Sunteți pe pagina 1din 23

Tematica rezolvata

I. AFACERI ECONOMICE INTERNATIONALE PRIN PRELUCRARE IN


LOHN

1. Definiţi Lohn si interpretaţi continutul acesteia din mai multe perspective


LOHN-ul este o afacere economicã internaţionalã desfãşuratã pe bazã contractualã între
2 firme din ţãri diferite în care una executã contra unei sume de bani la comandã un produs
dupã modele, desenele sub marca celeilalte firme şi de regulã cu materii prime şi materialele
acesteia. Firma care lanseazã comanda se numeşte ordonator (importator sau beneficiar) şi sub
marcã proprie, îsi pãstreazã dreptul de a comercializa produsul respectiv. Firma care realizeazã
produsul îndeplineşte rolul de executant şi este numit exportator.
Caracteristicile firmelor participante la afacerile prin lohn:
 executanţii în lohn:
• dispun de factori de productie, si forţã de muncã având o bunã calificare;
• nu dispun de prestigiu, de management şi marketing de calitate în afaceri
economice a.î nu exportã sub marcã proprie;
 ordonatorii în lohn:
• deţin marci de prestigiu bine introduse pe piaţa mondialã;
• desfãşoarã un management şi marketing de export de o calitate superioarã;
• valorificã la maxim avantajele care decurg din poziţia bunã pe care o au pe
piaţã;
Din perspectiva comercială, lohn-ul este denumit si „export de manoperă”.
Denumirea este discutabilă deoarece pe lângă manoperă se exportă si factori de producţie
(energie, combustibil, etc).
Din perspectiva cooperării economice internaţionale lohn-ul este denumit “producţie
la comandă”.
Lohn-ul are atributele unor operaţiuni în contrapartidă, în măsura în care stingerea
obligaţiilor dintre parteneri se face parţial prin produse (materii prime, produse finite).
Lohn-ul constituie o sursă de promovare a reexporturilor, deoarece ordonatorul
(importatorul), de regulă, vinde produsele respective, în principal, pe pieţe străine.
Concluzie. Lohn-ul privit din “diferite unghiuri” poate fi considerat o operaţiune relativ
complexă. În esenţă, obiectul afacerii economice îl constituie executarea la comanda
ordonatorului a unui produs care se comercializează de către acesta, sub marcă proprie.

Page 1 of 23
2. Prezentaţi si comparaţi avantajele si riscurile Lohn-ului pentru executant cu
cele obţinute de ordonator
Avantaje pentru executantii (exportatori) in lohn:
 obţin profituri fie ele şi modeste;
 asigurã ocuparea forţei de muncã evitând şomajul, conflictele de muncã;
 se menţine productia la un nivel cantitativ şi valoric acceptabil;
 beneficiazã de know-how în perfectionarea lucrãtorilor;
 reprezintã o dovadã a competitivitãţii întreprinderii sub aspectul producţiei, lohn-ul
putând sã fie o rampã de lansare pentru exportatori sub marcã proprie.
Limite si riscuri pentru executanţii (exportatori) în lohn:
 rata profitului obţinutã de exportator este modestã;
 datoritã acumulãrii modeste de profit capitalizat se amânã şi capitalizarea
substanţialã a întreprinderii;
 executantul în lohn rãmâne în anonimat cu consecinte nefavorabile de duratã pe
pietele internaţionale;
 prelungirea pe termene foarte lungi a lohnului condamnã întreprinderea executantã
la stagnare comercialã fiind la discreţia altor firme;
 existã riscul ca ordonatorul sã renunţe la afacerea economicã în lohn, sã se mute pe
alte pieţe;
 riscul de preţ care se manifestã pentru exportator, în sensul ca, dupã semnarea
contractului, poate creste exploziv pretul la utilitãţi, cu forta de muncã, astfel încât
profitul devine derizoriu.
Avantaje pentru ordonatorii (importatori) in lohn:
 îşi mãresc volumul afacerilor economice fãrã investiţii în producţie;
 obţin o ratã înaltã a profiturilor datoritã atât diferenţelor mari care existã de regulã
între nivelul salariilor din ţara lor şi în ţara executantã, cât şi a faptului cã îşi
valorificã din plin avantajele comercializãrii sub marcã proprie;
 îşi consolideazã poziţia pe termen lung pe piaţa mondialã, ceea ce reprezintã un
avantaj semnificativ în lupta cu concurenţa.
Limite si riscuri pentru ordonatorii (importatori) în lohn:
 este posibil ca executantul produselor în lohn să nu respecte întocmai prescripţiile
privind calitatea produselor, să înregistreze procente ridicate de rebuturi; evident că
ordonatorul, de regulă, se asigură prin contract pentru aceste situaţii, dar problema
devine delicată când se irosesc materii prime şi semifabricate valoroase;
 ca urmare a unei eventuale nerespectări a unor cerinţe de calitate, cât şi a
termenelor de livrare, ordonatorul riscă să piardă momente conjuncturale
favorabile sau chiar afaceri economice deja contractate;
 ordonatorul “preia” in direct unele riscuri, care apar la executant datorită unui
management uneori de calitate redusă, unor dereglări sociale şi politice, calamităţi
naturale, etc.

Page 2 of 23
3. Sursele ratei inalte a profitului ordonatorului
Ordonatorul obţine, analizând efectele economice în cumul, o rată a profitului care
adeseori este de zeci de ori mai ridicată decât cea realizată de executant, economiseşte eforturi
de investiţii, îşi consolidează poziţia pe piaţa mondială, deci prosperă.....

II. DREPTUL DE PROPRIETATE INDUSTRIALA SI INTELECTUALA –


COMPONENTA DE INALTA COMPETITIVITATE SI EFICIENTA IN
AFACERILE ECONOMICE INTERNE SI INTERNATIONALE.

A) Marca

1. Caracteristicile unei mărci performante


O marcă trebuie să fie înzestrată cu numeroase caracteristici, care privesc modul în care
este evidenţiată, pusă în circulaţie, simbolizată:
 perceptibilitate ridicată, conferită de caracterul lizibil, estetic şi armonios al mărcii;
 omogenitate, în consens cu ansamblul mijloacelor de comunicaţie şi al elementelor
mixului de marketing;
 distincţie, reflectată de originalitatea mărcii, capabilă să-i sporească perceptibilitatea în
raport cu alte mărci;
 putere de evocare, determinată de legătura care trebuie asigurată între caracteristicile
produselor (serviciilor) şi funcţia de simbol a mărcii;
 personalitate, conferită de simbolurile utilizate în promovarea imaginii de marcă;
 capacitate de memorizare, atribut legat de uşurinţa reţinerii numelui sau simbolului
ales, cât şi de accentuarea unor semnificaţii majore care să excludă eventualele confuzii;
 notorietate, determinată de ansamblul acţiunilor desfăşurate, în timp, în cadrul pieţei
şi de legătura realizată cu teme şi situaţii care-i sporesc valoarea;
 asociativitate, exprimată de uşurinţa cu care se realizează includerea într-o strategie ce
dezvoltă şi alte imagini ale intreprinderii.

2. Prezentaţi si analizaţi funcţiile mărcii


Marca îndeplineşte o serie de funcţii relevante în economia contemporană:
o marca reprezintă un semn de proprietate conferit de protecţia sa legală;
o marca este o componentă semnificativă a strategiei de marketing şi de
promovare a vânzărilor;
o instrument de protecţie a caracteristicilor unice ale produsului contra
eventualelor imitaţii;
o mijloc de diferenţiere a produsului de cele similare aparţinând concurenţei;
o modalitate de certificare a calităţii şi de autentificare a sursei produsului;
o simbol al culturii întreprinderii;
o rol de umbrelă pentru a acoperi şi alte produse sau servicii aparţinând aceleiaşi
întreprinderi.
Page 3 of 23
Funcţiile numeroase ale mărcii reprezintă un argument convingător al complexităţii
acesteia.

3. Strategiile de marca - prezentare, analiza conţinutului, a avantajelor si a limitelor


fiecăreia - reprezintă modalităţile de determinare a acestora în raport cu produsele şi
întreprinderile pe care le reprezintă.
Strategia marcă-produs - constă în a destina în mod exclusiv un nume unui singur
produs şi unei singure poziţionări. Fiecare produs nou capătăun nume de marcă ce îi este
propriu, întreprinderile având, deci, un portofoliu de mărci corespunzând portofoliului lor de
produse. Avantaje:
- este o strategie ofensivă deoarece facilitează perceperea diferenţierilor de către
consumatori;
- este o strategie adecvată întreprinderilor inovatoare, numele mărcii „brevetând
inovaţia”;
- marca nouă se confundă cu produsul nou şi devine în mod direct un factor de penetrare
şi succes pe noi pieţe;
- fiecare marcă fiind independentă de celelalte, insuccesul uneia dintre ele nu se
răsfrânge şi asupra celorlalte mărci ale întreprinderii.
Dezavantaje:
• fiecare lansare de produs nou este o lansare de marcă, ceea ce implică investiţii
promoţionale considerabile;

Strategia marcă-umbrelă - Aceeaşi marcă sprijină mai multe produse pe pieţe
diferite: fiecare produs are propria comunicaţie, îşi dezvoltă propria promisiune, produsele
păstrează un nume generic. Avantaje:
 realizarea sinergiei capitalizării, fiecare acţiune, produs sau comunicaţie contribuind la
notorietatea mărcii;
 câştigarea notorietăţii face ca marca- umbrelă să beneficieze de sectoare cu investiţii de
marketing reduse;
 permite evoluţia conţinutului ecesteia datorită aportului imaginii asociate produselor pe
care ea nu le acoperea până atunci.
Dezavantaje:
o dorinţa de a economisi bani face ca diversificarea exagerată să se realizeze sub acelaşi
paravan, uitându-se că notorietatea nu este suficientă, funcţia mărcii fiind, înainte de toate, de a
câştiga;
o aşezarea sub aceeaşi „umbrelă” a unor produse şi servicii eterogene aşa încât marca-
umbrelă poate să umbrească produsele şi serviciile pe care le cuprinde;
o extensia verticală devine un handicap al mărcii, mai mare chiar decât extensia extensia
orizontală. Marca nu poate acoperi toate nivelele de calitate şi standard, programul mărcii nu se
poate exercita în acelaşi fel pe toate segmentele.

Page 4 of 23
B) Brevetele de invenţii

1. Definiţi si clasificaţi licenţa de brevet


Licenţierea reprezinta înţelegerea pe bază de contract prin care titularul unui drept de
proprietate industrială transmite, pe bază contractuală, unei alte persoane, în total sau în parte,
folosinţa dreptului său exclusiv de exploatare, în schimbul plăţii unei sume de bani sau a unor
produse.
Titularul dreptului a cărui folosinţă se transmite se numeşte licenţiar, beneficiarul
folosinţei acestui drept, licenţiat, iar contractul încheiat între ei se numeşte în mod uzual
contract de licenţă de brevet.
Clasificarea licenţei ţinând cont de conţinutul drepturilor conferite licenţiatului,
distingem:
 contracte de licenţă exclusivă;
 contracte de licenţă simplă.
Licenţa exclusivă presupune că licenţiarul acordă licenţiatului dreptul exclusiv de
utilizare a invenţiei, renunţând la concedarea unor drepturi identice terţilor.
Licenţa exclusivă cunoaşte două variante:
• forma atenuată, caz în care, licenţiarul îşi păstrează dreptul să folosească în nume
şi pe cont propriu invenţia;
• forma absolută, caz în care, licenţiarul se obligă, ca în afara faptului de a nu
acorda alte licenţe, să renunţe el însuşi la orice exploatare a obiectului contractului.
Licenţa simplă presupune că licenţiarul, acordând licenţiatului dreptul de exploatare a
invenţiei brevetate, îşi rezervă dreptul de a acorda licenţa în cauză şi altor beneficiari.
În această situaţie, este posibil ca pentru aceeaşi invenţie condiţiile de achiziţionare să
difere de la un contract la altul, creând avantaje pentru anumiţi beneficiari, în detrimentul
celorlalţi.
Contracararea unei asemenea situaţii se face prin includerea în contractul de licenţă
simplă a clauzei naţiunii sau firmei celei mai favorizate, care asigură beneficiarului extinderea
în favoarea sa a oricărei condiţii mai favorabile, acordate altui beneficiar.

Page 5 of 23
2. Drepturile si obligaţiile parţilor in contractul de licenţa
Drepturile si obligatiile licentiarului:
 obligatia de remitere, conform careia licentiarul trebuie sa puna la dispozitia
licentiatului folosinta dreptului de a exploata brevetul;
 obligatia de garantie in legatura cu valabilitatea juridica a brevetului;
 garantia impotriva evictiunii;
 garantia sub aspectul tehnic, adica obiectul contractului este realizabil si
exploatabil;
 dreptul de a acorda sublicente sau interdictia acestui proces, in functie de
hotararea luata in cadrul negocierii;
Drepturile si obligatiile licentiatului:
 dreptul de a folosi marca, numele comercial sau de serviciu al licentiarului;
 obligatia de a exploata licenta, care trebuie sa fie serioasa si efectiva;
 obligatia de plata a pretului;
 obligatia de a pastra secretul;
 obligatia de non-concurenta fata de licentiar, pe anumite piete;
 obligatia de a respecta anumite preturi de vanzare la produsele realizate sub
licenta.
C) Comertul cu know – how

1. Definiti know – how-ul si prezentati factorii care duc la cresterea importantei


acesteia in economia mondiala

Know-how-ul cuprinde invenţiile nebrevetate sau nebrevetabile, inovaţiile, abilitatea


profesională deosebită, experienţa valoroasă profesională, cunoştinţele şi procedeele de
excepţie.
Know-how-ul ocupa, in prezent, un loc insemnat in economia mondiala, atat in
economiile interne, cat si in relatiile economice internationale, datorita urmatorilor factori:
 rolul prioritar ocupat, in prezent, de activitatea de cercetare-dezvoltare, in
infaptuirea progresului;
 importanta deosebita, atat pe plan national, cat si international, a transferului de
cunostinte ca o cale insemnata de atingere a unor performante economice;
 preferinte pentru protectie si transferul sub forma de know-how generate adesea
de procedura greoaie si costisitoare impusa de inregistrarea inventiilor si
eliberarea brevetelor;
 imposibilitatea folosirii tuturor cunostintelor tehnico-stiintifice in termenii
conventionali ai brevetului;
Page 6 of 23
 dorinta de a pastra secretul, fie si temporar, asupra anumitor cunostinte tehnice,
in scopul de a le valorifica cu ceficienta ridicata;
 rolul important al cunostintelor rezultate din cercetare-dezvoltare, activitate ce
sta la originea prosperitatii unor firme si unor natiuni; „bataliile comerciale
moderne se desfasoara si se castiga in eprubete”.

2. Cerinte specifice in procesul negocierii afacerilor cu know – how pentru


vanzator/cumparator
Particularitati pentru proprietarul şi ofertantul de know-how, negocierea comportă
riscuri ce derivă din caracterul ireversibil al mărfii odată însuşită, fapt care necesită ca
furnizorul să ofere numai un minim de informaţii asupra conţinutului respectivei asistenţe
tehnice. Este posibil ca tratativele să se soldeze cu un eşec sau să fie întrerupte în mod
intenţionat de partenerul care doreşte să cumpere know-ho, acesta intrând- prin intermediul
negocierilor- în posesia unor informaţii de valoare.
Ca atare, pe de o parte exportatorul trebuie să manifeste o mare abilitate şi să-şi prezinte
oferta fără să o descrie în detaliu, oferind numai câteva repere orientative, iar pe de altă parte, în
cadrul negocierii şi contractării se ridică problema alegerii mijlocului juridic de asigurare a
păstrării secretului divulgat de furnizor, în calitate de ofertant, potenţialului beneficiar, spre a-l
determina pe acesta din urmă să încheie contractul. Practica internaţională a consacrat utilizarea
a două instrumente juridice:
 angajamentul unilateral- asumat anterior începerii tratativelor, de către destinatarul
ofertei, prin care acesta se obligă să considere strict confidenţial comunicările ce îi vor fi făcute,
abţinându-se de la divulgarea sau utilizarea acestora înainte de semnarea contractului;
 convenţia prealabilă- încheiată între cele două părţi, denumită adesea şi contract de
opţiune, prin care titularul de know-how se angajează să furnizeze anumite precizări cu privire
la acesta, iar beneficiarul potenţial, recunoscând caracterul său confidenţial, se obligă să nu-l
divulge sau sa-l exploateze înainte de încheierea caracterului. O convenţie de acest fel este, în
unele privinţe vulnerabilă deoarece, pe lângă faptul că ea favorizează crearea între părţi, unui
climat de suspiciune, transmiterea de know-how are, aşa cum s-a menţionat, un caracter
ireversibil şi, odată ce el a fost comunicat, nu se mai pune problema ca destinatarul să se
angajeze să-l uite, oricare ar fi dipoziţiile cuprinse în contractul de opţiune.
Atât angajamentul unilateral, cât şi convenţia prealabilă (contractual de opţiune) pot fi
întărite şi susţinute prin constituirea unor garanţii în favoarea titularului (scrisori de garanţie
bancară, cauţiuni, etc.), care devin executorii în cazul unei divulgări neautorizate a know-how-
ului.
Particularitati pentru importator, negocierea şi contractarea transferului de know-how
comportă riscuri, în sensul că acestuia i se pot oferi cunoştinţe intrate deja în larga folosire prin
publicarea în diferite reviste de specialitate. Evitarea acestor situaţii presupune o temeinică
informare şi pregătire a prezumtivului importator.

Page 7 of 23
3. Contractul de know – how – definire si clasificare
Contractul de know-how reprezintă înţelegerea prin care una din părţi, denumită furnizor,
transmite celeilalte părţi, denumită beneficiar, contra plăţii unei sume de bani sau a unei alte
prestaţii, cunoştinţe tehnice secrete, nebrevetabile sau nebrevetate, privind fabricarea unui
produs sau aplicarea unor tehnologii industriale. Acest contract este asemanator cu contractul de
licenta de brevet si este consensual, sinalagmatic, cu titlu oneros si generator de creanta.
Având drept criteriu ponderea pe care know-how-ul o deţine în economia generală a
contractului, distingem:
 contractul de know-how pur, în care transferul de know-how nu este legat de alte
operaţiuni comerciale;
 contractul de know-how mixt sau combinat, în care transferul de know-how
intervine simultan cu transferul în cadrul aceluiaşi contract şi al altor drepturi de
proprietate industrială, în unele cazuri fiind asociat unei vânzări de utilaje
complexe, livrări „la cheie” a acestora;
 contractul de know-how complementar, care apare atunci când condiţiile de
transfer de know-how adiacent unei operaţiuni comerciale complexe de genul celor
amintite fac obiectul unui contract separat.

D) Managementul afacerilor economice prin leasing


1. Definitii ale leasing-ului
Leasingul este o tehnică de afaceri economică, anume de comerţ şi de finanţare cu bunuri
mobiliare şi imobiliare, care are la bază un contract de locaţie prin care se înstrăinează dreptul
de folosire şi se conservă cel de proprietate, la expirarea contractului, utilizatorul avînd dreptul
la triplă opţiune : să cumpere produsul la valoarea reziduală; să prelungească contractul de
leasing; să înceteze operaţiunea.
Principalele caracteristici ale leasing-ului:
 se instraineaza numai dreptul de folosire, si se conserva cel de proprietate;
 societatea de leasing care isi pastreaza dreptul de proprietate sprijina activitatea
utilizatorului (intretinere, reparatii, service);
 tripla optiune pe care o are utilizatorul la expirarea contractului de leasing;
 societatile de leasing exercita o influenta insemnata asupra pietei.
Clasificarea Leasing-ului:
a) în funcţie de apartenenţa părţilor : intern şi internaţional;
b) în funcţie de natura bunului: mobiliar (auto) şi imobiliar (clădiri, terenuri);
c) în funcţie de poziţia furnizorului în contractul de leasing:
- direct (furnizorul este şi producător);

Page 8 of 23
- indirect (fzorul e o soc.de leasing care preia funcţia de creditare, prestare de servicii şi
riscurile aferente)
d) în funcţie de modalităţile de finanţare:
- internă - finanţatorul utilizează surse proprii;
- externă - utilizează surse atrase
e) în funcţie de calitatea utilizatorului :
- public - utilizator e statul;
- privat - utilizator este o firmă particulară;
f) în funcţie de apartenenţa fondurilor investiţiei:
- leasing sindicalizat- finanţarea se face din fondul comun mai multor societăţi de leasing ;
- leasing realizat din fondurile unui singur finanţator.
g) în funcţie de modul de calcul al ratei de Leasing :
- financiar,în perioada primei închirieri se realizează întregul preţ al
bunului şi eventual un beneficiu are 2 variante:
– leasing cu plata integrală ( valoarea reziduală e cuprinsă în rate) ;
–leasing cu plata parţială(val. reziduală se achită numai de utilizatorul care dovedeşte să
devină proprietarul bunului)
- leasingul operaţional (funcţional) în perioada de bază se realizează
numai o parte din preţul bunului, accentul căzînd pe serviciile furnizate de soc. de leasing.
h) în funcţie de conţinutul ratei de leasing:
- leasing brut – ratele cuprind preţurile de vînzare şi cheltuieli de întreţinere, reparaţii şi
service
- leasing net – ratele cuprind numai preţul de vînzare;

2. Avantajele leasing-ului pentru utilizator si pentru furnizor


Avantajele leasing-ului pentru utilizator:
 posibilitatea de a poseda şi a utiliza un bun în situaţia în care nu dispune de fonduri
necesare cumpărării lui;
 Leasing-ul este mai puţin vulnerabil faţă de uzura morală în comparaţie cu
operaţiunea de cumpărare datorită faptului că termenul de contractare este limitat şi
în plus produsul poate fi înlocuit în termenul de valabilitate a contractului;
 taxa de leasing permite economisirea iniţială a capitalului propriu ( uneori avansul
nu e obligatoriu );
 bilanţul firmei utilizatoare nu se modifică întrucît rata de Leasing este considerată
o cheltuială nu o investiţie;
 programarea mai riguroasă a cheltuielilor avînd în vedere constanţa ratei de
leasing; - durata de închiriere se poate stabili în aşa fel încît utilizatorul să fie dotat
permanent cu bunurile cele mai moderne şi de cel mai bun randament;
 economisirea importantă care se realizează în situaţia în care bunul este necesar
utilizatorului numai pentru o perioadă scurtă, nerepetabilă şi nu s-ar justifica
cumpărarea;

Page 9 of 23
 folosirea în continuare a bunurilor, după încheierea perioadei contractuale, dar cu
chirii mai reduse.
Avantajele leasing-ului pentru furnizor:
 dezvoltarea exporturilor prin atragerea unor noi beneficiari care nu au posibilitatea
de a plăti întregul preţ sau nici avansul;
 cîştigarea de noi clienţi, care în perioada de leasing se pot convinge de calităţile
bunului respectiv şi aplică pt cumpărarea acestuia;
 rata profitului este de regulă mai ridicată decît vînzările tradiţionale;
 obţinerea unor cîştiguri suplimentare din vînzarea sau reînchirierea bunurilor
returnete după expirarea contractului de leasing;
 bilanţul nu este afectat deoarece cîştigurile din închiriere un au ajuns la scadenţă.

3. Limitele si riscurile leasing-ului pentru utilizator si furnizor


Limitele si riscurile leasing-ului pentru utilizator:
 bunul să nu poată fi eploatat pe întreaga perioada de leasing;
 adesea leasing-ul este mai costisitor decît cumpărările pe credit, fapt pentru care nu
se justifică decît dacă sumele economisite iniţial sînt investite în alte domenii mai
rentabile;
Limite şi riscurile leasing-ului pentru furnizor sau societatea de leasing:
 deteriorarea bunului prin utilizarea necorespunzătoare a acestuia de către
beneficiar, care nu este proprietarul ci numai posesorul;
 după prima închiriere este posibil ca bunul să nu-şi mai găsească utilizatori

4. Drepturile si obilgatiile partilor in contractul de leasing


Drepturile utilizatorului-beneficiar:
 dreptul de folosinta asupra bunului inchiriat;
 autonomie tehnica si de gestiune in utilizarea bunului inchiriat;
 beneficiaza la sfarsitul contractului, de tripla optiune: cumparare, restituire sau
continuarea operatiunii de leasing prin rinnoirea contractului;
Obligatiile utilizatorului:
 sa exploateze masinile si utilajele inchiriate conform instructiunilor tehnice;
 sa nu aduca nici un fel de modificari fara acordul societatii de leasing;
 sa pastreze in conditii corespunzatoare utilajele inchiriate, pe toata durata
contractului, chiar si in perioada cand nu se afla in exploatare;
Drepturile societatii finantatoare:
 sa incaseze taxe de leasing;
 sa inspecteze periodic starea utilajului inchiriat si modul de exploatare;

Page 10 of 23
 sa rezilieze contractul inainte de termen, daca utilizatorul nu si-a indeplinit
obligatiile comerciale;
Obligatiile societatii de leasing:
 sa efectueze reparatia defectiunilor care nu sunt rezultatul nerespectarii
instructiunilor de exploatare;
 sa asigure piesele de schimb necesare reparatiei sau sa achite contravaloarea lor;
 sa instruiasca personalul destinat exploatarii bunului ce face obiectul locatiei.

5. Modul de calcul al taxei de leasing


Taxa de leasing este, de regulă, fixată ca o sumă constantă ce trebuie plătită semestrial,
trimestrial sau lunar. În unele ţări ca de exemplu Franţa este răspândită practica plăţii unei chirii
variabile.
Calculul taxei ce trebuie plătită de către utilizator se face luând în seamă condiţiile de
piaţă, riscurile care pot interveni pe perioada încheierii de bază, posibilitatea de a oferi ulterior
bunul altui client, etc...
Metodele de calcul a taxei de leasing diferă de la o formă de leasing la alta, de la o
societate de leasing la alta, dar, de regulă, se parcurg următoarele etape:
 determinarea preţului real de achiziţie a echipamentului, la care se adaugă cheltuielide de
transport şi altele;
 determinarea comisionului societăţii de leasing, care depinde atât de preţul
echipamentului, cât şi de cheltuielile generale ale societăţii (în general, el se situează între 5-
25%);
 stabilirea cotelor procentuale de amortizare a echipamentului care, prin aplicarea la
cheltuielile de capital şi însumate, asigură recuperarea uzurii fizice a echipamentului;
aplicarea unei cote procentuale asupra cheltuielilor de capital, a factorilor care cuantifică
serviciile de creditare sau ajutorul financiar pe care îl acordă societatea de leasing clientului;
acest factor este întâlnit şi sub denumirea de „rata taxei marginale”.
Rata de leasing cuprinde:
- preţul de achiziţie al bunului;
- cheltuielile suplimentare de transport şi asigurarea bunului pe parcurs extern;
- comisionul societăţii de leasing (beneficiul acesteia);
- cota procentuală de amortizare;
- dobânda;
- chiria de„full service leasing”;
- royalities (bonificaţii de service)- adaos la chirie în condiţiile în care bunul este
utilizat intensiv.
Page 11 of 23
Calcularea taxei de „full service leasing”:
- la taxa obişnuită se adaugă şi cheltuielile efectuate pentru întreţinerea şi repararea
maşinilor;
- nu este uzuală reducerea taxei după perioada de bază deoarece, odată cu îmbătrânirea
bunului ce face obiectul contractului de „full service leasing”, cheltuielile pentru reparaţie
şi întreţinere au o tendinţă de creştere.
Royalities sau bonificaţii de leasing
Durata de viaţă şi perioada de funcţionare a unei maşini se află într-o strânsă dependenţă
cu gradul de folosire al acesteia. Uzura fizică, creşterea frecvenţei defecţiunilor sunt direct
proporţionale cu intensitatea utilizării maşinii.
Stabilirea alături de taxa lunară, trimestrială sau anuală a unui adaos, calculat în funcţie
de intensitatea utilizării maşinii se numeşte „royality” sau „bonificaţie de leasing”.

E) Frachizing – tehnologie de afaceri in plina expansiune

1. Comparaţi diferite definitii date frachizingului


Alexandru Puiu: „Franchising-ul reprezintă o tehnică de afaceri economice prin care o
firmă de succes denumită franchizor- cedează unei alte organizaţii denumită- franchiser
(franchisee)- dreptul sau privilegiul să facă afaceri economice într-un anumit mod, pe o
perioadă de timp şi într-un loc determinat, în schimbul unor procente din cifra de afaceri sau din
profitul realizat (redevenţe)”.
J.M. Leloup: „A franciza înseamnă a permite altora să reuşească cum noi am reuşit, a
reitera o reuşită (a relua, a repeta).”
Dan Voiculescu: „Franchising-ul este un contract între două sau mai multe persoane,
având ca obiect acordarea unei concesiuni prin care franchiserul primeşte de la franchisor
dreptul de a se angaja în producerea, ofertarea, vânzarea sau distribuirea unor bunuri sau
servicii conform unui anumit plan general de marketing elaborat de franchisor”.
Indiferent de nuantarile din definitiile prezentate, se pot desprinde unele elemente
comune:
 sistemul franchising presupune existenta unei persoane fizice sau juridice, numita
fanchisor, care a pus la punct un anumit proces de productie sau o anumita metoda
de realizare a unei afaceri cu bunuri sau servicii;
 franchisorul porneste in cautarea unor intreprinzatori independenti, dornici si
capabili de a-i promova procesele sau metoda, sens in care le acorda dreptul si
licenta necesara productiei sau comercializarii bunurilor si serviciilor respective;
 acest tip de afacere se deosebeste de o simpla concesiune prin faptul ca intre
franchisor si franchiser se realizeaza o colaborare permanenta fara de care nu ar
functiona sistemul;

Page 12 of 23
 franchisorul transmite experienta sa franchiserului, il instruieste, ii pune la
dispozitie cu buna credinta sistemul know-how, inclusiv modelele de publicitate si
reclama, retelele de aprovizionare si distribuire, pentru asigurarea succesului.

Clasificarea franchising – ului


 După gradul de determinare a obiectului francizabil: franciza de afaceri; afiliată;
multiconceptuală; acordul reciproc de franciză, franciza Nisa; franciza principală şi
subfranciza; contractul de zonă;
 După domeniul de activitate: franciza de distribuţie; de servicii; de producţie;
 După modalităţile particulare de exploatare a francizei: franciză financiară;
franciza de stand.

2. Prezentaţi principalii factori care conduc la reusita unei afaceri de Franchising


 Legislaţia- este obligatorie corelarea legislaţiei ţării în care se realizează afacerea
cu cea internaţională. Reglementările Uniunii Europene în domeniul contractului
de franchising devin clauze contractuale şi pentru ţara noastră, care este membră a
acestei Uniuni.
 Tradiţia, obiceiurile. Tradiţia din ţara în care se începe o asemenea afacere,
presupune ca beneficiarul sistemului de franchising să se implice în punerea în
practică a afacerii în ţara sa, ţinând cont de elementele tradiţionale din domeniul
respectiv. Ca atare, semnarea unui asemenea contract ar trebui să se facă după o
perioadă de încercări, asumarea riscurilor impuse de adaptarea licenţei la condiţiile
locale revenind ambilor parteneri.
 Comunicarea competentă şi de bună credinţă este esenţială pentru reuşita în
franchising. Ea contribuie la o bună înţelegere cu partenerul din străinătate, iar
reţeaua modernă de comunicaţie poate contribui la schimbul rapid şi corect de
informaţii, fără de care nu se poate obtine succesul în afacere.
 Testarea pieţei este necesară inainte de încheierea contractului pentru a evita
surprizele neplăcute datorate lipsei de cultură organizaţională în domeniul unor
obiceiuri cu ţările francisoare. Totodată, trebuie să se efectueze atât instruirea
personalului în specificul pieţei, cât şi supravegherea acestuia pentru a avea
siguranţa calităţii serviciilor.
Dacă atât franchisorul, cât şi franchiserul vor ţine cont de aceşti patru factori anteriori
menţionaţi, se asigură premise pentru argumentarea succesului.
3. Definiti contractul de franciza si prezentati elementele acestuia
Elemente de larga valabilitate in contractul de franciza

Page 13 of 23
 Partenerii într-un contract de franchising sunt: cedentul (franchisor) şi cesionarul
(franchiser, franchisee), care sunt menţionaţi în preambul odată cu afirmarea obiectului
operaţiunii: actul de cesionare de pe poziţiile celor două părţi, franchisorul cedează dreptul de a
opera sub marca sa celeilalte părţi- franchiser.
• Cedentul (franchisorul) care deţine dreptul de proprietate asupra unei mărci de fabrică, de
comerţ sau serviciu cedează un know-how de producţie sau de comercializare unei alte
persoane, în condiţii comerciale. Pentru a iniţia un sistem viabil, cedentul trebuie să deţină o
marcă de prestigiu, deja lansată pe piaţă şi să dispună de mijloace necesare pentru furnizarea
asistenţei necesareşi exercitarea controlului asupra desfacerii.
• Cesionarul (franchiserul- franchisee-ul) iniţiază o operaţie pe cont propriu, deţinând
mijloacele materiale, financiare şi profesionale pentru a putea obţine dreptul de franchisă.
Acesta optează pentru o astfel de soluţie în comercializarea unui produs care deja are o poziţie
bună pe piaţă, deoarece prezintă riscuri mai reduse decât ar începe afacerea în condiţii de
anonimat, precum şi datorită avantajelor obţinute în cadrul sistemului, asistenţă de specialitate
şi financiară acordată de franchisor. Cesionarul este o întreprindere cu capital propriu, dar se
aliniază din punct de vedere al tehnicii de lucru, al procedeelor folosite, franchisorului.
 Obiectul contractului- un posibil obiect de contract de franchising l-ar putea constitui,
aşa cum s-a menţionat, concesionarea unei mărci de fabrică sau de servicii împreună cu
ansamblul de metode şi mijloace capabile să asigure exploatarea în cele mai bune condiţii.
• Licenţă, invenţie brevetată de marcă, transferul de know-how, asistenţă tehnică- în
concordanţă cu aceste elemente se pot consemna următoarele: franchiserul primeşte dreptul la
folosire exclusivă pe un anumit teritoriu, numele şi mărcile comerciale ale franchisorului,
precum şi tehnicile acestuia pentru care, la încheierea contractului, va plăti o taxă iniţială de
franchisă.
 Durata contractului- contractul intră în vigoare la data semnării lui de ambele părţi şi îşi
va produce efectele până la o dată stabilită de cele două părţi. Se recomandă ca data de expirare
a contractului să fie ultima zi a anului fiscal.
 Condiţii de plată- sunt detaliate împreună cu „Obligaţiile franchisorului (cedent) şi cele
ale franchiserului (cesionar)”.
 Cotele de producţie
 Controlul calităţii. Franchisorul şi franchiserul sunt de acord să menţină calitatea şi
standardele tehnice şi etice pe care le-a stabilit franchisorul. Acesta va acţiona consecvent
pentru menţinerea şi îmbunătăţirea calităţii produselor din cadrul acestei afaceri.
 Mărci înregistrate. Marca franchisorului, simbol al identităţii şi al renumelui reţelei de
franchisă, constituie garanţia calităţii produsului/serviciului/tehnologiei furnizate
consumatorului. Această garantie este asigurată prin transmiterea şi prin controlul respectării
know-how-ului, furnizarea unei game omogene de produse şi/sau servicii şi/sau tehnologii.
 Contabilitate. Franchiserul va tine evidente contabile exacte iar franchisorul are dreptul
oricand de a le examina;
 Incetarea contractului. Contractul poate inceta printr-un preaviz scris de 30 zile de catre
oricare parte daca cealalta parte nu si-a respectat obligatiile;
 Impozite, autorizatii si datorii;

Page 14 of 23
 Garantii;
 Respectarea legislatiei locale etc.

4. Prezentaţi principalele drepturi si obligatii ale francizorului si ale francizerului


Drepturile acordate cesionarului (franchiser):
• Autorizarea funcţionării unui magazin sau alte unităţi de producţie sau prestări servicii
sub marca cedentului. Licenţa acordată, în acest caz cesionarului, precizează teritoriul pentru
care urmează să opereze, cu menţinerea dreptului de exclusivitate, ca şi localizarea precisă a
unităţii de desfacere .
• Asistenţă comercială şi financiară primită din partea franchisorului, asistenţă care, din
punct de vedere al cesionarului, reprezintă principalul avantaj pe care acesta îl obţine în cadrul
acestei tehnici manageriale de afaceri economice.
- în perioada anterioară deschiderii unităţii create în cadrul franchisingului;
- sub forme specifice, pe tot parcursul funcţionării sistemului.
Asistenţa acordată de cedent este susţinută prin taxele achitate de către cesionari.
Obligaţiile cesionarului constau în:
 Comercializarea produselor sau serviciilor preluate de la cedent, cu respectarea strictă a
condiţiilor contractuale privind: aprovizionarea cu mărfuri de la cedent, menţinerea nivelului
standard al calităţii produselor şi serviciilor, investirea mijloacelor materiale şi băneşti pentru a
pune în aplicare „formula de lucru” convenită prin contract.
Îndeplinirea acestor obligaţii este însoţită de o serie de condiţii impuse de cedent:
respectarea listelor furnizorilor de produse şi echipamente, precum şi a reţelelor, a know-how-
ului de producţie şi funcţionare, folosirea tehnicilor de design, de prezentare, vânzare,
acceptarea controlului cedentului cu privire la tehnicile de comercializare şi acţiunile realizate
pe plan local sau naţional.
 Plata către cedent a taxei de franchising, care se compune din: taxa de intrare în grupul
economic respectiv (de aderenţă la acest grup) şi o redevenţă variabilă (royality), calculată în
raport cu cifra de afaceri.
Drepturile cedentului (franchisorului):
o dreptul de control asupra activităţii cesionarului;
o dreptul de a încasa taxele plătite de acesta;
o dreptul de a încheia aranjamente pentru finanţarea operaţiunii;
o poate deveni, în anumite cazuri, coproprietar al unor verigi din reţeaua de franchising,
participând cu o cotă la investiţiile iniţiale şi revenindu-i dreptul de a participa la beneficiile
magazinului, în raport cu cota sa de participare.
Obligaţiile cedentului (franchisorului) sunt:
 pune la dispoziţia cesionarului un proces deja existent de fabricaţie, de distribuţie şi de
comercializare a unui produs sau serviciu care să asigure o cifră de afaceri şi o rentabilitate
ridicate;
 îşi asumă obligaţia să analizeze şi să modernizeze în permanenţă produsele şi serviciile
pe care le furnizează cesionarului;

Page 15 of 23
 garantează rentabilitatea investiţiilor făcute de cesionar; acordă asistenţă tehnică, juridică
şi financiară;
 realizează marketingul publicitar în vederea promovării vânzărilor; asigură
aprovizionarea ritmică a cesionarului, completarea colecţiilor şi modelelor oferite;
 înlocuieşte stocurile nevandabile din magazia cesionarului cu alte tipuri de mărfuri
solicitate, fără nici o compensare bănească.

F) Licitatia – tehnica manageriala de importanta deosebita in economia de piata


contemporana
1. Definitia licitatiei si caracteristicile acesteia
Licitaţiile sunt pieţe de mărfuri şi tehnici de afaceri, care concentrează în acelaşi timp şi
în acelaşi locoferta şi cererea de mărfuri, funcţionează periodic sau ocazional, după un
ansamblu de norme şi reglementări naţionale şi internaţionale pe care se grefează regulamente
proprii.În măsura în care la licitaţii participă firme din două sau mai multe ţări, acestea devin
internaţionale. Caracteristici distinctive:
o se desfăşoară pe bază de norme şi reglementări naţionale şi internaţionale, precum şi a
regulamentelor proprii;
o oferă premisele pentru afaceri loiale desfăşurate într-un climat de democraţie economică,
evident dacă se respectă regulile de iniţiere, organizare şi derulare specifice acestei tehnici
manageriale de afaceri;
o presupun cheltuieli relativ reduse de promovare, negociere şi contractare, ca urmare a
mecanismului specific de organizare a acestor afaceri economice;
o sunt afaceri economice bazate pe concurenţă, principalul element concurenţial fiind
preţul, dar uneori în prim-plan pot apărea şi alte elemente care ţin de calitate, condiţii de plată,
de creditare, etc..;
o atribuirea proprietăţii bunului comercializat sau acceptarea ofertei celei mai avantajoase
se face prin operaţiunea de adjudecare;
o sunt tehnici de afaceri economice care permit încheierea operativă a contractelor.
Clasificarea licitaţiilor; criterii de clasificare
a) După funcţia economică pe care o îndeplinesc organizatorii:
- licitaţii pentru vânzare (de export), numite şi „aucţiuni”;
- licitaţii pentru cumpărare (de import), numite şi „tratative de concurenţă” sau
„adjudecări”;
b) tinând cont de regimul juridic:
 licitaţii publice (deschise), la care numărul de participanţi este nelimitat, putând lua parte
cu şanse egale toate firmele interesate;
 licitaţii închise (limitate) organizate numai pentru un anumit număr de firme specializate,
invitate de organizatori.
c) După frecvenţa organizării:
- periodice, care au loc cu regularitate, în anumite locuri;
- ocazionale, organizate atunci când este cazul.

Page 16 of 23
d) După mărimea partizilor de mărfuri comercializate:
- licitaţii cu ridicata;
- licitaţii cu amănuntul.
e) După natura obiectului tranzacţiei:
* licitaţii pentru produsele de bază (materii prime, semifabricate);
* licitaţii pentru produsele finite;
* cele pentru anumite lucrări şi obiective economice complexe;
* licitaţii pentru servicii.

2. Mecanismul licitatiei de vanzare (de export)


Licitaţiile de vânzare (de export) sunt organizate de către vânzători, care pot fi direct
producători sau comercianţi, firme specializate în aceste tehnici de comerţ („auction brokers”),
bănci, organizatorul licitaţiei oferind într-un cadru organizat mărfurile celor care au intenţia să
încheie afaceri, să cumpere.
În unele ţări, licitaţiile sunt controlate de stat, direct sau indirect, asistând la ele delegaţi
oficiali ai Camerelor de Comerţ sau ai autorităţilor
Societatea de licitaţie trebuie să garanteze condiţiile juridice ale transmiterii poziţiilor
cumpărate, precum şi ordinea vînzării şi a încasării contravalorii mărfii.
Mecanismul:
• Pregatirea licitatiei: organizatorul isi stabileste o serie de elemente adica se stabileste
bunul licitatiei, locul,unde se va desfasura licitatia,perioada sau data, tipul de licitatie, se
evalueaza bunul;
• Realizarea anuntului: privind organizarea licitatiei si publicarea sau trimiterea
acestuia.Intr-un anunt trebuie cuprinse urmatoarele date sau informatii: - firma
organizatoare; - bunul vandut; data si locul cand se va desfasura licitatia; - tipul licitatiei;
- pretul de pornire; - persoana de contact; - termenul pana la care se pot inscrie;
• Pregatirea marfii si depozitarea: marfa trebuie depozitata corespunzator si pregatite
mastre: cereale; fructe; legume. In anumite situatii este necesar un catalog de prezentare (
ptr. obiectele de arta, instalatii, echipamente, bunurile imobile). Anumite bunuri trebuie
sa fie expuse in sala de organizare a licitatiei. In licitatii se foloseste in deosebi metoda de
determinare a calitatii tel-qual (vazut-placut);
• Stabilirea pretului: vanzatorul are la dispozitie 2 metode de stabilire a pretului:
-Pretul minim de strigare;Pretul maxim de strigare ;
• Adjudecarea:- stabilirea castigatorului licitatiei;
• Plata de catre castigator a unei garantii;
• Incheierea contractului

3. Principalele etape ale pregatirii, organizarii si desfasurarii licitatiei din punct de


vedere al organizatorilor; principalele etape si activitati pentru firmele participante
Etapele licitaţiei de cumpărare d.p.v al organizatorului:
• anunţarea licitaţiilor;
• elaborarea caietului de sarcini;
Page 17 of 23
• primirea ofertelor şi a garanţiilor de participare;
• preselecţia(precalificarea);
• deschiderea, analiza şi evaluarea ofertelor;
• adjudecarea;
• comunicarea rezultatului licitaţiei;
• restituirea garanţiilor de participare şi depunerea garanţiei cîştigătorului;
• încheierea contractului.
Etapele licitaţiei de cumpărare d.p.v al ofertantului:
• recepţionarea anunţului cu privire la organizarea licitaţiilor;
• cumpără sau primesc gratuit caietul de sarcini;
• elaborarea ofertei;
• documentele de participare;
• participă la adjudecare;
• primirea rezultatului;
• retragerea garanţiei în cazul pierderii licitaţiei sau depunerii garanţiei în cazul
cîştigării licitaţiei;
• încheierea contractului.

4. Caietul de sarcini intr-o licitatie de import si oferta de licitatie


Caietul de sarcini – sau de condiţii, doc. cel mai important, îndeplineşte funcţia de
cerere de ofertă şi cuprinde condiţiile care pot fi grupate în 3 categorii: tehnice, comerciale,
generale. Intocmirea caietului cade în sarcina organizatorilor, care pentru abordarea lui apelează
de regulă la firme de consultanţă care au competenţa necesară în domeniul respectiv.
Condiţii generale – preambulul –se prezintă bonitatea; date de identificare a firmei,
limba utilizata, data, termenul, si locul unde vor fi expediate ofertele, perioada de valabilitate a
acestora, modul de solutionare al litigiilor.
Condiţiile tehnice – cuprind date referitoare la obiectul licitatiei, caracteristicile
produsului, documentatia de functionare, asistenta tehnica si service; sînt elaborate de
specialişti, oferta trebuie să fie o replică tehnică a caietului de sarcini.
Condiţiile comerciale (economice) – cuprind ooptiunile cumparatorului privind
conditiile de plata, conditiile si termenele de livrare, modalitati de receptie, taxe de participare,
garantia de incheiere a contractului si ce de buna executie .
Caietul de sarcini nu cuprinde nivelul preţului ci doar moneda in care se va exprima si
modul de detaliere a pretului ofertei.

5. Care sunt criteriile de determinare a ofertei celei mai avantajoase


 Conditile de creditare;
 Perioada de gratie;
 Termenul de livrare (de executie);

Page 18 of 23
 Calitatea serviciului si asigurarea cu piese de schimb;
 Gradul de antrenare a firmelor indigene;
 Costurile operationale ( logistice);
 Pret ;
 Calitatea produsului;

G) Reexporturile

1. Definiti reexportul
Reexportul consta in cumpararea unei marfi dintr-o tara si revinzarea intr-o alta tara, in
scopul obtinerii unei diferente de intre pretul de cumparare si cel de vinzare, care sa asigure un
profit ptr rexportator, uneori avind si alte scopuri care tin de promovarea sau de evitarea unor
politici restrictive si discriminatorii.

2. Clasificarea reexporturilor in functie de scop


Clasificare in functie de scopurile urmarite: reexporturi destinate obtinerii unor profituri
comerciale ridicate – prin cumpararea si revinzarea unor produse ca urmare a specularii
factorilor timp si spatiu; reexporturi destinate promovarii relatiilor comerciale – in
conditii deosebite prin facilitarea afacerilor pe anumite fluxuri prohibite prin embargouri
si alte masuri restrictive de politica comerciala; reexporturi destinate flexibilizarii unor
contracte de contrapartida – de cooperare internationala in productie, precum si
dezvoltarii lohnului; reexporturi efectuate in vederea promovarii exportului de produse
indigene prin importuri de completare, care inobileaza anumite produse; reexporturi
efectuate pentru testarea unor piete- in vederea trecerii la activitati proprii in domeniul
exportului. Tinind seama de ruta de circulatie a marfurilor : reexporturi care tranziteaza
teritoriul tarii reexportatoare; reexporturi care nu tranziteaza acest teritoriu. Tinind cont
de gradul de prelucrare suplimentara: reexporturi de marfuri care cuprind operatiuni de
usoara prelucrare; reexporturi de marfuri care nu inregistreaza nici o operatiune de
prelucrare.

H) Bursa – barometru al economiei de piata sursa a formarii preturilor si cursurilor


monetare
1. Definiti bursa si aratati caracteristicile acesteia
Bursa reprezinta o tehnica manageriala de afaceri economice specifică economiei de
piată, avînd un caracter concurenţial, care concentrează în timp şi in spaţiu, cererea şi oferta de
mărfuri, servicii, valori şi devize, se desfăşoară după o procedură determinată, potrivit unui
program, într-un loc cunoscut, în prezenţa vînzătorilor şi a cumpărătorilor sau a reprezentanţilor
acestora. Caracteristici:
 asociatie a membrilor

Page 19 of 23
 regulamente proprii
 supravegherea autoritatilor statului
 sedinte fixate conform programului
 piata de titluri
 cotatii si cursuri operativ difuzate
 piata concurentiala

2. Prezentaţi functiile bursei


 funcţia de facilitare a încheierii afacerilor economice, funcţie pe care bursele o
realizează prin:
• concentrarea în timp şi în spaţiu a cererii şi ofertei de mărfuri;
• unificarea şi uniformizarea documentelor şi practicilor comerciale;
• înregistrarea rapidă şi exactă a afacerilor din incinta bursei;
 au rolul esenţial în formarea preţurilor la mărfurile comerciale şi influenţează şi
preţul altor mărfuri;
 au rolul hotărîtor în formarea cursurilor de schimb monetare;
 dau informaţii utile pentru stabilirea unor tendinţe şi pentru fundamentarea unor
previziuni;
 exercită o influenţă contradictorie asupra riscurilor .... prin operaţiunile de
acoperire le minimalizează;
 colectează şi difuzează date cu privire la preţuri, cursuri monetare, volumul
afaceriilor şi tendinţele fenomenelor respective
 bursa este un barometru, colectează informaţii .
.
3. Definitia operatiunii de headging si situatiile in care se initiaza
DEF: consta in imbinarea unor afaceri de sens opus ( vanzare/cumparare) in scopul reducerii
sau eliminarii riscului de prêt sau a celui de schimb monetar si presupune stabilirea unei pozitii
viitoare ( futures) la bursa, pozitie inversa celei detinute pe piata fizica ( cash), dar pe aceeasi
baza de pret. Clasificare:
• Dupa pozitia de vanzare sau cumparare:
1. Hedingul scurt sau de vanzare (short hege): este initiat de un hedger care detine o
marfa in stoc, cumpara sau produce o marfa fizica si, in vederea limitarii sau
eliminarii riscului de scadere a preturilor cash, vinde un echivalent de contracte
futures.
2. Hedgingul lung sau de cumparare( long hedge): consta in cumpararea la un
moment dat a unor contracte futures, luand pozitia “ long” la bursa, in scopul
limitarii sau eliminarii riscului cresterii preturilor cash in cazul vanzarilor de marfa
pe care urmeaza sa o achizitioneze ulterior;
• Dupa mecanismul de realizare si scopul urmarit:
Page 20 of 23
1. .Hedgingul perfect sau pur, care permite eliminarea complete a riscurilor de pret,
intrucat presupune o evolutie perfect paralela a preturilor cash si a celor la termen
( futures), astfel incat pierderea inregistrata pe una din piete va fi total compensate de
profitul realizat de cealalta (la bursa);
2. Hedgingul ca alternative a contractarii cu livrare ulterioara: prin care operatorul
dechide o pozotie la termen, prin lichidarea unui numar de contracte la termen el evitand
riscul de neexecutare la scadenta a obligatiilor celeilalte parti contractante;
3. Hedgingul in scopul obtinerii unui profit: din evolutia preturilor viitoare care, la randul
sau, cunoaste mai multe variante:
 Hedgingul anticipativ : se cumpara sau se vand contracte la termen pentru a acoperi
obligatiile ferme ce se vor contracta in viitor pe piata cash;
 Hedgingul selective ( partial): numai o parte din cantitatea totala de marfa se acopera
prin hedge, cealalta putund servi speculatiei;
 Hegingul prin baza: se vinde sau se cumpara la un prêt superior sau inferior unui anumit
contract la termen.
4. Defini si clasificati spreading-ul
Operatiuni de spreading: definire, clasificare. Este o imbinare a doua contracte futures
opuse, presupunand luarea simultana sau la date apropiate de pozitii contrabalnsate de
cumparare si vanzare, pozitiile futures putand sa se refere la: luni de livrare diferite; piete
diferite; produse diferite dar interdependente; produs principal – subprodus.
Clasificare: spread-uri intre luni de livrare sau spread-uri intraprodus (comercializarea
unor contracte pentru aceeasi marfa se face la aceeasi bursa dar la 2 termene futures diferite);
spread-uri interpiete/interburse sau arbitraje cu marfa (comercializare pentru aceeasi marfa si
luna de livrare, dar la 2 burse difertite); spread-uri interprodus (spread la aceeasi bursa pentru
aceeasi luna dar pentru produse interdependente); spread-uri produs-subprodus (spread la
aceeasi bursa, intre cont. actele futures ale unui produs de baza si un subprodus al sau).
4.

Page 21 of 23
1. Definiţi Lohn si interpretaţi continutul acesteia din mai multe perspectiveLOHN-
ul -pagina 1
2. Prezentaţi si comparaţi avantajele si riscurile Lohn-ului pentru executant cu cele
obţinute de ordonator -pagina 2
3. Sursele ratei inalte a profitului ordonatorului -pagina 3
4. Caracteristicile unei mărci performante -pagina 4
5. Prezentaţi si analizaţi funcţiile mărcii -pagina 4
6. Strategiile de marca - prezentare, a -pagina 5
I) Brevetele de invenţii
1. Definiţi si clasificaţi licenţa de brevet -pagina 6
2. Drepturile si obligaţiile parţilor in contractul de licenţa –pagina 7
J) Comertul cu know – how
1. Definiti know – how-ul si prezentati factorii care duc la cresterea importantei
acesteia in economia mondiala -pagina 7
2. Cerinte specifice in procesul negocierii afacerilor cu know-pagi 8
3. Contractul de know – how – definire si clasificare -pagina 9
K) Managementul afacerilor economice prin leasing
1. Definitii ale leasing-ului -pagina 10
2. Avantajele leasing-ului pentru utilizator si pentru furnizor-pagi 11
3.Limitele si riscurile leasing-ului pentru utilizator si furnizor-pa,12
4. Drepturile si obilgatiile partilor in contractul de leasing-pagin.12
5. Modul de calcul al taxei de leasing -pagina 13
L) Frachizing – tehnologie de afaceri in plina expansiune
1. Comparaţi diferite definitii date frachizingului –pagina 14
2. Prezentaţi principalii factori care conduc la reusita unei afaceri de Franchising
-pagina 15
3. Definiti contractul de franciza si prezentati elementele acestuia 16
4. Prezentaţi principalele drepturi si obligatii ale francizorului si ale francizerului
-pagina 17
M)Licitatia – tehnica manageriala de importanta deosebita in economia de piata
contemporana
1. Definitia licitatiei si caracteristicile acesteia –pagina 19
2. Mecanismul licitatiei de vanzare (de export)-pagina 20

Page 22 of 23
3. Principalele etape ale pregatirii, licitatiei -pagina 20
4.Caietul de sarcini intr-o licitatie de import si oferta de licitatie--21
5.Care sunt criteriile de determinare a ofertei celei mai avantajoase-21
N) Reexporturile
1. Definiti reexportul -pagina 22
2. Clasificarea reexporturilor in functie de scop –pagina 22
O) Bursa – barometru al economiei de piata sursa a formarii preturilor si cursurilor
monetare1Definiti bursa si aratati caracteristicile
acesteia2prezen.fun.bursei3def.ope.de hedgingul4.def.clasi.spreadingul

Page 23 of 23