Sunteți pe pagina 1din 1

Eminescu poet tragic

Ioana Em Petrescu

Sentimentul destinului ramane strain legendei „Luceafarului” ,in care


converg majoritatea marilor teme.Poezia e citata traditional ca o imagine
schopenhaueriana a geniului sau ca un „basm al fiintei”.Mai poate fi si o
intruchipare a gandirii ce sustine prin identitate cu sine,lumile in fiinta:in
Hyperion cel condamnat la existenta vesnica si cel indragostit sau in
Catalina.

Hyperion este existenta pura ,identica siesi ,a gandirii,caruia nu ii poate fi


daruit repaosul mortii.Asocierea Luceafarului cu un astru mort sau
impresia de mort frumos provine chiar din valoarea absoluta a sa.

Eminescu afirma intr-un manuscris ca esenta viatii este forma,iar esenta


vietii este trecerea.Pentru Eminescu fiinta se identifica cu o forma
imuabila, fiind vesnica prin gandire si astfel identica cu Hyperion din
poemul „Luceafarul”.Ea se opune vietii,a carei esenta nu e stabilitatea,ci
trecerea.

In poem, chiar si contrariul ajunge sa fie adevarat,acelasi rau oglindind


atat in linistita-i adancime, cat si umbritoarele paduri.

In „Luceafarul” apare un raport epic intre Hyperion si principesa


pamanteana,devenita mai tarziu Catalina.Acest raport este unul intre fiinta
si viata sau existenta.Personajul feminim intra in contact cu Hyperion in
doua nivele cosmice si ontologice”A fost odata ca-n povesti/A fost ca
niciodata...”.Catalina nu mai e incadrata in ultimul tablou,fiind pusa in fata
imensei singuratati.

Hyperion ramane suspendat in unicitatea lui, fiind un prizonier al eternului


sau monolog,caci comunicarea,ca si iubirea, este n inceput de
moarte.Astfel, comunicarea celor doi in plnul visului este iluzorie,asa cum
iluzorie este si comunicarea intre nivelele diferite de existenta cosmica.

Ultimul atribut al lui Hyperion este fiintarea, emancipand-o pe Catalina de


statutul ei ontologic accidental de „existent”,accentul plasandu-se in acest
caz asupra naturii duale a fetei(similara eroului din „Miron si frumoasa fara
corp”).Totusi,mai presus de spatiul multiplu al existentului si de spatiul
glacial al singuratatii absolute , este abisul primordial , fara centru si
timp,care este un fel de spatiu precosmin al divinitatii,echivalenta cu
nefiinta.