Sunteți pe pagina 1din 1

POEZIA POSTMODERNĂ

Definiţia conceptului
Termenul postmodernism a fost folosit pentru prima dată, la sfârşitul sec. al XIX-lea, în
SUA, cu aplicabilitate în domeniile arhitecturii şi picturii. După ce de-al doilea război mondial,
pătrunde în limbajul filosofiei şi al criticii literare, numind o diferenţiere, o etapă în evoluţia
societăţii şi a culturii, deosebită de modernism.
În cultura română, termenul începe să fie folosit în anii’80 şi legat de concepţiile şi de
practica actului artistic promovate de cenaclurile filosofico-literare din Bucureşti „Cenaclul de
luni” şi din Cluj „Echinox”. Conceptul a fost apoi legat de specificul viziunii şi al stilului autorilor
care debutează editorial în 1980.
Mircea Cărtărescu, încalitate de scriitor, dar şi de teoretician şi de analist al fenomenului
postmodern, afirmă în lucrarea sa numită Postmodernismul românesc (1999) că acest concept se
feeră la „... o întrerupere a acelei ordini culturale în care este posibilă evoluţia formelor şi
curentelor literare, o convalescenţă după iluzia modernistă”, considerând că o înnoire fundamentală
a literaturii, cel puţin la nivelul conţinutului, nu mai este posibilă.
De aceea, unii scriitori consideraţi postmoderni (Michel Tournier, Italo Calvino, Umberto
Eco şi chiar Cărtărescu însuşi în epopeea Levantul) rescriu literatura deceniilor/secolelor
anterioare, dar într-o notă ironică.
După teoreticianul de origine arabă Ihab Hassan, citat de Mircea Cărtărescu, pot fi
considerate trăsături ale postmodernismului:

 Fragmentarismul;
 Decanonizarea (desfiinţarea canonului, adică a regulilor);
 Inexistenţa referentului (absenţa raportării la realitate);
 Ironia;
 Intertextualitatea (legătura afirmată a textului cu alte opere prin pastişă (=imitaţie), parodie,
citat „ascuns”, aluzie etc);
 Metatextualitatea (textul devine autoreferenţial, se explicitează el însuşi);
 Hipertextualitatea (un text se scrie – hipertextul, pornind de la un alt text, ca sursă de bază –
hipotextul).

Poezia postmodernistă se caracterizează prin:

 Narativizare;
 Biografism (coborârea poetului în sfera existenţei personale, a eului empiric);
 Apropierea de existenţa cotidiană, nespectaculoasă, prozaică;
 Desolemnizarea discursului poetic;
 Refuzul metaforei ca semn al poeticităţii;
 Ironie şi autoironie;
 Spirit ludic;
 Demontarea articulaţiilor poemului în faţă lectorului, dezvăluirea tehnicilor folosite;
 Amestecul de stiluri (solemn, colocvial, stilul reclamei etc.), de specii, de genuri;
 Intertextualitate;
 Metatextualitate.

Reprezentanţi ai postmodernismului:

Mircea Cărtărescu, Alexandru Muşina, Mircea Nedelciu, Gh. Crăciun, Bogdan Ghiu, Cristian
Popescu, Simona Popescu, Bogdan Lefter etc.