Sunteți pe pagina 1din 13

Mithra si Mithraismul in Dacia

Religia lui Mithra, una dintre religiile zise "misteriozofice" ale lumii antice, ne-a lasat putine
marturii scrise sau poate ca acestea s-au pierdut. Din aceasta cauza, mithraismul a constituit si
constituie o problema si un obiect de cercetare continua din partea multor istorici, atat
anteriori noua cat si, mai ales, contemporani.

Se poate spune ca pozitia pe care a capatat-o acest cult in Imperiul roman s-a datorat in
primul rand bunavointei celor mai imulti cezari, care i-au creat diferite cai de acces si de
dezvoltare, ridicand mithraismul aproape la rangul de religie de stat.
Mithraismul ajunge in Moesia Inferioara si in Dacia, calatorind de-a lungul limesului
dunarean, cale deosebita de cea prin care patrunde in celelalte tari balcanice, adica Aquilea-
Celeia-Poetovio-Carnuntuim. Astfel se explica caracterele diferite, nu esentiale dar totusi
existente, ale monumentelor descoperite in Dacia si Moesia Inferioara, pe de-o parte, si cele
descoperite in celelalte tari balcanice, pe de alta parte. Un rol determinant in expansiunea
cultelor orientale in Dacia, ca de altfel si in celelalte provincii romane, l-au avut centrele
administrative si militare. In Dacia, religia lui Mithra se raspandeste o data cu alte religii, deja
acceptate in panteonul roman, si e un fapt recunoscut ca religiile orientale se raspandesc in
provinciile balcanice o data cu romanizarea. Panteonul de la Roma, in cea mai mare parte
recunoscut si in Dacia, oferea un exemplu caracteristic in ceea ce priveste
sincretismul1 primelor secole ale erei crestine. Pe teritoriul dacic, mithraismul a intalnit si
divinitati autohtone, dar nu sunt semne ca a intrat in vreo forma de sincretism cu acestea.
Lucru firesc de altfel pentru daco-romanii de pe teritoriul dunarean, care aveau alte conceptii,
alta cultura si alte ocupatii, deosebite in ansamblu, de cele ale colonistilor stramutati din
Orient.2 S-a vorbit totusi foarte mult despre influenta mithraismului asupra cultului
Cavalerilor danubieni. Dar, in ultimul timp, s-a generalizat ipoteza ca religia Cavalerilor
danubieni a fost legata direct numai de populatia geto-dacica
a celor doua maluri ale Dunarii.

1
Sorin Nemeti-Sincretism religios in dacia romana-p.216.
2
M.Macrea,Viata in Dacia Romana,Buc.,1969,p.372.
1
S-a putut spune ca "nici o provincie a Imperiului roman nu prezinta un atat de variat mozaic
de religii ca Dacia romana" si ca "aproape ca nu exista culte in imperiu nereprezentate in
panteonul Daciei". Cea mai larga raspandire a avut-o insa mithraismul, care in secolul al III-
lea era cel mai puterniccurent religios din Dacia.

Printre factorii de propagare a acestui cult, atat in intregul imperiu cat si in Dacia, armata a
avut un rol primordial. Fiind un zeu al victoriei si venerat de soldati, el era invocat inainte de
orice lupta pentru ajutor la izbanda. Unde ajungea armata, in urma ei aparea imediat si Mithra,
ocrotitorul soldatilor. Asa s-a ajuns ca Mithra sa fie "o divinitate populara in tot cuprinsul
imperiului". Nici soldatii armatelor romane venite in Dacia nu au uitat obiceiurile si zeii lor
stramosesti. Printre acestia era si Mithra, zeu oriental foarte raspandit intre armatele auxiliare
ale imperiului, recrutate in special din Orient. Si veteranii, au jucat un rol in raspandirea
mithraismului in Dacia. Importante diplome militare descoperite pe teritoriul dacic dovedesc
existenta acestor veterani in provincia romanade pe malurile Dunarii. Aici, in
patria adoptiva, ei duceau o viata linistita, practicandu-si in voie cultul lor propriu.

Nu mai putina insemnatate in raspandirea mithraismului in Imperiul roman si deci si


in Dacia au avut-o negustorii si mai ales marfa lor umana - sclavii. Ne referim la negustorii
orientali, care, profitand din plin de "pax romana", traversau de la un capat la altul imperiul,
cautand sa-si plaseze cat mai bine "marfa". Sclavii, adusi din Orient ca prizonieri de razboi,
transportau o data cu ei si zeii lor traditionali, venerandu-i si ridicandu-le altare in localitatile
unde erau stramutati. De asemenea, nu trebuie sa uitam si pe colonistii civili, veniti si ei cu
obiceiurile si credintele lor si cautand sa le implanteze in regiunile colonizate.

Monumentele si inscriptiile mithraice descoperite in Dacia sint mai numeroase3 decit cele din
Asia Mica, incat s- a putut afirma ca Mithra ar fi trebuit sa fie zeul national al dacilor si deci
pierderea Daciei ar fi insemnat o puternica lovitura data acestei religii. Savantul olandez N. J.
Vermaseren, in lucrarea sa „Corpus Inscriptionum Monumenlorum Religionis Mithriacae”,
indica pentru Dacia 274 de monumente si inscriptii mithraice adaugandu-se, dupa
descoperirile recente, inca trei altare la Apulum (Alba-lulia), cate unul la Ceanul Mic,
Potaissa (Turda) si o localitate necunoscuta din Dacia4 Inferioara.

3
Franz Cumont-Misterele lui Mithras ,ed.Herald,2009,p.131-139 .
4
D.Tudor,Orase,targuri si sate in Dacia Romana,Buc.,1968,p.147
2
Cercetand monumentele mithraice descoperite in Dacia, vom constata ca ele se pot imparti,
luandu-se in consideratie fonma lor, in trei categorii. In categoria intai intra reliefurile care
cuprind neaparat scena tauroctoniei. In cea de-a doua categorie se pot enumera statuile care
reprezinta fie pe zeul Mithra nascandu-se din stanca sau calarind taurul, fie pe cei doi dadofori
- Cautes si Cautopates - impreuna sau separat. Categoria a treia de monumente mithraice
cuprinde altarele si inscriptiile izolate dedicate acestui zeu, precum si diferite alte obiecte care
se foloseau in cultul mithraic.

Cele mai frecvent intalnite si deci cele mai importante in aceasta religie sunt reliefurile
tauroctonice. Tauroctomia constituia punctul central al cultului mithraic,
simbolizand actul creator al zeului - conceptie cu radacini in toate vechile ministere. De
aceea, in mithree, in partea opusa intrarii, se gasea aceasta reprezentare a lui Mithra, devenind
locul de onoare in templu si obiectul de venerare mai mult decat orice alta imagine cultica.
Obisnuit, basoreliefurile din Dacia, incadrate in tipologia stelelor dunarene, au trei registre,
cei din mijloc reliefand scena uciderii taurului. Zeul, imbracat in costum oriental, stapaneste
animalul sub genunchiul stang, tinandu-1 de nari sau de coarne. Fata sa nu exprima deloc
ferocitate sau triumf, ci e aproape trista, dandu-ne a intelege ca aceasta ucidere nu constituie o
fapta eroica, ci un sacrificiu recreator al naturii. Acest lucru este figurat prin coada boului in
forma de spic, printr-un caine si un sarpe care ling sangele ce se scurge din rana de la gatul
taurului, prin cutitul lui Mithra si printr-un scorpion care incearca sa otraveasca organele
genitale ale victimei - samanta regeneratoare a omenirii. Se observa in aceasta grupare
scorpionul - o reminiscenta preavestica, vreme cand scorpionul, impreuna cu sarpele, erau
considerati fiintele cele mai funeste. De unde scorpionul isi pastreaza atitudinea sa
rautacioasa, sarpele, in aceste tablouri, pare sa fi adoptat simbolismul grec, dupa care ar
reprezenta pamantul ce asteapta sa fie fertilizat. Intregul grup tauroctonic se afla intr-un cadru
boltit, amintind, se pare, prima locuinta a zeului Mithra, care ar fi fost o pestera din muntele
Hara. Aici s-ar fi petrecut si drama sacrificiala a misterelor. De-o parte si de alta a grupului
central se zaresc doua personaje, imbracate, ca si zeul, in acelasi costum oriental. Sunt cei doi
acoliti sau dadofori ai lui Mithra, Cautes si Cautopates. Primul, cel din stanga, tine torta cu
flacara in sus, iar cel de-al doilea cu flacara in jos, ilustrandu-se astfel calea de urcare si
coborare a Soarelui si a Lunii, izvorul si coborarea luminii, viata si moartea. Cautes reprezinta
rasaritul soarelui dimineata - oriens -, Mithra cursul sau spre amiaza -, iar Cautopates apusul -
occidens. Acesti doi insotitori pot fi identificati cu acele amesha spentas, adica puteri
ajutatoare, de care era inconjurat Mithra. Ele au supravietuit in Veda sub denumirea de
3
Aryaman, protectorul destinului arienilor, si de Bhaga, providenta care distribuie norocul, iar
in vechea Persie ca Sraosa si Asi.

Reliefurile prezinta apoi un intreg sir de scene secundare, raportate fiind direct la ilustrarea
miturilor mithraice, mituri care au jucat un rol important in doctrinele tuturor misterelor si
care erau strans-asociate cu riturile lor practice. Aceste mituri sunt incadrate intr-un numar de
patru cicluri; mituri cosmogonice, mituri legate de primele fapte ale lui Mithra, cele in
legatura cu tauromahia si miturile ce privesc raporturile lui Mithra cu Sol.

Printre temele primului ciclu nu intalnim decat cea a nasterii zeului, tratata fie in unghiul
drept de pe registrul superior al oricarui relief, fie in imagini independente. Conform mitului,
Mithra, nascut in mod miraculos dintr-o stanca, in apropierea unui rau, la umbra unui
smochin, indeplineste vointa divina a lui Ahura-Mazda. La aparitia sa, toate intunecimile se
indeparteaza. Monumentele din Dacia reliefeaza acest mit fie printr-un bust al zeului, ce pare
a iesi dintr-o stanca, avand in mainile ridicate cutitul si torta, fie prin expresia epigrafica
rupenaius sau pefrogenafus.

Din ciclul al doilea este reprezentata, pe monumentele noastre, scena miracolului apei. Este
ceea ce vrea sa arate reprezentarea, pe registrul superior, a doi oameni, dintre care unul sta in
genunchi cu fata spre un altul care indreapta un arc cu sageti spre o stanca. Astfel, Mithra face
sa izvorasca apa, reanimand, potrivit mitului, campurile si creaturile lovite cu seceta si
sterilitate de catre Angra-Mainyu - spiritul rau. Episodul luptei cu taurul ne este infatisat fie
prin scena in care Mithra, calare pe taur, il tine pe acesta de coarne, fie prin aceea in care zeul
il tine pe animal de picioarele de dinapoi si-1 taraste spre pestera. De obicei, ambele scene
sunt alaturate in partea stanga a reliefului, pe registrul mijlociu.5

Registrul inferior al reliefurilor prezinta totdeauna fapte din cel de-al patrulea ciclu. Soarele,
primul dintre adversarii lui Mithra, trebuie sa se retraga din fata fortei invincibile a tanarului
zeu si sa-i recunoasca superioritatea. Marinimos, Mithra incheie cu Sol un pact de prietenie si
de atunci cei doi aliati s-au sprijinit reciproc in fiecare actiune. Actul acesta este reliefat fie de
diadema de raze solare de pe capul lui Sol, infatisat uneori pe monumente in acest fel, fie de
scena cand un personaj ii intinde mana - simbol al impacarii - altuia ingenuncheat. Coroana de
raze solare, pe care Sol continua, s-o poarte de la incheierea acelei prietenii, e simbolul
5
Franz Cumont-Misterele lui Mithras ,ed.Herald,2009,p.146.
4
impacarii celor doi zei. De altfel, Mithra insusi era privit ca Sol invictus ; ceea ce arata ca e
vorba de o evolutie istorica a cultului mithraic catre un sincretism pronuntat.6

De asemenea, mai pe toate registrele inferioare se gasesc doua scene infatisari, una din ele o
masa la care stau doua personaje, iar cealalta un car tras de patru cai, ridicandu-se spre cer si
urcand totodata doua persoane. Sunt reprezentarile ultimelor fapte ale lui Mithra pe pamant,
adica banchetul impreuna cu Sol si urcarea lor la cer, unde zeul taurocton continua sa traiasca
si sa apere pe credinciosii sai contra raului.

Pe fondul fiecarui relief sunt dispuse apoi o serie intreaga de simboluri cu caracter astral si
moral. E vorba de infatisarea leontocefalului, identificat cu Aion-ul grecesc sau cu persanul
Zervan, care da expresie faptului ca Mithra era Zeul-Timp renascut, un al doilea Cronos-
Saturn. Cu caracter moral sunt diferitele probe pregatitoare la care erau supusi candidatii la
initiere, iar prezenta permanenta a soarelui si a lunii inseamna ca Mithra, in cer, e intotdeauna
intre soare si luna, ca este insotitorul lunii si al soarelui si ca seamana cu soarele. Luna are,
conform mitului mithraic, si o actiune purificatoare, simbolizata, se pare, printr-o barca sub
forma de semiluna, care sustine un taur; scena intalnita pe registrul superior al reliefurilor
mithraice din Dacia. Nu trebuie uitata, de asemenea, prezenta corbului, fie pe mantaua lui
Mithra, fie deasupra sa, el fiind mesagerul Soarelui.

Monumentele cu reprezentarea culturala a misterelor mithraice, descoperite in Dacia, ne ofera


atat cateva caractere comune majoritatii tarilor balcanice, cat si elemente deosebitoare, cu
caracter local. Astfel, specifica pentru toate tarile din Balcani este reprezentarea grotei, lucru
realizat prin infatisarea unei nise boltite; ceea ce nu se poate spune despre iconografia din
vestul Peninsulei. De asemenea, cainele si sarpele sunt elemente nelipsite de pe monumentele
mithraice diin aceste tari, pe cand, uneori, scorpionul si corbul lipsesc. Tarile din estul
balcanic prezinta unele reprezentari in care torta este inlocuita de un pedum. Acest motiv este
inexistent in vestul Balcanilor si foarte rar in provinciile renane, unde difera prin forma si
pozitie. Deci au existat doua centre distincte de formare a acestui detaliu iconografic :
Occidentul si Peninsula Balcanica.7

6
Franz Cumont-Misterele lui Mithras ,ed.Herald,2009,p.98
7
Liuba Zotovic,Le mithraisme sur le territoire de la Yougoslavie,Beograd,1973,p.148.
5
Cu caracter local, pare sa fie reprezentarea nasterii lui Mithra 8 insotit de doua personaje foarte
pasive in fata acestui act si care simbolizeaza participarea pastorilor la acest eveniment.
Lucru firesc pentru indeletnicirea locuitorilor Daciei. Apoi faptul ca pe unele basoreliefuri din
Dacia cei doi dadofori sunt inversati sau ca cel din dreapta intinde mana, dovedeste existenta,
pe teritoriul dacic, a mai multor ateliere ai caror mesteri erau, unii dintre ei, prea putin
familiarizati cu reprezentarea clasica a miturilor mithraice. Monumentele realizate de acesti
mesteri se adaugau la numarul mare al monumentelor aduse de adoratorii lui Mithra din tarile
lor de bastina. Si unele si altele serveau la impodobirea mithreelor sau, probabil, erau tinute
de unii credinciosi in casele lor.
Cel mai frecvent epitet folosit in inscriptii pentru Mithra e acela de invictus, fiindu-i atat de
propriu incat uneori dedicatiile sunt adresate simplu : deo invicto, numini invicti sau chiar
numai invicto. O singura data este folosit in Dacia epitetul de atotputernic, omnipotens, care e
corespondentul epitetului persan Nabarzes, sub care este invocat Mithra in Dacia de doua ori :
Nabarze deo si Soli invicto Nabarze Mithrae. Mai intalnim denumirea de Deus genitor, adica
cel care a facut lumea, iar expresia rupenatus se refera la legenda ca Mithra s-ar fi nascut din
stanca. Se intalnesc si alte denumiri ca : Sol Invictus, Deus Mithras Invictus Mithras, Deus
Sol Invictus, Deus Sol Invictus Mithras etc.

Se pare ca centrul cultului mithraic in Dacia a fost la Ulpia Traiana, capitala provinciei, unde
se atesta existenta mai multor "mithree" ce au dat la iveala un bogat material arheologic.
Acestea erau situate in afara de cetate, la miaza-zi de coltul sud-vestic al incintei. Dintre
acestea, unic prin dimensiunile sale intre toate mithreele descoperite pana acum in regiunile
mithraizate, este cel situat pe valea Hobitei si pe malul stang al paraului Apa Mica, din ruinele
caruia s-au scos circa 250 monumente sculpturale si inscriptii. Printre acestea se pot
consemna nenumarate reliefuri, altare cu dedicatii, caramizi stampilate, opere statuare, opaite
etc. Astfel, se poate aminti un altar de marmura, avand sculptat pe fronton frunze de acant, un
taur, un cap de bou si o pasare cu o frunza in cioc. O inscriptie ni-1 indica pe Protas, delegat
(vicarius) al casierului imperial Ampliatus, ca fiind autorul acestei cinstiri. Un oarecare
Carpion, libert, ridica un altar aceluiasi zeu, ca apoi ajutorul de socotitor Synethus si libertul
Severus sa dedice lui Cautopates - unul din acolitii zeului - doua reliefuri cu obisnuitul
sacrificiu mithraic. Se stie ca din aceasta comunitate mithraica de la marginea imperiului
faceau parte chiar augurul oficial, Valerianus, si un defensor lecticariorum, Cornelius
Cornelianus, care, la randul lor, dedica fiecare dintre ei cate un altar zeului Mithra. Un mic
8
S.Sanie-Cultele orientale in Dacia Roman.volI,Buc.,p.126.
6
altar, cu inscriptia Soli Invicto Mithrae Aniceto, e darul lui Dacian-Hermadio, un grec sau un
oriental. La acestea se pot adauga nenumarate mici fragmente de diferite feluri, o oarecare
cantitate de oseminte de animale, precum si diverse obiecte care serveau la oficierea cultului.
Se pot aminti, in acest sens, o cupa de bronz cu picior, un cuier de bronz, un lant campus din
patru verigi mari si terminat cu un carlig, un cutit de bronz, doua lampi de pamant etc. Recent,
in 1966, s-au descoperit, in apropierea mithreului, alte doua reliefuri, care infatiseaza
obisnuitul sacrificiu al taurului. Databile din secolul al III-lea, primul dintre aceste reliefuri
prezinta unele particularitati fata de modelul tipic al acestor reliefuri descoperite la Ulpia
Traiana, dar, in linii mari, pastreaza elementele obisnuite ale unor astfel de monumente. Dat
fiind faptul ca reversul placii primului relief este slefuit, se pare ca aceasta piesa n-a fost
aplicata pe vreun perete ci era pastrata liber, asezata, probabil, in vreo nisa sau
in case particulare.

Si la Apulum (Alba Iulia) materialul documentar destul de numeros ne indica existenta aici a
unor credinciosi mithraici, care au lasat numeroase urme arheologice.De la Apulum ,din cele
doua asezari cu rang de colonia,au iesit la iveala 34 de monumente epigrafice mithraice
(aproximativ 23 de la colonia Nova Apulensis9 si 11 de la colonia Aurelia-Apulensis -Partos)
10
si 16 monumente anepigrafice din aceeasi categorie. Totodata cunoastem faptul ca din 10
localitati rurale apartinatoare de teritoriul apulens s-au descoperit 14 monumente
epigrafice(Dostat-3;Sard,Vintu de Jos,Decea11-cate 2,Ampoita,Lopadea Noua,Oarda de
Jos,Ozd,Sacadate- cate 1).
Adoratorii din aceasta localitate reprezentau clase sociale diferite, adica de la sclavi si soldati
pana la guvernatori si ofiteri, si se intalnesc aici epitete acordate zeului putin familiare altor
adoratori, ca Bonus Puet si Deus Bonus Puer Posphorus. Trebuie remarcat faptul ca spre
deosebire de alte localitati din Dacia, reprezentarile din marmura ale lui Mithra s-au lucrat la
Apulum cu scene numeroase si amanuntite, ceea ce arata cunoasterea temeinica a mitului
zeului de catre pietrari.. Dintre cele trei locasuri de inchinare ale mithraicilor, unul este
indentificat in coltul de sud-est al orasului, langa catedrala ortodoxa, in perimetrul unei
portiuni de 2 ha, ce reprezinta un cartier de locuinte. Inscriptiile descoperite aici ne transmit

9
I.Pioariu-Cultul zeului mithras la apulum si imprejurimi
10
Closca L.Baluta,Le mithriacisme dans L’epigraphie de la Dacie,In Acta Iranica.Textes et
memoires ,vol IV.Etudes mithriaques,Teheran-Liege,1978,p.1.
11
Adriana Rusu Pescariu si Dorin Alicu-Templele romane din Dacia –Acta Musei Devensis
2000,p.80
7
numele lui Euhemerus, care inchina zeului un relief de marmura, al grecului sau orientalului
Potinus, al lui C. Caerelius Sabinus, comandantul legiunii a XIII-a Gemina catre anii 182-185,
care restaureaza, la Apulum, un templu mithraic. Tot din acest oras provine figura lui Cautes -
alt acolit al lui Mithra - calare pe un taur deasupra unei tulpine de grau in crestere, precum si
dedicatia lui Dioscurus Marci.

La Romula (Resca)12, unde zeul avea un cerc larg de adoratori si mai multe sanctuare
construite subteran, in rape, s-au descoperit circa 25 monumente arheologice foarte pretioase.
Orientalul Phoebus ne-a lasat un relief, pastrat fragmentar, cu obisnuitul sacrificiu mithraic,
dar Antonius Zoilos, actarius praepositi din trupa arcasilor sirieni, impreuna cu subordonatii
sai, librarii, inchina aceluiasi zeu un altar, datat fiind in prima jumatate a secolului al IH-lea.
Pe o fantana din apropierea unuia dintre mithree, se gasea o statuie a zeului copil, nascandu-se
din stanca si purtand in maini un cutit si o torta. Tot in legatura cu celebrarea acestui cult, o
placa de marmura infatiseaza majoritatea miturilor mithraice, avand in centru scena
tauroctoniei. Apoi, Mithra mai apare la Romula fie in busturi cu cununa de raze pe cap, asa
cum este reprezentat pe doua lampi de lut, fie gravat pe unele geme, dar pastrandu-si
caracterul obisnuit. Dintre sanctuarele presupuse ca au existat la Romula,descoperirile
arheologice ne confirma existenta sigura numai a celui aflat la gura Tesluiului. 13 Avand o
forma rotunda si un altar in centru, acest locas idolatru era situat langa o fantana, lucru cerut
de "dogma" mithraica. Langa alta s-au gasit o trambita de sticla si o ladita de lemn, cu
tortite de aur.

Un alt templu, datand din secolul al III-lea, s-a descoperit, in 1836, la Slaveni, scobit fiind in
malul Oltului,14 la o cotitura a raului. Era o sala lunga, cu banci laterale de zidarie, ale carei
podele fusesera unse cu o tencuiala de ipsos. Mai multe basoreliefuri, baze de statui si
piedestale, vase de sacrificiu s-au aflat in interiorul templului. Toate acestea sunt daruri pentru
zeul adorat - Mithra - ale garnizoanei locale, ala I Hispanotum. Gradatii (principales) acestei
garnizoane sunt cei care inchina lui Sol Mithra un altar, a carui inscriptie ne destainuie
epitetul pia fidelis ce-1 detinea acest corp de armata.

12
C.C. Petolescu- Dacia in Imperiul Roman ,p. 266
13
C.Margarit Tatulea Romula –Malva,p.119
14
D.Tudor,Oltenia romana,Buc.,1978.p.383
8
Mithra apare la Drobeta (Turnu-Severin) in mai multe monumente. Mai intai o frumoasa
statueta de bronz, infatisand zeul care calca victorios capul taurului, ridicand pumnalul in
mana dreapta. Imbracamintea zeului e cea obisnuita, orientala, cu boneta frigiana si tunica, iar
fata lui radianta exprima satisfactia victoriei - momentul culminant al jertfirii taurului. Printre
ramasitele arheologice din Drobeta mai trebuie amintit si un fragment dintr-un mare
basorelief mithraic care infatiseaza cateva episoade din mitul zeului : "Mithra calarind pe taur
cu bustul lunii deasupra arcului grotei, unde va fi injunghiat animalul ; Mithra intovarasit de
sol trage cu arcul in stanca de unde va iesi apa". Tot de aici se pastreaza cea mai veche
inscriptie in legatura cu acest cult din Dacia Inferioara, databila de pe la anii 198-209, fiind o
dedicatie pentru Septimiu Sever (193-211) si pentru fiii sai. In fruntea textului sta scris Soli
Invicto Mithrae. Materialul epigrafic si monumentele indica si aici existenta unui templu
mithraic.

Tibiscum15 (situat intre hotarele satelor Jupa, Ciuta si Iaz, (jud. Caras-Severin) e prezent si el
in randul localitatilor unde zeul Mithra a avut adoratori. Aici il intalnim iarasi, probabil, pe
Dacian Henmadio, vechil (actor) peste confratii sai sclavi, din casa stapanului sau Turranius
Dil., care se roaga pentru sanatatea lui Publius Marsius.

Trei monumente atesta venerarea lui Mithra si la Sucidava (Celei-Romanati). E vorba de un


relief obisnuit cu sacrificium Mithriacum, o dedicatie a unui grec, T. Iulius Evanthus, si una a
orientalilor Marinus si Iulianus. Toate acestea sunt vestigii ale secolului al III-lea.

La Dostat16 (Jud. Alba - probabil Singidava), materialul epigrafic descoperit atesta existenta
unui mithreu si in aceasta localitate, locas ce a fost vizitat de mai multi peregrini greci si
orientali. Printre acestia e si un oarecare P. Aelius Artemidorus, nascut in Macedonia,
sacerdos creatus a Palmyrenis, si care, facand o vizita la templul din Dostat, a inchinat un altar
lui Invictus Sol, deus genitorie. Tot in legatura cu acest templu e si nisa construita de L.
Aelius Hylas, conducatorul unui birou financiar, nisa in care acesta a depus un relief cu chipul
zeului, pentru sanatatea sa, a fiului sau Horiens si a sotiei sale Apuleia. Printre dedicantii din
Dostat se numara, probabil, si un oarecare Hermes. Colegiul augustalilor din Napoca (Cluj)
rddca si el un monument lui Mithra, adorat si la Potaissa (Turda) aproape exclusiv de soldati
romani. In cartierul Vurpar din comuna Vintul de Jos, la varsarea in Mures a paraului Pianul,
15
Doina Benea si Petru Bona –Tibiscum,ed.Museion p.115
16
Sorin Nemeti-sincretism religios in dacia romana-p.230.
9
s-au descoperit ramasitele unei zidarii care atesta existenta aici a unui templu mithraic. Unul
dintre reliefurile dedicate zeului si care reprezentau, in mod obisnuit, sacrificiul taurului,
constituie inchinarea facuta de un peregrin oriental. La fel, in orasul Dierna (Orsova), in satul
Aquensis (Calan-Hunedoara) si in Micia17 (Vetel-Hunedoara), cultul lui Mithra se face
cunoscut prin reprezentarea culturala a zeului pe diferite reliefuri pastrate in majoritate
fragmentar. La Sard (Jud. Alba) se semnaleaza existenta unui mithreu, al carui preot-sef, C.
Iul. Valens, invoca pe Sol-Mithras pentru sanatatea imparatului si a poporului roman, precum
si a senatului coloniei Apulum. Tot aici s-a gasit si o inscriptie bilingva, datorata unui semit
cu numele Abedallath (Avedala). In comuna Ozd (Jud. Harghita) s-a descoperit un ex vofo
mithraic, compus dintr-un singur registru, iar Cautes si Cautopates, insotitorii zeului, sunt
inversati. Piesa este datata din a doua jumatate a secolului al II-lea. Apoi, o intreaga serie de
fragmente ale unor vase cultice decorate cu serpi, al caror rol e bine-definit in misterele lui
Mithra, s-au descoperit in comuna Cristesti (Jud. Mures), confirmand astfel existenta
mithraismului si in aceasta regiune. Germisara (com. Cigmaus este si ea prezenta pe harta
localitatilor in care cultul zeului persan a avut adoratori. Un Aelius Iulius, cunoscut si de pe
unele caramizi stampilate, aflate la Apulum si facind parte din legiunea a XIII-a Gemina, este
dedicantul unui altar la Genmisara. Un altar ridicat la Aquae (Cioroiul Nou) de catre Caius
Antonius Iulianus, apoi un sarcofag mithraic din Muzeul de Istorie din Galati, databil din
secolul al II-lea, sunt alte dovezi despre aria larga de raspandire a mithraismului pe teritoriul
dacic.

Cu toate acestea, monumentele si notitele epigrafice pe care le-am expus mai sus sunt numai o
mica parte din totalul celor descoperite in Dacia romana. Cert e ca si numai acestea sunt
suficiente pentru a demonstra marea raspandire a cultului mithraic si succesul pe care l-a avut
zeul Mithra in randul populatiilor de pe teritoriul tarii noastre.

In Dacia romana materialul arheologic ne dovedeste existenta mai multor mithree si ceea ce e
de remarcat e faptul ca in unele orase se gasesc cate trei sau chiar mai multe locasuri de
inchinare de acest fel. Denumirea lor, spaelum (antrum), aminteste originea lor indepartata,
cand primii adoratori ai lui Mithra isi venerau zeul in grote naturale, situate in apropiere de
izvoare. Intre mithreele descoperite in Dacia, cel mai insemnat este cel din Sarmizegetusa.
Templul masura 26 m in lungime si 12 m in latime, fiind precedat, dupa toate aparentele, de
un pronaos la nivelul solului (apparatorium). De aici se cobora pe niste scari in sala principala
17
Dorin Alicu-Micia p.112-115.
10
a templului sub forma unei cripte boltite, divizata in trei parti. Partea centrala era un culuar ce
constituia chorul rezervat-oficiantilor si se termina cu o absida supraetajata (absidata, exedra),
unde se gasea reprezentarea sacrificiului taurului. Inaintea acestei imagini se afla altarul, unde
ardea in continuu focul sacru. De-a lungul partilor laterale ale criptei se aflau dispuse paralel
banci din zidarie, prevazute cu un fel de trepte, unde ingenuncheau sau luau loc initiatii pentru
a urmari ceremoniile si pentru a participa efectiv la imesele sacre. Aspectul general al acestei
capele, la prima vedere, era acela al unei sali de anese. Si tocmai acest lucru e un indiciu ca
ritul principal care se savarsea acolo era cel al banchetului sacru, la care luau parte toti
initiatii. Iar reprezentarea zeului taurocton ne releva mitul esential al acestei religii. Probabil
acest sanctuar poseda mai multe incaperi, printre care putea fi si o sacristie, precum si alte
camere folosite pentru post si penitenta de candidatii la initiere.18

Ritualul sanctuarelor comporta un serviciu zilnic si ceremonii periodice, insotite de


psalmodieri si litanii. Slujba cotidiana a templului consta mai inainte de toate in mentinerea
flacarii purificatoare si apoi in indeplinirea celor trei rugaciuni zilnice catre soare : dimineata,
la amiaza si seara. Ceremonia capitala consta insa in prezentarea imaginii zeului taurocton, in
timp ce se sunau niste clopotei. Urma apoi masa sacramentala. La serviciul zilnic obligatoriu
se adaugau diferite alte rituri legate de initiere, precum si ceremonii speciale care se celebrau
la sarbatorile cele mai importante ale cultului.

Templele erau servite de unul sau mai multi preoti, recrutati cel mai adesea, se pare, din
randul ultimului grad de initiati - patres. Daca aceasta nu era o regula absoluta, atunci se poate
crede ca initiatii primelor trei grade (corax, nymphus, miles) - cel mai adesea trepte
pregatitoare ce nu aduceau nici o cunoastere intima a misterelor - nu aveau acces la preotie.
Ramaneau celelalte patru grade (leo, perses, heliodromos, pater), ai caror initiati puteau
deveni preoti. Si daca ne referim la patres, cu siguranta ca nu toti indeplineau si functia de
preot, si de aceea riturile proprii initierii se celebrau de patres cu colaborarea preotilor.
Acestia din urma erau grupati in caste diferite de cele ale credinciosilor si initiatilor de rand,
avand si ei mai multe grade ierarhice. In afara de supravegherea focului sacru in temple si a
ceremoniilor cultice, ei erau cei care trebuia sa asiste efectiv la viata religioasa a initiatilor,
tinandu-le diferite discursuri (litanii), prin care li se impartaseau normele de conduita a
calitatii lor de credinciosi mithraici. Mithraicii erau constituiti in confrerii, fiecare dintre
acestea avand maximum 100 persoane, numar cerut de capacitatea mica a sanctuarelor. Ca si
18
Franz Cumont-Misterele lui Mithras ,ed.Herald,2009,p.169
11
in alte religii de mistere, membrii acestor grupari se recrutau numai din randul barbatilor,
acest cult neavand nici o initiere pentru femei.

Acestea fiind caracterele si elementele constitutive ale religiei lui Mithra, putem conchide ca
mithraismul era o religie bine organizata, cu rituri si invataturi capabile sa nu lase indiferenti
pe cei ce veneau in contact cu ea. Asa se explica marea sa putere de a infrunta tanara religie
crestina, care-si facea loc in primele secole. A fost deci justificata, macar in parte, afirimatia
lui E. Renan, care spunea ca:” daca n-ar fi triumfat crestinismul, lumea ar fi fost
mithraicizata.”

La o cercetare atenta a traditiilor miihraice se disting trei stratificari ale mithraismului,


determinate de influentele culturilor cu care aceasta religie a venit in contact. Cea mai veche
stratificare reprezinta anticul naturalism al persilor, in care adorarea fortelor naturale
constituie fondul primitiv. Astrologia chaldeiana, impregnata de fatalism, precum si unele
mituri ale zeilor ce populau Orientul constituie cel de-al doilea strat in structura religiei
mithraice. In fine, aceasta religie se contureaza precis prin fuziunea cu unele divinitati
elenistice si prin imprumutarea artei grecesti, care ii impune cateva forme consacrate. In
aceasta forma, religia lui Mithra patrunde in Occident, in partea de vest a Imperiului roman.

Putem observa deci larga raspandire a mithraismului in Dacia, precum si popularitatea de care
s-a bucurat aceasta religie in randurile armatei romane si intre civili, mai ales printre cei veniti
din Rasarit. Acest lucru se explica prin pozitia geografica a provinciei, aceasta fiind situata pe
malurile Dunarii si strabatuta de numeroase nuri, locurile cele mai propice pentru construirea
sanctuarelor, care erau conditionate, in exclusivitate, de existenta unei surse de apa in
apropiere. Faptul in sine are implicatii mitologice si culturale.

Dar, ceea ce e de remarcat in chip deosebit e faptul ca populatia bastinasa n-a aderat la cultul
lui Mithra decat intr-o foarte mica proportie, onomatologia inscriptiilor gasite in Dacia
furnizandu-ne, cu rare exceptii, numai nume de provenienta orientala, greaca, latina etc. De
asemenea, se observa o alta trasatura specifica a cultului mithraic practicat in Dacia, ca de
altfel a tuturor religiilor venite prin intermediul romanilor. E vorba de faptul ca, in ceea ce
priveste limba folosita de inscriptii si, probabil, si in cult, precum si modelul reprezentarilor
monumentale, acestea au o puternica atmprenta romana. E normal de altfel, dat fiind ca Dacia
era o provincie romana in care majoritatea institutiilor, fie laice, fie religioase, erau copii
12
fidele ale celor din Italia, iar oficialitatile romane doreau si incercau sa imprime vietii
cotidiene a provincialilor o nota cat mai apropiata de aceea a natiunii stapanitoare.

Numeroasele sanctuare, precum si nenumaratele inscriptii si dedicatii mithraice de


provenienta dacica sunt un indiciu al faptului ca practicantii acestui cult in Dacia romana erau
cat se poate de fideli zeului lor protector si ca acestia duceau o importanta actiune de
prozelitism. Cand crestinismul a ajuns la gurile Dunarii a intalnit aici o puternica opozitie din
partea milhraisinului. Din acest conflict au rezultat multe victime printre vechii locuitori ai
patriei noastre. Printre acestia se pot enumera: Chiril, Chindeu, Tasius (Dasius), Emilian de
Durostorum.Cel mult, sincretismul in care a intrat cultul mithraic cu alte culte pagane din
Dacia19 s-ar putea sa fi jucat un rol in pregatirea terenului pentru acceptarea monoteismului
crestin, care deschidea o noua era in lumea antica si deci si pe meleagurile tarii noastre.

Student:
RADU BIANCA –anul 1- ECSPMEC

19
Sorin Nemeti-sincretism religios in dacia romana-p.240.
13