În jurul tau, si spun ca-i vina ta; De crezi în tine, chiar cînd Omenirea Nu crede, dar îi crezi si ei cumva; De stii s-astepti, dar fara tevatura; De nu dezminti minciuni mintind, ci drept; De nu raspunzi la ura tot cu ura Si nici prea bun nu pari, nici prea-ntelept;
Daca visezi – dar nu-ti faci visul astru;
De poti sa speri – dar nu-ti faci jindul tel; De-ntîmpini si Triumful si Dezastrul Mereu senin si în acelasi fel; Daca suporti sa-ti vezi vorba sucita De sarlatan, ce-ti spurca al tau rost; De poti ca munca vietii, naruita, S-o faci de la-nceput precum a fost;
Daca-ndraznesti agonisita-ti toata
S-o pui, far’a clipi, pe-un singur zar Si, dac-o pierzi, sa-ncepi ca prima data Far-sa te plîngi cu un oftat macar; De stii, cu nerv, cu inima, cu vîna, Drept sa ramîi, cînd ele june nu-s, Si stai tot dîrz, cînd nu mai e stapîna Decît Vointa ce le tine sus;
Daca-ntre Regi ti-e firea neschimbata
Ca si-n Multime – nu strain de ea; Amic sau nu, de nu pot sa te-abata; De toti de-ti pasa, dar de nimeni prea; Daca ti-e dat, prin clipa zdrobitoare, Sa treci si s-o întreci, mereu bonom, atunci: a ta e Lumea asta mare Si, mai mult, fiul meu: atunci – esti Om!