Politici comerciale

(Tipologia barierelor comerciale)

 Bariere comerciale
• Tarifare
– Impunerea vamală
• Îndeplinirea formalităţilor vamale (inclusiv evaluarea vamală,
şi deci stabilirea cuantumului taxelor vamale)
• Plata taxelor vamale
– Funcţiile impunerii vamale
• Fiscală – sursă de venit la buget
• Protecţionistă – sprijin pentru anumiţi producători interni
• De negociere – oferă posibilitatea negocierii, multilateral sau
bilateral, de concesii tarifare reciproce
• Netarifare
 Taxele vamale
• Mitul “taxei neutre” (în raport cu structura preţurilor de pe piaţă;
care să nu distorisioneze structura producţiei)

• Criterii de clasificare

– Scopul (nivelul) impunerii

– Obiectul impunerii (tipul operaţiunii de comerţ exterior avute în vedere)

– Modul de percepere/prelevare (sau calcul)

– Modul de stabilire de către stat

 Taxele vamale după scopul impunerii

• Cu caracter fiscal
– Nivel în general redus
– Scopul este obţinerea de venituri la bugetul de stat
– Apar chiar şi la produse care nu sunt realizate la intern (sau sunt,
dar în cantităţi foarte reduse)
• Cu caracter protecţionist
– Nivel mai ridicat
– Se urmăreşte reducere forţei concurenţiale a importurilor
• Obs.: este dificil de precizat unde încetează caracterul fiscal
şi începe cel protecţionist
 Taxele vamale după obiectul impunerii
• De import
– Principalul mijloc de protejare a anumitor sectoare interne; cele mai răspândite taxe
– Lovesc întreg lanţul valoric-economic (de la producătorul străin, trecând prin
intermediar/comercianţi, şi până la consumatorii autohtoni şi producătorii interni care
se folosesc de produsele din import pe post de input-uri sau factori de producţie)
• De export
– Nu au o largă răspândire
– Vizează un nomenclator relativ redus de produse
– Pot urmări obiective precum:
• Ridicarea preţului la produsele indigene pe piaţa internaţională în caz că ţara cu pricina este
furnizor internaţional important  nu prea are şanse; vezi argmentul tarifului vamal optim
• Limitarea anumitor exporturi (de materii prime, de pildă, pentru a încuraja prelucrarea acestora
în ţară li dezvoltarea de noi sectoare)
• Contracararea practicii de tip transfer pricing (preţuri de transfer) ale companiilor multinaţionale
• Evitarea acuzării unor producători interni de dumping în afara graniţelor ţării
• De tranzit
– Nivel redus
– Scop fiscal
Taxele vamale după modul de percepere
• Ad valorem
– cotă procentuală din valoarea în vamă a mărfurilor (x%*Vv)
– Cel mai vechi tip de taxe
– Uşor de perceput şi gestionat
– Inconveniente (din perspectiva statului):
• Sensibilitate ridicată faţă de oscilaţiile conjuncturale de preţ
• Nu elimină abuzuri de tipul nefacturării mărfurilor la preţ real din considerente de evaziune fiscală vamală
• Specifice
– O anumită sumă pe unitatea fizică de marfă importată (X u.m./ buc., t, metru cub etc.)
– Greoaie şi complexe: tarif vamal detaliat, stufos; completări şi revizuiri frecvente  nu au o largă
răspândire pe plan internaţional
– Avantaje (din perspectiva statului): nu depinde de valoarea în vamă (deci evaziunea e în bună măsură
evitată) şi nu fluctuează în aceeaşi măsură ca cele ad-valorem o dată cu modificările conjunturale ale
preţurilor
• Mixte
– în plus faţă de un procent ad-valorem la valoarea în vamă a fiecărei unităţi fizice, se mai percepe
(eventual numai temporar) şi o taxă specifică.
– Ex: (5% ad-valorem + 3 RON/buc)
Taxele vamale după modul de stabilire de către stat
• Autonome (sau generale)
– Stabilite în mod independent, nu pe baza unor tratate sau convenţii bi sau multilaterale (regim “în
afara” clauzei naţiunii celei mai favorizate (CNCMF))
– Nivel foarte ridicat (prohibitive)
– Nu fac obiectul negocierilor
• Convenţionale (contractuale; sau de bază)
– Stabilite prin convenţii sau acorduri bi sau multilaterale
– De regulă sunt taxele aferente relaţiilor comerciale normalizate prin acordarea regimului CNCMF (de ex.
în interiorul OMC)
– Nivel semnificativ mai redus decât cele autonome
– Fac, de regulă, obiectul negocierilor
• Preferenţiale (de favoare)
– Foarte reduse (chiar zero)
– Sunt derogare de la CNCMF
– Se aplică în interiorul acordurilor preferenţiale (U.E., S.G.P., S.G.P. C. etc)
– Sunt negociate
• De retorsiune (de răspuns)
– Antidumping (împotriva practicii de dumping, în vederea contracarării marjei de dumping)
– Compensatorii (împotriva practicii de subvenţionare a exporturilor, în vederea compensării cuantumului
subvenţiei)
• Se percep ca taxe vamale suplimentare
Protecţia nominală şi protecţia efectivă
• Protecţia nominală
– Dată de valoarea “nominală” a taxei vamale înscrise în
tariful vamal în dreptul categoriei de produse pentru care
se judecă
• Protecţia efectivă
– Te=[(Tf*Vf-Tm*Vm)/Vf-Vm]*100 unde:
• Te = rata protecţiei efective
• Tf = taxa vamală nominală (de import) la produsul finit
• Tm = taxa vamală nominală (de import) la materia primă
• Vf = valoarea (vamală a) produsului finit
• Vm = valoarea (vamală a) materiei prime
 Protecţia efectivă – continuare
• Protecţia efectivă, formulă echivalentă
– Te= [(Tf – λ*Tm)/(1 – λ)]*100, unde λ (adică Vm/Vf) este
gradul de prelucrare al produsului finit
• Protecţia efectivă depinde, deci, de:
– Nivelul taxelor vamale la produsul finit, respectiv materiile
prime
– Dispersia tarifară (= diferenţa dintre taxele vamale la
produsul finit şi cele la materia primă; ≠ de disparitatea
tarifară, adică diferenţa între cele mai mari şi cele mai mici
nivele ale taxelor vamale dintr-un tarif vamal dat)
– Gradul de prelucrare a produsului
 Protecţia efectivă - continuare
• Probleme
– De ce să nu ţinem cont şi de protecţia acordată bunurilor
complementare?
– Idem bunuri substituibile?
– În măsura în care, în sensul economic cel mai larg, toate bunurile
sunt într-o oarecare măsură substituibile deoarece toate
concurează pentru banii consumatorilor, ce anume am putea
exclude din calculul unei “protecţii efective” (practic nimic)?
– Se operează încă o dată cu teoria greşită a formării preţurilor pe
baza costurilor şi principiului valorii adăugate
– Probabil singura valoare relevantă rămâne protecţia nominală
(taxa vamală efectiv de plătit)
 Protecţionismul netarifar
• (Dragoş Negrescu, Protecţionismul netarifar, Editura
Economică, Bucureşti, 1998)
• Trei “generaţii/valuri” ale protecţionismului:
– Primul val: protecţionismul tarifar
• Pentru peste 2/3 din fluxurile comerciale internaţionale incidenţa taxelor
vamale este mai redusă decât a costurilor de transport
• S-a încheiat odată cu Runda Uruguay (1986-1994)
– Al doilea val: protecţionismul netarifar tradiţional
• Apogeu în 1987 (limitări cantitative directe şi măsuri care determină direct o
creştere a preţurilor)
– Al treilea val: protecţionismul netarifar modern/contemporan
• Protecţionismul netarifar “ipocrit” – sub diverse pretexte (fair trade,
managed trade) sunt impuse BN
 “Legea protecţiei constante”
• Reducerea protecţiei tarifare în perioada postbelică (în
cadrul GATT) a fost dublată de o amplificare a
protecţionismului netarifar
– (J. Bhagwati, Protectionism, 1988)

• Obs.1: nu e propriu-zis o “lege”, deoarece nu este

independentă de voinţa/intenţiile decidenţilor
– “nu există constante cantitative în acţiunea umană” (L. von Mises)
• Obs.2: de multe ori barierele netarifare (BN) au avut un efect
protecţionist superior barierelor tarifare pe care le-au
înlocuit
 Problemele definirii BN
• “Protecţionismul netarifar cuprinde un ansamblu vast de reglementări şi practici naţionale
care conduc către discriminarea bunurilor importate în raport cu cele indigene” (Negrescu,
op. cit., p. 14)

• Încercare de definire 1 (cu probleme):

– avem de-a face cu BN asupra schimburilor comerciale internaţionale atunci când se cumulează 2
elemente:
• Intervenţia autorităţilor (alta decât taxele vamale)
• Intenţia de restricţionare a importurilor
– Discuţie: cum judecăm intenţia? Efectele restrictive neintenţionate nu se mai califică drept bariere?

• Încercare de definire 2 (satisfăcătoare):

– avem de-a face cu BN asupra schimburilor com. int. atunci când:
• Autorităţile de stat intervin (altfel decât prin taxe vamale)
• În termenii teoriei drepturilor de proprietate privată legitimă măsura poate fi calificată drept o încălcare (agresiune
asupra non-agresorilor) a libertăţii de angajare în schimburi

• Există BN non-guvernamentale (“private”)?

– Cazul Japoniei în anii ’90, pe piaţa căreia se pătrundea dificil, în ciuda unui regim oficial de import
deschis
• Ex: distribuţia exclusivă
– Nu e rezonabil să considerăm astfel, deoarece totul (orice preferinţă, orice acord diferenţiat, orice
practică comercială comună) poate fi (şi trebuie, dacă e să fim consecvenţi) considerat o BN
• Există BN private doar în logica rigidă, nerealistă şi autocontradictorie a modelului perfect competition
 Trăsături ale BN (1)
• Sunt numeroase şi vizează proporţii semnificative din totalul importurilor
• Incidenţă semnificativ mai mare la importul de produse agricole în raport cu
cele manufacurate
– Pt. ţările dezvoltate raportul e de cca. 2/1
• BN se concentrează asupra unui număr limitat de domenii
”sectorializarea” comerţului internaţional
– Ex: textile, oţel, autovehicole, încălţăminte
– Obs.: se dezvoltă în cascadă/progresiv (textile confecţii; oţel automobile;
semiconductori computere)
• Discriminează între partenerii comerciali, prin neuniformitatea tratamentului
aplicat exporturilor
– Ex.: contingentele bilaterale stabilite pe baza fluxurilor
tradiţionale/anterioare/istorice
• Sunt foarte variate:
– Ex.: “la frontieră” vs. “dincolo de frontieră (beyond border)”; protecţionismul
“procedural”
 Trăsături ale BN (2)
• Sunt relativ mai netransparente
– Creează un climat de incertitudine sporită pentru comercianţi, atât datorită
dificultăţii evaluării impactului lor asupra schimburilor internaţionale propriu-zise
(o dată ce au fost adoptate), cât şi datorită impredictibilităţii (dacă, când, în ce
tipologie etc. vor fi adoptate)
• Sunt dificil de abordat în negocieri:
– Sunt ultima “linie de apărare” a naţionalismului comercialşi economic (punct
“sensibil”; puţin probabil să fie notificate transparent)
– Comparabilitatea/echivalarea BN este dificilă (chiar când e vorba de aceeaşi
barieră, impusă aceluiaşi produs)
– Dificultatea obţinerii “reciprocităţii pe ansamblu” (ca la taxele vamale)
• BN au o legalitate discutabilă în raport cu normele sistemului comercial
internaţional (multilateral)
– Ex.: Voluntary Export Restraints (VER)  deşi nu încălcau litera GATT, cu siguranţă
contraveneau spiritului acestuia
– Restricţii “reziduale” (angajamente asumate în cadrul GATT, dar ne-onorate;
limitele retorsiunii, singurul mecanism de enforcement al sistemului multilateral)
Modalităţi de caracterizare a dimensiunilor
protecţionismului netarifar (1)
• Indicele de frecvenţă (IF)
– IF= (nr. poziţii tarifare, detaliere 4 cifre, afectate de BN)/ (nr. total poziţii
tarifare)
• Se aplică pe grupe de produse sau pe ansamblul tarifului vamal

• Gradul de acoperire cu BN a importurilor (GA)

– GA= (vol. valoric al imp. vizate de BN)/(vol. valoric total al importurilor)
• Se aplică pe grupe de produse sau pe ansamblul tarifului vamal

• Încercări de estimare a unui echivalent tarifar al protecţiei

netarifare
– (diferenţa dintre preţul intern şi cel mondial)
Modalităţi de caracterizare a dimensiunilor
protecţionismului netarifar (2)
• Limite comune ale celor 2 indicatori
– Indicii sunt aceiaşi indiferent de numărul de bariere utilizate pt. anumite (aceleaşi)
importuri
– Indicii nu fac diferenţa între diferitele tipuri de obstacole netarifare
– Însuşi modul de aplicare al aceleiaşi bariere poate diferi de la caz la caz

• Limite specifice
– Pentru IF:
• Nu ţine seama de importanţa relativă (ponderea în total importuri) a bunurilor supuse restricţiilor la
import
– Pentru GA:
• Poate ascunde un regim ultrarestrictiv de import ca urmare a faptului că prin înseşi barierele impuse se
reduce nivelul importurilor (la limită, GA=0 în caz de prohibiţie totală, ca şi la liber schimb)
• Poate supraestima protecţia netarifară deoarece, pe măsură ce o restricţie este relaxată, importurile
vizate sporesc, ducând la proporţii/ponderi sporite reflectate apoi în GA
 Clasificarea BN
I. Bariere netarifare care implică o limitare cantitativă directă a importurilor

II. Bariere netarifare care implică limitarea indirectă a importurilor prin

mecanismul preţurilor

III. Bariere netarifare care decurg din formalităţile vamale şi administrative

privind importurile

IV. Bariere netarifare care decurg din participarea statului la activităţile

comerciale

V. Bariere netarifare care decurg din standardele aplicate produselor importate

şi celor indigene (obstacolele tehnice)
 I. Bariere netarifare care implică o limitare
cantitativă directă a importurilor
(Sau “restricţii cantitative la import”)

• Interdicţiile (prohibirile) la import

• Contingentele de import

• Licenţele de import

• Limitările “voluntare” la export (VER)

• Acordurile privind comercializarea ordonată a produselor

 Interdicţiile (prohibirile) la import
• Interziceri totale sau parţiale, pe o perioadă determinată de
timp, sau nelimitat/ nedeterminat a importului anumitor
produse sau grupe de produse

• Se folosesc cu precădere pentru:

– Punerea în aplicare a unor sancţiuni comerciale (în cadru
multilateral (OMC); sau unilateral)
– Alinierea la prevederile unor convenţii internaţionale privind
anumite categorii de produse
– Ameliorarea problemelor legate de balanţa de plăţi
– Prezervarea unor moduri de viaţă tradiţionale
– Ca răspuns la solicitările unor activişti pro mediu sau drepturile
omului (vezi dumpingul social şi ecologic)
 Contingentele de import
• Plafoane maxime (cantitative sau valorice) admise la importul
anumitor produse/grupe de produse pe o perioadă determinată
de timp (de regulă 1 an)

• Globale (fără repartiţie pe ţări de provenienţă) şi bilaterale (cu

indicarea ţării de provenienţă)

• Contingent de import versus contingent tarifar

– C de import e considerat barieră: importul, şi aşa restrictiv (de ex. cu
taxe vamale mari), este permis în volum limitat
– C tarifar e considerat facilitate: importul, uzual restricţionat, este
permis în condiţii mai favorabile (cu taxe mai mici sau 0) în limitele unui
anumit volum, le depăţirea căruia se revine la regimul uzual.
 Licenţele de import
• Autorizaţii acordate firmelor de către autorităţi (prin camerele de comerţ, de
pildă) ce permit importul unui anumit produs/grupă de produse, pe o
perioadă rezonabilă de timp (în funcţie de natura produsului şi distanţa
geografică faţă de ţara de provenienţă)
• Automate (pt. produsele liberalizate la import; raţiuni statistice) vs. ne-
automate (pt. administrarea restricţiilor cantitative/contingentelor de import)

• Globale (nu se precizează numaidecât ţările de provenienţă a produselor

importate) vs. individuale (se precizează obligatoriu ţara de provenienţă a
prod. imp.)
– Cele individuale pot fi de două feluri
• Deschise (se precizează numai ţara de provenienţă)
• Specifice (se precizează ţara de provenienţă + plafonul (fizic/valoric) maxim admis la imp. din ţara
respectivă)
 Limitările “voluntare” la export
• Înţelegeri “semi-oficiale” care intervin între anumite state sau autorităţi publice
din ţările importatoare şi autorităţi publice, firme sau grupuri de firme din ţara
exportatoare, prin care ţara exportatoare, la cererea (sau sub presiunea) ţării
importatoare se obligă să reducă volumul exportului unui produs/grupă de
produse până la un anumit nivel şi pe o anumită perioadă de timp

• Utilizate după anii ’50:

– Tipuri de produse: textile, oţel, elctronice, automobile
– State care le-au folosit: SUA, UE (ca importatori); Japonia, Korea (ca exportatori)
– Interzise în cadrul OMC o dată cu Runda Uruguay (cele noi; cele vechi de eliminat treptat)

• Ex. clasic: acordul SUA – Japonia, vizând comerţul cu automobile, din 1981 care
prevedea limitarea exporturilor japoneze de automobile la 1,68 milioane bucăţi
anual în perioada ‘81-’83 şi la 1,85 milioane bucăţi în perioada ‘84-’85

• Caracteristici:
– Gestionate de ţara exportatoare
– Sunt considerate mai puţin eficiente în limitarea importurilor decât contingentele
(reticenţa exportatorilor; concentrarea pe sortimente de calitate; caracter neconstrângător
 Aranjamentele privind comercializarea
ordonată a produselor
• Înţelegeri multilaterale (de regulă) care vizează limitarea negociată şi
controlată a comerţului internaţional cu anumite produse /grupe de produse
– “planificare centralizată” a comerţului internaţoinal

• Ex. clasic: “Acordul Multifibre” (1974-1994), domeniul comerţului cu textile şi

confecţii; înlocuit de “Acordul pentru Textile şi Confecţii” (ATC) din cadrul OMC
(formă tranzitorie menită a se adapta total regimului normal în 2005)

• Accentuat discriminatorii; gestionate de ţările exportatoare; presupun un

complicat sistem bazat pe principiul salvgardării; firmele exportatoare ajung să
se cartelizeze

• Thomas Grennes, The Collision Course On Textile Quotas (

http://www.cato.org/pubs/pas/pa-140.html )
 II. Bariere netarifare care implică limitarea
indirectă a importurilor prin mecanismul
preţurilor
• Prelevările variabile la import (taxele de prelevare)

• Preţurile minime şi maxime la import

• Impozitele directe şi alte taxe cu caracter fiscal (barierele

paratarifare)

• Măsurile de retorsiune

• Depozitele valutare prealabile la import

 II. Bariere netarifare care implică limitarea indirectă a
importurilor prin mecanismul preţurilor – cont.
• Prelevările variabile la import
– Practicate în cadrul Politicii Agricole Comune (PAC) din Uniunea Europeană
– Taxe suplimentare peste cele obişnuite (conşinute în tariful vamal comun al UE), menite
să compenseze diferenţa dintre preţul comunitar (mai mare) şi cel mondial (mai mic); de
aici apare şi caracterul variabil (de ex. dacă preţul mondial scade, aceste taxe vor creşte)

• Preţurile maxime şi minime la import

– Preţurile maxime:
• Folosite pentru a contracara strategia de tip monopolist a exportatorilor cu un semnificativ avantaj
competitiv
• Împotriva suprafacturării (cu scopul scoaterii valutei din ţară sau repatrierii profiturilor prin tranzacţii
intra CTN)
– Preţurile minime:
• Folosite când preţurile interne sunt semnificativ mai mari decât cele de pe piaţa internaţionale
• Folosite de ex. de SUA şi CEE/UE la produse precum cele agricole, siderurgice sau circuitele integrate
 II. Bariere netarifare care implică limitarea indirectă a
importurilor prin mecanismul preţurilor – cont.
• Impozitele directe şi alte taxe cu caracter fiscal (barierele paratarifare)
– TVA; taxa în cascadă (se aplică la întreaga valoare, nu numai la cea adăugată); accizele (tutun, ţigări,
produse pretroliere, etc.); taxele “oculte” (vizează echipamente, mijloace de transport, bunuri de
capital); taxe portuare; taxe statistice; taxe sanitare; taxe consulare etc.
– Aspectul de bariere netarifare derivă nu atât din nivelurile acestor taxe, cât din cumul, ordine de
prelevare, discreţionarism în prelevare (implicit în instituirea şi eliminarea lor)

• Măsurile de retorsiune
– Măsuri antidumping
– Măsuri compensatorii
• Dubla natură: tarifară şi netarifară (ancheta de determinare a practicii de dumping sau subvenţionare conţine
elemente puternice de barieră netarifară)
• Ex: pt. antidumping vezi Brink Lindsey, The US Antidumping Law: Rhetoric vs. Reality,
http://www.freetrade.org/pubs/pas/tpa-007.pdf

• Depozitele valutare prealabile la import

– Obligaţia de a depune, înainte de derularea importului (chiar cu câteva luni), în contul organelor
vamale o anumită cotă-parte (chiar până la 50%) din valoarea probabilă a viitorului import, în valuta
de import; fără dobândă, sau cu dobândă modică (reprezintă o finanţare a statului);
– Pot condiţiona acordarea licenţei de import
 III. Bariere netarifare care decurg din formalităţile
vamale şi administrative privind importurile

• Evaluarea vamală

• Documentele şi formalităţile suplimentare cerute la import

– (nr. mare de documente şi formalităţi; formatul diferit al acestora;
reguli greoaie de completare, penalizări pentru erori; personal
insuficient sau insuficient calificat în punctele vamale; vămuirea
doar în anumite puncte vamale limitate la număr, situate/dotate
inadecvat, cu program redus, cu personal deficitar; documente
necomunicate în prealabil; ne-acceptarea anumitor certificări
standard şi solicitarea expresă a altora etc.)
 Evaluarea vamală
• Primele prevederi: art. VII al GATT + Acordul privind aplicarea art. VII
GATT, negociat la Runda Tokio (“Acordul privind evaluarea vamală”)

• Cinci metode de determinare a valorii în vamă (ordinea contează):

– Preţul de tranzacţionare (din factura comercială)
– Pr. mărfurilor identice
– Pr. mărfurilor similare
– Valoarea calculată
– Valoarea dedusă

• Probleme:
– Se operează cu teoria “preţului corect”
– Idem teoria valorii adăugate
 IV. Bariere netarifare care decurg din
participarea statului la activităţile comerciale
• Subvenţiile
• Achiziţiile guvernamentale
• Comerţul de stat, monopolul statului şi franşizele exclusive
• Monopolul de stat asupra importului anumitor produse
• Politici guvernamentale industriale şi măsuri de dezvoltare regională
• Finanţări pentru cheltuielile de cercetare-dezvoltare şi alte politici
tehnologice
• Sistemul naţional de impozitare şi asigurări sociale
• Politici macroeconomice
• Politici în domeniul concurenţei
• Politici privitoare la investiţiile străine
 V. Bariere netarifare care decurg din standardele aplicate
produselor importate şi celor indigene (obstacole tehnice)

• Sistemele de evaluare a standardelor şi conformităţii

– Normele de securitate (tehnice, de igienă sau securitate a muncii)
– Normele privind ambalarea, marcarea şi etichetarea
– Normele privind reclama şi publicitatea

• Normele tehnice şi standardele industriale

– Reglementate de acordul TBT (Technical Barriers to Trade) din cadrul GATT-OMC (iniţiat în
cadrul Rundei Tokio şi reformat/completat în cadrul rundei Uruguay)
– Protejarea securităţii şi sănătăţii umane
– Protecţia animalelor şi plantelor / mediului înconjurător în general
– Prevenirea practicilor incorecte (de ex.: asigurarea informării cumpărătorului)
– Altele: vizând calitatea, armonizarea “pur şi simplu”
• MPR (Mutual Product Recognition) versus Armonizare (Harmonization)

• Norme sanitare şi fito-sanitare

– Reglementate de acordul SPS (Sanitary and Phitosanitary Measures) din cadrul OMC, în vigoare
din 1995
 Măsuri promoţionale şi de stimulare a
exporturilor
• (Dumitru Miron, Politici comerciale, Editura Luceafărul,
Bucureşti, 2006, pp. 211 şi urm.)

A. Măsuri promoţionale (sau de promovare a exporturilor)

B. Măsuri de stimulare a exporturilor

- prezumţie implicită: că exporturile trebuie stimulate şi

promovate de către stat
 A. Măsuri de promovare e exporturilor
• Negocierea şi încheierea unor tratate de comerţ şi navigaţie, a unor acorduri comerciale şi de
plăţi sau a altor forme ale parteneriatului interguvernamental
– Probleme care pot fi reglementate/prinse în astfel de acorduri: clauza naţiunii celei mai favorizate
(CNCMF), clauza tratamentului naţional (CTN), evitarea dublei impuneri, reguli de origine, salvgardarea,
liste de reduceri ale barierelor comerciale, reguli generale de desfăşurare a schimburilor comerciale etc.

• Sprijinirea directă sau indirectă a firmelor pentru a participa la târguri şi expoziţii

internaţionale
– De ex: preluarea costurilor legate de închirierea spaţiilor de expunere, costuri de deplasare, campanii
publicitare aferente etc.

• Reprezentarea comercială în străinătate

– Agenţiile comerciale din cadrul misiunilor diplomatice (culeg info privind climatul general din ţara gazdă,
pregătesc şi elaborează culegeri de norme şi uzanţe comerciale, mijlocesc contacte, intermediază
invitaţii la evenimente comerciale/licitaţii/târguri, elaborează studii de conjunctură etc.)

• Sprijinirea activităţilor promoţionale ale camerelor de comerţ şi industrie

– Legislaţie; facilităţi fiscale etc.

• Prestarea unor servicii de informare şi orientare a clienţilor externi, acordarea de consultanţă

şi asistenţă de specialitate acestora
 B. Măsuri de stimulare a exporturilor

• De natură bugetară

• De natură fiscală

• De natură financiar bancară

• De natură valutară
 Măsuri de stimulare a exporturilor de natură
bugetară
• Subvenţiile directe de export
– Sume de la bugetul de stat plătite direct exportatorilor pentru a le “eficientiza” activitatea de export
– Sunt dedicate unor scopuri variate (directe de export; pentru folosirea prioritară a bunurilor
indigene; pentru promovarea anumitor ramuri industriale; pentru stimularea ajustărilor structurale;
pentru dezvoltare regională; pentru cercetare dezvoltare etc.)
– În principiu (mai ales cele directe de export) sunt interzise în cadrul multilateral (OMC)
– Sectoare tradiţional subvenţionate: agricultura, siderurgia, industria textilă şi a încălţămintei,
construcţia de nave etc.
– O clasificare (problematică): ne-specifice (nu vizează anumite afaceri sau industrii limitate; se
presupune că n-ar avea efect distorsionant  “subvenţia neutră”?); specifice (ar viza cu dedicaţie
anumite afaceri/firme su sectoare restrânse de activitate şi, prin aceasta, ar avea efect distorsionant,
falsificând conpetiţia economică)

• Primele directe de export

– Acordate firmelor care au deja activităţi profitabile pe pieţele externe (sau, uneori, doar interne)
– Poate fi direcţionată/influenţată activitatea de export (tipuri de produse, pieţe de abordat, tehnici
tranzacţionale etc.)

• Subvenţionarea indirectă a exporturilor

– Subvenţionarea sectoarelor din amonte sau aval (energie, materii prime, distribuţie)
–
Măsuri de stimulare a exporturilor de natură
fiscală
• Facilităţi fiscale care vizează fluxurile de bunuri de
export-import
– Scutiri de la plata drepturilor vamale la anumite bunuri/tipuri
de tranzacţii
– Reduceri/restituiri(drawback) de taxe la anumite importuri (de
ex. prelucrare în lohn sau reexport în general)

• Facilităţi fiscale acordate direct companiilor care

participă la activităţi de export
– Reducerea/amânarea impozitelor/bazei de impozitare la
impozitele directe (care vizează direct companiile)
Măsuri de stimulare a exporturilor de natură
financiar-bancară
• De regulă acordate/administrate prin intermediul
“Eximbank”-urilor (băncilor de import-export)
• Creditul furnizor
– Se asigură
• Creditul cumpărător
– Se garantează
• Liniile de credit
– Ex: simple/clasice, credite consorţiale, creditele de
asistenţă
Măsuri de stimulare a exporturilor de natură
valutară
• Primele valutare
– Curs preferenţial (mai mare; “cu primă”) la conversia valutei
încasate la export în monedă naţională

• Deprecierea monedei naţionale

– Stimulează exporturile numai pe termen scurt şi numai dacă
se produce în ritm superior celui în care se erodează puterea
de cumpărare la intern
– Oricum, chiar atunci când manevra reuşeşte, exportatorii
sunt sprijiniţi în primul rând pe seama populaţiei autohtone,
ale cărei importuri au fost artificial scumpite
 Măsuri promoţionale şi de stimulare -
probleme
• Pe linia calculului economic:
– Problema criteriilor: ce firmă, sector, produs, tehnologie etc. stimulez sau
promovez?
– cât de bine poziţionaţi sunt funcţionarii publici (birocraţii) pentru descoperirea
acestor lucruri?
– Ce s-ar întâmpla cu resursele oferite prin aceste mecanisme (dacă e cazul) dacă n-ar
fi alocate în această direcţie?

• Pe linia stimulentelor:
– Cât de coerent sunt motivaţi decidenţii (mecanism adecvat de
premiere/penalizare) pentru a lua deciziile corecte? Cât de vulnerabili în raport cu
grupurile de interese

• În ce raport se află astfel de politici cu principiul avantajului comparativ?

– Două posibilităţi:
• În răspăr cu principiul AC: atunci de ce mai trebuie aceste sectoare stimulate/promovate?
• În concordanţă cu pp AC: cine este într-o mai bună poziţie pentru a determina/descoperi AC:
birocraţii sau antreprenorii vezi discuţia de la caracterul antreprenorial al AC
 “Cererea” şi “oferta” de protecţionism
• Avem de a face realmente cu o piaţă? (nu, deoarece nu suntem în sfera
strictă a tranzacţiilor voluntare; se tranzacţionează privilegii de tip
monopolist)

• “Cererea” de protecţionism:
– Companii din sectoarele concurate de importuri (în general)
– Grupările sindicale
– Sectoarele tehnologic-intensive
– Grupările ecologiste
– Alte categorii (sectorul lobby-ului; furnizori externi deja prezenţi pe piaţă în dauna
noilor intraţi etc.)

• Oferta de protecţionism
– Toate palierele aparatului de stat (legislativ, executiv, administrativ)