GLOBALIZARE ŞI LOCALIZARE

CAZUL ROŞIA MONTANĂ

1. DELIMITĂRI CONCEPTUALE ŞI REPERE ATITUDINAL VALORICE

Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, globalizarea este termenul

întrebuinţat pentru a descrie un proces multicauzal care are drept rezultat faptul că evenimente
care au loc într-o parte a globului au repercusiuni din ce în ce mai ample asupra societăţilor şi
problemelor din alte părţi ale globului.
Van Der Bly identifică trei dialectici în cadrul conceptualizării globalizării:
1. globalizarea ca o condiţie vs. globalizarea ca un proces: majoritatea identifică
globalizarea cu „reţeaua de interconexiuni şi interdependenţe în plină dezvoltare şi
cu un caracter compact care defineşte viaţa socială modernă, fiind mai degrabă o
condiţie decât un proces”. Autoarea consideră că atunci când definim globalizarea
ca proces trebuie să se răspundă la întrebări legate de începuturile procesului.
Această sarcină le revine însă istoricilor, sociologii fiind interesaţi de direcţia
procesului.
2. globalizarea ca o realitate vs. globalizarea ca futurologie: Van Der Bly remarcă
faptul că globalizarea ca futurologie este un concept neroditor şi limitat: „Dacă
este prezentat publicului fără a menţiona că este futurologie, crează fie teamă (în
cazul unui şcenariu de coşmar), fie speranţe false (în cazul unui şcenariu utopic) şi
în ambele cazuri crează imaginea unui individ fără forţă sau chiar a unei societăţi
fără forţă, care nu are libertatea de a-şi construi mereu viitorul misterios.
Sociologia globalizării, este în cele din urmă deterministă, şi astfel limitează
libertatea.„
3. globalizarea unidimensională vs. globalizarea multidimensională: Van Der Bly
constată că multidimensionalitatea globalizării face şi mai dificilă clarificarea
sensului cuvântului, şi îi dă înţeles prin reducerea posibilelor semnificaţii, în timp
ce abordarea unidimensională oferă mai multă claritate, numai că astfel se neagă
varietatea de domenii în care apar procesele de globalizare.
În concluzie, ideea de globalizare este în esenţă ambigua, creând mai degrabă o
acumulare de confuzii decât o acumulare de cunoştinţe.

Ulrike Schuerkens vorbeşte despre existenţa a două procese sociale: „procese

unificatoare, de modernizare şi globalizare, mai ales de origine vestică şi care se extind în
întreaga lume” şi „există tendinţe de a menţine viaţa lumilor locale şi de a păstra
autenticitatea culturilor lor”. Din interacţiunea acestor procese rezultă diferite forme ce opun
rezistenţă la impunerea noilor modele sau diferite forme de dizolvare şi distrugere a vieţii
lumilor tradiţionale prin impactul civilizaţiei vestice.
Globalizarea nu furnizează mecanisme de protecţie pe termen lung pentru formele
locale fără schimbări în contextele economice, politice, culturale, sociale. „Pe termen lung,
forţele globale ar putea cauza mari transformări în viaţa lumilor locale.”
Însă Ulrike Schuerkens consideră că odată cu integrarea globală se poate înregistra şi o
intensificare a diferenţelor locale. Un factor care ar putea explica acest fenomen este
interpretarea de către grupurile locale a influenţei globale drept un atac la identitatea lor,
motiv pentru care regăsim o fortificare a identităţii şi a tradiţiilor culturale.

În cele ce urmează, Yusufu Bala Usman, profesor nigerian de drept, defineşte

conceptul de globalizare şi înceracă să exprime efectele globalizării asupra determinanţilor
procesului. Pentru el globalizarea însemană „intensificarea conexiunilor şi interdependenţelor

1
dintre toate părţile lumii, în special la nivel economic şi al comunicaţiilor, într-o aşa manieră
încât barierele naţionale anterioare ce îngrădeau circulaţia informaţiilor, a finanţelor, a
bunurilor, a serviciilor devin drastic limitate. Faptul acesta determină apariţia unei competiţii
la nivel global în ceea ce a devenit un oraş global şi o piaţă globală unică.”
În continuare Usman ridică o problemă deosebit de interesantă, punându-şi întrebarea
dacă nu cumva globalizarea este un mit creat de cei puternici care vor să-şi impună bunurile,
serviciile, investiţiile şi întreg stilul lor de viaţă asupra celor mai slabi, pentru ca ei să
continue să obţină profituri din resursele, producţia şi consumul celor mai slabi pe care să-i
menţină subjugaţi din punct de vedere al politicii, economiei sau al mentalităţii.
De asemenea Usman problematizează şi concepţia de oraş global- care pare să fie mai
degrabă împărţit în două zone, care nu le sunt disponibile oricărei persoane; prima zonă se
foloseşte de cealaltă pentru a devenii din ce în ce mai prosperă în timp ce a doua zonă suferă
un regres considerabil.

2.PROIECTUL ROŞIA MONTANĂ GOLD CORPORATION ŞI LOCALIZAREA

SA

Comuna Roşia Montană este situată în nord-vestul judeţului Alba şi în componenţa

comunei intră 16 sate şi cătune răspândite pe o suprafaţă de 5168 de hectare. Populaţia
numără în jur de 5000 de locuitori, ocupaţia principală fiind până la un moment dat mineritul.
În 2006, întreprinderea minieră din Roşia Montană a fost închisă şi cei mai mulţi dintre
salariaţii ei au fost disponibilizaţi. În incinta exploatării miniere a fost amenajat, în 1981,
muzeul mineritului.
În această zonă s-a realizat un studiu etnologic de către o echipă condusă de dr. Paula
Popoiu în 2004 şi a vizat satele Roşia Montană şi Corna, oprindu-se mai întâi asupra
locuinţelor din cele 2 localităţi. În ceea ce priveşte locuinţele s-a observat o trecere de la
formele tradiţionale specifice Munţilor Apuseni la forme specifice arhitecturii de târg,mai ales
în Roşia Montană şi mai puţin în Corna. În această evoluţie întâlnim următoarele etape
marcate de construcţii specifice: casa cu o singură încăpere, casa cu o cameră de locuit şi
cămară(specific Corna), casa cu două încăperi şi cămară, construită pe temelie supraînnălţată-
tipul cu cea mai mare frecvenţă, amenajarea pivniţei cu jomp, bazin cu apă necesar spălării
măcinişului aurifer de la şteampuri-, modernizările- se adaugă noi încăperi destinate locuirii,
depozitării,se adaugă un nivel în plus-.
În ceea ce priveşte anexele din gospodărie, acestea erau de dimensiuni reduse datorită
faptului că ocupaţia principală a locuitorilor era mineritul. Agricultura nu era posibilă şi
datorită terenurilor accidentale caracteristice zonei.
Construcţiile cu funcţie administrativă din Roşia Montană erau impunătoare atât prin
dimensiuni cât şi prin elementele decorative neoclasice şi baroce pătrunse pe filieră austriacă.
Materialele de construcţie folosite denotă nivelul economic crescut al aşezării: piatra şi
cărămida.
Unul dintre scopurile cercetării etnologice realizate la Roşia Montană este dorinţa de a
surprinde efectele activităţii de exploatare minieră asupra ambientului construit (s-a pus
problema revitalizării ca zonă minieră). Se considera că transformările care aveau să aibă loc
în mediu erau semnificative iar populaţia urma să-şi părăsească domiciliul deoarece
activităţile miniere ar afecta în mod radical modul lor de viaţă. Etnologii consideră că noul
mediu în care ar avea să trăiască locuitorii ar trebui să fie similar cu cel din Roşia Montană
pentru a nu provoca o dezrădăcinare bruscă.
În urma investigaţiilor întreprinse de etnologi, aceştia sunt de părere că numeroase
construcţii din zonă aveau o valoare deosebită „mărturii de viaţă şi civilizaţie rurală
inconfundabile”. Acesta este motivul pentru care etnologii propuneau:

2
1.”conservarea in situ a pieţei şi a unei părţi din monumente
2.strămutarea monumentelor valoroase
3.organizarea unui muzeu care să prezinte istoria şi memoria comunei Roşia Montană
4.organizarea unei campanii de achiziţionare a patrimoniului mobil etnologic specific
practicării mineritului aurifer, agriculturii, creşterii animalelor, industriei casnice textile,
croitoriei, cizmăriei, precum şi a unor mărturii de viaţă spirituală(fotografii, obiecte de cult şi
ceremonial, costume populare, uniforme, ţinute de paradă)
5.organizarea unei campanii de salvare a elementelor de arhitectură (stâlpi,feronerie,
tâmplărie) a pieselor de mobilier, a corpurilor de iluminat specifice, a firmelor vechi şi al altor
artefacte cu valoare culturală.”

Elementele de cultură urbană se regăseau în mare măsură şi prin acea zonă: existau
săli luxoase destinate restaurantelor, jocurilor de biliard, pokerului sau clasicelor jocuri de
noroc: chemin de fier, ruletă. Iluminatul stărzilor se realiza până la electrificarea localităţii
prin felinare cu gaz; cinematograful este înfiinţat aici în perioada interbelică şi funcţiona într-
o clădire de factură orăşenească; aparatele radio îşi fac şi ele prezenţa în zonă.
Grupul de etnologi descriu şi o serie de ceremonii, de obiceiuri şi tradiţii specifice
zonei: jocul făşingarilor, aprinderea focurilor rituale, jocurile de Paşti, udatul fetelor, majalis.
Crăciunul şi Anul Nou erau prilejul unor manifestări de o mai largă răspândire în Transilvania
(colindul, Irozii, jocul caprei, cetele de mascaţi şi altele).
Etnologii înregistrează o serie de obiceiuri aflate în legătură cu evenimentele fundamentale
din ciclul vieţii, însă spre deosebire de cele legate de sărbătorile calendaristice acestea s-au
conservat într-o mai bună măsură (ceremonia botezului copiilor, nunta, înmormântarea,
parastase sau comemorare, priveghiul de joc, priveghiul de jale).

„La Roşia Montană, conchideau cercetătorii implicaţi în elaborarea studiului

etnologic, a apărut şi s-a dezvoltat de-a lungul timpului, pe fundalul bogăţiei aurifere
legendare ale zonei o viaţă mondenă după model occidental, cu baluri preţioase, dar grefată pe
o activitate susţinută de muncă tenace, efectuată în primul rând în vederea supravieţuirii, dar
cu speranţa, nicicând abandonată, a îmbogăţirii.”