportiv pâna la zi si evolutia sportiva
(în cele mai mici detalii) ale aceluiasi interval o asociere între evolutie sportiva si cea
medicala prin prisma reflectarii acesteia în viziunea sportivului.

Avizul medico-sportiv

Avizul medico-sportiv reprezinta un document cu valoare medico-legala, care este

elaborat de medicul sportiv în urma controlului medical.
Acest aviz medico-sportiv confera sportivului dreptul de a participa la antrenamente si/sau
competitii, riscul unor eventuale incidente în timpul efortului sportiv fiind astfel preluat de
medicul sportiv, care a eliberat avizul respectiv.
Toate datele cifrice si calitative obtinute împreuna cu interpretarea acestora se regasesc
înserate în Avizul medico-sportiv.
Avizul medico-sportiv are doua parti:

1. Diagnostic

2. Indicatii ± contraindicatii.

Partea de diagnostic se refera la: starea de sanatate, nivelul dezvolttrii fizice, starea
functionala si capacitatea de efort. În subsolul fiecaruia din aceste diagnostice se face
obligatoriu urmatoarele referiri partial conclusive: nivel corespunzator, necorespunzator,
cerintelor probei (sportului) si etapei de pregatire.

Prima parte diagnostica se încheie cu o rubrica, aprecieri metodice, care fac legatura
dintre sport si medicina sportiva.
Partea a doua a avizului medico-sportiv, intitulata indicatii - contraindicatii va
cuprinde: indicatii medicale si indicatii (recomandari) metodico-medicale referitoare la
calitatile fizice de baza si la unele mijloace de introdus în antrenamente pentru ameliorarea
acestora; la unii indicatori fizici (ex. g, fortele musculare etc.) a unor mijloace de ameliorare a
acestora pentru a ne apropia de nivelul formei sportive; atentie la G. optima de concurs; în
continuare se dau indicatii (recomandari) privind alimentatia, medicalia, refacerea si
pregatirea biologica de concurs.
Daca este cazul la recomandari medicale se pot da indicatii privind ameliorarea unor
deficiente fizice, care pot avea rasunet negativ asupra performantei sau asupra sanatatii, în
timp.
Avizul medico-sportiv se încheie cu concluzii: APT sau INAPT (temporar sau
definitiv, însa numai în urma unei expertizari si a elaborarii unui aviz medico-sportiv de catre
comisia de expertiza) si data de valabilitate a avizului .
Pe baza acestui aviz unitatile de medicina sportiva aplica pe carnetul de legitimatie
sportiva la rubrica control medical numarul avizului si valabilitatea acestuia; mentionam înca
o data ca întreaga responsabilitate în caz de accidente revine antrenorilor si medicilor, care au
permis participarea sportivilor la antrenamente sau competitii fara viza medicala la zi.
De asemenea o responsabilitate la competitii revine si arbitrilor, care trebuie sa
controleze carnetele de legitimare ale sportivilor înainte de a permite participarea la competitii
a sportivilor, care nu prezinta viza medicala la zi în carnet de cadrele medico-sportive
autorizate.
In ultimele decenii moartea subita pe terenul de sport nu mai este o raritate.
Atât în tara noastra cât si pe plan mondial (în iulie 2001, 3 jucatori de fotbal american
mor pe teren la antrenamente într-o saptamâna) frecventa acestor accidente creste în
concordanta cu cresterea antrenamentelor si a competitiilor si a conditiilor de dificultate în
care acestea au loc (stare de oboseala, factori de mediu neprielnici, violente, etc.).
De aceea medicii sportivi, dar nu numai ei (în egala masura sportivii, antrenorii,
conducatorii sportivi) trebuie sa acorde importanta si responsabilitatea cuvenita controalelor
medico-sportive asa cum stipuleaza Legea sportului 69/2000 si mai ales sa respecte întocmai
recomandarile incluse în avizul medico-sportiv.
Daca tot se sustine ± pe buna dreptate ± ca medicina sportiva este o medicina preventiva sa
dovedim în practica cuvenita ca stim sa folosim eficient aceste mijloace de preventie, avizul
medico-sportiv ocupând un loc principal.
Bibliografie

1. Dragan i. ,,Cultura fizica medicale,, Ed. Sport Turism, Bucuresti,1981;

2. Pof. Dr. Carmina Liana Musat ,, Educatie Sportiva ,, - curs Facultatea de Medicina si
farmacie Galati.
UNIVERSITATEA „ DUNAREA DE JOS GALATI”
FACULTATEA DE MEDICINA SI FARMACIE
SPECIALIZAREA - ASISTENTA MEDICALA GENERALA

INTERRELATIA ORGANISMULUI UMAN

EFORTUL FIZIC (SPORTIV)

CIORAXIM BIANCA
ANUL IV (CONTINUARE DE STUDII)