Sunteți pe pagina 1din 7

Prejudecata reprezintă o atitudine favorabilă sau nefavorabilă faţă de un obiect oarecare

(sau persoană, eveniment etc.) formată apriori în absenţa unor informaţii suficiente şi corecte.
Prejudecata se caracterizează prin stereotipie, generalizare şi rigiditate (rezistenţa la informare,
modificare şi corectare) şi prin încărcătura amorfă afectivă impusă de prezenţa sa în mediul de
viaţă. Prejudecata se exprimă prin standarde de gândire încărcate de factori socio-afectivi
(preluate din mediul cultural) ce se exprimă ca afirmaţii sau generalizări în diferite domenii şi au
la baza un nivel de plecare empiric ori cazuri particulare adeseori. (Şchiopu, 1997, p. 530)
Operaţionalizarea prejudecăţii s-a făcut prin instructaj, grupul de experimental fiind informat că
studiul cercetează prejudeca „ţiganii sunt hoţi”, fapt ce a condus la conştientizarea acestei
prejudecăţi.
Cogniţia din punct de vedere operaţional, este un proces de extragere şi prelucrare a
informaţiilor despre „stările” lumii externe şi ale propriului Eu. Se desfăşoară ca relaţie
comunicaţională bilaterelă între subiect (caracterizat în fiecare moment printr-un anumit
coeficient de stare – grad de dezvoltare şi pregătire, orientare, motivaţie, disponibilitate
funcţională etc.) şi obiect (caracterizat de asemenea printr-un profil de stare propriu-natura
substanţial-calitativă, poziţie spaţio-temporală, tendinţă de mişcare etc.). Cogniţia socială se
referă la structurile şi procesele cognitive care construiesc întelegerea situaţiilor sociale şi care
mediază relaţiile noastre faţă de ele. Ideea centrală a cercetărilor din domeniul cogniţiei sociale
este aceea că reprezentările mentale interne despre ceilalţi sau despre context joacă un rol
fundamental în orientarea comportamentului (Şchiopu, 1997, 160). Întâi de toate este bine să
delimităm foarte clar conceptul de minoritate şi mai ales conceptul de minoritar rrom. Juan
Antonio Pérez şi Francisco Dasi (1996) afirmă că deşi prima conotaţie privind majoritatea şi
minoritatea s-a făcut pe criterii numerice, ulterior, diviziunea socială în termenii majorităţii şi
minorităţii, s-a realizat ţinând cont de o serie de motive cum ar fi vârsta, culoarea pielii, religia,
naţionalitatea, sexul, dar au fost utilizate şi criterii sociale, ligvistice, politice, culturale, etnice
etc. Numim grupuri minoritare acele colectivităţi care, ocupând o poziţie de inferioritate într-o
relaţie socială de putere, nu sunt considerate drept reprezentantele cele mai legitime ale normelor
(ex: nu sunt considerate ghiduri comportamentale), fiind, din punct de vedere social, valorizate
negativ (ex: nu se bucură de prestigiu), deseori devenind obiectul inferiorizării. Subliniem că
esenţialul acestei definiţii este că minoritatea nu face referire la o anume caracteristică intrinsecă
a naturii grupului, ci, mai curînd, la o poziţie de inferioritate în cadrul unei relaţii de putere între

1
două grupuri la un anumit moment. Această relaţie nu a fost întotdeauna directă, ea putând fi
definită prin intermediul poziţiei pe care o ocupă fiecare grup în parte în raport cu o dimensiune
normativă, ţinând cont că fiecare poziţie a acestui continuum normativ a asociat un grad de
aprobare sau de dezirabilitate socială. Prin minoritar se face referire la tot ceea ce deviază de la
normele dorite şi valorizate de majoritate. Prietenoşi, intelectuali şi deschişi. Aşa se văd românii
în oglindă. Prin aceiaşi ochi, suntem prea toleranţi cu rromii, chiar dacă îi depreciem şi nu ne
consideram responsabili pentru situaţia lor dezavantajată. Rromii sunt definiţi ca necinstiţi,
agresivi, neigienici, lipsiţi de etica muncii, dar şi şomeri, needucaţi şi inclinaţi către comiterea de
delicte. Majoritarii susţin că opiniile lor nu se datorează vreunei prejudecăţi sau alteia, ci
caracteristicilor si comportamentului rromilor. Mai mult, ei, şi nu autohtonii, sunt responsabili
pentru propria lor situaţie dezavantajată. Factori ca şomajul, sărăcia, analfabetismul contribuie
decisiv la marginalizarea populaţiei de rromi. În plus, grupurile de rromi au o specificitate
culturală ce intră în contradicţie cu societăţile în care ele evoluează. În ciuda similitudinilor ce le
caracterizează, populaţiile de rromi prezintă diferenţe în funcţie de originea lor geograficã şi de
formele de sedentarizare. Întregul comportament al colectivităţii româneşti a fost orientat în
sensul menţinerii rromilor la marginea societăţii: de tolerare într-o oarecare măsură a modului lor
de viaţa, dar totodată de descurajare fermă a oricăror tendinţe perturbatoare excesive pentru viaţa
populaţiei majoritare. Dacă traditional în Romania a dominat toleranţa, în alte societăţi,
caracteristice erau mai degraba măsuriele dure de alungare. Există însă o caracteristică
importantă a atitudinii populaţiei dominante faţă de rromi: ei nu au fost identificaţi neapărat cu o
anumită clasă socială, cu un anumit statut social, ocupaţional. Nimeni nu a îngradit dorinţa unor
rromi de a trăi ca toţi ceilalţi din jurul lor. Bariera dintre ţigani şi restul populaţiei a fost mereu
fragilă, deşi în cele mai multe cazuri evidentă. Nu a existat niciodată vreo presiune semnificativă
exercitată aspupra rromilor de a abandona sau conserva modul lor specific de viaţă. Există o
singură excepţie: în condiţiile în care ei doreau să patrundă în masa colectivităţii, populaţia
majoritară încearcă să exercite o presiune, de regulă mult mai persuasive, de integrare a
patternului de viaţa dominant. Rromii ca persoane nu au fost excluşi de la viaţa majoritară.
Discriminarea şi marginalizarea s-a făcut nu atât faţă de caracteristica de a fi rrom, ci mai mult,
faţă de un anumit mod de viaţă al romilor. (Zamfir, E. şi Zamfir, C., 1993, p. 37-39)
Creşterea delicvenţei şi a violenţelor este de natură a întări stereotipurile negative ale
populaţiei majoritare, sporind marginalizarea şi riscul unor conflicte. Creşterea delicvenţei apare

2
pe fondul unui fenomen de respingere, ignorare, discriminare, persiflare. În calitate de răspuns la
o manifestare discriminatorie, violenţa romilor este mai înalt vizibilă, creându-se confuzii în ceea
ce priveşte iniţiatorul real al stării conflictuale. Stereotipurile negative cu privire la romi vin să
întăreasca masiv aceasta percepţie colectivă. În aceste stereotipuri: ”Ţiganul este agresorul!”.
(Zamfir, E. şi Zamfir, C., 1993, p. 168). Agresiunile împotriva comunităţii rromilor, care, dupa
1989 s-au inmultit în Romania arată cât de vulnerabil devine un grup minoritar de îndată ce o
societate îşi pierde reperele şi dispare sistemul coercitiv care îi menţinea adeziunea în mod
artificial. Conform unei anchete efectuate de IRSOP, 41% dintre persoanele interogate sunt de
părere că ţiganii nu merită să fie bine trataţi. Un sondaj publicat în cotidianul “Evenimentul
Zilei”, în 9 octombrie 1993 arată că 74% dintre români au o reacţie de respingere faţă de ţigani
din cauza modului lor de viaţă considerat inadmisibil. Atitudinea de respingere faţă de populaţia
rromilor este cvasi-generală în societatea românească. Ea nu se raportează la o categorie de
cetăţeni şi se exprimă în moduri foarte variate. E vorba de o intoleranţă şi ostilitate pasivă,
înrădăcinate în mentalităţi şi întreţinute chiar şi în mediile culturale. Motivele invocate sunt :
“Ţiganii fură, sunt murdari, leneşi, nu respectă nici o lege.”. (Ponos, 1999, p.101)
“Inegalitatea social-econimică între grupuri etnice, dar şi în interiorul fiecaruia dintre aceste
grupuri sunt pozitiv corelate cu procentajele ridicate ale infracţionalităţii. Când această
inegalitate este neutralizată sărăcia nu mai este corelată cu aceste procentaje. Astfel, agresiunile
şi violenţa par să provină mai puţin din lipsa de resurse decât din sentimentul de injustiţie, nu din
sărăcia absolută ci din cea relativă.” (J., P. Blau, 1982) Autorii îndepărtează deci orice explicaţie
a criminalităţii care ar pretinde că situaţia în care sunt plasaţi indivizii ar secreta un fel de cultură
a crimei. Modelul explicativ pe baza căruia au elaborate lucrarea postulează un raport între
lacunele integrării sociale şi dezvoltarea delicvenţei. Dacă nu ar exista inegalitatea socială şi
economică în care se găsesc, şi mai ales cea care provine din statutul definitiv pe care i-l atribuie
apartenenţa etnică, populaţiile defavorizate ar fi capabile să acţioneze conform prescripţiilor
ordinii sociale, adică împărţind valorile şi aderând la normele pe care ansamblul membriilor
sociali par sa le respecte. De aceea J.si P. Blau nu îşi propun să explice devianţa direct prin
inegabilitate socială, ci prin consecinţele pe care ea le aduce asupra anticipării viitorului propriu
de către aceşti indivizi aflaţi în afara mişcării sociale. (Ogien, 2002, p.71-72)
Potenţialul de delicvenţă este o marcă a inadaptării sociale. Se constituie în prima copilărie
fiind invers proporţională cu eficacitatea mecanismelor de refulare care sunt puse în practică în

3
mod necesar în această perioadă, apoi se întâlneşte în şcoală întrucât eşecul şcolar este un factor
puternic corelat cu delicvenţa. Nesocializat, needucat şi nedisciplinat în primele sale încercări de
a se forma, copilul recurge la minciună, la agresiune şi la alte tipuri de comportament asocial.
Ceea ce este constrâns să înveţe în confruntarea precoce cu lumea adultă, pentru a-şi dezvolta
personalitatea şi pentru a caştiga afecţiune, pentru a-şi construi sentimentul de securitate, de
aprobare pe care aceasta lume a adultilor îl asigură, nu este un comportament nonconformist de
egoism şi delicvenţă ci un comportament convenţional de altruism şi non-delicventa. Aceasta nu
înseamnă exprimarea instinctelor şi dorinţelor asociale sau antisociale ci cum să-şi stăpânească
instinctele primitive astfel încât să poată câştiga dragostea şi aprecierea părinţilor. Construită de
timpuriu în interiorul unei structuri psihice, personalitatea infractorului nu va face decât să se
afirme progresiv în cursul evenimentelor vieţii. (Ogien, 2002. p.47) Gordon W. Allport defineşte
prejudecăţile ca atitudini negative faţă de un grup sau faţă de membrii unui grup, „bazate pe
generalizări eronate şi rigide“. Lucrarea lui Gordon W. Allport deschide seria studiilor privind
antisemitismul, rasismul, sexismul în perspectivă psihosociologică. În această perspectivă,
prejudecăţile, ca atitudini conduc la discriminare, comportamente negative faţă de membrii out-
group-ului. Prejudecata poate fi definită ca o predispoziţie sau ca o tendinţă de manifestare într-
un mod deformat. Problemele care se pun din punct de vedere teoretic sunt: sursa care generează
prejudecata şi modalităţile prin care putem minimaliza efectul prejudecăţii sau chiar să
împiedicăm formarea ei. Ca manifestare externă prejudecata cuprinde componentele ce intră în
structura unei atitudini: cognitivă, afectivă şi comportamentală, însă trebuie reţinut că în
prejudecată componenta cognitivă este slab saturată în concepte, de regulă primează caracterul
slab sistematizat prin detalii nesemnificative, aprecieri particulare. Componenta afectivă este
bine reprezentată în prejudecăţi, şi persoana are impresia că ceea ce „simte” corespunde unui
cadru bine precizat. De regulă se dă curs impresiei de moment, efuziunilor emoţionale şi unor
forme primare de afectivitate. În cele din urmă componenta comportamentală poate lua diferite
forme: agresivitate verbală, conversaţie ostilă, denigrare, glume cu diferite conotaţii defavorabile
grupului sau persoanei; evitarea persoanei, persoanelor faţă de care există prejudecăţi, păstrarea
unei distanţe sociale fără a aduce vreun rău; discriminarea care constă în excluderea de la
discuţii, decizii a persoanelor indezirabile, neacordarea unor drepturi civile dacă este vorba de
grupuri, concedieri ş.a.; atacul fizic împotriva persoanei; violenţa împotriva unui grup, genocid.
Etichetarea este bine susţinută şi reprezentată în comparaţie cu celelalte modalităţi

4
comportamentale. Majoritatea definiţiilor accentuează conotaţia negativă a prejudecăţii, deşi ea
poate lua şi un sens pozitiv atunci când se exprimă sub forma stereotipurilor. Caracterul ostil al
prejudecăţilor poate fi detectat, diagnosticat pe baza următorilor indicatori:
- antipatie generată de o deficienţă fizică de exemplu: malformaţiile;
- inflexibilitatea, rigiditatea dirijată spre o persoană dintr-un grup sau chair faţă de un grup
(Allport,1954);
- atitudine negativă faţă de membrii unui grup pe baza simplei apartenenţe la acel grup.
Privind din perspectiva cogniţiei sociale, Sherman, Judd şi Park (1986), propun să
răspundem la trei întrebări fundamentale: cum este stocată în memorie informaţia care mediază
comportamentul social, cum informaţia socială din memorie influenţează judecăţile, alegerile,
comportamentele şi cum o nouă informaţie o modifică pe cea veche. Etichetarea este un mod de
desemnare a unei persoane într-o structură populatională ce poate duce la pierderea statutului său
anterior şi de regula este urmată de o reacţie contra acestei stigmatizări. Într-o viziune social-
interacţionistă privind ontogeneza comportamentului, devianţa poate fi şi considerată drept
consecinţa etichetării. Altfel, în alte situaţii, deosebirile dintre conduitele normale şi cele
deviante sunt minime. Desigur, în cazul conduitelor deviante şi patologice, etichetarea o fac prin
excelenţa familia sau instituţiile sociale, prin incriminarea grupului social ca factor de etichetare.
Criminologia modernă susţine astfel conceptul după care devianţa nu este o calitate intrinsecă a
tulburărilor conduitei, ci o eticheta aplicată ei de grupul şi instituţiile sociale care, prin
marginalizarea subiectului, riscă agravarea statului social al acestuia. Etichetarea, în speţă
manifestată în plan individual, conduce, prin raportare la mediul social, la marginalizare.
Persoanele marginale şi grupurile marginale sunt atestate în cele mai vechi documente
scrise ale omenirii şi apar mereu în centrul puternicelor contradicţii sociale, politice şi morale
pana în ziua de astazi, având o raportare clara la un univers antropologic urban cu totul
particular.
De obicei, condiţia marginalului e stabilită de mentalitatea şi ierarhia oficializată a unui
sistem social într-un moment istoric determinat. Cum valorile intelectuale se configurează în
timp, cu greutate, acumularea materială împarte lumea în clase sau categorii sociale, ignorând, în
general, factorii care conduc la ratare sau la marginalizare socială. (Majuru şi Merişanu, 2005).
Marginalul este de regulă un excentric, un neîmplinit, un ghinionist, un om condamnat să piardă.
Dar chiar şi în această ”clasă” a declaşaţilor se stabilesc ierarhii, mergând de la primatul violenţei

5
până la subtilitatea intelectuală, rafinată într-un mod particular. Grupurile marginale trebuie
înţelese ca grupuri de oameni, care, după una sau mai multe caracteristici, par sa fie conotate în
mod negativ. Ele pot avea şi păstra un caracter pur „descriptiv”, formal, dacă sunt definite şi
luate în consideraţie în ceea ce au specific, exclusiv din afară, şi dacă cei care se numară printre
membrii nu se află în nici un fel de relaţii personale, respectiv nu apar ca grup. În acest caz este
vorba, desigur, de grupuri formale sau statistice de outsideri sau de persoane marginale (Wiehn,
1996). Politicile sociale promovate de guvernele post-comuniste în România au fost injuste,
inechitabile, au favorizat anumite grupuri sociale şi au dezavantajat grav alte segmente sociale.
Aceste segmente sociale nu-şi pot agrega şi promova interesele în mod organizat,
instituţionalizat, sunt marginalizate, profund dezavantajate, excluse de la drepturi şi participări
sociale. Problemele lor se agravează, fiind din ce in ce mai greu de rezolvat pentru sistem.
Lăsarea lor de către stat în afara sistemului de protecţie socială este un fenomen foarte grav care
trebuie cât mai urgent limitat prin politici sociale concentrate şi eficiente.

6
BIBLIOGRAFIE

Zamfir, E. şi Zamfir C., ( 1993,p. 37-39)

Evenimentul Zilei, 9 octombrie, ( 1993)

Ponos, (1999, p. 101)

J., P. Blau, ( 1982)

Ogien, (2002, p.71-72)

Majuru şi Merişanu, ( 2005)

Wiehn, (1996)

Pavel Abraham, Sorin Cace, Adrian-Nicolae Dan, Ion Mărginean, Luana Pop, Lucian Pop,
Marian Preda, Simona Stroie, Mihaela Teodorescu, Cristian Vlădescu, Mălina Voicu, Bogdan
Voicu, Elena Zamfir, Cătălin Zamfir (coord.), Politici sociale în România, Bucureşti, Editura
Expert, ( 1999)