Mesteacănul e numele copacilor din genul Betula, în

familia Betulaceae, înrudit cu familia fagului/stejarului,

Fagaceae. Aceștia sunt în general copaci sau arbuști de talie
mică spre medie, cu o coajă albă caracteristică , care cresc
mai ales în clima temperată nordică .
Frunzele sunt simple, și pot fi dințate sau lobate. Fructul
este o samară , cu toate că aripile acesteia pot lipsi, la anume
specii. Diferența între mesteacă n și anin (genul Alnus) este
că amenții (mâ țișorii) femeli nu sunt lemnoși și la
maturitate cad și lasă loc semințelor, spre deosebire de
mâ țișorii de anin, lemnoși și în formă de con.
Denumirea mesteacă nului vine din latinul mastichinus.
Denumirea științifică a genului, Betula, este tot din limba
Latină . Mesteacă nul reprezintă sursa de hrană pentru un
numă r mare de larve ale genului Lepidoptera.
Mesteacă nul este considerat copac național în Rusia, unde
este celebrat în reprezentarea unei zeițe, și serbat în timpul
Să ptă mâ nii Verzi de la începutul lui Iunie.
Caractere de recunoaştere :
Planta: arbore înalt pînă la 30 m, cu frunziş rar, luminos;
tulpina: cu ramuri groase, ascendente şi numeroase
ră murele subţiri, pendente, flexibile, pe lujerii anuali cu
glande în formă de verucozită ţi; scoarţa: albă şi netedă , se
exfoliază specific în fîşii circulare; mugurii: ovoid-conici,
foarte alipiţi de axă , brunicenuşii, cu 2-4 solzi vîscoşi;
frunzele: romboidale, cu margine dublu serată , vîrful
acuminat, glabre, lungi de 4-7 cm, late de 2,5-4 cm,culoarea
verde, mai deschisă pe faţa inferioară ; florile: unisexuate,
grupate în amenţi; cei masculi, cîte 2-3 la vîrful lujerilor, se
formează în vara precedentă ; cei femeieşti apar primă vara
cu frunzele sub forma unui con alungit; fructele: samare cu
două aripioare de 2-3 ori cît să mînţa .

Descriere
Coaja tuturor soiurilor de mesteacă n prezintă aceeași
caracteristică : este marcată de dungi fine, orizontale, iar
coaja este subțire, de consistența unei hârtii fine, și se rupe
în fâ șii în mod natural. Coaja conține multe ră șini și are un
pigment care dă numele diverselor soiuri de mesteacă n:
roșu, alb, negru și galben. Mugurii apar primă vara devreme
și cresc pâ nă la începutul verii. Toți mugurii frunzelor cresc
lateral; nu există mugure terminal. Lemnul tuturor speciilor
de mesteacă n este fin, cu granulație mică , cu textură
mă tă soasă și care poate fi șlefuit fin. Ca lemn de ars,
valoarea sa este dintre cele mai bune.
 Frunzele variază de la un soi la altul, dar puțin. Acestea
sunt alternante, dințate, cu vinișoare ca o pană , cu
codiță . Apar în perechi, dar nodul de inserție al
pețiolului frunzelor formează mici tulpinițe laterale,
care se vor transforma în crengi.

Frunzele tinere (Folium Betulae) sînt de formă

romboidală , cu marginea dublu serată , glabre la fel ca şi
peţiolul, în stare proaspătă lipicioase, uscate puţin
aspre, de culoare verde mai deschis pe partea
inferioară . Miros caracteristic, gust slab, amă rui.
Flori și fructe
Florile sunt monoice (flori femele și flori mascule, separat),
deschizându-se în același timp sau cu puțin timp înainte de
apariția frunzelor, și sunt formate din grupe de câ te trei
flori femele, amenți (mâ țișori), prinse la baza mâțișorilor
masculi. Amenții purtă tori de stamine pot atârna sau nu.
Aceștia sunt localizați la baza ultimelor frunze de anul
trecut sau la baza tulpinițelor formate anul trecut. Se
formează în toamnă și stau peste iarnă , acoperiți de o coajă
fină dar rezistentă . Solzii amenților, la maturitate, sunt
ovali, rotunjiți la capă t; că tre mijloc sunt galbeni sau oranj,
iar la capăt maro inchis.
Fiecare solz prezintă două bractee și trei flori sterile,
fiecare floare fiind alcătuită dintr-un caliciu sesil,
membranos, cu doi lobi. Fiecare caliciu are patru filamente
scurte cu câ te o celulă a samarei sau două filamente, care se
vor transforma în cele două aripioare ale fructului. Pistilul
poate atârna sau fi erect, solitar, prins de tulpinițele
apă rute în anul precedent. Solzii pistilului sunt alungiți, cu
trei lobi, de culoare
verde stins sau puțin
roșietici, fiecare
floare devenind maro
la maturitate. Acești
solzi poartă două sau
trei flori fertile,
fiecare floare fiind
alcătuită dintr-un
ovar. Ovarul este plat,
bicameral și are două
terminații; ovulul este
solitar.
Amenții pistilului,
fertilizați, se numesc
strobil și sunt
alcătuiți din două
mici semințe cu aripi,
îmbră cate într-o coajă
de protecție de
culoare maro și cu
consistență aproape
lemnoasă . Semințele
cresc în interior.
Cotiledoanele sunt plate și că rnoase. Toate speciile cresc
ușor din semințe.
Specii
Speciile de mesteceni din America de Nord sunt:
 Betula alleghaniensis – mesteacă nul galben (B. lutea)
  Betula cordifolia – mesteacănul de hâ rtie
 Betula glandulosa – mesteacă nul pitic american
 Betula lenta – mesteacă n dulce, mesteacă n de cireșe
sau mesteacă n negru


o Betula lenta subsp. uber – mesteacă nul de Virginia
cu frunză rotundă – endemic în zona Cressy Creek,
Smyth Country, Virginia)
 Betula michauxii – mesteacă nul pitic de Newfoundland
 Betula nana – mesteacă nul pitic (se regă sește și în
Europa și Asia)
 Betula neoalaskana – mesteacănul de Alaska sau de
Yukon
 Betula nigra – mesteacăn de râ u sau mesteacă nul negru
(foarte folosit în fixarea solurilor nisipoase)
 Betula occidentalis – mesteacă nul de apă sau
mesteacă nul roșu
 Betula papyrifera – mesteacă nul de hâ rtie, mesteacănul
de canoe sau mesteacă nul alb american
 Betula populifolia – mesteacă nul gri
 Betula pumila – mesteacă nul de mlaștină
Speciile de mesteceni din Europa și Asia sunt:
 Betula albosinensis – mesteacă nul alb chinezesc
o Betula albosinensis var. septentrionalis -
mesteacă nul alb din nordul Chinei
 Betula alnoides – mesteacă nul cu frunză de anin
 Betula austrosinensis – mesteacănul din Sudul Chinei
 Betula chinensis – mesteacănul pitic chinezesc
 Betula ermanii – mesteacănul Ermann
 Betula grossa - mesteacă nul japonez
 Betula jacquemontii (Betula utilis subsp. jacquemontii)
– mesteacă nul de Himalaya cu coaja albă
 Betula mandschurica – mesteacă nul din Manchuria
o Betula mandschurica var. japonica – mesteacă nul
japonez
 Betula maximowiczii – mesteacă nul Monarch
 Betula medwediewii – mesteacă nul din Caucaz
 Betula nana – mesteacă nul pitic
 Betula pendula – mesteacă nul argintiu
o Betula platyphylla (Betula pendula var.
platyphylla) – mesteacă nul argintiu din Siberia
 Betula pubescens – mesteacă nul Downy, mesteacă nul
alb European (crește și în nordul Asiei)
o Betula pubescens subsp. tortuosa – mesteacă nul
Arctic alb (Eurasia, Groenlanda)
 Betula szechuanica (Betula pendula var. szechuanica) –
mesteacă nul din Sichuan
Betula utilis – mesteacă nul de Himalaya
Ecologie şi răspîndire :
Specie cu mare amplitudine ecologică , specifică pentru
zona dealurilor, dar putînd coborî la cîmpie sau urca
în zona montană pâ nă la 1 500 m pe coaste însorite.
Fiind nepretenţios faţă de climă şi sol, dar iubitor de
lumină , este specie pionieră a terenurilor despă durite şi
goale, invadantă în tăieturi sau arsuri. Poate forma
pă duri pure sau amestecuri cu alte specii, spre limita
dintre foioase şi conifere. Arborete masive mai
importante sînt în Maramureş, Transilvania (judeţele
Bihor, Bistriţa-Nă să ud, Cluj, Covasna, Harghita,
 Hunedoara, Să laj), Moldova (judeţele Bacă u, Neamţ,
Suceava, Vrancea), Muntenia (judeţele Argeş, Buză u,
Dîmboviţa, Prahova), Oltenia (Gorj, Vîlcea).

Recoltare: Frunzele se recoltează în stadiu tînă r cînd

sînt lipicioase şi au conţinutul cel mai bogat în principii
active, din mai pînă în iulie, prin strujirea ramurilor. În
acest scop, se pot urmă ri pentru obţinerea unor
cantită ţi mai mari parchetele în care se fac tă ieri. La
arborii la care se practică strujirea parţială şi ră mîn
netă iaţi, această operaţie nu durează , apă rînd în urma
strujirii noii frunze. Foarte uşor se fac recoltarea la
exemplarele scunde, care apar invadant în tă ieturi,
doborîturi sau arsuri de pă dure.

Pregătirea produsului în vederea prelucrării :

După ce se înlătură resturile de ră murele, mugurii,
frunzele brunificate, frunzele se pun la uscat la umbră ,
în strat subţire (în special se va urmă ri la cele
tinere,lipicioase să nu fie lipite între ele), pe rogojini,
rame sau hîrtii. La campanii mari, cînd se depă şeşte
capacitatea de uscare naturală , se pot usca artificial la
max. 35°. Randamentul la uscare 2-3/1.

Condiţiile tehnice de recepţie prevăd: impurită ţi

- frunze decolorate sau brunificate - max. 2%, alte pă rţi
din plantă (muguri, resturi de ră murele) max. 1%;
corpuri stră ine organice şi minerale - max. cîte 0,5%, iar
umiditate - max. 13%.

Întrebuințare
Mestecenii sunt copaci foarte versatili. Sucul, coaja,
frunzele, lemnul, crenguțele și ră dă cina sunt folosite pentru
materiale de construcție, tobe, tratamente medicale
naturiste, uleiuri și alte aplicații practice.
Deoarece lemnul de
mesteacă n are fibre
scurte, această esență
este folosită în
industria hâ rtiei. În
India, cojile subțiri și
albe care pot fi
colectate iarna, sunt
folosite ca suport de
scris care se pă strează
foarte bine în timp. Denumirea hâ rtiei este Bhoorj Patra.
Bhoorj este denumirea în sanscrită a mesteacă nului, iar
Patra înseamnă hâ rtie.
În nordul Europei mesteacănul este considerat unul din cei
mai importanți alergeni din zonă , datorită polenului să u,
estimarea fiind că 15- 20% din persoanele care suferă de
alergie la fân poate să ră spundă și la granulele de polen ale
mesteacă nului.
Extractul de mesteacă n este folosit pentru aromă sau ca
ulei în industria marochină riei, iar în industria
cosmeticelor la producerea să punului și a șamponului. În
trecut, uleiurile de ră șinoase (pin) din comerț aveau ca
bază uleiul de mesteacăn dulce. La scară comercială ,
gudronul de mesteacă n sau uleiul rusesc, extrase care
conțin coajă de mesteacă n, au fost folosite ca lubrifiant și
în industria farmaceutică . Mesteacă nul argintiu (Betula
pendulata) este copacul național al Finlandei. Crenguțele
de mesteacăn argintiu, proaspete și aromate, sunt folosite
în saune, pentru a face masaj pe piele. Crenguțele se
numesc vihta sau vasta, și au un efect foarte relaxant
pentru mușchi.
Inca din vechime, mesteacanul era folosit in tratarea
multor boli, incat pe drept cuvant i se spunea "arborele
vietii".
De la mesteacan se intrebuinteaza frunzele, mugurii, coaja
si seva. La noi in tara, in mod curent, se utilizeaza frunzele
- Folium Betulae - pentru a mari diureza.

Frunzele contin saponine, o substanta amara, mucilagii,

tanin de natura pirocatehinica, ulei volatil, un glicozid de
natura flavonica (betulina), zaharoza, rezine etc.
Ceaiul de mesteacan, prin diureza puternica pe care o
produce, face sa se elimine toxinele din corp, stimuleaza
schimburile organice, avand in acelasi timp si o actiune
depurativa. Multe boli de piele sunt influentate in bine de o
cura facuta cu acest ceai. Diureza produsa are o actiune
favorabila in reumatism, guta, inflamatii articulare si
nefrite cronice. Se recomanda in formele cardio-renale
insotite de edeme si albuminurie, contribuind la eliminare
apei retinuta in tesuturi. Nu provoaca iritatii ale
parenchimului renal. Favorizeaza eliminarea acidului uric
si colesterolului.
Dupa unii autori, ceaiul de mesteacan are proprietatea de a
dizolva piatra la rinichi (litiaza renala). Se recomanda si in
boli de ficat.

Infuzia din frunze de mesteacan se prepara in modul

urmator: peste 20 g. frunze maruntite (2-3 linguri) se
toarna 200 g. apa clocotita. Se acopera si se lasa pana se
raceste la 40 grade C, apoi se adauga un varf de cutit de
bicarbonat de sodiu care neutralizeaza acidul
betuloretinic, deoarece acesta micsoreaza actiunea
diuretica a frunzelor de mesteacan. Dupa 6 ore, se
strecoara si se bea lichidul in doua reprize, la un interval
de 4 ore. Extern, baile cu frunze de mesteacan intaresc
radacina parului si influenteza in bine iritatiile parului.
Cercetarile mai noi arata ca spre deosebire de frunze si
muguri, seva de mesteacan nu are actiune diuretica.
Mugurii, datorita uleiului volatil pe care-l contin, au
proprietati antibiotice.
Frunzele de mesteacan intra in compozitia ceaiurilor
antireumatic si diuretic și este foarte folosit în industria
cosmeticelor, la pigmenți și șampoane. Crengile uscate de
mesteacă n, prinse într-o legă tură groasă , au fost folosite ca
formă de admonestare corporală .
Amerindienii prețuiau foarte mult mesteacănul pentru
coaja sa, ușoară , flexibilă și care putea fi ușor recoltată .
Lemnul era foarte folosit în construcția canoelor, a vaselor
de bucă tă rie și a corturilor tepee cu formă specifică .
Ca lemn de foc, este foarte prețuit datorită indicelui
calorific mare per unitate de greutate și volum. Coaja
fibroasă este folosită pentru a porni focul. Coaja arde foarte
bine, chiar și udă , din pricina uleiurilor conținute. Sub
formă de fâșii foarte fine, coaja se poate aprinde și de la
câ teva scântei. Mestecenii au importanță spirituală în multe
religii.
Lemnul de mesteacăn este folosit și la tobe. Sunetul produs
de tobele cu mesteacă n este foarte puternic pe frecvențele
înalte și joase, și este ideal pentru înregistră rile în studio.
Alimentație
În Belarus, Rusia, Statele Baltice, Finlanda, nordul Chinei,
seva mesteacă nului este considerată bă utură ră coritoare,
având calită ți tonice. Seva este apoasă , verzuie și are un
gust dulceag. Este comercializată pe scară industrială . Seva
de mesteacă n este folosită în aromatizarea cvasului,
bă utură alcoolizată din cereale. Sucul de mesteacă n natural
se regă sește și în bă uturi ca sirop de mesteacăn / arțar,
oțet de mesteacă n, bere, diverse bă uturi ră coritoare, etc.
Spre deosebire de siropul de arțar, siropul de mesteacă n
este foarte dificil de produs, fiind foarte costisitor. Siropul
de mesteacă n este produs îndeosebi în Alaska și în Rusia.
Xylitolul – îndulcitor artificial din zaharide hidrogenate -
poate fi extras din sucul de mesteacăn. Xyilitolul este folosit
în industria alimentară , întrucâ t previne și în unele cazuri
tratează caria dentară .
Folosire medicinală
Ciuperca Chaga crește pe trunchiurile copacilor din familia
Betulacee, în special pe mesteacănul alb. Ciuperca,
provenind mai ales din Siberia, este foarte folosită în Asia
ca leac împotriva cancerului, datorită constituenților
extrași din coaja de mesteacă n.
Coaja este bogată în betulină și acid betulinic, folosit pe
scară largă în industria farmaceutică . Coaja de mesteacă n,
ruptă în fâ șii și înmuiată în apă fierbinte, poate fi folosită
pentru imobilizarea articulațiilor sau a brațelor fracturate.
Ră cită , devine foarte tare.
Din lemn de mesteacă n se produc scobitori de calitate.
Acţiune farmacodinamică - utilizări
terapeutice: Extractele fluide,uscate,hidroalcoolice au
proprietă ţi diuretice în special la
cardiorenali,diminuînd edemele, reducînd albuminuria
şi calmînd dispneea. Un fapt pozitiv pentru
fitoterapeutică este că produsele farmaceutice pe bază
de mesteacă n produc diureză fă ră a provoca nici o
iritaţie la nivelul parenchimului renal. Favorizează
eliminarea acidului uric şi a colesterolului. Acţiune
uşoară coleretică . Acţiune antibiotică asupra Bac. coli.,
Stafilococului auriu şi alb Oxford şi asupra Bac.
anthracis.
Scoarţa de mesteacă n (Cortex Betulae) a fost utilizată în
dermatite, stă ri febrile, gută , hidropizie ca diuretic şi
stimulent al poftei de mîncare. Mugurii au acţiune
similară cu frunzele tinere.
Seva se utilizează în industria cosmetică în loţiuni
capilare. Din speciile B. verrucosa şi B. pubescens, prin
distilare uscată , se obţine gudronul de mesteacă n (Pix
betulae), un lichid vîscos de culoare brună -neagră , cu
miros caracteristip, cu d = 0,925-0,945, solubil în eter,
cloroform şi alcool absolut, utilizat în dermatologie.
Frunzele de mesteacăn intră în compoziţia ceaiurilor
medicinale antireumatic şi diuretic.
 Compoziţie chimică:
Polifenoli : miricetină , leucadelfină , cantită ţi mici de
acid cafeic, galic, protocatehic şi nicotinic; flavonoide:
hiperozid miricetină , β-digalactozid, fenoli glucozidici:
betulozidul (în scoarţa proaspă tă ), ulei volatil în muguri
şi în scoarţa proaspă tă (0,04-0,05%); tanin de natură
catehică în scoarţă 5-10%; o terpenă pentaciclică
betulina care însă nu se află în frunzele tinere, acid
oleanolic, P-sitosterine (în lemn), acid oxalic, vitamina C
(0,3%) şi să ruri minerale.

Mobilă
Multe secole lemnul era unicul material pentru fabricarea
mobilei. Indiferent de progresul tehnologic, care a rasturnat
viata noastra, oamenii continua sa fabrice mobila din lemn
masiv.
Mai mult decat atat, datorita experientei seculare in
utilizarea diferitelor soiuri de copaci, studierii
proprietatilor lor, oamenii au gasit modalitatile optime de
productie, prelucrare, si exploatare a mobilei din lemn.
Unele soiuri nu sunt bune pentru fabricarea si utilizarea
mobilei in conditii fizice date, iar altele sunt contraindicate
intr-o casa din motivul energiei specifice.
Unul dintre factorii esentiali in alegerea mobilei din lemn
este infatisarea exterioara si factura lemnului, din care este
fabricata mobila. Daca parametrii vizuali noi le vom lasa la
alegerea D-voastra, atunci cu trasaturile mecanice- duritate,
rezistenta la uzaj, deformarea posibila- este mai bine de
lamurit de la inceput. In functie de densitatea materialului,
lemnul se imparte in trei categorii:
• soiuri moi: brad, cedru, pin, brad alb, ienupar, tei, plop
tremurator, plop simplu, salcie, arina, castan;
• soiuri tari: fag, mesteacan, stejar, ulm, platan, artar,
scorus, nuc grecesc, frasin, mar;
• soiuri foarte tari: salcam alb, carpen, corn, mesteacan de
fier, fistic, tisa.
Bineinteles, mobila din soiuri tari- mult mai rezistenta la
uzaj, decat mobila din cele moi. Dar aceasta nu inseamna ca
doar soiurile tari sunt utilizate de catre mobilatori. Fiecare
soi de lemn are proprietatile sale, ce au devenit calitati. Sa
dicutam despre cateva dintre ele.

Mesteacan
Densitate: lemn tare;
Culoare: alb-galbui, uneori maro.
Cel mai des se utilizeaza in cazul furnirului tehnologic,
deseori in cazul lucrarilor de mare responsabilitate si
finete.
Trasaturi: lemn ascultator, dar nelongeviv, este predispus
catre putrezire. Din cauza structurii sale metseacanul este
favorabil vopsirii in diferite culori. Masivul si furnirul din
mesteacan nu prezinta greutati in prelucrare.

Mesteacan din Karelia

Culoare: alb-galbui cu nuanta roz sau gri.
Cel mai des se utilizeaza in cazul furnirului pentru fatadele
mobilei scumpe, deseori este impreuna cu copacul de
abanos sau bronz aurit. Spre deosebire de mesteacan
simplu face parte din categoria soiurilor scumpe de lemn.
In sectiune mesteacanul de Karelia are desene ciudate,
printre care se numara si «ochiul de pasare»

Metode de prelucrare a lemnului

Daca deja ati luat decizia in privinta lemnului, atunci

metode de prelucrare a lemnului nu va fi o problema. Mai
ales ca metode sunt trei: baituire, vopsire si lacuire. Pentru
o mobila frumoasa si de calitate cel mai des se utilizeaza
baituirea; suprafata lemnului este tratata cu solvent special
pe baza de alcool, ceea ce pastreaza textura in original. Pe
langa efectul exterior, asa se poate prelungi longevitatea
mobilei, intr-o forma bine pastrata.

Soiurile de lemn si energia emisa

D-voastra puteti sa aveti pareri diferite despre acest fapt,

dar despre energia lemnului si influenta sa asupra
oamenilor se vorbeste de secole. Exista in principal trei
categorii de copaci dupa modul de actiune asupra omului:

• Copaci «vampiri»- contactul scade energia omului- plop

tremurator, plop simplu, castan, salcie, brad, malin;
• copaci-donatori- imbunatatesc energia omului, ofera
putere- stejar, salcam, mesteacan, artar, scorusa;
• neutre- toate celelalte.

Se spune ca mobila din copaci-»vampiri» nu este rcomandat

categoric de tinut acasa. Dintr-o parte acest tip de mobila
retine energia negativa, durerile, infectiie, dar pe de alta
parte dupa o perioada mai lunga de timp incepe sa
absoarbe si energia pozitiva din om, ceea ce poate duce si la
boli. Cel mai puternic in absorbtia de energie este plopul
tremurator.

Si, in sfarsit, cel mai important.

Mobila din lemn masiv natural- este o dorinta costisitoare.
Un amator poate usor sa confunde furnir cu masiv. Cel mai
simplu de recunoscut- este sa vizualizati detaliile de lemn la
sectiune. Daca asa posibilitate nu exista, este bine sa
atrageti atentia la desenul lemnului: pe placile presate este
usor de gasit desene asemanatoare, pe cand lemnul natural
niciodata liniile sale nu le repeta.