Despre ce vorbim?

Jean Leca
Legătura complexă dintre cetățenie și naționalitate
Cetățenia prezintă 2 aspecte:
• Obligația reciprocă dintre cetățean și suveran;
• Un ansamblu de drepturi civile, sociale, politice.
Există 2 probleme majore:
• 2 concepte privitoare la locul individului în societate
o Concepția liberală: autonomia individului privat
o Concepția republicană: implicarea individului în viața unei comunități politice
• Premisele cetățeniei includ o cultură omogenă. Cetățenia se intersectează cu
naționalitatea.
Naționalitatea este legată de apartenența la o comunitate culturală bazată pe o mare diversitate
de elemente de ordin etnic, lingvistic, religios, istoric.
Națiunea în teoriile sociologice și politice
În teoria sociologică, națiunea este definită cu ajutorul proceselor de suprapunere a sistemelor
culturale, economice și politice în cadrul aceluiași spațiu ecologic și de integrare a culturilor
inferioare de către o cultură superioară standardizată, omogenă și sprijinită de puterea
centrală.
Marcel Mauss: națiunea = o societate integrată d.p.d.v. material și moral, cu o putere centrală
stabilă, permanentă, cu frontiere clar stabilite, cu o relativă unitate morală, mentală și
culturală a locuitorilor care se supun în mod conștient statului și legilor acestuia.
În teoria politică, națiunea este gruparea politică văzută ca o mulțime de indivizi și, în același
timp, în contextul relațiilor cu alte națiuni, individul politic.
Statul național este un sistem politic în care funcțiile executive, legislative și judecătorești
fundamentale sunt centralizate în mâinile unui guvern național și care permite în principiu
participarea tuturor cetățenilor adulți, pe baze egalitare, la viața politică.
Principiile naționalismului
Naționalismul reprezintă o punte de legătură între guvern și societate.
Naționalismul se bazează pe 3 aserțiuni:
• Are specific explicit
• Interesele și valorile națiunii prevașează asupra tuturor celorlalte
• Națiunea trebuie să fie independentă.

1
Unele lucrări plasează rădăcina naționalismului în dorința de emancipare a unor grupuri de
elite în raport cu o societate.
Modelul general se împarte în 3 regimuri:
• Anglia, SUA – reg individualist, pluralist, libertar și universalist
• Germania, Rusia – reg colectivist, organic, etnic
• Franța – reg colectivist, civic
Naționalismul are 2 aspecte:
• Unul excluzionist și holist – este instrument de luptă pt suveranitate în numele unei
culturi
• Altul incluzionist și individualist – legitimează cetățenia în numele actului de voință
care constituie statul național.
Dreptul minorităților și comunalismul
Cetățenia și naționalitatea pot avea consecințe contradictorii (Hannah Arendt):
• Cea dintâi impune statului garantarea echitabilă a drepturilor pentru cei care țin de
jurisdicția sa
• A doua face din stat instrumentul interesului național.
Naționalismul oriental = nevoia resimțită de țările supuse difuzării de idei și practici
occidentale de a-și crea propriile identități naționale.
Comunalism = ideologie care pune accentul pe grupul format de aderenții la aceeași religie.
Alte încercări: consociere, supranaționalitate...
Se caută noi metode de construcție a statului care să ducă la state care renunță la visul de a
deveni state naționale și la națiuni gata să renunțe la căutarea suveranității pentru a trăi în state
multinaționale, democratice și liberale.
Supranaționalitatea = posibilitatea organelor administrative nenaționale de a impune direct
norme și hotărâri structurilor juridice naționale interne.

Statul național. Istoria unui model

Yves Santamaria
Paul Valery: națiunea = un simplu produs al evenimentelor, cristalizat în ființă politică, pe
deplin definită de existența unui stat.
Substratul medieval

2
Termenul „natio” din Evul Mediu face trimitere la o percepție etno-lingvistică și la
acumularea de generații într-un spațiu dat. Termenii de „frontieră” și „natione gallicus” apar
în anii 1315-1318.
Revoluții și naționalizări
• 1689: Declarația drepturilor: monarhia constituțională bazată pe suveranitatea națiunii
• 1707: unirea Angliei cu Scoția: Regatul Unit al Marii Britanii
• 1789-1799: Franța revoluționară: unitatea geopolitică este întărită de dobândirea
suveranității naționale; statul trece la naționalizarea cetățenilor.
Primăvara popoarelor, zorii statelor naționale
Dacă societatea agrară a putut genera state naționale, societatea modernă pare sortită să le
producă.
Anul 1848 este bogat în mișcări revoluționare în care elanul naționalist capătă nuanța
revendicărilor liberale.
Proba de foc a națiunilor armate
Marele Război (1914-1918) este prin excelență proba de foc a națiunilor armate. Factor de
coeziune națională, războiul poate clătina structurile de putere.
• Dinastia Romanov a clădit un stat național pe baze etnice
• Politica învingătorilor tinde să sprijine constituirea sau renașterea unor state naționale
răsărite din ruinele imperiilor învinse.
Națiunile la ora ideologiilor
Marile pasiuni totalitare zdruncină credințele naționale.
Națiune de împrumut, stat de import
Dreptul de existență a statului evreu este contestat de Liga Statelor Arabe. Panarabismul
(apărut în sec XIX în cadrul Imperiului Otoman) nu a fost predicat numai de arabi de cultură
musulmană, ci și de arabi de cultură creștină.
În Algeria (parte integrantă a Franței), pentru musulmani, naționalitatea franceză nu implica și
beneficiul cetățeniei.
Națiunile africane nu reușesc să-și depășească solidaritățile etnice; acestea rămân cadrul
principal de socializare.
După Războiul Rece
Încheierea confruntării dintre Est și Vest a contribuit la apariția unei noi Africi de Sud
multirasiale.

3
După căderea comunismului, unele entități precum statele baltice și-au redobândit
suveranitatea națională, altele (Ucraina, Bielorusia) au obținut-o pt prima oară.
Modificarea hărții a fost urmată de cereri de primire în CE. Suveranitatea statal-națională
suferă din cauza permanenței redefiniri a pertinenței nivelului decizional. Spațiile de liber-
schimb, piețele comune, corporațiile multinaționale sau cartelurile drogurilor sunt tot atâtea
elemente care contribuie la neputința identificării.

Naționalismul și cataliza ideologică

Gil Delannoi
Națiunea și naționalismul sunt cunoscute prin mijlocirea unor reprezentări și identități
politice.
Un instrument de legitimare și mobilizare
Autorul face distincția dintre națiune și naționalism. Naționalismul este o ideologie care
prezintă unele caracteristici proprii gnozelor și religiilor, este un instrument de legitimare și
mobilizare politică, dar aduce și anumite elemente de salvare personală și colectivă.
Trebuie evitate 2 simplificări:
• Menținerea naționalismului ca unică referință și admiterea ideii că națiunea nu poate fi
cunoscută
• Sacrificarea naționalismului pe altarul ideii de națiune, considerând că naționalismele
sunt niște variante patologice deviante.
Națiunea și naționalismul există cu drepturi depline. Națiunea, vag definită, scapă teoriei;
naționalismul prezintă trăsături regulate cu ajutorul cărora poate fi identificat.
O replică la expansiunea liberală:
Naționalismul se bazează pe o amenințare: dușmanul ideologic, decadența lumii, opresiunea
insuportabilă sau nevoia de apartenență.
În zilele noastre, naționalismul apare ca o încercare de a compensa ori de a submina
liberalismul. Nici un naționalism nu se reduce, însă, la mișcarea de reacție; naționalismul se
pretează la prea multe experimente diferite pentru a fi ridicat la rangul de familie ideologică
de sine stătătoare. Este un hibrid rezultat din amestecul cu alte categorii ideologice.
Naționalismul nu se confundă cu patriotismul.
Purtător potențial atât de universalism, cât și de particularism
Instituirea treptată a participării poporului la viața politică duce la apariția naționalismului.
Politica de eliberare națională care domină Europa sec. XIX duce la izbucniri de agitație
revoluționară și la prăbușirea imperiilor continentale. Ciocnirea dintre naționalitățile europene
4
și concurența colonialistă duce la declanșarea Primului Război Mondial. În cel de-al doilea, în
pofida unor cauze naționaliste, nu naționalismul este componenta prioritară.
Valul naționalist de la sf anilor 1980 rezultă din prăbușirea sistemului comunist, în cadrul
căruia raporturile de forță erau alimentate de naționalism și internaționalism.
Naționalismul situează individul pe o treaptă inferioară celei care revine grupului. Poate fi un
vector de particularism, dar și de universalism.
Naționalismul acumulează și canalizează elemente ideologice noi; aspirația către autonomie
politică și repercursiunile sale culturale duc la inventarea unor tradiții.
Dimensiunea escatologică
Naționalismele participă la crearea a 4 structuri:
• Instituții – naționalismul este catalizator și consecință ideologică.
• Noile suveranități – se manifestă caracterul reactiv al naționalismului
• Ordinea internațională – există o puternică activitate naționalistă în momentele de
refacere a ordinii internaționale
• Escatologia – naționalismul duce la confruntări înverșunate în numele Binelui și
Răului ca valori absolute.
Ce este de făcut în fața naționalismului violent și intransigent?
Există excese și răbufniri naționaliste patologice.
Antinaționalismul ține de ideologii care concurează naționalismul.
După I RM s-a încercat satisfacerea prin mijloace diplomatice a autonomiilor naționale,
învingătorii practicând o politică de putere națională severă față de învinși.
După II RM au apărut alte tipuri de naționalism, prin procesul de decolonizare.
Unele culturi sunt preferabile altora, măreția națională nu este singurul criteriu de guvernare,
cultura dominantă înăbușă orice formă de reticență.

Națiune și cetățenie, un cuplu de asociați-rivali

Catherine Wihtol de Wenden
Noțiunile de națiune și cetățenie nu se suprapun.
Cetățenia națională trebuie să cedeze teren unor cetățenii mai cuprinzătoare sau mai restrânse.
Există cazuri în care poți avea cetățenie fără să ai naționalitate, și invers.
Ce este națiunea?
Națiunea a fost asociată cetățeniei.

5
Conceptul modern de națiune: la Valmy în 1792 când Franța a învins Prusia, s-a strigat
„Trăiască națiunea!” cu sensul de a apăra cetățenia și afirmarea suveranității naționale.
Ideea de națiune se împarte în:
• Naționalism popular – în Franța
• Naționalism antiparlamentar, protecționist, xenofob, cu tendințe regionaliste sau
elitist-conservatoare.
Ernest Renan propune o osmoză între cetățenie și națiune.
Ce este cetățenia?
În Franța, cetățenia a precedat naționalitatea. Ea ar reprezenta mai curând o calitate decât un
drept.
Abatele Sieyes făcea deosebirea dintre cetățenii activi și cei pasivi.
Tema noii cetățenii din anii 1980 a încercat să reia tradiția prin care cetățenia, la nivel local,
se bazează pe locuire și participare concretă la problemele cetății, independent de
naționalitate.
Cetățenia europeană stabilită la Maastricht în 1992 este întemeiată pe reciprocitatea
drepturilor între europeni în cadrul Uniunii și deschide o breșă constituțională în exercitarea
suveranității.
În vreme ce, de regulă, nu-ți alegi naționalitatea, cetățenia nu se decretează.
Dacă națiunea se poate lipsi de democrație, democrația există cu greu în afara națiunii. Pot
exista mai multe națiuni la o singură cetățenie. Cetățenia înseamnă mai mult decât
naționalitatea.
Fragilul echilibru francez
Franța face o distincție între naționalitate și cetățenie. Naționalitatea este dată de locul nașterii
și de origine și se deosebește de cetățenie, care este non-etnicizată, individualistă și
universalistă.
• 1993 – aplicare T. Maastricht, reforma codului naționalității => compromisul
republican al naționalității-cetățeniei.
• 1870 – Numa-Denis Fustel de Coulanges: „Nici rasa, nici limba nu determină
naționalitatea, ci comunitatea de ide, de interese, de sentimente, de amintiri și de
speranțe.”
Dreptul francez al naționalității decurge dintr-un echilibru între dreptul pământului și dreptul
sângelui.

6
Naționalitatea apare în Franța drept consecința unei integrări deja realizate, și nu drept
condiția unei viitoare integrări.
Națiunea germană precedă statul
Țară a dreptului sângelui prin excelență, Germania a început să-și întredeschidă porțile în fața
anumitor elemente din dreptul pământului. Ea se consideră țara unui popor care aparține unei
istorii, unei limbi și unei culturi comune. Definiția etno-culturală se înscrie în definiția
germană a națiunii.
Una dintre particularitățile dreptului german al naționalității constă în 3 principii
fundamentale:
• Atribuirea naționalității la naștere se bazează exclusiv pe descendență;
• Naturalizarea excepțională nu se acordă în mod discreționar, ci doar atunci când
solicitantul este bine integrat în societatea germană;
• Dreptul naționalității a fost întotdeauna propriu nu numai fostei RFG, ci întregii
Germanii.
Germania apare ca un pământ al făgăduinței pt persoanele de etnie germană, cu o concepție
etnică asupra națiunii și o rată de naturalizare printre cele mai scăzute din Europa de Vest. Ea
este reticentă în a admite dubla naționalitate.
Nu statul reprezintă naționalitatea germană, ci națiunea germană își creează statul: națiunea
apare ca o unitate culturală perpetuată prin descendență.
Regatul Unit, simbol al dreptului pământului
Regatul Unit, țară-simbol a dreptului pământului, începe să admită dreptul sângelui.
Naționalitatea se circumscrie unei definiții geografice: poporul britanic este considerat rodul
unui amestec al cărui teritoriu este Regatul. Până în 1981, Regatul Unit nu avea cetățenie
națională. British Nationality Act stabilește 5 categorii de locuitori (cetățeni britanici, cetățeni
dependenți de teritoriul britanic, cetățeni britanici de peste mare, subiecți britanici, persoane
britanice protejate) dar numai cetățenii britanici beneficiază de cetățenie britanică deplină, cu
drept de rezidență. O a șasea categorie este aceea a naționalilor britanici.
Toți cetățenii din Commonwealth au dreptul de a vota la toate nivelurile de alegeri din
Regatul Unit și au acces la locurile de muncă.
Se constată o evoluție spre filiație: din 1981 naționalitatea strămoșilor este luată în seamă la
determinarea naționalității unei persoane născute pe pământ britanic.
Spre mai multă convergență?
Se îndreaptă Europa spre armonizarea dintre cetățenie și naționalitate?
Unele state se inspiră din modelele discutate mai sus:
7
 • SUA a moștenit din tradiția anglo-saxonă dreptul pământului: orice individ născut pe
pământ american este cetățean american;
• În Japonia, naționalitatea este închisă și legată de origine.
În pofida tendințelor de deschidere spre cetățenie și de închidere spre naționalitate, națiunea și
cetățenia continuă să coexiste pt că fără un puternic sentiment de identificare printre cetățeni,
democrația ar fi condamnată la dispariție.

Națiune și democrație, o asociere firească:

Yves Lacoste
Principiul autodeterminării este recunoscut de comunitatea internațională, acest drept fiind
una din condițiile fundamentale ale democrației. Dar nu orice stat național este neapărat un
stat democratic.
Pentru mulți, forma unui regi democratic este aceea în care niște cetățeni egali între ei își aleg
reprezentanți care să guverneze statul sau cetatea.
• Dominique Schnapper: „democrația modernă s-a născut sub formă națională.”
O concepție europeană „importată”?
D. Schnapper se apropie de concepția juridică tradițională privitoare la națiunea franceză, și
anume, că aceasta nu există cu adevărat decât începând de la Revoluție.
Acest mod de a vedea lucrurile presupune că ideea de națiune și statul acesteia este rezervat
doar populațiilor europene. Acesta ignoră cazuri de națiuni foarte vechi precum cele din
Japonia, Vietnam, Coreea, Thailanda.
Cazul străvechilor națiuni asiatice
Aceste străvechi națiuni asiatice care datează de mai bine d eo mie de ani, nu s-au constituit în
cadrul unei evoluții demcratice, ci sub regimuri de tip feudal, care s-au menținut până în sec
XIX.
Se omit 2 caracteristici fundamentale în definirea națiunii ca o comunitate de cetățeni liberi și
egali:
• Voința comună de apărare în fața pericolului invaziilor străine
• Voința de a avea o guvernare asigurată de localnici și nu de străini.
Ideea de străin și mai ales cea de națiune sunt legate de teritoriu. Străinii și pericolele
potențiale pe care le reprezintă se află dincolo de o zonă de frontieră care este considerată ca
delimitând teritoriul națiunii.

8
În funcție de țări, reprezentarea națiunii, pe care o putem numi azi geopolitică, a apărut în
perioade diferite, sub regimuri politice de tot felul.
Exemplul edificator al Franței
Ideea de unitate națională cunoscuse o mare răspândire atunci când luptele politice din timpul
Revoluției franceze au dus la proclamarea principiului „națiunii suverane” și deținătoare a
puterii de stat exercitate prin reprezentanți. Rămânea de înfăptuit unificarea economică și
culturală, precum și dezvoltarea practicilor democratice.
Ceea ce numim astăzi națiune și stat național prezintă vechimi comparabile, având
semnificații istorice diferite: numitorul comun este legătura cu un teritoriu ce trebuie apărat în
comun împotriva atacurilor străine.