Sunteți pe pagina 1din 51

CAPITOLUL I

Ideea abordării internaţionale a problematicii muncii şi crearea Organizaţiei Internaţionale a


Muncii

După ani de război, de luptă cu foamea şi mizeria, omenirea începea să înţeleagă că trebuie să-şi
construiască un sistem de apărare împotriva acestor lucruri fanatice ale începutului de secol. Aşa apare în mod
semnificativ, prin Tratatul de la Versailles, Liga Naţiunilor şi Organizaţia Internaţională a Muncii.

Crearea Organizaţiei Internaţionale a Muncii constituie rezultatul unui lung proces al ideilor sociale care
au cunoscut în această perioadă intensităţi semnificative.

Creată în 11 aprilie 1919, Organizaţia Internaţională a Muncii urmărea peste opt decenii de activitate în
domeniul justiţiei sociale şi în acelaşi timp este un factor hotărâtor în asigurarea păcii mondiale. Considerată
astăzi drept o veritabilă conştiinţă socială a umanităţii1, Organizaţia Internaţională a Muncii a devenit o
prezenţă marcantă în cadrul relaţiilor internaţionale, consacrată promovării normelor internaţionale de muncă
şi securitate socială.

Organizaţia Internaţională a Muncii deţine competenţa genrală în domeniul muncii2, pe primul plan
situându-se elaborarea normelor internaţionale în materie.

Elementul esenţial care a asigurat o implicare progresistă a Organizaţiei Internaţionale a Muncii în


rezolvarea marilor probleme sociale ale lumii la constituit prezenţa reprezentanţilor partenerilor sociali din
statele membre în întreaga activitate a Organizaţiei Internaţionale a Muncii.

Organizaţia Internaţională a Muncii a apărut pe un teren gol iar ideea unei legislaţii internaţionale în
domeniul muncii are o vechime considerabilă.

Ideea unei legislaţii internaţionale în domeniul muncii a evoluat în paralel cu Dreptul muncii.

1
A Popescu - Dreptul internaţional al muncii 1998 ed. Holding Reporters Bucureşti p. 26-27
2
I.T.Stefanescu Dreptul Colectiv al Muncii ed. Lumina Lex 1998 p25-26

-1-
Se consideră că ideea unei legislaţii internaţionale a muncii a aparţinut filosofului Robert Owen care a
încercat în propria uzină să-şi materializeze propriile idei. Pentru precursorii care şi - au adus contribuţia
pentru a prinde formă această idee se mai numără şi J. A. Blangui, L. R. Vilernie, Daniel Le Grand , E.
Ducpetiaux3.

Adoptarea unei legislaţii internaţionale de muncă a reieţit din adoptarea unor legislaţii naţionale în
domeniul muncii. Astfel , apare în Germania , în 1839 prima lege privind munca copiilor, urmată de cea din
Franţa în 1841.

Franţa va fi prima ţară care va hotăra şi reducerea zilei de muncă în fabrici pentru muncitori la 12 ore , în
1848.

În ţara noastră este cunoscut faptul că sub influenţa ideilor socialiste a fost elaborată o legislaţie a muncii
cum ar fi, de remarcat, Legea minelor - partea asigurărilor muncitoreşti - din 1895, Legea privind repausul
duminical din 1897 şi 1910 , Legea asupra muncii minorilor şi femeilor din 1906, Legea asigurărilor
muncitoreşti din 19124. Pe plan internaţional în această perioadă în care în ţările vest europene se dezvoltă din
ce în ce mai mult ramura industrială, proletariatul, clasa muncitorilor, devine o forţă şi începe să joace un rol
important pe scena politicăa lumii căpătând conştiinţa solidarităţii sale5, începe să utilizeze armele politice şi
sociale pe care le dobândise : buletinul de voz, asociaţia profesională, sindicatul.

În 1897 se derulează două congrese în paralel, unul muncitoresc la Zurich şi altul ştiinţific la Bruxelles ,
ambele pledând pentru un oficiu internaţional pe problemele muncii.

După trei ani se decide constituirea Asociaţiei internaţionale pentru proecţia legală a muncitorilor şi un
oficiu internaţional al muncii6. Aceste „organisme dacă le putem numi aşa, pun întreaga lor activitate în scopul
apariţiei şi formării Organizaţiei Internaţionale a Muncii.

1.1 Fondarea Organizaţiei Internaţionale a Muncii

3
A. Popescu - Consideraţii generale privind O. I. M. p 40 - 41
4
A .Popescu Dreptul Internaţional al Muncii ed. Holding Reporters Bucureşti 1998 p 27-28
5
I.T.Stefanescu - Dreptul colectiv al muncii ed.Lumina Lex Bucureşti 1998 p 25 - 26
6
A. Popescu - Consideraţii generale privind O. I. M. p 40 - 41

-2-
Odată cu declanşarea primei conflagraţii mondiale a apărut şi o recrudescenţă a problemelor sociale fapt
ce a determinat amplificarea preocupărilor pentru soluţionarea acestora atât pe plan naţional cât şi
internaţional. Pe parcursul celor patru ani de război organizaţiile sindicale şi muncitoreşti decele mai diverse
orientări şi tendinţe discutaseră probleme legate de îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi de viaţă ale
salariaţilor.

Principalele probleme discutate se canalizau pe două direcţii: a.crearea condiţiilor ca prin reglementarea
păcii să se asigure şi condiţiile ţinerii unui congres muncitoresc.

b.includerea în tratatul de pace a unor clauze care să amelioreze condiţiile de muncă ale lucrătorilor.

În contextul negocierilor de pace, la cererea sidicatelor din mai multe ţări , Conferinţa de pace din 1919 a
stabilit cu acest prilej şi o Comisie a legislaţiei internaţionale a muncii. Această comisie era formată din 15
membri (mari personalităţi ale mişcării sindicale americane, franceze, belgiene) şi după o perioadă foarte
scurtă de activitate a adoptat pe baza unui proiect prezentat ca fiind Partea a xii a a Tratatului de pace de la
Versailles, Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii.

Acest lucru explică preocuparea unor guverne ( Franţa, Anglia, Germania) de a avansa proiecte priind
clauzele de muncă , de natura să fie luate în discuţie de către Conferinţa de pace

Conferinţa de pace încredinţează pentru prima dată unei comisii speciale sarcina de a analiza şi de a
propune măsuri în legătură cu reglementarea internaţională a muncii.

Dispoziţiile părţii a XII a din Tratatul de la versailles sunt integral reproduse în Partea a XIII a din
Tratatul de la saint - Germain din 10 septembrie 1919(art. 332- 372) ;şi în Tratatul de la Trianon din 4 mai
1920 (art. 315-355).

La 29 oct. 1919 la Washington are loc prima sesiune a Organizaţiei Internaţionale a Muncii care adoptă
prin voturile delegaţilor celor 42 de ţări membre , şase convenţii internaţionale care aveau o extrmă importanţă
privind legislaţia internaţională a muncii.

Prin normele sale Organizaţia Internaţională a Muncii avea menirea să ocrotească o valoare
fundamentală, unică - forţa de muncă -.

-3-
În 1929 deputatul român I. I. Mirescu prezenta Organizaţia Internaţională a Muncii „ ca o concesie sau ca
un act de bunăvoinţă şi de recunoştinţă faţă de clasa muncitoare din pareta înaltelor părţi contractante...
Organizaţia Internaţională a Muncii este opera şi rezultatul luptei clasei muncitoare”7.

Pentru România prevederile Tratatului de la Versailles a fost ratificat şi publicat în M. O. nr. 134 din 19
sept. 1920; cel de la saint -Germain încheiat cu Austria a fost ratificat şi publicat în M. O. nr. 140 din 20 sept.
1920; cel de la Trianon încheiat cu Ungaria a fost ratificat prin legea publică în M. O. 136 din 21 sept. 1920 iar
cel de la Neuily sur Seine cu Bulgaria a fost publicat în M. O. nr. 135 din 20 sept. 1920.

Cu această ocazie, prin formarea Organizaţiei Internaţionale a Muncii a fost făcut primul mare pas
privind internaţionalizarea reglementărilor privind probleme de muncă.

1.2 Evoluţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii

Organizaţia Internaţională a Muncii pe fundalul puternicelor frământări sociale, pe faptul că proletariatul


câştigă tot mai mult teren în disputa cu clasa conducătoare şi cea politică, nu a fost văzută de la început de toţi
ca fiind un lucru important, ci mai mult ca “text diplomatic”. Totuşi, datorită presiunii continue a
proletariatului, organizaţia a devenit o realitate.

Evoluţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii a fost posibilă datorită maturizării mişcării sindicale şi cu
existenţa concomitentă a altor factori favorabili dezvoltării, care au făcut ca aceasta să nu dispară, cum a fost
cazul şi altor organizaţii apărute pe lângă Liga Naţiunilor.

Evoluţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii poate fî privită ca o evoluţie continuă cu progrese şi


regrese, în funcţie de perioadele istorice peste care a trecut. Această evoluţie poate fi urmărită şi în funcţie de
perioadele de timp pe care le traversează, de dezvoltarea procesului tehnologic cât şi în raport cu diversificarea
luptei sindicale8. Putem astfel exemplifica câteva puncte de răscruce:
7
I.I.Mirescu - Clasa muncitoare şi B.I . al Muncii - Institutul de Arte Grafice „Bucovina”Iaşi 1919p3-4
8
A. Popescu - D.I.M. ed. Holding Reporters Bucureşti 1998 p 35 - 36

-4-
- criza privind competenţa
- criza principiului tripartismului
- retragerea SUA din Organizaţia Internaţională a Muncii din 1974
O perioadă foarte importantă în evoluţia şi activitatea Organizaţiei Internaţionale a Muncii este
reprezentată de perioada dintre cele două războaie mondiale. Organizaţia Internaţională a Muncii şi-a
consacrat întreaga activitate procesului de elaborare a convenţiilor şi recomandărilor.

Acest proces a presupus în primul rând strângerea, analiza şi sistematizarea unor informaţii privitoare la
munca din întreaga lume pentru ca aceasta să poată ulterior emite anumite reguli şi care să poată fi încorporate
legislaţiilor ţărilor membre în folosul progresului social.

În această perioadă au fost aduse şi unele amendamente Constituţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii
care în principal au vizat:

- compoziţia Consiliului de Administaţie


- menţinerea numărului de pot membri guvernamentali
Tot în această perioadă, mai precis în perioda 1922 - 1932, O. I. M. a traversat o criză privind contestarea
reglementărilor pe care le - a emis în problema muncii în agricultură, a muncitorilor nesalariaţi şi
muncitorilor intelectuali.

O perioadă mai puţin fastă privind evoluţia O. I. M. a fost în perioada celui de - al doilea război mondial
când elaborarea normelor internaţionale a fost întreruptă iar activitatea de strângere a informaţiilor mult
diminuată.O. I. M. s - a întrunit doar de două ori în 1941 când s - a stabilit planul de măsuri pentru perioada de
după încetarea războiului şi în 1944 când a fost adoptată şi “ Declaraţia de la Philadelphia “ prin care au

fost redefinite scopurile şi principiile O. I. M. din care amintim:

- munca nu este o marfa

- libertatea de asociere şi expresie este o condiţie indispensabilă de progres

- sărăcia oriunde s-ar afla reprezintă un pericol pentru prosperitatea tuturor

- lupta împotriva lipsurilor trebuie purtată cu energie deosebită în sânul fiecărei naţiuni.

-5-
Datorită activităţii sale în această perioadă de grele încercări pentru lumea internaţională , O. I. M. va
juca un rol important în crearea O. N. U. şi ulterior aceasta constituindu - se într - un adevărat punct de plecare
pentru formularea principiilor fundamentale pe care putea fi construită o lume paşnică , respectiv Carta O. N.
U.9 în această situaţie O. I. M. a devenit un partener valoros în colaborarea cu O. N. U. şi alte instituţii
specializate , bucurându - se de autonomie deplină precum şi de o serie de privilegii şi imunităţi cum ar fi:

- libertatea de reuniune, discuţie şi decizie


- libera dispozişie asupra localurilo şi teritoriului
- inviolabilitatea localurilor
- respectul secretului deliberărilor, deciziilor şi corespondenţei
- libera circulaţie a documentelor
- imunitate de jurisdicţie
- privilegii financiare
Prin activitatea sa Organizaţia Internaţională a Muncii îşi amplifică colaborarea cu O. N. U. devenind un
factor decisiv în instaurarea justiţiei şi păcii sociale.In perioada de după Declaraţia de la Philadelphia , O. I. M.
trece printr - o perioadă contradictorie de intense căutări şi incertitudini.

În calitate de instituţie specializată a O.N.U. , O.I.M. se bucura de anumite privilegii şi imunităţi stabilite
pin acorduri cu state gazdă, principal fiind acela încheiat cu Elveţia.

Spre deosebire de trecut O. I. M. trebuie să reconcilieze o gamă tot mai largă de inteese şi ideologii
diferite, datorită şi faptului că statele care au aderat la O. I. M. în această perioadă îşi dublaseră
numărul.Această perioadă poate fi definită cu sintagma „deceniile confruntării urmate de cele ale
colaborării“10.

Pe planul O. I. M. declanşarea “ războiului rece “ s - a concretizat în manifestarea unor tendinţe anti


comuniste ceea ce a dus în afara problemelor politico - ideologice la dispute ce păreau a fi uneori
interminabile. Pe acest funal se manifestau două tendinţe:

-crearea unei atmosfere de tensiune în raport cu statele socialiste

-critica sistematică a realităţilor din ţările comuniste

9
S. Ghimpu , I. T. Stefanescu- Dreptul muncii T.U. B. 1974 p 195 - 196.
10
A. Popescu - D.I.M.ed. Holding Reporters Bucureşti 1998 p37 - 38

-6-
Datorită acestor realităţi apare o puternică criză în cadrul O.I. M. care va pune în discuţie principiul
tripartismului, pe care era structurată organizaţia.

Deşi tulburată de marile neînţelegeri O.I.M. îşi va continua parcursul şi în 1966 în Consiliul de
Administraţie a intrat pentru prima dată un reprezentant dintr - o ţară socialistă , situaţie care rămâne
neschimbată până in 1975.

Un eveniment care trebuie remarcat în evoluţia O. I. M. este reprezentat de retragerea S.U.A.din


organizaţie care a suscitat o serie de comentarii în întreaga lume11.

Totuşi, S.U.A. revine în februarie 1980 asupra deciziei de retragere din O.I.M.

După căderea cortinei de fier şi marile transformări care a cuprins Europa Centrală şi de Est s -a constatat
o nouă relansare în elaborarea de noi norme internaţionale.

Astfel, au loc trei sesiuni ale Conferinţei O.I.M. ,respectiv 79(1992), 81 (1994) şi 85 ( 1997) care pun în
discuţie probleme radicale privind evoluţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii. Conferinţa din 1992 pune în
discuţie în cadrul O.I. M. problema democratizării. O.I.M. a fost chemată să se pronunţe asupra propriei sale
evoluţii, asupra modului în care va trebui să se adapteze pentru a rămâne fidelă idealurilor şi misiunilor sale de
promovare a păcii şi justiţiei sociale.

Conferinţa din 1992 stabileşte drumul O.I.M. în îndeplinirea idealurilor propuse făcând eforturi deosebite
împreună cu O.N.U. şi celelalte organizaţii internaţionale pentru stabilirea unui climat de pace socială. Totuşi
O.I.M. şi - a propus să acţioneze pentru:

- respectarea drepturilor fundamentale ale omului în special, în ceea ce priveşte munca şi protecţia
socială

- încurajarea economiei de piaţă sub condiţia esenţială a constituirii unei dimensiuni sociale a
acesteia

- întărirea tripartismului şi reafirmarea negocierilor colective12 La cea de a 81 a sesiune a Conferinţei


O.I.M.

11
Considerată o măsură de forţă hotărârea S.U. A. a afectat serios bugetul O.I.M.(cotizaţie 25%) şi a antrenat şi
riscul retragerii altor state occidentale.
12
B.Bureau International du Travail - Le democratisation el Foit- Rapport du Directeur general, Geneva 1992 p 3-5

-7-
S- au dezbătut teme având ca titlu generic „Valori de apărat”, schimbări de întreprins , justiţia socială într
- o economie care se mondializează.

S-a discutat foarte mult asupra rolului O.I.M. în elaborarea normelor având în vedere noile date sociale
rezultate din liberalizarea comerţului mondial şi instaurarea unui tripartism activ şi eficient. Pentru Conferinţa
din 1997 tema principală a fost'' Activitatea normativă a O.I.M. la ora mondializării“ 13. Ideea de bază s-a situat
în existenţa ei acţiuni paralele între progresul economic şi progresul social.

1.3 Rezultate ale confruntărilor şi colaborărilor dintre Organizaţia Internaţională a Muncii şi


statele neutre

Încă din primele momente de existenţă şi chiar prin Constituţia sa, O.I.M. s-a dorit a fi şi în acelaşi timp
s-a dovedit că este o organizaţie cu vocaţie universală care a militat pemanent pentru instaurarea unei păci
durabile, bazate pe o justiţie socială eficientă. Luând fiinţă înaintea unei mari organizaţii internaţionale O.N.U.
contribuind în mare măsură la naşterea acesteia O.I.M. a devenit prima instituţie specializată a O.N.U. în
domeniul muncii în 194814.

Preluând responsabilitatea politicilor sociale O.I.M. a jucat un rol activ în promovarea cooperării tehnice
internaţionale şi realizarea unor norme de muncă aplicabile pentru majoritatea statelor membre15.

Rezultatele dialogului dintre membrii organizaţieiau pus în evidenţă promovarea ocupării forţei de
muncă, problema muncitorilor emigranţi, problema intreprinderilor multinaţionale, protecţia mediului uman şi
consecinţele restructurărilor economice

13
A. Popescu - O.I.M. ed. Holding Reporters Bucureşti 1998 p 46
14
Sanda Ghimpu, Alex Ţiclea - Dreptul muncii ed. Şansa S.R.L. Bucureşti, 1997 p 51
15
Adrian Năstase, Alex Bolintineanu - Drept Internaţional Contemporan ed. Autonomă M.O

Bucureşti 1995 p 48

-8-
Politica O.I.M. în care îşi procură informaţiile din toate colţurile lumii, modul de analiză a acestora, a
făcut posibilă emiterea unor norme care să facă faţă şi să poată fi adoptate şi pe plan naţional în multe din
statele membre.De la activitatea de elaborare şi adoptare a unor instrumente internaţionale care a constituit o
preocupare de bază a O.I.M. treptat această organizaţie abordează probleme esenţiale cu rezonanţe politice
privind relaţiile dintre state.

Pe baza discuţiilor dintre membri fondatori s-a ajuns la implicarea organizaţiei în dezbaterea şi
soluţionarea marilor probleme ale dezvoltării şi păcii, pe agenda lucrărilor organizaţiei existând teme ca:

- industrializarea ţărilor în curs de dezvoltare


- ameliorarea condiţiilor şi a mediului muncii
- salarii minime 1991
- asigurările sociale şi protecţia socială 1992
- aplicarea tehnologiilor moderne 1991
- prevenirea accidentelor industriale majore 1993
- punerea în valoare a resurselor umane 1991
- democratizarea şi O.I.M. 1992
- libertatea sindicală şi negocierea colectivă 1995
- protecţia contra licenţierii nejustificate 1995
O.I.M. prin politica de colaborare a fost organizaţia care a trebuit să se schimbe odată cu cerinţele lumii,
să-şi adapteze permanent mecanismelenormative pentru a răspunde noilor cerinţe de globalizare şi liberalizare
a comerţului16.

Aşa cum se arată de Directorul general al O.I.M. prin raportul general din 1994, aceste măsuri generale
trebuie să fie completate atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional prin promovarea justiţiei sociale ca o
valoare fundamentală şi garantarea unor mijloace eficiente de realizare a cerinţelor sale, instituirea unui
tripartism activ şi eficient şi introducerea în cadrul raporturilor economice internaţionale a unei clauze sociale.

16
Adrian Năstase , Alex Bolintineanu - Drept internaţional contemporan Regia Autonomă Monitorul Oficial
Bucureşti 1995 p 81

-9-
CAPITOLUL II

Competenţa, componenţa şi structura Organizaţiei nternaţionale a muncii

2.1. Competenţa O.I.M.

De-a lungul evoluţiei sale tumultoase O.I.M. şi-a dovedit de nenumărate ori rolul şi locul său în cadrul
organismelor internaţionale. In prezent problema competenţei O.I.M.nu mai constituie subiect de discuţie
deoarece această problemă a fost statutată în timp de mai multe ori. Prima dată când s-a încercat delimitarea
clară a competenţei O.I.M.a fost în perioada anilor 1922 - 1932 când au fost ridicate o serie de critici la adresa
acesteia. Curtea Supremă de justiţie de la haga a fost chemată să se pronunţe prin mai multe avize consultative
asupra interpretării textului, constituie O.I.M. care delimitează clar competenţa acestei organizaţii.

Competenţa acesteia se limita în ace perioadă la :

- reglementări în raporturile de muncă în agricultură

- limitarea sau interzicerea folosirii ca mijloace de producţie a unor metode vătămătoare sănătăţii
muncitorilor
- prestarea muncii de către patroni sau alte persoane decât salariaţi
- munca de noapte a femeilor care ocupă funcţii de supraveghere.

Această latură generală a competenţei O.I.M.este statutată ca fiind competenţa generală a O.I.M. în
materie socială.Competenţa generală a

O.I.M. este stipulată şi în cadrul Declaraţiei de la Philadelphia prin concepţia cuprinzătoare ce se degajă
din principiile generale pe care le - a formulat în completarea celor enunţate în 1919 prin tratatul de la
Versailles17. O altă latură a competenţei O.I.M. după cum este deja subliniat ăn literatura de specialitate o
reprezintă latura personală sau maibine spus , competenţa personală. Competenţa personală reiese tot din

17
S. Ghimpu, I.T.Stefanescu - Dreptul munciiT.U.B.Bucureşti ed. 1974 p 194

- 10 -
Constituţia O.I.M.care prevedeca această organizaţie nu se limitează doar la condiţiile de muncă, ci cuprinde şi
condiţiile de viaţă în general, ale muncitorilor, salariaţilor şi celorlalte categorii18.

Competenţa jatione personae” înglobează atât pe muncitori cât şi pe intelectuali în temeiul principiului
unităţii muncii, pe cei ce muncesc încalitate de salariaţi cât şi pe lucrătorii independenţi, pe cei din sectorul
privat şi pe cei din sectorul public.această competenţă atrage sub potecţia sa în mod aproape obligatoriu şi
celelalte categorii, cum ar fi: şomerii, copii, emigranţii, ucenicii, etc.

Ca o concluzie asupra competenţei O.I.M. putem spune că aceasta are două laturi importante :

-competenţa materială

-competenţa personală

Deşi O.I.M. în materie de competenţă la începuturile sale se limita doar la problemele fundamentale ale
muncii pe parcursul evoluţiei , mai precis după 1944 acestea se extind asupra tuturor măsurilor economice şi
financiare care pot avea rezonanţe sociale asupra libertăţilor publice fundamentale, asupra anumitor aspecte ale
politicii penale şi penitenciare19.

2.2.1 Principiul Tripartismului

Pentru a putea vorbi în continuare de celelalte organe şi laturi ale O.I.M.trebuie să ne oprim asupra
principiului fundamental - coloana vertebrală - a acestei importante organizaţii internaţionale. Acest principiu
este principiul tripartismului. Tripartismul este prezent în compoziţia organelor deliberative ale organizaţiei,
Conferinţa Internaţională a muncii, Consiliul de administraţie şi în cele mai multe comisii.

Tripartismul este considerat ca instrument de dialog social şi se manifestă ca un principiu de bază al


dreptuluiinternaţional al muncii cât şi la elaborarea normelor de drept intern al muncii20.

18
S. Ghimpu, I.T.Stefanescu - Dreptul muncii T.U.B. Bucureşti ed. 1974 p 195
19
A.Popescu - Dreptul Internaţional al muncii ed. Holding Reporter Bucureşti 1998 p62
20
S. Beligrădeanu - Impactul legii nr. 109/1997 privind organizarea şi funcţionarea

Consiliului Economic şi Social asupra legislaţiei muncii, drept nr.8/1997 p 3 - 4

- 11 -
Principiul tripartismului se regăseşe la originea formării O.I.M. Prin Declaraţia de la Philadelphia cu
privire la scopurile şi obiectivele O.I.M. din 1944 este considerat fundamentul cacestei organizaţii.în 1971
Conferinţa Internaţională a muncii a adoptat o rezoluţie specială prin care solicita analiza unor măsuri necesare
ca structurile tripartite să cuprindă o gamă cât mai completă de activităţi. In concepţia iniţiatorilor O.LM.cei
care participau la această organizaţie trebuiau să fie pe picior de egalitate aşa că s - a ajuns ca reprezentanţii
guvernelor să fie sşezaţi la acelaşi nivel cu reprezentanţii partenerilor sociali21.

Existenţa tripartismului la nivel naţional este necesară şi esenţială. Intervenţia partenerilor sociali la nivel
macroeconomic şi social se poate traduce prin următoarele direcţii:

- obligaţia consultării prealabile de către guvern a reprezentanţilor partenerilor sociali cu privire la


proiectele unor acte normativece privesc dezvoltarea ecomomico - socială şi raporturile de muncă

- obligaţia de creare a unor organisme sau mecanisme speciale cu participarea reprezentanţilor salaiaţilor
şi patronatului.

Tripartismul are funcţia de a crea premisele acceptării pe plan naţional a normelor şi măsurilor adoptate
în comun de părţile interesate, de a spori autoritatea O.I.M., dea a evita luarea unor decizii în spirit strâmt,
tehnocratic.

În faza de început a fost folosită în cadrul discuţiilor formula 2-1-1 respectiv 2 reprezentanţi ai
guvernului, 1 reprezentant al organizaţiilor muncitoreşti şi 1 reprezentant al organizaţiilor angajaţilor22.
Această formulă a rezistat aproape 75 ani. In 1976 prin Convenţia nr. 144 şi respectiv Recomandarea nr. 152 ,
principiul tripartismului a căpătat o nouă conformare, instituindu - se consultări tripartite naţionale destinate să
pună în aplicare normele O.I.M.

În majoritatea ţărilor dezvoltate s - au constituit organisme tripartite fie în baza prevederilor


constituţionale, şi aici amintim Franţa, Italia, fie în temeiul unor legi organice, Olanda, Belgia, Canada, mexic.
Aceste organisme sunt neutre, cu rol consultativ şi sunt plasate între guvern şi parlament. Rolul lor constă în
realizarea dialogului social, medierea intereselor individuale cu cele naţionale.

Tripartismul a trecut prin momente şi perioade de criză generate de contestarea împuternicirilor


delegaţiilor patronilor sau muncitorilor din unele state a căror orânduire socială a cunoscut schimbări

21
I.T.Stefanescu - Dreptul colectiv al muncii ed. Lumina Lex Bucureşti 1998 p 77
22
A.Popesu - Dreptul Internaţional al Muncii ed.Holding Reporters Bucureşti 1998 pag 6

- 12 -
substanţiale , care s -au repercutat în raporturile dintre cei trei parteneri de discuţii. Aceste crize au fost totuşi
depăşite iar sistemul tripartit a supravieţuit.

2.2Componenţa O.I.M.

Constituţia O.I.M. din 1919 ( modificată şi completată prin declaraţia de la Philadelphia din 1944 şi prin
amendamentele din 1972 şi 1986) stabilesc şi componenţa O.I.M.

Conform Constituţiei calitatea de membru al acestei organizaţii se dobândeşte astfel:

a. sunt state membre de drept statele care făceau parte din O.I.M. la data de 1 nov. 1945

b. pot deveni state membre, tară nici o formalitate , statele membre


O.N.U. cu condiţia formulării unei cereri de admitere şi o declaraţie de
acceptare a obligaţiilor ce decurg din Constituţie.

c. Devin state membre şi statele care nu fac parte din O.N.U. cu condiţia ca cererea lor de admitere să fie
acceptată de conferinţă cu majoritatea de 2-3 a delegaţiilor prezente.

În Constituţia O.I.M. la art. 1 se spune „ Conferinţa generală a O.I.M. poate să admită state membre în
organizaţie cu majoritatea a 2-3 din voturile delegaţiilor prezente la sesiune, inclusiv 2-3 din voturile
delegaţiilor guvernamentale23.

23
A se vedea Constituţia O.I.M. p 75 - 80

- 13 -
Pentru ca orice stat care nu este membru al O.N.U. şi doreşte să devină membru al O.I.M. trebuie ca după
ce îndeplineşte coniţiile art. 1 din Constituţia O.I.M.trebuie ca guvernul noului stat membru să

Comunice directorului general al Biroului Internaţional al Muncii acceptarea oficială a obligaţiilor ce


decurg din constituţie.

În decursul timpului, O.I.M. a avut şi ea o evoluţie privind numărul statelor membre. Astfel, trebuie
menţionat că în anul 1919 , an care confirma naşterea O.I.M. organizaţia avea 42 state membre. Intr - o
perioadă scurt de timp, respectiv 1919 - 1948, numărul statelor membre a crescut ajungând la 58 de state. La
sfârşitul anilor 1990 conform unui raport al O.I.M. aceasta avea ca membri un număr de 150 de state24.

O.I.M. şi în viitor rămâne o organizaţie deschisă primirii de noi membri dar numai în condişiile care sunt
prevăzute în Constituţie.

1.3 Organele de lucru ale O.I.M.

Pornind de la competenţele pe care le are O.I.M. pe plan internaţional privind elaborarea normelor şi
recomandărilor privind munca şi întregul proces social internaţional, în structura acesteia apare o anumită
structură şi un anumit mod de lucru bine stabilit. Altfel spus, organele de lucru ale O.I.M. sunt:

a. adunarea generală - Conferinţa Internaţională a Muncii

b. un consiliu executiv - Consiliul de Administraţie

c. un secretar permanent - Birolu Internaţional al Muncii

d. conferinţe regionale

e. comisii pentru diferite domenii

f. reuniuni de expertiză

24
I.T.Stefanescu - Dreptul Colectiv al Muncii ed. Lumina Lex ed.1998 p30

- 14 -
a. Conferinţa Internaţională a Muncii

Conferinţa Internaţională a Muncii este organul suprem al O.I.M. care trasează linia politicii sociale a
organizaţiei şi are ca principală atribuţie elaborarea normelor de drept internaţional al muncii sub forma
convenţiilor sau recomandărilor internaţionale precum şi urmărirea aplicării lor.

Ca adunare generală tripartită adelegaţiilor statelor membre ale O.I.M., Conferinţa O.I.M. este un
„parlament internaţional al muncii”25.

Pe lângă activitatea principală a conferinţei de a dezbate şi adopta convenţii şi recomandări, conferinţa


dezbate raportul directorului general, al Biroului Internaţional al Muncii care este prezentat annual şi care
cuprinde activitatea O.I.M., evoluţia situaţiei economice şi sociale în lume.

Pe baza unui astfel de raport, la Conferinţa din 1994 s -a discutat problema viitorului O.I.M. şi a justiţiei
sociale într - o economie cu tendinţe din ce în ce mai puternice de mondializare.

Conferinţa generală a reprezentanţilor se va ţine ori de câte ori va fi nevoie şi cel puţin odată pe an( art.
389 partea a xiii - a din Tratatul de la Versailles).

În faţa marilor responsabilităţi pe care le are O.I.M. în conferinţele sale se formulează idea politicilor
economice şi ale forţei de muncă, dezvoltarea dreptului internaţional al muncii,mărirea dimensiunilor sociale a
aliberalizării comerţului internaţional precum şi procesul cooperării tehnico - ştiinţifice26.

Conferinţele O.I.M.oferă posibilitatea unor largi shimburi de păreri şi opinii între toţi membrii
participanţi şi permit acestora să aducă în discuţie probleme importante pe plan social şi al muncii din toate
părţile lumii.

O altă activitate importantă desfaţurată de conferinţa este şi aceea de a aproba sau nu posibilitatea
diferitelor state care nu sunt membre ale O.N.U. să adere sau nu la O.I.M.

25
A.Popescu Dreptul Intrernaţional la Muncii ed. Holding Reporter Bucureşti 1998 pag 65
26
Uneori prin declaraţiile sale Conferinţa O.I.M. s-a pronunţat şi asupra unor probleme poitice( 1964 a condamnat
politica de aparthaid a Africii de Sud)

- 15 -
Conferinţa O.I.M. începând cu 1949 se reuneşte la geneva, pe o perioadă de trei săptămâni şi este
singurul organ al O.I.M. care poate aduce modificări Constituţiei O.I.M.

Având în vedere tripartismul delegaţiilor care participă la conferinţa în caz de litigiu a unei probleme se
formează o comisie de verificare a puterilor compusă din 3 membri reprezentând cei 3 parteneri sociali. Totuşi,
conferinţa este cea care decide cu o majoritate de 2-3 asupra respingerii unei delegaţii de la lucrările sale.

Pe durata unei sesiuni delegaţii se reunesc în trei grupuri-guvernamental, al patronatului şi al lucrătorilor-


ce ţin reuniuni private. Voturile în plen sunt individuale de unde se poate naşte problema divergenţei de opinii
asupra unei probleme chiar in cadrul aceleiaşi delegaţii.

b. Consiliul de Administraţie

Consiliul de Administraţie al O.I.M. este un organ cu atribuţii executive şi începând cu anul 1975 acesta
este compus din 56 de membri, dintre care:

- 28 reprezentanţi guvernamentali
- 14 reprezentanţi ai angajatorilor
- 14 reprezentanţi ai lucrătorilor
Acest consiliu are şi o particularitate în cea ce priveşte numărul celor 28 de reprezentanţi
guvernamentali, deoarece 10 dintre aceştia sunt numiţi de către statele membre potrivit importanţei
industriale,iar restul de 18 sunt aleşi de către delegaţii guvernamentali din cadrul conferinţei.

Principalele atribuţii ale consiliului constau în:

-stabilirea ordinei de zi a conferinţei

-ia act de măsurile dispuse în cadrul conferinţei

-dispune măsuri care duc la îndeplinirea deciziilor conferinţei

-răspunde de linia programului B.I.M.

-numeşte pe directorul general al B.I.M.

- 16 -
-examinează şi definitivează proiectul de buget al B.I.M.

Conform Amendamentului adus Constiutţiei O.I.M. din 1986 s-a suprimat ideea de „statut de membru
permanent” şi s-a mărit numărul de membrii la 11227.

Consiliile de administraşie se aleg din trei în trei ani, iar imediat după alegeri îşi desemnează biroul
compus din:

-un preşedinte-obligatoriu reprezentant guvernamental

-doi vicepreşedinţi reprezentând ceilalţi doi parteneri sociali

Funcţionarea Consiliului de Administraţie a fost reformată în 1993 pentru a creşte eficienţa acestuia şi a
reduce cheltuielile, urmând ca el să se întrunească într-o sesiune primăvara şi una toamna şi imediat după o
Conferinţă a O.I.M.In cadrul acestui consiliu activează cinci comisii respectiv:

-programe, buget şi administraţie

-probleme juridice şi de norme internaţionale ale muncii

-ocuparea forţei de muncă şi politici sociale

-cooperare tehnică -reuniuni sectoriale şi tehnice

În cadrul Consiliului de Administraţie activeauă un organism specific numit „Comitetul libertăţii


sindicale”. Acest comitet a luat fiinţă în 1950 şi este format din 9 membri titulari şi 9 membrii supleanţi într-o
compoziţie tripartită, fiind prezidaţi de o personalitate internaţională.

Comitetul libertăţii sindicale a luat naştere ca urmare a necesităţii soluţionării plângerilor de violare a
libertăţii sindicale. Procedura specială de control în materie de libertate sindicală este eficientă şi poate fi
declanşatăpotrivit acordului între O.I.M. şi Consiliul Economic şi Social al O.N.U. din 1950 atât împotriva
unui stat membru al O.I.M. cât şi împotriva unui stat nemembru.

c. Biroul Internaţional al Muncii

27
Astfel, din 1986 au statut de membru permanent Anglia, Brazilia,China, Franţa, Germania, India, Italia, Japonia,
Federaţia Rusă şi SUA

- 17 -
Biroul Internaţional al Muncii reprezintă secretariatul permanent al O.I.M. fiind în acelaşi timp organul
de aplicare a deciziilor Consiliului de Administraţie şi ale conferinţei O.I.M. dar şi un punct de documentare în
materie socială.

Biroul Internaţional al Muncii este condus de un director general desemnat de Consiliul de Administraţie.

Conform art. 8 din Constituţia O.I.M. directorul general va primi instrucţiuni din partea Consiliului de
Administraţie şi va fi răspunzător faţă de acesta din urmă de bunul mers al Biroului precum şi pentru
executarea tuturor celorlalte sarcini care ar fi putut să-i fie încredinţate.

Directorul general asista la toate şedinţele Consiliului de Administaţie. În structura Biroului


Internaţional al Muncii intră28:

- directorul general
- 3 directori genrali adjuncţi
- 7 subdirectori generali
- mai multe departamente
Atribuţii specifice Biroului Internaţional al Muncii

- elaborează documentele şi rapoartele pentru duferite reuniuni,


inclusiv proiecte de convenţii şi recomandări
- acordă ajutor tehnic statelor membre pentru elaborarea legislaţiei sociale
- implementează concepţii noi privind administraţia şi inspecţia
muncii
- sistematizează informaţii şi statistici privind munca şi securitatea socială din toată lumea
- acordă consultanţă şi informaţii celor trei parteneri sociali
- dezvoltă o importantă activitate de cercetare, de publicare de studii şi difuzare de informaţii

d. Conferinţe regionale

28
La ora actuală în cadrul B.I.M. activează aproximativ 2000 de funcţionari internaţionali

- 18 -
Conferinţele regionale adună delegaţii guvernamentali ai patronilor şi lucrătorilor diin ţările membre ale
O.I.M. care aparţin aceluiaşi continent sau regiuni a lumii. Aceste conferinţe nu au împuternicirea de a adopta
convenţii sau recomandări ci doar rezoluţii pe diverse subiecte legate de munca şi securitate socială ce
interesează regiunea respectivă.

Aceste conferinţe au rol de a informa O.I.M. de problemele apărute în anumite zone ale lumii.

Pentru continentul european ultima conferinţă regională s-a ţinut în 1995.

e. Comisii şi reuniuni tehnice

O.I.M. fiind structura internaţională complexă are nevoie de un sistem la fel de complex de comisii
pentru a putea face faţă continuului proces de transformare a relaţiilor de muncă şi a relaţiilor sociale din
întreaga lume. Cele mai importante sunt comisiile pentru industrie, iar acestea se compun din doi reprezentanţi
ai celor trei parteneri sociali din statele membre.

Problematica abordată de aceste comisii este destul de amplă şi pornesc de la recrutarea şi formarea
personalului până la influenţa procesului tehnologic asupra organizării muncii.

Aceste comisii adoptă concluzii şi rezoluţii ce sunt communicate statelor membre, partenerilor sociali şi
pot influenţa politica socială în domeniul respectiv.

Pe lângă comisiile de industrie mai funcţionează:

-comisia consultativă de dezvoltare rurală

-comisia paritară pentru funcţia publică

-comisia de experţi pentru aplicarea convenţiilor şi recomandărilor

Consiliul de Administraţie poate convoca ori de câte ori are nevoie reuniuni ale experţilor pentru a studia
problematica concretă şi a face recomandări în domeniul respectiv.

- 19 -
CAPITOLUL III

Activitatea O.I.M.

3.1 Caracteristici generale

În literatua de specialitate şi mai ales în literatura română cu acest specific s-a acordat un spaţiu foarte
mare numărului mare al convenţiilor şi recomandărilor adoptate, la activitatea normativă şi mai puţin laturii de
cooperare şi asistenţă tehnică. Activitatea O.I.M. totuşi pe lângă aceste laturi importante mai desfăşoară şi o
amplă activitate de cercetare.

Pentru a-şi atinge în orice condiţii scopul sau de instaurare a justiţiei sociale, O.I.M. idspune din cele
prezentate mai sus de trei moijloace de acţiune:

-normele

-cooperarea tehnică

-activitatea de cercetare şă difuzare a informaţiei

O.I.M beneficiind de aceste trei mijloace de activitate totuşi de- a lungul istorie sale acestea au avut
ponderi diferite vizând activitatea acestea. In perioada de început activitatea O.I.M.. avea ca obiect sau ca
activitate de bază elaborarea instrumentelor de bază care avea să conducă la formarea legislaţiei muncii.
Această activitate era deosebit de importantă deoarece până atuni nu a existat un asemenea domeniu de
activitate şi trebuia construită cu structură de baze pe care să-şi desfăşoare activitatea această nouă organizaţie.
Pe lunga latură de creare a instrumentelor de baze O.I.M. desfăşura şi o altă activitate şi anume aceea de
strângere şi culegere a datelor privind legislaţia muncii din toată lumea.

- 20 -
Odată cu înaintarea în timp, datorită dezvoltării forţelor de producţie apare necesitatea dezvoltării unei
cercetări ştiinţifice proprii care trebuia să se bazeze pe activitatea de elaborare a instrumentelor internaţionale
privind legislaţia muncii.

Pe parcursul timpului şi odată cu creşterea rolului O.I.M. pe plan internaţional apare şi necesitatea
acordării de asistenţă tehnică statelor care solicitau sprijin în vederea realizării unei legislaţii naţionale privind
munca. Ca exemplu putem da asistenţa tehnică acordată de O.I.M. Greciei şi Birmaniei în 1930, în 1931
Chinei, în 1934 Cubei şi 1937 Marocului.

Odată cu sfârşitul celui de al doilea război mondial şi ulterior Declaraţiei de la Philadelphia viaţa socială
a impus şi cea de a treia componentă a activităţii O.I.M. şi anume cooperarea tehnică. Cu toate că cele trei
activităţi esenţiale desfăşurate de O.I.M. au apărut în anumite perioade evolutive ele nu trebuie privite separat
ci ca pe un ansamblu, un tot unitar. Activităţile desfăşurate de O.I.M. au fost de la început canalizate pe aceste
idei şi oricât de importante ar fii convenţiile şi recomandările aprobate în timp datorită procesului de evoluţie a
relaţiilor sociale şi a legislaţiei în domeniul muncii pe plan naţional acestea trebuie permanent adoptate,
revizuite eventual abrogate şi acest lucru nu se poate realiza fără o conlucrare între cele trei activităţi ale
O.I.M..

O analiză mai profundă asupra activităţii O.I.M. ne relevă faptul că există o legătură indisolubilă între
cele trei componente.instrumentele internaţionale întăresc cooperarea contribuind în acelaşi timp la aplicarea
normelor O.I.M. dar şi la semnalarea unor elemente de perfecţionare a acestora în raport cu realităţile sociale29.

Potrivit rolului său O.I.M. având aceste trei activităţi drept bază a activităţii sale se impune să existe în
primul rând şi o coordonare între ele, de aceea cooperarea tehnică poate şi trebuie să furnizeze informaţii în
legătură cu aplicarea normelor O.I.M.

În concluzie, trebuie să admitem un lucru cert şi indiscutabil : activitatea O.I.M. nu se poate desfăşura
fără o vastă documentare, fără programe de cercetare, fără asigurarea asistenţei tehnice şi difuzarea de
informaţii către statele membre în aşa fel încât să determine aceste state să ratifice convenţiile şi recomandările
aprobate spre bunul mers al progresului social şi al lagislaţiei internaţionale a muncii.

29
M. Florescu- Consideraţii despre O.I.M. cu specială privire la convenţiile acestei organizaţii-ed. S. Cluj 1969
nr. 3 p 379

- 21 -
3.2. Activitatea de elaborare şi aplicare a normelor O.I.M.

În conformitate cu Constituţia O.I.M. elaborarea şi aplicarea normelor internaţionale reprezintă activităţi


de bază şi indisolubil legate. Trebuie subliniat de la bun început că odată elaborate convenţiile şi ratificate de
statele membre acestea creează obligaţii juridice pe plan internaţional ale acestor state.

Recomandările făcute de O.I.M. nu au aceeaşi valoare ca şi convenţiile deoarece problemele pe care le


abordează sunt foarte complexe şi în acelaşi timp există diferenţe mari între sistemele de drept ale statelor.De
obicei, aceste recomandări au rolul de a pregăti statele respectiv legisletia statelor membre în vederea adoptării
unor convenţii ulterioare, acestea efectiv reprezentând relevanţa recomandărilor elaborate de O.I.M.Ca o
concluzie putem spune că recomandările reprezintă factorul care precizează elementele necesare pentru a putea
adopta şi ratifica o convenţie. Totuşi, din punct de vedere juridic recomandările cuprind deziderate, idealuri,
preferinţe adresate statelor fără a crea stare de obligativitate a statului respectiv în respectarea acestora. Acest
recomandări care sunt acceptate de statele membre pot impune anumite termene ce trebuiesc respectate în
vederea adoptării legislaţiei corespunzătoare.

Procesul de elaborare şi aplicare a convenţiilor promovate de O.I.M. reprezintă o serie de particularităţi


semnificative, fapt care le conferă statutul de tratate internaţionale multilaterara sui generis30.

3.2.1 Elaborarea Convenţiilor

Pentru elaborarea convenţiilor în cadrul Conferinţelor O.I.M. nu există un regulament standard, nu există
un stas . Elaborarea convenţiilor se bazează în principal pe discuţiile şi consultările dintre state. Elaborarea lor
nu se aseamănă cu cele de tip diplomatic, nu este vorba de desfăşurarea negocierilor detip diplomatic în aşa fel

30
A.Popescu- Dreptul Internaţional al Muncii ed. Holding Reporters 1998 p 80

- 22 -
încât un stat se poate vedea obligat de aprobarea acestora în urma semnării unui act adţional.Elaborarea
convenţiilor O.I.M. pune pe primul plan rolul discuţiilor care au loc între statele participante şi ca o notă
caracteristică chiar dacă convenţiile sunt elaborate acestea nu se aprobă cu unanimitatea voturilor ci cu 2/3 din
voturi. Aceste moduri de lucru din punct de vedere procedural aduce O.I.M. la echivalentul unui organ
legislativ de drept comun iar convenţiile sunt asemănate cu aşa zisele halate-legi.

3.2.2 Adoptarea convenţiilor

Avându-se în vedere structura tripartită a delegaţiilor ce participă la Conferinţele O.I.M.-stat, sindicate,


patronat- adoptarea acestor convenţii reprezintă expresia intereselor şi voinţei a trei factori decisivi ai
progresului social.

Adoptarea convenţiilor nu reprezintă un factor definitor şi determinant în obligativitatea statelor de


respectare a acestor convenţii ale O.I.M. Convenţiile odată adoptate va purta semnătura de autentificare a
textului din partea preşedintelui şi secretarului general al Conferinţei şi semnăturile tuturor reprezentanţilor.
Textele convenţiilor sunt apoi transmise statelor membre spre a fi ratificate în funcţie şi de interesele
naţionale ale fiecărui stat.

Constiutţia O.I.M. prevede două tipuri de proceduri de adoptare a convenţiilor:

a.procedura dublei discuţii- presupune discutarea unui subiect în două sesiuni anuale succesive, având ca
efect elaborarea unor instrumente temeinice şi echilibrate.

b.procedura simplei discuţii- se deruluază pe parcursul unei singure sesiuni şi este rezervată în principal
revizuirii instrumentelor existente şi adoptării de convenţii anterior dezbătute.

Adoptarea convenţiilor şi recomandărilor are nevoie de 2/3 din

voturile exprimate pentru a fî transpuse în practică.Odată elaborate şi adoptate convenţiile şi


recomandările O.I.M. crează anumite obligaţii către statele membre cum ar fi:

-Supunerea spre examinare autorităţilor competente ale statului respectiv . Pornind de la ideea că aceste
convenţii sunt obligatorii pentru statele membre cel puţin în mod principal, trebuie ca acestea să fie supuse

- 23 -
examinării autorităţilor naţionale în domeniu. Acest lucru, totuşi, impune ca autorităţile naţionale să facă
demersurile necesare şi să stabilească instrumentele necesare ca aceste convenţii să fie ratificate. Constituţia
O.I.M. prevede obligativitatea guvernelor statelor care nu au ratificat convenţiile să înainteze către aceasta un
raport în care sunt specificaţi factorii care au dus la neratificarea convenţiei.

-Necesitatea ratificării convenţiilor. Statele membre ale O.I.M. au obligaţia de a ratifica convenţiile şi
acestea nu pot fi însoţite de rezerve. Interpretarea textului convenţiei nu se face de către fiecare stat în parte ci
de Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga.

-Introducerea în dreptul intern a normelor convenţiilor internaţionale în domeniul muncii.Ratificarea


convenţiilor face necesară introducerae normelor conţinute de acestea în dreptul naţional şi implicit Constituţia
O.I.M. obligă statele să facă efective dispoziţiile acestora. Fiecare stat trebuie să facă un raport periodic asupra
măsurilor pe care le-a luat în vederea executării cât mai rapide a cerinţelor convenţiei.

-Respectarea normelor fundamentale. Constituţia O.I.M., Declaraţia de la Philadelphia din 1944 obligă
statele membre ale organizaţiei de a respecta normele fundamentale chiar dacă au fost sau nu ratificate
convenţiile.

-Mecanisme de control. Verificarea modului de îndeplinire a obligaţiilor rezultate din convenţiile O.I.M.
se face prin două mijloace:

- rapoarte periodice
- procedurile plângerilor şi reclamaţiilor
În privinţa convenţiilor ratificate controlul se efectuează cu ajutorul rapoartelor anuale furnizate de
guverne şi prin intermediul plângerilor. Controlul aplicării normelor se realizează în trei trepte:

-control administativ şi judiciar naţional

-control în baza rapoartelor periodice ale statelor membre

-control în urma plângerilor şi reclamaţiilor

3.2.3 Aplicarea convenţiilor

- 24 -
Convenţiile O.I.M. odată adoptate în cadrul conferinţelor ele trebuiesc aplicate de către ţările membre.
Acest lucru totuşi nu este aşa uşor pe cât pare şi datorită faptului că în multe ţări apar o serie de dificultăţi de
aplicare reieşite din diversitatea sistemelor juridice, nivelul de dezvoltare al fiecărui stat în parte, de strategiile
şi politicii promovate în materie de muncă şi securitate socială ale statelor respective.In acest sens un exemplu
îl constituie Marea Britanie care la ora actuală nu dispune de un drept al muncii, de o legislaţie a muncii iar
aceste lucruri sunt incluse în convenţiile colective care sunt negociate de sindicate şi patronate. In această
situaţie singurii interesaţi a ţine seamă de convenţiile internaţionale şi includera acestora în convenţile
colective sunt partenerii sociali.

Aplicarea convenţiilor O.I.M. în legislaţia diferitelor state membre ale O.I.M. este foarte dificilă uneori
chiar imposibilă, deoarece prevederile convenţiilor O.I.M. nu sunt încorporate în legi fundamentale ale statului
respectiv cum ar fi, codul muncii, administraţia şi judecătorii ignoră aceste convenţii.

Din punct de vedere teoretic aceste punţi de legătură între legislaţia internă şi legislaţia internaţională
privind munca, se stabilesc prin raportul de echivalenţă dintre dreptul intern şi dreptul internaţional stabilit prin
Constituţia fiecărui stat.

În ţara noastră se consideră că tratatele şi convenţiile internaţionale ratificate conform legii fac paret din
dreptul intern şi au prioritate, acestea din urmă făcând referiri în fond la drepturile fundamentele ale omului.

În ansamblu, O.I.M. elaborează convenţii şi recomandări pentru statele membre privind munca şi
protecţia socială, dar în faza de început O.I.M. elabora convenţii şi recomandări care aveau acelaşi obiect.
După Declaraţia de la Philadelphia s-a ajuns la ideea că una dintre aceste norme să fie pe punctul de a prelua
“forţa” mesajului, iar cealaltă să ocupe un loc secundar. Ansamblul normelor O.I.M. se constituie la ora actuală
într-un sistem coerent, acoperind o paletă foarte largă în domeniul dreptului muncii şi dreptului securităţii
sociale31.

În privinţa convenţiilor şi a recomandărilor O.I.M. deşi există o indiscutabilă continuitate între cele din
perioada 1919-1939 şi cele elaborate după al doilea război mondial, totuşi la ora actuală se impun câteva
revizuiri ale unor convenţii, deoarece acestea riscă să-şi piardă valabilitatea pentru că ele nu mai pot fi
aplicate32.

31
Al. Athanasiu- Dreptul Securităţii Sociale- Ed. Actami Bucureşti 1995 p 80-94
32
Convenţia 66/1939 privind muncitorii migranţi nu a fost ratificată de nici un stat dar ca urmare a Convenţiei
143/1975 aceasta nu mai este de actualitate şi nici nu va fi ratificată

- 25 -
Normele elaborate după Declaraţia de la Philadelphia au vizat în primul rând durata muncii, salariul,
concediul plătit, repausul săptămânal, igiena şi protecţia muncii, securitatea socială în domeniul
reglementărilor, dar şi pentru cei ce se aplică aceste reglementări şi se referă la muncitorii emigranţi, pescari,
fermieri, funcţionari publuci.

Trbuie menţionat faptul că ritmul în care au fost adoptate convenţiile O.I.M. este diferit de la etapă la
etapă, ceea ce a făcut ca şi ritmul de aplicare ale acestora de către statele membre să fie diferit în funcţie de
perioadele istorice pe care le-au traversat statele respective.

3.3. Activitatea de cooperare, asistenţă tehnică, informare şi cercetare ştiinţifică.

3.3.1. Activitatea de cooperare şi asistenţă tehnică.

Activitatea de cooperare şi asistenţă tehnică a apărut odată cu evoluţia O.I.M. şi ca rezultat al procesului
muncii şi apariţiei protecţiei sociale. Această activitate nu o putem încadra în istoria O.I.M. ca perioadă de
început. Ea a apărut după Declaraţia de la Philadelphia, odată cu crearea Programului Naţiunilor Unite pentru
Dezvoltare (P.N.U.D.) şi a evoluat progresiv şi sistematic33.

Noţiunea de “asistenţă tehnică” se regăseşte pentru prima dată într-un document al O.I.M. în 1930 şi se
concretiza prin misiuni consultative ale B.I.M. pe lângă statele membre.

P.N.U.D. a apărut în anul 1966 şi este rodul unirii altor două programe ale O.I.M. apărute cu mult înainte.
Este vorba despre Programul lărgit de asistenţă tehnică (P.E.T.A.) apărut în 1949 şi Fondul special al
Naţiunilor Unite (F.S.N.U.) apărut în 1958. P.N.U.D. în urma Adunării Generale a O.N.U. din 1970 avea ca
atribuţii:

33
T. Meleşcanu- O.I.M. ed. Politică Bucureşti 1974 p 16-17

- 26 -
- instituţie centrală de finanţare şi coordonare
- principala organizaţie care acordă asistenţă tehnică
- forma un sistem mondial unificat şi planificat de planificare şi
execuţie a asistenţei tehnice
Cooperarea şi asistenţa tehnică sunt acordate la cererea guvernelor statelor membre pentru realizarea
unor programe naţionale de politică socială şi se materializează prin trimiterea unui expert care să acţioneze în
mod practic în vederea sprijinirii efortului statului respectiv de a-şi crea un program privind politica socială34.

Cooperarea şi asistenţa tehnică s-a dezvoltat foarte mult în perioada 1970-1990 fiind necesare crearea
unor centre naţionale sau regionale în vederea formării de cadre pregătite.

Această activitate a vizat la început un număr mic de domenii de activitate carecondiţionau dezvoltarea şi
utilizarea resurselor de forţă de muncă în ţările respective. Pentru desfăşurarea acestei activităţi se impunea şi
alocarea unui fond corespunzător şi astfel în 1961 s-a stabilit ca o treime din fonduri să meargă la Asia, o
treime la America, iar restul de fonduri să se distribuie între Africa şi Orientul Mijlociu.

Avându-se în vedere concepţia privind asistenţa tehnică în domeniul formării profesionale, în 1955 se
crează la Instambul, Institutul pentru problemele muncii din Orientul Mijlociu şi Apropiat care avea ca
obiectiv principal formarea de funcţionari pentru serviciile de administraţie a muncii. La cererea unor state,
O.I.M. trimite misiuni pe probleme de productivitate care urmau să demonstreze cum se poate realiza prin
metode de organizare a muncii sporirea productivităţii.

În perioada anilor 1950-1968, asistenţa tehnică în acest domeniu a fost acordată la peste 50 state şi a
constat în trimiterea de experţi pe durate limitate sau oferirea de burse, fapt ce a determinat elaborarea sau
aducerea la zi a reglementărilor în materie şi a format cadre competente în domeniu. Tot în această perioadă
pentru statele în curs de dezvoltare au fost folosite şi alte forme de asistenţă tehnică, cum ar fî: organizarea de
grupe de studii, colocvii, seminarii.

Între anii 1970-1980 se profilează două tendinţe privind acordarea de asistenţă tehnică35:

- realizarea coordonării eforturilor O.I.M. cu ale celorlalte organizaţii


specializate ale O.N.U.
- desfăşurarea activităţii în cadru programelor proprii
34
I.Maxim- O.I.M. la semicentenar RRSI nr. 2 anul 1969 p 100
35
A.Popescu- Drept internaţional al muncii ed. Holding Reporters 1998 Bucureşti p 95

- 27 -
Prin programele derulate, O.I.M. a acordat şi acordă în continuare asistenţă tehnică statelor membre în
diferite domenii şi ajută în acest fel şi la crearea de specialişti în domeniu. Putem aminti în acest sens numai
câteva programe importante dezvoltate de O.I.M. în decursul timpului:

- Programul pentru ameliorarea condiţiilor şi a modului de muncă


(P.I.A.C.T.)
- Programul de securitate şi igienă a muncii
- Programul mondial de folosire a forţei de muncă
- Programul readaptării profesionale a indivizilor
- Programul privind combaterea şomajului şi marginalizarea
socială.
Numărul de acţiuni de cooperare şi asistenţă tehnică este diferit de la an la an în funcţie şi de condiţiile
sociale existente. Ponderea acestor acţiuni aparţine dezvoltării resurselor umane, planificarea şi folosirea forţei
de muncă şi dezvoltarea unor instituţii sociale.

Pentru desfăşurarea de astfel de acţiuni erau necesare şi fonduri băneşti care proveneau din trei direcţii:

- Organizaţia Naţiunilor Unite, în principal Programul O.N.U.


pentru dezvoltare

- Fonduri “multilaterale” puse la dispoziţia O.I.M. de o serie de


state donatoare
- Bugetul O.I.M.
Până în anul 1990 principalele domenii ale cooperării au fost concentrate asupra:

- formarea forţei de muncă


- ocuparea forţei de muncă
- relaţii profesionale
- condiţiile de mediu de muncă
- securitate socială
Modalităţile în care s-a realizat în principal asigurarea de asistenţă tehnică:

- trimiterea de experţi (pe termen lung sau scurt)


- acordarea de burse pentru formarea şi perfecţionarea cadrelor în domeniu

- 28 -
- furnizarea de echipamente
După anul 1990 activitatea de cooperare şi asistenţă tehnică capătă noi valenţe datorită ridicării
numărului de state membre şi complexităţii din ce în ce mai mare a relaţiilor de muncă şi sistemul social.
Odată cu aceasta apar şi unele probleme de funcţionare în cadrul O.I.M. şi care necesită anumite schimbări. Pe
acest fond apare necesitatea descentralizării structurilor B.I.M. prin crearea de centre de acţiune regionale,
reformarea activităţilor operaţionale de cooperare tehnică, necesitatea respectării normelor O.I.M. de către
statele care beneficiază de asistenţă tehnică. Prin Raportul prezentat Conferinţei din 1994 se relevă o nouă
concepţie privind cooperarea tehnică bazată pe un parteneriat activ având ca obiectiv aprobarea dintre O.I.M.
şi statele membre.

Chiar şi cu aceste schimbări şi adaptări la noile condiţii, totuşi O.I.M. rămâne organizaţia ce va acorda
asistenţă tehnică statelor ce vor solicita acest lucru în principal pentru a implementa instituţiile şi politicile
necesare în aplicarea consecventă a principiului tripartismului în elaborarea şi adoptarea politicilor sociale.

3.3.2 Activitatea de informare şi cercetare ştiinţifică

A. Activitatea de informare

Plecând de la Constituţia O.I.M., sarcina principală de a centraliza, gestiona şi distribui informaţiile


revine B.I.M. In decursul istoriei, relaţia dintre această activitate şi O.I.M. a devenit foarte strânsă deoarece
existenţa organizaţiei avea ca punct de plecare activitatea de informare. Activitatea de informare cunoaşte
fluctuaţii în timp, dar ponderea ei creşte după ce de-al doilea război mondial.

Sursele de informare sunt reunite în B.I.M. ca organ reprezentativ al

O.I.M. şi provin din trei direcţii36:

- informarea din toate ţările cu documente, publicaţii şi imprimate privitoare la problematica muncii

a) depozitarul informaţiilor pe care le gestionează prin rapoartele

36
A.Popescu- Dreptul internaţional al munciied. Holding Reporters 1998 bucureşti p 100

- 29 -
anuale ale guvernelor ţărilor membre
b) rezultate reieşite din rapoartele experţilor şicomisiilor de experţi care s-au deplasat în
anumite zone ale lumii cu misiuni de
cooperare.
Informaţiile primite prin aceste trei canale sunt folosite pentru redactarea unor răspunsuri orientative din
partea O.I.M. către guvernele sau organizaţiile sindicale care cer sprijin şi totodată constituie şi baza în
întocmirea rapoartelor B.I.M. pentru conferinţele şi seminariile ce se organizează pe tema problemelor sociale.

O.I.M. prin organul său specializat în probleme de informare pe lângă faptul că stochează informaţii şi
acordă sprijin statelor solicitante aceasta editează, sau mai bine zis publică aceste informaţii sub diferite forme
pentru ca toţi cei interesaţi să aibă acces la ele. In acest mod au apărut enciclopediile, ghidurile, manualele,
culegerile de documente în domeniul muncii şi securităţii sociale.

Pe baza acestor aprecieri se poate concluziona că B.I.M. este factorul răspunzător în colectarea şi
distribuirea informaţiei şi totodată este pilonul care degajă o serie de concluzii esenţiale privind politica socială
concluzionate în Conferinţele O.I.M.

B. Activitatea de cercetare ştiinţifică

Această activitate este mai nou apărută în cadrul O.I.M. şi are un istoric mai scurt. Ea îşi face apariţia la
începutul anului 1960 şi funcţionează pe lângă B.I.M. ca organ specializat de formare profesională în cadrul
“Institutului Internaţional de Studii Sociale”.

Activitatea acestui institut are o semnificaţie triplă:

- de a deschide pentru O.I.M. noi căi de cercetare


- de a dezvolta schimburile ştiinţifice cu statele membre
- a oferi posibilitatea unui cadre legal de discuţii între factorii
decizionali în materie de problematica muncii
Activitatea de cercetare a institutului este orientată în funcţie de marile probleme sociale aflate pe
ordinea de zi a conferinţelor O.I.M. şi în funcţie de tendinţele care se manifestă în domeniu pe plan mondial.

- 30 -
O.I.M. foloseşte această activitate de cercetare pentru a cunoaşte cât mai bine tendinţele de evoluşie pe
plan mondial ale procesului de reglementare în domeniul muncii şi protecţiei sociale pentru ca normele
elaborate să nu fie depăşite. Prezentând această idee, ne dăm seama că activitatea de cercetare ştiinţifică a
urmat îndeaproape activitatea întregii O.I.M.

Capitolul IV

Problematica elaborării şi aplicării convenţiilor şi normelor O.I.M.

4.1. Elaborarea convenţiilor şi recomandărilor O.I.M.

Elaborarea convenţiilor şi a recomandărilor de-a lungul întregii activităţi a O.I.M. a ridicat o serie de
probleme privind nivelul şi formele utilizate, uzura acestora în timp precum şi posibilitatea adoptării lor la
noile condiţii internaţionale cât şi la cele naţionale ale statelor membre.

La ora actuală pentru elaborarea unei convenţii sau a unei recomandări s-a format o practică în activitatea
organizaţiei şi anume aceea că înainte de a fi adoptate,ele sunt precedate de un studiu aprofundat al legislaţiilor
statelor membre, de consultarea guvernelor, organizaţiilor patronale reprezentative precum şi consultarea
sindicatelor. Totuşi, încă mai există o problemă majoră ca aceste norme să fie elaborate sub formă de convenţie
sau recomandare. Alegerea între cele două căi de exprimare a O.I.M. rămâne de strictă actualitate deoarece
încă nu s-a ajuns din punct de vedere juridic la o delimitare strictă între ele.

O altă problemă în cadrul activităţii O.I.M. este considerată a fi uzura normelor în timp şi posibilitatea
adaptării acestora la noile condiţii existente.Acest lucru a determinat introducerea unei noi practici în
activitatea O.I.M.şi anume aceea de admitere a revizuirii normelor elaborate. In practică s-a arătat că adoptarea
unei convenţii revizuite nu duce la abrogarea convenţiei iniţiale şi anularea obligaţiilor asumate ci la faptul că

- 31 -
vechea convenţie nu va mai fi supusă ratificării de către statele nesemnatare37. Acest lucru determină şi
osituaţie conciliantă între activitatea O.I.M. şi statele membre. Analizând activitatea O.I.M. de-a lungul
timpului vom putea observa faptul că principala problemă a acestei organizaţii rămâne obţiunea de a alege
modul în care trebuie exprimată o normă elaborată- convenţie sau recomandare-. În actuala redactare a
Constituţiei O.I.M. modificată în 1946, distincţia dintre convenţie şi recomandare este tăcută de art. 19 sub
forma că “ se vor elabora recomandări numai atunci când obiectul tratat sau unul din aspectele sale nu se
pretează la adoptarea unei convenţii”38. Pe lângă această delimitare, recomandările şi convenţiile sunt
recunoscute ca fiind “ambele norme internaţionale în domeniul muncii şi protecţiei sociale”. Totuşi, revenind
la Constituţia O.I.M. putem deduce că, convenţiile au rolul de prim rang în faţa recomandărilor. Intre convenţii
şi recomandări există şi asemănări care generează o interdependenţă între ele datorită factorilor care duc la
elaborarea lor. Se poate spune că recomandarea este privită ca un accesoriu al convenţiei aceasta având rolul
de a pregăti sau definitiva rolul unei convenţii.

În momentul adoptării unei convenţii O.I.M. adoptă în mod constant şi o reglementare care are rolul de a
conţine aspectele de detaliu.

Această formă de adoptare a convenţiilor a fost folosită în probleme care au vizat serviciul, plasarea în
muncă, egalitatea remunerării şi fixării salariilor. Pe lângă acest lucru, rolul unei recomandări în raport cu o
convenţie poate fi şi acela de a reprezenta o reglementare mult mai avansată. Nu de puţine ori Conferinţa
Internaţională a Muncii a elaborat recomandări şi în urma studierii efectelor produse pe plan internaţional au
putut elabora convenţii mult mai bine structurate.

Un număr de recomandări elaborate reprezintă prin ele însele o reglementare utilă administraţiilor
naţionale ale muncii şi care sunt mai mult norme tehnice. In acest sens amintim Recomandarea nr. 53/1937
asupra prescripţiilor privind securitatea în construcţii39.

Conferinţa Internaţională a Muncii a recurs la recomandări în domenii ca formarea profesională, relaţii


profesionale, relaţii de servicii, datorită faptului că statele membre au un mod atât de diferit de a aborda aceste
probleme încât elaborarea unei convenţii privind domeniile respective ar fi aproape imposibil de ratificat.

37
I.T.Ştefanescu-Dreptul muncii ed. Lumina Lex Bucureşti 1997 p 280
38
ConstitutiaO.I.M.art. 19
39
A.Popescu-Dreptul Internaţional al Muncii ed. Holding Reporters Bucureşti 1998 p 165

- 32 -
Recomandările prin statut oferit de Constituţia O.I.M. ele nu trebuiesc a fi ratificate de statele membre,
dar acestea trebuie să se supună lor. Acest lucru a determinat o influenţă benefică şi reală pentru statele
membre în activitatea acestora privind elaborarea unr acte interne privitoare la muncă şi la asigurarea socială.

O.I.M. a reglementat la ora actuală prin intermediul convenţiilor şi recomandărilor principalele domenii
care se referă la munca şi securitatea socială.

Pentru activitatea viitoare a O.I.M. se impune o alegere după caz între forma de convenţie şi cea de
recomandare avându-se în vedere că prin recomandare se pot asigura anumite reguli, iar prin convenţie trebuie
reglementat un domeniu cu exactitate.

În activitatea O.I.M. la ora actuală se mai ridică o problemă şi anume aceea de elaborare a unor
“convenţii de promovare” prin care statele membre ratificându-le se angajează să urmărească obiectivele
acestora urmând să fie apreciate de fiecare stat în parte. Faţă de asemenea convenţii se manifestă o anumită
reţinere, dată fiind diversitatea condiţiilor din fiecare ţară.

Procesul de elaborare a normelor internaţionale privind problematica muncii şi securităţii sociale a dus
pe parcursul timpului la apariţia unei noi opţiuni din partea O.I.M. Datorită diversităţii structurilor politice şi
social economice dintre ţările membre şi dintre diferite regiuni ale lumii a apărut ideea elaborării unor
instrumente universale sau regionale. Prin Declaraţia de le Philadelphia din 1944 s-au reafirmat scopurile şi
obiectivele organizaţiei precizându-se că principiile enunţate sunt aplicabile tuturor statelor dar trebuie să se
ţină seama în modul de aplicare al acestora şi de gradul de dezvoltare socială şi economic al fiecărui popor. De
aici se desprinde şi ideea conform căreia este necesară combinarea caracterului universal al acestor norme cu o
apreciere realistă a gradului lor de aplicabilitate, de existenţa unor instrumente regionale diferite de cele
universale uneori chiar inferioare care nu ar duce decât la adâncirea decalajului dintre statele lumii.

În anul 1967 la Conferinţa O.I.M. s-a respins ideea regionalizării normelor datorită faptului că acestea ar
complica modul de elaborare şi aplicare a convenţiilor şi recomandărilor şi ar putea duce la apariţia
discriminării între statele dintre diferite zone ale lumii pe plan internaţional. Datorită acestui lucru s-a ajuns la
organizarea de reuniuni regionale care pentru O.I.M. constituie un mijloc de a cunoaşte preocupările şi
problemele sociale ale fiecărei regiuni precun şi posibilitatea de a stabili la scară regională concluzii şi direcţii
de acţiune realiste. Aceste reuniuni regionale au rolul de a perfecţiona normele emise de O.I.M. în funcţie de
natura posibilităţilor şi de aceea în perspectiva activităţii O.I.M. nu se poate renunţa pe deplin la ideea
elaborării unor instrumente regionale.

- 33 -
Tendinţa regionalizării exercită o influenţă sensibilă asupra redactării textelor O.I.M. asupra formelor de
supleţe şi de adaptare a normelor la condiţiile concrete ale fiecărui stat şi ale fiecărei regiuni40. Aceste diferenţe
de structură politică şi social-economică dintre state cât şi dintre zonele lumii impune elaborarea de texte cu
formele de supleţe care să contribuie la o unificare reală a legislaţiilor diferitelor state şi care să menţină
eficacitatea instrumentelor internaţionale ale muncii41.

Pentru o mai bună eficienţă a instrumentelor O.I.M. s-a recurs la un procedeu nou şi anume “inserţia
clauzelor speciale, relative la mai multe state”, care asigură o mai mare flexibilitate normelor elaborate. Acest
mod de lucru a oferit posibilitatea că pentru anumite state să fie fixate anumite condiţii care permiteau
ratificarea convenţiilor O.I.M. Un exemplu îl poate constitui Convenţia privind munca de noapte a
femeilorcare a cuprins referiri speciale pentru India sau Convenţiile cu privire la vârsta minimă şi cu privire la
munca de noapte a copiilor care cuprind referiri speciale pentru India şi Japonia.

Dispoziţia celui de-al treilea paragraf al articolului 19 al Constituţiei O.I.M. pebaza căreia au fost
realizate aceste forme de supleţe a fost folosită şi pentru a introduce în textul unor convenţii, clauze speciale cu
caracter mai general. Astfel, convenţia privind munca femeilor pe timp de noapte dispune ca în ţările în care
clima face dificilă munca în timpul zilei perioada de repaos din timpul nopţii să fie mai scurtă cu condiţia ca ea
să fie compensată de o perioadă de repaos în timpul zilei.

Aplicarea formelor de supleţe de-a lungul timpului a fost luată de aplicare formelor mai variate şi mai
rafinate, care au permis unui număr din ce în ce mai mare de state să ratifice un număr mare de convenţii.

Pentru ţările în curs de dezvoltare s-a aplicatprincipiul aplicării progresive a instrumentelor


internaţionale.

Un alt procedeu aplicat de O.LM. este acela al “clauzei noii legislaţii” ca mijloc de supleţe şi care constă
în principal prin admiterea posibilităţii ca un stat în care nu există o lege în domeniul respectiv să poatăratifica
convenţia de la limitele sale inferioare.

În anul 1938 s-a introdus procedeul ratificării pe părţi a convenţiilor şi propune ca un stat membru să nu
ratifice convenţia în întregul ei ci numai anumite părţi în faza iniţială, urmând ca pe parcursul timpului să
poată ratifica întreaga convenţie. In acest sens putem exemplifica prin Convenţia nr. 81/1947 privind inspecţia
40
SandaGhimbu, I.T.Ştefănescu-Dreptul muncii Casa de editură şi Presă Sanda SRL Bucureşti, 1997,p 198
41
Adrian Năstase, Alexandru Bolintineanu- Drept internaţional contemporan Regia autonomă Monitorul Oficial
Bucureşti 1995 p85

- 34 -
muncii, Convenţia 91/1949 asupra birourilor de plasare cu plată şi Convenţia 97/1949 asupramuncitorilor
imigranţi care cuprinde şi anexe a căror ratificare este facultativă42.

Analizând instrumentele elaborate de O.I.M. se relevă faptul că printr-o lărgire a câmpului de aplicare a
făcut posibilă relansarea activităţii de ratificare a cât mai multe convenţii de către cât mai multe state dar prin
aplicarea acestor noi procedee internaţionale nu pot fi pierdute din vedere anumite probleme ca:

- existenţa unor categorii profesionale unde munca se efectuează în condiţii cu totul speciale

- acţiunea specială de aplicare a instrumentelor elaborate asupra populaţiei care practică agricultura de
subzistenţă Aceste norme elaborate de O.I.M. încearcă să acopere un spectru cât mai larg referitor la
problemele muncii şi securităţii sociale, dar putem spune că aceste norme ajută la elaborarea unor noi
concepţii bazate pe modernism, pe plan internaţional şi nu în ultimul rând ajută statele membre să aibă
informaţiile necesare pentru a-şi crea peplan intern o legislaţia în domeniul muncii şi securităţii sociale
modernă şi adaptată la noile cerinţe internaţionale în domeniu.

4.2. Problematica aplicării convenţiilor şi recomandărilor

Modul de aplicare a convenţiilor şi recomandărilor implică o serie de factori specifici fiecărui stat
mambru ce duce la unele dificultăţi în luarea deciziei de aplicare a acestora. Conform Constituţiei O.I.M. la
art.9 se spune că statele membre au obligaţia de a supune, într-un termen de 1 an de la adoptarea de către
Conferinţă, convenţiile sau recomandările autorităţilor competente în vederea transformării lor în legi interne
fiecărui stat43.

Ţinând cont de această prevedere din Constituţia O.I.M., se poate afirma că obligaţia deaplicare a acestor
convenţii şi recomandări de către statele membre este inevitabilă dar totuşi, în practică s-au întâmpinat diferite

42
A.Popescu-Dreptul Internaţional al Muncii ed. Holding Reporters 1998 Bucureşti p 170
43
Constituţia O.I.M. art.9

- 35 -
dificultăţi generate atât de înţelegerea greşită cât şi de aplicarea incorectă şi incompletă a cestei obligaţii
determinând mărirea perioadei de intrare în aplicare de la lan la 2-3 ani.

În acest sens, O.I.M. şi-a propus o mai aprofundată colaborare cu statele membre punându-le la
dispoziţie informaţii suplimentare, organizând cicluri d studii regionale, traducând textele instrumentelor
recent elaborate.

Aplicarea convenţiilor şi recomandărilor O.I.M. poate fi urmărită în cazul statelor membre şi printr-o
eficientizare a procedurilor de control pe care organizaţia o desfăşoară în raporturile cu membrii săi. Trebuie
menţionat că prin mod de control se desfăşoară prin rapoartele transmise de către statele mmbre. Procedura
comportă examinarea acestor rapoarte de un comitet de experţi independenţi iar discutarea dificultăţilor de
aplicare se face de Comisia tripartită a Conferinţei O.I.M. Acest procedeu a fost în timp îngreunat şi a cunoscut
o creştere a volumului de muncă şi datorită emiterii unui număr din ce în ce mai mare de convenţii. Pentru
simplificarea procedeului s-a ajuns în 1959 la ideea trimiterii rapoartelor din 2 în 2 ani.

Un viciu de procedură pe baza analizei acestor rapoarte din ultimii 15 ani arată că s-au făcut progrese în
domeniul ratificărilor dar s-au înmulţit şi numărul criticilor la adresa Comisiei de aplicare a normelor, întucât
acest lucru permite posibilitatea unor state care nu au ratificat convenţiile să se pronunţe asupra lor în timp ce
statele care au ratificat convenţile nu mai pot avea acest drept.

În ulimul timp, tot sub a spectul controlului O.I.M. asupra statelor membre, se solicită şi rapoartele
referitoare la convenţiile neraificate, periodicitatea lor fiind impusă de importanţa instrumentelor în cauză , în
special de cele privind principiile fundamentale ale muncii.

Un alt aspect care duce la modul de aplicare al convenţilor în urma activităţii de control se bazează pe
plângerile şi reclamaţiile făcute de centrale sindicale împotriva statelor membre. Această modalitate permite în
continuare funcţionarea mecanismului specific de protecţie al libertăţii sindicale. Pe parcursul timpului pe
lângă acest procedeu s-a impus şi procedeul contractelor directe care faţă de cel al plângerilor şi reclamaţiilor
are avantajul unei mai mari operativităţi dar în acelaşi timp scot în evidenţă şi soluţiile care corespund
realităţii.

O.I.M. a promovat şi alte formule de acşiune care să asigure aplicarea instrumentelor internaţonale ale
muncii. în acest sens putem enumera:

- discuţii la nivel regional

- 36 -
- stabilirea de relaţii cu organizaţiile nonguvernamentale
în acest mod O.I.M. contribuie concret la orientarea activităţii statelor membre spre găsirea unor soluţii
care să corespundă realităţii şi în acelaşi timp şi mărirea ariei celor interesaţi în aplicarea convenţiilor şi
recomandărilor sale.

4.3. Eficientizarea normelor O.I.M. la ora mondializării

Analizând problematica abordată de-a lungul timpului de către O.I.M. şi condiţiile internaţionale în care
aceasta îşi desfăşoară activitatea s-a impus trasarea unor linii directoare pentru activitatea viitoare. Astfel, la
cea de-a 85 a sesiune pe baza raportului directorului general al O.I.M. intitulat „ Acţiunea normativă a O.I.M.
la ora mondializării , s-au propus două mari direcţii de acţiune:

1. Garantarea universală a drepturilor fundamentale realizat prin:

-un sistem de încurajare mutuală a eforturilor de progres social

- mobilizarea tuturor organizaţiilor neguvernamentale în favoarea progresului social

2. Norme la obiect pentru un cât mai eficient impact supra legilor naţionale realizabil prin mobilizarea
tuturor organizaţiilor neguvernamentale în favoarea progresului social:

- realizarea unui portofoliu de probleme actualizat periodic

- recurgerea la un număr mai mare de recomandări


- instituirea unui mecanism global de evaluare a normelor
Odată cu reorientarea activităţii O.I.M. după anii 1980 s-au purtat discuţii în legătură cu politica normativă a
organizaţiei în contextul socio-politic internaţional. De reamintit este faptul că în 1987 a fost adoptat Raportul
Grupului de Lucru privind normele internaţionale ale muncii care propuneau o srie de măsuri care priveau:
-politica generală a O.I.M. în materie de activitate normativă

- 37 -
-clasificarea revizuită a convenţiilor şi recomandărilor

-sugestii privind o serie de măsuri practice urmărind o mai bună alegere între statele membre şi O.I.M.

Odată cu constituirea Organizaţiei Mondiale a comerţului, Consiliul de Administraţie a decis formarea


unin grup de lucru care să urmărească problema socială şi să propună măsuri asupra dimensiunii sociale a
liberalizării comerţului internaţional.

Un moment important în activitatea O.I.M. în acest proces de mondializare îl reprezintă analiza


raportului directorului general al O.I.M. prezentat la Conferinţa O.I.M. din 1996, care a determinat realizarea
unui document de către Departamentul normelor internaţionale ale muncii ce cuprindea măsuri în 14 domenii
de activitate ale O.I.M.44.

-locul şi rolul acţiunii normative

-perspectivele adoptării de noi norme

-necesitatea revizuirii normelor existente

-procedura elaborării normelor

-conţinutul normelor

-problema ratificării

-recurgerea la diversitatea instrumentelor juridice

-evaluarea normelor

-posibilitatea consolidării normelor

-promovarea convenţiilor asupra drepturilor sociale fundamentale

-reântărirea sistemului de control

-posibilitatea extinderii procedurilor

-crearea unei proceduri de mediere şi arbitraj voluntar


44
Adrian Năstase, Alexandru Bolintineanu-Drept Internaţional Contemporan Regia Autonomă M.O. Bucureşti ed.
1995 p 90

- 38 -
-reluarea aspectelor de muncă şi securitate socială în întreprinderile multinaţionale.

După analizarea acestui document s-au făcut progrese importante în întreaga activitate a O.I.M.

Un alt moment important în activitata O.I.M. este reprezentat de Sesiunea a 85-a a Conferinţei O.I.M. din
1997 când a fost adoptat un „Instrument de amendare a Constituţiei O.I.M.” care abilitează conferinţa O.I.M.
ca la propunerea Consiliului de Administraţie şi o majoritate de 2/3 din voturile exprimate să abroge
convenţiile internaţionale ale muncii pe care le apreciază că nu mai prezintă interes. Acest amendament
reprezintă un pas important al O.I.M. şi poate asigura coerenţa şi actualitatea dreptului internaţional al
muncii45.

Noţiunea de abrogare O.I.M. a preluat-o din dreptul intern şi a transpus-o în dreptul internaţional.

În activitatea O.I.M. se desprinde ideea reactualuizării şi alinierii convenţiilorsale la condiţiile


internaţionale actuale şi perfecţionarea instrumentelor normative, dar în acelaşi timp apare şi ideea posibilităţii
reducerii impactului juridic al normelor adoptate asupra statelor membre. Până în prezent se recurgea la ideea
de revizuire adică suprapunerea textului original cu cel revizuit fapt care ducea la producerea unor efecte de
către vechiul text chiar dacă noul text era ratificat.

Pentru a elimina astfel de neplăceri care într-un anumit mod exercitau şi o dorinţă mai slabă din pareta
statelor membre pentru ratificarea de convenţii.Consiliul de Administaţie al O.I.M. a trebuit să opteze între:

-soluţia de tip contractual care presupune ca la Conferinţa O.I.M. să se decidă dacă convenţia este
depăşită sau nu

-soluţia de tip constituţional prin care se recunoaşte Conferinţei dreptul să procedeze la abrogarea unei
convenţii depăşite

În acest sens trebuie amintit Conferinţa a potat pentru această souţie circumstanţiind condiţiile abrogării.

Întreaga activitate a O.I.M. în aceşti ultimi ani este canalizată spre a restructura activitatea sa şi a spori
impactul convenţiilor asupra statelor membre prin ratificarea de către acestea a unui număr cât mai mare.
Pentru a mări numărul ratificărilor O.I.M. în ultimii ani a depus o intensă activitate pentru:

-revizuirea normelor şi problemelor sale conexe

45
A. Popescu- Dreptul Internaţional al Muncii ed. Holding Reporters ed. 1998 Bucureşti, p. 179

- 39 -
-descoperirea de soluţii pentru a spori impactul convenţiilor revizuite

-proceduri simplificate de revizuire

-actualizarea normelor

-facilitarea procesului de ratificare

-consolidarea normelor şi coerenţa sistemului normativ.

Cu toate aceste probleme apărute în urma procesului de mondializare, O.I.M. este conştientă de
importanţa şi rolul său în contextul internaţional şi continua să aducă permanent îmbunătăţiri normelor
internaţionale ale muncii şi progresului social46.

CAPITOLUL V

ROMÂNIA - PREZENŢĂ ACTIVĂ IN CADRUL O.I.M.

5.1. Prezenţa României la O.I.M. în perioada 1919-1942

România se numără printre ţările fondatoare ale O.I.M. avându-se în vedere Tratatul de la Versailles
1919, care prevedea că „ membrii originari ai Societăţii Naţiunilor vor fi membrii originari ai organizaţiei
“.Contribuţia ţării noastre în cadrul acestei organizaţii este relevantă prin reglementările în domeniul muncii şi
progresului social luate pe plan intern care se pot identifica cu convenţiile şi recomandările O.I.M.

România deşi nu a participat la Conferinţa Internaţională de la Berna 1905, este prezentă anul următor la
Conferinţa Internaţională Diplomatică care adoptă două convenţii internaţionale. România se numără printre
46
Sanda Ghimpu, Alexandru Ticlea- Dreptul Muncii Casa de Editura şi Presa Şansa Bucureşti 1997 p 55

- 40 -
statele care au ratificat cea de-a doua convenţie iar prin Legea Lahovary transpune în linii generale dispoziţiile
privind munca de noapte a femeilor47.

Participarea României la această conferinţă este foarte importantă pentru că atunci s-au pus bazele unei
noi ramuri de drept- dreptul internaţional al muncii.

După cum este subliniat în literatura de specialitate primele reglementări în domeniul muncii au apărut la
sfârşitul sec. xix ca urmare a dezvoltării industriale, a apariţiei şi dezvoltării muncii salariate.

Primele reglementări sunt Legea Sanitară- 1885 şi regulamentul indusriilor insolubre-1894. în intervalul
1909-1912 a fost adoptat un complex de legi care aveau ca obiect politica socială ( legea asociaţiilor, legea
pentru cooperativele de muncitori şi meseriaşi, legea asupra repausului duminical). Aceste începuturi în
domeniul reglementărilor muncii au făcut ca România să fie un membru fondator marcant al O.I.M.48

Între cele două războaie mondiale România a luat parte la aproape toate sesiunile Conferinţei O.I.M.
fiind reprezentată de delegaşii guvernamentale. In această perioadă România a ratificat 17 convenţii din cele
67 elaborate de O.I.M. In privinţa transpunerii în legislaţia internă unor convenţii în mod semnificativ prin
legea din 1921 au fost adoptate Convenţia nr l/1919privind durata muncii şi Convenţia nr.2/1919 privind
şomajul, Convenţia nr. 3/1919 privind protecţia maternităţii, Convenţia nr.4/1919 privind munca de noapte a
femeilor, Convenţia nr. 5/1919 privind munca de noapte a copiilor în industrie, lucru ce denota punerea de
acord a legislaţiei interne cu cea internaţională.

Dintre convenţiile elaborate de sesiunea următoare a O.I.M., România ratifică în 1923 Convenţia
referitoare la vârsta minimă de 18 ani pentru admiterea la muncă a tinerilor în calitate de cărbunari şi fochişti
pe vase, Convenţia privind repausul săptămânal în stabilimente industriale şi Convenţia privind examenul
medical obligatoriu pentru copii şi tinerii întrebuinţaţi la bordul vaselor49.

Începând cu anul 1925, România se situează printre statele care au acceptat ideea transmiterii de
informaţii şi cifre privind emigranţii iar începând cu anul 1927 organizează servicii de inspecţie a muncii, fiind
astfel corelate necesităţile de ordin intern cu obligaţia de a transpune în ele cuprinsul recomandărilor O.I.M. 50

47
A.Popescu- România la Organizaţia Internaţională a muncii ed. Junimea 1980 p 75-81
48
S.Ghimpu, Al. Ţiclea - Dreptul muncii ed. Şansa SRL, Bucureşti 1997, p. 17
49
I. Barasch.- Legislaţia internaţională a muncii, Bucureşti 1929 p 92
50
M.I.Barasch. - Legislaţia internaţională a muncii, Bucureşti 1929 p 112

- 41 -
Urmând îndeaproape recomandările O.I.M. şi căutând să formeze o legislaţie cât mai cuprinzătoare şi
mai clară în anul 1929 este promulgată pentru prima dată Legea contractelor de muncă şi care reglementa
contractul de ucenicie, contractul individual de muncăşi contractul colectiv de muncă. Prin această lege s-a
vizat cu prioritate instituirea unor reglementări adecvate în privinţa măsurilor de protecţie adoptate în cadrul
conferinţelor internaţionale ale muncii.

În această perioadă foarte prolifică din punct de vedere al legislaţiei în domeniul muncii apare pentru
prima dată şi ideea unei legi sau a unei legislaţii care să asigure reglementările necesare în cazurile de boală,
maternitate şi deces, deci ideea asigurărilor de sănătate. Realizarea 0unui sistem unic al asigurărilor sociale
apare în 1933 ca urmare a confruntărilor realităţilor româneşti cu convenţiile şi recomandările O.I.M.51

Criza economică din perioada 1929-1933 a adunat contradicţiile sociale în primul rând între partenerii
sociali fapt ce a dus la o înnăsprire a relaţiilor dintre viaţa socială şi cea politică având repercursiuni şi asupra
raporturilor dintre România şi O.I.M. Această perioadă este caracterizată printr-o stagnare a raporturilor dintre
România şi O.I.M. fapt ce a dus la o neîncredere din partea forţei de muncă în această organizaţie acuzând-o
de incapacitatea de a gestiona situaţiile de criză52.

În perioada 1935-1942 se încearcă şi în aceeiaşi măsură se realizează unificarea organizaţiilor sindicale la


nivel naţional în cadrul Conferinţei Generale a Muncii dar care nu participă la Conferinţele O.I.M. Din această
cauză cumulată cu viaţa politică tumultoasă a României care se confruntă cu instaurarea dictaturii generalului
Ion Antonescu s-a pus problema ca românia să înceteze raporturile cu O.I.M. în anul 1940 şi neachitându-se
contribuţia către organizaţie în 1942 România este exclusă din O.I.M.53.

Ca o concluzie a acestei perioade de activitate a României în cadrul O.I.M. se poate spune că în faza de
aderare şi în prima perioadă ţara noastră s-a situat pe niveluri progresiste având o colaborare fructuoasă cu
această organizaţie, având chiar şi câteva iniţiative legislative internaţionale printre care cea cu privire la
asigurarea conta bolilor.Trebuie relevat faptul că în această perioadă legiuitorii din ţara noastră au căutat să
transpună în practică convenţiile şi recomandările O.I.M. şi în unele situaţii chiar s-a încercat anticiparea
adopătării unor convenţii internaţionale care să fi fost deja reflectate în dreptul intern.

51
I.Marinescu-Politica socială interbelică în România .relaţii între muncă şi capital ed. Tehnică Bucureşti p 130
52
I.Marinescu-Politica socială interbelică în România .relaţii între muncă şi capital ed
Tehnică p 17
53
T.Meleşcanu-Organizaţia Internaţională a Muncii ed. Politică Bucureşti 1992 p 29

- 42 -
Cele mai reprezentative domenii de activitate atinse în această perioadă au fost cele privitoare la
asigurările sociale, reglementările privitoare la încheierea contractelor de muncă fie individuale sau colective,
reglementări care vizau aplanarea conflictelor sociale, ameliorarea condişiilor de viaţă şi muncă fapt ce
confirmă încă o dată colaborarea deosebită dintre România şi O.I.M.54

5.2. Colaborarea României cu O.I.M. în perioada 1956-1989

Această perioadă de colaborare dintre România şi O.I.M începe odată cu repunerea ţării noastre în cadrul
organizaţiei pe data de 14 decembrie 1955.

În această nouă etapă românia are o reprezentare tripartită la lucrările O.I.M. aceasta fiind formată din
reprezentanţi ai guvernului , ai salariaţilor şi ai celor ce angajează.

În această perioadă sunt ratificate un număr mare de convenţii ale O.I.M. iar activitatea d e conlucrare
între România şi O.I.M. este foarte bogată. Ca un punct de referinţă al acestei perioade este perioade este
perioada 1966-1975 când sunt ratificate 16 convenţii şi sunt realizate cu sprijinul organizaţiei o serie de
obiective importante legate de pregătirea cadrelor şi valorificarea resurselor umane. în această perioadă în ţara
noastră apare cu sprijinul O.I.M. centrul pentru formarea şi perfecţionarea cadrelor din industria hotelieră,
Centrul de pregătire a conducătorilor auto, iar experţii români sunt trimişi pentru înfăptuirea programelor de
asistenţă tehnică ale O.I.M. în ţările în curs de dezvoltare beneficiind de burse pentru specializare în domeniul
muncii şi problemelor sociale.

În acelaşi timp, România a fost în cadrul organelor de lucru ale organizaţiei şi autoare a unor rezoluţii
ca :

- comerţul internaţional şi utilizarea forţei de muncă


- anul cooperării internaţionale

54
I.Marinescu- Politica socială interbelică în România Relaţii între muncă şi capital ed. Tehnică Bucureşti p 241

- 43 -
- dezvoltarea resurselor umane
- dezvoltarea cooperării în domeniul politicilor sociale între ţările
europene
Reprezentanţii româniei la O.I.M. au fost desemnaţi în diferite organisme de conducere făcând parte din
grupul de lucru care în perioada 1962-1963 au elaborat statutul Centrului Internaţional pentru Perfecţionare
Tehnică şi Profesională din Torino.România a fost aleasă în Consiliul de Administraţie al O.I.M. în anii 1960-
1963 şi 1969-1972.

Ţara noastră s-a numărat printre statele care au solicitat perfecţionarea structurilor şi activităţilor O.I.M.,
transformarea acestei organizaţii pentru a corespunde schimbărilor care aveau loc pe plan mondial din punct de
vedere politic, social şi economic55.

În această perioadă reprezentanţii României la O.I.M. desfăşoară o activitate importantă conştientizând


rolul O.I.M. pe plan internaţional şi făcând tot posibilul ca această organizaţie să-şi strustureze activitatea pe
problemele importante ale momentului, să-şi formeze o structură proprie mobilă pentru a face faţă problemelor
din ce în ce mai complicate şi pentru a milita în favoarea progresului în toate ţările lumii fără a face o
discriminare între membrii organizaţiei şi programele sale.

Intervenţii româneşti semnificative au fost consemnate în ceea ce priveşte orientarea discuţiilordin


conferinţele O.I.M. pe problemele sociale majore specifice momentului datorită sistemelor politice diferite ale
ţărilor membre şi încearcă a subordona obiectivele organizaţiei unor interese imediate.

Pe plan intern această colaborare intensă cu O.I.M.îş regăseşte reflectarea pe plan legislativ în aprobarea
Codului Muncii-1973 care cuprindea toate convenţiile pe care România le ratificase până în acel moment.

În perioada imediat următoare datorită înclinării regimului politic din România către totalitarism apar
unele probleme în O.I.M. şi în ţara noastră.

În cadrul dezbaterilor o.I.M. sunt formulate tot mai multe acuzaţii la adresa ţării noastre pentru
nerespectarea normelor O.I.M. pe care le-a semnat în special privind dreptul la asociere, libertatea sindicală,
munca forţată şi durata muncii.Aceste acuzaţii au culminat în perioada anilor 1981-1984 când a existat chiar şi
o plângere pe seama libertăţii sindicale.

55
România la Organizaţia Internaţională a Muncii documentar MAE Bucureşti 1966 p. 6

- 44 -
Semnificativ pentru perioada de până în 1989 este şi faptul că România nu a mai ratificat nici o convenţie
a organizaţiei iar din 1981 ţara noastră neachitându-şi cotizaţia nu a mai avut drept de vot pierzând în acest fel
calitatea de membru cu drepturi depline.

Pentru această perioadă trebuie să mai subliniem faptul că România a mai fost aleasă în Consiliul de
Administaţie al O.I.M. în perioada 1979-1981 dar ridigizarea politicii româneşti atât pe plan intern cât şi pe
plan internaţional privind munca şi progresul social, a făcut ca ţara noastră să nu mai participe la lucrările
organizaţiei.

Perioada 1956-1989 poate fi caracterizată pentru România ca fiind de împliniri deosebite dar şi de
eşecuri deeznădeji. Aportul României a însemnat mult pentru politica O.I.M. privind politicile sociale făcând
ca la proiectele propuse de ţara noastră să adere multe state membre.

5.3. Relansarea raporturilor dintre România şi O.I.M.

Odată cu schimbarea regimului politic din ţara noastră de după 1990, România trece printr-o perioadă de
relansare a raporturilor sale cu O.I.M. In iunie 1990 după achitarea datoriilor financiare către organizaţii
românia primeşte din nou dreptul la vot şi totodată statutul de membru cu drepturi depline.

După reluarea legăturilor cu O.I.M. România a primit asistenţa din partea experţilor organizaţiei privind
elaborarea legilor ce vizau conflictele colective de muncă, protecţia socială a şomerilor şi reintegrarea lor
socială, profesională şi organizarea sindicală.

În 1991, România a convenit la o colaborare cu Biroul Internaţional al Muncii privind asistenţa în


următoarele domenii:

- formarea şi perfecţionarea gestiunii întreprinderilor în condişiile


economiei de piaţă
- restructurarea şi modernizarea oficiilor de muncă
- dezvoltarea unui program de asigurări sociale

- 45 -
- formarea specialiştilor pentru gestionarea resurselor umane în
domeniul administraţiei publice centrale şi locale
- organizarea şi funcţionarea inspecţiei muncii la standarde internaţionale

În perioada 1990-1993 România a făcut parte din consiliul de Administraţie al B.I.M. în calitate de
membru supleant iar în perioada 1993-1996 a fost aleasă membru titular56.

După 1995, România a mai deţinut o serie de funcţii în cadrul O.I.M. dintre care amintim:

-vicepreşedinte al Conferinţei din 1995

-raportor al Comisiei de aplicare a normelor internaţionale ale muncii 1997

-raportor al Comisiei de cooperare regională şi norme internaţionale Pe plan extern această colaborare
dintre România şi O.I.M. s-a concretizat prin abrogarea a o serie de acte normative fiind adoptate altele noi în
concordanţă cu exigenţele normelor internaţionale ale muncii. După 1990 s-au pus bazele întregului sistem al
raporturilor de muncă , influenţate şi de noile relaţii intervanite în acest domeniu în ţara noastră.

Această colaborare a dus la elaborarea unor legi deosebit de importante pentru ţara noastră , din care
amintim:

- Legea 13/1991 privind contractul colectiv de muncă ulterior abrogată şi înlocuită de Legea 130/1996

- Legea 14/1991 privind salarizarea

- Legea 15/1991 privind soluţionarea conflictelor de muncă

- Legea 31/1991 privind stabilirea duratei timpului de muncă

- Legea 6/1992 privind concediile de odihnă

- Legea 54/1991 cu privire la sindicate

Pe această cale prin perfecţionarea permanentă a sistemului legislativ intern în tandem cu cerinţele socio-
economice concrete, legislaţia muncii şi securităţii sociale va oferi o reglementare modernă adecvată acestui
domeniu deosebit de important al vieţii sociale.

56
A.Popescu, M. Duţu- Convenţiile O.I.M. ratificate de România ediţia I ed. IRDO Bucureşti, 1997,p 19-20

- 46 -
4. Convenţii ale O.I.M. ratificate de România

1. Convenţia nr 1 /1919 privind durata muncii ratificată prin


D(L)nr 1990/1921.

2. Convenţia nr 2 /1919 privind şomajul, ratificată prin D(L) nr.


1990/1921
3. Convenţia nr. 3 /1919 privind protecţia maternităţii, ratificată prin D(L) 1990/1921
4. Convenţia nr. 4/ 1919 privind munca de noapte a femeilor,
ratificată prin D(L) 1990/1921
5. Convenţia nr. 5 /1919 privind vârsta minimă de angajare în
industriae , ratificată prin D(L) 1990/1921
6. Convenţia nr. 6 /1919 privind munca de noapte a copiilor din industrie , ratifgicată prin
D(L) 1990/1921
7. Convenţia nr. 7 /1920 privind vârsta de admitere a copiilor în munca maritimă,
ratificată prin D(L) nr. 1902/1922
8. Convenţia nr. 8 /1920 relativă la indemnizaţia de lipsa de
lucru la caz de pierdere prin naufragiu , ratificată prin L nr. 73/1930
9. Convenţia nr. 9/1920 privitoare la plasarea marinarilor, ratificată prin L nr.
73/1930

- 47 -
10. Convenţia nr. 10/1921 relativă la vârsta de admitere a copiilor la munca agricolă ,
ratificată prin L nr. 73/1930
11. Convenţia nr. 11/1921 relativă la drepturile de asociaţie şi
coaliţie ale muncitorilor agricoli, ratificată prin L 73/1930
12. Convenţia nr. 13/1921 relativă la întrebuinţarea în pictură,
ratificată prin L 55/1923
13. Convenţia nr. 14/1921 privind repausul săptămânal în industrie, ratificată prin L
55/1923
14. Convenţia nr. 15/1921 privind vârsta minimă la admiterea
tinerilor la muncă în calitate de cărbunari sau fochişti, ratificată prin L 55/1923
15. Convenţia nr. 16/1921 privind examinarea medicală obligatorie a copiilor şi
tinerilor întrebuinţaţi la bordul vaselor, ratificată prin L 55/1923
16. Convenţia nr. 24/1927 relativă la asigurarea de boală, ratificată prin 144/1929
17. Convenţia nr. 27 /1929 relativă la indicarea greutăţii pe colete mari transportate cu
vapoarele, ratificată prin L 194 /1932
18. Convenţia nr.29 /1930 privind munca forţată sau obligatorie,
ratificată prin D 213/1957

19. Convenţia nr. 59/1937 revizuită privind stabilirea vârstei


minime pentru admiterea copiilor la muncile industriale, ratificată prin D. 284/1973
20. Convenţia nr. 81/ 1947 privind inspecţia muncii în industrie şi comerţ, ratificată prinD.
284/1973
21. Convenţia nr. 87 /1948 privind libertatea sindicală şi apărarea dreptului sindical,
ratificată prin D .213 /1957
22. Convenţia nr. 88/1948 privind organizarea activităţii de folosire a forţei de
muncă, ratificată prin D. 284/1973
23. Convenţia nr. 89 revizuită în 1948 privind munca de noapte a femeilor care lucrează în
industrie , ratificată prin D. 213 11951
24. Convenţia nr. 95 /1949 privind protecţia salariului, ratificată
prin D. 284/1973
25. Convenţia nr. 98 /1949 privind aplicarea principiilor dreptului de organizare şi
negociere colectivă, ratificată prin D. 352/1958

- 48 -
26. Convenţia nr. 100 /l 951 privind egalitatea şi remunerarea
mâinii de lucru masculină şi a mâinii de lucru feminină pentru o muncă de valoare egală, ratificată prin D.
213/1957
27. Convenţia 108 /1958 privind actele naţionale de identitate
pentru personalul navigant, ratificată prin D.25 /1976
28. Convenţia nr. 111 /1958 privind discriminarea în domeniul
ocupării forţei de muncă şi executării profesiei, ratificată prin D.284/
1973
29. Convenţia nr. 116/1961 privind revizuirea parţială a Convenţiilor adoptate de
Conferinţa Generală a O.I.M. , ratificată prin D.722/1964
30. Convenţia nr. 117 /1962 privind obiectivele şi normele de
bază ale politicii sociale , ratificată prin D.284 /1973
31. Convenţia nr. 122 /1964 privind politica de ocupare a forţei de muncă, ratificată prin
D.284 /1973
32. Convenţia nr. 127/1967 privind greutatea maximă a încărcăturilor care pot fi
transportate de un singur lucrător, ratificată prin D.83/1975
33. Convenţia nr. 129/1969 privind inspecţia muncii în agricultură, ratificată prin
D.83 11915
34. Convenţia nr. 131 /1970 privind fixarea salariilor minime în
special în ce priveşte ţările în curs de dezvoltare, ratificată prin D.83/1975
35. Convenţia nr. 134/1970 privind prevenirea accidentelor de
muncă ale navigatorilor maritimi, ratificată prin D.83 1X915
36. Convenţia nr. 135/1971 privind protecţia reprezentanţilor lucrătorilor în
întreprinderi şi înlesnirile ce se acordă acestora, ratificată prin D.83/1975
37. Convenţia nr. 136 /1971 privind protecţia contra riscurilor de intoxicaţie datorate
benzenului, ratificată prin D.83 /1975
38. Convenţia nr. 137/1973 privind repercursiunile sociale ale
noilor metode de lucru în paturi, ratificată prin D. 83 /1975
39. Convenţia nr. 138 /1973 privind vârsta de încadrare în muncă, ratificată prin D. 83/1975
40. Convenţia nr. 144/1976 privitoare la consultările tripartite
destinate să promoveze aplicarea normelor internaţionale ale muncii,

- 49 -
ratificată prin L. 96/1992
41. Convenţia nr. 154/1981 privind promrvarea negocierii colective, ratificată prin
L. 112 /1992
42. Convenţia nr. 168/1988 privind promovarea angajării şi protecţia şomajului,
ratificată prin L. 112/1992

BIBLIOGRAFIE

1. A. Popescu - Dreptul Internaţional al Muncii ed. Holding Reporters, Bucureşti, 1998

2. S. Ghimpu, Al Ţiclea, - Dreptul Muncii ediţia a III-a, ed. Şansa SRL , Bucureşti 1997

3. I.T.Ştefanescu, - Dreptul Colectiv al Muncii ed. Lumina Lex 1998 , Bucureşti

4. A.Popescu- Consideraţii generale privind O.I.M.

5. I.I.Mirescu - Clasa muncitoare şi B.I.M. Institutul de Arte Grafice ed. Bucovina,Iaşi

6. S. Ghimpu, LT.Ştefanescu, - Dreptul Muncii ed. TUB , Bucureşti 1974

7. B.I.M. - Le democration et l'oit rapport du Directeur General, Geneva, 1992

8. Adrian Năstase, Alex Bolintineanu -Drept Internaţional Contemporan ed. Autonomă Monitorul

Oficial, Bucureşti 1995

- 50 -
9. Adrian Năstase - Acordurile internaţionale încheiate de România sau la care a devenit parte ed.

Atelierele Tipografice Metropol, Bucureşti 1995

10. S.Beligrădeanu - Impactul legii nr. 109 1997 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului

Economic şi Social asupra legislaţiei muncii D.nr. 8/1997

11. M. Florescu - Consideraţii despre O.I.M. cu specială privire la convenţiile acestei organizaţii

ed. S. Cluj 1969

12. Al. Athanasiu Dreptul securităţii sociale ed. Actami, Bucureşti 1995

13.T. Meleşcanu Organizaţia Internaţională a Muncii ed. Politică, Bucureşti 1974

14. I.Maxim - Organizaţia Internaţională a Muncii la semicentenar ed. RRSI nr. 2, Bucureşti 1969

15. A. Popescu - România la Organizaţia Internaţională a Muncii

- 51 -